2.1 Studiul teodolitului. Verificări şi reglări.

Schema de principiu a unui teodolit

5 V
4 6

H H 1-limbul;
2- alidada;
3- coloanele;
3 3 4- alidada cercului vertical;
5- limbul cercului vertical;
7
6- luneta;
2
i i 7- nivela torică;
1 8- ambaza;
9- şuruburi de calare;
8 10- şurubul-pompă;
V-V- axa verticală(axa
9 principală);
H-H- axa orizontală(de rotaţie
a lunetei);
i-i- axa nivelei torice.
10

Fig. 2.7 Structura teodolitului

1) Limbul este un cerc din metal sau sticlă, pe marginea tăiată peziş a căruia
sunt marcate diviziunile de la 0 pînă la 360°. Diviziunile sunt cifrate după mersul
acelor de ceasornic. Centrul limbului trebuie să fie de asupra vîrfului unghiului de
măsurat.
2) Alidada serveşte la susţinerea reperelor de citire pe limb. Pe alidadă se
găseşte una sau două nivele cu bulă de aier pentru orizontalizarea cercului orizontal.
3) Luneta este un dispozitiv optic care serveşte la vizarea de la distanţă a
obiectelor pe care le vedem prin lunetă clare şi mărite, ceia ce nu putem face cu
ochiul liber. La aparatele geodezice moderne sînt folosite lunetele cu focalizare
interioară. 1- tubul obiectiv;
7 8 5 4 2- tubul ocular;
1 6 2
3- lentilele obiectivului;
3
4- lentilele ocularului;
X O1 O2 X 5- reticulul;
6- lentila de focalizare;
7- şurubul de focalizare;
8- şuruburi de corecţie
8 ale reticulului;
variabilă
O1- centrul optic al
fixă obiectivului;
O2- centrul optic al
X-X – axa geometrică(de simetrie) a lunetei; ocularului;
O1-O2 – axa optică a lunetei;
Fig. 2.8 Luneta cu focalizare interioară
17
 Luneta are trei axe:
Axa de vizare a lunetei este dreapta, care uneşte centrul optic al obiectivului cu
centrul firelor reticulare.
Axa optică a lunetei este dreapta, care uneşte centrul optic al obiectivului şi
ocularului.
Axa geometrică este axa comună de simetrie a celor trei tuburi: tubul
obiectivului, tubul reticular şi tubul ocularului.
Reticulul este format dintr-o placă de sticlă pe care sunt gravate trăsături
numite fire reticulare. Diafragma reticulară este prinsă într-o montură metalică şi
prinsă de tubul ocular cu ajutorul a patru şuruburi de corecţie.
S2 fire stadimetrice
fire reticulare
diafragma

S1 S3

fire reticulare
tubul şuruburi de corecţie a
S4 diafragmei

Fig. 2.9 Diafragma firelor reticulare

Firele reticulare trasate fin pe o lamelă de sticlă pot fi simple sau duble,
integral sau parţial pentru a spori precizia de vizare. Firele paralele cu firul reticular
principal (vertical) sau nivelor (orizontal) servesc măsurării distanţelor pe cale optică
(indirectă) şi se numesc fire stadimetrice.
Punerea la punct a lunetei se face în două faze:
- punerea la punct a firelor reticulare se realizează prin acţionarea asupra
ocularului pînă ce se obţine o imagine perfect clară a firelor reticulare;
- punerea la punct al imaginii (focusare) se deplasează acţionînd de şurubul de
focusare(cremalieră) pînă ce imaginea din lunetă a obiectului vizat este adusă
în planul firelor reticulare.
Caracteristicile tehnice ale lunetei:
 Puterea de mărire a lunetei se numeşte raportul dintre mărimea imaginii pe care
o înregistrează ochiul omenesc, prin lunetă şi mărimea imaginii pe care o
înregistrează ochiul omenesc, prin vedere liberă:
B0
B
β α
A
A0


V  (2-1)

Practic, puterea de mărire a lunetei este egală cu raportul dintre distanţele
focale ale obiectivului şi ocularului:
f OB
V (2-2)
f OC

18
  Cîmpul vizual al lunetei este spaţiul văzut în lunetă, cînd poziţia ei este fixată.
38,2 0
 (2-3)
V
 Precizia de vizare cu luneta. Capacitatea de separare a ochiului omului
aproximativ este egală cu un minut de arc. De aceia eroarea de vizare cu ochiul
liber acceptă a fi egală cu 60″(c=60″).
60
mV  (2-4)
V

4) Nivelele teodolitului.
La aparatele geodezice sînt folosite două feluri de nivele: torice(cilindrice) şi
sferice.
Nivelele torice prezintă o fiolă de sticlă în formă de tor curbat după un arc cu
rază determinată. În dependenţă de destinaţia nivelei, raza curburii variază de la 3,5
pînă la 200m. Fiola de sticlă este umplută cu spirt sau eter, încălzit pînă la +60°C, şi
lipită. După răcire lichidul se comprimă, iar în interiorul fiolei se formează un mic
spaţiu, umplut cu vapori de spirt sau eter, care se numeşte bula de aier a nivelei.
Nivelele torice sunt folosite la calarea fină(exactă) a aparatelor.
i O i
1 1 - montura metalică;
4 2 - fiola de sticlă;
3 - fereastra;
6 2 4 - şurub de corecţie;
5 - suportul(alidada);
2mm 5 6 - articulaţii;
7 - reperii nivelei torice;
3
8 - gradaţiile nivelei torice;
O 9 - bula de aer;
O – reperul(punctul) zero;
8 i-i – axa nivelei torice.
9 7

Fig. 2.10 Nivela torică(cilindrică)

Axa nivelei torice este dreapta tangentă la suprafaţa interioară dusă prin
punctul 0 (i-i).
Sensibilitatea nivelei torice este unghiul de înclinaţie (τ - tau) al fiolei
corespunzător unei deplasări a bulei de aer cu o diviziune(2mm).
O τ
i i

Pentru instalarea mai precisă a bulei cu aer în punctul zero şi ridicarea

comodităţii de lucru sînt utilizate nivelele cu coincidenţă. De asupra acestor nivele
19
este instalat un sistem de prisme, cu ajutorul cărora imaginea capetelor bulei de aer se
transmite în cîmpul de vedere al ochiului operatorului. Cînd bula de aer se deplasează
spre punctul zero, atunci imaginile capetelor ei se deplasează una spre alta. Cînd bula
de aer se află în punctul zero, imaginile capetelor coincid.

a) necoincidenţă b) coincidenţă

Nivela sferică reprezintă o fiolă de sticlă avînd partea superioară sub formă de
calotă sferică. Partea cea mai de sus a calotei reprezintă punctul central al nivelei
sferice numit punct zero.
u 4
1
O
1 – montura metalică;
2 – fiola de sticlă; 3
3 – bula de aer;
5
4 – cerc gradat;
2
5 – şuruburi de corecţie.
u

Fig. 2.11 Nivela sferică

Axa nivelei sferice este dreapta, care trece prin punctul zero O perpendiculară
la planul tangent suprafeţei interioare în punctul zero al ei.
Nivela sferică, de regulă, are o sensibilitate mică(valoarea diviziunii este
aproximativ de 3-5´), fiind folosită pentru cazurile care nu necesită o precizie mare,
precum şi pentru instalarea prealabilă a aparatului.

5)Dispozitivele de lectură.
Dispozitivele de lectură servesc pentru aprecierea părţilor diviziunii limbului.
În calitate de dispozitive de lectură sînt folosite microscoapele cu scară şi reper,
microscoapele-micrometre şi micrometrele optice.
Limburile teodolitelor moderne sînt transparente, fapt ce oferă posibilitatea de
a folosi dispozitivele de lectură optice. Imaginea gradaţiei limbului cercului orizontal
pe placă este privită prin ocularul microscopului de lectură(instalat lîngă ocularul
lunetei teodolitului). Ca teodolite optice este folosit teodolitul Theo 010 pentru
întocmirea reţelelor planimetrice speciale de o precizie înaltă, la instalarea utilajului,
efectuarea observaţiilor asupra deformaţiilor construcţiilor ş.a. La aceste teodolite se
poate efectua lectura cu precizia de 0,1″.
Vom vorbi despre teodolitul tehnic 2T30, care îl folosim pentru lucrări de
laborator şi pentru efectuarea măsurătorilor de precizie scăzută. Pentru dispozitivul de
lectură este utilizat microscopul cu scară cu valoarea diviziunii de 5´.

20
 B

-1 De exemplu: lectura pe cercul orizontal va fi:

0 6
-6 -0 112°31´,0
lectura pe cercul vertical va fi:
0 112 6
-1°45´,0

Fig.2.12 Cîmpul vizual al microscopului de lectură al teodolitului 2T30

6)Dispozitive de centrare.
Instalarea centrului limbului teodolitului deasupra vîrfului unghiului care
urmează a fi măsurat(centrarea) se efectuează cu ajutorul firului cu plumb sau al
dispozitivului de centrare optic.
Firul cu plumb este alcătuit dintr-un fir flexibil(şnur), la capătul căruia este
fixată o greutate. Firul este fixat de toarta şurubului-pompă, iar la centrare prin
deplasarea ambazei teodolitului pe platforma stativului se tinde să se obţină
coincidenţa capătului ascuţit al greutăţii cu vîrful unghiului ce trebuie măsurat.
Precizia este de 0,5cm, iar dacă este vînt 1-2cm.
Dispozitiv de centrare mecanic (este utilizat pentru mărirea preciziei) prezintă
un tub culisant(telescopic) cu nivelă cilindrică. Capătul de jos al tubului este ascuţit,
iar cel de sus se uneşte cu şurubul-pompă. La centrare capătul ascuţit al tubului
coincide cu vîrful unghiului, iar ambaza împreună cu şurubul- pompă se deplasează
pe platforma stativului pînă cînd bula cu aer se va stabili în punctul zero. Precizia este
de 1-2cm.
Dispozitiv de centrare optic se fabrică ca o parete componentă a teodolitului,
montată în alidada cercului orizontal. În cîmpul vizual al dispozitivului de centrare se
vede imaginea vîrfului unghiului şi firele reticulare. Deplasînd ambaza teodolitului pe
platforma stativului, se tinde ca punctul de intersecţie a punctelor reticulare să
coincidă cu imaginea vîrfului unghiului. Precizia este de 0,5mm.

7) Axele teodolitului.
 Axa verticală(principală) sau axa de rotaţie a teodolitului,
 Axa orizontală ce este axa de rotaţie a lunetei;
 Axa de vizare ce este o dreaptă imaginară care uneşte centrul optic al
ocularului cu centrul reticulului;
 Axa nivelei torice ce este dreapta tangentă la suprafaţa interioară a fiolei
dusă prin punctul 0.

8) Punerea în staţie a teodolitului.

Teodolitul este aşezat în staţie atunci cînd axa principală a teodolitului este
verticală şi trece prin punctul de staţie marcat la sol. Aceasta se obţine prin
următoarele operaţii:
- centrarea;
21
 - calarea aparatului(verticalizarea) ce se face cu ajutorul nivelei torice în felul
următor: se aşează nivela torică paraleleă la două şuruburi de calare şi cu
ajutorul lor se aduce bula de aer în punctul 0, apoi se roteşte la 90° şi cu al
treilea şurub se procedează la fel şi se verifică rotind la 180°, dacă bula de aer
este în 0, dacă nu repetăm aceiaşi paşi pînă cînd satisface condiţia.
şuruburi de calare

2.2 Verificarea şi reglarea teodolitului

Erorile instrumentale de măsurare a unghiurilor se împart în 2 grupe:

 Erorile cauzate de fabricarea şi montarea neprecisă a pieselor şi părţilor
aparatului. Rectificarea lor, de regulă, se face la uzine sau în ateliere speciale.
 Erorile instrumentale condiţionate de nerespectarea schemei geometrice a
teodolitului. Această grupă de erori se determină ca rezultat al verificărilor
efectuate şi se lichidează prin reglare sau rectificarea succesivă.
Condiţiile geometrice principale, care trebuie să fie respectate la teodolit, sînt
cauzate de schema principală la măsurarea unghiurilor orizontale şi constau în
următoarele: axa de rotaţie a teodolitului trebuie să fie verticală; planul limbului e
necesar să fie orizontal; planul de vizare să fie vertical.
Pentru a respecta aceste condiţii se efectuează următoarele verificări ale
teodolitului.
1. Axa nivelei torice a alidadei cercului orizontal trebuie să fie
perpendiculară pe axa verticală a aparatului.
Verificarea şi reglarea se face în felul următor: nivela se aşează paralel la două
şuruburi de calare şi prin rotirea lor bula de aer a nivelei se aduce în punctul 0.
Alidada se roteşte la 180°(cînd limbul este fixat) bula trebuie să rămînă în 0. Dacă s-a
abătut nivela e nevoie de reglat. Pentru aceasta cu ajutorul şuruburilor de corecţie a
nivelei, bula de aer se deplasează spre punctul 0 cu o jumătate din abaterea bulei de la
mijlocul fiolei. Cu ajutorul şuruburilor de corecţie bula de aer se aduce în 0. Aceste
operaţii se repetă, pînă cînd va fi satisfăcută condiţia.

2. Axa de vizare a lunetei trebuie să fie perpendiculară pe axa orizontală

a aparatului.
Unghiul de abatere a axei de vizare V-V de la perpendiculara dusă pe axa
orizontală H-H a aparatului se numeşte eroare de colimaţie c.

Pentru îndeplinirea acestei verificări limbul trebuie să fie în poziţie orizontală

iar axa principală trebuie să fie verticală. Pentru verificare se alege un punct
îndepărtat, aflat la aproximativ 50m de aparat, se vizează la acest punct M, de
exemplu pentru poziţia CD(cercul de dreapta), şi se citeşte lectura D.
22
 V´
V S V´
N V
CD CS N
D
c

H H H H

N-lectura normală;
D,S-lectura cînd axa
de vizare este abătută. V´ V´
V
V

Fig. 2.12 Schemele verificării

După aceasta luneta se trece peste zenit şi din nou se vizează la punctul M
pentru poziţia CS, şi se citeşte lectura pe limb S. În lipsa erorii de colimaţie:
S  D  180 0  0 (2-1)
Dacă există eroare de colimaţie, atunci pentru CD lectura normală(justă) va fi:
N  D  c  180 0 (2-2)
Pentru a doua vizare CS:
N  S c (2-3)
Comparînd (2-2) cu (2-3), vedem că eroarea de colimaţie influienţează la
lecturile pe limb cu diferite semne, atunci:
N  D  S  180 0 / 2 (2-4)
adică media lecturilor nu este influenţată de eroarea de colimaţie.
Pentru de terminarea erorii de colimaţie scădem din (2-3) mărimea (2-2):
S  D  180 0  2c  0 (2-5)
de unde:
c  S  D  180 0 / 2 (2-6)
Pentru teodolitele cu dispozitivele de cetire numai dintr-o parte (T30 şi T15) se
repetă operaţiile, schimbînd poziţia cercului orizontal aproximativ la180°, şi se citesc
lecturile (CD2 şi CS2). Eroarea de colimaţie se calculează după formula:
c
CS1  
 CD1  180 0  CS 2  CD2  180 0  (2-7)
4
Dacă c≤2t (t- precizia de cetire a lecturilor la teodolitului 2T30), rezultă că
este satisfăcută condiţia. Dacă c≥2t atunci reglăm cu ajutorul şuruburilor de corecţie
aducînd suprapunerea centrelor firelor reticulare cu imaginea punctului M. Această
verificare se repetă de cîteva ori pînă cînd c≤2t.

3. Axa orizontală de rotaţie a lunetei trebuie să fie perpendiculară pe axa

verticală a aparatului.
Se instalează teodolitul la o distanţă de 30-40m la peretele unei clădiri şi limbul
cercului orizontal se aduce în poziţie orizontală, iar centrul firelor reticulare se
suprapune cu imaginea M a unui punct amplasat în partea de sus a peretelui.

23
 M
clădire

m1 m0 m2

Fig 2.13 Schema de verificare

După blocarea mişcării alidadei luneta se înclină pînă cînd axa de vizare va
ocupa aproximativ poziţia orizontală. Pe perete se marchează punctul m1, în care se
proiectează centrul firelor reticulare. Se întoarce luneta peste zenit, alidada se slăbeşte
şi din nou se vizează la punctul M şi în mod analogic se determină poziţia punctului
m2 care se marchează pe perete. Dacă m1 şi m2 coincid, atunci condiţia este
satisfăcută. În caz contrar nesatisfacerea condiţiei este provocată de inegalitatea
furcilor pe care se instalează luneta. Îndeplinirea acestei verificări este garantată de
uzină sau ateliere speciale.
4. Firele reticulare trebuie să ocupe poziţia corectă (o grupă din ele e
necesar să fie orizontală, iar alta – paralelă cu axa de rotaţie a teodolitului).
După verificările şi reglările, descrise mai sus, centrul firelor reticulare se
vizează la un punct oarecare şi lin se roteşte alidada în jurul axei verticale. Dacă în
timpul mişcării alidadei imaginea punctului va rămîne pe firul reticular orizontal,
atunci condiţia este îndeplinită. În caz contrar se efectuiază corectarea poziţiei firelor
reticulare prin rotirea lor, acţionînd asupra şuruburilor de rectificare a plăcii reticulare
pînă la realizarea condiţiei. După efectuarea acestei rectificări trebuie repetate
condiţiile 2 şi 3.

24
 2.3 Metode de măsurare a unghiurilor orizontale

1. Metoda simplă – se foloseşte numai pentru măsurarea unghiurilor izolate.

1
II
C´1
C″1
S β
I C´2 C″2

Fig. 2.14 Metoda simplă de măsurare a unghiurilor orizontale

Pentru măsurarea unghiului 1S2 teodolitul se instalează de asupra vîrfului S al

unghiului, se blochează limbul, mişcînd alidada, luneta se orientează spre punctul 1.
După blocarea alidadei, se citeşte lectura c´1 pe cercul orizontal. După aceasta se
slăbeşte alidada şi se vizează la punctul 2, se citeşte lectura c´2. Valoarea unghiului ce
urmează a fi măsurat este:
   c2  c1 (2-8)
Această măsurare s-a efectuat din prima poziţie a cercului vertical(fie CD), iar din a
doua poziţie CS valoarea unghiului va fi:
   c2  c1 (2-9)
Facem verificare:
        2t  (2-10)
unde pentru teodolitul 2T30 t″=30″, deci 2t=1´.
Dacă condiţia este îndeplinită atunci se calculează mărimea medie a unghiului
măsurat:
    
 (2-11)
2
Dacă condiţia nu este îndeplinită măsurătorile din teren se repetă.

2. Metoda repetiţiei – se foloseşte la măsurarea de precizie a unghiurilor, şi

constă prin aceia că unul şi acelaşi unghi se măsoară de mai multe ori.

1 1 c1 1
0 c0
c0 c1 c2

β 0 S β c0 S βn
S
c1 c2 cn
0 2
2 2
c0 – lectura iniţială;
cn – lectura finală;
n – numărul de repetări.
Fig. 2.15 Metoda repetiţiei

25
 Instalăm teodolitul în staţie şi vizăm spre punctul 1 efectuînd lectura c0, apoi se
fixează limbul şi se slăbeşte alidada rotind la 2 şi se citeşte c1. Dacă se măsoară un
unghi obtuz sau se execută un număr mare de repetiţii se poate întîmpla ca cn ‹ c0. De
aici rezultă că alidada a trecut de mai multe ori, de k ori în faţa lui 0 al limbului:
nc1  c0   k  360 0  c n  c0 (2-12)
nc1  c0   cn  c0
k (2-13)
360 0
De aici rezultă că mărimea ungiului β va fi:
k  360 0  cn  c0 
 (2-14)
n
3. Metoda seriilor – se foloseşte în cazul măsurării a mai multor unghiuri dintr-un
punct de staţie.
La această metodă se alege drept punct de plecare(de referinţă) acela care este mai
îndepărtat şi are condiţii optime de vizare, iar celelalte se vizează succesiv după acele
ceasornicului în poziţia 1 al lunetei(CS) şi împotriva acelor ceasornicului poziţia a
2(CD). Deci o serie este compusă din două tururi de orizont:
- un tur poziţia 1(CS);
- al doilea tur poziţia 2(CD).

c″E A
II(CD)
c″A
c´Ai
c´E c″Ai
c´A

c″D S
c´B
c´D
D I(CS)

c´C
c″B

c″C B

Fig. 2.16 Metoda seriilor

Deşi închiderea turului de orizont se face pe acelaşi punct A se obţine o

diferenţă en numită neînchiderea unghiulară în turul de orizont. Controlul pe fiecare
direcţie măsurată în poziţiile I şi II este ca exemplu:
cB  cB  T (2-15)
unde T=(2-3ec), ec – eroare de citire a lecturilor pe limb.
Dacă condiţia este satisfăcută rezultă că:
cB  cB
cB  (2-16)
2
Eroarea de neînchidere en se calculează astfel:
en  c Ai  c A (2-17)

26
 Trebuie satisfăcută condiţia en≤Ti, unde Ti=t″√n (t″ - precizia de cetire, n –
numărul de puncte vizate).
Compensarea în staţie se face în mod progresiv a valorilor medii măsurate
excepţie fiind viza iniţială. Mai întîi se calculează o corecţie unitară:
en
qn   (2-18)
n
Direcţiile definitive vor fi:
c Ac  c A  0  q n
c Bc  c B  1  q n
(2-19)
.........................
c
c Ai  c Ai  n  q n  c A  control

27
 2.4 Măsurarea unghiurilor verticale

Unghiurile verticale se măsoară pentru reducerea distanţelor la orizont şi pentru

determinarea diferenţei de nivel prin metoda nivelmentului trigonometric. Pentru
măsurarea unghiurilor verticale se vizează cu firul nivelor(firul reticular orizontal).
Dacă gradaţia zero a cercului vertical se găseşte pe orizontală atunci se
măsoară unghi vertical  , iar dacă e pe verticală citirea dă unghiul zenital z.
II(CS) I(CD)
360° 0° Dv
A γ1 A A
A
z2 z1
Dv
z 0°
180° 360° 90°
γ i Sv L0 Sv
γ2 II(CS) I(CD)
i
γ B 90° 180°
A linia orizontului
Fig. 2.17 Măsurarea unghiurilor verticale

Lectura pe cercul vertical, cînd axa de vizare a lunetei este orizontală, iar bula
de aer a nivelei alidadei se află în punctul zero, se numeşte eroare de index al
cercului vertical sau locul zero al cercului vertical şi se notează prin L0.
Luneta, cînd cercul vertical ocupă poziţia CD, se orientează la un punct
oarecare A şi după ce bula de aer a nivelei a fost adusă în punctul zero se citeşte
lectura Dv pe cercul vertical. Această lectură va fi mai mare decît unghiul de
înclinaţie γ cu mărimea L0:
  Dv  LO (2-20)
Operaţii analogice se efectuează şi pentru CS. Unghiul de înclinaţie va fi:
  360 0  S v  LO sau   LO  S v (2-21)
Rezolvînd ecuaţiile (2-20) şi (2-21) faţă de L0 şi γ, găsim:
LO  Dv  S v  / 2; (2-22)
  Dv  S v  / 2 (2-23)
La calcularea unghiurilor de înclinaţie şi L0 după formulele (2-20) – (2-23) la
lecturile mici (de la 0 pînă la 60°) se adaugă 360°.
Diviziunile cercului vertical al teodolitului T30 sînt cifrate împotriva mersului
acelor de ceasornic, din această cauză pentru calcularea mărimilor γ şi L0 trebuie
folosite formulele:
LO  Dv  S v  180 0  / 2 ; (2-24)
  S v  Dv  180 0 / 2;   LO  Dv  180 0 ; (2-25)
  S v  LO (2-26)
La calcularea după aceste formule la mărimea Dv, Sv şi L0 mai mici de 90°
trebuie adăugat 360°.
Lecturile pe cercul vertical al teodolitului 2T30 au semnele (+) şi (-), iar scara
cercului vertical este cifrată dublu. Cînd lectura este pozitivă, pentru citirea minutelor
sînt folosite inscripţiile de sus 0,....,6, iar cînd sînt negative cele de jos -6, ......,-0.
Calcularea locului zero (LO) în acest caz se simplifică esenţial.

28
 2.5 Măsurarea directă şi indirectă a distanţelor

Măsurarea directă a distanţelor indiferent de tipul dispozitivului de măsurat

trebuie să respecte următoarele regului:
- instrumentul să fie verificat înainte de începerea măsurătorilor;
- măsurările să se facă strict pe aliniament;
- aliniamentul de măsurat se va curăţa de obstacole;
- să existe vizibilitate între punctele distanţei de măsurat.

l´

A L B
panglica de măsurat
fişe
dinamometru

Fig. 2.18 Măsurarea directă a distanţelor

Măsurarea directă a distanţelor se face înainte şi înapoi. Executarea se face

astfel:
1) Se desfăşoară panglica pe direcţia aliniamentului ce trebuie măsurat de cei
doi ajutori. Ajutorul care merge înainte poartă pe un inel 11 fişe cu care se vor marca
punctele de panglică, iar ajutorul din urmă va strînge treptat pe cel de-al doilea inel.
2) Operatorul va alinia întinzătorul 2 pe direcţia AB.
3) Se întinde panglica înclinînd înainte sau înapoi întinzătoarele astfel ca 0 al
panglicii să fie exact pe centrul ţăruşului din punctul A, iar operatorul urmăreşte ca
indice a dinamometrului s-ă arate forţa de întindere(a panglicii) la etalonare.
4) În acest moment operatorul sau ajutorul de înainte înfinge o fişă vertical în
pămînt în dreptul reperului de 20, 50m a panglicii.
5) În acelaşi mod se desfăşoară măsurarea pe lungimea întregului aliniament.
Lungimea totală al aliniamentului va fi egală cu numărul de fişe(de depuneri)
înmulţită la lungimea panglicii şi restul:
L  n  l  l (2-27)
Se introduc următoarele corecţii:
1. Corecţia de comparare sau etalonare:
Lk  l k  n ; (2-28)
unde l k  l0  l n (2-29)
l0 – lungimea reală a panglicii;
ln – lungimea nominală a panglicii.
n – numărul de depuneri.
l0
Sau prin coeficient de comparare: k  lungimea corectă va fi:
ln
L0  k  L (2-30)
2. Corecţia de temperatură:

Lt  L   t 0  t k0  (2-31)
unde: α – coeficient de delatare termică a oţelului;
29
 t0 – temperatura din timpul măsurătorii;
tk0 – temperatura de comparare.
3. Corecţia de reducere a liniei la orizont.
D- distanţa redusă la orizont;
L B
h
∆h – diferenţa de altitudini;
γ D γ – unghiul de înclinaţie.
A

Distanţa redusă la orizont:

D  L  Lh, (2-32)
Semnul „-„ din faţa corecţiei rezultă din aceia că: D<L.

L  2 L sin 2 (2-33)
2
h2 L
Lh   , cînd  20 (2-24)
2L h
2 4
h h L
Lh    3 , cînd  20 (2-25)
2 L 8L h
4. Corecţia de tensiune sau de întindere:
1000  l n
L p  l p  l n   p  p0  (2-26)
SE
unde: lp – lungimea panglicii în timpul măsurării;
E – modulul de elasticitate a oţelului;
S – suprafaţa transversală;
p-tensiunea în timpul măsurării;
p0 – tensiunea în timpul etalonării.
Lungimea corectată în final va fi:
Lc  L  Lk  Lt  L p
(2-27)
D  Lc  Lh,
Măsurarea indirectă a distanţelor se face cu ajutorul teodolitului.
miră
z obiectivul B
a CB
a´
F
p p γ H
b´
b CA
z δ f D´ A
axa principală a
K D L
teodolitului

Fig. 2.19 Schema măsurării cu stadimetrul cu fire reticulare

Din figură avem notaţiile:

- H – număr generator, distanţa de pe miră dintre proiecţiile firelor stadimetrice;
- f – distanţa focală a obiectivului;
- p – distanţa dintre firele stadimetrice de pe reticul;
- δ – depărtarea obiectivului de la axa principală a teodolitului;
- γ – unghiul paralactic, este o valoare constantă.

30
 Conform figurii de mai sus putem scrie că distanţa KL va fi:
D  D  f   (2-28)
Pentru măsurarea distanţelor într-un capăt al segmentului se instalează aparatul,
iar în al doilea – mira. Fie că axa de vizare este orizontală. Raza de lumină de la firele
reticulare, reprezentate pe figură prin punctele a şi b, trecînd prin obiectiv şi punctul
focal dinainte F, va intersecta mira în punctele A şi B. Din asemănarea triunghiurilor
AFB şi a´b´F vom obţine:
D f f
 , de unde D   H (2-29)
H p p
Înlocuind în (2-28) vom avea:
H f 
f
D (2-30)

f
Notăm: k1  - coeficientul stadimetrului, ce poate fi egal cu 100, 200 ......
p
 f     k 2 - constanta adiţională a stadimetrului, k2 =0,20 – 0,60, sau se mai
notează prin c.
Deci, pentru distanţă vom avea următoarea relaţie:
D  k1  H  k 2 (2-31)
unde H=CB -CA , CA şi CB sunt lecturi pe miră.

31
 2.6 Calculul şi compensarea drumuirilor planimetrice
X
N N N
θ0=θAB θn-1 D
A
θ2
N β2 βn-1
X2
n-1 N θCD
θ1 2
∆X β1 β3 βn
L1 L2
XB
B 3
C
∆Y Y
Y2
YB

Fig. 2.20 Drumuire spriginită la capete pe puncte şi laturi cunoscute

Să luăm ca exemplu drumuirea sprijinită la capete pe puncte şi laturi

cunoscute. Deci, se cunosc coordonatele punctelor A, B, C şi D.
Prin măsurători de teren se determină unghiurile orizontale βi; se măsoară
unghiurile de pantă(verticale) γi fiecărei laturi şi lungimile medii ale laturilor de
drumuire Li.
Se cere să se afle coordonatele punctelor de drumuire 2,3,....n-1.
Ca relaţii de bază sunt:
X i  X i 1  Di cos  i  X i 1  xi
(2-32)
Yi  Yi 1  Di sin  i  Yi 1  yi
Efectuăm următoarele operaţii:
1. Calculul distanţelor reduse la orizont:
Di  Li cos  i (2-33)
2. Calculul şi compensarea orientărilor.
a) Calculul orientărilor de sprijin:
y AB Y  YA
 0   AB  arctg  arctg B - orientarea iniţială; (2-34)
x AB XB  XA
y Y  YC
 n   CD  arctg CD  arctg D - orientarea finală; (2-35)
xCD X D  XC
În raport cu aceste orientări se va face compensarea orientărilor laturilor
drumuirii.
b) Calculul orientărilor provizorii:
1   0  180 0  1
 2  1  180 0   2

(2-36)
 n1   n2  180 0   n 1
 n   n1  180 0   n
sau n   0     n  180 0
Determinăm eroarea de neînchidere pe orientări eθ:
 
e   n   n   0     n  180 0   n (2-37)
32
 Trebuie satisfăcută condiţia ca e  T  t  n (t″- precizia dispozitivului de
lectură; n – numărul de staţii a drumuirii.).
Dacă e  T atunci măsurătorile se repetă.
Compensarea se face prin aplicarea unei corecţii c  e , care se împarte în
mod progresiv pe orientări.
Mai întîi calculăm corecţia unitară:
c e
q   q    (2-38)
n n
Se aplică astfel:
1  1  q
 2   2  2q
 (2-39)
 n 1   n1  n  1q
 n   n  nq
Controlul constă în aceia că: θn calculat în (2-39) trebuie să fie egal cu θn din
relaţia (2-35).
3. Calculul şi compensarea creşterilor de coordonate ∆x, ∆y.
a) Calculul creşterilor de coordonate provizorii:
x1  X 2  X 1  D1 cos 1 y1  Y2  Y1  D1 sin 1
 
(2-40)
x n 1  X n  X n 1  Dn 1 cos  n 1 y n 1  Yn  Yn1  Dn 1 sin  n 1
x  X n  X 1  D cos   y   Yn  Y1  D sin  

b) Calculul corecţiilor de închidere pe coordonate.

Se pune condiţia ca suma creşterilor de coordonate dintre punctele de drumuire
să fie egală cu diferenţa între coordonatele punctelor de sprijin.
x  c x  X BC e x  x  X BC
→ (2-41)
y   c y  YBC e y  y   YBC
De aici rezultă că corecţiile de închidere pe coordonate:
c x  X BC  x   X BC  D cos   c x  e x
(2-42)
c y  YBC  y   YBC  D sin   c y  e y
Se pune condiţia ca: c  c x2  c y2 să nu depăşească toleranţele:
 D 
T   0,003 Dm  m   int ravilan;
 5000 
(2-43)
 D 
T   0,0045 Dm  m   extravilan
 1733 
c) Calculul creşterilor de coordonate compensate definitive
cx c x mm
kx  
D pm 
Calculăm corecţia unitară: (2-44)
cy c y mm
ky  
D p m 

33
 Se calculează în continuare corecţiile creşterilor de coordonate:
q x1  k x  D1 q y1  k y  D1
q x2  k x  D2 q y 2  k y  D2
  (2-45)
q xn 1  k x  Dn 1 q yn 1  k y  Dn 1
q x   k x  D  c x  verificare q   k  D  c
y y y  verificare
Dacă satisface verificarea atunci creşterile de coordonate compensate definitiv
vor fi:
x1  x1  q x1 y1  y1  q y1
x 2  x 2  q x2 y 2  y 2  q y2
  (2-46)
x n 1  x n 1  q xn 1 y n 1  y n 1  q yn 1
x  x  c x  X BC  control y   y   c y  YBC  control

d) Calculul coordonatelor punctelor de drumuire:

X 2  X 1  x1 Y2  Y1  y1
X 3  X 2  x 2 Y3  Y2  y 2
(2-47)
 
X n  X n 1  x n 1 Yn  Yn 1  y n 1

Control: Coordonatele calculate Xn şi Yn prin creşterile de coordonate trebuie

să fie egale cu coordonatele date ale punctului final XC şi YC.

34
 2.7 Metode de ridicare a detaliilor topografice

Prin ridicarea detaliilor se înţelege determinarea poziţiei reciproce ale

punctelor de detaliu ale terenului faţă de reţeaua de ridicare formată din puncte de
intersecţie, drumuiri planimetrice etc. , astfel încît pe baza acestor determinări să se
poată obţine planul topografic. Punctele de detaliu sînt puncte caracteristice ale
ridicărilor planimetrice şi altimetrice(Schimbare de direcţie ale liniilor, traseelor,
conturilor rectilinii etc.).
Sunt următoarele metode de ridicare a detalilor planimetrice:
1. Metoda coordonatelor echerice(perpendicularelor; absciselor şi ordonatelor).
Se utilizează numai în terenuri cu accidentaţie redusă cu un unghi de pantă
γ≈5°. La această metodă dispozitivul de măsurare (panglica sau ruleta) se aşează pe
aliniamentul laturii drumuirii cu teodolitul şi din punctele caracteristice ale situaţiei
se duc perpendiculare pe latura drumuirii. După dispozitivul de măsurat se determină
distanţa de la originea de lectură(punctul drumuirii) pînă la punctul de intersecţie cu
perpendiculara(abscisa x) şi se măsoară lungimea perpendicularei (ordonata y).

72
m
0,81
y2

103
101
0,11
y1

28,54m(x2)
2,83m(x1)

76 102

Pentru construirea colţurilor clădirii se unesc punctele depuse pe plan mai

înainte, 76 şi 101, ale drumuirii şi se depune pe aliniament mărimea abscisei x la
scara planului; cu ajutorul echerului se construieşte perpendiculara şi se depune la
scara corespunzătoare ordonata y. Punctele obţinute se unesc şi se capătă pe plan
imaginea faţadei clădirii.
2. Metoda coordonatelor polare.
La această metodă în calitate de axă polară este acceptată latura drumuirii cu
teodolitul, iar ca pol – vîrful drumuirii. Poziţia punctului ridicat este determinată de
unghiul polar β şi distanţa polară d.

101
β
43°10´
d=18,30m

102

felinar

Pentru construirea punctelor pe plan cu ajutorul raportorului se depune direcţia

spre punct faţă de linia 101 – 102, care numeric este egală cu unghiul polar β. Pe
direcţia căpătată de la punctul 101 la scara dată se depune distanţa d.

35
 3. Metoda intersecţiilor unghiulare – se foloseşte în cazul cînd nu se poate
măsura distanţa spre un punct de detaliu.

101

β101 102
β102

La această metodă pentru ridicarea punctului caracteristic al situaţiei teodolitul

se instalează succesiv în două puncte ale drumuirii şi se măsoară unghiurile cuprinse
între latura drumuirii şi direcţia spre obiect.
Pentru construirea punctului pe plan cu ajutorul raportorului se depun din
punctele drumuirii cu teodolitul unghiurile β101 şi β102, se desenează direcţiile căpătate
şi la intersecţia direcţiilor se obţine poziţia punctului. Pentru asigurarea preciziei de
ridicare trebuie ca unghiul la determinarea poziţiei să se afle în limitele de la 30° pînă
la 150°.
4. Metoda intersecţiilor liniare – se utilizează atunci cînd se pot măsura distanţe
spre punctul de ridicat.
În această metodă pentru ridicarea punctului se măsoară distanţele de la două
puncte ale reţelei planimetrice pînă la punctul ridicat.
punct de aliniament
101
d101-K=15m
K 102
d101=11,32 dK=9,75m
m
M
Pe plan poziţia punctului M este determinată de intersecţia arcurilor duse din
punctele 101 şi K corespunzător cu razele egale cu d101 şi dK. Mai favorabilă, în
privinţa preciziei de ridicare, se consideră intersecţia liniară cu distanţe egale
d101=dK=d101-K.

36