INTRODUCERE

În condițiile moderne ale unei economii de piață, sarcina principală întreprinderea

reprezintă satisfacția la nivel mondial a nevoilor economiei naționale și ale cetățenilor în
produsele, lucrările și serviciile sale cu proprietăți ridicate pentru consumatori și calitate la costuri
minime, sporind contribuția la accelerarea dezvoltării socio-economice a țării.
Este deosebit de importantă în stadiul actual studierea problemelor de formare, distribuție
și gestionare a rezultatelor financiare ale întreprinderilor de servicii (ca unul dintre motoarele
economiei) și a întreprinderilor inovatoare. Pentru a-și îndeplini sarcina principală, compania oferă
o creștere a profitului.
Rezultatul financiar al întreprinderii acționează ca un indicator al efectului activității
economice și reprezintă o creștere (sau o scădere) a capitalului propriu al organizației, care se
formează în procesul de activitate a întreprinderii. Cu alte cuvinte, rezultatul financiar este un
indicator absolut, care este format din contul tuturor veniturilor și a tuturor cheltuielilor
întreprinderii, care poate fi atât pozitiv, cât și negativ.
Profitul este stimulentul principal pentru a crea noi întreprinderi și a dezvolta cele existente.
Posibilitatea obținerii unui profit îi încurajează pe oameni să caute modalități mai eficiente de
îmbinare a resurselor; aplica inovații tehnice; pentru a dezvolta noi produse care vor fi la cerere.
Iar posibilitatea creșterii profiturilor încurajează compania să dezvolte o politică competentă
pentru gestionarea rezultatelor financiare ale companiei.
Principalul obiectiv al gestionării rezultatelor financiare este de a maximiza bunăstarea
proprietarilor în perioadele actuale și viitoare. O mare atenție este acordată studiului formării și
gestionării rezultatului financiar al întreprinderii, dar, în ciuda acestui fapt, nu există o elaborare
teoretică și practică insuficientă a problemelor legate de acumularea unui rezultat financiar pozitiv.
Scopul lucrărilor de calificare finală este de a determina zonele eficiente ale utilizării sale și de a
dezvolta măsuri pentru îmbunătățirea managementului pe baza unei analize a rezultatelor
financiare ale întreprinderii.
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară rezolvarea următoarelor sarcini principale:
- studierea aspectelor teoretice ale gestionării rezultatelor financiare;
- realizarea a unei analize complexe a întreprinderii și a managementului financiar al
întreprinderii;
- de a propune recomandări privind îmbunătățirea gestionării rezultatelor financiare.
Obiectul studiului - resurse financiare, mecanismul de formare și distribuție a rezultatului
financiar al întreprinderii.
Obiectul de studiu este SRL „Vitoil Trading”. Baza metodologică și teoretică a cercetării
este: lucrările economiștilor autohtoni și străini în domeniul politicii financiare și al
1
managementului performanței financiare; bilanțul și situațiile financiare ale SRL „Vitoil Trading”,
întocmite la 31 decembrie 2016-2018; reglementări contabile. În lucrarea de calificare finală au
fost utilizate metodele de analiză economică generală, inclusiv comparație,

2
1. ASPECTE CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA REZULTATELE FINANCIARE ALE
ÎNTREPRINDERII

1.1. Definirea veniturilor și cheltuielilor ca elemente indispensabile ale formării rezultatului

financiar al întreprinderii

Veniturile şi cheltuielile alcătuiesc elemente contabile care sunt legate direct de

determinarea rezultatului a activităţii economico-financiare al unei întreprinderi. Informaţiile
despre venituri şi cheltuieli sunt furnizate de către contabilitate care impune la rîndul său
soluţionarea unui şir de probleme metodologice şi teoretice cu privire la formularea definiţiilor,
evaluarea, recunoaşterea, clasificarea, perfectarea documentelor primare, elaborarea politicii de
contabilitate, aplicarea registrelor de evidenţă, întocmirea rapoartelor financiare privind
veniturile şi cheltuielile și utilizarea conturilor contabile.
În literatura de specialitate străină şi autohtonă se conţin diferite abordări asupra
noţiunilor de venituri şi cheltuieli care sunt în legătură cu modificarea capitalului propriu,
efectului (produsului) activităţii întreprinderii, activelor şi datoriilor. Astfel, veniturile sunt
creşteri ale avantajelor economice care sunt înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub
formă de diminuări/stingeri ale datoriilor sau intrări/creşteri ale activelor, care au influenţat
rezultatul net (profitul sau pierderea) al anului de gestiune curent.
Cheltuielile reprezintă scăderi ale avantajelor economice care sunt înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri ale activelor sau creşteri ale datoriilor, care au
influenţat rezultatul net (profitul sau pierderea) al anului de gestiune curent.
Costul vînzărilor reprezintă valoarea produselor, serviciilor prestate sau a mărfurilor
vîndute. Acesta este egal cu suma consumurilor efectuate de către întreprindere în scopul
obţinerii produselor, serviciilor sau suma achitată pentru achiziţionarea mărfurilor.
Cheltuielile comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii mărfurilor și prestării serviciilor. În
componenţa acestora intră: cheltuielile privind publicitatea, cheltuielile de marketing, ambalarea,
retribuirea muncii a salariaţilor antrenaţi în procesul de desfacere, contribuţiile de asigurări
medicale şi sociale aferente salariilor acestor muncitori, cheltuielile pentru crearea rezervei privind
creanţele dubioase, cheltuielile rezultate în urma neachitării de către clienţi a mărfurilor livrate,
serviciilor prestate, în cazul în care nu se creează rezervă privind creanţele dubioase, cheltuielile
suportate în urma returnării mărfurilor de către cumpărători, și alte cheltuieli legate de procesul de
desfacere.

3
 Rezultatul financiar al activității antreprenoriale a unei organizații comerciale, se exprimă
prin o creștere sau o scădere, a costului capitalului propriu în procesul activității sale efective sau
ineficiente pentru perioada de raportare. Acesta este exprimat în profit sau pierdere, format în
perioada de raportare și reprezintă diferența dintre sumele de venituri și cheltuieli. Excesul de
venituri asupra cheltuielilor înseamnă o creștere a activelor organizației, care se exprimă într-o
creștere a capitalului propriu al organizației din cauza veniturilor reținute, iar excesul cheltuielilor
asupra venituri este o pierdere.
Venitul- o creștere a beneficiilor economice în perioada de raportare sub formă de venituri
sau o îmbunătățire a calității activelor sau o scădere a valorii pasivelor care determină o creștere a
capitalurilor proprii care nu are legătură cu contribuțiile acționarilor de capital.
Venitul organizațiilor este recunoscut ca o creștere a beneficiilor economice rezultate din
primirea activelor, și rambursarea obligațiilor, ceea ce duce la creșterea capitalului acestei
organizații, cu excepția contribuțiilor participanților.
Astfel, veniturile, cheltuielile și rezultatul financiar în sine sunt clasificate prin definiția
capitalului organizației. În același timp, conceptul de capital lipsește în prezent în sistemul contabil
de reglementare, ceea ce indică necesitatea îmbunătățirii acestuia. Procesul de generare a
informațiilor contabile despre rezultatele financiare ale organizației poate fi împărțit în patru etape
principale:
1) formarea informațiilor contabile privind veniturile și cheltuielile din activitățile
obișnuite ale organizației în perioada de raportare și identificarea rezultatelor financiare din
activitățile obișnuite;
2) formarea informațiilor contabile despre alte venituri și cheltuieli în perioada de raportare
și identificarea rezultatului financiar din alte operațiuni;
3) confirmarea fiabilității formării rezultatului financiar al organizației prin efectuarea unui
inventar al activelor și datoriilor financiare la sfârșitul perioadei de raportare;
4) închiderea conturilor financiare și identificarea rezultatelor financiare finale ale
organizației pentru perioada de raportare.
Cheltuielile organizației sunt un obiect multi-element al contabilității. Acestea includ
costurile materialelor (costul materiilor prime, al mărfurilor etc.); remunerarea personalului
organizației și deduceri pentru nevoi sociale, deprecierea mijloacelor fixe și a imobilizărilor
necorporale, alte cheltuieli.
În politica contabilă a oricărei organizații, trebuie să se facă o clasificare detaliată a tuturor
veniturilor și cheltuielilor organizației care se referă la activitatea principală, precum și a altor
venituri și cheltuieli.

4
 La sfârșitul perioadei de raportare, diferența dintre venituri și cheltuieli formează soldul
altor venituri și cheltuieli. Venitul este recunoscut la debitul contului și pierderea din creditul
contului.
De asemenea, rezultatul financiar poate fi exprimat în pierdere. Pierderea provine din
excesul de cheltuieli pe venit. În cea mai simplă interpretare, rezultatul financiar este diferența
dintre veniturile întreprinderii și cheltuielile ei.
Venitul întreprinderii este recunoscut ca o creștere a beneficiilor economice rezultate din
primirea activelor și (sau) rambursarea obligațiilor, ceea ce duce la o creștere a capitalului acestei
organizații, cu excepția contribuțiilor de la participanți.[ 11, p.110-115]
Veniturile se împart în:
a. venituri din activități obișnuite;
b. venituri din exploatare;
c. venituri nefuncționale.
Veniturile din activități obișnuite sunt venituri din vânzarea de bunuri, venituri legate de
prestația muncii și servicii.
Veniturile operaționale sunt:
1. venituri asociate cu participarea la capitalul autorizat al altor organizații;
2. dobânzile primite de la acordarea de împrumuturi;
3. venituri asociate cu furnizarea pe bază de plată pentru utilizarea temporară a bunurilor
organizației;
4. veniturile asociate cu furnizarea unei taxe de drepturi care rezultă din brevete pentru
invenții, modele industriale, etc .;
5. venituri din vânzarea de capitaluri proprii și alte active, în afară de numerar, bunuri.
Veniturile nefuncționale includ:
1. amenzi, sancțiuni, confidențe pentru încălcarea clauzelor contractelor;
2. activele primite gratuit;
3. profitul anilor precedenți evidențiat în anul de raportare;
4. diferențele de curs valutar;
5. valoarea reevaluării activelor;
6. conturile scadente plătite pentru care a expirat termenul de prescripție;
Cheltuielile organizației sunt reducerea beneficiilor economice rezultate din cedarea
activelor și (sau) apariția de pasive, ceea ce duce la scăderea capitalului acestei organizații, cu
excepția reducerii depozitelor prin decizia participanților.
Costurile, precum și veniturile pot fi împărțite în:
a) cheltuieli din activități obișnuite;
5
 b) cheltuieli de exploatare;
c) cheltuieli nefuncționale.
Cheltuielile de la activități obișnuite sunt cheltuieli asociate cu fabricarea și vânzarea de
produse, precum și cu prestația de muncă și servicii.
Cheltuielile de exploatare sunt:
- cheltuieli asociate participării la statutul altor organizații;
- cheltuieli asociate cedării și altei eliminări a mijloacelor fixe și a altor active (cu excepția
numerarului, bunurilor);
- dobândă pentru credite și împrumuturi;
- deduceri la rezerve (în conformitate cu regulile contabile).
Cheltuielile nefuncționale includ:
- amenzi, sancțiuni, confiscări;
- compensarea pierderilor cauzate de organizație;
- creanțe cu termen de prescripție expirat;
- pierderile din anii anteriori identificați în anul de raportare;
- diferențele de curs valutar;
- valoarea reducerii activului
- altele.
Astfel, formarea rezultatelor financiare este un proces complex de reflectare a diferitelor
operațiuni în conturile de venituri și cheltuieli, care trebuie justificate și confirmate cu ajutorul
documentelor contabile primare. Formarea informațiilor fiabile cu privire la rezultatele financiare
în sistemul contabil al organizației necesită reflectarea în timp a acestora în registrele de
contabilitate, în care sunt acumulate și sistematizate informații despre tipurile de venituri și
cheltuieli din organizație. Aplicarea practică a formării pas cu pas a rezultatelor financiare va
îmbunătăți calitatea informațiilor contabile și va oferi o oportunitate de a crește validitatea și
eficacitatea deciziilor de management luate pe baza sa.

1.2. Esența şi funcţiile profitului ca rezultat din activitatea întreprinderii

În condițiile moderne ale unei economii de piață, unul dintre obiectivele importante ale
oricărei întreprinderi este creșterea rezultatelor financiare pe baza utilizării eficiente a capitalului
și a resurselor disponibile.
Rezultatul financiar este rezultatul întreprinderii, exprimat în valoarea profitului. Eficiența
este nivelul de utilizare a resurselor financiare, resurse materiale și de muncă din întreprindere, un
mijloc pentru a obține rezultate financiare ridicate.
6
 În dicționarul financiar al unui comerciant, un rezultat financiar este un indicator al
activității economice a unei întreprinderi, o creștere sau o scădere a valorii profitului (pierderii)
pentru o anumită perioadă de timp.[8, p.58]
Criteriul principal al rezultatelor financiare este obținerea celui mai mare profit. La rândul
său, obținerea celor mai bune rezultate la cel mai mic cost sau cu aceleași resurse este o măsură a
eficienței.
Rezultatele financiare ale întreprinderii se caracterizează printr-o creștere a valorii
capitalurilor proprii (active nete), a căror sursă principală este profitul din activitățile principale,
investiții, activități financiare, precum și ca urmare a situației de urgență (Figura 1).
Rezultat din activități
financiare

Profit operațional Profitul brut total Profit din activități

al perioadei de investiționale
raportare

Rezultate financiare
extraordinare

Figura 1. Sursele de profit ale întreprinderii

Sursa: elaborat de autor
Profitul este o categorie economică foarte complexă, în urma căreia există mai multe
abordări ale determinării sale, dintre care două principale pot fi diferențiate: abordarea contabilă
și cea economică.
Abordarea economică spune că profitul (pierderea) este o creștere (scădere) a capitalului
proprietarilor în perioada de raportare. Astfel, profitul calculat după acest algoritm se va numi
economic.
În același timp, abordarea contabilă pentru determinarea profiturilor este mai complexă. În
această abordare, profitul (pierderea) este diferența pozitivă (negativă) între veniturile unei
organizații comerciale și cheltuielile acesteia.
Natura economică a indicatorului este următoarea:
- caracterizează raportul dintre venituri și cheltuieli pentru acele tipuri de activități, a căror
esență este circulația constantă a fondurilor întreprinderii;
- este considerat ca rezultat al funcționării resurselor economice ca mijloc de producție sau
mijloc de „generare” a profiturilor din cifra de afaceri în perioada curentă, fiind în același timp
7
exclus din problemele finanțării lor, luând resursele în introducerea și eliminarea întreprinderii; în
același timp, se consideră condiționat că problema finanțării lor a fost rezolvată astfel încât, pentru
o anumită perioadă, compania să nu fie încărcată cu obligații financiare cu privire la resursele
financiare mobilizate din diverse surse;
- se calculează fără a ține cont de cheltuielile asociate formării capitalului în cantitate
proprie din surse interne și dobânzi împrumutate, adică. cheltuieli pentru finanțarea investițiilor și
operațiunilor curente care afectează direct indicatorul profitului net din perioada de raportare;
Profitul din activitățile de investiții reprezintă rezultatul financiar total din operațiunile de
achiziție (construcție, fabricație) și vânzare de proprietăți amortizabile - active imobilizate,
imobilizări necorporale și alte active imobilizate, precum și investiții financiare pe termen scurt.
Rezultatul din activitățile financiare reprezintă rezultatul financiar al operațiunilor, care ce
duce la o modificare a mărimii capitalurilor proprii și a împrumuturilor întreprinderii (atragerea
de capitaluri sociale sau capitaluri suplimentare, emiterea de obligațiuni și alte titluri de creanță,
atragerea unui împrumut sub diferitele sale forme, rambursarea obligațiilor asupra datoriei
principale etc). [12, p. 11-19]
Conform „Raportului privind rezultatele financiare” putem distinge următorii indicatori de
profit:
- profitul brut din vânzările de produse;
- profit din vânzări;
- profit pînă la impozitare;
- profit net.
Analizând cele de mai sus, putem spune că rezultatul financiar este definit ca rezultatul
financiar din activitatea principală și rezultatul financiar din alte activități, iar prin calcularea
tuturor componentelor obținem rezultatul financiar final [Anexa1].
Închiderea conturilor și identificarea profitului sau pierderii reprezintă baza pentru
generarea rezultatelor financiare și determinarea fiecăruia dintre tipurile de profit sau pierdere. La
generarea rezultatelor financiare, sunt determinate mai multe tipuri de profit sau pierdere, care sunt
indicatori intermediari pentru determinarea indicatorului final al profitului net.
1. Profitul / pierderea brută - este definit ca diferența dintre veniturile din perioada de raportare
din activitatea principală și costul vânzărilor. Acest tip de profit / pierdere - reflectă diferența
dintre veniturile și cheltuielile variabile ale organizației (dacă sunt luate în considerare doar
costurile variabile în prețul costului).
2. Profit / pierdere din vânzări - ajustează valoarea profitului / pierderii brute în funcție de
valoarea cheltuielilor de administrare și de afaceri. Adică, acest indicator include costuri fixe
și indirecte ale organizației.
8
 3. Profit / pierdere înainte de impozitare - ajustează valoarea profitului / pierderii din vânzări
în funcție de valoarea altor venituri și cheltuieli.
4. Profit / pierdere netă - ajustează valoarea profitului / pierderii înainte de impozitare cu
valoarea impozitului pe venit curent.
Când veniturile depășesc costul, rezultatul financiar indică un profit. Scopul principal al
oricărei organizații este de a obține profit, însă nu toate dintre aceste reușesc să îl obțină. Dacă
venitul este egal cu costul, atunci se rambursează numai costurile de producție și vânzare a
produselor. Dacă cheltuielile depășesc veniturile, organizația primește pierderi, adică un rezultat
financiar negativ, ceea ce o plasează într-o situație financiară destul de dificilă și, de asemenea, nu
exclude falimentul.
Profitul reflectă venitul net creat în sfera producției de materiale în procesul de activitate
antreprenorială. La nivelul unei entități economice, în ceea ce privește relațiile între mărfuri și
bani, venitul net ia forma profitului. Planificarea profitului și rentabilitatea organizației este o
abordare sistematică și formalizată pentru determinarea impactului planurilor de management
asupra profitabilității unei anumite entități de afaceri.[4, p. 86]
Pentru a efectua planificarea, prognozarea profitului organizației, conducătorii acesteia
face previziuni ale cheltuielilor și veniturilor pentru viitor. După prognozarea veniturilor și
cheltuielilor, conducătorii gestionează combinații de resurse, produse.
Pentru a pune o bază bună pentru planificarea profitului într-o organizație, trebuie să fie
respectațe principiile fundamentale care sunt prezentate grafic în figura 2.

Principii de planificare a profitului

Un program cuprinzător de
planificare a profitului
implică toate nivelurile de
Cheia succesului în management.
planificarea profitului este
Planificarea profitului este
competența ghidului de Pentru a se angaja în mod
un proces de luare a competent în planificarea
planificare a afacerilor
deciziilor de management. profitului, managementul
organizației.
și, în special,
În esență, luarea deciziile
Managementul trebuie să aibă managementul de vârf,
de management includ în trebuie să aibă o înțelegere
încredere absolută în
sine sarcina de a gestiona corectă a naturii și a
capacitatea lor de a stabili
schimbările ,care pot afecta caracteristicilor planificării
obiective realiste și de a
veniturile, costurile și profitului, asigurați-vă că
dezvolta mijloace eficiente
investițiile. această tehnică de
pentru atingerea acestor
management particular este
obiective de către organizație.
mai preferată pentru
această situație.
Figura 2. Principii fundamentale ale planificării profitului
Sursa: elaborat de autor

9
 Planificarea profitului într-o organizație ca instrument de luare a deciziilor presupune
crearea de bunuri specifice, elaborarea de planuri pe termen lung și planuri anuale de profil pentru
perioade scurte, care vor fi pregătite după elaborarea unui plan de vânzări, a unui plan de producție,
a bugetului cheltuielilor administrative, și a bugetului cheltuielilor indirecte etc.

1.3. Factorii de influență asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii

Rezultatul financiar este un indicator general al activității unei organizații comerciale și

un concept de bază în caracterizarea situației sale financiare. Rezultatul financiar final al
activităților oricărei organizații comerciale este exprimat sub formă de profit (exces de venit
asupra cheltuielilor) sau pierdere (exces de cheltuieli asupra venitului).

Obținerea profitului este obiectivul principal al activității organizațiilor comerciale, în

acest sens, indicatorii de profit sunt cei mai importanți atunci când se analizează activitățile
financiare și economice. Condițiile de piață încurajează întreprinderile să caute modalități de
maximizare a profiturilor și de creștere a rentabilității. Creșterea profitului creează o bază
financiară pentru reproducerea extinsă, rezolvând problemele dezvoltării social-economice a
întreprinderii. În acest sens, analiza indicatorilor de profit și rentabilitate ne permite să
identificăm probleme în activitățile financiare ale întreprinderii și să folosim instrumentele
necesare pentru a le elimina.

Rezultatele financiare ale întreprinderii servesc ca un fel de indicator al importanței sale

în economia națională. În condițiile de piață ale managementului, orice întreprindere este
interesată să obțină un rezultat pozitiv din activitățile sale, deoarece datorită valorii acestui
indicator, întreprinderea este capabilă să extindă baza materială și tehnică, să crească volumul de
producție (muncă, servicii), să actualizeze gama de produse, să intereseze material personalul
care lucrează în această întreprindere și să achite dividende către acționari etc.

De regulă, există două tipuri de rezultate financiare:

- rezultatul financiar final;

- rezultatul financiar total.

Rezultatul financiar final este diferența dintre veniturile totale primite de organizație și
totalul cheltuielilor efectuate de aceasta în cadrul tuturor activităților, cu excepția plăților pentru
impozite și penalități.

10
 Rezultatul financiar total este suma rezultatului financiar final și rezultatele din
reevaluarea activelor imobilizate și din alte operațiuni care nu sunt incluse în profitul net
(pierderea) perioadei. Un rezultat pozitiv este profitul, iar un rezultat financiar negativ este
pierderea.

Cea mai importantă categorie economică care caracterizează rezultatul financiar al

companiei este profitul. Profitul interesează proprietarii întreprinderii, partenerii de afaceri și
organismele guvernamentale. Întreprinderile, al căror rezultat financiar este profitul, aduc
venituri nu numai proprietarilor lor, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei, sferei
sociale și a statului în ansamblu.

Există o serie de condiții care asigură o gestionare eficientă a profitului:

1) o creștere a volumului de profit până la indicatorii maximi corespunzători potențialului

de resurse al organizației și condițiilor pieței;

2) interconectarea sistemului de gestionare a profitului și a sistemului de management al

întreprinderii în ansamblu;

3) respectarea optimă a nivelului de profit și a nivelului acceptabil de risc;

4) profit de înaltă calitate;

5) un nivel suficient de randament al capitalului investit;

6) formarea sumei optime de resurse financiare datorate profitului în conformitate cu

obiectivele organizației;

7) o creștere constantă a valorii de piață a unei afaceri.

Natura economică a profitului este una dintre problemele complexe și discutabile din
teoria economică modernă.

Conceptul de profit odată cu dezvoltarea teoriei economice este în continuă schimbare și

devine mai complicat. Deci, reprezentanții școlii clasice de economie politică A. Smith și D.
Ricardo au văzut sursa profitului în producție. Ei credeau că la schimbul bunurilor create cu bani,
pe lângă plata tuturor cheltuielilor, apare „ceva”, care este o compensație pentru antreprenor
pentru riscul, adică profitul. Valoarea profitului este determinată numai de valoarea capitalului și
nu are legătură cu salariile [21, p. 294-298].

11
 Ca categorie economică, profitul îndeplinește următoarele funcții:

- în primul rând, profitul caracterizează efectul economic obținut al întreprinderii;

- în al doilea rând, profitul are o funcție stimulatoare. Conținutul său reprezintă faptul că
este atât un rezultat financiar, cât și un element fundamental al resurselor financiare ale unei
întreprinderi. Garanția reală a principiului autofinanțării este determinată de profitul primit.
Ponderea profitului net rămas la dispoziția întreprinderii după impozite și alte plăți obligatorii ar
trebui să fie suficientă pentru a finanța extinderea activităților de producție, dezvoltarea
științifică, tehnică și socială a întreprinderii, stimulente materiale pentru angajați;

- în al treilea rând, profitul este una dintre sursele de bugetare la diferite niveluri. Acesta
vine la bugetele sub formă de impozite și, împreună cu alte venituri, este utilizat pentru a finanța
și a satisface nevoile sociale comune, pentru a se asigura că statul își îndeplinește funcțiile,
investițiile de stat, producția, programele științifice, tehnice și sociale.[2, p.123]

Analiza rezultatelor financiare (profiturilui) întreprinderii este realizată nu numai de către

conducătorii întreprinderii, ci și de fondatorii acesteia, investitori, pentru a evalua eficiența
utilizării resurselor financiare investite în activitățile întreprinderii, de către bănci - pentru a
evalua condițiile de creditare și pentru a determina nivelul riscului de credit, de către furnizori -
pentru a evalua actualitatea recepției plăților pentru materiile prime furnizate, componentele și
inspecțiile fiscale - pentru a analiza corectitudinea acumulării și plata în timp util a impozitelor la
buget etc.

Tipurile de analiză a profiturilor întreprinderii.

1. În funcție de obiectul analizei, există două tipuri de analiză a rezultatelor financiare

(profitului) întreprinderii: intern și extern.

Analiza internă este realizată de serviciile financiare ale întreprinderii, iar rezultatele unei
astfel de analize sunt utilizate pentru a planifica rezultatele financiare ale întreprinderii și pentru
a le controla.

Analiza externă este realizată de investitori, furnizori de resurse materiale și financiare,

organisme de control pe baza declarațiilor anuale (trimestriale) publicate ale întreprinderii.

Principalul obiectiv al analizei interne a rezultatelor financiare este dezvoltarea și

adoptarea unor decizii solide de management care vizează îmbunătățirea eficienței întreprinderii.

12
 Pentru atingerea acestui obiectiv în timpul analizei rezultatelor financiare, se rezolvă
următoarele sarcini:

– evaluarea dinamicii indicatorilor absolute și relativi ai rezultatelor financiare (profit,

rentabilitate);
– analiza factorilor a profitului din vânzările de produse (lucrări, servicii);
– analiza rezultatelor financiare din alte activități de vânzări, nefuncționale;
– analiza și evaluarea utilizării profitului net;
– identificarea și evaluarea rezervelor potențiale de creștere a profitului și rentabilitate
bazate pe optimizarea volumului de producție și a costurilor de producție și circulație;
– analiza relației dintre costuri, producție (vânzări) și profit;
– dezvoltarea de măsuri pentru utilizarea rezervelor identificate.

Studiind problema determinării naturii rezultatelor financiare, se recomandă identificarea

factorilor care afectează rezultatele financiare și sunt importante pentru determinarea
principalelor domenii, căutarea rezervelor pentru îmbunătățirea eficienței.

Figura 3 arată rezultatul unei generalizări a factorilor existenți ai mediului extern și intern
care au un impact direct asupra formării rezultatelor financiare.

Factorii care afectează rezultatele financiare

Factorii externi care nu depind de Factorii interni care depind de

activitățile întreprinderii, dar activitățea întreprinderii și
afectează rata de creștere a profitului caracterizează diferite aspecte ale
și rentabilitatea producției activității sale

Furnizori Surse de muncă Productive Neproductive

Consumatori Instituții financiare Extensive Intensive

Concurenți Agenții guvernamentale Oviective Personalul Tehnologiile

Misiuni Structura

Figura 3 Factorii care afectează formarea rezultatelor financiare ale companiei

Sursa: elaborat de autor

13
 Factorii externi includ factori care nu sunt dependenți de activitățile întreprinderii însăși,
unii dintre ei pot avea un impact semnificativ asupra ritmului de creștere a profitului și a
rentabilității producției (sistemul fiscal, sistemul de prețuri, condițiile pieței etc.).

Funcționarea întreprinderii, starea lor financiară și performanța financiară sunt afectate în

mod semnificativ de situația macroeconomică. Acest impact determină necesitatea monitorizării
și evaluării adecvate a riscurilor macroeconomice, luând în considerare posibilele direcții de
dezvoltare a proceselor economice în viitor.[14, p. 130-138]

Este evident faptul că crizele economice, în primul rând, reduc stabilitatea financiară a
clienților, ceea ce, la rândul său, duce la o ieșire de fonduri ale întreprinderii, reducând
capacitatea întreprinderilor de a-și extinde baza de clienți și de a majora creanțele.

Un alt factor de mediu - cadrul legislativ și de reglementare care definește și

reglementează activitățile întreprinderilor - are un impact direct asupra capacității întreprinderii
de a extinde producția și vânzările, ceea ce la rândul său duce la creșterea profitului și a
rezultatelor financiare ale întreprinderii. Mediul concurențial nu poate decât să afecteze natura
întreprinderii, inclusiv în elaborarea și implementarea politicilor de îmbunătățire a performanței
financiare.

Întreaga varietate de factori externi se reflectă în consumatori, iar prin ei afectează

întreprinderea, obiectivele și strategia.

Nu poate fi refuzat impactul asupra organizării unui astfel de factor precum concurența.
Conducătorii fiecărei companii înțeleg clar că, dacă nu vor satisface nevoile consumatorilor la fel
de eficient ca și concurenții, compania nu va dura mult timp. În multe cazuri, nu consumatorii, ci
concurenții, sunt cei care determină ce fel de rezultate de activitate pot fi vândute și ce preț poate
fi stabilit.

Factorii interni includ factori care depind de activitățile întreprinderii și caracterizează

diverse aspecte ale activității angajaților acestei (volumul producției, structura și volumul
produselor vândute, costul total al producției etc.). Având în vedere factorii interni,
întreprinderea poate fi reprezentată ca un mijloc de realizare a obiectivelor, sau a rezultatului
dorit.

La rândul lor, factorii interni sunt împărțiți în producție și neproducție. Factorii de

neproducție sunt asociați în principal cu activități comerciale, de mediu, revendicări și alte tipuri
similare de activități ale întreprinderii, iar factorii de producție reflectă prezența și utilizarea
14
elementelor principale ale procesului de producție implicate în formarea profitului - acestea sunt
mijloace de muncă, obiecte de muncă și forță de muncă în sine.

Pentru fiecare dintre aceste elemente, se disting grupuri de factori extensivi și intensivi.
Factorii extinși includ factori care reflectă volumul resurselor de producție (de exemplu,
modificări ale numărului de angajați, valoarea mijloacelor fixe), utilizarea lor în timp
(modificarea orelor de lucru, coeficientul de schimb de echipament etc.), precum și utilizarea
neproductivă a resurselor (deșeuri de materiale pierderi de deșeuri).

Cei intensivi includ factori care reflectă eficiența utilizării resurselor sau contribuie la
aceasta (de exemplu, formarea avansată a lucrătorilor, productivitatea echipamentelor,
introducerea de tehnologii avansate).

În procesul de desfășurare a activităților de producție ale întreprinderii cu privire la

vânzarea de produse și obținerea unui profit , toți factorii, atât externi cât și interni, sunt într-o
strânsă interdependență.

După cum am menționat anterior, rezultatele financiare ale companiei sunt caracterizate
de valoarea profitului primit și de nivelul de rentabilitate. Cu cât marja de profit este mai mare și
nivelul de rentabilitate mai mare, cu atât funcționarea întreprinderii este mai eficientă, și starea
financiară este mai stabilă.

Astfel, printre altele, factorii care afectează formarea rezultatelor financiare ale
companiei includ căutarea rezervelor pentru creșterea profiturilor și rentabilității.

15
16