Tema 1

Sistemul profesiilor juridice și organele de drept în cadrul cărora se

realizează profesiile juridice.

I. Definiția și clasificarea profesiilor juridice

Definiția

Un rol important în realizarea dreputlui o au profesiile juridice, care sunt competente să

aplice norma juridică conform legii.O rganizațiile nestatale au și ele un rol important care sunt
destinate să atingă același scop.Mecanismul de stat este studiat în cadrul mai multor discipline
ca: TGD; Itoria universală a dreptului; Istoria Dr. Românesc;Dr. Constituțional; Dr.
Administrativ și altele. Organizarea profesiilor juridice are ca obiect de cercetare o serie de
organe ce fac parte din mecanismul de stat (instanțe judecătorești, organele procuraturii, organele
polițienești, CC, instituția avocatului poporului) precum și alte organe publice (notar, avocat,
arbitraj, organizații nestatale de depistare-protecție) care sunt create cu autorizarea statului, dar
nu fac parte din mecanismul acestuia.

Obiectul nemijlocit al disciplinei în cauză studiază normele juridice care reglementează

modul de formare și structura diferitelor organe publice (norme organizaționale) și a normelor ce
stabilesc competența generală a acestor organe (norme funcționale).

Spre deosebire de alte discipline juridice, care au ca obiect de studiu o ramură sau o
subramură de drept, disciplina „ Organizarea prof. Juridice” are un obiect de studiu interramural
prin diversitatea normelor juridice studiate.

Clasificarea prifesiilor juridice

Aflându-se numai sub incidența legii, judecătorii exercită justiția în numele cetățenilor.

Activitatea judecătorilor din cadrul instanțel este reglementată prin Constituție și Statutul
judecătorilor instanțelor . În conformitate cu ierarhia instanțelor respective, există trei tipuri de
judecători ai instanțelor :

 judecători ai Curții Supreme de Justiție

 judecătorii ai curților de apel
 judecători ai instanțelor de prim grad de jurisdicție

Consiliul Superior al Magistraturii efectuează controale periodice la tribunalele de primă

instanță,Consiliul Superior al Magistraturii este responsabil de numirea, repartizarea, transferul,
promovarea și luarea de măsuri disciplinare cu privire la judecătorii instanțelor de drept.

Pentru a se asigura că judecătorii sunt independenți și imparțiali, Constituția prevede că

judecătorii în activitate nu pot exercita alte atribuții, fie ele publice sau private, cu excepția
activităților de predare neremunerate sau de cercetare științifică în domeniul dreptului.
Judecătorii pot fi transferați, suspendați, retrași sau eliberați din funcție în cazurile prevăzute de
lege; aceștia nu pot fi trași la răspundere pentru deciziile lor decât în cazurile în care legea
prevede excepții.

1. Justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin

alte
instanţe judecătoreşti în conformitate cu Constituţia( Legea privind organizarea
judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului şi alte acte legislative.)

Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea
corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionarea
litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de
cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiţie asigură respectarea principiului prezumţiei

nevinovăţiei şi principiului supremaţiei legii, contribuie la constituirea unui stat de drept.

Curtea Supremă de Justiţie este unica instanţă judecătorească supremă. Sediul Curţii
Supreme de Justiţie este în municipiul Chişinău.

2. Curţile de apel constituie o verigă a sistemului judiciar în Republica Moldova. Fiecare

curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde mai multe
judecătorii.

Competenţa curţilor de apel:

a) judecă cauzele şi cererile date prin lege în competenţa lor;

b) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia lor;

c) generalizează practica judiciară;

d) exercită alte atribuţii, conform legii.

Articolul 36. Competenţa Curţii de Apel

a) judecă în primă instanţă cauzele date în competenţa ei prin lege;

b) judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de tribunale şi

judecătoriile specializate;

c) judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în

alte cauze prevăzute de lege;

d) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor exraordinare de atac;

e) generalizează practica judiciară;

f) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale;

g) exercită alte atribuţii, conform legii.

3. Instanțele de judecată reprezintă un organ al puterii judecătorești (judiciarului) cu atribuții
de a soluționa litigiile în primă instanță. În toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sînt
publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege,
cu respectarea tuturor regulilor de procedură.

(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova,

la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au
susţinut concursul sînt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea
termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă,
stabilit în condiţiile legii.

(3) Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti sînt numiţi în funcţie de Preşedintele

Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani.

(4) Preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi în funcţie de
Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Ei trebuie să aibă o vechime în
funcţia de judecător de cel puţin 10 ani.

(5) Promovarea şi transferarea judecătorilor se fac numai cu acordul acestora.

(6) Sancţionarea judecătorilor se face în conformitate cu legea.

(7) Funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu
excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

II. Formele de realizare a dreptului. Interacțiunea profesiilor juridice.

Realizarea dreptului prin respectarea si executarea legilor îmbraca cu necesitate acele forme
care deriva din tipul normelor juridice care se cer respectate. Desi mai bogate în volum si
intensitate decât aplicarea legilor, respectarea si executarea lor presupun activitati relativ mai
simple, în afara unor conditii speciale privind forma sau fondul. Respectarea si aducerea la
îndeplinire a normelor juridice permite valorificarea drepturilor subiective, concomitent cu
asumarea obligatiilor ce incumba acestora.

Aplicarea dreptului consta în elaborarea de catre autoritatea publica competenta a unui act
juridic, într-o forma specifica si dupa o procedura stabilita: actul de aplicare a dreptului. În
cadrul raporturilor juridice ivite prin aceasta forma de realizare a dreptului se constata si se
recunosc drepturile si obligatiile ce îsi afla temeiul în normele juridice. Aplicarea dreptului
revine autoritatilor publice apartinând oricareia dintre cele trei puteri ale statului, în functie de
situatie si de competente.

In ceea ce privește puterea judecătorească, formele de realizare a dreptului sunt profesiiile

juridice care aplică actele și normele conform legii. Aceste profesii juridice sunt urmatoarele :

 Judecătorii
 Procurorii
  Avocații
 Executori
 Notari
 Grefieri
 Mediatori
 Ofițeri de urmărire penală
 Asistenți judiciari

Interacțiunea profesiilor juridice

Orice profesie juridică nu poate acționa decât într-o strânsă interdependenţă cu toate
celelalte și că toate sunt puse în slujba cetăţeanului.

NOTARUL

Notarul public îndeplinește acte între părți și consiliază părțile în vederea întocmirii
acestor acte. În general actele notariale sunt acte autentice, dar pot fi și acte care au doar dată
certă sau care au fost supuse altor proceduri (de exemplu, legalizarea semnăturii). Procedura
autentificării actelor este o procedură exclusiv notarială.

Notarul trebuie să fie neutru și imparțial. El nu va urmări interesele unei singure părți, ci
se va asigura că prin actul întocmit vor fi satisfăcute interesele ambelor părți, conform solicitării
acestora, în condițiile legii.

Prin mijloacele, instrumentele și procedurile pe care le are, precum și prin sistemele de

publicitate cu care nicio altă profesie nu se află într-o așa strânsă legătură, notarul public se
asigură că sunt ocrotite interesele părților la momentul încheierii actului, respectând principiul
siguranței circuitului civil.

Într-un birou notarial pot funcționa mai mulți notari asociați însă, spre deosebire de
judecători (care pot soluționa cauzele într-un grup de mai mulți), procedurile notariale sunt
îndeplinite de câte un singur notar în parte.

Notarul îndeplinește invariabil și o parte dintre atribuțiunile mediatorului, iar anumite

operațiuni notariale necesită acte de procedură efectuate de alte categorii profesionale (cum ar fi
certificarea unor fapte, care necesită acte de procedură efectuate de executorul judecătoresc).

JUDECĂTORUL

Cea mai veche și cunoscută profesie juridică este cea a judecătorului. Acesta judecă un
proces între reclamant și pârât; el soluționează cauzele în care părțile nu se înțeleg, la cererea
uneia dintre ele, în timp ce notarul îndeplinește actele părților care se înțeleg, la cererea și cu
acordul tuturor.

Judecătorul trebuie să fie imparțial întocmai ca și notarul , însă spre deosebire de acesta
din urmă, care nu poate încheia acte decât dacă toate părțile sunt prezente (personal sau prin
reprezentant) și se înțeleg, judecătorul poate judeca în lipsă și poate administra probe care nu
sunt posibile în procedurile notariale.
 Judecătorul este un magistrat „suveran”, având putere de decizie absolută, iar hotărârea sa
nu poate fi răsturnată decât prin hotărârea unui alt judecător.

Judecătorii își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor de nivel ierarhic diferit.

Datorită naturii lor conflictuale, spețele complicate, cu un grad mare de dificultate, care
au ajuns pe rolul unei instanțe superioare, sunt judecate într-un complet de mai mulți judecători.

Judecătorul nu „încheie acte” (precum cele notariale) deoarece, în principiu, părțile ajung
în fața instanței de judecată atunci când nu se înțeleg. Judecătorul poate, cel mult, să ia act de
convenția părților atunci când acestea au găsit o cale de a se înțelege, printr-o tranzacție, astfel
încât să finalizeze litigiul.

Prin prerogativele sale, în efortul permanent de a descoperi adevărul, judecătorul are un

rol activ în cursul procesului, asigurând echilibrul procesual al părților prin ocrotirea drepturilor
și intereselor lor, realizând un proces echitabil și încercând să soluționeze cauza într-un termen
rezonabil.

AVOCATUL

Avocatul este apărătorul intereselor legitime ale părților. El asistă sau

reprezintă, respectiv apără partea (de regulă, într-un proces), consiliind-o, îndrumând-o și
intermediind relațiile acesteia cu instituțiile și autoritățile publice, precum și cu orice persoane
fizice sau juridice, române sau străine.

Totodată, avocatul poate îndeplini activități de mediere și poate consilia părțile în vederea
întocmirii unui act (inclusiv a unui act notarial). Actele încheiate „prin avocat” sunt acte sub
semnătură privată care au dată certă, avocatul neputând autentifica acte.

În timp ce notarul este neutru și imparțial, avocatul, prin definiție, nu este imparțial și
reprezintă interesele unei părți în detrimentul altei părți cu interese contrare, de aceea considerăm
improprie consilierea de către același avocat a ambelor părți la încheierea unui contract.

Avocații își pot exercita profesia individual sau împreună cu alți avocați colaboratori și în
genera sunt specializați pe ramuri de drept (civil, penal) sau pe anumite materii (familie,
succesiuni, asigurări, raporturi de muncă, raporturi comerciale etc.).

EXECUTORUL

Executorul judecătoresc pune în executare (adică aduce la îndeplinire forțată) dispozițiile

cu caracter civil din titlurile executorii, însă are și atribuțiuni secundare (notificări, comunicări
acte de procedură, luarea unor măsuri asiguratorii etc.)

Executorul nu este imparțial iar executarea silită se efectuează în principiu la cererea

părții interesate (creditorul), cu excepțiile prevăzute de lege.
 MEDIATORUL

Aceasta este o profesie relativ nouă în țara noastră, liberală. Mediatorul consiliază părțile
în momentul în care acestea se află în conflict, facilitând negocierile între ele în afara instanțelor
de judecată și contribuind astfel la dezamorsarea conflictului într-un termen rezonabil.

Mediatorul nu este neapărat un jurist, însă am inclus aici și această profesie deoarece
majoritatea mediatorilor au studii juridice, fără de care, în opinia noastră, nu putem vorbi despre
un mediator de succes.

III. Sistemul justiției și jurisdicția constitutională.

Sistemul justiției :
 Consiliul Superior al Magistraturii
 Curţi de apel
 Curtea Supremă de justiţie
 Judecătorii

Identificarea trăsăturilor justiţiei constituţionale, în sens restrîns ale controlului de

constituţionalitate, constituie un demers util şi necesar nu numai pentru a releva particularităţile
acestei forme de justiţie, înfăptuită printr-un organ special şi specializat, dar şi pentru a realiza
astfel delimitarea acestui organ de altele care, deasemenea, în mai mare sau în mai mică măsură
înfăptuiesc un control de constituţionalitate. Într-adevăr, atunci cînd controlul de
constituţionalitate se realizează ―concentrat‖, atunci, deci cînd o singură instituţie are
monopolul acestui control, această instituţie poate fi o Curte sau un Tribunal Constituţional (de
exemplu, în Austria, Italia, Germania, Franţa, Spania, România, Bulgaria, Ungaria, Polonia,
Republica Moldova, etc.), dimpotrivă, instanţa supremă din sistemul organelor judecătoreşti- o
Curte Supremă de Justiţie (de exemplu, în SUA, Canada, Japonia). Denumirea de ―Curte
Supremă‖ nu poate fi, însă, întrebuinţată, în acest caz ca sinonim la aceia de ―Curte
Constituţională‖. Cum s-a spus, poate uşor maliţios, întrebuinţînd expresia de ―Curte Supremă
Constituţională‖.

Justiţia constituţională se află situată în afara aparatului jurisdicţional, alcătuit de

organele de jurisdicţie comune, obişnuite. Aşa fiind, ea este, deci, o ―putere independentă‖, o
putere care nu se află la vîrful unui edificiu jurisdicţional. Aceasta este diferenţa fundamentală
între o Curte Supremă şi o Curte Constituţională - prima, cum sugerează şi denumirea ei, în mod
necesar este plasată la vîrful unei piramide jurisdicţionale12. Totuşi între Curtea Constituţională
şi Curtea Supremă sau celelalte instanţe, de regulă (exceptînd sistemul francez, care, numai în
mod excepţional, în materie electorală, comportă unele legături între judecătorul obişnuit şi
judecătorul constituţional), există unele legături. Aşadar, deşi organic, cele două forme de
jurisdicţie sînt total independente, funcţional ele interferează. Prin natura ―litigiului
constituţional‖ şi a autorităţilor chemate să-l rezolve, procedura justiţiei constituţionale are, în
mod necesar unele particularităţi.

Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Constituţia în

titlul V, rezervă jurisdicţiei constituţionale un loc deosebit în sistemul de drept din Republica
Moldova. În Constituţie, în Legea cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994 şi
în Codul Jurisdicţiei Constituţionale din 16 iunie 1995 legiuitorul accentuează importanţa celei
mai înalte jurisdicţii în stat. Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a început activitatea,
odată cu depunerea jurământului de către judecători la 23 februarie 1995, contribuind de atunci
încoace cu plenitudine la edificarea statului de drept. Curtea Constituţională nu constituie o
verigă în ierarhia instanţelor judecătoreşti de drept comun din ţară. Ea este unicul organ de
jurisdicţie constituţională, autonom şi independent de puterea legislativă, puterea executivă şi
puterea judecătorească. Sarcina Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei Constituţiei,
asigurarea principiului separării puterilor în stat în putere legislativă, executivă şi judecătorească,
garantarea responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi 25 a cetăţeanului faţă de stat. Curtea
Constituţională, la sesizare, interpretează Constituţia, exercită controlul constituţionalităţii legilor
şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi actelor Guvernului,
înfăptuiește şi alte funcţii, atribuţii prin art.135 din Constituţie.

IV. Sistemul judecătoresc, puterea legislativă și executivă

Separarea puterilor – principiul major al democraţiei moderne, conform căruia puterea este
distribuită între cele trei ramuri ale guvernării – puterea legislativă, puterea executivă şi puterea
judecătorească. Fiecare putere este localizată într-o instituţie separată, iar cei ce o aplică sânt
selectaţi prin diferite proceduri, au diferite termene şi sânt independenţi unii faţă de alţii.

Separarea nu înseamnă însă izolare. Fiecare ramură a puterii participă la funcţionarea

celeilalte printr-un sistem de control şi echilibrare reciprocă a puterilor în stat.

În forma sa cea mai simplă, principiul separaţiei puterilor în stat presupune exercitarea de
către stat a trei a trei funcţii principale:

– funcţia legislativă, prin care se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general

obligatorii, destinate reglementării relaţiilor sociale;

– funcţia executivă: asigură aplicarea acestor norme, cu împuternicirea statului de a

recurge la forţa de constrângere;

– funcţia jurisdicţională: cuprinde activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în

societate, în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii.

Fiecare dintre aceste funcţii ale statului sânt delegate unor organe distincte şi relativ
independente unul faţă de altul:

– funcţia legislativă – parlamentul;

– funcţia executivă – şeful statului şi/sau guvernul;

– funcţia jurisdicţională – organe judiciare

În Constituţia Republicii Moldova s-a proclamat expres separaţia şi colaborarea puterilor în

stat. Articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova prevede: „În republica Moldova puterea
legislativă, executivă şi judecătorească sânt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor
ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei”. Suveranitatea naţionala aparţine poporului
Republicii Moldova, care o exercita în mod direct şi prin organele sale reprezentative. Totodată
prevederile Constituţiei consacră echilibrul puterilor în stat. Cele trei puteri se regăsesc
exprimate în legea supremă: legislativul în normele privitoare la Parlament; executivul în
normele privind Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern; justiţia în normele privitoare la
autoritatea judecătorească. Prevederile Constituţiei consacră raporturile dintre cele trei puteri,
acordându-i fiecărei statut aparte. Totodată ea stipulează sistemul controlului reciproc dintre
puteri.

Pentru evitarea unor astfel de situaţii, care afectează principiul suveranităţii naţionale și
estompează exercitarea puterii de către popor prin transferarea deciziei politice de la
reprezentanţii aleși ai naţiunii la membrii Guvernului, este necesar ca membrii Parlamentului să
se afle în deplină cunoștinţă de cauză atât asupra competenţelor pe care le pot exercita, cât și
asupra conţinutului activităţii exercitate de Guvern1 . Controlul parlamentar prin informarea
Parlamentului este necesar și reieșind din faptul că Parlamentul, ca autoritate publică, căreia
poporul îi deleagă funcţia legislativă, trebuie să constate, direct, cum sunt respectate și aplicate
Constituţia și legile, cum Guvernul își realizează rolul ce-l are în mecanismul statal. (Art 104 din
Constituția Republicii Moldova).

V. Interacțiunea instanțelor de judecată cu organele procuraturii, avocaturii,

organele de urmările penală și avocatul poporului.

Proucratura, organele de urmărire penală și avocatura sunt independente (organizațional) față

de instanțele judecătorești, dar activitatea acestora este îndreptată spre facilizarea înfăptuirii
justiției. Astfel pentru efectuarea justiției penale este necesară și obligatorie activitatea organelor
de urmărire penală, participarea procurorului la examinarea acestor cause în instanțele de
judecată, iar în cazurile prevăzute de lege și acordarea de asistență juridiciară de către avocați. La
soluționarea litigiilor civile și economice procurorului participă în cazurile prevăzute de lege, iar
avocatul în funcție de voinâa părților în cauză.

Avocatul poporului sesizează instanțele judecătorești competente pentru soluționarea unor

litigii administrative în cazul încălcării drepturilor și libertăților constituționale ale omului de
către autoritățile publice.