Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”

Referat
la literatura universală

Tema: „Clasicismul”

Realizat:Tonchih Anastasia
Clasa: a XI-a „A”
Profesor: Ilaşco Svetlana

Chişinău,2019
 Originea romantismului
Secolul al XVIII-lea e o perioada de trecere, cuprinzând în sine
numeroase posibilități. Societatea vechiului regim se stingea
pasiva, lăsând locul unei ale societăți care nu avea caractere
complet definite. Cuvântul “romantism” nu este de origine
franceza, ci nordica. Expresia apare pentru prima oara în Anglia,
in secolul al XVII-lea, întrebuințându-se atunci când era vorba de
un aspect sălbatic din natura, impresionant prin caracterul lui
tragic, prin faptul ca te predispune la tristețe.

Acest fel de a înțelege natura, caracterizat de “romantic”, îl găsim

și în Franța. Dar aici sentimentul se complica. Societatea din
secolul al VIII-lea, după domnia lui Ludovic al XIV-lea și după
explozia de senzualitate din perioada lui Ludovic al XV-lea, simte
nevoia de ceva nou. “Les ames sensibles”, sufletele sensibile, încep
sa devina tot mai numeroase. Iubirea începe sa fie conceputa nu
ca un sentiment liniștit, duios, ci ca ceva vulcanic, care tulbura și
distruge, care nenorocește, strica echilibrul moral și intelectual al
ființei. Tinerii și tinerele par cu atât mai fericiți cu cât mai multe
obstacole se vor ridica in calea realizării pasiunii lor. Un astfel de
sentiment, poate mai stăpânit, îl întâlnim în scrierile lui J. J.
Rousseau. Aceasta stare de spirit va influenta, evident, evoluția
genurilor literare. Vom întâlni în aceasta vreme romane sub
forma de confidente și confesiuni. Tot atunci se traduce în Franța,
Shakespeare, sub o forma modificată, francizată.

Deci, în faţa tendințelor clasice, se ridică aceste tendințe

romantice. Romanticii se vor recruta mai ales printre cei născuți
la sfârșitul secolului al XVIII-lea şi în deceniile următoare.

4
 Particularităţile romantismului

1) Afirmarea individualităţii, a originalităţii şi a spontanităţii.

2) Afirmarea sentimentului, emoţiilor şi a intuiţiei.
3) Cultivarea subiectivismului şi a imaginaţiei.
4) Căutarea unui refugiu în religie sau natură.
5) Evadarea din realitate în fantezie.
6) Pasiunea pentru libertate.
7) Susţinerea unor idealuri utopice.
8) Amestecul genurilor, speciilor şi a stilurilor.
9) Dorinţa de a depaşi legile, convenţiile şi tradiţiile în viaţă.

Specii literare novatoare

Genul liric : meditaţia, elegia, romanţa

Genul epic: legenda, balada, nuvela(istorică, fantastică),
poemul, romanul(istoric, de aventură)
Genul dramatic: drama romantică

5
Alphonse de Lamartine(1790-1869)
Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie
Louise Prat de Lamartine, n. 21 octombrie 1790,
Mâcon, Franța – d. 28 februarie 1869, Paris, Franța) a fost
un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit
membru al Academiei franceze.
Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul
dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.
A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate,
remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat
aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a
iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului
liric.
Lamartine a scris mai multe opera cum ar fi: “Meditaţiile
poetice”, “Căderea unui înger”, “Reculegeri poetice”, “Istoria
Girondinilor”, “Curs familiar de literature”, “Via si Casa”.
Vestita operă “Lacul” a fost publicata în anul 1820, iar ideea
generală a acesteia este scurgerea ireversibilă a timpului.

6
 George Gordon Byron(1788-1824)
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron ( este unul dintre cei mai cunoscuți
poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative “Pelerinajul lui Childe
Harold” și “Don Juan”. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță,
cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a
fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l
cunoaște”. Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în
revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor
în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național.
El a murit din cauza febrei în Missolonghi.

“Pelerinajul lui Childe Harold” este un poem narativ lung, alcătuit din 4 părți, al cărui
autor este Lord Byron. A fost publicat între anii 1812 și 1818 și este dedicat unei
„oceanide”. Poemul descrie călătoriile și reflecțiile unui tînăr obosit de lume, dezămăgit de o
viață plină de plăcere și orgie, căutînd aventuri pe pămînturi străine. În sens larg, este o
expresie a melancoliei și dezămăgirii simțite de generațiile obosite de războaiele epocilor
post-revoluționare și Napoleoniene. Denumirea poemului provine de la termenul childe, titlu
medieval al unui bărbat care se candidează pentru rangul de cavaler.
Lucrarea a oferit primul exemplu de erou byronian. Ideea de erou byronian constă din multe
și diverse trăsături. Eroul trebuie să aibă un nivel intelectual și de înțelegere destul de înalt,
precum să fie capabil să se adapteze cu ușurință la situații noi și să folosească istețimea
pentru propriul profit. Din această descriere este clar că eroul este bine educat și, în plus,
are un gust rafinat. În afară de farmecul evident și de atractivitatea pe care o creează în
mod automat, el luptă cu integritatea sa, fiind predispus frecventelor schimbări ale
dispoziției. În general, eroul manifestă lipsă de respect pentru anumite persoane ale
autorității, în acest mod conturîndu-se imaginea eroului Byronian în calitate de exilat sau
proscris.
Eroul, de asemenea, are tendința de a fi arogant sau cinic, consolîndu-se printr-un
comportament auto-distructiv, simțind nevoia de a seduce femei. Cu toate că atracția
sexului opus prin comportamentul misterios este destul de utilă, deseori îi creează și
probleme. De atunci, personajele ce dețin calitățile eroului Byronian au apărut în romane,
filme și piese de teatru.

7
 Edgar Allan Poe(1809-1849)
Edgar Allan Poe a fost un poet, romancier, nuvelist și critic literar american, creator al
genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.
A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest
infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii
universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai
unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză,
estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.

„Corbul” este un poem narativ al scriitorului american Edgar Allan Poe, publicat pentru
prima dată în ianuarie 1845. El este adesea evidențiat datorită muzicalității versurilor, a
limbajului stilizat și a atmosferei supranaturale. Poemul relatează vizita misterioasă a
unui corb vorbitor în locuința unui bărbat îndoliat, asistând la căderea lentă a acestuia într-o
stare de nebunie. Bărbatul, adesea identificat ca fiind un student, plânge moartea iubitei
sale, Lenore. Șezând pe un bust ce o reprezintă pe zeița Pallas Atena, corbul pare să
agraveze suferința naratorului prin repetarea constantă a cuvântului „Nevermore”. Poemul
are o serie de influențe din folclor și antichitatea clasică.
Poe a susținut că a scris poemul logic și metodic, dorind să creeze un poem care să aibă
succes atât critic, cât și la masele de oameni, precum a explicat în eseul „Filosofia creației
poetice” (1846). „Corbul” a fost parțial inspirat de corbul vorbitor din romanul Barnaby
Rudge al lui Charles Dickens. Poe a folosit ritmul complex și măsura din poemul „Lady
Geraldine's Courtship” de Elizabeth Barrett, făcând de asemenea uz de rimă internă
și aliterație.
„Corbul” a apărut prima dată pe 29 ianuarie 1845 în New York Evening Mirror. Publicarea
poemului l-a făcut cunoscut pe Poe în timpul vieții, dar nu i-a adus venituri substanțiale.
Poemul a fost curând retipărit, parodiat și ilustrat. Opinia criticilor este împărțită în ceea ce
privește valoarea sa literară, dar „Corbul” rămâne totuși unul din cele mai faimoase poeme
scrise vreodată.

8
 John Keats(1795-1821)
John Keats a fost un poet englez, unul din cei mai importanți reprezentanți
ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley.

Neapreciat de majoritatea contemporanilor și aproape necunoscut în timpul vieții, Keats a

fost recunoscut la o jumătate de secol după moarte ca unul dintre cei mai mari poeți
ai Angliei, ca un remarcabil maestru al liricii, ca un poet-pictor care a reprodus lumea în
forme plastice. Byron și Shelley, care îi prețuiau talentul, au manifestat un mare interes
pentru poezia lui. Shelley, care întreținea corespondență cu el, a evocat memoria poetului
confrate în elegia „Adonais”. El l-a descris ca fiind poetul "cel mai tânăr, cel mai drag",
crescut "ca floarea palidă de-o fată îndrăgită, ce-n loc de rouă cu lacrămi e hrănită".

La fel ca și alți poeți romantici, Keats a fost un cântăreț al frumuseții și desăvârșirii lumii,
mai ales al frumuseții sensibile. El iubea culorile florilor, ale mării, ale cerului, miresmele
plantelor. Se întâlnește și la Keats un cult al antichității, al idealurilor ei profund umane. În
poemul “Endymion” (1818), Keats tratează mitul dragostei zeiței lunii, Selene, pentru
păstorul Endymion, apărându-i sub forma unei bachante pătimașe. Un alt poem cu subiect
mitologic, Hyperion, ultimul dintre titanii care au răsturnat stăpânirea lui Uranus, a rămas
neterminat.
Keats a abordat și subiecte medievale. Ele au servit ca bază pentru poemul
“Isabella” (1818), precum și pentru poemul "Ajunul Sfintei Agnes". Ca și în alte creații
epice, talentul său se manifestă cu cea mai mare forță în strofele lirice ale poemelor. Idealul
său estetic și-a găsit cea mai deplină întruchipare în poezia lirică. Modele remarcabile sunt
poeziile "Odă unei privighetori", "Toamna" sau "Odă la o urnă grecească". În ele s-au
manifestat trăsăturile caracteristice ale poetului: perceperea senzorială a naturii, forța
imaginației, darul neobișnuit de a însufleți întreaga lume înconjurătoare.
Keats s-a ocupat și de formele poeziei și a lăsat un mare număr de sonete splendide,
îmbogățind limbajul poetic cu noi mijloace expresive. În mod deosebit a reușit să redea în
cuvinte culorile naturii, înfățișarea exterioară a obiectelor. În poezia lui Keats ele apar
iluminate de o frumusețe aparte, al cărei izvor îl constituie uimitoarea capacitate a poetului
de a ridica fenomenele și obiectele lumii reale până la treapta frumosului adevărat.

9
 Percy Bysshe Shelley(1792-1822)
Percy Bysshe Shelley a fost unul dintre cei mai
importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre
cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză. Faima i-au adus-o
poemele clasice “Oyzmandias”, “Odă vântului de apus” , “Odă unei
ciocârlii” și „Mascarada anarhiei” care sunt printre cele mai populare și
cele mai lăudate poeme de limbă engleză. Cu toate acestea, lucrările sale
majore sunt poemele vizionare “Prometeu descătușat”, “Adonis” , “Revolta
islamului” , precum și piesa neterminată “Triumful vieții” . “Familia Cenci”
“Prometeu descătușat” sunt piese dramatice scrise în cinci, respectiv patru
acte. De asemenea, a scris romanele în stil gotic “Zastrozzi” și “St. Irvyne
sau Cavalerul de Rozacruce” precum și proză scurtă “Asasinii”
și “Colosseumul”.
Shelley a fost de asemenea celebru pentru prieteniile sale cu John
Keats și Lordul Byron. Cea de-a doua soție a lui Shelley a fost
romanciera Mary Shelley, autoarea lui “Frankenstein”.
Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele
lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise
după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de
lire sterline din scrierile sale. Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit
lucrările până la moarte. În 1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său
poem “Crăiasa Mab” , un poem radical și revoluționar, în 250 de
exemplare. “Crăiasa Mab” a fost scrisă folosind excesiv un limbaj tehnico-
științific și imortalizând recomandări morale pentru societatea oropsită din
lumea industrializată.

10
 Concluzii
Romantismul a reprezentat o perioadă importantă în
dezvoltarea si progresul literaturii atât universale, cât şi
române. Aceasta a favorizat şi apariţia noilor procedee artistice
folosit de scriitorii romantici, cum ar fi antiteza, care apare atât
în structura poeziei, cât şi în conceperea personajelor. În ceea
ce priveşte îmbogăţirea limbii literare, aceasta se realizează
prin folosirea cuvintelor şi expresiilor populare, folosirea
arhaismelor, a regionalismelor şi a cuvintelor de argou.

Sfârşit!

11
 Cuprins
Noţiunea de romantism…………………………………………………3
Originea romantismului…………………………………………………4
Particularităţile romantismului………………………………………5
Alphonse de Lamartine………………………………………………….6
George Gordon Byron……………………………………………………7
Edgar Allan Poe……………………………………………………………..8
John Keats……………………………………………………………………..9
Percy Bysshe Shelley……………………………………………………10
Concluzii………………………………………………………………………11