Fugi, deochi, dintre ochi, Din crierii capului,

Fugi, deochetura, Din splina, din inima,

Ca te-ajunge vant din gura. Si sa iesi si sa te duci,
Fugi, deochiat, Ca eu cu gura te-am descantat,
Ca te-ajunge vant turbat. Cu mana te-am luat,
Fugi, deochi, dintre ochi, Si-n vant te-am aruncat,
Ca te-ajunge soarele, Sa ramaie N.
Si-ti taie picioarele, Curat, luminat,
Fugi, deochi, din fata obrazului, Ca floarea campului,
Din zgarciul nasului, Ca roua diminetii.
Din grumazii gatului,

Descântec de deochi (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Vine ciuta de la munte Ca un câne turbat

Lingându-şi puii pe frunte. Cu coada îndoită,
Îi linge pe pistricei Cu gura căscată
Şi pe cei frumuşei. Şi unde-o cădea
Şi eu pe N. îl ling - Acolo s-o frângea,
De deochi, Acolo o muri.
Dintre ochi. Pe N sa-l lase
Cât o sta vântu-n gard Curat luminat,
Atât să stea deochiu-n cap, Cum Dumnezeu l-a lăsat!
Şi să fugă prin sat

Descântec de deochi (S. Fl. Marian - Naşterea)

Descântătoarea ia mai întâi nouă cărbuni aprinşi şi-i Şi să mi se ducă

aruncă într-un vas cu apă ne-ncepută; după aceea, Deochiul de la N.,
ia nouă bucăţele de fier de găsit sau trei frigări, le Deochiul de om negru,
leagă pe toate la un loc cu o brăţară de coasă, le Ponegru,
pune la încălzit şi apoi, scoţându-le din foc şi Deochiul de femeie neagră,
începând a descânta cu dânsele apa din vasul în Poneagră,
care s-au aruncat mai înainte cei nouă cărbuni Deochiul de fată neagră,
aprinşi, zice: Poneagră,
Deochi de câmp veştejit,
Deochi de vănt rău cumplit,
Deochi de multe şi mărunte:
Sub o salcie răsădită, De strigare,
Şade-o fată despletită, Restrigare
Cu un ochi de apă Şi căscare,
Şi unul de foc. De răhnă
Şi cum l-o cuprins, Şi neodihnă.
Pe loc l-o şi stâns. Pasăre albă,
Aşa să se stângă Cu dalbă!
Pici de ici, pici de colea, Ca spuma de mare,
Pici de la nepoata mea. N. să saie,
Pici deochi Să răsaie,
Dintre ochi! Curată,
Să nu rămâie rău Luminată,
În trupul său. Ca Dumnezeu, când o făcut-o,
Cât un fir de mac, Ca maică-sa când o născut-o,
În patru despicat, Ca argintul strecurat,
În drum aruncat, Ca aurul cel curat,
Să pice, Ca soarele pe senin,
Să răspice, În veci, amin!
Ca roua de soare, De la mine descântecul,
Ca stupitu-n cărare, De la Maica Domnului leacul!

Descântec de deochi (Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Se spune descântecul suflându-se asupra bolnavului Din grumazii gâtului,

de trei ori: Din crierii capului,
Fugi, deochi, dintre ochi, Din splină, din inimă,
Fugi, deochetură, Şi să ieşi şi să te duci,
Că te-ajunge vânt din gură. Că eu cu gura te-am descântat,
Fugi, deochiat, Cu mâna te-am luat,
Că te-ajunge vânt turbat. Şi-n vânt te-am aruncat,
Fugi, deochi, dintre ochi, Să rămâie N.
Că te-ajunge soarele, Curat, luminat,
Şi-ţi taie picioarele, Ca floarea câmpului,
Fugi, deochi, din faţa obrazului, Ca roua dimineţii.
Din zgârciul nasului,

Descântec de deochi pentru lehuză şi nou-născut (Marcel Olinescu - Mitologie Românească, cit. S. Fl.
Marian - Naşterea)

Descântătoarea îşi face cruce, lehuza făcând Laptele să-i pornească.

întocmai ca ea de trei ori, apoi suflă peste ea şi zice: De-o fi deocheat(ă) de fată mare
Nu suflai sufletu, Părul să-i pice,
Numai suflai deochietu, Ochii să-i împăinjenească,
Din creierii capului, Buzele să-i pişcănească,
Din zgârcele nasului, Să nu se mire de N.
Din merele obrazului, Să se mire de ei,
Din ficăţei, Cum o să facă,
Din rărunchei, Cum o să petreacă.
Din tot sângele ei. Să se mire de Staticot,
De o fi deocheat(ă) de nevastă Cu barba-i cu tot,
Peptul să-i plesnească, Cu un cal şchiop.
De o fi deocheat(ă) Pământul de lat,
De ochi mâţoşi, Acela să mai poată deochea pe N.
De ochi negri, Apoi îi leagă un fir roşu la grumaz pe care lehuza îl
De ochi verzui, poartă până merge la biserică.
De ochi de 99 de feluri,
Napoi să se-ntoarcă,
Toate mirături,
Şi toate pocituri.
C-o sarcină de drog,
C-o străcătoare de caş roş,
Şi el striga aşa:
- Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Cine-l auzea,
Surzea;
Cine-l vedea,
Orbea;
Cine gusta,
Crăpa.
Să crăpe toate deocheturile,
Toate mirături,
Toate năprătituri,
Toate pocituri.
Apoi, udând-o cu limba pe frunte şi scuipând pe jos,
zice:
Cum îşi linge oaia mielul
Şi vaca viţelul,
Aşa spăl eu pe N.
De toate deocheturi,
De toate mirături,
Cu limba îl spălai,
Şi la pământ îl lepădai.
Calcă apoi scuipatul cu piciorul şi continuă:
Să se aşeze toate deochituri,
Cum aşează pământul
Sub lume, sub ţară,
Sub orice cară,
Aşa să se aşeze
Toate durerile,
Tot deocheatul de la N.
Să rămână curată,
[Ca] Maica Maria
Cum a lăsat-o.
Că ea pe mine m-o îndemnat
De cu suflet i-am suflat,
Cu limba o am spălat,
De deocheturi,
De mirături.
Lângă pat, în apropierea scuipatului, ba chiar peste
el, face pe pământ cruce şi zice:
Cine s-o afla
Să măsoare cerul de nalt,
Se spune descantecul suflandu-se asupra bolnavului in intunericul mare;
de trei ori: de-o fi deocheat de vânt
sa-i sece narile;
Fugi, deochi, dintre ochi, de-o fi deocheat de fata mare
Fugi, deochetura, sa-i cada cositele;
Ca te-ajunge vant din gura. de-o fi deocheat de nevasta
Fugi, deochiat, sa-i tipe copilasul de foame.
Ca te-ajunge vant turbat.
Fugi, deochi, dintre ochi, si [numele celui Deocheat] sa ramana
Ca te-ajunge soarele, curat , luminat
Si-ti taie picioarele, cum Maica Precista l-a lasat.
Fugi, deochi, din fata obrazului,
Din zgarciul nasului,
Din grumazii gatului, Descantec de deocheat:
Din crierii capului,
Din splina, din inima, Pasare alba codalba
Si sa iesi si sa te duci, pica ici, pica colea
Ca eu cu gura te-am descantat, sa plesneasca ochii
Cu mana te-am luat, cui m-a deocheat.
Si-n vant te-am aruncat, De-oi fi deocheata de fata mare
Sa ramaie N. sa-i pice codita sa ramaie cheala;
Curat, luminat, de-oi fi deocheatã de flacau,
Ca floarea campului, sa-i sece scafarlia
Ca roua diminetii. sa puieze ciocarlia;
de-oi fi deocheata de tigan,
sa zaca un an;
Descântec de docheat: de-oi fi deocheata de drum,
sa ramana pustiu;
Pasarica, pasarea de-oi fi deocheata de codru,
pica ici, pica colea sa-i cada frunza.
pana-n varf de pietricea
ca sa-i crepe ochii-n patru Maica Precista
celui ce pe [numele celui deocheat] pe scara de argint coborî,
l-a deocheatu cu blandete ma privi,
ca l-a apucat miratu. de mana dreapta ma lua
De-o fi deocheat de padure si ma întreba:
pe poteca, la rascruce -Ce ti-e, de ce te olicaiesti
mugurii i se usuce; si vorbe grele rostesti?
de-o fi deocheat de fantana -M-a deocheat strinele, vecinele…
sa-i sece apa cea lina; si-mi pusa sange la sange,
de-o fi deocheat de flacau carne la carne,
parul sa-i cada parau ma facu mai sanatoasa,
sa ramana chel mai falnica si mai frumoasa
sa rada lumea de el; de cum am fost.
de-o fi deocheat de soare Lac din gura mea,
razele i se coboare leac de la Maica Precista.
 curat(a) si luminat(a) ca de la Dumnezeu nascut(a) si
lasat(a) de la mine sa-i fie leacul.
Descantec de deochi:

Un carbune si-un taciune,

un fir de matura pune
si spune o rugaciune.
Ptiu, ptiu, ptiu,
fugi deochi dintre ochi,
printre fagi, printre anini
prin paduricea cu spini;
cine a deocheat,
si cu ciuda s-a mirat
sa-i plesneasca ochii-n cap
sa rataceasca hacuit
de leoaica,
de strigoaica,
de muroaica,
de muma padurii,
ca s-a mirat
de chip curat
si luminat
de Maica precista lasat
si e pacat!

Descantec de deochi:

Cum nu sta deochiu in gard

Asa sa nu stea deochiu la [numele celui deocheat] in
cap
Iesi deochi din nas, din sprancene
Lasa-l curat luminat ca argintul curat
De o fi deochiat de fata mare
Sa-i crape tatele, sa-i curga laptele
Sa-i moara copilu de foame
De o fi deochiat de barbat
Sa-i crape co**e*e, sa-i curga sangele, sa rada lumea
de el.

Leacul si babei colacul +

Descantec de deochi:

Cine a deochiat(o) pe [numele celui deocheat], sa fie