Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE

LUCRARE DE SEMINAR

STUDIILE SLAVO-ROMÂNE: MERITUL LUI ŠAFAŘÍK SAU MIKLOSICH?

STUDENT: Ciprian BĂICEANU (Polonă- Franceză, anul I)

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: lect. dr. Dușița RISTIN

-2019-
BUCUREȘTI
STUDIILE SLAVO-ROMÂNE: MERITUL LUI ŠAFAŘÍK SAU MIKLOSICH?

Le volume d’Anca Irina Ionescu Studii de slavistică, répresente une collection de thèmes
sur la philologie slave en se rapportant à l’éspace tchèque, polonais et bulgare, tout en faissant
des connexions avec l’éspace roumain. Ce que nous intéresse le plus dans ce cours c’est la
problématique de la slavistique roumaine à qui l’auteur dédie un chapitre spécial et nous ferons
de notre but la découverte du vrai prédécesseur des études slave-roumaines. On suivra les
méthodes, les arguments et les théories composées par l’auteur qui mènent à la conclusion que
Safarik est vraiment celui à qui on doit la formation de cette science. Ensuite, on prêtera attention
à la composition du livre, on fera les résumés des chapitres et à la fin on rédigera une conclusion
plutôt subjective par rapport à l’auteur et son ouvrage parce que tout essai d`écrire un livre
complet sur le domaine de la slavistique a aussi des mauvaises parts.

Mots-clés : Anca Ionescu, slavistique, philologue, Šafařík, auteur

Pe lângă o carieră impresionantă de traducătoare, Anca Irina Ionescu se remarcă de


asemenea ca fiind autoarea unei serii considerabile de manuale universitare și materiale care
abordează, analizează și consolidează studiile românești de slavistică. Fiind prima autoare
româncă care în 2016 a primit premiul Gratias Agit din partea Ministerului Afacerilor Externe a
Republicii Cehe pentru activitatea desfașurată în domeniul promovării culturii cehe în străinătate,
Anca Irina Ionescu este în primul rând un filolog desăvârșit care are în palmaresul său nu mai
puțin de 170 de traduceri (din 9 limbi străine)1.

Studii de slavistică de Anca Irina Ionescu o lucrare de amploare medie, cu o informație


densă și bine structurată, care se adresează cu precădere slaviștilor și studenților limbilor slave.
Această lucrare poate fi folosită atât în scop didactic, cât și pentru a satisface plăcerile cititorilor
interesați de slavistică.

1
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, postfață
În prefața cărții, academicianul Răzvan Theodorescu spune despre Anca Irina Ionescu că
este „cu siguranță, ilustrarea perfectă a interesului românesc pentru lumea slavă central- și sud-
est europeană, adică pentru acea componentă a civilizației continentului care, alături de elenitate
și romanitate, a clădit lumea noastră modernă”.2

Cartea de față a apărut la editura Lider Internațional, la București în 2017 și poate fi


considerată o carte de căpătâi pentru oricare slavist aspirant sau care a acumulat deja o bază
semnificativă de cunoștințe. În cele 322 de pagini ale lucrării, autoarea comprimă o pletoră de
informații în doar trei capitole, pe care mai apoi le dezvoltă, iar cu un simț ascuțiti al esteticii și
stilisticii literare, dobândite în urma anilor glorioși, dar și asidui de muncă în serviciul slavisticii,
atinge punctele cele mai importante ale studiului său.

În primul capitol, Anca Ionescu tratează subiecte familiare unui filolog desăvârșit și
anume literatura și cultura, în speță, lirica poeților cehi și a cronicarilor polonezi. Cel de-al doilea
capitol îl dedică relațiilor cultural-literare dintre popoarele slave, respectiv cele slavo-române,
unde ridică deasemenea problema fondatorului de drept a slavisticii românești și încheie într-o
notă ușoară care vizează comicul și umorul în literatură. Al treilea capitol tratează probleme ale
traducerii literare, raportându-se la o particularitate a limbilor slave, și anume aspectul verbal. În
final, aceasta completează lucrarea atașând o anexă cu indici de nume, pe care le-a evocat pe
parcursul lucrării, numele unor slaviști renumiți.

În prefața cărții, academicianul Răzvan Theodorescu, istoric de artă și politician român,


membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie
2018) aduce o odă Ancăi Ionescu, înșiruind contribuțiile acesteia la cultura și filologia
românească.

Lucrarea apare în contextul unui moment în care slavistica românească nu se găsește, din
păcate într-o perioadă înfloritoare, interesul filologilor români fiind mai degrabă acaparat de
limbi mai profitabile din punct de vedere financiar. Volumul este încă o dată o reușită pe toate
planurile, în special cel academic și servește totodată studenților și tuturor slaviștilor.

În contextul în care spațiul românesc s-a aflat în permanență în contact cu spațiul slav,
îndeosebi cel răsăritean, dar nu numai, iar această întrepătrundere lingvistică și culturală a lasat

2
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, p.3
urme evidente, se cuvinte să acordăm domeniului slavisticii o importanță deosebită, iar lucrarea
Ancăi Ionescu se remarcă ca fiind una dintre pietrele de temelie ale ramurii științifice care face
obiectul studiului nostru.

În pofida faptului că slavistica este un domeniu mai puțin cunoscut sau explorat de către
filologii moderni români, iar cercetările și studiile curpinse de această ramură științifică au fost
deja, în mare parte realizate, nu putem afirma că subiectul slavisticii și a lumii slave este unul
epuizat din punct de vedere științific, ci din contră, suntem conștienți de izvorul încă necercetat
de informații referitoare la contribuția slavilor în cultura și civilizația românească.

Temele abordate de către autoare sunt de mare interes pentru filologi, îndeosebi pentru
slaviști, astfel încât pe parcursul materialului său, filologul Anca Ionescu se preocupă de
literatura și poezia cehă, autori polonezi și receptarea acestora în spațiul pe care astăzi îl numim
ceh, problema fondării științei de slavistică românească, problemă căreia filologii români nu par
să ii fi acordat o importanță deosebită.

În studiul său, autoarea pornește de la poezia cehă, neuitând să menționeze totodată,


statutul limbii cehe din secolul al XVIII-lea, care nu se bucura de același titlu de limbă națională
sau limbă cultă în comparație cu alte limbi slave, care tocmai își atingeau apogeul. „Este vorba
de un proces de căutare și regăsire a identității naționale a unui popor care, vreme de apropae o
sută cincizeci de ani nu mai avusese o limba proprie sau, ceea ce este și mai semnificativ, nu mai
avusese o limbă a intelectualității.”3

În continuare, Anca Ionescu pornește într-o călătorie prin istoria limbii cehe, din care se
cuvine să amintim despre Renașterea Națională cehă, cu principala sa caracteristică, lupta pentru
promovarea și generalizarea limbii cehe4 și „efortul lingviștilor cehi care s-au văzut în fața
situației de a fi nevoiți să codifice limba literară, având ca model Biblia de la Kralice (1613)”.5

În continuarea aceluiași capitol, autoarea, bună cunoscătoare a spațiului cultural slav,


inclusiv a celui polonez, se preocupă de o serie de poeți și cronicari polonezi dintre care îi vom

3
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, p.11
4
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, p. 10
5
Idem, p. 11
reaminti pe Jan Hus, „primul reformator al religiei catolice, care prin învățătura sa, care a
schimbat cursul istoriei europene”6, oferă o nouă viziune asupra catolicismului și oferă lumii
oportunitatea nefastă de a adera la învățăturile sale. Doctrina lui Hus era mai puțin îndreptată
spre dogme și mai mult spre organizarea bisericii. 7

„După 1830, universitățile de la Varșovia și Vilnius se închiseseră, singura rămasă în activitate


fiind vechea și prestigioasa Universitate Jagiellonă de la Cracovia, literatura polonă suferea, iar
în aceste condiții s-a produs un fenomen neobișnuit de interesant-funcțiile instituțiilor sociale
lichidate au fost preluate de literatura de inspirație istorică reprezentată printre alții și de Jozef
Ignacy Kraszewski, scriitor, istoric, publicist, activist social și cel mai prolific autor din istoria
literaturii polone.”8

Czeslaw Milosz spune despre Kraszewski ca „a fost cel mai productiv romanicer polonez
care a lăsat în urmă o operă cuprinzând în jur de șapte sute de volume, un adevărat tezaur la nivel
mondial.”9

Un alt scriitor polonez prolific evocat de către Anca Ionescu este Henryk Sienkiewicz, care a
dobândit faimă internațională și Premiul Nobel, în anul 1905, pentru romanul Quo Vadis? Printre
operele sale se numără deasemenea și romanul Cavalerii Teutoni, în două volume.

În cel de-al doilea capitol Relații cultural-literar inter-slave și slavo-române, autoarea abordează
o temă cu totul aparte, respectiv întemeierea slavisticii românești, ceea ce reprezintă în același
timp și obiectul studiului nostru.

Astăzi, ca și în trecut, preocupările slaviștilor români sunt îndreptate aproape exclusiv


spre studierea influenței slave în limba română.10

Puțini cercetători mai acordă importanță moștenirii din proto-indoeuropeană și chiar din
sanscrită în proto-slavă, moștenire cu relicve lingvistice care se mai regăsesc astăzi, fie numai în
limbile slave fie cu precădere în acestea, este vorba despre o moștenire de cuvinte, un lexic
bogat, care nu a suferit foarte multe transformări pe parcursul istoriei, iar pe lângă acest bagaj

6
Ibidem, p.70
7
Milosz, Czeslaw, Istoria literaturii polone, Editura Ratio et Revelatio, București, 2017, p.39
8
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, p.59
9
Milosz, Czeslaw, Istoria literaturii polone, Editura Ratio et Revelatio, București, 2017, p.288
10
Romanoslavica, nr. 3, București, 1958, p.3
lexical pe care limbile slave îl poartă încă de la indoeuropeană, se face cunoscută și multitudinea
de desinențe și terminații gramaticale care reliefeaza amplitudinea flexiunii verbale și chiar
nominale. Până și problema similitudinilor dintre limbile slave între ele înseși nu pare a mai fi pe
placut slaviștilor, deși este binecunoscut faptul că raportându-ne la asemănări de ordin semantic,
fonetic și gramatical, se remarcă existența unui pod care unește slavele de vest (polona, ceha,
croata) între ele, cu cele din est (rusa, ucraineana, bielorusa) și chiar și cu cele din sud (bulgara,
macedoneeana), iar acest fapt este o realizare de ordin colosal, deși la prima privire pare a fi un
detaliu evident și lipsit de importanță.

Cu toate acestea, când vine vorba despre studiul influenței slavei în limba română, Anca
Ionescu îndrăznește să se abată de la tradiția predecesorilor ei slaviști, care l-au numit pe
Miklosich, întemeietorul studiilor slavo-române, și să pledeze pentru cauza lui Šafařík . „De
foarte multă vreme se consideră că primul cercetător care a atras atenția asupra împrumuturilor
slave vechi în limba română ar fi slovenul, Franz Miklosich11 iar autoarea ține să menționeze că
niciunul din filologii români preocupați de istoria studiilor slavo-române nu-l menționează pe
Šafařík , desi Miklosich îl citase foarte corect de nu mai putțin de trei ori în lucrarea sa.

Franz Miklosich a fost un slavist proeminent de origine slovenă, a fost profesor de


filologie și literatură slavă în Viena (1850-1886) acolo unde a înființat o școală comparativ
istorică de gramatică slavă. În 1860 acesta își prezintă la Viena, la Academia de Științe
cunoscuta sa lucrare Die slavischen Elemente im Rumunischen în două ședințe (18 iulie și 17
octombrie).

Influența slavă în limba română a fost semnalată încă în anul 1837 de un mare
savant cehoslovac, Pavel Jozef Šafařík. 12

Pavel Josef Šafařík, a fost un filolog și poet slovac, unul dintre primii savanți slaviști; a
fost, de asemenea, istoric literar, istoric și etnograf.

În următoarele rânduri, vom rezuma succint parcursul lui Šafařík în descoperirea


elementelor din limba română care sunt de origine slavă, așa cum sunt ele prezentate de către
autoare. Slovanske starozitnosti (Antichitati slave) reprezinta lucrarea de mare anvergură în care

11
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, p.148
12
Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, Editura Lider International, București, 2017, p.148
Safarik descrie slavii din Dacia. Autorul prezintă și o analiză a limbii române menționând
împrumuturile vechi sud-slave, ceea ce îl face inițiatorul studiilor sistematice slavo-române în
lingvistică.13

Autoarea menționează interesul lui Šafařík pentru textele vechi românești, lucru este
demonstrat și de arhiva lui personală unde se regăsesc manuscrise și cărți. În ceea ce privește
modalitatea lingvistului de a arăta apartenența unor termeni românești la familia de limbi slave
acesta recurge la studiul unor caracteristici fonetice și cuvinte de origine sud-slavă, care nu poate
să fi provenit din altă parte decât din limba bulgară. Sunt menționate o suită de termeni dintre
care unii desemnează toponime și hidronime, care au dat nume pe teritoriul României. Irina
Ionescu nu epuizează subiectul, dar trage o serie de concluzii din care reiese că Šafařík este într-
adevăr piatra de căpătâi a studiilor slavo-române, și nu Miklosich, așa cum s-au înțeles în
unamitate filologii români.

Consider că întreaga lucrare a doamnei Anca Ionescu este încă o treaptă solidă pe care ne
putem baza pentru ascensiunea către perfecționarea noastră ca viitori slaviști. Volumul de față ne
ancorează în lumea literaturilor și culturilor slave, și totodată la granița acestora cu spațiul
carpato-danubiano-pontic. Arealul românesc se regăsește prins între două brațe, între două
ramuri ale familiei slave, astfel încât cultura românescă este inevitabil supusă împrumuturilor și
influențelor ce vin din partea cehilor și polonezilor, a rușilor, dar și a bulgarilor.

Cu toate acestea, ca orice studiu vreodată realizat, el nu este perfect și poate fi supus unei
critici subiective, pe care cititorii autoarei sunt îndreptățiți să o enunțe. Una dintre aceste critici
privește relația titlu-conținut. Ca cititori, ne-am fi așteptat ca Studii de slavistică, titlul volumului
de față să fie o culegere de studii, de tratate sau chiar o analiză detaliată a relațiilor dintre limbile
slave, care să scoată în evidență caracterele similare, identice și pe cele de opoziție (cu toate că,
în contextul slavisticii nu se poate vorbi despre diferențe majore dintre limbi), în schimb autoarea
ne introduce în lumea poeziei cehe, a literaturii și a culturi. Nu putem nega faptul că atât cultura
cât și literatura fac parte din domeniul slavisticii dar, nu consider că titlul este cel mai potrivit

13
Ibidem
pentru conținutul cărții, conținut care este fără îndoială foarte valoros, prin concizia și stilul
utilizat de către autoare.

Bibliografie

Ionescu, Anca Irina, Studii de slavistică, București, Editura Lider International, 2017

Miłosz, Czesław, Istoria literaturii polone, Oradea, Editura Ratio et Revelatio, 2017,
trad. și note de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu

Romanoslavica, ediția a treia, București, 1958