Sunteți pe pagina 1din 11

Europenizarea Bucovinei în “epoca luminilor”

Drăguşanul Ana-Cozmina

1. Începuturile iluminismului european

Iluminismul, manifestat în Europa prin reforme specifice despotismului luminat şi prin


tendinţe ale unităţii europene, pus în practică de împăraţii austrieci Maria Tereza (1740-1780)
şi Iosif al II-lea (1780-1790), dar şi de regele Prusiei Frederic al II-lea (1740-1786), a
însemnat, pe lângă o tentativă de modernizare a statului feudal, şi temelia societăţii europene
moderne, o temelie constând într-o politică mercantilă, caracterizată prin dezvoltarea
manufacturilor, sporirea producţiei pentru export, amplificarea schimburilor externe prin
intermediul unor companii comerciale, stimularea creşterii populaţiei şi calificarea lucrătorilor
în şcoli de arte şi meserii. Statul, devenind un adevărat “arbitru” între clase, urmăreşte o mai
bună repartizare, în sensul uniformizării, a impozitelor şi obligaţiilor publice asupra
cetăţenilor, o relativă nivelare politică şi socială prin impunerea toleranţei religioase şi prin
crearea de condiţii, inclusiv prin impunerea obligativităţii învăţământului laic, pentru ca
supuşii să-şi poată utiliza, în folosul statului, talentele şi aptitudinile” (Mihai Iacobescu, Din
istoria Bucovinei, pg. 101).
Fără a ignora contribuţia lui Voltaire la cristalizarea acestei “filosofii moderne”, care
pune omul în primul plan datorită capacităţilor sale încă nepuse în valoare, începuturile
iluminismului coincid cu cele ale masoneriei moderne, constituită, în 1717, la Londra, prin
înfiinţarea Marei Loje “United Grand Lodge of England”, şi prin aprobarea Constituţiei
elaborată de James Anderson, în 17 ianuarie 1723. Maria Tereza şi fiul ei, Iosif, se iniţiază în
ideologia societăţii industriale care va urma prin intermediul lojei vieneze “Zu den drei Adler”
(Cele trei acvile), lojă din care făceau parte, printre alţii, şi contele Gyulay din Zalău, şi
baronul Samuel Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, dar şi românul Vasile Nicula, zis
Horea din Albac, care, şi datorită acestei apartenenţe, în perioada 1779-1784, va fi primit de
trei ori de împăratul Iosif al II-lea (Horia Nestorescu-Bălceşti, Ordinul Masonic Român, apud.
Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, pg. 82).
Istoriografia a tot evitat, până de curând, să pună semnul egalităţii între iluminism şi
masonerie, deşi se ştia că, aşa cum creştinismul tradiţional reprezenta sistemul ideologic al
feudalismului, masoneria însemna ideologia societăţii industriale în formare. La baza
reformelor iluministe stă un sistem de precepte, pe care le putem regăsi în modul de a guverna
al lui Iosif al II-lea. Iar Iosif este monarhul european care încearcă să pună în aplicare aceste
1
precepte într-un tărâm virgin, în Bucovina, prima provincie românească în care iluminismul
european îşi găseşte un cadru optim de aplicare. Tocmai de asta, adică pentru a putea explica
“grija părintească” a împăraţilor austrieci faţă de românii bucovineni, o “grijă” manifestată
prin reforme iluministe, enumerarea celor 12 precepte, publicate, pentru prima dată, în 1875,
revista masonică “Mistria”, se impune de la sine. Aşadar, Iosif fusese iniţiat în următorul cod
de valori:
“1. Fii drept, căci echitatea este sprijinul geniului uman.
2. Fii bun, căci bunătatea încantează toate inimile.
3. Fii indulgent, căci şi tu eşti slab şi trăieşti cu fiinţe tot atât de slabe ca şi tine.
4. Fii blând, căci blândeţea atrage afecţiunea.
5. Fii recunoscător, căci recunoştinţa alimentează şi nutreşte bunătatea.
6. Fii modest, căci orgoliul revoltă fiinţele aprinse de ele însele.
7. Iartă injuriile, căci răzbunarea eternizează ura.
8. Fă bine celui ce te-a ultragiat, spre a te arăta mai mare decât el şi spre a-ţi face dintr-
însul un amic.
9. Fii temperat, cast, căci voluptatea, intemperanţa, excesele îţi distrug fiinţa şi te fac a fi
dispreţuit.
10. Fii cetăţean bun, căci Patria ta este necesară siguranţei plăcerilor şi fericirii tale. Fii
fidel şi supus autorităţii legale.
11. Apără Patria ta, căci ea te face fericit şi în ea stau toate legăturile, toate fiinţele scumpe
inimii tale, dar nu uita niciodată umanitatea şi drepturile sale.
12. Nu suferi ca Patria ta, această mumă comună ţie şi concetăţenilor tăi, să fie pe nedrept
oprimată, căci atunci ea n-ar mai fi pentru tine decât o Ghehence (iad). Dacă patria ta îţi
refuză fericirea, dacă ea suferă să fii oprimat, depărtează-te de ea în tăcere, dar nu o tulbura
niciodată, suportă adversitatea cu resignaţiune”.
În viitoarea Bucovină exista, după 1740, o adevărată pleiadă de proprietari de pământuri
care aderaseră la masonerie, venerabili ai lojei “Moldova”, dar care, după ocuparea nordului
Moldovei de oştile imperiale (1774), vor intra sub obedienţa lojei vieneze “Zu den drei Adler”
(Cele trei acvile), devenind, astfel, primii colaboratori români ai împăratului. Dintre ei,
reţinem numele lui Vasile Balş, mason din 1740, Iordache Cantacuzino, din 1742, Sandu
Sturza, din 1743 şi pe cel al marelui sulger Leinţa din neamul Lenţeştilor, mason din 1756 şi
mare proprietar de pământuri şi sate în nordul Bucovinei (Nestorescu-Bălceşti, op.cit., pp. 79-
94).

2
2. Bucovina, înainte de a intra în contact cu iluminismul

Aflat, de veacuri, “în umbră, în părăsire, în ignoranţă, poporul”, aflat la cheremul


proprietarilor ecleziaşti de pământuri, care, “maimuţărind pe Dumnezeu creator, care
poruncise să facă lumină, călugării răspândiră întunericul, strigând: Fiat nox!” (Constantin
Negruzzi, Păcatele tinereţilor, 1872, pp. 201-202, apud. Ion Drăguşanul, Bucovina faptului
divers, vol. I, pg. 223), se împăcă “îndată cu stăpânirea cea nouă, deşi nu putea pricepe cum
de au venit sub cârma împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti n-au văzut, nici
sânge să curgă, ori măcar pârjol să se plimbe, ca alte dăţi, pustiitor prin ţară”(Ion Grămadă,
Cartea sângelui, pp. 195-196).
Iosif al II-lea cunoscuse Bucovina încă din 1769, când o vizitase, cu ocazia unei inspecţii de
graniţă, drept “o adevărată pustietate, acoperită cu cei mai frumoşi arbori, care putrezesc încă
nefolosiţi”, drept pământuri “nedesţelenite şi necolonisate”, dar care, dacă ar reveni Austriei,
“s-ar fi săvârşit ceva foarte de folos (George Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra
situaţiei, 1895, pp. 10-11).
Despre acest “loc pustiu” al anilor 1770-1774, dar de o tulburătoare frumuseţe, abundând
în resurse nevalorificate, vorbesc, cu precizie monografică, lucrările “Descrierea districtului
Bucovinei”, redactată, în 1775, de generalul maior Gabriel von Spleny, “Descrierea Bucovinei
şi a stării ei lăuntrice”, raport întocmit de iluministul Vasile Balş, în 1780, pentru împăratul
Iosif al II-lea, “Scurte observaţii asupra Bucovinei”, un alt raport, cu destinaţie imperială,
întocmit de Ioan Budai-Deleanu, în 1803, rapoartele, cu diverse destinaţii, ale călătorilor
străini, publicate într-o colecţie ştiinţifică românească, şi lucrarea “Introducere la scrierile lui
Constantin Negruzzi”, elaborată de Vasile Alecsandri la cumpăna anilor 1871-1872. În baza
operelor citate, putem reconstitui imaginea unui ţinut în care satele, formate din maximum
douăzeci de case, se aflau la mare depărtare unele de altele, cu câteva târguri ruinate, dar care,
precum întreaga ţară “duc o lipsă aproape totală de meseriaşi, chiar şi cei mai necesari,
cizmari, croitori, fierari, rotari, fiind greu de găsit” (Spleny, op.cit., pg. 52).
În plan social, existau trei clase (cum le numeşte Alecsandri) aristocratice, adică
Protipendada laico-religioasă, Rangurile secundare şi Cinurile, existau, firave şi veşnic
exploatate de funcţionari, breslele negustorilor şi meseriaşilor, exista, apoi, şi “poporul şerbit
boierescului, poporul pe capul căruia toţi erau stăpâni… poporul supus la beilicuri, supus la
dare de flăcăi la oaste, supus la bătaie cu biciul, supus la supliciul fumului prin temniţe, expus
la toate capriciile crude ale soartei, la toate mizeriile morale şi fizice, plecat la toţi, fie
indigeni sau străini, sărăcit, înjosit, cuprins de groasză din copilărie până la moarte şi neapărat

3
de lege nici măcar în contra crimelor”(Alecsandri, op.cit., pp. VII-XII), iar, “după acel popor
Român”, existau “Ţiganii număraţi pe suflete, proprietate monstruoasă a statului, a boierilor şi
chiar a sfintei Biserici” (idem).
În ciuda acestei ostilităţi, poporul manifesta “o iubire puternică pentru neatârnare şi
libertate, o foarte mare adeziune la ţeară, locul în care şed, familie, obiceiuri” (Budai-
Deleanu, op. cit., pg. 383). Iar “locul în care şed” reprezenta o înşiruire de “colibe mici şi
împăştiate care pe unde, cele mai adeseori lipsite de grădină, de curte şi de fântână”, averea
omului constând “în dobitoacele sale, pe care le ia cu sine după ce-şi părăseşte coliba” (Balş,
op. cit., pg. 345).
Concluzionând, cu ajutorul mărturiilor vechi, “starea culturală a poporului indigen din
Bucovina era, la împreunarea cu Austria, foarte slabă şi înapoiată” (Iraclie Porumbescu, în
“Revista Politică” nr. 10, 1887, pg. 3), “şerbirea şi mizeria fără protecţie, şi totul mişcându-se
într-o atmosferă neguroasă de ignoranţă, de superstiţii, de pretenţii, de lăcomie şi de frică”
fiind consecinţele unei ordini sociale primitive, caracterizată astfel: “în vârful scării sociale,
un Domn cu topuzul în mână şi cu legea sub picioare; pe treptele acestei scări, o boierime
ghiftuită de privilegii, bucurându-se de toate drepturile, până şi de ilegalităţi, şi scutită de
orice îndatorire către ţară; alături cu acea boierime, un cler ai cărui şefi, veniţi din Fanar şi din
vizuinile muntelui Athos, se desfătau într-o viaţă de lux trândavă şi scandaloasă; iar jos, în
pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile… Şi, între clasele privilegiate şi între
acele dezmoştenite, un cler ignorant, superstiţios, îngrăşat cu mana averilor mănăstireşti,
aplecat mai mult la plăcerile lumeşti decât la smerenie apostolească; un cler care, în loc de a
căta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăţie, în loc de a exersa un sacerdoţiu sacru şi
mângâietor, conform moralei lui Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă de plăcere şi talgerul
de naforă în disc de parale” (Alecsandri, op. cit., pp. VII-XII).

3. Primele reforme iluministe în Bucovina

Ocuparea Bucovinei s-a săvârşit în toamna anului 1774, sub conducerea maiorului Mieg,
care, până în 25 octombrie, pune stăpânire pe un teritoriu marcat de “urmele proaspete ale
armatelor ruseşti, care se retrăgeau după pacea de la Cuciuc-Cainardj” (Bogdan-Duică, op.
cit., pg. 10). Primul guvernator militar al provinciei, Spleny, adept al iluminismului, impune o
administraţie militară, care să înlocuiască administratorii băştinaşi “ignoranţi… părtinitori…
înconjuraţi de rude şi de prieteni… corupţi”, dându-şi “toată silinţa să lumineze mintea
poporului, înmulţindu-i şcoalele până la treizeci şi două (faţă de cele 8, religioase, existente în

4
1774) şi aşezând la dânsele numai învăţători români ori de aceia ce ştiau bine limba
românească” (Deşteptarea, nr. 1, 1907). După Spleny, vine guvernator, din ţinutul
Năsăudului, unde botezase şi cununase o mulţime de români, generalul Carol von Enzenberg,
care, în perioada 1778-1786, în baza experienţei “româneşti” din Transilvania, izbuteşte să
aplice, cu o oarecare blândeţe, o serie întreagă de reforme ale iluminismului european.
Alcătuindu-şi un program propriu pe fundamentul programului elaborat de Spleny şi de
românul Vasile Balş, Ezenberg înaintează Vienei, în 30 decembrie 1779, un aplu program
referitor la Bucovina, program în baza căruia Bucovina urma să fie împărţită în cinci districte,
conduse de directori militari care să cunoască limba română, Cernăuţii devenind noua capitală
a proivinciei. Pentru administrarea satelor, la funcţia de jude urmau să candideze trei săteni,
care, odată aleşi, urmau să fie scutiţi de orice dări, pământul lor fiind lucrat, prin robotă, de
săteni. Tot Enzenberg a fixat, în mod diferenţiat, cuantumul obligaţiilor fiscale pe an (15
crăiţari – o familie de ţărani, 30 crăiţari – rupaşii, 40 crăiţari – mazilii, 1 florin – boierii şi
negustorii armeni şi greci, 2 florini – evreii, iar întregul cin al călugărilor şi preoţilor – 400
florini pe an). Pentru o mai eficientă administrare a ţinutului, el înfiinţează, la Cernăuţi, un
auditoriu central, cu rol de primă instanţă juridică a Bucovinei (!781) introduce peceţile săteşti
(1783) şi emblemele oficiale, cu semnificaţie heraldică (1787), conferindu-i satului rol de
unitate administrativă, delimitează pământurile rusticale ale clăcaşilor de cele ale marilor
proprietari laici şi ecleziaşti, numite dominicale sau domeniale (1787), creează cadrul
instituţionalizat pentru paza contra incendiilor (1786), înfiinţând străji de noapte şi sisteme de
alarmare a populaţiei în caz de incendiu, determină secularizarea averilor mănăstireşti prin
înfiinţarea Fondului Religionar (1786), astfel ca resursele Bucovinei să poată fi eficient
exploatate (cf. Iacobescu, op. cit., pp. 100-128).
Împăratul Iosif al II-lea vizitează Bucovina ocupată în două rânduri: 14-19 iulie 1783 şi
24-27 iulie 1786. Cunoaşterea nemijlocită a provinciei, îl ajută la întocmirea unor planuri de
dezvoltare, primul dintre ele fiind comunicat, când Bucovina făcea parte, deja, din Galiţia,
feldmareşalului Hadik, Preşedintele Consiliului Aulic de Război, în 18 iulie 1783, plan care
stabileşte, printre altele, ca toate contribuţiile impuse poporenilor să rămână în suspensie, iar
aceştia să dea “numai datoriile supuşeşti către autoritatea publică, fără a se face exces din
partea acesteia”, ca proprietarii de pământuri care locuiesc în Moldova să fie supuşi la dări
mai mari decât cei care au rămas în Bucovina, ca proprietarii să fie determinaţi să-şi
administreze moşiile prin arendare către supuşii lor; împăratul decide, de asemeni, ca prestaţia
robotei să fie redusă cât mai mult şi să fie ridicate toate prestaţiile care amintesc de robie; să
fie reduse gărzile de la cordonul sanitar, supravegherea sanitară urmând să se facă pe şoseaua

5
principală; cărăuşii din ţară să fie plătiţi pentru munca lor; vama dintre Bucovina şi celelalte
provincii imperiale să fie ridicată în întregime; să înceapă construirea de căi de comunicaţie
moderne (cf. Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, pp. 53-54).
Măsurile privind îmbunătăţirea vieţii băştinaşilor oglindesc ţelul principal al politicii
habsburgilor, care “era sporirea veniturilor, pe cât se poate, prin ademenirea şi atragerea
supuşilor”, adică prin transformarea ţăranului într-un “cetăţean emancipat şi interesat în
sporirea producţiei sale agricole”, în scopul transformării proprietăţii “în sens modern şi de a
o pune sub controlul riguros al autorităţii sale, de a oferi tuturor locuitorilor putinţa de a
câştiga mai bine şi de a plăti impozite sporite către stat” (Iacobescu, op. cit., pg. 255).
În acelaşi an 1783, la propunerea lui Frantz von Kollowrat, se constituie şi începe
exploatarea de către Aerariu a minelor de cupru cu conţinut de argint de la Pojorîta, Iacobeni
şi Fundu Moldovei, iar în anul următor, 1784, datorită consilierului aulic Taddeus Piethnen
von Lichtenfels, prospecţiunile geologice începute de el în zona Solca, Pîrteşti, Crasna şi
Voitinel iau amploare, descoperindu-se numeroase zăcăminte de sare gemă, cel mai important
fiind cel de la Cacica.
Al doilea plan imperial de dezvoltare, elaborat în 29 iunie 1786, şi numit ca atare,
“Planul” sau “Regulatio”, în care “se spune de îndată, de la început, că “Împăratul se
îngrijeşte de binele comun şi că, pentru educarea poporului ortodocs bucovinean este, între
altele, mai întâi de trebuinţă înfiinţarea de şcoli bine organizate ca, pe lângă cele două şcoli
deja înfiinţate, pentru limba moldovenească şi nemţească, să se adauge încă şase şcoli
districtuale sau capitale cu limbile mai sus amintite, apoi să se mai înfiinţeze şcoli triviale, cu
limba nemţească şi moldovenească, în toate oraşele şi comunele parochiale” (Iraclie
Porumbescu, în “Revista Politică” nr. 10, 1887), avea să fie aplicat, cu consecvenţă, de către
urmaşii lui Iosif al II-lea şi, în primul rând, de Francisc Iosif I.

4. Iluminismul, adică guvernarea prin legi

Într-un teritoriu aflat, veşnic, la discreţia unora, altora, apariţia legilor (“care nu numai că
sunt bune, dar se şi aplică”, cum avea să constate Xenopol în 1885), deci apariţia legilor
reprezintă ceea ce înseamnă un proiect pentru un constructor. Cadrul legislativ defineşte, în
fond, o anume concepţie de stat, ba chiar însăşi esenţa acelui stat. Judecând din acest punct de
vedere, legislaţia iluministă impusă Bucovinei este însăşi esenţa începuturilor Europei
moderne, începuturi marcate, în egală măsură, şi de mit, şi de vizionarism. Deci şi de vis, şi de
utopie (mitul habsburgic), dar şi de de întrezărirea Europei de astăzi, Bucovina devenind, în

6
epoca austriacă, o adevărată Europă în miniatură. Pentru că legile au impus dezvoltări, iar
dezvoltările au fost condiţionate de mâna de lucru calificată, care n-a putut fi procurată decât
prin import, deci prin colonizări. Dezvoltarea economică transformă Bucovina rudimentară de
altădată într-un spaţiu multietnic şi multicultural remarcabil.
În 1786, se elaborează două legi fundamentale, Regulamentul duhovnicesc, prin care
imensul patrimoniu funciar al proprietarului ecleziast trece în administrarea statului, “în
folosul preoţimei şi al şcoalei”, “pentru binele obştesc al clerului, al religiunii şi al omenirii”,
veniturile urmând să acopere “toate cheltuielile pentru feţe bisericeşti şi pentru şcoale” (29
aprilie 1786) şi Orândueala de pădure pentru Bucovina, adică primul cod silvic pe pământ
românesc (1786). În baza acestor legi, s-a putut crea un cadru legislativ propice dezvoltării
economice, din care menţionăm Circulara din iulie 1791 prin care se stabileşte cadrul
legislativ pentru aprovizionarea cu carne a pieţei din ţară şi din capitală, Prevederile cu
caracter fiscal din 1810 privind fixarea unui “bir funciar” de 10 la sută “din averea
moştenitoare nemişcătoare”, Patentul peceţilor de plumb al expediţiilor de tranzit din 1810,
Rânduiala pentru mori din 1 decembrie 1814, Reglementările vamale din 1818 privind
exportul “colilor de sticlă”, a mătăsii, bumbacului, lânii, blănurilor, pieilor etc., Patentul din
17 noiembrie 1817 privind taxele pentru “orice fel de urice, scrisori, poliţe, cărţi de comerţ,
legitimaţii, calendare, ziare”, Izvodul din 1818 privind “taxa de bejenie”, Patentul imperial
din 8 decembrie 1820 “pentru descoperiri şi îndreptări a industriei”, prin care fiecare fiecare
producător obţinea anumite garanţii de protecţie de la stat, Circulara din 16 iunie 1821 privind
cuantumul vămilor de drumuri împărăteşti, vămi peste poduri şi vămi la trecători de ape,
Ordonanţa din 25 iulie 1828 privind drepturile şi obligaţiile meşteşugarilor, Circulara din 15
februarie 1833 destinată producătorilor de bere, Actul normativ din 3 noiembrie 1841 privind
înfiinţarea unei “tovărăşii de credit”, deci a unei bănci în folosul agricultorilor.
Sistemul legislativ, în cronologia sa, marchează o cronologie a evoluţiei economice,
evoluţia economică fiind, în fond, principalul scop al iluminismului.

5. Valorificarea resurselor

Pentru identificarea şi, ulterior, valorificarea resurselor naturale ale Bucovinei se


constituie, în 1779, o comisie de cercetări geologice şi o Societate de exploatare şi
investigaţii. Foarte curând, în 1783, Johann Paul Hoffmann descoperă resursele de mangan şi
fier de la Iacobeni, unde, fiind aduşi mineri de la Zips, se construieşte primul furnal, înalt de 8
metri. În 1796, industriaşul Anton Manz de Mariensce cumpără minele de la Iacobeni, ridică

7
280 de case pentru mineri, pe care îi aduce din de prin ţinuturile germane, pune temeliile unui
magazin de alimente, ale unui nou furnal, construieşte două afânătoare de minereu, două
ateliere cu ciocane, apoi descoperă, în vecinătate, la Cîrlibaba (1797), importante zăcămite de
plumb şi argint. O corporaţie particulară, reprezentată de Franz von Kolowrat, modernizează,
începând cu anul 1783, minele de la Pojorîta, Fundu Moldovei şi Iacobeni, aducând muncitori
calificaţi din Zips, Boemia, Leutschau şi Kassmark, pentru că românii refuză, mult prea multă
vreme, să se integreze în acest nou mod de viaţă. Până în 1807, şapte mii de mineri vin în
Bucovina, întemeiază sate şi construiesc cuptoare, afânătoare, forje.
În 1801, Karl Kalita, nepotul lui Manz, pune în funcţiune exploatările miniere de la
Stulpicani, cu două vetre de afânare şi un atelier de prelucrare, cu un furnal, cu ateliere pentru
unelte agricole, piese pentru mori, elemente componente pentru căruţe şi ustensile de uz
casnic.
În 1817, Manz deschide, la Frasin, o fabrică de potasă, o uzină metalurgică la Vama, în
care face şine şi bare de fier. La Pojorîta, Manz are un cuptor pentru prăjit minereul şi ateliere
de produs cazane şi plăci de aramă, iar la Iacobeni – ateliere în care fabrică pluguri, sape,
plite, ceaune, hârleţe, grătare, cuie şi maşini agricole.
Zăcămintele de sare de la Cacica prind să fie exploatate din 1791, în 1800 funcţionând,
aici, 8 cazane de exploatare.
Cea dintâi fabrică de bere a fost construită la Rădăuţi, în 1789, vechea fabrică
mănăstirească de la Solca fiind modernizată. În 1795, se deschide încă o fabrică de bere la
Sirtet. La Vatra Dornei exista, din 1786, o “moară împărătească”, în anii următori, până în
1804, construindu-se alte 45 de mori.
Atelierele manufacturiere, care iau fiinţă în 1779, când se dau în folosinţă 195 de astfel de
“investiţii modeste cu venituri rapide şi sigure”, se înmulţesc, până în 1804, la 596. Apele
minerale, descoperite în 7 iulie 1807 de către medicul districtual Plusch la Dorna Candreni
sunt, curând, valorificate prin înălţarea unei construcţii cu camere de baie şi de dormit, prin
curăţirea şi podirea cu scândură a izvoarelor, din 1812 luându-se măsuri serioase pentru
amenajarea unui drum şi a unei staţiuni balneare, cu hoteluri, grajduri, remiză pentru trăsuri şi
o ospătărie, în baza planurilor şi a devizului întocmite de inginerul ţinutal din Cernăuţi Adolf
Marin.
Prin construirea căii ferate Lemberg-Nepolocăuţi-Cernăuţi (11 ianuarie 1864 – 15
septembrie 1866), a celei care leagă Suceava de Cernăuţi (28 octombrie 1869) şi a căii ferate
Cîmpulung Beclean (1888) Bucovina se racordează la Europa şi într-un sens cât se poate de
real, de pragmatic.

8
Toate acestea determină schimbări majore într-o provincie românească în care, vreme de
veacuri, nu s-a mai întâmplat nimic. Se produce o adevărată sistematizare a satelor şi,
concomitent, a gospodăriei ţărăneşti. În locul vechilor bordeie provizorii se încheagă
gospodării, cu case din lemn, cu grajduri, cu pătule de furaje (inclusiv magaziile pentru fân,
numite “standole”) şi cu pătule de gunoi, din vremea aceasta datând şi o anume mitologie a
construcţiei (jertfirea unui cocoş şi zidirea unei umbre la colţul casei), dar şi un sentiment al
“vetrei natale” (Ioan Ştefureac, Casa la românii bucovineni, în “Lumea Carpatică, nr. 2, pp.
25-27).
Măsurile de ordin economic au fost mereu dublate, în spiritul iluminismului, de reforme
în plan social, prima dintre acestea fiind Decretul imperial din 5 aprilie 1782, prin care s-a
limitat dependenţa şerbilor faţă de stăpâni, urmat, în 1783, de decretul privind eliberarea
ţiganilor, de decretul privind munca salariată a ţăranilor meşteşugari (1786) şi de decretele
prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de a dobândi şi stăpâni ca proprietari loturile
obţinute prin defrişare (1803, 1810). În 22 iunie 1848, Camera Constituantă din Viena,
prezidată de Arhiducele Ion, proclamă emanciparea ţăranilor, iar ân 31 august –
împroprietărirea ţăranilor bucovineni cu 80.500 hectare de pământ arabil, ei fiind datori să
plătească proprietarului (Fondul Religionar) doar “o sumă desdăunătoare, care trecu ca
ipotecă asupra proprietăţii” (Drăguşanul, Bucovina faptului divers, vol. I, pg. 280).

6. Iluminismul, o mare lecţie a istoriei

Reformele iluministe, aplicate, pentru prima dată pe pământ românesc, în Bucovina,


contemporaneizează cu Europa, mai ales în perioada 1860-1914, când Bucovina a funcţionat
ca ducat autonom, această superbă provincie românească, pe care Unirea cu Ţara-Mumă o
găseşte, cum mărturiseşte Iorga într-o scrisoare către bucovineni din 1919, “plină de oameni
culţi şi bogaţi” (Calendarul “Glasul Bucovinei” 1920, pg. 48).
Reformele iluministe ne-au scos dintr-o trândăvie tradiţională, adeseori cu forţa. Un
exemplu în acest sens, adică al binelui făcut cu forţa, îl reprezintă obligarea ţăranilor
bucovineni la a-şi trimite copiii la şcoală şi garantarea frecvenţei şcolare cu un bun imobiliar,
care, în condiţiile în care bucovineanul prefera să-şi ţină copilul ca ajutor în treburile
gospodăreşti, era scos la licitaţie (Drăguşanul, Bucovina faptului divers, vol. I, pp. 367-368,
vol. II, pg. 40).
Iluminismul a pus temelia societăţii moderne în Bucovina, o societate românească
mândră de sine şi de realizările sale şi care, în toamna anului 1886, când realizează un

9
adevărat bilanţ economic în cadrul expoziţiei de la Cernăuţi, la care expun 150 de producători
români din totalul de 294, constată că, deşi nu s-a rupt definitiv de tradiţii, poate răspunde
“Prezent!” la apelul contemporaneităţii europene.
În 1887, când petrece o vară întreagă în Bucovina, printre “ţărani bogaţi, dar care duc aici
traiul lor modest şi cumpătat”, A.D. Xenopol identifică drept “cauze ale stării mai bune a
ţăranului Român din Bucovina” trei elemente definitorii ale “atmosferei morale care-l
înconjură: preotul, şcoala şi legile”, în condiţiile în care “aceste legi se aplică” şi nu sunt
“scrise numai pe hârtie” (Xenopol, O călătorie la Dorna, în “Revista Politică”, 1887, apud.
Drăguşanul, op.cit, vol. II, pp. 26-28).
O sumară trecere în revistă a modului de aplicare a reformelor iluministe pune în
evidenţă, dincolo de un anumit orgoliu naţional, şi soluţii pentru viitorul neamului românesc.
Pentru că din istorie putem învăţa că viitorul se construieşte în baza unui plan, pe care îl
reprezintă sistemul legislativ, şi că sistemul legislativ trebuie conturat în aşa fel încât oamenii
să poată câştiga cât mai mult, pentru a putea contribui eficient la consolidarea statului. Practic,
asta şi înseamnă iluminismul: ajută-l pe fiecare om să se împlinească, să prospere, şi-atunci va
prospera şi statul. Să sperăm că, odată şi odată, ne vom reaminti cu toţii de lecţiile mari ale
istoriei.

10
Bibliografie:

1. Vasile Alecsandri, Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi, Bucureşti,


1872
2. Vasile Balş, Descrierea Bucovinei şi a stării ei lăuntrice, 1780, în Bucovina în
primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998
3. George Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra situaţiei, Sibiu, 1895
4. Ion Budai-Deleanu, Scurte observaţii asupra Bucovinei, în Bucovina în primele
descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998
5. Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, Grupul editorial Muşatinii – Bucovina
viitoare, Suceava, 1999
6. Ion Drăguşanul, Bucovina viitoare, 2 volume, Grupul editorial “Ion Grămadă”,
Suceava, 2003
7. Ion Grămadă, Cartea sângelui, Grupul editorial Crai nou – Muşatinii – Bucovina
viitoare, Suceava, 2002
8. Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1993
9. Constantin Negruzzi, Păcatele tinereţii, Bucureşti, 1872
10. Gabriel von Spleny, Descrierea districtului Bucovinei, 1775, în Bucovina în
primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998

Site: http://www.agero-stuttgart.de,
Link:http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/iluminismul-
bucovinean.htm,
Ultima dată a accesării: 03.V. 2015

11