Sunteți pe pagina 1din 11

Scoala Generala Regina Maria

Istorie
Renasterea

Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat
în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția
tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost
experimentate uniform de întreaga Europă.
Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând
din secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost
creditată lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a tehnicilor de
acordare a unei realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la scară largă ceea ce a dus la o
reforma educațională.
În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și în știință.
Istoricii susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă.
Renașterea a văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și politice ce au
influențat evoluțiile artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo da Vinci, după care a
fost inspirat noțiunea de "omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al XIV-
lea. Diverse teorii au fost propuse pentru a explică origine și caracteristicile renașterii, concentrându-
se pe o varietate de factori, incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa
politică, patronajul familiei Medici și migrarea savanților greci și textelor în Italia după căderea
Constantinopolului în mâinile turcilor.
Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă, dominată de economia
agrară și sub puternică influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii,
un rol determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre clasicismul greco-roman.
Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea de către
istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în
lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien" ("Cultură Renașterii în Italia"), 1860.
Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În
acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a
personalității.
Leonardo da Vinci

Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci - d. 2 mai 1519, Amboise), cunoscut sub
numele de Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene din perioada
de apogeu a acesteia. Spirit
universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog,
cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din
întreaga istorie a omenirii. Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii,
fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până
atunci, animat de o imaginație fără precedent în istorie. Este considerat unul din marii inovatori ai
picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie.

În 1480, Leonardo a primit două comenzi extrem de importante și a început o altă lucrare care
se va dovedi revoluționară din punct de vedere al compoziției. Două din cele trei lucrări nu au mai fost
terminate, iar a treia a constituit subiectul unor discuții interminabile, privind termenele și prețul. Una
din lucrări este intitulată Sf. Ieronim în pustietate.

.
Cea mai renumită lucrare a lui Leonardo da Vinci, realizată în 1490, a fost Cina cea de Taină, o
frescă pictată în refectoriul (sala de mese) mânăstirii Santa Maria della Grazie din Milano. Fresca
reprezintă momentul în care Isus, înconjurat de discipolii săi, ia ultima cină, înainte să fie arestat și
condamnat la moarte, surprinzând exact momentul în care acesta rostește fraza profetică: “unul din
voi mă va vinde”.

Dintre lucrările realizate de Leonardo în secolul al XVI-lea, de departe cea mai renumită
este Mona Lisa, mai precis „Mona Lisa” sau „La Gioconda”. Acest portret de mici dimensiuni este
incontestabil cea mai renumită pictură din lume. Renumele său se datorează zâmbetului misterios al
femeii, subliniat de artist prin umbrirea colțurilor gurii și ochilor, astfel că natura sau sursa acestui
zâmbet cu subînțeles nu poate fi descifrată.
William Shakespeare

William Shakespeare a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al
literaturii de limba engleză.
Opera sa include 37 de piese de teatru terminate, una neterminată, între care 17 comedii,
piese istorice, tragedii, sonete. Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute
între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe
care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După
aceea, înainte de aproximativ 1608, a scris în special tragedii, incluzând cunoscutele Hamlet, Regele
Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a
vieții, Bardul a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți
dramaturgi.
Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de
diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție
adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru
care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.

Comedii

Furtuna ; Doi gentlemeni din Verona ; Nevestele vesele din Windsor ; Masura pentru masura ;
Comedia erorilor ; Mult zgomot pentru nimic ; Zadarnicele chinuri ale dragostei ; Visul unei nopti
de vara etc.
Piese istorice
Regele Ioan ; Richard al II-lea(piesa) ; Henric al V-lea ; Richard al III-lea; Henric al VIII etc.
Tragedii
Romeo si Julieta ; Trolius si Cresida ; Coriolan ; Titus Andronicus ; Timon din Atena ; Iulius Cesar ; Macbeth ;
Hamlet ; Regele Lear ; Othello ; Antoniu si Ceopatra
Michelangelo Buonarotti

Michelangelo Buonarroti a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în
perioada de vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit
de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și,
în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența aparținând lui Domenico
Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din
biserica Santa Maria Novella.

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație
grupurilor statu Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult
de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate.
Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând
tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a
dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul
artistului.are Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca
sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului -
Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta
Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni).

Giordano Bruno

Giordano Bruno, născut Filippo Bruno, a fost un teolog și filosof umanist italian din
epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru
convingerea asupra infinității universului, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel
de victimă a obscurantismului.

Născut la Nola în provincia Campania din sudul Italiei, adevăratul său nume era Filippo. Și-a luat
numele de Giordano când a devenit călugăr dominican în mănăstirea "San Domenico" din apropierea
orașului Napoli. În 1572 a devenit preot. În mănăstire studiază filosofia lui Platon și Aristotel precum și
operele teologice ale lui Toma de Aquino. Este atras însă și de scrierile ermetice de
origine egipteană și elenistică, care circulau în acel timp. Fiind încă din tinerețe un gânditor liber și un
non-conformist, care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit în 1575 să
fugă din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse. Se stabilește pentru o
scurtă perioadă la Geneva, unde devine calvinist, dar este și aici excomunicat și se refugiază în Franța.
În Franța rămâne timp de șapte ani, la Toulouse și Paris, apoi la Londra între 1583 și 1585, sub
protecția ambasadorului francez și a poetului englez Philip Sydney. În acești ani are o activitate
prodigioasă, scrie peste 20 de lucrări, printre care dialogurile "De l'infinito, universo e mondi" ("Despre
infinitatea universului și a lumilor", 1584), "De la causa, principio e uno" ("Despre cauză, început și
unitate", 1584). Giordano Bruno susține că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este
infinit și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente. În "Cena de le Cenere" ("Cina
cenușii", 1585) expune teoriile lui Copernic, totuși într-o formă confuză, iar în lucrarea "Gli eroici
furori" ("Pasiunile eroice" 1585) apără iubirea platonică prin care omul se apropie de Dumnezeu.
În 1586, după o dispută pe teme teologice, părăsește Franța și, după multe peregrinări, se stabilește
la Helmstedt în Germania, unde reușește să tipărească mai multe lucrări. Dar și aici intră în conflict cu
autoritățile religioase, de data aceasta protestante.

Galileo Galilei

Galileo Galilei a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol
important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și
observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism.

Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale


moderne”, „părintele fizicii moderne”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că
„Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei
moderne.

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de
liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la
astronomia observațională include confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea
celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și
analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de
construcție a busolelor.
Galileo a dat dovadă de o apreciere remarcabil de modernă pentru relația dintre
matematică, fizica teoretică și fizica experimentală. El a înțeles parabola, atât în termeni de secțiune
conică, cât și în termeni de ordonată (y) ce variază cu pătratul abscisei (x). Galilei a afirmat și că
parabola este traiectoria teoretică ideală a unui proiectil uniform accelerat în absența frecării și a altor
perturbații. A acceptat că există limitări ale valorii de adevăr a acestei teorii, notând că, teoretic,
traiectoria unui proiectil cu o dimensiune comparabilă cu a Pământului nu poate fi o parabolă, dar a
continuat să susțină că, pentru distanțe până la raza de acțiune a tunurilor din ziua aceea, deviația
traiectoriei unui proiectil de la o parabolă este doar una foarte mică. În al treilea rând, a recunoscut că
datele sale experimentale nu vor fi în acord cu nicio formă matematică sau teoretică din cauza
impreciziei măsurării, imposibilității eliminării frecării și a altor factori
.

Renasterea in literatura
Literatura Renașterii se referă la acea epocă din literatura europeană care a început
în Italia în secolul al XV-lea. S-a răspândit în toată Europa în secolul al XVI-lea până la
începutul secolului al XVII-lea. Secolul al XVI-lea a fost totodată perioada umanismului european, el
influențând filosofia Renașterii.
Redescoperirea Antichității a dus la secularizarea omului și a demnității umane. Renașterea a
fost o schimbare profundă în viața spirituală, schimbare care a marcat sfârșitul Evului Mediu și
începutul perioadei moderne timpurii.
Europa era caracterizată de adânci schisme politice și religioase, în primul rând între nord și
sud, despărțite de Reformațiune. Epoca a fost martora Marilor descoperiri geografice și științifice
importante. Odată cu descoperirea tehnologiei tiparului a avut loc o răspândire a literaturii ca
niciodată, din aceasta rezultând și noi genuri literare. Unii dintre cei mai mari artiști plastici ai omenirii
au trăit în această epocă.
Francesco Petrarca

Francesco Petrarca a fost un prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei
mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și
în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană (“Il Petrarchismo”). Pe lângă
cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în “volgare” au jucat un
rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa
asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la
dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două idealuri. Alături de Dante Alighieri,
Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii.

Opere în limba latină

Versuri

Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou
pe Scipio Africanul.

Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de


dragoste, politică și morală.

Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente


politice și literare, unele din viața autorului.
 Proză

De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalități romane.

Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop
moralizator.

Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet și
Sfântul Augustin pe tema “Adevărului”, în care Petrarca își mărturisește cele mai intime
sentimente.

De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii.

De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniștea spirituală), conține principii asupra vieții
monahale.

Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme.
Apără poezia în contrast cu științele și mecanica.

Epistolae (printre care “Le Familiari”, 1349-1366 și “Le Senili”, 1361-1374 sunt adresate
prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicației, cu intenții literare
sau morale.

Dante Alighieri

Durante degli Alighieri a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare
scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale,
Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generația următoare
cu Petrarca și Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renașterii. Împreună cu Guido
Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil
literar, „Dolce Stil Novo”. Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii
istorice, după care providența este determinantă pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea
ce duce la mântuire.
„Vita Nuova”
Prima operă importantă a lui Dante, „Vita Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă
între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în reînnoirea
vitală a poetului după întâlnirea cu ființa iubită. Volumul conține 31 sonete și „canzoni” reunite prin
intermediul a 42 de comentarii în proză. În această operă este ilustrată marea iubire ideală a lui Dante
pentru Beatrice, amintirea primei întâlniri, previziunea morții sale și propria sa relevație spirituală
susținută de intensitatea sentimentelor. Dante atribuie experienței afective o funcție simbolică de
cunoaștere, în afara celei alegorice. „Vita Nuova” este una din cele mai valoroase realizări literare
europene din punct de vedere al versificației.

„Le Rime”
În această culegere de versuri sunt reunite poezii din tinerețe, o grupare de „rime
pietrose” dedicate unei femei cu numele „Pietra”, datorită lipsei sale de sensibilitate, în fine un ultim
capitol cu poezii pe teme filozofice, în formă de dialoguri cu personaje alegorice, denumite „Justiția
Divină”, „Justiția Umană” și „Legea”.

Opere filozofice și politice

„Il Convivio” („Banchetul”, 1304-1307) a fost proiectat ca o prezentare în 15 volume a


cunoștințelor vremii. Prima carte ar fi fost introducerea, iar celelalte 14 ar fi cuprins comentarii
detaliate, dar, din păcate, numai primele patru volume au fost terminate. Dante alege „il
volgare” (vezi: Literatură italiană), pentru prima dată folosit într-o operă culturală în locul limbii
latine.
„De vulgari eloquentia” („Cu privire la vorbirea comună”, 1303-1305) este un tratat de analiză a
diverselor stiluri lingvistice și literare, redactat în limba latină medievală, proiectat în patru cărți,
după obiceiul retoricii medievale. Dante încearcă să stabilească criterii sigure de bună folosire a
limbii italiene scrise și dedică un capitol criticii poeziei italiene. Opera este întreruptă la capitolul al
XIV-lea al cărții a doua.

„De Monarchia” („Despre monarhie”, 1311-1313) tratat politic în latina medievală, scris
probabil când împăratul Henric VII se afla în Italia, este o expunere a filozofiei politice a lui Dante,
incluzând necesitatea unei structuri multinaționale a „Sfântului Imperiu Roman”, cu o separare
completă a bisericii de stat.

S-ar putea să vă placă și