Sunteți pe pagina 1din 7

Neurofiziologi

a învăţării

- 2015 -

Neurofiziologia - este o ramură a fiziologiei și a neuroștiințelor care studiază


anomaliile care se petrec la nivelul sistemului nervos central și periferic (Wikipedia),
parte a fiziologiei care tratează despre funcționarea sistemului nervos( Webdex).
De-a lungul timpului mulţi cercetători au încercat să definească termenul de
„învăţare”, fiecare venit cu câte-o nouă perspectiva la definiţia iniţială. Porind de la
înţelegerea fenomenulului din punct de vedere neuronal şi ajungând la înţelegerea lui
educaţional. Ei au definit învăţarea ca fiind un proces de dobândire sau asimilare a
experienţei , mai apoi să considere că este o modificare în comportament.
Învăţarea este un proces larg răspândit în natură. Învăţarea este proprie omului,
animalelor dar, în acelaşi timp, cercetări recente au demonstrat faptul că învăţarea
poate să apară şi la lumea nevie (materiale de sinteză care pot „învăţa” şi pot „reţine”
anumite forme).
La om, învăţarea poate fi văzută ca fiind orice achiziţie nouă de
comportament, ca rezultat al exersării, menit să conducă spre o acomodare la
ambianţă. A învăţa înseamnă a asimila (cunoştinţe), a schimba comportamente, a
forma sentimente şi atitudini.
Învăţarea are un pronunţat caracter adaptativ, finalitatea acesteia constând în
mai buna adaptare la mediu. De aici rezultă ca învăţarea este un complicat proces
psihic, ce are ca scop o dezvoltare caracterială adecvată, achiziţionarea unor noi
experienţe, formarea unor noi capacităţi şi deprinderi care sa permită individului
rezolvarea unor situaţii problematice şi optimizarea relaţiilor sale cu
mediul(Ceobanu,2006, p. 6).
Restrângând sensul larg al conceptului de „învăţare”, în cadrul psihologiei
educaţiei, aceasta este definită ca „o activitate sistematică, dirijată, desfăşurată într-
un cadru organizat (instituţii specializate de instruire şi educaţie), orientată în
direcţia asimilării de cunoştinţe şi a formării structurilor psihice şi de personalitate.
Învăţarea desfăşurată într-un sistem instituţionalizat – sistemul de învăţămant - poartă
numele de învăţare şcolară. Ea este forma dominantă de activitate pe perioada
şcolarităţii obligatorii, iar pentru cei ce continuă cu formele învăţământului de
profesionalizare, învăţarea rămâne activitatea dominantă până la vârste mai înaintate
(Sălăvăstru, 2004, p.14).
Unul dintre primele modele explicative considera că o formă elementară de
învăţare este reprezentată de asocierea unui anumit stimul cu un răspuns (atipic)
datorită faptului că cele două elemente au fost asociate de câteva ori, deşi între acestea
nu există o legătură anatomo - funcţională directă. Acest proces este cunoscut sub
numele de condiţionare clasică şi a fost pus în evidenţă şi studiat în detaliu de către
fiziologul rus I. P. Pavlov (1849-1936, premiul Nobel pentru Medicină în 1904), la
începutul sec. al XX-lea. Sunt binecunoscute experimentele realizate de către
fiziologul rus asupra unor mamifere (câinii). Dintre aceste experimente, unul poate
explica într-o manieră relevantă modul în care Pavlov a conceput actul de învăţare.
(Ceobanu,2006, p. 6-7).
În literatura psihologică se întalnesc clasificări diferite ale formelor de
învăţare, cele mai multe având la bază criterii de conţinut (Hilgard şi Montpellier) sau
criterii legate de volumul şi importanţa achiziţiilor în structurarea şi reglarea
comportamentului (R.Gagne). Prin aplicarea criteriilor de conţinut au fost desprinse şi
identificate următoarele tipuri de învăţare:
a) habituarea sau învăţarea prin obişnuire, care se manifestă fie în cadrul adaptării
senzoriale, fie în plan psiho-afectiv, ca atenuare sau estompare treptată a efectului
iniţial - pozitiv sau negativ – al unui stimul, ca urmare a prelungirii în timp a acţiunii
lui sau a creşterii frecvenţei lui în câmpul nostru perceptiv;
b) învăţarea prin condiţionare de tip clasic (pavlovian), care se realizează fie în
planul primului sistem de semnalizare, fie în planul celui de-al doilea sistem de
semnalizare;
c) învăţarea prin condiţionare instrumentală sau de tip skinnerian, care constă în
stabilirea unei legături adaptative între secvenţele comportamentale şi elementele
situaţiei externe (problematice) potrivit distribuţiei întăririlor - recompensă sau
pedeapsă;
d) învăţarea perceptivă, extrem de importantă atât sub aspect cognitiv, ea fiind
implicată în însuşirea sistemelor de semne, simboluri şi forme, care se utilizează în
diferitele ştiinţe, cât şi comportamental, prin identificarea şi interpretarea stimulilor şi
codurilor figurale prin prisma stărilor de necesitate şi a sarcinilor de reglare aflate în
faţa subiectului;
e) învăţarea motorie, care constă în articularea mişcărilor simple, singulare în sisteme
funcţionale unitare, integrate. Învăţarea motorie stă la baza formării deprinderilor, ca
verigi executive esenţiale ale activităţii de muncă. Caracteristicile definitorii ale unei
asemenea deprinderi sunt:
• legătura selectivă şi stabilă cu anumite categorii de sarcini şi de obiective
(scopuri);
• înalta diferenţiere, individualizare şi specializare a schemelor logice interne
pe care se bazează organizarea lor;
• gradul înalt de consolidare şi automatizare şi trecerea desfăşurării lor de la
nivelul reglajului voluntar, la nivelul celui involuntar;
• eficienţa performanţială în condiţiile date;
• relativa rigiditate şi rezistenţă la schimbare;
f) învăţarea verbală, care, pe de o parte, înlesneşte formarea şi îmbogăţirea în timp a
vocabularului intern, iar pe de altă parte, asigură dezvăluirea şi fixarea legăturilor
semantice şi sintactice (logico-grama-ticale) între cuvinte. Ea se poate realiza prin
diferite modalităţi: condiţionare, asociere, definiţie, comparaţie, combinaţie, derivaţie
etc. (Golu, 2007, p. 743-744)
Aplicarea criteriilor privitoare la volumul şi importanţa achiziţiilor în
structurarea şi reglarea comportamentului a permis diferenţierea următoarelor tipuri
principale de învăţare:
a) învăţarea de semnale, pe baza căreia se stabileşte valoarea socialconvenţională de
semnalizare, atât a unor stimuli fizici concreţi, cât şi a unor forme artificial create
pentru reglarea comportamentelor în anumite situaţii;
b) învăţarea legăturilor între semnificaţia stimulilor de orice gen şi răspunsuri, se
realizează atât în mod individual, pe baza încercărilor şi erorilor, cât şi în mod
organizat, în cadru social specific, prin intermediul unor instructaje şi reguli;
c) învăţarea discriminantă, în cazul căreia subiectul conştientizează şi-şi însuşeşte
diferite seturi de criterii şi etaloane de comparare evaluare a dimensiunilor şi
obiectelor din jur;
d) învăţarea de concepte, care asigură înţelegerea, interpretarea şi aplicarea
conţinutului noţiunilor ştiinţifice din diferite domenii ale cunoaşterii; ea duce la
structurarea piramidei noţiunilor, care formează axul central al gandirii logice;
e) învăţarea de principii, reguli şi legi, prin intermediul cărora se asigură trecerea de
la gândirea descriptiv-constatativă la gândirea interpretativ-explicativă, generatoare de
ipoteze şi teorii;
f) învăţarea de tip rezolutiv, care constă în însuşirea şi formarea unor seturi de
algoritmi, euristici şi strategii adecvate abordării şi rezolvării diferitelor clase de
probleme. (Golu, 2007, p. 744-745)
Educaţia este o mină de aur pentru oricine concepe cunoaşterea omului ca pe o
ştiinţă importantă şi doreşte să şi-o însuşească, să o trăiască, să i se consacre; de fapt
aceasta nu este nicidecum o ştiinţă livrescă, ci una care nu poate fi învăţată decât în
sfera practicii. Trebuie, ca să spunem aşa, să participi la dinamica fiecărui fenomen al
vieţii psihice, să-1 retrăieşti în forul intim, să-1 însoţeşti pe om în bucuriile şi temerile
sale, cam la fel cum un bun pictor nu poate întruchipa în trăsăturile celui căruia îi face
portretul decat ceea ce a filtrat prin propria sa fiinţă. Este cazul, prin urmare, să
concepem cunoaşterea omului ca pe o artă care dispune de multiple instrumente, dar
şi ca pe o artă care se juxtapune tuturor celorlalte arte de acelaşi rang şi de care o
anumită clasă de oameni, poeţii, s-au folosit din plin. Aceasta trebuie să ne servească
în primul rând la îmbogăţirea cunoştinţelor, dându-ne tuturor posibilitatea unei mai
bune şi mai mature dezvoltări pe plan psihic.(Adler, 1996, p.45)
Dintr-o perspectiva strict formativă, condiţiile învăţării pot fi înţelese drept
cauze care generează diferenţiere în procesualitatea, rezultatele şi transferabilitatea
învăţării. Din acest punct de vedere întâlnim condiţii psihologice diferenţiate de însuşi
procesul instruirii, condiţii psihologice determinate de natura socială şi condiţii
procesual-pedagogice.
Aceste condiţii pot fi considerate fie procese, fie factori sau chiar mecanisme
generale care facilitează activitatea de învăţare. Ele descriu starea prezentă a
dezvoltării elevilor, fiind expresia sintetica, dar diferenţiată a echilibrului în care se
află sistemul de instruire la un moment dat.
În lucrarea „Condiţiile învăţării”, psihologul R.Gagné, propune două categorii
de condiţii ale învăţării: condiţii interne (care ţin de particularităţile psihice ale
elevului) şi condiţii externe (care provin din exterior, din specificul situaţiei de
instruire).
Condiţiile interne se referă la totalitatea capacităţilor pe care le posedă elevul.
Ele includ: ereditatea (dispoziţiile înnăscute), nivelul dezvoltării intelectuale,
cunoştinţe, capacităţi, motivaţie, voinţă (Gagné, 1975).
Condiţiile externe se referă la ansamblul elementelor care alcătuiesc situaţia de
învăţare, respectiv: cerinţele şi exigenţele şcolare, structura şi gradul de dificultate ale
materiei, metodele, procedeele, strategiile didactice folosite, competenţa cadrului
didactic, relaţiile profesor-elevi, caracteristicile clasei de elevi. Calitatea şi succesul
învăţării se datorează influenţei celor două categorii de condiţii. Altfel spus, pentru un
învăţământ de calitate şi de succes trebuie respectate toate aceste condiţii.
David Ausubel, în cartea „Învăţarea în şcoală” (1981) adânceşte analiza
condiţiilor învăţării şi propune două nivele de clasificare. Un prim nivel, cel al
variabilelor intrapersonale şi variabilelor situaţionale se suprapune peste clasificarea
lui Gagné. Cel de-al doilea nivel, care aparţine variabilelor intrapersonale se referă la
distincţia între factorii cognitivi şi factorii socio-afectivi. În cadrul factorilor cognitivi
sunt incluşi: structura cognitivă individuală, stadiul dezvoltării cognitive, capacitatea
intelectuală, dificultatea conţinuturilor de învăţare, exerciţiul. Factorii socio-afectivi
ţin de contextul motivaţional, de atitudini, interese, valori. Autorul susţine că
variabilele afective acţionează în principal, în faza învăţării iniţiale, când acestea au o
funcţie de energizare şi de activare ce facilitează noile achiziţii. Variabilele afective
operează concomitent cu cele cognitive.
Învăţarea este influenţată şi de factorii sociali. Omul este o fiinţă socială şi
comportamentul său este influenţat de cei din imediata sa apropiere (familia, clasa),
dar şi de normele, grupului mai larg din care face parte. Climatul din cadrul tuturor
acestor grupuri influenţează într-un mod specific procesul de învăţare. Ausubel
menţionează şi trăsăturile de personalitate ale profesorului între condiţiile care
influenţează activitatea de învăţare. Sunt citate între acestea: aptitudinile didactice,
capacităţile intelectuale , trăsăturile de caracter etc. Dintre toţi aceşti factori, Ausubel
consideră că cel mai important este structura cognitivă, respectiv cunoştinţele pe care
elevul le posedă deja. Cunoştinţele noi nu pot fi învăţate decât dacă în structura
cognitivă există alte cunoştinţe la care primele să poată fi raportate. Acelaşi autor
vorbeşte şi despre o stare de pregătire cognitivă, caz în care randamentul în învăţare
(măsurat ca un spor de cunoaştere), este proporţional cu efortul depus şi cu exerciţiile
făcute (Ceobanu,2006, p.18).

Bibliografie
 Adler, A. (1996), Cunoaşterea omului, Bucureşti, Editura Iri
 Ceobanu, C. (2006), Psihologia educaţiei, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”

 Golu, M.(2007), Fundamentele psihologiei. Ediţia a V-a, Bucureşti, Editura


Fundaţiei Romania de Mâine

 Sălăvăstru, D.(2004), Psihologia educaţiei, Iaşi, Editura Polirom

 http://www.consultanta-psihologica.com/wp-content/uploads/2010/12/
Memoria-si-invatarea.jpg (18.06.2015)

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Neurofiziologie(18.06.2015)

 http://www.webdex.ro/online/dictionar/478580/neurofiziologia (18.06.2015)