Vă asumaţi cum trebuie rolul de părinte?

- test –

1. Când e vorba de bani, de cadouri, copilul pretinde să le primească imediat:

a.). Un copil nu are dreptul să pretindă. Cu cât insistă mai mult, cu atât mai puţin i se
îndeplineşte dorinţa. Dacă el continuă să se încăpăţâneze, îl pedepsim.
b.). Nu trebuie să cedăm toanelor lui. Cu toate acestea există ceva emoţionant în
acest mod copilăros de a pretinde.
c.). Prefer să cedez. Nu am de ales. Nici măcar tatăl lui nu reuşeşte să-l potolească.
d.). Indiferent dacă răspunsul este da sau nu la pretenţiile lui, îi explicăm de ce am
luat o anumită decizie.
2. Dacă seara ne pregătim să plecăm undeva şi copilul nu vrea să se culce:
a.). Îl liniştim că vom pleca mai târziu, dar că din cauza lui nu ne vom schimba
programul.
b.). Seara, înainte de plecare, stăm puţin cu el.
c.). Plânge şi dă din picioare, dar nu cedăm. Nu el face legea în familie.
d.). Nici nu mai vrea să ne asculte, nu ştim ce să mai inventăm ca să înţeleagă că nu
suntem proprietatea lui.
3. Se ceartă tot timpul cu fraţii şi cu prietenii lui:
a.). E foarte dificil să iei poziţie în cearta dintre copii. Cel mai bine e să nu
intervenim, să-i lăsăm să-şi rezolve singuri problemele.
b.). Îi dăm una la fund şi îl trimitem în bucătărie. Dar oare am avut dreptate? ieşim
după el imediat.
c.). Nu e uşor dar încercăm să-l ajutăm să discute problemele cu ceilalţi.
d.). La primul semnal de ceartă îl trimitem imediat în camera lui. În cazul în care
cearta continuă, îi interzicem să se mai joace cu ceilalţi.
4. Adeseori nu vrea să mănânce nici mâncarea lui preferată:
a.). În asemenea caz suntem neputincioşi. O sunăm pe bunica şi îi cerem sfatul.
b.). Trebuie să rămână obligatoriu la masă până mănâncă tot din farfurie.
c.). E o cruzime să-l obligăm să mănânce. Îi preparăm altceva.
d.). Poate nu-i este foame sau are ceva, vreo boală. Încercăm să-l înţelegem.
5. Se pare că de câteva săptămâni nu mai vrea să meargă la grădiniţă:
a.). Îi atragem atenţia că dacă nu vrea să mai meargă nu îi mai cumpărăm dulciurile
lui preferate.
b.). Stăm de vorbă cu el, cu educatoarea lui, să aflăm care ar putea fi cauza.
c.). Nu ne bucurăm, dar ce să facem ? Nu putem pedepsi un copil pentru că nu-i
place la grădiniţă.
d.). Îi va trece. E la o vârstă când ar prefera să se joace liber. În plus mai are vreme
să meargă la grădiniţă.
6. Să presupunem că prietena dumneavoastră s-a despărţit de soţ. Fiul ei doreşte să stea
cu tatăl. Dacă aţi fi în locul ei ce aţi face?
a.). Aş protesta. Mă iubeşte sau nu, eu sunt mama lui. Eu decid.
b.). I-aş explica copilului că fără el viaţa mea nu are nici un sens. Dar dacă şi în
continuare simt că vrea să plece, l-aş lăsa să plece.

1
 c.). Aş încerca să discut cu copilul meu despre decizia lui, să înţeleg de ce vrea să
plece de la mine.
d.). Accept decizia lui, chiar dacă sufăr. În astfel de probleme nu e permisă
constrângerea copilului.
7. Copilul se întoarce de la grădiniţă cu vânătăi pe corp:
a.). Îl întâmpinaţi: „Ajunge!Nu-ţi mai cumpăr nimic.”
b.). trebuie să discutăm despre asta chiar şi cu educatoarea.
c.). Ce dacă? Aşa învaţă cum este viaţa.
d.). Îl întâmpin: „Micuţul meu, ce ţi-au făcut iarăşi?”
8. Copilul stă mereu singur. Aveţi impresia că se teme de ceilalţi?
a.). S-ar putea să greşim… Să lăsăm, poate se schimbă lucrurile.
b.). Trebuie să reorganizăm totul. Poate trebuie să-l înscriem la o altă grădiniţă.
c.). Poate ar trebui să-l ajutăm. Dar nici nu ştim de ce îi este frică.
d.). Nu înţelegem, are dreptate… O să-i treacă.
9. Vrea să meargă singur la grădiniţă, să se culce târziu, să se întâlnească şi să se joace
cu prietenii când are chef etc.
a.). O asemenea situaţie cere o discuţie serioasă. Uneori e nevoie de compromis,
alteori nu.
b.). E prea complicat. Nu-i putem îngrădi toată libertatea, dar nici să acceptăm totul.
c.). Aşa ceva nu el trebuie să hotărască. E prea mic pentru a realiza cu adevărat
situaţiile periculoase.
d.). Dacă el crede că este destul de mare pentru aşa ceva, totul e în ordine.
10. Tot timpul se plânge de ceva, tot timpul îl doare undeva.
a.). Cred că prin aceasta ascunde ceva de noi. Eventual are probleme de sănătate sau
de altă natură.
b.). Nu mai ştim ce să facem. Tot timpul mergem la medic.
c.). Pentru orice durere există medicament, tratament. Dacă nu există, înseamnă că
face circ.
d.). Copilul vecinilor primeşte în asemenea cazuri aspirină. Aşa vom proceda şi noi.

2
 INTERPRETARE

 Adunaţi punctele din fiecare coloană ( a, b, c , d ) şi, unde aveţi punctajul mai
mare, citiţi aprecierea corespunzătoare.

Întrebarea Răspunsul / punctajul

a.). b.). c.). d.).
1. 3 1 2 4
2. 2 3 4 1
3. 1 4 2 3
4. 3 2 1 4
5. 4 1 3 2
6. 4 1 2 3
7. 3 1 4 2
8. 4 2 1 3
9. 4 3 2 1
10. 2 3 4 1
Total:

a.). Sunteţi un părinte care îi permite totul copilului.

Vă vine foarte greu să ziceţi „nu” la dorinţele copilului, chiar dacă nu le merită sau
sunt absurde. Poate vă temeţi că pierdeţi legătura cu el. S-ar putea ca, la rândul dvs. , să
întâmpinaţi prea puţină rezistenţă din partea părinţilor. Dar omul nu este obligat să procedeze
întotdeauna cum a învăţat. Copiii au nevoie de anumite limite. Acasă, copilul încearcă să
meargă până la extreme. Ar dori să facă ceva cu părinţii. Dacă aceştia îi permit, în mod sigur
ei vor deveni victimele propriilor copii.

b.). Sunteţi un părinte prea sever.

Pentru dvs. totul este clar : părinţii au datoria să dicteze ritmul vieţii, iar copiii – să
se supună. Un asemenea părinte pedepseşte chiar şi cea mai mică abatere a copilului. Pretinde
din partea lui supunere totală. De ce ? Poate luaţi drept model metoda părinţilor dvs. , deşi nu
e sigur că acel model e bun de urmat. Unui copil trebuie să-i explici clar lucrurile. Are nevoie
de posibilitatea să lupte pentru punctul său de vedere. Dacă viaţa lui este reglementată cu
mare stricteţe de părinţi )şcoală, meditaţii, program cu familia, televizor= nu-i mai rămâne
timp pentru împlinirea dorinţelor proprii. Un copil astfel crescut rămâne toată viaţa un om
supus, va fi incapabil să gândească sau să acţioneze după capul lui. Chiar ca adult va aştepta
să i se dea dispoziţii pentru ceea ce are de făcut. Sau se va afla tot timpul în luptă cu ceilalţi.
În copilărie, părintele câştigă. Lupta psihologică se va manifesta mai târziu.

c.). Sunteţi un părinte nesigur.

Văzând rezultatele slabe la învăţătură ale copilului, luaţi măsuri draconice. Îi
interziceţi să se uite la televizor , distracţia cu copiii. Dar din când în când, vă daţi seama că
decizia luată nu este corectă, iar dacă după ce aţi dat interdicţiile, îi permiteţi totuşi copilului
să vorbească şi să se joace cu prietenii, sau să se uite la televizor, aveţi impresia că sunteţi un
părinte perfect. Până la următoarea surpriză. Probabil că nu aveţi suficientă încredere în dvs. ,
sunteţi un părinte influenţabil. Poate în trecut aţi pierdut încrederea altora ? Sau v-a lipsit

3
siguranţa de a fi iubit (ă) ? Consecinţele acestor fapte lovesc în copil, care nu reuşeşte să pună
bază pe personalitatea dvs. schimbătoare. De aceea are permanent un sentiment de
nesiguranţă. Niciodată nu ştie ce dispoziţie sufletească aveţi, ce îl aşteaptă, cum veţi reacţiona.

d.). Sunteţi un părinte model!

Doriţi să oferiţi numai bucurii copilului. Şi sunteţi în stare să faceţi acest lucru.
Reuşiţi să-l refuzaţi când vă va cere ceva nepotrivit., fără să-l jigniţi sau să-l constrângeţi să
renunţe. Dacă face vreo prostie îl puteţi ierta. Staţi de vorbă cu el şi îi explicaţi punctul dvs. de
vedere… până la o anumită limită. Ştiţi exact ce anume aşteptaţi din partea lui. Un copil
devine independent când i se oferă teren liber de acţiune. Puteţi greşi şi dvs. Nu sunteţi un
părinte perfect (aşa ceva nici nu există) dar îi permiteţi copilului să crească, să se maturizeze.
Vă străduiţi să fiţi un model pentru copil. Forţa dvs. constă în ajutorul pe care îl oferiţi
copilului să pornească în viaţă pe un drum bun pe care el să se poată manifesta, în timp ce
părinţii au grijă de el. Probabil că părinţii dvs. sunt nişte oameni foarte înţelepţi care v-au
pornit în viaţă cu metode înţelepte. Drept rezultat aţi devenit un bun părinte. Aveţi şi o
căsnicie bună, iar acest fapt se reflectă şi în relaţia cu copiii dvs.