Sunteți pe pagina 1din 261

I.

LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ DIN ROMÂNIA

În accepţia cea mai generală, protecţia muncii are ca obiectiv cunoaşterea şi înlăturarea
perturbaţiilor ce pot apare în procesul de muncă, susceptibile să provoace accidente de muncă şi îmbolnăviri
profesionale.
Ca instituţie de drept, protecţia muncii reprezintă “un ansamblu de norme juridice imperative, având
ca obiect reglementarea relaţiilor sociale complexe ce se formează în legătură cu organizarea multilaterală,
desfăşurarea şi controlul procesului de muncă, în scopul asigurării condiţiilor optime, la nivelul ştiinţei şi
tehnicii moderne, pentru apărarea vieţii şi sănătăţii tuturor participanţilor la acest proces, al prevenirii
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.”
Instituţia securităţii şi sănătăţii munciicuprinde relaţiile stabilite în procesul muncii şi reglementate
prin norme de drept în scopul prevenirii riscurilor pentru sănătatea, integritatea sau viaţa angajaţiilor.
Practic, ea reglementează, pe de o parte, relaţiile sociale stabilite între cei care organizează, conduc sau
controlează munca şi organele administraţiei de stat, iar pe de alta, acea parte a raporturilor juridice de
muncă care privesc relaţiile sociale dintre cei care au atribuţii de organizare, conducere şi control în
procesul muncii, şi executanţii procesului de muncă.
La realizarea ei contribuie dispoziţii din diferite ramuri ale dreptului.
Reglementarea principală este cuprinsă în dreptul muncii. La ea se adaugă normele de drept administrativ
referitoare la răspunderea contravenţională, cele de drept penal privind infracţiunile, precum şi ale dreptului
civil, care completează Codul Muncii în materia răspunderii patrimoniale a unităţii faţă de persoanele
angajate pentru daunele produse ca urmare a nerespectării normelor de protecţie a muncii. O legătură
strânsă există şi cu asigurările sociale de stat, unele reglementări fiind comune (încadrarea în grupele de
muncă I şi II, înregistrarea accidentelor de muncă).
Prin Constituţie se relevă clar locul şi rolul legislaţiei securităţii şi sănătăţii munciiîn sistemul
legislativ naţional: o componentă a sistemului de reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei
cetăţenilor, respectiv pentru un segment specific de populaţie – activă, împotriva riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă.

STRUCTURA SISTEMULUI LEGISLATIV AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII

Pentru a prezenta structura sistemului legislativ al securităţii şi sănătăţii munciiîn România este
necesară mai întâi delimitarea acestuia.
Se pot distinge două categorii de acte juridice:
A) Acte care legiferează strict numai activităţi în legătură directă cu măsurile de protecţie a muncii,
formând o aşa numită “legislaţie de bază”, dintre care fac parte:
• Legea securităţii şi sănătăţii muncii nr. 319/2006;
• Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006.
• Cerinţe minime de securitate.
• Norme legale privind organizarea şi funcţionarea administraţiei de stat cu atribuţii de
îndrumare şi control în domeniul securităţii şi sănătăţii;
• Dispoziţii legale privind certificarea echipamentelor de protecţie, tehnice şi de lucru, din
punct de vedere al securităţii şi sănătăţii;
• Norme referitoare la răspunderea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii.
B) Acte care conţin, dar numai în subsidiar, şi norme juridice de protecţie a muncii, formând o aşa
numită “legislaţie conexă” legislaţiei de protecţia muncii.
1
• Constituţia României, art. 22 şi art. 38;
• Codul Muncii;
• Dispoziţiile privind durata timpului de muncă şi a celui de odihnă, munca de noapte, orele
suplimentare;
• Prevederi privind disciplina în muncă;
• Dispoziţii referitoare la regimul produselor şi substanţelor toxice, al unor instalaţii cu grad
ridicat de risc, al materialelor explozive;
• Dispoziţii care reglementează drepturile angajaţilor, ale sindicatelor.

Dacă se ţine seama de aria de obligativitate , dar şi de caracterul general sau particularizat , concret
aplicativ, aceleaşi acte se pot grupa după cum urmează:
• Legislaţie primară – care cuprinde Legea securităţii şi sănătăţii muncii nr. 319/2006.
Precum şi HG – uri şi ordine ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, caracterizate prin
faptul că stabilesc cadrul general, principiile şi regulile de bază pentru domeniul securităţii şi
sănătăţii.
• Legislaţie secundară – din care fac parte sistemul de norme tehnice, normele metodologice
şi standardele de securitate a muncii; aceste reglementări sunt emise de Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale , Ministerul Sănătăţii şi alte organe abilitate, obligatorii fie pentru toţi agenţii
economici, fie numai pentru o activitate, o categorie de persoane etc.
• Legislaţie terţiară – cuprinde instrucţiuni de securitate a muncii, care se elaborează de
utilizatorul lor şi sunt obligatorii numai pentru acesta.

PRINCIPALELE ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ PROTECŢIA MUNCII

a) Constituţia României
Art.22(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanelor sunt
garantate.
Art.38(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea
şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salar minim pe economie,
repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii
specifice.

b) Codul Muncii
Ca act legislativ care reglementează toate relaţiile de muncă, Codul Muncii cuprinde şi norme de
drept pentru relaţiile sociale care trebuie să se creeze în legătură cu prevenirea riscurilor pentru sănătatea,
integritatea sau viaţa angajaţilor. În capitolul referitor la protecţia muncii şi asigurările sociale ( Cap. VI ) se
stabilesc principii de bază în realizarea securităţii muncii. De asemenea în Codul Muncii sunt dezvoltate şi
prevederile referitoare la munca femeilor şi a tinerilor.

c) Legea securităţii şi sănătăţii munciinr. 319/2006


Este actul normativ în baza căruia se desfăşoară întreaga activitate de protecţie a muncii în
România.
Ea îndeplineşte rolul de lege fundamentală pentru realizarea securităţii muncii şi este obligatorie în
toată economia naţională, respectiv în toate unităţile în care se desfăşoară procese de muncă utilizându – se
personal angajat printr – una din formele prevăzute de lege.

d) Cerinţe minime de securitate

2
Au ca obiect stabilirea măsurilor de prevenire a comportamentului accidentogen al executantului, în
condiţiile interrelaţionării complexe dintre elementele sistemului de muncă, pentru un anumit tip de
activitate din economia naţională.
Concret, pentru fiecare activitate reprezentativă s-a elaboret sau este în curs de elaborare o singură
normă specifică. Aplicarea lor este obligatorie pentru toţi agenţii economici care desfăşoară respectivul
proces de muncă, indiferent de obiectul principal de activitate, de tipul de capital sau forma de organizare.

e) Normele metodologice
Reglementează procedurile de aplicare a unor principii prevăzute în legislaţia primară, sunt
nominalizate expres în Legea securităţii şi sănătăţii munciinr. 319/2006, constituind anexă la aceasta.

f) Normativul – cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie-


conf. HG nr. 1048 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
Stabileşte criteriile generale de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie în
funcţie de factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională existenţi la fiecare loc de muncă. În
baza lui, fiecare agent economic este obligat să – şi elaboreze propriul normativ de echipament, ţinând
seama de procesele de muncă pe care le organizează şi de condiţiile sale concrete de desfăşurare a
activităţii.

g) Standardele de securitate a muncii


Sunt acte juridice care reglementează aspectele de protecţie a muncii vizând produsele. Îndeplinesc
în cea mai mare parte aceleaşi funcţii ca şi normele, dar legat de echipamente.
Standardele române referitoare la protecţia vieţii, protecţia sănătăţii, securitatea muncii şi protecţia
mediului înconjurător au caracter obligatoriu.

3
Legislaţie care completează Legea 319/2006

Monitor Denumire act normativ


HOTĂRÂRE nr.1.425 din 11 octombrie 2006
882/30.10.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii
securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 16 august 2006
739/30.08.2006
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august 2006


722/23.08.2006
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către
lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
HOTĂRÂRE nr. 1.146 din 30 august 2006
815/03.10.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în
muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă
HOTĂRÂRE nr. 300 din 2 martie 2006
252/21.03.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele
temporare sau mobile
HOTĂRÂRE nr. 493 din 12 aprilie 2006
380/03.05.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
HOTĂRÂRE nr. 1.051 din 9 august 2006
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea
713/21.08.2006
manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorsolombare
HOTĂRÂRE nr. 1.028 din 9 august 2006
710/18.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca referitoare la
utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
HOTĂRÂRE nr.971 din 26 iulie 2006
683/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de
sănătate la locul de muncă
HOTĂRÂRE nr. 1.093 din 16 august 2006
privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru
757/06.09.2006
protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi
cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 16 august 2006
762/07.09.2006 privind protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi biologici în muncă
HOTĂRÂRE nr. 1.136 din 30 august 2006
769/11.0.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice
HOTĂRÂRE nr. 1.135 din 30 august 2006
772/12.09.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca la bordul
navelor de pescuit
737/29.08.2006 HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 9 august 2006
privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia
4
Legislaţie care completează Legea 319/2006
sănătăţii lucrătorilor care pot fi expusi unui potenţial risc datorat
atmosferelor explozive
HOTĂRÂRE nr. 1.050 din 9 august 2006
737/29.08.2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor din industria extractiva de foraj
HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 9 august 2006
727/25.08.2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran
HOTĂRÂRE nr. 1.007 din 2 august 2006
696/15.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenta
medicală la bordul navelor
HOTĂRÂRE nr. 752 din 14 mai 2004
privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor
499/03.06.2004
şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial
explozive
HOTĂRÂRE nr. 1.876 din 22 decembrie 2005
81/30.01.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de vibratii
HOTĂRÂRE nr. 1.875 din 22 decembrie 2005
64/24.01.2006 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor fata de riscurile
datorate expunerii la azbest
HOTĂRÂRE nr. 1.022 din 10 septembrie 2002
711/30.09.2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viata,
sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului
HOTĂRÂRE nr. 613 din 13 iunie 2002
pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 16 din Hotărârea Guvernului
444/25.06.2002
nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de
munca în condiţii deosebite
HOTĂRÂRE nr. 676 din 19 iulie 2001
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 261/2001
424/30.07.2001
privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de munca în
condiţii deosebite
HOTĂRÂRE nr. 261 din 22 februarie 2001 (*actualizată*)
privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de munca în
114/06.03.2001
condiţii deosebite
(actualizată pana la data de 30 iulie 2001*)
HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 6 septembrie 2006
privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în munca
845/13.10.2006
pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor impotriva riscurilor legate de
prezenta agenţilor chimici
ORDIN nr. 754 din 16 octombrie 2006
pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire
887/31.10.2006
şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare
şi instruire în domeniul

5
LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ DIN ROMÂNIA PRIN
TRANSPUNEREA DIRECTIVELOR EUROPENE

LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 a


Directiva
securităţii şi sănătăţii în muncă în
89/391/CEE
România

HOTĂRÂRE nr. 1425 din 30. octombrie


2006 privind normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 319 din 14 iulie
2006

HOTĂRÂRE nr. 1.028 din 9 august 2006


privind cerinţele minime de securitate
şi sănătate în muncă referitoare la Directiva
utilizarea echipamentelor cu ecran de 90/270/CEE
vizualizare

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 16 august


2006 privind cerinţele minime de Directiva
securitate si sănătate pentru locul de 89/654/CEE
muncă

HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 16 august


2006 privind protecţia lucratorilor Directiva
împotriva riscurilor legate de expunerea 89/654/CEE
la agenţi biologici in muncă

HOTĂRÂRE nr. 1.093 din 16 august


2006 privind stabilirea cerintelor
minime de securitate şi sănătate pentru
Directiva
protecţia lucratorilor împotriva riscurilor
2004/37/CE
legate de expunerea la agenţi
cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă

6
HOTĂRÂRE nr. 1.136 din 30 august 2006
privind cerinţele minime de securitate şi Directiva
sănătate referitoare la expunerea 2004/40/CE
lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri
electromagnetice;

HOTĂRÂRE nr. 1.146 din 30 august 2006


privind cerinţele minime de securitate şi Directiva
sănătate pentru utilizarea în muncă de 89/655/CE
către lucrători a echipamentelor de
muncă;

HOTĂRÂRE nr. 1.050 din 9 august 2006


privind cerinţele minime pentru Directiva
asigurarea securităţii şi sănătăţii 92/91/CEE
lucrătorilor din industria extractivă de
foraj;

HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 9 august 2006


privind cerinţele minime pentru Directiva
asigurarea securităţii şi sănătăţii 92/104/CEE
lucrătorilor din industria extractivă de
suprafaţă sau subteran;

HOTĂRÂRE nr. 1.051 din 9 august 2006


privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru manipularea manuală a Directiva
maselor care prezintă riscuri pentru 90/269/CEE
lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare;

HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 9 august 2006


privind cerinţele minime pentru
îmbunătăţirea securităţii şi protecţia Directiva
sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi 1999/92/CE
unui potenţial risc datorat atmosferelor
explozive;

HOTĂRÂRE nr. 971 din 26 iulie 2006


privind cerinţele minime pentru Directiva
semnalizarea de securitate şi/sau de 92/58/CEE
sănătate la locul de muncă;

7
HOTĂRÂRE nr. 300 din 2 martie 2006
privind cerinţele minime de securitate Directiva
şi sănătate pentru şantierele 92/57/CEE
temporare sau mobile;

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august


2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru Directiva
utilizarea de către lucrători a 92/57/CEE
echipamentelor individuale de
protecţie la locul de muncă;

HOTĂRÂRE nr. 1135 din 30 august


2006 privind cerinţele minime de Directiva
securitate şi sănătate în muncă la 90/103/CE
bordul navelor de pescuit; E

HOTĂRÂRE nr. 1.876 din 22


decembrie 2005 privind cerinţele Directiva
minime de securitate şi sănătate 2002/44/C
referitoare la expunerea lucrătorilor la E
riscurile generate de vibraţii;

HOTĂRÂRE nr. 493 din 12 aprilie 2006


privind cerinţele minime de securitate Directiva
şi sănătate referitoare la expunerea 2003/10/C
lucrătorilor la riscurile generate de E
zgomot;

HOTĂRÂRE nr. 1.875 din 22


decembrie 2005 privind protecţia Directiva 83/477/CEE cu
sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă modificări: 91/382/CEE,
de riscurile datorate expunerii la 98/24/CE, 2003/18/CE
azbest;

8
LEGISLAŢIA CONEXĂ

CODUL RUTIER + NORMELE


L360/2003 privind legea
METODOLOGICE DE APLICARE A
substanţelor chimice periculoase
ACESTUIA

OUG 99/2000 privind măsurile ce


pot fi aplicate în perioadele cu
CODUL MUNCII
temperaturi extreme pentru
protecţia persoanelor încadrate în
muncă

HG 355/2007 Legea privind


supravegherea stării de sănătate a
lucrătorilor

OUG 96/2003 legea privind protecţia


maternităţii

ORDINUL 147, 333/2006, L64/2008 –


ISCIR

LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR


DE URGENŢĂ

ORDINUL 392/2007 Normativ privind


prevenirea exploziilor pentru
proiectarea, montarea, punerea în
funcţiune, utilizarea, repararea şi
întreţinerea instalaţiilor tehnice care
funcţionează în atmosfere potenţial
explozive

9
STRUCTURA LEGISLAŢIEI NAŢIONALE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN
MUNCĂ

10
II. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE LA NIVELUL
ANGAJATORULUI

Prin Hotărârea de Guvern nr.1425/2006 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii
nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
În mod firesc, printre primele abordări ale acestor norme, sunt cele referitoare la organizarea
activităţilor de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi la modalităţile prin care
acestea se pot desfăşura.
Astfel normele prevăd obligaţia angajatorului de a asigura planificarea, organizarea şi mijloacele
necesare activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.
De asemenea sunt prevăzute următoarele modalităţi de abordare a activităţii de prevenire şi
protecţie:

a) Prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege.
Angajatorul poate să-şi asume realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie dacă îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
a.1. În cazul întreprinderilor cu pana la 9 lucrători inclusiv:
- activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele de tip industrial;
- angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau
unitate;
- angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.
a.2.În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv:
- activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele de tip industrial;
- riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile,
respectiv deces sau invaliditate;
- angajatorul isi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau
unitate;
- angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca
corespunzătoare cel puţin nivelului de baza.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus, angajatorul trebuie sa desemneze
unul sau mai mulţi lucrători sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, şi/sau sa apeleze la
servicii externe.
În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi
sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie obligatorii potrivit
normelor, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe.

b) Prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi
protecţie.
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători, angajatorul trebuie sa
desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a
se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care desfăşoară activităţi industriale, angajatorul trebuie sa
organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacitatile şi
aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute de norme,
angajatorul trebuie sa apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

c) Prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;


11
În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie sa
organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacitatile şi aptitudinile necesare
pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute de norme, angajatorul trebuie sa
apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

d) Prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie. Aşa cum rezultă din cele de mai sus,
angajatorii pot apela la serviciile externe de prevenire şi protecţie abilitate în toate cazurile în care
angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie nu
îndeplinesc condiţiile de experienţă, studii sau nivel de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă. Evident, serviciile externe de prevenire şi protecţie trebuie ca în prealabil să fie abilitate în
condiţiile normelor amintite.

Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind organizarea desfăşurării activităţii din


punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul
social, la sediile secundare sau în afară acestora, mai puţin activităţile care sunt specificate în anexa 5 din
HG1425/2006 (NMA a L 319/2006):

Cerinţă minimă: curs de securitate şi sănătate în muncă de nivel bază de 40 de ore. Condiţii de
participare la curs: studii medii tehnice sau profil real.
Dacă nu se întrunesc condiţiile legale în care angajatorul poate să îşi asume răspunderea în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, sau societatea are ca domeniu de activitate una din activităţile din anexa 5
din HG 1425/2006 (NMA a L319/2006) acesta trebuie să numească un lucrător desemnat în securitate şi
sănătate în muncă cu pregătire în materie de securitate şi sănătate în muncă de nivel mediu sau să apeleze la
serviciile unei societăţi abilitate de specialitate.

Numirea lucrătorului desemnat în securitate şi sănătate în muncă se face pe baza unei decizii a
conducătorului unităţii în următoarele condiţii:

 lucrătorul desemnat în securitate şi sănătate în muncă trebuie să facă dovada absolvirii


cursului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de cel puţin nivel mediu;
 condiţia de bază pentru participarea la curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de
nivel mediu este ca lucrătorul să fie absolvent de studii superioare sau cel puţin post-liceal tehnice.
 să fie angajatul societăţii;
 completarea fişei postului cu activităţile de prevenire şi protecţie pentru care are pregătire;
 societatea are până la 150 de angajaţi.
 Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii
şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul
întreprinderii şi/sau unităţii.
 Angajatorul trebuie sa asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii
desemnaţi sa poată desfasura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului.

În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie să
organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare
pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai
multe servicii externe.

12
Şeful serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să facă dovada absolvirii cursului de nivel
superior în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (în conformitate cu art. 50 din NMA la Legea
319/2006 (HG 1425/2006)).
Studii superioare tehnice, curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de 80 de ore, curs post
universitar de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de cel puţin 180 de ore.

Înfiinţarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă – CSSM

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin
50 de lucrători.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din:


• reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor;
• angajatorul sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al
reprezentanţilor lucrătorilor;
• medicul de medicina muncii;
• lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este
secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilor în CSSM trebuie să fie absolvenţi ai cursului de securitate şi sănătate în


muncă, nivel bază de 40 ore.

Subliniem faptul că serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a


angajatorului ca o structură distinctă.
Ca o noutate menţionată expres atât de Legea nr.319/2006, cât şi de normele metodologice de
aplicare notăm că lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare
numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi
stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
De asemenea este important de reţinut că angajatorul trebuie să consemneze în regulamentul intern
sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea
cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitatea şi mijloacele adecvate.
Aşa cum rezultă şi din cele de mai sus, serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la
dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie
desfăşurate în întreprindere.
Structura serviciului intern de prevenire şi protecţie va fi stabilită de angajator în funcţie de mărimea
întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în
cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Când angajatorul isi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi
protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor
specifice.
În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne,
acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficientei activităţii.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe baza de contract, activităţile de prevenire şi


protecţie în domeniu.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe:

13
a) sa dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru
a-şi desfasura activitatea;
b) sa fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a
documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, în
conformitate cu procedura stabilită la art. 35-45.
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie sa fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele
minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca corespunzătoare nivelului mediu şi/sau
superior, conform prevederilor art. 47-51, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfasura activităţi auxiliare.
Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie sa îndeplinească cerinţele minime
de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca corespunzătoare nivelului superior, conform
prevederilor art. 47-51.
În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singura persoana,
aceasta trebuie sa îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca
corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47-51.
Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie sa cuprindă cel
puţin următoarele:
a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern de prevenire şi
protecţie;
b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau cu alte
servicii externe de prevenire şi protecţie;
c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
Serviciul extern are obligaţia sa transmită inspectoratului teritorial de munca pe raza căruia isi are
sediul, domiciliul sau resedinta o copie de pe certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la data primirii
acestuia. Serviciul extern trebuie sa întocmească, în doua exemplare, un raport de activitate semestrial,
conform modelului prevăzut în anexa nr. 10. Rapoartele vor fi înaintate inspectoratului teritorial de munca
pe raza căruia isi are sediul, domiciliul sau resedinta serviciul extern. Inspectoratul va analiza rapoartele de
activitate şi va restitui un exemplar serviciului extern, iar un exemplar îl va arhiva.
Când externalizez serviciul de prevenire şi protecţie?

• când nu îndeplinesc cerinţele legale de organizare a serviciului de prevenire şi protecţie


cerute în NMA la Legea 319/2006 (HG 1425/2006);
• când nu îndeplinesc condiţiile pentru a numi unul sau mai mulţi lucrători desemnaţi în
securitate şi sănătate în muncă;
• când nu am posibilitatea (lipsa timp, disponibilitate, etc.) de a îmi asuma răspunderea în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
• când domeniul meu de activitate se regăseşte în anexa 5 din HG 1425/2006;

Avantajele externalizării serviciului de prevenire şi protecţie:

• asistenţă de specialitate permanentă;


• economie de timp, bani şi resurse umane;
• număr mai redus de incidente de muncă;
• contact permanent cu noutăţile din domeniu;
• birocraţie redusă;
• elaborarea şi actualizarea documentelor specifice “De la A la Z”;
• supervizarea instruirilor periodice şi a reinstruirilor sub semnătură în fişele individuale de
instruire;
• locuri de muncă mai ergonomice.
14
Decizii privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţie în unitate:

Exemple:

Decizia nr. ________ /________

privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţie

Subsemnatul POPESCU Ion, Administrator al S.C. MODEL S.R.L., în baza drepturilor conferite de
statutul societăţii privind administrarea activităţii acesteia în condiţiile legii, văzând prevederile Legii nr.
319/2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, prevederile „Normelor metodologice de aplicare ale legii
nr. 319/2006“- ediţia 2006, cu privire la organizarea activităţii şi instruirea în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, în temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 republicată, cu privire la societăţile comerciale,
emit următoarea

DECIZIE

Începând cu data prezentei, lucrătorul desemnat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este:
IONESCU Liviu
sau
Începând cu data prezentei administratorul Începând cu data prezentei angajatorul îşi asumă atribuţiile
pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
În caz de necesitate, angajatorul va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie sub consilierea unui
serviciu de prevenire şi protecţie abilitat.
sau
Începând cu data prezentei, în baza contractului nr. 123/12.12.2008, funcţia de lucrător desemnat SSM va fi
preluată de S.C. PROTECT S.R.L. în calitate de serviciu abilitat extern.
Începând cu data prezentei angajatorul îşi asumă răspunderea pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă altele decât cele asumate de către serviciul abilitat extern.

15
III. COMITETUL DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Comitetul de securitate şi sănătate în munca se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin
50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
Inspectorul de munca poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în munca în
unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot infiinta mai multe
comitete de securitate şi sănătate în munca; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de munca
aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare.
Comitetul de securitate şi sănătate în munca se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară
temporar, respectiv cu o durata mai mare de 3 luni.
În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în munca
revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
Comitetul de securitate şi sănătate în munca este constituit din reprezentanţii lucrătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de o parte, şi angajator sau
reprezentantul sau legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi
medicul de medicina muncii, pe de alta parte.
Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul
comitetului de securitate şi sănătate în munca.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în munca vor fi aleşi pe o perioada de 2 ani.
În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate şi sănătate în munca, aceştia vor fi
înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi.
Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în
munca va fi stabilită prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare
şi funcţionare.
Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în munca vor fi desemnaţi de către
lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, după cum urmează:
a) de la 50 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi;
b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi;
c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi;
d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi;
e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;
f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi;
g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.
Angajatorul are obligaţia sa acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de
securitate şi sănătate în munca timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.
Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de munca şi va fi de cel puţin:
a) 2 ore pe luna în unităţile având un efectiv de pana la 99 de lucrători;
b) 5 ore pe luna în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
c) 10 ore pe luna în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;
d) 15 ore pe luna în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de lucrători;
e) 20 de ore pe luna în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi peste.
Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în munca
trebuie sa se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.
16
Angajatorul sau reprezentantul legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în munca.
Membrii comitetului de securitate şi sănătate în munca se nominalizează prin decizie scrisă a
preşedintelui acestuia, iar componenta comitetului va fi adusă la cunoştinţă tuturor lucrătorilor.
La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în munca vor fi convocaţi sa participe lucrătrii
desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a
contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora.
La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în munca pot fi invitaţi sa participe inspectori de
munca.
Comitetul de securitate şi sănătate în munca funcţionează în baza regulamentului de funcţionare
propriu.
Angajatorul are obligaţia sa asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în munca cel
puţin o data pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.
Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea
reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi sănătate în munca,
inspectoratului teritorial de munca şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel
puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în munca convoacă în scris membrii comitetului cu
cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.
La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în munca încheie un proces-verbal
care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.
Comitetul de securitate şi sănătate în munca este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate
plus unu din numărul membrilor săi.
Comitetul de securitate şi sănătate în munca convine cu votul a cel puţin doua treimi din numărul
membrilor prezenţi.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în munca va afişa la loc vizibil copii ale procesului-
verbal încheiat.
Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în munca transmite inspectoratului teritorial de
munca, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.

Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu legea,


Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii:
• analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în munca şi planul de prevenire
şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;
• urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare
realizării prevederilor lui şi eficienta acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de munca;
• analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare
consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor
deficiente;
• analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de munca, a
echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;
• analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie,
precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
• propune măsuri de amenajare a locurilor de munca, ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la
riscuri specifice;
• analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de munca şi modul în care îşi
îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;
17
• urmăreşte modul în care se aplica şi se respecta reglementările legale privind securitatea şi sănătatea
în munca, măsurile dispuse de inspectorul de munca şi inspectorii sanitari;
• analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de munca şi a îmbolnăvirilor
profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi propune introducerea acestora în
planul de prevenire şi protecţie;
• analizează cauzele producerii accidentelor de munca, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor
produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
• efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un
raport scris privind constatările făcute;
• dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în munca de către conducătorul
unităţii cel puţin o data pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în munca, la acţiunile care au
fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire
şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în muncă

• Angajatorul trebuie sa furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în munca toate informaţiile


necesare, pentru ca membrii acestuia sa îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauza.
• Angajatorul trebuie sa prezinte, cel puţin o data pe an, comitetului de securitate şi sănătate în munca
un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în munca, acţiunile care au fost întreprinse
şi eficienta acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se
vor realiza în anul următor.
• Angajatorul trebuie sa transmită raportul, avizat de membrii comitetului de securitate şi sănătate în
muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de munca.
• Angajatorul trebuie sa supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în munca documentaţia
referitoare la caracteristicile echipamentelor de munca, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi
individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.
• Angajatorul trebuie sa informeze comitetul de securitate şi sănătate în munca cu privire la evaluarea
riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cat şi la
nivel de loc de munca şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a
incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.
• Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în munca punctul sau de vedere sau, dacă
este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra
plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de munca şi modul în care serviciul intern sau extern de
prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte atribuţiile.
o În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi
sănătate în munca, trebuie sa motiveze decizia sa în faţa comitetului; motivaţia va fi
consemnată în procesul-verbal.

Exemple:

DECIZIE CSSM - FORMULAR


18
DECIZIA nr.___________
din data________________

Având în vedere dispoziţiile legale referitoare la activitatea de securitate şi sănătate în muncă,îndeosebi


Legea nr.319/2006, art.19;
Având în vedere prevederile în Normele Metodologice pentru aplicarea Legii 319/2006,cap.IV;
Dna. _______________________________________ în calitate de Director Executiv al SC
_________________________________________ SRL emite următoarea:

DECIZIE

Art.1. Se constituie comitetul de securitate si sănătate în muncă la nivelul întregii societăţi, format din
următoarele persoane:
Preşedinte: ______________________________________ Reprezentant lucratori
Medic medicina muncii: ___________________________ Reprezentant lucratori
Reprezentanţi angajator: ___________________________ Reprezentanti lucratori

Secretar: ______________________

Art.2. Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă sunt prezentate în anexa 1 la prezenta
decizie.

Art.3. Persoanele nominalizate vor duce la îndeplinire prezenta decizie.

DIRECTOR EXECUTIV,

S C……………..SRL
Oradea
Nr………..din……………..

Catre .
I.T.M. BIHOR

Avand in vedere prevederile art. 66 (2) din Norma metodologica la Legea nr. 319/2006, in
data 01.03.2007 ora 15.00. la sediul unitatii din Oradea str.………………………. se desfasoara sedinta
comitetului de securitate si sanatate in munca care are urmatoarea ordine de zi:

a) analiza planului de prevenire si protectie (art.46-5) ;


19
b) prezentarea listei cu mijloacelor financiare alocate pentru realizarea planului de prevenire
si protectie (art.67-b);
c) analizeaza alegerea ,cumpararea ,intretinerea si utilizarea echipamentelor de munca, a
echipamentelor de protectie colectiva si individuala ( art.67-d);
d) analizeaza documentatia referitoare la caracteristicile echipamentelor de munca ,ale
echipamentelor de protectie colectiva si individuala,in vederea selectionarii echipamentelor
optime (art.70);
e) analizeaza modul de indeplinire a atributtiilor ce revin serviciului extern de prevenire si
protectie,precum si mentinerea sau , daca este cazul ,inlocuirea acestuia (art.67-e);
f) informarea CSSM cu privire la identificarea riscurilor pentru securitate si
sanatate,masurile de prevenire si protectie,atat la nivel unitate ,cat si la nivel loc de
munca ,masurile de prim ajutor ,de prevenire si stingere a incendiilor si evacuare a
lucratorilor ( art.71);
g) dezbaterea raportului scris prezentat de catre conducatorul unitatii CSSM, cu privire la
situatia securitatii si sanatatii in munca ,la actiunile care au fost intreprinse si loa eficienta
acestora in anul incheiat,precum si propunerile pentru planul de prevenire si protectie ce se
va realiza in viitor (art.67-l si art 69)
h) diverse.

DIRECTOR GENERAL

SC SRL
Oradea
Nr………..din……………..

CONVOCATOR

Avand in vedere prevederile art. 66 din Norma metodologica la Legea nr. 319/2006, urmatoarele persoane
sunt convocate in data de 30.03.2007. ora 15.00 la sediul unitatii din Oradea
pentru a participa la sedinta comitetului de securitate si sanatate in munca care are urmatoarea ordine de zi:

a) avizarea programului de activitate, stabilit si prezentat de medicul de medicina


muncii,pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al securitatii si sanatatii
in munca (cf art. 186 din Codul Muncii);
b) prezentarea tematicii de control la locurile de munca , rezultatul controlului si masurile ce
se impun pentru remedierea deficientelor constatate la controlul intern (cf. art.14 si 15 pct.17
din Norma Metodologica la Legea 319/2006);
c) prezentarea principalelor probleme expuse la curs si convocari;
d) prezentarea si aprobarea regulamentului de functionare propriu;
e) diverse.

Nr. Numele si prenumele Data Semnatura de luare la Obs.


crt. comunicarii cunostinta
1.
2.
3.
20
4.
5.
6.

DIRECTOR GENERAL

S.C. _____________________
Nr.______din______________

PROCES-VERBAL
Nr.____din _____________

Încheiat cu ocazia întrunirii trimestriale/ocazionale a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă,


la care au participat următorii membrii:

Funcţia ocupată în unitate/CSSM Numele persoanelor desemnate


Presedintele Comitetului de securitate şi sănătate în
muncă -conducătorul persoanei juridice sau
reprezentantul său
Secretarul Comitetului de securitate şi sănătate în
muncă - Conducătorul compartimentului de protecţie a
muncii sau persoana desemnată cu atribuţii în domeniu
Reprezentantul serviciului medical

Reprezentanţii salariaţilor

1.Având în vedere că sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor Comitetului
de securitate şi sănătate în muncă, acesta este legal întrunit.

2.S-au discutat următoarele probleme şi s-au luat următorele hotărâri cu votul a doua treimi din
numărul celor prezenţi.

Probleme discutate Hotărâri luate sau divergente

Probleme discutate Hotărâri luate sau divergente


21
3.Problemele divergente discutate, obiecţiile se vor motiva în scris, în termen de doua zile de la data
întrunirii CSSM.

Semnătura
Persoana împuternicită să reprezinte unitatea_________________________

22
IV. ANGAJAREA ŞI REPARTIZAREA PERSONALULUI PE LOCURI DE MUNCĂ
SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A LUCRĂTORILOR
INSTRUIREA LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN
MUNCĂ
FORMAREA ŞI PERFECŢIONAREA PERSONALULUI

1. Introducere

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:


- informarea şi instruirea lucrătorilor;
- furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor;
- să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci
când îi încredinţează sarcini;
- să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai
lucrătorilor care au primit şi şi-au insusit instrucţiunile adecvate;
- măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii
financiare pentru lucrători.
- să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe,
pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
- să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este
expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
- să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a
aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical
periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
- ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare,
astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate
informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cat şi la nivelul
fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
- grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alaptează,
ţinerii, precum şi persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le afectează în mod
specific, iar angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor
sensibile la riscuri specifice.

2. Examenul medical

Examenul medical constituie una dintre măsurile organizatorice de prevenire.


Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de
riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Măsurile vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la
intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicina a muncii.
Serviciile de prevenire şi protecţie au următoarele îndatoriri:
- să ţină evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
- să ţină evidenşa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea
aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală, dacă dispune
de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate, prin cabinete de medicina muncii
din întreprinderi, organizate ca unităţi publice sau private.
23
Medicii de medicina a muncii ai serviciilor medicale externe pot supraveghea sănătatea lucrătorilor
în:
- cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;
- secţii de medicină a muncii din institute de sănătate publică;
- secţii clinice sau compartimente de medicină a muncii şi boli profesionale;
- compartimente de medicina muncii de la autorităţii de sănătate publică (ASP) teritoriale.
Examenul medical constituie o importantă măsură de prevenire, contribuind la eliminarea acelor
cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale care au ca substrat lipsa, insuficienţa sau
deficienţele unor însuşiri fizice şi psihice ale executantului, respectiv starea anormală a sănătăţii acestuia.
În condiţiile muncii industriale, examenul medical are un important rol profilactic. Pe de o parte, el
contribuie la micşorarea incidenţei bolilor profesionale şi a accidentelor de muncă, prin orientarea
subiecţilor care prezintă o susceptibilitate anormală la acţiunea unor noxe profesionale sau deficienţe care
constituie factori favorizanţi pentru accidentare către profesiuni sau locuri de muncă fără riscuri
profesionale. Pe de altă parte, depistarea bolilor profesionale într-un stadiu incipient previne agravarea
îmbolnăvirii şi posibilitatea instalării invalidităţii.
Sub aspect organizatoric, examenul medical cuprinde următoarele etape: la angajarea în muncă, de
adaptare, periodic, la reluarea activităţii şi consultaţii spontane (ultimele două, examinări speciale).
Identificarea unor noi riscuri profesionale, poate modifica metodologia de supraveghere medicală în
urma argumentării medicale, şiinţifice, statistice.
Angajatorii, trebuie să respecte reglementările legale privind examenul medical la care sunt supuşi
lucrătorii, cu asigurarea fondurilor necesare.
Angajaţii nu pot fi implicaţi în costurile aferente examenului medical specific riscurilor
profesionale, în costurile îmbolnăvirilor profesionale, ale accidentelor de muncă şi ale reabilitărilor
profesionale după bolile profesionale sau accidente de muncă.
Examenul medical la angajarea în muncă are ca scop identificarea oricărei afecţiuni care ar putea
împiedica exercitarea unei anumite profesii. El trebuie să fumizeze date complete asupra stării de sănătate a
personalului în momentul repartizării acestuia la locurile de muncă, inclusiv aspectele cărora trebuie să Ii se
acorde o atenţie deosebită cu ocazia examenelor medicale ulterioare.
Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte:
a) aptitudinea/aptitudinea condiţionată/inaptitudinea permanentă sau temporară de muncă pentru
profesia/funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îl va desemna să lucreze;
b) compatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în momentul examinării şi viitorul loc de muncă;
c) faptul că lucrătorul care urmează a fi angajat un prezintă o afecţiune ce pune în pericol sănătatea şi
securitatea celorlalţi lucrători de la acelaţi loc de muncă;
d) faptul că lucrătorul care urmează a fi angajat un prezintă afecţiuni ce pun în pericol securitatea unităţii
şi/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
e) faptul că lucrătorul care urmează a fi angajat un prezintă un risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi
asigură servicii.
Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă se efectuează obligatoriu pentru:
a) lucrătorii care urmează a fi angajate cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată;
b) lucrătorilor care reintră în activitate după o întrerupere mai mare de 6 luni pentru locurile de muncă cu
factori nocivi profesionali;
c) lucrătorilor care reintră în activitate după o întrerupere mai mare de 12 luni pentru locurile de muncă fără
expunere la factori nocivi profesionali;
d) lucrătorii care sunt transferaţi sau detaşaţi în alte locura de muncă sau activităţi;
e) ucenicii, elevii, studenţi, lucrătorii care urmează a fi instruiţi pe meserii şi profesii;
f) lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.
Examenul medical la angajarea în muncă se face la solicitarea angajatorului care va completa fişa de
solicitare a examenului medical la angajare şi fişa de expunere la riscuri profesionale.
24
În cazul transferului, lucrătorul este obligat să prezinte şi copia dosarului medical de la servicial
medical de medicina muncii care a deservit local său de muncă anterior
În cursul examenului medical la încadrare se au în vedere şi unele afecţiuni, precum şi deficienţele
de ordin fizic sau psihic care ar putea favoriza boli profesionale sau accidente de muncă; de asemenea,
afecţiunile care s-ar putea agrava în condiţiile oferite de mediul de muncă.
Din compararea aptitudinilor fizice şi psihice ale celui ce solicită încadrarea cu cerinţele, solicitările
şi riscurile profesiei şi locului de muncă se apreciază dacă acesta este:
-apt pentru orice muncă;
-apt condiţionat numai pentru anumite munci, efectuate în conditii obişnuite;
-apt condiţionat numai pentru o anumita muncă, efectuată în condiţii speciale;
-inapt temporar pentru orice muncă sau pentru locul de muncă respectiv.
În funcţie de rezultatul examenul medical la angajarea în muncă, medicul de medicina muncii face
propuneri pentru:
a) adaptare a postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice şi la starea de sănătate
a lucrătorului;
b) îndrumare a lucrătorului care a urmează a fi angajată către alte locuri de muncă;
c) includerea în circuitul informaţional şi operaţional a acelor lucrători care necesită o supravegehere
medicală deosebite.
Rezultatele examenului clinic şi a celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical.
Medicul de medicina muncii în baza fişei de solicitare, a fişei de expunere la riscuri profesionale, a
dosarului medical şi a examenelor medicale complementare şi suplimentare, completează fişa de aptitudine
cu concluzia examenului medical de angajare mai sus menţionat, în două exemplare, unul pentru angajator
şi celălalt pentru angajat.
Examenul (controlul) medical de adaptare şi periodic.
Controlul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicaţia medicului de medicina muncii.
Controlul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor, indiferent de tipul
contractului de muncă.
Periodicitatea examinării periodice este stabilită prin reglementări şi ea poate fi modificată numai la
propunerea medicului de medicina muncii, cu informarea angajatorului, dar nu mai mult de un an.
În cazul depistării unei afecţiuni profesionale sau a unei boli care poate împiedica desfăşurarea în
bune condiţii a muncii, cazul va fi analizat în mod amănunţit pentru a se stabili:
-dacă este posibilă continuarea activităţii la acelaşi loc de muncă, sau se impune recalificarea în altă
profesie;
-dacă este necesară schimbarea temporară sau definitivă a locului de muncă, în cadrul aceleiaşi
profesii, dar cu expunere minimă sau nulă la noxa respectivă;
-dacă se impune instituirea unui tratarnent;
-dacă se impune pensionarea.
Tehnica efectuării examenului periodic este identică celei a examenului la angajare. Periodicitatea
examenului se stabileşte de către medicul întreprinderii, în cadrul limitelor maxime şi minime fixate prin
instrucţiuni pentru fiecare ramură de activitate.
Rezultatele se înregistrează în dosarul medical şi concluzia se finalizează prin completarea fişei de
aptitudine de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru
angajat.
Examenul medical la reluarea activităţii, se face după o întreruptă a activităţii de minim 90 de
zile pentru motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea
activităţii.
Acest examen are ca scop:
- confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesieei/funcţiei avute anterior sau noii
profesii/funcţii
25
- stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de muncă şi a profesiei/funcţiei, dacă este cazul;
- reorientarea spre un alt loc de muncă care să asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi a
capacităţii sale de muncă.
Medicul de medicina muncii poate efectua acest examen ori de câte ori îl consideră necesar,în
funcţie de natura bolii sau a acidentului pentru care lucrătorul a absentat.
Consultaţii spontane.
Orice angajat poate consulta medicul de medicina muncii pentru orice simptome pe care le atribuie
condiţiilor de muncă şi activităţi desfăşurate.
Acest examen trebuie finalizat printr-o decizie a medicului de medicina muncii, care este
împuternicit să ia toate măsurile necesare unei supravegheri medicale individuale şi/sau collective pentru
prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a acidentelor de muncă, pentru menţinerea sănătăţii şi capacităţii
de muncă.
Examenul special. Pe lângă examenele medicale de la angajare şi periodice, personalul expus la
noxe profesionale trebuie examinat, după metodologia şi tehnică de la angajare, în următoarele situaţii:
-înainte de reluarea lucrului după o boală profesională curabilă;
-înainte de reluarea lucrului după orice boală sau accident cu incapacitate temporară de muncă de
cel puţin 15 zile;
-în cazul transferării în altă muncă sau la alt loc de muncă;
-în cazul modificării procesului tehnologic, dacă aceasta implică noi riscuri de accidentare sau
îmbolnavire;
-la părăsirea definitivă a unităţii, pentru personalul expus la noxe.
Examenul psihologic. În sistemul acţiunilor şi măsurilor destinate realizării unei eficienţe optime şi
unei securităţi maxime a omului în procesul muncii un loc important trebuie să-l ocupe examenul
psihologic. Alături de cel medical, acesta urmăreşte două obiective esenţiale şi anume: asigurarea unei
concordanţe cât mai depline între sarcinile şi cerinţele obiective ale profesiei, în general, ale locului de
muncă, în special, şi capacităţile reale ale individului; detectarea şi prevenirea cauzelor de ordin psihologic
ale disfuncţiilor şi accidentelor în cadrul sistemului om - sarcină de muncă – mijloace de producţie – mediu
de muncă.
În atingerea acestor obiective examenul psihoIogic este implicat la mai multe instanţe: în orientarea
şcolară şi profesională; în selecţia profesională; în repartiţia la locurile de muncă în cadrul aceleiaşi
profesii sau meserii; în avizarea periodică a menţinerii în funcţie (la locul de muncă dat); în promovarea
pe un loc de muncă de nivel mai înalt de competenţă sau cu indice ridicat de risc.
Pe baza profilului rezultat, se întocmeşte referatul final şi se emite avizul de aptitudine şi utilizare în
muncă, care poate cuprinde şi recomandări lămuritoare, utile atât pentru conducerea întreprinderii, cât şi
pentru subiectul testat, permiţându-i să se cunoască mai bine şi să-şi corecteze, eventual, raportul dintre
aspiraţii, dorinţe, pretenţii, pe de o parte, şi capacităţile reale, pe de altă parte.
Exigenţele faţă de examenul psihologic devin şi mai mari în cazul selecţiei sau avizării angajării la
locuri de muncă cu grad ridicat de periculozitate şi risc mare de accidentabilitate.
Alte prevederi:
A. Pentru protecţia sănătăţii comunitare, metodologia de evaluare a stării de sănătate a populaţiei
active, la angajare, periodică, la reluarea muncii se poate completa cu examinări specifice sectorului de
activitate (coprocultură, RPA, test serologic pentru lues etc.) la indicaţia cabinetului de medicina muncii
şi/sau a autorităţii de sănătate publică (ASP) teritoriale (medicina muncii şi/sau epidemiologic) cu acordul
partenerilor sociali.
B. Lucrătorul examinat poate introduce recurs contra deciziei medicului de medicina muncii, privind
inaptitudinea de muncă, care se adresează medicului de medicina muncii de la ASP judeţeană sau a
municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii deciziei. Medicul de medicina
muncii de la ASP, îi va convoca pe medicul de medicina muncii implicat şi pe persoana examinată în

26
termen de 21 zile lucrătoare de la data primirii recursului. Decizia medicală va fi consemnată de medicul de
medicina muncii de la ASP într-un proces verbal şi va fi comunicată în scris angajatorului.
C. Dosarul medical şi fişa de expunere la riscuri profesionale se păstrează la cabinetul de medicina
muncii unde s-au efectuat examenul medical de angajare şi controlul medical periodic.
Înregistrările medicale vor fi păstrate o perioadă de timp cel puţin egală cu durata medie de
expunere – afectate a stării de sănătate pentru fiecare categorie de risc profesional, astfel: cabinetul de
medicina muncii va păstra dosarele medicale, fişele de expunere la riscuri profesionale şi datele de
morbiditate profesională, iar angajatorul va păstra lista locurilor de muncă cu riscuri profesionale şi
concluzia examinării medicale (fişa de aptitudine). În cazul schimbării cabinetului de medicina munci,
înregistrările medicale se predau noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator.
La transferul în altă unitate, lucrătoruluii se vor înmâna copii ale dosarului său medical şi ale fişei de
expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la cabinetul de medicina muncii al unităţii respective.
Angajatorii în procedură de faliment vor informa cabinetul de medicina muncii şi vor preda
înregistrările medicale ASP judeţene sau a municipiului Bucureşti.
La întreruperea temporară (şomaj) sau definitivă (pensionare) a activităţii lucrătorului, cabinetul de
medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului său de familie.
Medicului de medicina muncii şi medicul de familieal lucrătorului se vor informa reciproc şi
operativ referitor la apariţia unor modificări în starea de sănătate al lucrătorului.
Dosarul medical este protejat de prevederile legislaţiei în vigoare privind secretul medical şi este
necomunicabil angajatorului. Lucrătorii au acces la toate informaţiile referitoar la starea lor de sănătate.

3. Instruirea personalului

Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă
şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de
lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice
întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să
primească informaţii adecvate privind aspectele care privesc aceşti lucrători.
Angajatorul se va asigura ca lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile
legate de securitate şi sănătate în munca, pe durata desfăşurării activităţilor.
Printre activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii se
regăsesc următoarele:
- elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi
sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale
locurilor de muncă/ posturilor de lucru;
- verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi
protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca, stabilite prin fişa postului;
27
- întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii adecvate pentru fiecare loc de
muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
- elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
- asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent şi asigurarea ca toţi lucrătorii sa
fie instruiti pentru aplicarea lui;
- urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare.
lnstruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii reprezintă ansamblul de activităţi organizate
prin care se urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al
unităţii se efectuează în timpul programului de lucru.
Perioada în care se desfăşoară instruirea este considerată timp de muncă.
Considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire, instruirea are ca scop eliminarea
sau micşorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau insuficienţa cunoştinţelor de
securitatea muncii. Ea se realizează practic prin intermediul proceselor de instruire -procese de transmitere
a informaţiei de securitate şi sănătate a muncii.
Conţinutul procesului de instruire este format din totalitatea informaţiilor aferente sferei securităţii
şi sănătăţii muncii care, prin asimilare şi repetare, conduc la formarea comportamentului normal, optim, în
muncă, dezvoltă orientarea corectă faţă de riscuri şi stimulează capacitatea de mobilizare în raport cu
acestea.
Forme de instruire. Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii face parte din pregătirea
profesională şi se realizează prin:
-învăţământul tehnic profesional (liceal şi superior), care urmăreşte asigurarea unei pregătiri
generale privind securitatea şi sănătatea în muncă a populaţiei potenţial active;
-învăţământul superior de specialitate, prin care sunt pregătiţi specialiştii în securitatea şi sănătatea
în muncă;
-instructajul de securitate şi sănătate în muncă, prin care se constituie pregătirea specifică activităţii
desfăşurate a populaţiei active.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de munca;
c) instruirea periodică.
Instruirea introductiv-generală se face:
a) la angajarea lucrătorilor;
b) lucrătorilor detaşati de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d)lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de munca temporar.
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii
şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile
de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
Instruirea introductiv-generală se face de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.

28
Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţii şi de riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii
şi/sau al unităţii, în general.
Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi
mai mică de 8 ore.
Sunt exceptate persoanele neangajate cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi
măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:
a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
b) consecinţele posibile ale necunoasterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
c) riscurile de accidentare şi îmbolnavire profesională specifice unităţii;
d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor.
Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către
angajator.
Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.
Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
Lucrătorilor detaşati de la o întreprindere şi/sau unitate la alta şi lucrătorii puşi la dispoziţie de către
un agent de muncă temporar nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au insuşit cunoştinţele prezentate în
instruirea introductiv-generală.
Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea
riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate şi de a-I familiariza pe noul
angajat cu măsurile de securitate şi sănătate în muncă specifice activităţii pe care o va desfăşura.
Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la instruirea introductiv generală,
inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de
maximum 20 de persoane.
Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru
şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mica de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii
de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a
asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de
prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi
păstrate la persoana care efectuează instruirea.
Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informaţii privind riscurile de accidentare şi imbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau
postului de lucru;
b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;

29
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului
de muncă şi/sau postului de lucru;
e) instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstratii practice privind activitatea pe
care persoana respectiva o va desfăşura şi exercitii practice privind utilizarea echipamentului individual de
protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după
verificarea cunoştinţelor de câte şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa
de instruire individuală.
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la instruirea introductiv generală şi cea de
la locul de muncă şi are drept scop reîmprospatarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile
locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.
Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12
luni.
Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi
prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe
de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmand astfel că instruirea a
fost facută corespunzător.
Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat
atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de de prevenire
şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la
persoana care efectuează instruirea.
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice
ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei
riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Durata instruirii periodice prevăzute mai sus nu va fi mai mica de 8 ore şi se stabileşte în
instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
Instruirea periodică prevăzută mai sus se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de
către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
Toate cele trei forme de instruire se încheie prin testarea cunoştinţelor asimilate conform unor
metodologii de testare specifice.

30
Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod
obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului din anexa nr. 11 a HG nr.1425/2006, cu
indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.
Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după
verificarea instruirii.
După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de
către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de
o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în urma examenului medical la
angajare.
Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului, angajatorul
stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, reguli privind
instruirea şi insoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.
Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe baza de
contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al
serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii
respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie la nivelul întreprinderilor şi/sau unităţii, în general.
Instruirea prevăzută mai sus se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului din anexa nr.
12 a HG nr.1425/2006.
Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de
către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un
exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către
conducătorul grupului.
Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la
securitate şi sănătate în muncă vor fi insoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se
întocmi fişa de instructaj.

4. Formarea şi perfecţionarea personalului

Instruirea şi perfecţionarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ocupă un loc deosebit în


ansamblul măsurilor pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, dacă se constitue ca
un sistem organizat, complex şi multilateral de metode, forme şi mijloace specifice pentru răspândirea în
rândul lucrătorilor a unor idei şi informaţii menite să formeze şi să consolideze opinii, atitudini şi
comportamente corespunzătoare în cea ce priveşte cunoaşterea, respectarea şi aplicarea prevederilor legale,
a normelor de securitate şi sănătate în muncă.
Practica demonstrează că o mare parte dintre accidentele de muncă se produc datorită încălcării
normelor de securitate şi sănătate în muncă, de către executanţi, care nu stăpânesc regulile meseriei sau
profesiei până la gradul de înţelegere a pericolului pe care-l prezintă nerespectarea lor. Dacă pentru
eliminarea cauzelor accidentogene rezultate din neajunsuri de ordin tehnic pot fi luate măsuri într-un timp
relativ scurt, eliminarea cauzelor de natură organizatorică care conduc la accidente datorate nesocotirii
normelor de securitate şi sănătate în muncă, reprezintă o problemă deosebit de complexă, deoarece în
timpul controalelor este mult mai uşor să constaţi lipsa unei apărători sau dispozitiv de protecţie decât să
pătrunzi în nivelul de cunoaştere şi stăpânire de către lucrători a regulilor de securitate şi sănătate în
muncă.

31
Conţinutul procesului de instruire cuprinde totalitatea informaţiilor aferente meseriei sau profesiei şi
locului de muncă care, prin asimilarea lor, conduc la formarea deprinderilor de securitate a muncii, dezvoltă
orientarea corectă faţă de riscuri, stimulând totodată capacitatea de mobilizare faţă de sarcina de muncă şi
eliminarea riscurilor specifice meseriei.
Pregătirea şi instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se realizează prin:
- învăţământul tehnic profesional (liceal şi superior), care urmăreşte asigurarea unei pregătiri generale
privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- învăţământul superior de specialitate, prin care sunt pregătiţi specialişti în securităţii şi sănătăţii în muncă;
- cursuri postuniversitare;
- cursuri de perfecţionare;
- şedinţe de pregătire, instruire, informare;
- simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice.
Întrucât în majoritatea proceselor de muncă nu se poate face o delimitare netă între cerinţele pur
tehnologice de eficienţă şi cele de securitate a muncii, între ele existând o îmbinare organică, în reţelele de
învăţământ cunoştinţele de protecţie a muncii sunt în cea mai mare parte incluse în cursurile de pregătire
profesională, programele analitice cuprind cursuri speciale sau capitole de securitate şi sănătate în muncă.
Formarea şi perfecţionarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are în vedere pregătirea
personalului cu răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: angajator, lucrător desemnat,
servicii de prevenire şi protecţie interne şi externe, reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, aceasta în conformitate cu prevederile din Legea 319/2006 a
sănătăţii şi securităţii în muncă, HG nr.1425/2006 precum şi cu celelalte acte normative ce privesc
perfecţionarea în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.
Lucrătorii desemnaţi şi reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare care poate fi realizată pe cheltuiala angajatorilor,
în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.
Lucrătorii desemnaţi trebuie sa aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă
şi, cel mult, atribuţii complementare.
La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace,
metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme,
diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.
Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate.
Angajatorul trebuie sa dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.
Documentaţiile cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă sunt:
a) filme sau imagini, pe peliculă sau suport magnetic, cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă;
b) afişe, pliante, broşuri din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
c) suporturi de curs destinate instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, elaborate de
prestatorii de servicii;
d) diapozitive, diafilme şi altele asemenea.
Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor sunt:
a) conţinutul să fie în concordanţă cu legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în vigoare;
b) să prezinte informaţia într-o formă accesibilă, completă şi uşor de asimilat;
c) conţinutul şi realizarea să fie în concordanţă cu nivelul de pregătire al subiecţilor cărora li se
adresează.

32
Documentaţiile pot fi difuzate sau comercializate numai dacă sunt avizate de către Comisia de
abilitare şi avizare judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Pentru completarea instruirii realizată în întreprindere se mai practică informări, filme, conferinţe
etc., pe teme de securitate şi sănătate în muncă.
Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea
capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt
următoarele:
a) nivel de baza;
b) nivel mediu;
c) nivel superior.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
de bază sunt:
a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, cu conţinut minim conform celui prevăzut mai jos,
cu o durată de cel puţin 40 de ore:
1. Cadrul legislativ general referitor la securitate şi sănătate în muncă
2. Concepte de bază referitoare la securitate şi sănătate în muncă
3. Noţiuni despre riscuri generale şi prevenirea lor
4. Noţiuni despre riscuri specifice şi prevenirea lor în sectorul corespunzător activităţii întreprinderi şi/sau
unităţii
5. Acordarea primului ajutor.
Nivelul de bază se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
mediu sunt:
a) studii în învăţământul postliceal în profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, cu conţinut minim conform celui prevăzut mai jos,
cu o durată de cel puţin 80 de ore:
1. Cadrul legislativ general referitor la securitate şi sănătate în muncă
2. Criterii generale pentru evaluarea riscurilor
3. Organizarea activităţii de prevenire
4. Acţiuni în caz de urgenţă: planuri de urgenţă şi de evacuare, prim ajutor
5. Elaborarea documentaţiilor necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie
6. Evidente şi raportări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Nivelul mediu se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului
superior sunt:
a) studii superioare tehnice;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, cu conţinut minim conform celui prevăzut mai sus,
cu o durată de cel puţin 80 de ore;
c) curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durata de cel puţin 180 de ore.
Nivelul superior se atestă prin diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute
mai sus.
Cerinta minimă prevăzută mai sus este considerată îndeplinită şi în situaţia în care persoana a
absolvit o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează de către furnizori de formare
profesională autorizaţi conform prevederilor art. 18-27 din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 privind
formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 375/2002, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.

33
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.
Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în muncă
trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.

Exemplu de completare a fişei de instruire individuală la angajare

FIŞA DE INSTRUIRE INDIVIDUALĂ


privind securitatea şi sănătatea în muncă

NUMELE ŞI PRENUMELE: MĂRGINEAN IOAN;


LEGITIMATIA, MARCA: 425;
GRUPA SANGUINA: 01;
DOMICILIUL: Târgu Mureş, Str. Cutezanţei, Nr.12/3;
Data şi locul naşterii: Iernut, MS, 1961.10.26;
Calificarea: mecanic auto Funcţia: muncitor;
Locul de muncă: SC AUTO SERVICE SRL;
Autorizaţii (I.S.C.I.R. S.A.): -
Traseul de deplasare la/de la serviciu: str. Cutezanţei - Bdul.1 Dec.1918 – str. Gh. Doja – str. Budiului,
durata de deplasare – 20 min., auto – transport în comun;

1). INSTRUIREA LA ANGAJARE

Instruirea introductiv generală, a fost efectuată la data 01.04.08 timp de 8 ore, de către IONESCU Liviu
având funcţia de persoană abilitată ( S.C. PROTECT S.R.L. );

Conţinutul instruirii: L. 319 / 2006; N.M.A.; H.G. 971 / 2006; C.N.L. (C.S., C.A.); R.S.U.; I.I.U.; P.A.;
P.S.I.; P.A.A.I.E.; C.R. + R.A.; R.I.; C.C.M.;

Semnătura celui care a Semnătura celui care a


Semnătura celui efectuat instruirea verificat însuşirea
instruit __________________________ cunoştinţelor
____________________ __________________________

lucrător lucrător desemnat administrator sau


şef ierarhic

2). INSTRUCTAJUL LA LOCUL DE MUNCĂ

34
Instruirea la locul de muncă, a fost efectuată la data 02 04.08 loc de munca/post de lucru mecanic auto
timp de 8 ore, de către POP Ioan având funcţia de: conducător L.M.

Conţinutul instruirii: E.R.A.I.P., P.P.P., I.P., D.P. – P.A., P.S.I., P.A.A.I.E., P.L.; A.T.; H.G. 971 / 06;
H.G. 1028 / 06; H.G. 1048 / 06; H.G.1051 / 06, H.G.1091 / 06; H.G.1136 / 06; H.G.1146 / 06;H.G.1875
/ 06, H.G. 1876 / 06, H.G. 300 / 06, H.G. 493 / 06, H.G. 1058 / 06 Semnătura celui care a
Semnătura celui Semnătura celui care a verificat însuşirea
instruit efectuat instruirea cunoştinţelor
____________________ __________________________ __________________________

angajat lucrător desemnat sau şef


ierarhic
conducător loc de muncă

3). ADMIS LA LUCRU


Numele şi prenumele: POPESCU Ion
Funcţia (şef secţie, atelier, şantier etc.): administrator
Data 02.04.2008 şi semnătura_________________________
ştampila
angajator

Exemplu de completare a fişei de instruire individuală – instruirea periodică

Semnătura celui
Durata

Data care a
Ocupaţia Material predat care a
instr. instruit verificat
instruit
instruirea
02.05.0 2 Mecanic E.R.A.I.P. –mecanic semnătură semnătură
8 auto auto, P.P.P. – mecanic semnătură conducăto lucrător
auto, IP – mecanic auto angajat r loc de desemnat,
H.G. 1164/06, D.P. – muncă şef ierarhic
P.A. - arsură

Exemplu de completare a fişei de instruire colectivă

Întreprinderea/unitatea S.C. FLORESCU S.R.L. Târgu-Mureş


FIŞA DE INSTRUIRE COLECTIVĂ – model completat
privind securitatea şi sănătatea în muncă
Întocmită azi: 28.03.2008

Subsemnatul PANŢURU Dorin având funcţia de lucrător desemnat ssm


am procedat la instruirea unui număr de 3 persoane de la Şcoala de şoferi amatori, conform tabelului

35
nominal, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru vizita (prezenţa) în întreprindere/unitate în
zilele 21 – 24.04.2008. În cadrul instruirii s-au prelucrat următoarele materiale:
Legea 319/2006 art.22-23, H.G.1425/2006, Capitolul VI (art. 101-107), Instrucţiuni generale de
Securitate si Sănătate pe platforma industrială S.C. FLORESCU S.R.L., H.G.300/2006, Anexa 2 –
Lista de riscuri specifice,Anexa 4 – Cerinţe minime generale pentru locuri de muncă din şantiere,
H.G.1091/2006, H.G.971/2006, H.G.1048/2006, test grilă de verificare, puncte de prim ajutor,
evacuare şi locuri de adunare.
Prezenta fişă de instruire se completează în două exemplare şi se va păstra la după cum urmează: 1
exemplar la serviciul SSM S.C. FLORESCU S.R.L. şi 1 exemplar la conducătorul grupului de
persoane (sau la persoana vizitatoare).

Verificat, Semnătura celui care a efectuat instruirea

TABEL NOMINAL cu persoanele participante la instruire


Subsemnaţii am fost instruiţi şi am luat cunoştinţă de materialele prelucrate şi consemnate în fişa de
instruire colectivă privind securitatea şi sănătatea în muncă şi ne obligăm să le respectăm întocmai.

Nr. crt. Numele şi prenumele Act identitate/grupa sanguină Semnătura


1 Popescu Vasilică MS 12123 (AII)
2 Augustin Doru MS 11034 (0I)
3 Dumitrache Georgeta PH 13243 (BIII)
4
5
6
7
8
9
10

Numele şi prenumele persoanei care a primit un exemplar Popescu Ion (Şcoala de şoferi amatori)

Semnătura conducător grup vizitatori

Notă: Fişa se completează în 2 exemplare

În completarea fişei de instruire se pot folosi prescurtări cu condiţia ca acestea să fie explicitate după cum
urmează:
36
L 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă;
N.M.A. – Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006 aprobate prin H.G. 1425 / 2006;
H.G. 971/2006 - Cerinţe minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
C.I. – Contravenţii şi infracţiuni - Legea 319/2006, cap. VIII şi cap. IX;
C.A. – Cercetarea accidentelor - Legea 319/2006, cap. VI, HG 1425/2006(NMA), cap. VII;
R. S. U. – Riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
P.A. – măsuri acordare prim ajutor;
P.S.I. – măsuri generale privind stingerea incendiilor;
P.A.A.I.E. – planuri de acţiune, alarmare, intervenţie şi evacuare;
T.P.A. – prezentare trusă de prim ajutor;
C.R. + R.A. – codul rutier şi regulamentul de aplicare;
R.I. – Regulament de ordine interioară – capitolul privitor la securitate şi sănătate în muncă;
C.C.M. – Contractul colectiv de muncă la nivel de societate – capitolul privitor la SSM;
H.G. 1875/2006; H.G. 1876/2006; H.G. 300/2006; H.G. 493/2006; H.G. 1007/2006;H.G. 1028/2006; H.G.
1048/2006
H.G. 1051/2006; H.G. 1058/2006; H.G. 1091/2006; H.G. 1092/2006; H.G. 1093/2006; H.G. 1136/2006;
H.G. 1146/2006
E.R.A.I.P. (ex. ERAIP sudor) – evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locul de
muncă;
P.P.P. (ex. PPP sudor) – prelucrarea Planului de prevenire şi protecţie la nivelul locului de muncă;
I.P. (ex. IP sudor) – instrucţiuni proprii întocmite la nivelul locului de muncă;
D.P. – P.A., P.S.I., S.A.A.I.E. – caz – demonstraţii practice de prim ajutor şi simulări pentru prevenirea şi
stingerea
incendiilor, situaţii şi proceduri de alarmare, acţiune, intervenţie şi evacuare (exemple: D.P. – P.A. –
rănire, folosirea
stingătoarelor de incendiu cu pulbere, S.A.A.I.E. – furtună cu grindină);
P.L.(ex. PL activitate de aşchiere) – proceduri de lucru specifice;
A.T. – accidentul de traseu;
E.R.R. – eliminarea, evitarea riscurilor specifice locului de muncă (Exemplu: E.R.R. – remediere
apărători).

Exemplu de test pentru verificarea cunoştinţelor dobândite cu ocazia IIG şi ILM

Punctaj realizat ______ din 10 Unitatea:


Rezultat: ______________________ ________________________
Examinator: ___________________ Data:
Semnătura: ___________________ ___________________________
Angajator: _____________________ Nume prenume:
Semnătura:_____________________ __________________

Verificarea însuşirii cunoştinţelor de Securitate şi Sănătate în Muncă în cadrul instruirii introductiv


generale

1. Durata minimă de efectuare a instruirii introductiv generale este de:


1. 30 minute;
2. 8 ore;
3. 4 ore.
2. Instruirea la locul de muncă se efectuează la:
37
1. biroul personal;
2. cabinetul de Protecţia Muncii;
3. locul de muncă.
3. Alimentaţia de protecţie se acordă:
1. obligatoriu şi gratuit de către angajatori, în locurile de muncă ce impun acest lucru;
2. se suportă în proporţie de 50% de lucrător;
4. Legea nr. 319 / 2006 stipulează obligaţii pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă,
obligaţii ce revin:
1. angajatorului;
2. salariatului;
3. ambelor categorii.
5. Care dintre obligaţiile de mai jos referitoare la securitate şi sănătate în muncă le revin lucrătorilor
conform prevederilor legale:
1. să-şi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă şi
măsurile de aplicare a acestora;
2. să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă accidentele suferite de propria persoană sau
de alte persoane participante la procesul de muncă;
3. să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari;
4. să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare să îl înapoieze sau
să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
6. Intervalul între două instruiri la locul de muncă este de:
1. 1 lună;
2. numai la angajare;
3. minim 6 luni.
7. Prin lucrul la înălţime se înţelege activitatea desfăşurată la înălţimea de:
1. minim 4 m;
2. minim 2 m.
3. Conform instrucţiunilor proprii
8. Instruirea periodică suplimentară se face în următoarele cazuri:
1. când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
2. la executarea unor lucrări speciale;
3. la întoarcerea din concediu a lucrătorului.
9. Accidentul de muncă colectiv este:
1. accidentul de traseu care produce invaliditate;
2. accidentul care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin trei zile;
3. accidentul care a produs accidentarea a cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.
10. În vederea asigurării condiţiilor de sănătate şi securitate şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
1. să ia măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale;
2. să asigure cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să informeze de
îndată pe conducătorul locului de muncă;
4. să furnizeze instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor;
5. să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentului
de muncă, a substanţelor periculoase sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de
muncă.

Exemplu de tematică de instruire pentru instruirea periodică


APROBAT
38 Administrator
Nr. ________/___________________

A.TEMATICĂ PENTRU INSTRUIREA PERIODICĂ S.S.M.


ciclu de instruire ianuarie 2007 decembrie 2007
Personal: echipă construcţii
Nr. DATA TEME PRELUCRATE
1 1. Legea 319/2006: Cap. II., Art. 3-4
2. Plan de prevenire şi protecţie: echipă construcţii
3. ERAIP echipă construcţii
3. Prim ajutor: arsuri
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
2 1. H.G.: 1425/2006 - NMA: Cap. I. Art. 74-82
2. Instrucţiuni proprii: echipă construcţii
3. Prim ajutor: degerături
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
3 1. Legea 319/2006: Cap. II. Art. 5
2. H:G: 1048/2006: Cap. II. Art. 16-20
3. Prim ajutor: stări de şoc(insuficienţă circulatorie)
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
4 1. H.G.: 1425/2006 - NMA: Cap. I. Art. 1-2
2. Instrucţiuni proprii: echipă construcţii
3. Prim ajutor: electrocutări
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
5 1. Legea 319/2006: Cap. IV. Art. 22-23
2. H:G: 1028/2006: Cap. III. Art.9-11
3. Prim ajutor: intoxicaţii(otrăvire)
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
6 1. H.G.: 1425/2006 - NMA: Cap. V. Art. 95-97
2. Instrucţiuni proprii: echipă construcţii
3. Prim ajutor: insolaţii; şoc termic; deshidratări
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
7 1. Legea 319/2006: Cap. III. Art. 13
2. H:G: 971/2006: Cap. II. Art. 9-11, Anexa 1
3. Prim ajutor: leziuni ale ochilor
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
8 1. H.G.: 1425/2006 - NMA: Cap.III. Art. 14-15
2. H:G: 355/2006: Cap. I.-II.- III. Art. 15,16, 19, 20, Anexa I, Fişa: ____________
3. Prim ajutor: amputare de membre(membre secţionate)
4. Diverse informaţii conexe: circulaţia internă
9 1. Legea 319/2006: Cap. III. Art. 7
2. Instrucţiuni proprii: echipă construcţii
3. Prim ajutor: hemoragii interne
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
10 1. H.G.: 1425/2006 - NMA. Cap. V. Art. 83-94
2. H:G: 1048/2006: Cap. II. Art.14-15
3. Prim ajutor: leziuni
5. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
11 1. Legea 319/2006: Cap. V. Art. 24-25

39
2. H:G: 1028/2006: Cap. IV. Art. 12-16
3. Prim ajutor: înecare
4. Diverse informaţii conexe: __________________________________________
12 1. H.G.: 1425/2006 - NMA: Cap. V. Art. 98-100
2. H:G: 971/2006: Anexa 2, 4, 5, 6,7
3. Prim ajutor: arsuri hipotermie (expunerea prelungită la frig)
4. Diverse informaţii conexe: raportul medicului

B.TEMATICĂ PENTRU REINSTRUIRE S.S.M.


1 Se va efectua la: schimbarea 1. Legea 319/2006 ; Cap I, II,
locului de muncă; execuţia de 2. Instrucţiuni proprii: specific loc de muncă
lucrări specifice; reîntoarcerea 3. H:G: 1091/2006 (prescripţii minime SSM la locul de
din concediu medical/maternal; muncă), H:G: 1146/2006 (utilizarea echipamentelor de
lipsă de la locul de muncă mai muncă), H.G.: 971/2006 (semnalizări)
mare de 30 de zile; accident de 4. Prim ajutor: intoxicaţii(otrăvire); insolaţii; şoc termic;
muncă; deshidratări
introducerea/modificarea 5. Diverse informaţii conexe: organizarea activităţii PSI
echipamentului de muncă; 6. ERAIP – loc de muncă; Plan de prevenire şi protecţie
introducerea/modificarea de
tehnologie.

C.TEMATICĂ PROPUSĂ PENTRU: „Diverse informaţii conexe”


 Organizarea activităţii în caz de situaţii de urgenţă
 Cod rutier
 Legea 319/2006, Cap. VI., VII.
 H.G. 1425/2006, Cap. III, Secţiunea 3, 4, 5, 8, 9; Cap. VI, Secţiunea 1, 2
 Prelucrare procese verbale de control I.T.M.
 Prelucrare cazuri de evenimente produse

Notă: În caz de modificări legislative în domeniu, precum şi modificări ocupaţionale în societate conform
legislaţiei specifice, prezentul act se va revizui în termen de 30 de zile.
Lucrătorul
desemnat,
_________________

40
V. ÎNTOCMIREA INSTRUCŢIUNILOR PROPRII DE SECURITATE A MUNCII PENTRU
UN LOC DE MUNCĂ

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor


de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să elaboreze instrucţiuni proprii, pentru
completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor.
Metodologia elaborării instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă a fost prezentată în
fasciculul „Cadrul legislativ general referitor la securitatea şi sănătatea în muncă” al acestui curs.
Faţă de cele prezentate în capitolul amintit, mai dorim să subliniem doar faptul că în legislaţia de
securitate şi sănătate în muncă recent intrată în vigoare, instrucţiunile proprii ale angajatorului au căpătat un
rol de prim ordin în activitatea de prevenire şi protecţie. Aceasta deoarece legiuitorul a anulat răspunderea
statului în stabilirea de măsuri specifice de securitate şi sănătate în muncă obligatorii pentru toţi angajatorii
care organizează procese de muncă, abrogând normele specifice de securitate a muncii.
Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă constituie doar colecţii general valabile,
rămânând în sarcina angajatorului să identifice modalităţile concrete de îndeplinire a acestora.
Din acest motiv, instrucţiunile proprii au acest statut nou, de reglementări de bază în activitatea de
prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi, ca atare, vor fi utilizate cu prioritate în
activităţile de instruire la locurile de muncă şi periodice.
Instrucţiuni proprii
Instrucţiunile proprii de securitate trebuie să fie redactate astfel încât să poată fi înţelese de toţi
lucrătorii de la locul de muncă respectiv.
Instrucţiunile proprii de securitate trebuie să se refere la:
- instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- supraveghereaşi organizarea locurilor de muncă;
- echipamente de muncă;
- căi de circulaţie,
- locuri de muncă în aer liber;
- zone periculoase;
- căi şi ieşiri de urgenţă;
- mijloace de evacuare şi salvare;
- exerciţii de securitate;
- echipamente de prim ajutor.
Pentru fiecare loc de muncă trebuie elaborate instrucţiuni scrise care să cuprindă reguli ce trebuie
respectate în scopul asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi al utilizării în siguranţă a echipamentelor
de muncă.
Pentru aplicarea instrucţiunilor proprii, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică
măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor, să ia măsuri şi să furnize
instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de
muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent.
Numărul lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie sa fie adecvate
mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate
sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi
să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care
dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
Angajatorul trebuie să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a
măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în

41
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin
servicii externe.
Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa,
precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de
acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor de mai sus, lucrătorii au următoarele obligaţii:
a)să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b)să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze
sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c)să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară
a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d)să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi
orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e)să aducă la cunostinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite
de propria persoană;
f)să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a
face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii
sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g)să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri
pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h)să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora.

Exemple
INSTRUCTIUNE PROPRIE

Model instrucţiune proprie


privind instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
din data de ……………..

În conformitate cu prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Lg.319/2006, capitolul V,


instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se va efectua după cum urmează:
- Instruirea introductiv generală se face la angajare pe o durata de 8h de către lucratorul desemnat
pentru a se ocupa de activităţi de prevenire şi protecţie împuternicit prin decizie de către conducerea
unitatii.
- Instruirea la locul de muncă se efectuează de către şeful direct al locului de muncă a doua zi
lucrătoare, timp de 8h.
- Instruirea periodică se efectuează de către şeful direct al locului de muncă după cum urmează:
 - o dată la 30 zile (sau 3 luni) timp de 2h, pentru personalul având următoarele funcţii de execuţie:
conducător auto, menajeră, gestionar, ambalator, tehnician, inginer etc.
 - o dată la 6 luni , timp de 2h pentru personalul tehnico-administrativ, cu activităţi specifice de
birou.

42
În cazul persoanelor cu funcţii de conducere instructajul periodic va fi făcut o dată la 12 luni, timp
de 2h de către lucrătorul desemnat pentru a se ocupa de activitaţile de prevenire si protecţie.
Instruirile se vor face pe baza tematicilor întocmite de lucrătorul desemnat şi aprobate de angajator.
În conformitate cu prevederile art 92, alin2 si art 99, durata şi periodicitatea instructajelor la locul de
muncă şi periodic a fost stabilită de comun acord cu conducătorii direcţi ai locurilor de muncă, conform
anexei 1.

ÎNTOCMIT, DIRECTOR EXECUTIV,

MODEL

INSTRUCŢIUNE PROPRIE

1. Obiectul
Stabilirea normelor interne specifice activităţii de ..........................................din cadrul
unităţii.........................................................

2. Scopul
Eliminarea sau diminuarea accidentelor de muncă şi/sau bolilor profesionale din cadrul activităţii
de ....................................

3. Cadrul legal de referinţă

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 - „În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi
sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie să
elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul legii, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de
securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate
în responsabilitatea lor”.
Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 – „instruirea
lucrătorilor va cuprinde prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de
lucru”
În funcţie de specificul locului de muncă şi/sau postului de lucru instrucţiunea de lucru poate să mai
cuprindă şi:
• HG nr. 300/2006 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare sau
mobile;
• HG nr. 493/2006 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de zgomot;
• HG nr. 971/2006 Privind cerinţe minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul
de muncă;
• HG nr. 1028/2006 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare;
• HG nr. 1051/2006 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a
maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare;
• HG nr. 1091/2006 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă;
• HG nr. 1092/2006 Privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi
biologici în muncă;
43
• HG nr. 1093/2006 Privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni în muncă
• HG nr. 1036/2006 Privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice;
• HG nr. 1875/2005 Privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate
expunerii la azbest;
• HG nr. 1876/2005 Privind cerinţe minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii;
• Cod Rutier şi regulament;
• Măsuri de prim ajutor;
• Altele.

4. Studierea componentelor sistemului de muncă.

4.1 Forţa de muncă (executantul) ......................... o reprezintă cu contract individual de muncă (pe
perioadă determinată sau nedeterminată)
Desfăşoară activitate de ................................................precum şi activităţi conexe

4.2 Sarcina de muncă a ....................................... include următoarele operaţii :


..........................................................................................................................................

4.3 Procesul de muncă constă în .............................................................................

4.4 Mijloacele de producţie utilizate sunt:.............................................................


(aici intră şi echipamentul de protecţie, materialele igienico-sanitare)

4.5 Mediul de muncă executantul îşi desfăşoară procesul de muncă în mediul intern şi/sau extern timp
de ....................... ore.

5. Reguli pentru realizarea în deplină securitate a activităţii de serviciu.

Să se prezinte la serviciu apt mental şi fizic pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;


Să respecte traseul de deplasare înscris în fişa individuală de protecţie a muncii;
Să respecte atribuţiile din fişa postului;
Să poarte echipamentul de protecţie pe care l-a primit;
Să fie instruit de către şeful locului de muncă în vederea utilizării corecte a echipamentului individual de
protecţie;
În birou să-şi desfăşoare activitatea în aşa fel încât, să nu expună la pericol de accidentare atât persoana
proprie, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
La plecarea din sediu să fie atent la coborârea scărilor, la deplasarea pe culoare, să nu execute alte operaţii
ce îi distrag atenţia în timp ce se deplasează;
La deplasarea pe drumurile publice să respecte regulile de circulaţie din Codul Rutier;
Să nu alerge după mijloacele de transport în comun;
Să nu urce şi să nu coboare din mijlocul de transport în timpul mersului;
Să aştepte venirea mijlocului de transport în spaţiile special amenajate;
Să se prezinte la controlul medical periodic;
Să nu introducă în priză cordoane electrice fără ştecher sau cu ştecherul defect;
Să nu încarce instalaţiile electrice peste sarcina admisă;
44
Să nu repare aparatură electrică, nefiind autorizat pentru aceasta;
Altele, în funcţie de pericolele specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru.

INSTRUCŢIUNE PROPRIE
DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE A MUNCII
ÎN SECTORUL AUTO

1. Obiect
Stabilirea normelor interne specifice activităţii de conducător auto, obligatorii pentru toţi lucrătorii care
desfăşoară activitatea în cadrul unităţii _______________________________

2. Scop
Eliminarea sau diminuarea pericolelor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională, existente în cadrul
acestei activităţi.

3. Cadrul legal de referinţă al instrucţiunii proprii


- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006;
- Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006;
- Codul rutier şi regulamentul de aplicare.

4. Componenţele sistemului de muncă

4.1 Forţa de muncă


Participanţii la procesul muncii sunt persoane de specialitate, angajate cu contract individual de muncă în
conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
personalul care efectuează servicii pe bază de contracte civile de prestări servicii, care prestează activitatea
de conducător auto.

4.2 Sarcina de muncă


Activităţile prestate sunt:
- transport persoane pe bază de grafic orar stabilit de conducerea unităţii;
- transport persoane pe bază de comunicare verbală din partea conducătorului direct al locului de
muncă; activităţi de parcare-garare a mijloacelor auto, atat pe drumurile publice, cât şi în parcul auto
al unităţii;
- transport de mărfuri de mic tonaj (maxim…..tonaj) pe drumurile publice, conform dispoziţiilor
conducătorului direct al locului de muncă.

4.3 Mijloace de muncă utilizate (utilaje şi materiale folosite)


Echipamentele folosite sunt mijloace auto din dotare, care sunt echipate conform dispoziţiilor
conducătorului direct al locului de muncă.

4.4 Mediul de muncă


Activitatea se desfăşoară în mediu exterior, deschis, pe drumurile publice, iar în unele cazuri activitatea se
poate desfăşura în incinta unor unităţi , imobile, etc.

5. Reguli pentru realizarea în deplină securitate a activităţii de serviciu

5.1 Reguli referitoare la mijlocul de transport şi conduit în trafic


45
În scopul desfăşurării activităţii în deplină securitate a muncii, salariaţii care desfăşoară activitatea de
conducător auto sunt obligaţi să respecte următoarele prevederi:
a) conducerea autovehiculelor este permisă conducătorilor auto numai în condiţiile prevăzute de
regulamentul privind circulaţia pe drumurile publice şi de instrucţiunile şi dispoziţiile în vigoare
emise de Ministerul Transporturilor;
b) conducătorii auto nu vor face nici un fel de reparaţii sau remedieri la autovehiculele aflate în
folosinţă;
c) orice anomalie în funcţionare sau defecţiune constatată se va aduce la cunoştinţa personalului
abilitat;
d) autovehiculul nu va fi tractat, împins sau deplasat prin alte mijloace; va fi parcat regulamentar după
care se va lua legătura cu cei în drept;
e) pentru a asigura buna funcţionare a autovehiculelor în parcurs şi pentru a evita defecţiunile şi
accidentele, autovehiculele trebuie să îndeplineacă următoarele condiţii tehnice:
o dispozitivul de pornire automată să fie în stare de funcţionare;
o volanul să nu aibă joc mai mare de 15 grade;
o piesele mecanismului de direcţie să nu prezinte defecţiuni şi uzuri (jocuri la articulaţii, etc..);
o puntea din faţă, precum şi puntea (punţile) din spate, să nu prezinte deformări sau alte
defecţiuni la elementele de fixare din cadrul autovehiculului;
o elementele de suspensie să nu prezinte defecţiuni;
o rulmenţii roţilor să nu aibe jocuri care depăşesc limitele stabilite în prescripţiile tehnice de
funcţionare a acestora;
o sistemul de alimentare al autovehiculelor să nu aibă scurgeri de carburant sau fisuri, fiind
interzise orice fel de improvizaţii;
o rezervorul de carburant să fie prevăzut cu capac bine fixat şi asigurat pentru a nu se deschide
în timpul mersului iar suporturile de susţinere şi colierele de fixare ale rezervorului să nu
prezinte fisuri;
o instalaţia electrică să fie în perfectă stare; sunt interzise legăturile improvizate, cablurile
neizolate, siguranţele necalibrate, lipsa capacelor de protecţie, etc, care pot provoca scurt
circuit;
o bateria de acumulatoare să fie în bună stare, bine fixată;
o releele regulatoare de tensiune şi de curent să fie bine reglate şi izolate faţă de exterior
pentru a evita scurt circuitele;
o sistemele de frânare să fie reglate corect şi să fie în perfectă stare de funcţionare;
o jantele şi cercurile elastice nu trebuie să prezinte deformaţii ca urmare a uzurii şi a
loviturilor, jantele să fie bine fixate cu piuliţele respective;
o ţeava de evacuare a gazelor arse va fi în bună stare, fără fisuri sau garnituri defecte şi va fi
prevăzută cu amortizor de zgomot (toba de eşapament);
o parbrizul şi celelalte geamuri ale autovehiculului să fie în bună stare şi curate.
f) conducătorii auto au obligaţia ca, pentru asigurarea condiţiilor tehnice ale autovehiculelor, să verifice
înainte de plecarea în cursă:
o instalaţia de alimentare cu carburant, instslaţia electrică, instalaţia de evacuare a gazelor
arse, instalaţia de încălzire, sistemul de direcţie, semnalizare, rurale şi frânare care trebuie să
fie în stare corespunzătoare şi fără improvizaţii;
o existenţa şi integritatea fizică şi funcţională a oglinzilor retrovizoare;
o uşile să fie în stare bună de funcţionare.
g) în inventarul autovehiculului tebuie să se găsească:
o manometru pentru verificarea presiunii pneurilor;

46
o trusa medicală de prim ajutor;
o cric corespunzător tonajului autovehiculului încărcat;
o 2 triunghiuri reflectorizante;
o stingător;
o veste reflectorizante.
h) în timpul mersului, conducătorii auto sunt obligaţi să nu angajeze discuţii cu ceilalţi călători, să nu
aibă preocupări cae ar putea să le distragă atenţia, să nu folosească telefoanele mobile.

5.2 Reguli privind mărfurile transportate


a) la manevrarea, poziţionarea şi fixarea autovehiculelor pentru încărcare – descărcare, conducătorii
auto vor respecta prevederile normelor de securitate a muncii specifice locurilor de muncă respective;
b) înainte de începerea operaţiilor de încărcare – descărcare a unui mijloc de transport, acesta va fi
asigurat contra deplasării necomandate;
c) alegerea mijloacelor ajutătoare pentru operaţiile de încărcare – descărcare, transport materiale se va
face în funcţie de felul şi greutatea materialului, de natura terenului, a căilor de circulaţie şi a condiţiilor de
transport;
d) conducătorii auto vor supraveghea ca încărcătura să fie repartizată uniform pe platforma sau în
incinta autovehiculelor, precum şi respectarea tonajului şi a gabaritului;
e) conducătorul autovehiculului care efectuează transportul va verifica la plecarea în cursă şi pe
parcurs modul cum a fost legată încărcătura; se interzice plecarea acestuia în cursă dacă se constată că
încărcătura nu a fost legată corespunzător;
f) aşezarea mărfurilor în autovehicule se va face astfel încât să fie asigurată stabilitatea lor în timpul
transportului;
g) este interzis să se transporte în caroseria sau în cabina autovehiculului, persoane care se află în stare
de ebrietate;
h) se interzice urcarea sau coborârea persoanelor în timpul mersului;
i) se interzice accesul la locul de încărcare - descărcare al autovehiculelor, persoanelor care nu au nici
o atribuţie la aceste operaţii;
j) încărcarea cu materiale a autovehiculului va fi astfel făcută încât conducătorul auto să aibă
vizibilitatea necesară în mers şi posibilitatea supravegherii parcursului;
k) conducătorul auto nu va efectua controlul tehnic sau repararea autovehiculului în timpul încărcării
sau descărcării acestuia.
Întocmit,

47
SARCINILE DE MUNCĂ
ORGANIZAREA TIMPULUI DE MUNCĂ
PROTECŢIA GRUPURILOR SENSIBILE LA RISCURI PROFESIONALE

Organizarea timpului de muncă şi de odihnă, munca în schimburi


Timpul de muncă, regimul pauzelor, munca în schimburi, precum şi intensitatea acesteia, se vor
stabili potrivit reglementărilor în vigoare, în cadrul contractului colectiv de muncă, luând în considerare
particularităţile activităţilor profesionale, existenţa unor factori de risc în mediul de muncă şi capacitatea de
adaptare a personalului angajat; stabilirea acestor elemente se va face cu sprijinul serviciilor medicale de
întreprindere şi a specialiştilor în medicina muncii din teritoriu. Angajaţii, lucrători de noapte, a căror
activitate se desfăşoară în condiţii speciale/deosebite sau care implică eforturi fizice ori mentale deosebite,
nu trebuie să lucreze noaptea mai mult de 8 ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore.În condiţiile mai sus
menţionate, activitatea trebuie definită în contractele colective de muncă sau în acordurile încheiate între
partenerii sociali, luând în considerare efectele şi riscurile inerente muncii de noapte. „Lucrătorii de noapte”
şi „lucrătorii în schimburi” trebuie săbeneficieze de asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă,
corespunzător naturii activităţii desfăşurate.
Serviciile sau mijloacele de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii, asigurate de
către sau prin compartimentele de protecţie a muncii lucrătorilor de noapte şi lucrătorilor în schimburi
trebuie să fie echivalente celor acordate celorlalţi angajaţi şi disponibile în orice moment.
Angajatorul care intenţionează să organizeze activitatea după un anumit ritm, trebuie să ţină seama
de principiul general de adaptare a muncii la om, în special în vederea evitării activităţilor monotone şi a
celor desfăşurate într-o cadenţă predeterminată, în funcţie de tipul de activitate şi de cerinţele de securitate
şi sănătate.
O atenţie specială trebuie acordată organizării pauzelor pe parcursul zilei de lucru.

Efortul fizic din punctul de vedere al efortului fizic, activităţile profesionale se clasifică în funcţie
de metabolismul energetic (producţia de căldură metabolică), în conformitate cu tabelul 1. Pentru
prevenirea riscurilor determinate de efortul fizic, trebuie evitate:
-poziţiile de muncă vicioase şi/sau fixe;
-mişcările extreme;
-mişcările bruşte;
-mişcările repetitive.
În acest sens, angajatorul trebuie să asigure:
-evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor;
-respectarea criteriilor ergonomice privind proiectarea locurilor de muncă şi a activităţii;
-instruirea şi formarea adecvată a angajaţilor privind modul de desfăşurare a activităţii profesionale, apelând
la specialiştii din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
În activităţile profesionale cu efort fizic mare, repartizarea angajaţilor cu vârsta peste 45 ani se va
face numai cu avizul medicului de medicina muncii. La repartizarea femeilor şi tinerilor în astfel de
activităţi se vor avea în vedere şi prevederile din HG 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
la locul de muncă. Angajatorul trebuie să ia măsuri tehnico-organizatorice pentru evitarea sau reducerea
riscurilor de accidentare şi/sau de afectare a sănătăţii, determinate de manipularea manuală a maselor, luând
în considerare următoarele elemente de referinţă:
a)caracteristicile masei; manipularea manuală a unei mase poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni
dorsolombare, dacă masa este:
-prea grea sau prea mare;
-incomodă sau greu de apucat;
48
-instabilă sau are un conţinut ce riscă să se deplaseze;
-plasată astfel încât trebuie manipulată la o anumită distanţă de trunchi sau cu flexia ori rotaţia trunchiului;
-susceptibilă să producă leziuni asupra angajaţilor din cauza marginilor şi/sau a consistenţei sale, în special
în eventualitatea unei ciocniri;
b)efortul fizic necesar; efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare dacă:
-este prea mare;
-nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului;
-antrenează o mişcare bruscă a masei de transportat;
-este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă;
c)caracteristicile mediului de muncă; caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a
riscurilor, în special în afecţiuni dorsolombare, dacă:
-nu există suficient spaţiu, în special pe verticală, pentru realizarea activităţii;
-pardoseala este alunecoasă sau prezintă neregularităţi care determină dezechilibrare;
-locul unde se desfăşoară activitatea de muncă sau mediul de muncă nu permit angajatului să manipuleze
manual masele la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă;
-pardoseala sau planul de lucru prezintă denivelări care impun manipularea masei la diferite niveluri;
-pardoseala sau punctul de sprijin al piciorului sunt instabile;
-temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului sunt necorespunzătoare;
d)cerinţele activităţii; activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă implică
una sau mai multe dintre cerinţele următoare:
-efort fizic frecvent şi prelungit care solicită în special coloana vertebrală;
-perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare;
-distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport;
-ritm al activităţii impus printr-un proces care nu poate fi schimbat de către angajat;
e)factori individuali de risc; angajatul poate fi expus riscului dacă:
-este necorespunzător din punct de vedere fizic să realizeze sarcina respectivă;
-poartă haine, încălţăminte sau alte lucruri personale necorespunzătoare;
-nu are cunoştinţele sau instructajul adecvat ori necesar.
Limitele maxime admise pentru ridicare, purtare, tragere şi împingere manuală a maselor sunt
prezentate în tabelul 2.
Este necesar ca manipularea maselor să fie realizată corect, în conformitate cu principiile
fiziologice şi biomecanice.

Efortul mental
Conţinutul şi intensitatea efortului mental în activitate depind de conţinutul şi natura sarcinii de
muncă, de volumul şi complexitatea informaţiilor necesar de recepţionat şi relucrat, de complexitatea şi
responsabilitatea deciziilor necesar de elaborat, de natura, complexitatea şi dificultatea răspunsurilor
efectoare. Angajatorul trebuie să ţină seama că efortul mental în activitate diferă în funcţie de raportul dintre
variabile profesionale (exigenţe, condiţii de muncă, riscuri profesionale) şi variabile individuale (capacităţi
profesionale individuale) şi se reflectă în niveluri diferite de solicitare (subsolicitare, solicitare optimă,
solicitare maximă, suprasolicitare) a organismului, a diferitelor sale sisteme, funcţii, capacităţi (senzorial
perceptive, cognitive, psihomotorii) inclusiv a planului emoţional. Obiectivarea şi măsurarea efortului
mental în activitate se realizează prin intermediul următoarelor categorii de indicatori şi tehnici:
a)indicatori şi tehnici de analiză şi evaluare a exigenţelor sarcinii de muncă, pe baza evidenţierii unor
parametri obiectivi ai acesteia: exigenţe temporale, complexitate-viteză, atenţie, precizie;
b)indicatori şi tehnici de evaluare subiectivă: scale de apreciere a senzaţiei subiective de efort, a stării fizice
şi psihice individuale pe parcursul activităţii, la sfârşitul acesteia şi chiar a stării individuale din timpul liber;
c)indicatori şi tehnici de performanţă (de comportament), care permit obţinerea unor indicatori ai efortului
mental prin intermediul unor elemente de performanţă în realizarea sarcinii sau de comportament
49
(modificări ale strategiilor de operare în funcţie de efort);
d)indicatori şi tehnici psihofiziologice, de evaluare a dinamicii unor parametri psihofiziologici şi biochimici
implicaţi în realizarea sarcinii de muncă de-a lungul unei perioade de lucru.
Consecinţele solicitării psihice şi psihofiziologice şi a efortului mental în activitate, ca urmare a
interacţiunii factorilor profesionali cu cei individuali şi extraprofesionali, se urmăresc stadial: de la primele
faze ale unor modificări/tulburări localizabile şi reversibile, până la cele cu caracter ireversibil, patologic,
până la instalarea bolilor profesionale sau legate de profesie.

Munca femeilor
La repartizarea în muncă a femeilor se va ţine seama de caracteristicile lor morfo-funcţionale şi de
stările fiziologice specifice. Prevederile acestui capitol au ca obiect implementarea măsurilor care să
promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatelor gravide, a angajatelor lăuze şi a celor
care alăptează, grup considerat vulnerabil faţă de anumite riscuri. Pentru a beneficia de aceste prevederi,
femeile angajate gravide, lăuze şi care alăptează trebuie să informeze angajatorul asupra stării lor
fiziologice.
Pentru femeile gravide, lăuze şi care alăptează, angajate în activităţi susceptibile să prezinte un risc
specific de expunere la agenţi, procese sau condiţii de muncă, a căror listă este prezentată în tabelul 3,
angajatorul trebuie să evalueze natura, gradul şi durata de expunere a angajatelor în unitatea respectivă,
pentru a depista orice risc pentru securitatea şi sănătatea angajatelor şi orice efect posibil asupra sarcinii sau
alăptării şi pentru a stabili măsurile care trebuie luate. Femeile angajate gravide, lăuze şi care alăptează
şi/sau reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi asupra rezultatelor evaluării la care s-a făcut referire în alin.
(1) precum şi asupra tuturor măsurilor referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. Dacă rezultatele
evaluării, la care se face referire în evidenţiază riscuri pentru securitatea sau sănătatea femeilor angajate ori
efecte asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare
temporară a condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru al angajatei respective, să fie evitată
expunerea acesteia la riscurile respective.
Dacă modificarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este tehnic şi/sau obiectiv posibilă
sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a
schimba locul de muncă al angajatei respective. Prevederile acestui articol trebuie să se aplice în funcţie de
situaţia respectivă, atunci când o angajată care exercită o activitate interzisă în virtutea art. 176 devine
gravidă sau alăptează şi îşi informează angajatorul despre aceasta. Femeile angajate gravide nu pot fi
obligate, în nici un caz, să realizeze activităţile cu risc de expunere la agenţii şi condiţiile de muncă care ar
putea să le pună în pericol securitatea sau sănătatea, prezentate în tabelul 4, partea A.
Femeile angajate care alăptează nu pot fi obligate, în nici un caz, să realizeze activităţi cu risc de
expunere la agenţii şi condiţiile de muncă care ar putea să le pună în pericol securitatea sau sănătatea,
prezentate în tabelul 4 partea B. Femeile angajate care se încadrează în sensul prezentelor prevederi
beneficiază de concediu de maternitate şi de alte drepturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Munca tinerilor
Prevederile acestui capitol au drept scop protejarea tinerilor împotriva oricărei munci susceptibile
să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale sau sociale sau să pericliteze
educaţia acestora.
Angajatorul este obligat să garanteze tinerilor condiţii de muncă adaptate vârstei lor. Prevederile
cuprinse în acest capitol se aplică oricărei persoane în vârstă de până la 18 ani care are un contract sau un
raport de muncă definit prin legislaţia în vigoare.Ele nu se aplică lucrărilor ocazionale sau de scurtă durată
care vizează:
a)serviciul casnic exercitat într-o gospodărie particulară sau
b)activitatea care este considerată ca nefiind vătămătoare, dăunătoare sau periculoasă pentru tineri, în
50
întreprinderile familiale.
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii
tinerilor, ţinând seama în special de riscurile specifice. Angajatorul trebuie să pună în practică măsurile
prevăzute pe baza evaluării riscurilor existente pentru tineri şi legate de munca acestora. Evaluarea trebuie
să fie efectuată înainte ca tinerii să înceapă munca şi la orice modificare semnificativă a condiţiilor de
muncă şi ea trebuie să vizeze în principal următoarele elemente:
a)echipamentul tehnic şi organizarea locului de muncă şi a postului de muncă;
b)natura, nivelul şi durata expunerii la agenţi fizici, biologici şi chimici;
c)organizarea, alegerea şi utilizarea echipamentelor tehnice, în special a agenţilor utilizaţi, maşinilor,
aparatelor şi dispozitivelor, precum şi manipularea acestora;
d) organizarea procedeelor de muncă şi a desfăşurării muncii şi interacţiunea acestora (organizarea muncii);
e)stadiul formării şi informării tinerilor.
Atunci când această evaluare demonstrează existenţa unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică sau
mentală ori dezvoltarea tinerilor, trebuie să fie asigurate evaluarea şi supravegherea sănătăţii tinerilor, la
intervale regulate, în mod gratuit şi adecvat, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii şi
Familiei.
Angajatorul este obligat să informeze pe tineri asupra eventualelor riscuri şi asupra tuturor
măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor.
Angajatorul implică serviciile de protecţie şi de prevenire în planificarea, aplicarea şi controlul condiţiilor
de securitate şi de sănătate aplicabile în munca tinerilor.
Tinerii trebuie să fie protejaţi împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea şi
dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor
existente sau potenţiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare. În acest scop, se interzice munca
tinerilor în activităţi care:
a)depăşesc capacităţile lor fizice sau psihologice;
b)implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni, care determină alterări genetice ereditare, având
efecte nocive pentru făt pe durata gravidităţii sau având orice alt efect nociv cronic asupra fiinţei umane;
c)implică o expunere nocivă la radiaţii;
d)prezintă riscuri de accidentare pe care se presupune că tinerii nu le pot identifica sau preveni, din cauza
absenţei simţului lor de securitate sau a lipsei lor de experienţă ori de pregătire;
e)pun în pericol sănătatea din cauza frigului ori căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori vibraţiilor.
Prin activităţile care sunt susceptibile să antreneze riscuri specifice pentru tineri, figurează în special:
-activităţile care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici menţionaţi în tabelul 5 la
partea I şi procedeele şi activităţile menţionate în tabelul 5 la partea II.
Pentru adolescenţi, pot fi autorizate derogări atunci când aceste activităţi sunt indispensabile
pentru formarea lor profesională şi cu condiţia ca protecţia securităţii şi sănătăţii să le fie asigurată prin
faptul că lucrările sunt efectuate sub supravegherea unei persoane competente.
Timpul consacrat pregătirii de către tânărul care lucrează în cadrul unui sistem de formare teoretică
şi/sau practică alternativă sau de stagiu în întreprindere este inclus în timpul de muncă. Atunci când tânărul
este angajat de mai mulţi angajatori, zilele de muncă şi orele de muncă efectuate se însumează.
Este interzisă munca în program de noapte a tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Se vor lua măsurile necesare pentru ca, pentru fiecare perioadă de 24 de ore, adolescenţii să
beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive.
Se vor lua măsurile necesare pentru ca, pentru fiecare perioadă de 7 zile, adolescenţii să eneficieze de o
perioadă minimă de repaus de 2 zile, consecutive dacă este posibil.
Atunci când motive tehnice sau organizatorice o justifică,perioada minimă de repaus se poate reduce, dar, în
nici un caz ea nu poate să fie mai mică de 36 ore consecutive.
Perioada de repaus include, în principiu, duminica.
Perioadele minime de repaus prevăzute pot fi întrerupte în cazul unor activităţi caracterizate prin perioade
51
de muncă fracţionate sau de scurtă durată în cursul zilei.
Atunci când există motive obiective şi cu condiţia ca adolescenţilor să le fie acordat un repaus compensator
adecvat, iar obiectivele prevăzute la să nu fie puse în cauză, pot fi prevăzute derogări în cazurile următoate
a)munci efectuate în sectoarele de navigaţie sau pescuit;
b)munci efectuate în spitale sau instituţii similare;
c)munci efectuate în agricultură;
d)munci efectuate în sectorul de turism sau în sectorul hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor;
e)activităţi caracterizate de perioade de muncă fracţionate în cursul zilei.
Se pot autoriza derogări şi, în privinţa adolescenţilor, pentru munci prestate în condiţii prevăzute de
celelalte reglementări de securitate şi sănătate în muncă, cu condiţia ca: aceste munci să fie de scurtă durată
şi să nu sufere nici o întârziere, să nu fie disponibili lucrători adulţi şi să se acorde adolescenţilor vizaţi
perioade echivalente de repaus compensator într-un termen de 3 săptămâni.

Tabelul 1

Activitate/Clasa de Metabolism energetic, M


metabolism raportat la unitatea pentru o suprafaţă
de suprafaţă cutanată cutanată medie de
(W/m2) 1,8 m2(W)
Repaus (0) M ≤ 65 M ≤ 117

Activitate cu efort fizic mic 65<M ≤130 117<M ≤234


(metabolism redus) (1)
Activitate cu efort fizic mediu 130<M ≤200 234<M ≤360
(metabolism mediu) (2)
Activitate cu efort fizic mare 200<M≤260 360<M≤468
(metabolism intens) (3)
Activitate cu efort fizic foarte M
260 M468
mare (metabolism foarte
intens) (4)
NOTĂ : 1W=0,86 Kcal/h

Tabelul 2
Limite maxime admise pentru manipularea manuală a maselor
(în kg)

Tip de Frecvenţa Bărbaţi Femei


manipulare operaţiilor Vârstă (ani) Vârstă (ani)

Ridicare 16-19 19-45 peste 16-19 19-45 peste


45 45
rar 35 55 50 13 15 13
frecvent 25 30 25 9 10 9
foarte frecvent 20 25 20 8 9 8
Purtare rar 30 50 40 13 15 13
frecvent 20 30 25 9 10 9
Foarte frecvent 15 20 15 8 10 8
52
Tragere rar 15 10
frecvent 10 7
Împingere rar 16 11
frecvent 11 7,5

NOTĂ :
- rar: sub 5% din durata schimbului;
- frecvent: între 6 - 10% din durata schimbului;
- foarte frecvent: peste 10% din durata schimbului.

Tabelul 3
Lista agenţilor, procedeelor şi condiţiilor de muncă

A. Agenţi
1.Agenţi fizici consideraţi ca agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau dezlipire de
placentă, în special:
a) şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte;
b) manipularea manuală de mase grele implicând riscuri, în special la nivelul coloanei vertebrale
dorsolombare;
c) zgomot;
d) radiaţii ionizante;
e) radiaţii neionizante;
f)ambianţe termice extreme, reci sau calde;
g) mişcări şi poziţii de muncă, deplasări (în interiorul sau în exteriorul instituţiei), oboseală
mentală, fizică, alte eforturi fizice legate de activitatea angajatelor femei, în sensul prevederilor
acestui capitol.
2. Agenţi biologici
Agenţii biologici din grupele de risc 2, 3 şi 4 în sensul prevederilor prezentelor norme referitoare la
agenţii biologici, în măsura în care se ştie că aceşti agenţi sau măsurile terapeutice cerute de
existenţa lor, pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce urmează a se naşte şi în
măsura în care nu apar încă în tabelul 4.
3. Agenţi chimici
Următorii agenţi chimici, în măsura în care se ştie că pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a
copilului ce urmează a se naşte şi în măsura în care nu apar încă în tabelul 4:
a)agenţii cancerigeni şi/sau mutageni, în măsura în care nu apar încă în anexele nr. 31şi 32;
b)agenţii chimici din anexa nr. 31 din prezentele norme;
c)mercurul şi derivaţii săi;
d)medicamentele antimitotice;
e)monoxidul de carbon;
f)agenţii chimici periculoşi cu cale de absorbţie cutanată.

B. Procedee
Procedeele industriale prezentate în tabelul 8.

C. Condiţii de muncă
Activităţi subterane miniere.
53
54
Tabelul 4
Lista agenţilor şi condiţiilor de muncă

A. Femei angajate gravide

1.Agenţi
a)Agenţi fizici:
Activitatea în atmosferă hiperbarică, de exemplu, în incinte presurizate şi la scufundări
subacvatice.
b)Agenţi biologici:
-toxoplasma;
-virusul rubeolei, exceptând cazurile în care se dovedeşte că angajata gravidă este
suficient protejată faţă de aceşti agenţi prin imunizare.
c)Agenţi chimici:
Plumbul şi derivaţii săi, în măsura în care pot fi absorbiţi de organismul uman.

2.Condiţii de muncă
Activităţi subterane miniere
B. Femei angajate care alăptează:

1.Agenţi
Agenţi chimici
Plumbul şi derivaţii săi, în măsura în care aceşti agenţi pot fi absorbiţi de organismul
uman.

2.Condiţii de muncă
Activităţi subterane miniere

Tabelul 5
Listă de agenţi, procedee şi activităţi

I. Agenţi
1.Agenţi fizici
a)Radiaţiile ionizante;
b)Munca în atmosferă hiperbarică, de exemplu în incintele presurizate, la scufundări
subacvatice.
2.Agenţi biologici: agenţii biologici din grupele 3şi 4 în sensul prevederilor prezentelor
norme referitoare la agenţi biologici.
3.Agenţi chimici
a)Substanţele şi preparatele care sunt clasificate în toxice, foarte toxice, corosive sau
explozive.
b)Substanţele şi preparatele care se clasifică în nocive şi prezintă următoarele riscuri:
-pot determina efecte ireversibile foarte grave;
-pot determina efecte ireversibile;
-pot antrena o sensibilizare prin inhalare;
-pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea;
-pot cauza cancer;
-pot cauza modificări genetice ereditare;

55
-pot avea efecte grave pentru sănătate în caz de expunere prelungită;
-pot reduce fertilitatea;
-pot determina apariţia pe durata gravidităţii, a unor efecte nocive pentru copil.
c)Substanţele şi preparatele care se clasifică în iritante şi prezintă următoarele riscuri:
-sunt inflamabile;
-pot antrena o sensibilizare prin inhalare;
-pot antrena o sensibilizare prin contact cu pielea.
d)Substanţele şi preparatele vizate de prevederile prezentelor norme referitoare la agenţi
cancerigeni şi mutageni.
e)Plumbul şi compuşii săi, în măsura în care agenţii respectivi pot să fie absorbiţi de
organismul uman.
f)Azbestul

II. Procedee şi activităţi


1.Procedee şi activităţi vizate în tabelul 8.
2.Activităţi de fabricaţie şi de manipulare a dispozitivelor, artificiilor sau diverselor
obiecte care conţin explozivi.
3.Activităţi din menajeriile de animale feroce şi veninoase.
4.Activităţi de tăiere industrială a animalelor.
5.Activităţi care presupun manipularea aparatelor de producere, de înmagazinare sau de
folosire a gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate.
6.Activităţi care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipientelor sau
canistrelor care conţin agenţii chimici prevăzuţi la punctul I.3.
7.Activităţi care comportă risc de prăbuşire.
8.Activităţi care comportă riscuri electrice de înaltă tensiune.
9.Activităţi al căror ritm este condiţionat de maşini şi care sunt remunerate în
funcţie de rezultat.

56
VI. CONTROLUL SECURITATII SI SANATATII ÎN MUNCA ÎN
ÎNTREPRINDERE

Definire prioritati

Fiind un important factor de crestere economica, asigurarea securitatii si sanatatii în


munca a tuturor lucratorilor reprezinta o cerinta de egala importanta si în deplina concordanta
cu obiectivele orientate spre profit si calitate ale întreprinderilor.
Controlul securitatii si sanatatii în munca la nivel de întreprindere cuprinde ansamblul
actiunilor de erificare si reglare a proceselor de management si de executie în domeniul
securitatii si sanatatii în munca.
Acesta presupune evaluarea rezultatelor, compararea lor cu obiectivele stabilite,
depistarea cauzala a abaterilor si neconformitatilor si adoptarea unor decizii cu caracter corectiv
sau profilactic în domeniul securitatii si sanatatii în munca.
Controlul securitatii si sanatatii în munca este un proces care se desfasoara în vederea
mentinerii nivelului de securitate si sanatate în munca în limitele prevazute de norme la
momentul dat.
Eficienta si eficacitatea activitatilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca nu pot
fi determinate si cunoscute fara un control adecvat al îndeplinirii obiectivelor propuse, al
asigurarii nivelului preconizat de securitate si al rezultatelor masurilor de prevenire luate în
întreprindere.
Controlul securitatii si sanatatii în munca are drept scop aflarea raspunsului la întrebarea
„cu ce rezultate s-au finalizat actiunile desfasurate pentru asigurarea securitatii si sanatatii în
munca în întreprindere?” Acesta vizeaza maximizarea parametrilor ce se refera la cantitatea si
calitatea rezultatelor obtinute, precum si a vitezei de realizare a acestora.
Principalele prioritati în realizarea controlului securitatii si sanatatii în munca sunt:
-verificarea continua a rezultatelor partiale obtinute la implementarea programului anual de
prevenire si de protectie;
-compararea realizarilor programului anual de protectie a muncii cu obiectivele initiale ale
acestuia, cu evidentierea abaterilor produse;
-determinarea cauzelor ce au generat abaterile constatate;
-adoptarea masurilor de corectie si urmarirea efectelor produse la aplicarea acestor masuri.

Tipuri de controale

Controlul securitatii si sanatatii în munca poate îmbraca mai multe aspecte:


-juridic, prin totalitatea actiunilor de legiferare vizând mentinerea riscului de accidentare si
îmbolnavire profesionala în limitele de acceptabilitate de la momentul respectiv;
-financiar, prin folosirea pârghiilor financiare pentru a corela nivelul de securitate si sanatate în
munca dintr-o întreprindere cu rezultatele financiare ale acesteia;
-tehnic (tehnologic), prin aplicarea unor masuri tehnico-organizatorice pentru reducerea sau
eliminarea expunerii lucratorilor la factori de risc determinati de modul de concepere si
realizare a mijloacelor de productie sau de mediul de munca;
-tip „inspectie” al activitatii preventive, efectuat de catre institutiile de specialitate centrale si
teritoriale ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si, respectiv, ale Ministerului
Sanatatii Publice, pentru verificarea respectarii legalitatii în domeniul securitatii si sanatatii în
munca.

57
Activitatea de control a securitatii si sanatatii în întreprindere, efectuata în îndeplinirea
obligatiilor ce le revin angajatorilor ca unici responsabili pentru asigurarea securitatii si sanatatii
propriilor lucratori, este denumita control intern.
Controlul intern reprezinta o atributie a angajatorului pe care o poate realiza el însusi si,
în acest caz, ne referim la un control intern direct, ori prin decizie manageriala de delegare de
competenta, poate transmite aceasta atributie altor decidenti aflati pe niveluri ierarhice
inferioare si/sau specialistilor în securitate si sanatate în munca, caz în care se considera control
intern indirect. In cea de a doua situatie, raspunderea angajatorului nu este diminuata în nici un
fel, chiar daca, pe cale ierarhica el a delegat atributii subalternilor sau daca a desemnat unul sau
mai multi lucratori pentru realizarea controlului securitatii si sanatatii în munca.
In functie de zona de desfasurare a controlului intern acesta poate fi:
-la nivel de întreprindere (unitate economica);
-la nivel de diviziune economica a întreprinderii (sector de activitate);
-la nivel de compartiment (sectie, atelier, serviciu);
-la nivel de loc de munca (instalatie, masina, etc.)
Controlul intern poate fi axat pe identificarea unui singur risc, intrinsec unei activitati
sau caruia i se apreciaza o consecinta maxima previzibila extrem de grava, sau pe identificarea
riscurilor profesionale la care sunt expusi lucratorii în îndeplinirea sarcinilor de munca.
Controlul total înseamna parcurgerea întregii întreprinderi, gradul de acoperire al
acesteia, în acest caz, fiind total. Evident, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, si chiar si a
celor mari care nu prezinta riscuri importante pentru securitatea si sanatatea lucratorilor,
parcurgerea întregii arii supuse controlului securitatii si sanatatii în munca de acest tip nu ar
trebui sa ridice probleme deosebite, fiind chiar recomandata.
Controlul prin sondaj este un control al securitatii si sanatatii în munca partial ce
presupune parcurgerea unei anumite zone din întreprindere care se stabileste în functie de
riscurile existente sau se delimiteaza fizic.
In functie de motivatia care îl genereaza controlul securitatii si sanatatii în munca poate
fi:
-de rutina, atunci când se efectueaza în mod curent, conform graficului de control;
-exceptional, ocazionat de evenimente nedorite, negative si anti-economice, precum: accidente,
îmbolnaviri, avarii, catastrofe, incendii, explozii etc.
Instrumentele utilizate pentru efectuarea controlului sunt diverse, dezvoltarea tehnicilor
si metodologiilor de control fiind în atentia cercetatorilor si specialistilor cu preocupari în
domeniu. Totusi, în literatura de specialitate, în functie de acest instrumentar metodologic,
controlul securitatii si sanatatii în munca este structurat în: calitativ, cantitativ si complex.
Controlul calitativ presupune utilizarea unor instrumente de control de care dispune
specialistul sau echipa de specialisti în securitatea muncii din acea întreprindere pentru a
determina neconformitatile, disfunctionalitatile si/sau problemele care ar putea sa apara în
sistemul de munca, generatoare de accidente sau îmbolnaviri ale lucratorilor.
Controlul vizual este aproape nelipsit din orice inspectie si permite detectarea rapida, cu
usurinta a eventualelor nereguli vizibile cu ochiul liber si permite aprecierea situatiei de
ansamblu privind conditiile de lucru de la locurile de munca.
Ca metoda de control calitativ se poate utiliza anchetarea personalului, prin întrebari
tinta (interviu, testare) axate pe identificarea aspectelor negative si/sau prin fise de control
(chestionare sau check-list-uri) elaborate pentru depistarea disfunctionalitatilor.
Controlul prin testare presupune testarea elementelor din sistemul de munca la aparitia
unor factori perturbatori si verificarea comportamentului preventiv al acestora. Testarea
mijloacelor de munca, spre exemplu a echipamentelor tehnice, înseamna supunerea acestora la
încercari în conditii anormale de functionare care ar putea determina aparitia unor situatii
periculoase. Testarea mediului si a sarcinii de munca se efectueaza mai dificil, datorita
caracteristicilor acestor elemente ale sistemului de munca. Spre deosebire de acestea, testarea

58
personalului este cel mai usor de efectuat si în practica se aplica foarte des atât verificarea
cunostintelor teoretice, cât si a celor practice, prin simularea unor situatii de pericol.
De asemenea, se pot aplica metode mai sofisticate de control calitativ, bazate pe analize
teoretice (diagnoza de securitate) de simulare a aparitiei unor fenomene nedorite, negative în
sistemul de muncasi studiul comportarii sistemului de munca în diverse situatii de risc.
Controlul cantitativ se realizeaza prin masuratori, determinari, analize, expertize care au
ca scop determinarea existentei sau/si nivelului unor factori nocivi care ar putea afecta
securitatea si sanatatea lucratorilor.
Angajatorii au obligatia de a asigura periodic sau ori de câte ori este cazul, verificarea
încadrarii nivelului noxelor în limitele de nocivitate admise pentru mediul de munca, prin
masuratori efectuate de catre organisme abilitate sau laboratoare proprii abilitate. Aceasta
verificare periodica trebuie sa se realizeze cel putin o data pe an si trebuie sa fie urmata de
propuneri de masuri tehnice si organizatorice de reducere a noxelor, acolo unde este cazul.
In cele mai multe cazuri, controalele efectuate în întreprinderi sunt complexe,
specialistii de securitate si sanatate în munca utilizând elemente din instrumentarul metodologic
al controalelor calitative si cantitative.

Controlul riscurilor profesionale

Prevenirea riscurilor profesionale la nivel de întreprindere trebuie sa cuprinda cel putin


identificarea, evaluarea riscurilor si controlul riscurilor profesionale. Se identifica astfel drept
componenta de baza a activitatii de prevenire a accidentelor de muncasi îmbolnavirilor
profesionale într-un sistem de munca, activitatea de control a riscurilor efectuata în sistemul
respectiv.
Securitatea în munca presupune studiul si identificarea riscurilor profesionale care pot
produce vatamari sau afectari ale starii de sanatate ale lucratorilor. Riscul reprezinta
probabilitatea producerii, într-o anumita perioada de timp, a unui eveniment nedorit, negativ si
de scadere economica, precum: avarii, accidente, vatamari, îmbolnaviri, catastrofe, incendii etc.
Controlul riscurilor reprezinta o etapa principala a managementului riscurilor
profesionale si presupune eliminarea, substituirea sau reducerea acestora.
Controlul riscurilor presupune si abordarea unui aspect particular al acestora
– controlul tehnic, care spre exemplu, trebuie sa stabileasca daca echipamentul tehnic este sigur,
adica are capacitatea de a-si îndeplini functia, de a fi transportat, instalat, reglat, întretinut,
demontat si casat în conditiile si în perioada precizata în cartea tehnica, fara cauzarea de leziuni
sau de afectare a sanatatii. Controlul riscurilor din sistemul de munca permite identificarea
riscurilor profesionale existente si, ulterior, în functie de dimensiunea acestora, alocarea
eficienta a resurselor pentru luarea masurilor prioritare. De asemenea, faciliteaza focalizarea
orientata spre pericolele existente la locul de muncasi luarea de decizii cu privire la masurile de
prevenire necesare pentru diminuarea si eliminarea factorilor de risc, verificarea realizarii
acestor masuri si reevaluarea riscului rezidual.
Pericolul reprezinta sursa unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii angajatilor în
timpul lucrului. De fapt, acesta este caracteristica unui sistem/proces/echipament/element cu
potential de afectare a sistemului de munca sau a unor elemente ale acestuia.
Anumite pericole au un caracter general fiind prezente în multe din activitatile
economice, dintre acestea mentionam:
-caderi de la înaltime sau la acelasi nivel,
-caderi, proiectari de materiale, obiecte,
-manipulare inadecvata a maselor,
-incendii, explozii,
-contact, inhalare, ingerare de substante,

59
-pericole asociate montarii, operarii, întretinerii, repararii, demontarii de instalatii si
echipamente tehnice,
-transport cu vehicule in incinta sau în exteriorul unitatii,
-electricitate, zgomot, vibratii, radiatii,
-iluminat necorespunzator,
-temperaturi scazute sau prea ridicate etc.
In urma controlului riscurilor profesionale se pot stabili masurile de prevenire care pot
anula posibilitatea accidentarii sau îmbolnavirii profesionale, prin eliminarea pericolului la
sursa, prin reducerea probabilitatii sale de manifestare, sau diminuându-i consecintele nedorite.
Controlul riscurilor trebuie sa fie un proces continuu care sa faciliteze procesul
decizional: este riscul acceptabil sau sunt necesare masuri preventive?
Dintre masurile de prevenire care se pot lua se mentioneaza:
-modificari de proiectare fizica,
-prevederea sau modificarea unor sisteme de detectie, control si securitate,
-revizuirea procedeelor de lucru,
-modificarea conditiilor de lucru, a echipamentelor tehnice sau a materialelor,
-intensificarea verificarilor, reglajelor si întretinerii echipamentelor tehnice,
-o mai buna informare, instruire, formare si perfectionare a personalului,
-o mai buna comunicare si coordonare.
Tinând cont de clasificarea prezentata anterior, spre exemplu, un control securitatii si
sanatatii în munca într-o întreprindere poate fi caracterizat astfel: intern, indirect, la nivel de
întreprindere, total, de rutina si complex.

Cerinte privind realizarea controlului

Cerintele fundamentale ale unui proces de control eficient sunt urmatoarele:


-sa fie continuu,
-sa aiba un caracter preventiv, adica de preîntâmpinare a deficientelor,
-sa aiba un caracter corectiv, de reducere pâna la eliminare a deficientelor.
In prezent, controlul securitatii si sanatatii în munca tip constatativ tinde sa dispara,
fiind înlocuit de un control activ, concretizat în decizii si actiuni manageriale orientate spre
eficientizare si o evaluare stiintifica axata pe analiza relatiilor cauza-efect.
Activitatea “traditionala” de control în domeniul prevenirii riscurilor profesionale
consta, în principal, în controlul conditiilor de munca, sprijinindu-se pe un model “reactiv”.

Modelul “Reactiv”
Determinat de accidente sau sesizari Verificare punctuala a conditiilor de munca

Prevenirea riscurilor profesionale presupune trecerea la o atitudine proactiva care vizeaza


managementul preventiv al riscurilor profesionale.

Modelul “Preventiv”
Inainte de aparitia problemelor
Analiza tuturor zonelor afectate
Management preventiv
Conditiile de munca

Pentru evaluarea exacta a situatiei privind asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor si


pentru determinarea mijloacelor celor mai adecvate de interventie pentru remedierea
neconformitatilor este necesar sa se asigure în întreprindere un control obiectiv, fundamentat

60
stiintific, bazat pe informatii, prompt si orientat spre analize profunde ale situatiilor de risc care
ar periclita securitatea si sanatatea lucratorilor.
Caracterul complex al controlului securitatii si sanatatii în muncasi, odata cu aparitia si
manifestarea noilor riscuri (stres, factori psiho-sociali etc), de surprindere a personalului cu
atributii în domeniul protectiei muncii prin noutatea problemelor, determina necesitatea
perfectionarii profesionale continue în domeniul securitatii si sanatatii în munca a acestui
personal.
Controlul securitatii si sanatatii în munca trebuie sa fie continuu, activ, bine organizat si
sa se concretizeze în decizii si actiuni eficace. Acest lucru presupune:
• Accentuarea caracterului preventiv al controlului, de preîntâmpinare a deficientelor si,
daca acestea s-au manifestat corectarea lor cât mai curând posibil.
• Realizarea unui control axat pe analiza relatiilor cauza-efect si nu tip constatativ.
• Flexibilitate si adaptabilitate în realizarea controlului, fara a se pierde din rigurozitate.
Intre elementele de considerat în cadrul controlului deosebit de importante sunt
informatiile statistice privind accidentele de muncasi îmbolnavirile profesionale,
evaluarile nivelului de risc/securitate în muncasi auditul de securitate.

Statisticile privind accidentele de muncasi îmbolnavirile profesionale pe activitati


economice trebuie utilizate pentru efectuarea unor controale tintasi în cadrul întreprinderilor.
Rezultatele acestor statistici pot „orienta” controalele si pot reprezenta fundamentul programarii
viitoarelor actiuni de verificare.
Rezultatele evaluarilor nivelului de risc/securitate în munca permit ierarhizarea
riscurilor în functie de dimensiunea lor si orientarea controlului spre zonele cu probleme, în
vederea stabilirii masurilor prioritare.
Responsabilitatea controlului securitatii si sanatatii în munca revine conducatorului
întreprinderii care are, conform legii, obligatia sa stabileasca masurile tehnice si organizatorice
de securitate si sanatate în munca, potrivit conditiilor de muncasi factorilor de risc evaluati la
locurile de munca.
De asemenea, angajatorul este obligat sa asigure si sa controleze, prin personal propriu
sau prin personal extern abilitat, cunoasterea si aplicarea de catre toti angajatii, a masurilor
tehnice si organizatorice stabilite, precum si a prevederilor legale în domeniul protectiei muncii.
Prin delegare de competenta, atributiile de control al locurilor de munca din
întreprindere, în scopul prevenirii accidentelor de muncasi îmbolnavirilor profesionale, revin
personalului din cadrul serviciului de prevenire si protectie. Pe baza programului de activitate
trebuiesc controlate toate locurile de munca, fara exceptie, si trebuie verificata periodic
încadrarea valorilor noxelor în limitele de nocivitate admise pentru mediul de munca.
In îndeplinirea obligatiilor legale, angajatorul trebuie sa organizeze si sa realizeze
controlul securitatii si sanatatii în munca prin una din modalitatile:
-realizând personal aceasta activitate;
-prin desemnarea unuia sau a mai multor specialisti cu atributii în domeniu (lucratori
desemnati);
-prin organizarea serviciului de prevenire si protectie;
-prin contractarea de servicii sau persoane specializate externe.
In cazul microîntreprinderilor si al întreprinderilor mici, în care se desfasoara activitati
fara riscuri deosebite, angajatorul îsi poate asuma el însusi atributiile din domeniul securitatii si
sanatatii.
Daca angajatorul nu are capacitatea necesara, va desemna persoana sau persoanele care
sa efectueze aceasta activitate. Pentru aceasta, este important ca persoana/echipa din cadrul
serviciului de prevenire si protectie sa aiba o formare adecvata, sa fie impartialasi corectasi sa
respecte caracterul preventiv si corectivo-constructiv al controlului securitatii si sanatatii în
munca

61
Tipul de control care urmeaza a fi efectuat, elaborarea si realizarea graficului de control,
elaborarea planului de control si alocarea resurselor (umane, materiale, financiare, de timp)
adecvate sunt elemente la a caror stabilire se iau în calcul o serie de factori obiectivi determinati
de situatia economico-financiara a întreprinderii si subiectivi, determinati spre exemplu de
preocuparea angajatorilor pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor sai, pe cultura de
prevenire din întreprindere, pe constientizarea, motivarea si informarea personalului privind
prevenirea etc.
De asemenea, controlul securitatii si sanatatii în întreprindere se sprijina pe cultura de
securitate din acea unitate, pe managementul securitatii si sanatatii în munca, pe procedurile de
achizitii de produse si servicii, pe coordonarea muncii, pe cooperarea între compartimente etc.

Graficul si planul de control

Controlul securitatii si sanatatii în munca realizat periodic, în baza unui grafic de control
ce poate fi elaborat lunar, trimestrial, anual si actualizat ori de câte ori este nevoie, pentru a
identifica si a corecta situatiile de pericol, constituie un instrument dintre cele mai eficace al
prevenirii. Trebuie amintit si efectul psihologic pozitiv asupra personalului pe care îl are
controlul securitatii si sanatatii în munca realizat periodic, întrucât demonstreaza preocuparea si
interesul angajatorului pentru asigurarea sanatatii si securitatii lucratorilor.
Graficul de control trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente: tipul si
periodicitatea controalelor, durata acestora si responsabilii de efectuarea controlului.
In baza graficului de control, trebuie elaborat planul de control care reprezinta
documentul ce contine informatii detaliate cu privire la realizarea tipului de control prevazut în
grafic.
La elaborarea unui plan de control al securitatii si sanatatii în munca al întreprinderii
trebuie avute în vedere urmatoarele elemente (recomandari privind realizarea controlului):
• Stabilirea periodicitatii controlului în functie de specificitatea fiecarei
întreprinderi (volumul activitatilor desfasurate, numar personal, volum
productie, riscurile de accidentare si îmbolnavire profesionala, modul de
organizare teritoriala a activitatii etc.
• Controlul, pe cât posibil, al întregii întreprinderi, cu acordarea unei atentii
deosebite locurilor de munca unde pot apare riscuri de accidentare si
îmbolnavire profesionala.
• Constituirea unei echipe de control formata din specialisti în securitatea si
sanatatea în muncasi conducatorii directi ai locurilor de munca, cu implicarea
lucratorilor respectivi.
• Comunicarea fiecarui compartiment din cadrul întreprinderii, cu suficient timp
înainte, a datei si orei când se va efectua controlul securitatii si sanatatii în
munca ;
• Neconformitatile, deficientele si problemele depistate în timpul controlului
securitatii si sanatatii în munca se vor consemna într-o fisa de control a
securitatii si sanatatii în munca, informatiile cuprinse în acest document fiind
ulterior analizate de catre echipa de control. Rezultatul analizei (raportul privind
controlul) va fi prezentat conducerii întreprinderii.
• Raportul privind controlul securitatii si sanatatii în munca va contine
neconformitatile, deficientele si problemele depistate de echipa de control,
masurile propuse, precum si termenele de realizare.

Fisa de control - instrument metodologic pentru realizarea controlului

62
In functie de specificul activitatii fiecarei întreprinderi se pot elabora fise de control,
care sa cuprinda referiri la toate sursele posibile de riscuri ce ar putea exista la locurile de
munca din acea unitate.
Fisa de control a securitatii si sanatatii în munca reprezinta un instrument în sprijinul
activitatii specialistilor cu atributii în domeniul securitatii si sanatatii în munca. Continutul
acestei fise este orientativ si cuprinde o parte din aspectele care trebuiesc urmarite în timpul
controlului.

FISA DE CONTROL S.S.M. (I)


Nr. crt. TEMATICA DE CONTROL STARE*
BUNA REA NA**
1. CAI DE CIRCULATIE – starea generala, marcaje, latimea
minima, semnalizarea de securitate
2. PLATFORME/PLANSEE/PASARELE – metode de acces si pozitionare sigure, mijloace de
protectie împotriva caderii
3. SCARI SI SCHELE – starea generala, stabilitate, fixare sigura, starea scarilor, iluminat,
suport de sustinere
4. VENTILAREA – starea generala, instalatii adecvate
5. ILUMINAT – nivelul necesar, calitatea ambiantei luminoase, sistemul/corpul de iluminat,
întretinerea
instalatiilor de iluminat sia suprafetelor vitrate
6. ZGOMOT – masuri de reducere, EIP împotriva zgomotului adaptate, semnalizare zone, acces
limitat
7. AGENTI CHIMICI – manipulare, depozitare si transport adecvate, ventilatie, separare,
etichetare, masuri colective si individuale de protectie
8. FLUIDE ENERGETICE (GAZE COMPRIMATE, LICHEFIATE SAU DIZOLVATE) –
depozitare, separare, identificare, surse de caldura, ventilatie, compatibilitate, manipularea
aparatelor de producere, de înmagazinare sau de folosire, dispozitive de siguranta, aparatura de
masura, control, reglare si protectie
9. TRATAREA REZIDUURILOR – prelucrare, colectare, depozitare, transport si neutralizare
10. ECHIPAMENTE PORTABILE SI UNELTE MANUALE – stare tehnica generala,
depozitare, protectie
11. ECHIPAMENTE TEHNICE MOBILE – stare tehnica generala, elemente de transmisie a
puterii protejate, structuri de protectie, adaptare/echipare pentru reducerea riscului de rasturnare,
dispozitive de frânare/oprire/ de ajutor în caz de urgenta
12. INSTALATII SUB PRESIUNE, DE RIDICAT SI TRANSPORTAT – stare tehnica
generala, cabluri, rezistenta/stabilitatea echipamentului, marcaj, manipularea sarcinilor
suspendate, dispozitive de legare si prindere a sarcinii, utilizare corecta
13. SISTEME CU ACTIONARE HIDRAULICA SI PNEUMATICA – stare tehnica generala
14. INSTALATII SI ECHIPAMENTE ELECTRICE – constructie, izolatie, semnalizare,
carcasari, acoperiri, îngradiri, legari la pamânt, mijloace de protectie electroizolante
15. SEMNALIZAREA – de securitate si/sau sanatate, privind evacuarea, salvarea si ajutorul,
material si echipament de lupta contra incendiilor, substante sau preparate periculoase, alte
materiale specifice
16. PROTECTIA IMPOTRIVA INCENDIILOR – extinctoare, iesiri de urgenta, starea tehnica a
dispozitivelor/ echipamentelor de stingere a incendiilor
17. INSTRUCTIUNI TEHNICE DE SECURITATE – actualizare, respectare, cunoastere
18. PUNCTE DE PRIM AJUTOR – materiale, instructiuni, starea, organizarea
19. DOTARI SOCIAL-SANITARE – starea vestiarelor, a cabinelor de closet, a spalatoarelor,
dusurilor, anexelor social – sanitare speciale

63
20. ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE PROTECTIE – utilizare, întretinere, depozitare,
verificare, curatare, denocivizare, reparare
21. PLAN DE EVACUARE IN CAZ DE URGENTA – instructiuni, afisaj informatii, iesiri
* Se va marca cu X coloana corespunzatoare
**NA - Neaplicabil

Atunci când unul din aspectele considerate mai sus este calificat drept având o stare
„rea”, informatiile privind deficientele si neconformitatile identificate de echipa de control se
pot detalia în cea de a doua parte a fisei de control a securitatii si sanatatii în munca, specificând
în ce constau problemele întâlnite pentru ca acestea sa fie ulterior analizate în vederea
propunerii de masuri de prevenire.
Fisa prezentata este orientativa; acestea pot fi elaborate pe domenii de interes, pe riscuri,
pentru anumite locuri de munca etc., iar informatiile cuprinse în aceste fise pot fi extrem de
variate.
Spre exemplu, controlul securitatii si sanatatii în munca poate viza protectia lucratorilor
împotriva riscurilor la care sunt expusi atunci când lucreaza cu echipamente sau masini
periculoase, când utilizeaza procedee si/sau substante chimice periculoase.
In acest scop, în fise se pot înscrie aspecte privind urmatoarele probleme:
-identificarea, evaluarea si combaterea riscurilor profesionale;
-determinarea nivelului de expunere a lucratorilor la agenti periculosi la locul de munca;
-interzicerea si limitarea expunerii lucratorilor la agenti periculosi la locul de munca;
-interzicerea si limitarea utilizarii echipamentelor si/sau procedeelor periculoase;
-înlocuirea produselor si tehnologiilor periculoase prin altele nepericuloase sau mai putin
periculoase;
-semnalizarea de securitate ;
-autorizarea personalului ;
-clasificarea si etichetarea substantelor si produselor chimice periculoase, fisele tehnice de
securitate ale acestora ;
-procurarea si utilizarea adecvata a echipamentelor individuale de protectie;
-utilizarea unor metode sigure de manipulare, colectare, reciclare si eliminare a deseurilor
periculoase;
-adaptarea componentelor echipamentelor sau a procedeelor la capacitatile fizice si psihice ale
lucratorilor, tinând cont de cerintele de ergonomie la locurile de munca ;
-conceperea, constructia, amenajarea, utilizarea, întretinerea, încercarea si verificarea
echipamentelor tehnice tinând cont de cerintele de securitate a muncii ;
-punerea la dispozitia lucratorilor a unor servicii adecvate, precum cele sanitare, apa potabila,
cantine, vestiare etc.
Un alt exemplu de informatii ce pot fi înscrise în fisele de control a securitatii si
sanatatii în munca pot viza mecanismele si masurile privind:
• sistemul de supraveghere a sanatatii;
• organizarea examenelor medicale la intervalele stabilite de prevederile legale;
• organizarea primului ajutor si acordarea îngrijirilor de urgenta;
• stabilirea cerintelor în domeniul instruirii lucratorilor;
• sistemul de consultare, de cooperare si de coordonare în domeniul securitatii si sanatatii
în munca ;
• sistemul de transmitere si difuzare în întreprindere a informatiilor pertinente privind
securitatea si sanatatea lucratorilor;
• formarea si consilierea tehnica a lucratorilor;
• aplicarea planurilor de actiune în caz de urgenta ;
• cercetarea si declararea accidentelor de muncasi a bolilor profesionale.

64
Controlul din perspectiva inspectorilor de munca

Manualul de metode de inspectie elaborat de Inspectia Muncii cuprinde orientari


generale si metodologii de realizare a inspectiilor în întreprinderi. In încercarea de a dezvolta
reguli unitare de realizare a controalelor, manualul cuprinde o serie de norme de conduita ce
trebuie urmate de catre inspectorii de munca.
Controlul pe care inspectorii de munca îl efectueaza în întreprinderi este numit inspectie
si vizeaza în principal conformitatea cu cerintele legale. Principalele metode de inspectie
cuprinse în Manualul elaborat de Inspectia Muncii sunt urmatoarele:

Inspectia – Sistem în întreprinderi mari


Aceasta metoda se aplica de o echipa pluridisciplinara formata din inspectori de
muncasi specialisti, care parcurg urmatoarele etape:
1. acordul inspectoratului teritorial de munca pentru realizarea controlului;
2. constituirea echipei de control din partea inspectoratului;
3. pregatirea controlului la nivelul inspectoratului;
4. anuntarea controlului si discutie preliminara cu conducerea societatii;
5. pregatiri si vizita premergatoare la nivelul societatii;
6. alegerea spre inspectare a sectoarelor unitatii;
7. realizarea controlului efectiv în teren (controale în cadrul sectoarelor, interviuri cu angajatii,
responsabilii cu protectia muncii, raspunsul angajatilor si angajatorilor la chestionarele
prezentate în prealabil etc.);
8. analiza materialelor adunate si formularea cerintelor;
9. sedinta de încheiere cu conducerea si reprezentantii unitatii;
10.redactarea si transmiterea procesului-verbal;
11.urmarirea si evaluarea inspectiei.

Inspectia – Sistem în întreprinderi mici si mijlocii


Metoda respecta aceleasi principii ca în cazul întreprinderilor mari, cu urmatoarele
particularitati:
-obiectivul metodei este de a examina metodic activitatea sistematica de protectie a mediului de
muncasi de a impune cerinte pentru eliminarea deficientelor constatate;
-se vor urmari sensibilizarea si constientizarea angajatorului, prezentarea riscurilor si
avantajelor ce decurg din luarea masurilor corespunzatoare de securitate si sanatate în munca;
-pregatirile dinaintea inspectiei constau în anuntarea inspectiei, pregatirea de check-
listuri/chestionare, expedierea materialului informativ la angajator;
-inspectarea prin sondaj a mediului de munca din întreprindere.

Metoda de inspectie prin control tematic


Aceasta metoda permite verificarea doar a unui numar limitat de aspecte din
multitudinea problemelor existente la nivelul unitatii si se caracterizeaza astfel:
- metoda necesita implicarea unui numar mai mic de inspectori si dureaza un numar
mai mic de zile;
- metoda nu poate sa dea o imagine de ansamblu asupra modului de organizare,
desfasurare si rezolvare a problemelor specifice de protectie a muncii si a mediului
de munca din unitate, ci da o imagine destul de concludenta asupra problemei care
constituie tema controlului si mai vaga asupra celorlalte;

65
- este necesar ca inspectorii de munca implicati în control sa aiba o buna pregatire
profesionala multidisciplinara, precum si o experienta corespunzatoare în cadrul
inspectoratului si în realizarea unor astfel de controale.

Metoda de control prin impunerea de masuri cu directie speciala -MDS


MDS reprezinta o metoda de control prin care se propune eliminarea riscurilor din
mediul de munca, riscuri identificate cu ocazia unor controale anterioare si presupune
urmatoarele:
- inspectoratul teritorial de munca alcatuieste lista riscurilor identificate si
corespunzatoare deficientelor ce trebuie eliminate si o expediaza tuturor unitatilor în
care pot exista astfel de riscuri, cuprinzând în aria de aplicare a metodei toate
unitatile similare, indiferent de marimea lor;
- lista de riscuri trebuie verificata de catre angajator, care va stabili eventualele masuri
de eliminare, reducere a riscurilor si va comunica inspectoratului teritorial de munca
masurile stabilite;
- raspunsul angajatorului este o declaratie privind activitatea desfasuratasi atitudinea
adoptata fata de problemele de protectie a muncii.

Metoda de control prin sondaj


Aceasta metoda se aplica în scopul verificarii modului în care sunt respectate
prevederile legislatiei si normelor de securitate si sanatate a muncii si se desfasoara fara ca
agentul economic sa fie anuntat în prealabil.

Metoda presupune:
-discutia cu angajatorul în care sunt prezentate date referitoare la obiectul de activitate al
unitatii, baza tehnica din dotare, personal etc.;
-realizarea, dupa caz, a unei vizite în unitate. În functie de situatia constatata, controlul se poate
dezvolta în scopul asigurarii remedierii deficientelor.

Metoda de control prin campanie


Metoda poate fi folosita pentru constientizarea unei anumite probleme, printr-o
activitate de control si prevenire bine pusa la punct, limitata în timp si care atrage atentia
mijloacelor de informare în masa.
Organizarea unei campanii implica:
-procurarea datelor, documentelor, informatiilor în legatura cu obiectul campaniei, a datelor
statistice privind accidentele de muncasi procesarea acestora;
-realizarea unui material de sinteza în vederea motivarii campaniei si pregatirea inspectorilor
pentru aplicarea metodei; -asigurarea bazei materiale necesare desfasurarii campaniei si
informarea mass-media;
-programarea si desfasurarea controalelor;
-procese verbale tipizate continând lipsuri si cerinte; instructiuni privind efectuarea campaniei;
-documente în care vor fi consemnate rezultatele campaniei;
-valorificarea si urmarirea rezultatelor campaniei.

Indiferent de modul si instrumentele de investigare utilizate, controlul securitatii si


sanatatii în munca presupune implicarea managerilor aflati pe diferite trepte ale ierarhiei
organizationale a întreprinderii, a specialistilor în securitatea si sanatatea în muncasi, mai ales, a
lucratorilor care, prin atitudinea favorabila prevenirii si prin cunostintele pe care le poseda cu
privire la locul de munca, la procedeele si tehnologiile de lucru, poate aduce informatii utile ce
ar permite detectarea de noi surse de factori de risc.

66
Încercând sa demonstram importanta controlului securitatii si sanatatii în munca,
subliniem faptul ca prevenirea accidentelor de muncasi a îmbolnavirilor profesionale, înseamna
anticiparea posibilelor dezechilibre ce pot afecta sistemele de munca, prin realizarea unui
control riguros si complex pentru reperarea problemelor si pentru stabilirea unor masuri
adecvate pentru protectia lucratorilor.

67
RISCURI PROFESIONALE. IDENTIFICAREA ŞI APRECIEREA RISCURILOR
PROFESIONALE ŞI MĂSURI DE PREVENIRE

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de


muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de
prevenire/ protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele
etape obligatorii:
• identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
• identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
• estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
• examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
• adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod
raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în
cazul când există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere,
maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează
după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi
reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se
modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în
considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate
schimbările elementelor sistemului de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de
reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor, care
trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/
protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele şi
recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme
ale asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi a
altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente
sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal
(personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, studenţi, clienţi,
elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi se expun
pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi
iminent de accidentare urmărindu-se:
• identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului
uman (deces sau invaliditate);
• nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
• durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
• numărul persoanelor expuse;
• nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;

68
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care
generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori de
risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de lucru
poate fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:
• evitarea riscurilor;
• înlocuirea elementelor periculoase;
• combaterea riscurilor la sursă;
• prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
• considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
• ameliorarea continuă a nivelului SSM.

METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de


metoda utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli fundamentale:
• evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să fie
analizate;
• eliminarea posibilă şi diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.
De asemenea, indiferent de metoda de abordare şi evaluare a riscurilor aplicată, se are în
vedere obligatoriu operaţiunile:
• observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea clădirilor,
starea echipamentelor tehnice şi de protecţie, gaze, pulberi, temperatură, zgomot,
iluminat, curenţi de aer etc.);
• determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără omisiuni;
• observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă şi verificarea conformităţii
procedurilor aplicate cu cele stabilite;
• analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă;
• analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole;
• analiza factorilor externi de influenţă;
• analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali şi fizici cauzatori de stres şi
interacţiunea lor cu factori ce ţin de organizare şi de mediu;
• analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securităţii şi urmărirea actualizării
informaţiilor privind riscurile.
Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare şi expresii matematice
specializate, numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecinţe deosebit de
grave, dar cu probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).
Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin
metoda de bună practică.
Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de
următoarele elemente:
• natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar);
• natura procesului de muncă (operaţii repetitive, procese evolutive, etc.);
• particularităţile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc
major, etc);
• complexitatea tehnică şi tehnologică a locului de muncă.
În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile existente
într-un sistem, la un loc de muncă sau o activitate .

69
Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă
determinată de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza şi examinarea separată
pentru:
• echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.;
• materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora;
• factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilaţie, zgomot, iluminat, etc.);
• căi de acces şi refugii;
• utilizarea echipamentelor auxiliare;
• tratamente (procedee) speciale;
• securitate electrică;
• factori implicaţi în mentenanţă şi întreţinere;
• factori psihologici, sociali şi fizici care concură la stres.
În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape succesive
pornind de la general (global) la particular (amănunt).
Evaluarea globală urmăreşte:
• să evidenţieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau
imposibilă;
• să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecţie;
• să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile;
• să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă şi completă a riscurilor
bazată pe ierarhizarea riscurilor.
Evaluarea globală se realizează prin controale şi inspecţii.
Evaluarea amănunţită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta presupune
etapele:
1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă. Fapt ce se realizează prin
consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor componentelor sistemului. În această
etapă se analizează modul de desfăşurare a procesului de muncă, luându-se în considerare şi
operaţiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile, activităţile profesionale ce
pot induce pericole şi modul de interacţiune a operatorilor cu aceste pericole.
Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în colectarea
şi actualizarea informaţiilor (despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de prevenire
impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către salariaţi)
şi realizarea unei anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor de muncă şi a modului
de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor cheeck- listuri din
care să rezulte comparativ situaţia reală faţă de cea ideală.
Situaţiile şi activităţile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1
Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri

Nr.c Situaţii şi
rt activităţi
generatoare de Pericole şi riscuri
pericole şi riscuri
1 Utilizarea - piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient protejate,
echipamentelor capabile să zdrobească, înţepe, perforeze, antreneze, înfaşce,
tehnice izbească etc.;
- mişcarea liberă a pieselor sau materialelor (cădere,
rostogolire, glisare, basculare, oscilare, scufundare) care poate
afecta executantul, deplasările vehiculelor şi maşinilor;

70
- pericolul de producere a unui incendiu sau a unei explozii (de
exemplu prin fricţiune, recipienţi sub presiune, etc.);
suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare, rugoase, adezive,
alunecoase);
- lucru la înălţime
- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente, posturi de
lucru anormale;
- spaţii înguste (lucru între elementele fixe);
Sarcinile de
- riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede);
muncă şi
2 - conţinut necorespunzător al sarciniilor de muncă;
amenajarea
- influenţa purtării echipamentelor individuale de protecţie
locului de muncă
asupra altor aspecte ale procesului de muncă
- tehnici şi metode de muncă – suprasolicităril
- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate
- comutatoare electrice;
- instalaţii electrice de forţă sau iuminat;
Utilizarea energiei - comenzi, izolaţii electrice;
3
electrice - unelte portabile acţionate electric;
- liniile electrice aeriene;
- incendiile sau exploziile generate de cauze electrice.
- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a unor substanţe
periculoase pentru sănătate, inclusiv aerosoli şi particule în
Expunerea la Substanţe sau
suspensie;
preparate
- utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile;
4 periculoase pentru
- deficienţa în oxigen;
securitate şi
- prezenţa substanţelor corozive;
sănătate
- substanţe reactive/ instabile;
- prezenţa alergenilor
- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante;
- expunerea la laseri;
- expunerea la zgomot, ultrasunete;
Expunere la - expunerea la vibraţii mecanice;
5
agenţi fizici - expunerea la medii calde/ reci;
- expunerea la curenţii de aer;
- prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat,
vapori,lichide)
- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea
Expunere la
6 involuntară la microorganisme, exotoxine şi endotoxin;
agenţi biologici
- prezenţa alergenilor
- luminat necorespunzător
- curenţii de aer;
7 Factori ambientali - reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în sistemele de
condiţionare a aerului
- prezenţa poluanţilor (noxe);
8 Interacţiunea - neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea şi
dintre locul de prelucrarea corectă a informaţiilor
muncă şi factorii - neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului
umani - incapacitatea de adaptare la normele comportamentale
- calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a instrucţiunilor
date pentru a se putea face faţă situaţiilor de pericol noi

71
(necuprinse într-o prealabilă evaluare)
- consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure,
previzibile în mod raţional
- gradul de adaptare la echipamentele indviduale de protecţie
- insuficienta motivaţie pentru protecţia muncii (din diferite
motive)
- factori ergonomici (adaptarea configuraţiei locului de muncă
la executant)
- impactul asupra anumitor categorii de personal (monotonie,
ritm de efectuare al unor operaţii repetitive etc.)
- dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie,
senzaţia de izolare);
- ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare la sarcina de
Factori muncă, percepute diferit şi uneori având ca rezultat acţiuni
9
psihologici greşite ale executantului;
- modul de a contribui, în calitate de executant, la deciziile
privind sarcina de muncă;
- nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus al procesului de
muncă;
- restricţiile inadecvate în caz de urgenţă
- factorii determinanţi de către procesele de muncă (munca în
regim de noapte, în schimburi prelungite etc.)
- sisteme de management eficace, aplicabile pentru organizarea,
Organizarea prevenirea, urmărirea controlului securităţii şi sănătăţii în
10
muncii muncă
- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de securitate
- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor şi
urgenţelor
- pericolele generate de alte persoane decât cele din interiorul
sistemului de muncă
- munca cu animalele
- caractrerul particular al mediului (acvatic, subacvatic, aerian,
11 Alţi factori
cosmic, minier subteran)
- intemperii, catastrofe naturale
integritatea programelor de calculator utilizate
- locuri de muncă în schimbare

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor. În acestă etapă se consideră


toate persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu pericolele, acordându-se o
atenţie specială grupelor de operatori expuşi la riscuri majore.Categoriile de personal pe grupe,
expuse în mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 2.
Tabelul 2
Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor
Nr. Personal şi tip de riscuri Categorii de personal
crt
1 Muncitori şi alte categorii - personal de producţie, fabricaţie, distribuţie, vânzare,
de persoane expuse cercetare, etc;
riscurilor - personalul din serviciile auxiliare sau logistice( întreţinere,
curăţenie, muncitori temporari etc);
- furnizori de bunuri şi servicii;

72
- liber profesioniştii;
- studenţi, stagiari, elevi, ucenici;
- vizitatori;
- clienţi;
- serviciile de urgenţă;
- personalul de laborator;

2 Muncitori expuşi la riscuri - persoanele handicapate;


majore - muncitori tineri sau în vârstă;
- femeile însărcinate , lăuze;
- personal fără experienţă şi/sau instuire (debutanţi, angajaţi
temporar, sezonieri);
- personal de întreţinere;
- persoane care lucrează în spaţii izolate sau insuficient
ventilate;
- muncitori imunodependenţi;
- muncitori suferind de afecţiuni cronice;
- muncitori care iau medicamente care le pot mări
vulnerabilitatea.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv


aplicate. Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe observaţii de bun simţ,
fără mijloace complexe de analiză şi fără aptitudini specializate, sau folosind tehnici de analiză
cantitativă a riscurilor care necesită aptitudini specializate şi care se aplică proceselor de muncă
caracterizate prin riscuri majore (aeronautică, construcţii, construcţii de maşini, chimie,
metalurgia, petrochimie, minerit, industria nucleară etc).

Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea gravităţii


consecinţelor asupra operatorului şi a probabilităţii de producere a unui eveniment nedorit, se
recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul:
pentru gravitate:
• cu gravitate neglijabilă;
• incident fără afectarea stării de integritate şi sănătate;
• accident cu incapacitate temporară de muncă( ITM);
• accident cu invaliditate( INV);
• accident soldat cu deces (D);
• accident colectiv;
pentru probabilitate
• eveniment improbabil;
• eveniment posibil;
• eveniment probabil;
• eveniment inevitabil.

4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie în scopul eliminării şi/sau reducerii


riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile şi măsurile de prevenire recurgându-se la codurile
de bună practică, astfel încât să se garanteze protecţia lucrătorilor conform normelor şi
legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare. Pentru riscurile nesemnificative nu se adoptă
măsuri de protecţie suplimentară ci doar, uneori organizatorice. Pentru riscurile acceptabile
(reziduale) se urmăreşte doar menţinerea şi ameliorarea gradului de securitate. Pentru riscurile

73
inacceptabile se iau măsuri tehnice de eliminare sau ameliorare prin modificarea sistemului de
management al securităţii. Pentru riscurile majore şi insuficient controlate se iau măsuri drastice
provizorii şi imediate (chiar oprirea sistemului de muncă) până la aducerea lor în domeniul de
acceptabilitate.
Absenţa elementelor semnificative privind existenţa unui risc, presupune continuarea
colectării de informaţii până la edificarea completă. Produsul final al evaluării riscului constă în
identificarea riscurilor inacceptabile şi stabilirea planului de măsuri cu priorităţile ce se impun.
Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecţie să se adopte încă din faza de
concepţie a unui sistem de muncă, sau de achiziţionare de noi echipamente, produse, tehnologii.

5. Stabilirea priorităţilor vizând măsurile de prevenire/protecţie.


Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecţie stabilite anterior se face numai după
ierarhizarea lor. La stabilirea priorităţilor se va pleca de la gravitatea consecinţelor probabile
fiecărui risc, de la numărul de victime potenţiale, de la frecvenţa de manifestare a riscului şi de
la timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune întocmirea unui plan
de acţiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan progresiv de ameliorare a
riscurilor pe termen mediu şi lung.

6. Stabilirea concluziilor. Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce metode se


realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele aspecte:
- dacă riscurile sunt controlate adecvat;
- dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
- priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;
- ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor;
-dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de muncă şi ce
măsuri se impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de


acţiune destinat controlului şi eliminării riscurilor (plan de securitate şi sănătate a muncii) va
întreprinde:
• iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
• nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la evaluatori
din exterior şi consultând reprezentanţii muncitorilor în acest scop;
• furnizează informaţii, formează şi alocă resurse necesare personalului însărcinat
cu evaluarea;
• coordonează activităţile în cadrul grupei de evaluare;
• implică conducerea unităţii şi asigură participarea salariaţilor la evaluare;
• stabileşte măsuri de control şi revizuire a evaluării;
• supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecţie conform planului de măsuri;
• informează salariaţii despre concluziile evaluării şi a planului de măsuri întocmit (planul
de securitate şi sănătate în muncă).
Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea
riscurilor aparţine angajatorului. Aceştia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate,
servicii externe de consultanţă (experţi abilitaţi). În practică evaluarea se face în echipă
pluridisciplinară formată din personal competent cu abilităţi în domeniu.
Evaluatorul îşi încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri şi ierarhizare a
priorităţilor. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o poate
încredinţa persoanei sau compartimentului de protecţie a muncii.
Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii
referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole şi riscuri existente, echipamente, materiale,

74
produse şi tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea, frecvenţa şi
durata de expunere la pericole.
Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate şi sănătate în muncă nu absolvă
lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.
Întodeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de SSM
este recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experţi în inginerie, jurişti,
contabili, experţi în SSM, medici, cabinete de consultanţă, firme independente, centre ale
universităţilor, persoane fizice autorizate etc.).
Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure că
specialiştii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor aspectelor
vizând SSM (o autoevaluare).
Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanţă externe se manifestă când pentru
evaluarea riscurilor nu există toate cunoştinţele şi informaţiile necesare în cazul analizării
sistemelor compexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există mijloacele necesare
analizei detaliate a unor riscuri, când unele riscuri sunt puţin evidente, când sunt riscuri
specifice asociate cu consecinţe catastrofale, când se solicită de către casele de asigurări sociale,
când se impune introducerea de tehnici noi de reducere a nivelurilor de risc şi când se apreciază
că este benefică o opinie obiectivă şi independentă asupra unor probleme interne ale unităţii.
Serviciile de consultanţă externă pot fi solicitate şi numai pentru diverse studii ale
evaluării riscurilor.
În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariaţii şi/sau reprezentanţii lor
responsabili cu probleme de SSM. Competenţa serviciilor externe de consultanţă este dovedită
cu certificate şi diplome de competenţă, titluri de abilitare, titluri de aptitudini tehnice,
apartenenţa la o organizaţie profesională, specializări şi dovezi privind experienţa şi reputaţia
lor.
Angajatorul, când solicită consultanţă externă, pune la dispoziţia celor solicitaţi caietul
de sarcini care cuprinde:
• problema clar expusă;
• motivele solicitării;
• ce se doreşte prin consultanţă;
• cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;
• informaţii privind unitatea;
• definirea precisă a obiectivelor;
• descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare;
• resurse interne puse la dispoziţia specialiştilor;
• directive bugetare;
• calendarul lucrării;
• tipul de raport final solicitat;
• criteriile de reuşită.
În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiştii au înţeles sistemul de
muncă analizat (prin pertinenţa întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile recomandate sunt
aplicabile, rezonabile şi motivate corespunzător şi dacă recomandările sunt clare şi precise.
Angajatorul are obligaţia de a se asigura că evaluarea riscurilor efectuată de un serviciu
specializat extern este adecvată, raţională şi utilă, iar măsurile de prevenire/protecţie pot şi vor
fi transpuse în practică.
Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvenţială în prevenirea şi controlul
riscurilor, care sunt activităţi continui.

75
ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ

Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază:


gravitatea consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate de timp).
Combinarea acestor componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant,
sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)

3. 1. FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire


profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră. Indiferent
de repartiţia sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul cuprinde 4
secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei; elaborarea şi adoprarea deciziilor;
execuţia; autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament
normal, care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau
declanşa accidente sau îmbolnăviri profesionale.
Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.
Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripţiilor
tehnice şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în care trebuie îndeplinită
sarcina şi neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora
(chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi
execuţia ei prompte şi rapide.
Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau
necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului se
pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă: erori de recepţie,
prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie; erori de autoreglaj.
Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacităţii de
muncă care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub forma sarcinii de muncă)
şi capacitatea sa de a le răspunde.
Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de muncă cu un
caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale şi de
însuşirile şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie, formare şi
perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu posibilităţi şi limite
fizice şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care oamenii se deosebesc unii de
alţii.
Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situaţiile
conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie, nesatisfacţie.
Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice pentru un
anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc personalitatea se
pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare şi
reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între memoria mecanică (în
raport cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi memoria logică (în raport cu
elementele în care înţelesul are un rol important)

76
Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei premeditată,
dirijată şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă cercetarea şi studierea
obiectului, a situaţiei percepute.
Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la următoarele
cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la nivelul de
reactivitate şi mobilitate neuromusculară.
Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.
Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre mişcarea executată
în momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.
Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile de mişcări în
cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.
Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa mişcărilor şi
operaţiilor care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi naturaleţea trecerii de la o
fază la alta, de la o schemă motorie la alta.
Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri: senzorial-
receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate care asigură
capacitatea de permanentă orientare şi reorientare senzorial – perceptivă, mentală şi motorie în
raport cu excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi adecvate la situaţii noi,
eventual critice.
Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de caracter.
Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor omului (tendinţe,
trebuinţe, motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă de muncă,
societate şi faţă de sine (atitudini).

Vârsta, experienţa profesională


Vârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat,
intercondiţionându-se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.

Starea de sănătate
Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiţionând atât
nivelul capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea diferitelor variabile fizice şi
psihofiziologice care determină performanţele omului în activitate.

Variabilele individuale de moment


Capacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune temporară:
oboseala, bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale sau
profesionale, influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea de stres
resimţită şi care influenţează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna- oboseala.
Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în care atenţia se reduce,
creându-se condiţii favorabile producerii accidentelor.
Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi asupra
diferitelor funcţii şi organe.

3. 2. FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activităţi,


operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile constituie unităţi majore
ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător scopului
proceselor de muncă.

77
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi
elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o
anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi
deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie, etc.
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile
tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de succesiune
eficientă a fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico-
organizatorice precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:-
conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul sistemului de
muncă sau cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe sub/supradimensionate impuse
executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.

3. 3. FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională


proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii: factori de natură fizică,
factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producţie, sub/suprasolicitare
psihofiziologică a executantului.
A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:
Factori de natură mecanică:

Mişcările periculoase
Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură obiectivă
se datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care constituie surse potenţiale de
accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri, etc.
Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase, alunecoase,
abrazive, adezive.
Utileje sub presiune (risc de explozii)
Vibraţii excesive ale sculelor,utilajelor, instalaţiilor etc.

Factori de natură termică


Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în
contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În multe dintre
situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi contactul cu flăcările la lucrul cu foc
deschis.
Curentul electric
Majoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric
poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
• Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor de
muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)
• Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului - factor
indirect (intermediar)
Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca
două tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul curentului electric asupra
organismului este amplificat de condiţiile de mediu: umezeală excesivă, temperatură ridicată,
prezenţa unor fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului uman. Consecinţa maximă a
acestui factor de risc este decesul.

78
B). Factori de risc de natură chimică
Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente de
muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe toxice, substanţe
caustice, substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe cancerigene (noxe cancerigene).
C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu microorganisme
(bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare, frunze, tulpini,
rădăcini) şi animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă factori de risc care
produc accidente şi îmbolnăviri profesionale.
D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot provoca
sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de funcţionare a
mijloacelor de producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi ale obiectelor muncii,
executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să presteze un anumit efort
fizic şi psihic.
Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de lucru
forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuţie prea
mică/ prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii, efectul suprasolicitării
asupra executantului îl constituie oboseala fizică.
Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi
psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala neuropsihică.

3. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:


a. Factori de risc de natură fizică care includ :
• temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);
• umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
• viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de muncă;
• Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);
• Iluminatul necorespunzător.
• Zgomot
• Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul agresiune
la locul de muncă.
b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi pulberi
pneumoconiogene.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care
variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă
asupra comportamentului său. Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi, precum şi
modul cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte mare
comportamentul sub aspectul securităţii muncii.
Factorii de risc (cauzele potenţiale) ce ţin de componentele sistemului de muncă care
stau la baza accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale precum şi măsurile de
prevenire, schematic, sunt prezentate în fig.1 .
Prezentarea completă a tuturor factorilor de risc pe cele 4 componente ale sistemului de muncă
este dată în ANEXA 3.

79
ACCIDENTE DE MUNCĂ
ŞI
BOLI PROFESIONALE
MASURI DE
PREVENIRE
CAUZE PROCES DE
MUNCĂ
ÎNSUŞIRI FIZICE - EXAMENMEDICAL
NECORESPUNZĂTOARE - EXAMEN PSIHOLOGIC
APTITUDINI FACTOR - INSTRUIRE PERSONAL
NECORESPUNZĂTOARE LIPSA DE UMAN - PROPAGANDĂ PROTECŢIA MUNCII
CUNOŞTINŢE PROFESIONALE ŞI (EXECUTANT) - CONTROLUL OPERATIV AL STĂRII
DE PROTECŢIA MUNCII SĂNĂTĂŢII PERSONALULUI
ATITUDINE - DOTAREA PERSONALULUI CU
NECORESPUNZĂTOARE FAŢĂ DE ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE
RISC STĂRI MOMENTANE PROTECŢIE

SOLICITĂRI FIZICE ŞI PSIHICE


INCOMPATIBILE CU
POSIBILITĂŢILE FIZIOLOGICE ORGANIZAREA ECONOMICĂ A
DATORITĂ: ACTIVITĂŢILOR:
- dimensionarea necorespunzătoare a - dimensionarea corespunzătoare a sarcinii
SARCINA - coordonarea optimă a activităţilor
sarcinii de muncă DE
- coordonarea necorespunzătoare a - repartizarea corectă a sarcinilor
MUNCĂ - asigurarea concordanţei între sarcinile de
activităţii
- repartizarea defectuoasă a sarcinilor producţie şi cele de securitate
- neconcordanţa dintre sarcinile de muncă
şi ceriţele de securitate a personalului
- executarea unor sarcini neobişnuite

- TEHNOLOGII, INSTALAŢII, UTILAJE ŞI - CONCEPEREA UNOR TEHNILOGII


MAŞINI CU PERICOL MARE DE NEPERICULOASE( cu grad de risc scăzut)
ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI - REALIZAREA CORESPUNZĂTOARE A
PROFESIONALE, INSTALAŢII, UTILAJE, OPERAŢIILOR DE REPARAŢII
MIJLOACE
MAŞINI ACŢIONATE ELECTRIC - DOTAREA MAŞINILOR CU DISPOZITIVE
DE
- UTILAJE SUB PRESIUNE DE PROTECŢIE ŞI SIGURANŢĂ
PRODUCŢIE
- MAŞINI ŞI ORGANE DE MAŞINI ÎN - DOTAREA CU MIJLOACE DE PROTECŢIE
MIŞCARE ÎMPOTRIVA CURENTULUI ELECTRIC
- INSTALAŢII, UTILAJE MAŞINI ŞI SCULE AMPLASAREA CORESPUNZĂTOARE A
DEFECTE MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE
- AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE DEPOZITAREA CORESPUNZĂTOARE A
A MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE MATERIALELOR
- TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI UTILIZAREA UNOR MATERII PRIME
DEPOZITARE DEFECTUOASĂ A NEPERICULOASE
MATERIALELOR, MATERIILOR PRIME ŞI
MATERIALELE PERICULOASE PRIN
NATURA LOR

MEDIU FIZIC AMBIANT: MEDIU - DOTAREA CU MIJLOACE DE


- Condiţii de iluminat DE COMBATERE A NOXELOR
- Microclimat MUNCĂ - OPTIMIZAREA RELAŢIILOR DIN
- Noxe chimice COLECTIVUL DE MUNCĂ
- Zgomote, vibraţii, ultrasunete
- Radiaţii
- Electricitate statică
MEDIU SOCIAL

Figura 1. Schema generală a cauzelor potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor


profesionale şi a principalelor măsuri de prevenire

80
3. 5. FACTORII DE RISC

Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili să acţioneze asupra
sănătăţii sau integrităţii lucrătorilor şi care pot produce vătămări. Este vorba despre ceea ce
majoritatea persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situaţii periculoase. În acest
sens norma europeană EN 292-1 defineşte pericolul, situaţiile periculoase sau evenimentele
periculoase asociate procesului de muncă (factori de risc) ca fiind o "cauză capabilă să provoace
o leziune sau un atac la sănătate". Această definiţie constituie o apreciere calitativă a riscului
uzitată în identificarea acestuia.
Securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Riscul şi securitatea
sunt în strânsă corelaţie şi se exclud reciproc.

3. 6. RISCUL

Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind „combinaţia


dintre probabilitatea şi gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate surveni într-o situaţie
periculoasă”. Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a riscului ce se poate utiliza în
ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unei daune de o
anumită gravitate în timpul unei expuneri la factorul de risc.
În consecinţă, riscul profesional asociat unei situaţii particulare sau unui procedeu tehnic
particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:
• gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei cea mai probabilă);
• probabilitatea producerii acestei consecinţe.
Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi probabilitatea au fost ele
însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a compara
diferite riscuri în cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie sau pentru a
compara nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de prevenire a manifestării lui.
Aceste elemente sunt prezentate în figura 2:

Fig. 2. definirea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate.


Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau îmbolnăviri
profesionale, gravitatea scăzută a consecinţelor accidentelor nu trebuie considerată în mod
automat ca prezumţie a unui risc scăzut.

3. 7. GRAVITATEA

Se apreciază conform standardului MIL-STD-882 C prin evaluarea consecinţelor celui


mai grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv.

81
Gravitatea consecinţei (severitatea daunei cea mai posibilă) poate fi estimată luând în
considerare următoarele:
• natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu înconjurător);
• gravitatea leziunilor sau a afectării sănătăţii (uşoară - în mod normal reversibilă, gravă -
în mod normal ireversibilă, deces);
• amploarea de manifestare a consecinţei (o persoană, mai multe persoane).
Categoriile de gravitate a consecinţelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative
accidentelor potenţiale datorate erorii umane, a condiţiilor de mediu, neconformităţii
proiectului, deficienţelor procedurale sau avarierii şi disfuncţiei produsului, subansamblelor sau
componentelor acestuia.
Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calităţii de securitate a
produsului şi cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se înţelege prin
distrugerea produsului, prin consecinţe majore/minore aduse produsului/mediului şi prin boală
profesională sau vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi definită pe baza unor criterii cum
ar fi:
• incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă permanentă
(invaliditate), deces;
• efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să aibă
efecte psihologice;
• interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia lucrătorului pentru factorii de risc
sociali şi organizatorici.

3. 8. PROBABILITATEA

Probabilitatea reprezintă conform standardului MIL-STD-882 C frecvenţa de apariţie a


evenimentului nedorit şi poate fi descrisă ca apariţie potenţială în unitatea de timp sau raportat
la populaţie, element sau situaţie.
Probabilitatea este condiţionată de chiar condiţiile procesului de muncă: fiabilitatea
echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrângeri
temporale etc. Ca şi în cazul gravităţii consecinţelor pentru estimarea probabilităţii de apariţie a
unei consecinţe se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cât mai corectă a
probabilităţii de apariţie a unei consecinţe se recomandă a fi luate în considerare următoarele
aspecte:
a) frecvenţa şi durata expunerii care sunt determinate de:
• necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcţionare normală, mentenanţă sau
reparaţii),
• natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),
• timpul petrecut în zona periculoasă,
• numărul persoanelor care acced,
• frecvenţa accesului;
b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:
• fiabilitatea echipamentelor tehnice şi alte date statistice,
• date statistice legate de frecvenţa accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale,
• compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din
sisteme similare;
c) posibilităţile de evitare sau de limitare a consecinţei unui eveniment periculos în
funcţie de:
• executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate executa
sarcina
• de muncă supravegheat sau nu etc.),

82
• viteza de apariţie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),
• orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin observare
directă,
• prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare,
• posibilităţile executantului de a evita sau limita consecinţa (de exemplu prin
reflexe,
• prin îndemânare, posibilităţile de salvare care fac ca şansele executantului de a
evita
• sau limita consecinţa să fi posibile, posibile în anumite condiţii, imposibile),
• experienţa practică şi cunoştinţele executantului (referitoare la procesul de muncă
• analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experienţă).

3. 9. NIVELUL DE RISC

Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite
cunoaşterea faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul posibilităţii de
producere a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau nu.
În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel de risc
diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau acceptabil.
În lipsa intervenţiilor corectoare riscul rezidual în timp creşte pe măsură ce elementele de
muncă se degradează şi îmbătrânesc conform legii creşterii entropiei.
1
Noţiunile de securitate si risc sunt contrarii fiind legate printr-o ecuaţie hiperbolică R = (S =
S
securitate; R - risc), figura 3.

RISC INACCEPTABIL
RISC R

Riscul evenimentului A

Curba C
C = S.R
y = f(x)Riscul evenimentului B
Figura 3. Relaţia risc - securitate

Întrucât riscul nu poate fi nul (securitatea infinită) trebuiesc determinate care cupluri
probabilitate de apariţie/gravitatea consecinţelor poate asigura un nivel de risc acceptabil.
RISC ACCEPTABIL
Reprezentând grafic riscul acceptabil sub forma unor patrulatere cu arii
egale F1 = F2 = F3. 10gravitate/probabilitate,
-9
10 -6
date în figura
10 -3
4, se obţine curba de
variaţie a gravităţii consecinţelor (g) cu SECURITATE,
probabilitateaS de apariţie (p) ce uneşte

83
colţurile sus dreapta a patrulaterelor de ariile, denumită curba de acceptabilitate a riscului,
conform CEN 812/85.( Curba Farmer)

Figura 4. Reprezentarea grafică a riscului funcţie de cuplul gravitate/probabilitate

A-risc acceptabil
B-riscinacceptabil

Sub curbă (A)


riscurile sunt acceptabile,
iar deasupra curbei (B)
riscurile sunt inacceptabile.
Curba din figura 4 numită
curbă de acceptabilitate a
riscurilor şi îi corespunde
funcţia hiperbolă p . g =
const. În România la ora
actuală, se accept valoarea
acestei constante ca fiind
3,5.
Obiectivul principal al evaluării este stabilirea riscurilor inacceptabile şi aducerea lor în
domeniul acceptabilităţii.
Un risc acceptabil poate fi caracterizat printr-o probabilitate de apariţie (frecevenţă)
mică, dar cu gravitatea consecinţelor mare (F1) - accidente nucleare, sau invers - o frecvenţă
mare cu o gravitate mică a consecinţelor (F3) - accidente de circulaţie.
Metoda evaluării nivelului de risc şi încadrarea lui ca risc acceptabil sau inacceptabil are
avantajul că se poate aplica atât sistemelor de muncă deja existente cât şi celor în fază de
construcţie - proiectare.
Stabilirea curbei de acceptabilitate a riscurilor (care delimitează riscurile acceptabile)
este o problemă dificilă. Aceasta se face printr-o decizie strategică fie pornind de la costul vieţii
umane, fie de la comparaţia cu diferite riscuri deja acceptate.

3. 10. EXPUNEREA

Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau frecvenţa în timp la care
executantul este expus unui factor de risc şi nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii
poate fi realizată, în anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcţie de
necesităţile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea
integrată în noţiunea de probabilitate, evaluarea propriu-zisă a riscului ţinând cont de durata sau
de frecvenţa expunerii. Considerarea expunerii, într-un mod separat de probabilitate, este subtilă
şi se impune o abordare complexă de evaluare a riscurilor profesionale.

84
Trecere în revistă a metodelor de analiză a riscurilor

Metoda Clasificarea Structurarea obiectelor în cadrul Timp necesar Informaţii referitoare la obiectil Rezumat
metodelor diferitelor metode ptr. analiză (~) necesar pentru efectuarea analizei
1. Analiza Interacţiunea Se adaptează şi defineşte, de ex. Fluxul de 1 zi - Informaţii cuprinzătoare, dar nu Identificare abaterilor de la procesul de
Nerespectării om-maşină producţie sau procedura de lucru detaliate producţie, aşa cum a fost el planificat,
Procedurilor de (Se elaborează cu atenţie) - O descriere de principiu sau o abateri care pot conduce la apariţia
Lucru prezentare verbală pot fi de ajuns unor riscuri de accidente
2. HAZOP Orientare În funcţie de structura fizică a obiectului; 1 – 2 săptămâni - Informaţii detaliate Identificarea abaterilor de proiectare
tehnică ţevi şi rezervoare - Informaţii cuprinzătoare, dar nu care pot conduce la apariţia unor
(Structurarea se elaborază, dar în linii mari detaliate pot fi de ajuns riscuri
este dată)
3. Analiza Interacţiunea Descriere detaliată a operaţiilor - - Informaţii detaliate Identificarea abaterilor de la procedura
Acţiunilor om-maşină executantului de lucru specificată, abateri care pot
Greşite ale (Structurare dată de descrierea obiectului) conduce la apariţia unor riscuri
Operatorului
4. Analiza Orientare Toate componentele tehnice de un anumit tip 1 – 10 zile - Informaţii detaliate Identificarea defecţiunilor
Modului de tehnică (Structurare dată de descrierea obiectului) componentelor, defectări care pot
Defectare si a conduce la apariţia unor riscuri
Efectelor lor
5. Analiza Orientare Întregul obiect; Structurare adaptată pe 2 ore - Informaţii cuprinzătoare, dar nu Identificarea energiilor periculoase
Energiei tehnică volumuri detaliate care pot vătăma omul
(Structurarea se elaborază, dar în linii mari - O descriere de principiu sau o
este dată) prezentare verbală pot fi de ajuns
6. Analiza Interacţiunea Sarcini de muncă; structurare adaptată 4 ore - Informaţii cuprinzătoare, dar nu Identificarea riscurilor în procedura de
Securităţii om-maşină (Se elaborează cu atenţie) detaliate pot fi de ajuns lucru
Muncii
7. MORT Condiţiile Structurarea nu se face în funcţie de obiect 1 zi – 2 - Informaţii detaliate Compararea cerinţelor organizatorice
organizatorice (Structurarea nu este legată în mod esenţial săptămâni - Informaţii cuprinzătoare, dar nu cu situaţia actuală a organizării muncii
Analiza unor de obiect) detaliate pot fi de ajuns
accidente
8. Analiza Orientare Structurarea nu se face în funcţie de obiect, 1 zi – 2 - Informaţii detaliate Identificarea cauzelor şi demonstrarea
Arborelui De tehnică ci de un incident dat săptămâni - (Informaţii cuprinzătoare, dar nu logică a modului în care corelarea
Defectare (Structurarea nu este legată în mod esenţial detaliate pot fi de ajuns) datelor obţinute pot conduce la un

88
de obiect) anumit incident nedorit.

9. Analiza Ce Orientare Structurarea nu se face în funcţie de obiect, - - Informaţii detaliate Demonstrarea diferitelor consecinţe la
Se întâmplă tehnică ci de un incident dat care se poate ajunge în urma unei
dacă (Structurarea nu este legată în mod esenţial anumite greşeli.
de obiect)
10. Analiza Condiţiile Structurarea nu se face în funcţie de obiect, - - Informaţii cuprinzătoare, dar nu Identificarea cauzelor unei probleme
postaccident a organizatorice ci de un incident dat detaliate prin compararea cu o situaţie
cauzelor şi Interacţiunea (Structurarea nu este legată în mod esenţial -(Pot fi necesare informaţii detaliate) neproblematică
împrejurărilor om-maşină de obiect)

89
ANEXA A1
FACTORI DE RISC
Componenta
Factori de risc Conţinutul factorilor de risc
sistemului de muncă
Executarea defectuoasă de operaţii:
• Comenzi
• Manevre
• Poziţionări
• Fixări
• Asamblări
• Reglaje
• Utilizarea greşită a mijloacelor de protecţie
Nesincronizări de operaţii
• Întârzieri
• Devansări
Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de munca
ACŢIUNI GREŞITE • pornirea echipamentelor tehnice
EXECUTANT • întreruperea funcţionarii echipamentelor tehnice
• alimentarea sau oprirea alimentarii cu energie (curent
electric, fluide energetice)
• deplasări, staţionari in zone periculoase
• deplasări cu pericol de cădere:
a) de la acelaşi nivel, prin:
■ dezechilibrare
■ alunecare
■ împiedicare
b) de la înălţime, prin:
■ păşire in gol
■ dezechilibrare
■ alunecare
• Omiterea unor operaţii
OMISIUNI
• Neutilizarea mijloacelor de protecţie
1. Conţinut 1.1. Operaţii, reguli, procedee greşite
necorespunzător al sarcinii 1.2. Absenta unor operaţii
de munca in raport cu 1.3. Metode de munca necorespunzătoare (succesiune
cerinţele de securitate greşita a operaţiilor)

2. Sarcina subdimensionata
sau supradimensionata in 2.1. Solicitare fizica:
SARCINA DE raport cu capacitatea ■ efort static
MUNCĂ executantului ■ poziţii de lucru forţate sau vicioase
■ efort dinamic -
2.2. Solicitare psihica:
■ ritm de munca sporit
■ decizii dificile in scurt timp
■ operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de
complexe
■ monotonia muncii
MIJLOACE DE FACTORI DE RISC 1.1. Mişcări periculoase
MUNCĂ MECANIC 1.1.1. mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice :
■ organe de maşini in mişcare
■ curgeri de fluide
■ deplasări ale mijloacelor de transport

1.1.2. autodeclansari sau autoblocari contraindicate ale


mişcărilor funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale
fluidelor
1.1.3. deplasări sub efectul gravitaţiei: alunecare, rostogolire,
88
rulare pe roti, răsturnare, cădere libera, scurgere libera,
deversare, surpare, prăbuşire, scufundare
1.1.4. deplasări sub efectul propulsiei: proiectare de corpuri
sau particule, deviere de la traiectoria normala, balans, recul,
şocuri excesive, jet, erupţie

1.2. Suprafeţe sau contururi periculoase:


• intepatoare
• tăioase
• alunecoase
• abrasive
• adezive

1.3 Recipiente sub presiune

1.4 Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice


FACTORI DE RISC 2.1. Temperatura ridicata a obiectelor
TERMIC 2.2. Temperatura coborâta a obiectelor sau suprafeţelor
2.3. Flăcări, flame
3.1. Curentul electric:
FACTORI DE RISC - atingere directa
ELECTRIC - atingere indirecta
- tensiune de pas
4.1. Substanţe toxice
4.2. Substanţe caustice
FACTOR DE RISC 4.3. Substanţe inflamabile
CHIMIC 4.4. Substanţe explozive
4.5. Substanţe cancerigene
4.6. Substanţe radioactive
4.7. Substanţe mutagene
5.1. Culturi sau preparate cu microorganisme :
• bacterii
• virusuri
• richeti
FACTORI DE RISC • spirochete
BIOLOGIC
• ciuperci
• protozoare
5.2. Plante periculoase (exemplu: ciuperci otrăvitoare)
5.3. Animale periculoase (exemplu: şerpi veninoşi)
MEDIUL DE FACTORI DE RISC 1.1. Temperatura aerului
MUNCA FIZIC - ridicata
- scăzuta
1.2. Umiditatea aerului
- ridicata
- scăzuta
1.3. Curenţi de aer
1.4. Presiunea aerului
- ridicata
- scăzuta
1.5. Ionizarea aerului
1.6. Suprapresiunea in adâncimea apelor
1.7. Zgomot
1.8. Ultrasunete
1.8. Vibraţii
1.9. Lumina
- nivel de iluminare scăzut
- strălucire

89
- pâlpâire
1.10. Radiaţii
1.10.1 electromagnetice: infraroşii, ultraviolete,
microunde, de frecventa înalta, de frecventa medie, de
frecventa joasa, laser
1.10.2 ionizante (alfa, beta, gamma)
1.11. Potenţial electrostatic
1.12. Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindina,
viscol, alunecări, surpări, prăbuşiri de teren sau copaci,
avalanşe, seism)
1.13. Pulberi pneuconiogene
2.1. Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici
FACTORI DE RISC 2.2. Pulberi in suspensie in aer, gaze sau vapori inflamabili
CHIMIC sau explozivi

FACTORI DE RISC 3.1. Microorganisme in suspensie in aer (bacterii, virusuri,


BIOLOGIC richeţi, spirochete, protozoare, ciuperci)
4.1. Subteran
4.2. Acvatic
CARACTERUL SPECIAL 4.3. Subacvatic
AL MEDIULUI 4.4. Mlăştinos
4.5. Aerian
4.6. Cosmic

89
ANEXA A2
LISTA DE CONSECINŢE POSIBILE ALE ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
(leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii organismului uman)
Sistem osteoarticular
Membru superior Membru inf. Organe de simţ

cularAparat cardiovas

Coloana vertebrală
Aparat respirator

Palmă degete dr.

Sistem muscular
Braţ antebraţ dr.

Palmă degete st.


Braţ antebraţ st.
Aparat digestiv

Ureche externă
Ureche internă
Coapsă gambă
Cutie craniana

Sistem nervos
Cutie toracică

Aparat renal
Nr. Consecinţe posibile

Tegument
Abdomen

Multiplă
Picior

Ochi

Nas
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
1 Plagă: tăietură / înţepătură X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X
2 Contuzie X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
3 Entorsă X X X X X X
4 Strivire X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
5 Fractură X X X X X X X X X
6 Arsură: Termică / Chimică X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X
7 Amputare X X X X X X X
8 Leziuni ale organelor interne X X X X X X X X
9 Electrocutare X X X X
10 Asfixie X X
11 Intoxicaţie: acută / cronică X/X X/X X/X X/X X/X X/X X/X
12 Dermatoză X
13 Pneumoconioză X X
Îmbolnăviri respiratorii cronice
provocate de pulberi organice şi subst
14 toxice iritante (emfizem pulmonar, X X
bronşită)
15 Astmă bronşic, rinita vasomotorie X X
Boli prin expunere la temperaturi
16 înalte sau scăzute (şoc, colap caloric, X X X X
degerături)
17 Hipoacuzie, surditate de percepţie X
18 Cecitate X
19 Tumori maligne, cancer profesional X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
Artroze cronice, periartrite, stiloidite,
20 osteocondilite, bursite, epicondilite, X X X X X X X X
discopatii
21 Boala de vibraţii X X X
22 Tromboflebita X X X X X X X
23 Laringite cronice X
Astenopatie acomodativă, agravarea
24 miopiei existente X
25 Cataractă X
26 Conjunctivite şi keratoconjunctivite X

94
27 Electrooftalmie X
28 Boala de iradiere X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
Îmbolnăviri datorate compresiunilor
29 şi decompresiunilor X
30 Boli infecţioase şi parazite X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
31 Nevroze de coordonare X
Sindrom cerebroastenic şi tulburări
32 de termoreglare (datorită undelor X
electromagnetice de înaltă frecvenţă)
33 Afecţiuni psihice X

94
ANEXA A3

SCALA DE COTARE A GRAVITĂŢII ŞI PROBABILITĂŢII CONSECINŢELOR ACŢIUNII FACTORILOR


DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

CLASE DE GRAVITATE
GRAVITATEA CONSECINŢELOR
Clasa Consecinţe
- consecinţe minore reversibile cu incapacitate de munca previzibila pana la 3
1 NEGLIJABILE
zile calendaristice (vindecare fără tratament)
- consecinţe reversibile cu o incapacitate de munca previzibila de 3 - 45 zile
2 MICI
care necesita tratament medical
- consecinţe reversibile cu o incapacitate de munca intre 45 -180 zile care
3 MEDII
necesita tratament medical si prin spitalizare
- consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de munca de maximum
4 MARI
50 % (invaliditate de gradul III)
- consecinţe ireversibile cu pierdere intre 50-100% a capacităţii de munca, dar
5 GRAVE
cu posibilitate de autoservire (invaliditate de gradul II)
- consecinţe ireversibile cu pierderea totala a capacităţii de munca si a
6 FOARTE GRAVE
capacităţii de autoservire (invaliditate de gradul I)
7 MAXIME - deces

CLASE DE PROBABILITATE
PROBABILITATEA CONSECINŢELOR
CLASA EVENIMENTE
1 EXTREM DE RARE Probabilitate de producere extrem de mică P < 10-1/an
2 FOARTE RARE Probabilitate de producere a consecinţelor foarte mică 10-1 <P<5-1/an
3 RARE Probabilitate de producere a consecinţelor mică 5-1 <P< 2-1 / an
4 PUŢIN FRECVENTE Probabilitate de producere a consecinţelor medie 2-1<P<1-1/an
5 FRECVENTE Probabilitate de producere a consecinţelor medie 11 < P < F1/an
FOARTE
6 Probabilitate de producere a consecinţelor foarte mare P > l-1 / luna
FRECVENTE

94
ANEXA 4
GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR
(combinatie intre gravitatea consecintelor si probabilitatea producerii lor)

CLASE CLASE DE PROBABILITATE


DE 1 2 3 4 5 6
GRAVI CONSECINTE EXTREM FOART RAR PUTIN FRECV FOARTE
TATE DE RAR E RAR FRECV ENT FRECVENT
ENT
MAXIME deces
7 7,1 7,2 7,3 7,4 7,5 7,6
FOARTE GRAVE invaliditate Gr. I 6,1 6,2 6,3 6,4 6,5 6,6
6
GRAVE invaliditate Gr II
5 5,1 5,2 5,3 5,4 5,5 5,6
MARI invaliditate Gr. III 4,1 4,2 4,3 4,4 4,5 4,6
4
MAEDII ITM 45-180 zile
3 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6

MICI ITM 3-45 zile 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 2,6
2
NEGLIJABILE ITM < 3 zile 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6
1

94
ANEXA A5

SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE RISC/SECURITATE

NIVEL DE RISC CUPLU GRAVITATE - PROBABILITATE NIVEL DE SECURITATE


1 MINIM (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1) 7 MAXIM
2 FOARTE MIC (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1) 6 FOARTE MARE
3 MIC (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1) 5 MARE
4 MEDIU (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2) 4 MEDIU
5 MARE (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3) 3 MIC
6 FOARTE MARE (5,6) (6,4) (6,5) (7,4) 2 FOARTE MIC
7 MAXIM (6,6) (7,5) (7,6) 1 MINIM

ANEXA A6

UNITATEA.................................... FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ NUMĂR DE PERSOANE EXPUSE...................................


SECŢIA........................................... FIŞA nr. ................................................................ DURATA EXPUNERII.......................................................

94
LOCUL DE MUNCĂ .................... ECHIPA DE EVALUATORI ...............................................

FORMA
COMPONENTA CONCRETĂ DE CONSECINŢA NIVELUL PARŢIAL
FACTORII DE RISC CLASA DE CLASA DE
SISTEMULUI DE MANIFESTARE A MAXIMĂ DE RISC
IDENTIFICAŢI GRAVITATE PROBABILITATE
MUNCĂ FACTORILOR DE PREVIZIBILĂ Ri
RISC
1 2 3 4 5 6 7

∑R
i =1
i
2

Nivel global de risc: Nrg = n


= ............................................
∑R
i =1
i

Nivel global de securitate: Nsg = 8 – Nrg

95
UNITATEA:
S. C. FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ NUMĂR DE PERSOANE EXPUSE: 8
SECŢIA: Fişa Nr DURATA EXPUNERII: 8h/schimb
ADMINISTRATIV - CONDUCERE
LOCUL DE MUNCĂ: ECHIPA DE EVALUARE:
PERSONAL TEHNIC, ECONOMIC, DE CONDUCERE
COMPONENTA FORMA CONCRETĂ DE MANIFESTARE A CONSECINŢA NIVEL
FACTORI DE RISC CLASA DE CLASA DE
SISTEMULUI DE FACTORILOR DE RISC MAXIMĂ PARŢIAL
IDENTIFICAŢI GRAVITATE PROBABILITATE
MUNCĂ (descriere, parametri) PREVIZIBILĂ DE RISC, Ri
0 1 2 3 4 5 6
F1.Lovire de către mijloacele de transport la locul de
Deces 7 1 3
muncă şi la deplasarea la şi de la locul de muncă
FACTORI DE RISC F2.Lovire la circulaţia pe scări sau de mobilierul din
dotare ITM 3 - 45 zile 2 1 1
MECANIC
MIJLOACE DE F3.Tăiere, înţepare de obiecte solide cu suprafeţe sau
PRODUCŢIE Neglijabil 1 4 1
contururi periculoase
FACTORI DE RISC F4.Contactul accidental al epidermei cu suprafeţe
ITM 3 - 45 zile 2 3 2
TERMIC supraîncălzite ale aparatelor de uz casnic;
FACTORI DE RISC F5.Electrocutare prin atingere directă sau indirectă;
Deces 7 1 3
ELECTRIC
MEDIUL DE F6.Radiaţii electromagnetice de la calculator - afectarea
Neglijabil 1 5 1
MUNCĂ vederii
F7.Accidente în trafic Deces 7 2 4
F8.Arsuri sau intoxicaţii datorită începuturilor de incendii ITM 3 – 45 zile 2 1 1
F9.Temperatură ridicată a aerului în timpul verii ITM 3 -45 zile 2 4 2
FACTORI DE RISC FIZIC F10.Zgomot peste 87 dB în secţiile de producţie INV. Gr. III 4 2 3
F11.Calamităţi naturale – seism, inundaţii, trăsnet Deces 7 1 3
F12.Curenţi de aer prin ventilaţie forţată ITM 3 - 45 zile 2 3 2
F13.Nivel scăzut de iluminare în unele zone slab luminate
ITM 3 - 45 zile 2 4 2
FACTORI DE RISC F14.Prezenţa unor agenţi alergeni de la calculator
Neglijabil 1 6 1
BIOLOGIC (trifenilfosfat)
F15.Microrganisme în suspensie în aer, în vecinătatea ITM 3 – 45 zile 2 3 2
arhivei, bani

96
FACTORI DE RISC F16.Gaze, vapori, aerosoli toxici praf, pulberi în secţiile ITM 45 –
3 3 4
CHIMIC de producţie; 180zile
CONŢINUT F17.Transmiterea sarciniilor de muncă prin intermediari;
Neglijabil 1 3 1
NECORESPUNZĂTOR
SARCINA DE
F18.Stress cauzat de ritm intens de muncă, decizii rapide
MUNCĂ SUPRASOLICITARE ITM 3 - 45 zile 2 4 2
în timp scurt şi negocieri;
PSIHICĂ
F19.Operaţii repetitive de ciclu scurt şi complexe ITM 3 - 45 zile 2 3 2
F20.Cădere de la acelaşi nivel prin alunecare, împiedicare,
ITM 3 - 45 zile 2 3 2
dezechilibrare
ACŢIUNI GREŞITE F21.Comunicări accidentogene Deces 7 1 3
EXECUTANT F22.Operaţii înfara sarcinii de muncă, deplasări şi
Deces 7 1 3
staţionări în zone periculoase
F23.Uitarea aparatelor de încălzire, termoplonjoare,
OMISIUNI Deces 7 1 3
reşouri în priză.

1x(4x4) + 8x( 3x3 ) + 8x( 2x 2) + 6(1x1) 110


Nivelul de risc global este: Nrg = = = 2,2
2x4 + 8x 3 + 8x2 + 6x1 50

Nivelul de securitate global este: Nsg = 8 –2,2 = 5,8

97
ANEXA A7

FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

UNITATEA .....................................................
LOCUL DE MUNCĂ ......................................

MĂSURI PROPUSE
Nr. Crt. FACTORI DE RISC NIVEL DE RISC
(măsuri tehnice, măsuri organizatorice)

98
S. C. FIŞA DE MĂSURI PROPUSE
*** locul de muncă nrPERSONAL TEHNIC, ECONOMIC, DE CONDUCERE

NR. FACTORI NIVEL


NOMINALIZAREA MĂSURII
CRT. DE RISC DE RISC
0 1 2 3
Măsuri organizatorice:
1. F7. Accidente în trafic 4
- Instruirea personalului cuprivire la consecinţele accidentelor în trafic.
Măsuri tehnice:
- Dotarea lucrătorilor cu antifoane şi utilizarea lor obligatorie la locurile de muncă cu
zgomot de nivel inacceptabil;
2. F10. Zgomot peste 87 dB în secţiile de producţie; 3 Măsuri organizatorice:
- Instruirea periodică a lucrătorilor cu privire la efectul zgomotului asupra sănătăţii;
- Controlul medical periodic obligatoriu
Măsuri tehnice:
- Verificarea uzuală a integrităţii prizelor şi izolaţiei cordoanelor de
alimentare cu curent electric a aparaturii de birou;
- Verificarea legării la pământ a prizelor din birouri; inscripţionarea
3. F5. Electrocutare prin atingere directă sau indirectă; 3 acestora;
- Eliminarea firelor de alimentare cu energie electrică a aparaturii de pe
pardoseală.
Măsuri organizatorice:
- Instruirea periodică asupra riscurilor existente la locul de muncă.
Măsuri tehnice:
- Dotarea lucrătorilor cu echipamente tehnice de birou performante, de
4. F2. Lovire la circulaţia pe scări sau de mobilierul din dotare; 3 mare eficienţă şi randament;
- Asigurarea unui microclimat aerisit şi confortabil îmbunătăţit la locul de
muncă prin instalarea de aer condiţionat sau ventilatoare în unele birouri.
5. F16. Gaze, vapori, aerosoli toxici praf, pulberi în secţiile de 3 Măsuri tehnice:
producţie; - Utilizarea obligatorie în zonele cu noxe a măştii de praf, iar dacă este
cazul şi a măştii de gaze.
Măsuri organizatorice:
- Măsurarea concentraţiei gazelor, toxice , prafului şi pulberilor şi luarea
de măsuri de protecţie;
- Controlul medical periodic al lucrătorilor;
99
- Instruirea şi verificarea cunoştinţelor lucrătorilor cu privire la acest
pericol;
Măsuri organizatorice:
F22. Operaţii înfara sarcinii de muncă, deplasări şi staţionări
6.
în zone periculoase;
3 - Semnalizarea corespunzătoare a zonelor periculoase;
- Instruirea personalului cu privire la acest pericol.
Măsuri organizatorice:
- Asigurarea unui climat de respect şi colaborare în plan vertical şi pe
F18. Stress cauzat de ritm intens de muncă, decizii rapide în orizontală în şi între colectivele de lucru;
7. 2
timp scurt; - Stimularea morală şi materială a lucrătorilor în funcţie de munca şi
rezultatele muncii depuse. Motivarea personalului.
- Control periodic medical şi pshihologic al personalului.

100
ANEXA A8

ORDINEA IERARHICĂ A MĂSURILOR DE PREVENIRE

MĂSURI PRIMARE

ELIMINAREA RISCURILOR
RISC OM Măsurile primare acţionează direct asupra sursei de factori de risc
(prevenire intrinsecă) vizând eliminarea lor.

MĂSURI SECUNDARE

IZOLAREA RISCURILOR
Măsurile secundare constau în măsuri de protecţie colectivă prin
RISC OM
care se evită sau se diminuează acţiunea factorilor de risc asupra
omului. Factorii de risc persistă.

MĂSURI TERŢIARE

EVITAREA RISCURILOR
În cazul măsurilor terţiare interacţiunea dintre factorii de risc şi om
RISC OM
se evită prin măsuri organizatorice şi reglementări privind
comportamentul executantului.

MĂSURI CUATERNARE

IZOLAREA OMULUI
În cazul măsurilor cuaternare limitarea acţiunii factorilor de risc
RISC OM
asupra omului se face prin protecţie individuală ca o ultimă barieră
între factorul de risc şi om.

101
VII. AGENŢI PERICULOŞI LA LOCUL DE MUNCĂ

TERMINOLOGIE
a) substanţă - element chimic şi compuşii săi în stare naturală sau obţinuţi printr-un proces de
producţie, conţinând orice aditiv necesar pentru protejarea stabilităţii produsului şi orice impuritate
care derivă din procedeul utilizat, exceptând orice solvent care poate fi separat fără a afecta
stabilitatea substanţei şi fără a-i modifica compoziţia;
b) preparat - amestecuri sau soluţii de două sau mai multe substanţe;
c) polimer - o substanţă constituită din molecule care se caracterizează printr-o secvenţă a
unuia sau mai multor tipuri de unităţi moleculare şi care conţin o simplă majoritate ponderală de
molecule şi au cel puţin 3 unităţi monomere legate printr-o legătură covalentă la cel puţin o altă
unitate monomeră sau la o altă substanţă reactivă şi constituită cel puţin dintr-o simplă majoritate
ponderală de molecule de aceeaşi greutate moleculară. Aceste molecule trebuie să formeze o gamă
de greutate moleculară, în mijlocul căreia diferenţele de greutate moleculară sunt esenţial atribuite
diferenţei în numărul de unităţi monomere. În sensul prezentei definiţii, prin unitate monomeră se
înţelege forma reacţionată a unui monomer într-un polimer;

SUBSTANŢE PERICULOASE
Substanţele periculoase - acele substanţe care prin natura lor fizico-chimică pot produce
daune persoanelor, lucrărilor, mediului înconjurător etc.;
În funcţie de proprietăţile fizico-chimice (starea de agregare, culoare, aspect, miros, gust etc.)
şi pericolul principal substanţele periculoase se împart în 9 clase:
Clasificarea substanţelor periculoase
Clasa 1: Substanţe şi obiecte explozive
(1a) - substanţe şi obiecte explozive;
(1b) - obiecte încărcate cu substanţe explozive;
(1c) - focoase, artificii şi obiecte de aceleaşi gen
Clasa 2*: Gaze
Clasa 3*: Substanţe lichide inflamabile
Clasa 4.1*: Substanţe solide inflamabile
Clasa 4.2*: Substanţe autoinflamabile
Clasa 4.3*: Substanţe care, în contact cu apa, degajă gaze inflamabile
Clasa 5.1*: Substanţe comburante
Clasa 5.2*: Peroxizi organici
Clasa 6.1*: Substanţe toxice
Clasa 6.2*: Substanţe infecţioase
Clasa 7: Substanţe radioactive
Clasa 8*: Substanţe corozive
Clasa 9*: Substanţe şi obiecte periculoase diverse

O altă clasificare a substanţelor periculoase în baza proprietăţilor lor intrinseci, funcţie de


gradul de pericol reglementată de legislaţia actuală ar fi următoarea:
a)substanţe şi preparate explozive: substanţele şi preparatele solide, lichide, păstoase sau
gelatinoase, care pot să reacţioneze exoterm în absenţa oxigenului din atmosferă, producând imediat
emisii de gaze, şi care, în condiţii de probă determinate, detonează, produc o deflagraţie rapidă sau
sub efectul căldurii explodează când sunt parţial închise;
b)substanţe şi preparate oxidante: substanţele şi preparatele care în contact cu alte substanţe,
în special cu cele inflamabile, prezintă o reacţie puternic exotermă;
c)substanţe şi preparate extrem de inflamabile: substanţele şi preparatele chimice lichide cu
un punct de aprindere foarte scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi substanţele şi
preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi la presiunea mediului
ambiant;
102
d)substanţe şi preparate foarte inflamabile:
- substanţele şi preparatele care pot să se încălzească şi apoi să se aprindă în contact cu aerul
la temperatura ambiantă, fără aport de energie; sau
- substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţă după un scurt contact cu o
sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei; sau
- substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut; sau
- substanţele şi preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed emană gaze foarte
inflamabile în cantităţi periculoase;
e)substanţe şi preparate inflamabile - substanţele şi preparatele lichide cu un punct de
aprindere scăzut;
f)substanţe şi preparate foarte toxice - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanată în cantităţi foarte mici pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale
sănătăţii;
g)substanţe şi preparate toxice - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată în cantităţi reduse pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
h)substanţe şi preparate nocive - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii;
i)substanţe şi preparate corosive - substanţele şi preparatele care în contact cu ţesuturile vii
exercită o acţiune distructivă asupra acestora din urmă;
j)substanţe şi preparate iritante - substanţele şi preparatele necorosive care prin contact
imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie;
k)substanţe şi preparate sensibilizante - substanţele şi preparatele care prin inhalare sau
penetrare cutanată pot da naştere unei reacţii de hipersensibilizare, iar în cazul expunerii prelungite
produc efecte nefaste caracteristice;
l)substanţe şi preparate cancerigene - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanată pot determina apariţia afecţiunilor cancerigene ori pot creşte incidenţa
acestora;
m)substanţe şi preparate mutagenice - substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanată pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot creşte frecvenţa acestora;
n)substanţe şi preparate toxice pentru reproducere - substanţele şi preparatele care prin
inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive
nonereditare în progenitură sau pot dăuna funcţiilor ori capacităţilor reproductive masculine sau
feminine;
o)substanţe şi preparate periculoase pentru mediul înconjurător - substanţele şi preparatele
care, introduse în mediul înconjurător, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat
pentru unul sau mai multe componente ale mediului înconjurător.

PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ACTIVITĂŢILOR CE IMPLICĂ SUBSTANŢE ŞI


PREPARATE CHIMICE PERICULOASE SUNT:
a)principiul precauţiei în gestionarea substanţelor şi a preparatelor chimice periculoase, în
vederea prevenirii pagubelor faţă de sănătatea populaţiei şi de mediu;
b)principiul transparenţei faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii privind
efectele negative pe care le pot genera substanţele şi preparatele chimice periculoase;
c)principiul securităţii operaţiunilor de gestionare a substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase.

În cazul activităţilor ce implică substanţe şi preparate chimice periculoase trebuie avut în


vedere următoarele aspecte:
a)evaluarea şi controlul riscului pe care substanţele şi preparatele chimice periculoase îl
reprezintă pentru sănătatea personalului care desfăşoară activităţi cu astfel de substanţe şi pentru
mediu;
b)restricţii privind introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe şi preparate chimice
periculoase;
103
c)controlul importului şi exportului anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase;
Substanţelor şi preparatele chimice periculoase trebuie să respectate următoarele cerinţe
pentru ambalaje:
a) să fie astfel proiectate şi realizate încât să împiedice orice pierdere de conţinut prin
manipulare, transport şi depozitare;
b) materialele din care sunt fabricate ambalajele şi dispozitivele de etanşare să fie rezistente
la atacul conţinutului sau să nu formeze compuşi periculoşi cu acesta;
c) ambalajele şi sistemele de etanşare să fie solide şi rezistente, pentru a se evita orice
pierdere şi pentru a îndeplini criteriile de siguranţă în condiţiile unei manipulări normale;
d) ambalajele şi sistemele de închidere care se reînchid vor fi proiectate astfel încât să se
poată reînchide în mod repetat fără pierderi de conţinut;
e) orice recipient, indiferent de capacitate, care conţine substanţe destinate comercializării
sau punerii la dispoziţie persoanelor fizice, pentru anumite categorii de pericol care sunt specificate
în normele metodologice pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, trebuie să fie prevăzut cu
dispozitiv de securitate pentru protecţia copiilor şi să fie inscripţionat cu însemne tactile de
avertizare a pericolului;
f) ambalajul trebuie să fie închis iniţial cu un sigiliu a cărui violare să fie vizibilă în
momentul deschiderii ambalajului, iar sigiliul să fie ireparabil distrus o dată cu prima deschidere.
Eticheta ambalajelor substanţelor şi preparatelor chimice periculoase trebuie să includă
următoarele indicaţii vizibile:
a) numele substanţei, sub una dintre denumirile care figurează în normele metodologice
pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. În cazul în care substanţa nu este clar specificată, se
va utiliza o denumire recunoscută internaţional;
b) numele şi adresa completă, inclusiv numărul de telefon, ale celui care răspunde de
plasarea pe piaţă a substanţei sau preparatului chimic periculos, respectiv producătorul, importatorul
sau distribuitorul;
c) simbolurile referitoare la pericol şi, dacă este cazul, indicaţii despre pericolele rezultate din
folosirea substanţei;
Producătorul, importatorul sau distribuitorul va livra aceste substanţe însoţite de fişa tehnică
de securitate. Această fişă trebuie să conţină toate informaţiile reale disponibile, necesare pentru a
asigura securitatea şi sănătatea utilizatorului, riscurile care pot apărea la utilizare, recomandări
referitoare la prudenţa cu care trebuie utilizată substanţa periculoasă.

Agentul chimic periculos


Agentul chimic periculos este orice substanţă sau preparat care, datorită proprietăţilor fizico-
chimice, chimice sau toxicologice, şi modului de folosire sau prezenţei acestora la locul de muncă,
prezintă risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
La locul de muncă angajaţii pot fi expuşi la acţiunea agenţilor chimici periculoşi, fie
accidental (explozii, incendii, deteriorări de conducte sau rezervoare etc.), fie în mod curent în
timpul utilizării, manipulării sau transportului.
Agenţii chimici periculoşi pot provoca unul sau mai multe din următoarele efecte:
 intoxicaţii  arsuri  incendii
 iritaţii  leziuni  explozii

Unele îmbolnăviri, datorate expunerii la agenţi chimici periculoşi în mediul de muncă, au loc
rapid (intoxicaţii acute), altele apar după un timp lung de expunere (boli profesionale cronice).

Exemple în acest sens :


Expunerea pe o durată mică la vapori de benzen produce dureri de cap, vâjâieli în urechi, iar
expunerea timp îndelungat poate provoca cancer;
Expunerea, o perioadă lungă la pulberi ce conţin crom hexavalent poate cauza leziuni ale
mucoaselor căilor respiratorii sau chiar cancer. La locul de muncă angajaţii pot fi expuşi la acţiunea

104
agenţilor chimici periculoşi, fie accidental (explozii, incendii, deteriorări de conducte sau rezervoare
etc.), fie în mod curent în timpul utilizării, manipulării sau transportului.

Unele îmbolnăviri, datorate expunerii la agenţi chimici periculoşi în mediul de muncă, au loc
rapid (intoxicaţii acute), altele apar după un timp lung de expunere (boli profesionale cronice).
Agenţii chimici periculoşi pot fi întâlniţi ca:
 materii prime;
 produse intermediare;
 produse finite;
 reziduuri.
Agenţii chimici periculoşi pot fi sub formă:
 solidă (pulberi, granule, fulgi, solzi etc.);
 lichidă (solvenţi organici, acizi, baze etc.);
 gaze sau vapori (clor, monoxid de carbon, vapori de solvenţi).
Poate fi afectat personalul care lucrează:
 în secţiile de producţie;
 la ambalare;
 în depozite;
 la întreţinere;
 la curăţenie;
 subcontractanţi;

Efectul asupra personalului depinde de:


 agentul chimic periculos prezent;
 nivelul de expunere (concentraţia agentului chimic în mediul de muncă);
 timpul de expunere al lucrătorului.

Un agent chimic periculos poate provoca riscuri de îmbolnăvire profesională sau accidente
de muncă prin:
proprietăţi toxicologice, spre exemplu, substanţele foarte toxice, toxice, nocive, corozive,
iritante, care provoacă alergii, substanţele, substanţele care provoacă cancer, sterilitate sau
malformaţii congenitale. În această categorie intră şi substanţele care pot provoca eczeme în urma
unui contact prelungit cu pielea. Concentraţiile mari de pulberi pot avea efecte nocive la nivelul
căilor respiratorii, chiar şi în cazurile în care compoziţia lor chimică nu este clasificată drept
periculoasă;
temperatură ridicată şi/sau scăzută, spre exemplu, apa fierbinte şi aburul fierbinte sau stropii
de metal fierbinte care se pot forma.
radioactivitate, spre exemplu, deşeurile radioactive, care necesită condiţii speciale de
securitate în muncă.
inflamabilitate, explozivitate, instabilitate, reactivitate etc.
înlocuirea oxigenului din aer, spre exemplu, azotul care în principiu nu este periculos, atunci
când concentraţia sa depăşeşte proporţia naturală din aer, scade proporţia de oxigen şi aerul respirat
devine sufocant. Compoziţia aerului poate fi de asemenea modificată în urma unor procese chimice
sau biologice care consumă oxigen.
Exemple de agenţi chimici ce pot deveni periculoşi prin creşterea riscului de incendiu,
explozie sau altă reacţie chimică periculoasă:
o vaporii multor solvenţi organici se aprind uşor şi pot cauza explozii;
o hidrogenul acumulat în timpul încărcării acumulatorilor cu plumb, poate da naştere
unei atmosfere potenţial explozivă;

105
o anumite metale, de exemplu, zincul intrat în reacţie cu acizii în cazul unei acoperiri
galvanice conduce la formarea de hidrogen favorizând apariţia unei atmosfere
potenţial explozive;
o amestecul de pulberi de lemn şi aer din instalaţia de ventilaţie, poate fi aprins de o
scânteie produsă de o piatră sau un şurub care a pătruns în instalaţia de ventilaţie;
o vaporii de tricloretilena, în cazul sudurii, sau a altor lucrări la cald, pot forma fosgen,
un gaz foarte toxic;
o la sudarea materialelor inoxidabile se formează fum de sudură care conţine printre
altele crom şi nichel toxic.

Agenţi chimici periculoşi pot fi:


 Substanţele care se afla pe suprafaţa unui material. Un exemplu în acest sens sunt
substanţele de combatere a dăunătorilor cu care sunt trataţi puieţii dintr-o pepinieră,
care pot provoca leziuni celor care se ocupă de manipularea acestora.
 Substanţele care se află în interiorul unui material, expunându-i la riscuri pe cei
responsabili cu manipularea sau prelucrarea lor. De exemplu, substanţa cu care este
impregnat lemnul în procesul de prelucrare.
Substanţele chimice care în mod normal nu sunt periculoase dar, care în urma unor
transformări suferite în timpul procesului de producţie pot deveni periculoase. Exemple în acest
sens : pulberea rezultată în urma prelucrării blocurilor de piatră cu concentraţie mare de cuarţ sau
emanarea de gaze periculoase ca urmare a încălzirii unui material plastic.

2.2.Informaţii despre agenţii chimici periculoşi prezenţi la locul de muncă


2.2.1 Identificarea locurilor de muncă în care se folosesc sau din care pot rezulta agenţi
chimici periculoşi. În acest sens angajatorul:
Verifică unde sunt folosiţi şi depozitaţi agenţii chimici periculoşi. Este recomandat să se
identifice locurile de muncă, grupurile de angajaţi expuşi şi modul de contaminare.
 Estimează ce substanţe periculoase pot rezulta în timpul unei faze tehnologice ca produse
intermediare, finite, reziduuri, deşeuri, emisii sau scăpări accidentale.
Exemplu:
Loc de muncă Substanţa periculoasă Mod de contaminare
Sudură -fum de sudură -inhalare
Operaţii de degresare -solvenţi organici -contact cu pielea şi/sau
inhalare

Estimează agenţii chimici folosiţi sau rezultaţi în activităţile complementare. De exemplu, în


timpul întreţinerii sau reparaţiilor curente sau capitale, în timpul operaţiilor de curăţenie sau
cercetare.
Estimează şi agenţii chimici care pot să apară atunci când se repară o clădire. De exemplu:
izolaţii de azbest, emisia de fum de la sudură.

2.2.2 Strângerea informaţiilor asupra riscurilor chimice şi a mijloacelor de prevenire.


Pentru a obţine aceste informaţii angajatorul poate consulta:
 eticheta;
 fişa tehnică de securitate a agentului chimic;
 medicul de medicina muncii;
 alţi specialişti în domeniu.
Eticheta
Eticheta de pe ambalaje oferă informaţii scrise despre pericole şi avertismente, iar fondul
portocaliu al semnelor grafice arată că substanţa este periculoasă. Acest tip de etichetă se aplică pe
produsele utilizate, depozitate sau vândute.

106
b) Fişă tehnică de securitate
Fişa tehnică de securitate reprezintă informaţiile – de la producător, importator sau cel care
lansează pe piaţă un agent chimic periculos – privind caracteristicile produsului din punct de
vedere al riscurilor pe care le implică şi al măsurilor de protecţie pe care le impune. Aceste
informaţii facilitează, în cazul folosirii respectivului produs în procesul muncii, adoptarea
măsurilor necesare pentru protejarea sănătăţii angajaţilor şi a mediului înconjurător, precum
şi pentru asigurarea securităţii în muncă.
Angajatorul trebuie să verifice dacă agenţii chimici periculoşi achiziţionaţi sunt însoţiţi de
fişa tehnică de securitate a furnizorului, importatorului sau distribuitorului.
Fişa tehnică de securitate trebuie să ofere informaţii complete privind riscurile şi mijloacele
de protecţie şi trebuie să cuprindă cele 16 rubrici prezentate mai jos.
Producătorii au obligaţia să întocmească fişa tehnică de securitate şi să o transmită Agenţiei
Naţionale pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase, precum şi utilizatorilor.
Angajatorul este cel care decide dacă informaţiile primite de la furnizor sunt suficiente pentru
utilizarea în condiţii de siguranţă a respectivelor substanţe. Este posibil să fie necesar ca
angajatorul să solicite lămuriri suplimentare sau să facă el însuşi investigaţii. De exemplu:
 este important să se ştie dacă leziunile pe care expunerea la acea substanţă le poate
provoca apar imediat sau după un timp şi dacă acestea sunt mai mult sau mai puţin grave;
 dacă prelucrarea materialelor conduce la apariţia unor substanţe chimice periculoase, de
exemplu ca urmare a încălzirii sau şlefuirii unei suprafeţe sau a unui material, trebuie stabilit dacă
materialul sau suprafaţa respectivă conţin vreun agent chimic periculos care impune adoptarea unor
măsuri de protecţie suplimentare.
Proprietăţi inerente
Proprietăţile agenţilor chimici în stare naturală, în condiţii normale de temperatură şi
presiune reprezintă proprietăţile inerente. Un agent chimic poate fi:
 Periculos pentru sănătate în cazul inhalării.
 Periculos pentru sănătate în cazul contactului cu pielea sau ochii.
 Periculos pentru sănătate în cazul ingestiei.
 Inflamabil sau exploziv.
 Reactivitate chimică crescută.

Pentru a putea evalua proprietăţile periculoase ale unui agent chimic, trebuie să se cunoască
gradul de expunere în cazul utilizării acestuia.
Se recomandă să se stabilească pentru fiecare dintre proprietăţile periculoase ale unei
substanţe dacă modalitatea de utilizare poate constitui un risc real.
Se întâmplă adesea ca efectele dăunătoare cauzate de expunerea concomitentă la mai multe
substanţe să nu fie cunoscute. Reducerea expunerii la substanţe periculoase presupune luarea tuturor
măsurilor de protecţie posibile împotriva efectelor combinate necunoscute.

Inhalarea
Concentraţia unei substanţe în aerul de respirat depinde de proprietăţile acesteia, cum ar fi
volatilitatea sau tendinţa de transformare în pulberi, precum şi de alţi factori cum ar fi cantitatea
utilizată, temperatura, dacă utilizarea se face în spaţiu deschis, ventilaţia, suprafaţa de evaporare şi
formarea de aerosoli. Dacă la o evaluare de ansamblu se dovedeşte că folosirea substanţei cauzează
producerea de noxe, se vor face investigaţii mai detaliate. Pentru a se asigura că expunerea este
scăzută, se poate recurge la măsurători simple prin sondaj, cu fiole de analiză. Dacă în urma
investigaţiei se constată că există motive să se suspecteze depăşirea valorilor limită de expunere
profesională, se va măsura gradul de expunere.
Contactul cu pielea
În funcţie de cât de repede o substanţă acţionează în contact cu pielea, se stabileşte dacă
există riscul apariţiei unor leziuni ale pielii în timpul diferitelor etape din procesul muncii. Trebuie să
se ţină cont de faptul că efectul unei substanţe se poate accentua în cazul în care utilizarea acesteia

107
presupune încălzirea ei. În cazul utilizării unor substanţe care pot cauza probleme de sănătate chiar şi
în urma expunerii la cantităţi mici, este important să se aibă în vedere că pot rămâne urme de
substanţă chiar şi pe ambalaj.
Pericolul de incendiu
În cazul în care substanţa utilizată este inflamabilă, este important să se evalueze riscul de
aprindere din cauza producerii de scântei, a unei surse de foc etc. Încărcarea electrostatică şi
prelucrarea mecanică, pot conduce la producerea de scântei.
Reactivitatea
În cazul în care substanţa are o reactivitate chimică crescută, este extrem de important să se
verifice dacă modul de utilizare prestabilit nu creează condiţii pentru producerea unor reacţii chimice
periculoase.
Exemplul de mai jos încearcă să arate o modalitate de evaluare a riscurilor apărute în
utilizarea unui produs fictiv folosit la degresarea pieselor de metal şi/sau sticlă şi prin urmare nu
constituie decât un model de întocmire a fişei de evaluare.

2.2.2 Organizarea transmiterii informaţiilor, privind agenţii chimici, către angajaţi.


Un agent chimic periculos nu poate fi folosit înainte de a fi puse la dispoziţia angajaţilor
informaţii scrise privind riscurile produsului şi protecţia necesară.
În acest sens angajatorul :
 Întocmeşte şi afişează lista proprie cu agenţii chimici periculoşi. Se recomandă ca lista să
fie actualizată, specificându-se data ultimei modificări;
 Întocmeşte şi afişează instrucţiuni de lucru şi de protecţie a muncii specifice locului de
muncă, cu precizarea riscurilor şi mijloacelor de protecţie;
 Verifică etichetarea corespunzătoare a produselor chimice prezente la locul de muncă;
 Controlează dacă la locul de muncă, unde se produc sau utilizează agenţi chimici
periculoşi, există:
• lista substanţelor chimice periculoase;
informaţii scrise privind riscurile, măsurile şi mijloacele de protecţie adresate angajaţilor

2.3 VALORI LIMITĂ DE EXPUNERE PROFESIONALĂ PENTRU AGENŢII CHIMICI


Agenţii chimici periculoşi prezenţi în mediul de muncă pot constitui factori de risc, adică pot
provoca accidente de muncă şi/sau îmbolnăviri profesional. Aceştia sunt denumiţi noxe profesionale.
Concentraţiile maxime admise pentru agenţii chimici periculoşi şi pulberi în atmosfera
locurilor de muncă, care trebuie respectate în mod obligatoriu, sunt precizate în Normele generale de
protecţia muncii. Concentraţia de substanţe din atmosfera locului de muncă trebuie redusă cât mai
mult posibil, chiar atunci când concentraţia este sub valoarea limită admisă.
“Valoarea limită de expunere profesională” - dacă nu se specifică altfel, reprezintă media
ponderată cu timpul, pe o perioadă determinată (durata unui schimb de muncă sau termen scurt -15
min.), a concentraţiei agentului chimic în aer, la nivelul respirator al angajatului.
“Valoarea limită biologică a unui agent chimic” - reprezintă concentraţia limită a agentului
în mediul biologic corespunzător, a metabolitului lui sau a indicatorului de efect.
“Valoarea limită admisibilă pentru pulberi “ - concentraţia de pulberi la nivel respirator al
angajatului, corespunzătoare unui schimb (o determinare pe toată durata schimbului de lucru sau
media ponderată cu timpul a mai multor determinări corespunzătoare fazelor tehnologice).

2.4 ALEGEREA PRODUSELOR ŞI A METODEI DE LUCRU


În alegerea produselor chimice periculoase trebuie să se ţină seama de toate riscurile de
îmbolnăvire sau accidentare ce pot apărea în utilizarea acestora, cu alte cuvinte nu se va ţine cont
doar de riscurile chimice.
Alegerea produselor presupune în principiu evaluarea riscurilor pe care le implică diferitele
alternative. Adeseori, posibilitatea de a alege dintre două substanţe chimice este simplificată prin
identificarea proprietăţilor care le diferenţiază şi evaluarea făcută pe baza acestor proprietăţi.
108
Angajatorul trebuie să evite folosirea unui agent chimic periculos prin înlocuirea lui cu un
agent chimic sau un proces tehnologic care nu este periculos sau este mai puţin periculos decât
precedentul, pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor.
Înlocuirea unui produs poate implica schimbarea modului de lucru. De aceea este importantă
evaluarea riscurilor prezentate de combinaţia produs chimic-metoda de lucru şi luarea în considerare
şi a riscurilor cauzate de muncile monotone sau repetitive.
În orice situaţie angajatorul este obligat să evalueze riscurile profesionale.
Exemplu de situaţie când este importantă o evaluare produs chimic - metodă de lucru:
riscurile de accidentare pot fi mai mari dacă o suprafaţă metalică este curăţată mecanic
(sablată), cu un agent chimic nepericulos (nisip), decât în cazul în care este lustruită cu ajutorul unui
agent chimic periculos, pentru ca în urma sablării nisipul se transformă în pulbere de siliciu care
poate provoca silicoze;
 într-un loc de muncă temporar sau într-un spaţiu închis se vor folosi pe cât posibil
produse solubile în apă sau produse cu conţinut scăzut de solvenţi organici.
 În alegerea produsului trebuie luate în considerare şi alte riscuri decât acelea legate de
mediul de muncă, un exemplu în acest sens fiind riscurile privind mediul înconjurător.
Acumularea de reziduuri şi deversările pot polua mediul înconjurător.
 Se recomandă ca fiecare angajator să-şi stabilească procedurile privind modul în care va
decurge achiziţionarea agenţilor chimici, din care să reiasă, printre altele, pe ce
documente se va baza decizia privind achiziţia.

Se recomandă efectuarea unei evaluări preliminare a riscurilor ce pot apărea în utilizare,


înainte de adoptarea unei hotărâri definitive privind achiziţia de substanţe.

MĂSURI DE PREVENIRE IN PROCESUL TEHNOLOGIC

Echipamentul de lucru şi echipamentul individual de protecţie (EIP) vor fi întreţinute:


curăţate, spălate, reparate.
După fiecare întrebuinţare, în funcţie de caracteristicile procesului de muncă şi ale mediului
de muncă, echipamentele vor fi: desprăfuite, uscate, denocivizate, dezinfectate, dezinsectizate,
sterilizate etc. Se va evita astfel răspândirea substanţelor chimice periculoase prin intermediul
acestora.
Prin urmare, echipamentul de protecţie folosit în timpul utilizării agenţilor chimici
periculoase trebuie scos în timpul pauzelor sau înainte de efectuarea unei alte activităţi.
EIP, în special cel pentru protecţia căilor respiratorii şi feţei pentru persoanele expuse la
vapori sau aerosoli, va fi adaptat la mărimea şi contururile capului şi feţei purtătorului, pentru a
asigura o etanşeitate corespunzătoare. Persoanele care poartă barbă trebuie să poarte un astfel de tip
de EIP al cailor respiratorii care să asigure etanşeitatea.

In procesul tehnologic, angajaţii expuşi la agenţi chimici periculoşi pot fi afectaţi prin:
 inhalare de pulberi, gaze sau vapori (de ex. expunerea la pulbere de cadmiu poate
provoca boli de plămâni sau rinichi);
 ingestie de prafuri, lichide (de ex. ingestia de săruri anorganice de mercur poate
provoca otrăvire cu mercur);
 contact cu pielea al unor solide, prafuri, lichide (unele substanţe pot trece prin piele
provocând îmbolnăviri sau afecţiuni ale pielii, de ex. solvenţii organici produc dermatite de contact);
 arsuri sau loviri în urma incendiilor şi/sau exploziilor.

a)Măsuri de prevenire a inhalării de agenţi chimici periculoşi:


Cunoaşterea concentraţiilor de gaze şi pulberi nocive în atmosfera locurilor de muncă este
prima fază în elaborarea unor măsuri concrete de prevenire (instalaţii de ventilaţie, neutralizare etc.).

109
Instalaţiile trebuie să fie dotate, după caz, cu aparate portabile sau instalaţii automate fixe de
detecţie şi semnalizare.
Ventilarea naturală sau mecanică trebuie să asigure condiţii de calitate a aerului: puritate,
temperatură, umiditate şi viteză confortabilă a curenţilor. Sistemul de ventilaţie trebuie bine
întreţinut şi verificat în mod regulat. Angajatorii vor elabora instrucţiuni speciale privind modul de
utilizare, întreţinere, supraveghere şi control al instalaţiilor de ventilare. Transformarea, modificarea
sau completarea instalaţiilor de ventilare se vor face cu avizul scris al proiectantului de specialitate.
În cazul în care se constată că într-un spaţiu închis există riscul lipsei de oxigen sau un alt
risc care implică pericole pentru sănătate se impune o aprobare scrisă (v. Anexele 5.2 şi 5.3) pentru
ca angajaţii să-şi poată desfăşura activitatea în spaţiul respectiv (v.3.2.2)
În unităţile economice în care există surse toxice potenţiale, se dotează cu măşti de protecţie
întregul personal precum şi delegaţii, subcontractanţii, practicanţii etc.
b)Măsuri de prevenire a contactului cu pielea şi ochii:
Folosirea unor mijloace ajutătoare la manipularea agenţilor chimici periculoşi. În transferul
unei substanţe dintr-un recipient în altul pot fi folosite, de exemplu, pompe, dispozitive pentru
înclinarea recipientelor etc.
Stropirea este accidentul cel mai des întâlnit în manipularea substanţelor chimice.
Folosirea vizierei de protecţie, a mănuşilor de protecţie sau a echipamentului de protecţie
împotriva stropirii sunt exemple de măsuri care pot reduce riscurile.
c)Măsuri de prevenire a ingestiei
Nu sunt recomandate metodele de lucru prin care substanţe chimice periculoase pot intra în
contact cu gura. Măsuri de protecţie împotriva stropirii şi o igienă atentă reduc de asemenea
riscul de ingestie accidentală.
În acest scop, locurile de muncă vor fi asigurate cu dotări social-sanitare (vestiar, sală de
mese, spălător), în funcţie de necesităţile fiziologice ale personalului şi de caracteristicile
proceselor de muncă şi ale mediului de muncă.
De exemplu, locurile de muncă unde se desfăşoară procese cum ar fi prelucrarea plumbului,
lucrul cu nitro şi amino derivaţi, mercur, alte metale grele, pesticide etc., se prevăd cu
vestiare pentru haine de stradă, duşuri, vestiare pentru haine de protecţie şi de lucru,
spălătoare.
Sunt interzise prepararea, consumarea sau păstrarea produselor alimentare sau a băuturilor,
fumatul sau aplicarea de produse cosmetice în locurile unde se utilizează agenţi chimici periculoşi.
De asemenea, este interzisă păstrarea unei substanţe chimice periculoase într-un ambalaj care
în mod normal se utilizează pentru păstrarea alimentelor sau într-un alt ambalaj asemănător.

Explozia sau incendiul, nu poate avea loc decât dacă cele trei elemente ale triunghiului de foc
sunt reunite:
1. carburant (gaze şi vapori, pulberi, lichide);
2. comburant (oxigen, substanţe oxidante);
3. sursă de iniţiere (suprafaţă fierbinte, flacără, scântei de origine mecanică, scântei electrice
- curent electric sau electricitate statică etc.).
Măsurile de diminuare a riscurilor presupun:
• Împiedicarea formării amestecurilor explozive;
• Eliminarea surselor de iniţiere;
Măsuri de limitare a efectelor exploziilor şi incendiilor.

Împiedicarea formării amestecurilor explozive se realizează prin:


 utilizarea de gaz inert pentru scăderea proporţiei oxigenului;
 ventilaţie;
 depozitarea materialelor oxidante separat de materialele combustibile;
controlul depozitarii recipientelor butelie cu oxigen etc.
Eliminarea surselor de iniţiere
110
Dacă prin măsurile organizatorice şi tehnologice nu s-a putut evita acumularea unor
substanţe inflamabile în aer, se vor folosi utilaje care înlătură pericolul apariţiei unor surse de
aprindere.
Se va prevedea aparatură electrică în construcţie antiexplozivă, cu protecţie adecvată
mediului de lucru, pentru prevenirea formării scânteilor ce pot să apară datorită deficienţelor
la instalaţia electrică.
Se interzice fumatul, lucrul cu foc deschis, existenta suprafeţelor încinse etc. în halele şi
instalaţiile unde se lucrează cu substanţe inflamabile.
Măsuri pentru prevenirea scânteilor de origine mecanică:
 utilizarea de unelte antiscântei;
 eliminarea particulelor metalice, utilizând captatoare magnetice;
 apă pulverizată la activităţile unde pot apărea scântei;
 interzicerea utilizării încălţămintei cu accesorii metalice;
 utilizarea de podele antiscântei.
Pentru prevenirea formării scânteilor electrostatice este necesar:
 să se pună la pământ instalaţiile şi piesele în mişcare;
 să se capteze sarcinile electrice prin perii puse la pământ;
 să se menţină atmosfera la un anumit nivel de umiditate;
 să se evite îmbrăcămintea din fibre sintetice;
 să nu se transporte substanţe inflamabile în vase deschise sau din materiale care se
încarcă electrostatic,
 să nu se transporte aceste materiale cu electrocarul.

• Măsuri de limitare a efectelor exploziilor şi incendiilor


 Distanţarea instalaţiilor periculoase de alte locuri de muncă, cu condiţia păstrării libere a
spaţiului dintre ele fără de care efectul măsurii preconizate este anulat;
 Reducerea la minimum a cantităţilor de material periculos utilizat:
 fracţionarea instalaţiilor (mai multe linii de fabricaţie);
 depozitarea de substanţe inflamabile şi explozive în secţiile de fabricaţie, în
cantităţi mai mari decât necesarul pentru 48 ore, este complet interzisă.
 Amplasarea în locuri potrivite a mijloacelor corespunzătoare de combatere a incendiilor;
 Clădiri cu acoperiş sau pereţi în construcţie uşoară, din materiale necombustibile etc.

MĂSURI DE PREVENIRE LA REVIZII ŞI REPARAŢII

Pentru orice fel de intervenţie, revizie şi reparaţie la instalaţii, maşini, utilaje etc., se va
întocmi un plan de acţiune cu sarcini precise, defalcate pe persoane şi termene de execuţie.
De regulă, operaţiile de întreţinere, reviziile, reparaţiile şi intervenţiile curente vor fi
executate numai în baza instrucţiunilor proprii de securitatea a muncii. Pentru intervenţiile
accidentale, pentru care nu sunt întocmite asemenea instrucţiuni, se vor stabili proceduri pentru
cazuri de urgenţă.

111
La contractarea oricăror lucrări, între beneficiari şi prestatorii de servicii se vor încheia
convenţii de securitatea muncii, ca anexe la contracte.
Înainte de predarea echipamentului tehnic (instalaţii, maşini, utilaje, dispozitive, ş.a ),
conducătorul locului de muncă împreună cu şeful atelierului mecanic trebuie să asigure toate
măsurile pentru evitarea accidentelor şi intoxicaţiilor (ex: oprirea şi răcirea utilajelor, curăţarea şi
ventilarea, determinarea noxelor, deconectarea, blindarea etc.).
La efectuarea lucrărilor de reparaţii, intervenţii, revizii etc., trebuie să se întocmească
permise de lucru, care atestă realizarea măsurilor de protecţie necesare efectuării, în condiţii de
securitate, a unor operaţii ce pot provoca accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale.
Operaţiile prevăzute în permis se efectuează numai de personalul de specialitate, stabilit pe
tipuri de operaţii, specificat în permis şi instruit şi/sau autorizat în acest scop.
În timpul lucrului se vor repeta, la anumite intervale de timp, ce se vor stabili de fiecare
unitate, determinările privind conţinutul de gaze inflamabile, toxice, oxigen etc., pentru a stabili dacă
nu cumva au apărut condiţii noi care să prezinte pericol.
Pentru echipele de intervenţie permanentă, se vor indica atât măsurile de prevenire a
accidentelor şi intoxicaţiilor, cât şi proceduri pentru toate cazurile de urgenţă previzibile (v.4.3).
Toate lucrările de reparaţii, construcţii montaj, completări, modificări vor fi recepţionate de
beneficiar atât din punct de vedere tehnic-tehnologic cât şi din punct de vedere al protecţiei muncii,
precum şi dacă sunt în conformitate cu documentaţia avizată de forurile competente.
Repunerea în funcţiune este admisă numai cu următoarele condiţii:
• să existe toate autorizaţiile cerute de legislaţia în vigoare;
• să fie asigurate toate măsurile de protecţie şi igienă a muncii;
• să existe montate corect şi în bună stare de funcţionare, toate dispozitivele, aparatele
şi instalaţiile de protecţie;
• să fie instruit întregul personal;
• să existe afişate toate instrucţiunile de lucru şi de protecţie a muncii;
• să fi fost făcută recepţia instalaţiei, utilajului, aparatului, maşinii etc.
Repunerea in funcţiune a instalaţiilor, maşinilor si utilajelor înainte de a elimina deficientele,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

MĂSURI DE PREVENIRE LA AMBALARE SI MARCARE

Ambalajele de orice gen în care se depozitează substanţe chimice, indiferent de scopul sau
tipul de depozitare şi staţionare, vor fi închise.
Substanţele care prezintă riscuri de îmbolnăvire sau accidentare vor fi ambalate astfel încât să se
înlăture posibilitatea de sustragere sau împrăştiere, în vederea prevenirii intoxicaţiilor la om şi
animale şi poluării mediului înconjurător.
Ambalajele trebuie să fie confecţionate din materiale adecvate, în raport cu gradul de
toxicitate şi inflamabilitate.
Ambalajele şi sistemele de închidere care se reînchid vor fi proiectate astfel încât să se poată
reînchide în mod repetat fără pierderi de conţinut.
Orice recipient, indiferent de capacitate, care conţine substanţe destinate comercializării,
pentru anumite categorii de pericol trebuie să fie prevăzut cu dispozitiv de securitate pentru protecţia
copilului şi să fie inscripţionat cu însemne tactile de avertizare a pericolului pentru cei cu deficienţe
de vedere.
Ambalajul trebuie să fie închis iniţial cu un sigiliu a cărui violare să fie vizibilă în momentul
deschiderii ambalajului, iar sigiliul ireparabil distrus odată cu prima deschidere.
Se va evita apariţia unor leziuni la contactul cu pielea prin menţinerea exteriorului
ambalajelor şi recipientelor în stare de curăţenie.
În mod normal, ambalajele care îndeplinesc acele standarde valabile în transportul mărfurilor
periculoase pot fi folosite şi pentru păstrarea substanţelor pentru care au fost aprobate. În cazul

112
transferării unei substanţe într-un alt recipient decât ambalajul original, acel recipient trebuie să fie
corespunzător.
Ambalajele care conţin o substanţă chimică periculoasă trebuie inscripţionate cu informaţiile
necesare, astfel încât conţinutul lor şi riscurile pe care le implică substanţa respectivă să poată fi
identificate cu uşurinţă (v.2.2).
Marcajul se poate limita la specificarea denumirii produsului sau nu se va face deloc în cazul
în care au fost luate alte măsuri care exclud posibilitatea unui risc crescut de îmbolnăvire sau
accidentare.
Marcajul nu este considerat necesar în cazul manipulării de scurtă durată a unui produs
chimic periculos în recipientul de amestecare sau cel de dozare, când este clar pentru toţi cei
implicaţi în activitatea respectivă ce anume conţine vasul.

MĂSURI DE PREVENIRE LA DEPOZITARE

Pentru evitarea riscurilor de îmbolnăvire sau accidentare, substanţele chimice periculoase


trebuie păstrate în spaţii de depozitare special amenajate în acest scop, care nu permit împrăştierea
substanţelor în caz de vărsare sau scurgere accidentală. Poate fi necesară izolarea recipientelor ce
conţin substanţe inflamabile, reactive sau corosive împotriva şocurilor.
Produsele chimice periculoase pentru sănătate vor fi depozitate astfel încât să nu fie la
îndemâna copiilor sau în apropierea produselor alimentare. Produsele chimice deosebit de
periculoase vor fi depozitate astfel încât nici o persoană neautorizată să nu aibă acces la ele.
Este important să se facă o bună ventilare a acestor spaţii, iar gurile de ventilaţie să fie
amplasate corespunzător.
Ca şef de depozit trebuie nominalizată o persoană instruită astfel încât să fie capabilă să
identifice, evalueze, manevreze, depoziteze şi să ţină evidenţa intrărilor şi ieşirilor agenţilor chimici
periculoşi.
Substanţele incompatibile, care pot intra în reacţie, conducând astfel la riscuri crescute, vor fi
depozitate separat. În cazul în care anumite substanţe vor fi depozitate în acelaşi loc, trebuie să se
cunoască bine care sunt riscurile pe care le implică, de exemplu dacă pot intra în reacţie puternică
una cu alta. Fişa tehnică de securitate întocmită de furnizor trebuie să conţină informaţii privind
reacţiile pe care respectivul produs le poate da cu alte substanţe.
Locurile de încărcare/descărcare şi depozitare a materialelor şi lichidelor caustice, corozive,
toxice vor fi dotate cu soluţii neutralizante, precum şi cu surse de apă, duşuri de salvare.
Depozitarea în secţiile de producţie a materiilor prime, produselor intermediare şi a altor
materiale utilizate într-o zi se face în locuri special destinate şi etichetate.
Toate depozitele şi încăperile în care se depozitează substanţe toxice, precum şi perimetrele
acestora stabilite de conducerea unităţii, vor fi marcate cu indicatoare avertizoare.
Odată stabilite cerinţele de depozitare stabilite, ele trebuie puse în aplicare şi respectate.
De asemenea, trebuie pregătite proceduri pentru cazuri de incendii sau explozii şi/ sau
proceduri pentru cazuri de împrăştieri de agenţi chimici periculoşi.

MĂSURI DE PREVENIRE LA TRANSPORT

Atunci când o substanţă chimică periculoasă este transferată sau transportată este important
să se ia măsuri de prevenire a vărsării accidentale, stropirii sau degajării în atmosferă.
Mijloacele ajutătoare pentru operaţiile de încărcare, descărcare şi transport (unelte, tărgi,
cărucioare etc.) vor avea forma şi rezistenţa stabilite în funcţie de felul şi greutatea materialului care
se manipulează.
Materialele de construcţie ale mijloacelor de transport trebuie să reziste la condiţiile de
exploatare.
Materialele inflamabile se transportă numai cu mijloace în construcţie antiexplozivă.
Pe fiecare mijloc de transport mobil trebuie să fie inscripţionate la loc vizibil: numărul de
înmatriculare intern, capacitatea maximă de transport şi viteza maximă admisă.
113
Pentru electro şi motocare se recomandă viteza de circulaţie în incintă de 12 km/h în afara
încăperilor de lucru şi de 3-6 km/h, în funcţie de lăţimea şi vizibilitatea căilor de acces, în încăperile
de lucru.
La mersul înapoi şi la executarea unor manevre cu autovehiculele în hale de lucru şi treceri
înguste, se merge încet şi numai pilotat.
Electro şi motocarele sunt conduse numai de lucrători care au vârsta de cel puţin 18 ani,
special instruiţi şi autorizaţi de unitate (v.1.2). În timpul exploatării, conducătorul este obligat să
poarte asupra sa permisul de conducere emis de unitate.
Pentru transporturile în afara unităţii se aplică legislaţia privind transportul mărfurilor
periculoase. Expeditorul are obligaţia să decidă dacă substanţele sau reziduurile chimice ce urmează
a fi transportate constituie mărfuri periculoase şi de a le clasifica în conformitate cu legislaţia în
domeniu. De asemenea, este responsabilitatea expeditorului ca marfa să fie împachetată în ambalaje
conform standardelor.
Toţi cei care în cadrul activităţii pe care o desfăşoară efectuează transporturi sau expediază
mărfuri periculoase, vor avea unul sau mai mulţi consilieri de securitate. În atribuţiile acestora intră
acelea de a se asigura că se respectă prevederile privind transportul mărfurilor periculoase, de a oferi
îndrumări privind activităţile care implică transporturi de mărfuri periculoase şi de a se asigura că
unitatea are un sistem şi metode lucru cu mărfurile periculoase.
Şoferul şi însoţitorul transportului trebuie să cunoască riscurile şi să fi primit instrucţiuni
privind modul în care trebuie să acţioneze în cazul în care apar probleme: deteriorarea ambalajelor
sau răspândirea agenţilor chimici. Printre alte cerinţe se pot menţiona: inscripţionarea vehiculului,
utilizarea trusei de prim ajutor şi folosirea EIP în conformitate cu reglementările existente privind
transportul substanţelor periculoase.
Agenţii chimici periculoşi nu se vor transporta cu vehicule cu care se transportă persoane,
alimente sau materiale ce pot fi contaminate. În centrele populate, este interzisă staţionarea
vehiculelor care transportă substanţe toxice ce emană gaze ori prezintă pericol de explozie.
Există prevederi internaţionale, detaliate în legislaţie privind diferite tipuri de transporturi:
 ADR pentru transporturi rutiere;
 RID pentru transporturi pe calea ferată;
 IMDG pentru transporturi maritime;
 ICAO-TI pentru transporturi aeriene.

MĂSURI DE PREVENIRE LA GESTIONAREA DEŞEURILOR

Prin reziduuri se înţeleg aici atât reziduuri în stare solidă, cât şi lichidă. Poate fi vorba de
reziduuri de substanţe chimice periculoase sau de materiale contaminate, cum ar fi vată impregnată
cu substanţe, mănuşi de protecţie utilizate, mijloace de decontaminare utilizate, precum şi ambalaje
care au fost folosite pentru păstrarea de substanţe chimice periculoase.
Toate deşeurile trebuie îndepărtate de la locul de muncă.
Unităţile beneficiare vor lua măsuri de neutralizare a ambalajelor recuperabile sau
nerecuperabile în aşa fel încât să împiedice contaminarea.
Deşeurile nerecuperabile vor fi neutralizate sau distruse în condiţiile stabilite prin prevederile
legale de protecţie a mediului înconjurător.
Deşeurile recuperabile vor fi depozitate în locuri speciale, respectându-se întocmai normele
de depozitare în funcţie de caracterul lor (toxice, caustice - corozive, inflamabile-explozibile etc.)
ţinând seama de incompatibilităţi.
Recipientele cu reziduuri trebuie etichetate, dacă aceste reziduuri constituie substanţe
chimice periculoase. În anumite cazuri trebuie marcate chiar şi canalele şi filtrele din sistemul de
ventilaţie.
Manipularea reziduurilor care constituie substanţe chimice periculoase va fi astfel planificată
încât să se desfăşoare în condiţii de securitate.

114
În cazul în care nu se cunoaşte compoziţia reziduurilor, riscurile pe care le pot provoca
acestea sau căror substanţe le pot fi alăturate fără riscul de a intra în reacţie, manipularea va fi astfel
planificată încât angajaţii să fie feriţi de riscurile ce pot fi prevăzute.
Persoana care se ocupă de manipularea reziduurilor va primi toate informaţiile necesare cu
privire la compoziţia acestora şi riscurile pe care le implică, pentru a-şi îndeplini sarcinile de lucru în
condiţii de securitate.
În cazul desfăşurării unor activităţi din care rezultă reziduuri periculoase există anumite
îndatoriri, cum ar fi aceea de a înregistra reziduurile manipulate sau de a alege firme recunoscute
pentru transportul şi contractarea reziduurilor.

Principalele substanţe inflamabile, explozive şi toxice

Substanţe explozive Dinamita, nitroglicerina, gelatina explozivă, pulbere neagră


cu şi fără fum etc.
Cloraţi şi azotaţi de: amoniu, potasiu, sodiu, calciu etc.
Gaze comprimate şi lichefiate:
a)gaze combustibile şi care întreţin arderea:
acetilena, hidrogen, aer lichid, propan, butan, oxid de
etilenă, propilenă, hidrogen sulfurat
b)gaze necombustibile:
azot, argon, heliu, bioxid de carbon
Substanţe care se pot uşor Carbid, sodiu, potasiu, calciu, fosfor alb, rumeguş etc.
autoaprinde
Substanţe uşor inflamabile Acetonă, benzină, benzen, xilen, sulfură de carbon,
terebentină, alcooli, eter sulfuric, fosfor roşu, naftalină,
celuloid etc.
Substanţe care pot provoca Brom, permanganat de potasiu, acizi puternici (azotic,
aprinderi sulfuric), cloruri organice, acid cromic şi sărurile lui
Materiale uşor combustibile Vata, iuta, câlţi, negru de fum, paie, talaj de lemn, bumbac
Substanţe foarte toxice Săruri de arsen, săruri de mercur, cianuri, fosgen, clor,
cloropicrină, hidrogen sulfurat, dioxid de carbon etc.

Cadrul legislativ referitor la regimul


substanţelor şi preparatelor chimice periculoase

Cadrul legislativ referitor la regimul produselor şi substanţelor chimice periculoase


Monitor Denumire act normativ
Legea nr.360 din 2 septembrie 2003
privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
Modificată şi completată de:
-Legea nr.263 din 5 octombrie 2005
635/05.09.2003 Se abrogă:
-Decretul nr.466 din 28 decembrie 1979 privind regimul produselor şi
substanţelor toxice (M.O. 2/03.01.1980)
-Ordinul nr.43 din 7 februarie 1980 pentru aprobarea listei substanţelor
toxice şi a plantelor care conţin substanţe toxice (M.O. 14/02.1980)
Ordonanţa de urgenţă nr.200/09.11.2000
593/22.11. 2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase
409/13.06.2002 Legea nr.300 din 17 mai 2002
privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a
115
drogurilor

Hotărârea guvernului nr.95 din 23.01.2003


120/25.02.2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente
majore în care sunt implicate substanţele periculoase

Cadrul legislativ referitor la fabricarea, comercializarea


şi utilizarea produselor de uz fitosanitar
Legea nr.85 din 1995 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 4/1995
213/19.09.1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz
fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în
agricultură şi silvicultură

Ordonanţa nr.4 din 20 ianuarie 1995


18/30.12.1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz
fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în
agricultură şi silvicultură

Legea nr.581 din 14 decembrie 2004


1233/21.12.
2004 privind certificatul suplimentar de protecţie pentru medicamente şi
produse de uz fitosanitar

Cadrul legislativ referitor la regimul materiilor explozive

Legea nr.126 din 27 decembrie 1995

privind regimul materiilor explozive


Modificată şi completată de:
298/28.12.1995 -LEGEA nr.464 din 18 iulie 2001
-LEGEA nr.478 din 12 noiembrie 2003
-LEGEA nr.262 din 5 octombrie 2005
Se abrogă:
-Decretul nr.297/1977 privind regimul materialelor explozive în economie
-Decretul nr.367/1971 privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor
explozive, reglementările referitoare la materiile explozive

PRINCIPALELE TIPURI DE PERICOLE ŞI SIMBOLURILE LOR

Simbol grafic de
Descrierea riscurilor
avertizare
T+ Foarte toxice - substanţele şi preparatele care Aceste substanţe pot provoca, în
prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată funcţie de cantitate, efecte ireversibile
în cantităţi foarte mici pot cauza moartea sau după o singură expunere, efecte grave
afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii; asupra sănătăţii după expunere
Foarte toxic Exemple: acid cianhidric, anhidridă repetată sau prelungită, cât şi efecte
arsenioasă, paration mutagene cancerigene sau teratogene

116
Toxice - substanţele şi preparatele care prin prin inhalare, înghiţire sau pătrundere
T inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în prin piele.
cantităţi reduse pot cauza moartea sau
afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii; Unul din cele trei simboluri se
Toxic poate utiliza şi pentru
Exemple: metanol, benzen, fenol
substanţele şi preparatele
Xn Nocive - substanţele şi preparatele care prin sensibilizate, cancerigene,
inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot
cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute mutagenice sau toxice pentru
ale sănătăţii; reproducere.
Nociv Exemple: etilenglicol, xilen
C
Corozive - substanţele şi preparatele care în contact cu ţesuturile vii exercită o acţiune
distructivă asupra acestora din urmă;
Exemple: acid clorhidric cu concentraţie mai mare de 25 %, hidroxid de sodiu (soda
Coroziv caustica) cu concentraţie peste 2 %.
Xi Iritante - substanţele şi preparatele necorozive care prin contact imediat, prelungit sau
repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie; Pot provoca o
reacţie inflamatorie a tegumentelor, mucoaselor, căilor respiratorii, alergii (substanţe
senzibilizante), eczeme
Iritant
Exemple: amoniac între 5 şi 10 %, acid clorhidric între 10 şi 25 %, acrilaţi
F+ Extrem de inflamabile: substanţele şi preparatele chimice lichide cu un punct de
aprindere foarte scăzut şi cu un punct de fierbere scăzut, precum şi substanţele şi
preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi la
presiunea mediului ambiant; Se pot aprinde sub acţiunea unei surse de energie (flacără,
Extrem inflamabil scânteie etc) chiar la temperaturi sub 0oC Exemple: hidrogen, acetilena, eter etilic.
Foarte inflamabile: substanţele şi preparatele care pot să se încălzească şi apoi să se
aprindă în contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie; sau
F substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţă după un scurt contact cu
o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea
sursei; sau substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut; sau
Foarte inflamabil substanţele şi preparatele care în contact cu apa sau cu aerul umed emană gaze foarte
inflamabile în cantităţi periculoase;
Exemple: acetona, alcool etilic.
Explozive: substanţele şi preparatele solide, lichide, păstoase sau gelatinoase, care pot
E să reacţioneze exoterm în absenţa oxigenului din atmosferă, producând imediat emisii
de gaze, şi care, în condiţii de probă determinate, detonează, produc o deflagraţie rapidă
sau sub efectul căldurii explodează când sunt parţial închise; Pot exploda fie în
Exploziv prezenţa unei flăcări, fie prin lovire sau frecare.
Exemple: nitroglicerină.
O Oxidante: substanţele şi preparatele care în contact cu alte substanţe, în special cu cele
inflamabile, prezintă o reacţie puternic exotermă; Pot elibera oxigen, putând provoca
sau întreţine arderea substanţelor corozive.
Oxidant Exemple: cloraţi, acid azotic peste 70 %, peroxizi.
Periculoase pentru mediul înconjurător - substanţele şi preparatele care, introduse în
<<N mediul înconjurător, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat ori întârziat pentru
unul sau mai multe componente ale mediului înconjurător; Întrând în mediu, poate
prezenta un pericol imediat sau în timp pentru mediul acvatic, sol, atmosferă sau natură
în general.
Periculos pentru mediul
înconjurător
Exemple: lindan

INCOMPATIBILITĂŢI LA DEPOZITARE

F O
T Xn

117
F

+ - - +

- + - 0

- - + +

Xn

+ 0 + +

- Nu trebuie să fie depozitate împreună


0 Nu trebuie să fie depozitate împreună decât cu masuri de precauţie specifice
+ Pot fi depozitate împreună

Exemplu de etichetă:

Xn F

TOLUEN

NOCIV PRIN INHALARE


A se evita contactul cu ochii.
A nu se arunca la canalizare.
A se păstra departe de sursele de aprindere- Fumatul oprit.
A se lua măsuri de protecţie împotriva descărcărilor de electricitate statică.
Conţine: toluen
203-625-9 marcaj CE
Numele, adresa şi numărul de telefon ale producătorului, importatorului sau furnizorului
Eticheta pentru transport a fost concepută conform reglementării privind transportul materialelor
periculoase.

118
Trei exemple de etichete de transport:

Eticheta se aplică pe containere, rezervoare mobile şi alte mijloace utilizate pentru transportul agenţilor chimici şi
oferă informaţii despre riscurile legate de produsele transportate prin pictograme aplicate în partea superioară a unui
romb.

Căile de pătrundere / periculozitate


Inhalarea Contactul cu Ingestia Pericolul de Reacţii
pielea incendiu
Proprietăţi Foarte volatilă. Uscarea pielii Periculoasă în Foarte Nici o altă reacţie
inerente Periculoasă dacă în cazul cazul inflamabilă. periculoasă în afara
este inhalată. contactului ingestiei unei riscului de incendiu.
Poate cauza prelungit sau cantităţi Distruge anumite
afecţiuni acute şi repetat. considerabile. tipuri de mase
cronice. plastice.
Riscuri la Concentraţia Nu, doar risc Nu, nu există Da, utilajul Nu. Nu se folosesc
utilizare maximă în aer 200 de stropire. risc de nu este decât sticla şi / sau
ppm. ingestie. protejat metalul.
Determinările de împotriva
noxe indică o exploziilor.
valoare a
concentraţiilor
care depăşeşte
nivelul max.
Sunt Da. Da.
necesare
măsuri pt.
înlăturarea
riscurilor?
Măsuri la Activitatea este Instalaţiile
utilizare transferată într-un electrice şi
spaţiu special utilajul
amenajat cu electric
ventilaţie de trebuie să
proces. fie protejate
împotriva
exploziilor.
Pentru ca un
lichid să fie
transferat
utilajul va fi

119
legat la
pământ.
Măsuri Dotarea cu EIP Extinctor.
preventive pentru căile Exerciţii de
respiratorii stingere a
datorită riscului de incendiilor.
degajări.

120
FIŞA TEHNICĂ DE SECURITATE

Numele produsului şi al firmei 1.Identificarea substanţei.


Producător/Importator/Utilizator/T
ransportor
Compoziţia/clasificarea substanţelor 2.Compoziţia/informaţii asupra
componentelor
Proprietăţile periculoase 3.Identificarea pericolelor
Primul ajutor 4.Primul ajutor
Măsuri în caz de incendiu 5.Măsuri de prevenire a incendiilor
Măsuri în caz de vărsare / scurgere 6.Măsuri luate în caz de scăpri accidentale
accidentală
Manipularea şi depozitarea 7.Manipularea şi depozitarea
Limitarea expunerii / măsuri individuale 8.Controlul nivelului de noxe/protectie
de protecţie individualå
Proprietăţile fizice şi chimice 9.Proprietăţile fizice şi chimice
Stabilitate chimică şi reactivitate, 10.Stabilitate si reactivitate
informaţii toxicologice
11.Informatii toxicologice
Informaţii ecotoxicologice 12.Informatii ecologice. Efectele produsului
în mediul înconjurător, persistentă şi
biodegradabilitatea, toxicitate
Manipularea reziduurilor / deşeurilor 13.Consideratii referitoare la evacuare
(captare, neutralizare, deversare etc.)
Informaţii privind transportul 14.Informatii referitoare la transport
Prevederile legale în domeniu 15.Informatii referitoare la reglementări
speciale
Alte informaţii 16Alte informaţii

121
VIII. ZONE DE RISC RIDICAT ŞI SPECIFIC

1. Pericol grav şi iminent de accidentare

Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop instituirea de măsuri privind
promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, stabileşte principii generale
referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor,
eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit
legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru
implementarea acestor principii.
Definiţii:
- loc de muncă- locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în
cadrul desfăşurării activităţii;
- pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuala căreia îi lipseşte
doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment.
Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui
pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească
lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de
pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav
şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă
periculoasă nu trebuie să fie prejudiciati şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe
negative şi nejustificate pentru aceştia.
Angajatorul trebuie să se asigure ca, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi
lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu
mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
Lucrătorii nu trebuie sa fie prejudiciati, cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează
imprudent sau dau dovada de neglijenţa gravă.
Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, poate fi constatată de către orice lucrător din
întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care
întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.
La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele
măsuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;
b) evacuarea personalului din zona periculoasă;
c) anunţarea serviciilor specializate;
d) anunţarea conducătorilor ierarhici;
e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.
În vederea realizării măsurilor prevăzute la lit. a), în prealabil angajatorul va desemna
lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.
În vederea realizării măsurilor precizate la lit. b), în prealabil angajatorul trebuie:
a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;
b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;
c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi sa verifice modul în care şi-
au insusit cunoştinţele.
În vederea realizării măsurilor precizate la lit. c), în prealabil angajatorul trebuie:
122
a) să desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să îi instruiască în
acest sens;
b) să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.
În vederea realizării măsurilor precizate la lit. d), în prealabil angajatorul trebuie sa
stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.
În vederea realizării măsurilor precizate la lit. e), în prealabil angajatorul trebuie:
a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi
iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;
b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni.
Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate, ţinând seama de natura activităţilor,
numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor
implicate direct în procesul muncii.
De asemenea angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând
seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
Pentru aplicarea acestor prevederi, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică
măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
Numărul lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie
adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Lucrătorii trebuie să primească toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate
şi sănătate în muncă, măsurile de prvenire ţi protecţie, mai ales în situaţii de muncă cu pericol grav şi
iminent de accidentare.
De asemenea,lucrătorii trebuie să-şi însuşească şi să respecte prevederile legislaşiei de
securitate şi sănătate în muncă şi măsurile de aplicare a acestora şi să comunice imediat
angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate
să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a
sistemelor de protecţie.

2. Zone cu risc ridicat şi specific

Definiţie:
- zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au
fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave,
ireversibile, respectiv deces sau invaliditate.
În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor
de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor
întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în
munca, atunci când îi încredinţează sarcini;
123
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul consultărilor
cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de munca;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul sa
fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au insusit instrucţiunile adecvate.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
- să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;
- să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a
substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice.
Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific trebuie să conţină nominalizarea şi localizarea
acestor zone în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor
pentru aceste zone.
La stabilirea zonelor de muncă cu risc ridicat şi specific se vor avea în vedere următoarele
criterii:
- identificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, precum şi consecinţele
acţiunii acestora asupra organismului uman(deces sau imvaliditate;
- evaluarea nivelului cantitativ al factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
-durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
-nivelul morbidităţii prin accidente şi boli profesionale.
Zonele de muncă cu risc ridicat şi specific se caracterizează prin existenţa unuia sau a mai
multor factori de risc, prezentaţi în continuare:
a) factori de risc care pot genera explozii:
- pulberi în suspensie în aer;
- gaze sau vapori explozivi;
- substanţe explozive;
- recipienţi sub presiune.
b) factori de risc care pot genera incendii:
- gaze sau vapori inflamabili;
- substanţe inflamabile.
c) factori de risc mecanic şi termic:
- surpare, prăbuşire, scufundare;
- scurgere, deversare, erupţie, jet de fluide la temperaturi şi presiuni ridicate;
- corpuri cu temperaturi ridicate din domeniile metalurgic, siderurgie, deformare plastică la cald,
tratament termic, fabricarea sticlei şi produselor ceramice, fabricarea produselor refractare şi altele.
d) factori de risc chimic:
- substanţe toxice, caustice, cancerigene;
- gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici.
e) factori de risc fizic:
- zgomot şi vibraţii;
- radiaţii electromagnetice şi ionizante;
- pulberi pneumoconiogene.
f) factori de risc biologic:
- microorganisme patogene;
- plante periculoase;
- animale periculoase.
g) factori de risc datoraţi caracterului special al mediului:
- subteran;
- acvatic;
- subacvatic;
- aerian.
h) factori de risc naturali:
124
- avalanşe;
- trăsnet;
- viitură.
i) factori de riscpsihic:
- ritm marede muncă impus de tehnologie;
- monotonia muncii.
În zonele de muncă cu risc ridicat şi specific se iau una sau mai multe măsuri de asigurare a
securităţii şi sănătăţii în muncă:
a) tehnice:
- adaptarea tehnologiilor de lucru cu risc minim;
- dotarea cu aparaatură de control, semnalizare şi avertizare a depăşirii parametrilor de securitate;
- verificarea dotării şi folosirii echipamentului individual de protecţie (EIP);
- dotarea cu sisteme de protecţie colectivă (de exemplu: ventilaţie, captare de noxe etc.).
b) organizatorice:
- selecţia personalului de decizie şi operativ pe baza verificării pregătirii profesionale şi a examinării
medicale şi psihologice;
- elaborarea programelor de lucru specifice pe baza fişelor tehnologice şi a instrucţiunilor de lucru;
- instruirea şi testarea lucrătorilor cu privire la cunoştinţele de securitate şi sănătate în muncă
specifice locurilor de muncă cu risc ridicat şi specific;
- repartizarea sarcinilor de muncă şi supravegherea îndeplinirii acestora conform instrucţiunilor
tehnologice;
- organizarea sistemului informaţional şi luarea deciziei de prevenire.
c) igienico-sanitare;
d) de orice altă natură.
Angajatorul trebuie sa aducă la cunostinta conducătorilor locurilor de munca şi lucrătorilor
care isi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării
riscurilor.
Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu
risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire.

3. Măsuri de igienă şi protecţie a sănătăţii

Măsurile de igienă şi protecţie a sănătăţii lucrătorilor se pot realiza prin:


- alimentaţie specifică pentru creşterea rezistenţei organismului;
- materiale igienico – sanitare;
- aparatură şi substanţe pentru dezinfecţie şi deratizare;
- unguente, alifii şi alte substanţe pentru întreţinerea şi protecţia pielii;
- staţii de salvare mobile;
- amenajarea de spaţii pentru depozitarea provizorie a reziduurilor industriale nocive care pot infecta
aerul, apa sau solul;
- amenajarea de spaţii fixe sau mobile pentru protejarea lucrătorilor împotriva condiţiilor
meteorologice necorespunzătoare;
- aparate şi spaţii pentru reanimare, în zonele de muncă cu risc ridicat şi specific din sectorul chimic.
Minier, forestier, prospecţiuni geologice, staţii de înaltă tensiune etc.;
- canalizări şi colectoare speciale pentru apa contaminată ce se evacuează din filtrele umede utilizate
pentru reţinerea substanţelor radioactive;
- instalaţii de aerosoli şi ultraviolete;
- grătare din lemn în încăperile de lucru în care pardoselile se umezesc în permanenţă sau sunt
executate din materiale cu inerţie termică;
- amenajarea de hidranţi, fântâni arteziene şi rezervoare cu soluţii neutralizante pentru spălare, în
locurile de muncă unde există riscul de arsuri cu substanţe chimice periculoase;
- instalaţii de apă carbogazoasă pentru locurile de muncă cu microclimat cald;
- instalaţii de pulverizarea apei pe suprafeţe radiante;
125
- instalaţii de oprire a pătrunderii gazelor toxice, din sistemele de canalizare, în clădirile sub care
trec;
- izolarea spaţiului de lucru (crearea de spaţii climatizate) pentru menţinerea microclimatului în
limita valorilor admisibile;
- posturi de prim ajutor, la locurile de muncă care prezintă pericole de accidente şi îmbolnăviri
profesionale (zone de muncă cu risc ridicat şi specific);
- caravane medicale autopurtate;
- băi proprii la unităţile cu locuri de muncă în care prin procesele de muncă se produce murdărirea
corpului;
- dotarea cu aparatură şi mobilier pentru punctele sanitare şi dispensarele medicale din unităţi;
- dotarea cu aparatura necesară controlului medical al personalului, controlului dozimetric
individual, inclusiv pentru laboratoarele de pneumoconioză;
- amenajarea şi dotarea posturilor de prim ajutor pentru asistenţă de urgenţă,pentru intervenţie şi
reducerea extinderii contaminării, în locurile de muncă unde se manipulează surse de radiaţii sau
unde există radiotoxicitate maresau foarte mare (zone de muncă cu risc ridicat şi specific);
- amenajarea de băi sau duşuri şi vestiare pentru îmbrăcăminte proprie a lucrătorilor cât şi pentru
echipamentul individual de protecţie sau de lucru;
- instalaţii de spălare a echipamentului individual de protecţie sau de lucru contaminat cu diferite
substanţe periculoase;
- instalaţii de decontaminare externă a personalului din unităţi nucleare;
- instalaţii de decontaminare pentru diferite utilaje şi materiale capabile să provoace contaminări în
unităţi nucleare;
- instalaţii de spălare a echipamentului individual de protecţie sau de lucru contaminat;
- amenajări speciale pentru păstrarea surselor de radiaţii ionizate în vederea prevenirii iradierii şi
contaminării radioactive;
- amenajarea zonelor de muncă cu risc ridicat şi specific expuse contaminării (depozite de minereu,
spaţii de siguranţă în jurul obiectivelor nucleare etc.(;
- lucrări de protejare anticorosivă a instalaţiilor de canalizare şi arezervoarelor de efluenţi
radioactivi;
- staţii de salvare mobile (auto), dotate cu aparate şi materiale corespunzătoare în sectorul minier şi
în alte sectoare da activitate unde este necesar.
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori
persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

4. Supravegherea medicală a sănătăţii lucrătorilor

Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în


funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor
legale, vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la
intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
Supravegherea activă a sănătăţii lucrătorilor se desfăşoară în relaţie directă cu cerinţele
locului de muncă şi în mod particular cu factorii nocivi profesionali.
Factorii nocivi profesionali (noxele profesionale) au influenţă asupra sănătăţii lucrătorilor
atunci când expunerile profesionale au efect nefavorabil asupra capacităţii de muncă sau asupra
sănătăţii lucrătorilor (reducerea capacităţii de muncă, oboseală, fenomene patologice).
Expunerile profesionale sunt legate de prezenţa factorilor fizici, chimici, fizico.chimici,
biologici, psihosociali , ergonomici în mediul de muncă, acţionând independent sau având efect
sinergetic.
126
Noxele profesionale au anumite caracteristici:
- pot aparţine tuturor elementelor sistemului de muncă;
- provin de la locurile de muncă, dar se pot extinde şi în mediul exterior;
- acţionează în zonele cu risc ridicat şi specific asupra grupurior profesionale cu extindere şi în
mediul exterior;
- boli infecţioase şi parazitare profesionale cu acţiune mai rară în sistemul de muncă.
Noxele profesionale acţionează ca şi:
- factori principali ai bolilor profesionale;
- factori favorizanşi ai unor boli neprofesionale;
- factori de agravare ai unor boli neprofesionale;
- factori care împiedică vindecarea unor boli.
Definiţii din Legea nr. 319/2006 şi HG nr. 1425/2006:
- boala profesională - afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii,
cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
- boala legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi
sunt de natură profesională.
- intoxicatie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului
la noxe existente la locul de muncă.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006 (HG nr. 1425/2006) nominalizează
categoriile de boli profesionale cauzate de diferite noxe profesionale şi bolile legate de profesiune
cauzate de factorii profesionali (noxe, mediul de muncă).
Caracteristici ale patologiei profesionale:
- există o relaţie cauză-efect, între noxele profesionale din mediul de muncă şi bolile profesionale,
fiind importanşi atât factorii individuali cât şi cei extraprofesionali;
- aceeaţi noxă poate produce efecte diferite asupra organismului;
- manifestările sunt asemănătoare cu cele din patologia neprofesională;
- latenţă, cazuri izolate;
- cumul de riscuri profesionale din sistemul de muncă (executant, sarcină de muncă, echipament de
muncă, mediu).
Organismul uman nu se aptează sau se obişnuieşte cu acţiune anoxelor.
În România numărul de medici de medicina muncii este redus, iar numărul de medici cu
competenţă în medicină de întreprindere este încă mic.
Numărul bolilor profesionale declarate sunt anormal de mici din cauza muncii la negru;
absenţei medicilor de medicina muncii; nerecunoaşterea şi nediagnosticarea bolilor profesionale de
către toţi medicii cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii
medicale de specialitate; supraveghere medicală deficitară, deficenţe de logistică.
Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică
angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în
vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.
Supravegherea medicală a lucrătorilor se face prin:
- examenul medical la angajarea în muncă;
- controlul medical de adaptare;
- controlul medical periodic;
- examenul medical la reluarea activităţii;
- cosultaţii spontane.

4. Legislaţia pentru supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor

1. Legea nr. 319/2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă


2. HG nr. 1425/2006 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006
3. Legea nr. 53/2003, modificată şi completată (Codul muncii)
127
4. Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate
5. HG nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea MSP
6. Legea nr. 108/1999, republicată privind înfiinţarea şi organizarea IM
7. HG 261/2001, completată privind locurile de muncă în condiţii deosebite
8. HG nr. 1025/2003 privind locurile de muncă în condiţii speciale
9. Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale cu NM de
aplicare
10. Legea nr. 346/2002, modificată şi completată privind asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale cu NM de aplicare
11. Legea nr. 19/2001, modificată şi completată privind pensia de asigurări sociale şi alte drepturi de
asigurări sociale
12. Ordinul MSF nr. 427/2002 pentru aprobarea trusei sanitare şi a baremului de medicamente ce
intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale
13. Ordinul MLPTL nr. 678/2002 pentru examinarea medicală şi psihologică a personalului din
transporturi şi navigaţie cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei
14. Ordinul MSF nr. 87/2003 privind aprobarea listei afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea
de conducător de autovehicule
15. Ordinul MSF nr. 803/2001 privind aprobarea unor indicatori de expunere şi/sau de efect biologic
relevanţi pentru stabilirea răspunsului specific al organismului la factori de risc de îmbolnăvire
profesională
16. Ordinul MSF nr. 875/2002 privind stabilirea atribuţiilor medicului de medicină de familie cu
competenţă în medicina de întreprindere
17. Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii
care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase
18. Ordinul MSF nr. 923/2001 privind aprobarea nomenclatorului de specialităţi medicale şi
farmaceutice
19. OUG nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, apobată prin Legea nr.
25/2003 şi HG nr. 537/2004 pentru aprobarea NM
20. Ordinul MS nr. 188/2004 privind constituirea Registrului operativ naţional al bolilor profesionale
şi a Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale
21. Legea nr. 418/2004 privind Statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii
22. Ordinul MS nr. 240/2004 privind aprobarea Standardelor minimale pentru acreditarea cabinetelor
medicale de medicina muncii şi a baremului minimal de dotare a acestora
23. ... HG privind adoptarea directivelor europene de securitate şi sănătate în muncă
24. ... Ordine ale MMSSF privind cerinţe minime de securitate şi sănătate în muncă pentru diferite
activităţi şi echipamente de muncă

128
IX. ELECTROSECURITATEA

PROBLEME GENERALE

Atunci când între două puncte ale corpului omenesc există o diferenţă de potenţial,
prin corp va trece un curent electric.
Corpul omensc se comportă ca o impedanţă a cărei valoare este variabilă, pentru
aceeaşi persoană , în funcţie de :
• poziţia celor două puncte de pe suprafaţ a corpului între care există diferenţa de
potenţial, deci de traseul curentului electric prin corp ;
• de starea de sănătate a acestuia, un organism bolnav are o impedanţa mai mică la
tecerea curentului ;
• de umiditatea pielii corpului.
Cu cât pielea este mai uscată cu atât impedan ţa este mai mare, în caz contrar scade
foarte mult.
Corpul omenesc poate ajunge sub tensiune prin atingerea unor părţi ale instalaţiei
electrice aflate sub tensiune.

Atingerile pot fi:


• directe, când omul vine în contact cu părţi din instalaţia electrică care, în regimul
normal de funcţionare, se află sub tensiune ;
• indirecte, când omul vine în contact cu părţi sau piese ale unor echipamente sau
instala ţii care în mod normal nu se află sub tensiune, dar care au ajuns sub tensiune în urma
unui defect sau a altor cauze accidentale.
Exemple de atingeri indirecte ar fi : atingerea carcaselor metalice ale
electromotoarelor, cutiilor metalice ale tablourilor electrice, conducte de apă care în mod
accidental ar putea ajunge sub tensiune.
Tensiunea la care este supus omul în cazul unor atingeri indirecte se numeşte tensiune
de atingere.
În caz particular dacă aceasta este aplicată tălpilor omului (aflat în apropierea unor
prize de pământ sau unui conductor al unei linii electrice aeriene căzute la pământ) aceasta se
numeşte tensiune de pas.

Cazuri de electrocutare
Reţelele electrice trifazate de joasă tensiune pot fi :
• legate la pământ sau
• izolate faţă de pământ
Reţelele legate la pământ sunt utilizate, practic, în exclusivitate, în instalaţiile de
joasă tensiune.
Aceste reţele sunt deosebit de periculoase din punct de vedere al electrocutării
omului.
Totuşi sunt foarte utilizate deoarece neutrul reţelei legat la pământ oferă o tensiune
constantă între fazele reţelei şi neutru, indiferent de natura sarcinii - echilibrată sau
dezechilibrată.
Reţelele izolate faţă de pământ sunt utilizate rar, atunci când este alimentat un
receptor de putere mare sau un grup redus de receptoare cu sarcinile identice pe faze.
Indiferent de modul de execuţie a reţelelor – aerian, subteran sau conductoare montate în
tuburi de protecţie, între fiecare linie electric şi pământ există o impedanţă ce poate fi mai
mare sau mai mică, în funcţie de caracteristicile straturilor.

129
METODELE SI MIJLOACALE DE PREVENIRE A ELECTROCUTARII
(ELECTROSECURITATEA)

Metodele de prevenire a electrocutării diferă în funcţie de modul în care se produce,


respectiv prin atingerea direct a elementelor aflate normal sub tensiune ale unei instalaţii
electrice, sau indirect a elementelor care în mod normal nu sunt sub tensiune şi care au ajuns
accidental sub tensiune datorită unui defect.

Metodele şi mijloacele de protecţie împotriva electrocutării prin atingere directă .


Mijloacele tehnice folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă
sunt următoarele :
• acoperirile cu materiale electroizolante a pieselor aflate normal sub tensiune ale
instalaţiilor şi echipamentelor electrice ;
• închiderea în carcase
• îngrădirea cu îngrădiri fixe
• îngrădirea cu îngrădiri mobile
• amplasarea la distanţe inacesibile
• scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric şi verificarea lipsei de
tensiune
• legarea la pământ şi în scurtcircuit
• folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante
• folosirea tensiunilor reduse
• izolarea amplsamentelor

Carcasele şi învelişurile exterioare ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice trebuie să


fie şi ele rezistente la solicitările fizice şi chimice din mediul în care funcţionează.

Îngrădirile fixe sunt de trei categorii :


• îngrădiri cu pereţi şi uşi pline
• îngrădiri din plasă metalică
• îngrădiri cu balustrade
Distanţele dintre părţile aflate în mod normal sub tensiune şi îngrădirile fixe sunt funcţie
de valoarea tensiunii instalaţiei electrice protejate, de categoria îngrădirilor şi condiţiile de mediu.

Îngrădirile mobile se folosesc pentru protecţia persoanelor numai în timpul executării


unor lucrări în instalaţiile electrice.
Legarea la pământ şi în scurtcircuit se efectuează înaintea intervenţiilor la instalaţiile şi
echipamentele electrice. Se asigură astfel protecţia omului împotriva apariţiei accidentale a
tensiunii la locul de muncă, descărcarea părţilor scoase de sub tensiune de sarcinile capacitive
remanente şi protecţia împotriva tensiunilor reduse.
Folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante sunt următoarele :
• prăjini electroizolante
• cleşti electroizolanţi
• indicatoare de tensiune
• indicatoare de corespondenţă a fazelor
• plăci si folii electoizolante
• carcase electoizolante
• platforme electroizolante
• scule cu manere electroizolante

130
Folosirea tensiunii reduse este cea mai eficace masură de protecţie împotriva
electrocutării. Ea se utilizează numai la puteri mici din cauza dificultăţilor tehnice de transport şi
utilizare a energiei la tensiuni reduse. Se foloseşte la alimentarea sculelor şi a corpurilor de
iluminat portabile.
Izolarea amplasamentelor la locul de muncă se execută astfel încât omul să nu poată veni
în contact cu elementele metalice între care există diferenţe de potenţial periculoase.
Dimensiunile învelişului izolat trebuie să fie suficient de mari, astfel încât omul să nu poată fi
supus la tensiuni de atingere şi de pas periculoase.

Metode şi mijloace de protecţie împotriva electocutării prin atingere indirectă


Mijloacele de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă sunt următoarele:
• alimentarea la tensiuni reduse
• legarea la pământ
• legarea la nul
• dirijarea distribuţiei potenţialelor
• egalizarea potenţialelor
• izolarea suplimentară de protecţie aplicată echipamentului electric
• izolarea amplasamentului
• separarea de protecţie
• protecţia automată la curenţi de defect
• folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante
• controlul permanent al rezistenţei de izolaţie

De obicei pentru o situaţie existentă se aplică cumulativ două sau mai multe mijloace de
protecţie, care constituie un anumit sistem de protecţie. În anumite cazuri, se admite ca protecţia
să se asigure prin aplicarea unui singur mijloc de protec ţie.
Orice sistem de protecţie asigură protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă
prin unul din următoarele efecte :
• împiedică apariţia unei tensiuni de atingere periculoase
• deconectează în maxim 3s sectorul defect la apariţia unei tensiuni de atingere periculoase
• împiedică contactul cu o tensiune de atingere periculoasă.
Mijloacele suplimentare pentru prevenirea electrocurtării prin atingere indirectă sunt:
• protecţia prin legare la pământ
• protecţia prin legare la nul
• folosirea unei tensiuni de alimentare reduse
• izolarea suplimentară de protecţie
• protecţia prin separare
Mijloacele suplimentare pentru prevenirea electrocutării, destinate să completeze pe cele
principale, sunt :
• protecţia prin deconectare automată la apariţia curenţilor de defect
• egalizarea potenţialelor
• dirijarea distribuţiei potenţialelor
• izolarea amplasamentelor
• controlul permanent al rezistenţei de izolaţie.

În cazul reţelelor electrice legate la pământ, instalaţia de legare la pământ trebuie să fie
astfel dimensionată încât să se producă deconectarea sectorului defect prin acţionarea protecţiei
maximale de curent, iar tensiunile de atingere şi de pas sa nu depăşească valorile maxime admise
în funcţie de timpul de deconectare a sectorului defect.
La reţelele de joasă tensiune se consideră tensiunea de atingere Ua egală cu tensiunea de
131
priză Up. Instalaţia de legare la pământ tebuie să fie astfel dimensionată încât tensiunea de
atingere Ua să fie mai mică sau cel mult egală cu tensiunea de atingere admisă , U adm, pentru
timpul de deconectare de maxim 3s admis pentru reţelele de joasă tensiune.

Rezultă :
Ua=Up=RpxIp<U adm
în care :
Rp este rezistenţa de dispersie la pământ a instalaţiei
Ip – curentul prin priza de pământ.

În cazul în care protecţia maximală se realizează cu întrerupătoare pevăzute cu relee,


curentul de punere la pământ se consideră egal cu 1,25 ori din valoarea de reglaj a protecţiei
maximale (Ip= 1,25 Id, în are Id este curentul reglat de declanşare).
În cazul în care protecţia maximală se realizează numai cu siguranţe fuzibile, se consideră
în calculul curentul Ip=kIn s, în care In s este curentul nominal al siguranţei fuzibile, iar k=3,5
pentru siguranţe cu In s≤ 50A şi k=5 pentru siguranţe cu In s≥ 63 A.
Dacă protecţia se asigură prin folosirea întrerupătorelor automate, secţiunile
conductoarelor de nul între sursa de alimentare şi receptor trebuie să fie astfel dimensionate încât
intensitatea curentului de defect să fie egală cu cel puţin de 1,25 ori intensitatea curentului de
reglaj Ir al dispozitivului de protecţie pentru deconectarea la scurtcircuit a întrerupătorului (Id≥
1,25Ir).
Dimensiunile secţiunilor conductoarelor de nul de protecţie, în cazul când acestea sunt
executate din materiale identice cu conductoare de fază, sunt reglementate la noi în ţară prin
STAS 12604/5 “Protectia impotriva electrocutarilor. Instalatii electrice fixe. Prescriptii de
proiectare, executie si verificare. “

PRIMUL AJUTOR SI IN CAZ DE ACCIDENTARE PRIN ELECTROCUTARE

A. SCOATEREA CELUI ACCIDENTAT DE SUB CURENT

La instalatiile electrice, atingerea partilor conducatoare de curent care se gasesc sub


curent(tensiune) provoaca in majoritatea cazurilor o contractare brusca si involuntara a
muschilor. Din aceasta cauza, cand accidentatul tine conductorul in maini, degetele se strang atat
de tare, incat desclestarea lor de pe conductor devine imposibila. Daca acesta ramane in atingere
cu partile conductoare de curent, atunci este necesar sa se stie ca fara aplicarea masurilor
necesare de securitate, atingerea celui aflat in sub curent este periculoasa si pentru viata celui ce
intervine.
Prima actiune de intreprins este deconectarea partii de instalatie de care este prinsa
persoana accidentatului.
Cu aceasta ocazie trebuie sa se tina cont de urmatoarele :
1. In cazul in care accidentatul se gaseste agatat la o inaltime oarecare, deconectarea instalatiei si
eliberarea acestuia de sub curent poate sa provoace un rau mai mare decat cel cauzat de curentul
electric, de aceea trebuie luate toate masurile care sa garanteze securitatea celui accidentat in caz
de cadere.
2. In caz de deconectare, pot fi stinse concomitent si luminile. De aceea, trebuie luate masuri
pentru a avea alte surse de iluminat: (felinare, faclii, lumanari, un iluminat de rezerva, felinare cu
acumulatoare, etc.) fara sa se intarzaie din aceasta cauza deconectarea instalatiei si masurile de
prim ajutor pentru cel accidentat.
3. In cazul in care deconectarea instalatiei nu poate fi executata suficient de repede, atunci
trebuie luate masuri de separare a persoanei accidentate de partile conducatoare de curent de care
este agatata si anume:
• Pentru separarea celui accidentat de partile conducatoare de curent sau a conductei
132
electrice de aceasta, trebuie sa se faca uz de o haina, o franghie uscata sau un bat, sau orice
mijloc asemanator neconductor si uscat; nu se pot intrebuinta in aceste cazuri obiecte metalice
sau umede; pentru ca accidentatul sa fie separat repede de partile conducatoare de curent, se
poate trage de haina lui, daca este uscata si este departata de corp (poalele hainei), evitand in
acelasi timp atingerile de obiectele metalice inconjuratoare si de partile corpului neacoperite de
haine;

• De asemenea, nu se recomanda sa se traga cel accidentat de picioare, fara a se lua


masurile necesare, deoarece incaltamintea poate fi umeda iar cuiele batute si ochiurile pentru
sireturi sunt bune conducatoare de electricitate; persoana care intervine isi va pune manusi sau isi
va infasura mainile cu o haina uscata; in cazul cand nu are asemenea obiecte, isi va pune sub
picioare un covor de cauciuc electroizolant, scanduri uscate sau va incalta cizme electroizolante.

Cand, in vederea salvarii, este nevoie sa se atinga cel accidentat pe partile corpului ce nu
sunt acoperite cu haine, trebuie sa se puna manusile de cauciuc si galosii sau sa se infasoare
mainile cu un fular uscat, cu o sapca de postav sau cu maneca ori pulpana propriei haine uscate
etc. sau acoperind persoana accidentata cu o haina de cauciuc ori cauciucata (impermeabil) sau
cu simpla stofa uscata. Se mai poate interveni stand cu picioarele pe o scandura sau pe orice alt
asternut uscat, neconductor de curent, pe o legatura sau pachet de haine etc.
Se mai recomanda sa se foloseasca, daca se poate, numai o singura mana. La joasa
tensiune, cand curentul se scurge in pamant prin corpul celui accidentat prin electrocutare si
acesta strange convulsiv in maini un conductor, iar reteaua nu se poate deconecta urgent, este mai
bine ca cel accidentat sa fie izolat fata de pamant (de exemplu impingand sub el scanduri uscate
sau orice alt material izolant uscat, astfel incat sa nu mai atinga solul, peretii sau alte obiecte din
imediata apropiere) decat sa se incerce desprinderea mainilor. Persoana care intervine trebuie sa
respecte masurile ce trebuie luate la atingerea celui accidentat, aratate mai sus. De asemenea, se
va avea grija ca cel accidentat prin electrocutare sa nu sufere alte accidente la luarea acestor
masuri.
In caz de nevoie trebuie taiate conductoarele de joasa tensiune, cu ajutorul unui topor cu
coada de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu o izolatie corespunzatoare.
Operatia trebuie executata cu precautie (nu se ating conductoarele, se taie fiecare conductor in
mod separat, cu manusile de cauciuc si cu galosii pusi).
La inalta tensiune, pentru izolarea celui accidentat fata de pamant sau de partile conducatoare de
curent, cel care intreprinde acest lucru trebuie sa poarte incaltaminte de cauciuc dielectrica si
manusi si sa actioneze cu o prajina sau clesti izolati la o tensiune corespunzatoare.
Pe liniile electrice de transport, cand scoaterea accidentatului de sub tensiune printr-una
din metodele aratate mai sus nu se poate executa suficient de repede si fara pericole, trebuie sa se
recurga la scurt-circuitarea (prin aruncarea unor conductoare) a tuturor conductoarelor de linie si
legarea lor sigura la pamant (dupa regulile generale de tehnica securitatii). In acest caz, trebuie
luate masuri ca bucla aruncata sa nu atinga corpul persoanei care acorda ajutorul.

De asemenea trebuie sa se tina cont de urmatoarele:


a) daca accidentatul se gaseste la inaltime, trebuie sa se previna sau sa se evite pericolul de
cadere
;b) daca accidentatul atinge un singur conductor, este adesea suficient sa se lege la pamant numai
acest conductor
c) pentru a realiza legarea la pamant si scurt-circuitarea, este necesar in primul rand ca
conductorul intrebuintat in acest scop sa fie pus la pamant apoi aruncat peste conductoarele de
linie care urmeaza sa fie puse la pamant;
d) trebuie de asemenea retinut ca, daca in linie exista o capacitate electrica mare, prin
deconectare poate ramane o sarcina periculoasa pentru viata si numai legarea la pamant a liniei o
poate face inofensiva.

133
B. PRIMELE MASURI DUPA SCOATEREA ACCIDENTATULUI DE SUB CURENT

Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor este in functie de starea in care se afla


accidentatul dupa scoaterea de sub curent. In cazul cand acesta se afla in deplina cunostinta, desi
pana atunci fusese in lesin sau a stat mult timp sub tensiune, el va fi indrumat sau transportat la
un medic, spre a preveni o eventual agravare a starii sale; in situatii grave, trebuie sa fie chemat
medicul sau salvarea la fata locului.
Pana la venirea medicului si pentru ca sa nu existe din nou pericolul inghitirii limbii sau
al inecarii cu voma in cazul unui nou lesin, accidentatul se aseaza in decubit ventral, ca in
imaginea urmatoare:

Cand cel accidentat si-a pierdut cunostinta, el trebuie intins pe un loc neted si comod; i se
desface imbracamintea la piept si la gat, se iau masuri pentru improspatarea aerului, se evacueaza
din incapere persoanele de prisos, apoi i se da sa miroase o solutie de amoniac, se stropeste cu
apa (nu din gura !), i se fac frictiuni pe corp pentru incalzirea corpului. Medicul trebuie sa fie
chemat cat mai urgent.
In cazul cand accidentatul respira greu, foarte rar si convulsiv, la fel ca un muribund, i se
va facerespiratie artificial si un masaj in regiunea inimii.
In cazul cand persoana accidentata nu mai da semne de viata (respiratia, bataile inimii,
pulsul sunt absente) nu trebuie sa fie considerata pierduta. Moartea poate fi adesea numai
aparenta, dar cel accidentat va muri daca nu i se va acorda primul ajutor, facandu-i-se respiratie
artificiala. Respiratia artificiala trebuie facuta in mod continuu, pana la sosirea medicului, care, in
aceste cazuri, trebuie chemat urgent.
Pulsul se verifica la artera carotida, fara a presa excesiv

In operatia de readucere la viata a acelui accidentat prin electrocutare, care in


aparenta este mort, fiecare secunda este pretioasa, de aceea primul ajutor trebuie dat
imediat, daca este posibil chiar la fata locului; el va fi transportat in alt loc numai in cazul
cand pericolul continua sa ameninte atat pe cel accidentat cat si pe cel care acorda primul
ajutor sau in cazul imposibilitatii acordarii primului ajutor in timpul transportului.
Electrocutatul poate fi considerat mort numai in cazul unor grave leziuni externe,
de exemplu fracturarea cutiei craniene in cadere sau carbonizarea intregului corp.
Moartea poate fi declarata de catre medic. In nici un caz nu trebuie sa se aplice celui
accidentat mijloace empirice.

Metodele de respiratie artificial vezi cap. 34.

134
X. ECHIPAMENTE DE MUNCĂ

1. Introducere. Legislaţie

În Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006 sunt definiţi următorii termeni:


- echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
- echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător
pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi
sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest
obiectiv.
Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate
de muncă, pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii
monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
- să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de
muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
- să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul consultărilor cu lucrătorii
şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor,
determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
- să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de
protecţie care trebuie utilizat;
- să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă,
precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare
privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de
accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
- să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de
măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive
degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
- să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
- să asigure echipamente individuale de protecţie;
- să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii
calităţilor de protecţie;
- să dea în exploatare sau să repună în funcţiune, parţial ori total, construcţiile, echipamente de muncă
noi sau reparate, precum şi să aplice procese tehnologice conforme;
- să ia măsuri de prevenire a accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi
repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii
statice şi ale descărcărilor atmosferice;
- să asigure folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există
pericole de incendiu sau de explozie;
135
-să asigure cea de-a doua sursă de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă;
- să asigure transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor
fără pericole;
-să asigurare exploatarea fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a
instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub
presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;
- să asigurare utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
- să asigurare organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual
de protecţie.
2. Elemente implicate în realizarea procesului de muncă şi interacţiunea lor
Sistemul executant - sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă,
implicând existenţa unui raport între evenimentul care constituie accidentul sau boala
profesională şi executarea unei sarcini de muncă, cele două noţiuni presupun o legatură
etiologică cu munca. Cu alte cuvinte fenomenele respective se pot manifesta numai în
cadrul unui proces de muncă, în care omul apare ca executant al unei sarcini de muncă.
Indiferent de natura sa, la realizarea oricărei activităţi productive este necesar să
existe şi să intre în relaţie patru elemente: executantul -sarcina de muncă - mijloacele de
producţie - mediul de muncă.
Executantul - omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă. Prin definiţie,
el este victima potentială a oricărui accident sau boală profesională. Fără prezenţa sa, nici
un incident sau accident nu constituie, conform legii, accident de muncă.
Sarcina de muncă - totalitatea acţiunilor pe care trebuie să Ie efectueze executantul, prin
intermediul mijloacelor de producţie pentru realizarea scopului sistemului de muncă, şi a condiţiilor
impuse de realizare a acestora.
Miiloacele de producţie - totalitatea mijloacelor de muncă (unelte de muncă, echipamente de
muncă, mijloacele de transport şi comunicaţie, clădirile destinate producţiei, recipientele şi depozitele
pentru păstrarea produselor, etc.) şi a obiectelor muncii (materiile prime) pe care oamenii Ie folosesc în
procesul de producţie.
Mediul de muncă - totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice si psihosociale în care
executantul îşi desfăşoară activitatea, cuprinde: mediul fizic, ambiant şi mediul social (ambianţa socială,
definită de relaţiile de grup, motivaţia muncii, etc.).
Procesul de muncă - poate fi definit ca unitate, celula elementară a procesului de producţie,
reprezentând succesiunea în timp şi în spaţu a activităţilor conjugate ale executantului şi mijloacele de
producţie în sistemul de muncă.
Pentru ca un proces de muncă să aibă loc este necesar ca cele patru elemente prezentate anterior
să coexiste în spaţiu şi în timp şi să intre în relaţie între ele.
În cadrul sistemului de muncă, executantul şi elementele materiale intră în relaţie funcţională
prin intermediul sarcinii de muncă. În raport cu executantul, sarcina şi mediul de muncă acţionează
direct asupra acestuia, îin timp ce mijloacele de producţie numai indirect, prin intermediul sarcinii.

3. Măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

Măsurile de prevenire reprezintă modalităţi tehnice, organizatorice, igienico-sanitare etc., prin


care se reaIizează securitatea muncii. Concret, prin intermediul lor se elimină, evită sau diminuează
acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman. În mod uzual, în prima situaţie se utilizează
noţiunea de „prevenire”, iar în celelalte două, de „măsuri de protecţie”.
Deoarece factorii de risc sunt specifici în raport cu fiecare dintre elementele sistemului de muncă
(executant - sarcină de muncă - mijloc de producţie - mediu de muncă), măsurile de prevenire se referă,
de asemenea, la cel puţin unul din aceste elemente. De exemplu, măsurile care-l vizează pe executant
(examenul medical, examenul psihologic, instruirea personalului etc.) au ca scop eliminarea factorilor de
risc proprii acestuia: omisiunile şi acţiunile greşite sau a substratului lor cauzal, lipsa unor aptitudini
fizice şi psihice, lipsa cunoştinţelor de securitatea muncii, atitudine necorespunzătoare faţă de risc etc.

136
Corespondenţa biunivocă între cauză şi măsura de prevenire nu este totdeauna posibilă. De multe
ori, acelaşi factor se poate elimina prin mai multe măsuri şi invers - o singură măsură combate mai mulţi
factori de risc.
Măsurile de prevenire pot fi impărţite în două mari categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi sarcina de muncă;
- măsuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi mediul de muncă.
Principalele măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale
sunt:
-examenul medical;
-examenul psihologic;
-instruirea personalului;
-propaganda în domeniul securităţii muncii;
-organizarea activităţii şi a locului de muncă.
Măsurile tehnice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se împart, la rândul
lor, în trei categorii:
- protecţia intrinsecă;
- protecţia colectivă;
- protecţia individuală.

4. Măsuri tehnice

În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale se disting trei


direcţii principale de acţiune: protecţia intrinsecă, colectivă şi individuală.
Protecţia intrinsecă este o modalitate de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale prin
principiul de funcţionare, forma sau modul de dispunere a componentelor unei instalaţii, maşini, aparat,
dispozitiv etc., fără a se adăuga elemente concepute special pentru realizarea securităţiii muncii.
Protecţia intrinsecă face inutilă elaborarea unor reglementări speciale de protecţie a muncii
paralel cu prescripţiile tehnologice şi cu instrucţiunile de utilizare a maşinilor, instalaţiilor etc., ca şi
folosirea de mijloace de protecţie în timpul exploatării.
Protecţia colectivă se realizează prin dotarea instalaţiilor tehnologice cu dispozitive şi aparate de
protecţia muncii suplimentare, concepute independent de sarcinile procesului tehnologic şi care au drept
unic scop protejarea lucrătorilor în timpul desfăşurării procesului de muncă. Prin această modalitate de
prevenire se corectează deficienţele maşinilor, utilajelor etc., precum şi parametrii mediului de muncă, în
sensul aducerii lor în limitele de securitate.
Protecţia individuală constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie (cască, mască,
costum, cizme etc.). Totalitatea mijloacelor individuale şi de protecţie care se atribuie lucrătorului în
timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc echipamentul său de protecţie individuală. Prin această
modalitate de prevenire nu se înlătură factorii de risc; echipamentul de protecţie individuală se interpune
ca un ecran între noxă şi organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra
executantului.
Protecţia intrinsecă şi cea colectivă sunt prioritare în acţiunile de prevenire a accidentelor.
Nivelul actual al progresului tehnic şi ştiinţific nu permite însă renunţarea totală la protecţia individuală,
deoarece există încă numeroase locuri de muncă unde nu se pot elimina complet riscurile şi unde
aparatele şi dispozitivele de protecţie nu au o eficienţă absolută.
Protecţia intrinsecă. Modalitatea optimă de eliminare a factorilor de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de muncă constă în integrarea principiilor de securitate cu
cele de productivitate şi fiabilitate în faza de concepere a sistemelor tehnice. Fiecare element component
al acestora trebuie astfel gândit încât să se asigure satisfacerea simultană a funcţiei de producţie şi a
criteriilor de securitate, pe toată durata de viaţa preconizată a produsului, indiferent de condiţiile de
exploatare.
Deşi cea rnai eficientă sub raport economic şi social, realizarea securităţii intrinsece este un
deziderat a cărei îndeplinire este strict condiţionată de nivelul progresului tehnic şi al ştiinţei în general.
Ea implică în primul rând existenţa unor metode şi mai ales mijloace de proiectare care să permită
137
simularea tuturor variantelor posibile de comportament ale fiecărui element al unui sistem tehnic, pentru
a se putea alege soluţia principială şi constructivă care corespunde riscului intrinsec zero. De asemenea,
trebuie să existe şi posibilitatea materializării unor asemenea soluţii, cu costuri care să corespundă
criteriilor de rentabilitate.
Pornind de la faptul că numai datorită prezenţei omului în calitate de executant într-un sistem de
muncă se poate pune problema accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, că există anumite limite
obiective în perfecţionarea maşinilor, aparatelor, tehnologiiIor, precum şi că marja de improbabilitate a
comportamentului uman nu poate fi eliminată, varianta din ce în ce mai acceptată de realizare a
securităţii intrinsece constă în înlocuirea executanţilor umani prin mecanizare şi automatizare.
Transferarea funcţiei de execuţie a proceselor de prelucrare propriu-zisă, de transport,
aprovizionarea maşinilor, etc. către sisteme mecanice, iar ulterior chiar şi a funcţiei de comandă şi
decizie, permite obţinerea nu numai a unor randamente mult superioare, ci şi a imposibilităţii fizice de
interacţiune dintre om şi pericol.
Roboţii, procesele automatizate şi mai ales întreprinderile automatizate integral constituie soluţii
principiale de sustragere a omului de sub posibila acţiune a unor factori de risc specifici prin definiţie
unor locuri de muncă, nefiind posibilă sau fiind mult mai costisitoare eliminarea riscurilor respective.
Deoarece la nivelul actual nu este posibilă şi atribuirea funcţiei de supraveghere generală în
totalitate a sistemelor artificiale, chiar şi automatizarea completă a unităţilor productive nu exclude
persistenţa unui risc rezidual, chiar minim sub aspectul gravităţii.
Dintre variantele menţionate, riscul rezidual cel mai mare apare în cazul coabitării om - robot sau
om - maşină automată.
Maşinile automate şi ansamblurile automatizate constituite dintr-un număr mare de automate care
lucrează împreună fără intervenţie umană directă, după un program reglat, comportă anumite riscuri
particulare.
Majoritatea accidentelor în astfel de situaţii au o caracteristică specifică: cel care porneşte
ansamblul (fiind izolat de locul de muncă pe care-l conduce) nu poate percepe viitoarea victimă sau nu-şi
poate da seama că intervenţia sa poate provoca un accident a cărei victimă poate fi chiar el, deoarece
organismele mecanice intră în funcţiune succesiv ţi ireversibil fără intervenţie umană.
În ceea ce priveşte riscurile particulare introduse de robotică, ele pot fi încadrate în două grupe:
riscurile de „contact", în particular de coliziune om - robot, şi proiectarea de piese, metal topit etc. Ele
dobândesc nuanţe specifice datorită faptului că roboţii se caracterizează printr-un mod de acţiune
imprevizibil, posibilităţii de evoluţie într-un spaţiu nedelimitabil fizic şi aptitudinea de a fi reprogramat.
În consecinţă soluţia optimă de viitor o reprezintă automatizarea completă a întreprinderilor,
unde omul este exclus complet din desfăşurarea propriu-zisă a procesului de producţie, cât şi la nivelul
funcţiilor de comandă şi supreveghere locală.
Protecţia colectivă. Protecţia colectivă cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin
care se previne sau diminuează acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi executanţi. În
practică, protecţia colectivă se materializează, în principal, prin totalitatea instalaţiilor, maşinilor, etc, cu
dispozitive şi aparate concepute cu scopul unic de a proteja lucrătorii în timpul desfăşurării procesului de
muncă.
În funcţie de riscurile pe care le prevenim, distingem:
- Metode şi mijloace de detecţie şi analiză a noxelor chimice;
- Metode şi mijloace de combatere a noxelor chimice şi îmbunătăţire a microclimatului (ventilare
industrială);
- Metode şi mijloace de prevenire a electrocutării (electrosecuritate);
- Metode şi mijloace de combatere a zgomotului şi vibraţiilor;
- Metode şi mijloace de combatere a electricităţii statice;
- Metode şi mijloace de combatere a riscurilor mecanice;
- Metode şi mijloace de prevenirii a iradiere (radioprotecţie);
- Metode şi mijloace de îmbunătăţire a iluminatuluia
Protecţia individuală. În cadrul măsurilor tehnice de prevenire a accidentelor de muncă, un loc
important îI ocupă protecţia individuală, respectiv dotarea personalului cu mijloace individuale de

138
protecţie (MIP). Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie cu care este dotat muncitorul în timpul
lucrului alcătuieşte echipamentul său de protecţie individuală (EIP).
Protecţia individuală este o masură complementară măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă.
Prin protecţia individuală nu se înlatură noxele existente; mijloacele individuate de protecţie se interpun
între noxă şi organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea cauzelor potenţiale accidentogene.
Necesitatea protecţiei individuale este determinată de:
-deficienţele tehnologiilor sub aspectul protecţiei muncii (lipsa protecţiei intrinseci);
-deficienţele sau imposibilitatea aplicării protecţiei colective;
-uzura fizică a utilajelor în timpul procesului de productie.
Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitarea prin mijloace tehnice de protecţie colectivă
sau prin măsuri de organizare a muncii, trebuie să se folosească protecţia individuală folosind
echipamente individuale de protecţie (EIP) de către lucrători, elevi, ucenici, studenţi în practică.
Pentru a-şi atinge scopul şi a nu fi factor perturbant în procesul de producţie, mijloacele de
protecţie trebuie să răspundă la două imperative majore:
-asigurarea eficacităţii protecţiei;
-asigurarea confortului.
Caracteristicile de protectie ale unui MIP sunt determinate în principal de materialele din care
este realizat, iar caracteristicile de confort, de model. Atât caracteristicile de protecţie, cât şi cele de
confort, sunt stabilite prin norme şi alte reglementări pentru fiecare categorie de MIP în parte.
Clasificarea mijloacelor individuale de protecţie. În funcţie de partea organismului pe care o
protejează (criteriul anatomic), mijloacele individuale de protecţie se pot împărţi schematic, astfel:
- Protecţia capului: căşti, glugi, cagule, capişoane, bonete.
- Protecţia ochilor şi a feţei: ochelari, viziere.
- Protecţia urechii: antifoane.
- Protecţia căilor respiratorii: măşti.
- Protecţia corpului: costume, combinezoane, mantale, pelerine, şorţuri, veste etc.
- Protecţia mâinilor: mănuşi, palmare, cotiere, degetare.
- Protecţia picioarelor: bocanci, cizme, galoşi, jambiere, genunchiere.
- Protecţia pieIii: creme şi unguente.
- Protecţia întregului organism: costume etanşe, centuri de siguranţă, centuri de salvare etc.
După natura riscului de expunere a omului la diferiţi factori nocivi, deosebim: MIP împotriva
căldurii, frigului, substanţelor chimice, zgomotului, vibraţiilor, curentului electric, radiaţiilor ionizante,
riscurilor mecanice.
După principiul de protecţie care stă la baza realizării şi utilizării lor, se pot clasifica astfel: MIP
izolante, retlectante, filtrante.
După natura operaţiiIor pe care Ie execută purtătorul, deosebim: MIP pentru operaţii curente şi
pentru intervenţii.
Protecţia integrată. Modalitatea ideală de protecţie a omului în procesul muncii o constituie
eliminarea pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională premergător constituirii şi intrării în
funcţiune a sistemului de muncă (la nivel de substrat cauzal).
În acest sens a apărut conceptul de protecţie integrată ca modalitate de eliminare a factorilor de
risc proprii mijIoacelor de muncă prin prevederea tuturor măsurilor şi mijloacelor de protecţie
necesară încă din faza de concepere şi realizare a mijloacelor de muncă. În acest fel se pot
constitui sisteme de muncă a căror funcţionare să prezinte riscul minim acceptabil pentru
executant, în raport cu progresul tehnic şi ştiinţific.
Principiile protecţiei integrate :
• La conceperea şi realizarea utiIajeIor, maşinilor etc. trebuie să se identifice toţi factorii de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională, să se evalueze riscurile şi să se aleagă soluţiile cele mai
adecvate, în funcţie de progresul tehnic şi ştiinţific, pentru a Ie elimina sau reduce la minim; se
va avea în vedere intreaga durată de viaţă a produsului.
• În alegerea soluţiilor optime se vor aplica următoarele principii, în ordinea menţionată:
-eliminarea sau reducerea riscurilor la maxim (protecţie intrinsecă);

139
-stabilirea şi aplicarea măsurilor de protecţie necesare în raport cu riscurile care nu pot fi
eliminate;
-informarea utilizatorului asupra riscurilor reziduale, datorate eficacităţii incomplete a
măsurilor adoptate.
• Funcţiile de protecţie trebuie realizate la acelaşi nivel de calitate cu celelalte funcţii (respectiv de
producţie) ale produsului.
• Se vor avea în vedere atât situaţiile normale de funcţionare, cât şi cele neobişnuite, anormale, dar
previzibile.
De asemenea, producătorul trebuie să ia în considerare şi posibilele metode de folosinţă a
maşinii, altele decât cele prescrise, eventual incluzând în instrucţiunile de exploatare şi contraindicaţiile
privind utilizarea.
• În condiţiile prevăzute de funcţionare, poziţiile jenante, oboseala şi constrângerile psihice ale
operatorului trebuie să fie reduse la minim, conform regulilor ergonomice.
• Producătorul trebuie să ţină seama de exigentele impuse operatorului de utilizarea necesară sau
previzibilă a mijloacelor de protecţie individuală.
Rezultatul aplicării principiilor protecţiei integrate - securitatea integrată - se poate exprima
cantitativ (de exemplu, probabilitatea apariţiei riscului "X" trebuie să fie inferioară la ...) sau calitativ (de
exemplu, pentru ca să fie posibilă acţiunea factorului de risc "X" este necesar ca cel puţin două, dintre
sistemele de protecţie să nu funcţioneze).
În prezent, noţiunea de protecţie integrată a început să fie extinsă la sistemele de muncă în
ansamblu, în principal datorită a două realităţi obiective:
-apariţia unor sisteme de muncă (în special în centralele nucleare, industria chimică, de
armament etc.) la care gravitatea potenţială a riscurilor este extrem de mare, în special accidentele
produse în cadrul lor reprezentând pierderi masive de vieţi omeneşti şi daune materiale considerabile;
-rezultatele cercetărilor economice, care au demonstrat fără echivoc eficienţa economică mărită
în cazul aplicării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii din faza premergătoare intrării în
funcţiune a unui nou sistem de muncă.
Realizarea protecţiei integrate presupune conceperea, realizarea şi selecţionarea pentru un sistem
de muncă numai a acelor elemente care satisfac integral criteriile de securitate a muncii şi stabilirea din
faza premergătoare intrării sale în funcţiune a tuturor măsurilor care să menţină nivelul de securitate
iniţial.

5. Echipamente de muncă. Principii ergonomice de proiectare şi utilizare

Ergonomia, ştiinţă a muncii, cercetează şi oferă soluţii pentru totalitatea cerinţelor menite să
asigure o utilizare cât mai productivă a forţei de muncă,în condiţiile unui consum cât mai redus la efort,
astfel spus,pentru realizarea unei productivităţi individuale a muncii optime, cu o cantitate cât mai mică
de energie umană, în condiţii normale de ritm şi efort, care să facă munsca cât mai productivă şi în
acelaşi timp cât mai plăcută.
Echipamentul de muncă (EM), ca parte componentă a mijloacelor de producţie, trebuie să fie
adecvat sarcinii de muncă sau adaptabil cu uşurinţă pentru îndeplinirea acesteia şi, în acelaşi timp, să
poată fi utilizat de către lucrători fără a prezenta riscuri pentru securitatea şi sănătatea lor.
Maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele uneltele şi alte mijloace asemănătoare
utilizate în procesul muncii sunt EM pentru care angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare de
prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Atunci când se aplică cerinţele de sănătate şi securitate angajatorul trebuie să ia în considerare, în
întregime, principiile ergonomice, inclusiv cele referitoare la postul de lucru şi poziţia lucrătorilor din
timpul utilizării echipamentului de muncă.
Pentru asigurarea cerinţele de securitate şi sănătate în muncă la proiectarea şi utilizarea
echipamentelor de muncă trebuie să se respecte principiile ergonomice.

140
Caracteristicile constructive, funcţionale şi de de securitate ale echipamentului de muncă treie să
corespundă particularităţilor constitutive, psihofiziologice şi mentale ale operatorului precum şi naturii şi
caracteristicilor sarcinii de muncă.
La proiectarea echipamentului de muncă trebuie să se aibă în vedere dimensiunile corporale
(statice şi dinamice, cu îmbrăcăminte corespunzătoare şi/sau echipament individual de protecţie) ale
populaţiei de utilizatori, clasele dimensiunilor corporale şi ale mişcărilor articulare, distanţele de
securitate şi dimensiunile deschiderilor de acces.
Proiectarea şi amplasarea echipamentului de muncă trebuie să asigure realizarea cu uşurinţă a
operaţiilor pe care le efectuează operatorul, o pozişie de lucru confortabilă, mişcări în conformitate cu
traiectoriile şi ritmurile naturale de mişcare a corpului sau segmentelor acestuia, reducerea spaţiului şi
timpului de deplasare, precum şi cerinţele de forţă situate la un nivel acceptabil.
La proiectarea echipamentului de muncă trebuie să se aibă în vedere toate instrucţiunile acestuia
în procesul muncii (echipamnet de muncă – sarcină – mediu – operator).
Semnalele şi sursele de informaţii ale echipamentului de muncă trebuie proiectate, alese ţi
amplasate astfel încât să fie compatibile cu capacităţile senzorial – perceptive umane şi cu sarcina care
trebuie realizată.
Numărul ţi tipurile semnalelor şi surselor de informaţii trebuie menţinute la minimu necesar
pentru realizarea eficientă a sarcinii de muncă evitându-se supraîncărcarea operatorului cu informaţii
care nu sunt strict necesare.
În realizarea sarcinii de muncă trebuie să se aibă în vedere pioritatae şi frecvenţa elementelor
constitutive ale informaţiei şi nevoia de feed-back. Forma şi conţinutul acestui feed-back terbuie să fie
specifice şi să fie cunoscute de către operator.
Organele de comandă, imclusiv funcţiile lor, terbuie proiectate, alese şi amplasate astfel încât să
fie compatibile cu caracteristicile fiziologice (şi în special de mişcare) ale părţilor corpului utilizate
pentru acţionarea lor (mâini, degete, picioare etc.), să fie vizibile şi uşor accesibile, iar acţionarea lor să
fie comodă şi sigură.
Numărul organelor de comandă trebuie menţinut la cel minimum necesar pentru realizarea
eficientă a sarcinii de muncă.
Funcţia organului de comandă terbuie să fie uşor de identificat şi să fie distinctă de funcţia
organelor de comandă asociate sau învecinate.
Poziţia organului de comandă şi mişcarea sa, efectul său şi funcţia asociată şi/sau informaţia
afişată trebuie să fie compatibile astfel încât să se asigure:
- compatibilitatea între deplasarea organului de comandă şi efectul perceput sau reprezentat al acţiunii lui
(respectarea „stereotipurilor de mişcare” – legătura spontană între răspuns şi semnalul aşteptat);
- similitudinea între sensul acţionării organului de comandă şi sensul deplasării indicatorului sursei de
informaţii;
- corespondenţa între amplitudinea mişcării, durata şi/sau intensitatea acţionării organului de comandă şi
mişcarea indicatorului sursei de informaţii;
- corespondenţa spaţială în amplasarea organelor de comandă şi a surselor de informaţii.
Trebuie evitată încărcarea inegală a corpului şi membrelor în raport cu cerinţele de forţă, cu
mărimea, forma şi poziţia organelor de comandă. Când este necesară o folosire frecventă şi de lungă
durată, acţionarea trebuie să se facă din poziţia aşezat.
Comenzile carecer viteză şi precizie mare precum şi forţemici de acţionare vor fi repartizate
membrelor superioare, iarcele care necesită forţe mari de acţionare, membrelor inferioare.
Atunci când operatorul se mută de la o maşină la alta de tip sau funcţie similară, terbuie
prevăzută, atât cât este posibil, o aceeaşi amplasare a organelor de comandă şi acomenzilor.
Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice,
fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile
echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul
activităţii, de distanţele desecuritate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor ca şi de
necesitatea asigurării confortului psiho-fizic.
Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de
modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea ergonomică a locului de muncă,
141
prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile
reglementărilor în vigoare.
Locurile de muncă unde se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute
corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman. precum şi activităţii
care se desfăşoară corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru. Scaunele terbuie să
permită adaptarea acestora în raport cu caracteristicile antropometrice individuale ale angajaţilor.
La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică, trebuie asigurate, de regulă, mijloace
pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu: scaune, bănci).
Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru
sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare,cu posibilitatea mişcării acestora.
Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa
optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea
efortului membrelor superioare.
Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi amişcărilor foarte ample
ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipuklare
corectă a materiilor prime şi produselor la echipamentele de lucru la care lucrătorul intervine direct.
Trebuie asigurate legături optime între locurile de muncă,precum şi circulaţia uţoară şi rapidă a
materiilor prime, materialelor şi produselor.
Sunt obligatorii aprovizionarea şi evacuarea ritmică a materiilor prime, materialelor
semiproduselor sau produselor realizate, evitându-se aglomerarea locurilor de muncă şi/sau a căilor de
circulaţie.
Munca şi locul de muncă vor fi astfel organizate încât să se evite expunerea la noxe a lucrătorilor
care nu au legătură directă cu locul de muncă respectiv.

6. Securitatea maşinilor
Definiţii
Securitatea unei maşini este aptitudinea unei maşini de a-şi îndeplini funcţia, de a fi transportată,
instalată, reglată, intreţinută, demontată şi casată în condiţiile utilizării prevăzute şi precizate în cartea
tehnică fără cauzarea de leziune sau de afectare a sănătăţii.
Pericolul este sursa unei posibile leziuni sau afectări a sănătăîii. Cuvântul “pericol” este utilizat în
general alăturat cu alte cuvinte definind originea sau natura posibilei leziuni sau afectări a sănătătii:
pericol de şoc electric, pericol de strivire, pericol de forfecare, pericol de intoxicare etc.
Riscul este combinaţia între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a
sănătăţii într-o situaţie periculoasă.
Aprecierea riscului este o estimare globală a probabilităţii şi gravităţii unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă, în scopul de a selecta măsuri de securitate adecvate.

Funcţii de securitate
1. Funcţii de securitate directă, a căror alterare conduce imediat la creşterea riscului de leziune sau de
afectare a sănătătţii.
a) Funcţii de securitate propriu-zise, care sunt funcţii de securitate directă special destinate pentru a
asigura securitatea:
- funcţia care previne pornirea neprevăzută /neaşteptată (dispozitiv de interblocare asociat cu un
protector);
-funcţia de nerepetare a ciclului;
-funcţia de comandă bimanuală.
b) Funcţii care condiţionează securitatea, care sunt funcţii de securitate directă, altele decât funcţiile de
securitate propiu-zisă:
-comanda manuală a unui mecanism periculos în timpul fazelor de reglare când dispozitivele de protecţie
au fost neutralizate;
-reglarea vitezei sau temperaturii necesare menţinerii maşinii între limitele de funcţionare în securitate.

142
2. Funcţii de securitate indirectă: acele funcţii ale unei maşini a căror alterare ne generează imediat un
pericol însa reduc nivelul de securitate. Ele sunt reprezentate, de regulă, de supravegherea automată a
oricărei funcţii de securitate directă (de exemplu, supravegherea automată a funcţionării corecte a unui
întrerupător de poziţie într-un dispozitiv de interblocare).
Supravegherea automata este funcţia de securitate indirectă prin care se asigură iniţierea unei măsuri de
securitate dacă aptitudinea unei componente sau a unui element de a-şi îndeplini funcţia diminuează ori
dacă condiţiile de funcţionare se modifică astfel încât sunt generate pericole:
-supraveghere automată “continuă”, prin care se iniţiază o măsură de securitate în timpul primului ciclu
al maşinii ulterior apariţiei unei defectări;
-supravegherea automată “discontinuă”, prin care se iniţiază o masură de securitate în timpul primului
ciclu al maşinii ulterior apariţiei unei defectări.

Prevenire intrinsecă
Măsuri de securitate care constau în:
- a evita sau a reduce cât mai mult posibil pericolele, prin alegerea corespunzătoare a
caracteristicilor de proiectare
- a limita expunerea la pericolele care nu pot fi evitate sau care nu pot fi reduse suficient; acestea
se realizează prin limitarea necesităţii de intervenţie a operatorului în zonele periculoase.
- evitarea muchiilor tăietoare, unghiurilor ascuţite, părţilor proeminente etc
- realizarea de maşini cu securitate intrinsecă ca urmare a: formei şi poziţiei relative a părţilor
mecanice componente, limitarea forţei de antrenare la o valoare suficient de redusă, limitarea
masei şi/sau vitezei elementelor mobile şi deci a energiei lor cinetice, limitarea prin construcţie a
zgomotului şi vibraţiilor
- luarea în considerare a regulilor de proiectare, a datelor cu privire la proprietăţile materialelor şi
la modul cel mai general a tuturor regulilor profesionale referitoare la proiectarea şi construirea
maşinii
- mijloacele de protecţie trebuie să fie utilizate pentru a proteja persoanele de pericolele care pot fi
rezonabil evitate sau limitate suficient prin prevenire intrinsecă
- informaţii pentru utilizare
- măsuri suplimentare.

Cartea tehnică
a)Informaţii referitoare la transport, manipularea şi depozitarea maşinii:
- condiţii de depozitare a maşinii
- dimensiuni, valoarea(rile) masei(selor), poziţiile centrelor de greutate
- indicaţii pentru manipularea (de exemplu, desene indicând punctele de prindere ale instalaţiilor de
ridicat).
b) Informaţii referitoare la punerea în funcţiune a maşinii:
- cerinţe referitoare la fixare/ancorare şi la amortizarea vibraţiilor
- condiţii de montare şi ambalare
- spaţii necesare pentru utilizare şi mentenanţă
- condiţii de mediu admisibile (temperatură, umiditate, vibraţii, radiaţii electromagnetice
- instrucţiuni pentru racordarea maşinii la sursele de energie (în particular, referitoare la protecţia contra
suprasarcinilor electrice)
- indicaţii referitoare la colectarea/evacuarea deşeurilor.
c) Informaţii referitoare la maşina propiu-zisă:
- descrierea detaliată a maşinii, a accesoriilor sale, a protectorilor şi/sau dispozitivelor de protecţie
- prezentarea tuturor aplicaţiilor pentru care este destinată precum şi a utilizărilor interzise
- diagrame în special reprezentarea schematică a funcţiilor de securitate
- date despre zgomotul şi vibraţiile generate de maşină, despre radiaţii, gaze, vapori sau pulberi emise de
aceasta
- date despre echipamentul electric
- documente care atestă că maşina este conform cerinţelor esenţiale de securitate şi legale.
143
d) Informaţii referitoare la funcţionarea maşinii:
- descrierea organelor de comandă manuală
- instrucţiuni pentru încercări şi reglare
- modalităţi şi mijloace pentru oprire (în special pentru oprirea de urgenţă)
- informaţii cu privire la riscurile care nu pot fi eliminate prin măsurile de securitate luate de proiectant
- informaţii referitoare la riscurile particulare care pot fi generate de anumite aplicaţii, despre folosirea
anumitor accsorii şi despre mijloacele de protecţie specifice care sunt necesare în aceste aplicaţii
- informaţii referitoare la aplicaţii care sunt interzise
- instrucţiuni pentru indentificarea şi localizarea defectelor, pentru remedierea lor şi pentru repornire
după o intervenţie
- dacă este necesar instrucţiuni referitoare la echipamentul(ele) individual(e) de protecţie EIP care
trebuie utilizat(e) şi la instructajul asociat.
e) Informaţii referitoare la mentenanţă:
- natura şi frecvenţa verificărilor
- instrucţiuni referitoare la operaţiile de mentenanţă care necesită anumite cunostinţe tehnice sau
calificări specifice şi care se recomandă să fie executate de personal calificat
- instrucţiuni referitoare la acţiunile de mentenanţă (înlocuiri de piese) a căror efectuare nu necesită
calificare specifică şi care pot fi executate de executant
- desene şi diagrame permiţând personalului de mentenanţă de a efectua lucrările în mod raţional.
f) Informaţii referitoare la scoaterea din funcţiune, demontare şi în cazul în care securitatea este
implicată, casarea.
g) Informaţii referitoare la situaţii de urgenţă:
- tipul echipamentului de protecţie care trebuie utilizat împotriva incendiilor
- avertizări despre posibile pierderi/emisii de substanţe nocive şi dacă este posibil, indicarea mijloacelor
de combatere a efectelor acestora.

7. Cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către


lucrători a echipamentelor de muncă

În sensul HG 1146/2006, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:


a) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaşie folosită la locul de muncă;
b) utilizarea echipamentului de muncă - orice activitate referitoare la echipamentul de muncă, cum ar
fi pornirea sau oprirea echipamentului, folosirea, transportul, repararea, modificarea, întreţinerea,
inclusiv curăţarea lui;
c) zonă periculoasă - orice zonă din interiorul şi/sau din jurul echipamentului de muncă în care
prezenţa unui lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru sănătatea şi securitatea sa;
d) lucrător expus - orice lucrător aflat integral sau parţial într-o zona periculoasă;
e) operator - lucrătorul/lucrătorii însărcinat/însărcinaţi cu utilizarea echipamentului de muncă.
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca echipamentul de muncă pus la
dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau unităţi să corespundă lucrului prestat ori să fie adaptat
acestui scop şi să poată fi utilizat de către lucrători, fără a pune în pericol securitatea sau sănătatea lor.
La alegerea echipamentelor de muncă pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor,
angajatorul este obligat să acorde o atenţie deosebită tuturor condiţiilor de muncă, caracteristicilor
specifice acestora, precum şi riscurilor existente, în special la locurile de muncă din cadrul întreprinderii
şi/sau unităţii, şi/sau riscurilor care sunt susceptibile să apară la utilizarea echipamentelor de muncă.
În situaţia în care nu este posibil să se asigure că echipamentele de muncă sunt utilizate fără
niciun risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsuri
corespunzătoare pentru reducerea riscurilor.
Angajatorul este obligat să procure şi/sau să utilizeze:
a) echipamente de muncă puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau
unitate, pentru folosinţă, după data intrării în vigoare a HG 1146/2006 (1 octombrie 2006), care
îndeplinesc:
(i) prevederile tuturor reglementărilor tehnice române care transpun legislaţia comunitară aplicabilă;
144
(ii) cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1, în cazul în care nu se aplică sau se aplicăparţial
reglementări tehnice române care transpun legislaţia comunitară;
b) echipamente de muncă puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau
unitate, pentru folosinţă, care îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1, cel târziu până la
data de 31 decembrie 2006.
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca, pe toată durata utilizării lor,
echipamentele de muncă să fie menţinute, printr-o întreţinere adecvată, la un nivel tehnic care să
respecte, după caz, prevederile de mai sus
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte, după consultarea partenerilor
sociali şi luând în considerare legislaţia şi/sau practicile naţionale, modalităţile care să permită realizarea
unui nivel de securitate corespunzător obiectivelor prevăzute în anexa nr. 2.
Verificarea echipamentelor de muncă
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca echipamentele de muncă a căror
securitate depinde de condiţiile de instalare să fie supuse unei verificări iniţiale, după instalare şi înainte
de prima punere în funcţiune şi unei verificări după fiecare montare într-un loc de muncă nou sau pe un
nou amplasament, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile
naţionale, în scopul asigurării unei instalări corecte şi a bunei funcţionari a acestor echipamente de
muncă.
Pentru a garanta că cerinţele de securitate şi de sănătate sunt respectate şi orice deteriorări sunt
depistate şi remediate la timp, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca echipamentele de
muncă, care sunt supuse unor influenţe ce pot genera deteriorări susceptibile de a fi la originea unor
situaţii periculoase, să facă obiectul:
a) unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări periodice efectuate de persoane
competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale;
b) unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu
practicile naţionale, de fiecare dată când s-au produs evenimente excepţionale susceptibile să aibă
consecinţe dăunătoare asupra securităţii echipamentului de muncă, cum ar fi modificări ale procesului de
muncă, accidente, fenomene naturale, perioade prelungite de neutilizare.
Rezultatele verificărilor trebuie să fie înregistrate şi puse la dispoziţie Inspecţiei Muncii la
solicitarea acesteia. Ele trebuie păstrate pe o perioadă de timp corespunzătoare, de exemplu, în funcţie de
recomandările sau specificaţiile producătorului.
Dacă echipamentele de muncă respective sunt utilizate în exteriorul întreprinderii, acestea trebuie
să fie însoţite de o dovadă referitoare la realizarile ultimei verificări.
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte modalităţile de efectuare a acestor
verificări.
Echipamente de muncă cu riscuri specifice. Ergonomia şi sănătatea la locul de muncă
Dacă utilizarea unui echipament de muncă este susceptibilă să prezinte un risc specific pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura
că:
a) utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai lucrătorilor însărcinaţi cu această
atribuţie;
b) pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie desemnaţi lucrători cu atribuţii în
acest sens.
Postul de lucru şi poziţia lucrătorilor în utilizarea echipamentului de muncă, precum şi principiile
ergonomice trebuie să fie luate, în mod deosebit, în considerare de către angajator la aplicarea cerinţelor
minime de securitate şi sănătate.
Informarea lucrătorilor
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii să dispună de informaţii
adecvate şi, dacă este cazul, de fişe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate la locul de
muncă.
Informaţiile şi fişele de lucru trebuie sa cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate
şi sănătate privind:
a) condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
145
b) situaţiile anormale previzibile;
c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării
echipamentelor de muncă.
Lucrătorii trebuie să fie atentionaţi în legatură cu riscurile la care sunt expuşi, echipamentele de
muncă din imediata vecinătate a locului lor de muncă, precum şi asupra modificărilor prevăzute a fi
efectuate, în măsura în care aceste modificări afectează echipamentele de muncă situate în imediata
vecinătate a locului lor de muncă, chiar dacă aceşti lucrători nu utilizează direct aceste echipamente.
Informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor vizaţi.
Instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:
a) lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiţi adecvat, inclusiv cu
privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora;
b) lucrătorii pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii să fie instruiţi adecvat.

146
XIII. ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE

Prin HG nr. 1.048 din 9 august 2006 au fost aprobate cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă.
În sensul acestei hotărâri, prin echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament
destinat sa fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea sa îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice element suplimentar
sau accesoriu proiectat în acest scop.
Normele stabilesc că echipamentul individual de protecţie (EIP) trebuie utilizat atunci când
riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă ori prin
măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.
Prevederi generale ale HG:
• Orice echipament individual de protecţie trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără sa conducă el însuşi la un risc mărit;
b) sa corespundă condiţiilor existente la locul de munca;
c) sa ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
d) sa se potriveasca în mod corect persoanei care îl poarta, după toate ajustarile necesare.
• În cazul în care prezenta unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor
echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie sa fie compatibile şi sa isi păstreze
eficacitatea în raport cu riscul/riscurile respectiv/respective.
• Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt
determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecventa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru
al fiecărui lucrator şi de performanta echipamentului individual de protecţie.
• Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării de către o singura
persoana. Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de către mai multe
persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura ca aceasta utilizare nu creează diferiţilor
utilizatori nicio problema de sănătate sau de igiena.
• În cadrul întreprinderii şi/sau unităţii trebuie sa se furnizeze şi sa fie disponibile informaţii
adecvate privind fiecare echipament individual de protecţie impus în conformitate cu art. 5 şi 6.
• Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator, care asigura buna sa
funcţionare şi o stare de igiena satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, repararii şi inlocuirilor
necesare.
• Angajatorul asigura instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează antrenamente pentru
modul de purtare a echipamentului individual de protecţie.
• Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate şi în
conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi excepţionale. Instrucţiunile de
utilizare trebuie sa fie astfel redactate încât să fie pe înţelesul lucrătorilor.

Evaluarea echipamentului individual de protecţie


Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul trebuie sa evalueze dacă
echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează sa îl folosească îndeplineşte cerinţele de
securitate. Aceasta evaluare cuprinde:
a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b) definirea caracteristicilor pe care trebuie sa le posede echipamentul individual de protecţie
pentru a fi eficace impotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în considerare orice riscuri pe care le
poate crea echipamentul în sine;
c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu
caracteristicile prevăzute la lit. b).
Evaluarea este revizuită în funcţie de modificările aduse oricărui element al echipamentului
individual de protecţie.

Reguli de utilizare
147
Fără a aduce atingere prevederilor art. 4-15, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
stabileşte reguli generale pentru utilizarea echipamentului individual de protecţie şi/sau reguli care
reglementează cazurile şi situaţiile în care angajatorul trebuie sa furnizeze echipamentul individual de
protecţie, luând în considerare reglementările tehnice romane care transpun legislaţia comunitara privind
libera circulaţie a acestui echipament. Aceste reguli indica, în special, împrejurările sau situaţiile de risc
în care este necesară utilizarea echipamentului individual de protecţie, fără a aduce atingere prioritatii
care trebuie sa se acorde mijloacelor de protecţie colectivă.
Anexele nr. 1-3 ale HG au un caracter orientativ. Ele conţin informaţii utile pentru stabilirea
acestor reguli şi fac parte integrantă din hotărâre.

Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor


Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sunt informati cu privire la toate măsurile ce trebuie luate
în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, atunci când aceştia utilizează echipamente individuale de
protecţie la locul de munca.
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la problemele
legate de acordarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie la locurile de muncă este
obligatorie.
Anexa nr.1 a hotărârii de guvern cuprinde tabelul pentru evaluarea riscurilor în vederea
selectionarii echipamentelor individuale de protecţie.
Anexa nr.2 cuprinde lista orientativă şi neexhaustivă a echipamentelor individuale de protecţie.
Anexa nr.3 cuprinde lista orientativă şi neexhaustivă a activităţilor şi sectoarelor de activitate
care pot necesita utilizarea de echipament individual de protecţie.

Prescripţii minime de securitate şi sănătate în muncă din legislaţia naţională, armonizată


cu directiva UE-89/656/CEE.
Echipamentul individual de protecţie (EIP) se acordă, obligatoriu şi gratuit, lucrătorilor, precum
şi altor categorii de persoane care desfăşoară activităţi la persoanele juridice sau fizice, potrivit criteriilor
stabilite în Normativul cadru de acordare şi utilizare a EIP, elaborat de MMPS.
Sortimentele de EIP pot fi comercializate şi utilizate numai după certificarea calităţii de protecţie
a acestora în conformitate cu precederile HG nr. 115/2006.

Dotarea cu echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru - N.C. de


acordare şi utilizare a E.I.P. - Ordinul 225 / 1995

Dotarea cu echipament individual de protecţie se face în scopul prevenirii accidentelor de muncă


şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Echipamentele individuale de protecţie trebuie să fie utilizate atunci când riscurile nu pot fi
evitate sau limitate prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee
de organizare a muncii.
Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit angajaţilor de către angajator.
Personalului detaşat, elevilor sau studenţilor în practică, vizitatorilor, personalului cu atribuţii de
îndrumare şi control etc., de asemenea, li se acordă gratuit echipament individual de protecţie.
În vederea acordării echipamentului individual de protecţie angajatorul trebuie să efectueze
evaluarea riscurilor conform tabelului orientativ din anexa nr. 1. În funcţie de apariţia unor riscuri noi
sau a altor modalităţi de protecţie, acesta poate fi completat.
Lista cuprinzând echipamentele individuale de protecţie, precum şi activităţile care necesită
utilizarea echipamentelor individuale de protecţie sunt prezentate în anexele nr. 2 şi 3, cu caracter
orientativ.
Angajatorul este obligat să întocmească lista internă de dotare cu echipament individual de
protecţie adecvat executării sarcinilor de muncă în condiţii de securitate.
Înainte de alegerea unui echipament individual de protecţie, angajatorul trebuie să evalueze în ce
măsură, echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să-l utilizeze, răspunde cerinţelor

148
minime privind acordarea EIP prevăzute în HG 1048/2006 privind cerinţele minime de S.S.M. pentru
utilizarea de către lucrători a EIP la locul de muncă, după cum urmează:
a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b) definirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă echipamentul individual de protecţie pentru a
proteja eficient împotriva riscurilor prevăzute la pct. a), ţinând cont de eventualele surse de riscuri
proprii acestora;
c) compararea caracteristicilor precizate la pct. b) cu caracteristicile echipamentului individual de
protecţie.
Evaluarea trebuie revizuită în funcţie de modificările elementelor componente.

Lista internă de dotare cu echipamente individuale de protecţie întocmită de către angajator


trebuie discutată şi convenită în comitetele de securitate şi sănătate în muncă sau cu reprezentanţii
angajaţilor/sindicat, după caz.
Angajatorul este obligat să asigure condiţii pentru efectuarea verificărilor legale, depozitarea,
curăţarea, denocivizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor individuale de protecţie în conformitate cu
instrucţiunile de utilizare ale producătorilor.
Angajatorul este obligat să înlocuiască echipamentul individual de protecţie care nu mai
corespunde din punctul de vedere al calităţilor de protecţie, când se constată acest lucru, indiferent de
motiv.
Angajatorul va furniza şi va pune la dispoziţie angajaţilor şi/sau reprezentanţilor lor informaţii
adecvate despre fiecare echipament individual de protecţie şi de lucru.
Angajatorului îi revine în totalitate obligaţia instruirii angajaţilor asupra tuturor măsurilor care
trebuie luate privind securitatea şi sănătatea acestora la utilizarea echipamentului individual de protecţie
în timpul lucrului, astfel:
-trebuie să asigure instruirea în prealabil a angajatului asuprariscurilor împotriva cărora este
protejat prin purtarea echipamentului individual de protecţie;
-trebuie să asigure instruirea şi să organizeze, dacă este cazul, un antrenament în purtarea
echipamentului individual de protecţie.
În cazul în care diferiţi factori de risc impun utilizarea concomitentă a mai multor echipamente
individuale de protecţie, acestea trebuie să fie compatibile şi să-şi păstreze eficacitatea în raport cu
riscurile respective.
Echipamentul individual de protecţie este destinat în principiu utilizării individuale. În cazul în
care, prin forţa împrejurărilor acesta va fi utilizat de mai multe persoane, se vor lua măsuri
corespunzătoare pentru ca diferiţilor utilizatori să nu le fie afectată starea de sănătate sau de igienă.
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri particulare şi excepţionale,
trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut.
Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza conform instrucţiunilor însoţitoare care
trebuie elaborate pe înţelesul angajatului. Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de
protecţie, în special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului,
frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de muncă al fiecărui angajat, precum şi de
performanţele echipamentului individual de protecţie.
Angajaţii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de echipament individual de protecţie
au următoarele obligaţii:
a)să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a echipamentului individual de protecţie din
dotare;
b)să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă sau
activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
c)să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul pentru care acesta a fost atribuit şi să
se preocupe de conservarea calităţilor de protecţie ale acestuia;
d)să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările periodice prevăzute în instrucţiunile de
utilizare şi pentru curăţare sau denocivizare;
e)să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când din diverse motive cel avut în dotare
nu mai prezintă calităţile de protecţie necesare.
149
Degradarea echipamentului individual de protecţie din vina angajatului căruia i-a fost atribuit
sau înstrăinarea lui, înainte de expirarea duratei de utilizare prevăzute, atrage răspunderea acestuia
pentru prejudicial cauzat, potrivit legii.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
Angajatul participant la procesul de muncă are dreptul de a refuza executarea sarcinii de muncă
dacă nu i se asigură echipamentul individual de protecţie prevăzut în reglementările în vigoare, fără ca
refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare. Un echipament individual de protecţie trebuie să fie
conform reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea şi fabricarea sa din
punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În toate cazurile, un echipament individual de
protecţie trebuie:
-să fie adecvat corespunzător riscurilor pe care le previne, fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
- să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
- să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale angajatului;
- să fie adaptat conformaţiei purtătorului.
Echipamentul individual de lucru se acordă de către angajator, în condiţiile negociate prin
contractul colectiv de muncă.

Model de selecţionare echipament individual de protecţie în domeniul construcţiilor

RISCURI PĂRŢILE CORPULUI ECHIPAMENT

1 2 3
1. cădere de la înălţime craniu - casca de protecţie
- centura de siguranţă
- frânghii de siguranţă
2. şoc, lovire, impact, craniu, ochi, faţă, piele, picioare, trunchi - casca de protecţie
compresiune - mănuşi de protecţie
- viziere, ecrane de protecţie
- veste de protecţie
- încălţăminte de protecţie
3. înţepare, tăiere, mâini, braţe, picioare, piele - mănuşi de protecţie
abraziune - veste de protecţie
4. alunecare, cădere de la acelaşi picioare - încălţăminte antiderapantă
nivel
5. frig trunchi, mâini, picioare - îmbrăcăminte de iarnă
- cizme
- mănuşi
6. pulberi ochi, căi respiratorii - ochelari de protecţie
- masca de protecţie
7. împroşcare, stropire ochi, faţă, mâini, braţe - masca de protecţie
- ochelari de protecţie
- mănuşi de protecţie
- masca de sudură
8. căldura cap, trunchi - şapcă de protecţie
- îmbrăcăminte de bumbac

Model lista internă de dotare cu EIP care se acordă lucrătorului

SC_________________ APROBAT

150
LISTA
DE ACORDARE A EIP

NUME ŞI PRENUME LUCRĂTOR:

___________________________________________

FUNCŢIA ( OCUPAŢIA, LUCRAREA, ACŢIUNEA):

NR. SORTIMENTUL DE EIP DATA SEMNĂTURA DATA NUMELE ŞI OBS.


CRT ACORDAT PRIMIRII DE PRIMIRE PREDĂRII SEMNĂTURA
LUCRĂTORULUI EIP EIP PERSOANEI
CARE A
PRELUAT EIP

INTOCMIT
NUME PRENUME ŞI SEMNĂTURA

151
ANEXA 1
Aprobat
Nr._____din_____ ______________
TABEL
pentru evaluarea riscurilor în vederea selecţionarii echipamentelor individuale de protecţie

RISCURI
FIZICE CHIMICE BIOLOGICE
MECANICE TERMICE ELEC- RADIAŢII AEROSOLI LICHIDE GAZE
TRICE ZGOMOT VAPORI
a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) k) l) m) n) o) p) r) s)
Cap
PĂRŢILE CORPULUI

Craniu
Urechi
Ochi
Căi
respiratorii
Faţă
Întreg
corpul
Altele superioareMembre superioareMembre

Mâini

Braţe

Picior

Gambe
(părţi)

Piele
Trunchi
abdomen
Căi
parenterale
152
Întreg
corpul

153
ANEXA 2

LISTA orientativa şi neexhaustivă a echipamentelor individuale de protecţie

Protecţia capului:
- căşti de protecţie pentru utilizare în industrie (mine, şantiere de lucrări publice, alte
ramuri industriale);
- acoperământ uşor pentru protecţia scalpului (caschete, bonete, plase de păr, cu sau fără
cozoroc);
- acoperământ pentru cap (bonete, caschete, pălării etc. din material textil, material textil
tratat etc.).
Protecţia împotriva zgomotului:
- antifoane interne şi alte dispozitive similare;
- căşti antifonice (care acoperă tot capul);
- antifoane externe care pot fi montate pe căşti de protecţie industriale;
- antifoane externe cu receptor de joasă frecvenţă încorporat;
- antifoane cu comunicare audio.
Protecţia ochilor şi a feţei:
- ochelari cu braţe;
- ochelari-mască;
- ochelari-mască împotriva radiaţiilor X, ochelari-mască împotriva radiaţiilor laser,
ochelari-mască împotriva radiaţiilor ultraviolete, infraroşii, vizibile;
- ecrane faciale (viziere);
- măşti şi căşti pentru sudură cu arc (măşti de mână, măşti cu fixare pe cap sau măşti
care pot fi montate pe căşti de protecţie).
Protecţia respiratorie:
- aparate filtrante împotriva pulberilor, gazelor şi pulberilor radioactive;
- aparate de protecţie respiratorie izolante cu aducţie de aer;
- aparate de protecţie respiratorie cu mască de sudură detaşabilă;
- aparate şi dispozitive pentru scufundare;
- costume pentru scufundare.
Protecţia mâinii şi braţului:
- mănuşi care asigură protecţie:
* împotriva agresiunilor mecanice (înţepături, tăieturi, vibraţii etc.);
* împotriva substanţelor chimice;
* pentru electricieni şi împotriva căldurii;
- mănuşi cu un deget;
- degetare;
- mânecuţe;
- manşetă de protecţie a încheieturii mâinii pentru munci grele;
- mitene (mănuşi fără degete);
- mănuşi de protecţie.
Protecţia picioarelor şi a gambelor:
- pantofi, bocanci, cizme semiînalte şi cizme de securitate;
- încălţăminte la care se pot scoate rapid şireturile sau cârligele;
- încălţăminte cu bombeu suplimentar de protecţie;

154
- încălţăminte şi supraîncălţări cu tălpi rezistente de caldură;
- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări rezistente la căldură;
- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări termoizolante;
- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări împotriva vibraţiilor;
- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări antistatice;
- încălţăminte, cizme şi supraîncălţări electroizolante;
- cizme pentru lucrătorii cu ferăstraie cu lanţ;
- saboţi;
- genunchiere;
- glezniere detaşabile;
- ghetre;
- tălpi detaşabile (rezistente la căldură, perforare sau transpiraţie);
- crampoane detaşabile pentru gheaţă, zăpadă sau podele alunecoase.
Protecţia pielii:
- creme de protecţie/unguente.
Protecţia trunchiului şi a abdomenului:
- veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare, tăiere,
stropi de metal topit etc.);
- veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva substanţelor chimice;
- veste cu sistem de încălzire;
- veste de salvare;
- sorturi de protecţie împotriva radiaţiilor X;
- centuri lomboabdominale.
Protecţia întregului corp
Echipament proiectat pentru a preveni căderile:
- echipament de prevenire a căderilor (echipament complet cu toate accesoriile
necesare);
- echipament de frânare cu absorbire a energiei cinetice (echipament complet cu toate
accesoriile necesare);
- dispozitive de susţinere a corpului (centuri de securitate).
Îmbrăcăminte de protecţie:
- îmbrăcăminte pentru lucru „de securitate" (două piese şi combinezoane);
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare, tăiere etc.);
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva substanţelor chimice;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva proiecţiilor de metal topit şi a radiatiilor infraroşii;
- îmbrăcăminte de protecţie rezistentă la căldură;
- îmbrăcăminte termoizolantă;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării radioactive;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva pulberilor;
- îmbrăcăminte de protecţie împotriva gazelor;
- îmbrăcăminte şi accesorii (banderole, mănuşi etc.) de semnalizare fluorescente,
reflectorizante;
- paturi de protecţie.

ANEXA 3

155
LISTA orientativă şi neexhaustiva a activităţilor şi sectoarelor de activitate care pot
necesita utilizarea de echipament individual de protecţie

1. Protecţia capului (protecţia craniului)


Căşti de protecţie:
- lucrări de construcţii, în special activitate pe, sub sau în apropierea schelelor şi locurilor
de muncă la înălţime, la operaţii de montare şi demontare a cofrajelor, de asamblare şi
instalare, activitate desfăşurată pe schele şi de demolări;
- lucrări de poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri hidraulice
de metal, furnale, oţelării şi laminoare, containere mari, conducte mari, cazane şi centrale
electrice;
- lucrări în fose, şanţuri, puţuri şi galerii;
- terasamente şi lucrări în piatră;
- lucrări în subteran, cariere, excavări la suprafaţă, halde;
- lucrări cu unelte de împuşcat bolţuri;
- lucrări cu explozivi;
- lucrări în vecinătatea lifturilor, dispozitivelor de ridicare, macaralelor şi a
transportoarelor;
- lucrări la furnale, instalaţii de concasare fină, oţelării, laminoare, ateliere metalurgice,
forjare, matriţare la cald şi turnare;
- lucrări la cuptoare industriale, containere, maşini, silozuri, buncăre şi conducte;
- lucrări de construcţii navale;
- lucrări de manevră feroviare;
- lucrări în abatoare.
2. Protecţia picioarelor
Încălţăminte de securitate cu talpă antiperforaţie:
- lucrări de construcţii, civile şi rutiere;
- lucrări pe schele;
- lucrări de demolare;
- lucrări de construcţii în beton şi plăci prefabricate, care presupun montarea şi
demontarea cofrajelor;
- lucrări pe şantiere şi în spaţii de depozitare;
- lucrări pe acoperişuri.
Încălţăminte de securitate fără talpă antiperforaţie:
- lucrări pe poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri hidraulice
de metal, furnale, oţelării şi laminoare, containere mari, conducte mari, cazane şi centrale
electrice;
- construcţia de cuptoare, instalaţii de încălzire şi ventilare şi lucrări de asamblare de
metale;
- lucrări de transformare şi întreţinere;
- lucrări cu furnale, instalaţii de concasare fină, oţelării, laminoare, ateliere metalurgice,
forjare, matriţare la cald, presări la cald şi trefilare;
- lucrări în cariere şi în exploatări de suprafaţă şi halde;
- extracţia şi prelucrarea pietrei;
- producţia, tratarea şi prelucrarea produselor din sticlă plată şi a recipientelor din sticlă;
- lucrări de manipulare a formelor în industria ceramicii;

156
- căptuşirea cuptoarelor din industria ceramicii;
- lucrări de turnare în industria produselor ceramice şi a materialelor de construcţii;
- transport şi depozitare;
- lucrări cu blocuri de carne congelată şi ambalaje metalice de conserve alimentare;
- lucrări de construcţii navale;
- lucrări de manevră feroviare.
Încălţăminte de securitate cu toc sau talpă ortopedică şi inserţie antiperforaţie:
- lucrări pe acoperişuri.
Încălţăminte de securitate cu tălpi termoizolante:
- lucrări cu şi pe materiale foarte fierbinţi sau foarte reci.
Încălţăminte de securitate care se poate dezechipa uşor:
- acolo unde există riscul penetrării de substanţe incandescente.
3. Protecţia ochilor sau a feţei
Ochelari de protecţie, viziere şi ecrane faciale:
- lucrări de sudură, polizare şi debitare;
- lucrări de găurire şi gravare;
- lucrări de tăiere şi prelucrare a pietrei;
- lucrări cu unelte de impuşcat bolţuri;
- utilizarea de maşini a căror funcţionare se bazează pe îndepărtarea şpanului în cazul
prelucrării de materiale care produc şpan;
- matriţarea la cald;
- îndepărtarea şi mărunţirea cioburilor;
- pulverizarea de substanţe abrazive;
- lucrări cu soluţii acide şi alcaline, dezinfectanţi şi produse de curăţare corozive;
- utilizarea de dispozitive cu jet lichid;
- lucrări cu şi în apropierea materialelor incandescente;
- lucrări cu căldură radiantă;
- lucrări cu laser.
4. Protecţia respiratorie
Semimăşti/Aparate de protecţie respiratorie:
- lucrări în containere, spaţii înguste şi cuptoare industriale alimentate cu gaz, în cazul în
care poate exista riscul intoxicării cu gaz sau cantitatea de oxigen este insuficientă;
- lucrări la gura de încărcare a furnalelor;
- lucrări în apropierea convertizoarelor şi a conductelor de gaz ale furnalelor;
- lucrări în apropierea oalelor de turnare, în cazul în care se pot degaja vapori de metale
grele;
- lucrări pe căptuşeala furnalelor şi a oalelor de turnare, în cazul în care se pot degaja
pulberi;
- vopsirea prin pulverizare fără ventilaţie corespunzătoare;
- lucrări în puţuri, canale şi alte spaţii subterane ale sistemului de canalizare;
- lucrări în instalaţii de răcire în care există riscul scurgerii agentului de refrigerare.
5. Protecţia auzului
Antifoane:
- lucrări la prese de metale;
- lucrări cu dispozitive pneumatice;
- lucrări ale personalului de la sol în aeroporturi;

157
- lucrări de treierat;
- lucrări în industria lemnului şi textilă.
6. Protecţia corpului, braţelor şi mâinilor
Îmbrăcăminte de protecţie:
- lucrări cu acizi şi soluţii caustice, dezinfectanţi şi substanţe de curăţare corozive;
- lucrări cu sau în apropierea materialelor fierbinţi şi acolo unde se simt efectele căldurii;
- lucrări cu produse din sticlă plată;
- lucrări de sablare;
- lucrări în camere frigorifice.
Îmbrăcămite de protecţie greu inflamabilă:
- lucrări de sudură în spaţii înguste.
Şorţuri rezistente la perforaţie:
- lucrări de dezosare şi tranşare;
- lucrări cu cuţite de mână care implică îndreptarea cuţitului spre corp.
Şorţuri din piele:
- lucrări de sudură;
- lucrări de forjare;
- lucrări de turnare.
Protecţia antebraţului:
- lucrări de dezosare şi tranşare.
Mănuşi:
- lucrări de sudură;
- manipularea de obiecte cu muchii ascuţite, dar nu la utilizarea maşinilor care prezintă
riscul ca mănuşa să fie prinsă;
- lucrări neprotejate cu acizi şi soluţii caustice.
Manuşi din împletitură metalică:
- lucrări de dezosare şi tranşare;
- utilizarea obişnuită a cuţitelor de mână în producţie şi abatoare;
- schimbarea cuţitelor la maşinile de tăiat.
7. Îmbrăcăminte de protecţie împotriva intemperiilor:
- lucrări în aer liber pe ploaie şi vreme rece.
8. Îmbrăcăminte reflectorizantă:
- lucrări în locuri în care lucrătorii trebuie să poată fi observaţi la timp.
9. Centuri de securitate:
- lucrări pe schele;
- asamblarea de piese prefabricate;
- lucrări pe stâlpi.
10. Frânghii de securitate:
- lucrări în cabine de macarale amplasate la mare înălţime;
- lucrări în cabine de stivuitoare şi elevatoare amplasate la mare înălţime în depozite;
- lucrări în partea superioară a turnurilor de sondă;
- lucrări în puţuri şi canalizări.
11. Protecţia pielii:
- prelucrarea materialelor de acoperire;
- lucrări de tăbăcărie.

158
159
XIV. ANALIZA SECURITĂŢII LA UN ECHIPAMENT DE MUNCĂ

1. Activitatea sistematică de control şi securitate a muncii cu ajutorul checklisturilor


şi al metodelor pentru evaluarea şi analiza riscurilor

În câmpul muncii există un mare număr de persoane care, datorită interacţiunii om


– tehnică – organizare, sunt expuşi zilnic la diferite riscuri ce pot conduce la producerea
unor accidentări sau îmbolnăviri.
La analiza riscurilor şi a securităţii muncii se recurge de multă vreme în acele
unităţi în care eventualele accidente pot avea consecinţe majore şi inacceptabile. În
domenii precum cel al transporturilor aeriene, în industria energiei nucleare şi în
combinatele care utilizează substanţe chimice pe scară largă există metode de evaluare a
riscurilor bine puse la punct.
Pe parcursul anilor ’80 au fost elaborate metode pentru identificarea riscurilor mai
convenţionale care apar în mediul de muncă şi chiar a deficienţelor organizatorice. Aceste
metode pot fi de asemenea utilizate în ceea ce priveşte etichetarea CE şi evaluarea
securităţii maşinilor şi proceselor învechite.
Pentru ca activitatea pentru mediul de muncă să funcţioneze cu succes este
important ca aceasta să fie integrată în activitatea curentă de zi cu zi a unităţii. Este de
asemenea foarte important ca lucrătorii să primească instruire, să exerseze şi să se
perfecţioneze cu privire la riscurile existente în mediul de muncă. Metodele de evaluare a
riscurilor constituie un instrument în stabilirea, evaluarea şi prioritarea măsurilor ce se
impun pentru înlăturarea riscurilor.
Metodele de evaluare şi analiză a riscurilor pe care le vom utiliza pe parcursul
acestui curs sunt următoarele:
CHECKLISTUL: Un instrument folosit în diverse tipuri de unităţi şi care oferă o
evaluare generală, sumară a mediului de muncă. Metoda presupune cunoştinţe generale
privind problemele din mediul de muncă şi lasă loc pentru multă auto-învăţare.
ANALIZA ENERGIEI: Metoda are la bază o premiză simplă. Pentru ca individul
să se îmbolnăvească sau să se accidenteze acesta trebuie să fie supus unui factor extern – o
energie. Poate fi vorba de o componentă a unui utilaj aflată în mişcare, de o substanţă
chimică, de un incendiu, de o mişcare de rotaţie, de gravitaţie, de tensiune electrică etc.
Sănătatea individului este afectată atunci când organismul acestuia este supus influenţei
unei energii care depăşeşte forţa de rezistenţă a organismului. Scopul utilizării acestei
metode este de a dobândi o viziune de ansamblu asupra tuturor energiilor care pot afecta în
mod acut individul.
ANALIZA SECURITĂŢII MUNCII: Metoda este utilizată în unităţi în care
indivizii desfăşoară munci manuale pe sau lângă un utilaj de producţie sau un alt
echipament tehnic. Metoda este adecvată mai ales pentru sarcinile de lucru destul de bine
definite (limitate). Obiectul analizei poate consta de exemplu într-un număr limitat de
sarcini de lucru efectuate într-un ciclu de producţie. Apoi se parcurge punct cu punct o
listă, încercându-se depistarea a diferite riscuri. Analiza trebuie să conducă la adoptarea de
măsuri atât de ordin tehnic, cât şi organizatoric.
HAZOP: Metoda este folosită în acele întreprinderi în care apar procese chimice.
Se caută în mod sistematic posibilele abateri de la scopul unei instalaţii şi se identifică care

160
dintre acestea pot conduce la îmbolnăviri şi accidentări. (Această metodă nu va fi exersată
practic în timpul cursului.)
Toate metodele trebuie să conducă şi la depistarea acelor riscuri care pot produce
avarieri ale utilajelor de producţie, ale clădirilor etc.
Nici una dintre metode nu este adecvată pentru toate situaţiile şi nici una nu
garantează 100% securitatea muncii, ele doar ajută la depistarea multor noi deficienţe, ceea
ce la rândul său conduce la sporirea gradului de securitate. Nivelul acestei creşteri depinde
de modul de efectuare a evaluării, de circumstanţe, de creativitatea participanţilor etc.
a. Motivaţia activităţii sistematice pentru mediul de muncă:
--Creează un mediu mai sigur;
--Posibilităţi sporite de acţiune;
--Evoluţie pozitivă.
b. Modalităţi de desfăşurare şi identificare a riscurilor în cadrul activităţii sistematice
pentru mediul de muncă:
--Control extern;
--Control intern;
--Riscurile sunt observate la controlul extern;
--Riscurile sunt observate în contextul producerii unor accidente;
--Riscurile sunt observate la nivel intern;
--Cerinţele minime sunt îndeplinite;
--Ştacheta este ridicată-riscurile trebuie reduse;
--Riscurile sunt eliminate prin planificare.
c. A motiva angajatorul (lucrătorul) să adopte măsuri ce îmbunătăţesc mediul de
muncă:
1. Contact personal în cadrul companiei;
2. Instruire de grup:
A. Cercuri de studiu;
B. Grup sindical;
C. Şcoli.;
3.Expoziţii şi târguri profesionale;
4.Colaborarea cu autorităţile, organizaţiile, sporeşte credibilitatea;
5. Informaţii specifice domeniului, concentrate;
6. Siguranţă maximă: ridicarea nivelului cunoştinţelor şi competiţie.
d. Dezvoltarea activităţii de securitate a muncii:
- A nu face deloc ceea ce ar trebui să facem;
- A face ceea ce suntem nevoiţi să facem;
- A învăţa din accidente;
- A înlătura riscurile înainte de producerea accidentelor;
- A împiedica riscurile să apară.
e. Ce este un risc?:
O definiţie: riscul este „posibilitatea ca un incident nedorit (o întâmplare nefericită sau
neplăcută) să se producă sau posibilitatea ca o vătămare ori o pierdere să afecteze o
persoană sau un bun” .
f. Metodologia aprecierii/analizei riscurilor:
- un mod de a gândi care îmbunătăţeşte procedura de inspecţie;
- putem evalua mai bine ceea ce se poate întâmpla;

161
- în cadrul inspecţiilor „obişnuite” nu se folosesc formulare şi checklisturi;
procedura se desfăşoară din memorie (procedura de inspecţie trebuie exersată strict
din punct de vedere metodic, prin folosirea formularelor şi a altor materiale);
- este mai uşor să iei în calcul factori care interacţionează unii cu alţii – om,
echipament de muncă, sarcină de muncă, mediu de muncă;
- permite o bună colaborare , schimbul de experienţă;
- creează un sentiment de siguranţă în ceea ce priveşte cerinţele care pot fi impuse
în temeiul legii. Nu toate riscurile sunt cuprinse în reglementările legale.
În figurile de mai se prezintă grafic:
- activitatea sistematică pentru mediul de muncă conform legislaţiei de securitate şi
sănătate în muncă (fig. 1);
- graficul activităţii sistematice de control şi securitate a muncii cu ajutorul checklisturilor
şi al metodelor pentru evaluarea şi analiza riscurilor (fig. 2);
- moduri de identificare a surselor de risc şi moduri de apreciere şi evaluare a
surselorde risc (fig. 3).
g. Exemple de factori / reguli de care să se ţină cont în alegerea metodei
1. Minuţiozitate – dacă se impune o privire de ansamblu asupra riscurilor, atunci se poate
recurge la o analiză elementară a acestora. Un nivel mediu în această privinţă se poate
obţine prin aplicarea metodelor Analiza Energiei, Analiza Securităţii Muncii sau
HAZOP. Pentru o analiză mai detaliată se poate aplica metoda Arborelui De Defectare
sau Analiza Modului de Defectare şi a Efectelor lor.
2. Obiectul – o descriere detaliată a obiectului analizei impune aplicarea metodei
HAYZOP, Analiza Acţiunilor Greşite ale Operatorului, Analiza Modului de Defectare
şi a Efectelor lor, MORT, Analiza Arborelui De Defectare sau Analiza Ce Se întâmplă
Dacă. Analiza Nerespectării Procedurilor de Lucru, Analiza Energiei şi Analiza
Securităţii Muncii pot fi de asemenea aplicate, chiar dacă nivelul de detaliere nu este
aşa de ridicat.
3. Intervalul de timp alocat analizei – depinde de mai mulţi factori (obişnuinţa de a face
analize, aria de extindere a obiectului analizei etc.). Metodele a căror aplicare implică
durata de timp cea mai scurtă sunt Analiza Energiei şi Analiza Securităţii Muncii.
4. Gradul de dificultate – metodele de analiză a riscului prezintă grade diferite de
dificultate în ceea ce priveşte învăţarea şi utilizarea lor. Analiza Energiei şi Analiza
Securităţii Muncii sunt considerate cele mai uşoare, urmate îndeaproape de Analiza
Nerespectării Procedurilor de Lucru şi HAZOP. Metodele Arborelui De Defectare şi
MORT sunt considerate metode grele.
h. Modelul dominoului

RISCURI DE MUNCĂ
Condiţii periculoase (generate de Acţiuni periculoase (generate de
echipamentele de muncă) deficienţele umane)
1. Lipsa unei protecţii individuale 1. Ştiinţa:
eficiente - lipsa cunoştinţelor privind
2. Instalaţie neprotejată metoda de muncă;
-ignorarea unei metode
nepericuloase.
3. Instalaţie slab protejată 2. Voinţa:

162
4. Defect de concepţie, construcţie - atitudine necorespunzătoare.
5. Echipamente de muncă defecte 3. Capacitate :
(utilaje, maşini etc.) - deficienţa sau inadaptare fizică,
6. Amplasare necorespunzătoare, intelectuală sau mentală.
stocare periculoasă
7. Iluminat insuficient
8. Factori ambientali
necorespunzători
9. Condiţii climatice nefavorabile
PREVENIRE TEHNICĂ PREVENIRE PRIN:
- formare, informare, instruire ;
- selecţie, orientare;
- control şi disciplină.

i. Analiza riscurilor: înseamnă să vezi ceea ce văd şi alţii - şi să te gândeşti – la ceea ce


nu s-a gândit nimeni !
Exemple de obiective pe care le vizează aprecierea riscurilor:
- identificarea şi aprecierea;
- luarea unor măsuri în vederea sporirii gradului de securitate în muncă;
- alte obiective.
Identificarea şi aprecierea:
- Identificarea riscurilor de accidentare;
- Identificarea riscurilor de defecţiuni – creşterea productivităţii;
- Identificarea riscurilor de întrerupere a procesului de producţie;
- Estimarea probabilităţilor şi /sau a consecinţelor;
- Aprecierea/Verificarea capacităţii respectivei unităţi de a gestiona probleme de securitate
a muncii;
- Aprecierea securităţii produselor ( ISO 9000, marcaj CE);
- Verificarea respectării reglementărilor, de exemplu a cerinţelor impuse de autorităţi –
U.E.
Luarea unor măsuri în vederea sporirii gradului de securitate în muncă:
- utilajul, maşina (echipamentul de muncă);
- amplasarea;
- modalitatea de lucru;
- instrucţiunile de lucru;
- procedurile de organizare;
- satisfacerea cerinţelor impuse de autorităţi.
Alte obiective:
- îmbunătăţirea şi sistematizarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă;
- bază în luarea deciziilor privind, de ex.: stabilirea priorităţilor şi a investiţiilor care
se fac;
- să se înveţe modul de aplicare a analizei securităţii muncii în unităţi.
Motive pentru adoptarea de măsuri în vederea sporirii gradului de securitate în
muncă:
- încălcarea reglementărilor emise de către autorităţi (inspecţia muncii);
- încălcarea regulamentului unităţii;

163
- experienţa indică „risc mare” de accidentări;
- energii mari;
- se impune o atenţie sporită din partea personalului (lucrători) pentru evitarea
accidentelor;
- sistemul nu permite greşeli din partea personalului (lucrători).
Aprecierea riscurilor pe durata ciclului de viaţă al unui echipament de muncă:
- stadiul de idee;
- proiectare preliminară;
- proiectare;
- achiziţionare;
- construire;
- probe tehnologice;
- punere în funcţiune;
- funcţionare: flux normal, întreţinere –în scop preventiv, reparaţii;
- schimbări: dotarea tehnică, proceduri standard, personal, programe computerizate,
produse;
- scoaterea din uz şi casarea;
- există propuneri privind o soluţie adecvată.
O analiză poate avea ca obiect:
- întreaga unitate;
- tipuri de maşini;
- o anumită maşină;
- o parte a locului de muncă;
- sistemul de transport;
- o anumită muncă;
- procedurile de organizare.
Formula de evaluare: RISC = PROBABILITATE x CONSECINŢE
Estimarea probabilităţii:
Cod Descriere Probabilitate
0 Foarte improbabil, imposibil 1 la 1000 de ani
1 Improbabil 1 la 100 de ani
2 Destul de puţin frecvent 1 la 10 ani
3 Destul de frecvent 1 pe an
4 Frecvent 1 pe lună
5 Foarte frecvent 1 pe zi
Estimarea consecinţelor:
Cod Descriere
0 Accidentare nepericuloasă sau uşoară
1 Concediu medical de scurtă durată
2 Concediu medical de lungă durată
3 Invaliditate
4 Deces
5 Mai multe decese, domeniu periculos mai mare

Consecinţe
5 50 51 52 53 54 55

164
4 40 41 42 43 44 45
3 30 31 32 33 34 35
2 20 21 22 23 24 25
1 10 11 12 13 14 15
0 00 01 02 03 04 05
0 1 2 3 4 5 Probabilitate

j. Dilema gestionării riscurilor


Să presupunem că:
RISC = PROBABILITATE X CONSECINŢE (definiţie conform EEN 292:1, EEN
1050)
Atunci putem emite următoarele supoziţii:
- unui incident cu consecinţe foarte grave îi corespunde cel mai adesea probalitatea cea mai
mică de a se întâmpla;
- Unui incident cu consecinţe relativ mici îi corespunde cel mai adesea o probalitate destul
de mare de a se întâmpla;
- în ambele cazuri riscurile pot fi de fel de mari;
- care dintre cele două cazuri trebuie să aibă prioritate ?
Estimarea practică a riscurilor:
Cod Descriere
0 Risc neglijabil
1 Risc acceptabil, nu este nevoie să se ia măsuri
2 Oarecare risc, se recomandă să se ia măsuri
3 Risc mare, trebuie să se ia măsuri
4 Risc foarte mare, trebuie să se ia măsuri imediat

k. Risc acceptat
Neglijarea mediului de muncă ne poate costa foarte mult, dar o supradimensionare
a realităţii poate să implice costuri la fel de mari.
Este imposibil să eliminăm toate riscurile pe care le implică activitatea desfăşurată
într-un mediu de muncă, atâta vreme cât există energii care pot provoca pagube.
Problema se reduce adesea la a pune în balanţă cerinţele autorităţilor, acordurile
între părţi în cadrul unităţii respective, calitatea produselor ş.a.m.d. Este greu de stabilit
care este cea mai bună soluţie.
În principiu, este important:
- să se identifice în mod constant riscurile care pot apărea în procesul de producţie;
- ca fiecare risc şi măsură corespunzătoare să fie apreciate la un nivel destul de înalt;
- deciziile să fie luate în cunoştinţă de cauză: fie nu se ia nici o măsură, fie măsurile
adoptate să conducă la reducerea sau controlarea riscurilor.

l.Elemente tehnice de bază privind securitatea muncii


Un nivel satisfăcător de securitate a muncii presupune:
- o bună funcţionare a echipamentului de muncă din dotare;
- o bună documentaţie;
- personal calificat, conştient de sursele de risc şi situaţiile care implică riscuri;
- o bună organizare a muncii;

165
- posibilitatea de producţie raţională;
- lucrări de întreţinere bine planificate şi efectuate.
Este suficient ca unul dintre aceşti factori să fie neglijat pentru ca riscurile să apară.
m. Strategia analizei riscurilor:
- fiţi sistematici;
- fiţi creativi;
- fiţi disciplinaţi;
- fiţi modeşti;
- nu vă pierdeţi în probleme de detaliu;
- păstraţi viziunea de ansamblu.
n. Sfaturi practice în analiza riscurilor:
- formaţi un grup de analiză: preşedinte, secretar, membri.
- motivaţi: de ce ACUM ?, de ce Analiza Riscurilor ?, cum să se folosească rezultatele,
cum să se desfăşoare munca, cine sunt cei implicaţi şi cum sunt implicaţi, cum se
întocmeşte documentaţia, rezultatele, următoarea informare.

166
XV. ELABORAREA LISTELOR DE CONTROL
CHECK-LISTURI

Listele de control conţin o serie de întrebări la care întreprinderea trebuie să


răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’. Toate întrebările la care întreprinderea răspunde cu ‘da’
reprezintă o problemă a mediului de lucru care trebuie să facă parte din planul de acţiune
pe care întreprinderea îl elaborează pe baza listei de control.

In ceea ce priveşte lista de control, întreprinderea trebuie:


• Să răspundă la toate întrebările din lista de control;
• Să comenteze, în cadrul planului de acţiune, acele întrebări la care întreprinderea
răspunde cu ‘da’;
• Să ia în consideraţie cauzele care ar putea influenţa problemele mediului de lucru
menţionate;
• Să comenteze cu privire la persoanele responsabile de rezolvarea problemelor mediului
de lucru şi la momentul când acestea ar putea fi rezolvate;
• Să comenteze în scris cu privire la problemele cheie ale mediului de lucru din cadrul
întreprinderii, care nu sunt evidenţiate de lista de control.

ACCIDENTE Da Nu

1. Există accidente care nu sunt investigate astfel încât să se


prevină repetarea aceluiaşi accident, de ex. accidentele de
circulaţie?
2. Există lucrători care nu au fost învăţaţi şi instruiţi pentru
activitatea lor?

ECHIPAMENTE
3. Este posibil ca lucrătorii să pornească maşinile în mod
accidental?
4. Există echipamente cu piese mobile care nu sunt protejate de
ecrane de protecţie, perdele uşoare, etc.?
5. Se constată o lipsă a verificării obligatorii a camioanelor,
preselor, etc.?

TRANSPORT INTERN SI CIRCULATIE


6. Există condiţii de lucru care pot expune lucrătorii la riscul de
împiedicare, de ex din cauza obiectelor de pe pardoseală sau a
pardoselilor cu suprafeţe accidentate?
7. Există pericolul ca persoanele să fie lovite sau strivite de
vehicule, de ex. maşini, camioane sau remorci pe teritoriul
întreprinderii?
8. Există lucrători care utilizează echipamentul atunci când nu sunt
autorizaţi să facă acest lucru?

167
9. Există căi de circulaţie pe teritoriul întreprinderii care nu sunt
marcate corespunzător?

EXPLOZII, INCENDII, COROZIUNE ŞI OTRAVIRE


10. Este posibil ca lucrătorii să vină în contact cu substanţe chimice
pentru care cauzează un risc de vătămări ca urmare a coroziunii la
nivelul pielii sau prin îmbrăcăminte, de ex. în cazul pulverizării,
pierderilor prin scurgere, disipare sau evaporarea lichidului?

CLIMATUL INTERIOR

TEMPERATURA
11. Temperatura din camera de lucru este mai mare de 25ºC sau
sub 18ºC pentru temperaturile exterioare normale?
12. Există probleme cauzate de curenţii de aer?

CALITATEA AERULUI
13. Există deseori praf pe suprafeţele orizontale?
14. Curăţenia corectă este dificil de realizat, din cauza
mobilierului şi a dezordinii?
15. Există poluare din cauza fumului de ţigară?
16. Mirosurile neplăcute persistă în încăpere o perioadă lungă de
timp?
17. Există prea multe persoane în acelaşi spaţiu astfel încât aerul
să devină sufocant (mirosuri)?

ERGONOMIE

RIDICAREA GREUTATILOR MARI


18. Obiectele sau sarcinile grele sunt ridicate manual?
19. Obiectele sau uneltele grele sunt cărate manual în cursul
deplasărilor?
20. Există multe obiecte peste 3 Kg ridicate pe durata unei zile de
lucru?
21. Există posibilitatea apriţiei unor situaţii de risc atunci când mai
multe persoane ridică împreună o greutate?
22. Greutăţile sunt ridicate în poziţii necorespunzătoare, de ex.
departe de corp, peste înălţimea umărului sau sub înălţimea
genunchiului?

ACTIVITATI DE TRAS SI IMPINSI GREUTATI


23. Este necesar să se folosească forţa atunci când sunt împinse sau
trase echipamentele cum ar fi, de ex. vagoneţi, camioane sau

168
dispozitive de ridicat paleţi?
24. Pardoseala este neregulată, în pantă, moale, netedă, sau există
trepte?
25. Există zone compacte unde se execută activităţile de tras şi
împins?
26. Există multe situaţii de pornire, oprire sau întoarcere atunci
când sarcinile urmează să fie trase sau împinse?
27. Lucrătorii au senzaţia de greutate a lucrurilor care sunt împinse
sau trase?
28. Echipamentul este defectuos sau există o lipsă în activitatea de
întreţinere?
29. Echipamentul este proiectat astfel încât poziţia de lucru este
necorespunzătoare?

MUNCA REPETITIVA, LIMITATA


30. Există muncă repetitivă, limitată – de ex. munca în care
mişcările constante sunt repetate în mod continuu pe o perioadă de
timp considerabilă a programului de lucru?
31. Munca repetitivă, limitată, se execută cu mare viteză sau sub
presiunea timpului?
32. Există persoane care efectuează o muncă intensivă utilizând
echipamente cu ecran în majoritatea programului de lucru, de ex.
procesarea datelor?

POZITII DE LUCRU
33. Persoanele lucrează în poziţii neconfortabile?
34. Persoanele lucrează cu spatele îndoit sau cu gâtul aplecat spre
spate sau spre faţă?
35. Persoanele lucrează cu mâinile deasupra înlăţimii umerilor?
36. Munca executată implică o porţiune lungă de drum?
37. Persoanele lucrează aşezate în poziţia ghemuit sau în genunchi?
38. Persoanele lucrează în aceeaşi poziţie pentru o perioadă lungă
de timp?
39. Spaţiul locului de muncă este compact?

COPII SI LUCRATORI TINERI

INSTRUCTIUNI SI SUPRAVEGHERE
40. Există lucrători tineri sub 18 ani care nu au fost instruiţi şi
educaţi corespunzător?
41. Persoanele tinere sub 18 ani lucrează fără să fie supravegheate
de o persoană peste 18 ani?
42. Atunci când sunt angajate persoane sub 15 ani, părinţii sunt
informaţi că aceştia fac parte din sistemul obligatoriu din

169
învăţământ?

VARSTA OBLIGATORIE
43. Sunt angajaţi copii cu vârsta sub 13 ani?
44. Există copii sub vârsta de 13-14 ani sau tineri, care fac parte
din sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care efectuează tipuri de
activităţi mai puţin solicitante?

ECHIPAMENTE
45. Există lucrători tineri sub 15 ani sau tineri, care fac parte din
sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care lucrează cu echipamente
sau în zona de pericol a acestora?
46. Există lucrătorii tineri sub 18 ani care lucrează cu echipamente
periculoase, de ex. prese pentru carton sau maşini de tăiat în felii?

CHIMIE
47. Există lucrători tineri sub 18 ani care lucrează cu substanţe
chimice periculoase sau în zona de pericol a acestora?

ERGONOMIE
48. Există tineri lucrători sub 18 ani care ridică obiecte de peste 12
Kg de mai multe ori pe zi?

PROGRAM DE LUCRU, ETC.


49. Există persoane cu vârsta de 13-14 ani sau mai tineri care fac
parte din sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care lucrează între
ora 20.00 şi 06.00?
50. Există persoane cu vârsta de 13-14 ani sau mai tineri care fac
parte din sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care lucrează peste
două ore în timpul zilelor de şcoală sau 12 ore pe durata săptămânii
de şcoală?
51. Există persoane cu vârsta de 13-14 ani sau tineri care fac parte
din sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care nu beneficiază de o
perioadă de odihnă de cel puţin 14 ore pe durata unei zile de 24
ore?
52. Există persoane cu vârsta de 13-14 ani sau mai tineri care fac
parte din sistemul de învăţământ obligatoriu, şi care nu beneficiază
a perioadă de odihnă cel puţin 12 ore pe durata unei zile de 24 ore?
53. Există tineri sub 18 ani care nu beneficiază de două zile de
pauză la fiecare perioadă de şapte zile?
54. Există tineri sub 18 ani care lucrează peste 4 1/2 ore şi care nu
beneficiază de o pauză de cel puţin 30 minute?

RISCUL DE VIOLENTA
55. Există tineri sub 18 ani care participă la transportul de bani?
54. Există tineri sub 18 ani care lucrează singuri, de ex. la chioşcuri

170
sau la staţii de benzină, între ora 18.00 şi 06.00 în timpul zilelor
săptămânii şi între 14.00 şi 16.00 în zilele de sâmbătă, duminică şi
sărbători?

MEDIUL PSIHOLOGIC DE LUCRU

SARCINI EXCESIVE
57. Este necesar ca lucrătorii să muncească foarte repede?
58. Este necesar ca lucrătorii să muncească deseori ore
suplimentare?
59. Lucrătorii trebuie să-şi ascundă emoţiile pe durata activităţii
lor?
60. Solicitările conflictuale reprezintă adesea o presiune asupra
lucrătorilor?

LIPSA DE INFLUENTA
61. Este posibil ca lucrătorii să aibă o influenţă redusă asupra deciziei cu
privire la munca lor?
62. Este posibil ca lucrătorii să aibă o influenţă redusă asupra volumului
muncii pe care o execută?
63. Este posibil ca lucrătorii să aibă o influenţă redusă asupra
momentului în care iau pauza?

LIPSA DE VARIATIE
64. Munca este puţin variată sau nu variază de loc?

INTIMIDARE/HARTUIRE
65. Există acţiuni de intimidare şi/sau hărţuire la locul de muncă?

LIPSA „RECUNOASTERII”
66. Activitatea este numai în mică măsură recunoscută şi apreciată de
conducere?

VIOLENTA SI AMENINTARI
67. Sunt lucrătorii expuşi la riscuri determinate de violenţă, ameninţări
sau insulte din partea clienţilor?

MUNCA DE UNUL SINGUR68. Există lucrători care execută singuri


muncă fizică?

PROGRAM DE LUCRU PRELUNGIT


69. Este deseori necesar să se lucreze peste 37 de ore pe săptămână?

LUCRUL IN SCHIMBURI
70. Există lucrători care muncesc în exterior majoritatea programului

171
normal de lucru, de ex. dimineaţa devreme sau pe timpul nopţii?

ABSENTA PE CAZ DE BOALA


41. Există condiţii în mediul de lucru care ar putea contribui la absenţe
pe caz de boală?
42. Ar putea modificările mediului de lucru să reducă absenţele pe caz
de boală?

ALTELE
Intreprinderile trebuie să fie conştiente că, pentru o serie de domenii, sunt în vigoare
solicitări speciale cu privire la evaluarea locului de muncă. Printre altele, se vor aplica
următoarele solicitări, pe care întreprinderea trebuie să le adauge la lista de control, dacă
domeniul respectiv este identificat în cadrul întreprinderii:
• Mediul de lucru pentru femeile gravide
• Lucrul în faţa ecranului;
• Agenţi biologici;
• Substanţe şi materiale cancerigene.

In plus, întreprinderea va trebui să acorde atenţie următoarelor condiţii ale mediului de


lucru, care nu sunt incluse în lista de control, şi anume:
• Chimie
• Zgomot

Evaluarea locului de muncă – Plan de Acţiune


Cauza Soluţia Persoana Termen limită şi
problemei(lor) responsabilă prioritizare

Intreprinderea trebuie să ţină cont de modul în care planul de acţiune urmează să fie
respectat, dacă planul de acţiune a avut efectele dorite sau dacă trebuie aduse modificări.
Evaluarea locului de muncă trebuie revizuită cel puţin la fiecare trei ani, sau, în caz de
modificare a activităţii, a metodelor de lucru sau a procesului de producţie care
influenţează sănătatea şi securitatea în muncă.

Intocmit de:

Angajator Data Angajat Data

172
CHECK-LIST privind respectarea LEGISLATIEI SI INSTRUCŢIUNILOR PROPRII S.S.M. pentru comerţul cu ridicata şi amănuntul

Conţinutul prevederiilor de SSM pentru comerţul cu ridicata şi amănuntul Art.


Nr. I.P. Concluzia Observaţii:
Crt. Da Nu Parţ N.C.
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Examinarea medicală obligatorie la angajare şi periodică, este conform reglementărilor
Ministerului Sănătăţii, atestată prin vize medicale.

2 Activitatea de instruire a salariaţilor în domeniul S.S.M. se realizează conform


HG1425/2006., specifice, consemnată în fişele individuale de protecţia muncii.

3 1. Sunt elaborate instrucţiuni proprii de S.S.M.i în funcţie de specificul activităţii


comerciale desfăşurate, afişate la loc vizibil.

2. Există instrucţiuni de utilizare şi protecţia muncii pentru utilajele şi aparatele existente


extrase din cărţile tehnice.

4 1. Dotarea cu echipament individual de protecţie şi materiale igienico sanitare, respectă


condiţile de acordare conform Normativului – intern de acordare EIP.

2. În cazul lucrărilor în medii cu temperaturi ridicate, cu substanţe toxice, inflamafile


sau explozive, se acordă echipament individual de protecţie.
5 Sunt prevăzute măsuri de prim ajutor, trusa medicală, conform instrucţiunilor proprii, pentru
protecţie chimică unguiente, soluţii nutralizante etc.

6 Căile de acces ale spaţiilor de lucru sunt curate, libere de orice obstacol, marcate vizibil,
nivelate, amenajate împotriva scurgerii apei.
7 Pentru autovehicule sunt prevăzute drumuri sau spaţii de întoarcere cu o rază de curbură care
să permită manevre nepericuloase.
.

8 În spaţiile de lucru iluminatul respectă HG 1091/2006.; natural, artificial,mixt


9 Corpurile de iluminat sunt corespunzătoare mediului de lucru; umiditate mare, pericol de
explozie (antiex), de incendiu etc.
10 În spaţiile de lucru cu temperatura aerului peste 25 grade celsius sunt asigurate măsuri de
ventilaţie, precum şi spaţii speciale pentru repaus, duşuri de aer, perdele de apă,
pulverizatoare cu apă pe suprafeţele radiante.

11 Echipamentele tehnice unde au loc degajări de căldură au rampa caldă unde are acces
personalul la temperatura de max. 55 G. Celsius, părţile cu care se poate veni în contact nu
depăşesc 40 G. Celsius, există mijloace de control a temperaturii.
12 În cazul muncii în aer liber a salariaţilor sunt asigurate spaţii fixe sau mobile pentru
protejarea acestora împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile.

13 Depozitele şi halele au prevăzute pentru evitarea curenţilor de aer din zona uşilor perdele sau
şorţuri din material plastic sau cauciuc, paravane, perdele de aer cald.

14 Mobilierul, utilajul comercial şi rafturile sunt fixate pentru a preveni răsturnarea şi sunt în
afara spaţiilor de circulaţie a personalului.

15 Echip. şi utilajele comerciale au ecrane de protercţie, apărători, carcase geamurile şi piesele


din componenţa mobilierului sunt fără porţiuni tăioase zgrunţuroase, au aparatură de măsură
şi control verificate şi cu scadenţa la zi.

16 Camerele frigorifice înzidite au prevăzute în interior butoane de alarmă cu inascripţia “ OM


ÎNCHIS”, care transmit semnale, atât optice, cât şi acustice în sala maşinilor sau bucătărie.

18 Rezidurile existente sunt supuse unui proces de epurare şi denocivizare

17 E.M. şi utilajele acţionate electric sunt protejate prin carcasare şi legături la prizele de
pământ şi la conductorul de nul al instalaţiei electrice, există apără tori, cablurile electrice
sunt protejate, sau luat măsuri tehnico-organizatorice pentru evitarea atingerii directe sau
indirecte.
18 Prizele de alimentare sunt tip “Schuco”, cu legătură de protecţie la priza de pământ.

19 Firmele de reclamă comercială sunt asigurate contra desfacerilor întâmplătoare, căderii,


instalaţia electrică fiind legată la pământ sau la conductorul de nul.
20 Sunt afişate la loc vizibil tăbliţe avertizoare pentru interzicerea fumatului în spaţiile cu
pericol de incendii şi explozii.
Încărcarea şi descărcarea cisternelor, vagoanelor cisternă, autocisternelor cu produse
inflamabile precum şi a mijlocelor de transport ce aduc produse explozive se fac în spaţii
special amenajate cu respectare:

1 1. utilizării echipamentului de protecţie pentru salariaţii manipulanţi.


2
2 Interzicerea focului deschis pe o rază de 50 de m

3 3. utilizarea recipientelor butoaie sau canistre numai metalice.


4
4. Oprirea funcţionării motoarelor auto, legarea mijloacelor de transport la pământ.

21 Produsele inflamabile şi explozive sunt marcate clar pe ambalaj: denumirea chimică,


densitatea, concentraţia, grad de pericol, simbol pentru avertizare standardizat.

22 Mijloacele de transport intern pentru produsele de mai sus, sunt dotate antiex.

23 Instalaţiile electrice din spaţiile de lucru cu pericol de incendiu sau explozie sunt de
construcţie antiex.

24 Spaţiile cu pericol de incendiu sau explozie sunt dotate cu ventilaţie, sunt construite din
materiale rezistente la foc, prezintă căi de evacuare curate, semnalizate şi iluminate,
pardoselele sunt anti scânteie,

25 Depozitarea, manipularea, sortarea , recepţia mărfurilor, pregătirea pentru vânzare ,


construcţii

26 Stivuirea ţiglei se face în rânduri suprapuse de max. 4-5 rânduri, la capetele rândurilor
acestea fiind asigurate pentru a se evita prăbuşirea.

27 Cărămizile sunt depozitate pe teren nete la o distanţă de de min. 2,5 m de căile de acces, în
stive regulate.
28 Cartonul asfaltat este depozitat în magazii sau şoproane, ferit de soare, umezeală sau căldură.

29 Varul, cimentul, ipsosul, pulverulente sunt amplasate la o distanţă de min. 2 m de căile de


acces ale autovehicolelor sau calea ferată.

30 Mărfurile în vrac(făină, mălai, orez, zahăr etc.) sunt ambalate în saci de max. 35 kg.,
inscripţionaţi.

31 Spaţiile de lucru din unitate sunt curate, nealunecoase, netede fără pericol de cădere.

32 Cuţitele maşinilor de tăiat carne şi oase sunt protejate cu apărători metalice.

33
Cuţitele pentru tăiat carne, mezeluri, satărele, ferăstraiele, masatele, cărligele pentru
suspendarea produselor sunt curate, fără rugină, cu margini netede, fără asperităţi.

34 Mânerele cuţitelor, scafelor, ferăstraielor, satărelor, etc. sunt fără crăpături, aşchii sau părţi
metalice ieşite în relief.

35 Tăierea cărnii, oaselor, mezelurilor se fac pe funduri de lemn netede sau pe


butuci de lemn .

36 La tăierea lemnelor de foc cu circulare există apărători şi dispozitive de protecţie la roţile de


transmisie sau la discurile de tăiere, masa mobilă are limitator de cursă.

37 Electromotoarele sunt protejate prin carcase şi legare la prizele de pământ şi la conductorul


de nul.

38 Aşezarea şi manipularea mărfurilor în/şi din rafturi situate la înălţime se face cu scări simple
sau duble prevăzute cu dispozitive de de prindere şi fixare.

39 Mărfurile dispuse în stive sunt situate lângă perete, stivele sunt în formă piramidală la
înălţimea max. de 1,65 m, mărfurile grele sunt pe poliţele de jos ale rafturilor,sau pe
podiumuri iar cele uşoare pe poliţele de sus.

40 Coşurile şi cărucioarele sunt funcţionale, stivele de coşuri sunt stabile, nu prezintă riscul de
răsturnare.

41 Tarabele, cărucioarele, precum şi alte mijloace de comerţ prezintă stabilitate, nu împiedică


circulaţia.
42 Spaţiile comerciale sunt parcelate, destinate unei anumite categorii de mărfuri, dotate cu
pardosele şi copertine în cazul pieţelor.

43 Automatele pentru vănzarea produselor sunt electroprotejate (legare la nul, legare la priza de
împământare)
44 La transportul manual se respectă între utilaje şi stivele de mărfuri, distanţa de min. 1m.
45 Depozitul de mărfuri are două uşi glisante dublate de uşi cu zăbrele, pardoseala netedă
realizată din material dur, rezistentă, nealunecoasă, fără praguri.
46 Pereţii magazinelor care comercializează produse alimentare ( pâine, carne, peşte, lactate
etc.) sunt finisaţi cu materiale lavabile, în culori deschise.

47 Pardoseaua magazinului este din material rezistent, antiderapant şi care se curăţă uşor.

48 Sălile de vănzare şi spaţiile anexe sunt ventilate natural sau mecanic cu sisteme adecvate.

49 Scările sunt prevăzute cu balustrade de sprijin, rafturile sunt inscripţionate cu sarcina


maximă

50 Spaţiul comercial de la parterul blocului are două căi de acces distincte :


- pentru aprovizionare cu marfă
- pentru circulaţia cumpărătorilor şi personalului.

51 Căile de acces între rândurile de gherete sau tarabe sunt cel puţin la 4m lăţime, calea
principală de acces la cel puţin 6m lăţime, trecerile secundare dintre rânduri la cel puţin 2m
lăţime.
XVI. EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR

Introducere. Terminologie

Legea nr. 608 din 31 octombrie 2001, modificată şi completată, privind evaluarea
conformităţii produselor stabileşte cadrul legal unitar pentru elaborarea reglementărilor tehnice,
evaluarea conformităţii şi supravegherea pieţei pentru produsele introduse pe piaţă şi/sau puse în
funcţiune în România, din domeniile reglementate, prevăzute în anexa nr. 1. Produsele din domeniile
reglementate se introduc pe piaţă şi/sau se pun în funcţiune numai dacă satisfac cerinţele esenţiale,
dacă conformitatea lor a fost evaluată conform procedurii de evaluare aplicabile şi dacă poartă
marcajul de conformitate potrivit prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor tehnice aplicabile,
în vigoare.
În sensul legii, termenii de specialitate se definesc după cum urmează:
a) acreditare - procedura prin care organismul naţional de acreditare, recunoscut conform legii, atestă
că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice;
b) autoritate competentă - organ al administraţiei publice centrale responsabil cu reglementarea unui
domeniu;
c) cerinţă esenţială - cerinţă care are în vedere protecţia sănătăţii, securitatea utilizatorilor, protecţia
animalelor domestice, a proprietăţii şi a mediului, aşa cum este prevăzută în actele normative în
vigoare;
d) certificare a conformităţii - acţiune a unui organism care este independent faţă de clienţii lui şi alte
părţi interesate şi care dovedeşte existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat
corespunzător, este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ;
e) certificat de conformitate - document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare şi care
indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este conform cu un
anumit standard sau cu un alt document normativ;
f) certificat de examinare de tip - document emis de către un organism notificat, prin care se atestă că
un tip de produs supus evaluării conformităţii în baza unei reglementări tehnice care prevede
evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea modulului «examinare de tip» respectă cerinţele
acelei reglementări tehnice;
g) certificat de recunoaştere - document emis de o autoritate competentă, prin care se atestă că un
laborator sau un organism de certificare ori de inspecţie este capabil şi competent tehnic să realizeze
sarcini specifice în legătură cu o anumită procedură de evaluare a conformităţii şi demonstrează
independenţa, imparţialitatea şi integritatea conform prevederilor unei reglementări tehnice;
h) declaraţia de conformitate EC - parte a procedurii de evaluare a conformităţii, prin care un
producător sau un reprezentant autorizat al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs satisface
cerinţele esenţiale din reglementările teh-nice aplicabile sau este în conformitate cu tipul pentru care
s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice
aplicabile;
i) document normativ - document care prevede reguli, linii directoare ori caracteristici pentru
activităţi sau pentru rezultatele acestora; termenul este generic şi include standarde, specificaţii
tehnice, coduri de bună practică şi reglementări;
j) domeniu reglementat - ansamblul activităţilor economice şi produselor asociate acestora, pentru
care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau de punere
în funcţiune;
k) desemnare - procedura prin care o autoritate competentă aprobă, prin ordin al conducătorului său,
un laborator, un organism de certificare sau de inspecţie recunoscut, dreptul de a acţiona pe piaţă în
legătură cu o procedură de evaluare a conformităţii, prevăzută de o reglementare tehnică;
l) evaluare a conformităţii - activitate al cărei obiect este determinarea faptului că un produs satisface
cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau că un produs este în conformitate cu tipul
pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele esenţiale din
reglementările tehnice aplicabile produsului;
m) inspecţie - examinarea proiectului unui produs, a unui produs, a unui serviciu, a unui proces sau a
unei instalaţii şi determinarea conformităţii lor cu condiţiile specifice sau cu condiţiile generale, pe
baza unei aprecieri profesionale;
n) importator - orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică cu domiciliul, respectiv cu
sediul, în România sau în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, care introduce pe piaţa
românească sau pe piaţa Uniunii Europene un produs provenit din afara acestui spaţiu;
o) introducere pe piaţă a unui produs - acţiunea de a face disponibil, pentru prima dată, contra cost
sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea distribuirii şi/sau utilizării;
p) încercare - operaţiune tehnică ce constă în determinarea uneia sau mai multor caracteristici ale
unui produs, în concordanţă cu o procedură specificată;
q) marcaj de conformitate - simbolul care se aplică de producător sau de reprezentantul autorizat al
acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de punerea în funcţiune, pe un produs, pe o placă de
marcaj ataşată, pe ambalajul şi/sau pe documentele însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii
produsului cu toate cerinţele esenţiale prevăzute în reglementările tehnice aplicabile:
- CS - marcaj naţional de conformitate, denumit în continuare marcaj CS, valabil în România până la
31.12.2006;
- CE - marcaj european de conformitate, denumit în continuare marcaj CE, valabil în ţările UE;
r) notificare - procedura prin care o autoritate competentă informează Comisia Europeană şi statele
membre ale Uniunii Europene cu privire la laboratorul sau organismul de certificare ori de inspecţie,
aflat sub jurisdicţia română, desemnat pentru a îndeplini sarcini specifice în legătură cu evaluarea
conformităţii şi pentru care Comisia Europeană a alocat anterior un număr, conform prevederilor
reglementării tehnice specifice;
s) organism de certificare - organism independent faţă de clientul lui şi alte părţi interesate, care
aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi supravegherii
conformităţii;
t) organ de control - structură responsabilă, stabilită să asigure supravegherea pieţei;
u) organism notificat - laborator de încercări, organism de certificare sau de inspecţie, persoană
juridică cu sediul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, care a fost desemnat şi
notificat de către o autoritate competentă ori, respectiv, de către un stat membru, pentru a realiza
evaluarea conformităţii într-un domeniu reglementat şi care este cuprins în lista organismelor
notificate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
v) organism recunoscut - laborator de încercări, organism de certificare sau de inspecţie, persoană
juridică cu sediul în România, care este capabil şi competent tehnic să realizeze sarcini specifice în
legătură cu o anumită procedură de evaluare a conformităţii şi care demonstrează independenţă,
imparţialitate şi integritate, conform prevederilor unei reglementări tehnice şi pentru care s-a emis un
certificat de recunoaştere;
w) producător - persoana fizică autorizată sau persoana juridică, responsabilă pentru proiectarea şi
realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România ori
într-un stat membru al Uniunii Europene, în numele său. Responsabilităţile producătorului se preiau
de orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică care asamblează, ambalează ori etichetează
produse în vederea introducerii pe piaţă şi/sau a punerii în funcţiune, sub nume propriu;
x) punere în funcţiune - acţiunea ce are loc în momentul primei utilizări a unui produs, în România
sau într-un stat membru al Uniunii Europene;
y) recunoaştere - acţiune în responsabilitatea autorităţii competente, prin care se stabileşte dacă un
laborator sau un organism de certificare ori de inspecţie este capabil şi competent tehnic să realizeze
sarcini specifice în legătură cu o anumită procedură de evaluare a conformităţii şi demonstrează
independenţă, imparţialitate şi integritate, conform prevederilor unei reglementări tehnice, în vederea
desemnării şi, după caz, a notificării;
z) reprezentant autorizat al producătorului - persoana fizică sau juridică cu domiciliul, respectiv cu
sediul, în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, împuternicită de producător să
acţioneze în numele acestuia;
aa) standard european armonizat - standard european, elaborat în baza unui mandat al Comisiei
Europene şi adoptat de către o organizaţie europeană de standardizare, care conferă prezumţia de
conformitate cu cerinţele esenţiale dintr-o directivă aplicabilă, acoperită de un astfel de standard.
Lista standardelor europene armonizate se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
ab) supravegherea pieţei - ansamblul măsurilor, resurselor şi structurilor instituţionale adecvate, prin
care autorităţile competente asigură şi garantează, în mod imparţial, că produsele introduse pe piaţă
şi/sau puse în funcţiune îndeplinesc prevederile reglementărilor tehnice aplicabile, indiferent de
originea lor, cu respectarea principiului liberei concurenţe.

Legislaţia europeană în domeniu

Legislaţia europeană referitoare la certificarea echipamentelor de muncă utilizate de către


lucrători în procesul de muncă este bazată pe art. 100A al Tratatului de la Roma, modificat prin art.
94-97 din Tratatul de la Amsterdam, a stabilit că libera circulaţie a produselor în legătură cu sănătatea,
securitatea, protecţia mediului şi protecţia consumatorilor este permisă în condiţiile în care acestea
asigură un nivel de protecţie ridicat, respectiv dacă nu pun în pericol sănătatea şi securitatea
persoanelor, animalelor şi a bunurilor.
În acest scop se preconizează armonizarea totală a prevederilor legislative, tehnice şi
administrative, ca regulă dar este posibilă şi armonizarea parţială. Statele membre sunt însă obligate să
comunice Comisiei orice măsură naţională suplimentară adoptată după armonizare şi să obţină
confirmarea acesteia, pentru a nu se crea discriminări arbitare sau restricţii deghizate pentru comerţ.
În scopul asigurării securităţii vieţii şi sănătăţii populaţiei, precum şi al protejării mediului,
animalelor domestice şi proprietăţii, autorităţile competente elaborează reglementări tehnice, cu
respectarea principiilor internaţionale şi comunitare privind libera circulaţie a mărfurilor în comerţul
intern şi internaţional.
Reglementările tehnice prevăd, în principal:
a)definirea domeniilor reglementate prevăzute în anexa nr. 1;
b) grupele de produse care fac obiectul reglementării tehnice, precum şi grupele de produse exceptate
de la aceasta, dacă este cazul;
c)cerinţele esenţiale;
d)procedurile pentru evaluarea conformităţii produselor;
e)conţinutul dosarului tehnic şi documentele ce atestă conformitatea cu cerinţele esenţiale;
f)cerinţele minime pentru evaluarea organismelor desemnate să realizeze evaluarea conformităţii
produselor cu cerinţele esenţiale;
g)regulile de aplicare a marcajului de conformitate, dacă este cazul;
h)cerinţele privind supravegherea pieţei.
Reglementările tehnice vor face referire la standardele europene armonizate, adoptate la nivel
naţional, care conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale.
În scopul adoptării standardelor europene armonizate autorităţile competente asigură
mijloacele financiare din fonduri alocate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 100A introduce o clauză de supraveghere a pieţei. Directivele europene
derivând de la art.100A/95 conţin o serie de prevederi comune, indiferent de tipul de echipament
căruia i se aplică, precum şi prevederi specifice acestuia, în special sub formă de cerinţe esenţiale de
securitate, inclusiv prevederi tehnice (caracteristici, parametri admisibili, metode de încercări).
Directivele sunt documente specifice, unele dintre ele cu un puternic caracter tehnic şi se
referă la armonizarea prescripţiilor statelor membre pentru anumite tipuri de echipamente, pornind de
la principiul asigurării unui nivel maxim de protecţie a utilizatorului. Printre acestea putem enumera:
- Directiva Consiliului din 22 iunie 1998 ( 98/37/CE) referitoare la maşini care înlocuieşte
Directiva (89/392/CEE), ce a fost completată prin directivele 91/368/CEE, 93/44/CEE, 93/68/CEE;
- Directiva Consiliului din 19 februarie 1973 referitoare la materialul electric destinat a fi
utilizat în diferite limite de tensiune (73/23 /CEE);
- Directiva Consiliului din 23 martie 1994 referitoare la echipamente şi sisteme protectoare
destinate a fi utilizate în atmosfere potenţial explozive (94/ 9 /CEE);
- Directiva Consiliului din 21 decembrie 1989 referitoare la echipamentele individuale de
protecţie (89/686/CEE), completată prin directivele 93/68/CEE şi 93/95/CEE;
- Directiva Consiliului din 2000 privind nivelul emisiilor de zgomot în mediu produs de
echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor (2000/14/EC).
Libera circulaţie a mărfurilor constituie temelia Pieţei Unice. Mecanismele folosite pentru
realizarea acestui scop se bazează pe prevenirea noilor bariere în calea comerţului, recunoaştere
mutuală şi armonizare tehnică.
Barierele în calea comerţului rezultate din diferenţele existente între legislaţiile naţionale pot fi
acceptate numai dacă măsurile naţionale :
• sunt necesare pentru a satisface cerinţe obligatorii (cum ar fi sănătatea, securitatea,
protecţia consumatorului, protecţia mediului);
• servesc un scop legitim care justifică încălcarea principiului liberei circulaţii a
mărfurilor; şi
• pot fi justificate în privinţa legitimităţii scopului şi sunt proporţionale cu obiectivele.
O nouă strategie şi tehnică de reglementare a fost formulată prin Rezoluţia Consiliului din anul
1985 referitoare la Noua Abordare privind armonizarea tehnică şi standardizarea, care a stabilit
următoarele principii:
 Armonizarea legislativă se limitează la cerinţele esenţiale pe care trebuie să le satisfacă produsele
introduse pe piaţa Comunităţii, pentru a beneficia de libera circulaţie în cadrul Comunităţii.
 Specificaţiile tehnice ale produselor care satisfac cerinţele esenţiale definite in directive sunt
stabilite în standardele armonizate.
 Aplicarea standardelor armonizate şi a altor standarde rămâne voluntară şi producătorul poate
întotdeauna să aplice alte specificaţii tehnice pentru a satisface cerinţele.
 Produsele fabricate în conformitate cu standardele armonizate beneficiază de o prezumţie de
conformitate cu cerinţele esenţiale corespunzătoare.
În completarea principiilor Noii Abordări, sunt necesare condiţii pentru evaluarea justă a
conformităţii. Elementele cheie în această privinţă sunt realizarea încrederii prin competenţă şi
transparenţă şi elaborarea unui cadru şi a unei politici cuprinzătoare pentru evaluarea conformităţii.
Rezoluţia Consiliului din 1989 referitoare la Abordarea Globală cu privire la certificare şi testare
prevede următoarele principii orientative pentru politica Comunităţii în legătură cu evaluarea
conformităţii:
⇒ O abordare consecventă se dezvoltă în legislaţia comunitară prin realizarea de module pentru
diferitele faze ale procedurilor de evaluare a conformităţii şi prin formularea criteriilor pentru
folosirea acestor proceduri, pentru desemnarea organismelor care pun în funcţiune aceste
proceduri şi pentru folosirea marcajului CE.
⇒ Folosirea standardelor europene privind asigurarea calităţii (EN ISO 9000) si privind cerinţele
care trebuie îndeplinite de către organismele de evaluare a conformităţii care se ocupă de
asigurarea calităţii (EN 45000) este generalizată.
⇒ Înfiinţarea sistemelor de acreditare şi folosirea tehnicilor comparative sunt promovate în Statele
Membre şi la nivelul Comunităţii.
⇒ Sunt promovate acordurile de recunoaştere mutuală privind testarea şi certificarea în domeniile
nereglementate.
⇒ Diferenţele dintre infrastructurile calităţii existente (cum ar fi sistemele de calibrare şi
metrologie, laboratoarele de testare, organismele de certificare şi inspectie, organismele de
acreditare) între Statele Membre şi între sectoarele industriale sunt minimalizate prin programe.
⇒ Comerţul internaţional între Comunitate şi ţări terţe este susţinut prin acorduri de recunoaştere
mutuală, programe de cooperare şi asistenţă tehnică.
Abordarea Globală a fost completată de Decizia Consiliului 90/683/EEC, care a fost înlocuită şi
actualizată prin Decizia 93/465/EEC. Aceste decizii stabilesc orientările generale şi procedurile
detaliate pentru evaluarea conformităţii care trebuie folosite în directivele Noii Abordări. Astfel
evaluarea conformităţii se bazează pe:
• activităţile producătorului de control intern al proiectării şi producţiei;
• examinarea de tip de către o terţă parte, combinată cu activităţile producătorului de control intern
asupra producţiei;
• examinarea de tip sau a proiectării de către o terţă parte, combinată cu aprobarea de către un terţ a
sistemelor de asigurare a calităţii produsului sau producţiei, sau verificarea produsului de catre
terti (Aprobarea sistemelor de asigurare a calităţii produsului sau producţiei de către o terţă parte şi
verificarea produsului de către un terţ pot fi asigurate şi fără examinarea tipului sau proiectării de
către terţa parte);
• verificarea proiectării şi producţiei de către o unitate a terţei părţi;
• aprobarea de către terţ a întregului sistem de asigurare a calităţii.
Directivele Noii Abordări se bazează pe următoarele principii :
⇒ Armonizarea se limitează la cerinţele de bază.
⇒ Numai produsele care îndeplinesc cerinţele de bază pot fi introduse pe piaţă şi puse în
funcţiune.
⇒ Standardele armonizate ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial şi
care au fost transpuse în standarde naţionale, se presupune că sunt conforme cu cerinţele
esenţiale corespunzătoare.
⇒ Aplicarea standardelor armonizate sau a altor specificaţii tehnice rămâne voluntară, iar
producătorii pot alege orice soluţie tehnică care asigură respectarea cerinţelor de bază.
Producătorii pot alege între diferite proceduri de evaluare a conformităţii prevăzute în
directiva aplicabilă.
Legislaţia românească în domeniu

În tabelul 4 sunt prezentate transpunerile Directivelor europene în legislaţia românească


privind certificarea echipamentelor de muncă (EM) şi a echipamentelor individuale de protecţie (EIP)
din domeniile reglementate pentru care autoritatea competentă este Inspecţia Muncii.

Cadrul legislativ referitor la evaluarea conformităţii produselor


LEGEA nr. 608 din 31 octombrie 2001
712/08.11.2001
privind evaluarea conformităţii produselor
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1202 din 10 septembrie 2002
731/10.09.2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea,
securitatea muncii şi protecţia mediului
ORDONANŢA nr. 71 din 28 august 2003
621/30.08.2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii
produselor
LEGEA nr. 503 din 26 noiembrie 2003
876/10.12.2003 privind aprobarea OG nr. 71/2003 pentru modificare şi completarea Legii nr. 608/2001
privind evaluarea conformităţii produselor
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1605 din 23 decembrie 2003
privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 71/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor ce se utilizează în procesul de
33/15.01.2004
evaluare a conformităţii produselor din domeniul reglementate, prevăzute în Legea
nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, şi a regulilor de aplicare a
marcajului naţional de conformitate CS
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1514 din 18 decembrie 2003
923/22.12.2003 pentru modificare şi completarea Hotărârii Guvernului nr.457/2003 privind asigurarea
securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune (EEJT)
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 457 din 18 aprilie 2003
311/08.05.2003
privind asigurarea securităţii utilizatorilor de EEJT
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 71 din 24 ianuarie 2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind stabilirea procedurilor ce se utilizează în procesul
119/14.02.2002 de evaluare a conformităţii produselor din domeniul reglementate, prevăzute în
Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, şi a regulilor de
aplicare a marcajului naţional de conformitate CS
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 115 din 5 februarie 2004
166/26.02.2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de
protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 809 din 14 iulie 2005
pentru modificarea HG nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate
723/10.08.2007
ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor
pe piaţă
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 144 din 12 februarie 2004
pentru modificarea anexei la HG nr. 681/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi
138/16.02.2004
funcţionarea Comitetului Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi
serviciilor şi Protecţia Consumatorilor
ORDINUL 35 din 23 ianuarie 2004
pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea
96/02.02.2004
organismelor şi / sau laboratoarelor ce pot întocmi rapoarte de încercări, care
atestă conformitatea echipamente electrice de joasă tensiune
815/11.11.2002 ORDINUL 342 din 30 iulie 2002
privind aprobarea Cărţii Albe a Infrastructurii Calităţii şi Evaluării Conformităţii
Produselor

ORDINUL 297 din 1 octombrie 2001al MIR


709/07.11.2001 privind aprobarea Listei cuprinzând organismele recunoscute în domeniul
echipamentelor electrice de joasă tensiune
ORDINUL 433 din 27 decembrie 2001
pentru modificarea şi completarea Ordinului MIR nr. 297/2001 privind aprobarea Listei
51/24.01.2002
cuprinzând organismele recunoscute în domeniul echipamentelor electrice de joasă
tensiune
ORDINUL 153 din 19 martie 2002
pentru modificarea şi completarea Ordinului MIR şi al MMSS nr. 184/395/2001 privind
323/16.05.2002
aprobarea Listei cuprinzând standardele române pentru asigurarea securităţii
utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 119 din 5 februarie 2004
175/01.03.2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a maşinilor industriale
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1756 din 6 decembrie 2006
48/22.01.2007 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente
destinate în exteriorul clădirilor
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 752 din 14 mai 2004
499/03.06.2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor
protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive
LEGEA nr. 246 din 9 iunie 2004
privind aprobarea OG nr. 3/2004 pentru modificare şi completarea OG nr. 38/1998
532/14.06.2004
privind activitatea de acreditare a laboratoarelor şi organismelor evaluarea
conformităţii
ORDINUL 242 din 26 mai 2004 al MMSSF
634/13.07.2004+ bis privind aprobarea Listei standardele române care adoptă standardele europene
armonizate referitoare la maşini industriale
ORDINUL 94 din 7 februarie 2006
169/22.02.2006
privind aprobarea Listei standardele române care adoptă standardele europene
armonizate referitoare la echipamente individuale de protecţie
ORDINUL 383 din 22 iunie 2004 al MMSSF
privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele
639/15.07.2004
europene armonizate care se referă la metodele de măsurare şi verificare a
nivelului de zgomot transmis prin aer de aparatele electrocasnice
LEGE nr. 245 din 9 iunie 2004
565/25.06.2004 privind securitatea generală a produselor
LEGE nr. 240 din 7 iunie 2004
552/22.06.2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 891 din 3 iunie 2004
620/08.07.2004 privind stabilirea unor măsuri de supraveghere a pieţei produselor din domeniile
reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii
produselor
HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 140 din 24 februarie 2005
219/15.03.2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 891/2004 privind stabilirea unor măsuri de
supraveghere a pieţei produselor din domeniile reglementate, prevăzute
în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
ORDINUL 354 din 28 iunie 2004
pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea
676/27.07.2004
laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care
realizează evaluarea conformităţii echipamentelor individuale de protecţie
ORDINUL 355 din 28 iunie 2004
pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea
676/27.07.2004
laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care
realizează evaluarea conformităţii maşinilor industriale
ORDINUL 521 din 29 iulie 2004
pentru aprobarea Listei cuprinzând laboratoarele recunoscute care pot întocmi rapoarte
736/16.08.2004
de încercări ce atestă conformitatea echipamentelor electrice de joasă tensiune cu
cerinţele esenţiale de securitate
ORDONANŢA nr. 62 din 05 august 2004
741/17.08.2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii
produselor
ORDINUL 396 din 29 iunie 2004
pentru aprobarea unor măsuri privind desemnarea organismelor care realizează
788/27.08.2004
evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor
(Norme metodologice)
ORDINUL 476 din 14 septembrie 2004
privind aprobarea Normelor metodologice care adoptă standarde europene armonizate
866/22.09.2004
referitoare la echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive
ORDINUL 477 din 14 septembrie 2004
pentru aprobarea privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări,
871/24.09.2004 precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea
conformităţii echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în
atmosfere potenţial explozive
ORDINUL 12 din 12 ianuarie 2006
42/17.01.2006 pentru aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea
conformităţii EIP
ORDINUL 947 din 7 decembrie 2006
1012/20.12.
pentru completarea Ordinului MMSSF nr. 12/2006 privind aprobarea Listei
2006
organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformităţii EIP
ORDINUL 492 din 23 septembrie 2004
928/12.10.2004 pentru aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea
conformităţii maşinilor industriale
LEGE nr. 406 din 11 octombrie 2004
941/14.10.2004 privind aprobarea OG nr. 62/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
ORDINUL 634 din 2 septembrie 2004
939/14.10.2004 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare pe termen mediu a infrastructurii pentru
evaluarea conformităţii, 2004-2007
ORDINUL 552 din 11 august 2004
784/26.08.2004 pentru aprobarea Listei cuprinzând organismele recunoscute în domeniul
compatibilităţii electromagnetice
ORDINUL 381 din 21 iunie 2004
1020/04.11. şi ORDINUL 1620 din 11 octombrie 2004 MEC şi MCTI
2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele
europene armonizate din domeniul compatibilităţii electromagnetice
ORDONANŢA nr. 19 din 27 ianuarie 2005
101/31.01.2005 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii
produselor
LEGE nr. 81 din 7 aprilie 2005
303/12.04.2005 privind aprobarea OG nr. 19/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
323/16.05.2002 ORDINUL 34 din 14 februarie 2002
pentru modificarea Ordinului ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului muncii
şi solidarităţii sociale nr. 184/395/2001 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele
române pentru asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă
tensiune
ORDINUL 384 din 2004 din 22 iunie 2004
681/29.07.2004 pentru aprobarea Listei cuprinzând standardele române privind asigurarea
+ bis securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune, care
adoptă standardele europene armonizate

Produsele din domeniul reglementat pe care le supraveghează Inspecţia Muncii sunt prezenate
în Tabelul 6.
Cerinţa esenţială este cerinţa care are în vedere, în special:
 protecţia sănătăţii
 securitatea utilizatorilor
 protecţia proprietăţii
 protectia mediului.

Nr. Reglementarea Nr. directivei/nr.


Autorităţile de supraveghere a pieţei
crt. tehnică reglementării tehnice

1. Echipamente 73/23/EEC/ Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor; Ministerul


electrice de joasă Hotărârea Guvernului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Inspecţia Muncii; ITM –
tensiune nr. 457/2003 şi Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă

Hotărârea Guvernului
nr. 1514/2003

2. Maşini industriale 98/37/EC/ Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Inspecţia


Hotărârea Guvernului Muncii; ITM – Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă
nr. 119/2004

3. Echipament de 89/686/EEC/ Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Inspecţia


protecţie individuală Hotărârea Guvernului Muncii; ITM – Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă
nr. 115/2004

Hotărârea Guvernului
nr. 809/2005

4. Atmosfere potenţial 94/9/EEC/ Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Inspecţia


explozive Hotărârea Guvernului Muncii; ITM – Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă
nr. 752/2004

5. Limitarea nivelului 2000/14/EEC/ Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Inspecţia


emisiilor de zgomot Muncii; ITM – Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă
în mediu produs de Hotărârea Guvernului
echipamente nr. 1756/2006
destinate utilizării în
exteriorul clădirii

Securitatea este starea unui produs, proces sau serviciu, în care riscul de a pune în pericol
persoanele sau de a provoca pagube mediului şi/sau proprietăţii este limitat la un nivel acceptabil.
Principiile pe care se bazează procesul de evaluare a conformităţii sunt:
a)competenţă şi imparţialitate;
b)transparenţă şi credibilitate;
c)independenţă faţă de posibila predominare a oricăror interese specifice;
d)asigurarea confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional;
e)reprezentarea intereselor publice;
f)contribuţia la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor.
Introducere pe piaţă a unui produs este acţiunea de a face disponibil, pentru prima dată, contra
cost sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea distribuirii şi/sau utilizării.
Produsele din domeniile reglementate care se introduc pe piaţă şi/sau se pun în funcţiune
trebuie să poarte marcajul de conformitate corespunzător, dacă reglementările tehnice aplicabile
prevăd aplicarea acestui marcaj.
Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau
punerea în funcţiune a produselor din domeniile reglementate, are obligaţia să asigure:
a) proiectarea şi realizarea produselor, respectând cerinţele esenţiale;
b) întocmirea şi deţinerea dosarului tehnic, în forma, scopul şi pe perioada prevăzute de
reglementările tehnice, după caz;
c) aplicarea procedurilor pentru evaluarea conformităţii produselor cu cerinţele esenţiale, prevăzute
de reglementările tehnice;
d) întocmirea declaraţiei de conformitate EC, deţinerea rapoartelor de încercare, a certificatelor sau a
altor documente ce atestă conformitatea, după caz;
e) aplicarea marcajului CE, după caz.
În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu are domiciliul sau
sediul în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea privind deţinerea
documentelor ce atestă conformitatea şi prezentarea acestor documente, la cererea organelor de
control, revine importatorului.
Producătorul este persoana responsabilă pentru proiectarea şi realizarea unui produs în scopul
introducerii pe piaţă în numele său. Responsabilităţile producătorului se aplică oricăreii persoane
fizice sau juridice care asamblează sau etichetează produse în vederea introducerii pe piaţă sub nume
propriu.
Importatorul este orice persoană fizică sau juridică cu sediul în România care introduce pe
piaţă un produs dintr-o altă ţară.
Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale este atestată prin declaraţia de conformitate EC
întocmită de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, rapoartele de încercare,
certificatele ori alte documente care atestă conformitatea, emise de laboratoare, respectiv de organisme
de certificare sau de inspecţie, alese de producător, conform procedurilor de evaluare, şi prin marcajul
CE, potrivit reglementărilor tehnice aplicabile.
Certificatul de conformitate este documentul emis de un organism de certificare pe baza
regulilor unui sistem de certificare şi care indică existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat
corespunzător, este conform cu un standard sau cu un alt document normativ.
Declaraţia de conformitate este procedura prin care un producător sau un reprezentant autorizat
al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs este conform condiţiilor specificate.
Marcajul de conformitate este un simbol care se aplică de către producător sau de către
reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de utilizare, direct pe
produs, pe instrucţiunile ce însoţesc produsul sau pe o placă de marcaj ataşată produsului, astfel încât
să nu poată fi detaşată, pe ambalajul acestuia şi/sau pe documentele însoţitoare şi are semnificaţia
conformităţiii produsului cu toate cerinţele aplicabile, prevăzute în reglementările tehnice.
Pentru produsele supuse mai multor reglementari tehnice, marcajul CE sau CS (până la
31.12.2007), semnifică faptul că produsele sunt conforme cu prevederile tuturor reglementărilor
tehnice respective.
Marcajele de conformitate:
• CE – marcaj european de conformitate (fig. 3)
• CS – marcaj naţional de conformitate (fig. 4)
Marcajul de conformitate se aplică în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters. Marcajul CE este
urmat, dacă este cazul, de numărul de identificare a organismului notificat care a evaluat
conformitatea potrivit prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile produsului. Este interzisă
aplicarea de marcaje care pot fi confundate cu marcajele de conformitate.

Fig. 3 Fig.4

Se admiteau introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune şi a produselor cu marcaj CS,


aplicat, numai până la data aderării României la Uniunea Europeană, adică 31.12.2007.
De la termenul prevăzut mai sus produsele din domeniile reglementate pot fi introduse pe
piaţă şi/sau puse în funcţiune numai în condiţiile în care acestea poartă marcajul CE, dacă acest
marcaj de conformitate este prevăzut de reglementările tehnice aplicabile.
De la data aderării României la Uniunea Europeană se interzice distribuirea, contra cost sau
gratuită, a produselor din domeniile reglementate, marcate cu marcajul CS. Autorităţile competente
au obligaţia de a lua măsurile necesare de retragere de pe piaţă a produselor cu marcaj CS.
Marcajul CS se aplica de către producător sau de către reprezentantul său autorizat, persoană
fizică ori juridică cu domiciliul, respectiv cu sediul, în România.
Marcajul CS era urmat, dacă era cazul, de numărul de identificare al organismului înregistrat
în Registrul organismelor recunoscute, care a evaluat conformitatea, conform prevederilor prezentei
legi şi ale reglementărilor tehnice aplicabile produsului.
În concluzie, conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale este atestată prin:
• declaraţia de conformitate întocmită de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia;
• rapoartele de încercare sau certificatele de conformitate emise de laboratoare ori de organisme
de certificare sau inspecţie, alese de producător, conform procedurilor de evaluare;
• marcajul de conformitate, potrivit reglementărilor tehnice aplicabile.
Evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate cu cerinţele esenţiale prevăzute
în reglementările tehnice se face de către organisme desemnate sau, după caz, notificate, respectiv
laboratoare de încercări, organisme de certificare sau de inspecţie.
Procedurile pentru evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al produsului şi
de riscul estimat la utilizarea acestuia.
Reglementarea tehnică prevede pentru fiecare categorie de produse dintr-un domeniu
reglementat una sau mai multe proceduri pentru evaluarea conformităţii; procedura pentru evaluarea
conformităţii este formată din unul sau o combinaţie adecvată a următoarelor module:
a) modulul A - controlul intern al producţiei;
b) modulul B - examinarea de tip;
c) modulul C - conformitatea cu tipul;
d) modulul D - asigurarea calităţii producţiei;
e) modulul E - asigurarea calităţii produsului;
f) modulul F - verificarea produsului;
g) modulul G - verificarea unităţii de produs;
h) modulul H - asigurarea totală a calităţii.
Supravegherea pieţei este în responsabilitatea şi în subordonarea autorităţilor competente, care
asigură un sistem eficient şi efectiv de supraveghere şi control atât pentru produsele din domeniile
reglementate, cât şi pentru evaluarea conformităţii produselor din aceste domenii.
Structurile responsabile cu supravegherea pieţei trebuie:
• să deţină resursele şi autoritatea necesare pentru exercitarea activităţilor de supraveghere
• să asigure competenţa şi integritatea profe-sională a personalului lor
• să acţioneze independent şi nediscriminatoriu.

(1Pprodusele din domeniile reglementate care se introduc pe piaţă şi/sau se pun în funcţiune trebuie
să poarte marcajul de conformitate corespunzător, dacă reglementările tehnice aplicabile prevăd
aplicarea acestui marcaj.
(2) Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau
punerea în funcţiune a produselor din domeniile reglementate, are obligaţia să asigure:
b) întocmirea şi deţinerea dosarului tehnic, în forma, scopul şi pe perioada prevăzute de
reglementările tehnice, după caz;
c) aplicarea procedurilor pentru evaluarea conformităţii produselor cu cerinţele esenţiale, prevăzute
de reglementările tehnice;
d) întocmirea declaraţiei de conformitate EC, deţinerea rapoartelor de încercare, a certificatelor sau a
altor documente ce atestă conformitatea, după caz;
e) aplicarea marcajului CE, după caz.
În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu are domiciliul
sau sediul în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea privind
deţinerea documentelor ce atestă conformitatea şi prezentarea acestor documente, la cererea
organelor de control, revine importatorului. Marcajul CE se aplică conform reglementărilor tehnice
aplicabile produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile ce
însoţesc produsul sau pe o placă de marcaj ataşată produsului, astfel încât să nu poată fi detaşată. în
situaţia în care acest lucru nu este posibil sau în cazul în care nu există cerinţe în acest sens, ţinând
cont de natura produsului, marcajul CE se aplică pe ambalaj, dacă este cazul, şi pe documentele ce
însoţesc produsul, dacă reglementarea tehnică prevede astfel de documente. În situaţia în care unui
produs îi sunt aplicabile mai multe reglementări tehnice care prevăd aplicarea marcajului de
conformitate, marcajul de conformitate semnifică conformitatea produsului cu toate prevederile
aplicabile din aceste reglementări, produsele din domeniile reglementate care se introduc pe piaţă
şi/sau se pun în funcţiune trebuie să poarte marcajul de conformitate corespunzător, dacă
reglementările tehnice aplicabile prevăd aplicarea acestui marcaj.
Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau punerea
în funcţiune a produselor din domeniile reglementate, are obligaţia să asigure:
e) aplicarea marcajului CE, după caz.

Domenii reglementate şi Directivele Noii Abordări (directive care prevăd marcajul CE)

Directiva Nr.directivei, Legislaţia Autoritatea


amendament românească competentă
HG
1. Echipamente (electrice) de joasă 73/23/EEC 457/2003+ MMSSF
tensiune 93/68/EEC 1514/2003 ANPC
Atmosfere (recipiente) sub presiune 87/404/EEC 752/2002+ MIR
2. 90/488/EEC 454/2004 ISCIR
93/68/EEC
3. Jucării 88/378/EEC 396/2003 MIR
93/68/EEC ANPC
4. Materiale (produse) pentru 89/106/EEC 102/2003 MTCT
construcţii 93/68/EEC
Compatibilitate electromagnetică 89/336/EEC 497/2003+ MIR
5. 92/31/EEC 954/2003+ MCTI
93/68/EEC 1554/2003 ANPC
98/13/EC
2004/15/EC
6. Maşini (industriale) 98/37/EC 119/2004 MMSSF
98/79/EC
2006/42/EC
7. Echipament (individual) de 89/686/EEC 115/2004+ MMSSF
protecţie personală 93/68/EEC 809/2005
93/95/EEC
96/58/EC
8. Aparate de cântărit cu funcţionare 90/384/EEC 617/2003 MIR
neautomată 93/68/EEC BRML
9. Dispozitive medicale implantabile 90/385/EEC 344/2004 MS
(active) 93/42/EEC
93/68/EEC
10. Arzătoare cu combustibili gazoşi 90/396/EEC 453/2003+ MIR
93/68/EEC 453R1/2003+ ISCIR
1480/2003
11. Boilere (Cazane pentru apa caldă) 92/42/EEC 541/2003+ MIR
93/68/EEC 574/2005 ISCIR
12. Explozibili pentru uz civil (utilizaţi 93/15/EEC 207/2003 MMSSF
în scopuri civile)
13. Dispozitive medicale 93/42/EEC 382/2005 MS
98/79/EC
93/68
2003/32
14. Atmosfere (medii) potenţial 94/9/EC 752/2004 MMSSF
explozive
15. Ambarcaţiuni pentru agrement 94/25/EC 452/2003+ MTCT
2195/2004
16. Ascensoare 95/16/EC 439/2003 MIR
ISCIR
17. Aparatură (echipamente) de 96/57/EC 1039/2003+ MEC
refrigerare 2003/66/EC 972/2004 ANPC
18. Echipament sub presiune 97/23/EC 584/2004 MIR
ISCIR
19. Echipamente terminale pentru radio 98/13/EC 88/2003+ MCTI
şi telecomunicaţii 99/5/EC 236/2004
20. Dispozitive medicale pentru 98/79/EC 798/2003 MS
diagnosticare in vitro
21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje 94/62/EC 349/2002 MAPM
MIR
MFP
MAI
ANPC
aapl
22. Instalaţii de transport pe cablu 2000/9 433/2002+ MTCT
pentru persoane 1009/2004 MIR
ISCIR
23. Interoperativitatea sistemului de 96/48/EC MTCT
transport feroviar de mare viteză
transeuropean
24. Echipamente maritime 96/98/EC 216/2000 MTCT
25. Echipamente sub presiune 941/2003 MTCT
transportabile MIR
ISCIR
26. Emisiile de zgomot în mediu 98/46/EC 1756/2006 MMSSF
produse de către echipamente 2000/14/EC
destinate utilizării în exteriorul
clădirilor
27. Interoperativitatea sistemului de
transport feroviar convenţional
transeuropean

SUPRAVEGHEREA PIEŢEI
Material informativ

Domenii reglementate conf. Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor
modificată :
• 1 - echipamente electrice, conf. HG nr. 457/2003 modificată prin HG nr. 1514/2003,
directiva „Joasă tensiune” (data intrării în vigoare: 08.06.03);
• 6 - maşini industriale, conf. HG nr. 119/2004, directiva „Maşini” (data intrării în vigoare:
01.07.04);
• 7 - echipamente individuale de protecţie, conf. HG nr. 115/04, directiva EIP (data intrării în
vigoare: 26.06.04);
• 12 - explozibili utilizaţi în scopuri civile, conf. HG nr. 207/2005 privind stabilirea
cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru
introducerea lor pe piaţă;
• 14 - echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive,
conf. HG nr. 752/2004, directiva ATEX (data intrării în vigoare: 03.10.04), modif. prin HG
nr. 461/2006;
• 26 - echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, conf. HG nr. 539/2004,
modificată de HG nr. 1.323/2005. directiva „Zgomot” (data intrării în vigoare: 01.01.05).
Abrogat, înlocuită cu HG 1756/2006.

Detalii „Joasă tensiune”

Acte normative:
-HG 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă
tensiune modificată prin HG 1514/2003;
-Directiva Consiliului 73/23/EEC cu privire la echipamentule electrice utilizate la joasă
tensiune, amendată de Directiva Consiliului 93/68/EEC.
Aplicabilitate:
- prin echipament electric de joasă tensiune se înţelege orice aparat sau echipament proiectat a fi
utilizat la o tensiune nominală (de intrare, de ieşire sau de intrare-ieşire) cuprinsă între 50V până la
1000V în curent alternativ şi între 75V până la 1500V în curent continuu;
- echipament electric reprezintă orice produs utilizat în scopul generării, conversiei, transmiterii,
distribuirii sau utilizării energiei electrice, cum ar fi maşini, transformatoare, aparate, instrumente de
măsură, dispozitive de protecţie şi cablaje ;

Sunt excluse de la aplicarea directivei „Joasă tensiune” următoarele:


1. Echipament electric pentru utilizare în atmosferă explozivă
2. Echipament electric pentru utilizare radiologică şi medicală
3. Componente electrice pentru lifturi de mărfuri şi de persoane
4. Contoare de energie electrică
5. Fişe şi prize de uz casnic
6. Sisteme de supraveghere cu gard electric
7. Interferenţe radioelectrice
8. Echipamente electrice specializate, utilizate pe nave, avioane sau calea ferată, care se supun
prevederilor elaborate de organizaţiile internaţionale la care România este parte
9. Echipamente furnizate ca obiecte de muzeu, însoţite de documente corespunzătoare în acest sens.

Detalii „Maşini”

Acte normative:
-HG 119/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a maşinilor
industriale;
-Directiva Consiliului 98/37/CE cu privire la echipamentule tehnice (maşini) utilizate în medii
normale.

Aplicabilitate: maşini şi componente de securitate.


1.maşină:
a)un ansamblu de părţi sau componente legate între ele, dintre care cel puţin una este în mişcare, cu
sisteme de acţionare, circuite de comandă şi putere adecvate şi altele asemenea, reunite pentru un
anumit scop, în special pentru prelucrarea, tratarea, transportarea sau ambalarea unui material;
b)un ansamblu de maşini care, în scopul de a ajunge la acelaşi rezultat, sunt dispuse şi comandate
astfel încât să funcţioneze ca un întreg;
c)un echipament interschimbabil care modifică funcţionarea unei maşini şi care este introdus pe piaţă
în scopul de a fi asamblat chiar de către operator cu o maşină sau cu o serie de maşini diferite ori cu un
vehicul-tractor, în măsura în care acest echipament nu este o piesă de schimb sau o unealtă;
2.componentă de securitate - componentă care, cu condiţia să nu fie un echipament interschimbabil,
este introdusă pe piaţă de producător sau de reprezentantul său autorizat, pentru a îndeplini o funcţie
de securitate atunci când este utilizată şi a cărei defectare sau funcţionare necorespunzătoare
periclitează securitatea sau sănătatea persoanelor expuse.

Sunt excluse de la aplicarea directivei „Maşini” următoarele:


a)maşinilor a căror singură sursă de energie este forţa umană, aplicată direct, cu excepţia celor
utilizate pentru ridicarea sau coborârea sarcinilor;
b)dispozitivelor medicale;
c)echipamentelor specifice utilizate în bâlciuri şi/sau parcuri de distracţie;
d)cazanelor de abur şi recipientelor sub presiune;
e)maşinilor special proiectate sau puse în funcţiune pentru utilizare în domeniul nuclear şi care, în
cazul unei defectări, pot provoca o emisie radioactivă;
f)surselor radioactive încorporate într-o maşină;
g)armelor de foc;
h)rezervoarelor de stocare şi conductelor de transport pentru petrol, motorină, lichide inflamabile şi
substanţe periculoase;
i)mijloacelor de transport, cum ar fi vehiculele şi remorcile destinate numai transportului aerian, rutier,
feroviar, naval, de mărfuri şi/sau persoane. Vehiculele utilizate în industria extractivă de minereuri nu
sunt excluse;
j)navelor maritime şi platformelor maritime, inclusiv echipamentelor de la bordul acestor nave sau
platforme;
k)instalaţiilor cu cablu, inclusiv funicularelor, pentru transportul public sau privat de persoane;
l)tractoarelor agricole şi forestiere;
m)maşinilor speciale proiectate şi construite în scop militar sau de menţinere a ordinii publice;
n)ascensoarelor care servesc în mod permanent niveluri precizate ale clădirilor şi construcţiilor, având
o cabină care se deplasează de-a lungul unor ghidaje rigide a căror înclinaţie faţă de orizontală este
mai mare de 15 grade, destinate transportării persoanelor, persoanelor şi mărfurilor sau numai a
mărfurilor, în cazul în care cabina este accesibilă, în sensul că o persoană poate intra fără dificultate în
cabina care este echipată cu organe de comandă în interior sau la îndemâna persoanei respective;
o)mijloacelor de transport pe şină, cu pinion şi cremalieră, pentru persoane;
p)instalaţiilor de extracţie care echipează puţurile de mină;
r)elevatoarelor teatrale;
s)ascensoarelor de şantier destinate pentru ridicarea persoanelor sau a persoanelor şi mărfurilor.

Detalii „EIP”

Acte normative:
-HG nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor
individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă;
-Directiva Consiliului 89/686/CEE cu privire la echipamentul individual de protecţie.

Aplicabilitate:
(1)Prin EIP se înţelege dispozitivele sau articolele destinate a fi purtate ori ţinute cu mâna de către o
persoană pentru a asigura protecţie împotriva unuia sau mai multor riscuri pentru sănătate şi securitate.
(2)Se consideră, de asemenea, EIP:
a)un ansamblu constituit din mai multe dispozitive sau mijloace integrate de către producător în
scopul asigurării protecţiei unei persoane împotriva unuia sau mai multor riscuri simultane, potenţiale;
b)un dispozitiv sau un mijloc de protecţie combinat, detaşabil ori nedetaşabil, cu un echipament
individual care nu are rol de protecţie, purtat sau ţinut cu mâna de o persoană pentru executarea unei
activităţi specifice;
c)componente interschimbabile ale EIP, esenţiale pentru o funcţionare corespunzătoare şi utilizate
exclusiv pentru un astfel de echipament.
(3)Se consideră ca parte integrantă a EIP orice sistem introdus pe piaţă împreună cu acesta, pentru
racordarea acestuia la un alt dispozitiv extern, complementar, chiar dacă acest sistem nu este destinat a
fi purtat sau ţinut cu mâna în permanenţă de către utilizator, pe întreaga durată de expunere la risc.

Sunt excluse de la aplicarea directivei „EIP” următoarele:

1.EIP proiectate şi fabricate special pentru utilizarea de către forţele armate sau pentru menţinerea
legii şi ordinii - căşti de protecţie, scuturi ori alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie
2.EIP pentru autoapărare - recipiente cu aerosoli, arme individuale de descurajare sau alte sortimente
care asigură acelaşi tip de protecţie
3.EIP proiectate şi fabricate în scop privat împotriva:
a)condiţiilor atmosferice adverse - bonete, îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte, umbrele sau alte
sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
b)umidităţii şi apei - mănuşi de spălat veselă sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
c)căldurii - mănuşi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie.
4.EIP destinate protecţiei sau salvării persoanelor îmbarcate la bordul navelor ori al aeronavelor, care
nu sunt purtate în permanenţă
5.Căştile de protecţie şi vizierele destinate utilizatorilor de vehicule cu motor, cu două sau trei roţi

EIP de concepţie simplă:


(2)EIP prevăzute la alin. (1) lit. a) cuprind în exclusivitate EIP destinate protejării utilizatorului
împotriva:
a)acţiunilor mecanice cu efecte superficiale: mănuşi pentru grădinărit, degetare sau alte sortimente
care asigură acelaşi tip de protecţie;
b)produselor de curăţare cu acţiune slabă şi cu efecte uşor reversibile: mănuşi de protecţie împotriva
soluţiilor diluate de detergenţi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
c)riscurilor care decurg din manipularea produselor fierbinţi care nu expun utilizatorul la o
temperatură mai mare de 50°C sau la şocuri mecanice periculoase: mănuşi, şorţuri de uz profesional
sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
d)agenţilor atmosferici care nu sunt nici excepţionali şi nici extremi: articole pentru protecţia capului,
îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
e)şocurilor mecanice şi vibraţiilor minore care nu afectează zonele vitale ale corpului şi ale căror
efecte nu pot provoca leziuni ireversibile: căşti de protecţie de tip uşor împotriva scalpării, mănuşi,
încălţăminte uşoară sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;
f)luminii solare: ochelari de soare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie.

Detalii „ATEX”

Acte normative:
-HG nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor
şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive modif. prin HG nr.
461/2006.
-Directiva Consiliului 94/9/CE cu privire la echipamentule şi sistemele de protecţie destinate
utilizării în atmosfere potenţiale explozive.

Aplicabilitate:
(1) Prevederile se aplica echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive, fabricate în ţara sau importate.
(2) Sunt incluse, de asemenea, în domeniul de aplicare dispozitivele de securitate, dispozitivele de
control şi dispozitivele de reglare destinate utilizării în afara atmosferelor potenţial explozive, dar
care sunt necesare sau care contribuie la funcţionarea în condiţii de securitate a echipamentelor şi
sistemelor protectoare în ceea ce priveşte riscurile de explozie.
Termeni şi expresii:
A. echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive:
a) echipamente - maşini, aparatura, dispozitive fixe sau mobile, componente de control şi
instrumentatia din acestea şi sisteme de detectare sau prevenire care, separat sau împreună, sunt
destinate generarii, transferului, stocării, masurarii, controlului şi transformarii energiei şi/sau
prelucrării materialelor şi care pot cauza o explozie prin propriile lor surse potenţiale de aprindere;
b) sisteme protectoare - dispozitive, altele decât componentele echipamentului definit mai sus, care
sunt destinate opririi imediate a exploziilor incipiente şi/sau limitării domeniului efectiv al unei
explozii şi care sunt introduse pe piata separat pentru utilizare ca sisteme autonome;
c) componente - orice piesa esenţială pentru funcţionarea în condiţii de securitate a echipamentelor
şi sistemelor protectoare, dar care nu are o funcţie autonomă;
B. atmosfere explozive - amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al substanţelor inflamabile sub
forma de gaze, vapori, ceata sau pulberi în care, după ce s-a produs aprinderea, combustia se propaga
în întregul amestec nears;
C. atmosfera potenţial exploziva - o atmosfera care poate deveni exploziva datorită condiţiilor
locale şi operationale;

Sunt excluse de la aplicarea directivei „ATEX” următoarele:


a) dispozitivele medicale destinate utilizării într-un mediu medical;
b) echipamentele şi sistemele protectoare la care pericolul de explozie rezulta exclusiv din prezenta
substanţelor explozive sau a substanţelor chimice instabile;
c) echipamentele destinate utilizării în medii casnice şi necomerciale în care atmosferele potenţial
explozive pot fi create doar rareori, numai ca rezultat al scurgerii accidentale de gaz combustibil;
d) echipamentele individuale de protecţie reglementate prin HG nr. 115/2004;
e) navele maritime şi unităţile de platforme maritime mobile împreună cu echipamentele de la
bordul acestora;
f) mijloacele de transport, adică vehiculele şi remorcile acestora, destinate exclusiv transportului de
pasageri aerian, rutier, feroviar sau pe apa, precum şi mijloacele de transport, destinate transportului
de bunuri pe cale aeriană, rutiera, feroviara sau pe apa. Nu trebuie excluse vehiculele destinate
utilizării într-o atmosfera potenţial exploziva;
g) armele, muniţiile sau materialele de război.

Exemple de marcaj specific:

I M 2 Grupa I, categoria M2 (M - produse destinate minelor);

II 1 G Grupa II, categoria 1, pt. atmosfere explozive cauzate de gaze, vapori sau ceaţă ;

II 1 D Grupa II, categoria 1, pt. atmosfere explozive cauzate de pulberi;

Marcarea poate fi completată cu alte simboluri legate de standardele armonizate aplicate.


Detalii „ZGOMOT”

Acte normative:
-HG nr. 539/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente
destinate utilizarii în exteriorul cladirilor, modificată de HG nr. 1.323/2005.- abrogate şi înlocuite cu
HG nr. 1756/2006;
-Directiva Consiliului nr. 2000/14/CE pentru armonizarea legilor Statelor Membre privind zgomotul
emis de echipamentele utilizate în aer liber.

Aplicabilitate:
Pentru echipamentele destinate funcţionării în exteriorul clădirilor, dar echipamente considerate ca o
unitate completă destinată scopului prevăzut. Ca excepţie, aplicabilitatea se extinde şi asupra
spărgătoarelor şi dălţilor portabile pentru beton şi a ciocanelor hidraulice.

Echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor:


1.toate maşinile industriale aferente domeniului „6 Maşini industriale”, care sunt autopropulsate sau
pot fi deplasate şi care, indiferent de elementul sau elementele de acţionare, sunt destinate a fi utilizate
conform tipului lor în aer liber şi care contribuie la expunerea la zgomote în mediu.
Se consideră utilizare în exteriorul clădirilor utilizarea echipamentelor într-un mediu în care
transmisia sunetului nu este afectată sau nu este afectată în mod semnificativ, de exemplu în corturi,
sub copertine de protecţie împotriva ploii sau în carcasele clădirilor;
2.echipamente neacţionate de un motor, destinate aplicaţiilor industriale sau de mediu, care conform
tipului lor sunt destinate a fi utilizate în exteriorul clădirilor şi care contribuie la expunerea la zgomot
în mediul înconjurător.

Echipamente supuse limitărilor de zgomot (lista conf. art. 12 din HG):


1.ascensoare de şantier pentru materiale, în construcţii;
2.maşini de compactat, doar cu cilindri vibratori şi nevibratori, plăci vibratoare şi maiuri vibratoare;
3.compresoare (< 350 kW);
4.spărgătoare de beton şi picamere portabile;
5.vinci pentru construcţii acţionate cu motor cu combustie internă;
6.buldozere (< 500 kW);
7.dumpere (< 500 kW);
8.excavatoare, hidraulice sau cu cabluri (< 500 kW);
9.încărcătoare - excavator (< 500 kW);
10.gredere (< 500 kW);
11.grupuri de acţionare hidraulică;
12.compactoare pentru gropi de gunoi, de tip încărcător cu cupă (< 500 kW);
13.cositori de gazon, cu excepţia echipamentului agricol şi forestier şi a utilajelor multifuncţionale, a
căror principală componentă motorizată are o putere instalată mai mare de 20 kW;
14.maşini de tăiat gazon/maşini de tăiat margini de gazon;
15.automacarale acţionate de motor cu combustie internă, cu contragreutate, (cu excepţia altor
automacarale cu contragreutate) având o capacitate nominală nu mai mare de 10 t;
16.încărcătoare (< 500 kW);
17.macarale mobile;
18.motosape (< 3 kW);
19.finisoare de pavaj, cu excepţia celor echipate cu o grindă de netezire cu capacitate mare de
compactare;
20.grupuri electrogene (< 400 kW);
21.macarale turn;
22.generatoare de sudură;

Echipamente supuse numai marcării nivelului de zgomot produs de acestea (lista conf. art. 13
din HG):
1.platforme aeriene de acces, acţionate cu motor cu combustie internă;
2.maşini pentru curăţat tufişuri;
3.ascensoare de şantier pentru materiale, în construcţii, acţionate cu motor electric;
4.ferăstraie cu bandă pentru şantiere de construcţii;
5.bancuri cu ferăstrău circular, pentru şantiere de construcţii;
6.ferăstraie portabile cu lanţ;
7.vehicule combinate pentru spălare cu înaltă presiune şi golire prin aspirare;
8.maşini de compactare, doar maiuri cu explozie;
9.malaxoare pentru beton sau mortar;
10.vinciuri pentru construcţii, cu motor electric;
11.maşini pentru transportarea şi aplicarea sub presiune a betonului şi mortarului;
12.transportoare cu bandă;
13.echipamente frigorifice montate pe vehicule;
14.utilaje de foraj;
15.echipamente pentru încărcarea şi descărcarea silozurilor sau a cisternelor montate pe autocamioane;
16.containere pentru sticlă reciclabilă;
17.maşini pentru tăiat iarbă/maşini pentru tăiat margini de peluză;
18.maşini pentru tăiat gard viu;
19.vehicule pentru spălare cu înaltă presiune;
20.maşini cu jet de apă cu înaltă presiune;
21.ciocane hidraulice;
22.maşini de tăiat rosturi;
23.maşini pentru îndepărtat frunze prin suflare;
24.maşini pentru colectat frunze;
25.automacarale acţionate de motor cu combustie internă, cu contragreutate, (doar alte "automacarale
cu contragreutate"), având o capacitate nominală nu mai mare de 10 t;
26.containere mobile pentru deşeuri;
27.finisoare de pavaj echipate cu o grindă de netezire cu capacitate mare de compactare;
28.echipamente pentru piloţi de fundaţii;
29.lansatoare de conducte;
30.maşini pe şenile pentru piste;
31.grupuri electrogene (a 400 kW);
32.maşini de măturat;
33.autogunoiere;
34.freze rutiere;
35.scarificatoare;
36.maşini pentru tocat/mărunţit resturi vegetale;
37.maşini de deszăpezit cu organe rotative, autopropulsate, cu excepţia anexelor;
38.vehicule pentru vidanjare;
39.săpătoare de şanţuri;
40.autobetoniere;
41.grupuri de pompare a apei care nu se utilizează subacvatic.

Sunt excluse de la aplicarea directivei „ZGOMOT” următoarele:


a)echipamentele destinate în principal transportului rutier, feroviar, aerian sau naval, de mărfuri ori
persoane;
b)echipamentele special proiectate şi construite cu destinaţie militară şi pentru poliţie şi cele destinate
serviciilor de urgenţă;
- accesoriile neacţionate mecanic sau electric care sunt introduse pe piaţă ori puse în funcţiune separat
(cu excepţia spărgătoarelor şi dălţilor portabile pentru beton şi a ciocanelor hidraulice).
Marcare
Marcajul de conformitate CE constã din iniţialele „CE” în urmãtoarea formã:

Dacã marcajul CE este micşorat sau mãrit în funcţie de dimensiunile echipamentului, trebuie
respectate proporţiile specificate în desenul de mai sus. Diferite componente ale marcajului CE trebuie
sã aibã în general aceeaşi dimensiune pe verticalã, care nu poate sã fie mai micã de 5 mm.

Marca ce indicã nivelul de putere acusticã garantat constã în valoarea unicã a nivelului de putere
acusticã garantat în dB, semnul „LWA” , precum şi o pictogramã care trebuie sã arate în felul urmãtor.

Dacã marca este mãritã sau micşoratã în funcţie de dimensiunile echipamentulu,i trebuie respectate
proporţiile indicate în desenul de mai sus. Totuşi dimensiunea verticalã a mãrcii ar trebui sã aibã dacã
se poate, nu mai puţin de 40 mm.
Marcajul poate fi ştanţat sau înscris pe o etichetã. Nu existã nici o prevedere pentru culoarea acestui
marcaj.
În cazul echipamentelor care cântãresc sub 20 Kg, dimensiunea verticalã a indicãrii nivelului de putere
acusticã, poate fi redusã cu 20 mm.
Cerinţe pentru control formal conf. HG nr. 891/2005
Joasă tensiune
Nr Cerinţa Da Nu Observaţii
1 Există marcaj CE sau CS pe produs (sau ambalaj)
2 Există declaraţie de conformitate pt echipament Nu-i obligator
3 Declaraţia de conformitate este emisă de producător
4 Declaraţia de conformitate face referire la directiva sau HG pt
„Joasă tensiune”
5 Echipamentul electric este însoţit de instrucţiuni (CT)
6 Instrucţiunile şi declaraţia de conformitate sunt în l. română sau
sunt însoţite de traduceri în româneşte
7 Instrucţiunile fac referire la riscurile de accidentare
Maşini industriale
Nr Cerinţa Da Nu Observaţii
1 Există marcaj CE sau CS pe produs
2 Există declaraţie de conformitate pt echipament
3 Declaraţia de conformitate este emisă de producător
4 Declaraţia de conformitate face referire la directiva sau HG pt
„Maşini”
5 Echipamentul este însoţit de instrucţiuni (CT)
6 Instrucţiunile şi declaraţia de conformitate sunt în l. română sau
sunt însoţite de traduceri în româneşte
7 Instrucţiunile fac referire la riscurile de accidentare
8 Există legătură între echipament şi declaraţia de conformitate
prin specificarea seriei produsului
9 Pt. produsele cu rol de subansamble există declaraţie de Nu se aplică
încorporare în locul declaraţiei de conformitate. marcaj CE/CS
10 Pt produsele din Anexa IV se face referire la organismul
notificat în declaraţia de conformitate
E.I.P.
Nr Cerinţa Da Nu Observaţii
1 Există marcaj CE sau CS pe produs (sau pe ambalaj)
2 Există fişa de instrucţiuni a produsului
3 Fişa de instrucţiuni conţine denumirea şi adresa producătorului
şi este emisă de producător
4 Fişa de instrucţiuni pt produse de concepţie diferită de cea
„simplă” include denumirea, adresa şi nr. de identificare al
organismului notificat implicat
5 Fişa de instrucţiuni indică clasele de protecţie pt dif. niveluri de
risc şi limitele de utilizare pt acestea
6 Fişa de instrucţiuni indică termenul limită de perimare sau
perioada de ieşire din uz a EIP
7 Fişa de instrucţiuni este în l. română sau este însoţită de o
traducere în româneşte
8 Există legătură între echipament şi fişa de instrucţiuni prin
marcajele folosite
9 Semnificaţia marcajelor de pe produs este explicitată în fişa de
instrucţiuni
ATEX
Nr Cerinţa Da Nu Observaţii
1 Există marcaj CE sau CS pe produs
2 Există pe produs marcajul specific al protecţiei la explozie
urmat de simbolul grupei şi categoriei echip.
3 Marcajul EX pe produse din grupa II conţine litera „G” (gaze,
vapori sau ceaţă) sau „D” (pulberi)
4 Există declaraţie de conformitate pt produs
5 Declaraţia de conformitate este emisă de producător
6 Declaraţia de conformitate face referire la directiva sau HG pt
„ATEX”
7 Declaraţia de conformitate include denumirea, numărul de Excepţie pt
identificare şi adresa organismului notificat implicat echip. grupa II,
categoria 3
8 Declaraţia de conformitate include calităţile de securitate Chiar prin re-
existente pe produs prin marcaj petare marcaj
9 Există legătură între echipament şi declaraţia de conformitate
prin specificarea pe ambele a producătorului, adresei lui şi seriei
produsului
10 Produsul este însoţit de instrucţiuni (CT)
11 Instrucţiunile şi declaraţia de conformitate sunt în l. română sau
sunt însoţite de traduceri în româneşte
12 Instrucţiunile reiau şi detaliază datele din marcajul produsului
(excepţie seria şi anul fabricaţiei)
13 Pt. produsele cu rol de subansamble există atestat de Produse pt
conformitate în locul declaraţiei de conformitate. încorporare
ZGOMOT
Nr Cerinţa Da Nu Observaţii
1 Există marcaj CE sau CS pe produs
2 Există pe produs marcajul specific pt indicarea nivelului de
putere acustică garantat (LWA)
3 Marcajul LWA pe produs specifică nivelul de putere acustică
garantat în dB
4 Există declaraţie de conformitate pt produs
5 Declaraţia de conformitate este emisă de producător
6 Declaraţia de conformitate face referire la directiva sau HG pt
„ZGOMOT”
7 Pt echipamente supuse limitării de zgomot, declaraţia de Lista conf. art.
conformitate include denumirea, numărul de identificare şi 12
adresa organismului notificat
8 Declaraţia de conformitate precizează nivelul de putere acustică
măsurat şi garantat
9 Există legătură între echipament şi declaraţia de conformitate
prin specificarea pe ambele a producătorului, adresei lui şi seriei
produsului
10 Declaraţia de conformitate precizează datele de identificare ale
persoanei autorizate să o semneze
11 Declaraţia de conformitate este în limba română sau este însoţită
de o traducere în româneşte
XVII. SEMNALIZAREA DE SECURITATE ŞI/SAU DE SĂNĂTATE LA LOCUL DE
MUNCĂ

Semnalizarea de securitate este – potrivit HG nr.971/2006 care aprobă cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locurile de muncă – semnalizarea care se referă la un
obiect, o activitate sau o situaţie determinată şi furnizează informaţii ori cerinţe referitoare la
securitatea şi/sau sănătatea la locul de muncă, printr-un panou, o culoare, un semnal luminos ori
acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz.
Pentru a înţelege şi asigura aceste cerinţe minime de securitate este necesar să definim câţiva
dintre termenii uzitaţi. Astfel:
• semnal de interzicere - semnalul prin care se interzice un comportament care ar putea atrage sau
cauza un pericol;
• semnal de avertizare - semnalul prin care se avertizeaza asupra unui risc sau unui pericol;
• semnal de obligativitate - semnalul prin care se indica adoptarea unui comportament specific;
• semnal de salvare sau de prim ajutor - semnalul prin care se dau indicaţii privind ieşirile de
urgenta ori mijloacele de prim ajutor sau de salvare;
• semnal de indicare - semnalul prin care se furnizează alte indicaţii decât cele prevăzute mai sus;
• panou - semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a unui simbol
sau a unei pictograme, furnizează o indicaţie specifica, a cărui vizibilitate este asigurata prin iluminare
de intensitate suficienta;
• panou suplimentar - panoul utilizat împreună cu un panou descris la punctul anterior, care
furnizează informaţii suplimentare;
• culoare de securitate - culoarea căreia îi este atribuită o semnificatie specifica;
• simbol sau pictograma - imaginea care descrie o situaţie sau indica un comportament specific şi
care este utilizata pe un panou ori pe o suprafata luminoasa;
• semnal luminos - semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale transparente sau
translucide, iluminate din interior ori din spate, astfel încât sa se creeze o suprafata luminoasa;
• semnal acustic - semnalul sonor codificat, emis şi difuzat de un dispozitiv realizat în acest scop,
fără folosirea vocii umane sau artificiale;
• comunicare verbală - mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană sau artificiala;
• gest-semnal - miscarea şi/sau poziţia bratelor şi/sau a mainilor într-o forma codificata, având ca
scop ghidarea persoanelor care efectuează manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru
lucrători.
1. Potrivit normelor în vigoare, semnalizarea de securitate trebuie să fie prevăzută atunci când
riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de protecţie colectivă ori prin
măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii.
Semnalizarea de securitate trebuie prevăzută în conformitate cu cerinţele minime de securitate
aprobate prin hotărârea de guvern amintită mai sus. Tot angajatorului îi revine şi obligaţia de a verifica
sistematic dacă semnalizarea de securitate există şi respectă cerinţele amintite.
Important este şi faptul că în interiorul întreprinderilor şi/sau unităţilor trebuie prevăzută, dacă
este cazul, semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian, fără a
aduce atingere cerinţelor minime prevăzute în anexa la această HG.
Persoanele care desfăşoară această activitate cu caracter de prevenire şi protecţie vor trebui să
aibă în vedere ca:
• lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să fie informati referitor la toate măsurile care trebuie
luate privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate utilizată la locul de muncă;
• lucrătorilor trebuie sa li se asigure o instruire corespunzătoare în ceea ce priveşte semnalizarea
de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în special sub forma unor instrucţiuni precise;
• instruirea trebuie sa cuprindă semnificaţia semnalizării, mai ales a celei care conţine cuvinte,
precum şi comportamentul general şi specific ce trebuie adoptat.
• lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie consultaţi în toate aspectele care privesc
semnalizarea de securitate la locurile de muncă.
În anexa nr.1 la HG nr.971/2006 sunt prezentate cerinţele minime generale privind
semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă şi se precizează că în cazul în care este
necesară semnalizare de securitate, aceasta trebuie să fie în conformitate cu cerinţele specifice
prevăzute de anexele nr.2 – 9 la HG.
De asemenea se subliniază că semnalizarile de securitate şi/sau de sănătate trebuie să fie
utilizate numai pentru a transmite mesajul sau informaţiile prevăzute în HG.

Modalităţi de semnalizare
Semnalizare permanenta
Semnalizarea referitoare la o interdicţie, un avertisment sau o obligaţie, precum şi
semnalizarea privind localizarea şi identificarea mijloacelor de salvare ori prim ajutor trebuie sa se
realizeze prin utilizarea panourilor permanente.
Trebuie sa se folosească panouri şi/sau o culoare de securitate pentru semnalizarea permanenta
destinată localizarii şi identificarii materialelor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Semnalizarea de pe recipiente şi de pe conducte trebuie sa se facă conform prevederilor anexei
nr. 3.
Locurile în care exista risc de coliziune cu obstacole şi de cadere a persoanelor trebuie sa fie
semnalizate permanent cu o culoare de securitate şi/sau cu panouri.
Căile de circulaţie trebuie sa fie marcate permanent cu o culoare de securitate.

Semnalizarea ocazionala
Când împrejurările o impun, trebuie sa se folosească semnale luminoase, semnale acustice
şi/sau comunicare verbală, ţinându-se seama de intersanjabilitatea şi combinatiile prevăzute la pct. 3,
pentru semnalizarea pericolelor, mobilizarea persoanelor pentru o acţiune specifica, precum şi pentru
evacuarea de urgenta a persoanelor.
Orientarea persoanelor care efectuează manevre ce presupun un risc sau un pericol trebuie sa
se realizeze, în funcţie de împrejurări, printr-un gest-semnal şi/sau prin comunicare verbală.

Combinarea semnalizarilor
Dacă eficienta este aceeaşi, se poate alege între următoarele:
- o culoare de securitate sau un panou, pentru a marca locurile cu obstacole ori denivelari;
- semnale luminoase, semnale acustice sau comunicare verbală;
- gesturi-semnal sau comunicare verbală.
Pot fi utilizate împreună următoarele modalităţi de semnalizare:
- semnal luminos şi semnal acustic;
- semnal luminos şi comunicare verbală;
- gest-semnal şi comunicare verbală.

Instrucţiunile din tabelul de mai jos se aplica tuturor mijloacelor de semnalizare care conţin o
culoare de securitate:
───────────────────────────────────────────────────
Culoare Semnificatie sau scop Indicaţii şi precizări
───────────────────────────────────────────────────
Roşu Semnal de interdicţie Atitudini periculoase
───────────────────────────────────────────────────
Pericol-alarma Stop, oprire, dispozitiv
de oprire de urgenta
───────────────────────────────────────────────────
Materiale şi echipamente Identificare şi localizare
de prevenire şi stingere
a incendiilor
───────────────────────────────────────────────────
Galben sau Semnal de avertizare Atentie, precautie
galben-oranj Verificare
───────────────────────────────────────────────────
Albastru Semnal de obligaţie Comportament sau acţiune specifica
Obligaţia purtării echipamentului
individual de protecţie
───────────────────────────────────────────────────
Verde Semnal de salvare sau Usi, iesiri, cai de acces,
de prim ajutor echipamente, posturi, încăperi
───────────────────────────────────────────────────
Situaţie de securitate Revenire la normal
───────────────────────────────────────────────────

Eficienta semnalizarii nu trebuie sa fie afectată de:


- prezenta unei alte semnalizari sau a unei alte surse de emisie de acelaşi tip care afectează vizibilitatea
ori audibilitatea, ceea ce implica, mai ales, următoarele:
a) evitarea amplasarii unui număr excesiv de panouri la o distanta prea mica unul fata de
celălalt;
b) a nu se utiliza concomitent doua semnale luminoase care pot fi confundate;
c) a nu se utiliza un semnal luminos în apropierea altei surse luminoase asemănătoare;
d) a nu se folosi doua semnale sonore concomitent;
e) a nu se utiliza un semnal sonor dacă zgomotul din mediu este prea puternic;
- designul deficitar, numărul insuficient, amplasamentul greşit, starea necorespunzătoare ori
funcţionarea necorespunzătoare a mijloacelor sau dispozitivelor de semnalizare.
Mijloacele şi dispozitivele de semnalizare trebuie, după caz, sa fie curatate, întreţinute,
verificate, reparate periodic şi, dacă este necesar, înlocuite astfel încât sa se asigure menţinerea
calităţilor lor intrinseci şi/sau functionale.
Numărul şi amplasarea mijloacelor sau dispozitivelor de semnalizare care trebuie instalate se
stabilesc în funcţie de importanta riscurilor, a pericolelor ori de zona care trebuie acoperită.
Semnalizarile care necesita o sursa de energie pentru funcţionare trebuie sa fie prevăzute cu
alimentare de rezerva, pentru cazul întreruperii alimentarii cu energie, cu excepţia situaţiei în care
riscul dispare odată cu întreruperea acesteia.
Un semnal luminos şi/sau sonor trebuie sa indice, prin declanşarea sa, începutul acţiunii
respective; durata semnalului trebuie sa fie atât cat o impune acţiunea. Semnalul luminos sau acustic
trebuie sa fie reconectat imediat după fiecare utilizare.
Semnalele luminoase şi acustice trebuie sa facă obiectul unei verificări a bunei lor funcţionari
şi a eficientei lor reale, înainte de punerea în funcţiune şi, ulterior, prin verificări periodice.
Trebuie sa fie luate măsuri adecvate suplimentare sau de înlocuire în cazul în care auzul sau
vederea lucrătorilor în cauza este limitată, inclusiv datorită purtării echipamentelor individuale de
protecţie.
Zonele, sălile sau incintele utilizate pentru depozitarea substanţelor ori a preparatelor
periculoase în cantităţi mari trebuie sa fie semnalizate printr-un panou de avertizare corespunzător.
XVIII. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru


Elaborarea planului de prevenire şi protecţie.
Urmare a acţiunii de identificare a pericolelor şi evaluare a riscurilor pentru fiecare element al
sistemului de muncă, respectiv executant, mijloace de producţie, sarcină de muncă şi mediu de
muncă, pentru fiecare loc de muncă/post de lucru, este necesar să fie elaborat un plan de prevenire şi
protecţie cuprinzănd şi cheltuielile aferente realizării acestuia.
Planul de prevenire şi protecţie cuprinde măsuri de natură tehnică, organizatorică, igienico-
sanitară şi de altă natură adecvate combaterii sau diminuării factorilor de risc de accidentare şi/sau
îmbolnăvire profesională care nu au putut fi evitaţi în organizarea procesului de muncă. Aceste măsuri
odată aplicate vor contribui la creşterea nivelului de securitate şi sănătate a lucrătorilor.
Trebuie reţinut faptul că planul de prevenire şi protecţie trebuie revizuit ori de câte ori se
produc modificări ale condiţiilor de muncă care au fost avute în vedere la momentul evaluării
riscurilor, respectiv atunci când apar factori de risc noi.
După finalizare planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau
reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă după caz şi trebuie să fie
semnat de angajator.
Odată cu elaborarea planului de prevenire şi protecţie este necesar să fie stabilite şi resursele
umane şi materiale necesare realizării la termenele planificate a măsurilor.
Potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în
muncă, planul de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
• locul de muncă/postul de lucru
• riscuri evaluate
• măsuri tehnice
• măsuri organizatorice
• măsuri igienico-sanitare
• măsuri de altă natură
• activităţi în scopul realizării măsurii
• termene de realizare
• persoana care răspunde de realizarea măsurii
Planul mai cuprinde şi alte informaţii care ţin de eşalonarea acţiunii, termene parţiale,
necesar de resurse, contractori, prestatori etc.
Este de remarcat faptul că nu există o corespondenţă biunivocă perfectă între riscurile evaluate
şi măsurile stabilite. Există cazuri în care pentru doi sau mai mulţi factori de risc se stabileşte o
singură măsură de prevenire sau de protecţie, la fel cum şi pentru un singur factor de risc pot fi
stabilite două sau mai multe măsuri.
Important este însă ca atunci când stabilim măsurile de prevenire şi protecţie să avem în vedere
principiile generale de prevenire a riscurilor.
Documente de lucru: - planul de prevenire şi protecţie
- necesarul de resurse umane şi materiale

Măsurile de prevenire reprezintă modalităţi tehnice, organizatorice, igienico-sanitare etc.,


prin care se reaIizează securitatea muncii. Concret, prin intermediul lor se elimină, evită sau
diminuează acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman. În mod uzual, în prima situaţie se
utilizează noţiunea de „prevenire”, iar în celelalte două, de „măsuri de protecţie”‘.
Deoarece factorii de risc sunt specifici în raport cu fiecare dintre elementele sistemului de
muncă (executant - sarcina de muncă - mijloc de producţie - mediu de muncă), măsurile de prevenire
se referă, de asemenea, la cel puţin unul din aceste elemente. De exemplu, măsurile care-l vizează pe
executant (examenul medical, examenul psihologic, instruirea personalului etc.) au ca scop eliminarea
factorilor de risc proprii acestuia: omisiunile si acţiunile greşite sau a substratului lor cauzal, lipsa unor
aptitudini fizice şi psihice, lipsa cunostinţelor de securitatea muncii, atitudine necorespunzătoare faţă
de risc etc.
Corespondenţa biunivocă între cauza şi măsura de prevenire nu este totdeauna posibilă. De
multe ori, acelaşi factor se poate elimina prin mai multe măsuri şi invers - o singură măsură combate
mai mulţi factori de risc.
Măsurile de prevenire pot fi împărţite în trei mari categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi sarcina de muncă;
- măsuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi mediul de muncă.
-măsuri igienico-sanitare prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii
lucrătorilor
Principalele măsuri organizatorice (ansamblul măsurilor de protecţie referitoare la executant
şi sarcina de muncă) de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale sunt:
-examenul medical;
-examenul psihologic;
-instruirea personalului;
-propaganda în domeniul securităţii muncii;
-organizarea activităţii şi a locului de muncă.
Printre acestea se pot enumera:
- instruirea, formarea şi perfecţionarea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- testarea medicală şi psiholologică a lucrătorilor;
- autorizarea lucrătorilor;
- evaluarea riscurilor la locul de muncă;
- optimizarea procedurilor şi metodelor de lucru;
- organizarea şi amenajarea cabinetelor de securitate şi sănătate în muncă;
- materiale de informare, instruire şi testare;
- organizarea de conferinţe, consfătuiri în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- elaborarea de instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă;
- publicaţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Măsurile tehnice de prevenire (ansamblul măsurilor de protecţie referitoare la mijloacele de
producţie şi mediul de muncă) a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se împart, la rândul lor,
in trei categorii:
- protecţia intrinsecă;
- protecţia colectivă;
- protecţia individuală.
Printre acestea se pot enumera:
- sisteme, aparate şi dispozitive de combatere a riscurilor mecanice, electrice, chimice , termice,
biologice etc.;
- sisteme, aparate şi dispozitive de îmbunătăţire a microclimatului;
- sisteme şi instalaţii de ventilaţie industrială;
- sisteme şi dispozitive de combaterea zgomotului şi vibraţiilor;
- sisteme de îmbunătăţirea iluminatului;
- sisteme şi dispozitive pentru combaterea radiaţiilor ionizante şi magnetice;
- aparate şi dispozitive pentru combaterea electricităţii statice;
- aparatură de semnalizare şi control pentru noxe;
- aparate şi dispozitive pentru prevenirea exploziilor, incendiilor şi autoaprinderilor;
- materiale şi sisteme de semnalizare, avertizare;
- măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
- sisteme de protecţie specifice în subteran: diguri, uşi de aeraj, baraje, instalaţii de degazare,
umectare, aparate de salvare etc.;
- proiectarea şi reproiectarea locurilor de muncă şi a tehnologiilor sub aspectul securităţii şi sănătăţii
în muncă;
- proiectarea şi reproiectarea ergonomică a locurilor de muncă;
- certificarea securităţii echipamentelor de muncă (EM) şi a echipamentelor individuale de protecţie
(EIP) din dotare;
- echipamente individuale de protecţie (EIP) şi de lucru (EIL).
Măsuri igienico-sanitare
Completează pe cele de natură tehnică şi organizatorică şi constituie în acelaş timp o necesitate
obiectivă pentru protecţia individuală şi colectivă a lucrătorilor îndeosebi pentru categoriile de
lucrători care lucrează în condiţii grele periculoase vătămătoare cum ar fi lucrători sensibili la riscuri
profesionale specifice: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum şi
persoanele cu dizabilităţi.
Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie
de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale
prevăzute în HG 355/2007. Măsurile vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin
medicii de medicina a muncii.

Planul de prevenire şi protecţie

PE ANUL .................

Persoana
Locul de Riscuri Măsuri Măsuri Măsuri Măsuri Acţiuni Termen care
Nr. muncă/Post evaluate tehnice organizatorice igienico- de altă în de răspunde Observaţii
Crt. de lucru sanitare natură scopul realizare de (costuri)
realizării realizarea
măsurii măsurii
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Avizat ,
Angajator,
CSSM

Pentru a putea aborda problema eficienţei securităţii muncii este necesar să se poată stabili un
cost al securităţii, respectiv al nonsecurităţii, care să fie comparat cu cheltuielile efectuate pentru
prevenire.
Costul securităţii/nonsecurităţii reprezintă de fapt costul accidentelor şi al bolilor profesionale
eliminate/produse, respectiv suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală, deoarece,
practic, securitatea înseamnă absenţa acestor evenimente.
Pentru angajator indiferent de nivelul de decizie şi de tipul de decident, criteriul de departajare
între diversele opţiuni este costul, deoarece realizarea oricărei dintre variante implică un consum de
resurse.
Costurile constituie un indicator economic foarte important în comportamentul angajatoruluil
alocatorului de resurse – producător, finanţator, care, înainte de a întreprinde ceva, îşi formulează
întrebarea aparent simplă, „cât costă ?”.
Costul securităţii şi sănătăţii în muncă (ţinând seama de faptul că realizarea acesteia este
echivalentă cu menţinerea integrităţii anatomofuncţionale şi sănătăţii lucrătorilor) ar putea fi
încadrat printre costurile sănătăţii – componentă esenţială a costului vieţii, care măsoară efortul
individual şi/sau social pentru menţinerea stării de sănătate.
Apare ca evident că pentru a putea determina costul securităţii, respectiv nonsecurităţii muncii,
trebuie cunoscută dimensiunea a două mari categorii de cheltuieli – pierderi:
- cheltuieli preventive – costul măsurilor de prevenire şi /sau protecţie;
- pierderi datorate producerii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.
Unele cheltuieli se pot măsura, altele nu astfel :
- cheltuieli preventive – costurile măsurilor de prevenire şi/sau protecţie;
- cheltuieli datorită producerii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.
Costurile accidentelor şi bolilor profesionale implică două categorii de costuri:
- costuri directe;
- costuri indirecte.
Costurile directe includ cheltuielile cu primele de asigurare, rambursarea salariului de bază,
cheltuielile medicale prevăzute de asigurator.
Costurile indirecte cuprind:
- costurile salariale - datorate timpului de muncă pierdut de victima accidentului sau a bolii, de colegii
de la locurile de muncă, de personalul medical, personalul tehnic desemnat să repare echipamentele
deteriorate sau să realizeze măsurile de protecţie a muncii impuse etc.;
- costurile datorate creşterii cheltuielilor de personal – datorate angajării unui înlocuitor temporar,
salarii complementare plătite colegilor victimei pentru orele suplimentare necesare recuperării
timpului pierdut;
- costuri materiale – datorate pentru formarea profesională a înlocuitorilor, pentru repararea sau
înlocuirea echipamentelor, pentru expertizare, onorariile avocaţilor, penalităţi etc.
Potrivit legii, angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile necesare finanţării cheltuielilor
pentru realizarea măsurilor din planul propriu de prevenire şi protecţie în vederea normalizării
condiţiilor de muncă, sumele cheltuite pentru realizarea măsurilor sunt suportate integral din costurile
de producţie şi fac parte integrantă din bugetul de venituri şi cheltuieli ( BVC) constituit anual la
nivelul angajatorului persoană juridică.

Evaluarea cheltuielilor privind măsurile cuprinse în planul de prevenire şi protecţie în


domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are la bază următoarele principii:
a) experienţa specialistului în domeniul s.s.m. coroborat cu modul în care acesta comunică cu
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă din unitate unde este cazul şi servicile financiar-
contabile ale angajatorului.
b) cunoaşterea exactă a numărului de lucrători corespunzător meseriilor şi specialităţilor prestate
precum şi a condiţiilor concrete de lucru în care aceştea îşi desfăşoară activitatea
c) estimarea valorică a cheltuielilor se face prin adaptarea unui procent aproximativ pentru
fiecare categorie de măsură cuprinsă în planul de prevenire şi protecţie astfel :
-măsuri tehnice circa 60%
- măsuri organizatorice circa 30%
- măsuri igienico- sanitare şi de altă natură circa 10%
d) nivelele acordate sunt orientative, valoarea totală a cheltuielilor reprezentând circa 7-10% din
BVC-ul anual constituit la nivelul angajatorului.

În tabelul 1 se prezintă un model de evaluare al costurilor pierderilor/costurile prevenirii în


vederea estimării cheltuielilor aferente îndeplinirii măsurilor din cadrul planului de prevenire şi
protecţie:

Tabel 1
Model de evaluare al costurilor pierderilor/costurile prevenirii
COSTUL PIERDERILOR COSTUL PREVENIRII
1. Accidente de muncă/îmbolnăviri profesionale 1. Efort managerial
2. Distrugeri 2. Efort cercetare/dezvoltare
3. Întreruperi de funcţionare 3. Efort proiectare şi amplasare
4. Reparaţii echipamente de muncă 4. Efort retehnologizare
5. Pierderi comerciale 5. Restricţiiîn operare
6. Reacţii publice negative 6. Instruire lucrători
7. Efort de proiectare 7. Studii de securitate
8. Instabilitate forţă de muncă 8. Automatizare
9. Punereîn conformitate
10. Efort de inspecţie
11. Strategii de acţiune în caz de avarie
Cost pierderi =Σ C (1 ... 8) Cost prevenire =Σ C (1 ... 11)

XIX. ACCIDENTE DE MUNCĂ


Accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce
incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin
certificat medical;
Accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin
decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
Accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat
imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
Accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp
şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
Accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice
sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
Accident de muncă de traseu:
a)accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasarii de la locul de muncă la
domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
b)accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator,
pe traseul normal al deplasarii de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat
vătămarea sau decesul;
c)accident survenit pe traseul normal al deplasarii de la locul de muncă la locul unde îşi
încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
Accident în afară muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la
art.30 al legii securităţii şi sănătăţii în muncă.
Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în
timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată
dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane
angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de
profesiune.
Accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi
care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori
deces.
Este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din
cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza
îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă
organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a
accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul
lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini
de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la
o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de
deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele
de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală,
echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se
afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau
unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi
pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în
documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor
ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane
juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a
pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a
unei agresiuni.
Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor
accidentate, în:
0 a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
1 b) accidente care produc invaliditate;
2 c) accidente mortale;
3 d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi
cauză.
2
Comunicarea evenimentelor – legea 319/2006
Orice eveniment va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de
muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a)inspectoratelor teritoriale de muncă;
b)asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate
temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c)organelor de urmărire penală, după caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau
legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale.
Semnalarea se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului
Bucuresti, de îndată, la constatarea cazului.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi
persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor
trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice, în termen de 5 zile de la data solicitării, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a)de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
b)de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs
invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane
fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
c)de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
d)de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în
cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală
competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data
decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul
teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.

Comunicarea evenimentelor – HG 1425/2006


Orice eveniment va fi comunicat!
Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi
comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
Dacă evenimentul a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio legătură cu
aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, de către orice
persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului.
Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;
c) locul unde s-a produs evenimentul;
d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;
e) numele şi prenumele victimei;
f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în
întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;
g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;
h) consecinţele accidentului;
i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;
j) data comunicării;
k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor,
în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile
poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia
s-a produs.
Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din
producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea,
cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava
starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul
muncii.
În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea
evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor
identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi
predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului.
Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau
reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările
efectuate după producerea evenimentului.
Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei
Muncii:
a) incidentul periculos;
b) evenimentul care a avut ca urmare un deces;
c) evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv;
d) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă;
e) evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate.
Accidentul se va comunica după primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate.
La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă
asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de
maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Unitatea sanitară va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator, în vederea
determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate
de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice în termen
de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora.
În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita în scris
unităţii medico-legale competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau
nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente.
Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de muncă în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr.
459/2001, republicată, şi ale legislaţiei subsecvente.
Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în termenul prevăzut
de lege.
În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză medicală şi recuperare a
capacităţii de muncă, care a emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, va trimite o copie de
pe decizie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de
muncă pe raza căruia s-a produs accidentul.
XX. CERCETAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la


producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi
luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului
accidentului.

Dosarul de cercetarea evenimentelor va cuprinde (structura dosarului):

 opisul actelor aflate în dosar;


 procesul-verbal de cercetare;
 nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către
inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial
de muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciile
de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa
angajatorului, şi semnată de către angajator/reprezentantul său legal, care va cuprinde precizări
cum ar fi poziţia victimei, existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie,
starea echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie,
închiderea fişei individuale de instruire prin barare şi semnătura, ridicarea de documente sau
prelevarea de probe;
 schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;
 declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă
sau de invaliditate;
 declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi
a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
 copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale
ale evenimentului;
 copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul îşi
desfăşoară activitatea;
 copii ale fisei de expunere la riscuri profesionale şi ale fişei de aptitudine, întocmite conform
legii;
 copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;
 copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale
victimelor; în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original;
 concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
 copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute;
 copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate
temporară de muncă;
 copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de
invaliditate;
 actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din care sa rezulte
data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie şi diagnosticul, în cazul
accidentelor de traseu;
 copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în
cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
 copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesită autorizare;
 copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei;
 acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;
 acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul, data şi ora
producerii evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei la locul, ora şi data
producerii evenimentului;
 documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
 corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;
 adresele de prelungire a termenelor de cercetare;
 actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din care să
rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;
 procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului;
 formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM, aprobat
prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat cercetarea sau de
membrii comisiei de cercetare, numită de angajator, şi stampilate cu ştampila inspectoratului
sau a angajatorului;
 numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare şi numărul de file pentru fiecare
document anexat la dosar să fie menţionate în opis;
 fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, sa fie identificat în dosarul de
cercetare ca anexă;
 paginile şi spaţiile albe să fie barate;
 schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii;
 fotografiile referitoare la eveniment să fie clare şi însoţite de explicaţii;
 formularul pentru declaraţie să fie conform modelului prevăzut în anexa nr. 14 din HG
1425/2006;
 declaraţiile aflate la dosar să fie tehnoredactate, pentru a se evita eventualele confuzii datorate
scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme cu originalul şi semnate de către inspectorul care
a efectuat cercetarea sau de către unul dintre membrii comisiei de cercetare.

Exemplu proces verbal de cercetare (structură)

A. Data încheierii procesului-verbal


B. Numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului
C. Perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea
D. Obiectul cercetării
E. Data şi ora producerii evenimentului
F. Locul producerii evenimentului
G. Datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului
său legal
Denumirea societăţii
Adresa sediului societăţii
Telefon / fax al societăţii
Reprezentantul societăţii
Forma de proprietate
Activitatea principală
Cod CAEN
Mărimea societăţii
Cod de identificare fiscală
Nr. de ordine în Registrul comerţului
Certificat constatator /Autorizaţie PM
H. Datele de identificare a accidentatului / accidentaţilor
Numele şi prenumele
Cetăţenia
Data / locul naşterii
Starea civilă
Copii minori
Alte persoane în întreţinere
Domiciliul
Locul de muncă
Profesia de bază
Ocupaţia în momentul accidentării
Vechimea în muncă
Vechimea în meserie
Vechimea la locul de muncă
Data efectuării ultimului instructaj în
domeniul S.S.M.
I. Descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului în care
s-a produs evenimentul
a Descrierea detaliată a locului producerii evenimentului:
b Descrierea detaliată a echipamentului de muncă
c Descrierea detaliată a împrejurărilor
d Descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul:
J. Urmările evenimentului şi / sau urmările suferite de persoanele accidentate
K. Cauza producerii evenimentului
L. Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului
M. Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului
N. Persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, prevăzute la lit. k), l) şi m)
O. Sancţiunile contravenţionale aplicate
P. Propuneri pentru cercetare penală
Q. Caracterul accidentului
R. Angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos
S. Măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru
realizarea acestora
T. Termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor prevăzute la
lit. s)
U. Numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora
V. Numele şi semnătura persoanelor care au efectuat cercetarea
W. Viza angajatorului

Exemplu de poză explicitată pentru dosar cercetare accident:

Locul de unde a
căzut victima

Locul unde a
căzut victima

Model declaraţie la faţa locului: Dată în faţa mea,


azi: ______________
Anexa nr. ___________ Persoană abilitată
SSM
Conţine _________ pagini

DECLARAŢIE
Subsemnatul (a)……………………………………………………………., fiul (fiica)
lui…………………………...şi al ………… …….……………, născut (ă) în
localitatea…………………………………, jud. (sector)………………………………. la data de ……… ……………..,
cu domiciliul stabil în judeţul………………………….., localitatea……………………………….., str. …………
………… …………….., nr. ……., bloc……., scara………, etaj…….., ap………., posesor al BI (CI) seria …………,
nr. …………………………, eliberat la data de ……………………………de către Poliţia…………………………, cod
numeric personal…………………………… ……………, de profesie ………………………………., angajat la S.C.
……………………. ……..……………………………………… din data de……………………în funcţia
de……………………………., cu privire la evenimentul din data de……………………, ora……… …., ce a avut loc în
cadrul S.C. ………………………………………….. ……………………………, la locul de muncă…………………
…………………………………………………………...situat în …………..
…………………………………………………………………… ……………………………………. şi în care a (au)
fost implicat (implicaţi) numitul (numiţii)……………………………… …………………
………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………
….....declar următoarele:
……………………………..................................................................................................................................................
Exemplu fişa de comunicare a evenimentului
FIŞA Nr. 1 JUDEŢUL Denumirea angajatorului la care s-a produs Adresa: Alba Iulia, str. Teilor, nr.
ALBA evenimentul: 3, jud. Alba
S.C. MODEL S.R.L.
Cod CAEN
LOCALITATEA Telefon: 0745 123 103
4521
ALBA IULIA Denumirea angajatorului la care este /a fost angajat Adresa: Alba Iulia, str. Teilor, nr.
Data/Ora accidentatul 3, jud. Alba
producerii S.C. MODEL S.R.L
13.09.2008 Telefon: 0745 123 103
11.30 AM
Data comunicării: Locul producerii
13.09.2009 evenimentului VICTIME
Sediul societăţii Nume POPA Nume Nume
Alba Iulia, str. Prenume Sergiu Prenume Prenume
Numele/funcţia Teilor, nr. 3, jud.
persoanei care Ocupaţie: muncitor Ocupaţie: Ocupaţie:
Alba
comunică: Vechime în ocupaţie: 3 Vechime în ocupaţie: Vechime în ocupaţie:
Unitatea medicală
IONESCU Liviu Vechime la locul de muncă: Vechime la locul de muncă: Vechime la locul de muncă:
la care a fost
Lucrător 3 Vârsta: Vârsta:
internat
desemnat SSM Vârsta: 24 Starea civilă: Starea civilă:
accidentatul:
SMURD Starea civilă: N Copii în întreţinere: Copii în întreţinere:
Copii în întreţinere: 0 Alte persoane în Alte persoane în întreţinere:
Alte persoane în întreţinere: întreţinere:
0
INCIDENT PERICULOS: Decizia de încadrare
ACCIDENT INV
Colectiv Individual Nr/Data Gr.
Nr. de Din care Invaliditate Invaliditat
Deces
victime decedaţi evidentă e

Descrierea împrejurărilor care se cunosc şi cauze prezumtive în care s-a produs evenimentul: Victima efectua descărcarea
materialelor din camion când a alunecat şi a căzut de pe platforma autoridicătoare a camionului lovindu-se la cap şi
piciorul stâng. A căzut din cauză că platforma era umedă şi lunecoasă.
Consecinţele accidentului (în cazul decesului se va menţiona data şi ora decesului): Victima s-a lovit la cap şi Starea civilă:
picior fiind transportată la spital cu ambulanţa C – căsătorit
D – divorţat
N - necăsătorit
Exemplu notificare ITM de reluare a activităţii
CĂTRE:

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CLUJ

Corp control Securitate şi Sănătate în Muncă”


În atenţia: inspector de muncă ing. CHELAR Doina

Prin prezenta vă comunicăm că angajatul CHILTEŞ Sebastian de la S.C. MODEL S.R.L., aflat în ITM ca urmare a
accidentului de muncă din data de 12.04.2007, ora 14.00, şi-a reluat activitatea începând cu data de 12.06.2007 Total zile
concediu medical 60.

Cu stimă,
POPESCU Ion
Administrator

Exemplu decizie formare comisie cercetare accident


Subsemnatul POPESCU Ion, în calitate de administrator al S.C. MODEL S.R.L. Lugoj având în vedere:
Legea 319 / 2006, privind Sănătatea şi Securitatea în Muncă;
Legea 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată;
Legea 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
Contractul de prestări servicii nr. 1054 din 20.07.2007;
Emit următoarea
DECIZIE:

Începând cu data prezentei decizii se constituie comisia de cercetare a evenimentului produs în data de 18.07.2007,
ora 12 şi 40 minute, la S.C. MODEL S.R.L., Lugoj, Str. Gh. Doja, Nr.90, locul de muncă: atelier de reparaţii auto al
S.C. MODEL S.R.L., societate cu sediul în Lugoj, str. Gh. Doja, Nr. 90, Jud. Timiş, a cărui victimă este
PARASCHIV Eugen tinichigiu auto.
Comisia este formată din:
 IONESCU Aurel – director general S.C. PROTECT S.R.L.;
 POPESCU Ion – administrator S.C. MODEL S.R.L.
 DORIANU Cecilia – inspector SSM S.C. PROTECT S.R.L.;
 IONESCU Claudiu – lucrător desemnat SSM S.C. MODEL S.R.L.
Comisia va analiza cauzele, împrejurările, consecinţele şi responsabilităţile producerii evenimentului şi va întocmi
procesul – verbal de cercetare propunând totodată măsuri pentru evitarea altor evenimente similare. Cercetarea va fi
finalizată în termen de 5 zile.
Procesul verbal de cercetare va fi întocmit în 4 exemplare şi va fi înaintat precum urmează:
 Casa judeţeană de pensii Timiş
 I.T.M. Timiş
 S.C. PROTECT S.R.L
 S.C. MODEL S.R.L.
Prezenta decizie va fi dusă la îndeplinire de membrii comisiei.
Prezenta decizie s-a emis în 4 exemplare, câte una pentru:
 ITM Timiş
 IONESCU Aurel – director general S.C. PROTECT S.R.L.;
 POPESCU Ion – administrator S.C. MODEL S.R.L.
 IONESCU Claudiu – lucrător desemnat SSM S.C. MODEL S.R.L.
POPESCU Ion
Administrator
XXI. BOLILE PROFESIONALE ŞI BOLILE LEGATE DE PROFESIE

Boala profesională este afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi
de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea,
boli profesionale.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor
de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum
şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de
sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică
teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare
privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi
Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.

Semnalarea bolilor profesionale


Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de
către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu
prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.
Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1 şi trimite
bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale
sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală
profesională.
Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte diagnosticul de
profesionalitate şi completează fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la autoritatea de sănătate
publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de maximum 7 zile de la precizarea
diagnosticului de profesionalitate.

Cercetarea bolii profesionale


După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul
autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având
în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale.
Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a
persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale.
Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii
respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului verbal de cercetare a cazului de boală
profesională.
Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat
parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii,
responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli
profesionale similare.
În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana fizică autorizată
în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul nu sunt de acord cu
concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată,
se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului
de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei şi de Ministerul Sănătăţii Publice.
Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului
muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii publice.
Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de
zile de la data primirii contestaţiei.
Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului,
medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări
realizarea măsurilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de sănătate
publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.
Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a
efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare a cazului de
boală profesională BP2.

Declararea bolilor profesionale


Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea de sănătate
publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:
a) opisul documentelor din dosar;
b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie
de pe carnetul de muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată;
c) copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina
muncii;
d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina
muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);
e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de
clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală emisă de medicul de
medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost
internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate;
f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională;
g) copie de pe fişa de semnalare BP1.
Declararea bolilor profesionale se face de către autoritatea de sănătate publică judeţeană
sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea,
prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de declarare BP2,
care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate.
În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată sau nu mai există la
momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de
declarare BP2, cu excepţia procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională.
Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se înregistrează la ultimul
angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi
prin documente oficiale de la autoritatea de sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de
către autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din judeţul sau din
municipiul Bucureşti în care se află agentul economic respectiv.
Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este răspunzătoare
pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.
Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe baza diagnosticului
precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale.

Raportarea bolilor profesionale


Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de
către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate
Publică Bucureşti, la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi
Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite
conform legii.
O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională.
La nivelul Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile
profesionale se constituie Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale, care se
reactualizează lunar cu datele din fişele de declarare BP2.
Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale reprezintă
forul metodologic care asigură asistenţă şi îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor
profesionale.
Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale raportează
semestrial datele privind morbiditatea profesională Autorităţii de Sănătate Publică din cadrul
Ministerului Sănătăţii Publice.
Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale transmite
informaţiile de interes public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu
impact asupra sănătăţii lucrătorilor.
Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută
în anexa nr. 22 al HG 1425/2006.
Structurile de medicina muncii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene vor raporta cu
o periodicitate anuală Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile
profesionale situaţia absenteismului medical prin boli profesionale pentru cazurile nou-declarate în anul
respectiv.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.

Bolile legate de profesie


Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr.23 al HG1425/2006.
Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică
angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea
luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.

BOALĂ LEGATĂ FACTORI PROFESIONALI


DE PROFESIUNE CAUZALI
Hipertensiune arterială Zgomot, vibraţii, temperatura şi radiaţii
calorice crescute, suprasolicitare
neuropsihică şi altele
Boala cardiacă ischemică Suprasolicitări fizice şi neuropsihice
crescute şi altele
Afecţiuni respiratorii Pulberi, gaze iritante şi altele nespecifice
cronice
Afecţiuni digestive Temperatură crescută, zgomot, noxe
chimice şi altele
Afecţiuni osteo-musculo- Microclimat nefavorabil, vibraţii, efort
articulare (lombalgii, cervico-scapulalgii şi fizic
crescut, postură incomodă, efect altele)
traumatic mecanic şi altele
Nevroze şi alte afecţiuni Zgomot, vibraţii, noxe chimice,
neuropsihice suprasolicitare neuropsihică şi altele
XXII. FORMULARUL PENTRU ÎNREGISTRAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ

A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI:


1. Nr. Accident la angajator*: [_____/_____/____]
*Nr. accident la angajator – va fi completat de angajatorul care
FORMULAR PENTRU ÎNREGISTRAREA
înregistrează accidentul de muncă.
ACCIDENTULUI DE MUNCĂ
FIAM Nr. [________/____a] 2. ITM care ia în evidenţă accidentul:
**COD JUDEŢ - Se completează conform ANEXĂ CLASIFICĂRI –
CLASIFICARE 1 – Codul judeţului
Cod judeţ**: [___|___] Nume Judeţ: _________________________
3. Cine a efectuat cercetarea Nr.
ITM: /data:
accidentului: [___|___] P.V.*: [_______] [____/____/_______]
* Nr. P.V. şi data – Se completează în cazul accidentelor mortale, colective sau cu invaliditate cercetate de Inspectoratele
Teritoriale de Muncă
Angajator
Inspecţia.Muncii.: 
:
Dacă accidentul a fost cercetat de ITM – completaţi codul şi numele acestuia. Dacă cercetarea a fost făcută de un agent
economic – completaţi numele acesteia.
Dacă cercetarea a fost făcută de către Inspecţia Muncii – bifaţi căsuţa corespunzătoare
B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de muncă):
1. Denumire
angajator:
ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI:
2. Judeţul: 4. Localizare
3. Cod UNIC*:
[__|__] [_____________________] [________________________] geografică: [__|__|__]
*) În cazul instituţiilor publice (ex. primării) în locul Codului Unic se va înscrie Codul Fiscal, iar in cazul Persoanelor Fizice în
locul Codului Unic se va înscrie Codul Numeric Personal
5. Localitatea: 6. Cod POŞTAL: [________________]
7. Strada: 8.Nr: [______]
10. Scara: 11. 12. Ap.: 13. [__]___] 15.Interfon:
9. Bloc: 14.Fax:
Etaj: Sect.: [____________] [______]
[_____] 17.Interior: 18. Adresă e-mail:
16. Tel.:
[___________] [______]
C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de muncă):
Unitate
1. Tip Angajator:
principală:  Subunitate:  Sucursală:  Agenţie:  Punct de lucru:  Filială: 

Reprezentanţă:  Alte tipuri: 


2. Forma Juridică:* SA – Societate pe Acţiuni  OC2 – Cooperativă de consum 
*) Se va completa – Societate cu Răspundere
SRL  OC3 – Cooperativă de credit 
forma juridică Limitată
bifându-se doar o SCS – Societate în Comandită Simplă  SAG – Societate agricolă 
singură căsuţă.
SNC – Societate în Nume Colectiv  OSL – Organizaţie cu Scop Lucrativ 
– Altă formă juridică (unitate economică,
RA – Regie Autonomă  ALT culturală, socială, obştească fără formă juridică 
expresă)
OC1 – Cooperativă meşteşugărească  SCA Societate în Comandită pe Acţiuni 
3. Forma de Capital social integral de stat  Proprietate obştească 
proprietate: Capital social de stat peste 50%  Proprietate integral străină 
Proprietate publică de interes naţional şi
Capital social privat peste 50%  
local
Capital social integral privat românesc sau românesc şi
 Alte tipuri de capital 
străin
Proprietate cooperatistă 
4. Denumire angajator
tutelar:
5. CNP/CUI angajator [_____________________________
tutelar: __] 6. Judeţul angajatorului tutelar [__|__] [_____________]
D. DATE DESPRE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de muncă):
1.Activitatea economică Diviziune
Grupa: [__|__| Clasa:[__|__|__| 2. Nr. angajaţi : [__|__|__|__|
principală*: a: [__|__] __] __] __]
3.Activ.ec. în care este impl. accidentatul*:
Grupa: Clasa: [__|__|__| 5. Dimensiunea intreprinderii :
Diviziunea: [__|__] [__|__|__] __]
4.Alte activit. economice ale ag.ec.*: 500
Diviziune
Grupa: [__|__| Clasa: [__|__|__| 0 angajaţi 0  Angajaţi sau 5 
a:
[__|__] __] __] mai mult
Nr.
6.Organizarea activit. de prev. şi 1-9
Diviziune [__|__| [__|__|__| angajaţi 1  Necunoscut 9 
protecţie
a: [__|__] Grupa: __] Clasa: __] de angajaţi
Servicii Diviziune 10-49
CSSM  interne  Grupa: [__|__| Clasa: [__|__|__| 2 
a: [__|__] __] __] angajaţi
50-
Nr.lucr.desem Servicii Diviziune
  Grupa: [__|__| Clasa: [__|__|__| 249angajaţ 3 
naţi externe a:
[__|__] __] __] i
Asumare de către angajator Diviziune [__|__| [__|__|__| 250-499 4
 Grupa: Clasa: 
a: [__|__] __] __] angajaţi
*) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupă respectiv Clasă conform codificărilor CAEN
E. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (unde s-a produs accidentul de muncă):
1. Denumire
angajator:
2. Judeţul: [__|__] [____________________] 3. Cod UNIC*: [_______________________________________]
(*Pentru angajator persoană fizică în locul Codului UNIC se va înscrie Codul Numeric Personal)
4. Locul producerii
accidentului:
(Completaţi locul unde s-a produs accidentul precizând compartimentul funcţional unde a avut loc acesta (secţia, atelierul,
locul/punctul de muncă)
F. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE:
1. Numele: 2. Prenumele
(Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate)
[___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|
3. Cod numeric personal: 4. Vârsta persoanei accidentate:
___] [__|__]
(Înscrieţi codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului)
5.
Localitate: Strada: Nr:
Domiciliu:
Ap
Bloc: Scara: Etaj: Tel: Judetul:
:
[_______________________ [______________________
6. Carnet Muncă : Seria: [_____] Nr: 7.Contract de asigurare nr:
_] __]
8. Statut profesional:
312 - Lucrător în regim de lucru permanent şi cu program de
INSPECTIA MUNCII

000 – Formă de încadrare în muncă necunoscută  


lucru – parţial
320 - Lucrător în regim de lucru temporar, dar cu program de
100 – Lucrător pe cont propriu  
lucru – nespecificat
300 – Lucrător în regim de lucru (permanent/temporar) şi cu
321 - Lucrător în regim de lucru temporar şi cu program de
program de lucru (complet/timp parţial) -  
lucru – complet
nespecificate
301 - Lucrător în regim de lucru nespecificat, dar cu 322 - Lucrător în regim de lucru temporar şi cu program de
program de lucru complet  lucru – parţial 

302 - Lucrător în regim de lucru nespecificat, dar cu


program de lucru parţial  400 – Lucrător familial neremunerat 

310 - Lucrător în regim de lucru permanent şi cu program


de lucru – nespecificat  500 – Ucenic 

311 – Lucrător în regim de lucru permanent şi cu program


de lucru – complet  900 – Alt statut profesional 
(Bifaţi căsuţa corespunzătoare Statutului Profesional al persoanei accidentate)
9. St. Civilă: Căsătorit(ă):  Necăsătorit(ă):  Divorţat(ă):  Văduv(ă):  10. Pers. în întreţinere: copii: [__] alte: [__]
(Completaţi nr. copiilor minori şi a altor pers.
(Bifaţi căsuţa corespunzătoare stării civile)
aflate în întreţinere)
11.
0-Necunoscută  1-Română  2-Alte cetăţenii din UE  3- Cetăţenii din afara UE 
Cetăţenie:
13. Persoană cu
12. Sex: F:  M:   (Poziţia 13 se bifează numai dacă este cazul)
handicap
G. INFORMAŢII DESPRE PERSOANA ACCIDENTATĂ:
1. Ocupaţia accidentatului: [___|___|___|___|___|
___]
(Denumirea în clar a
(Codificare conform
ocupaţiei pentru care este
COR)
angajat – conform COR)
2. Nr. de schimburi: [__] 3. Nr. total ore de lucru: ≤ 6 ore:  8 ore:  12 ore:  > 12 ore: 
4. Nr. zile lucrătoare pe săptămâna la angajator [__] (Precizaţi câte zile lucrătoare are săptămâna de lucru la angajator)
5. Vechime în muncă (data primei încadrări): ziua: [__| luna: [__| anul: [___|___|___|
__] __] ___]
6. Vechime în ocupaţie (data primei încadrări în ocupaţie): ziua: [__| luna: [__| anul: [___|___|___|
__] __] ___]
7. Vechime la locul de muncă (data încadrării la locul de muncă): ziua: [__| luna: [__| anul: [___|___|___|
__] __] ___]

H. DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI:


1. Data producerii accidentului: ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]
2. Ziua din 3. Ora din zi*: 4. Ora de la încep.
săptămână*: [__] [__|__] Schimbului*: [__|__]
* (Completaţi în clar şi codificat – valori de la 1 la 7) * (Valori de la 00 la 23) * (Valori de la 01 la 24)
I. DATE DESPRE ACCIDENT:
1. FEL
Individual  Colectiv  Nr. accidentaţi Din care decedaţi
ACCIDENT: [_____] [_____]
2. TIP ACCIDENT: INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ:  MORTAL: 
3. Data începerii incapacităţii ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]
4. Data terminării incapacităţii: ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]
5. Nr. zile Incapacitate Temporară de Muncă (ITM) [__|__|__] 6. Din care câte zile de spitalizare?
cumulate: [________]
7. Modalitate de terminare a ITM: Reluare activitate:  Deces:  Invaliditate: 
(În cazul încadrării accidentatului într-un grad de INVALIDITATE – se vor completa informaţiile de la poziţia 8)
8. Grad INVALIDITATE: GR.I GR.I Gr.II 9. Nr. decizie [________ Data: [____/_____/_________
  
INV: ] _]
(Se vor bifa căsuţele corespunzătoare situaţiei accidentatului / Data emiterii deciziei de INVALIDITATE are forma: zz / ll / aaaa)
J. DATE DESPRE EFECTELE ACCIDENTULUI DE MUNCĂ:
1. Efectul asupra organismului (Tipul leziunii):
000-Tip de leziune  051-Contuzii şi răni intracraniale
necunoscută/nespecificată  089- Alte tipuri de inec şi asfixiere 
010–Răni şi leziuni superficiale  052-Leziuni interne  090-Efecte ale sunetului, vibraţiilor şi presiunii 
059-Alte tipuri de contuzii şi leziuni
011–Leziuni superficiale  interne  091-Pierderi acute de auz 
012-Răni deschise  060-Arsuri şi degerături  092-Efecte ale presiunii (barotraume) 
019-Alte tipuri de răni şi leziuni 099- Alte efecte ale sunetului, vibraţiilor şi
superficiale  061-Arsuri termice  presiunii 
100-Efecte ale temperaturilor extreme, luminii
020-Fracturi de os  062-Arsuri chimice  şi radiaţiilor 
021-Fracturi închise  063-Degerături  101-Insolaţii 
069- Alte tipuri de arsuri şi
022-Fracturi deschise  degerături  102-Efecte ale radiaţiilor (ne-termice) 
029-Alte tipuri de fracturi  070-Otrăviri şi infecţii  103-Efecte ale temperaturilor scăzute 
030-Dislocaţii, luxaţii şi 109-Alte efecte ale temperaturilor extreme,
tensionări ale muşchilor  071-Otrăviri acute  luminii şi radiaţiilor 
031-Dislocaţii şi subluxaţii  072-Infecţii acute  110-Şocuri 
032-Luxaţii  079- Alte tipuri de otrăviri şi infecţii  111-Şocuri în urma agresiunilor şi ameninţărilor 
039-Alte tipuri de dislocaţii şi
luxaţii  080-Inec şi asfixiere  112-Şocuri traumatice 
040-Amputări (pierderea unei
părţi a  081-Asfixiere  119-Alte tipuri de şocuri 
082-Leziuni provocate de înec ne-
corpului)  120- Răni multiple 
mortal prin
999-Alte leziuni specificate, neincluse între cele
050-Contuzii şi răni interne  submersie 
de mai sus
(Bifaţi o singură căsuţa - corespunzător efectului pe care l-a avut accidentul asupra organismului)
2. Localizarea leziunii (Partea de corp rănită):
00-Partea de corp rănită,
nespecificată  40-Trunchi şi organe  60-Extremităţi inferioare 
41-Cutia toracică, coaste, inclusiv legătura cu
10-Cap  umerii  61-Şold şi legăturile cu şoldul 
11-Cap, creier, vase şi nervuri
craniene  42-Coşul pieptului inclusiv organele din zonă  62-Picior, inclusiv genunchi 
43-Zona pelviană şi abdominală, inclusiv organele
12-Zona feţei  din zonă  63-Gleznă 
13-Ochi  48-Trunchi, multiple părţi afectate  64-Laba piciorului 
14-Urechi  49-Trunchi, alte părţi nemenţionate mai sus  65-Degete 
68-Extremităţi inferioare,
15-Dinţi  50-Extremităţi superioare  multiple părţi afectate 

18-Cap, multiple părţi afectate  51-Umeri  69-Extremităţi inferioare, alte 


părţi
19-Cap, alte părţi nemenţionate mai
sus  52-Braţe, inclusiv coate  nemenţionate mai sus
20-Gât, inclusiv spinare şi coloana 70-Întreg corpul şi multiple
vertebrală din zona superioară  53-Mână  părţi, nespecificate 
21-Gât, inclusiv spinare şi coloana
vertebrală din zona superioară  54-Degete  71-Întregul corp 
29-Gât, alte părţi nemenţionate mai 78-Multiple părţi ale corpului
sus  55-Incheietura mâinii  afectate 
30-Spate, inclusiv spinare şi 99- Alte părţi rănite ale
coloana vertebrală din zona  58-Extremităţi superioare, multiple părţi afectate  corpului, 
inferioară nemenţionate mai sus
31-Spate, inclusiv spinare şi coloana 59-Extremităţi superioare, alte părţi nemenţionate
vertebrală din zona inferioară  mai sus 
39-Spate, alte părţi nemenţionate
mai sus 
(Bifaţi o singură căsuţa - corespunzător localizării leziunii)
K. DATE DESPRE CARACTERISTICILE ACCIDENTULUI:
1. Victima efectua activitatea respectivă în mod: curent:  ocazional:  excepţional: 
2. În cadrul activităţii efectuate, persoana accidentată acţiona: singură:  împreună cu alţi participanţi:
3. Pentru activitatea desfăşurată, persoana accidentată era: instruită:  insuficient instruită:  neinstruită:
4. Persoana accidentată trebuia să poarte / utilizeze echipament de
protecţie?  dacă DA – utiliza echipamentul de protecţie?
5. Accidentul a avut loc în urma unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvare: de vieţi  de bunuri
6. Accidentul a avut loc în urma unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol
7. Accidentul a avut loc în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării
8. Accidentul a avut loc în timpul unei activităţi cultural sportive
9. Accidentul a avut loc în timpul unei vizite organizate la o persoană fizică / juridică
10. Accidentatul se afla în perioadă de testare profesională în vederea angajării
11. Persoana accidentată a fost victima unui accident de traseu
12. Persoana accidentată a fost victima unui accident de circulaţie
13. Accidentatul a fost victima unei agresiuni, în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu
(Bifaţi căsuţele corespunzătoare)
1-P-ctul de lucru obişnuit, unitatea locală
14. Punctul de lucru: 0-Nespecificat  obişnuită 
2-P-ctul de lucru ocazional sau mobil, deplasare în interes
de serviciu  9-Alt tip de punct de lucru 
15. Mediul de muncă (de lucru): (Bifaţi căsuţa corespunzătoare mediului de muncă – de lucru)
Zone publice deschise (autostrãzi, sosele, parcãri, sãli de
000 Nu existã informatii  061 asteptare ale gãrilor si aeroporturilor, etc.) 
Mijloace de transport – terestre sau feroviare – private sau
010 Zonã industrialã- nespecificatã  062 publice (toate tipurile: tren, 
autobuz, masinã, etc.)
Zone asimilate locurilor publice, dar cu acces restictionat:
011 Zona productivã, fabricã, atelier  063 linii de tren, piste de aterizare, piste pentru cursele de masini 
Alte grupuri 060 de tipul Medii de lucru nementionate mai
012 Zona de întretinere, ateliere de reparatii  069 sus 
013 Depozite, încãrcare/descãrcare  070 Locuinte - nespecificate 
Alte grupuri 010 de tipul Medii de lucru
019  071 Locuinte private 
nementionate mai sus
020 Constructii, exploatãri miniere nespecificate  072 Parti cu caracter public al unor clãdiri, anexe, grãdini private 
Alte grupuri 070 de tipul Medii de lucru nementionate mai
021 Constructii – clãdiri în constructie  079 
sus
Constructii – clãdiri în demolare, reparatii,
022  080 Zone sportive - nespecificate 
întretinere
Exploatãri miniere, excavatii, santuri (inclusiv Zone acoperite - sãli de sport, sãli de gimnasticã, piscine
023  081 
exploatãri miniere si cariere de piatrã) acoperite
Zone neacoperite(în aer liber)– stadioane, piscine
024 Constructii - subterane  082 
neacoperite, piste de ski
Alte grupuri 080 de tipul Medii de lucru nementionate mai
025 Constructii - pe / peste apã  089 
sus
Zone aeriene, exclusiv pãrtile din constructii -
026 Constructii – în medii cu presiune ridicatã  090 
nespecificate
Alte grupuri 020 de tipul Medii de lucru
029  091 Zone la înãltime – fixe (acoperisuri, terase, etc.) 
nementionate mai sus
Ferme de crestere a animalelor, ferme
030  092 Zone la înãltime – stâlpi, piloni, platforme suspendate 
piscicole, zone forestiere - nespecificate
031 Ferme de crestere a animalelor  093 Zone aeriene – bordul avioanelor 
Alte grupuri 090 de tipul Medii de lucru nementionate mai
032 Ferme - imaşuri  099 
sus
Zone subterane, exclusiv pãrtile din constructii -
033 Ferme - livezi  100 
nespecificate
034 Zone forestiere  101 Zone subterane – tuneluri(rutiere, feroviare, metrou) 
Ferme piscicole, pescuit, culturi acvatice
035  102 Zone subterane – mine 
(construite artificial)
Grãdini, parcuri, grãdini botanice, grãdini
036  103 Zone subterane - canale/canalizare 
zoologice
Alte grupuri 030 de tipul Medii de lucru Alte grupuri 100 de tipul Medii de lucru nementionate mai
039  109 
nementionate mai sus sus, exclusiv pãrtile din constructii
Arii de activitate tertiare, birouri, zone de
040  110 Pe/peste apã, exclusiv pãrtile din constructii - nespecificate
distractie, divertisment - nespecificate
Mãri si oceane – aboard all types of vessels, platforms, ships,
041 Birouri, sãli de sedintã, bibliotecietc.  111 
boats, barges
Institutii de învãtãmânt, scoli, scoli secundare, Lacuri, râuri, porturi – bordul tuturor tipurilor de vase,
042  112 
colegii, universitãti, crese, asistentã medicalã platforme, vapoare, bãrci, barje
Zone diverse(inclusiv strãzile cu spatii Alte tipuri 110 de tipul Medii de lucru nementionate mai sus,
043  119 
comerciale) exclusiv pãrtile din constructii
Restaurante, zone de petrecere a timpului liber,
Medii cu presiune ridicatã, exclusiv pãrtile din constructii -
044 zone de vizitã temporarã(inclusiv muzee, sãli de  120 
nespecificate
auditie, stadioane, etc.)
Alte grupuri 040 de tipul Medii de lucru
049  121 Medii cu presiune ridicatã– sub apã (sãrituri) 
nementionate mai sus
050 Institutii de sãnãtate - nespecificate  122 Medii cu presiune ridicatã - camere 
Alte grupuri 120 de tipul Medii de lucru nementionate mai
051 Institutii de sãnãtate, spitale, case de sãnãtate  129 
sus, exclusiv pãrtile din constructii
Alte grupuri Other group 050 de tipul Medii de Alte Medii de lucru nespecificate sau neincluse în
059  999 
lucru nementionate mai sus clasificare
060 Zone publice - nespecificate 
(Bifaţi căsuţa corespunzătoare activităţii specifice desfăşurate în momentul
16. Activitatea desfăşurată:
accidentării)
Alte activitãti 30 de tipul Activitate desfãsuratã
00 Nu existã informatii  39 nespecificatã mai sus 
Productie, fabricare, procesare, depozitare – toate tipurile
10  40 Activitãti intelectuale – nespecificate 
- nespecificate
11 Productie, fabricare, procesare – toate tipurile  41 Servicii publice de ajutor si asistentã cãtre publicul larg 
Activitãti intelectuale – activitãti didactice, procesare
12 Depozitare - toate tipurile  42 de date, muncã de birou, organizare, conducere 
Alte grupuri 10 de tipul Activitate desfãsuratã nespecificatã Activitãti comerciale - cumpãrare, vânzare si sevicii
19  43 asociate 
mai sus
Alte activitati 40 de tipul Activitate desfãsuratã
20 Excavatii, Constructii, Repatii, Demolãri - nespecificate  49 nespecificatã mai sus 
Alte activitati relationate acivitãtilor codificate 10,
21 Excavatii  50 20, 30 and 40-nespecificate 
Punerea în functiune, pregãtirea de lucru, instalarea,
22 Constructii – constructia clãdirilor  51 montarea, dezasamblarea instalatiilor 
Constructii – constructii civile, infrastructuri, sosele, poduri,
23  52 Întretinerea, repararea, ajustarea 
baraje, porturi
Remodelare, reparatii, extensii, lucrãri întretinere a Curãtarea zonei de lucru, a masinilor - industrial sau
24  53 manual 
constructiilor – toate tipurile de constructii
25 Demolãri – toate tipurile de constructii  54 Conducerea generalã, de toate tipurile 
Monitorizarea, inspectia proceselor de productie, a
Alte grupuri 20 de tipul Activitate desfãsuratã nespecificatã
29  55 mijloacelor de transport, echipamentelor – cu sau fãrã 
mai sus
echipamente de motorizare
Activitãti agricole, forestiere, horticole, piscicole, creşterea Alte grupuri 50 de tipul Activitate desfãsuratã
30  59 nespecificatã mai sus 
INSPECTIA MUNCII

animalelor-nespecificate
Activitãti sportive, artistice si de miscare -
31 Activitãti agricole – cultivarea suprafetelor agricole  60 nespecificate 
Activitãti de miscare, inclusiv la bordul mijloacelor de
32 Activitãti agricole - legumiculturã, horticulturã  61 transport 
33 Activitãti agricole – cresterea animalelor  62 Activitãti sportive, artistice 
Alte grupuri 60 de tipul Activitate desfãsuratã
34 Activitãti forestiere  69 nespecificatã mai sus 
Alte “Activitãti desfãsurte” neprezentate în
35 Pisciculturã, pescuit  99 clasificarea de mai sus 
(Bifaţi căsuţa corespunzătoare acţiunii fizice efective desfăşurate
17. Acţiune fizică efectivă:
de accidentat)
00 Nu existã informatii  45 Deschiderea, închiderea (unei cutii, pachet, colet) 
10 Operare mecanicã - nespecificatã  46 Turnarea, umplerea, udarea, vopsirea, golirea 
11 Pornirea, oprirea masinii de lucru  47 Deschiderea, împingerea 
Alimentarea, descãrcarea masinii de lucru  Alte grupuri 30 de tipul acţiune fizicã efectivã
12 49 
nespecificatã mai sus
13 Monitorizare, operarea sau conducerea masinii  50 Ducerea obiectelor în mânã - nespecificatã 
Alte grupuri 10 de tipul Acţiune fizicã efectivã nespecificatã  Verticalã - ridicarea, ridicarea, coborârea unui obiect
19 51 
mai sus
Activitãti cu instrumente de mânã – nespecificate  52 Orizontalã - tragerea, împingerea, rostogolirea unui
20 
obiect
21 Activitãti cu instrumente de mânã, actionate manual  53 Transportarea unei încãrcãturi – de cãtre o persoanã 
Activitãti cu instrumente de mânã, motorizate  59 Alte grupuri 40 de tipul Acţiune fizicã efectivã
22 
nespecificatã mai sus
Alte grupuri 20 de tipul Acţiune fizicã efectivã nespecificatã  Mutarea obiectelor - nespecificatã
29 60 
mai sus
Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de  Mers, alergare, urcare, coborâre, etc.
30 61 
lucru - nespecificatã
Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de  Intrare, iesire
31 62 
lucru - mobile si motorizate
Conducerea mijloacelor de transport sau a echipamentelor de  Sãrituri
32 63 
lucru - mobile si nemotorizate
33 Pasager la bordul unui mijloc de transport  64 Târâre, cãtãrare, etc. 
Alte grupuri 30 de tipul Acţiune fizicã efectivã nespecificatã  Ridicare, asezare(pe scaun)
39 65 
mai sus
40 Mânuirea obiectelor - nespecificatã  66 Înot, scufundare 
41 Tinerea, apucarea, plasarea – pe nivel orizontal  67 Mutare 
Strângerea, îndoirea, ruperea, refacerea, desurubarea, rotirea  Alte grupuri 50 de tipul Acţiune fizicã efectivã
42 69 
nespecificatã mai sus
43 Fortarea, agãtarea, ridicarea, asezarea- pe o pozitie verticalã  70 Prezentã - nespecificatã 
 Alte grupuri 50 de tipul Acţiune fizicã efectivã
44 Aruncarea, bruscarea 99
nespecificatã sau neprezentatã în clasificarea de mai sus 
18. Agentul material al Acţiunii Fizice Efective (echipamentul de (Se va completa în clar şi codificat agentul material al
muncă): Acţiunii Fizice Efective)
[__|__|__|__|__|__|__|
Cod:
__]
19. Abaterea (Acţiunea Generatoare): (Bifaţi căsuţa corespunzătoare abaterii - acţiunea generatoare)
00Nu existã informatii  49Alte grupuri 40 de tipul Abatere nespecificatã mai sus 
Abaterea cauzatã de probleme electrice, explozii, Alunecarea- împiedicarea si prãbusirea unei persoane -
10  50 nespecificate 
incendii – nespecificatã
Probleme electrice datoritã deteriorãrii echipamentului
11  51Prãbusirea persoanei – la un nivel inferior pozitiei anterioare 
– contact indirect
Alunecarea - împiedicarea si prãbusirea persoanei – la acelasi
12 Probleme electrice – contact indirect  52 nivel 
13 Explozii  59Alte grupuri 50 de tipul Abatere nespecificatã mai sus 
Miscarea corpului conducând la leziuni externe -
14 Incendii  60 nespecificate 
19 Alte grupuri 10 de tipul Abatere nespecificatã mai sus  61Cãlcarea pe un obiect ascutit 
Abaterea prin inundare, rãsturnare, scurgere de
20  62Asezare a în genunchi, asezarea pe scaun, înclinarea 
vapori, emisii de gaze – nespecificatã
21 Stare solidã - inundare, rãsturnare  63Agãtarea sau cãrarea pe moment a unui obiect 
Stare lichidã - scurgere, înnoroire, curgere, împroscare,
22  64Miscãri necoordonate, actiuni nesincronizate 
stropire
Stare gazoasã - vaporizare, aerosoli, formatiuni
23  69Alte grupuri 60 de tipul Abatere nespecificatã mai sus 
gazoase
Material pulverizant - fum, praf/particule în
24  70Miscarea corpului conducând la leziuni interne - nespecificate 
suspensie/emisii
29 Alte grupuri 20 de tipul Abatere nespecificatã mai sus  71Urcarea, cãrarea, ridicarea în picioare 
Spargerea, explozia, crãparea, alunecarea,
30 prãbusirea, dãrâmarea Agentului material -  72Împingerea, tragerea 
nespecificate
31 Spargerea materialului - la zona de contact  73Asezarea, ridicarea 
Explozia - ce cauzeazã crãparea (pentru lemn,sticlã,
32  74Rotirea, învârtirea 
metal, piatrã, plastic, altele)
Alunecare, prãbusire, dãrâmare a Agentului material Cãlcarea gresitã, rãsucirea piciorului sau a cãlcâiului, alunecare
33  75 
(asupra victimei) fãrã prãbusire
Alunecare, prãbusire, dãrâmare a Agentului material
34  79Alte grupuri 70 de tipul Abatere nespecificatã mai sus 
(tras de victimã)
Alunecare, prãbusire, dãrâmare a Agentului material – Socul, înghetul, violenta, agresiunea, amenintarea –
35  80 
aflat la nivelul victimei nespecificate
39 Alte grupuri 30 de tipul Abatere nespecificatã mai sus  81Socul, înghetul 
Pierderea controlului (total sau partial) asupra
masinii, mijloacelor de transport sau echipamentelor Violenta, agresiunea, amenintarea – între angajatii companiei
40  82 
de lucru, instrumentelor actionate manual, aflati sub autoritatiea companiei angajatoare
obiectelor, animalelor – nespecificate
Violenta, agresiunea, amenintarea – din partea altor companii
Pierderea controlului (total sau partial) – al masinii
41  83 asupra victimelor care îsi îndeplinesc sarcinile de lucru (soferii 
(inclusiv pornirea nedoritã) sau al materialului de lucru
mijloacelor de transport, etc.)
Pierderea controlului (total sau partial) - asupra
42 masinii, mijloacelor de transport sau echipamentelor  84Agresiunea, atacul – unui animal 
de lucru, (motorizate sau nu)
Pierderea controlului (total sau partial) – asupra
Prezenta victimei sau a unei terte persoane în postura de a crea
43 instrumentelor de lucru (motorizate sau nu) sau asupra  85 
un pericol pentru ea însãsi, sau o altã posibilitate
materialului continut de instrumentul de lucru
Pierderea controlului (total sau partial) – asupra
44  89Alte grupuri 80 de tipul Abatere nespecificatã mai sus 
obiectului (mutat, mânuit, etc.)
Pierderea controlului (total sau partial) – asupra unui
45  99Alte abateri neprezentate în clasificarea de mai sus 
animal
20. Agentul material al ABATERII (echipamentul de muncă): (Se va completa în clar şi codificat agentul material al ABATERII)
[__|__|__|__|__|__|__|
Cod:
__]
(Se va completa în clar şi codificat tipul de contact – modalitatea
21. Contact – Modalitatea de rănire:
de rănire)
00 Nu existã informatii  45 Coliziune – cu un obiect, inclusiv vehicule - coliziune cu o 
persoanã (victima fiind în miscare)
10 Contactul electric, termic, sau cu substante nocive –  49 Alte grupuri 40 de tipul Contacte – Modalitãti de rãnire 
nespecificat nespecificate mai sus
11 Contact indirect cu arc electric, scânteie, fulger(pasiv)  50 Contact cu un Agent Material ascutit, cu vârf, contondent - 
nespecificat
12 Contact direct cu curentul electric (electrocutare)  51 Contact cu un Agent Material ascutit(cutit, lamã, etc.) 
13 Contact cu flacãrã sau cu obiecte sau medii fierbinti  52 Contact cu un Agent Material cu vârf ascutit (cui, instrument 
sau arzând ascutit, etc.)
14 Contact cu obiecte sau medii reci sau înghetate  53 Contact cu un Agent Material greu sau contondent 
15 Contact cu substante nocive – pe cale nazalã sau  59 Alte grupuri 50 de tipul Contacte – Modalitãti de rãnire 
bucalã, prin inhalare nespecificate mai sus
16 Contact cu substante nocive - pe/prin piele sau ochi  60 Capcane, cãzãturi - Nespecificate 
17 Contact cu substante nocive – pe cale digestivã prin  61 Capcane, cãzãturi - în 
înghitire
19 Alte grupuri 10 de tipul Contacte – Modalitãti de  62 Capcane, cãzãturi - sub 
rãnire nespecificate mai sus
20 Inundare, acoperire, învãluire – nespecificate  63 Capcane, cãzãturi - între 
21 Inundare cu lichid  64 Un membru, mânã, sau deget rupt, sau tãiat(amputat) 
22 Acoperire cu un corp solid  69 Alte grupuri 60 de tipul Contacte – Modalitãti de rãnire 
nespecificate mai sus
23 Învãluit în, înconjurat de particule gazoase sau arzând  70 Leziuni fizice sau mentale – nespecificate 
în aer
29 Alte grupuri 20 de tipul Contacte – Modalitãti de  71 Leziuni fizice – ale sistemului muscular 
rãnire nespecificate mai sus
30 Impact orizontal sau vertical cu obiecte stationare  72 Leziuni fizice – din cauza radiatiilor, zgomotului, luminii sau 
(victima fiind în miscare) - nespecificate presiunii
31 Miscare verticalã, prãbusire pe/sau frontal(rezultând o  73 Socuri sau presiuni mentale 
cãzãturã)
32 Miscare orizontalã, prãbusire pe/sau frontal  79 Alte grupuri 70 de tipul Contacte – Modalitãti de rãnire 
nespecificate mai sus
39 Alte grupuri 30 de tipul Contacte – Modalitãti de  80 Muscãturã, zgârieturã, etc. (provocate de cãtre un animal 
rãnire nespecificate mai sus sau de om) - nespecificate
40 Coliziune cu un obiect în miscare - nespecificat  81 Muscãturã 
41 Coliziune – cu un obiect în zbor  82 Întepãturi provocate de insecte sau de pesti 
42 Coliziune – cu un obiect în cãdere  83 Lovituri, muscãturi, strangulãri 
43 Coliziune – cu un obiect în balans  89 Alte grupuri 80 de tipul Contacte – Modalitãti de rãnire 
nespecificate mai sus
44 Coliziune – cu un obiect în rotatie,miscare, obiecte  99 Alte Contacte – Modalitãti de rãnire neprezentate în 
transportate, vehicule clasificarea de mai sus
(Se va completa în clar şi codificat agentul material
22. Agentul material al CONTACTULUI – Modalităţii de rănire:
al CONTACTULUI)
[__|__|__|__|__|__|__|
Cod:
__]

23. CAUZE
a. CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT
00-* – CAUZE DEPENDENTE DE EXECUTANT * - nespecifice 15- Căderi la acelaşi nivel prin dezechilibrare 
01- Neutilizarea mijloacelor de protecţie din dotare 16- Căderi la acelaşi nivel prin alunecare 
02- Neefectuare la timp de operaţii indispensabile securităţii muncii 17- Căderi la acelaşi nivel prin antrenare 
03- Efectuare necorespunzătoare de comenzi, manevre 18- Căderi la acelaşi nivel prin împiedicare 
04- Efectuare necorespunzătoare de poziţionări, consolidări, fixări etc. 19- Căderi de la înălţime prin păşire în gol 
05- Efectuare necorespunzătoare de asamblări 20- Căderi de la înălţime prin dezechilibrare 
06- Efectuare necorespunzătoare de reglaje 21- Căderi de la înălţime prin alunecare 
07- Utilizare necorespunzătoare a mijloacelor de protecţie 22- Căderi de la înălţime prin antrenare 
08- Efectuare, în afara sarcinilor de muncă a pornirii de mijloace de 23- Căderi de la înălţime datorită reacţiilor
transport, instalaţii, maşini / utilaje  spontane inadecvate în caz de pericol 
09- Efectuare, în afara sarcinilor de muncă a întreruperii funcţionării
instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor  24- Prezenţa la lucru sub influenţa alcoolului 
10- Efectuare, în afara sarcinilor de muncă a alimentării cu curent
electric sau fluide  25- Prezenţa la lucru în stare de oboseală 
11- Efectuare, în afara sarcinilor de muncă a opririi alimentării cu curent 26- Prezenţa la lucru sub influenţa unor
electric sau fluide  medicamente 
12- Expunere, în afara sarcinilor de muncă prin deplasare/staţionare în 27- Prezenţa la lucru sub influenţa unor stări
locuri/zone cu pericol permanent/temporar  emoţionale puternice 
28- Prezenţa la lucru cu anihilarea bruscă a
13- Comunicări accidentogene prin conţinutul lor  capacităţii funcţionale 
29- Prezenţa la lucru în condiţii psiho-fiziologice
14- Comunicări accidentogene prin defecţiunile transmiterii  necorespunzătoare datorate altor cauze 
b. CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE PRODUCŢIE
00- * – CAUZE DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE
PRODUCŢIE * - nespecifice  61- Pericol de electrocutare la tensiune de pas 
62- Vibraţii excesive ale sculelor, utilajelor, elementelor
30- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin alunecare  de construcţie datorate curentului electric 
31- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin rostogolire/rulare  63- Explozii datorate curentului electric 
32- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin răsturnare  64- Implozii datorate curentului electric 
33- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin cădere liberă  65- Incendii datorate curentului electric 
34- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin scurgere  66- Flăcări-flame datorate curentului electric 
35- Deplasări sub efectul gravitaţie prin deversare  67- Contact sau manipulare substanţe toxice 
36- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin surpare  68- Contact sau manipulare substanţe caustice 
37- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin prăbuşire  69- Contact sau manipulare substanţe inflamabile 
38- Deplasări sub efectul gravitaţiei prin scufundare  70- Contact sau manipulare substanţe explozive 
39- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor, în funcţionare normală  71- Contact sau manipulare culturi de bacterii 
40- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor,declanşate contraindicat  72- Contact sau manipulare culturi de viruşi 
41- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor, întrerupte contraindicat  73- Contact sau manipulare culturi de richeţi 
42- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de
imposibilitate a declanşării (pornirii)  74- Contact sau manipulare culturi de spirocheţi 
43- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de
imposibilitate a întreruperii (opririi)  75- Contact sau manipulare culturi de ciuperci 
44- Mişcări ale maşinilor, mecanismelor, în condiţii de
imposibilitate a dozării  76- Contact sau manipulare protozoare 
45- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, devieri de la traiectoriile
normale (ex: ale pieselor în mişcare, ale mijloacelor de transport)  77- Contact sau manipulare plante periculoase 
46- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, balans  78- Contact sau manipulare animale periculoase 
47- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, recul (ex: al unui furtun,
al unei manivele)  79- Poziţii de lucru forţate sau vicioase 
48- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, şocuri excesive la 80- Contactul prelungit cu apa (prezenţa în obiectul
pornire sau oprire  muncii sau în spaţiul de lucru) 
49- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, desprinderea şi
proiectarea de corpuri, particule (ex: la polizare)  81- Efort static mare (prin intensitate şi/sau durată) 
50- Mişcări funcţionale şi disfuncţionale, jet, erupţie (materiale 82- Dificultatea efectuării mişcărilor şi riscul contactelor
lichide, gazoase sau pulverulente)  periculoase legate de spaţiul de muncă 
51- Obiecte sau suprafeţe înţepătoare  83- Forţă fizică excesivă 
52- Obiecte sau suprafeţe cu muchii tăioase  84- Viteză de execuţie excesivă 
53- Obiecte sau suprafeţe abrazive  85- Subsolicitare fizică (ex.: în sarcina de supraveghere) 
86- Suprasolicitare senzorială (ex.: asamblări de piese
54- Obiecte sau suprafeţe alunecoase  mici) 
87- Distribuţia excesivă a atenţiei în condiţii de ritm
55- Obiecte sau suprafeţe adezive  impus (ex.: activitate de dispecerat) 
56- Obiecte sau suprafeţe cu denivelări  88- Monotonia muncii 
89- Luarea unor decizii (dificile şi de mare răspundere) în
57- Corpuri sau suprafeţe cu temperaturi ridicate  timp limitat 
58- Corpuri sau suprafeţe cu temperaturi scăzute  90- Precizie mare a mişcărilor în spaţiu şi/sau în timp 
59- Pericol de electrocutare directă  91- Alte cauze 
60- Pericol de electrocutare indirectă 
c. CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCĂ
000- * – CAUZE DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCĂ * - nespecifice 
092- Omisiuni în prestabilirea operaţiilor de muncă 
093- Erori în prestabilirea operaţiilor de muncă 
094- Repartizare executant cu pregătire profesională necorespunzătoare pe locurile de muncă 
095- Repartizare executant cu instruire incompletă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 
096- Repartizare executant cu incompatibilităţi psiho-fiziologice faţă de cerinţele locului de muncă 
097- Admiterea la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare 
098- Tolerarea abaterilor de la disciplina tehnologică 

099- Tolerarea abaterilor de la respectarea normelor de securitatea muncii 


100- Neasigurarea corelării şi/sau coordonării unor operaţii de muncă desfăşurate în cadrul unor lucrări complexe 
101- Admiterea desfăşurării lucrului cu mijloace de producţie necorespunzătoare
INSPECTIA MUNCII


102- Amplasarea necorespunzătoare a mijlocului de producţie 
103- Neasigurarea întreţinerii şi exploatării corespunzătoare a mijloacelor de producţie 
104- Prevederea utilizării unor materii prime sau materiale necorespunzătoare cerinţelor de securitate 
105- Neasigurarea condiţiilor normate privitoare la mediul de muncă (microclimă, iluminat, zgomot şi vibraţii, radiaţii, etc.) 
106- Prevenirea unui ritm de muncă necorespunzător 
107- Alte cauze 
d. CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCĂ
000 - *CAUZE DEPENDENTE DE MEDIUL DE
MUNCĂ*- ne-  136- Viscol 
specifice
108- Temperatura aerului ridicată  137- Alunecări,surpări, prăbuşiri de teren sau copaci 
109- Temperatura aerului scăzută  138- Avalanşe 
110- Umiditatea aerului ridicată  139- Seisme 
111- Umiditatea aerului scăzută  140- Gaze, aerosoli, vapori toxici 
112- Viteza curenţilor de aer  141- Gaze, aerosoli, vapori caustici 
113- Aeroionizarea pozitivă excesivă  142- Pulberi, gaze, vapori inflamabili în aer 
114- Presiune scăzută a aerului  143- Pulberi,gaze,vapori explozivi in aer 
115- Presiune ridicată a aerului  144- Pulberi pneumoconiogene 
116- Suprapresiune în adâncimea apelor  145- Bacterii 
117- Zgomot excesiv  146- Viruşi 
118- Ultrasunete  147- Richeţi 
119- Nivel de iluminare scăzut  148- Spirocheţi 
120- Strălucire mare  149- Ciuperci 
121- Orbire directă sau prin reflexie  150- Protozoare 
122- Pâlpâire  151- Mediu subteran 
123- Radiaţii infraroşii (calorice)  152- Mediu aerian 
124- Radiaţii ultraviolete  153- Altitudini mari 
125- Microunde  154- Mediu acvatic 
126- Radiaţii electromagnetice cu frecvenţă înaltă, medie şi
joasă  155- Mediu subacvatic 
127- Laseri  156- Mediu mlăştinos 
128- Radiaţii ionizante alfa  157- Mediu extraterestru 
129- Radiaţii ionizante betta  158- Mediu cu conţinut redus de oxigen 
130- Radiaţii ionizante gamma  159- Relaţii neprincipiale între şef şi subaltern 
131- Potenţial electrostatic  160- Relaţii neprincipiale între membrii colectivului 
132- Trăsnete  161- Activitate în condiţii de izolare socială 
133- Inundaţii  162- Stări de panică 
134- Vânt  163- Alte cauze 
135- Grindină 
1. Numele şi prenumele persoanei din partea angajatorului care a completat formularul:
2. Telefon la care poate fi contactată persoana care a completat formularul: [_____]
[________________]
3. Semnătura persoanei care a completat formularul
4. Numele şi prenumele conducătorului unităţii (angajatorului):
5. Numele şi prenumele inspectorului de muncă ce a verificat formularul
Semnătura inspectorului de
Semnătura conducătorului
muncă care a verificat
unităţii (angajatorului)
formularul
L.S.

Data:______________ Data:______________
Semnătura inspectorului şef
I.T.M.____________
Data:____________
L.s.
NOTĂ: pentru completarea prezentului formular se vor utiliza caractere MAJUSCULE sau dactilografiere
L. DESCRIEREA PE SCURT A ACCIDENTULUI:

ANEXA la FIAM Nr. [________/____] A. DATE DE IDENTIFICARE A FORMULARULUI:


1. ITM care a înregistrat accidentul:
PENTRU ÎNREGISTRAREA FINALIZĂRII
INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ Cod judeţ: [___|___] Nume Judeţ: ______________________
B. DATE DE IDENTIFICARE A ANGAJATORULUI (care a înregistrat accidentul de muncă):
1. Denumire
angajator:
ADRESA SEDIULUI ANGAJATORULUI:
2. Judeţul: 4. Localizare
[__|__] [_____________________] 3. Cod UNIC*: [________________________] [__|__|__]
geografică:
*) În cazul instituţiilor publice (ex. primării) în locul Codului Unic se va înscrie Codul Fiscal, iar in cazul Persoanelor Fizice în
locul Codului Unic se va înscrie Codul Numeric Personal
5. Localitatea: 6. Cod POŞTAL: [________________]
7. Strada: 8.Nr: [______
]
10. Scara: 11. 12. Ap.: 13. [_____] 15.Interfon: [______
9. Bloc: 14.Fax:
Etaj: Sect.: [____________] ]
[_____] 17.Interior: [______ 18. Adresă e-mail:
16. Tel:
[___________] ]
C. DATE DE CARACTERIZARE A ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de muncă):
1. Tip Unitate
principală:  Subunitate:  Sucursală:  Agenţie:  Punct de lucru:  Filială: 
Angajator:
Reprezentanţă:  Alte tipuri: 
2. Forma Juridică:* SA – Societate pe Acţiuni  OC2 – Cooperativă de consum 
*) Se va completa – Societate cu Răspundere
SRL  OC3 – Cooperativă de credit 
forma juridică Limitată
bifându-se doar o SCS – Societate în Comandită Simplă SAG – Societate agricolă
 
singură căsuţă. SNC – Societate în Nume Colectiv OSL – Organizaţie cu Scop Lucrativ
 
– Altă formă juridică (unitate economică,
RA – Regie Autonomă  ALT culturală, socială, obştească fără formă juridică 
expresă)
OC1 – Cooperativă meşteşugărească  SCA Societate în Comandită pe Acţiuni 
Capital social integral de stat  Proprietate obştească 
Capital social de stat peste 50%  Proprietate integral străină 
Proprietate publică de interes naţional şi
3. Forma de Capital social privat peste 50%  
local
proprietate:
Capital social integral privat românesc sau românesc şi
 Alte tipuri de capital 
străin
Proprietate cooperatistă 
4. Denumire angajator
tutelar:
5. CNP/CUI angajator [_____________________________ 6. Judeţul angajatorului
tutelar: __] tutelar [__|__] [__________________]
D. DATE DESPRE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE ALE ANGAJATORULUI (care înregistrează accidentul de muncă):
1. Activitatea economică [__|__|__|__|
Diviziunea: Grupa: 2. Nr. angajaţi :
principală*: [__|__] [__|__|__] __]
3. Activitate ec.implicat accidentat*: Clasa: [__|__|__| 5. Dimensiunea intreprinderii :
__]
4. Alte activit. economice ale ag.ec.*: 500 Angajaţi sau
Diviziunea: Grupa: 0 angajaţi 0  5 
[__|__] [__|__|__] mai mult
Nr. Necunoscut
Diviziunea: Grupa: 1-9 angajaţi 1  9 
[__|__] [__|__|__] de angajaţi
10-49
Diviziunea: Grupa: 2 
[__|__] [__|__|__] angajaţi
50-
Diviziunea: Grupa: 3 
[__|__] [__|__|__] 249angajaţi
250-499 4
Diviziunea: Grupa: 
[__|__] [__|__|__] angajaţi
*) Se vor completa codurile de Diviziune, Grupă respectiv Clasă conform codificărilor CAEN
E. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI ACCIDENTATE:
1. Numele: 2. Prenumele
(Se va completa cu MAJUSCULE numele şi prenumele persoanei accidentate)
[___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|___|
3. Cod numeric personal:
___]
(Înscrieţi codul numeric personal din actul de identitate al accidentatului)
F. DATE DESPRE MOMENTUL PRODUCERII ACCIDENTULUI:
1. Data producerii accidentului: ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]

G. DATE DESPRE FINALIZAREA INCAPACITĂŢII TEMPORARE DE MUNCĂ (ITM):


( *) Se va bifa căsuţa
1. TIP ACCIDENT (la finalizarea INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MORTAL
corespunzătoare tipului
ITM): MUNCĂ:  : 
accidentului)
2. Data începerii incapacităţii ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]
3. Data terminării incapacităţii: ziua: luna: anul: [___|___|___|
[__|__] [__|__] ___]
4. Nr. zile Incapacitate Temporară de Muncă (ITM) 5. Din care câte zile de spitalizare?
cumulate: [__|__|__] [__|__|__]
6. Modalitate de terminare a ITM: Reluare:  Deces:  Invaliditate: 
(În cazul încadrării accidentatului într-un grad de INVALIDITATE – se vor completa informaţiile de la poziţia 7)
7 Grad INVALIDITATE: GR.I GR.II Gr.III 8. Nr. decizie INV: Data [_____/______/_________
  
[________] : _]
(Se vor bifa căsuţele corespunzătoare situaţiei accidentatului / Data emiterii deciziei de INVALIDITATE are forma: zz / ll / aaaa)

Semnătura conducătorului unităţii (angajatorului) Semnătura inspectorului de muncă care a


verificat formularul
L.S.

Data:______________ Data:______________
XXIII. ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE ÎN
ROMÂNIA

Asigurarea constituie parte a protecţiei sociale, modalitate de ocrotire şi ajutorare a forţei de


muncă ce constă în acordarea de ajutoare băneşti, pensii şi alte prestaţii, în perioada de incapacitate de
muncă.
Este un ansamblu de prestaţii şi servicii pentru:
• promovarea securităţii şi sănătăţii în muncă, prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale
• diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor şi bolilor profesionale
Este o operaţie financiară garantată de stat, ce decurge dintr-un contract, prin care asigurătorul se
obligă ca, în schimbul unei sume primite periodic, să despăgubească pe asigurat pentru consecinţele
accidentelor şi bolilor profesionale.
Obiectivul fundamental al sistemului de asigurare din românia este creşterea calităţii activităţii
preventive ceea ce are justificare socială şi economică.
Cadrul legislativ referitor la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale:

Legea nr. 346 din 5 iunie 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
modificată şi completată de:
-legea nr.232 din 31 mai 2003
-ordonanţa de urgenţă nr.107 din 24 octombrie 2003
-legea nr.571 din 22 decembrie 2003
-legea nr.598 din 22 decembrie 2003
-ordonanţa de urgenţă nr.129 din 9 decembrie 2004
-ordonanţa de urgenţă nr.171 din 29 noiembrie 2005
se abrogă:
art.100 alin. (2) din legea nr. 19/2000
Ordinul 848/22.11.2004 şi 1.687/22.11.2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu modificările şi
completările ulterioare
Hotărârea nr.2269 din 9 decembrie 2004
privind aprobarea normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale

Principii: caracterul obligatoriu, asumarea riscului profesional de beneficiarii rezultatului muncii


prestate, contribuţii diferenţiate după risc, creşterea rolului prevenirii, solidaritatea social, tratament
nediscriminatoriu, transparenţa utilizării fondurilor, repartiţia fondurilor conform obligaţiilor asumate.
Funcţiile asigurării: funcţia preventivă, funcţia reparatorie, funcţia de reglare a raporturilor
civile, funcţia de stimulare a activităţii preventive.
Riscuri asigurate: pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, decesul, produse prin accidente
de muncă şi boli profesionale.
Sfera asigurării cu titlu obligatoriu: angajaţii permanenţi (inclusiv funcţionarii publici),
persoanele din funcţii elective sau numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, ca
şi membrii cooperatori din organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, şomerii, ucenicii, elevii şi studenţii,
pe durata practicii profesionale.
Sfera asigurării cu titlu obligatoriu – excepţii: personalul din cadrul unor sectoare deosebite de
activitate: armată, securitate etc.
Sfera asigurarii cu titlu facultative: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari,
administratori sau manageri, membrii ai asociaţiei familial, persoane autorizate pentru activităţi
independente, persoane angajate în instituţii internaţionale, proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de
suprafeţe agricole şi forestiere, precum şi persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul
gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier, membrii ai societăţilor agricole sau
ai altor forme de asociere din agricultură, persoane care desfăşoară activităţi în unităţi de cult
recunoscute potrivit legii, alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi
juridice legale.
Raporturi de asigurare se stabilesc între:
Asigurător principal: casa naţională de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (asigurare
garantată de stat) angajator şi asigurător (asigurare încheiată de angajator)
Alţi asigurători: asociaţiile profesionale asigurat şi asigurător (asigurare încheiată de
persoană fizică)
Raporturile de asigurare se stabilesc la data:
• încheierii contractului individual de muncă
• stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici
• validării mandatului persoanelor care desfăşoară activităţi în funcţii elective
• numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti
• depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori
• începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi
• încheierii contractului individual de asigurare
Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente şi boli profesionale înceteaza odată cu
raporturile de asigurare. excepţie: cazurile de boli profesionale, dacă se face dovada că boala a fost
cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă
Obiectivele asigurării
A) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale
B) reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor; recuperarea capacităţii de muncă
C) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare
Prestaţiile de asigurare
1. reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă
2. reabilitarea profesională
3. indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă
4. indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă
5. compensaţii pentru atingerea integrităţii
6. despăgubiri în caz de deces
7. rambursări de cheltuieli

1. Prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă


• servicii medicale
• produse destinate compensării deficienţelor de sănătate
• programe individuale de recuperare
Servicii medicale
A) asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloace de transport specializate şi unităţi
sanitare
B) tratament medical ambulatoriu
C) analize medicale şi medicamente
D) servicii medicale, cu prioritate în unităţi specializate pentru boli profesionale
E) tratament de recuperare funcţională
F) servicii de chirurgie plastică şi reparatorie
G) servicii de fizioterapie
H) cure balneoclimaterice
Produse pentru compensarea deficienţelor de sănătate
 materiale sanitare pentru corectarea auzului şi văzului
 proteze, orteze şi aparate ortopedice
 mijloace auxiliare: scaun, cărucior cu rotile, alte asemenea mijloace
 orice alte materiale, produse sau mijloace destinate unui asemenea scop, a căror listă se stabileşte
de asigurător, la propunerea medicului propriu

2. Prestaţii pentru reabilitare şi reconversie profesională


 investigaţii medicale şi psihologice pentru aprecierea potenţialului fizic, mental şi aptitudinal
 cursuri de calificare sau reconversie
 indemnizaţie pe durata cursurilor

3. Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă


 se suportă de angajator in primele 3 zile de itm si de asigurător din a patra zi de itm
 cuantum: 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni
 durata: 180 de zile; prelungire maximum 90 zile

4. Indemnizaţia pentru trecerea temporară în altă muncă


• cuantum: diferenţa dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni şi venitul salarial brut
realizat la noul loc de muncă
• durata: maximum 90 de zile într-un an calendaristic

5. Compensaţii pentru atingerea integrităţii


• cuantum: în funcţie de gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute
pe economie
• cazuri compensate: reducerea capacităţii de muncă sub 50 %, mutilare
• mod de acordare: criterii şi grile stabilite de cnpas

6. Despăgubiri în caz de deces


• beneficiari: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul sau, în lipsa
acestora, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces
• cuantum: 4 salarii medii brute pe economia naţională

7. Rambursări de cheltuieli
• pentru transportul de urgenţă, când salvarea victimei impune utilizarea altor mijloace decât cele
uzuale
• confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare şi dentare, când acestea au
fost deteriorate datorită unui accident de muncă soldat cu vătămări corporale

Etape în acordarea prestaţiilor


 comunicarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale (accidentele de muncă şi bolile
profesionale, definite conform legii protecţiei muncii nr. 90/1996 republicată, se comunică
asigurătorului)
 constatarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale
Obligaţiile asigurătorului
• asigurătorul este obligat să promoveze şi să stimuleze activitatea de prevenire a accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale
• legea trasează atribuţii adecvate personalului tehnic al asigurătorului
Obligaţiile asiguratului
• să participe, la solicitarea angajatorului, la acţiuni privind adoptarea unor măsuri de securitate şi
sănătate în muncă
• să cunoască şi să respecte măsurile tehnice şi organizatorice de prevenire a accidentelor şi a
bolilor profesionale aplicate de angajator
Drepturile asiguratului
• nu suportă în nici o situaţie costul măsurilor de prevenire aplicate de angajator
• să sesizeze inspecţia muncii, asigurătorul sau comitetele de sănătate şi securitate în muncă asupra
neluării de către angajator a unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale

Actorii care pot interveni în sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
• MMSSF
• Inspecţia muncii
• CNPAS
• asociaţii profesionale de asigurare
• prestatori de servicii
• CNASS
• ISP
• INCDPM
• MS
• clinici de boli profesionale

CNPAS - instituţie publică autonomă de interes naţional


Are in subordine case teritoriale de pensii: servicii publice descentralizate investite cu
personalitate juridica
• organ de specialitate al administraţiei publice centrale
Poate autoriza asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de
activitate ale economiei naţionale, în calitate de prestator de servicii în domeniul asigurărilor pentru
accidente de muncă şi boli profesionale:
• administrează, gestionează, coordonează şi controlează întreaga activitate de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale
Cuprinde structuri specializate pentru urmărirea şi asigurarea:
• activităţii de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale
• activităţii de reabilitare medicală, socio-profesională şi tratament medical
• evidenţa contribuţiilor, prestaţiilor şi a serviciilor acordate şi a costurilor de asigurare

Atribuţiile CNPAS în domeniul prevenirii


 coordonează activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale la nivel
naţional
 realizează obiectivele de prevenire, prin servicii proprii, cu personal specializat sau persoane
fizice/juridice abilitate
 stabileşte programele de prevenire, acordă consultanţă, asistenţă tehnică şi medicală de medicina
muncii cu privire la organizarea, măsurile şi mijloacele de prevenire
 consiliază în domeniul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă, metodelor de audit şi
evaluare a riscurilor
 efectuează analize şi evaluări de riscuri pentru probleme de interes naţional, elaborează studii,
analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi condiţiile de muncă, pentru fundamentarea
unor măsuri de prevenire
 recomandă, pe bază de studii şi analize, utilizarea unor tehnologii, materiale, substanţe sau
produse mai performante şi mai puţin periculoase
 promovează şi stimulează activitatea de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale
 urmareşte şi consiliază angajatorii la întocmirea instrucţiunilor proprii de protecţie a muncii
 recomandă măsuri de prevenire, urmăreşte aplicarea lor şi eliminarea sau diminuarea riscurilor
deosebite pentru unele locuri de muncă
 urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prin aplicarea principiilor ergonomice şi a
măsurilor tehnico-organizatorice
 verifică modalitatea de efectuare a cercetării accidentelor de muncă urmate de incapacitate
temporară de muncă
 admite sau respinge caracterul de muncă al accidentelor cu incapacitate temporară de muncă
 stabileşte şi aprobă tipurile de măsuri de prevenire, pentru care angajatorii pot face investiţii care
să conducă la scutirea de impozit pe profit
 poate efectua determinari de noxe in vederea propunerii unor masuri de prevenire
 identifică şi stabileşte priorităţile de prevenire la nivel naţional
 propune finanţarea unor proiecte sau programe de cercetare pentru fundamentarea stiinţifică a
măsurilor de prevenire necesare
 coordonează activitatea de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, inclusiv sub aspectul
implementării acesteia la nivelul angajatorilor
 abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii

Atribuţiile CNPAS în domeniul reabilitării medicale, recuperării capacităţii de muncă şi


reconversiei profesionale a persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale
 organizează la nivel naţional activitatea de recuperare funcţională, protezare, reorientare şi
reconversie, pentru reintegrarea profesională a victimelor accidentelor şi bolilor profesionale
 urmăreşte şi verifică modul de acordare a concediilor medicale pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, felul în care asiguraţii respectă programele de recuperare a capacităţii de
muncă şi, după caz, suspendă dreptul la prestaţii de asigurări pentru accidente şi boli profesionale
 stabileşte programe individuale de recuperare
 aprobă anual criteriile pentru acordarea biletelor de tratament balnear
 asigură prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală, recuperarea capacităţii de muncă şi
reconversie profesională

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale


• cuantum: variabil de la 0,5% la 4% aplicat asupra fondului brut de salarii
• se stabileşte în funcţie de clase şi tarife de risc
• colectare: prin casele teritoriale
Nu se aplică asupra:
• prestaţiilor de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile
angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta, potrivit legii
• drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor individuale de
muncă, al încetării calităţii de funcţionar public sau de membru cooperator
• diurnelor de deplasare, detaşare şi indemnizaţiile de transfer şi drepturile de autor
• sumelor obţinute în baza unei convenţii de prestări de servicii sau executări de lucrări de către
persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă
Elementele contribuţiei
• clase de risc - pe categorii de activităţi ale economiei naţionale
• tarife de risc
Clasele de risc
• se calculează pe baza a patru indici de frecvenţă, care sunt stabiliţi în funcţie de datele statistice
din perioada de referinţă
i1 – frecvenţa de accidentare
i2 – frecvenţa accidentelor de muncă soldate cu invaliditate şi/sau deces
i3 – frecvenţa îmbolnăvirilor profesionale
i4 – frecvenţa salariaţilor care lucrează în condiţii de muncă speciale şi deosebite

cr = (cr1 + cr2 + cr3 + cr4) : 4


Contribuţia lunară de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată
de angajatori

TR × Fs
C=
100
• tr – tariful de risc aferent sectorului de activitate din care face parte angajatorul;
• fs – fondul brut de salarii realizate de catre angajator in luna anterioara perioadei de plata a
contributiei

• încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător, corespunzător activităţilor desfăşurate în


fiecare unitate
• contribuţia datorată de persoanele fizice asigurate este unică, în valoare de 1%, aplicată asupra
venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată
XXIV. ELEMENTELE DE COST AL UNUI ACCIDENT

Prin securitate în general se înţelege o stare fără pericol. Securitatea muncii presupune absenţa
pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională în procesul de muncă.
Teoretizarea fenomenului accidentării şi îmbolnăvirii profesionale a apărut ca un corolar al
cerinţei sociale, recunoscută ca atare şi impusă prin mijloace juridice şi economice, de realizare a
securităţii muncii în toate unităţile economico-sociale. Primul pas semnificativ în acest domeniu l-a
constituit descrierea cauzalităţii celor două evenimente – accidentele şi bolile profesionale, şi implicit a
măsurilor de anihilare corespunzătoare.
Pentru activitatea practică însă, acest lucru nu este suficient. Managerii trebuie să găsească
metode şi mijloace cu un grad cât mai mare de eficienţă, în sensul atingerii unui nivel ridicat de
securitate, dar cu costuri cât mai reduse. Apare deci ca strict necesară posibilitatea de diagnosticare a
situaţiei unui sistem de muncă sub aspectul securităţii muncii, ceea ce implică:
- cunoaşterea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
- ierarhizarea factorilor de risc în raport cu gravitatea potenţială a consecinţelor acţiunii lor asupra
executantului;
- identificarea şi ierarhizarea măsurilor de prevenire ce trebuie aplicate în funcţie de priorităţile stabilite
privind riscurile de eliminat, coroborat cu criteriul economic.
Metode şi mijloace de analiză a sistemelor de muncă sub aspectul securităţii muncii sunt necesare
şi celor care îndeplinesc funcţii de control în acest domeniu pentru identificarea rapidă şi realistă a
situaţiilor deficitare din punct de vedere al prevenirii accidentelor şi bolilor profesionale, pentru
cointeresarea sau sancţionarea firmelor în raport cu condiţiile pe care le asigură lucrătorilor.
Datorită construcţiei şi modului de funcţionare a sistemelor de muncă, orice eveniment produs în
interiorul acestora va afecta atât fiecare element, cât şi sistemul în ansamblu.
Prin urmare un prim element de referinţă pentru identificarea accidentelor de muncă îl constituie
elementele sistemului de muncă. Rezultă că se vor distinge patru consecinţe asupra sistemului de muncă:
consecinţe asupra executantului, asupra sarcinii de muncă, mijloacelor de producţie şi asupra mediului
de muncă.
a)Consecinţe asupra executantului. În cazul executantului victimă, consecinţa principală a
producerii accidentului este afectarea capacităţii sale de muncă, pierderea ei temporară sau definitivă,
însoţită de cele mai multe ori de diminuarea productivităţii individuale la reluarea activităţii, reducerea
aptitudinilor profesionale, a calităţii muncii prestate.
Dacă ne gândim la executant în sensul de lucrător colectiv (locurile de muncă unde sarcina este
îndeplinită de mai mulţi lucrători), ceilalţi participanţi la procesul de muncă întrerupt prin accident sunt
şi ei afectaţi sub forma pierderii de timp în perioada imediat următoare evenimentului, dar şi prin
reducerea productivităţii în timp ca urmare a neîncrederii în siguranţa conferită de locul de muncă.
b)Consecinţe asupra sarcinii de muncă. Consecinţa directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de
muncă, la timp sau îndeplinirea necorespunzătoare (la reluarea lucrului de către victima unui accident
sau înlocuirea sa cu o persoană mai puţin calificată).
c) Consecinţe asupra mijloacelor de producţie. Ca urmare a accidentelor de muncă se pot
produce deteriorări sau distrugeri de mijloace fixe, materii prime, materiale etc. (cazul exploziilor,
incendiilor, proiectarea de corpuri ş.a.). Afectarea echipamentelor de muncă are un impact negativ asupra
eficienţei utilizării capitalului fix, modifică gradul de înzestrare tehnică, de înnoire etc.
d) Consecinţe asupra mediului de muncă. Ambele categorii de mediu – fizic şi social – pot fi
afectate de accidentele de muncă, dar în mod deosebit cel social.
Mediul fizic de muncă este afectat numai indirect, ca o consecinţă a deteriorării unor
echipamente de muncă, a recipientelor în care se păstrează la locul de muncă materiile prime şi
materialele utilizate etc. dacă astfel se eliberează în atmosferă substanţe nocive sau periculoase, dacă se
pierde controlul asupra parametrilor microclimatului ş.a.
Consecinţele asupra mediului social se concretizează prin stresul suportat de cei aflaţi la locurile
de muncă învecinate celui al victimei, neîncrederea în politica de securitate a muncii promovată de
întreprindere etc.
Accidentele şi bolile profesionale sunt într-o legătură indestructibilă cu munca. Ele întrerup sau
îngreunează desfăşurarea procesului de muncă şi afectează cel puţin una din componentele sistemului de
muncă. Dar procesul şi sistemul de muncă sunt elemente fundamentale ale oricărei microeconomii.
Rezultă că accidentul sau boala profesională dereglează de fapt funcţionarea acesteia din urmă,
producând efecte asupra componentelor sale şi asupra relaţiilor dintre ele.
Impactul pe care accidentul/boala profesională îl are asupra microeconomiei respective constă în
pierderi de natură strict economică: pierdere de timp de muncă, reducerea productivităţii muncii,
diminuarea capitalului fix etc.
Prin urmare se poate afirma că una dintre laturile dimensiunii economice a fenomenului avut în
vedere o reprezintă efectele economice ale accidentelor şi bolilor profesionale, respectiv consecinţele
acestora asupra elementelor de funcţionare a micro şi macroeconomiei.
O evaluare cantitativă a tuturor consecinţelor accidentelor şi ale bolilor profesionale, sau cel puţin
a celor cuantificabile (indiferent de natura lor economică sa nu), va însemna determinarea unui cost al
acestui tip de eveniment, care poate fi utilizat ca indicator economic.
Dimensiunea economică a fenomenului accidentării şi al îmbolnăvirii profesionale înglobează
două componente: efectele economice ale accidentelor/bolilor profesionale, costul accidentelor şi al
bolilor profesionale, ca indicator economic care reflectă toate efectele cuantificabile ale acestor
evenimente.
Pentru a putea aborda problema eficienţei securităţii muncii este necesar să se poată stabili un
cost al securităţii, respectiv al nonsecurităţii, care să fie comparat cu cheltuielile efectuate pentru
prevenire.
Costul securităţii/nonsecurităţii reprezintă de fapt costul accidentelor şi al bolilor profesionale
eliminate/produse, respectiv suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală, deoarece,
practic, securitatea înseamnă absenţa acestor evenimente.
Prin urmare, stabilirea costului accidentelor şi al bolilor profesionale nu se poate realiza dacă nu
se cunosc consecinţele lor şi, implicit, dacă aceste nu pot fi cuantificate prin indicatori cantitativi,
respectiv financiari sau economici.
Apare astfel necesitatea justificării deciziei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi pe
criterii economice. Aplicarea acestora presupune existenţa unui instrument care să asigure o exprimare
valorică şi unitară a securităţii şi nonsecurităţii şi care să îi permită managerului să compare:
- programele, politicile preventive, cu celelalte direcţii pentru care îşi planifică bugetul de venituri şi
cheltuieli;
- realizarea securităţii muncii cu lipsa ei – nonsecuritatea.
Pentru economie, indiferent de nivelul de decizie şi de tipul de decident, criteriul de departajare
între diversele opţiuni este costul, deoarece realizarea oricărei dintre variante implic