Pagină 1 din 199

DOCUMENTAR PENTRU EFECTUAREA INSTRUIRII INTRODUCTIV-

GENERALE

MOTTO :« O viaţă nu valorează nimic.

Nimic nu valorează cât o viaţă »

Andre Malraux

Conform prevederilor Normelor metodologice pentru aplicarea

prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, pregãtirea şi
instruirea în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă este parte componentã a
pregãtirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor
de securitate şi sãnãtate în muncã.

Pregãtirea generalã în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă se realizeazã

în învãţãmântul tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unitãţii, prin
instruirea lucrătorilor.
Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să
primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului
de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale
echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din
exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie,
au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi
sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
 Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Prezentul capitol stabileşte procedura instruirii lucrătorilor din punct de vedere

al securităţii şi sănătăţii in muncă, în conformitate cu art. 20 din Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea

cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.

Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul

întreprinderii şi/sau unităţii se efectuează în timpul programului de lucru.

Perioada de timp în care se desfăşoară instruirea este considerată timp de

muncă.

Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

cuprinde trei faze:

a) instruirea introductiv-generală;

b) instruirea la locul de muncă;

c) instruirea periodică.

La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă vor fi

folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire cum ar fi: expunerea, demonstraţia,
studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator
.

Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială orespunzătoare unei

instruiri adecvate.

Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii

sau activităţi..

Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se

consemnează în mod obligatoriu în fişa individuală de instruire, cu indicarea
materialului predat, a duratei şi datei instruirii.

Completarea fişei de instruire se va face cu pastă sau cerneală, imediat după

verificarea instruirii.

După efectuarea instruirii, fişa de instruire se semnează de către lucrătorul

instruit şi de către persoanele care au efectuat şi verificat instruirea.

2
 Fişa de instruire va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi
va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini completată de către medicul de
medicina muncii în urma examenului medical la angajare.

Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea

angajatorului, angajatorul stabileşte prin regulamentul intern reguli privind
instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.

Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea
unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va sigura instruirea
lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective,
riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

Instruirea prevăzută mai sus se consemnează în fişa colectivă de instruire.

Fişa colectivă de instruire se întocmeşte în două exemplare, un exemplar se va

păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie
care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor
instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.

Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării

legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un
reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

Instruirea introductiv-generală
Instruirea introductiv-generală se face:

a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art.5 lit.a) din Legea securităţii şi

sănătăţii în muncă nr.319/2006, definiti după cum urmează;

1. lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv

studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi
alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează
activităţi casnice;
2. angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă
sau de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii
şi/sau unităţii;
3. alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere
şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă
3
a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează
activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum
şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care
nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se
poate face dovada prevederilor.
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;

c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;

d) lucrătorilor pusi la dispoziţie de către un agent de muncă, temporar.

Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile

specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

Instruirea introductiv-generală se face de către:

a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă;

sau

b) lucrătorul desemnat;

sau

c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire;

sau

d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.

Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20

persoane.

Durata instruirii introductiv generale depinde de specificul activităţii şi

riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv

generale; aceasta nu va fi mai mică de 1(O) oră.

4
 Sunt exceptate de la prevederile de mai persoanele care vizitează unitatea şi
cărora li sevor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi
protecţie din întreprindere şi/sau unitate.

În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal,

următoarele probleme:

a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;

b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi

sănătate în muncă;

c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;

d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor,

stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.

Conţinutul instruirii introductiv generale trebuie să fie în conformitate cu

tematica aprobată de către angajator.

Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii

cunoştinţelor pe bază de teste.

Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în

instruirea introductiv-generală.

Instruirea la locul de muncă

Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are
ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi
măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă,
post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi mai jos,

inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art.5 lit.a) din Legea securităţii şi

sănătăţii în muncă nr.319/2006;

1. lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv

studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi
alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează
activităţi casnice;
5
 2. angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă
sau de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii
şi/sau unităţii;
3. alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere
şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă
a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează
activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum
şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care
nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se
poate face dovada prevederilor.
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;

c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;

d) lucrătorilor pusi la dispoziţie de către un agent de muncă, temporar.

Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului

de muncă, în grupe de maximum 20 persoane.

Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.

Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi

sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în

instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu:

a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă;

sau

b) lucrătorul desemnat;

sau

c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire;

sau

d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.

6
 Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de
către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de protecţie şi prevenire/serviciul extern
de protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la
persoana ce efectuează instruirea.

(2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde:

a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice

locului de muncă şi/sau postului de lucru;

b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de

lucru;

c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea

primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;

d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi

specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;

e) instruirea la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice privind

activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind
utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare,
intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

Admiterea definitivă la lucru a lucrătorului instruit se face numai după

verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut
instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.

Instruirea periodică
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la Instruirea la locul
de muncă şi are ca scop reâmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.

Intervalul între două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni

proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru şi nu va fi
mai mare de 6 luni.

Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instruiri periodice

va fi de cel mult 12 luni.

7
 Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care
efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul
intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe, care vor semna fişele de instruire
ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.

Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii

practice.

Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către

angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de protecţie şi prevenire/serviciul extern
de protecţie şi prevenire şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la
persoana ce efectuează instruirea.

Instruirea periodică suplimentară (reinstruirea)

Reinstruirea sau Instruirea periodică suplimentară se execută peste cea
programată în următoarele cazuri:

a) când un lucrător a lipsit peste 30 zile lucrătoare;

b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă

privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale
instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri
în unitate;

c) la reluarea activităţii după accident de muncă;

d) la executarea unor lucrări speciale;

e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;

f) la modificarea tehnologiilor existente sau proceduri de lucru;

g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

Durata reinstruirii nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni

proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv împreună cu:

a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă;

sau

8
b) lucrătorul desemnat;

sau

c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire;

sau

d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.

Reinstuirea se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul

care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de protecţie şi prevenire/serviciul extern de protecţie şi
prevenire şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la persoana ce efectuează
instruirea.

Instruirea introductiv-generală
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile
specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal,

următoarele probleme:

a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;

b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi

sănătate în muncă;

c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;

d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor,

stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.

A. Legislaţia de securitate şi sănătate în muncă

Extras din Constituţia României

Art.38. Munca şi protecţia socialã a muncii.

9
 (1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit...........

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socialã a muncii.

Mãsurile de protecţie privesc securitatea şi igena muncii, regimul de muncã

al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul
sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi
alte situaţii specifice.

(3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncã egalã, femeile au salariu egal cu bãrbaţii.

Reglementãri privind asigurarea mãsurilor de prevenire şi protecţie (sănătate şi

securitate) la nivel naţional:
- LEGEA securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006;
- Norme metodologice pentru aplicarea prevedrerilor Legii securităţii şi
sănătăţii în muncă nr.319/2006.

- Legea nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii.

- Legea nr. 346/ 2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli
profesionale

Reglementãri privind asigurarea mãsurilor de sănătate şi securitate la

locurile
de muncã, la nivel naţional:

- Hotărârea de Guvern nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru locul de muncă;
- Hotărârea de Guvern nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor
individuale de protecţie la locul de muncă;
- Hotărârea de Guvern nr. 1028/2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de
vizualizare;
- Hotarârea de Guvern nr. 1051/2006 privind cerintele minime de
securitate si sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri
pentru lucratori, în special de afectiuni dorsolombare;
- Hotarârea de Guvern nr. 971/26.07.2006 privind cerintele minime pentru

10
semnalizarea de securitate si/sau de sănătate la locul de muncă;
- Hotărârea de Guvern nr. 1146 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de
muncă

- Hotararea 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr.
319/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006

- Reglementări specifice de securitate a muncii pe domenii de activitate

Reglementãri privind reducerea timpului de muncã sub 8 ore la nivel

naţional:
- Legea nr. 31 din 1991 privind stabilirea duratei timpului de lucru sub 8 ore
pe zi pentru salariaţii care lucreazã în condiţii deosebite- vãtãmãtoare, grele
sau periculoase.

LEGEA securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

Actul normativ in baza caruia se desfasoara intreaga activitate de protectie a

muncii in Romania il reprezinta LEGEA securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006. Cu alte cuvinte, ea indeplineste rolul de lege fundamentala pentru
asigurarea securitatii si sanatatii in munca, fiind din acest punct de vedere elementul
generator pentru toate prevederile normative specifice, indiferent ca acestea se
regasesc in actele componente ale legislatiei de baza sau conexe (cu exceptia
prevederilor din Constitutie si Codul muncii).
In virtutea rolului mentionat, LEGEA securităţii şi sănătăţii în muncă
indeplineste o serie de functii, care asigura caracterul unitar al sistemului legislativ al
securităţii şi sănătăţii si al modului sau de aplicare.
Legea stabileşte principii generale referitoare la :
- prevenirea riscurilor profesionale,
- protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor,
- eliminarea factorilor de risc şi accidentare,
- informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea
lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor,

11
 - direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
Legea are cel mai mare nivel de aplicativitate, fiind obligatorie la nivelul
intregii economii nationale, respectiv in toate unitatile in care se desfasoara procese
de munca utilizandu-se personal angajat printr-una din formele prevazute de lege.
Ca structura, LEGEA securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 11
capitole, al caror continut asigura acoperirea tuturor problemelor de baza ale
organizarii si desfasurarii activitatii practice de protecţie şi prevenire.

LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ nr. 319/2006

EXTRAS

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea
îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor.

(2) Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor

profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc
şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii,
instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru
implementarea acestor principii.

CAPITOLUL II
Domeniu de aplicare

Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât
şi private.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor

lucrătorilor.

Art. 5. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul

înţeles:

a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv

studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi
participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi
casnice;

12
 b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de
serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau
unităţii;

c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau

unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a
aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în
folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata
participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract
individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada
prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;

d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte
problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;

e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;

f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului,

produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în
condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi
cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;

g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia

acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei

meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici
locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului, în procesul de muncă;

i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în

muncă;

j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau

mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
13
 k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii
la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;

l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi

lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;

m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau

specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în
perioada de reconversie profesională;

n) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având

ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă;

o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul,

avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea
unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat
al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea
urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;

p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii,

abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, conform legii;

q) accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care
necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de
muncă cu o durată mai mică de 3 zile;

r) boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii

factori determinanţi sunt de natură profesională.

CAPITOLUL III
Obligaţiile angajatorilor

SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale ale angajatorilor

Art. 6. - (1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea

lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

14
 (2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat
de responsabilităţile sale în acest domeniu.

(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc

atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Art. 7. - (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia

măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea şi instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii

în muncă.

(2) Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin.

(1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor
existente.

(3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2)
pe baza următoarelor principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de

muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în
vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării
efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este
mai puţin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile,

organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din
mediul de muncă;

15
 h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de
protecţie individuală;

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura
activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la

alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi
la amenajarea locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de

prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să
asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie
integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate
nivelurile ierarhice;

c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi

sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;

d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul

consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte
consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea
echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific,

accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile
adecvate.

(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în
acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe
întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:

a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea

şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;

b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii

riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;

c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;

d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile

profesionale.

16
 (6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să
comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.

SECŢIUNEA a 2-a Servicii de prevenire şi protecţie

Art. 8. - (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul
desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de
protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere
şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.

(2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de

protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.

(3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea
îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.

(4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire

şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă
la servicii externe.

(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4),
acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au
efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2).

(6) Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi

sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.

Art. 9. - (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de

prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii
şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în
cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:

a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele

adecvate;

b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace

personale şi profesionale adecvate;

c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.

(2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor

trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii
distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii.

17
 (3) Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să
colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.

(4) În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară

activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta
lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.

(5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme

metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacităţile şi aptitudinile
necesare, precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4).

SECŢIUNEA a 3-a Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,

pericol grav şi iminent

Art. 10. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:

a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi

evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau
unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;

b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce

priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze

lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare
a lucrătorilor.

(3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la
dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice
întreprinderii şi/sau unităţii.

c) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi
unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi
despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;

d) să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să

oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o
zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;

18
 e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un
pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.

(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă
şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi
împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.

(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în
conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecinţele unui astfel de pericol.

(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu
excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă
gravă.

f) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi

sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

g) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;

h) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă

mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a
incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite
la art. 5 lit. g);

i) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările

legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.

(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de

natura activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin
diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute
la alin. (1).

j) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a

echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă,
prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

19
 k) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice,
sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl
aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;

l) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii

în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;

m) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le

revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;

n) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea

şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;

o) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a

măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a
prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii
desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

p) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii

lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi
sănătatea în muncă;

r) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra

riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de
prevenire şi de protecţie necesare;

s) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de

legislaţia specifică;

ş) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a
testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o
execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic
periodic, ulterior angajării;

t) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit.
e);

ţ) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de

protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare,
reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor
tehnologice;

20
 u) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în
timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

v) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul

vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;

x) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la

efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

y) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente
ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;

z) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea

lucrătorilor;

aa) să asigure echipamente individuale de protecţie;

bb) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul

degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.

Art. 14. - Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către

angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se
stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

Art. 15. - (1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de

către angajatori.

(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce

impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau
contractul individual de muncă.

SECŢIUNEA a 5-a Informarea lucrătorilor

Art. 16. - (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul
trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii
acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile
necesare privind:

a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile

de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi
la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;

21
 b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).

(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii

lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi
în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind
aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.

Art. 17. - Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii

desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate
cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:

a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi

b);

b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);

c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum

şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în
domeniu.

SECŢIUNEA a 6-a Consultarea şi participarea lucrătorilor

Art. 18. - (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit
participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi
sănătatea în muncă.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:

a) consultarea lucrătorilor;

b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;

c) participarea echilibrată.

(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în
mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu
privire la:

a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;

b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10
alin. (2), precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);

22
 c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;

d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);

e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.

(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare
şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători
şi/sau al eliminării surselor de pericol.

(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care
s-a făcut referire în alin. (1)-(3).

(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi

specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără
diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi
putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.

(7) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente,
în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către
angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.

(8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile
inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.

Art. 19. - În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la
nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de
securitate şi sănătate în muncă.

SECŢIUNEA a 7-a Instruirea lucrătorilor

Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să
primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de
muncă şi postului său:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;

23
 c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale
echipamentului existent;

d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrări speciale.

(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:

a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;

b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din

exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit
instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă,
pe durata desfăşurării activităţilor.

(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.

Art. 21. - (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată
pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora.

(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul
programului de lucru.

(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul

programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.

CAPITOLUL IV
Obligaţiile lucrătorilor

Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu

pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului,
astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât
propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile
sale în timpul procesului de muncă.

Art. 23. - (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22,
lucrătorii au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,

echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

24
 b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare,
să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau

înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor,
aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de

muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea
şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului

accidentele suferite de propria persoană;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este

necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către
inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii

desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi
condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul
său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la
procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

CAPITOLUL V
Supravegherea sănătăţii
Art. 24. - Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii
lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se
stabilesc potrivit reglementărilor legale.

25
 Art. 25. - (1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare
lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate.

(2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a

muncii.

CAPITOLUL VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor

SECŢIUNEA 1 Evenimente

Art. 26. - Orice eveniment, aşa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de
îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă
persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.

Art. 27. - (1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după
cum urmează:

a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la

art. 5 lit. f);

b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de

muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele
urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea
acestora;

c) organelor de urmărire penală, după caz.

(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie
contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu
suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul
prestaţiilor medicale.

(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate

publică teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.

Art. 28. - În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care

printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu,
organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor
fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data
solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

26
 Art. 29. - (1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum
urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară

de muncă;

b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au

produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă
lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date
dispărute;

c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele

evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului

Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de
profesiune.

(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.

(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia

medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de
muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare
medico-legală.

SECŢIUNEA a 2-a Accidente de muncă

Art. 30. - (1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de
muncă:

a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu

permisiunea angajatorului;

b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes

public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara
graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

c) accidentul survenit în cadrul activităţilor culturalsportive organizate, în timpul şi

din cauza îndeplinirii acestor activităţi;

d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din

proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;

27
 e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din
proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul
public şi privat;

f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se

produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de
angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de
muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;

g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la

domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;

h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la

adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de muncă;

i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la

adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă
organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea
sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;

j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau
preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt
echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă
se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;

k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în

locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la
aceste locuri;

l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice

române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării,
pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;

m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe

teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de
lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;

n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau

perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor
aferente stagiului de practică;

28
 o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună,
viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se
afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări

care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;

q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca

urmare a unei agresiuni.

(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie să se facă
fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în
condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de
circulaţie în vigoare.

Art. 31. - Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu

numărul persoanelor accidentate, în:

a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile

calendaristice;

b) accidente care produc invaliditate;

c) accidente mortale;

d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi
din aceeaşi cauză.

Art. 32. - (1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal

de cercetare.

(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la

inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.

SECŢIUNEA a 3-a Bolile profesionale

Art. 34. - (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către
medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului
Bucureşti.

(2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau

infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se

29
fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu
inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.

(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.

(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de

sănătate publică teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul
Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară
Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii.

(5) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca

boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

CAPITOLUL VII
Grupuri sensibile la riscuri

Art. 35. - Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide,
lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi,
trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.

Art. 36. - Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de

prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice.

CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale

Art. 53. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie
2001, cu modificările şi completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr.
400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor,
utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă în unităţile cu foc
continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în
Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum şi orice alte dispoziţii
contrare.

30
 Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind
introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 183/1989.

LEGEA nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii

Regulamentul de organizare şi funcţionare a inspecţiei muncii
Extrase

Dispoziţii Generale

Art. 1 –(1) Se înfiinţează Inspecţia Muncii, organ de specialitate al

administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei
Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti.

Art. 2.- (2) Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă,
unităţi fără personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti

Atribuţiile Inspecţiei Muncii

Art. 5. – Obiectivele principale ale activităţii Inspecţiei Muncii sunt

următoarele:

a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la

securitatea şi sănătatea în muncă, protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii
deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale;

b) informarea autorităţilor competente despre deficienţele legate de aplicarea

corectă a dispoziţiilor legale în vigoare;

c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de

respectare a legislaţiei muncii;

d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor

profesionale şi a conflictelor sociale;

31
 e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale
pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în
domeniu.

Art. 6. - (1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5 Inspecţia Muncii are

următoarele atribuţii:

a) în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă;

- încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară orice

activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de
prestări de servicii;

- stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru;

- stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte drepturi

decurgând din munca prestată;

- accesul fără nici o discriminare pe piaţa muncii al tuturor persoanelor apte de

muncă, respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor,
femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate;

- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii şi a clauzelor

contractelor colective de muncă.

b) în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă:

- acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de

prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora;

- efectuează sau solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi

de materiale în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor situaţii de pericol;

- dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor tehnice, în

cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire
profesională, şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

- acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizaţia de funcţionare din

punct de vedere al securităţii în muncă;

- retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în muncă, dacă

constată că prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se
respectă prevederile legislaţiei în vigoare;

32
 - cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice
privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenţa accidentelor de
muncă;

- coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul

securităţii, sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de formare a
specialiştilor în domeniu;

- controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la certificarea produselor,

maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al securităţii
în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul naţional, prin inspectorii de muncă sau prin
organisme acreditate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

- controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sănătatea în

muncă şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.

Inspectorul de muncă

Art. 19 – (1) Inspectorii de muncă au următoarele drepturi:

a) să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul

persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta;

b) să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi

informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării
accidentelor de muncă;

c) să procure dovezi, să efectueze investigaţii sau examinări, să ceară

prezentarea documentaţiei pe care o consideră necesară, să realizeze măsurători sau
să preleveze mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie;

d) să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-

un timp limitat;

e) să ceară, acolo unde este cazul, modificarea instalaţiilor sau proceselor

tehnologice utilizate, dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de
muncă;

f) să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă

atunci când constată o stare de pericol iminent de accident sau îmbolnăvire
profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producţie sau pentru alte
persoane;

33
 g) să apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă
sau a materialelor folosite;

h) să dispună măsuri, atunci când conducătorul persoanei juridice nu-şi

îndeplineşte obligaţiile legale;

i) să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri

considerate infracţiuni;

j) să intre în toate locurile de muncă în care se efectuează lucrări ce implică

riscuri pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;

k) să ceară informaţii, fie singuri, fie în prezenţa martorilor, de la orice

persoană şi despre orice problemă care constituie obiectul controlului;

l) să propună retragerea autorizaţiei de funcţionare din puncte de vedere al

securităţii în muncă, dacă constată că, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza
acesteia, nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare.

Lege nr. 346 din 5 iunie 2002

privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale

( EXTRASE)
Dispozitii generale

Art. 1. - Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o

asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de
stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor
împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca
urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

Art. 2. - Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un

ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:

a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă

şi a bolilor profesionale;

b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor

profesionale.

Art. 3. - Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se

fundamentează pe următoarele principii:
34
 a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
contract individual de muncă;

b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;

c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau
de persoanele fizice care încheie asigurare, potrivit prevederilor prezentei legi;

d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului

accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;

e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru

accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de
drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;

f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor

prevăzute de lege;

g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de

asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege.

Art. 4. - (1) Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale

răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute în
prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluată de
asigurător.

(2) În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin
prevederile prezentei legi, în mod subsidiar şi complementar, intră în funcţiune
răspunderea civilă, potrivit dreptului comun.

CAPITOLUL II
Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

Art. 5. - (1) Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi;

a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă,

indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici;

35
 b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite
în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului,
precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale
căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale
persoanelor prevăzute la lit. a);

c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor

organizate potrivit legii;

d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului militar şi civil angajat pe

bază de contract şi personalului asigurat în sistemul propriu al Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale, precum şi în cel al Ministerului Justiţiei - Administraţia
Naţională a Penitenciarelor şi Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie.

Art. 6. - (1) Se pot asigura în condiţiile prezentei legi, pe bază de contract

individual de asigurare, persoanele care se află în una sau mai multe dintre
următoarele situaţii:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;

b) comanditaţi, administratori sau manageri;

c) membri ai asociaţiei familiale;

d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;

e) persoane angajate în instituţii internaţionale;

f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;

g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale

sau activităţi private în domeniul forestier;

h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;

i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi
juridice decât cele menţionate anterior.

(2) Conţinutul contractului individual de asigurare se stabileşte în normele

metodologice de aplicare a prezentei legi.

36
 Art. 10. - (1) În vederea încheierii asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale şi a stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a
comunica asigurătorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de
activitate conform Clasificării Activităţilor din Economia Naţională - CAEN,
numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice alte informaţii solicitate în
acest scop.

(2) Modelul şi conţinutul declaraţiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30 de zile de la data

dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de muncă ori de serviciu
între părţi, după caz.

(4) În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută la
alin. (1), angajatorul are obligaţia să anunţe asigurătorul în termen de 15 zile.

Art. 12. - Persoana asigurată potrivit art. 6, o dată cu încheierea contractului

individual de asigurare, are obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a
comunica, în termen de 15 zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire
la situaţia şi statutul ei.

Art. 13. - Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă

şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o
dată cu aceste raporturi.

Art. 14. - (1) În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe
bază de contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de
asigurare prevăzute de prezenta lege şi efectuate de către asigurător se recuperează de
la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de asigurare.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazurile prevăzute la art. 23 alin. (2) şi la art.
24 alin. (2), dar se aplică în cazurile confirmate după data de 1 ianuarie 2003.

CAPITOLUL III
Obiectivele asigurării

Art. 17. - Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are

următoarele obiective:

a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

37
 b) reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor
de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a
acestora;

c) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii

şi alte ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 18. - Asigurătorul are obligaţia de a-şi organiza activitatea pentru realizarea
obiectivelor prevăzute la art. 17, precum şi de a păstra confidenţialitatea tuturor
informaţiilor la care are acces în scopul realizării acestor obiective.

CAPITOLUL IV
Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Art. 19. - Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b) reabilitare şi reconversie profesională;

c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;

d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie

pentru reducerea timpului de muncă;

e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;

f) despăgubiri în caz de deces;

g) rambursări de cheltuieli.

Art. 20. - (1) Baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de

muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc
de muncă se calculează ca medie a veniturilor salariale brute realizate de către salariat
în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului, respectiv a veniturilor stipulate în
contractele individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(2) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a
indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de
muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă o constituie media

38
veniturilor salariale lunare brute la care s-a achitat contribuţia, respectiv a veniturilor
stipulate în contractul individual de asigurare, pe baza căruia s-a stabilit contribuţia
de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(3) Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru

reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se
utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau,
după caz, se solicită alte drepturi de asigurări sociale.

(4) La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de
asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se vor avea în vedere
prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează.

SECŢIUNEA 1 Prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea

capacităţii de muncă

Art. 21. - Asiguraţii au dreptul la prestaţii medicale pentru reabilitarea stării de

sănătate şi recuperarea capacităţii de muncă, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.

Art. 22. - (1) Asigurătorul are obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor

medicale acordate până când se realizează:

a) restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficienţelor de sănătate survenite

în urma unui risc asigurat;

b) prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de

îngrijire permanentă.

(2) Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul

asigurătorului celor care se află în incapacitate temporară de muncă, ca urmare în
exclusivitate a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, se suportă
integral din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Art. 23. - (1) Asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător leziunilor şi

afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum
urmează:

a) asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloacele de transport

specializate şi în unităţile spitaliceşti;

39
 b) tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente, prescrise de
medic;

c) servicii medicale în spitale sau în unităţi sanitare cu personalitate juridică

specializate pentru boli profesionale;

d) tratament de recuperare a capacităţii de muncă în unităţi de specialitate;

e) servicii de chirurgie reparatorie;

f) cure balneoclimaterice.

(2) Pentru bolile profesionale confirmate anterior datei de 1 ianuarie 2005 şi pentru
care se continuă reabilitarea medicală ulterior acestei date ca urmare exclusivă a
cauzei profesionale, se decontează următoarele prestaţii şi servicii:

a) tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente;

b) servicii medicale în spitale, în secţii sau unităţi sanitare cu personalitate juridică

specializate pentru boli profesionale;

c) tratament de recuperare a capacităţii de muncă în unităţi de specialitate;

d) servicii de chirurgie reparatorie;

e) cure balneoclimaterice;

f) dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice,

funcţionale sau fizice.

(3) Fondurile necesare decontării prestaţiilor şi serviciilor prevăzute la alin. (2) se

suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.

Art. 24. - (1) În vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale

sau fizice cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale, asiguraţii au dreptul la
dispozitive medicale, care se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a
prezentei legi.

(2) Pentru cazurile de accident de muncă confirmate anterior datei de 1 ianuarie

2005 şi care necesită dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării
deficienţelor organice, funcţionale sau fizice, costurile acestora se suportă din
fondurile bugetului de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.

40
 Art. 25. - (1) Pentru reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă
asiguraţii beneficiază de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul
specialist al asigurătorului, în funcţie de natura şi de diagnosticul bolii.

(2) Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în funcţie

de tipul bolii.

(3) Durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte de medicul

asigurătorului, în funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului.

Art. 26. - (1) Asiguraţii au obligaţia să urmeze şi să respecte programele

individuale de recuperare stabilite de medicul specialist al asigurătorului.

(2) Dreptul la prestaţii şi servicii pentru reabilitarea medicală şi recuperarea

capacităţii de muncă se suspendă în cazul în care asiguraţii nu urmează sau nu
respectă programul individual de recuperare.

Art. 27. - Tratamentul medical în perioada programului individual de recuperare,

precum şi cazarea şi masa în unităţile medicale se suportă de către asigurător cu
respectarea tarifelor şi criteriilor stabilite prin contractul-cadru privind condiţiile
acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,
aprobat anual prin hotărâre a Guvernului, şi prin normele metodologice de aplicare a
acestui contract.

SECŢIUNEA a 2-a Prestaţii şi servicii pentru reabilitare şi reconversie

profesională

Art. 29. - Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi reconversie profesională se

acordă de către asigurător la solicitarea asiguraţilor care, deşi nu şi-au pierdut
complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au
calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Art. 30. - Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi

servicii de reabilitare şi reconversie profesională:

a) cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării

fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale;

b) costul cursurilor de calificare sau de reconversie;

c) plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie.

41
 Art. 31. - (1) Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se
acordă lunar şi reprezintă 70% din salariul de bază brut al persoanei asigurate, avut la
data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale.

(2) Indemnizaţia se acordă numai dacă persoana asigurată nu beneficiază, pe durata

cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate
temporară de muncă sau de pensie de invaliditate gradul III, acordată potrivit legii.

Art. 32. - Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se

acordă numai dacă persoana asigurată respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire
la:

a) instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul;

b) programul de instruire;

c) modalitatea de absolvire.

SECŢIUNEA a 3-a Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă

Art. 33. - (1) Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în

incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale.

(2) În cazul bolilor profesionale sau al accidentelor de muncă, certificatul medical

se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de direcţiile de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv de casa teritorială de pensii în
a cărei rază se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.

Art. 34. - (1) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă

reprezintă 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni
anterioare manifestării riscului.

(2) În cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 6, cuantumul indemnizaţiei pentru

incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media venitului lunar asigurat
din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul

urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din
ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului.

Art. 35. - Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cazul

accidentului de muncă sau al bolii profesionale se suportă în primele 3 zile de

42
incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din contribuţia de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Art. 36. - Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de

muncă este de 180 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu
medical.

Art. 37. - (1) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi

profesionale a asiguratului medicul curant poate propune prelungirea concediului
medical peste 180 de zile.

(2) Medicul asigurătorului poate decide, după caz, prelungirea concediului medical
pentru continuarea programului recuperator, reluarea activităţii în acelaşi loc de
muncă sau în alt loc de muncă ori poate propune pensionarea de invaliditate.

(3) Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de
zile, în funcţie de evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, conform
procedurilor stabilite de CNPAS.

Art. 38. - Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă datorată

accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se acordă pe baza certificatului medical
eliberat conform dispoziţiilor legale.

Art. 39. - În situaţia în care medicul expert al asigurărilor sociale din sistemul
public de pensii decide încadrarea într-un grad de invaliditate, indemnizaţia se va
acorda până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a dat avizul de pensionare, fără
a se depăşi durata maximă de acordare a concediului medical, prevăzută la art. 37.

SECŢIUNEA a 4-a Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi

indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă

Art. 40. - (1) Asiguraţii care, datorită unei boli profesionale sau unui accident de
muncă, nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă anterior manifestării
riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de muncă.

(2) Indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se acordă în

condiţiile în care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de muncă
este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la
momentul depistării afecţiunii.

Art. 41. - Indemnizaţia pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata
normală, ca urmare a unor afecţiuni cauzate de accidente de muncă sau boli

43
profesionale, se acordă asiguraţilor care, în aceste condiţii, nu mai pot realiza durata
normală de muncă.

Art. 42. - (1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) şi la art. 41 se acordă la
propunerea medicului curant, cu avizul medicului asigurătorului, pentru cel mult 90
de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape.

(2) Cuantumul lunar al indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) este egal cu diferenţa
dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni şi venitul salarial brut realizat de
asigurat la noul loc de muncă sau prin reducerea timpului normal de muncă, fără a se
depăşi 25% din baza de calcul.

SECŢIUNEA a 5-a Compensaţii pentru atingerea integrităţii

Art. 43. - Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii asiguraţii care, în

urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente
care produc deficienţe şi reduc capacitatea de muncă între 20-50%.

Art. 44. - Compensaţia se acordă la solicitarea persoanei îndreptăţite, pe baza

deciziei medicului asigurătorului, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 43.

Art. 45. - (1) Compensaţia pentru atingerea integrităţii reprezintă o sumă fixă în
bani şi se acordă integral, o singură dată, fără a afecta celelalte drepturi sau
indemnizaţii la care este îndreptăţit asiguratul, şi nu este luată în baza de calcul pentru
determinarea acestor drepturi.

(2) Cuantumul compensaţiei pentru atingerea integrităţii se stabileşte în funcţie de

gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute,
comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

SECŢIUNEA a 6-a Despăgubiri în caz de deces

Art. 46. - (1) În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă
sau a unei boli profesionale, beneficiază de despăgubire în caz de deces o singură
persoană, care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele,
curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana
care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

(2) Cuantumul despăgubirii în caz de deces este de 4 salarii medii brute,

comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

44
 SECŢIUNEA a 7-a Rambursări de cheltuieli

Art. 50. - (1) Asigurătorul acordă rambursări de cheltuieli în următoarele situaţii:

a) transportul de urgenţă, în cazuri temeinic justificate, când salvarea victimei

impune utilizarea altor mijloace decât cele uzuale;

b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, în situaţia

în care acestea au fost deteriorate în urma unui accident de muncă soldat cu vătămări
corporale;

c) în cazul aplicării dispozitivelor medicale implantabile prin intervenţie

chirurgicală în vederea recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice
cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale.

(2) Costurile suportate de asigurător sunt destinate să asigure recuperarea

funcţionalităţii organismului celui asigurat, iar cuantumul acestora se va stabili anual
prin decizie a preşedintelui CNPAS.

CAPITOLUL VI
Prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

Art. 55. - Răspunderea pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate la

locurile de muncă revine angajatorilor sau, după caz, persoanelor asigurate conform
art. 6.

Art. 56. - (1) Angajatorii au obligaţia de a asigura informarea, participarea şi

colaborarea angajaţilor pentru adoptarea şi aplicarea măsurilor de prevenire a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

(2) Angajaţii au obligaţia de a participa la acţiuni privind adoptarea unor măsuri de

securitate şi sănătate în muncă, atunci când sunt solicitaţi în acest scop de către
angajatori.

Art. 57. - Angajaţii nu suportă în nici o situaţie costul măsurilor de prevenire

aplicate în condiţiile art. 56.

Art. 58. - Angajatorii au obligaţia de a furniza toate informaţiile solicitate de

asigurător în legătură cu riscurile de la locurile de muncă.

45
 Art. 59. - Angajaţii sunt obligaţi să cunoască şi să respecte măsurile tehnice şi
organizatorice luate de angajatori pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale, aduse la cunoştinţă în cadrul instructajului de protecţie a muncii.

Art. 60. - Angajaţii au dreptul, fără ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor,
de a sesiza Inspecţia Muncii, asigurătorul sau comitetele de sănătate şi securitate în
muncă asupra neluării de către angajator a unor măsuri de prevenire a accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale.

Art. 63. - (1) Personalul tehnic al asigurătorului, care desfăşoară activităţi de

prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi personalul
medical specializat în medicina muncii au următoarele atribuţii:

a) participă la stabilirea de programe de prevenire prioritare la nivel naţional, prin

identificarea situaţiilor cu riscuri mari de accidente de muncă şi boli profesionale;

b) acordă consultanţă cu privire la măsurile şi mijloacele de prevenire a

accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

c) propun efectuarea şi finanţarea de studii şi analize institutelor de cercetare de

specialitate, în vederea fundamentării măsurilor de prevenire prioritare la nivel
naţional;

d) acordă asistenţă tehnică angajatorilor pentru elaborarea instrucţiunilor de

prevenire;

e) cercetează accidentele cu incapacitate temporară de muncă şi stabilesc caracterul

de muncă al acestora în conformitate cu prevederile prezentei legi;

f) ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

g) recomandă măsuri de prevenire şi controlează aplicarea lor;

h) propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei pentru stimularea

activităţii de prevenire;

i) stabilesc programe de prevenire în baza situaţiilor concrete identificate la locurile

de muncă;

j) consiliază angajatorii cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.

(2) Personalul medical specializat în medicina muncii are şi atribuţii legate de

depistarea, investigarea şi stabilirea caracterului profesional al bolii.

46
 CAPITOLUL VIII
Contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă
şi boli profesionale

Art. 96. - (1) Datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale următorii:

a) angajatorii, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 5 şi 7;

b) asiguraţii prevăzuţi la art. 6.

(2) Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul

şomerilor, se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe
toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit
legii şi se stabileşte în cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor acordate pe
perioada respectivă.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), angajatorii nu datorează
contribuţii pentru persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d).

Art. 97. - Contribuţia se stabileşte astfel încât să acopere costul prestaţiilor şi

serviciilor pentru cazurile asigurate, cheltuielile pentru prevenirea accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale, precum şi cheltuielile administrative.

Art. 98. - (1) Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc.

(2) Tariful de risc se determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de

riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului
respectiv.

(3) În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi se

realizează prin clase de risc.

Art. 99. - (1) Tarifele şi clasele de risc se stabilesc potrivit normelor

metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, elaborate de CNPAS şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(2) Tarifele şi clasele de risc se revizuiesc o dată la 4 ani.

(3) Pentru prima perioadă de funcţionare a sistemului de asigurare pentru accidente

de muncă şi boli profesionale, tarifele şi clasele de risc se pot modifica şi la un
interval de timp mai scurt de 4 ani, dar numai o singură dată.

Art. 100. - (1) Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător,

corespunzător activităţii principale desfăşurate în fiecare unitate.

47
 (2) În sensul prezentei legi se va considera activitate principală activitatea cu
numărul cel mai mare de angajaţi.

Art. 101. - (1) Baza lunară de calcul la care persoanele prevăzute la art. 5 şi 7
datorează contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale este
reprezentată de fondul total de salarii brute lunare realizate.

(2) Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc sunt

stabilite de la 0,5% la 4%, aplicate asupra fondului total de salarii brute lunare
realizate.

(3) Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se

aplică asupra sumelor reprezentând:

a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau
din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta, potrivit legii;

b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor

individuale de muncă, al încetării calităţii de funcţionar public sau de membru
cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;

c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi

transfer, precum şi drepturile de autor;

d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;

e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Art. 102. - (1) Contribuţia datorată de persoanele fizice prevăzute la art. 6 este
unică, în valoare de 1%, aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de
activitatea prestată.

(2) Baza lunară de calcul pentru aceste contribuţii o reprezintă venitul lunar
prevăzut în contractul individual de asigurare, care nu poate fi mai mic decât salariul
de bază minim brut pe ţară.

Art. 103. - Clasa de risc şi cota de contribuţie datorată se comunică de către

asigurător angajatorului anual sau ori de câte ori este nevoie.

Art. 104. - Asigurătorul are dreptul de a verifica, prin serviciile proprii de control,
datele comunicate de angajator pentru încadrarea în clasele de risc.

Art. 106. - Contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale, după calculare şi reţinere, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale.

48
 Art. 110. - În cazul reorganizării judiciare sau al falimentului angajatorului,
sumele datorate de acesta pentru asigurare vor fi recuperate potrivit legii.

Art. 111. - (1) Neplata contribuţiei de asigurare de către asiguraţii prevăzuţi la

art. 6 la termenul stabilit atrage neacordarea drepturilor la prestaţii şi servicii de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(2) Neplata contribuţiei de asigurare de către asiguraţii prevăzuţi la art. 6, pe o

perioadă de 3 luni consecutive, constituie pentru asigurător motiv de reziliere a
contractului individual de asigurare.

Art. 113. - (1) Asigurătorul poate să aprobe anual majorări sau reduceri ale cotelor
contribuţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(2) Nivelul majorării sau al reducerii cotelor se stabileşte în principal după

următoarele criterii:

a) numărul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale pe o perioadă de

referinţă;

b) gravitatea consecinţelor accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

c) volumul cheltuielilor pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de

muncă şi boli profesionale;

d) existenţa locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale.

CAPITOLUL IX
Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Art. 114. - Veniturile pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

se constituie din:

a) contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate

de persoanele juridice, precum şi de persoanele fizice care încheie asigurare;

b) dobânzi şi penalităţi de întârziere;

c) alte venituri, potrivit legii.

Art. 115. - (1) Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă
şi boli profesionale datorate de persoanele fizice şi juridice, în condiţiile prezentei
legi, se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat.

49
 (2) Veniturile prevăzute la art. 114 sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea
prestaţiilor şi serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
prevăzute de prezenta lege, precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării
sistemului de asigurare reglementat de prezenta lege.

Art. 116. - (1) Cheltuielile pentru prestaţiile şi serviciile de asigurări pentru

accidente de muncă şi boli profesionale şi cheltuielile pentru organizarea şi
funcţionarea acestui sistem se prevăd distinct la partea de cheltuieli a bugetului
asigurărilor sociale de stat.

(2) Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi

boli profesionale se efectuează pentru:

a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b) reabilitarea şi reconversia profesională;

c) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;

d) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia

pentru reducerea timpului de muncă;

e) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;

f) despăgubirile în caz de deces;

g) rambursările de cheltuieli;

h) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

i) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi secţii de

boli profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate
în structura spitalelor, inclusiv la Sanatoriul de boli profesionale Avrig, judeţul Sibiu,
persoanelor care suferă de boli profesionale.

(3) Cheltuielile pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurare pentru

accidente de muncă şi boli profesionale se efectuează în limita a până la 3% din
veniturile ce reprezintă contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, care se prevăd a se încasa în anul bugetar.

(4) Lista serviciilor medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi

secţii de boli profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina
muncii aflate în structura spitalelor, inclusiv la Sanatoriul de boli profesionale Avrig,
se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului
sănătăţii şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

50
 Art. 117. - (1) Excedentele anuale rezultate în cazul în care veniturile depăşesc
cheltuielile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se
reportează în anul următor, utilizându-se pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la
art. 116 alin. (2).

(2) Eventualele deficite înregistrate pe parcursul execuţiei şi deficitul anual rezultat

în cazul în care veniturile sunt depăşite de cheltuielile sistemului de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale se acoperă din disponibilităţile înregistrate în
anul precedent de sistem.

Art. 118. - (1) Execuţia de casă a fondurilor aferente sistemului de asigurări

pentru accidente de muncă şi boli profesionale se realizează prin Trezoreria Statului.

(2) Disponibilităţile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale se păstrează în Trezoreria Statului şi sunt purtătoare de dobânzi.

Art. 119. - Disponibilităţile fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de

asigurare înregistrate la data de 31 decembrie 2003, aşa cum au fost constituite
conform Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003 nr. 632/2002, cu
modificările ulterioare, se preiau de către CNPAS spre administrare.

Norme metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în

muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotarirea de Guvern nr. 1425/06

Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

Secţiunea 1 Prevederi generale

Art. 3 Prezentul capitol stabileşte procedura de autorizare a funcţionării din punctde

vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Art. 4 Nu se supun procedurii prevăzute la art.1 persoanele fizice, asociaţiile familiale

şi persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării s-a efectuat în temeiul Legii
nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul
comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice,
înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor
juridice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5 Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea

51
desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face
pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara
acestora.

Secţiunea a 2-a Procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al

securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 6 Procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi

sănătăţii în muncă se face pe baza declaraţiei pe propria răspundere se desfăşoară prin

inspectoratele teritoriale de muncă, în a căror rază teritorială angajatorul îşi
desfăşoară activitatea.

Art. 7 (1) În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în

muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă o
cerere, completată în două exemplare, semnate în original de către angajator, conform
modelului prezentat în anexa nr.1.

(2) Cererea prevăzută la alin.(1) va fi însoţită de următoarele:

a) copii de pe actele de înfiinţare;

b) declaraţia-tip pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr.2,

din care rezultă că, pentru activităţile declarate, sunt îndeplinite condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.

c) Pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul, prezentat în anexa

nr.1.

Art. 8 În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,

inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:

a) înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii

şi sănătăţii in muncă;

b) verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţiile-tip prevăzute la

art.6;

c) completează şi emite certificatul constatator, conform modelului prezentat în anexa

nr.3;

52
d) asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat
în anexa nr.4;

e) asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele constatatoare.

Art. 9 Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare,

calculat de la data înregistrării cererii.

Art. 10 Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă

dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.

Art. 11 (1) În cazul în care constată abateri de la respectarea prevederilor legale din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă sistează activitatea şi
propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea menţiunii în certificatul
constatator.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă menţionează sistarea activităţii prevăzută la

alin.(1) în certificatul constatator.

Art. 12 (1) În situaţia prevăzută la art. 11 , angajatorul poate relua procedura de

autorizare, numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii.

(2) La reluarea procedurii de autorizare a funcţionării din punct de vedere al

securităţii şi sănătăţii în muncă, cererea va fi însoţită de certificatul constatator
eliberat iniţial, în original.

(3) Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator data

reluării activităţii.

CAPITOLUL III

Servicii de prevenire şi protecţie

Secţiunea 1

Prevederi generale

Art. 13 Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a

riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul
de muncă, formarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea

53
activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a
serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a
procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de
reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă.

Secţiunea a 2-a Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie

Art. 15 Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către

angajator, în următoarele moduri:

a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute

de Legea nr.319/2006;

b) desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de

prevenire şi protecţie;

c) înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;

d) apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.

Art. 20 (1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate, prin modalităţile

prevăzute la art. 15 , în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii sunt următoarele:

1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor;

2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;

3. elaborarea de instrucţiuni proprii, pentru completarea şi/sau aplicarea

reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă ţinând seama de particularităţile

activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor
de lucru;

4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează
în fişa postului, cu aprobarea angajatorului;

5. verificarea cunoaşterii şi aplicării, de către toţi lucrătorii, a măsurilor prevăzute în

planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le
revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;

6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire

a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

54
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii
adecvate pentru fiecare loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de
către lucrători a informaţiilor primite;

8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/ sau unităţii;

9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform

prevederilor Capitolul Vi din prezentele norme metodologice şi asigurarea ca toţi
lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;

10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute în Capitolul Vi din prezentele
norme metodologice;

11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă,

stabilirea tipului de semnalizare necesar, şi amplasarea conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr.971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de
securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;

12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor, prevăzute de legislaţia specifică, pentru care

este necesară autorizarea exercitării lor;

13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;

14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii,

necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;

15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de

măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru
controlul noxelor în mediul de muncă;

16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare

de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;

17. informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul

controalelor efectuate la locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi
protecţie;

18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului

elaborate în temeiul art.51 alin.(2) lit.b) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
nr.319/2006, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare
şi mobile;

55
19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă
este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de
persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor care utilizează la locul de muncă

echipamente de muncă;

20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de

lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu

echipament individual de protecţie conform prevederilor din Hotărârea Guvernului
nr.1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de
către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;

21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor

individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte
situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.1048/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale

de protecţie la locul de muncă;

22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute la

Capitolul Vii din prezentele norme;

23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute la Capitolul Vii din

prezentele norme;

24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din

întreprindere şi/sau unitate, în conformitate cu prevederile art.12 alin.(1) lit.d) din
Legea nr.319/2006;

25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul

vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;

26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de

prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor
de prevenire şi protecţie;

27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor

angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi
loc de muncă;

56
28. urmărirea actualizării planului de avertizare, planului de protecţie şi prevenire, şi
al planului de evacuare;

29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii

atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea

contractelor de prestări servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu
angajatori străini;

31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor

activităţi.

(2) Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua

în conformitate cu prevederile Capitolului V din Legea nr.319/2006.

Art. 21 (1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători, inclusiv, angajatorul poate

efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:

a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa nr.5;

b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate

în întreprindere şi/sau unitate;

c) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor
din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de la alin.(1) angajatorul trebuie să

desemneze un lucrător conform prevederilor din Secţiunea a 3-a a prezentului capitol
şi/sau să apeleze la servicii externe.

(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de la alin.(1) dar angajatorul nu

realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care
nu le realizează trebuie să apeleze la servicii externe.

Art. 22 (1) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători, inclusiv,

angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa nr.5;

b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe

grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;

57
c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate
în întreprindere şi/sau unitate;

d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază conform prevederilor
din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de la alin.(1) angajatorul trebuie să

desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor din Secţiunea a 3-a
aprezentului capitol, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie,
conform prevederilor din Secţiunea a 4-a a prezentului capitol, şi/sau să apeleze la
servicii externe.

(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de la alin.(1) dar angajatorul,

lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de
prevenire şi protecţie prevăzute la art. 20 , angajatorul trebuie să apeleze la servicii
externe.

Art. 23 (1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători

angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, sau să organizeze
serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire
şi protecţie din cadrul întreprinderii.

(2) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute la alin.(1) care desfăşoară

activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr.1, angajatorul trebuie să organizeze
serviciu intern de prevenire şi protecţie.

(3) În cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au

capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire
şi protecţie prevăzute la art. 20 , angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe
servicii externe;

Art. 24 (1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători
angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.

(2) În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi

aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie
prevăzute la art. 20 , angajatorul trebuie să apeleze la unul sau multe servicii externe.

Secţiunea a 3-a Lucrători desemnaţi

58
Art. 25 (1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de
activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.

(2) Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe

care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le
efectueze.

Art. 26 Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie,

lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului
mediu, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.

Art. 27 (1) Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de

mărimea întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii,
precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca

lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform
fişei postului.

Secţiunea a 4-a Serviciile interne de prevenire şi protecţie

Art. 28 (1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători
care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior conform prevederilor din
Secţiunea a 8-a a prezentului capitol şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura
activităţi auxiliare.

(2) Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească

cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a
prezentului capitol.

Art. 29 (1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea

directă a angajatorului ca o structură distinctă.

(2) Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să

desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi
complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.

59
(3) Angajatorul va consemna în Regulamentul intern activităţile de prevenire şi
protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are
capacitate şi mijloace adecvate.

Art. 30 Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele

materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie
desfăşurate în întreprindere.

Art. 31 (1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie

în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurile la care sunt expuşi
lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciului intern de

prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.

(3) Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul
de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod
corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice.

(4) În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe
servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.

Art. 32 Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea

medicală, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace
materiale adecvate.

Secţiunea a 5-a Servicii externe de prevenire şi protecţie

Art. 33 Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract,

activităţile de prevenire şi protecţie sau consultanţă în domeniu.

Art. 34 Angajatorul apelează la serviciile externe cu respectarea prevederilor art.18

alin.(3) lit.d) din Legea nr.319/2006.

Art. 35 Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare

desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie.

Art. 36 Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească

următoarele cerinţe:

60
a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele
materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;

b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie

şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită în
Secţiunea a 6-a a prezentului capitol.

Art. 37 (1) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători
care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, conform prevederilor din
Secţiunea a 8-a a prezentului capitol şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura
activităţi auxiliare.

(2) Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească

cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor din Secţiunea a 8-a a
prezentului capitol.

(3) În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o
singură persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform
prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.

Art. 38 (1) Contractul încheiat între angajator şi un serviciul extern de prevenire şi

protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern

de prevenire şi protecţie;

b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi

protecţie şi/sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie;

c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.

Art. 39 (1) Serviciul extern are obligaţia să transmită Inspectoratului teritorial de

muncă pe raza căruia îşi are sediul o copie după certificatul de abilitare, în termen de
10 zile de la data primirii acestuia.

(2) Serviciul extern trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate

semestrial, conform modelului din anexa nr.10.

(3) Rapoartele vor fi înaintate Inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are
sediul serviciul extern.

61
(4) Inspectoratul va analiza şi aviza rapoartele de activitate, va restitui un exemplar
serviciului extern şi un exemplar îl va arhiva.

Secţiunea a 7-a Planul de prevenire şi protecţie

Art. 51 (1) Conform prevederilor art.13 lit.b) din Legea nr.319/2006 angajatorul

trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte

ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.

(2) În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc
măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi
de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

(3) Măsurile prevăzute la alin.(2) se analizează şi se stabilesc resursele umane şi

materiale necesare.

(4) Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în

anexa nr.7.

(5) Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau

reprezentanţilor lor sau Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, după caz, şi
trebuie să fie semnat de angajator.

Secţiunea a 8-a

Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 52 (1) Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării
activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele:

a) nivel de bază

b) nivel mediu

c) nivel superior

Art. 53 (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă corespunzătoare nivelului de bază sunt:

a) studii medii;

b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui

62
prevăzut în anexa nr.6 A, cu o durată de cel puţin 40 de ore.

(2) Nivelul de bază prevăzut la alin.(1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul
de absolvire a cursului prevăzut la alin.(1) lit.b).

Art. 54 (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt:

a) studii medii tehnice;

b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui

prevăzut în anexa nr.6 B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.

(2) Nivelul mediu prevăzut la alin.(1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de

absolvire a cursului prevăzut la alin.(1) lit.b).

Art. 55 (1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă corespunzătoare nivelului superior sunt:

a) studii superioare tehnice;

b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui

prevăzut în anexa nr.6 lit.B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.

c) curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180 ore.

(2) Nivelul superior prevăzut la alin.(1) se atestă prin diploma de studii şi certificatele
de absolvire a cursurilor prevăzute la alin.(1) lit.b) şi c).

(3) Cerinţa minimă prevăzută la alin.(1) lit.b) este considerată îndeplinită şi în situaţia
în care persoana a absolvit un curs postuniversitar sau deţine titlul de doctor în
securitate şi sănătate în muncă.

Art. 56 Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevăzute la alin.(1)

lit.b) de la art. 53 , art. 54 şi art. 55 se efectuează de către:

a) furnizori de formare profesională autorizaţi conform prevederilor Capitolului III

din

Ordonanţa Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor,

republicată, aprobată prin Legea nr.375/2002, cu modificările şi completările
ulterioare;

63
c) alte instituţii care au prevăzută în actul de constituire şi activitatea de organizare de
cursuri în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Secţiunea a 9-a Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 57 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă, definiţi conform art.5 lit.d) din Legea nr.319/2006, sunt aleşi de
către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform prevederilor
regulamentului intern.

Art. 58 Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor care se aleg, depinde de numărul total

al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, aşa cum este prevăzut în Capitolul III,
Secţiunea 1, art. 65 din prezentele norme.

Art. 59 Lucrătorii comunică, în scris, angajatorului numărul şi numele

reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Art. 60 Reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform
prevederilor din Secţiunea a 8-a a prezentului capitol.

Art. 61 Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă pot desfăşura următoarele activităţi:

a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate

în muncă;

b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;

c) conştientizează lucrătorii asupra necesităţii aplicării măsurilor de securitate şi

sănătate în muncă;

d) aduce la cunoştinţa angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate

propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

e) face verificări ale modului de realizare a măsurilor din planul de prevenire şi

protecţie;

f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

64
g) însoţesc inspectorii de muncă, la cererea acestora, în timpul vizitelor de control în
întreprindere şi/sau unitate.

CAPITOLUL IV

Organizarea şi funcţionarea comitetelor de securitate şi sănătate în muncă

Secţiunea 1 Organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Art. 62 (1) Comitetele de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care

au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară
activităţi pe teritoriul României.

(2) Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi

sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de
natura activităţii şi de riscurile identificate.

(3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot

înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se
stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

(4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor

care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.

(5) În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de

securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Art. 63 (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din

reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, de o parte, şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii
săi în număr egal cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina
muncii, de cealaltă parte.

(2) Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie

este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Art. 64 (1) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul securitate şi sănătate în muncă vor

fi aleşi pe o perioadă de 2 ani.

(2) În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor, cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de

65
securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi
aleşi.

CAPITOLUL VI

Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific

Secţiunea 1 Pericol grav si iminent de accidentare

Art. 106 Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, aşa cum este el definit la
art.5 lit.l) din Legea nr.319/2006, poate fi constatată de către orice lucrător din
întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu
care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii
de muncă.

Art. 107 La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua
imediat următoarele măsuri de securitate:

a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;

b) evacuarea personalului din zona periculoasă;

c) anunţarea serviciilor specializate;

d) anunţarea conducătorilor ierarhici;

e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.

Art. 108 (1) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 107 lit.a), angajatorul va
desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura
instruirea acestora.

(2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 107 lit.b), angajatorul trebuie să:

a) întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;

b) afişeze planul de evacuare la loc vizibil;

c) instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul

în care şi-au însuşit cunoştinţele.

(3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 107 lit.c), angajatorul trebuie să:

a) desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-i

instruiască în acest sens;

b) asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.

66
(4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 107 lit.d), angajatorul trebuie să
stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.

(5) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 107 lit.e), angajatorul trebuie să:

a) desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav

şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare
intervenţiei;

b) stabilească serviciile specializate care pot interveni.

Art. 109 (1) Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art.
107 ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială
a activităţii şi prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul
muncii.

Secţiunea a 2-a Zone cu risc ridicat şi specific

Art. 110 Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit.k) din
Legea nr.319/2006, trebuie să conţină nominalizarea acestor zone în cadrul
întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru
aceste zone.

Art. 111 Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă

şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific
măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.

Art. 112 Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor
pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de
protecţie şi prevenire.

CAPITOLUL VII

Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de

muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea

bolilor profesionale

67
Secţiunea 1 Dispoziţii generale

Art. 113 Prezenta normă metodologică constituie cadrul de reglementare a unor

proceduri, metode şi mijloace privind comunicarea şi cercetarea evenimentelor,
înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă, a incidentelor periculoase,
semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale, în scopul
aplicării unitare a prevederilor Legii nr.319/2006.

Art. 114 Dispoziţiile prezentelor norme metodologice se aplică:

a) în toate sectoarele de activitate prevăzute la art.3 alin.(1), cu excepţia cazurilor

prevăzute la art.4 alin.(1) din Legea nr.319/2006;

b) tuturor persoanelor prevăzute la art.3 alin.(2) din Legea nr.319/2006.

Art. 115 Termenii definiţi la art. 2 se completează cu termenii definiţi la art.5 din
Legea nr.319/2006.

Secţiunea a 2-a Comunicarea evenimentelor

Art. 116 Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii,

conform modelului din anexa nr.13:

a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;

b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;

c) locul unde s-a produs evenimentul;

d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;

e) numele şi prenumele victimei;

f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane

în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;

g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;

h) consecinţele accidentului;

i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;

j) data comunicării;

68
k) unitatea medicală la care a fost internat accidentatul.

Art. 117 (1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art.26 şi art.27
alin.(1) din Legea nr.319/2006.

(2) Accidentele uşoare, aşa cum sunt definite la art.5 lit.q) din Legea nr.319/2006, nu
se comunică şi nu se raportează.

(3) Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori,

evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora, de către angajatorul la care s-a
produs evenimentul.

(4) Evenimentul produs în condiţiile prevăzute la art.30 lit.d) şi e) din Legea

nr.319/2006, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nici o
legătura cu aceasta, va fi comunicat primăriei pe raza căreia s-a produs, de către orice
persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului; primăria va comunica
evenimentul inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs
evenimentului.

Art. 118 În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu

decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor
îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la
inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.

Art. 119 (1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de
fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea
organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei
stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar
pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.

(2) În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din
producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale
locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau
poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează
cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului.

(3) Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului,
angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna, pe propria răspundere, într-un
proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.

Art. 120 (1) Inspectoratul teritorial de muncă, pe raza căruia a avut loc evenimentul,
va comunica Inspecţiei Muncii:

a) incidentul periculos;
69
b) evenimentul care a avut ca urmare deces;

c) evenimentul care a avut ca urmare accident colectiv;

d) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate evidentă;

e) evenimentul care a avut ca urmare accident urmat de invaliditate.

(2) Accidentul prevăzut la alin.(1) lit.e) se va comunica după primirea deciziei de

încadrare într-un grad de invaliditate.

(3) Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 116
.

Secţiunea a 3-a Cercetarea evenimentelor

Art. 122 Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor

care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a
răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor
cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Art. 123 Cercetarea se face, imediat după comunicare, în conformitate cu prevederile

art.29 alin.(1) din Legea nr.319/2006.

Art. 124 (1) Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă
se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

(2) Angajatorul are obligaţia să numească, de îndată, prin decizie scrisă, comisia de
cercetare a evenimentului.

(3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane; una
dintre acestea trebuie să fie lucrător desemnat, reprezentant al serviciului intern sau
reprezentant al serviciului extern cu pregătire de nivel superior.

(4) Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului

trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea
şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o
responsabilitate în producerea evenimentului.

(5) Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz
poate apela la servicii externe.

70
(6) Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de
cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul, vor fi nominalizate şi
persoane numite prin decizie scrisă, de către ceilalţi angajatori.

(7) Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului

de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă,
cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor alin.(6).

(8) Cercetarea evenimentului prevăzut la art.30 lit.d) şi e) din Legea nr.319/2006,

dacă acesta a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii angajatorului şi nu a avut
nici o legătură cu aceasta, se efectuează de către primăria pe raza căreia s-a produs.

(9) Angajatorul care nu dispune de personal competent în conformitate cu alin.(4) sau

nu are personal suficient, trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de
prevenire şi protecţie.

Art. 125 (1) În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice, serviciile poliţiei
rutiere vor transmite organelor împuternicite să efectueze cercetarea, la cererea
acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar din procesul-
verbal de cercetare la faţa locului şi orice alte documente existente, necesare
cercetării: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe.

(2) În baza acestor acte şi a altor documente din care să rezulte că victima se afla în
îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor
efectua cercetarea evenimentului.

Art. 127 (1) Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea

evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea
de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte sau documente ale
angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie.

(2) În situaţiile prevăzute la alin.(1), cheltuielile necesare prelevării şi analizării

probelor în vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc
evenimentul.

Art. 128 (1) Pentru cercetarea evenimentelor, se pot solicita experţi sau specialişti
cum ar fi cei din cadrul unor agenţi economici agreaţi pentru efectuarea de expertize
tehnice, iar aceştia trebuie să răspundă solicitării.

(2) În situaţia prevăzută la alin.(1), specialiştii şi experţii întocmesc expertize tehnice

care vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a evenimentului.

71
(3) Cheltuielile aferente efectuării expertizelor se suportă de către angajatorul la care
a avut loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma
căreia s-a produs evenimentul.

Art. 129 (1) Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporara de munca se

va încheia în cel mult 5 zile lucrătoare de la data producerii.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin.(1), situaţiile, cum ar fi cele în care este
necesară prelevarea de probe, efectuarea de expertize, pentru care se poate solicita, în
scris, argumentat şi în termen, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a
produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.

(3) Cercetarea evenimentelor care au antrenat deces, invaliditate evidentă, accident

colectiv şi situaţie de persoană dată dispărută, precum şi cercetarea incidentelor
periculoase se vor încheia în cel mult 10 zile lucrătoare de la data producerii acestora.

Art. 130 (1) În cazul accidentului cu incapacitate temporară de muncă, în urma căruia
a intervenit invaliditate confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul
teritorial de muncă va completa dosarul de cercetare, întocmit la data producerii
evenimentului, şi va revizui procesul-verbal de cercetare.

(2) Revizuirea procesului verbal de cercetare a accidentului prevăzut la alin.(1) se

face în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii de către inspectoratul teritorial de
muncă a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a certificatului de
constatare medicolegal.

(3) În cazul evenimentului a cărui consecinţă este invaliditate evidentă, evenimentul

va fi cercetat de inspectoratul teritorial de muncă ca eveniment care a produs
incapacitate temporară de muncă, şi, în funcţie de consecinţele ulterioare ale
evenimentului, se va proceda conform prevederilor de la alin.(1) şi (2).

Art. 131 (1) Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va
cuprinde:

a) opisul actelor aflate în dosar;

b) procesul-verbal de cercetare;

c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului

de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către
inspectoratul teritorial de muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor sau de
către lucrătorul desemnat/serviciile externe de prevenire şi protecţie, în cazul
evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului şi semnată de către
angajator/reprezentantul său legal, care va cuprinde precizări cum ar fi poziţia
72
victimei, existenţa sau nu a echipamentului individual de protecţie, starea
echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie,
închiderea fişei individuale de instructaj prin barare şi semnătură, ridicarea de
documente sau prelevarea de probe;

d) schiţe, fotografii referitoare la eveniment;

e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară

de muncă sau de invaliditate;

f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea

împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;

g) declaraţiile persoanelor răspunzătoare de nerespectarea reglementărilor legale;

h) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a

cauzelor reale ale evenimentului;

i) copii ale certificatului constatator sau orice alte autorizaţii în baza căruia
angajatorul îşi desfăşoară activitatea;

j) copii ale fişei de expunere la riscuri profesionale şi fişei de aptitudine;

k) copii ale contractelor individuale de muncă al victimelor;

l) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

ale victimelor; în caz de deces se va anexa în original;

m) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;

n) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor

date dispărute;

o) copie a certificatelor de concediu medical în cazul accidentului urmat de

incapacitate temporară de muncă;

p) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului

urmat de invaliditate;

q) actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din
care să rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie şi
diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu;

r) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei

rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.

73
(2) Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a
determina caracterul accidentului, cum ar fi:

a) copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita

autorizare;

b) copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei;

c) acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;

d) acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data
şi ora producerii evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei la locul, ora
şi data producerii evenimentului;

e) documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;

f) corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;

g) adresele de prelungire a termenelor de cercetare, în conformitate cu art. 129

alin.(2) şi (4);

h) actul medical, emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţă medicală de

urgenţă, din care să rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;

i) procesul verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile prevăzute la

art. 119 ;

j) formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă denumit în continuare FIAM

care va fi aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Art. 132 Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a) filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea

sau de membrii comisiei de cercetare numită de angajator şi ştampilate, cu ştampila
inspectoratului sau angajatorului;

b) numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare, şi numărul de file pentru

fiecare document anexat la dosar să fie menţionat în opis;

c) fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, să fie identificat, în

dosarul de cercetare, ca anexă;

d) paginile şi spaţiile albe să fie barate;

e) schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii;

74
f) fotografiile, referitoare la eveniment, să fie clare şi însoţite de explicaţii;

g) formularul pentru declaraţii să fie conform modelului din anexa nr.14;

h) declaraţiile aflate la dosar să fie tehnoredactate, pentru a se evita eventualele

confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi
semnate de către inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către unul dintre
membrii comisiei de cercetare.

Art. 133 (1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:

a) într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de

muncă; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul;

b) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la

inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;

c) în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată prin

decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire
penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat
cercetarea;

d) în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă;

originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea şi

un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;

e) în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se

înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii
şi un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs
evenimentul;

f) în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară

de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în arhiva
angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de către
ceilalţi angajatori.

(2) În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate

temporară de muncă sau a incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi
considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două
exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală.

Art. 134 (1) Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se
înaintează, pentru verificare şi avizare, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza

75
căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea
cercetării.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul

în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.

(3) Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă.

(4) În cazul în care, inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost

efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului
verbal de cercetare, sau, după caz, poate interveni şi efectua cercetarea.

(5) Comisia de cercetare va completa dosarul şi va revizui procesul verbal de

cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

(6) Dacă evenimentul urmat de incapacitate temporară de muncă s-a produs în

condiţiile prevăzute la art. 133 alin.(2), inspectoratul teritorial de muncă va înainta
originalul dosarului de cercetare la organul de urmărire penală, imediat după avizare.

Art. 135 (1) Dosarul de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă va fi

înaintat, în vederea avizării, la Inspecţia Muncii, în cel mult 5 zile lucrătoare de la
finalizarea cercetării.

(2) Dosarul de cercetare pentru cazul dispariţiei de persoane, ca urmare a unui

eveniment şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acestora, va fi
păstrat la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, până la emiterea
hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul persoanelor dispărute, conform
prevederilor legale în vigoare; după completarea dosarului, acesta va fi înaintat în
vederea avizării la Inspecţia Muncii.

(3) Inspecţia Muncii avizează şi restituie dosarele prevăzute la alin.(1) în cel mult 10
zile lucrătoare de la data primirii.

(4) În cazul în care, Inspecţia Muncii constată că cercetarea nu a fost efectuată

corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi revizuirea procesului verbal de
cercetare.

(5) Inspectoratul teritorial de muncă va completa dosarul şi va revizui procesul verbal

de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

(6) Inspectoratul teritorial de muncă transmite dosarele de cercetare prevăzute la

alin.(1) organelor de urmărire penală, numai după ce au fost avizate de către Inspecţia
Muncii.

76
Art. 136 Parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii vor comunica inspectoratului
teritorial de muncă rezultatul anchetei penale, în termen de 15 zile lucrătoare de la
definitivarea acesteia.

Art. 137 (1) Dosarul de cercetare al accidentului de muncă cu invaliditate, înaintat

organelor de urmărire penală, se restituie la inspectoratul teritorial de muncă care a
efectuat cercetarea, pentru completare şi revizuire, în cazul în care se produce decesul
accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act medico-
legal.

(2) Dosarul prevăzut la alin.(1) se restituire la inspectoratul teritorial de muncă în

termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării.

(3) Completarea dosarului prevăzut la alin.(1) şi revizuirea procesului verbal de

cercetare a evenimentului se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului
la inspectoratul teritorial de muncă.

(4) Dosarul completat şi revizuit va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii,

care îl va restitui inspectoratului teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de
la data primirii.

(5) După avizarea de către Inspecţia Muncii în condiţiile prevăzute la art. 135 ,
dosarul va fi înaintat organelor de urmărire penală de către inspectoratul teritorial de
muncă.

Art. 138 Procesul-verbal de cercetare a evenimentelor trebuie să conţină următoarele

capitole:

a) data încheierii procesului-verbal;

b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;

c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;

d) obiectul cercetării;

e) data şi ora producerii evenimentului;

f) locul producerii evenimentului;

g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele

reprezentantului său legal;

h) datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor;

77
i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului
în care s-a produs evenimentul;

j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate;

k) cauza producerii evenimentului;

l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;

m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;

n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, prevăzute la lit. k),

l) şi m);

o) sancţiunile contravenţionale aplicate;

p) propuneri pentru cercetare penală;

q) caracterul accidentului;

r) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos;

s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele

responsabile pentru realizarea acestora;

t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea

măsurilor prevăzute la lit.s);

u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi

repartizarea acestora;

v) numele şi semnătura persoanei/persoanelor care au efectuat cercetarea;

w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi sănătate în muncă;

x) avizul compartiment legislaţie contencios, în cazul evenimentelor cercetate de

către inspectoratul teritorial de muncă sau inspecţia muncii;

y) viza inspectorului-şef/inspectorului general de stat.

Art. 139 (1) În capitolul prevăzut la art. 138 lit.b) se vor indica, de asemenea,
prevederile legislative potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze
cercetarea, precum şi numele angajatorului şi al persoanelor care au participat din
partea organelor competente la primele cercetări.

(2) În capitolul prevăzut la art. 138 lit.c) se vor indica, de asemenea, motivele pentru
care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare.

78
(3) În capitolul prevăzut la art. 138 lit.e) se va indica, de asemenea, data decesului,
pentru cazul în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor
implicate în acest eveniment.

(4) În capitolul prevăzut la art. 138 lit.g) se vor indica, de asemenea, datele de
identificare ale angajatorilor la care sunt/au fost angajate victimele, numele
reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul documentului prin care s-a certificat
autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
adresa punctului de lucru.

(5) În capitolul prevăzut la art. 138 lit.h) se vor indica, de asemenea următoarele:

numele, prenumele, cetăţenia, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori,

domiciliul, locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în
momentul accidentării, vechimea în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de
muncă, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, iar pentru persoanele care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate
pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta.

(6) Capitolul prevăzut la art. 138 lit.i) va conţine următoarele subcapitole:

a) Descrierea detaliată a locul producerii evenimentului;

b) Descrierea detaliată a echipamentului de muncă;

c) Descrierea detaliată a împrejurărilor;

d) Descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul.

(7) În capitolele prevăzute la art. 138 lit.k)-m) se va face trimitere la reglementările

legale în vigoare, încălcate, precizând actele normative nerespectate, cu redarea
integrală a textului acestora.

(8) Denumirea capitolul prevăzut la art. 138 lit.o) se va schimba cu „Propuneri pentru
sancţiuni administrative şi disciplinare”, în cazul accidentelor cercetate de către
comisia numită de către angajator.

(9) Capitolele prevăzute la art. 138 lit.w)-y) se vor regăsi în procesul verbal de
cercetare numai pentru evenimentele cercetate de către inspectoratul teritorial de
muncă sau Inspecţia Muncii, conform competenţelor.

(10) În cazul accidentelor cu ITM, procesul verbal de cercetare se va încheia cu

capitolul prevăzut la art. 138 lit.w) care va fi numit „Viza angajatorului”.

79
Art. 140 În situaţiile în care, din cercetare, rezultă că accidentul nu întruneşte
condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această menţiune la
capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la art. 138 lit.q) şi lit.r) şi se vor
dispune măsurile care trebuie luate de angajator, pentru prevenirea unor cazuri

asemănătoare.

Art. 141 (1) În situaţia în care, cu ocazia cercetării unui eveniment, inspectorii de
muncă constată şi sancţionează contravenţii şi, în acelaşi timp, pentru faptele care
constituie infracţiuni fac propuneri de anchetă penală, în procesul-verbal de cercetare
se va

menţiona că sancţiunile dispuse contravenienţilor devin aplicabile imediat după

finalizarea cercetării, fără a se aştepta instrumentarea cazului de către organele de
urmărire penală competente.

(2) Comisia de cercetare a unui eveniment numită de către angajator poate face
propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în
procesul-verbal de cercetare.

Art. 142 (1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în:

a) trei exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de

muncă, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de
muncă care a avizat dosarul şi asigurător;

b) mai multe exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate

temporară de muncă pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator,
inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul şi asigurător;

c) cinci exemplare, în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru

angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul
teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurător;

d) cinci exemplare, în cazul accidentului de muncă mortal sau al celui colectiv,

precum şi în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care
înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă
care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurător;

e) cinci exemplare, în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care

înregistrează incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de
muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurător.

80
(2) Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de
exemplare, după caz.

Art. 143 (1) În cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul
decît cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi
trimis şi acestuia.

(2) În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi are
sediul pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va
trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de
muncă pe raza căruia are sediul angajatorul.

Art. 144 În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana
vătămată prezintă un certificat medical cu cod „accident de muncă”, angajatorul care
şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi
protecţie va solicita acesteia o declaraţie scrisă privind modul şi împrejurările în care
s-a produs evenimentul.

Secţiunea a 4-a Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor

periculoase

Art. 145 Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în

baza procesului-verbal de cercetare.

Art. 146 (1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de
contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea
unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit
clauzelor prevăzute în acest sens, în documentele încheiate.

(2) În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele
un sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare
prevederilor prezentei norme, accidentul de muncă se înregistrează de către
angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca
urmare producerea accidentului.

(3) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii, pe bază de comandă,
la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost
angajată victima.

(4) Accidentul de muncă suferit de o persoană, aflată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator, se înregistrează de către
81
angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca
urmare producerea accidentului.

(5) Accidentele suferite în timpul stagiului de practică profesională de către elevi,

studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează de
către angajatorul la care se efectuează practica.

(6) Accidentul de muncă suferit de o persoană, în cadrul activităţilor cultural-

sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către
instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.

(7) Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană,

din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori
înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din
întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la
care s-a produs accidentul.

(8) În cazul accidentului produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană,

din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori
înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat, produs
în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nici o legătură cu
acesta, înregistrarea se face de către primăria pe raza căreia s-a produs accidentul.

(9) Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este

angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de
organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform
concluziilor cercetării.

(10) Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care

este angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau
de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform
concluziilor cercetării.

(11) Accidentul produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii, ca urmare a neluării unor
măsuri de securitate de către un alt angajator, se înregistrează de către angajatorul din
vina căruia s-a produs accidentul.

(12) Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de

la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să
delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin,
se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut
ca urmare producerea accidentului, sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în
documentele încheiate.
82
Art. 147 Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la
înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia
Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză.

Art. 148 (1) Dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în
împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia, se înregistrează ca
accident mortal, după emiterea hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale,
prin care este declarat decesul.

(2) Data înregistrării accidentului de muncă mortal coincide cu data înscrisă în

hotărârea judecătorească.

(3) Angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută va comunica, imediat,

numărul şi data hotărârii judecătoreşti la inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 149 Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului

verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 150 (1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele

împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa
FIAM.

(2) FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în parte în câte 4

exemplare ce se înaintează, spre avizare, după cum urmează:

a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de

comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului;

b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile

lucrătoare de la primirea procesului verbal de cercetare.

(3) Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se face în

termen de 5 zile lucrătoare de la primire formularului.

(4) Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM-ul la dosarul sau la

procesul verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată,
inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social.

(5) În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare
odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un
exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de
expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.

Art. 151 (1) Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:

83
a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă, conform modelului din anexa
nr.15;

b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase, conform nodelului din anexa

nr.16;

c) Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare, conform modelului din anexa

nr.17;

d) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă care au ca urmare incapacitate

de muncă mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului din anexa nr.18.

(2) În registrul prevăzut la alin.(1) lit.d) se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă

pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minim 4 zile de
lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului.

(3) Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate.

Art. 152 (1) În baza FIAM-ului şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor

periculoase, inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de
muncă şi a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul pe
teritoriul judeţului respectiv.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa în:

a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă;

b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase;

c) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă care au ca urmare incapacitate

de muncă mai mare de 3 zile de lucru.

Secţiunea a 7- a Semnalarea bolilor profesionale

Art. 159 Bolile profesionale, cât şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala
obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de
specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene
medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.

Art. 160 (1) Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de
semnalare BP1, prezentată în anexa nr.19, şi trimite bolnavul cu această fişă la
unitatea sanitară de medicina muncii, în vederea precizării diagnosticului de boală
profesională.
(2) Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte

84
diagnosticul şi completează fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la
Autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului Bucureşti, în termen de
maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului.

Secţiunea a 8-a Cercetarea bolii profesionale

Art. 161 După primirea fişei de semnalizare BP1, medicul specialist de medicina
muncii din cadrul Autorităţii de sănătate publică teritoriale sau a municipiului
Bucureşti, cercetează, conform rutei profesionale, cauzele îmbolnăvirii profesionale.

Art. 162 Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia,

sau, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale, precum şi a
inspectorului din cadrul inspecţiei teritoriale de muncă, la solicitarea autorităţii de
sănătate publică teritoriale sau a municipiului Bucureşti.
Art. 163 Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului
profesional al îmbolnăvirii respective, şi se finalizează cu redactarea şi semnarea
Procesului verbal de cercetare, prezentat în anexa nr.20.
Art. 164 Procesul verbal de cercetare este semnat de toţi cei care au luat parte la
cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele
îmbolnăvirii, responsabilitatea conducătorilor procesului de producţie respectiv şi
măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale
similare.
Art. 165 În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia, sau, după caz,
persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale, sau inspectorul de muncă, nu
sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare sau cu măsura
tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 15 zile de la
data primirii procesului-verbal de cercetare, la Autoritatea de sănătate publică
judeţeană, sau a municipiului Bucureşti.

Secţiunea a 9-a Declararea bolilor profesionale

Art. 169 Declararea bolilor profesionale se face pe baza următoarelor documente,

care vor fi păstrate sub forma de dosar, la Autoritatea de sănătate publică:

a) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesionala şi

anume copie după carnetul de muncă);

b) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de

medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);

c) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de

ieşire emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor, sau

85
adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat
diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat);

d) procesul verbal de cercetare a cazului de boală profesională;

e) copie după fişa de semnalare BP1.

Art. 170 Declararea bolilor profesionale se face de către Autoritatea de sănătate

publică pe baza documentelor precizate la art. 169 prin completarea Fişei de declarare
BP2 care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate.

Art. 171 În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată,
sau nu mai există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul
respectiv se poate declara prin Fişa de declarare BP2 pe baza documentelor solicitate
la art. 169 , cu excepţia procesului verbal de cercetare a cazului.

Art. 172 Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se

înregistrează la ultimul agent economic unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii
de risc ai bolii profesionale respective; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de
către Autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din
judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se află agentul economic respectiv.

Art. 173 Autoritatea de sănătate publică este răspunzătoare pentru corectitudinea

datelor înscrise în fişa de declarare BP2.

Art. 174 Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe

baza diagnosticului precizat de către comisiile regionale de pneumoconioze, potrivit
reglementărilor în vigoare.

Secţiunea a 10-a Raportarea bolilor profesionale

Art. 175 Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar şi anume în cursul lunii
în care s-a produs îmbolnăvirea, de către Autoritatea de sănătate publică teritorială şi
a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare
privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la
Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale
ale asigurătorului stabilite conform legii.

Art. 180 Lista bolilor profesionale ale cãror declarare, cercetare şi evidenţã sunt
obligatorii este cuprinsã în anexa nr.22.

86
Art. 182 Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se
înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

Secţiunea a 11-a Bolile legate de profesie

Art. 183 Lista bolilor legate de profesie este prezentată în anexa nr.23.

Art. 184 Bolile legate de profesie nu se declară, acestea se dispensarizează medical şi

se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind
sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico – organizatorice de
normalizare a condiţiilor de muncă.

Secţiunea a 12-a Dispoziţii finale

Art. 185 În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activităţi şi

servicii vor fi prevăzute clauze privind răspunderile referitoare la comunicarea,
cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă.

Art. 186 (1) Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate
temporară de muncă, invaliditate sau deces au dreptul să sesizeze sau să se informeze
la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc accidentul.

(2) Dacă în urma investigaţiilor rezultă că sunt întrunite condiţiile unui accident de
muncă, inspectoratul teritorial de muncă va lua măsuri pentru efectuarea cercetării în
conformitate cu prevederile prezentei norme metodologice.

(3) În situaţiile prevăzute la alin.(1), inspectoratul teritorial de muncă va răspunde

sesizărilor conform prevederilor legale sau va elibera, la cerere, o copie a procesului
verbal de cercetare a evenimentului.

Art. 187 (1) În situaţia în care angajatorul, lucrătorii responsabili de încălcarea

prevederilor legale, victimele sau familiile acestora nu sunt de acord cu concluziile
stabilite in procesul-verbal de cercetare a evenimentului, se pot adresa la
inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, la Inspecţia Muncii, în termen de 15
zile calendaristice de la data primirii acestuia.

(2) Soluţiile adoptate la situaţiile prevăzute la alin.(1) vor fi comunicate celor

interesaţi, în termen legal şi rămân definitive.

87
Art. 188 Dosarele şi procesele-verbale de cercetare a evenimentelor, precum si
registrele de evidenta se păstrează în arhivă timp de minimum 50 de ani de la data
producerii evenimentului iar pentru incidente periculoase, termenul este de minimum
10 ani.

Art. 189 (1) Informaţiile privind sănătatea lucrătorilor se păstrează la Institutul de

Sănătate Publică Bucureşti şi la autorităţile de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti şi, după caz, pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor
statistice nenominalizate.

(2) Informaţiile sunt confidenţiale şi pot fi transmise la solicitare scrisă lucrătorilor

care se află în evidenţă cu boli profesionale.

Hotararea 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca
nr. 319/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006
Art. I. - Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si
sanatatii in munca nr. 319/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 882 din 30 octombrie 2006,
se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"5. accident care produce incapacitate temporara de munca (ITM) - accident care
produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice
consecutive, confirmata prin certificat medical sau, dupa caz, prin alte documente
medicale, potrivit prevederilor legale;".

2. La articolul 2 punctul 10, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"c) accident care a antrenat vatamarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al
deplasarii de la locul de munca la locul unde isi incaseaza salariul si invers, daca
acesta este organizat de angajator in afara unitatii;".

3. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 4. - Nu se autorizeaza, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:

a) persoanele juridice pentru care autorizarea functionarii, inclusiv din punctul de

vedere al securitatii si sanatatii in munca, se efectueaza in temeiul Legii nr. 359/2004
privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a
persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a

88
acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si
completarile ulterioare;

b) persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati economice, intreprinderile

individuale si intreprinderile familiale pentru care procedura de inregistrare in
registrul comertului si de autorizare a functionarii este reglementata de Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de
catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile
familiale, cu modificarile ulterioare."

4. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 10. - (1) In cazul in care in cadrul controalelor se constata incalcari ale
prevederilor legale din domeniul securitatii si sanatatii in munca, inspectorul de
munca poate dispune sistarea activitatii si, respectiv, poate propune inspectoratului
teritorial de munca inscrierea masurii sistare a activitatii in certificatul constatator.

(2) In baza propunerii inspectorului de munca, inspectoratul teritorial de munca

consemneaza in certificatul constatator masura sistarii activitatii prevazuta la alin.
(1)."

5. La articolul 14, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"c) prin infiintarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire si protectie;".

6. La articolul 15 alineatul (1), punctele 2, 3, 5, 7, 17 si 29 se modifica si vor avea

urmatorul cuprins:

"2. elaborarea, indeplinirea, monitorizarea si actualizarea planului de prevenire si

protectie;

3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea

reglementarilor de securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile
activitatilor si ale unitatii/intreprinderii, precum si ale locurilor de munca/posturilor
de lucru, si difuzarea acestora in intreprindere si/sau unitate numai dupa ce au fost
aprobate de catre angajator;

..............................................................................................

5. verificarea insusirii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in

planul de prevenire si protectie, a instructiunilor proprii, precum si a atributiilor si

89
responsabilitatilor ce le revin in domeniul securitatii si sanatatii in munca stabilite
prin fisa postului; ..............................................................................................

7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, in scris, a

periodicitatii instruirii adecvate pentru fiecare loc de munca in instructiunile proprii,
asigurarea informarii si instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in
munca si verificarea insusirii si aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite;

17. efectuarea controalelor interne la locurile de munca, cu informarea, in scris, a

angajatorului asupra deficientelor constatate si asupra masurilor propuse pentru
remedierea acestora;

29. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul indeplinirii

obligatiilor si atributiilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;".

7. La articolul 15 alineatul (1), dupa punctul 31 se introduc doua noi puncte,

punctele 32 si 33, cu urmatorul cuprins:

"32. evidenta echipamentelor, zonarea corespunzatoare, asigurarea/urmarirea ca

verificarile si/sau incercarile periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate
la timp si de catre persoane competente ori alte activitati necesare, potrivit
prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.058/2006 privind cerintele minime pentru
imbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui
potential risc datorat atmosferelor explozive;

33. alte activitati necesare/specifice asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor la

locul de munca."

8. La articolul 15, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu
urmatorul cuprins:

"(3) Evaluarea riscurilor cu privire la securitatea si sanatatea in munca la nivelul

intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice,
trebuie revizuita, cel putin, in urmatoarele situatii:

a) ori de cate ori intervin schimbari sau modificari in ceea ce priveste tehnologia,
echipamentele de munca, substantele ori preparatele chimice utilizate si amenajarea
locurilor de munca/posturilor de munca;

b) dupa producerea unui eveniment;

c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la aparitia unor riscuri noi;

90
 d) la utilizarea postului de lucru de catre un lucrator apartinand grupurilor sensibile
la riscuri specifice;

e) la executarea unor lucrari speciale."

9. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 16. - (1) In cazul intreprinderilor cu pana la 9 lucratori inclusiv, angajatorul

poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca, daca se
indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) activitatile desfasurate in cadrul intreprinderii nu sunt dintre cele prevazute in

anexa nr. 5;

b) angajatorul isi desfasoara activitatea profesionala in mod efectiv si cu

regularitate in intreprindere si/sau unitate;

c) angajatorul a urmat cel putin un program de pregatire in domeniul securitatii si

sanatatii in munca, cu o durata minima de 40 de ore si continutul prevazut in anexa
nr. 6 lit. A, fapt care se atesta printr-un document de absolvire a programului de
pregatire.

(2) In situatia in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul
trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza serviciul intern
de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii externe, in conditiile
prezentelor norme metodologice.

(3) In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si

protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor
activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa
apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le
poate desfasura cu personalul propriu."

10. Articolul 17 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 17. - (1) In cazul intreprinderilor care au intre 10 si 49 de lucratori inclusiv,

angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca,
daca se indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)-c);

b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte

grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate.

91
 (2) In situatia in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), angajatorul
trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori poate organiza unul sau mai
multe servicii interne de prevenire si protectie si/sau poate sa apeleze la servicii
externe, in conditiile prezentelor norme metodologice.

(3) In cazul in care angajatorul/lucratorii desemnati/serviciile interne de prevenire si

protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor
activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa
apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le
poate desfasura cu personalul propriu."

11. Articolul 18 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 18. - (1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 50 si 249 de
lucratori, angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa
organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie pentru a se
ocupa de activitatile de prevenire si protectie din cadrul intreprinderii.

(2) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor prevazute la alin. (1) care desfasoara
activitati dintre cele prevazute in anexa nr. 5, angajatorul trebuie sa organizeze unul
sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie.

(3) In cazul in care lucratorii desemnati, serviciile interne de prevenire si protectie

nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de
prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii
externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura
cu personalul propriu."

12. Articolul 19 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 19. - (1) In cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au peste 250 de
lucratori, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de
prevenire si protectie.

(2) In cazul in care serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si

aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie
prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la unul sau mai multe servicii
externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura
cu personalul propriu."

13. Articolul 20 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

92
 "Art. 20. - (1) Desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de
activitatile de prevenire si protectie se face prin decizie scrisa a angajatorului.

(2) Angajatorul va desemna lucratorul numai din randul lucratorilor cu care are
incheiat contract individual de munca cu norma intreaga.

(3) Angajatorul va consemna in fisa postului activitatile de prevenire si protectie pe

care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le
efectueze."

14. Articolul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 21. - Pentru a putea sa desfasoare activitatile de prevenire si protectie,

lucratorul desemnat trebuie sa indeplineasca cel putin cerintele minime de pregatire
in domeniul securitatii si sanatatii in munca, potrivit prevederilor art. 49, sau
prevederile art. 511 lit. a)."

15. Articolul 23 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din
lucratori care indeplinesc cel putin cerintele prevazute la art. 49 sau prevederile art.
511 si, dupa caz, alti lucratori.

(2) Conducatorul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa indeplineasca

cerintele prevazute la art. 50 sau prevederile art. 511 lit. b).

(3) Incepand cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire si protectie

trebuie sa fie format din lucratori care au contract individual de munca cu norma
intreaga incheiat cu angajatorul."

16. Articolul 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 27. - Serviciul intern de prevenire si protectie poate sa asigure si

supravegherea sanatatii lucratorilor, daca dispune de personal cu capacitate
profesionala si de mijloace materiale adecvate, in conditiile legii."

17. Articolul 32 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 32. - (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din
lucratori care indeplinesc cel putin cerintele prevazute la art. 49 sau prevederile art.
511 si, dupa caz, alti lucratori.

93
 (2) Conducatorul serviciului extern de prevenire si protectie trebuie sa
indeplineasca cerintele prevazute la art. 50 sau prevederile art. 511 lit. b).

(3) In cazul in care serviciul extern de prevenire si protectie este format dintr-o
singura persoana, aceasta trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute la art. 50 sau
prevederile art. 511 lit. b).

(4) Incepand cu data de 1 iulie 2011, o persoana poate sa ocupe functia de

conducator la un singur serviciu extern de prevenire si protectie."

18. Articolul 33 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 33. - (1) Contractul incheiat intre angajator si serviciul extern de prevenire si
protectie trebuie sa cuprinda si urmatoarele:

a) activitatile de prevenire si protectie care vor fi desfasurate de catre fiecare

serviciu extern de prevenire si protectie;

b) modul de colaborare cu lucratorii desemnati/serviciile interne si/sau cu alte

servicii externe de prevenire si protectie;

c) clauze privind solutionarea litigiilor aparute intre parti.

(2) Serviciile externe de prevenire si protectie au obligatia sa puna la dispozitia

beneficiarilor de servicii informatiile prevazute la art. 26 si 27 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de
servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 68/2010."

19. Articolul 34 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 34. - (1) Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa intocmeasca un

raport de activitate semestrial, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 10.

(2) Raportul trebuie inaintat, in termen de 15 zile de la incheierea semestrului,

inspectoratului teritorial de munca pe raza caruia serviciul extern de prevenire si
protectie isi are sediul social."

20. Articolul 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 36. - (1) Serviciile externe de prevenire si protectie pot sa isi desfasoare
activitatea numai daca sunt in posesia unui certificat de abilitare a serviciului extern
de prevenire si protectie, denumit in continuare certificat de abilitare, emis de comisia
prevazuta la alin. (2), sau in conditiile art. 451-454.

94
 "SECTIUNEA a 61-a
Prevederi specifice referitoare la libera circulatie
a serviciilor externe de prevenire si protectie

Art. 451. - (1) Persoanele fizice si juridice stabilite intr-un stat membru al Uniunii
Europene sau al Spatiului Economic European care au fost supuse in aceste state unei
proceduri similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire si protectie pe
teritoriul Romaniei, fara a fi abilitate potrivit prezentelor norme metodologice, in
urmatoarele moduri:

a) permanent;

b) temporar sau ocazional.

(2) Persoanele fizice si juridice stabilite in alt stat membru al Uniunii Europene sau
al Spatiului Economic European care nu au fost supuse in aceste state unei proceduri
similare celei de abilitare pot presta servicii de prevenire si protectie pe teritoriul
Romaniei doar daca sunt abilitate potrivit prezentelor norme metodologice.

44. Articolul 80 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 80. - Angajatorul trebuie sa dispuna de programe de instruire - testare la

nivelul intreprinderii si/sau unitatii pentru:

a) conducatorii locurilor de munca;

b) lucratori, pe meserii si activitati."

45. La articolul 81, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(4) Fisa de instruire individuala va fi pastrata de catre conducatorul locului de

munca si va fi insotita de o copie a ultimei fise de aptitudini completate de catre
medicul de medicina muncii."

95
 46. La articolul 81, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu
urmatorul cuprins:

"(5) Fisa de instruire individuala se pastreaza in intreprindere/unitate, de la angajare

pana la data incetarii raporturilor de munca."

47. La articolul 82, alineatele (1), (2) si (5) se modifica si vor avea urmatorul
cuprins:

"Art. 82. - (1) Pentru persoanele aflate in intreprindere si/sau unitate cu permisiunea
angajatorului, cu exceptia altor participanti la procesul de munca, asa cum sunt
definiti potrivit art. 5 lit. c) din lege, angajatorul stabileste, prin regulamentul intern
sau prin regulamentul de organizare si functionare, durata instruirii si reguli privind
instruirea si insotirea acestora in intreprindere si/sau unitate.

(2) Pentru lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior care desfasoara
activitati pe baza de contract de prestari de servicii, angajatorul beneficiar al
serviciilor va asigura instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice
intreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor,
precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii
si/sau unitatii, in general.

(5) Reprezentantii autoritatilor competente cu atributii de control vor fi insotiti de

catre un reprezentant desemnat de catre angajator, fara a se intocmi fisa de instruire."

48. La articolul 91, alineatul (2) se abroga.

49. Articolul 93 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 93. - (1) Instruirea la locul de munca se va efectua pe baza tematicilor

intocmite de catre angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si
sanatatii in munca/lucratorul desemnat/serviciul intern/serviciul extern de prevenire si
protectie si aprobate de catre angajator, tematici care vor fi pastrate la persoana care
efectueaza instruirea.

(2) Instruirea la locul de munca va cuprinde cel putin urmatoarele:

a) informatii privind riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice

locului de munca si/sau postului de lucru;

96
 b) prevederile instructiunilor proprii elaborate pentru locul de munca si/sau postul
de lucru;

c) masuri la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru privind acordarea

primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si in cazul
pericolului grav si iminent;

d) prevederi ale reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind activitati

specifice ale locului de munca si/sau postului de lucru;

e) demonstratii practice privind activitatea pe care persoana respectiva o va

desfasura si exercitii practice privind utilizarea echipamentului individual de
protectie, a mijloacelor de alarmare, interventie, evacuare si de prim ajutor, aspecte
care sunt obligatorii."

50. La articolul 96, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre doua instruiri si periodicitatea

verificarii instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, in functie de conditiile
locului de munca si/sau postului de lucru."

51. La articolul 96, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu
urmatorul cuprins:

"(21) Intervalul dintre doua instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni."

52. Articolul 106 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 106. - (1) Angajatorul trebuie sa aduca la cunostinta tuturor lucratorilor care
sunt zonele cu risc ridicat si specific.

(2) Angajatorul trebuie sa aduca la cunostinta conducatorilor locurilor de munca si

lucratorilor care isi desfasoara activitatea in zonele cu risc ridicat si specific masurile
stabilite in urma evaluarii riscurilor."

53. La articolul 112 alineatul (1), dupa litera e) se introduce o noua litera, litera f),
cu urmatorul cuprins:

"f) evenimentul care a avut ca urmare disparitia unei/unor persoane."

54. La articolul 112, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(2) Evenimentele prevazute la alin. (1) lit. d) si e) se vor comunica Inspectiei

Muncii dupa primirea deciziei de incadrare intr-un grad de invaliditate."

55. La articolul 113, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

97
 "(6) In cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiza medicala si
recuperare a capacitatii de munca ce a emis decizia de incadrare intr-un grad de
invaliditate va trimite o copie de pe decizie, in termen de 5 zile lucratoare de la data
eliberarii acesteia, la inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs
accidentul."

56. La articolul 116, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (11)
si (12), cu urmatorul cuprins:

"(11) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cazurile in care lucratorii au suferit o
invaliditate evidenta, cazurile in care victimele sunt cetateni straini sau cazurile in
care printre victime se afla cetateni straini.

(12) In cazurile prevazute la alin. (11) cercetarea se efectueaza de catre inspectoratul

teritorial de munca pe raza caruia s-a produs evenimentul."

57. La articolul 116, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"(3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusa din cel putin 3 persoane,

dintre care o persoana trebuie sa fie, dupa caz:

a) lucrator desemnat;

b) reprezentant al serviciului intern de prevenire si protectie;

c) reprezentant al serviciului extern de prevenire si protectie cu pregatire

corespunzatoare conform art. 47 lit. c) sau care indeplineste cerintele prevazute la art.
511 lit. b)."

58. Dupa articolul 116 se introduce un nou articol, articolul 116 1, cu urmatorul
cuprins:

"Art. 1161. - Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul si/sau

invaliditatea lucratorilor, precum si a incidentelor periculoase care se produc pe
teritoriul altor judete decat judetul unde are sediul social angajatorul se va face de
catre inspectoratul teritorial de munca pe teritoriul caruia a avut loc evenimentul."

59. Articolul 117 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 117. - (1) In cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice in care sunt
implicate persoane aflate in indeplinirea indatoririlor de serviciu, serviciile politiei
rutiere vor transmite comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de munca
pe teritoriul caruia a avut loc evenimentul sau Inspectiei Muncii, la cererea acestora,

98
in termen de 5 zile lucratoare de la solicitare, un exemplar al procesului-verbal de
cercetare la fata locului si orice alte documente existente necesare cercetarii, cum ar
fi: copii de pe declaratii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schite.

(2) In cazul accidentelor de circulatie pe drumurile publice, in baza documentelor

prevazute la alin. (1) transmise de organele de politie si a altor documente din care sa
rezulte ca victima se afla in indeplinirea unor indatoriri de serviciu, organele
imputernicite potrivit prevederilor legale vor efectua cercetarea evenimentului."

60. Articolul 119 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

"Art. 119. - (1) Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experti sau
specialisti, cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competente potrivit
prevederilor legale sa efectueze expertize tehnice, iar acestia trebuie sa raspunda
solicitarii.

(2) In situatia prevazuta la alin. (1), expertizele tehnice intocmite vor face parte
integranta din dosarul de cercetare a evenimentului.

(3) Cheltuielile aferente efectuarii expertizelor, precum si cele necesare analizarii

probelor prelevate cu ocazia cercetarii se suporta de catre angajatorul la care a avut
loc evenimentul sau care se face raspunzator de organizarea activitatii in urma careia
s-a produs evenimentul."

Hotărârea de Guvern nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi

sănătate pentru locul de muncă
EXTRAS

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 739 din 30/08/2006

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate

pentru locul de muncă, aşa cum este definit la art. 4.

Art. 2. - Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:

a) mijloacelor de transport utilizate în afara întreprinderii şi/sau unităţii sau

locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport;

99
 b) şantierelor temporare sau mobile;

c) industriilor extractive;

d) vaselor de pescuit;

e) câmpurilor, pădurilor şi altor terenuri care aparţin unei întreprinderi agricole sau
forestiere, dar sunt situate în afara ariei clădirilor întreprinderii.

Art. 3. - Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se aplică în

totalitate domeniului prevăzut la art. 1, fără a aduce atingere prevederilor mai
restrictive şi/sau specifice din prezenta hotărâre.

Art. 4. - În sensul prezentei hotărâri, prin loc de muncă se înţelege locul destinat să
cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice
alt loc din aria întreprinderii şi/sau a unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul
desfăşurării activităţii.

Art. 6. - Locurile de muncă utilizate pentru prima dată după data intrării în vigoare
a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate
prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 7. - Locurile de muncă aflate deja în folosinţă înainte de data intrării în vigoare
a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate
prevăzute în anexa nr. 2.

CAPITOLUL II
Obligaţii generale

Art. 8. - În scopul asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, angajatorul trebuie

să ia toate măsurile ca:

a) să fie păstrate în permanenţă libere căile de acces ce conduc spre ieşirile de

urgenţă şi ieşirile propriu-zise;

b) să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă şi a echipamentelor şi

dispozitivelor, în special a celor menţionate în anexele nr. 1 şi 2, iar orice
neconformităţi constatate şi susceptibile de a afecta securitatea şi sănătatea
lucrătorilor să fie corectate cât mai curând posibil;

c) să fie curăţate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de igienă

corespunzător locului de muncă, echipamentele şi dispozitivele, în special cele
menţionate la pct. 6 din anexa nr. 1 şi la pct. 6 din anexa nr. 2;

100
 d) să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi dispozitivele de
securitate destinate prevenirii sau eliminării pericolelor, în special cele prevăzute în
anexele nr. 1 şi 2.

Art. 9. - Atunci când locurile de muncă suferă modificări, extinderi şi/sau

transformări după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, angajatorul trebuie să ia
toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste modificări, extinderi şi/sau
transformări sunt în concordanţă cu cerinţele minime corespunzătoare prevăzute în
anexa nr. 1.

Art. 16. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 1989/654/CEE privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru locuri de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 393/1989.

ANEXA Nr. 1

CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă utilizate
pentru prima dată după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri

1. Observaţie preliminară

Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile

locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru.

2. Stabilitate şi rezistenţă

Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă

corespunzătoare naturii utilizării lor.

101
 3. Instalaţii electrice

Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte

un pericol de incendiu sau explozie.

Lucrătorii trebuie să fie protejaţi împotriva riscului de accidentare prin atingere

directă şi/sau atingere indirectă.

Proiectarea, construcţia şi alegerea materialului şi dispozitivelor de protecţie

trebuie să ţină seama de tensiunea nominală, influenţa condiţiilor externe şi de
competenţa lucrătorilor care au acces la părţile componente ale instalaţiei.

4. Căi şi ieşiri de urgenţă

4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă

în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.

4.2. în caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai
sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru.

4.3. Numărul, amplasarea şi dimensiunile căilor şi ieşirilor de urgenţă depind de

utilizare, de echipament şi de dimensiunile locurilor de muncă, precum şi de numărul
maxim de persoane care pot fi prezente.

4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior.

Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu
poată fi deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice persoană care ar avea nevoie să
le utilizeze în caz de urgenţă. Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în
care acestea au destinaţia de ieşiri de urgenţă.

4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.

Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie plasată în locurile

corespunzătoare.

4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate.

Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre

acestea trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în
orice moment fără dificultate.

102
 4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat
de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă, în cazul în care se întrerupe alimentarea
cu energie electrică.

5. Detectarea şi prevenirea incendiilor

5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care

acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de
numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute
cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este cazul, cu
detectoare de incendii şi sisteme de alarmă.

5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor

accesibile şi simplu de manevrat.

Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii

Guvernului nr. 971/2006.

Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri

corespunzătoare.

6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise

6.1. La locurile de muncă în spaţii închise trebuie luate măsuri pentru a asigura
suficient aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele
fizice impuse lucrătorilor.

În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în
stare de funcţionare.

Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este
necesar pentru sănătatea lucrătorilor.

6.2. Dacă se utilizează instalaţii de ventilare mecanică sau de aer condiţionat,

acestea trebuie să funcţioneze astfel încât să nu creeze disconfort prin expunerea
lucrătorilor la curenţi de aer.

Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc imediat pentru sănătatea
lucrătorilor prin poluarea atmosferei trebuie eliminată fără întârziere.

7. Temperatura în încăperi

7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce cuprind posturi

de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de
lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.

103
 7.2. Temperatura în camerele de odihnă, în încăperile pentru personalul de serviciu
permanent, în grupurile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului
ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.

7.3. Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii

solare excesive la locurile de muncă, în funcţie de natura muncii şi de locul de
muncă.

8. Iluminatul natural şi artificial

8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat
natural suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi
securitatea lucrătorilor.

8.2. Instalaţiile de iluminat din încăperile cu posturi de lucru şi de pe căile de acces

şi de circulaţie trebuie amplasate în aşa fel încât să nu existe riscul de accidentare a
lucrătorilor ca rezultat al tipului de iluminat montat.

8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în
caz de întrerupere a iluminatului artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de
siguranţă/urgenţă de o intensitate suficientă.

9. Pardoseli, pereţi, plafoane şi acoperişuri ale încăperilor

9.1. Pardoselile locurilor de muncă trebuie să fie lipsite de proeminenţe, de găuri

sau de planuri înclinate periculoase şi trebuie să fie fixe, stabile şi nealunecoase.

Încăperile care cuprind posturi de lucru trebuie să fie izolate termic în mod
corespunzător, ţinându-se seama de tipul de întreprindere şi de activitatea fizică a
lucrătorilor.

9.2. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi plafoanelor din încăperi trebuie să fie

curăţate şi renovate pentru a se obţine condiţii de igienă corespunzătoare.

9.3. Pereţii transparenţi sau translucizi, în special pereţii despărţitori realizaţi

integral din sticlă, din încăperi sau din vecinătatea posturilor de lucru şi a căilor de
circulaţie trebuie să fie semnalizaţi clar şi construiţi din materiale securizate sau să fie
separaţi de aceste posturi de lucru şi căi de circulaţie, pentru a preveni intrarea în
contact a lucrătorilor cu pereţii şi rănirea cauzată de spargerea lor în bucăţi.

9.4. Accesul pe acoperişurile construite din materiale cu rezistenţă insuficientă

trebuie permis numai dacă există echipamente care să asigure executarea lucrării în
condiţii de securitate.

104
 10. Ferestre şi luminatoare

10.1. Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea să deschidă, să închidă, să regleze sau

să fixeze ferestrele, luminatoarele şi ventilatoarele în condiţii de securitate. Când sunt
deschise, acestea trebuie poziţionate şi fixate astfel încât să nu constituie un pericol
pentru lucrători.

10.2. Ferestrele şi luminatoarele trebuie să fie concepute în raport cu echipamentul

sau trebuie prevăzute cu dispozitive care să permită curăţarea lor fără riscuri pentru
lucrătorii care execută această muncă sau pentru lucrătorii prezenţi în clădire sau în
jurul acesteia.

11. Uşi şi porţi

11.1. Poziţia, numărul şi dimensiunile uşilor şi porţilor, precum şi materialele care

se folosesc la construcţia acestora sunt determinate de natura şi ulilizarea încăperilor
sau incintelor.

11.2. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii.

11.3. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou
transparent.

11.4. Dacă suprafeţele transparente sau translucide ale uşilor şi porţilor nu sunt
construite dintr-un material securizat şi dacă există pericolul ca lucrătorii să fie răniţi
în cazul spargerii unei uşi sau porţi, suprafeţele trebuie să fie protejate împotriva
spargerii.

11.5. Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să

împiedice ieşirea de pe şine şi căderea lor.

11.6. Uşile şi porţile care se deschid în sus trebuie să fie prevăzute cu un sistem de
siguranţă care să împiedice căderea lor.

11.7. Uşile şi porţile situate de-a lungul căilor de salvare trebuie să fie marcate
corespunzător.

Trebuie să fie posibilă deschiderea lor din interior în orice moment, fără ajutor
special.

Trebuie să fie posibilă deschiderea uşilor atunci când locurile de muncă sunt
ocupate.

11.8. În vecinătatea imediată a oricăror porţi destinate în principal circulaţiei

vehiculelor trebuie să existe uşi pentru pietoni, cu excepţia cazului în care ulilizarea

105
de către pietoni a acestor porţi nu prezintă un pericol; astfel de uşi trebuie să fie
marcate clar şi degajate în permanenţă.

11.9. Uşile şi porţile mecanice trebuie să funcţioneze fără să prezinte un risc de

accidentare pentru lucrători.

Acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi

uşor de identificat şi, dacă nu se deschid automat în cazul întreruperii alimentării cu
energie electrică, să poată fi deschise manual.

12. Căile de circulaţie - zone periculoase

12.1. Căile de circulaţie, inclusiv treptele, scările fixe, cheiurile şi rampele de

încărcare trebuie să fie amplasate şi dimensionate astfel încât să asigure un acces
uşor, sigur şi adecvat pentru pietoni şi vehicule fără a pune în pericol lucrătorii aflaţi
în vecinătatea acestor căi de circulaţie.

12.2. Căile utilizate pentru circulaţia pietonală şi/sau pentru transportul intern
trebuie să fie dimensionate în concordanţă cu numărul potenţial de utilizatori şi tipul
de activitate.

Dacă pe căile de circulaţie sunt utilizate mijloace de transport, trebuie să fie

asigurate distanţele minime de securitate pentru pietoni.

12.3. Căile de circulaţie destinate vehiculelor trebuie amplasate astfel încât să existe
o distanţă suficientă faţă de uşi, porţi, treceri pentru pietoni, culoare şi scări.

12.4. Atunci când echipamentele din încăperi şi ulilizarea acestora impun protecţia
lucrătorilor, căile de circulaţie trebuie să fie marcate clar.

12.5. Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura
activităţii, există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste locuri trebuie să
fie prevăzute cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în
aceste zone.

Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi
să pătrundă în zonele periculoase.

Zonele periculoase trebuie marcate clar.

13. Măsuri specifice pentru scări rulante şi transportoare

Scările rulante şi transportoarele trebuie să funcţioneze în condiţii de securitate.

106
 Acestea trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate necesare şi dotate cu
dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat.

14. Cheiuri şi rampe de încărcare

14.1. Cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să corespundă dimensiunilor

încărcăturilor care se transportă.

14.2. Cheiurile de încărcare trebuie să aibă cel puţin un punct de ieşire.

14.3. Rampele de încărcare trebuie să fie sigure pentru a preveni căderile

lucrătorilor.

15. Dimensiunile încăperilor şi volumul de aer în încăperi - libertatea de

mişcare la postul de lucru

15.1. Încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer

suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără
riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.

15.2. Dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel
încât să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mişcare pentru a-şi
îndeplini sarcinile de muncă.

Dacă acest lucru nu este posibil din motive specifice postului de lucru, lucrătorul
trebuie să aibă suficientă libertate de mişcare în apropierea postului său de lucru.

16. Încăperi pentru odihnă

16.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii
sau prezenţei unui număr mare de angajaţi, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să
li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile.

Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în

încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul
pauzelor.

16.2. Încăperile pentru odihnă trebuie să fie suficient de mari şi prevăzute cu un

număr de mese şi scaune cu spătar corespunzător numărului de lucrători.

16.3. În încăperile pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru

protecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun.

16.4. Dacă orele de lucru sunt cu regularitate şi frecvent întrerupte şi nu există o

încăpere pentru odihnă, trebuie să fie asigurate alte încăperi în care lucrătorii să poată

107
sta în timpul unor astfel de întreruperi, ori de câte ori este necesar pentru securitatea
sau sănătatea lor.

Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva

disconfortului cauzat de fumul de tutun.

17. Femei gravide şi mame care alăptează

Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se

odihni în poziţie culcat în condiţii corespunzătoare.

18. Instalaţii sanitare

18.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte

18.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă

aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de
sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu.

Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o capacitate suficientă şi să fie

prevăzute cu scaune.

18.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să aibă dotări care să

permită fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea în timpul programului de lucru.

Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate,

murdărie), dulapurile pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de cele
pentru vestimentaţia şi efectele personale.

18.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor

pentru bărbaţi şi femei.

18.1.4. Dacă vestiarele nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.1.1,
trebuie prevăzut pentru fiecare lucrător un loc în care să îşi ţină îmbrăcămintea
personală sub cheie.

18.2. Duşuri şi chiuvete

18.2.1. Trebuie prevăzute pentru lucrători duşuri corespunzătoare şi în număr

suficient, dacă acest lucru este impus de natura activităţii sau din motive de sănătate.

Trebuie prevăzute săli de duşuri separate sau o utilizare separată a sălilor de duşuri
pentru bărbaţi şi pentru femei.

108
 18.2.2. Sălile de duşuri trebuie să fie suficient de încăpătoare încât să permită
fiecărui lucrător să îşi facă toaleta fără să fie deranjat şi în condiţii de igienă
corespunzătoare.

Duşurile trebuie prevăzute cu apă curentă rece şi caldă.

18.2.3. Atunci când duşurile nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct.
18.2.1, trebuie să fie prevăzute chiuvete cu apă curentă (şi cu apă caldă, dacă este
necesar) adecvate şi în număr suficient şi care să fie amplasate în apropierea
posturilor de lucru şi a vestiarelor.

Din motive de decenţă, trebuie să existe chiuvete separate sau să fie asigurată
utilizarea separată a acestora pentru bărbaţi şi pentru femei.

18.2.4. Dacă încăperile cu duşuri sau chiuvete sunt separate de vestiare, trebuie să
existe o cale uşoară de comunicare între ele.

18.3. Cabine de WC-uri şi chiuvete

În apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor şi a sălilor

de duşuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un
număr suficient de WC-uri şi de chiuvete.

Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate pentru bărbaţi şi pentru femei sau
utilizarea separată a acestora.

19. Încăperi pentru acordarea primului ajutor

19.1. În funcţie de dimensiunile spaţiilor de lucru, de tipul de activitate desfăşurată

şi de frecvenţa accidentelor, trebuie să fie asigurate una sau mai multe încăperi pentru
acordarea primului ajutor.

19.2. Încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie echipate cu instalaţii şi

dispozitive indispensabile pentru primul ajutor şi trebuie să permită accesul cu
brancarde.

Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii

Guvernului nr. 971/2006.

19.3. De asemenea, echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate

locurile unde condiţiile de lucru o cer.

Acest echipament trebuie să fie marcat corespunzător şi să fie uşor accesibil.

109
 20. Lucrători cu dizabilităţi

La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu

dizabilităţi, dacă este necesar.

Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de

comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau
ocupate direct de persoanele cu dizabilităţi.

21. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale)

21.1. Posturile de lucru, căile de circulaţie şi alte zone sau instalaţii în aer liber,
utilizate sau ocupate de lucrători în cursul activităţii lor, trebuie să fie organizate
astfel încât pietonii sau vehiculele să circule în condiţii de securitate.

Prevederile pct. 12, 13 şi 14 se aplică, de asemenea, căilor de circulaţie principale

aflate în perimetrul întreprinderii (căi de circulaţie care conduc la posturi de lucru
fixe), căilor de circulaţie utilizate pentru întreţinerea curentă şi supravegherea
instalaţiilor întreprinderii şi spaţiilor de încărcare. Prevederile pct. 12 se aplică, de
asemenea, locurilor de muncă în aer liber.

21.2. Locurile de muncă în aer liber trebuie să fie iluminate corespunzător cu un

sistem de iluminat artificial, dacă lumina naturală nu este suficientă.

21.3. Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi
de lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia:

a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este

necesar, împotriva căderii obiectelor;

b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare
vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf;

c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea vreunui pericol sau să
poată primi rapid asistenţă;

d) să nu poată aluneca sau cădea.

22. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale)

22.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să

supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare.

110
 22.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile
de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit
legătura cu persoana care asigură supravegherea:

a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde

radio);

b) periodic automat (radio-telefon, telefon);

c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră

de luat vederi şi monitor).

23. Principii ergonomice

23.1. Dimensiunea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile

anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de
dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru,
de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate,
de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării
confortului psihofizic.

23.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea

posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea
locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea
echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.

23.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune

concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale
organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea
scaunului cu cea a planului de lucru.

23.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate,

de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de
timp (de exemplu, scaune, bănci).

23.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure

spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul
activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.

23.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în
funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile
antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.

111
 23.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a
mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare
corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a
produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.

ANEXA Nr. 2

CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă muncă aflate deja în folosinţă,
înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri

1. Observaţie preliminară

Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile

locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru.

2. Stabilitate şi rezistenţă

Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă

corespunzătoare naturii utilizării lor.

3. Instalaţii electrice

Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte

pericol de incendiu sau explozie; lucrătorii trebuie să fie protejaţi în mod adecvat
împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/sau atingere indirectă.

Instalaţiile electrice şi dispozitivele de proiecţie trebuie să corespundă tensiunii

nominale, condiţiilor exterioare şi competenţei persoanelor care au acces la părţi ale
instalaţiei.

4. Căi şi ieşiri de urgenţă

4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă

în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.

4.2. În caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai
sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru.

112
 4.3. Trebuie să existe un număr corespunzător de căi de salvare şi ieşiri de urgenţă.

4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior.

Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în care acestea au destinaţia de
ieşiri de urgenţă.

Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu
poată fi deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice lucrător care ar avea nevoie să
le utilizeze în caz de urgenţă.

4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.

Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie amplasată în

locurile corespunzătoare.

4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate.

Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre

acestea trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în
orice moment fără dificultate.

4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat
de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă în cazul în care se întrerupe alimentarea
cu energie electrică.

5. Detectarea şi prevenirea incendiilor

5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care

acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de
numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute
cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este necesar, cu
detectoare de incendii şi sisteme de alarmă.

5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor

accesibile şi uşor de manevrat.

Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii

Guvernului nr. 971/2006.

Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri

corespunzătoare.

6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise

113
 Trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt la locurile de muncă în
spaţii închise, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice
impuse lucrătorilor.

În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în
stare de funcţionare.

Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este
necesar pentru sănătatea lucrătorilor.

7. Temperatura în încăperi

7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce conţin posturi de

lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de
lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.

7.2. Temperatura în camerele de odihnă, încăperile pentru personalul de serviciu

permanent, în încăperile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului
ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.

8. Iluminatul natural şi artificial

8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat
natural suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi
securitatea lucrătorilor.

8.2. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în
caz de defecţiune la iluminatul artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de
siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă.

9. Uşi şi porţi

9.1. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii.

9.2. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou
transparent.

10. Zone periculoase

Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura
activităţii, există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste zone trebuie să
fie prevăzute, în măsura în care este posibil, cu dispozitive care să evite pătrunderea
lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone.

114
 Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi
să pătrundă în zonele periculoase.

Zonele periculoase trebuie marcate clar.

11. Încăperi şi zone pentru odihnă

11.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii
sau prezenţei unui număr mai mare de angajaţi decât cel prevăzut, impun acest lucru,
lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile
sau zone pentru odihnă corespunzătoare.

Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în

încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul
pauzelor.

11.2. Încăperile şi zonele pentru odihnă trebuie prevăzute cu mese şi scaune cu

spătar.

11.3. În încăperile şi zonele pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare

pentru proiecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzal de fumul de tutun.

12. Femei gravide şi mame care alăptează

Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se

odihni în poziţie culcat în condiţii corespunzătoare.

13. Instalaţii sanitare

13.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte

13.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă

aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de
sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu.

Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile şi să aibă capacitate suficientă.

13.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dotări care să permită fiecărui lucrător să îşi încuie
îmbrăcămintea personală în timpul programului de lucru.

Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate,

murdărie), vestiarele pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de
vestiarele pentru vestimentaţia şi efectele personale.

13.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor

pentru bărbaţi şi pentru femei.

115
 13.2. Duşuri, cabine de WC-uri şi chiuvete

13.2.1. Locurile de muncă trebuie dotate astfel încât lucrătorii să aibă în apropierea
lor:

- duşuri, dacă natura activităţii lor impune acest lucru;

- locuri speciale prevăzute cu un număr corespunzător de cabine de WC-uri şi

chiuvete.

13.2.2. Duşurile şi chiuvetele trebuie prevăzute cu apă curentă rece (şi apă caldă,
dacă este necesar).

13.2.3. Trebuie prevăzute duşuri separate sau trebuie asigurată utilizarea separată a
duşurilor pentru bărbaţi şi pentru femei.

Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate sau trebuie asigurată utilizarea

separată a cabinelor de WC-uri pentru bărbaţi şi pentru femei.

14. Echipamente de prim ajutor

Locurile de muncă trebuie dotate cu echipamente de prim ajutor.

Echipamentele trebuie să fie marcate corespunzător şi să fie uşor accesibile.

15. Lucrători cu dizabilităţi

La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu

dizabilităţi, dacă este necesar.

Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de

comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau
ocupate direct de lucrătorii cu dizabilităţi.

16. Circulaţia pietonilor şi vehiculelor

Locurile de muncă în spaţii închise sau în aer liber trebuie organizate astfel încât
pietonii şi vehiculele să poată circula în condiţii de securitate.

17. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale)

Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de
lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia:

a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este

necesar, împotriva căderii obiectelor;

116
 b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare
vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf;

c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea unui pericol sau să
poată primi rapid asistenţă;

d) să nu poată aluneca sau cădea.

18. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale)

18.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să

supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare.

18.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile
de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit
legătura cu persoana care asigură supravegherea:

a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde

radio);

b) periodic automat (radio-telefon, telefon);

c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră

de luat vederi şi monitor).

19. Principii ergonomice

19.1. Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile

anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de
dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru,
de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate,
de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării
confortului psihofizic.

19.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea

posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea
locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea
echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.

19.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune

concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale
organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea
scaunului cu cea a planului de lucru.

117
 19.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate,
de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de
timp (de exemplu, scaune, bănci).

19.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure

spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul
activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.

19.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în
funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile
antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.

19.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a

mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare
corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a
produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.

Hotărârea de Guvern nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi

sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie
la locul de muncă
EXTRAS

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 722 din 23/08/2006

CAPITOLUL I
Dispoziţiigenerale

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime referitoare la echipamentul

individual de protecţie utilizat de lucrători la locul de muncă.

Art. 3. - (1) În sensul prezentei hotărâri, prin echipament individual de

protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător
pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi
pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.

(2) Sunt excluse din definiţia cuprinsă la alin. (1):

118
 a) îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod
special pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului;

b) echipamentul folosit de serviciile de urgenţă şi salvare;

c) echipamentul individual de protecţie purtat sau folosit de armată, poliţie ori de

alte instituţii de ordine publică;

d) echipamentul individual de protecţie pentru mijloace de transport rutier;

e) echipamentul sportiv;

f) echipamentul de autoapărare sau de descurajare;

g) dispozitivele portabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor

nocivi.

Art. 4. - Echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat atunci când riscurile

nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă
ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.

CAPITOLUL II
Obligaţiile angajatorilor

SECŢIUNEA 1
Prevederi generale

Art. 5. - (1) Echipamentul individual de protecţie trebuie să respecte prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate
ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe
piaţă, cu modificările ulterioare.

(2) Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a) să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc

mărit;

b) să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;

c) să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;

d) să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările

necesare.

119
 Art. 6. - În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a
mai multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie
compatibile şi să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscul/riscurile
respectiv/respective.

Art. 7. - Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special

durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii
la risc, caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător şi de performanţa
echipamentului individual de protecţie.

Art. 8. - (1) Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării

de către o singură persoană.

(2) Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de

către mai multe persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că
această utilizare nu creează diferiţilor utilizatori nicio problemă de sănătate sau de
igienă.

Art. 9. - În cadrul întreprinderii şi/sau unităţii trebuie să se furnizeze şi să fie

disponibile informaţii adecvate privind fiecare echipament individual de protecţie
impus în conformitate cu art. 5 şi 6.

Art. 10. - (1) Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de

angajator, care asigură buna sa funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin
intermediul întreţinerii, reparării şi înlocuirilor necesare.

(2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate stabili dispoziţii pe

baza cărora să se impună ca lucrătorul să contribuie la costul unui anumit echipament
individual de protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv
pentru locul de muncă.

Art. 11. - Angajatorul informează mai întâi lucrătorul despre riscurile împotriva
cărora îl protejează purtarea echipamentului individual de protecţie.

Art. 12. - Angajatorul asigură instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează
antrenamente pentru modul de purtare a echipamentului individual de protecţie.

Art. 13. - (1) Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în

scopurile specificate şi în conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia
împrejurărilor specifice şi excepţionale.

(2) Instrucţiunile trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor.

120
 SECŢIUNEA a 2-a Evaluarea echipamentului individual de protecţie

Art. 14. - (1) Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul

trebuie să evalueze dacă echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să
îl folosească îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 5 şi 6.

(2) Această evaluare cuprinde:

a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;

b) definirea caracteristicilor pe care trebuie să le posede echipamentul individual de

protecţie pentru a fi eficace împotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în
considerare orice riscuri pe care le poate crea echipamentul în sine;

c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu

caracteristicile prevăzute la lit. b).

Art. 15. - Evaluarea prevăzută la art. 14 este revizuită în funcţie de modificările

aduse oricărui element al echipamentului individual de protecţie.

SECŢIUNEA a 3-a Reguli de utilizare

Art. 16. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 4-15, Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte reguli generale pentru utilizarea
echipamentului individual de protecţie şi/sau reguli care reglementează cazurile şi
situaţiile în care angajatorul trebuie să furnizeze echipamentul individual de protecţie,
luând în considerare reglementările tehnice române care transpun legislaţia
comunitară privind libera circulaţie a acestui echipament.

(2) Aceste reguli indică, în special, împrejurările sau situaţiile de risc în care este
necesară utilizarea echipamentului individual de protecţie, fără a aduce atingere
priorităţii care trebuie să se acorde mijloacelor de protecţie colectivă.

(3) Anexele nr. 1-3 au un caracter orientativ, conţin informaţii utile pentru stabilirea
acestor reguli şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 17. - Atunci când Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei adaptează
regulile prevăzute la art. 16, acesta ia în considerare orice modificări semnificative
ale riscului, mijloacelor de protecţie colectivă şi echipamentelor individuale de
protecţie, determinate de evoluţiile tehnologice.

Art. 18. - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei consultă organizaţiile

angajatorilor şi lucrătorilor cu privire la regulile prevăzute la art. 16 şi 17.

SECŢIUNEA a 4-a Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor

121
 Art. 19. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 din Legea securităţii şi sănătăţii
în muncă nr. 319/2006, lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sunt informaţi cu
privire la toate măsurile ce trebuie luate în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, atunci când aceştia utilizează echipamente individuale de protecţie la
locul de muncă.

Art. 20. - Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora

cu privire la problemele la care se face referire în prezenta hotărâre, inclusiv în
anexele la aceasta, se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr.
319/2006.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 23. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 89/656/CEE privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentului individual
de protecţie la locul de muncă [a 3-a directivă specifică în sensul art. 16 alin. (1) din
Directiva 89/391/CEE], publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L nr.393/1989.

ANEXA Nr. 2

LISTA
orientativă şi neexhaustivă a echipamentelor individuale de protecţie

Protecţia capului:

- căşti de protecţie pentru utilizare în industrie (mine, şantiere de lucrări publice,

alte ramuri industriale);

- acoperământ uşor pentru protecţia scalpului (caschete, bonete, plase de păr, cu sau
fără cozoroc);

122
 - acoperământ pentru cap (bonete, caschete, pălării etc. din material textil, material
textil tratat etc.).

Protecţia împotriva zgomotului:

- antifoane interne şi alte dispozitive similare;

- căşti antifonice (care acoperă tot capul);

- antifoane externe care pot fi montate pe căşti de protecţie industriale;

- antifoane externe cu receptor de joasă frecvenţă încorporat;

- antifoane cu comunicare audio.

Protecţia ochilor şi a feţei:

- ochelari cu braţe;

- ochelari-mască;

- ochelari-mască împotriva radiaţiilor X, ochelari-mască împotriva radiaţiilor laser,

ochelari-mască împotriva radiaţiilor ultraviolete, infraroşii, vizibile;

- ecrane faciale (viziere);

- măşti şi căşti pentru sudura cu arc (măşti de mână, măşti cu fixare pe cap sau
măşti care pot fi montate pe căşti de protecţie).

Protecţia respiratorie:

- aparate filtrante împotriva pulberilor, gazelor şi pulberilor radioactive;

- aparate de protecţie respiratorie izolante cu aducţie de aer;

- aparate de protecţie respiratorie cu mască de sudură detaşabilă;

- aparate şi dispozitive pentru scufundare;

- costume pentru scufundare.

Protecţia mâinii şi braţului:

- mănuşi care asigură protecţie:

▪ împotriva agresiunilor mecanice (înţepături, tăieturi, vibraţii etc.);

▪ împotriva substanţelor chimice;

▪ pentru electricieni şi împotriva căldurii;

123
- mănuşi cu un deget;

- degetare;

- mânecuţe;

- manşetă de protecţie a încheieturii mâinii pentru munci grele;

- mitene (mănuşi fără degete);

- mănuşi de protecţie.

Protecţia picioarelor şi a gambelor:

- pantofi, bocanci, cizme semiînalte şi cizme de securitate;

- încălţăminte la care se pot scoate rapid şireturile sau cârligele;

- încălţăminte cu bombeu suplimentar de protecţie;

- încălţăminte şi supraîncălţări cu tălpi rezistente de căldură;

- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări rezistente la căldură;

- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări termoizolante;

- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări împotriva vibraţiilor;

- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări antistatice;

- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări electroizolante;

- cizme pentru lucrătorii cu ferăstraie cu lanţ;

- saboţi;

- genunchiere;

- glezniere detaşabile;

- ghetre;

- tălpi detaşabile (rezistente la căldură, perforare sau transpiraţie);

- crampoane detaşabile pentru gheaţă, zăpadă sau podele alunecoase.

Protecţia pielii:

- creme de protecţie/unguente.

124
 Protecţia trunchiului şi a abdomenului:

- veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare,

tăiere, stropi de metal topit etc.);

- veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva substanţelor chimice;

- veste cu sistem de încălzire;

- veste de salvare;

- şorţuri de protecţie împotriva radiaţiilor X;

- centuri lomboabdominale.

Protecţia întregului corp

Echipament proiectat pentru a preveni căderile:

- echipament de prevenire a căderilor (echipament complet cu toate accesoriile

necesare);

- echipament de frânare cu absorbire a energiei cinetice (echipament complet cu

toate accesoriile necesare);

- dispozitive de susţinere a corpului (centuri de securitate).

Îmbrăcăminte de protecţie:

- îmbrăcăminte pentru lucru "de securitate" (două piese şi combinezoane);

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare, tăiere etc.);

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva substanţelor chimice;

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva proiecţiilor de metal topit şi a radiaţiilor

infraroşii;

- îmbrăcăminte de protecţie rezistentă la căldură;

- îmbrăcăminte termoizolantă;

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării radioactive;

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva pulberilor;

- îmbrăcăminte de protecţie împotriva gazelor;

125
 - îmbrăcăminte şi accesorii (banderole, mănuşi etc.) de semnalizare fluorescente,
reflectorizante;

- pături de protecţie.

ANEXA Nr. 3

LISTA
orientativă şi neexhaustivă a activităţilor şi sectoarelor de activitate
care pot necesita utilizarea de echipament individual de protecţie

1. Protecţia capului (protecţia craniului)

Căşti de protecţie:

- lucrări de construcţii, în special activitate pe, sub sau în apropierea schelelor şi

locurilor de muncă la înălţime, la operaţii de montare şi demontare a cofrajelor, de
asamblare şi instalare, activitate desfăşurată pe schele şi de demolări;

- lucrări de poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri

hidraulice de metal, furnale, oţelării şi laminoare, containere mari, conducte mari,
cazane şi centrale electrice;

- lucrări în fose, şanţuri, puţuri şi galerii;

- terasamente şi lucrări în piatră;

- lucrări în subteran, cariere, excavări la suprafaţă, halde;

- lucrări cu unelte de împuşcat bolţuri;

- lucrări cu explozivi;

- lucrări în vecinătatea lifturilor, dispozitivelor de ridicare, macaralelor şi a

transportoarelor;

- lucrări la furnale, instalaţii de concasare fină, oţelării, laminoare, ateliere

metalurgice, forjare, matriţare la cald şi turnare;

- lucrări la cuptoare industriale, containere, maşini, silozuri, buncăre şi conducte;

- lucrări de construcţii navale;

126
 - lucrări de manevră feroviare;

- lucrări în abatoare.

2. Protecţia picioarelor

Încălţăminte de securitate cu talpă antiperforaţie:

- lucrări de construcţii, civile şi rutiere;

- lucrări pe schele;

- lucrări de demolare;

- lucrări de construcţii în beton şi plăci prefabricate, care presupun montarea şi

demontarea cofrajelor;

- lucrări pe şantiere şi în spaţii de depozitare;

- lucrări pe acoperişuri.

Încălţăminte de securitate fără talpă antiperforaţie:

- lucrări pe poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri

hidraulice de metal, furnale, oţelării şi laminoare, containere mari, conducte mari,
cazane şi centrale electrice;

- construcţia de cuptoare, instalaţii de încălzire şi ventilare şi lucrări de asamblare

de metale;

- lucrări de transformare şi întreţinere;

- lucrări cu furnale, instalaţii de concasare fină, oţelării, laminoare, ateliere

metalurgice, forjare, matriţare la cald, presări la cald şi trefilare;

- lucrări în cariere şi în exploatări de suprafaţă şi halde;

- extracţia şi prelucrarea pietrei;

- producţia, tratarea şi prelucrarea produselor din sticlă plată şi a recipientelor din

sticlă;

- lucrări de manipulare a formelor în industria ceramicii;

- căptuşirea cuptoarelor din industria ceramicii;

- lucrări de turnare în industria produselor ceramice şi a materialelor de construcţii;

- transport şi depozitare;
127
- lucrări cu blocuri de carne congelată şi ambalaje metalice de conserve alimentare;

- lucrări de construcţii navale;

- lucrări de manevră feroviare.

Încălţăminte de securitate cu toc sau talpă ortopedică şi inserţie antiperforaţie:

- lucrări pe acoperişuri.

Încălţăminte de securitate cu tălpi termoizolante:

- lucrări cu şi pe materiale foarte fierbinţi sau foarte reci.

Încălţăminte de securitate care se poate dezechipa uşor:

- acolo unde există riscul penetrării de substanţe incandescente.

3. Protecţia ochilor sau a feţei

Ochelari de protecţie, viziere şi ecrane faciale:

- lucrări de sudură, polizare şi debitare;

- lucrări de găurire şi gravare;

- lucrări de tăiere şi prelucrare a pietrei;

- lucrări cu unelte de împuşcat bolţuri;

- utilizarea de maşini a căror funcţionare se bazează pe îndepărtarea şpanului în

cazul prelucrării de materiale care produc şpan;

- matriţarea la cald;

- îndepărtarea şi mărunţirea cioburilor;

- pulverizarea de substanţe abrazive;

- lucrări cu soluţii acide şi alcaline, dezinfectanţi şi produse de curăţare corozive;

- utilizarea de dispozitive cu jet lichid;

- lucrări cu şi în apropierea materialelor incandescente;

- lucrări cu căldură radiantă;

- lucrări cu laser.

4. Protecţia respiratorie

128
 Semimăşti/Aparate de protecţie respiratorie:

- lucrări în containere, spaţii înguste şi cuptoare industriale alimentate cu gaz, în

cazul în care poate exista riscul intoxicării cu gaz sau cantitatea de oxigen este
insuficientă;

- lucrări la gura de încărcare a furnalelor;

- lucrări în apropierea convertizoarelor şi a conductelor de gaz ale furnalelor;

- lucrări în apropierea oalelor de turnare, în cazul în care se pot degaja vapori de

metale grele;

- lucrări pe căptuşeala furnalelor şi a oalelor de turnare, în cazul în care se pot

degaja pulberi;

- vopsirea prin pulverizare fără ventilaţie corespunzătoare;

- lucrări în puţuri, canale şi alte spaţii subterane ale sistemului de canalizare;

- lucrări în instalaţii de răcire în care există riscul scurgerii agentului de refrigerare.

5. Protecţia auzului

Antifoane:

- lucrări la prese de metale;

- lucrări cu dispozitive pneumatice;

- lucrări ale personalului de la sol în aeroporturi;

- lucrări de treierat;

- lucrări în industria lemnului şi textilă.

6. Protecţia corpului, braţelor şi mâinilor

Îmbrăcăminte de protecţie:

- lucrări cu acizi şi soluţii caustice, dezinfectanţi şi substanţe de curăţare corozive;

- lucrări cu sau în apropierea materialelor fierbinţi şi acolo unde se simt efectele

căldurii;

- lucrări cu produse din sticlă plată;

- lucrări de sablare;

129
 - lucrări în camere frigorifice.

Îmbrăcămite de protecţie greu inflamabilă:

- lucrări de sudură în spaţii înguste.

Şorţuri rezistente la perforaţie:

- lucrări de dezosare şi tranşare;

- lucrări cu cuţite de mână care implică îndreptarea cuţitului spre corp.

Şorţuri din piele:

- lucrări de sudură;

- lucrări de forjare;

- lucrări de turnare.

Protecţia antebraţului:

- lucrări de dezosare şi tranşare.

Mănuşi:

- lucrări de sudură;

- manipularea de obiecte cu muchii ascuţite, dar nu la utilizarea maşinilor care

prezintă riscul ca mănuşa să fie prinsă;

- lucrări neprotejate cu acizi şi soluţii caustice.

Mănuşi din împletitură metalică:

- lucrări de dezosare şi tranşare;

- utilizarea obişnuită a cuţitelor de mână în producţie şi abatoare;

- schimbarea cuţitelor la maşinile de tăiat.

7. Îmbrăcăminte de protecţie împotriva intemperiilor:

- lucrări în aer liber pe ploaie şi vreme rece.

8. Îmbrăcăminte reflectorizantă:

- lucrări în locuri în care lucrătorii trebuie să poată fi observaţi la timp.

9. Centuri de securitate:

130
 - lucrări pe schele;

- asamblarea de piese prefabricate;

- lucrări pe stâlpi.

10. Frânghii de securitate:

- lucrări în cabine de macarale amplasate la mare înălţime;

- lucrări în cabine de stivuitoare şi elevatoare amplasate la mare înălţime în

depozite;

- lucrări în partea superioară a turnurilor de sondă;

- lucrări în puţuri şi canalizări.

-
11. Protecţia pielii:

- prelucrarea materialelor de acoperire;

- lucrări de tăbăcărie.

Hotarârea de Guvern nr. 1028 /2006 privind cerinţele minime de securitate şi

sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
EXTRASE

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 710 din 18/08/2006

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în

muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare definite la art. 4. .

Art. 3. - Prezenta hotărâre nu se aplică:

a) cabinei şoferului sau cabinei de comandă în cazul vehiculelor şi maşinilor;

b) sistemelor informatice de la bordul mijloacelor de transport;

c) sistemelor informatice destinate în principal utilizării publice;

d) sistemelor portabile care nu se utilizează în mod prelungit la postul de lucru;

131
 e) maşinilor de calculat, caselor de marcat şi oricărui echipament prevăzut cu un
mic dispozitiv de afişare sau de măsurare a datelor, necesar pentru utilizarea directă a
acestui echipament;

f) maşinilor de scris de concepţie clasică, de tipul "maşini de scris cu fereastră".

Art. 4. - În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc

după cum urmează:

a) echipament cu ecran de vizualizare - ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric,

indiferent de procedeul de afişare folosit;

b) post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare,

prevăzut cu tastatură, sau un dispozitiv de introducere a datelor şi/sau un program
care stabileşte interfaţa operator/maşină, accesorii opţionale, periferice, inclusiv
unitate de dischetă şi/sau unitate optică, telefon, modem, imprimantă, suport pentru
documente, scaun, masă sau suprafaţă de lucru, precum şi mediul de muncă
înconjurător;

c) lucrător - orice persoană angajată, definită conform prevederilor art. 5 lit. a) din
Legea nr. 319/2006, care foloseşte în mod obişnuit un echipament cu ecran de
vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.

CAPITOLUL II
Obligaţiile angajatorilor

Art. 5. - Angajatorii au obligaţia de a face o analiză a posturilor de lucru pentru a

evalua condiţiile de securitate şi sănătate oferite lucrătorilor, în special în ceea ce
priveşte eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice şi solicitare mentală.

Art. 6. - Angajatorii trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a remedia riscurile

constatate pe baza analizei care face obiectul art. 5, ţinând seama de efectele
suplimentare şi/sau combinate ale riscurilor identificate.

Art. 7. - Angajatorii trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca posturile de

lucru să îndeplinească cerinţele minime prevăzute în anexa care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.

Art. 8. - Angajatorul trebuie să planifice sarcinile lucrătorului astfel încât folosirea

zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări
de activitate, care să reducă suprasolicitarea în faţa ecranului de vizualizare.

CAPITOLUL III
Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor

132
 Art. 9. (2) Lucrătorii sau reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi cu privire la
toate măsurile de securitate şi sănătate luate potrivit prezentei hotărâri.

Art. 10. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006,
fiecare lucrător trebuie să fie instruit cu privire la modalităţile de utilizare a postului
de lucru înainte de a începe acest tip de activitate şi ori de câte ori organizarea
postului de lucru se modifică semnificativ.

CAPITOLUL IV
Protecţia ochilor şi a vederii

Art. 12. - Lucrătorii trebuie să beneficieze de un examen corespunzător al ochilor şi

al vederii, efectuat de o persoană care are competenţa necesară:

a) înainte de începerea activităţii la ecranul de vizualizare, prin examenul medical

la angajare;

b) ulterior, la intervale regulate;

c) ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul
de vizualizare.

Art. 13. - Lucrătorii beneficiază de un examen oftalmologic, dacă rezultatele

examenului prevăzut la art. 12 arată că acesta este necesar.

Art. 14. - Dacă rezultatele examenului prevăzut la art. 12 sau ale examenului la
care face referire art. 13 arată că este necesar şi dacă nu se pot utiliza dispozitive
normale de corecţie, lucrătorilor trebuie să li se furnizeze dispozitive de corecţie
speciale, care să corespundă activităţii respective.

Art. 15. - Măsurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie să implice în nici un caz
costuri financiare pentru lucrători.

Art. 16. - Protecţia ochilor şi a vederii lucrătorilor poate fi asigurată din punctul de
vedere al costurilor în cadrul sistemului naţional de sănătate, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.

Art. 18. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de
vizualizare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L
156/1990.

133
ANEXĂ
CERINŢE MINIME

Observaţie preliminară

Obligaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică în vederea realizării obiectivelor

prezentei hotărâri şi în măsura în care, pe de o parte, elementele avute în vedere sunt
prezente la postul de lucru şi, pe de altă parte, cerinţele sau caracteristicile intrinseci
ale sarcinii de muncă nu împiedică acest lucru.

1. Echipament

a) Comentarii generale

Utilizarea acestui echipament nu trebuie să prezinte riscuri pentru lucrători.

b) Ecran de vizualizare

Caracterele de pe ecran trebuie să fie bine definite şi distincte, de dimensiuni

corespunzătoare şi cu spaţiu suficient între caractere şi între rânduri.

Imaginea de pe ecran trebuie să fie stabilă, fără fenomene de scânteiere sau alte
forme de instabilitate.

Strălucirea şi/sau contrastul dintre caractere şi fondul ecranului trebuie să poată fi

uşor de reglat de către operator şi uşor de adaptat condiţiilor ambiante.

Pentru a se adapta nevoilor operatorului, ecranul trebuie să poată fi orientat şi

înclinat cu uşurinţă.

Trebuie să fie posibilă utilizarea unui postament separat sau a unei mese reglabile
pentru ecran.

Ecranul nu trebuie să prezinte străluciri supărătoare sau reflexii care ar putea

deranja utilizatorul.

c) Tastatură

134
 Tastatura trebuie să fie înclinabilă şi separată de ecran, astfel încât să permită
lucrătorului găsirea unei poziţii de lucru confortabile, care să evite oboseala braţelor
şi mâinilor.

Spaţiul din faţa tastaturii trebuie să fie suficient pentru a permite sprijinirea
mâinilor şi braţelor operatorului.

Pentru a evita reflexiile, suprafaţa tastaturii trebuie să fie mată.

Poziţia tastaturii şi caracteristicile tastelor trebuie să faciliteze utilizarea tastaturii.

Simbolurile tastelor trebuie să prezinte contrast suficient şi să fie lizibile din

poziţia normală de lucru.

d) Masă sau suprafaţă de lucru

Masa sau suprafaţa de lucru trebuie să aibă o suprafaţă puţin reflectantă, să aibă
dimensiuni suficiente şi să permită o amplasare flexibilă a ecranului, tastaturii,
documentelor şi echipamentului auxiliar.

Suportul pentru documente trebuie să fie stabil şi uşor de reglat şi trebuie

poziţionat astfel încât să diminueze mişcările incomode ale capului şi ochilor.

Trebuie să existe spaţiu suficient pentru a permite lucrătorilor o poziţie

confortabilă.

e) Scaun de lucru

Scaunul de lucru trebuie să fie stabil şi să asigure operatorului libertate de mişcare

şi o poziţie confortabilă.

Scaunul trebuie să poată fi reglat pe verticală.

Spătarul scaunului trebuie să poată fi înclinat şi reglat pe verticală.

Un reazem pentru picioare trebuie pus la dispoziţie celor care îl doresc.

2. Mediu de muncă

a) Spaţiu

Prin dimensiunile şi amenajarea sa, postul de lucru trebuie să asigure utilizatorului

un spaţiu suficient, care să îi permită să îşi schimbe poziţia şi să varieze mişcările.

b) Iluminat

135
 Iluminatul general şi iluminatul local (lămpi de lucru) trebuie să asigure condiţii de
iluminat satisfăcătoare şi un contrast corespunzător între ecran şi mediul înconjurător,
ţinând seama de tipul de activitate şi de necesităţile vizuale ale utilizatorului.

Strălucirile şi reflexiile supărătoare pe ecran sau pe orice alte echipamente trebuie

evitate prin amenajarea locului de muncă şi a postului de lucru în funcţie de
amplasarea şi caracteristicile tehnice ale surselor de lumină artificială.

c) Reflexii şi străluciri

Posturile de lucru trebuie să fie amenajate astfel încât sursele de lumină, cum ar fi
ferestrele şi alte deschideri, pereţii transparenţi sau translucizi, precum şi
echipamentele şi pereţii de culori deschise, să nu provoace străluciri orbitoare directe
şi să antreneze cât mai puţin posibil reflexii pe ecran.

Ferestrele trebuie prevăzute cu un sistem adecvat de acoperire, cu posibilităţi de

reglare pentru a atenua lumina naturală la postul de lucru.

d) Zgomot

La amenajarea postului/posturilor de lucru trebuie să se ţină seama de zgomotul

emis de echipamentul care aparţine postului/posturilor de lucru, în special pentru a se
evita distragerea atenţiei sau perturbarea comunicării verbale.

e) Căldură

Echipamentele care aparţin postului/posturilor de lucru nu trebuie să creeze

disconfort lucrătorilor prin producerea de căldură în exces.

f) Radiaţii

Toate radiaţiile, cu excepţia părţii vizibile a spectrului electromagnetic, trebuie

reduse la niveluri neglijabile în ceea ce priveşte protecţia sănătăţii şi securitatea
lucrătorilor.

g) Umiditate

Trebuie să fie atins şi menţinut un nivel de umiditate corespunzător.

3. Interfaţa operator/computer

La elaborarea, alegerea, achiziţionarea şi modificarea programelor, precum şi

pentru definirea sarcinilor care implică utilizarea echipamentelor cu ecran de
vizualizare, angajatorul trebuie să ţină seama de următoarele principii:

a) programul trebuie adaptat sarcinii de muncă;

136
 b) programul trebuie să fie uşor de folosit şi, dacă este cazul, să poată fi adaptat
nivelului de cunoştinţe sau experienţei operatorului; niciun dispozitiv de verificare
calitativă sau cantitativă nu poate fi folosit fără ştirea lucrătorilor;

c) sistemele trebuie să furnizeze lucrătorilor indicaţii cu privire la derularea

operaţiunilor;

d) sistemele trebuie să afişeze informaţiile într-un format şi într-un ritm adaptate

operatorilor;

e) trebuie aplicate principii de ergonomie informatică, în special în cazul operaţiilor

de prelucrare a datelor de către operator.

Hotarârea de Guvern nr. 1051/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate

pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori, în
special de afectiuni dorsolombare
EXTRASE

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 713 din 21/08/2006 Intrare in vigoare:
01/10/2006

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate

pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în
special de afecţiuni dorsolombare.
Art. 3. - În sensul prezentei hotărâri, prin manipularea manuală a maselor se
înţelege orice tip de transport sau susţinere a unei mase de către unul ori mai
mulţi lucrători, inclusiv ridicarea, aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau
deplasarea unei mase, care, datorită caracteristicilor acesteia sau condiţiilor
ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorsolombare.

CAPITOLUL II
Obligaţiile angajatorilor Art. 4. - Angajatorul trebuie să ia măsuri tehnico-
organizatorice necesare sau trebuie să utilizeze mijloace corespunzătoare, în special
echipamente mecanice, pentru a evita necesitatea manipulării manuale a maselor de
către lucrători.
Art. 5. - În cazurile în care nu se poate evita necesitatea manipulării manuale a
maselor de către lucrători, angajatorul trebuie să ia măsuri organizatorice

137
corespunzătoare, să utilizeze mijloace adecvate sau să furnizeze lucrătorilor aceste
mijloace, pentru a reduce riscul pe care îl implică manipularea manuală a acestor
mase, luând în considerare elementele de referinţă prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 6. - În toate cazurile în care manipularea manuală a maselor de către lucrător
nu poate fi evitată, angajatorul trebuie să organizeze posturile de lucru astfel încât
manipularea să fie cât mai sigură şi cu risc cât mai mic posibil pentru sănătate, fiind
obligat de asemenea:
a) să evalueze, în prealabil, condiţiile de securitate şi de sănătate pentru tipul de
lucrare respectiv şi să examineze în special caracteristicile maselor, potrivit
prevederilor anexei nr. 1;
b) să urmărească evitarea sau reducerea riscurilor pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorsolombare, prin adoptarea de măsuri corespunzătoare, având în vedere
caracteristicile mediului de muncă şi cerinţele activităţii, potrivit prevederilor anexei
nr. 1.
Art. 7. - Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 7 alin. (4) lit. c), art. 24, 25 şi
35 din Legea nr. 319/2006, trebuie respectate prevederile anexei nr. 2.

CAPITOLUL III
Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor

Art. 8. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006,
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie informaţi despre toate măsurile
ce trebuie puse în practică în aplicarea prezentei hotărâri, cu privire la protecţia
securităţii şi sănătăţii.
(2) Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora
primesc informaţii generale şi, ori de câte ori este posibil, informaţii precise cu
privire la:
a) greutatea maselor;
b) centrul de greutate sau partea cea mai grea, atunci când pachetul este încărcat
excentric.
Art. 9. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006,
angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii primesc, în plus, o formare adecvată şi
informaţii precise cu privire la modul corect de manipulare a maselor şi la riscurile la
care aceştia se expun, în special dacă aceste sarcini nu sunt efectuate corect, având în
vedere prevederile anexelor nr. 1 şi 2.
Art. 10. - Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora
cu privire la problemele la care se face referire în prezenta hotărâre, inclusiv în
anexele la aceasta, trebuie să se realizeze potrivit prevederilor art. 18 şi 19 din Legea
nr. 319/2006.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 1990/269/CEE privind cerinţele minime

de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri

138
pentru lucrători, în special dorsolombare, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 156/1990.

ANEXA Nr. 1

ELEMENTE DE REFERINŢĂ1)
[art. 5, art. 6 lit. a) şi b) şi art. 9 din hotărâre]

1. Caracteristicile masei
Manipularea manuală a maselor poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni
dorsolombare, dacă masa este:
- prea grea sau prea mare;
- greu de mânuit şi de prins;
- instabilă sau cu un conţinut ce riscă să se deplaseze;
- poziţionată astfel încât necesită susţinerea sau manipularea ei la distanţă faţă de
trunchi sau cu flexia ori răsucirea trunchiului;
- susceptibilă să producă leziuni lucrătorilor, din cauza marginilor şi/sau
consistenţei sale, în special în cazul unei coliziuni.

2. Efortul fizic necesar

Efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă:
- este prea intens;
- nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului;
- poate să antreneze o deplasare bruscă a masei;
- este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă.

3. Caracteristicile mediului de muncă

Caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a riscurilor, în special
de afecţiuni dorsolombare, dacă:
- nu există suficient spaţiu liber, în special pe verticală, pentru realizarea activităţii;
- solul prezintă denivelări, prezentând pericole de împiedicare, sau este alunecos
pentru încălţămintea lucrătorului;
- locul de muncă sau mediul de muncă nu permite lucrătorului manipularea
manuală a maselor la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă;
- solul sau planul de lucru prezintă denivelări care implică manipularea masei la
diferite niveluri;
- solul sau planul de sprijin al piciorului este instabil;
- temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului este necorespunzătoare.

4. Cerinţe ale activităţii

Activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă
implică una sau mai multe dintre următoarele cerinţe:

139
 - efort fizic prea frecvent sau prelungit, care solicită în special coloana vertebrală;
- perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare;
- distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport;
- ritm de muncă impus printr-un proces care nu poate fi modificat de lucrător.
___________
1) În vederea efectuării unei analize multi-factor, pot fi luaţi în considerare simultan
diferiţi factori prezentaţi în anexele nr. 1 şi 2.

ANEXA Nr. 2

FACTORI INDIVIDUALI DE RISC1)

[art. 7 şi 9 din hotărâre]

Lucrătorul este expus unor riscuri dacă:

- este necorespunzător din punct de vedere fizic să execute sarcina de muncă
respectivă;
- poartă îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte efecte personale necorespunzătoare;
- nu are cunoştinţe sau instruire suficientă ori adecvată.
___________
1) În vederea efectuării unei analize multi-factor, pot fi luaţi în considerare
simultan diferiţi factori prezentaţi în anexele nr. 1 şi 2.

Hotărârea de Guvern nr. 1146 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de
muncă

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru asigurarea

securităţii şi sănătăţii lucrătorilor care utilizează la locul de muncă echipamente de
muncă, definite potrivit art. 2.

140
 (2) Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se completează
cu prevederile specifice cuprinse în prezenta hotărâre.

Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea

semnificaţie:

a) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la

locul de muncă;

b) utilizarea echipamentului de muncă - orice activitate referitoare la echipamentul

de muncă, cum ar fi pornirea sau oprirea echipamentului, folosirea, transportul,
repararea, modificarea, întreţinerea, inclusiv curăţarea lui;

c) zonă periculoasă - orice zonă din interiorul şi/sau din jurul echipamentului de
muncă în care prezenţa unui lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru
sănătatea şi securitatea sa;

d) lucrător expus - orice lucrător aflat integral sau parţial într-o zonă periculoasă;

e) operator - lucrătorul/lucrătorii însărcinat/însărcinaţi cu utilizarea echipamentului

de muncă.

CAPITOLUL II
Obligaţiile angajatorului

SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale. Reguli referitoare la echipamentele de muncă

Art. 3. - (1) Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca echipamentul

de muncă pus la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau unităţi să corespundă
lucrului prestat ori să fie adaptat acestui scop şi să poată fi utilizat de către lucrători,
fără a pune în pericol securitatea sau sănătatea lor.

(2) La alegerea echipamentelor de muncă pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii

lucrătorilor, angajatorul este obligat să acorde o atenţie deosebită tuturor condiţiilor
de muncă, caracteristicilor specifice acestora, precum şi riscurilor existente, în special
la locurile de muncă din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurilor care sunt
susceptibile să apară la utilizarea echipamentelor de muncă.

(3) În situaţia în care nu este posibil să se asigure că echipamentele de muncă sunt

utilizate fără niciun risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este
obligat să ia măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor.

141
 Art. 4. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 3, angajatorul este obligat să
procure şi/sau să utilizeze:

a) echipamente de muncă puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din

întreprindere şi/sau unitate, pentru folosinţă, după data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri, care îndeplinesc:

(i) prevederile tuturor reglementărilor tehnice române care transpun legislaţia

comunitară aplicabilă;

(ii) cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1, în cazul în care nu se aplică sau se
aplică parţial reglementări tehnice române care transpun legislaţia comunitară;

b) echipamente de muncă puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din

întreprindere şi/sau unitate, pentru folosinţă, care îndeplinesc cerinţele minime
prevăzute în anexa nr. 1, cel târziu până la data de 31 decembrie 2006.

(2) Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca, pe toată durata
utilizării lor, echipamentele de muncă să fie menţinute, printr-o întreţinere adecvată,
la un nivel tehnic care să respecte, după caz, prevederile alin. (1) lit. a) sau b).

SECŢIUNEA a 2-a Verificarea echipamentelor de muncă

Art. 5. - (1) Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca

echipamentele de muncă a căror securitate depinde de condiţiile de instalare să fie
supuse unei verificări iniţiale, după instalare şi înainte de prima punere în funcţiune şi
unei verificări după fiecare montare într-un loc de muncă nou sau pe un nou
amplasament, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau
cu practicile naţionale, în scopul asigurării unei instalări corecte şi a bunei funcţionări
a acestor echipamente de muncă.

(2) Pentru a garanta că cerinţele de securitate şi de sănătate sunt respectate şi orice

deteriorări sunt depistate şi remediate la timp, angajatorul este obligat să ia măsurile
necesare pentru ca echipamentele de muncă, care sunt supuse unor influenţe ce pot
genera deteriorări susceptibile de a fi la originea unor situaţii periculoase, să facă
obiectul:

a) unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări periodice efectuate de
persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale;

142
 b) unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, în conformitate cu
legislaţia şi/sau cu practicile naţionale, de fiecare dată când s-au produs evenimente
excepţionale susceptibile să aibă consecinţe dăunătoare asupra securităţii
echipamentului de muncă, cum ar fi modificări ale procesului de muncă, accidente,
fenomene naturale, perioade prelungite de neutilizare.

(3) Rezultatele verificărilor trebuie să fie înregistrate şi puse la dispoziţie Inspecţiei

Muncii la solicitarea acesteia. Ele trebuie păstrate pe o perioadă de timp
corespunzătoare, de exemplu, în funcţie de recomandările sau specificaţiile
producătorului.

(4) Dacă echipamentele de muncă respective sunt utilizate în exteriorul

întreprinderii, acestea trebuie să fie însoţite de o dovadă referitoare la realizările
ultimei verificări.

(5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte modalităţile de

efectuare a acestor verificări.

SECŢIUNEA a 3-a Echipamente de muncă cu riscuri specifice. Ergonomia şi

sănătatea la locul de muncă

Art. 6. - Dacă utilizarea unui echipament de muncă este susceptibilă să prezinte un

risc specific pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia
măsurile necesare pentru a se asigura că:

a) utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai lucrătorilor însărcinaţi

cu această atribuţie;

b) pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie desemnaţi

lucrători cu atribuţii în acest sens.

SECŢIUNEA a 4-a Informarea lucrătorilor

Art. 8. - Fără a aduce atingere prevederilor secţiunii a 5-a a cap. III din Legea nr.
319/2006, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii să
dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de fişe de lucru referitoare la
echipamentele de muncă utilizate la locul de muncă.

143
 Art. 9. - (1) Informaţiile şi fişele de lucru prevăzute la art. 8 trebuie să cuprindă un
număr minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:

a) condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;

b) situaţiile anormale previzibile;

c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în
urma utilizării echipamentelor de muncă.

(2) Lucrătorii trebuie să fie atenţionaţi în legătură cu riscurile la care sunt expuşi,
echipamentele de muncă din imediata vecinătate a locului lor de muncă, precum şi
asupra modificărilor prevăzute a fi efectuate, în măsura în care aceste modificări
afectează echipamentele de muncă situate în imediata vecinătate a locului lor de
muncă, chiar dacă aceşti lucrători nu utilizează direct aceste echipamente.

(3) Informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor vizaţi.

SECŢIUNEA a 5-a Instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor

Art. 10. - Fără a aduce atingere prevederilor secţiunii a 7-a a cap. III din Legea nr.
319/2006, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:

a) lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiţi

adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora;

b) lucrătorii prevăzuţi la art. 6 lit. b) să fie instruiţi adecvat.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 12. - Modificările de natură strict tehnică ale anexelor nr. 1 şi 2 sunt realizate
de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în funcţie de:

a) adoptarea reglementărilor tehnice române care transpun legislaţia comunitară în

domeniul armonizării tehnice şi al standardizării referitoare la echipamentele de
muncă; şi/sau

b) progresele tehnice, de evoluţia reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale

ori de cunoştinţele din domeniul echipamentelor de muncă.

144
 Art. 13. - (1) Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei poate stabili, dacă este necesar, modalităţile de aplicare a
prevederilor pct. 4 din anexa nr. 2, care se aprobă prin ordin al ministrului muncii,
solidarităţii sociale şi familiei.

Art. 14. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 15. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 89/655/CEE privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea echipamentului de muncă de către lucrători în
muncă, amendată de directivele 95/63/CE şi 2001/45/CE, publicate în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 393/1989, nr. 335/1995 şi nr.
195/2001.

ANEXA Nr. 1

CERINŢELE MINIME
pentru aplicarea art. 4 alin. (1) lit. a) pct. (ii) şi lit. b) din hotărâre

1. Dispoziţii generale

1.1. Obligaţiile stabilite în prezenta anexă se aplică, ţinându-se seama de

prevederile din hotărâre, şi în cazurile în care echipamentul de muncă prezintă riscuri.

1.2. Cerinţele minime enunţate în continuare, în măsura în care ele se aplică la

echipamentele de muncă în funcţiune, nu necesită obligatoriu aceleaşi măsuri ca şi
cerinţele esenţiale referitoare la echipamentele de muncă noi.

2. Cerinţe minime generale aplicabile echipamentelor de muncă

2.1. Sistemele de comandă ale unui echipament de muncă, care afectează

securitatea, trebuie să fie vizibile, uşor de identificat şi, dacă este necesar, să fie
marcate corespunzător.

145
 2.1.1. Sistemele de comandă trebuie să fie amplasate în exteriorul zonelor
periculoase, cu excepţia anumitor sisteme de comandă, dacă este necesar, şi în aşa fel
încât manevrarea lor să nu provoace riscuri suplimentare. Acestea nu trebuie să
genereze riscuri ca urmare a unei manevre neintenţionate.

2.1.2. Dacă este necesar, de la postul de comandă principal operatorul trebuie să

aibă posibilitatea să se asigure că nu există persoane în zonele periculoase. Dacă acest
lucru nu este posibil, orice pornire trebuie să fie precedată automat de un sistem de
siguranţă, cum ar fi un semnal de avertizare sonoră şi/sau vizuală. Lucrătorul expus
trebuie să aibă timpul şi/sau mijloacele necesare pentru a evita rapid riscurile
provocate de pornirea şi/sau oprirea echipamentului de muncă.

2.1.3. Sistemele de comandă trebuie să fie sigure şi să fie alese ţinându-se cont de
defecţiunile, perturbaţiile şi constrângerile previzibile în cadrul utilizării prevăzute.

2.2. Pornirea echipamentului de muncă nu trebuie să fie posibil să se realizeze decât

numai printr-o acţiune voluntară asupra sistemului de comandă prevăzut în acest
scop.

2.2.1. Exceptându-se cazurile în care repornirea sau modificarea nu prezintă niciun

risc pentru lucrătorii expuşi, aceeaşi cerinţă se aplică şi pentru:

a) repornirea echipamentului după o oprire, indiferent de cauza opririi;

b) comanda unei modificări semnificative a condiţiilor de funcţionare (de exemplu,

viteză, presiune etc.).

2.2.2. Această cerinţă nu se aplică repornirii sau modificării condiţiilor de

funcţionare rezultate din derularea unei secvenţe normale a unui ciclu automat.

2.3. Fiecare echipament de muncă trebuie să fie prevăzut cu un sistem de comandă

care să permită oprirea completă a acestuia în condiţii de securitate.

2.3.1. Fiecare post de lucru trebuie să fie prevăzut cu un sistem de comandă care să
permită, în funcţie de riscurile existente, oprirea fie în totalitate a echipamentului de
muncă, fie numai parţial, de aşa manieră încât echipamentul de muncă să fie în stare
de securitate.

2.3.2. Comanda de oprire a echipamentului de muncă trebuie să aibă prioritate faţă

de comenzile de pornire. Oprirea echipamentului de muncă sau a elementelor
periculoase ale acestuia fiind realizată, alimentarea cu energie a organelor de
comandă respective trebuie să fie întreruptă.

146
 2.4. Dacă acest lucru este necesar şi în funcţie de pericolele pe care le prezintă
echipamentul de muncă şi de timpii normali de oprire, un echipament de muncă
trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv de oprire de urgenţă.

2.5. Un echipament de muncă care prezintă pericole datorate căderilor sau

proiectării de obiecte trebuie să fie prevăzut cu dispozitive de securitate
corespunzătoare. Un echipament de muncă care prezintă pericole datorate degajărilor
de gaze, vapori sau lichide ori emisiilor de pulberi trebuie să fie prevăzut cu
dispozitive corespunzătoare de reţinere şi/sau de evacuare amplasate în apropierea
surselor corespunzătoare de pericol.

2.6. Echipamentele de muncă şi elementele lor componente trebuie, dacă este

necesar pentru securitatea sau sănătatea lucrătorilor, să fie stabilizate prin fixare ori
prin alte mijloace.

2.7. În cazul în care există riscul ruperii sau spargerii unor elemente ale
echipamentului de muncă, situaţie care ar putea prezenta pericole semnificative
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, trebuie luate măsuri de protecţie adecvate.

2. 8.

2.8.1. Dacă elementele mobile ale unui echipament de muncă prezintă riscuri de
producere de accidente prin contactul mecanic, acestea trebuie să fie prevăzute cu
protectori şi dispozitive de protecţie care să împiedice accesul în zonele periculoase
sau să oprească mişcarea elementelor periculoase înainte de pătrunderea în zonele
periculoase.

2.8.2. Protectorii şi dispozitivele de protecţie trebuie:

a) să fie de construcţie robustă;

b) să nu genereze riscuri suplimentare;

c) să nu fie înlăturate cu uşurinţă sau făcute inoperante;

d) să fie amplasate la o distanţă adecvată faţă de zona periculoasă;

e) să nu limiteze mai mult decât este necesar observarea ciclului de muncă;

f) să permită intervenţiile indispensabile pentru instalarea şi/sau înlocuirea

elementelor şi, de asemenea, pentru activităţile de întreţinere, prin limitarea accesului
numai în zona sau la lucrarea care trebuie realizată şi, dacă este posibil, fără
demontarea protectorului sau dispozitivului de protecţie.

147
 2.9. Zonele şi punctele de muncă sau cele de întreţinere a unui echipament de
muncă trebuie să fie iluminate corespunzător, în funcţie de lucrările realizate.

2.10. Părţile echipamentului de muncă expuse unor temperaturi înalte sau foarte
scăzute trebuie, dacă este cazul, să fie protejate împotriva riscurilor de contact sau de
apropiere a lucrătorilor de ele.

2.11. Dispozitivele de avertizare ale echipamentului de muncă trebuie să fie uşor de

perceput şi de înţeles şi lipsite de ambiguităţi.

2.12. Un echipament de muncă poate să fie utilizat numai pentru operaţiunile şi în

condiţiile pentru care a fost realizat.

2.13. Operaţiile de întreţinere trebuie să poată să fie efectuate când echipamentul de

muncă este oprit. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să fie luate măsuri de
protecţie adecvate pentru executarea acestor operaţii sau pentru ca acestea să fie
efectuate în afara zonelor periculoase. Pentru fiecare echipament de muncă care
deţine un program de întreţinere, acesta trebuie să fie respectat şi ţinut la zi.

2.14. Orice echipament de muncă trebuie să fie prevăzut cu dispozitive uşor de

identificat, destinate separării de fiecare din sursele de energie. Reconectarea nu
trebuie să genereze riscuri pentru lucrătorii în cauză.

2.15. Un echipament de muncă trebuie să fie prevăzut cu dispozitive de avertizare

şi semnalizare indispensabile pentru asigurarea securităţii lucrătorilor.

2.16. Pentru efectuarea operaţiilor de producţie, reglare şi întreţinere a

echipamentelor de muncă, lucrătorii trebuie să aibă acces şi să rămână în condiţii de
securitate în toate zonele necesare.

2.17. Orice echipament de muncă trebuie să fie adecvat pentru protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor de incendiu sau de supraîncălzire a echipamentului de muncă ori
de degajare de gaze, pulberi, lichide, vapori sau de alte substanţe produse de către
echipamentul de muncă sau utilizate ori depozitate în acesta.

2.18. Orice echipament de muncă trebuie să fie adecvat pentru prevenirea riscurilor
de explozie a acestuia sau a substanţelor produse de acesta ori utilizate sau depozitate
în echipamentul de muncă.

2.19. Orice echipament de muncă trebuie să fie adecvat pentru protecţia lucrătorilor
expuşi riscurilor de electrocutare prin atingere directă sau indirectă.

3. Cerinţe minime suplimentare aplicabile echipamentelor de muncă specifice

148
 3.1. Cerinţe minime aplicabile echipamentelor de muncă mobile, cu sau fără
autopropulsie

3.1.1. Echipamentele de muncă pe care este necesară prezenţa unui lucrător

transportat sau a unor lucrători transportaţi trebuie să fie amenajate de aşa manieră
încât să reducă riscurile pentru lucrător sau lucrători în timpul deplasării. În aceste
riscuri trebuie să fie incluse riscurile de contact al lucrătorilor cu roţile sau şenilele
ori de blocare de către acestea.

3. 1.2.

3.1.2.1. Atunci când blocarea accidentală a elementelor de transmisie a puterii între

un echipament de muncă mobil şi accesoriile sale şi/sau remorci poate genera riscuri
specifice, acest echipament de muncă trebuie să fie echipat sau amenajat de aşa
manieră încât să împiedice blocarea elementelor de transmitere a puterii.

3.1.2.2. Atunci când blocarea nu poate să fie împiedicată, trebuie să fie luate toate
măsurile posibile pentru a se evita consecinţele dăunătoare pentru lucrători.

3.1.3. Dacă elementele de transmitere a puterii între echipamentele de muncă

mobile riscă să se îmbâcsească şi să se deterioreze prin contact cu solul, trebuie să fie
prevăzute facilităţi pentru susţinerea acestora.

3. 1.4.

3.1.4.1. Echipamentele de muncă mobile pe care este necesară prezenţa unui

lucrător transportat sau a unor lucrători transportaţi trebuie să limiteze, în condiţii de
utilizare efectivă, riscurile care provin din schimbarea direcţiei sau răsturnarea
echipamentului de muncă:

a) fie printr-o structură de protecţie care să împiedice ca echipamentul de muncă să

nu se răstoarne mai mult de un sfert de rotaţie;

b) fie printr-o structură care să garanteze un spaţiu suficient în jurul lucrătorului

transportat sau lucrătorilor transportaţi, dacă mişcarea poate continua cu mai mult de
un sfert de rotaţie;

c) fie prin orice alt dispozitiv cu efect echivalent.

3.1.4.2. Aceste structuri de protecţie pot face parte integrantă din echipamentul de
muncă.

149
 3.1.4.3. Aceste structuri de protecţie nu sunt necesare atunci când echipamentul de
muncă este stabilizat în timpul utilizării sau atunci când schimbarea direcţiei ori
răsturnarea echipamentului de muncă este imposibilă din proiectare.

3.1.4.4. Dacă există un risc ca un lucrător transportat, în momentul schimbării

direcţiei sau răsturnării, să fie strivit între părţile echipamentului de muncă şi sol,
trebuie să fie instalat un sistem de reţinere pentru lucrătorii transportaţi.

3.1.5. Autostivuitoarele cu furcă pe care sunt aşezaţi unul sau mai mulţi lucrători
trebuie să fie amenajate sau echipate de aşa manieră încât să limiteze riscurile de
răsturnare, de exemplu:

a) fie prin instalarea unei cabine pentru conducător;

b) fie printr-o structură care să împiedice răsturnarea acestora;

c) fie printr-o structură care să garanteze că, în cazul răsturnării acestora, rămâne un
spaţiu suficient între sol şi anumite părţi ale autostivuitorului cu furcă pentru
lucrătorii transportaţi;

d) fie printr-o structură care să reţină lucrătorul sau lucrătorii pe scaunul de la

postul de conducere de aşa manieră încât să împiedice ca acesta/aceştia să fie
strivit/striviţi de părţi ale autostivuitorului care se răstoarnă.

3.1.6. Echipamentele de muncă mobile cu autopropulsare, a căror deplasare poate

provoca riscuri pentru lucrători, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie prevăzute cu mijloace care să permită prevenirea unei porniri neautorizate;

b) să fie prevăzute cu mijloace adecvate care să reducă consecinţele unei eventuale

ciocniri în caz de mişcare simultană a mai multor echipamente de muncă care se
deplasează pe şine;

c) să fie prevăzute cu un dispozitiv de frânare şi de oprire; în măsura în care

condiţiile de securitate o impun, în cazul defectării dispozitivului principal, un
dispozitiv de urgenţă, acţionat prin comenzi uşor de manevrat sau prin sisteme
automate, trebuie să permită frânarea şi oprirea;

d) atunci când câmpul de vizibilitate directă a conducătorului este necorespunzător

din punctul de vedere al securităţii, acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive
auxiliare adecvate, pentru îmbunătăţirea vizibilităţii;

150
 e) dacă sunt prevăzute pentru utilizare pe timpul nopţii sau în locuri întunecoase,
acestea trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de iluminat, adaptat lucrării de
efectuat şi care asigură o securitate suficientă pentru lucrători;

f) dacă prezintă riscuri de incendiu - datorate acestora sau remorcilor şi/sau

încărcăturii susceptibile să pericliteze lucrătorii, acestea trebuie să fie prevăzute cu
dispozitive adecvate de stingere a incendiilor, în cazul în care astfel de dispozitive nu
sunt disponibile suficient de aproape de locul de utilizare;

g) dacă sunt telecomandate, acestea trebuie să se oprească automat atunci când ies
din câmpul de acţiune al telecomenzii;

h) dacă sunt telecomandate şi pot, în condiţii normale de utilizare, să lovească sau

să blocheze lucrătorii, acestea trebuie să fie echipate cu dispozitive de protecţie
împotriva acestor riscuri, în cazul în care nu există alte dispozitive adecvate pentru
combaterea riscului de lovire.

3.2. Cerinţe minime aplicabile echipamentelor de muncă folosite pentru ridicarea

sarcinilor

3.2.1. Dacă echipamentele de muncă folosite pentru ridicarea sarcinilor sunt

instalate în mod permanent, rezistenţa şi stabilitatea acestora în timpul utilizării
trebuie să fie asigurate ţinându-se seama mai ales de sarcinile care se vor ridica şi de
solicitările produse în locurile de suspendare sau de fixare pe structuri.

3. 2.2.

3.2.2.1. Maşinile folosite pentru ridicarea sarcinilor trebuie să aibă marcate vizibil
sarcina nominală şi, dacă este cazul, o plăcuţă pe care să fie înscrisă sarcina nominală
pentru fiecare configuraţie a maşinii.

3.2.2.2. Dispozitivele de prindere pentru ridicarea sarcinilor trebuie să fie marcate

de aşa manieră încât să permită identificarea caracteristicilor esenţiale pentru
utilizarea sigură.

3.2.2.3. Dacă echipamentul de muncă nu a fost destinat pentru ridicarea lucrătorilor

şi dacă există posibilitatea unei asemenea confuzii, o semnalizare adecvată trebuie să
fie marcată de manieră vizibilă.

3.2.3. Echipamentele de muncă instalate permanent trebuie să fie instalate de aşa

manieră încât să reducă riscul ca sarcinile:

a) să lovească lucrătorii;

151
 b) în mod neintenţionat, să se deplaseze periculos sau să cadă liber; sau

c) să se desprindă neintenţionat.

3. 2.4.

3.2.4.1. Maşinile pentru ridicarea sau deplasarea lucrătorilor trebuie să fie adecvate:

a) pentru a evita riscurile de cădere a cabinei, atunci când acestea există, cu ajutorul
dispozitivelor adecvate;

b) pentru a evita riscurile de cădere a utilizatorului în afara cabinei, atunci când

acestea există;

c) pentru a evita riscurile de strivire, de blocare sau de lovire a utilizatorului, în

special printr-un contact întâmplător cu obiecte;

d) pentru a garanta securitatea lucrătorilor blocaţi în cabină în caz de accident şi a

permite deblocarea acestora.

3.2.4.2. Dacă, din motive inerente datorate amplasamentului şi înălţimilor diferite,

riscurile menţionate la pct. 3.2.4.1 lit. a) nu pot să fie evitate prin niciun dispozitiv de
securitate, trebuie să fie instalat un cablu cu coeficient de securitate mărit, iar starea
acestuia trebuie să fie verificată în fiecare zi de muncă.

3.3. Cerinţe minime aplicabile instalaţiilor şi echipamentelor de muncă electrice

3.3.1. Instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice trebuie să fie proiectate,

fabricate, montate, întreţinute şi exploatate astfel încât să asigure protecţia împotriva
pericolelor generate de energia electrică, precum şi protecţia împotriva pericolelor
datorate influenţelor externe.

3.3.1.1. Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor generate de

echipamentele electrice, trebuie prevăzute măsuri tehnice astfel încât:

a) persoanele să fie protejate faţă de pericolul de vătămare care poate fi generat la

atingerea directă sau indirectă a părţilor aflate sub tensiune;

b) să nu se producă temperaturi, arcuri electrice sau radiaţii care să pericliteze viaţa

ori sănătatea oamenilor;

c) construcţia echipamentelor de muncă să fie adecvată mediului pentru a se evita

producerea de incendii şi explozii;

d) persoanele şi bunurile să fie protejate contra pericolelor generate în mod natural

de echipamentul electric;

152
 e) izolaţia echipamentelor electrice să fie corespunzătoare pentru condiţiile
prevăzute.

3.3.1.2. Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor datorate influenţei

externe, echipamentele electrice trebuie:

a) să satisfacă cerinţele referitoare la solicitările mecanice astfel încât să nu fie

periclitaţi lucrătorii şi persoanele care se află în mediul de muncă;

b) să nu fie influenţate de condiţiile de mediu, astfel încât să nu fie periclitaţi

lucrătorii şi persoanele care se află în mediul de muncă;

c) să nu pericliteze lucrătorii şi persoanele care se află în mediul de muncă, în

condiţii previzibile de suprasarcină.

3. 3.2.

3.3.2.1. La instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice, pentru protecţia

împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să se aplice măsuri tehnice,
completate cu măsuri organizatorice.

3.3.2.2. Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să fie
realizate următoarele măsuri tehnice:

a) acoperiri cu materiale electroizolante ale părţilor active (izolarea de protecţie) ale

instalaţiilor şi echipamentelor electrice;

b) închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;

c) îngrădiri;

d) protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe

minime de securitate;

e) scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care

urmează a se efectua lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;

f) utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi în scurtcircuit;

g) folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;

h) alimentarea la tensiune foarte joasă (redusă) de protecţie;

i) egalizarea potenţialelor şi izolarea faţă de pământ a platformei de lucru.

3.3.2.3. Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să fie
realizate următoarele măsuri organizatorice:

153
 a) executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.)
trebuie să se facă numai de către personal calificat în meseria de electrician, autorizat
şi instruit pentru lucrul respectiv;

b) executarea intervenţiilor în baza uneia din formele de lucru;

c) delimitarea materială a locului de muncă (îngrădire);

d) eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;

e) elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile

electrice;

f) organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie

împotriva atingerilor directe.

3.3.2.4. La instalaţiile, utilajele, echipamentele şi aparatele care utilizează energie

electrică intervenţiile sunt permise numai în baza următoarelor forme de lucru:

a) autorizaţii de lucru scrise (AL);

b) instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii (ITI-PM);

c) atribuţii de serviciu (AS);

d) dispoziţii verbale (DV);

e) procese-verbale (PV);

f) obligaţii de serviciu (OS);

g) propria răspundere (PR).

3. 3.3.

3.3.3.1. La instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice, pentru protecţia

împotriva electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se realizeze şi să se aplice
numai măsuri şi mijloace de protecţie tehnice, fiind interzise înlocuirea măsurilor şi
mijloacelor tehnice de protecţie cu măsuri de protecţie organizatorice. Pentru evitarea
electrocutării prin atingere indirectă trebuie aplicată o măsură de protecţie principală,
care să asigure protecţia în orice condiţii, şi o măsură de protecţie suplimentară, care
să asigure protecţia în cazul deteriorării protecţiei principale. Cele două măsuri de
protecţie trebuie alese astfel încât să nu se anuleze una pe cealaltă.

3.3.3.2. Pentru protecţia împotriva atingerii indirecte trebuie să fie realizate

următoarele măsuri tehnice:

154
 a) folosirea tensiunilor foarte joase de securitate TFJS;

b) legarea la pământ;

c) legarea la nul de protecţie;

d) izolarea suplimentară de protecţie, aplicată utilajului, în procesul de fabricare;

e) izolarea amplasamentului;

f) separarea de protecţie;

g) egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor;

h) deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent de defect
periculoase;

i) folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.

3.3.3.3. Este interzisă folosirea drept protecţie principală a măsurilor indicate la pct.
3.3.3.2 lit. e), g), h) şi i).

3.3.3.4. Fac excepţie instalaţiile electrice casnice, la care deconectarea automată la

curenţi de defect poate constitui mijloc principal de protecţie, şi stâlpii liniilor
electrice aeriene de joasă tensiune, la care dirijarea distribuţiei potenţialelor constituie
mijloc principal de protecţie.

3.3.4. La instalaţiile şi echipamentele electrice de înaltă tensiune, sistemul de

protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se realizeze prin
legarea la pământ de protecţie, care este măsură obligatorie, cumulat cu alte măsuri
de protecţie.

3. 3.5.

3.3.5.1. Instalaţiile şi echipamentele electrice trebuie să fie alese cu grad

corespunzător de protecţie în funcţie de zonele cu atmosferă potenţial explozivă.

3.3.5.2. Zonarea trebuie să se efectueze de către proiectantul instalaţiilor şi

echipamentelor electrice, la cererea beneficiarului.

3.3.6. La instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice, valorile de calcul, precum

şi limitele admise ale curenţilor prin corpul omului, ale impedanţei electrice a
corpului uman, ale tensiunilor de atingere şi de pas şi ale tensiunilor de lucru trebuie
să fie în conformitate cu regulile tehnice aplicabile.

155
 3.3.7. Reţelele izolate faţă de pământ trebuie să fie prevăzute cu protecţie automată
prin controlul rezistenţei de izolaţie, care să semnalizeze şi/sau să deconecteze în
cazul punerii la pământ. Reţelele electrice din locurile de muncă cu risc de incendiu şi
explozie, precum şi cele din depozitele de explozivi sau carburanţi trebuie prevăzute
cu dispozitive care să asigure protecţia automată la curenţi de defect (PACD).

3.3.8. La instalaţiile de înaltă tensiune trebuie să fie prevăzute blocări mecanice sau
electrice, astfel încât deschiderea carcaselor şi a îngrădirilor de protecţie să fie
posibilă numai după scoaterea de sub tensiune a echipamentului electric respectiv, iar
manevrarea dispozitivului de blocare trebuie să poată fi făcută numai cu o sculă
specială.

3.3.9. Pentru ca deservirea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi echipamentelor

de muncă electrice să se poată efectua fără pericol, trebuie să se prevadă, încă din
faza de proiectare, execuţie şi montaj, distanţe, spaţii şi/sau îngrădiri de protecţie în
jurul acestora.

3.3.10. La maşinile şi instalaţiile de ridicat cu elemente mobile, cum sunt podurile

rulante din încăperile sau spaţiile de producţie neelectrice, se admit părţi active în
construcţie deschisă, fără carcase închise, cu condiţia protejării împotriva atingerii
sau apropierii de părţile active, prin amplasarea acestora la înălţimi suficient de mari
faţă de căile de acces şi de circulaţie şi/sau prin prevederea de îngrădiri închise pe
căile de acces.

3.3.11. Automacaralele care lucrează în apropierea liniilor electrice aeriene trebuie

să fie echipate cu dispozitive de semnalizare a intrării braţului în zona de influenţă a
acestora.

3.3.12. Echipamentul de muncă electric/instalaţia de clasa I de protecţie trebuie să

aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub
tensiune şi să fie prevăzut/prevăzută cu legături de protecţie pentru asigurarea
protecţiei în caz de defect.

3.3.13. La instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice de clasa I de protecţie

posibilitatea executării legăturilor de protecţie trebuie să se asigure astfel:

a) în cazul unui echipament electric/unei instalaţii fix/fixe, acesta/aceasta trebuie să

fie prevăzut/prevăzută cu două borne de masă: una în cutia de borne, lângă bornele de
alimentare cu energie electrică, pentru racordarea conductorului de protecţie din
cablul de alimentare a echipamentului/instalaţiei, şi a doua bornă pe carcasa
echipamentului/instalaţiei în exterior, pentru racordarea vizibilă la centura de legare
la pământ sau la altă instalaţie de protecţie;

156
 b) în cazul unui echipament mobil sau portabil, acesta trebuie să fie prevăzut cu un
cablu de alimentare flexibil, prevăzut cu o fişă (ştecher) cu contact de protecţie, sau
echipamentul să fie prevăzut cu posibilitatea racordării unui cablu flexibil de
alimentare cu conductor de protecţie.

3.3.14. Echipamentul de muncă electric/instalaţia de clasa II de protecţie trebuie să

aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub
tensiune şi să fie prevăzut/prevăzută, din fabricaţie, cu o izolaţie suplimentară, dublă
sau întărită.

3.3.15. Echipamentul de muncă electric/instalaţia de clasa III de protecţie trebuie să

aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal sub
tensiune şi să nu producă o tensiune mai mare decât tensiunea foarte joasă de
alimentare.

3. 3.16.

3.3.16.1. Instalaţiile electrice în faza de experimentare trebuie să îndeplinească

toate condiţiile prevăzute în reglementările şi regulile tehnice aplicabile pentru
protecţia împotriva electrocutării sau a accidentelor tehnice.

3.3.16.2. Instalaţiile sau echipamentele de muncă electrice trebuie să fie verificate

la recepţie, înainte de punerea în funcţiune şi apoi periodic în exploatare, precum şi
după fiecare reparaţie sau modificare, fiind interzisă punerea sub tensiune a
instalaţiei, utilajului sau echipamentului care nu a corespuns la una dintre aceste
verificări.

3.3.16.3. Instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice pot să fie recepţionate şi

puse în funcţiune numai după ce s-a constatat că s-au respectat reglementările şi
regulile tehnice aplicabile.

3.3.17. La instalaţiile sau echipamentele de muncă electrice este interzis să se aducă

modificări faţă de proiect în timpul exploatării, întreţinerii şi repunerii în funcţiune a
acestora. În cazuri speciale, se admit modificări doar cu acordul proiectantului
instalaţiilor şi echipamentelor de muncă electrice respective.

3.3.18. Mijloacele şi echipamentele electrice de protecţie trebuie să fie verificate, în

conformitate cu prevederile reglementărilor şi regulilor tehnice aplicabile, înainte de
utilizare, la punerea în funcţiune, după reparaţii sau modificări şi apoi periodic (în
exploatare).

3.3.19. Utilizarea echipamentului de muncă electric/instalaţiei de clasa I de

protecţie trebuie să se facă în următoarele condiţii:

157
 a) să se execute şi să se verifice periodic legăturile de protecţie necesare pentru
asigurarea protecţiei împotriva electrocutării în cazul unui defect soldat cu apariţia
unei tensiuni periculoase de atingere;

b) să se asigure şi să se verifice periodic deconectarea automată a echipamentului

electric/instalaţiei sau sectorului defect şi dispariţia tensiunii periculoase de atingere;

c) să se verifice periodic ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate

normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.

3.3.20. Utilizarea echipamentului de muncă electric/instalaţiei de clasa II de

protecţie trebuie să se facă în următoarele condiţii:

a) să se verifice periodic ca izolaţia suplimentară a echipamentului

electric/instalaţiei să nu fie deteriorată sau eliminată;

b) să se verifice periodic ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate

normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.

3.3.21. Utilizarea echipamentului de muncă electric/instalaţiei de clasa III de

protecţie trebuie să se facă în următoarele condiţii:

a) să se alimenteze echipamentul electric sau instalaţia la tensiunea foarte joasă

pentru care au fost proiectate să funcţioneze;

b) sursa de tensiune trebuie să fie astfel construită încât să nu permită apariţia în

circuitul de tensiune foarte joasă a unei tensiuni mai mari. Dacă se utilizează un
transformator coborâtor, acesta trebuie să fie un transformator de separare (de
siguranţă);

c) izolaţia circuitului de foarte joasă tensiune trebuie să fie de aşa natură încât să nu
permită apariţia unei tensiuni mai mari din alte circuite, în circuitul de tensiune foarte
joasă;

d) să se verifice periodic ca protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate

normal sub tensiune să nu fie înlăturată sau deteriorată.

3. 3.22.

3.3.22.1. În cazul instalaţiilor sau echipamentelor de muncă electrice la care se

execută lucrări cu scoaterea de sub tensiune, trebuie să fie scoase de sub tensiune
următoarele elemente:

a) părţile active aflate sub tensiune, la care urmează a se lucra;

158
 b) părţile active aflate sub tensiune la care nu se lucrează, dar se găsesc la o distanţă
mai mică decât limita admisă la care se pot apropia persoanele sau obiectele de lucru
(utilaje, unelte etc.), indicată în documentaţia tehnică specifică;

c) părţile active aflate sub tensiune ale instalaţiilor situate la o distanţă mai mare
decât limita admisă, dar care, datorită lucrărilor care se execută în apropiere, trebuie
scoase de sub tensiune.

3.3.22.2. În cazul lucrărilor cu scoatere de sub tensiune este necesară legarea la

pământ şi în scurtcircuit a conductoarelor de fază, inclusiv pe conductorul de nul în
cazul liniilor electrice aeriene, operaţie care trebuie să se execute imediat după
verificarea lipsei de tensiune.

3. 3.23.

3.3.23.1. În cazul instalaţiilor sau echipamentelor de muncă electrice la care se

execută lucrări cu scoatere de sub tensiune sau fără scoatere de sub tensiune, trebuie
să se utilizeze mijloace de protecţie electroizolante.

3.3.23.2. La lucrul în instalaţiile de joasă tensiune trebuie să fie utilizate mijloace

individuale de protecţie electroizolante, care constituie singura măsură tehnică de
protecţie, cumulate cu măsurile organizatorice.

3.3.23.3. La lucrul în instalaţiile de înaltă tensiune trebuie să fie utilizate mijloace

individuale de protecţie electroizolante, cumulate cu alte mijloace de protecţie.

3.3.23.4. Lucrările fără scoatere de sub tensiune a instalaţiilor şi a echipamentelor

electrice trebuie să fie executate de către personal autorizat pentru lucrul sub
tensiune.

3.3.24. Instalaţiile sau locurile unde există sau se exploatează echipamente electrice
trebuie să fie dotate, în funcţie de lucrările şi condiţiile de exploatare, cu următoarele
categorii de mijloace de protecţie:

a) mijloace de protecţie care au drept scop protejarea omului prin izolarea acestuia
faţă de elementele aflate sub tensiune sau faţă de pământ, respectiv prăjini
electroizolante pentru acţionarea separatoarelor, manipularea indicatoarelor mobile de
tensiune, montarea scurtcircuitoarelor etc., scule cu mânere electroizolante, covoare
şi platforme electroizolante, mănuşi şi încălţăminte electroizolante etc.;

b) detectoare mobile de tensiune, cu ajutorul cărora se verifică prezenţa sau lipsa

tensiunii;

c) garnituri mobile de legare la pământ şi în scurtcircuit;

159
 d) panouri, paravane, împrejmuiri (îngrădiri);

e) panouri de semnalizare.

3.3.25. Instalaţiile sau echipamentele de muncă electrice trebuie să fie exploatate,

întreţinute, reglate, reparate şi puse sub tensiune numai de către personal calificat în
meseria de electrician autorizat din punctul de vedere al securităţii muncii.
Autorizarea personalului pentru lucru la instalaţiile tehnice electrice în activităţile de
exploatare, întreţinere şi reparaţii trebuie să se realizeze, conform regulamentului
pentru autorizarea electricienilor din punctul de vedere al securităţii muncii, pe bază
de examen medical, psihologic şi test de verificare a cunoştinţelor profesionale, de
securitate şi sănătate în muncă şi de acordare a primului ajutor.

ANEXA Nr. 2

DISPOZIŢII
referitoare la utilizarea echipamentelor de muncă prevăzute la art. 4 alin. (3) din
hotărâre

1. Dispoziţii generale aplicabile tuturor echipamentelor de muncă

1.1. Dispoziţiile din prezenta anexă se aplică în conformitate cu dispoziţiile din

hotărâre şi atunci când există riscul corespunzător pentru echipamentul de muncă
respectiv. Echipamentele de muncă trebuie să fie instalate, dispuse şi utilizate de aşa
manieră încât să permită reducerea riscurilor pentru utilizatorii acestora şi pentru
ceilalţi lucrători, de exemplu făcând astfel încât să existe spaţiu suficient între
elementele mobile ale echipamentelor de muncă şi elementele fixe sau mobile din
spaţiul de muncă şi ca toată energia ori substanţa utilizată sau produsă să poată să fie
furnizată şi/sau evacuată de manieră sigură.

1.2. Montarea şi demontarea echipamentelor de muncă trebuie să fie realizate de

manieră sigură, în special prin respectarea instrucţiunilor furnizate de fabricant.

1.3. Echipamentele de muncă care, în timpul utilizării, pot să fie expuse

descărcărilor electrice trebuie să fie protejate prin dispozitive sau cu măsuri adecvate
împotriva efectelor trăsnetului.

160
 2. Dispoziţii de utilizare a echipamentelor de muncă mobile, cu sau fără
autopropulsie

2.1. Conducerea echipamentelor de muncă autopropulsate este rezervată numai

lucrătorilor care au fost instruiţi adecvat pentru conducerea sigură a acestora.

2.2. Dacă un echipament de muncă este manevrat într-o zonă de muncă, trebuie să
fie stabilite şi respectate reguli de circulaţie adecvate.

2.3. Trebuie să fie luate măsuri organizatorice pentru a evita ca lucrătorii care se
deplasează pe jos să nu se găsească în zona de operare a echipamentelor de muncă
autopropulsate. Dacă prezenţa lucrătorilor care se deplasează pe jos este necesară
pentru buna executare a lucrărilor, trebuie să fie luate măsuri adecvate pentru a evita
ca aceştia să fie accidentaţi de către echipamente.

2.4. Transportul lucrătorilor pe echipamentele de muncă mobile acţionate mecanic

nu este autorizat decât dacă au fost prevăzute amplasamente sigure în acest scop.
Dacă lucrările trebuie să fie efectuate în timpul deplasării, viteza trebuie să fie
adaptată, în funcţie de cât este necesar.

2.5. Echipamentele de muncă mobile prevăzute cu un motor cu ardere internă nu

trebuie să fie utilizate în zonele de muncă dacă nu este garantată o cantitate suficientă
de aer, astfel încât să nu existe riscuri pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

3. Dispoziţii de utilizare a echipamentelor de muncă folosite pentru ridicarea

sarcinilor

3.1. Observaţii generale

3.1.1. Echipamentele de muncă demontabile sau mobile folosite la ridicarea

sarcinilor trebuie să fie utilizate de aşa manieră încât să garanteze stabilitatea
echipamentului de muncă pe durata utilizării în toate condiţiile previzibile, luându-se
în considerare natura solului.

3. 1.2.

3.1.2.1. Ridicarea lucrătorilor nu este permisă decât cu echipamente de muncă şi

dispozitive prevăzute în acest scop.

3.1.2.2. Fără a se aduce atingere prevederilor art. 6 din Legea securităţii şi sănătăţii
în muncă nr. 319/2006, în mod excepţional, echipamentele neprevăzute pentru
ridicarea lucrătorilor pot să fie utilizate în acest scop, cu condiţia să fie luate măsuri
adecvate pentru a se asigura securitatea, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu
practicile naţionale care prevăd o supraveghere corespunzătoare.

161
 3.1.2.3. În timpul prezenţei lucrătorilor pe echipamentul de muncă folosit pentru
ridicarea sarcinilor, la postul de conducere trebuie să fie asigurată prezenţa
permanentă. Lucrătorii care sunt ridicaţi trebuie să dispună de un mijloc de
comunicare sigur. Trebuie să fie prevăzută evacuarea acestora în caz de pericol.

3.1.3. Doar dacă acest lucru nu este necesar pentru buna desfăşurare a lucrărilor,
trebuie să fie luate măsuri pentru ca lucrătorii să nu fie prezenţi sub sarcinile
suspendate. Este interzisă deplasarea sarcinilor suspendate deasupra locurilor de
muncă neprotejate în care lucrătorii sunt prezenţi în mod curent. În această
eventualitate, dacă buna desfăşurare a lucrărilor nu poate fi asigurată în alt mod,
trebuie să fie elaborate şi aplicate proceduri adecvate.

3.1.4. Dispozitivele de prindere pentru ridicarea sarcinilor trebuie să fie alese în

funcţie de sarcinile care se manipulează, distanţele dintre punctele de prindere ale
acestora, dispozitivele de prindere şi condiţiile atmosferice, ţinându-se seama de
modul şi de configuraţia de legare. Ansamblurile dispozitivelor de prindere pentru
ridicarea sarcinilor trebuie să fie marcate vizibil pentru a permite utilizatorului să le
cunoască caracteristicile, atunci când acestea nu sunt demontate după utilizare.

3.1.5. Dispozitivele de prindere pentru ridicarea sarcinilor trebuie să fie depozitate

de aşa manieră încât să se garanteze că acestea nu se vor deteriora sau degrada.

3.2. Echipamente de muncă folosite la ridicarea sarcinilor neghidate

3.2.1. Dacă două sau mai multe echipamente de muncă folosite pentru ridicarea
sarcinilor neghidate sunt instalate sau montate la un loc de muncă astfel încât câmpul
lor de acţiune se intersectează, trebuie să fie luate măsuri adecvate pentru a se preveni
ciocnirea între sarcini şi/sau între elemente ale echipamentelor de muncă.

3.2.2. În timpul utilizării unui echipament de muncă mobil folosit pentru ridicarea
sarcinilor neghidate trebuie să fie luate măsuri adecvate pentru a se preveni
bascularea, răsturnarea şi, dacă este cazul, deplasarea şi alunecarea acestuia. Trebuie
să fie verificată executarea corespunzătoare a acestor măsuri.

3.2.3. Dacă operatorul unui echipament de muncă folosit la ridicarea sarcinilor

neghidate nu poate observa întregul traseu al sarcinii nici direct, nici prin intermediul
unor dispozitive auxiliare care furnizează informaţiile necesare, atunci o persoană
competentă trebuie să fie desemnată să comunice cu operatorul pentru a-l ghida şi
trebuie să fie luate măsuri organizatorice pentru a se evita ciocnirile sarcinilor
susceptibile să pună în pericol lucrătorii.

3.2.4. Lucrările trebuie să fie organizate de aşa manieră încât atunci când lucrătorul
agaţă sau desprinde o sarcină cu mâna, aceste operaţii să poată fi efectuate în condiţii
162
de securitate deplină, în special prin păstrarea de către acest lucrător a comenzilor
directe sau indirecte ale echipamentului.

3.2.5. Toate operaţiunile de ridicare trebuie să fie planificate corect, supravegheate

de o manieră adecvată şi efectuate astfel încât să protejeze securitatea lucrătorilor. În
special, dacă o sarcină trebuie să fie ridicată simultan de două sau mai multe
echipamente de muncă folosite la ridicarea sarcinilor neghidate, trebuie să fie stabilită
şi aplicată o procedură pentru a se asigura buna coordonare a operatorilor.

3.2.6. Dacă echipamentele de muncă folosite pentru ridicarea sarcinilor neghidate

nu pot reţine sarcinile în cazul unei defectări parţiale sau totale a sistemului de
alimentare cu energie, trebuie să fie luate măsuri adecvate pentru a se evita expunerea
lucrătorilor la riscurile corespunzătoare. Sarcinile suspendate nu trebuie lăsate fără
supraveghere, cu excepţia cazului în care accesul în zona periculoasă este împiedicat
şi dacă sarcina a fost agăţată şi este menţinută în condiţii de securitate deplină.

3.2.7. Utilizarea în aer liber a echipamentelor de muncă folosite pentru ridicarea

sarcinilor neghidate trebuie interzisă atunci când condiţiile meteorologice se
deteriorează până la punctul în care se periclitează utilizarea în condiţii de securitate a
acestora, expunând astfel lucrătorii la riscuri. Pentru a se evita riscurile pentru
lucrători trebuie să fie luate măsuri adecvate de protecţie, destinate în special
împiedicării răsturnării echipamentului de muncă.

4. Dispoziţii de utilizare a echipamentelor de muncă puse la dispoziţie pentru

lucrări temporare la înălţime

4.1. Dispoziţii generale

4. 1.1.

4.1.1.1. Dacă, în aplicarea prevederilor art. 7 din Legea securităţii şi sănătăţii în

muncă nr. 319/2006 şi ale art. 3 din hotărâre, lucrările temporare la înălţime nu pot să
fie executate de o manieră sigură şi în condiţii ergonomice adecvate de pe o suprafaţă
adecvată, trebuie să fie alese cele mai potrivite echipamente de muncă pentru a se
asigura şi a se menţine condiţii de muncă sigure. Trebuie să se acorde prioritate
măsurilor de protecţie colectivă în raport cu măsurile de protecţie individuală.
Dimensionarea echipamentului de muncă trebuie să fie adaptată la natura lucrărilor
care urmează să fie executate şi a constrângerilor previzibile şi să permită circulaţia
fără pericol.

4.1.1.2. Cel mai potrivit mijloc de acces la posturile de lucru temporare la înălţime
trebuie să fie ales în funcţie de frecvenţa de circulaţie, de înălţimea la care trebuie să
se ajungă şi de durata de utilizare. Alegerea făcută trebuie să permită evacuarea în caz
163
de pericol iminent. Trecerea, într-un sens sau în altul, între mijlocul de acces şi
platforme, planşee sau pasarele nu trebuie să creeze riscuri suplimentare de cădere.

4.1.2. Scările nu pot să fie utilizate ca posturi de lucru la înălţime decât în condiţiile
în care sau ţinând cont de pct. 4.1.1 utilizarea altor echipamente de muncă mai sigure
nu se justifică din cauza nivelului redus de risc şi din cauza fie a duratei scurte de
utilizare, fie a caracteristicilor existente ale locului de muncă respectiv, care nu se pot
modifica de către angajator.

4.1.3. Tehnicile de acces şi de poziţionare cu ajutorul frânghiilor nu pot să fie

utilizate decât în condiţiile în care, ţinând seama de evaluarea riscului, lucrarea în
cauză poate să fie executată de o manieră sigură şi în care utilizarea unui alt
echipament de muncă mai sigur nu este justificată. Ţinându-se cont de evaluarea
riscului şi în special în funcţie de durata lucrărilor şi de constrângerile de natură
ergonomică, trebuie să fie prevăzut un scaun dotat cu accesoriile corespunzătoare.

4.1.4. În funcţie de tipul de echipament de muncă selectat pe baza dispoziţiilor

punctelor precedente, trebuie să fie luate măsurile adecvate de reducere a riscurilor
pentru lucrători, inerente respectivului tip de echipament. Dacă este necesar trebuie să
fie prevăzută instalarea dispozitivelor de protecţie împotriva căderilor. Aceste
dispozitive trebuie să aibă o structură corespunzătoare şi să fie suficient de solide
pentru a împiedica sau opri căderile de la înălţime şi a preveni, în măsura în care este
posibil, rănirea corporală a lucrătorilor. Dispozitivele de protecţie colectivă pentru
evitarea căderilor nu pot să fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele
sau ale unei scări.

4.1.5. Când executarea unei anumite lucrări necesită îndepărtarea temporară a unui
dispozitiv de protecţie colectivă împotriva căderilor, trebuie să se ia măsuri de
securitate compensatorii eficiente. Lucrarea nu poate să fie efectuată fără adoptarea
prealabilă a acestor măsuri. Odată ce lucrarea respectivă este terminată, definitiv sau
temporar, dispozitivele de protecţie colectivă trebuie să fie remontate pentru a se
evita căderile.

4.1.6. Lucrările temporare la înălţime pot să fie efectuate numai atunci când
condiţiile meteorologice nu periclitează securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

4.2. Dispoziţii specifice de utilizare a scărilor

4.2.1. Scările trebuie să fie amplasate de aşa manieră încât să se asigure stabilitatea
lor în timpul utilizării. Scările portabile se sprijină pe un suport stabil, rezistent, de
dimensiuni adecvate şi imobil, astfel încât treptele să rămână în poziţie orizontală.
Scările suspendate sunt fixate de o manieră sigură şi, cu excepţia scărilor din

164
frânghie, în aşa fel încât să nu poată fi deplasate şi să fie evitate orice mişcări de
balans.

4.2.2. Alunecarea picioarelor scărilor portabile trebuie să fie împiedicată în timpul

utilizării fie prin fixarea părţii superioare sau inferioare a lonjeroanelor, fie prin
dispozitive antiderapante sau prin orice alte soluţii cu eficacitate echivalentă. Scările
de acces trebuie să fie de o lungime suficientă, astfel încât acestea să se prelungească
dincolo de nivelul de acces, cu excepţia cazului în care au fost luate alte măsuri
pentru a se garanta o fixare sigură. Scările compuse din mai multe elemente
asamblate, cum ar fi scările articulate sau scările culisante, trebuie să fie utilizate de
aşa manieră încât imobilizarea diferitelor elemente unele în raport de altele să fie
asigurată. Scările mobile trebuie să fie imobilizate înainte de urcarea pe acestea.

4.2.3. Scările trebuie să fie utilizate de aşa manieră încât să permită lucrătorilor să
dispună, în orice moment, de o prindere cu mâna şi de un sprijin sigur. În special,
dacă o greutate trebuie transportată manual pe scară, aceasta nu trebuie să împiedice
menţinerea unei prinderi cu mâna sigure.

4.3. Dispoziţii specifice de utilizare a schelelor

4.3.1. Atunci când breviarul de calcul al schelei alese nu este disponibil sau când
configuraţiile structurale avute în vedere nu sunt prevăzute de acesta, trebuie să fie
realizat un calcul de rezistenţă şi de stabilitate, cu excepţia cazului în care schela este
asamblată în conformitate cu o configuraţie standard general recunoscută.

4.3.2. În funcţie de complexitatea schelei alese, un plan de montare, de utilizare şi

de demontare trebuie să fie întocmit de către o persoană competentă. Acest plan poate
avea forma unui plan general, completat cu elemente referitoare la detaliile specifice
ale schelei în cauză.

4.3.3. Elementele de sprijin ale unei schele trebuie să fie protejate împotriva
pericolului de alunecare fie prin fixare pe suprafaţa de sprijin, fie printr-un dispozitiv
antiderapant sau alt mijloc cu eficacitate echivalentă, iar suprafaţa de sprijin trebuie
să aibă o capacitate portantă suficientă. Stabilitatea schelei trebuie să fie asigurată.
Deplasarea inopinată a schelelor mobile în timpul lucrului la înălţime trebuie să fie
prevenită prin intermediul dispozitivelor adecvate.

4.3.4. Dimensiunile, forma şi dispunerea planşeelor unei schele trebuie să fie

adecvate naturii lucrării care urmează să fie executată şi adaptate la sarcinile ce
urmează a fi suportate şi să permită lucrul şi circulaţia de o manieră sigură. Planşeele
unei schele trebuie să fie montate de aşa manieră încât componentele să nu poată să
se deplaseze în cazul unei utilizări normale. Niciun gol periculos nu trebuie să existe

165
între componentele planşeelor şi dispozitivele verticale de protecţie colectivă
împotriva căderii.

4.3.5. Atunci când anumite părţi ale unei schele nu sunt gata de întrebuinţare, ca de
exemplu în timpul montării, demontării sau modificărilor, aceste părţi trebuie
semnalizate cu ajutorul unor semnale de avertizare a pericolului general, în
conformitate cu dispoziţiile naţionale care transpun Directiva 92/58/CEE, şi trebuie
delimitate în mod corespunzător prin obstacole fizice care să împiedice accesul în
zona periculoasă.

4. 3.6.

4.3.6.1. Schelele nu pot să fie montate, demontate sau modificate substanţial decât
sub supravegherea unei persoane competente şi de către lucrători care au fost instruiţi
adecvat şi conform operaţiilor avute în vedere, care se referă la riscurile specifice în
conformitate cu art. 10 din hotărâre, şi vizând în special:

a) înţelegerea planului de montare, de demontare şi de modificare a schelei în

cauză;

b) securitatea în timpul montajului, al demontajului şi al modificării schelei în

cauză;

c) măsurile de prevenire a riscurilor de cădere a persoanelor sau a obiectelor;

d) măsurile de securitate în cazul schimbării condiţiilor meteorologice care ar putea

afecta negativ securitatea schelei în cauză;

e) condiţiile în materie de sarcini admise;

f) orice alt risc pe care operaţiile de montare, de demontare şi de modificare îl pot

cuprinde.

4.3.6.2. Persoana care supraveghează şi lucrătorii implicaţi trebuie să aibă la

dispoziţie planul de montare, de utilizare şi de demontare menţionat la pct. 4.3.2, în
special orice instrucţiuni pe care le-ar putea cuprinde.

4.4. Dispoziţii specifice de utilizare a tehnicilor de acces şi de poziţionare cu

ajutorul frânghiilor

4.4.1. La utilizarea tehnicilor de acces şi de poziţionare cu ajutorul frânghiilor

trebuie respectate următoarele condiţii:

166
 a) sistemul trebuie să cuprindă cel puţin două frânghii ancorate separat, una
constituind mijlocul de acces, de coborâre şi de sprijin (frânghia de lucru), iar
cealaltă, mijlocul de asigurare (frânghia de securitate);

b) lucrătorii trebuie să fie dotaţi cu o centură complexă adecvată, să o utilizeze şi să

fie legaţi prin intermediul acesteia de frânghia de securitate;

c) frânghia de lucru trebuie să fie prevăzută cu un mecanism de coborâre sau de

urcare sigur şi să cuprindă un sistem autoblocant care să împiedice căderea
utilizatorului în cazul în care acesta pierde controlul mişcărilor. Frânghia de
securitate trebuie să fie echipată cu un dispozitiv mobil de oprire a căderii, care
însoţeşte lucrătorul în timpul deplasării;

d) uneltele şi celelalte accesorii pe care le utilizează un lucrător trebuie să fie legate

de centura complexă sau de scaunul lucrătorului ori să fie ataşate printr-un alt mijloc
adecvat;

e) lucrul trebuie să fie corect organizat şi supravegheat, astfel încât lucrătorul să

poată să primească imediat primul ajutor în caz de accident;

f) lucrătorii în cauză trebuie, în conformitate cu art. 10 din hotărâre, să beneficieze

de o instruire adecvată şi specifică operaţiilor avute în vedere, în special în privinţa
procedurilor de salvare.

4.4.2. În condiţii excepţionale în care, ţinând cont de evaluarea riscurilor, utilizarea

unei a doua frânghii ar conduce la un lucru mai periculos, poate fi permisă utilizarea
unei singure frânghii în condiţiile în care au fost luate măsurile adecvate pentru
asigurarea securităţii, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale.

B. CONSECINŢE POSIBILE ALE NECUNOAŞTERII ŞI NERESPECTÃRII

LEGISLAŢIEI DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Regulile de securitate şi sănătate sunt întocmite pentru a fi respectate, nu

numai de dragul restricţiei . Ele sunt o pavăză între om şi risc, între viaţă şi pericol .
Termenul de “ securitate “ înseamnă în mod simplificat absenţa pericolului iar
“securitatea muncii” absenţa pericolului în muncă.
Prin “pericol” se înţelege expunerea la risc iar prin “risc” o situaţie capabilă să
cauzeze un accident.
Ignorarea sau eludarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, înseamnă
paşi făcuţi spre…..accident . Norma e lege ; cine n-o respectă, suportă, din păcate nu
numai pedeapsa care rezidă din conflictul cu legea, ci uneori, mult mai mult:
suferinţă, incapacitate sau ….moarte.

167
 Un “accident “ este definit ca un eveniment neprevăzut care poate provoca
vătămări corporale, sau pagube materiale sau ambele.
Securitatea muncii tratează vătămările corporale şi pagubele materiale în
procesul muncii, iar igiena muncii afecţiunile şi bolile care rezultă din muncă.
Expresia “fără pericol” (absenţa pericolului ), se poate defini astfel: “ un lucru
este denumit provizoriu fără pericol dacă riscurile pe care le prezintă sunt apreciate,
cunoscute şi astfel cunoscute sunt considerate acceptabile”.
În procesul muncii se consideră că activităţile sunt fără pericol dacă riscurile
legate de îndeplinirea muncii sunt considerate acceptabile. Cea mai mare parte a
eforturilor în materie de securitate şi igienă a muncii vizează aducerea riscurilor
profesionale la nivel acceptabil.
De regulă accidentele de muncă au drept cauze directe modul de muncă şi
factorul uman.
Numeroase accidente se produc la locul de muncă deoarece echipamentele de
protecţie sunt defecte sau uzate şi utilajele sunt prost concepute.
Măsura necesară de reducere a pericolului de accident în acest caz este
îmbunătăţirea securităţii şi folosirea echipamentelor de protecţie individuală.
În multe situaţii, unele manifestări ale comportamentului uman, inexplicabile la
prima vedere, conduc la amplificarea riscurilor de accidentare, nu de puţine ori cu
consecinţe ireparabile .
Mentalitatea potrivit căreia “ aşa fac de când lucrez aici şi nu s-a întâmplat
nimic “ cu încălcarea cerinţelor şi normelor în vigoare se menţine din păcate în multe
locuri.
Se afirmă şi aşa este că avem specialişti bine pregătiţi, calificaţi “rutinaţi”. Se
ştie că într-un anume fel rutina are valenţe pozitive, reprezentând aceea experienţă
câştigată printr-o practică îndelungată. Este corect să apreciem specialiştii rutinaţi,
dar este bine să analizăm rutina şi ca posibil factor de risc.
Lupta împotriva rutinei şi a diferitelor mentalităţi, atenţionarea în permanenţă a
personalului asupra fazelor de lucru, respectarea normelor de securitate care
guvernează activitatea productivă şi de specialitate şi nu în ultimul rând disciplina în
muncă creează posibilităţi pentru reducerea premiselor de accidentare.
Necunoaştera sau nerespectarea prevederilor actelor normative pe linia
activităţii de sănătate şi securitate pot duce la :

- accidentarea care produce incapacitate temporarã de muncã şi determinã

întreruperea activitãţii lucrãtorului pe o perioadã cu o duratã de cel puţin 3 zile
calendaristice consecutive şi care este confirmatã prin certificat medical.

- accidentarea gravă care produce invaliditate şi determinã, pierderea totalã

sau parţialã a capacitãţii de muncã şi care este confirmatã prin decizie de încadrare
într-un grad de invaliditate emisã de organele medicale în drept.

168
 - accidentarea mortalã care presupune decesul accidentatului imediat sau
dupã un interval de timp, dacã acesta este confirmat în baza unui act medico-legal, ca
fiind urmare a accidentului survenit.

- accidentarea colectivã în situaţia în care sunt accidentate cel puţin trei

persoane în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze în cadrul aceluiaşi eveniment.

- îmbolnãvirea profesionalã care se produce ca urmare a exercitãrii meseriei

(activitãţii) cauzate de factori nocivi, fizici, chimici sau biologici caracteristice
locului de muncã, precum şi de solicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului pe timpul desfãşurãrii activitãţilor.

Apariţia la locurile de muncã a pericolului deosebit, presupune un nivel ridicat

de risc de accidentare sau de îmbolnãvire profesionalã care poate genera accidente cu
consecinţe grave, inreversibile (deces sau invaliditate).

Apariţia pericolului iminent de accidentare presupune o situaţie corectã, realã

şi actualã cãreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a deveni realitate în orice
moment.
Costul nonsecurităţii reprezintă de fapt costul accidentelor şi bolilor
profesionale produse, respectiv suma valorică a tuturor pierderilor generate de
accident/boală.
Cu alte cuvinte, realizarea securităţii muncii - în accepţia de stare absolută
– aduce drept beneficiu echivalentul costurilor care ar fi fost generate de
accidentele şi îmbolnăvirile profesionale care au fost eliminate, diminuat cu
costul măsurilor preventive.
CONSECINŢA1 Se au în vedere numai pierderile şi cheltuielile; compensaţiile,
ajutoarele etc. nu se consideră consecinţe.

1. VICTIMA Şl PERSOANELE AFLATE IN ÎNTREŢINERE

• incapacităţii temporare de muncă
• pierderii definitive a capacităţii de muncă
• modificării locului de muncă
PIERDERE DE • perioadei de reacomodare la vechiul loc de
muncă
VENIT PERSONAL • perioadei de acomodare la un nou loc de
muncă

169
 DIN CAUZA: • veniturilor alocate din bugetul individual
pentru refacerea capacităţii de muncă, menţinerea stării de
sănătate, recalificare, însoţitor etc.
• decesului victimei întreţinătoare

2. FIRMA ÎN CARE S-A PRODUS (SE VA PRODUCE)

ACCIDENTUL
• p e durata incapacităţii temporare de muncă a
victimei sau până la ocuparea definitivă a locului de
muncă de către alt lucrător
• pentru observarea şi comentarea accidentului

• pentru anunţarea accidentului în întreprindere

şi la
organismele publice de resort
• pentru transportul accidentatului
• pentru pregătirea locului de muncă în
vederea
reluării activităţii
PIERDERE SAU • perioada de acomodare în cazul
înlocuirii temporare
CONSUM sau definitive a muncii lucrătorului
indisponibilizat prin accident
SUPLIMENTAR AL
TIMPULUI DE • ore suplimentare pentru realizarea sarcinii de

MUNCĂ AL VICTIMEI, muncă a accidentatului

AL COLEGILOR DE • perioada de acomodare a
victimei, în cazul
LA LOCUL DE modificării locului de muncă sau al reluării
activităţii
MUNCA Şl AL după încetarea incapacităţii temporare de muncă
ALTOR ANGAJAŢI: • pentru cercetarea şi înregistrarea
accidentului
• instruirea suplimentară de protecţie
a muncii a

170
 victimei, a noului angajat şi a altor
lucrători

• pentru angajarea temporară sau

definitivă a unui alt

lucrător

• pentru decizii privind

redistribuirea lucrătorilor,
angajări, coordonare lucrări de
repunere în funcţiune
a echipamentelor, tratative cu clienţii şi
alte acţiuni
de management general impuse de
producere a accidentului
• indisponibilitatea mijlocului fix în
timpul reparării

DETERIORAREA • repararea mijloacelor fixe deteriorate

SAU DISTRUGEREA • distrugerea capitalului fix
CAPITALULUI FIX: • repararea/înlocuirea instalaţiilor şi
dispozitivelor de
protecţie deteriorate sau distruse
şi/sau achiziţionarea sau realizarea de noi protectori
• creşterea rebuturilor în perioada de
acomodare la
vechiul/noul loc de muncă al
victimei sau al înlocuitorului

DISTRUGERI SAU • produse finite, materii prime şi

materiale distruse în

CONSUM timpul accidentului

SUPLIMENTAR DE • echipament individual de
protecţie înlocuit
CAPITAL • materiale consumabile distruse sau
consumate în plus; materiale igienico-sanitare,
rechizite, formulare etc, folosite pentru cercetarea,
raportarea ,
CIRCULANT:
înregistrarea accidentului, angajarea de noi
lucrători, reorganizarea activităţii,
171
 instruirea de
protecţie a muncii etc.

ALTE PIERDERI FINANCIARE: DIN LITIGII, AMENZI, PENALITĂŢI,

CHELTUIELI DE JUDECATĂ, PLATA ASISTENŢEI MEDICALE, AJUTOARE Ş.A.

3. COMPANIA DE ASIGURARE PENTRU RISCUL DE ACCIDENTARE IN

MUNCA

o prime de asigurare
o prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă
o alte prestaţii şl ajutoare
o alte cheltuieli: pentru investigarea accidentului, cheltuieli de judecată
etc.

4. SOCIETATE/MACROECONOMIE
 pierdere de venit personal
 pierdere la firma în care s-a produs accidentul
 costul la nivelul firmei de asigurări
 cheltuieli de spitalizare şl tratament medical şi/sau
recuperatoriu neacoperit din asigurare sau bugetul propriu
 modificarea nivelului taxelor şl impozitelor bugetare
 pierderea investiţiei efectuate pentru calificarea în vechea
meserie sau profesie
 cheltuieli de recalificare
 facilităţi pentru invalizi
 pierderea investiţiei efectuate pentru creşterea, educaţia şi formarea
victimei
 ajutoare sociale pentru victime, pentru urmaşi
 pensii plătite pe perioada dintre momentul pensionării anticipate şl
atingerea vârstei normale de pensionare

MĂSURI APLCABILE IN CAZUL NECUNOAŞTERII ŞI NERESPECTÃRII

LEGISLAŢIEI DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în

muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează
un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire

172
profesionalăInfracţiuni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este
închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.

(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

Contravenţii (Legea nr. 319/2006)

Art. 39. - (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una
dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000

lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r).

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000

lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n).

(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei

încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art.
20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2).

(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei

încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi
s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).

(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei

următoarele fapte:

a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;

b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).

(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei

încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.

(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei

următoarele fapte:

173
 a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi
(6) şi ale art. 36;

b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).

(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000

lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:

a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori

preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;

b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau
biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului
uman;

c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor,

echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor
tehnologice;

d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor

care necesită măsuri speciale de siguranţă;

e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea

sunt interzise;

f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea

şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea
efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor atmosferice;

g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de

muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie;

h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a

echipamentelor de muncă;

i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi

produselor;

j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;

k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;

l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau

lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin
care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;

174
 m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de
muncă;

n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;

o) asigurarea iluminatului de siguranţă;

p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului

individual de protecţie;

q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai

echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim
special de exploatare;

r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea

lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător
clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze;

s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în

condiţii de izolare.

Art. 40. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la

10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de
activitate.

Art. 41. - Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40

se aplică angajatorilor.

Art. 42. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39

alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6)

lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului
Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.

(3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38,
inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire
penală competente, potrivit legii.

Art. 43. - (1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.

175
 (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la
data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia
jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a
fost sancţionat, inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în
procesul-verbal.

Art. 44. - Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile
cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care
daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

C) RISCURILE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

SPECIFICE UNITĂŢII

PROCESUL DE MUNCĂ

Restaurantul ofera un meniu variat de preparate din bucataria romaneasca si

internationala. Acesta cuprinde antreuri calde si reci, salate aperitiv, supe, ciorbe,
feluri de baza preparate din carne de pui, porc, vita, garnituri variate, deserturi, dar si
preparate straine.
Facilitati restaurant
locuri de parcare
locuri de joaca pentru copii
Organizari evenimente

 organizari nunti
 organizari botezuri
 organizari cununii
 organizari petreceri private

ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI DE MUNCĂ

EVALUAT

MIJLOACE DE PRODUCŢIE
176
- alimente, carne, bauturi alcoolice si nealcoolice, ingrediente, fainuri, uleiuri,
grasimi

- mobilier

- frigidere, combine frigorifice, expresoare, cuptoare de gatit, plite electrice,

masini de gatit , mixere, roboti de bucatarie, masini pentru spalat vase, masini de
facut gheata, boilere, gratar electic sau pe gaz, vesela, vase (oale) - diverse capacitati,
aragaze, friteuze, echipamente auxiliare

- pliante

- rafturi, vesela

- calculatoare PC, echipamente periferice

- tastatura, maouse, toner, hârtie

- instalatie electrica si de iluminat, instalatie de gaze

- tablou electric

- aparatura electrocasnica, AC

- internet

- telefon-fax
- autoturisme
- carburanţi ( benzine, motorine)
- lubrifianţi (ulei motor, ulei transmisie, ulei hidraulic, unsori)
- antigel
- lichid de frână
- lichid pentru curăţare parbrize
- prize electrice
- cablaje de legatură

SARCINA DE MUNCĂ

- pregatirea antreurilor calde si reci, gustarilor calde si reci, mancarurilor din

carne, fripturilor, mancarurilor din legume, orez, oua, paste fainoase, preparatelor
lichide, dulciurilor (deserturilor), fondurilor glace, mancarurilor din peste si fructe de
mare, realizarea aluaturilor de baza, salatelor, sosurilor.

177
 - preluarea comenzilor clientilor, pregatirea bauturilor, pregatirea tonomatelor de
servire, servirea clientilor, incasarea contravalorii serviciilor oferite, curatarea si
depozitarea obiectelor de inventar, mentinerea unui mediu de munca sigur si curat,
organizarea cadrului general de deschidere, desfasurare si inchidere a activitatii
locului de servire, gestionarea stocurilor de bauturi si materiale necesare.

- promovarea produselor si serviciilor unitatii, servirea preparatelor culinare si a

bauturilor, pregatirea locului de servire pentru o noua comanda si pentru a II a zi etc.

- aprovizionarea cu materii prime si semifabricate, specifice unui restaurant

- satisfacerea clientului

- asigurarea conditiilor de igena pentru prepararea mancarurilor, a spatiilor

- intretinerea/pastrarea echipamentelor si a spatiilor in stare buna

Activitatile desfasurate in aceasta unitate se situeaza in clasa 2 de metabolism

(metabolism mediu – activitate cu efort fizic mediu),valoarea metabolismului
energetic(M) fiind de 130...200 W/m² suprafata cutanata sau 234...360 W (la 1,8 m²
suprafata cutanata medie).

Echipamentele de munca

Echipamentele de lucru si tehnice, din sfera de activitate, sunt urmatoarele: -

mobilier ,frigidere, combine frigorifice, expresoare, cuptoare de gatit, plite electrice,
masini de gatit , mixere, roboti de bucatarie, masini pentru spalat vase, masini de
facut gheata, boilere, gratar electic sau pe gaz, vesela, vase (oale) - diverse capacitati,
aragaze, friteuza, echipamente auxiliare, pliante rafturi, vesela, calculatoare PC,
echipamente periferice etc.

Mediu de munca

-inexistenta agentilor chimici, cancerigeni si mutageni;

-inexistenta agentilor biologici ;

-existenta unui microclimat definit de :

178
 -temperatura medie de 18ºC;

-umiditatea aerului in limite normale(sub 60 %) ;

-inexistenta curentilor de aer perturbatori;

-temperatura suprafetelor echipamentelor de lucru cu care personalul vine

frecvent in contact este sub cea maxim admisa;

-nivelul corespunzator al radiatiilor calorice emise in zona de lucru.

-iluminat general uniform preponderent natural, dar care corespunde

activitatilor similare executate pe toata suprafata spatiului de lucru;

-nivelul zgomotului in limite normale, in permanenta sub 87 dB(A);

-inexistenta vibratiilor, a ultrasunetelor si a radiatiilor

ionizante/neionizante;

-regim de presiune atmosferica in limite normale.

Conditiile de microclimat de la locul de munca asigura mentinerea echilibrului

termic al organismului uman corespunzator nivelului activitatii desfasurate.

Desi nu exista agenti biologici, personalul este obligat sa procedeze similar

situatiei de existenta a unui agent biologic din grupa 1, adica sa respecte doar
principiile unei bune securitati a muncii si a unei igiene personale corespunzatoare la
locul de munca.

FACTORII DE RISC IDENTIFICAŢI

A. MIJLOACE DE PRODUCŢIE

► FACTORI DE RISC MECANIC

- Lovire de către mijloacele de transport auto la deplasarea pedestră şi/sau accidente

de circulaţie la deplasarea cu mijloace de transport auto
- Cădere liberă de obiecte de la înaltime pe timpul deplasării la si de la serviciu,
la serviciu
- Contact direct al epidermei cu suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăioase,
abrazive).

179
- Prindere, antrenare mână sau articole vestimentaţie de către transmisiile prin
curele (ventilator, pompă de apă, compresor etc)

► FACTORI DE RISC TERMIC

- Temperatură ridicată a unor suprafeţe, atinse accidental (plite, vase de gatit,
gratare, circuite de răcire apă/ulei)

- Temperatura ridicata a unor lichide in procesul de procesare a alimentelor, intrate

in contact accidental cu parti ale lucratorului (opariri/arsuri) .

- Temperatură coborâtă a suprafeţelor atinse la lucrul în aer liber în anotimpul rece

- Incendii provocate de izolaţii electrice necorespunzătoare

- Incendii provocate din cauza uleiuirilor si garasimilor folosite la prepararea

mancarurilor

- Incendii provocate din cauza scaparilor accidentale de gaze naturale

► FACTORI DE RISC ELECTRIC

Electrocutare prin atingere directă:

- deteriorarea accidentală de izolaţii

Electrocutare prin atingere indirectă:

- atingerea unor suprafeţe metalice aflate accidental sub tensiune

- deteriorarea circuitelor de legare la instalaţia de împământare

► FACTORI DE RISC CHIMIC

- Lucrul cu substanţe toxice – detergenti, antigel, lichid de frână, lichid
spălare parbriz
- Lucrul cu substanţe caustice – electrolitul bateriilor de acumulatori –
arsură chimică
- Lucrul cu substanţe inflamabile (combustibili, uleiuri, grasimi, unsori)
-
► FACTORI DE RISC BIOLOGIC

- NU este cazul.
Factori de solicitare
- Conţinutul textului pe ecran
- Codificarea şi dispunerea textului în mod neadecvat
180
- Vizibilitatea şi lizibilitatea caracterelor, prin formă, tip şi dimensiuni
Contrastul

Efectul de scânteiere şi pâlpâire a imaginilor pe ecran.

Culoarea afişajului.

Tastatura.

Prezentarea mesajului.

B. MEDIU DE MUNCĂ

► FACTORI DE RISC FIZIC

- Curenţi de aer – la lucrul în aer liber sau din cauza unor neetanşeităţi
- Nivel de iluminare: orbire provocată de diferenţa dintre iluminatul în pasaj şi
exterior, orbirea în trafic
- Calamităţi naturale – trăsnet, prăbuşiri de copaci, seism

C. SARCINA DE MUNCĂ

► CONŢINUT NECORESPUNZĂ TOR

- Utilizarea de echipamente şi accesorii improvizate.

► SUPRASOLICITARE FIZICĂ

- Poziţii ortostatice îndelungată – artroze, discopatii.

- Manevrarea dificila si in timp indelungat a maselor

- Efort static: timp prelungit in pozitie ortostatica (in picioare) sau la volan.

► SUPRASOLICITARE PSIHICĂ

- Lucrul în spaţii închise.

- Solicitare permanentă a atenţiei în timpul deplasării sau lucrului la staţionar,
decizii dificile în timp scurt, operaţii repetitive de ciclu scurt şi mediu

Activitatea la ecran

181
 Durata efectivă a travaliului vizual la ecran variază în funcţie de tipul sarcinii
şi este importantă din mai multe puncte de vedere:

- dacă activitatea este continuă sau fracţionată;

- ca durată a activităţii informatizate în raport cu timpul de lucru total;
- ca durată de urmărire efectivă a ecranului în funcţie de tipul sarcinii.
- Ritmul activităţii
- Conţinutul sarcinii – informaticienii prezintă cele mai puţine plângeri
subiective legate de oboseala vizuală în raport cu toate celelalte categorii de
utilizatori VDT.

D. EXECUTANT

► ACŢIUNI GREŞITE

- Cădere la acelaşi nivel prin dezechilibrare, prin alunecare, prin

împiedicare - suprafeţe denivelate, pardoseli alunecoase.
- Executarea necorespunzătoare de operaţii cu mijloacele din dotare
- Executarea sarcinii de munca sau circulaţia sub influenţa băuturilor alcoolice,
într-un stadiu avansat de oboseală sau după administrarea unor medicamente.
- Executarea de manevre nepermise de legislaţia care reglementează circulaţia pe
drumurile publice sau de prevederile tehnologice în timpul lucrului la staţionar
- Circulaţia cu defecţiuni la mecanismul de direcţie, instalaţia electrică, sistem de
frânare, sistem de rulare
- Neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de trafic şi meteorologice
- Depăşirea numărului maxim de persoane admise în cabină, a sarcinii maxime
admise sau angajarea de discuţii cu pasagerii
- Utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii autoturismelor (este permis
cel mână liberă)
- Coborârea pantelor cu maneta de viteze în poziţia neutru
- Efectuarea operaţiei de remorcare cu mijloace improvizate
- Nerespectarea prevederilor instructiunilor/obligatiilor pe linia securitatii
muncii si psi

- Remorcarea fără asigurare suplimentară

- Nemăsurarea presiunii în anvelope

Riscuri/solicitări vizuale
Cataracta

Studiile au demonstrat absenţa relaţiei dintre utilizarea VDT şi opacifierea

cristalinului.

Alterarea cronică a funcţiilor vizuale

- Examinările oftalmologice nu au pus în evidenţă vreo alterare patologică a

182
 funcţiilor vizuale determinate de activitatea la VDT
Oboseala vizuală
- Majoritatea studiilor demonstrează o frecvenţă mai ridicată a tulburărilor oculare
şi vizuale la operatorii VDT decât la ceilalţi salariaţi. S-a constatat că printre
factorii care joacă un rol determinant în apariţia oboselii vizuale figurează: starea
funcţiilor vizuale; vârsta şi purtare ochelarilor; sexul.
Deficienţe anatomofuncţionale ale aparatului vizual

Factori de risc/solicitare posturală dependenţi de amenajarea locului de muncă

Riscuri posturale

 dureri, redoare, oboseală şi crampe musculare;

 localizări - ceafa şi umerii, zona inferioară a spatelui şi, uneori, pumnul şi
mâna;
 tulburări musculo-scheletice;
 ecran situat prea sus sau prea jos în raport cu ochii.

► OMISIUNI

- Pornirea motorului cu cutia de viteze cuplată într-o treaptă de viteză şi fără

acţionarea ambreiajului

- Omiterea efectuării de operaţii care-i asigură securitatea proprie.

- Neutilizarea echipamentului individual de protecţie.

D) MĂSURI LA NIVELUL UNITĂŢII PRIVIND ACORDAREA PRIMULUI

AJUTOR, STINGEREA INCENDIILOR ŞI EVACUAREA LUCRĂTORILOR

Observaţii preliminare: 1) la nivelul unităţii vor fi asigurate truse medicale de

prim ajutor, tip perete şi stingătoare destins incendiu cu pulbere şi bioxid de carbon in
funcţie de numarul posturilor de lucru, lucratori, suprafeţe, normative;

2) la nivelul unităţii vor fi pregatite şi numite prin

decizie persoane care să acorde primul ajutor şi să utilizeze stingatoarele de stins
incendii, precum si responsabilul cu supravegherea şi stingerea incendiilor.

3) la nivelul unitatii, anual, se va măsura rezistenţa

de dispersie a prizelor de impamantare si verifica continuitatea legăturilor de
ramificaţie la instalaţia de legare la pământ . Operatiunile se executa de firme
specializate, autorizate care vor elibera un buletin de verificare.

183
 4) anulal, unitatea va executa controlul medical periodic
pentru intregul personal.

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE

In caz de electrocutare, măsurile de prim ajutor trebuie luate în funcţie de

starea în care se găseşte accidentatul, astfel:

In cazul accidentelor prin electrocutare este evident ca numai întâmplător se

poate beneficia de ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde
de competenta celor prezenti in momentul accidentului.

In practica, se întâlnesc doua situatii:

- accidentatul nu se poate desprinde de instalatia electrica;

- accidentatul s-a desprins de instalatia electrica, nemaifiind în contact cu

aceasta şi nici in imediata ei apropiere.

In ambele situaţii, persoana, care actioneaza pentru acordarea primului ajutor,

salvatorul (salvatorii) trebuie sa constate cu operativitate situatia concretă a victimei
şi sa hotărască modul de actionare, astfel încat sa nu-şi pericliteze integritatea
corporala sau chiar viata, expunandu-se aceluiaşi risc .

- scoaterea rapidă a accidentatului de sub tensiune prin întreruperea circuitului

respectiv, cu respectarea tuturor prevederilor din normele în vigoare, deoarece, dacă
accidentatul este atins de o persoană înainte de scoaterea lui de sub tensiune, aceasta
poate fi electrocutată;

- acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de

alimentare, in lipsa acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea sigurantelor,
scoaterea din priza, de la caz la caz;

- dacă scoaterea de sub tensiune a instalatiei necesita timp, defavorizand

operativitatea interventiei, scoateti accidentatul de sub tensiune prin utilizarea
oricaror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la îndemana, astfel încât
sa se reuşească îndepartarea accidentatului de zona de pericol;

- cel care oferă ajutorul va folosi obiecte din materiale uscate, rău conducătoare
de electricitate (ţesături, funii, prăjini, mănuşi, covoare şi galoşi de cauciuc etc.), iar
la instalaţiile de înaltă tensiune este obligatorie folosirea mănuşilor şi a cizmelor din

184
cauciuc electroizolant; îndepărtarea conductoarelor căzute la pământ se va face cu o
prăjină uscată din lemn, iar ruperea lor se face prin lovirea, de la distanţă, cu corpuri
rău conducătoare de electricitate;

- dacă din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii

instalatiei electrice, acestuia i s-au aprins hainele fără ca el sa fie in contact sau in
imediata apropiere a instalatiei electrice sub tensiune, se va actiona pentru stingerea
hainelor aprinse, prin înăbuşire. Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la
pământ în timpul acestor interventii, ştiut fiind ca mişcarea acestuia ca o "torţă vie"
îngreunează şi agravează în acelaşi timp acţiunile de salvare.

- în cazul când accidentatul este în stare de leşin, trebuie chemat neîntârziat

un medic sau ,,Salvarea"; până la sosirea acestora, persoana accidentată se va aşeza
într-o poziţie comodă, liniştită, îmbrăcămintea îi va fi desfăcută pentru facilitarea
respiraţiei, accidentatului dându-i-se în acelaşi timp să miroasă o soluţie de amoniac,
oţet; dacă accidentatul a încetat să mai respire sau respiră anormal, rar, convulsiv, i se
va face imediat respiraţie artificială.

Pentru reanimarea accidentatului, fiecare secundă este preţioasă. Dacă

scoaterea de sub tensiune şi începerea respiraţiei artificiale se fac imediat după
electrocutare, readucerea la viaţă reuşeşte de cele mai multe ori. De aceea, primul
ajutor trebuie acordat fără întârziere, chiar la locul accidentului.

Determinarea stării accidentatului

După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi in afara pericolului generat de

aceasta, se va determina starea clinica a victimei printr-o examinare rapida, deoarece
tot ceea ce urmeaza sa se facă în continuare depinde de aceasta stare.

Acţiunile de prim ajutor sunt diferenţiate, în funcţie de starea accidentatului:

- dacă accidentatul este conştient;

- dacă accidentatul este inconştient;

- daca accidentatul prezintă vătămari sau răniri.

• Dacă accidentatul este conştient

In aceasta situaţie examinarea este uşurata de faptul ca se poate stabili contact

verbal cu accidentatul.

185
 Acest contact trebuie realizat sub forma întrebarilor, concomitent cu acţiunea
de calmare, de liniştire a accidentatului:
- "aşează-te", respectiv "culca-te şi stai liniştit, respira adânc şi regulat";

- "cum s-a întamplat accidentul ?"

- "te supără ceva ?

. ai ameţeli ?

. ai greata ?

. ai cumva dificultaţi în respiratie ?

. te supără inima ?"

In timpul întrebarilor se cauta vizual eventualele semne exterioare ale starii de

rau:

- culoarea pielii, în mod special culoarea fetei ( paloare sau roşeata excesiva);

- transpiratia fetei şi a palmelor;

- prezenta şi caracteristicile respiratiei şi ale pulsului.

In cazul unei stari de rău se solicita salvarea.

• Dacă accidentatul este inconştient

Se consideră în stare de inconştienta acel accidentat caruia îi lipsesc reflexele de

autoaparare şi capacitatea de mişcare autonoma. Functiile vitale de baza – respiratia
şi circuiatia - pot fi satisfacatoare.

Deosebirea starii de inconştienta fata de moarte clinica, numai prin observatie

vizuala, este dificila.

Procedaţi după cum urmează:

- Dacă din circumstantele producerii accidentului nu rezulta vatamari sau

leziuni care ar contraindica într-un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului
(de exemplu: cadere cu grave leziuni şi vatamari, fracturi, hemoragii), aşezati
accidentatul într-o pozitie care sa permita examinarea sa, adică în pozitie culcat pe
spate pe o suprafata plana şi suficient de rigida, cu recomandarea de a nu fi mişcat
inutil, deoarece pot exista eventuale vatamari "ascunse", pentru care mişcarea ar fi
contraindicata.

- Desfaceti hainele la gat, piept şi zona abdominala.

186
 - Verificati starea respiratiei ? existenta pulsului.

In cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai tine seama de eventualele interdictii
de mişcare a accidentatului, acestuia i se va face respiratie artificiala sau reanimare
cardio-respiratorie.

Modalitatea de acordare a primului ajutor şi în general orice interventie se

stabilesc în functie de starea concreta a accidentatului.

• Chiar daca în urma electrocutarii, accidentatul nu acuza stari de rau (nici macar
trecatoare), el trebuie tinut în repaus timp de 0,5 - 1 ora, dupa care trebuie supus unei
consultatii medicale.

• Daca starea de rau persista sau se agraveaza :

- accidentatul va fi aşezat in pozitie culcat, cu picioarele ridicate;

- îmbracamintea trebuie descheiata şi slabita în zona gatului, pieptului şi

abdomenului;

- se va asigura transportul califical (prin saivare) la un scrviciu medical de

urgenta.

• Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere

medicala,

deoarece ulterior pot surveni tulburari de ritm cardiac.

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE RĂNIRI

Măsurile de prim ajutor se pot grupa astfel:

a) examinarea plăgii;
b) combaterea şocului;
c) oprirea hemoragiei;
d) curăţirea, dezinfecţia şi pansarea plăgii;

a) Examinarea plăgii poate furniza date despre natura agentului vulnerant,

forma, extinderea în suprafaţă şi profunzimea plăgii ţesuturile şi organele
afectate, gradul de infectare şi existenţa corpilor străini.
b) Combaterea şocului se face prin înlăturarea (diminuarea) durerii, oprirea
hemoragiei, asigurarea respiraţiei şi prevenirea stării de panică.
c) Pentru oprirea unei hemoragii (hemostaza) capilare (când sângele musteşte
din rană sau se prelinge uşor) se foloseşte de regulă un pansament

187
 compresiv. Când sângele ţâşneşte sau curge abundent se procedează la
apăsarea (compresiunea) cu mâna pe un plan osos a arterei zonei rănite, sau
se aplică un garou.
d) Pansarea plăgii(rănii).
Curăţirea, dezinfecţia şi pansarea plăgii se execută luând toate măsurile de
asepsie şi antisepsie.
Asepsia = totalitatea măsurilor prin care se împiedică pătrunderea microbilor în
plagă.
Tehnica aplicării unui pansament corect are următorii timpi:
- curăţirea şi dezinfecţia plăgii;
- aplicarea pansamentului;
- fixarea pansamentului cu leucoplast sau prin înfăşare cu feşe de tifon;
- imobilizarea regiunii rănite.
Curăţarea şi dezinfecţia plăgii de resturi de îmbrăcăminte, noroi, pietriş, aşchii
de lemn, schije etc. se face folosind pense sterile. Apoi se curăţă cu soluţii antiseptice
(antisepsie = totalitatea mijloacelor prin care se îndepărtează şi se distrug germenii
patogeni din rană ) soluţie de cloramină 10%, soluţie de bromocet 1%, apă oxigenată
3%.

Aplicarea pansamentului.
După ce s-a curăţat şi aseptizat plaga, se aplică comprese sterile. Peste
comprese se aplică un strat de vată de asemenea steril. Stratul va fi mai subţire sau
mai gros după cantitatea de secreţii din plagă.
Fixarea pansamentului.
Pansamentul trebuie bine fixat, altfel toate precauţiile luate pentru aseptizarea
plăgii devin zadarnice. Fixarea se poate face cu benzi de leucoplast pentru unele răni
mici sau situate în anumite regiuni ale corpului, dar cel mai bun şi mai sigur mijloc de
fixare rămâne înfăşarea.
Imobilizarea regiunii rănite.
După fixarea pansamentului prin bandajare se procedează la imobilizarea
regiunii rănite. Imobilizarea, făcută în condiţiile de prim ajutor rămâne o măsură
improvizată urmând să fie perfecţionată sau suprimată la eşalonul medical superior la
care va fi îndrumat sau transportat rănitul. Când nu mai sunt feşe, pentru pansarea şi
bandajarea unei răni se pot folosi bucăţi de pânză albă, sterilizate prin fierbere,
provenite din cearceafuri, cămăşi etc.. Acestea sunt tăiate în fâşii lungi cu lăţimi
diferite, realizând în acest mod feşe de diferite mărimi.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE HEMORAGII
Măsurile de prim ajutor diferă după felul hemoragiei (externă sau internă),
după cantitatea şi viteza cu care curge sângele. Indiferent de felul hemoragiei sunt
indicate unele măsuri de prim ajutor cu caracter general, care trebuie să fie cunoscute
de cel care acordă primul ajutor. Rănitul cu o hemoragie însemnată trebuie aşezat
întins (culcat) pe o pătură, jos, pe pat, pe masă etc., în aşa fel încât capul să fie aşezat

188
mai jos decât restul corpului. Trebuie îndepărtate persoanele din jurul rănitului,
pentru a avea aer şi pentru a nu se crea panică. Se va administra oxigen (prin sondă
nazală sau bucală) sau prin aerisirea încăperii. Se vor administra lichide: apă,
limonadă, îndulcite şi cât se poate de reci.
PRIMUL AJUTOR POLITRAUMATISME
În cazul unui rănit cu o fractură este necesar:
- să se constate dacă este o singură fractură sau mai multe;
- măsurile de prim ajutor trebuiesc acordate cu mare atenţie, cu blândeţe, fără
mişcări bruşte, pentru a nu transforma o fractură incompletă în fractură
completă sau o fractură închisă în fractură deschisă.
În cazul unei fracturi deschise cu hemoragie se procedează ca în faţa unei plăgi
sau hemoragii. Se opreşte hemoragia şi se aplică un pansament steril care să prevină
infectarea plăgii, apoi se procedează la imobilizarea provizorie a focarului de
fractură.
Imobilizarea se face cu ajutorul atelelor confecţionate în acest scop sau cu
mijloace improvizate (scândură, crengi, etc).
Rolul oricărui mijloc de imobilizare provizorie este de a înlocui scheletul (osul)
rupt al regiunii respective pentru a nu permite mişcări în focarul de fractură.

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ARSURI

Măsurile de prim ajutor în arsuri constau în scoaterea rănitului de sub acţiunea
cauzei care a produs arsura. În situaţia când costumul, geaca, paltonul, pantalonii
rănitului ard, cel mai indicat este să fie acoperit cu o pătură, foaie de cort, iar pa timp
de iarnă să fie rostogolit prin zăpadă. La arsurile de gradul 1 se spală pielea înroşită
cu apă rece apoi se şterge cu un tampon de vată muiat în alcool.
În arsurile provocate de substanţele chimice (acizi, baze) se impune spălarea
imediată şi abundentă cu apă rece sau uşor călduţă, pentru a dilua şi îndepărta
substanţa chimică iritantă. Nu se recomandă utilizarea substanţelor neutralizante,
deoarece soluţiile folosite pentru o neutralizare corespunzătoare devin iritante pentru
organism, în această situaţie .

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE DEGERĂTURI

Constă în încălzirea treptată a regiunii respective cu reactivarea circulaţiei
periferice în primele faze ( frecţionare cu alcool, ingerarea a 50-100 grame rom,
coniac sau ceaiuri calde). În situaţia când au apărut băşici se aplică un pansament
steril uscat. Atunci când degerătura este înaintată trebuie să se intervină cu mare
prudenţă, întrucât degetele de la mâini, picioare (când ţesuturile au devenit dure,
casante) sunt fragile şi se pot rupe cu uşurinţă. Măsurile de prim ajutor luate trebuie
să fie continuate şi pe timpul transportului şi evacuării unui rănit cu degerături sau
îngheţat, prin asigurarea menţinerii condiţiilor de încălzire( acoperire cu pături, şube,

189
saci etc.).
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE STOP RESPIRATOR ŞI CARDIAC
Măsurile de prim ajutor care se acordă trebuie să ţină seama de cauzele care au
produs tulburarea sau oprirea respiraţiei ( insuficienţă respiratorie acută parţială sau
totală).Indiferent de cauza care a produs insuficienţa respiratorie acută atunci când
apar semnele lipsei de oxigen la nivelul ţesuturilor sunt necesare măsurile de prim
ajutor care vizează:
- înlăturarea eventualelor obstacole de la nivelul căilor respiratorii (corpi
străini, secreţii, căderea limbii în fundul gâtului la răniţii care şi-au pierdut
cunoştinţa şi stau întinşi pe spate );
- asigurarea unei bune funcţionări a pereţilor toracici şi a diafragmei;
- administrarea de oxigen;
- respiraţiea artificială pentru suplinirea mişcărilor ventilatorii normale.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ÎNEC
Măsurile de prim ajutor încep cu scoaterea din apă cât mai urgent, eliberarea
căilor respiratorii şi apoi efectuarea respiraţiei artificiale şi masajul cardiac extern. La
scoaterea din apă a victimei salvatorul trebuie să fie atent pentru că înecatul are
tendinţa de a-şi încleşta reflex mâinile pe tot ce întâlneşte şi poate apuca gâtul sau
capul salvatorului, trăgându-l şi pe acesta la fund. De aceea este necesar ca salvatorul
să se apropie pe la spatele celui care se îneacă, apucându-l de subsuori sau de păr,
trăgându-l apoi spre mal . Dacă înecatul respiră se va căuta pe cât posibil să fie ţinut
cu gura la suprafaţa apei, chiar pe timpul manevrelor de salvare din apă. Ajuns la
mal sau într-o barcă se va controla dacă are puls, dacă respiră, în caz că nu se va
proceda la eliberarea căilor respiratorii de apă, alge, noroi, nisip şi I se va face
respiraţie artificială (gură la gură sau gură la nas) şi masaj cardiac extern.

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ŞOC CALORIC ŞI INSOLAŢIE

Primul ajutor în aceste situaţii constă în:

- punerea imediată în repaus, lungit pe cât posibil la umbră, într-un loc

răcoros, ventilat, stropit cu apă rece, compresie rece, cearşafuri umede, reci,
care să se schimbe cât mai des, punga cu gheaţa la cap, dacă este posibil
masaj sub apă într-o baie rece;
- administrarea de apă rece (când domină setea), cu sare atunci când domină
greţurile, vărsăturile sau crampele musculare;
- respiraţie artificială când mişcările respiratorii sunt oprite, asociate cu masaj
cardiac extern (când se opresc bătăile inimii);
- injecţii intravenoase cu ser gluconic concentrat (30-50%, 75-100 ml) care
măreşte puterea de contracţie a muşchiului cardiac, îmbunătăţind în acelaşi
fel circulaţia sângelui şi diminuarea edemului cerebral;
- injecţii intravenoase cu sulfat de magneziu, soluţie de 25% sau clisme
repetate de mai multe ori pe zi cu sulfat de magneziu 30 g în 120 ml de apă.

190
INTOXICAŢII ACUTE. MUŞCĂTURI ŞI ÎNŢEPĂTURI VENINOASE
Intoxicaţia organismului cu oxid de carbon

Primul ajutor constă în:

- scoaterea executantului din atmosfera cu dioxid de carbon;

- efectuarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern atunci când se
constată oprirea respiraţiei şi a bătăilor cardiace (absenţa pulsului);
- administrarea de oxigen 100% (se interzicerea administrarea oxigenului în
amestec cu dioxid de carbon)
- aşezarea intoxicatului pe targă sau pe o pătură, până ce este transportat la
spital.

Intoxicaţii cu ciuperci

Se caracterizează prin măsuri pentru eliminarea toxicului, neutralizarea

chimică sau biologică şi de contracarare a efectelor produse.

Măsurile de prim ajutor constau:

- provocare de vărsături, spălături gastrice cu apă simplă sau cu permanganat

de potasiu soluţie 5000;
- transportarea de urgenţă la infirmerie sau cel mai apropiat spital;
- administrarea de antidot universal (cărbune activat 2 părţi cu tanin şi oxid
de magneziu – câte o parte (se pun 4 – 6 linguriţe la un pahar de apă caldă
care se ia treptat, în cursul orelor care urmează;
- se poate administra antidot organoterapic “Limousin” care se administrează
oral imediat;
- hidratare intensivă masivă pe măsura manifestărilor de deshidratare, cu ser
glucozat şi soluţie clorurosodică izotonică (1000 – 5000 ml);
- algocalmin (comprimate sau fiole) pentru combaterea durerilor sau în caz
de febră (semn de infecţie) se instituie tratament cu antibiotice.

Măsuri de prim ajutor în înţepături de albine, viespi

- se scot acele lăsate de insecte;

- se aplică alcool, amoniac, tinctură de iod, apă oxigenată sau apă rece,
gheaţă;
- pentru diminuarea şi înlăturarea fenomenelor toxice alergice generale, în
caz de apariţie se administrează calciu gluconic sau clorură de calciu
intravenos, oral 1-2 comprimate de Nilfan Feniramin, Romergan sau sub
formă injectabilă.

191
MĂSURI TEHNICO-ORGANIZATORICE PENTRU PREVENIREA ,
LIMITAREA, STINGEREA INCENDIILOR ŞI EVACUAREA LUCRĂTORILOR

Căi de acces şi evacuare

Drumurile din interiorul unităţilor şi , în general , orice cale de acces necesară

circulaţiei obişnuite (interioare şi exterioare), se vor întreţine , astfel încât să permită ,
în caz de incendiu, următoarele :

a) evacuarea nestingherită şi în condiţii de siguranţă a persoanelor şi bunurilor

materiale ;

b) accesul uşor , circulaţia şi intervenţia personalului de intervenţie şi a

maşinilor de pompieri , în orice anotimp , atât ziua cât şi noaptea , spre fiecare
construcţie sau depozit de incintă .

Se interzice blocarea căilor de acces , total sau parţial , definitiv sau temporar ,
cu materiale , autovehicule ori în alt mod .

Pentru prevenirea propagării rapide a eventualelor incendii şi asigurarea

operativităţii în desfăşurarea dispozitivelor de intervenţie la incendii , se va evita
depozitarea materialelor sau a ambalajelor chiar dacă sunt incombustibile şi crearea
spaţiilor închise, prin îngrădiri , în jurul clădirilor .

Pe timp de iarnă , căile de acces şi evacuare se vor curăţa de zăpadă , polei sau
gheaţă .

În casa scărilor nu vor fi amenajate încăperi de lucru , depozite şi nu vor fi

introduse conducte pentru gaze , lichide sau prafuri combustibile .

Focul deschis
Pin foc deschis , în sensul prezentelor norme , se înţelege arderea în aer liber ,
care nu are un spaţiu închis de combustie special amenajat , cum ar fi : flacără de
chibrit , ţigară aprinsă , lumânări , lămpi de gătit , de lipit sau de iluminat în
funcţiune, focuri în aer liber , sudură electrică sau autogenă , flăcări rezultate din
unele reacţii chimice etc.

Se interzice folosirea focului deschis în locurile sau spaţiile în care se

prelucrează , utilizează , depozitează , vehiculează sau manevrează materiale
combustibile ori care în prezenţa focului deschis prezintă pericol de incendiu sau de
explozie , cum sunt :
192
 a) instalaţiile de producere, prelucrare , reglare , compresare , transport sau
distribuţie a gazelor combustibile ;
b) instalaţiile de producere , prelucrare , pompare , transport şi distribuţie a
lichidelor combustibile ;
c) depozite de lichide combustibile , de material lemnos , textile , hârtie , mase
plastice, furaje , recipiente transportabile cu gaze tehnice comprimate ,
explozivi etc. ;
d) ateliere de vopsitorie , prelucrare a lemnului , acoperiri metalice , întreţinere
şi reparaţii auto , vulcanizare , tapiţerie , croitorie etc. ;
e) încăperi în care se curăţă pardoselile cu materiale combustibile ;
f) încăperi în care se aplică pardoseli , tapete sau unde se execută alte lucrări
cu substanţe combustibile ;
g) încăperile şi podurile clădirilor , ale căror elemente de construcţie sunt
realizate din materiale combustibile ;
h) laboratoare şi staţii pilot în care se utilizează substanţe combustibile ;
i) încăperi în care se încarcă baterii de acumulatoare ;
j) săli aglomerate cu anexele lor şi spaţiile de cazare în comun ;
k) mijloacele de transport pentru materiale şi substanţe combustibile sau care
prezintă pericol de incendiu ori explozie ; mijloace de transport în comun ;
l) garaje şi platforme de parcare ;
m) încăperi cu echipament electric de calcul , măsură , control şi automatizare ;
n) centrale termice ;
o) arhivele ;
p) alte spaţii stabilite .
În cazul când este strict necesară utilizarea focului deschis , se va elibera
obligatoriu, în prealabil ,“ Permisul de lucru cu foc “ , care cuprinde măsuri
principale de prevenire şi stingere a incendiilor .

FUMATUL
Stabilirea locurilor pentru fumat este obligatorie în fiecare unitate şi se face de
către director , prin comisia tehnică sau persoanele desemnate .

Locurile pentru fumat se prevăd cu scrumiere , vase cu apă , nisip sau pământ
şi se marchează cu inscripţia “ Loc pentru fumat “ .

Se interzice depunerea în scrumierele şi vasele respective , a altor deşeuri de

materiale combustibile ( hârtie , materiale textile etc.) .

Incendiile produse de fumat se datoreaza atat flacarii (chibrit, bricheta)

utilizate pentru aprinderea tigarii, pipei sau trabucului, cat si restului ce ramane la
terminarea procesului de fumat.
Flacara de chibrit are o durata de ardere de circa 20 de secunde. Chibritul
aprins si aruncat la intamplare poate initia incendierea materialelor usor inflamabile,
193
cum sunt: paiele de grau (cand gradul de uscare este avansat si curentii de aer
favorabili), resturi de hartie si lichide inflamabile, aflate in vase deschise sau
imprastiate.
Se interzice aprinderea unui chibrit sau a unei brichete intr-o atmosfera
potential exploziva si in incaperi inchise in care s-au produs scurgeri de gaze,
aprinderea amestecului gaz-aer fiind, deregula, instantanee.
Temperatura unei tigari aprinse este cuprinsa intre 550 si 600ºC, iar timpul de
ardere difera in functie de calitatea tigarii, fiind cuprins intre 7,5 si 12 minute.
Analizand aprinderea unor materiale combustibile de la resturi de tigara
aprinsa, experimental s-au obtinut urmatoarele rezultate:
a) materialele din bumbac 100% se aprind in 30 de secunde si ard mocnit in
continuare;
b) materialele tip bumbac 67% se aprind dupa 6-7 minute;
c) materialele tip bumbac 50% (PE 50%) se aprind dupa 5-10 minute si ard mocnit
pe portiuni limitate;
d) materialele realizate in intregime din fire si fibre sintetice (relon, viscoza, PE,
PA) se termodegradeaza sub forma de topitura care nu se aprinde;
e) materialele de origine animala (lana, matase naturala) se termodegradeaza si nu
favorizeaza arderea mocnita;
f) vatelina se carbonizeaza fara a prezenta puncte de incandescenta si fara a se
aprinde;
g) zegrasul se aprinde mocnit, influentand aprinderea celorlalte elemente de
tapiterie cu care se afla in contact;
h) rumegusul arde mocnit 2-3 ore, dupa care, cu probabilitate scazuta, are loc
aprinderea cu flacara;
i)talasul de lemn se aprinde, in cazuri rare, dupa 1-2 ore;
j)hartia se aprinde in circa 30-45 de minute;
k)paiele si fanul se aprind, numai in stare uscata, in 30-45 de minute;
l) liziera de padure (frunze, produse vegetale etc.) se aprinde dupa 2-2,5 ore, in
functie de umiditate.
In cazul tigarilor aprinse sau al resturilor acestora, fenomenul de aprindere
depinde de numerosi factori, cum sunt: curentii de aer, umiditatea, posibilitatea
acumularii caldurii, modul de dispunere a materialelor combustibile, posibilitatea
realizarii aportului de aer proaspat.
Prin urmare, la marea majoritate a materialelor combustibile exista o faza
intermediara de 1-3 ore de ardere mocnita, care este cea mai probabila in considerarea
tigarii drept sursa de aprindere in cazul producerii unui incendiu.

194
 Colectarea deşeurilor, reziduurilor combustibile şi a ambalajelor

Deşeurile şi reziduurile combustibile utilizate ori realizate din diverse activităţi

, se colectează periodic , dar obligatoriu la terminarea lucrului şi se depun în locurile
special destinate .

Prezenta deseurilor, reziduurilor si a ambalajelor, precum si a scurgerilor

necontrolate de fluide combustibile poate favoriza, in anumite conditii, propagarea
focului pe suprafete exterioare intinse, precum si in/din interiorul cladirilor.
Praful sau pulberile combustibile depuse ori acumulate pe elemente de
constructie, pe utilaje si echipamente, indeosebi pe aparate de incalzit si similare
acestora, constituie factori de propagare a focului si focare de explozie.
Lacurile si vopselele sub forma de depuneri in cabinele de vopsire si
tubulaturile de ventilatie prezinta in timp tendinta de autoaprindere la contactul cu
aerul. Aceeasi caracteristica o au uleiurile si grasimile.
Pericolul creste atunci cand vopselele si lacurile contin pigmenti cu
reactivitate mare in combinatie cu diluanti care au continut de toluen sau alte lichide
inflamabile peste limitele admise.
Adsorbtia uleiurile de catre materiale poroase favorizeaza procesul de
autoaprindere prin piroliza celulozei din structura tesaturilor.
Ca sursa de autoaprindere uleiurile vegetale sunt mai periculoase decat cele de
origine animala, exceptand uleiul de peste.
Capacitatea uleiurilor de a se autoaprinde se apreciaza prin indicele de iod
(grame de iod care se combina cu 100 g ulei), fiind susceptibile de a se autoaprinde
cele care au acest indice peste 80 (uleiurile de ricin, masline, sfecla, bumbac, porumb,
soia, floarea-soarelui, canepa, nuca, in si peste).
In functie de natura materialului, deseurile impregnate cu uleiuri pot initia
incendii prin autoaprindere dupa 2-4 ore.
Pentru unele ambalaje necombustibile se au in vedere curatarea si spalarea
acestora de resturile de continut (toxic, inflamabil sau cu pericol de incendiu) si
aruncarea ori tratarea (neutralizarea) acestui amestec.

Măsuri pentru sezonul rece

Înaintea începerii sezonului rece se vor controla şi înlătura defecţiunile la toate
categoriile de instalaţii (electrice , de încălzire , de apă etc.) şi se vor lua măsuri
pentru protecţie împotriva îngheţului şi de menţinere în stare de funcţionare a
instalaţiilor de stingere .

Inainte de inceperea sezonului rece se vor controla si se vor inlatura

defectiunile constatate, asigurandu-se buna functionare a:
a) instalatiilor si a sistemelor de incalzire existente la agenti economici, institutii
195
publice si la gospodariile populatiei (surse de caldura, conducte, corpuri si elemente
de incalzire, sobe, cosuri si canale de fum etc.);
b) instalatiilor de incalzire din incaperi in care sunt montate instalatiile de stingere
cu apa, precum si cele de depozitare a substantelor chimice de stingere si din spatiile
de garare a autospecialelor;
c) serpentinelor de incalzire cu aburi sau apa calda a caminelor, rezervoarelor de
depozitare a lichidelor combustibile, a gazelor sau apei pentru stingerea incendiilor;
d) dispozitivelor de incalzire a armaturilor de siguranta de la rezervoarele de
lichide combustibile sau gaze lichefiate;
e) conductelor si furtunurilor de aburi de la instalatiile de stingere, precum si a
celor din diverse instalatii de productie si auxiliare.
Componentele instalatiilor de stingere cu apa, care sunt expuse inghetului in
timpul iernii si nu sunt prevazute cu dispozitive fixe de incalzire, vor fi protejate
impotriva inghetului.
Se vor asigura uneltele si accesoriile pentru deszapezirea drumurilor si a
cailor de acces, de evacuare si de interventie.
Caile de acces si accesul la sursele de apa sau la dispozitivele de punere in
functiune a instalatiilor de stingere se vor curata de zapada si gheata, asigurandu-se
mentinerea permanent libera a acestora.

Ce sa faceţi in timpul unui incendiu

 Iesiti cat de repede si in siguranta posibil din incinta in care a izbucnit

incendiul.
 Folositi scarile pentru iesire.
 In timpul evacuarii, stati aplecat spre pământ.
 Daca este posibil, acoperiti-vă gura şi căile respiratorii cu un prosop, pentru a
evita inhalarea fumului si a gazelor.
 Inchideti usile fiecarei camere din care iesiti pentru a intarzia raspandirea
flacarilor.
 Daca va aflati intr-o camera cu usa inchisa:
 Daca intra fum pe sub usa sau daca usa e fierbinte, tineti-o inchisa.
 Deschideti o fereastra sa iesiti sau pentru aer proaspat, in timp ce
asteptati ajutorul.
 Daca nu este fum deasupra sau dedesubtul usii si usa nu e
fierbinte, deschideti-o incet.
 Daca e prea mult fum sau foc in incapere, inchideti usa.
În caz de incendiu: se aplică prevederile din Planul de luptă împotriva
incendiilor, evacuarea personalului efectuându-se în urgenţa I. După caz, amploarea
196
incendiului, riscuri se va acţiona pentru evacuarea bunurilor personale şi ale
societăţii.

Telefon anunţare situaţii de urgenţă: numar unic: 112

GLOSAR:

În sensul prezentei instruiri termenii şi expresiile de mai jos au următorul

înţeles:

1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în

muncă - reprezintă asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea
desfăşurării

activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;

2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - reprezintă totalitatea resurselor

materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în
întreprindere şi/sau unitate;

3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - este organul paritar constituit la

nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art.18 alin.(1)-(3) din Legea
securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006;

4. zone cu risc ridicat si specific - sunt acele zone din cadrul întreprinderii
şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli
profesionale cu consecinţe grave, ireversibile respectiv, deces sau invaliditate;

5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident

care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice
consecutive, confirmată prin certificat medical fiind ca urmare a accidentului suferit;

6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate

confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele

medicale în drept;

197
 7. accident mortal (D) – accident în urma căruia se produce decesul
accidentatului confirmat, imediat sau după un interval de timp, în baza unui act
medico-legal;

8. accident colectiv – accidentul în care au fost accidentate cel puţin trei

persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;

9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe

drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

10. accident de muncă de traseu:

a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la

locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;

b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri

organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la
locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;

c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă

la locul unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau
decesul;

11. accident în afara muncii – accident care nu îndeplineşte condiţiile

prevăzute de prevederile art. 5 lit. g) şi art. 30 din Legea nr. 319/2006;

12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată

prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în
drept;

13. invaliditate evidentă – pierdere a capacităţii de muncă datorată unor

vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment,
până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele
medicale în drept;

14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a

expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;

15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul

individual de muncă, regulamentele de ordine interioară, regulamentele de organizare
şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise sau verbale ale
conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;

198
 16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui
eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art.27 alin.(1) din Legea nr.319/2006;

17. evidenţă – procedura prin care se stabilesc mijloacele si modalităţile de

păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;

18. cercetare a bolilor profesionale – procedură efectuată în mod sistematic, cu

scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;

19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru

prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională;

20. declarare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii

referitoare la bolile profesionale înregistrate, de angajator, la Centrul naţional de
coordonare metodologică Bucureşti şi la Centrul de Calcul şi statistică sanitar

Întocmit

Dr. Ing.Vasile BELCIUG

199