România după Marea Unire

Noua Românie, cea de după unire, se deosebea în chip fundamental de cea existentă înainte
de 1914. De la 137.000 kmp cât avusese înainte de primul război mondial, România a ajuns la
295.049 kmp adică printre ţările mijlocii ale Europei, iar populaţia a trecut de la 7,2 milioane
locuitori înainte de 1918 la 16,3 milioane.

Economia
Agricultura a rămas şi după 1918 baza economiei ţării. Prin reforma agrară din 1921 circa 1,4
milioane de ţărani au primit aproape 6 milioane ha de pământ. România ajunge astfel o ţară de
mici proprietari (proprietăţile până la 5 ha reprezentau 82% din totalul suprafeţei agricole). Dar
reforma nu a dus la sporirea producţiei: fragmentarea excesivă a proprietăţii agricole s-a
dovedit o piedică în calea modernizării agriculturii. Producţia agricolă începe să crească abia
după criza din anii 1929-1933, datorită interesului Germaniei pentru produsele agricole
româneşti.

Industria a fost grav afectată de război: în 1919 ea a realizat doar 25% din producţia anului
1913. Progresul ei a fost însă continuu, astfel încât, impulsionată de liberali, producţia a
cunoscut o puternică dezvoltare, atingând cota maximă în 1938. Industria românească
producea avioane, locomotive, vagoane, autobuze etc.

Acum s-au pus bazele industriei electrotehnice, care producea aparate de radio, motoare
electrice, becuri, şi ale industriei chimice care producea cauciuc sintetic, cosmetice etc. şi
rafina 95% din ţiţeiul produs în ţară, ceea ce asigura independenţa energetică a României.
Producţia de petrol a crescut şi ea spectaculos, ocupând în această perioadă locul I în Europa.
Criza economică din anii 1929-1933 a întrerupt însă temporar dezvoltarea promiţătoare a
industriei.

Comerţul românesc a fost dominat iniţial de Franţa şi Anglia, dar după 1933 principalul partener
comercial devine Germania. Transporturile s-au modernizat prin extinderea reţelei de căi ferate
şi şosele, iar telecomunicaţiile au cunoscut o perioadă de avânt prin inaugurarea telefoniei şi
radiofoniei. Din punct de vedere financiar însă, România a contractat mari împrumuturi externe
care au condus în final la instaurarea unui control străin asupra finanţelor ţării (aşa-numitul Plan
de la Geneva, semnat în 1933 dar denunţat în 1934).

Societatea
După 1918 societatea românească ajunge să se confrunte cu o problemă socială nouă, cea a
minorităţilor. Conform recensământului din 1930, la o populaţie totală de 18 milioane de
locuitori, 71,9% erau români şi 28,1% minorităţi - 7,2% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei etc.
Din punct de vedere social, absorbirea noilor provincii nu a modificat în mod substanţial
structura populaţiei. În 1930 populaţia rurală reprezenta 78,9% iar cea urbană 20,1% din totalul
populaţiei.

Burghezia joacă principalul rol în plan economic şi politic. Ea este deţinătoarea industriei şi a
băncilor şi alcătuieşte majoritatea clasei politice româneşti, în condiţiile în care moşierii şi-au
pierdut puterea economică datorită reformei agrare, şi pe cea politică datorită introducerii
votului universal. Ţărănimea rămâne principala forţă de muncă şi cunoaşte acum un accentuat
proces de stratificare. Satul românesc devine o comunitate tot mai dinamică şi mai integrată în
viaţa economică şi chiar politică a României.

Muncitorimea este o categorie socială aflată în creştere numerică; ea începe să se afirme din
punct de vedere politic. Istoria socială interbelică este marcată de o serie de conflicte de muncă
aşa cum România nu mai cunoscuse până atunci: greva tipografilor bucureşteni din 1918,
greva generală din 1920, cea a minerilor de la Lupeni din 1929 (soldată cu 22 morţi) sau
grevele ceferiştilor şi petroliştilor din anii crizei economice.

Intelectualitatea se racordează la curentele europene şi la căutările din domeniul artelor şi al

ştiinţelor ce definesc profilul epocii; creaţia culturală interbelică reprezintă o a doua perioadă
clasică după efervescenţa anilor 1878-1918. O parte însemnată a intelectualilor este însă
atrasă de orientările politice extremiste, îndeosebi de dreapta.

Liberalism şi ţărănism
După primul război mondial, în societatea românească s-a desfăşurat o vie polemică privind
evoluţia economiei naţionale între curentul liberal, care punea accentul pe dezvoltarea
industriei, şi cel ţărănist, care aprecia că România trebuie să pună accentul pe dezvoltarea
agriculturii. Doctrina economică liberală avea drept deviză „prin noi înşine”, deoarece acorda
întâietate capitalului românesc; doctrina economică ţărănistă era numită „politica porţilor
deschise” deoarece încuraja pătrunderea capitalului străin în economia ţării. (în imagine,
Uzinele Malaxa.)

Integrarea provinciilor româneşti şi statutul minorităţilor

Începând cu anul 1918, în România Mare, unitatea etnică ce caracterizase societatea Vechiului
Regat a fost înlocuită cu o situaţie nouă în care alături de români, ce reprezentau majoritatea -
71,9% -, coexistă acum şi un procent însemnat de minorităţi - 28,1%. Integrarea în noul stat a
provinciilor dobândite nu s-a făcut fără probleme: reforma agrară, ca şi unificarea administrativă
şi a învăţământului au trezit protestele minorităţilor (cu deosebire ale celei maghiare),
nemulţumite în special de introducerea limbii române ca limbă oficială în administraţie şi ca
limbă obligatorie în şcoli. Cu toate acestea, minorităţile din România au avut în perioada
interbelică partide etnice, de obicei aliate ale partidului aflat la guvernare. De asemenea, au
avut drepturi egale cu ale românilor, beneficiind de şcoli proprii, presă şi biserici proprii.

Începând cu criza economică din anii 1929-1933, problemele economice şi sociale tot mai
grave cu care se confrunta ţara au dus la apariţia în prim-planul vieţii politice a multor tendinţe
şi partide naţionalist-şovine care au speculat nemulţumirile populaţiei, atrăgându-şi voturi cu
discursuri şi manifestări xenofobe şi antisemite, cărora guvernele le-au făcut din ce în ce mai
greu faţă.
 o AGRICULTURA – baza economiei
 · 1921- reform- cca. 1,4 milioane ţărani au primit aprox. 6 milioane ha DECI România
devine o ţară de mici proprietari- 82% din proprietăţi au până în 5ha. Din păcate
reforma nu a dus la mărirea producţiei pentru că mici proprietari nu au resurse pentru
modernizare. Productivitatea incepe să crească după criza dintre 1029-1933.
 INDUSTRIA- foarte grav afectată de război: ex. 1919 produce doar
25% din producţia anului 1913.

o Se dezvoltă treptat datorită reformelor făcute de guvernările liberale şi în 1938 atinge

punctual maxim
Ex. Prosperă producţia de avioane, locomotive, vagoane, aautobuze; industria
petrolieră ex. România =locul I în Europa, are independenţă energetic, v. şi la ind.
Chimică.

Ex. Se pun bazele pentru industria electrotehnică (produce aparate de radio, motoare
electrice, becuri), industria chimică ( produce cauciuc sintetic, cosmetice, rafinează
95% din producţia locală de petrol…)

– COMERTUL – cel extern a fost dominat de relaţiile cu Franţa şi Anglia dar

după 1933 principalul partener devine Germania
– TRANSPORTURILE– se dezvoltă prin extinderea reţelei de căi ferate şi şosele
– TELECOMUNICATILLE- se inaugurează telefonia şi radiofonia
– FINANTE :- s-au contractat mari împrumuturi externe şi prin Planul de la
Geneva (1933) se instaurează controlul străin asupra finanţelor româneşti.. In 1934
ECONOMIA planul este denunţat

– Problema minorităţilor // Statutul minorităţilor– creată după 1918. Cf.

recensământ din 1930, la 18 mil. Locuitori, 71,9%= români, 28,1%= minorităti ( 7,2%=
maghiari, 4,1%= germane, 4%= evrei etc. …) –Reforma agrară,
administrativă şi a învăţământului au trezit proteste in special ale minoritătii maghiare
(datorită introducerii limbii române ca limbă oficială în administraţie şi obligatorie în
şcoli).
– minorităţile s-au putut organiza în partied entice care să le
apere interesele şi care de obicei sprijineu partidul de guvernare.
– au beneficiat de dreturi egale cu românii, şcoli proprii, presă
şi libertatea cultului.
– Repartiţia pe medii: – rural= 78,9%; urban= 20,1%
– Structură socială: a. BURGHRZIA – controlează îndustria, băncile,
comerţul şi transporturile. Este principala forţă economic şi politică mai ales după
reforma agrară din 1921 şi după introducerea votului universal când moşierimea şi-a
pierdut puterea economic şi politică
b. TARANIMEA- cea mai numeroasă categorie. Cunoaşte un
accentuat process de stratificare economic şi creşte interesul faţă de viaţa politică.
c. MUNCITORII- în creştere din punct de vedere numeric, datorită
dezvoltării industriei. Incepe să se afirme politic. Este cea care decanşează o serie de
conflicte de muncă fără precedent: ex. 1918- greva tipografilor; 1920 greva general;
1029 greva mineriloor de la Lupeni (22 de morţi); 1929-1933- grevele ceferiştilor şi
petroliştilor
d. INTELECTUALITAEA- se încadrează în curentele ştiinţifice şi
cultural europene. Perioada interbelică este o a doua perioadă clasică, după cea dintre
1878-1918. Pe plan politic intelectualii au simpatizat cu toate curentele existente, din
SOCIETATEA păcate unii şi cu orientările extremist de dreapta şi stânga.
 – După Unire România este foarte deosebită de cea anterioară anului 1914:Ex.
Teritoriu mai mare ( de la 137.000 km la 295.000km)- devine o ţară mijlocie
Ex. Populaţie mai mare- de la 7,2 mil. La 16,3 mil

Ex. Posibilităti de a-şi dezvolta economia şi societate

Ex. Posibilităţi de a-şi câştiga un nou statut internaţional (membră a Ligii Naţiunilor,
etc. …)
CONCLUZII

– După Unire România este foarte deosebită de cea anterioară anului 1914:Ex. Teritoriu mai mare (
de la 137.000 km la 295.000km)- devine o ţară mijlocie
Ex. Populaţie mai mare- de la 7,2 mil. La 16,3 mil

Ex. Posibilităti de a-şi dezvolta economia şi societate

Ex. Posibilităţi de a-şi câştiga un nou statut internaţional (membră a Ligii Naţiunilor, etc. …)