Sunteți pe pagina 1din 66

UNIVERSITATEA ……….

FACULTATEA ……….

Evoluţii ale serviciilor în economia românească

ÎNDRUMĂTOR, ABSOLVENT,

Prof.univ.dr.

- 2009 -
CUPRINS

Introducere……………………………….…………………………………... 4

CAPITOLUL I
Sfera de cuprindere şi clasificarea serviciilor……………………………. 7
CAPITOLUL II
Tranziţia şi reforma economică în România………………………………. 24
CAPITOLUL III
Evoluţia sectorului serviciilor în economia naţională a României………… 37
CAPITOLUL IV
Stadiul actual al dezvoltării serviciilor din economia românească în raport
cu alte ţări………………………………………………………………….. 44

Concluzii………………………………………………………………....... 53

Anexa nr.1………………………………………………………………. 57

Bibliografie selectivă……………………………………………………... 65

2
INTRODUCERE

Sectorizarea uzuală (primar, secundar, terţiar) porneşte de obicei de la criterii


formale şi credem insuficient de riguroase şi se bazează pe nejustificata departajare
productiv-neproductiv.
Deci, acest termen atât de întâlnit în literatura de specialitate sub denumirea de
“terţiar” sau “activităţile terţiare” a suferit în timp modificări din punctul de vedere al
gândirii economice cu privire la structura sa şi a interdependenţelor cu celelalte sectoare
ale economiilor naţionale.
Teoriile privind clasificarea sectorială a economiei i-au avut protagonişti pe Allan
Fisher, Colin Clark şi Jean Fourastié.
Astfel, unul din “părinţii” gândirii economice sectoriale, Allan G.B. Fisher prin
cartea sa „The Clash of Progress and Security” (1935) a încercat să demonstreze că
istoria omenirii, în evoluţia sa ascendentă, se caracterizează prin trecerea de la forme de
activitate primară spre forme secundare şi apoi terţiare.
După parerea acestuia, în sectorul primar sunt incluse muncile agricole sau
miniere, în sectorul secundar – industriile de transformare, iar în sectorul terţiar –toate
activităţiile dedicate producţiei de bunuri materiale. Prin această separare autorul are
meritul de-a păstra chiar în secolul XX, o distincţie între productie şi prestaţiile de
servicii. Pe baza unor practici contabile valabile la acea vreme, el grupează impreună
toate activităţile umane ce nu sunt agricultură sau incustrie. Cu toate carenţele existente,
această viziune a influenţat puternic gândirea economică din acea vreme, impunându-se.
Ulterior, această clasificare este perfecţionată de Colin Clark şi Jean Fourastie.
Prin cartea sa de bază, ”The Condiţions of Economic Progres”, australianul Colin
Clark, completează structurarea economiei efectuată de Fisher, grupând activităţiile
economice astfel:
− activităţi primare, ce au ca notă dominantă utilizarea directă a resurselor naturale
şi randamente descrescânde (agricultura, exploatare forestieră, vânătoare,
pescuit);
− activităţi industriale (în 1957 denumite „industrie” şi în ediţia din 1941 „activităţi
secundare”) ce se caracrtrizează prin transformarea continuă la scară mare printr-o

3
productivitate ridicată şi randamente crescânde, a materiilor prime în produse
transportabile; sunt incluse aici şi “public-utilities” (serviciile de gaz-apă-
electricitate) şi transporturile;
− activităţile terţiare (denumite astfel în 1941, în ediţia din 1942 sunt “activităţi
reziduale” şi “servicii“ în ediţia din 1957) care sunt evidenţiate pritr-o
productivitate mai redusă. Sunt incluse aici reparaţii, croitorii, mici brutării,
asigurări, distribuţie, comerţ, servicii personale.
Această grupare asa cum arată chiar Clark, intrepretativă reţinem însă caracterul
“rezidual” al sectorului terţiar, comparativ cu sectorul primar şi cel secundar.
Această lucrare este constituită ca un studiu statistic impresionant, dar “suferind”,
în general, de carenţe privind idei economice valoroase.
Cel care a încercat să aseze clasificarea Fisher-Clark pe criterii stiinţifice, a fost
Jean Fourastié prin lucrarea sa „La grande espoir du xx-em siecle” (1949); acesta aduce
un plus de obiectivitate analizei economice fixând un criteriu general însă dar de
clasificare după obiectul activităţii şi ratele de crestere a prodictivităţii muncii pe baza
progresului tehnic. După părerea lui Fourastie, în sectorul primar sunt incluse activităţiile
cu un progres mediu, în secundar cele cu progres tehnic mai ridicat, iar în terţiar cele cu
progres tehnic slab ori nul. Faţă de Fisher şi Clark este emisă ideea că sectorul terţiar este
format din componente eterogene, neconstituind un sector economic de sine stătător din
punctul de vedere al funcţionării economiei. Un merit incontestabil al acestei lucrări îl
cnstituie ideea conform căreia revoluţia industrială reprezintă doar un moment în marea
revoluţie terţiară ce a început în secolele XVII – XVIII şi care presupune schimbări
majore şi îndelungate, cea mai dificilă fiind modificarea completă a întregii mentalităţi
omeneşti în abordarea realităţilor economice şi sociale.
Un economist contemporan preocupat în a arunca lumină asupra subiectului, în
persoana lui Maurice Lengelle („La revoluţion terţiare”-1966) realizează o analză istorică
şi critică a sectoarelor economice, propunând variante de clasificare a acestora după
criterii legate de contabilitatea naţională şi corectitudinea evidenţierilor în îcercarea de a
evita transferurile de efecte de la o ramură la alta.
V.R.Fuchs, în cartea „The Service Economy”- 1968 puneun accent deosebit pe
serviciile industriale (în denumirea autorului „services industries”- industrii de servicii).

4
Această denumire apare pentru prima dată în istoria gândirii economice ,autorul
referindu-se concret la economia S.U.A., singura considerată de el o economie de
servicii. Analiza efectuată este mai mult statistică decât teoretică , urmărindu-se în
general aspecte metodologice şi de sistematizare (productivitatea, dimensiunile sociale
ale problematicii).
Alături de conceptul „economie de servicii”, în ultimele decenii au apărut o serie
de concepte noi cu existenţă paralelă cum ar fi „filiera internaţională”- la M. Porat, J.
Atoli, precum şi diferite teorii ale producţiei neoindustriale de servicii. Ca o
exemplificare a acestor teorii, amintim lucrarea lui J. Singelmann- „The Sectorial
Transformaţion of Labour Force” (1974) în cadrul căreia blocul terţiar este divizat în
patru subansamble (această divizare a devenit de referinţă în literatura economică).
Păstrând ca „rădăcină” imaginea celor trei sectoare, instutuită de Fisher şi Clark,
gândirea economică referitoare la servicii s-a axat în continuare pe probleme de detaliu,
măsurare, clasificare, departajare, includere ori nu a unei activităţi in anumite sectoare
sau subsectoare ori anticiparea imaginii de viitor a omenirii cu accent pe rolul şi ponderea
sectoarelor economice.
Sectorul terţiar, rezultat din împărţirea tradiţională în primar-secundar-terţiar, nu
trebuie confundat cu denumirea de sector terţiar întâlnită uneori în literatură (“societate
civilă”, “economi informaţională”, “sector cooperativ”, “sector comunitar” ori ”sector
autonom”). În acest context, el este considerat un sector nici public, nici privat sau sector
de autoconsum social denumit şi sector ”D” - după criteriul proprietăţii - nici de stat nici
de piaţă.
Trebuie amintit aici, că există şi tendinţe de a detaşa chiar si un sector
„quarernar”: având în vedere diversitatea serviciilor unii autori au încercat o sistematizare
a acestora, constituindu-le într-un ”quaternar”, urmând ca toate celelalte să rămână
nediferenţiate în sectorul terţiar (ca la C. Clark). De exemplu, activităţile referitoare la
timp liber (turism, loisir, spectacole) ar putea constitui un sector quaternar; după alte
păreri, quaternarul ar reprezenta ”sectorul informatic” cu elementele aparţinătoare:
cercetare, producţie de utilaje de calcul şi programe, tehnici de interconectare,
telecomunicaţii; şi în sfârşit ”quaternarul, rău numit uneori terţiar superior (bănci de
informaţi, consilieri pentru întreprinderi)... nu este complementul unui soi de amalgam

5
numit terţiar (transport, comerţ, sector publicitar), ci prelungirea secundarului, în care el
se inserează adesea şi el îi creste productvitatea1”.
Teoria serviciilor datorează foarte mult şi unui alt mare cercetător al timpurilor
noastre, lui Jacques de Bandt. Unul din marile sale merite constă în introducerea noilor
concepte în domeniul serviciilor: ”productivitatea relativă” în studierea productivităţii
serviciilor, precum şi concepte de ”zero-stock”, ”sunk-stock” în scopul operării cu
servicii de informaţii knowledge-intensive. De asemenea, el vorbeste de ”servicii pure”
considerându-le ca fiind serviciile care se încadrează cel mai greu în reprezentările
convenţional stabilite, fiind cele mai aparte de clasica producţie materială, îndeosebi prin
”imaterialitatea” lor (servicii de reclamă-publicitate, conseil şi alte servicii intelectuale
etc.). Este important să subliniem scrierile acestui autor ca fiind printre cele mai profunde
şi actuale cercetări în domeniu.
Scopul principal al acestei treceri în revistă a unora din principalele probleme ale
serviciilor şi ale autorilor aferenţi a fost cel al atingeri câtorva dintre cele mai importante
noi concepte cu care lucrează economia serviciilor.
În ce priveşte ţara noastră, s-au elaborat propuneri privind gruparea ramurilor
economiei naţionale în patru sectoare 2:
− sectorul primar, care include agricultura, silvicultura şi industria extractivă;
− sectorul secundar, care cuprinde indrustria prelucrătoare şi construcţiile;
− sectorul terţiar, în care sunt cuprinse: transporturile, telecomunicaţiile, circulaţia
mărfurilor, gospodăria comunală şi de servicii, locuinţele, învăţământul, cultura
şi arta, ocrotirea sănătăţi, cultura fizică şi sportul, turismul şi odihna, finanţele,
creditul, asigurările, administraţia şi organizaţiile obşteşti;
− sectorul cuaternar care cupride activităţile legate de ştiinţă şi proiectare.

1
A.S.Bailey, D.Mailat, Le secteur tertiarre en question, Ed. Regionales Europeennes S.A., Economica,
Paris, 1988, pg.21.
2
După Revista de Statistică,nr.9,1989.

6
CAPITOLUL I
SFERA DE CUPRINDERE ŞI CLASIFICAREA SERVICIILOR.

Complexe, dinamice şi eterogene, serviciile prezintă în general o serie de


elemente comune care influenţează – uneori – în mod determinant modul lor de utilizare
finală. Şi din această cauză, literatura de specialitate abundă printr-un număr mare de
clasificări ale serviciilor.
Dacă ar fi să judecăm cronologic aceste clasificări, am observa că primele de
acest gen s-au evidenţiat prin simplitate şi concizie, lund în considerare mai ales natura şi
caracteristicile serviciilor, ca mai apoi, în timp, odară cu creşterea gradului de
complexitate a acestui domeniu de actvitate, clasificările să devină mai elaborate şi mai
bogate în informaţii.
O problemă importantă este armonizarea clasificărilor, respectiv asigurarea
corespondenţei între două sau mai multe clasificări realizate după criterii diferite, între
clasificările naţionale şi cele internaţionale.
Dar acest lucru este destul de dificil de realizat din mai multe motive cum ar fi:
-identificarea ramurilor de activitate într-o ţară dezvoltată poate să nu fie
potrivită pentru o tară în curs de dezvoltare;
-gradul de ”autonomizare” respectiv de ”externalizare” a serviciilor este diferit
pe categorii de ţări, dar şi în interiorul acestora, ceea ce face ca multe activităţi de servicii
să fie ”raportate” şi cuprinse în ramuri ale sectoarelor primar sau secundar;
-dificultatea ajungeri la un consens privind trasarea ”frontierelor” intre servicii
şi bunuri. Astfel, serviciile sunt definite destul de diferit de la o ţară la alta. Un exemplu
în acest sens, este acela al furnizări gazului şi electricităţii, care sunt considerate servicii
în S.U.A. şi bunuri în cele mai multe ţări. Un alt caz interesant este acela al serviciilor de
alimentaţie publică (restaurante şi café-uri) care în nomenclatorul Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi în unele ţări ca Franţa de exemplu, sunt considerate servicii, pe când în S.U.A.,
de pildă, sunt asimilate industriei alimentare. O soluţie interesantă, în această privinţă, a
adoptat Suedia care include activităţiile respective în proporţie de aproximativ 40% la
industrie şi c.c.a. 60% la servicii. Lista exemplelor în discuţie privind încadrarea
rezultatelor producţiei la bunuri sau servicii este mult mai largă;

7
-chiar în cadrul serviciilor, delimitarea diferitelor categorii nu este lipsită de
dificultăţi. Asa de exemplu, serviciul de transport poate fi furnizat fie de întreprinderi
specializate, fie de societăţi cu alt obiect principal de activitate cum ar fi: comerţ, turism
etc. şi exemplele ar putea continua;
-statisticile naţionale sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate, un grad
inegal de detailare, iar înregistrările făcute diferă mult în privinţa regularităţii şi rigorii în
culegerea informaţiilor;
-în sfârşit, comparaţiile internaţionale sunt afectate de faptul că evidenţele
statistice nu cuprind asa-zisul sector neformal (economia paralelă sau subterană) care are
o pondere relativ mai mare în sectorul de servicii şi îndeosebi în ţările în curs de
dezvoltare.
În aceste condiţii, în ultimii 20-25 de ani s-au depus mari eforturi în scopul
armonizării clasificărilor, atât de către specialişti, firme interesate cât şi de către
organismele internaţionale, cum ar fi cele aflate sub egida O.N.U. sau Consiliului Uniunii
Europene.
Perfecţionarea clasificărilor naţionale şi internaţionale ale activităţiilor economice
este argumentată nu numai de considerente teoretice sau de necesitatea asigurării
comparabilităţii datelor privind dimensiunile şi structura diferitelor secroare ale
economiei, dar este motivată şi practic deoarece sistemele respective îşi pun amprenta
asupra rezultatelor economico-financiare ale firmelor implicate în comerţul exterior cu
servicii, întrucât sistemul de impozitare, de taxe vamale etc. diferă sensibil pe categorii de
activitate.
Eforturile în sensul celor de mai sus sunt cu atât mai necesare pentru ţările cu
economii în tranziţie, cum este şi ţara noastră, fiind necesară adaptarea şi armonizarea
clasificărilor naţionale cu cele ale ţărilor cu economie de piaţă stabilă şi dezvoltată.
Din punct de vedere cronologic, pe măsura dezvoltării şi diversificării sectorului
serviciilor şi clasificările au devenit mai complexe şi mai bogate în informaţii.
Având în vedere criteriile de structurare utilizate, clasificările statistice pot fi: pe
produse, pe activităţi, pe ocupaţii etc.

8
Clasificarea pe produse grupează rezultatele producţiei în conformitate cu
caracteristicile lor în scopul de a elabora statistici asupra dimensiunilor şi structurii
producţiei, comerţului sau consumului.
Clasificările internaţionale pe produse sunt subdivizate pe bunuri şi servicii, fiind
mai puţine clasificările specializate numai pentru servicii.
Dintre clasificările internaţionale pe produse cele mai cunoscute, amintim:
•Clasificarea Centrală pe Produse (C.C.P.) elaborată sub egida O.N.U. care
cuprinde şi bunuri şi servicii şi are ca scop analiza dimensiunilor şi structurii producţiei.
Recent adoptatul Sistem de Clasificare Centrală a Produselor (C.C.P. System)
oferă un nivel şi mai mare de agregare. Acest sistem de clasificare identifică mai mult de
600 de servicii legarte de produse. Este foarte important să menţionăm că el este folosit
ca punct de referinţă pentru serviciile care au făcut obiectul negocierilor Rundei Uruguay.
Principalele categori de servicii cuprinse în această clasificare sunt prezentate în Anexa
nr.1;
•Clasificarea Centrală pe Produs a Comunităţii Europene (C.C.P.C.O.M.)
similară C.C.P., dar aplicabilă la nivelul Uniunii Europene;
•Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor Gospodăriilor (C.B.S.G.) sub supervizarea
O.N.U. folosind mai ales, pentru analiza mărimii şi diversităţii consumului final (al
gospodăriilor);
•Clasificarea Schimburilor Invizibile (C.S.I.) este o clasificare specializată
pentru servicii, folosind analizei comerţului internaţional cu servicii.
Alte clasificări pe produse curent folosite sunt: Clasificarea produselor asociate
activităţilor (C.P.A) la nivelul Uniunii Europene; Nomenclatorul Combinat (N.C.) pentru
comerţul exterior al ţărilor membre U.E.; Nomenclatorul pe produse pentru anchetele
statistice de producţie (P.R.O.D.C.O.M.) utilizat în Uniunea Europeană ş.a.
Clasificarea pe activităţi se referă la gruparea unităţilor de producţie în
conformitate cu activitatea pe care o exercită, în scopul de a realiza statistici asupra
output-urilor (ieşirilor) sau a input-urilor (intrărilor) de factori de producţie: capital,
muncă etc.
Unităţile de producţie pot fi: întreprinderi sau organizaţii (unităţi juridice), grupuri
de întreprinderi (unităţi juridico-financiare), unităţi locale (întreprinderi sau părţi ale

9
acestora situate într-un loc topografic bine definit) sau unităţi cu activităţi omogene
(subdiviziuni ale întreprinderilor: secţie, atelier, uzină, magazin, mină etc.).
În practică, aceeaşi unitate de producţie poate avea mai mute activităţi,în acest caz
fiind necesară o distincţie între activităţile principale şi cele secundare si auxiliare.
Activitatea principală este deosebită de activitatea (activităţile) secundare pe baza
criteriului valorii adăugate pe care o creează, completat cu alte proprietăţi (criterii) ca:
efectivul de salariaţi, fondul de salarii, cifra de afaceri ş.a. activităţilor principale şi
secundare le sunt asociate activităţi auxiliare (cum ar fi cele de administraţie, informatică,
cumpărare, vânzare şi promovare a vânzărilor, depozitare, reparare, transport etc.),
exercitate pentru a permite sau facilita producţia de bunuri şi servicii destinate terţilor.
Principalele caracteristici folosite pentru clasificarea activităţilor sunt :
-natura tehnică a producţiei;
-modul de folosire;
-materia primă, procesele tehnologice, organizarea şi finanţatea producţiei.
Dintre cele mai cunoscute şi utilizate clasificări internaţionale pe activităţi
amintim: Clasificarea Internaţională Tip pe Industrii (C.I.T.I.) a activităţilor economice,
Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea Europeană (N.A.C.E.) şi Clasificarea
Ramurilor Economiei Naţionale (C:R.E.N.) toate având şi secţiuni de servicii.
Clasificarea Intenaţională Tip Industrii a Activităţilor Economice (C.I.T.I),
activităţile economice sunt organizate în nouă sectoare de activitate numite şi divizii. Cea
mai recentă revizuire a acestei clasificări C.I.T.I. (a treia) identifică 138 de activităţi de
servicii pe patru nivele numerice distincte. Sectorul de servicii este definit ca incluzând
următoarele categorii:
-construcţii şi servicii utilitare (apă-gaz-electricitate)-divizia 4;
-hotel, restaurante, comerţul cu amănumtul şi en gros-divizia 5;
-transport, depozitare, comunicaţii şi intermedieri financiare-divizia 6;
-servicii de afaceri, administraţie publică şi apărare, asigurări sociale-divizia 7;
-educaţie, sănătate şi asistenţă socială-divizia 8;
-alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale, servicii prestate de
diverse asociaţii precum şi cele prestate în gospodării de către personalul casnic-divizia 9.

10
După modelul clasificărilor internaţionale C.I.T.I.-Rev.3 şi N.A.C.E. în anul 1992
a fost elaborată şi în ţara noastră o nouă Clasificare a Activităţilor din Economia
Naţională (C.A.E.N.), a cărei utilizări a devenit obligatorie începând cu 1 ianuarie 1998
pentru toate persoanele juridice şi fizice care îşi desfăsoară activitatea pe teritoriul
României.
Elaborarea C.A.E.N. a fost dictată, pe de o parte, de necesitatea adaptării
evidenţelor statistice la cerinţele economie de piaţă, iar pe de altă parte, de exigenţele
referitoare la integrarea României în srtucturile europene şi euroatlantice, una dintre
condiţiile acestei integrări fiind asigurarea comparabilităţii datelor statistice şi realizarea
unor schimburi eficiente de informaţii.
De asemenea, C.A.E.N. este comparabilă cu alte clasificări noi, ce au
corespondent şi în clasificări internaţionale similare, cum ar fi: Clasificarea produselor şi
serviciilor asociate activităţilor (C.P.S.A.) derivată din C.A.E.N şi Nomenclatorul român
al produselor industriale (P.R.O.D.R.O.M.) derivat din C.P.S.A.
Ca şi clasificările internaţionale, după modelul cărora a fost elaborată C.A.E.N.
este o clasificare de tip arborescentă cuprinzând secţiuni (codificate cu 1 literă),
subsecţiuni (codificate cu 2 litere), diviziuni (codificate cu 2 cifre), grupe (codificate cu 3
cifre) şi clase (codificate cu 4 cifre).
Clasificarea serviciilor, în funcţie de nivelul unu de agregare cuprinde
următoarele categorii:
H. Comerţ cu ridicata şi cu amănumtul, repararea şi întreţinerea
autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice
I. Hoteluri şi restaurante
J. Transporturi şi depozitare
K. Poştă şi telecomunicaţii
L. Activităţi financiare, bancare şi de asigurări
M. Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în principal
întreprinderilor
N. Administraţie publică
O. Învăţământ
P. Sănătate şi asistenţă socială

11
R. Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale
S. Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale
T. Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
Fiecare secţiune are una sau mai multe subsecţiuni. Vom exemplifica cu sectiunea
M, secţiune care înregisrtează în ultimele decenii unele dintre cele mai ridicate ritmuri de
creştere.
Această secţiune cuprinde următoarele diviziuni:
70. Tranzacţii imobiliare
71. Închirerea maşinilor şi echipamentelor fără operator şi a bunurilor
personale şi gospodăreşti
72. Informatică şi activităţi conexe
73. Cercetare, dezvoltore
74. Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
Diversitatea serviciilor este şi mai evidentă dacă ne referim la nivelurile 4 şi 5 de
agregare a serviciilor, niveluri care reflectă tendinţa de apariţie de noi tipuri de servicii pe
măsura extinderi progresului tehnic, economic şi social.
Astfel, de exemplu, diviziunea 74 cuprinde o gamă foarte larga de activităţi
clasificate în 8 grupe şi 15 clase.
Grupele respective şi principalul lor conţinut se prezintă astfel:
741. Activităţi juridice, contabilitate şi revizie contabilă, comsultaţii referitoare
la impunere, activităţi de studii de piaţă şi sondaj, consultaţii pentru afaceri şi
management
742. Activităţi de proiectare,urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice
743. Activităţi de testare şi analize tehnice
744. Publicitate
745. Selecţia şi plasarea forţei de muncă
746. Activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor
747. Activităţi de înterţinere şi curăţire a clădirilor
748. Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor

12
C.I.T.I.-Rev.3 este o clasificare ierarhică, pe patru niveluri de agregare şi anume:
categorii (identificate cu 1 literă), diviziuni (codificate cu 2 cifre), grupe (codificate cu 3
cifre) şi clase (codificate cu 4 cifre).
Trebuie menţionat că este necesară actualizarea periodică a acestor clasificări,
pentru a se adapta caracterului deosebit de dinamic al sectorului serviciilor, sector care se
îmbogăţeşte permanent cu noi tipuri de activităţi.
M.A.Katouzian propune următoarea clasificare3:
-servicii ”noi” (de exemplu: divertizment, educaţie şi servicii pentru sănătate);
-servicii ”complementare” (de exemplu: servicii bancare, financiare, de
transport, de comerţ en gros şi en detail);
-servicii ”vechi” (în sens de clasice, de exemplu: servicii de întreţinere a
locuinţei prestate de personal casnic).
Trebuie menţionat că în concordanţă cu această clasificare, în serviciile ”noi” sunt
cuprinse caele activităţi deosebit de sensibile la creşterea veniturilor populaţiei şi a
timpului liber. Sunt considerate a fi ”noi” deoarece consumul lor este relativ recent ca
fenomen istoric. Grupul serviciilor ”complementare”, includ activităţi legate puternic şi
determinant de fenomenele de industrializare şi urbanizare, şi în sfârşit, cea de-a treia
caregorie de servicii, cele ”vechi”-clasice, se referă la activităţi care au pierdut din
importanţă economică datorită efectelor înlocuite (de exemplu, datorită noilor
disponibilităţi create de utilizarea bunurilor de folosinţă îndelungată).
Harley L.Browning şi Joachim Singelmann, la rândul lor au sugerat o altă
modalitate de grupare a serviciilor, cu deosebită relevanţă deoarece au drept criteriu
funcţiile economice îndeplinite de acestea,funcţii ce derivă din circuitul producţiei, sau
chiar din sferele reproducţiei sociale4:
-servicii de distribuţie (transport, comunicaţii, comerţ cu ridicata şi cu
amănuntul);

3
Katouzian ”The development of the services sector:a new approach”,Oxford Economic,Papres,22
noembrie 1970,pg.362-382
4
Această grupare a devenit de referinţă în literatura de specialitate,acestea păstrând o structură de principiu
asemănătoare. Harley L.Borwning şi Joachim Singelmann”The Emergence of a Service Society:
Demographic and Sociological Aspects of the Sectoral Transformation of the Labour Force in the U.S.A.”
(Springfield,VA,National Technical Information Service,1975)

13
-servicii de producţie-de afaceri (băncile, asigurări, contabilitete, publicitare,
cercetare-dezvoltare);
-servicii sociale-sau colective (sănătare, educaţie, poştă, servicii publice
nonprofit);
-servicii personale (casnice, hoteluri şi restaurante, case de comenzi, reparaţii,
îngrijire personală etc.).
Browning şi Singelmann caracterizează serviciile de distribuţie şi de producţie ca
”orientate sper bunuri” în sensul că aceste activităţi sunt tipic legate de sectoarele primar
şi manufacturier. Serviciile personale şi sociale, la rândul lor sunt denumite ca activităţi
”orientate spre consum”. Serviciile distributive şi pentru producători (servicii ce sunt
folosite ca produs finit producţiei de alte bunuri sau servicii) sunt cele asupra cărora
autorii încearcă să focalizeze atenţia privind rolul acestora în procesul de dezvoltare
economică.
Serviciile au mai fost clasificate şi din punctul de vedere al conţinutului în
tehnologie. Oficiul S.U.A. pentru Evaluarea Tehnologică a propus următoarea
clasificare5:
-servicii bazate pe cunoştinţe (asigurări, servicii profesionale şi tehnice,
anumite servicii bancare, servicii de informaţii tehnologice, reclamă, îngrijirea sănătăţii,
educaţie şi anumite servicii nonprofit);
-servicii terţiare (leasing, distribuţie, franchising, comerţ, anumite servicii
sociale, servicii personale, etc.).
Prima grupă include servicii ce sunt caracterizate printr-un conţinut înalt de
capital uman (măsurat de exemplu în ani de educaţie acordat personalului lucrător în
aceste industrii). Prin comparaţie, serviciile ”terţiare” sunt activităţi ce conţin servicii mai
convenţionale (uneori ”orientate spre consum”) şi caracterizate printr-un conţinut mai
redus de capital uman şi de metode mai standardizate de producţie.
O altă clasificare, după criteriul materialităţii, împarte serviciile în:
-servicii materiale şi
-servicii imateriale

5
Congress of U.S.A.,Office of Technology Assement,Internotional Competition in Services(Washinton
D.C.,US Government,Printing Office,1987

14
Este o clasificare ce poate fi considerată marxistă deoarece serviciile materiale
sunt considerate productive iar cele nemateriale neproductive.
După efectul util pe care-l realizează serviciul, ele pot fi:
-servicii simple (care oferă consumatorului fie unul sau mai multe produse, fie
una sau mai multe operaţiuni, fie una sau mai multe informaţii);
-servicii complexe (care oferă unul sau mai multe produse şi operaţiuni, fie
unul sau mai multe produse şi informaţii, fie unul sau mai multe produse, informaţii şi
operaţiuni).
Având în vedere segmentul de populaţie căreia i se adresează serviciile, ele pot fi:
-servicii care se adresează majorităţii populaţiei;
-servicii care se adresează unui segment determinant al populaţiei (după
vârstă, sex sau alte criterii).
După timpul de consum, respectiv frecvenţa de apariţie a serviciului, avem:
-servicii cu frecvenţă de apariţie ridicată (transport în comun, servicii
comerciale);
-servicii cu frecvenţă de apariţie medie;
-servicii cu frecvenţă de apariţie redusă.
Clasificările prezentate anterior relevă diversitatea mare a activităţilor ce poartă
denumirea de servici. Trebuie remarcată în mod deosebit tendinţa de apariţie continuă de
noi tipuri de servicii, fie pentru întreprinderi, fie pentru consum personal-individual
(pentru persoane fizice), fie pentru noile conexiuni la nivel de economie mondială.
În economia contemporană se observă că agenţii economici apelează tot mai mult
la specialişti, la profesionişti. Acest fenomen devine esenţial din punct de vedere al
beneficiarului şi, ca urmare, asistăm la următoarea evoluţie: are loc o astfel de schimbare
de atitudine faţă de autoproducţie, în speţă faţă de autoprestarea serviciilor, faţă de
efectuarea acestora ca o funcţie internă a întreprinderilor (de producţie clasice-
industriale), trecându-se tot mai mult la externalizarea lor. Dar indiferent de formă,
internă sau externă, toate activităţile capătă tot mai mult aspectul de prestări de servicii.
Subliniind încă o dată extraordinara diversitate a serviciilor moderne, vom încerca
în continuare să arătăm că în cazul acestor servicii (care de obicei au un grad înalt de
”intelectualizare”) doar termenii contractuali concreţi sunt cei care definesc prestaţia în

15
cauză. Denumirea fiind mai puţin importantă în cazul acestor servicii, se observă că
prestaţia este atât de indivdualizată încât nu mai seamănă cu cea precedentă. Trebuie să
ne familiarizăm cărealitatea economică este alta decât cea de pe vremea clasicilor
economiei politice, deoarece în cazul acestor servicii, repetabilitatea, proprie
mecanismului industrial, e redusă până la eliminare completă.
Multe din aceste servicii – astăzi individualizate (asa numitele ”stand-alone
services”) – sunt foste funcţii de întreprindere clasică, ce s-au externalizat căpătând noi
valenţe.
Există de exemplu, servicii moderne ce aparţin universului bancar atingând
probleme de finanţare, asigurare, gestionare, analize de date şi studii de piaţă, precum şi
diverse operaţiuni internaţionale, cum ar fi factoringul ce reprezintă o variantă de servicii
care se adresează mai ales comercianţilor şi industriaşilor şi reprezintă o formă de credit,
o sinteză de diferite servicii, prestate de diverşi profesionişti6. Creditul documentor este
în strictă concordanţă cu specificul de funcţionare al comerţului internaţional şi impune
reglementări şi modalităţi de finanţare internaţională adaptate la natura,exigenţele şi
durata operaţiunilor comerciale dintre ţări, el reprezentând unul din aceste proceduri.
Dar serviciile bancare ocupă unloc distinct între serviciile moderne: într-un sistem
monetar în care riscurile deteriorării condiţiilor generale ale contractelor se adaugă
riscurilor de insolvabilitate, în legătură cauzală cu progresul telecomunicaţiilor şi tehnici
de calcul, au avut loc dezvoltări spectaculoase ale serviciilor financiare şi extinderi ale
funcţiilor bancare, de multe ori nesupuse unor reglementări cu caracter limitativ.
Din zi în zi mai complaxă, activitatea financiar-bancară desfăsurată de instituţii
specializate în acest sens, şi-a diversificat şi lărgit paleta serviciilor care includ prestaţii
de un înalt profesionalism. Pe baza datelor deţinute şi a orizontului de cunoştinţe permis
de reţeaua monetar-bancară, societăţile bancare pot face azi analize-diagnostic, pot
elabora strategii de reducere ori restructurare, consultanţă, etc., extinzându-şi în acest
mod aria de influenţă şi devenind tot mai puternice şi mai ”profesionale”.
Presupunând o cunoastere economică profundă şi analitică, aceste servicii
deosebit de moderne şi sofisticate pot fi incluse între serviciile de vârf ale economiei
mondiale.
6
Factoringul este a formă de credit,de altfel foarte veche,care a fost practicate iniţial înS.U.A. în mod
curent şi care a pătruns mai apoi prin anii '60-'70 şi în cercurile financiare europene

16
Serviciul final este rezultanta tuturor prstaţiilor şi documentelor emise clientului,
în măsura în care faza respectivă a prestaţiei se realizează; el reprezintă însă mai mult
decât simpla însumare a elementelor componente. Multe din serviciile bogate în
cunoştinţe (asa-numitele servicii ”intelect-intensive”) sunt de cele mai multe ori atât de
îngemănate cu alte servicii, până într-atât încât unele tipuri de servicii ”déja-connus”
reprezintă prin definiţie un amalgam de servicii intelect-intensive cu altele, un exemplu în
acest sens îl constituie societăţile de inginerie care includ următoarele servicii:
-de consultanţă (definirea proiectelor, studii de fezabilitate, disign şi alegeri de
procedee);
-de punere în funcţiune (furnizarea programelor de gestiune, formare de
personal);
-servicii legate de construcţii;
-alte servicii ulterioare.
Unele firme mai mari, mai puternice, sunt capabile să realizeze total sau parţial şi
aceste etape următoare, mergând până la predarea ”la cheie” a unui obiectiv (aeroport,
centrală nucleară, uzină, pod, baraj).
Trebuie făcută observaţia că serviciile da avangardă nu beneficiază de o
evidenţiere separată, ele putând fi regăsite în toate categoriile de servicii. Desigur că
serviciile pentru întreprinderi au posibilităţi mai mari de orientare spre ramurile de vârf.
Cât priveşte componenta informatică a acestor servicii, aceasta a devenit deja un bun
comun în toate domeniile de activitate umană.
Caracteristicile serviciilor, reprezintă suportul structurării serviciilor precum
urmează:
Servicii comercializabile/necomercializabile.
Departajarea serviciilor are la bază capacitatea lor de a fi tranzacţionate pe piaţa
internă sau internaţională ca marfă distinctă spre deosebire de acele servicii care sunt
oferite spre consum pe baze necomerciale, în această categorie fiind cuprinse unele
servicii publice. Dotorită dinamismului vieţii economice, politice şi sociale, precum şi pe
baza progresului tehnologic, o parte tot mai mare a serviciilor necomercializabile a
alunecat spre categoria serviciilor comercializabile. În acelaşi timp se manifestă şi
tendinţa de externalizare a serviciilor publice, devenite servicii comercializabile, cum este

17
cazul de exemplu în unele ţări a accesului la infrastructura de transport rutier supus plăţii
unui tarif sau obţinerea unor documente, autorizaţii etc. eliberate de autoritatea publică
sau serviciile educaţionale. Nu trebuie confundate serviciile comercializabile (tradeable
services) cu serviciile comerciale (commercial services). Primele reprezintă un concept
legat de capacitatea serviciilor de a deveni o marfă, în timp ce celelalte reprezintă o
poziţie distinctă a serviciilor în balanţa de plăţi externe în calitatea lor de componenţă a
comerţului invizibil.
Servicii de producţie/servicii de consum.
Serviciile de producţie sunt oferite unor producători sau altor agenţi economici
care le integrează în activitatea lor sau care le folosesc pentru a adăuga valoare unui alt
serviciu sau produs (serviciile de transport, de depozitare de leasing etc.). serviciile de
consum sunt oferite direct consumatorilor sau beneficiarilor care devin astfel, co-
producători ai serviciilor. Funcţia de co-producător a consumatorului s-a accentuat,
paradoxal, pe măsură ce s-au perfecţionat modalităţiile tehnice de prestare a serviciilor.
Astfel, de exemplu în cazul serviciilor informatice, consumatorul poate participa la
adaptarea programelor chiar modificarea lor în foncţie de necesităţiile sale. În serviciilor
audiovizuale, telespectatorul, cu ajutorul telecomandei, poate să-şi construiască singur
programul pe care să-l vizioneze. În telecomunicaţii, prin asocierea unor echipamente
specializate, utilizatorul poate avea acces la anumite informaţii, le poate transmite mai
departe, le poate prelucra etc.
Servicii pure/complementare/de acces.
Asa cum am mai arătat, majoritatea mărfurilor este formată dintr-o combinaţie de
bunuri şi servicii, de material şi imaterial. După criteriul funcţiei lor, în pachetul de
elemente care formează marfa, au fost identificate trei categorii de servicii:
a) servicii pure, bunurile având o participare nesemnificativă sau lipsind cu
desăvârşire (serviciile financiare, programele informatice, serviciile de consultanţă etc.),
valoarea fiind în exclusivitate rezultatul activităţii de servicii;
b) servicii creatoare de valoare adăugată pentru un bun sau alt serviciu (cum
ar fi acordarea unor facilităţi de plată, a unor garanţii de funcţionare etc.) ele având un rol
complementar în formarea valorii mărfii;

18
c) servicii care adaugă valoare unui bun prin faptul că îl fac accesibil
consumului sau utilizării (distribuţia, intermedierea comercială, închirierea etc.).
Servicii materiale/imateriale.
Intangibilitatea sau imaterialitatea este poate singura caracteristică unanim
acceptată pentru output-ul serviciilor. Între serviciile cu caracter pur intangibil şi bunurile
eminamente tangibile se etalează o “zonă gri” care cuprinde o mare diversitate de
produse ce asociază, în diferite proporţii, elemente de tangibilitate cu cele de
intangibilitate.
Importanţa conţinutului material (tangibil) al serviciilor decurge din:
a) cantitatea de bunuri pe care consumatorul o consideră necesară pentru a-i
completa satisfacţia oferită de serviciiul achiziţionat, influenţată la rândul ei de
caracteristicile categoriei socio-economice a consumatorilor (serviciile hoteliere, din
restaurante, de transport etc.);
b) meciul natural, geografic, economic, social în care are loc
producţia/consumul de servicii (servicii de construcţii civile, de telefonie etc.);
c) modul de exprimare sau de transmitere a performanţelor serviciilor
(serviciile de publicitate prin materialul publicitar, serviciile de presă etc.);
d) categoria de necesităţi pe care o acoperă serviciul: necesităţi biologice,
spirituale sau sociale.
Servicii relaţionale/la distanţă.
Gradul de implicare a consumatorului în procesul de producţie al serviciului
diferă în funcţie de categoria şi clasa calitativă a serviciului, precum şi în funcţie de
capacitatea şi dotările producătorilor. Unele activităţi de servicii pot fi desfăsurate numai
atunci când consumatorul este perzent pe tot parcursul actului de producţie (serviciile
medicale, educaţionale etc.). în alte cazuri, caracterul interactiv al serviciului este atenuat
de posibilităţile tehnicii de a transmite la distanţă rezultatele activităţii de servicii. În cele
mai multe cazuri, consumatorul este cel care iniţiază producerea serviciului, controlează
desfăsurarea acestuia sau, în final, verifică obţinerea efectelor scontate (serviciile de
asigurare, serviciile de transport etc.).
Servicii standardizate/individualizate.

19
Două din dimensiunile gradului de variabilitate a serviciilor pot servi la
structurarea lor în funcţie de prezenţa acestei particularităţi:
a) măsura în care diferite vatiante ale serviciilor se pot abate de la un etalon de
calitate sau de la un proces specific de producţie;
b) măsura în care serviciul poate fi adaptat necesităţilor individualizate ale
consumatorilor.
În cazul în care raţionalitatea serviciilor este foarte ridicată, posibilitatea de
standardizare a acestora este în general redusă (pe acelaşi principiu după care în medicină
se afirmă că nu există boli ci bolnavi), ceea ce restrânge posibilitatea ofertantului de a
controla procesul de prestare a serviciului. Este cazul, în special, serviciilor intensive în
muncă şi prestate în formula “de la om la om”.
În ultimele decenii, preocuparea ofertanţilor de servicii în legătură cu prestarea
serviciilor a fost de atenuare a caracterului lor relaţional prin asocierea în mai mare
măsură, în procesul de producţie, a factorului capital. Activităţi cum ar fi serviciile
financiare, serviciile din restaurante, consultanţă, chiar serviciile medicale şi educative au
fost asociate cu tehnologii de comunicare preluate din telecomunicaţii, micsorându-se
astfel caracterul lor relaţional, în avantajul posibilităţii de standardizare. S-a deschis în
acest fel o cale spre organizarea producţiei de servicii ca producţie de masă, cu
binecunoscutele efecte asupra costurilor. Este destul de interesant faptul că se
înregistrează în acelaşi timp o mişcare simetrică, de sens contrar, prin transformarea unor
servicii prestabile la distanţă, în servicii relaţionale, individualizate, a căror calitate este
adaptată fiecărui consumator care are şi posibilitatea monitorizării acestei calităţi (servicii
turistice, audiovizuale etc.). cu cât segmentul de piaţă pentru care este produs serviciul
este mai omogen, cu atât sunt sanse mai mari de standardizare a serviciului (de exemplu,
transportul feroviar); cu cât serviciul îşi datorează motivaţia de consum posibilităţii de a
fi personalizat, cu atât capacitatea sa de a fi standardizat se reduce (designul vestimentar
de lux, consultanţă fiscală etc.).
Prezentăm în figura 1, modul în care cele două dimensiuni ale variabilităţii
participă la structurarea serviciilor:

20
Individualizarea serviciilor
scăzută ridicată
*restaurante fast-food *servicii telefonice
*transport feroviar, aerian *servicii informaţionale
*servicii audio-vizuale *servicii hoteliere

*servicii artistice *servicii medicale


*servicii educative *servicii de lux
*servicii de construcţii *servicii de consultanţă
civile *servicii financiare

Figura 1. Corelarea planurilor de variabilitate.

Servicii periodice/ocazionale.
În funcţie de modul de “livrare” al serviciilor distingem:
a) servicii care se oferă continuu în cadrul unei tranzacţii globale sau sub
forma unei tranzacţii distincte şi
b) servicii oferite ocazional, de câte ori este nevoie de ele, în cadrul unei
relaţii contractuale curente între vânzător şi consumator.
Corelând natura livrării cu natura relaţiei dintre părţile implicate în livrare
obţinem:

Natura livrării

*servicii telefonice în *asigurări


abonament *servicii audio-vizuale în
*plata cu cărţi de credit abonament

21
*consultanţă fiscală
*restaurante fast-food *servicii publice
*transport charter *publicitate
*servicii informaţionale
Figura 2. Corelarea aspectelor incluse în natura livrării.

Servicii continue/ciclice/sezoniere.
Modul de manifestare a cererii pentru servicii poate fi la rândul său suportul unui
alt criteriu de clasificare. Pentru majoritatea serviciilor cererea este în mod ideal
repartizată în timp. De exemplu:
a) zilnică pentru servicii telefonice;
b) săptămânală pentru transport interurban de distanţă medie (călătoriile din
week-end);
c) semestrială sau anuală pentru organizarea unei vacanţe;
d) ciclică pentru serviciile imobiliare;
e) imprevizibilă pentru asistenţa medicală de urgenţă, reparaţii tehnice ş.a.
Caracterul perisabil al serviciilor, asociat cu manifestarea inegală a cererii,
complică foarte mult derularea tranzacţiilor cu servicii, având şi implicaţii directe asupra
riscului asumat de agenţii economici specializaţi în prestarea serviciilor.
Servicii P.P.S./L.D.S.7
Calitatea interacţiunii dintre consumatorul şi prestatorul de servicii oferă
posibilitateea includerii serviciilor în matricea construită de Sampson şi Snape în 1986 şi
dezvoltată de Curzon-Price, în 19878. Aceşti autori au delimitat două categori de servicii
pentru care au expus şi căile de comercializare:
a) servicii care nu pot fi prestate decât în prezenţa efectivă şi simultană a
părţiilor (PPS), rezultabilă prin:
-deplasarea ofertantului spre consumator,
-deplasarea consumatorului spre ofertant,

7
PPS: Physical Proximity Services – servicii pentru care prestarea presupune prezenţa fizică apropiată a
părţilor
LDS:Long Distance Services – servicii prestabile fără a fi necesară apropierea fizică dintre părţi
8
Sampson şi Snape au folosit caracterul relaţional al serviciilor pentru a le delimita în 2 mari categorii:
Physical Proximity Essential (sau PPS) şi Physical Proximity Intessential (sau LDS).

22
-deplasarea atât a consumatorului cât şi a prestatorului spre o destinaţie
comună unde se desfăsoară producţia şi consumul.
b) servicii care nu necesită apropierea în spaţiu dintre părţi şi nici prezenţa
simultană a acestora pe parcursul prestării serviciilor (LDS) şi care datorită acestei
caracteristici nu generează brobleme la tranzacţionarea lor, nici pe piaţa internă şi nici pe
piaţa mondială.
Categoria PPS poate fi comercializată pe piaţa internă sau internaţională fie prin
mobilitatea factorilor de producţie ai ofertei de servicii, presupunând că aceasta se poate
realiza cu uşurinţă, fie prin mobilitatea cererii, presupunând că oferta este accesibilă la
locul formării ei.

CAPITOLUL II
TRANZIŢIA ŞI REFORMA ECONOMICĂ ÎN ROMÂNIA

Etimologic vorbind, sensul de tranziţie corespunde trecerii de la ceva la altceva,


traversării către altceva.
Dacă ne referim însă la perioada de după decembrie 1989 pe care o parcurge
România, termenul de tranziţie este un fenomen foarte larg dezbătut de o mulţime de
specialişti din diverse domenii, care se referă la trecerea de la economia central-

23
planificată la economia de piaţă. Totodată, tranziţia este recunoscută ca un proces
multidimensional, care solicită nu numai eforturi de design economic, ci şi modificări
politice, instituţionale şi culturale profunde, ultimele două fiind tot mai importante o dată
cu avansarea reformelor economice.
De problematica tranziţiei s-au ocupată o serie întreagă de autori şi specialişti în
domeniu şi tocmai de aceea este extrem de greu să găsim o definiţie unanim acceptată. În
anumite situaţii tranziţia este acceptată ca un proces de eliminare a acelor elemente,
reguli şi relaţii sistemice care sunt construite nu pe raţiuni economice, ci pe cele
ideologice de omogenizare şi centralizare, şi care împiedică desfăşurarea normală a vieţii
individuale şi sociale, care blochează utilizarea raţională a resurselor limitate şi care
produc factori perturbatori cu impact negativ asupra dezvoltării armonioase a societăţii.
În concepţia unui specialist român9 care s-a ocupat îndelung şi îndeaproape de
problema tranziţiei în general şi în România în special, se poate regăsii termenul de
“operă” atunci când se vorbeşte de “edificarea unei societăţi noi în spaţiul economico-
geografic al României – a societăţii civile; a unei noi economii – economia de piaţă; a
unui nou tip de democraţie – democraţie constituţională; a unui nou tip de stat – statul de
drept, democratic şi social”. Toate aceste aspecte sunt incluse în perioada de tranziţie. Se
continuă spunând că “tranziţia la un nou tip de societate presupune în mod obiectiv,
necesar efectuarea unor transformări profunde în structura anatomomorfologică şi
fiziologică a societăţii româneşti; înfăptuirea unei profunde reforme economice, politice,
juridice, administrativ-organizatorice, etc.”.
Un alt autor10 de notorietate în domeniul economic consideră că “problema
tranziţiei a fost abordată îndeosebi prin optica normativă: definirea unor obiective
dezirabile şi schiţarea căilor de atingere a acestora.” După părerea lui Emilian Dobrescu,
evoluţia României în această perioadă de tranziţie se caracterizează prin următoarele
două aspecte majore: “volumul exorbitant al arieratelor (plăţile restante) ale agenţilor
economici (atât pentru livrări reciproce, cât şi faţă de bugetul administraţiei publice) şi
datoria, de asemenea în creştere, a întreprinderilor şi a statului faţă de sistemul bancar ”
D. Dăianu interpreta insistent tranziţia ca pe “o transformare care implică o
schimbare de mentalităţi, de psihologii individuale şi colective. Este un proces în care
9
Aurel Negucioiu – Tranziţia raţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 45
10
Emilian Dobrescu –Tranziţia în România, modele econometrice, Ed. Economică, 2002, p.325

24
sunt implicate interesele oamenilor; există interese care se vor înfrunta. Va fi o luptă
îndelungată – pentru unii o vale a plângerii – şi sociologia economică ne poate ajuta mult
în a înţelege acest proces…Dar am impresia că modul în care se judecă procesele în
momentul de faţă este extrem de sărac în ce priveşte înţelegerea complexităţii
comportamentului individual în societate”11.
Un specialist străin considera ca fiind esenţiale în procesul de tranziţia a ţărilor
foste comuniste cel puţin trei elemente de bază: “asanarea activităţilor dăunătoare ale
economiei, eliminarea statului ca administrator al economiei, întărirea reformelor,
coerenţă şi consistenţă în aplicarea acestora”12.
Este cunoscut faptul că după evenimentele din decembrie 1989, părerile privind
tranziţia au fost împărţite şi foarte numeroase. Dezbateri aprinse au fost realizate şi pe
marginea ritmului în care va avea loc tranziţia economiei româneşti, etapele necesare
pentru a obţine cel mai mare succes în intervalul de timp cel mai scurt, ca şi impactul
reformelor asupra populaţiei.
După acest an definitoriu pentru realizarea unei noi dimensiuni economice,
politice, sociale, administrative, etc. ale României, tranziţia a fost privită ca un ansamblu
al schimbărilor care au loc în configuraţia societăţii, ce cuprinde toate componentele şi
domeniile societăţii, sistemul politic şi cel economic, instituţiile, relaţiile sociale,
organismele societăţii civile, formele de organizare, modurile de viaţă şi mentalităţi
Aşa cum afirmă Aurel Negucioiu, conţinutul principal al tranziţiei economice în
România constă în “transformarea sau poate mai corect ar trebui spus, în înlocuirea
economiei de socialiste monopolist-statale, de comandă, cu o piaţă social umană”13
În cadrul transformărilor care se produc în viaţa social politică şi economică în
perioada de tranziţie, reforma economică reprezintă suportul şi garanţia succesului
reformelor din celelalte domenii.
Reforma din economie trebuie gândită şi înfăptuită atât în numele eficienţei
economico-sociale, cât şi din punct de vedere al organizării şi funcţionării pieţelor
concurenţiale.

11
D. Dăianu- O abordare sociologică a procesului schimbării, Tribuna Economică, nr. 29/1990, p.3
12
Leszek Balcerowicz – Reforma în primul rând, privatizare şi liberalizare, Adevărul economic nr. 26/2001
13
Aurel Negucioiu – op. cit., p.46

25
De asemenea, pe măsura scurgerii timpului şi a înfăptuirii ei, reforma trebuie să
încline din ce în ce mai mult balanţa tranziţiei în favoarea economiei moderne de piaţă, a
activităţilor profitabile, atât la nivelul fiecărui actor economic luat individual, cât şi pe
ansamblul economiei naţionale.
Reforma cuprinde un ansamblu de măsuri, întreprinse la nivel macroeconomic,
reieşite dintr-un pachet de opţiuni aplicate pe baza unor strategii coerente, identificate cu
interesul economiei naţionale, pe termen scurt, mediu şi lung în urma cărora să rezulte
efecte economice similare celor din ţările cu economie dezvoltată.
Pentru a se asigura succesul tranziţiei, ireversibilitatea şi maturizarea economiei
de piaţă prin reformă, trebuie avute în vedere următoarele elemente14:
a) crearea relaţiilor de proprietate privată, în forme multiple;
b) crearea noilor structuri de exploatare în industrie, agricultură şi celelalte
ramuri, prin transferul celei mai mari părţi a proprietăţii de stat către sectorul particular;
c) crearea, extinderea şi articularea mecanismelor pieţei concurenţiale libere, a
instituţiilor corespunzătoare pieţei de mărfuri şi celor specifice (monetar-valutară, a
muncii, a capitalului);
d) restructurarea sistemului producţiei naţionale, care presupune dezvoltarea
serviciilor, a ramurilor cu tehnică de vârf, automatizate, cu consumuri de energie reduse
şi grad ridicat de prelucrare, adaptate la cerinţele pieţei şi schimbările tehnice. Aceasta va
asigura trecerea la o economie superioară, caracterizată prin creşterea volumului de
mărfuri şi servicii exportate, precum şi creşterea competitivităţii acestora; în acelaşi timp
se va acţiona pentru reducerea sferei economiei inferioare, cu o producţie destinată numai
consumului intern, obţinută pe baze tehnice scăzute şi cu un nivel redus al pregătirii
profesionale a lucrătorilor;
e) consolidarea relaţiei, dezvoltare economică durabilă suportabilă - democraţie
stabilă şi asigurarea condiţiilor pentru trecerea la economia de piaţă.
f) reformarea şi stabilizarea sistemului protecţiei sociale având ca scop principal
compensarea efectelor negative induse de procesele reformei asupra populaţiei;
g) integrarea economiei în circuitul economic mondial şi integrarea euro-
atlantică a ţării.
14
Gh.Alfiri – Reforma, economia de piaţă şi privatizarea în România, Editura ABEONA, Bucureşti, 1993,
pag.29

26
Reforma economică în servicii nu este un proces izolat, ea se desfăşoară
concomitent şi în strânsă corelaţie cu reforma tuturor domeniilor vieţii sociale.
Având în vedere această corelaţie, nici o strategie de dezvoltare nu poate fi pur
economică şi cuprinde în structurile sale şi alte elemente complementare cum ar fi cele
din: sfera socialului, cea tehnologică, cea ecologică ş.a.
Trebuie avut în vedere şi faptul că schimbarea, realizarea procesului de reformă
prin aplicarea unei anumite variante de strategie, poate să nu dea rezultatele scontate, fapt
ce impune asumarea riscurilor din partea forţelor social-politice care participă la
elaborarea şi aplicarea strategiilor de reformă în servicii, precum şi găsirea modalităţilor
de corectare a erorilor şi greşelilor înregistrate pe parcursul desfăşurării reformei din
economie şi implicit din sectorul terţiar.
În cadrul acestor coordonate se pot considera ca esenţiale următoarele15:
a) reforma în economie trebuie să cuprindă întreaga activitate economică, deci
reforma trebuie să aibă un caracter general;
b) reforma cuprinde un ansamblu de factori de natură social-economică, juridică,
tehnico-productivă, ecologică şi psiho-comportamentală din toate verigile sistemului
economic implicând toţi subiecţii activităţii economice, deci reforma are un caracter
complex;
c) reforma trebuie să fie bazată pe realismul izvorât din realităţile vieţii
economice, pe care trebuie să le transforme printr-un comportament adecvat libertăţii de
acţiune şi restricţiilor obiective impuse de prezent, dar mai ales de perspectivă;
d) reforma din economie trebuie să se concretizeze prin anumite finalităţi care
să răspundă aspiraţiilor spre mai bine ale oamenilor, rolul primordial în realizarea şi
concretizarea sa reprezentându-l omul;
e) reforma economică implică anumite costuri sociale, care, conştientizate,
trebuie să fie acceptate de populaţie, astfel încât să nu genereze comportamente anormale
ce ar putea să frâneze procesul şi atingerea obiectivelor sale finale. Pentru aceasta,
reforma trebuie să fie suportabilă;
f) reforma trebuie să fie credibilă, adică, ea trebuie să formuleze unele obiective
economice care să aibă ca fundamentare resursele necesare pentru atingerea lor, pentru ca
15
C. Popescu, D. Ciucur, I. Popescu – Tranziţia la economia umană, Editura Economică, Bucureşti, 1996,
pag.249

27
cei care le îndeplinesc să acţioneze conştient, cu convingerea că prin reformă vor
beneficia cu adevărat de rezultatele acesteia;
g) desfăşurarea reformei presupune existenţa unei anumite doze de risc
determinate atât de factori subiectivi cât şi obiectivi, ceea ce poate duce la amânarea sau
nerealizarea obiectivelor propuse, la creşterea costurilor sociale ale tranziţiei, la
prelungirea reformei economice şi la mărirea consecinţelor negative ca urmare a
întârzierii ei;
h) consistenţa, profunzimea şi coerenţa în strategia şi programul reformei din
economie a elementelor esenţiale, fundamentale, care trebuie schimbate pentru a
transforma radical structura relaţiilor economice şi mentalităţile de comportament ce
decurg din acestea; avem în vedere, în principal restructurarea relaţiilor de proprietate,
crearea mecanismelor pieţei concurenţiale libere, a instituţiilor specifice pieţelor,
restructurarea sistemului producţiei naţionale, reforma şi stabilizarea sistemului protecţiei
sociale, integrarea economiei în circuitul economic mondial şi integrarea euro-atlantică;
i) simplitate şi claritate astfel încât mesajul ei să fie corect perceput de către
fiecare subiect al vieţii economice, fără a se produce reacţii şi acţiuni adverse;
j) reforma economică trebuie să fie caracterizată prin integralitate, în sensul
interdependenţei şi unităţii obiectivelor propuse, a compatibilităţii lor în timp şi spaţiu cu
obiectivele transformărilor din celelalte componente ale sistemului social.
Totodată, succesul reformei din economie depinde şi de modul cum sunt sesizate,
formulate şi fundamentate priorităţile reformei pe parcursul fiecărei etape, care trebuie să
joace rolul cel mai important, să “tragă” după ele celelalte elemente ale tranziţiei. O
asemenea prioritate, manifestându-se ca o componentă fundamentală a reformei
economice, este organizarea şi generalizarea pieţei concurenţiale, mai exact crearea
sistemului de pieţe16.
Scopul final al politicilor şi strategiilor reformei este realizarea unei economii de
piaţă viabile, adică a unei economii a cărei funcţionare se înfăptuieşte prin mecanismele
pieţei fundamentate în principiu pe un regim legislativ, instituţional, politic, bazat pe
proprietatea privată şi fără acţiuni restrictive din partea statului. În principiu, economia de
piaţă ce va fi înfăptuită trebuie să aibă în vedere faptul că în cadrul acesteia producţia,

16
M.Băbeanu, M.Băbeanu – Piaţa şi sistemul de pieţe, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 1998, pag.56

28
repartiţia şi consumul nu sunt limitate din punct de vedere legislativ dar trebuie totuşi să
respecte legităţile obiective ale vieţii economice şi sociale.
Având în vedere convergenţa şi efortul depus de membrii societăţii pentru
realizarea unei economii de piaţă libere, strategiile reformei economice în general şi în
servicii în special, trebuie să aibă în vedere menţinerea principalelor caracteristici17 ale
acesteia, între care:
a) este o economie cu numeroase şi variate centre de activitate economică şi decizie,
respectiv de actori economici, de ofertă de factori de producţie şi de consum, legaţi
între ei prin numeroase reţele de consum18.
b) este o economie îndreptată cu prioritate spre consumator, producătorul, ofertantul
dimensionându-şi activitatea, ca nivel, calitate şi structură, în funcţie de tendinţele şi
dorinţele consumatorului19.
c) este o economie a libertăţilor decizionale deoarece acestea sunt luate de către actori
independenţi, ale căror acţiuni sunt coordonate spontan şi automat prin intermediul
pieţei20.
d) este un sistem în care spaţiul microeconomic constituie fundamentul pentru
desfăşurarea activităţii, iar întreprinderea este unitatea economică de bază care
asigură legătura dintre diferite categorii de pieţe, între oferta şi cererea finală21.

17
M.Băbeanu, coordonator – Economie politică, Universitatea din Craiova, Craiova, 1993, pag.77
18
Fiecare subiect economic este caracterizat printr-un comportament propriu, diferenţiindu-se de ceilalţi
agenţi economici prin raţionalitate, orizont, forţă de influenţă. În cadrul diverselor economii de piaţă se
întâlnesc şi actorii de grup care exercită presiune mai mare sau mai mică, din interior, asupra mecanismelor
specifice acestui tip de economie;
19
Deci producătorii, ofertanţii trebuie să-şi modifice producţia de bunuri şi servicii, precum şi alte
componente ale ofertei în funcţie de nivelul şi exigenţele cererii. Consumatorul, în cadrul economiei de
piaţă, se bucură de supremaţie, lucru realizabil numai în condiţii normale de funcţionare a economiei. În
momentul apariţiei unor licenţe se produc perturbaţii. Indiferent care ar fi natura acestora – economică,
politică, socială, militară – ele au ca efect atenuarea sau anularea supremaţiei consumatorului, piaţa
ajungând la discreţia ofertantului;
20
Subiecţii economici se bucură de autonomia iniţiativelor, deciziilor, opţiunilor şi acţiunilor în domeniul
specific în care-şi desfăşoară activitatea. Această libertate de acţiune a operatorilor economici nu trebuie
însă să se desfăşoare în mod haotic, la voia întâmplării, ci pe baza unor reguli generale şi a unui cadru
legislativ bine conturat. Funcţionarea economiei descentralizate nu este numai consecinţa iniţiativelor şi
acţiunilor micro, ci şi a unor decizii luate la nivel macroeconomic referitoare la interdependenţele dintre
agenţii economici, la cadrul juridic şi instituţional al activităţii economice, precum şi la o serie de probleme
cu caracter naţional şi global care depăşesc nivelul macroeconomic;
21
De aici rezultă rolul central al întreprinzătorului, care prin intermediul mecanismelor pieţei combină
factorii de producţie, separaţi din punct de vedere juridic şi economic şi compară preţurile acestora
orientându-şi activitatea prin raportul cost - preţ de vânzare. Deşi în prezent rolul decisiv în cadrul
economiei de piaţă revine întreprinzătorului – echipă, întreprinzătorul – individ continuă să rămână figura
centrală a economiei de piaţă;

29
e) întreaga activitate economică este cuantificată – moneda având rolul de a estima şi
măsura costurile şi rezultatele agenţilor economici; prin intermediul monedei se
realizează legătura dintre trecut, prezent şi viitor, ea reprezentând numitorul comun al
actorilor eterogeni.
f) profitul este scopul tuturor actorilor economici şi obiectivul central al
întreprinzătorului, motivaţia întregii activităţi la nivel microeconomic22.
g) rolul statului se manifestă indirect şi global23.
Reforma economică are funcţia istorică de a aduce economia României la o
asemenea stare de funcţionalitate şi la o macrostabilizare de o astfel de calitate, încât, prin
mecanismele ei interne, să stopeze adâncirea decalajului de productivitate faţă de ţările
avansate, marcându-se începutul inversării acestei tendinţe seculare, adică începutul unui
proces de apropiere de nivelul productivităţii din ţările dezvoltate24.
Trebuie precizat faptul că în perioada 1990-2001, pornindu-se de la o abordare
graduală a dezvoltării economiei de piaţă, măsurile importante de reformă menţionate
mai sus au fost luate în considerare într-o mai mică măsură, fapt ce s-a repercutat în
creare unei avalanşe de evenimente care s-au “tradus” în anul 1997 într-un blocaj
financiar.
Conform Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională din România, perioada
1990-1996 a fost caracterizată de următoarele trei aspecte bine cunoscute de altfel şi
anume: între 1990-1991, sursa de finanţare cea mai importantă a economiei au
reprezentat-o rezervele interne constituie în timpul regimului anterior; între 1992-1994,
rezervele valutare au fost cele care au susţinut economia; iar între anii 1994-1996
finanţarea dezvoltării economice a fost realizată prin obligativitatea băncilor în acest
sens.

22
În acţiunea pentru obţinerea profitului agenţii economici sunt limitaţi de propriile lor capacităţi şi
competenţe, dar şi de respectarea intereselor celorlalţi agenţi economici. Obţinerea de profit, precum şi
continuarea sporirii acestuia ocupă locul central în raţionamentul întreprinzătorului, obiectivul de
maximizare al profitului fiind unul permanent şi pe termen lung;
23
Statul, prin acţiunile sale, nu face altceva decât să susţină şi să completeze piaţa sau să înlăture prin
măsuri intervenţioniste consecinţele negative ale funcţionării ei. Intervenţia statului nu îngrădeşte libertatea
de acţiune şi decizie şi nici formarea preţurilor actorilor economici. Această intervenţie este indirectă şi
orientează economia, influenţând-o prin politica financiară, monetară sau socială. Intervenţia statului este
globală, acţionează asupra direcţiilor de importanţă majoră ale activităţii economice, precum repartiţia
veniturilor, nivelul cererii globale, ocuparea forţei de muncă.
24
L.Croitoru – Macrostabilizare şi tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 1993, pag.159

30
Populaţia a început să resimtă în mod dureros costul tranziţiei economice atunci
când resursele de finanţare au fost epuizate, adică după primii şase ani de tranziţie, fapt
ce a amânat de altfel luarea unor decizii esenţiale şi a redus viteza reformelor.
Din analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea reformelor în economie în general
şi în sectorul terţiar în particular, în această perioadă de timp se pot extrage următoarele
detalii:
- începutul liberalizării preţurilor s-a realizat în anul 1990 dar a cuprins mai multe
etape care şi-au găsit finalitatea abia în anul 1999;
- întreprinderile de stat mari nu au beneficiat de o reformă a lor, fapt ce a dus la
acumularea unor arierate mari şi pierderi uriaşe. Abia din ianuarie 2001 s-a trecut la
această reforma, şi cu toate eforturile depuse pierderile se menţin chiar şi astăzi;
- întreprinderile energofage au continuat să funcţioneze ineficient, iar Guvernul a
încercat menţinerea într-un mod artificial a unui preţ scăzut al energiei electrice, fapt ce
s-a repercutat în transferarea problemelor economice către celelalte ramuri industriale ce
folosesc energia ca materie primă;
- neîncrederea Guvernului în efectele benefice ale privatizării au dus la aplicarea sa
într-un ritm lent, iar practica de a lua măsuri doar în preajma alegerilor pentru a atrage
electoratul nu au dus decât la adâncirea problemelor existente;
- funcţionarea într-un mod eficient a unor pieţe importante printre care şi piaţa
valutară a fost realizată doar în mică măsură; de asemenea piaţa de capital s-a dezvoltat
foarte încet şi a obţinut doar rezultate nesemnificative;
- reformele economice nu au permis reformelor legislative să ţină pasul cu ele, ceea
ce au dus la apariţie unor piedici serioase în creşterea economică şi în cadrul investiţiilor
străine pe care le-a minimizat;
- transparenţa politicilor fiscale nu a existat, fapt ce a dus la necunoaşterea de către
public a deficitului bugetar crescând şi a colapsului economic al unor instituţii
importante ca cele din sectorul bancar;
- industriile care absorbeau forţă de muncă numeroase au făcut presiuni pentru a
obţine subvenţii şi credite directe de la bugetul de stat;

31
- reforma sectorului public nu a existat, fapt ce a dus la insuficienta motivare a
angajaţilor bugetari care fiind cea mai prost plătită categorie, s-au opus unor reforme mai
rapide şi mai radicale.
După această perioadă, care a “triumfat” prin eşecul planului de stabilizare din
1997, România a trecut printr-o a doua recesiune profundă de tranziţie, caracterizată
printr-o reducere a Produsul Intern Brut timp de trei ani consecutiv cu o proporţie destul
de însemnată (12%), prin menţinerea inflaţiei cu o valoare mult mai mare decât în ţările
în tranziţie comparabile precum Europa Centrală şi Răsăriteană. De asemenea se poate
spune că în perioada de după 1997, procesele de privatizare şi restructurare economică au
trenat, iar în anul 1999 s-a înregistrat o criză de plăţi, fapt ce a dus la încercarea acerbă de
găsire a unei noi căi către politicile economice.
O primă “mică victorie” în această “luptă” numită tranziţie poate fi considerată
cea din anul 2001 când performanţele macroeconomice s-au îmbunătăţit oarecum, cu o
creştere a PIB de 5,3%, şi o inflaţie care prezenta o tendinţă descrescătoare, deşi cu
presiuni asupra balanţei externe.
Cu toate acestea se consideră că toţi aceşti ani au însemnat o pierdere importantă
pentru România, organismele internaţionale precum OECD recomandând permanent
guvernelor româneşti adoptarea tot mai cuprinzătoare a reformelor. Ceea ce a
recomandat OECD a fost ca stabilizarea macroeconomică nu poate fi durabilă fără un
progres suficient în restructurarea sectorului financiar şi al întreprinderilor şi fără crearea
unui mediu favorabil extinderii noilor afaceri private.
Începând din anul 1997 se pune din ce în ce mai mare accent pe abordarea
cuprinzătoare a reformelor, mai precis înţelegerea principalelor legături şi a feed-back-
ului dintre diversele domenii ale politicilor economice. În acest sens se pedalează pe cinci
domenii majore: liberalizarea, stabilizarea, reforma sectorului financiar şi mecanismele
de ieşire de pe piaţă şi intrare pe piaţă în sectorul întreprinderilor.
În această direcţie, efortul de liberalizare început în anul 1997 a continuat,
principalul domeniu rămas pentru reformă fiind cel al preţurilor pentru energie.
Liberalizare înseamnă o mai largă utilizare a mecanismelor şi preţurilor pieţei în toate
domeniile de politică dar şi reducerea intervenţiei statului în economie, care este încă
foarte mare în comparaţie cu alte ţări.

32
Obiectivul de stabilizare a preţurilor trecea drept domeniu important în anul
1997, considerat ca fiind lipsit de fermitate. Coordonatele politicii monetare a fost
complicată de un număr de circumstanţe speciale:
- volatilitatea foarte ridicată a ratei dobânzii cauzată de fluctuaţiile în emiterea
de bonuri de tezaur;
- necesităţi ocazionale de a injecta lichiditate temporară în cadrul îndeplinirii
funcţiilor de creditor de ultimă instanţă;
- preocupări în legătură cu competitivitatea externă în contextul unei poziţii
slabe a balanţei de plăţi;
- nevoia de a constitui rezerve în valută străină
Referitor la cadrul fiscal, se poate spune că s-a îmbunătăţit în sensul că un număr
de elemente cvasi-fiscale au fost însoţite de mai mare transparenţă în buget, numărul de
fonduri extra-bugetare a fost redus, iar deficitele cvasi-fiscale se află la o valoare mult
mai mică decât în anul 1996.
Progresul în reforma sectorului financiar a fost realizat în ultimii ani prin
privatizarea, restructurarea sau lichidarea marilor bănci proprietate de stat.
De asemenea s-a impus cu stringenţă şi s-a încercat să se realizeze mecanismele
de ieşire de pe piaţă. Ştiut fiind faptul că singura modalitate de a şti dacă întreprinderile
proprietate de stat au o cerere viabilă pe piaţă, este aceea de a impune constrângeri
bugetare dure.
Totodată se consideră că reforma sectorului energetic este cheia întregii economii,
dat fiind faptul că lipsa restructurării duce la risipa foarte mare a resurselor din acest
sector.
În această perioadă, după anul 1997, întârzierile acumulate în restructurarea
sectorului întreprinderilor mari au dus la împiedicarea intrării pe piaţă a noilor
întreprinderi care se părea că va fi principalul motor al transformării economice, dacă ne
referim la reformele din domeniul serviciilor, mai precis, reformele din învăţământ, din
sănătate, reforma socială, reforma administraţiei publice şi altele.
Referitor la reforma din învăţământ s-a pus accent pe următoarele aspecte:
• descentralizarea sistemului naţional de învăţământ;

33
• promovarea relaţiei contractuale dintre unităţile de învăţământ şi comunităţile
locale;
• organizarea sistemului naţional de formare a managerilor din învăţământ;
• dezvoltarea utilităţilor tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei în procesul
educaţional;
• extinderea sistemului naţional al învăţământului la distanţă;
• aplicarea programului naţional de educaţie a adulţilor;
• formarea profesională continuă, în acord cu politicile similare din Uniunea
Europeană, etc.
Se ştie că reforma învăţământului depinde de resurse dar şi de capacităţile de
schimbare imanente şi în acest sens se au în vedere25:
• măsuri de întărire a autonomiei instituţionale a şcolilor, liceelor, universităţilor
şi facultăţilor sub aspect didactic, financiar, funcţional şi de încurajare a
managementului raţional al resurselor;
• aplicarea reformei conţinutului învăţământului cu tot ceea ce implică acesta
(planuri de învăţământ, programe, profesile, specializările academice, nivelurile de
calificare, etc.) şi cu ceea ce presupune (formarea formatorilor, elaborarea
standardelor profesionale, evaluarea cunoştinţelor, etc.);
• extinderea legăturilor învăţământului cu autorităţile şi comunităţile locale,
concretizate în dezvoltarea reţelei şcolare;
• trecerea la asocierea de şcoli şi licee în vederea facilitării accesului la
tehnologii performante;
• fructificarea prin elaborarea de proiecte proprii a oportunităţilor de cooperare
internaţională în forme avansate de către şcoli, licee, universităţi, etc.
În domeniul sănătăţii, obiectivul prioritar în cadrul reformei este îmbunătăţirea
stării de sănătate a populaţie fapt ce poate fi realizat prin:
• echitatea accesului la servicii şi distribuirea echitabilă a poverii economice a
finanţării îngrijirilor de sănătate, inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de
servicii medicale;

25
www.edu.ro/refcriz.htm – Andrei Marga – Reforma Învăţământului în condiţiile crizei economice

34
• eficienţa furnizării serviciilor;
• corelarea capacităţii de finanţare cu nivelul de dezvoltare a economiei;
• creşterea capacităţii Ministerului Sănătăţii în domeniul dezvoltării politicilor de
sănătate, al reglementărilor şi controlul acestui sector, reducându-se intervenţia sa
în administrarea directă a unor activităţi şi instituţii prestatoare de servicii
medicale.
Serviciile de asistenţă socială prezintă interes în cadrul reformei prin:
• trecerea de la programe cu eligibilitate universală la programe orientate către
categorii specifice ale populaţiei. În ceea ce priveşte sistemul de pensii se are în
vedere restabilirea echităţii inter-generaţii, restabilirea echilibrului financiar al
sistemului public de pensii, completarea sistemului actual reformat cu tipuri de
fonduri de pensii capitalizate;
• ocuparea şi protecţia şomerilor prin deplasarea accentului de la măsuri pasive
către cele active, armonizarea legislaţiei muncii cu normele Uniunii Europene;
• combaterea sărăciei prin principalul instrument utilizat în acest sens, ajutorul
social;
• continuarea reformei sistemului de protecţie a copiilor instituţionalizaţi,
punându-se accent pe asistenţa de tip familial, prin întărirea activităţilor de
reintegrare familială, de plasament în centre de asistenţă specifice, a adopţiilor sau
plasamentului familial.
Reforma administraţiei publice centrale şi locale au la bază câteva obiective
importante rezolvate până acum sau în curs de îndeplinire, şi anume:
- restructurarea profundă a administraţiei publice locale şi centrale;
- schimbarea de fond a raportului dintre administraţie şi cetăţean;
- descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei administrative
şi financiare;
- demilitarizarea treptată a unor servicii comunitare;
- depolitizarea structurilor administraţiei publice;
- eliminarea clientelismului politic;
- stoparea birocraţiei;

35
- coerenţa actului administrativ şi perfecţionarea managementului în
administraţie;
- aplicarea unor politici raţionale de dezvoltare şi modernizare a localităţilor
rurale şi urbane;
- întărirea autorităţii statului şi a răspunderii acestuia;
- armonizarea cadrului legislativ cu reglementările din Uniunea Europeană;
- asigurarea coerenţei şi stabilităţii acestuia.

CAPITOLUL III
EVOLUŢIA SECTORULUI SERVICIILOR ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ A
ROMÂNIEI

Felul în care au evoluat serviciile în această perioadă dificilă şi delicată pe care o


parcurge România este unul interesant şi vom exemplifica acest fapt prin intermediul
unor indicatori generali sau specifici acestui domeniu foarte amplu al serviciilor.
În primul rând, analizăm indicatorul populaţia ocupată pe cele trei sectoare ale
economiei, încercând o încadrare a populaţiei ocupate din sectorul serviciilor în
ansamblul economic:

Populaţia ocupată pe activităţi ale economiei naţionale

36
Tabel nr. 1
- mii persoane -

1990 1995 2000 2005 2007

Total 10840 9493 8629 8329 8390

Sectorul primar 3055 3187 3570 2884 2674

Sectorul secundar 4005 2714 2004 2122 2052

Sectorul terţiar 3780 3592 3055 3323 3664

Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date prelucrate)

Din datele prezentate în tabelul anterior se poate remarca faptul că în perioada de


tranziţie spre economia de piaţă, evoluţia populaţiei ocupate în economia naţională este
oscilantă.
Pe total economie, populaţia ocupată a prezentat maximum de 10840 mii
persoane, în anul 1990. Acest aspect se datorează şi politicilor privind forţa de muncă
promovate în cadrul economiei cu planificare centralizată, care urmărea ocuparea forţei
de muncă prin intermediul repartiţiilor imediat după terminarea studiilor.
În anii următori se înregistrează o scădere continuă până în anul 2000 când
populaţia ocupată înregistra doar 8629 mii persoane, cu 2211 mii persoane mai puţin
decât în 1990. Trendul descendent se menţine, în anul 2007 populaţia ocupată în
economia românească ajungând la doar 8390 mii persoane. Cauza acestei scăderi este
sectorul primar care înregistrează o diminuare importantă a personalului ocupat, în
opoziţie cu celelalte două sectoare. Pentru anii precedenţi lui 2000, această situaţie se
datorează în primul rând sectorul secundar care a cunoscut mutaţii elocvente, cunoscând
un trend descrescător continuu. Se cunoaşte faptul că în această perioadă în industrie au
fost închise mai multe unităţii economice nerentabile, ceea ce a dus şi la scăderea
populaţiei ocupate.
Referitor la sectorul terţiar, contrar celorlalte două sectoare, populaţia activă este
în scădere până în anul 2000 când populaţia ocupată în servicii atinge numărul de 3055

37
mii persoane. Începând cu acest an trendul devine crescător până în anul 2007, când se
înregistrează o creştere de aproximativ 600 mii persoane active mai mult decât în anul
2000.
Aceste aspecte, referitoare la populaţia ocupată în servicii demonstrează că acest
sector absoarbe într-o anumită proporţie forţa de muncă din celelalte sectoare economice,
care nu mai sunt viabile din punct de vedere al eficienţei, dar devine totodată şi atractiv în
ceea ce priveşte remunerarea. Fiind un domeniu eficient, apare posibilitatea stimulării
lucrătorilor care de altfel este un element vital pentru realizarea unor servicii de înaltă
calitate (calitatea lucrătorilor din domeniul serviciilor se repercutează asupra calităţii
serviciilor).
Se mai poate observa un aspect interesant şi anume că anii de creştere din sectorul
terţiar coincid cu anii de scădere în sectorul primar şi invers.
Schematic datele prezentate în tabelul nr.1 se prezintă astfel:

12000

10000

8000
total

sector primar
6000
sector secundar
4000 sector tertiar

2000

0
1990 1995 2000 2005 2007

Figura nr. 3 Evoluţia populaţiei ocupate în economie în perioada 1990-2007

Surprinzătoare ar putea părea evoluţia sectorului primar, care în continuă creştere


ca pondere în total populaţie ocupată, devansează sectorul serviciilor care este considerat
ca un colac de salvare a economiei româneşti în acesta perioadă dificilă pe care o
traversează. Dar nu ne putem permite o concluzie, decât dacă mai analizăm şi alţi
indicatori relevanţi în acest sens.

38
Structura populaţie ocupate în România26
Tabel nr. 2
-%-
1990 1995 2000 2005 2007

Total 100 100 100 100 100

Sectorul primar 28 34 41 35 32

Sectorul secundar 37 29 23 25 24

Sectorul terţiar 35 37 36 40 44

În anul 2007, datele referitoare la populaţia ocupată pe sectoarele economiei


naţionale sunt redate expresiv în figura nr. 4:

32
44 sector primar
sector secundar
sector ter'iar

24

Figura nr. 4. Ponderea populaţiei ocupate pe sectoare ale economiei româneşti în


anul 2007

Un alt indicator important care ne poate da informaţii despre evoluţia serviciilor în


perioada de tranziţie din România, este produsul intern brut a cărei valoare este prezentat
în tabelul de mai jos.
Produsul intern brut pe categorii de resurse
26
date calculate după Anuarele Statistice ale României, 1995, 2001, 2005, 2007

39
Tabel nr. 3
- Miliarde lei preţuri curente –
1990 1995 2000 2005 2007
Total 788 66599 71133 175402 254389
Sectorul primar 187 14267 8899 22835 24372
Sectorul secundar 348 23711 21948 49490 69350
Sectorul terţiar 253 28621 40286 103077 160667
Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

Se observă că în toate sectoarele economiei şi pe ansamblu său, PIB a cunoscut o


evoluţie crescătoare, dar trebuie să spunem că valorile prezentate în tabel sunt în preţuri
curente, iar pentru a vedea adevăratul trend al PIB-ului este necesară transformarea
acestui indicatori în preţuri constante cu ajutorul indicelui preţurilor de consum, sau
prezentarea ponderii produsului intern brut pe categorii de resurse. Ca şi valoare absolută
putem observa că, dacă după anul 1990 cea mai mare parte din PIB era realizată de către
sectorul secundar, după anul 2000 această ierarhie a fost schimbată în sensul că sectorul
terţiar detronează sectorul secundar, tendinţă menţinută şi în prezent. Pentru o comparaţie
apropiată de adevăr prezentăm în continuare produsul intern brut ca pondere pe sectoare
ale economiei româneşti.

Ponderea PIB pe sectoarele economiei naţionale27


Tabel nr. 4
-%-
1990 1995 2000 2005 2007
Total 100 100 100 100 100
Sectorul primar 24 21 13 13 10
Sectorul secundar 44 36 31 28 27
Sectorul terţiar 32 43 56 59 63

Din valorile cuprinse în tabelul de mai sus se observă ponderea din ce în ce mai
mare a serviciilor în realizarea PIB, fapt ce demonstrează încă odată că sectorul terţiar
constituie un sector cu un potenţial sporit în dezvoltarea economiei naţionale. Spre

27
valori calculate după Anuarul Statistic al României, anii 1995, 2002, 2007

40
deosebire de sectoarele primar şi secundar care înregistrează o scădere permanentă a
ponderii în crearea PIB, sectorul serviciilor prezintă o creştere continuă, ajungând de la
32% în 1990 la procentul de 63% în anul 2007. Acest procent cu toate că este încă
departe de cele înregistrate de servicii în ţările dezvoltate, este unul mulţumitor pentru
perioada dificilă pe care o traversează economia românească.

În anul 2007 ponderea PIB pe sectoarele economiei naţionale se prezenta grafic


astfel:

10

sector primar
27
sector secundar
63 sector tertiar

Figura nr. 5 Ponderea PIB pe sectoarele economiei româneşti, în anul 2007

Aspecte relevante pentru stadiul în care se află serviciile în perioada de tranziţie şi


reformă sunt redate şi de către investiţiile realizate în acest domeniu. În acest sens vom
prezenta în continuare date referitoare la investiţii:

Investiţiile în economia românească pe cele trei sectoare


Tabel nr. 5
- miliarde lei preţuri curente –
1990 1995 2000 2005 2007
Total 168 12996 12499 35651 54566
Sectorul primar 31 1420 988 2094 2123
Sectorul secundar 78 5402 4939 13394 17703

41
Sectorul terţiar 59 6174 6572 20163 34740
Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

După cum se observă din datele anterioare şi tendinţa acestui indicator este una
crescătoare, sectorul terţiar ajungând la o pondere destul de importantă în totalul
investiţiilor din economie, mai ales în ultimii ani când suma investiţiilor din domeniul
serviciilor aproape egalează pe cele din sectorul secundar.
Astfel, în primii ani ai analizei, investiţiile din cadrul serviciilor erau cu puţin
peste jumătate din cele conferite sectorului secundar, în anii următori au crescut într-un
ritm extrem de rapid. Sumele mari investite în sectorul serviciilor denotă importanţa
acordată în ultimul timp de către investitorii ce desfăşoară activităţi profitabile în acest
domeniu.

42
CAPITOLUL IV
STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII SERVICIILOR DIN ECONOMIA
ROMÂNEASCĂ ÎN RAPORT CU ALTE ŢĂRI

Putem afirma că în capitolul anterior am stabilit locul serviciilor în economia


românească, dinamica şi evoluţia acestui sector ce în aceşti ani de tranziţie s-a dezvoltat
considerabil, devenind chiar un “colac de salvare” a economiei.
Vom încerca în continuare să stabilim care este stadiul actual al dezvoltării
serviciilor comparativ cu ţările dezvoltate care pun un accent extraordinar pe dezvoltarea
acestui sector şi care la rândul său contribuie într-un mod însemnat la realizarea unor
indicatori. În acest sens vom analiza evoluţia indicatorilor populaţia ocupată pe
principalele activităţii ale economiei, structura produsului intern brut pe tipuri de
activităţi şi indicii produsului intern brut în anii cei mai reprezentativi ai perioadei de
tranziţie a României la economia de piaţă.

Populaţia ocupată pe total economie naţională şi ponderea populaţiei


ocupate în servicii în total
Tabel nr. 6

Ţara 1995 2000 2007


Total Servicii Total Servicii Total Servicii
Mii pers - %- mii pers - %- mii pers - %-
Austria 3576 58 3719 63 3940 73
Belgia 3753 70 3773 70 4092 71
Canada 12383 73 13941 73 15079 74
Danemarca 2584 69 2682 70 2722 70
Germania 36076 59 35805 63 36816 64
Grecia 3684 51 3854 58 3946 61
Italia 20002 60 19942 61 21634 65

43
Japonia 64500 60 65570 62 64120 73
Norvegia 2035 72 2192 73 2278 75
Olanda 6692 73 7194 74 7865 77
Regatul Unit 25317 72 26682 70 28225 79
România 9493 29 8629 23 8390 24
SUA 123060 74 129558 62 135073 74
Spania 11837 59 12765 73 15946 63
Ungaria 4317 51 3646 59 3859 60
Sursa: Anuarul Statistic al României 2007 (date calculate)

Se poate observa cu uşurinţă decalajul destul de mare între ponderea populaţiei


ocupate în servicii în ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cea din România
pe toate perioada analizată. Acest indicator demonstrează rolul major al serviciilor în
ocuparea forţei de muncă din această categorie de ţări dar implicit şi contribuţia acestui
domeniu la dezvoltarea acestor ţări. Este uşor de observat că în ţări precum SUA, Austria,
Belgia, Danemarca, Canada, Norvegia, Olanda, Regatul Unit ponderea populaţiei ocupate
în servicii depăşeşte 70% pe când în România este sub jumătate din această pondere şi
anume 24%.
O analiză comparativă a sectorului serviciilor din România cu alte ţări dezvoltate
sau mai puţin dezvoltate, se poate realiza luând în discuţie importurile şi exporturile de
servicii între anii 1995 şi 2007.

Exporturile de servicii în lume în perioada 1995-2007


Tabel nr. 7

44
- milioane dolari -

Ţara 1995 2000 2005 2007


Canada 21211 38484 37097 36272
Austria 26326 31060 33001 34864
Franţa 73796 80330 80001 85912
Danemarca 12479 24385 26956 25467
Germania 56575 82140 83225 99621
Grecia 8152 19181 19384 20125
Italia 51745 55998 57098 59374
Norvegia 11900 17134 17713 19116
Olanda 37055 45183 56141 54098
Regatul Unit 59827 115030 109624 123130
România 799 1720 2007 2324
SUA 165871 277324 269114 272630
Spania 30085 53199 57843 62109
Ungaria 2769 6186 7627 7726
Polonia 4201 10385 9747 10103
Bulgaria 1171 2129 2383 2253
Albania 73 429 495 552
Moldova - 155 157 200
Sursa: O.M.C. Raport anual 2007

Dacă încercăm o analiză a datelor prezentate anterior, observăm că în primele


clasate ale exporturilor de servicii se înscriu ţări precum: SUA cu un export de 272630
milioane dolari în anul 2007 aproape dublu faţă de anul 1995 când se înregistrau 158707
milioane dolari, Regatul Unit care în 2007 deţinea 123130 milioane dolari din exportul de
servicii faţă de 61418 milioane dolari în anul 1995, Germania cu 99621 milioane dolari şi
Franţa cu 85972 milioane dolari în 2007. Urmează la o distanţă apreciabilă, dar cu o
pondere considerabilă în totalul exporturilor de servicii din lume, ţări precum Spania cu
62109 milioane dolari, Italia cu 59374 milioane dolari şi Olanda 54093milioane dolari în
anul 2007, an superior celorlalţi prezentaţi. În ceea ce priveşte România deţine 2324
milioane dolari în anul 2007 aproape de 4 ori mai mult decât în 1995, fiind superioară
doar Bulgariei cu 2258 milioane dolari, Albaniei şi Republicii Moldova care subscriu la
exportul mondial de servicii cu sume mult mai mici decât ţările prezentate.

45
Pe ansamblu, se poate observa că valoarea exporturilor de servicii a crescut
vertiginos în toate ţările prezentate, dublându-se, sau chiar de patru cinci ori mai mari
decât în primii ani ai analizei noastre.
Pentru o mai bună observare a acestor creşteri încercăm o prezentare grafică:

Moldova
Albania
Bulgaria
1000000 Polonia
Ungaria
800000 Spania
SUA
600000 România
Regatul Unit
Olanda
400000
Norvegia
Italia
200000 Grecia
Germania
0 Danemarca
0

7
5

Franta
199

200

200

200
Austria
Canada

Figura nr.6 .Exporturile de servicii în lume în perioada 1995-2007

Date referitoare la importurile de servicii în unele ţări ale lumii şi în România în


perioada 1995-2007, date extrem de sugestive pentru analiza pe care încercăm să o
realizăm, se regăsesc în tabelul nr. 8

Importurile de servicii în lume în perioada 1992-2002


Tabel nr. 8
- milioane dolari -
Ţara 1995 2000 2005 2007
Canada 31873 37671 43334 41932

46
Austria 19081 27271 29573 34441
Franţa 55737 66432 59936 68171
Danemarca 10402 15779 22082 23586
Germania 95710 129560 134055 149107
Grecia 3187 4976 10918 10306
Italia 48730 62887 54632 61485
Norvegia 11386 14662 14306 16459
Olanda 37241 46252 49973 55745
Regatul Unit 49457 83760 95860 101408
România 914 1796 1948 2342
SUA 108159 164073 205153 205580
Spania 17594 27038 30950 37620
Ungaria 2535 4082 4410 7093
Polonia 3631 6479 8861 8863
Bulgaria 1229 1398 1660 1985
Albania 158 119 413 561
Moldova - 190 192 235
Sursa: O.M.C. Raport anual 2007

Printre premiantele importurilor de servicii se numără SUA cu 205530 milioane


dolari care conduce detaşat cu peste 60000 milioane dolari faţă de Germania şi cu mai
mult de dublu decât Regatul Unit care deţinea în 2007, 101408 milioane dolari din
importul de servicii. Pe ultimele locuri ale acestui clasament se află Moldova cu 235
milioane dolari, Albania cu 561 milioane dolari, Bulgaria. Nici România nu se clasează
pe un loc din primele poziţii, însă deţine în importurile de servicii 2342 milioane dolari, o
sumă îmbucurătoare, dacă luăm în calcul creşterea semnificativă înregistrată în intervalul
2005 – 2007.
Dacă, facem o comparaţie între importurile şi exporturile de servicii, se observă
că în ambele cazuri, ţările cu ponderea cea mai importantă sunt cele dezvoltate din punct
de vedere economic. În ceea ce priveşte ţara noastră, sumele sunt apropiate, cu un plus de
18 milioane dolari pentru importuri, fapt ce se datorează după părerea noastră calităţii
reduse a serviciilor prestate în România precum şi slaba promovare a acestora pentru a
determina solicitarea acestora în exterior.

Grafic aceste aspecte pot fi redate astfel:

47
Moldova
Albania
900000
Bulgaria
800000 Polonia
700000 Ungaria
Spania
600000 SUA
500000 România
Regatul Unit
400000 Olanda
300000 Norvegia
Italia
200000 Grecia
100000 Germania
Danemarca
0
Franta
1995 2000 2005 2007 Austria
Canada

Figura nr.7. Evoluţia importurilor de servicii în câteva ţări ale lumii în perioada
1995-2007

O relativă analiză comparativă a sectorul terţiar din România cu cel din alte ţări
central şi est europene, defalcat pe activităţile principale ale acestuia, se poate realiza
luând în discuţie structura cheltuielilor medii pe o gospodărie în intervalul 2001-2007 în
ce priveşte sectorul serviciilor.

Structura cheltuielilor medii pe o gospodărie în ţările central


şi est europene în intervalul 2001 – 2007 pentru principalele activităţi de
servicii
Tabel nr.9
- % în total cheltuieli –
Anul Sănătate Întreţinerea Transport Comunicaţii Activităţi Educaţie
locuinţei, apă, recreative
electricitate şi cultură
Republica Cehă

48
2001 1,3 13,6 10,9 1,2 11,0 0,9
2002 1,4 15,6 10,4 1,5 11,2 0,9
2003 1,4 18,1 9,3 1,9 10,8 0,7
2004 1,6 17,5 11,3 2,5 11,3 0,5
2005 1,6 18,4 10,6 3,5 10,8 0,6
2006 1,7 18,6 11,0 3,9 10,6 0,6
2007 1,8 19,9 10,0 4,0 10,5 0,6
Ungaria
2001 4,8 17,9 9,9 2,5 5,1 1,3
2002 4,8 18,6 9,7 3,3 4,8 1,0
2003 5,3 20,6 7,7 4,2 4,1 1,1
2004 5,5 21,6 8,2 4,9 4,4 1,2
2005 6,2 20,2 8,0 5,6 4,6 1,1
2006 6,3 20,2 9,4 5,5 4,9 1,3
2007 5,9 20,9 9,8 5,8 4,7 1,8
România
2001 1,8 15,0 4,6 0,6 2,5 0,6
2002 3,0 12,9 7,9 1,4 3,5 0,8
2003 3,4 14,9 7,7 2,1 3,9 0,9
2004 3,7 17,6 8,1 3,1 3,9 1,1
2005 3,8 19,2 6,9 3,6 4,0 1,0
2006 3,5 17,6 7,0 5,0 4,7 1,1
2007 3,6 18,7 7,1 5,2 4,8 0,9
Slovacia
2001 0,7 10,0 6,9 1,1 6,2 0,5
2002 1,2 12,7 9,0 1,7 7,5 0,5
2003 1,2 12,2 8,7 2,0 8,0 0,5
2004 1,4 14,6 8,0 2,4 7,7 0,4
2005 1,5 16,4 7,9 2,7 7,5 0,6
2006 1,5 15,7 9,2 3,3 7,3 0,6
2007 1,7 16,0 8,1 3,6 7,4 0,5
Bulgaria
2001 3,0 13,9 6,9 1,5 2,9 0,5
2002 3,1 14 7 1,6 3,0 0.6
2003 3,3 14,2 7,2 1,9 3,0 0,6
2004 3,9 15,9 7,6 2,8 3,8 0,6
2005 4,9 16,3 6,9 3,4 3,7 0,6
2006 5,1 15,7 6,9 4,3 3,7 0,5
2007 5,3 16,9 6,7 5,5 3,7 0,6
Sursa: CESTAT Statistical Bulletin

La o primă vedere, în ansamblul datelor prezentate se poate observa că ponderea


cea mai mare în cheltuieli o au serviciile de întreţinere a locuinţei, apă şi electricitate care

49
este în creştere în 2007 faţă de anii anterior. În această privinţă excelează Ungaria a cărei
populaţie cheltuia în 2007, 20,9% din total cheltuieli, urmată de Republica Cehă care
menţine aceiaşi tentă crescătoare şi de România pentru care însă evoluţia acestor
cheltuieli este oscilantă cu creşteri până în 2005 şi scădere în următorii ani.
Urmează în ordine descrescătoare serviciile de transport care ocupă ponderi
crescătoare în toate ţările prezentate, lider fiind de această dată Republica Cehă cu
maximum de 11,3% în anul 2004 şi 10% în 2007, urmată de Ungaria, Slovacia, România
şi Bulgaria, ultimele două ţări prezentând asemănări mari în toate categoriile de cheltuieli
prezentate în tabel.
O pondere însemnată o deţin şi serviciile recreative şi culturale în Republica Cehă
(11,3% în 2004 şi mai puţin în 2007 – 10,2%), Slovacia (6,2% în 2001 şi 7,4% în 2007),
România cu o creştere însemnată de 2,3% din 2001 până în 2007 şi Bulgaria cu 3,7% în
ultimul an al analizei noastre.
Luând în discuţie serviciile de sănătate, ponderea cea mai mare din cheltuieli o
prezintă tot Ungaria (3,8 – 4,6%), urmată de Bulgaria (3,3% - 5,3%) şi România care are
procente cuprinse între 1,8% în 2001 şi 3,6% în 2007.
Cotele mici pe care le înregistrează cheltuielile cu învăţământul, dar totuşi
crescătoare pune în balanţă nefavorabilă calitatea vieţii din ţările analizate în tabel.
Concluzia este că în comparaţie cu alte cheltuieli (pentru alimente şi băuturi
nealcoolice, pentru băuturi alcoolice, tutun şi narcotice, pentru îmbrăcăminte şi
încălţăminte, pentru echipamentul menajer) care ajung până la 46% în unele cazuri, cele
pentru servicii sunt mici şi totuşi însemnate pentru situaţia ţărilor prezentate, cu atât mai
mult cu cât prezintă o tendinţă ascendentă.

50
CONCLUZII

Sectorul serviciilor cuprinde o mare diversitate de activităţi cu grade diferite de


complexitate, cu funcţii economice şi sociale diferite şi cu o mare varietate a proporţiilor
între conţinutul imaterial şi suportul material.
În zilele noastre, serviciilor au devenit componente de seamă ale structurilor
economiilor naţionale moderne şi ale teoriei economice, amplificându-se rolul şi funcţiile
lor sociale.
Conceptul de economie a serviciilor capătă noi dimensiuni prin definirea
serviciilor ca produs final a activităţii unei întreprinderi sau sector economic, ca factor de
producţie sau ca activ utilizat de producător pentru a crea şi distribui un produs sau un
serviciu destinate consumului şi serviciilor ca strategie de dezvoltare aplicabilă tuturor
sectoarelor economice, stabilind noi principii de organizare, competiţie şi valorificare.
Economicul, cândva prin excelenţă material, discret, impersonal şi durabil, a devenit
spectaculos, relaţional şi efemer odată cu transferarea sa spre sectorul terţiar.
Dezvoltarea rapidă a sectorului serviciilor a devansat simţitor teoria economică.
Dată fiind intervenţia în forţă a serviciilor în toate domeniile de activitate, nu se poate
vorbi doar de o simplă modificare cantitativă în structurile de consum, ci mai presus de
acest aspect se observă modificarea însăşi a naturii celei mai mari părţi a activităţii şi un
salt calitativ general al vieţii economice şi sociale.
Dematerializarea activităţilor este un fenomen inevitabil, iar contribuţia serviciilor
la creşterea economică şi la dezvoltarea economică sunt aspecte certe, demonstrate de
altfel de ponderile tot mai mari pe care le deţin serviciile în indicatorii macroeconomici.
Dezvoltarea sectorului terţiar este un proces dinamic în continuă evoluţie; ca o
consecinţă a progreselor rapide în procesele de industrializare, sectorul terţiar

51
îndeplineşte o funcţie economică şi socială de importanţă majoră, funcţie de legătură între
ramurile economiei naţionale de stimulare a contractelor pe plan intern şi internaţional.
Contribuţia sectorului de servicii la formarea produsului intern brut înregistrează o
continuă creştere în toate ţările şi nu în ultimul rând în ţara noastră, apreciindu-se aportul
serviciilor pe planul antrenării forţei de muncă, ceea ce demonstrează ponderea tot mai
mare a serviciilor în impulsionarea dezvoltării economiei naţionale şi ca domeniu de
mobilizare a potenţialului de muncă.
Creşterea ponderii serviciilor în cadrul economiei naţionale coroborată cu
creşterea economică la nivelul întregii ţări, în contextul preponderenţei sectorului terţiar
la nivelul ţărilor cu economie dezvoltată este de natură să ne confirme reciprocitatea
relaţiei cauză-efect între creşterea economică şi dezvoltarea serviciilor. Din analiza
rolului şi importanţei serviciilor se desprinde concluzia necesităţii abordării ca opţiune
de strategie naţională a dezvoltării economice pe termen mediu al României:
modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de utilitate publică pentru ca acestea să răspundă
cât mai bine nevoilor cetăţenilor şi economiei naţionale în ansamblu.
Serviciile contribuie într-o proporţie însemnată la crearea locurilor de muncă, în
număr suficient pentru limitarea fenomenului economic numit şomaj şi la formarea
venitului naţional. În baza studiilor comparative efectuate în lucrare, privind experienţa
ţărilor cu economie modernă se desprinde ideea că sfera serviciilor reprezintă unul din
puţinele sectoare de activitate în care se înregistrează în continuare ritmuri susţinute de
dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă.
În lucrare se scoate în evidenţă trăsătura caracteristică a activităţilor de servicii,
definitorie în multe privinţe, care constă în aceea că rezultate muncii în sfera serviciilor
se concretizează în efecte utile precum:
- se repercutează asupra producţiei, circulaţiei, utilizării sau consumului de bunuri
materiale (cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, transport şi circulaţia mărfurilor,
întreţinerea şi repararea unor bunuri, etc.);
- acţionează asupra formării şi/sau perfecţionării personalităţii umane (învăţământ,
sănătate, serviciile de igienă personală, turism, etc.) sau asupra naturii – protecţia
mediului, servicii de salubritate, etc.

52
Din gama serviciilor analizate, un rol prioritar îl au serviciile comerciale datorită
ponderii şi importanţei acestora în cadrul economiei naţionale.
Tendinţele pentru viitor sunt cele de concentrare din ce în ce mai puternică a
activităţii comerciale în întreprinderi puternice, precum şi introducerea de noi tehnici si
modalităţi de realizare a actelor comerciale.
Comerţul este considerat serviciul principal fără de care nu se poate desfăşura
viaţa economică, dat fiind faptul că prin această activitate se încheie un ciclu economic,
dând contur tuturor eforturilor anterioare. Se cunoaşte faptul că, indiferent de gradul de
dezvoltare a unei ţări, comerţul deţine un procent însemnat în crearea PIB comparativ cu
toate celelalte categorii de servicii. Astfel, comerţul participă cu procente cuprinse între
10-25% la realizarea PIB şi cu un procent de 10% populaţie ocupată în comerţ din total
populaţie activă, însă referitor la acest ultim indicator putem spune că există diferenţe
mari de la o ţară la alta în funcţie de gradul de dezvoltare şi implicit de gradul de
introducere a progresului tehnic în acest domeniu. Putem aduce în atenţie şi aspectul
conform căruia forţa de muncă are un rol important cu toate că o multitudine de
operaţiuni din acest domeniu de activitate au fost mecanizate, multe altele neputând fi
realizate decât manual.
Un domeniu deosebit de important îl constituie serviciile turistice, domeniu care,
exploatat la nivel superior ar constitui un punct forte pentru economia naţională
Prin dimensiunile atinse de dezvoltarea sa, a volumului de activitate şi a
numărului de persoane angajate direct în industria turistică, turismul se înscrie într-o
competiţie de la egal la egal, în ceea ce priveşte nivelul şi proporţiile, cu multe ramuri ale
economiei naţionale.
Efectele turismului nu pot fi analizate în afara contextului; analizele trebuie
efectuate pornind de la relaţiile care există între turism şi obiectivele fundamentale ale
sistemului economic în ansamblul său. Necesitatea analizei detaliate a turismului se
impune prin contribuţia la creşterea economică şi dezvoltarea durabilă, la utilizarea
optimă a forţei de muncă, la echilibrarea balanţei de plăţi, la formarea preţurilor, precum
şi la distribuţia echitabilă şi justă a venitului naţional.
Aliniindu-se, poate, mai mult ca oricare alt sector al economiei acestui curent,
sectorul serviciilor contribuie într-un procent destul de însemnat la realizarea condiţiilor

53
care să răspundă prezentului şi viitorului în care dezvoltarea durabilă şi calitatea vieţii
reprezintă imperative de prim rang.
Locul serviciilor în dezvoltarea durabilă este logic şi este dat de rolul lor de sector
determinant al economiilor din ţările dezvoltate şi în creştere în celelalte ţări.
Importanţa contribuţiei serviciilor la dezvoltarea durabilă este cu atât mai clar
prezentată dacă enunţăm câteva tipuri de servicii implicate direct în acest proces valoros
pentru societate: servicii de protecţie a mediului, servicii de salubritate, servicii turistice a
căror calitate depind în mare măsură de calitatea mediului oferit ca materie primă pentru
desfăşurarea activităţilor de turism, etc.
Astfel, se poate spune că pentru o dezvoltare durabilă, este nevoie de contribuţia
serviciilor ca principale susţinătoare al acestui curent.
Transportul şi telecomunicaţiile reprezintă o altă categorie de servicii clasice
care contribuie în mod însemnat la crearea PIB cu procente cuprinse între 5% şi 10% în
funcţie de gradul de dezvoltare în care se încadrează ţara în cauză. Rolul acestor activităţi
de servicii nu este numai unul social, ci mai ales economic deoarece contribuie în mod
susţinut la eficientizarea economiei, la satisfacerea necesităţilor de deplasare şi
comunicare între oameni.
Alături de serviciile clasice pentru unităţile economice au apărut şi o multitudine
de servicii moderne intensive în cunoaştere. Amintim aici serviciile de consultanţă,
analiză şi asistenţă de specialitate, în diferite domenii, servicii de intermediere, servicii
prestate de specialişti în domeniul tehnic, economic, informatic, juridic, etc., organizate
sub forma cabinetelor care lucrează pe bază de contract sau comandă.
Creşterea explozivă a volumului de informaţii creează premisele unor mutaţii
calitative ce vor cuprinde toate sferele activităţii umane. Serviciile au încetat a mai fi
subordonate sau complementare bunurilor industriale, astăzi este rândul acestora să
servească, drept suport, serviciilor. Fluxurile de servicii joacă rolul de liant în procesul
contopirii la scară naţională şi planetară a bunurilor, capitalurilor, informaţiilor, ideilor şi
imaginilor, cuprinse în actuala structură geoeconomică.

54
55
Anexa nr. 1.

Categorii de servicii în confornitate cu


Clasificarea Centrală a Producţiei (C.C.P.)

I Servicii de afaceri
A. Servicii profesionale
a) Servicii juridice
b) Servicii de înregistrări,revizii şi contabilitate
c) Servicii de percepere de impozite
d) Servicii de arhitectură
e) Servicii de engineering
f) Servicii de engineering integrat
g) Servicii de proiectare urbană şi de arhitectură peisagistică
h) Servicii medicale şi dentare
i) Servicii veterinare
j) Servicii practicate de moaşe,surori,fizio-terapişti şi personal paramedical
k) Altele
B. Servicii de calcul electronic şi legate de computere
a) Servicii de consultanţă legate de instalarea de echipamente de calcul electronic
b) Servicii de implementare de software
c) Servicii de procesare de date
d) Servicii de bază de date
e) Altele
C. Servicii de cercetare-dezvoltare
a) Servicii de cercetare şi dezvoltare în ştiinţe naturale
b) Servicii de cercetare şi dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
c) Servicii de cercetare şi dezvoltare interdisciplinară
D. Servicii de agenţii imobiliare
a) Implicând proprietatea personală sau închiriată
b) Pe bază de contract sau taxe (onorariu)

56
E. Servicii de închiriere fără operatori
a) Legate de vapoare (nave)
b) Legate de aparate de zbor
c) Legate de alte echipamente de transport
d) Asociate cu alte maşini şi echipamente
F. Alte servicii de afaceri
a) Servicii de publicitate
b) Servicii legate de cercetarea pieţei şi sondarea opiniei publice
c) Servicii de management-consulting
d) Servicii legate de consultanţa de management
e) Servicii de testare tehnică şi de analiză
f)Servicii ocazionate de agricultură,vânătoare şi silvicultură
g) Servicii ocazionate de pescuit
h) Servicii ocazionate de minerit
i) Servicii ocazionate de industria prelucrătoare
j) Servicii ocazionate de distribuţia de energie
k) Servicii de plasament şi oferte de personal
l) Anchetă şi siguranţă (securitate)
m) Servicii asociate consulting-ului tehnic şi ştiinţific
n) Întreţinerea şi repararea echipamentului (nu include navele maritime,aparatele
de zbor,sau alte echipamente de transport)
o) Servicii de curăţenie pentru clădiri
p) Servicii fotografice
q) Servicii de ambalare
r)Tipărire,publicare
s)Servicii pe bază de înţelegere
t) Altele

57
II. Servicii de comunicaţii
A. Servicii poştale
B. Servicii curier
C. Servicii de telecomunicaţii
a) Servicii telefon-voce
b) Servicii de transmisie pachet de date (packet-switched data)
c) Servicii de transmisie circuit pachete de date (circuit-switched data)
d) Servicii de telex
e) Servicii de telegraf
f)Servicii de fax
g) Servicii de circuite concesionate (închiriate) pentru folosinţă privată
h) Transmisii electronice (electronic mail)
i) Transmisii verbale (voice mail)
j) Informaţii directe (on-line) şi refacere de bază de date
k) Interschimb de date electronice
l) Servicii de mărire,înfrumuseţare şi îmbogăţire de documente,inclusiv
stocare,expediere şi recuperare
m) Conversie de coduri şi protocoale
n) Informaţii directe şi/sau procesare date (inclusiv procesare tranzacţii)
o) Altele
D. Servicii audio vizuale
a) Servicii de producţie şi distribuţie de filme şi casete video
b) Servicii de proiecţie de filme
c) Servicii de radio şi televiziune
d) Servicii de transmisii RTV
e) Înregistrări de sunet
f)Altele

58
III. Servicii de construcţii şi engineering asociat
A. Lucrări generale de construcţii pentru clădiri
B. Lucrări generale de construcţii pertru engineering civil
C. Lucrări de instalaţii şi montaj
D. Lucrări de finalizare şi finisare declădiri
E. Altele

IV. Servicii de vânzare


A. Servicii de agenţii pe bază de comision
B. Servicii de comerţ cu ridicata
C. Servicii de comerţ cu amănuntul
D. Franchising
E. Altele

V. Servicii de învăţământ
A. Servicii de învăţământ de nivel primar
B. Servicii de învăţământ de nivel secundar
C. Servicii de învăţământ de nivel universitar
D. Servicii de pregătire pentru adulţi
E. Alte servicii de învăţământ

VI. Servicii de ambient


A. Servicii de canalizare
B. Servicii de colectare şi eliminare a gunoaielor
C. Servicii de salubritate şi similare
D. Altele

59
VII. Servicii financiare
A. Toate serviciile de asigurare şi legate de asigurări
a) Servicii de asigurare a vieţii,a sănătăţii şi în caz de accident
b) Seervicii de asigurări pentru bunuri
c) Reasigurare şi retrocedare
d) Servicii auxiliare asigurărilor
B. Servicii bancare şi alte servicii financiare (exclusiv asigurările)
a) Acceptarea de depozite şi alte fonduri replătibile către public
b) Acordarea de împrumuturi de toate tipurile inclusiv “inter allia”,creditul
consumator,creditul de garanţie (gajul,ipoteca),factoringul şi finanţarea tranzacţiilor
comerciale
c) Leasingul financiar
d) Toate plăţile şi serviciile de transmitere a banilor
e) Garanţii şi angajamente (obligaţii)
f)Afaceri pe cont propriu sau în contul clienţilor
g) Participarea la toate tipurile de titluri de proprietate
h) Broking de bani
i) Servicii de management de portofoliu,toate formele de management de investiţie
colectivă si altele
j) Servicii de decontare şi compensare de averi financiare,inclusiv titluri de
proprietate,produse derivate şi/sau alte instrumente negociabile
k) Consiliere financiară şi alte servicii financiare auxiliare
l) Păstrare sau transfer de informaţii financiare şi procesare de date financiare şi legate
de software de către prestatorii de alte servicii financiare Altele

60
VIII. Servicii legate de sănătate si sociale
A. Servicii spitaliceşti
B. Alte servicii pentru sănătatea umană
C. Servicii sociale
D. Altele

IX. Turism şi servicii legate de călătorii


A. Hoteluri şi restaurante (inclusiv catering)
B. Agenţii de turism şi servicii ale operatorilor de turism
C. Servicii ale ghizilor turistici
D. Altele

X. Servicii recreative,culturale şi sportive


A. Servicii de petrecere a timpului liber (inclusiv teatrul,alte spectacole pe
viu,circul)
B. Servicii ale agenţiilor de stiri
C. Biblioteci,arhive,muzee şi alte servicii culturale
D. Sport şi alte servicii recreative
E. Altele

XI. Servicii de transport


A. Servicii de transport marin
a) Transportul de pasageri
b) Transportul de mărfuri
c) Închirierea navelor cu echipaj
d) Întreţinerea şi repararea navelor
e) Servicii de remorcare şi împingere
f)Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul maritim
B. Transport pe căi navigabile interne
a) Transport de pasageri
b) Transport de mărfuri

61
c) Închirierea navelor cu echipaj
d) Întreţinerea şi repararea navelor
e) Servicii de remorcare şi împingere
f)Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul pe căi navigabile interne
C. Servicii de transport aerian
a) Transport de pasageri
b) Transport de mărfuri
c) Închirierea de aparate de zbor cu echipaj
d) Întreţinerea şi repararea aparatelor de zbr
e) Servicii de susţinere pentru transportul aerian
D. Transportul spaţial
E. Servicii de transport pe calea ferată
a) Transport de pasageri
b) Transport de mărfuri
c) Servicii de remorcare şi împingere
d) Întreţinerea şi repararea echipamentului de transport pe calea ferată
e) Servicii de susţinere (sprijinire) pentru transportul pe calea ferată
F. Servicii de transport rutier
a) Transport de pasageri
b) Transport de mărfuri
c) Închirierea de vehicule comerciale cu şofer
d) Întreţinerea şi repararea echipamentului de transport rutier
e) Servicii de sprijinire a transporturilor rutiere
G. Transport prin conductă
a) Transport de combustibil
b) Transportul altor bunuri
H. Servicii auxiliare pentru toate modalităţile de transport
a) Servicii de manipulare a încărcăturilor
b) Servicii de stocare şi depozitare
c) Servicii ale agenţiilor de transport marfă
d) Altele

62
XII. Alte servicii neincluse în altă grupă

(Sursa:Ahandbook – Liberalizing International Transactions in Secretariat,United


Nations,New York,Geneva,1994,p. 169-172,după GATT Secretariat,“Services sectoral
clasification list”,Geneva,GATT,1991).

Faţă de gruparea de mai sus,clasificarea utilizată în cadrul APEC (Asia-Pacific


Economy),de exemplu,cuprinde:
A. Transport şi turism
a) Servicii maritime
b) Servicii de transport aerian de persoane (servicii aviatice)
c) Turism-hotelărie-ospitalitate (primire,recepţie)
B. Servicii financiare
a) Finanţe globale (generale). Operaţii bancare complexe (angrosiste)
b) Titluri de valoare (proprietate)
c) Asigurări
C. Servicii profesionale
a) Servicii de contabilitate
b) Servicii juridice
c) Educaţie şi învăţământ
D. Servicii informaţionale şi mass-media
a) Telecomunicaţii
b) Calcul electronic şi tehnologie informaţională
c) Servicii de informare şi comunicare în masă diverse (multimedia)
d) Servicii audiovizuale,culturale şi spectacole

63
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. A.S.Bailey, D.Mailat. – Le secteur tertiarre en question, Ed. Regionales


Europeennes S.A., Economica, Paris, 1988;
2. Alfiri Gh. – Reforma, economia de piaţă şi privatizarea în România, Editura
ABEONA, Bucureşti, 1993;
3. Angelescu Coralia., Jula Dorin., Cetină Ion. – Dezvoltarea serviciilor pentru
populaţie şi timpul liber, Editura Politică, Bucureşti, 1989;
4. Angelescu Coralia., Jula Dorin. – Timpul liber condiţionări şi implicaţii
economice, Editura Economică, Bucureşti, 1997;
5. Angelescu Coralia - Economie, ed. a VII-a, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
6. Anghelache Constantin, Capanu Ion – Indicatori macreconomici – calcul şi
analiză economică, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
7. Anghelache Constatin – România 2001, după 11 ani de tranziţie, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
8. Băbăiţă Ion., Duţă ALexandrina, Imbrescu Ion - Microeconomie, Editura de Vest,
Timişoara, 2005;
9. Băbeanu Marin,- Piaţa: principii şi sistem, Editura Universitaria, Craiova, 2002 ;
10. Boncea Amelia - Strategii de tranziţie la economia de piaţă în România, teză de
doctorat susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj- Napoca, 2004;
11. Dobrescu Emilian. –Tranziţia în România, modele econometrice, Editura
Economică, Bucureşti, 2002 ;
12. Ghibuţiu Agnes – Serviciile şi dezvoltarea, Editura Expert, Bucureşti, 2000;
13. Giarini Orio., Liedtke Peter – The employment dilemma and the future of work,
Report to the Club of Rome, 1998;
14. Ioncică Maria,- Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 2000
15. Ionescu Ion, Ionaşcu Viorica, Popescu Manoela – Economia întreprinderilor de
turism şi comerţ, Editura Uranus, Bucureşti, 2002
16. Jivan Alexandru. – Economia sectorului terţiar, Editura. Sedona, Timişoara,
1998;

64
17. Minciu Rodica. – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti 2001;
18. Morariu Daniela. - Funcţiile serviciilor în economia mondială, Editura Mirton,
Timişoara, 1999 ;
19. Neagu Vasile – Servicii şi turism, Editura Expert, Bucureşti, 2004;
20. Negucioiu Aurelian.– Tranziţia Raţională, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
21. Snak Oscar, Baron Petre, Neacşu Nicolae – Economia turismului, Editura
Expert, Bucureşti, 2006 ;
22. Suta Nicolae. - Comerţ international si politici comerciale internationale,
Editura Eficient, Bucuresti, 2000;
23. Stanciu Constantin. – Servicii publice, Editura ASE, Bucureşti, 2006.

24. *** OMT - Étude sur les effets du tourisme dans l’économie des pays
récepteurs et émetteurs, Madrid, 1980;
25. *** CESTAT Statistical Bulletin no.3/2001, 4/2007 INS;
26. *** INS - Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul
populaţiei în anul 2007, INS, 2008.

27. *** Anuarul statistic al României, 1990 – 2007;


28. *** Buletine statistice lunare şi regionale;
29. *** Colecţia Revistei române de turism;
30. *** Colecţia Revistei de comerţ 2001 – 2007 ;
31. *** Colecţia Tribuna Economică, 2000 – 2007;
32. *** Colecţia Ziarul Economistul, anii 2004 – 2007.

33. www.guv.ro
34. www.freeshop.com
35. www.iccv.ro
36. www.insse.ro
37. www.turism.ro

65
66

S-ar putea să vă placă și