Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aș vrea să vă gândiți puțin: când a fost ultima dată când nu ați făcut nimic? Doar 10
minute, nederanjați de nimic? Când spun „nimic”, chiar vorbesc serios. Adică, fără
emailuri, SMS-uri, internet televizor, chat, mâncare, cărți, fără să vă gândiți la trecut
sau la viitor. Pur și simplu, nu faceți nimic. Văd multe fețe nedumerite. Probabil e un
lucru care vă dă de gândit.
Dar e un lucru extraordinar, nu? Vorbim despre mintea noastră, cea mai de preț
resursă, prin intermediul căreia experimentăm fiecare moment al vieții noastre,
mintea pe care ne bazăm să fim fericiți, mulțumiți, stabili emoțional ca indivizi și în
același timp blânzi, grijulii și atenți în relațiile noastre cu ceilalți. E aceeași minte de
care depindem să fim concentrați, creativi, spontani și să avem cel mai bun
randament în tot ce facem. Dar nu ne ocupăm deloc de ea. Petrecem mai mult timp
având grijă de mașină, de haine, îngrijindu-ne părul – ok, poate nu părul, dar
înțelegeți ideea.
Aveam 11 ani când am fost la primul meu curs de meditație. Credeți-mă, aveam în
cap toate stereotipurile posibile: statul pe podea cu picioarele încrucișate, tămâia,
ceaiul de ierburi, vegetarienii, tot tacâmul, dar mama se ducea și eram intrigat, așa
că m-am dus și eu cu ea. Văzusem și câteva filme kung fu și credeam în sinea mea că
aș putea învăța să zbor – eram foarte naiv la vremea aceea. Pe când eram acolo, ca
mulți oameni presupun, credeam că asta nu e decât aspirină pentru minte. Ești
stresat, meditezi puțin. Nu credeam că poate acționa preventiv până am împlinit 20
de ani, când în viața mea s-au succedat rapid o serie de lucruri serioase care mi-au
dat viața peste cap și dintr-o dată am fost inundat de gânduri, emoții dificil de gerat,
nu știam ce să fac. Cum înăbușeam unul, altul revenea iar la suprafață. A fost o
perioadă extrem de stresantă.
Sunt adesea întrebat ce am învățat în acea perioadă. Evident, unele lucruri s-au
schimbat. Să fim serioși, celibatul monahal schimbă o serie de lucruri. Dar
schimbarea a fost mult mai intensă. Am învățat să apreciez și să înțeleg mult mai
bine momentul prezent. Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri, să îmi mențin
atenția, să nu fiu copleșit de emoții puternice, ci să învăț cum să trăiesc în prezent,
aici și acum, să fiu atent, prezent.
Cred că acordăm prea puțină atenție prezentului. Sună banal, dar petrecem mult
prea puțin timp trăind în prezent, de aceea devine ceva extraordinar. Recent s-a făcut
o cercetare la Harvard care susține că mintea noastră e pierdută în gânduri în circa
47% din timp. 47% din timp. Iar această rătăcire a minții e o cauză directă a tristeții.
Nu suntem aici pentru atâta timp, dar să ne petrecem jumătate din viață pierduți în
gânduri și potențial destul de nefericiți, nu știu, pare puțin tragic, mai ales când
putem face ceva în legătură cu asta, când există o tehnică eficientă, practică,
fezabilă, dovedită științific care permite minții să fie mai sănătoasă, mai vigilentă și
mai puțin distrată. Și frumusețea acestei metode e că nu necesită decât 10 minute
zilnic, dar ne influențează toată viața. Însă trebuie să știm cum să procedăm. Avem
nevoie de exercițiu, de un cadru pentru a învăța să fim prezenți. În esență, ăsta e
rolul meditației. Ne familiarizează cu momentul prezent. Dar trebuie să știm cum să
medităm corect pentru a benefica la maxim de efectele ei. Iată rolul acestor obiecte,
în caz că vă întrebați, fiindcă majoritatea oamenilor presupun că meditația vizează
doar oprirea gândurilor, îndepărtarea emoțiilor, oarecum controlul minții, dar
realitatea e alta. Meditația înseamnă să pășim înapoi, să observăm clar cum
gândurile și emoțiile vin și pleacă, fără să judecăm, păstrându-ne mintea relaxată,
atentă.
Vă mulțumesc!