Ce a scris proful

Bună, Amalia! Revin cu o rugăminte (veche și nouă!...): a scrie pentru Alecart un articol de data
asta legat de perioada petrecută la Național și care să atingă două aspecte: Ce ai schimba în liceul
adolescenței tale? (dacă ai fi elevă acum ai prefera să faci mai multe ore de..., ai acorda mai mult
timp..., ai renunța la..., ai aprecia mai mult..., te-ai raporta la note... etc. - în genul acesta) + Evocă o
oră sau două de curs care au rămas în amintirea ta ca momente semnificative pentru anii de liceu (o
descriere sau o poveste legată fie de oră, de profesor, de colegi etc.). Articolul va fi pentru un
supliment Alecart pe care intenționăm să îl scoatem cu ocazia a 190 de ani de la înființarea liceului.
Nu ne propunem să fie o ediție festivă, ci să păstrăm spiritul alecartian. Crezi că e provocator pentru
tine? Dacă da, ai putea să îl scrii până pe 10 decembrie? De asemenea , as avea nevoie de o
prezentare (facultate, master, rezultate, cu ce te ocupi acum etc.

Dupa 15 ani, sau A walk down memory lane

Dupa 15 ani de la terminarea liceului, ma întreb, ce a rămas din cei 4 ani petrecuti în sălile
Colegiului Național. Ce valori am păstrat din eleva de atunci, în adultul de acum? Care sunt
amintirile care au trecut prin sita timpului și le pot reproduce acum fără ezitare? Mai ales, ce oameni
au rămas în inima mea, neschimbati ca acum 15 ani, sau poate mai maturi, adultii elevilor de
atunci?

Dacă aș fi eleva din nou, ce aș schimba: adultul din mine ar spune, mai mult sport, mai multe stiinte
aplicate, mai mult lucru în echipa. Dar imi dau seama ca adultul din mine se raporteaza la o școala
ce exista acum 15 ani. Un liceu care s-a schimbat, într-un sistem schimbat. Colegiul Național este
un premergator în sistemul de învățământ romanesc, sunt convinsa ca observatiile adultului din
mine nu se raportează corect la experiența elevilor de azi. Iar observatiile mele fac poate multi elevi
ai Nationalului sa zambeasca pe sub mustati, sa gandeasca facem sport și lucru in echipa și ore de
sociologie (daca denumirea a ramas neschimbata).

Astfel încât, am să trezesc eleva din mine și voi incera sa readuc la viața liceul de acum 15 ani.
Cititorii, elevi, profesori și părinți, pot judeca cel mai bine care au fost schimbarile petrecute în
aproape un deceniu jumatate.

Tranzitia de la gimnaziu la liceu s-a petrecut plăcut și subtil. Dupa stresul examenului din clasa a
opta, intram într-o clasa de 30 de elevi dintre care cunosteam majoritatea colegilor. Aceștia, tot de-
ai Nationalului, crescuti în bancile aceluiasi gimnaziu și liceu, adaptati și învățați deja la cultura
Colegiului Național. Cultura, adesea categorizata ca fiind conservativa, dar în egala măsura
categorizata ca revolutionista. Conservativa, pentru accentul pus netagaduit pe materiile de stiinte
reale, pilonii invatamantului. Conservativa, pentru indarjirea cu care se lupta pentru nota maxima.
Revolutionista pentru pastrarea orelor de sport cu religiozitate. Revolutionista, pentru excursiile in
țara și în afara ei, cu scopul de a deschide orizonturile elevilor.

Trebuie sa va imaginati, programul materiilor zilnice, orarul, era, pentru elevii de atunci, unul
încărcat, cu 7-8 ore petrecute zilnic in liceu, în clase și în laboratoare. După care, acasă încă cel
puțin 3-4 ore dedicate temelor. Petreceam câte 5-6 ore pe săptămâna cu domnii si doamnele
profesori de limba si literatura romana și matematica. Apoi, în descrestere, urmau fizica, biologia,
chimia, cu câte 3-4 ore. Istoria, geografia, aveam câte 2 ore. Informatica, tot câte 2 ore, unde
invatam limbajul de programare C++ si, in clasa a douasprezecea Visual Basic. Accessul la Internet
era limitat, dar, exceptional, in pauze calculatoarele din laboratorul de informatica erau disponibile
pentru elevi. Puteam petrece cele 10 minute pe portalul de cautare Yahoo!. Google era în frageda
dezvoltare la vremea respectiva, șise folosea Netscape si Internet Explorer. Adresele de e-mail erau
cam singurul cont ce il aveam, ca elevi, iar telefoanele nu erau conectate a internet, 3G, 4G sau
LTE.

Telefoanele mobile se tineau în banca, departe de degetele ce scriau notitele de pe tabla. Se

promova un sistem de tutorat frontal, profesorul ocupa locul central în predare. Bancile separate pe
3 rânduri, câte 2 elevi în banca, alaturi de cel care era partener sau partenera la teme, la ascultare si
la teste. E adevarat, atenția era mai usor captata de către elevii din primele banci. Aceasta se disipa,
precum vocea profesorului, cu cat te indepartai mai mult spre ultimele banci. Iar în ultimul rând,
unde abia descifrai scrisul la tabla, se desfasura o colaborare intensa în luarea notitelor. Pot doar
suspecta ca exista o legătura nedescifrata în aranjarea bancilor în clasa, modul în care ajunge
informația la elevi și performata elevilor.

Am speranța ca, pe alocuri, lucrurile s-au schimbat în unele clase și la unele ore. Ca se lucrează mai
mult pe echipe, cum făceam pe atunci în laboratoarele de biologie și fizica. Deși nu am disecat
niciodata o broasca, și am facut prea putine experimente chimice, tin minte ca exista un sentiment
de colaborare din momentul cand intram în laboratoarele cu mese rotunde, la care eram asezati câte
4-5 elevi. Sau, poate predarea clasica se indreapta spre o colaborare omogena intre profesor si elevi,
cu bancile aranjate circular, în faimoasa forma de U. Poate cunostintele se disipa uniform către toti
elevii. Imi aduc aminte de un singur laborator unde aveam bancile dispuse in U. Elevi, la 17 ani, ne
displacea laboratorul pentru ca ne propulsa pe toți, în egala măsura, într-o postura transparenta.
Profesorul avea visibilitate totala asupra ce făceam, și reciproc. Mai mult, simțeam cu toții un
imbold tăcut de a ne exprima opiniile, gândurile. În același timp, nu ne permiteam sa lasam
gândurile să fugă în afara lectiei, caci s-ar fi citit imediat în ochii și pe buzele noastre.
Dincolo de aranjarea bancilor și de orarul încărcat, am pătruns în clasa a noua într-un mediu
competitiv, ambitios și unit. Ceea ce suna un paradox, banui însă, competitia stârnită în alergarea
după nota maxima a creat un fel de front comun ce ne-a unit în fata profesorilor. Aspiram toți către
nota 10 – eyes on the prize. În același timp, trebuia să ne sustinem unii pe alții, dacă toți doream
același nivel excelent al notelor. Nu este în puterea mea sa judec dacă sistemul de notare de la 1 la
10 este unul adecvat și valid pentru modul de predare în invatamantul romanesc. De-a lungul
timpului, am fost calificata de stiteme de notare bazate pe procentaje; bazate pe calificative de la A
(excelent) la F (insuficient); si bazate pe note de la 1 (excelenet) la 6 (insuficient), cu ajustari
fractionare de 0.3.

Indiferent de sistemul de notare, concluzia când am trecut prin aceste sistemem, a fost întotdeauna
una singura: Notele ilustreaza capacitatea elevului sau a studentului de a se adapta și relationa cu
sistemul în care se afla. Aceasta adaptabilitate se poate traduce în capacitatea de memorizare,sau
reproducere. Sau se poate traduca în capacilatea de a aplica un set de cunoștințe într-o situație reala.
Sau în capacitatea elevului de a itera și sustine opinii proprii argumentate într-un mod valid. Exista
o mulțime de aprametri pentru a judeca un sistem de notare sau de invatare.

Adultul din mine își poate doar aminti de notele elevei de atunci. Pot doar privi restrospectiv, cu
ochii mintii de acum, si sa îmi dau seaman când am greșit sau m-am opus adaptarii sistemului, și sa
îmi reamintesc consecințele. Caci, în final asta vom face tot restul vieții, din momentul în care
suntem elevi, pana vom ajunge pensionari – dacă vom fi norocoși: vom încerca să ne adaptam unui
sistem. Și nu exista un sistem bun sau rău, caci existența noastră nu este o dualitate. Lumea, nu este
o dualitate. Deși o pletora de filozofi m-ar contrazice. Exista doar modul în care ne raportam noi la
sistem. Iar dacă individualitatea noastră e în neconcordanta cu sistemul, avem întotdeauna dreptul
de a părăsi acest sistem. Dreptul de a opta pentru alt licau, alt profil, de a pleca la studii în alta țara,
de a alege o metoda de învățământ alternativa.

Vazand în retrospectiva anii de liceu, ma întreb care sunt cunostintele și informațiile care au rămas
valide în viața de zi cu zi, pentru adultul din mine. Indiscutabil, rămân valide limbile străine. Îmi
desfasor viața în limba engleza, în mediul privat, și în limba germana, în mediul profesional. În
conversatii apar pe alocuri insule de informație din geografie și istorie. Cât despre abilitati
dezvoltate pe timpul liceului, constientizez abia acum gândirea critica incurajata în orele e limba
romana și gândirea analitica formata în orele de matematica. Informațiile dobandite sunt stocate
undeva, în cel mai prafuit colt al mintii. Nu vor ieși la lumina prea curând, dar formeaza un pilon
solid al persoanei ce am devenit astăzi.
Coda:

Domnul Profesor m-a întrebat dacă aș scrie un articol pentru Alecart despre anii petrecuti în liceu la
Colegiul National Iasi: Ce ai schimba în liceul adolescenței tale? Când am citit întrebarea, ideile
revolutioniste au început să-mi clocoteasca în minte. Idei despre un sistem de învățământ care se
adapteaza anevoios la dezvoltarile rapide ale societății; despre cum tehnologia este mult prea puțin
integrata în curiculum scolar; despre cum se transmite prea putin un sentiment de asumarea
responsabilitatii sociale, cum se accentueaza un sistem bazat pe individualism și performate în
memorizare, într-o lume în care informația este disponibila la atingerea unui ecran sau deschiderea
unei pagini de internet.

Ideile se risipeau în mintea mea, apoi am tras adânc aer în piept. O respirație de leu, lion’s breath,
învățată la cursurile de joga. Se spune ca lion’s breath te ajuta sa elimini frustrarile, gândurile
negative și sa accepți părțile pozitive în cele ce te inconjoara. Atunci mi-am dat seama, nu este nici
în rolul meu, nici de competenta mea sa judec sistemul de învățământ. Am prea puțina experiența
didactica pentru a exprima o opinie pertinenta despre predare, invatare, curiculum, sistem. Pot doar
cel mult sa fac niste observatii, sa depan niște amintiri cu convigerea ca liceul trait de mine acum
aproape 15 ani, este altul fata de cel trait de elevii din ziua de azi. Ca sunt nenumarate schimbari, si
ca în aceste schimbari elevii sunt cei care se adapteaza excepțional și de la ei noi, adultii, avem ce
învața.

Acum 15 ani prea puțin se punea accent pe aplicabilitatea acestor cunoștințe în viața de apoi, de
după liceu. Prea puțin am aflat despre proprietatea explozibila a nitroglicerinei C3H5(ONO2)3 este

substanta exploziva. Am aflat însă ecuația ei chimica: 4 C3H5(ONO2)3 = 12 CO2 + H20 + 6 N2 +

6 O2.