Sunteți pe pagina 1din 34

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ ELEMENTE


TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI DE ENTITĂŢI JURIDICE
OFFSHORE
1.1. Noţiunea de evaziune fiscală și frauda fiscală Naşterea şi evoluţia paradisurilor fiscale
1.2. Factorii favorizanţi ai fenomenului evazionist Noţiune, caracteristici şi avantaje
1.3. Forme de manifestare ale evaziunii și fraudei fiscale
1.4. Opinii privind evaziunea fiscală, paradisurile fiscale și spalarea banilor
1.5. Evaziunea fiscală în România

1.3. Factorii de determină alegerea paradisurilor fiscale


1.4. Creşterea economică în paradisurile fiscale
1.5. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activităţii desfăşurate
CAPITOLUL II ELEMENTE TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI DE
ENTITĂŢI JURIDICE OFFSHORECONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA
FISCALĂ
2.1. Noţiunea de evaziune fiscalăDefinirea, caracteristicile și evoluția paradisurilor fiscale
2.2. Factorii de determină alegerea paradisurilor fiscale Factorii favorizanţi ai fenomenului
evazionist
2.3. . Creşterea economică în cadrul paradisurilor fiscale
2.4. Tipuri de companii offshore
Evaziunea fiscală în România
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ - privind Utilizarea paradisurilor fiscale în evaziunea fiscală și
criminalitatea financiară internaţională
3.1. Rolul zonelor offshore în mecanismul de spălare a banilor Cazuri de utilizare a jurisdicţiilor
offshore în montajele financiare de spălare a banilor
3.2. Cazuri de utilizare a jurisdicţiilor offshore pentru spălarea banilor

1
Fraude şi escrocherii notorii din România
3.3. Exemplificări de fraude fiscale și mecanisme de spalare a banilor în RomâniaRolul zonelor
offshore în mecanismele de spălare a banilor murdari

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Cuvinte cheie: paradis fiscal, zonă offshore, jurisdicţie fiscală, companie offshore, evaziune
fiscală, politică anti-offshore, state onshore
Keywords: fiscal paradise, offshore area, tax jurisdiction, offshore company, evasion
Tax, anti-offshore policy, onshore states

Evaziunea fiscală a apărut o dată cu statul


şi va dispărea o dată cu statul”
Vasile Bârlea
Atunci cand auzim de paradis fiscal ne imaginam locuri exotice populate de miliardari care isi petrec cea mai
mare parte a timpului lor pe plaja, lungiti pe un sezlong sau intr-un hamac agatat intre doi cocotieri, cu un cocktail
la indemana. Averea lor, in mod evident nepuizabila, este ascunsa intr-o banca elvetiana sub un numar de cont.
Fiecare isi faureste astfel scenariul viselor sale.
Paradisurile fiscale nu sunt situate toate la tropice, ci sunt raspandite pe cele cinci continente. Si nu sunt
refugiul exclusiv al celor mai bogati: majoritatea celor care obtin profituri in aceste locuri dispun de o avere modesta pe
care doresc sa o dezvolte si sa o pastreze. In contextul mondializarii schimburilor, o intreprindere care ignora
paradisurile fiscale se condamna prin aceasta la non-competitivitate. Este posibil legal sa incetam sa mai platim taxe si
impozite. Bineinteles, guvernul, prin ingaduinta si amabilitatea mass-mediei, ar dori sa ne faca sa credem altceva. Insa o
problema foarte importanta ramane inca sub tacere: daca frauda fiscal este nelegala, evaziunea fiscala, nu este ilegala, in
sensul legii.

2
INTRODUCERE:

Termenul de „paradis fiscal” include toate acele state care au impozitul pe profit zero sau
nesemnificativ pentru activităţi comerciale sau bancare şi se referă la ţările în care există trusturi off
shore şi în care nivelul general al taxelor şi impozitelor este foarte redus. Practic acestea sunt ţări în
care îşi desfăşoară preponderent activitatea firme cu capital străin, iar sucursalele respective sunt
conduse de catre cetăţeni ai ţării “adoptive”. O firma off shore este înregistrată într-o ţară în care de
fapt nu desfăşoară nici un fel de activităţi economice, astfel încât toate veniturile fiind obţinute în
întregime din afara graniţelor.
Paradisul fiscal este un loc unde anumite taxe sunt fie percepute la un nivel scăzut, fie nu
sunt percepute deloc. Această politică încurajează indivizii şi firmele bogate să investească în zone,
care altfel ar fi trecute cu vederea.
La nivel european s-a observat că o piedică importantă în depistarea tranzacţiilor ilegale
şi un mijloc la care criminalitatea economico-financiară apelează cu succes pentru a împiedica
verificările organelor de control fiscal îl constituie sistemul bancar. Paradisurile fiscale şi regimurile
fiscale preferenţiale considerate nocive, erodează bazele impunerii în alte ţări şi încrederea
cetăţeanului în eficienţa sistemelor fiscale în general.

Impozitele sunt prea mari şi încercaţi să eficientizaţi o afacere? Una dintre variantele la
care puteţi apela este înfiinţarea unei firme într-un aşa-numit paradis fiscal. “Cel mai important
avantaj oferit de companiile înregistrate offshore este impozitarea atractivă a profiturilor - «low tax»
sau «no tax». Există şi alte argumente în favoarea firmelor offshore - confidenţialitatea asigurată
beneficiarilor finali - proprietarilor, flexibilitatea în conducerea operaţiunilor companiei,
promptitudinea cu care pot fi înfiinţate astfel de companii”.1
Pentru înregistrarea unei companii offshore, de regulă, este necesară o copie de paşaport a
persoanei care va fi acţionar, director sau împuternicit. “Doar în câteva jurisdicţii (de ex.: Cipru) se
cere şi o scrisoare de referinţă bancară, factura de utilităţi etc.”.
Există un număr infinit de combinaţii pentru a obţine avantaje de la o companie offshore.
Astfel, societăţile pot fi folosite pentru a reduce profitul societăţilor-mamă situate în zone cu
fiscalitate mare. De exemplu, compania-mamă vinde companiei offshore anumite bunuri la un preţ
minim, iar compania offshore finalizează contracte pentru vânzarea acestor bunuri la un preţ mai
1
Mănăilă A. – „Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 26

3
ridicat. Societatea-mamă, datorită preţului minim, va avea un profit mai mic şi, ca urmare, şi
impozitul pe profit se va micşora considerabil”.2 Prin aceste tranzacţii, compania offshore va realiza
un profit considerabil.
Un alt motiv al înfiinţării unei firme offshore este legat de reinvestirea capitalului, dar şi de
garantarea pastrarii confidentialitatii tranzactiilor finalizate intre companie şi clientii sai. în plus,
proprietarii de offshore-uri au avantajul de a transfera resursele de valuta disponibile fara a incalca
legile circulaţiei monetare şi cele fiscale. “Companiile offshore pot fi utilizate pentru minimalizarea
impozitelor societăţilor mixte. În acest caz, acelaşi cetăţean este proprietarul şi administratorul
ambelor companii (offshore), una locală şi una aflată în străinătate, care înfiinţează împreună
societatea mixtă. Astfel se creează posibilitatea de a transfera, într-o a treia ţară, profitul companiei
străine sub formă de dividende neimpozabile. Mai târziu, banii pot fi returnati în ţara în care
societatea mixtă este înregistrată, sub forma de investiţii şi credite privilegiate”. Pe lângă
numeroasele avantaje ale deţinerii unei firme offshore trebuie ţinut cont şi de câteva dezavantaje.
“Între dezavantajele deţinerii unei astfel de firme, probabil cel mai supărător îl reprezintă
«anathema» aruncată asupra firmelor înregistrate în «paradisuri» fiscale de către autorităţile statelor
cu fiscalitate ridicată”. Alte inconveniente, ceva mai puţin importante, sunt reprezentate de costurile
de întreţinere a unei asemenea firme şi de distanţele destul de mari pe care le are de străbătut un
investitor până la cele mai multe dintre locaţiile offshore.
O companie offshore se poate înregistra între o săptămană (Seychelles, Delaware), 3 - 4
saptamani (Insulele Britanice Virgine, Belize, Bahamas, New York) şi 1-1,5 luni (Marea Britanie,
Hong Kong, Cipru). Există însă şi variante foarte rapide. “Noi înregistrăm companii cu directori
fiduciari (nominali) – aşa-numitele ready made sau shelf company – cu o procură în alb, companii
care pot fi ridicate de către client într-o oră”, explică reprezentantul LavecoGroup ltd. 3
Cele mai importante jurisdicţii offshore se găsesc în zona Caraibelor - British Virgin
Islands, Cayman Islands, Bahamas etc. O altă zonă interesantă este reprezentată de insulele britanice
din Canalul Manecii (Guernsey, Jersey şi Sark). De asemenea, în Pacificul de Sud şi în Oceanul
Indian există mai multe jurisdicţii care oferă posibilitatea înregistrării unor companii cu regim
offshore. În total, la nivel mondial, există peste 50 de state care oferă, parţial sau total, facilităţi
offshore. Analiştii sunt de părere că cele mai cautate jurisdicţii sunt însă cele din Marea Britanie,
Noua Zeelandă, Seychelles, Cipru, Delaware şi Insulele Britanice Virgine. Taxele anuale care se
2
www.prezentonline.ro
3
www.offshore.ro

4
platesc pentru un offshore depind de locaţia aleasă, variind între 1.500 şi 3.200 de dolari. Anumite
state solicită ca taxele anuale pentru primul an de existenţă a firmei să fie achitate înainte de
înmatricularea firmei offshore.
Companiile offshore nu au facturi tipizate sau chitanţe. “Formularele tipizate, facturile etc.
se personalizează de către fiecare client în parte, noi le dăm modele de facturi, iar ei le
personalizează - cu denumirea companiei, logo - şi le înregistrează sub un număr şi în România,
începând cu acest an, oamenii de afaceri vor face cunoştinţă cu acest tip de facturi care se foloseşte
în Uniunea Europeană”, spune reprezentantul grupului Laveco Ltd.
Cât priveşte modalitatea ca o companie offshore să devina actionar într-o companie românească,
aceasta este similară cu aceea a unei companii româneşti care devine acţionar într-o companie
românească, doar că pentru compania straină se cer toate actele de înregistrare şi certificatul
constatator (status letter) să fie cu apostilă.
De menţionat că o companie offshore se pretează pentru absolut orice activitate. Potrivit
reprezentanţilor companiilor care intermediază înfiinţarea de offshore-uri, cel mai des sunt folosite
pentru comert, import-export, dar şi pentru servicii de orice fel. În ce priveşte domeniul imobiliar, în
ţara noastră, o companie offshore poate deţine un imobil în proprietate, dar nu poate avea
proprietatea terenului de sub imobil.
Analiştii consideră că, acum, o dată realizată aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană,
cei care vor să “fenteze” Fiscul prin mutarea afacerilor în zone offshore vor trebui să dea dovadă de
mai multă atenţie. “Moda firmelor offshore va rămâne, dar metodele de evitare fiscală vor trebui
rafinate. Ţările din Uniunea Europeană au o experienţă importantă în legătură cu entităţile offshore
care operează pe teritoriul lor, experienţa materializată în legislaţie naţională şi/sau comunitară.
Vrând-nevrând, România va trebui să trateze mult mai strict comportamentul firmelor offshore. De
altfel, am şi observat o anumită preocupare din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
(ANAF) referitoare la «preţurile de transfer» pe care companiile multinaţionale le utilizează, când
este posibil, ca vehicule pentru exportul profiturilor”.4

4
www.prezentonline.ro

5
CAPITOLUL I
ELEMENTE TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI
TIPURI DE ENTITĂŢI JURIDICE OFFSHORE

1.1. Naşterea şi evoluţia paradisurilor fiscale


Termenul de "paradis fiscal" este vag definit şi include orice ţară care percepe
zero impozite sau i m p o z i t e r e d u s e p e t o a t e s a u d o a r p e u n e l e c a t e g o r i i d e
v e n i t u r i , u n a n u m i t n i v e l d e s e c r e t b a n c a r s a u comercial, cerinţe minime din partea
băncii centrale şi nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare.
De asemenea, cele mai multe paradisuri fiscale au criterii relativ
s i m p l e p e n t r u a u t o r i z a r e a ş i funcţionarea băncilor şi a entităţilor economico-financiare.
Într-un sens strict, aproape fiecare ţară din lume poate fi considerată un paradis fiscal deoarece, într-
o formă sau alta, companiilor şi persoanelor fizice străine le sunt oferite o serie de facilităţi pentru a
încuraja investiţiile lor şi a promova astfel creşterea economică.

6
În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comerţul efectuat prin
porturile sale era supus la obligaţii fiscale şi restricţii minore. În anul 1889, The Bank of Nova
Scotia din Canada, a doua ca mărime din ţară, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul căruia
clienţii băncii beneficiau de avantajele fiscale şi financiare acordate de această ţară pentru
operaţiunile de comerţ internaţional.
Momentul care a marcat creşterea importanţei paradisurilor fiscale l-a reprezentat sfârşitul
celui de-al doilea Război Mondial, când a crescut numărul filialelor unei societăţi – societate mamă.
Iniţial, aceste filiale au servit extinderii societăţilor mamă în străinătate, în ţări care le
acordau facilităţi fiscale, şi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau
repatriate. Ulterior, filialele străine au început să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă stabilă,
care nu exercitau un control asupra schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un guvern care
încuraja investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau
beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de filiale societăţii mamă.
Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capătă, astăzi, o rezonanţă din ce în ce mai profundă, atât
în lumea marilor giganţi ai mapamondului, cât şi în ţări cu niveluri de trai mult sub cel al
subzistenţei, ele multiplicându-şi simultan numărul şi complexul de avantaje oferite investitorilor
străini, în speţă corporaţiilor multinaţionale. Pentru susţinerea celor de mai sus se pot prezenta o
serie de date relevante.
Astfel, dacă în 1978, corporaţiile americane transferau către paradisurile fiscale, sub forma
investiţiilor străine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde dolari USD, iar corporaţiile Europei
Occidentale avansau resurse financiare estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul secolului al
XXI–lea, volumul operaţiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt evaluate la 1600
miliarde dolari USD, aşa cum afirmă reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite5.
În prezent, în lume există mai mult de 50 de regiuni considerate paradisuri fiscale.
Acestea sunt situate pe arhipelaguri (ex. Insulele Britanice Virgine), în republici insulare
( ex.Republica Nauru) sau ţări mici (ex. Panama).
Unele ţări, precum Elveţia, au o lungă istorie în păstarea secretului bancar, pe când altele
(Bahamas, Liechtenstein, Delaware) au dorit să le imite pe cele mai dezvoltate.

5
Ledoran Serge, Rose Philippe, „ Cyber – Mafia hackerilor, Securitatea site-urilor comerciale”, Editura Antet,
Bucuresti, 2006

7
Legislaţia independentă a acestor ţări sau teritorii încurajează investitorii străini în înfiinţarea
companiilor pe teritoriul respectiv.
În majoritatea zonelor respective, funcţionarea companiilor, securitatea investiţiilor străine şi
protecţia secretului informaţiilor sunt garantate prin lege. (de exemplu, Adunarea Legislativa din
Insulele Britanice Virgine a votat un astfel de cod de legi în 1984 sub numele de Ordonanţa
Companiilor de Afaceri Internaţionale).
Dacă obligaţiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislaţia elaborată la nivelul
fiecărei ţări sau entităţi juridico-administrative independente şi dacă nimeni nu este obligat să
plătească ceea ce legea nu-l obligă, rezultă că oricine poate să caute soluţii pentru a se apăra
împotriva unei impuneri pe care o consideră excesiv.
Evaziunea fiscală internaţională este, deci, o formă a evaziunii fiscale licite, iar paradisul
fiscal o soluţie de realizare a acesteia.
Ceea ce este însă cu adevărat grav, în legătură cu existenţa paradisurilor fiscale, este faptul
că, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile „off-shore” recurg la spălarea banilor
proveniţi din fraudă fiscală naţională, de foarte multe ori evaziunea fiscală, derulată prin intermediul
companiilor „off-shore” împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasă, contrabanda şi spălarea
banilor.
Şi în România, „speriaţi” de mărimea exagerată a unor impozite şi taxe, oamenii de afaceri,
în special importatorii şi exportatorii, şi-au înregistrat, într-un ritm ameţitor, în ultimii 15 ani,
companii „off-shore”, prin intermediul cărora statul român este prejudiciat de importante fonduri
băneşti.

1.2. Noţiune, caracteristici şi avantaje


A.Noţiunea de Paradis Fiscal
Paradisul fiscal a fost definit ca fiind un stat sau o zonă geografică având un regim de
impozitare aproape inexistent şi un grad ridicat de discreţie fiscală sau zona unde se pot suprima
obligaţiile fiscale în deplină legalitate şi aproape imposibil de controlat. În alte accepţiuni paradisul
fiscal este un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională de către
contribuabilii care caută un tratament fiscal avantajos.6
Anglo-saxonii utilizează termenul de “Tax Haven” care în mod literar semnifică “port
fiscal”.În lumea afacerilor este evident că se caută a se face uz de avantajele fiscale pe care le
6
Grigorie-Lacriţa, N. -Impozite şi taxe v. 11, nr. 6, p. 42-43

8
reprezintă diferitele legislaţii fiscale în diferite ţări ale lumii ,ceea ce permite o fiscalitate mai mică
pentru afacerea respectivă. Legislaţia fiscală a unor state, în general mici, este foarte favorabilă
întreprinzătorului, permiţând iniţierea în special a unor persoane juridice, care apoi, beneficiind de
fiscalitatea redusă a ţării de înregistrare, poate să-şi desfăşoare activitatea în alte state unde
fiscalitatea este mult mai impunătoare. 7
Deseori se pune semnul egal între paradisurile fiscale şi centrele offshore, dar ele se
diferenţiază semnificativ chiar dacă de multe ori, mai ales în practică, unele paradisuri sunt şi centre
offshore şi invers. Un paradis fiscal presupune o fiscalitate foarte redusă sau chiar zero, fiind
preferate de societăţile transnaţionale, dar nu numai, pentru a se evita povara fiscală. Prin termenul
de centru financiar offshore se subliniază existenţa unor înalte tehnici financiare care se dezvoltă
progresiv pe anumite tipuri de structuri şi produse oferind un
anumit avantaj comparativ la nivelul pieţei mondiale. Câteva dintre centrele financiare sunt
recunoscute ca şi paradisuri fiscale.8

B. Caracteristicile paradisurilor fiscale


Pentru ca un teritoriu să poată fi considerat un „paradis fiscal” acesta trebuie să prezinte mai
multe caracteristici comune:
1. Confidenţialitate;
2. Protecţia operaţiunilor financiare sau comerciale şi distribuirea bunurilor;
3. Sisteme financiare fără reglementări restrictive;
4. Inexistenţa controlului unor operaţiuni comerciale de schimb sau a unor operaţiuni
financiare care,în unele state, sunt reglementate strict şi, în consecinţă, urmărite şi controlate;
5. Existenţa unui sistem de comunicaţii impecabil.9
1. Confidenţialitatea în privinţa chestiunilor financiare reprezintă un element extrem de
important şi un argument serios pentru opţiunea unei asemenea jurisdicţii.Arnold Goldstein
demonstrează în cartea sa, „Offshore Havens”, că doar într-un paradis fiscal afacerile şi averea pot fi
ţinute secrete ,în comparaţie cu Statele Unite unde „viaţa şi afacerile financiare sunt ca o carte
deschisă”.În ţările considerate paradisuri fiscale o persoană fizică sau juridică are posibilitatea de a
deveni „invizibil”, deoarece mare parte dintre ele au legi care reglementează protecţia riguroasă a

7
Saguna, Dan Drosu, Tutungiu, Mihaela Eugenia -Evaziunea fiscală , Bucureşti, 1995 , p. 79
8
Gobbe F.: L’impact des paradis fiscaux sur les pays en developpément, Gresea-Echos, 2002
9
Safta, Marieta - Impozite şi taxe v. 12, nr. 11-12, p. 4-9

9
secretului financiar.În acest caz orice dezvăluire de informaţii confidenţiale devine ilegală şi se
pedepseşte penal.10
2. Protecţia operaţiunilor financiare sau comerciale şi distribuirea bunurilor reprezintă o altă
caracteristică a paradisurilor fiscale.Adăpostirea bunurilor într-un paradis fiscal poate constitui
singura metodă de protejare de procese, fisc,creditori sau alte persoane.
3. Sisteme financiare fără reglementări restrictive.Paradisurile fiscale şi-au câştigat reputaţia
datorită faptului că reprezintă un loc ideal pentru evitarea excesivă a taxării veniturilor.S-a arătat că
o facilitate deosebită este tocmai combinarea economiilor din taxe cu alte beneficii cum sunt
:protecţia veniturilor, confidenţialitate, investiţii. Deşi taxele nu sunt eliminate în totalitate, acestea
sunt reduse substanţial.
4. Controlul exercitat asupra băncilor este cu mult mai redus spre deosebire de celelalte
ţări.Legislaţia referitoare la controlul şi supravegherea bancară este foarte permisiv iar standardele
de cunoaştere a clientului sau obligaţia de raportare nu sunt impuse acestora.
5. Sistemul de comunicaţii beneficiază de resurse tehnice de nivel înalt, servicii diverse de
telefonie, internet,transport rapid persoane şi mărfuri, intern şi internaţional.11

C.Clasificarea Paradisurilor Fiscale


Paradisurile fiscale pot fi de două feluri: principale sau secundare.În cadrul paradisurilor
fiscale principale W. Diamond şi D. Diamond au identificat 7 tipuri de astfel de ţări.Această
împărţire are la bază principalele dispoziţii legale.
Paradisurile fiscale secundare au o suprafaţă redusă, un număr mic al populaţiei şi nu
îndeplinesc toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale,fie nu aplică nici un fel de impunere
fiscală fie nu impun anumite venituri realizate de pers. fizice sau societăţi.În anumite cazuri acordă
exonerări pentru activităţile anumitor societăţi sau reduc cu mult cotele de impunere.
Sunt însă multe insule de mici dimensiuni sau state în curs de dezvoltare, deficitare din punct
de vedere economic şi social care nu percep impozite şi taxe, însă nu pot fi calificate drept
paradisuri fiscale deoarece nu oferă toate beneficiile caracteristice paradisurilor fiscale principale.12
În această grupă pe lângă statele mici pot fi incluse şi ţările industrializate în care, deşi
sistemul de impunere a veniturilor este ridicat, există şi dispoziţii legale cu caracter particular ce pot
10
Safta, Marieta - Impozite şi taxe v. 12, nr. 11-12, p. 4-9
11
Popa, Stefan; Cucu, Adrian - Economia subterană şi spălarea banilor : abordare teoretico-metodologică, pg.27
12
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag.59

10
fi utilizate într-o operaţiune de tax planning de către investitori.Aceste ţări industrializate pot deveni
foarte atractive pentru anumite activităţi.
Un caz aparte îl reprezintă Elveţia care este denumită recent “paradis bancar” datorită în
principal avantajelor sistemului bancar (siguranţă,protecţie,stabilitate,păstrarea secretului bancar)
dar şi datorită avantajelor fiscale care nu sunt deloc nesemnificative.După cum se ştie, Elveţia a
cedat presiunilor din partea UE şi SUA eliminând astfel posibilitatea deschiderii conturilor cu
număr.13

13
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag.58

11
CLASIFICARE CARACTERISTICI EXEMPLE
1. Ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterii de capital "zero havens", pentru persoanele Bahamas, Bahrein, Bermude, Insula Cayman, Nauru,
fizice Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanautu, Principatul
Monaco
2. Ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială. În aceste ţări contribuabilii beneficiază Costa Rica, Hong-Kong, Liberia, Filipine, Marea Britanie
de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului, impozitându-se numai profitul obţinut pentru societăţile rezidente
pe plan local. Aceste paradisuri sunt cunoscute sub denumirea "no-tax-on-foreign-income tax havens"
Paradisuri fiscale
3. Ţări în care cotele de impunere sunt foarte scăzute “low-tax havens”. Cotele sunt scăzute deoarece sunt astfel stabilite Cipru, Insulele Virgine Britanice, Liechtenstein, Elveţia,
principale
de state ca urmare a aplicării unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind evitarea dublei impuneri cu multe Jersey, Insula Man, Irlanda
(6 categorii)
ţări în care fiscalitatea este ridicată.
4. Ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding, socităţilor offshore. Mai oferă reduceri parţiale de impozit Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos, Antigua, Barbados,
pe profit Grenada, Belize, Jamaica
5. Ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor Irlanda pentru societăţile create înainte de 1 ianuarie 1981
6. Ţări care oferă avantaje specifice unor societăţi, de exemplu totala exonerare de taxe pentru companii de shipping sau Liechtenstein, Austria, Olanda, Antigua, Jamaica, Barbados
companii cu specific maritim (“special tax havens”)
1. Ţări mici Vatican, Republica Malteză, Polinezia Franceză, Insulele
Caracterizate printr-o suprafaţă mică şi o populaţie redusă numeric, fară a îndeplini toate caracteristicile paradisurilor Tonga, Insulele Maurice, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica,
fiscale principale. Aceste ţări: Taiwan, Insulele Norfolk, Insula Christmas etc.
- fie nu aplică nici un fel de impunere fiscală;
Paradisuri fiscale - fie nu sunt impuse anumite venituri realizate de persoanele fizice sau societăţi;
secundare - fie acordă exonerări pentru activităţile desfăşurate de anumite societăţi;
- fie cotele sunt mult mai reduse;
2. Ţări industrializate: pot deveni un punct de atracţie pentru activităţile desfăşurate de unele societăţi. Ţări ca SUA,
Franţa, Italia, Belgia, Austria, sunt doar câteva exemple care reflectă faptul că denunţarea paradisurilor fiscale ca
instrumente eficiente de evaziune fiscală este uitată repede când interesul primează
În funcţie de sistemul 1. ţări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozit pe profit, în acest caz se plăteşte o taxă anuală Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Belize
de impunere al fixă
acestora 2. ţări în care baza de impozitare nu este profitul, ci valoarea capitalului social Liechtenstein
(3 categorii) 3. impozitarea în sistem liniar: indiferent de valoarea profitului realizat se impune un venit fix
1. ţări specializate pe industria de shipping (sau industria maritimă) Panama, Gibraltar, Malta, Liberia
După specificul
2. ţări specializate pe industria financiar-bancară Bahamas, Cayman, Luxemburg
propriu
3. ţări specializate pe managementul valorilor mobiliare, imobiliare, financiare Monaco, Insula Man, Hong-Kong
1. ţări care îşi fac foarte mare reclamă pe piaţa SUA, Canada ţări din bazinul Caraibe
Pe zone geografice
2. ţări care încearcă să recruteze cât mai mulţi clienţi din Marea Britanie 14 Insulele Canalului Mânecii, Insula Man

14
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing
House, Bucureşti, 2005, pag. 57

12
1.3. Factorii de determină alegerea paradisurilor fiscale
Indiferent de natura juridică a unui investitor şi de motivaţia acestuia, în cadrul deciziei
de a apela la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema primordială este aceea a
obiectivelor de realizat şi a costului acestora.
Factorii care determină alegerea paradisurilor fiscale s-ar putea împărţi în două
categorii: factori generali şi factori principali.

Factori particulari:
Factorii particulari care influenţează alegerea unui paradis fiscal sunt determinaţi de
motivaţia şi situaţia individuală a persoanelor fizice şi juridice implicate în proiect. Aceştia
privesc:
1. Domiciliul sau rezidenţa persoanelor fizice şi influenţa schimbării acestora
În principiu, statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în funcţue de
domiciliu sau de rezidenţă (Marea Britanie, Franţa) sau în funcţie de naţionalitate. Avantajele
fiscale pe care contribuabilii urmăresc să le obţină vor fi influenţate de prevederile legale şi vor
influenţa deciziile investitorilor.
Un cetăţean american care trăieşte un timp îndelungat în afara SUA şi are rezidenţa
fiscală în Australia, Anglia, Franţa sau oricare altă ţară va datora în continuare impozite pentru
toate veniturile sale, mai puţin cele exceptate – deoarece există o excepţie asupra veniturilor mai
mici de 80.000 USD obţinute din afara SUA, în situaţia în care persoana respectivă nu stă pe
teritoriul SUA cel puţin 330 zile în ultimele 12 luni consecutive. Prin urmare, când se doreşte
ascunderea profiturilor în offshore, paradisurile fiscale nu sunt refugii fiscale legale pentru
cetăţenii americani. SUA este una din puţinele state care taxează pe criteriul rezidenţei sau
cetăţeniei. Există alte trei state care au adoptat aceeaşi practică: România, Filipine şi Eritreea
(estul Africii).
2. Sediul societăţii şi transferul acestuia
Din punct de vedere comercial, o companie înmatriculată într-o insulă mică,
necunoscută creează o cu totul altă impresie dacă aceasta poate da o adresă din Zurich sau New
York.
Schimbarea sediului unei societăţi comportă riscuri legate de evoluţiile politice şi
economice. Aceste atrebuie evaluate în consecinţă. La aceste evoluţii se adaugă evaluarea
reglementărilor fiscale. Transferarea sediului social în ţări precum canad şi Liechtenstein trebuie

13
aprobată de guvern, în timp ce în Elveţia trebuie acceptul persoanelor creditoare. În aceste ţări,
transferul se realizează prin dizolvarea societăţii, cu toate consecinţele fiscale prevăzute de lege.
3. Transferurilor capitalurilor
Există ţări (Australia) care nu permit transferul caputalurilor spre paradisurile fiscale
decât după obţinerea unei declaraţii de la autorul transferului şi aprobarea administraţiei fiscale.
Abordările sunt diferite:
 În ţările ce practică dreptul anglo-saxon, cerinţele sunt mult mai flexibile. În
Bahamas, capitalul – standard înregistrat de o companie este de 5.000 USD, dar conform legilor
acestor ţări, această sumă nu este obligatoriu a fi „vărsată” efectiv. Aceeaşi regulă se aplică şi în
insulele Britanice Virgine, unde capitalul, standard înregistrat este de 10.000 USD, dar nu este
obligatorie vărsarea acestuia. Prin urmare, în aceste ţări, companiile pot fi înfiinţate având formal
un capital de câteva mii de doalri, dar fără ca în realitate să implice vreun flux de numerar sub
formă de investiţie externă.
 În ţările ce practică dreptul continental, modalitatea de plată a capitalului
înregistrat este precis definită şi urmărită. În ţări precum Elveţia, Liechtenstein şi Andora,
capitalul social subscris de proprietari trebuie vărsat într-un cont special al companiei, iar orice
altă contribuţie în natură trebuie puă la dispoziţia companiei (aşa cum se practică şi România).
4. Accesibilitatea paradisurilor
Complexitatea acestui factor este determinată de necesitatea analizării mai multor
elemente. Acestea ţin de posibilitatea obţinerii vizei de intrare (în Andora, rezidenţele se aprobă
numai în funcţie de plecările şi decesele rezidenţilor străini), posibilitatea de a cumpăra sau
închiria o locuinţă, condiţii de viaţă convenabile (costul vieţii este ridicat în Bahamas, Cipru,
Costa Rica, Irlanda, Sri Lanka), costul operaţiunilor de stabilire, mijloace de transport rapide la
preţuri care să nu fie prohibitive, limba vorbită/utilizată.
5. Asigurarea secretului operaţiunilor
În unele situaţii, proprietarii unei companii offshore nu doresc dezvăluirea identităţiilor.
Motivele ce duc la această dorinţă sunt diverse, pornind de la intenţia asigurării confidenţialităţii
totale asupra unor demersuri de afaceri perfect legale până la evitarea oricărei conexiuni între
derularea unor afaceri ilegale şi persoanele care se află în spatele întregului montaj. Astfel,
companiile offshore se delimitează în trei categorii caracterizate de:
 Anonimat total – identităţile directorilor şi proprietarilor nu sunt verificabile, dat
fiind că aceste detalii nu trebuie raportate autorităţilor din acele ţăru (Insulele Britanice Virgine,
Belize, Seychelles, Niue, etc). Din datele vehiculate în mediul consultanţilor în domeniu, se pare

14
că importanţa anonimatului în afacerile internaţionale este destul de mare (în 2000, au fost
înregistrate în insulele Britanice Virgine aproximativ 62.000 de companii noi).
 Publicitate parţială – porprietarii unei companii nu figurează în Registrul
Companiilor, în timp ce toate detaliile privind directorii sunt disponibile publicului.
 Publicitate largă – informaţii detaliate privind acţionarii şi directorii companiilor
sunt accesibile în Registrul Companiilor. De exemplu, în Cipru, sunt disponibile detaliile privind
proprietarii şi directorii (nume, naţionalitate, număr de paşaport, data naşterii, domiciliul
permanent, etc.).
6. Rezidenţa fictivă
În biroul unui jurist, contabil, bănci sau a unei instituţii specializate dintr-un paradis
fiscal se pot înfiinţa societăţi fictive. Utilizate ca societăţi releu de tip „sham companies” sau
„cutie de scrisori”, aceste aservesc la fixarea beneficiilor realizate în ţări unde impunerea nu
există, e slabă sau nu se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor înasare în străinătate.
Utilizatorul unei astfel de societăţi trebuie să găsească ţara în care să o implanteze şi să evite
riscul de a fi contestată existenţa societăţii. Se consideră că este necesară existenţa unei activităţi
de conducere şi control stabile şi nu stabilirea sediului într-un biroz al unui jurist local.
7. Restricţii de organizare
De regulă, sunt instituite două tipuri de restricţii:
 numărul minim de directori şi acţionari (în Panama o companie trebuie să aibă
cel puţin trei directori);
 naţionalitatea directorilor – cel puţin unul sau toţi directorii trebuie să fie
cetăţean/cetăţeni ai statului de înmatriculare – are ca scop principal crearea de locuri de muncă
pentru cetăţenii jurisdicţiei offshore.
8. Costuri de operare
Costurile de operare ce caracterizează activitatea unei companii înmatriculate într-un
paradis fiscal pot fi structurate astfel:
 Costuri obligatorii:
o Taxe şi impozite guvernamentale anuale – o sumă anuală fixă, forfetară sau un
procent din profit;
o Taxe plătibile pentru agentul şi sediul înregistrat – agentul reprezentant este, în
general, o firmă de avocatură, care asigură adresă şi reprezentanţă pentru companiile înregistrate
în schimbul unei taxe anuale.
 Costuri operaţionale (în funcţie de dorinţa proprietarului):

15
o Remuneraţii plătibile directorilor şi proprietarilor nominali – o sumă anuală
fixă, plus o sumă mică pentru fiecare serviciu prestat în numele companiei;
o Cheltuieli de reatransmitere a corespondenţei – pentru retransmiterea
corespondenţei primite pe adresa înregistrată (stabilită anual sau pe operaţiune);
o Costuri de administrare pentru furnizarea spaţiului pentru sediu, utilizarea
telefonului şi faxului;
o Taxe plătibile pentru emiterea diferitelor documente.
Taxele totale de înmatriculare şi operare în primul an ale unei companii offshore
variază între 2000 şi 4000 USD, în funcţie de firma de consultanţă şi locaţia dorită, putând
ajunge până la 7000-8000 USD în ţări precum Malaezia şi Madeira. Taxele anuale de
retransmitere a corespondenţei şi apelurilor telefonicce sunt de ordinul sutelor de dolari (500-
700), aceste acrescând proporţional cu volumul serviciilor efectuate.

Factorii generali
Garanţiile guvernamentale în privinţa protecţiei împotriva expropierii şi
naţionalizării.
Fluxul de bani se aseamănă ciclului hidrologic în care apele se îndreaptă inevitabil către
mare. Apa este folosită, refolosită şi în final ajunge în rezervoarele oceanelor. Pe de altă parte,
există aproximativ 250 de ţări şi teritorii în lume şi numai o singură ţară (cea de rezidenţă fiscală)
nu poate fi considerată un potenţial refugiu offshore. Numai un guvern care a ajuns cu spatele la
zid (forţat de împrejurări) va confisca investiţiile străine; o astfel de acţiune va duce la încetarea
investiţiilor străine pentru o lungă perioadă de timp.
În 1959, americanii au pierdut aproximativ 7 mld. De USD prin neasigurarea
investiţiilor americane în Ciba (condusă de Fidel Castro la acel moment), Cuba fiind totodată un
paradis fiscal în acei ani. Paradisurile fiscale care au conştientizat din timp importanţa acestui
element au avut numai de câştigat. Cayman Islands şi Antilele Olandeze au introdus în
legislaţiile lor garantarea împotriva riscului de expropriere sau naţionalizare, ele numărându-se la
ora actuală printre cele mai renumite paradisuri fiscale.
Tratament nediscriminatoriu al investiţiilor străine
La ora actuală, în zonele offshore, cu cât restricţiile investiţional, sunt mai neînsemnate,
cu atât paradisul fiscal este mai flexibil şi mai atrăgător. Prin acest tratament obiectiv se
urmăreşte contracararea limitării libertăţii societăţii la un moment dat sub un anumit pretext, prin
schimbarea bruscă a legislaţiei faţă de capitalul străin. Sunt evitate ţările în care guvernele

16
limitează participarea capitalului străin, în care se deţine în întregime controlul asupra unor
domenii de activitate sau se stimulează proritar investiţiile naţionale.
Stimularea investiţiilor străine
Guvernele din întreaga lume se luptă pentru atragerea de investiţii internaţionale. Chiar
şi o ţară cu fiscalitate excesivă, precum Marea Britanie, exclude de la impozitare dividendele,
dobânzile şi câştigurile de capital din vânzarea activelor fixe obţinute de către investitorii străini
care s-au instalat la Londra şi care acţionează pe pieţele internaţionale. Guvernul britanic e
conştient că dacă ar supune impozitării aceşti investitori cu siguranţă ei se vor muta într-o ţară cu
un mediu de afaceri mai lejer din punct de vedere fiscal, iar bugetul naţional ar pierde veniturile
realizate din comisioanele de transfer de proprietate şi din impozitele plătite pe proprietatea
imobiliară.
Imaginea Irlandei de ţară „favorabilă investiţiilor străine directe” se datorează
menţinerii unei strategii fiscale competitive mai bine de 40 de ani. Încă din 1950, Irlanda oferea
o scutire de impozite pentru profiturile din export pe o perioadă de 15 ani, în condiţiile în care
nivelul mediu de impozitare existent în Europa la acea dată era de 50%.
Impozitarea redusă
În toate paradisurile fiscale, avantajele fiscale au o bază legală. Companiile offshore
înregistrate în Insulele Britanice Virgine nu plătesc alte tipuri de impozite în fara unui impozit
anual în valoare de 300 USD, independent de cifra de afaceri. Pentru Belize şi Seychelles,
această taxă anuală se ridică la „impresionanta” sumă de 100 USD, în timp ce în Panama, este de
150 USD. Este evident de ce aceste avantaje fiscale sunt alese în schimbul unor cote de impozit
pe profit de 20-50%.
Stabilitate politică şi economică
Un investitor care e dispus să abordeze zona offshore este interesat de două elemente
extrem de importante: profit şi siguranţa investiţiei, iar ultimul element este în directă
dependenţă de stabilitatea statului-gazdă. Decizia guvernelor unor ţări de a proceda la
naţionalizări şi exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat.
Sistemul legislativ
În general, majoritatea paradisurilor fiscale sunt ţări care funcţionează pe baza dreptului
cutumiar anglo-saxon, unde precedentele juridice (soluţiile anterioare ale instanţelor pentru
cazuri similare) au o importanţă foarte mare.
Portofoliul de Tratate de Evitare a Dublei Impuneri

17
Acordurile bilaterale pentru evitarea dublei impozitări (şi pentru împiedicarea evaziunii
fiscale) pot fi benefice, deoarece pentru anumite tipuri de venit se aplică reguli de impozitare
care sunt mai atractive decât acelea care s-ar fi aplicat dacă venitul ar fi fost impozitat în doar
una sau în ambele ţări implicate. Tipurile de venit aplicabile sunt în mod obişnuit, veniturile din
dobânzi, dividende şi redevenţe.
Secretul bancar
Prevederile legale ale Common Law-ului dispun uneori amenzi mari şi ani grei de
închisoare pentru angajaţii din domeniul bancar ce încalcă principiul confidenţialităţii activităţii
clienţilor. Pe de altă parte, SUA şi organismele internaţionale exercită presiuni asupra
jurisdicţiilor offshore în cadrul luptei împotriva evaziunii fiscale şi spălării banilor murdari.
Prinse între ciocan şi nicovală, băncile ce nu dezvăluie informaţiile solicitate pot
suporta amenzi usturătoare în ţările în care au filiale deschise şi în care autorităţile nu primesc
informaţiile solicitate, mai mult sau mai puţin diplomatic.
În Europa, la un moment dat, relaţiile diplomatice între Franţa şi Elveţia s-au deteriorat,
datorită încercărilor unor vameşi francezi (ulterior condamnaţi penal) de a viola secretul bancar
elveţian.ca urmare a acestui conflict, Consiliul Naţional al Elveţiei a refuzat să mai aprobe un
protocol, prin care se modifica un tratament existent între aceste ţări.
Cooperarea guvernamentală
Venezuela şi-a pierdut statutul de paradis fiscal deoarece a ales calea unei politici
naţionaliste în defavoarea unei cooperări cu companiile străine de comerţ internaţional. Insula
Norfolk a fost un paradis fiscal cu o reputaţie în creşetere până în 1974, când Australia a amendat
această situaţie, considerând-o parte a sa din punct de vedere al tratamentului fiscal. Numai
rezidenţii nativi ai insulei şi companiile înmatriculate aici şi care sunt în întregime deţinute şi
controlate de rezidenţii insulei pot obţine facilităţi fiscale.
Taxe vamale minimale
La nivelul statelor ce permit activităţi offshore, în unele cazuri este compensată taxarea
minimală a importurilor cu taxe pe vânzări; în alte cazuri (Bermuda, Liberia, etc.) se practică
taxe mari pe import, contrabalansând taxe foarte mici pe vânzări.
Localizarea economică a jurisdicţiei
Multe companii s-au orientat către paradisurile fiscale ce se aflau în centrul unor pieţe
comune regionale pentru a benficia de reducerile de tarife vamale, restricţii comerciale minime,
armonizarea legislativă şi pieţe potenţiale mai vaste.

18
Beneficiarii principali ale acestor relocări au fost Belgia în CEE, Costa Rica în Piaţa
Comună din America Centrală şi Jamaica în Asociaţia de Comerţ a Caraibelor. Ca urmare a
cererilor statelor membre UE, Belgia şi-a crescut taxele astfel încât în prezent nu mai este un
paradis fiscal, păstrându-şi totuşi o serie de avantaje. Jamaica şi-a pierdut şi ea din autoritate, de
data aceasta nu ca urmare a modificărilor fiscale, ci datorită recesiunii sale economice, poziţia sa
fiind uzurpată de Barbados şi Sf. Vincent.
. Oportunităţile oferite pe termen lung
Profesioniştii din domeniu sunt interesaţi de speranţa de viaţă a reducerilor fiscale
oferite în condiţiile schimbării guvernării acestor ţări.
În Bahamas, respingerea zvonurilor referitoare la o posibilă reformă fiscală a dus la o
deblocare masivă a intrărilor de investiţii din exteriorul ţării în zona liberă a acestei regiuni.
. Inflaţia şi politica de creditare
O politică pertinentă de creditare a Băncii Centrale este un element vital pentru
corporaţiile ce nu deţin suficiente resurse financiare şi doresc să apeleze la credite locale pentru
finanţarea operaţiunilor lor. Elveţia reprezintă numărul 1 în lume din acest punct de vedere, pe
când Bahamas, Jamaica, Hong Kong şi Vanuatu au fost criticate pentru insuccesul lor în a adopta
politici antiinflaţioniste şi de creditare eficiente.
. Disponibilitatea capitalului local
Infrastructura financiară a unei jurisdicţii offshore ar trebui să aibă la dispoziţie
capitaluri necesare atunci când acestea sunt cerute. Panama a avut o evoluţie fulminantă în
ultimii ani datorită faptului că a acţionat pentru a pune la dispoziţia companiilor străine fonduri
pentru susţinerea operaţiunilor lor internaţionale. Prin legislaţia bancară adoptată de această ţară,
au fost atrase filiale a sute de bănci importante ale lumii.
Elveţia a fost cunoscută iniţial ca un paradis bancar datorită imenselor resurse
financiare disponibile în băncile sale. Secretul operaţiunilor bancare derulate prin Panama,
Bahamas, Luxemburg şi Elveţia a reprezentat şi reprezintă un argument important pentru
transferul fondurilor în aceste state.
. Resursele umane disponibile
O companie care doreşte să-şi stabilească sediul într-un paradis fiscal solicită informaţii
cu privire la structura juridică, bancară, hotelieră şi calitatea vieţii din zona respectivă. Există un
pronunţat interes, pentru existenţa unui nivel de educaţie ridicat al personalului angajat autohton
şi pentru asigurarea unor condiţii de viaţă şi de instruire a copiilor angajaţilor din ţara de origine,
la un cost care să nu fie exagerat de ridicat.

19
. Poziţia geografică, sistemul de comunicaţii şi de transport
Existenţa unui sistem de comunicaţii prin telefon, fax este esenţială în desfăşurarea unei
afeceri. Deplasarea şi stocajul bunurilor comerciale sunt influenţate de existenţa unui transport
comod şi rapid, aerian, terestru şi maritim. Următorul factor este proximitatea resurselor
naturale, aşezarea geografică, reţelele de telecomunicaţii, utilităţile şi sistemele de transport
disponibile.
Un amplasament favorabil pentru transbordarea mărfurilor sau bunurilor este absolut
necesar pentru un centru offshore unde se depozitează, manufacturează, etichetează şi pentru
astfel de operaţiuni. Elveţia nu oferă posibilitatea transportului naval, dar totuşi deţine o poziţie
importantă, pe când Vanuatu este taxat de insuficienţa facilităţilor de transport naval.
. Obligaţiile managementului
Multe companii au renunţat la stabilirea de baze în străinătate pentru că legislaţiile ţării
vizate nu permiteau un managemenr adecvat şi eficace. Puţine paradisuri fiscale sunt însă
caracterizate de diferebnţe majore între obligaţiile managementului local şi cele ale
managementului străin. În acelaşi timp, e imperativ pentru o societate-mamă să permită
companiilor înfiinţate în străinătate suficientă autonomie pentru a îndeplini condiţiile de
calificare ca entitate juridică distinctă din punct de vedere juridic, fiscal şi contabil.
. Respectarea cu sfinţenie a înţelegerilor contractuale
Normalitatea operaţiunilor într-un paradis fiscal ţine de hotărârea guvernului-gazdă de a
consfinţi şi respecta înţelegerile contractuale ce se realizează pe teritoriul său. Cu toate că dreptul
internaţional nu poate ataca suveranitatea şi autonomia fiecărui stat, majoritatea companiilor
multinaţionale îşi investesc banii acolo unde contractul are valoare de lege şi unde, în cazul
violării lui de către guvern, se acordă compensaţii corecte, acceptabile de către partea vătămată.
. Respectarea dreptului de proprietate
Corelată cu resăectarea contratelor, respectarea proprietăţii este dorinţa oricărui agent
economic, oriunde s-ar afla acesta. După Panama, Elveţia are cel mai mare număr de companii
offshore înregistrate, ca urmare a importanţei acordate de acest stat drepturilor nerezidenţilor în
tratarea redevenţelor, licenţelor, şi, în general, a tuturor drepturilor intelectuale. Orice centru
offshore care se respectă ar trebui să aibă o astfel de legislaţie de ocrotire a proprietăţii
(intelectuale sau materiale).
Situaţia şi istoricul datoriei externe
În condiţiile accentuării schimburilor comerciale internaţionale se amplifică şi
transferurile financiare internaţionale, iar marile companii caută acele zone care se bucură de cea

20
mai mare credibilitate internaţională în calitate de debitor. Când rating-ul unui guvern
înregistrează evoluţii negative, companiile înmatriculate în zona lui de influenţă au de suferit şi
caută locaţii cu poziţii mai sigure. Astfel de mişcări de capital se înregistrează acum în Indiile de
Vest.
Existenţa unor tratate internaţionale
SUA şi multe dintre statele puternic industrializate au încheiate Tratate de Parteneriat,
Comerţ şi Navigaţiile cu majoritatea paradisurilor fiscale, astfel încât multe dispute referitoare la
derularea afacerilor pot fi teoretic eliminate. Totuşi, apariţia a noi paradisuri fiscale implică
abordarea prudentă a riscurilor ce pot apărea ca urmare a inexistenţei acestor tipuri de acorduri
(sau similare).
Delegaţiile oficiale şi de afaceri
Când un guvern străin doreşte să atragă investitori străini în ţara sa, va trimite delegaţii
oficiale pentru a promova avantajele oferite de ţara sa. Acest gen de abordare s-a dovedit foarte
eficace în cazul Bahamas (1960), după ce Fidel Castro a preluat Havana şi multe companii şi-au
relocat sediile în afara Cubei.
Promovarea guvernamentală
Majoritatea statelor paradisuri fiscale finanţează deschiderea de birouri de promovare a
lor în SUA, Europa şi Orientul Îndepărtat; prin acestea, firmele multinaţionale intră în contact cu
facilităţile oferite de respectivele guverne. Pe lângă împărţirea de broşuri şi pliante informative,
aceste agenţii de promovare aranjează şi vizite ale reprezentanţilor guvernamentali familiarizaţi
cu mediul economic şi juridic promovat.

1.4. Creşterea economică în paradisurile fiscale

Paradisurile fiscale au fost printre primele state care au reuşit să se dezvolte pe baza
investiţiilor străine directe.Putem afirma cu certitudine, că, evoluţia favorabilă a paradisurilor
fiscale a fost bazată pe explozia investiţiilor străine directe şi pe accentuarea fiscalităţii mondiale
în deceniile precedente.15
FMI afirmă că, datorită liberalizării contului de capital şi datorită creşterii încrederii în
bursa de valori, fondurile care pot fi investite au devenit mai “receptive” la oportunităţile şi
riscurile unui grup mai mare de regiuni şi ţări.

15
James Hiner ,Univ of Michigan, 2004, pg 19
21
Luăm în considerare 9 paradisuri fiscale dintre cele mai dezvoltate ţări. În Tabelul nr.1 este
prezentat PIB-ul pe cap de locuitor, indicele presiunii fiscale (conform Heritage Foundation) şi
rata de creştere a PIB-ului (%).

Tabelul nr.1
Presiunea fiscală şi indicatorii de creştere economică

Paradisul PIB pe cap de Rata de creştere


Presiunea fiscală
fiscal locuitor în USD PIB %
Luxemburg 47.505 3,0 4,5
Elveţia 34.369 3,4 1,9
Islanda 32.758 3,0 5,9
Irlanda 28.762 2,4 4,9
Hong Kong 27.114 1,9 8,1
Singapore 25.186 2,6 8,4
Bahamas 16.067 1,5 1,9
Cipru 12.647 2,5 4
Bahrain 10.889 1,8 3,5
Medie 26.144 2,5 4,8
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Presiunea fiscală este reprezentată de un indicator calculat ca medie a impozitelor pe


venitul persoanelor fizice şi juridice.

Graficul nr. 1
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor

22
Sursă: www.heritage.org

Din tabelul nr.1 se observă că în Luxemburg în ciuda faptului că presiunea fiscală este
ridicată, PIB pe locuitor este foarte ridicat (Luxemburg are cel mai mare PIB pe locuitor pe plan
global) şi doar în Cipru, Bahamas şi Bahrein presiunea fiscală este foarte scăzută iar PIB pe
locuitor foarte ridicat. În Bahamas şi Cipru se înregistrează cea mai scazută rată de impozitare a
veniturilor .

Paradisurile fiscale se pot împărţi în două categorii:


 Paradisuri fiscale mici , care au o suprafaţă restrânsă şi o populaţie < 1.000.000 de
locuitori
 Paradisuri fiscale mari , a căror populaţie > 1.000.000 de locuitori şi au o suprafaţă
mică sau medie.

Analiza creşterii economice în paradisuri fiscale trebuie diferenţiată pe cele două categorii
de paradisuri fiscale (mici şi mari) deoarece acestea folosesc strategii diferite.
Presiunea fiscală medie în paradisurile fiscale prezentate este de 2.5, pentru paradisurile
fiscale mici este de 2.36 respectiv pentru cele mari este de 2.58. Acest lucru se întamplă deoarece
majoritatea paradisurilor fiscale mici au o rată de impozitare zero pentru venituri (conform
strategiei lor de a atrage doar înregistrarea societăţilor şi nu o activitate efectivă). Marile
paradisuri impozitează venitul la rate scăzute şi de cele mai multe ori aceste ţări impozitează
doar veniturile rezultate din surse naţionale pentru a atrage cartierul general al companiilor
multinaţionale.
Nivelul mediu al PIB-ului la paradisurile fiscale analizate, este de 26.144 USD pe cap de
locuitor.În cazul paradisurilor fiscale mici acest nivel este de 23.973 USD , mai mic decât cel al
paradisurilor fiscale mari: 28.853 USD.
23
Tabelul nr.2
Indicatori pentru paradisuri fiscale mici
Rata de PIB pe cap de
Paradisuri fiscale Presiunea PIB
creştere PIB locuitor
mici fiscală mil USD
% USD
Luxemburg 3,0 21,90 4,5 47.505
Islanda 3,0 9,50 5,9 32.758
Bahamas 1,5 5,10 1,9 16.067
Cipru 2,5 9,73 4 12.647
Bahrain 1,8 7,60 3,5 10.889
Medie 2,36 10,77 3,96 23.973
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Graficul nr. 2
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor în cazul paradisurilor fiscale mici

Sursă: www.heritage.org

Tabelul nr. 3
Indicatori pentru paradisuri fiscale mari
Paradisuri Presiunea PIB Rata de creştere PIB pe cap de locuitor
fiscale mari fiscală mil USD PIB (%) USD
Hong Kong 1,9 186,6 8,1 27.114
Singapore 2,6 106,8 8,4 25.186
Irlanda 2,4 116,2 4,9 28.762
Elveţia 3,4 253,1 1,9 34.369
Medie 2,58 165,7 5,8 28.858
24
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Graficul nr.3
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor în cazul paradisurilor fiscale
mari

Sursă: www.heritage.org

Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere PIB pentru paradisurilor mici - directă: chiar
dacă presiunea fiscală creşte, intervine şi o creştere a indicelui creşterii economice. 16

Graficul nr. 4
Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere economică în cazul paradisurilor fiscale
mici

16
Nandra Ramona: Nandra R.: Economic growth în tax havens, Economy and Transformation Management, The
IIIrd International Conference, 2006
25
Sursă: www.heritage.org
Corelaţia pentru paradisurile fiscale mari nu este la fel de puternică, dar este una indirectă: o
presiune fiscală mai redusă presupune o creştere economică.

Graficul nr. 5
Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere economică în cazul paradisurilor fiscale
mari

Sursă: www.heritage.org
Se pot evidenţia 2 aspecte care se interconectează:17
- creşterea economică în paradisuri fiscale exprimată prin PIB pe cap de locuitor;
- creşterea numărului de state care adoptă strategia paradisurilor fiscale.
Paradisurile fiscale cresc pe măsură ce cadrului legislativ şi al taxelor practicate în ţările
industriale dezvoltate cresc.

1.5. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activităţii


desfăşurate

17
Nandra R.: Nandra R.: Economic growth în tax havens, Economy and Transformation Management, The IIIrd
International Conference, 2006
26
Jurisdicţiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate te o tipologie variată a
entităţilor posibil de înmatriculat în acest locaţii. Există însă câteva forme clasice de companii
offshore:
1. Compania exceptată (Exempt company)
Este compania scutită de la plata obligaţiilor fiscale normale, sub rezerva respectărilor
anumitor condiţii. În situaţia în care nu ne referim la activităţi offshore, aceste companii pot
foarte bine funcţiona în jurisdicţii cu un regim fiscal normal, ele beneficiind însă de un set
important de facilităţi fiscale.
2. Compania nerezidentă (Non – Resident Company);
Este cea mai puţin pretenţioasă entitate, utilizată în special în zona de influenţă a legilor
britanice. O companie nerezidentă va fi înregistratp într-un anumit centru offshore (Cayman
Islands, Marea Britanie, Cipru, etc.) şi va avea rezidenţa fiscală într-un alt stat, în funcţie de
interesele acţionarilor săi. Rezidenţa fiscală poate fi modificată o dată cu modificarea
elementului de atribuire a rezidenţei, de regulă, locul de unde se face administrarea acesteia.
Tipurile de companii offshore din punct de vedere al activităţii desfăşurate sunt:
1. Companii de comerţ exterior
În tranzacţiile comerciale internaţionale se practică destul de des introducerea unei
companii offshore în mijlocul tranzacţiei, între vânzător şi cumpărător, companie ce va reţine cea
mai mare parte a profiturilor reale ale tranzacţiei. În acest fel, profiturile taxabile sunt transferate
dintr-o jurisdicţie c taxe ridicate într-un cu taxe scăzute sau chiar fără taxe.
Spre exemplu, o firmă din UE poate importa prin offshore subansamble din China şi
poate vinde produse finite pe piaţa din UE (cu preţ foarte mare). Un ziar din UK îşi păstrează
angajaţii acolo, dar creează offshore, o companie de vânzări şi distribuţie care se ocupă de restul
procesului şi păstrează profitul offshore etc.
Compania offshore va fi cea care va intra în relaţii contractuale cu vânzătorul şi
cumpărătorul, iar bunurile vor continua să circule de la producător/vânzător la cumpărător.
Această interpunere a companiei offshore în lanţul comercial poate fi făcută atât de vânzător cât
şi de cumpărător, fiind avantajoasă atât pentru cel care vinde bunurile, cât şi pentru cel care le
cumpără. Exportatorul poate folosi schema de mai sus pentru a transfera profitul care provine din
diferenţa dintre costul bunurilor vândute de el şi preţul de vânzare. Importatorul poate folosi
compania offshore pentru a evita plata taxelor pe diferenţa dintre preţul de achiziţionare a
bunurilor şi preţul cu care bunurile vor fi vândute în ţara sa.

27
Unele paradisuri fiscale încurajează activităţile de comerţ prin oferirea unor zone duty –
free, facilităţi de depozitare etc. Acest lucru este imporant mai ales atunci când se încearcă
avitarea creării unui „sediu permanent” în ţara de destinaţie (prin stocarea bunurilor înainte de
livrare).
Ca o regulă generală, aceste companii trebuie create în jurisdicţii cu sisteme de
comunicaţii eficiente, ce permit procurarea facilă a documentelor de transport, cum este: Cipru,
Hong Kong, Bahams, Barbados, Caymans Islands, Costa Rica, Jersey, Luxemburg, Malta,
Panama, etc.
Exemplificăm o companie offshore înmatriculată în scop comercial:
Se presupune că pentru mărfuri achiziţionate cu valoarea de 5.000 Euro, exportatorul
(A) găseşte un client intern/extern (B) dispus să îi plătească 10.000 euro. Cota de impunere a
profitului obţinut de o companie offshore este de 10%, în condiţiile în care cota de impunere a
profiturilor în onshore este de 25%. Utilizând compania din ţara C, exportatorul are posibilitarea
de a-i vinde acesteia marfa cu 6.000 euro, marfă ce va fi revândută ulterior la valoarea la care
importatorul este dispus să o achiziţioneze, respectiv 10.000 euro.

În cazul neutilizării offshore:


Profit impozabil: 10.000 – 5.000 = 5.000 euro
Impozit pe profit: 25% * 5.000 euro = 1.250 euro
În cazul utilizării offshore:
Profit societate A : 6.000 – 5.000 = 1.000 euro
Impozie pe profit societate A : 25% * 1.000 = 250 euro
Profit societate C : 10.000 – 6.000 = 4.000 euro
Impozie pe profit societate C : 10% * 4.000 = 400 euro
Impozit pe profit A+C = 250 + 400 = 650 euro
În varianta utilizării companiilor offshore, de cele mai multe ori transportul se face
direct de la exportator la importator, existând totuşi documente de „atestare” a legăturii cu
jurisdicţia C.
2. Companii de investiţii
Zonele offshore oferă deseori un mediu excelent pentru companiile de investiţii sau
fondurile de investiţii. Raţiunea acestei activităţi este ca profiturile din aceste investiţii vor fi
netaxabile (sau foare puţin taxabile), iar reglementările legale sunt mai blânde decât în ţările cu
fiscalitate mare, unde deţinătorii fondurilor investite sunt localizaţi.

28
O companie offshore poate cumpăra acţiuni, obligaţiuni şi poate de asemenea să le
vândă în mod liber. Dacă analizăm rapoartele majorităţii burselor importante ale lumii (New
York, Londra) putem observa că majoritatea acţiunilor aflate în ciculaţie sunt în mâinile
companiilor offshore şi că se schimbă între aceste companii. Companiile offshore sunt principalii
pioni ai proprietăţii în pieţele de capital dezvoltate, fiind prezente şi pe pieţele unor materii prime
şi combustibili.
Deoarece fondurile offshore oferă un câştig (şi un risc) mai mare decât cele onshore,
multe ţări au restricţionat investiţiile în astfel de ţări pentru cetăţenii lor, precum şi marketingul
acestor fonduri pe teritoriul lor sau către rezidenţii lor. SUA este foarte strictă în aceată privinţă,
iar fondurile de investiţii offshore se feresc să încalce legea Statelor Unite şi nu acceptă investiţii
din partea unor cetăţeni americani. Regimul fiscla din Marea Britanie e mai permisiv, dar totuşi
inflexibil.
3. Companii holding
În general, multinaţionalele utilizează paradisurile fiscale pentru înmatricularea
companiei ce deţine acţiunile celorlalte companii ale grupului. La acest nivel trebuie analizate
avantajele şi oportunităţile fiscale accesibile, în contrapartidă cu costurile suplimentare,
dificultatea şi riscul unei astfel de opţiuni.
Compania holding este compania a cărei activitate se limitează la a deţine şi conduce
investiţii sau proprietăţi fără a avea activităţi comerciale obişnuite. Cerinţele de încorporare şi
utilizare a acestui tip de companii diferă de la stat la stat (în special în Liechtenstein, Luxemburg,
Nauru şi Olanda). Pentru a avea maximum de eficienţă fiscală, compania holding va fi
încorporată într-un din jurisdicţiile offshore potrivite şi utilizată pentru finanţarea firmeloe
localizate în zone cu impozitare ridicată.
Danemarca este un stat european frecvent utilizat în strategii de înfiinţare de companii
holding ale companiilor din afara Europei. Legislaţia daneză are două avantaje majore:
 Nu sunt reţinute impozite la sursă pe dividendele distribuite în exteriorul ţării;
 Nu sunt impozitate dividendele primite de la o subsidiară străină, în condiţiile în
care sunr deţinute cel puţin 25 de procente din capitalul social al acesteia pe o perioadă de cel
puţin un an.
În acest fel, în Danemarca nu sunt impozitate dividendele – ele vor fi taxate, eventual,
numai în celălalt stat.
Pentru simplificarea calculelor, se presupune că numai compania A distribuie dividende
de 20.000 euro (5% reţinere la sursă pentru plata către jurisdicţia offshore, 10% pentru

29
persoanele juridice autohtone). Pentru compania B – dobânzi plătite în valoare de 30.000 euro,
cota de reţinere la sursă – 10%. Pentru compania C – redevenţe plătite în valoare de 10.000 euro,
cota de reţinere la sursă – 8%. Pentru compania D – servicii de management facturate în valoare
de 15.000 euro (deductibile fiscal în întregime). Cota de impunere în onchore – 20%, iar în
offshore 0%.
În cazul înmatriculării companiei holding în onshore:
Impozit pe dividende primite = 20.000 euro * 10% = 2.000 euro
Impozit suplimentar = (30.000 + 10.000 + 15.000) * 20% = 11.000 euro
Impozit total = 2.000 + 11.000 = 13.000 euro
În cazul înmatriculării companiei holding în offshore
reţinere la sursă = 20.000 * 5% = 1.000 euro
reţinere la sursă = 30.000 * 10% = 3.000 euro
reţinere la sursă = 10.000 * 8% = 800 euro
Impozit total = 4.800 euro
4. Companii pentru evitarea autentificării testamentului şi pentru camuflarea
proprietăţii
O persoană care deţine active într-unul sau mai multe state poate apela la varianta
deţinerii lor prin intermediul unei companii holfing personală astfel încât după decesul său
autentificarea testamentului să nu se realizeze în fiecare ţară în care deţine averi, ci în statul de
încorporare a companiei respective.
Utilizarea unei astfel de societăţi poate oferi o serie de beneficii, pornind de la
economisirea taxelor de succesiune enorme – în unele ţări), simplificarea procedurilor legale şi
terminând cu evitarea publicităţii nedorite. Persoanele care nu doresc, din motive fiscale sau de
evitare a publicităţii, să-şi divulge proprietatea asupra activelor lor, se pot folosi cu succes de
avantajele acestor societăţi, datorită intimităţii pe care aranajamentul offshore îl oferă.
Jurisdicţiile caraibiene sunt recomabdate pentru încorporarea de astfel de companii.
5. Companii pentru deţinerea de proprietăţi
Avantajele unei astfel de companii sunt:
 evitarea taxelor de moştenire;
 evitarea taxării câştigurilor de capital;
 uşurinţa vânzării (prin transferul acţiunilor şi nu a activelor propriu-zise);
 reducerea costurilor de achiziţie etc.

30
În lipsa unei astfel de strategii, în Portugalia, o taxă de moştenire (la decesul
proprietarului) poate urca până la 50%, taxarea câştigului de capital – până la 20%, iar costurile
ocazionate de vânzare – până la aproximativ 13%. Din aceste motive, o astfel de metodă de
deţinere a proprietăţii şi de transfer al acesteia este foarte des întâlnită în Portugalia, iar
cumpărătorii preferă să achiziţioneze imobile utilizând avantajele oferite de zonele offshore.
De exemplu, dacă valoarea acţiunilor ar fi de 1.000.000 euro (contravaloarea
imobilelor), transferul dreptului de proprietate asupra imbilelor în onshore se taxează cu 30%
(impozitul ar fi de 300.000 euro). Transferul acţiunilor societăţii offshore se taxează în offshore
cu 0% (deci 0 euro impozit).
6. Companii pentru servicii hoteliere
în situaţia în care se doreşte implicarea oportunităţilor offshore în proiectele hoteliere,
activitatea trebuie structurată astfel încât o companie offshore să fie proprietatea clădirii,
imobilul fiind apoi închiriat unei alte companii ce se va ocupa de conducerea hotelului. Este
posibil să se evite impozitarea câştigurilor de capital la vânzarea unei clădiri prin deţinerea
hotelului offshore, iar societatea înregistrată local este necesară pentru derularea activităţii
hoteliere.
Operatorul hotelului va fi impozitat pe profiturile obţinute din funcţionarea unităţii, dar
există variate modalităţi ce pot fi utilizate pentru a ţine aceste profituri la minimum. Una dintre
ele şi cea mai la îndemână este plata unei chirii mari (care să acopere parţial profitul fiscal ce ar
fi fost obţinut în lipsa ei) către deţinătorul hotelului. Mai există şi varianta facturării (tot din
offshore) a unor servicii de reprezentare internaţională, marketing, management strategic,
software etc.
Alte tipuri de companii offshore mai sunt:
 Companii pentru servicii profesionale – pentru activităţi retribuite la nivel
superior: avocaţi, designeri, consultanţi financiari, ingineri, autori sau artişti)
 Companii pentru transporturi navale (cele mai cunoscute sunt în Liberia şi
Panama, Cipru, Bahamas, Malta)
 Companii pentru drepturi de autor (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie,
Irlanda, Gibraltar, Luxemburg)
 Companii pentru servicii bancare (Anguilla, Bahamas, Bahrein, Insulele
Cayman, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Singapore)
 Localizarea cartierelor generale ale companiilor multinaţionale
 Companiile pentru asigurări care poti fi:

31
o Companii de asigurări (Saint Vincent şi Seycelles)
o Companii captive de asigurări (Insulele Bermude, Insulele Cayman,
Luxemburg, Vanuatu)
 Trust-urile

CAPITOLUL II
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ

32
2.1. Noţiunea de evaziune fiscală
2.2. Factorii favorizanţi ai fenomenului evazionist
2.3. Evaziunea fiscală în România

CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ - Utilizarea paradisurilor fiscale în criminalitatea
financiară internaţională
3.1.Cazuri de utilizare a jurisdicţiilor offshore în montajele financiare de
spălare a banilor
3.2. Fraude şi escrocherii notorii din România
3.3. Rolul zonelor offshore în mecanismele de spălare a banilor murdari

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

33
34