Sunteți pe pagina 1din 594

PARTEA I

Anul 187 (XXXI) — Nr. 1003 bis LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Vineri, 13 decembrie 2019

SUMAR

Pagina

Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării


regionale și administrației publice, nr. 2.834/2019
pentru aprobarea reglementării tehnice „Cod de
proiectare seismică — Partea a III-a — Prevederi
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente,
indicativ P 100-3/2019” .............................................. 3–593
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE


ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDIN
pentru aprobarea reglementării tehnice „Cod de proiectare
seismică — Partea a III-a — Prevederi pentru evaluarea
seismică a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2019”*)
În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea
în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 pct. 31
din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările
ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile
pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor
și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății
informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și
Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere procesele-verbale de avizare nr. 3 din 1.03.2019, respectiv
nr. 4 din 1.03.2019 ale Comitetelor tehnice de specialitate ale Ministerului
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, CTS nr. 4 — Acțiuni asupra
construcțiilor și CTS nr. 5 — Structuri pentru construcții și Procesul-verbal de
avizare nr. 3 din 29.07.2019 al Comitetului tehnic de coordonare generală al
Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației


publice, emite prezentul ordin.
Art. 1. — Se aprobă reglementarea tehnică „Cod de proiectare seismică —
Partea a III-a — Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ
P 100-3/2019” prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,
și intră în vigoare la data publicării.
Art. 3. — Contractele pentru serviciile de proiectare și execuție încheiate
până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează cu respectarea
reglementărilor tehnice în vigoare la data semnării acestora.
Art. 4. — La data publicării prezentului ordin, Ordinul ministrului dezvoltării
regionale și locuinței nr. 704/2009 privind aprobarea reglementării tehnice „Cod
de proiectare seismică — Partea a III-a — Prevederi pentru evaluarea seismică a
clădirilor existente, indicativ P 100-3/2008”, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 647 și 647 bis din 1 octombrie 2009, precum și Ordinul
viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
nr. 105/2014 privind completarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică —
Partea a III-a — Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ
P 100-3/2008”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 și 161 bis
din 5 martie 2014, se abrogă.
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu

București, 9 octombrie 2019.


Nr. 2.834.

*) Ordinul nr. 2.834/2019 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1003 din
13 decembrie 2019 și este reprodus și în acest număr bis.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 3

ANEX



&2''(352,(&7$5(6(,60,&Ă
±3$57($$,,,$±

35(9('(5,3(1758
(9$/8$5($6(,60,&Ă
$&/Ă',5,/25(;,67(17(


,1',&$7,93



%(1(),&,$5

0,1,67(58/'(=92/7Ă5,,5(*,21$/(‫܇‬,
$'0,1,675$‫܉‬,(,38%/,&(

± ±
4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019


&2/(&7,9'((/$%25$725, 3 

(/$%25$725,
9LRUHO3RSD
5DGX9ăFăUHDQX
5DGX3DVFX
‫܇‬HUEDQ'LPD
,RDQ3DXO
'DQLHO6WRLFD
+RUD‫܊‬LX3RSD
(XJHQ/R]LQFă
+HOPXWK.REHU
0LKDL3DYHO
,RQX‫'܊‬DPLDQ
)ORULQ3DYHO
'LHWOLQGH.REHU
'DQLHO%vWFă
0LUFHD%kUQDXUH
$QGUHL3DSXUFX
7LEHULX3DVFX
9DVLOH2SUL‫܈‬RUHDQX


‫(')(܇‬352,(&7
9LRUHO3RSD


 $FHDVWăHGL‫܊‬LHDFRGXOXLDIRVWHODERUDWăFDUHYL]XLUHDHGL‫܊‬LHLGLQDQXO
 FDUH D IRVW UHDOL]DWă GH FăWUH 8QLYHUVLWDWHD 7HKQLFă GH &RQVWUXF‫܊‬LL
%XFXUH‫܈‬WLFRRUGRQDWRU7XGRU3RVWHOQLFX‫܈‬LHODERUDWRUL7XGRU3RVWHOQLFX5DGX
3HWURYLFL 'DQ /XQJX 5DGX 9ăFăUHDQX ‫܇‬HUEDQ 'LPD 3DXO ,RDQ 'DQ
=DPILUHVFX‫܈‬L9LRUHO3RSD

 
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 5


(/$%25$725,3(&$3,72/(

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD5DGX9ăFăUHDQX

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD5DGX9ăFăUHDQX

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD(XJHQ/R]LQFă

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD5DGX3DVFX

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD,RQX‫'܊‬DPLDQ0LKDL3DYHO

&DSLWROXO +RUD‫܊‬LX3RSD9LRUHO3RSD

&DSLWROXO 9LRUHO3RSD0LKDL3DYHO5DGX9ăFăUHDQX

$QH[D$ 5DGX9ăFăUHDQX)ORULQ3DYHO

$QH[D% 5DGX3DVFX(XJHQ/R]LQFă9LRUHO3RSD
,RQX‫'܊‬DPLDQ$QGUHL3DSXUFX0LKDL3DYHO

$QH[D& ‫܇‬HUEDQ'LPD3DXO,RDQ'DQLHO%vWFă+HOPXWK.REHU

$QH[D' 0LUFHD%kUQDXUH'DQLHO6WRLFD

$QH[D( 'LHWOLQGH.REHU9LRUHO3RSD

$QH[D) (XJHQ/R]LQFă9LRUHO3RSD'DQ%kWFă$QGUHL3DSXUFX

$QH[D* 9LRUHO3RSD5DGX9ăFăUHDQX‫܇‬HUEDQ'LPD3DXO,RDQ
'DQLHO%vWFă+HOPXWK.REHU0LUFHD%kUQDXUH'LHWOLQGH.REHU

$QH[D+ ,RQX‫'܊‬DPLDQ7LEHULX3DVFX9DVLOH2SUL‫܈‬RUHDQX
'DQ%vWFă0LUFHD%kUQDXUH'LHWOLQGH.REHU

$QH[D, $QGUHL3DSXUFX

$QH[D- 0LKDL3DYHO'DQLHO%vWFă'DQLHO6WRLFD0LUFHD%kUQDXUH
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019


&XSULQV

*HQHUDOLWă‫܊‬L
2ELHFW‫܈‬LGRPHQLXGHDSOLFDUH
6WUXFWXUDFRGXOXL
'HILQL‫܊‬LLJHQHUDOH
8QLWă‫܊‬LGHPăVXUă
6LPEROXUL
'RFXPHQWHGHUHIHULQ‫܊‬ă

(YDOXDUHVHLVPLFă
*HQHUDOLWă‫܊‬L
2SHUD‫܊‬LLOHFDUHFRPSXQSURFHVXOGHHYDOXDUH
0HWRGRORJLLGHHYDOXDUH
0HWRGRORJLDGHQLYHO
0HWRGRORJLDGHQLYHO
0HWRGRORJLDGHQLYHO

&HULQ‫܊‬HGHSHUIRUPDQ‫܊‬ă
&HULQ‫܊‬HIXQGDPHQWDOH
&ODVHGHULVFVHLVPLF
1HFHVLWDWHDOXFUăULORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
3URLHFWDUHDOXFUăULORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH

,QIRUPD‫܊‬LLSHQWUXHYDOXDUHDVHLVPLFă
,QIRUPD‫܊‬LLLQL‫܊‬LDOH
'HILQLUHDQLYHOXULORUGHLQVSHF‫܊‬LH‫܈‬LGHvQFHUFăUL
1LYHOXULGHFXQRD‫܈‬WHUH
*HQHUDOLWă‫܊‬L
./&XQRD‫܈‬WHUHOLPLWDWă
./&XQRD‫܈‬WHUHQRUPDOă
./&XQRD‫܈‬WHUHFRPSOHWă
)DFWRULGHvQFUHGHUH

(YDOXDUHFDOLWDWLYă
2ELHFWXOHYDOXăULLFDOLWDWLYH
$OFăWXLUHDFOăGLULL
&RQGL‫܊‬LLSULYLQGDOFăWXLUHDGHDQVDPEOX
7UDVHXOvQFăUFăULORU
5HGXQGDQ‫܊‬D
&ULWHULLSHQWUXUHJXODULWDWHDSHYHUWLFDOă
&ULWHULLSHQWUXUHJXODULWDWHDvQSODQ
&RQGL‫܊‬LLSHQWUXLQWHUDF‫܊‬LXQLOHFOăGLULL
'LVWDQ‫܊‬DID‫܊‬ăGHFRQVWUXF‫܊‬LLOHvQYHFLQDWH
6XSDQWH
&RPSRQHQWHQHVWUXFWXUDOH
$F‫܊‬LXQHDGHGLDIUDJPăDSODQ‫܈‬HHORU
&RQGL‫܊‬LLSULYLQGDOFăWXLUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
&RQGL‫܊‬LLSULYLQGLQIUDVWUXFWXUD‫܈‬LWHUHQXOGHIXQGDUH
'HJUDGDUHDFOăGLULL
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 7



(YDOXDUHFDQWLWDWLYă
*HQHUDOLWă‫܊‬L
6WDUHD/LPLWă8OWLPă
6WDUHD/LPLWăGH6HUYLFLX
$F‫܊‬LXQHDVHLVPLFă‫܈‬LFRPELQD‫܊‬LLOHGHvQFăUFăUL
0RGHODUHDFRPSRUWăULLVWUXFWXUDOH
0HWRGHGHFDOFXO
9HULILFăULDOHHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
0HWRGRORJLDGHQLYHO±HYDOXDUHSULQFDOFXO
0HWRGRORJLDGHQLYHO±HYDOXDUHSULQFDOFXO
0HWRGRORJLDGHQLYHO±HYDOXDUHSULQFDOFXO

(YDOXDUHDIXQGD‫܊‬LLORU‫܈‬LWHUHQXOXLGHIXQGDUH
*HQHUDOLWă‫܊‬L
,QYHVWLJD‫܊‬LLJHRWHKQLFH
&DOFXOXOLQIUDVWUXFWXULL‫܈‬LPRGHOXOGHFDOFXO
0ăVXULGHLQWHUYHQ‫܊‬LH

&RQFOX]LLOHHYDOXăULL
6WDELOLUHDFODVHLGHULVFVHLVPLF
*UDGXOGHvQGHSOLQLUHDFRQGL‫܊‬LLORUGHDOFăWXLUHVHLVPLFă
*UDGXOGHDIHFWDUHVWUXFWXUDOă
*UDGXOGHDVLJXUDUHVHLVPLFă
0HWRGRORJLDGHQLYHO
0HWRGRORJLDGHQLYHO
0HWRGRORJLDGHQLYHO
&RQ‫܊‬LQXWXOUDSRUWXOXLGHH[SHUWL]ăWHKQLFă

$QH[D$+D]DUGXOVHLVPLF

$QH[D%6WUXFWXULGLQEHWRQ
%'RPHQLXGHDSOLFDUH
% ,GHQWLILFDUHD JHRPHWULHL VWUXFWXULL D GHWDOLLORU GH DOFăWXLUH ‫܈‬L D PDWHULDOHORU GLQ
VWUXFWXUDFOăGLULL
%6WDUHDHOHPHQWHORU
%*HRPHWULD
%'HWDOLLGHDOFăWXLUH
%0DWHULDOH
%(YDOXDUHDFDOLWDWLYă
%/LVWDGHFRQGL‫܊‬LLGHDOFăWXLUHDVWUXFWXULORUGLQEHWRQvQ]RQHVHLVPLFH
%0HWRGRORJLDGHQLYHO
%0HWRGRORJLLOHGHQLYHO‫܈‬L
%(YDOXDUHDVWăULLGHGHJUDGDUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
%(YDOXDUHDFDQWLWDWLYă
%0HWRGRORJLDGHQLYHO
%)DFWRULGHFRPSRUWDUH
%9DORULDGPLVLELOHDOHHIRUWXULORUXQLWDUHPHGLL
%0HWRGRORJLDGHQLYHO
%)DFWRULGHFRPSRUWDUH
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019


%9DORULGHSURLHFWDUHDOHFDSDFLWă‫܊‬LORUGHUH]LVWHQ‫܊‬ă
%)DFWRUXOGHDPSOLILFDUHDGHSODVăULORU
%0HWRGRORJLDGHQLYHO

$QH[D&6WUXFWXULGLQR‫܊‬HO
&'RPHQLXGHDSOLFDUH
& ,GHQWLILFDUHD JHRPHWULHL VWUXFWXULL D GHWDOLLORU GH DOFăWXLUH ‫܈‬L D PDWHULDOHORU GLQ
VWUXFWXUDFOăGLULL
&6WDUHDHOHPHQWHORU
&*HRPHWULD
&'HWDOLLGHDOFăWXLUH
&0DWHULDOH
&(YDOXDUHDFDOLWDWLYă
&/LVWDFRQGL‫܊‬LLORUGHDOFăWXLUHDVWUXFWXULORUGLQR‫܊‬HODPSODVDWHvQ ]RQHVHLVPLFH

&0HWRGRORJLDGHQLYHO
&0HWRGRORJLLOHGHQLYHO‫܈‬L
&(YDOXDUHDVWăULLGHGHJUDGDUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
&(YDOXDUHDFDQWLWDWLYă
&0HWRGRORJLDGHQLYHO
&)DFWRULGHFRPSRUWDUH
&9DORULDGPLVLELOHDOHWHQVLXQLORUvQFD]XODSOLFăULLPHWRGRORJLHLGHQLYHO
&0HWRGRORJLDGHQLYHO
&)DFWRULGHFRPSRUWDUH
&9DORULGHSURLHFWDUHXWLOL]DWHvQFD]XODSOLFăULLPHWRGRORJLHLGHQLYHO
&)DFWRUXOGHDPSOLILFDUHDGHSODVăULORU
&0HWRGRORJLDGHQLYHO
&&DSDFLWă‫܊‬LGHGHIRUPDUHLQHODVWLFăvQHOHPHQWHOHVWUXFWXUDOHvQFD]XODSOLFăULL
PHWRGRORJLHLGHQLYHO

$QH[D'6WUXFWXULGLQ]LGăULH
''RPHQLXGHDSOLFDUH
',QIRUPD‫܊‬LLQHFHVDUH
',QIRUPD‫܊‬LLJHQHUDOHSULYLQGFRQVWUXF‫܊‬LD
',QIRUPD‫܊‬LLSULYLQGVWDUHDIL]LFăDFOăGLULL
',QIRUPD‫܊‬LLSULYLQGJHRPHWULD
''HWDOLLFRQVWUXFWLYH
'3URSULHWă‫܊‬LOHPDWHULDOHORU
'(YDOXDUHDVHLVPLFă
'0HWRGRORJLLGHHYDOXDUH
'(YDOXDUHDFDOLWDWLYă
'(YDOXDUHDFDOLWDWLYăSHQWUXPHWRGRORJLDGHQLYHO
'(YDOXDUHFDOLWDWLYăSHQWUXPHWRGRORJLLOHGHQLYHO‫܈‬L
'(YDOXDUHDFDQWLWDWLYă
'(YDOXDUHDVHLVPLFăSHQWUXHIHFWHOHDF‫܊‬LXQLLvQSODQXOSHUHWHOXL
'&DOFXOXOVWUXFWXUDOSHQWUXPHWRGRORJLLOHGHQLYHO‫܈‬L
'5H]LVWHQ‫܊‬D]LGăULHLSHQWUXDF‫܊‬LXQHDVHLVPLFăvQSODQXOSHUH‫܊‬LORU
'9DORDUHDDGPLVLELOăDHIRUWXOXLXQLWDUPHGLXSHQWUXPHWRGRORJLDGHQLYHO

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 9


' &DSDFLWDWHD GH UH]LVWHQ‫܊‬ă D SHUH‫܊‬LORU VWUXFWXUDOL SHQWUX IRU‫܊‬H vQ SODQ SHQWUX
PHWRGRORJLDGHQLYHO 
' 9HULILFDUHD SULQ FDOFXO VWDWLF QHOLQLDU SHQWUX HIHFWHOH DF‫܊‬LXQLL VHLVPLFH vQ
SODQXOSHUH‫܊‬LORUSHQWUXPHWRGRORJLDGHQLYHO 
'(YDOXDUHDVHLVPLFăSHQWUXHIHFWHOHDF‫܊‬LXQLLSHUSHQGLFXODUHSHSODQXOSHUHWHOXL

$QH[D(&RPSRQHQWHQHVWUXFWXUDOH
(*HQHUDOLWă‫܊‬L
(2ELHFWLYHOHHYDOXăULLVHLVPLFH
(&16VXSXVHHYDOXăULLVHLVPLFH
(&ULWHULLGHVWDELOLUHD&16VXSXVHHYDOXăULLVHLVPLFH
(&16FDUHVXQWVXSXVHHYDOXăULLVHLVPLFH
((YDOXDUHDVHLVPLFăD&16
(&ULWHULLGHHYDOXDUHFDOLWDWLYă
(&ULWHULLGHDFFHSWDUHSHQWUXHYDOXDUHDFDOLWDWLYă
((YDOXDUHDFDQWLWDWLYă
(9HULILFDUHDSULQFDOFXOD&16SHQWUXHIHFWXOGLUHFWDODF‫܊‬LXQLLVHLVPLFH
(9HULILFDUHDSULQFDOFXOD&16SHQWUXHIHFWXOLQGLUHFWDODF‫܊‬LXQLLVHLVPLFH
($OWHSUHYHGHULSULYLQGYHULILFDUHDSULQFDOFXO

$QH[D) LQIRUPDWLYă ÌQGUXPăWRUGHUHDELOLWDUHVHLVPLFăDFOăGLULORUH[LVWHQWH


),QWURGXFHUH
)&RQ‫܊‬LQXW‫܈‬LGRPHQLXGHDSOLFDUH
)%D]HOHDOHJHULLVROX‫܊‬LLORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
)&ULWHULLSHQWUXDOHJHUHDVROX‫܊‬LLORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
)2S‫܊‬LXQLSHQWUXVWUDWHJLDGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
)$OWHVWUDWHJLLSRVLELOH
)6ROX‫܊‬LLSHQWUXFRUHFWDUHDGHILFLHQ‫܊‬HORUGHDOFăWXLUHDVWUXFWXULL
),GHQWLILFDUHDGHILFLHQ‫܊‬HORUVWUXFWXUDOH
)7LSXULGHVROX‫܊‬LLSHQWUXUHPHGLHUHDQHUHJXODULWă‫܊‬LORUSHYHUWLFDOă
)7LSXULGHVROX‫܊‬LLSHQWUXUHPHGLHUHDQHUHJXODULWă‫܊‬LORUvQSODQ
)6ROX‫܊‬LLSHQWUXFRUHFWDUHDWUDVHXOXLvQFăUFăULORU
) 7LSXUL GH VROX‫܊‬LL SHQWUX FRUHFWDUHD GHILFLWXOXL GH UH]LVWHQ‫܊‬ă ULJLGLWDWH
‫܈‬LVDXGXFWLOLWDWH
)3URFHGHHGHLQWHUYHQ‫܊‬LHSHQWUXFOăGLULFXVWUXFWXUDGHEHWRQDUPDW
)7LSXULGHLQWHUYHQ‫܊‬LL
)5HSDUD‫܊‬LLODVWUXFWXULOHGHEHWRQDUPDW
)7LSXULGHFRQVROLGDUHSHQWUXVWUXFWXULGHEHWRQDUPDW
)6ROX‫܊‬LLFDUHXUPăUHVFVSRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HL
),QWHUYHQ‫܊‬LLFDUHXUPăUHVFVSRULUHDGXFWLOLWă‫܊‬LLHOHPHQWHORUGHEHWRQDUPDW
) ,QWHUYHQ‫܊‬LL FDUH XUPăUHVF HYLWDUHD FRQFHQWUăULL GHIRUPD‫܊‬LLORU ‫܈‬L
HIRUWXULORUvQHOHPHQWHOHVWUXFWXUDOH
),QWHUYHQ‫܊‬LLFDUHUHGXFIRU‫܊‬HOHVHLVPLFH
)&RQVROLGDUHDVWUXFWXULORUvQFDGUHGHEHWRQDUPDW
)&DUDFWHUL]DUHDWLSXOXLVWUXFWXUDO
)5ăVSXQVXOVHLVPLFDOVWUXFWXULORUWLSFDGUXGHEHWRQDUPDW
)'HILFLHQ‫܊‬HVSHFLILFHGHDOFăWXLUHVHLVPLFă‫܈‬LWHKQLFLGHFRQVROLGDUH
)'HILFLHQ‫܊‬HGHVLVWHP
)'HILFLHQ‫܊‬HGHDOFăWXLUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
),QWHUYHQ‫܊‬LLFDUHQXLPSOLFăPRGLILFDUHDVLVWHPXOXLVWUXFWXUDO
10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019


)$VSHFWHJHQHUDOH
)6SRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODIRU‫܊‬ăWăLHWRDUH
)6SRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODPRPHQWvQFRYRLHWRU
)ÌPEXQăWă‫܊‬LUHDGHIRUPDELOLWă‫܊‬LL GXFWLOLWă‫܊‬LL HOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
),QWHUYHQ‫܊‬LLFXWUDQVIRUPDUHDVLVWHPXOXLVWUXFWXUDO
)$VSHFWHJHQHUDOH
),QWURGXFHUHDGHFRQWUDYkQWXLULGHR‫܊‬HO
),QWURGXFHUHDGHSHUH‫܊‬LVWUXFWXUDOLGHEHWRQDUPDW
)/XFUăULGHFRQVROLGDUHDVWUXFWXULORUvQFDGUHGHEHWRQDUPDWFXSDQRXULGH
XPSOXWXUăGLQ]LGăULH
)3DUWLFXODULWă‫܊‬LGHDOFăWXLUH
)&RPSRUWDUHDODFXWUHPXU
)&RQVROLGDUHDVWUXFWXULORUFXSHUH‫܊‬LGHEHWRQDUPDW
)&DUDFWHUL]DUHDWLSXOXLVWUXFWXUDO
)5ăVSXQVXOVHLVPLFDOVWUXFWXULORUFXSHUH‫܊‬LGHEHWRQDUPDW
)'HILFLHQ‫܊‬HVSHFLILFHGHDOFăWXLUHVHLVPLFă‫܈‬LWHKQLFLGHUHDELOLWDUH
)'HILFLHQ‫܊‬HGHVLVWHP
)'HILFLHQ‫܊‬HGHDOFăWXLUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
)6ROX‫܊‬LLGHFRQVROLGDUHDSHUH‫܊‬LORUFDHOHPHQWHVWUXFWXUDOHLQGLYLGXDOH
)$VSHFWHJHQHUDOH
)&UH‫܈‬WHUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODvQFRYRLHUHDSHUH‫܊‬LORU
)&UH‫܈‬WHUHDGHIRUPDELOLWă‫܊‬LL FUH‫܈‬WHUHDGXFWLOLWă‫܊‬LL 
)&UH‫܈‬WHUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODIRU‫܊‬ăWăLHWRDUH
)6SRULUHDFDSDFLWă‫܊‬LLGHFXSODUHDSHUH‫܊‬LORUVWUXFWXUDOL
)6ROX‫܊‬LLGHFRQVROLGDUHFXPRGLILFDUHDVWUXFWXULLvQDQVDPEOX
),QWHUYHQ‫܊‬LLDVXSUDSODQ‫܈‬HHORU
)3UREOHPHJHQHUDOH
)6ROX‫܊‬LLGHVSRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODIRU‫܊‬ăWăLHWRDUH
)6ROX‫܊‬LLGHVSRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLODvQFRYRLHUH
)6SRULUHDFDSDFLWă‫܊‬LLGHWUDQVPLWHUHDIRU‫܊‬HORUGHOXQHFDUHvQWUHSODFă‫܈‬L
HOHPHQWHOHVWUXFWXULLYHUWLFDOH
)6ROX‫܊‬LLGHVSRULUHDUH]LVWHQ‫܊‬HLvQMXUXOJROXULORU
),QWURGXFHUHDFROHFWRULORUQRL
)7HKQLFLGHFRQVROLGDUHDIXQGD‫܊‬LLORU
)$VSHFWHJHQHUDOH
)$VSHFWHVSHFLILFHDOHOXFUăULORUGHFRQVROLGDUH
)7LSXULGHLQWHUYHQ‫܊‬LHDVXSUDIXQGD‫܊‬LLORUXQHLFRQVWUXF‫܊‬LLH[LVWHQWH
)$VSHFWHJHQHUDOH
)6XSOLPHQWDUHDIXQGD‫܊‬LLORUGHVXSUDID‫܊‬ă
)'H]YROWDUHD FRQVROLGDUHD IXQGD‫܊‬LLORUGHVXSUDID‫܊‬ăH[LVWHQWH
)'H]YROWDUHDVLVWHPXOXLGHIXQGDUHODDGkQFLPH
)0ăVXULGHFRQVROLGDUHDWHUHQXOXLGHIXQGDUH
)5HFRPDQGăULGHSURLHFWDUHSHQWUXOXFUăULOHGHFRQVROLGDUHDHOHPHQWHORU
VWUXFWXUDOHGHEHWRQDUPDW
)$VSHFWHJHQHUDOH
)5HFRPDQGăULGHSURLHFWDUHDHOHPHQWHORUFRQVROLGDWHSULQFăPă‫܈‬XLUHFX
EHWRQDUPDW
)$VSHFWHJHQHUDOH
)5HFRPDQGăULGHFDOFXO
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 11


) 5HFRPDQGăUL GH SURLHFWDUH D HOHPHQWHORU GH EHWRQ DUPDW FRQVROLGDWH


SULQFăPă‫܈‬XLUHFX)53
)$VSHFWHJHQHUDOH
)&DOFXOXOODIRU‫܊‬ăWăLHWRDUH
)(IHFWXOGHFRQILQDUHDO)53
)6WUkQJHUHD]RQHORUGHvQQăGLUH
)5HFRPDQGăULGHSURLHFWDUHDHOHPHQWHORUGHEHWRQDUPDWFRQVROLGDWHFX
SLHVHGHR‫܊‬HO
)$VSHFWHJHQHUDOH
)&DOFXOXOODIRU‫܊‬ăWăLHWRDUH
)(IHFWXOGHFRQILQDUHDOFăPă‫܈‬LLPHWDOLFH
)3URLHFWDUHD]RQHORUGHvQQăGLUHDOHDUPăWXULORUORQJLWXGLQDOH
)3URFHGHHGHLQWHUYHQ‫܊‬LHSHQWUXFOăGLULFXVWUXFWXULGHR‫܊‬HO
)3ULQFLSLLGHED]ă
)7LSXULGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
)5HSDUD‫܊‬LL
)$VSHFWHJHQHUDOH
)0LMORDFHJHQHUDOHGHUHSDUDUH
)5HSDUD‫܊‬LLSULQXWLOL]DUHDVXGXULL
)5HSDUDUHDvPELQăULORUFX‫܈‬XUXEXUL
)3URFHGHHJHQHUDOHGHUHSDUDUHDHOHPHQWHORU
)5HSDUDUHDILVXULORUSULQVXGDUH
)ÌQORFXLUHDPDWHULDOXOXLGHJUDGDW
)(FOLVDUHD
)ÌQGUHSWDUHDHOHPHQWHORUGHIRUPDWH
)5HSDUDUHDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOHGLQR‫܊‬HO
)5HSDUDUHDVWkOSLORU
)5HSDUDUHDJULQ]LORUFXLQLPDSOLQă
)5HSDUDUHDQRGXULORUGHFDGUX
)5HSDUDUHDFRQWUDYkQWXLULORU
)&RQVROLGăUL
)$VSHFWHJHQHUDOH
)0LMORDFHGHFRQVROLGDUHDHOHPHQWHORU
)0HWRGHGHFRQVROLGDUHDHOHPHQWHORU
)&RQVROLGDUHDVHF‫܊‬LXQLORUSULQDGăXJDUHGHPDWHULDO
)6FKLPEDUHDVFKHPHLVWDWLFH GHOXFUX DHOHPHQWHORU
)&RQVROLGDUHDHOHPHQWHORUPHWDOLFHFXEHWRQ
)ÌPEXQăWă‫܊‬LUHDFRPSRUWăULLHOHPHQWHORUODSLHUGHUHDVWDELOLWă‫܊‬LLJHQHUDOH
)ÌPEXQăWă‫܊‬LUHDFRPSRUWăULLHOHPHQWHORUODSLHUGHUHDVWDELOLWă‫܊‬LLORFDOH
SULQULJLGL]DUHDSHUH‫܊‬LORUVHF‫܊‬LXQLORU
)0HWRGHGHFRQVROLGDUHDDQVDPEOXULORUVWUXFWXUDOH
)&RQVROLGDUHDVWUXFWXULORUDYDULDWHGLQvQFăUFăULVHLVPLFH
)0ăVXULGHLQWHUYHQ‫܊‬LHDVXSUDVWUXFWXULORU
)3URFHGHHGHLQWHUYHQ‫܊‬LHSHQWUXFOăGLULFXVWUXFWXUDGLQ]LGăULH
)2ELHFW‫܈‬LGRPHQLXGHDSOLFDUH
)7LSXOOXFUăULORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH
)/XFUăULGHUHSDUD‫܊‬LH
)5HIDFHUHDPRUWDUXOXLGLQURVWXUL
)5H‫܊‬HVHUHD]LGăULHL
),QMHFWDUHDILVXULORUFUăSăWXULORU
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019


),QMHFWDUHDFXDPHVWHFXULSHED]ăGHFLPHQW
),QMHFWDUHDFXDPHVWHFXULSHED]ăGHUă‫܈‬LQLHSR[LGLFH
),QMHF‫܊‬LLDUPDWH
)$OWHSURFHGHH
)3ORPEDUHDFXEHWRQDFUăSăWXULORUGLQ]LGăULH
)0RQWDUHDVFRDEHORUvQ]RQHOHFXFUăSăWXULIUDFWXULH[WLQVH
)3ODFDUHDORFDOăSHWUDVHXOILVXULLFUăSăWXULLFXWHQFXLDOăDUPDWă
)5HSDUDUHDSDQRXULORUGH]LGăULHGHXPSOXWXUă
)5HSDUDUHDLQWHUYHQ‫܊‬LLORUQHFRQWURODWHDVXSUDSHUH‫܊‬LORUGLQ]LGăULH
)/XFUăULGHFRQVROLGDUH
)&RQVROLGDUHDLQGLYLGXDOăDHOHPHQWHORUVWUXFWXUDOH
)&RQVROLGDUHD]LGăULHLSULQSODFDUHFXPDWHULDOHFXSURSULHWă‫܊‬LVXSHULRDUH
)&RQVROLGDUHDORFDOăDSOLQXULORURUL]RQWDOHGH]LGăULHGHSHVWHJROXUL
)&RQVROLGDUHD]LGăULHLFXFHQWXUL‫܈‬LVWkOSL‫܈‬RULGLQEHWRQDUPDW
)&RQVROLGDUHDSHUH‫܊‬LORUFXSURILOHPHWDOLFHDSDUHQWH
)&RQVROLGDUHDHOHPHQWHORUQHVWUXFWXUDOHPDMRUHGH]LGăULHDOHID‫܊‬DGHORU
) ,QWHUYHQ‫܊‬LL GH FRQVROLGDUH GH DQVDPEOX IăUă PRGLILFDUHD DOFăWXLULL
VWUXFWXUDOHH[LVWHQWH
) 5HDOL]DUHD FRQOXFUăULL VXEDQVDPEOXULORU VWUXFWXUDOH YHUWLFDOH ‫܈‬L
RUL]RQWDOH
)&RQVROLGDUHDIXQGD‫܊‬LLORU
)&RQVROLGDUHDGHDQVDPEOXFXPRGLILFDUHDDOFăWXLULLVWUXFWXUDOHH[LVWHQWH
)5HGXFHUHDH[FHQWULFLWă‫܊‬LLFHQWUXOXLGHULJLGLWDWHID‫܊‬ăGHFHQWUXOGHPDVă
)$VLJXUDUHDFRQWLQXLWă‫܊‬LLWUDVHXOXLIRU‫܊‬HORUYHUWLFDOH‫܈‬LVHLVPLFHSkQăOD
IXQGD‫܊‬LL
)3URFHGHHGHLQWHUYHQ‫܊‬LHSHQWUXFRPSRQHQWHOHQHVWUXFWXUDOHGLQFOăGLUL &16 
)2ELHFW‫܈‬LGRPHQLXGHDSOLFDUH
)&DWHJRULLGHOXFUăULGHLQWHUYHQ‫܊‬LH‫܈‬LFULWHULLSHQWUXDOHJHUHDDFHVWRUD
)(OLPLQDUHvQORFXLUHVDXPRGLILFDUH
)/LPLWDUHDGHSODVăULORUVDXDGHIRUPD‫܊‬LLORU
)/XFUăULGHUHSDUD‫܊‬LL
)3URFHGHHVSHFLILFHGHLQWHUYHQ‫܊‬LHSHQWUXGLIHULWHFDWHJRULLGH&16
)5HDELOLWDUHDVHLVPLFăDFOăGLULORUIRORVLQGVLVWHPHGHGLVLSDUHDHQHUJLHL
),QWURGXFHUH
)&HULQ‫܊‬HJHQHUDOH
)0RGHODUHDHOHPHQWHORUGHGLVLSDUHDHQHUJLHL
)6SHFWUXOGHUăVSXQVHODVWLFSHQWUXGLIHULWHIUDF‫܊‬LXQLGLQDPRUWL]DUHDFULWLFă
)&HULQ‫܊‬HVXSOLPHQWDUH
)5HDELOLWDUHDVHLVPLFăDFOăGLULORUSULQL]RODUHDVHLVPLFăDED]HL
)$VSHFWHJHQHUDOH'RPHQLXGHDSOLFDUH
)&HULQ‫܊‬HIXQGDPHQWDOH
)2SRUWXQLWDWHDLQWURGXFHULLL]RODWRULORUVHLVPLFL
)3UREOHPHVSHFLILFHGHSURLHFWDUH
)0HWRGRORJLDGHSURLHFWDUH‫܈‬LFDOFXODLQWHUYHQ‫܊‬LHLED]DWHSHL]RODUHVHLVPLFă
)$VSHFWHJHQHUDOH
)(WDSHOHSURFHVHORUGHSURLHFWDUH
)6HOHFWDUHDLQL‫܊‬LDOăDL]RODWRULORU
)&RQVWUXLUHDPRGHOXOXLGHFDOFXO
)(YDOXDUHDFHULQ‫܊‬HORUVHLVPLFH
)'LPHQVLRQDUHDSUHOLPLQDUăDL]RODWRULORU
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 13


)&DOFXOXOGHWDOLDWDOVWUXFWXULL
)3URLHFWDUHDGHGHWDOLXDPăVXULORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LH

$QH[D* LQIRUPDWLYă &RPHQWDULL

$QH[D+ LQIRUPDWLYă ([HPSOHGHFDOFXODOXFUăULORUGHLQWHUYHQ‫܊‬LHVWUXFWXUDOă
ODFOăGLULH[LVWHQWHYXOQHUDELOHVHLVPLF
+6WUXFWXULvQFDGUHGHEHWRQDUPDW
+6WUXFWXULFXSHUH‫܊‬LGHEHWRQDUPDW
+6WUXFWXUăGXDOăFXFDGUHFRQWUDYkQWXLWHFHQWULF‫܈‬LFDGUHQHFRQWUDYkQWXLWHFX
VWUXFWXUăPHWDOLFă
+6WUXFWXULGLQ]LGăULH

$QH[D , LQIRUPDWLYă  ÌQGUXPăWRU SHQWUX vQWRFPLUHD UDSRUWXOXL GH H[SHUWL]D
WHKQLFăVHLVPLFăODFOăGLUL

$QH[D- LQIRUPDWLYă ([HPSOHGHUDSRDUWHGHHYDOXDUHVHLVPLFă
-6WUXFWXUăGLQEHWRQ
-6WUXFWXUăPHWDOLFă
-6WUXFWXUăFXSHUH‫܊‬LGLQ]LGăULHVLPSOăQHDUPDWă H[HPSOXO 
-6WUXFWXUăFXSHUH‫܊‬LGLQ]LGăULHVLPSOăQHDUPDWă H[HPSOXO 


14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

1. Generalități

Obiect și domeniu de aplicare


Obiectul Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea
seismică a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2019 (denumit în continuare P 100-3),
este stabilirea unor criterii și proceduri pentru evaluarea seismică a clădirilor existente
și, după caz, fundamentarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea vulnerabilității
seismice a acestora.
Evaluarea seismică a clădirilor existente se face cu scopul determinării
susceptibilității avarierii acestora la acțiuni seismice severe.
Expertizarea tehnică a clădirilor la acțiuni seismice implică evaluarea seismică a
acestora conform prevederilor P 100-3 de către un expert tehnic atestat.
Prevederile P 100-3 se utilizează împreună cu prevederile P 100-1/2013 (denumit
în continuare P 100-1).
Prevederile codului P 100-3 sunt armonizate cu prevederile standardului național
SR EN 1998-3.
P 100-3 se aplică la evaluarea seismică a clădirilor și construcțiilor cu structuri
similare acestora amplasate pe teritoriul României, indiferent de perioada în care au fost
realizate. În P 100-3 toate aceste categorii de construcții sunt denumite clădiri.
Evaluarea seismică a construcțiilor cu funcțiuni speciale (de exemplu, centrale
nucleare, platforme maritime, poduri, baraje, diguri, coșuri de fum, rezervoare, silozuri,
turnuri de răcire și altele asemenea) nu face obiectul codului P 100-3.
Prevederile P 100-3 pot fi aplicate și în cazul clădirilor monument istoric în cazul
în care acestea nu contravin conceptelor, abordărilor și procedurilor cuprinse în
documentele normative specifice.
Evaluarea riscului seismic pentru populații de clădiri, în diferite scopuri (de
exemplu, pentru determinarea riscului în asigurarea clădirilor sau pentru stabilirea
priorităților de intervenție în vederea reducerii riscului seismic), nu constituie obiectul
prezentului cod.
Codul cuprinde prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente care se
utilizează împreună cu prevederile codurilor destinate proiectării clădirilor la alte tipuri
de acțiuni.
Prevederi specifice pentru evaluarea seismică a clădirilor existente cu structura
realizată din beton, oțel sau zidărie și a componentelor nestructurale ale clădirilor sunt
date în anexele B, C, D și E.
Se recomandă evaluarea seismică cu prioritate a tuturor clădirilor realizate înainte
de intrarea în vigoare a normativului P100/78 precum și a celor cu mai mult de 5 niveluri
supraterane realizate pe baza normativului P100/78 sau P100/81.
Expertizarea tehnică a clădirilor în situații în care evaluarea seismică nu este
necesară nu face obiectul acestui cod. Cazuri particulare de expertizare tehnică a
clădirilor pentru cerința fundamentală „rezistență mecanică și stabilitate” pentru care
evaluarea seismică a clădirii nu este necesară sunt date în reglementări tehnice specifice.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 15

Prin prevederile codului se urmărește evaluarea seismică și stabilirea strategiei de


intervenție pentru reducerea vulnerabilității seismice a clădirilor existente astfel încât,
la incidența mișcărilor seismice severe, să se asigure cu un grad acceptabil de încredere:
(a) protecția vieții și integrității fizice a persoanelor;
(b) menținerea, fără întrerupere, a desfășurării de activități și servicii esențiale
pentru viața socială și economică;
(c) limitarea pagubelor materiale. ( )
Eficiența măsurilor de protecție seismică prezintă un anumit grad de incertitudine
din cauza caracterului imprevizibil, aleator, al cutremurelor. Astfel, calitatea
expertizelor tehnice și a documentațiilor tehnice pentru lucrările de intervenție trebuie
evaluată prin măsura în care se respectă prevederile documentelor normative în vigoare
la data elaborării acestora și nu prin prisma apariției, în cazul unei clădiri, a unor efecte
defavorabile, la incidența unei mișcări seismice severe.
Gradul de încredere în evaluarea seismică a clădirilor existente este, în cele mai
multe situații, mai redus decât cel asociat proiectării construcțiilor noi, deoarece
clădirile existente:
(a) sunt realizate conform nivelului de cunoaștere de la momentul construirii
acestora;
(b) pot ascunde erori de proiectare și execuție și nu sunt realizate în sistemele actuale
de management și control al calității lucrărilor de construcție;
(c) au suferit degradări specifice exploatării;
(d) pot să fi suferit acțiunea unor cutremure precedente și a unor acțiuni neseismice
cu efecte necunoscute. ( )
Pentru evaluarea seismică sunt necesare valori diferite ale factorilor de siguranță
pentru materiale și structuri, stabilite în funcție de informațiile disponibile și de gradul
de incertitudine al acestora.
Condițiile stabilite prin prezentul cod au caracter minimal și nu sunt limitative.
Prevederile codului reflectă nivelul de cunoaștere la data elaborării acestuia în ceea
ce privește acțiunea seismică, principiile și regulile de calcul și alcătuire ale
construcțiilor, precum și performanțele și cerințele privind construcțiile și produsele
pentru construcții utilizate.
Codul este supus actualizării periodice, pe măsura evoluției progresului tehnic în
domeniul evaluării și proiectării lucrărilor de intervenție la clădiri la acțiunea seismică.
Pe măsură ce prin cercetări teoretice și experimentale se vor obține informații
suplimentare privind performanțele, ipotezele, modelele, metodele și valorile de calcul
utilizate, acestea vor constitui baza fundamentării unor amendamente tehnice la
prezentul cod cu respectarea, în condițiile legii, a procedurii de actualizare sau revizuire
a reglementărilor tehnice.
Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni
seismice severe prin compararea directă a rezultatelor sintetice ale evaluărilor seismice
realizate pentru clădiri în diferite perioade nu este concludentă din cauza schimbării
periodice a documentelor normative pentru evaluarea seismică a clădirilor existente și a
stării evolutive de degradare a clădirilor.
16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni


seismice severe se face utilizând proceduri specifice, care nu fac obiectul P 100-3.
Concluziile și recomandările unei expertize tehnice devin caduce în cazul
schimbării documentelor normative față de cele aflate în vigoare la data elaborării
expertizei, în cazul schimbării semnificative a stării de degradare a clădirii față de
situația de la momentul expertizării sau atunci când s-au produs modificări ale clădirii
privitoare la: funcțiune, sistem structural sau componente nestructurale. Evoluția stării
de degradare a clădirii, față de situația de la momentul expertizării, se consemnează de
către un expert tehnic.
Prevederile codului se adresează specialiștilor cu activitate în construcții (experți
tehnici, verificatori de proiecte, ingineri proiectanți), beneficiarilor, investitorilor sau
proprietarilor construcțiilor, autorităților locale, precum și autorităților de control în
construcții.
Evaluarea seismică se face de către un inginer evaluator cu competențele și
experiența necesare pentru tipul de clădire evaluată. Procurarea datelor și încercările
sunt efectuate de personal calificat și cu experiență. (0)

Structura codului
Structura codului P 100-3 este următoarea:
1. Generalități
2. Evaluarea seismică
3. Cerințe de performanță
4. Informații pentru evaluarea seismică
5. Evaluarea calitativă
6. Evaluarea cantitativă
7. Evaluarea fundațiilor și terenului de fundare
8. Concluziile evaluării
Anexa A: Hazardul seismic
Anexa B. Structuri din beton
Anexa C: Structuri din oțel
Anexa D: Structuri din zidărie
Anexa E: Componente nestructurale
Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
Anexa G: Comentarii
Anexa H: Exemple de calcul a lucrărilor de intervenție structurală la clădiri
existente, vulnerabile seismic
Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de expertiza tehnică
seismică la clădiri
Anexa J: Exemple de rapoarte de evaluare seismică
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 17

Capitolele 1-8 și anexele A-E au caracter normativ. anexele F-J au caracter


informativ. (0)

Definiții generale
În P 100-3 sunt valabile definițiile date în P 100-1 cu următoarele completări: (0)
Avarie seismică: defecțiune structurală sau nestructurală (semnificativă) a unei
construcții, cauzată de acțiunea cutremurului.
Beneficiar: persoană (fizică sau juridică) sau autoritate publică care comandă expertiza
tehnică și căreia, în temeiul unui contract, i se prestează serviciile de expertizare tehnică
și i se predă raportul de expertiză tehnică.
Clasă de risc seismic: indicator sintetic al susceptibilității de avariere seismică a unei
clădiri existente la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime.
Clădire: construcție supraterană și, după caz, subterană, alcătuită din unul sau mai multe
tronsoane, având încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor,
materialelor etc.
Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei componente structurale a unei clădiri cu
scopul îmbunătățirii comportării structurii la diferite tipuri de acțiuni.
Degradare a construcției: pierderea caracteristicilor inițiale ale unei construcții sau părți
de construcție din cauza unor acțiuni exterioare sau prin folosință îndelungată.
Evaluare seismică: ansamblul investigațiilor care se desfășoară pentru evaluarea
comportării seismice a unei clădiri la acțiunea mișcărilor seismice severe.
Evaluare calitativă: evaluare pe baza unor proprietăți care sunt observate și care nu pot
fi în general măsurate, bazată pe judecată inginerească.
Evaluare cantitativă: evaluare prin metode de calcul inginerești care conduce la rezultate
numerice cu unități de măsură.
Examinare vizuală: procedeu de verificare vizuală, prin măsurători efectuate prin sondaj
a unor elemente adecvat selectate, a corespondenței dintre geometria structurii existente
și planurile de ansamblu.
Expertiză tehnică: cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert tehnic atestat asupra
unei situații sau probleme cu caracter tehnic pentru lămurirea acesteia și, după caz,
pentru identificarea soluției de remediere.
Expertiză tehnică la acțiuni seismice: expertiză tehnică referitoare la evaluarea seismică
a unei clădiri, la necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, la tipul și anvergura
acestora.
Expunere: populația, bunurile materiale, valorile culturale și activitățile economice
expuse la risc, aflate în clădire și în imediata vecinătate a acesteia.
Inspecție în teren: activitățile desfășurate în teren pentru verificarea și completarea
informațiilor privind detaliile clădirii din documentația tehnică de proiectare originală
sau din proiectarea simulată.
Lucrări de intervenție: lucrări de construcție realizate în vederea reducerii
vulnerabilității construcțiilor existente.
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Planurile de ansamblu: piesele desenate, parte a documentației tehnice de proiectare,


care descriu geometria structurii și permit identificarea componentelor structurale și a
dimensiunilor acestora.
Notă: De exemplu, asemenea planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcțiile de
beton armat sau planurile de montaj la construcțiile de oțel.
Planuri de detaliu: piese desenate, parte a documentației tehnice de proiectare, care
descriu detaliile de execuție.
Notă: De exemplu: planuri de armare ale elementelor de beton armat, planuri de execuție ale
elementelor metalice, ale nodurilor etc.
Proiectare simulată: procedeu de reconstituire a unor informații privind detalierea
elementelor structurale și componentelor nestructurale pe baza documentelor normative
și practicii de proiectare sau de execuție din perioada realizării clădirii.
Raport de expertiză tehnică la acțiuni seismice: raport întocmit de către expertul tehnic
atestat în urma expertizării tehnice a unei clădiri la acțiuni seismice.
Reabilitare: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru a se asigura un
nivel al funcțiunii similar sau superior celui anterior reabilitării.
Reabilitare seismică: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru reducerea
vulnerabilității acesteia la acțiuni seismice, în acord cu cerințele fundamentale din acest
cod.
Relevare clădire: activități de identificare a componentelor structurale și a principalelor
componente nestructurale, de măsurare a gabaritelor clădirii, elementelor structurale și
componentelor nestructurale, și de reprezentare grafică a planurilor de ansamblu.
Notă: Se pot obține, după caz, informații privind cantitatea și poziția armăturilor longitudinale
și transversale în elementele de beton, alcătuirea elementelor metalice etc.
Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei componente a unei clădiri în scopul
schimbării funcțiunii sau a gradului de ocupare.
Reparație: refacerea sau înnoirea oricărei componente degradate a unei clădiri cu scopul
de a obține caracteristici similare celor anterioare degradării.
Reparație capitală: refacerea sau înnoirea tuturor componentelor esențiale degradate ale
unei clădiri pentru a se asigura un nivel al funcțiunii similar celui anterior degradării.
Susceptibilitate de avariere seismică: capacitatea unei construcții de a suferi anumite
avarii seismice.
Vulnerabilitate seismică: susceptibilitate la avariere a unei clădiri în urma unei acțiuni
seismice.

Unități de măsură
Se utilizează unitățile de măsură conform prevederilor P 100-1. (0)

Simboluri
Se utilizează simbolurile așa cum sunt definite în P 100-1. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 19

Documente de referință
Documentele normative de referință sunt cele prevăzute în P 100-1 împreună cu
cele din tabelul 1.1.
Tabelul 1.1 Standarde de referință specifice părții a III-a a codului P 100.
1 SR EN 1997-2:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2:
Investigarea și încercarea terenului

2 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru


rezistența la cutremur. Partea 3: Evaluarea și
consolidarea construcțiilor
3 SR EN 1998-3:2005/NA:2010 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistența la cutremur. Partea 3: Evaluarea și
consolidarea construcțiilor. Anexa națională

Întrucât documentele normative sunt supuse actualizării periodice, lista


documentelor de referință va fi consultată împreună cu lista documentelor normative
aflate în vigoare publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
(0)
20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

2. Evaluare seismică

Generalități
Evaluarea seismică a clădirilor constă dintr-un ansamblu de operații pe baza cărora
se stabilește susceptibilitatea avarierii seismice. Susceptibilitate de avariere se stabilește
în funcție de gradul în care sunt satisfăcute cerințele evaluării stabilite conform
P 100-3.
Activitatea desfășurată pentru evaluarea clădirii, rezultatele examinării și studiilor
efectuate în vederea evaluării, concluziile referitoare la siguranța seismică a clădirii,
necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, natura și proporțiile acestor lucrări,
sunt prezentate în raportul de evaluare seismică a construcției, parte a expertizei tehnice.
Conținutul detaliat al raportului de expertiză tehnică este prezentat la 8.2.
Scopul expertizelor tehnice la acțiuni seismice se stabilește în acord cu prevederile
P 100-3 și cu solicitările beneficiarului.
Expertizele tehnice la acțiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea
susceptibilității avarierii la acțiuni seismice severe, a necesității lucrărilor de intervenție
și pentru stabilirea tipului și anvergurii acestora.
Expertizele tehnice pot să nu conțină recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, în următoarele situații:
(a) expertize tehnice comandate de către autoritățile judiciare sau alte autorități
publice, de către proprietari sau investitori necesare în cadrul unor spețe;
(b) expertize tehnice comandate de potențiali investitori pentru stabilirea
oportunității investițiilor;
(c) expertize tehnice comandate de către companii de asigurare pentru stabilirea
primelor de asigurare;
(d) expertize tehnice comandate de către proprietari pentru a stabili măsura în care
este posibilă organizarea și desfășurarea de activități permanente sau temporare
în spațiile publice ale unor clădiri. ( )
Evaluarea seismică se realizează pentru ansamblul clădirii, alcătuit din structură și
elemente nestructurale, sub acțiunea componentelor verticale și orizontale ale acțiunii
seismice.
Evaluarea seismică se finalizează prin încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic
și stabilirea necesității lucrărilor de intervenție și, după caz, descrierea tipului și
anvergurii acestora.
În cazul în care expertiza tehnică conține recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, nivelul minim de asigurare care trebuie îndeplinit în urma
acestor lucrări se stabilește conform prevederilor 3.3.
În cazul realizării lucrărilor de intervenție recomandate, expertiza tehnică se poate
completa, detalia sau definitiva la încheierea lucrărilor de decopertare a elementelor
structurale, situație care poate influența volumul, costurile și durata lucrărilor de
reabilitare seismică.
Evaluarea seismică poate să se refere la clădiri realizate parțial în raport cu
prevederile documentației tehnice de proiectare. În acest caz, evaluarea seismică se face
ca pentru clădiri existente.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 21

Evaluarea seismică a unui tronson dintr-o clădire realizată din două sau mai multe
tronsoane învecinate, izolate între ele prin rosturi seismice care traversează întreaga
structură, se face:
(a) independent de restul tronsoanelor, dacă nu se așteaptă interacțiunea între
tronsoane ca urmare a deplasărilor seismice orizontale;
(b) independent, cu evaluarea efectelor defavorabile ale interacțiunii, dacă este
așteptată interacțiunea între tronsoane și degradarea acestora ca urmare a
deplasărilor orizontale, din cauza dimensiuni mici a rostului seismic. ( )
Clădirile alcătuite din tronsoane separate parțial, prin rosturi care nu traversează
întreaga structură, se evaluează seismic în totalitate.
Prin excepție de la (12), în cazul clădirilor multietajate realizate din două sau mai
multe tronsoane având suprastructura separată și infrastructură comună, evaluarea
seismică a unui tronson se poate face independent, conform (11), la decizia motivată a
expertului.
În cazul clădirilor care, din cauza acțiunii seismice orizontale, pot interacționa cu
clădiri învecinate de care nu sunt separate prin rosturi seismice suficient de mari, la
evaluarea seismică se vor evalua efectele defavorabile ale interacțiunii asupra clădirilor
în cauză.
Evaluarea seismică poate să se refere exclusiv la documentația tehnică de proiectare
a unei clădiri. În această situație, concluziile expertizei se vor referi strict la
documentația analizată și nu la o eventuală clădire realizată pe baza acestei documentații.
(0)

Operațiile care compun procesul de evaluare


Evaluarea seismică a unei clădiri implică următoarele categorii de activități:
(a) colectarea informațiilor pentru evaluarea seismică a clădirii;
(b) stabilirea cerințelor fundamentale ale evaluării, a stărilor limită asociate și a
cerințelor seismice;
(c) stabilirea metodologiei de evaluare în corelare cu informațiile disponibile și
stările limită selectate;
(d) evaluarea propriu-zisă a clădirii;
(e) stabilirea lucrărilor de intervenție, după caz;
(f) întocmirea raportului de evaluare seismică. ( )
Cerințele seismice și stările limită pentru care se face evaluarea susceptibilității de
avariere a clădirii se selectează în acord cu prevederile capitolului 3.
Colectarea informațiilor pentru evaluarea seismică a clădirii se face conform
prevederilor capitolului 4.
Pentru evaluarea seismică se utilizează una sau mai multe dintre metodologiile de
evaluare date în P 100-3.
Criteriile de alegere a metodologiilor de evaluare și descrierea acestora sunt
prevăzute la 2.3.
Operațiile care alcătuiesc procesul de evaluare a clădirii se pot grupa în două
categorii care constituie:
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(a) evaluarea calitativă;


(b) evaluarea cantitativă, prin calcul. ( )
Evaluarea calitativă a clădirilor se face pe baza criteriilor generale prevăzute în
capitolul 5.
Evaluarea cantitativă a clădirilor se face pe baza modelelor și metodelor generale
de calcul prevăzute în capitolul 6.
Evaluarea sistemului de fundare se face conform prevederilor capitolului 7.
La evaluarea calitativă și cantitativă se va ține seama de aspectele specifice de
alcătuire a structurilor din diferite materiale precizate în anexa B pentru structurile de
beton armat, în anexa C pentru structurile din oțel, și în anexa D pentru structurile cu
pereți din zidărie.
Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor se face pe baza prevederilor
date în anexa E.
Raportul de evaluare se întocmește conform prevederilor 8.2. (0)

Metodologii de evaluare
P 100-3 prevede trei metodologii de evaluare a clădirilor, diferite din punct de
vedere al complexității, definite prin baza conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor
de calcul și nivelul de detaliere a operațiunilor de verificare:
(a) Metodologia de nivel 1, de complexitate scăzută;
(b) Metodologia de nivel 2, de complexitate medie;
(c) Metodologia de nivel 3, de complexitate ridicată. ( )
La evaluarea seismică a clădirilor se recomandă utilizarea metodologiei cu cel mai
înalt nivel de complexitate care poate fi aplicată în condițiile limitărilor specificate la
2.3.1, 2.3.2 și 2.3.3.
Pentru evaluarea seismică a unei clădiri, alegerea metodologiilor de evaluare se face
în funcție de: (0)
- cunoștințele tehnice din perioada realizării proiectului și execuției clădirii;
- complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de
dimensiuni (deschideri, înălțime), regularitate etc.;
- datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaștere);
- funcțiunea, importanța și valoarea clădirii;
- condițiile privind hazardul seismic din amplasament, valorile accelerației
seismice pentru proiectare, ag, și condițiile locale de teren;
- tipul sistemului structural;
- cerințele fundamentale stabilite pentru clădire;
- scopul expertizei tehnice;
- alte condiții relevante pentru clădirea evaluată.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 23

2.3.1. Metodologia de nivel 1


Metodologia de nivel 1 este o metodologie simplificată care se poate aplica la
clădirile aparținând claselor de importanță și expunere la cutremur III și IV, cu
regularitate în plan și în elevație, având următoarele caracteristici:
(a) clădiri cu structura în cadre din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane, cu
sau fără pereți de umplutură din zidărie, amplasate în zone seismice cu valori ale
accelerației terenului pentru proiectare ag≤0,15g;
(b) clădiri cu structura cu pereți din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane,
cu sau fără pereți de umplutură din zidărie, amplasate în zone seismice cu valori
ale accelerației terenului pentru proiectare ag≤0,20g;
(c) clădiri cu structura din pereți de zidărie, cu sau fără planșee rigide și rezistente
la acțiuni în planul lor, în condițiile precizate în anexa D;
(d) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu valori ale
accelerației terenului pentru proiectare ag=0,10g.( )
Metodologia de nivel 1 poate fi utilizată și pentru evaluarea altor clădiri decât cele
prevăzute la (1), în scopul obținerii unor informații preliminare, dar rezultatele acestei
evaluări nu pot fi utilizate pentru fundamentarea concluziilor, încadrarea clădirii într-o
clasă de risc seismic sau stabilirea lucrărilor de intervenție.
Prin excepție de la (2), metodologia de nivel 1 poate fi utilizată la evaluarea
seismică de ansamblu a clădirilor concepute numai pentru încărcări gravitaționale, fără
un sistem structural clar pentru preluarea forțelor orizontale seismice, la care necesitatea
lucrărilor de intervenție este evidentă expertului tehnic care stabilește această necesitate
prin concluziile expertizei. În acest caz, la proiectarea lucrărilor de intervenție se vor
utiliza metode de calcul mai complexe, în acord cu prevederile codului.
Metodologia de nivel 1 implică: (0)
(a) evaluarea calitativă a clădirii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire și de
detaliere a construcțiilor și a nivelului de degradare - listele de condiții sunt date
în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă, utilizând metode simplificate de calcul structural și
verificări globale ale structurii (ale efectelor acțiunii seismice), în elementele
esențiale. ( )

2.3.2. Metodologia de nivel 2


Metodologia de evaluare de nivel 2 se poate aplica la clădiri cu orice tip de structură,
aparținând oricărei clase de importanță-expunere la cutremur.
Metodologia de evaluare de nivel 2 se poate aplica la clădiri care îndeplinesc
condițiile de la 2.3.1(1) pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, pentru determinarea
cu precizie mai mare a susceptibilității de avariere la acțiuni seismice.
Rezultatul evaluării prin metodologia de nivel 2 prezintă un grad de încredere
superior celui obținut prin aplicarea metodologiei de nivel 1.
Metodologia de nivel 2 implică: (0)(0)
(a) evaluarea calitativă a clădirii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire și de
detaliere a construcțiilor și a nivelului de degradare - listele de condiții sunt date
în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(b) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural static liniar și factori de


comportare. ( )( )

2.3.3. Metodologia de nivel 3


Metodologia de nivel 3 se aplică pentru evaluarea cu un grad de încredere mai
ridicat a comportării seismice.
Metodologia de nivel 3 nu poate fi aplicată pentru clădiri la care, în urma colectării
datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL1, conform 4.3.
Nivelul de cunoaștere recomandat pentru această metodologie este KL3.
Pentru clădirile cu structura de zidărie, condiții suplimentare de aplicare a
metodologiei de nivel 3 sunt date în anexa D.
Rezultatul evaluării prin metodologia de nivel 3 prezintă un grad de încredere
superior celui obținut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 și 2.
Metodologia de nivel 3 implică: (0)
(a) evaluarea calitativă pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire și de detaliere
a clădirilor și a nivelului de degradare - listele de condiții sunt date în anexele
specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară
a elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor severe. ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 25

3. Cerințe de performanță

Cerințe fundamentale
Evaluarea seismică a clădirilor existente urmărește să stabilească, cu un grad
adecvat de încredere, în ce măsură acestea satisfac cerințele fundamentale utilizate la
proiectarea construcțiilor noi.
Cerințele fundamentale pentru proiectarea clădirilor noi (cerința de siguranță a
vieții și cerința de limitare a degradărilor) și stările limită asociate (Starea Limită Ultimă,
ULS, și Starea Limită de Serviciu, SLS), sunt definite în P 100-1, unde se indică și
intervalele medii de recurență (IMR) ale acțiunilor seismice luate în considerare pentru
cele două stări limită.
Evaluarea poate avea în vedere cerințe superioare celor fundamentale, prin
adoptarea unor valori superioare ale IMR ale cutremurelor pe amplasament, conform
prevederilor din anexa A, în funcție de scopul expertizei.
Beneficiarul expertizei tehnice la acțiuni seismice va fi informat de către expert cu
privire la modul de selectare a cerințelor, prin adoptarea unor valori superioare ale IMR.
Cerințele fundamentale de referință se diferențiază în funcție de clasa de importanță
și de expunere la cutremur a clădirii evaluate conform P 100-1, prin intermediul
valorilor diferențiate ale factorului JI,e.
Exprimarea sintetică a susceptibilității avarierii seismice a unei clădiri existente la
acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător Stării Limită Ultime, se face prin
încadrarea acesteia într-o clasă de risc seismic.
În cazul clădirilor existente este permisă asigurarea cerințelor fundamentale definite
în P 100-1 pentru mișcări seismice de intensitate mai redusă decât cele considerate la
proiectarea clădirilor noi, corespunzătoare unor probabilități mai mari de depășire în 50
de ani decât cutremurul de proiectare.
Notă: Încadrarea unei clădiri din clasa III de importanță și expunere la cutremur în clasa III de
risc seismic arată orientativ că răspunsul așteptat al acesteia la acțiunea cutremurului cu 40%
probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 100 de ani) este similar cu răspunsul unei clădiri
noi, din aceeași clasă de importanță și expunere la cutremur, proiectate pe baza P 100-1 la
acțiunea cutremurului cu 20% probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 225 de ani). (0)

Clase de risc seismic


Se definesc următoarele patru clase de risc seismic:
(a) Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de
prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare
corespunzător Stării Limită Ultime;
(b) Clasa de risc seismic RsII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere
majoră la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime,
care pune în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală sau
parțială este puțin probabilă;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere
moderată la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător Stării Limită
Ultime, care poate pune în pericol siguranța utilizatorilor;
26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(d) Clasa de risc seismic RsIV, din care fac parte clădirile la care răspunsul seismic
așteptat sub efectul cutremurului de proiectare, corespunzător Stării Limită
Ultime, este similar celui așteptat pentru clădirile proiectate pe baza
reglementărilor tehnice în vigoare. ( )
Criteriile pentru încadrarea clădirilor în clase de risc seismic sunt prevăzute la 8.1.
(0)

Necesitatea lucrărilor de intervenție


În funcție de deficiențele constatate în urma evaluării seismice, lucrările de
intervenție se pot efectua, după caz, asupra structurii sau componentelor nestructurale.
Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic
RsI sau RsII, sunt necesare lucrări de intervenție.
Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic
RsIII sau RsIV, necesitatea lucrărilor de intervenție pentru remedierea deficiențelor
constatate se stabilește de către expert, în acord și cu solicitările beneficiarului.
Pentru clădirile încadrate în urma evaluării seismice în clasa de risc seismic RsI sau
RsII, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție se stabilesc astfel încât, după efectuarea
acestora, clădirea să poate fi încadrată cel puțin în clasa de risc seismic RsIII.
În cazul clădirilor aparținând integral domeniului public sau privat al statului sau al
unităților administrativ-teritoriale, la care lucrările de intervenție sunt însoțite de lucrări
de reparații capitale, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție se stabilesc astfel încât,
după efectuarea acestora, clădirea să poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV.
Dacă în urma evaluării seismice a unei clădiri s-a constatat o vulnerabilitate ridicată
a acesteia la acțiunea cutremurului corespunzător stării limită de serviciu, sunt necesare
lucrări de intervenție. Vulnerabilitatea ridicată se judecă în raport cu cerințele
fundamentale de referință date la 3.1.
În cazul în care expertiza tehnică se realizează pentru fundamentarea unor lucrări
de extindere, prin creșterea suprafeței desfășurate a clădirii cu mai mult de 10%, sunt
necesare lucrări de intervenție al căror tip și anvergură se stabilesc astfel încât, după
efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV. În cazul
în care expertiza tehnică are ca obiect schimbarea, parțială sau totală, a funcțiunii clădirii,
cu creșterea expunerii, sunt necesare lucrări de intervenție al căror tip și anvergură se
stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de
risc seismic RsIII sau RsIV, la decizia expertului.
În cazul clădirilor cu mai mult de două niveluri, realizate înainte de 1963, care
prezintă avarii seismice sau vicii evidente de conformare structurală în raport cu
cerințele pentru clădiri noi, care nu au fost supuse unor lucrări de intervenție pentru
creșterea siguranței la acțiuni seismice, amplasate în zone seismice cu ag≥0,2g, sunt
necesare lucrări de intervenție.
Prin excepție de la prevederile (4), în cazul în care nu este posibilă realizarea cu
celeritate a lucrărilor de intervenție pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI,
se pot recomanda și lucrări de intervenție parțiale având ca scop prevenirea colapsului
clădirii la cutremurul de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime, la decizia
expertului. Tipul și anvergura lucrărilor de intervenție parțiale se stabilesc astfel încât,
după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic RsII.
Aceste recomandări vor fi cuprinse în raportul de expertiză, suplimentar față de cele
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 27

prevăzute de (4). În cazurile prevăzute la (5) și (7) nu se pot recomanda lucrări de


intervenție parțiale.
Lucrările de intervenție parțiale, stabilite conform (9), reduc semnificativ riscul de
prăbușire completă la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime, dar nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea cerințelor fundamentale prevăzute
de P 100-3 și nu pot înlătura complet posibilitatea de prăbușire la acțiunea cutremurului
de proiectare, asociat Stării Limită Ultime.
Beneficiarul trebuie să asigure completarea lucrărilor de intervenție parțiale imediat
ce resursele necesare și situația din teren permit realizarea lucrărilor de intervenție
stabilite conform (4).
Prin lucrările de intervenție efectuate nu se poate reduce, în nicio situație, nivelul
de asigurare seismică a clădirii existente.
La decizia proprietarului clădirii, la proiectarea lucrărilor de intervenție se pot avea
în vedere cerințe superioare celor definite la (4).
Prin lucrările de intervenție se poate urmări creșterea oricărui indicator dintre cei
trei definiți la 8.1(2).
Expertul tehnic poate recomanda motivat desființarea unei construcții dacă aceasta
necesită lucrări majore de intervenție pentru punerea în siguranță, care depășesc
valoarea de înlocuire a clădirii existente. (0)

Proiectarea lucrărilor de intervenție


La proiectarea lucrărilor de intervenție se utilizează P 100-1 împreună cu
prevederile suplimentare privind reprezentarea acțiunii seismice date în P 100-3.
La proiectarea lucrărilor de intervenție, intervalele medii de recurență a accelerației
terenului pentru proiectare, ag, asociate acțiunilor seismice corespunzătoare celor două
stări limită definite în P 100-1, se aleg conform prevederilor anexei A.
La proiectarea lucrărilor de intervenție se va utiliza reprezentarea acțiunii seismice
dată în P 100-1, cu scalarea spectrului de răspuns elastic al accelerațiilor absolute ale
mișcării terenului în amplasament conform prevederilor anexei A.
Proiectul lucrărilor de intervenție se realizează pe baza soluției de principiu dată în
expertiza tehnică.
Nu se pot proiecta și realiza lucrări de intervenție pe baza expertizelor tehnice care
nu conțin recomandări privind tipul și anvergura lucrărilor de intervenție.
Prin proiect, soluțiile de principiu ale lucrărilor de intervenție recomandate prin
expertiza tehnică se dimensionează prin calcul și se detaliază pentru execuție.
Dacă în cadrul procesului de proiectare se constată că, prin aplicarea soluției de
principiu dată în expertiza tehnică, nu se poate asigura îndeplinirea cerințelor
fundamentale ale proiectării seismice, stabilite conform P 100-3 și P 100-1, sau se
descoperă vicii ale clădirii care nu au fost evidențiate în expertiza tehnică, proiectantul
semnalează situația expertului care, după caz, poate decide motivat păstrarea,
completarea sau modificarea raportului de expertiză.
În cazul lucrărilor de intervenție parțială stabilite conform 3.3 (9) proiectul se
realizează pe baza soluției de principiu dată în expertiza tehnică.(0)
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

4. Informații pentru evaluarea seismică

În vederea evaluării susceptibilității de avariere seismică a clădirilor existente,


informațiile necesare se obțin din surse cum sunt: documentația tehnică de proiectare și
de execuție a clădirii care se evaluează (inclusiv documentele referitoare la eventualele
intervenții pe durata exploatării), reglementările tehnice în vigoare la data realizării
construcției, investigații pe teren, măsurători și teste in-situ și în laborator, documentații
tehnice ale unor clădiri similare etc.
În vederea alegerii celor mai potrivite date se vor compara informațiile din diferite
surse disponibile. (0)

Informații inițiale
Informațiile disponibile pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) identificarea sistemului structural, inclusiv al fundațiilor clădirii;
(b) identificarea condițiilor de teren;
(c) stabilirea dimensiunilor generale, a alcătuirii secțiunilor elementelor structurale
și a proprietăților fizico-mecanice ale materialelor de construcție;
(d) identificarea defectelor de calitate a materialelor și/sau deficiențelor de alcătuire
a elementelor, inclusiv ale fundațiilor, dacă există;
(e) stabilirea procedurii de reprezentare și evaluare a acțiunii seismice de proiectare
și a criteriilor de proiectare seismică utilizate la proiectarea inițială;
(f) stabilirea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare, a modului de
utilizare ulterioară planificat al acesteia și precizarea clasei de importanță și de
expunere la cutremur, conform P 100-1;
(g) stabilirea acțiunilor asupra construcției, ținând cont de funcțiunea ulterioară a
acesteia;
(h) identificarea naturii și a amplorii degradărilor structurale și a eventualelor lucrări
de reparații sau consolidare, executate anterior.
Notă: Se au în vedere degradările produse de acțiunea cutremurelor și cele produse de alte acțiuni,
cum sunt încărcările gravitaționale, tasările diferențiate, atacul chimic datorat condițiilor de
mediu, tehnologice etc. După caz, se va identifica și comportarea seismică a clădirilor de același
tip sau similare. ( )
Pentru evaluarea componentelor nestructurale, informațiile trebuie să permită
identificarea și localizarea componentelor care:
(a) în caz de prăbușire totală sau parțială pot afecta siguranța vieții oamenilor din
clădire sau din afara acesteia;
(b) prin interacțiuni necontrolate cu elementele structurii pot conduce la avarierea
acestora;
(c) prin ieșirea din lucru pot cauza întreruperea utilizării clădirii conform funcțiunii
acesteia;
(d) pot da naștere la efecte secundare periculoase (incendii, explozii etc);
(e) pot cauza pierderi materiale importante. ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 29

În funcție de cantitatea și calitatea informațiilor obținute se adoptă valori diferite


ale factorilor de încredere (CF), conform 4.4.
Informațiile culese trebuie să fie suficiente pentru evaluarea calitativă și cantitativă.
(0)

Definirea nivelurilor de inspecție și de încercări


În funcție de numărul de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri
de inspecție: inspecție limitată, inspecție extinsă și inspecție cuprinzătoare.
Pentru identificarea proprietăților fizico-mecanice ale materialelor de construcție se
utilizează încercări nedistructive și distructive. În funcție de numărul de probe prelevate
și încercate se definesc trei niveluri de programe de încercări (denumite în continuare
niveluri de încercări): încercări limitate în teren, încercări extinse în teren și încercări
cuprinzătoare în teren.
Clasificarea nivelurilor de inspecție și de încercări se face în funcție de proporția
elementelor structurale care sunt inspectate pentru identificarea alcătuirii de detaliu și,
respectiv, de numărul încercărilor pe materiale.
Nivelul de inspecție și nivelul de încercări se selectează de către expert în funcție
de informațiile disponibile și de nivelul de cunoaștere care poate fi atins.
Nivelul de inspecție se definește în funcție de procentul de elemente verificate
pentru detalii, pentru fiecare tip de element structural, p:
(a) Inspecție limitată: p=10% - 19%;
(b) Inspecție extinsă: p=20% - 39%;
(c) Inspecție cuprinzătoare: p=40% - 100%.( )
Nivelul de încercări se definește în funcție de numărul de probe de materiale
încercate la fiecare 500 m2 de suprafață desfășurată de planșeu pentru identificarea
proprietăților fizico-mecanice ale materialelor de construcție, pentru fiecare tip de
element structural:
(a) Încercări limitate: n=1;
(b) Încercări extinse: n=2;
(c) Încercări cuprinzătoare: n≥3.( )
Limitele indicate la (5) și (6) pot fi extinse în funcție de rezultatele inspecției și
încercărilor, la decizia expertului tehnic.
Încercările pentru identificarea proprietăților fizico-mecanice ale materialelor de
construcție se vor efectua utilizând procedeele specifice fiecărui tip de material, în
conformitate cu reglementările tehnice specifice în vigoare. În cazul clădirilor cu
structura de zidărie realizate înainte de 1963, expertul tehnic poate decide efectuarea
altor tipuri de încercări mai relevante și potrivite cu alcătuirea efectivă a pereților.
Suplimentar față de încercările specificate la (6), expertul tehnic poate decide
efectuarea altor tipuri de încercări, care nu sunt prevăzute de reglementările tehnice
specifice în vigoare.
Activitățile de măsurare a gabaritelor clădirii, a dimensiunilor elementelor
structurale și componentelor nestructurale, pentru evaluarea seismică a clădirii, sunt
30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

efectuate de către ingineri constructori, fără să fie necesare autorizări sau acreditări
suplimentare, sub îndrumarea expertului tehnic.
Expertul tehnic va identifica zonele elementelor cu materiale degradate din diferite
cauze și va stabili, în funcție de amploarea acestor degradări, măsura în care acestea
afectează rezistența și măsura în care încercările pe materiale sunt semnificative pentru
caracterizarea rezistenței elementelor în ansamblul lor. Expertul poate decide, după caz,
repararea locală a zonelor degradate.
Prelevarea de probe și încercările distructive in situ se realizează astfel încât să nu
se pună în pericol stabilitatea structurii și să nu se reducă semnificativ capacitatea sa de
rezistență și deformare la acțiuni seismice. Expertul decide, după caz, repararea locală
a elementelor deteriorate prin încercări distructive sau prin prelevarea de probe. (0)

Niveluri de cunoaștere

4.3.1. Generalități
Se definesc următoarele niveluri de cunoaștere:
- KL1: Cunoaștere limitată;
- KL2: Cunoaștere normală;
- KL3: Cunoaștere completă.
Factorii considerați în stabilirea nivelului de cunoaștere sunt:
(a) geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii, dimensiunile
elementelor structurale, precum și ale elementelor nestructurale care afectează
răspunsul structural (de exemplu, panouri de umplutură din zidărie) sau
siguranța vieții (de exemplu, elemente majore din zidărie-calcane, frontoane);
(b) alcătuirea elementelor structurale și nestructurale, incluzând cantitatea și
detalierea armăturii în elementele de beton armat, detalierea și îmbinările
elementelor de oțel, legăturile planșeelor cu structura de rezistență verticală,
natura elementelor utilizate și modul de umplere a rosturilor cu mortar la zidării,
tipul și materialele componentelor nestructurale, prinderile acestora etc.;
(c) materialele utilizate în structură și în componentele nestructurale, respectiv
proprietățile mecanice ale materialelor beton, oțel, zidărie, lemn, după caz. ( )
Notă: Informații suplimentare specifice structurilor din diferite materiale și componentelor
nestructurale sunt date în anexele B, C, D și E ale prezentului cod.
Alegerea nivelului de cunoaștere se face conform prevederilor de la 4.3.2, 4.3.3 și
4.3.4.
Nivelul de cunoaștere corespunde nivelului minim realizat pentru alcătuirea de
detaliu și materiale.
Expertul poate completa cercetarea inițială a construcției după decopertarea
structurii, odată cu întreruperea exploatării clădirii și începerea lucrărilor de intervenție.
Pe baza noilor informații obținute se pot revizui concluziile expertizei și soluția de
intervenție. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 31

Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaștere


cunoașterii
Nivelul

Proprietățile mecanice ale


Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu
materialelor

KL1 (1) din proiectul de (a) din documentația (a) din documentația tehnică
ansamblu original și tehnică de proiectare de proiectare originală
verificarea vizuală originală
sau
prin sondaj în teren
sau
(b) valori stabilite pe baza
sau
(b) pe baza proiectării standardelor valabile sau
(2) dintr-un releveu simulate în acord cu practicilor de construire din
complet al clădirii practica la data realizării perioada realizării clădirii și
clădirii și pe baza unei din încercări limitate în teren
inspecții limitate în teren
KL2 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală și
originală și dintr-o rapoartele originale privind
inspecție limitată în teren calitatea lucrărilor de
construire
sau
sau
(b) dintr-o inspecție
extinsă în teren (b) din specificațiile de
proiectare originale și din
încercări limitate în teren
sau
(c) din încercări extinse în
teren
KL3 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală, din
originală, din rapoartele rapoartele originale privind
originale privind calitatea lucrărilor de
calitatea lucrărilor de construire și din încercări
construire și dintr-o limitate în teren
inspecție limitată în teren
sau
sau
(b) din încercări
(b) dintr-o inspecție cuprinzătoare în teren
cuprinzătoare în teren

4.3.2. KL1 - Cunoaștere limitată


Geometria clădirii, configurația de ansamblu și dimensiunile elementelor
structurale se determină din proiectul de ansamblu original și verificarea vizuală prin
sondaj în teren. Se identifică vizual eventualele modificări realizate ulterior construirii
clădirii și se verifică prin sondaj dimensiunile de ansamblu și dimensiunile elementelor.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau
clădirea a suferit modificări față de proiectul de ansamblu original, geometria clădirii se
determină dintr-un releveu complet al clădirii.
32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentația tehnică de


proiectare originală.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau
aceasta este incompletă, alcătuirea de detaliu a elementelor se determină prin proiectare
simulată în acord cu practica de la data realizării clădirii și pe baza unei inspecții limitate
în teren. Se realizează sondaje în elemente considerate critice pentru a stabili măsura în
care ipotezele adoptate corespund realității.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală,
proprietățile mecanice ale materialelor se determină pe baza standardelor valabile sau a
practicilor de construire din perioada realizării clădirii și din încercări limitate în teren
asupra elementelor considerate critice.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări limitate în teren, la
decizia expertului tehnic. (0)

4.3.3. KL2 - Cunoaștere normală


Se aplică 4.3.2 (1).
Se aplică 4.3.2 (2).
Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală și dintr-o inspecție limitată în teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare, alcătuirea de
detaliu se determină dintr-o inspecție extinsă în teren.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală și din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire.
În cazul în care nu se dispune de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de
construire, proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația
tehnică de proiectare originală și din încercări limitate în teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală,
proprietățile mecanice ale materialelor se determină din încercări extinse în teren.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări limitate în teren, la
decizia expertului tehnic. (0)

4.3.4. KL3 - Cunoaștere completă


Se aplică 4.3.2 (1).
Se aplică 4.3.2 (2).
Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală, din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire și
dintr-o inspecție limitată în teren.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 33

În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau


de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire, alcătuirea de detaliu se
determină dintr-o inspecție cuprinzătoare în teren.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală, din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire și
din încercări limitate în teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică originală sau de rapoartele
originale privind calitatea lucrărilor de construire, proprietățile mecanice ale
materialelor se determină din încercări cuprinzătoare în teren.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări extinse în teren, la
decizia expertului tehnic.
Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL3 va fi realizată prin calcul liniar sau
neliniar, static sau dinamic. (0)

Factori de încredere
Valorile de proiectare ale caracteristicilor materialelor din structura existentă se
stabilesc în funcție de valorile factorilor de încredere, CF.
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcție de nivelul de cunoaștere realizat,
astfel:
(a) Nivel de cunoaștere realizat, KL1: CF=1,35;
(b) Nivel de cunoaștere realizat, KL2: CF=1,20;
(c) Nivel de cunoaștere realizat, KL3: CF=1,00. ( )
Expertul tehnic poate decide motivat creșterea valorilor CF în situațiile în care
condițiile concrete de cercetare în teren nu permit investigațiile și încercările prevăzute
la 4.2.
Factorul de încredere este unic pentru o clădire, caracterizând nivelul de cunoaștere
de ansamblu.
Prin excepție de la (4), în cazul în care prin metoda de calcul aleasă sistemul de
fundații se evaluează separat de suprastructură, se pot utiliza factori de încredere diferiți
pentru sistemul fundațiilor și suprastructură, la decizia expertului.(0)
34 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

5. Evaluare calitativă

Obiectul evaluării calitative


Evaluarea calitativă se referă la:
(a) conformarea generală a structurii și detalierea elementelor structurale și
nestructurale;
(b) degradările structurale și nestructurale. ( )
Tipul și anvergura deficiențelor de alcătuire și nivelul de degradare a clădirii
reprezintă criterii esențiale în evaluarea seismică și în decizia de intervenție.
Principalele componente ale evaluării calitative privesc categoriile de condiții
prevăzute la 5.2 și 5.3.
Evaluarea calitativă cuprinzătoare a unora dintre condițiile de alcătuire implică și
determinări prin calcul ale unor caracteristici de rezistență și de rigiditate ale
elementelor structurale. Evaluarea calitativă a răspunsului seismic va putea fi finalizată
după efectuarea calculului structural. (0)

Alcătuirea clădirii
Listele condițiilor de verificare pentru structuri din beton, structuri din oțel și
structuri din zidărie sunt detaliate în anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din
diferite materiale. (0)

5.2.1. Condiții privind alcătuirea de ansamblu


Se identifică abaterile de la condițiile de compactitate, simetrie și regularitate, care
pot afecta negativ răspunsul seismic. Se identifică neregularitățile distribuțiilor
rigidității la deplasare laterală, capacității de rezistență la acțiuni orizontale, maselor și
neregularitățile geometrice.(0)

Traseul încărcărilor
Se verifică existența unui sistem structural continuu și suficient de rezistent care să
asigure un traseu neîntrerupt, cât mai scurt, al forțelor seismice din orice punct al
structurii până la terenul de fundare, pentru direcțiile principale orizontale ortogonale
ale clădirii.
Se identifică eventualele discontinuități în traseul încărcărilor și se vor evalua
efectele structurale ale acestora.
În cazul componentelor nestructurale se stabilește modul de transmitere a greutății
acestora și a forțelor seismice asociate către elementele structurale și se va evalua
capacitatea elementelor structurale și a legăturilor cu acestea. (0)

Redundanța
Se stabilește în ce măsură atingerea capacității de rezistență sau deformare într-un
element structural sau într-un număr limitat de elemente expune structura colapsului
local sau general.
Se stabilește în ce măsură este posibilă mobilizarea unui mecanism de plastificare
la acțiuni seismice severe care să permită exploatarea rezervelor de rezistență ale
structurii și o disipare avantajoasă a energiei seismice. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 35

Criterii pentru regularitatea pe verticală


Criteriile de referință privind regularitatea pe verticală sunt date în P100-1.
La evaluarea seismică se identifică nivelurile slabe din punct de vedere al rigidității
sau rezistenței, discontinuitățile geometrice semnificative ale clădirii, neregularitățile în
distribuția maselor și discontinuitățile în configurația sistemului structural.
Se verifică posibilitatea formării mecanismelor de cedare de tip etaj slab și, după
caz, se adoptă metodologia de evaluare cea mai potrivită. (0)

Criterii pentru regularitatea în plan


Criteriile de referință privind regularitatea pe orizontală sunt date în P100-1.
Se identifică clădirile la care dispunerea neechilibrată a elementelor, a
subsistemelor structurale sau a maselor produce efecte nefavorabile de torsiune de
ansamblu semnificative și, după caz, se adoptă metodologia de evaluare cea mai
potrivită.(0)

5.2.2. Condiții pentru interacțiunile clădirii

Distanța față de construcțiile învecinate


Se verifică dacă distanțele față de clădirile învecinate respectă condițiile date în
P 100-1.
Se stabilesc efectele posibile ale coliziunii cu clădirile învecinate. (0)

Supante
Prevederile din această secțiune se referă la planșeele cu suprafață limitată, dispuse
la interior, între nivelurile curente ale clădirii.
Se stabilește dacă supanta este asigurată la forțe laterale prin prevederea unei
structuri proprii de rezistență la forțe laterale sau prin ancorarea de structura principală,
care trebuie să fie capabilă să preia forțele aduse de planșeul intermediar. (0)

Componente nestructurale
Examinarea efectuată în cadrul evaluării calitative trebuie să stabilească relațiile
dintre structură și componentele nestructurale precum și tipul și calitatea legăturilor
între acestea.
În cazul structurilor în cadre din beton armat sau din oțel se verifică, în principal,
următoarele aspecte:
(a) măsura în care distribuția pereților de umplutură considerați fără rol structural,
dar care prin realizarea efectivă acționează ca elemente structurale, afectează
regularitatea pe verticală a clădirii (de exemplu, prin crearea unor niveluri slabe)
și pe orizontală (prin crearea unei excentricități semnificative între centrul
maselor și centrul de rigiditate);
(b) interacțiunile necontrolate ale structurii cu pereții de umplutură sau cu alte
elemente de construcție.
Aspectele specifice care definesc calitativ comportarea seismică a elementelor de
construcție nestructurale, echipamentelor și instalațiilor din clădiri sunt prezentate în
anexa E. (0)
36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

5.2.3. Acțiunea de diafragmă a planșeelor


Se stabilește măsura în care planșeele își îndeplinesc rolul structural de diafragmă
orizontală asigurând angajarea solidară, coordonată, a elementelor sau subsistemelor
verticale în preluarea forțelor seismice orizontale.
Comportarea planșeelor este optimă în condițiile în care acestea sunt realizate ca
diafragme rigide și rezistente pentru forțe aplicate în planul lor.
În cazul structurilor cu pereți, planșeul trebuie să asigure rezemarea laterală a
pereților.
În cazul planșeelor de oțel se verifică rolul structural de diafragmă orizontală în
acord cu alcătuirea de detaliu a acestora.
Se stabilesc efectele pe care discontinuitățile create de golurile mari din planșee le
produc asupra comportării clădirii.
Notă: Astfel de goluri sunt, de exemplu, golurile de scară sau cele pentru luminatoare.
Pentru clădirile care au planșee fără rigiditate semnificativă în plan, evaluarea
calitativă și cantitativă la acțiunea seismică se face utilizând criterii și procedee specifice
(a se vedea anexa D în cazul clădirilor cu pereți structurali din zidărie). (0)

5.2.4. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale


Se verifică regulile de alcătuire corectă a structurilor și a elementelor structurale
considerate individual și a legăturilor dintre acestea, astfel încât răspunsul seismic
așteptat al clădirii să fie unul favorabil.
Condițiile de verificare, a căror complexitate depinde de tipul metodologiei de
evaluare utilizată, se referă la alcătuirea corectă a elementelor sau ierarhizarea corectă a
rezistențelor.
Condițiile de rezistență pot fi apreciate doar aproximativ prin mijloacele evaluării
calitative, evaluarea riguroasă a acestora fiind realizată prin calcul.
Se va stabili dacă există o ierarhizare adecvată a rezistenței elementelor structurale,
în măsură să asigure dezvoltarea unor mecanisme favorabile de disipare a energiei
seismice și dacă zonele critice sunt înzestrate cu suficientă capacitate de deformare în
domeniul postelastic.
Se vor identifica deficiențele de alcătuire care pot favoriza ruperea prematură de tip
fragil a unor elemente sau fenomene de instabilitate. (0)

5.2.5. Condiții privind infrastructura și terenul de fundare


Se stabilește măsura în care, prin alcătuirea sa generală, sistemul fundațiilor are
suficientă rigiditate și rezistență pentru a îndeplini rolul structural în mod optim.
Se identifică natura terenului de fundare și eventualele tasări diferențiate sau
deformații remanente, produse de acțiunea cutremurelor sau de alte cauze, precum și
efectele acestora, manifestate sau potențiale, asupra elementelor structurii, inclusiv a
fundațiilor.
La examinarea sistemului fundațiilor (infrastructurii) se vor verifica și condițiile de
alcătuire prevăzute în NP 112.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 37

Se identifică eventualele efecte ale prezenței apei subterane deasupra cotei de


fundare asupra comportării și durabilității fundațiilor și elementelor structurale
adiacente.
Prevederi privind evaluarea sistemului de fundații sunt date în capitolul 7.(0)

Degradarea clădirii
Se stabilește dacă integritatea materialelor din care este realizată structura a fost
afectată pe durata de exploatare a clădirii și, dacă este cazul, măsura degradărilor. La
inspectarea clădirii trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse sub finisaje.
Se stabilesc cauzele degradărilor:
(c) cutremure anterioare;
(d) tasare diferențiată a terenului de fundare;
(e) deformații impuse: acțiunea variațiilor de temperatură, contracția și curgerea
lentă a betonului;
(f) agenți de mediu sau agenți tehnologici, în special apa pură sau încărcată cu
substanțe agresive de diferite naturi;
(g) execuție defectuoasă;
(h) incendii sau explozii;
(i) alte cauze generate de exploatarea clădirii. ( )
Starea elementelor și materialelor se înregistrează în releveul de degradări detaliat
pentru a se stabili efectele asupra siguranței de ansamblu a clădirii. Releveul de
degradări se realizează sub formă de reprezentări grafice, schițe sau fotografii.
În cazul elementelor din beton armat se urmăresc:
(a) calitatea slabă a betonului și/sau degradarea lui fizică sau chimică;
(b) defectele de execuție;
(c) existența și gradul de coroziune a armăturilor din oțel;
(d) starea aderenței între beton și armături;
(e) deformațiile remanente semnificative și fisurile din elementele structurale cu
diverse configurații și direcții. ( )
Notă: Se urmăresc, în special, fisurile deschise peste 0,5 mm. În cazul pereților structurali se vor
examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor și grinzilor vor fi
urmărite situațiile cu cedare potențială cu caracter neductil și efectele interacțiunii cu pereții de
compartimentare și de închidere.
În cazul elementelor din oțel se urmăresc:
(a) rugina, coroziunea sau alte degradări ale oțelului (de exemplu fisuri de oboseală);
(b) deformațiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din pierderea
stabilității (flambaj, voalare);
(c) starea elementelor de îmbinare: suduri, șuruburi, nituri. ( )
În cazul elementelor din lemn se urmăresc:
(a) degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acțiunii unor microorganisme;
38 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(b) despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;


(c) starea de fixare a cuielor și a altor elemente de prindere. ( )
Lista condițiilor de verificare pentru structuri din beton, din oțel sau din zidărie sunt
detaliate în anexele codului (B, C și D), în funcție de tipul structurii și natura
materialului structural.
În cazul clădirilor din zidărie, informații specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt date în anexa D.
În cazul elementelor nestructurale, informații specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt date în anexa E. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 39

6. Evaluare cantitativă

Generalități
Acest capitol se referă la evaluarea cantitativă a structurilor clădirilor existente.
Evaluarea componentelor nestructurale se face conform prevederilor anexei E.
Prin evaluarea cantitativă se verifică prin calcul dacă clădirile existente satisfac
cerințele fundamentale descrise la 3.1.
Pentru evaluarea cantitativă se vor utiliza metodele generale de calcul indicate în
P 100-1 împreună cu prevederile suplimentare date în P 100-3, specifice procesului de
evaluare.
Reprezentarea acțiunii seismice pentru evaluarea structurilor și componentelor
nestructurale se face conform prevederilor P 100-1 și anexei A la P 100-3.
Valorile factorilor de comportare, q, se aleg conform P 100-3, după caz, în funcție
de metodologia de evaluare utilizată. Valorile maxim admise ale factorilor de
comportare, q, sunt date în anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite
materiale.
În cazul clădirilor care nu respectă condițiile de regularitate prevăzute la 5.2.1.3 și
5.2.1.4 se utilizează metodologia de nivel 3 sau, în cazul utilizării metodologiei de nivel
2, se reduc valorile factorilor de comportare, q, față de valorile maxim admise prevăzute
de P100-3. Prevederi privind reducerea factorilor de comportare sunt date în P100-1.
Modul de verificare a elementelor structurale este diferit pentru elementele cu
comportare ductilă sau neductilă.
Verificarea elementelor ductile se face în termeni de deformații sau în termeni de
rezistență, în funcție de tipul metodei de calcul.
Verificarea elementelor neductile se face în termeni de rezistență.
Valorile medii ale proprietăților mecanice ale materialelor din clădire se obțin din
documentația tehnică de proiectare originală, rapoartele originale privind calitatea
lucrărilor de construire, din încercări in-situ și din alte surse, conform prevederilor 4.2.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare ductilă a elementelor,
valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor
medii ale rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare neductilă a elementelor,
valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor
medii ale rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4
și la factorii parțiali de siguranță ai materialelor.
Notă: Valorile atribuite factorilor parțiali de siguranță pentru beton, oțel, zidărie sau alte
materiale sunt stabilite prin codurile de proiectare specifice structurilor realizate din aceste
materiale.
Evaluarea cantitativă a structurilor de zidărie se realizează conform prevederilor din
anexa D.
Pentru materialele utilizate la realizarea lucrărilor de intervenție, nou adăugate, se
folosesc valorile de proiectare ale proprietăților acestora definite conform P 100-1. (0)
40 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

6.1.1. Starea Limită Ultimă


Cerințele fundamentale ale verificării la Starea Limită Ultimă se stabilesc conform
prevederilor capitolului 3.
Acțiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită Ultimă se stabilește
în acord cu prevederile capitolului 3 și anexei A.
Valorile așteptate ale eforturilor sau deformațiilor elementelor structurale se
determină prin calcul structural, conform P 100-1, în acord cu prevederile specifice
pentru fiecare metodologie de calcul din P 100-3.
Capacitatea de rezistență a elementelor structurale se determină conform
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor realizate din diferite
materiale.
Valoarea limită a deplasărilor relative de nivel pentru verificări la Starea Limită
Ultimă se alege conform prevederilor P 100-1.
Capacitatea de deformare a elementelor structurale se determină conform
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor realizate din diferite
materiale. (0)

6.1.2. Starea Limită de Serviciu


Cerințele fundamentale ale verificării la Starea Limită de Serviciu se stabilesc
conform prevederilor capitolului 3.
Acțiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită de Serviciu se
stabilește în acord cu prevederile capitolului 3 și anexei A.
În cazul utilizării metodologiei de nivel 1 nu se fac verificări la Starea Limită de
Serviciu. În cazul metodologiei de nivel 3, valorile așteptate ale eforturilor și
deformațiilor se determină prin calcul structural distinct de cel efectuat pentru Starea
Limită Ultimă, utilizând valorile de proiectare ale acțiunii seismice stabilite conform (2).
Verificările la Starea Limită de Serviciu se fac în termeni de deplasare, prin
verificări ale deplasărilor relative de nivel conform prevederilor P 100-1 pentru această
stare limită.
Verificările elementelor structurale la Starea Limită de Serviciu se pot face
suplimentar și în termeni de rezistență pentru a se observa dacă structura răspunde
neliniar la acțiunea cutremurului de serviciu.
În cazul utilizării metodelor de calcul neliniar, verificările elementelor structurale
la Starea Limită de Serviciu se pot face și în termeni de rotiri, în acord cu cerințele
fundamentale pentru această stare limită.
La proiectarea lucrărilor de intervenție parțiale stabilite conform 3.3 (9) nu este
necesară verificarea la Starea Limită de Serviciu. (0)

Acțiunea seismică și combinațiile de încărcări


Reprezentarea acțiunii seismice pentru evaluarea prin calcul a clădirilor existente
se face conform prevederilor P 100-1.
Pentru calculul structural la cele două stări limită se folosește spectrul de răspuns
elastic al accelerațiilor absolute sau, după caz, spectrul de proiectare prevăzute de
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 41

P 100-1, scalate corespunzător în funcție de intervalele medii de recurență selectate.


Modalitatea și factorii de scalare sunt prevăzuți în anexa A.
Acțiunea seismică de proiectare se combină cu alte acțiuni permanente și variabile,
conform CR 0. (0)

Modelarea comportării structurale


Se aplică prevederile P 100-1 privind modelarea comportării structurale.
Modelarea comportării structurale se realizează pe baza informațiilor obținute în
conformitate cu prevederile capitolului 4.
Modelul de calcul permite determinarea efectelor acțiunilor în toate elementele
structurii pentru toate combinațiile relevante de încărcări. (0)

Metode de calcul
Se aplică prevederile P 100-1 privind metodele de calcul structural.
Efectele acțiunii seismice pot fi evaluate prin următoarele metode:
(a) Metoda forțelor laterale statice echivalente;
(b) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
(c) Calculul static neliniar;
(d) Calculul dinamic neliniar. ( )
În cazul utilizării metodei forțelor laterale statice echivalente sau a metodei de
calcul modal cu spectre de răspuns, spectrul de proiectare se determină utilizând un
factor de comportare q ales în conformitate 6.1 (5) și (6).
Combinarea efectelor componentelor acțiunii seismice se face pe baza prevederilor
din P 100-1. (0)

Verificări ale elementelor structurale


Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiției ca cerința
seismică să fie mai mică, la limită egală cu capacitatea elementului.
Verificarea se face în termeni de rezistență sau deformații, în funcție de tipul
metodei de calcul și modul de cedare a elementului.
Modul de verificare se indică la 6.6, 6.7 și 6.8, pentru fiecare din metodologiile
prevăzute în cod. (0)

Metodologia de nivel 1 – evaluare prin calcul


Evaluarea efectelor acțiunii seismice de proiectare (eforturi și deformații) se face
considerând structura încărcată cu forțe laterale statice echivalente (conform P 100-1),
utilizând procedee simplificate de calcul pentru determinarea perioadelor proprii de
vibrație, determinarea eforturilor, distribuția forțelor între elementele verticale ale
structurii etc.
Se fac verificări numai la Starea Limită Ultimă.
Forța tăietoare de bază, corespunzătoare modului propriu fundamental de vibrație,
pentru fiecare direcție orizontală principală considerată în calculul clădirii, se determină
conform prevederilor privind metoda forțelor laterale statice echivalente din P 100-1.
42 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Valorile maxime ale factorilor de comportare, q, sunt date în anexele B, C și D,


corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Perioada fundamentală de vibrație a clădirii în direcția considerată, T1, necesară
pentru stabilirea valorii spectrale, Sd, se poate calcula cu expresia:
3
T1 kT ˜ H 4 (6.1)

în care:
H înălțimea clădirii măsurată deasupra cotei teoretice de încastrare (în metri);
kT coeficient care are valorile:
- 0,070 pentru structuri tip cadre din beton armat;
- 0,045 pentru structuri tip pereți din beton armat și pereți din zidărie;
- 0,110 pentru structuri tip cadre necontravântuite din oțel;
- 0,075 pentru structuri tip cadre contravântuite excentric din oțel;
- 0,050 pentru structuri tip cadre contravântuite centric din oțel.
În cazul clădirilor cu structura tip cadre din beton armat cu până la 10 niveluri
supraterane, pentru evaluarea aproximativă a perioadei fundamentale se poate utiliza,
alternativ, relația:
T1 = 0,1n (6.2)
în care n este numărul de niveluri deasupra cotei teoretice de încastrare.
Valorile medii ale eforturilor unitare normale în elementele verticale ale structurii,
produse de încărcările gravitaționale, se determină pe baza ariilor aferente de planșeu
utilizând valorile factorizate ale acțiunilor gravitaționale din combinația seismică de
proiectare, stabilite conform CR 0.
Pentru elementele verticale amplasate pe perimetrul clădiri se determină și
componenta forței axiale cauzată de forța seismică orizontală. Valoarea acesteia se
determină pe baza valorilor estimate ale forțelor tăietoare de la extremitățile grinzilor
adiacente elementului vertical considerat.
Valorile medii ale eforturilor unitare tangențiale, νm, în elementele verticale ale
structurii, stâlpi sau pereți, la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare,
se determină cu relația aproximativă:
Fb
vm (6.3)
Ac
în care Ac este suma ariilor inimilor pereților al căror plan median este paralel cu direcția
în care se face calculul și suma ariilor secțiunilor transversale ale stâlpilor cadrelor
orientate în direcția în care se face calculul. În cazul stâlpilor din oțel se consideră numai
aria pereților secțiunii al căror plan median este aliniat cu direcția pentru care se face
calculul.
Valorile eforturilor normale unitare din stâlpi și ale eforturilor unitare tangențiale
medii din elementele structurale verticale ale clădirii se compară cu valorile admisibile
prevăzute pentru structurile din diferite materiale, conform anexelor B, C sau D.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 43

Estimarea nivelului de siguranță al elementelor orizontale se face în special prin


procedeele evaluării calitative.
Notă: Dacă, în vederea obținerii unor informații mai complete, se dorește și o evaluare prin calcul
a grinzilor, se determină aproximativ capacitatea de rezistență a acestora și se compară cu
valorile eforturilor din încărcările verticale stabilite pe scheme statice simplificate. Comparația
între aceste valori și valorile eforturilor capabile evidențiază dacă aceste elemente au rezerve și
pentru preluarea unor acțiuni laterale.
Dacă prin aplicarea metodologiei de nivel 1 rezultă necesare lucrări de intervenție,
se va utiliza o metodologie de nivel superior pentru validarea acestei concluzii. Dacă
sunt necesare, măsurile de intervenție nu se fundamentează numai pe rezultatele
evaluării prin metodologia de nivel 1. Fac excepție clădirile indicate la 2.3.1 (3). (0)

Metodologia de nivel 2 – evaluare prin calcul


Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
La Starea Limită Ultimă se verifică capacitatea de rezistență a elementelor și
deplasările laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările laterale de nivel.
Pentru calculul structural se utilizează una dintre metodele de calcul static liniar
prevăzute de P 100-1 pentru proiectare:
(a) metoda forțelor seismice statice echivalente;
(b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. ( )
În calculul structural se consideră spectrele de răspuns elastic al accelerațiilor
absolute, cu ordonatele reduse printr-un factor de comportare, q, care caracterizează
structura în ansamblu.
Valorile maxime ale factorului de comportare, q, sunt prevăzute în anexele B, C și
D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Factorii de comportare utilizați în calcul pot fi mai mari cu până la 20% față de
valorile maxime stabilite conform (6), în cazul clădirilor realizate înainte de 1977 pentru
care inginerul evaluator dispune de date suficiente și credibile privind detaliile de
alcătuire și redundanța clădirii și acestea permit considerarea unor valori superioare
celor maxime indicate.
Distribuția pe verticală a forțelor seismice orizontale, în cazul utilizării metodei
forțelor statice echivalente, efectele torsiunii de ansamblu și efectele fisurării asupra
elementelor cu rigiditate degradabilă prin fisurare se cuantifică conform prevederilor
P 100-1.
Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Ultimă se face în acord cu
prevederile P 100-1. Factorul de amplificare a deplasărilor, c, se stabilește în acord cu
prevederile anexelor B și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Serviciu se face în acord cu
prevederile P 100-1. Factorul de reducere care ține seama de intervalul de recurență mai
redus al acțiunii seismice, v, se stabilește conform prevederilor anexelor B și C,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Verificarea rezistenței elementelor se realizează cu relația:
44 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Ed d Rd (6.4)
unde:
Ed valoarea de proiectare a efortului secțional în combinația seismică de
proiectare;
Rd valoarea de proiectare a capacității de rezistență.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se determină pe baza
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se calculează utilizând valorile
de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1 (11) și (12).
Prin excepție de la (6), (7), (9), (10), (12) și (13), în cazul clădirilor realizate până
la intrarea în vigoare a acestui cod, dacă structura îndeplinește toate prevederile de
conformare generală și de alcătuire de detaliu date în P 100-1 și materialele utilizate la
realizarea structurii sunt în acord cu prevederile din P 100-1, în aplicarea metodologiei
de nivel 2 se pot considera următoarele prevederi: (0)
(a) se consideră valorile maxime ale factorului de comportare, în funcție de
materialul structural și tipul structurii, conform P 100-1;
(b) se consideră valorile de proiectare ale rezistențelor stabilite conform P 100-1
reduse cu factorul de încredere determinat conform 4.4;
(c) se determină valorile de proiectare ale capacităților de rezistență și valorile
admisibile ale deplasărilor relative de nivel în acord cu prevederile P 100-1. ( )

Metodologia de nivel 3 – evaluare prin calcul


Calculul structural se realizează pe baza prevederilor P 100-1, cu considerarea
prevederilor suplimentare date în acest capitol, utilizând una dintre următoarele metode
de calcul neliniar:
(a) metoda de calcul static neliniar;
(b) metoda de calcul dinamic neliniar. ( )
Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care contribuția
modurilor superioare de vibrație la comportarea în regim dinamic este mai puțin
importantă. În cazul structurilor la care se așteaptă amplificări dinamice majore ale
deplasărilor la anumite niveluri se recomandă utilizarea metodei de calcul dinamic
neliniar.
Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
La Starea Limită Ultimă se verifică:
(a) deplasările relative de nivel ale structurii;
(b) capacitatea de rezistență a elementelor cu cedare neductilă;
(c) capacitatea de deformare a elementelor cu cedare ductilă. ( )
Pentru verificările la Starea Limită Ultimă, deplasările relative de nivel ale
structurii, eforturile și deformațiile elementelor structurale corespund cerinței de
deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate acestei stări limită.
La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările relative de nivel.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 45

La Starea Limită de Serviciu se pot verifica și deformațiile elementelor structurale,


în acord cu cerințele fundamentale pentru această stare limită, la decizia expertului.
Pentru verificările la Starea Limită de Serviciu, deplasările relative ale structurii
corespund cerinței de deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate acestei stări
limită.
Pentru determinarea cerinței de deplasare ale sistemului SDOF echivalent la Starea
Limită de Serviciu și Starea Limită Ultimă se utilizează spectre de răspuns neliniar,
exprimate în deplasări. La calculul spectrelor de răspuns neliniar se utilizează modele
histeretice de comportare adecvate materialului structural.
Notă: Întrucât structurile existente pot prezenta deficit de rezistență în raport cu cerințele
seismice pentru structuri noi, mobilizarea unui mecanism de plastificare la cutremurul asociat
Stării Limită de Serviciu are probabilitate înaltă.
În calculul static neliniar este recomandată încărcarea structurii până la obținerea
unei deplasări la vârf egale cu 150% din valoarea cerinței de deplasare corespunzătoare
Stării Limită Ultime pentru a identifica eventualele mecanisme de rupere și deficiențe
structurale.
Valorile rotirilor plastice capabile se determină conform prevederilor din anexele B
și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se determină pe baza
prevederilor anexelor B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență , Rd, pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1
(11) și (12). (0)
46 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare

Generalități
Acest capitol cuprinde prevederi privind evaluarea seismică a sistemului de fundații
al clădirii și a terenului de fundare.
Evaluarea calitativă și cantitativă a fundațiilor trebuie să evidențieze măsura în care
este îndeplinit rolul lor în ansamblul structural și situațiile în care fundațiile și, după caz,
infrastructura clădirii constituie veriga slabă în traseul încărcărilor aplicate structurii
către terenul de fundare.
Pentru evaluarea seismică a fundațiilor și terenului de fundare se vor realiza
investigații geotehnice ale terenului din amplasament, prin mijloacelele cercetării
geotehnice.
Prin excepție de la prevederile (3), la clădirile din clasele de importanță și expunere
la cutremur III și IV, prin decizia expertului tehnic, se pot utiliza date din documentația
tehnică inițială a construcției, dacă aceasta conține date relevante și suficiente referitoare
la teren, sau investigații geotehnice întocmite pentru terenuri din vecinătatea
amplasamentului dacă distanțele până la poziția acestora nu depășesc distanțele maxime
recomandate prin NP 074.
Prin investigațiile geotehnice se va stabili măsura în care terenul de fundare este
sensibil la acțiuni seismice și poate reprezenta factorul decisiv al unei degradări parțiale
sau totale a clădirii (teren lichefiabil, teren în pantă, orizonturi necoezive afânate etc.).
Pentru recomandarea unor lucrări de intervenție asupra fundațiilor sau terenului de
fundare este necesară efectuarea de investigații geotehnice în amplasament.
Pentru proiectarea lucrărilor de intervenție este necesară realizarea de investigații
geotehnice ale terenului în amplasament.
La evaluarea seismică a sistemului de fundare se verifică îndeplinirea cerințelor
specifice prevăzute de reglementările tehnice pentru proiectarea fundațiilor, în
concordanță cu prevederile P100-3.
Indicatorii de îndeplinire a cerințelor seismice definiți la capitolul 8 vor ține seama
de ponderea diferitelor categorii de deficiențe și a efectului acestora asupra calității
răspunsului seismic al ansamblului. (0)

Investigații geotehnice
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur III și IV, necesitatea
și metodele de investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor
terenului sunt stabilite de către expertul tehnic.
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, metodele de
investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor terenului sunt stabilite
de către expertul tehnic împreună cu un specialist în geotehnică.
Prin excepție de la (2), la decizia expertului tehnic, în cazul în care pentru terenul
din amplasamentul clădirii se dispune de un studiu geotehnic elaborat ulterior intrării în
vigoare a NP 074/2013, acesta poate fi utilizat la evaluarea seismică a clădirii.
Investigarea terenului de fundare se efectuează cu metode corespunzătoare cercetării
geotehnice, cu respectarea prevederilor normativului NP 074 și a standardului SR EN
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 47

1997-2. Amploarea investigării se stabilește ținând seama de categoria geotehnică a


lucrării.
Comportarea la acțiuni seismice a terenului de fundare (lichefiabilitate, stabilitate,
deformații excesive, reduceri ale rezistenței la forfecare etc.) va fi evaluată conform
cerințelor SR EN 1998-5.
La construcții fundate pe piloți, în vederea stabilirii integrității piloților se pot
efectua încercări nedistructive, de tipul testelor dinamice. În vederea stabilirii capacității
portante și a comportării sub solicitări se pot executa încărcări statice de probă cu
respectarea prevederilor normativului NP 045.
În afara lucrărilor de foraje sau de sondaje deschise, cu prelevare de probe în
vederea încercărilor de laborator geotehnic, se pot utiliza una sau mai multe încercări
pe teren, precum:
(a) încercarea de încărcare cu placa;
(b) încercarea de penetrare standard;
(c) încercarea de penetrare cu con sau cu piezocon;
(d) încercarea de penetrare dinamică;
(e) încercarea cu dilatometrul plat. ( )
În vederea determinării parametrilor dinamici ai terenului și a vitezei de propagare
a undelor seismice de forfecare, vs, se pot utiliza încercări de teren seismice de tip:
(a) downhole;
(b) crosshole;
(c) penetrare cu conul seismic;
(d) dilatometru seismic plat. ( )
Atunci când se urmărește determinarea condițiilor geotehnice la adâncime se vor
utiliza încercările de penetrare, după caz. (0)

Calculul infrastructurii și modelul de calcul


Calculul eforturilor și deformațiilor în elementele infrastructurii și calculul tasărilor
terenului se face utilizând un model de calcul adecvat și o modelare realistă a
proprietăților de deformare (rigiditate) ale terenului.
În vederea stabilirii modelului de calcul se respectă prevederile documentelor
normative P 100-1, NP 112 sau NP 123, după caz, și ale standardului SR EN 1997-1.
Tipul modelului de calcul este stabilit de către expertul tehnic.
În calculul la acțiunea seismică trebuie considerate valori ale rigidității terenului
adecvate pentru condițiile acțiunii de scurtă durată și vitezei mari de încărcare generată
de cutremur.
Pentru clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II parametrii
caracteristici de interacțiune teren – structură sunt stabiliți de către un specialist în
geotehnică.
Se recomandă utilizarea în calcule a mai multor valori ale caracteristicilor de
deformație ale terenului dintr-un domeniu posibil și probabil de variație, dată fiind
48 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

sensibilitatea calculului de interacțiune teren-structură în raport cu caracteristicile de


rigiditate ale modelului.
În calculul seismic al structurii și infrastructurii, în funcție de tipul acestora și de
importanța clădirii, pot fi abordate următoarele modele:
(a) în cazul clădirilor fără subsol, modelul de calcul se fixează la nivelul marginii
superioare a fundațiilor – calculul fundațiilor se face prin izolarea lor și aplicarea
forțelor de legătură cu suprastructura;
(b) în cazul radierelor, modelul recomandat al fundației este de tip placă rezemată
pe resoarte caracterizate de proprietățile idealizate de deformare a terenului;
(c) în cazul clădirilor cu subsoluri se pot alege mai multe tipuri de modele, cu
niveluri de complexitate diferite, ținându-se cont sau nu de interacțiunea cu
terenul de sub fundație și, eventual, cu terenul din jurul infrastructurii – în cazul
adoptării unor modele simplificate rezultatele vor fi interpretate ținând seama de
limitele modelului. ( )
Verificarea infrastructurii trebuie făcută atât în termenii ce privesc cedarea terenului
de fundare cât și în termenii cedării elementelor infrastructurii, în urma dezvoltării
mecanismului de cedare al suprastructurii.
Capacitatea structurală a sistemului de fundare trebuie verificată. Se vor verifica cu
precădere următoarele aspecte: (0)
(a) rigiditatea și rezistența fundațiilor izolate de mici dimensiuni necesare pentru
preluarea forțelor seismice;
(b) stabilitatea fundațiilor de suprafață sub acțiunea forțelor laterale;
(c) capacitatea de rezistență la compresiune sau tracțiune a piloților pentru preluarea
forțelor axiale generate de acțiunea seismică;
(d) capacitatea portantă laterală a piloților pentru preluarea forțelor orizontale
generate de acțiunea seismică;
(e) capacitatea structurală a radierului pentru solidarizarea piloților. ( )

Măsuri de intervenție
În urma evaluării seismice a clădirii pot fi stabilite, după caz, măsuri de intervenție
asupra sistemului fundațiilor în ansamblu. Acestea pot fi aplicate fundațiilor propriu-
zise, terenului de fundare sau ambelor.
Intervențiile asupra sistemului fundațiilor pot avea ca scop: mărirea capacității
structurale a fundației sau/și mărirea capacității portante din punct de vedere geotehnic
a fundației.
Pentru construcțiile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, la
stabilirea măsurilor de intervenție asupra sistemului fundațiilor este necesară
colaborarea cu un specialist în geotehnică. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 49

8. Concluziile evaluării

Stabilirea clasei de risc seismic


Evaluarea susceptibilității de avariere la cutremur și încadrarea în clasele de risc
seismic se face pe baza a trei categorii de condiții care fac obiectul investigațiilor și
analizelor efectuate în cadrul evaluării:
(a) condiții privind alcătuirea clădirii, referitoare la îndeplinirea regulilor de
conformare structurală, de alcătuire a elementelor structurale și a regulilor
constructive pentru structuri seismice;
(b) condiții privind degradările structurale produse în trecut de acțiunea seismică și
de alte cauze;
(c) condiții privind capacitatea seismică a structurii și componentelor nestructurale,
exprimată, după caz, în termeni de rezistență sau deplasare. ( )
Măsura în care cele trei categorii de condiții sunt îndeplinite este cuantificată prin
intermediul a trei indicatori:
(a) gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1;
(b) gradul de afectare structurală, R2;
(c) gradul de asigurare seismică, R3, care se determină pentru Starea Limită Ultimă.
()

Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc seismic conform
8.1.1, 8.1.2 și 8.1.3.
Expertul tehnic decide încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc seismic pe
baza valorilor celor trei indicatori, claselor de risc seismic asociate și a unei analize
complexe și cuprinzătoare a ansamblului condițiilor de diferite naturi.
Expertul tehnic analizează relevanța fiecărui indicator pentru evaluarea seismică a
clădirii.
Clasa de risc seismic a clădirii este clasa minimă asociată celor trei indicatori R1,
R2 și R3.
Prin excepție de la (6), atunci când expertul tehnic stabilește că unul dintre
indicatorii R2 sau R3 are relevanță redusă în cazul clădirii evaluate, clasa de risc seismic
a clădirii este clasa minimă asociată celorlalți doi indicatori.
Expertul tehnic identifică elementele vitale pentru siguranța structurală la seism
care prezintă deficiențe majore și capacitate insuficientă față de cerințele
corespunzătoare stărilor limită selectate.
Expertul tehnic identifică mecanismul de cedare probabil al structurii ca bază pentru
evaluarea răspunsului seismic așteptat al clădirii și pentru alegerea potrivită a soluției
de intervenție.
Relevanța gradului de afectare structurală, R2, se stabilește în funcție de vârsta
clădirii, intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu
cerințele seismice corespunzătoare Stării Limită Ultimă și factorii naturali și antropici
care au putut cauza degradări ale clădiri în trecut.
Gradul de asigurare seismică, R3, este mai relevant în cazul clădirilor proiectate pe
baza unor reglementări tehnice pentru proiectare la cutremur, al căror răspuns la acțiuni
50 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

seismice poate fi descris prin modelele curente de calcul cu un grad de încredere mai
mare.
În cazul clădirilor vechi, realizate înainte de 1963, identificarea aproximativă a
mecanismului de cedare, cu grad de încredere acceptabil, nu este întotdeauna posibilă.
În acest caz, evaluarea corectă a susceptibilității de avariere seismică a clădirii trebuie
să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare și pe o judecată inginerească a tuturor condițiilor
de alcătuire și a corelației dintre acestea, operații care necesită competență înaltă și
experiență deosebită. (0)

8.1.1. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică


Valoarea gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, se stabilește
pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiții de alcătuire, din anexa
corespunzătoare tipului de material structural, în funcție de metodologia de evaluare
utilizată.
R1 poate lua valori între 1 și 100. Valoarea de R1=100 corespunde unei clădiri care
îndeplinește integral toate condițiile de alcătuire.
Clasa de risc asociată indicatorului R1 se stabilește astfel: (0)
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R1<30;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 30≤R1<60;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 60≤R1<90;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90≤R1≤100. ( )

8.1.2. Gradul de afectare structurală


Valoarea gradului de afectare structurală, R2, se stabilește pe baza punctajului
atribuit fiecărei categorii de condiții privind evaluarea stării de degradare a elementelor
structurale dat în lista specifică din anexa corespunzătoare materialului structural utilizat.
R2 poate lua valori între 1 și 100. Valoarea de R2=100 corespunde unei clădiri
neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
Clasa de risc asociată indicatorului R2 se stabilește astfel: (0)
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R2<50;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 50≤R2<70;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 70≤R2<90;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90≤R2≤100. ( )

8.1.3. Gradul de asigurare seismică


Gradul de asigurare seismică, R3, caracterizează capacitatea de rezistență și de
ductilitate a structurii, în ansamblu, capacitatea de rezistență și stabilitatea
componentelor nestructurale, în raport cu cerințele seismice.
Valoarea gradului de asigurare seismică, R3, se stabilește în funcție de gradul de
asigurare determinat pentru structură și, după caz, de gradul minim de asigurare stabilit
pentru componentele nestructurale.
Modul de calcul pentru gradul de asigurare seismică pentru structură depinde de
metodologia de evaluare cantitativă utilizată.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 51

Gradul de asigurare seismică pentru structură, R3, este minimul dintre valorile
determinate distinct pentru fiecare direcție orizontală principală ortogonală considerată
în evaluarea clădirii.
Clasa de risc asociată indicatorului R3 (exprimat în %) se stabilește astfel: (0)(0)
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R3<35%;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 35%≤R3<65%;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 65%≤R3<90%;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90%≤R3. ( )

Metodologia de nivel 1
Pentru elementele verticale ale structurilor de tip cadru sau cu pereți structurali,
gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se stabilește în termeni de rezistență,
la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare, astfel:
Q adm
R3 (8.1)
Qm
unde
vm efortul unitar tangențial mediu calculat conform 6.6 (9);
vadm valoarea de referință admisibilă a efortului unitar tangențial în elementele
verticale stabilită conform prevederilor anexelor B, C și D pentru
elemente din beton armat, oțel și, respectiv, zidărie.
Pentru structurile din oțel contravântuite, gradul de asigurare seismică R3 pentru
structură se stabilește în termeni de rezistență, la nivelul situat imediat deasupra cotei
teoretice de încastrare, astfel: (0)

R3
¦F adm
(8.2)
Fb
unde
Σ Fadm suma valorilor de proiectare ale proiecțiilor pe orizontală ale forțelor
axiale capabile din diagonalele contravântuirilor verticale de la nivelul
considerat;
Fb forța tăietoare de bază calculată conform 6.6 (3).

Metodologia de nivel 2
Se determină valorile individuale ale indicatorului R3j, pentru fiecare element
structural j, astfel:
Rdj
R3 j (8.3)
Edj
unde
Edj valoarea de proiectare a efortului în elementul j, din combinația seismică
de proiectare relevantă, determinată conform prevederilor 6.7;
52 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Rdj valoarea de proiectare a capacității de rezistență a elementului j.


Se stabilește mecanismul structural probabil de disipare a energiei seismice prin
identificarea elementelor structurale cu cedare neductilă, cu precădere a elementelor
verticale aflate în această situație, și prin compararea valorilor de proiectare ale
capacităților de rezistență ale elementelor verticale cu cele ale elementelor orizontale.
Notă: Aceste informații constituie elemente esențiale în estimarea siguranței seismice a structurii
și pentru încadrarea construcției într-o anumită clasă de risc seismic.
Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la nivelul situat
deasupra cotei teoretice de încastrare. Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură
se determină și la celelalte niveluri, dacă acestea prezintă deficit de rigiditate sau
rezistență comparativ cu nivelul situat deasupra cotei teoretice de încastrare. În acest
caz, gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură este egal cu valoarea minimă a
valorilor determinate pentru fiecare nivel în parte.
Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la fiecare nivel
considerat astfel:

R3
¦V Rdi
(8.4)
¦V Edi

unde
VEdi valoarea de proiectare a forței tăietoare în elementul structural vertical i,
rezultată din calculul structural în combinația de încărcare seismică
relevantă;
VRdi valoarea de proiectare a forței tăietoare asociate capacității de rezistență
a elementului structural vertical i de la nivelul considerat sau, după caz,
proiecția pe orizontală a valorii de proiectare a forței axiale capabile, în
diagonalele contravântuirilor verticale.
Pentru elementele care se plastifică din încovoiere conform mecanismului de cedare,
cu sau fără forță axială, valoarea VRdi se consideră egală cu valoarea forței tăietoare din
element asociată plastificării din încovoiere.
Pentru elementele care cedează din forță tăietoare, valoarea VRdi se consideră egală
cu valoarea de proiectare a forței tăietoare capabile.
Valoarea VRdi se limitează superior la forța tăietoare maximă care se poate mobiliza
în elementul structural i în situația pierderii echilibrului static, cedării altor elemente
structurale sau a terenului de fundare.
Prin excepție de la prevederile (3), în cazul clădirilor la care cedarea neductilă a
unuia sau mai multor elemente structurale poate conduce la colapsul local sau general
al clădirii, gradul de asigurare seismică, R3, al structurii va fi egal cu indicatorul R3j
minim al acestor elemente:
R3 min( R3 j ) (8.5)
unde R3j se calculează conform (1).
În cazul structurilor cu capacitate redusă de redistribuție a eforturilor între
elementele structurale, în calculul gradului de asigurare seismică, R3, conform (4) se
ține seama de posibilitatea redusă de redistribuire a eforturilor. În acest caz, valorile VRdj
în elementele cu surplus de rezistență vor fi limitate în funcție de posibilitățile reale ca
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 53

aceste elemente să se încarce suplimentar prin redistribuirea eforturilor de la elementele


cu deficit de rezistență și rigiditate, care pot ceda prematur.
În cazul verificării stabilității de ansamblu a structurii, în ecuația (8.3), Rdj este
valoarea de proiectare a efectului acțiunilor cu efect favorabil asupra stabilității și Edj este
valoarea de proiectare a efectului acțiunilor cu efect defavorabil asupra stabilității. (0)

Metodologia de nivel 3
Gradul de asigurare seismică, R3, se determină în termeni de deplasare, cu expresia:
(0)

du
R3 (8.6)
ds
ds cerința de deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate Stării
Limită Ultime;
du deplasarea laterală ultimă a clădirii, valoarea maximă a deplasării
absolute care corespunde îndeplinirii cerințelor fundamentale ale
evaluării seismice la Starea Limită Ultimă, date în cap. 3.1.
Notă: De regulă, du corespunde depășirii capacității de rezistență sau de deformare a oricărui
element din ansamblul teren-structură. La evaluarea du se va lua în considerare și răspunsul
componentelor nestructurale a căror cedare poate pune în pericol siguranța utilizatorilor.

Conținutul raportului de expertiză tehnică


Raportul de expertiză tehnică conține o sinteză a procesului de evaluare, furnizând
informațiile care fundamentează decizia de încadrare a construcției în clasa de risc
seismic.
Se descriu scopul expertizei tehnice, cerințele seismice și stările limită selectate
pentru evaluarea seismică.
Se enumerează documentele tehnice normative utilizate la efectuarea evaluării
seismice.
Se descriu activitățile desfășurate pentru întocmirea expertizei tehnice cum sunt:
vizite la clădirea expertizată, discuții cu proprietarii sau utilizatorii clădirii, natura
investigațiilor efectuate.
Se include lista informațiilor colectate de către expert care au stat la baza evaluării
seismice (de exemplu: proiectul inițial al clădirii, releveul clădirii, rapoartele precedente
de expertiză tehnică, rapoartele de încercări pentru determinarea proprietăților mecanice
ale materialelor de construcție, studiile geotehnice, rapoartele privind măsurarea
vibrațiilor in-situ, mărturiile proprietarilor sau utilizatorilor clădirii).
Se caracterizează amplasamentul prin informații generale care să descrie condițiile
seismice ale amplasamentului, alte surse potențiale de hazard natural, terenul de fundare,
adâncimea de fundare, nivelul hidrostatic al apei subterane etc.
Se descrie clădirea prin informații referitoare la sistemul structural și la ansamblul
elementelor nestructurale. Se vor face aprecieri globale, calitative, privind capacitatea
sistemului structural de a rezista la acțiuni seismice. Se vor include date istorice
referitoare la perioada construirii și nivelul reglementărilor de proiectare aplicate, dacă
sunt relevante pentru clădirea expertizată. Se vor descrie lucrările de intervenție
efectuate până la data expertizei, după caz.
54 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Se prezintă nivelul de cunoaștere selectat și metodologia de evaluare.


Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică, R1.
Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de afectare structurală, R2.
Se prezintă evaluarea cantitativă a gradului de asigurare seismică, R3.
Se prezintă sinteza evaluării, încadrarea clădirii în clasa de risc seismic, și
concluziile evaluării. Se prezintă relevanța fiecărui indicator (R1, R2 sau R3) în evaluarea
seismică a structurii, se motivează alegerea clasei de risc pentru clădire în raport cu
clasele de risc asociate indicatorilor R1, R2 și R3 și cu alte condiții specifice clădirii
evaluate.
Se formulează, după caz, propuneri de intervenție. Expertul tehnic descrie soluția
de intervenție de principiu și precizează, după caz, elementele structurale sau
componentele nestructurale asupra cărora trebuie intervenit. Se includ note de calcul
privind calibrarea de principiu a soluției de intervenție. Complexitatea metodei de calcul
utilizată este stabilită de către expert.
Conținutul cadru al raportului de expertiză tehnică pentru evaluarea seismică a
clădirilor existente este:
1. Date privind expertiza tehnică
1.1. Pagină de titluri și semnături
1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
1.3. Raport sintetic
2. Raport de evaluare
2.1. Scopul expertizei
2.2. Reglementări tehnice
2.3. Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei
2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice
2.5. Caracterizarea amplasamentului
2.6. Descrierea clădirii
2.7. Nivelul de cunoaștere
2.8. Metodologia de evaluare
2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1
2.10. Gradul de afectare structurală, R2
2.11. Gradul de asigurare structurală seismică, R3
2.12. Verificări la Starea Limită de Serviciu
2.13. Sinteza evaluării
2.14. Propuneri de intervenție
3. Concluzii
Anexe
Raportul de expertiză tehnică poate fi completat și cu alte informații, după caz.
Anexele includ informații care au stat la baza expertizei tehnice, cum sunt: releveul
clădirii, breviarul fotografic, notele de calcul, rapoartele de încercări sau măsurători,
studiul geotehnic, releveul degradărilor structurale sau nestructurale etc.
Raportul sintetic se întocmește conform modelului: (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 55

Evaluare seismică Raport sintetic


Denumirea lucrării:
Scopul expertizei:

Data expertizei:
Expert tehnic: Legitimație:
Adresa:
Categoria de importanță (HG 766/1997):
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P 100-1):
Anul construirii:
Funcțiunea clădirii:
Înălțimea supraterană totală (m): Număr de niveluri:
Suprafața construită (mp): Suprafața desfășurată (mp):
Sistemul structural:

Componente
nestructurale:
Acțiunea seismică (probabilitate de depășire în 50 de ani) SLS: ULS:
Verificarea la Starea Limită Ultimă:
Metodologia de evaluare folosită (P 100-3): 1† 2† 3†
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 :
Gradul de afectare structurală, R2 :
Gradul de asigurare structurală seismică, R3:
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția, Rs: I † II † III † IV †
Descrierea clasei de risc
seismic:
Verificarea la Starea
Limită de Serviciu:

Concluzii:

Necesitatea lucrărilor de intervenție: Da Nu

Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție, Rs: I † II † III † IV †


56 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Anexa A. Hazardul seismic

(1) Prevederile acestei anexe se aplică la evaluarea seismică și proiectarea lucrărilor


de intervenție a clădirilor, indiferent de tipul materialelor structurale.
(2) La proiectarea lucrărilor de intervenție având ca scop încadrarea în clasa de risc
seismic RsIII se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 100 de ani, pentru verificări la Starea Limită Ultimă,
și de 30 de ani, pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(3) La proiectarea lucrărilor de intervenție având ca scop încadrarea în clasa de risc
seismic RsIV se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 225 de ani, pentru verificări la Starea Limită Ultimă,
și de 40 de ani, pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(4) La proiectarea lucrărilor de intervenție parțiale, având ca scop încadrarea în clasa
de risc RsII, se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 40 de ani, pentru verificarea la Starea Limită Ultimă.
(5) În cazul proiectării lucrărilor de intervenție pentru cerințe superioare celor
fundamentale se pot utiliza valori ale accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 475 de ani, pentru verificări la Starea Limită Ultimă,
și de 100 de ani pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(6) Valorile de vârf ale accelerației seismice orizontale corespunzătoare intervalelor
medii de recurență prevăzute la (2), (3) (4) și (5) se determină pe baza valorilor ag
stabilite conform zonării prevăzută de P 100-1, pentru intervalul mediu de recurență de
225 de ani, prin multiplicare cu factorii de scalare din tabelul A.1.
(7) Pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerației seismice verticale, avg, se
utilizează valorile accelerațiilor orizontale stabilite conform (6) multiplicate cu 0,70.
(8) Valorile spectrului de răspuns elastic al accelerațiilor absolute pentru
componentele orizontale și verticale ale mișcării terenului, Se(T) și Sve(T), și, după caz,
valorile spectrului de proiectare pentru componentele orizontale ale mișcării terenului
Sd(T) se determină conform P 100-1 utilizând valorile accelerației terenului pentru
proiectare stabilite conform (6) și multiplicând valorile rezultate cu factorul de
importanță și expunere la cutremur.
(9) La proiectarea lucrărilor de intervenție, pentru verificarea deplasărilor laterale la
Starea Limită de Serviciu, factorul de reducere care ține seama de intervalul de
recurență mai redus al acțiunii seismice se alege conform Tabelului A.1, corespunzător
cu intervalul mediu de recurență asociat acestei stări limită.
(10) Probabilitățile de depășire a valorii de vârf a accelerației terenului în 50 de ani
corespunzătoare intervalelor medii de recurență prevăzute la (2), (3) și (5) sunt date în
Tabelul A.2.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 57

Tabelul A.1: Factori de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor
seismice orizontale
Județ ag30/ag225 ag40/ag225 ag100/ag225 ag225/ag225 ag475/ag225
Argeș, Bacău, Botoșani,
Brăila, București, Buzău,
Călărași, Constanta, Covasna,
Dâmbovița, Dolj, Galați,
Giurgiu, Gorj, Harghita, 0,40 0,45 0,80 1,00 1,25
Ialomița, Iași, Mehedinți,
Neamț, Olt, Prahova, Suceava,
Teleorman, Tulcea, Vâlcea,
Vaslui, Vrancea
Alba, Arad, Bihor, Bistrița
Năsăud, Brașov, Caraș
Severin, Cluj, Hunedoara, 0,35 0,40 0,80 1,00 1,35
Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu
Mare, Sibiu, Timiș
ag30 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 30 de ani
ag40 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 40 de ani
ag100 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 100 de ani
ag225 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 225 de ani
ag475 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 475 de ani

Tabelul A.2: Intervale medii de recurență și probabilități de depășire


Intervalul mediu de recurență Probabilitatea de depășire a
a valorii de vârf a accelerației valorii de vârf a accelerației
terenului, IMR, (ani) terenului în 50 de ani
30 80%
40 70%
100 40%
225 20%
475 10%
58 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Anexa B. Structuri din beton

B.1. Domeniu de aplicare


(11) Această anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor de
beton armat, în situația în care acestea se află la data evaluării. (0)

B.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a materialelor


din structura clădirii

B.2.1. Starea elementelor


(1) Se examinează: (0)
(a) condiția fizică a elementelor de beton armat referitoare la prezența
degradării betonului prin carbonatare, a coroziunii betonului și oțelului
produse de diferite cauze;
(b) eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de acțiunea
seismică;
(c) eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de alte acțiuni
cum sunt, contracția la uscare a betonului, tasarea diferențiată a reazemelor,
deformațiile împiedicate datorate variației de temperatură etc. ( )

B.2.2. Geometria
(1) Se identifică, după caz: (0)
(a) structura clădirii pentru acțiuni verticale și orizontale, în ambele direcții
principale ale clădiri;
(b) modul de descărcare a plăcilor către elementele de reazem;
(c) modul de descărcare a scărilor pe elementele verticale ale structurii;
(d) golurile de dimensiuni importante în planșee (inclusiv golurile de scară) și
pereți;
(e) dimensiunile secțiunilor transversale ale grinzilor și stâlpilor;
(f) forma și dimensiunile pereților structurali;
(g) lungimea de rezemare a elementelor orizontale prefabricate;
(h) excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor, dezaxarea stâlpilor pe
verticală etc. ( )

B.2.3. Detalii de alcătuire


(1) Datele colectate pot include informații privind: (0)
(a) cantitatea de armătură longitudinală în grinzi, stâlpi și pereți;
(b) cantitatea de armătură transversală în grinzi, stâlpi, pereți și noduri;
(c) cantitatea și modul de distribuție a armăturii de confinare în zonele critice
ale grinzilor și stâlpilor și de la extremitățile secțiunii pereților, în zonele
critice ale acestora;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 59

(d) raportul dintre secțiunile armăturilor longitudinale superioare și inferioare în


secțiunile de la extremitățile grinzilor;
(e) acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale și transversale;
(f) lungimile de ancorare și de înnădire ale armăturilor longitudinale;
(g) forma cârligelor la etrieri și, eventual, la barele longitudinale. ( )

B.2.4. Materiale
(1) Se determină cel puțin următoarele caracteristici: (0)
(a) rezistența betonului la compresiune;
(b) limita de curgere, rezistența la rupere și deformația ultimă a oțelului. ( )++

B.3. Evaluarea calitativă

B.3.1. Lista de condiții de alcătuire a structurilor din beton în zone seismice


(1) Pentru evaluarea calitativă referitoare la modul de conformare generală a structurii
și de detaliere a elementelor structurale se verifică îndeplinirea celor patru categorii de
condiții de alcătuire, prevăzute în tabelele B.1 sau B.2. În funcție de situația concretă a
fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considerat motivat și alte condiții de alcătuire,
pentru creșterea relevanței evaluării calitative.
(2) Punctajul atribuit fiecărei categorii de condiții din tabelul B.1 sau tabelul B.2 este
orientativ. În funcție de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul poate redistribui
motivat aceste punctaje între cele patru categorii de condiții (i)…(iv).
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiții,
(i)...(iv), în situația îndeplinirii lor în totalitate, este 100. Punctajul total rezultat în
urma evaluării calitative reprezintă procentual măsura în care condițiile de alcătuire
sunt satisfăcute.
(4) Pentru evaluarea criteriilor privind îndeplinirea condițiilor de alcătuire prevăzute
de P 100-1, expertul decide clasa de ductilitate de referință în acord cu valoarea
selectată a factorului de comportare pentru evaluarea cantitativă, în funcție de
alcătuirea structurii și răspunsul așteptat la acțiuni seismice severe. (0)+

B.3.1.1. Metodologia de nivel 1


(1) Pentru metodologia de nivel 1 se verifică îndeplinirea condițiilor de alcătuire
prevăzute în tabelul B.1. (0)+
60 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Tabelul B.1 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologia de nivel 1


Criteriul

Criteriul îndeplinit
neîndeplinit

Neîndeplinire

Neîndeplinire
moderată
Criterii privind clădirea și structura principală de rezistență la acțiuni seismice

majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 45
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt continue până
la fundații)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistență și rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan
25 – 0–
Clădirea are o distribuție uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile 45
44 24
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferențele între masele de nivel
sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Structura are o infrastructură adecvată și compatibilă cu terenul de fundare
Dimensiunile elementelor structurale sunt favorabile dezvoltării unui
mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a energiei seismice
Calitatea betonului și oțelului este conformă cu prevederile P100-1
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 15
Distanțele dintre clădirea evaluată și clădirile vecine sunt suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacțiunii necontrolate
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 15 8–14 0–7
Interacțiunea pereților nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor structurale adiacente
și nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Sistem structural tip cadru
Stâlpii au proporții de elemente lungi (raportul între înălțimea secțiunii
20 – 0–
transversale și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3) 30
29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,3
(b) Sistem structural tip pereți
Grosimea pereților de beton armat este mai mare de 150 mm
Pereții au la capete bulbi sau tălpi cu lățimi limitate, prin intersecția pereților 20 – 0–
30
nu se formează secțiuni transversale complicate, cu tălpi excesive 29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,15
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 61

(c) Hale parter cu grinzi articulate


Secțiunea stâlpilor este constantă pe înălțime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de pe reazem la 20 – 0–
30
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale stâlpilor 29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,2
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Planșeele îndeplinesc rolul de diafragmă orizontală rigidă și rezistentă la 0–
10 5–9
acțiuni în planul lor 4

B.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 și 3


(1) Pentru metodologiile de nivel 2 și 3 se verifică îndeplinirea condițiilor de alcătuire
prevăzute în tabelul B.2.
(2) Condițiile care se referă la rezistența elementelor structurale și modul potențial de
cedare al acestora se vor verifica după evaluarea capacității de rezistență a elementelor
structurale la diferite solicitări. (0)
Tabelul B.2 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologiile de nivel 2 și 3
Criteriul

Criteriul îndeplinit
neîndeplinit

Neîndeplinire

Neîndeplinire
moderată
Criterii privind clădirea și structura principală de rezistență la acțiuni seismice

majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 45
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt continue până
la fundații)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistență și rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan
Clădirea are o distribuție uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile 25 – 0–
45
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferențele între masele de nivel 44 24
sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Structura are o infrastructură adecvată și compatibilă cu terenul de fundare
Calitatea betonului și oțelului este conformă cu prevederile P100-1
Dimensiunile elementelor structurale și armarea acestora permit dezvoltarea
unui mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a energiei
seismice
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 15
Distanțele dintre clădirea evaluată și clădirile vecine sunt suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacțiunii necontrolate
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 15 8–14 0–7
Interacțiunea pereților nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor structurale adiacente
și nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
62 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30


(a) Sistem structural tip cadru
Stâlpii au proporții de elemente lungi (raportul între înălțimea secțiunii
transversale și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3)
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,3 20 – 0–
30
Înnădirile și ancorajele armăturilor respectă condițiile din P 100-1 29 19
Armătura transversală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1
Armătura longitudinală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1
(b) Sistem structural tip pereți
Grosimea pereților este mai mare decât 150 mm
Pereții au la capete bulbi sau tălpi cu lățimi limitate, prin intersecția pereților
nu se formează secțiuni transversale complicate, cu tălpi excesive
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,15 20 – 0–
30
Armarea pereților respectă condițiile constructive de dispunere a armăturii 29 19
date în P 100-1
Înnădirea și ancorajul armăturilor respectă condițiile din P 100-1
Raportul dintre momentul capabil al pereților și momentul rezultat din
calculul structural în combinația seismică de proiectare este minim la baza
peretelui, deasupra cotei teoretice de încastrare
(c) Hale parter cu grinzi articulate
Secțiunea stâlpilor este constantă pe înălțime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de pe reazem la
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale stâlpilor 20 – 0–
30
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la 29 19
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,2
Armarea stâlpilor respectă condițiile constructive de dispunere a armăturii
date în P100-1
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Placa planșeelor are grosimea mai mare decât 100 mm și este realizată din
beton armat monolit sau din predale prefabricate cu suprabetonare de minim
80 mm grosime
Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă respectă condițiile date
în P100-1 și în reglementările tehnice conexe 0–
10 5–9
Prin modul de alcătuire și armare al planșeelor, forțele seismice din planul 4
planșeului pot fi transmise la elementele structurii verticale (pereți, cadre)
Golurile în planșeu sunt bordate adecvat
La hale parter cu grinzi articulate, alcătuirea planșeului permite îndeplinirea
rolului de diafragmă orizontală rigidă și rezistentă la acțiuni în planul său

B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale


(1) Pentru evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se verifică existența
degradărilor pentru fiecare din cele șase categorii prevăzute în tabelul B.3. În funcție
de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considera motivat și alte
tipuri de degradări, pentru creșterea relevanței evaluării calitative.
(2) Distribuția punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este orientativă.
Expertul tehnic poate redistribui motivat acest punctaj atunci când consideră că prin
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 63

aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări
asupra siguranței structurale a clădirii examinate.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor șase categorii de degradări,
(i)...(vi), este 100. Valoarea maximă de 100 de puncte corespunde unei clădiri
neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, modelul de calcul se adaptează
astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea așteptată a structurii. (0)
Tabelul B.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă
Cu degradări

Fără degradări

Moderate

Majore
Categorii de degradări:

(i) Degradări produse de acțiunea cutremurului Punctaj maxim: 50


Fisuri înclinate în zonele critice ale grinzilor sau stâlpilor
Fisuri înclinate în pereți
Fisuri normale în grinzi și stâlpi, cu deschideri mai mari de 0,3 mm
Expulzarea stratului de acoperire cu beton în zonele critice ale elementelor
structurale
Zdrobirea betonului din zonele critice ale stâlpilor, grinzilor sau pereților de
beton
Flambajul armăturilor longitudinale
Fisuri care se dezvoltă în lungul barelor de armătură în zonele critice ale
elementelor structurale
Fisuri și deformații remanente în zonele critice (zonele plastice) ale 26 – 0–
50
stâlpilor, pereților și grinzilor 49 25
Fisuri longitudinale în elementele structurale solicitate la compresiune
Fracturi înclinate sau normale în zonele critice ale elementelor structurale
Deplasări remanente ale elementelor structurale
Abateri de la verticalitate a structurii în ansamblu
Degradări locale cauzate de interacțiunea cu clădiri învecinate
Degradări severe ale componentelor nestructurale care interacționează cu
structura (fisuri, crăpături, deformații excesive)
Fisuri în planșee cauzate de eforturi acționând în planul lor
Degradări ale fundațiilor sau terenului de fundare
(ii) Degradări produse de încărcările verticale, altele decât cele seismice, în Punctaj maxim: 15
elementele structurale sau nestructurale 8–
15 0–7
14
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformații (tasarea reazemelor, Punctaj maxim: 8
contracții, acțiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului) 8 5–7 1–4
(iv) Degradări produse de o execuție defectuoasă (beton segregat, rosturi de Punctaj maxim: 10
lucru incorecte etc.) 10 6–9 1–5
(v) Degradări produse de factori de mediu (îngheț-dezgheț, agenți corozivi Punctaj maxim: 10
chimici sau biologici etc.) asupra betonului sau armăturii de oțel 10 6–9 1–5
(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7
7 3–6 1–3
64 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

B.4. Evaluarea cantitativă

B.4.1. Metodologia de nivel 1

B.4.1.1. Factori de comportare


(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de
nivel 1 sunt:
(a) structuri în cadre de beton armat: q=2,5;
(b) structuri cu pereți de beton armat: q=2,0;
(c) structuri cu schelet de beton armat, în concepție gravitațională, cu panouri
de umplutură de zidărie: q=2,0. ( )
(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt stabilite pentru structuri care
nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a clădirilor amplasate în zone seismice
din codul P 100-1 aflat în vigoare. (0)

B.4.1.2. Valori admisibile ale eforturilor unitare medii


(1) Valorile maxim admise ale eforturilor unitare tangențiale medii în secțiunile
elementelor structurale verticale, vadm, sunt:
vadm 1, 4 fct , pentru pereți de beton armat
(B.1)
vadm 0,7 f ct , pentru stâlpi de beton armat

unde f ct este valoarea de proiectare a rezistenței la întindere a betonului stabilită


conform 6.1 (12).
(2) Metodologia de nivel 1 se aplică numai pentru clădirile la care valoarea efortului
axial mediu de compresiune normalizat, în fiecare stâlp, calculată considerând
valoarea de proiectare a rezistenței betonului la compresiune stabilită conform 6.1 (11),
este mai mică decât 0,3.
(3) Metodologia de nivel 1 se aplică numai pentru clădirile la care valoarea efortului
axial mediu de compresiune normalizat, în fiecare perete, calculată considerând
valoarea de proiectare a rezistenței betonului la compresiune stabilită conform 6.1 (11),
este mai mică decât 0,15. (0)

B.4.2. Metodologia de nivel 2

B.4.2.1. Factori de comportare


(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de
nivel 2, pentru principalele tipuri de structuri definite în P 100-1, sunt:
(a) structuri în cadre de beton armat:
- realizate înainte de 1963: q=2,0
- realizate între 1964-1977: q=2,5
- realizate între 1978-1991: q=3,5
- realizate între 1992-2006: q=4,0
- realizate după 2006: q=4,5
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 65

(b) structuri cu pereți:


- realizate înainte de 1963: q=2,0
- realizate între 1964-1977: q=2,5
- realizate între 1978-1991: q=3,0
- realizate între 1992-2006:
- cu pereți independenți q=3,5
- cu pereți cuplați q=4,0
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH)
- cu pereți independenți q=3,5
- cu pereți cuplați q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL) q=2,0
(c) structuri duale:
- realizate între 1978-1991: q=3,5
- realizate între 1992-2006: q=4,0
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH): q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL): q=2,0
(d) structuri tip pendul inversat:
- realizate înainte de 1992: q=1,5
- realizate după 1992: q=2,0
(e) structuri parter cu stâlpii în consolă conectați la partea superioară prin
planșee cu comportare de diafragmă
- realizate înainte de 1992: q=2,5
- realizate după 1992: q=3,0
(f) structuri flexibile la torsiune: q=1,5.( )
(2) Pentru structurile cu schelet de beton armat, în concepție gravitațională cu panouri
de umplutură de zidărie, realizate înainte de 1963, valoarea maximă a factorului de
comportare este 2,0.
(3) Pentru clădirile multietajate cu structură neregulată pe verticală având parterul
slab și flexibil valoarea maximă a factorului de comportare este 2,0.
(4) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt stabilite pentru structuri care
nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor amplasate în zone
seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare. (0)

B.4.2.2. Valori de proiectare ale capacităților de rezistență


(1) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență și de deformație ale
elementelor se determină utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor
determinate conform 6.1 (11) și (12).
66 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(2) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la încovoiere ale elementelor


structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de proiectare ale
rezistențelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la forță tăietoare ale
elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se calculează pe baza
modelelor mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor capitolul
specific construcțiilor din beton din P 100-1 și SR EN 1992-1-1.
(4) Capacitățile de rezistență determinate utilizând metode de calcul specifice
elementelor structurale aparținând construcțiilor noi se vor reduce pentru a ține seama
de deficiențele de realizare a elementelor structurale existente, prin raport cu cerințele
pentru elementele construcțiilor noi, și de starea de degradare a acestora.
(5) Prin excepție de la (4), momentele capabile necesare evaluării eforturilor asociate
mecanismului de cedare care pot conduce la ruperi cu caracter fragil nu se reduc decât
în situația în care efectul deficiențelor de realizare poate fi cuantificat pe baza unor
prevederi ale documentelor normative aflate în vigoare.
(6) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență
la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se determină conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare
ale rezistențelor stabilite conform (1) și factorul de ductilitate μΔ=4. (0)

B.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor


(1) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă, factorul de
amplificare a deplasărilor, c, se determină astfel:
­ 4 dacă T1 d Ti
°° Ti  T1
c T1 ®4  3 dacă Ti  T1  Ts (B.2)
° Ti  Ts
°¯ 1 dacă T1 t Ts
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibrație a clădirii;
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.4.
(2) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită de Serviciu, factorul de
reducere care ține seama de intervalul de recurență mai redus al acțiunii seismice, v,
se determină astfel:
­ 2,5 dacă T1 d Ti
°
° Ti  T1
Q T1 ®2,5  2 dacăTi  T1  Ts (B.3)
° Ti  Ts
° 0,5 dacăT1 t Ts
¯
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibrație a clădirii;
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.5.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 67

Tabelul B.4 Valori limită Ti și Ts pentru determinarea valorilor c


Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,50 1,30 0,40 1,20 0,25 1,10
1,0 0,40 1,10 0,25 1,00 0,20 0,80
0,7 0,30 0,80 0,20 0,70 0,10 0,60

Tabelul B.5 Valori limită Ti și Ts pentru determinarea valorilor ν


Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,2 1,2 0 1 -3,0 0,8
1,0 0,2 0,9 0 0,7 -3,0 0,6
0,7 0,1 0,6 0 0,5 -1,0 0,4

(3) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă și la Starea Limită
de Serviciu a clădirilor realizate pe baza codurilor P 100-1/2006 și P 100-1/2013,
conform sistemului legal de asigurare a calității în construcții, factorul de amplificare a
deplasărilor, c, și, respectiv, factorul de reducere care ține seama de intervalul de
recurență mai redus al acțiunii seismice, v, se determină conform prevederilor codului
de proiectare seismică pe baza căruia a fost proiectată clădirea. (0)

B.4.3. Metodologia de nivel 3


(1) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență și de deformație ale
elementelor se determină utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor
determinate conform 6.1 (11) și (12).
(2) Valorile de proiectare ale rotirilor capabile ale elementelor structurale pentru
verificări la Starea Limită Ultimă se determină conform SR EN 1998-3:2005 A 3.2.2
(1)-(6) la care se aplică un factor de reducere egal cu ¾, considerând valorile de
proiectare ale rezistențelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la forță tăietoare ale
elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină conform
SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare ale rezistențelor
stabilite conform (1).
(4) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la încovoiere ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de proiectare ale
rezistențelor stabilite conform (1), cu respectarea B.4.2.2 (4) și (5).
68 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(5) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență


la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, conform
prevederilor din capitolul specific construcțiilor din beton din P 100-1 și SR EN 1992-
1-1, cu respectarea, cu respectarea B.4.2.2 (4). (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 69

Anexa C. Structuri din oțel

C.1. Domeniu de aplicare


(1) Această anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor din oțel
în situația în care acestea se află la data evaluării.(0)

C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a materialelor


din structura clădirii

C.2.1. Starea elementelor


(1) Se vor examina cu atenție următoarele aspecte:(0)
(a) starea fizică generală a oțelului și a sistemelor de prindere (suduri, șuruburi,
nituri);
(b) starea fizică generală a elementelor principale și secundare care preiau
acțiunea seismică;
(c) eventualele degradări ale elementelor structurale produse de alte acțiuni cum
ar fi tasarea diferențiată a reazemelor, deformațiile împiedicate datorate
variației de temperatură etc.( )

C.2.2. Geometria
(1) Datele colectate trebuie să includă următoarele aspecte:(0)
(a) identificarea sistemelor de preluare a forțelor orizontale (în ambele direcții);
(b) identificarea diafragmelor orizontale (planșee, contravântuiri orizontale);
(c) forma inițială a secțiunii transversale și dimensiunile acesteia;
(d) erori de execuție și montaj (excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor,
dezaxarea stâlpilor pe verticală, deformarea elementelor structurale în
timpul montajului etc.)( )

C.2.3. Detalii de alcătuire


(1) Datele colectate trebuie să includă informații privind:(0)
(a) dimensiunile secțiunii elementelor care să permită determinarea
caracteristicilor geometrice în secțiunile critice ale elementelor existente;
(b) poziția și dimensiunile elementelor constructive (gusee, rigidizări, eclise,
contrafișe etc.);
(c) modificări aduse secțiunilor elementelor (găuri, tăieturi, decupări, adăugiri
etc.), deteriorări cauzate de exploatarea defectuoasă (deformații din lovire,
diminuarea secțiunii prin uzură);
(d) modul de alcătuire și calitatea îmbinărilor (îmbinări de continuitate,
îmbinări dintre diferite elemente), așa cum sunt în realitate (lipsă rigidizări,
lipsă elemente de prindere, strângerea incompletă a piulițelor, distanțe
neconforme între axele tijelor respectiv până la marginile pieselor din
îmbinare, lipsă contact la îmbinările cu flanșe, organe de asamblare
neconforme, realizarea defectuoasă a cordoanelor de sudură etc.). ( )
70 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

C.2.4. Materiale
(1) Datele colectate trebuie să cuprindă valorile limitei de curgere, rezistenței de
rupere, alungirii la rupere.
(2) Pentru prelevarea eșantioanelor de probă se vor alege zonele cu tensiuni reduse.
(3) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor structurale
conformate ca zone disipative încovoiate (zone potențial plastice) se vor utiliza
eșantioane prelevate din inima secțiunii (în cazul secțiunilor din profile laminate)
respectiv din inima și tălpile secțiunilor (în cazul secțiunilor compuse), cu refacerea
ulterioară a capacității de rezistență și de deformare acolo unde este cazul.
(4) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor nedisipative se
vor utiliza eșantioane prelevate din tălpile secțiunii.
(5) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale materialelor din zona
îmbinărilor se vor preleva probe de material din eclise, flanșe și organe de asamblare.
(6) Calitatea îmbinărilor cu sudură va fi atestată prin examinare vizuală, măsurători și
încercări nedistructive (ultrasunete, pulbere magnetică, lichide penetrante etc.).
(7) Calitatea îmbinărilor cu șuruburi se va face prin verificarea strângerii șuruburilor
și determinarea caracteristicilor fizico-mecanice a materialelor și organelor de
asamblare. (0)

C.3. Evaluarea calitativă

C.3.1. Lista condițiilor de alcătuire a structurilor din oțel amplasate în zone


seismice
(1) Pentru evaluarea calitativă referitoare la modul de conformare generală a
structurii și de detaliere a elementelor structurale se verifică îndeplinirea celor patru
categorii de condiții de alcătuire, prevăzute în tabelele C.1 sau C.2. În funcție de
situația concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considerat motivat și alte
condiții de alcătuire, pentru creșterea relevanței evaluării calitative.
(2) Punctajul atribuit fiecărei categorii de condiții din tabelul C.1 sau tabelul C.2
este orientativ. În funcție de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul poate
redistribui motivat aceste punctaje între cele patru categorii de condiții (i)…(iv).
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiții,
(i)...(iv), în situația îndeplinirii lor în totalitate, este 100. Punctajul total rezultat în
urma evaluării calitative reprezintă procentual măsura în care condițiile de alcătuire
sunt satisfăcute.

C.3.1.1. Metodologia de nivel 1


(1) Pentru metodologia de nivel 1, se va verifica lista condițiilor de alcătuire conform
tabelului C.1. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 71

Tabelul C.1 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologia de nivel 1


Criteriul
neîndeplinit

Criteriul îndeplinit

Neîndeplinire

Neîndeplinire
Criteriu

moderată

majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală și suficiente zone potențial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței (diferențele de
rezistență laterală între nivelurile succesive sunt mai mici de 20%)
• Nu există niveluri flexibile (diferențele de de rigiditate laterală între
nivelurile succesive sunt mai mici de 30%)
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la un nivel la altul 30 – 0–
50
• Nu există discontinuități pe verticală (toate elementele verticale sunt 49 29
continue până la fundație)
• Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infrastructură și suprastructură are capacitatea de rezistență
necesară pentru a asigura transmiterea eforturilor la terenul de fundare
• Infrastructura (sistemul de fundare) este în măsură să transmită la teren
forțele verticale și orizontale și să asigure stabilitatea la răsturnare a
construcției
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
• Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P 100-1
• Planșeele intermediare (supantele) au o structură de susținere și preluare a 10 5-9 0-4
foțelor orizontale proprie sau sunt ancorate adecvat de structura principală
• Pereții nestructurali sunt izolați (sau legați flexibil) de structură
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
- Grinzi:
• zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de
secțiune și sunt prevăzute cu legături laterale la ambele tălpi
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite
la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii 20 – 0–
30
- Stâlpi: 29 19
• zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate
72 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

la nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente și/sau a vutelor


care asigură continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la
alta
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea O
E
1,3Oe d O d 2,0Oe ; Oe S 20 - 0-
fy 30
29 19
• Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea

O d 2 ,0 O e
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere al diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric( )
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
care împiedică pierderea stabilității generale 20 – 0–
30
29 19
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii
rigidizări transversale; în lungul barei disipative scurte sau intermediare sunt
prevăzute rigidizări transversale intermediare
• Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiune. Zveltețea
E
lor este O d 1,5 S # 1,5O e
fy
(iv) Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
• Prin grosimea plăcii din beton și dimensiunile reduse ale golurilor sau prin
existența contravântuirilor orizontale, planșeul poate fi considerat diafragmă 10 5–9 0–4
orizontală rigidă
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 73

C.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 și 3


(1) Pentru metodologiile de nivel 2 și 3 se va verifica lista condițiilor referitoare la
alcătuirea și conformarea structurilor metalice din tabelul C.2.
(2) Condițiile care se referă la rezistența elementelor structurale și natura cedării
potențiale a acestora se vor verifica după evaluarea rezistenței elementelor structurale
la diferite solicitări. (0)
Tabelul C.2 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologiile de nivel 2 și 3
Criteriul
neîndeplinit

Criteriul îndeplinit

Neîndeplinire

Neîndeplinire
Criteriu

moderată

majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
• Conform criteriu (i) din Tabelul C.1 30 – 0–
50
49 29
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
• Conform criteriu (ii) din Tabelul C.1 10 5–9 0– 4
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale. Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice, zonele
disipative fiind situate la capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
• zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de
secțiune.
• ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii stabilității generale în
zonele potențial plastice, valoarea forței ce trebuie preluată de respectivele
reazeme fiind conform P 100-1;
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite la
stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi: 20 – 0–
30
• zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al 29 19
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune;
• panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru (îmbinarea grindă-
stâlp) pot prelua forța tăietoare corespunzătoare momentelor plastice capabile
ale zonelor disipative ale grinzilor adiacente;
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale;
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate la
nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente care asigură
continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
• în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate lateral la nivelul tălpii
superioare a grinzilor adiacente;
• zveltețea stâlpului, în planul în care grinzile pot forma articulații plastice este
74 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

E
limitată la valoarea: O 0,7 S # 0,7O e
fy
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
plastificarea diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea articulațiilor
plastice sau de pierderea stabilității generale / locale în grinzi și stâlpi;
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea O 1,3O e d O d 2 ,0O e 20 – 0–
• Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea 30
29 19
O d 2 ,0 O e
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
• Zveltețea stâlpilor în planul contravântuit este
E
O d 1,3 S 1,3O e
fy
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric( )
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
barele disipative amplasate în structură sunt capabile să disipeze energia prin
formarea de mecanisme plastice de forfecare, încovoiere sau încovoiere însoțită
de forfecare;
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni;
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
care împiedică pierderea stabilității generale (putând prelua o forță de 20 -
30 0 - 19
compresiune egală cu 0,06∙fy·b·tf) 29
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii rigidizări
transversale cu grosimea mai mare de 75% din grosimea inimii dar cel puțin de
10 mm și cu lățimea până la marginea tălpii. Rigidizările intermediare sunt
amplasate conform P 100-1;
• Axa diagonalelor se intersectează cu axa barei disipative în dreptul rigidizării
de capăt sau în interiorul lungimii barei disipative;
• Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiuni.
• Stâlpii au secțiuni încadrate în clasa 1 de secțiuni în zonele potențial plastice.
E
Zveltețea lor în planul contravântuit este O d 1,3 S # 1,3O e
fy
(iv) Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
• Placa planșeelor este realizată din beton armat monolit, armăturile distribuite
în placă asigură rezistența necesară la încovoiere și forța tăietoare pentru forțele
seismice aplicate în planul planșeului; golurile în planșeu sunt bordate cu
armături suficiente, ancorate adecvat 10 6–9 0– 5
• Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la elementele structurii
verticale (grinzi principale și secundare) prin intermediul conectorilor în cazul
planșeelor din beton sau prin platelajul metalic și/sau contravântuirile orizontale
în cazul planșeelor metalice;
NOTĂ: 1. Dacă condițiile concrete de investigare a construcției nu permit stabilirea suficient
de detaliată a condițiilor, nivelul de îndeplinire a acestora se estimează pe baza practicii din
perioada realizării clădirii, cu reducerea adecvată a punctajului. În funcție de gradul de
încredere al datelor astfel stabilite, punctajul se reduce prin înmulțirea cu factori cu valori între
0,50 și 1,0.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 75

C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale


(1) Pentru evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se verifică existența
degradărilor pentru fiecare din cele cinci categorii prevăzute în tabelul C.3. În funcție
de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considera motivat și alte
tipuri de degradări, pentru creșterea relevanței evaluării calitative.
(2) Distribuția punctajului din tabelul C.3 pe categorii de degradări este orientativă.
Expertul tehnic poate redistribui motivat acest punctaj atunci când consideră că prin
aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări
asupra siguranței structurale a clădirii examinate.
Notă: De exemplu, în cazul structurilor care nu au suferit în timpul exploatării nici un
eveniment seismic care să producă incursiuni în domeniul post-elastic în elementele structurale,
valoarea coeficientului R2 (de maxim 100 puncte) se estimează fără a se ține seama de
punctajul pentru degradările produse de acțiunea cutremurului.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor cinci categorii de degradări,
(i)...(vi), este 100. Valoarea maximă de 100 de puncte corespunde unei clădiri
neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, se va adapta modelul de calcul
astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea probabilă a structurii. (0)

C.4. Evaluarea cantitativă

C.4.1. Metodologia de nivel 1

C.4.1.1. Factori de comportare


(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare q pentru aplicarea metodologiei de
nivel 1 sunt:
(a) cadre necontravântuite: q=2,0;
(b) cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,0;
(c) cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5;
(d) cadre contravântuite excentric: q=2,0;
(e) cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: q=2,0. ( )
(2) Valorile factorului q indicate la (1) sunt valori aproximative stabilite pentru
structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor amplasate
în zone seismice.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire
și redundanță a clădirii și acestea permit considerarea unor valori q mai realiste,
valorile factorilor de comportare precizați anterior se pot majora cu maxim 30% față
de valorile indicate.
(4) La structurile metalice de tip pendul inversat și la structurile metalice în cadre
necontravântuite cu rigle articulate nu poate fi aplicată metodologia de nivel 1. (0)
76 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Tabelul C.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă


Cu degradări

Fără degradări

Degradări

Degradări
moderate
Categorii de degradări:

majore
(i) Degradări produse de acțiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
• Grinzi: deformații în domeniul plastic, voalarea pereților secțiunii, fisuri și
ruperi parțiale
• Bare disipative (link-uri): deformații plastice severe, fisuri și ruperi parțiale
• Stâlpi: deformații moderate, voalări ale tălpilor, incursiuni în domeniul
plastic (la unii stâlpi)
• Prindere grindă / bare disipative – stâlp: deformații pronunțate, ruperi ale
elementelor prinderii cu diminuarea rezistenței capabile (fără a fi afectate însă
mijloacele de prindere care transmit forța tăietoare)
• Nodul de cadru: deformații pronunțate, voalare, fisuri și ruperi parțiale ale
sudurilor
• Prinderi de continuitate ale stâlpilor și grinzilor: incursiuni în domeniul
21 -
plastic fără ruperi ale elementelor de continuitate sau ale mijloacelor de 40 0 - 20
39
prindere
• Contravântuiri verticale: flambaj, deformații plastice, cedarea prinderilor
• Baza stâlpilor: deformații plastice ale plăcii de bază, traverselor, deformații
plastice / ruperea șuruburilor de prindere în fundații
• Diafragme orizontale:
- metalice: deformații pronunțate, flambajul unor bare de contravântuire,
ruperea mijloacelor de prindere a barelor de contravântuire și/sau panourilor
metalice de structura de rezistență
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planșeelor, distrugerea prinderii plăcii
din beton armat de structură metalică (smulgerea din conectori / ruperea
conectorilor)
(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 18
• Fisuri și degradări în plăcile planșeelor
• Pierderea stabilității generale a stâlpilor și grinzilor 10 –
18 0–9
• Pierderea stabilității locale a elementelor componente ale stâlpilor și 17
grinzilor
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformații (tasarea reazemelor, Punctaj maxim:7
contracții, acțiunea temperaturii)
7 4–6 0–3
(iv) Degradări produse de o execuție defectuoasă (dezaxări ale stâlpilor, Punctaj maxim: 8
contravântuirilor, defecte în îmbinări sudate, defecte în îmbinări cu șuruburi)
sau de intervenții asupra elementelor structurale (reducerea secțiunilor 8 5–7 0–4
elementelor prin decupare, tăiere sau găurire)
(v) Degradări produse de factori de mediu: agenți corozivi chimici sau factori Punctaj maxim: 20
biologici asupra:
11 – 0–
- oțelului (coroziune, exfolieri) 20
19 10
- elementelor îmbinărilor
(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7
7 3–6 1–3
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 77

C.4.1.2. Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1


(1) În condițiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 8.1.3.1,
valorile admisibile ale tensiunilor medii în secțiunile stâlpilor și contravântuirilor
verticale se consideră: (0)
vadm 0,25 f y , pentru inimile stâlpilor (C.1)
V adm 0,50 f y , pentru diagonalele contravântuirilor (întinse sau
(C.2)
comprimate)
unde f y este valoarea limitei nominale de curgere a mărcii oțelului în care a
fost încadrat materialul pe baza încercărilor.
Notă: Valoarea limitei nominale de curgere fy corespunzătoare mărcii oțelului în care se
încadrează materialul se obține pe baza încercărilor și a surselor de informare existentă,
diminuată prin aplicarea factorului de încredere CF.

C.4.2. Metodologia de nivel 2

C.4.2.1. Factori de comportare


(1) Valorile maxime ale factorului de comportare q pentru aplicarea metodologiei de
nivel 2 sunt date în tabelul C.4:
Tabelul C.4 Valori maxime ale factorului de comportare pentru aplicarea metodologiei
de nivel 2
Tipuri de structuri Structuri Structuri
realizate realizate
înainte de după
19911 19921
Structuri parter
cadre necontravântuite parter, cu rigle articulate: q=2,0 q=2,0
cadre necontravântuite cu o singura deschidere, cu q=2,0 q=2,5
rigle încastrate:
cadre necontravântuite cu o mai multe deschideri, cu q=3,0 q=3,0
rigle încastrate:
cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,5 q=3,0
cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=2,0 q=3,0
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,0
Structuri etajate
cadre necontravântuite (cu rigle încastrate): q=3,0 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,5 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=2,0 q=3,5
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,5
Structuri de tip pendul inversat q=1,5 q=2,0
Structuri sensibile la torsiune q=1,5 q=1,5
Structuri cu parter slab și flexibil q=1,5 q=2,0

Notă: Valorile maxime ale factorilor de comportare sunt dați în funcție de codul de proiectare
seismică aflat în vigoare la data elaborării proiectului clădirii.
78 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la C.4 sunt valori aproximative stabilite
pentru structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor
amplasate în zone seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire
și redundanță a clădirii, expertul are posibilitatea de mărire a valorilor factorului de
comportare q conform prevederilor indicate la 6.7.(7). (0)

C.4.2.2. Valori de proiectare utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2


(1) Valorile de proiectare a capacităților de rezistență se calculează pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor capitolelor specifice
structurilor metalice din P 100-1 și codurilor specifice structurilor metalice .
(2) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1
(10), (11) și (12). (0)

C.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor


(1) Pentru verificările deplasărilor laterale la starea limită ultimă, factorul de
amplificare a deplasărilor, c, se determină conform P 100-1. (0)

C.4.3. Metodologia de nivel 3


(1) În cazul clădirilor cu structură metalică, metodologia de nivel 3 se va aplica numai
după ce acestea au fost evaluate prin metodologia de nivel 2 sau după ce elementele
structurii au fost verificate la starea limită ultimă și starea limită de serviciu utilizând
efectele acțiunii seismice obținute dintr-un calcul structural utilizând metoda forțelor
laterale statice echivalente.
(2) Valoarea deplasării laterale ultime capabile a structurii, du, se limitează la
valoarea corespunzătoare atingerii rotirilor și deformațiilor axiale maxime în
elementele structurale conform C.4.3.1. (0)

C.4.3.1. Capacități de deformare inelastică în elementele structurale în cazul


aplicării metodologiei de nivel 3
(1) Capacitatea de deformare inelastică a elementelor structurale se calculează având
în vedere natura solicitării și sensibilitatea la pierderea stabilității locale a elementului
după cum urmează:
(a) Cadre necontravântuite
Rotirea inelastică maximă, θu, a grinzilor și stâlpilor supuși la încovoiere, pentru
verificări la SLU este exprimată în funcție de rotirea de la capătul elementului
(considerat cu axa nedeformată) în cazul în care curgerea materialului a cuprins întreaga
secțiune, θy.
N Ed
Pentru grinzi și stâlpi, pentru care d 0,3 , rotirea inelastică este:
N pA ,Rd
θu =8,0 θy, pentru secțiuni clasa 1 (C.3)
θu =3,0 θy, pentru secțiuni clasa 2 (C.4)
unde
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 79

W pA ˜ f y ˜ A b
Ty pentru grinzi (C.5)
6 ˜ E ˜ Ib

W pA ˜ f y ˜ A c § ·
Ty ¨1  N Ed ¸ pentru stâlpi (C.6)
6 ˜ E ˜ I c ¨© N pA ,Rd ¸
¹
WpA modulul de rezistență plastic

fy limita de curgere nominală a oțelului din element,


determinată pe baza valorii medii rezultată în urma
încercărilor și a surselor de informare existentă,
corectată cu factorul de încredere CF
Ab, Ac lungimea teoretică a grinzii, respectiv a stâlpului

Ib, Ic momentul de inerție a secțiunii grinzii, respectiv a


stâlpului
NEd forța axială din element
NpA,Rd=Afy /γM0 forța axială capabilă plastică a elementului

γM0 coeficient parțial de siguranță pentru oțel, conform


P 100-1
În condițiile în care prinderea riglă-stâlp are o alcătuire adecvată pentru a evita
fenomenele de instabilitate locală și o capacitate de rezistență suficientă pentru a
permite deformarea inelastică a zonei potențial plastice din grindă, ținând seama și de
suprarezistența locală a materialului (vezi relația (6.1) din P100-1: Rd ı 1,1γovRfy),
rotirea inelastică maximă, θu, a prinderilor grindă-stâlp pentru verificările la SLU este:
θu = 0,040 rad (C.7)
(b) Cadre contravântuite centric
Deformația inelastică maximă a diagonalei comprimate, 'c,u, pentru verificări la
SLU este exprimată în funcție de deformația axială a acesteia sub forța de
compresiune care produce flambajul, 'c, ca un multiplu al acestei deformații:
'c,u=6'c, pentru secțiuni clasa 1 (C.8)
'c,u=2'c pentru secțiuni clasa 2 (C.9)
în care:
N b , Rd ˜ A
'c (C.10)
A˜ E
Nb,Rd=χAfy/γM1 capacitatea de rezistență la flambaj a barei comprimate;
fy are semnificația de la (a);
A lungimea teoretică a diagonalei;

γM1 coeficient parțial de siguranță pentru oțel, conform P 100-1.


80 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Deformația inelastică maximă a diagonalei întinse, 't,u, pentru verificări la


SLU este exprimată în funcție de deformația axială a acesteia sub forța de întindere
care produce curgerea, 't, ca un multiplu al acestei deformații:
't,u=9't , pentru secțiuni clasa 1 și clasa 2 (C.11)
în care:
N t , Rd ˜ A
't (C.12)
A˜ E
Nt,Rd = A ˜ fy / γM0 forța capabilă la întindere a barei;

fy are semnificația de la (a);


A lungimea teoretică a barei;

γM0 coeficient parțial de siguranță pentru oțel, conform P 100-1.


Deformația inelastică a grinzilor sau stâlpilor supuși la întindere, 't,u , pentru
verificări la SLU este exprimată în funcție de deformația axială produsă de forța de
întindere, 't, ca un multiplu al acestei deformații:
't,u = 5,0 't pentru secțiuni clasa 1 și clasa 2 (C.13)
în care:
N t , Rd ˜ A
't (C.14)
A˜ E
Nt,Rd = Afy forța capabilă la întindere a barei;
fy are semnificația de la (a);
A lungimea teoretică a barei.
Notă: Prevederile prezentului paragraf nu se aplică structurilor cu cadre contravântuite
excentric.
(c) Cadre contravântuite excentric( )
Rotirea inelastică maximă a barelor disipative, θu, pentru verificări la SLU este:
θu=0,08 rad, pentru bare disipative scurte (C.15)
θu=0,02 rad, pentru bare disipative lungi (C.16)
0,02 rad.  θu < 0,08 rad. pentru bare disipative intermediare
(C.17)
(se determină prin interpolare liniară între valorile de mai sus).
(2) În cazul structurilor existente din oțel care respectă cerințele de conformare
(ansamblu, elemente, prinderi) și comportare (mecanism de cedare favorabil)
prevăzute în P 100-1 se pot adopta valori mai mari ale deplasărilor relative de nivel cu
până la 1/R3 (R3 evaluat conform capitolului 8) în condițiile în care structura se
încadrează în clasa de risc seismic III. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 81

Anexa D. Structuri din zidărie

D.1. Domeniu de aplicare


(1) Această anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor cu
pereți structurali din zidărie, în situația în care acestea se află la data evaluării.
(2) Prevederile se referă la clădirile cu pereți structurali din zidărie nearmată și din
zidărie confinată, cu planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal și cu
planșee rigide în plan orizontal.(0)

D.2. Informații necesare

D.2.1. Informații generale privind construcția


(1) Informațiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:
(a) data (perioada) execuției;
(b) numărul de niveluri;
(c) forma și dimensiunile în plan;
(d) forma și dimensiunile în elevație;
(e) tipul zidăriei (nearmată, confinată);
(f) natura elementelor pentru zidărie și modul de zidire (cu mortar, zidărie
uscată);
(g) tipul și materialele planșeelor;
(h) tipul și materialele acoperișului (șarpantei);
(i) natura terenului de fundare;
(j) tipul și materialele fundațiilor;
(k) tipul și materialele finisajelor și decorațiilor exterioare. ( )
(2) Informațiile menționate la (1) se colectează din documentele disponibile și prin
examinare vizuală. (0)

D.2.2. Informații privind starea fizică a clădirii


(1) Informațiile privind starea fizică a clădirii se referă la:
(a) degradarea fizică a materialelor structurii:
- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei, efecte de îngheț -
dezgheț, degradarea mortarului;
- degradarea planșeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn,
prezența microorganismelor și a ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranților, ancorelor,
grinzilor de planșeu;
- incendiu.
(b) afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea terenului de fundare;
82 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- efectul împingerilor date de arce, bolți, cupole;


- deteriorarea planșeelor din încărcări verticale (ruperi locale, deformații
excesive, vibrații).
(c) afectarea structurii din acțiuni seismice: identificarea și descrierea stării de
fisurare, prin clasificarea fisurilor pe baza tipologiei specifice (separare,
rotire, lunecare, ieșire din plan) sau prin identificarea deformațiilor aparente:
ieșire din plan vertical, umflare, deformarea bolților etc. ( )
(2) Informațiile se colectează prin examinare vizuală și se consemnează în raportul de
expertiză.(0)

D.2.3. Informații privind geometria


(1) Informațiile privind geometria clădirilor din zidăriei se referă la:
(a) poziționarea în plan a pereților structurali și dimensiunile acestora;
(b) continuitatea pe verticală a pereților structurali;
(c) poziționarea și dimensiunile în plan și în elevație ale golurilor (uși, ferestre)
și ale zonelor de perete cu grosime redusă (nișe);
(d) poziționarea în plan și în elevație a elementelor structurale din zidărie care
generează împingeri (arce, bolți, cupole) cu stabilirea tipologiei și a
principalelor dimensiuni (formă, grosime), precum și a elementelor care pot
prelua împingerile (contraforți, tiranți);
(e) poziționarea în plan și dimensiunile elementelor principale ale planșeelor
din lemn sau metalice, grosimea plăcilor de beton, existența planșeelor
parțiale sau cu goluri mari;
(f) pozițiile și dimensiunile elementelor de confinare (stâlpișori și centuri), ale
buiandrugilor și ale tiranților;
(g) dimensiunile și geometria fundațiilor.( )
(2) Pentru toate nivelurile de cunoaștere, informațiile specifice privind geometria
structurilor se vor obține din documentele descrise la 4.3 cu următoarele precizări:(0)
(a) examinare vizuală: se recomandă ca rezultatele examinării vizuale să fie
prezentate sub formă de piese desenate, pentru fiecare nivel al clădirii, în
care se reprezintă: pereții cu rezistență semnificativă la forță tăietoare
(poziționarea în plan, principalele dimensiuni geometrice), elementele de
zidărie care generează eforturi de împingere (arce, bolți, cupole), direcțiile
de rezemare ale planșeelor și alcătuirea acestora (în zone semnificative, de
exemplu în încăperile cu deschideri mari);
(b) releveul clădirii: se recomandă ca releveul construcției să conțină desene
cotate complet, pentru fiecare nivel, în care să fie reprezentate cel puțin:
toate elementele din zidărie (atât cele structurale, cât și cele nestructurale,
inclusiv elementele de confinare, unde acestea există), elementele de zidărie
care generează eforturi de împingere (arce, bolți, cupole), inclusiv
descrierea tipologiei acestora (formă și grosime) și a umpluturilor peste
acestea, detalii ale rezemărilor tuturor planșeelor. ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 83

D.2.4. Detalii constructive


(1) Informațiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se
referă la:
(a) tipul și calitatea legăturilor între pereți la colțuri, ramificații și intersecții;
(b) tipul și calitatea legăturilor între planșee și pereți; existența sau lipsa
centurilor la nivelul planșeului; existența sau lipsa ancorelor și tiranților;
(c) tipul buiandrugilor;
(d) alcătuirea elementelor structurale care generează împingeri și a elementelor
care pot prelua împingerile (contraforți, pilaștri, tiranți);
(e) existența zonelor de zidărie slăbite de nișe, coșuri de fum, șlițuri etc.
(f) detalii privind intervențiile în timp asupra construcției:
- modificarea poziției sau dimensiunilor golurilor din pereții structurali; de
exemplu, modificarea deschiderii sau a înălțimii golurilor, desființarea totală
sau parțială a buiandrugilor sau arcelor etc.;
- crearea de goluri noi;
- desființarea de goluri: umpluturi din zidărie sau alte materiale cu sau fără
țesere;
- spargerea șlițurilor orizontale și verticale pentru instalații.
(g) alcătuirea elementelor structurale cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la ultimul nivel (pod sau mansardă),
ancorate sau neancorate: frontoane, timpane, calcane;
- elemente minore de zidărie situate pe fațade (parapete, elemente decorative)
sau la nivelul acoperișului (atice, coșuri de fum și de ventilație).
(h) alcătuirea planșeelor:
- materialele și identificarea esențelor (în cazul planșeelor din lemn);
- geometria planșeului (orientarea elementelor principale de planșeu,
distanțele între acestea);
- dimensiunile elementelor principale;
- detaliile constructive ale rezemărilor și prinderilor pe pereții structurali.
(i) alcătuirea infrastructurii și fundațiilor:
- existența subsolului, suprafața ocupată, tipul subsolului (parțial sau general);
- materialele pereților subsolului: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat;
- alcătuirea planșeului peste subsol: planșeu drept (cu grinzi metalice și
bolțișoare de cărămidă, cu grinzi și podină din lemn, din beton armat), bolți
din zidărie;
- adâncimea de fundare;
84 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- materialele din care sunt alcătuite fundațiile: piatră, zidărie, beton simplu,
beton armat, soluții mixte;
- existența hidroizolațiilor.
(j) condițiile de teren:( )
- topografia amplasamentului: teren plan, în pantă, teren inundabil;
- natura terenului de fundare: normal, cu sensibilități (sensibil la umezire, cu
contracții și umflări mari, lichefiabil), agresiv față de materialele de
construcție;
- nivelul apei freatice;
- existența rețelelor edilitare (apă sau canalizare) cu pierderi de apă.
(2) Informațiile de la (1) se obțin conform 4.2, cu următoarele precizări:(0)
(a) inspecția în teren limitată se face prin examinare vizuală, când este posibil
după desfacerea tencuielilor; se examinează, pentru cel puțin 15% din
numărul pereților, următoarele elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafață și în profunzime;
- legăturile între pereții care se intersectează;
- alcătuirea generală a planșeelor și prinderile acestora de pereți;
(b) inspecțiile în teren extinse și cuprinzătoare se fac prin examinare vizuală,
pentru fiecare nivel al clădirii, și constau în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafețe suficient de mari, orientativ > 1,0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea: caracteristicilor în profunzime ale
zidăriei, legăturilor între pereți la intersecții, legăturilor între pereți și
planșee;
- desfacerea tavanelor sau a pardoselilor pentru examinarea alcătuirii
planșeelor;
- decopertarea fundațiilor (în zonele semnificative, stabilite de expertul
tehnic).
(c) inspecția în teren extinsă se face pentru cel puțin 20% din numărul pereților,
iar inspecția în teren cuprinzătoare se face pentru cel puțin 40% din numărul
pereților. ( )

D.2.5. Proprietățile materialelor


(1) Calitatea zidăriei se evaluează în funcție de:
(a) caracteristicile zidăriei:
- tipul și materialul elementelor pentru zidărie;
- caracteristicile elementelor pentru zidărie: cărămizi formate manual sau
presate, uscate sau arse (cu precizarea gradului de ardere);
- gradul de afectare (din îngheț-dezgheț, ascensiunea apei capilare etc.);
- tipul și calitatea mortarului (tipul liantului și agregatelor, dozajul liantului);
- gradul de afectare (carbonatare, îngheț-dezgheț sau alte acțiuni);
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 85

- lungimile de suprapunere și regularitatea suprapunerii elementelor în


rânduri succesive și a grosimii rosturilor verticale și orizontale;
- legăturile (țeserea) la intersecțiile pereților;
- umplerea rosturilor cu mortar: toate rosturile umplute, rosturile verticale
neumplute, gradul de umplere, compactitatea mortarului, zidărie fără mortar.
(b) calitatea execuției pereților: verticalitate, planeitate.
(c) rezultatele încercărilor nedistructive in-situ (încercări cu prese plate,
încercări sonice, endoscopie etc.)
(d) rezultatele analizelor chimice și ale încercărilor mecanice pe elemente
pentru zidărie și mortare extrase din lucrare.( )
(2) Încercările pentru determinarea caracteristicilor materialelor se fac conform
prevederilor de la 4.2 cu următoarele precizări: (0)
(a) încercări limitate: se fac prin examinarea vizuală a țeserii zidăriei și a
elementelor din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel
puțin un examen, pentru fiecare tip de zidărie din clădire și, în toate cazurile,
pentru fiecare nivel al clădirii.
(b) încercări extinse: se va efectua cel puțin o încercare din cele menționate la
punctul (d) de la aliniatul (1) la fiecare nivel, pentru fiecare tip de material
existent în structură (cu aceleași elemente și tip de mortar), în plus față de
verificările vizuale de la (a). Încercările nedistructive menționate la punctul
(c) de la aliniatul (1) sunt complementare celor de la punctul (d) și nu le pot
înlocui pe acestea.
(c) încercări cuprinzătoare: se fac cel puțin trei încercări pentru fiecare tip de
material existent în lucrare și pentru fiecare nivel al clădirii.( )

D.3. Evaluarea seismică

D.3.1. Metodologii de evaluare


(1) Evaluarea cantitativă a siguranței seismice a clădirilor din zidărie, în prezența
încărcărilor verticale (permanente și utile), implică două categorii de verificări:
(a) verificarea ansamblului structurii și a pereților structurali pentru acțiunea
seismică în planul pereților;
(b) verificarea pereților pentru acțiunea seismică perpendiculară pe plan. ( )
(2) În acord cu prevederile aliniatului (1), capitolul 2.3.1, metodologia de nivel 1 se
aplică următoarelor categorii de clădiri cu pereți structurali din zidărie:
(a) clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan și în elevație, cu planșee
din beton armat monolit, având regim maxim de înălțime P+2E, în zone
seismice cu ag≤0,20g, și P+4E, în zone seismice cu ag≤0,15g;
(b) clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan și în elevație, cu planșee
din beton armat monolit, având regim maxim de înălțime P+2E, în zone
seismice cu ag≤0,15g
(c) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu ag=0,10g. ( )
(3) Metodologia de nivel 1 constă în:
86 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(a) evaluare calitativă;


(b) evaluare prin calcul pentru efectul de ansamblu al acțiunii seismice în planul
pereților;
(c) evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților, dacă evaluarea calitativă a identificat existența pereților sau a altor
elemente majore de zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc
de prăbușire, parțială sau totală. ( )
(4) Metodologia de nivel 2 se aplică clădirilor cu pereți structurali din zidărie cu sau
fără planșee rigide și rezistente la acțiuni în planul lor.
(5) Metodologia de nivel 2 constă în:
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea prin calcul pentru efectele acțiunii seismice în planul pereților;
(c) evaluarea prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților. ( )
(6) Metodologia de nivel 3 poate fi aplicată doar pentru clădiri la care, în urma
colectării datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL3.
(7) Metodologia de nivel 3 constă în:(0)
(a) evaluare calitativă;
(b) evaluare prin calcul pentru efectele acțiunii seismice în planul pereților;
(c) evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților. ( )

D.3.2. Evaluarea calitativă

D.3.2.1. Evaluarea calitativă pentru metodologia de nivel 1


(1) Evaluarea calitativă se face ținând seama de:
(a) alcătuirea clădirii;
(b) degradarea clădirii. ( )
(2) Evaluarea indicatorului R1 ține seama de regimul de înălțime al clădirii, rigiditatea
planșeelor la acțiuni în plan orizontal și regularitatea geometrică și structurală.
(3) Rezultatul evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică se cuantifică prin indicatorul R1, unde 0 d R1 d 100 . Valori maxime pentru
indicatorul R1 sunt date în tabelul D.1a și D.1b. În funcție de situația concretă a
fiecărei clădiri, expertul adoptă valori pentru indicatorul R1 inferioare celor maxime.
Punctajul maxim, corespunzător clădirilor care respectă condițiile de alcătuire
seismică din reglementările tehnice în vigoare, este 100.
(4) Rezultatul evaluării calitative a gradului de afectare structurală se cuantifică prin
indicatorul R2, unde 0 d R2 d 100 , care se calculează cu relația (D.1). Valorile maxime
ale punctajelor Ah și Av sunt date în tabelul D.3. În funcție de situația concretă a
fiecărei clădiri, expertul tehnic adoptă valorile Ah și Av pentru aprecierea realistă a
efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra siguranței structurale a clădirii
examinate. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor fără degradări, este 100.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 87

Tabelul D.1a Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie nearmată – metodologia de
nivel 1
Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
d P+2E 100 85 70
Rigide
> P+2E 85 70 60

Fără rigiditate d P+2E 75 55 40


semnificativă > P+2E 55 40 20

Tabelul D.1b Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie confinată – metodologia de
nivel 1
Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
d P+2E 100 100 85
Rigide
> P+2E 90 85 75

Fără rigiditate d P+2E 85 70 60


semnificativă > P+2E 70 55 35

Tabelul D.2 Valori maxime Ah, Av – metodologia de nivel 1


Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)

Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.
(5) Indicatorul R2 se determină cu relația:
R2 Ah  Av (D.1)
unde
Av punctajul acordat în funcție de starea de avariere a elementelor verticale;
Ah punctajul acordat în funcție de starea de avariere a elementelor
orizontale.
(6) Avariile caracteristice în pereții din zidărie care se iau în considerare sunt:
(a) Fisuri verticale în parapete, buiandrugi și arce;
(b) Fisuri înclinate în parapete, buiandrugi și arce;
(c) Fisuri înclinate în șpaleți;
88 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(d) Zdrobirea zidăriei provocată de concentrarea locală a eforturilor de


compresiune, eventual cu expulzarea materialului;
(e) Fisuri orizontale la extremitățile șpaleților;
(f) Avarii la intersecțiile pereților, cu tendință de desprindere;
(g) Fisuri sau crăpături verticale la legăturile dintre pereții perpendiculari;
(h) Expulzarea locală a zidăriei din elementele orizontale pe care reazemă
planșeele. ( )
(7) Caracterizarea orientativă a severității avariilor elementelor structurale verticale,
pentru utilizare în tabelul D.2, este următoarea:
(a) avarii nesemnificative ale pereților structurali:
- fisuri orizontale foarte subțiri în rosturile de la bază;
- fisuri diagonale și desprinderi minore la bază.
(b) avarii nesemnificative ale șpaleților între goluri:
- fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la
extremități;
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile
orizontale și verticale (fără deplasări);
- fisuri diagonale subțiri în cărămizi în < 5% din asize.
(c) avarii moderate ale pereților structurali:
- fisuri orizontale sau mortar desprins la bază și în apropierea acesteia cu
deplasări (< 5y6 mm) în planul de fisurare;
- fisuri înclinate care pornesc de la bază și se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi);
(d) avarii moderate ale șpaleților între goluri
- fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la
extremități și, uneori, și în alte rosturi apropiate de extremități;
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul
fisurii și deschiderea rosturilor verticale (< 5y6 mm); rupere în scară cu
<5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (<5y6mm), cele mai multe prin cărămizi, care ajung la
colțuri sau în apropierea acestora; la extremități nu se produce zdrobirea
zidăriei.
(e) Avarii grave ale pereților structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10y12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- fisuri înclinate cu deschideri < 10y12 mm în partea superioară;
(f) Avarii grave ale șpaleților dintre goluri:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 89

- fisuri subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități;


- fisuri subțiri sau mortar sfărâmat și în alte rosturi orizontale apropiate de
extremități;
- ieșirea din plan sau deplasări în plan;
- cărămizi zdrobite la colțuri;
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul
fisurii și deschiderea rosturilor verticale (< 10y12mm); rupere în scară
cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la
colțuri sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare.
(g) Avarii foarte grave ale pereților structurali:
- degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, cu lunecarea unor cărămizi de pe cele pe care
erau zidite;
- secțiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremități;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
(h) Avarii foarte grave ale șpaleților dintre goluri: ( )
- degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
- deplasări semnificative în plan sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colțuri;
- deplasări în scară mari (cu căderea unor cărămizi de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
- deplasări și rotiri importante în lungul planurilor de fisurare.
(8) Structura este considerată cu avarii grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
(a) capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii grave reprezintă mai
mult de 20y25% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una dintre
direcțiile principale de la un etaj;
(b) numărul șpaleților cu avarii grave reprezintă mai mult de 20y25% din
numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj. ( )
(9) Structura este considerată cu avarii foarte grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
(a) capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii foarte grave
reprezintă mai mult de 10y15% din capacitatea de rezistență totală a
structurii pe una dintre direcțiile principale de la un etaj;
(b) numărul șpaleților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10y15% din
numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj. ( )
90 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(10) La clădirile cu avarii foarte grave, care necesită intervenții imediate pentru
punerea în siguranță provizorie a clădirii și interzicerea accesului tuturor persoanelor,
evaluarea preliminară nu mai este necesară și se trece direct la evaluarea calitativă
detaliată.
(11) Caracterizarea orientativă a severității tipurilor de avarii prezentate în tabelul D.2,
pentru elementele structurale orizontale, este următoarea:(0)
(a) Avarii la planșee cu grinzi din lemn:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în tavan, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în tavan, paralele cu grinzile, însoțite de
fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: separarea de perete la reazeme pentru un număr mic de grinzi;
- Avarii foarte grave: separarea majorității grinzilor principale de pereți la
reazeme; deplasarea laterală urmată de căderea unor grinzi de pe reazeme.
(b) Avarii la planșee cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în bolțișoare, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în bolțișoare, paralele cu grinzile, însoțite
de fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolțișoare, paralele cu
grinzile și însoțite de multe fisuri transversale;
- Avarii foarte grave: separarea parțială a grinzilor de zidăria boltișoarelor,
zdrobirea zidăriei elementelor verticale în zonele de reazem ale grinzilor
metalice, căderea boltișoarelor.
(c) Avarii la bolți și cupole: ( )
- Avarii nesemnificative: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți
sau cupole cu tiranți;
- Avarii moderate: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți sau
cupole fără tiranți;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele pe
elementele verticale, la bolți sau cupole cu tiranți;
- Avarii foarte grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele
pe elementele verticale la bolți sau cupole fără tiranți, fisuri cu deschideri
mai mari ale elementelor verticale, la bază și la reazemul bolții, eventual cu
zdrobirea zonei comprimate, deformații remanente importante (“coborârea”
bolților sau deplasarea laterală a reazemelor).

D.3.2.2. Evaluare calitativă pentru metodologiile de nivel 2 și 3


(1) Evaluarea calitativă se face ținând seama de:
(a) alcătuirea clădirii;
(b) degradarea clădirii. ( )
(2) Evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică se
face prin atribuirea unui punctaj în raport cu următoarele criterii:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 91

(a) Calitatea sistemului structural:


- criterii de apreciere: eficiența conlucrării spațiale a elementelor structurii
care depinde de natura și calitatea legăturilor între pereții de pe direcțiile
ortogonale și a legăturilor între pereți și planșee; existența ariilor de zidărie
suficiente și aproximativ egale pe cele două direcții;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6 și P 100-1.
(b) Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea țeserii, regularitatea
rosturilor, gradul de umplere cu mortar, existența unor zone slăbite de șlițuri
sau nișe etc.;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor și a
execuției conform reglementărilor tehnice în vigoare.
(c) Tipul planșeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planșeelor în plan orizontal și eficiența
legăturilor cu pereții (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformațiilor
pereților structurali și de a împiedica răsturnarea pereților pentru forțe
seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planșee din beton armat monolit
la toate nivelurile de grosime minim 10 cm, fără goluri mari care le slăbesc
semnificativ rezistența și rigiditatea în plan orizontal.
(d) Configurația în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea și simetria geometrică și structurală în
plan, exprimate prin raportul între lungimile laturilor și prin dimensiunile
retragerilor în plan;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1.
(e) Configurația în elevație:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică și structurală în elevație
exprimate prin absența sau existența retragerilor etajelor succesive, existența
unor proeminențe la ultimul nivel, discontinuități create de sporirea ariei
golurilor din pereți la parter sau la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1
(f) Distanțe între pereți:
- criterii de apreciere: distanțele între pereții structurali, pe fiecare dintre
direcțiile principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereți deși
(fagure) definit conform CR 6.
(g) Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existența arcelor, bolților, cupolelor, șarpantelor, cu sau
fără elemente care limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor structurale
care dau împingeri (bolți, șarpante etc.).
92 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(h) Tipul terenului de fundare și al fundațiilor:


- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal sau dificil),
capacitatea fundațiilor de a prelua și transmite la teren încărcările verticale,
eforturile provenite din tasări diferențiale și din acțiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare,
fundații continue din beton armat.
(i) Interacțiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: riscul de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire izolată,
clădire cu vecinătăți pe una sau mai multe laturi), înălțimile clădirilor vecine,
riscul de cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
(j) Elemente nestructurale:( )
- criterii de apreciere: existența unor elemente de zidărie majore (calcane,
frontoane, timpane), placaje sau alte elemente grele care prezintă risc de
prăbușire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau
asigurarea stabilității lor conform prevederilor din P 100-1.
(3) Îndeplinirea criteriilor de la (a) se cuantifică de către expertul tehnic, prin
apreciere calitativă, cu următorul punctaj:
(a) criteriul este îndeplinit: 10
(b) neîndeplinire minoră: 8y10
(c) neîndeplinire moderată: 4y8
(d) neîndeplinire majoră: 0y4( )
(4) Rezultatul evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică se cuantifică prin indicatorul R1, unde 0 d R1 d 100 , care se calculează ca
suma punctelor acordate pentru fiecare criteriu menționat la (a).
R1 ¦p i (D.2)

Punctajul stabilit conform prevederilor de la (3) este orientativ. În funcție de


situația concretă a fiecărei clădiri, expertul poate adopta motivat valori diferite pentru
indicatorul R1. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor care respectă condițiile de
alcătuire seismică din reglementările tehnice în vigoare, este 100.
(5) Rezultatul evaluării calitative a gradului de afectare structurală se cuantifică prin
indicatorul R2, unde 0 d R2 d 100 , care se calculează cu relația (D.1). Valorile maxime
ale punctajelor Ah și Av sunt date în tabelul D.3. În funcție de situația concretă a
fiecărei clădiri, expertul tehnic adoptă valorile Ah și Av pentru aprecierea realistă a
efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra siguranței structurale a clădirii
examinate. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor fără degradări, este 100.(0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 93

Tabelul D.3 Valorile maxime Av și Ah – metodologiile de nivel 2 și 3


Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Categoria avariilor Suprafața afectată Suprafața afectată
d 1/3 1/3y2/3 > 2/3 d 1/3 1/3y2/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.

D.3.3. Evaluarea cantitativă

D.3.3.1. Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii în planul peretelui

D.3.3.1.1. Calculul structural pentru metodologiile de nivel 1 și 2


(1) În aplicarea metodologiei de nivel 1, forța tăietoare de bază corespunzătoare
modului propriu fundamental se determină cu metoda forțelor seismice statice
echivalente.
(2) În aplicarea metodologiei 2, calculul structural se realizează cu metoda forțelor
seismice statice echivalente sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.
(3) Metoda forțelor seismice statice echivalente poate fi utilizată în metodologia de
nivel 2, dacă sunt respectate cumulativ următoarele condiții:
(a) clădirea satisface condițiile de regularitate în plan și în elevație, conform P
100-1;
(b) planșeele au aceeași cotă superioară pe întregul nivel - pot fi acceptate
decalări ale feței superioare a planșeului mai mici decât înălțimea centurilor
(15y20cm);
(c) planșeele au suficientă rigiditate în plan orizontal și sunt suficient de bine
legate de pereți pentru a se putea accepta că este asigurată distribuția
forțelor de inerție prin compatibilizarea deformațiilor laterale; ( )
Nota: plinurile orizontale din zidărie (situate sub sau peste goluri de uși sau ferestre) pot fi
introduse în modelul de calcul numai dacă sunt executate din elemente țesute cu zidăria
alăturată sau sunt prevăzute cu armături de legătură cu aceasta.
(4) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns poate fi utilizată fără restricții
suplimentare față de prevederile relevante din P100-1.
(5) Valorile maxime ale factorilor de comportare, q, sunt:
(a) structuri din zidărie simplă (nearmată): q=1,5;
(b) structuri din zidărie confinată: q=2,0; ( )
Notă: Valorile maxime ale factorului q sunt valori aproximative stabilite pentru structuri care
nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a clădirilor amplasate în zone seismice.
94 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(6) În aplicarea metodologiei de nivel 2, pentru clădiri cu pereți din zidărie confinată,
cu planșee rigide în plan orizontal, care îndeplinesc condițiile de regularitate în plan și
în elevație din P 100-1, valoarea factorului maxim de comportare q stabilită conform
(5) se corectează cu factorii de suprarezistență Du/D1 stabiliți conform P 100-1.
(7) Fracțiunea din amortizarea critică pentru conversia spectrului de răspuns elastic și
a spectrului de proiectare se ia egală cu 8%.
(8) În cazul planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal, pentru calculul
la acțiunea seismică în planul pereților, distribuția forței seismice de proiectare, Fb,
între pereții structurali se face proporțional cu masa totală aferentă fiecărui perete
structural.
(9) Tipul de model de calcul pentru pereții cu goluri depinde de rezistența și de
rigiditatea la încovoiere a plinurilor orizontale de zidărie sau a elementelor de beton
armat de la nivelul planșeelor. La nivel minimal se pot utiliza următoarele modele
simplificate:(0)
(a) Model de tip cadru - plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi
de cuplare) cu rezistență și rigiditate semnificativă la încovoiere;
(b) Model de tip console legate la nivelul fiecărui planșeu cu bare articulate la
capete - plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu
rezistență și rigiditate nesemnificativă la încovoiere;
(c) Model de tip console independente – lipsa plinurilor de zidărie și centurilor
din beton armat.( )
Notă: Pot fi utilizate și alte modele de calcul cum sunt modelele cu elemente finite, modelele
cu macroelemente etc. Utilizarea acestor modele este condiționată de existența informațiilor
complete privitoare la caracteristicile de rezistență și de deformabilitate ale zidăriei.

D.3.3.1.2. Rezistența zidăriei pentru acțiunea seismică în planul pereților


(1) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la compresiune pentru pereții
solicitați la încovoiere cu forță axială, fd, se determină cu relația:
fm
fd (D.3)
CF
unde
fm valoarea medie a capacității de rezistență la compresiune a zidăriei;
CF factorul de încredere.
(2) În lipsa unor date obținute prin încercări la lucrarea respectivă, valoarea medie a
capacității de rezistență la compresiune a zidăriei, fm, se poate considera egală cu 1,3fk,
unde fk este valoarea caracteristică a rezistenței la compresiune a zidăriei stabilită
conform CR 6.
(3) Valoarea medie a capacității de rezistență la forfecare în rost orizontal, fvm, se
determină cu relația:
fQ m 1.33 fQ k (D.4)
în care valoarea caracteristică a rezistenței la forfecare, fvk, se determină cu
fQ k fQ k 0  0.4V d (D.5)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 95

unde valorile fvk0 și σd au semnificațiile din codul CR 6.


(4) Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline și cu mortar de var, în lipsa unor date
obținute prin încercări, valoarea caracteristică a capacității de rezistență inițială la
forfecare a zidăriei se ia:
N
fQk 0 0.045 (D.6)
mm 2
(5) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență pentru rupere în scară sub efectul
eforturilor principale de întindere, ftd, se determină cu relația:
0,04 f m
f td (D.7)
J M CF
unde fm se determină conform (1) și JM se alege conform (7).
(6) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență pentru ruperea prin lunecare în
rost orizontal, fvd, se determină cu relația:
f vm
f vd (D.8)
J M CF
unde fvm se determină conform (3) și JM se alege conform (7).
(7) Pentru evaluarea seismică a clădirilor existente coeficientul parțial de siguranță
pentru zidărie se ia egal cu: (0)
(a) JM = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual și mortar de var
(orientativ, anterior anului 1900);
(b) JM = 2,7 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate și mortar de var-ciment /
ciment-var (orientativ, între anii 1900y1950);
(c) JM = 2,3 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950). ( )

D.3.3.1.3. Valoarea admisibilă a efortului unitar mediu pentru metodologia de


nivel 1
(1) În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în
determinarea capacității de rezistență la forță tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze
simplificatoare și compararea acesteia cu forța tăietoare de bază.
(2) Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune și de
forfecare în pereții structurali sunt următoarele:
(a) legăturile între pereții de pe cele două direcții și între pereți și planșee
asigură conlucrarea acestora pentru preluarea încărcărilor verticale și
seismice;
(b) planșeele constituie diafragme rigide în plan orizontal - ultimul planșeu
poate fi din lemn dacă sunt respectate condițiile din P 100-1;
(c) clădirea are regularitate în plan și în elevație;
(d) distribuția pereților, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile
(pereții sunt continui până la fundații);
96 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(e) ruperea pereților se produce din forță tăietoare, prin fisurare diagonală din
eforturi principale de întindere (mecanismul de rupere în scară). ( )
Nota: În cele mai multe cazuri, aceste ipoteze simplificatoare nu sunt satisfăcute de clădirile
proiectate înainte de apariția reglementărilor tehnice specifice clădirilor din zidărie.
(3) În ipotezele de la (2) efortul unitar mediu de compresiune în pereții structurali, σ0,
se poate calcula simplificat ca raportul dintre greutatea clădirii, deasupra secțiunii
teoretice de încastrare, determinată considerând încărcările gravitaționale din
combinația seismică de proiectare, și aria totală a secțiunilor orizontale ale pereților.
(4) Valoarea admisibilă a efortului unitar tangențial mediu, vadm, se calculează cu
relația: (0)
1,33W k CF J M
vadm 1 V0 (D.9)
CF J M 2,0W k

unde
Wk valoarea de referință a capacității de rezistență la forță tăietoare a
zidăriei care, pentru zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor
date mai precise, se poate considera:
Wk = 0,06 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de var;
Wk = 0,12 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de ciment.
Notă: Valoarea Wk se referă la pereții neavariați; în cazul pereților avariați, expertul tehnic va
aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii moderate
valoarea Wk se reduce cu 25y30% iar în cazul avariilor grave cu 50y60%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de
mai sus în funcție de raportul între cei doi lianți (ciment/var).

D.3.3.1.4. Capacitatea de rezistență a pereților structurali pentru forțe în plan


pentru metodologia de nivel 2
(1) Valoarea de proiectare a forței tăietoare asociată cedării prin compresiune
excentrică a unui perete de zidărie nearmată se calculează cu relația:
Nd
Vf 1 (1  1,15Xd ) (D.10)
c pO p
unde
Hp
Op factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
Nd forța axială de proiectare
Hp înălțimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condițiile de fixare la extremități ale
peretelui:
- cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
- cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremități (șpalet);
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 97

Nd
V0 efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forței axiale de
Aw
proiectare Nd
Aw aria secțiunii transversale (orizontale) a peretelui;
V0
Xd
fd
fd valoarea de proiectare a capacității de rezistență la compresiune a
zidăriei.
(2) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță tăietoare la rupere prin
lunecare în rostul orizontal a unui perete de zidărie nearmată se determină cu relația:
1.33 § lad ·
V f 21 ¨ fQ k 0  0.4V d ¸ tlc (D.11)
CF J M © lc ¹
unde
lc lungimea zonei comprimate a secțiunii care ține seama de efectul
alternant al forței seismice, determinată cu relația:
Md
lc 1.5lw  3
Nd
lw lungimea peretelui
Md momentul încovoietor de proiectare;
Nd forța axială de proiectare;
lad lungimea pe care aderența este activă, calculată cu relația:
lad 2lc  lw
Dacă lad ≤0 valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere se calculează cu
relația
Nd
V f 21 0.53 (D.12)
CF J M
(3) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță tăietoare la rupere prin
fisurare diagonală se determină cu relația:
tlw f td V
V f 22 1 0 (D.13)
b f td

unde
b coeficient determinat conform CR6 cu valori 1,0db=Opd1,5;
ftd rezistența de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere.
(4) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forța tăietoare a unui perete de
zidărie nearmată se calculează cu ecuația:
Vf 2 min(V f 21,V f 22 ) (D.14)
98 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(5) Valoarea de proiectare a forței tăietoare asociate capacității de rezistență a unui


perete de zidărie nearmată este egală cu minimul dintre forța tăietoare asociată ruperii
la compresiune excentrică și valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță
tăietoare:
VRd min(V f 1 ,V f 2 ) (D.15)
(6) La determinarea indicatorului R3 valorile VRdi se limitează superior la 1,5VEdi.
(7) Pereții cu comportare ductilă satisfac condiția Vf1≤Vf2. Pereții cu comportare
fragilă satisfac condiția Vf2<Vf1.
(8) În cazul pereților din zidărie confinată, pentru calculul forțelor tăietoare Vf1 și Vf2
se va ține seama de aportul elementelor de confinare, în conformitate cu prevederile
CR6. (0)

D.3.3.1.5. Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acțiunii seismice
în planul pereților pentru metodologia de nivel 3
(1) Modelul de calcul minimal pentru calcul static neliniar implică următoarele
schematizări:
(a) șpaleții (montanții) sunt caracterizați printr-o lege efort-deformație de tip
"liniar elastic-perfect plastic" pentru care rezistența și deplasarea
(deformația) ultimă sunt definite în funcție de tipul de rupere probabil;
(b) parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor
lua după cum urmează: ( )
- deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălțimea peretelui dacă rezistența
de rupere prin forță tăietoare a peretelui (D.11) este mai mare cu cel puțin 30% decât
forța tăietoare asociată rezistenței de rupere la compresiune excentrică (D.10);
- deplasarea ultimă este egală cu 0,4% din înălțimea peretelui în celelalte
situații.
(2) Capacitatea clădirii se definește prin deformația laterală a ultimului planșeu pentru
care s-a produs scăderea forței tăietoare capabile cu mai mult de 20% din cauza
degradării și ruperii progresive a unor componente ale structurii. (0)

D.3.3.2. Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii perpendiculare pe planul


peretelui
(1) Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii perpendiculare pe planul pereților se
face în cazul aplicării metodologiilor de nivel 2 sau 3.
(2) Verificarea pereților sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor implică:
(a) verificarea echilibrului static (ECH) (cedare prin ieșire din plan sau
răsturnare, dacă peretele nu este legat cu planșeele sau cu pereții
perpendiculari sau dacă aceste legături cedează);
(b) verificarea capacității de rezistență a zidăriei (STR); ( )
(3) Valoarea individuală ale indicatorului R3j, pentru fiecare element perete verificat j,
este minimul valorilor determinate pentru fiecare verificare efectuată conform (1).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 99

(4) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acțiunii seismice perpendiculare


pe planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de
perete, în funcție de caracteristicile constructive ale clădirii.
(5) Modelul de calcul de complexitate minimală, în funcție de natura legăturii între
perete și planșee sau pereții perpendiculari, este:
(a) perete mărginit sus și jos de centurile planșeelor din beton armat, cu
continuitate completă sau parțială;
(b) perete cu prinderi articulate la nivelul planșeelor (cazul planșeelor cu grinzi
metalice sau din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore);
(c) perete nelegat de planșee (zidărie continuă, fără legătură cu planșeul - cazul
planșeelor cu grinzi metalice sau din lemn dispuse paralel cu peretele). ( )
(6) Modelul de calcul se alcătuiește în funcție de: (0)
(a) existența sau lipsa pereților perpendiculari, la ambele extremități sau la o
singură extremitate;
(b) geometria peretelui: raportul între lungime (distanța între pereții
perpendiculari) și înălțime (distanța între planșee);
(c) eficiența legăturii cu pereții perpendiculari: zidărie țesută sau nețesută,
existența armăturilor. ( )
100 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Anexa E. Componente nestructurale

E.1. Generalități

E.1.1. Obiectivele evaluării seismice


(1) Evaluarea seismică a componentelor nestructurale (CNS) se face conform P 100-1
împreună cu prevederile P 100-3.
(2) Evaluarea seismică a CNS are ca scop identificarea CNS a căror avariere
împiedică îndeplinirea cerințelor fundamentale specificate în capitolul 3 și, după caz,
necesită lucrări de intervenție.
(3) Necesitatea, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție asupra CNS se stabilesc în
funcție de cerințele fundamentale definite în capitolul 3.(0)

E.1.2. CNS supuse evaluării seismice

E.1.2.1. Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice


(1) Evaluarea seismică se face pentru CNS a căror avariere seismică poate împiedica
îndeplinirea cerințelor fundamentale pentru Starea Limită Ultimă și Starea Limită de
Serviciu.
(2) Pentru clădirile aparținând claselor III și IV de importanță la cutremur evaluarea
seismică a CNS la Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu se face, la nivel
minimal, prin procedee calitative.
(3) La Starea Limită Ultimă se vor verifica CNS a căror avariere poate pune în pericol
siguranța vieții utilizatorilor (SV).
(4) La Starea Limită de Serviciu se vor verifica CNS a căror avariere poate provoca
întreruperea funcționării normale a clădirii (IF) sau pierderi importante de valori
materiale și culturale (PV).
(5) Severitatea riscurilor pentru CNS este dată, orientativ, în tabelele E.1a și E.1b, în
funcție de valoarea de proiectare a accelerației seismice.
(6) Riscul pentru siguranța vieții cauzat de căderea parțială sau totală a CNS se
diferențiază în funcție de poziția acestora în clădire:
(a) CNS poziționate în spații care pot adăposti aglomerări de persoane;
(b) CNS poziționate în căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
(c) CNS poziționate în încăperile cu funcțiuni esențiale;
(d) CNS poziționate în încăperile cu funcțiuni curente. ( )
(7) CNS a căror avariere conduce la întreruperea funcționării normale a unei clădiri
vor fi stabilite de personalul de specialitate care deservește clădirea.
(8) CNS a căror avariere conduce la pierderi materiale importante se stabilesc de către
beneficiari sau specialiștii în evaluarea valorilor culturale. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 101

Tabelul E.1a. Componente arhitecturale (elemente de construcție)


Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori din zidărie 0,15y0,20g R (R) R (M) R (S)
(pe căile de acces) t0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori ușori 0,15y0,20g M (R) M (M) R (S)
(pe căile de acces) t0,25g M (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Tavane suspendate 0,15y0,20g M (R) M (M) M (S)
(pe căile de acces) t0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S S S
Corpuri de iluminat 0,15y0,20g R S S
suspendate
t0,25g R M M
0,10g S S S
Iluminat de siguranță 0,15y0,20g M S S
t0,25g R M S
0,10g S S S
Uși principale de acces 0,15y0,20g S S S
t0,25g M M M
0,10g S S S
Scări 0,15y0,20g R M S
t0,25g R M R
0,10g M M S
Parapete, cornișe, atice, 0,15y0,20g R R S
ornamente exterioare
t0,25g R R S
0,10g S S S
Fațade din sticlă 0,15y0,20g M M S
t0,25g R M M
0,10g S S S
Garduri de incintă 0,15y0,20g S S S
t0,25g R R M

S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
102 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Tabelul E.1b. Instalații și echipamente


Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S S M
Generator electric de rezervă 0,15y0,20g S M R
t0,25g S R R
0,10g S S S
Transformator electric 0,15y0,20g S S S
t0,25g M M M
0,10g S M M
Instalații de sprinklere 0,15y0,20g S M M
t0,25g M R R
0,10g S S S
Rețele de apă caldă și rece 0,15y0,20g M M M
t0,25g M M M
0,10g S S S
Componentele ascensoarelor 0,15y0,20g R M M
(cabluri, șine, contragreutate) t0,25g R M M
0,10g S S S
Scări rulante 0,15y0,20g S M S
t0,25g S M S
0,10g S S S
Boilere și vase de presiune 0,15y0,20g M R S
în locuințe
t0,25g M R S
0,10g S M S
Aparate de condiționare 0,15y0,20g S M S
montate pe acoperiș
t0,25g M R M
0,10g S S S
Boilere și aparate de 0,15y0,20g R M S
condiționare în încăperi
t0,25g R M S
0,10g S S S
Coșuri de fum și ventilație la 0,15y0,20g M M S
locuințe
t0,25g R M M

S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 103

E.1.2.2. CNS care sunt supuse evaluării seismice


(1) Componentele nestructurale ale clădirilor sunt supuse evaluării seismice în funcție
de:
(a) starea limită în raport cu care se face evaluarea;
(b) intensitatea acțiunii seismice în amplasament. ( )
(2) Evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu se face pentru toate CNS, cu
excepția celor care prezintă risc seismic redus conform prevederilor P 100-1.
(3) Accelerația de proiectare a terenului pentru verificări la Starea Limită de Serviciu
se stabilește în acord cu prevederile capitolului 3 și Anexei A.
(4) Pentru Starea Limită Ultimă, evaluarea seismică se face pentru CNS stabilite
conform tabelelor E.2a și E.2b, în funcție de valoarea accelerației terenului pentru
proiectare. (0)

Tabelul E.2a.
Categoria și tipul componentelor nestructurale agt 0.15g ag=0.10g
A.1. Elemente atașate anvelopei construcției:
- parapete, atice, coșuri de fum și de ventilație, Da Da
- ornamente, firme, reclame, antene de televiziune și similare, indiferent de modul Da Da
de prindere de structura principală
A.2. Elemente ale anvelopei
- elemente propriu zise Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi ductile Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi fragile Da Da
- prinderi și rigidizări ale elementelor anvelopei Da Da
A.3. Elemente de compartimentare, fixe sau amovibile, inclusiv finisaje și
tâmplării înglobate
- pereți nestructurali interiori din zidărie simplă/panouri de beton greu Da Nu
- pereți nestructurali ușori (tip gips-carton) Nu Nu
- pereți nestructurali/închideri către spații interioare din sticlă Da Da
A.4 Tavane false
- aplicate direct pe structură Nu Nu
- suspendate Da Nu
A.5 Garduri de incintă Da Nu
104 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Tabelul E.2b.
Categoria și tipul componentelor nestructurale agt0.15g agd0.10g
B. Instalații
B.1 Instalații sanitare (alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate)
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor Da Nu
- sisteme de conducte sub presiune Da Nu
B.2 Instalații electrice/iluminat
- sisteme de cabluri principale Da Nu
- sisteme de iluminat de siguranță Da Nu
- corpuri de iluminat incluse în tavane suspendate Da Nu
B.4 Instalații speciale cu utilaje care operează cu abur sau apă la temperaturi ridicate
- boilere, cazane Da Da
- vase de presiune rezemate pe manta sau așezate liber Da Da
C. Echipamente electromecanice
- ascensoare și scări rulante Da Nu
D. Mobilier
- mobilier din unități medicale, de cercetare, inclusiv sistemele de computere; Da Nu
mobilier de birou (rafturi, clasoare, dulapuri)
- mobilier din muzee de interes național Da Da
- mobilier și dotări speciale din construcții din clasa de importanță I: (panouri de Da Da
comandă ale dispeceratelor din servicii de urgență, din unități de pompieri,
poliție, centrale telefonice, echipamente din stații de radiodifuziune/televiziune)
- rafturi din oțel din magazine și din depozite accesibile publicului Da Nu

E.2. Evaluarea seismică a CNS


(1) Evaluarea seismică a CNS se face prin două procedee:
(a) evaluare calitativă;
(b) evaluare cantitativă. ( )
(2) Evaluarea calitativă și evaluarea cantitativă pot fi utilizate împreună sau separat în
funcție de valoarea accelerației seismice a terenului pe amplasament, de starea limită
la care se face verificarea, de vulnerabilitatea seismică a componentei și de riscurile
care decurg din avarierea seismică a acesteia. ( )

E.2.1. Criterii de evaluare calitativă


(1) Prin evaluarea calitativă se vor stabili:
(a) Alcătuirea și legăturile CNS cu structura sau cu alte CNS care îi asigură
stabilitatea.
(b) Starea de degradare a CNS și prinderilor în momentul expertizării.
(c) Interacțiunile posibile ale CNS cu structura sau cu alte CNS. ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 105

(2) Evaluarea calitativă a CNS implică parcurgerea următoarelor etape:


(a) inventarierea CNS din clădire (se stabilește categoria și poziția în clădire
pentru fiecare CNS care face obiectul evaluării);
(b) evaluarea vulnerabilității fiecărei categorii de CNS, în raport cu criteriile de
acceptare;
(c) identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare
categorie de CNS și pentru fiecare poziție identificată (orientativ din
tabelele E.1a și E.1b). ( )
(3) Examinarea calitativă a CNS trebuie să fie efectuată pentru fiecare categorie de
CNS din clădire cel puțin pentru numărul de elemente prevăzut în continuare: (0)
(a) În cazul în care este disponibilă documentația tehnică de proiectare, se va
examina cel puțin o componentă din fiecare categorie. Dacă, pentru proba
examinată, se constată conformitatea execuției cu proiectul, nu sunt
necesare investigații suplimentare și prevederile din proiect pot fi folosite
pentru evaluarea CNS. Dacă proba nu este conformă cu prevederile
proiectului se vor examina cel puțin 10% din totalul componentelor similare.
(b) În cazul în care nu este disponibilă documentația tehnică de proiectare sau
aceasta nu conține informații relevante și complete, se vor examina cel puțin
trei componente din fiecare categorie. Dacă nu se constată diferențe între
acestea, caracteristicile respective pot fi considerate reprezentative pentru
toate componentele similare din clădire. Dacă există diferențe între cele trei
componente examinarea se va extinde la cel puțin 20% din totalul
componentelor din categoria respectivă. ( )

E.2.2. Criterii de acceptare pentru evaluarea calitativă


(1) Caracteristicile CNS existente se compară cu cerințele din tabelul E.3 (informativ)
și cu prevederile P 100-1 referitoare la CNS din clădirile noi.
(2) CNS și prinderile acestora care nu corespund condițiilor din tabelul E.3 vor fi
considerate nesigure, fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(3) Pentru CNS care satisfac condițiile din tabelul E.3. se va trece la examinarea
detaliată a următoarelor aspecte:
(a) starea prinderilor (rupere, deplasare din poziție, coroziune, fisurarea
elementului în care este fixată ancora, etc.);
(b) starea CNS (deplasare din poziție, coroziune, fisurare). ( )
În cazul în care, din această verificare, rezultă că starea CNS sau a prinderilor acestora
în momentul expertizării este necorespunzătoare, elementele respective se declară
nesigure fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(4) Verificarea prin calcul a CNS și a prinderilor acestora nu este necesară dacă
acestea corespund prevederilor din P 100-1.
(5) Evaluarea calitativă pot fi efectuată și pe baza prevederilor unor reglementări
specifice recunoscute (standarde internaționale, naționale, norme de produs) care
includ măsuri explicite privind protecția la acțiunea seismică, pentru următoarele
categorii de CNS: (0)
(a) pereți cortină;
106 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(b) pereți despărțitori din sticlă;


(c) tavane suspendate;
(d) echipamente de încălzire și ventilații;
(e) sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor;
(f) sisteme de conducte pentru substanțe periculoase;
(g) corpuri de iluminat;
(h) pardoseli înălțate;
(i) ascensoare și scări rulante. ( )

Tabelul E.3 Listă de verificare a riscului seismic al CNS


Tipul elementului Da Nu
Pereții despărțitori din zidărie sunt armați
Pereții despărțitori ușori (cu schelet) sunt fixați peste
nivelul tavanului
Pereții despărțitori ușori care suportă mobilier
suspendat sunt rigidizați sau fixați peste nivelul
tavanului
Tavanele suspendate sunt prinse cu elemente
diagonale (sârme) și verticale (montanți rigizi)
Panourile decorative ale tavanelor suspendate sunt
agățate cu elemente de siguranță de schelet
Tavanele din ipsos aplicate direct pe structură sunt
prinse cu elemente de siguranță
Corpurile de iluminat incluse în tavanul suspendat au
elemente proprii de susținere
Corpurile de iluminat suspendate , independente de
tavan au prinderi de siguranță împotriva căderii sau
balansului excesiv
Corpurile de iluminat de siguranță sunt protejate
împotriva căderii de pe suporți
Scările metalice din clădirile etajate sunt prevăzute cu
reazeme deplasabile care pot prelua deplasările
relative de nivel
Instalațiile clădirii care traversează căile de acces
sunt prinse cu elemente sigure împotriva căderii
Mobilierul aflat pe căile de acces este ancorat sigur
de pereți
Există suficient spațiu pe căile de acces pentru a
permite trecerea dacă mobilierul neancorat se
răstoarnă
Suprafețele vitrate sunt prevăzute cu spații pentru
preluarea deplasărilor laterale
Suprafețele vitrate de mari dimensiuni, inclusiv
vitrinele sunt executate cu geamuri de siguranță
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 107

Panourile de sticlă deasupra ușilor și luminatoarele


sunt executate cu geam de siguranță
Parapetele și aticele sunt armate și fixate adecvat
Ornamentele și placajele fațadelor sunt fixate de
pereții suport
Generatorul electric de rezervă este asigurat
împotriva deplasării laterale dacă este montat pe
izolatori
Acumulatorii de rezervă sunt fixați de rafturi
Rafturile de baterii sunt fixate de planșeu/perete
Transformatoarele electrice sunt fixate de planșeu sau
de perete
Cablurile electrice pot prelua deplasările relative între
punctele fixe
Detectorii de fum și incendiu sunt asigurați împotriva
căderii
Componentele sistemului de sprinklere sunt fixate
împotriva deplasărilor laterale
Pompele de apă pentru incendiu sunt ancorate
Boilerele și vasele de presiune sunt ancorate de
perete sau de planșeu
Țevile de gaz sunt fixate lateral
Cabina ascensorului este fixată de șine
Contragreutatea ascensorului este fixată de șine

E.2.3. Evaluarea cantitativă


(1) Evaluarea cantitativă a CNS se face, diferențiat, în funcție de gradul de
sensibilitate la cele două efecte pe care mișcarea seismică le are asupra acestora,
conform prevederilor P 100-1:
(a) Efectul direct al forțelor de inerție asociate masei CNS;
(b) Efectul indirect rezultat din deformațiile impuse CNS prin deplasările
laterale relative ale punctelor de prindere sau de contact cu structura
principală. ( )
(2) În ceea ce privește efectul direct, se efectuează minimal verificări pentru
următoarele categorii de CNS.
(a) Categoria A1: Copertine, balustrade, atice, profile ornamentale, marchize,
statui, firme/reclame rezemate în consolă, antene;
(b) Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de
perete pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente
care nu fac parte din structura principală a construcției; tâmplăriile
înglobate, inclusiv geamurile/sticla;
(c) Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare;
108 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(d) Categoria A4: Tavane suspendate: aplicate direct pe structură și suspendate;


(e) Categoria A5: Scări;
(f) Categoriile B1-B4: Echipamente, utilaje, conducte și țevi;
(g) Categoriile C1, C2: Echipamente electromecanice;
(h) Categoriile D1-D3: Mobilier și alte dotări. ( )
(3) În ceea ce privește efectul indirect, se efectuează minimal verificări pentru
următoarele categorii de CNS.
(a) Categoria A1: Elemente atașate anvelopei: finisaje, elemente de protecție
termică sau decorațiuni din cărămidă, beton, piatră, materiale ceramice,
sticlă sau similare, care au ca suport elementele de închidere, structurale sau
nestructurale (elemente lipite de fațadă sau ancorate de fațadă) ;
(b) Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de
perete pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente
care nu fac parte din structura principală a construcției; tâmplăriile
înglobate, inclusiv geamurile/sticla;
(c) Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare;
(d) Categoriile B1, B3 și B4: Conducte și țevi. ( )
(4) În funcție de cerințele fundamentale ale evaluării, de solicitările beneficiarului și
de decizia expertului se pot efectua verificări ale CNS suplimentar față de situațiile
prevăzute la (2) și (3).
(5) La evaluarea siguranței seismice a CNS se va ține seama de faptul că intensitatea
celor două efecte asupra CNS depinde și de tipul răspunsului structurii la acțiunea
seismică:
(a) Pentru structurile cu răspuns cvasi-elastic, CNS sunt sensibile îndeosebi la
efectele directe ale acțiunii seismice
(b) În cazul structurilor cu răspuns neliniar puternic la acțiuni seismice, CNS
sunt sensibile îndeosebi la efectele indirecte ale acțiuni seismice. ( )
(6) Valoarea de vârf a accelerației seismice orizontale a terenului, ag, se alege în
conformitate cu cerințele fundamentale pentru care se face evaluarea, respectiv
intervalul mediu de recurență al acțiunii seismice, conform prevederilor capitolului 3
și Anexei A.
(7) Valoarea de vârf a accelerației seismice verticale a terenului, agv, se calculează cu
relația:
agv 0,7ag (E.1)
(8) Efectele acțiunii seismice de proiectare se cumulează cu efectele altor acțiuni
conform CR 0. (0)

E.2.3.1. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acțiunii seismice
(1) Evaluarea seismică a CNS se realizează utilizând metoda forțelor laterale statice
echivalente pentru CNS prevăzută de P 100-1.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 109

(2) Pentru evaluarea seismică a CNS se iau în considerare, după caz, componentele
orizontale și verticale ale mișcării terenului, conform prevederilor P 100-1.
(3) Pentru evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu, valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale se calculează conform prevederilor P 100-1 pentru
componente nestructurale unde coeficienții de calcul JCNS, ECNS, qCNS și Kz se aleg
conform prevederilor din P 100-1 pentru componentele nestructurale din clădirile noi.
(4) Pentru evaluarea seismică a CNS la Starea Limită Ultimă valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale static echivalente se va calcula cu relația:
FCNS 4J CNS ag mCNS (E.2)
unde JCNS se alege conform prevederilor P 100-1 pentru componente nestructurale.
(5) Forțele seismice static echivalente se aplică în centrul de greutate al CNS,
independent, pe direcțiile principale ale CNS sau se distribuie proporțional cu masa
proprie a CNS.
(6) Condiția de stabilitate pentru CNS este considerată îndeplinită dacă momentul de
răsturnare rezultat din combinațiile seismice de proiectare, multiplicat cu factorul 1,5,
este mai mic sau egal cu momentul de stabilitate asigurat de greutatea proprie evaluat
ținând seama de legăturile capabile să preia atât întindere cât și compresiune. Pentru
calculul momentului de stabilitate efectul favorabil al greutății proprii va fi redus cu
15% iar efectul forțelor de frecare va fi neglijat.
(7) Condiția de rezistență pentru CNS este considerată îndeplinită dacă sunt
satisfăcute următoarele condiții:
(a) eforturile secționale care se dezvoltă în CNS și în prinderile acesteia rezultă
mai mici sau egale cu eforturile capabile
(b) în cazul prinderilor cu ancore înglobate în beton sau zidărie, eforturile
capabile ale prinderilor sunt cu 30% mai mari decât eforturile maxime
transmise ancorelor de către CNS. ( )
(8) Pentru elementele de legătură (prinderi) care asigură stabilitatea la răsturnare a
CNS atașate anvelopei precum și a boilerelor și vaselor de presiune, condiția de
rezistență este:
1,25J CNS Eanc d Ranc (E.3)
unde
Eanc valoarea eforturilor de proiectare determinate pe baza valorilor de
proiectare ale acțiunilor considerând efectele acțiunii seismice majorate
cu 30%
Ranc valoarea eforturilor capabile.
(9) Valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se determină astfel:
(a) Pentru materiale fragile rezistențele medii împărțite la coeficientul de
siguranță pentru material și la factorul de încredere determinat conform
capitolului 4.
(b) Pentru materiale ductile rezistențele medii împărțite la factorul de încredere
determinat în capitolul 4. ( )
110 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(10) Caracterul fragil sau ductil se stabilește în funcție de tipul materialului ancorei și
de tipul materialului de care este fixată ancora.
Notă: Prinderile cu ancore fixate în zidărie sau în beton vor fi considerate prinderi fragile.
(11) Eforturile capabile ale prinderilor se determină pe baza valorilor de proiectare ale
rezistențelor determinate conform (9). (0)

E.2.3.2. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul indirect al acțiunii seismice
(1) Valorile de proiectare ale deplasărilor laterale se determină conform prevederilor
P 100-1 pentru componente nestructurale din clădirile noi.
(2) Verificarea CNS la efectul indirect al acțiunii seismice este îndeplinită dacă: (0)
(a) Pentru CNS așezate vertical (prinse de două planșee succesive), deplasarea
relativă a punctelor de prindere, este mai mică sau egală cu deplasarea
admisibilă a CNS
Notă: Astfel de CNS sunt pereții despărțitori, fațadele cortină etc.
Notă: Deplasarea admisibilă a CNS se stabilește prin calcul sau se extrage din fișa tehnică a
produsului.
(b) Pentru sistemele de instalații ale căror componente nu sunt fixate rigid de
structură deplasarea relativă dintre acestea trebuie sa fie mai mică decât
deplasarea care poate fi preluată de elementele de legătură dintre
componentele sistemului. ( )
Notă: Astfel de sisteme sunt, de exemplu, sistemele rezemate pe izolatori de vibrații.

E.2.3.3. Alte prevederi privind verificarea prin calcul


(1) În cazuri justificate pot fi folosite și alte metode, științific recunoscute, pentru
determinarea accelerației seismice a clădirii la nivelul punctelor de prindere ale CNS
(metoda spectrelor de etaj, de exemplu) și a deplasărilor relative între punctele de
prindere. (0)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 111

ANEXA F (informativă) Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente


F.1. Introducere

F.1.1. Conținut și domeniu de aplicare


Îndrumătorul de reabilitare seismică a clădirilor existente cuprinde prevederi
de proiectare a lucrărilor de intervenție la construcții vulnerabile seismic. Lucrările de
intervenție se realizează pe baza proiectului de intervenție. Proiectului de intervenție
se fundamentează pe concluziile raportului de expertiză seismică a clădirii, în care se
identifică deficiențele structurale și nestructurale și stabilește clasa de risc seismic.
Prevederile acestui îndrumător sunt aplicabile structurilor de clădiri din beton
armat, oțel, lemn sau zidărie, și componentelor nestructurale din aceste construcții.
Îndrumătorul se referă la elementele de concepție generală a intervenției și
conține recomandări pentru alegerea soluțiilor și tehnicilor de consolidare. Având în
vedere varietatea practic nelimitată a condițiilor seismice, a tipurilor de construcții și a
tipurilor de deficiențe, îndrumătorul stabilește în special principiile măsurilor de
intervenție, descriind un număr limitat de soluții, cu o aplicabilitate mai largă pe
considerente de eficiență, condiții de execuție și economicitate.
Soluțiile prezentate în îndrumător trebuie considerate ca un set de măsuri
minimale, fiind posibilă aplicarea și a altor soluții care să respecte principiile de bază
ale proiectării seismice.
Îndrumătorul nu tratează proiectarea de detaliu a lucrărilor de consolidare.
Necesitatea lucrărilor de intervenție se stabilește în acord cu prevederile P100-
3, 3.3. Proiectarea lucrărilor de intervenție se realizează în acord cu prevederile P100-
3, 3.4.

F.2. Bazele alegerii soluțiilor de intervenție

F.2.1. Criterii pentru alegerea soluțiilor de intervenție


Decizia de a interveni și alegerea strategiei și a tehnicilor de intervenție trebuie
să se bazeze pe mai multe criterii, care au în vedere:
(a) Caracterizarea cuprinzătoare a acțiunii seismice pe amplasament. Aceasta
include:
- identificarea surselor de hazard seismic;
- identificarea principalelor componente de hazard seismic pentru clădirile
investigate, ținând seama și de vulnerabilitatea acestora (amplitudinea și
componența de frecvențe a mișcării terenului);
- sursele induse de hazard (de exemplu, susceptibilitatea la lichefiere a terenului,
destabilizarea terenurilor în pantă, etc.).
(b) Caracterizarea funcțională a clădirii:
- precizarea tipului de clădire, a funcțiunii, a vârstei acesteia;
- perioada de exploatare ulterioară;
- cerințele arhitecturale de diferite tipuri;
112 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- gradul de ocupare.
(c) Caracterizarea siguranței clădirii față de acțiunile de exploatare, în special a
celor seismice
- vulnerabilitatea structurală;
- vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalațiilor și echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilității construcției sub diferite aspecte reprezintă obiectivul
operației de evaluare seismică.
(d) Stabilirea nivelurilor de performanță necesară în funcție de clasa de importanță
și expunere la cutremur și importanța construcției.
(e) Posibilitățile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.
(f) Gradul de afectare a funcțiunii construcției pe durata executării lucrărilor (de
exemplu, prin necesitatea de a evacua clădirea).
(g) Posibilitățile concrete de execuție pe amplasament referitoare la amenajarea
șantierului, a acceselor pe rețeaua stradală publică, a spațiilor necesare montării
macaralelor etc. ( )
În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se analizează
două sau mai multe scheme alternative de intervenție. Pentru fiecare din acestea, se
evaluează reducerea vulnerabilității față de sursele de hazard seismic pe amplasament
și se selectează cea mai eficientă soluție pe baza celor mai importante criterii pentru
cazul considerat.
Calculele structurale și de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor
face cu respectarea modelelor și metodelor din P 100-1 și a regulilor suplimentare date
în P 100-3.

F.2.2. Opțiuni pentru strategia de intervenție


Alegerea unei strategii de intervenție corecte este condiționată de înțelegerea
cât mai completă a deficiențelor individuale ale elementelor structurale și nestructurale,
a efectului combinat al acestora asupra mecanismului comportării seismice a clădirii,
precum și a deficiențelor de ansamblu privind rezistența, deformabilitatea, redundanța
și regularitatea structurală.
Măsurile de intervenție urmăresc să elimine sau să reducă semnificativ
deficiențele de diferite naturi ale structurii și ale componentelor nestructurale și, prin
aceasta, să se obțină încadrarea clădirii în clasa de risc seismic RsIII sau RsIV în acord
cu prevederile P100-3, 3.3.
Măsurile de intervenție trebuie să fie corelate cu gradul de afectare (degradare)
a materialelor, ca efect al unor cutremure pe care le-a suportat construcția, al altor
acțiuni de exploatare specifice, al unor tasări diferențiale ale terenului sau al unor
factori de mediu.
Strategia de intervenție se poate baza pe:
- reducerea cerințelor seismice;
- îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale clădirii;
- măsuri combinate.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 113

Reducerea cerințelor seismice se realizează prin:


(a) Reducerea cerințelor de rezistență, respectiv, reducerea forțelor seismice de
proiectare:
- prin sporirea proprietăților de rigiditate ale structurii și/sau reducerea masei
construcției, pentru a depărta cât mai mult perioada T1 a oscilațiilor proprii în
modul fundamental de perioada corespunzătoare amplificării maxime din
spectrul de răspuns în accelerații. O asemenea strategie este indicată în cazul
amplasamentelor caracterizate de perioade Tc lungi (orientativ, 1,6s) din
spectrul de accelerație. Practic sporirea rigidității structurii se obține prin
mărirea dimensiunilor elementelor structurale și, după caz, adăugarea altor
elemente structurale.
Notă: Deși reducerea perioadelor proprii de oscilație pentru domeniul T d Tc al spectrului nu
duce la reducerea forțelor de proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori
constante (de palier) pentru accelerația spectrală în acest domeniu, îndepărtarea de condițiile de
cvasirezonanță din zona T1 = Tc reprezintă întotdeauna un obiectiv de urmărit. Trebuie avut în
vedere că degradarea structurii ca urmare a incidenței unui cutremur sever produce creșterea
perioadei de vibrație și poate re-așeza structura în zona de cvasi-rezonanță a spectrului de
accelerații.
- prin reducerea rigidității laterale a construcției în situațiile în care se poate
obține o perioadă a oscilațiilor proprii superioară perioadei Tc, situând
construcția într-un domeniu în care valorile spectrale ale accelerației scad cu
creșterea perioadei de oscilație. Practic aceasta se poate realiza prin izolarea
seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor legături structurale. De exemplu
prin separarea parapetelor de beton armat de stâlpi. Această strategie este
recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici (orientativ,
Tc=0,7s).
- prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbția și
disiparea unei părți semnificative din energia seismică indusă în structură,
limitează eforturile ce revin elementelor structurale.
(b) Reducerea cerințelor de deplasare: ( )
- prin reducerea perioadei oscilațiilor proprii ale structurii, respectiv prin
sporirea rigidității și/sau reducerea maselor;
- prin introducerea de izolatori seismici la bază.
Îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale structurii se face prin:
(a) Sporirea rezistenței elementelor structurale, cu controlul mecanismului de
cedare;
(b) Sporirea rigidității la forțe laterale;
(c) Sporirea capacității de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de
îmbunătățire a acestei proprietăți asigură, de regulă, și o comportare histeretică
mai stabilă, caracteristică deosebit de importantă pentru un răspuns seismic
favorabil. ( )
Notă: În multe cazuri intervenția asupra unei caracteristici structurale modifică și cerințele
seismice. Configurația și ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic și inelastic, în
accelerații și în deplasări, depind de parametrii structurali de rezistență, rigiditate și ductilitate.
De asemenea, în multe situații, intervențiile efectuate cu scopul îmbunătățirii unei anumite
proprietăți au efect și asupra altor caracteristici structurale. De exemplu, cămășuirea cu beton
114 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

armat aplicată in scopul sporirii ductilității locale a unui stâlp, funcție de modul concret de
realizare a armării, poate asigura și sporirea rezistenței la forță tăietoare și la moment
încovoietor.

F.2.3. Alte strategii posibile


În condițiile în care lucrările de consolidare impuse de starea construcției și
gradul insuficient de asigurare față de acțiunile seismice ar necesita mijloace materiale,
umane, financiare excesive sau ar implica întreruperea funcțiunii construcției timp
foarte îndelungat, făcând intervenția nerațională, pot fi avute în vedere și alte opțiuni.
Stabilirea strategiei celei mai indicate trebuie să fie rezultatul unei analize cost-
beneficiu a mai multor soluții posibile, care să ia in considerare aspectele precizate la
F.2.2.
Analiza ansamblului acestor exigențe și condițiilor materiale disponibile poate
conduce și la alte opțiuni pe lângă consolidarea construcției în ansamblul ei.
Asemenea soluții pot fi:
- reducerea gradului de ocupare a clădirii;
- scurtarea duratei ulterioare de exploatare a clădirii;
- modificarea funcțiunii clădirii, astfel încât să fie posibilă încadrarea acesteia
într-o clasă inferioară de importanță și expunere la cutremur;
- reducerea maselor și a solicitărilor seismice ale construcției prin înlocuirea
unor pereți grei cu pereți ușori; mutarea unor utilaje și echipamente grele de la
nivelurile superioare ale clădirii, la subsol sau la parter etc.;
- reducerea numărului de niveluri prin demolarea unui număr de etaje de la
partea superioară a clădirii - soluția poate fi convenabilă mai ales în condițiile
în care clădirea prezintă retrageri substanțiale la aceste niveluri, cu efecte
nefavorabile de excentricizare a maselor, a caracteristicilor de rezistență și
rigiditate de ansamblu;
- desfacerea unor porțiuni de construcție, de exemplu, elemente de fațadă, cu
comportare defavorabilă la acțiuni seismice sau care prezintă un risc înalt de
dislocare și prăbușire;
- părăsirea clădirii și împiedicarea accesului în zona adiacentă clădirii până la
punerea în siguranță a clădirii;
- demolarea clădirii și construirea unei clădiri noi - soluția poate fi indicată
pentru clădiri existente amplasate pe terenuri cu valoare ridicată în situația în
care cheltuielile reabilitării seismice ar fi nejustificat de mari, fără a fi posibile
remodelări semnificative ale spațiului pentru îmbunătățirea funcțiunilor.

F.2.4. Soluții pentru corectarea deficiențelor de alcătuire a structurii

F.2.4.1. Identificarea deficiențelor structurale


În afara capacităților insuficiente de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate,
deficiențele pe care le poate prezenta un sistem structural în ansamblu se referă la
neregularități și discontinuități pe verticală și în plan. Acestea reduc gradul de
încredere asupra rezultatelor metodelor de calcul structural curente și creează
importante incertitudini în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor fundamentale ale
comportării seismice pentru clădiri.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 115

În cazul clădirilor neregulate, dacă la proiectarea măsurilor de intervenție


neregularitățile nu pot fi eliminate, proiectantul trebuie să efectueze calculul structural
pe modele cât mai fidele comportării structurii și să ia măsuri constructive prin care să
compenseze controlul mai puțin sigur al răspunsului seismic în asemenea situații.
Diferitele tipuri de neregularități și discontinuități și efectele lor potențiale
trebuie să fie evidențiate în procesul de evaluare al construcției, conform P 100-3.
Acestea sunt reprezentate de:
(a) Neregularități în elevație:
- distribuții neregulate pe verticală ale rigidității la deplasare laterală;
- distribuții neregulate pe verticală ale capacității de rezistență;
- modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând
distribuții diferite ale maselor;
- discontinuități (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.
(b) Neregularități în planul construcției:( )
- neregularitățile distribuției în plan ale rigidității, masei, capacității de rezistență,
care toate produc efecte de torsiune de ansamblu;
- forme neregulate în plan, în special colțurile intrânde în planul construcției,
care pot crea concentrări excesive de eforturi;
- discontinuități ale planșeelor, în special prin prevederea de goluri sau
întreruperea legăturii pe anumite zone cu elementele sistemului vertical de
rezistență la forțe laterale;
- prevederea unor componente structurale (cadre, pereți) înclinate față de axele
ortogonale majore ale sistemului structural.
Alte deficiențe majore pe care le poate prezenta o structură, deficiențe
evidențiate în urma evaluării construcției, pot fi constituite de lipsa de redundanță a
clădirii, instabilitatea potențială a comportării unor elemente și îmbinări la încărcări
alternante, ca urmare a alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea
materialelor.

F.2.4.2. Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților pe verticală


Soluțiile pot avea în vedere modificarea componentelor structurale existente
sau adăugarea altora noi pentru a elimina sau a reduce, cât mai semnificativ, aceste
neregularități.
O soluție comună pentru a întări nivelurile slabe, acolo unde se întrerup unii
pereți structurali, este prevederea unor elemente verticale (pereți sau panouri
contravântuite) chiar în dreptul peretelui superior, sub acesta, dacă o asemenea
intervenție este acceptabilă funcțional. Alternativ, discontinuitatea de acest gen poate
fi eliminată prin consolidarea stâlpilor de la aceste niveluri.
Intervenția nu trebuie să creeze efecte negative noi în elementele existente sau
dacă astfel de efecte se produc ele trebuie avute în vedere la proiectarea lucrărilor de
intervenție.
Notă: De exemplu, dacă se introduce un sistem de contravântuire sau se introduc pereți pentru
sporirea rezistenței unui etaj slab, este necesar să se stabilească efectul acestei modificări
asupra rigidității de ansamblu, de pildă, dacă nu creează condiții de creare a unui etaj flexibil la
116 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

etajul vecin sau dacă nu creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De asemenea, este
necesar să se stabilească dacă planșeele situate imediat deasupra și imediat dedesubtul
nivelului la care se face intervenția sunt capabile să asigure modificarea distribuției și
transferul forțelor tăietoare de nivel. Este indicat să se continue acești pereți până la teren.
Dacă nu, trebuie examinat dacă suporturile verticali ai peretelui pot prelua momentele de
răsturnare aferente peretelui.
În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanțial
neregularitățile de distribuție a maselor (datorate greutății unor instalații și utilaje) sau
neregularitățile geometrice în elevația clădirii (create, de exemplu, de retrageri) se
recomandă aplicarea unor metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist
răspunsul seismic și să identifice zonele care trebuie întărite.
Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, și
intervenții asupra planșeelor (diafragmelor) implicate. Asemenea intervenții pot consta
în prevederea unor conectori care să transfere forțele seismice de la planșee la pereții
nou introduși, colectori-centuri care să culeagă aceste forțe din masa planșeului și să le
transfere la elementele verticale etc.

F.2.4.3. Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților în plan


Îmbunătățirea comportării seismice a structurilor cu efecte de torsiune de
ansamblu mari, cauzate de distribuția componentelor structurale și/sau masei în clădire
se realizează prin reducerea excentricității între centrul maselor și centrele de rigiditate
și de rezistență.
Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă
excentricitatea duce la reducerea forțelor și deplasărilor din torsiune în același timp și
la creșterea generală a capacității de rezistență la forțe laterale (Figura F.2.1).

CR CR

CM CM

CR  Centrul de rezistenţă (rigiditate) Pereţi existenţi


CM  Centrul maselor Poziția pereților noi

Figura F.2.1. Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă excentricitatea

În cazul structurilor cu concentrări de eforturi la colțurile intrânde ale


planșeelor se pot introduce elemente de armare în diafragma planșeului, bine ancorate,
în măsură să distribuie forțele concentrate pe suprafețe mai largi. Altă cale de a întări
diafragma este de a prevedea o suprabetonare armată locală, reducând local, acolo
unde este posibil, grosimea pardoselii. Eforturile în diafragmă pot scădea și prin
introducerea unor elemente verticale suplimentare intermediare.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 117

Element nou introdus


Rost seismic

a) Clădirea existentă b) Intervenție prin realizarea unui rost seismic

Figura F.2.2. Intervenție prin realizarea unui rost seismic


În cazul în care planșeul prezintă discontinuități ca urmare a unor decalaje între
nivelurile unor zone vecine, elementele de la legătura acestora trebuie astfel alcătuite
și armate astfel ca transferul de eforturi între cele două zone să fie posibil.
Efectul defavorabil al unor forme neregulate în plan, cum este cea a structurii
reprezentate în Figura F.2.2 la care cele două “aripi” ale profilului planșeului pot avea
tendința să vibreze defazat, poate fi diminuat sau chiar eliminat prin “tăierea”
construcției prin rosturi seismice. Prevederea rosturilor implică o detaliere foarte
atentă structurală și arhitecturală și, de regulă, este mai costisitoare decât consolidarea
structurii existente. Din aceste motive o asemenea soluție devine acceptabilă dacă se
urmăresc modificări substanțiale din alte rațiuni. De exemplu, dacă o clădire
industrială s-ar transforma (și-ar schimba destinația) într-una de locuit.

F.2.4.4. Soluții pentru corectarea traseului încărcărilor


Prin evaluarea seismică a clădirii se stabilește traseul încărcărilor verticale și
orizontale, de la aplicarea lor la nivelul planșeelor până la terenul de fundare și
identifică eventualele întreruperi ale acestui traseu. Acestea pot fi reprezentate, de
exemplu, de absența colectorilor din planșee care să transfere încărcările la elementele
verticale ale structurii, de absența conectorilor dintre aceste elemente și planșee, de
înnădiri și ancoraje insuficiente ale armăturilor la structurile de beton armat, înnădiri
prin sudură sau buloane subdimensionate la structurile de oțel, fundații mai slabe decât
suprastructura etc.
Corectarea acestor deficiențe se obține, de regulă, prin lucrări de intervenție
locale asupra tuturor zonelor slabe.
O altă soluție posibilă este introducerea unor subsisteme sau elemente
structurale noi, suficient de puternice, pentru a reduce solicitarea elementelor existente
până la un nivel la care aceste deficiențe să fie acceptabile.
Intervențiile operate trebuie să fie suficient de rezistente, astfel, încât să poată
asigura o comportare în domeniul elastic a îmbinărilor și planșeelor.
Acest obiectiv se poate obține prin respectarea condițiilor de dimensionare date
în P 100-1.
118 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.2.4.5. Tipuri de soluții pentru corectarea deficitului de rezistență, rigiditate


și/sau ductilitate
Deficitul de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate se poate elimina sau reduce
până la limite acceptabile prin două categorii de măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficiențe (cămășuirea
secțiunilor elementelor de beton armat, adăugarea de piese în realizarea
secțiunilor compuse ale elementelor din oțel etc.);
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să
protejeze elementele structurii existente cu alcătuirea neadecvată.
Aceste tipuri de soluții de intervenție sunt prezentate în cadrul îndrumătorului
separat pentru construcțiile din beton armat, oțel și zidărie.
Soluțiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor
nestructurale ale construcțiilor sunt prezentate în capitolul F.5.
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranței
construcțiilor la cutremure este prezentată în capitolul F.7, iar intervențiile bazate pe
izolarea seismică a bazei construcțiilor în capitolul F.8.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 119

F.3. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura de beton armat

F.3.1. Tipuri de intervenții


În funcție de amploarea măsurilor, intervențiile la clădirile din beton armat,
afectate de cutremure puternice sau vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart
în trei categorii:
(a) Reparațiile superficiale care urmăresc să îmbunătățească aspectul vizual al
componentelor afectate. Aceste reparații pot să refacă, astfel, caracteristicile
nestructurale ale elementelor afectate, cum este, de exemplu, rolul de închidere
al unor elemente. Aportul lor asupra comportării structurale este neglijabil.
(b) Reparațiile structurale au drept scop de a reda proprietățile structurale inițiale
ale acestora.
Notă: un exemplu de reparație structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton sau
înlocuirea barelor de armatură rupte.
(c) Lucrările de consolidare sunt intervențiile care implică adăugarea de elemente
structurale noi, desfacerea și înlocuirea sau întărirea părților existente
vulnerabile. Această intervenție are ca scop creșterea performanțelor
structurale (rezistență, ductilitate, rigiditate) peste nivelul inițial. ( )

F.3.2. Reparații la structurile de beton armat


Reparațiile cadrelor și a pereților structurali de beton armat se realizează prin
tehnici asemănătoare.
Reparațiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în acoperirea
suprafețelor vizibile pe care se marchează degradările elementelor structurale.
Reparațiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări ale
fisurilor în beton, înlocuirea armăturilor avariate (rupte, puternic corodate sau cu
deformații plastice importante), plombarea unor goluri în masa betonului, acoperirea
armăturilor dezvelite cu mortare pentru reparații etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: rășinile epoxidice de
vâscozitate scăzută si mortarele pe bază de ciment. Metodele de aplicare diferă funcție
de performantele dorite.
Tehnologia de execuție a lucrărilor de reparație va respecta prevederile și
instrucțiunile tehnice specifice și nu se detaliază aici.

F.3.3. Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat


Soluțiile de consolidare a structurilor de beton armat sunt extrem de diverse.
Ele se pot clasifica funcție de scopul urmărit, rezultând categorii de măsuri de
intervenție prezentate în continuare. Lista de tipuri de soluții nu este exhaustivă,
putându-se imagina și altele.

F.3.3.1. Soluții care urmăresc sporirea rezistenței


Soluțiile pentru creșterea capacității de rezistență se grupează în intervenții
asupra elementelor individuale, care nu schimbă tipul sistemului structural, și
intervenții care implică modificarea de ansamblu a sistemului structural.
120 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(a) Intervențiile care nu modifică sistemul structural se realizează prin:


(i) cămășuirea elementelor structurale cu:
- beton armat, cu bare longitudinale și etrieri sudați sau suprapuși;
- elemente de oțel (platbande, țevi rectangulare/cilindrice, corniere cu
plăcuțe etc.);
- fâșii din polimeri armați cu fibre de diferite tipuri (FRP), cu înfășurare
continuă sau la distanță;
(ii) umplerea golurilor (de cadru, de ferestre, de uși);
(iii) dezvoltarea secțiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi,
aripi) de beton armat conectate la elementul de bază;
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat;
Notă: spre exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporții
și comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare se poate obține prin
tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi și parapetul unei
grinzi înalte de fațadă). ( )
(b) Intervențiile care modifică sistemul structural se realizează prin: ( )
(i) introducerea unor pereți de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereților se pot crea nuclee de
beton armat;
(ii) introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat;
(iii) atașarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă;
(iv) umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice;
(v) introducerea unor contravântuiri cu diagonale cu flambaj împiedicat;
(vi) introducerea unor contraforturi de beton armat;
(vii) atașarea adecvată a unei construcții noi cu rezistență substanțială. ( )

F.3.3.2. Intervenții care urmăresc sporirea ductilității elementelor de beton armat


Măsurile de sporire a rezistenței elementelor la forță tăietoare prin cămășuire în
diferite sisteme, indicate la (a), (i), duc și la creșterea deformabilității în domeniul
postelastic al acestor elemente.

F.3.3.3. Intervenții care urmăresc evitarea concentrării deformațiilor și


eforturilor în elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor și centrele de
rigiditate și de rezistență cum sunt introducerea unor elemente noi de
rigiditate și rezistență substanțială sau/și introducerea unor rosturi
seismice verticale prin structură;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 121

(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea și/sau
rezistența unor elemente structurale verticale și orizontale în vederea
eliminării unor niveluri flexibile și/sau slabe. ( )

F.3.3.4. Intervenții care reduc forțele seismice


Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcției, cum sunt:
- înlocuirea unor pereți de compartimentare din materiale grele cu pereți
executați din materiale ușoare;
- înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale ușoare cu
eficiență superioară;
- reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale clădirilor
(prin mutarea spațiilor de depozitare la nivelurile inferioare, prin
scoaterea din clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive,
cum sunt:
- amortizori activi;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei. ( )

F.3.4. Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

F.3.4.1. Caracterizarea tipului structural


Structurile în cadre constau dintr-un sistem regulat și complet de stâlpi și grinzi,
legate prin noduri rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecție dintre grinzi
și stâlpi este esențială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările verticale și
orizontale.
La construcții mai vechi, proiectate exclusiv pentru rolul de a prelua încărcările
verticale, rezolvarea planșeelor cu grinzi principale și secundare duce la orientarea
cadrelor pe o singură direcție, pe cealaltă direcție cadrul fiind alcătuit din stâlpii
structurii și grinzile secundare care descarcă direct pe stâlpi.
Tipul structural tratat în această secțiune implică absența pereților despărțitori
și de închidere sau separarea lor de elementele structurii de beton, astfel încât pereții
din diferite materiale sunt numai elemente purtate și nu au alt rol structural în afara
preluării încărcărilor orizontale perpendiculare pe planul lor.
Abaterea de la acest tip de alcătuire, în sensul unui contact nemijlocit între
structură și pereții de umplutură, este considerată o deficiență a sistemului care trebuie
corectată, fie prin separarea pereților de structură, fie prin angajarea premeditată a
pereților în structură, ceea ce schimbă încadrarea structurii într-un alt tip structural
(vezi F.3.5). În acest din urmă caz, pereții de umplutură trebuie concepuți și alcătuiți
ca elemente structurale. Puține construcții din țara noastră au fost consecvent
122 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

concepute în cadre pure, cu excepția halelor industriale, depozitelor și garajelor


deschise. Clădirile civile curente, de locuit și de birouri, au structura împănată de
pereți de compartimentare. Multe dintre construcțiile vechi au ajuns să funcționeze ca
structură în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure puternice,
după degradarea, practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
Codul actual de proiectare seismică, P 100-1, face, în această problemă, un
compromis. La construcțiile cu cadre împănate cu pereți de zidărie nestructurali,
aceste elemente trebuie protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de beton
armat în cazul cutremurelor asociate SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod
(asociat ULS) zidăria se consideră complet degradată și structura de beton armat este
singura rezistentă la forțele laterale. În consecință, cadrul de beton armat trebuie să fie
alcătuit ca structurile pure. În codul de consolidare seismică se adoptă această
concepție.
Planșeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau
direct pe stâlpi și pereți, lucrând pe una sau două direcții, în funcție de configurația
panourilor și a reazemelor. Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje, din
dale prefabricate subțiri suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz,
în funcție de realizarea concretă, planșeele pot funcționa, integral, sau parțial, ca
diafragme orizontale.

F.3.4.2. Răspunsul seismic al structurilor tip cadru de beton armat


În funcție de comportarea la acțiuni seismice orizontale, în România se disting
două categorii de structuri tip cadru de beton armat. Prima categorie o constituie
structurile din clădirile vechi, neproiectate la acțiuni seismice orizontale, iar a doua,
structurile construcțiilor mai recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de
proiectare seismică. În țara noastră, în a doua categorie intră clădirile realizate după
1978.
Clădirile vechi au structuri extrem de flexibile și, de multe ori, și foarte slabe.
Stâlpii, cu secțiuni de multe ori insuficiente, nu sunt mai tari decât grinzile, cadrele
fiind de tip stâlpi slabi - grinzi tari. În unele situații, secțiunea de beton, armarea
insuficientă și interacțiunea necontrolată cu elementele nestructurale expun stâlpii la
ruperi la forțe tăietoare înainte de dezvoltarea articulațiilor plastice. Valoarea mare a
forței de compresiune normalizată și înnădirile insuficiente ale armăturilor verticale
împiedică dezvoltarea de deformații plastice mari din încovoiere. Dacă au mai multe
niveluri, aceste clădiri sunt printre cele mai vulnerabile și riscul de prăbușire la acțiuni
seismice puternice este mare.
În zonele seismice caracterizate prin valori mici ale accelerațiilor de proiectare
ale terenului, acest tip de construcții prezintă un risc mai mic de prăbușire, mai ales în
cazul amplasamentelor cu terenuri tari caracterizate de perioade Tc reduse ale
spectrului de răspuns elastic.
Structurile realizate între 1963 și 1980 prezintă, de asemenea, o serie de
deficiențe, în absența unei concepții consecvente de impunere a unui mecanism
structural de plastificare favorabil. Astfel, și aceste structuri pot evidenția degradări
semnificative în urma acțiunii cutremurelor de proiectare.
Clădirile în cadre realizate după 1978 beneficiază de progresul înregistrat în
ingineria seismică pe plan național și au o vulnerabilitate seismică net inferioară celor
realizate înainte de 1977.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 123

F.3.4.3. Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de consolidare


În această secțiune sunt descrise principalele tipuri de deficiențe seismice care
intervin la structurile în cadre și se indică măsurile de intervenție.
Structurile în cadre existente au un deficit substanțial de rezistență prin
comparație cu capacitatea de rezistență necesară unui răspuns elastic la acțiunea
seismică de proiectare. Soluția de consolidare urmărește asigurarea unui răspuns
neliniar potrivit prin impunerea unui mecanism structural de disipare de energie
favorabil. Acest mecanism implică dezvoltarea zonelor plastice la extremitățile
grinzilor și la baza stâlpilor. Soluția de consolidare trebuie să sporească, dacă este
cazul, rezistența laterală, rigiditatea și capacitatea de deformare plastică ale
elementelor structurale (grinzi, stâlpi, noduri) și ale ansamblului structurii.
Creșterea performanțelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de
beton armat se realizează prin cămășuirea grinzilor, stâlpilor și nodurilor. Tehnica de
cămășuire a stâlpilor și a grinzilor existente, în soluția beton armat, poate fi aplicată în
scopul creșterii rigidității, a ductilității și a capacității de rezistență la forță tăietoare,
cu sau fără sporirea rezistențelor la încovoiere. Creșterea rezistenței la forță tăietoare și
a capacității de deformare postelastică se poate realiza și prin cămășuirea cu alte
materiale (oțel, polimeri armați cu fibră de carbon sau fibră de sticlă etc.).
În vederea sporirii performanțelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile
indicate la F.3.3.1(b), și detaliate la F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
Deficiențele pot reprezenta deficiențe de sistem sau deficiențe de alcătuire ale
elementelor considerate individual, după cum urmează:

F.3.4.3.1. Deficiențe de sistem


(a) Rezistența de ansamblu
Capacitatea redusă de rezistență la acțiuni seismice orizontale este o
caracteristică definitorie a structurilor în cadre de beton armat din clădirile vechi,
responsabilă pentru proasta performanță a sistemului. Multe structuri din fondul
existent nu au fost proiectate la forțe laterale seismice sau au fost proiectate la forțe
prea mici.
Este dificil, inclusiv din considerente practice, să se sporească suficient de
consistent rezistența structurii numai prin sporirea rezistențelor individuale ale
elementelor structurale.
De cele mai multe ori pentru creșterea capacității de rezistență la acțiuni
seismice orizontale se impune atașarea unor panouri contravântuite metalice sau a
unor pereți de beton armat.
Pe lângă măsurile de întărire structurală sau, eventual, în locul acestora, se pot
lua măsuri de reducere a cerințelor seismice prin introducerea unor amortizori, sau
prin reducerea masei construcției și a eforturilor din forțele verticale și laterale,
reducându-se prin demolare unul sau mai multe niveluri de la partea superioară.
(b) Rigiditatea laterală.
Condițiile mai severe de protejare a elementelor nestructurale impuse de
normele de proiectare moderne fac ca majoritatea structurilor în cadre din fondul
existent să prezinte un deficit de rigiditate. În cazul construcțiilor vechi, realizate
înainte de 1978, aceste deficit este foarte ridicat.
124 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate


pentru sporirea rezistenței laterale a structurii.
(c) Configurația structurii.
Configurația structurii se referă la condițiile de alcătuire generală indicate la
F.2.4. În general, structurile tip cadru au o alcătuire ordonată, simetrică, fără
excentricități. La construcțiile mai vechi intervin de multe ori retrageri la partea
superioară. În unele cazuri la nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte
(rezemări de stâlpi pe grinzi). La construcțiile antebelice, aceste rezemări indirecte
apar și la nivelurile inferioare.
Soluțiile de remediere a acestor deficiențe constau în întărirea grinzilor de
reazem. În unele situații se poate realiza continuarea stâlpilor la nivelurile la care
aceștia sunt întrerupți.
La unele niveluri de înălțime mare prin comparație cu restul nivelurilor, în
special la parter, stâlpii au rigiditate și rezistență redusă ceea ce conduce la formarea
unui nivel flexibil și slab ca rezistență. Clădirile cu parter flexibil și slab sunt deosebit
de vulnerabile la acțiunea seismică. Pentru a reduce această vulnerabilitate de la
nivelul flexibil și slab, se pot introduce pereți de beton armat, pereți de zidărie cu rol
structural sau panouri contravântuite metalice. Dacă aceste soluții nu sunt acceptabile
funcțional intervenția poate consta în întărirea locală substanțială a stâlpilor.
În condițiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt
omogene, pot apărea efecte de torsiune generală. Soluțiile de consolidare implică
adăugarea de elemente rigide și rezistente, pereți de beton armat sau panouri
contravântuite, pentru echilibrarea de ansamblu a sistemului structural. Eficiența
acestei soluții este mai bună dacă elementele rigide sunt introduse pe perimetrul
structurii.
În cazul în care în planșee apar goluri mari sau colțuri intrânde, planșeul se
completează cu centuri (corzi) de bordare din beton armat sau oțel.
O altă deficiență este distribuția neordonată a pereților de umplutură între
elementele cadrului, care poate provoca efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri
slabe și/sau flexibile. Realizarea de pereți de zidărie deși în etajele cu funcțiune
rezidențială și nedispunerea de astfel de elemente în parterul cu funcțiune comercială
conduce la apariția structurilor cu parter flexibil și slab. Pereții de zidărie din etaje
interacționează cu structura în cadre și sporesc rigiditatea și rezistența acesteia. Astfel,
deformațiile plastice generate de o acțiune seismică puternică se concentrează
preponderent la nivelul parterului unde stâlpii nu au capacitate de rezistență suficientă
unui răspuns elastic și nici capacitate de deformare neliniară adecvată. Pentru
remedierea acestei deficiențe se pot avea în vedere următoarele măsuri: instalarea de
pereți rigizi și rezistenți la parter (din beton armat sau zidărie), instalarea de panouri
contravântuite de oțel la parter, desființarea pereților de zidărie din etaje prin
înlocuirea lor cu pereți ușori și deformabili, slăbirea pereților de zidărie din etaje prin
dispunerea de goluri. Expertul trebuie să aibă în vedere că întărirea excesivă a
structurii la parter poate genera efecte negative substanțiale și ruperi la nivelurile
superioare sau în infrastructură. Alternativ, se pot avea în vedere soluții de control al
răspunsului structural prin realizarea unui nivel de izolare seismică pe înălțimea
parterului.
(d) Traseul încărcărilor.( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 125

La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor


verticale și orizontale spre terenul de fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele și înnădirile
insuficiente ale armăturilor de oțel sau de absența unor armături de suspendare a
încărcărilor orizontale în planșeu. Dacă structura prezintă deficiențe sistematice
privind ancorajul armăturilor este necesară remedierea acestei probleme. Totuși
cămășuirea generalizată nu este o soluție practică în cele mai multe situații. Se poate
opta pentru realizarea unui nou sistem structural, conectat adecvat de structura
existentă.

F.3.4.3.2. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale


La construcțiile vechi, deficiența majoră a sistemului structural tip cadru
spațial de beton armat este constituită de alcătuirea neadecvată a elementelor
structurale ce o compun. Cerințele pentru acest tip de construcție, rezultate din
codurile de proiectare seismică, implică procedee de ierarhizare a capacității de
rezistență care să asigure plastificarea din încovoiere, în grinzi și la baza stâlpilor,
evitând incursiunile postelastică în diafragmele orizontale și în fundații.
Procedeele de consolidare care urmăresc creșterea ductilității structurii sunt
dificile și scumpe și afectează sever și timp îndelungat exploatarea clădirii. Din acest
motiv, ele sunt folosite relativ rar, fiind preferate măsurile mai radicale de modificare
a sistemului structural constând în introducerea de pereți sau contravântuiri rigide și
rezistente. Dacă introducerea unor asemenea elemente nu protejează suficient
elementele structurii existente, cel puțin o parte dintre acestea trebuie, la rândul lor, să
fie consolidate, pentru a face față unor incursiuni limitate în domeniul postelastic.

Cele mai frecvente deficiențe din această categorie sunt:


(a) Alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice.
Remediul constă în cămășuirea stâlpilor cu beton armat.
(b) Rezistența insuficientă a stâlpilor la forță tăietoare.
În această situație se impune cămășuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oțel,
sau FRP.
(c) Alcătuirea incorectă a nodurilor.
Deficiența se remediază prin cămășuire cu beton armat, și, uneori, cu piese
metalice, cu o preocupare specială pentru confinarea miezului de beton al nodului.
(d) Lipsa de ductilitate și/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente.
Aceste deficiențe se remediază prin aceleași măsuri ca în cazul celor de la (b).
(e) Deficiențele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planșeelor).
Deficiențele, din punctul de vedere al răspunsului seismic, întâlnite la
structurile tip cadru ale clădirilor existente, sunt:
- Rezistența insuficientă pentru forțe în planul planșeului, în cazul unor structuri
cu distanțe mari între stâlpi și/sau cu plăci subțiri. Remediul îl constituie
suprabetonarea cu un strat de beton armat, sau aplicarea unor benzi, plăci de
oțel, uneori FRP, pentru a prelua eforturile de întindere.
126 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- Lipsa monolitismului la unele structuri cu planșee prefabricate, cu îmbinări


slabe. Solidarizarea elementelor prefabricate se poate realiza prin turnarea unor
suprabetonări suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- Lipsa colectorilor și suspensorilor, care se poate întâlni la unele configurații ale
cadrelor, mai ales în vecinătatea unor goluri mari în placa planșeului. În aceste
situații se completează planșeul cu astfel de elemente realizate din beton armat
sau piese de oțel.
- Lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al
marginilor neregulate, manifestate prin deschiderea de fisuri. Deficiența se
repară prin prevederea unor centuri adecvate, ancorate în masa betonului.
(f) Deficiențe ale fundațiilor. ( )
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.

F.3.4.4. Intervenții care nu implică modificarea sistemului structural

F.3.4.4.1. Aspecte generale


Creșterea performanțelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate
obține și prin intervenții care nu schimbă esențial caracteristicile structurii inițiale.
Aceste intervenții se bazează, în principal, pe tehnici de cămășuire a elementelor
cadrelor, cu beton armat, cu piese de oțel sau cu polimeri armați cu fibre de diferite
naturi.
Ierarhizarea prin proiectare a rezistențelor elementelor structurale ale cadrului
consolidat trebuie să asigure impunerea unui mecanism de plastificare de tip stâlpi
puternici – grinzi slabe.
La aplicarea acestei tehnici de intervenție trebuie să se țină seama de
următoarele considerente:
(a) Cămășuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând aceste
efecte, în acord cu obiectivele urmărite, se pot limita și costurile intervenției.
(b) Intervențiile pot avea ca obiective creșterea rezistenței elementelor la forță
tăietoare, la moment încovoietor și/sau forță axială, creșterea rigidității sau
mărirea capacității de deformare postelastică.
(c) Deficiențe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu efecte
negative asupra performanței cadrelor (armare transversală insuficientă,
înnădiri incorecte ale armăturilor, noduri slabe etc.) impun, de regulă,
intervenții generalizate bazate pe tehnici de cămășuire a elementelor existente.
În aceste cazuri, soluțiile localizate, bazate pe contravântuirea cadrelor sau
introducerea de pereți structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri
protecția adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluția de cămășuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile de
comportare inițiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ
uniformă și moderată a cadrelor și diafragmelor orizontale.
(e) Ca urmare, soluția de intervenție prin cămășuirea elementelor cadrelor duce și
la cerințe de rezistență și rigiditate ale infrastructurii și fundațiilor sensibil mai
mici, comparativ cu tehnicile de intervenție localizată (prin adaos de pereți
structurali, cu cadre cu pereți de umplutură sau contravântuite etc.).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 127

(f) Execuția cămășuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură
importantă și elementele nestructurale ale construcției, astfel încât costul și
durata lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluții. ( )
Indicații pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor
cadrelor de beton armat prin beton armat, piese de oțel sau FRP se dau în capitolul
F.3.9.

F.3.4.4.2. Sporirea rezistenței la forță tăietoare

F.3.4.4.2.1. Aspecte generale


Deficitul de rezistență la forță tăietoare se corectează prin adaos de material
structural pe suprafața laterală a elementelor, operație denumită curent cămășuire.
Cămășuielile se pot realiza din beton armat, oțel sau polimeri armați cu fibre
(FRP).
Cămășuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă
sporirea rezistenței la forță tăietoare, poate crește și rezistența la încovoiere și
deformabilitatea (ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte trebuie luate
măsuri specifice.
Tehnicile de cămășuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi,
noduri.

F.3.4.4.2.2. Consolidarea prin cămășuirea cu beton armat


(a) Stâlpi
Pentru a fi la fel de eficientă în cele două direcții, cămășuirea stâlpilor se face
pe toate fețele. Atunci când interesează numai sporirea rezistenței la forță tăietoare, se
pot prevedea numai etrieri perimetrali (Figura F.3.1(a)).
Atunci când cămășuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale
stâlpului și se acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcții, se vor lua
măsuri pentru prevenirea desprinderii cămășii de stâlpul existent. În acest scop se pot
utiliza ancore post-instalate, fixate cu mortar sau rășină epoxidică, în găuri forate în
stâlpul existent (Figura F.3.1 (b)). O altă soluție constă în montarea ramurii de
completare a etrierului în grosimea acoperirii cu beton a laturii care nu se cămășuiește
(Figura F.3.1 (c)). Încercările de laborator evidențiază totuși o eficacitate limitată a
soluțiilor din Figura F.3.1 (b) și Figura F.3.1 (c).
128 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Ancore post- Se îndepǎrteazǎ stratul de


instalate acoperie cu beton

Stâlpul existent Stâlpul existent


Stâlpul existent

a) b) c)
Figura F.3.1. Cămășuirea stâlpilor

Dacă se dorește să se evite sporirea rezistenței la încovoiere prin cămășuire,


cămașa se oprește la cca. 30 mm de intradosul grinzii, respectiv fața planșeului.
Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt și grindă, stâlpul
este expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte, dacă rezistența la forță
tăietoare este insuficientă. Cămășuirea se va face potrivit uneia dintre variantele
prezentate mai jos.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se
recomandă să se execute cămășuirea numai pe înălțimea liberă a stâlpului.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente și efectuarea
cămășuirii pe întreaga înălțime a stâlpului (Figura F.3.2).
Alternativ, stâlpul poate fi cămășuit pe toate laturile, pe întreaga înălțime, fără
executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri
forate în elementele adiacente (Figura F.3.3).

~ 30mm
~ 30mm

~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm

~ 30mm

Parapet din beton armat Parapet din beton armat


de grosime mare de grosime redusă

Figura F.3.2. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 1
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 129

Cămaşă de
beton armat

Cămaşă de
beton armat Mortar

Secţiune transversală

Parapet din
beton armat

Figura F.3.3. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 2

Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea


locală a unui rost vertical între cele două elemente, care să permită cămășuirea
stâlpului pe întreaga înălțime.
Grosimea cămășii trebuie să fie t 100 mm în cazul executării din beton turnat
în cofraj și t 60 mm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton va fi t C20/25 și cel
puțin clasa betonului din stâlpul existent.
Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forței
tăietoare. Armăturile verticale reprezintă armături de montaj și se vor dispune la
interiorul etrierilor. Dacă grosimea cămășii este t 120 mm armarea se va realiza din
câte două planuri de armături.
În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10
mm, iar distanța maximă intre etrieri este de 100 mm. Etrierii vor fi detaliați astfel
încât să se asigure și o bună confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide prin
sudare, cu cârlige de tip seismic (de 10d, îndoite la 135q) sau prin suprapunere. Atunci
când se prevăd cârlige, se va alege o grosime a cămășii care să permită realizarea lor.
În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de
suprapunere pentru închiderea plasei pe una dintre fețele stâlpului.
Pentru realizarea aderenței dintre cele două straturi de beton, fața stâlpului
existent va fi curățată complet de tencuială și asperizată. De regulă, nu este necesară
conectarea prin armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.
(b) Grinzi
Cămășuirea se aplică cel puțin pe cele două fețe laterale și va avea grosimea de
min. 100 mm.
Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a putea
fi active pe toată înălțimea grinzii. Ancorarea se poate realiza prin unul din procedeele
din Figura F.3.4. Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară completarea
cămășii și pe a treia sau și pe a patra latură a grinzii.
130 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Diametrul minim al armăturilor transversale din cămașă este de 12 mm.


Distanța dintre aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămașă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar.
Grosimea stratului de acoperire se dimensionează în funcție de clasa de expunere a
elementului respectiv. Stratul de acoperire trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.

Prinderea etrierului
Piuliţă Placă sau cornier de
prin sudură
ancoraj(t t 8mm)

Bară de oţel în Betonul cămăşii


Betonul
formă de U cu
cămăşii
filet la capete
(min I12/150mm)

Figura F.3.4. Cămășuirea grinzilor

În cazul în care nu se urmărește și sporirea rezistenței la încovoiere armăturile


orizontale sunt simple armături de montaj.
Dacă cămășuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un
planșeu sunt necesare perforări ale plăcii adiacente grinzii pentru trecerea armăturilor
și turnarea betonului. Dacă golurile de turnare secționează placa pe mai mult din
jumătatea deschiderii se va analiza dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.
(c) Noduri
Cămașa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra
rezistenței acestuia la forță tăietoare, din cauza poziției marginale a armăturilor
nodurilor față de zona de transfer a forței tăietoare. Armătura orizontală are si un efect
indirect asupra rezistenței la forță tăietoare a nodului prin sporul de rezistență al
diagonalei comprimate mobilizate în interiorul nodului, ca rezultat al creșterii
armăturii de confinare.
Pe înălțimea nodului trebuie asigurată continuitatea transmiterii eforturilor din
armăturile orizontale. Această condiție se poate realiza în două moduri:
- direct prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- indirect prin ancore chimice (aderente) postinstalate în inimile grinzilor.
Cele două sisteme sunt prezentate în Figura F.3.5(a), în elevație și în Figura
F.3.5(b), în secțiune orizontală.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 131

gol de turnare
gol de turnare

etrieri în nod
trecuţi prin
golurile forate
în grindă

completare etrier

armături verticale
în cămaşă ancoră aderentă

(a)

(b)
Figura F.3.5. Realizarea continuității armăturii orizontale în nod

Etrierii pe înălțimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme


diferite, funcție de dimensiunile nodului și de diametrul etrierilor, înnădite prin sudură
sau prin petrecere.

F.3.4.4.2.3. Consolidarea prin cămășuire cu piese de oțel


(a) Stâlpi
De principiu, cămașa trebuie să îmbrace toate laturile stâlpului (Figura F.3.6(a),
(b)). Dacă nu există acces pe una dintre laturile stâlpului și se acceptă un efect redus al
consolidării pe una din direcții se vor lua măsuri de împiedicare a desprinderii cămășii
metalice parțiale, bazate pe principiile detaliilor din Figura F.3.1(b).
Cămașa se poate realiza dintr-un tub continuu realizat din două jumătăți
îmbinate prin sudură după două generatoare (Figura F.3.6(a) și (b)) sau din plăcuțe
distanțate sudate pe 4 corniere montate în colțurile stâlpilor (Figura F.3.6(c)). Forma
132 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

rotundă a tubului (Figura F.3.6(b)) oferă și avantajele unei confinări eficiente a


betonului comprimat și ale sporirii performanțelor înnădirilor barelor longitudinale.
Spațiul dintre cămașa de oțel și fața stâlpului existent trebuie umplut bine cu
mortar de ciment sau epoxidic, cel mai bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie
caracterizat de contracții reduse. Dimensiunea spațiului trebuie stabilită astfel încât
acesta să poate fi umplut cu mortar în bune condiții, de regulă fiind mai mare de 20
mm. Mortarul trebuie să aibă o rezistență la compresiune mai bună decât rezistența
betonului din stâlpul existent, dar cel puțin rezistența unui beton de clasa C25/30.

mortar fluid mortar cu profil cornier din oţel


(“grout”) vâscozitate redusă

tablă de tablă de platbandă de oţel


oţel oţel
mortar vâscos
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier

platbandă de oţel
tablă de tablă de
oţel oţel profil cornier de oţel
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier

(a) (b) (c)

Figura F.3.6. Cămășuirea stâlpilor cu piese de oțel

În cazul cămășuirii continue, tabla de oțel trebuie să aibă o grosime de cel


puțin 5 mm. Dacă se alege o cămașă cu secțiune dreptunghiulară, este necesar ca
aceasta să fie rotunjită la cele patru colțuri cu o rază egală cu triplul grosimii tablei. Se
recomandă ca părțile componente ale cămășii să fie fabricate în ateliere specializate,
iar la șantier să se realizeze doar asamblarea.
În cazul utilizării cămăși metalice discontinue cu platbande de oțel, acestea
trebuie să aibă o lățime de min. 100 mm. Platbandele, situate la un interval de max.
350 mm (măsurat interax), se sudează de profilele cornier de la colțurile secțiunii.
Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă a crea un rost
vertical suficient de larg între cele două elemente, care să permită efectuarea în bune
condiții a lucrărilor de consolidare (Figura F.3.7).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 133

În cazul în care stâlpul este legat de parapete de beton armat și trebuie


îmbunătățite condițiile de solicitare ale acestuia la forță tăietoare se poate proceda ca
în cazul cămășuirii cu beton armat (Figura F.3.8).

Sudură de şantier
Perete
Tablă de oţel
adiacent
Perete adiacent

Rost vertical

Tablă de oţel Rost vertical

Figura F.3.7. Cămășuirea stâlpilor adiacenți unui parapet cu piese de oțel

Tablă de oţel
Tablă de oţel

Rost etanşat pentru a se


preveni curgerea mortarului Rost vertical

Parapet de grosime mare Parapet de grosime redusă

Figura F.3.8. Îmbunătățirea condițiilor de solicitare la forțe tăietoare pentru un stâlp legat de
parapete din beton armat

(b) Grinzi
Pentru cămășuirea cu tablă de oțel a grinzilor se pot utiliza diferite soluții: cu
tablă continuă (Figura F.3.9), cu benzi din platbande sau etrieri aparenți din oțel beton
(Figura F.3.10).
134 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Placă sau cornier de


ancoraj (t ≥ 8mm)

Bulon Tablă de oţel lipită cu


Mortar filetat
Tablă răşină epoxidică
de oţel
Piuliţă

Figura F.3.9. Cămășuirea grinzilor cu tablă continuă de oțel

Grosimea minimă a tablei va fi 5 mm. În cazul utilizării unei cămăși


discontinue, distanța maximă între platbande, măsurată interax, va fi 250 mm.
La cămășile continue spațiul dintre tabla de oțel și elementul de beton armat se
va umple cu mortar injectat sub presiune. În cazul în care este posibil (suprafețe netede
ale grinzilor) elementele de tablă pot fi lipite direct cu rășină epoxidică.

Piuliţe pentru Platbandă de Platbandă de


prinderea etrierilor oţel oţel

Etrier filetat

Etrirer de oţel în formă Bară cu profil Bară cu profil


de U filetate la capete cornier de oţel cornier de oţel

Figura F.3.10. Cămășuirea grinzilor cu benzi din platbande sau etrieri de oțel beton aparent

(c) Noduri
Cămășuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare nu poate
fi realizată integral cu piese din tablă deoarece prezența grinzilor nu permite realizarea
continuității în plan orizontal.
În cazul în care cămășuirea stâlpilor este executată cu piese metalice,
cornierele dispuse pe colțurile stâlpului se continuă pe verticală perforând placa
planșeului, secțiunea continuă de oțel în plan orizontal fiind realizată din bare de oțel
beton care traversează grinzile și care se sudează de corniere (Figura F.3.11).
În cazul în care diferența dintre lățimile stâlpilor și grinzilor nu este mare, și
atunci când se urmărește în principal sporirea rezistenței la compresiune a betonului
din nod și sporirea aportului acestuia la preluarea forței tăietoare, consolidarea nodului
se realizează prin montarea unor corniere de secțiune mare la colțurile stâlpilor legate
cu gulere metalice puternice (Figura F.3.12), situate imediat deasupra plăcii și imediat
sub grinzi. Cornierele cu rigiditate importantă la încovoiere exercită în acest caz un
efect de confinare la colțurile nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de
grinzile care intră în nod.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 135

„A”

(a) (b)

Detaliul „A”
gaură perforată
în grindă
bară de oţel

cornier

pat de
mortar

(c)

Figura F.3.11. Cămășuirea stâlpilor în zona nodurilor

A-A B-B

platbandă
cornier din oţel A A

cornier
din oţel

grinzi existente
suduri de
B B şantier
stâlp existent
platbandă de beton armat

Figura F.3.12. Detaliu cămășuire nod

F.3.4.4.2.4. Cămășuirea cu polimeri armați cu fibre (FRP)


136 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(a) Stâlpi
Cămășuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
Suprafața laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea foilor
din FRP. Orice neregularitate care poate duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărtată.
Colțurile stâlpului trebuie racordate uniform pe înălțime cu o rază de cel puțin 20 mm.
Stâlpul trebuie înfășurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse
perpendicular pe axul longitudinal al stâlpului.
Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea
cămășii în zonele de îmbinare. Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date
în Tabelul F.3.1 (Figura F.3.13(a)), și nu vor fi mai mici decât valorile minime
indicate de producător.
Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru
fețe ale stâlpului (Figura F.3.13(b)).
Substanțele adezive ce se vor utiliza pentru lipirea foilor de FRP pe suprafața
de beton trebuie să aibă o rezistență suficientă astfel încât să nu se piardă aderența
dintre fibre și stâlp.

Tabelul F.3.1: Lungimea de suprapunere minimă

Tipul foii Lungimea de suprapunere (mm)

200 g/cm2 200

300 g/cm2 250

Foi de FRP

Lungimea de Suprapunerea se va face


suprapunere alternant pe cele patru
feţe ale stâlpului

Foile se înfăşoară
strâns pe stâlp

a) b)
Figura F.3.13. Aplicarea foilor de FRP
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 137

După întărirea adezivului, cămașa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare


sau vopsire (împotriva focului sau a acțiunilor mecanice ce o pot deteriora).
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente care să permită
cămășuirea stâlpului pe întreaga înălțime (Figura F.3.14).

Foaie de FRP
Foi de Parapet / Perete
FRP

Rost vertical

Parapet Rost
(a) (b)

Figura F.3.14. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp adiacent unui parapet

Dacă secțiunea stâlpului prezintă o concavitate, este indicat ca aceasta să se


completeze realizând o secțiune fără intrânduri, după care se poate executa cămășuirea
prin înfășurarea foilor din FRP (Figura F.3.15).

Spaţiu umplut
cu beton

Perete adiacent

Figura F.3.15. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp care prezintă o concavitate

(b) Grinzi( )
Cămășuirea continuă cu polimeri armați cu fibre poate fi utilizată pentru
sporirea capacității de rezistență la forță tăietoare a grinzilor din beton armat de formă
dreptunghiulară (independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât direcția fibrelor
să fie orientată pe direcția forței tăietoare (normale la axa elementului).
În cazul aplicării cămășuielii cu benzi FRP situate la distanțe finite, soluția se
poate aplica și la grinzi de planșeu, trecând benzile prin goluri practicate în placă.
Benzile se vor fixa în betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor petrece pe
lungimi de suprapunere suficiente (a se vedea procedura de la stâlpi).
138 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.4.4.3. Sporirea rezistenței la moment încovoietor

F.3.4.4.3.1. Aspecte generale


Deficitul de rezistență la încovoiere se corectează prin sporirea secțiunii
(stâlpilor și grinzilor) prin adaos de beton armat sau elemente de oțel, care fac corp
comun cu elementele structurale existente.
Armăturile sau piesele de oțel trebuie să fie ancorate suficient dincolo de
secțiunile de la extremitățile elementelor pentru a putea fi mobilizate integral în aceste
secțiuni.
Tehnicile de cămășuire capătă detaliere specifică pentru stâlpi și grinzi.

F.3.4.4.3.2. Consolidarea prin cămășuire cu beton armat


Detaliile de cămășuire pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare sunt în
general valabile și pentru sporirea rezistenței la încovoiere, cu completările date la
paragrafele următoare.
În general, creșterea rezistenței la încovoiere atrage și necesitatea creșterii
rezistenței la forță tăietoare întrucât valorile de dimensionare ale forțelor tăietoare sunt
cele asociate mecanismului structural de plastificare.
Armăturile verticale din stâlpi reprezintă armături de rezistență. În situația în
care armăturile lucrează la compresiune, ele trebuie asigurate împotriva flambajului. În
consecință barele longitudinale din cămășuiri trebuie să respecte regulile privind
prinderile în colțurile etrierilor (agrafelor) specifice stâlpilor din structurile în cadre
din zone seismice (Figura F.3.16). Pentru a putea monta etrierii de prindere a barelor
longitudinale intermediare se admite îndepărtarea locală a acoperirii cu beton a
elementelor existente (Figura F.3.16(b)). Dacă numărul barelor intermediare este mare,
o parte din ele pot fi fixate prin agrafe ancorate chimic (prin aderență) în elementul de
beton existent (Figura F.3.16(c)).

(a) (b) (c)

Figura F.3.16. Dispunerea armăturilor transversale


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 139

Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condițiile date la


F.3.4.3.1 și vor trece prin placa planșeului.
În situația în care cămășuirea se oprește la un anumit nivel, ancorarea
armăturilor la extremitate se realizează printr-unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci și piulițe filetate
- prin înnădirea cu cupoane de armătură ancorate chimic în grinda existentă;
soluția este acceptabilă în cazul unor armături de diametru mai mic.
În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor în zona de reazem este stânjenită
de prezența stâlpilor care, de regulă sunt substanțial mai lați decât grinzile. Se pot
adopta soluții în care armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri suficient de
mici pentru a limita tendința de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia,
sau soluții în care armăturile se sudează de gulere rigide și rezistente din piese
metalice (corniere cu rigidizări) montate imediat deasupra și dedesubtul grinzii. În
cazul armăturilor de diametru relativ mic (d14 mm) se pot folosi cupoane de armătură
ancorate chimic în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile cămășii din zonele de la
extremitățile grinzii.

F.3.4.4.3.3. Consolidarea cu piese de oțel


Sporirea rezistenței la încovoiere cu ajutorul unor piese de oțel se bazează pe
principiile enunțate la F.3.4.4.3.1.
În cazul stâlpilor, sporul de rezistență în zona nodurilor se poate realiza numai
prin piese de tablă sau din cornier care pot să treacă pe lângă grinzi, traversând placa
planșeului. Măsurile de armare transversală a nodului, indicate la F.3.4.4.2.3(c) sunt
eficiente și pentru a împiedica flambajul pieselor de oțel.
În cazul grinzilor, continuizarea pieselor de oțel pe reazeme se face cu
procedee similare cu cele indicate la F.3.4.4.3.2 pentru armăturile de oțel beton
utilizate în cămășile de beton armat.

F.3.4.4.4. Îmbunătățirea deformabilității (ductilității) elementelor structurale


Deficitul de ductilitate al elementelor cadrului, al stâlpilor în special, se
corectează prin sporirea secțiunilor și prin măsuri de fretare a betonului care să
limiteze deformația transversală a zonelor comprimate. Acest lucru se realizează prin
cămășuirea secțiunilor cu beton armat, piese metalice sau FRP.
Detaliile de cămășuire prezentate în vederea îmbunătățirii rezistenței la forță
tăietoare sunt adecvate și pentru sporirea ductilității secționale.

F.3.4.5. Intervenții cu transformarea sistemului structural

F.3.4.5.1. Aspecte generale


Soluțiile de intervenție care au în vedere transformarea sistemului structural în
cadre de beton armat pot utiliza una din următoarele tehnici principale:
(a) Contravântuirea cadrelor cu elemente din otel;
(b) Introducerea unor pereți structurali sau nuclee de beton armat;
140 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;


(d) Atașarea de contraforturi la exteriorul construcției;
(e) Atașarea cadrelor existente la construcții noi, puternice, în care necesitatea de
extindere a clădirii permite aceasta. ( )
Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă
aplicarea soluției conduce la intervenții localizate. În general, introducerea unor
elemente mult mai rigide și rezistente față de cadrele existente poate determina o
reducere sensibilă a cerințelor de rezistență și ductilitate în elementele neconsolidate
ale cadrului. Astfel este posibil să se evite o intervenție generalizată asupra majorității
elementelor structurale.
Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerințele de
rezistență și/sau ductilitate în elementele neconsolidate, poate apărea necesar să se
consolideze, prin cămășuire, și o parte din elementele existente.
Introducerea unor elemente noi, rigide și rezistente, modifică repartizarea
încărcărilor laterale între componentele structurii laterale astfel realizate. Pereții de
beton armat și panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte importantă
din aceste încercări, pe care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în
asemenea situații trebuie luate măsuri de întărire și dezvoltare a sistemului de fundație
existent, pentru a face posibilă satisfacerea cerințelor la baza structurii.
De asemenea, planșeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile
care le revin după consolidarea structurii verticale și dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor,
să fie consolidate.

F.3.4.5.2. Introducerea de contravântuiri de oțel

F.3.4.5.2.1. Aspecte generale


Transformarea sistemului structural în cadre prin introducerea de
contravântuiri metalice oferă următoarele avantaje:
(a) Creșterea substanțială a rezistenței și a rigidității structurii;
(b) Realizarea mai simplă a golurilor necesare pentru iluminatul natural, circulație,
în panourile în care se intervine etc.;
(c) Creșterea masei introduse prin atașarea elementelor metalice de consolidare
este mult mai mică, în raport cu alte soluții de intervenție;
(d) Soluția de consolidare poate fi prefabricată și astfel durata de execuție se poate
reduce semnificativ. ( )
Dimensionarea elementelor de contravântuire va urmări limitarea deplasărilor
laterale până la valori acceptabile pentru elementele structurii de rezistență existente.
Se vor folosi modele de calcul complete în care să se ia în considerare aportul
structurii existente și a celei adăugate.
Stâlpii legați cu contravântuirile și grinzile existente vecine, situate în
continuarea panourilor contravântuite, își modifică semnificativ eforturile și, ca
urmare, aceste elemente trebuie analizate în mod special.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 141

Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât și la


interiorul construcției. Amplasarea acestora la exterior permite în general o execuție
mai facilă și cu costuri mai mici, însă soluția de consolidare este vizibilă și poate avea
un impact negativ asupra aspectului estetic al fațadelor. În plus elementele metalice
sunt direct expuse agenților corozivi din mediul înconjurător și, în consecință, vor
necesita lucrări de întreținere mai frecvente.
În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcției, acestea
urmează să fie dispuse în lungul cadrelor existente din beton armat, astfel încât să se
asigure o interacțiune optimă între cadrele existente și contravântuiri, iar grinzile
existente să poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerțiale.
În unele situații poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie
plasate alături de stâlpii și grinzile cadrului existent, soluție care permite simplificarea
legăturii dintre elementele noi și cele existente și, în general, o execuție mai simplă.

F.3.4.5.2.2. Tipuri de soluții


Soluția de contravântuire este caracterizată în principal prin:
- dispoziția contravântuirilor, care poate fi cu bare cu axele intersectate în noduri,
rezultând contravântuiri concentrice sau cu excentricitate la noduri, rezultând
contravântuiri excentrice;
- modul de conectare al contravântuirilor la structura existentă, care poate fi
directă sau prin intermediul unei rame metalice.
(a) Sisteme de contravântuiri concentrice
(i) Dispoziția barelor
În cazul contravântuirilor concentrice se poate alege una din schemele de
dispunere a contravântuirilor din Figura F.3.17:
- contravântuiri diagonale individuale (Figura F.3.17 (a));
- contravântuiri în X, pe fiecare nivel (Figura F.3.17 (b));
- contravântuiri în V sau Λ, cu sau fără bare de întârziere a flambajului (Figura
F.3.17 (c), (d));
- contravântuiri diagonale în X, pe două sau mai multe niveluri (Figura F.3.17
(e), (f)).
142 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Figura F.3.17. Scheme de dispunere a contravântuirilor

(ii) Comportarea la acțiuni seismice


Proiectarea contravântuirilor de oțel în vederea consolidării structurilor
existente tip cadru de beton armat, se poate baza pe două concepții privind impunerea
mecanismului structural de disipare de energie. Cele două tipuri de comportare la
acțiuni seismice implică:
- disiparea cu prioritate a energiei în diagonalele întinse ale sistemului de
contravântuiri;
- disiparea energiei în elementele verticale ale structurii existente, întărite sau nu,
după caz, cu elemente de oțel suplimentare.
Primul tip de mecanism se caracterizează prin incursiuni postelastice
semnificative ale diagonalelor întinse și flambajul local al barelor comprimate.
Cedarea structurii intervine atunci când deplasările laterale devin excesive și duc la
ruperea la forță tăietoare sau la încovoiere a stâlpilor existenți de beton armat.
Comportarea structurilor astfel concepute este controlată mai puțin sigur prin
calculul structural. Capacitatea de disipare a energiei sub acțiunea ciclică a
cutremurelor puternice este limitată de degradarea rapidă a rezistenței și rigidității.
Principalele aspecte ale comportării care duc la o asemenea situație sunt:
- flambajul repetat al barelor produce un transfer brusc al eforturilor la diagonala
întinsă, amplificând, uneori foarte mult, solicitarea acesteia;
- flambajul repetat al barelor produce o reducere progresivă a buclelor histeretice;
- deformarea elementului comprimat supune prinderile, prin rotirile de la
extremități, la eforturi mari și, de asemenea, când este cazul, poate deteriora
pereții de umplutură;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 143

- diagonalele întinse acumulează deformații tot mai mari, de la ciclu la ciclu,


sporind și deplasările laterale deoarece deformațiile de întindere nu sunt
recuperate la încărcarea în sens invers, ca urmare a flambajului prin
compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie inițială pe care
au pierdut-o prin solicitarea la compresiune, în special dacă barele au flambat
„plastic”. Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteței barelor trebuie
să se impune flambajul elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte
generale de răsucire, greu de identificat la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluție este recomandată în zone cu
seismicitate redusă, pentru cerințe de deplasare limitate, și numai pe baza unei analize
cuprinzătoare a tuturor aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor
valori q ale factorilor de comportare egali cu 2,0, în cazul contravântuirilor în V și Λ,
la care sunt active atât diagonalele întinse, cât și cele comprimate, și cu 3,5, în cazul
contravântuirilor din diagonale încrucișate, în situația în care doar diagonalele întinse
sunt considerate elemente disipative.
Se vor respecta prevederile P 100-1, referitoare la zveltețea diagonalelor.
Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformațiilor diagonalelor întinse
în domeniul elastic, care să permită o cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului
contravântuit, asigurând un braț de pârghie egal cu distanța interax între stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformația plastică a armăturilor din
stâlpul întins, întărit, dacă este cazul, cu elemente de oțel longitudinale, și a grinzilor
de cadru. Această concepție decurge din metoda ierarhizării capacității lor de
rezistență și soluția poate fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau
încrucișate.
Această soluție poate fi aplicată ori de câte ori condițiile constructive o permit
și consumul de oțel este acceptabil.
Se recomandă ca la proiectarea soluției de intervenție dimensionarea
elementelor de consolidare să se facă pe baza unui factor de comportare q = 4,0.

(iii) Soluții constructive( )


Soluțiile constructive de consolidare prin contravântuiri de oțel se grupează,
din punctul de vedere al modului de realizare al conectării elementelor de oțel la
structura existentă de beton și al modului în care se transmit eforturile între sistemul
existent și cel adăugat, în următoarele categorii:
x Soluții în care diagonalele metalice sunt prinse direct de elementele structurii
existente de beton armat.
Legăturile diagonalelor cu grinzile și stâlpii cadrelor existente se fac prin gusee
solidarizate de gulere metalice aplicate pe capetele de grinzi și de stâlpi, la nodurile de
cadru (Figura F.3.18).
144 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Grindă de
beton armat

Contravântuire Stâlp de
Guseu beton armat
Guseu metalic
metalic

Guler
metalic

Guler
metalic

Figura F.3.18. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu gulere metalice

În eventualitatea că rezistența efectivă a grinzilor și stâlpilor nu este suficientă,


aceste elemente se vor întări prin elemente de oțel longitudinale continue, adosate și
conectate adecvat de betonul existent. Se poate aplica, la limită, cămășuirea în
întregime a elementelor de beton armat cu câte un tub metalic.
O variantă a acestei soluții este plasarea diagonalelor de contravântuire în
fațada clădirii, atunci când exigențele arhitecturale o permit. În acest caz, piesele de
oțel ale contravântuirii se prind de stâlpii și grinzile cadrelor marginale, cu buloane
pretensionate (Figura F.3.19).
Această soluție întâmpină o serie de dificultăți constructive. De exemplu,
numărul mic de conectori cu care trebuie realizată legătura concentrată între structura
existentă și cea adăugată.

Şuruburi
pretensionate

Stâlp Scaun
Contravântuire
Contravântuire

Figura F.3.19. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu buloane


pretensionate
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 145

x Soluții în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit


din oțel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăți de
ordin practic, astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori
foarte dificilă datorită distanțelor mici între barele longitudinale de la partea
inferioară a grinzilor;
- continuizarea montantului de oțel pe verticală, adăugat atunci când este necesar,
este împiedicată, în zona nodurilor, de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect și
variază de la nivel la nivel; în consecință, dimensiunile elementelor metalice
trebuie verificate prin măsurători în teren, dacă soluțiile de îmbinare nu admit
toleranțe suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel
existent. Cele două cadre trebuie conectate pentru a încărca noul cadru de oțel cu forță
verticală. Dacă stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din talpa verticală întinsă,
trebuie verificate înnădirile armăturilor verticale și, dacă acestea nu sunt suficiente,
vor fi luate măsuri de îmbunătățire a aderenței prin cămășuirea adecvată a zonei de
îmbinare.
Câteva detalii de prindere sunt figurate în Figura F.3.20 și Figura F.3.21.
În Figura F.3.20 (a) și (b) se prezintă soluții de prindere a profilului dublu T,
care conține talpa orizontală a cadrului de oțel contravântuit, de grinda cadrului de
beton armat existent. Se pot folosi și alte forme de secțiune, de exemplu secțiuni
tubulare care permit îmbinări avantajoase cu diagonalele.

gaură forată profil cornier


sudură
(a) uzinată
conector cu
aderenţă chimică
grindă
bară orizontală a cadrului
interioară
metalic contravântuit

conectori cu
aderenţă chimică

bară orizontală a cadrului


găuri forate metalic contravântuit
(b)

grindă
marginală

Figura F.3.20. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de grinzile
structurii existente din beton armat
146 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

În Figura F.3.21 se prezintă câteva tipuri de soluții de prindere a montanților


verticali ai cadrului contravântuit metalic, de stâlpii existenți, trecând pe lângă grinzile
existente.
În Figura F.3.22 se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care
dimensiunile în plan ale stâlpului sunt substanțial mai mari decât lățimea grinzilor. Un
astfel de caz se poate întâlni la unele clădiri la care stâlpii fațadelor sunt ieșiți în afară
pe considerente de aspect.
x Soluția în care contravântuirile de oțel sunt înrămate într-o ramă metalică, care
este conectată indirect prin intermediul unui strat de mortar armat introdus în spațiul
dintre cadrul de beton armat și rama metalică (Figura F.3.23).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluția este aplicabilă în
cazul în care forțele laterale nu sunt excesive. Conectarea se realizează prin două
rânduri de conectori, respectiv gujoanele sudate de rama metalică și conectorii aderenți
postinstalați la intradosul grinzii.
Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori
de capacități mai mici și mai numeroși, care permit o transmitere mai uniformă a
eforturilor între rama metalică și elementele de beton armat.
Aplicarea acestei soluției presupune că barele structurii existente, prin
alcătuirea lor, sunt în măsură să preia eforturile ce le revin.
Soluția permite prefabricarea integrală sau parțială a panoului de
contravântuire din oțel întrucât spațiul intermediar de mortar permite toleranțe mai
mari, astfel încât se poate utiliza același panou la mai multe niveluri la care apar
dimensiuni ușor diferite ale grinzilor și stâlpilor.
Pentru calculul și alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor și a
prinderilor de oțel, se vor respecta prevederile specifice din codul de proiectare
seismică P 100-1, cap.6, și documentele normative conexe.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 147

conector cu profil cornier


aderenţă chimică

sudură uzinată
sau de şantier

gaură forată
(a)

stâlp interior

montant vertical
profil dublu T

conectori cu găuri forate


aderenţă chimică

(b)

stâlp marginal
montant vertical
profil dublu T

Figura F.3.21. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de stâlpii structurii
existente din beton armat
148 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Figura F.3.22. Prinderea profilelor metalice când dimensiunile în plan ale stâlpului sunt
substanțial mai mari decât lățimea grinzilor

Cadru de beton armat


Conectori post-instalaţi
Conectori post-instalaţi
Fretă transversală

Ramă metalică
Gujon cu cap Suprafaţă
Fretă transversală buciardată
Mortar necontractil
injectat cu presiune
Suprafaţă Contravântuire
buciardată Ramă Contravântuire metalică
metalică

Figura F.3.23. Prinderea unei rame de oțel în ochiul cadrului existent din beton armat

(b) Sisteme de contravântuiri excentrice


(i) Dispoziția barelor
Prinderea excentrică a barelor la noduri duce la formarea unor bare cu lungimi
mici, în măsură să disipe în mod avantajos energia prin deformații plastice de forfecare
(în realitate, deformații plastice pe direcția eforturilor unitare principale), și/sau de
încovoiere. Aceste bare se numesc bare disipative (sau linkuri active).
Atunci când sunt utilizate pentru consolidarea structurilor tip cadru de beton
armat, contravântuirile excentrice se pot dispune numai în formă de Y, sau de Y întors
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 149

(Figura F.3.24). Este esențial să nu se monteze barele disipative în lungul grinzilor,


sau stâlpilor, astfel ca deformațiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele
structurii de beton existente (Figura F.3.25 (a)) sau prin intermediul unei rame care, la
rândul ei, poate fi prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat (Figura
F.3.25 (b)).

Figura F.3.24. Contravântuiri excentrice în formă de Y, sau de Y întors

Guler metalic
pe grindă

Link

(a) (b)

Figura F.3.25. Prinderea contravântuirilor excentrice

(ii) Comportarea la acțiuni seismice


În funcție de proporții, alcătuirea secțiunii și implicit, funcție de raportul între
momentul plastic de încovoiere și forța tăietoare de plastificare, barele disipative se
clasifică în trei categorii:
- bare disipative (linkuri) scurte;
- bare disipative (linkuri) lungi;
- bare disipative (linkuri) cu lungime medie.
Concepția de proiectare seismică a structurilor cu contravântuiri excentrice are
în vedere ca disiparea energiei induse de cutremur să se realizeze, în cea mai mare
parte, prin deformarea ciclică a linkurilor în domeniul plastic.
150 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Linkurile scurte evidențiază deformații de forfecare, linkurile lungi se plastifică


prin deformații de încovoiere, iar linkurile cu lungime medie prezintă o comportare
intermediară, cu deformații plastice combinate din forfecare și încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
Elementele structurii existente și ale celei adăugate trebuie să fie astfel
conformate încât formarea mecanismului structural de disipare de energie să se
realizeze după plastificarea linkurilor și a bazei stâlpilor.
În consecință, la proiectare capacitățile de rezistență ale elementelor structurale
vor fi verificate dacă satisfac această condiție, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire
a elementelor și/sau se vor redimensiona linkurile.
(iii) Condiții constructive( )
Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secțiuni.
Pentru împiedicarea voalării și obținerea unor rotiri plastice consistente, barele
disipative scurte vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi
prevăzute cu rigidizări la extremități (la reazeme), în zona de formare a articulațiilor
plastice.
La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât
și în câmpul acestora.
Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate și a inimii, rigidizările vor fi
sudate pe toată înălțimea inimii și pe talpă.
Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor și a distanțelor dintre
acestea, se realizează respectând prevederile P 100-1, cap. 6.
(c) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB-Buckling Restrained
Braces). ( )
Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale
energiei induse de cutremur. Dispozitivul este constituit dintr-un miez realizat dintr-o
piesă de oțel moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil dublu T
etc. – Figura F.3.27) îmbrăcat într-un tub de oțel umplut în general cu beton fin
(mortar special), care se opune flambajului miezului de oțel (Figura F.3.26).
Miezul de oțel este învelit într-un material care împiedică aderența mortarului
la suprafața acestuia. Materialul de separație are rolul de a împiedica transmiterea unei
părți din forța axială din miezul de oțel la cămașa înconjurătoare.
Diagonalele contravântuirilor BRB prezintă o comportare identică la
solicitările de întindere și de compresiune și o comportare histeretică foarte stabilă.
Condiția practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de
oțel, este ca rezistența la flambaj a tubului (forța critică Euler) să fie mai mare decât
capacitatea rezistenței la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor reprezintă un
factor de siguranță.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 151

Miez
Material de oţel Mortar
neaderent necontractil

Tub
de oţel

Figura F.3.26. Contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB)

M N T M N T M N T N T N T

N – nucleu central de oţel


M – mortar de ciment necontractil
T – tub metalic exterior
Figura F.3.27. Secțiuni uzuale la contravântuirile cu flambaj împiedicat (BRB)

Cadrele de beton armat contravântuite cu BRB pot fi protejate printr-o


dimensionare adecvată a diagonalelor cu flambaj împiedicat, astfel încât majoritatea
elementelor structurale existente să fie solicitate numai în domeniul elastic de
comportare.
Prinderile contravântuirilor de structură trebuie să fie astfel dimensionate încât
să poată prelua forța de curgere a barei disipative, sporită cu 50%. Diagonalele se
prind de plăci sau de gulere metalice ancorate la nodurile cadrului.
Aplicarea la consolidarea structurilor în cadre a contravântuirilor cu flambaj
împiedicat aduce o serie de avantaje în raport cu soluțiile de tip tradițional, cum sunt:
- modelarea structurii consolidate este simplă și calculul structural permite un
control sigur al comportării la acțiuni seismice;
- comportarea ciclică la acțiuni seismice este stabilă;
- montarea dispozitivului este simplă.

F.3.4.5.2.3. Măsuri constructive de conectare a contravântuirilor metalice


Se recomandă ca pentru conectarea dintre rama metalică și cadrul existent de
beton armat să se utilizeze conectori cu aderență chimică, mai rar conectori cu
expansiune. Nu este recomandată folosirea simultană a mai multe tipuri de ancore;
152 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

În cazul conectării directe dintre elementele metalice și structura existentă de


beton armat, pașii tehnologici de execuție sunt următorii:
- punerea în poziție a contravântuirilor metalice pentru a marca poziția găurilor
sau eventual pentru realizarea parțială a găurilor;
- îndepărtarea elementelor metalice și realizarea găurilor conform diametrului și
adâncimii din proiect sau din specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică de producătorul
sistemului de ancorare;
- introducerea substanței adezive (rășină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a buloanelor/ancorelor;
- se așteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi adezivului;
- montarea și fixarea contravântuirilor metalice.
Notă: În multe situații, realizarea găurilor în pozițiile dorite este împiedicată de prezența
armăturilor din elementele existente. În asemenea cazuri, găurile parțial forate trebuie umplute cu
un mortar necontractil, buloanele de ancorare trebuie repoziționate și implicit trebuie realizate noi
găuri în flanșele/scaunele elementelor metalice.
În cazul conectării indirecte dintre rama metalică și elementele cadrului de
beton armat, pașii tehnologici de execuție constau în:
- îndepărtarea stratului de tencuială și/sau a pereților de compartimentare de la
interiorul ochiului de cadru;
- buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafață de
contact rugoasă;
- realizarea găurilor conform diametrului și adâncimii din proiect sau din
specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică a sistemului de
ancorare;
- introducerea substanței adezive (rășină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a ancorelor;
- sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
- introducerea ramei metalice;
- introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
- realizarea cofrajului pentru interspațiul dintre rama metalică și cadrul existent;
- injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
Această tehnologie de execuție este prezentată schematic în Figura F.3.28.
Diametrul minim al conectorilor post-instalați și al gujoanelor cu cap sudate de
rama metalică este de 16 mm. Pasul maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalați cu
aderență chimică este de 8da, iar cea corespunzătoare conectorilor cu expansiune este
de 5da (da - diametrul ancorei).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 153

Cadru existent de beton

Perete de compartimentare

Componenta de oţel a
sistemului de cadre

Gujon cu cap

Componenta de beton armat a


sistemului de cadre

Contravântuire metalică
Conectori post-instalaţi

Componenta metalică se introduce la interiorul Bare suplimentare pentru


componentei de beton armat, iar în interspaţiul
prevenirea flambajului
perimetral se injectează cu presiune mortar
necontractil Gujoanele cu cap se sudează
pe întreg perimetrul ramei
metalice
Figura F.3.28. Tehnologia de execuție pentru montarea cadrelor contravântuite de oțel

F.3.4.5.3. Introducerea de pereți structurali de beton armat

F.3.4.5.3.1. Aspecte generale


Introducerea de pereți de beton armat în structurile tip cadru de beton armat le
înzestrează pe acestea cu proprietăți de rezistență și de rigiditate substanțiale,
corectând deficitul construcțiilor cu caracteristici insuficiente din aceste puncte de
vedere.
Conlucrarea cadrelor existente cu pereții structurali de beton armat poate
conferi ansamblului o comportare specifică structurilor duale sau structurilor rigide cu
pereți. Prin aceasta, deplasările relative de nivel scad considerabil și în consecință se
154 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

diminuează riscul de degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton
armat, cât și al elementelor nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereții nou introduși pot înzestra structura și cu
proprietăți de disipare de energie.
Soluția introducerii de pereți structurali poate fi aplicată și la construcțiile cu
parter flexibil și/sau slab din punctul de vedere al rezistenței.
Pereții structurali de beton armat pot fi plasați la exteriorul (Figura F.3.29(a))
sau la interiorul construcției (Figura F.3.29(b)). Funcție de poziția aleasă pentru noii
pereți, aceștia pot fi perforați de goluri de uși și ferestre.

a-a

(a) Pereți structurali de beton armat exteriori

curte de
lumină

(b) Pereți structurali de beton armat interiori (c) Elevație


Figura F.3.29. Introducerea de pereți din beton armat la structurile în cadre de beton armat

Realizarea de pereți structurali la interior prezintă unele dezavantaje legate de


întreruperea funcționalității, modificarea compartimentării interioare și implicit
afectarea funcțiunilor existente. Aceste modificări implică, de regulă, înlocuirea
parțială a instalațiilor existente, ceea ce sporește costurile de execuție.
Plasarea pereților noi la exteriorul clădirii permite un acces mai simplu pentru
execuție și un cost mai mic. De asemenea, afectarea funcțiunii clădirii pe durata
execuției este minimă.
Pe de altă parte, intervenția este vizibilă, afectează finisajele și este expusă
mediului. De asemenea, modifică înfățișarea fațadei și poate implica închiderea sau
reducerea unor goluri de ferestre.
Un alt avantaj al soluției este că pereții adosați fațadei se pot conecta ușor la
elementele cadrului marginal (Figura F.3.29(a)).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 155

Pereții nou introduși pot fi asamblați în nuclee. Se pot obține avantajele


pereților dispuși la exterior dacă nucleele se plasează în curți de lumină (Figura
F.3.29(b)) constituind contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată
poate fi utilizată pentru adăpostirea unor circulații pe verticală, sau pentru extinderea
suprafeței utile de planșeu (Figura F.3.30). Uneori, o nouă construcție lipită de
construcția existentă poate să ofere acesteia din urmă suplimentul de rezistență laterală
necesară.
Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan și monotonă în elevație a
pereților structurali, pentru a evita apariția unor efecte semnificative de răsucire
generală, pentru a limita eforturile în diafragmele orizontale (planșee) și pentru a evita
variații bruște ale rigidității și rezistenței laterale a structurii pe înălțime.
Prin introducerea pereților structurali de beton armat, cadrele existente sunt
descărcate parțial de eforturile generate de acțiunile seismice și, ca atare, cerințele de
rezistență ale acestora pot fi reduse până la nivelul capacităților lor efective.
Mecanismul de comportare al pereților trebuie să fie de tip încovoiere de
ansamblu, cu deformațiile plastice localizate la baza pereților, în armăturile verticale
ale stâlpilor existenți și în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităților de rezistență prin proiectare trebuie să asigure
mobilizarea capacităților de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la forțe
tăietoare și lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereți se prevăd goluri de uși și ferestre, zona de deasupra golului
poate fi concepută ca grindă de cuplare, element disipator de energie.
Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor
din stâlpi sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămășuire legată de peretele nou, cu
armătura verticală continuizată prin planșee.
Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori
post-instalați sau prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se
aplică o cămășuire racordată la inima de beton armat. O altă soluție este dispunerea
inimii peretelui la marginea grinzii, situație în care ancorarea barelor orizontale se face
prin prelungirea acestora în cămășuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2,
Figura F.3.31 și Figura F.3.32).
Se va ține seamă dacă, după consolidare, forțele de inerție din planul planșeelor
se transmit cu prioritate la pereții nou introduși. Se va asigura transmiterea acestor
încărcări la pereți prin conectori și colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă
pentru asigurarea diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită.
În cazul pereților asamblați în nuclee, concentrarea de forțe este maximă și
măsurile de conectare și colectare a forțelor prin conectori și tiranți trebuie sporite
adecvat (de exemplu, în cazul nucleelor adosate clădirii, Figura F.3.30).
Datorită concentrării acțiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone
structurale, apar sporuri locale importante la nivelul fundațiilor. Se va verifica dacă
fundațiile (infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de
eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren și, dacă este cazul, se va
dezvolta baza de rezemare. În unele situații, în special în cazul pereților și nucleelor de
156 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

pe conturul clădirii, forțele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în


absența unor lestări suficiente, duc la desprinderea fundațiilor de pe teren, sau la
depășirea presiunilor de proiectare pe teren. În aceste situații se vor prevedea fundații
de adâncime, piloți, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloții trebuie plasați la interiorul clădirii, se vor prevedea
minipiloți a căror execuție este realizată de utilaje cu gabarite care permit introducerea
lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă a
eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereților de consolidare, obligă
de multe ori ca soluția de consolidare să fie dictată de posibilitatea realizării unor
fundații adecvate în condiții acceptabile sub aspectul costurilor și al posibilităților
concrete de execuție.

Nuclee de beton armat Tiranţi din oţel sau


adosate clădirii beton armat

Colectori

Figura F.3.30. Nuclee din beton armat adosate clădirii existente

F.3.4.5.3.2. Soluții constructive


Realizarea pereților structurali nou introduși se poate face utilizând
următoarele soluții constructive:
(a) Realizarea unei inimi de beton armat prin umplerea totală sau parțială la
interior a ochiului de cadru (Figura F.3.31(a)), ancorate adecvat de elementele
cadrului;
(b) Realizarea unei inimi de beton armat adosate grinzii existente și conectarea la
cămășuielile stâlpilor structurii (Figura F.3.31(b));
(c) Introducerea unor pereți, prevăzuți sau nu cu bulbi, în afara și la distanță de
planurile cadrelor. ( )
Soluțiile (a) și (b) beneficiază de avantajul că grinzile cadrelor existente pot
asigura funcțiunea de colectare a încărcărilor seismice la pereții nou introduși.
În cazul aplicării soluțiilor (a) și (b), stâlpii și grinzile existente, din panoul în
care se execută noua inimă din beton armat, fac parte din peretele astfel constituit,
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 157

dacă se realizează conectarea adecvată prin ancore post-instalate între elementele


existente și cele nou introduse.
Soluția (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul
grinzii, într-un spațiu strâmt, ca urmare a distanței mici între armăturile longitudinale,
operație care reclamă o acuratețe deosebită (fig. F.3.4.33a).
Soluțiile (b) și (c) permit o execuție mai simplă, cu un consum ceva mai mare
de materiale decât soluția (a). Turnarea betonului se face prin goluri practicate în placa
planșeului, prin care se trec și armăturile de continuitate și de traversare a rostului de
lucru. Golurile umplute cu beton constituie și pene de forfecare pentru preluarea
efortului de lunecare dintre perete și diafragma orizontală.
O variantă alternativă ce poate reduce simțitor durata de execuție a lucrărilor
de consolidare o reprezintă realizarea noilor pereți structurali din panouri prefabricate,
conectate adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor realiza astfel
încât dimensiunile acestora să permită introducerea și manipularea lor în spațiile
interioare ale clădirii.

(a)

Stâlp Perete de Grindă


existent beton armat existentă
nou-introdus

Stâlp Perete de
existent beton armat
nou-introdus

(b)

Grindă
Cămaşă existentă
beton armat

Figura F.3.31. Soluție constructivă pentru realizarea pereților nou introduși


158 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

A-A
marginea grinzii
ancoră
existente A chimică

ancoră
chimică A
(a)
stâlp

B-B
B cămaşă beton armat gol de
turnare

B grindă existentă
stâlp
(b)

Figura F.3.32. Soluție constructivă pentru realizarea pereților nou introduși

F.3.4.5.3.3. Măsuri constructive pentru realizarea pereților noi de beton armat


La proiectarea pereților nou introduși se vor respecta toate prevederile
specifice din codurile P 100-1 și CR 2-1-1.1.
Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puțin egală cu 1/4 din
latura perpendiculară a stâlpului, dar nu mai mică de 150 mm.
Pentru pereții având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este
obligatorie armarea ambelor fețe cu plase de bare legate sau sudate.
Procentul de armare transversală a inimii va fi cel puțin egal cu 0,25%, dar nu
mai mare de 0,80%.
Clasa betonului utilizat pentru turnarea pereților introduși va fi cel puțin egală
cu clasa betonului din care este realizată structura existentă, dar nu va fi inferioară
clasei C20/25.
Eventualele goluri din pereții structurali introduși vor fi bordate cu bare de
armătură pentru care suma capacităților de rezistență este cel puțin egală cu cea a
armăturilor întrerupte de gol.
Tehnologia de turnare a betonului trebuie să asigure obținerea unui beton de
bună calitate și mai ales să evite apariția unui rost la partea superioară a peretelui nou
introdus.
Pentru pereții de beton armat realizați prin umplerea ochiului de cadru se
recomandă utilizarea uneia din următoarele tehnologii:
- Injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Această
metodă necesită prevederea unui număr suficient de goluri, uniform distribuite
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 159

la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului și să


certifice umplerea completă cu beton a cofrajului.
- Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de
injectarea cu presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară
rămasă nebetonată (Figura F.3.33(a)).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe
lângă grinda existentă de intradosul acesteia (Figura F.3.33(b)).
Pentru pereții de beton armat realizați prin amplasarea inimii la exteriorul
ochiului de cadru, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni
suficient de mari realizate în placa existentă (Figura F.3.34). În golurile de turnare se
pot concentra armăturile de continuitate, cu secțiune echivalentă barelor verticale
curente din inima peretelui. Golurile prin placă se vor realiza cu dispozitive roto-
percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă de beton armat se
interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou și intradosul plăcii existente
se umplu, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecție cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie
plăcii existente.

Gol perforat în placă


pentru turnarea betonului

Conector post-instalat
Mortar necontractil injectat
≥ 200 mm

Fretă pentru prevenirea


despicării betonului

Surplusul de beton
se îndepărtează

(a) (b)
Figura F.3.33. Tehnologia de execuție pentru pereții din beton armat realizați în ochiul de cadru
160 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

ls = lungimea de suprapunere

ls
Gol de
Placã
turnare
existentã
45 o

a
Gaurã de dimensiuni mari a/
realizatã cu dispozitive 2
rotopercutoare fãrã a se
tãia armãturile din placã

Sunt figurate numai


barele verticale

Figura F.3.34. Tehnologia de execuție pentru pereții din beton armat realizați la exteriorul
ochiului de cadru

Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent și pereții nou


introduși se utilizează conectori. La realizarea conectării se vor avea în vedere
următoarele:
(a) Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune
mecanică și conectori cu aderență chimică. De regulă, la realizarea pereților se
utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori;
(b) Pentru a realiza o conectare sigură și eficientă trebuie respectate următoarele
prevederi:
- Suprafețele de beton ale elementelor structurale existente și eventual suprafața
peretelui de compartimentare folosit drept cofraj, când inima de beton se
atașează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperități care să permită o
conlucrare cât mai bună între betonul nou și materialele existente.
- Conectorii trebuie instalați în găuri forate în miezul de beton al elementului.
Este interzisă amplasarea conectorilor în zona stratului de beton de acoperire.
- Pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului din zona de conectare
trebuie prevăzută o armare transversală sub forma fie a unei armături spiralate
de tip fretă (Figura F.3.35), fie a unor ”scărițe” din plase sudate (Figura F.3.36).
- Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile
elementelor de beton armat vor fi cel puțin egale cu valorile prezentate în
Figura F.3.37.
- Adâncimea minimă de înglobare în betonul existent este de 5da pentru
conectorii cu expansiune și de 8da pentru conectorii cu aderență chimică.
(c) Pentru a obține o sporire a conlucrării între betonul nou introdus și cel existent
se pot executa pene de forfecare la interfața celor două straturi prin: ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 161

- Tăierea unor bucăți din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului


existent (Figura F.3.38).
- Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale
existente utilizând substanțe adezive eficiente (Figura F.3.39).

Grindă
Grindă
existentă
existentă

Fredă φ6

Armături verticale

Perete Perete
introdus introdus

Figura F.3.35. Armături transversale spiralate (frete) dispuse pentru a împiedica cedarea prin
despicare a betonului

Grinda
existentă Grinda
existentă

min. I12 la interfaţă


~100 mm

„scăriţe” din
plase sudate
min. I12
Peretele Peretele
introdus introdus

Figura F.3.36. Armături transversale sub formă de „scărițe” din plase sudate dispuse pentru a
împiedica cedarea prin despicare a betonului

e2≥5da ≥7,5da e2≥5da ≥7,5da

da – diametrul ancorei post-instalate

a) Dispunere ortogonală a) Dispunere în zig-zag

Figura F.3.37. Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile
elementelor de beton armat
162 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Grinda Pană de Grinda


existentă forfecare existentă

Peretele Peretele
introdus Armături în formă de „U” introdus
min I10
Figura F.3.38. Pene de forfecare obținute prin tăierea unor bucăți din stratul de acoperire cu
beton a armăturilor din elementul existent

Grinda Pană
Adeziv Grinda
existentă prefabricată
existentă

Conector
Peretele Armătură în formă de „U” Peretele
introdus min. I10 Conector introdus

Figura F.3.39. Pene de forfecare obținute prin utilizarea unor piese prefabricate

F.3.5. Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri


de umplutură din zidărie

F.3.5.1. Particularități de alcătuire


Structurile din această categorie constau dintr-un cadru spațial de beton armat
la care pereții exteriori și unii (uneori majoritatea) pereți interiori sunt realizați din
blocuri ceramice sau din beton cu diferite compoziții, care umplu spațiul dintre stâlpi
și grinzi, având contact practic continuu pe tot perimetrul. Astfel, pereții
interacționează cu elementele cadrului formând un element cu rezistență la forțe
laterale.
Structura în cadre a fost proiectată, fie numai la încărcări verticale (cazul
clădirilor construite înainte de 1965), fie a fost proiectată și la forțe laterale cu valori
prea mici astfel încât capacitatea de rezistență la forțe laterale este insuficientă față de
exigențele impuse de codurile moderne de proiectare seismică.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 163

F.3.5.2. Comportarea la cutremur


Eficacitatea structurală a sistemului cadru – perete de umplutură depinde de
dimensiunile și numărul golurilor, precum și de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale
și verticale umplute în totalitate sau numai parțial) și de contactul perete-structură pe
perimetru, complet sau parțial.
În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformația ochiului de cadru este
împiedicată și astfel în planul peretelui se formează o diagonală comprimată a cărei
rigiditate și rezistență depinde de calitatea zidăriei.
În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate
constitui și structura tinde să lucreze ca un cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin
prezența zidăriei.
Umplerea parțială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la
efecte structurale negative:
- crearea condițiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcții unde
sunt amenajate magazine;
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
La acțiuni puternice zidăria pereților fisurează și tinde să se zdrobească,
pierzând rigiditatea și prezentând risc de prăbușire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistență, dar se degradează
rapid ca urmare a alcătuirii deficitare.
La acțiuni seismice de intensitate mică și medie pereții de cărămidă pot asigura
rigiditatea și rezistența laterală pentru a satisface cerințele de performanță necesare.
F.3.5.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de intervenție
Sunt prezentate principalele deficiențe ale sistemului împreună cu metodele
curente de intervenție care să îmbunătățească răspunsul seismic așteptat al structurii.
Analiza are în vedere deficiențele referitoare la satisfacerea cerințelor de
performanță evidențiate de evaluarea calitativă și evaluarea prin calcul.
Metodele de intervenție pot fi bazate pe una din opțiunile:
(a) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu
zidăria de umplutură se comportă ca pereți neomogeni, cu inima realizată dintr-
un material mai puțin rigid și mai puțin rezistent decât elementele ramei
cadrului, care constituie bulbii și centurile pereților. Sunt necesare măsuri care
să asigure interacțiunea structurală cadru de beton armat – zidărie avută în
vedere prin concepție, incluzând dacă sunt necesari conectori de oțel post-
instalați. Sporirea rezistenței inimii impune de cele mai multe ori la
construcțiile multietajate placarea cu mortar armat, pe o parte sau pe ambele
părți ale peretelui.
(b) Schimbarea sistemului structural prin: ( )
- Introducerea unor pereți structurali sau elemente de contravântuire. In această
situație, rigiditatea laterală trebuie să fie suficiente pentru a proteja pereții de
închidere și de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
164 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- Eliminarea pereților de zidărie și înlocuirea lor cu pereți ușori legați flexibil de


structură sau detașarea pereților de structură, detaliind adecvat în acest scop
legăturile pereți – structură. Trebuie luate măsuri pentru a evita răsturnarea
pereților în afara planului lor. Soluția trebuie însoțită, atunci când este cazul, de
consolidarea structurii de beton armat.
Principalele deficiențe structurale specifice tipului structural analizat în această
secțiune, împreună cu tehnicile de intervenție posibile se grupează după cum urmează:
(a) Deficit de rezistență laterală.
(i) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereților și/sau a unor rezistențe
slabe ale zidăriei sunt indicate cămășuiri ale pereților cu beton armat sau
FRP. Introducerea de pereți de beton armat sau contravântuiri metalice
reprezintă soluții de consolidare care modifică sistemul structural inițial.
(ii) Măsurile indicate la (i) se pot utiliza și în cazul unor pereți slabi cu goluri
mari. În plus atunci când este posibil se recomandă umplerea golului.
(iii) În cazul pereților cu degradări ale zidăriei, soluția de reparație –
consolidare locală este injectarea fisurilor cu mortar de ciment și apoi
placarea cu FRP sau cu mortar armat. ( )
(b) Deficit de rigiditate.
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (a).
(c) Deficiențe de configurație structurală.
(i) Rigiditatea și rezistența nivelurilor flexibile și/sau slabe se pot îmbunătăți
prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereți de beton armat, de zidărie
armată sau a unor contravântuiri de oțel,
- prin cămășuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat
în vederea sporirii rezistenței acestora la forță axială și forță tăietoare.
(ii) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a
pereților de umplutură, parte a structurii laterale, se diminuează reducând
excentricitățile dintre centrul maselor și centrele de rigiditate sau de
rezistență prin introducerea în poziții adecvate a unor pereți de cărămidă
sau chiar a unor pereți de beton armat. Atunci când funcțiunea nu permite
introducerea pereților plini se pot introduce contravântuiri de oțel. ( )
(d) Deficiențe referitoare la traseul încărcărilor.
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor
către terenul de fundare sunt reprezentate de lipsa legăturilor care să evite riscul de
prăbușire al pereților în afara planului lor și de absența colectorilor din planșeul care să
asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficiențe se vor introduce ancore post-instalate la
interfața pereți – elementele cadrului și se vor monta colectori de beton armat sau din
piese de oțel în planșeu.
(e) Deficiențe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat.
(i) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 165

Înnădirile prin petrecerea armăturilor își îmbunătățesc performanța dacă se


aplică cămășuiri locale cu beton armat, piese de oțel sau FRP, ca urmare a sporirii
efectului de confinare exercitat de cămășuiri.
(ii) Rezistența insuficientă a stâlpilor, grinzilor și nodurilor. ( )
Aceste deficiențe se corectează prin cămășuire realizată după caz din beton
armat, piese metalice sau FRP, conform detaliilor prezentate la F.3.4.4.
(f) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică și rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curățarea rostului și/sau desfacerea asizelor
periferice și refacerea acestora și injectarea sau matarea spațiilor goale cu mortar.
(g) Deficiențe ale diafragmelor orizontale.
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea
eforturilor de încovoiere și forță tăietoare și a eforturilor din zona golurilor cu
dimensiuni mari, precum și în absența conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(h) Fundații cu suprafețe de rezemare insuficientă și/sau cu deficit de rezistență. ( )
Consolidarea fundațiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.

F.3.6. Consolidarea structurilor cu pereți de beton armat

F.3.6.1. Caracterizarea tipului structural


Elemente structurale cu rezistență și rigiditate consistente, pereții de beton
armat sunt introduși în structurile de clădiri în special atunci când configurația și
regimul de înălțime ale clădirii fac necesară realizarea unei structuri laterale puternice.
Funcție de modul în care se realizează preluarea încărcărilor verticale și
orizontale la structurile cu pereți, se disting două categorii de construcții cu pereți de
beton armat:
- Construcții cu pereți structurali deși, în care sistemul pereților este cel care
preia majoritatea încărcărilor gravitaționale și practic în întregime pe cele
orizontale. Structura este completată, eventual, numai local, cu stâlpi și grinzi.
- Construcții cu pereți rari, în care sistemul pereților, eventual asamblați în
nuclee, este asociat cu cadre din stâlpi și grinzi din beton armat, legate prin
noduri rigide. Deoarece cele două sisteme conlucrează în preluarea forțelor
laterale și ambele preiau încărcările verticale aferente, acest tip de structură
este denumit dual.
Prima categorie este utilizată cu prioritate la clădiri rezidențiale, la care
fixitatea poziției pereților nu constituie un inconvenient (blocuri de locuințe, hoteluri,
cămine) și la care pereții din beton armat sunt plasați la limita camerelor și a
coridoarelor. Uneori, și pereții exteriori, prevăzuți cu golurile de ferestre sau uși (spre
balcoane), sunt realizați tot ca elemente structurale. Limita acestui sistem o constituie
structurile tubulare, cu rigiditatea și rezistența laterală concentrată pe perimetrul
clădirii, utilizate la construcții foarte înalte.
Structura poate fi realizată din beton armat monolit, dar se pretează și la o
prefabricare avansată sub formă de „panouri mari”.
166 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate


funcțională, la care pereții sunt plasați în pozițiile în care nu deranjează funcțiunea
clădirii (la limita dintre celulele funcționale, în jurul caselor de scară și a lifturilor etc.).
Eficacitatea sistemelor structurale cu pereți depinde esențial de realizarea
funcțiunii planșeelor ca diafragme rigide și rezistente. Acest rol este îndeplinit, de
regulă, la construcțiile mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit
întotdeauna la structurile cu planșee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari,
datorită, în special, legăturilor inadecvate dintre panouri.
Tipurile de fundații ale construcțiilor cu pereți variază destul de mult, de la
fundațiile independente pentru pereți, de suprafață sau de adâncime, până la sistemele
de infrastructură de tip cutie rigidă și rezistentă, alcătuite din radier, pereții de contur și
de la interior ai subsolurilor, împreună cu planșeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din țara noastră sistemul
fundațiilor și cel al infrastructurii nu erau alcătuite și calculate în concordanță cu
principiul, astăzi general acceptat, al ierarhizării capacității de rezistență asociat
mecanismului structural de disipare de energie dorit. Într-o situație nefavorabilă din
acest punct de vedere se află fundațiile construcțiilor de tip dual, cu concentrări mari
de eforturi la baza pereților structurali, relativ depărtați unul de altul.

F.3.6.2. Răspunsul seismic al structurilor cu pereți de beton armat


În deformarea sub încărcări crescătoare, primele elemente care fisurează și sunt
solicitate dincolo de pragul de curgere sunt grinzile și plăcile care cuplează pereții.
Plastificarea grinzilor produce o reducere semnificativă de rigiditate a structurii. Dacă
rezistența transversală este necorelată adecvat cu rezistența la încovoiere, intervine
plastificarea prin forfecare și degradarea pronunțată a rezistenței, mai ales dacă
detalierea armăturii transversale este incorectă. În final se pierde efectul de cuplare și
pereții ajung să lucreze pe schema de consolă verticală.
În funcție de modul de realizare al infrastructurii și fundațiilor și de relația între
rezistența infrastructurii și a pereților, „veriga slabă” a ansamblului structural poate fi
sistemul pereților sau elementele bazei acestuia.
Dacă consumul de energie se realizează cu prioritate în pereți, sunt posibile
două tipuri de comportare. Primul constă în dezvoltarea unei zone de plastificare prin
încovoiere la baza pereților. Dacă zonele de deformare plastică sunt alcătuite corect,
deformațiile de încovoiere nu produc degradări de rezistență, decât la deplasări mari.
Al doilea tip de comportare implică fisurarea și curgerea produsă de forfecare.
Acest mod de comportare este indezirabil pentru că este asociat cu o degradare rapidă
a rigidității și rezistenței pereților.
Dacă cerințele de deplasare sunt mici, ceea ce se întâmplă în anumite zone
seismice, sistemele care prezintă plastificarea armăturilor transversale pot oferi o
comportare seismică acceptabilă.
În condițiile unei rezemări pe teren limitate, poate apărea rotirea pe teren. În
general benefică, pentru că reduce răspunsul infrastructurii, rotirea pe teren mărește
însă deplasările laterale. Funcție de dezvoltarea fundațiilor, rotirea pe teren a pereților
poate fi un fenomen izolat, unul secvențial, sau unul de proporții mai mari. În aceste
condiții intervin transferuri de forțe între pereți.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 167

În cazul construcțiilor cu subsoluri și infrastructuri mai puternice, cuplul


format de forțele de reținere apărute la nivelul radierului și planșeelor subsolurilor
poate fi mai puternic decât momentul dezvoltat pe teren și rotirea bazei este mai puțin
însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema
proiectării infrastructurilor la forțe laterale era ignorată. Din acest motiv, există multe
situații în care, la construcții realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante sau
elementele infrastructurii prezintă riscul unor ruperi premature.

F.3.6.3. Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de reabilitare


În această secțiune sunt identificate tipurile de deficiențe seismice care intervin
la structurile cu pereți și se indică tipurile de intervenție.
Deficiențele se referă la condițiile de alcătuire de ansamblu și de detaliu
precizate în P 100-3 și se stabilesc prin evaluare calitativă și evaluare prin calcul.
Deficiențele seismice ale unei construcției sunt identificate în urma expertizei
și sunt consemnate în raportul de expertiză.
Lucrările de consolidare urmăresc impunerea unui mecanism structural de
disipare de energie favorabil.
În cazul structurilor cu pereți de beton armat, acest mecanism implică
dezvoltarea zonelor plastice în grinzile de cuplare și la baza pereților. Funcție de
dezvoltarea fundațiilor și de posibilitățile concrete de intervenție asupra acestora, se
poate avea în vedere și un răspuns seismic care să implice și rotirea pe teren.
Deficiențele structurilor cu pereți pot reprezenta deficiențe de sistem (la nivel
de ansamblu) sau deficiențe de alcătuire ale elementelor structurale considerate separat.
Aceste deficiențe sunt grupate astfel:
- deficiențe de sistem;
- deficiențe de alcătuire a elementelor structurale.

F.3.6.3.1. Deficiențe de sistem


Cele mai semnificative aspecte de deficiențe de sistem sunt:
(a) Rezistență insuficientă la forțe laterale.
Acest tip de deficiență poate apărea la multe construcții de tip dual.
Sporirea rezistenței laterale a structurii în ansamblu se poate realiza prin
măsuri cum sunt:
- introducerea unor pereți suplimentari, cu sporirea corespunzătoare a capacității
fundațiilor;
- consolidarea pereților existenți și a grinzilor de cuplare;
- izolarea seismică a bazei construcției.
(b) Rigiditatea laterală insuficientă.
O asemenea deficiență poate apărea, de asemenea, la structuri cu pereți dispuși
la distanțe mari.
168 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Remedierea acestei deficiențe se realizează, ca și în cazul deficiențelor de


rezistență, prin:
- introducerea de pereți suplimentari;
- mărirea secțiunilor pereților existenți și a altor elemente structurale ale
construcției.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerințele seismice să nu
depășească capacitatea de deformație (ductilitatea) a elementelor care nu se
consolidează. În caz contrar, trebuie aplicate măsuri specifice pentru creșterea
proprietăților de deformare ale acestora.
(c) Configurația structurală neregulată.
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficiențe:
(i) Pereți discontinui pe verticală;
De exemplu, pereții întrerupți la un anumit nivel, unde aceștia reazemă pe
stâlpi, sau decalarea planurilor pereților pe verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereți suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul
unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereții întrerupți.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoțite de măsuri de îmbunătățire a
legăturii elementelor verticale ale structurii cu diafragma orizontală (planșeul).
(ii) Niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenție au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenței sau/și a
rigidității laterale a nivelului slab.
(iii) Colțuri intrânde sau goluri mari în planșeu;
Se poate completa total, sau parțial, suprafața planșeului, dacă este posibil, sau
se prevăd armături de centură, adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a
zonelor intrânde.
(iv) Dispoziții de pereți la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistență,
sunt puternic excentrice față de centrul maselor. ( )
În această situație, intervenția structurală va urmări corectarea acestei
deficiențe prin introducerea unor pereți de echilibrare.
(d) Traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare. ( )
În construcțiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase
tipuri de situații în care este afectată continuitatea fluxului de încărcări către baza
construcției. De exemplu, absența elementelor care asigură colectarea încărcărilor din
planșee, a elementelor de conectare între planșee și pereți.
În asemenea situații, se introduc, în planșeu și la interfața pereților cu planșeele,
centuri și elemente noi de conectare, realizate cu diferite tehnici.
În aceeași categorie de deficiențe intră ancorajele și înnădirile de armături
insuficiente, care se corectează prin cămășuiri cu beton armat, piese de oțel sau FRP.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 169

F.3.6.3.2. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale


Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:
(a) Insuficientă rezistență la încovoiere a pereților.
Deficitul individual de rezistență la încovoiere al pereților se remediază, în
general, prin cămășuiri din beton armat (mai rar cu piese de oțel sau polimeri armați),
cu armături verticale continue.
(b) Insuficientă rezistență la forță tăietoare a pereților.
Remediul obișnuit este cămășuirea cu beton armat monolit, plăci de oțel, sau
polimeri armați cu fibre, a inimii pereților.
În anumite situații se poate reduce cerința de solicitare la forță tăietoare a
pereților cu suprarezistență excesivă la încovoiere, fragmentând pereții prin șlițuri
verticale adecvat poziționate.
(c) Rezistență insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor și/sau la
forță tăietoare.
Tehnica curentă de sporire a rezistenței este cămășuirea cu diverse materiale,
după caz, beton armat, polimeri armați cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor
grinzi de cuplare grav degradate în urma cutremurului, o soluție rațională este
demolarea și returnarea lor cu armări îmbunătățite.
(d) Insuficientă capacitate de deformare a pereților.
Căile de remediere sunt dezvoltarea secțiunilor, în special la capetele pereților,
prin cămășuirea bulbilor și, în general, a zonelor de la extremitățile secțiunilor.
(e) Deficiențele de alcătuire a planșeelor – diafragmă.
La proiectarea marii majorități a construcțiilor existente, proiectarea planșeelor
a avut în vedere exclusiv preluarea încărcărilor verticale, nu și rolul de diafragme
orizontale. Ca urmare, planșeele pot evidenția deficiențe din acest punct de vedere,
cum sunt:
(i) Absența unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor
planșeelor sau a golurilor de dimensiuni mari; în asemenea cazuri se
completează planșeele existente cu elemente realizate din beton armat,
piese de oțel, sau fâșii din FRP, capabile să preia eforturile de întindere
aferente.
(ii) Legături slabe la interfața planșeu-perete, incapabile să transfere
lunecările care apar la limita dintre aceste elemente; sporul de capacitate
necesar acestor legături se realizează cu ancore de diverse tipuri, piese din
cornier etc.
(iii) Lipsa unor legături eficiente ale planșeelor din elemente prefabricate, care
să asigure comportarea acestor planșee ca diafragme; în această situație,
soluția optimă de consolidare o constituie turnarea peste elementele
prefabricate a unui strat de beton suficient de gros (funcție de deschiderea
planșeului), armat adecvat. ( )
Soluțiile de consolidare ale planșeelor sunt prezentate la F.3.7.
(f) Capacitatea de rezistență insuficientă a fundațiilor sau a terenului de fundare. ( )
170 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Și în cazul fundațiilor, proiectarea, în practica de dinainte de 1980, nu avea în


vedere alcătuirea acestei părți a construcțiilor în acord cu acțiunea asociată
mecanismului de plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundații de clădiri vechi,
indiferent de modul de realizare, prezintă importante deficiențe sub aspectul rezistenței
și rigidității.
Problema reabilitării fundațiilor este tratată în capitolul F.3.8.

F.3.6.4. Soluții de consolidare a pereților, ca elemente structurale individuale

F.3.6.4.1. Aspecte generale


Consolidarea pereților de beton armat se face pentru sporirea:
- rezistenței la încovoiere;
- rezistenței la forță tăietoare;
- deformabilității (ductilității);
- rigidității;
- performanțelor zonelor de înnădire ale armăturilor.
Un tip de intervenție poate avea efecte multiple. De exemplu, măsurile de
sporire a rezistenței la forță tăietoare pot crește și capacitatea de deformație.
Consolidarea pereților din beton armat individuali se obține în mod obișnuit
prin cămășuirea pereților cu beton armat, piese de oțel sau polimeri armați cu fibre.
Uneori când este posibil din punct de vedere funcțional, sporirea rezistenței se poate
obține prin umplerea unor goluri de uși și ferestre.
La alegerea soluției de cămășuire se vor avea în vedere avantajele și
inconvenientele fiecăreia din cele trei tipuri de materiale folosite. Sintetic acestea sunt
următoarele:
(a) Tehnologia cămășuirii cu beton armat prezintă avantajele unui cost redus și a
unei aderențe bune la elementul existent, fără măsuri speciale de conectare.
Inconvenientele sunt majorarea uneori substanțială a dimensiunilor, cu
reducerea spațiului liber, și masa adăugată relativ mare. De asemenea, această
tehnologie întâmpină dificultăți serioase pentru consolidarea pereților de rost.
(b) Tehnologia cămășuirii cu piese de oțel nu modifică semnificativ dimensiunile
elementelor structurale, adaugă o masă sensibil mai mică decât cămășuirea cu
beton armat și se realizează într-un timp mai redus decât aceasta.
Inconvenientele soluției sunt necesitatea protecției la foc, costurile superioare
ale materialelor și de manoperei și necesitatea unor măsuri pentru realizarea
aderenței la betonul existent.
(c) Tehnologia cămășuirii cu FRP nu duce practic la modificarea secțiunilor și a
masei inițiale ale elementelor și se realizează în timp foarte scurt, cu afectarea
minimă a funcțiunii. Printre cele mai importante inconveniente sunt necesitatea
protecției la foc, costul mai ridicat decât în cazul celorlalte două tehnologii și
tehnicitatea necesară punerii în operă. ( )
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 171

F.3.6.4.2. Creșterea rezistenței la încovoiere a pereților


Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților se realizează prin
introducerea unor elemente noi de beton armat sau de oțel, în special la extremitățile
acestora.
În această situație este necesară realizarea continuității pe verticală a
elementelor nou introduse pe înălțimea necesară (Figura F.3.40 (a) și (b)), ceea ce
presupune spargerea locală a elementelor orizontale (plăci și/sau grinzi) întâlnite pe
înălțimea peretelui. Se pot aplica și soluții în care grinzile, dacă există, să fie ocolite,
spargerea acestora fiind evitată.
Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din Figura F.3.41, Figura F.3.42
și Figura F.3.43. Consolidarea se poate realiza prin:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (Figura F.3.41);
(b) prin adăugarea unor elemente din oțel: ( )
- Corniere la colțuri rigidizate orizontal cu benzi din oțel (Figura F.3.42);
- Plăci metalice (Figura F.3.43).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice și betonul pereților
existenți trebuie luate măsuri de aseptizare a suprafețelor de beton în contact cu plăcile
de oțel și trebuie aplicate soluții de injectare care să asigure umplerea spațiilor dintre
elemente. Când aceste măsuri nu sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.
În situațiile în care sporirea rezistenței la încovoiere duce la creșterea forței
tăietoare de proiectare peste capacitatea elementelor, vor fi necesare și măsuri de
sporire rezistenței lor la forța tăietoare (Figura F.3.43).
172 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

(a)

cămăşi de b.a.
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

(b)

corniere de oţel
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

Figura F.3.40. Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților prin introducerea unor
elemente noi din beton armat sau oțel
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 173

element nou din b.a


element nou din b.a
perete existent
perete existent
fără bulbi

Figura F.3.41. Detalii de consolidare - cămăși din beton armat

plăci de oţel
perete existent
cu bulbi
spaţiu umplut cu
mortar matat sau
răşini epoxidice

corniere corniere

Figura F.3.42. Detalii de consolidare – corniere și benzi din oțel

benzi de oţel pentru sporirea


capacităţii la forţă tăietoare

placă de oţel placă de oţel


continuă pe continuă pe
înălţime înălţime

conectori aderenţă realizată cu


răşini epoxidice

Figura F.3.43. Detalii de consolidare – plăci metalice


174 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.6.4.3. Creșterea deformabilității (creșterea ductilității)


Creșterea capacității de deformare (creșterea ductilității) se face prin
confinarea zonelor de capăt ale pereților, introducând cămăși de beton armat, oțel sau
polimeri armați cu fibre (FRP).
Dacă se intenționează ca aceste intervenții să nu producă și sporirea rezistenței
la încovoiere și, implicit, a forței tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe
continuitatea pe verticală a cămășii în dreptul planșeelor. În acest sens se vor
prevederea rosturi de cca. 50 mm între extremitățile cămășii și planșeele învecinate.
Exemple de rezolvare a detaliilor se dau în Figura F.3.44(a), în cazul cămășuirii cu
beton armat și în Figura F.3.44(b), pentru cămășuirea cu piese de oțel.
În cazul pereților fără bulbi la extremități, detaliile de consolidare a zonelor de
capăt pot fi rezolvate ca în Figura F.3.45.
În cazul utilizării cămășilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor
care utilizează piese de oțel.

spaţiu liber spaţiu liber


50 mm 50 mm

cămăşi de corniere şi
beton armat perete existent perete existent
cu bulbi plăci din oţel
cu bulbi
(a) (b)

Figura F.3.44. Creșterea ductilității fără a se spori rezistența la încovoiere

benzi de oţel benzi de oţel


perete existent
fără bulbi

conectori

Figura F.3.45. Consolidarea zonelor de capăt la pereții fără bulbi


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 175

F.3.6.4.4. Creșterea rezistenței la forță tăietoare


Creșterea capacității la forță tăietoare se face prin consolidarea inimii pereților.
Se pot utiliza cămăși din beton armat, oțel sau FRP.
Pentru a se evita sporirea capacității la încovoiere și a forței tăietoare de
proiectare este necesar ca elementele nou introduse să nu aibă continuitate pe înălțime.
Acestea se vor întrerupe la nivelul planșeelor. Se recomandă prevederea unui rost de
50 mm la partea superioară și inferioară.
Cămășile din beton armat, oțel sau FRP se pot aplica funcție de necesarul de
rezistență sau de constrângerile tehnologice și arhitecturale, pe una sau pe ambele fețe
ale peretelui existent.
Indiferent de soluția aleasă pentru cămășuire, elementele nou introduse trebuie
ancorate adecvat în zonele de capăt ale pereților.
Detaliile de cămășuire a inimii pereților cu beton armat pot fi rezolvate ca în
Figura F.3.46(a) și (b). Cămașa se poate arma cu o singură plasă de armătură
amplasată în planul median.

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe
ambele feţe

(a)

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe o
singură faţă

(b)

Figura F.3.46. Consolidarea inimii peretelui cu cămăși din beton armat

Cămășuirea cu elemente de oțel se poate face prin dispunerea pe una sau


ambele fețe ale peretelui a unor benzi de oțel în direcție orizontală (Figura F.3.47) sau
a unor panouri continue de tablă din oțel.
În cazul utilizării polimerilor armați cu fibre detaliile pot fi rezolvate ca în
Figura F.3.48(a),(b),(c) și Figura F.3.49 pentru pereți și grinzi de cuplare. Înainte de
aplicarea FRP este esențială respectarea condițiilor tehnologice privind curățirea,
netezirea suprafețelor și rotunjirea colțurilor.
Orientarea fibrelor va fi unidirecțională (paralelă cu direcția de acțiune a forței
tăietoare) (Figura F.3.49). Este esențială, de asemenea, asigurarea unei ancorări
adecvate a FRP, prin petrecerea după capătul peretelui sau grinzii, după caz, și prin
176 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

prevederea conectorilor specifici FRP realizați tot cu fibre, răsfirați în evantai (Figura
F.3.50).
Dimensionarea fâșiilor sau plăcilor va asigura o rezistență în exces față de
valoarea forței tăietoare asociate mecanismului de plastificare, pentru a asigura
dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere.
Întrucât rezistența FRP este limitată de capacitatea de aderență, este inutilă
sporirea numărului de straturi peste cel asociat capacității de aderență.

benzi din tablă de oţel pe benzi din tablă de oţel pe o


ambele feţe pentru sporirea singură faţă pentru sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare rezistenţei la forţă tăietoare

(a) (b)

Figura F.3.47. Consolidarea inimii peretelui cu benzi din tablă de oțel

FRP

colţ rotunjit Rt30 mm


(a)
t 150 mm
FRP

colţ rotunjit Rt30 mm


t 150 mm (b)
t 150 mm

ancore mecanice FRP


(c)

Figura F.3.48. Consolidare folosind polimeri armați cu fibre


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 177

Placă existentă
A de beton armat

Benzi de FRP Benzi de FRP


cu fibrele cu fibrele
orientate orientate
vertical A B B orizontal
Gol de uşă
Perete existent
Bulb existent perpendicular
de beton armat

ELEVAŢIE Detaliu de ancorare a benzilor de FRP

Secţiune A-A Secţiune B-B


placă ancoră din
fibre colţ rotunjit

ancoraj straturi
FRP

ancoră din fibre


perete
cămaşă FRP

grindă existentă rotunjire realizată


cu răşină
colţ rotunjit

Figura F.3.49. Consolidarea pereților și a riglelor de cuplare folosind polimeri armați cu fibre

adâncime de înglobare

rozeta de ancorare

primul strat FRP

ultimul strat FRP

extinderea ancorajului
perete

ancoraj din fibre


colţ rotunjit

Figura F.3.50. Ancorarea polimerilor armați cu fibre


178 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.6.4.5. Sporirea capacității de cuplare a pereților structurali


Cuplarea pereților poate fi îmbunătățită prin consolidarea grinzilor de cuplare
existente sau prin introducerea unor grinzi de cuplare noi.
Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacității de
rezistență la încovoiere, a capacității de rezistență la forță tăietoare și/sau pentru
sporirea deformabilității. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente pot fi
rezolvate ca în Figura F.3.51 sau Figura F.3.52.
Soluția uzuală este atașarea unei grinzi de cuplare la cea existentă și conectarea
prin ancore cu aderență a celor două elemente. Această soluție face necesară
îngroșarea locală a pereților pentru a asigura o ancorare adecvată a armăturilor din
grindă. Dezvoltarea pereților implică, de asemenea, necesitatea unor măsuri de
conectare a elementelor noi de cele existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa
planșeului.
Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu
pereți cu planșee dală. În Figura F.3.53 este dat un exemplu de consolidare prin
introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii.

perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
carcase forată
înclinate

A grindă nouă ancoră din


oţel beton
1,5 la
zonă de ancoraj ataşată
peretelui

Notă: În elevaţie este reprezentată doar


armătura principală a grinzii noi.

Figura F.3.51. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente – varianta 1


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 179

perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
forată

grindă de
1,5 la A ≥ 200
cuplare nouă ancoră din
oţel beton
Zonă de ancoraj
ataşată peretelui

Notă: Dacă se iau măsuri de sprijinire provizorie a plăcii, grinda nouă se poate executa
cu înălţimea grinzii existente prin realizarea unui gol continuu în placă.

Figura F.3.52. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente – varianta 2

A-A goluri de turnare


perete existent

găuri
A B forate

≥ 100mm

B-B goluri de turnare

A B
grindă de
cuplare nouă
zonă de ancoraj
ataşată peretelui

Figura F.3.53. Introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii

F.3.6.5. Soluții de consolidare cu modificarea structurii în ansamblu


Din această categorie fac parte soluții care constau din adăugarea de pereți
structurali, contravântuiri metalice sau atașarea unor pereți-contrafort sau cadre la
exteriorul construcției.
Soluțiile sunt similare celor prezentate la cap. F.3.4.3 și nu se mai detaliază aici.
180 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.7. Intervenții asupra planșeelor

F.3.7.1. Probleme generale


Intervențiile asupra planșeelor construcțiilor existente prezentate în această
secțiune au în vedere numai rolul lor de diafragme orizontale, rigide și rezistente,
pentru încărcări aplicate în planul lor.
Intervențiile determinate de rezistența insuficientă a planșeelor față de
încărcările verticale aplicate normal pe planșee impun măsuri specifice, care nu fac
obiectul prezentului ghid.
Eforturile secționale în diafragmele orizontale ale clădirilor se determină pe
modele de calcul specifice proporțiilor acestor elemente, respectiv pe modele de grinzi
pereți, sau grinzi cu zăbrele rezemate pe componentele structurii verticale a clădirii.
Eforturile secționale se stabilesc potrivit celor mai defavorabile (acoperitoare)
scheme de încărcare, în care acțiunile seismice de proiectare corespund mecanismului
de plastificare (de disipare de energie) al structurii.
În funcție de deficiențele de alcătuire ale planșeelor intervențiile care au în
vedere funcția de diafragme orizontale, pot avea unul sau mai multe din următoarele
obiective:
- creșterea rezistenței la forță tăietoare;
- creșterea rezistenței la încovoiere;
- creșterea rezistenței la lunecare a zonelor de conectare între elementele
structurii verticale și planșee, prin care se asigură transferul forțelor masice de
la planșeu la structura care preia forțele laterale;
- realizarea unor elemente capabile să colecteze încărcările masice aplicate în
grosimea planșeului și transportul lor către elementele structurii verticale sau
pentru suspendarea lor în zona comprimată a diafragmei, atunci când aceste
încărcări produc întinderi perpendiculare pe axul grinzii perete orizontale;
- creșterea rezistenței diafragmei în zonele cu slăbiri locale (în special în
vecinătatea golurilor de dimensiuni medii și mari).
Măsurile de consolidare ale planșeelor pot deveni necesare mai ales dacă prin
soluțiile de consolidare ale structurii verticale, de exemplu, prin introducerea unor
pereți structurali puternici, la distanțe relativ mari, deschiderile planșeelor ca grinzi
orizontale cresc în raport cu situația anterioară intervenției.
Îmbunătățirea condițiilor de solicitare ale planșeelor se poate obține și prin
reducerea deschiderii lor pe schema de grindă orizontală prin introducerea unor
elemente structurale verticale suplimentare sau prin întărirea celor existente.

F.3.7.2. Soluții de sporire a rezistenței la forță tăietoare


În cazul în care rezistența la forță tăietoare în planul planșeului este
insuficientă se poate aplica una din următoarele soluții:
- suplimentarea grosimii diafragmei orizontale printr-un strat de beton armat
monolit turnat deasupra planșeului existent (suprabetonare);
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 181

- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente


verticale suplimentare (pereți de beton armat, contravântuiri) care reduc
deschiderea diafragmei pentru forțele inerțiale aplicate în planul planșeului.
Soluția suprabetonării reprezintă soluția obișnuită. Aplicarea acestei tehnici
obligă la realizarea unor legături adecvate cu elementele structurii verticale, de regulă
prin conectori post-instalați (Figura F.3.54) și a conlucrării dintre stratul nou turnat și
stratul de bază de beton.

armături armături
centură suprabetonare

placă
ancore
existentă
post-instalate
Figura F.3.54. Realizarea unei legături adecvate între elementele verticale și suprabetonare

Câteva soluții de realizare a aderenței dintre cele două straturi de beton armat
sunt prezentate în Figura F.3.55.
În cazul din Figura F.3.55 (a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui
strat de pietriș lipit cu adeziv epoxidic de placa planșeului existent. În Figura F.3.55
(b), conectarea celor două straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu capăt
expandabil sau cu aderență chimică. În Figura F.3.55 (c), se prezintă o soluție care se
poate aplica în cazul unor planșee prefabricate alcătuite din fâșii cu goluri. Prin
spargerea bolții de deasupra unor goluri și umplerea acestora odată cu turnarea
suprabetonării se realizează pene care preiau tendința de lunecare între cele două
straturi de beton. O altă soluție este prezentată în Figura F.3.55 (d) în care conlucrarea
între suprabetonare și placa existentă se realizează prin corniere fixate cu bolțuri de
placa planșeului existent.

(a) (b)

(c) (d)
Figura F.3.55. Realizarea aderenței între placa existentă și suprabetonare
182 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Suplimentarea grosimii planșeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutății


permanente a construcției și implicit a forței seismice. În consecință la verificarea
elementelor structurale, inclusiv a fundațiilor se va ține seama de acest spor de
încărcare.
Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente
structurale suplimentare (pereți, contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de
consolidare a planșeelor.
Asemenea situații apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie
întărită ca urmare a unei rezistențe sau a unei rigidități laterale insuficiente.

F.3.7.3. Soluții de sporire a rezistenței la încovoiere


Deficitul de rezistență la încovoiere în plan orizontal (în planul diafragmei) se
poate elimina prin creșterea rezistenței centurilor de pe conturul planșeului.
Soluțiile care pot fi aplicate în acest scop sunt următoarele:
- demolarea marginii plăcii planșeului și returnarea zonei desfăcute după ce în
prealabil s-au montat armăturile centurii (Figura F.3.56);
- montarea unor armături de centură continue în lungul marginii diafragmei, în
grosimea suprabetonării, atunci când planșeul se suprabetonează (Figura
F.3.54);
- introducerea unor elemente de oțel (platbande, corniere) în lungul marginilor
planșeelor conectate adecvat de placă (Figura F.3.57);
- prin reducerea eforturilor de încovoiere în planul planșeului prin diminuarea
deschiderilor acestuia ca urmare a introducerii unor elemente verticale
suplimentare.
În cazul realizării centurii într-o fâșie de planșeu desfăcută și returnată (Figura
F.3.56), trebuie luate măsuri pentru susținerea provizorie a planșeului pe durata
lucrărilor și pentru a asigura continuitatea neîntreruptă a armăturilor de centură în
dreptul eventualelor obstacole (traversarea unor grinzi, pereți etc.).
De asemenea, atunci când legătura cu reazemul plăcii este subdimensionată, cu
ocazia executării centurii trebuie îmbunătățită și conectarea dintre planșeu și
elementele verticale.

Figura F.3.56. Instalarea armăturilor din centuri prin demolarea marginii plăcii
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 183

Centurile de pe perimetrul planșeului se pot realiza și cu profile și platbande de


oțel, dispuse, după caz, la partea superioară sau la partea inferioară a plăcii (Figura
F.3.57). În al doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea grinzilor orientate
perpendicular pe centură, de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oțel
beton de secțiune echivalentă, solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post-
instalați cu aderență chimică sau cu expansiune mecanică.
Soluțiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau
elemente de oțel, se pot aplica și pentru realizarea colectorilor și suspensorilor
diafragmelor.

Figura F.3.57. Introducerea unor elemente din oțel în lungul marginilor planșeului

F.3.7.4. Sporirea capacității de transmitere a forțelor de lunecare între placă și


elementele structurii verticale
Soluțiile pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele structurii verticale,
pereți structurali și/sau grinzi de cadru au în vedere preluarea forțelor de lunecare prin
forfecarea unor elemente metalice sau prin frecare echivalentă.

gol realizat cu
burghiul
conector de
suprabetonare
oţel-beton
armată

(a) (b)

Figura F.3.58. Soluții pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele verticale ale structurii
184 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Elementele care contribuie la preluarea forțelor transmise de la placă la pereți


sau grinzi pot fi armături de oțel-beton montate în suprabetonare, care traversează
elementul de reazem prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar epoxidic (Figura
F.3.58(a)) sau conectori care transmit aceste forțe de la placă la piesele de oțel de
legătură și de la acestea la grinzi sau pereți (Figura F.3.58(b)).

F.3.7.5. Soluții de sporire a rezistenței în jurul golurilor


În situațiile în care diafragmele orizontale prezintă un deficit de rezistență în
jurul golurilor sau al unor discontinuități în plan (de exemplu, la colțuri intrânde) se
poate spori rezistența planșeelor prin următoarele categorii de măsuri:
- realizarea unor bordaje metalice ale golurilor prin care se distribuie eforturile
în corpul planșeului;
- realizarea unor bordaje cu bare de oțel beton plasate la marginea golurilor în
suprabetonarea plăcii existente;
- reducerea sau chiar eliminarea concentrărilor de eforturi din jurul golurilor prin
umplerea parțială sau totală a golului, atunci când funcțiunea clădirii o permite.
Bordajele din profile sau platbande de oțel vor fi fixate cu conectori post-
instalați de placa planșeului existent și prelungite dincolo de marginea golului, cu
lungimi de ancorare suficiente pentru a transmite în corpul planșeului eforturile
aferente armăturilor întrerupte prin dispunerea golului (Figura F.3.59).
Bordajele realizate cu bare din oțel-beton dispuse în suprabetonare se
alcătuiesc similar cu centurile, tiranții și colectorii dispuși în suprabetonare, așa cum s-
a arătat la paragraful F.3.7.3. Armăturile de bordare vor fi ancorate adecvat dincolo de
marginea golurilor (Figura F.3.60).

Figura F.3.59. Fixarea elementelor de oțel nou introduse de placa planșeului existent
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 185

la
armături de bordare
suprabetonare
45°

Figura F.3.60. Ancorarea adecvată a armăturilor de bordare

F.3.7.6. Introducerea colectorilor noi


Introducerea colectorilor noi este necesară de multe ori atunci când structura a
fost întărită prin introducerea unor pereți sau contravântuiri și forțele orizontale
dezvoltate în planșeu trebuie adunate și transmise la aceste elemente suplimentare care
urmează să preia majoritatea solicitărilor generate de forțele seismice.
Pentru a îndeplini acest rol, funcție de configurația structurii și a poziției
elementelor rigide și rezistente în plan, colectorii trebuie dezvoltați într-una sau mai
multe deschideri, astfel încât să realizeze transferul forțelor de întindere din corpul
planșeului.
Colectorii pot fi realizați din piese de oțel sau din beton armat.
Colectorii din beton armat, în eventualitatea că nu se aplică o suprabetonare, se
dispun de regulă la intradosul planșeului. Colectorii din oțel pot fi plasați la partea
superioară.
Atunci când se utilizează colectori din piese de oțel, pentru îmbunătățirea
aderenței la interfața beton-oțel, se recomandă sablarea suprafeței piesei de oțel și
aplicarea unui strat de rășină epoxidică.
Pentru prinderea piesei de oțel de placa de beton se folosesc ancore dispuse în
găuri forate, umplute cu adeziv sau rășină epoxidică.
În cazul colectorilor de oțel poate interveni o incompatibilitate între
deformațiile colectorilor și cele ale plăcii de beton, mai ales la conectorii lungi.
Pe măsură ce în colector se acumulează eforturi până la legătura cu noul perete,
în aceeași măsură sporește și alungirea acestuia. În aceste condiții tija conectorului
poate fi solicitată până la rupere de placa pe care sprijină conectorul. Cedarea unui
conector produce suprasolicitarea conectorului adiacent. Pentru a evita asemenea
efecte pot fi luate următoarele măsuri:
- secțiunile plăcilor colectori să fie proporționale cu eforturile, astfel încât
deformațiile specifice să fie relativ uniforme;
186 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- secțiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm;
- găurile din placa de oțel prin care se introduc ancorele să fie suficient de largi
pentru a evita rezemarea tijelor de marginea găurii (Figura F.3.61);
- transferul de încărcare între colector și placa planșeului să se realizeze prin
frecare prin intermediul unor șaibe elastice care să asigure dezvoltarea unor
eforturi de compresiune între colector și placa planșeului.
În cazul în care colectorii sunt realizați ca elemente de beton armat, trebuie
luate măsuri pentru asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite și pentru
realizarea unei bune betonări (Figura F.3.62).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistența plăcii planșeului; cu
cât acesta este mai slab armată, lungimea necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planșeului, acestea trebuie perforate,
apoi în găurile realizate se montează bare orizontale de oțel care se vor înnădi
corespunzător cu armăturile colectorului. Golurile practicate în grinzi și plăci, vor
evita pe cât posibil, tăierea armăturilor existente.
Colectorii pot fi plasați și adosați la grinzile planșeului existent (Figura F.3.63).

gol dimensionat pentru


a permite alungirea ancoră montată cu adeziv
colectorului
şaibă elastică pentru piuliţă
pretensionare

placa existentă
de beton armat
Figura F.3.61. Montarea conectorilor chimici utilizați pentru ancorarea colectorului din oțel

goluri de betonare
suprafaţă asperizată

etrieri
colector nou de
beton armat
agrafe

armăturile colectorului

Figura F.3.62. Asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 187

gol de turnare

agrafă etrier
dornuri

armăturile
colectorului
suprafaţă rugoasă

Figura F.3.63. Colectori adosați la grinzile planșeului existent

F.3.8. Tehnici de consolidare a fundațiilor

F.3.8.1. Aspecte generale


Consolidarea fundațiilor reprezintă o parte integrantă a strategiei de intervenție
asupra structurii în ansamblu. Deficiențele sistemului fundațiilor sunt identificate în
procesul de evaluare.
Asemenea deficiențe sunt:
- rezistența insuficientă a elementelor sistemului de fundare la încovoiere și forță
tăietoare;
- rigiditate insuficientă;
- baza de rezemare insuficientă și ca urmare, presiuni excesive pe talpa de
fundare și pericol potențial de rotiri remanente mari sau chiar risc de răsturnare.
Măsurile de consolidare ale sistemului de fundare trebuie să fie în concordanță
cu impunerea mecanismului de disipare de energie structurii consolidate.
În cazurile obișnuite sistemul fundațiilor se alcătuiește astfel încât să nu
constituie sediul unor deformații plastice semnificative.
În anumite situații, unele structuri rigide pot fi proiectate astfel încât absorbția
energiei seismice să se realizeze în bună parte prin rotirile ciclice alternante pe teren.
Problematica specifică materializării acestui concept prin proiectare nu
constituie obiectul prezentului ghid.
Măsurile de consolidare a fundațiilor și/sau infrastructurii trebuie astfel
concepute încât să minimizeze redistribuția eforturilor din încărcările gravitaționale în
sistemul existent.
De asemenea, este necesar ca fundațiile atașate să nu slăbească semnificativ
fundațiile existente, nici în timpul construcției, nici pe termen lung.
În calculul fundațiilor consolidate se va ține seama de rigiditatea diferită a
terenului de sub fundațiile noi și vechi, având în vedere consolidarea în timp a
terenului de sub construcția existentă.
188 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.8.2. Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare


Lucrările de consolidare ale fundațiilor întâmpină dificultăți specifice de
execuție, de regulă mai mari decât în cazul consolidării altor elemente structurale.
Reducerea acestor dificultăți poate conduce în unele situații chiar la modificarea
soluției de consolidare de ansamblu a suprastructurii.
Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundațiilor este dificil.
Astfel, măsurile aplicate fundațiilor de suprafață necesită lucrări de decopertare,
executate de regulă cu metode manuale sau utilaje de mici dimensiuni.
Execuția unor lucrări de fundații de adâncime, atunci când cele existente nu
sunt satisfăcătoare, este restricționată de faptul că acestea trebuie realizate din
interiorul clădirii. Înălțimea de nivel și dimensiunile golurilor de acces limitează
gabaritul instalației de săpat și eficacitatea acestuia. De regulă se pot utiliza minipiloți
care pot fi executați de instalații cu înălțimi relativ mici de 2,6 – 3,5 m.
Considerente de limitare a zgomotului și a vibrațiilor într-o clădire existentă
impun, la rândul lor, soluții de fundare la adâncime cu minipiloți întrucât forarea
piloților de dimensiuni mari produce, în general, vibrații și zgomote inacceptabile.
La efectuarea lucrărilor de intervenție la fundații trebuie avut în vedere că sub
clădire este posibil să existe rețele de instalații de diferite categorii. În consecință,
pentru a nu deteriora aceste instalații, săparea sub fundațiile existente trebuie realizată
cu atenție, adesea prin mijloace manuale.
Execuția lucrărilor de consolidare a fundațiilor poate face necesară desfacerea
unor instalații în subsolurile utilizate ca spații tehnice.

F.3.8.3. Tipuri de intervenție asupra fundațiilor unei construcții existente

F.3.8.3.1. Aspecte generale


Elementele de fundații adăugate la sistemul existent de fundații al clădirilor
sunt clasificate de regulă în fundații de suprafață (directe), care pot fi fundații izolate
sub elementele verticale portante, grinzi de fundare și radiere, respectiv fundații de
adâncime, în general minipiloți, și dacă condițiile permit, piloți forați.
La executarea săpăturilor se vor adopta soluțiile potrivite, funcție de natura
terenului, coeziv sau necoeziv, și adâncimea și tipul excavației: cu taluz sau verticală
cu sau fără structură de sprijinire. De asemenea, funcție de condiții, turnarea betonului
se poate realiza cu sau fără cofraj, recuperabil sau nu.
Se identifică mai multe tipuri de intervenții asupra sistemului de fundații:
(a) Suplimentarea fundațiilor existente, în situația în care elementele verticale sunt
cămășuite. Acest caz intervine în general în soluțiile de intervenții care implică
consolidarea pereților. Suplimentarea fundațiilor se poate face prin fundații de
suprafață adăugate, sau în cazuri mai rare, prin fundații de adâncime.
(b) Dezvoltarea fundațiilor de suprafață existente, atunci când acestea sunt
deficitare din punctul de vedere al transmiterii eforturilor de compresiune la
teren. Deficiențele se pot referi la suprafața de rezemare insuficientă sau la
rezistența insuficientă a fundațiilor.
(c) Suplimentarea fundațiilor de adâncime existente, în condițiile indicate la (a).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 189

(d) Dezvoltarea fundațiilor de adâncime. ( )


În secțiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.3 și F.3.8.3.4 se dau indicații cu caracter
orientativ pentru realizarea acestor lucrări.

F.3.8.3.2. Suplimentarea fundațiilor de suprafață


Sub cămășuielile pereților, de regulă, trebuie suplimentate și fundațiile (Figura
F.3.64). Pentru angajarea solidară a celor două fundații se montează ancore în găuri
forate în fundația existentă.
La dimensionarea suprafeței fundației suplimentare trebuie evaluată distribuția
forței axiale totale la cele două suprafețe de rezemare. Este recomandabil, în acest
scop, să se țină seama de diferența de rigiditate între terenul de sub fundația existentă,
consolidat în timp, și cel situat sub fundația nouă.

Figura F.3.64. Suplimentarea fundației în urma cămășuirii peretelui

Nivelul inferior al fundației noi trebuie corelat cu cel al fundației existente


astfel încât aceasta din urmă să nu fie supraîncărcată sau subminată, similar condițiilor
întâlnite la fundațiile de rost.
La nivel de principiu, se întâlnesc următoarele situații posibile:
(a) Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente.
Se prevăd elemente de sub-fundare, continue sau la distanțe discrete, suficient
de apropiate însă. În absența acestora, în timpul execuției, fundația existentă va fi
expusă unei rotiri periculoase, mai ales în cazul terenurilor necoezive (Figura F.3.65).
Execuția se realizează în ploturi alternative, conform tehnologiei de ssubzidires.
Situații similare apar și atunci când fundațiile sunt la același nivel, dar este
necesară spargerea marginii fundației existente pentru a lega armătura din fundațiile
existente cu armătura fundației adăugate. În aceste cazuri, temporar capacitatea
fundației este redusă și apar excentricități de aplicare a încărcării. Se impune realizarea
verificărilor necesare și, eventual, dispunerea unor măsuri de sprijinire.
190 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

fundaţie
existentă

fundaţie
nouă

Figura F.3.65. Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente

(b) Talpa fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existentă.
În această situație, fundația nouă supraîncarcă excentric fundația existentă.
Soluția comună este coborârea fundației noi la nivelul fundației existente (Figura
F.3.66).

fundaţia
existentă
nivel posibil de fundare

nivel necesar de fundare

Figura F.3.66. Nivelul fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existente

(c) Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime.


Această situație se poate întâlni, de exemplu, atunci când pereții unei încăperi
(sau a unei curți de lumină) sunt cămășuiți cu beton armat în intenția realizării unui
nucleu care să concentreze o bună parte a rezistenței laterale a clădirii. Forțele mari de
compresiune și de întindere care trebuie transmise la teren la baza nucleului impun
introducerea de minipiloți sau, dacă este posibil, de piloți forați (Figura F.3.67).
La proiectarea acestui sistem de fundare compozit se vor adopta scheme de
calcul acoperitoare (implicând, de exemplu, mai multe ipoteze posibile referitoare la
valorile relative ale rigidității celor două sisteme de fundare și la repartizarea
încărcărilor verticale și laterale la teren).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 191

perete
perete adăugat
existent

grindă pe capul
piloţilor

fundaţie
existentă mustăţi

piloți

Figura F.3.67. Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime

F.3.8.3.3. Dezvoltarea (consolidarea) fundațiilor de suprafață existente


Dezvoltarea fundațiilor de suprafață (fundații izolate, grinzi de fundație) cu
baza de rezemare insuficientă urmărește sporirea capacitații de preluare a compresiunii
și/sau întinderii la interfața cu terenul și creșterea rezistenței elementelor fundațiilor.
Procedeele folosite pentru sporirea capacitații de a prelua compresiune sunt:
- dezvoltarea bazei de rezemare;
- înlocuirea fundațiilor (atunci când sunt prea mici și executate din materiale
prea slabe) cu fundații lărgite din beton armat;
- introducerea de minipiloți sau piloți forați, atașați fundațiilor existente;
- legarea fundațiilor izolate printr-un sistem de grinzi de fundare.
În situațiile în care trebuie evitată desprinderea fundației de pe teren și
preluarea unor forțe de întindere pe suprafața de rezemare pe teren a acesteia se prevăd
piloți sau tiranți ancorați adecvat în teren.
Cele mai comune tehnici de consolidare a fundațiilor, cu caracter orientativ, la
nivel de principiu, sunt:
(a) Dezvoltarea bazei de rezemare.
Dezvoltarea bazei de rezemare se poate obține prin atașarea unor volume de
beton la marginea fundației existente conectate adecvat de aceasta (Figura F.3.68).
Prin introducerea unor armături suplimentare se poate spori, până la nivelul
necesar, momentul capabil al fundației. Pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare
este necesară și sporirea secțiunii fundației, fie prin suprabetonare, atunci când este
posibil, sau prin sub-betonare.
192 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

găuri forate
beton
nou

(a) armături
suplimentare

fundaţie existentă

armături în
suplimentul
de fundaţie

(b)

Figura F.3.68. Dezvoltarea bazei de rezemare

(b) Sporirea capacității de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin


atașarea unor minipiloți.
Capacitatea de a transmite compresiuni sau întinderi la teren a unei rețele de
grinzi de fundații se poate spori, prin atașarea unor minipiloți conectați de grinzi
(Figura F.3.69).
Transmiterea compresiunilor se realizează corespunzător raportului dintre
rigiditățile terenului de sub și din jurul minipiloților, respectiv al terenului de sub
grinzile de fundare.
Tendința de ridicare a fundației este împiedicată de piloți.
Alcătuirea capului piloților și armăturilor de încovoiere suplimentare trebuie
astfel realizate încât să se poată asigura echilibrul eforturilor din elementele fundațiilor.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 193

grinda de fundaţie
existentă

armături suplimentare suprafaţa asperizată

placa de ancoraj

mustăţi

armătura minipiloţilor

ţeavă

gol forat şi betonat

Figura F.3.69. Sporirea capacității de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin atașarea
unui sistem de minipiloți

(c) Introducerea unor pereți suplimentari la subsol. ( )


În cazul construcțiilor cu pereți structurali cu subsol, capacitatea de rezistență a
fundațiilor și suprafața de rezemare pe teren se pot spori substanțial prin introducerea
unor pereți suplimentari la subsol, conectați adecvat de pereții existenți, planșee și
radier. La limită se pot obține condițiile de comportare ale unei infrastructuri de tip
cutie rigidă și rezistentă (Figura F.3.70).

pereţi adăugaţi

perete marginal

radier
existent

Figura F.3.70. Introducerea unor pereți suplimentari la subsol


194 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.8.3.4. Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime


Consolidarea fundațiilor de adâncime urmărește sporirea capacității de a
transmite compresiuni și/sau întinderi la teren, sporirea rezistenței laterale a acestora
sau/și îmbunătățirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor și legăturilor în
interiorul sistemului de fundare.
Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundațiilor de adâncime (minipiloți, eventual piloți forați, pentru
sporirea capacității de a transmite compresiuni și întinderi la baza structurii);
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parțială prealabilă) a grinzilor și
dalelor groase de la capătul piloților, pentru îmbunătățirea alcătuirii acestor
elemente.
Se adaugă la nevoie armături/piese metalice care să asigure ancorarea adecvată
a armăturilor întinse din piloți, precum și armături de încovoiere la partea superioară a
zonei de la capul piloților, poziționate de regulă într-un strat substanțial de
suprabetonare conectat adecvat cu elementul existent.
Câteva tehnici de intervenție de tip curent, indicate orientativ, la nivel de
principiu, sunt prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloți.
Suplimentarea numărului de piloți, poate rezolva deficitul de capacitate la
compresiune sau/și cel de întindere, la contactul cu terenul, dar și deficitul de
rezistență al piloților existenți la forțe laterale.
Soluția este expusă în Figura F.3.71 pentru fundația unui perete structural.
Funcție de gabaritele disponibile și mărimea forțelor, se pot adăuga piloți forați
sau minipiloți.
Dacă este necesară mărirea secțiunii dalei groase (radierului) din capul piloților
se poate aplica un strat de suprabetonare conectat de fundația existentă.
Capetele piloților existenți și noi se conectează între ele. Dacă este necesar să
se obțină o simplificare a execuției, fundația existentă se poate demola parțial, zonele
desfăcute urmând să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloților noi.
Dimensionarea piloților și a zonei de beton armat de la capătul piloților se va
face pe modele în măsură să stabilească distribuția forțelor la cele două serii de piloți.
(b) Suplimentarea capacității unui pilot izolat.
Figura F.3.72 exemplifică suplimentarea capacității insuficiente a unui pilot
izolat, pe care descarcă un stâlp puternic solicitat (ex.: un stâlp sub un perete întrerupt).
Soluția implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul
pilotului existent în care se ancorează armătura minipiloților noi, dar și mustățile
cămășuielii stâlpului.
Se impune ca distanțele dintre piloți să fie suficient de mari pentru a limita
efectul de grup.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 195

perete fundaţie
structural existentă
piloţi noi
ancoraj

piloţi zona
existenţi adăugată

perete
piloţi noi
structural

Figura F.3.71. Suplimentarea numărului de piloți

minipiloţi noi

stâlp

pilot existent

stâlp existent

mustăţi în cămăşuiala stâlpului


guler pe capul
minipiloţilor

pilot existent

Figura F.3.72. Suplimentarea capacității unui pilot izolat

(c) Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților (Figura F.3.73). ( )
Aceasta are drept scop crearea condițiilor pentru a transmite eforturile de
întindere generate de momentul de răsturnare de la baza elementelor verticale la teren.
Forțele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea inițială, fie datorită
196 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

forțelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacțiunile de la bază nu erau


asociate dezvoltării mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficiențele întâlnite sunt ancorarea și înnădirea prea scurtă a mustăților din
piloți și stâlpi și lipsa armăturii de la partea superioară a dalei din capul piloților.
Soluția de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu
armătura ancorată adecvat în goluri forate în dala groasă existentă. Prin mărirea
secțiunii de beton din capul piloților se mărește implicit și lungimea de ancorare a
mustăților din stâlpi.
Datorită proporțiilor elementului de beton armat din capul piloților,
dimensionarea acestuia se poate face pe modele de tip grindă cu zăbrele.

suprabetonare

armături fundaţie
de ancorare existentă

goluri forate
umplute cu
mortar epoxidic

Figura F.3.73. Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților

F.3.8.3.5. Măsuri de consolidare a terenului de fundare

F.3.8.3.5.1. Aspecte generale


Obiectivul consolidării terenului îl constituie mărirea capacității de rezistență
la nivelul tălpii fundației prin îmbunătățirea caracteristicilor încărcare-deformație ale
terenului de fundare.
În anumite situații consolidarea terenului de fundare reprezintă o soluție mai
rațională și mai economică decât consolidarea individuală a unui număr mare de
fundații.
Tehnologiile de consolidare a terenului implică injectarea de substanțe care pot
avea două tipuri de efecte: compactarea (îndesarea) terenului sau impermeabilizarea
acestuia.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 197

F.3.8.3.5.2. Injectarea terenului pentru compactarea acestuia


Injectarea unui mortar special la o presiune foarte înaltă comprimă particulele
într-un pachet dens și sporește astfel capacitatea portantă a terenului.
Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte
metode. Este indicată la argile, unele tipuri de nisipuri, având o eficacitate mai mică la
nisipuri și pietrișuri rugoase curate, precum și la terenuri cu plasticitate limitată.
Mortarul este realizat din nisip, ciment și apă. Pentru a stabili raportul între
volumul de mortar și sporul de densitate se fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu stațiile situate între 1,5
și 4,0 m. Cel mai obișnuit procedeu este cel cu injectarea inițială a stratului celui mai
profund, continuând operațiile prin retragere spre suprafața.
În cazul fundațiilor de suprafață, zona injectată se întinde de la talpa fundației
până la un strat dens și rigid aflat mai la adâncime.
În cazul fundațiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării dintre
piloți și terenul înconjurător.

F.3.8.3.5.3. Injectarea terenului în vederea impermeabilizării


Această tehnologie constă în injectarea unei substanțe chimice (mortare de
ciment, mortare speciale etc.) în spațiile dintre particulele de teren, fără a le deplasa
din poziție. Rezultatul este creșterea rezistenței la forfecare și a capacității portante.
Metoda se pretează solurilor nisipoase cu cantități reduse de particule fine.
Structura și mărimea golurilor din teren condiționează tipul de mortar folosit.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară. Nivelul de solidificare
realizat se verifică exhumând bucăți de sol, preparând carote și încercând epruvetele la
compresiune.
În cazul fundațiilor de suprafață se urmărește realizarea unei mase solidificate
de sol nisipos, sub amprenta fundației, între talpa acesteia până la stratul dens.
În cazul fundațiilor de adâncime se urmărește crearea unei zone de nisip
solidificat în jurul piloților. Zona injectată se întinde de la fundul grinzii din capul
piloților până la stratul dens.

F.3.8.3.5.4. Reducerea riscului de alunecare a terenului


Construcțiile pot fi expuse riscului de pierdere a stabilității, nu doar din cauza
cedării terenului de sub fundație, dar și din cauza unor efecte globale ale acțiunii
seismice asupra terenului, cum sunt lichefierea terenului, ruperea faliilor sau
alunecărilor de teren. Aceste accidente afectează stabilitatea generală a ansamblului
structural și pot duce la prăbușirea construcției.
Dintre aceste surse colaterale de hazard seismic, se prezintă în continuare, la
nivel conceptual, doar măsurile uzuale care urmăresc reducerea (evitarea) efectelor
alunecărilor de teren provocate de acțiunea seismică.
În funcție de poziția clădirii față de planul potențial de lunecare se pot
manifesta mai multe tipuri de efecte:
198 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- În Figura F.3.74(a), alunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub


clădire producând prăbușirea acesteia. Remediul poate fi realizarea unui pinten
masiv de pământ la piciorul pantei.
- În Figura F.3.74(b), alunecarea afectează un volum mare de pământ, deplasarea
în lungul acesteia fiind mult mai mare decât cea de la baza clădirii. Fisurile
deschise sub clădiri afectează puternic integritatea clădirii. Remediul poate fi
realizarea unei structuri puternice de sprijinire ancorată adecvat în masivul de
teren stabil. Sistemele speciale de ancorare în pământ pot fi eficiente și în cazul
scenariului din Figura F.3.74(a).
- În Figura F.3.74(c), alunecarea masivului de pământ din amonte, conduce
la ”curgerea” terenului peste clădire și la avarierea semnificativă a acesteia.
Soluțiile uzuale constau în stabilizarea pantei fie adoptând soluția prezentată în
Figura F.3.74(b), fie realizând un zid de sprijin care să protejeze clădirea.

(a) suprafaţa potenţială de rupere


contrafort
de pământ

umplutură compactată
suprafaţa potenţială de rupere

pământ excavat
(b) ancore
structură de sprijinire
(pereți mulați/palplanşe)

zid de
sprijin
plan de
rupere

(c)

Figura F.3.74. Reducerea efectelor alunecărilor de teren


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 199

F.3.9. Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor


structurale de beton armat

F.3.9.1. Aspecte generale


Prezenta anexă conține recomandări de proiectare pentru elemente structurale
de beton armat consolidate prin cămășuire cu beton armat (F.3.9.2), polimeri armați cu
fibre – FRP (F.3.9.3) sau piese de oțel (F.3.9.4).
La evaluarea capacității de rezistență și de deformație a elementelor de beton
armat consolidate, caracteristicile mecanice ale secțiunilor elementelor existente se
determină conform P 100-3, anexa B.
Caracteristicile mecanice ale zonelor adăugate de beton armat se stabilesc pe
baza documentelor normative pentru proiectare în vigoare.

F.3.9.2. Recomandări de proiectare a elementelor consolidate prin cămășuire cu


beton armat

F.3.9.2.1. Aspecte generale


Cămășuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton armat
(stâlpi, grinzi, pereți) pentru:
- creșterea rezistenței la încovoiere și/sau forță tăietoare;
- creșterea capacității de a prelua forța axială de compresiune (în special la
stâlpi);
- sporirea capacității de deformație;
- îmbunătățirea rezistenței înnădirilor armăturilor de oțel.
Grosimea cămășii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a
armăturilor longitudinale și transversale.
Dacă se urmărește sporirea rezistenței la încovoiere, armăturile longitudinale
trebuie prelungite dincolo de secțiunile de la extremitățile deschiderii libere (lumina)
cu lungimile de ancorare necesare.
Dacă se dorește doar creșterea rezistenței la forță tăietoare și a capacității de
deformație, atunci cămașa de beton armat (atât betonul, cât și armătura) se oprește la o
distanță de cel puțin 20 mm de marginea nodului.

F.3.9.2.2. Recomandări de calcul


La evaluarea capacității de rezistență și a capacității de deformație, elementul
consolidat poate fi considerat ca monolit. Dacă suprafața elementului existent este
asperizată se poate conta pe conlucrarea completă a betonului nou cu cel vechi, fără a
fi necesare măsuri de conectare suplimentare.
Forța axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel
realizat.
Calculul rezistenței la încovoiere se face considerând aportul armăturilor
longitudinale din elementul existent și din cămașa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului și armăturii existente, obținute
din încercări in-situ sau din alte surse, împărțite la factorii de încredere corespunzători
200 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

nivelului de cunoaștere atins și la factorii parțiali de siguranță, și (b) valorile de


proiectare ale rezistențelor betonului și oțelului din cămașă.
Calculul rezistenței la forță tăietoare se face considerând în mod acoperitor
numai armăturile transversale ale cămășii. Rezistența betonului din elementul existent
se obține împărțind rezistențele medii la factorul de încredere și la factorul parțial de
siguranță al betonului.
Valorile rezistenței oțelului și betonului din cămașă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenței la forță tăietoare a elementului consolidat utilizată în
verificările de rezistență, V*R, este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza rezistențelor
materialelor, determinate ca mai sus.
VR* 0,9 VR
Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile
rotirilor ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera
deformabilitatea oțelului cu ductilitatea minimă din secțiune.
Etrierii nodului grindă-stâlp dispuși în cămașă vor fi dimensionați la forța
tăietoare asociată capacității grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi și
grinzi în interiorul nodului vor satisface regulile pentru noduri din construcțiile de
beton armat noi.
Capacitatea de rezistență a elementelor de beton armat consolidate va
corespunde mecanismului structural de disipare de energie proiectat.

F.3.9.3. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate


prin cămășuire cu FRP

F.3.9.3.1. Aspecte generale


Cămășuirea elementelor de beton armat cu polimeri armați cu fibre (de carbon,
sticlă, aramidă) se face pentru:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a stâlpilor, grinzilor și pereților, prin
aplicarea FRP cu fibrele orientate perpendicular pe axul elementului (paralel cu
armăturile de forță tăietoare);
- sporirea capacității de deformație în domeniul plastic (ductilitate) în zonele
plastice potențiale (critice) ale elementelor structurale, cu fibrele orientate în
lungul perimetrului secțiunii transversale;
- îmbunătățirea performanțelor înnădirilor armăturilor prin creșterea confinării
aplicate zonei de înnădire, de asemenea prin FRP cu fibrele orientate în lungul
perimetrului secțiunii transversale.
Asocierea fibrelor orientate unidirecțional cu matricea polimerică produce un
material cu proprietăți liniar elastice.
Caracteristicile materialului rezultat, rezistența la întindere ff și modulul de
elasticitate Ef, sunt date de relațiile:
ff k f f fib și

Ef k f E fib
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 201

unde:
ffib, Efib rezistența și modulul de elasticitate al fibrelor;
kf proporția volumului de fibre în volumul FRP (între 40 - 65%).
Cămășile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistența
materialului înainte de dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere ale elementului
de beton armat.

F.3.9.3.2. Calculul la forță tăietoare


În vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare se poate aplica o cămășuire pe
toate laturile sau parțială, pe trei sau două laturi (de exemplu, la grinzi, laturile paralele
cu direcția forței tăietoare).
Consolidarea poate fi făcută cu o cămașă continuă pe zona care trebuie întărită
sau cu benzi și fâșii dispuse la anumite distanțe interax.
Rezistența la forță tăietoare a elementului consolidat este dată de suma
contribuției elementului de beton armat existent, calculată considerând rezistența
betonului conform F.3.9.2.2, și a contribuției FRP, determinate pe baza prevederilor
date în continuare pentru secțiuni dreptunghiulare și circulare.
În cazul secțiunilor dreptunghiulare, forța tăietoare preluată de FRP se
determină cu expresia:

VRd , f 0,9 E f H fd U f bw d (F.3.1)


în care:
H fd valoarea de proiectare a deformației specifice efective a FRP;

bw dimensiunea secțiunii perpendicular pe direcția forței tăietoare;


d înălțimea efectivă a secțiunii;
Uf coeficientul de armare cu FRP.

Valoarea de proiectare a deformației specifice efective a FRP se determină cu


relația:

H fk 0,8H f
H fd 0, 62H f (F.3.2)
Jf 1,3
în care:
εfk valoarea caracteristică a deformației specifice efective a FRP;
εf valoarea medie a deformației specifice efective a FRP;
Jf factorul parțial de siguranță.

Valoarea medie a deformației specifice efective a FRP se determină cu relațiile:


- în cazul elementelor înfășurate complet, la care cedarea cămășii se atinge prin
ruperea în secțiune înclinată:
202 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

0,30
§ f 2/3 ·
Hf 0,17 ¨ cm ¸ H fu (F.3.3)
¨ Ef U f ¸
© ¹
în care:
fcm rezistența medie la compresiune a betonului (MPa);
Ef modulul de elasticitate al FRP în lungul fibrelor (GPa);
εfu deformația ultimă de rupere a FRP.
- în cazul elementelor cămășuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămașă în formă de U,
aplicată de multe ori la grinzi, la care nu se străpunge și placa):

ª § f 2/3 ·
0,56
§ f 2/3 ·
0,30
º
εf = min «0, 65 ¨ cm ¸¸ 103 ; 0,17 ¨ cm ¸¸ H fu » (F.3.4)
« ¨ Ef U f ¨ Ef U f »
¬ © ¹ © ¹ ¼
Notă: În relația (F.3.4) primul termen corespunde unei cedări prin pierderea aderenței
(dezlipirea) cămășii FRP de beton, iar cel de-al doilea, care coincide cu expresia (F.3.3),
unei cedări prin ruperea în secțiune înclinată.

Coeficientul de armare cu FRP se determină cu relațiile:


- pentru cămașa completă, respectiv înfășurată continuu și aderentă pe toată
suprafața laterală a elementului:

2t f
Uf (F.3.5)
bw
în care tf este grosimea FRP;
- pentru armarea cu benzi de fibre cu lățimea bf , dispuse la distanța sf interax
(Figura F.3.75):

2t f b f
Uf (F.3.6)
bw s f

Figura F.3.75. Notații pentru armarea cu benzi de fibre

Când înfășurarea completă a secțiunii nu este posibilă, se recomandă ancorarea


capetelor fâșiilor FRP în beton prin ancore mecanice sau prin ancoraje specifice în
evantai din FRP, fixate de piesa de beton.
În cazul secțiunilor circulare (de diametru D) înfășurate cu FRP forța tăietoare
preluată de acestea se stabilește cu relația:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 203

VRd , f 0,5 Ac U f H fd E f (F.3.7)


în care:
Ac aria secțiunii de beton;
ρf coeficientul de armare cu FRP, ρf = 4tf /D.

F.3.9.3.3. Efectul de confinare al FRP


Sporirea capacității de deformare se obține prin confinarea betonului prin
cămășuirea elementului cu FRP în zonele potențial plastice (critice).
Caracteristicile de deformare inelastică ale zonelor cămășuite cu FRP se vor
determina pe baza valorilor caracteristicilor de deformare ale betonului confinat așa
cum se arată în continuare.

fcc
fcu

Ecc
Esec,u
H
Hcc Hcu
Figura F.3.76. Caracteristicile de deformare ale betonului confinat prin cămășuire cu FRP

Valoarea maximă a efortului unitar de compresiune în betonul confinat, fcc, se


determină cu relația:

§ f f ·
f cc f c ¨ 2, 25 1  8 l  2 l  1, 25 ¸ (F.3.8)
¨ fc fc ¸
© ¹
în care:
fc rezistența specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1;
fl presiunea maximă acceptată în cămașa FRP.

Valoarea maximă a deformației specifice a betonului confinat, Hcc, se determină


cu relația:

ª § f cc ·º
H cc H c 2 «1  5¨¨  1¸¸» (F.3.9)
¬ © fc ¹¼
în care:
204 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Hc2 deformația specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului


neconfinat, conform SR EN 1992-1-1.

Modulul de deformație secant în stadiul ultim, Esec,u, se calculează cu:

E cm
Esec,u (F.3.10)
1  2 EH fd
în care:
Ecm modulul de elasticitate al betonului neconfinat;
H fd deformație specifică acceptată în cămașa FRP, calculată cu relația:
H fd min 0,004; 0,50H fu ,k

în care H fu ,k este valoarea caracteristică a deformației specifice ultime a


foii FRP;
E factor calculat cu relația:
5700
E  500
f c MPa

Valoarea deformației specifice în stadiul ultim, H cu, se determină cu relația:


1 Ecc Ecm
§ 2EH fd Ecc ·
H cu H cc ¨¨ ¸¸ (F.3.11)
E
© cm  E cc ¹

în care Ecc f cc H cc
Valoarea rezistenței în stadiul ultim, fcu, se determină cu relația:

E cmH cu
f cu (F.3.12)
1 2 EH fd

Valoarea presiunii transversale de confinare, fe, se calculează cu relația:

1
fe ke U j E f H fd (F.3.13)
2
în care:
ke coeficient de eficiență a confinării;
Uj coeficient volumetric de armare cu FRP;
Ef modulul de elasticitate al FRP;

Coeficientul de eficiență a confinării, ke, se determină astfel:


- pentru secțiuni circulare:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 205

ke = 1 (F.3.14)

- pentru secțiuni dreptunghiulare:

b  2r  hw  2r
2 2

ke 1 w (F.3.15)
3bw hw
unde r este raza de racordare la colțurile secțiunii, r ≥ 25 mm.

Coeficientul volumetric de armare cu FRP, U j, se determină astfel:


- pentru secțiuni circulare (cu diametrul D):

4t j
Uj (F.3.16)
D

unde tj este grosimea totală a straturilor FRP;


- pentru secțiuni dreptunghiulare (Figura F.3.77):

2t j bw  hw
Uj (F.3.17)
bw hw

bw

hw

Figura F.3.77. Secțiune dreptunghiulară confinată prin cămășuire cu FRP

În cazul în care confinarea se realizează prin benzi (fâșii) de FRP dispuse la o


distanță interax, sf, presiunea transversală de confinare calculată cu relația (F.3.13) se
reduce suplimentar cu factorul:
2
§ sf ·
ks 1 ¨ ¸ în cazul secțiunilor circulare
© 2D ¹
și
2
§ sf ·
ks 1 ¨ ¸ în cazul secțiunilor dreptunghiulare.
© hw ¹
206 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.3.9.3.4. Strângerea zonelor de înnădire


Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate
preveni prin aplicarea unei presiuni laterale, V l, exercitate de FRP.
Pentru secțiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se
determină cu:

D V l  V sw
tf
2 E f ˜ 0, 001
(F.3.18)

în care:
Vsw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformație specifică
de 0,001,

V sw 0, 001Es ; (F.3.19)
V1 efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de
lungime Ls,

As f yL
Vl
ª p º (F.3.20)
«¬ 2n  2 dbL  c »¼ Ls

în care:
As aria unei bare longitudinale înnădite;
fyL rezistența de curgere a armăturii longitudinale de oțel egală cu
valoarea medie obținută din teste in-situ și alte surse
suplimentare de informare;
p perimetrul secțiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul
armăturilor longitudinale;
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p;
dbL diametrul barei celei mai groase din înnădire;
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
Pentru secțiuni rectangulare, grosimea necesară a FRP se determină cu relația
(F.3.18) în care diametrul D se înlocuiește cu lățimea secțiunii, bw, și efortul unitar de
strângere, V 1, se calculează cu relația:

As f yL As
Vl ˜
ª p º As ,c (F.3.21)
«¬ 2n  2 dbL  c »¼ Ls

în care:
As,c armătura longitudinală situată în zona confinată a secțiunii
(hașurată în Figura F.3.77).
În cazul secțiunilor dreptunghiulare alungite (hwt1,5bw) sau/și cu dimensiunea
minimă > 600 mm se vor prevedea ancorări intermediare ale cămășii din FRP de
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 207

miezul de beton. În acest caz aria ancorelor se adaugă la aria cămășii calculată cu
grosimea determinată din relația (F.3.18) în care distanța D se înlocuiește cu distanța
dintre punctele de prindere ale cămășii.

F.3.9.4. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu


piese de oțel

F.3.9.4.1. Aspecte generale


Cămășuirea elementelor de beton armat cu piese din oțel urmărește:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a elementelor structurilor tip cadru sau a
celor cu pereți de beton armat;
- sporirea capacității de deformație în zonele plastice ale elementelor structurale
prin efectul de confinare al betonului comprimat;
- îmbunătățirea comportării îmbinărilor armăturilor cu lungimi de suprapunere
insuficiente, obținută, de asemenea, prin efectul de strângere (confinare) a
zonei de înnădire.
Rolul cămășilor de oțel este similar cu cel obținut prin cămășuire cu FRP. Spre
deosebire de acestea, oțelul este un material izotrop, astfel încât conferă pe lângă
efectele indicate mai sus și rigiditate și rezistență în direcție longitudinală.
Creșterea rezistenței la încovoiere se poate obține mai simplu la structurile cu
pereți, la care continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate pereților nu este
împiedicată de prezenta grinzilor.
În cazul cadrelor, continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate
stâlpului poate fi asigurată doar în zonele colțurilor stâlpului. Întrucât comportarea
histeretică a pieselor de oțel longitudinale pe zona nodului este nesatisfăcătoare (prin
manifestarea flambajului pieselor de oțel comprimate) creșterea rezistenței la
încovoiere prin cămăși metalice nu este totdeauna recomandabilă. Din acest motiv, de
regulă, elementele longitudinale ale cămășilor de oțel se opresc la o distanță de 15-20
mm de marginea grinzii. În acest fel, cămășile de oțel pot spori doar rezistența la forță
tăietoare și confinarea, nu și rezistența la încovoiere.
Prin această măsură se evită și creșterea nedorită a forței tăietoare de
dimensionare (asociată rezistenței la încovoiere), atunci când cămășuirea se aplică
pentru obiectivele enumerate mai sus.
Cămășile discontinue din oțel aplicate stâlpilor, realizate în varianta cu
corniere dispuse la colțurile secțiunii solidarizate cu plăcuțe transversale pot asigura
un efect inițial de confinare al betonului prin preîncălzirea plăcuțelor înainte de
sudarea lor de corniere.

F.3.9.4.2. Calculul la forță tăietoare


La seism, comportarea la forță tăietoare a unui element de beton armat
consolidat cu cămașă de oțel este una favorabilă, atâta timp cât degradarea betonului
este limitată. Această condiție este realizată dacă cămașa metalică nu este solicitată
dincolo de pragul elastic.
În această situație rezistența elementului consolidat la forță tăietoare este dată
de rezistența elementului de beton armat la care se adăugă contribuția cămășii de oțel.
208 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Se recomandă ca la dimensionarea cămășii de oțel să se conteze doar pe 50%


din valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului cămășii (rezistența
caracteristică împărțită la factorul parțial de siguranță).
Adoptând ipoteza indicată mai sus, relația pentru evaluarea rezistenței
suplimentare, Vjs, furnizate de cămașa metalică este:

t j bd
V js f yj ,d (F.3.22)
s
în care:
tj grosimea benzii (plăcuței) de oțel;
b lățimea benzii de oțel;
s distanta interax a benzilor de oțel în lungul elementului;
d înălțimea utilă a secțiunii transversale a elementului din beton armat;
fyj,d valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului benzilor de oțel.
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului, raportul b/s = 1.

F.3.9.4.3. Efectul de confinare al cămășii metalice


Efectul de confinare exercitat de cămășile metalice asupra betonului se poate
echivala cu efectul de confinare datorat etrierilor în elementele de beton armat.
Se poate folosi modelul dat în P 100-3 sau SR EN 1992-1, în care:
- cămașa exterioară continuă în cazul cămășii complete sau realizată din plăcuțe
dispuse la distanțe discrete se echivalează cu etrierii perimetrali;
- ancorele intermediare se echivalează cu etrierii intermediari.
Notă: În absența ancorelor, cămașa metalică, continuă sau nu, exercită un efect de confinare numai la
colțuri, pentru că, din cauza grosimii mici, cămașa nu are rigiditate la încovoiere și se deformează.
Pentru a realiza o confinare eficientă în cazul stâlpilor cu secțiune
dreptunghiulară cu dimensiuni relativ mari (t 450 mm), cămașa trebuie prinsă
intermediar cu ancore (Figura F.3.78).

Figura F.3.78. Confinarea secțiunii cu cămașă metalică ancorată corespunzător


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 209

Relațiile de dimensionare ale elementelor cămășii metalice pe criterii de


confinare sunt cele date în codurile de proiectare pentru construcții noi și nu se
detaliază aici.

F.3.9.4.4. Proiectarea zonelor de înnădire ale armăturilor longitudinale


Când se dispun cămăși de oțel cu intenția de a se îmbunătăți comportarea
zonelor de înnădire prin suprapunere ale armăturilor longitudinale, eficiența acestora
este asigurată fără verificarea prin calcul, dacă sunt îndeplinite condițiile:
- lungimea cămășii va fi cu cel puțin 50% mai mare decât lungimea de
suprapunere;
- cămașa va avea grosimea de cel puțin 5 mm;
- cămașa va fi strânsă de miezul de beton al elementului prin cel puțin două
rânduri de ancore montate pe fiecare latură, perpendicular pe direcția de
aplicare a încărcării;
- în cazul zonei de înnădire a armăturilor de la baza stâlpilor, cele două rânduri
de bolțuri se montează, unul la extremitatea zonei de înnădire, al doilea, la o
treime a acestei zone de baza stâlpului (Figura F.3.79).

cămaşă de oţel

mortar

ancoră ls
ls
3

Figura F.3.79. Cămășuirea bazei stâlpului


210 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.4. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structuri de oțel

F.4.1. Principii de bază


Îmbunătățirea performanțelor structurilor din oțel existente poate fi realizată
aplicând unul sau mai multe din principiile următoare:
(a) Îndepărtarea sau diminuarea neregularităților în plan și elevație a structurilor.
Structurile existente pot conține una sau mai multe tipuri de neregularități
structurale (de exemplu: rigidități deferite al nivelurilor, rigidități la torsiune
care pot varia de la un nivel la altul) care conduc la performanțe structurale
slabe.
(b) Mărirea rigidității de ansamblu a structurii cu scopul de a diminua deplasările
laterale care pot genera incursiuni în domeniul inelastic, cu depășirea rotirilor
plastice admisibile ale zonelor și barelor potențiale plastice. Mărirea rigidității
poate duce, însă, la mărirea efectului acțiunii seismice asupra elementelor
structurii.
(c) Mărirea ductilității elementelor și a ansamblului structural în vederea
micșorării efectelor acțiunii seismice prin disiparea acesteia, prin incursiuni în
domeniul inelastic a zonelor și barelor potențial plastice.
(d) Reducerea masei structurii are ca efect micșorarea acțiunii seismice, a
deplasărilor laterale și implicit a deteriorărilor provocate de acestea. Exemple
de reducere a masei construcției pot fi: înlocuirea închiderilor și a pereților
despărțitori cu greutate mare, cu sisteme ușoare (sticlă, gips carton, panouri
tristrat), demolarea unuia sau mai multor etaje.
(e) Introducerea de izolatori și amortizori seismici care au rolul de a diminua
acțiunea seismică ce se aplică structurii. ( )

F.4.2. Tipuri de intervenție


Intervențiile asupra construcțiilor cu structura din oțel sunt necesare când
acestea nu mai îndeplinesc exigențele de rezistență și stabilitate, când prezintă zone cu
incursiuni în domeniul elasto-plastic, când apar zone cu pierderi de stabilitate locală
sau generală.
Intervențiile se grupează conform capitolului F.1 în consolidări, reparații,
remodelare și reabilitare.

F.4.3. Reparații

F.4.3.1. Aspecte generale


Reparațiile sunt intervenții care se aplică elementelor care și-au pierdut o parte
din performanțe prin apariția unor defecte, cu scopul obținerii nivelului anterior de
performanțe ale respectivelor elemente.
Reparațiile sunt funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări cât și de
natura defectului depistat.
La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 211

- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția


(îndepărtarea încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de
reazeme intermediare active);
- menținerea neschimbata a poziției centrului de greutate și a axei barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului.

F.4.3.2. Mijloace generale de reparare


Repararea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin
sudare sau cu șuruburi.

F.4.3.2.1. Reparații prin utilizarea sudurii


Condiția necesară pentru utilizarea acestei metode este sudabilitatea oțelului.
Este necesar să se cunoască următoarele aspecte referitoare la:
(a) Proprietățile materialului.
Acestea pot fi determinate prin verificarea următoarelor caracteristici ale
metalului de bază și sudurii: compoziția chimică, caracteristicile mecanice, tendința de
fisurare la cald și la rece. Pentru interpretarea datelor obținute despre compoziția
chimică este necesar să se determine valoarea carbonului echivalent, care se compară
cu valorile limită până la care sudarea se poate executa fără precauții speciale.
În ceea ce privește numărul de teste necesare pentru determinarea proprietăților
materialului, dacă marca oțelului este cunoscută din documentația de execuție, nu sunt
necesare teste; dacă documentația nu este disponibilă, este necesară încercarea a cel
puțin unei probe din fiecare element structural și a cel puțin unei îmbinări sudate.
(b) Soluțiile constructive adoptate.
Acestea trebuie concepute ținând seama de posibilitățile de acces, având în
vedere că elementele care necesită reparații sunt deja montate:
- se interzic detalii de sudare ale unor piese în poziții imposibil de realizat sau
sub unghiuri în care sudura nu se poate executa de calitate: sudurile în relief
pot fi realizate cu unghiuri cuprinse între 60° și 120°; pentru unghiuri mai mici
de 60° sudurile în relief se pot înlocui cu suduri în adâncime cu pătrundere
parțială;
- se va ține seama că elementele cu grosime mare se deformează mai puțin, însă
valorile tensiunilor reziduale vor fi mai mari;
- se vor evita detaliile de execuție complicate sau în cazul în care acest lucru nu
este posibil acestea vor fi însoțite de indicații suficiente cu privire la ordinea în
care se vor efectua operațiunile necesare executării lor și tehnologia care
trebuie folosită;
- dacă elementele structurale sunt chesonate sau dacă este vorba de un recipient
se va indica și verifica etanșeitatea sudurilor.
(c) Concepția îmbinărilor sudate. ( )
Aceasta trebuie să nu favorizeze apariția fenomenelor de fragilizare, ruperi prin
oboseală și destrămare lamelară:
212 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales


atunci când piesele care se îmbină au grosimi mari, prin aceasta evitându-se și
fenomenul de desprindere lamelară;
- la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor
cordoane de sudură, care conduc la apariția de noduri termice și induc în
element concentrări de tensiuni.

F.4.3.2.2. Repararea îmbinărilor cu șuruburi


Îmbinările cu șuruburi reprezintă o alternativă la sudură, beneficiind de
avantajul unei tehnologii relativ simple de execuție și de posibilitatea execuției
îmbinărilor pe timp friguros. Deteriorările acestor tipuri de prinderi constau în ruperea
sau slăbirea tijelor sau în cedarea materialului la presiune pe pereții găurii. Atât în
cazul niturilor cât și în cazul șuruburilor obișnuite, soluția de reabilitare constă de
obicei în înlocuirea elementelor defecte cu șuruburi noi și în înlocuirea porțiunii de
material deteriorată prin presiune pe pereții găurii.
Șuruburile de înaltă rezistență pretensionate parțial se folosesc la îmbinările
elementelor cadrelor parter sau etajate cu sau fără contravântuiri verticale.
Deteriorările întâlnite în cazul acestui tip de îmbinare sunt slăbirea strângerii
șuruburilor sau desfacerea totală a acestora. Soluția de reparare, în aceste cazuri,
constă de obicei în înlocuirea șuruburilor de înaltă rezistență slăbite sau lipsă cu
șuruburi având aceleași caracteristici tehnice cu cele inițiale.

F.4.3.3. Procedee generale de reparare a elementelor

F.4.3.3.1. Repararea fisurilor prin sudare


Reparațiile realizate prin sudură refac fie îmbinările dintre elemente, fie
continuitatea materialului fisurat.
Defectul cel mai des întâlnit al îmbinărilor sudate este fisurarea cordonului de
sudură în lungul său, fisura dezvoltându-se în limitele cordonului de sudură sau cel
mult până în Z.I.T (zona influențată termic).
Procedeul indicat de remediere al acestui defect constă în îndepărtarea prin
crăițuire a cordonului de sudură fisurat și refacerea sudurii prin aplicarea unui
procedeu de sudare corespunzător. Excavarea obținută prin crăițuire nu trebuie să
depășească 10 mm pe fiecare parte a sudurii.
Consolidarea îmbinărilor cu sudură se realizează în funcție de posibilități prin
mărirea grosimii sau lungimii cordoanelor. Aplicarea straturilor suplimentare de
sudură se va face numai după curățarea la luciu metalic a sudurii existente. Când
această soluție nu poate fi utilizată, se poate accepta efectuarea de suduri frontale și
contând pe conlucrarea acestora cu sudurile laterale.
Pentru repararea fisurilor din material prin sudare electrică manuală se
utilizează următorul procedeu:
- se practică cu burghiul, la extremitățile fisurii, câte o gaură în vederea stopării
extinderii acesteia;
- se prelucrează marginile fisurii prin crăițuire;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 213

- se sudează fisura în adâncime, pe plăcuța suport sau cu resudarea rădăcinii;


- se polizează cordonul de sudură.
În Figura F.4.1 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuția
acestui tip de reparații.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se
aplice eclise sau rigidizări pe direcția efortului principal transmis de componenta
fisurată.

Figura F.4.1. Dimensiuni recomandate pentru reparația prin sudură

F.4.3.3.2. Înlocuirea materialului degradat


Metoda este utilizată în cazul în care unele bare, elemente de dimensiuni
reduse, sau porțiuni din elemente structurale au fost avariate car urmare a pierderii
stabilității locale sau generale.
Reparația constă în înlocuirea porțiunii degradate a elementului cu material
nou având aceleași proprietăți fizico-mecanice ca și cel inițial. Din punct de vedere
tehnic, înlocuirea propriu-zisă a barei sau refacerea secțiunilor scoase din lucru este
simplă, prinderea noului element sau părți de element realizându-se prin sudură sau cu
șuruburi.
Piesele necesare înlocuirii porțiunilor avariate trebuie să fie executate după
relevee de mare precizie.
Se va ține seama că elementele care trebuie înlocuite integral sau parțial se află
de obicei sub efort. Dacă tăierea porțiunii avariate se face fără o descărcare temporară
și fără asigurarea stabilității structurii pe tot timpul reparațiilor, eforturile existente în
aceasta se vor redistribui brusc în alte elemente, cu consecințe imprevizibile.
Din acest motiv este de preferat ca, oricând este posibil, să se apeleze la alte
metode de intervenție în care să se păstreze pe poziție zona degradată.

F.4.3.3.3. Eclisarea
Prin această metodă de reparare se urmărește refacerea continuității între două
părți ale aceluiași element, a căror legătură a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare
a apariției unei fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste zona degradată
(ruptă), a unor platbande având secțiunea mai mare cu # 25% față de cea a elementului
întrerupt. Prinderea ecliselor se poate realiza cu sudură sau cu șuruburi.
214 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a


fisurilor și rupturilor și ca măsură de siguranță a reparațiilor executate fie prin sudură
electrică manuală, fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea
sudurii electrice manuale nu este posibilă (de exemplu la secțiuni compuse din
platbande nituite sau oțeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii
eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităților locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor
să coincidă cu axa elementului. În cazul în care această condiție nu poate fi respectată,
la dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere
următoarele reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct,
eclisele trebuie să fie capabile să transmită efortul din dreptul îmbinării,
inclusiv momentele provenite din excentricitățile existente, date de
imperfecțiunile inițiale și de deformațiile de ordinul doi;
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de
compresiune prin contact direct, eclisele trebuie să fie proiectate astfel încât să
asigure continuitatea rigidității elementului față de ambele axe ale secțiunii și
concomitent să asigure transmiterea eforturilor de întindere provenite din
momente.
Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte
complet. Aplicarea ecliselor în acest caz se face numai după readucerea elementelor la
lungimea inițială, prin intermediul unor dispozitive de strâns care se desfac după
executarea reparației. Această măsură este obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru
a elementului după aplicarea ecliselor.
Eclisarea ca măsură de siguranță respectă aceleași reguli de dimensionare și
dispunere a ecliselor, aplicarea acestora realizându-se în funcție de axul de simetrie a
reparației efectuate prin sudură (Figura F.4.2).

Figura F.4.2. Eclisarea de siguranță

F.4.3.3.4. Îndreptarea elementelor deformate


Metoda se aplică elementelor care au suferit deformații permanente (în
domeniul plastic) din cauze diverse, precum procedee de sudare greșite, transport sau
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 215

depozitare necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acțiuni voite de


utilizare a elementelor structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor
greutăți, etc.
Modalitățile prin care se poate interveni în aceste situații sunt îndreptarea la
rece și la cald, prin spănuire sau presare, ambele procedee având dezavantajul că
introduc în element tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai convenabil ca
elementul să fie lăsat deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să
se repare prin metoda înlocuirii de material.
O situație în care se poate renunța la îndreptarea elementului este reprezentată
de barele solicitate la întindere. Dacă elementul deformat este comprimat, efectele de
ordinul II pot deveni periculoase, astfel încât este recomandată remedierea deformației.
Barele comprimate care-și pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.
Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a
deformațiilor prin utilizarea unor dispozitive, capabile să forțeze elementul să revină la
forma inițială. Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul pieselor cu deformații
sau grosimi mici. În celelalte cazuri se recomandâ încălzirea uniformă a întregului
element, urmată de îndreptarea prin presare.
Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformațiilor
specifice mai mici de 20 mm/m. La răcire, partea încălzită se va contracta mai mult și
ca urmare se vor produce deformații de sens contrar.

F.4.3.4. Repararea elementelor structurale din oțel

F.4.3.4.1. Repararea stâlpilor

F.4.3.4.1.1. Repararea plăcilor de bază deformate


Deformarea plastică a plăcii de bază apare de obicei la baze de stâlpi fără
rigidizări. Etapele reparării sunt:
- se fixează calaje sub placa de baza;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat aflat sub aceasta;
- se curăță suprafețele prin suflare cu aer cald și apă sub presiune;
- sub placa de bază se injectează beton de subturnare preparat cu ciment
expansiv;
- se consolidează placa de bază deformată prin sudarea unor rigidizări verticale;
- se strâng șuruburile de ancoraj.

F.4.3.4.1.2. Repararea șuruburilor de ancoraj rupte/deformate plastic


În cazul în care cedarea s-a produs în buloanele de ancoraj este obligatorie
înlocuirea acestora.
Pentru remedierea defectului sunt recomandate două soluții, care se aplică în
funcție de condițiile existente.
216 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Prima soluție este aceea de înlocuire a șuruburilor de ancoraj cu unele noi


fixate cu rășini sintetice în betonul existent, iar cea de-a doua constă în înlocuirea
părții deteriorate din șuruburi.
(a) Șuruburi de ancoraj noi, fixate cu rășini sintetice.
Aplicarea acestei soluții este posibilă doar în cazul în care fundația are
dimensiuni în plan suficiente, pentru amplasarea corectă a noilor șuruburi de ancoraj,
se vor asigura distanțele necesare între axele șuruburilor și marginea fundației, astfel
încât să nu interfereze cu betonul din jurul șuruburilor existente, care ar putea fi fisurat
ca urmare a preluării forțelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparației sunt:
- se fixează șuruburile de ancoraj noi prin intermediul rășinilor sintetice
introduse în găuri forate în betonul fundației;
- se sudează în adâncime, cu sudură în ½V câte o placă de bază nouă, găurită, pe
ambele părți ale plăcii de bază existente;
- noua placă de bază se întărește cu rigidizări verticale dispuse în funcție de
geometria rezemării;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă;
- se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv sub placa de
bază consolidată.
(b) Reconstituirea șuruburilor de ancoraj existente. ( )
Soluția constă în îndepărtarea părții plastificate sau rupte ale șurubului de
ancoraj existent și înlocuirea acesteia cu o zonă nouă, identică din punctul de vedere al
caracteristicilor secțiunii și materialului cu cea existentă.
Etapele de execuției sunt:
- După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundației se cioplește cu dalta în
jurul șuruburilor de ancoraj până se ajunge la # 40 mm sub zona deteriorată a
fiecărui șurub, pe o suprafață în plan suficientă pentru execuția corectă a
sudurilor;
- Se taie șuruburile existente cu cel puțin 20 mm sub zona afectata(rupte sau
deformație plastică);
- Se execută în atelier zonele noi de șuruburi cu lungimea necesară;
- Acestea vor fi fixate în capul șuruburilor existente prin sudură în adâncime,
polizată;
- Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete și lichide penetrante;
- Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
- Pentru siguranță se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura
dintre suprabetonare bazei stâlpului și fundația existentă se face prin
intermediul ancorelor chimice.

F.4.3.4.1.3. Repararea stâlpilor


Ruperea unui stâlp poate să apară sub acțiunea forțelor orizontale provenite din
seism, ca urmare a unei loviri accidentale sau ca urmare a coroziunii.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 217

(a) Reparare prin sudare.


Aplicarea acestei soluții este condiționată de rămânerea porțiunii rupte pe
poziția inițială. Avantajele soluției constau în viteza de execuție a reparației și în faptul
că sprijinirile nu sunt necesare.
Soluția de reparare a unui stâlp rupt prin sudare și rigidizare (Figura F.4.3 și
Figura F.4.4) constă în:
- Sudarea pe tălpile secțiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile
și poziționarea acestora trebuie să respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3
pentru eclisele secțiunilor. Rigidizarea secțiunii rupte înainte de sudare permite
susținerea stâlpului până la realizarea sudurii.
- Prelucrarea prin crăițuire a marginilor rupte ale stâlpului și execuția unei suduri
în adâncime pătrunsă, pe plăcuță suport sau resudată. Sudura se polizează după
execuție. Rigidizările sunt lăsate pe poziție, pentru a lucra ca eclise ajutătoare.

Figura F.4.3. Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor cu inimă plină

t1 b
b ˜ t2 t D t2 t L2 t 2 ˜ b
2 12
Figura F.4.4. Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor chesonaţi

(b) Reparare prin înlocuirea zonelor degradate. ( )


218 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Această soluție de remediere prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, față de


soluția prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluția este mai greu de aplicat și mai
costisitoare. Pentru aplicarea acestei soluții este necesar să se execute o sprijinire
provizorie, cu stâlpi capabili să preia eforturile celor existenți. Din această cauză, atât
materialele, cât și manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenției.
Avantajul principal constă în aceea că soluția de reparare prin înlocuirea zonei
afectate prezintă o siguranță mai mare, fiind recomandată în special în cazul stâlpilor
solicitați puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, soluţia de reparare (Figura F.4.5) constă în:
- Se confecționează și se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu
fundații proprii), capabili să preia și să transmită forțele verticale și orizontale
care acționează asupra stâlpului deteriorat.
- Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică.
Marginile tăieturii se prelucrează prin polizare, dându-li-se forma necesară
executării sudurii în adâncime.
- Pentru înlocuirea porțiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu
cel inițial.
- Se amplasează la poziție elementul nou și se execută sudura în adâncime,
resudată și polizată, precum și sudurile în relief dintre tălpi și inimă.

Figura F.4.5. Refacerea stâlpilor cu secțiune dublu T

O soluție pentru înlocuirea porțiunilor deteriorate ale stâlpilor cu secțiune


chesonată este prezentată în Figura F.4.6. Soluția este recomandată în cazul rupturilor
cauzate de seism, motiv pentru care se recomandă ca porțiunea nouă să fie executată
cu grosime mai mare față de cea inițială. Elementul nou poate fi fabricat cu sau fără
rigidizări transversale. Sudurile se execută pe plăcuțe suport, din cauza imposibilității
accesului în interiorul chesonului, iar ca măsură suplimentară se recomandă injectarea
sub presiune a betonului în interiorul stâlpilor, pe la partea inferioară a acestuia.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 219

Figura F.4.6. Refacerea stâlpilor chesonați fisurați în urma seismului.

F.4.3.4.1.4. Repararea stâlpilor cu pereți voalați


Soluțiile de reparare a stâlpilor cu pereți voalați constau fie în rigidizarea lor pe
porțiunea afectată, fie în înlocuirea zonei afectate. Soluțiile de înlocuire a zonelor
afectate sunt similare cu cele descrise la repararea stâlpilor rupți, astfel că în
continuare se vor descrie numai soluțiile de remediere prin rigidizare. Soluțiile de
reparații diferă în funcție de secțiunea stâlpului și de gravitatea defectului.
(a) Pentru stâlpii cu secțiune dublu T (Figura F.4.7), soluția recomandată constă în:
- Introducerea unei rigidizări orizontale pe inima stâlpului în dreptul deformației
maxime. În cazul unor deformații accentuate se recomanda introducerea câte
unei rigidizări în dreptul fiecărui punct de inflexiune al barei deformate.
- Prelucrarea marginilor tălpilor deformate astfel încât să permită așezarea unei
eclise verticale.
- Confecționarea și sudarea în relief a câte unei eclise paralele cu inima de
ambele părți ale stâlpului, peste zona deformată. Se recomandă ca grosimea
acestor eclise să fie mai mare decât grosimea inimii stâlpului. Lungimea eclisei
va depăși cu cel puțin 500 mm zona afectata. Se recomanda amplasarea eclisei
pe toata lungimea stâlpului.
220 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Figura F.4.7. Repararea stâlpilor voalați


(b) În cazul stâlpilor chesonați, soluțiile de reparare depind de mărimea
deformațiilor produse prin voalare și de eforturile pe care stâlpul trebuie să le
transmită. ( )
În cazul în care secțiunea stâlpului este o țeava rectangulară soluția este cea din
Figura F.4.8 și constă în:
- Îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
- Confecționarea și sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel
al stâlpului, cu dimensiunile alese astfel încât să depășească zona voalată cu
minimum 200 mm pe contur și grosimea mai mare decât cea a peretelui.

Figura F.4.8. Soluție de reparație recomandată în cazul pereților voalați


O variantă a soluției anterioare, aplicabilă în cazul în care stâlpul trebuie să
transmită eforturi mari, constă în aplicarea peste zona voalată a unei eclise de
rigidizare verticala. Grosimea eclisei este mai mare decât grosimea peretelui voalat.

F.4.3.4.2. Repararea grinzilor cu inima plină

F.4.3.4.2.1. Repararea grinzilor fisurate


Dacă fisura este extinsă atât în inima cât și într-una din tălpile grinzii, repararea
se poate face printr-una din următoarele metode:
- sudarea fisurii, urmată de eclisare;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 221

- înlocuirea materialului afectat.


(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare. ( )
Soluția de reparare recomandata pentru grinzile fisurate folosește ca metodă de
reparare sudura. La elaborarea detaliului s-a procedat astfel încât să se evite
intersectarea cordoanelor de sudură pe trei direcții.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura
care poate progresa), se îndepărtează sudura dintre talpă și inimă, pe o zonă ceva mai
extinsă, astfel încât să se formeze o gaură cu margini prelucrate (Figura F.4.9(a)).
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăițuire, astfel încât să se
poată realiza sudarea ei în V. Sudura se polizează pe ambele părți, după care se
eclisează inima, prin aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu aceeași
grosime ca a inimii, sudată pe trei laturi cu sudură de colț. Dimensiunile în plan ale
eclisei trebuie să depășească cu cca 100 mm pe contur dimensiunile fisurii (Figura
F.4.9(b))
Apoi, se sudează în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuță
suport, după prelucrarea marginilor fisurii, după care se polizează în vederea aplicării
eclisei (Figura F.4.9(c)).
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colț a unei eclise cu aria
cel puțin egală cu aria tălpii grinzii, având o lungime totală cel puțin egală cu lățimea
tălpii (Figura F.4.9(d)).

a) gaura de stopare b) sudare, eclisare inima c) sudarea fisurii tălpii

d) eclisarea tălpii după sudură


Figura F.4.9. Repararea grinzilor fisurate prin metoda sudării și eclisării de siguranță

F.4.3.4.2.2. Repararea grinzilor cu talpa voalată


În cazul tălpilor comprimate este posibilă apariția fenomenului de pierderea
stabilității locale, fapt ce reduce capacitatea de rezistență a grinzii în secțiunile afectate.
Pentru repararea grinzilor aflate în această situație se pot aplica mai multe
soluții, în funcție de gradul în care s-a produs voalarea.
222 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

În cazul în care deformația tălpii este mică este suficientă introducerea a două
perechi de rigidizări verticale, sudate la marginile zonei voalate de talpă şi a doua
eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile
zonei deformate, talpa se poate bloca între două eclise laterale sudate de rigidizări și
de tălpile grinzii. În cazul în care este necesar, se poate consolida grinda la încovoiere,
prin adăugarea unui subansamblu format din talpă și inimă, care va fi sudat în
prelungirea inimii grinzii, pe zona afectată de voalarea tălpii.
Repararea grinzilor prin aceste procedee poate să genereze creșterea capacității
de rezistență la încovoiere și mutarea articulației plastice către câmpul grinzii sau în
stâlp. De aceea, metoda se va aplica numai în condițiile verificării mecanismului de
cedare după reparații.

F.4.3.4.2.3. Repararea grinzilor cu inima voalată


Repararea grinzilor cu inimă voalată se poate realiza fie numai prin rigidizarea
inimii voalate, fie prin rigidizare și placare laterală a zonei afectate.
(a) Repararea inimii voalate prin rigidizare.
Îmbunătățirea comportării la voalare a inimilor grinzilor se poate realiza prin
soluții diferite în funcție de caracterul permanent sau temporar al deformațiilor
produse.
Dacă deformațiile inimilor sunt temporare, cea mai simplă soluție constă în
adăugarea unor rigidizări suplimentare, care pot fi transversale scurte sau longitudinale
și transversale scurte. O soluție de reparare posibilă, aplicabilă mai ales dacă inimile
grinzilor sunt rigidizate numai transversal, constă în adăugarea unor nervuri de
rigidizare diagonale (Figura F.4.10).
Se recomandă legarea prin gusee a acestor diagonale atât de tălpi, cât și de
rigidizările transversale.

Figura F.4.10. Soluție de reparare cu rigidizări diagonale a inimilor voalate

O variantă a acestei soluții pentru situația în care deformațiile inimilor grinzilor


sunt permanente constă în utilizarea rigidizărilor diagonale, necesare pentru
consolidarea inimii, drept pârghii pentru aparatul de îndreptare al inimii (Figura
F.4.11).
După aducerea inimii în poziția nedeformată, rigidizările se prind de aceasta cu
sudură.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 223

1- inima deformată; 2- rigidizare înclinată; 3- bridă; 4- pană metalică.


Figura F.4.11. Detalii de îndreptare a deformațiilor permanente ale inimii

O altă soluție (Figura F.4.12(a)), constă în aplicarea prin sudare a mai multor
rigidizări dispuse pe ambele părți ale zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează
după forma voalată a inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile grinzii, cât și
de inima voalată, împiedicând astfel dezvoltarea deformațiilor.
(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare și placare laterală. ( )
Soluția (Figura F.4.12(b)) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă
rigidizările inimii secțiunea este întărită prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeași
grosime ca a inimii, sudate pe rigidizări și pe tălpile grinzii. În acest fel, secțiunea
devine chesonată, comportându-se mai bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările
sunt asigurate împotriva voalării, iar forțele tăietoare din grindă se vor transmite prin
eclise. Etapele realizării consolidării sunt următoarele: se sudează rigidizările centrale,
eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii și de rigidizările centrale, apoi se introduc
și se sudează de la centru către exterior restul rigidizărilor.

a) rigidizarea inimii voalate b) rigidizarea și placarea inimii voalate


Figura F.4.12. Soluție de reparare a inimilor voalate

F.4.3.4.2.4. Repararea grinzilor cu talpa și inima voalate


(a) Reparare prin placare laterală.
224 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Soluția de reparare reprezentată în Figura F.4.13, utilizează metodele eclisării


și adăugării de material, iar realizarea ei se efectuează prin parcurgerea următoarelor
etape:
- se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a ușura
aplicarea ecliselor;
- pe ambele părți ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare
decât a inimii voalate;
- la extremitățile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală,
sudată atât de inima și tălpile grinzii, cât și de eclise;
- dacă deformațiile tălpii sunt importante, se consolidează secțiunea grinzii prin
sudarea sub aceasta a unui element care să contribuie la mărirea capacității de
rezistență la încovoiere.

Figura F.4.13. Soluție de reparare prin placare laterală


Repararea grinzilor prin acest procedeu poate să genereze creșterea capacității
de rezistență la încovoiere și mutarea articulației plastice către câmpul grinzii sau în
stâlp. De aceea, metoda se va aplica numai în condițiile verificării mecanismului de
cedare după reparații.
(b) Reparare prin înlocuirea zonei afectate. ( )
Utilizarea acestei soluții prezintă dezavantajul că înaintea aplicării sale grinda
trebuie scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii, ceea ce conduce la
creșterea costului intervenției. Cu toate acestea, soluția este recomandată atunci când
deformațiile produse prin voalare au valori foarte mari și aplicarea soluției anterioare
nu este posibilă.
Soluția de înlocuire a zonei afectate a grinzilor se aplică astfel:
- grinda se descarcă prin sprijiniri aplicate de ambele părți ale zonei defecte;
- se marchează liniile de tăiere de jur împrejurul zonei voalate;
- la intersecția liniilor se execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul de
minim 20 mm;
- se taie și se îndepărtează zona avariată;
- se prelucrează marginile tăiate prin polizare și se aplică plăcuțe suport pe tot
conturul ce urmează a fi sudat;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 225

- se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu


aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- se amplasează acesta la poziție și se sudează pe contur cu sudură în adâncime,
executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor;
- pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.

F.4.3.4.3. Repararea nodurilor de cadru


Defectele curent întâlnite la nodurile de cadru sunt arătate în Figura F.4.14,
adică:
- fisuri în sudura dintre talpa grinzii și stâlp (Figura F.4.14(a));
- fisuri în ZIT în talpa grinzii, de obicei la baza decupajului inimii grinzii în
rigidizarea orizontală a stâlpului, în afara acestuia (în cazul stâlpilor cu
secțiune chesonată) (Figura F.4.14(a));
- fisuri care afectează atât talpa cât și inima grinzii (Figura F.4.14(b));
- voalarea inimii nodului de cadru (Figura F.4.14(c)).

a) fisuri în tălpile grinzii b) fisuri în tălpi și inima c) voalare inima


Figura F.4.14. Defecte ale nodurilor de cadru

F.4.3.4.3.2. Repararea nodului cu fisuri pătrunse în talpa și inima grinzii


Soluțiile de reparare se aleg în funcție de dimensiunea fisurii, de gradul de
distrugere al tălpii, de apariția sau nu a fenomenului de voalare etc.
(a) Reparare prin înlocuirea zonei afectate.
Soluția constă în înlocuirea unei porțiuni relativ reduse din grindă, ceea ce
implică costuri mai mici la materialele utilizate. În schimb, înaintea aplicării soluției,
grinda trebuie scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii. Execuția
soluției cuprinde următoarele etape (Figura F.4.15):
- Se marchează liniile de tăiere împrejurul zonei afectate și la intersecția lor se
execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul minim de 20 mm;
- Se taie și se îndepărtează zona avariată, după care marginile se prelucrează prin
polizare;
- Pe tot conturul ce urmează a fi sudat se aplică plăcuțe suport pentru sudură;
226 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu


aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- Se amplasează la poziție subansamblul și se sudează pe contur cu sudură în
adâncime executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor.
Inima subansamblului se sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.

Figura F.4.15. Etapele de realizare a soluției de reparare prin înlocuirea zonei afectate

(b) Reparare prin înlocuirea ramurii stâlpului.


Soluția este recomandată numai în cazul în care ramura stâlpului este foarte
afectată și nu poate fi reparată prin înlocuire parțială sau eclisare. Execuția soluției
cuprinde următoarele etape (Figura F.4.16):
- Se execută sprijiniri pentru grindă;
- Se îndepărtează platelajul metalic, sau placa de beton armat pe o lungime de
cel puțin 0,2l;
- Se suflă sudurile grinzii de pe stâlp prin procedeul arc-aer sau se desfac
șuruburile, după caz;
- Se taie prin procedee mecanice grinda la distanta de #0,2l de fața stâlpului;
- Se execută în atelier zona de grinda ce urmează a fi înlocuită;
- Se așază la poziție și se refac sudurile de prindere de stâlp;
- Se reface prinderea de grindă.

Figura F.4.16. Soluție de reparare a nodului prin înlocuirea în întregime a ramurii


(c) Repararea nodului prin eclisare. ( )
În cazul în care ramura stâlpului este numai fisurată și nu a suferit deformații
plastice, repararea acesteia se poate realiza numai prin sudarea fisurilor și aplicarea
unor eclise peste zonele reparate (Figura F.4.17). Eclisele trebuie să depășească zona
avariată cu minim 300 mm de fiecare parte.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 227

Figura F.4.17. Reparare prin sudură și eclisare

F.4.3.4.3.3. Repararea nodului de cadru cu inima voalată


Soluțiile de reparare constau fie în rigidizarea nodurilor, fie în înlocuirea zonei
afectate similar celor prezentate la pct. F.4.3.4.1.4. O soluție de prevenire/consolidare
a nodului constă în aplicarea pe inima nodului a unor rigidizări diagonale (Figura
F.4.18).

1- rigidizare suplimentară; 2-rigidizare existentă


Figura F.4.18. Rigidizarea nodurilor de cadru împotriva voalării

F.4.3.4.4. Repararea contravântuirilor

F.4.3.4.4.1. Repararea barelor


Defectele sau avariile întâlnite în mod uzual la barele contravântuirii, în care
eforturile sunt predominant axiale, sunt fie pierderea stabilității generale a barelor
solicitate la compresiune, fie plastificarea secțiunilor barelor întinse (Error!
Reference source not found.).
De asemenea, independent de starea de eforturi din barele contravântuirilor,
pot fi constatate ocazional defecte produse acestora în timpul montajului sau
exploatării. Acestea sunt îndoiri pronunțate, în unghi, ale barelor, cauzate de loviri
accidentale sau de folosirea lor ca reazem pentru ridicarea unor greutăți, sau lipsa unor
bare din ansamblul structural al contravântuirii provocată prin tăierea acestora pentru
trecerea unor utilaje sau conducte amplasate ulterior proiectării.
În cazul barelor flambate, nu este permisă îndreptarea la rece sau la cald, pe de
o parte din cauza eforturilor remanente introduse în secțiuni și pe de altă parte din
cauză că nu se poate reveni la forma inițială a barei. Barele întinse cu secțiuni
plastificate, apar la elementele slăbite prin fabricație, montaj sau din solicitări seismice
majore.
Întotdeauna barele ce și-au pierdut stabilitatea generală sau a avut incursiuni în
domeniul elasto - plastic trebuie înlocuite.
228 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Mărirea capacității de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se


poate realiza prin micșorarea lungimi de flambaj introducând o bară suplimentară.

F.4.3.4.4.2. Repararea prinderilor barelor la noduri


În cazul în care șuruburile de prindere sunt rupte sau lipsesc, soluția de
intervenție constă în înlocuirea acestora cu șuruburi noi, strânse corespunzător. În
cazul în care defectul s-a produs sub încărcări care au fost considerate la proiectare
este necesară fie mărirea diametrelor șuruburilor, dacă distanțele dintre ele permit
acest lucru, fie în caz contrar, întărirea prinderii cu sudură.
În cazul ruperii guseului, soluția de reparare constă în înlocuirea acestuia cu
unul nou, realizat dintr-un material cu caracteristici superioare. Dacă defectul constă în
ruperea sudurii, acestea se repara prin crăițuire și resudare. Ca măsură suplimentară de
siguranță se poate întări guseul prin aplicarea pe ambele părți ale guseului a câte unei
rigidizări sudate, perpendicular pe sudură. Guseele voalate se consolidează prin
aplicarea unor rigidizări capabile să asigure rigiditatea laterala a acestuia.

F.4.4. Consolidări

F.4.4.1. Aspecte generale


Consolidările sunt intervenții care se aplică elementelor, prinderilor acestora și
structurilor de rezistență, care necesită sporirea capacității de rezistență, cerute în
general de condiții noi, de exploatare mai severe decât cele avute în vedere la
proiectarea și executarea structurii, dar și din motive de întreținere defectuoasă care au
condus la pierderi de material (ex. ruginire).
Tipul de reparație este funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări sau de
natura defectului depistat.
La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția
(îndepărtarea încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de
reazeme intermediare active);
- menținerea poziției centrului de greutate și a axialității barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului (materialului de
bază).

F.4.4.2. Mijloace de consolidare a elementelor


Consolidarea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin
sudare (a se vedea F.4.3.2.1) sau prinderea cu șuruburi (a se vedea F.4.3.2.2), potrivit
celor prezentate la F.4.3.2.

F.4.4.3. Metode de consolidare a elementelor

F.4.4.3.1. Consolidarea secțiunilor prin adăugare de material


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 229

Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe


toată lungimea sau pe o porțiune a elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secțiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi
aplicată majorității elementelor structurale, însă din considerente economice este
recomandabilă doar dacă este necesară aplicarea pe porțiuni restrânse, la un număr
redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiții tehnice generale:
(a) Distribuirea materialului adăugat secțiunii originare se face în funcție de natura
și mărimea eforturilor, astfel încât elementul consolidat să se comporte optim
sub încărcările aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât și al
stabilității generale și locale:
- la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a crește momentul
de inerție al secțiunii;
- la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul
de greutate, astfel încât să se mărească raza de inerție a secțiunii consolidate;
- în cazul secțiunilor supuse la forță tăietoare mare, materialul se orientează în
direcția acesteia.
(b) Materialul adăugat se dispune în mod simetric față de secțiunea existentă
pentru a se evita apariția eforturilor suplimentare datorate excentricităților.
(c) Între materialul adăugat și cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă
prin utilizarea sudurii sau șuruburilor. Prinderea cu sudură este preferabilă,
întrucât nu micșorează secțiunea elementului.
(d) Distribuirea materialului nu trebuie să creeze variații bruște de secțiune sau o
schimbare a raportului de rigidități între elementele componentele ale structurii.
(e) La confecționarea și punerea în operă a materialului de adaos, se respectă
aceleași reguli ca și pentru construcțiile noi. Elementele de adaos trebuie ca să
fie confecționate în ateliere, în strânsă concordanță cu releveele efectuate la
fața locului, astfel încât să se obțină un contact perfect al pieselor de adaos pe
conturul elementelor existente.
(f) Înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curățarea suprafețelor
pana la luciu metalic, în special a elementelor existente, care sunt acoperite cu
straturi succesive de vopsea sau pot fi corodate.
(g) După consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută
protecția anticorozivă. ( )
Dimensionarea secțiunii de material adăugat capătă forme specifice, după cum
secțiunea consolidată urmează să lucreze în funcție de domeniul elastic sau plastic.
Pentru elementele consolidate sub sarcină și la care se urmărește ca secțiunea
consolidată să lucrează în domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la
care se intervine să fie descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai
mare posibilă, astfel încât materialul adăugat să preia o fracțiune cât mai mare din
încărcările aferente elementului.
230 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.4.4.3.1.1. Consolidarea stâlpilor


Dacă este depășită capacitatea de rezistență a stâlpilor, metoda utilizată de
regulă, este mărirea secțiunii acestora prin adăugare de material. De obicei această
soluție se aplică stâlpilor aflați sub sarcină, din cauza dificultăților de a realiza
descărcarea lor. Pentru utilizarea eficientă a materialului de consolidare este
recomandabila descărcarea parțială a acestora, prin îndepărtarea unor încărcări de
exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuția
tensiunilor remanente de la extremitățile tălpilor din compresiune în întindere, sporind
capacitate portantă superioară a secțiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
În Figura F.4.19 sunt arătate soluții de consolidare prin adaos de material a
stâlpilor din profile laminate. Aceste soluții se pot utiliza și pentru consolidarea
stâlpilor realizați din table tăiate cu flacără și sudate.
Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranță pe
timpul consolidării. Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe
talpa stâlpului fără sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare
capacitatea portantă a tălpii respective se diminuează semnificativ.

a) Soluții recomandate b) Soluții nerecomandate


Figura F.4.19. Soluții pentru consolidarea stâlpilor realizați din laminate
În cazul stâlpilor cu tălpi voalate se poate utiliza soluția de consolidare care
constă în aplicarea pe tălpi a unor table sudate în relief (fig. F.4.36), aplicate simetric
pe toate tălpile. Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel puțin la 500
mm deasupra defectului, după care secțiunea tablelor de consolidare se va micșora
treptat astfel încât să se realizeze o trecere lina de la secțiunea consolidată la secțiunea
inițială.

Figura F.4.20. Soluție pentru consolidarea tălpilor


MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 231

F.4.4.3.1.2. Consolidarea grinzilor cu zabrele


Defectele grinzilor cu zabrele constau, de regulă, în deformații plastice ale
barelor, produse în timpul montajului, mișcării seismice sau în corodarea elementelor
componente și îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influențata de încărcarea
suplimentară prin agățarea de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost
considerate la proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în
cea mai mare măsură posibilă, pentru a da posibilitatea materialului de adaos să preia
o parte mai mare din efortul total aferent barei.
Alegerea soluției de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferențiat
în funcție de efortul existent în bara asupra căreia se intervine.
(a) Consolidarea barelor întinse
Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a
acestora prevăzând lungimea necesară de sudura pentru a transmite la nod efortul din
secțiunile de adaos.
Soluția de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea
simetrică față de inima tălpii a unor profile laminate (Figura F.4.21).

a) cu bare pătrate b) cu bare rotunde c) cu platbande


Figura F.4.21. Soluții de consolidare pentru talpa întinsă a grinzilor cu zăbrele

Consolidarea acestor secțiuni se poate realiza prin atașarea prin sudură în relief
a unor bare cu secțiune pătrată ori circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanții sunt apropiați de talpa grinzii, încât
nu este posibilă aplicarea uneia dintre soluțiile descrise, se poate atașa la partea
inferioară liberă a tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul față de folosirea profilelor
este, în acest caz, imposibilitatea menținerii axei neutre a tălpii la poziția inițială sau
cât mai aproape de aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluțiile
prezentate nu permit sudarea profilelor de adaos de gusee, astfel încât este
recomandabilă rezolvarea din Figura F.4.22, care permite echilibrarea secțiunii, astfel
încât poziția axei neutre să rămână neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce
în „furculiță” pe guseu și suda, transmițându-și direct eforturile la acesta.
232 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Figura F.4.22. Soluție de consolidare a diagonalelor întinse

(b) Consolidarea barelor comprimate


În cazul barelor comprimate cedarea poate intervenii prin pierderea stabilității
generale. Consolidarea se aplică în zona centrală a barei pe cca. 75% din lungimea sa,
urmărindu-se ca, prin modul de amplasare a noilor elemente în secțiune, să se
mărească raza de girație a secțiunii, fără modificarea poziției axei neutre.
În cazul tălpilor comprimate ale grinzilor cu zăbrele, soluțiile de consolidare
recomandate sunt arătate în Figura F.4.23, iar în cazul diagonalelor și montanților
comprimați în Figura F.4.24.

a) cu profile b) cu platbande
Figura F.4.23. Soluții pentru consolidarea tălpilor comprimate

Zona consolidată a) cu profile b) cu platbande


Figura F.4.24. Soluții pentru consolidarea diagonalelor și montanților comprimați

(c) Consolidarea prinderilor la noduri( )


Necesitatea consolidării prinderilor la noduri apare, de obicei, la barele întinse
consolidate. Soluția constă în completări ale guseelor din nodurile adiacente barei și
sudarea barei de acestea.

F.4.4.3.2. Schimbarea schemei statice (de lucru) a elementelor


Prin schimbarea schemei statice se urmărește redistribuirea favorabile a
eforturilor în elementele structurale existente.
Aplicarea metodei poate consta în schimbarea gradului de nedeterminare al
structurilor existente, prin transformarea celor static determinate în structuri static
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 233

nedeterminate sau prin mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static


nedeterminate prin introducerea unor reazeme suplimentare, crearea de legături
suplimentare, (de exemplu introducerea unor bare noi în structurile triangulate).
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor
aflate sub sarcină, la execuția metodei trebuie respectate câteva condiții care să-i
asigure calitatea și eficiența:
- Structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să
fie descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca elementele nou
introduse să se încarce într-o măsură cât mai mare;
- Calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se
calculează eforturile în elementele existente din încărcările aplicate la
momentul interventiei, iar în etapa a II-a, pe schema statică modificate se
calculează, pe de o parte, suplimentul de efort în barele existente, iar pe de altă
parte, efortul din barele noi, ambele provenind din încărcările suplimentare
celor existente în momentul aplicării consolidării;
- Detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
- Prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element
structural, în nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea să
nu le poată prelua;
- Se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilității în timpul
consolidării sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor
indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secțiune dublu T prin
modificarea schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranți nepretensionați în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranți pretensionați în schema statică a elementelor.

F.4.4.3.2.1. Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor


Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasați sub grinda care
trebuie consolidată astfel încât să-i micșoreze acesteia deschiderea de calcul.
Prin micsorarea deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat
se reduce substantial astfel încât pot fi preluate de element fără alte intervenții. Un alt
avantaj constă în mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea ce oferă rezerve
superioare de rezistență în cazul solicitării acestora în domeniul elasto - plastic.

F.4.4.3.2.2. Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue


Prin aplicarea acestei metode se obține atât micșorarea eforturilor din câmpul
grinzilor cât și mărirea rezervelor de rezistență consecință a creșterii gradului de
nedeterminare statică al acestor grinzi.
234 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Pentru realizarea continuității grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise


aplicate secțiunilor de reazem. Pentru grinzile cu zăbrele este necesară pe lângă
eclisarea tălpii superioare și introducerea unor bare pentru asigurarea continuității
tălpii inferioare. Procedeul implică verificarea completă a grinzolor în noua schemă
statică și, după caz, consolidarea barelor sau nodurilor.

F.4.4.3.2.3. Introducerea unor tiranți nepretensionați pe deschiderea grinzilor


Micșorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranți se
poate realiza prin transformarea grinzilor în grinzi cu macaz. Prin introducerea
tiranților se schimbă în sens favorabil și schema statică a elementului la care se
intervine, prin creșterea gradului de nedeterminare.
În cazul grinzilor cu zăbrele, schimbarea schemei statice în grindă cu macaz
introduce în toate barele grinzii existente un efort de compresiune, astfel încât barele
solicitate la întindere se descarcă, în funcție de valorile inițiale ale eforturilor existente.
Dacă barele initial întinse ale grinzii se transformă în bare comprimate este obligatorie
asigurarea lor împotriva pierderii stabilității generale. De aceea, pe cât posibil tirantul
va fi astfel dimensionat încât să nu modifice sensul eforturilor din barele grinzii cu
zăbrele.
La aplicarea acestei metode se va actiona impotriva tendinței macazului de a-și
pierde stabilitatea în sens perpendicular axului său, prin contravântuiri verticale
amplasate în dreptul montanților grinzii macaz.

F.4.4.3.2.4. Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele


Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor, în
special sub formă de ferme, contravântuiri orizontale și verticale. Metoda de
consolidare prin suplimentarea barelor se poate realiza în două moduri:
- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul inițial al grinzii;
- grinda se consolidează prin mărirea înălțimii sale, realizată prin adăugarea unor
tălpi noi și prelungirea sistemului de zăbrele până la acestea.

F.4.4.3.3. Consolidarea elementelor metalice cu beton


Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton a
elementelor verticale sau ușor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor.
Prin aplicarea metodei se obține mărirea capacității de rezistență și rigidității
elementului consolidat.
Cămășuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton
armat.
Dacă între metal și beton se realizează conlucrarea prin intermediul
conectorilor, atunci sistemul constructiv devine de tip B.A.R. În cazul în care
consolidarea stâlpului se realizează sub sarcină, secțiunea elementului consolidat va
prelua doar incarcarile care intervin după intrarea în lucru a betonului, adică încărcări
suplimentare celor existente în momentul consolidării. Un dezavantaj al metodei îl
reprezintă greutatea foarte mare adusă de beton ceea ce conduce la creșterea acțiunii
seismice.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 235

Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secțiunea


stâlpului se poate conta numai pe îmbunătățirea comportării la stabilitate locala a
elementelor componente a secțiuni stâlpului.
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se folosește numai
pentru secțiuni închise, pentru secțiuni alcătuite din elemente depărtate la care
solidarizarea ramurilor este făcută cu plăcuțe sau zabrele și pentru secțiuni „Cruce de
Malta”.

a) stâlpi înglobați în beton b) stâlpi umpluți cu beton


Figura F.4.25. Protejarea și consolidarea stâlpilor metalici

F.4.4.3.4. Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității generale


Metoda constă fie în prevederea de legături care reduc lungimile de flambaj ale
elementelor, fie prin modificarea secțiunii elementelor comprimate, încovoiate sau
comprimate și încovoiate.
Metoda se utilizează numai dacă sunt îndeplinite două condiții: pe de o parte
elementele care și-au pierdut stabilitatea trebuie să fie solicitate în domeniul elastic, iar
pe de altă parte, prevederea de legături sau modificarea secțiunilor trebuie să se
realizeze după descărcarea elementului afectat de pierderea stabilității și revenirea lui
la poziția inițială. Dacă elementele au fost deformate în domeniul plastic, acestea se
înlocuiesc.

F.4.4.3.5. Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității locale


prin rigidizarea pereților sectiunilor
Metoda este utilizată pentru îmbunătățirea comportării la stabilitate locală a
pereților elementelor metalice.
Dacă stabilitatea generală este asigurată, atunci voalarea nu este periculoasă,
însă afectează capacitatea de rezistență a elementului. Pentru consolidarea acestor
elemente se rigidizează pereții voalați.
Dacă după descărcare se constată că deformația nu este permanentă, tablele
voalate se pot consolida fie prin prevederea unor rigidizări care reprezintă reazeme
pentru tabla respectivă, fie prin adăugare de material în zona centrală a panoului de
tablă.
Dacă deformația este permanentă, se va aplica refacerea geometriei
elementelor deformate în domeniul plastic prin prevederea de rigidizării.
Aceasta constă în îndreptarea deformațiilor pereților prin intermediul unor
rigidizări diagonale prevăzute cu șuruburi sau cu bride în care se introduc pene. După
îndreptarea pereților rigidizările diagonale se sudează pe perete pe întreaga lungime,
devenind astfel reazem pentru acesta și prevenind o voalare ulterioară.
236 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.4.4.4. Metode de consolidare a ansamblurilor structurale


Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situații:
- au apărut avarii în urma unui seism;
- s-au schimbat condițiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcția nu îndeplinește condițiile de exploatare.

F.4.4.4.1. Consolidarea structurilor avariate din încărcări seismice

F.4.4.4.1.1. Avarii frecvente


Avariile frecvente sunt:
(a) Ruperea îmbinărilor grindă – stâlp realizate cu sudură;
(b) Ruperea îmbinărilor de continuitate a grinzilor de cadru realizate cu eclise și
șuruburi de înaltă rezistență;
(c) Pierderea stabilității locale a tălpilor și/sau a inimii grinzilor în vecinătatea
îmbinării grindă – stâlp;
(d) Pierderea stabilității locale a elementelor componente ale secțiunii stâlpilor în
vecinătatea prinderii în infrastructură a acestora;
(e) Pierderea stabilității locale a inimii nodului de cadru;
(f) Pierderea stabilității generale a diagonalelor contravântuirilor verticale;
(g) Ruperea diagonalelor întinse ale contravântuirilor verticale și/sau a prinderii
acestora de cadru;
(h) Pierderea stabilității generale a grinzilor cadrelor;
(i) Deformarea remanentă a structurii. ( )

F.4.4.4.1.2. Soluții de consolidare


Pentru avariile enumerate mai sus sunt propuse următoarele soluţii de
consolidare:
(a) Refacerea continuității îmbinării grindă – stâlp și mărirea capacității de
rezistență a acesteia se realizează prin prevederea unei vute la talpa inferioară a
grinzii și a unor rigidizări verticale amplasate în lungul grinzii la talpa
superioară (Figura F.4.26). Se vor prevedea rigidizări transversale pe stâlp,
sudate în adâncime de tălpi, la nivelul vutei. De asemenea, se vor prevedea
rigidizări transversale pe stâlp, în zona nodului de cadru, mărindu-se rigiditatea
acestuia.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 237

Figura F.4.26. Fisuri în îmbinarea grindă – stâlp

(b) Îmbinările de continuitate a grinzilor, amplasate în zonele potențial plastice,


realizate cu eclise și șuruburi se consolidează prin:
- Înlocuirea ecliselor și a șuruburilor de prindere.
- Îndepărtarea zonelor cu deformații plastice și înlocuirea acestora cu elemente
noi care au caracteristici mecanice superioare, astfel încât fenomenul să nu se
mai repete.
- Adăugarea la partea inferioară a unei secțiuni „T” (cu talpa în jos) pe o
lungime care să depășească îmbinarea deteriorată cu cel puțin jumătate din
înălțimea grinzii. Eclisele existente se vor suda de grindă cu cordoane de
sudură în relief. Se va mări capacitatea de rezistență a stâlpului funcție de noua
capacitate plastică de rezistență a grinzii consolidate pe înălțimea etajelor
adiacente grinzii consolidate. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea
secțiunii tălpilor prin adaos de material sudat (Figura F.4.27).
238 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

a) îmbinare cu șuruburi fisurată

b) consolidare prin adăugarea unei secțiuni T

c) consolidare stâlpi

Figura F.4.27. Sisteme de consolidare a stâlpilor de la etajul superior/inferior îmbinării


consolidate

(c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilității locale a tălpilor
și/sau inimii vor fi consolidate.
(d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor
consolida conform principiilor prezentate în Figura F.4.7 și Figura F.4.8.
(e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a
două plăci de dublare a inimii, sudate de tălpile stâlpului, care să depășească
înălțimea nodului sus și jos pe o distanță egală cu cel puțin lățimea tălpii
stâlpului (Figura F.4.28).
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 239

a) nod de cadru cu inima voalată

b) consolidare cu inimi de dublare

Figura F.4.28. Consolidarea nodului de cadru prin plăci de dublare a inimii

(f) Diagonalele contravântuirilor verticale care și-au pierdut stabilitatea generală


prezentând deformații remanente precum și diagonalele care prezintă fisuri /
ruperi se consolidează prin înlocuirea acestora cu altele care au o capacitate de
rezistență mai mare. Prinderile vor fi redimensionate la noua capacitate de
rezistență a diagonalei.
(g) Grinzile cadrelor care și-au pierdut stabilitatea generală în zona îmbinării
grindă – stâlp (talpa inferioară fiind comprimată) se consolidează prin
transformarea secțiunii dublu T a grinzii într-o secțiune cheson, prin sudarea a
două inimi laterale și o talpă inferioară suplimentară, care să depășească cu cel
puțin hgrindă/2 zona afectată. Lungimea efectivă a consolidării va fi stabilită
astfel încât cordoanele de sudura a inimilor suplimentare de talpa inferioară a
grinzii existente nedeformată să aibă capacitatea de rezistență necesară
transmiterii forței tăietoare. Se va mări capacitatea de rezistență a stâlpului
funcție de noua capacitate plastică de rezistență a grinzii consolidate pe
înălțimea etajului inferior și superior față de grinda consolidată. Consolidarea
stâlpului se face prin mărirea secțiunii tălpilor prin adaos de material sudat.
240 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

a) grinda ce și-a pierdut stabilitatea generală

b) consolidare prin transformarea în secțiune cheson

Figura F.4.29. Consolidarea grinzilor ce și-au pierdut stabilitatea generală

(h) Structurile cu elemente care au avut incursiuni în domeniul elasto – plastic în


urma acțiunii seismice prezintă o deformație remanentă. Consolidarea acestor
structuri nu își propune anularea acestei deformații, ci mărirea ductilității și a
capacității de rezistență a elementelor în această poziție deformată a structurii.
Se recomandă ca starea de eforturi și deformații în elementele structurale să se
calculeze pe structura deformată. ( )

F.4.4.4.2. Măsuri de intervenție asupra structurilor


(a) Introducerea de elemente structurale noi pentru mărirea ductilității de
ansamblu a structurii și a rigidității locale:
- Contravântuiri verticale pe toată înălțimea structurii, dispuse în plan astfel încât
să fie evitată nesimetria geometrică și torsiunea de ansamblu a structurii. Este
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 241

eficient ca aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale


construcției.
- Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulație pe
verticală.
- Elementele structurale existente (grinzi și stâlpi) care vor face parte din noile
subansambluri de preluare a forțelor seismice vor fi recalculate în conformitate
cu starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare
necesitatea măririi capacității de rezistență a stâlpilor la eforturi axiale.
(b) Asigurarea conlucrării spațiale a cadrelor prin planșee. Planșeele trebuie să
aibă rigiditatea și capacitatea de rezistență în planul lor pentru a asigura efectul
de diafragmă rigidă și rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea grosimii
planșeului (suprabetonarea) se poate obține sporirea rezistenței la forță
tăietoare în planul planșeului și micșorarea perioadei proprii de vibrații pentru
asigurarea confortului ocupanților.( )
242 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.5. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura din zidărie

F.5.1. Obiect și domeniu de aplicare


Obiectul prezentului capitol este stabilirea principiilor generale pentru
proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor
din zidărie existente.
Lucrările de intervenție, prevăzute în acest capitol se aplică următoarelor
categorii de clădiri existente din zidărie:
- clădiri care au suferit avarii cu diferite niveluri de severitate din acțiunea
cutremurului;
- clădiri care nu satisfac nivelurile de performanță corespunzătoare obiectivelor
de performanță stabilite de investitor / utilizator.

F.5.2. Tipul lucrărilor de intervenție


Lucrările de intervenție asupra clădirilor din zidărie se grupează în două
categorii, conceptual diferite:
(a) lucrări de reparație;
(b) lucrări de consolidare. ( )
În funcție de amploare și de complexitate, lucrările de consolidare se clasifică
după cum urmează:
(a) consolidare individuală, care implică intervenții asupra unui număr redus de
elemente structurale care au avarii grave și foarte grave sau care au capacitate
de rezistență insuficientă în raport cu nivelul de performanță propus;
(b) consolidare de ansamblu a structurii care implică intervenții asupra unui număr
mare/totalitatea elementelor structurale și poate fi făcută cu menținerea
sistemului structural existent sau cu modificarea sistemului structural existent.
()

F.5.3. Lucrări de reparație


Lucrările de reparații au ca scop principal refacerea continuității aparente a
zidăriei. Alegerea unuia dintre procedeele prezentate în continuare se face de către
expert în funcție de:
- tipul zidăriei (elemente/mortare/țesere);
- starea de degradare din cauze seismice și/sau neseismice;
- disponibilitatea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reparație prezentate în continuare preced, după caz, toate
categoriile de lucrări de consolidare.

F.5.3.1. Refacerea mortarului din rosturi


Refacerea mortarului din rosturi este recomandată în cazul în care mortarul
este degradat din acțiunea unor factori de mediu (precipitații cu sau fără
îngheț/dezgheț, agenți agresivi din atmosferă etc.) și de asemenea, în cazul mortarelor
foarte slabe (mortare de argilă sau mortare cu dozaj de var mic - orientativ mai mic
decât 1:5). Înlocuirea mortarului are ca rezultat sporirea rezistenței la compresiune a
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 243

zidăriei în cazul pereților de grosimi moderate (până la două cărămizi). Pentru grosimi
mai mari, sporul de rezistență care rezultă nu mai este semnificativ deoarece
adâncimea zonei în care se poate interveni este limitată. Operația implică scoaterea
mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm și înlocuirea acestuia cu
un mortar cu proprietăți mecanice superioare. Orientativ, rezistența mortarului de
înlocuire va fi minimum M5 (5 N/mm2) și va fi de tip ciment - var pentru asigurarea
unei comportări mai puțin fragile decât cea a mortarelor care conțin numai ciment. În
toate cazurile rezistența mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenței cărămizilor
existente pentru a se evita concentrarea eforturilor și ruperea zidăriei prin cedarea
cărămizilor în zona de parament unde s-a introdus mortarul nou.
Compoziția mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenței, poate
fi aleasă dintre următoarele:
- 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părți nisip;
- 1 parte ciment Portland: 2 părți pastă de var: 9 părți nisip;
- 1 parte ciment Portland: 4 părți pastă de var: 15 părți nisip.
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oțel sau din polimeri
armați cu fibre (FRP) se poate obține și creșterea rezistenței peretelui la forță tăietoare.
În cazul utilizării FRP acestea au forma unor fâșii plate cu grosime de 1,0 ÷ 2,0 mm și
lățimi între 4,0÷6,0 mm.

F.5.3.2. Rețeserea zidăriei


Rețeserea/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături constă în înlocuirea elementelor
pentru zidărie care prezintă fisuri cu deschideri mari/crăpături sau care sunt
rupte/zdrobite. Rețeserea se face utilizând elemente pentru zidărie și mortar cu
proprietăți cât mai apropiate de cele din zidăria originară din punct de vedere al formei,
al dimensiunilor și al proprietăților mecanice de rezistență și de deformabilitate
(Figura F.5.1). Se obține astfel refacerea continuității zidăriei pe traseul
fisurii/crăpăturii. Rețeserea elementelor se face prin legături/ștrepi atât în planul
peretelui cât și perpendicular pe acesta în cazul pereților cu grosime mare (de exemplu
în cazul zidurilor din monumentele istorice). În unele cazuri în rosturile orizontale pot
fi introduse și bare din oțel.

1- Traseul fisurii 2 - Cărămizi care se înlocuiesc


Figura F.5.1. Înlocuirea cărămizilor rupte
În mod analog trebuie făcută rețeserea zidăriei în cazul în care prin proiectul de
intervenție se prevede închiderea unor goluri existente sau umplerea nișelor din zidăria
pereților. Este necesar ca eventualele goluri închise fără țeserea zidăriei să fie
desfăcute și umplutura să fie refăcută cu legături corespunzătoare.
Pentru asigurarea conlucrării cu elementele existente sunt necesare și măsuri
pentru punerea sub efort a elementelor nou introduse. În principal se recomandă:
244 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

- sprijinirea provizorie a planșeelor atunci când se desface zidăria existentă;


- transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;
- utilizarea straturilor subțiri de mortar pentru evitarea contracției și a
deformațiilor verticale diferențiate.

a) Umplerea golului cu beton b) Detaliu de ancorare


1 - Ancore montate în găuri forate umplute cu mortar epoxidic; 2 - Strat de mortar fără contracție (circa
50 mm); 3 - Beton de umplutură;
Figura F.5.2. Umplerea golurilor în pereți cu beton

F.5.3.3. Injectarea fisurilor/crăpăturilor


Scopul injectării fisurilor este "refacerea continuității aparente a zidăriei".
Totodată injectarea permite umplerea golurilor/fisurilor existente provocate de cauze
neseismice (fenomene fizice sau chimice). Deși în mod curent se vorbește despre
"refacerea integrității inițiale" a zidăriei, procedeul nu poate fi aplicat pentru toate
categoriile de fisuri și ca atare trebuie avut în vedere că integritatea inițială nu poate fi
complet refăcută. Ca atare procedeul trebuie încadrat în categoria "reparații" și nu în
grupa procedeelor de "consolidare" așa cum este considerat de multe ori. Menționăm
și faptul că această intervenție nu poate corecta degradarea rezistenței și a rigidității
zidăriei care rezultă din parcurgerea mai multor cicluri de deformații inelastice la
cutremurele puternice.
În cazul lucrărilor de consolidare de toate categoriile, injectarea fisurilor este o
etapă premergătoare, obligatorie chiar în cazul în care aportul zidăriei existente este
neglijat pentru evaluarea capacității clădirii după intervenție.

F.5.3.3.1. Injectarea cu amestecuri pe bază de ciment


Procedeul de injectare a amestecurilor pe bază de ciment se aplică diferențiat
pentru principalele tipuri de fisuri care pot să apară în pereții din zidărie nearmată
(ZNA) din cauze seismice sau neseismice.
Indicații privind folosirea injecțiilor, preluate din reglementările din SUA,
California, sunt date în continuare.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 245

Figura F.5.3. Fisuri caracteristice în pereți zidărie care se repară prin injectare
Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menționate în Figura F.5.3 sunt
stabilite condițiile de reparare prin injectare și, după caz, unele măsuri suplimentare
apreciate ca folositoare:
- Fisurile 1 și 5 pot fi reparate prin injectare. În plus, se recomandă:
x verificarea condițiilor de rezemare pentru planșeele care descarcă pe
zidurile perpendiculare (la colțuri) care ar putea fi afectate prin deplasarea
acestora;
x prevederea unor legături pentru preluarea forței tăietoare adusă de planșee
(dacă aceste legături nu există sau sunt avariate).
- Fisura 2 poate fi reparată prin injectare. Dacă peste golul de ușă/fereastră există
un buiandrug de oțel sau de lemn injectarea trebuie făcută de pe ambele fețe
pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.
- Fisurile 3, 4 și 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin
injectare pot fi legate fragmentele de cărămidă și pot fi umplute numai rosturile
verticale longitudinale interioare.
- Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare. Arcele sunt, de regulă executate cu
îngrijire astfel încât nu există rosturi neumplute sau goluri interioare. Arcele în
care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite.
- Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare. Această fisură este, de regulă,
înclinată și a rezultat din forfecarea cărămizilor; refacerea reazemului implică
rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
- Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depășește 18÷20
mm (~3/4"). Reparația se poate executa în următoarele condiții:
x zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară așa cum s-a arătat mai sus;
x dacă fisurile sunt într-un șpalet care face parte dintr-un perete solicitat în
planul său de forțe seismice, rosturile orizontale pe care s-a produs
lunecarea se desfac pe o adâncime de 35÷40 mm, pe ambele fețe și vor fi
reumplute cu mortar;
x este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările
datorate fisurilor din forță tăietoare care s-au produs în șpaleți.
- Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze
neseismice (de regulă, cedării fundațiilor) iar intervențiile se fac numai după
identificarea cauzelor.
246 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea


rezistenței zidăriei la compresiune și la forfecare și a rigidității pereților avariați până
la valori apropiate de cele inițiale, sau chiar peste acestea:
- circa 80% din rezistența inițială la compresiune;
- între 0,8÷1,1 din rigiditatea peretelui în plan și 0,8÷1,4 din rezistența peretelui
în plan.
Pentru injectare se utilizează mortare speciale, în acord cu specificațiile producătorilor
și agrementul tehnic.

F.5.3.3.2. Injectarea cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice


Injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice are ca efect
sporirea de 2÷4 ori a rezistenței la forțe laterale în planul peretelui dar creșteri mult
mai mici (10÷20%) ale rigidității.
Rășinile epoxidice expansive își măresc volumul de până la patru ori pe
parcursul perioadei de întărire de șapte zile. Comportarea acestui produs este de tip
ductil ceea ce îmbunătățește răspunsul seismic al pereților din zidărie nearmată.
Utilizarea rășinilor expansive este eficientă, în raport cu alte tehnici de reabilitare în
special în cazul zidăriilor vechi, cu mortare slabe sau deteriorate.
Pentru adoptarea soluției de injectare a zidăriei cu rășini epoxidice se
recomandă să se țină seama de următoarele caracteristici:
(a) Avantaje:
- grosimi foarte subțiri;
- lipsa de contracție;
- rezistență ridicată (100 N/mm2);
- domeniul larg de folosire;
- ușurință de punere în operă;
- poate umple fisuri microscopice;
- întărire rapidă;
- aderența foarte bună la zidărie;
- rezistență la coroziune.
(b) Dezavantaje: ( )
- cost ridicat;
- deformație curgere vâscoasă ridicată, mai ales la rășinile pure;
- substanțe inflamabile, pierd rezistența la temperaturi ridicate;
- comportare fragilă;
- rezistență moderată când este folosită în combinație cu materiale inerte;
- modul de elasticitate scăzut (Er # 1/10 Ec);
- necesită manoperă specializată.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 247

Injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile de fisuri. Eficiența


procedeului depinde de mai mulți factori dintre care cei mai importanți sunt:
- alcătuirea zidăriei;
- compoziția amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria
existentă din punct de vedere fizico-chimic și al proprietăților mecanice -
rezistența și aderența);
- tehnologia de execuție: numărul și dispunerea găurilor de injectare, presiunea
și viteza de injectare;
- eficiența controlului de calitate asupra materialelor și a tehnologiei de execuție.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează rășină
epoxidică iar pentru deschideri mai mari se injectează amestecuri pe bază de ciment.
În condiții de laborator s-a realizat și injectarea cu amestecuri pe bază de
ciment a unor fisuri cu deschideri chiar sub 1 mm dar, în mod curent, procedeul
utilizat nu este aplicabil pe scară largă în șantiere.
Injectarea se face de către operatori specializați, conform indicațiilor
producătorilor, fișelor tehnice și agrementelor.
Principalele etape ale operației de injectare sunt următoarele:
- forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanțe de 300÷500 mm; se
recomandă ca găurile să fie înclinate față de corpul zidăriei;
- montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm și lungime de
circa 100 mm;
- închiderea fisurilor și a spațiilor din jurul tuburilor de injectare (se folosește, de
regulă, pastă de ipsos);
- curățarea cu apă a fisurilor și a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos
în sus;
- injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcție de starea și
de tipul zidăriei, succesiv în fiecare tub începând cu cel situat la partea
inferioară;
- operația se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici
(eventual cu rășină epoxidică).
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau
blocuri de piatră și un strat interior din cloțuri/moloz (întâlnite, în special, la
monumentele istorice) se va face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea pereților
exteriori sub presiunea mortarului injectat.
Eficiența injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată
experimental. Încercările au arătat că injectarea fisurilor cu mortar (grout) de ciment
are următoarele efecte:
- asigură refacerea rezistenței zidăriei de calitate curentă;
- sporește rezistența zidăriei de calitate slabă;
- în cele mai multe cazuri nu influențează rigiditatea zidăriei.
248 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operație pregătitoare


pentru alte tipuri de intervenții (placarea cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).

F.5.3.3.3. Injecții armate


Injecțiile însoțite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare
rotunde), denumite în mod curent în practica din România injecții armate, sporesc
rezistența la întindere și forfecare în zonele importante pentru realizarea conlucrării
spațiale a pereților de pe direcțiile principale ale clădirii (colțuri, ramificații,
intersecții).
Efectul injecțiilor armate este bazat pe confinarea laterală a zidăriei datorată
barelor metalice. Intervenția poate fi asociată cu placarea cu beton armat pe ambele
fețe ale peretelui în scopul de a îmbunătăți confinarea laterală și de a mări secțiunea
rezistentă. În felul acesta, sporesc:
- aderența între straturile zidăriei;
- rezistența la forfecare a zidăriei;
- ductilitatea zidăriei.
Intervenția presupune o zidărie cu proprietăți mecanice bune; în caz contrar se
recomandă o consolidare prealabilă.

F- fisura sau zona nețesută care se tratează


Figura F.5.4. Injecții armate la colțuri, ramificații și intersecții

În practica curentă din România repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se


face în următoarele condiții:
- fisurile mici (cu deschideri < 2 mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică,
în general, materiale, dispozitive și utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă;
- fisurile mari (cu deschideri între 2y10 mm) pot fi injectate cu procedee
manuale sau mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.

F.5.3.4. Alte procedee

F.5.3.4.1. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie


Eliminarea cărămizilor rupte și înlocuirea lor cu beton este o soluție mai ușor
de executat decât rețeserea cu cărămidă.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 249

Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele


adiacente. Fețele cărămizilor care vor veni în contact cu betonul de umplutură se
curăță de resturile de mortar prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de
turnarea betonului pe aceste fețe se aplică un strat de lapte de ciment cu adaos de
aracet sau de rășini epoxidice pentru facilitarea aderenței. Betonul turnat va avea
rezistență comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ clasa C8/10) și o
lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spațiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente
contribuie și la preluarea eforturilor din contracție din beton. Și în această soluție se
recomandă ca la partea superioara a plombei să se introducă un strat de mortar cu
ciment, cu contracție compensată.

Figura F.5.5. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

F.5.3.4.2. Montarea scoabelor în zonele cu crăpături/fracturi extinse


Procedeul a fost folosit în România după cutremurul din 1977 dar nu este
întâlnit în literatura de specialitate din alte țări. Scoabele se montează pe traseul fisurii
(după injectare) în goluri forate în zidăria neafectată. Câmpul de scoabe se acoperă
apoi cu tencuială cu mortar de ciment. Folosirea "coaserii" fisurii cu scoabe fără
injectare/matare prealabilă cu mortar de ciment are o eficiență îndoielnică și nu este
recomandabilă.

Figura F.5.6. Repararea fisurilor prin "coasere" cu scoabe


250 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

F.5.3.4.3. Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată


Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenței
unor fisuri cu deschideri mici sau moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile
orizontale de zidărie în cazul în care se urmărește sporirea capacității de rezistență la
forfecare (în special șpaleții și buiandrugii de zidărie).

Figura F.5.7. Placarea locală, pe traseul fisurii, cu tencuiala armată

F.5.3.4.4. Repararea panourilor de zidărie de umplutură


Panourile de umplutură din zidărie pot fi afectate atât de acțiunea seismică
perpendiculară pe plan peretelui cât și de acțiune seismică în planul peretelui.

F.5.3.4.4.1. Repararea deteriorărilor cauzate de acțiunea seismică în planul


peretelui
Deteriorarea panourilor de zidărie înrămate în cadre de beton armat sau din oțel
se datorează incompatibilității între deformațiile impuse de structură și capacitatea de
deformare laterală a zidăriei.
Desprinderea mortarului pe conturul panoului și zdrobirea izolată la colțuri este
o deteriorare nesemnificativă care se poate remedia prin injectarea fisurilor și
refacerea rostului de mortar așa cum se arată la F.5.3.1.
Deteriorarea moderată constă în zdrobirea mortarului și producerea fisurilor
sau crăpăturilor în element, uneori cu desprinderea feței exterioare la elementele cu
goluri. Pentru remedierea acestor degradări se iau următoarele măsuri:
- se înlătură elementele deteriorate și se înlocuiesc cu elemente de aceleași
dimensiuni (pentru a se asigura țeserea);
- se injectează fisurile formate pe perimetrul panoului;
- se aplică un strat de FRP pe zona afectată (eventual).
Deteriorarea gravă constă în zdrobirea completă a elementelor din zona
colțului, care se manifestă prin expulzarea fețelor laterale la elementele cu goluri,
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 251

precum și fisurarea la 45o și/sau lunecarea în rostul orizontal. În acest caz, dacă
aportul peretelui de zidărie la rigiditatea și rezistența de ansamblu a clădirii la acțiuni
seismice orizontale nu este necesar, se recomandă ca măsură de intervenție înlocuirea
peretelui din cărămidă cu un perete ușor, cu schelet din lemn sau metalic, montat astfel
încât să nu fie afectat de deformațiile impuse de structură. Dacă aportul peretelui de
umplutură la rezistența și rigiditatea clădirii la acțiuni seismice orizontale este necesar,
se iau măsuri pentru sporirea rezistenței sale la deformațiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri
ceramice cu pereți subțiri, blocuri din BCA) se procedează la refacerea
peretelui cu cărămizi pline sau cu procent redus de goluri și, eventual, la
consolidarea structurii de beton pentru a prelua diferența de greutate. La
refacerea panoului se recomandă și armarea acestuia în rosturile orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oțel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu
se producă deteriorarea stâlpilor cadrului prin interacțiunea cu acesta.

F.5.3.4.4.2. Repararea deteriorărilor cauzate de acțiunea seismică perpendiculară


pe planul peretelui
Panourile de umplutură amplasate în cadre de beton sau de oțel sunt expuse
riscului de fisurare, rupere sau răsturnare sub acțiunea forței seismice care acționează
perpendicular pe planul peretelui. În cele mai multe cazuri acțiunea seismică
perpendiculară pe planul peretelui se produce simultan cu acțiunea în planul peretelui
ceea ce dă naștere unei stări de eforturi care, practic, nu poate fi evaluată analitic.
Deteriorarea moderată este caracterizată prin zdrobirea mortarului și ieșirea
acestuia din rosturi în unul sau mai multe rosturi orizontale (la bază, la mijlocul
înălțimii, sub grindă) și uneori fisuri foarte fine în "X" în zona centrală a panoului
(Figura F.5.8(a)). Pentru remediere se recomandă refacerea mortarului în rosturile
orizontale și placarea peretelui cu beton/mortar/FRP.
Deteriorarea arătată în Figura F.5.8(b) este considerată gravă. Aceasta constă
în fisurare diagonală extinsă (din colț în colț) completată cu zdrobirea mortarului în
rosturile orizontale de la bază, de la mijlocul înălțimii și de sub grindă. Panoul prezintă
deplanare vizibilă.
În acest caz remedierea constă în desfacerea și refacerea zidăriei cu eventuale
măsuri de asigurare a stabilității împotriva răsturnării.

a) b)
Figura F.5.8. Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acțiunii seismice
252 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

În cazul pereților de umplutură alcătuiți dintr-un singur strat trebuie luate


măsuri pentru împiedicarea deplasării perpendicular pe planul lor. În acest scop se
montează la partea superioară, pe fiecare față a peretelui, corniere fixate de grinda de
beton (cu ancore mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereților alcătuiți din două straturi de
cărămizi cu gol de aer la interior, stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare
dacă nu sunt prevăzute legături transversale sau acestea sunt insuficiente. O astfel de
avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la care panourile
exterioare de închidere sunt de acest tip (zidăria "americană"). O soluție acceptabilă
pentru asigurarea stabilității este în această situație placarea stratului exterior cu plase
ancorate la nivelul planșeului și refacerea tencuielii. Montarea în pereții existenți a
ancorelor de legătură prevăzute de standardul SR EN 845-1 pentru acest tip de
alcătuire este deosebit de dificilă și implică durate lungi de execuție.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară
asigurarea împotriva răsturnării prin profile metalice dispuse de fiecare parte a
peretelui și fixate de cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în cazul
cadrelor din beton armat sau prin sudură - în cazul cadrelor din oțel) așa cum se
procedează cu pereții nestructurali.

F.5.3.4.5. Repararea intervențiilor necontrolate asupra pereților din zidărie


În multe clădiri se constată că rezistența pereților din zidărie, structurali și/sau
nestructurali, a fost slăbită prin practicarea de goluri și/sau șlițuri pentru trecerea
instalațiilor. În aceste cazuri se recomandă ca măsurile de intervenție stipulate în
proiecte să se refere și la remedierea acestor defecte.
În cazul în care, în urma verificărilor prin calcul rezultă că rezistența secțiunii
reduse este insuficientă se procedează la consolidarea locală prin plombarea golurilor
sau șlițurilor cu beton, umplerea nișelor cu zidărie țesută sau cu beton, înlocuirea
zidăriei degradate, placarea cu tencuială armată a zonei slăbite sau a întregului perete,
consolidarea cu procedee specifice a elementelor din beton armat.
În cazul buiandrugilor sau arcelor din zidărie perforate pentru trecerea
instalațiilor se modifică instalația (schimbarea traseului și/sau a punctelor de traversare)
și apoi se reface elementul deteriorat sau se consolidează elementul pentru
compensarea reducerii de rezistență. Aceleași măsuri se aplică și în cazul în care
instalațiile perforează elementele planșeelor.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 253

F.5.4. Lucrări de consolidare

F.5.4.1. Consolidarea individuală a elementelor structurale

F.5.4.1.1. Consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăți


superioare
Consolidarea pereților structurali din zidărie pentru sporirea rezistenței se face,
de regulă, prin cămășuirea peretelui, pe una sau pe ambele fețe, cu tencuiala armată cu
plasă din oțel sau grile polimerice armate cu fibre.
Cămășuirea se poate aplica și parțial, numai pe unele părți ale peretelui pentru
remedierea unor deficiențe locale, de exemplu, dacă se constată rezistența insuficientă
la forță tăietoare a unora dintre șpaleții între uși/ferestre.

F.5.4.1.1.1. Cămășuirea cu beton/mortar armat cu plase legate/sudate din oțel


beton
Cămășuirea se aplică pe una sau pe ambele fețe după pregătirea
corespunzătoare a zidăriei asupra căreia se intervine.
Pregătirea suprafeței zidăriei constă în:
- desfacerea tencuielilor și curățarea cărămizilor de resturile de mortar (curățare
„la roșu”);
- desfacerea rosturilor de mortar pe o adâncime de circa 10÷15 mm;
- injectarea fisurilor cu pastă/mortar de ciment sau cu rășini epoxidice;
- curățarea suprafeței de resturi de praf și umezirea cărămizilor prin spălare cu
jet de apă sub presiune;
- aplicarea unui strat subțire de mortar (tinci) pentru amorsarea tencuielii;
- aplicarea unui prim strat de mortar cu grosimea de circa 10÷15 mm;
- montarea armăturii și fixarea acesteia de ancorele montate în găuri forate în
perete (circa 4÷6 ancore/m2, cu diametre ‡6÷‡8 pe fiecare față);
- aplicarea celui de al doilea strat de mortar în grosime de circa 15÷20 mm astfel
încât grosimea totală a placării să fie de minimum 30 mm.
Pentru tencuieli se utilizează, de regulă, mortare de ciment cu rezistența la
compresiune de cca. 20-30 MPa. Se recomandă utilizarea plaselor de oțel legate,
realizate din bare cu ductilitate adecvată. Plasele sudate realizate bare de oțel ecruisat
nu sunt recomandate.
Cămășuirea cu beton se face cu grosimi mai mari care pot ajunge la 75÷100
mm în cazul turnării în cofraje și la 50÷60 mm în cazul aplicării prin torcretare.
Eficiența conlucrării între cămașă și zidăria existentă depinde de aderența
mortarului sau betonului la suprafața zidăriei și de condițiile de ancorare a plaselor.
Încercările experimentale efectuate pe zidării cămășuite cu tencuieli armate cu
grosimea de circa 30 mm au arătat că, în cazul unui număr insuficient de ancore (în
medie, mai puțin de 6 ancore/m2 de perete), cedarea s-a produs prin desprinderea
stratului de placare. Încercările experimentale au arătat că în cazul cămășuirii pe
254 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

ambele fețe rezistența la forță tăietoare a pereților a fost sporită semnificativ. Efectele
cămășuirii sunt însă diferite în funcție de geometria elementului. Pentru pereți cu
raport înălțime/lungime mai mare decât 1, mecanismul de cedare se poate modifica: în
loc de cedare prin forfecare, elementele placate pot ceda prin încovoiere. Modul de
cedare al pereților placați se controlează prin calculul de proiectare.
Cămășuirea are un efect mai important asupra pereților cu zidărie de proastă
calitate (de exemplu pentru zidăriile cu rezistență la forfecare de circa 0,05 N/mm2)
pentru care sporul de rezistență este foarte important, între 300÷400%, în timp ce
pentru pereții din zidărie de bună calitate sporul care se obține este numai de circa
30%.

a) Detaliu în câmp curent b) Detaliu la intersecții

c) Detaliu în zona de d) Detaliu montare e) Detaliu montare ancore la colțuri-plan


modificare a grosimii peretelui ancore la colțuri-vedere
Figura F.5.9. Detalii de cămășuire a zidăriei cu tencuieli armate/beton armat utilizate în România

Pentru creșterea capacității de rezistență la încovoiere a peretelui armăturile din


cămașă trebuie să aibă continuitate la toate nivelurile și să fie ancorate la fundație.
Continuitatea armăturilor de la un nivel la altul se realizează prin traversarea
planșeelor cu bare independente dispuse la distanțe interax de 50÷60 cm care se
suprapun pe lungimi de cel puțin 50 diametre cu barele din cămașă. Aria barelor
independente este cel puțin egală cu aria armăturilor verticale din cămașă dispuse pe
zona aferentă.
Calculul rezistenței pereților placați cu tencuială armată, cu grosimea ≤ 50 mm,
se face considerând că rezistența inițială a peretelui crește proporțional cu raportul
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019 255

dintre rigiditatea peretelui placat (Rzid, cămășuit) și rigiditatea peretelui existent (Rzid,
existent).

Rigiditatea laterală a peretelui placat se determină prin însumarea rigidității


peretelui de zidărie și a rigidității straturilor de placare:
Rzid, cămășuit = Rzid,existent + Rcămașă
Dacă rezistența de proiectare la forfecare a peretelui existent este Vcap,existent,
rezistența de proiectare la forfecare a peretelui placat cu tencuială armată, Vcap,cămășuit,
este:
Rzid ,camasuit
Vcap ,cămăsuit Vcap ,existent
Rzid ,existent

Pentru cazul pereților placați cu beton armat, valoarea de proiectare a


capacității de rezistență la forța tăietoare asigurată de armătura peretelui placat se
determină cu relația:
Vcap, cămășuit, s = (0,8Ash + 0,2Asv)fyd
unde :
Ash aria totală a armăturilor orizontale intersectate de o fisură la 45o;
Asv aria totală a armăturilor verticale intersectate de o fisură la 45o;
fyd rezistența de proiectare a oțelului din straturile de placare.
Contribuția betonului la preluarea forței tăietoare prin preluarea eforturilor
principale de compresiune în lungul diagonalelor comprimate se determină cu relațiile
de calcul specifice pereților de beton.

F.5.4.1.1.2. Cămășuirea cu produse din polimeri armați cu fibre (FRP)


Cămășuirea se realizează cu plase, benzi sau bare din fibre de sticlă sau de
carbon înglobate într-o matrice realizată din rășină epoxidică sau din mortar. Utilizarea
produselor pentru cămășuire se face în acord cu fișa de produs, agrementul tehnic și
indicațiile producătorului.
Cămășuirea cu benzi așezate numai pe o singură direcție se folosește dacă este
necesară sporirea rezistenței peretelui la acțiunea perpendiculară pe plan pe direcția
respectivă (numai benzi verticale sau orizontale sau rețea de benzi).
Cămășuirea se realizează numai după pregătirea corespunzătoare a pereților
existenți. Pereții se curăță de resturile de finisaje (tencuială) prin frecare cu peria de
sârmă fără a fi necesare metode mai puternice (sablare, de exemplu).
Placarea zidăriilor cu FRP are următoarele efecte principale:
- sporirea rezistenței pereților la forțele seismice în plan și perpendiculare pe
plan; sporirea rezistenței la forfecare depinde de eficiența legăturii dintre
panoul de zidărie și fibre;
- sporirea capacității de deformare a zidăriei.
Efectele cămășuirii pereților de zidărie cu FRP pot să fie diferite, în funcție de
modul de aplicare pe ansamblul peretelui. În cazul în care cămășuirea se aplică pe
șpaleți ductili (care cedează din compresiune excentrică), fără a fi legată cu plinurile
orizontale de zidărie, capacitatea de rezistență și modul de rupere nu se modifică, dar
256 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1003 bis/13.XII.2019

scade degradarea ciclică. Dacă placarea leagă șpaletul de plinurile orizontale de zidărie
(parapet și buiandrug), capacitatea de rezistență la compresiune excentrică sporește
ceea ce poate modifica modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin forță tăietoare.
Rezistența la acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui se poate
îmbunătății prin cămășuirea peretelui pe ambele fețe.
Eficiența cămășuirii pereților cu FRP depinde de asigurarea conlucrării cu
zidăria existentă și condițiile de ancorare a plaselor/benzilor la capete. În general
ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi îndoite la unghi drept
pe pereții transversali. În aceste condiții ancorarea trebuie să se realizeze cu
dispozitive speciale capabile să transmită eforturile ridicate din fibre la masa zidăriei.
De exemplu, se poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un șanț creat prin
frezare în zidărie. Țesătura de FRP se suprapune peste profilul "U" iar legătura dintre
acesta și zidărie se realizează cu rășini compatibile cu matricea armăturii.

a) în câmp curent b) la colțuri


Figura F.5.10. Ancorarea țesăturii FRP la capete.
Dacă prin cămășuire se urmărește creșterea capacității de rezistență la
încovoiere perpendicular pe plan este necesar ca plasa/banda sau barele să fie ancorate
corespunzător în planșeu. Și în acest caz sunt necesare detalii speciale din cauza
dificultăților de a realiza îndoirea la unghi drept fără a se asigura o anumită rază de
curbură. În cazul în care placarea urmărește sporirea rezistenței peretelui pentru
acțiunea seismică în plan este necesar să se asigure continuitatea placării de la un nivel
la altul și la bază, prin legare cu fundațiile.
Rezultate similare se obțin și prin placarea zidăriei cu grile polimerice.

F.5.4.1.2. Consolidarea locală a plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri


Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uși/ferestre) se
realizează pentru:
(a) Sporirea rezistenței la încovoiere, prin introducerea imediat deasupra golului a
unor profile laminate asociate cu zidăria și ancorate în pereții alăturați;
(b) Sporirea rezistenței la forță tăietoare prin placare cu tencuială a