Predarea categoriilor gramaticale în contextul cultivării

valorilor naționale românești

dr. lect. sup. O. Șișcanu-Boz
Catedra de limbă română și filologie clasică
The present article exemines the morphlogical categories of the
noum from a diachronic point of view (gender, number, case).
The metamorphoses of this part of speach are studied with
reference to linguistic sectors for the most part related to the
history of human outlook.
Sistemul categorial gramatical latinesc a evoluat ca parte
esenţială a evoluţiei limbii române, în funcţie de realitatea
extralingvistică reflectată. Raportate la fondul latin, limbile
romanice sunt inovatoare indiferent dacă vorbim despre structura
morfologică, despre categoriile gramaticale (gen, număr, caz) a
cuvintelor sau despre tipul de determinare primară. Or, caracterul
inovator se raportează la modificările de conţinut şi de expresie.
Deşi categoriile gramaticale au constituit mereu subiect de
cercetare pentru lingvişti, am considerat necesară reluarea analizei
lor. Scopul articolului dat este de a descrie structura şi
funcţionalitatea sistemului categorial din limba română cu referire
la predarea acestora, în contextul promovării valorilor naționale.
Procesul formării noțiunilor gramaticale și al creării
posibilităților de a opera cu ele este de o importanță capitală în
studierea limbii române. Ele reflectă cuvinte și relații dintre cuvinte
– funcții gramaticale – care apar în cadrul vorbirii sau al scrierii
corecte.
Referindu-ne în special la noțiunile de gramatică, ele se bazează,
în formarea lor, pe analiza morfologică a cuvintelor și pe

1
înțelegerea raporturilor sintactice dintre cuvinte în cadrul alcătuirii
propozițiilor.
În cadrul predării categoriilor gramaticale amintim sine qua non
despre moștenirea/preluarea categoriilor gramaticale din limba
mamă, despre evoluția lor ulterioară în alte limbi romanice, fapt
prin care constatăm că limba română este continuatoarea, evident,
cu anumite modificări diacronice a limbii latine.
Școala Ardeleană are o contribuție deosebit de importantă în
cultivarea și unificarea limbii române, punând bazele lingvisticii
românești, inclusiv a categoriilor gramaticale; învățământul în limba
națională se dezvoltă tot mai mult, ducând la apariția primelor
gramatici și dicționare, precum și a primelor cărți de popularizare a
științelor.
Fiecare popor îşi păstrează cultura, deci amprenta personală,
prin limbă, conservându-şi frumuseţea interioară, acea emoţie
transfigurată, semn al identităţii naţionale. Cu toate că astăzi este în
mod deosebit agresată de influenţe nefaste, limba română reuşeşte
să-și păstreze identitatea, căci dincolo de tradiţii şi de istorie, limba
va rămâne liantul unei naţiuni sau, altfel spus, un certificat de
cetăţenie spirituală românească, amintind de afirmaţia lui Mircea
Eliade „limba română este limba în care visez”.
Una dintre valorile care certifică originile noastre ca popor este
latinitatea limbii şi a poporului român, ca argument fundamental
pentru unitatea şi continuitatea românilor pe aceste meleaguri.
Ideile acestea au fost susţinute de-a lungul timpului de personalităţi
culturale, începând cu marii cronicari moldoveni, Grigore Ureche,
Miron Costin şi Ioan Neculce, apoi de cărturarii Şcolii Ardelene, iar
mai târziu de înflăcăraţii luptători paşoptişti, printre care Nicolae
Bălcescu.

2
 Așadar, evoluția categoriilor gramaticale din latină în limbile
romanice are un parcurs diferit de la o limbă la alta. Supuse
comparației, vom scoate în evidență faptul că limba română este
cea mai conservatoare dintre toate celelalte limbi-surori atât la
nivel gramatical, cât și lexical.
Un alt aspect este faptul că toate categoriile gramaticale
păstrează aceleași denumiri – genus masculinum, femininum,
neutrum; numerus singularis, pluralis; casus nominativus, genitivus,
dativus, accusativus, vocativus – ceea ce poate fi exploatat în
favoarea studierii limbii, culturii și valorilor naționale românești.
Sistemul gramatical reprezintă schela limbii române, care la
rândul ei este elementul fundamental al identității naționale și
mediul prin care conștiința unui popor se exprimă. Limba este
depozitarul viu al memoriei, influențând modul de a fi și de a gândi
al oricărei persoane.
Așadar, un popor îşi făureşte singur valorile, care devin trup şi
suflet îngemănate în fiinţa colectivă. În cazul poporului român, s-a
configurat dintotdeauna o mitologie magică, ancorată într-un
univers arhaic, modelat spiritual de metafora „spaţiului mioritic”.

Bibliografie:
1. Densuseanu, Ovidiu, Istoria limbii române, vol. I-II, Ed.
Științifică, București, 1985.
2. Ivănescu, George, Istoria limbii române, Ed. Junimea, Iași,
1980.
3. Istoria limbii române, vol.1, Limba latină, coord. Al. Rosetti,
Ed. Academiei R. S. R., București, 1965.
4. Istoria limbii române, coord. F. Dumitrescu, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1978.