Sunteți pe pagina 1din 4

Am folosit zi de zi afirmații în ultimii ani, iar viața mea este schimbată la 180 de grade.

Simt că
trăiesc, că mă bucur de viață și că sunt cu adevărat creatorul destinului meu. Eu am întâlnit-o, în
procesul meu de autocunoaștere și dezvoltare, pe Niculina Gheorghiță, iar asta m-a ajutat foarte
mult să fiu cel ce astăzi sunt.

de Răzvan Danc, din învățăturile Niculinei Gheorghiță

M-am gândit să vă ofer câteva afirmații care să vă fie de folos în diverse situații de viață.
Unele dintre ele sunt țintite – adică pentru ceva de necesitate imediată, iar altele sunt pentru a
crea rețele neuronale solide în creier care să nască atitudini. De exemplu: schimbarea
convingerilor false din subconștient și crearea unor noi credințe.

Pentru a avea eficiență maximă, eu scriu aceste afirmații „de cursă lungă” cum îmi place
să le numesc, în fiecare zi de 21 de ori, timp de 29 de zile. Acesta este primul pas în crearea unei
noi atitudini. Apoi urmează perioada de consolidare și de transformare în atitudine. Pentru a vă
reconfigura sistemul limbic este nevoie între șase luni și un an de zile. Astfel că în maximum un
an de zile, o stare care este afirmată, devine ceva normal, firesc.

Pentru afirmațiile țintite este suficientă repetarea sau scrierea conștientă, concentrată de 3,
7 ori în funcție de puterea voastră de concentrare. Vă recomand să citiți și articolul Cum ne
creăm realitatea? pentru a înțelege că este nevoie de mai mult decât o afirmație – este nevoie de
acțiune.

Ce se întâmplă la nivel cerebral scriind sau rostind aceste afirmații puteți afla din cartea:
Afirmații pentru voi scrisă de Niculina Gheorghiță. De asemenea, vă recomand să participați și
la cursul Regăsirea puterii interioare pentru a primi toate instrumentele de care aveți nevoie
pentru a deveni creatorii propriei realități.

De reținut este un aspect important: nu putem face ceva pentru cineva. este nevoie ca
fiecare persoană care dorește să schimbe ceva în viața lui, să facă asta concret prin acțiune. Este
inutil să mănânc eu de exemplu și să te saturi tu. Așa că, folosiți aceste afirmații în scop
personal, și eliberați-vă de tendința de a trece peste liberul arbitru al celor din jur. Odată folosite
aceste afirmații, veți întâlni oameni, locuri, evenimente și momente care vă vor ajuta să
înțelegeți, să acceptați și să începeți să manifestați starea nou creată. Vor ieși la suprafață toate
credințele false pe care le aveți despre voi și cei din jur. În acest sens este nevoie de iertare și
prezență. Vă recomand articolul PUTEREA se află în momentul PREZENT pentru a înțelege
cum să ne eliberăm de trecut, de rănile emoționale și să ajungem să trăim prezentul conștient
pentru a putea manifesta tot ce ne dorim.

Vă doresc mult succes în lucrul conștient cu voi. Scrieți sau rostiți aceste afirmații lent, simțiți
cum fiecare cuvânt intră prin creștetul capului și se așază în fiecare celulă a corpului vostru,
ajungând până la nivel de ADN. Vă invit să adăugați noi afirmații sau dacă experimentați o
situație particulară, puteți lăsa un comentariu mai jos și vom găsi o afirmație potrivită pentru voi.

Alegeți să trăiți ușor, frumos și bine simțind starea viața mă iubește!


1. Eu sunt dintotdeauna conectat/ă la Sinele meu Divin
2. Eu sunt dintotdeauna ghidat/ă de Sinele meu Divin
3. Eu sunt dintotdeauna iubire de Sine
4. Eu sunt dintotdeauna încredere de Sine
5. Eu sunt dintotdeauna cunoaștere de Sine
6. Eu sunt dintotdeauna înțelegere de Sine
7. Eu sunt dintotdeauna prețuire de Sine
8. Eu sunt dintotdeauna iertare de Sine
9. Eu sunt dintotdeauna în armonie cu mine
10. Eu sunt dintotdeauna în armonie cu cei din jurul meu
11. Eu sunt dintotdeauna în armonie cu partenerul/partenera meu/mea
12. Eu sunt dintotdeauna comunicare eficientă
13. Eu sunt dintotdeauna eficiență maximă
14. Eu sunt dintotdeauna bucurie
15. Eu sunt dintotdeauna bogăție fabuloasă
16. Eu sunt dintotdeauna prosperitate
17. Eu sunt dintotdeauna sănătate radiantă
18. Eu sunt dintotdeauna autovindecare
19. Eu sunt dintotdeauna starea de bine
20. Eu sunt dintotdeauna viața trăită ușor, frumos și bine
21. Eu sunt dintotdeauna acceptare de Sine
22. Eu sunt dintotdeauna voință Divină
23. Eu sunt dintotdeauna intenție Divină
24. Eu sunt dintotdeauna credință Divină
25. Eu sunt dintotdeauna autodisciplină
26. Eu sunt dintotdeauna iubire de adevăr
27. Eu sunt dintotdeauna creatorul realității mele
28. Eu sunt dintotdeauna examenul promovat cu brio
29. Eu sunt dintotdeauna carnetul de șoferi
30. Eu sunt dintotdeauna îndrăzneală
31. Eu sunt dintotdeauna liniște și pace interioară
32. Eu sunt dintotdeauna lumină
33. Eu sunt dintotdeauna ambiție
34. Eu sunt dintotdeauna bani
35. Eu sunt dintotdeauna reușită în tot ce-mi propun
36. Eu sunt dintotdeauna toți banii necesari pentru mine
37. Eu sunt dintotdeauna autenticitate
38. Eu sunt dintotdeauna generozitate
39. Eu sunt dintotdeauna mamă fericită
40. Eu sunt dintotdeauna tată fericit
41. Eu sunt dintotdeauna fiu/fiică fericit
42. Eu sunt dintotdeauna soț/soție fericită
43. Eu sunt dintotdeauna recunoștință Divină
44. Eu sunt dintotdeauna compasiune Divină
45. Eu sunt dintotdeauna smerenie Divină
46. Eu sunt dintotdeauna concentrare maximă
47. Eu sunt dintotdeauna vindecat/ă
48. Eu sunt dintotdeauna fermitate
49. Eu sunt dintotdeauna iubire
50. Eu sunt dintotdeauna pace
51. Eu sunt dintotdeauna geniu în manifestare
52. Eu sunt dintotdeauna călătorie în siguranță și fără incidente
53. Eu sunt dintotdeauna observatorul gândurilor mele
54. Eu sunt dintotdeauna la timp la…întâlnire, examen etc
55. Eu sunt dintotdeauna demnitate Divină
56. Eu sunt dintotdeauna fericire
57. Eu sunt dintotdeauna pasiune în manifestare
58. Eu sunt dintotdeauna mintea nelimitată a lui Dumnezeu
59. Eu sunt dintotdeauna înțelepciune Divină
60. Eu sunt dintotdeauna claritate în manifestare
61. Eu sunt dintotdeauna inteligență creatoare
62. Eu sunt dintotdeauna soluția potrivită pentru situația X
63. Eu sunt dintotdeauna onorabil/ă
64. Eu sunt dintotdeauna siguranță Divină
65. Eu sunt dintotdeauna acceptarea trupului meu
66. Eu sunt dintotdeauna tinerețe veșnică
67. Eu sunt dintotdeauna intenția Sinelui meu Divin
68. Eu sunt dintotdeauna răbdare Divină
69. Eu sunt dintotdeauna curajul de a îndrăzni
70. Eu sunt dintotdeauna în contact cu X
71. Eu sunt dintotdeauna conectat cerebral cu X
72. Eu sunt dintotdeauna comunicare de la Sine la Sine
73. Eu sunt dintotdeauna impecabil/ă cu mine și cu cei din jur
74. Eu sunt dintotdeauna conștiință Divină
75. Eu sunt dintotdeauna în prezent
76. Eu sunt dintotdeauna prezență
77. Eu sunt dintotdeauna credință în manifestare
78. Eu sunt dintotdeauna adevărul
79. Eu sunt dintotdeauna manifestarea iubirii divine
80. Eu sunt dintotdeauna eliberat de credințe false
81. Eu sunt dintotdeauna stăpânul destinului meu
82. Eu sunt dintotdeauna Tot Ceea Ce Este
83. Eu sunt dintotdeauna conștient/ă de mine și de gândurile mele
84. Eu sunt dintotdeauna voioșie
85. Eu sunt dintotdeauna bunăstare
86. Eu sunt dintotdeauna vindecat din interior spre exterior
87. Eu sunt dintotdeauna de partea mea
88. Eu sunt dintotdeauna puterea Sinelui meu Divin
89. Eu sunt dintotdeauna aici și acum
90. Eu sunt dintotdeauna valorizare de Sine
91. Eu sunt dintotdeauna plin de energie
92. Eu sunt dintotdeauna binecuvântare Divină
93. Eu sunt dintotdeauna bun/ă și blând/ă cu mine
94. Eu sunt dintotdeauna cunoaștere nelimitate
95. Eu sunt dintotdeauna un/o invingător/oare
96. Eu sunt dintotdeauna proiectul, tema realizat/ă la timp
97. Eu sunt dintotdeauna plin/ă de energie vitală
98. Eu sunt dintotdeauna puterea lui Dumnezeu
99. Eu sunt dintotdeauna Dumnezeu în manifestare
100. Eu sunt dintotdeauna una cu tot ce este viața
101. Eu sunt dintotdeauna libertate Divină
102. Eu sunt dintotdeauna propria mea putere
103. Eu sunt dintotdeauna impecabil cu mine și cu cei din jur
104. Eu sunt dintotdeauna implinire Divină
105. Eu sunt dintotdeauna iertare în manifestare
106. Eu sunt dintotdeauna fermitate
107. Eu sunt dintotdeauna cu 5,10,15 kg mai ușor (a se evita „slab”)
108. Eu sunt dintotdeauna imaginație fabuloasă
109. Eu sunt dintotdeauna momentul potrivit
110. Eu sunt dintotdeauna în fiecare zi, din ce în ce mai bine
111. Eu sunt dintotdeauna cel ce Sunt

Cu iubire și dăruire pentru încântarea Sinelui Divin!