Sunteți pe pagina 1din 5

Opera si autor

Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie
scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori
întregul Ciclu Epic, care includea și alte poeme despre Războiul troian, precum și
poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase
homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia (Βατραχομυομαχία, „Războiul dintre
broaște și șoareci”) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt
privite cu incertitudine.
Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de
naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o
dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii
considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeți orali ce cântau
materiale de epopee tradiționale. În mod repetat s-a dezbătut dacă același poet era autorul
atât al Iliadei, cât și al Odiseei; cam toți istoricii au căzut de acord, însă, în privința datării
operei Batrachomyomachia, a Cântecelor religioase homerice și a epopeilor ciclice, acestea
fiind scrise ulterior capodoperelor Iliada și Odiseea.

Iliada povestire

În vremurile de demult, zeii porniră o mare petrecere în Olimp, dar uitară s-o invite pe
zeiţa Eris, zeiţa vrajbei. Aceasta află însă şi se treziră cu ea în uşă în toiul petrecerii.
Scoase din sân un măr de aur, îl aruncă în mijlocul încăperii şi strigă ” Celei mai
frumoase dintre voi !”. După o vreme, Afrodita, zeiţa dragostei şi frumuseţii, îi ceru lui
Zeus mărul.

Când să întindă mâna şi să i-l dea, apăru Atena, frumoasa zeiţă a înţelepciunii şi ceru
mărul pentru ea. Pe când Zeus se gândea ce să facă, sosi şi Hera, frumoasa lui soţie, care
aştepta să îi dea ei mărul. Zeus le propuse celorlalti zei să o aleagă pe cea mai frumoasă
dintre ele, căci lui îi era greu să aleagă între soţie şi cele două fiice, dar se feriră cu toţii.
Atunci Zeus le spuse celor trei zeiţe să găseasca ele un muritor care să facă alegerea.

Afrodita îl găsi prima, lângă Troia, cetate numită şi Ilion, pe frumosul ciobănaş, dar şi
arcaş neîntrecut, numit Alexandru-Paris. Era unul dintre cei cincizeci de copii ai lui
Priam, regele cetăţii Troia. Zeiţa, vicleană, îi promise că îl va ajuta să cucerească inima
Elenei, de la curtea regelui Menelaos, regele Spartei. Când se adunară toate cele trei zeiţe
şi îi cerură să hotărască el cui i se cuvine mărul, ca fiind cea mai frumoasă, Paris nu stătu
nici o clipă pe gânduri şi îi dete mărul Afroditei. Supărată, mândra Hera îşi jură să se
răzbune pe toţi ai lui Paris şi pe cetatea Troia.

Paris plecă spre Sparta, după sfatul Afroditei, cu o corabie poleită cu aur. Acolo, la curtea
regelui Menelaos, fu întâmpinat ca un frate, căci regele era prieten cu tatăl său. Dar regele
trebui să plece cu treburi, şi în acest răstimp zeul Cupidon îi săgetă cu săgeata lui
fermecată, care aducea dragoste în inimi, pe Paris şi pe Elena, soţia regelui Menelaos.
Paris o duse la Troia cu corabia pe Elena, dar Hera deja îşi făcuse planul de
răzbunare.Înainte de a-l alege pe Menelaos drept soţ, Elena fusese iubită de mulţi eroi
slăviţi ai vremii, care o doriseră şi ei de soţie: chiar Agamemnon, fratele lui Menelaos,
apoi viteazul Achile, înţeleptul Ulise şi alţii. Ei juraseră ca, dacă o va răpi cineva pe Elena
de la casa soţului ei, să se ducă cu oştile lor să-l pedepsească pe făptaş şi să o aducă
înapoi pe Elena. Hera le trimise acum de veste tuturor că a sosit momentul să îşi respecte
cuvântul.

Numai pe Achile nu îl găsiră nicăieri crainicii zeieşti. Mama lui, zeiţa Tetis, aflase că era
sortit să moară de tânăr dacă va cunoaşte gloria în luptă, aşa că îl ascunsese, în haine
femeieşti, printre fiicele unui rege. Isteţul Ulise, însă, se îmbrăcă in haine de neguţător şi
se duse la palatul acelui rege. Printre giuvaieruri şi pânzeturi fine, el strecură şi o sabie,
iar Achile o apucă deîndată ce o văzu. Ulise îl strigă pe nume şi, în scurtă vreme Achile
porni în fruntea mirmidonilor săi către Troia, în multe şi mândre corăbii.

Spre Troia se îndreptară şi Aiax, uriaşul, Idomeneu, din Creta, Diomede cel neînfricat,
bătrânul Nestor cel neîntrecut în sfaturi , fireşte Ulise şi Menelaos, dar în fruntea lor
hotărâră să fie Agamemnon, fiind el cel mai curajos şi cel mai cumpătat în acelaşi timp şi
cu sufletul neînfrânt.

Trecuseră nouă ani de când aheii porniseră războiul pe ţărmurile cetăţii Troia. Nici ei nu
au cucerit cetatea cea bogată, nici troienii nu au izbutit să îi alunge de acolo. Ca să-şi facă
rost de sclavi şi de merinde, grecii-ahei atacau adesea vecinii Troiei. Aşa căzu în mâinile
lui Agamemnon frumoasa Hriseida, fiica lui Hriseu, preot al zeului Apolon. Bătrânul
preot sosi la cortul lui Agamemnon cu daruri bogate, ca să îşi răscumpere fiica.
Agamemnon nici nu voi să audă şi atunci preotul îi ceru zeului său să îl răzbune. Apolon
începu să arunce în ahei cu săgeţi purtătoare de ciumă care îi îmbolnăviră . După zece
zile mai-marii oştirilor se adunară la sfat, iar Achile îi ceru proorocului Calchas să le
spună care e pricina mâniei lui Apolon. Acesta spuse că zeul este supărat că Agamemnon
nu i-a respectat preotul şi că trebuie ca fiica să îi fie înapoiată, ca să stingă supărarea
zeului. Agamemnon, supărat, spuse că o va inapoia pe Hriseida tatălui său, dar că, în
schimb, îi va lua lui Achile iubita, pe Briseida. Achile spuse că atunci el nu va mai ieşi pe
câmpul de luptă şi va veni vremea când vor avea mare nevoie de el.Aşa şi făcură, iar
Achile se retrase în cortul său şi plânse când i-o luară pe Briseis. Mama sa, zeiţa Tetis îi
ceru lui Zeus, tatăl ei, să îi ajute în lupte pe troieni, ca să-i facă pe ahei, mai ales pe
Agamemnon, să înţeleagă cât de preţios este pentru ei neînfricatul Achile.

A doua zi porniră lupta. In fruntea troienilor se aflau frumosul Paris şi puternicul Hector,
fii ai regelui Priam. Paris îl provocă la luptă pe regele Menelaos, pentru ca lupta între ei
doi să aleagă cui îi vor rămâne frumoasa Elena şi averile ei. Menelaos era cu mult mai
puternic şi mai priceput în luptă decât Paris şi era cât pe ce să îi ia viaţa, dacă nu l-ar fi
salvat Afrodita. Sub adăpostul unui văl fermecat, ea il duse şi îl ascunse în palat, fără să
vadă nimeni. Menelaos îl căută în zadar şi, negăsindu-l porni o luptă crâncenă între ahei
şi troieni.
Căzură mulţi viteji şi din partea troienilor şi din partea aheilor. Fu doborât si Enea, fiul
zeiţei Afrodita şi al regelui Priam şi ar fi murit dacă nu l-ar fi apărat chiar mama lui, căci
se amestecară şi zeii în bătălie. De partea troienilor erau Afrodita şi Marte şi Apolon, de
partea aheilor, Atena şi Hera şi mulţi alţi zei. Zeus îi ajuta când pe unii, când pe alţii, după
cum îl ruga Afrodita sau îi cerea Hera.

Cu ajutorul Atenei, aheii făcură prăpăd printre troieni şi degeaba îi făcură aceştia din
urmă jertfe bogate, zeiţa nu putu să fie îmbunată. Hector trecu să îşi ia adio de la soţia lui,
Hecuba şi de la fiul său, Astianax, apoi plecă la luptă împreună cu fratele său, Paris.
Hector, potrivit obiceiului, provoca la luptă unul dintre vitejii ahei. Se alese uriaşul Aiax,
luptător crud şi fioros. Se luptară pe viaţă şi pe moarte, dar niciunul nu izbuti să îl învingă
pe celălalt, aşa că lupta luă sfârşit fără un învingător şi un învins. In zilele următoare
troienii, cu Hector în frunte, îi fugăriră tare pe ahei, astfel că Agamemnon îşi dădu seama
că are nevoie de ajutorul lui Achile. Acesta însă refuză, spunând că nu va mai pune mâna
pe lance până când Hector nu va ajunge să dea iureş la corabia lui.

In zorii zilei următoare bătălia porni din nou. Troienii conduşi de Hector îi alungară pe
ahei de sub zidurile cetăţii până la corăbii. Bătrânul Nestor, înţeleptul, îl trimise pe
Patrocle, prietenul drag al lui Achile, să îi spună acestuia să îşi pună vestita lui armură şi
să alunge troienii de la corăbii. Patrocle îmbrăcă el însuşi armura prietenului său şi plecă
în fruntea mirmidonilor lui Achile la corăbii, dar muri ucis în luptă.

Cum armele şi armura lui Achile rămăseseră la Hector, după moartea lui Patrocle, zeiţa
Tetis se duse la zeul Vulcan şi îl rugă să-i facă altele pentru fiul ei. Agamemnon îi înapoie
lui Achile femeia iubită, pe care o respectase, şi îi dădu daruri bogate, astfel că se
împăcară. Pe câmpul de luptă, Achile, mâniat de moartea prietenului său, ucise în dreapta
şi în stânga până când ajunse în dreptul porţilor cetăţii Troia, unde se afla Hector. Când îl
văzu atât de înfricoşător, Hector porni să fugă, iar Achile cel iute de picior îl urmări
îndeaproape, astfel că ocoliră cetatea de trei ori, după care Achile îl străpunse pe Hector
cu lancea, luându-i viaţa.

Douăsprezece zile a batjocorit Achile leşul lui Hector, atât de supărat era pentru moartea
lui Patrocle. Apoi, ocrotit de zei, sosi la el tatăl lui Hector şi îi înmuie inima. Îi dădu
trupul viteazului său fiu şi îl asigură că va avea cele douăsprezece zile de care avea
nevoie pentru funeralii, după cum era obiceiul.

După acest răstimp luptele porniră din nou. In ajutorul cetăţii Troia sosiră amazoanele,
dar regina lor, Pentesilea, fu ucisă de Achile. Tot acesta îl ucise şi pe Memnon, sosit din
Egipt să îl ajute pe Regele Priam, căruia îi era nepot. În timpul acesta Paris ucisese mulţi
ahei cu săgeţile sale şi tot el îl ucise şi pe Achile. La naşterea sa zeiţa Tetis îl scăldase pe
acesta în apele fermecate ale râului Stix, ca să nu poată să-l rănească nici o armă.
Rămăsese totuşi un loc neudat de ape, călcâiul de care îl ţinuse ca să îl scufunde în apă.
Zeul Apolon dirijă mâna lui Paris şi săgeata acestuia străpunse tocmai călcâiul lui Achile,
care căzu mort la pământ. Paris muri şi el, după îndelungi chinuri, atins de o săgeată
otrăvită. După moartea lui Elena se însoţi cu un frate de-al lui, Deifob.
Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar
războiul pentru frumoasa şi bogata cetate Troia nu se mai sfârşea…

Aşa se încheie epopeea Iliada, sfârşitul războiului şi alte întâmplări fiind povestite de
Homer în epopeea Odiseea.

================

Ahile

Unul din eroii de seama ai Iliadei, cel a carui forta si iscusinta vor cantari greu in razboiul troian. Mama
lui, zeita Thetis, l-a scufundat la nastere in apele Styx-ului pentru a-l face invulnerabil in fata oricaror
arme. Un singur calcai (acela de care il tinea mama sa) a ramas neudat, ramanand punctul sau
vulnerabil. Ahile a fost crescut de centaurul Hiron care l-a hranit cu maduva de leu, daruindu-i la
maturitate si o lance fermecata. Cu toate impotrivirile mamei sale, Ahile vine totusi sub zidurile Troiei
si, dupa multe fapte de eroism, atrocles) este sagetat de Paris, fratele lui Hector, in calcaiul vulnerabil,
fiind, numai in acest fel, doborat in lupta.

Ahile este foarte viteaza si curajos si dispretuieste moartea. “soimanul Ahile”, dar este si foarte correct
si cinstit.

“ Euniciodatã totuna cu tine n-am parte de daruri,


Când cucerim și prãdãm vr’o cetate bogatã din Troia.
Ba dimpotrivã, în viforul luptei tot greul îl duce
Brațu-mi cu arma; când vine-mpãrțirea pe urmã, tu capeți

Partea mai mare din daruri, iar eu, mulțumit cu puținul,


Iar la corãbii mã-ntorc istovit de rãzboinicã trudã.”

Ahile da dovada de umanitate atunci cand batranul rege Priam incearca sa-l induplece sa-i deatrupul
fiului sau pentru a fi inmormantat cu onoruri asa cum se cuvine unui erou. AtunciAhile cedeaza si-i
reda trupul, fiind miscat pana in adancul inimii de amintirea tatalui sau.

„Odinioarã auzeam cã ºi tu aveai parte de bine ªi cã din Lesbos, ostrovul domnit de Macar, pânã-n þara Frigiei ºi pânã unde
se-ntinde la deal Helespontul Nemãrginit, erai tatã ºi Domn fericit ca nici unul. 24 D.M. Pippidi Introducere 25 Însã din ziua
când pacostea asta þi-aduserã zeii, Ai împrejur la cetate tot crunte bãtãi ºi mãceluri...”

“„Dacã-mi dai voie si lasi sã serbez îngroparea lui Hector si-mi dai rãgazul dorit, ce bine mi-ai face,
Ahile!”

„Fie asa cum doresti si ceri de la mine, bãtrâne, Eu în rãstimpul de tine cerut voi opri bãtãlia.” Astfel îi
dete cuvânt si-l strânse de mânã cu dreapta Prietenos pe bãtrân ca sã n-aibã din parte-i vr’o teamã”