+1. Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Doctrinele economice de bază şi reprezentanţii lor principali.

Gîndire
econommică-un proces de reflectare în gîndirea omului și interpretare a realităților economice înconjurătoare.Este noțiunea cea mai
cuprinzătoare a științei economice care cuprinde toate celelalte noțiuni și concepte ale disciplinei respective.Aici se includ și ideile
economice.Teoriile economice-un ansamblu de cunoștințe organizate într-un sistem logic coerent care oferă explicație unui fenomen
economic.Școala de gindire economică-un sistem de convingeri și teorii împărtășite de un grup de adepți reuniți în jurul unui mentor/ a
unei idei definitorii.Doctrina economică-un sistem de teorii și idei economice compatibile între ele,avînd în centrul o idee principală
care le consolidează. Curent de gindire economică(tendință)-ansamblu de
idei,doctrine,teorii împărtășite de un număr mare de specialiști. Pîna în prezent s-au afirmat 4 mega-tendințe: 1.Liberalism - Școala
fiziocrată; - Liberalismul economic clasic; - Neoclasicismul;- Neoliberalismul. 2.Dirigism – Mercantilism; - Keynesism; -
Neokeynisism;- Sinteza neoclasică;- Postkeynesismul. 3.Socialism -Socialismul utopic; -Socialismul mic burghez; -Socialismul
marxist;-Socialismul sovietic;
-Socialismul de piață. 4.Instituționalismul -Naționalismul economic; -Școala istorico-germană; -Instituționalismul protestatar;
negativist și pozitivist; -Neoinstituționalismul.
+2. Doctrina elitei în operele lui Platon şi Aristotel. Doctrina justiţiei sociale a Sf.Toma D’Aquino. Principalii filosofi din Grecia
Antică care au emis idei economice au fost Xenofon,Platon,Aristotel.În Grecia Antică oamenii de stat și savanții erau preocupați de
problemele politice,militare și spirituale,excepție nu făceau nici marii titani ai gîndirii ca Platon și Aristotel,care și-au exprimat ideile cu
privire la viața economică în contextul preocupării lor pentru zidirea unei societăți ideale,în care rolul decisiv urma să-i aparțină
elitei,reprezentată de aristrocrația funciară.Astfel într-o societate ideală,după ideile lui Platon opulația va fi divizată în trei clase de
indivizi: 1)clasa conducătorilor(filosofilor)-misiunea de a cîrmui societatea.2)clasa gardienilor(războinicii sau militarii)-care trebuie să
apere statul de pericolele din exterior și să mențină ordinea internă.
3)clasa producătorilor(agricultori,meseriași)-care va asigura aprovizionarea populației cu bunurile materiale necesare. Primele două
clase formează elita societății.Apartenența la elită nu se face în vitutea provenienței individului,a dreptului de moștenire,ci în
concordanță cu calitățile personale ale individului.În concluzie, din elita societății fac parte doar cei mai deștepți,mai puternici,mai
curajoși.În același timp, toți cetățenii,indiferent de clasă din care fac parte vor fi egali în fața legii.Platon insistă asupra divizării
societății în clase,deoarece este convins că oamenii vin pe lume cu anumite calități înnascute,avind misiuni concrete,adică sunt pregătiți
să îndeplinească doar anumite activități.Însăși natura îi divizează pe oameni în clase și în grupuri profesionale.El nu se oprește aici și
merge mai departe și solicită suprimarea proprietății private și înlocuirea acesteia cu proprietatea privată,deoareca proprietatea privată
încurajează individualismul,alimentează setea de pricopsire,prioritatea intereselor personale în detrimentul celor colective.Astfel el
promovează folosirea a femeilor,copiilor și sclavilor,care interzice a avea obiecte de aur și argint și a duce un mod de viață luxos.Acesta
reprezintă un comunism aristocratic,de elită,deoarece el susține că o comunitate de avere și familii este acceptabilă doar în cazul
primelor 2 clase.Cît privește țăranii și meseriașii,aceștia vor deține,și pe viitor, proprietate privată,întrucît nu sunt capabili să se ridice la
acest nivel spiritual,indispensabil pentru a renunța la sclavia bunurilor materiale,la proprietate.În viziunea lui Aristotel,există două
modalități de organizare a activității economice și de sporire a avuției: 1)gospodăria casnică, 2)chrematistica. Prin gospodăria
casnică,filozoful subînțelege obținerea bunurilor pentru satisfacerii cerințelor individului și familiei sale.Chrematistica prevede
crearea de bunuri cu scopuri de a fi vîndute cu îmbogățire ulterioară.Aristotel este împotriva chrematisticii pe care o consideră imorală
și dăunătoare idealurilor de perfecționare spirituală a omului.Respectiv statul trebuie să intervină în viața economică pentru a stopa
acest fenomen.Domeniile unde este cel mai des întîlnită camăta și comerțul mare.Aristotel este autorul teoriei stabilității schimbului
care susține că în procesul schimbului de mărfuri mărimea avuției nu poate spori.Evul mediu este dominat în exclusivitate de dogma
religiei creștine.Ea pătrunde și supune toate domeniile activității umane. Principalul preot cu idei economice este Toma
Daquino.Preocupat in mod special de constituirea unei societăți ce-ar asigura justiția socială.În acest scop el formează 2 teorii: 1)Teoria
Salariului just. 2)Teoria prețului just. Potrivit lui,prețul just există atunci cînd mărimea lui se stabilește în funcție de : a) cantitatea de
muncă cheltuită pentru a produce marfa respectivă b)situația socială și materială a producătorului. Cu alte cuvinte prețul just urma să
acopere cheltuielile făcute de producător,precum și un venit, mărimea căruia trebuia să fie diferită,în funcție de rangul social al
producătorului. De aici rezultă că două mărfuri identice,confecționate de producători cu poziție socială diferită,pot fi realizate la prețuri
diferite. Teoria Salariului just-lucrătorul trebuie să obțină,contra muncii sale ,o sumă de bani ce i-ar premite să trăiască,el și familia
sa,la nivelul poziției pe care o ocupă în societate.Evident era imposibil în condițiile unei piețe libere de a ajunge la stabilirea unui preț
just și la obținerea unui salariu just.De aceea ,Toma Daquino propunea ca acest obiectiv să fie atins print-o intervenție susținită a
statului în viața economică.
+_ 3. Mercantilismul ca teorie şi politică economică. Particularităţile naţionale ale mercantilismului. Mercantilismul a apărut și
s-a dezvoltat timp de 3 secole 1450-1470. Noțiunea de mercantilism provine de la cuvîntul italian “mercanto” piață. Mercantilismul ca
teorie şi politică economică apare în perioada cînd lumea rurală și meșteșugărească era înlocuită cu o lume comercială și
manufacturieră, cînd în locul statelor slabe și fărîmițate,apar state unificate și puternice,crește virtiginos nevoia de bani.În acestă
perioadă au loc marile descoperiri geografice C. Columb descoperă America.În rezultatul acestor descoperiri oamenii de afaceri obțin
accesul la noi piețe de desfacere,dar și la surse de aprovizionare cu materie primă și forță de muncă ieftină.Un alt factor important
care a impulsionat răspîndirea mercantilismului a fost revoluția intelectuală și morală. O trăsătură generală pentru toți mercantiliștii
este consiferarea banilor (aur/argint) drept principala formă a bogăției unui stat. Mercantilismul
timpuriu(bulionist/spaniol).La fel ca și alți mercantiliști,merc. Spanioli considerau că unica formă de bogăție sunt banii.Drept căi de
creștere a avuției ei considerau –interzicerea scoaterii banilor din țară sub amenințarea cu moartea. -cucerirea de noi teritorii și
aducerea aurului și argintului pe cale maritimă. -interzicerea exportului. Această politică s-a dovedit a fi total greșită pentru că creșterea
stocului de bani nu era însoțită de creșterea volumului de produse.Ca rezultat,Spania,în mai puțin de 100 de ani s-a transformat din cel
mai bogat stat din Europa, în unul din cele mai sărace. Mercantilismul
manufacturier francez.Spre deosebire de spanioli,francezii nu se rezumă pur și simplu la creșterea stocului de bani.Mercantilismul
francez propune crearea de noi manufacturi,care ar produce bunuri pentru export. Mercantilismul comercial englez.Este cea mai
evoluată formă a mercantilismului și devine popular prin opera lui Thomas Mun.Potrivit lui, o țară poate să-și mărească stocul de aur și
argint nu prin interdicția de a scoate banii din țară,dar prin stimularea și practicarea unui comerț exterior activ. Mercantiliștii englez.
britanici au folosit din plin o cale proprie de sporire a cantității de monedă din țară.Astfel,prin Legile Navigației,flota Maritimă
Britanică obține dreptul exclusiv de exportare a mărfurilor englezești și importarea mărfurilor străine.Asta a condus la crearea unei
puternice flote maritime,care presta servicii și altor țări,fiind o sursă suplimentară de bani pentru caznaua statului.

+5.Concepţiile de bază ale fiziocraţilor. „Tabloul economic” al lui Fr. Quesnay. Fiziocrație-puterea naturii sau ordine naturala.
După ce,secole în șir, orice idee era supusă criticii și opiniei autorilor antici și ale părinților Bisericii ,în secolele al XVII-lea și XVIII-
lea se dă prioritate deja argumentelor logice, experiențelor și se instituie treptat,un cult al rațiunii.*În același timp are loc recunoașterea
a existenței unei ordini naturale. *Omul încetează a mai fi considerat drept o creație divină,ci este analizat ca parte componentă a
naturii, comportamentul lui fiind determinat de acțiunea unor legi obiective,eterne și universale. *Apariția unei clase sociale formată din
comercianți,banchiri și proprietari de manufacturi,numită burghezie,dornici de a se îmbogăți.
*Triumful ideilor lui Jean Calvin care glorifică munca și crearea de bogății. *Declinul serios al sectorului agricol
soldat cu o criză agrară de subproducție și creșterea prețurilor la produsele agricole. Fiziocrații sunt primii economiști. Apărătorii
libertăților economice și a intereselor agricultorilor.Introduc conceptul de „Laissez faire,laissez passer, le monde de lui meme” -nu vă
amestecați,lăsați lumea să-și urmeza calea ei firească.Statul trebuie să îndeplinească funcția de gardian de noapte,să nu se amestece în
viața economică.Obiectul bogăției sunt totalitatea bunurilor produse de natură.Sfera productivă- agricultura și creșterea
animalelor.Introducerea noțiunii de „produs net”- diferența dintre producția obținută și cheltuielile efectuate.Ordinea naturală –legile
naturii care guvernează nu doar fenomenele mecanice ci și toate aspectele vieții economice. Tabloul economic-prima reprezentare
schematică a circuitului macroeconomic.Societatea este divizată în 3 clase: a)clasa productivă,formată din fermieri și muncitori
agricoli care creează produsul net. b)Clasa proprietarilor,din care făceau parte proprietarii de pămint,regele și clerul,care trăiau din
produsul net,însușit sub formă de rentă funciară sau impozit. c)Clasa sterilă,compusă din toate celelalte pături sociale cum sunt
negustorii, proprietarii manufacturilor,medicii,profesorii.Avansurile(investițiile) se împart în : a) avansuri funciare,făcute de
proprietarii de pămînt-scopul atragerea terenurilor agricole în circuitul economic,prin defrișări, desecări, nivelări. b) avansuri
inițiale(capital fix/mijloace fixe-pluguri, boroane) făcute de fermieri o dată pentru mai mulți ani. c)avansuri anuale (mijloace circulante)
urmau să fie cheltuite pentru întreținerea familiei arendașilor și animalelor de muncă,pentru procurarea semințelor,îngrășămintelor,
pentru plata salariaților agricoli.
+6. Caracteristica generală a doctrinei liberalismului economic clasic. Valorile supreme ale liberalilor clasici sunt libertățile
economice, individualismul și nonintervenți-onismul.Ideile comune împărtășite de liberelii clasici:1)Libertatea economică ce
presupune nu doar ca independență a individului în desfășurarea procesului de producție,dar și ca libertate de a concura cu ceilalți
agenți economici. 2)Figura centrală a vieții economice-homo economicus,privit ca un individ rațional,care este ghidat de dorința
îmbogățirii personale . Deasemenea homo economicus se mai conduce de principiul hedonist, potrivit căruia individul tinde să obțină
maximum avantaj cu minimum de efort. 3)Economia este capabilă să se autoregleze în mod automat,fără amestec din partea statului.
4)La baza doctrinei se află teoria valoare muncă. 5)Repartizarea veniturilor în societate se face în funcție de apartenența individului la
una dintre cele 3 clase muncitorii,capitaliștii, proprietarii funciari. 6)Liberul schimb bazat pe avantajele specializării internaționale,
contribuie la îmbogățirea tuturor națiunilor.7)Forța motrice a dezvoltării economice este profitul. 8)Nonintervenționismul. 6.Sistemul
economic al lui A. Smith.Adam Smith creatorul științei economice. El este autorul operei Avuția națiunilor (1776).Avuția națiunilor –
considerată drept Biblia liberalismului economic clasic,piatra de temelie a științei economice moderne.În opinia sa,bogăția este formată
din totalitatea bunuri-lor marfă de care dispune o națiune la un moment dat.Izvorul bogăției este munca. Sfera productivă-totalitatea
ramurilor producției materiale industria, agricultura, comerțul. Factorii ce contribuie la sporirea bogăției: 1)creșterea numărului munci-
torilor ocupați în sfera productivă. 2)creșterea productivității muncii în aceeași sferă prin diviziunii muncii.Diviziunea muncii asigură :
1) creșterea îndemînarii 2)economisirea timpului 3)inventarea unor noi mașini și unelte. Principiile Smithiene : 1)Homo economicus-
indivizii care să străduie să maximizeze bunăsta-rea materială cu minim de efort.Posedă așa calități ca raționalism, egoismul,setea de
libertate,setea de îmbogățire,spiritulde concurență. 2)Mîna invizibilă-mîna creatoru-lui suprem ghidează întreprinzătorii în direcția
menținerii ordinii naturale.Astfel piața se autoreglează,iar interesul egoist al individului se armonizează cu interesul interesul general al
societății. 3)Nonintervențonismul-statul îndeplinește doar funcția de apărare națională,apărarea concurenței,justiția și finanțarea unor
activități. Teoria specializării internaționale/teoria avantajelor absolute-fiecare
țară urmea-ză să se specializeze în domeniile în care posedă din abundență anumiți factori de producție și care permite acesteia să
producă și să exporte mărfuri cu cele mai mici cheltuieli de muncă și capital.
8+. Ideile economice optimiste ale lui J.B. Say si Frederic Bastiat. Jean Baptiste Say a introdus în teoria economică conceptul de
întreprinzător.El considera că întreprinzătorul este pivotul întregului mecanism economic, deosebindu-se de ceilalți agenți economici
prin faptul că anume el este organizatorul procesului de producție,el procură factorii de producție și-i combină în scopul obținerii
produselor pe care apoi le vinde pe piață și capătă un profit.Say a elaborat și teoria factorilor de producție-potrivit căreia pămîntul
(natura) este temelia venitului obținut sub formă de rentă,munca fiind baza salariului,iar capitalul-a profitului.El consideră că profitul
este o formă de salariu,pe care întreprinzătorul îl obține pentru munca sa de organizare și gestionare a afacerilor.Legea lui Say (legea
debușeelor) în condițiile economiei de piață,crizele generale de supraproducție sunt imposibile,pot avea loc doar anumite dezechilibre
parțiale și temporare.Argumentul fiind că cînd un individ produce o marfă,el o face cu scopul de a obține în locul acesteia o altă marfă.-
oferta își creează propria sa cerere(tot ce se produce se real-izează). Oferta totală este întotdeauna egală cu cererea totală,sunt posibile
doar unele nepotriviri parțiale și întîmplătoare,cauzate de recolte proaste,de apariția unor produse noi.Însă toate aceste nepotriviri sunt
trecătoare și se rezolvă de la sine,în mod automat.Say explică că creșterea ofertei determină sporirea automată,și în aceeași măsură,a
cererii,fapt ce conduce la stabilirea echilibrului economic și menți-nerii lui în permanență prin mecanismele pieței.În circuitul
economic,potrivit legii debușeelor,banii sunt neutri,ei nu joacă nici un rol activ în mecanismele economice.
Claude Frederic Bastiat a elaborat legea armoniei universale.Potrivit căreia odată cu dezvoltarea producției materiale și creșterea
capitalului,are loc un proces de diminuare a profiturilor și de mărire a salariilor,în rezultatul căruia este înlăturată exploatarea,iar între
clasele sociale se instaurează solidaritatea și armonia.
+9.Ideile economice ale liberalilor pesimişti D. Ricardo şi T. Malthus. Thomas Malthus a fost primul economist care a sesizat
importanța economică și caracterul relativ limitat al resurselor economice și a dezechilibrului dintre acestea și numărul populației.El
considera că procesul de creștere a bogăției națiunii este însoțit de îmbogățirea unora,dar și creșterea sărăciei și a mizeriei majorității
populației. Legea populației-mijloacele de subzistență cresc în proporție aritmetică
(1,2,3),iar populația crește în progresie geometrică (1,2,4,8). Legea randamentelor descres-cînde-creșterea cantității de capital și de
muncă nu este însoțită de o sporire coresp-unzătoare a producției,aceasta pe lîngă faptul că suprafețele cultivabile sunt limitate.
În opinia lui Malthus,existau 2 factori ce nu permiteau creșterea volumului mij-loacelor de subzistență :a) limitele impuse de
suprafețele cultivabile și ale altor resurse naturale. b) sporirea mai rapidă a cheltuielilor decît rezultatelor (legea fertilității descrescînde
a solului).Deoarece mijloacele de existență și producția agricolă nu pot fi mărite singura soluție-limitarea pe diferite căi a numărului
popul-ației.Ca urmare propune pîrghiile morale de constrîngere-propagarea prudenței din-tre sexe,stimularea căsătoriilor la o vîrstă
înaintată pîrghiile materiale foametea pare să fie ultimul și cel mai eficient instrument al naturii, dar consideră eficace și răzb-
oaiele,epidemiile,calamitățile naturale. David Ricardo a elaborat cîteva teorii:
Teoria valoare-muncă(teoria valorii și repartiția veniturilor)-la temelia valorii se află munca,iar mărimea valorii este determinată atît
de cheltuielile de muncă vie,cît și de munca încorporată în mijloacele de producție.El plasează în centrul doctrinei sale problema
repartiției valorii și avuției între clasele sociale.Repartiția valorii se efectuează în funcție de apartenența oamenilor la una dintre cele 3
clase în care este divizată societatea,sub formă de salariu,rentă,profit.Opera sa-Pricipiile economiei politice și ale impunerii.Teoria
rentei-renta funciară este o parte din produsul creat demuncitor,un excedent de venit peste profitul normal,un profit
suplimentar.Apariția rentei este o consecință a acaparării pămîntului în proprietatea privată și a faptului că suprafețele de pămînt,mai
ales cele fertile,sunt limitate.Fertilitatea diferită a solurilor dă naștere rentei diferențiate.Teoria salariului-salariul este fixat la nivelul
coșului minim de consum al muncitorului și depinde în mare măsură de prețul bunurilor de primă necesitate. Teoria profitului-profitul
este venitul care-i rămîne capitalistului după achitarea salariului și plata rentei.Profitul are tendința să scadă,deoarece sala-riile au
tendința să crească.Teoria costurilor comparative-o țară trebuie să se speci-alizeze în acele domenii în care deține avantaje relative
comparative cu țările din zona sa de comerț exterior.Avantajul reciproc al celor 2 țări se va manifesta prin economia de
timp,muncă,cheltuială pentru producerea cantității de mărfuri obținute comparativ cu perioada dinainte de specializare.
10+.Conţinutul şi importanţa doctri-nei protecţionismului economic a lui Fr. List. Părintele doctrinei economiei nați-onale și al
protecționismului vamal-Friedrich List.El consideră că intervenția activă a statului este factorul principal al modernizării și dezvoltării
societății.Obiectul de studiu al științei economice trebuie să nu fie individul (homo economicus),ci națiu-nea (economia națională).O
națiune trece prin 5 faze de dezvoltare: –faza sălbatică, -faza pastorală, -faza agrară, -faza agroindustrială, -faza agroindustială-
comercială. În primele faze,trecerea de la una la alta se face de la sine,pe cale evol-utivă.Trecerea de la starea agrară la cea
agroindustrială se face doar cu ajutorul statului,prin promo-varea unei politici protecționiste,în special,prin stabilirea de taxe vamale la
importul mărfurilor industriale străine.Obiectivul principal al protecționismului listiandezvol-tarea industriei.Presupune apărarea
temporară, parț-ială sau totală a anumitor dome-nii din țară de concurența străină. Forme ale ale prot-ecționismului :tarifar(vamal)
monetar și administrativ. Particularități aleprotecționis- mului: 1)caracter selectiv-aplicat doar la produsele industriale. 2)temporar-
aplicat pînă în momentul cînd țara își creează o industrie competitivă.3)Educativ are misiunea de a educa cetățenii ger-mani în spiritul
pariotismului.Potrivit lui List nu toate țările pot deveni dezvoltate, doar acele națiuni care dispun de anumite condiții naturale –clima
moderată, -terit-oriu întins,să dispună de resurse naturale variate,-populație numeroasă,-nivel înalt de cultură și civilizație politică.
Potrivit lui List oamenii trebuie să deie dovadă și de un însemnat efort patriotic și chiar spirit de sacrificiu.Căci, dacă indivizii vor
tinde să-și satisfacă necesitățile doar cu mărfuri de import,economia țării nu va prospera niciodată.De aceea consumatorii ar trebui să
prefere mărfurile germane,chiar dacă acestea sunt mai scumpe și de o calitate mai proastă decît cele străine. Deci protecționismul nu
este nicidecum un cîștig în sine,un prilej de satisfacție. Protecți-onismul constituie prețul sacrificiului plătit benevol de o națiune care
dorește să devină puternică și bogată.
.Caracteristicile protectionismului nord-american. Cei mai de seamă economiști americani care au dezvoltat și aplicat ideile
doctrinei protecționismului economic au fost Alexandar Hamilton,Henry C. Carey și Simon Patten.Protecționismul american are în
centrul preocupărilor sale apărarea intere-selor economice naționale și critica liberului schimb.Henry C. Carey era de părerea că ideea
autorilor englezi cu privire la diviziunea internațională a muncii are drept obiectiv divizarea țărilor în agrare și
industriale,monopolizarea producției industriale de o singură țară/grup de țări.El considera că teoria liberului schimb nu este altceva
decît un instrument de dominare a lumii.El era adeptul (fondatorul) teoriei armoniei intereselor economice,adică al unei societăți
productive complexe,în care sunt bine dezvoltate toate ramurile economiei,atît industria,cît și agricultura.Considerînd că obiectivul
fiecărei națiuni trebuie să fie dezvoltarea armonioasă a economiei,Carey susține că statul urmează să promoveze o politică
protecționistă permanentă. Toto-dată acestă politică urma să fie aplicată nu numai la produsele industriale,ci și la produsele agricole-
condiția cheie a menținerii armoniei intereselor în societate.
Simon Patten este autorul lucrării Bazele economice ale protecționismului,în care a sistematizat și completat contribuțiile în materie ale
lui F.List,H.C.Carey. Obiectivul politicii economice a fiecărei țări trebuie să îl constituie realizarea unui puternic complex economic
național,în măsură să asigure dezvoltarea forțelor de producție și un nivel de trai ridicat al populației.Pe termen lung,aceste obiective
puteau fi atinse numai print-o politică comercială protecționistă,care să îmbine taxele vamale ridicate cu barierele netarifare.
+11.Evolutia idelor socialiste.Caracteristica generală a doctrinei economice socialiste. Socialismul utopic si mic burghez.
Doctrina socialistă-a apărat interesele claselor celor mai defavorizate. În toate timpurile, oamenii au visat la o societate bazată pe
principiile echității sociale și egalității în drepturi.Intențiile de a forma o societate echitabilă porneau de la imboldul de a pune capăt
sărăciei și nedreptății sociale.În antichitate promotorii ideilor socialiste erau Platon și Aristotel,care au condamnat bogăția
excesivă,cerînd implicarea statului pentru asigurarea echității sociale.În evul Mediu,adepții doctrinei au căutat mereu un preț just,un
salariu just și un profit just.În epoca Renașterii Thomas Morus în lucra-rea Utopia critică capitalismul în curs de apariție,și descrie
modelul unei societăți ideale.Tommaso Campanella în lucrarea Cetatea Soarelui descrie o societate ideală,în care oamenii posedă toate
bunurile în comun. Socialismul modern se preo-cupă de condamnarea proprietății private și a liberei inițiative și înlocuirea acestora cu
proprietate colectivă și cu implicarea activă a statului în viața economică.Perioada de evoluție(2 secole) 1800-2010.Utopia provine din
limba greacă ou nu și topos loc,semnificînd un loc care nu există. SOCIALISMUL UTOPIC
*Autorii socialismului utopic n-au efectuat o analiză profundă a mecanismului de funcționare a economiei.Ei nu au elaborat un nou
sistem teoretic:Idei comune pentru toți socialiștii utopici -Capitalismul nu este veșnic și va fi înlocuit cu un alt tip de societate.
-Proprietatea privată se află la temelia exploatăriide clasă și trebuie înlocuită cu proprietate colectivă. -Toți cetățenii sunt egali în
drepturi și vor fi obligați să muncească. -Veniturile obținute în rezultatul unei munci în comun vor fi repartizate în mod egal,conform
necesităților fiecăruia. -Trecerea de la capitalism la socialism se va înfăptui in mod benevol,în rezultatul propagării scrise și orale a
ideilor socialiste. Henri de Saint-Simon-conte francez,fondatorul socialismului utopic.Consideră că la originea tuturor relelor se află
proprietatea privată care gene-rează exploatarea omului de către om.Trecerea la o treptă superioară de dezvoltare se produce pe măsura
acumulării de către oameni a cunoștințelor.Învățămîntul este for-ța motrice a dezvoltării societății. Charles Fourier consideră că la
originea inega-lităților sociale se află proprietatea industrială,care trebuie înlocuită cu proprietatea colectivă.Propunea organizarea
societății în falange/falanstere,care reunește 1500-2000 persoane,care îmbină armonios munca fizică cu munca intelectuală.Robert
Owen consideră că omul este bun,altruist,pozitiv de la natură.Printr-o educație științifică permanentă,omul este capabil să se
autoperfecționeze și astfel să neutra-lizeze efectele negative ale mediului social,iar apoi să modifice și societatea în care
trăiește.Propune constituirea unor cooperative de producție și consum.
SOCIALISMUL MIC BURGEZ -Simonde de Sismondi propune ca obiectul științei economice să fie în mod preferențial bunăstarea
populației.Neagă existența legilor obiective.Idealul lui este mica proprietate.Cere amestecul statului în viața economică pentru a proteja
valorile spirituale și a preîntîmpina ruinarea micilor producători.Considera că libera concurență se află la rădăcina răului absolut-a
îmbo-gățirii unora pe seama altora.Respinge legea lui Say,arătînd iminența crizelor econo-mice.Pierre Joseph Proudhon întemeietorul
anarhismului.La început publică o broșură cu titlu Proprietatea este un furt.Mai tîrziu afirmă contrariul, că Proprietatea este
libertate.Proprietatea este un factor al dezvoltării societății.Mica proprietate bazată pe munca personală,este temelia libertăților
individului și numai ea asigură echitate socială.
+ 12.Ideile principale ale doctrinei economice a lui K. Marx. Len-isismul. Izvoarele gîndirii marxiste-contradicțiile și conflictele
crecînde între clasa muncitoare și capitaliști.Marx susținea că fenomenele economice trebuiesc supuse unei analize globale,a societății,a
evoluției ei.În viziunea lui economia politică este o știință care studiază nu numai fenomenele economice ca atare,dar și unele fenomene
sociale și politice,nu numai mecanismul funcționării economiei capitaliste,ci și evoluția și perspectivele acestei economii.Marx
analizează fenomenele economice în dinamică,în mișcare.Folosește o nouă metodă de cercetare-dialectica materialistă, care cuprinde
pe lîngă abstracțiile științifice și descrierile și datele statistice. La temelia doctrinei economice marxiste se află 3 concepte
valoarea,pusvaloarea și acumularea capitalului. Astfel teoria valorii-mărimea valorii unei mărfi este determinată de timpul de muncă
socialmente(nu individual) necesar pentru producerea ei.Forța de muncă –capacitatea fizică și intelectuală a muncitorului de a presta
munca.Are dublu caracter valoarea de schimb și valoarea de întrebuințare. Munca-activitatea creatoare prestată de muncitor.Teoria
plus-valorii.Salariul pe care îl primește muncitorul reprezintă numai o parte a valorii create prin munca sa.Cealaltă parte a valorii,creată
de muncitorul salariat,este însușită de către propie-tatul mijloacelor de producție.Acestă parte a valorii se numește plus-valoare.Astfel
proprietarul mijloacelor de producție însușește diferența între valoarea muncii și valoarea forței de muncă,iar salariul reprezintă doar
prețul forței de muncă nu și echivalentul valorii muncii prestate de muncitor.Teoria capitalului.Capitalul este o categorie istorică de
natură socială,un raport social între muncitori și burghezie cu privire la apartenența mijloacelor de producție.Marx distinge între
acumularea primitivă de capital și acumularea ca atare a capitalului.Acumularea primitivă s-a produs prin jaf,violență,excrocherii la
începutul epocii capitaliste.Acumularea ca atare a capitalului este un proces de transformare a unei părți din plus-valoare în
capital.Capitalul este sortit pieririi.V.I.Lenin-primul economist care a argumentat necesitatea aplicării doctrinei economice marxiste la
realitatea țărilor necapitaliste și a țărilor slab dezvoltate.El susține că Imperialismul-ultima stadie de dezvoltare a
capitalismului.Esența imperialismului este dominația pe toate planurile a mono-polurilor.Potrivit teoriilor lui,statul trebuie să dirijeze
nu numai procesele politice ci și cele economice.Imixiunea statului se va efectua prin introducerea planurilor directive și
obligatorii.Salariul,prețurile,dobindă și alte mărimi economice vor fi fix-ate de către stat.În comunism se presupune dispariția totală a
statului.

+13Caracteristica generală a doctrinei neoclasice şi principalele şcoli arginaliste. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea
contradicția dintre prole-tariat și burghezie trece într-o albie periculoasă.În asemenea condiții devine inevitabilă găsirea unei doctrine
economice neutre,care să asigure atît eficiență economică cît și echitate socială,dar mai ales să elimine posibilitatea conflictului armat
între muncitori și burghezie. Apare în condițiile în care problema centrală a activității economice nu este acumularea capitalului ci
desfacerea mărfurilor. Teoriticienii își schimbă pre-ocupările din domeniul producției în cel al circulației.Se accentuează lupta de con-
curență și s-a accentuat problema rarității,ca trăsătură distinctivă a tuturor bunu-rilor economice.Precursorii doctrinei marginaliste
sunt Johann Heirich von Thunen,Heirich herman Gossen,Antoine Auguste Cournot.Thunen este fondatorul economiei matematice și al
econometriei,elaborează teoria productivității marginale și analiza costului de oportunități. Cournot studiază formarea prețului în
condiții de monopol,duopol și concurența perfectă. Gossen este autorul a 3 legi psihologice fun-damentale de natură psihologică.
Principalale școli marginaliste sunt: -școala psiho-logică austriacă reprezentanți Carl Menger și Eugen Bohm Bawerk-școala matema-
tică elvețiană reprezentanți Leon Walras și Vilfredo Pareto
+14.Şcoala psihologică austriacă. K. Menger şi E. Bohm-Bawerk. Reprezentanții școlii austriece se deosebesc de alți colegii ai săi
prin faptul că au renunțat la utitlizarea instrumentelor matematice de analiză a fenomenelor.Potrivit opiniei lor,cuvîntul este un
instrument mai realist,mai concret decît schema.Ei consideră că mărimea categoriilor econo-mice-valoarea,dobînda,utilitatea,capitalul
etc. Depinde de aprecierile subiective ale individului. Carl Menger elaborează următoarele teorii-Teoria bunurilor,-Teoria valoare-
utilitate,-Teoria schimbului și a prețurilor.Teoria bunurilor.Bunurile sunt niște produse care satisfac o anumită nevoie umană.Bunurile
pot fi economice-create de om și neeconomice,sau libere- care provin din natură(apă,aer,lumină solară).
Teoria valoare-utilitate-valoarea unui bun depinde nu de munca incorporată ci de aprecierile subiective ale indivizilor,de gusturile și
preferințele lor reprezentate prin utilitatea marginală.Utilitatea marginală-utilitatea cea mai mică,care satisface cea mai puțin intensă
nevoie.Teoria schimbului și a prețului spune că prețurile la care se vînd bunurile sunt determinate de utilitatea marginală a
acestora.Eugen Bohm von Bowerk este autorul teoriei deprecierii viitorului/teoria psihologică a dobînzei. Împarte bunurile în bunuri
prezente (salariul) și bunuri viitoare (capitalul).Un bun prezent valorează mai mult ca același bun în viitor.Dobînda-diferența dintre
valoarea mai mare,pe care indivizii o acordă bunurilor actuale,și valoarea mai mică,acordată bunurilor viitoare.Astfel,dobînda este plata
așteptării cappitalismului.
Şcoala matematică elveţiană. L. Walras. Școala elvețiană se deosebește de celel-alte școli neoclasice prin încercarea de a expune
toată teoria economică prin folo-sirea instrumentelor matematice,adică a formulelor,ecuațiilor și schemelor. Leon Walras împarte
economia în 3 compartimente economia pură -o știință concretă care are scopul elaborării,cu folosirea metodelor economice,a unui
model economic ideal. -Economia aplicată,care are drept misiune studierea procesului de producție,a circulației monetare și a formelor
de organizare a acestuia.-Economia socială-se preocupă de găsirea principiilor de echitate socială,care trebuie să ghideze procesele de
producție,de repartiție,de schimb și de consum.Elaborează modelul concurenței pure și perfecte,care nu există în realitate,dar care
permite de a analiza în mod ideal mecanismul formării prețurilor.Ea poate exista doar atunci cînd sunt prezente 5 premise:–atomicitatea
pieței(existența pe piață a unui număr mare de vînzători și cumpărători) –omogenitatea produselor –libera intrare pe piață –mobilitatea
fac-torilor de producție (factorii de producție se pot deplasa liber și în orice moment de pe piața unui produs pe piața altuia)
-transparența piețelor(atît producătorii cît și consumatorii dispun de toată informația cu privire la cerere,ofertă și prețuri). Teoria
echilibrului general se stabilește pe 3 piețe principale, și anume piața produelor,piața ofertei de muncă și piața capitalului.Echilibrul
economic general se stabilește atunci cînd oferta este egală cu cererea pentru fiecare produs și pe fiecare piață.Intervenția statului în
acest proces este inutilă. Wilfredo Preto considera că economia are 2 forme economia pură și și economia aplicată.Este autorul teoriei
despre curbele de indiferență și al teoriei optimul lui Pareto,care înseamnă o asemenea distribuție a resurselor,cînd creșterea bunăstării
cel puțin unui individ nu contribuie la reducerea bunăstării altor indivizi.Poate fi realizat doar în condițiile concurenței pure și perfecte.
+15Trăsăturile comune şi deosebirile dintre doctrinele clasică şi neoclasică. A. Marshall –autorul concilierii clasicilor cu
neoclasicii. Trăsături comune între doctrina liberală clasică și doctrina neoclasică : 1.Recunoașterea ordinii naturale 2.Principiul
hedonist ,conform căruia individul liber,urmărind interesul personal,caută,prin comportamentul său,să obțină maximum de satisfacție
cu minimum de efort depus. 3.Proprietatea privată și libera concurență
4.Libertatea de acțiune a lui Homo economicus. 5.Recunoașterea principiului mînei invizibile (autoreglarea vieții economice prin
mecanismul flexibil al prețu-rilor) 6.Intervenția minimă a statului în viața economică.7.Profitul-forța motrice a dezvoltării
economice. Deosebiri :1.Obiectul de studiu-oamenii cu gusturile și preferințele sale. 2.Sociatatea împărțită în consumatori și
producători. 3.Teoria valoare-utilitate și analiza categoriilor marginale utilitate margi-nală,utilitate totală,produs marginal,cost
marginal. 4.Dezideologizarea teoriei economice prin introducerea termenului de economics.Sistemul de cunoștințe elaborat de
Marshall se bazează pe toate realizările de seamă ale științei economice pînă ladînsul.Posedînd rarul talent de a împăca părțile opuse și
de a găsi compromisul,Marshall reușește să efectueze o sinteză a tuturor realizărilor științei economice din secolele al XVII-lea și al
XIX-lea,fără a neglija meritele socialiștilor și ale fiziocraților.Meritul său principal constă totuși în concilierea neoclasicilor cu
clasicii.El susține că economia politică este o știință, care studiază, în același timp,atît bogăția națiunilor,cît și comp-ortamentul
uman.Studiază formarea prețurilor în condițiile concurenței perf-ecte. Susține înlocuirea termenului de economie politică cu
economics.Elaborează teoria prețului fără valoare,potrivit căreia prețul se stabilește în funcție de 3 factori a)cheltuieli de
producție,b)utilitatea marginală, c)cererea și oferta.Descoperă feno-menul de perioadă lungă și scurtă de timp.Pe termen scurt prețul
este influențat mai mult de utilitate,iar pe termen lung de costurile de producție.Introduce noțiunea de elasticitate a cererii.Elaboreză o
nouă teorie a salariului.Salariul depășește nivelul minimului mijloacelor de existență,ridicîndu-se la înălțimea unui anumit comfort.Pe
termen scurt salariile sunt determinate de productivitatea marginală,iar pe termen lung de costul de producție al forței de muncă
. +16Şcoala istorică germană. Esenţa şi etapele dezvoltării Școala istorico-germană apare ca o reacție împotriva liber-alismului
economic clasic,care pretindea că a elaborat o doctrină economică universală,valabilă pentru toate țările și popoarele.Meritul lor
principal constă în săvîrșirea unei revoluții metodologice,prin respingerea metodei deductive,folosite de liberali și propunînd înlocuirea
acesteia cu metoda inductivă și metoda istorică a comparațiilor.Trece prin 3 etape de dezvlotare -Veche școală istorică Whilhelm
Roscher -Noua școală germană Gustav von Schmoller -Tînăra școală Max Weber.
Idei principale: *Respinge universalitatea și etrnitatea legilor economice.Ei afirmă că legile economice poartă un caracter istoric și deci
trecător depinzînd de istoria țării,nivelul de dezvoltare,tradiții,legislație. *Obiectul de studiu al economiei politice este studierea istoriei
și trăsăturile specifice ale economiei naționale. *Înlocuiesc noțiunea de Homo economicus cu Homo Socialis.*Schimbările în societate
se vor face pe calea reformelor,nici într-un caz revoluționar.Vechea școală istorică lans-ează ideea potrivit căreia economia politică
trebuie să fie o știință despre economia națională,care are misiunea de a studia particularitățile fiecărui popor la diferite etape
istorice.Este negată universalitatea,obiectivitatea și eternitatea legilor econo-mice. Consideră că nu există soluții generale pentru
problemele economice din toate timpurile și la toate popoarele. Noua și tînăra școală germană introduc un nou concept de Homo
socialis,care are următoarele mobiluri cîștigul material,sentimentul onoarei,plăcerea de a munci,sentimentul datoriei
+.17. Conceptele fundamentale ale instituţionalismului. Etapele dezvoltării. Instituţionalismul apare in sec 20 în SUA.Precursorii
doctrine sunt: Simonde de Sismondi, care a argumentat necesitatea de folosire a instituţiilor ,Friedrich List, care a propus analiza
economiei naţionale, Şcoala istorică germană, care a propus studierea “hommo socialis”Apare ca o reacţie împotriva monopolizării
excesive a economiei. Se dezvoltă în 3 etape: 1.Institu-ţionalism negativist sau protestatar ( începutul sec 20,primele 4 secole). Reprez-
entanţi: Thostien Veblen,J.R.Commons,W.C.Mitchell (etapa1)
2.Instituţionalism positivist( anii 30 ai sec 20). Reprezentanţi : J.M. Clarck, A.A. Berle(etapa2) 3.Neoinstituţionalism ( anii 60 ai sec
. Reprezentanţi : J.K. Galbraith 4.Şcoala sociologică franceză ( sec 20). Reprezentanţi : Francois Perroux(varianta europeană) (3,4-
etapa3)Principalele concept ale instituteona-lismului:-1.Instituţiile- forţa motrice a dezvoltării economice, fenomene cu caracter
stabil care impun oamenilor un oarecare comportament obligatoriu,stabilesc o ordine in activitatea lor. Cele mai importante instituţii
sunt: statul biserica, piaţa,monopolurile,familia,sindicatele,partidele politice,tradiţiile,şcoala,universitatea,sistemul fiscal,sistemul
protecţiei sociale,obiceiurile,actele legislative etc -2.Statul e obligat sa intervină în viaţa economică pentru a evita crizele economice şi
şomajul, de a asigura o distribuţie echitabilă a veniturilor. -3.Ştiinţa economică trebuie efectuează o analiză de ansamblu a
economiei(macroeconomică) -4.Socialul are prioritate în raport cu economical -5.Activitatea agenţilor economici trebuie să fie analizată
în cadrul instituţiilor din care acestea fac parte, şi nu în mod izolat, cum procedează adepţii liberalismului economic, în special
neoclasicii Psihologia socială şi instinctele sunt instituţiile cheie care determina direcţiile şi caracterul dezvoltării proceselor econo
mice. Galbraith menţiona ca procesele economice evoluează şi în funcţie de dezvol tarea ştiinţei,tehnicii şi tehnologiei, iar instituţiile
determinante sunt statul şi tehnostructura. În opinia instituţionaliştilor, omul este o fiinţă cu porniri instinctuale şi iraţionale.Ei
promovează idea priorităţii socialului asupra economi-cului. Dezvoltarea economică nu trebuie considerate drept un scop în sine, ci un
mojloc de rezolvare a problemelor sociale
+.21. Neoinstituţionalismul şi şcoala sociologică franceză (J.K. Galbraith, Fr Perroux)Apare în anii 60 ai sec 20, ca o sinteză, de
compromise şi conciliere între teoriile primelor 2 etape.Sectorul pieţei şi sectorul planificat al marilor întreprinderi.(Galbraith)În
economiile dezvoltate, un rol important în reglementarea fenomenelor economice şi sociale aparţine , alături de piaţă-statului. Această
schimbare porneşte de la faptul că economiile contemporane au devenit economii dualiste, adica bazate pe 2 sectoare:a) sectorul ec de
piaţă, al producţiei concurenţiale, care funcţionează în conformitate cu principiile economiei de piaţă şi e format din întreprinderi mici
 şi mijlociib)sectorul ec planificate, al marilor întreprinderi, sectorul producţiei neconcurenţiale.Marile întreprinderi deţin poziţii de
monopol sau oligopol, ce distrug mecanismele pieţei concurenţiale şi reglementează piaţa după bunul lor plac.Ele obţin
posibilitatea de a influenţa comportamentul consumatorului precum şi evoluţia preţurilor, scapă de tirania legilor pieţei.Marile
întreprinderi îşi planifică producţia cu mulţi ani înainte.
Tranformarea capitalismului(Galbraith) În rezultatul folosirii unor maşini şi tehno-logii tot mai productive, se modifică mereu esenţa
capitalismului, devenin capitali-sm popular, un capitalism la belşugului, lipsit de marile contraste de altă dată. Dacă cu 70 de ani în
urmă, mare întreprindere era un instrument în mîinile marilor proprietari(Carnegie, Rockfeller, Harriman, Mellon, Ford), oamenii care
conduc ţara azi sunt nişte necunoscuţi(Explul cu directorul la General Mottors, care în afară de locuitorii oraşului Detroit şi lucrătorii
din domeniul contrucţiei de automobile nu îl cunosc). Teoria determinismului tehnologic (John Kennet Galbraith)În perioada postbelică
, în urma celei dea 3ia revoluţii industrial, apar întreprinderi gigante, înalt productive, care devin inima sistemului economic. Aceste
întreprinderi formează sistemul producţiei neconcurenţiale,deci nu mai sunt dependente de mecanismul pieţei.Galbraith afirmă că
deciziile(întemeiate pe cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice special,pe informative şi experienţă, pe instinct professional şi intuiţia mai multor
personae) sunt luate pe baza acumulării de informaţiei de un grup de indivizi. În marile întreprinderi, puterea tinde să treacă din mina
proprietarilor în mina manag-erilor, categorie socială pe care Galbraith o numeşte tehnostructura. Acest grup este format din cei mai
influenţi manageri,reprezentanţi ai aşa numitor gulere albe, care posedînd cunoştinţele şi experienţa necesară, conduc toate afacerile
între-prinderii. Tehnostructura soluţionează cele mai importante probleme ale funcţionării întreprinderii. Interesele tehnostructurii nu
mereu coincide cu interesele proprie-tarilor, în funcţie de scopul producerii(acţionarii-proprietarii se axează pe profit, tehnostructura pe
dezvoltarea întreprinderii,creştere economică etc). Odată cu apa-riţia tehnostructurii, motorul activităţii nu este doar profitul. Dispare şi
conflictul dintre muncă(salariaţi) şi capital (acţionari).
Teoria economiei dominante sau teoria efectului de dominaţie(Francois Perroux)
Întreaga gîndire economică se încadrează în aşa numita şcoală sociologică franceză, care este o variant specifică a instituţionalismului.
Gîndirea economică franceză se distinge prin eclectism, spirit de sinteză, conciliere şi compromis. Fenomenul de dominaţie este principal
trăsătură a economiei contemporane. După Perroux domin-aţia este o influenţă disimetrică sau ireversibilă, intenţionată sau nu, pe care
un individ, o naţiune o firmă o exercită asupra altor unităţi, mai puţin puternice. Firma este dominantă atunci cînd , prin dimensiunea
sau puterea sa comercială, este în stare să exercite o influenţă ireversibilă asupra pieţei si concurenţilor, asupra clienţilor si furnizorilor
săi. Firma dominant influenţează echilibrul pieţei( laissez faire nu mai înseamnă libertate pt totţi ci doar pt firmele dominante). Efectul
dominaţiei nu se limitează doar la cadrul economiei naţionale, astfel ec naţionale se impart inevitabil în ec dominante şi ec dominate.
Acesta se accentuează cu timpul , adîncinduse astfel şi decalajul dintre ţările bogate şi sărace.

+18. Caracteristica generală a doctrine keynesiste.Modelul keynesist. J.M. Keynes a elaborat propria sa doctrină in anii 30 ai sec 20,
descrisă în opera sa principală “Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobînzii şi a banilor”(1936).Doctrina lui vine să înlocuiască
paradigm liberal şi cea neoclasică, pt a rezolva problema şomajului şi a crizelor economice profunde. Principalele izvoare de inspiraţie au
servit operele mercanteliştilor, cu ideea sa de intervenţie activă a statului în activitatea ec şi R. Thomas Malthus cu legea populaţiei care
se preocupă de dezechilibrul dintre populaţie şi resursele naturale. Conceptele care se află la baza sistemului keynesist sunt:
I.Explicarea fenomenelor economice prin prisma unor legi economice de natură psihologică
Keznes respinge concepţia ordinii natural şi neagă existent unor legi obiective. La baza activităţii ec stau 3 legi psihologice:1.Legea
psihologică fundamentală – odată cu mărirea venitului, ponderea economiilor are tendinţa să crească iar ponderea consumului să scadă
2.Legea înclinaţiei spre investiţii – oamenii decid să investească în momentul în care estimează rata profitului în viitor că va fi mai mare
decît rata dobînzii bancare actuale.3.Legea înclinaţiei spre lichidităţi – oamenii sunt predispuşi să-şi păstreze economiilesub formă
lichidă. Mobilurile acestui comportament sunt: mobilul precauţiei, afacerilor, speculaţiei.II.Teoria cererii efective(cererii globale) –
descrie mărimile globale: cererea efectivă(D) , venitul national(Y), consumul (C) , investiţiile(I), economiile (S). Cererea efectivă
repsrezintă factorul principal de care depinde atît nivelul producţiei cît şi cel al utilizării braţelor de muncă. Cererea efectivă depinde de
factorii: cererea de consum şi cererea de investiţiinivelul cererii efective nivelul producţieinivelul folosirii forţei de muncă. Dacă
Y=C+I, adică dacă tot nivelul venitului national abţinut se cheltuie sub forma de consum şi investiţii , şi anume dacă S=I, atunci se
realizează o ocupare deplină a forţei de muncă. În realitate însă, C+I<Y,deaorece,venitul global se împarte nu în 2 ci în 3 părţi: consum,
investiţii, tezaurizare. Astfel, cauza principală a şomajului involuntar este ponderea mare a tezaurizării în venitul global(în urma
influenţei celor 3 legi psihologice)
III.Teoria ratei dobînzii- susţine că rata dobînzii determină “măsura preferinţei pt lichiditate”. Cînd rata dobînzii e mai mica sau scade,
cererea de bani este mai mare/creşte. În cazul dat, va creşte şi cererea de investiţii (fapt ce va influenţa şi creşterea cererii
efective).IV.Forţa motrice a dezvoltării societăţii sunt ideile

+19. Politica economică a statului preconizată de John Maynard Keynes

Potrivit lui Keynes, dezechilibrele economice nu pot dispărea de la sine în mod spontan ci în rezultatul unei intervenţii limitate şi
temporare a statului. În acest sens, Keynes foloseşte termenul de “dirijism”, pt a sublinia enorma diferenţă între intervenţia statului în
economiile planificate/totalitare(direct, masivă şi atotcuprinzătoare) şi intervenţia propusă de el (partial, moderată, indirectă, realizată
prin metode economice de natură fiscal şi creditară ). Deci, scopul prioritar al dirijismului este ocuparea deplică a braţelor de
muncă.Clase sociale: consumatori, producători.Politicile propuse de John Maynard Keynes: - stimularea investiţiilor prin micşorarea
ratei dobînzii;-sporirea cantităţii de bani, în circulaţie, prin emiterea de monedă;-creşterea investiţiilor publice atît în sfera productive cît
şi în sfera neproductivă, chiar cu preţul împrumuturilor făcute de către stat;-sporirea consumului de stat şi redistribuirea veniturilor ( o
prea mare diferen-ţierea a veni-turilor are urmări negative asupra dezvoltării economice, întrucît stimu-lează tendinţa de mărire a
economiilor şi de limitare a investiţiilor);-Introducerea impozitului pro-gresiv pe venit,menit să micşoreze veniturile celor bogaţi şi să
stimuleze consumurile.
-Introducerea unui sistem eficient de asistenţă socială, de servicii publice, măsură c ear încuraja înclinarea spre consum;-Reducerea ratei
dobînzii, adică ieftinirea creditului( se realizează prin sporirea cantităţii de monedă aflată în circulaţie)-Atît timp cît nivelul şomajului este
mare, ţara trebuie să-şi închidă frontierele pentru a nu pătrunde pe piaţa internă mărfurile străine( neagă liber schimbismul).
+20. Geneza neokeynesismului. Teoria creşterii economice şi teoria ciclurilor economice.Trecerea de la keynesism la neokeynesism
s-a petrecut în primii ani după cel de-al 2lea război mondial şi a fost condiţionată de noile relaţii economice. În prim plan se impun
dinamica ec şi inflaţia( şomajul şi crizele sunt deja chestiuni actuale) .Se modifică şi mediul de afaceri. Este o economie mixtă(pe lîngă
sectorul privat, apare şi un puternic sector public). Statul devine principalul întreprinzător, care exercită o influenţă mare asupra întregii
economii.Neokeynesismul reprezintă un anasamblu de teorii şi politici economice inspirate din opera lui John Maynard Keynes, şi e
mai degrabă un microconcurent, o şcoală de gîndire, decît o doctrină în sensul classic al acesteia. Tipuri de neokynesism: englez,
american şi francez. Reprezentanţi ai neokeynesismului: Roy Harrod,Alvin Hansen, John Hicks, Paul Samuelson, Joan Robinson,James
Tobin,Evsez Domar,Robert Solow,Nicholas Kaldor. -Neokeynesiştii au acordat o atenţie mare analizei producţiei, factor care a dus in
cea mai mare măsură la sporirea venitului national. -Dacă pentru Keynes, scopul principal al teoriei şi politicii ec era realizarea ocupării
braţelor de muncă, neokeynesiştii au scopul asigurării unor ritmuri stabile de creştere economică.
-Dacă John Keynes opta pentru intervenţia indirectă şi sporadică a statului în viaţa economică, neokeynesiştii optau pt intervenţia
sistematică şi direct a statului în viaţa economică.-Neok. Au elaborate 2 teorii:

Neokeynesismul englez: a).Teoria modernă a creşterii(dinamicii)economice ( Roy Harrod, englez) Roy Harrod susţine ideea de,
intervenţia curbei venitului marginal, dezvoltarea conceptului de multiplicator al comerşului exterior, cocnc-retizarea acţiunii
acceleratorului, elaborarea propriei teorii cu privire la ciclurile comerciale, fondarea unei teorii modern despre creşterea
economică(în calitate de process de creştere durabilă) şi a reorientat ştiinţa ec de la analiza statică a vieţii ec la una dinamică(plasînd
în centrul preocupărilor sale problema unei creşteri ec echilibrate). După Harrod, în teoria ec, static nu înseamnă deloc stare de
repaus, dimpotrivă, stare în care producţia are loc neîntrerupt, zi de zi, an de an, dar nu sporeşte şi nu se micşorează. Dinamica însă,
este o stare a economiei cînd fenomenele şi procesele evoluează în timp şi are loc o creştere sau o diminuare a producţiei, a
veniturilor, a produsului intern brut etc. Cercetările efectuate de Keynes purtau un caracter static(înclinaţiile spre consum şi
investiţii sunt relative constant). Roy Harrod susţine însă că ambele înclinaţii variază, deci efectuează cercetări cu caracter
dinamic. Înclinaţia spre consum variază în funcţie de structura consumului iar înclinaţia spre economii variază în funcţie de grupul
social. Analiza dinamică a fenomenelor ec l-a condus pe Harrod la elabo-rarea primelor modele de creştere economică(model în care
rolul decisive aparţine investiţiilor private). Deoarece dezvoltarea ec poartă un caracter ciclic, neokey-nesiştii au elaborat şi un şir de
politici de stabilizare şi de stimulare a creşterii economice (alcătuirea bugetului de stat pe termen de 10 ani). Ei au elaborat un şir
de modalităţi de manevrare cu rata dobînzii şi au argumentat necesitatea creării fondurilor-tampon a mărfurilor. Modelul
Harrod-Domar reflect o situaţie în care toate resursele economice , inclusiv forţa de muncă,sunt utilizate integral pe Termen
Lung(amintim că modelul lui Keynes identifica doar condiţiile de ocupare a forţei de muncă pe Termen Scurt). Condiţiile (pt o
creştere economică echilibrată) necesare:1.Egalitatea între economii şi investiţii, adică toate economiile societăţii sunt investite
2.Egatitate între rata creşterii producţiei naţionale şi rata creşterii populaţiei active.Deoarece aceste condiţii pot fi create doar
întîmplător, şi creşterea economică echilibrată este probabilă sau accidentală. Deci pentru a menţine tendinţa de stabilire a egalităţii
între cele 2 perechi de mărimi macroeconomice este nevoie de intervenţia statuşui în viaţa economică.
Neokeynesismul american: a).Teoria neokeynesiană a ciclurilor economice ( Alvin Hansen) După război, S.U.A- principalul centru
generator de idei economice. Centru neokeynesismului devine Universitatea din Harvard. John Galbraith susţinea că”Harvardul îi
datorează o parte din prestigiul său lui Keynes..şi Keynes a sosit la Washington trecînd prin Harvard”. Reprezentant al neokeynesismului
American este Alvin Hansen. El porneşte de la ideea multitudinii ciclurilor economice. El susţine că ec americană pe parcursul
dezvoltării sale a trecut prin 4 forme(modele) de fluctuaţii:Ciclurile mici ce se repeat odată la 2-3 ani, sunt provocate de fluctuaţiile
reproducerii capitalului circulant Ciclurile mari, ce se retă odată la 6-13 ani, au la bază lipsa de uniformitate a investiţiilor de capital fix
Ciclurile în constucţii, se repeat odată la 17-18 ani, sunt provocate doar de domeniu construcţiei de edificii
Ciclurile seculare, se repeat odată la o jumătate de secolşi mai mult,sunt provocate de transformările radicale din ştiinţă, tehnică şi modul
de producere a bunurilor material Cînd 2 sau mai multe cicluri ating punctual cel mai jos în aceeaşi perioadă, criza e f profundă şi
distrugătoare( de ex criza din 1929-1933 cînd s-au suprapus ciclul în construcţii cu ciclul secular).La temelia ciclurilor economice se află
neregularitatea cu care se fac investiţiile în capital fix, în construcţia diferitor edificii, în capitalul circu-lant, în crearea rezervelor de
mărfuri. Principalul instrument de prevenire şi atenu-are a urmărilor negative ale ciclurilor economice este bugetul de stat.
Instrume-ntele concrete de atinge echilibrul ec sunt diferenţierea impozitelor pe venit, a ratei dobînzii şi a indemnizaţiilor pt şomaj.
Intrumentul principal pt influenţarea cererii sunt cheltuelile publice, efectuate în temei sub forma comenzilor de stat. În perioa-dele
de criză, statul sporeşte volumul cheltuielilor publice pentru a atenua volumul cheltuielilor private, iar în faza de avînt- invers. Izvorul
cheltuielilor publice sunt impozitele.Neokeynesismul francez: Neokeynesiştii francezi recunosc planul ca formă principal de
intervenţie a statului în economie, inclusiv de stimulare a cererii, ci nu bugetul de stat. Pledează pentru reglementarea economiei
capitaliste, efectuată sub forma planificării incitative(determină proporţiile în care venitul national este destinat consumului şi
economiile). Pentru întreprinderile private, planul are character indicativ.La îndemnul lor, Franţa a devenit prima ţară occidental care încă
din 1946, a elaborate planurile cincinale de dezvoltare economică. Planul este un instrument capabil să aplaneze contradicţia dintre
libertatea individuală şi interesele naţionale, să asigure nu numai menţinerea echilibrului general şi ritmurilor înalte de dezvoltare dar şi
schimbarea structurii economiei în direcţia dorită. Curba lui William Phillips: (englez),. În 1958, publică articolul “Raportul dintre
şomaj şi rata creşterii salariilor nominale în Regatul Unit, 1867-1957”. Curba lui Phillips a intrat în istorie ca expresie a raportului
inflaţie-şomaj, adică a dilemei dintre inflaţie şi şomaj. Dacă Keynes susţinea că volumul ocupaţiei depinde de volumul producţiei,
Phillips susţine că gradul de folosire a forţei de muncă depinde de nivelul preţurilor, adică rata inflaţiei . Cu cît şomajul e mai mare,
cu atît mai puţin cresc preţurile, şi invers .

În asemnea condiţii, statul trebuie să aleagă între inflaţie şi şomaj: fie reduce şomajul cu
preţul inflaţiei, fie menţine stabilitatea monetară şi inflaţia la un anumit nivel, dar cu o rată a
şomajului mare.
_
-+22. “Sinteza neoclasică” de J. Samuelson
După cel deal 2lea răyboi mondial, ştiinţa economică s-a pomenit dominate de 2 doctrine: neoclassicism şi keynesism. Reprezentanţi
ai ideei de sinteză: Alvin Hansen, John Hicks, Paul Samuelson, Lawrence Klein, Robert Solow, Franco Modigliani, WassilY Leontief. În
lucrarea sa “Economics”(prima ediţie-1948), Paul Samuelson expune sinteza sa între keynesism şi neoclasicim(adică între
microeconomia marginalistă şi macroeconomia keynesistă).
- La temelia sintezei neoclasice plasează noţiunea de economie mixtă.
- Întrucît toate economiile contemporane conţin atît elemente de piaţă precum şi de comandă, întrucît nu se poate vorbi de un
capitalism al liberei concurenţe, dar nici de o intervenţie totală a statului în economie, caracterul teoriei corespunzătoare noilor
realităţi trebuie să fie şi el mixt, adică să îmbine conceptele de bază ale neoclasicismului cu cele ale dirijismului economic.
- Politica economică promovată de stat trebuie să aibă caracter mixt.
- Piaţa stabileşte în mod automat, nivelul preţurilor, al cererii şi al ofertei, precum şi rata dobînzii şi a profiturilor.
- În acelaşi timp statul intervine în viaţa economică pentru a face faţă crizelor, şomajului sau inflaţiei, prin intermediul
cheltuielilor publice, a investiţiilor de stat, a impozitelor, a taxelor etc
- “Noi am intrat Într-o eră nouă, în care toate adevărurile de ieri au devenit erorile de astăzi”, astefl aduce anumite critici selective
adepţilor ambelor doctrine
- Utilizînd noţiunea de “bunuri publice”, economistul American demosntrează un şir de activităţi economice, cum ar fi
octrotirea sănătăţii, învăţămîntul, ind de prelucrare a deşeurilor etc, nu sunt supuse acţiunii legii cererii şi ofertei . Statul
trebuie să intervină în reglementarea acestora.
- Dacă pt neokeynesiştii americani intrumentul principal al intervenţiei statului în economie este bugetul iar pentru neoclasici-
planul incitativ, atunci pentru adepţii sintezei, rolul cheie în reglementarea economiei îl are politicile fiscale si monetare ,
care trebuie folosite împreună şi prin coordonare permanent a activităţii guvernului cu cea a băncilor centrale.
- Ca asemănare între ambele doctrine sunt principalele obiective ale politicii macroeconomice, şi anume asigurarea creşterii
economice cu ritmuri înalte, menţinerea unui nivel scăzut al şomajului, stabilitatea preţurilor.

+22. Neoliberalismul şi deosebirile lui de liberalismul economic clasic.

Reprezentanţi: Friedrich August von Hazek, Ludwig on Mises, Jacques Fueff, Wilhem Ropke
Ideile de bază a doctrine neoliberale:
activitatea economică este reglementată de nişte legi economice obiective şi ordinea naturală, care nu este însă absolutizată ca la
clasici.
Temelia libertăţii individuale este proprietatea private, care e inviolabilă
Relaţiile între agenţii economici se desfăşoară în cadrul liberei concurenţe. Apărarea concurenţei reprezintă una din principalele
funcţii ale statului. Spre deosebire de clasici ei zic da-concurenţei, şi nu principiului laissez faire laissez passer
Preţurile se stabilesc liber
Statul trebuie să creeze un cadru institutional necesar pt buna funcţionare a mecanismelor pieţei
Spre deosebire de clasici, neoliberalii consideră că e necesar limitarea libertăţilor ec şi o intervenţie moderată a statului în viaţa
ec

+23. Şcoala de la Freiburg. Teoria tipurilor ideale de economie.Modelul economiei de piaţă sociale. Şcoala austriacă ultraliberală.
Teoria ordinii spontane.
Şcoala de la Freiburg:
Neoliberalismul german a apărut şi s-a afirmat paralel cu keynesismul, constituind o sinteză originală a ideilor noii şcoli istorice
germane, ale marginalismului şi ale liberalilor clasici. Neoliberalismul german, numit şi ordoliberalism. Reprezentanţi: Walter Eucken,
Ludwig Wilhem Erhard,Wilhem Ropke.
Walter Eucken”Principiile de bază ale politicii economice”(1952),elaborează teoria tipurilor ideale de economie:economia
liberă de piaţă şi economia centralizată.El susţine că, fiecărui tip de economie, îi corespund teorii, dar mai cu seamă politici economice
diferite.Drept criteriu principal de delimitare a celor două tipuri ideale de economie este folosită modalitatea de stabilire a relaţiilor dintre
agenţii economici.În economia liberă de piaţă,legăturile dintre întreprinderi se stabilesc prin intermediul pieţei.Aceasta este preferabilă
deoarece asigură democraţia, libertatea şi bunăstarea oamenilor În cadrul economiei centralizate, întreprinderile sunt subordonate unui
centru unic , care coordonează activitatea acestora prin ordine şi dispoziţii obligatorii.Este ineficientă şi deschide calea dictaturii.
Tipurile ideale există doar în teorie, în realitate existînd nişte modele mixte care îmbină diferite proporţii elementarecelor 2 tipuri
ideale.
 Economia socială de piaţă (model elaborat de Ludwig Erhard, se numeşte aşa deoarece statul e obligat să reabiliteze un echilibru
între veniturile provenite din capital şi veniturile provenite din muncă şi să asigure o existenţă decentă atît celor capabili de uncă, cît şi
bătrînilor,bolnavilor, invalizilor şi copiilor)îmbină armonios ideale liberalismului cu cele ale creştinismului şi se aplică în Germania,
Olanda, Suedia, Elveţia şi Danemarca. Trăsătura distinctivă a acestui model constă în îmbinarea organică a libertăţilor pieţei cu o
susţinută protecţie socială. Misiunea principală a statului constă în protejarea marii majorităţi a populaţiei de lăcomia şi abuzurile aşa
numiţilor capitalişti. În opinia adepţilor şcolii de la Freoburg, economia liberă de piaţă nu mai e capabilă să asigure echilibrul economic în
mod automat, doar prin mecanismele pieţei.
După ordoliberali, obiectivele de bază ale intervenţiei statului în viaţa economică trebuie să fie:
a) elaborarea şi controlul îndeplinirii regulilor de joc, adică regulilor de funcţionare a orînduirii economice
b) apărarea concurenţei şi prevenirea apariţiei monopolurilor
c) stabilirea unui raport optimal între proprietatea privată şi cea publică
d) asigurarea protecţiei păturilor social-vulnerabile
e) asigurarea creşterii economice
f) menţinerea stabilităţii monetare, prevenirea inflaţiei şi deflaţiei

Ludwig Erhard şi Wilhem Ropke lansează conceptul echipei de fotbal. Potrivit acesteia, economia naţională poate fi comparată
cu un teren de fotbal uriaş, întreprinzătorii au rolul de jucători iar statul-arbitru.Cum se ştie, arbitrul nu ia parte la joc ci doar
garantează desfăşurarea acestuia conform anumitro reguli, pe care, în cazul dat , tot el le elaborează.

+25Şcoala de la Viena(şcoala ultraliberală):

Numită şi cea dea 2a şcoală de la Viena, moştenitoarea şcolii marginaliste austriece întemeiate în anii 70 ai sec 19 de către Carl
Menger. Reprezentanţi: Friedrich von Hazek, Ludwig von Mises, Josef Schimpeter. Ei sunt cei mai înverşunaţi adepţi ai economiei pure,
respingînd ideea economiei mixte. Ei sunt apărătorii individualismului şi a ordinii natural, acordă o atenţie deosebită analizei
comportamentului subiectiv al consumatorului.
Friedrich von Hayek - Teoria ordinii spontane “Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi.”, se preocupă de următoarele aspecte şi
probleme economice: problemele comportamentului omului în condiţiile economiei de piaţă, statul de drept, formarea preţurilor, ciclurile
economice. Acesta susţine:
- principiul mîinii invizibile
- înlocuirea termenului de economie politică cu “catalaxia” care este un system economic care se autoreglează spontan, prin
intermediul preţurilor
- ordinea spontană se află la baza sistemului economiei de piaţă iar ordinea dirijată la temelia economiei de comandă, ordinea
naturală e bazată pe individualismul atomistic, iar ordinea socială este create de om după un plan predeterminat.
- Economia de piaţă e regularizată de un şir de regului de joc, instituite de statul de drept. Economia de piaţă şi statul de drept nu
pot exista una fără alta.
- Valoarea umană supremă este libertatea care este mult mai importantă decît prosperitatea economică.
- Roadele ordinii spontane(piaţa, preţul,morala, banii) nu pot fi distruse sau reconstruite, deoarece ţin de însăşi natura omului.
Hazek îndeamnă să se ţină cont de sfaturile scolasticilor spanioli:”preţul mathematic depinde de atîtea circumstanţe, încît
niciodată nu poate fi aflat de om, ci numai de Dumnezeu”.

.+24 Şcoala monetaristă de la Chicago

Este o contrarevoluţie împotriva keynesismului şi în special împotriva inflaţiei. Milton Friedman, fondatorul şcolii monetariste are ca
principale idei:
a. Adept înflăcărat al economiei de piaţă. Numai economia de piaţă liberă şi raţională este capabilă să asigure oamenilor şi
libertatea şi bunăstarea precum şi securitatea.
b. Inflaţia este un fenomen pur monetar ce are la temelia sa o creştere anormală a cantităţii de bani în raport cu volumul de
producţie.Ea provine de la faptul că statul acoperă deficitul bugetr prin emiterea unei cantităţi de bani prea mari de bani.
Friedman susţine”singurul mijloc pentru combaterea inflaţiei constă în cheltuirea şi fabricarea a mai patina monedă..altă soluţie
nu există”
c. Politica monetară- forma principal de intervenşie a statului în economie. Statul trebuie să regleze mărimea masei monetare
astfel încît să ţină sub control rata inflaţiei.
d. Este autorul teoriei cantitative a banilor(monetarism) , potrivit căreia mărimea cantităţii de monedă în circulaţie, produce o
creştere proportional a nivelului general al preţurilor şi o scădere a valorii monedei. M*Q=P*Q, unde M-masa monetară, Q-
volumul total al tranzacţiilor de bunuri/servicii, P-nivelul general al preţurilor.
e. Propune utilizarea noţiunii de cerere de monedă care depinde nu de venitul current , real, ci de aşa numitul venit permanent,
pe care individual aşteaptă să îl obţină pe viitor şi care îl serveşte drept temelie pentru aşi determina nivelul de consum.
f. Elaborează teoria ratei natural a şomajului. Şomajul natural , condiţionat de trecerea angajaţilor la un alt loc de lucru, trai, este
un fenomen firesc natural, inevitabil şi chiar necesar. Reflectă acel nivel relative al şomajului care corespunde cu o rată stabile a
inflaţiei.
g. “banii contează” , “libertatea economică este o cerinţă esenţială pt libertatea politică”
h. Statul trebuie să lupte contra inflaţiei şi nu contra şomajului. Principala mărime economică, asupra căreia statul poate săşi
exercite efficient amestecul este masa monetară.

+26. Particularităţile formării şi dezvoltării gândirii economice româneşti

Epoca antică:
Pe parcursul unei perioade îndelungate, nu putem vorbi despre anumite teorii economice lansate de reprezentanţii poporului român.
Gîndirea economică română a fost influenţată de anumite condiţii: aşezarea geografică,psihologia naţională,destinul istoric.
Particularitatea gîndirii ec române- îmbinarea problemelor pur economice cu idealurile luptei de eliberare naţională.Psihologia
populară înclina în direcţia cheltuirii banilor pt petreceri şi nu pentru a înfiripa manufacturi, a ridica edificii măreţe.
 Deceneu, simbol al înţelepciunii, mare preot al geto-dacilor pe timpul lui Burebista, a luptat nu numai pt unirea getodacilor ci şi pt
constituire aunei economii dominate de normele moarle şi religioase şi să fie capabilă să facă faţă anumitor obiective politice.El căutat să
convingă poporul să devină mai cumpătat în consum şi mai modest în comportament, debarasîndu-se de un şir de deprinderi urîte cum ar
fi beţia , desfriul etc.(exemplul cum a sugerat lui Burebista să taie toate viile cu tot cu rădăcini) Asemena lui Platon şi Aristotel, el
considera că dezvoltarea economiei trebuie să fie subordonată atingerii anumitor idealuri de ordin moral.
În evul mediu:
sursele de adunare a informaţiei despre preocupările economice sunt cronicile („Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”-
idei expuse din perspectiva moderaşiei creştine faţă de bunurile materiale şi a îndemnului la muncă)şi creaţia populară
orală(„Mioriţa”)- care reflectă ideea cum că jugul străin stopează dezvoltarea economică.
Ideile mercanteliste ale lui Dimitrie Cantemir:
Condamnă calitatea moldoveanului de a glorifica munca agricolă şi a trata cu dispreţ activitatea comercială, aducătoare de profituri mari.
În „Descrierea Moldovei” el argumentează de ce Moldova deşi exportînd mai mult decît importînd duce lipsă de bani- pentru că mereu
s-a aflat sub jugul străin. El susţine că un popor dominat de alte popoare nu poate fi bogat. Un alt factor care reţine dezvoltarea ţării este
lăcomia boierilor, care ruinează pînă la sărăcie pe ţărani
Teoria imaginaţiei creative de Dumitru Moldovan
Universul reprezintă un cîmp energetic uriaş unic. Unii savanţi disting pînă la 10-12 tipuri de enrgie. Energia pură(vacuum fizic)
posedă propria sa conştiinţă şi reacţionează întrun fel sau altul la gîndurile, dorinţele , imaginaţia şi aşteptările omului. Omul este o
fabrică care produce realităţile şi mediul în care trăieşte.Imaginaţia creativă are la temelia sa exploatarea crescîndă a calităţilor spirituale
ale omului.Ea este forţa motrice a dezvoltării economiei. Omul creativ îl înlocuieşte treptat pe omul economic, nu acumularea bogăţiei ci
autoperfecţionarea spirituală devine scopul suprem al existenţei pe Pămînt.

32. Particulariatile neoinstituţionalismul economic.

Neoinstituţionalismul , sub presiunea keynesismului şi neoliberalismului, pe la mijlocul sec 20 îşi pierde influenţa, însă între anii 70-
80prin lasnarea unor concepte şi teorii iarăşi revine în prim plan.
Particularităţi:
- Întreprind o cercetare a realităţilor ce ţin de obiectul de studii a politologiei, al istoriei, al dreptului, cu folosirea metodelor şi
instrumentelor economice.
- acordă importanţă noţiunii de cost al tranzacţiilor şi drepturile de proprietate.
- individul are comportament doar parţial raţional
-cunoştinţele omului sunt limitate mereu
Diferenţe între instituţionalismul tradiţional şi neoinstituţionalism:
1. I. Au investigat fenomenele ec cu ajutorul metodelor proprii uneor ştiinţe sociale ca sociologia sau istoria, pe cind Neoinst. Au
întreprins cercetări a realităţilor ce ţin de obiectul de studiu al politologiei, al istori, dreptului, cu folosirea metodelor si
instrumentelor economice.
2. I. Au studiat modul în care statulsindicatele partidele politice îndeplineau funcţia de protejare a individului, Neoinst. pun
accentul pe studierea relaţiilor dintre indivizi din cadrul uneia şi alteia instituţii, cum ar fi statul, familia, firma
3. I. Ultilizau metoda inductivă(colectare şi sintetizarea fenomenelor particlare), Neoinst. - folosirea pe larg a metodei deductive de
cercetare economică, însoţită în analiza cantitativă şi calitativă

+30. Teoria „costul tranzacţiilor” si „drepturilor de proprietate” de Ronald Coase

1. Costul tranzacţiilor:
Este o noţiune economică ce a intrat în circuitul ştiinţific în anul 1937, odată cu publicarea lucrării „Natura firmei”, nu este nemijlocit
legat de procesul producţiei, adică de cheltuielile de procurare a materiei prime şi a materialelor, a utilajului şi a transportului etc , acesta
este costul efectării unui schimb sau a unei tranzacţii economice, adică cheltuielile legate de studierea pieţei,de desfăşurarea
negocierilor, încheierea şi respectarea unor contracte între partenerii economici . Firma are scopul de a reduce costul tranzacţiilor.
Elementele costului tranzacţiilor sunt:
1. costul sau cheltuielile legate de căutarea şi prelucrarea informaţiei despre cele mai rentabile condiţii de cumpărare-vînzare,
înprimul rînd despre preţuri(înainte de a cumpăra o cămaşă , cumpărătorul va trece prin mai multe magazine pentru a compara
preţul, modelul, calitatea produselor), costul găsirii partenerilor de afaceri
2. costul determinat de negocierea condiţiilor tranzacţiilor, de stabilirea preţurilor, cantităţilor şi altor condiţii contractuale
3. cheltuielile legate de testarea, măsurarea şi controlul produselor ce urmează a fi procurate
4. cheltuielile legate de veridicitatea drepturilor de proprietate ale vînzătorului, precum şi capacitatea acestora de a achita la timp
plăţile
2. Drepturile de proprietate:
Drepturile de proprietate- set de împuterniciri care îi permite individului să ia anumite decizii în privinţa unor sau altor resurse; totalitatea
normelor care reglementează accesul la resursele rare.
Principalele drepturi de proprietate :
1. d. de dispoziţie
2. d. de posesiune
3. d. de utilizare
4. d. de uzufruct(adică însuşire a rezultatelor, care devin şi ele obiect de proprietate)
5. d de administrare
6. d. de transmite bunul prin moştenire
7. d. la o posesiune fără termen asupra bunului
Ideea principală a teoriei drepturilor de proprietate constă în faptul că identitatea clară şi respectarea strictă a acestor drepturi reduc costul
tranzacţiilor.
În viziunea neoinstituţionaliştilor, procesul schimbului nui altceva decît un act de transferare a mănunchiului de drepturi de proprietate
prin intermediul unor anumite contracte de la unele persoane la altele.
Proprietatea trebuie să aparţină celor care o vor folosi căt mai raţional şi vor obţine rezultate maximale în procesul utilizării acesteia.
+31. Teoria „alegerii publice” de James Buchanan. Interpretarea neoinstitutionala a istoriei economice de Douglas North.
Teoria alegerii publice(opţiunii publice) a fost elaborată în anii 60 ai sec 20 de economiştii americani James Buchanan şi Gordon
Tullock în lucrarea „Calculul consensului”. Întro societate în care domina doctrina keynesistă iar autorităţile publice erau privite ca nişte
salvatoare ale societăţii, aceşti doi profesori afirmau că, oamenii politici şi funcţionarii de stat de toate nivelurile, în pofida
declaraţiilor cum că ei ar fi unicii apărători ai interesului public şi al valorilor democratice, în realitate, urmăresc doar atingerea
propriului interes. Această teorie are la temelia sa ipoteza existenţei în condiţiile democraţiei, a unei pieţe politice, similare pieţei
bunurilor şi serviciilor. Astfel, în centrul teoriei alegerii publice se află analiza comportamentului economic al individului în procesul
de administrare a treburilor publice, de luare a deciziilor politice, cercetarea raportului dintre funcţionarea Instituţiilor poltice şi
rezultatele economice ale hotărîrilor adoptate de acestea.
Eşecurile economiei capitaliste sunt în realitate, eşecurile sistemului politic, ale statului. De avantajele democraţiei participative, în
realitate, beneficiază doar o pătură nu prea numeroasă a populaţiei numită birocraţia, care a însuşit arta de a face business din
activităţi politice.
„O interpretare neoinstituţională a istoriei economice” de Douglass North
North propune o altă abordare a istoriei economice,în centrul căreia este pusă studierea evoluţiei principalelor instituţii ce ţin de
domeniul ştiinţei respective, şi anume statul, religia, firma, piaţa etc. Anume evoluţia instituţiilor joacă un rol decisiv în schimbarea
societăţii, în dezv ec, de aceea se impune studierea primordială a acesteia. Funcţia principală a instituţiilor sociale constă în
asigurarea reducerii costului tranzacţiilor , cost care creşte odată cu aprofundarea diviziunii muncii şi diversificarea schimbului.
North spune că „apariţia statului este cea mai mare realizare a Lumii Antice”. După el, orice instituţie, odată ce mai există, este
utilă.
+32 Particularităţile gândirii economice contemporane. Teoria „capitalului uman” de G. Beker şi teoria „anticipărilor raţionale”
de R. Lucas.
După criza mondială din 2008-2009, ştiinţa economică caută un nou sistem de gîndire economică. Megatendinţa nouă se numeşte
cosmomanoeconomie(formată din 3 cuvinte: cosmos, om(din engleză man) şi economie). Tradiţionalele relaţii dintre om şi pămînt sunt
înlocuite cu raportul OM-Univers. Toate fenomenele şi instituţiile ce ţin tradiţional de obiectul de studiu al unor ştiinţe sunt cercetate ca
instrumente prin prisma unei viziuni pur economice, adică în termeni de cost de beneficiu, utilitate,echilibru,alegere raţională etc
Teoria capitalului uman de Gary Backer (n. 1930)
Părintele teoriei este Gary Backer. Esenţa teoriei capitalului uman constă în examinarea individului nu doar în calitate de simplu
consumator de bunuri şi servicii, ci ca pe o formă specifică a capitalului, investiţiile în individ fiind asemănate cu investiţiile în
capitalul fix. Individul poate fi comparat cu o firmă, care cheltuie resurse pentru a produce cunoştinţe, abilităţi şi satisfacţii. Cu alte
cuvinte, individul investeşte în sine anumite resurse pentru a obţine venituri. Cînd beneficiile depăşesc costurile, stocul calităţii
populaţiei creşte.El va compara cîştigurile viitoare cu mărimea efosturilor depuse. Gary Backer ajunge la concluzia că orice activitate
umană poate fi analizată în termenii cost-beneficiu.
Factorii principali care constribuie la creşterea calităţii populaţiei, adică capitalului uman sunt:
1. starea de sănătate şi satisfacţia oamenilor(care influenţează nivelul Wm)
2. gradul de educaţie(cum ar fi nr mediu al anilor de studii)
3. nivelul de calificare
4. nivelul de informare
5. calităţile antreprenoriale
Capitalul este văzut de autorii teoriei drept o valoare care adduce un venit oarecare. Acesta există sub forma unui stoc şi al unui flux.
Pentru mărirea stocului de capital uman(adică creşterea calităţii forţei de muncă) sunt necesare investiţii, în ridicarea nivelului de
calificare, în educaţie şi în ocrotirea sănătăţii, în cercetarea şi informarea populaţiei şi în asigurarea mobilităţii acesteia.
Teoria anticipărilor raţionale(noua şcoală calsică) de Robert Lucas Jr.
Potrivit acestei teorii, agenţii economici, posedînd proprietatea de a anliza în mod creativ informaţiile de care dispun, au capacitatea de
a prezice evoluţia fenomenelor şi situaţiilor concrete şi de a adopta decizii mai concrete, mai eficiente, decît cele adoptate de instituţiile
publice. Intuiţia, presimţirea, prevederile viitorului sunt calităţi de care statul nu dispune.Întreprinzătorul este considerat un adevărat
vizionar şi statul nicidecum nu poate concura cu el în luarea unor decizii corecte şi imediate. Teoria ciclului economic real(considerate
corectă doar timp de 2 decenii) - caracterul ciclic al dezvoltării economice este condiţionat de factorii:
1- şocurile productivităţii
2- cheltuielile imprevizibile ale statului
3- evoluţia comeţului international
4- evoluţia şomajului