1

Dosar nr(...)
(1707/2009)
ROMANIA

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I
SECŢIA A III A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1647

Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2009

Curtea constituită din:
PREŞEDINTE - (...) (...)
JUDECĂTOR - (...) (...)
JUDECĂTOR - (...) (...)
GREFIER - (...) (...)

* * * * * * * * * **

Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de recurentul –

reclamant E. N. împotriva deciziei civile nr. 111 A din 26.01.2009,
pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a V-a civilă în
dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata – pârâtă E. (E.) F..
E. are ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă recurentul –
reclamant E. N., personal şi asistat de avocat D. N., în baza
împuternicirii avocaţiale nr. (...)/2009 emise de B a r o u l B u c u r e ş t
i, aflate la fila 12 în dosar şi intimata – pârâtă E. F., personal şi asistată
de avocat E. T. P., în baza împuternicirii avocaţială nr. (...)/2009 emise de
B a r o u l B u c u r e ş t i, aflate la fila 11 în dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:
Curtea procedează la identificarea intimatei – pârâte, care se
legitimează cu B.I. seria (...) nr. (...), CNP (...), eliberat la data de
22.11.1980 de Consiliul Local Sector 5 şi a recurentului – reclamant, care
se legitimează cu C.I. seria (...) nr. (...), CNP (...), eliberat la data de
28.11.2006 de SPCEP S2 biroul nr.3.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea
constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbaterea
motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului – reclamant învederează faptul că, prin
primul motiv de apel, atât în cuprinsul motivării cât şi în cadrul
concluziilor scrise, a atacat logica sentinţei instanţei de fond, potrivit
cărei cauza de nulitate absolută a certificatului de moştenitor emis de pe
 2

urma decesului tatălui său ar fi încălcarea prevederilor Decretului nr.

40/1953. De asemenea, mai arată că a solicitat instanţei de apel să ia
act de faptul că, cauza ilicită de bază a nulităţii absolute a actului
respectiv o constituie falsul în declaraţii comis de către pârâtă şi nu
încălcarea prevederilor decretului menţionat.
Apărătorul recurentului – reclamant învederează că a insistat în a
solicita instanţei de apel să constate că încălcarea prevederilor
respectivului decret este o consecinţă directă a declaraţiei mincinoase a
pârâte, consecinţă care este la rândul ei o cauză de nulitate absolută,
dar nu cea de bază. Totodată, mai arată că a solicitat instanţei de apel,
atât în cuprinsul motivării cât şi în cadrul concluziilor scrise, să se
constate că situarea explicită, în mod netemeinic, a încălcării
prevederilor Decretului nr. 40/1953 drept cauză de nulitate absolută a
actului a permis instanţei de fond să rupă în mod forţat, eronat,
netemeinic şi nelegal cele două capete de cerere şi să le judece separat,
ca şi cum nu ar avea legătură între ele. A solicitat instanţei de apel să ia
act de faptul că nulitatea absolută a actului loveşte retroactiv întreaga
dezbatere a succesiuni, deoarece acesta a fost deschisă în mod ilicit de
către pârâtă prin fals în declaraţii, prin respectivele declaraţii pârâta
dobândind vocaţia succesorală, vocaţie pe care în mod legal nu ar fi
avut-o.
De asemenea, învederează faptul că, la al doilea motiv de apel,
atât în cuprinsul motivării cât şi în cadrul concluziilor scrise, a atacat
logica sentinţei instanţei de fond prin care a dezbătut succesiunea.
Apărătorul recurentului – reclamant învederează în continuare
faptul că a solicitat instanţei de apel ca în baza aplicării temeinice şi
legale a efectelor nulităţii absolute să ia în considerare faptul că nulitatea
absolută a certificatului de moştenitor loveşte retroactiv întreaga
dezbatere a succesiunii, începând cu deschiderea acesteia, deschidere
care a fost făcută de pârâtă în mod ilicit, prin fals în declaraţii, prin
respectivele declaraţii pârâta dobândind vocaţie succesorală, vocaţie pe
care în mod legal nu ar fi avut-o.
Apărătorul recurentului – reclamant mai arată că a solicitat
instanţei de apel să ia act, pe cale de consecinţă, că toate aspectele
legate de dezbaterea respectivei succesiuni sunt nule de drept şi nu au
nicio valoare, inclusiv acceptarea sau nu a acesteia.
De asemenea, mai arată că dezbaterea succesiunii defunctului E.
E. este lovită de nulitate, inclusiv certificatul de moştenitor rezultat din
dezbatere, deoarece la data decesului, defunctul avea ca rude în viaţă
pe recurentul – reclamant, în calitate de descendent şi pe surorile sale.
Apărătorul recurentului – reclamant învederează că acesta nu este
decăzut din dreptul de a succede, nefiindu-i aplicabile situaţiile prevăzute
de art. 655 Cod civil. De asemenea, mai arată că este întreruptă
 3

prescripţia dreptului la acţiune, potrivit art. 19 alin. 1 din Decretul

nr.167/1958.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat,
desfiinţarea deciziei recurate, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei – pârâte învederează faptul că majoritatea
instanţelor de până în prezent, în diverse faze ale judecării cauzei, au
stabilit că recurentul – reclamant este o persoană care şi-a dovedit
interesul să solicite anularea certificatelor de moştenitor emise în urma
decesului lui E. E. şi a lui E. N., motiv pentru care după analizarea
probelor depuse la dosar şi a motivelor de drept invocate de părţi, s-a
dispus anularea parţială a celor două certificate de moştenitor, cu
menţinerea dispoziţiilor cuprinse în acestea în ceea ce priveşte calitate
de unică moştenitore a intimatei – pârâte.
Instanţele, până la prezentă fază a judecării cauzei, au constatat că
recurentul – reclamant nu a formulat nicio cerere în sensul repunerii în
termenul de acceptare a succesiunii după cei doi defuncţi, conform
dispoziţiilor art. 19 alin. 2 din Decretului nr. 167/1958. Cu toate acestea,
aspectul respectiv a fost analizat încă de la prima instanţă de fond şi s-a
constatat că recurentul – reclamant nu a putut invoca şi nici dovedi nicio
cauză temeinic justificată care să-l fi putut împiedica să-şi manifeste
opţiunea succesorală după cei doi defuncţi, în mod tacit, conform art.
690-690 Cod civil, sau expres, conform art. 689 Cod civil.
Apărătorul intimatei – pârâte mai arată că motivele invocate de
către recurentul – reclamant au fost luate în considerare şi de către
celelalte instanţe de judecată în fazele anterioare de judecată care, după
o analiză detaliată şi legală în acelaşi timp, au ajuns la aceeaşi concluzie
legală cu privire la calitatea procesuală şi termene.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de
judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2004 pe rolul Judecătoriei
sector 4 sub nr. 11371/2004, reclamantul E. N. a chemat în judecată pe
pârâta E. (fostă E.) F. pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa
să dispună anularea certificatelor de moştenitor eliberate în urma
decesului tatălui său, E. E., şi al mătuşii sale, E. (fostă E.) N., să
constate deschisă succesiunea defuncţilor E. E. şi E. (fostă E.) N., să se
stabilească masa succesorală, moştenitorii şi cotele fiecăruia.

1. FOND
 4

Prin sentinţa civilă nr. 679/04.02.2005, instanţa a admis excepţia

prescripţiei dreptului reclamantului de a accepta succesiunea şi a respins
cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că decesul lui E. E. a
intervenit la 23.03.1987, iar reclamantul nu a acceptat nici expres şi nici
tacit moştenirea, în termenul legal de opţiune succesorală. De
asemenea, s-a constatat că nu a existat nicio cauză pentru repunerea în
termenul de acceptare a succesiunii şi că necunoaşterea datei decesului
tatălui său se datorează faptului că între tată şi fiu nu exista niciun fel de
relaţie. Mai mult, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii
presupune, în afara cauzei temeinic justificate, formularea cererii în
termen de o lună de la data încetării cauzei care justifică depăşirea
termenului de prescripţie. În speţă, însă, reclamantul a cunoscut despre
moartea tatălui săi cel puţin la 07.01.2002, când i s-a eliberat certificatul
de deces.

APEL

Prin decizia civilă nr. 791A/23.11.2005 pronunţată în dosarul nr.

3467/2005 (număr în format nou (...)), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i,
Secţia a IV-a Civilă a admis apelul, a desfiinţat sentinţa civilă nr.
679/04.02.2005 şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă,
reţinând că la data dezbaterii succesiunii era în vigoare Decretul nr.
40/1953, act normativ care impunea obligativitatea citării la dezbaterea
succesiunii a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală, iar ascunderea
cu rea-credinţă a existenţei descendentului de către rudele colaterale
atrage în principiu sancţiunea nulităţii certificatului de moştenitor.

RECURS

Prin decizia civilă nr. 1316/09.06.2006 pronunţată în dosarul nr. (...)

Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I, Secţia a III-a Civilă şi pentru
Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondat recursul, arătând că
excepţia prescripţiei dreptului de a accepta succesiunea este o apărare
de fond, iar nu o excepţie de procedură care să fi dus la respingerea
cererii fără a intra în cercetarea fondului. Totodată, a reţinut că prima
instanţa a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale active,
excepţie ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar acceptarea sau nu a
celor două succesiuni este o problemă de ţine de fondul litigiului
dezbaterii celor două succesiuni, urmând ca prima instanţă să
administreze noi probe.

PRIMA REJUDECARE DUPĂ CASARE

 5

2. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B

sub nr(...) la data de 24.08.2006.
Prin sentinţa civilă nr. 6294/03.11.2006, instanţa a respins cererea
ca neîntemeiată, reţinând că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune
este neîntemeiată, întrucât acţiunea în constatarea nulităţii absolute a
unui act juridic este imprescriptibilă. Totodată, în privinţa excepţiei
prescripţiei dreptului reclamantului de a accepta succesiunea, instanţa a
reţinut că reclamantul s-a dezinteresat total de tatăl său şi că nu a existat
o cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii şi chiar
dacă ar fi existat o asemenea cerere nu s-a făcut dovada unei
împrejurări excepţionale care să-I fi împiedicat să accepte succesiunea.
S-a reţinut că neacceptarea în termen de către reclamant a
moştenirii tatălui său are drept consecinţă pierderea calităţii de
moştenitor, iar pe cale de consecinţă reclamantul nu are calitate
procesuală activă.

APEL

Prin decizia 454A/05.04.2007, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i,

Secţia a lll-a Civilă a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis
cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond a
încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 315 Cod procedură civilă şi a
respins în mod greşit cererea ca neîntemeiată, întrucât instanţa de
control a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă.

A E. REJUDECARE DUPĂ CASARE

3. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B

sub nr(...) la data de 24.10.2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1922/28.03.2008, Judecătoria Sectorului 4 B
a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul E. N.; a
constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr.
718/19.08.1987 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 4 B în privinţa
calităţii de moştenitor şi a cotelor; a constatat că moştenitori ai
defunctului E. E. – decedat la 23.03.1987 sunt E. F. (soră) cu o cotă de
½ din masa succesorală şi E. N. (soră) cu o cotă de ½ din masa
succesorală; a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor cu privire
la componenţa masei succesorale; a constatat nulitatea absolută parţială
a certificatului de moştenitor nr. 546/26.04.21990 emis de Notariatul de
Stat al Sectorului 1 B şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr.
34/30.03.2000 emis de BNP H. F. în privinţa calităţii de moştenitor şi a
cotelor; a constatat că moştenitor al defunctei E. N. – decedată la
 6

06.12.1989 este E. F. (soră) căreia îi revine întreaga masă succesorală;

a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor şi ale certificatului de
moştenitor suplimentar cu privire la componenţa masei succesorale şi a
respins cererea părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată ca
neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de
23.03.1987 a decedat E. E., şi că la data de 03.08.1987, pârâta E. F. a
formulat o cerere la notarul şef pentru deschiderea succesiunii lui E. E.,
arătând că moştenitoare sunt cele două surori ale defunctului, respectiv
E. F. şi E. N., iar masa succesorală este formată dintr-un teren şi
construcţie aflată în B,(...).
În urma dezbaterii moştenirii, s-a emis certificatul de moştenitor nr.
718/19.08.1987 de către Notariatul de Stat al sectorului 4 B, prin care s-a
stabilit că moştenitoare în cote de ½ fiecare sunt E. F. şi E. N., iar masa
succesorală este formată din cota de 1/3 din imobilul situat în B,(...),
sector 4, cotă dobândită prin moştenire de la părinţi conform certificatului
de moştenitor nr. 250/1979 şi certificatului de moştenitor nr. 401/1980,
ambele emise de Notariatul de Stat al sectorului 4.
Din cuprinsul încheierii nr. 14/19.08.1987 reiese că cele două surori
au declarat notarului că defunctul lor frate era necăsătorit, nu avea
descendenţi, nici alţi fraţi sau surori predecedaţi, părinţii fiind
predecedaţi.
Instanţa a reţinut că la data dezbaterii succesiunii era în vigoare
Decretul 40/1953 republicat, care prevedea obligativitatea citării la
dezbaterea succesiunii a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală. Or,
în speţa de faţă, rudele sale colaterale, respectiv mătuşile sale au
ascuns cu rea-credinţă existenţa descendentului, unicul scop fiind acela
de a-l înlătura de la moştenire.
Reaua credinţă a pârâtei rezultă din recunoaşterea făcută de
aceasta prin întâmpinare în sensul că la data deschiderii succesiunii
defunctului E. E. ştia că acesta fusese căsătorit şi că avea un copil, dar
cu care nu mai ţinuse legătura, copilul fiind încredinţat mamei, şi din
înscrisurile din dosarul succesoral al defunctului E. E. nr. 820/1987
întocmit la Notariatul de Stat al sectorului 4 B, unde pârâta E. F. şi
defuncta E. (fostă E.) N. au declarat că defunctul nu are descendenţi.
Singura posibilitate pe care o are descendentul omis de la
succesiune este să ceară anularea certificatului de moştenitor emis cu
nerespectarea prevederilor privind citarea tuturor moştenitorilor, aşa cum
prevede actualul art. 88 (fostul art. 23 din Decretul 40/1953) din Legea
36/1995.
Prin decizia nr. 791 A/23.11.2005 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e
ş t i, Secţia a IV-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. 3467/2005, s-a stabilit
că reclamantul are calitate procesuală activă de a cere anularea
 7

certificatului de moştenitor, soluţia fiind menţinută prin decizia nr.

(...).06.2006 a Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I, Secţia a III-a, cu
menţiunea că instanţa de fond trebuie să administreze probe pentru a
constata dacă reclamantul a acceptat În termenul legal succesiunea.
În temeiul art. 88 din Legea 36/1995 modificată, art. 948 Cod civil şi
art. 968 Cod civil, instanţa a admis primul capăt de cerere şi a anulat
parţial certificatul de moştenitor nr. 718/19.08.1987, emis de către
Notariatul de Stat al Sectorului 4 B de pe urma defunctului E. E., în ceea
ce priveşte calitatea de moştenitor şi cotelor, întrucât la baza emiterii
acestui certificat au stat declaraţii neconforme cu realitatea ale celor
două moştenitoare.
Pentru raţiuni identice, în temeiul art. 88 din Legea 36/1995
modificată, art. 948 Cod civil şi art. 968 Cod civil, instanţa a admis
capătul de cerere privind anularea parţială a certificatului de moştenitor
nr. 546/26.04.1990, emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 B de
pe urma defunctei E. N. şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr.
34/30.03.2000 emis de NP H. F., în ceea ce priveşte calitatea de
moştenitor şi cotele, întrucât la baza emiterii acestui certificat au stat
declaraţii neconforme cu realitatea ale moştenitoarei pârâte E. F..
Cât priveşte constatarea calităţii de moştenitor a reclamantului,
instanţa a verificat dacă acesta a acceptat succesiunea în termen sau
dacă există vreo cauză pentru repunerea în termenul de acceptare a
succesiunii.
La 07.01.2002, reclamantul a aflat că tatăl său a decedat la
23.03.1987, când i s-a eliberat certificatul de deces, aşa cum rezultă din
copia certificatului de deces şi din susţinerile pe fondul cauzei cuprinse
în practicaua sentinţei civile nr. 679/04.02.2005. Ulterior, în 20.09.2004,
reclamantul, printr-o notificare, a solicitat pârâtei E. F. şi lui E. N., să
recunoască că este singurul moştenitor al defunctului E. E. şi să ajungă
la o rezolvare amiabilă a acestei probleme.
Potrivit art. 700, alin. 1 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea
se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea moştenirii, care potrivit
art. 651 Cod civil, este data decesului. Termenul de 6 luni este un termen
de prescripţie şi a început să curgă la 23.03.1987. Reclamantul nu a
făcut dovada că ar fi acceptat moştenirea în mod expres, prin înscris
autentic sau privat, conform art. 689 Cod civil şi nici tacit, conform art.
690-691 Cod civil, în termenul legal de opţiune succesorală. Instanţa a
reţinut că în cauza de faţă nu s-ar putea discuta problema suspendării
termenului de prescripţie de 6 luni întemeiată pe dispoziţiile art. 14, alin.
2 din Decretul 167/1958, întrucât reclamantul a împlinit 18 ani la
28.04.1973 (fiind născut la 28.04.1955), deci cu 4 ani anterior decesului
tatălui său.
 8

Cât priveşte o eventuală repunere în termenul de acceptare a

moştenirii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 700 alin. 2 C.civ., moştenitorul
ce a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forţă
majoră poate fi repus în termenul de acceptare a succesiunii la cererea
acestuia, instanţa putând prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data
când a luat sfârşit împiedicarea.
Art. 19 din Decretul 167/1958 a modificat parţial art. 700 alin. 2 Cod
civil, în sensul că repunerea în termenul de prescripţie este posibilă
numai dacă depăşirea acestuia s-a datorat unei cauze temeinic
justificate, iar nu a unei cauze de forţă majoră, aceasta fiind prin apariţia
Decretului 167/1958 o cauză de suspendare a cursului prescripţiei.
Prin cauză temeinic justificată trebuie să se înţeleagă acele
împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de
culpă, fiind vorba despre nişte piedici relative şi nu absolute.
În speţa de faţă, reclamantul a invocat drept cauză temeinică
pentru necunoaşterea decesului tatălui său faptul că acesta din urmă s-a
dezinteresat de reclamant de când a fost încredinţat mamei odată cu
divorţul.
Necunoaşterea datei morţii tatălui său nu trebuie să fie imputabilă
reclamantului pentru a opera repunerea în termenul de acceptare a
succesiunii. Or, reclamantul nu a cunoscut faptul că tatăl său a decedat
pentru că nu existat o relaţie firească tată fiu bazată pe afecţiune şi
sprijin reciproc. Susţinerile reclamantului în sensul că mătuşile sale nu l-
au anunţat cu privire la decesul tatălui său, pentru a moşteni ele singure
averea defunctului, au avut efect doar în ceea ce priveşte posibilitatea de
a fi anulate certificatele de moştenitor emise ca urmare a omisiunii sale,
dar nu pot justifica acceptarea moştenirii de către reclamant în termenul
legal. Faptul că nu a menţinut legătura cu tatăl său, că nu s-a interesat
de soarta acestuia şi că mătuşile sale nu l-au anunţat cu privire la
moartea tatălui său nu poate constitui o cauză temeinică justificativă de
repunere a reclamantului în termenul de acceptare a succesiunii, cu atât
mai mult cu cât acesta aflase de moartea tatălui său din 07.01.2002, iar
până în 20.09.2004, când a trimis o notificare pârâtei, nu a efectuat
niciun act de acceptare a moştenirii.
În concluzie, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada
unei cauze temeinic justificate care să-l fi împiedicat să accepte
succesiune în termen şi a formulat cererea de chemare în judecată la
mai mult de 2 ani de Ia aflarea faptului că tatăl său decedase.
În temeiul art. 675 C.civ, reţinând că reclamantul, care este
descendent de gradul întâi al defunctului E. E., nu a acceptat moştenirea
nici tacit, nici expres, instanţa a constatat că moştenitori ai defunctului E.
E., decedat la 23.03.1987, sunt E. F. (soră) cu o cotă de ½ din masa
succesorală şi E. N. (soră) cu o cotă de ½ din masa succesorală.
 9

Instanţa a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor nr.

718/19.08.1987 emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 4 B de pe
urma defunctului E. E. cu privire la componenţa masei succesorale,
respectiv o cotă de 1/3 din imobilul din B,(...), Sector 4.
De asemenea, cât priveşte succesiunea deschisă de pe urma
mătuşii sale, E. (fostă E.) N., decedată la 06.12.2989, instanţa a reţinut
că reclamantul este străin de moştenire, pentru aceleaşi considerente ca
şi în cazul moştenirii tatălui său.
În temeiul art. 675 Cod civil, instanţa a constatat că moştenitor al
defunctei E. N. este E. F. (soră), căreia îi revine întreaga masă
succesorală. Instanţa a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor
nr. 546/26.04.1990 emis de către Notariatul de Stat al sectorului 1 B de
pe urma defunctei E. N. şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr.
34/30.03.2000 emis de NP H. F. cu privire la componenţa masei
succesorale.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 13.05.2008, a
declarat reclamantul E. N., care a fost înregistrat pe rolul T r i b u n a l u
l u i B u c u r e ş t i - Secţia a V-a Civilă, la 07.06.2008.
Prin decizia civilă nr. 111/26.01.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e
ş t i - Secţia a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de
apelantul E. N. şi l-a obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată, intimatei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că susţinerea apelantului-
reclamant în sensul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre
judecătorească prin care, în mod greşit, nu a fost constatată calitatea de
moştenitor al acestuia, şi implicit efectele legale care derivă din aceasta
calitate, este neîntemeiată.
De altfel, tribunalul a reţinut că întreaga construcţie juridică a
apelului declarat în cauză de către apelantul-reclamant E. E. şi a
considerentelor primei instanţe gravitează în jurul acceptării sau
neacceptării moştenirii defunctului E. E. de către fiul acestuia, E. N..
În această privinţă, tribunalul a constatat că prima instanţă de fond
a reţinut în mod corect faptul că apelantul-reclamant E. E. este străin de
succesiunea rămasă de pe urma tatălui acestuia, E. N., decedat la data
de 23.03.1987, succesiunea acestuia nefiind acceptată în niciuna din
modalităţile prevăzute de lege şi în termenul defipt de către aceasta.
Astfel, din probele existente la dosarul cauzei, împrejurare
necontestată de către părţi, tribunalul a reţinut că apelantul-reclamant a
aflat despre decesul tatălui său la data de 07.01.2002, când i s-a
eliberat, la cererea acestuia, de către autorităţile administrative
competente, o copie a certificatului de deces al autorului acestuia.
Ulterior, la data de 20.09.2004, apelantul-reclamant, printr-o
notificare, a solicitat intimatei-pârâte E. F. şi lui E. N. să recunoască că
 10

este singurul moştenitor al defunctului E. E. şi să ajungă la o rezolvare

amiabilă a acestei probleme.
Cererea ce chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a
fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, la data de
24.08.2006, sub numărul de dosar 11084/(...).
Potrivit art. 700 din Codul civil, termenul de prescripţie a dreptului
de opţiune succesorală este de 6 luni şi începe sa curgă de la data
deschiderii succesiunii, respectiv de la data decesului defunctului, şi
anume 23.03.1987.
Astfel, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6
luni de la data deschiderii succesiunii şi începe să curgă faţă de toţi
succesibilii, indiferent că vocaţia acestora la moştenire este concretă,
utilă sau numai generală.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii
succesiunii chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţa mai târziu de
moartea celui care lasă moştenirea, în această situaţie succesibilul
având posibilitatea de a formula repunerea în termenul de exercitare a
dreptului de opţiune succesorală, dacă se constată ca fiind temeinic
justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit şi cu
condiţia să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la
încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie,
potrivit art. 19 din Decretul 167/1958.
Prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă acele
împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de
opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore.
Aşadar, în prezenta cauza, apelantul-reclamant nu a făcut dovada
că ar fi acceptat moştenirea în mod expres, prin înscris autentic sau
privat, conform art. 689 Cod civil şi nici tacit, conform 690-691 Cod civil,
în termenul legal de opţiune succesorală. Întrucât susţine că a luat act de
decesul autorului său la data de 07.01.2002, tribunalul a reţinut că
apelantul-reclamant avea posibilitatea de a solicita instanţei de judecată
repunerea în termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.
Potrivit art. 19 din Decretul 167/1958, instanţa judecătorească sau
organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic
justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să
dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să
încuviinţeze executarea silită. Conform art. 19 alin 2, cererea de
repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la
încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.
Aşadar, în acest context, tribunalul a reţinut că o astfel de cerere
putea fi formulată de către apelantul-reclamant în termen de o lună de la
data la care au încetat cauzele care justifică depăşirea termenului de
prescripţie, termen care începe să curgă de la data de 7.01.2002.
 11

Însă, la data de 7.01.2002, apelantul-reclamant era străin de

succesiunea rămasă de pe urma defunctului tată al acestuia întrucât nu
a acceptat moştenirea rămasă de pe urmă.
Singurul act procesual care are semnificaţia acceptării tacite a
succesiunii a fost făcut la data de 22.11.2004, cu mult peste termenul în
care putea fi formulată cererea de repunere în termenul de prescripţie a
dreptului de opţiune succesorală.
Mai mult decât atât, tribunalul a reţinut că o astfel de cerere privind
repunerea în termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală
nu a fost făcută de către apelantul-reclamant în faţa primei instanţe de
fond; acesta a solicitat anularea celor două certificate de moştenitor şi
deschiderea succesiunii rămase de pe urma defunctului, însă fără a a-şi
consolida în condiţiile legii calitatea de moştenitor acceptant al masei
succesorale rămasă de pe urma defunctului.
În acest context, tribunalul a reţinut faptul că devin incidente
dispoziţiile referitoare la efectele prescripţiei dreptului de opţiune
succesorală, şi anume în puterea legii se stinge dreptul de a accepta
moştenirea şi, odată cu acest drept se stinge, cu efect retroactiv, şi titlul
său de moştenitor, apelantul-reclamant devenind străin de moştenire.
În aceste condiţii, ţinând cont de faptul că, pentru considerentele
expuse anterior, apelantul-reclamant este străin de moştenirea rămasă
de pe urma defunctului, tribunalul a reţinut faptul că soluţia primei
instanţe de fond, în întregul acesteia este eronată, însă că nu poate
schimba hotărârea atacată, întrucât, potrivit art. 296 din Cod procedură
civilă, apelantului-reclamant nu i se poate crea în propria cale de atac o
situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Prima instanţă a ignorat faptul că apelantul-reclamant este
succesibil al defunctului în calitate de descendent, rudă de gradul I, care,
în caz de acceptare a moştenirii, îi înlătură de la moştenire de fraţii şi
surorile defunctului, care sunt rude de gradul al II-lea cu defunctul,
potrivit principiului general al devoluţiunii legale a moştenirii al chemării
la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori.
Dacă ar fi fost reală această împrejurare, respectiv în condiţiile în
care se făcea dovada faptului că apelantul-reclamant a acceptat în
termen legal moştenirea tatălui său, certificatul de moştenitor nr.
718/19.08.1997 trebuia anulat în integralitate, întreagă masa
succesorală revenindu-i acestuia, moştenind-o inclusiv pe N. acestuia, E.
N., prin reprezentare succesorală.
Apelantul-reclamant a învederat în mod corect faptul că mătuşile
sale au ascuns în faţa notarului public existenţa acestuia, fiind eliberat un
certificat de moştenitor fără participarea acestuia, certificat care este lovit
de nulitate.
 12

Însă, apelantul-reclamant nu s-a preocupat de conservarea şi

consolidarea calităţii sale de moştenitor în condiţiile în care acesta a aflat
despre decesul tatălui său la data de 07.01.2002, când i s-a eliberat, la
cererea acestuia, de către autorităţile administrative competente, o copie
a certificatului de deces al autorului său, iar până la data introducerii
cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze nu a
făcut niciun demers procesual de natură să îl repună în termenul de
prescripţie menţionat anterior.
Tribunalul a mai reţinut că susţinerea referitoare la faptul că
instanţa de fond nu a respectat dezlegările în drept date de către
instanţele de control judiciar este neîntemeiată.
Prin pronunţarea hotărârii de către prima instanţă de fond,
tribunalul a reţinut că nu s-au încălcat dispoziţiile instanţelor de control,
respectându-se decizia civilă 791 A/23.11.2005 a T r i b u n a l u l u i B
u c u r e ş t i, Secţia a IV-a Civilă, care a stabilit că acţiunea
reclamantului nu este prescrisă, nulitatea absolută fiind imprescriptibilă
(fără a decide nimic cu privire la prescripţia opţiunii succesorale) şi că
reclamantul are calitate activă în acţiunea în nulitate, ca persoană cu
interes legitim, şi nici ale deciziei instanţei de recurs ce a confirmat prima
soluţie a Tribunalului, şi care a menţionat expres că instanţa de
rejudecare are căderea de a face verificări pe fond În privinţa respectării
termenului de acceptare a succesiunii.
Ca tehnică juridică, apelantul-reclamant are calitate procesuală
activă în prezenta cauză, însă anularea certificatelor de moştenitor şi
deschiderea succesiunii nu mai poate fi obţinută de către acesta, întrucât
nu are calitatea de succesibil şi acceptant al moştenirii lăsate de
defunctul său tată, motiv pentru care tribunalul a apreciat că se impune
respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 01.06.2009, a
declarat recurs reclamantul E. N., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de
A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu
Minori şi de Familie la 22.07.2009.
1. În motivare, a arătat că, prin primul motiv de apel, atât în
cuprinsul motivării, cât şi în cadrul concluziilor scrise, a atacat logica
sentinţei instanţei de fond potrivit căreia cauza de nulitate absolută a
certificatului de moştenitor emis în urma decesului tatălui său ar fi
încălcarea prevederilor Decretului nr. 40/1953.
A cerut instanţei de apel să ia act de faptul că, cauza ilicită de bază
a nulităţii absolute a actului respectiv o constituie falsul în declaraţii
comis de pârâtă şi nu încălcarea prevederilor decretului menţionat.
A insistat în a cere instanţei de apel să constate că încălcarea
prevederilor respectivului decret este o consecinţă directă a declaraţiei
 13

mincinoase a pârâtei, consecinţă care este la rândul ei o cauză de

nulitate absolută, dar nu cea de bază.
A cerut instanţei de apel, atât în cuprinsul motivării, cât şi în cadrul
concluziilor scrise, să constate că situarea explicită, în mod netemeinic,
a încălcării prevederilor Decretului nr. 40/1953 drept cauză de nulitate
absolută a actului a permis instanţei de fond să „rupă" în mod forţat,
eronat, netemeinic şi nelegal cele 2 capete de cerere şi să le judece
separat, ca şi cum nu ar avea legătură între ele.
A cerut instanţei de apel să ia act de faptul că nulitatea absolută a
actului loveşte retroactiv întreaga dezbatere a succesiunii, deoarece
aceasta a fost deschisă în mod ilicit de către pârâtă prin fals în declaraţii,
prin respectivele declaraţii pârâta dobândind vocaţia succesorală,
vocaţie pe care în mod legal nu ar fi avut-o.
Referitor la aplicarea greşită de a efectelor nulităţii absolute, a
cerut instanţei de apel să ia act de faptul că, deşi instanţa de fond a
indicat ca bază a nulităţii absolute art. 948 şi 968 Cod Civil, a omis
prevederile art. 966, care arată, neinterpretabil, faptul că „obligaţia ....
fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect", articol
pe care însăşi instanţa de apel ar fi trebuit să-l aibă în vedere în
fundamentarea propriei decizii.
Instanţa de apel nu a judecat sub nicio formă primul motiv de apel
şi nu l-a avut în niciun fel în vedere pentru a-şi elabora decizia. Ea s-a
mulţumit numai să reamintească concluziile formulate de celelalte
instanţe pe parcursul judecării cauzei, fără să-şi formuleze în niciun fel
propriul punct de vedere.
2. La al doilea motiv de apel, atât în cuprinsul motivării cât şi în
cadrul concluziilor scrise, a atacat logica sentinţei instanţei de fond prin
care a dezbătut succesiunea.
A cerut instanţei de apel ca, în baza aplicării temeinice şi legale a
efectelor nulităţii absolute, să ia în considerare faptul că nulitatea
absolută a certificatului de moştenitor loveşte retroactiv întreaga
dezbatere a succesiunii, începând cu deschiderea acesteia, deschidere
care a fost făcută de pârâtă în mod ilicit, prin fals în declaraţii, prin
respectivele declaraţii pârâta dobândind vocaţia succesorală, vocaţie pe
care în mod legal nu ar fi avut-o.
A mai cerut instanţei de apel să ia act, pe cale de consecinţă, că
toate aspectele legate de dezbaterea respectivei succesiuni sunt nule de
drept şi nu mai au nicio valoare, inclusiv acceptarea sau nu a acesteia.
Dacă ar fi aplicat corect şi legal efectele nulităţii absolute, instanţa
de fond ar fi declarat ca nulă de drept dezbaterea succesiunii
defunctului, ar fi declarat deschisă în urma cererii introduse de recurentul
reclamant şi ar fi dezbătut ea însăşi succesiunea.
 14

În această idee, acceptarea succesiunii s-ar fi raportat în mod

corect şi legal la data cererii introductive de instanţă, fiind vorba, în fapt,
de o nouă dezbatere a succesiunii.
În aceeaşi idee, a cerut instanţei de apel să ia act de netemeinicia
şi nelegalitatea sentinţei instanţei de fond în ceea ce priveşte separarea
forţată a fondului cauzei (anularea certificatului de moştenitor) de
dezbaterea succesiunii şi stabilirea moştenitorilor şi cum aceste două
probleme nu ar fi legate între ele.
1. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a invocat, în primul
rând, interpretarea greşită a cererii de apel şi a motivării acestuia,
schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al unora din
cereri şi motive de apel (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă).
Instanţa de apel nu a luat niciun moment în discuţie primul motiv de
apel - interpretarea şi aplicarea greşită a efectelor nulităţii absolute -
mulţumindu-se numai să reamintească concluziile formulate de celelalte
instanţe pe parcursul judecării cauzei. Or, în cazul de faţă, problema
nulităţii absolute şi a efectelor sale este primordială. Este în fapt fondul
cauzei, de la ea derivând toate celelalte concluzii. Faptul că instanţa de
apel nu s-a opreit în niciun fel asupra acestui prim capăt de cerere,
corelat cu interpretarea eronată potrivit căreia întreaga construcţie
juridică a apelului gravitează în jurul acceptării sau neacceptării
succesiunii constituie o denaturare a motivelor de apel şi conduce la
schimbarea întregului sens al judecării cauzei.
Construcţia juridică reală şi explicită a apelului este în jurul aplicării
corecte a prevederilor art. 948 alin .4 şi 968 Cod civil, obligatoriu corelat
cu art. 966.
Aşa cum a arătat, instanţa de fond a disjuns forţat şi nelegal
problema nulităţii absolute de dezbaterea succesiunii.
Mai grav, instanţa de apel nici nu a luat în discuţie efectele nulităţii
absolute, aşa cum i s-a cerut. Cu totul şi cu totul netemeinic, instanţa de
apel a trecut sub tăcere toate considerentele legate de efectele nulităţii
absolute şi a intrat direct în problema dezbaterii succesiunii, denaturând
prin omisiunea arătată sensul corect şi legal al judecării cauzei.
Consecinţa directă a omiterii judecării efectelor nulităţii absolute
este judecarea defectuoasă a dezbaterii unei succesiuni, nule de drept,
fără a lua niciun moment În discuţie felul în care s-a ajuns la aceasta.
2. Pronunţarea unei decizii lipsite de temei legal, date cu
încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Consecinţa directă a omiterii judecării efectelor nulităţii absolute o
constituie modul de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Astfel, pentru pârâtă, cea din culpa căreia este nulitatea absolută,
efectul este că o aduce la momentul decesului tatălui recurentului (şi
respectiv fratele ei).
 15

În acelaşi timp, pentru reclamant, căruia i s-a „ascuns cu rea

credinţă existenţa ca unic descendent al defunctului de către cele două
surori ale acestuia, evident în scopul înlăturării, în beneficiul lor propriu
de la dezbaterea succesiunii" (a citat din decizia primei instanţe de apel)
situaţie probată şi reţinută de către instanţe, efectul este că a fost adus la
momentul aflării decesului tatălui său.
În consecinţă, pentru una şi aceeaşi cauză de nulitate absolută,
atât instanţa de fond cât şi cea de apel, aducând părţile în situaţia
anterioară, lucrează cu unităţi de măsură diferite pentru fiecare dintre
ele.
Or, tocmai din motivarea atât a instanţei de fond cât şi a celei de
control reiese fără dubiu că nu putea să accepte ceva ce nu ştia, mai
mult, care i-a fost ascuns cu rea credinţă, la baza obţinerii celor două
certificate de moştenitor stând declaraţiile mincinoase ale pârâtei şi ale
surorii acesteia.
Iar pârâtei, după anularea parţială a celor două certificate de
moştenitor, i se recunoaşte încă o dată calitatea de unică moştenitoare,
cu toate că la baza obţinerii acestui drept a stat şi stau declaraţiile sale
mincinoase sau, cum au reţinut instanţele care au judecat, „neconforme
cu realitatea”.
În final, a arătat că nu este posibil ca un act dovedit şi recunoscut
ca fiind lovit de nulitate absolută să rămână totuşi valabil şi să producă în
continuare aceleaşi efecte, în beneficiul aceleiaşi persoane din culpa
căreia se află însăşi nulitatea, contrar raţiunii legiuitorului care a stat la
baza art.948, 968 şi 966 Cod civil.
În drept, şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304
pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.
La data de 05.10.2009, intimata E. F. a formulat întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
În motivare, a arătat că recurentul-reclamant, în motivarea
recursului declarat, face o serie de interpretări neconforme cu dispoziţiile
legale invocate, dar şi cu jurisprudenţa în materie, cu privire la prescripţia
dreptului de acceptare a succesiunii.
Instanţa de fond, în hotărârea pronunţată după rejudecare şi
atacată cu prezentul apel, a expus o motivare detaliată, temeinic
justificată, în concordanţă cu dispoziţiile legale şi practica judiciară în
materie.
Dacă instanţele de control judiciar au constatat că recurentul-
reclamant E. N. are calitate procesual activă, fiind o persoană interesată
în solicitarea constatării nulităţii absolute a celor două certificate de
moştenitor, admiterea cererii în această privinţă nu-i conferă automat
acestuia calitatea de moştenitor cu vocaţie la moştenirea celor doi
defuncţi, cât timp recurentul-reclamant nu a făcut dovada niciunei cauze
 16

temeinic justificate pentru care termenul de prescripţie cu privire la

acceptarea moştenirii a fost depăşit.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi în
conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reţine
următoarele:
1. Referitor la dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la
transmisiunea patrimoniilor celor doi defuncţi, Curtea are în vedere, în
primul rând, că prin deschiderea succesiunii se înţelege faptul ce dă
naştere transmisiunii succesorale. Potrivit art. 651 Cod civil:
„Succesiunile se deschid prin moarte”. Moartea unei persoane fizice este
un fapt juridic care face ca pe data survenirii lui patrimoniul celui decedat
să se transmită după anumite reguli asupra unor persoane fizice în viaţă
sau asupra unor persoane fizice în fiinţă.
Atunci când cel care lasă moştenirea nu a dispus prin testament de
bunurile sale sau, deşi a procedat în acest mod, dispoziţiile sale de
ultimă voinţă nu sunt valabile, transmiterea succesiunii are loc în temeiul
legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.
Potrivit primului principiu al devoluţiunii legale, sunt chemate la
moştenire rudele defunctului în ordinea claselor de moştenitori legali (art.
659 Cod civil). Ca atare, reclamantul, descendent al lui E. E., face parte
din clasa I (art. 669 Cod civil) înlătură de la moştenire pe pârâtă, precum
şi pe numita E. (fostă E.) N., care, fiind surori, în calitate de colaterale
privilegiate, fac parte din clasa a II-a (art. 672 Cod civil).
Conform celui de-al doilea principiu, al proximităţii gradului de
rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă, înăuntrul aceleiaşi clase
rudele mai apropiate în grad înlătură de la moştenire rudele mai
îndepărtate în grad. Cu toate că reclamantul este rudă de gradul III cu
defuncta E. (fostă E.) N., în timp ce pârâta este rudă de gradul II, nu este
înlăturat de la moştenirea acesteia, întrucât operează reprezentarea (art.
664-668 Cod civil), care îi permite să urce în locul, gradul şi drepturile
tatălui său.
Pe de altă parte, este adevărat că, atât în cazul moştenirii legale,
cât şi în cazul moştenirii testamentare, transmiterea patrimoniului
succesoral sau a bunurilor determinate din patrimoniu operează de drept
din momentul deschiderii succesiunii, fără vreo manifestare de voinţă din
partea succesibilului şi chiar fără ştirea lui. Cu toate că transmiterea
patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii
moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Dimpotrivă, ca
principiu de ordine publică, legea apreciază că nimeni nu este obligat de
a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine.
Prin urmare, succesibilul are dreptul de a alege - numit drept de
opţiune succesorală - între consolidarea titlului de moştenitor prin
acceptarea moştenirii şi desfiinţarea acelui titlu prin neacceptare. Pentru
 17

ca soarta juridică a moştenirii să nu rămână multă vreme incertă, dreptul

de opţiune trebuie să fie exercitat, potrivit art. 700 Cod civil, într-un
termen de 6 luni calculat de la data deschiderii succesiunii. În cazul în
care succesibilul nu îşi exercită în termen acest drept, el este considerat
străin de moştenire prin neacceptare.
2. Cât priveşte competenţa soluţionării cererilor având ca obiect
stabilirea calităţii de moştenitor, a întinderii drepturilor acestora, precum
şi a compunerii masei succesorale, aceasta aparţine instanţei
judecătoreşti sau notarului public în funcţie de caracterul contencios sau
necontencios al cererii. Astfel, în cazul în care între moştenitori nu există
neînţelegeri, procedura succesorală se desfăşoară în faţa notarului
public (art. 78 din Legea nr. 36/1995). Procedura succesorală notarială
este aşadar o una graţioasă şi nu este obligatorie, în caz de litigiu
moştenitorii putând să se adreseze direct instanţei de judecată.
Atât instanţa de judecată, cât şi notarul public, având de soluţionat
asemenea cereri, aplică la situaţia de fapt din speţă normele de drept
substanţial incidente din materie succesorală enumerate anterior,
neputând exista nicio deosebire sub acest aspect între cele două
proceduri.
Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura
succesorală notarială se poate deschide la cererea oricărei persoane
interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al
localităţii în raza cărei defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când
are cunoştinţă că succesiunea cuprinde imobile”.
Deschiderea procedurii succesorale are, ca atare, semnificaţia
declanşării activităţii prin care autoritatea sesizată o desfăşoară în
vederea soluţionării cererii cu care a fost învestită şi nu se confundă cu
deschiderea succesiunii.
3. Actele jurisdicţionale, categorie în care se includ atât hotărârea
judecătorească, cât şi încheierea dată de notar la finalizarea procedurii
succesorale notariale, produce un efect substanţial, constând în
sancţionarea unei situaţii de fapt, în consecinţele aplicării normei de
drept substanţial la situaţia de fapt din speţă. Se poate vorbi de efectul
substanţial, deoarece actul jurisdicţional produce o modificare a situaţiei
juridice dintre părţi. Această modificare este evidentă în cazul acelor acte
care constitutive de drepturi, deoarece se creează o stare de drept
diferită de cea existentă până atunci, dar există şi în cazul actelor
declarative de drepturi, care înlocuiesc o regulă de drept abstractă,
transformând situaţia juridică incertă în care au fost părţile într-o situaţie
certă.
4. Efectele nulităţii actului juridic civil sunt consecinţele juridice ale
aplicării acestei sancţiuni, adică urmările datorate desfiinţării în întregime
sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea
 18

dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate, conducând

astfel la restabilirea legalităţii.
Raportat la consideraţiile expuse anterior, efectul anulării unui
certificat de moştenitor constă în aceea că sunt înlăturate constatările
notarului, rezultate ale modului în care acesta a aplicat normele de drept
succesoral la situaţia din speţă. Din contră, aplicarea unei asemenea
sancţiuni civile nu poate produce nicio urmare în planul regulilor de
devoluţiune succesorală, care sunt stabilite prin normele juridice
respective.
În aceste condiţii, anularea celor două certificate de moştenitor
care formează obiectul cauzei are drept unică consecinţă deschiderea
posibilităţii instanţei de a proceda ea însăşi la o aplicare a normele de
drept succesoral la situaţia din speţă, deoarece existenţa actelor juridice
respective ar fi constituit un fine de neprimire al celui de-al doilea capăt
de cerere.
Nimic nu împiedică însă instanţa ca, reanalizând situaţia de fapt,
de data aceasta şi prin prisma mijloacelor de apărare şi a probelor
administrate de partea care nu a fost citată în cadrul procedurii
succesorale notariale, să ajungă la aceleaşi constatări cu privire la
elementele care definesc dezbaterea succesiunii: deschiderea
succesiunii, calitatea de moştenitori şi masa succesorală. O asemenea
ipoteză se regăseşte şi atunci când moştenitorul care nu a fost legal citat
se dovedeşte a fi străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în
termenul de opţiune prevăzut de art. 700 Cod civil, deoarece atât atunci
când acesta nu există, cât şi atunci când pierde titlul de moştenitor în
condiţiile arătate, succesiunea este culeasă de rudele defunctului într-un
grad mai îndepărtat.
Practic, situaţia este similară aceleia în care hotărârea unei
instanţe este desfiinţată în calea de atac ca urmare a necitării uneia
dintre părţi. Încălcarea formei de procedură respective este sancţionată
prin desfiinţarea hotărârii, dar, în rejudecare, instanţa poate pronunţa o
soluţie diferită sau, din contră, aceeaşi soluţie.
Este irelevantă cauza de nulitate a actului juridic disputat, astfel că,
indiferent de gravitatea încălcării unei norme juridice care conduce la
aplicarea acestei sancţiuni, nu se poate obţine mai mult decât înlăturarea
efectelor sale. Ca atare, în urma constatării nulităţii certificatului de
moştenitor, recurentul reclamant nu poate pretinde repunerea sa în
termenul de acceptare a moştenirii, care ar constitui o sancţiune
suplimentară aplicată pârâtei şi un beneficiu acordat acestuia, deşi ele
nu sunt prevăzute de lege.
Anularea actelor emise în urma procedurii succesorale notariale nu
are nicio urmare nici în ceea ce priveşte vocaţia pârâtei de moştenitoare
a celor doi defuncţi, care nu îşi avea izvorul în aceste certificate, ci în
 19

dispoziţiile legale din materia succesiunii. Astfel, vocaţia succesorală

generală, adică vocaţia potenţială (eventuală) de a culege moştenirea
este dată de art. 672 Cod civil, iar vocaţia succesorală concretă de faptul
neînlăturării de la moştenire de succesibilul chemat de lege în S.
preferabil, care este străin de moştenire prin neacceptare.
Sunt nule toate actele efectuate de notar în cadrul procedurii
succesorale desfăşurate fără citarea recurentului reclamant, inclusiv
actele prin care s-au finalizat aceste proceduri, nu însă şi cererile de
deschidere a moştenirii formulate de către pârâtă, deoarece pentru
introducere lor nu era necesară citarea prealabilă a reclamantului. Ca
atare, cele două cereri, formulate înainte de împlinirea celor două
termene de prescripţie care au curs de la data deschiderii fiecăreia dintre
succesiuni, îşi păstrează semnificaţia de acte de acceptare a celor două
moşteniri.
Cât priveşte repunerea în situaţia anterioară, aceasta reprezintă
acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act
juridic anulat trebuie restituit. Cum în temeiul celor două certificate de
moştenitori nicio parte nu a executat vreo prestaţie, nu se pune deci
problema repunerii în situaţia anterioară.
Aserţiunea recurentului potrivit căreia pentru pârâtă, cea din culpa
căreia este nulitatea absolută, efectul este că o aduce la momentul
decesului tatălui său, în timp ce pentru sine, efectul este că este adus la
momentul aflării decesului tatălui său nu poate fi calificată drept o critică
adusă hotărârii instanţei de apel, deoarece aceasta nu a folosit un
asemenea argument.
Din contră, art. 700 Cod civil a fost deopotrivă aplicat ambelor părţi,
însă acestea s-au comportat diferit, în sensul că reclamantul nu a
acceptat succesiunea celor doi defuncţi, în timp ce pârâta a formulat
cereri de deschidere a moştenirilor de fiecare dată înainte de împlinirea
termenul de 6 luni de la deces. Astfel se explică de ce pârâta, care era
rudă în grad mai îndepărtat, l-a înlăturat de la moştenire pe reclamant.
În lumina celor expuse mai sus, nu este corectă susţinerea
recurentului reclamant potrivit cele două certificate de moştenitor rămân
totuşi valabile şi produc în continuare efecte juridice. În realitate, ele nu
mai produc niciun efect juridic, însă aplicarea în speţă a regulilor de
drept succesoral de către instanţă a condus la acelaşi rezultat. Cele
două capete de cerere pun în discuţie chestiuni distincte şi între ele nu
se află relaţia logică de cauză-efect.
5. C de-al optulea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod
procedură civilă, vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus
judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al
acestuia. Or, în cauza de faţă, nu s-a pus problema existenţei unui act
 20

juridic civil, unilateral sau bilateral, care să fi ridicat probleme de

interpretare.
6. Nu este incident nici cel de-al şaptelea motiv de nelegalitate,
prevăzut de art. 304 cpt. 7 Cod procedură civilă. Tribunalul a respins
motivele de apel formulate de către reclamant, referitoare la efectul pe
care ar trebui să îl aibă, în opinia sa, anularea celor două certificate de
moştenitor asupra dezbaterii celor două succesiuni, printr-un singur
argument, succint, dar decisiv, arătând că apelantul-reclamant are
calitate procesuală activă în prezenta cauză, însă deschiderea
succesiunii nu mai poate fi obţinută de către acesta, întrucât nu are
calitatea de succesibil şi acceptant al moştenirii lăsate de defunctul său
tată.
7. În altă ordine de idei, Curtea va înlătura considerentele instanţei
de apel prin care a arătat că soluţia care trebuia pronunţată de prima
instanţă, şi care nu ar fi putut fi schimbată datorită principiului neagravării
situaţiei în propria cale de atac, era cea a respingerii cererii ca
neîntemeiată. O asemenea soluţie a fost pronunţată într-un ciclu
procesual anterior (sentinţa civilă nr. 6294/3.11.2006) şi schimbată în
calea de atac a apelului printr-o decizie rămasă irevocabilă (decizia civilă
nr. 454A/05.04.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i), pe
care prima instanţă era obligată să o respecte, dat fiind că era intrată în
puterea lucrului judecat.
Faţă de aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii atacate
şi completând motivarea acesteia, în temeiul art. 312 Cod procedură
civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 316, 398 şi 274 Cod procedură civilă,
Curtea va obliga recurentul, care se află în culpă procesuală, la plata
sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu avocat, intimatei-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant

E. N., împotriva deciziei civile nr.111A/26.01.2009, pronunţată de T r i b
u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a V-a Civilă, în dosarul nr(...), în
contradictoriu cu intimata-pârâtă E. ). F..
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată
intimatei-pârâte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.11.2009.
 21

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,
(...) (...)

Red. C.N.
Tehnodact. C.N., I.C.D./2 ex./21.12.2009
T.B.- Secţia a V-a Civ. – V. O.; O. T.
Jud. Sect. 4 E.. – V. F