Sunteți pe pagina 1din 244

w dKONSTANTINOS Y ANNI TSIOTI S

LÎNGĂ
PĂRINTELE
PORFIRIE
(Unul dintre fiii săi duhovniceşti îşi
aminteşte)

Traducere din limba greacă de: Cristina


Băcanu
Editura B U N A V E S T I R E
Bacău - 1999
Ediţie îngrijită de: I e r o m .
P o r f i r i e B er c ea

Culegere şi tehnoredactare: Mulţumim Prea Cuvioasei Maici Fevronia, Stareţa


lerom. Porfirie Bercea Sfintei Mănăstiri ,,Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului" din
Cătălina Pînzaru Milesi, Grecia, pentru binecu-vîntarea primită de a traduce şi
publica în limba română această carte, precum şi doamnei Sofia
Rokani-Stathopulu, pentru sprijinul acordat.

Traducere după:
ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΥ
ΓΙΑΝΝΙΤΣΙΩΤΗ ΚΟΝΤΑ ΣΤΟ
ΓΕΡΟΝΤΑ ΠΟΡΦΥΡΙΟ
(ΕΝΑ ΠΝΕΥΜΑΤΙΚΟΠΑΙΔΙ ΤΟΥ ΘΥΜΑΤΑΙ)

ΕΚΔΟΣΙΣ
ΙΕΡΟΥ ΓΥΝΑΙΚΕΙΟΥ ΗΣΥΧΑΣΤΗΡΙΟΥ Η
ΜΕΤΑΜΟΡΦΩΣΙΣ ΤΟΥ ΣΩΤΗΡΟΣ ΑΘΗΝΑΙ
1995

© Ι Ε Ρ Ο Ν Γ Υ Ν Α Ι Κ Ε Ι Ο Ν Η Σ Υ ΧΑ Σ Τ Η Ρ Ι Ο Ν Η
ΜΕΤΑΜΟΡΦΩΣΙΣ ΤΟΥ ΣΩΤΗΡΟΣ
Μ Ε Τ Ο ΧΙ Ο Ν Μ Η Λ Ε Σ Ι Ο Υ 1 9 0 5 Ν Ε Α
ΠΑΛΑΤΙΑ
Ediţia întâi, Atena, februarie 1995 PROLOGUL
EDITORULUI

ISBN: 973-98798-3-7
Cei ce au ales pînă la cetele puterilor cereşti, de la scîncetul pruncului pînă
să-şi petreacă viaţa la gîndirea străbătătoare a omului dotat cu inteligenţă. Şi fară
într-o sihăstrie ar tăcere nu putem auzi - şi acest lucru este cel mai însemnat -
prefera să păstreze şoapta conştiinţei noastre, glasul lui Dumnezeu în noi, glas
tăcerea, căci tăcerea uşor ca o adiere ce ne va dezvălui sărăcia noastră şi ne va face
este o comoară de să dorim bogăţia Părintelui celui bun, Care ne aşteaptă să ne
mare preţ. Şi, pe cît întoarcem în braţele Sale.
de greu de dobîndit, Iată însă, că vin clipe cînd, cel ce a ales calea tăcerii
pe atît de uşor este a o este nevoit să vorbească. „Creştinul, cînd II găseşte pe
pierde. Fără tăcere nu Hristos, cînd II cunoaşte pe Hristos, cînd Hristos se cufun dă
putem auzi neîncetata în sufletul lui şi-L simte, vrea să strige şi să grăiască peste tot,
doxo-logie pe care o vrea să vorbească despre Hristos, despre ce este
îndreaptă către
Dumnezeu întreaga
zidire, de la cea mai
umilă floricică pînă la
vulturul zburător în
înalturi, de la lacul
nemişcat pînă la
marea cea brăzdată de
valuri, de la soarele
strălucitor pînă la
nenumăratele stele,
de la monahul eremit
8 Prologul Editorului 9

Hristos, vrea să spună: Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic alţii ne-au spus ce aveau de spus, fie de aproape, fie la telefon
în locul iubirii Sale. Hristos este totul, este Izvorul vieţii, este şi încă mulţi alţii îşi aşteaptă rîndul.
supremul Judecător, este totul. Toate cele frumoase există Unul dintre aceştia, iubitul nostru Konstantinos, care
întru Hristos'". acum se află în ceruri, ne-a adus în vara anului 19°3, în loc de
Ar fi o dovadă de prea marc îndrăzneală să spunem că însemnări, această carte pe care acum o ţineţi în mînâ şi ne -a
noi II cunoaştem în acest fel pe Hristos şi de aceea vorbim. împuternicit să o folosim cum vom crede de cuviinţă mai
Din marea Sa milă faţă de noi, Dumnezeu a binevoit întru oile bine, cu condiţia ca felul în care o vom folosi să fie bineplăcut
Sale, dîndu-ne să-1 cunoaştem pe cel care a spus cuvintele de Părintelui Porfirie, să fie de folos sufletelor şi să se slăvească
mai sus şi care a adăugat: „Şi în tăcerea mea şi peste tot încerc numele lui Hristos.
să trăiesc în acestea. Nu le trăiesc. însă... încerc". Şi fiindcă După ce am studiat-o, am ajuns la concluzia că cel mai
ştiam că nici pe răposatul Părinte Porfirie nu l-am cunoscut bine ar fi să o încredinţăm tiparului aşa cum este, cu mici
cum se cuvine, deşi am trăit alături de el ani de-a rîndul, după adăugiri, omisiuni şi îmbunătăţiri, astfel încît să aveţi folos
adormirea sa, i-am rugat pe toţi prietenii şi cunoscuţii săi să sufletesc, să slăviţi împreună cu noi pe Dumnezeu întru
ne scrie ce ştiu - şi vă rugăm şi acum să ne scrieţi ce vă Sfinţii Săi şi astfel să fie mulţumit Părintele Porfirie, văzînd
amintiţi despre legăturile cu el „spre o amintire deplină". Ca cum creşte iubirea noastră pentru Hristos.
să ne reamintim aceste lucruri, sâ le reînnodăm şi să ne Aşadar, am rupt tăcerea, de această dată cu bucurie,
deschidem inimile închise şi ochii orbi pentru a vedea cum fiindcă am găsit în acest text repere ale drumului ce duce la
acest Părinte a reuşit să intre, încă din această viaţă, în capătul final al vieţii noastre, cel într-adevăr dorit, întru
Biserica nezidită a lui Hristos. Poate astfel ne vom clinti Hristos. Desigur, ca în orice lucrare omenească, se întîl -nesc
voinţa trîndavă şi inima cea leneşă către iubirea lui Hristos, şi în această carte amprenta şi concepţia scriitorului şi se
des-chizîndu-I poarta sufletului nostru, şi poate va primi să poate constata faptul că în anumite subiecte sint ac centuate
vină să Se sălăşluiască întru noi. uneie aspecte, în vreme ce însemnătatea altora pare
Mulţi au răspuns chemării noastre şi ne-au adus. care o micşorată. Acest lucru este inevitabil, însă este pre ferabil
povestire înregistrată, care amintirile sale scrise, în vreme ce unei depline tăceri. Să ne rugăm doar ca darul Sfîntului Duh
să lucreze în cititori, precum in Duminica Cincizecimii,
asupra celor ce ascultau cuvîntul Apostolilor (Fapte 2, 6-8), Acum, cînd mintea-mi încă este întreagă, vreau să vă
astfel încît fiecare să înţeleagă „pre limba sa", aşa cum dau cîteva sfaturi. De mic copil mă aflam tot în păcate. Cînd
trebuie pentru mîntuirea sa şi nimeni să nu se smintească. m-a trimis mama mea să păzesc vitele pe munte, căci tatăl
încă să ne mai rugăm ca Dumnezeu să odihnească meu, fiindcă eram săraci, plecase în America să lucreze la
sufletul scriitorului în tărîmul celor vii, lîngă Părintele canalul Panama, pentru noi, copiii săi, pe cînd păşteam vitele,
Porfirie, şi să ne învrednicească pe noi toţi să îi întîlnim citeam silabisit viaţa Sfîntului loan Kali-vitul (Colibaşul). Şi
cîndva pe amîndoi, după ce vom fi străbătut cu sfaturile lor, l-am îndrăgit foarte mult pe Sfîntul loan şi mă rugam
cu bine, marea vieţii, şi după ce vom fi ajuns, cu rugăciunile îndelung, ca un copil ce eram de doispre-zece-cincisprezece
lor, în limanul veşnic al Ierusalimului ceresc. Şi să le ani, cu rugăciuni pe care nu mi le mai amintesc foarte bine. Şi
mulţumim tuturor celor ce s-au ostenit să ne ofere această vrînd să-1 imit, cu foarte multă luptă, am plecat de la părinţii
frumoasă carte, celor ce sînt destui şi smeriţi, încît nu ne -au mei pe ascuns şi am ajuns la Kafsokalivia în Muntele Athos şi
permis să le dăm numele. am intrat în ascultare la doi bătrîni ce erau fra ţi buni,
Precizăm, pentru cei ce s-ar putea întreba, că am Panteleimon şi Ioanichie. S-a întîmplat să fíe foarte evlavioşi
menţinut ortografia şi punctuaţia scriitorului. şi plini de virtuţi şi i-am îndrăgit foarte şi de aceea, cu
rugăciunile lor, făceam deplină ascultare. Acest lucru m -a
ajutat foarte mult, simţeam o mare iubire şi pentru Dumnezeu
SFÎNTA MĂNĂSTIRE PENTRU FEMEI
şi petreceam foar-te bine. Insă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu,
SCHIMBAREA LA FAŢĂ A MÎNTUITORULUI
pentru păcatele mele, m-am îmbolnăvit foarte şi Bătrînii mei
mi-au spus să mă duc la părinţii mei, în satul meu, la Sfîntul
Milesi, 5 martie, 1994, Sîmbăta
loan din Ewia (Eubeea).
morţilor

S C R I S O A R E A PĂRINTELUI
P O R F I R I E C ĂTRE FIII S ĂI
DUHOVNI CEŞTI

Iubiţii mei fii duhovniceşti,


12

Scrisoarea Părintelui Porfirie

Şi, deşi de mic copil făcusem multe păcate, cînd m-am


reîntors în lume am continuat a face păcate, care pînă astăzi
s-au înmulţit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun şi toţi
strigă că sînt simt. Eu însă simt că sînt cel mai păcătos om din
lume. Cîte mi le-am amintit, desigur le-am mărturisit şi ştiu
că Dumnezeu mi le-a iertat pe cele spovedite, însă acum simt
că şi păcatele mele cele sufleteşti sînt foarte multe şi vă rog PROLOGUL
pe voi, care m-aţi cunoscut, să vă rugaţi pentru mine, fiindcă SCRIITORULUI
şi eu, cît am trăit, m-am rugat cu multă smerenie pentru voi.
Insă acum, că mă îndrept spre cer, am sentimentul că
Dumnezeu îmi va spune: „Ce cauţi tu aici?". Iar eu Ii voi
„Am să-ţi spun lucruri interesante, dar, ce să-ţi fac? Tu
spune: „Nu sînt vrednic. Doamne, de acest ioc, ci, ceea ce
stai şi le scrii şi le spui. Nu le mai scrie, măi, şi nu le mai
iubirea Ta va voi, să mi se facă mie". Mai departe nu ştiu ce
spune". încă îmi mai sună în auz blândele dojeni ale
va fi. îmi doresc însă, să lucreze iubirea lui Dumnezeu.
Părintelui, din vremurile de început ale cunoştinţei noas tre,
Şi întotdeauna mă rog ca fiii mei duhovniceşti să -L
iubească pe Dumnezeu, Care este totul, ca să ne învredni - pe când, încercând să-mi domolesc entuziasmul, scriam şi
cească să intrăm în nezidita Sa Biserică de pe pămînt. Fiindcă spuneam tot mai puţine, pentru a putea să ascult mai multe.
de aici trebuie să începem. Eu întotdeauna am în cercat să mă Luând acum creionul, după atâţia ani, pentru a scrie despre
rog şi să citesc imnele Bisericii, Sfînta Scrip tură şi Vieţile Părintele, mă-ncearcă o oarecare teamă şi-mi pare rău că-i
Sfinţilor noştri şi mă rog ca şi voi să faceţi acelaşi lucru. Eu voi auzi din nou glasul certându-mă, ca atunci. însă de-acum,
m-am străduit, cu darul lui Dumnezeu, să mă apropii de e sigur, nu numai că nu mă va descuraja, ci mă va încuraja.
Dumnezeu şi mă rog ca şi voi să faceţi acelaşi lucru. Deja m-a încurajat cu scrisoarea sa de despărţire, în care, cu
Vă rog pe toţi să mă iertaţi pentru toată supărarea ce puţin înainte de adormirea sa, ne doreşte să facem acelaşi
v-am pricinuit. lucru ca şi el: „să citim imnele Bisericii, Sfânta Scriptură şi
Vieţile Sfinţilor noştri". Dar cum am fi citit oare Vieţile
Ieromonah Porfirie Sfinţilor, dacă nu ar fi fost unii care să dea date pentru a fi
Kafsokalivia, 4/17 iunie 1991 scrise, pe cât se poate mai întregit, lucrarea şi învăţătura lor?
12
Şi eu sunt dator să dau informaţii, cât mai multe posibil. însă PRIMA ÎNTÎLN I RE
care să fie acestea? Acelea ce se află în puţinele mele
însemnări? Cea mai mare greutate cade asupra memoriei, mai
ales din unele lucruri pe care le-am povestit cu reţinere unor Era într-o vreme cînd treceam printr-o încercare per-
prieteni şi care s-au făptuit cu binecuvântarea indirectă a sonală cu totul nouă - încercare îndelungată şi foarte intensă
Părintelui. ce ameninţa să mă destrame sufleteşte şi trupeşte, căci mă
Intr-o zi, acolo în Kallisia, mi-am spus necazul Sta- găsise neapărat, avînd în vedere că lovitura venise tocmai de
reţei: „De ce nu mă lasă Părintele să scriu însemnări şi să acolo de unde, fară să bănuiesc nimic, aşteptam susţinere sau,
vorbesc? Scriu pe scurt puţine lucruri, doar despre mine cel puţin, înţelegere. Mă aflam într-un impas total şi nu ştiam
însumi, vorbesc doar prietenilor interesaţi de cele duhov - ce să mai fac, de vreme ce, în orice opţiune a mea, vedeam că
niceşti şi văd că le este de folos". Şi Stareţa mi-a răspuns: soluţia este cu totul inacceptabilă. Auzisem vag despre un
„Nu aştepta să-ţi spună Părintele să scrii şi să vorbeşti. Dacă ieromonah, Părintele Porfirie, care avea darul previziunii
tu crezi că le este de folos, vorbeşte -le". Dacă Părintele îmi (înainte-vederii) şi venea adesea în Kallisia din Pendeli.
îngăduia să iau notiţe, acum aş fi avut la dispozi ţie material Aşadar, mi-am luat liber de la serviciu şi binecuvîntare de la
îndeajuns. Avea însă, după cum se pare, un motiv pentru care duhovnic, am mers cu autobuzul pînă la un punct şi apoi am
nu-mi îngăduia acest lucru. Simt că, dacă nu mă împiedica luat-o pe jos prin pădure. Eram singur, fără călăuză, iar
atunci, aş fi putut, cu entuziasmul meu necugetat, să -i creez drumul se desfăcea în mai multe cărări, astfel că, în final,
primejdii duhovniceşti şi lui şi celor ce-ar fi ascultat şi mie n-am putut ajunge la mănăstire şi m-am întors fară să fi făcut
însumi. Acum însă, aceste primejdii au dispărut, de vreme ce nimic.
săgeţile ispitei mândriei nu-1 pot ajunge pe Părintele acolo In zilele următoare, problema mea a căpătat dimen siuni
unde se află, şi nici nu va invidia şi nici nu se va sminti explozive. Puteam reduce întreaga problemă la un fapt despre
nimeni din pricina dezvăluirii darurilor sale dumnezeieşti. care nu ştiam dacă provine de la Dumnezeu sau d e la diavol.
Dimpotrivă, mulţi se vor folosi şi, în primul rând, eu, L-am întîlnit pe duhovnicul meu şi i-am expus dilema în care
păcătosul, de mântuirea căruia atât s-a îngrijit şi continuă a se mă aflam. Dacă acel fapt ar fi provenit de la Dumnezeu, eram
îngriji. De aceea îl rog pe Părintele să-mi ajute memoria cu gata să-1 accept, oricît m-ar fi costat. Dacă însă ar fi provenit
mijlocirile sale la Domnul. de la diavol, eram decis să lupt pînă la capăt. Duhovn icul
meu, un om de o rară inteligenţă, smerenie şi iubire, iertător
Kostas Yannitsiotis cu aceia care-mi crea-
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 11

seră problema, deşi încă din prima clipă mi -a spus ce e de situaţii. Problemele mele aveau nevoie de timp pentru a se
tăcut (lucru pe care eu cu greu îl puteam accepta), s -a oprit în rezolva, dar tristeţea mea era în continuă coborîre. Şi ce
faţa dilemei mele. Nu şi-a spus părerea, însă mi-a zis: „La însemna oare, în mijlocul încercărilor mele, această bruscă şi
greaua ta întrebare, singurul în stare să-ţi răspundă este neaşteptată trecere a mea de la tristeţe la bucurie? După
Părintele Porfirie. Nu ştiu ce-o să faci: o să întrebi, o să dai cîteva minute însă, bucuria a dispărut la fel de repede precum
telefon, o să cauţi pină-i vei găsi. El o să-ţi'desluşească taina. apăruse şi mi-a revenit tristeţea. Acest lucru ciudat s-a
Apoi vei veni să mai stăm de vorbă. Pînă atunci nu -ţi pot repetat şi zilele următoare. Misterul s-a dezlegat cînd, după
spune nimic despre acest subiect". Mi'-am exprimat teama ca destulă vreme, am aflat că, necunoscutul cu care vorbisem şi
nu cumva Părintele să-mi limiteze libertatea prin cele ce-mi care apoi mi-a devenit bun prieten, reuşise să vorbească cu
va spune. Duhovnicul meu mi-a răspuns că Părintele Porfirie Părintele şi-i dăduse numele meu, care a fost trecut pe lista
are discernămînt şi niciodată nu obligă pe nimeni la nimic, ci, numelor pentru care se ruga acela.
dimpotrivă, respectă libertatea celorlalţi. Şi mi-a dat între timp, aşteptam cu nerăbdare întîlnirea mea cu
numerele de telefon a trei oameni care îl cunoşteau. Părintele. în fine, într-o dimineaţă de primăvară, m-a sunat
Cu „trimiterea" duhovnicului meu am început din acel doamna - era administratoarea Policlinicii Sfîntului
moment să-1 caut pe Părintele Porfirie, care, pe atunci, nu Gherasim - care mi-a spus că Părintele Porfirie mă va putea
avea un loc stabil de şedere. Le-am telefonat la doi dintre primi la orele zece dimineaţa la acea bisericuţă. Am coborît
oamenii ce erau în legătură cu el, insă nu i-am găsit. Din imediat spre Omonia. Mergînd mă năpădeau o mulţime de
fericire l-am găsit pe al treilea, care s-a oferit cu amabilitate sentimente: nerăbdare, nelinişte, curiozitate, rezervă. Oare ce
să mă pună în legătură cu Părintele, îndată ce va putea. Apoi, putea să-mi spună privitor la problema mea un călugăr în
trecură zile şi săptămîni, în care îl întrebam telefonic pe vîrstă şi puţin ştiutor de carte?
necunoscut despre Părintele, insă nu avea nici o ştire. Am sosit la bisericuţă şi am aşteptat. Cînd mi -a venit
Pînă cînd. într-o după-amiază, după servici, pe cînd rîndul m-am suit în camera de spovedanie. Un bătrî -nel mic
mergeam pe jos spre casă, sufletul flindu-mi apăsat de luni de statură mă aştepta. Avea o înfăţişare obişnuită, simpatică,
întregi, deodată am simţit în mine ceva neaşteptat: norii tară nimic deosebit. Am început să fiu impre sionat îndată ce
tristeţii s-au împrăştiat, o căldură luminoasă m-a mîngîiat cu m-am apropiat de el, i-am sărutat mîna şi m-am aşezat în faţa
blîndeţe şi am simţit dorinţa de a cinta. sa. M-a privit dindărătul ochelarilor săi cu ochi mari şi plini
M-am închinat pe ascuns şi am şoptit plin de neliniş te: de viaţă. In acea clipă am simţit cum privirea sa mi -a
Doamne, miluieşte! Mă cunoşteam destul de bine în astfel de străbătut sufletul. Am simţit că acel om deja mă cunoaşte. în
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 12
acelaşi timp am băgat de seamă că buzele sale şopteau ceva şi Apoi mi-a luat mîna, ascultîndu-mi pulsul, şi mi-a spus
am înţeles că se roagă necontenit. Dădea impresia că era şi nu pe scurt care sînt bolile trupului meu. Iar această
era prezent, că trăia simultan şi aici şi altundeva. diagnosticare era un rezumat şi o explicare a cauzelor bo -
A deschis gura şi i-am auzit pentru prima dată glasul - o Iilor ce mi le descoperiseră doctorii cu mulţi ani înainte. In
voce blîndă, liniştită, atrăgătoare: „Haide, ce vrei să-mi cele din urmă m-a binecuvîntat, facînd cruce deasupra
spui?". capului meu şi, cu multă dragoste mi -a spus: „Haide, du-te
Mi-am amintit recomandarea duhovnicului meu şi i -am acum şi vom mai vorbi altă dată, cînd ne vom mai întîlni".
expus problema mea foarte pe scurt, nu mai mult de cinci M-am ridicat, i-am sărutat mîna, i-am mulţumit şi,
minute, şi-apoi am tăcut. Părintele asculta gînditor şi din cînd inundat de sentimente de admiraţie, pace şi bucurie, m -am
în cînd ofta. Simţeam că suferea pentru necazul meu mai mult îndreptat spre uşă. Acolo m-am întors şi am rămas nemişcat.
decît mine. Atunci a început pentru mine un şir neîntrerupt de privindu-1 uluit şi încercînd să conştientizez toate lucrurile
surprize. Părintele, cu multă uşurinţă, mi -a analizat incredibile ce mi se întîmplaseră cu puţin timp înainte , care
caracterul, a descris şi mi-a spus care sînt cauzele calităţilor constituiau o provocare pentru neîncrederea mea înnăscută şi
şi defectelor mele cu atîta exactitate, că nici măc ar părinţii pentru raţionalismul meu. Părintele m-a privit surîzînd şi
mei n-ar fi putut s-o facă la fel. Pentru prima dată mă vedeam mi-a spus: „De ce te-ai oprit? Fă ce ţi-am spus". Şi atunci
pe mine însumi, aşa cum eram în realitate şi nu aşa cum aş fi i-am răspuns: „Cuvioase, nu m-am oprit fiindcă mi-e greu să
vrut să fiu, şi această cunoaştere de sine a constituit pentru fac ceea ce mi-aţi spus, ci pentru a-mi exprima uimirea.
mine o experienţă cutremurătoare, care mi-a dat senzaţia că Mi-aţi spus să fac exact ce mi-a spus şi duhovnicul meu, însă,
în clipa aceea m-am născut sau, mai degrabă, am renăscut. în vreme ce atunci aveam o oarecare greutate în a purcede la
acelea, cu dumneavoastră, aşa cum mi -aţi explicat problema,
Apoi Părintele a ajuns la problema mea, a luminat -o şi a
nu mai am nici o greutate în a purcede, nici în gînd, nici în
explicat-o sub toate aspectele, în ce mă privea pe mine şi în
inimă, nici în voinţă, ci, dimpotrivă, simt că aş fi respins
ce le privea pe celelalte persoane implicate, remarcînd, cu
orice altă soluţie, în afara celei pe care mi -aţi spus-o, căci mi
multă compasiune, acţiunile corecte şi cele greşite, ale mele
se potriveşte întru totui. îmi vine ca o mănuşă şi o voi urma cu
şi ale celorlalţi, cărora nu a omis să le descrie caracterul.
plăcere". Un zîmbet larg lumină faţa Părintelui ce strălucea
După acestea, m-a asigurat că evenimentul care mă adusese
de bucurie şi adăugă: „Haide, du-te acum".
în impas, era o acţiune de ispitire venită din partea diavolu lui
M-am înclinat şi-am plecat. Pe cînd mergeam, bucuros
şi mi-a indicat modul în care s-o rezolv, spunîndu-mi exact
sufleteşte că am descoperit un adevărat stareţ, precum şi de
ce-mi recomandase şi duhovnicul meu.
toate lucrurile uimitoare pe care mi le dezvăluise, deodată
mi-am dat seama de lucrul cel mai uimitor dintre toate:
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 13
Părintele, cu o deosebită artă păstorească, a reuşit ca în puţin privinţa aceluiaşi subiect, îţi va spune ceva diferit. Din acel
timp să-mi liniştească sufletul tulburat şi să mă facă să doresc moment, automat, încetează a fi valabilă părerea mea şi este
cu bucurie ceea ce respinsesem cu puţin înainte: voia lui valabilă părerea Părintelui Porfirie". Am admirat smerenia şi
Dumnezeu în ce privea greaua mea problemă. Nu ştiu dacă sinceritatea duhovnicească a duhovnicului meu, ale cărui
există ceva mai înalt decît a dori ca voia ta să fie aceeaşi cu cuvinte mi-au adus deplină odihnă. De acum, drumul spre noi
voia lui Dumnezeu şi să descoperi în viaţa ta un Părinte sfinţit întîlniri cu Părintele Porfirie era deschis.
care să-ţi împlinească această dorinţă. Cunoscîndu-1 pe
Părintele Porfirie, am cunoscut un Hristos nou, uimitor de
atrăgător, pentru prima oară în decursul celor treizeci de ani,
pînă atunci, deşi mulţi îmi vorbiseră despre Hristos. A DOUA ÎNTÎLNIRE
Străbătînd străzi aglomerate şi zgomotoase în cen trul
capitalei, absorbit de gînduri, sentimente şi hotăr îri întîia Deşi Părintele însuşi mă asigurase că vom mai vorbi şi
dată ivite, nici n-am băgat de seamă cînd am ajuns la servici. deşi primisem o dovadă convingătoare a darului său vizionar,
Am intrat în birou şi primul lucru pe care am simţit nevoia am lăsat ca raţionalismul meu să-mi incite îndoiala. Dacă
să-1 fac a fost să iau un creion şi o hîrtie pentru a nota acea pentru prima întîlnire au fost necesare atîtea luni, fiindcă
discuţie minunată cu Părintele. Mîna alerga pe hîrtie, pîn ă ce Părintele nu are un loc stabil pentru locuinţă şi, de vreme ce
a notat toate acele amintiri vii. In după -amiaza aceleiaşi zile atîţia alţi oameni îl caută, cine ştie cînd voi reuşi să mă mai
i-am citit cele scrise duhovnicului meu care s-a bucurat întîlnesc cu el? Poate niciodată. Timpul trecea, „bateriile"
auzind că sfatul Părintelui Porfirie, în legătură cu ceea ce mele duhovniceşti, pe care mi le în-cărcase Părintele, se
trebuia să fac, coincidea cu al său şi a admirat darul său descărcau încet-încet şi eu îi tot telefonam omului meu
clarvăzător în cele ce-mi spusese. L-am întrebat care e necunoscut şi-1 întrebam dacă nu cumva a apărut pe undeva
părerea sa în ce priveşte drumul meu mai departe. Mi -a să-1 vizitez. Acela îmi răspundea: „încă nu, dar nu te
răspuns: „N-am de adăugat nici un cuvînt la ce ţi-a spus nelinişti, căci Părintele are un „televizor duhovnicesc" şi
Părintele Porfirie. Fă ce ţi-a spus. Eu, în ce priveşte problema îndată „va vedea" că a sosit clipa să se arate şi noi vom afla".
ta, am ajuns pînă la un punct, pe cînd Părintele Porfirie s-a In viaţa mea intrau termeni noi ca acel „televizor
ridicat mult mai sus, fiindcă are dar. Eu nu sînt vrednic nici duhovnicesc" prin care „vedea" Părintele. Era ceva ce mă
măcar să-i leg şireturile pantofilor. De cîte ori vei putea să -1 bucura însă îmi provoca o nedumerire pe care Părintele a
vizitezi vei avea cîştig şi niciodată pagubă. Ceea ce -ţi spun lămurit-o treptat.
eu este valabil pînă în clipa în care Părintele Porfirie, în
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 14
într-adevăr, cam după o lună am fost înştiinţat că putut să mă exprime mai bine decît Părintele în acea clipă de
Părintele se află în Kallisia. Atunci am pornit cu un prie ten ce neuitat. (Cînd, după aproape cinci ani. Părintele m-a analizat
avea maşină şi, întrebînd, am găsit drumul. Atunci s-au pus sufleteşte, analiza ce se lega de acea descoperire a mea în
temeiurile realizării vizitelor viitoare, cu ajutorul pădurea din Kallisia, i-am reamintit-o, spunîndu-i chiar
informaţiilor telefonice ale fiilor duhovniceşti ai Părinte lui. timpul, locul şi o mulţime de alte amănunte. Părintele m -a
Am ajuns la Metocul Simţului Nicolae. Era o veche privit surîzînd şi a spus: „îţi aminteşti tot ce e legat de
bisericuţă bizantină din piatră, cu picturi murale pe jumă tate întîlnirea noastră de atunci. Dar ştii de ce îţi aminteşti?
şterse, luminată cu luminări şi avînd alături două mici chilii Fiindcă în acea clipă ţi-am arătat punctul cel mai sensibil al
şi un arhondaric, făcute în grabă pentru a servi nevo ilor sufletului tău, care ţi-a influenţat mai apoi întreaga viaţă,
Părintelui şi ale vizitatorilor, dintre care cei mai mulţi pînă în acest ceas cînd vorbim").
rămîneau afară în curte, din pricina spaţiului restrînsi Ne-am continuat plimbarea de după-amiază prin pădure
îndată ce am intrat în mica mănăstire l-am zărit pe şi Părintele a vorbit despre prima noastră întîlnire. I -am spus
Părintele singur, pregătit să meargă în Atena, l -am propus că n-am uitat-o, fiindcă a fost pentru mine temeiul unei noi
să-! ducem noi şi a primit. Mare e darul lui Dumnezeu! vieţi şi fiindcă însemnasem totul în scris. L-am întrebat dacă
Mergînd prin pădure, pentru a ajunge la locul unde lăsa sem voia să-i citesc cele scrise şi mi-a răspuns afirmativ. Atunci
maşina. Părintele a vrut, pentru a ne ajuta pe amîn -doi, să-1 am scos manuscrisul din buzunar şi i l-am citit. Cînd am
însoţesc eu jumătate de drum şi prietenul meu cealaltă sfîrşit mi-a spus mulţumit: „Ei, bată-te să te bată! Păi tu ai
jumătate. scris exact ce ţi-am spus. Şi să ştii că lucrurile cu tine stau
Subiectul discuţiei noastre erau progresele în problema într-adevăr aşa cum ţi-am spus". Mă tem însă că acel
pe care o aveam. Pe cînd mergeam. Părintele a obosit şi s -a manuscris a fost unul dintre motivele pentru care. timp destul
aşezat pe-o stîncă, alături de o veche clădire ruinată. M -am de îndelungat, îmi tot repeta: „Nu mai nota şi nu spune tot
aşezat şi eu alături de el. Acolo mi-a analizat sufletul şi mi-a ce-ţi zic". Se pare că Părintele constatase că, dacă mi -ar fi
desluşit că pricina problemei mele din acel moment era o îngăduit să notez chiar în acea zi fiecare discuţie a noastră, aş
experienţă ce mă rănise mai adînc pe care o trăisem cu vreo fi funcţionat lîngă el aproape ca un magnetofon deschis.
zece ani înainte şi pe care o în-gropasem adînc în
subconştient. Părintele însă reuşise cu o uimitoare
clarviziune să o readucă la suprafaţa conştiinţei mele şi să O PROFUNDĂ ANALIZĂ
lege astfel trecutul meu aparent nevăzut de prezentul meu SUFLETEASCĂ
văzut, prin relaţia dintre cauză şi rezultat. Nimeni n -ar fi
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 15
La începutul cunoştinţei mele cu Părintele eram im- foarte puţine vizite şi acestea după multe discuţii telefonice,
presionat de faptul că reuşea, cu mare uşurinţă, să dea la privind locul şederii sale. In nerăbdarea mea de a-1 vedea pe
iveală adevăruri despre mine însumi, pe care le cunoşteam Părintele, am notat doar strada şi numărul blocului, uitînd să
doar eu, lucruri care constituiau secrete ale sufletului meu, notez şi etajul. De aceea, îndată ce am sosit, am caulat la
fiind, aşadar, imposibil să le afle de altundeva, decît din intrarea în bloc numele locatarilor, însă, lucru cnul . i t . mumie
cunoaşterea inimilor, ce-i era dată de Dumnezeu. Părintele r . i /clci nu era trecut.
era un cunoscător perfect al spaţiului subconştient al su- M-am necăjit, însă nu m-am dat bătut. Am cerut aju-
fletului meu. Insă, pe ce trecea timpul şi dezvăluirile de acest torul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui şi am
fel se repetau, începură treptat să devină. într -un fel, rutină. început să citesc numele locatarilor, etaj după etaj, de la
Acum, ceea ce mă impresiona era faptul că Părin tele îmi etajul unu pînă la ai şaptelea şi invers, însă n-am găsit numele
dezvăluia, cu aceeaşi uşurinţă, adevăruri despre mine însumi, pe care îl căutam. Am constatat că destul de multe
pe care nu le ştiam nici eu. Era vădit faptul că el se adîncea, apartamente nu aveau numele trecut, însă nu vroiam să
precum scufundătorii, în spaţiul subconştient al sufletului deranjez, întrebînd locatari necunoscuţi.
meu şi acolo, prin darul său, ca un fulger în noapte, lumina Obosit şi fără să fi reuşit nimic, am simţit cum re -
pentru o clipă, laturile sufletului meu nevăzute pînă atunci, nunţarea îmi dă tîrcoale şi m-am îndreptat spre ieşire. Se
nevăzute, însă atît de hotărî-toare pentru evoluţia vieţii mele. pare, m-am gîndit, că Părintele nu-mi doreşte vizita. In acea
O primă dovadă în acest sens fură dezvăluirile sale din clipă însă, un impuls interior inexplicabil m-a tăcut să mă
Kallisia, acolo, lîngă clădirea ruinată. Nu pot spune dacă prin întorc. Mi-a veuit deodată ideea ciudată şi ilogică să sui
aceste profunde analize sufleteşti am dobîndit destulă scările, pînă la etajul şapte, tară să mai caut nume. Am suit
cunoaştere de sine - de vreme ce pentru aceasta este valabil ce încet-încet primul etaj, apoi al doilea şi, imediat ce am ajuns
ne-au spus Sfinţii Părinţi: Dă sînge şi primeşte duh - însă, în la etajul trei, îl văd înaintea mea pe Părintele, în faţa uşii
orice caz, am fost ajutat să fac cîţiva paşi foarte timizi către deschise a unui apartament, aşteptîndu-mă surîză-tor şi
aceasta. Timizi, fiindcă mă înspăi-mînta adîncul său spunîndu-mi: „Haide, intră-n casă" (După cum am constatat
întunecat şi mă nelinişteau dureroasele sale surprize ce plecînd, apartamentul era anonim).
veneau una după alta. Toate acestea s-au petrecut în chip atît de firesc că,
O astfel dc uimire am încercat cînd l-am vizitat într-un îndată ce am înţeies caracterul suprafiresc al celor
apartament de bloc unde era găzduit de o fiică duhovnicească întîm-plate, am şoptit: „Minunat este Dumnezeu intru Sfinţii
de-a sa, ascuns de vizitatori, fiindcă petrecea o perioadă de Săi". Apoi am intrat, lăsînd pe o măsuţă o cutie cu dul ciuri şi
convalescenţă după un periculos infarct miocardic. Primea m-am aşezat fericit în faţa Părintelui care în acel moment era
16 /Constantin os Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 16
singur în apartament. Era o zi foarte călduroa să de vară şi pe
masă se afla un ventilator mobil, care îl deranja pe Părintele
cînd se întorcea spre cl, căci era transpirat. „Te rog,
fixează-1, fiindcă o să răcesc şi nu trebuie", mi -a zis. Eu însă
am început să caut butonul însă n-am reuşit. Atunci Părintele
s-a apropiat şi mi-a spus cu o îneîntătoare simplitate:
„Lasă-mă pe mine să-1 fixez, că-i ştiu mai bine hibele". După
ce a fixat ventilatorul s-a
26 Konstantinos Yannitsiotis
Lingă Părintele Porfirie 27
dus şi s-a aşezat pe pat, continuîndu-şi îndeletnicirea. Tăia cu aceea am auzit în spatele meu vocea Părintelui
foarfecă, din nişte calendare, iconiţe bizantine. „îmi place spunîndu-mi: „Ei, hai, întoarce-te acum să bei o cafea". Eu,
mult, îmi zise, să decupez icoane de hîrtie şi să le lipesc pe o care nu aveam nevoie de prea multe invitaţii, cînd era vorba
bucată de lemn. Se fac de parcă ar fi adevărate; sint foarte să mai stau lîngă Părintele, m-am folosit de ocazie şi m-am
frumoase". Şi a adăugat: „Ce vrei să-mi spui?". întors.
Am început să-i spun diverse probleme personale, pe Peste puţin timp, stînd pe scaun cu cafeaua alături, îl
care le notasem pe o hîrtie, aşteptîndu-i apoi răspunsurile. aud pe Părintele, care acum lăsase foarfecă de-o parte, că-mi
Spre sfîrşit, într-o încercare de depăşire de sine, l-am asi- spune: „Ei, ai stat aici atîta vreme şi mi -ai tot vorbit despre
gurat, vorbind doar eu, că în adîncul sufletului meu doresc în toate acele lucruri foarte sfinte pe care le doreşti (şi mi le -a
mod conştient să îndepărtez toate aceste probleme ego iste spus pe scurt aproape pe toate), dar ştii ce vedeam eu în
pentru a trăi o viaţă mai înaltă de dăruire lui Hristos şi spatele lor?". „Ce vedeaţi. Cuvioase?", l-am întrebat curios.
semenilor mei. Şi am înălţat în slăvi avantajele trăirii iubirii
Iar Părintele îmi răspunse tăios: „Exact opusul. Am mai văzut
divine
şi alte cîteva lucruri, însă nu ţi le voi spune".
în tot acest timp al sfinţeniei mele retorice Părintele a
Am încremenit pe scaun şi l-am privit neputincios, ca
tăcut stînd aplecat şi atît de absorbit de decuparea icoa nelor
un actor jucînd rolul unui rege şi căruia i s-a luai deodată
lui, că părea un copilaş, ocupat cu jocurile lui, indiferent la ce
veşmîntul de purpură. „Să mă ierţi, continuă, că ţi-am spus-o
spun lîngă el cei mari. Am avut senzaţia că singur mi-am
aşa abrupt, însă, ia gîndeşte-te mai bine. ia aplea-că-te mai
descris problemele şi tot singur am descoperit soluţia. Şi
mult asupra sufletului tău şi vezi de nu -i adevărat ce ţi-am
mărturisesc că acest lucru nu mă prea incinta. Şi, ca şi cînd
spus".
n-ar ti fost deajuns. la un moment dat îl văd pe Părintele că se
M-am rugat în tăcere, am încercat să fiu mai sincer cu
opreşte din lucrul mîinilor sale, mă priveşte surîzîn d şi-mi
mine însumi, cu Părintele şi cu Dumnezeu, m-am întrebat
spune: „Bine, hai, acum du-te cu bine". M-am ridicat, i-am
cine sînt cu adevărat şi nu cine aş vrea să fiu, şi am mărturisit:
sărutat mîna, mai degrabă dezamăgit de rezultatul întregii
„Cuvioase, aveţi dreptate. Cele ce v-am spus că le doresc se
mele campanii şi oarecum amărît că Părintele nu a onorat cu
află la suprafaţa luminoasă a sufletului meu, însă cele pe care
atenţia sa pro-iniula mea autoanaliză. însă nu i-am spus nimic
le simt ieşind din adîncul său, sînt întunecate şi păcătoase şi
şi m-am n i . l i -ptat spre uşă, în vreme ce Părintele mă însoţea.
mă înspăimîntă". Părintele a adăugat: „Toate acestea le -am
N .un ipmat să iau liftul, că a apărut, suind scările, •tApfni i mei
văzut limpede, pe cînd decupam icoanele, însă am preferat să
îndată ce m-a văzut, m-a întrebat dacă am i f w . l-inn mulţumit şi
nu ţi le spun ca să nu te mîhnesc. însă cînd ai plecat şi te-a
i-am spus că nu e nevoie şi im . 1 In*, I I . i liliului In clipa
întîlnit gazda, de te-ai întors pentru cafea, m-am gîndit că
26 Konstantinos Yannitsiotis
Lingă Părintele Porfirie 27
Dumnezeu a făcut aceasta ca să ţi le spun totuşi. Şi ţi le-am
spus'\ Văzîn-
28 Konstantinos Lingă Părintele Porfir ie 29
Yannitsiotis

du-mă întristat, a mai zis: „Nu fi trist. E totuşi nevoie de faţă de păcatul altuia ameninţa să se răsfrîn-gă şi asupra
multă strădanie". păcătosului. Părintele îmi arătă această pri mejdie şi-mi dădu
După prima mea întîlnire cu Părintele, le spuneam şi leacul potrivit - o poveste simplă, după cum obişnuia, o
prietenilor mei: „Timp de treizeci de ani mi s-a vorbit despre parabolă plină de învăţăminte.
Hristos şi credeam că am învăţat ceva. Insă, odată ce l -am
cunoscut pe Părintele, mă simt ca unul ce abia a ieşit din Să-i ierţi pe oameni i răniţi de cel
grădiniţă". Apoi, după alte noi întîlniri cu el, le spuneam: vicl ean
„Acum mă simt ca un copil care abia acum cere să se înscrie
„Dacă într-o zi, începu să-mi spună, mergi liniştit pe
la grădiniţa adevăratei vieţi creştineşti".
drumul tău şi-1 vezi pe un frate al tău mergînd şi el liniştit, şi
deodată vezi un om rău aruncîndu-se cu un cuţit asupra
fratelui tău, lovindu-1, trăgîndu-1 de păr, rănindu-1 şi
RELAŢII arun-cîndu-1 pe jos însîngerat, tu, în faţa unei asemenea pri -
i
velişti, te vei arunca şi tu asupra fratelui tău sau îţi va fi milă
INTERPERSONALE de el?".
M-a uimit întrebarea Părintelui şi l-am întrebat la
Mă atrăgea această viaţă, aşa cum o propovăduia şi o
rîndu-mi: „Cum este posibil să mă nunii pe fratele meu rănit,
trăia Părintele, şi încercam să mă apropii de ea. După fie care
care a fost victima unui răufăcător? Nici nu mi -a trecut prin
descoperire constatam însă cît de departe mă aflam.
minte un asemena gînd. Bineînţeles că-mi va părea rău de el şi
Experienţe traumatizante îndepărtate, din pricina nedrep -
voi încerca să-1 ajut pe cît pot". Atunci Părintele a continuat:
tăţilor pe care le suferisem uneori, mă influenţau negativ şi eu
„Ei, vezi, prin urmare, fiecare om care te jigneşte, care te
nici nu bănuiam. Credeam că le depăşisem, dar stă ruia
vatămă, care te ponegreşte, care te nedreptăţeşte în orice
ascunsă o ţinere de minte a răului, cu totul nevăzută în
chip, este un frate al tău, care a căzut în mîinile diavolului
exterior, însă cu atît mai primejdioasă. Semăna cu o
celui viclean. Aşadar tu, cînd vei vedea că fratele tău te
nemulţumire justificată, cu o amărăciune sau o neplăcere
nedreptăţeşte, ce trebuie să faci? Trebuie să-ţi fie foarte milă
din motive de demnitate, rămăsese acoperită de tăcere.
de el, să-ţi pară rău de el şi să-L rogi fierbinte şi-n tăcere pe
Zisa Sfinţilor Părinţi „iubeşte pe păcătos, însă urăşte păcatul
Dumnezeu, să te sprijine pe tine în acel ceas greu al încercării
său" era denaturată în mine fară ştirea mea, şi repulsia mea
şi să Se milostiveas-că şi de fratele tău, cel ce este victima
diavolului celui prădător, iar Dumnezeu vă va ajuta şi pe tine poate pierde, după cum se va mîntui prin înţelegere şi ajutor.
şi pe fratele tău. Căci, dacă nu vei face aceasta, ci, Pe păcătos trebuie să-1 privim cu dragoste şi respect pentru
dimpotrivă, te vei mînia împotriva fratelui tău, răspunzînd libertatea sa. Cînd cineva din familia noastră dă jos de pe
agresiunii lui cu agresiunea ta, atunci diavolul, care stă în masă şi sparge o vază, de obicei ne mîni -em. Dacă în clipa
spinarea fratelui tău, sare şi în spinarea ta şi vă prinde pe aceea, cea critică, printr-o mişcare de înălţare sufletească,
amîndoi în hora sa". arătăm înţelegere şi iertăm paguba, am cîştigat şi sufletul
Am rămas uimit de expresivitatea şi limpezimea acestui nostru şi pe cel al fratelui nostru. Şi aceasta este toată viaţa
exemplu. încă o dată, Părintele mă prindea in fapt „cu temele noastră duhovnicească. O mişcare de înălţare a noastră, prin
nefacute", deşi alţii mă considerau cunoscător în cele încercările necazurilor, de la indignarea egoismului la
religioase... Simbolismul era foarte clar: Oamenii care mă înţelegerea iubirii".
nedreptăţiseră căzuseră victime diavolului răufăcător, insă eu
vedeam imaginea fizică şi nu pe cea duhovnicească şi, de
Gîndurile rele sînt primejdi oase
aceea, mă indignam împotriva lor, iar diavolul, care se afla pe
spinarea lor, sărea şi pe spinarea mea şi astfel toţi, victimă şi Această înălţare pornea, după părerea Părintelui,
presupuşi agresori, ne prindeam în dansul diavolesc, printr-o lucrare din adîncuri. într-o zi. cînd mă năpădiseră
împreună şi fără a fi conştienţi de acest lucru. gînduri amare, din pricina unor oameni ce mă judecau pe
Exemplul dat de Părintele putea fi aplicat însă în toate nedrept. Părintele a tras semnalul de alarmă în ce privea, aşa
relaţiile mele cu ceilalţi. Putea funcţiona ca o regulă cum a spus, atitudinea mea agresivă, l -am răspuns că nici nu
duhovnicească generală. De atunci n-a mai fost nici o zi să nu am spus, nici nu am făcut ceva împotriva celor ce mă judecau,
mi-o amintesc, această horă diavolească, ameninţare sau ci doar gîndeam negativ, ftră să mă exteriorizez şi fără să
realitate, fiindu-mi mereu înainte. Trăind într-o vreme de vatăm pe nimeni. Atunci Părintele mi-a descoperit încă un
intensificare şi de extindere a agresivităţii de tot felul, de la secret al luptei duhovniceşti, spunîndu-mi: „Să nu te
cea mai subtilă pînă la cea mai grosolană, simţeam că mesajul indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzaţie nedreaptă
Părintelui dobîndea o actualitate imediată care îndemna la ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin
trezvie. Pentru înfruntarea răului era nevoie deci, de gîndurile rele. Cînd te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu
discernămînt, trezvie şi rugăciune. Toţi prietenii mei, gîndul. îţi strici atmosfera duhovnicească, împiedici Sfîntul
interesaţi de cele duhovniceşti, auzind acest mesaj, au fost Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu
impresionaţi. trebuie să te rogi întotdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungind
de la tine orice gînd rău".
îndreptare, şi nu o sîndire a răului Prin urmare, Părintele Porfirie mă învăţa că gîndul
nostru rău asupra unuia dintre semenii noştri, pe de o parte ne
Părintele se dovedea un bun cunoscător şi tămădui tor pîngăreşte sufletul ca un păcat, iar pe de altă parte poate sau
atît al sufletului omenesc, cît şi al relaţiilor duhovni ceşti chiar îi face rău aceluia. Gîndul rău emite o forţă rea, care îl
umane. Legat de aceasta îmi spunea: „Scopul nostru nu este influenţează pe celălalt, aşa cum rugăciunea îl ajută. Desigur,
să osîndim răul, ci să-1 îndreptăm. Prin osîndire omul se toate acestea trebuie înţelese corect în ansamblul învăţăturii
Bisericii despre existenţa duhurilor rele şi a celor bune şi menilor, prieteni şi duşmani. îmi spunea: „Cununa iubirii
despre lucrarea lor, care este, cît priveşte cele rele, noastre pentru prieteni are trupuri străine (socoteala, răs -
ponegrirea, înşelăciunea, tulburarea, dihonia etc, şi cît plătirea, slava deşartă, slăbiciunea sentimentală, s impatia
priveşte cele bune, buna lucrare a celor ce vor moşteni pătimaşă), pe cînd cununa iubirii noastre pentru duşmani este
împărăţia lui Dumnezeu. Gîndul rău nu se ascunde. II curată". Şi-mi mai spunea: „Iubirea noastră întru Hristos
influenţează în rău pe cel despre care gîndim rău, chiar şi de trebuie să se vadă peste tot, chiar şi în ce-i priveşte pe hippy
departe, chiar şi cînd acela nu conştientizează motivul pentru din Matala. Am vrut foarte mult să merg acolo, nu ca să le ţin
care vine în conflict cu noi. Sîntem datori, aşadar, a fi „cu predici sau să-i condamn, ci ca să trăiesc cu ei „fară păcat" şi
inima curată", curaţi nu doar de fapte rele, ci şi de gînduri să las să vorbească doar iubirea lui Hristos, care
rele, mai ales de ţinerea de minte a râului şi de amărăciune. transfigurează. I-am văzut pe hippy şi i-am compătimit. Erau
ca nişte „oi tară păstor".
în privinţa relaţiilor mele sociale, mă sfătuia: „ Nu
lertaţi-i pe oameni ! trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contes taţii,
Acest ultim sfat, şi anume să-i iertăm pe toţi cei ce ci cu o adevărată iubire ascunsă. Cînd contestăm, ceilalţi
ne-au făcut rău, Părintele îl considera fundamental. Foarte reacţionează. Cînd îi iubim, sînt mişcaţi şi-i cîşti-găm. Cînd
adesea repeta stihul rugăciunii: ,Mai întîi iartă -i pe cei care te iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi, pe cînd, în
întristează". Iar la spovedanie dădea o importanţă deosebită realitate, întîi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii.
acestui păcat sufletesc de a ţine minte răul pe care ni 1-a făcut Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate
cineva şi de a-i păstra ură sau amărăciune sau duşmănie. Voia este al lui Dumnezeu".
ca sufletele noastre să fie îngăduitoare, pline de iertare şi
bunătate.
IUBIRE OMENEASCĂ PRIN
IUBIREA DUMNEZEIASCĂ
Nu căuta să fii iubit
In altă zi, cînd eram trist fiindcă anumiţi oameni nu îmi Părintele considera că iubirea pentru Hristos este o
premisă indispensabilă a iubirii pentru oameni. O iubire din
răspunseseră cu iubire, Părintele mi-a spus: „Astăzi oamenii
toată fiinţa noastră, „din toată inima, sufletul, puterea şi
caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te
mintea", infinită şi veşnică, ca iubitul Hristos, o iubire ce se
intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu îl iubeşti pe Hristos
înalţă în iubirea divină.
şi pe oameni. Doar astfel sufletul este împlinit".

Iubirea ciobăniţei şi iubirea lui Hristos


iubeşte-i pe toţi
într-o după-amiază, mă aflam în Kallisia împreună cu
Iubirea Părintelui nu avea limite, era infinită. Se în- Părintele care aflase că a sosit în Atena, pentru a ţine o
tindea asupra tuturor copiilor lui Dumnezeu, a tuturor oa - cuvîntare, Egumenul unei mănăstiri de la Muntele Athos.
Mi-a spus că tare ar mai vrea să respire aer aghioritic, cealaltă culme a muntelui, pentru a se întîlni cu un cioban pe
în-ţelegînd prin aceasta omilia aghioritică. Prin urmare, am care-1 iubea. Şi, cînd îl întîlnea, era foarte bucuroasă, în
coborît cu maşina unui prieten la Sfîntul Nicolae, pe stra da ciuda ostenelilor şi a sacrificiilor ei. Ba chiar era mai
Asklepiou. Sala era plină pînă la refuz, mai ales de stu denţi şi bucuroasă fiindcă întîlnirea cu iubitul ei o costase osteneli şi
studente. Primul a vorbit un teolog care a prezentat, destul de sacrificii. Să mă iertaţi că eu, deşi călugăr, vă vorbesc despre
bine, unele poziţii ale Sfinţilor Părinţi asupra unor probleme îndrăgostiţi, dar fac acest lucru ca să mă înţelegeţi mai bine
contemporane. Apoi i s-a dat cuvîntul Egumenului aghiorit ce vreau să spun. Tot astfel şi sufletul trebuie să-şi aibă
care a ridicat foarte mult atmosfera duhovnicească. iubitul, pe Hristos, pentru a fi mulţumit, aşa cum era
Cînd a terminat, un student a avut inspiraţia să -1 roage ciobănită cea îndrăgostită de cioban. Şi ce sînt iubirile
şi pe Părintele Porfirie să le spună cîteva cuvinte, căci îl omeneşti pe lîngă iubirea divină? Sînt trecătoare şi
văzuse stînd ferit într-un colţ. Mulţi au aprobat propunerea înşelătoare, în timp ce, iubirea divină este veşnică şi
Părintele Porfirie a părut uimit şi-a spus că nu vorbeşte in adevărată. Sufletul care este îndrăgostit de Hristos este
adunări publice, însă datorită „glasului popo rului" a fost întotdeauna bucuros şi mulţumit, orice i s -ar întîmpla şi
nevoit să spună următoarele cu o voce slabă, ce abia se auzea: oricîte strădanii şi sacrificii l-ar costa iubirea divină. Şi încă,
„Eu nu vorbesc, ci doar îl rog pe Dumnezeu să-1 lumineze pe pe ce se osteneşte şi se sacrifică de dragul iubitului său
superiorul meu (adică pe Egumen) să vorbească el bine". Hristos, pe atît se simte mai fericit. Sufletul se îndrăgosteşte
Tinerii însă nu s-au mulţumit cu acestea şi-au cerut să audă de Hristos, cînd Ii cunoaşte şi-I urmează poruncile. Cînd
mai multe. sufletul se îndrăgosteşte de Hristos, nu mai poate intra
Atunci Părintele Porfirie a întrebat: „Ce vreţi să vă diavolul în el. Ca acum, cînd ne aflăm în această sală. Să
spun?". Tinerii au răspuns: „Cum putem astăzi să trăim o spunem că sîntem toţi buni. Dacă, la un moment dat, cîţiva
adevărată viaţă creştinească?". Şi Părintele Porfirie a început oameni răi ar veni la uşă şi ar voi să intre, nu vor putea,
să vorbească rar: „Mulţi spun că viaţa creştinească este fiindcă sala este deja plină de noi. Aşa şi -n sufletul care este
neplăcută şi grea. Eu însă spun că este plăcută şi uşoară, dar în întregime ocupat de Hristos, nu poate să intre şi să se
cere două lucruri: smerenie şi iubire". T inerii, dintre care sălăşluiască diavolul, oricît ar încerca, fiindcă nu încape, căci
mulţi luau notiţe, au întrebat: „Cum vom putea, Cuvioase, să nu este loc liber pentru el. în acest chip vom putea să trăim o
dobîndim smerenie şi iubire?". adevărată viaţă creştinească". Tinerii fură entuziasmaţi de
Atunci Părintele a răspuns „în parabole", cu marele său învăţătura simplă, dar profundă a Părintelui.
har de povestitor: „Să vă spun, copiii mei, o poveste. Era Cîteva zile mai tîrziu, mă aflam din nou lîngă Părin tele,
cîndva o ciobănită, care trăia la munte şi păştea oile. Toată în Kallisia. I-am spus, printre altele, cît de mulţumiţi au fost
ziua se ostenea să pască bine oile, să le adape, să le păzească tinerii de acel cuvînt al său despre ciobănită, dar şi mulţi alţii
de fiare şi seara să le ducă înapoi la stînă, să le mulgă şi să le care l-au auzit din povestirile altora. Părintele s-a bucurat şi a
aşeze la locul lor. Şi, cînd venea noaptea şi părinţii ei spus: „Ei, bată-i să-i bată de copii! Măi, eu nu vorbesc în săli,
dormeau, ea. deşi ostenită, sărea pe-ascuns gardul stînii şi în mulţime, şi ei m-au obligat s-o fac. Ştii, această ciobănită
alerga prin întuneric, printre stînci şi spini, pînă ce ajungea pe venea la mine şi se spovedea. Aşa au stat lucrurile, cum le -am
spus", l-am zis: „Cuvioase, aşadar era adevărată acea izolat, dacă nu simţi profund că eşti un mădular unit viu cu
povestire cu ciobănită?". Ş i Părintele mi-a răspuns: „Da, este celelalte mădulare ale Trupului mistic al lui Hristos, adică al
adevărată". M-a impresionat cît de bine folosea Părintele, în Bisericii Sale, printr-o legătură continuă de iubire, atunci nu
parabole, fapte llfl \ lefii cotidiene, pentru a face să se eşti un creştin adevărat?". Am înţeles ce voia să spună şi am
înţeleagă trimiterile il< l i \ veşnică. tăcut. Ce să-i spun? Că toate acestea pe care mi le zisese, le
Vorbind despre iubirea divină şi despre iubirea pen tru ştiu teoretic? Şi ce valoare are teoria, ftră practică? Părintele,
om, Părintele avea discernămîntul de a evita separarea lor prin învăţătura sa, care izvora din viaţa sa, m-a tăcut să
eretică. Nu vorbea doar de iubire divină sau doar des pre înţeleg ceea ce este scris: „Cu adevărat, dacă nu -ţi iubeşti
iubire omenească, fiindcă, în primul caz am fi ajuns la semenii, nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi este
înstrăinarea spiritualizată de om şi, în final, de Dumnezeu, iar neîndoielnic faptul că, doar prin iubirea lui Dumnezeu poţi
în al doilea caz, la înstrăinarea umanistă de Dumnezeu şi, în să-i iubeşti cu adevărat pe oameni".
final, de om. Părintele evidenţia întotdeauna întrepă trunderea
lor ortodoxă, sub forma unei interpretări încru cişate vertical
şi orizontal a iubirii în trupuj Bisericii. Şi acest lucru nu -1
făcea declamativ şi abstract, ci dialectic şi concret, prin RUGĂCIUNEA
evenimente actuale ale vieţii personale ale fiecăruia.
Rugăciunea era mijlocul prin care Părintele trăia
dragostea divină şi iubirea umană întru Hristos, ca mă dular
Eşti unit cu toat e mădularel e Bisericii viu al Trupului lui Hristos, al Bisericii Sale: rugăciunea lui
Iisus, a inimii, rugăciune nesilită, necurmată, înflăcărată.
Eram mişcat de marea iubire pe care mi -o arăta un frate
Cuvintele „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieş-te-mă!" erau
întru Hristos, pe care abia îl cunoscusem, prin inter mediul
floarea raiului ce înflorea pe buzele Părintelui, fie vară, fie
Părintelui. Vorbind într-o zi cu Părintele, i-am spus cît de
iarnă, zi şi noapte. Rugăciunea sa era continuă ca respiraţia,
obligat mă simt faţă de acest om, şi atunci Părintele iar m -a
şi cînd era treaz, şi cînd dormea, ca biblicul: „Eu dorm şi inima
surprins, întrbîndu-mă: „De ce te simţi obligat? Nu cumva a
mea veghează".
făcut acestea doar pentru tine?'*. Iar eu i -am răspuns: „Da,
Cuvioase, le-a făcut doar pentru mine, dezinteresat. Servici ul
învăţătura practică
pe care mi 1-a făcut 1-a costat osteneală, timp, bani, drumul
din oraşul de provincie, unde locuia, rară nici un fel de folos Intr-o după-amiază am pornit în grup spre Kallisia. în
personal". afara chiliei Părintelui, în curte, am găsit o mulţime de
Părintele m-a întrebat iar: „De ce te separi pe tine?". pelerini care aşteptau. Eram ultimii. Cînd ne -a venit rîndul, se
Am întrebat şi eu: „Cum mă separ, Cuvioase? Nu înţeleg înnoptase. L-am întîlnit unul cîte unul şi, cînd am terminat,
acest lucru". Şi Părintele a continuat: „N-ai citit niciodată, că Părintele ne-a însoţit pînă în afara mănăstirii. Deşi ostenit
atunci cînd pătimeşte un mădular al trupului, împreună cu el foarte, era bine dispus. Era o frumoasă noapte de vară, vîntul
pătimesc toate mădularele şi, cînd se slăveşte un mădular, se adia uşurel şi luna plină răsărise dindărătul dealurilor din
bucură toate celelalte? Nu ai înţeles că dacă rămîi un creştin faţă, acoperite de brazi.
în acest peisaj idilic, argintat de lumina palidă a lunii ce Tu şi eu sîntem unul
transfigura nelumesc toate cele din jur, însufleţite şi
Adesea pelerinii îi cereau Părintelui să se roage pen tru
neînsufleţite, Părintele a considerat că e mo mentul potrivit să
ei şi pentru cei la care ţineau şi întotdeauna Părintele le
ne vorbească despre rugăciune. Nu ne-a vorbit teoretic, ci
promitea că va face acest lucru. Şi m-am întrebat: Cum poate
practic. întotdeauna Părintele îi „invita facînd" pe ceilalţi.
Părintele să-şi amintească sute de nume? într-o zi, cînd
Eram patru împreună şi cu Părintele cinci. Ne -a orînduit cu
vorbeam despre rugăciune, se întoarce deodată spre mine
faţa spre răsărit, doi la stînga şi doi la dreapta sa , el
şi-mi zice: „Mă vei întreba, poate, cum îmi amintesc în
aşezîndu-se la mijloc. Şi ne-a spus:
rugăciunea mea atîtea nume. Eu sînt un om păcătos şi
„Acum vom spune rugăciunea inimii. Mai întîi voi
neputincios. Zic: Doamne, miluieşte-1 pe Iorgos, pe Nikos,
spune eu cuvintele şi-apoi le repetaţi voi. însă, fiţi atenţi, fară
pe Măria, pe Katerina, cîte nume îmi amintesc, şi pe toţi care
grabă şi nelinişte. Le veţi spune liniştit, cu smerenie, cu
mi-au cerut să mă rog pentru ei şi-ale căror nume le-am uitat.
dragoste, cu dulceaţă".
Iar Dumnezeu, fiindcă El nu e Părintele Por-firie să uite, ci-şi
Şi a început Părintele cu vocea sa cea delicată, blinda şi
aminteşte toate numele, vine imediat şi-i miluieşte pe toţi".
expresivă: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte -mă!". O
Am admirat luminarea sa divină şi am întrebat: „Şi ce
spunea rar, cuvînt după cuvînt, fară nici o grabă, ca şi cînd
ziceţi, Cuvioase, în rugăciunea dumneavoastră, pentru toţi
L-ar fi avut înainte pe Hristos şi L-ar fi rugat, facînd o pauză
aceşti oameni?". Iar Părintele, în felul său firesc mi-a
mai mare la „Hristoase" şi nuanţînd rugător pe
răspuns: „Ei, ce să spun? Spun mai întîi: Doamne, Iisuse
„miluieşte-mă". Şi noi repetam de fiecare dată, încercînd să
Hristoase, miluieşte-mă!". „Ziceţi Miluieşte-măl Dar ei v-au
avem aceeaşi atitudine, aceeaşi nuanţă a vocii, chiar dacă
cerut să vă rugaţi pentru ei, nu pentru Cuvioşia voas tră", i-am
acest lucru nu era cu putinţă, aceeaşi dispoziţie sufle tească.
răspuns mirat. Iar Părintele, încă o dată, m-a luat pe
La un moment dat, Părintele a încetat a spune cu vo ce tare
nepregătite, spunîndu-mi: „Bine, dar tu nu ştii că, dacă
rugăciunea, însă buzele sale au continuat să o şoptească. Am
Dumnezeu nu mă miluieşte pe mine, nu te miluieşte nici pe
făcut şi noi acelaşi lucru. Cît a durat această rugăciune a
tine? Nu ştii că tu şi eu sîntem unul?". Cuvinte simple, însă
noastră de noapte? Nu-mi amintesc. Singurul lucru pe care-1
foarte, foarte adînci. Atît de adînci că Părintele, în altă
ţin minte este că Părintele ne-a transmis treptat o emoţie pe
discuţie mi-a spus că în acest sentiment al unirii noastre cu
care nu o pot exprima prin cuvinte omeneşti.
celălalt se ascunde taina vieţii duhovniceşti întru Hristos.
La un moment dat a întrerupt acea tăcere dumneze iască,
Mai tîrziu, citind cărţi ale Sfinţilor Părinţi, am văzut
zicînd: „Să punem capăt aici rugăciunii noastre co mune.
acolo că nu există milostivire mai mare către alţii, decît
Continuaţi-o singuri. Haideţi, şi acum duceţi-vă cu bine la
propria noastră sfinţire. Mi-am amintit cuvintele Părintelui
casele voastre". în timp ce ne îndepărtam, am întors capul şi
Porfirie, cînd am citit viaţa Sfîntului Serafim din Sarov care
am distins sub lumina lunii, statura preacuvioasă a Părintelui
spunea: „Dobîndeşte pacea lui Dumnezeu în tine şi mii de
ce stătea în picioare lîngă stînci şi ne binecuvînta cu mîna
oameni se vor mîntui lîngă tine". Acelaşi lucru se petrecea şi
ridicată.
cu Părintele Porfirie. Cît despre acel uimitor Tu şi cu mine unul
sîntem, cred că este valabil, prin forţă şi prin lucrare, şi pentru
Părintele care prin viaţa sa a înfăptuit rugăciunea domnească într-o seară, în Kallisia, Părintele m-a întrebat: „Ia
a Domnului „ca toţi una să fie". Pentru mine însumi, cred că, spune-mi, cînd cineva se îmbolnăveşte, se uită cît e ceasul ca
din pricina delăsării mele, este valabil doar prin forţă, să se ducă la spital?". M-am mirat de această întrebare ciudată
datorită jertfei lui Hristos şi sfinţeniei Părintelui. şi am răspuns: „De ce să se uite cît e ceasul, Cuvioase? Se va
duce la spital imediat, indiferent cît va fi ceasul cînd se va
Mare este ajutorul rugăciunii de noapte îmbolnăvi". La acestea Părintele spuse: „Chiar dacă e noapte?
Sau după miezul nopţii?". „Desigur", i-am răspuns. Atunci a
într-una din vizitele mele la Părintele mi -am adus continuat: „Ia spune-mi, nu cumva crezi că omul este mai
aminte şi i-am spus un fragment din omilia Sfîntului Ioan puţin primejduit cînd se îmbolnăveşte de boli sufleteşti, de
Gură de Aur despre rugăciune, care spunea: „Aşa cum ru- păcate?". I-am răspuns: „Este cu mult într-o mai mare
găciunea de noapte a Apostolilor Pavel şi Sila a deschis primejdie". Iar el a continuat: „Ştii cîţi oameni, din pricina
porţile închisorii, tot astfel rugăciunea de noapte a creş tinilor păcatelor lor, sînt în primejdie de a-şi pierde şi viaţa
deschide porţile cerului". Părintele s-a entuziasmat auzind trecătoare şi pe cea veşnică, cîţi deznădăjduiesc şi ajung în
acestea. „Asta este foarte frumos, mi-a zis vesel. pragul sinuciderii? Dacă li s-ar întîmplă, să zicem, pe la două
Unde ai găsit-o? Să mi-o copiezi şi să-mi aduci fragmentul în noaptea, să vrea să găsească în acel moment o biserică
întregime. Şi să ştii că aşa este. Se întîmplă aşa cum zice deschisă pentru a se ruga şi un duhovnic ca să se spovedească,
Sfîntul Ioan Gură de Aur, cînd este vorba despre rugăciunile ar putea oare?". Am răspuns: „Sigur că nu", în timp ce
de noapte şi despre privegheri. Cînd te trezeşti noapt ea, să nu curiozitatea mea creştea, neştiind ce vrea să -mi spună
te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te
Părintele cu acestea. „Aşadar, a continuat el, n-ar fi frumos să
ridici, să îngenunchezi înaintea Celui Răstignit şi a Sfinţilor
fie o mănăstire, în afara Atenei, însă nu prea departe, în a
şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră. un sfert,
cărei biserică să se facă slujbe şi spovedanii 24 de ore din 24,
zece minute, cinci, cît poţi. O să găseşti un mare ajutor . Să te
cu schimburi ale ieromonahilor, ca acelea ale doctorilor de la
duci şi la privegheri". Părintele nu mi-a zis nimic despre el,
din ce am aflat de la cei apropiaţi lui, chiar dacă nu citise spitalele de gardă, şi unde să poată să se ducă în orice ceas din
respectiva omilie a Sfîn-tuiui Ioan Gură de Aur, o aplica zi şi din noapte, oamenii răniţi de păcat?". Atunci am înţeles
practic, în fiecare noapte. Dincolo de aceasta însă, Părintele, ce voia să spună. I-am răspuns că ar fi frumos să existe aşa
în înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti, crease un ceva. însă nu există. Părintele a dat trist din cap, apoi a surîs
cerc foarte larg de împreună-rugători, ce se-ntrunea la o ciudat. Viziunile sale mi s-au părut foarte îndrăzneţe, aproape
anumită oră, în fiecare seară. Această unitate în rugăciune a utopice.
Părintelui şi a fiilor lui duhovniceşti, îi lega pe toţi în chip
tainic cu Hristos şi între ei şi-i ajuta mult în viaţă.
început ul împlinirii viziun ii

Au trecut ani de atunci. întîlnirile noastre continuau în


Viziunea unei mănăstiri mod regulat. Ştiam vag faptul că Părintele căuta un teren în
deschise permanent afara Atenei. Atunci, într-o zi, aflu de la un fiu duhovnicesc
de-al său că Părintele a cumpărat în cele din urmă un teren Părintele focaliza în rugăciune toată această străda nie
lîngă Milesi din Oropos şi s-a instalat acolo, locuind într-o tainică pentru mănăstire. Prin rugăciuni i s -a arătat viitoarea
rulotă. Cu prima ocazie l-am vizitat împreună cu un prieten, mănăstire, prin rugăciune s-au adunat banii, s-au ridicat
la noua sa locuinţă. Ne-a primit cu multă bucurie şi ne-a clădirile şi s-au pus temeliile bisericii şi toate acestea aveau
vorbit cu mult drag despre Mănăstirea Schimbării la Faţă a un singur scop: exersarea, la un nivel cît mai înalt şi mai larg
Mîntuitorului, care urma a se ridica. Fiindcă se înnoptase, posibil, a rugăciunii inimii. Mănăstirea va funcţiona întru
ne-a condus, prin pădure, la un loc deschis de unde se vedeau Hristos pentru lume şi lumea pentru mănăstire. Odată mi-a
strălucind nenumăratele lumini ale Evviei şi ale Oroposului. spus: „Ascetismul ortodox nu este doar pentru mănăstiri, ci şi
Atunci, entuziasmat, Părintele şi-a întins amîndouă mîinile pentru lume. Sînt o mare bine-cuvîntare rugăciunile în
spre Atena şi a spus: „Ce frumos că vom ridica aici o Biserică, slujbele lungi şi slăvirea lui Dumnezeu în duhul
mănăstire, unde vor veni oamenii să caute mîngîiere în iubirii. Dacă ai şti cît se chinuie sufletele din pricina
rugăciunile noastre!'*. patimilor şi cît sînt de uşurate lîngă dragost ea lui Hristos!
în acel moment mi-am amintit cuvîntul Părintelui din Pentru mine ar fi mai plăcut să mă retrag la Sfîntul Munte, la
acea discuţie avută demult, tot într-o noapte, cu ani în urmă, schitul pocăinţei mele şi-acolo în pustie să-I dau slavă lui
în Kallisia, unde mi-a prezentat „utopia" sa. Cît de departe Dumnezeu".
vedea Părintele, cu darul său de a prevedea, ce -1 căpăta din
rugăciunea sa neîncetată către Hristos, şi cît de orb eram eu Te ajut mai mult cu rugăciunile mele
cu logica mea cea săracă. Cînd, cu vremea, Părintele s -a
mutat treptat din rulotă într-o căsuţă din cărămidă şi apoi din La începutul cunoştinţei noastre, eram neliniştit şi
aceasta într-o chilie a clădirii care se ridica încet, dar sigur, nerăbdător să-1 întîlnesc pe Părintele, să-1 întreb şi să-mi
am înţeles că, în acea seară în Kallisia, mi-a dezvăluit răspundă. Simţeam un gol sufletesc cînd lipsea din Kalli sia şi
realităţi viitoare, care sînt prezente pentru Dumnezeu şi cînd, fiind acolo, nu primea din pricina slăbiciunii sau dădea
Sfinţi. doar binecuvîntarea în tăcere. Treptat Părintele m-a eliberat
într-o zi, în chilia sa din cărămidă, în clipe de înăl ţare de această nelinişte. într-o zi îmi spuse: „Ştii, simt că te ajut
duhovnicească, îmi vorbea cu glas scăzut, despre ma rea sa mai mult cu rugăciunile mele". I-am răspuns: „Mă bucur să
iubire, Catedrala mănăstirii, care urma să se ridice în viitor: aud aceasta din gura dumneavoastră, fiindcă şi eu simt acelaşi
„Va fi o biserică foarte frumoasă. Te-ai dus în atelierul de lucru pentru care vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să nu
proiectare să vezi ce planuri frumoase au tăcut inginerii? Să încetaţi a vă ruga pentru mine. Vă mărturisesc că întotdeauna,
mergi să le vezi! Vom face paraclisuri subterane, ce vor fi şi mai ales în clipele de încercare, cer ajutorul lui Hristos
luminate cu lumină ascunsă. Acolo vor veni Părinţi aghioriţi, pentru rugăciunile voastre şi întotdeauna mă simt întărit".
A

înaintaţi în viaţa duhovnicească pentru a exersa şi a -i invita In altă zi îmi descoperi: „Ştii ce văd? Că te ajut mai
pe alţii la rugăciunea inimii. Acest lucru va fî foarte mult prin rugăciunile mele, decît prin cuvintele mele. Te
important, fiindcă rugăciunea lui Iisus cuprinde toate pomenesc mereu în rugăciunile mele. Să te rogi şi tu pentru
rugăciunile şi face minuni". mine păcătosul". Aceste cuvinte ale sale dădură lovitu ra de
graţie nerăbdării mele de a-1 vedea şi a discuta cu el. l-am
spus: „Vă mulţumesc mult, Cuvioase. Acum m-aţi eliberat de
un coşmar care mă obosea mai mult fiindcă vă oboseam.
Acum nu mă voi mai necăji cînd nu voi putea să vă văd şi să
vă aud. îmi ajunge că vă veţi ruga pentru mine şi astfel voi
primi de la Hristos cel mai mare ajutor. Cît despre rugăciunea
mea pentru dumneavoastră „păcătosul", aşa cum aţi spus, ce
trebuie să spun eu despre păcătoşenia mea şi cum să
îndrăznesc eu nevrednicul să mă rog pentru dumneavoastră?".
Părintele mi-a răspuns surî-zînd: ,,Să te rogi, să te rogi şi
pentru mine, căci Dumnezeu ne ascultă mult pe noi păcătoşii
care ne-am pocăit*.
văluiri în ce mă privea se petreceau după această împreu -
nă-rugăciune tăcută.
Era vădit că în acele clipe sfinte de tăcere îi vorbea
direct Dumnezeu, iar Părintele traducea mai apoi cuvin tele
lui Dumnezeu în cuvinte omeneşti.

Nu te osteni cînd te rogi


Părintele mă sfătuia să-mi înfrunt toate problemele prin
rugăciune pînă la rezolvarea lor. îmi spunea: „Să te rogi fară
nelinişte, în pace, cu încredere în iubirea şi grija lui
Dumnezeu. Nu te osteni cînd te rogi".
îmi cerea să mă rog şi ca Dumnezeu să -i dăruiască
răbdare în bolile sale, care pe atunci îl făceau să sufere foarte
mult.
46 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 28

predici şi să nu-1 înspăimînte, ci care să trăiască în sfinţenie,


Sărutarea mîinii cu rugăciune
iar copilul, văzîndu-1, va dori să fie asemenea lui. Mai presus
De la o vreme am început să pricep mai intens rolul de toate, copilul trebuie să aibă lîngă el un om care să se
primordial pe care-1 avea rugăciunea în toată viaţa Părin- roage mult şi fierbinte, căci rugăciunea face minuni. Mama
telui. De atunci, de fiecare dată cînd îl întîlneam, nu vorbeam nu trebuie să se limiteze la mîngîierea sensibilă a copilului
imediat, ci după „pentru rugăciunile", mă închinam mai întîi ei, ci trebuie să-1 mîngîie duhovniceşte prin rugăciune. Cînd
la icoana cea mare a Născătoarei de Dumnezeu, pe care o avea îl mîngîie fară rugăciune, copilul face astfel (îşi întinde
în chilia sa, apoi îngenunchiam în faţa lui, îi sărutam mîna mîinile cu violenţă şi-şi respinge mama). Cînd însă, fară a-1
şi-mi sprijineam fruntea de ea şi astfel, mă rugam în tăcere. mîngîia, se roagă fierbinte şi într-ascuns pentru copilul ei,
Părintele înţelegea imediat şi se ruga şi el cu vădită atunci el va simţi în sufletul lui o mîngîiere duhovnicească
mulţumire. Această împreună-rugăciune ţinea un timp inexplicabilă, ce-1 va atrage spre mama sa. Mama, în
nedefinit, pînă ce Părintele începea să-mi vorbească. Am rugăciunea sa, trebuie să se topească precum o luminare. Să
băgat de seamă că cele mai însemnate dez- se roage în tăcere, cu mîinile înălţate spre Hristos şi să-şi
Mîngîierea duhovnicească a rugăciunii îmbrăţişeze copilul în taină. Atunci se va întîmpla ca şi cu
Măria, Dimitris şi Iorgos".
De fiecare dată cînd Părintele îmi vorbea despre ru-
„Ce s-a-ntîmplat cu Măria, Cuvioase?" l-am întrebat.
găciune înţelegeam că nu vorbea despre un efort superfi cial şi
Iar Părintele mi-a răspuns: „Nu ţi-am spus această
fragmentar, ci profund şi continuu. Odată, vorbind despre
întîmplare? Atunci să ţi-o spun".
problema unei mame pe care o cunoşteam amîndoi şi care îmi
ceruse să-1 întreb pe Părintele despre acea problemă, acesta
mi-a spus: „Copilul are o problemă interioară şi de aceea se
Povestea Măriei, a l ui Dimitris şi a lui
comportă astfel. Copilul e bun, nu vrea să facă ce face, dar
este nevoit, este legat de ceva. Nu poate fi îndreptat cu logica, Iorgos
nu-1 poţi convinge cu sfaturi, nici să-1 obligi cu ameninţări.
Măria şi Dimitris erau fraţi. Dimitris avea un prie ten,
El va face pe dos. Poate să fie şi mai rău, poate să rămînă aşa,
pe Iorgos care era medic. Iorgos îl vizita pe Dimitris la el
dar poate şi să se dezlege de aceasta. Pentru a se dezlega,
acasă. După o vreme, Măria i-a dezvăluit secretul ei fratelui
mama sa trebuie să se sfinţească. Pentru a se elibera, trebuie
său. Se îndrăgostise foarte tare de Iorgos şi suferea, inima ei
să aibă lîngă el un om sfînt, cu multă iubire, care să nu-i ţină
se chinuia şi bătea mai tare, mîinile şi picioarele îi transpirau
46 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 29
de fiecare dată cînd îl vedea. De aceea 1-a rugat pe fratele său
Părintele recomanda rugăciunea pentru înfruntarea
să nu-1 mai aducă pe Iorgos în casă, pentru a nu mai suferi
tuturor problemelor. Cineva i s-a plîns că suferea de insomnii
degeaba, de vreme ce familia lui Iorgos era bogată şi mai bine
stăruitoare. Şi Părintele i-a indicat leacul: Rugăciunea. Acela
situată social şi nu ar fi acceptat-o niciodată ca noră pe săraca
i-a urmat reţeta şi s-a vindecat de insomnii şi-n acelaşi timp a
şi neînsemnata Măria. De atunci, Dimitris a evitat să -1 cheme
cîştigat ceva mult mai înalt: A învăţat să se roage, pentru
pe Iorgos în casa lor, invocînd diverse motive şi -1 întîlnea
toate problemele sale.
afară în grădină. Intr-o zi Măria m-a vizitat. Şi-a deschis
Odată, cînd ne-am întîlnit mi-a zis: „De ce Dumnezeu
inima şi mi-a spus necazul său, iar eu am sfatuit-o să se roage
ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat? Nu cumva vrea să stăm
fierbinte, mai ales în zori, noaptea înainte de a se lumina de înaintea Sa „ca proştii"? Nu, Dumnezeu nu vrea aşa ceva.
ziuă, înălţîndu-şi mîinile spre Dumnezeu şi rugîndu-L să se Dumnezeu vrea ca noi să avem folos din rugăciune. Şi ştie că
facă voia Sa. Măria mi-a urmat sfatul întocmai. Nu a trecut atunci cînd îl slăvim neîncetat, zi şi noapte, prin voinţa
multă vreme şi Iorgos i s-a plîns lui Dimitris că în mod noastră liberă, precum îngerii, sufletul nostru găseşte odihna
inexplicabil şi-a schimbat atitudinea faţă de el, îl evită şi nu -1 adevărată, căci aici se găseşte adevăratul nostru interes".
mai invită în casă. Dimitris i-a spus atunci motivul,
vorbindu-i despre problema sorei sale. Atunci, Iorgos a
izbucnit în lacrimi şi i-a mărturisit că şi el are aceeaşi Să cerem să ne învrednicim de iubirea
problemă, că şi el o iubeşte pe Măria şi că, de cîtva timp, în lui Dumnezeu
fiecare dimineaţă, în zori de zi, se trezea cu imaginea Măriei
Odată l-am întrebat: „Ce e mai bine să spun în rugă -
înaintea ochilor. Era ceasul la care se ruga Mări a, aşa cum o
ciunea mea?". Iar el mi-a răspuns: „Nimic. Dumnezeu ştie
sfatuisem. Astfel, prin rugăciune fierbinte, s -au descoperit
mai bine decît tine ce-ţi trebuie. Spune neîncetat rugăciunea
sentimentele ascunse ale acestor doi tineri buni şi, în cele din
lui Iisus".
urmă, s-au căsătorit, deşi la început părinţii lui Iorgos se
Altă dată, uitînd acest răspuns, i-am pus aceeaşi
opuseseră.
întrebare. Iar Părintele mi-a zis: „Să-L rogi pe Hristos să te
Prin urmare, copilul are nevoie de o astfel de rugăciune
facă vrednic de iubirea Sa". Am înţeles că aceste două
din partea mamei sale, după cum spuneam. Rugăciune
răspunsuri laconice conţineau două mesaje nepreţuite. Este
fierbinte, neîncetată, stăruitoare, iar Dumnezeu va înfăptui
suficient să mă rog neîncetat fară a mă nelinişti pentru ce voi
minunea Sa şi-1 va elibera pe copil de ceea ce-1 ţinea legat.
spune în rugăciunea mea. Ajunge rugăciunea lui Iisus.
Prin sfinţenia mamei sale copilul va găsi dru mul cel bun".
Dumnezeu nu trebuie să fie informat despre mine, despre
Rugăciun ea ne e de folos în toate
46 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 30
nevoile mele, de vreme ce le cunoaşte infinit mai bine decît
mine şi Se îngrijeşte de împlinirea lor, întrucît mă iubeşte. Nu Ajută-i prin rugăciunea ta
e nevoie să-L informez pe Dumnezeu, pentru a cere Odată am vrut să ajut nişte oameni, care aveau o
manifestarea iubirii Sale, care este dată, oricum. Eu trebuie să problemă gravă, pe care Părintele o remarcase, iar ei o
mă îngrijesc de felul în care iubirea mea răspunde iubirii lui ignorau. Am simţit însă că se putea întîmpla ca ei să nu mă
Dumnezeu, astfel încît iubirea să fie reciprocă şi să se rezolve înţeleagă şi să mă răstălmăcească, astfel încît, în final, în loc
astfel toate problemele mele. Nu există problema de folos, să le pricinuiesc o pagubă duhovnicească. I-am spus
emiţătorului, ci problema receptorului care, pentru a ajunge gîndurile mele Părintelui, iar el mi -a răspuns: „Nu le vorbi
să răspundă iubirii lui Dumnezeu, trebuie să urmeze cuvîntul despre acest subiect. Sigur te vor răstălmăci, te vor judeca şi
Său: „Mă iubeşte acela care împlineşte poruncile Mele". vor păcătui. Dar nici să nu fii indiferent în ce-i priveşte.
Odată mi-a spus: „Să te rogi mereu lui Dumnezeu. Tot Ajută-i de departe prin rugăciunea ta. Astfel, se va evita şi
ce e bun de la Dumnezeu ne vine. Şi dorinţa rugăciu nii şi a paguba lor sufletească şi se vor folosi mai mult de rugăciunea
iubirii şi a smereniei şi a spovedaniei şi a oricărui lucru bun. ta decît de cuvintele tale". Am urmat îndemnul Părintelui
De fiecare dată cînd simţi în suflet dorinţa de a te duce la celui plin de discernămînt şi acest lucru m-a odihnit.
duhovnicul tău să te spovedeşti, este foarte bine". Din
cuvintele sale am ajuns la concluzia următoare: Toate
lucrurile bune, pentru mine şi pentru ceilalţi, tre buie să le Rugăciunea în timpul lucrului
aştept de la Dumnezeu prin rugăciune. M-a impresionat deosebit de mult faptul că Părintele îşi
Mi-a mai spus: „în rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu dedica tot timpul exclusiv rugăciunii sau lucrului înso ţit de
să se facă voia Sa pentru tine. Acest lucru îţi est e cel mai de rugăciune. îl vedeam vorbindu-mi, telefonînd, mîn-cînd,
folos". bînd apă, aprinzînd focul, lucrînd, şi înţelegeam că, în acelaşi
timp, se ruga. Aplica în primul rînd el, ceea ce -i învăţa pe
ceilalţi, despre rugăciune.
Să faceţi metanii într-o zi mi-a spus: „Undeva există generatorul
Recomanda în rugăciune îngenuncherile, după putere. electric, iar în această cameră există becul. Dacă însă nu
Spunea: „Să faceţi cîte metanii puteţi în rugăciune. Chiar apăsam pe întrerupător, vom rămîne în întuneric. Există
dacă asta vă oboseşte. Cînd rugăciunea este însoţită de Hristos şi există şi sufletul nostru. Dacă însă nu apăsam pe
sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina
înaintea lui Dumnezeu".
46 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 31
lui Hristos, ci va rămîne în întunericul diavolului". Era Ba chiar, pe unii, văzîndu-i Părintele că voiau „să
limpede că sufletul Părintelui era scăldat în lumi na lui înveţe" a spune rugăciunea din egoism, pentru a se mîndri
Hristos, zi şi noapte, căci rugăciunea sa ţinea într -o legătură vădit sau într-ascuns că fac o rugăciune mai înaltă, îi sta tuia
duhovnicească neîntreruptă generatorul şi becul. să nu se ocupe cu rugăciunea inimii. Şi a dat exemplul unor
oameni care fuseseră vătămaţi de faptul că s -au

PRIMA A N E X Ă A E D I T O R U L U I

înv ăţ ă tur i l e P ăr in t el u i P or f ir i e d es pr e
r ug ăc i un e a i n im i i

Legat de cele scrise mai sus de autor, cum că Părintele


i-a spus „Zi neîncetat rugăciunea!", ceea ce este ade vărat,
considerăm util să facem o precizare pentru a se evita o
posibilă neînţelegere.
Preocuparea sistematică pentru rugăciunea inimii
presupune, conform învăţăturii Părintelui Porfirie, în primul
rînd un Părinte experimentat care să-1 supravegheze pe cel ce
spune rugăciunea şi, în al doilea rînd, suflet cu răţat de
egoism, de ţinere de minte a răului, de antipatii, de voinţa
proprie, de slavă deşartă şi altele asemenea. Accentua foarte
mult necesitatea săvîrşirii sfintelor slujbe, a citirii imnurilor
Bisericii noastre. Prin urmare, sfatul său dat scriitorului este
valabil pentru noi toţi, însă cu discernămînt, fară anularea
slujbelor şi tară ideea că, dacă vom spune de cîteva ori
„Doamne, Iisuse Hristoase, milu-ieşte-mă!", am ajuns
desăvîrşiţi.
54 Kon s t an t i n o s Yannilsiolis Lingă Părintele Porfirie 32

îndeletnicit cu rugăciunea în mod „programat", cu „scop", cu „liniştit, smerit, simplu, cu iubire şi cu dulceaţă", fară a o
„metodă", în loc să-L roage smeriţi pe Dumnezeu să-i măsura şi fară a neglija rugăciunile consacrate ale Bisericii
miluiască. Rugăciunea scapă, nu se poate măsura. Nu se lasă noastre, pe cîte putem a le spune.
observată de către cel ce se roagă, ci se reva rsă precum
lacrimile în emoţie, tară o strădanie specială. Şi to tuşi, este
În dr um ăr i l e pe n tru r ug ăc iu n e a le
nevoie de o anumită străduinţă şi în ce priveşte rugăciunea,
însă aceasta nu este violentă şi silită. Trebuie creată Mo n ah u l u i P ai s i e
atmosfera. Să citim un text duhovnicesc, să ardem tămîie, să Socotim că e bine să adăugăm în acest punct şi un text
spunem psalmi, să aprindem candela, să ne concentrăm, să al fericitului şi foarte cunoscutului şi cunoscătorului -în
mulţumim, să slăvim, să rugăm, şi toate acestea, simplu şi fară această problemă - monah Paisie aghioritul, care a adormit de
grabă, „cu inimă smerită" (înţelepciunea lui Solomon 1,1). curînd (12.07.1994) în Domnul. Acest text 1 -a scris în jurul
Căci, gîndurile necugetate (cum că am face o rugăciune mai anului 1975, ca scrisoare către cineva care îl întrebase despre
înaltă) îndepărtează de Dumnezeu, şi cînd Dumnezeu este acest subiect, scrisoare pe care a dat-o deschisă unui vizitator
încercat de cei necugetaţi (care vor să măsoare măsura s-o expedieze, cu permisiunea de a o citi şi acela şi de a o
rugăciunii lor), Acesta îi controlează. copia. Acel vizitator ne-a dat-o şi nouă şi nădăjduim că
Este vădit din cele scrise de autor mai sus, la înce putul fericitul Părinte Paisie nu s-ar opune publicării sale, pentru
acestui capitol, în paragraful cu titlul „învăţătura practi că", că folosul sufletesc al multora şi, spre a se dovedi că Bătrînii
Părintele îl văzuse rugîndu-se cu această rugăciune şi plini de experienţă sînt de acord cu faptul că rugăciunea nu
constatase, tară să-i explice în mod deosebit, ca să nu-1 pună poate fi măsurată sau supusă unor scopuri.
pe gînduri, că o putea spune „cu inima smerită" şi de aceea îi în textul acesta al Părintelui Paisie nu am fUcut co-
recomanda să o spună. Desigur, ar fi spus acelaşi lucru tuturor recturi. Iată-1:
creştinilor, cu excepţia acelora ce vor „să înveţe" „secretele"
rugăciunii şi să vîndă cunoaştere pentru a se mîndri. Pentru în dr um ăr i p e ntr u r u gă c i un e
unii ca aceştia nici o rugăciune nu este mîntuitoare. Prin
urmare, să reţinem, ca pe o concluzie, faptul că toţi putem să Aceasta este o modalitate simplă a rugăciunii neîn -
ne rugăm cu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", în cetate - dacă vreţi să o folosiţi şi pe aceasta - care îi ajută
măsura în care nu ne gîndim la această rugăciune în chip poate pe oamenii simpli, care nu pot pătrunde sensul ade vărat
deosebit, nu o discutăm, ci o spunem doar pentru Hristos,
54 Kon s t an t i n o s Yannilsiolis Lingă Părintele Porfirie 33
al Sfinţilor Părinţi trezvitori, şi care oameni pot cădea în renia, iar smerenia va aduce harul lui Dumnezeu, fiindcă
rătăcire. harul lui Dumnezeu se duce firesc la cei smeriţi. Prin ur mare,
Din păcate unii ţintesc nu spre lepădarea omului vechi pocăinţa este indispensabilă pentru mîntuirea noas tră şi
(metania, smerenia şi asceza ca mijloc al sfinţirii sufletului). atunci cînd o vom avea, va veni harul lui Dumnezeu să ne
Alţii însă îşi simt profund starea de păcătoşe nie, şi simt, în înveţe ce trebuie să facem chiar şi pentru mîntuirea semenilor
mod firesc, marea nevoie de a fi milostiviţi de Dumnezeu, noştri, dacă este nevoie.
zicînd de multe ori „Doamne, Iisuse Hris -toase. Fiul lui în felul arătat mai sus (adică să simţim că avem mare
Dumnezeu, miluieşte-mă!" cu durere în inimă, în care simt nevoie de mila lui Dumnezeu) vom spune rugăciunea de
atunci dulceaţa mîngîierii dumnezeieşti a Preadulcelui Iisus. multe ori cu toată inima noastră şi vom simţi (cum am mai
Unii, din păcate (după cum am spus mai sus), pornesc cu spus) dulceaţa mîngîierii dumnezeieşti a Preadulcelui Iisus în
o asceză uscată şi aşteaptă plăcerile divine şi lu mini, şi, prin inima^noastră care atunci va ţine în ea strînsă şi mintea
urmare, îşi tot înmulţesc metaniile şi cred că se sfinţesc prin noastră precum şi întreaga noastră fiinţă.
cugetarea lor, ajungînd la această concluzie (a sfinţeniei lor) Doar atunci rugăciunea nu oboseşte, ci odihneşte, cînd
prin numărarea matematică a unui număr cît mai mare de i-am pătruns înţelesul. Doar atunci ne rugăm fară a ne forţa,
metanii. fiind cuprinşi de dăruire, care dăruire ne dă toată vitejia
Fac scaunele (fireşte) exact pe măsurile potrivite şi duhovnicească odată cu bătaia inimii. Atunci inima (oricît de
toate celelalte, înclinarea capului spre inimă, potrivirea împietrită ar fi) se înmoaie şi din ea ţîşnesc la crimi (fară să
respiraţiei şi tot ce mai scriu Sfinţii trezvitori Kallist şi facă nici un efort pentru a plînge în clipa rugăciunii).
Grigorie din Filocalie. Iar apoi, trăiesc cu falsa impresie că se Prin urmare, această nevoie de rugăciune o simte
află undeva pe aproape de măsura acestor sfinţi. precum pruncul cel înfometat care-şi deschide gura şi aleargă
Din momentul în caic s-au încrezut în acest gînd, la sînul maicii sale, simţind în acelaşi timp o mare siguranţă
imediat vine necuratul şi le înfăţişează diver se imagini (prin şi dragostea maternă.
închipuirile sale) şi mai departe ei urmează profeţiile Nimeni nu pune la îndoială că vicleanul va încerca să ne
demoneşti ale rătăcirii. războiască prin risipirea minţii. însă, cînd mai îna inte am
De aceea, singura certitudine este pocăinţa pe care se studiat scrieri ale Părinţilor (Everghetinos sau Patericul),
poate înfăptui orice construcţie duhovnicească. Prin urmare, grijile mari sau mici şi risipirile zilei dispar şi astfel, se mută
pocăinţa trebuie să o cerem de la Dumnezeu şi nimic altceva. într-o altă atmosferă duhovnicească şi se roagă adunat.
Nu trebuie să cerem nici lumini, nici minuni, nici Dacă duşmanul te războieşte cu gînduri de hulă (din
profeţii, nici daruri, ci doar pocăinţă. Pocăinţa aduce sme - pricina răutăţii şi a invidiei sale obişnuite), nu te tulbura, ci
54 Kon s t an t i n o s Yannilsiolis Lingă Părintele Porfirie 34
foloseşte demonul în folosul tău, netulburîndu-te, ci
spunîndu-i vrăjmaşului: Ce bine că mi-ai adus astfel de
gînduri ca să-mi spun rugăciunea, căci altfel uit a mă ruga
neîncetat. Atunci vrăjmaşul va da înapoi, fiindcă el este

«
58 Ko ns l a n t i n os Lîngă Părintele Porfirie 59
Yannitsiotis

obişnuit să facă doar rău. Am spus aceasta, fiindcă duşma nul Sînt foarte ajutătoare ceasurile de după apusul soa relui
aduce gînduri de hulă celor sensibili (de obicei) pentru a -i (după ce va citi înainte de apus cărţi ale Sfinţilor Pă rinţi), mai
face şi mai sensibili, pentru a-i tulbura şi a-i nimici. precis trei ceasuri, precum şi cele de după mie zul nopţii pînă
In mod deosebit pe unii care se luptă veghind peste la răsărit. Pentru tineri e bine să se culce la o oră după apusul
puterile lor, care se află slăbiţi din pricina mîndriei şi care nu soarelui, cu mai puţină rugăciune, şi să se scoale după miezul
pot să alunge aceste cugete de hulă ale vrăjmaşului, îi face să nopţii, evitînd astfel şi somnul smintitor al dimin eţii.
creadă că aceste gînduri hulitoare sînt ale lor şi, prin urmare, Desigur, este nevoie de dreapta judecată şi de supra -
suferă rară motiv, căci cauza nu sînt ei, ci vrăjmaşul. vegherea unui îndrumător duhovnicesc, care este absolut
De aceea au nevoie de smerenie şi discernămînt ti nerii necesar".
care se luptă pentru rugăciune. Ei trebuie ca încă din timpul
zilei să-şi pregătească noaptea cu asiduitate, prin studiu şi Sfîrşitul anexei
mineare puţină, care ajută (pe cît posibil să nu fie sărată,
pentru a se evita băutul apei, fiindcă aceasta, prin umflarea pe
care o produce, e o piedică în calea rugăciu nii) omul să se
roage mai bine. IUBIRE Şl VIOLENŢĂ
Este bine ca cina, oricît de uşoară ar fi, să fie luată
înainte de ora patru (a Europei). Apoi să urmeze studiu, M-a preocupat întotdeauna problema spinoasă a relaţiei
citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi sau altceva, iar după masă să dintre iubire şi violenţă. Pe de o parte, iubirea, aşa cum o
treacă trei ore. înainte e bine să se facă metanii mici şi mari la trăiau şi o propovăduiau Hristos şi toţi ucenicii Săi
mijlocul fiecărui şir de metanii, pentru „a se dezgheţa credincioşi, iar pe de altă parte, violenţa, sub toate forme le
uleiurile maşinii 4 ' şi, după ce se va fi ostenit într-o oarecare sale, între cetăţeni sau între state.
măsură, să se aşeze să spună rugăciunea, după ce pune
înaintea sa mila şi marile faceri de bine ale lui Dumnezeu pe
care i le-a făcut. Tîlharul care s -a făcut călugăr şi i -a
Atunci mintea se adună singură în inimă (aşa cum am biruit pe tîlhari cu viol enţa
spus) şi cere mila lui Dumnezeu din toată inima sa, din tot
L-am întrebat pe Părintele care este părerea sa des pre
sufletul său şi din toată mintea sa, fară a face nici un efort.
acest subiect. Iar el mi-a răspuns: „Lucrurile sînt încurcate".
Şi a continuat spunîndu-mi o parabolă: „Era odată pe un
munte o mănăstire în care călugării vieţuiau în pace. într -o zi
însă au năvălit tîlharii, au intrat plini de furie în biserica
mănăstirii, iar căpetenia lor a cerut să-1
Lingă Părintele Porfirie 61
60 Kon s l an li no s
Yannitsiotis
vadă pe stareţ. Un bătrîn i-a dat de veste, iar el, care deja se într-o zi 1-a trimis împreună cu alt călugăr să taie lemne
afla în Altar, a rugat pe căpetenia tîlharilor să aştepte puţin, pe munte şi să le aducă la mănăstire, pentru iarnă. Au pornit
pînă ce-şi va termina treaba. A îngenunciat înaintea Sfintei cu un animal, au ajuns la munte, au tăiat şi au încărcat
Mese şi a prins a se ruga fierbinte lui Hristos, ce -rîndu-I să-i lemnele, însă n-au apucat să pornească şi deodată le-a ieşit
mîntuiască din acea primejdie. In acest timp, căpetenia înainte nişte tîlhari care le-au luat animalul cu lemnele şi i-au
tîlharilor privea picturile de pe pereţii bisericii. Furios cum şi bătut. Călugărul ce fusese căpetenie de tîlhari s -a mîniat,
era, i-a atras atenţia icoana Judecăţii de apoi şi mai ales a însă, mai înainte de a face ceva, 1-a întrebat pe celălalt
balaurului celui cumplit, care scotea flăcări pe gură şi -i călugăr: „Ce zic cărţile să facem acum?**, iar însoţitorul său
înghiţea pe cei osîndiţi. In clipa aceea stareţul a ieşit din i-a răspuns: „Nimic. Legea lui Hristos zice că, dacă cineva te
Altar, iar căpetenia, îndată ce 1-a zărit i-a zis tăios: „îmi vei pălmuieşte, să-i întorci şi celălalt obraz". Plecară, aşadar,
da imediat tot tezaurul mănăstirii, căci altfel, vă spintecăm pe hoţii cu prada, şi plecară şi călugării bătuţi şi cu mîinile goale.
toţi. Mai întîi însă, vreau să-mi explici ce înfăţişează această Cînd i-a văzut, s-a întristat stareţul, însă n-a spus nimic. După
pictură*'. Stareţul, care continua a se ruga în taină, i-a cîteva zile, i-a trimis din nou la munte după lemne, însă cu alt
explicat că, de o parte, este Hristos care-i ia cu El în Rai pe animal şi s-a întîmplat acelaşi lucru. Stareţul căzu pe gînduri,
cei drepţi, iar de cealaltă parte diavo-lul-balaur, care-i căci nu ştia ce să facă. însă, fiindcă era foarte frig, cu greu
înghite pe păcătoşi în cuptorul iadului. „Cine sînt aceşti găsi un al treilea animal şi-i trimise iar la munte. în clipa cînd
păcătoşi?", a mai întrebat căpetenia tîlharilor. Stareţul i-a se pregăteau să se întoarcă cu animalul încărcat, apar iar
răspuns: „Sînt cei ce fură, ucid, înjură, necinstesc, toţi cei ce aceiaşi tîlhari, le iau animalul şi încep iar a-i bate. Mînia că-
fac răul". „Adică şi eu voi merge tot în iad?", întrebă acela lugărului ce fusese căpetenie de tîlhari creştea într -una,
neliniştit. „După cum se vede, îi zise stareţul, într -acolo te însă-1 întrebă din nou pe celălalt călugăr: „Zi repede, ce spun
îndrepţi". „Şi nu pot scăpa nicicum de iad?", a întrebat acela. Sfintele Scripturi să facem". Iar acela -i răspunse iar: „Nimic,
„Ba da", i-a răspuns stareţul, „în ce fel?". „Să te pocăieşti Legea lui Hristos spune că trebuie să-i răbdăm şi să-i iubim pe
pentru păcatele tale, să te spovedeşti, să te împărtăşeşti şi să duşmanii noştri". Călugărul ce fusese căpetenie de tîlhari nu
te lupţi să nu mai faci răul şi să faci binele". „Unde pot face fu mulţumit şi-i zise: „Ia gîndeşte-te bine, nu mai există în
acestea?". „Aici, în mănăstire". Atunci căpetenia tîlharilor Sfintele Scripturi, texte care să spună şi altceva?". Iar
s-a întors deodată spre tîlharii ce-1 însoţeau şi le-a zis: „Eu o călugărul îi răspunse: „Păi, există Vechiul Testament, cu
să ră-mîn aici". Au plecat dar tîlharii, iar căpetenia lor s -a Legea lui Moise".
spovedit stareţului care 1-a făcut călugăr ucenic şi i-a dat „Şi ce zice această lege?". „Zice: Ochi pentru ochi şi dinte
canon să nu facă nimic tară a întreba pe un călugăr bătrîn, pentru dinte". „Asta e o lege bună", strigă tîlharul călugărit şi,
lîngă care să tacă ascultare. dîndu-i un pumn unui tîlhar îl întinde pe jos.
Lingă Părintele Porfirie 61
Ceilalţi tîlhari l-au privit uimiţi. Atunci şi-a desfăcut rasa şi începu să protesteze: „Sfinte Nicolae, ce s-a-ntîmplat cît am
şi-a arătat pieptul cel puternic. „Ştiţi voi cine sînt eu?" le lipsit? Au venit oameni răi de-au prădat mănăstirea şi tu i-ai
spuse tîlharilor înfricoşaţi. „Sînt cutare vestită căpetenie de privit tară să le spui o vorbă? Ce ai făcut ca să-i opreşti pe
tîlhari, care m-am făcut călugăr. Dacă nu vreţi să vă fac praf tîlhari? Văd că n-ai făcut nimic. Aşadar nu meriţi acest loc pe
pe toţi, lăsaţi acest animal încărcat şi să faceţi ce -oţi face să care-1 ai, de vreme ce nu ai ocrotit mănăstirea. O să te scot
ne aduceţi înapoi şi celelalte două animale furate". Tîlharii au de-acolo". Şi-ndată ia icoana Sfîntului din biserică, o scoate
făcut întocmai cum le-a poruncit. îndată ce-i văzu, stareţul în afara mănăstirii, o prinde pe-o stîncă şi-apoi, întorcîndu-se
s-a închinat uimit şi a dat slavă lui Dumnezeu. Atunci, la mănăstire încuie uşa după el. Nu trecu un ceas că deodată
tîlharul cel călugărit îi zise: „Nu-L slăvi pe Hristos, sfinte aude bătăi puternice în poartă. Deschide şi, ce vede? Tîlharii
stareţe, ci mai bine slăveşte-1 pe Moise. Căci cu Legea lui se întorseseră cu animalele pe care încărcaseră prada şi -i
Moise am adus înapoi toate cele furate, fiindcă, de-am fi mers spuseră: „Noi am prădat mănăstirea însă, deşi cînd am plecat
încă după Legea lui Hristos, iar ne-am fi întors bătuţi şi fară animalele noastre mergeau normal, la un moment dat s -au
nimic. oprit şi n-au mai pornit. Le-am bătut, le-am tras, însă au rămas
neclintite. Cînd însă le-am întors înapoi, au luat-o la fugă.
Ne-am zis că, după cîte se pare, Dumnezeu vrea s -aducem
Monahul cel simplu care i -a învins pe tîlhari prada înapoi şi, iată că am adus-o". Călugărul luă lucrurile şi,
prin rugăciune după ce plecară tâlharii, îi mulţumi lui Dumnezeu. Atunci îşi
aminti de icoana Sfîntului, se duse la stînca pe care o agăţase,
M-a impresionat această povestire pe care mi -a spus-o
i se închină şi spuse: „Acum te primesc, Sfinte Nicolae. Eşti
Părintele cu mare dar de povestitor şi tocmai în cercam să o
ocrotitorul mănăstirii". A luat triumfător icoana Sfîntului şi a
interpretez, cînd începu să-mi spună o a doua întîmplare:
pus-o la locul ei".
„Era o mănăstire unde toţi călugării îmbătrî -niseră şi
Imbinînd în gînd aceste două povestiri, am tras con -
muriseră, în afara unuia care mai trăia acolo ca un pustnic.
cluzia că Părintele a vrut să-mi spună că folosirea iubirii şi a
Acest călugăr era cu totul neştiutor de carte, însă avea
non-violenţei în relaţiile cu duşmanii, presupune sfin ţenie,
credinţă puternică şi curată. In timp ce ţinea slujbele şi
aşa cum aveau stareţul din prima istorioară şi călu gărul cel
ascultările, credea că Hristos şi sfinţii sînt vii şi -1 însoţesc şi
simplu din a doua, în vreme ce, pentru căpetenia de tîlhari ce
de-aceea le vorbea mereu, aşa cum ar vorbi cineva cu nişte
devenise călugăr, care nu ajunsese încă la sfinţenie, folosirea
oameni vii. Intr-o zi, cînd ieşi din mănăstire, dădură năvală
Legii lui Moise, era un rău necesar.
tîlharii, apucară ce găsiră, încărcară prada pe animale şi
plecară. Cînd se-ntoarse Părintele şi găsi mănăstirea goală, se
tulbură. Alergă îndată în biserica ce era închinată Sfîntului
Nicolae, se opri înaintea Sfîn-tului ocrotitor al mănăstirii şi
39 Knnstantinos Y an n i I s i o I i s Lingă Părintele Porfirie 65

Să ne apărăm de cîini cu rugăciune sau fusese nevoit să recurgă la Legea lui Moise. Foarte probabil,
cu pietre? Părintele Porfirie, cu rugăciunea sa tainică, ne-a ajutat de
departe să pricepem necesitatea discernămîntu -lui, astfel
într-o seară de vară, mă întorceam pe jos, împreună cu încît să întreprindem acţiuni pe măsura nivelului nostru
doi prieteni, după un festin duhovnicesc alături de Pă rintele duhovnicesc. întîmpinarea cîinelui ciobănesc cu rugăciune se
în Kallisia. Eram influenţaţi de cuvintele Părintelui şi de cîte afla peste posibilităţile noastre, care erau foarte mici, din
citeam în Vieţile Sfinţilor, care ajungeau la o asemenea pricina delăsării noastre sufleteşti. Şi cine ştie în ce ispite ale
înălţime a sfinţeniei, încît nu-i mai atacau animalele sălbatice închipuirii şi ale mîndriei am fi căzut, dacă ne -ar fi fost
ci, dimpotrivă, îi ascultau şi li se supuneau. Le povestisem ascultată rugăciunea. Şi cît de mare era pericolul de a crede
cele două istorioare cu Stareţul şi cu călugărul cei simplu, că era binecuvîntat să-I cerem lui Dumnezeu să facă acelea
care au îmblînzit prin rugăciune şi credinţă neclintită nişte pentru a căror împlinire deţineam mijlocul corespunzător.
tîlhari, adevărate fiare cu chip omenesc. Pe cînd mergeam s -a
auzit deodată în pădure, în liniştea nopţii, lătratul gros al unui
cîine ciobănesc de pe coasta alăturată. încetul cu încetul,
lătratul devenea tot mai puternic, semn că ciobănescul se
apropia. Atunci mi-a venit o idee strălucită. Le-am propus DARUL CLARVIZIUNII Şl AL
prietenilor mei să-1 întîmpinăm cu rugăciune, căci părea cam PREZICERII
agresiv. Fură de acord. Spuneam împreună rugăciunea lui
lisus şi înaintam, însă cîinele ciobănesc, se tot apropia de noi
Părintele, încă din timpul copilăriei, s-a dăruit lui
ameninţător. La un moment dat ne-am dat seama că se
Dumnezeu, cu iubire şi bucurie, ca o ,jertfă vie", iar
apropiase atît de mult că eram în primejdi e să ne muşte.
Dumnezeu, i-a dat devreme daruri minunate.
Ne-am privit unul pe altul şi, din instinct, ne-am aplecat toţi,
am luat nişte pietre şi le-am aruncat după el. Cîinele, descura-
jat de libertatea agresiunii pe care i-o oferisem, fu surprins de
Ce vede clarvăzăt orul
atacul nostru, se opri din mers şi ne urmă lătrînd, de la
oarecare distanţă, pînă ce a plecat şi ne-a lăsat în pace. Unul dintre acestea este darul clarviziunii şi al pre -
Atunci le-am spus prietenilor mei: „Se pare că noi nu zicerii prin care putea străpunge îngustele limite ale timpului
semănăm nici cu Stareţul, nici cu acel călugăr simplu, ci mai şi spaţiului, aşa cum sînt înţelese de natura omenească.
degrabă cu călugărul ce fusese căpetenie de tîlhari şi care Simţurile sale duhovniceşti s-au ascuţit, spărgînd limitatele
40 Knnstantinos Y an n i I s i o I i s Lingă Părintele Porfirie 65
simţuri omeneşti. Avea puterea să vadă cele nevăzute şi să schimbat cursul şi a mers în direcţie opusă, pe care, în final,
audă cele neauzite în chip firesc. Vedea, în persoane şi am acceptat-o cu bucurie. Cu toate acestea m-am mirat de ce,
lucruri, cauzele mai profunde ale evenimentelor, încît le deşi pornisem către o ţintă, am ajuns altundeva. Nu cumva
putea interpreta corect, fară să fie distras de aparenţe, care de din cauză că Părintele nu cunoştea schimbarea ce urma să
obicei amăgesc. Depăşise împărţirea naturală a timpului în aibă loc? Zece ani după prima noastră întîlnire mi -a desluşit
trecut, prezent şi viitor, precum şi împărţirea spaţiului în aici această nelămurire, spunîndu-mi într-o zi: „Ştii, am văzut
şi acolo. Trăia, după dar, unirea timpului într-un prezent acest final din prima clipă cînd te-am văzut, însă atunci nu
veşnic şi a spaţiului într-un aici infinit. Astfel, pentru trebuia să ţi-1 dezvălui, căci nu erai pregătit sufleteşte să-1
Părintele nu era de mirare că vedea sufletul omenesc, pînă în primeşti. Ţi-1 spun acum, cînd Dumnezeu ţi 1-a pregătit prin
adîncurile sale întunecate, precum şi evenimentele care s-au întîmplările ce a îngăduit să se întîmple între timp".
întîmplat, se întîmplă şi se vor întîmplă, într -un prezent
continuu, nu doar aici, ci peste tot. Pentru noi, ceilalţi, toate Aceştia sînt răposaţi?
acestea erau minuni, inexplicabile raţional, fiindcă noi nu ne
aflam la nivelul duhovnicesc al Părintelui şi nu-1 înţelegeam, Odată alcătuisem o listă a rudelor mele vii şi răpo sate
în timp ce el ne înţelegea. Părintele, prin Harul lui Dumnezeu, şi, cînd am ajuns la Părintele, l-am rugat să se roage pentru
care încununa iubitoarea sa dăruire de sine către Acela, trăia odihnirea sufletelor celor adormiţi. Am început să -i citesc
de pe acum în veacul viitor, în vreme ce noi trăim în veacul numele, iar el îşi făcea cruce şi se ruga. Deodată s-a oprit din
prezent. rugăciune şi m-a întrebat: „Aceştia pe care i-ai spus acum sînt
răposaţi?". Ce se întîmplase? în elanul ce mă cuprinsese,
terminasem de citit numele celor morţi, trecînd la cele ale
Prezicere şi tăcere pînă într -un timp celor vii, însă fară să-i spun. Dar Părintele „a văzut" imediat
cu ochii săi duhovniceşti şi a început să spună rugăciunea
Prima oară cînd i-am înţeles darul a fost la prima
pentru cei vii.
întîlnire avută cu el, cînd am cunoscut că Părintele îmi cu-
noştea deja prezentul şi trecutul. îmi cunoştea şi viitorul, care
mie îmi era necunoscut şi pe care, din motive păsto reşti, nu Numele de alint din copilărie
mi 1-a dezvăluit. Evoluţia acţiunilor sale cu privire la viitorul
Altă dată cînd l-am vizitat eram necăjit iar Părintele,
meu, mi s-a părut oarecum ciudată, fiindcă, deşi iniţial viza o
încercînd să mă mîngîie, mi s-a adresat cu numele de alint pe
direcţie concretă, pe care am acceptat-o bucuros, mai tîrziu,
care-1 folosea mama, cînd eram mic. Era vorba de un
sub influenţa covîrşitoare a unor evenimente mai recente, a
41 Knnstantinos Y an n i I s i o I i s Lingă Părintele Porfirie 65
diminutiv absolut neobişnuit, pe care aproape îl uitasem. considerat-o ca pe o ironie, fiindcă, chiar dacă s-ar fi întors în
Părintele însă se întorsese cîteva decenii înapoi în trecut şi o acea clipă Părintele, noi nu l-am fi văzut pe drumul pe care
„auzise" pe răposata mamă, vorbindu-mi cu drag. mergeam. Cu toate acestea, se ruga, fiindcă îi spusesem că
îţi va telefona Părintele prinde cu radarul său duhovnicesc rugăciunile
îndurerate şi poate să apară acolo unde nu te-ai aştepta. La un
O doamnă pe care o cunoşteam, al cărei copil era foarte
grav bolnav m-a rugat să o duc la Părintele. Trecură de atunci moment dat, vedem deodată înaintea noastră, venind dinspre
cîteva luni de tăcere din partea acelei doamne. L -am întrebat Atena, în mare viteză, o maşină. Abia ce -am putut să-1
pe Părintele dacă trebuia ca, în interesul copilului său, să îi disting în ea pe Părintele şi am strigat vesel: Iată -1 pe
telefonez eu.. Părintele a reacţionat puternic: „Nu da nici un Părintele Porfirie. Doamna nu 1-a văzut, însă a fost impre-
telefon. Nu e corect. Corect este ca ea să vrea să vină. însă nu sionată de apariţia sa neaşteptată. I-am propus să ne în-
te nelinişti, îţi va telefona în curînd". După trei zile mi -a toarcem la mănăstire. Şovăia, fiindcă raţiunea îi spunea că,
telefonat. A fost surprinsă, cînd am spus că aşteptam să -mi chiar dacă ar fi început de acum să primească în chilia sa,
telefoneze zilele acestea. Cînd i-am povestit discuţia mea cu vizitatorii ce se adunaseră erau atît de mulţi, încît noi nu l -am
Părintele, uimirea ei a crescut. L-am vizitat împreună şi, din fi văzut nici la miezul nopţii, fiindcă ne pierdusem rîndul.
ziua aceea, doamna respectivă a devenit o vizitatoare fidelă a I-am spus să ne înteţim rugăciunea şi Dumnezeu, pe lîngă o
Părintelui. minune, o va face şi pe-a doua. Astfel am apucat drumul de
întoarcere spre mănăstire. îndată ce-am ajuns la marginea
dealului, am văzut o maşină oprită în drum şi, mai încolo,
Răspunsul la rugăciune într-o ţarină, l-am văzut pe Părintele culegînd roşii. Doamna
s-a apropiat timid de el şi acolo au vorbit în pace, acea
Aceeaşi doamnă avea într-o zi mare nevoie să-1 vadă pe
discuţie liniştind-o întru-totul. L-am văzut puţin şi eu. Apoi
Părintele şi mi-a cerut să mergem la el. Am ajuns dimineaţa
s-a urcat în maşină şi s-a dus la mănăstire, unde îl aştepta
foarte devreme la mănăstire, ca să prindem un loc mai bun la
mulţimea. Veselă, doamna nu putea explica raţional toate
rînd. Lume multă aştepta în faţa chiliei Părintelui, care lipsea
cele întîmplate. Avea impresia că visa.
cu treburi la Oropos. Am aşteptat pînă la amiază şi în final am
apucat drumul de întoarcere, fară să fi reuşit să -1 vedem. Pe
cînd mergeam pe drum, îndrep-tîndu-ne spre Atena, pentru a Un sfat confirmat prin clarviziune
ajunge la staţia de autobuz, i-am spus doamnei necăjite c-ar fi
Un prieten apropiat, care nu venise niciodată la mine
bine să ne rugăm lui Dumnezeu ca să-1 vedem pe Părintele. A
acasă, a hotărît în cele din urmă să mă viziteze. A venit, am
42 Knnstantinos Y an n i I s i o I i s Lingă Părintele Porfirie 65
discutat în linişte subiectele de interes comun şi m-a ajutat la
cîteva treburi casnice. După cîteva zile, l -am în-tîlnit pe
Părintele şi, în timp ce discutam problema mea personală şi el
îmi dădea soluţia, pe care o consideram aproape
nerealizabilă, îmi zise deodată: „Te-a vizitat cu-
43 Konstanlinos Yannitsiotis Lîngă Părintele Porfirie 71

tare prieten al tău şi te-a ajutat, nu-i aşa?". Uimit, l-am îndată ce am ieşit am văzut doar chipuri încruntate. O
întrebat: „A venit prietenul meu şi v-a spus?". Părintele îmi cunoscută de-a mea, ce aştepta şi ea, mi-a spus ce ziceau
răspunse foarte firesc: „Nu, nu a venit". Uimirea mea s -a celelalte femei despre mine şi despre Părintele, şi erau exact
transformat în admiraţie tăcută. Nu i -am mai pus întrebarea: cuvintele pe care le spusese Părintele mai înainte. Fără să dau
Dacă nu a venit prietenul, atunci de unde ştiţi? Deja de înţeles că ştiam din două surse ce ziceau, le -am explicat că
începusem să înţeleg, lîngă el, că „atunci cînd vrea am întîrziat să ies, fiindcă Părintele a avut un motiv să mă
Dumnezeu, este înfrîntă ordinea firească". reţină, lucru ce s-ar fi putut întîmpla cu fiecare din ele. Atunci
Surprinzătoarea „viziune" privind vizita acelui prie ten, s-au liniştit.
constituia o primă dovadă referitoare la faptul că so luţia
propusă era realizabilă. în acest chip m-a asigurat că, aşa cum
a văzut vizita prietenului meu, vedea şi realizarea soluţiei pe Crucea din faţa mănăstirii
care mi-o propusese.
într-o zi 1-a vizitat stareţul unei mănăstiri ce se afla la o
distanţă de 500 de kilometri. Părintele, fară să fi mers
Te-am văzut, te vedeam, te văd... niciodată acolo, i-a descris-o cu exactitate, ba chiar „a văzut"
în faţa ei o cruce mare şi, în spate, o peşteră ascunsă. Toate
Intr-un an mi-am petrecut Pastele la o mănăstire. Mai
acestea mi le-a spus stareţul pe care îl cunoşteam. S-a
tîrziu, Părintele îmi spunea foarte simplu: „Te -am văzut de
întîmplat să vizitez mai tîrziu mănăstirea aceea şi am văzut cu
Paşti la mănăstire şi chiar că erai mulţumit acolo". Tot astfel
ochii mei trupeşti, cele ce Părintele le văzuse cu ochii săi
i-a spus şi unei studente, care se dusese la ţară: „Te -am văzut
duhovniceşti. Cînd l-am întîlnit pe Părintele şi i-am povestit
la mare vara, citindu-ţi cărţile despre Sfinţii Părinţi".
vizita mea la acea mănăstire s-a bucurat mult şi m-a întrebat:
în timpul uneia dintre vizitele mele la chilia de că rămizi
„Te-ai dus, măi, acolo? Ai văzut mănăstirea şi crucea cea
a Părintelui, el a considerat că trebuie să mă reţină să
mare din faţa sa? Ai văzut şi peştera?".
discutăm mai mult timp. La un moment dat s-a oprit şi mi-a
spus: „Te-am ţinut mult. Acum femeile de-afară care aşteaptă
s-au supărat pe tine şi te judecă, spunînd că îţi pasă doar de
Piaţa satul ui
tine şi nu-ţi pasă de cei ce aşteaptă afară. Mă judecă şi pe
mine, spunînd că fac discriminări". Unui student la Teologie, i-a descris piaţa din satul său
în care nu fusese niciodată, precum şi un platan mare din
44 Konstanlinos Yannitsiotis Lîngă Părintele Porfirie 71
mijlocul pieţei. Ba chiar 1-a văzut pe acel student care, ca tînăr, ieşind din chilia Părintelui, le-a spus prietenilor săi:
elev de gimnaziu stătea adesea sub acel platan şi -şi făcea M-a analizat, m-a disecat, m-a făcut bucăţi.
lecţiile. Studentul m-a asigurat că descrierea era „fo- Un altul, ce se ocupa cu psihologia a spus: Am păţit ce
tografică". n-am mai păţit în viaţa mea. Mi-a descoperit toate tainele
O cateheză nepotrivită conştientului şi subconştientului meu.
Un al treilea, fizician şi matematician, destul de sceptic,
Intr-o zi mă duceam la Părintele cu maşina unui prieten, a zis: Fără îndoială, este un caz.
care o luase cu el şi pe logodnica sa. Pe drum i -am vorbit
despre viaţa creştinească, de care nu se interesa în mod
Eu te ştiu mai bine
deosebit. Am făcut aceasta ca s-o ajut să poată înţelege mai
bine mentalitatea Părintelui pe care urma să-1 vadă pentru Odată, stînd de vorbă cu el, i-am spus deodată: „Cu-
întîia dată. Cînd am ajuns, am intrat primul în chilia sa. vioase, îngăduiţi-mi să vă destăinuiesc şinele meu cel mai
Printre altele, i-am spus, cu o oarecare mulţumire de sine, şi profund". Iar Părintele mi-a răspuns, surîzînd: „Ce lucru mai
despre cateheza făcută pe drum. Părintele s-a supărat foarte profund vrei să-mi arăţi, măi, de vreme ce eu te ştiu mai bine
tare şi mi-a spus: „Măi, să nu mai faci asemenea lucruri. decît te ştii tu însuţi?". Am înţeles cît de multă dreptate avea şi
Acum logodnica lui este înspăimîntată şi-i spune: Haide să am preferat mai degrabă să mă las descoperit de Părintele,
mergem, căci mi-e frică să-1 văd pe Părintele, ca nu cumva să decît să mă dezvălui eu pe mine însumi.
mă pună să fac toate acele lucruri despre care mi -a vorbit
prietenul tău pe drum". După mine, a intrat în chilie l ogodnica
prietenului meu, care mi-a mărturisit ce zisese ea, cît timp mă Descoperirea ascunzătorii
aflam înăuntru. Erau tocmai cuvintele Părintelui. Cînd însă
Cînd Părintele era bolnav dar putea merge puţin, pleca,
tînăra ieşi din chilie, strălucea de bucurie. Părintele nu făcuse
în măsura în care timpul i-o îngăduia, şi se ascundea cîteva ore
greşeli ca mine prin zelul meu exagerat.
în pădure, unde se odihnea. Acolo îl vizitau puţini şi, doar cu
binecuvîntare. Am ajuns la mănăstire într-o zi de vară, în care
M-a analizat, m-a disecat, m -a făcut Părintele se afla în ascunzătoarea sa. Am întrebat-o pe Stareţă,
bucăţi dacă aveam binecuvîntarea să-1 văd imediat pentru puţin şi
i-am explicat motivul. Ea mi-a dat binecuvîntarea şi mi-a
Mulţi dintre tinerii ce îl cunoşteau se exprimau în descris cărarea pe care trebuie s-o apuc. Am intrat în pădure
limbajul lor modern, cînd vorbeau despre darul Părintelui. Un dar, după o jumătate de oră am constatat că rătăcisem drumul.
45 Konstanlinos Yannitsiotis Lîngă Părintele Porfirie 71
Mă aflam în fundul unui mic luminiş, lac de transpiraţie, sub pădure, unde domnea liniştea însoţită doar de concertul
soarele arzător, printre tufe pline de spini, fară a găsi vreo greierilor.
posibilitate de ieşire. In acea clipă am simţit nevoia să mă rog,
şoptind: Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Pă -
Operaţia ce nu a mai avut loc
rintelui Porfirie, miluieşte-mă. Abia mi-am ridicat capul
şi-ndată am zărit pe costiş*a din faţă o pînză albă ce fluturi Fiind bolnav, m-am dus la un medic care mi-a reco-
atîrnată de creanga unui copac. Atunci mi -am zis: Cu si- mandat să fac o operaţie peste un an, cînd urma să mă consulte
guranţă Părintele se află acolo. Şi I-am mulţumit lui Hristos din nou. într-o zi m-am dus la Părintele şi i-am spus destul de
pentru ajutorul Său grabnic. Sensibila antenă duhovnicească a neliniştit care era situaţia mea. După ce m-a ascultat mi-a
Părintelui „prinsese" rugăciunea mea din acel moment şi a spus: „Deci, asta era? Şi eu care mă întrebam de atîtea zile,
îndeplinit-o. Rătăcisem drumul, în schimb găsisem o ţintă. oare ce te chinuie". Părintele „prinsese", încă o dată, care era
Fără să pierd copacul din ochi, am căutat şi am găsit un loc problema mea personală. Apoi mă întrebă: „Ai mai avut vreo
prin care se putea trece foarte greu şi, păşind cu atenţie, a m operaţie în acel loc?". I-am spus că nu. Atunci mi-a zis: „De ce
trecut cu bine. Era ceva foarte frumos, şi ca realitate, şi ca să te operezi? Ştii că uneori, lucrurile astea merg spre mai rău,
simbolism. Impasului meu Părintele îi oferise o ieşire. dacă te atingi de ele. Eu zic să nu umbli acolo, ci să accepţi ce
Apropiindu-mă, am auzit vorbe şi am fost surprins. Am mai ai ca pe un bold al cărnii".
înaintat puţin şi l-am zărit pe Părintele stînd pe o bucată de Am hotărît să ascult sfatul Părintelui. După un an, m-am
lemn, sub un brad, în care se afla atîrnată o bluză albă. Lîngă dus la doctor la control, după cum promisesem. După control
el stătea un necunoscut şi-i vorbea. M-am îndepărtat şi am mi-a spus: Situaţia nu s-a înrăutăţit, ci a rămas staţionară. Eu
aşteptat. Cînd a plecat zic să mai amînăm operaţia cît putem mai mult. Mai vino la
anul să te văd. în acel moment m-am gîndit că doctorul,
A

vizitatorul, m-am apropiat şi am bătut metanie. îndată ce m-a


într-un chip tainic, s-a conformat sfatului Părintelui. Nu i-am
văzut, Părintele s-a bucurat spunîndu-mi: „Ei, bată-te să te
spus însă nimic despre aceasta şi-am plecat hotărît să nu mai
bată, cum de m-ai descoperit tocmai aici?". I-am povestit
vin pe la el. De aceea, după ce a trecut un an, nu m-am mai dus
păţania mea şi Părintele a surîs mulţumit, în timp ce un
la el pentru un nou control. Din întîmplare, doctorul fu acela
vînticel răcoros adia dinspre Golful Evviei, fâcînd arşiţa
care mă întîlni, la o întrunire religioasă şi, cu acea ocazie, mă
suportabilă. Am vorbit o vreme despre problema mea urgentă
anunţă că, totuşi nu mă voi opera, fiindcă recent s -a descoperit
şi am luat atît de multă binecuvîntare că şi acum îmi amintesc
în America un medicament, care va apărea în curînd şi în
acea întîlnire de taină dintre mine şi Părintele, acolo în Grecia, cu care se vindeca definitiv şi boala mea. Mi -am
46 Konstanlinos Yannitsiotis Lîngă Părintele Porfirie 71
amintit de Părintele şi i-am mulţumit în gînd. Nu puteam să-1
vizitez, căci deja se mutase la ceruri.

încurcăt urile ce duc la o întîlnire


într-o după-amiază mă aflam în Kallisia, împreună cu
un prieten doctor, stabilit în străinătate, şi cu doi stu denţi.
Motivul pentru care prietenul meu făcuse o călă torie de la
mare distanţă era dorinţa fierbinte de a primi
76 Konslani inos Yannitsiolis L î n gâ P.â r i n i e l e P o r/i r i e 77

sfaturi de la Părintele, privitor la problemele sale urgente. ce, dacă ar exista soartă, n-ar exista Dumnezeu. Nu s-a
Părintele însă lipsea. Ne-a părut rău tuturor, dar mai ales petrecut ca rezultat incredibil al teoriei relativităţii, de vreme
prietenului meu doctor. L-am consolat într-un fel, prin po- ce ştiam că în spatele ei se afla rugăciunea Părintelui, care a
vestiri despre Părintele, pe care i le-au spus cîţiva dintre fiii văzut cîtă nevoie avea prietenul meu să -1 întîlnească.
săi duhovniceşti pe care i-am întîlnit în curtea mănăstirii. într-adevăr, lăsîndu-i la o parte pe ceilalţi, Părintele s-a
Cînd începu să se lase întunericul şi ne pierdusem orice îndreptat spre prietenul meu, pe care 1-a luat cu el în maşină,
speranţă ca Părintele să sosească, am apucat -o întristaţi pe căci afară era frig, în timp ce şoferul, o faţă bisericească, a
drumul de întoarcere. Eu îi călăuzeam, căci cunoş team mai ieşit din maşină, lăsîndu-i singuri, să vorbeas-că-n linişte.
bine zona. întorcîndu-se spre mine, Părintele îmi zise: „între timp tu să
Tot vorbind şi din pricina întunericului adînc al acelei vorbeşti cu episcopul". M-am apropiat de el şi atunci am
nopţi înnourate, nu ne-am dat seama că rătăcisem drumul în văzut în întuneric că era un episcop, profesor la Universitate,
pădure. Cînd am înţeles, m-am oprit şi le-am propus să ne la Facultatea de Teologie. I-am vorbit despre descoperirea
întoarcem, pînă vom ieşi în drum. Şi le-am spus că, pentru a tîrzie a stareţilor noştri contemporani şi despre nepreţuitul
nu ne rătăci cu totul prin pădure, era bine să spunem ajutor pe care-1 dau poporului lui Dumnezeu. El a fost de
rugăciunea inimii şi să cerem mijlocirile Părintelui. Am mers acord şi a continuat discuţia. Cînd Părintele a t erminat
astfel cam o jumătate de oră şi, cînd am ajuns la o răscruce, discuţia cu prietenul meu, acela a ieşit din maşină foarte
am recunoscut drumul bun. In acea clipă însă, ne -au orbit entuziasmat. Părintele i-a spus care erau cele mai importante
farurile unei maşini ce se îndrepta spre mănăstire. Maşina se probleme ale sale, luîndu-i-o înainte şi i-a oferit soluţii care
opri şi uimiţi, l-am văzut pe Părintele ieşind din ea şi l-au liniştit. Apoi episcopul s-a suit în maşină, le-am sărutat
chemîndu-ne la el. întîlnirea noastră era aproape incredibilă. mîinile amîndurora iar ei şi-au continuat drumul spre
Dacă n-am fi rătăcit drumul, am fi ajuns la staţia de autobuz mănăstire. Episcopul-profesor universitar mergea să discute
şi-am fi plecat, înainte să apară Părintele. Iar dacă, pierzînd cu Părintele puţin ştiutor de carte, însă învăţat de Dumnezeu.
drumul, l-am fi regăsit cu o clipă întîrziere, maşina cu
Părintele ar fi trecut de răscruce şi nu-l-am.fi întîlnit.
Intîlnirea noastră a fost sincronizată la secundă. Nici rachete Binecuvîntate, nu te teme, căci
spaţiale de-am fi fost, nu am fi ajuns la întîlnire cu atîta
sosesc!
precizie. Există situaţii impresionante, în care se vede
limpede înţeleaptă şi iubitoarea de oameni Pronie a lui într-o după amiază de iarnă, un grup de vizitatori
Dumnezeu. Acea întîlnire nu a fost întîmplătoare, de vreme vorbea cu Părintele în Kallisia. Timpul trecu repede şi -ncepu
76 Konslani inos Yannitsiolis L î n gâ P.â r i n i e l e P o r/i r i e 77
să se-nnopteze. în acea clipă, cineva din grup îşi aduse aminte
că trebuie să fie în Atena la o anumită ora.
78 Konslani inos Lîngă Părintele 7')
Yannilsiolis Porfir ie

S-a ridicat şi a plecat în grabă. Cînd a ajuns la pădurice şi a s-au plăcut reciproc şi repede s-a făcut şi logodna. Prietenul
apucat-o pe cărarea unde copacii aproape îşi unesc vîrfurile, meu fu surprins de răsunătorul eşec al prezicerii Părintelui, şi
facînd astfel întunericul şi mai nepătruns, şi -a dat seama că chiar eu am fost puţin tulburat. însă, fiindcă îl cunoşteam mai
nu are lanternă. Nu avea timp să se-ntoarcă şi s-o ia, aşa că a bine pe Părintele, eram profund neliniştit mai puţin pentru
hotărît să-şi continue drumul orbecăind. La mănăstire, pe Părintele şi mai mult pentru evoluţia logodnei prietenului
cînd discuţia curgea liniştit, deodată Părintele se ridică şi -o ia meu. Nu mi-am exteriorizat însă neliniştea, ca să nu -i fac rău.
spre pădure, zicînd: „Ei, binecu-vîntate. nu te teme, că vin". în mai puţin de-o lună a ieşit la iveală o problemă gravă ce
Cînd a ajuns cu lanterna la cărarea cea întunecoasă 1 -a găsit fusese ascunsă, cu totul neaşteptată, fiindcă a apărut o
pe vizitatorul său tremu-rînd de frică, prins in nişte tufişuri de piedică duhovnicească şi logodna s-a rupt repede.
netrecut. Atunci Părintele 1-a luat de mînă şi-ncet 1-a scos la în cele din urmă, prietenul meu s-a căsătorit cu alta. dar
liman. De acolo şi-a continuat drumul tară probleme. mult mai tîrziu şi după dificultăţi neobişnuite. Al do ilea
„Radarul" duhovnicesc al Părintelui receptase agonia prieten a amînat să se despartă de anturajul său. Cînd însă a
vizitatorului care rătăcise drumul în pădurea întunecată. facut-o, s-a căsătorit în scurt timp. Prin urmare, ambele
într-adevăr, de cîte ori mulţi dintre noi rătăcisem drumul, în preziceri ale Părintelui s-au adeverit cuvînt cu cuvînt.
pădurea întunecoasă a păcatelor noastre, iar Părintele
„receptînd" în taină agonia noastră, s-a grăbit cu rugăciunea
sa, să ne scoată din impas? Lacrimi pentru ceva ce se va întîmpla

Un student întîmpina mari probleme sufleteşti, din


Te vei căsători cu greu pricina unei infirmităţi pe care o avea la o mînă şi care se
datora exploziei unei grenade pe care o găsise cînd era mic
într-o după-amiază de vară, ajunsesem împreună cu doi copil. Privind-o, aceasta explodase, iar explozia îi afectase şi
prieteni, în Kallisia. Dumnezeu ne-a ajutat, căci l-am găsit pe vederea. Auzise despre Părintele şi a vrut să -1 vadă. O
Părintele singur şi bine dispus. A discutat cu fiecare separat şi doamnă, cunoştinţă de-a Părintelui se oferise să-1 ducă cu
la sfirşit cu toţi laolaltă. El stătea aşezat pe pietre şi noi în maşina. Pe drum, pentru a-1 încuraja îi spunea că Dumnezeu
jurul său. Prietenii mei aveau probleme cu căsătoria. U nuia i-a dăruit opt copii, opt mii de probleme ale acestor a şi opt
i-a spus: „Tu te vei căsători cu greu". Altuia: „Tu te vei milioane de soluţii pentru aceste probleme. Cînd au ajuns în
căsători, doar dacă îţi schimbi anturajul*'. După puţin timp, Kallisia, Părintele 1-a primit pe tînărul infirm cu deosebită
primul dintre prieteni s-a dus la o întîlnire pentru căsătorie, afecţiune, 1-a ţinut mult timp la el în chilie şi 1-a consolat.
so A' O II s I a II l i ii o s Y an II i I v i Loi nI giă s Părintele Por fir ie SI

Cînd însă 1-a condus, la plecare, Părintelui îi şiroiau


lacrimile pe obraz. Mulţi dintre vizitatori fură surprinşi de Vizita tinerilor hippy
cele văzute. Peste puţin timp însă, tînărul a început să -şi într-o zi Părintele mi-a spus: „Odată m-a vizitat un
piardă vederea, pînă cînd a orbit de tot. II vizitam la casa hippy. Era îmbrăcat cu nişte haine bălţate şi ciudate, purta
nevăzătorilor şi m-a impresionat marea sa iubire pentru amulete şi podoabe şi dorea să mă vadă. Maicile s -au
Părintele şi vădita întărire a credinţei sale în Hristos, în neliniştit şi-au venit să mă întrebe dacă să-1 lase să intre şi
comparaţie cu perioada de dinainte. Părintele a prevăzut le-am zis să-1 lase. îndată ce s-a aşezat în faţa mea i-am văzut
crucea acelui tînăr şi i-a întărit credinţa. sufletul. Avea un suflet bun, însă rănit şi, de aceea, răzvrătit.
I-am vorbit cu iubire şi fu mişcat. Cuvioase, îmi zice, pînă
acum nimeni nu mi-a vorbit astfel. Ei, îi zic, Dumnezeu mi -a
Zelosul, fumătoarea şi Părintele descoperit numele tău şi faptul că ai călătorit pînă în India,
A
unde ai cunoscut nişte guru pe care i-ai urmat. A fost şi mai
Intr-o dimineaţă ajunsesem cu o cunoştinţă de-a mea în uimit. I-am spus şi alte lucruri despre el şi-apoi a plecat
curtea Părintelui. într-un loc îl zăresc pe un cunoscut de-al mulţumit. Săptămîna următoare, iată-1 că vine din nou
meu, destul de zelos şi creştin sever. M-am apropiat de el, s-a împreună cu un grup de hippy. Intrară toţi împreună în chilia
bucurat că m-a văzut deodată înaintea sa şi am vorbit diverse mea şi se aşezară în jurul meu. împreună cu ei era şi o fată.
despre Părintele. La un moment dat îmi zice: Vin la Părintele I-am îndrăgit pe toţi foarte mult. Erau suflete bune, însă
unii oameni absolut tară nici o legătură cu cele cucernice şi-1 rănite. Nu le-am vorbit despre Hristos, fiindcă am văzut că nu
obosesc degeaba. Ia priveşte acolo, la doamna aceea care sînt încă pregătiţi să audă. Le-am vorbit pe limba lor, despre
fumează tară ruşine. Mă mir cum de o primeşte Părintele. Eu lucruri care îi interesau. Cînd am terminat şi s -au ridicat să
mi-am muşcat limba. Doamna era împreună cu mine, iar plece, mi-au spus: Cuvioase, vrem să ne îngădui să -ţi
cunoscutul meu nu ştia acest lucru. Am preferat să tac, pentru sărutăm picioarele. Eu m-am ruşinat însă, ce să fac, le-am
a nu-1 pune într-o situaţie delicată. Insă Părintele nu a tăcut. îngăduit. Apoi, mi-au dat în dar o pătură. O să chem pe
Cînd a venit rîndul cunoscutului meu şi a intrat înaintea mea cineva să o aducă s-o vezi. Este foarte frumoasă. După o
în chilia Părintelui, primele cuvinte pe care le-a auzit din gura vreme m-a vizitat fata, singură. 0 chema Măria. Am văzut că
lui au fost următoarele: „Să ştii că eu nu sînt aşa de sever ca Măria era mai avansată decît prietenii ei, în cele duhovniceşti
tine". Iar doamna care venise cu mine, ieşind din chilia şi de aceea i-am vorbit despre Hristos. Ea a primit cuvintele
Părintelui, mi-a spus, recapitulînd sfaturile sale, ce-i spusese: mele, a venit şi în alte rînduri şi a apucat-o pe drumul cel bun.
„Lupta pentru sfinţirea ta trebuie să înceapă prin a te lăsa de Odată, Măria le-a spus prietenilor săi:
fumat". Aşadar, Părintele găsise leacul potrivit pentru
amîndoi - pentru cel ce judeca şi pentru cea judecată.
Yann its iot Lingă Părintele Hi
82 Kons lan l1
i.s Porfir ie
nos

„Măi, amanţilor, nu mi-aş fi închipuit niciodată că-L voi potrivea, fiindcă era o tînără fată ce iubea mult copiii. \ i
cunoaşte pe Hristos, într-un grup de hippy". "nsiderat totuşi indispensabil ca, înainte de a pleca din < - n -
Această întîmplare m-a impresionat foarte mult. Darul ia, să ia binecuvîntare de la Părintele. L -am vizitat aşadar
clarviziunii şi al păstoririi pe care-1 avea Părintele au împreună. Ea a intrat prima în chilia sa. Cînd a ieşit, era
conlucrat în a-i atrage, cu iubirea cea adevărată, pe aceşti foarte gînditoare. Mi-a spus că Părintele, îndată ce a auzit de
copii rătăciţi, însă demni de iubire, pe care, poate, unii plecarea în Anglia şi de acei copii cu probleme, i-a spus: „Nu
pietişti i-ar fi privit cu dispreţ. Aceşti copii i -au cerut ţi se potriveşte o asemenea activitate, fiindcă eşti foarte
Părintelui ceva ce m-a făcut să-mi fie ruşine de mine însumi: sensibilă şi nu vei rezista. Dacă vrei. du -te. însă eu îţi spun
să-i sărute picioarele. Şi asta de la prima lor vizită. Iar eu, că, acum un an, o doctoriţă sensibilă ca tine, m-a întrebat
de-atîţia ani tot veneam la el şi niciodată n-am avut atîta dacă trebuia să meargă pentru a-şi continua studiile asupra
smerenie încît să-i cer un asemenea lucru. Aceşti copii însă, psihopaţilor, în America, şi am siatuit-o să nu se ducă. Nu
precum femeia cea păcătoasă, care a uns picioarele lui m-a ascultat şi s-a dus. iar acum este internată într-o clinică
Hristos cu mir şi I le-a şters cu părul ei, au sărutat picioarele de psihiatrie". Atunci tînăra 1-a întrebat pe Părintele: „Dacă
Părintelui şi i-au dăruit şi o pătură. Părintele se bucura de nu mă duc în Anglia şi rămîn aici ca să iau un post de
cadoul primit ca un copil, desigur nu pentru valoarea sa profesoară, ce să fac după aceea? Mă aflu într-o dilemă.
materială, ci pentru ceea ce simboliza din punct de vedere Să-mi întemeiez o familie sau să mă duc într-o mănăstire".
duhovnicesc. Am admirat drumurile incredibile pe care le Părintele i-a răspuns: „Nu ţi se potriveşte mănăstirea, aşa că
urmează Harul dumnezeiesc atunci cînd voieşte a salva vei întemeia o familie". Dar ea i-a spus: „însă eu, Cuvioase,
sufletele. Din acea zi i-am sărutat şi eu picioarele Părintelui, nu caut să-mi găsesc un soţ". Părintele i-a răspuns: „Nu
pe cînd era întins în pat, tară însă a-i cere voie. trebuie să cauţi, te va găsi el, şi încă în curînd".
După ce mi-a povestit discuţia avută cu Părintele,
„Nu că uta". „Te va găsi el" tînăra m-a întrebat ce cred eu că ar trebui să facă. I-am
răspuns că era liberă şi responsabilă faţă de ceea ce va face şi
O cunoscută de-a mea primise, în urma unor examene, că, din experienţa mea şi a altora, am constatat că, cine
o bursă în Anglia, unde trebuia să urmeze cursuri urmează sfaturile Părintelui are de cîştigat. în vreme ce, acela
postuniversitare, legate de copiii neadaptabili şi cu diver se care nu le ia în seamă, este păgubit. In final, după multe
probleme. Cunoştinţa mea credea că această activitate i se ezitări, tînăra a hotărît sâ-1 asculte pe Părintele. Peste cîteva
so A' O II s I a II l i ii o s Y an II i I v i Loi nI giă s Părintele Por fir ie SI

luni, un profesor a remarcat-o în sala de aşteptare pentru într-o Duminică, împreună cu acelaşi prieten, am pornit în
spovedanie, căci aveau acelaşi duhovnic. Profesorul a vrut să zori către Biserica Sfîntului Nicolae din Kallisia, litlde slujea
afle mai multe despre ea şi, în cele din urmă, a cerut-o în Părintele Porfirie. Am mers pe jos pînă acolo i \ Iztnd că era
căsătorie. Acum lucrează amîndoi la Gimnaziu, au doi copii multă lume în biserică şi în afara ei, ne-am ' i 1
i" n i , , i

şi o familie creştină. Adesea pomenesc cu recunoştinţă uitasem un lucru toarte important şi anume
numele Părintelui, pe care l-au întîlnit în mai multe rînduri şi să luăm cu noi mîncare. Mănăstirea nu avea posibilitatea să
de la care au primit sfaturi preţioase pentru viaţa lor d e ofere mîncare, iar de jur împrejur, regiunea era pustie.
familie. Prietenul meu mi-a spus atunci că vom înţelege foarte bine ce
înseamnă postul forţat. I-am răspuns că Părintele se va îngriji
şi de noi, cu rugăciunea sa, precum Hristos în deşert cu „cele
Furtuna ce n-a mai izbucnit
cinci pîini şi cei doi peşti".
într-o după-amiază de toamnă mă aflam împreună cu un Prietenul m-a privit şi a surîs oarecum ironic. Cînd,
prieten doctor la începutul drumului ce duce spre Kallisia. abia după-amiază, am reuşit să-1 vedem pe Părintele şi am
Cerul se acoperise de nori negri ce arătau că, din clipă în apucat-o înapoi, foamea ne chinuia destul de tare. Nu
clipă, stătea să izbucnească o furtună, iar noi uitaserăm să mîncasem din ziua trecută şi mai aveam două -trei ore pînă să
mai luăm umbrelele. Ne-am făcut probleme, dacă trebuia să ajungem la casele noastre. Cînd am trecut de mica pădurice şi
pornim spre Părintele sau să ne întoarcem în Atena. In cele am ieşit la loc deschis am auzit o voce cunoscută
din urmă am hotărît să ne asumăm riscul credinţei. Aveam strigîndu-ne. Era un alt prieten, doctor, care abia sosise
mare nevoie să-1 vedem pe Părintele şi credeam că împreună cu familia sa, ca să-1 vadă pe Părintele, şi tocmai în
Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui Por-fîrie, va face acea clipă deschisese portbagajul maşinii care conţinea tot
ceva pentru a ne apăra de ploaia ce urma să cadă. Am pornit felul de mîncăruri. Ne-a chemat, aşadar, să mîncăm împreună
aşadar, cu elan. îmi amintesc că, mer -gînd, cîntam psalmi şi şi, bineînţeles, că n-am aşteptat să ne îmbie a doua oară.
povesteam diferite întîmplări din Pateric. Tot timpul îmi amintesc că. înainte de prima înghiţitură, am
drumului, ce a durat cam o oră, a bătut un vînt nebun ce considerat că eram dator să-mi exprim în taină recunoştinţa
aducea din cînd în cînd picuri mari de ploaie, lovindu -ne faţă de Părintele. Apoi i-am aruncat o privire prietenului cu
feţele. Astfel am ajuns la chilia Părintelui, fară să ne udăm. care pornisem la drum. El a înţeles sensul privirii mele şi şi-a
După ce am aşteptat cîteva ore, l-am văzut şi ne-am liniştit plecat capul, mîncînd cu poftă. Familia celuilalt prieten 1-a
sufleteşte. La întoarcere norii se risipiseră. văzut pe Părintele destul de repede, fiindcă foarte multă lume
plecase deja. Cînd s-au întors, ne-am suit cu toţii în maşină şi
ne-am întors în Atena. Astfel, prin rugăciunea tainică a
Mîncarea apărută pe neaşt eptate Părintelui, am scăpat şi de foame şi de mersul pe jos.
Maşina ce nu s-a prăbuşit
Un prieten de-al meu, fiu duhovnicesc al Părintelui o singură roşie. După masă şi-au văzut de drum şi, la un
mi-a povestit următoarele: ,,Imi conduceam maşina moment dat. Părintele i-a cerut să oprească. Au ieşit afară şi
avîn-du-1 alături pe Părintele. Străbăteam o zonă muntoasă, s-au aşezat pe o stîncă la marginea mării. Atunci Părintele i -a
plină de stînci, pe un drum în serpentine. Deodată, mi -am dat zis: „A sosit clipa să mi te spovedeşti, mărturisindu -mi toate
seama că maşina nu mai mergea pe toate patru roţile. Am păcatele vieţii tale. însă mai bine, nu mi le spune tu, căci ţi le
aruncat o privire spre stînga şi m-au trecut fiorii. Am văzut spun eu". Şi atunci a auzit din gura Părintelui toat e păcatele
adîncul unei prăpăstii. Dacă nu amîndouă, în orice caz una pe care voia să i le spună, toate cîte le uitase şi, mai ales, pe
dintre roţi, nu mai atingea asfaltul. Atunci am strigat: acelea pe care nici nu le bănuia că ar fi pă cate. Părintele i-a
„Cuvioase, ne prăpădim". Atunci el, liniştit, mi -a atins mina. făcut curăţenie generală în suflet. Ofiţerul îşi termină
spunînd o rugăciune şi maşina a revenit nor mal pe drum. povestirea spunîndu-mi: „Acea spovedanie e de neuitat". 1

O călătorie în necunoscut cu final


Culoarea cea mai potrivită
fericit
Părintele i-a arătat directoarei unui atelier de croitorie,
Un ofiţer de aviaţie mi-a povestit că într-o zi îl ducea cu care îl vizita regulat, ce culoare trebuia să aleagă pentru
maşina sa pe Părintele, care avea o treabă de rezolvat. Mai prezentarea pe care trebuia să o realizeze. Ea, deşi îl întrebase
întîi a trebuit să viziteze o mănăstire, care nu ştiau exact unde despre culoare, cînd Părintele i-a răspuns, a şovăit în a-1
se află. Cînd au ajuns la un punct al drumului naţional asculta şi părea că preferă o altă culoare. Atunci Părintele i-a
Atena-Corint, Părintele i-a spus s-o ia la dreapta şi, călăuzit spus: „Da nu vezi că această culoare strigă singură? Singură
de el, au ajuns cu bine la mănăstire. Cînd terminară treaba strigă să fie aleasă". în cele din urmă directoarea a ales sfatul
acolo, au pornit-o către un notar din Corint. întrebat dacă ştie Părintelui şi a avut mare succes. Mirîndu-se de cunoştinţele
adresa exactă a notariatului. Părintele a răspuns că nu ştie. lui specializate, după expoziţie s-a dus şi i-a mulţumit.
Au intrat aşadar în Corint, iar şoferul maşinii avansa Părintele s-a bucurat şi a adăugat: „Mă bucur, însă, prin
îndrumat de sfaturile Părintelui, care-i spunea „acum fa la munca pe care o faci, ai hrănit nu puţină slavă deşartă a
dreapta, acum ta la stînga". La un moment dat îi spuse
şoferului: „Mi se pare că aici tre-buie Să te opreşti". A ieşit din
1 Nota editorului: Povestirea acestui ofiţer relatată chiar de el şi toate cele
întîmplate sînt cuprinse în a doua ediţie a cărţii Părintele Porft-rie.
maşină şi, ducîndu-se la cel I I Ipropiat bloc, a găsit notarul
Mărturii şi experienţe, p. 127 sq. pe care am editat-o.
pe care-1 căuta. Şi-a terminat Părintele treburile şi acolo şi
s-au întors. La Istm s-au oprit să mănînce. Ofiţerul ce multor femei".
conducea maşina a comandat o porţie obişnuită, iar Părintele
so A' O II s I a II l i ii o s Y an II i I v i Loi nI giă s Părintele Por fir ie SI

Fiindcă, îndată ce-aţi plecat, v-am botezat copilul cu aer şi


Piatra va ieşi si ngură i-am pus numele pe care mi l-aţi spus".
Am vizitat la Spitalul Central al Aviaţiei un prieten
ofiţer, fiu duhovnicesc de-al Părintelui. Suferea de piatră la
El s-a întors acum
rinichi, avea dureri mari şi medicii se pregăteau să-1 opereze.
Părintele, căruia îi telefonase, îl liniştea spunîn -du-i: „Văd că Cineva care fusese plecat în străinătate la studii
piatra, deşi mare, va ieşi singură. Vei evita operaţia". In postuniversitare, urma să se întoarcă în Grecia la sfîrşitul lui
ajunul operaţiei piatra s-a spart în două. Cele două bucăţi ale decembrie a acelui an. La o discuţie pe care au avut -o
pietrei au ieşit mult mai tîrziu, cu multe lichide şi prietenii aceluia cu Părintele, în luna septembrie a acelui an,
medicamente. a venit vorba despre cel ce lipsea. La un moment dat.
Unei femei ce suferea şi ea de piatră la rinichi şi avea Părintele, foarte firesc, a spus: „El s-a întors acum". Prietenii
adesea dureri, Părintele îi spunea de fiecare dată: „Ai s-au mirat de ciudăţenia Părintelui, ştiind că era programat să
răbdare, piatra va ieşi singură". Insă ultima dată cînd a avut se întoarcă în decembrie. Din curiozitate au întrebat şi au
dureri, i-a spus: „De data asta nu mai scapi de operaţie". Şi aflat că, într-adevăr, se întorsese mai devreme decît se
într-adevăr, medicii au fost nevoiţi să o opereze. prevedea.

Botezul pruncului cu aer A treia cascadă

O tînără pereche foarte necăjită 1-a vizitat într-o zi pe O pereche de tineri prieteni de-ai Părintelui, îi po-
Părintele, cerîndu-i să se roage pentru vindecarea pruncului vesteau ce plăcut au petrecut în excursia pe care o făcuseră în
lor bolnav, ce se afla la spital. Părintele s -a rugat şi, cînd se străinătate. La un moment dat soţia a început să povestească
pregăteau de plecare i-a chemat înapoi să-i întrebe ce nume ce frumoase erau cele două cascade pe care le vizitaseră.
voiau să-i dea copilului lor, iar aceia i-au spus. Părintele le-a Atunci Părintele le-a spus că cea de-a treia cascadă era mult
zis să se ducă înapoi la spital. Cînd au ajuns, copilul lor mai frumoasă. Soţul s-a mirat şi i-a spus că nu există o a treia
murise. Copleşiţi, după un timp, s-au dus la Părintele să-şi cascadă. Atunci soţia i-a spus soţului său că Părintele are
spună durerea şi să se plîngă de faptul că, deşi copilul lor se dreptate, fiindcă, aflîndu-se acolo, la un moment dat, cînd se
sfîrşise, Părintele le dădea speranţe. îndepărtase de lîngă soţul ei, a vă-
Părintele le-a răspuns: „Am ştiut că pruncul vostru se sfîrşea,
însă în acel moment nu trebuia să v-o spun. Dar ştiţi de ce
v-am chemat înapoi şi v-am întrebat de numele copilului?
90 Konstanlinos Lingă Părintele Por Jir ie
Yannilsiotis 9
1

zut o a treia cascadă, mult mai frumoasă, însă a uitat să -i zadar". Am rămas uimit pentru a nu ştiu cîta oară. Chiar
spună. acesta era adevărul, aşa cum mi-a spus. Mi-am înţeles
greşeala şi i-am mulţumit. Mi-a dat sfaturi în plus privind
felul în care trebuie să înving ispitele cu mai mult succes. Era
Cablurile de înaltă t ensiune vădit că Părintele funcţiona ca un televizor ce pri n de a
imagini nu doar fizice, ci şi duhovniceşti.
O doamnă, cunoştinţă de-a Părintelui voia să-şi
cumpere o casă spaţioasă ce i se oferea la un preţ foarte
avantajos. Cînd 1-a întîlnit pe Părintele, i-a cerut
Răspunsul unui gî nd
binecu-vîntarea pentru cumpărătura ce avea s-o facă.
Părintele însă i-a spus că deasupra casei se află nişte cabluri Mă gîndeam să-i cer Părintelui binecuvîntarea pentru a
electrice de înaltă tensiune şi i-a spus că nu este de acord cu da numărul său de telefon unor oameni ce mi -1 ceruseră,
cumpărarea casei deoarece, după cum zicea, acele cabluri îndată ce am intrat în chilia sa, primul lucru pe care 1-a făcut
le-ar fi creat mari probleme de sănătate. După cîteva zile a fost să tragă pătura sub care se vedea telefonul. Părintele
doamna respectivă a cerut sfatul unui om de ştiinţă spe- mi-a răspuns astfel, încă înainte de a-1 întreba.
cializat în acest domeniu, care i-a spus exact ce-i spusese şi Adesea Părintele răspundea simbolic şi ascuns. îmi
Părintele. 2 pare rău că nu am fost pregătit sufleteşte să înţeleg multe
dintre răspunsurile sale de acest fel.
Ieri ţi-am văzut gî ndul
Un prieten mi-a telefonat ca să mă anunţe că Părintele Măsurătoarea de la distantă
voia să vorbească cu mine, fiindcă „văzuse în gîndul meu"
ceva ce-1 neliniştise. L-am vizitat de-ndată şi mi-a spus: „Ieri Mă aflam în chilia Părintelui împreună cu familia unor
am văzut că gîndul tău se preocupa foarte mult de acea prieteni de-ai mei, ce voia să închirieze o casă într-un cartier
problemă, la care am spus să nu te mai gîndeşti deloc, fiindcă din Atena. Părintele, deşi nu trecuse niciodată pe acolo „a
te vatămă sufleteşte. De aceea am fost neliniştit şi i-am spus văzut" locul unde se afla casa şi i-a sfătuit să nu o închirieze,
prietenului tău să te anunţe, ca să-ţi spun să fii atent. fiindcă se afla la o distanţă de nici 100 de metri de gazele de
Scoate-ţi această problemă din minte şi nu te mai chinui în eşapament ale drumului central. Ei i-au replicat spunîndu-i
că acea casă se află la o distanţă de peste 200 de metri de

:Nota editorului: Mărturia acestei doamne este cuprinsă în toate ediţiile cărţii
lui Kl. Ioannidis Părintele Porftrie, Mărturii şi experienţe, p. 169-170, pe
care am editat-o.
drumul central. Iar Părintele le-a răspuns: „Nu măsuraţi
lungimea drumului periferic, ca să
Lingă Părintele P or 93
92 Konstant in os fir ie
Yannitsiotis

aflaţi distanţa la care se află casa faţă de drumul central. spus că nimeni n-ar fi putut descrie mai bine această latură a
Socotiţi o linie dreaptă de la drumul central pînă la casa sufletului său, aşa cum a facut-o Părintele.
Zăvorul desţepenit
aceea, fiindcă gazele de eşapament nu fac un cerc pe dru mul
periferic, ci vin de-a dreptul spre casă. Şi nu e doar poluarea Odată, cînd l-am vizitat, Părintele mi-a povestit ur-
acestui drum, ci şi a celorlalte mai mici. Căci pe lîngă casă mătoarele: „Mă aflam la schitul nostru la Muntele Athos.
trece un drum aşa, şi un altul aşa". Spunînd aceasta le şi arăta Acolo, într-o zi, cei ce făceau ascultare, erau foarte nervoşi
prin gesturi cum treceau drumurile, des-criindu-le cu fiindcă un zăvor se înţepenise la poartă şi nu puteau să -1
exactitate casa şi drumurile, ca şi cum s-ar fi aflat acolo şi ar deblocheze. încercau, îl loveau, îl trăgeau, se supărau, dar
fi văzut. degeaba, zăvorul rămînea acolo înţepenit. Atunci m-am
ridicat şi le-am spus să mă lase pe mine. M-am uitat bine la
Cînd te înhaţă satana... el, am făcut o singură mişcare şi l-am deblocat. Călugării
m-au privit cu admiraţie. Atunci le-am zis: Ce mă priviţi âşa,
Unui prieten de-al meu Părintele i-a dezvăluit multe:
preacuvioşilor? N-am făcut nimic deosebit, doar o singură
„I-a văzut" sufletul, aşa cum vedem faţa unui om şi i -a spus:
mişcare, dar am facut-o cu rugăciune şi linişte. Pe cînd voi,
„Cînd te înhaţă satana şi te apasă, să nu rămîii nemişcat, aşa
aşa cum v-aţi enervat, n-aţi fi deblocat zăvorul nici pînă
cum fac unii ce devin melancolici şi cad pe gînduri ore
mîine. Cînd sufletul este tulburat, se întunecă şi mintea şi nu
întregi, ca şi cînd i-ar preocupa probleme importante, deşi nu
mai vede bine. Doar cînd sufletul este liniştit, se luminează
e vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu sînt robiţi de satana.
mintea şi vede bine cauza fiecărui lucru".
Să fii pregătit să reacţionezi, să te opui, să respingi ase diul
Cît de mult ne-ar putea ajuta această întîmplare în
satanei, aşa cum un om pe care-1 prind răufăcătorii şi-1 relaţiile noastre zilnice cu oamenii şi cu lucrurile. Cît de mult
blochează, face o mişcare bruscă şi, dînd din mîini, îi ne-ar putea ajuta liniştea sufletească ce nu se dobîn-deşte cu
împinge, scapă din strînsoarea lor şi se îndreaptă spre altă îndrumări psihologice şi cu medicamente, ci cu sfinţenie.
direcţie, spre Hristos, Care îl eliberează". Apoi Părintele a
tăcut rugîndu-se şi, cînd vizitatorul său s-a ridicat să plece,
i-a spus: „Acum ţi-am văzut clar sufletul. Ai greutăţi O rugăciune ce îl linişteşte pe un
psihologice care te blochează adesea, însă vine Harul lui bolnav de nervi
Hristos şi te eliberează". Prietenul meu a rămas uimit. Mi -a
O fiică duhovnicească a Părintelui mi-a spus: Lucram
ca asistentă într-un spital de psihiatrie. Acolo aveam de
înfruntat multe greutăţi, pe care le depăşeam prin ru găciune. Din această întîmplare am înţeles mai bine că Dum-
Intr-o zi am trecut printr-o mare încercare. Un bolnav a nezeu nu ne nedreptăţeşte niciodată, ci ne trimite Părintele de
suferit o criză, a apucat o bucată de sticlă spartă şi a vrut să care avem nevoie. Cine va fi acela, cum şi cînd, noi nu ştim,
mă lovească cu ea. Eu m-am speriat foarte tare şi-ndată am însă ştie iubirea Sa atotputernică şi înţeleaptă. în orice caz,
început să mă rog, zicînd: Doamne, Iisuse Hristoase, pentru de la prima mea întîlnire cu Părintele Porfirie, am simţit că
rugăciunile Părintelui Porfirie, miluieş-te-mă. Printr-o mă înţelege şi mă ajută, indiferent de ce-mi spuneau
mişcare bruscă am evitat lovitura şi i-am vorbit prieteneşte. simţurile. De altminteri, adesea simţurile ne în şeală pe cînd
Acela încet-încet s-a liniştit, şi-apoi i-am luat sticla din mînă. sufletul, arareori. Sufletul curat are „simţurile" lui,
Cînd l-am vizitat pe Părintele m-a întîmpinat spunîndu-mi: „informaţiile" sale întru Hristos.
..Am văzut că ai trecut printr-o mare spaimă cu acel bolnav de
nervi, insă Hristos te-a scăpat de lovitura lui". O plimbare de neuit at
Odată, cînd m-am întîlnit cu Părintele Porfirie în chilia
sa, i-am spus ce mult mă odihneşte sufleteşte faptul că pot
Despre un duhovni c
vorbi cu el şi că pot citi cărţi ale Sfinţilor Părinţi. Mi -a zis:
Cu cîteva luni înainte de a-1 cunoaşte pe Părintele „Să citeşti cărţi ale Sfinţilor Părinţi, să le iei cu tine şi să ieşi
Porfirie, fiindcă mă aflam într-o mare nevoie duhovnicească din Atena, să te duci departe de gazele de eşapament, care-ţi
şi, în acel timp, un prieten îmi vorbise de un Pă rinte aghiorit vatămă sănătatea. Haide, du-te acum sănătos cu rugăciunea
aflat în trecere, care se zicea că ar fi avut darul clarviziunii , lui Dumnezeu. Nu porni însă imediat spre Atena. Fă o
m-am dus să-1 vizitez fără binecuvîn-tarea duhovnicului plimbare mai lungă prin pădure ca să iei aer". I-am sărutat
meu. Acel Părinte însă, în loc să mă liniştească sufleteşte, mîna şi am plecat. Am luat-o pe o cărare şi m-am afundat în
mai rău m-a tulburat. Cînd i-am povestit acestea pădure, facînd un ocol mare. Am mers cam o oră,
duhovnicului meu, mi-a răspuns: „Dacă mi-ai fi spus, nu ţi-aş gîndindu-mă şi rugîndu-mă, cînd, la un moment dat, pe cînd
fi dat binecuvîntarea să te duci la acel om". Cînd s-a împlinit mă apropiam de sfîrşitul drumului, îl văd deodată pe
însă vremea şi, trimis de duhovnicul meu, l -am cunoscut pe Părintele apărînd pe cărarea din faţa mea. Mare îmi fu
Părintele Porfirie. care m-a liniştit pe deplin, i-am povestit şi bucuria că ne-am întîlnit aşa pe neaşteptate. Cum m-a găsit în
despre întîlnirea mea cu acel Bătrîn aghiorit. Părintele pădure? Cînd s-a apropiat de mine, mi-a spus surîzînd cu
Porfirie îl ştia şi mi-a zis, destul de reţinut: „Acum Dumnezeu zîmbetul său smerit şi totodată aristocratic:
1-a odihnit. Este o chestiune delicată. Nu prea le -a brodit, „Văd că ai luat în serios sfatul pe care ţi l -am dat în
preacuvio-sul. Unuia i-a spus că va ajunge episcop şi acum privinţa aerului curat. Hai acum să ne plimbăm împreună şi
vrea să-şi lepede rasa. Dumnezeu îl va ierta". să vorbim despre Sfinţii Părinţi". A urmat apoi o plimbare de
neuitat prin pădure, în timpul căreia l -am avut drept însoţitor vechi, ceva demonic. Nu ştiu exact ce este. Poate Dumnezeu
şi interlocutor pe Părintele care mi-a dezvăluit, pe cît puteam îmi va arăta mai tîrziu". După cîteva săptămîni îmi zise iar:
eu pricepe, taine ale înţelepciunii Sfinţilor Părinţi, adaptate „Acel lucru rău pe care l-am văzut poate să dispară, însă doar
epocii noastre. dacă se sfinţeşte el. Doar prin sfinţenie se poate schimba
omul. Oricît de păcătos ar fi şi tot se curăţă de rănile
sufletului. Astăzi medicii le numesc psihastenii, dar în
E timpul să laşi deoparte scrierile despre realitate, este o influenţă demonică ce se datorează
Sfinţii Părinţi şi să citeşti chiar scrieril e păcatelor".
Părinţilor
Va avea copii
Fiindcă îmi plăcea să citesc cărţi despre Sfinţii Pă rinţi,
Despre un cunoscut de-al meu, care s-a căsătorit fiind
le dedicam foarte mult timp, amînînd studiul scrierilor
mai înaintat în vîrstă cu o femeie mai tînără. Părintele mi-a
Sfinţilor Părinţi. Părintele a înţeles acest lucru încă înainte de
spus: „Soţia sa este tînără. aşa că va avea copii". De atunci
a i-o spune. Odată, pe cînd discutam mi -a zis pe neaşteptate:
prietenului meu i s-a născut un singur copil şi el era foarte
„A sosit timpul să laşi deoparte scrierile despre Sfinţii Părinţi
mulţumit. Duhovnicul său însă s-a neliniştit şi 1-a îndemnat
şi să începi a citi, în mod regulat, scrierile Sfinţilor Părinţi.
să nu se limiteze la un singur copil, ci să facă mai mulţ i, cît
Să nu crezi însă, că ajunge să citeşti scrierile Sfinţilor Părinţi.
încă mai putea. L-am liniştit pe duhovnicul său, spunîndu-i
Trebuie să ai şi un îndrumător duhovnicesc în această lectură,
că e exclus să rămînă cu un singur copil. Auzind aceasta m -a
ca să nu te rătăceşti". Cînd am început să le citesc, văzînd cît
întrebat: „De unde ştii?". Iar eu i -am răspuns: „Părintele
de multe cărţi erau, l-am întrebat: „Cuvioase, cînd credeţi că
Porfirie n-a spus că soţia sa va naşte un copil, ci mai mulţi
voi reuşi să le citesc?",
A
copii, lucru care înseamnă că va avea cel puţin doi".
iar el mi-a răspuns: „Incet-încet. Să le studiezi rugîndu-te, într-adevăr, după trei ani au mai avut un copil. Dumnezeu şi
să-ţi iei notiţe şi să vii să mi le citeşti, ca să le discutăm Părintele ştiu dacă vor mai avea şi alţi copii.
împreună. Vezi tu, scrierile Sfinţilor Părinţi sînt foarte Problemel e copiilor
odihnitoare, în vreme ce acelea lumeşti, despre care am auzit,
cu probleme şi necazuri, mă obosesc". O femeie ce avea mari probleme cu copiii săi 1 -a
Iţi citesc în suflet întrebat: „Cuvioase, copiii mei aşa s-au născut sau proble-
mele lor se datorează greşelilor noastre?". Părintele i -a
Părintele vedea în sufletele oamenilor ceea ce -i dez-
răspuns: „Se datorează greşelilor voastre. Ii influenţează însă
văluia Dumnezeu. Despre un cunoscut de -al meu mi-a spus:
„Văd în sufletul său, nu foarte limpede, ceva rău. O rană, ceva
şi prietenii lor, care trăiesc în păcat şi-L defăimează pe Poveţ e pentru studi ul
Hristos". subiect elor de examen

Cum a fost convins un Pe una dintre fiicele sale duhovniceşti a sfatuit -o să


vînător necredi ncios citească mult, fiindcă urma, peste cîteva zile, să participe la
examenele Panelene. Ea i-a răspuns că era deja prea 11r-ziu şi
Doi vînători l-au întîlnit pe Părintele în pădure şi i-au că nu mai putea să acopere golurile rămase. Părintele i-a spus
acuzat pe călugări că nu fac nimic pentru ceilalţi. Părintele însă că nu e prea tîrziu şi că va reuşi să citească, de exemplu,
le-a răspuns că ei se roagă şi Dumnezeu îi ajută să se capitolele cutare şi cutare. Tînăra însă nu 1-a băgat în seamă,
cunoască pe ei înşişi şi pe ceilalţi, pentr u a-i ajuta în ci s-a dus la examene, bazîndu-se, după cum spunea, pe
problemele lor. Vînâtorii însă n-au dat crezare vorbelor cunoştinţele sale generale, pe care le avea din liceu. Cu
Părintelui. Atunci Părintele 1-a chemat pe unul dintre ei pe uimire a constatat însă că subiectele date erau tocmai acelea
numele său şi i-a spus că s-a întors de curînd din America, pe care i le spusese Părintele. Ea însă nu i-a crezut, nu le-a
unde a suferit o operaţie grea. adăugind o mulţime de citit şi, prin urmare, a căzut la examene.
amănunte privitor la operaţie. Atunci vînătorul a fost ne voit
să recunoască în faţa prietenului său uimit că acela era
adevărul. Din acea clipă, cei doi vînători au devenit prietenii Poveţ ele Părintelui pri vind
Părintelui. îmbunătăţirea unei icoane

Una dintre fiicele sale duhovniceşti pictase o icoană pe


îndrumări pri vind un care acesta i-o comandase. Intr-o zi i-a adus icoana pe care o
pictase conform îndrumărilor Părintelui care deja îşi
traseu necunoscut
pierduse vederea. Deşi nu mai vedea, Părintele a găsit că
Odată era nevoie de ţiglă pentru mănăstire. Părintele îl lucrarea era bună, însă a sugerat că în unele puncte ar fi putut
trimise pe unul dintre fiii săi duhovniceşti să meargă cu fi îmbunătăţită.
maşina pînă la un magazin de ţiglă din acea regiune, pen tru a Dumnezeu vede curbat
face nişte comenzi. Acela însă nu ştia unde se alia magazinul
de ţiglă, după cum nici Părintele nu ştia. Cu toate acestea, Părintele spunea: „Omul vede aşa (drept), în vreme ce
Părintele i-a descris cu atîtea amănunte traseul, încît în cele Dumnezeu vede aşa (în linie curbă)". Spunea aceasta,
din urmă 1-a găsit cu uşurinţă. însoţindu-se de gesturile respective,-pentru a demonstra că
cineva poate vedea şi faţa nevăzută a lunii. De bună seamă şi început a se ruga fierbinte şi-1 tot reţinea pe vizitator, pentru
Părintele vedea tot astfel, în linie curbă. a-i scoate demonul, însă acela n-a vrut să iasă. Rudele sale
i-au spus Părintelui că nu merită osteneala să se ocupe atît de
mult de acel om, fiindcă acela este psihopat, nefiind în toate
Avertisment: Diavolul întinde
minţile. Vizitatorii au plecat şi, după o vreme, i -au propus
capcane din nou acelui demonizat să-1 viziteze pe Părintele, dar el
Cu cîteva luni înainte de a muri, Părintele s-a dus la le-a răspuns: „La alţi preoţi accept să merg să mă spovedesc,
Sfîntul Munte, în timp ce lucrările de ridicare a bisericii însă nu la Părintele Porfirie, fiindcă e vrăjitor şi face vrăji".
mănăstirii erau în toi. Au apărut însă probleme neaşteptate şi Nefericitul era precum fariseii care-I spuneau lui Hristos:
greutăţi, care adesea îi tulburau pe lucrători atît de mult încît, „Ai demon" şi „cu căpetenia demonilor scoate demonii". Prin
atunci cînd Părintele „a văzut" de la Sfîntul Munte ce se urmare, este firesc ca, cei loviţi de demoni să -i defăimeze pe
Hristos şi pe Sfinţi.
întîmpla, a dat telefon unuia dintre fiii săi duhovni ceşti, care
supraveghea lucrările, şi i-a spus: „Fii atent, căci văd că
diavolul unelteşte să vă facă probleme pentru a împiedica Eu sînt creştin ortodox
lucrările". Cînd am ajuns la mănăstire şi am aflat toate
acestea, am admirat încă o dată darul clarvă zător al Odată Părintele mi-a zis: „Intr-o zi vine cineva şi-mi
Părintelui, şi m-am întrebat care pot fi problemele create de spune: Am auzit că eşti un fel de medium, mag, fachir, guru.
diavol. Nu am apucat să-mi sfîrşesc gîndul şi deodată am Iar eu i-am spus: Ce tot spui acolo, omule? Eu sînt creştin
auzit strigăte şi certuri între muncitori. Am întrebat ce se ortodox şi nu numai că nu sînt dintr-aceia pe care i-ai
întîmpla şi am aflat că, din neglijenţa unui muncitor, puţin pomenit, dar îi mai şi combat".
mai lipsea să se distrugă betoniera cea mare. Cel ce
supraveghea lucrările a reuşit totuşi să evite catastrofa în
Părintele găseşte apă
ultima clipă. Insă cel mai mare supraveghetor al lucrărilor,
urmărea totul de la Sfîntul Munte, gata să intervină cu Pentru mulţi oameni ce nu-1 cunoşteau prea bine,
rugăciunea sa, pentru a împiedica orice tentativă de vătămare Părintele era „călugărul care găseşte apă". Dar ce nu găsi se
venită din partea vicleanului diavol. Părintele cu Harul lui Hristos? E lucru ştiut că găse a cu
Demonizatul care îl acuza pe Părint ele

Un pelerin neliniştit a ajuns la Kallisia împreună cu


rudele sale pentru a-1 vizita pe Părintele. Abia ce a intrat în
chilie, Părintele i-a şi văzut demonul din suflet. Atunci a
102 KonsIanl iiios Y a n n i l s i o l Li i sn g ă Părintele P or jir ie 103

exactitate multe izvoare subterane şi cursuri de apă. Le


într-o zi 1-a vizitat o femeie din Franţa. A stat destul
localiza nu doar deplasîndu-se în locul respectiv, ci şi de la
timp în chilia sa şi, cînd a ieşit, ochii îi străluceau de bu curie.
distanţă, prin deplasarea duhului său în „interiorul
pă-mintului". Tînăra nu ştia deloc limba greacă şi nici Părintele nu ştia nici
Odată a văzut cu duhul şi „în interiorul mării", în un cuvînt în limba franceză. Atunci în ce limbă s-au înţeles?
adîncul ei, unde a văzut o comoară scufundată, dedesubt ul Poate în limba universală a iubirii pe care Părintele o
unei corăbii aflate în mişcare în clipa aceea, cu al cărei in - cunoştea la perfecţie. Probabil la fel va fi şi limba pe care o
giner, un prieten vorbea la telefon, în faţa Părintelui, care nu vor vorbi oamenii în Rai.
a dat mai departe nici o importanţă acestui fapt.

A DOUA ANEXĂ A EDITORULUI


Părintele nu-şi foloseşte darul pentru
A. Despre femeia din Franţa
folosul propriu
Această întîmplare cu femeia din Franţa pare de
Părintele nu-şi folosea extraordinarul său dar al necrezut. Şi totuşi este adevărată. Această femeie trăieşte,
clar-viziunii şi al prezicerii, nici pentru avantaje materiale, este cunoscută, iar acum este călugăriţă ortodoxă. Am gă sit
nici pentru a cîştiga bogăţii, nici pentru a impresiona, nici două doamne care s-au aflat atunci în chilia Părintelui
pentru a dobîndi slavă. Prefera să rămînă un ascet sărac şi Porfirie şi le-am rugat să ne povestească exact ce s-a
ne-văzut, ca toţi Sfinţii Bisericii noastre. Dovada este faptul în-tîmplat.
că toată viaţa nu a deţinut nici o proprietate şi că, deşi a fost
zeci de ani paroh al unei biserici în centrul Atenei, puţini îl Do a mn a Tas o u la E. n e - a p ov es t it î n s c r is , d u pă
cunoşteau, mai ales fiindcă evita să iasă în faţă. Nu abuza de c um urm e a ză :
darul său, ci doar îl folosea spre folosul duhovnicesc al într-o zi mă ia prietena mea Eleni D. şi mergem
oamenilor şi „spre slava lui Dumnezeu". împreună la Părintele. Ca 4e obicei era multă lume. Ea intră
şi-i zice Părintelui:
- Afară se află o tînără din Franţa pe care a adus -o la
Vorbirea în limbi împreună cu o
mine o doamnă, şi vor să-ţi sărute mîna.
femeie din Franţa, fără interpret
102 KonsIanl iiios Y a n n i l s i o l Li i sn g ă Părintele P or jir ie 103
Părintele zise: Adu-le înăuntru. Intrară, iar prietena mea se şi ei să iasă afară. Prietena mea s-a întors atunci spre
opreşte acolo. Părintele întreabă dacă vreuna ştie limba Părintele şi 1-a întrebat dacă s-o cheme înapoi pe doamna
franceză ca să poată vorbi. Prietena mea răspunde: care ştia franceza. Atunci Părintele i-a zis: „Ţi-am spus să
- Da, Cuvioase, Tasoula (adică eu) este afară. Şi mă pleci!". Părintele şi tînăra franţuzoaică au rămas singuri
strigă. destul de mult timp. La ieşire tînăra s-a îndreptat spre mine şi
Intru în chilie şi Părintele îmi spune: mi-a spus:
- întreab-o cu ce se ocupă şi dacă este căsătorită. Cine ţi-a zis că Părintele nu vorbeşte franceza?
O întreb, iar ea răspunde: Nu! îi spun mirată, nu ştie!!!
- Nu sînt căsătorită. Sînt profesoară, filolog. Şi-nce-pe Iar ea, foarte emoţionată îmi spune:
să plîngă. - Nu este posibil. Mă voi întoarce în curînd!!!
Părintele îmi zise:
- Intreab-o dacă crede în Dumnezeu. Iar ea suspinînd Do a mn a E l e n i D. n e- a pov es ti t ur m ăt oa re l e p ri n v i u
zise: gra i , c o nf or m c o nv or b i ri i n oas tr e înr e g is tr at e :
- Nu! Sînt nihilistă şi cred că toate sînt nimic. Şi s -a Vă aduceţi aminte de acea tînăra franţuzoaică?
aplecat spre Părintele, Iîngă genunchii săi. Da şi încă cum! Dar nu v-a scris Tasoula despre acest
Atunci Părintele îmi zise: subiect?
- Tu du-te. Ba da, ne-a scris, însă nu foarte pe larg... Cînd scrii de
Eu şi doamna ce o însoţea am ieşit. Prietena mea Eleni mînă spui mai puţine...
a rămas totuşi înăuntru. Spune că Părintele i -a prins acelei Bine, să vă povestesc. Intru înăuntru şi spun: „Cu -
femei cu putere capul între mîinile sale şi după puţin timp i -a vioase, afară se află o tînăra, despre care se spune că e din
spus: Franţa. A adus-o o doamnă să vă sărute mîna". Părintele zise:
Locuieşti cu mama ta? Iar ea „Şi încă o mai ţineţi afară? Aduceţi-o înăuntru". Eu îi spun
i-a răspuns! apoi: „Cuvioase, dar cum vă veţi înţelege?". Părintele îmi
Sau cu altcineva? Iar ea răspunse: „Zi-i să intre".
plîngea! Ies afară, întreb unde este franţuzoaica şi vine cu ea o
Atunci Părintele i-a zis „eşti un suflet foarte bun" şi doamnă îmbrăcată în negru. Tînăra din Franţa nu avea mai
altele pe care prietena mea nu le auzea. II vedea însă pe mult de douăzeci şi cinci de ani, sau chiar mai puţin ş i era
Părintele vorbindu-i tinerei şi pe aceasta înţelegîndu-1 foarte
foarte subţirică şi simpatică. In acel moment am zis eu ca
bine. Atunci Părintele s-a întors spre prietena mea şi i-a spus
102 KonsIanl iiios Y a n n i l s i o l Li i sn g ă Părintele P or jir ie 103
deşteaptă: „Tasoula, du-te şi tu înăuntru ca să-i traduci
Părintelui...".
Tasoula ştia franceza?
Desigur. A intrat apoi şi ea înăuntru şi Părintele i -a zis:
„Spune-i să-mi zică cum o cheamă...". Tasoula traduce şi
tînăra răspunde. Apoi Părintele a întrebat de ce a venit tînăra
pînă acolo. I s-a răspuns că în excursie. Apoi a întrebat cu ce
se ocupă şi i s-a răspuns că este profesoară.
Tînăra o auzea pe traducătoare şi apoi răspundea. A
întrebat-o dacă are părinţi şi a răspuns că are mamă. Apoi
65 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r/i r i e 107

a întrebat-o dacă locuieşte cu ea şi tînăra a ezitat să răspundă. Părintele a zis apoi: „Ei, te va ajuta Dumne zeu şi te va
Nu mai ştiu ce a răspuns, fiindcă a vorbit în limba franceză. în lumina". Nu-mi amintesc ce-a mai zis. După acestea,
acel moment Părintele i-a spus Tasoulei să plece. Atunci Părintele mi-a spus: „Du-te...". Tînăra era înge-nunchiată la
Tasoula 1-a întrebat cum se va înţelege cu tînăra picioarele lui, iar Părintele îşi ţinea mîinile pe capul ei...
franţuzoaică, însă Părintele a insistat ca Tasoula să plece. - Ii ţinea capul în dreapta şi în stînga, ca de obicei?
înainte de a pleca i-a spus: „Zi-i să-mi sărute mîna". Noi am - întocmai. Aşa cum ne ţinea şi pe noi adesea şi, pe unii
pus-o să-i sărute mîna, însă Părintele o voia lîngă el. Atunci îi pălmuia uşor, iar pe alţii doar îi ţinea. La un mo ment dat
i-a prins capul între palmele sale (tînăra se emoţionase foarte şi-a lăsat mîinile în jos şi a început iar a-i vorbi franţuzoaicei
tare) şi a început să-i vorbească. în limba greacă. Atunci eu am întrebat: „Dar, Cuvioase, cum
Vorbea greceşte? vă înţelege?", iar Părintele mi-a spus să plec.
Desigur... Am plecat aşadar, ieşind afară. După o vreme iese
şs? franţuzoaica entuziasmată, zicînd: „Ei, nici nu ştiam! Dar el,
- Prin intermediul Tasoulei tînăra îi spusese că este el mi-a spus totul... Mi-a spus chiar totul...".
atee, dar Părintele i-a spus: „Ei, doar crezi că eşti atee, însă In acel moment eu şi Tasoula nu am înţeles prea bine ce
sufletul tău este generos şi bun. Ce-i înveţi tu pe copii la voia să zică. Eu mi-am spus în sine: „Cum adică ţi-a zis
şcoală?*'. Iar franţuzoaica îi răspunse. Ce anume, nu ştiu. totul?". Doar eu îl auzisem pe Părintele vorbind greceşte...
A răspuns în franceză? -Şi?
Desigur... - Cînd a plecat, franţuzoaica era foarte entuzias mată,
Iar Părintele vorbea greceşte? fiindcă ea credea că Părintele îi vorbise în franceză şi mai
Greceşte. Iar ea vorbea în limba franceză. ales de ceea ce îi spusese Părintele. Iar eu nu ştiu ce i -a zis
Şi spui că plecase Tasoula care ştia franceza şi mai eraţi mai departe...
doar voi acolo? Apoi Părintele m-a chemat înăuntru. Am intrat şi mi -a
Da, rămăsesem şi eu care nu înţelegeam nimic. Şi apoi spus: „Aşadar, ai înţeles?". Iar eu i -am zis: „Cuvioase, ce a
Părintele i-a zis din nou: „Nu trebuie să le spui copiilor astfel fost aceasta? Adică dumneavoastră vorbeaţi în limba greacă,
de lucruri..." (din cuvintele Părintelui înţelegeam ce-i iar ea auzea cuvintele în franceză şi vă răspundea în franceză,
răspunsese...). „Biata de tine, nu trebuie să tră ieşti separat de iar dumneavoastră auzeaţi cuvintele ei în limba greacă...?".
mama ta. Eşti căsătorită?". Nu ştiu ce i-a răspuns. însă
66 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r/i r i e 107
Părintele îmi răspunse: „Aşadar, ai înţeles...? Haide, du-te
Mo t iv u l p e ntr u c ar e a f os t p ov es t i tă ac e as t ă
acum... du-te...".
în tî m pl ar e
După această întîmplare, desigur eu am tot poves tit-o
unora şi altora care au rîs de mine, m-au luat peste picior, însă Acum trebuie să răspundem unei nedumeriri justifi -
unii s-au bucurat de cele auzite. Pînă cînd, într-o zi. Părintele cate. De ce să fi povestit Părintele această întîmplare
a povestit chiar el stareţei Mănăstirii „Sfîntul Ioan" din stareţei? Pentru a se făli? Sigur că nu. Motivul este pro fund
Makrino, această întîmplare. Şi i-a dat numărul meu de duhovnicesc. Părintele îşi iubea foarte mult fiii duhovniceşti
telefon, să mă sune de la mănăstire ca să-i povestesc ce-am şi voia să-i bucure povestind minunatele lucrări ale Harului
văzut şi ce-am auzit. Iar stareţa a ascultat înmărmurită de divin. De multe ori cita cuvintele Avvei Isaac Şirul fraţilor:
admiraţie cele povestite. înţelegeţi? „Iubiţii mei, fiindcă mi-am pierdut minţile, nu mai pot păstra
Eu însă, vă daţi seama ce am simţit de atunci încol o! în tăcere taina, ci iată, sînt nebun pentru folosul fraţilor"
Cum aş fi putut să mă simt! Şi i-am povestit şi stareţei cum (Cuvîntul pentru nevoinţâ. XXXVIII). La fel şi în cazul acesta.
Părintele vorbea în limba greacă, iar tînăra îl înţele gea şi-i Părintele a telefonat stareţei Makri-na, după cum confirmă ea
răspundea, însă eu, neştiind limba franceză, nu ştiu ce însăşi, plin de bucurie. Şi era plin de bucurie fiindcă Harul lui
anume-i răspundea. Ştiu doar din discuţia avută înainte că era Dumnezeu, care vindecă neputinţele şi împlineşte lipsurile,
profesoară, că venise în excursie, că e atee, lucruri pe care le poate totul, chiar şi să vorbească în limba franceză prin
spusese şi doamna cu care venise acea tînără şi pe care i le intermediul acestui om smerit şi neştiutor de carte, sau mai
spusesem apoi Părintelui... Aceste lucruri le ştiam, însă degrabă, să traducă tăcut greaca vorbită de el în franceză,
Părintele vorbea, iar eu auzeam întrebările şi răspunsurile lui lucru ce era indispensabil pentru mîntuirea acelui suflet, ce a
care erau cu totul diferite de ceea ce mă aşteptam să aud pe bătut atîta cale căutînd adevărul.
baza celor ştiute. Părintele o tot întreba, despre viaţa ei, dacă
e căsătorită... însă nu ştiu ce-i răspundea tînăra, înţelegeţi?
P ov es t ire a s t ar eţ e i
După discuţia avută cu Părintele, ştiu însă că tînăra din Franţa
a fost entuziasmată. Este mai bine să o lăsăm chiar pe ea să ne povestească
în cele din urmă, Părintele mi-a spus: „Aşadar, ai în- ce ştie în legătură cu această întîmplare, despre care, în
ţeles? Atunci să spui şi altora". Cam atît despre tînăra din 28.09.94 ne-a scris următoarele:
Franţa. „în ce priveşte mărturia doamnei E.D. pe care mi -aţi
trimis-o, vă trimit şi propria mea mărturisire, în ce pri veşte
B. Despre stareţă întîmplarea cu tînăra Anna din Franţa. Părintele Porfirie,
67 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r/i r i e 107
după această întîmplare mi-a telefonat foarte bucuros şi mi-a
povestit, plîngînd de bucurie, cele cunoscute deja, despre
întîlnirea cu tînăra din Franţa. Mi-a spus că i s-a zis că este
profesoară universitară de Istorie, că era atee şi susţinea că nu
există Dumnezeu. Atunci Părintele i-a zis: „La ce
Universitate ai aflat toate astea?". Apoi i-a spus doamnei T.E.
să plece şi au rămas singuri.
110 Konsiantinos Yannitsiolis Lingă Părintele Porfirie 68

După ce au stat puţin în tăcere, în timp ce Părintele se ruga Toţi ştiu că fericitul Părinte Porfirie avea un „tele -
pentru ea, i-a spus plîngînd cu suspine: „Annoula, să ştii că vizor" duhovnicesc prin care îi urmărea pe toţi fiii săi
Dumnezeu te iubeşte. Dumnezeu va vorbi inimii tale". duhovniceşti şi pe toţi cei pe care îi iubea. într -adevăr,
Imediat Annoula s-a schimbat. Fiindcă Părintele plîngea iubirea sa străbătea mări şi munţi şi, ori de cîte ori voia, se
povestindu-mi toate acestea, nu a mai putut continua şi mi-a afla în duh printre noi. De multe ori, în clipe grele şi critice
spus să-i telefonez doamnei E.D. ca să-mi spună ce s-a ale vieţii noastre, intervenea telefonic şi, ca şi cînd ne -ar fi
întîmplat mai departe cu tînăra franţuzoaică, precu m şi ştiut fiecare nevoie, greutate, bucurie sau binecu -vîntare
impresiile sale despre Părintele. Telefonîndu-i doamnei E.D. duhovnicească, ne dădea soluţiile problemelor, sau ne întărea
mi-am exprimat admiraţia faţă de această întîmplare. pe noi, sau se bucura împreună cu noi. Această intervenţie,
Şi atît de multe au fost minunile înfăptuite de Părintele atît de neaşteptată, ne aducea în suflete, odată cu bucuria şi
Porfirie pentru noi încît nimic nu mi se părea imposi bil multă mîngîiere. Încă şi gîndurile ni le ştia de departe.
pentru „Bunicuţul" nostru cel plin de Duh. Părintele Porfirie A- în anul 1986 am trecut printr-o încercare privind
obişnuia să-mi telefoneze şi să-mi povestească astfel de sănătatea, iar Părintele Porfirie îşi asumase vindecarea mea
întîmplări, mai ales cînd era foarte bucuros sau foarte de la depărtare! Mă aflam în convalescenţă şi Părintele mă
întristat, de tineri îndeosebi". urmărea de la distanţă, aşa cum ştia el şi mă sfă tuia mereu să
fiu atentă şi să nu fiu prăpăstioasă.
A lt e ex pe r i e nţ e a l e s ta r eţ e i Era Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Cu această ocazie adăugăm o scrisoare pe care ne-a trimis-o şi aveam Priveghere, la care erau de faţă, printre alţii, şi fii
însăşi Stareţa Makrina, cuprinzînd două întîmplări minunate. duhovniceşti ai Părintelui Porfirie. Trecuse o parte din
Iată scrisoarea: Priveghere. Ajunsesem la imnul Trisaghion al Sfintei
Liturghii şi cîntam toate surorile cu entuziasm, din pricina
Doar Sfinţii pot vorbi despre Sfinţi, fiindcă pot în - strălucirii marii sărbători. Cînd am ajuns la „Puter nic",
ţelege vieţile altora şi lucrările dumnezeieşti, doar cei ce sînt mi-am dat seama că isonul era prea sus şi că nu ieşea „Fără de
plini de plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3, 19). Iar moarte..." (Era Trisaghionul Călugărului). Deodată m-am
Părintele Porfirie era cu adevărat plin de toată plinătatea lui gîndit că surorile mă vor lăsa singură şi, puţin lipsea să nu
Dumnezeu. dau înapoi, fiindcă Bunicuţul îmi spusese că trebuie să fiu
Noi înţelegeam prea puţin din toate lucrurile minu nate atentă la măsura mea şi să nu fiu foarte îndrăzneaţă. Mi -a
ce ni se întîmplau de fiecare dată cînd îl întîlneam. spus: „Să nu faci fapte de vitejie". Un val de entuziasm mi -a
110 Konsiantinos Yannitsiolis Lingă Părintele Porfirie 69
cuprins sufletul şi am zis: „Eu, Doamne, o să cînt şi pot să şi au luat binecuvîntare, eu am început să mă gră besc să
mor apoi!". Harul Născătoarei de Dumnezeu m-a ajutat şi s-a plecăm. Era ora şapte. Părintele însă tot mai avea poftă de
terminat Sfînta Liturghie ce ne-a lăsat în suflete o mare vorbă.
bucurie duhovnicească. - Cuvioase, trebuie să plecăm, fiindcă s-a făcut tîrziu şi
Dimineaţa devreme sună telefonul. Era Bunicuţul. Plin avem cale lungă de făcut, i-am zis. însă Bunicuţul nu-mi
de bucurie mi-a spus: „Măi, ce cîntare a fost asta?". împărtăşea deloc neliniştea şi continua să vorbească. Fiindcă
Neştiutoare, l-am întrebat: „V-au povestit, Cuvioase?". Iar el eu tot insistam, ne-a dat totuşi drumul pe la opt tară un sfert.
mi-a spus, aşa cum obişnuia: „Măi, nu înţelegi? Hai... Am luat binecuvîntare de la el şi am plecat pe deplin
Nimeni nu mi-a spus nimic... Ai cîntat „Fără de moarte" şi mulţumite. Abia coborîsem, că veni o soră şi mă chemă iar la
Cel fară de moarte a alungat moartea, te -a făcut nemuritoare Părintele, care mă întrebă:
şi nu ai murit. Da, nu ţi-am spus să ai grijă?". Am vorbit bine? Nu cumva am fost înţeles greşit?
Am rămas mută cînd am înţeles că Bunicuţul s-a aflat Nu, Cuvioase, ne-aţi vorbit foarte bine, însă plec,
cu noi la Priveghere şi a urmărit totul, chiar şi gî ndurile fiindcă sîntem după Priveghere şi e tîrziu. Cînd vom ajun ge
noastre cele mai ascunse. Fie să avem parte de rugăciunea lui la mănăstire? (De la Milesi pînă la mănăstirea noastră facem
şi să mijlocească pentru a ne întîlni cu el în ceruri. aproape două ore şi jumătate).
B. De Privegherea Intrării Maicii Domnului în Bise - Nu te grăbi, că veţi ajunge cu bine, îmi răspunse. Şi mă
rică, în anul 1988 venise la noi la mănăstire stareţa Mă năstirii întrebă apoi dacă ştiam postul de radio al Bisericii din Pireu.
„Maicii Domnului de Jos", din Arti, împreună cu soborul Plin de bucurie „a sărit" din pat şi m-a pus să ascult postul de
maicilor. Dimineaţa, după Priveghere ne -am dus împreună la radio. Ceasul din cameră arăta opt tară cinci. Mă întrebam
Prea Sfinţitul Ignatie al Artei, iar după-amia-ză l-am vizitat cînd vom ajunge oare înapoi la mănăstire şi nu mai aveam
pe Părintele Porfirie, ca să le vorbească surorilor şi să primim răbdare.
binecuvîntarea sa. Bunicuţul îmi explica cît bine va face lumii acest post
Părintele Porfirie era foarte bine dispus şi ne -a reţinut de radio şi nu dădea semn deloc că s-ar fi grăbit.
multă vreme. Ne-a vorbit despre rugăciunea inimii şi a Cuvioase, trebuie să plec, fiindcă se vor nelinişti la
subliniat că nu există adevărata rugăciune a inimii, dacă nu mănăstire (eu socoteam că am ajunge pe la miezul nopţii).
există smerenie adevărată, ce se dobîndeşte doar prin Nu te grăbi, vei merge cu bine, zise iar vag. Cînd ceasul
ascultare. a bătut opt, mi-a dat binecuvîntarea şi am plecat. Insă şoferul
După ce l-am ascultat timp îndelungat, iar surorile era foarte conservator şi mergea foarte încet, ba chiar s-a şi
Mănăstirii „Maicii Domnului de Jos" s-au umplut de bucurie oprit de vreo două ori pentru benzină şi apoi ca să găsească
110 Konsiantinos Yannitsiolis Lingă Părintele Porfirie 70
un taxi, fiindcă o cunoştinţă de-a noastră ce ne însoţea
trebuia să ajungă la Atena.
Şi deşi toate surorile se nelinişteau văzînd ce încet
mergea maşina, totuşi nici una nu s-a uitat la ceas. Vorbeam
de toate lucrurile minunate pe care ni le spusese Părintele şi -i
tot spuneam şoferului să-meargă mai repede.
114 Kon sta minus Yann i I Lingă Părintele P or 115
s iul i s fir ie

El însă, ironic, ne spunea că maşinile se distrug dacă merg cînd ne-a vizitat şi i-am spus cele întîmplate, a înţeles
prea repede etc. De aceea, de fiecare dată cînd ne uitam la cuvintele Părintelui.
vitezometru, arăta între 40 şi 60 de kilo metri. Mai ales de la A doua zi, cînd i-am spus la telefon Părintelui Porfirie
Megara pînă la mănăstire ne-a dus foarte încet, fiindcă era cele întîmplate, glumea cu mine, plin de bucurie.
drum de pămînt şi şoferul avea grijă să nu-şi strice maşina. Fie ca rugăciunea sa să ne ducă şi în Rai în acelaşi chip.
Cînd am ajuns la mănăstire toate surorile ne -au Amin.
în-tîmpinat cu mare bucurie. Le-am spus „noutăţile" şi. cînd
am trecut în trapeză, i-am spus unei surori: Stareţa Makrina, monahia.
De ce aţi stat aşa tîrziu, deşi sînteţi după Priveghe re? De
ce nu v-aţi dus să vă odihniţi? Cum vă veţi scula de dimineaţă?
De acum, Maică Stareţă, să mergem să ne odihnim? Dar
ce, sîntem găini? C. Despre vorbirea în limbi
De ce? Cît e ceasul? am întrebat mirată. P ărer i l e c erc et ăt or i l or
Nouă fară un sfert!
Desigur, am crezut că glumesc şi nu le -am dat crezare. Este scris în Faptele Apostolilor (2, 3-8) că în ziua
Cînd mi-au arătat ceasul am rămas mută de uimire! Cincizecimii, cînd ucenicii s-au umplut dc Duhul Sfînt, au
Străbătusem distanţa dintre Milesi şi Makrino doar în trei început a vorbi în limbi străine, astfel încît mulţimea ce se
sferturi de oră, mergînd atît de încet. Nu pot să descriu adunase se mira cum de fiecare dintre ei auzea vorbin-du-se în
mirarea şi bucuria ce ne-a cuprins cînd ne-am dat seama de limba sa maternă.
această minune. Rugăciunea Părintelui Porfirie depă şise din Despre natura acestui fenomen s-au formulat diferite
nou timpul şi spaţiul. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii opinii (Vezi P. Trembela, Comentariu la Faptele Aposto lilor,
Săi! ediţia a Il-a, 1977, pag. 80). Una dintre ele susţine că
A doua zi 1-a vizitat pe Părintele un cunoscut de-al varietatea limbilor nu se realiza in urechile auditoriului, ci în
nostru, doctor, fiu duhovnicesc al Părintelui care, surîzînd gura ucenicilor vorbitori. O altă opinie susţine că fie care
plin de bucurie, i-a spus: „Cînd faci ascultare se înfăptuiesc ascultător auzea în limba sa, indiferent de limba vor bită de
minuni, aşa cum Stareţa a ajuns îndată la mănăstirea ei". Apostol. Un teolog străin contemporan, scrie legat de acest
Desigur, acela nu a înţeles ce voia să zică Bunicuţul şi, doar subiect, că de pe buzele Apostolilor se auzea o limbă cerească
ce se traducea automat pentru fiecare ascultător, în diferitele
limbi ale omenirii. Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur a învăţat că,
prin opoziţie cu ce s-a petrecut în Turnul Babei, unde limba
oamenilor ce fusese unitară pînă atunci, s-a despărţit în mai
multe limbi, în ziua Cincizecimii multele graiuri omeneşti au
lucrat într-un singur
116 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 73

Fra gm e nt di n tr - o d is c u ţi e a Pă ri n te l u i P orf ir i e
om, iar darul acela s-a numit darul limbilor, fiindcă acel om
c u u n v i zi t at or
putea vorbi mai multe limbi. Şi fiindcă practic, nu ne putem
închipui o gură vorbind deodată („laolaltă", după Sfîntul Ioan Părintele: Adică Cincizecimea...
Gură de Aur) mai multe limbi, nu rămîne altă explicaţie decît Vizitatorul: Atunci, în ziua Cincizecimii, după cum se
că, o singură voce, care pornea din gura Apostolului, ajungea, spune, îi auzeau vorbind aceeaşi limbă...
prin Harul lui Dumnezeu, la mintea fiecăruia în chip diferit, Părintele: Părţi şi mezi şi elamiţi.
adică tradusă în limba sa. Vizitatorul: Şi locuitorii Mesopotamiei.
Acelaşi lucru îl gîndeşte şi Sfîntul Grigorie de Nyssa, Părintele: Să nu uiţi să-mi citeşti (fragmentul)!
Vizitatorul: Desigur, Cuvioase.
scriind în vestita sa Omilie Antirretică următoarele: „Trebuie
Părintele: Fiindcă eu am o interpretare personală în ce
să ştim că Sfîntul Duh ne vorbeşte cu cuvintele noas tre, aşa
priveşte Harul lui Dumnezeu şi desigur nu-mi imaginez că ar
cum am aflat şi din Faptele Apostolilor, că fiecare primea
fi cea corectă, desigur, fiindcă acolo unde zice „limbi", eu
învăţătura în limba în care s-a născut, înţelegînd sensul celor
cred că atunci cînd a venit Duhul Sfînt „ca suflare de vînt ce
spuse, prin cuvinte ce-i erau cunoscute". Şi mai sus, mai
vine repede" şi, mai ales, atunci cînd au ieşit afară şi s -au dus
limpede: „Din Fapte am aflat că puterea dumnezeiască s-a
în piaţă şi s-a adunat lumea şi s-a revărsat Duhul asupra
împrăştiat în mai multe limbi pentru a nu fi lipsit de folos
lumii, atunci, prin urmare, s-a revărsat Harul.
nimeni care ar fi vorbit altă limbă" (Grigorie de Nyssa,
Vizitatorul: Şi, deşi ei vorbeau în ebraică, oamenii
Antirretikos II, paragrafele 238 şi 258, Părinţi Greci ai
auzeau în limba lor.
Bisericii, voi. 2, pp. 438 şi 446).
Părintele: Şi, aşa cum am spus, Duhul i -a influenţat pe
Acesta este cazul Părintelui Porfirie, în care avem de a
toţi: credincioşi şi necredincioşi. Şi toţi aceştia, aşadar, s-au
face cu un fel de harismă a traducerii automate. Gre coaica
întors la Dumnezeu. Şi toţi aceştia au alergat să se boteze şi
auzea în limba greacă şi franţuzoaica în limba franceză. Aşa
fiecare auzea pre limba sa. Apostolul se poate să fi vorbit în
cum scriu şi Faptele, „fiecare aude în limba în care s -a
limba sa... Prin urmare, deşi zicea: „Acum să mergeţi la
născut".
casele voastre", un francez, de exemplu, ar fi auzit „la
Este preferabil însă să-i dăm cuvîntul chiar Părintelui,
maison"...
pentru a ne explica, pe cît se poate, această întîmplare. Pronia
Vizitatorul: Desigur.
lui Dumnezeu a ajutat să fie înregistrată în sihăs tria sa, la 3
Părintele: Adică nu auzea cuvîntul „casă".
octombrie 1987, o convorbire cu el, pe care o redăm mai jos.
Vizitatorul: Cu siguranţă.
Părintele: Aici se transforma.
116 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 74
Vizitatorul: Desigur. se dovedeşte că, în clipa în care Petru vorbea mulţimilor,
Părintele: Ai înţeles? miile de oameni auzeau simultan în aceeaşi limbă, după cum
Vizitatorul: Cuvioase, ei... zice textul. Cum era posibil, aşadar, să spună un cuvînt şi
Părintele: Ascultă, in ce... fel se transformă ai ci. Căci, să-1 spună în cincisprezece, douăzeci de limbi fiecare cuvînt
deşi se auzea un sunet, mintea percepea altfel prin intermediul în parte?
clarviziunii [Nota editorului: Adică sunetul nu se schimba, Acest lucru dovedeşte tocmai faptul că interpretarea
deşi spunem că se auzea în multe limbi, fiindcă auzul se făcea dumneavoastră este corectă în această problemă. Nici un
în minte, în gînd. prin clarviziune, care temporar le -a fost cercetător nu a prins sensul celor scrise în această chesti une.
dăruită atunci auditorilor Apostolilor şi acum şi Nu scriu nimic despre aceasta...
Părintele: Nu, fiindcă nu se face să spună direct...
franţuzoaicei].
trebuie să se exprime aşa, fiindcă le e teamă...
Vizitatorul: Desigur.
Vizitatorul: Nici un cercetător nu spune nimic.
Părintele: Adică tu poţi spune: „Văd Capul Suni -on!
Părintele: Aţi auzit ce-am spus?
înţelegi? Adică văd la Sunion [Nota editorului: Adică tu vezi
Vizitatorul: Aţi spus că trebuie să se exprime aşa,
cu ochii trupeşti ceea ce se află acolo]. Eu însă văd la Sunion,
fiindcă se tem.
toate aşa cum sînt. Văd şi farul, pe care voi nu -1 vedeţi... şi
Părintele: Şi erau în Ierusalim iudei, bărbaţi mai
toate celelalte. Fără ochi [Nota editorului: Adi că văd prin
evlavioşi decît orice neam de sub cer.
darul clarviziunii].
Vizitatorul: Am discutat acest subiect şi cu alţii (cu
-Vizitatorul: Desigur.
Mihalis), iar răposatul Panagopoulos era de părere că Harul
Părintele: Prin urmare, aşa se întîmpla, sunetul lo vea
lui Dumnezeu... traducea în mintea ascultătorilor, în limba
aici în urechi şi apoi în interior. în minte, prin lumina lui
fiecăruia în timp ce Petru vorbea în limba ebraică.
Dumnezeu, iar ei înţelegeau ce însemnau cele spuse. Zice:
- Părintele: Da, însă Părinţii nu ştiau aceasta? O ştiau,
„Mergeţi la casele voastre*'. Iar cel ce vorbea spunea aceasta
însă o spuneau, aşa cum zice acolo, fiindcă era lucru grozav.
în limba lui... Nu ştiu ce să zic... Şi, iată. avem exemplul pe
înţelegi? De aceea o spun în acel fel. Fiindcă se tem. Se tem
care vi l-am dat eu, conform căruia voi puteţi vedea la Sunion să atingă acest subiect. După cum şi în Apo -
cu ochii trupeşti, însă eu văd mai bine cu cei duhovniceşti.
Vizitatorul: Desigur...
Părintele: Şi cînd cineva a văzut şi mi -a spus unde este
farul, eu i-am tăiat-o, fiindcă eu văzusem mai bine... Ce
părere ai?
Vizitatorul: Cuvioase, îngăduiţi-mi să accentuez cele
spuse.
Părintele: Adică, acel sunet devenea inteligibil în limba
fiecăruia.
Vizitatorul: Acest lucru este foarte important, fi indcă,
dacă vă citesc tocmai acest fragment din Faptele Apostolilor,
120 Konstant inos Y an nit Lingă Părintele 121
s iot is Porfir ie

calipsă sînt nişte lucruri şi nişte blesteme... însă nu se ating


de ele. Lasă-le acolo aşa cum le pricepe fiecare. De aceea nu D A R U L T Ă M Ă D U I R I I Experienţa
le-au explicat...
Părintelui în privinţa bolilor
* ·
Prima sa boală
Aici se încheie dialogul cu Părintele despre acest
subiect. Părintele avea un dar al tămăduirii foarte dezvoltat, pe
Merită însă să acordăm atenţie celor povestite de un care 1-a primit dintru început. Cînd l-am cunoscut, o
cunoscut de-al Părintelui: Odată trebuia să plece în stră- întrebare nu-mi dădea pace: De ce, în ciuda faptului că era
inătate fară să fi avut timp să se consulte înainte cu Părintele. aghiorit, trăia în Atena? Iar el, cunoscîjidu -mi gîndurile,
I-a telefonat totuşi de la aeroport ca să ia bine -cuvîntare şi într-o zi mi-a spus: „Poate mă vei întreba de ce eu, un călugăr
Părintele i-a spus: „Ai grijă", fară să-i precizeze de ce anume. de la Muntele Athos, mă aflu în Atena? Să ştii că, pe cînd
însă cunoscutul Părintelui „a văzut" clar în minte chipul eram ucenic, Părinţii mei mă trimiteau să fac diferite munci
omului de care trebuia să se păzească, fiindcă nu avea intenţii în afara colibei noastre. Una dintre ele era să adun melci. îi
bune în ce-1 privea, şi din ce motive. Prin urmare i-a spus puneam într-un sac pe care îl duceam apoi în spinare. Melcii
imediat Părintelui: „Am înţeles, Cuvioase". într -adevăr, cînd însă lăsau un lichid care trecea prin sac, prin rasă şi -mi
1-a întîlnit pe acel om, era pregătit şi s-a comportat aşa cum ajungeau pînă la piele. Şi fiindcă sufla crivăţul, odată am
trebuia. Astfel, Părinteje i-a împărtăşit interlocutorului său răcit şi m-am îmbolnăvit foarte tare. Aşadar, Părinţii m-au
clarviziunea sa, fară cuvinte. Avînd o asemenea experienţă, trimis în lume ca să mă vindec, însă cînd m-âm întors la
este un interpret demn de încredere al întîmplării de mai sus, Sfîntul Munte'm-am îmbolnăvit din nou. Atunci au spus:
la care se referă Faptele Apostolilor. „Poate că Dumnezeu îl vrea în lume". Şi au aflat că
într-adevăr aşa era. Astfel am ajuns eu în lume".
Sfîrşitul anexei
Ultimele sale boli
Dumnezeu, cu voile Sale necercetate, a legat mî ntu-irea Rugăciunea pentru cancer
Părintelui şi a mii dintre fiii săi duhovniceşti de bolile lui şi Cînd şi-a revenit oarecum şi a început încet-încet să
de nevoia vindecării lor. Cu vremea bolile i s -au înmulţit şi primească vizitatori, l-am vizitat şi eu, iar el m-a uimit
au devenit măsura virtuţilor sale. într-o zi, cînd l-am găsit spunîndu-mi cu vocea slăbită: „Pe cînd eram tînăr mă ru gam
suferind în pat, l-am compătimit spunîndu-i: lui Dumnezeu ca, dacă va îngădui vreodată să mă îm -
Suferiţi, Cuvioase? bolnăvesc, să-mi dea cancer. Să ştii că cancerul este cea mai
Foarte mult. bună boală. Fiindcă, dacă ai alte boli, nu iei lucrurile în
Unde vă doare? serios, ci tot speri că te vei vindeca şi de obicei nu te schimbi.
Peste tot. însă dacă ai cancer, îţi spui: pînă aici mi -a fost, gata cu
Dar ce aveţi, Cuvioase? minciunile, acum mă duc. Oamenii nu te mai pot ajuta şi te
Da ce n-am? Am atîtea boli, că nici eu nu mai ştiu ce afli singur înaintea lui Dumnezeu, Care-ţi este singura
am. Viaţa-mi atîrnă de un fir de aţă. speranţă. Astfel te agăţi de această speranţă şi te mîntuieşti.
Acest fir 1-a ţinut Dumnezeu decenii de-a rîndul şi nu Operaţia asta de ochi pe care mi-au tacut-o şi a eşuat şi, cu
s-a rupt, nu atît pentru Părintele (el era deja pregătit să cortizonul pe care mi l-au dat. am simţit ca şi cum mi-ar fi
plece), cît pentru noi, care, prin negrija noastră, eram ne - explodat ceva în creier, de 1-a tăcut bucăţi, aşa de tare mă
pregătiţi şi aveam mare nevoie de el. durea! Atunci am crezut că Dumnezeu mi -a ascultat
Bâtrînul ştia acest lucru şi se lupta să rămînă în viaţă rugăciunea din tinereţe şi că era cancer, dar nu era. Ştii, am
prin rugăciune şi atenţiei, care erau întotdeauna însoţite de început să încetez a mă ruga pentru cancer, cînd, odată, i -am
grija veghetoare a maicilor mănăstirii, precum şi de rugă- spus ce făceam unui episcop, iar el m-a certat fiindcă, după
ciunile sutelor de fii duhovniceşti ai săi. Odată a spus: „De cum mi-a spus, o astfel de rugăciune, ascunde mult egoism. Şi
multe ori am pornit spre cer, însă rugăciunile voastre, m -au cum ziceam, mă durea foarte tare. Era foarte frumos".
adus înapoi". A dat bătălii grele şi cînd i s-a tăcut operaţia de Dacă toată povestirea lui îmi inspirase o oarecare
rinichi, şi cînd a suferit infarctul miocardic şi cînd a făcut teamă, acel ultim „mă durea foarte tare; era foarte fru mos"
operaţia eşuată de cataractă, ca să amintesc doar cîteva dintre m-a lăsat mut de uimire. De multe ori nu puteam să prind
multele încercări ale sănătăţii sale. înţelesul celor spuse de Părintele.
Cînd avu ultima încercare, aceea cu ochii, medicii nu -i
Rugăciunea curată tămăduieşt e
mai dădeau nici o şansă; avea hemoragie intestinală şi a sta t
zile de-a rîndul nemîncat. Trupul chinuit devenise un Altă dată cînd ne-am întîlnit, m-a ajutat oarecum să
adevărat schelet acoperit doar de piele şi, ca să nu se culce îl înţeleg cele spuse atunci, zicîndu-mi: „Ştii ce trebuie să faci,
ţineau în picioare, ca răstignit, suferind dureri cumplite. cînd eşti bolnav? Să-L rogi pe Dumnezeu să-ţi ierte păcatele.
Iar Dumnezeu, fiindcă II rogi cu durere şi sme renie, îţi va Neputinţa ca lupt ă
ierta păcatele şi-ţi va vindeca şi trupul. Insă, fii atent. Să nu te Deşi bolnav trupeşte, Părintele era de fapt sănătos, căci
rogi cu făţărnicie. Să nu zici, Doamne, iartă -mi păcatele, iar sufletul îi era sănătos. Şi această sănătate a sufletului său îl
gîndul să-ţi fie la boala trupească. O astfel de rugăciune nu va îndreptăţea să susţină, de pe patul de suferinţă, sute de
avea rezultat. Tu, cînd te rogi, uită-ţi boala trupească, oameni sănătoşi trupeşte, care simţeau cum îi chinuie boala
primeşte-o ca pe un canon, ca pe un preţ al iertării păcatelor sufletească a păcatului. Şi-1 îndreptăţeau nu doar să-şi îndure
tale. Nu te nelinişti pentru ce va fi, ci lasă -le în grija lui neputinţele trupeşti rugîndu-se pentru iertarea păcatelor sale,
Dumnezeu, căci Dumnezeu ştie ce are de făc ut". dînd slavă lui Dumnezeu, ci şi să le folosească drept mijloc de
Cu aceste cuvinte, atît de simple, Părintele îmi ex plica asceză activă. Cînd, într-o zi, suferea foarte tare din pricina
că boala trupului meu se datorează neputinţelor su fletului,
bolilor sale, şi l-am întrebat: „Ce faceţi, Cuvioase?", mi -a
adică păcatelor mele, iar iertarea acestor păcate de răspuns: „îmi mai apăs puţin trupul". Precum sf inţii asceţi,
Dumnezeu, prin rugăciunea smerită, aduce tămăduirea transforma, „prin Harul lui Dumnezeu", neputinţa trupească
sufletului şi, după un timp, pe care-1 va socoti Dumnezeu, cea fară de voie în lupta duhovnicească de bună voie.
aduce şi vindecarea trupului. îmi atrăgea însă atenţia asu pra
sincerităţii rugăciunii, prin care trebuie să cer doar iertarea
păcatelor, de vreme ce, cel mai important lucru pentru Infarctul
vindecarea bolii este îndepărtarea cauzelor sale.
Dimpotrivă, facînd o rugăciune nesinceră, cînd bol - Era o după-amiază de august a anului 1978. Patru
navul se foloseşte de cererea iertării păcatelor ca un pre text prieteni aşteptam în curtea Părintelui din Kallisia. Doi dintre
pentru reuşita vindecării sale trupeşti, se zădărnicesc noi urmau să-1 întîlnească pentru prima dată şi erau foarte
rezultatele aşteptate de la acea rugăciune, din pricina emoţionaţi. Aştepta o mulţime de lume şi se făcea tot mai
ne-sincerităţii bolnavului. tîrziu. De două zile Părintele tot primea vizitatori şi mai era şi
După părerea Părintelui, Hristos, răspunzînd umilei obosit după călătorie. Ne-am gîndit să plecăm pentru a nu-1
rugăciuni a bolnavului pentru iertarea păcatelor, precum şi mai obosi, măcar noi. Cei doi însă nu voiau
credinţei sale curate, în marea Sa milă, realizează mai întîi
lucrul cel mai greu de făcut, iar mai apoi, în momentul pe care
El îl alege, va trece la ce este mai uşor de făcut. Tămăduieşte
mai întîi rădăcina, boala sufletului, păcatul şi apoi ramurile,
adică boala trupului.
126 K o n stan 1 1n os Y ann i Lingă Părintele Por 127
fir ie
l s i o l i s

să piardă ocazia de a-1 cunoaşte, deoarece, în acea perioadă avusesem niciodată închipuiri înainte şi mă întrebam de ce -aş
Părintele era scump la vedere. fi avut atunci şi, mai ales, alături de Părintele, a cărui viaţă se
Am hotărît să mai rămînem împreună cu lumea ce înfăţişa ca un lanţ de evenimente supranaturale? Apoi am luat
aştepta. Părintele primea fară pauză. Tîrziu în noapte ne -a toţi drumul întoarcerii prin pădure. Deodată s-a stîrnit un vînt
venit şi nouă rîndul. Cînd am intrat în chilia sa am rămas puternic, neobişnuit pentru acel anotimp, ce şuiera tare
uimit. Mă aşteptam să-1 văd frînt de oboseală şi, cînd colo, printre brazi înclinîndu-le crengile pînă la pămînt. Mi-am
era odihnit şi binedispus. Faţa îi semăna cu aceea a unui simţit tot trupul străbătut de un fior ce nu m-a mai părăsit
prunc ce tocmai s-a trezit, după un somn bun. Niciodată, pînă pînă în Atena. Cînd am ajuns la luminişul de lîngă pădure,
atunci, nu-1 mai văzusem astfel. Ceea ce însă m-a surprins ne-am suit în maşină şi am ajuns apoi pe la casele noastre
cel mai mult, era o lumină ciudată, ce-i cuprindea trupul în foarte tîrziu.
întregime şi, mai ales, capul. Chilia era slab luminată de o Dimineaţa, o ştire ne-a lovit ca un trăznet: In acea
luminare, şi toate lucrurile erau înveş-mîntate în umbre, ce noapte Părintele suferise un infarct. Ştirea m-a tulburat foarte
dansau, după cum tremura flăcăruia luminării. Toate, înafara tare. Simţeam o mare suferinţă pentru noua încer care a
Părintelui, ce era scăldat în lumină. Era pentru prima oară că Părintelui, pentru lumea, care avea atîta nevoie de el şi nu
vedeam o asemenea lumină, despre care aş zice că era mai putea să-l viziteze, pentru un timp, în chilia sa, pentru
nematerialnică şi nezidită, de vreme ce nu semăna cu nici una mine însumi, care mă simţeam personal vinovat, fiindcă
dintre luminile naturale sau artificiale şi nu se supunea legii fusesem unul dintre aceia ce-1 obosiseră în noaptea dinainte.
umbrei. Era o lumină ce nu-1 lumina pe Părintele din Nu puteam să fac nimic altceva decît să mă rog fierbinte lui
exterior, precum lumina luminării, ci o lumină ce se revărsa Hristos, să Se milostivească de Părintele şi de noi toţi şi să
din interiorul lui în afară. Nu i-am spus nimic despre acea ni-1 mai dăruiască pentru încă mulţi ani. Am aflat că în acele
lumină fiindcă mă cuprinsese „teama şi extazul". Bătrînul era zile s-au rugat pentru însănătoşirea lui foarte mulţi oameni.
plin de dragoste afectuoasă şi mi-a odihnit sufletul încă o In ajunul îmbolnăvirii sale venise dintr-o provincie de
dată, prin sfaturile sale mîngîietoare. L-au văzut şi ceilalţi lîngă Atena pe neaşteptate, unul dintre fiii săi duhovni ceşti.
prieteni, însă nu mi-au vorbit despre acea lumină veselă şi In mod cu totul ciudat se trezise foarte devreme a doua zi, cu
nelumească. M-am neliniştit, crezînd că e vreo închipuire o dorinţă foarte puternică şi stranie, după cum îmi spunea, de
de-a mea. deşi raţionalismul meu înnăscut şi neîncrederea a-1 vedea pe Părintele. A pornit-o noaptea, încă înainte de a
mea nu prea lăsau loc unei astfel de posi bilităţi. Nu mai se lumina, cu maşina, spre Kâllisia. îndată ce s-a apropiat de
pădure 1-a văzut pe Părintele, dus pe-un măgăruş, într-o stare
critică. L-a luat imediat şi 1-a dus la spital. Hristos S-a
îndurat de noi şi ni l-a dăruit pentru alţi treisprezece ani.
Cînd, după o vreme, am putut să-1 vizitez în casa unor
prieteni unde, ascuns de lume, îşi revenea încet -în-
128 Ko n s t a n l in o s Lingă Părintele Porfirie 129
Yanniisiotis

cet, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i cer iertare că
l-am obosit în acea noapte şi, al doilea lucru, să mă plîng de Cataracta
faptul că, deşi nu se simţea bine, a continuat să primească
lume, tară oprire. Părintele mi-a spus: „Judecătorii, cînd Cîţiva ani mai tîrziu, avu loc marea aventură a ope -
obosesc, îşi întrerup lucrul la prînz. Desigur, am păţit ce -am raţiei de cataractă care a eşuat şi, prin complicaţiile posto -
păţit şi din prea multă oboseală, însă îmi era milă de lumea ce peratorii, i-a dat organismul peste cap. Toţi ne rugam şi ne
aştepta afară de atîtea ore". Cu adevărat a căzut la datorie din temeam să nu moară, de vreme ce chiar şi doctorii
dragoste. Văzîndu-mă necăjit foarte şi copleşit de sentimente deznă-dăjduiseră. Cu toate acestea, cîţiva ne încăpăţînam să
de vinovăţie a început să mă mîngîie zicîndu -mi: „Nu te sperăm în minunea vindecării sale şi încercam să transmitem
necăji. Aşa trebuia să se-n-tîmple. Fii atent. O prea mare această speranţă şi celor ce deznădăjduiseră. îmi amintesc că
tristeţe şi supărare nu sînt de la Dumnezeu, ci capcană a atunci am făcut un lucru ce, unora dintre prietenii mei, li s -a
diavolului". Acea întîlnire a fost foarte scurtă. Am avut grijă părut a fi o tragică ironie: Deşi Părintele era cu totul epuizat
să plec foarte devreme ca să nu mai fac aceeaşi greşeală, de nemîncare, facînd hemoragie intestinală, şi nu putea
obosindu-1. mînca nici măcar o linguriţă cu lapte, eu i -am dăruit un vas
După cîteva luni, am putut să-i mai fac o vizită, tot nou, ce tomai apăruse pe piaţă, şi putea fi folosit şi ca grătar
foarte scurtă. Bătrînul se întrema tot mai mult. Printre altele şi ca tigaie. O soră de la mănăstire i-a dus Părintelui vasul în
mi-a zis atunci: „Trebuie să fiu foarte atent, fiindcă această chilia sa de cărămidă. Aşteptam cu nerăbdare. La un moment
boală nenorocită mă poate lăsa lat la un moment dat". Şi dat sora a ieşit şi mi-a zis: „Părintele îţi mulţumeşte pentru
imediat s-a corectat: „Deşi, nu există boli nenorocite, de dar şi mi-a spus să-ţi confirm că-ţi va folosi tigaia". M-am
vreme ce toate Dumnezeu le îngăduie". Apoi a în cheiat, bucurat foarte tare auzind acestea. M-am întors spre ceilalţi
spunînd: „M-a obosit boala. Am stat atîtea luni închis în prieteni şi le-am spus vesel: „Dragi prieteni, Părintele va trăi.
cameră. Mi-era atît de dor de viaţa la ţară şi de copaci. Părintele nu spune vorbe goale. Faptul că a spus că va folosi
Roagă-te pentru mine". Mi-a părut ca o supărare copilărească, (tigaia), înseamnă că se va face bine şi va mînca mîncare din
uşoară, ca un dor ce e îngăduit chiar şi Sfin ţilor. ea". Şi-ntr-adevăr, peste puţină vreme a folosit-o.
După o vreme, am aflat că Părintele i-a spus unuia Cînd, mai tîrziu, a început încet-încet să prindă puteri
dintre fiii săi duhovniceşti: „în acea seară în care am făcut şi să primească vizitatori, am putut să vorbesc puţin cu el.
infarct, nu am suportat lumina cea multă". Printre altele, mi-am exprimat uimirea, spunîndu-i: „Cum aţi
acceptat, Cuvioase, să faceţi operaţia aceasta, care s -a
dovedit aşa periculoasă?". „Ei, măi, nici eu nu -nţe-leg cum Doi duhovni ci sî nt bolnavi
de-am acceptat. în zilele acelea eram mai relaxat şi mi -am zis
să-i fac hatîrul doctorului meu, de vreme ce vrea să -mi redea Părintele se vindecase atît pe sine, cît şi o mulţime de
lumina ochiului bolnav. Foarte mult râu mi -a tăcut cortizonul oameni. îmi aduc aminte în primul rînd de duhovnicul meu.
pe care mi l-au dat. Pe cit am combătut cortizonul în ce-i De cînd l-am cunoscut pe Părintele Porfirie, duhovnicul meu
privea pe alţii, pe atît de mult rău mi -a făcut în boala mea*'.' 1 mi-a cerut ca, de fiecare dată cînd îl vedeam, să -i sărut mîna
L-am rugat să accepte să fie internat într-un spital din din partea sa şi să-1 întreb dacă are vreun mesaj pentru el. Iar
Atena pentru o vindecare mai bună şi mai grabnică. eu făceam mereu ce-mi ceruse. Părintele Porfirie se bucura
Auzindu-mă, Părintele mi-a spus tăios: „Nu-mi mai vorbi de respectul pe care i-1 arăta duhovnicul meu. respect pe
despre Atena. Dacă accept să mă ia de aici, o să mor pe drum, care-l primea cu un surîs vesel. Apoi se ruga şi, cînd avea
n-o să rezist. Aşa cum stau aici, cu clima asta, cu regimul pe vreun mesaj duhovnicesc, mi-1 spunea mie însoţindu-1 de
care-1 ţin şi, mai ales. tară medicamente, care-mi fac rău, mă sfaturi concrete privind felul cum trebuia să -şi păzească
simt mai bine". Am aflat mai tîrziu că, în zilele acelea a trecut sănătatea duhovnicul meu. După prima operaţie de stomac a
pe la mănăstire un medic din America, şeful unei clinici. Cînd duhovnicului meu îmi spunea adesea: „Spune-i să ţină regim,
a auzit regimul gîndit de Părintele a fost foarte impresionat şi să fie atent la medicamente şi la odihna necesară, să nu fie
1-a copiat pentru a-1 folosi în clinica sa din America. distras de nevoile altora, fiindcă multora nu le pasă decît de
problemele lor, tară să-i intereseze dacă-1 obosesc pe celălalt
Hernia care este bolnav. Să nu exagereze, facînd servicii altora în
dauna sănătăţii sale. Dumnezeu 1-a scăpat dintr-o mare
Nici nu apucă Părintele să-şi revină prea bine din
primejdie". Duhovnicul meu. auzind toate acestea, se mira
această boală, că-i veni una nouă: înrăutăţirea herniei. Avea
spu-nindu-mi: „Dacă acum sînt bine. de ce să fiu aşa de atent
dureri foarte dese şi surorile îl vegheau noaptea. Starea
la sănătatea mea?". Părintele Porfirie ştia de ce, însă nu i -a
generală a sănătăţii nu-i permitea să se opereze. Adesea
dezvăluit nici Iui şi, cu atît mai puţin, mie.
hernia dădea pe dinafară şi starea i se înrăutăţea foarte mult,
Nu după mulţi ani boala duhovnicului meu a recidivat.
pînă ce se redresa. Odată l-am întrebat: „De ce nu vă puneţi un
A fost nevoie de o nouă operaţie, însă starea sănătăţii sale se
brîu pentru hernie?". Părintele mi -a răspuns:
tot înrăutăţea. Bolnavul avea dureri insuportabile,

Nota editorului: Doctorul Părintelui i-a recomandat să se opereze de


cataractă însă. din delicateţe, când Părintele a acceptat, nu 1-a operat el. ci un
coleg vestit. Acesta, când în timpul operaţiei s-a vărsat lichidul vitros, fără ca
el să ştie, i-a făcut o injecţie foarte puternică cu cortizon chiar lângă ochi.
Această injecţie i-a afectat stomacul, ducând mai apoi la o hemoragie
abdominală, care a durat trei luni.
„Nu pot pune fiindcă brîul mi-ar apăsa arterele de pe coapse şi
nu s-ar mai duce în picioare sîngele necesar şi, prin urmare, aş
avea alte probleme".
132 Konstantinos Yannitsiotis
Lîngă Părintele 133
Porfirie
de altfel. II înţeleg bine, fiindcă am trecut şi eu prin asta. Au
nu mînca nimic, îl ţineau cu perfuzii şi. zi după zi, se topea ca făcut bine că nu l-au deschis. Aşa să-1 lase, cît îl ţine
luminarea. Intr-una din ultimele vizite pe care 1 le-am făcut Dumnezeu". Plin de speranţă l-am întrebat: „Cuvioase, dacă
acasă, duhovnicul meu mi-a spus cu glas stins: „Spune-i vrea Dumnezeu, chiar şi acum, nu s-ar putea întîmpla o
Părintelui Porfirie că am dureri foarte mari şi-1 rog în minune ca să trăiască?". Părintele a răspuns: „Dacă vrea
genunchi să se roage pentru mine, dacă e voia Domnului să Dumnezeu, toate sînt cu putinţă". Insă Dumnezeu nu a vrut,
trăiesc, să mă dăruiască fiilor mei duhovni ceşti, iar dacă e sau, mai degrabă, a vrut altfel, în iubirea Sa atotcunoscătoare
voia Sa să mă ia, atunci să mă ia. Binecu -vîntat fie numele şi, peste cîteva zile, 1-a luat la ceruri.
Său". După adormirea sa, copleşit, m-am dus la Părintele
Cînd i-am transmis acest mesaj Părintelui Porfirie, a Porfirie. Nu mai aveam nici un mesaj de transmis din partea
fost foarte mişcat auzindu-1 şi mi-a cerut imediat să formez duhovnicului meu. M-am plecat, i-am sărutat mîna,
numărul de telefon al duhovnicului meu. A urmat un dialog udîndu-i-o cu lacrimile mele, mi-am sprijinit în tăcere
tulburător între duhovnicul meu, aflat pe marginea fruntea de ea şi am început să mă rog în taină pentru odih na
mormîntului şi Părintele Porfirie care se aflase, în tr ecut, de sfîntului său suflet. Tăcea şi Părintele. La sfîrşitul rugăciunii
trei ori în această situaţie. Părintele Porfirie îl încuraja, Părintelui, l-am auzit şoptind: „A trăit întru Hristos şi s-a dus
prezentîndu-i întîmplări de acelaşi fel din experienţa sa, iar la Hristos". Am ridicat capul şi am întrebat: „Cine,
duhovnicul meu abia reuşea să-i răspundă monosilabic, din Cuvioase?". Părintele nu vorbea. Am înţeles apoi la cine se
pricina durerilor pe care le îndura. „Profesorul" vieţii sfinte referea. L-am întrebat necăjit: „Cuvioase, de ce n-a făcut
şi duhovniceşti, care s-a răstignit de multe ori, îl sprijinea pe Dumnezeu o minune pentru a ni-1 mai dărui cîţiva ani? A
„învăţător", în clipele cele mai grele ale crucii sale. Părintele plecat aşa de tînăr!". Părintele a răspuns: „Ar fi trebuit să
Porfirie lăsase telefonul deschis, astfel că am ascultat moară de la prima operaţie, însă Dumne zeu m-a luminat, să
întreaga convorbire plîngînd în genunchi. nu-i las să-i facă chimioterapie, căci ar fi murit atunci. Astfel,
Cînd a terminat. Părintele Porfirie s-a întors spre mine Dumnezeu ni 1-a dăruit pentru încă opt ani. N-a fost o minune
şi a spus: „Ce minune a fost asta? Duhovnicul tău era lîngă că a trăit încă opt ani şi a spovedit, a vorbit şi a scris despre
mine. L-ai văzut?". I-am răspuns: „Nu, Cuvioase, nu l-am subiecte importante ale Bisericii, că a vizitat bolnavi şi a
văzut". Părintele Porfirie a continuat: „Mare mi nune! ajutat multă lume?", într-adevăr, aşa cum s-a dovedit, a fost o
Trupurile departe iar sufletele împreună! Ii telefonez în mod mare minune a iubirii lui Dumnezeu.
regulat şi ziua şi noaptea, mai ales cînd văd că are dureri
mari. Am stabilit să ne rugăm împreună la aceleaşi ore. Vreau
să-i vorbesc atunci cînd suferă mult, fiindcă îl ajută,
facîndu-i mult bine. Insă-1 obosesc vizitatorii, ca şi pe mine,
134 K a n s tatii i II o s Y a n n i t s i o 11 x
ştiinţific şi n-am zis „nu irigă", ci m-am exprimat mai simplu
zicînd „nu udă".
Părintele ca doct or a! meu Primul Lingă Părintele Pur/ine 135

diagnostic
întreruperea folosirii unui medicament
Printre cei ce s-au învrednicit a-1 avea pe Părintele
nepotri vit
drept ..medic personal" m-am numărat şi eu, deşi nevrednic
de aceasta. De la prima noastră întîlnire Părintele, în trecut doctorul meu îmi dăduse să iau tară oprire un
apucîndu-mi mîna şi luîndu-mi pulsul, mi-a tăcut un examen anume medicament. Părintele, care nu agrea în mod deosebit
general. Mi-a spus: „Văd că ai probleme de sănătate. Ai folosirea exagerată a medicamentelor şi care, cu toate
probleme neuro-circulatorii". Cu aceste cuvinte Părintele a acestea, îi respecta pe doctori şi accepta folosirea
rezumat starea sănătăţii mele. Problemele de sănă tate medicamentelor ca pe un rău necesar, cînd a auzit de me -
descoperite de medici pînă în acel moment priveau mai ales dicamentul meu, a tăcut şi a părut foarte gînditor, după care
sensibilitatea sistemului nervos şi disfuncţiuni ale circulaţiei s-a rugat. La un moment dat îmi zise: „Măi, să nu ma i iei
sîngelui. Bătrînul era foarte exact în expri mare. Formularea medicamentul ăsta". M-am mirat de această îndrumare
problemelor ca „neuro-circulatorii" nu era întîmplătoare, ci neaşteptată, însă am hotărît să fac ascultare şi, prin urmare,
prezenta într-o formă unitară, două probleme parţiale. nu am mai luat medicamentul.
într-adevăr, aşa cum au arătat consulturi medicale ulterioare, Trecu ceva vreme, problemele tot continuau şi a trebuit
aspectul nervos se îmbina c.u problema de circulaţie, să fac mai multe analize. Am luat binecuvîntare d e la
influenţînd-o şi invers. duhovnicul meu să arăt aceste analize şi unui alt medic ce era
O vreme am avut migrene foarte puternice şi ameţeli. unul dintre fiii săi duhovniceşti. După o atentă analiză, în
I-am spus despre acestea Părintelui care mi -a răspuns: ..Văd spirit de rugăciune, noul doctor a spus că, după părerea sa, în
că vasele delicate ale creierului nu udă bine celulele. Se cazul meu, acel medicament pe care-1 luam de ani de zile şi la
petrece ceva cu osteofitele în ureche. Nu pot să -ţi spun mai care renunţasem recent, era de prisos. Mi-a recomandat un alt
multe, căci oricum nu vei înţelege, fiindcă acolo funcţiile sînt medicament pe care l-am luat. Atunci mi-am adus aminte de
foarte complicate". ce-mi spusese Părintele. Cînd ne-am reîntîlnit şi i-am spus
După cîteva luni l-am anunţat că fusesem la un ore-list cele întîmplate s-a bucurat din nou şi mi-a spus: „Ce spui? Ai
care mi-a spus tocmai că am probleme cu osteofitele şi că nu întrerupt tratamentul cu acel medicament? Iată că şi ştiinţa
se irigă bine celulele labirintului, de acolo prove nind şi este de acord cu mine. Eu nu sînt doctor, însă nu ştiu cum. în
ameţelile şi migrenele. Părintele s-a bucurat şi mi-a spus: „Ai clipa în care mi-ai spus despre medicamentul acela, am văzut
văzut, măi, că am ştiut eu? Eu nu m-am exprimat foarte că nu mai trebuia să-1 iei şi, aşa cum mi-a venit acel gînd, ţi
Lingă 135
l-am spus. Bine faci că nu-1 mai iei. Iar acum trebuie să-ţi Pâri n lele Por fine

umpli sufletul cu Hristos, cu iubire dumnezeiască, cu bu -


curie. Bucuria lui Hristos te va vindeca. Cînd eşti foarte întreruperea folosirii unui medicament
134 A o n s l a n I i n o s ) a n n i I s i o 11 x nepotri vit

în trecut doctorul meu îmi dăduse să iau tară oprire un


Părintele ca doct or a! meu Primul
anume medicament. Părintele, care nu agrea în mod deosebit
diagnostic folosirea exagerată a medicamentelor şi care, cu toate
acestea. îi respecta pe doctori şi accepta folosirea
Printre cei ce s-au învrednicit a-1 avea pe Părintele
medicamentelor ca pe un rău necesar, cînd a auzit de me -
drept „medic personal" m-am numărat şi eu, deşi nevrednic
de aceasta. De la prima noastră întîlnire Părintele, dicamentul meu, a tăcut şi a părut foarte gînditor, după care
apucîndu-mi mîna şi luîndu-mi pulsul, mi-a tăcut un examen s-a rugat. La un moment dat îmi zise: „Măi, să nu ma i iei
general. Mi-a spus: „Văd că ai probleme de sănătate. Ai medicamentul ăsta". M-am mirat de această îndrumare
probleme neuro-circulatorii". Cu aceste cuvinte Părintele a neaşteptată, însă am hotărît să fac ascultare şi, prin urmare,
rezumat starea sănătăţii mele. Problemele de sănă tate nu am mai luat medicamentul.
descoperite de medici pînă în acel moment priveau mai ales Trecu ceva vreme, problemele tot continuau şi a trebuit
sensibilitatea sistemului nervos şi disfuncţ iuni ale circulaţiei să fac mai multe analize. Am luat binecuvîntare d e la
sîngelui. Bătrînul era foarte exact în expri mare. Formularea duhovnicul meu să arăt aceste analize şi unui alt medic ce era
problemelor ca ..neuro-circulatorii" nu era întîmplătoare, ci unul dintre fiii săi duhovniceşti. După o atentă analiză, în
prezenta într-o formă unitară, două probleme parţiale. spirit de rugăciune, noul doctor a spus că, după părerea sa, în
într-adevăr, aşa cum au arătat consulturi medicale ulterioare, cazul meu, acel medicament pe care-1 luam de ani de zile şi la
aspectul nervos se îmbina cu problema de circulaţie, care renunţasem recent, era de prisos. Mi-a recomandat un alt
influenţînd-o şi invers. medicament pe care l-am luat. Atunci mi-am adus aminte de
O vreme am avut migrene foarte puternice şi ameţeli, ce-mi spusese Părintele. Cînd ne-am reîntîlnit şi i-am spus
l-am spus despre acestea Părintelui care mi -a răspuns: ..Văd cele întîmplate s-a bucurat din nou şi mi-a spus: „Ce spui? Ai
că vasele delicate ale creierului nu udă bine celulele. Se întrerupt tratamentul cu acel medicament? Iată că şi ştiinţa
petrece ceva cu osteofitele în ureche. Nu pot să -ţi spun mai este de acord cu mine. Eu nu sînt doctor, însă nu ştiu cum, în
multe, căci oricum nu vei înţelege, fiindcă acolo funcţiile sînt clipa în care mi-ai spus despre medicamentul acela, am văzut
foarte complicate". că nu mai trebuia să-1 iei şi, aşa cum mi-a venit acel gînd, ţi
După cîteva luni l-am anunţat că fusesem la un ore-list l-am spus. Bine faci că nu-1 mai iei. Iar acum trebuie să-ţi
care mi-a spus tocmai că am probleme cu osteofitele şi că nu umpli sufletul cu Hristos, cu iubire dumnezeiască, cu bu curie.
se irigă bine celulele labirintului, de acolo prove nind şi Bucuria lui Hristos te va vindeca. Cînd eşti foarte obosit, ia
ameţelile şi migrenele. Părintele s-a bucurat şi mi-a spus: „Ai un medicament pentru neputinţa ta. Trebuie însă să -ţi
văzut, măi, că am ştiut eu? Eu nu m-am exprimat foarte mărturiseşti toate păcatele pentru a-ţi tămădui rănile ascunse
ştiinţific şi n-am zis „nu irigă", ci m-am exprimat mai simplu ale sufletului. Această spovedanie îţi va da şi ţie multă
zicînd „nu udă". bucurie, dar şi mie. Acum sînt bolnav, însă Domnul se va
îngriji să ne vedem din nou". Cuvintele sale m-au Anii treceau. Odată, pe cînd mă aflam în vizită la
impresionat, mai ales acel „bucuria lui Hristos te va tămă - Părintele şi discutam diferite subiecte, deodată îl văd că se
dui". Auzeam pentru prima dată de o asemenea fericită apleacă, îmi cuprinde capul şi-mi face cruce asupra lui de mai
perspectivă de însănătoşire. Nu era vorba de un tratament din multe ori, şoptind: „Este la stînga, la stînga îl văd". Părintele
cele cunoscute, ci de un tratament deopotrivă al trupu lui şi al îmi făcuse astfel, prin rugăciunea sa tainică o „encefalogramă
sufletului. duhovnicească". Nu mi-a dat explicaţii, nu mi-a spus la ce să
fiu atent pentru a-mi păzi sănătatea. Este adevărat însă că
Ameţelile şi sufletul n-am luat prea mult în seamă acest avertisment al Părintelui.
Marea mea greşeală era că am rămas, cu infatuată neglijenţă,
Ameţelile ce-mi veneau brusc, la intervale de timp într-o subdezvoltare duhovnicească şi de aceea nu puteam
nedefinite, erau destul de neplăcute şi-mi creau o problemă înţelege bine înălţimea spiritualităţii Părintelui, în adevărata
generală de echilibru, mai ales la mers. Am încercat să o sa dimensiune. Astfel, fie îl pierdeam în norii
analizez în interiorul meu. Astfel mi -a venit o întrebare, pe ininteligibilului, fie îl coboram la măsura imaturităţii mele,
care i-am şi pus-o Părintelui la următoarea noastră întâlnire. fară a reuşi astfel să valorific preţioasele ocazii pe care mi le
I-am spus: „Cuvioase, mă întreb dacă aceste ameţeli din oferea.
pricina urechii îmi creează o problemă psihologică sau, La puţin timp după acea vizită la Părintele, într-o zi a
dimpotrivă, problema psihologică a fricii ca nu cum va să trebuit să lucrez fară întrerupere de dimineaţa pînă seara şi,
ameţesc, acţionează ca o autosugestie şi-mi creează lucrul cel mai rău, avînd o migrenă groaznică. Nu era,
ameţelile?". Bătrînul mi-a răspuns surîzînd: „Văd că ai mers desigur, prima dată că lucram în aceste condiţii, însă acum am
foarte în profunzime. Situaţia este destul de compli cată". Din avut avertismente clare. în jurul orei şase seara am simţit o
răspunsul său am înţeles că prima parte a întrebării mele se persistentă înţepenire a degetelor de la piciorul
îmbina cu a doua şi că este posibil să fie vorba de amîndouă.
Problema organică o poate influenţa pe cea psihologică şi
invers. Era vădit că prin ajutorul Părintelui şi al doctorului
trebuia să nu rămîn impasibil, ci să acţionez în paralel, pentru
a-mi întări organismul, prin tratamentul medical indicat, şi
totodată să-mi întăresc şi psihicul, printr-o mai mare
încredere în Pronia lui Dumnezeu. Rezultatele acestui efort
concertat, mai ales prin rugăciunile şi îndrumările Părintelui,
în această problemă, au fost foarte bune. în cîteva luni starea
mi s-a îmbunătăţit cît, în mod normal, s -ar fi îmbunătăţit în
cîţiva ani. Datoram recunoştinţă lui Hristos, prin Părintele.
Problemele generale ale sănătăţii mele au persistat totuşi.

Prevestirea atacului cerebral


138 K o n s luni i n o s V a n n itsiot i s Lfngâ I'u r i n i c I c Porfir ie 139

drept. Vroiam să cred că este ceva trecător. Am făcut cîţi -va ai nevoie de ani. Pocăinţa este ca fulgerul". Ajuns la spital am
paşi. însă înţepenirea persista. Totuşi, am avut răbdare pînă făcut analize şi tratament pentru îndepărtarea simptomelor
la sfirşitul serviciului. Un sentiment greşit înţeles de acelui uşor atac cerebral. O amorţeală suportabilă, variind în
demnitate şi dăruire de sine mă ţinea înţepenit acolo şi nu -mi intesitate, a persistat pe partea dreaptă a trupului şi aceasta
îngăduia să-mi declar smerit neputinţa de a continua munca arăta că, atacul cerebral avusese loc pe partea stingă, potrivit
sau, pentru mai multă siguranţă, să spun că eram cu adevărat dependenţei încrucişate a nervilor periferici cu cei centrali.
bolnav în acea zi. Astfel s-a confirmat pe deplin înainte-vederea Părintelui, ce a
Ajungînd acasă, amorţeala s-a extins şi la degetele văzut, cu destul timp înainte, problema din partea stingă a
mîinii drepte. Am telefonat unui prieten doctor, i-am descris capului. Aşa cum a constatat mai apoi şi doctorul, au fost
simptomele, iar el mi-a recomandat nişte medicamente şi afectaţi, în parte, nervii senzitivi, însă au rămas neatinşi
linişte, fiindcă nu i se părea a fi ceva grav în acel mo ment. (nervii) motori. Opinia Părintelui, după atac, care era de
Atunci mi-am amintit cele spuse de Părintele. Vroiam mult părere că problema este de mică întindere, s-a confirmat şi ea.
să-i telefonez însă o îndoială mă reţinea: Oare se alia în chilia L-am slăvit pe Dumnezeu, pentru limitai ea încercării, însă
sa şi, dacă da, nu cumva este bolnav, sau îl reţin mulţimile de mă chinuiau mustrări de conştiinţă, căci mă simţeam a fi
vizitatori şi nenumăratele telefoane primite 0 Am îndepărtat cauza acestei neputinţe.
această îndoială cu gîndul că Dumnezeu se îngrijeşte de toate La prima întîlnire pe care am avut -o cu Părintele după
nu omul. Mi-am făcut cruce şi am format numărul. îndată s-a ieşirea mea din spital i-am spus toate acestea. El însă mi-a
auzit glasul Părintelui. In caz de nevoie, întotdeauna îl explicat cele întîmplate „în parabole", spunîndu -mi: ..Ştii.
găseam sau mă găsea el. I-am spus, pe scurt, cele întîmplate. judecătorii, cind obosesc, fac o pauză la prînz. Cu ceva t imp
M-a întrebat dacă mă deranjează ceva în diferite părţi ale în urmă, una dintre fiicele mele duhovniceşti a avut un
trupului şi mi-a spus: „Nu te teme, nu e ceva grav, să te accident de maşină şi avea ameţeli. Mi -a telefonat într-o
internezi în spital". I-am spus şi medicului părerea şi Duminică dimineaţa. Am sfatuit-o să nu se ducă la biserică, ci
recomandările Părintelui, iar acela a fost întru totul de acord să rămînă acasă să se odihnească. Nu m-a ascultat şi s-a dus.
cu părerea doctorului duhovnicesc. Pe drum a căzut şi au dus-o la Spitalul Buneivestiri". Am
Peste puţin timp mă aflam la Spitalul Bunavestire. Mă înţeles ce voia să-mi spună. întotdeauna pildele sale erau
neliniştea problema stării mele sufleteşti. Odată, vizi-tîndu-1 grăitoare. Fiindcă m-a văzut totuşi întristat de mustrările de
pe Părintele, i-am spus: ,.Mă rog lui Dumnezeu să îmi dea conştiinţă, a adăugat: „Nu te întrista. Mai bine bucură -te şi
cîţiva ani de viaţă, să mă pot pocăi". Iar el mi -a răspuns: „Nu mulţumeşte-1 lui Dumnezeu, fiindcă o puteai păţi mai rău.
138 K o n s luni i n o s V a n n itsiot i s Lfngâ I'u r i n i c I c Porfir ie 139
Ce-ai păţit tu nu e mai nimic, fără discuţie. Dumnezeu S -a
milostivit de tine".
La următoarea noastră întîlnire mi -a dat îndrumări
amănunţite, precum un părinte iubitor copilului său: „Să
140 Konslanlinos Yan n iIs ioI is
Lingă Părintele Porfir 141
ie

ai grijă de regimul tău, să nu mănînci mîncăruri ce-ţi agra- potrivite firii mele înnăscute şi celei dobîndite, boli lor şi
vează afecţiunea sau care îngraşă. Să nu stai multe ore în pat, perspectivelor mele. Au trecut de atunci patru ani. Vizi tele
fiindcă te vei îmbolnăvi. Să umbli, să faci mişcare, însă cu mele la chilia Părintelui continuau ca de obicei. Pînă cînd,
măsură. Să te plimbi, nici prea repede, nici prea încet, nici la într-o zi, mi-a telefonat acasă şi mi-a spus să mă duc urgent la
suiş, nici la coborîş, şi nici la mare altitudine. Să păşeşti cu cardiolog, ca să-mi fac analize. M-am neliniştit, însă nu
un ritm măsurat, în loc neted, fară să te oboseşti. Să ieşi afară. foarte mult, fiindcă îmi făcusem electrocardiograma de
Nu-ţi voi spune unde să te duci. Mergi unde vrei, ajunge să curînd şi toate erau bune. M-am dus la un prieten cardiolog,
fie în afara Atenei, departe de gazele de eşapament care -ţi căruia îi vorbisem de mai multe ori despre Părintele şi care
vatămă sănătatea. Să nu stai mult timp afară în frig, sau în voia să-1 cunoască, şi i-am cerut să-mi facă
căldură prea mare. Cînd ieşi în frig, să-ţi ţii o batistă la nas şi electrocardiograma. Prietenul meu s-a mirat de această
la gură, ca să nu inspiri aer rece, iar cînd e foarte cald să porţi bruscă ciudăţenie. Cînd i-am spus rîzînd că „am trimitere" de
o pălărie ca să nu-ţi facă rău la cap soarele. Să ai grijă foarte la Părintele Porfirie, s-a grăbit să-mi facă analiza.
mare la presiunile psihice prea mari şi la stresul pe care le Cardiograful arăta, fară să indice nimic patologic, ca şi
resimţi la ser-vici. Ştiu că acolo nu te presează şi că în cardiologul, că Părintele Porfirie se neliniştea degea ba
exterior pari liniştit, însă în interior te presezi tu singur, ca să pentru mine. Insă, înainte să-şi termine fraza, l-am auzit
nu rămîi în urma celorlalţi şi să faci treabă mai multă şi mai
spunînd mai tare: „Şi totuşi văd ceva". Era o tahicardie şi a
bună. Ai văzut acum, că ţi-ai luat concediu medical şi ai
trebuit, pentru prima dată, să iau medicamente pentru inimă.
rămas cîteva zile departe de servici, ce mult te -ai liniştit?
Prin urmare „cardiograful duhovnicesc" al Părintelui
Cînd vei face o altă muncă nu vei mai fi stresat. Să citeşti
funcţiona perfect, de vreme ce depistase de la distanţă
scrierile Sfinţilor Părinţi şi să te rogi. Şi, mai ales, să nu te
problema. L-am vizitat apoi la chilia sa şi i-am spus rezul-
necăjeşti. Astfel sănătatea ţi se va îmbunătăţi. Cu cît îl vei
tatul consultului. Era gînditor şi mi -a dat noi îndrumări de
iubi pe Hristos mai mult, cu atît te vei bucura mai mult şi nu
această dată privitor la inimă.
te vei mai întrista. Tot ce faci să faci cu iubire şi cu
Peste cîteva zile mi-au apărut simptome de angină
mulţumire, fară presiune şi stres. Să-ţi iei şi medicamentele
pectorală. In zorii zilei Pogorîrii Sfîntului Duh, la orele două
şi, poate într-o zi, nu vei mai avea nevoie de ele".
noaptea, m-au trezit dureri foarte puternice în piept, în spate
Prevestirea infarctului meu şi în mîini. M-am dus la spital unde, în mod ciudat, aparatele
Nu ştiu cît am respectat şi cît am trecut cu vederea nu arătau nimic, iar medicul de gardă a con -
aceste înţelepte îndemnuri ale Părintelui, care erau cele mai
Lingă Părintele Porfirie 145
144 Konstantinos Y a n n ifsiot i s

142 K o n s 1 an lin o s ) a n n Lingă Părintele Por fir ie


i l s i o l i v 14
3

siderat că era vorba de o afecţiune pe fond nervos şi a re - era să mă rog neîntrerupt, spunînd: „Doamne, lisuse
comandat calmante. Hristoase, iartă-mă!'\ Doar aceste cuvinte mă odihneau su-
M-am întors acasă, însă. cu toate calmantele luate, fleteşte. Astfel, fară să-mi dau seama, aplicasem în practică
durerea persista. După cîteva ore m-am dus iar la spital. învăţătura Părintelui Porfirie care-mi spusese: ..Cinci eşti
Acum electrocardiograful arăta limpede: infarct miocardic bolnav, roagă-L pe Hristos să-ţi ierte păcatele". Această
acut. Am fost internat cîteva zile la terapie intensivă. Doi învăţătură o uitasem, însă Părintele mi -a amintit-o şi, la
medici mi-au spus că. aşa cum mă întorsesem în acea seară momentul potrivit, a adus-o pe buzele mele. Atunci am
acasă, cu un infarct ce tocmai evolua şi fară nici un aju tor înţeles cît de departe şi de adînc vedea, şi cit era de drept.
medical, am trecut printr-o primejdie de moarte. încă o dată Avînd mereu „televizorul" duhovnicesc deschis, mă urmă rea
subapreciasem gravitatea pericolului pe care Părin tele mi-1 şi mă întărea. Ciudat, însă acum, în clipe de veselie
arătase la timp. Şi din nou, prin rugăciunile sale, Dumnezeu duhovnicească îmi amintesc cu nostalgie acele clipe de mare
S-a milostivit de mine şi mi-a dăruit timp de pocăinţă. primejdie şi de amintire a morţii, care m-au făcut sâ simt mai
Îmi amintesc că. în toate acele zile pe care le -am puternic înălţarea duhovnicească şi netulburata pace
petrecut în spital, m-am schimbat. Nu mă mai interesau deloc sufletească. Iar acest binecuvîntat paradox nu era lucrarea
lucrurile lumeşti, şi chiar şi micile mele bucurii lu meşti îmi mea, ci a lui Hristos. prin rugăciunile Pări ntelui Porfirie.
provocau repulsie. Mă miram cum de mulţi bolnavi aveau Cînd am ieşit din spital m-am întors acasă unde. după
curajul de a-şi risipi fară grijă timpul cu lucruri neînsemnate. puţin timp, am constatat o altă neaşteptată binefacere a lui
în timp ce clipa morţii şi a judecăţii veşnice a fiecăruia era Dumnezeu prin neputinţa mea: Boala a devenit un scut
aproape. Conştientizasem că cei consideraţi sănătoşi, în fapt protector, care mă păzea de amestecarea în probleme
nu erau diferiţi de cei grav bolnavi, de vreme ce, chiar de-ar vătămătoare de suflet care în acelaşi timp îmi ameninţau şi
fi avut înainte încă o mie de ani de viaţă, aceşti ani ar fi fost, sănătatea trupească, probleme ce mi -au apărut, între timp, în
comparativ cu veşnicia viitoare, mai scurţi decît cîteva viaţă.
secunde.
Cum puteau să fie orbiţi de bunăvoie înaintea acestei Mă întrebam ce ai
realităţi cutremurătoare, rămînînd nepregătiţi sufleteşte?
Părintele se îngrijea mereu de sănătatea mea şi avea
Cum puteam şi eu (să rămîn nepăsător)? De aceea, singu rul
grijă de mine chiar şi atunci cînd eram departe de el. Apli ca
lucru pe care îl doream din adîncul sufletului în acele zile.
ceea ce-mi spusese odinioară: „Ce minune a lui Dumnezeu!
Trupurile sînt departe unul de altul, dar sufletele sînt Hristos să Se sălăşluiască în tot sufletul lor: „în toate
împreună". îmi apăruse o nouă problemă de sănătate şi pătimind necaz, dar nefiind striviţi" (Nota trad. II Co-rinteni 4,
petreceam nopţi de coşmar care îmi provocau suferinţe 8).
trupeşti şi sufleteşti. Vizitîndu-1 pe Părintele, îndată ce am Altă dată cînd ne-am întîlnit mi-a spus: „Cînd ne
intrat în chilia sa, m-a întrebat: „Ia spune-mi, ce se-ntîmplă îmbolnăvim, ca să nu greşim, trebuie să urmăm sfaturile
cu sănătatea ta?". Cînd am început să-i spun ce probleme medicinii şi ale logicii. Mai presus de toate însă trebuie să
aveam, m-a întrerupt spunînd: „Deci asta era. Şi eu care de urmăm voia lui Dumnezeu şi să ne încredem în iubirea Sa".
atîtea nopţi mă întrebam într-una ce ai?". Prin urmare, Părintele ştia întotdeauna să îmbine şi să echilibreze înalta
„televizorul" duhovnicesc al Părintelui nu era stins nici destinaţie duhovnicească a omului cu necesităţile sale
noaptea. materiale.

Medicamentel e Părintele ca doct or al lumii


Nu respingea medicamentele, însă nu le atribuia o
Femeia bol navă de cancer ce s -a
valoare absolută, în ce privea rolul de vindecător. într -o zi
vindecat fără operaţie
m-a întrebat: „Ce este medicamentul?". I-am răspuns: „Un
produs chimic, pe care îl luăm pentru a ne vindeca de boli". Părintele a pus diagnosticul, a urmărit şi a vindecat
Nu a fost mulţumit de acest răspuns şi a continuat: bolile multora dintre fiii săi duhovniceşti, însă şi ale multor
„Spune-mi ce înseamnă medicament. Nu-ţi spune nimic acest necunoscuţi, care nu au aflat niciodată acest luciu, uimind
cuvînt?" (Nota trad. farmako, în text). Neştiind ce să răspund a-1 afla în cele din urmă în ceruri.
tăceam privindu-1. Iar Părintele continuă: „Medicament Intr-o după-amiază de vară, destul de mulţi vizitatori
înseamnă otravă (Nota trad. farmaki. în text). Să nu crezi că ne aflam pe băncuţele din faţa chiliei Părintelui din Ka-Uisia,
medicamentele fac doar bine organismului uman. Fac şi rău. aşteptîndu-1 să vină, dar nu s-a arătat. Noi însă nu ne-am
De ce luăm medicamente? Fiindcă ne îmbolnăvim. Şi de ce plictisit aşteptînd. începusem a vorbi şi fiecare povestea, din
ne îmbolnăvim? Fiindcă ne supărăm. Şi de ce ne supărăm? experienţa sa, despre Părintele care, deşi absent, era prezent
Fiindcă păcătuim. Dacă însă îl lăsăm pe Hristos să Se în duh şi ne transmitea bucurie sufletească. La un moment dat
sălăşluiască în întregul nostru suflet, atunci păcatul dispare, am vorbit şi eu şi le-am spus că Părintele vindeca şi boli. O
dispare şi supărarea, dispare şi boala şi aruncăm şi doamnă necunoscută ce şedea lîngă mine, m-a întrebat: „Boli
medicamentele". Această analiză a Părintelui mi s -a părut grave?". I-am răspuns: „Cum grave, doamnă, dacă a vindecat
foarte odihnitoare în simplitatea ei şi-n dezvăluirea sa chiar şi cancer, după cîte am aflat". Doamna m-a privit
înţeleaptă. Părintele, pătrundea prin duh, dincolo de insistent şi a surîs.
suprafaţa lucrurilor în adîncime, pentru a descoperi
înlănţuirea cauzală a evenimentelor - luarea medicamentelor,
boala, supărarea, păcatul, absenţa lui Hristos di n sufletul
nostru. Datorită acestei analize am înţeles mai bine şi
constatarea Apostolului Pavel, privitor la cei ce îl lăsau pe
Lingă Părintele Porfirie 145
144 Konstantinos Y a n n ifsiot i s

146 Ko ns I an I in os Ya n n /. i n gă Păr i n le I e P 147


i Is io I is o r/i r i e

Am întrebat-o: „Mă iertaţi, doamnă, dar de ce surîdeţi? doar să mă rog într-una şi mă voi face bine. Am simţit că acel
Credeţi că vă spun poveşti?". Mi-a răspuns: „Deloc. Surîd om avea în el o putere pe care mi -o transmitea mie. Am
pentru că eu sînt aceea pe care Părintele a vindecat -o de început să mă rog necurmat, să cred. să sper şi să mă bucur,
cancer incurabil". Am rămas toţi încremeniţi. „Dumnea - pentru întîia dată. Peste cîteva zile. medicii au constatat că
voastră sînteţi?", am întrebat toţi deodată. „Spuneţi -ne ce s-a cancerul se extinsese şi la oase. Eu surîdeam. iar medicii
întîmplat?". Doamna şovăia să vorbească, însă a cedat credeau că boala mi-a afectat şi mintea. De atunci,
rugăminţilor noastre, rugîndu-ne să nu-i facem cunoscut încet-încet, cancerul a început să cedeze şi simţeam foarte
numele. bine acest lucru. Au constatat-o şi medicii. însă nu aveau nici
A început să ne povestească: „Eram bolnavă de can cer o explicaţie. Eu însă ştiam care era cauza, dar nu le-am spus
care făcuse metastaze şi se răspîndise în tot organis mul. Am nimic. Starea a continuat să mi se îmbunătăţească, pînă ce
fost internată la destule spitale însă starea mi se înrăutăţea m-am ridicat din pat. Am continuat să discut cu Părintele
într-una. Aveam dureri cumplite, nu puteam mînca şi Porfirie. Veneam şi aici sus în Kallisia. într -o zi stăteam aici
ajunsesem piele şi os. Medicii nu mai aveau nici o speranţă. afară. în curte, aşteptînd împreună cu cîteva rude de -ale
Nişte rude m-au dus la Londra. Nici acolo n-au putut face mele. Părintele Porfirie a trimis o doamnă să mă anunţe să
nimic. M-au trimis înapoi, cel puţin să mor acasă. M-au dus merg în chilia sa. M-am dus, m-a întrebat imediat ce mai fac,
la policlinică. Eram disperată şi epuizată. Acolo, o cunoştinţă i-am spus că din ce în ce mai bine şi atunci mi -a zis să mă duc
mi-a vorbit de un bătrîn ieromonah, care se afla alături, la afară în mica sa grădină, să caut şi să-i aduc două căpşune.
bisericuţa Sfîntului Gherasim şi făcea minuni. Nu credeam în Am ieşit, am căutat, am găsit şi i le-am dus. Părintele Porfirie
minuni, nu eram foarte bise-ricoasă şi de-aceea nu i-am dat s-a rugat, le-a binecuvântat şi mi-a dat una dintre căpşune s-o
prea multă importanţă, într-o zi m-a vizitat un bătrîn cu plete mănînc. îndată ce-am muşcat din ea. am scos un strigăt
albe şi mi-a spus, cu iubire, să nu mă întristez, ci să mă rog lui puternic pe care l-au auzit şi rudele mele de afară şi s-au
Hristos, şi mă voi face bine. Toate acestea mi s -au părut neliniştit pentru mine". Am întrebat-o pe doamnă: ..De ce aţi
incredibile, însă ceva s-a schimbat în sufletul meu, în acea strigat aşa°". Mi-a răspuns: „Am strigat fiindcă nu puteam
clipă. L-am întrebat cum îl cheamă şi mi-a spus că este face altminteri. Căci. îndată ce am muşcat din căpşună, am
Părintele Por-firie. simţit o asemenea dulceaţă răspîndindu-mi-se în trup. o
Cînd a plecat, am încercat timid să mă rog lui Hristos şi asemenea fericire de nedescris, cum nu mai simţisem
am simţit o uşurare. A revenit a doua zi şi mi -a spus că niciodată pînă atunci. Era vindecarea finală a cancerului
cancerul se va extinde şi la oase, dar să nu mă întristez, ci meu. Din acel moment n-am mai avut nici o problemă. Doar
mîna dreaptă a rămas puţin umflată după cum vedeţi. cumpărături, ci vei da ocol casei şi vei intra, prin dos, în
Părintele Porfirie mi-a spus că este semnul iubirii lui Hristos. bucătăria de lîngă odaia bolnavului. Fii însă cu băgare de
ca să nu-I uit binefacerea şi să-t iubesc". seamă să nu te observe. Să stai în bucătărie aproximativ o oră
Ne-a impresionat pe toţi povestea doamnei, o po veste şi să asculţi ce face. După o oră, să ieşi prin dos, să dai iar
adevărată, însă cu atît mai minunată cu cît semăna cu un ocol casei şi să intri prin intrarea principală în odaia lui. Să
basm. La întoarcerea prin mica pădure din apropiere doamna fii iar atentă ce va face, îndată ce te va fi văzut".
mergea cu uşurinţă, vorbea şi era atît de plăcută c ă n-ai fi Doamna a făcut precum i-am spus. A doua zi a venit din
putut să ţi-o închipui în cuptorul încercării, de unde a reuşit nou. Am întrebat-o: „Ce s-a întîmplat?". Mi-a răspuns:
să iasă nevătămată, prin Harul lui Dumne zeu, datorită „îndată ce am intrat prin uşa din faţă în camera soţului meu , a
rugăciunilor Părintelui Porfirie. Cît despre noi, nu am mai început să tuşească tare, să scuipe pe jos şi să se plîngă că
plîns de absenţa Părintelui. L-a înlocuit peste aşteptări nu-1 iubesc, că nu mi-e milă deloc de el şi că-1 las singur să
prezenţa doamnei ce fusese bolnavă de cancer. sufere. După cîtva timp i-am spus că voi ieşi la cumpărături
cam o oră. Iar tuse şi jeluiri. Cînd am intrat în bucătărie, am
Diavolul şi bolile remarcat că în camera soţului meu era linişte deplină. A
trecut o oră şi m-am întors lîngă el. îndată ce am deschis uşa
Mă aflam în chilia Părintelui în Kallisia. Vorbeam şi m-a văzut a reînceput să tuşească şi să se plîngă zicîndu-mi
despre sănătate şi el încerca să-mi explice că bolile se că în lipsa mea a suferit foarte tare, a tuşit, a strigat după
datorează acţiunilor demonice, adică păcatelor. ajutor şi puţin a lipsit să nu moară singur".
Pentru a mă ajuta să-1 înţeleg, mi-a povestit urmă- Am întrebat-o: „Acum ai înţeles ce se întîmplă?". Mi-a
toarele: într-o zi m-a vizitat în chilia mea o doamnă cu totul răspuns: „Nu mai înţeleg nimic şi nu mai ştiu ce să cred".
deznădăjduită, ce era în primejdie să moară din pricina I-am spus: „Atunci îţi voi explica eu. Soţul tău are în el un
supărării sale. Cauza era soţul său, care suferea foarte tare de demon. L-am văzut în clipa în care ai venit ieri. Demonul i-a
astmă, după cum mi-a spus, iar ei îi părea foarte rău de el, adus astma şi prin astma soţului tău vrea să -ţi vină ţie de hac.
însă nu-1 putea ajuta şi asta o necăjea. Eu însă am văzut alte Tu, fiindcă eşti foarte sensibilă şi milostivă, văzîndu-1 că
lucruri, aşa că i-am spus: „Te voi ajuta, însă tu primeşti să suferă şi se plînge într-una că nu-ţi pasă de el, te topeşti de
faci ce-ţi voi spune?". Mi-a răspuns: „Voi face tot ce-mi supărare. El însă nu se supără. Tuşeşte şi scuipă şi ţi se plînge
spuneţi". Atunci i-am zis: „Pleacă acum şi mergi acasă. Să numai cînd eşti lîngă el, fiindcă pe tine te are în vedere.
intri pe la intrarea principală, să te duci în camera unde se îndată ce pleci şi nu te vede, se linişteşte".
află soţul tău bolnav. Să stai puţin cu el şi să fii atentă la ce va Doamna m-a privit şi, încet-încet a înţeles ce se în-
face. Apoi să te ridici şi să-i spui: Vreau să lipsesc o oră, să tîmplă. I-am spus ce să facă ca să învingă demonul şi să
merg după cumpărături. Tu însă nu vei merge după
152 Konstanlinos Yanniisiolis / . /'n g a PurinI ele Por/ir ie 153

K o //\ tont i n Yann 11s Lingă Părintele 151


o v iotis Porfirie

scape şi ea şi soţul ei. M-a ascultat şi acum situaţia e mult mai ameninţe (neputînd să-şi împlinească ameninţările fără
bună. îngăduinţa lui Dumnezeu). De asemenea pot încerca să ne
M-au impresionat foarte tare. pe de o parte viclenia amăgească şi să ne distrugă (însă nu ne pot amăgi, cît timp nu
criminală a demonului, iar pe de altă parte, clarviziunea vrem să fim amăgiţi). Astfel râ-mînem nezdruncinaţi
Părintelui şi intervenţia sa tămăduitoare. Mirat l -am întrebat: înfruntîndu-i, atunci cînd ne atacă, doar dacă îl iubim pe
„Cuvioase, astma aceea era psihologică, adică închi puită?"'. Hristos şi chemăm cu smerenie şi credinţă ajutorul Său,
Părintele mi-a răspuns: „Nu, era astmă adevărată, organică, cerînd totodată rugăciunile Sfinţilor Săi şi fiind spovediţi şi
însă provenea de la demon, care o folosea ca pe o armă împărtăşiţi, folosind şi puterea Crucii Sale, pentru alungarea
criminală, împotriva acelei femei". demonilor şi destrămarea urzelilor lor. însă pentru noi. cei
Din aceste cuvinte am înţeles că demonii au uneori începători în viaţa duhovnicească, cel mai bine e să ne
posibilitatea să ne afecteze nu numai sufletul, ci ş i trupul, întoarcem spre Hristos, dis-preţuindu-1 pe diavol şi nedînd
chiar cu intenţii ucigaşe şi că, pentru a ne salva, ajutorul importanţă lucrărilor sale, (aflîndu-ne) mereu sub îndrumarea
Sfinţilor este indispensabil şi sigur. Desigur, aceasta nu duhovnicului nostru.
trebuie Să ne înspăimînte. fiindcă puterea lui Hristos este
incomparabil mai mare decît puterea diavolului şi, după cum Iar diavolul, numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu poa te
spune Părintele, „omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe ispiti trupeşte pe cineva (Iov 1. 11-12; 2, 6-7), fie pentru
Hristos, şi cînd I I iubeşte pe Hristos, scapă de diavol, iad şi păcatele aceluia, fie pentru a se vădi prin încercări virtuţile
moarte". 4 aceluia, precum s-a întîmplat cu Iov. întotdeauna însă
In general problema posibilităţilor diavolului de a Dumnezeu se află alături de cel ispitit pentru a -1 ajuta şi a-i
interveni în viaţa omului, cere multă atenţie. Fiindcă la o da putere să îndure ispita şi să învingă, după cum Apostolului
extremă se află cei care nu-i acceptă existenţa şi astfel îi cad Pavel i s-a dat pentru a nu se mîndri „un ghimpe în trup", dar
victime mai uşor, de vreme ce atribuie acţiunile sale altor şi mult har de la Dumnezeu, care era deajuns pentru a vădi
factori, precum sînt voinţa lor sau a semenilor lor cu care nu puterea lui Dumnezeu prin neputinţa omului (Nota trad. II
au relaţii bune. La cealaltă extremă se află cei ce se tem Corinteni 12, 7-9).
exagerat de mult de diavol şi trăiesc cu spaima acţiunilor sale
viclene şi a influenţei lui asupra vieţii lor. Adevărul este Bolnavi de cancer ce s -au vindecat prin
undeva la mijloc, aşa cum ne învaţă Cartea lui Iov şi Părinţii
operaţie
Bisericii. Prin urmare, demonii în primul rînd pot doar să

4 Nota editorului: Se referă la caseta ..Hristos este tutui", al cărei text circulă
şi in broşură, fiind cuprins în cartea: Kl. Ioannidis. Părintele Porfirie. Ediţiile
II. III. IV. pp. 49 sq.
Un om căruia îi vorbisem de Părintele Porfirie a vrut Un prieten de-al meu avea o tumoare la creier. Era
să-1 cunoacă. înainte însă de a-şi împlini dorinţa s-a îm- foarte deprimat şi-şi pierduse orice speranţă. Medicii îi mai
bolnăvit. Analizele au arătat că este vorba despre cancer. Au dădeau şase luni de viaţă. I-am vorbit atunci despre Părintele
fost întrebaţi mulţi medici şi fiecare şi-a spus părerea în Porfirie. M-a ascultat cu atenţie şi a început să mai prindă
privinţa vindecării. Bolnavul a preferat să -şi încredinţeze curaj. Fiindcă se afla în spital şi nu putea mer ge, m-a rugat să
sănătatea unuia dintre ei în care avea mai multă în credere. A mă duc la Părintele şi să-1 întreb, dacă trebuia să se trateze în
fost nevoie însă să-1 întreb şi pe doctorul duhovnicesc. spital aici sau în Anglia. Părintele mi -a răspuns: „Văd că
Părintele Porfirie, ce trebuie să facă acel om. Cînd l -am tumoarea se află în partea dreaptă a capului. Este preferabil să
vizitat prima oară, era sceptic, vedea că este o situaţie destul se ducă în Anglia. Eu mă voi ruga de aici lui Dumnezeu şă -i
de gravă şi nu a dat nici un răspuns. A doua oară avea să -mi lumineze pe doctori să-şi facă bine treaba. Să se păzească
spună ceva concret: „Să facă ce-i spune doctorul şi ce puţin de frig, acolo unde se vor afla". Am transmis prietenului
hotărăşte bolnavul însuşi". I-am transmis bolnavului părerea meu şi rudelor sale cele spuse de Părintele. Au plecat aşadar
Părintelui. întrebat, doctorul a propus operaţia, în vreme ce la Londra, unde medicii i-au recomandai să se opereze, ceea
ceilalţi doctori, care fuseseră excluşi, considerau că operaţia ce a şi făcut, îndată după intervenţia chirurgicală, medicul şef
era osteneală zadarnică. Bolnavul a hotărît să se opereze, 1-a chemat în biroul său pe fratele bolnavului. Acela a intrat
plin de teamă, aşteptîndu-se să audă ce era mai rău. Medicul
pentru a înfrunta radical toată problema. Prin urmare,
şef 1-a liniştit explicîndu-i că 1-a chemat ca să-1 felicite şi i-a
propunerea doctorului şi decizia bolnavului au coincis de
spus că face acest lucru de fiecare dată cînd o operaţie
minune. Atunci le-am zis: „Este evident că operaţia este voia
reuşeşte în chip neaşteptat. Ieşind din spital, bolnavul a răcit,
lui Dumnezeu, aşa cum a spus şi Părintele Porfirie şi că nu
fiind uşor îmbrăcat. Din pricina aceasta au fost nevoiţi să -şi
există nicăieri siguranţă mai mare decît în îndeplinirea
prelungească şederea la un hotel din Londra, cu încă o
voinţei lui Dumnezeu, în orice împrejurare. Prin urmare,
săptămînă, pînă ce bolnavul s-a vindecat de răceală. Cînd s-au
omul s-a operat, iar operaţia a fost îndelungată şi nu lipsită de
întors în Atena, s-au dus şi i-au mulţumit fierbinte Părintelui
primejdii. Totodată, ur-mînd sfatul Părintelui, mulţi oameni,
pentru marele său ajutor şi i-au cerut iertare, că nu au dat
clerici, călugări şi laici s-au rugat pentru el, în diferite locuri,
atenţia cuvenită spuselor sale. Aşa cum mi -au spus, pe cînd se
mai ales în timpul operaţiei. De bună seamă, înaintea acestei
aflau la Londra, avînd înainte-le grava problemă a operaţiei,
„armate de rugăciuni' 1 se afla rugăciunea Părintelui Porfirie. au considerat ridicol avertismentul Părintelui referitor la frig.
Operaţia, în urma încercărilor pline de osteneală ale chirur - Şi totuşi, acesta putea să le creeze complicaţii periculoase.
gului, a reuşit. De atunci au trecut douăzeci de ani şi fos tul
bolnav trăieşte sănătos, dînd slavă lui Dumnezeu.

O operaţie pe creier reuşită


152 Konstanlinos Yanniisiolis / . /'n g a PurinI ele Por/ir ie 153

Lingă Părintele P o rfi 155


154 Konstantino Y a n n i IS i o I
rie
s is

femei, Părintele a spus: „Nu-i aşa că voi femeile, ca să nu vă


îmbolnăviţi, spălaţi legumele şi fructele? Ba uneori chiar cu
27 de sfat uri, diagnostice şi tratamente săpun?". Acelea i-au răspuns: „Desigur".
Părintele a adăugat: „Nu ştiţi însă că ce e rău se află în
Cineva 1-a întrebat pe Părintele, de unde provine interior".
colesterolul prea mare, pe care i-1 depistase microbiologul în Una dintre fiicele sale duhovniceşti, văzîndu -1 bolnav,
sînge. Părintele i-a răspuns: „Provine din supărări şi din i-a recomandat: „Să mîncaţi bine. Cuvioase*'. Iar el i -a
hrana nepotrivită**. răspuns: „Mănînc şi mă mănîncă".
Altcineva 1-a întrebat despre problemele sistemului Un tînăr bolnav de SIDA 1-a vizitat pe Părintele. Era
nervos. Părintele i-a răspuns: „Se datorează unor cauze deznădăjduit şi 1-a întrebat pe Părintele dacă s-ar putea
psihologice". retrage la o mănăstire, ca să se facă monah. Părintele 1 -a
Un altul i-a spus: „Cuvioase, în ultimii ani, fiindcă mă mîngîiat şi i-a recomandat să-şi cultive credinţa în Hristos, ca
rog mai mult şi particip la Tainele Bisericii, mi -a scăzut unică speranţă şi ca unic refugiu, pentru orice situaţie. Cît
stresul". Iar Părintele i-a răspuns: „Aşa este. Harul lui priveşte mănăstirea, i-a spus că intrarea în ea nu trebuie să se
Dumnezeu s-a milostivit de tine". facă din nevoie şi deznădejde, ci din speranţă şi iubire pentru
Cineva avea o fractură la oasele încheieturii mîi -nii şi Hristos.
medicul i-a recomandat să se opereze. Acela s-a dus la Un bolnav de cancer ce se afla în ultimul stadiu al bolii
Părintele să-1 întrebe ce să facă, iar Părintele a văzut toţi a cerut Părintelui, prin intermediul unui prieten, să -i spună
nervii, pe unde treceau şi se încrucişau în punctul fracturii şi dacă va trăi. Părintele nu a răspuns, însă a spus că se roagă lui
i-a atras atenţia că în caz de nereuşită a ope raţiei, va rămîne Dumnezeu, şi i-a trimis un şirag de metanii. După cîteva zile,
infirm. Aflînd de acest pericol a preferat să evite operaţia şi, rugîndu-se cu metaniile în mină, bolnavul s-a mutat la ceruri.
cu timpul, a putut să-şi folosească din nou mîna fară prea 10. Un asistent universitar 1-a vizitat pe Părintele
mari probleme. într-o după-amiază de vară, în rulota unde locuia pe atunci.
Altuia i-a recomandat să nu se opereze de prostată, Cînd 1-a întîlnit, 1-a rugat să-i dea binecuvîntare şi socru-
evitînd astfel ca mai tîrziu boala să i se transforme în cancer. lui său ce se afla în maşina sa. Părintele a înaintat şi i -a
Intr-o după-amiază la ţară Părintele vorbea cu un grup întins mîna, însă socrul nu s-a mişcat, căci avea geamurile
de vizitatori despre poluarea mediului. Intorcîndu -se spre închise. Cînd, la intervenţia ginerelui, socrul a deschis
geamul şi i-a întins mîna din maşină, Părintele i-a spus: Părintele s-a arătat uimit şi m-a întrebat: „Asta de unde-ai
„Ieşi, măi, afară. Ce, eşti în seră?". Socrul i -a explicat că mai aflat-o, măi? Ştii, cum stăteam şi mă gîndeam odată, am
este bolnav şi trebuie să se păzească. Atunci Părintele i -a fost nedumerit: Cum de există psihiatri ce nu cred în suflet?
explicat cît de necesare sînt soarele, aerul şi mişcarea şi Aşa că m-am dus de cîteva ori la Universitate şi am urmărit
i-a dat îndrumări speciale legate de felul cum trebuia să -şi cursuri de psihiatrie. Ei, încearcă şi ei să facă ceva, dar ce să
îngrijească sănătatea. îmi amintesc că, printre altele i -a re- facă? Psihiatrii şi psihologii seamănă cu orbul care caută să
comandat să stea într-un loc la altitudine medie, nici prea înţeleagă lucrurile din jurul său prin pipăit. Sufletul este
departe, dar nici prea aproape de mare. In general, îi reco - foarte profund şi numai Dumnezeu îl cunoaşte". Altă dată
manda moderaţie. mi-a spus: „Nu-mi place psihiatria, însă îi iubesc pe
11.0 doamnă ce nu avea copii, care pierduse multe psihiatri".
sarcini şi acum era din nou însărcinată, s-a dus plină de Un cunoscut de-al meu ce locuieşte în nordul Italiei,
nelinişte la Părintele, cerîndu-i ajutorul. El „a văzut" că mi-a telefonat şi m-a rugat să-i cer părerea Părintelui
problema ei era psihologică. A sfatuit-o să închirieze o Porfirie, despre anumite probleme ale soţiei sale, de care se
cameră într-un sat vecin, să se liniştească şi să nu comunice îndepărtase, fiindcă, prezentînd problemele respec tive unui
cu rudele sale, care-i transmiteau neliniştea, nici măcar vestit psihiatru, acela spusese că soţia sa este psihopată.
telefonic. Doamna i-a urmat sfaturile, ba chiar îl vizita la Părintele m-a ascultat atent şi apoi mi-a spus: „Să-i spui
anumite răstimpuri şi se liniştea şi mai mult. In cele din urmă prietenului tău să-1 întrebe pe acel psihiatru vestit dacă s-a
a născut un băieţel sănătos pe care, drept recunoştinţă, l-au dus să-l vadă vreun doctor".
botezat Porfirie. Această întîmplare am aflat -o de la un Un prieten doctor mi-a cerut să-l întreb ceva pe
prieten şi într-o zi, cînd mă aflam în chilia Părintelui, am Părintele, legat de o problemă personală. Transcriu după
văzut intrînd cu mult curaj un copil pe care 1-a primit cu însemnările mele dialogul avut atunci cu Părintele, ca răs -
multă bucurie, dăruindu-i caramele. Afară se auzea un puns la întrebarea doctorului. La întrebarea pusă în legă tură
tractor. Părintele m-a întrebat: „Ştii cine este omul cu cu problema respectivă Părintele a răspuns: „Ce sînt lucrurile
tractorul? Este tatăl micuţului Porfirie, care a intrat în chilie astea refulate despre care scrie întrebîndu-mă dacă au
mai devreme. Bucuros că i s-a născut acest copil, vine din legătură cu problema sufletească? Ce sînt lucru rile astea
cînd în cînd cu tractorul şi ne ară grădina. Cu sfaturile mele
moştenite? - Adică, vreţi să spuneţi, Cuvioase, că nu e nici
s-au născut astfel destui copilaşi care au fost botezaţi
una, nici alta? - Nici una, nici alta. Toate astea, despre care
Porfirie". Ultimele cuvinte le-a însoţit cu un zîmbet larg.
îmi scrie, sînt de la omul cel vechi pe care-1 purtăm în noi.
12. Părintele, ca un adevărat psihiatru ce era, avea
Cînd însă-L iubim pe Hristos din tot sufletul nostru, cînd se
multe îndoieli privind psihiatria. Intr -o zi l-am întrebat:
sălăşluieşte iubirea divină în noi. atunci dispar toate
„Cuvioase, este adevărat că aţi urinat cursuri de psihiatrie?".
problemele şi ne umplem de bucurie duhovniceasc ă. Tu ştii
152 Konstanlinos Yanniisiolis / . /'n g a PurinI ele Por/ir ie 153
toate astea, fiindcă ţi le-am spus de multe ori. Iată, aşa stau ameninţa.
lucrurile, spuse apoi, facînd cu mîna o mişcare, întîi şerpuit şi Terapia prin muncă şi rugăciunea pe care i le recomandase
apoi, încet-încet în sus. Psihiatrii şi psihologii vorbesc de Părintele au avut rezultate minunate. Triste ţea s-a
probleme refulate şi moştenite, fiindcă nu cunosc suf letul transformat în pace interioară şi bucurie, pînă-ntratît, încît se
omenesc care doar prin iubirea divină se tămăduieşte şi întreba de nu cumva şi-a pierdut minţile. Părintele a liniştit-o
trăieşte bucuria intru Hristos. şi a asigurat-o că bucuria ei duhovnicească se datorează
Rudei unui bolnav de nervi Părintele i-a recomandat să Harului lui Hristos pe care s-a învrednicit a-1 primi.
fie atent la sine însuşi, ca nu cumva să se mo lipsească şi el. Părinţilor unei fete tinere care avusese o tenta tivă de
întrebat fiind de acela cum s-ar putea în-tîmpla aşa ceva, de sinucidere le-a recomandat să o înconjoare cu rugăciuni
vreme ce această boală nu este molipsitoare. Părintele a fierbinţi, făcute de cît mai mulţi oameni. Părinţii au urmat
răspuns: „Nu ai dreptate în ce spui. Microbii nemateriali ai sfatul şi tînăra a fost salvată de recidive.
bolilor psihice zboară uşor, precum ţînţarii, şi atacă sufletul Părinţii unui copil dificil şi neastîmpărat s -au dus la
(Apoi. mişcîndu-şi mîna, îi arătă cum zboară aceşti microbi). Părintele plîngîndu-se de situaţia în care se aflau şi cerîndu-i
Este bine să-i ajuţi pe cei bolnavi de nervi, însă trebuie să -ţi sfatul legat de ce ar fi trebuit să facă. Părintele le -a" spus că
protejezi propriul suflet, prin Harul lui Hristos". ar trebui să fie mai atenţi la viaţa lor. Părinţii însă, tot
Unei doamne al cărei copil era neurastenic Părintele i -a aduceau vorba de problema copilului lor, iar Pă rintele le
spus că copilul are un suflet bun, însă s-a îmbolnăvit din vorbea despre datoriile lor de creştini, ca părinţi. La un
cauza anturajului. I-a dezvăluit că copilul se va vindeca moment dat părinţii i-au spus: „Cuvioase, noi n-am venit aici
deodată şi că ştie cînd se va îmtîmpla aceas ta, însă nu poate pentru noi, iar cele ce ni le spuneţi le ştim de mici copii şi
să-i spună. De asemenea i-a mai spus şi cum se va întîmpla acum îi învăţăm pe alţii. Am venit pentru copilul nostru".
aceasta: prin sfinţirea mamei, care trebuie să înceapă prin a Atunci Părintele le-a spus: „Dar n-aţi înţeles că de-atîta
renunţa la fumat. vreme tot despre copilul vostru vă vorbesc? N-aţi înţeles că
Unui tată îndurerat care-şi dusese copilul bolnav la el, mîntuirea copilului vostru depinde de sfinţirea voastră? Nu
Părintele i-a spus: „Copilul tău este bun, însă fiindcă l-ai de teoria, ci de practica mîntui-rii?". Şi a completat mai apoi:
forţat prea mult ca să aibă rezultate deosebit de bune la „Trebuie să purcedeţi imediat la aceasta, dacă vă iubiţi cu
şcoală, nu a suportat, „s-a spart" şi s-a îmbolnăvit de adevărat copilul. In această clipă i-am văzut sufletul. Este
neurastenie. „Eu cum am rezistat în atîtea războaie şi lipsuri, «mort»".
cînd eram copil?" a întrebat tatăl. „Tu ai trăit alte timpuri", Părinţii unui băiat ce se îmbolnăvise de neur astenie
i-a răspuns Părintele. l-au vizitat pe Părintele, cerîndu-i ajutorul pentru rezolvarea
Pe o văduvă tînără ce era foarte întristată Părintele a problemei. Părintele a „văzut" sufletul copilului şi a spus:
sfatuit-o să lucreze intens pentru a evita depresia ce o „Copilul vostru are un suflet foarte bun. Nu este bolnav, ci
doar a fost rănit şi s-a răzvrătit, din pricina mîndriei voastre
şi a unor tineri nepotriviţi cu care s-a împrietenit. Se va
vindeca prin sfinţirea voastră". îndată
160 Ko ns I an I in os in gâ
Y a n n i t s i o t i /. s P â r i n i c i c* /' o r / i r i e 161

ce-a auzit acestea, mama copilului a început a plînge dez - pe toţi cei ce se ocupă în special de copii şi de oameni, în
nădăjduită, căci socotea că va fi imposibil să se sfinţească. general.
Atunci Părintele i-a spus: „Sfinţirea ta nu este ceva de ne- Un călugăr ce tocmai se întorsese de la studii
atins, ba chiar poate fi uşor dobîndită, cu condiţia să postuniversitare din America, 1-a vizitat pe Părintele şi,
do-bîndeşti smerenie şi iubire". îndată ce s-a aşezat în faţa sa Părintele i-a spus: „Văd că
O tînără invalidă i-a cerut Părintelui binecuvîn-tarea şi acolo unde-ai fost te-ai cam încurcat". Acel călugăr mi-a
sfatul în privinţa problemelor cu care se confruntă, trăind spus mai tîrziu că cele spuse de Părintele erau o descriere
într-un cărucior de invalid. Părintele a binecuvîn-tat-o şi i-a exactă a sufletului său, ce era tulburat şi confuz, sub influ -
spus printre altele: „In primul rînd să te păzeşti de nelinişte. enţa unor curente ideologice din străinătate. Părintele 1 -a
Neliniştea este boală a sufletului şi nu depinde de lipsurile ajutat să găsească ieşirea din încurcătura problemelor sale.
materiale. Un om sănătos poate avea multe milioane la bancă Odată, o doamnă mondenă, cu multe diplome şi varii
şi totuşi să trăiască într-o permanentă stare de nelinişte. activităţi sociale, însă şi cu un suflet sensibil, a ajuns în
Neliniştea o combatem prin încredere în Pronia pragul unei căderi nervoase şi. din această cauză, s -a dus la
Dumnezeiască şi printr-o luptă bună". Părintele. El „i-a văzut" imediat starea sufletească şi i-a spus
Părintele mi-a spus într-o zi următoarele: „Neputinţele doar atît: „Ţi s-a rupt arcul". Doamna a fost impresionată de
ne duc spre ceva bun, cînd le îndurăm fară cîrtire, rugîndu -L acest diagnostic neobişnuit, care exprima însă cu exactitate
pe Dumnezeu să ne ierte păcatele şi slăvind numele Său". toată dezordinea sufletească în care trăia, din pricina multor
Altă dată mi-a spus epigramatic: „Ne îmbolnăvim, cînd probleme nerezolvate. Părintele a compătimit -o şi a
ne legăm de persoane sau lucruri". Această opi nie ilustra o înconjurat-o cu afecţiunea sa ca pe o fiică duhovnicească. Ea
altă manifestare a bolii trupeşti, care provine din legarea i-a fost o ucenică plină de abnegaţie, căci prin îndrumarea s a
luminată, s-a redresat psihic şi a renăscut întru Hristos.
sufletului de păcat. Căci, ce altceva decît păcat este legătur a
noastră sufletească cu cele create (persoane, lucruri) şi nu cu
Creatorul? Neputinţe sufleteşti şi trupeşti
Tot Părintele a spus: „Părinţii care au copii dificili şi
neascultători, să nu-şi certe copiii, ci pe acela ce se află în întotdeauna Părintele dădea prioritate bolii sufleteşti,
spatele copiilor, pe diavol. Iar pe diavol nu -1 putem înfrînge chiar dacă boala trupească era gravă. Mulţi dintre bolnavii
decît dacă devenim noi înşine sfinţi". Acest sfat laconic ar ce-1 vizitau îi cereau să se roage doar pentru vindecarea bolii
putea să-i ajute foarte eficient pe părinţi, pedagogi, medici şi lor trupeşti. Nu o puteau îndura. Credeau că prelungirea bolii
160 Ko ns I an I in os in gâ
Y a n n i t s i o t i /. s P â r i n i c i c* /' o r / i r i e 161
trupeşti le va zdruncina credinţa în Hristos şi îi va duce în realitate se poate întîmpla tocmai contrariul. După cum
cele din urmă la o neputinţă a sufletului. Părintele însă, era de mulţi sfinţi sînt neputincioşi trupeşte toată viaţa lor, şi mulţi
părere că se întâmplă exact contrariul. Neputinţa neştiută a păcătoşi nepocăiţi sînt sănătoşi toată viaţa. Desigur, nimeni
sufletului lor, păcatul, le închidea ochii şi nu mai vedeau nu se îndoieşte că un suflet tulburat de patimi păcătoase,
înaltul sens pedagogic al neputinţei lor trupeşti, pe care o constituie un teren fertil pentru răsărirea şi dezvoltarea
îngăduia iubirea lui Dumnezeu. Părintele ştia că, dacă s -ar fi multor neputinţe trupeşti, şi invers, un suflet înseninat de
rugat doar pentru vindecarea lor trupească, nu i-ar fi ajutat, blîndeţea divină, creează condiţiile potrivite pentru
fiindcă, în fapt, ar fi rămas netămăduiţi. Mereu încerca să vindecarea neputinţelor şi înflorirea sănătăţii trupeşti, însă,
îmbine tratamentul trupesc cu vindecarea sufletească a variaţiile sănătăţii şi ale bolii trupeşti a fiecărui om
oamenilor. constituie, în cele din urmă, expresia mistică a pedagogiei lui
Un psihiatru creştin a spus odată într-o adunare reli- Dumnezeu, pe care doar El şi sfinţii Săi o cunosc.
gioasă următoarele: „Eu, ca psihiatru, nu sînt medic al
sufletului omenesc, ci al sistemului nervos". Şi avea dreptate.
Bolnav cu sufletul este doar păcătosul nepocăit, căci sufletul îi bucură pe alţii cî nd vindecă şi se bucură
este neputincios, doar cînd păcătuieşte fără a se pocăi. Doctor cînd este bolnav el însuşi
al sufletului este doar Hristos. Şi, prin Harul lui Hristos,
Prin darul său tămăduitor, Părintele a diagnosticat şi a
(doctor al sufletului) este şi sfîntul care, cunoscînd sufletul, a
vindecat bolile multor oameni, însă el a fost toată viaţa
dobîndit cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi. Omul
bolnav, şi el însuşi o mărturisea: „Nici eu nu mai ştiu cîte boli
care nu e sfînt, adică pătimaşul, care-şi ignoră sufletul, dar şi
am". Despre herpesul său care, ca o încununare a multiplelor
pe-al celorlalţi, cum ar putea deveni doctor de suflete?
sale boli şi ca „ghimpe în carne", îl chinuia în ultimii ani,
Hristos şi, prin Harul lui Hristos, sfintul, după ce faptuieşte
spunea: „Simt ca şi cum mi-ar fi lipit de obraz o tigaie cu ulei
ce e mai greu, adică tămăduirea sufletului, poate făptui şi ce
încins". Bătrînul învăţa: „Neputinţele se datorează acţiunii
este „mai uşor", adică vindecarea trupului, atunci cînd cea
demonice, adică păcatului. Cînd însă Hristos Se sălăşluieşte
dintîi o ajută pe cea de-a doua.
în tot sufletul, atunci diavolul dispare, dispare şi păcatul şi
Neputinţele trupeşti servesc multe şi variate scopuri ale
dispare şi boala". în acelaşi timp spunea despre sine însuşi:
iubirii lui Dumnezeu, cea mai presus de judecată. Este o
prejudecată ideea că cei neputincioşi trupeşte sînt pe depsiţi „Eu simt că sînt cel mai păcătos om din lume". O privire
de Dumnezeu pentru păcatele lor, pe cînd cei să nătoşi superficială asupra bolii ar fi condus poate la întrebări ca
trupeşte sînt răsplătiţi de Dumnezeu pentru virtutea lor. în aceasta: Cum Părintele care vindeca bolile atîtor oameni, nu
le putea vindeca pe ale sale? Oare nu pentru că şi-a mărturisit
160 Ko ns I an I in os in gâ
Y a n n i t s i o t i /. s P â r i n i c i c* /' o r / i r i e 161
marea păcătoşenie nu S-a sălăşluit în el Hristos şi nu s-a
vindecat de bolile sale?
Nu, fiindcă faptul că Părintele mărturisea că este „cel
mai păcătos om din lume" vădeşte marea sa smerenie
164 Konstanlinos Lingă Părintele Porfi 165
Yannilsiotis r i e

întru Hristos, de vreme ce, cei nepocăiţi cred cu aroganţă că diavolului şi slava lui Hristos. Asta s-a întîmplat cu sărmanul
sînt tară de păcat, precum fariseii. Toţi sfinţii. în frunte cu Lazăr, care, răbdînd fară să cîrtească, a cîştigat Ra iul şi cu
Apostolul Pavel au predicat: „Iisus Hristos a venit în lume toţi sfinţii care, prin răbdare, pocăinţă, slăvire a lui
să-i mîntuiască pe cei păcătoşi, între care eu sînt cel dintîi". Dumnezeu, în neputinţe trupeşti atlîndu-se, s-au lămurit ca
Şi Părintele era sfînt, aşa cum reiese din viaţa sa cea întru aurul în cuptor.
Hristos. Insă, cineva s-ar putea întreba: „Dacă era sfînt, Sfîntul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că sănătatea
atunci de ce nu-1 vindeca Hristos de boală?". Desigur Hristos trupească devine un bun mîntuitor de suflet doar dacă duce la
1-a vindecat pe Părintele de boală. L-a vindecat de adevărata creşterea recunoştinţei şi ascultării faţă de Dumne zeu. Insă
boală, de neputinţa sufletului, de păcat, deşi era neputincios cîţi sînt recunoscători? Unul din zece, ca în cazul celor zece
trupeşte. leproşi din Evanghelie? Poate mult mai puţini? Adesea
Adam şi Eva, înainte de căderea în păcat prin înşelarea sănătatea trupească devine capcană sufletească, sau drog
lor de către diavol, adică înainte de neputinţa lor su fletească, înşelător, ca in cazul bogatului din parabolă care, sănătos
nu cunoşteau nici neputinţa trupească. După cădere însă, „s -a fiind şi veselindu-se cu strălucire în fiecare zi, a ajuns în
stricat natura", cea însufleţită şi cea neînsufleţită, au apărut „locul chinului".
toate relele şi printre ele şi neputinţa trupească. Hristos S-a Părintele ne-a dezvăluit taine ale lui Dumnezeu, nu
întrupat ca om „ca să dezlege lucrările diavolului", ca să ne doar prin învăţătura sa, ci şi prin viaţa sa. Este o realitate
faptul că, în neputinţele sale trupeşti, „s-a desăvîrşit puterea"
tămăduiască de adevărata neputinţă a lui Adam, adică de
Domnului, s-au vădit minunatele Sale lucrări şi s -a slăvit
păcat. Ne-a spus: „N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci
numele Său. De asemenea este adevărat că, prin răbdarea sa
cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la
necurmată, în durerea atîtor neputinţe, a fost ruşinat diavolul
pocăinţă" (Nota trad. Luca 5, 31-32).
şi s-a dovedit că Părintele a rămas „credincios pînă la
Iar noi, recunoscînd că sîntem „cei ce sînt răi", pri mim
moarte" în Dumnezeu, nu din interes, ci doar din iubire,
de la unicul Doctor, odată cu Botezul şi pocăinţa noastră
precum Iov cel „adevărat, ireproşabil, drept, evlavios, cel
neîntreruptă, vindecarea sufletului de neputinţa sa care este
departe de orice viclenie", care prin ascultarea sa, a ruşinat
păcatul. Neputinţa trupească este, prin îngăduinţa lui
mîndria satanei şi a confirmat superioritatea iubirii
Dumnezeu, preţul iertării păcatului, ca pedagogie
dumnezeieşti, care „niciodată nu cade". Dumnezeu a îngăduit
vindecătoare, ca arenă de luptă purificatoare pe mai depar te,
diavolului să-1 provoace şi să-1 ducă în ispită pe Părintele,
a sufletului ce luptă împotriva păcatului, spre ruşinarea prin neputinţe trupeşti, iar Părintele a primi t ispita cu iubitor
devotament. Acest devotament ne ajută să înţelegem, fie şi în
mică măsură, expresia, uimitoare pentru noi, a experienţei
sale ce l-a făcut să spună: „Eram foarte bolnav, aveam dureri
foarte mari şi era foarte frumos".
166 Ko n s i an l i n os Lingă Părintele Porfirie 167
Yannilsiolis

Părintele nu dorea să îndure durerile în mod pasiv, ca


să fie învins de durere şi să se scufunde într -o vătămătoare Eliberarea sufletească dezleagă
autocompătimire, ci dimpotrivă primea eroic orice provocare legăturile neputinţei
demonică a durerii, pentru a o învinge, prin puterea lui
M-a impresionat foarte mult descrierea experienţei
Hristos şi pentru a zbura, tot mai sănătos sufleteşte, deasupra
unui credincios paralizat, care a mers şi continuă să meargă
durerii, precum Sfinţii Martiri. Astfel, prin triumful său
datorită unei minuni înfăptuite de Sfîntul Nectarie. Domnul
asupra durerii demonice a neputinţei sale trupeşti. Părintele
respectiv ne-a asigurat că într-o zi, pe cînd se ruga fierbinte,
ar putea să ne spună, precum Apostolul Pavel: „Acum mă
deodată i-a venit Harul lui Hristos în suflet, umplîndu-1 de o
bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în trupul
nespusă bucurie. Şi, deşi continua să fie paralizat, a simţit că
meu lipsurile necazurilor lui Hristos pentru Trupul Lui, adică
s-a făcut bine, că este sănătos de-a binelea. Nu i se părea. îşi
Biserica". Bucuria Părintelui „în suferinţele" sale exprima
cunoştea prea bine invaliditatea care continua să existe, însă
veselia sa legată de depăşirea întru Hristos a neputinţelor sale
nu-i mai păsa de ea, nu mai era întristat de ea. îi era suficientă
trupeşti. Poate că sună ca o tragică ironie faptul că Părintele,
bucuria de a fi dobîndit sănătatea sufletească. Mai tîrziu
pînă în ultima clipă a vieţii sale pămînteşti, s -a topit ca o
Dumnezeu i-a dăruit şi sănătatea trupească. 5
luminare, sub loviturile continue şi implacabile ale multelor
sale neputinţe trupeşti. Părintele trăia însă în ta ină experienţa
răstignirii şi a învierii a Apostolului Pavel, care spune: „Şi nu
descurajăm, deşi omul dinafară se strică, căci cel dinăuntru
se înnoieşte cu fiecare zi". Cu fiecare zi, Părintele cîştiga
lupta eliberării sale de neputinţa trupească, pentr u sine
însuşi, pentru aproapele său, pentru Biserica lui Hristos.
Cîştiga o libertate ce se dobîndeşte prin golirea sufleteas că
necurmată, întru Hristos, indiferent de degradarea tru pului.
Nu înţeleg această luptă a Părintelui, fiindcă nu am aceleaşi 5 Nota editorului: Este vorba despre Stavros Kalkandis, colonel de aviaţie în
sfinte experienţe sufleteşti. De aceea mă limitez la a încerca disponibilitate militară. în ediţia a 3-a a cărţii lui Kl. Ioa-nnidis Părintele
să o descriu cel puţin dinafară, în tentativa de a o înţelege Porfirie, Mărturii şi experienţe, pe care am editat-o, este cuprinsă o
povestire de-a sa despre felul cum 1-a cunoscut pe Părintele Porfirie.
măcar raţional, cunoscînd dintru început ne putinţele acestei
Adăugăm şi noi mai jos povestirea sa despre minunea vindecării sale,
tentative. povestire înregistrată în data de 09.01.1993 de către un prieten. Se păstrează
de asemenea o povestire pe larg a acestei întâmplări, înregistrată în 1975 şi
sperăm că în curând să se publice într-un volum pe care să-1 publicăm şi care
să aibă ca subiect minunata Pronie a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
168 Lingă Părintele Porfir ie 169
K o n st an ti n o s )anni Ixioii s
îi spun: „Bună. Cine eşti?'*, îmi zice: „Sînt Kostas Patitsas". îi
zic: „Cum să te recunosc aşa cum eşti îmbrăcat cu rasă? Din
A TREIA ANEXĂ A EDITORULUI
păcate, dragul meu egumen nu a venit".
El îmi zice: „Dar dragostea egumenului m-a trimis", îi
Un p ar a l it ic c e s - a v in dec a t du p ă c e i - a s p us S fî n tu l u i
Nec tar i e: „N - a m v en i t s ă - ţ i c er n im ic . A m v e n it d oar c a
zic: „Cine este egumenul?".
s ă- ţ i d a u v i aţ a m ea " , p ov es t eş t e: îmi zice: „Nu-1 ştii? Acela care este de la Sfîntul
Nectarie şi are toate „simptomele" Sfîntului Nectarie, vor bind
In tr o d uc e r e pe drum cu Dumnezeu".
Prin urmare, cînd a venit Filotei pentru prima dată, am
în anul 1941, în Orientul Mijlociu St. Kalkandis a discutat ceea ce îmi spusese doctorul din America.
suferit o paralizie din pricina unui accident de război, însă Cînd l-am întrebat pe Părintele dacă este greu să
mergea puţin, deşi cu greutate. Operîndu-se a rămas paralizat comunici cu Dumnezeu mi-a spus: „Ce tot spui, fiule? Pe cît
de tot. S-a dus să se trateze în America. Medicii însă n -au pare de greu, pe atît este de uşor. Ajunge să vrei, să crezi, să te
putut face nimic. Unul dintre ei i-a spus să se adreseze lui rogi, iar prima treaptă este să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti
Dumnezeu, Marele Doctor. Cînd s-a întors în Grecia, 1-a cu Sfînta împărtăşanie. Este greu?".
vizitat la spital fericitul sfînt ieromonah Filotei Zervakos. Ce îi spun: „Dacă fac toate astea voi putea comunica cu
s-a întîmplat după aceea ne povesteşte însuşi St. Kalkandis, Dumnezeu?".
cel ce s-a vindecat. îmi spune: „Desigur". Şi astfel am pornit să mă spo -
vedesc.

P ov es t ir e Aşadar Părintele -Atanasie spovedea aici in Biserica


Părintele Filotei mi-a spus printre altele că vorbeşte cu Maicii Domnului Nerantziotissa, din Marusi, de la căile ferate.
Dumnezeu şi că, mergînd pe drum, a auzit glasul Domnului O bisericuţă de o mie de ani. M-am dus acolo şi m-am
îndreptîndu-1 spre spital. I-a spus să se ducă să vadă un tînăr spovedit. Fusesem trimis acolo şi părintele mi -a dat canon să
venit din străinătate, adică pe mine. nu mă împărtăşesc un an de zile, fiindcă aveam o re laţie cu o
Mai apoi am aflat că Patitsas (inginer-şef) s-a călugărit, fată. Eu m-am întristat şi i-am spus că sînt paralizat, nu-mi
iar Părintele Filotei 1-a botezat Arsenie. Se afla aici la mişc nici mîinile, nici picioarele, nimic.
Sfîntul Acoperămînt cu noul Calendar şi Părintele Hri -santie, - Eu sînt în pragul morţii, Cuvioase, şi dumneavoas tră
şi aşa m-a găsit. Eu însă nu m-am încrezut în acestea, ci îmi daţi o asemenea pedeapsă?
- Nu sînt eu responsabil pentru tine, îmi zice.
credeam că 1-a trimis mama mea. Şi într-o zi vine Arsenie
îmbrăcat în rasă şi-mi zice: „Salut, Stavros".
168 Lingă Părintele Porfir ie 169
K o n st an ti n o s )anni Ixioii s

170 Lîngă Părintele Porfir 171


Konstantinos Y a n n i t s
ie
i o I i s

Atunci îi zic lui Patitsas: „Arsenie, să-1 aduci pe Pă- rinţi, plîngea, lăcrima şi-i numea flori înmiresmate ale
rintele Filotei...", căci voiam să schimb cumva această Raiului) să mergem la Sfîntul Nectarie şi la Sfîntul Mina?".
hotărîre. Şi după vreo zece zile vine Părintele şi -i spun că Ti zic: „Cuvioase, am piciorul în ghips".
vreau să mă spovedesc. Şi-mi spune aceleaşi cuvinte, îmi zice: „Ştiu... Dar vrei?".
dîn-du-mi acelaşi canon. Zic: „Vreau".
Zic: „S-or fi înţeles între ei?**. Căci mereu mă opu - Am plecat aşadar împreună cu doi soldaţi, Părintele
neam. Atunci cedînd, am zis: „Nu mergem la Sfîntul Nec -tarie, Filotei şi secretarul. Ne-am dus şi am dormit acolo, căci anul
părintele tău duhovnicesc, să-1 rugăm să ne ajute?". pe care mi-1 impuseseră se terminase. Cînd s -a sfîrşit Sfînta
- Hai să mergem, îmi zice. Liturghie zic: „Cuvioase, să facem Paraclisul Simţului...".
Şi ne-am dus. Şi am făcut Paraclisul după-amiaza. Am Am uitat însă să spun că în ziua aceea, cînd ne-am dus pentru
făcut Paraclisul şi minunea s-a săvîrşit. Şi ce minune... Omul prima dată, o doamnă, văzînd mulţimea ce intra şi ieşea, îmi
cere să-şi mişte trupul, membrele paralizate, însă minunea zise:
trebuie să se săvîrşească în interior. Trebuie să se schimbe - Cine sînt preoţii care fac Paraclisul? Zic: „Părintele".
omul cel vechi şi să vină cel nou. Să se golească. Prin urmare, îmi zice: „Celălalt".
în acea zi mi-a pus puţină vată în gură; nu puteam să mă închin, O întreb: „Care celălalt?".
căci nu-mi îndoiam trupul. Cînd ne-am întors în ziua Şi mergem la Părintele şi-i zicem: „Doamna a văzut doi
următoare nu simţeam imediat că îmi lipseau mîinile şi preoţi, pe dumneavoastră şi pe încă cineva. Mai este cineva,
picioarele. Şi am început o acţiune intensă înfiinţînd o într-adevăr?".
organizaţie a invalizilor. Din 1963 preşedinte a fost Şeful Zice: „Da fiule, era Sfîntul Nectarie".
Aviaţiei Theodosiadis. I-am cerut paturi, fiindcă nu aveam. A - Dar ce spuneţi, Cuvioase? Şi eu n-am putut să-1
trimis o instalaţie de-a Aviaţiei şi a vopsit holul înăuntru şi am văd?
făcut o biserică la fundaţie, a Sfinţilor Arhangheli. Şi au venit îmi zice: „Şi-o să-ţi spun ce mi-a zis într-o zi, despre
grupuri muzicale şi am făcut inaugurarea. Şi, deşi la început tine".
eram doar unul, ne-am adunat mai apoi vreo trei sute, şi-ntr-o Am început să mă clatin şi-am zis: „Ce lucruri sînt
lună am făcut biserica. astea? Cum se întîmplă asemenea lucruri?".
Şi cînd s-a-mplinit vremea, căci aveam piciorul în ghips Şi cum spuneam, cînd s-a-mplinit vremea şi ne-am dus,
după o operaţie de tendon, îmi telefonează Părintele Filotei a terminat Liturghia şi Prea înaltul din Hydra. Cînd a fost şi
şi-mi zice: „Ai vrea, fiule, (era sărbătoarea Sfinţilor Părinţi şi Părintele, din respect, i-a dat lui cuvîntul, nu Episcopului. Şi
fiindcă avea mare evlavie pentru Sfinţii Pă-
am făcut Paraclisul şi eu i-am spus că sînt necăjit că pînă
acum nu m-am închinat la moaştele Sfîntului
172 A.' o u s t a n 1 1 n o vY u n n it s i o I is Lingă Părintele Por fir ie 173
şi că-i rog să spună Stareţei să unor tulburări de mişcare, de atîţia ani. Este imposibil să se
îngăduie să le pună pe genunchii mei. Iar ea a fost de acord. întîmple aşa ceva".
Şi se duce fratele meu şi le ridică şi mi le pune pe genunchi - Voi. ceilalţi?
(desigur, toate acestea se tăceau cu mare emoţie) şi mi-a Nimeni nu vorbea.
întins mîinile pe raclă, am închis ochii şi mi -am imaginat Atunci le-am zis: ..Eu pot să mă ridic şi să merg. însă
că-1 îmbrăţişez în întregime. Zic: pentru voi nu voi putea să o fac astăzi. Fiindcă primii mei paşi
- Sfinte, de această dată n-am venit să-ţi cer nimic. Am vreau să-i ofer bisericii pe care am înălţat-o. Primii mei paşi
venit să-ţi dau. Să-ţi dau viaţa mea. Să-ţi dau toată fiinţa mea. sînt ai lui Hristos. Şi i-am adunat pe invalizi şi le-am spus că
Invredniceşte-mă ca oriunde m-aş afla, fie în cărucior, fie în a sosit clipa să merg. Le-am mai spus că Dumnezeu nu face
picioare, să devin pricină a slăvirii sfîntu-lui tău nume. nici o discriminare între oameni, aşa cum fac oamenii
Acestea ţi le cer. Arată-mi că mă asculţi în rugăciunea mea. discriminări între ei, şi că va sosi şi ceasul lor. Şi că un
Aceasta era problema mea. Aşteptam o mînă nevă zută părinte poate avea anumite aspiraţii înalte pentru copiii săi.
să mă ridice din spate. Pe feribot, la întoarcere, le-am spus Tatăl ceresc este acelaşi pentru toţi. Ajunge să vrei, să te rogi.
celor ce mă însoţeau: „Lăsaţi ferestrele deschise ca să ajutăm pentru a comunica cu El. Şi astfel m-am dus la biserică. A
mîna nevăzută să mă ridice". venit şi preotul.
Am ajuns la spital după 4-5 zile, de Sfinţii doctori tară M-au ridicat, aşadar, de pe scaun. Nu-mi puteam mişca
de arginţi, şi am înţeles că mi s-a dezlegat trupul, deşi fusese mîinile. Am intrat în biserică şi a venit şi preotul, cîntînd:
legat. M-am ridicat, adică ceilalţi m-au ridicat, de-am stat pe „Care dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?".
propriile picioare. Mi-am pus aparatura ortopedică şi le-am
Atunci m-am ridicat. Şi mi-am început lucrarea de a
spus că nu ştiam ce să fac pentru a mer ge, ca şi cum n-aş fi
povesti peste tot şi de a explica aceste evenimente timp de 24
mers niciodată, ca şi cum n-aş fi alergat niciodată. Uitasem ce
de ani.
să fac ca să merg. Mi-au spus, aşadar, să-mi ridic piciorul.
Aşadar, acum vreau să-ţi spun altceva. Cu cîteva zile în
L-am ridicat, am făcut un pas şi le-am spus: „Să ştiţi că sînt
urmă pe cînd mă aflam în spitalul aviaţiei, a venit un
bine".
comandant de brigadă care era oncolog-cancerolog şi care
I-am chemat pe doctori, pe fizioterapeuţi, pe asis tente
urma să devină director general al G.N.A. 6 A venit în timp ce
şi le-am spus: „Credeţi voi că într-o zi m-aş putea ridica?".
eram paralizat şi părăsit şi-mi zice: „Domnule Kalkan-dis,
Doctorul răspunse: „Asta este exclus. Uiţi că ţi s-au
trebuie să mergeţi acasă, fiindcă nu mai avem ce să vă
atrofiat muşchii şi au degenerat, avînd tétraplégie în urma
facem".

6 Nota trad.: G.N.A. - Spitalul Central al Aviaţiei


174 Kons i an i inos Yannitsioti s

Lîngă Părintele Porfir 175


ie
chirurg. Nu vin, fiindcă nu te pot ajuta. îmi pare rău, însă nu te
Şi-i zic: „Eu sînt disponibil militar. Sînt considerat în
pot ajuta". L-am văzut însă şi pe acel domn cu un grup de
exerciţiu. Eu, îi zic, voi încerca să stau în picioare".
medici şi i-am spus:
„Toţi ne dorim aceasta, îmi zise, însă. în ce vă pri veşte,
Domnule căpitan, aţi aflat că m-am ridicat?
nu este posibil, adică nu veţi putea merge şi nu veţi putea nici
Da, am aflat.
să staţi în picioare".
- Nu cred că v-aţi supărat că aţi greşit prognoza în ce
„Nu ştii, îi zic, că cele ce nu sînt cu putinţă oame nilor,
mă priveşte.
sînt cu putinţă lui Dumnezeu? Nu te gîndeşti la cele întîmplate
- Eu? Dar ce am făcut?
mie, la faptul că timp de 23 de ani am fost paralizat la pat şi nu
- Aţi uitat că mi-aţi spus că nu voi putea merge
m-am putut ridica? Dacă nu ai ştiut toate acestea, rău ai tăcut
niciodată?
că ai venit să mă vizitezi".
- Ţi-am spus eu asta?
Aceste vorbe m-au mişcat şi seara m-am rugat şi mai
- îmi pare rău că nu aveţi curajul opiniei exprimate şi să
fierbinte Maicii Domnului „Portăriţei", a cărei icoană o aveam
spuneţi: „Da, aşa am spus, fiindcă aşa credeam că stau
în faţa mea, prinsă pe perete de Iannis. M-am rugat fierbinte şi
lucrurile". Eu nu vă cer să-mi spuneţi de ce şi cum de m-am
a doua zi. In ultima zi, cînd s-a făcut ultimul Paraclis, m-a
ridicat...
vizitat Maica Domnului, însă, fiindcă ochii ne sînt păcătoşi şi
Aşadar, vreau să spun că în tot răul e şi-un bine. Acelaşi
legaţi de pămînt. nu este uşor să o vedem. Toată camera s-a
lucru s-a întîmplat şi în America. Era acolo un asistent care
umplut de-o mireasmă de iasomie, o mireasmă ce ne umplea
venea întotdeauna să mă întoarcă, iar eu îi puneam cîte un
plămînii mie şi fratelui meu. Venea în valuri înmiresmate
dolar sub pernă. S-a petrecut, legat de el, o întîmplare ce m-a
arătînd că acolo se afla Maica Domnului.
făcut să constat că, chiar şi acolo în America, Dumnezeu
Atunci am zis: „Maica Domnului, ajută-mă şi
colaborează cu toţi oamenii, indiferent de rasă şi religie.
tămă-duieşte-mi sufletul şi trupul". A doua zi m-am ridicat pe
Nimeni nu poate spune că noi sîn-tem primii născuţi, iar
propriile picioare şi am coborît la exerciţii.
evreii şi ceilalţi sînt nelegitimi. Pentru Dumnezeu toţi sînt la
Fizioterapeuţii nu puteau să-şi creadă ochilor, vă-zînd
fel.
că reuşisem să mă ridic. După vreo zece -cincispreze-ce zile
Mă cheamă într-o zi doctorul cel mare din spital care îl
vine şi doctorul, ce fusese în concediu, şi-mi zice: „Nu-mi
adusese şi pe un mare profesor neurochirurg, mă vede şi -mi
spune nimic. Ştiu totul. Ia ridică-ţi picioarele, să văd şi eu...".
spune că nu voi mai putea niciddată să mă ridic. M -am
Le ridic şi el îmi spune: „Domnule Stavros, sînt mut de
întristat foarte tare, iar doctorul m-a bătut pe umăr cu
uimire. Dumneata nu poţi fi explicat prin şti inţa umană. Ai o
afecţiune. Asistentul mă adusese în biroul directorului, care
altă ştiinţă, doar a ta. Hai, mergi singur. Eu nu t e pot ajuta, aşa
cum nu te-a ajutat nici acel neuro-
174 Kons i an i inos Yannitsioti s
mi-a spus: (trec acum de la una la alta) „Stavros, vreau să te
ajut, însă nu pot ca doctor, ca profesor ce sînt. Există
însă un alt Doctor mult mai mare decît noi şi aş vrea să Eram tînăr. Voiam să trăiesc. Aveam şi eu aspiraţiile
vorbeşti cu El". mele şi visele mele. Aveam 23 de ani cînd m-am operat, în
Fără să fi înţeles ce vroia să-mi zică, îi spun: toată această nelinişte, tot încercînd să-i dau de capăt, urinînd
,.Spuneţi-mi unde se află şi voi merge să-1 văd". mi s-au contractat muşchii picioarelor şi m-am udat. Fiind
- Este vorba despre Dumnezeu, îmi spuse doctorul. gol, m-am udat tot pînă la gît. A început să-mi fie frig şi
Auzind cuvîntul „Dumnezeu" m-am întristat, căci tremuram, aşa că i-am spus vecinului meu de salon: „Apasă
gîndeam egoist. soneria şi spune-i să vină. că m-am udat".
„Eu nu vin din vreun stat necivilizat. Nu sînt vreun Asistentul care mă îngrijea era întotdeauna foarte
sălbatic din Africa. Dacă era să aştept ceva de la Dumne zeu, grijuliu. Venea, mă întorcea şi mă schimba... De această dată
puteam foarte bine să stau şi în Grecia să mă rog. Am venit să însă Dumnezeu S-a arătat crud cu mine. Asistentul veni şi mă
mă ajute oamenii, ştiinţa şi acum unde mă trimi teţi? La întrebă: „Ce vrei?". îi zic: „M-am udat şi vreau să mă speli şi
Dumnezeu! Cine s-a dus oare la Dumnezeu, să mă duc să -I să mă schimbi".
întreb cum mă pot duce şi eu? Cum să comunic cu Dumnezeu. Dacă mă spăla, mă schimba şi mă întorcea, aş fi dormit,
Şi, în definitiv, ce este Dumnezeu?". fiindcă eram obosit. însă Dumnezeu nu a îngăduit aceasta.
El îmi zise: „Stavros, ţii la mine?". Cruzimea asistentului, care nu s-a întors să mă schimbe, m-a
I-am răspuns: „Ţin într-adevăr la tine şi te consider ca făcut să încep - căci nu aveam unde să-mi mai pun capul -, să
încep a mă ruga lui Dumnezeu şi a-I spune, după ce mi L-am
pe un al doilea tată, fiindcă am rămas orfan de la şase ani. cînd
adus înaintea ochilor: „îţi aminteşti, Hristoase, cînd am suit
a murit tatăl meu care era şi el medic".
prima dată la Ierusalim şi m-am gîndit că în acele locuri ai
Atunci mi-a zis: „Continuă să te rogi lui Dumnezeu şi,
îngenuncheat şi Cirineul Ţi-a ridicat crucea? îţi aminteşti cum
chiar dacă nu crezi, f^-o pentru mine. dacă mă iubeşti".
stăteam într-un colţ, fiindcă-mi era ruşine să îngenunchez,
I-am mulţumit şi-am plecat. M-am dus înapoi în pat.
căci purtam uniformă? Am îngenuncheat totuşi cu genunchii
M-am întins, asistentul mi-a scos aparatele, mi-a pus plosca
sufletului şi Ţi-am spus, cît de mult aş vrea. Doamne, să fi
sub mine, fiindcă eu nu-mi puteam mişca nici mîinile, şi m-a
fost eu Si-mon Cirineul să-Ţi duc 'Crucea? Crucea mea oare
acoperit. Şi am început să mă gîndesc de ce oare Ross îmi
cine o va ridica? Nu mă vezi?".
vorbise de Dumnezeu. Ortodox nu era. Teolog, nu. Preot, nici
Şi deodată se face o lumină mare şi cad jos. încerc să mă
atît. De ce a încercat să mă convingă că mă pot vindeca doar cu
ridic şi nu pot şi-n acelaşi timp aud o voce care-mi spune: „Te
ajutorul lui Dumnezeu? In cele din urmă nu am găsit nici un vei ridica, însă nu te grăbi".
răspuns mulţumitor acestei întrebări- şi m-am necăjit, Aşadar, astfel stau lucrurile. Cruzimea asistentului m-a
gîndindu-mă că nu mă voi mai putea ridica să merg. făcut să comunic cu Dumnezeu. Cruzimea doctorului,
178 ¡Constantinos
Lingă Părintele Porfir 179
Yannitsiotis
ie

a căpitanului de batalion, m-au făcut să comunic cu Maica Cum vom putea să-i facem această bucurie de a fi putut
Domnului. Prin urmare, datorez recunoştinţă şi unora şi primi de la el, fie şi în parte, acest tainic şi mîntuitor mesaj?
altora. Fiindcă, datorită lor a intrat Maica Domnului în Aceasta va depinde de măsura în care vom voi să fim
camera mea. Iată cum lucrează Dumnezeu, pe Care adese ori receptori ai Harului divin, adică, de măsura în care „II vom
II considerăm crud şi nedrept. lăsa pe Hristos să Se sălăşluiască în sufletul nostru", după
Dumnezeu însă este dreptatea însăşi, este plin de iubire cum spunea chiar El.
pentru om, pentru făptura Sa şi nu este posibil să -1
nedreptăţească vreodată pe om. Oamenii însă, şi eu mai mult
decît toţi, sînt repede uitători, nerecunoscători şi, prin Durerile Martirilor şi durerile Părintel ui
urmare, mereu uită de Dumnezeu.
Despre durerile Martirilor
Sfîrşiîul anexei Am fost mereu nedumerit: cum puteau martirii să
îndure acele chinuri cumplite, fară să cedeze şi fără să -şi
trădeze credinţa în Hristos? Cînd eram întrebat, dădeam
Experi enţa desigur, o interpretare logică, însă nu ştiam, dacă este întru
vict oriei sănătăţii totul corectă. In timpul uneia dintre vizitele mele la Părin -
sufleteşti tele, mi-a „prins" nedumerirea, înainte de a o formula. Pe
cînd discutam un subiect oarecare, m-a întrebat deodată:
Părintele era în permanenţă vizitat de Harul divin şi de Ce crezi, martirii creştini, cînd erau chinuiţi, aveau
aceea se simţea mereu sănătos, deşi era încercat prin dureri sau nu?
îndelungate neputinţe trupeşti. Şi tocmai această experien ţă a Nu ştiu exact, Cuvioase, i-am răspuns. Şi eu sînt
victoriei definitive, întru Hristos, a sănătăţii sufleteşti, nedumerit, însă cred că atunci cînd se pogora Harul lui
asupra neputinţei trupeşti, această intrare în „nezidita Bi - Dumnezeu, durerea nu mai era atît de intensă, astfel încît
serică de pe pămînt" a Domnului, Părintele încerca întot - reuşeau să îndure pînă la capăt.
deauna, cu răbdare, să o transforme în interiorul nostru în Nu e chiar aşa, îmi zise. Martirii torturaţi aveau dureri
realitate trăită, prin cuvintele sale şi mai ales prin viaţa sa, la fel de mari ca orice om obişnuit, cu singura dife renţă că ei
căci Părintele din experienţă cunoştea cele dumnezeieşti.
erau mereu uniţi, prin rugăciune, cu Hristos şi astfel căpătau durerea, pînă la sfîrşi-tul operaţiei, ce s-a desfăşurat foarte
de la Acela o putere mult mai mare pentru a -şi îndura durerea bine.
şi astfel reuşeau să o învingă. Dacă însă şi -ar fi întrerupt Iată că Părintele era şi martir. Mă gîndeam însă: nu
rugăciunea, fie şi pentru o clipă, durerile le-ar fi devenit de cumva doar prin această incredibilă operaţie Părintele a
neîndurat şi ar fi fost gata să îl renege pe Hristos. Ei însă, se devenit martir? Nu a îndurat el, rogîndu-se cu martirică
încingeau imediat cu rugăciunea, luau putere şi îndurau pînă rezistenţă, toate durerile cumplite ale multelor sale nepu tinţe
la sfîrşit durerea martiriului lor. trupeşti, ce l-au însoţit toată viaţa? Părintele mi-a oferit, prin
180 Kons I a n t in os Yann ils i o l i s experienţele sale, exemple palpabile despre cum un suflet,
care s-a eliberat de neputinţa păcatului, poate căpăta putere
de la „Hristos Cel sălăşluit în el", astfel încît nu numai să nu
Despre durerile Părintelui cedeze în faţa durerilor cum-
Lîngă Părintele Porjirie 181
M-a impresionat profund această interpretare a Pă -
rintelui, interpretare ce credeam că provine din dumneze iasca plite, dar şi să le depăşească biruitor, aşa cum vulturul zboară
sa luminare, de vreme ce el însuşi nu era martir, ca să aibă o cu aripile sale puternice peste norii negri ai unei furtuni,
experienţă personală. In momentul în care am gîndit aceasta, pentru a privi soarele strălucind pe cerul senin şi zburînd tot
Părintele a spus iar: mai sus.
- Odată mi-a apărut la cap o aluniţă în exterior care mă
deranja foarte tare. Am vrut să mi-o scoată prin operaţie, însă
tară să-mi dea medicamente, fiindcă nu trebuia. M-am dus
aşadar la policlinică la un chirurg şi i-am spus că vreau să-mi
scoată aluniţa prin cauterizare, însă rară anestezie. Doctorul A PATRA ANEXĂ A
m-a privit curios. „Dar vei putea suporta durerea, Părinte?" EDITORULUI
m-a întrebat el. I-am zis: „Sper să suport". S-a tăcut aşadar
operaţia, tară anestezie. Aveam dureri foarte mari, însă mă
rugam neîncetat şi fierbinte. Simţeam că mă aflam la Transcederea durerii
picioarele însîngerate ale lui Hristos răstignit pe Golgota şi -L
P ov es t ire a î nr eg is tra t ă a Păr i nt e l ui des pr e o
rugam ca, aşa cum a îndurat El durerile, să mă ajute şi pe
c au t eri za r e f ără an es t e zi e
mine păcătosul să-mi suport durerea. Astfel, am suportat
Părintele: Cu rugăciune fierbinte şi cu devotament. Era
In tr o d uc e r e
dat, unit cu Dumnezeu. Aşa. Gîndeşte -te cum putem
Povestirea de mai sus despre Părintele, relatată de explica... Este foarte frumos...
scriitor, s-a păstrat şi înregistrată, povestită fiind de Părintele Interlocutorul: Da, Cuvioase. îndată ce terminăm o să
însuşi. Am socotit că e bine să o anexăm aici, pentru a afla vă aduc aminte...
mai direct ce a spus Părintele. înainte de a nota mai jos cele Părintele: Este iubirea lui Dumnezeu, iar el trăia în
spuse de Părintele şi păstrate înregistrate, trebuie să spunem Dumnezeu, pe cînd îndura chinurile.
că, înainte de a începe respectiva discuţie, interlocutorul său Interlocutorul: Trupul său era chinuit.
îi citise actul martiric, sinaxarul sau troparul în amintirea Părintele: Da. Da, ai spus foarte frumos acest lucru...
unui sfînt martir. Părintele comenta, ex -plicînd că sfinţii problema e că... să vă spun ce mi s-a întîmplat mie. O spun
martiri au putut îndura chinurile cumplite, la care au fost întotdeauna cu ruşine, însă este ceva ce mi s -a întîmplat...
s
supuşi, fiindcă se lăsaseră cu tot sufletul şi toată mintea în Interlocutorul: Desigur...
grija iubirii lui Hristos. Părintele: Eu am simţit ce s-a întîmplat. Poate am
Pentru a susţine acest punct de vedere povesteşte o simţit asta şi altă dată. Dar să-ţi spun ceva ce ţi-am mai spus,
experienţă personală. dar ai uitat. Mi-au ars o aluniţă mare, tare, care-mi ieşise aici
Din comparaţia descrierii acestei experienţe, făcută de în cap.
scriitor din auzite şi din amintire, cu descrierea înregis trată, Interlocutorul: Da.
făcută chiar de Părintele, se vede bine cît de dificil este să Părintele: Iţi aminteşti?
transmiţi fidel amănunte foarte importante, care dau o Interlocutorul: Nu, nu mi-aţi mai spus.
culoare specială povestirilor Părintelui. - Părintele: Aveam o aluniţă cît un bob de năut din cel
Această povestire a fost înregistrată. Din ea redăm mai din Spania. Era aici sus, şi era tare... e... era o aluniţă, pe
jos din momentul în care se termină comentariul actu lui dedesubt avea o codiţă şi rădăcina era în cap...
martine şi începe experienţa personală a Părintelui. - Interlocutorul: Da, pe piele...
- Părintele: Poate, în piele... Aşadar, am cumpărat
bilete împreună cu un cunoscut de-al meu care a venit de
Povestirea
cîteva ori la mine şi m-a îndrăgit... şi s-a ataşat de mine... Am
Părintele: Are cu totul mintea, gîndul. inima la început şi eu să ţin la el. Ii vorbeam despre pustie, iar el mi -a
Dumnezeu spus că i-ar plăcea să ne ducem în pustie... Aşa că ne-am luat
Interlocutorul: Desigur. bilete de avion şi a doua zi de dimineaţă urma să luăm primul
avion şi să plecăm, ca să prindem, odată 'sosiţi, maşinile ce să pleci cu următorul avion şi vino dis-de-dimineaţă să luăm
mergeau în Uranopolis. anestezic...". „Păi o voi arde...". „Prea bine, să o arzi", i -am
Eu m-am gîndit să-mi scot aluniţa asta, fiindcă ştiam că spus. El îmi zise: „Nu pot, îmi pare rău... Nu faci bine...". Şi
acolo, în Kerasia, urma să merg mult pe afară, prin pădure, în continuă: „Hu nu fac asemenea lucruri, fiindcă nu sînt bune".
soare şi ştii că aluniţele astea se numesc carcino-ame, deci un Zic: „Ce lucruri?". Răspunse: „Adică să o cauterizez tară
fel de cancer. anestezic...". Zic: „Eu zic s-o cauterizezi tară anestezic".
- Interlocutorul: Da... Rîse: „Nu se poate. Părinte. Cînd o să te ating numai cu
- Părintele: Aşadar... Nu trebuie să le expui la soare, cauterul o să sari în sus de durere... Ai idee ce înseamnă să fii
fiindcă soarele le face rău... Prin ur mare m-am gîndit să mă ars? De ce crezi că în vechime tiranii îi ardeau pe martiri?
duc să-mi scoată aluniţa. O vreme am aşteptat să dispară de la Fiindcă nu există ceva mai dureros decît să-ţi ardă cineva
sine, dar nu a dispărut... şi-am fost nevoit să o extirpez prin trupul... Foarte dureros, nu cred că rezişti...", îi zic: „îmi pare
foc, nu prin cuţit (operaţie)... Prin cauterizare. Se pune rău, nu vreau să-L ispitesc pe Dumnezeu, însă mie mi se pare
cauterul să se încingă şi cînd s-a încins, se pune pe carne şi-o că un medic poate face acest lucru, fiindcă eu voi răbd a, cu
arde... M-am dus aşadar la un chirurg pe nume Lekkos. Ilias Harul lui Dumnezeu, şi nu vreau să -L ispitesc pe Dumnezeu
Lekkos. Şi-i zic: „Doctore, am o a-luniţă...". Se uită la ea şi spunînd acestea... îmi este ruşine, însă sînt nevoit să mă
cauterizez şi de nevoie o fac".
zice: „Ei, e cam greu, nu vrei s-o
îi zic: „Fă-mi hatârul...". Doctorul îmi zise: „Nu poţi,
laşi aşa?". Ii zic: ,.E mai bine, într-adevăr, s-o las, dar mă voi
îţi spun eu...". Aşadar, îi zic din nou: „Fă-mi hatârul şi eu o
duce la Muntele Athos...". Doctorul mă întreabă surî -zînd:
..Ce să cauţi tu la Sfîntul Munte? Să nu te duci, nu e bine". îi să-mi fac cruce". Doctorul îmi spuse: „Acum mă bagi în
zic: „Nu ştiu ce crezi tu, însă mie îmi place... Şi fiindcă mă belea. Voi începe să te cauterizez şi. vei vedea, o să sari în
voi duce acolo şi voi umbla în pădure, printre brazi, prin sus şi-o să fugi...".
desişuri, o adevărată junglă, prin soare şi prin cîte şi mai cîte, I-am zis iar: „Fă-mi hatârul şi eu o să-mi fac cruce...".
ştiind că aluniţa asta nu trebuie expusă la soare, am venit să O chemă aşadar pe asistenta Pandora să-i aducă cauterul. S-a
mi-o scoţi...". El îmi răspunse: „Ai întârziat... nu mai avem dus Pandora, 1-a adus şi 1-a băgat în priză. Era un fleica
nici anestezic, nici nimic". Trecuse de douăsprezece şi acelea cu care sudăm...
farmacia noastră 7 se închisese, însă chiar de n-ar fi fost - Interlocutorul: Da, da. da... Care lipeşte, nu?
închisă, oricum nu aveau anestezic, fiindcă îl terminaseră... şi - Părintele: Da. Şi cînd 1-a băgat în priză mi-a zis:
cine să se ducă să cumpere... îmi zice: „Vino mîine". îi zic: „Aşează-te pe scaun...". M-am aşezat şi mi-am băgat încet
„Domnule Lekkos, nu pot veni mîine, fiindcă plec la Sfîntul mina sub rasă (încet). Am pus-o aici.
Munte cu primul avion...". „Ce să-ţi fac", îmi zise, „aşteaptă - Interlocutorul: Desigur. V-aţi tăcut cruce...

7Nota editorului: Intervenţia s-a făcut la Policlinica unde a fost Părintele


paroh. De aceea spune „farmacia noastră".
- Părintele: Da, dar medicul nu mă vedea... căci mă
închinam sub rasă... îndată ce s-a înroşit, doctorul n i -a atins
deodată brusc. Eu am rămas neclintit. Mă concentrasem şi mă
aflam pe Golgota, îngenuncheat înaintea lui Hristos răstignit.
Vedeam totul: cununa de spini, cuiele bătute în mîini şi
picioare, coasta însîngerată cu suliţa ostaşului. Şi peste tot
curgea sînge... Iar eu îngenuncheat, vedeam aceast ă
minune... căci îngenuncheasem.
-Interlocutorul: Desigur.
- Părintele: Trăiam totul foarte intens. Mă aflam pe
Golgota. îţi spun şi să mă ierte Dumnezeu. Roagă -te să mă
ierte Dumnezeu pentru egoismul pe care -1 dovedesc spunînd
aceasta.
186 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 187
Interlocutorul: Dar nu este egoism, Cuvioase, căci Interloc
este vorba despre un fapt real. utorul: Haide, spuneţi, Cuvioase, dacă tot aţi spus toată
Părintele: Ei, nu e frumos, nu-mi place mie... Insă vreau întîmplarea... Ce a spus doctorul?
să spun că 1-a pus de încercare, apoi 1-a mai pus puţin şi încă Părintele: A spus un cuvînt care nu mi -a plăcut deloc...
puţin şi apoi a început să sfîrîie, sfrrrrr... De loc nu mi-a plăcut, însă nu mi-am abătut gîn-dul. Mă
-Interlocutorul: Oh!... lipisem de Hristos. înţelegi? Iar pe medic, satana îl pu sese să
Părintele: Şi începe să cauterizeze locul... Se umpluse spună acel cuvînt...
toată camera de un miros... ce miros... Şi doctorul spuse să Interlocutorul: Era o înjurătură?
deschidă Leni fereastra... Ei, ce să zic, era un ateu, mason... Părintele: Ei, a spus ceva ce nu mi-a plăcut. în cele din
Interlocutorul: Vai de mine! urmă a strigat: „Pandora, Părintele este aşa...!'". înţe legi. La
Părintele: Ei, îmi spusese că avea un grad, ceva, cred... sfîrşit, nu mai ştiu precis, a pus tetramicină, un analgezic cu
îşi continuă aşadar treaba... Eu eram foarte con centrat. tetramicină.
Mintea mea nu era deloc acolo! Cu sufletul, inima şi mintea, Interlocutorul: Da, da, un antiseptic.
cu toate eram acolo (pe Golgota) şi-L vedeam pe Domnul... îl Părintele: Da. Mi-a pus ceva, dar nu mai ştiu ce.
vedeam pe lisus al nostru răstignit!... îngenuncheat înainte-I, Interlocutorul: Un bandaj cu ceva...
îl vedeam şi eram mişcat de patimile Sale, de cuiele cu care Părintele: A acoperit locul aşa. iar eu m-am ridicat şi
era răstignit. Vedeam totul foarte bine şi-ţi pot spune că era i-am spus: „Doctore, îţi mulţumesc foarte mult, dar nu -ţi
pentru prima dată că trăiam Golgota atît de frumos, de viu, de ascund faptul că m-am întristat în momentul în care ai strigat
firesc... In acest timp doctorul mă tot cauteriza puţin cîte spunînd...: „Pandora, Părintele este yoghin...". Nu huli. îi zic.
puţin, fiindcă nu putea scoate aluniţa dintr -o dată. Doamne, Iisuse Hristoase... eu sînt creştin or todox şi n-am
Interlocutorul: Cauterizarea se face treptat... nici o legătură cu unii ca aceştia, nu-i cunosc... ştiu doar că
Părintele: Nu chiar, dar e nevoie de muncă multă... sînt oameni ai duhului celui rău... „Ei, zice, aşa mi -a venit să
Interlocutorul: Desigur... spun... Dacă nu ţi-a plăcut şi sigur nu ţi-a plăcut, iartă-mă...".
Părintele: Lucra într-una. în cele din urmă 1-a atins „Te iert, îi zic, deşi m-a rănit... căci era o ispită". Ticălosul de
într-un fel anume şi cauterizatorul a atins probail osul şi satana! Auzi acolo!... Ce capcană a pus! Căci dacă vorbeam
m-am mişcat puţin... atunci, pierdeam jocul... fiindcă nu ai voie să vorbeşti... Cum
Interlocutorul: Da, da... să vorbeşti... cum să vorbesc, eu care mă aflam în faţa măririi
- Părintele: Bietul medic începe să strige... Nu trebuia lui Dumnezeu?... Să vorbesc? Vreau să spun că m-am simţit
să spun asta... mi-e ruşine... Mai bine să nu spun... prost, însă hai să zicem că răul nu m-a atins. în orice caz nu a
186 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 187
fost un lucru bun... Doamne, iartă-mă, c-am spus asta... Mă
asculţi?
188 A' o n v i a n 1 1 n o s Ycin nit l.ingâ Părintele P or fir ie 189
s iot i a

Interlocutorul: L-a pus diavolul să spună un cuvînt ca să Părintele a fost întrebat de interlocutorul său: „Cum se
vă tulbure şi să vă îndepărteze... poate înfăptui aşa ceva?" adică să îndure cineva durerea şi i -a
Părintele: Da, fiul meu... Ce i-a zis satana... Nu vreau să răspuns printr-o tăcere grăitoare. Părerii interlocutorului,
mai spun, mi-e ruşine... conform căreia „este nevoie de o mare credinţă". Părintele îi
Interlocutorul: O fi ceva important, Cuvioase... răspunde printr-un dezacord amabil. Spune doar „Este darul
Părintele: Da, însă ce spune din tot sufletul... lui Dumnezeu". Adică nu e vorba doar de credinţă. Nu poţi
Interlocutorul: Da, seamănă cu ce-am citit în Actul spune „cred foarte mult şi voi suporta durerea".
martiric... Interlocutorul său, care spusese înainte că acest lu cru
Părintele: Da, da... întocmai cum a spus... Şi nu poţi nu se poate realiza la întîmplare şi că „e nevoie de muncă",
vorbi de aceste lucruri, dacă nu le cunoşti... primind de la Părintele răspunsul „poate să fie şi cum spui
Interlocutorul: însă aceasta, Cuvioase, nu se întîm -plă tu", după răspunsul final al Părintelui, care spu sese că este
aşa, la întîmplare... e nevoie de multă muncă... „darul lui Dumnezeu", acceptă faptul că este „Harul lui
Părintele: Se poate să fie cum spui... Iar acum, că am Dumnezeu, darul lui Dumnezeu".
spus toate acestea mă simt prost... Părintele însă a înţeles că acceptarea de către interlo -
Interlocutorul: Cum poate realiza cineva ce -aţi făcut cutorul său a acestui punct de vedere este superficială. Adică
dumneavoastră? interlocutorul nu a înţeles ce treabă este aceea care are nevoie
Părintele: ... şi care provine din darul lui Dumnezeu. Ca să nu fie greşit
Interlocutorul: E nevoie de multă credinţă... înţeles Părintele povesteşte din nou, după obiceiul său, o
Părintele: E dar de la Dumnezeu. întîmplare personală, aparent tară legătură cu cele dinainte.
Interlocutorul: Este har, Harul lui Dumnezeu, da rul Său. Citind această întîmplare, mulţi se vor întreba ce le -
Dacă nu coboară Ilarul lui Dumnezeu nici un om nu poate să gătură are cu cea dinainte. Legătura este însă profundă şi, am
îndure aşa ceva... putea spune, tainică. Căci prin această a doua poves tire a sa,
Părintele: Ei... Părintele încearcă să-1 aducă pe interlocutorul său într-o
stare sufletească şi duhovnicească, ce nu poate fi descrisă.
Este starea aceluia ce aplică spusa „toată viaţa noastră lui
Ş i- ap o i? N i m ic
Hristos Dumnezeu să"o dăm", a aceluia ce-şi pune toată viaţa
întrerupem pentru puţin povestirea Părintelui, pentru a în Hristos, în Dumnezeu. Este starea aceluia ce se gîndeşte la
face un comentariu referitor la cele ce urmează. Dumnezeu cu curăţie şi care îl cheamă cu inimă sinceră
(înţelepciunea lui Solomon 1,1). A aceluia ce păşeşte spre Interlocutorul: Da.
împărăţia lui Dumnezeu fară să bage de seamă, căci Părintele: Una, două, trei... franţuzeşti.
„împărăţia lui Dumnezeu nu vine cu observaţii". Şi a aceluia, Interlocutorul: Desigur.
a cărui stingă (adică omul vechi din interior) nu ştie ce face Părintele: Prin urmare, m-am dus pe un deal care se afla
dreapta (omul nou interior). între munţi... cam aşa... m-am dus între brazi... între brazi...
Cu alte cuvinte (pe cît pot cuvintele să redea o trăire şi-am pus...
mistică) depăşirea durerii nu este un lucru pe care creş tinul Interlocutorul: în ce parte?
să-1 poată urmări conştient şi voit. Este ceva ce vine ca un Părintele: Ei, să nu spun chiar totul...
rezultat neaşteptat şi neurmărit, atunci cînd omul se dă cu Interlocutorul: Bine...
totul lui Hristos. Părintele: Ai auzit de Fîntîna lui Krystall is?
Să lăsăm aşadar deoparte vorba deşartă despre lu cruri Interlocutorul: Da. am auzit... însă nu ştiu exact unde
pe care nu le ştim şi să-i dăm cuvîntul Părintelui, care ne se află această fîntînă...
povesteşte minunata sa întîmplare.
Părintele: Ei, mai jos de Fîntîna lui Krystallis, unde sînt
numai brazi...
Co nt i n uar e a p ov es t ir ii P ăr in te l u i Interlocutorul: Da...
Părintele: Prin urmare, mi-am scos hainele, le-am pus
Părintele: Nu ţi-am spus-o?
înăuntru şi le-am închis ca să nu mi le fure ciobanii şi-am
Interlocutorul: Nu, Cuvioase, nu-mi amintesc.
plecat. Iar serile mă duceam şi stăteam acolo... Dor meam pe
Părintele: Şi apoi? Nimic altceva...
ea, cînd era timp frumos, iar cînd nu era frumos, dădeam
- Interlocutorul: Nimic altceva... Chiar nimic. Aceas ta
capacul de-o parte, îi puneam o sprijinitoare, aşterneam ceva
însă le cuprinde pe toate.
în ea şi mă culcam înăuntru.
Părintele: Să mă ridic, ridică-mă să ţi-o spun...
Interlocutorul: Desigur.
Interlocutorul: Bine.
Părintele: Ai înţeles?
- Părintele: îmi făcusem un fel de cufăr, căci voiam să
Interlocutorul: Da, da, da... în ladă...
merg la munte, dar sînt friguros... înţelegi?
Părintele: Aveam pe deasupra o mulţime de lu cruri,
- Interlocutorul: Da.
astfel că, chiar dacă ar fi plouat, nu ni -ar fi udat... şi... ai
- Părintele: Şi, aşa cum ţi-am spus, am fost nevoit să-mi
înţeles?
fac un cufăr. Avea şaptezeci cm. lăţime şi şaptezeci cm.
Interlocutorul: Desigur.
înălţime. Şi un metru şi optzeci lungime...
Părintele: Aşa... îmi plăcea foarte mult. Şi, aşa cum
- Interlocutorul: Desigur.
ţi-am spus, de multe ori serile cîntam psalmi, priveam înaltul
-. Părintele: Era o ladă cu capac, ce avea, cum le zice,
cerului, stelele şi luna, mă rugam şi simţeam că... Deci, cît e
decoraţiuni.
ceasul?... şi trăiam astfel... Sus era aşa o linişte că mă
simţeam minunat, chiar dacă plouase sau era
x Nota editorului: Poezia îi aparţine lui Lambros Porphyras şi se află în
frig... Frumos... Odată a trecut un om, m-a văzut şi m-a
culegerea POEZII, Atena, 1993. pag.248. în mod evident călătorul care i-a
spus poezia Părintelui, i-a spus că este vorba despre o poezie de-a lui Krystallis invidiat, văzînd cum stăteam acolo... I-am zis: „Cum ai ajuns
şi de aceea Părintele o citează ca pe o poezie a acestuia. Ultimele două versuri
ale primei strofe sunt mai bune, aşa cum le recită Părintele, decât cele
publicate în culegere (La o margine, lângă ei, să-mi încropesc o micuţă
şi-nsingurată colibă).
pînă aici?". „Sînt şi alţii aici, zice, o să ne adunăm pe dealul Interlocutorul: ...sufletul, din toată mintea, cu toa tă
din faţă, care nu mai ştiu cum se numeşte. Te invidiez foarte tăria... Şi mintea şi sufletul şi intelectul şi tăria sa...
tare... Din păcate eu nu pot să stau aici ca tine... Sînt legat, am Părintele: Totul întru Dumnezeu. Orice ai avea...
familie... Mi-ai amintit o poezie de Krystallis". Nu i-am zis Uneşte-te cu Dumnezeu. Cu toate încheieturile, cu toţ i ră-
nimic, iar el a dat să plece... „Stai, măi, ce vrei să spui... Cum runchii, cu toată inima...
adică, ţi-am amintit o poezie de Krystallis?...". „Ah. trebuie să Interlocutorul: Desigur... Aşa cum zice şi rugăciu nea.
ţi-o spun. zice...". Ii zic: „Spune-o...". „Ei, ţi se potriveşte - Părintele: Şi toţi creştinii... Şi toată lumea care crede
foarte bine". Şi mi-a spus-o. „Ei, îi zic. îmi place foarte mult. şi cei care nu cred, toţi sînt măcinaţi de acelaşi lucru...
Nu ai cumva vreun creion...". „Sigur că am", îmi zice. A scos îndepărtarea de Dumnezeu.
un creion, mi-a scris poezia, iar eu am învăţat-o pe de rost. - Interlocutorul: Desigur.
După vreo zece zile a venit să vadă dacă mai eram acolo Părintele: îndepărtarea de Dumnezeu aduce singu -
sus. I-am spus: „Stai să-ţi spun poezia lui Krystallis...". 8 rătate... Ai înţeles?
Mi-am tăcut aşadar cruce... Interlocutorul: Aduce tristeţe, aduce una-alta, aduce
De brazii de pe coastă mi-ar fi dat nelinişte.
o stivă din crengile lor nesfîrşite Părintele: Şi cînd refuzi o taină... o taină... Atîţia s -au
să-mi fi-ncropit la o margine, lingă ei fâcut medici psihiatri, psihanalişti, psihologi şi con -
o micuţă şi-nsingurată colibă...

De vara mi-ar fi dat să mă întind pe frunzele lor


uscate împreună cu ei să cînt cîrîtarea împreună cu
ei murmurul din zori...
Şi apoi? nimic altceva
Şi cînd s-ar stinge viaţa-mi de bucurie plină
cîteva crengi mi-ar fi dat
să-mi fie de odihnă, ultimul pat...

(Părintele era foarte emoţionat...)

Interlocutorul: Foarte frumos.


Părintele: Cîteva crengi tot mi-ar mai fi dat... O viaţă la
izvorul bucuriei, la izvorul vieţii; de ce ai nevoie de aşa ceva?
Ca să fii fericit, desigur...
Interlocutorul: Desigur.
Părintele: Ca să-ţi dea acea măreţie, ca să simţi
divinitatea în suflet. în... cum se zice? Din tot...
194 /Constantinos Yannitsiolis Lingă Părintele Porfirie 122
sultă bolnavi... Ce bolnavi, măi? Cine eşti tu să -i consulţi dăruise harisma cunoaşterii sufletelor. „Vedea" sufletele
pe cei bolnavi? Şi cînd, la sfîrşit întrebi „Ce vezi, doc tore?", în lăţime şi în profunzime şi ştia să le atingă în punctele cele
îţi răspunde: „N-ai nimic... un sentiment de nesiguranţă...*'. mai sensibile. Vizitatorul, dîndu-şi seama, din proprie
- Interlocutorul: Ce înseamnă nesiguranţa?... experienţă, de această harismă a Părintelui, 1-a admirat şi s-a
Părintele: „Ce înseamnă nesiguranţa?..." şi „Nu ai lăsat sufleteşte în seama lui, tacîndu-şi-1 îndrumător
nimic... Ia asta..." înseamnă că dacă nu te dai lui Dumnezeu, duhovnicesc. Doar să fii extrem de neîncrezător şi să nu fii
ce-ţi poate face doctorul? O să te adoarmă astăzi, iar mîine emoţionat. Unii păstori duhovniceşti, deşi vor sincer să -i
poate să-ţi fie şi mai rău... ajute pe cei păstoriţi, cercetează mai degrabă în spaţiul
Interlocutorul: ··· boala să fie mai intensă. Şi de obicei sufletesc întunecat al celor păstoriţi, care le e ne cunoscut, şi
aşa se întîmplă. 9 de aceea fac unele greşeli şi-i rănesc pe aceia, fie şi fară voie.
Părintele, încredinţat lui Dumnezeu, cu rare excepţii, nu
făcea greşeli, fiindcă vedea bine sufletele pe care le îndrăgea
Sfîrşitul anexei şi le slujea cu smerenie şi sacrificiu de sine. Deşi aveam ca
duhovnic pe unul dintre cei mai vrednici lucrători ai viei
Domnului, din prima clipă am văzut în persoana Părintelui
HARISMA PASTORALĂ Porfirie, un sfint părinte ce odihneşte sufletul cu desăvîrşire.
Mă odihnea nu numai pe mine, ci şi pe duhovnicul meu. în
afară de experienţele mele, mai există şi experi enţele multor
Arta pastorală a Părintelui Porfirie era inegalabilă. altor oameni, ce mărturisesc acelaşi lucru.
Dobîndise sfinţenia iubirii şi a smereniei şi Dumnezeu îi
9
Comentariul editorului: Prin urmare, acest răspuns indirect al Părintelui
Porfirie la întrebarea „Cum va putea cineva să facă aşa ceva", adică să suporte
durerea, este următorul: „Dumnezeu este totul. Tot ce ai... Uneşte-te cu
Dumnezeu". Să-ţi pătrundă Harul lui Dumnezeu-în toate mădularele, în
rărunchi şi în inimă.
123 KonsI anl inos Y a n n 1l s iot i s
Lingă Părintele 197
Porfirie

Nu o reţineţi prin frică bunăvoie morţii. Doamna a şovăit să plece, însă după cîteva
zile le-a spus din nou că dorea să plece din mănăstire.
O doamnă mondenă care încercase toate atracţiile lumii Neliniştite, surorile l-au anunţat pe Părintele, care le-a
şi fusese dezamăgită de toate, ajunsese în pragul sinuciderii. întrebat: „Şi voi ce i-aţi spus?". „Să rămînă aici. fiindcă, dacă
Găsind-o în această situaţie disperată, o prietenă i-a va pleca, va fi în primejdie". „Rău aţi făcut că i -aţi spus să
recomandat, ca soluţie, să meargă la Părintele Porfirie. Prin rămînă, zise Părintele. Trebuia să o lăsaţi să plece, dacă asta
urmare, s-a dus în Kallisia şi 1-a întîlnit. Pe neaşteptate, în îi e voia. Nu o reţineţi, speriind-o. Vreţi să o înnebuniţi? Nu
întunericul sufletului său, pentru prima oară în viaţă, a văzut vă temeţi, căci acest suflet nu se va pierde, ci se va întoarce".
strălucind o lumină mîngîietoare. A fost atît de impresionată, Cînd doamna le-a zis din nou surorilor că vrea să plece,
încît a devenit ucenica Părintelui. I-a cerut să-i dea ele i-au spus că este libera să tacă ce vrea. Ea le-a salutat, a
binecuvântarea să rămînă lîngă el, precum Apostolul Petru luat binecuvîntare de la Părintele şi s-a întors în Atena.
spusese la Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului: „Doamne, Vechile sale prietene au întîmpinat-o sărbătoreşte. Părintele
bine este să fim noi aici". Părintele i-a asigurat un acoperiş, însă. se ruga în taină pentru mîntuirea ei. Doamna şi-a
lîngă surorile mănăstirii. Acolo îşi petrecea zilele în pace reînceput viaţa în rătăcire, însă destul de curînd au început a
sufletească şi simţea că „fusese moartă şi a renăscut, că a fost o muşca şerpii deznădejdii. O chinuiau gînduri sumbre.
pierdută şi s-a regăsit". Acum însă. întunericul nu mai era singur, ca îna inte, căci
Insă diavolul, cel ce urăşte binele, nu a renunţat la exista şi amintirea luminii mîngîietoare trăită lingă Părintele.
lucrarea sa cea rea. Era invidios pe acel suflet ce-i scăpase Şi, într-o zi, sufletul i-a scăpat din lanţul diavolesc şi a zburat
printre degete şi, prin urmare, a început să încerce a -1 liber, spre cerul din Kallisia. La întoarcere. Părintele a
recîştiga. I-a adus în minte amintirea înfrumuseţată a vieţii primit-o cu afecţiune şi bucurie, aşa cum a făcut tatăl fiului
sale dinainte pe care o ducea în zarva strălucitoare a risipitor. De atunci, ea n-a mai căutat să se întoarcă la cele
distracţiilor mondene, viaţă pe care o compara cu pustia dinainte. S-a schimbat definitiv şi a trăit o viaţă nouă, de
sărăcăcioasă în care trăia acum. Incet -încet a început a fi pocăinţă şi pace sufletească.
otrăvită de plictiseală. Demonul acediei îi scurma pe ascuns
în suflet. Pînă cînd, într-o zi, le anunţă pe surori că doreşte să
se întoarcă în Atena. Rugăciune şi nu mustrări
Ele s-au tulburat şi au încercat să o împiedice, într-o Duminică dimineaţă Părintele cobora cu un
spu-nîndu-i că, după cumplita încercare prin care trecuse, cunoscut de-al său, un ţăran bătrîn. către biserica din satul
întoarcerea în infernul dinainte, ar fi însemnat că se dădea de respectiv. Pe drum s-au întîlnit cu un grup de şase-şapte
124 KonsI anl inos Y a n n 1l s iot i s
tineri, ce se îndreptau în direcţia opusă. Ţăranul i -a continua?". Iar Părintele mi-a răspuns: „Nu, fiindcă atunci
întrebat pe tineri: „Unde mergeţi, copii?". Iar ei i -au răspuns: cînd sînt nemîncat, înţeleg mai bine sufletele oamenilor".
„La cafenea". Atunci ţăranul, care era foarte aspru, le -a spus
plin de indignare: „Nu vă e ruşine, să vă duceţi Du minică
dimineaţa la cafenea, în loc să mergeţi la biserică? Creştini Cu cît cîrteşti mai mult, cu atît va
sunteţi voi?". Şi a început să le ţină o predică în aer liber. întîrzia mai mult
Tinerii i-au vorbit jignindu -1 şi şi-au văzut de drum. Părintele
tăcea. Ţăranul, plin de entuziasm şi mulţumire de sine, îi Soţia unui medic invalid era disperată, fiindcă soţul ei
spuse Părintelui: „Nu le-am zis bine ce le-am zis acestor căpătase obiceiuri proaste. După ce-şi termina serviciul la
tineri răi?". Atunci Părintele i-a spus: „Nu le-ai spus bine". spital se ducea la cafenea şi se întorcea acasă după mi ezul
Ţăranul, care aştepta să fie felicitat, s-a întristat auzindu-i nopţii, lăsîndu-i singuri toată ziua pe ea şi pe copii, care nu -1
răspunsul. vedeau aproape de loc. Ea protesta, îl certa, iar el îi
răspundea întorcîndu-se acasă tot mai târziu. Aflîn-du-se în
Au ajuns la biserică. Părintele a intrat în Altar, iar
impas şi auzind despre Părintele Porfirie, s-a grăbit să -1
ţăranul s-a aşezat în strană. Nu trecu o jumătate de oră şi iată,
întâlnească. Cînd a ajuns în Kallisia, Părintele era bolnav şi
toţi tinerii pe care-i întâlniseră, intrară în biserică. Ţăranul îşi
foarte obosit şi nu mai putea primi pe nimeni, deşi afară
frecă mîinile de mulţumire. îndată ce s-a terminat Sfînta
aştepta multă lume. Deci, cînd a ajuns acolo doamna aceasta,
Liturghie şi Părintele a ieşit din Altar, ţăranul s -a grăbit să-i
s-a întristat văzînd că n-o primeşte şi 1-a întrebat pe un
arate tinerii, spunîndu-i: „Ai văzut, şi tu care mi-ai zis că nu
prieten de-al meu ce-i cunoştea familia, ce să facă. Prietenul
le-am spus bine! S-au gîndit la cuvintele mele şi-au venit la
meu i-a recomandat să îndrăznească şi să-i ceară Părintelui
biserică". Părintele însă a surîs şi i -a explicat că au venit,
doar binecuvîntarea sa, fiindcă şi aceea făcea minuni.
fiindcă el s-a rugat în tăcere pentru ei şi nu fiindcă au fost
Doamna s-a apropiat plină de nelinişte. Nici n-a apucat să
impresionaţi de comportamentul ţăranului.
calce pe prima treaptă spre chilia Părintelui, că 1-a auzit
zicînd: „Tu vino înăuntru". Părintele îi „prinsese" neliniştea
Cînd sînt nemîncat, înţeleg mai bine şi a socotit, după cum s-a văzut, că era o urgenţă şi că, deşi
într-o după-amiază, aflîndu-mă la Părintele, l-am istovit, trebuia să o ajute pe ea şi întreaga familie. A primit -o,
mustrat că primea lume de dimineaţă, fară a mînca nimic. facînd o „excepţie duhovnicească". Cînd doamna a ieşit din
chilia Părintelui, chipul îi strălucea de bucurie. Ma i apoi ne-a
„Cuvioase, i-am spus, mă iertaţi că îndrăznesc să vă dau
spus următoarele: „Părintele mi-a descoperit totul,
sfaturi eu, un nepriceput în probleme duhovniceşti, însă cred
spunîndu-mi:
că, după cum vă văd. vă veţi îmbolnăvi. De ce nu vă odihniţi
puţin, măcar ca să mîncaţi ceva şi apoi, întărit, să puteţi
125 K o n s I a n I i n Voa s I.iiiţiâ l'ăriolvlc Por fir ie 201
n nilsiolis

«Văd C â soţul tău este bun, însă, din pricina invalidităţii sale. încurajez să-ţi continuii treaba, astfel încît să nu -ţi pierzi
t\re un complex şi de aceea-şi pierde nopţile, ca să uite di* el. Şi, răsplata".
fiindcă tu cîrteşti într-una, el nu mai vrea să vină a C asă şi Cămara cu vechituri
întîrzie. Cu cît va intîrzia mai mult, cu atît mai mult să te rogi Aceeaşi fiică duhovnicească şi-a amintit şi mi-a spus
pentru el, să-l iubeşti şi să-1 îngrijeşti. Astfel el se va schimba următoarele: ..Odată Părintele mi-a spus: «Voi. femeile, toate
incet-încet şi o să fie atras tot mai mult Sp r e casă. spre soţia şi lucrurile stricate şi inutile crătiţi vechi sparte, mobile, pantofi
copiii săi. iar această problemă se va rezolva»". Ca şi cum s-ar şi altele asemenea - le aruncaţi într-o debara dosită. închideţi
fi trezit dintr-un somn greu. cjoamna spuse: ..Ce necugetată am uşa şi apoi sinteţi liniştite. Nu ştiţi insă câ va veni clipa cind
fost atîta timp! Cu cei-turile mele era cît pe ce să-mi distrug această cămară cu vechituri va fi găsită şi veţi ti înjosite»".
familia şi nu-mi dădeam seama". Am rămas uimit de cuvintele Părintelui. Citeam în zilele
^plicind întocmai sfaturile Părintelui. în scurtă vre me, acelea cărţi de psihologie pastorală, care vorbeau despre
şi-a recîştigat soţul. refularea unor trăiri traumatizante din conştient in
subconştientul sufletului, şi despre defularea lor într -un
moment neaşteptat. Exemplul viu al Părintelui, legat de
Răsplata cerească cămara cu lucruri inutile. îmi spunea însă mult mai multe decît
Urna dintre fiicele duhovniceşti ale Părintelui, puţin manualele ştiinţifice. Era limpede simbolismul referitor la
ştiutoare de carte, mi-a povestit următoarele: ..într-o dimineaţă păcatele noastre, pe care nu le-am şters prin pocăinţă şi
d|e vară, m-a trimis Părintele să-i curăţ grădina de buruienii. spovedanie, ci le-am aruncat în grabă în debaraua uitării,
Am luat sapa şi am început să sap. Soarele se ri dicase îîn înalt pentru a scăpa de prezenţa lor deranjantă şi pe care Dumnezeu
şi ardea. Eram foarte obosită, nu mai puteam săj sap, aşa că am „le va găsi" pentru a ni le readuce în memorie, „în ziua
aruncat sapa alături. M-am aşezat sub un copac, supărată, Judecăţii", Dumnezeu Care deja le cunoaşte, iar noi le
fiindcă îmi întrerupsesem treaba la mijlo»c. După puţin timp, ignorăm.
aud lîngă mine un sunet uşor. Mă întoirc şi -1 văd pe Părintele
ce venise, se aşezase lîngă mine şi începuse să-mi spună nişte
întîmplări foarte frumoase. lLa stlrşit mi-a zis: „Te-am trimis Bieţii copii orfani
să lucrezi, ca să-ţi ciştigi a lS tăzi răsplată cerească. îndată ce Intr-o zi, mai mulţi prieteni, stăteam de vorbă cu Pă -
«am văzut» că ai obosit şij te-ai oprit din lucru, am venit să te rintele. Ne vorbea despre tragedia lipsei de iubire în epoca
noastră, care duce Ia singurătate, tristeţe, nesiguranţă, ne -
126 K o n s I a n I i n Voa s I.iiiţiâ l'ăriolvlc Por fir ie 201
n nilsiolis
linişte, temeri. şuba. Atunci soarele îi zise vîntului: «Ai vă zut cine este mai
Ne spunea: „Mergeţi, măi. la un orfelinat să-i vedeţi acolo pe puternic dintre noi?»". Iar Părintele Porfirie a conchis: „Nu
bieţii copilaşi orfani, cum sînt precum nişte mieluşei ce şi -au cîştigi pe nimeni cu asprimea, ci doar cu •bunătatea". Atunci
pierdut mama şi cum caută să găsească la fiecare vizitator prietenul meu a înţeles că acei oameni „cu principii severe"
puţină iubire, cum se duc şi se lipesc de el ca să nu -1 lase să erau precum un vînt sălbatic şi îngheţat, în vreme ce Părintele
plece. Mergeţi să vedeţi ce însetaţi sînt de iubire". Şi a Porfirie era soarele cel cald şi plin de bunătate.
încheiat: „Credeţi însă că acei copii ce au părinţi, care însă nu -i
iubesc, sînt diferiţi de copiii orfani? Nu, şi ei tot orfani sînt".
Să te sfinţeşti chiar şi în Omonia

Nu cîştigi nimic pri n asprime M-am dus la Părintele împreună cu un prieten medic
care, deşi avea alese virtuţi sufleteşti, avea o atitudine re -
Un prieten fusese tratat foarte dur, aşa cum mi -a zervată faţă de viaţa creştinească. Pe drum i-am vorbit despre
mărturisit, de către nişte oameni cu principii severe, astfel nevoia grabnică de a trăi de pe acum o viaţă în Hristos, de bună
încît fusese umilit şi complet răstălmăcit în ce priveşte voie şi în chip conştient, de vreme ce acesta este lucrul cel mai
caracterul său. Părintele 1-a mîngîiat, punînd lucrurile la locul însemnat pentru noi. El era de acord în principiu, însă insista
lor şi facîndu-i o profundă analiză sufletească. I-a spus: „Eşti că pentru împlinirea acestui lucru este necesar un minimum de
bun, sensibil, liniştit. Eşti o oaie a lui Dumne zeu. Insă.cînd te premise duhovniceşti, pe care el zicea că nu le deţine.
tratează cineva cu asprime, te strîngi şi reacţionezi în interiorul Cînd am ajuns. Părintele ne-a primit pe amîndoi în chilia
tău, iar în acel moment oamenii te răstălmăcesc şi nu te înţeleg sa. Ne-a spus lucruri foarte frumoase ce-1 interesau pe doctor
deloc. Cind însă te iau cu frumosul, scoţi la iveală din tine din punct de vedere profesional. M-a impresionat faptul că,
lucruri atît de bune, încît îi uimeşti pe ceilalţi. Oamenii care deşi îl vedea pentru prima oară pe prietenul meu, i -a prins
te-au răstălmăcit şi te-au rănit nu cunosc vechea poveste pulsul sufletului chiar de la început şi-i vorbea ca şi cum îl
despre vînt şi soare, care se certau întrebîndu-se care din ei cunoştea de copil. Prietenul meu. impresionat la rîndu-i de
este mai puternic. Prin urmare au pus prinsoare zicînd că cel ce clarviziunea Părintelui, nu-şi putu ascunde bucuria. La un
reuşeşte să-1 facă să-şi scoată şuba pe un cioban care tocmai moment dat am adus vorba despre subiectul pe care îl
suia muntele, acela este cel mai puternic. A prins vîntul a sufla, discutasem pe drum şi asupra căruia nu căzusem de acord.
apoi s-a înteţit, însă ciobanul, fiindu-i frig îşi strîngea şuba tot Atunci Părintele a adus argumente foarte convingătoare
mai tare pe el. Atunci s-a ivit soarele dintre nori, revăr-sînd privind folosul şi posibilitatea unei vieţi creştineşti „în tot
împrejur bunătate şi căldură. Ciobanul se încălzi şi -şi scoase locul şi în tot ceasul". îmi amintesc că a conchis zicîndu-i
127 K o n s I a n I i n Voa s I.iiiţiâ l'ăriolvlc Por fir ie 201
n nilsiolis
prietenului
meu: „Să ştii, dragul meu, că cine vrea se poate sfinţi chiar şi în
Omonia" 10 . în cele din urmă 1-a convins pe medic vorbindu-i
doar cinci
202 Konslunlinos Y annitsiot is Lingă Părintele Porfirie 128
Omonia - piaţă rău famată în centrul Atenei (Nota traducătorului).
/. in gâ /'ur in i ele I'o r/ir ie 205

204 K o II s tont i II O S ) (I II II i I s
io l iV
impresie, simţind acelaşi lucru ca mine şi exprimîndu -se
minute, pe cînd eu n-am reuşit să -1 conving, deşi i-am vorbit o aproape cu aceleaşi cuvinte.
oră. Dar cum să nu -1 convingă, de vreme ce concluzia trasă nu Să vii
era o invenţie teoretică, ci rezultat al propriei sale experienţe,
de vreme ce trăise în sfinţenie timp de treizeci de ani. ca paroh într-o zi, în timp ce stăteam de vorbă în chilia sa, iar el
al Sfintei Biserici a Simţului Gherasim la Policlinica din stătea întins în pat, căci era bolnav, l-am întrebat: „Nu cumva
Omonia? Cum să nu -1 convingă, de vreme ce toată viaţa sa a ar fi mai bine să vin la sfinţia voastră mai rar, ca măcar eu să
fost o necurmată mişcare suitoare spre sfinţenie? nu vă deranjez prea des?". Părintele s-a împotrivit imediat:
„Nu, să vii, cînd vrei. Dacă pot. stăm de vorbă, iar dacă nu
Cînd m-am întors cu prietenul meu la Atena, acesta mi -a
pot, te binecuvintez doar. Să vii să iei aer aici". Am înţeles
cerut să-l vizităm din nou pe Părintele cu prima ocazie şi apoi
însă repede că, mergînd la Părintele, nu evitam doar poluarea
ne-am luat rămas bun. Eu m-am îndreptat spre casă. iar el spre
din Atena, respirînd oxigenul proaspăt al pădurii, ci, lucrul
cabinetul său, care se găsea lîngă Omonia. Părintele, cînd i-a
cel mai însemnat, evitînd timp de cîteva ore poluarea
spus că „cine vrea se poate sfinţi chiar şi în Omonia", spunea
spirituală a oraşului, respiram oxigenul spiritual al sfinţeniei
aceasta şi metaforic, dar şi în sensul propriu al cuvântului,
sale. care sfinţise chiar şi clădirile, copacii, păsăril e, florile
însă tară a fi ştiut de la cineva unde se afla locul de muncă al
sălbatice, pămîntul şi toată natura înconjurătoare, însufleţită
doctorului.
şi neînsufleţită. Obişnuiam şi ne plăcea să mergem în mod
regulat la mănăstire, fie că era sau nu acolo păstorul nostru
At mosfera plăcută d in curtea Părintelui duhovnicesc, aşa cum oile se duc singure la stînă, unde se
simt în siguranţă, indiferent dacă ciobanul se află acolo sau
Darul pastoral al Părintelui acţiona în taină, nu doar nu. Chiar şi doar priveliştea mănăstirii Părintelui ne
cînd le vorbea vizitatorilor în chilia sa, ci şi cînd ei se aflau în transmitea un sentiment de siguranţă şi pace sufletească.
curtea sa, aşteptînd să -1 întîlnească. Chiar de la prima mea
vizită la Kallisia, am remarcat atmosfera sufletească veselă,
chiar plină de o bucurie ca aceea a învierii, atmosferă ce Cînd despărţirea este răul cel mai mic
domnea în curtea Părintelui, printre oamenii ce se întîlneau
Uneori Părintele îşi îndruma fiii duhovniceşti în chip
prima dată. La început am crezut că doar mi se păruse, dar mai
dureros, în măsura în care considera acest lucru necesar din
apoi am văzut că mulţi alţi vizitatori aveau exact aceeaşi
punct de vedere duhovnicesc. Uneia dintre fiicele sale
duhovniceşti, al cărei soţ murise de curînd, i -a spus: „Acum
/. in gâ /'ur in i ele I'o r/ir ie 205
trebuie să te desparţi de soacra ta, fiindcă are şi alţi copii. Să Un domn în vîrstă i-a mustrat pe tineri, pentru că văzînd lîngă
o laşi să trăiască cu unul dintre copiii săi. Fiindcă, dacă aţi mai ei un ieromonah bătrîn în picioare, totuşi continuau să stea jos
locui împreună, văd că, din pricina amărăciunii, îi va întoarce nepăsători. I-a sfătuit ca unul dintre ei să se ridice şi să-i dea
pe copiii tăi împotriva ta. Aşadar va păcătui şi ea şi va locul preotului. însă ei nu i-au dat importanţă şi-au rămas
primejdui duhovniceşte şi sufletul tău şi -al copiilor tăi, iar în neclintiţi pe locul lor. Atunci domnul, mînios, s-a ridicat şi
cele din urmă vei fi nevoită să o alungi şi să vă certaţi. Pe cînd i-a dat locul său. Părintele i-a mulţumit, însă nu a primit să se
acum, dacă pleacă cu binele, vă veţi necăji mai puţin aşeze. Aşa că a călătorit în picioare pînă la Ierissos. La
amîndouă. Să o ajuţi de departe, pe cît îţi stă în putinţă, şi sfîrşitul călătoriei domnul 1-a întrebat pe Părintele de ce nu
material şi, mai ales, prin rugăciune. Noi, preoţii, avem s-a aşezat pe locul oferit. Părintele i-a spus: „Am făcut un
misiunea să-i aducem pe oameni aproape unul de altul, cînd sacrificiu de dragul copiilor". Domnul nu a înţeles, iar
însă astfel apare o pagubă duhovnicească, despărţirea este Părintele i-a explicat: „N-ai făcut bine că i-ai certat pe copii.
răul cel mai mic". Copiii au făcut un lucru rău: au lăsat să stea în picioar e un
Fiica sa duhovnicească a făcut întocmai ceea ce fusese ieromonah bătrîn şi nu i-au oferit locul de bunăvoie, aşa cum
sfătuită, şi sfaturile fură confirmate de evenimen te. Desigur, a se cuvenea. Apoi, dacă s-ar fi ridicat şi eu m-aş fi aşezat pe
fost vorba de un sfat particular, nu general. locul lor sau dacă primeam locul pe care mi l -ai dat tu, copiii
n-ar fi înţeles ce faptă rea au făptuit, ba s-ar fi simţit şi
îndreptăţiţi. Acum însă, fiindcă am stat în picioare atîtea ore
Iubirea acoperă tot ul în faţa lor şi m-au văzut înainte-le, s-a ridicat însăşi conştiinţa
» Cineva 1-a întrebat odată pe Părintele ce trebuie să voteze lor şi în tăcere i-a mustrat pentru fapta lor. Doar astfel se
la alegerile parlamentare. Iar el i-a răspuns în parabole: poate mîntui omul, cînd se pocăieşte fiindcă îl acuză, nu
„Biserica Ortodoxă este ca o cloşcă. Acoperă cu ari pile sale cineva din afară, ci însăşi conştiinţa sa din interior".
toţi puii, albi, negri, galbeni, sau de orice culoare". Aşadar,
cel ce 1-a întrebat, a primit răspunsul cuvenit: Biserica
Ortodoxă nu este politizată şi cu atît mai puţin are vreo Acum m-am predat
legătură cu partidele politice. Ii acoperă pe toţi cu iubire, fară
Un prieten îşi dezvăluia gîndurile Părintelui
a ţine cont de fratrii.
spu-nîndu-i că e neliniştit pentru bătrîneţile sale şi că -L roagă
pe Dumnezeu să nu îngăduie să fie povară rudelor sale sau
Cînd conştiinţa acuză altor oameni. Iar Părintele i-a răspuns, rîzînd: „Ştii, şi eu
ziceam la fel, cînd eram tînăr, însă acum m-am predat".
Odată Părintele călătorea de la Salonic la Ierissos,
îndreptîndu-se spre Sfîntul Munte. Cînd a ajuns la casa de
bilete nu a găsit bilet cu loc şi a fost nevoit să rămînă în
picioare, în timp ce lîngă el şedeau nişte tiner i care glumeau.
208 Ko n s I a n l i n 6 s ) a n n Li i In gSă i o Ptă ir i sn t e l e P or fir ie 209

Ca duhovnic am experienţă maşina sa. Insă el, Părintele, mă sfătuise să mă păzesc de frig,
Se sfîrşise Privegherea la Sfîntul Nicolae în Kallisia. după păţania mea cu infarctul. Termometrul arăta sub zero
Aşezat pe stînci, priveam dealurile în zare şi minunatele grade, munţii dimprejur erau înzăpeziţi, o zăpadă rară cădea
culori ale cerului, pe cînd se-ntrezărea trandafiriu răsăritul în Atena şi sufla cu tărie un vînt îngheţat ce încremenea totul.
zilei de august, arătînd tot mai limpede măreţia lui Dum - Căldura soarelui duhovnicesc mă atrăgea însă foarte tare. Am
nezeu. Puţin mai jos, Părintele Porfirie vorbea cu glas scăzut şovăit puţin şi apoi am ho-tărît să merg. M-am îmbrăcat bine
cu o doamnă în vîrstă. Se pare că doamna era neîncre zătoare şi am pornit-o la drum mai mulţi.
şi-i venea greu a primi toate cîte i le spunea Părintele de atîta Cînd am ajuns în faţa chiliei Părintelui nu am întîlnit
vreme, astfel că, la un moment dat el a ridi cat glasul şi l-am nici un vizitator. Peste tot pustietate; nici măcar păsările nu
auzit limpede spunînd: „Ascultă-mă şi pe mine, cînd îţi zburau. Părintele ne-a dat binecuvîntarea să intrăm în chilie
vorbesc. Aşa stau lucrurile, cum îţi spun. Ca duhovnic ce sînt cu toţii. îi primi cu bucurie pe vizitatorii săi de iar nă, care îi
de atîţia ani, am experienţă în privinţa oamenilor". Părintele sărutară mîna unul cîte unul. Eu am intrat ulti mul, îndată ce
ar fi putut, cu darurile pe care le primise, să o uimească pe m-a zărit, plin de uimire mi-a spus: „Şi tu, măi, ai venit într-o
acea doamnă cu dezvăluiri supra-raţionale şi să-i zi ca asta? Nu ţi-am spus să nu ieşi din casă cînd e foarte
dobîndească astfel încrederea, însă a preferat calea frig?". Zadarnic am încercat să mă justific. Socotea ieşirea
îndelungată a convingerii, prin raţiune. De ce, el ştie. fiind un mea nejustificată. Ne-a vorbit îndelungă vreme, căci era
păstor duhovnicesc plin de dar. binedispus. Feţele ni se înroşiseră de bucurie şi de căldura
şemineului meşterit chiar de Părintele, unde trozneau lemnele
arzînde. Eram aşezaţi în jurul său şi, văzîndu-mă printre
Al doilea sfat
ceilalţi, se tot necăjea. De trei ori şi-a întrerupt povestirea,
Cînd interlocutorul nu-i accepta primul sfat, Părintele pentru a comenta prezenţa mea cu blinde certări părinteşti:
ceda şi-i dădea un al doilea sfat, mai uşor, însă întot deauna, „Ia uite-1 şi pe cel de acolo, care mi-a venit într-o astfel de zi.
primul sfat era cel mai de folos. Cum de-ai pornit-o, măi, şi-ai ieşit pe un frig aşa grozav?
Asta ţi-am spus eu să faci?".
Eu rîdeam, fară să-mi dau seama că-mi primejduiam
Cînd e foart e frig
sănătatea. înţelegeam însă că eram de neiertat, că fapta mea
într-o dimineaţă de iarnă, un bun prieten de-al meu m-a era absurdă. Rugăciunea Părintelui m-a apărat de îngheţul
dus în mare ispită: Mi-a propus să mergem la Părintele cu
208 Ko n s I a n l i n 6 s ) a n n Li i In gSă i o Ptă ir i sn t e l e P or fir ie 209
acelei zile. Iubirea sa discretă mi -a iertat neascultarea ce
pornise din iubirea mea cea fară discernămînt pentru el.
210 Ko n s t an l i n o s Lingă Părintele 211
Yannilsiotis Porfirie

Te-ai pierdut pe tine însăţi măi, nu zi aşa ceva. Eu n-am zis să nu te duci, ci du-te la
Căzută într-o adîncă tristeţe din pricina morţii soţului Sfîntul Munte să-1 vezi pe părintele P.".
ei, o doamnă a intrat timidă în chilia Părintelui. Pri mele sale Trei zile de post şi rugăciune
cuvinte au fost: „Cuvioase, mi-am pierdut soţul şi sînt Părintele nu se mărginea doar să dea sfaturi de iubi re,
deznădăjduită". Părintele i-a răspuns: „Te-ai pierdut pe tine ci el însuşi se sacrifica pentru iubirea pe care o propo văduia
însăţi, fiindcă ţi-ai pierdut credinţa. Nu ţi-ai pierdut soţul. altora. Odată şi-a asumat personal, cu colaborarea unui bun
Era al lui Dumnezeu şi ţi 1-a luat, aşa cum ne va lua şi pe noi. prieten, rezolvarea uneia dintre problemele mele personale.
Văd că, din prea multă supărare, ai căzut în melancolie şi ţi-ai Intr-unul din momentele critice ale problemei, cînd trebuia
creat probleme ţie şi copiilor tăi care, văzîndu -te cum plîngi să vorbească limpede Dumnezeu, prin evenimente, a tras
nemîngîiată în fiecare zi, au fost răniţi şi ei". A mîngîiat -o semnalul chemînd la rugăciune şi post. Ne-a anunţat pe mine
dîndu-i sfaturi practice pentru a-şi înfrunta problemele şi i-a şi pe prietenul meu că în trei zile anume hotărîte va trebui să
dat credinţă în Dumnezeu şi speranţa întîlnirii cu soţul său în ne rugăm fierbinte şi să ţinem post aspru. Am făcut întocmai
ceruri. cele spuse şi Dumnezeu ne-a grăit prin evenimentele ce-au
urmat. Am admirat spiritul de sacrificiu de sine al Părintelui
şi i-am fost foarte recunoscător, fiindcă, de dragul meu, s -a
Să mergi la Sfîntul Munte
rugat în mod special şi a ţinut post aspru timp de trei zile, în
Părintele nu pretindea exclusivitatea păstoririi. Era ciuda sănătăţii sale fragile. Aceeaşi recunoştinţă o purtam şi
deschis spre fiecare om al lui Dumnezeu. Odată i -am vorbit bunului meu prieten, care şi el era fiu duhovnicesc al
cu admiraţie despre părintele P., despre care aflam din Părintelui.
povestirile unor prieteni ce-1 vizitau sau din convorbirile
sale care circulau dactilografiate. Părintele Porfirie mi -a
vorbit cu multă iubire despre părintele P. şi a conchis: Jeanne d' Arc şi Zadac
„Du-te, măi, la Sfîntul Munte să-1 vezi pe părintele P". Mai Una dintre fiicele duhovniceşti ale Părintelui îi vor bea
apoi a adăugat: „Eu şi părintele P. sîntem asemănători". Am acestuia despre suferinţa sa provocată de probleme grave la
reţinut ultima sa frază şi i-am spus: „Dacă sîn-teţi aidoma stomac. Părintele a compătimit-o şi s-a oferit să o ajute. I-a
părintelui P., atunci de ce să mă ostenesc, mer -gînd la Sfîntul spus că afecţiunea ei e de natură psihică şi i-a recomandat să
Munte ca să-1 întîlnesc?". Părintele a reacţionat zicînd: „Nu, ia un medicament a cărui denumire însă nu şi -o amintea.
Totuşi, încerca insistent să şi-1 amintească şi i-a spus că O pretenţie nesatisf ăcută
seamănă cu numele eroinei naţionale a Franţei. Tînăra 1 -a Un prieten medic 1-a vizitat pentru prima dată pe
întrebat: „Vă referiţi la Jeanne d'Arc, Cuvioa se?". Iar Părintele în Kallisia. în acea zi Părintele era slăbit şi nu
Părintele i-a răspuns: „Da, măi, de ea zic. Cu numele ei primea vizite, ci doar binecuvînta. Prietenul meu a intrat în
seamănă numele medicamentului" (Era vorba des pre Zadac). chilie şi i-a zis că ar dori să discute o problemă perso nală
Tînăra a fost impresionată de multa învăţătură a Părintelui, urgentă. Părintele 1-a binecuvîntat şi i-a spus că nu poate
care auzise chiar şi de Jeanne d'Arc.
discuta şi că vor sta de vorbă altădată. Medicul a insistat,
spunînd că este prieten cu mine. Părintele nu a părut
impresionat de aceasta şi i-a spus că este bolnav. Atunci
Să ai grijă de sănăt atea ta
medicul a prins momentul să-i spună că e patolog şi că e gata
într-o zi 1-a întrebat despre mine pe un prieten de-al să -1 ajute. Părintele i-a mulţumit, spunîndu-i că nu are nevoie
meu, care -1 vizitase: „Ce mai face prietenul tău? îndată ce de ajutor medical. Prin urmare, prietenul meu s -a întors la
ajungi la Atena să-i dai telefon şi să-i spui că Părintele îi Atena fară să fi discutat problema personală şi destul de
recomandă să-şi îngrijească sănătatea, să nu se obosească şi nervos. „Auzi colo, îmi spuse, să-i aduc trei argumente şi să
să nu se necăjească". M-a emoţionat telefonul primit din le respingă pe toate, într-o totală indiferenţă. Să nu-mi mai
partea prietenului meu, cuprinzînd sfaturile Părintelui, vorbeşti despre Părintele, că nu mai merg la el".
într-adevăr, în acele zile mă obosisem foarte mult şi eram şi Cunoscîndu-i firea şi cunoscînd şi alte asemenea cazuri, i-am
cam necăjit. Părintele îşi păstorea aşadar oile chiar şi de la spus plin de siguranţă: „Te vei mai duce, îl vei cunoaşte şi
distanţă. apoi mai stăm de vorbă". într-adevăr s-a dus din nou, 1-a
găsit pe Părintele, a discutat cu el problemele pe care le avea
Păreri despre duhovnici şi s-a întors entuziasmat.
Uneori trebuia să -1 întreb despre anumiţi Din ziua aceea a devenit unul dintre vizitatorii săi
obişnuiţi.
preoţi-du-hovnici, fiindcă unii prieteni îmi ceruseră să le
spun părerea mea, ca să se spovedească acelora. De multe ori
Părintele se exprima pozitiv şi doar rareori spunea: „Nu ştiu". Războiul ascuns împotri va credinţei
Părintele respecta personalitatea tuturor şi se ex prima cu
într-o zi discutam cu Părintele despre secte, iar el mi -a
multă socotinţă, mai ales cînd era vorba despre Episcopi,
zis: „Odată a venit la mine o tînără bună, educată, din familie
preoţi şi duhovnici.
bună şi creştină, care frecventa chiar şi o organizaţie
creştină. Mi-a spus că este îndemnată să se căsătorească cu
un domn foarte bun, serios, bogat, educat, care însă era
mason. M-a întrebat ce să facă. I-am spus să nu -1 ia, de vreme Vizitatoarea obraznică
ce e mason. Atunci ea a început să-mi spună că are o fire Părintele îmi explica cum, din pricina bolilor sale, nu
foarte bună şi că astfel va putea să -1 atragă spre Hristos. I-am putea să stabilească dinainte întîlnirile cu vizitatorii care îi
spus că n-o să reuşească nimic. Nu m-a ascultat şi s-a cereau acest lucru. De aceea era nevoit să primeas că atunci
căsătorit cu el. De atunci n-a mai venit şi între timp au trecut cînd putea, pe cine putea şi cît timp putea. Legat de aceasta
mulţi ani, pînă cînd, într-o zi a venit cu soţul şi copiii săi. A mi-a povestit următoarele: „Eram bolnav şi nu puteam deloc
intrat singură în chilia mea. Am întrebat-o cum o duce. Mi-a să primesc lume. O femeie a intrat în chilia mea şi insista să
spus că bine. Am întrebat-o la cît timp se spovedeşte şi se stăm de vorbă. I-am spus că nu pot, fiindcă sînt bolnav.
împărtăşeşte şi mi-a răspuns că aproape în fiecare an. Am Atunci, deodată s-a pornit cu gura pe mine acuzîndu-mă că,
întrebat-o la cît timp se duce la biserică. Mi-a spus că uneori, după cum spunea, a venit de departe, s-a ostenit foarte mult şi
destul de rar. Am întrebat-o şi alte lucruri şi mi-a răspuns la a mai cheltuit şi bani mulţi. Atunci i-am spus:
toate. La un moment dat i-am zis: „Cheamă-1 pe soţul tău". «Binecuvîntato, dar eu te-am chemat să vii degeaba? Dacă
Soţul a venit cu copilul şi atunci i-am spus: „Ştii, soţia ta, vezi că nu pot, ce vrei să fac?». Ea o ţinea una şi bună. Ce să -i
înainte de a se căsători cu tine, mă încredinţa că o să te facă
mai spun?". într-adevăr, ce să spună un sfînt suferind din
creştin, însă văd că tu ai facut-o pe ea mason".
pricina bolilor, care este forţat de egoismul absurd a l altora?
..Preacuvioase, am întrebat, cum credea acea femeie
Prefera să tacă, cu blîndeţe şi îngăduinţă.
că-1 va face creştin pe mason, de vreme ce masoneria com -
Am aflat că, mai demult, cînd Părintele, în urma unei
bate deschis creştinismul?". Mi-a răspuns: „Nu, războiul ăsta
operaţii de rinichi, se afla la pat în spital, l -a vizitat o femeie
îl duc alţii. Masonii duc un război ascuns şi de aceea sînt
care îi cerea să discute propriile probleme, în timp ce el
primejdioşi. Nu-ţi spun să nu-ţi faci cruce, să nu te duci la
îndura dureri foarte mari din pricina intervenţiei chi-
biserică sau la spovedanie. îţi zic să te duci, dar să mergi şi la
rurgicale. Pînă unde poate ajunge oare, nesimţirea indivi -
ei. Te influenţează încet-încet, astfel că nici nu-ţi dai seama
dualismului nostru?
că, la un moment dat, ai încetat practic să fii creştin ş i-ai
devenit mason". Părintele cunoştea, nu doar conţinutul
sectelor, ci şi „uneltirile diavolului" şi atrăgea atenţia Iubirea faţă de Pări ntele este de folos
creştinilor să bage de seamă să nu fie prinşi în capcană şi să vizitatorului
nu fie înfrînţi în lupta lor pentru cele cereşti „împotriva
Un cunoscut de-al meu, care trecea printr-o grea
căpeteniilor, puterilor, stăpînitori-lor întunericului acestui
încercare, a dorit să-1 cunoască pe Părintele. Intîlnirea a
veac şi a duhurilor viclene".
marcat un moment însemnat în viaţa lui, fiindcă, deşi a intrat
în chilie plin de reţineri şi îndoieli, a ieşit cu totul schimbat.
Cîteva zile mai tîrziu, l-am vizitat şi eu şi, printre altele, i-am
spus despre fericita întorsătură pe care o luase problema
prietenului meu, după intîlnirea lor. Atunci Părintele mi -a
desluşit: „La început era reţinut, însă am
216 Konsíani i nos Y an ni t s Lingă Părintele 217
i o t i s Porfirie

vorbit sufletului său şi într-o clipă am înţeles că ţinea la Intr-o zi Părintele mi-a spus: „Duhovnicul tău este
mine". Spunînd aceasta, chipul Părintelui s-a luminat de foarte bun. Şi foarte învăţat. Eu, vezi bine, n -am putut învăţa,
bucurie. Şi a explicat: „Nu mă bucur atît pentru mine, cît căci la Sfîntul Munte mă ocupam cu rucodelia".
pentru el, fiindcă i-a fost de folos duhovnicesc faptul că m-a Spunea toate acestea cu tristeţe. I-am spus acestea duhov-
îndrăgit". într-adevăr, prietenul meu s-a dedicat de atunci nicului meu şi l-am întrebat: „La ce-i trebuie Părintelui
Părintelui şi toată viaţa i s-a schimbat în bine. Părintele, ca Porfirie învăţătura cărţilor, de vreme ce o are pe cea du -
un bun păstor, nu s-a mulţumit că a cîştigat în Hristos iubirea hovnicească? Nu a avut profesori universitari la Sfîntul
acelui om, ci s-a îngrijit şi să o protejeze. De aceea mi -a spus: Munte, însă L-a avut ca dascăl pe însuşi Dumnezeu, Care 1 -a
„încrederea şi iubirea sa pentru mine nu trebuie să se clatine, învăţat lucruri pe care nici o universitate nu le poate preda".
căci altfel va fi păgubit şi duhov-niceşte şi material". Duhovnicul meu încuviinţă.

Dialoguri duhovniceşti înţeleptul sau înaintevăzăt orul?

Erau încîntătoare mesajele pe care le schimbau între ei Odată mă aflam într-o dilemă, ezitînd între două soluţii
Părintele şi duhovnicul meu. Le transmiteam cu mare într-o problemă anume. Prima soluţie arăta că era în mod
plăcere. îmi amintesc cîteva. Duhovnicul: „Roagă -te, Cu- vădit conformă voinţei lui Dumnezeu, însă stăruia o uşoară
vioase, şi pentru mine neputinciosul". Părintele: „Cu umi - bănuială că poate şi cea de-a doua era la fel. Fiindcă m-am dus
linţă mă rog eu păcătosul să te binecuvinteze Dumnezeu". să mă spovedesc în ziua aceea, m-am gîndit că, înainte de a
Duhovnicul: „Mă rog şi eu cu Psalmistul spunînd „Ca ale acţiona, să iau binecuvîntare cu acea ocazie, pentru prima
vulturului să se înnoiască tinereţile tale". Părintele: Surî -de, soluţie. I-am prezentat problema duhovnicului meu care mi -a
în tăcere. răspuns imediat, fără şovăială: „Desigur a doua soluţie este
Cu alt prilej, Părintele: „Ce mai face duhovnicul tău? mult mai apropiată voii lui Dumnezeu". O dată în plus m -a
Cum trăieşte acolo cu atîta poluare?". Duhovnicul: „Vă rog. impresionat ascuţitul său discernămînt păstoresc. Cînd m -am
Părinte Porfirie, să vă rugaţi ca Dumnezeu să preschimbe întîlnit iar cu Părintele i-am vorbit despre această întîmplare.
poluarea cartierului unde locuiesc în oxigenul curat al S-a minunat şi mi-a spus: „Aşa ţi-a răspuns duhovnicul tău? A
Parnasului". Părintele dădu trist din cap şi nu spuse nimic. găsit imediat că cea de-a doua soluţie era mai apropiată
voinţei lui Dumnezeu? Duhovnicul tău este înţelept. Ştiu ce
zic. Este preferabil să-1 asculţi pe cel înţelept decît pe cel
218 Konslant inos Y'ann iIsioI isLingă Părintele Porfirie 219
îna-intevăzător. Cînd am ajuns la Atena i-am spus toate nevoit să-şi părăsească funcţia şi oficialul, din pricina
acestea duhovnicului meu care mi-a răspuns: „Să-i spui abaterii superiorilor săi de la tradiţia greco -ortodoxă. Peste
Părintelui Porfirie că, după părerea mea, este preferabil să cîteva luni. cele prevăzute de Părintele s-au adeverit întru
dai ascultare mai degrabă celui înaintevăzător, decît celui în - totul.
ţelept. îndată ce i-am spus Părintelui Porfirie acestea, a surîs
Politicienii încurcaţ i
cu sfinţenie.
Acum. că amîndoi s-au mutat la ceruri, mă gîndesc ce M-a întrebat odată care e situaţia politică. I-am spus că,
mari păstori duhovniceşti mi-a hărăzit Dumnezeu, fară ca eu în general, nu e prea bună. Părintele mi -a spus: „Ce să facă şi
să-mi dau seama foarte bine de aceasta aşa cum se cuvenea. politicienii? Sînt şi ei încurcaţi în patimile lor su fleteşti. Cînd
Adesea regret acest lucru, însă mă mîngîie faptul că Părintele un om nu se poate ajuta pe sine însuşi, cum îi va putea ajuta pe
Porfirie m-a încredinţat că duhovnicul meu „a trăit în Hristos ceilalţi? Şi noi sîntem vinovaţi de această situaţie. Dacă am fi
şi s-a dus la Hristos", precum şi încredinţarea că Părintele fost creştini adevăraţi, am fi putut trimite în Parlament, nu un
Porfirie s-a dus de asemenea la Hristos. Iar acum, amîndoi, partid creştin, ci politicieni creştini şi lucrurile ar fi stat cu
lîngă Hristos aflîndu-se mijlocesc cu iubire bogată pentru noi totul altfel.
păcătoşii.

Lăsaţi-I pe cel ce e în picioare să plătească


Ministrul şi colaboratorul său
Un grup de prieteni stăteam aşezaţi în jurul Părintelui
Grija păstorească a Părintelui acoperea şi zone care
care ne învăţa în felul său unic. Unul singur din grup,
erau pentru mulţi inaccesibile. Unul dintre fiii săi duhov -
cunoscut pentru semeţia sa. nu a găsit loc şi a rămas în
niceşti se afla într-o dilemă: să -1 ajute sau nu pe-un prieten
picioare. I-am propus Părintelui să-i găsim şi aceluia un loc să
de-al său care avea o funcţie importantă şi-i solicita
se aşeze. Părintele ne-a surprins pe toţi spunînd ceva cu totul
colaborarea? S-a dus la Părintele să -1 întrebe iar acela. în
neobişnuit: „Lăsaţi -1 în picioare, să plătească". Părintele
ciuda reţinerilor sale iniţiale, i-a dat binecuvîntarea să
.,văzuse" patima sufletească a acelui om şi găsise imediat
colaboreze, explicîndu-i: „Trebuie să existe şi cîţiva oameni
modul în care trebuia să plătească.
buni care să-i sfătuiască drept pe oficiali. Vor fi întocmai ca
sarea care împiedică descompunerea. Fără sare,
descompunerea se va produce mai repede". Nu s -a oprit însă încredere în Pronia lui Dumnezeu
aici. A prevăzut chiar că mulţi oameni i se vor împo trivi, se
vor băga, vor încurca şi-i vor zădărnici colaborarea, astfel într-o după-amiază de vară Părintele şedea sub un brad
încît va fi nevoit să plece. La scurt timp după plecarea sa va fi şi ne vorbea despre neţărmurita încredere pe care tre buie să o
avem în Pronia lui Dumnezeu: „Ştiţi, cele scrise în Scriptură,
cum că „şi firele de păr din capul vostru sînt numărate", sînt
cu totul adevărate. Chiar aşa este. Nimic în viaţa noastră nu
este întâmplător. Dumnezeu se îngrijeş-
218 Konslant inos Y'ann iIsioI isLingă Părintele Porfirie 219
220 Konslan t in os Yannils Lingă Părintele 221
iol is Porfirie

te chiar şi de cele mai mărunte amănunte ale vieţii noastre.


Părintele ne-a dezvăluit în chip simplu, grăitor şi lesne
Nu e nepăsător în ce ne priveşte, aşa că nu sîntem singuri pe
de înţeles secretele luptei duhovniceşti. Ne spunea: „Ce este
lume. Ne iubeşte mult, sîntem în fiece clipă în gîndul Său şi
lupta creştinească? Iată, sufletul este o grădină împărţită în
ne apără. Trebuie să înţelegem acest lucru şi să nu ne temem
două părţi. într-o parte cresc mărăcinii, iar în cealaltă
de nimic".
jumătate florile. Şi avem un rezervor cu apă (for ţele
sufletului) cu două robinete şi două şănţuleţe. Unul duce apa
spre mărăcini şi celălalt spre flori. De fiecare dată pot
Fără har
deschide doar un singur robinet. Las mărăcinii neudaţi şi se
Altădată ne-a spus: „Trebuie să dobîndim harul lui ofilesc, şi ud florile, care înfloresc. Părintele nu vorbea
Dumnezeu de pe acum. Fără harul lui Dumnezeu, străda niile despre o fire numai demonică sau numai îngerească a
noastre nu vor rodi şi nu vom ajunge în Rai. Dumne zeu ne sufletului. II vedea, aşa cum era în realitate, influenţat
dăruieşte harul Său, dacă sîntem smeriţi". Asta ara tă în ce deopotrivă de demoni şi de îngeri. Nu voia ca creştinii să se
măsură Părintele urma îndeaproape tradiţia Bisericii şi lupte negativ, urmărind doar smulgerea rădăcinilor. Voia să-i
învăţătura Părinţilor. El, Părintele, trăia spusele lui Hristos vadă luptînd pozitiv şi ocupîndu-se doar de stropirea florilor,
„fără Mine nu puteţi face nimic", spuse pe care Sinodul din fiindcă acest fel de luptă are drept rezultat înflorirea florilor,
Cartagina, prin Canonul 114, Ie-a înţeles ca însemnînd că adică a virtuiţilor îngereşti şi totodată ofilirea mărăcinilor,
„tară harul lui Dumnezeu nu putem împlini nici un lu cru adică a patimilor diavoleşti.
bun".
Florile şi mărăcinii

Trîndăvi a şi deznădejdea
Lumina alungă întunericul
Unui om ce se afla foarte departe şi pe care nu-1 văzuse
niciodată, întrebat fiind Părintele i-a spus: „Văd că, din Altădată ne spunea: „De ce să vînăm întunericul? Iată,
pricină că nu munceşte, stă, trîndăveşte şi, prin urma re, cade aprindem lumina şi întunericul se risipeşte de la sine. îl vom
în deznădejde". Diagnosticul său corespundea în tru totul lăsa pe Hristos să se sălăşluiască în tot sufletul nostru, iar
realităţii. Dacă trebuia să facă ceva pentru a-şi a-lunga diavolii vor fugi singuri". M-au impresionat foarte tare
deznădejdea, atunci trebuia să-nceapă prin a munci. imaginile grăitoare folosite de Părintele. Pe dru mul de
întoarcere am comentat cu entuziasm ceea ce ne dezvăluise
Părintele, desigur, fară a înţelege prea multe. Noi rămîneam şi se complicase în practică. Părintele 1-a simplificat şi 1-a
la suprafaţa celor pe care ni le imaginam. curăţit de elemente străine, astfel încît iubirea în Hristos să
în vreme ce el pătrundea în adîncul experienţelor sale sfinte sfinţească şi darul şi primirea sa, conform spusei apostolice:
şi duhovniceşti de nespus. Cînd spunea „să-L lăsăm pe „nu datoraţi nimic nimănui decît să vă iubiţi unii pe alţii".
Hristos să se sălăşluiască în tot sufletul nostru, iar demonii Acest „iubi-ţi-vă unii pe alţii" al Domnului a rămas singura
vor pleca de la sine", nu înţelegea aceasta ca noi. doar ca pe o datorie pe viaţă a fiecăruia către toţi.
posibilitate virtuală, ci trăia cu adevărat acea stare.
Vei hotărî singur
Primirea darul ui din iubire
Răspdnsul ce-1 dădea Părintele unora dintre întrebările
Deoarece credeam că fiecare lucru oferit semenilor ce i se puneau, semăna cu un duş rece: „Vei vedea singur şi
noştri trebuie să constituie o valoare morală deplină, care nu vei hotărî pe răspunderea ta". Văzîndu-te însă slăbit chiar
poate fi compensată printr-un alt lucru oferit, tocmai pentru a înainte de a te război diavolul cu tulburarea şi deznădejd ea,
nu se coborî la nivelul unor tranzacţii comerciale, învăluite îţi venea într-ajutor şi, indirect, dacă nu vădit, îţi dădea
în veşmînt duhovnicesc, eram întotdeauna reţinut în a primi elementele necesare, care te îndrumau spre hotărîrea dreaptă.
daruri, chiar şi din partea prietenilor mei şi, prin urmare, Părintele, aşa cum o maică bună îşi învaţă copilul să înfrunte
uneori îi răneam tară voie. Părintele „mi -a văzut" această greutăţile vieţii, ne lăsa din cînd în cînd în ape adinei, însă
slăbiciune care, în idealizarea ei, ascundea elementele unei fară ca barca să se îndepărteze de noi, pentru a ne încerca
subtile mîndrii pe care dorea să o preschimbe. Eu nu-i puterile, gata în fiece clipă să se grăbească în ajutorul nostru.
vorbisem niciodată despre aceasta, însă odată, pe cînd Părintele avea un scop obiectiv, acela de a ne desprinde în
discutam, mi-a spus deodată: „Ştii, cînd ţi se dăruieşte ceva cele din urmă de el pentru a ne alipi de Hristos, astfel încît să
din iubire, trebuie să primeşti". Era o indirectă, dar bine putem, luminaţi fiind şi întăriţi de El, să hotărîm ca „faţă
ţintită intervenţie din partea sa, prin care mi -a reamintit o către Faţă". Aceasta nu însemna despărţirea de Părintele, ci o
frază ce mă emoţionase în anii adolescenţei mele: legătură sufletească mai strînsă cu el, „prin Hristos".
„Zădărnicie, este tot ce iei din egoism. Veşni cie, este tot ce
dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie este să primeşti
cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi se Răspunsurile lui Dumnezeu nu se dau
oferă din iubire". „Receptorul duhovnicesc" al Părintelui la întîmplare
pătrunsese la mare adînci-me temporală şi sufletească şi
scosese din nou la lumină un vechi ideal, care se modificase Părintele voia să cercetăm Sfînta Scriptură, însă dorea
să facem acest lucru cu responsabilitate şi seriozitate.
218 Konslant inos Y'ann iIsioI isLingă Părintele Porfirie 219
din suburbiile din nordul Atenei. Prietenul meu a oprit
De aceea spunea: „Cînd aveţi vreo problemă, să nu des -
în faţa unui chioşc de ziare şi am coborît să cumpă răm ceva.
chideţi Evanghelia la întîmplare, ca să vedeţi dacă la pa gina
Atunci Părintele ne-a strigat de la geamul deschis al maşinii:
la care aţi deschis se află răspunsul lui Dumnezeu l a
„Luaţi-mi şi mie un ziar". Am rămas uluiţi. L-am întrebat:
problema voastră. Asta nu e bine. Răspunsurile lui Dum -
„Ce ziar vreţi să vă luăm?". Părintele ne-a răspuns' „Orice
nezeu nu se dau la întîmplare".
ziar". I-am luat un ziar şi dîndu-i-1 l-am întrebat:
„Preacuvioase, citiţi ziare?". Iar Părintele mi-a răspuns: „Nu,
Dăruieşte-le acestora dar acum că le-am văzut înşirate la chioşc, mi-arn spus să iau
unul ca să văd ce se mai întîm-plă cu !ume#"- Părintele
Foarte grăitoare erau rugăciunile pe care le spunea cunoştea însă lumea mult mai bine decît o cunoşteau ziariştii.
Părintele. Odată mă aflam în chilia sa împreună cu un bun
prieten ce ţinea foarte mult la Sfinţia sa. După ce ne-a dat
multe sfaturi privitor la problemele noastre, la sfîrşit ne -a Mă rog ca Dumnezeu să -Şi pună mîna
spus să îngenunchem şi, ridicîndu-şi mîinile, a spus urmă-
Intr-o £i. pe cînd stăteam de vorbă. Părintele m-a în-
toarea rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, dăruieşte -le
trebat: „Ce v/eşti îmi aduci din lume? Ce mai fac politicienii,
acestora împlinirea dorinţelor lor cele bineplăcut e Ţie, după
care niai e situaţia economică?". I-am spus pe scurt
inima fiecăruia, astfel ca şi aceştia, prin binefacerile lor.
să-Ţi aducă recunoştinţa lor pe care Ţi-o datorează Ţie". principalele veşti. Clătinînd trist din cap, Părintele zise: „Nu
Altădată l-am vizitat împreună cu trei prieteni de -ai mergerrfl bine. Mă rog ca Dumnezeu să pună mîna Sa". în
mei. Ne-a primit pe toţi împreună şi la sfîrşitul discuţiei ne-a viaţa de apoi vom afla ce au însemnat pentru lume
spus să îngenunchem, şi-a pus epitrahilul, 1-a întins peste rugăciunile jneîntrerupte ale Părintelui „pentru întregul
capetele noastre şi a spus o rugăciune. Aş fi vrut foarte mult univers".
să o ţin minte, însă o spunea cu glas atît de scăzut, că nu
auzeam bine cuvintele. Să p'ăstrăm unitatea credincioşilor
Vădea un interes deosebit pentru ştirile bisericeşti. Ştia
că citeaifli un ziar religios şi mă întreba tot timpul, iar eu ii
Luaţi-mi un ziar
spuneam cele mai importante noutăţi. Se întrista foarte tare
Părintele trăia ca un pustnic în mijlocul lumii şi cîînd auzea de scandaluri şi dihonii şi-mi spunea că trebuflie
de-aceea era interesat de toată lumea. într-o zi eram împreună să apărăm cu orice sacrificiu unitatea tuturor creştinelor în
cu el în maşina unui prieten de-al meu. Treceam printr-una sînul Bisericii, fiindcă pentru această
228 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 229

226 ¡Constantinos Lingă Părintele Porfir 227


Yannitsiotis ie

unitate S-a rugat şi Hristos Tatălui Său. Era foarte neli niştit Prin propri a noastră sfinţire
în perioada în care a apărut problema averii şi a au tonomiei împreună cu un prieten mergeam la mănăstire unde
bisericeşti. Recomanda lupta, cu osîrdie şi dreap tă socotinţă, trebuia să terminăm o treabă. împreună cu noi în maşină se
pentru păstrarea sfintelor drepturi ale Bisericii. afla şi Părintele. La un moment dat mi-am dat seama că
treceam pe lîngă nişte clădiri de-ale milenariştilor (Nota trad.
Educaţie şi har ale hiliaştilor). Am simţit cum mă cuprinde tristeţea şi
Odată mi-a spus cu tristeţe despre părinţii unui copil indignarea faţă de vătămătoarea lucrare a acestor sec tanţi
neascultător: „Părinţii lui, deşi au atîta educaţie, atîtea care, în loc să se pocăiască pentru păcatele lor, se luptă să
cunoştinţe psihologice, atîta pregătire ştiinţifică, şi -au zdruncine credinţa în Hristos a unor suflete „pen tru care
pierdut copilul care le-a scăpat din mîini. La ce-ţi foloseşte Hristos a murit şi a înviat". Părintele tăcea. La un moment dat
învăţătura? Doar harul lui Dumnezeu, doar iubirea noastră mi-am zis: „Oare la ce s-o gîndi Părintele? Nu e indignat oare
curată ce se sacrifică în taină pentru ceilalţi îi poate mîntui şi văzîndu-i pe aceşti oameni şi lucrarea lor?". Imediat l-am
pe alţii şi pe noi". auzit pe Părinte ^icînd: „Ei, să se mi-lostivească Dumnezeu şi
de aceşti nefericiţi şi falşi martori ai lui Iehova. Unii creştini
sînt cuprinşi de indignare împotriva lor, alţii se ceartă cu ei
Nu judecaţi ! şi-i înjură, iar alţii îi urmăresc prin tribunale. Insă
Părintele ne sfătuia să nu-i osîndim pe alţii pentru milenarismul nu se combate astfel. Ştiţi cum se combate?
păcatele lor, fiindcă Dumnezeu va îngădui să cădem şi noi în Prin sfinţirea noastră".
aceleaşi păcate. îmi spunea: „Aşa, o gospodină dintr -un sat,
în timp ce-şi făcea focul în cuptor ca să coacă pîinea, şi -a
dorit să o poată chinui şi să o ardă de vie în cuptorul său pe o Un telefon după miezul nopţii
tînără din satul învecinat, care rămăsese însărcinată cu un Un fiu duhovnicesc de-al Părintelui care-1 ajuta mereu
necunoscut. După cîţiva ani, cînd bărbatul i -a plecat în cu mare osîrdie la treburile mănăstirii avea o slăbiciu ne pe
străinătate, a rămas şi ea grea cu un consătean de -al său". Şi a care nu izbutea să şi-o înfrîneze. îi plăceau mîncarea bună şi
conchis Părintele: „De aceea Dumnezeu ne îndeamnă să nu vinul bun. El mi-a povestit următoarea întîmplare: „într-o
blestemăm pe nimeni, nici măcar pe duşmanii noştri, ci să-i seară mă aflam în casa unor prieteni împreună cu mai multe
binecuvîntăm pe toţi, încă şi pe duşmanii noştri". rude. Pe masa pe care ne-au aşternut-o se aflau friptură de
iepure, mîncăruri gustoase şi vin foarte bun. Am mîncat şi am ani, nu ştiu. însă nu mă neliniştesc dintr-asta fiindcă ştiu că
băut peste măsură şi tîrziu, puţin după miezul nopţii, am ceasul morţii este pentru fiecare dintre noi a doua venire a
plecat. Am ajuns acasă, m-am culcat, însă nu putem dormi. Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape".
Mă răsuceam în aşternut de pe-o parte pe alta, însă nimic.
Stomacul îmi era greu şi capul îmi vuia. Mă chinuiam aşa de
cîteva ore şi mă necăjeam. Pe la orele trei dimineaţa, aud că Vreme să mustri şi vreme să lauzi
sună telefonul. Cine să fie la asemenea oră? M -am gîndit că o
Părintele nu uita, cînd socotea de trebuinţă, să mă
fi vreo greşeală. Ridic receptorul şi ce-aud? Glasul
mustre sau să mă laude şi aceasta tocmai în momentele cînd
Părintelui: „Ei, binecu-vîntate, îmi zice, nu ţi-am zis eu, măi,
mă aşteptam mai puţin. Mă mustra mai ales, cînd eram liniştit
de atîtea ori, să nu te laşi dus de mîncarea bună şi de vin? Ia
şi zilele treceau comod şi iară grijă. Atunci îmi găsea negriji
uite ce-ai păţit acuma. Te văd cum suferi şi sufăr şi eu cu tine.
ascunse şi scăpări pe care mi le vădea. Dimpotrivă, mă lăuda,
Mă rog să-ţi treacă. Roagă-te şi tu şi-altă dată să fii mai cu
cînd aveam zile pline de încercări şi tristeţe şi cînd costată că
băgare de seamă". De atunci, de cîte ori stau la masă, îmi
mă smeresc şi îndur. Această tehnică pedagogică îmi amintea
amintesc de telefonul pe care mi 1-a dat Părintele după
de Sfîntul Isaac Şirul care spunea: „Dumnezeu şi îngerii Săi
miezul nopţii şi mă înfrînez ca să nu mai am probleme cu
în nevoi se bucură, în vreme ce diavolul şi slugile sale se
stomacul şi, mai ales, ca să nu-1 mai necăjesc pe Părintele".
bucură în uşurătate".

Ceasul morţii - A doua venire (Parusie) Din Cret a cu avi onul pentru a -l vizita
într-o zi l-am întrebat pe Părintele în chilia sa: pe Părint ele
„Preacuvioase, se vorbeşte foarte mult în ultima vreme într-o după-amiază, aştepta împreună cu noi, în afara
despre cifra 666, despre venirea antihristului, ce se apropie. chiliei de cărămizi a Părintelui, care lipsea, o profesoară de
Unii chiar susţin că deja a venit, se vorbeşte despre marcajul gimnaziu din Creta. Ne spunea că avea o problemă se rioasă
electronic pe mîna dreaptă sau pe frunte, despre con fruntarea urgentă şi de aceea venise pe neaşteptate din insulă cu
dintre Hristos şi antihrist şi despre zdrobirea acestuia din avionul. Vremea trecea, Părintele nu apărea şi profe soara,
urmă, despre a doua venire a Domnului. Dumneavoastră ce care se tot uita la ceas, la un moment dat a hotărît cu tristeţe
ziceţi de toate acestea?". Părintele mi -a răspuns: „Ce să zic? să plece, spunîndu-ne: „Trebuie să prind avionul să mă
Eu nu zic că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război şi întorc, fiindcă mîine am acolo o treabă ce nu suferă amînare.
altele asemenea. Ştiu că va veni antihristul, că va fi şi a doua Voi face cumva să iau concediu cît mai curînd posibil şi voi
venire a Domnului, însă nu ştiu cînd. Mîine, peste o mie de
228 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 229
reveni să-1 văd
pe Părintele. Ne-a impresionat încrederea profesoarei în
îndrumarea Părintelui,
Lingă Părintele Por 231
230 Ko nsIani inos Y annits
fine
io t is

pentru care, spre a o dobîndi, nu ţinea cont de osteneli, ascet, care nu-i laudă, ca mulţimea linguşitorilor oportunişti,
distanţă şi cheltuieli. nici nu-i osîndeşte, ca mulţimea adversarilor lor pătimaşi, ci -i
înţelege, le spune adevărul c u iubire şi le odihneşte sufletul
neliniştit şi ostenit.
Duhovnicul meu
Părintele era impresionat de neţărmurita încredere pe Aceştia nu se schi mbă
care o avea în el duhovnicul meu. Spunea: „Mulţi du hovnici
mi-i trimit pe fiii lor duhovniceşti pentru problemele lor, însă Un prieten de-al meu îşi exprima Părintelui nemul -
duhovnicul tău mi-i trimite în alb. Acceptă dinainte orice ţumirea că, în ciuda strădaniilor sale, nu a reuşit ca, în
le-aş spune, fară a aduce nici o obiecţie". probleme fundamentale, să-1 convingă pe urmi din colabo-
ratorii săi ce era foarte conservator şi totodată un mare adept
Lucrăt orul viei al formelor exterioare şi al metodelor pedagogice care eşuau,
tocmai din pricină că nu erau orientate orto dox. Părintele i-a
Despre un lucrător vrednic al viei Domnului, Părin tele spus: „Nu te necăji şi nu t e osteni zadarnic. Oamenii aceştia nu
spunea: „Văd că merge bine, urmînd drumul drept or todox. se schimbă. S-au învăţat cu cele vechi". Urmînd sfatul
Mă rog să meargă mereu astfel, fară a se abate de la drum. Părintelui, prietenul meu şi-a acceptat colaboratorul aşa cum
Căci dacă se abate de la drumul drept şi calcă strîmb, e era, fară a mai vcoi să-1 schimbe şi încerca să-şi facă treaba
îndoielnic faptul că îşi va da seama de acest lu cru şi se va cît putea mai bine.
întoarce din drum. însă chiar de-şi dă seama şi se întoarce, e
îndoielnic faptul că va reuşi să ajungă din nou la drumul
drept, pe care păşea la început". Poveţ e pentru o mamă
cu nervii zdruncinaţi

Oameni celebri îl vizitează pe ascuns Părintele îi recomanda unei mame cu nervii zdruncinaţi,
din pricina multor încercări îndurare, să se lupte pentru a se
La răstimpuri îl vizitau pe Părintele şi unele persoane sfinţi. în acelaşi timp i-a dat şi sfaturi practice pentru a reuşi
celebre, care, din diferite motive, voiau ca vizitele să le să iasă din starea de melanco \ \ Q : să aibă grijă să-şi alunge
rămînă neştiute. Uneori, chiar şi celebrităţile simt nevoia amintirile neplăcute şi temerile, să-şi amintească întîmplările
să-şi plece capul şi să asculte un smerit şi sfinţit Părinte plăcute, să-şi cultive me?reu gînduri optimiste despre viitor,
228 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 229
să asculte
muzică bun.ă, ce-i place, să facă plimbări la ţară, să meargă
împreuna cu prietenele sale creştine la Sfînta Liturghie de
Dumini c ă, la Vecernie şi Privegheri şi să se roage cu
încredere în ţfristos.
230 ¡Constantinos Lingă Părintele Porfir 231
Yannitsiotis ie

pentru care, spre a o dobîndi, nu ţinea cont de osteneli, să-şi plece capul şi să asculte un smerit şi sfinţit Părinte ascet,
distanţă şi cheltuieli. care nu-i laudă, ca mulţimea linguşitorilor oportunişti, nici
nu-i osîndeşte, ca mulţimea adversarilor lor pătimaşi, ci -i
înţelege, le spune adevărul cu iubire şi le odihneşte sufletul
Duhovnicul meu
neliniştit şi ostenit.
Părintele era impresionat de neţărmurita încredere pe
care o avea în el duhovnicul meu. Spunea: „Mulţi du hovnici
Aceştia nu se schi mbă
mi-i trimit pe fiii lor duhovniceşti pentru problemele lor, însă
duhovnicul tău mi-i trimite în alb. Acceptă dinainte orice Un prieten de-al meu îşi exprima Părintelui nemul-
le-aş spune, fără a aduce nici o obiecţie". ţumirea că, în ciuda strădaniilor sale, nu a reuşit ca, în
probleme fundamentale, să -1 convingă pe unul din colabo-
Lucrăt orul viei ratorii săi ce era foarte conservator şi totodată un mare adept
al formelor exterioare şi al metodelor pedagogice care eşuau,
Despre un lucrător vrednic al viei Domnului, Părin tele tocmai din pricină că nu erau orientate orto dox. Părintele i-a
spunea: „Văd că merge bine, urmînd drumul drept or todox. spus: „Nu te necăji şi nu te osteni zadarnic. Oamenii aceştia
Mă rog să meargă mereu astfel, fară a se abate de la drum. nu se schimbă. S-au învăţat cu cele vechi". Urmînd sfatul
Căci dacă se abate de la drumul drept şi calcă strîmb, e Părintelui, prietenul meu şi-a acceptat colaboratorul aşa cum
îndoielnic faptul că îşi va da seama de acest lu cru şi se va era, fară a mai voi să -1 schimbe şi încerca să-şi facă treaba cît
întoarce din drum. Insă chiar de-şi dă seama şi se întoarce, e putea mai bine.
îndoielnic faptul că va reuşi să aj ungă din nou la drumul
drept, pe care păşea la început".
Poveţ e pentru o mamă

Oameni celebri îl vizitează pe ascuns cu nervii zdruncinaţi

Părintele îi recomanda unei mame cu nervii zdrun -


La răstimpuri îl vizitau pe Părintele şi unele persoane
cinaţi, din pricina multor încercări îndurate, să se lupte pentru
celebre, care, din diferite motive, voiau ca vizitele să le
a se sfinţi. în acelaşi timp i-a dat şi sfaturi practice pentru a
rămînă neştiute. Uneori, chiar şi celebrităţile simt nevoia
reuşi să iasă din starea de melancolie: să aibă grijă să-şi
alunge amintirile neplăcute şi temerile, să-şi amintească
întîmplările plăcute, să-şi cultive mereu gînduri optimiste
despre viitor, să asculte muzică bună, ce -i place, să facă
plimbări la ţară, să meargă împreună cu prietenele sale
creştine la Sfînta Liturghie de Duminică, la Vecernie şi
Privegheri şi să se roage cu încredere în Hristos.
232 Konstanlinos Lingă Părintele 233
Yannitsiotis Porfirie

false. Prin urmare, omul nostru a alungat orice gînd de a -1


Să-ţi schimbi tovărăşiile vizita pe Părintele. Unul dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui
i-a spus toate acestea despre omul încercat pe care-1 cunoştea
Unei tinere ce încercase să se sinucidă i-a recomandat
foarte bine şi de care-i era milă că avea asemenea prejudecăţi.
să-şi schimbe neapărat tovărăşiile care o influenţau negativ şi
Părintele „a văzut" gravele şi primejdioasele probleme ale
să se împrietenească cu tinere creştine, cum va vo i, şi
acelui om şi i-a recomandat fiului său duhovnicesc să-1
împreună cu ele să vorbească lucruri plăcute, să meargă în
convingă să vină la el în vizită. Acela însă n-a putut fi convins,
excursii, să viziteze biserici şi să stea la Sfin tele Slujbe. Ba
chiar s-a îngrijit să o roage pe o bună credincioasă tînără, care fiindcă otrava prejudecăţii era prea puternică.
îl vizita în mod regulat, să aibă iniţiativa de a se împri eteni cu Atunci Părintele, fiindcă i-a fost milă de el, a vrut să-1
tînăra aceasta. ajute şi, deşi nu obişnuia, i-a dat chiar el telefon şi 1-a invitat.
Acela i-a răspuns că se bucură de telefonul primit, însă nu
poate răspunde invitaţiei. De trei ori i-a dat Părintele telefon
Este pref erabil să eşuezi ca mirean şi de trei ori acela, sub diferite pretexte, a refuzat să -1
viziteze. Acest om ce avea nevoie grabnică de ajutorul
Un tînăr oarecare îi spunea că se gîndeşte să intre în Părintelui, în cele din urmă a rămas neajutat, din pricina
mănăstire. Părintele „a văzut" că aceluia nu i se potrivea viaţa prejudecăţii sale încăpăţînate. Părea o tragică ironie, fiindcă
monahală şi 1-a povăţuit să se lupte creştineşte în lume. Părintele a spus: „Dacă venea la mine, nu aveam nevoie de
Acela i-a spus că-i e teamă să nu eşueze. Părintele i-a mai mult de cinci minute ca să-1 schimb. I-aş fi spus o taină
răspuns: „Este preferabil să eşuezi mai degrabă ca mirean, de-a lui, şi i-aş fi cîştigat cu uşurinţă încrederea şi l-aş fi ajutat
decît ca monah (călugăr). să-şi rezolve problema". Acela a rămas neclintit în refuzul
său. Mare taină sufletul omenesc! Ştia oare Părintele că în cele
din urmă îl va vizita? Mai degrabă da. Atunci de ce insista să -1
Cel cu prejudecăţi rămîne neajutat
cheme? Poate pentru a nu se putea plînge lui Dumnezeu că n-a
Un om care avea nevoie grabnic de ajutor duhovni cesc vrut să-1 ajute. Poate, cînd îşi va înţelege cîndva rătăcirea, se
se gîndea să-1 viziteze pe Părintele, însă nişte prieteni de-ai va întoarce el însuşi împotriva sa, pentru a se smeri, pentru a
aceluia, din păcate plini de prejudecăţi împotriva Pă rintelui, se pocăi şi pentru a-i cere iertare Părintelui, care acum pri-
au apucat să-i dea informaţii negative, care desigur erau şi meşte în chilia sa cerească.
Ţigara candidatului la preoţie
Un om ce voia să devină preot 1-a vizitat pe Părintele şi
a discutat cu el diferite probleme personale. Cînd a terminat
şi s-a aplecat să-i sărute mîna, din gură i-a ieşit
234 ¡Constantinos Y a n n 11s Lingă Părintele 235
iot is Porfirie

un miros puternic de tutun. Atunci Părintele i -a zis: „Cum o cărămizi, îndreptîndu-se spre construcţia cea nouă. Cînd a
să te faci preot al lui Dumnezeu, binecuvîntate, cînd tu n-ai ajuns şi a văzut bucata de zid vopsită nu s -a arătat deloc
voinţă să te laşi de fumat?". „Preacuvioase, i-a răspuns acela, entuziasmat. Fiul său duhovnicesc 1-a întrebat:
aveţi dreptate, asta e patima mea. Fumez mai mult de două „Preacuvioase, nu cumva nu trebuia să-1 vopsesc fără
pachete pe zi, mi-e şi ruşine să vă spun şi chiar şi soţia mea e binecuvîntarea voastră?". Părintele i-a răspuns: ..Bineînţeles
foarte supărată". Părintele 1-a povăţuit cum să se lase de că nu trebuia. Măcar să fi aşteptat să mă trezesc". După
fumat. Acela i-a urmat sfatul şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a aceasta, fiul său duhovnicesc a înţeles ■că, orice lucrare se
reuşit să nu mai fumeze. Prima s-a bucurat soţia lui. In scurtă face, fie şi din prea mare rîvnă, însă tară bine cuvîntarea
vreme el a fost hirotonit. Părintelui, e nefolositoare.

Apa te-a sal vat Mai întîi la urechea lui Dumnezeu


Unui cunoscut de-al meu care suferea de piatră la Odată, pe cînd se plimba prin pădure. Părintele s -a
rinichi şi de colici renale şi care, bînd apă, îşi mai uşurase întîlnit cu un episcop. Cînd a aflat că e călugăr, acela i s-a
durerea, Părintele i-a spus: „Apa te-a salvat. Continuă să plîns că monahii lasă pe seama lor lupta creştină socială şi
bei". pleacă în munţi, căutînd să-şi mîntuiască doar propriul suflet.
Părintele asculta cu capul plecat şi, cînd episcopul s -a oprit,
i-a spus: „Preaînalte, dumneavoastră grăiţi şi cu vintele
Osîrdie şi binecuvî ntare
voastre ajung în urechile oamenilor. Călugării gră iesc şi
Unul dintre fiii săi duhovniceşti i-a propus să-i arate un cuvintele lor ajung mai întîi la urechea lui Dumnezeu şi abia
nou tip de vopsire a pereţilor mănăstirii. Părintele a f ost de apoi la urechea omului". Cuvintele Părintelui mi -au amintit
acord. Astfel, într-o zi şi-a luat cu el uneltele şi vopseaua şi cele spuse de un alt aghiorit: „Problema nu e ca monahul să fie
s-a dus la mănăstire. Cînd a ajuns, Părintele dormea. Acela, lîngă noi, ci lîngă Dumnezeu, căci, cu cît se apropie mai mult
nerăbdător şi poate gîndindu-se să-i facă o surpriză plăcută de Dumnezeu, cu atît se află mai aproape şi de noi.
Părintelui, s-a dus şi-a vopsit o bucată mică din zid, ca
mostră. îndată ce s-a trezit, Părintele a ieşit din coliba sa de
Telefoane neaşteptate
Părintele ştia că mulţi oameni s-ar fi bucurat foarte şi alte asemenea. Puţine cuvinte şi acelea cu băgare de seamă,
tare, dacă ar fi putut să-i vorbească, fie şi la telefon, mai ales ca să-i întărească nădejdea şi apoi imediat, rugăciunea.
cînd suna Părintele, fiindcă astfel interlocutorul său nu se Asediaţi-1 cu rugăciunile voastre". Evenimentele ce-au urmat
mai temea că-1 deranja. Aceste apeluri telefonice bi- au îndreptăţit cuvintele Părintelui.
necuvîntate ale Părintelui erau foarte puţine, fiindcă timpul îi l-aţi iubit şi i -aţi urgisit
era ocupat de depăşirea problemelor legate de bolile sale, de
Altor părinţi care aveau probleme grave cu copiii lor,
funcţionarea mănăstirii, de mulţii săi vizitatori şi de telefonul
le-a spus: „Aţi văzut ce-aţi păţit cu copiii voştri? Aţi văzut
care suna fără oprire. Dacă ajungea să dea chiar el telefon
unde au ajuns? I-aţi iubit, însă i-aţi urgisit, tară să aveţi
cuiva, însemna că „văzuse" că e mare nevoie să telefoneze sfinţenia necesară ca să-i reţineţi lîngă Hristos. Cît au fost
degrabă. Atunci, lăsa de o parte pentru puţin, nenumăratele mici, i-aţi ţinut, însă cînd au crescut mari, i-aţi pierdut. Nu
preocupări care-1 asaltau şi se grăbea să-1 ajute pe cel trebuie să vă luptaţi cu copiii voştri, ci cu sa tana care-i luptă
încercat. Odată mi-a spus: „Vreau mult să vorbim şi la pe copiii voştri. Să le spuneţi puţine vorbe, dar să vă»rugaţi
telefon, să mă suni şi să te sun, însă vezi şi tu care e situaţia. mult pentru ei".
Vin vizitatori, telefonul sună neîntrerupt, avem de făcut Din nou cuvîntul Părintelui fotografiase cu exacti tate
clădirile mănăstirii şi pe de-asupra mai am şi bolile şi realitatea.
bătrîneţile. Unde să alerg mai repede?". Cu toate acestea
Părintele le rezolva pe toate, prin telefonul său tainic:
rugăciunea necurmată către Atotputernicul. Lăsaţi- vă imediat de fumat
Unui fumător i-a spus: „Ţigara nu-i bună nicăieri.
Dimpotrivă aduce cancer şi alte boli. Lăsaţi-vă imediat de
Asediaţi-I cu rugăciunile voastre fumat".
Odată l-au vizitat pe Părintele, plini de tulburare,
părinţii unui tînăr ce încercase să se sinucidă, din motive pe Eşti influenţat de lucrurile cu care ai
care ei nu le cunoşteau. Părintele le-a spus: „Copilul vostru
legături
este sensibil. De mic se topea de gelozie şi a înce put
încet-încet să se înstrăineze de voi. A ajuns să încerce să se Odată i-am spus Părintelui o cugetare a Sfîntului Ioan
sinucidă din pricina unei dezamăgiri în dragoste. Trebuie Gură de Aur: „O dorinţă puternică a virtuţii duce la împlinirea
multă atenţie, fiindcă supărarea poate să-i revină. Ca să se dorinţei". îndată ce a auzit aceasta, chipul i s-a luminat de
vindece copilul de această traumă, sînt necesare puţine bucurie şi mi-a spus: „Este un lucru însemnat. Şi eu le
cuvinte, dar e nevoie de multă rugăciune. Nu sfaturi, acuzaţii spuneam oamenilor acelaşi lucru: Eşti influenţat de lucrurile
cu care ai legături. O carte rea îţi face rău. O carte bună îţi „Iată, ca şi ţie, Sfinţilor li se formau arcuri deasu pra
este de folos. Chiar cînd încă nu eşti gata să o pui în practică, sprîncenelor".
(însă) fiindcă o doreşti în interiorul tău, încet -încet, cu Arta păstorească a Părintelui era specializată. Ade sea,
timpul, tară grabă şi tară să te sileşti, dorinţa binelui se în aceeaşi problemă, dădea răspunsuri diferite unor persoane
maturizează în tine şi, în cele din urmă, o înfaptuieşti. diferite.
Uneori, cînd îl întrebam unele lucruri, îmi răspun dea:
„Fă ce te luminează Dumnezeu". Şi acesta era răspunsul, care
Copiii nu trebuie si liţi necesita însă multă rugăciune, conform cu -vîntului:
„Grăieşte, Doamne, căci robul Tău ascultă". Alteori îmi zicea:
Unei mame care 1-a întrebat dacă e preferabil să-şi ia
„Nu am să-ţi spun nimic". Şi acesta era tot un răspuns. Doar că
copiii şi să se mute la Londra, i-a spus: „Nu-ţi cumpăra casă
cerea multă smerenie, ca să -1 pot primi tară amărăciune.
la Londra şi nu te duce acolo. Acolo n -ai servici. Clima este
Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, Dumnezeu ne vorbeşte şi
umedă, oamenii străini, reci şi de altă credinţă. Copiii tăi vor
prin întîmplări?". El mi-a răspuns: „Desigur. De multe ori
fi nefericiţi acolo. Mai bine să rămîi aici, u nde oamenii sunt
Dumnezeu alege această modalitate de a ne vorbi prin
creştini ortodocşi, greci. Aici clima e blîndă şi copiii se vor
intermediul întâmplărilor". Problema noastră este să desluşim
bucura de ea. Copiii nu trebuie siliţi. Cînd fac trăsnăi, ca
corect mesajele acestor evenimente.
mamă, ia ce măsuri socoteşti, dar să nu îi constrîngi. Faci
bine că le citeşti din Sfinta Scriptură în fiecare zi . Dacă unul
dintre copiii tăi se împotriveşte, lasă -1. Ia-i pe ceilalţi, du-te Cînd ne stăpîneşte îndîrjirea
în altă cameră şi continuă să le citeşti. Cînd te duci la biserică
şi copiii tăi nu vor să te urmeze, să nu -i obligi, însă nici să Despre un creştin care avea anumite probleme şi care,
nu-i neglijezi. Iată, spune-le: „Eu, copii, mă duc la biserică. din pricina unei încercări, se prinsese singur în capcana
Cine vrea poate să vină cu mine acum sau mai târziu". Să le patimilor sale, Părintele, întrebat fiind, a răspuns: „Văd că
spui aceste cuvinte şi să te rogi mult pentru copiii tăi. Prin este deştept şi are în interiorul său şi binele. Insă, din pricina
rugăciunea ta le va vorbi Dumnezeu". încercării prin care trece, şi-a pierdut răbdarea şi a lăsat ca
partea rea din el s-o sufoce pe cea bună. A îngăduit să -1
stăpînească egoismul, îndîrjirea, satana". Cît de importante
Răspunsul potri vit în fiece împrejurare sînt răbdarea şi smerenia în încercările care ne curăţă de
patimile noastre, ne vădeşte Părintele, dezvă -luindu-ne
Pentru a întări osîrdia unuia dintre fiii săi duhovniceşti căderea acestui om care a trecut prin încercare cu nerăbdare şi
pentru luptă, Părintele i-a spus, atingîndu-i uşor fruntea: egoism.
240 Konstanlinos Lîngă Părintele P or 241
Yanniisiotis fir ie

sine, a fariseismului „creştinesc" al virtuţii sau într -o


condamnare de sine a conştiinţei „creştineşti" ruşinate a
păcatului. Vedeam că semeţia celor ce se simţeau „cur aţi" şi
SMERENIA sfiala celor ce se simţeau „vinovaţi", nu diferă în esen ţă, că
sînt cele două feţe ale aceleiaşi monede, adică ale mîndriei.
Smerenia nesănătoasă şi psihi atrul Fiindcă adevăratul credincios creştin se elibe rează de
vinovăţie prin spovedanie şi prin iertarea păcatelor şi se
Intr-o zi Părintele mi-a spus: „Creştinul trebuie să evite
bucură în această libertate pe care i-a dăruit-o Hristos; şi,
religiozitatea bolnăvicioasă; adică atît sentimentul
cunoscînd că este un dar de la Dumnezeu, este recunoscător şi
superiorităţii pentru virtutea sa, cit şi sentimentul inferio -
nu se trufeşte. Este curat prin Sîngele lui Hristos şi nu prin
rităţii pentru păcătoşenia sa. Una este complexul (Nota tr. de
izbînda sa personală; astfel se bucură, mulţumeşte, nu se
superioritate sau inferioritate) şi alta smerenia; una este
mîndreşte, ba chiar îi vede pe toţi ceilalţi ca fiind potenţial
melancolia şi alta pocăinţa. Odată m-a vizitat un psihiatru,
buni, prin Sîngele lui Hristos.
om de lume, şi 1-a acuzat pe Hristos că, după părerea sa,
Părintele ne arăta drumul care limita răul (păcatul) şi
creea sentimente de vinovăţie şi melancolie, l -am răspuns:
foarte răul (mîndria virtuţii) şi conducea la binele cel mai
„Accept că unii creştini, din greşeala lor sau a altora, sînt
înalt, adică la smerenia virtuţii. De aceea încerca să pro tejeze
prinşi ca într-o capcană în boala sentimentelor de vinovăţie,
curăţia smereniei de primejdiile măsluirii ei. îmi vorbea: „Să
însă tu trebuie să fii de acord că mirenii sînt prinşi în capcana fim smeriţi, însă să nu vorbim despre smerenie. Vorbirea
unei boli şi mai rele, aceea a mîndriei. Cît despre vinovăţiile despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu
religioase, lîngă Hristos, ele dispar, prin pocăinţă şi sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata
spovedanie, însă mîndria mirenilor, care trăiesc departe de smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui
Hristos, nu dispare". Hristos".
Cu ajutorul acestor convingeri ale Părintelui, mi s -au Părintele, prin învăţătura sa, dar mai ales prin viaţa pe
desluşit anumite nelămuriri ce aveam, legat de problemele care o ducea, îşi păstorea oile şi le ducea spre pajişti de iubire
psihologice ale vieţii creştineşti. înţelegeam că Părintele şi smerenie. El însuşi trăia smerenia, crezînd despre sine că
voia să evităm mîndria, travestită în veşmîntul îndreptării de nu este nimic, în vreme ce - aşa cum spunea -Dumnezeu este
Totul, şi că, ceea ce vedem noi că are el (Părintele), nu era al
său, ci dar de la Dumnezeu.

Ce Dumnezeu bun avem!


într-o zi, pe cînd mă aflam în chilia sa şi stăteam de
vorbă, telefonul suna necontenit, însă Părintele nu ridica
receptorul. La un moment dat însă, mi -a spus: „Te rog,
răspunde tu şi-ntreabă cine este şi ce vrea". Era o doamnă,
dintr-un oraş din nordul Greciei şi spunea că are nevoie să
242 Konstantinos
Lingă Părintele 243
Yannitsiotis
Porfirie

vorbească cu Părintele. El a răspuns: „Spune -i că nu pot Eu treceam dintr-o uimire în alta: pentru uimitoarea sa
acum, că am multă lume care aşteaptă şi să sune din nou pe înainte-vedere şi pentru smerenia sa încă şi mai uluitoare. Nu
seară". I-am spus. La rîndul ei doamna m-a rugat să-i spun distingeam nici urmă de mulţumire de sine, de satisfacţie
Părintelui că-1 roagă mult să se roage pentru o problemă de omenească, de trufie, pentru înainte-vederea sa. Dimpotrivă,
familie urgentă şi foarte gravă. Cînd a auzit acestea, Părintele vedeam admiraţia lui pentru Dumnezeu, Căruia li atribuia, cu
m-a rugat să o încredinţez că se roagă. Doamna a spus iarăşi cuget smerit, întreaga slavă a acestei izbînzi. în ce -1 privea,
că are o problemă urgentă. el se retrăgea la margine şi, de acolo, admira împreună cu
Atunci Părintele îmi zice: „Dă-mi-o la telefon". Şi, mine, lucrarea lui Dumnezeu. El funcţiona ca simplu
lăsînd deschis aparatul ca să pot auzi dialogul, i -a spus: „Ei, instrument al lui Dumnezeu, Căruia îi oferea graiul şi auzul
bine, măi, binecuvîntato, de ce eşti nerăbdătoare, dacă ţi -am său (care şi-acestea tot ale lui Dumnezeu erau), ca să poată
spus că mă rog? Crezi că e nevoie să te ascult ca să -ţi aflu auzi şi să poată vorbi Acela. Părintele era un neînsemnat
problemele? Nu e vorba despre asta şi asta? Problema însă nu mijlocitor, aşa cum mijlocitor fusesem în acel ceas şi eu, care
e doar a ta, e şi a soţului tău, căruia i se întîmplă acest lucru. doar transmiteam, prin telefon, întrebările şi răspunsurile,
Ai probleme şi cu copiii tăi, cu primul şi cu-al doilea, cărora între acea doamnă şi Părintele; şi ar fi fost cu totul necugetat
li se întîmplă aşa şi pe dincolo. Nu stau lucrurile aşa cum îţi să mă laud că aş fi făcut ceva. Poate pentru a putea înţelege
spun?". Uimită, doamna i-a răspuns: „Sînt exact aşa cum îmi acest mare adevăr, Părintele mi-a cerut la început să transmit
spuneţi, Preacuvioase". Părintele i-a spus: „Ei, dacă aşa stau eu mesajele de la, şi către acea doamnă. Cu marea diferenţă
lucrurile, roagă-te, fa cele pe care ni le spune Hristos şi mă că eu transmiteam mesaje între oameni de pe pămînt, în timp
voi ruga şi eu şi nu mai fi neliniştită, căci problemele ţi se vor ce Părintele transmitea mesaje de la Dumnezeu către om,
rezolva". Doamna nu găsea cuvinte să-i mulţumească. între cer şi pămînt. Şi a lăsat aparatul deschis, desigur nu pen -
După ce i-a dat şi alte sfaturi, a binecuvîntat-o, a închis tru a-mi satisface mie curiozitatea - căci Părintele era foarte
telefonul şi, întorcîndu-se spre mine care-1 priveam mut de discret -, ci pentru a-mi întări credinţa în „atît de Marele şi
uimire, mi-a zis: „Ai auzit? Ce minune a fost asta? Ce Bunul Dumnezeu pe care-L avem". Nici o acţiune a Părintelui
Dumnezeu mare şi bun avem! Eu aici, iar ea, o necu noscută, nu era întîmplătoare. Dimpotrivă, fiecare faptă îi era
acolo departe. Şi Dumnezeu mi-a arătat mie păcătosului care îndrumată de Dumnezeu şi era plină de înţelesuri.
erau problemele ei, ale soţului său, ale copiilor săi. Ce
Dumnezeu mare avem!".
Respingerea laudel or delicateţe: „Preacuvioase, să nu credeţi că, vor -bindu-le
şi primirea criticilor prietenilor mei despre dumnevoastră, vă laud pe sfinţia
voastră personal. Vreţi să vă spun cum'vă văd, cum vă percep
Părintele nu făcea pe smeritul, ci chiar era smerit. Nu în profunzime, în realitate?". Părintele îmi răs punse plin de
era smerit doar de formă, ci avea o adîncă conştiinţă a interes: „Da, i-a spune-mi, te ascult". I-am spus: „Vă văd ca
nimicniciei omului înaintea măreţiei lui Dumnezeu. Odată pe un om obişnuit, aşa cum sîntem majoritatea dintre noi. Şi
1-a vizitat un teolog, director de liceu, avînd în mînă o nu doar atît: ca pe un om neputincios, pe care dacă l-ar părăsi
revistă. A deschis-o plin de bucurie şi i-a spus: „Ascultaţi, harul lui Dumnezeu, fie şi pentru puţin, ar fi capabil să cadă
Preacuvioase ce scrie în revistă". Şi a început să-i citească un în cele mai grele păcate. Şi orice lucru bun faceţi acum, nu
articol, care-i slăvea pe Sfinţii Părinţi şi vorbea şi despre este al Sfinţiei voastre, ci al lui Dumnezeu, căci îl faceţi prin
Sfinţii în viaţă, precizînd că, pentru a se convinge oricine nu luminarea şi întărirea primită de la Dumnezeu şi nu cu ale
avea decît să viziteze o nouă mănăstire lîngă Milesi din Sfinţiei voastre. Şi să mă iertaţi, că vi le-am spus aşa".
Oropos. Doar numele Părintelui nu-1 pomenea, îndată ce a Părintele s-a entuziasmat şi mi-a spus: „Da, măi,
auzit acestea, Părintele 1-a întrerupt supărat: „Ce tot scrie binecuvîntate, ai nimerit-o. Ăsta este adevărul. Aşa stau
acolo? Cine i-a spus să scrie asemenea lucruri? Dacă ai de lucrurile, cum ai spus". M-am ruşinat că i-am vorbit cu atîta
gînd să mai vii şi altă dată să-mi spui asemenea lucruri, mai lipsă de delicateţe şi totodată am fost mulţumit, văzîndu -1
bine nu veni". Directorul de liceu, după acest duş rece nu a cum strălucea de bucuria smereniei. în acea clipă l-am
mai îndrăznit să-i vorbească despre laude. invidiat cu adevărat. De-aş fi putut şi eu să simt fie şi puţin
Oamenii de lume şi creştinii călduţi, strălucesc de din această preţioasă şi rară bucurie...
bucurie şi entuziasm, cînd îi lauzi, chiar dacă îşi dau sea ma că După un timp, am auzit comentarii critice la adresa
aceste laude nu sînt decît linguşeli, şi se întunecă la chip de Părintelui, în unele cercuri „duhovniceşti" şi m-am mîhnit
amărăciune şi indignare, cînd îi critici, chiar dacă ştiu că foarte. Vizitîndu-1 odată pe Părinte, într-un moment de
acele critici dezvăluie lucruri adevărate. Cu Părintele Porfirie spontaneitate, am prins a-i vorbi şi despre aceasta, însă îndată
se întîmpla tocmai contrariul. Se întrista şi se împotrivea, mi-a părut rău şi m-am oprit. Părintele arăta un interes viu şi,
cînd era lăudat, chiar dacă ştia că laudele erau îndreptăţite, tară să fie deloc tulburat, mi-a spus: „Continuă, continuă,
cel puţin în conştiinţa lăudătorilor, şi se bucura şi mulţumea, spune-mi ce zic despre mine. Vreau să ştiu, nu din
cînd era criticat, chiar dacă ştia că acele critici erau curiozitate, ci ca să văd unde greşesc, ca să-mi corectez
neîndreptăţite. greşeala". Din cuvintele sale am înţeles că, în ce -1 privea,
Cunoscînd această atitudine duhovnicească a Părintelui Părintele nu era suspicios, adică nu era nici mîn -dru. în ce-1
şi, opunîndu-mă recomandării sale - „nu scrie, măi, cele ce-ţi privea, el îşi nota cu smerenie toate greşelile, spre
spun şi nu le spune" - i-am spus într-o zi, oarecum fâră îndreptarea lor, spre folosul aproapelui şi slava lui
Dumnezeu. De aceea primea întotdeauna cu bucurie cri -ticile Părintele s-a ridicat din pat şi mi-a propus să-1 însoţesc la plimbare
ce-1 priveau. Cît despre criticii săi, răspunsul Părintelui era o afară, printre copaci. în mod ciudat, în acel moment nu erau
generoasă îmbrăţişare. Odată mi-a spus referitor la acest vizitatori şi astfel am avut rarul privilegiu de a-1 avea pe Părintele
subiect: „Ştii, la mine vin diverşi oameni, şi de la Organizaţiile doar pentru mine. Pe cînd păşeam în tăcere, tot încercam să găsesc
Viaţa. Crucea, Mîntuitorul şi de la alte organizaţii creştine, dar şi o problemă urgentă ca s-o discutăm. Părintele însă mi-a întrerupt
oameni de lume, oameni indiferenţi şi chiar atei. Eu nu fac distincţie gîndurile, spunîndu-mi: „Şi să nu crezi că scorpionii de care îţi
între ei, ci-i văd pe toţi în acelaşi chip şi pe toţi îi iubesc în egală spuneam erau mici. Erau obişnuiţi, mari". Nu ştiam de ce să mă
măsură". Criticilor săi Părintele le opunea nu tăgada proprie, ci o minunez mai întîi: de dimensiunea înainte-vederii Părintelui,
iubire creştină plină de smerenie. care-mi „prindea" şi cele mai ascunse gînduri, sau de mărimea
scorpionilor. în acea clipă mi-am amitit cele scrise în Evanghelie şi
i-am spus: „Preacuvioase, cu Sfinţia voastră s-a împlinit cuvîntul
Chilimul şi scorpionii
lui Hristos: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste
într-o zi l-am găsit pe Părintele stînd întins pe pat, acoperit cu scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va
pături peste care era pus un chilim (Nota tr. chilim - scoarţă vătăma" (Nota trad. Luca 10, 19).
înflorată) vechi. M-a impresionat, iar Părintele a înţeles fară să-i Părintele a reacţionat supărat: „Nu, măi, să nu mai spui
spun nimic, aşa că mi-a zis: „Te uiţi la chilimul ăsta vechi şi te asemenea lucruri. Asta a spus Hristos pentru cei şaptezeci de
întrebi de ce l-am aruncat peste mine? Chilimul ăsta îl îndrăgesc ucenici ai Săi. N-a zis-o pentru mine". Şi atunci i-am admirat marea
foarte mult, fiindcă are o întreagă poveste. I 1-a dăruit Bătrînului smerenie mai mult decît mă minunasem de înainte-vederea sa şi de
meu bunica sa, din zestrea ce-o avea. Iar Bătrînul mi 1-a dăruit mie, scorpioni.
ca binecuvîntare, pe cînd eram tînărul său ucenic. De atunci nu
m-am mai despărţit de el. Cînd mă aflam la Muntele Athos, îl
aşterneam pe pămîntul chiliei şi mă în-tindeam peste el şi dormeam. Smerenie şi har
Noaptea însă, fiindcă era frig, veneau de se-ascundeau pe sub
chilim scorpioni, căci acolo, sub trupul meu, găseau căldură. Discutam cu Părintele despre un prieten care avea defectul
Dimineaţa, cînd mă trezeam, ridicam chilimul cu grijă mare, luam o unei mîndrii exagerate, din pricina căreia avusese multe probleme.
mătură şi, uşor-uşor, scoteam scorpionii afară din chilie, fară să-i „Preacuvioase, i-am zis, dacă vine harul lui Dumnezeu, nu s-ar
va-tăm. Iar seara, scorpionii veneau din nou să se-ncălzească". putea schimba şi prietenul meu?". Iar Părintele mi-a răspuns: „Dacă
M-am minunat şi m-au trecut fiori auzind întîmpla-rea, ar veni harul lui EXum-nezeu, toţi şi toate se schimbă, însă trebuie
închipuindu-mi-1 pe Părintele dormind fericit deasupra să ne gîndim că, pentru a veni harul, mai întîi trebuie să ne
scorpionilor. Mi-am înfrînat însă groaza, gîndindu-mă că poate smerim".
scorpionii erau mici şi, de-aceea, neprimejdioşi. Peste puţină vreme
Adică omul trebuie să facă puţinul de care e in stare şi pe urmă prietenul şi cu nepotul său în curtea unei biserici, unde s-au făcut
harul întregeşte lucrarea. prezentările cuvenite. Cînd tînărul s-a îndepărtat, l-am întrebat pe
unchiul său: „Acesta este nepotul tău, care era în pericol să i se taie
piciorul rupt, care a făcut cangrenă, cum mi-ai spus mai de mult?
Tu ce zici? Că-1 văd sănătos". Şi unchiul său mi-a răspuns: „Dacă nu ne-ar fi
Adesea Părintele îmi vorbea despre unele din acţiunile sale sprijinit atunci rueăciunile Părintelui Porfirie care, în ziua operaţiei,
sau despre poveţele pe care le dădea şi la sfîrşit mă întreba: „Tu ce au îndrumat în chip minunat mîinile chirurgului, după cum
zici? Am făcut bine? Am vorbit bine? Da sau nu?". Eram pus într-o mărturisea chiar el (medicul), astăzi l-ai fi văzut într-un cărucior de
situaţie delicată. Desigur, era exclus să spun că nu. Căci vedeam că infirm". Această întîmpla-re m-a făcut să mă întreb încă o dată cîţi
faptele sale erau luminate toate de Dumnezeu şi totodată de o logică vor fi beneficiat oare de dumnezeieştile daruri ale Părintelui şi care
imbatabilă. Să răspund că da? Asta însemna că aş fi avut în- astăzi se află printre noi neştiuţi, fiindcă el (Părintele) le-a spus
drăzneala unui elev care îi spune unui dascăl învăţat că este de „Vezi, să nu spui nimic nimănui"? Cîte oare dintre binefacerile sale
acord cu învăţătura sa. Să nu răspund deloc? Insă n-ar fi fost aceasta n-au rămas ascunse de tăcere, fiindcă Părintele nu voia ca cei ce-au
oare o neascultare prefăcut smerită, în faţa adevăratei smerenii? Am beneficiat de binefacerile sale să-1 vădească lumii pe omul ce le-a
preferat să-i răspund că da, adăugind că mă consideram nepriceput făcut bine? Doar Dumnezeu şi smerita iubire a Părintelui pot da un
în a-i aprecia faptele. Insă Părintele voia cu adevărat să-mi ştie răspuns.
părerea. Desigur nu pentru că eu aveam o dreaptă judecată cu totul
deosebită, ci fiindcă el avea o smerenie foarte înaintată:
Dealtminteri, această întrebare, dacă a făcut ceva sau dacă a vorbit Fotografii şi magnetofoane
bine, o punea aşa cum am aflat mai apoi, şi altora. Punea această Părintele respingea fotografiile şi magnetofoanele, desigur
întrebare nu pentru a da impresia că este smerit, ci fiindcă era cu nu ca realizări ale tehnologiei, ci ca mijloace care ameninţau să îl
adevărat smerit şi simţea nevoia să-şi compare părerea cu părerea transforme în spectacol public. Intr-una din vizitele mele, i-am
altcuiva. Se vedea pe sine egal cu ceilalţi şi. de cele mai multe ori, spus: „Preacuvioase, unul dintre fiii voştri duhovniceşti mi-a dăruit
chiar mai prejos, fiindcă simţea profund păcătoşenia sa înaintea lui o fotografie de-a Sfin-
Dumnezeu. Cînd spunea: „Cu smerenie mă rog lui Dumnezeu şi eu,
păcătosul Porfirie", chiar trăia cele spuse şi nu doar vorbea în chip
smerit.

Binefacere ascunsă
Aflasem că nepotul unui prieten de-al meu fusese grav rănit la
picior într-un accident de maşină. După cîţiva ani m-am întîlnit cu
250 Konstanlinos Yannitsiot i s Lingă Părintele P o r/i r i e 251

ţiei voastre". Părintele a reacţionat imediat: „Măi, nu e bine să


Pe cînd era tînăr călugăr la Sfîntul Munte a cerut
circule fotografii. Odată am făcut un botez şi, rară să fiu întrebat, au
binecuvîntare de la Bătrînul său, ca să se ducă să devină, pentru un
făcut fotografii, unde apar eu cu odăjdi-ile şi lingă mine, femei cu
timp, ucenicul unui alt Bătrîn mult mai sever, ca să se exerseze şi
braţele goale. Ce lucruri sînt astea? Nu sînt lucruri bune". L-am
mai mult în smerenie şi ascultare. Intrînd în chilia acelui Bătrîn, 1-a
încredinţat că fotografia pe care o am eu este bună, că îl înfăţişează
auzit spunîndu-i cu asprime: „Pleacă pe acolo pe unde ai venit". Şi
păşind pe drum, şi că o voi păstra la mine acasă doar pentru mine.
i-a arătat fereastra. Părintele Porfirie, rară a se tulbura şi fară a-1
Părintele n-a spus nimic. Am luat tăcerea sa drept o încuviinţare
contrazice, s-a îndreptat numaidecît spre fereastră şi a ieşit pe acolo.
tacită.
Altă dată vorbeam despre magnetofonul său, la care asculta
din cînd în cînd, muzică bizantină, şi care se stricase, trebuind'să mă Tu, care faci pe sfî ntul...
duc la firmă ca să-1 repare. Părintele îmi spunea: „Magnetofonul Era ziua sa onomastică. Un prieten se afla în chilia sa, în
este un lucru bun, atunci cînd ascultăm la el lucruri bune. într-o zi clipa în care un preot dunoscut de-al său 1-a sunat ca să-1 felicite de
mi-a telefonat o doamnă ca să mă întrebe despre problemele ei, iar ziua sa, iar Părintele îi spunea: „Ce să fac şi eu păcătosul? Mi-am
eu îi răspundeam. Şi, fară să-mi spună nimic, a înregistrat con-
găsit beleaua cu vizitatorii. Unii îmi zic profet, alţii sfînt, şi-altele
vorbirea noastră pe magnetofon; alte doamne din cartier au copiat-o
asemenea. Măi, ce-am păţit! într-o zi mă va lua Dumnezeu în cer
pe casete şi acuma o ascultă şi tot bîrfesc. Ca să vezi, măi, ce-am
şi-mi va spune: „Ia vino-ncoace tu, care pe pămînt faci pe sfîntul, de
păţit!". A fost ceva neaşteptat care-1 necăjise foarte tare pe
te cred că eşti ca Sfîntul Nectarie şi ca ceilalţi Sfinţi". Cum mă voi
Părintele. Se vede că Dumnezeu nu îngăduise, din motive ştiute
îndreptăţi atunci eu, nenorocitul?". Parafrazînd cuvîntul unui bătrîn
doar de El, ca Părintele să afle (despre înregistrare) la timp şi s-o
aghiorit aş putea să spun: Părintele Porfirie era sfînt, fiindcă, în
împiedice. Desigur, motivul vădit al nemulţumirii Părintelui, în
marea sa smerenie, credea sincer că nu este sfînt.
amîndouă cazurile pe care mi le-a povestit, era evitarea smintirii.
Mai era însă şi motivul general, deşi nevăzut, al smereniei sale.
Smerenie şi ascultare
Părintele, ca un adevărat anahoret ortodox, deşi trăitor în lume,
iubea îndemnul „trăieşte ascuns" şi-1 deranja foarte tare cînd era Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, ce diferenţă există între
scos în faţă sau cînd i se „ftcea reclamă" prin orice mijloc, ascultare şi smerenia creştină?". Iar el mi-a răspuns surîzînd: „Este
audio-vizual, sau de alt fel... acelaşi lucru". într-adevăr, cînd nu ascultăm, prin intermediul
Deplină ascultare
duhovnicului nostru, voia lui

$
Lingă Părintele Porfirie 253
252 Konstantinos ¥ aii n i t f i o
tis

Dumnezeu, putem oare să credem cu adevărat că sîntem smeriţi? Bolnav, întins pe patul său, îmi spunea-ntr-o zi: „Pe toţi vă
Fiara mîndriei, care se cuibăreşte în noi, o putem ucide cu altă armă, iubesc şi pentru voi toţi mă rog smerit lui Dumnezeu, eu păcătosul.
în afara aceleia a ascultării voinţei lui Dumnezeu? Măsura ascultării Vă rog să vă rugaţi şi voi pentru mine", îmi spunea că se roagă
ne-o dăruieşte nouă păcătoşilor, Dumnezeu ce S-a făcut Om fară de smerit, însă niciodată nu mi-a spus că este smerit şi, dimpotrivă, de
păcat, Care „la înfăţişare aflîndu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, multe ori mi-a spus că este păcătos, şi nu doar atît, ci că este „cel mai
ascultător facîndu-Se pînă la moarte, şi încă moarte de cruce" {Nota mare păcătos din lume".
trad. Filipeni 2, 7-8).
Cîntarea psalmilor cu smerenie
Ispite copilăreşti Odată îmi vorbea despre rostul muzicii bizantine în cadrul
Părintele şi-a vădit smerenia ascultînd voia lui Dumnezeu de ritualului ortodox şi despre psalţii aghioriţi, care cîntau psalmii
mic copil. Păscînd animalele în afara satului său şi silabisind viaţa simplu, cucernic, smerit, gîndindu-se doar să-i ajute pe călugării ce
Sfîntului loan Kalivitul, i-a îndrăgit pe sfinţişi, mai mult decît pe se rugau. Şi a adăugat: „Desigur, şi-aici în lume există psalţi buni,
toţi, pe Hristos. Şi şi-a arătat iubirea, aşa cum hotărăşte Hristos: însă aici, cum să-ţi spun, adesea cîntă psalmii cu egoism". Părintelui
„Dacă Mă iubiţi, să urmaţi poruncile Mele". Pentru iubirea lui îi plăceau foarte mult cîntările bizantine din sfintele slujbe, care erau
Hristos, deşi copil neputincios, nu şovăia să sacrifice orice iubire a smerite şi puteau astfel să creeze o atmosferă de cucernicie.
firii. La începutul cunoştinţei noastre îmi spunea: „Ştii, cînd m-am
dus la Sfîntul Munte, eram un copil de treisprezece ani. Eu nu
aveam ispite ca cei mai mari în vîrstă, care se întristau, amintindu-şi Crucea sa sculptat ă în lemn
iubiri din trecut şi alte asemenea. Eu aveam altă ispită. Fiindcă îmi
Odată, pe cînd discutam evlavios, a scos de sub pernă o cruce
iubeam foarte mult părinţii, diavolul mi-i aducea mereu înainte,
de lemn, mi-a dat-o s-o sărut şi mi-a spus: „Priveşte această cruce. îţi
facîn-du-i vii în imaginaţia mea, lucru care mă făcea să plîng şi
place?". Am ţinut-o puţin în mîini şi am privit-o atent. Era o
plîngeam nemîngîiat. Insă, cînd m-am făcut călugăr, ispita a
adevărată operă de artă. Pe o parte îl avea sculptat cu artă fină şi
dispărut". Hristos zice: „Cel ce-şi iubeşte tatăl sau mama mai mult
îngrijită pe Hristos răstignit, iar pe cealaltă parte pe Maica Domnului
decît pe Mine nu e vrednic de Mine". Părintele Porfirie s-a dovedit
cu Pruncul. Mi-am exprimat sincera admiraţie şi i-am înapoiat-o.
din copilărie vrednic de Hristos, datorită smereniei depline a
Părintele s-a bucurat foarte tare şi a ascuns-o din nou sub pernă,
sufletului său şi a iubirii sale pentru Acela.
Mă rog smerit spunînd: „Ştii, ţin foarte mult la această cruce". Mult mai tîrziu am
aflat de la unul din fiii săi duhovniceşti că această cruce o
Lingă Părintele Porfirie 253
meşteşugise însuşi Părintele. Şi admiraţia mea a crescut şi mai mult. cu discernămînt care-mi desluşea că mîndria şi smerenia sînt stări
Părintele, cu ştiuta sa smerenie, mi-a ascuns faptul că era opera interioare care nu depind de forme şi fenomene exterioare, care cel
mîinilor sale. Doar m-a rugat, dacă pot, să-i găsesc şi să-i aduc mai adesea înşeală. M-am gîndit că Părintele mi-a desluşit acest
cîteva bucăţi de lemn de merişor, din locul său de baştină. însă nu adevăr, fiindcă, vădit, ajunsese să dobîndească discernămîntul şi
mi-a spus pentru ce avea nevoie de ele. nepătimirea, care sînt virtuţi ale celor desăvîrşiţi şi de-aceea credea
că nici una dintre virtuţile noastre nu ne aparţine nouă, ci lui
Dumnezeu şi că nouă ne aparţin doar păcatele. Cel mîndru deţine
Stomatologul şi dinţii Părintelui doar trufia ce-1 îndeamnă a vorbi încă şi despre păcatele sale, cu glas
La cîteva luni după ce a adormit întru Domnul, am întîlnit la smerit sau chiar lăudîndu-se. Iar cel smerit consideră smerenia ca
o adunare religioasă, un medic stomatolog care am aflat că-1 dar de la Dumnezeu şi astfel poate vorbi deschis şi despre virtuţile
cunoştea pe Părintele. Cu mare bucurie am aflat că, nu doar că-1 pe care le cultivă „Hristos Cel ce trăieşte în el", simţind că nu se
cunoştea, ci îi şi trata dinţii şi-i făcea extracţii dentare. M-a înalţă pe sine, ci pe Hristos.
emoţionat îndeosebi acest lucru şi l-am întrebat dacă păstrase dinţii
pe care îi scosese. Medicul mi-a răspuns: „Nu am ţinut nici unul,
fiindcă Părintele nu mi-i lăsa, ci mi-i cerea înapoi şi-i lua cu el. Pînă
aici ajunsese smerenia sa. Cu siguranţă „văzuse" ce s-ar fi DISCREŢIA
I
în-tîmplat dacă lumea ar fi aflat că un dentist din Atena are dinţii
Părintelui Porfirie. Părintele era smerit, fiindcă în general respingea Părintele, care ajunsese să dobîndească discernămîntul, putea
mîndria şi slava deşartă, chiar cînd a-ceasta lua forma faimei de
să acţioneze în fiecare caz în parte cu multă discreţie. Nu jignea şi nu
după moarte".
rănea pe nimeni. Chiar dacă trebuia să efectueze o „operaţie"
duhovnicească, pentru a curăţa un abces sufletesc, încerca să facă
Povestirea smerită a darurilor aceasta cît mai puţin dureros.

Intr-o zi, Părintele îmi vorbea, aproape făţiş, despre darul Mă mustră pentru o vorbă indi scretă
înainte-vederii pe care-1 avea. Fiindcă ştiam cît era de zgîrcit cu într-o zi, cînd am fost întrebat de nişte persoane, din prea
astfel de mărturisiri, l-am privit uimit şi cu oarecare ascunsă mare şi indiscretă osîrdie, am dat cîteva informaţii personale despre
nelinişte privind primejdia mîndriei. El mi-a „prins" numaidecît mănăstire, informaţii ce trebuiau date doar de Părintele, cu acea
neliniştea şi mi-a spus: „Ştii că cineva poate vorbi despre păcatele subtilă discreţie de care dispunea. Cînd am intrat în chilia sa şi i-am
sale şi să fie mîndru, iar altul poate vorbi despre virtuţile sale şi să povestit cele întîm-plate, fară să-mi fi dat seama încă de greşeala
fie smerit?". Mi-a plăcut foarte mult această idee foarte profundă şi mea, Părintele s-a întristat. Atunci am înţeles şi am întrebat: „Am
Lingă Părintele Porfirie 253
greşit facînd aceasta. Preacuvioase?". Iar el îmi răpunse oarecum m-a liniştit, spunîndu-mi: „Bine, bine, hai, lasă asta. Hai, mai bine
iute: „Sigur c-ai greşit! Ce-ţi veni, măi, binecu-vîntate, de-ai spus zi-mi acum ce-ai venit să-mi spui?". Şi am continuat să discutăm alte
acele lucruri? Te pricepeai tu sau te-a obligat cineva să răspunzi? subiecte.
Cînd te-au întrebat, trebuia să spui: întrebaţi-1 pe Părintele şi vă va
răspunde el". Auzind aceste cuvinte, m-am întristat foarte tare, mai
ales fiindcă devenisem pricină a supărării Părintelui. El a înţeles Nu-i aminti celuilalt greşelile sale
imediat şi a început să mă consoleze ca să mă scape de supărarea
mea. La sfîrşit mi-a spus: „Hai, pleacă-te acum, să-ţi citesc Voiam să ştiu ce crede despre un lucru pe care-1 constatasem,
rugăciunea de iertare". Cînd a terminat, a adăugat cu blîndeţe: „Hai, aşa că, atunci cînd am avut ocazia, i-am spus: „Preacuvioase, din
gata, du-te cu Domnul. Asta a fostrgata, a trecut, a trecut şi cîte am observat în diverse întîmplări din viaţa mea, am ajuns la o
răspunderea de la tine". Eu însă aveam susceptibilităţi căutate. Cînd concluzie pe care încerc să o aplic pe cît pot. Şi anume, cînd cineva
am ajuns acasă am continuat să mă necăjesc, gîndindu-mă că nu era nu este de acord cu mine, iar eu sînt convins de dreptatea părerii
de ajuns să fiu bine intenţionat pur şi simplu, ci că trebuia să lupt mele, îi spun: «Hai să încheiem aici această dispută ca să-L lăsăm pe
serios ca să dobîndesc şi discernămînt. Mi-am adus aminte cu Dumnezeu să ne dea El, prin întîmplări, răspunsul corect». Cînd,
amărăciune de zicala: „Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii". mai tîrziu, întîmplările îmi dau dreptate, nu-i amintesc celui cu care
Părintele „prinsese" de departe tristeţea ce mă cuprinsese şi i-a m-am contrazis, discuţia pe care am avut-o şi, prin urmare,
rugat pe doi vizitatori de-ai săi ca îndată ce vor ajunge în Atena îndreptăţirea mea. Tac. De obicei,
să-mi dea telefon şi să-mi ceară, din partea lui, să-1 iert, că m-a
supărat. Mi-au dat telefon, însă în acel moment nu eram acasă.
Cînd, data următoare, m-am dus la mănăstire, o maică mi-a spus că
Părintele mă căutase ca să-şi ceară iertare de la mine. Am rămas
uimit de delicateţea sa. M-au covîrşit smerenia şi sensibilitatea iu-
birii sale. Cînd mi-a venit şi mie rîndul şi-am intrat în chilia sa, am
protestat foarte tare, împotriva faptului că se coborîse pe sine
într-atît, de parcă ar fi fost un om neînsemnat, dar şi din pricina că
mă înălţase pe mine într-atît, de parcă aş fi fost o persoană
importantă, în timp ce, în realitate, lucrurile stăteau cu totul altfel.
L-am rugat să-mi dezvăluie, rară şovăire, orice defect ar fi constatat
la mine şi să mă dojenească, cînd socotea de cuviinţă. I-am spus că
îi voi fi recunoscător, fiindcă astfel mă ajuta să mă cunosc mai bine
şi să mă curăţesc de patimile mele. Părintele, surîzînd cu blîndeţe,
258 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r fi r i e 165

tace şi el - rar găsim curajul să ne mărturisim greşelile -însă îmi este Părintele dorea întotdeauna ca oamenii să ofere din ce le prisosea
de-ajuns faptul că el însuşi îşi dă seama în sine de acest lucru şi mă sau din ce le lipsea bani pentru binefaceri, însă voia ca aceste danii
bucur, căci tăcerea mea, care se aseamănă uitării, îl face să se simtă să se facă de către oameni de bunăvoie, spontan şi nu forţat.
în largul său lîngă mine, după ce constată că îl respect şi nu-1
umilesc". Imediat ce a auzit acestea Părintele s-a entuziasmat şi
mi-a spus: „Măi, tu eşti psiholog. Chiar aşa e bine: să nu-1 întoarce-te spre fereastră
osîn-deşti pe celălalt pentru greşelile sale şi să nu i le reaminteşti.
Din pricina neputinţelor sale, din cînd în cînd Părintele
Atunci îl judecă însăşi conştiinţa sa şi-1 osîndeşte. Doar astfel se
transpira şi atunci trebuia să-şi schimbe imediat cămaşa de corp.
îndreaptă răul. Altminteri, cînd tu îl osîn-deşti, se apără, caută să se
Cînd se întîmpla aceasta în timp ce discutam, îmi spunea:
îndreptăţească, aruncă răspunderea asupra ta şi a altora, devine
„Intoarce-te spre fereastră ca să-mi schimb cămaşa". Scena era
aspru, iar răul, în loc să se îndrepte, se adînceşte".
plină de drăgălăşenie. Mă ridicam de la locul meu, mă duceam spre
fereastră, şi priveam copacii de afară, în timp ce Părintele îşi
schimba cămaşa de corp. La un moment dat mă striga: „Vino acum
Aveam nevoi e, dar nu am spus nimic să ne continuăm discuţia". M-a impresionat discreţia lui: nu voia
să-1 văd, în timp ce-şi schimba cămaşa, păstrînd astfel discuţia
Era pe cînd începuseră lucrările la punerea temeliei
noastră la nivelul duhovnicesc cuvenit. Totodată nu voia nici să mă
mănăstirii. Vorbeam cu Părintele şi-mi spunea: „Ne va trimite
dea afară din chilia sa, ca şi cînd m-ar fi considerat străin, de vreme
Dumnezeu bani, ca să mergem înainte, chiar cu oarece greutăţi.
ce ne cunoşteam de atîţia ani. Tot astfel crea o atmosferă
Vezi tu, problema e că mie mi-e ruşine să cer bani pentru mănăstire. sufletească odihnitoare de cuviincioasă familiaritate, aş zice.
Acum cîteva zile a venit la mine o văduvă foarte bogată, care mi-a
spus necazurile sale şi, la sfîrşit, m-a întrebat ce poate face pentru
sufletul soţului ei. Eu aveam mare nevoie de bani pentru înălţarea
Să nu-i mai propui să vină la mine
mănăstirii, însă nu i-am spus nimic. I-am spus doar să facă mi-
lostenii acolo unde va crede de cuviinţă. A plecat doamna şi, după Am aflat odată că un foarte bun cunoscut de-al meu era rudă
o vreme, a întîlnit un bărbat care i-a luat minţile şi i-a mîncat banii, cu Părintele Porfirie. îndată ce-am aflat acest lucru, mi-am
cu nişte pretinse afaceri, cu călătorii în străinătate şi cu alte exprimat bucuria faţă de cunoscutul meu şi i-am propus să-1
cheltuieli şi - cum zici - s-au dus banii femeii pe care i-a cheltuit vizităm împreună pe Părintele. Acela însă, care şi-1 amintea vag pe
vicleanul"(A spus ultimele cuvinte, apucîndu-se de barbă). Părintele din satul lor, nu a răspuns propunerii mele nici cu nu,
258 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r fi r i e 166
verbal, dar nici afirmativ, prin fapte. Tot îmi cerea să ne amînăm noi cu aceşti bani vom cumpăra alimentele ce ne lipsesc. Astfel
vizita, te-mîndu-se probabil de comentariile ironice ale prietenilor va fi mai de folos mănăstirii şi nici voi nu vă veţi mai osteni atît
săi. căci ca mirean nu prea avea legături cu Biserica şi avea şi aducînd sacoşele pline pînă aici. Părintele cunoaşte propunerea pe
prejudecăţi duşmănoase împotriva tuturor clericilor. Odată i-am care v-o facem şi ne-a dat binecuvîntare". într-adevăr a fost
spus acest lucru Părintelui care s-a bucurat, auzind că-i cunoşteam rezolvată cu mult discernămînt o problemă delicată, cu ajutorul
acea rudenie, pe care şi-o amintea destul de bine, însă mi-a spus: Părintelui, care nu numai că nu ne-a jignit, ci dimpotrivă, ne-a
„Să nu-i mai propui să vină la mine, să nu-i mai aduci aminte şi să bucurat.
nu-1 sileşti. Lasă-1 cu desăvîrşire liber şi nu-1 influenţa. Dacă va
vrea, va veni de la sine. Şi aşa trebuie să se întîmple mereu. Să
respectăm libertatea celuilalt. în orice caz, eu îl iubesc şi mă rog Ai ajutat copilul pri n tăcerea ta
pentru el". După cîţiva ani am aflat că într-o seară, ruda sa 1-a
Mă îndoiam dacă avusesem o atitudine potrivită într-o
vizitat singur, bineînţeles fară să-i spună nimic. De aceea nici eu nu
anume situaţie pe care i-am înfaţişat-o Părintelui. I-am spus:
i-am mai spus nimic despre acest subiect şi l-am lăsat să creadă că
„Preacuvioase, într-o Duminică dimineaţa, după Sfînta Liturghie,
nu ştiu nimic despre cele întîm-plate. Părintele avea vizitatori
fusesem invitat în casa unui frate duhovnicesc. Puseseră grătarul în
vădiţi, dar avea şi vizitatori „Nicodimi". Pe toţi îi primea şi-i
curte şi prăjeau carne. La un moment dat m-am oferit să ajut şi eu
respecta deopotrivă.
şi, în timp ce aranjam cărbunii aprinşi, fiul său, elev de liceu, care
uda florile, a întors furtunul spre foc. Nu ştiu de ce-a facut-o: din
greşeală, dintr-o dispoziţie sau încercînd să facă paradă de o
O sugestie discretă răzvrătire provocatoare. Nu se ştie. în orice caz, costumul mi-a fost
pătat de-ndată cu cenuşă şi apă. După ce-am trecut de prima uimire,
Intr-o vreme făceam vizite la mănăstire cu un prieten ce avea
am hotărît să nu dau importanţă incidentului şi, fară să vorbesc, ca
maşină şi, mai înainte treceam pe la piaţă şi la super-market
şi cînd nu s-ar fi întîm-plat nimic, am reînceput să aranjez focul, în
umplînd sacoşe-ntregi cu mîncare. Se întîm-pla însă că deja unele
timp ce părinţii îşi dojeneau fiul. Nu ştiu dacă am făcut bine tăcînd
din alimentele aduse erau din belşug Ia mănăstire, în vreme ce
sau dacă trebuia să-1 cert eu pe copil. Părintele mi-a răspuns. Ai
lipseau altele şi astfel cream unele probleme, desigur tară a ne da
făcut foarte bine. Cînd fratele nostru greşeşte, noi trebuie să-i
seama. Maicile i-au spus Părintelui iar el a găsit soluţia. într-o zi o
ducem ispita. Adevărata iubire ne inspiră să ne jertfim de dragul
maică ne-a spus cu multă delicateţe „Vă cerem iertare, însă fiindcă
aproapelui, aşa cum Hristos, cînd II răstigneau, II ruga pe Tatăl Său
aşa stau lucrurile cu alimentele, ar fi mai bine să oferiţi în bani
ceresc să-i ierte pe cei ce-L răstigneau, fiindcă nu ştiau ce făceau.
valoarea alimentelor aduse, dacă vreţi pentru nevoile mănăstirii iar
258 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele P o r fi r i e 167
Fără jertfa, dacă doar osîndim, îl îmbrîncim pe fratele nostru, ce urmă, pînă ce am ajuns la maşina prietenului meu. Ne-a
a păcătuit, să cadă tot mai jos; în vreme ce, prin jertfa tăcută a impresionat discreţia Stareţei: fară duhul obişnuit al protecţiei
iubirii noastre şi rugîndu-ne în taină pentru acela, ii trezim frăţeşti excesive întîlnite la mireni, fară vorbe de prisos, a respectat
conştiinţa ce se ridică şi-1 judecă şi astfel se pocăieşte şi se libertatea fratelui său necăutînd să-1 influenţeze, ci lă-sîndu-1 să
îndreaptă. Cu tăcerea ta l-ai ajutat pe copil". încă o dată am admirat hotărască singur dacă va pleca, luminat fiind de Dumnezeu. La
profundul discernămînt al iubirii Părintelui. rîndul său Părintele, fară a dramatiza situaţia, liniştit, smerit,
discret, rugîndu-se-n taină, a hotărît să purceadă la drum. Iar cele
întîmplate mai apoi, i-au îndreptăţit hotărir-ea.
Discreţie frăţească

într-o după-amiază am ajuns la Kallisia împreună cu un Cumpărarea peştilor


prieten. L-am găsit pe Părintele pregătindu-se de drum. Ne-a spus: L-am vizitat pe Părintele împreună cu un prieten medic care
„Mîine dimineaţă este hirotonit diacon un fiu duhovnicesc de-al venise din străinătate şi-i lăsase un plic cu cîteva mii de drahme
meu şi vreau să mă duc, însă nu prea mă simt bine. Totuşi voi pentru nevoile mănăstirii. Am ieşit să ne plimbăm printre brazi şi
merge". A pornit împreună cu noi doi. A mers pînă unde începe ne-am întors, îndreptîn-du-ne spre maşină ca să plecăm. în acea
pădurea de brazi şi-acolo s-a aşezat pe o piatră mare, fiindcă clipă a ieşit în curte o maică şi i-a întrebat pe vizitatori, dacă putea
ameţea, după cum ne-a spus. Atunci noi i-am propus să ne careva să se ducă pentru o treabă, pînă în Oropos, urmînd ex-
întoarcem la mănăs- plicaţiile Părintelui. Prietenul meu s-a oferit imediat şi a intrat în
A

tire. In acel moment a apărut venind din capătul drumului sora chilia de cărămidă a Părintelui. Părintele, îndată ce 1-a văzut, a fost
Părintelui, stareţa, cu măgăruşul încărcat cu fin pentru capre. Cînd surprins, crezînd că am pornit-o deja spre Atena. Prietenul meu i-a
s-a apropiat de noi ne-a salutat şi apoi 1-a întrebat pe Părintele unde spus: „Preacuvioase, sînt la dispoziţia Sfinţiei voastre, pentru
merge. El i-a răspuns: „La o hirotonie, însă nu mă simt bine; am treaba ce-o aveţi în Oropos". Atunci Părintele i-a zis cu oarecare
ameţeli. Ce să fac?". Stareţa s-a gîndit puţin şi i-a răspuns: „Fă şi tu reţinere: „Da, vrem să cumpărăm cîţiva peşti pentru masă". Şi a
ce te luminează Dumnezeu" şi şi-a văzut liniştită de drum. Părintele scos de sub rasă un plic de unde a scos o mie de drahme şi i-a dat-o
a rămas tăcut o vreme. Apoi s-a ridicat şi-a zis: „Voi merge". Şi-am ruşinat prietenului meu ca să plătească peştii. Prie-
pornit. La început pasul Părintelui era atît de şovăitor că ne-am
neliniştit. încet-încet însă, vedeam că devenea tot mai sigur, pînă
ce, la capătul aleii, nu-1 mai recunoşteam. Mergea cu pas vioi, ca
un tînăr, iar noi l-am urmat grăbindu-ne pasul, ca să-1 prindem din
264 Konst unt in os Lingă Părintele
Yannitsiotis Porfirie

tenul şi-a recunoscut plicul, a surîs şi a zis: „Păstraţi banii, De altminteri, el însuşi dispunea de un „televizor duhovnicesc"
Preacuvioase, şi îngăduiţi-mi. vă rog, să am mulţumirea de a vă propriu, incomparabil mai informat şi mai folositor, decît un
oferi eu peştii". Părintele i-a mulţumit de mai multe ori. Pe drumul televizor material. Felul în care s-a comportat Părintele faţă de
spre Oropos, prietenul meu mi-a povestit cele întîmplate. Am televizorul lumesc, a fost un exemplu în plus pentru noi care,
considerat întîmplarea ca foarte discretă şi originală. Lingă adesea, cu necugetată lipsă de prevedere şi vinovată
Părintele, trebuia să fii mereu pregătit să întîmpini un lucru cu totul iresponsabilitate, ne facem probleme alegînd între rău şi mai rău,
nou, care îţi provoca respectul şi totodată o bunăstare sufletească. deşi ne putem înălţa duhovniceş-te alegînd între bine şi mai bine.

Televizorul dăruit De ce să-L deranjăm pe Dumnezeu?

Odată Părintele a primit cadou un televizor. Cînd l-am văzut Părintele era discret, nu doar faţă de oameni, ci şi faţă de
în chilia sa, am rămas uimit. La un moment dat l-am întrebat: Dumnezeu. Era pe cînd se operase la ochi. Avea dureri foarte mari,
„Preacuvioase, vă uitaţi la televizor?". Iar el mi-a răspuns şovăitor: era gata să moară şi doctorii îşi pierduseră orice speranţă. Maicile
„Da, mi l-au făcut cadou. Din cînd în cînd mă uit la Sfînta Liturghie, s-au gîndit să-i ceară să le dea binecuvîntarea ca să-i facă Maslu.
fiindcă din pricina bolilor mele nu mai pot merge la biserică. Mă Părintele a consimţit. I s-a făcut Maslu şi durerile i-au cedat. După
mai uit şi la cîte o emisiune religioasă; însă nu prea am timp, am tre- cîteva zile însă, au revenit. Atunci maicile i-au propus să-i facă din
burile mănăstirii, vizitatorii, telefoanele". nou Maslu. Părintele, deşi suferind de dureri, le-a răspuns: „De ce
să-L deranjăm pe Dumnezeu? De vreme ce, după primul Maslu,
După puţin timp televizorul a dispărut. M-a impresionat felul
durerile au dispărut, ca să se întoarcă din nou, înseamnă că
în care a abordat Părintele această problemă: iniţial a acceptat să
Dumnezeu vrea să îndur durerea. Mai bine să lăsăm să se facă sfînta
aibă televizorul în chilie ca să nu-1 jignească pe cel ce i-1 dăruise,
Sa voie".
alegînd foarte sever, după criteriul valorii, emisiunile urmărite.
Totodată a stabili un loc în cadrul ierarhizării preocupărilor sale, şi
pentru urmărirea unor emisiuni la televizor. în cele din urmă a scos
televizorul de tot din chilie, pentru a avea destul timp pentru
celelalte lucrări ale sale, mai importante, dar şi pentru a SURÎSUL IUBIRII
preîntîmpina smintirea celor slăbiţi în credinţă.
Un rîs blînd, fără vi clenie, plin de smerenie abţinut, văzînd chipul Părintelui serios, neumbrit de nici o urmă de
zîmbet, absorbit cum era de problema necunoscutului.
Uneori Părintele rîdea. Era un rîs plăcut, curat, ca o apă
cristalină curgînd într-un izvor de munte. Neîndoielnic, era diferit
de rîsul pe care-1 auzim în lume. Pe chipul său surîzător se putea
vedea expresia iubirii neprefacute. Părintele era serios, nu făcea
glume şi nu urmărea să provoace rîsul. Acesta izvora de la sine din
unele întîmplări. Era un rîs plin de bunătate, fără viclenie, smerit şi
spontan, care nu rănea pe nimeni, ci-i înveselea duhovniceşte pe
toţi. De cele mai multe ori lua forma unui surîs, ce vădea nobleţea
duhovnicească a iubirii sale. Uneori avea inainte-i situaţii
tragi-comice, care provocau rîsul, însă simţeai că trebuie să-ţi
înăbuşi acest rîs, din respect pentru seriozitatea Părintelui care,
trecînd peste ce era comic, se oprea asupra a ceea ce era tragic,
pentru a-1 tămădui.
să-mi spui? Necunosutul: Părinte Porfirie, am un mare necaz cu fiul
meu. Nu ascultă, e îndărătnic şi obraznic, nu învaţă şi are un anturaj
prost. Părintele: înţeleg, înţeleg. Are probleme psihologice, e
răzvrătit şi face greşeli. Dar şi tu eşti un tiran. Necunoscutul: Cine,
eu? Părintele: Că doar nu eu. Sigur că tu. încă n-ai priceput?
Necunoscutul: Dacă aşa stau lucrurile. Părinte, atunci situaţia
devine foarte serioasă. Trebuie să vin de îndată să vă văd. Părintele:
Nu e nevoie să vii. Ai venit. Necunoscutul: Cînd am venit, Părinte?
Acum vorbesc cu Sfinţia voastră prima dată. Părintele: Iată, acum ai
venit. Acum, cînd vorbim la telefon, e ca şi cum ai fi venit. Nu e
nevoie să baţi drumul pînă aici. Fă ce-ţi spun şi tu împreună cu
copilul tău o veţi duce mai bine". Şi i-a dat poveţe de preţ, în
legătură cu felul în care să se cultive duhovniceşte şi să aibă un
comportament măsurat şi discret faţă de fiul său. Cît a durat această
convorbire, am simţit izbucnind din mine un rîs spontan, din pricina
lucrurilor ciudate şi neaşteptate pe care le auzeam. Totuşi m-am
266 Konstanl in os Yannitsiol is Lingă Părintele Porfir ie 267

Şi tu eşti tiran

Odată, cînd l-am vizitat în chilia sa, ca de obicei sună Căutînd un nume
telefonul. Părintele îmi zice: „Ridică receptorul". Era un
Intr-o zi îmi povestea o întâmplare foarte interesantă. Chiar
necunoscut, dintr-un oraş de provincie, care cerea să-i vorbească
în momentul în care atenţia mi se înteţise, îl aud zicîndu-mi: „A
neîntârziat. Părintele a luat receptorul şi a deschis aparatul ca să se
venit, cum spuneam, acest om, care era dintr-un sat, cum îi spune,
audă convorbirea în cameră. Atunci am auzit următorul dialog:
cum se numea?... Ei, ca să vezi, c-am uitat acum". „Nu contează,
„Părintele: - Hai, zi ce vrei
Preacuvioase, i-am spus nerăbdător. Oricum i-aţi spune, n-are
Ai venit fără ochelari?
importanţă, spuneţi mai departe întâmplarea". Şi Părintele: „Măi,
Odată pe cînd stăteam de vorbă cu Părintele mi-a cerut să-i na, că acum mi-am amintit. Cum de-am uitat? Se numea, se
caut în agenda de telefon numărul unui fiu duhovnicesc de-al său, numea..,". Şi Părintele s-a oprit din povestit, încercînd să-şi amin-
cu care voia să vorbească. Mi-am căutat ochelarii prin buzunare tească. Eu am protestat: „Lăsaţi, Preacuvioase, numele satului, că
însă n-am dat de ei. „Preacuvioase, îi zic, din păcate nu pot să mă nu merită să vă opriţi pentru atâta lucru. Spuneţi mai departe".
uit în agenda de telefon". „De ce?" m-a întrebat surprins. „Fiindcă Părintele tăcea. Şi deodată Părintele zise strigînd: „Dafnofito se
mi-am uitat ochelarii acasă" i-am răspuns. Părintele mi-a zis: „Păi numea!". Şi, privindu-mă, spuse triumfător: „Ai văzut că mi-am
bine, măi, mi-ai venit tară ochelari? Ce să fac cu tine acum? Altă amintit?". Am tis din toată inima. Scena era irepetabilă. Mă aflam
dată, dacă n-ai ochelari, să nu mai vii". N-am putut să nu rid amuzat în faţa unui Părinte plin de daruri, care, în timp ce povestea smerit
de această „mustrare" din partea Părintelui. In orice caz, de atunci, cele mai minunate realizări duhovniceşti ale sale, se bucura ca un
de fiecare dată cînd mă duceam să-1 vizitez, primul lucru pe copil, fiindcă reuşise să-şi amintească numele unui sat. Atunci am
care-mi aminteam să-1 iau cu mine, erau ochelarii. văzut desfaşurîndu-se înainte-mi o minunată - în simplitatea sa -
îmbinare de înţelepciune a gîndirii şi curăţie a inimii. Nu mi s-a
părut că prin rîsul meu mi-am vătămat respectul faţă de Părintele, ci
Tu eşti prost, măi? dimpotrivă. De altminteri, rîdea şi el. Atunci mi-a mărturisit: „Ştii,
i-am spus odată unui Episcop că uneori rid şi eu şi rid şi vizitatorii
Odată 1-a vizitat un tînăr care, printre altele, i-a spus:
mei. L-am întrebat dacă acesta este un păcat, iar Episcopul mi-a
„Preacuvioase, eu vreau să am multe femei". Şi Părintele i-a
răspuns: Dacă rîsul e plin de smerenie şi iubire, nu este păcat".
răspuns: „Tu eşti prost, măi?". Poate că nu exista nici o întrebare
mai potrivită, decît aceasta, pentru a caracteriza dorinţa tînărului.
266 Konstanl in os Yannitsiol is Lingă Părintele Porfir ie 267

Rîsul Părintelui era îngeresc, căci trăia cuvîntul „bucură-te cu cei ce


se bucură şi plîngi cu cei ce plîng".

Cum a scăpat de o doamnă insistent ă

La rugămintea insistentă a unei doamne, cunoscuta unui


prieten de-al meu, am acceptat, deşi mi-am exprimat opoziţia, să-i
transmit Părintelui că doamna se plîngea în-trebîndu-se de ce el a
asigurat-o că i se vor împlini cele trei dorinţe ale fiicei sale, de
vreme ce nu s-a îndeplinit nici una. Părintele m-a privit întrebător şi
mi-a zis: „Măi, nu cumva e şi asta ca cealaltă care a venit aici
alaltăieri?". Am întrebat: „Ce s-a întîmplat cu cealaltă?". Şi
Părintele mi-a explicat: „A venit o doamnă şi mi-a zis: Vreau să mă
asiguri că se vor împlini aceste cinci lucruri pe care le
172 {Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie
271
doresc pentru mine şi copiii mei. Eu i-am spus că nu pot să o asigur voinţe, deşi era în interesul lor să facă invers. Doamna, a cărei
de aşa ceva şi că la vizita anterioară i-am explicat ce trebuie să facă nemulţumire am transmis-o, semăna mult cu „cealaltă doamnă",
în calitate de creştină, ca să aibă nădejde că se vor împlini cele după cum s-a dovedit mai apoi. Cerea insistent să se împlinească
cerute. Ea o ţinea pe-a ei. insistînd; fără să vrea să priceapă ce-i dorinţele fiicei sale, ignorînd împlinirea condiţiilor duhovniceşti
spuneam. Timpul trecea, afară se-adunase lume multă pe coridor şi necesare, pe care i le stabilise Părintele.
aştepta, dar eu nu puteam scăpa de ea". L-am întrerupt,
in-dignîndu-mă în locul lui: ..Preacuvioase, de ce n-aţi alungat-o ca
să vă liniştiţi?". Şi Părintele a răspuns: „Nu pleca, fiule, înţelegi?
Apucase piciorul patului şi-mi spunea: „Nu plec pînă nu-mi spui că
se va împlini ce-mi doresc". Eu, ce să fac? S-o dau afară cu de-a SUBIECTE ECONOMICE
sila? Pot? Atunci m-am gîndit şi i-am spus: „Bine, măi,
binecuvîntato, ce vrei de la mine?". Mi-a răspuns: „Să-mi spui că se
va împlini primul lucru pe care-1 cer". îi spun: „Se va împlini". îmi Deşi trăia în chip duhovnicesc, Părintele nu era indiferent
spuse: „Al doilea?". „Se va-ndeplini şi-acesta". Ea: „Al treilea, al faţă de cele materiale. Se interesa atît de hrana duhovnicească, cît şi
patrulea, al cincilea?". îi zic: „Şi acestea se vor îndeplini". Atunci de cea materială a fiilor săi duhovniceşti, fiindcă ştia că omul are şi
doamna a sărit în sus de bucurie şi mi-a mulţumit plecînd. însă, trup şi suflet. Recomanda vizitatorilor săi hărnicia, productivitatea,
îndată ce s-a apropiat de uşă, i-am strigat: „Toate acestea se vor economisirea, folosirea cumpătată a celor economisite, evitarea
împlini, doar dacă tu, în calitate de creştină, vei face tot ce ţi-am risipei şi a cheltuielilor inutile. Asculta şi rezolva problemele bă-
spus". Dar doamna s-a făcut că nu aude. N-a făcut nimic din ce i-am neşti ale fiilor săi duhovniceşti, cum n-ar fi reuşit s-o facă nici cel
spus şi nu s-a împlinit nimic din ce-şi dorea. După aceea s-a întors mai bun economist. Punea mereu alături interesul material şi cel
şi le spunea cunoscuţilor ei că una i-am zis şi alta s-a întîmplat. Ce duhovnicesc, astfel ca interesul material să servească celui
să mai zici?". duhovnicesc şi nu invers, aşa cum un bun economist ştie să
Am admirat priceperea Părintelui, izvorîtă din luminarea subordoneze cîştigul mai mic, celui mai mare.
dumnezeiască, prin care s-a eliberat de presiunea necugetată a Noi avem doar folosinţa bunurilor
doamnei şi prin care i-a dat totodată un mesaj duhovnicesc la care
Părintele vedea esenţa şi nu era influenţat de forme
trebuia să fie atentă. La început am rîs de întorsătura pe care o luase
exterioare şi sisteme economice superficiale. într-o zi mi-a spus:
întîmplarea, dar în cele din urmă m-am întristat de felul cum s-a
„Ştii că e posibil să aibă cineva un palat şi totuşi să ajungă în Rai?
terminat, care arată impasul unor oameni, ce încercau prin
Faptul că vom ajunge în Rai sau în iad nu depinde de faptul că avem
intermediul P ă u n telui, să adapteze voia lui Dumnezeu propriei lor
173 {Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie
271
bani puţini sau mulţi, ci de felul în care-îi folosim pe cei pe pierzi. Dacă ţi se dau înapoi să-i iei. Dacă nu ţi se dau, să-ţi spui:
care-i avem. Banii, pă-mînturile şi toate bunurile noastre materiale banii ăştia i-am dăruit şi se socotesc printre milosteniile mele".
nu sunt ale noastre, ci sînt ale lui Dumnezeu, iar noi avem doar Acela i-a spus Părintelui: „Drept grăiţi, Preacuvioase, dar poate
folosinţa bunurilor. Trebuie să ştim că Dumnezeu ne va cere omul nu poate acum să-mi înapoieze banii, însă peste cîţiva ani va
socoteală şi pentru ultimul bănuţ, dacă l-am folosit sau nu după voia putea". Iar Părintele: „E acelaşi lucru. Tot îi dăruieşti. Dacă trec trei
Sa". ani şi jumătate, tot înseamnă că i i-ai dăruit, fiindcă nu i-ai luat
dobîndă". Prietenul facu repede socoteala şi constată că e necesar
mai mult timp. Părintele 1-a întrerupt: „Păi aşa faci socoteala? Scoţi
Investiţii în cer şi pe pămînt dobîndă din sumele la care s-ar socoti dobîndă în fiecare an?".
Părintele avea dreptate. Prietenul meu uitase de dobîndă la dobîndă.
Unui prieten care donase o însemnată sumă de bani în scop
Aşa că 1-a întrebat din nou: „Şi de unde ştiţi aşa sigur că e nevoie
de binefacere, în numele lui Hristos, i-a spus cu bucurie: „Acum
de trei ani şi jumătate?". Şi Părintele a răspuns: „Iaca, aşa zic. N-am
banii tăi au mers într-un loc bun". Era cea mai bună investiţie, căci
făcut nici o socoteală, însă mi se pare că aşa e". Cînd prietenul meu
drahmele au fost depuse în cer acolo unde „nici molia, nici rugina
s-a dus la birou, a făcut socoteala exactă pe calculator. Rezultatul
nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură" (Nota trad. Matei 6, 20).
arăta că era nevoie de trei ani şi şapte luni. Cînd 1-a reîntîlnit pe
Unei văduve cu copii, care avea ceva bani puşi deoparte,
Părintele, i-a spus: „Preacuvioase, aţi greşit socotind timpul".
chiar el i-a dat ajutor să-i investească în cumpărarea unui teren bun
Părintele a rămas surprins şi a întrebat: „Cît de mult am greşit?". Iar
de casă, pentru a fi asiguraţi orfanii din punct de vedere material.
prietenul i-a răspuns: „Doar cu o lună". Părintele a rîs mul-
Cît despre siguranţa lor duhovnicească, Părintele şi-a asumat-o prin
rugăciunea sa fierbinte, din prima clipă cînd au rămas orfani. Astfel
înlap-tuia - pentru a cîta oară? - biblicul „Domnul se îngrijeşte de
orfan şi de văduvă".
Donaţie şi împrumut

Un alt prieten, pentru a ajuta pe cineva, i-a dat persoanei cu


împrumut, fară dobîndă, o sumă considerabilă. Cînd a discutat acest
subiect cu Părintele, el i-a spus: „S-au dus banii ăştia. Ia-ţi gîndul de
la ei. E preferabil să-i dăruieşti decît să-i împrumuţi. Cînd dai cuiva
bani cu împrumut, primul lucru la care trebuie să te gîndeşti este că
nu-ţi vor mai fi înapoiaţi. Aşa te linişteşti şi nu te mai temi să nu-i
274 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 275

ţumit şi a zis: „Ai văzut, măi, ce bine am socotit? Iaca, aşa mi-a
Un prieten de-al meu, cu tendinţe ascetice, dorea saşi
venit şi-am zis trei ani şi jumătate". Această întîm-plare a arătat
păstreze pentru nevoi personale o mică sumă de bani. Restul
încă o dată, cît era de luminat de Dumnezeu Părintele, chiar cînd era
banilor, pe care-i cîştiga muncind, voia să-i împartă pe milostenii.
vorba de socoteli aritmetice, şi cît de aproape se aflau sfaturile date
Şovăia totuşi să rămînă cu atît de puţini bani. I-a împărtăşit
de el, de cuvîntul lui Hristos: „daţi cu împrumut, nesperînd nimic".
gîndurile sale Părintelui, care i-a răspuns: „Binecuvîntate, stai şi te
preocupi de astfel de amănunte. Ţine pentru tine cîţi bani vrei şi
străduieşte-te cît poţi să-L iubeşti mai mult pe Hristos şi toate
Să faci pe săraca
aceste chestiuni se vor rezolva de la sine".
Pe o văduvă a sfătuit-o astfel: „Să munceşti şi să te rogi. Să
nu-ţi risipeşti banii. Să faci pe săraca, să iei restul care ţi se dă, cînd
faci cumpărături la piaţă. Să nu spui copiilor că aveţi bani. Să le dai Am cumpărat o maşină de tricotat şi lucram
puţini bani şi, dacă ţi se plîng, să le spui că trebuie să faceţi Intr-o dimineaţă de vară, pe cînd mergeam să-1 vizitez pe
economii, fiindcă vi se vor termina. In ce priveşte problemele Părintele în rulota sa, unde locuia pe atunci, văzînd un teren
băneşti, să n-ai încredere nici în fratele tău".
frumos, pe care-1 cumpărase, cu pădurea de brazi de jur-împrejur,
mă întrebam, oare cine o fi cel care 1-a donat. Intrînd în rulotă,
Părintele mi-a spus: „Vezi ce frumos e terenul mănăstirii? L-am
Să-ţi asiguri propri etăţile cumpărat cu economiile mele". Eu l-am privit mirat şi m-am
Unui prieten de-al meu i-a spus: „Ştiu că e destul de întrebat ce economii putea să facă un ieromonah pensionar care se
complicat să alegi să-ţi asiguri proprietăţile, dar ce să faci? Dacă nu întreţine şi pe sine, dar şi pe sora şi pe nepoata sa. Părintele, după o
faci aceasta rişti să ţi le încalce ceilalţi şi acest lucru este rău şi mică pauză mi-a spus: „Poate mă vei întreba unde am găsit banii.
pentru tine şi pentru ei". Acestea Părintele le spunea cunoscînd firea Păi am cumpărat o maşină de tricotat şi lucram". Din nou gîndirea
interiorizată a prietenului meu, care urma doar în parte sfaturile mea şovăitoare era nelămurită. Mă gîn-deam cam ce venit putea să
Părintelui şi astfel nu se apăra prea bine de eventualele nedreptăţi, aducă o maşină de tricotat. Atunci Părintele a continuat, zicînd:
ce i s-ar fi făcut. „Am muncit mult, foarte mult. Mă înţelegi? Luam comenzi de
tricotaje şi de dimineaţă pînă seara, ani de-a rîndul, am lucrat la
Nu te preocupa de astfel de amănunte
maşina de tricotat eu, sora mea şi nepoata mea. Astfel am putut
274 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 275
face minunea să cumpărăm terenul mănăstirii"." Am admirat
hărnicia şi grija Părintelui şi a însoţitorilor săi. Am admirat totodată
şi felul în care m-a convins. La prima vedere părea că Părintele
vorbea singur încet-încet şi eu tăceam. In realitate însă, Părintele
discuta cu gîndurile mele. încerca să mă convingă cu argumentele
sale; eu eram neîncrezător, contestînd în mine cele spuse de el, iar RELAŢIILE ÎNTRE CELE DOUĂ
el răspundea prin viu grai, fiecăreia dintre nelămuririle mele tăcute.
SEXE
Era, într-adevăr, un dialog original, pe care doar harul lui
Dumnezeu îl poate înfăptui.
Nici sever, nici îngăduitor. Pur şi
simplu: drept
De ce cl ădiri atît de mari?
în ce priveşte grava, dar şi delicata chestiune a relaţiilor
Anii treceau, iar clădirile se ridicau impunătoare încet-încet,
dintre cele două sexe, era discret precum Sfinţii Părinţi. Nimeni nu
prin „minunea" Părintelui, care amintea de aceea a Apostolului
putea să-i atribuie caracterizarea convenţională de sever sau
Pavel care spunea: „puţin aluat dospeşte frămîntătura" (Nota trad. I
îngăduitor, pentru că el era pur şi simplu drept. Se afla în afara şi
Corinteni 6, 20). într-o după-amiază mă întorceam din atelierul de
deasupra atît a moralei sexocentriste demonizante a celor „severi"
proiectare al mănăstirii, unde văzusem frumoasele planuri ale
cît şi deasupra angelismului purificării erotice a celor „îngăduitori".
clădirilor ce se construiau şi m-am întrebat de ce se construiau
A urmat drumul drept al lui Hristos, aşa cum reiese din Sfîn-ta
clădiri atît de înalte? Văzusem şi auzisem atîtea de la Părintele încît
Scriptură şi din tradiţia Ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. îi vizitau chilia
nu mă mai mira faptul că-mi citea gîndurile de parcă erau închise
suflete descurajate de sperietorile conservatorilor „şovăitori", dar şi
într-o cutie cu pereţi de sticlă. îndată ce m-a văzut mi-a spus vesel:
suflete zdrobite de experienţele inovatorilor „îndrăzneţi". Toate
„Ai văzut, măi, planurile pe care mi le-au făcut inginerii? Biserica
aceste suflete Părintele le înconjura cu egală iubire şi pentru fiecare
şi toate celelalte se vor construi întocmai după planurile pe care
avea leacul potrivit. Respectînd particularităţile fiecărui suflet, îi
le-ai văzut. Să nu ţi se pară că sînt mari. Că doar nu le construiesc
deschidea drumul cunoaşterii de sine, al pocăinţei, al curăţirii şi,
pentru mine. Eu în curînd voi pleca; n-o să le iau cu mine... Vor
prin urmare, al opţiunii - în pace şi de bună voie -între iubirea
rămîne aici, ca să vină oameni din toate părţile, spre a se sfinţi şi
soţilor dintr-o căsătorie binecuvîntată şi a iubirii dumnezeieşti a
spre a se mîntui". Viitorul va confirma această profeţie a Părintelui.
fecioriei în Hristos şi a afierosirii.

Nota editorului: Maşinile de tricotat s-au înmulţit şi în atelier au apărut şi


11

muncitoare.
274 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 275
Iubire faţă de cel păcătos
At racţia suflet ească şi trupească este
bună sau rea? într-o zi mi-a spus: „Uneori vin la mine şi băieţi şi fete. Bieţii
tineri au făcut toate celea; toate păcatele trupeşti le-au făcut, însă eu
Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, această atracţie îi iubesc". Părintele nu îndreptăţea faptele tinerilor; le caracteriza ca
sufletească şi trupească, care se iveşte între bărbat şi femeie, este păcate trupeşti, însă în acelaşi timp pe ei îi iubea ca pe nişte suflete
diavolească?". Părintele mi-a răspuns: „Uneori da, alteori nu. de mare preţ „pentru care a murit Hristos". Prin iubirea sa, îi atrăgea
Depinde". ca un magnet şi-i tămăduia treptat de patima cărnii. Această
La următoarea întîlnire, am revenit la această problemă şi atitudine părintească a Părintelui a fost răstălmăcită de cîţiva
mi-a spus mai concret: „Ştii, ceea ce îndeobşte numim fericire prin conservatori puritani care au intervenit, şi de cîţiva aşa-zişi
căsnicie există, însă cu o condiţie: ca soţii să fi dobîndit avere progresişti, care se bucurau din acelaşi motiv: pentru că, chipurile,
duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi îndeplinind poruncile Sale. Părintele „îngăduie" păcatele trupeşti. Nu pricepeau că păcatul nu
Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat şi să fie fericiţi. poate fi combătut nici prin osîndirea intolerantă a celui păcătos, nici
Altminteri, vor fi săraci sufleteşte, nu vor putea să dăruiască iubire prin vinovata legalizare a căderii. Părintele combătea eficient păca-
şi vor avea probleme demonice, care îi vor face nefericiţi". tul, iubindu-1 pe păcătos şi ajutîndu-1 să-şi conştientizeze
Altă dată mi-a descris mai bine lucrurile. L-am întrebat: responsabilitatea pentru căderile sale, precum şi posibilitatea
„Preacuvioase, am auzit că problema insatisfacţiei dorinţelor eliberării sale întru Hristos de acestea de căderi şi de vină, prin
senzuale şi sentimentale, între cele două sexe, rămîne nerezolvată, pocăinţă, iertare şi printr-o viaţă dusă în Hristos. Voia să conducă
găsindu-şi dezlegare, doar odată cu moartea". Părintele a reacţionat sufletele spre o nouă viaţă, şi nu să le chinuiască cu cea veche.
foarte puternic: „Nu, măi, nu o mai numi problemă. Iacă, aşa este".
Şi schiţă cu palma şi degetele o mişcare peste pătura patului, arătînd Sfaturi pentru căsătorie
ceva ce se mişca înainte tîrîndu-se, apoi începînd încet-încet a se
ridica de la pămînt şi în cele din urmă, înălţîndu-se la cer. Această Pe cei ce-şi doreau să se căsătorească, Părintele îi îndruma
imagine pe care a schiţat-o este întru totul opusă aceleia înfăţişate spre întemeierea unei familii cu adevărat fericite. Legat de aceasta
mi-a spus: „Odată a venit la mine un tînăr bun şi m-a rugat să-1 ajut
de descrierile romantice ale unor iubiri extatice, care pornesc de
să-şi întemeieze o familie creştină. L-am sfătuit să caute o fată
foarte sus, pierd apoi din înălţime încet-încet iar la sfîrşit cad pe
curată de la ţară, din afara Atenei. M-a ascultat, a găsit într-un sat o
pămînt în chip nefiresc. Imaginea descrisă de Părintele prin gesturi
fată cu suflet foarte bun. care i-a plăcut, a cerut-o în căsătorie, s-au
era legată direct de „averea duhovnicească", a cărei existenţă sau
căsătorit şi-au avut împreună nişte copilaşi ca nişte îngeraşi. Acum
absenţă, crează în chip firesc un drum în sus sau în jos.
trăiesc o viaţă de familie simplă şi fericită". Părintele înţelegea că
cele mai multe calităţi lumeşti, complicate şi îndelung căutate, ale
274 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie 275
viitoarelor soţii - care mulţumeau mai degrabă gusturile egoiste - conform căreia, educaţia copilului începe „chiar din momentul
erau orice numai nu o garanţie a unei căsătorii fericite. conceperii sale".1
Părintele îi ajuta pe doritori să se cunune. într-o zi mi-a spus:
„M-a vizitat o tînără necăsătorită, care avea o fire bună şi care nu îndreptarea greşelii
mai spera să se căsătorească. I-am spus să ne rugăm împreună
Cineva, care-şi alesese grăbit soţia şi din motive exclusiv
pentru dorinţa ei, înaintea icoanei Maicii Domnului. îndată ce
sentimentale, avînd probleme de cuplu şi, în general, probleme în
ne-am terminat rugăciunea i-am spus: «Te vei căsători, şi încă
familie, se dusese să le discute cu Părintele. Cînd s-au întîlnit,
repede». Tînăra s-a întors în satul său şi, peste puţin timp, a
Părintele i-a spus: „Oricum, greşeala cea mai mare ai facut-o. Asta
vizitat-o o peţitoare care i-a spus că un om bun, grec ce locuia în
nu se mai repară. Acum să vedem cum să îndreptăm cu cel mai
Australia, a venit în Grecia ca să-şi găsească soţie, însă a fost
dezamăgit şi a plecat de la ea a doua zi fară să fi rezolvat nimic. I-a mare succes, urmările greşelii". Părintele era realist. Nici nu a
propus o întîlnire. S-au întîlnit a doua zi şi s-au logodit peste încă o idealizat alegerea greşită a vizitatorului, nici nu 1-a lăsat să fie
zi. După cîteva zile s-au căsătorit şi au plecat în Australia". dezamăgit de conştientizarea ireparabilei greşeli comise. L-a
Un cunoscut de-al meu mi-a spus că Părintele 1-a căsătorit cu îndemnat să se străduiască pentru cea mai bună
actuala soţie. Ba chiar i-a păzit de pericolele viitoare. „Dacă nu s-ar
fi aflat Părintele alături de noi, praful s-ar fi ales de căsătoria
noastră", mi-a spus cunoscutul.

Cuplu cu probleme - copil cu probleme


Unei perechi de tineri care l-au vizitat Părintele le-a spus
următoarele: „Fiindcă voi doi nu vă iubiţi, copilul ce vi se va naşte,
va avea probleme". Profeţia Părintelui a fost confirmată de
evenimente. Cu siguranţă, Părintele nu considera aceasta ca pe o
profeţie, ci doar ca pe o legătură firească între doi factori: lipsa
iubirii între soţi şi naşterea unui copil ce va avea o fne cu probleme.
Părintele a arătat în practică valabilitatea teoriei pedagogice
1 Nota editorului: Exemple foarte frumoase în acest sens sînt de găsit şi în
cartea Mitropolitului de Chios, Panteleimon Fostini. Familia Creştină,
editată recent, la sugestia Părintelui Porfirie.
282 Konstantinos Yannilsiotis Lingă Părintele Porfir ie
283

îndreptare a urmărilor neplăcute ale greşelii, strădanie ce prevedea Vine patroana şi-mi spune că nu se face să sărute ele crucea.
o reuşită bine primită de Dumnezeu. I-am spus că nu ştiu dacă nu se face ca ele să sărute crucea sau dacă
nu cumva, ea e cea care nu se cade să sărute crucea. Au cerut să
sărute crucea. Le-am lăsat, au sărutat crucea, le-am spus că Hristos
Copilaşul vostru vă va uni
le iubeşte, lucru care le-a mişcat foarte. Mi-a fost milă de
Unui cuplu care avea probleme grave ce-1 chinuiau şi pe nefericitele de ele. Ce zici, am făcut bine?". Uimit de această
copilaşul lor, Părintele i-a spus: „Voi acum v-aţi îndepărtat unul de ciudată întîmplare şi încă şi mai uimit de întrebarea Părintelui, i-am
celălalt, însă copilaşul vostru vă va uni. Nu vă certaţi în faţa lui, spus: „Preacuvioase, îmi cereţi mie, un credincios călduţ, să vă spun
fiindcă îi veţi provoca traume sufleteşti. Luaţi exemplu de la dacă aţi făcut bine Sfinţia voastră? însă, de vreme ce mă întrebaţi,
nevinovăţia lui. Nu-1 trageţi înapoi prin dezbinarea voastră. vă răspund: Cred că aţi făcut foarte bine. Hristos a venit să cheme la
Lăsaţi-1 să avanseze şi vă va lua pe amîndoi de mînă şi vă va trage pocăinţă pe toţi păcătoşii". Părintele m-a ascultat surîzînd mulţumit.
şi pe voi înainte. La mijloc copilaşul vostru, voi la stînga şi la
dreapta lui, duşi de minutele sale, veţi avansa împreună spre cele
înalte". Era un sfat foarte expresiv care ar fi putut constitui şi tema Am început de la ceva uşor
unui tablou, amintind cuvintele lui Hristos: „Lăsaţi copiii şi nu-i
Era foarte discret în ce priveşte diversele probleme de acest
opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor"
fel care îi erau prezentate. Odată Părintele mi-a spus: „într-o zi m-a
(Nota trad. Matei 19, 14), şi: ..de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca
pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Nota trad. Matei 18, vizitat o actriţă, cu totul deznădăjduită, fiindcă o părăsise iubitul
3). său. Privindu-i în suflet am văzut numai ruine. De unde să încep?
Am început cu ceva uşor. I-am dat canon ca în fiecare zi să facă
ceva ce te-ar face să rîzi, dacă ţi-aş spune. Şi totuşi, de acolo trebuia
într-o casă rău famată să încep cu acest suflet. Făcînd lucrul acela uşor de care-i spusesem,
Părintele privea îndurerat, cu creştinească milă şi sufletele ce fiindcă este binevoitoare, sufletul i se va înmu-ia şi-şi va reveni.
se scufundaseră în cea mai ruşinoasă formă a relaţiilor dintre cele Atunci îi voi spune să facă ceva mai greu şi aşa, încet-încet, se va
două sexe: aceea a prostituţiei. Legat de aceasta mi-a spus: „Odată, apropia de Hristos". Arta păstorească a Părintelui îmi aduse în
cu ani în urmă, mergeam să sfinţesc case. Intru într-o casă cîntînd şi minte cuvintele Apostolului Pavel: „Tuturor toate m-am făcut, ca,
văd că o femeie fugea dintr-o parte, alta din alta, tot ascunzîndu-se; în orice chip, să mîntuiesc pe unii" (Nota trad. I Corinteni 9, 22).
la început n-am înţeles. Apoi am priceput că era una din casele
acelea, rău famate. Eu, ce să fac? Intrasem în acea casă tară să ştiu. O legătură bolnavă
282 Konstantinos Yannilsiotis Lingă Părintele Porfir ie
283
Părintele ajuta la dezlegarea unor situaţii „încurcate", „Mare greşeală am racut, îmi zise, că nu te-am ascultat, fiindcă
desigur, cu condiţia să contribuie şi cel interesat. Odată un tînăr fata aceea a aruncat rasa şi a fost văzută dansînd cu haine lumeşti, la
voia să-şi întemeieze o familie cum se cuvine şi se gîndea să se o petrecere". I-am zis: „Acum ce să-ţi fac?". Au trecut cîteva zile şi,
adreseze unei tinere serioase şi să o ceară în căsătorie. A considerat într-o după-amiază, iată că vine şi fata la mine. îmi zise: „Sînt
însă necesar ca, înainte de a întreprinde ceva, să-1 întrebe pe deznădăjduită, şovăi şi nu ştiu dacă sînt bună de maică sau de
Părintele, aşa că s-a dus în vizită la el. Părintele, după ce 1-a căsătorie". I-am zis: „Tu nu faci nici de maică, nici de soţie, tu faci
ascultat, i-a zis: „Văd că te afli într-o stare de tulburare sufletească. de Matala, faci de ce-ţi iese în cale". Mă întrebă supărată: „De ce?".
Ai lăsat nerezolvată o relaţie mai veche, bolnavă, cu o fată ne- I-am răspuns: „Fiindcă nu eşti statornică. Eşti ca o moară de vînt,
statornică. Cînd te afli lîngă ea. se plictiseşte de tine, te dispreţuieşte care se întoarce după cum bate vîntul. Dacă te-ai aflat împreună cu
şi te alungă. Cînd te îndepărtezi, e geloasă, te doreşte şi te cheamă. un grup de creştine, ai făcut pe creştina; cu oamenii de lume de te-ai
Dacă nu o rupi definitiv cu ea, nu te vei elibera ca să-ţi întemeiezi aflat, ai făcut pe mondena, iar dacă ai fi fost la un loc cu hippy, te-ai
familia pe care ţi-o doreşti. Acum te-a alungat. Dacă te cheamă să-ţi fi dus cu ei şi la Matala. Te-ai dus încolo şi-ncoace, fiindcă nu ai
dea explicaţii, ca şi cum chipurile s-ar căi, să nu te duci, căci iar vei dobîndit o credinţă a ta".
rămîne cu ea şi veţi începe aceeaşi poveste, la infinit". Tînărul nu
1-a ascultat. La prima invitaţie a tinerei s-a dus la ea, cu încredere în
sine, ca să lămurească povestea personal. în cele din urmă a rămas
Cu ciudăţeniile ei t e va sfinţi
iar cu ea şi s-au împlinit cele spuse de Părintele.
Un cunoscut de-al meu se întîlnea cu o tînără pe care i-o
peţiseră, însă era şovăitor, fiindcă distingea la viitoarea soţie cîteva
Un suflet nestatornic lipsuri grave. I-am recomandat să se ducă în vizită la Părintele, care
i-a desluşit şi i-a enumerat toate lipsurile viitoarei soţii, încheind
Uneori „încurcătura" era mai gravă şi dezlegarea sa nu ţinea
enigmatic: „însă şi aşa se poate face o căsătorie". Atunci cunoscutul
doar de abordarea corectă a unei probleme exterioare, ci şi de o
meu 1-a întrebat: „Cum adică se poate face şi aşa, Preacuvioase?".
dureroasă cunoaştere de sine a problemelor interioare. Părintele
Iar
mi-a povestit acestea: „O tînără venea la mine din cînd în cfnd. Din
prima clipă i-am văzut sufletul. Odată a vizitat şi o mănăstire de Părintele i-a răspuns: .,Iată, cu ciudăţeniile ei te va sfinţi şi o vei
maici. într-o zi vine la mine Stareţa. „Ce să fac, Preacuvioase, mă sfinţi", înţelegînd prin aceasta desigur faptul că, dacă se căsătorea,
întrebă, cu fata asta? Vrea foarte tare să se facă maică". I-am răs- ar fi trebuit să se exerseze în răbdare, îngăduinţă, înţelegerea
puns: „Să n-o faci maică". Nu m-a ascultat şi a îmbrăcat-o cu haine celuilalt, iertare şi, în general, în toate virtuţile, încît să se
de maică. După un timp iar vine Stareţa la mine, foarte supărată: sfinţească. Auzind acestea cunoscutul meu a refuzat în cele din
282 Konstantinos Yannilsiotis Lingă Părintele Porfir ie
283
urmă să se căsătorească cu acea tînără. N-a cutezat să urmeze un Povara păcatului trupesc
astfel de drum spre sfinţire.
Unei mame i-a spus: „Să fii cu băgare de seamă şi să te rogi
să nu-ţi cadă copiii în păcate trupeşti. Desigur, omul poate păcătui şi
cu gîndul, însă mai uşor, dar cu împreunarea trupească mult mai
înainte spre sfinţire!
grav, fiindcă prin aceasta se petrec schimbări profunde şi se-aduc
Un tînăr credincios, ce se căsătorise cu o tînără care nu prea pagube mari sufletului".
avea nici o legătură cu credinţa, s-a dus la Părintele să-i ceară sfatul.
Părintele, pus în faţa faptului împlinit, „a înţeles" imediat care erau
slăbiciunile soţiei tânărului, aşa că i-a spus acestea: „Acum, înainte, Izvoarele ispitelor
spre sfinţire! Nu mai ai altă soluţie. Te vei lupta în fiecare zi tot mai Părintele atrăgea atenţia asupra porţilor prin care pătrund
mult să te sfinţeşti, iar soţia ta, văzîndu-ţi chipul strălucind de ispitele, interior, prin gînduri, şi exterior, prin simţuri. într-o zi, pe
bucuria lui Hristos, va fi geloasă şi va voi să te imite". Părintele cînd ne aflam împreună în maşina unui prieten, am trecut pe lîngă o
găsea cea mai bună soluţie pentru fiecare problemă. şatră de ţigani: cunoscuta imagine a unei şatre ţigăneşti era însoţită
de casetofoa-ne, din care se revărsau la unison cîntece populare, din
cele preferate de ţigani. Părintele tăcea, în timp ce eu, cu gîndul, îi
O sensibilitate pent ru sfinţire
judecam pe acei oameni, în general pentru nivelul lor cultural şi, în
într-o zi mi-a spus: „Odată a venit la mine un tînăr şi mi-a special, pentru opţiunile lor muzicale. Atunci Părintele mi-a
spus că, în timpul verii, pe cînd călătorea cu vaporul, a văzut în faţa întrerupt gîndurile cu următoarele cuvinte: „Bieţii ţigani, ce să facă,
sa o fată frumoasă şi provocatoare şi s-a tulburat. Atunci eu i-am pun cîntecele astea ca să se mîngîie în necazurile lor". Eu am fost
văzut sufletul şi i-am spus: «Măi, binecuvîntate, cu sensibilitatea pe nedumerit. M-am
care ţi-a dăruit-o Dumnezeu, tu acum trebuia deja să te fi sfinţit»".
Poate un alt duhovnic ar fi privit întâmplarea ca pe o ocazie să tune
şi să fulgere împotriva păcătosului, însă Părintele a privit-o ca pe o
ocazie de a-i dezvălui darul dumnezeiesc al marii sale sensibilităţi,
dar şi puterea sa de a se sfinţi, prin această sensibilitate,
„îndepărtând iubirea prin iubire şi stingînd focul prin focul cel
nematerialnic
Lîngâ Părintele 287
286 Konstanlinos Por/irie
Yannitsiotis

Părintele i-a răspuns: „Iată, cu ciudăţeniile ei te va sfinţi şi o vei şi să fulgere împotriva păcătosului, însă Părintele a privit-o ca pe o
sfinţi", înţelegînd prin aceasta desigur faptul că, dacă se căsătorea, ocazie de a-i dezvălui darul dumnezeiesc al marii sale sensibilităţi,
ar fi trebuit să se exerseze în răbdare, îngăduinţă, înţelegerea dar şi puterea sa de a se sfinţi, prin această sensibilitate,
celuilalt, iertare şi, în general, în toate virtuţile, încît să se „îndepărtînd iubirea prin iubire şi stingînd focul prin focul cel
sfinţească. Auzind acestea cunoscutul meu a refuzat în cele din nematerialnic".
urmă să se căsătorească cu acea tînără. N-a cutezat să urmeze un
astfel de drum spre sfinţire.
Povara păcatului trupesc

Unei mame i-a spus: „Să fii cu băgare de seamă şi să te rogi


înainte spre sfinţire!
să nu-ţi cadă copiii în păcate trupeşti. Desigur, omul poate păcătui
Un tînăr credincios, ce se căsătorise cu o tînără care nu prea şi cu gîndul, însă mai uşor, dar cu împreunarea trupească mult mai
avea nici o legătură cu credinţa, s-a dus la Părintele să-i ceară grav, fiindcă prin aceasta se petrec schimbări profunde şi se-aduc
sfatul. Părintele, pus în faţa faptului împlinit, „a înţeles" imediat pagube mari sufletului".
care erau slăbiciunile soţiei tînă-rului, aşa că i-a spus acestea:
„Acum, înainte, spre sfinţire! Nu mai ai altă soluţie. Te vei lupta în
fiecare zi tot mai mult să te sfinţeşti, iar soţia ta, văzîndu-ţi chipul Izvoarele ispitelor
strălucind de bucuria lui Hristos, va fi geloasă şi va voi să te imite". Părintele atrăgea atenţia asupra porţilor prin care pătrund
Părintele găsea cea mai bună soluţie pentru fiecare problemă. ispitele, interior, prin gînduri, şi exterior, prin simţuri. într-o zi, pe
cînd ne aflam împreună în maşina unui prieten, am trecut pe lîngă o
şatră de ţigani: cunoscuta imagine a unei şatre ţigăneşti era însoţită
O sensibilitate pent ru sfinţire
de casetofoa-ne, din care se revărsau la unison cîntece populare, din
într-o zi mi-a spus: „Odată a venit la mine un tînăr şi mi-a cele preferate de ţigani. Părintele tăcea, în timp ce eu, cu gîndul, îi
spus că, în timpul verii, pe cînd călătorea cu vaporul, a văzut în faţa judecam pe acei oameni, în general pentru nivelul lor cultural şi, în
sa o fată frumoasă şi provocatoare şi s-a tulburat. Atunci eu i-am special, pentru opţiunile lor muzicale. Atunci Părintele mi-a
văzut sufletul şi i-am spus: «Măi, binecuvîntate, cu sensibilitatea pe întrerupt gîndurile cu următoarele cuvinte: „Bieţii ţigani, ce să facă,
care ţi-a dăruit-o Dumnezeu, tu acum trebuia deja să te fi sfinţit»". pun cîntecele astea ca să se mîngîie în necazurile lor". Eu am fost
Poate un alt duhovnic ar fi privit întîmplarea ca pe o ocazie să tune nedumerit. M-am gîndit: „Oare încuviinţează Părintele preferinţele
lor muzicale?". Iar Părintele, din nou „cunoscîndu-mi gîndurile" a sfinţească, luptîndu-se cu patimile şi păcatele lor, iar alţii,
spus: „Desigur, nu zic că aceste cîntece sînt bune". iubin-du-L pe Hristos şi voia Sa. Cei dintîi izbîndesc puţine lucruri,
fiindcă lupta lor devine foarte rece şi dură. Ceilalţi izbîndesc mai
multe, fiindcă, iubindu-L pe Hristos, patimile păcătoase îşi pierd
Cea mai bună muzi că farmecul şi tăria, în faţa bucuriei iubirii lui Hristos, pe care o
trăiesc. Cînd se luminează de ziuă şi lumina soarelui va pătrunde-n
Aflîndu-mi Părintele, de la cunoştinţe comune, dragostea
odaie, în mod firesc întunericul se risipeşte". Părintele se opri şi
pentru muzică în general, a vrut să mă ajute duhov-niceşte în acest
părea că se gîndeşte la ceva. Apoi grăi din.nou: „Poate că n-ar
domeniu. Aşa că, într-o după-amiază, pe cînd ne plimbam prin
trebui să vă spun asta, însă o să vă spun. Un om poate ajunge la o
pădurea de brad, mi-a zis: „Este bine să asculţi muzică. Mai presus
vîrstă înaintată şovăind încă între căsătorie şi celibat. Atunci satana
de toate însă, se află muzica bizantină, fiindcă nu tulbură sufletul,
îl va ataca cel mai dur, punîndu-i în suflet o mare nelinişte şi
ci-1 uneşte cu Dumnezeu şi-1 odihneşte pe deplin. Dacă însă vrei
facîndu-1 să-nceapă imediat să-şi caute o soţie, să pună pe alţii să-i
foarte tare, poţi asculta şi muzică profană, însă eu zic că e mai bine
găsească, iar aceia să rîdă de el, astfel încît se îmbolnăveşte
să asculţi muzica ce nu are cuvinte".
sufleteşte. De aceea vă spun să nu vă lipiţi de întrebarea: Căsătorie
sau celibat? In loc să vă consumaţi, încercînd zadarnic să vă daţi
Căsăt orie sau celibat răspuns vouă înşivă, sîrguiţi-vă mai bine să-L iubiţi din tot sufletul
A pe Hristos, iar El vă va da, la timpul potrivit, răspunsul ce se
Intr-o după-amiază de vară, stăteam aşezaţi sub un brad, potriveşte sufletului vostru, pe care-1 veţi primi fară grabă şi
ascultînd cuvintele Părintelui, cîţiva tineri, şase-şap-te prieteni, pe supărare, ci în linişte şi cu mulţumire. Aşa vă veţi elibera pentru
atunci necăsătoriţi: „Să nu vă chinuiască problema opţiunii între totdeauna de această întrebare şi veţi păşi pe un drum anume,
căsătorie şi celibat. Uneori vin zile cînd simţiţi dorinţe sufleteşti şi slăvindu-L pe Dumnezeu".
trupeşti pentru căsătorie, iar alteori aceste dorinţe scad în Unui prieten de-al meu care şovăia între căsătorie şi feciorie,
intensitate, fiindcă simţiţi dorinţe dumnezeieşti, mai înalte decît Părintele i-a oferit nenumărate perspective de mîntuire şi 1-a
căsătoria. Cînd vin ispitele trupeşti, să nu încercaţi să le alungaţi cu eliberat de neliniştea acestei dileme, încă înainte de a fi ales ceva,
forţa, fiindcă satana profită şi le face şi mai atrăgătoare şi astfel vă spunîndu-i: „Nu te chinui zadarnic, silindu-te să hotărăşti acum ce
vatămă. E mai bine să le înfruntaţi cu calm şi să le transformaţi vei alege. Eliberea-ză-te de acest gînd obsesiv şi îndreaptă-ţi toată
dorinţele din păcătoase în curate. Să vă spuneţi vouă înşivă: Poate atenţia spre cum să-L iubeşti pe Hristos, Care te iubeşte. Toate ale
ne vom căsători şi vom gusta din plăcerile căsătoriei, aşa cum vrea lui Hristos sînt - trecutul, prezentul şi viitorul nostru -în care se
Hristos. Iar cînd vă vin din nou dorinţe de feciorie, să le primiţi cu vădeşte Pronia Sa, pînă în cel mai mic amănunt al vieţii noastre.
recunoştinţă, culţivînd în taină arta sfinţirii. La un moment dat Poate îţi vei întemeia o familie, poate însă te vei duce, unde vei voi,
cumpăna va înclina într-una din părţi. Unii încearcă să se să te afieroseşti. Poate însă nu vei face nimic din acestea, ci vei
rămîne la tine acasă, aşa cum eşti acum. Şi tot te vei mîntui. Ajunge pentru noi". Cu minunată smerenie, Părintele se punea şi pe sine
să-L iubeşti pe Hristos. Hristos îţi va oferi soluţia care ţi se potri- printre aceia ce nu se mai puteau gîndi la căsătorie, deşi era ştiut că,
veşte cel mai bine şi care va vorbi desluşit sufletului tău. Nu te de mic copil, alesese şi că nu se gîndise niciodată la căsătorie.
necăji, căci şi acum te afli tot pe drumul lui Hristos". Vizitatorul Părintelui a ales definitiv şi s-a pus în bună
Unui prieten căruia îi era foarte greu să se căsătorească rînduială. Acum însă trebuia să-i înfrunte pe părinţii săi care,
Părintele i-a dezvăluit că cea mai profundă cauză a îndelungatelor necunoscîndu-i hotărîrea - pe care nu le-o spusese ca să nu-i
sale reţineri în faţa căsătoriei era un sentiment de eşec din necăjească - îl presau să-şi întemeieze o familie. Acest lucru 1-a
adolescenţă, pe care-1 reprimase în subconştient. Aşadar, i-a spus cam supărat, aşa că s-a dus din nou la Părintele. El, foarte firesc, ca
acelui prieten: „Ai iubit-o pe aceea cu toată tăria sufletului tău, ai şi cum fusese în casa tînărului, i-a spus cuvînt cu cuvînt spusele
transformat-o în idealul vieţii tale, ai fost rănit de indiferenţa ei şi părinţilor săi legate de acest subiect: „Acum părinţii tăi îţi spun:
te-ai dezbinat în tine. Ai încercat să găseşti în chipul fiecărei fete pe «Pînă cînd vei sta astfel? E timpul să te-aşezi şi tu la casa ta, să-ţi
care ţi-o peţeau, chipul ei şi, fiindcă acest lucru era cu neputinţă, întemeiezi o familie, să ai soţie şi copii. Dacă rămîi aşa, cine s-o
inima ta a rămas ferecată". Cu ajutorul Părintelui a conştientizat mai uita la tine la bătrîneţe?». Să nu le-o iei în nume de rău, căci au
această piedică ascunsă, s-a eliberat definitiv de ea şi astfel a putut şi ei dreptate, în ce-i priveşte. Dacă ai fi în locul lor, la fel ai vorbi.
să-şi întemeieze o familie. Ei văd lucrurile lu-meşte, vor să trăieşti bine şi să ai o bătrîneţe
Un cunoscut de-al meu care s-a dus să-1 întrebe ce i se liniştită. Dar sînt oare puţini aceia ce-şi întemeiază o familie, iar
potrivea cel mai bine, căsătoria în Hristos sau fecioria în Hristos, a apoi copiii îi părăsesc şi au o bătrîneţe nefericită? Totul este ca
primit de la Părintele un răspuns surprinzător: „Eşti bun pentru
amîndouă". După acest răspuns 1-a întrebat care din acestea două îi
era mai de folos, de vreme ce ambele erau accesibile. Iar Părintele,
din discreţie, nu i-a dat nici un răspuns. Poate considera că nu exista
nici un motiv să i-1 dea el, de vreme ce îl dădea Evanghelia, în mod
vădit, acest om era dintre aceia „cărora li se dă" şi, prin urmare
„cuprindea cuvîntul" exersării fecioriei „pentru împărăţia
cerurilor".
Cu toate acestea, Părintele a aşteptat să se întîmple anumite
evenimente hotărîtoare şi abia apoi i-a spus că, aşa cum şi-a dat
seama şi el. Dumnezeu i-a grăit limpede prin Evanghelie şi prin
evenimente, arătîndu-i ce-i este mai de folos. Ba chiar i-a zis:
„Dacă însă preferi căsătoria, eşti liber şi acum să te căsătoreşti, însă
eu trag semnalul de alarmă. Dragul meu, s-a dus vremea căsătoriei
292 Konstantinos Yannitsiotis Lîngă Părintele Porfirie 293

omul să-L iubească pe Hristos, şi atunci toate problemele i se vor


In afară de darurile amintite pînă acum, Părintele mai avea
rezolva". Cunoscutul meu şi-a exprimat admiraţia faţă de Părintele
multe alte daruri, care-1 făceau să semene cu o pajişte de munte,
care, cu mult discernămînt, 1-a îndrumat spre ce-i era mai de folos,
împodobită cu flori sălbatice. Avea atît de multe şi bogate daruri,
explicîndu-i, înţelegător, atitudinea părinţilor săi şi chiar pe a sa.
încît te făcea să te întrebi nu ce dar are, ci ce dar îi lipseşte. Avea
capacitatea de a-i înţelege pe cei mai diferiţi oameni şi de a găsi
soluţii salvatoare celor mai variate probleme. Atunci îţi dădeai
însoţitor în Hristos
seama că ştia aproape totul, că avea păreri luminate pentru fiecare
Un prieten de-al meu mi-a spus că în tinereţe se îndrăgostise chestiune, de la cea mai practică la cea mai teoretică, de la cea mai
„platonic" de o tînără. A păstrat în taină acest vis, pînă cînd şi-a generală la cea mai particulară.
deschis un birou în Atena şi s-a aranjat din punctul de vedere al
profesiei. Atunci s-a ivit din nou acel sentiment şi i-a propus aceleia
să se căsătorească, însă ea a refuzat. De atunci, drumurile li s-au Darurile - un instrument al mîntuirii
despărţit. El 1-a cunoscut pe Părintele Porfirie, care 1-a condus spre însă lucrul cel mai minunat era că Părintele nu-şi folosea
Hristos şi viaţa lui s-a schimbat. După cîţiva ani s-a în-tîlnit din nou aceste daruri ca scop în sine, ci ca mijloace care serveau unui singur
în chip neaşteptat cu acea femeie. Nu mai putea fi vorba de căsătorie scop: eliberării sufletului din stăpîni-rea diavolului şi intrării sale în
pentru nici unul dintre ei, însă ea avea nevoie de ajutor imediat raiul „Bisericii pămînteşti nezidite a lui Hristos" - după cum
într-o problemă gravă. Iar el a făcut tot ce putea pentru ea: a dus-o spunea. Acest ţel înalt, era prea puţin înţeles de majoritatea
la Părintele Porfirie. Lîngă el, femeia aceea a descoperit drumul oamenilor, lucru care-1 rănea pe Părintele. Cei mai mulţi erau
mîn-tuirii duhovniceşti. Cît despre prietenul meu, Părintele i-a spus impresionaţi de mijloacele pe care le folosea şi de darurile sale. Cu
bucuros: „Dumnezeu te-a învrednicit ca, în loc de a deveni soţul ei, acestea Părintele ar fi putut să-i uimească pe toţi, însă nu voia acest
să devii însoţitorul ei în Hristos". lucru. Părintele nu a intrat în viaţa noastră ca un făcător de minuni,
ca un magician, ca să ofere soluţii uşoare, de circumstanţă, pe
potriva lenei noastre trupeşti şi inte-

BOGĂŢIE DE DARURI
I
294 Kons lani in Yann iis iot Lingă Părintele Porfir 295
ox is ie

lectuale. El a intrat în viaţa noastră ca un lucrător al lui Dumnezeu, s-au rezolvat de la sine şi că ai pătruns in raiul Bisericii nezidite a lui
pentru a sluji, cu ajutorul nostru, lucrarea mîntuirii noastre în Hristos, care începe de aici".
Hristos. Părintele se bucura foarte tare cînd vedea suflete smerite gata
într-o zi Părintele mi-a zis: „Vin la mine tot felul de oameni şi să-i asculte cu sete cuvîntul şi să purceadă drept spre marele ţel, fără
văd că sufletul le este ruinat. Ei însă nu-şi pri-• cep propria stare şi să aştepte să li se ofere mai întîi calea ocolită a mijloacelor, sau să fie
de-aceea îmi cer alte lucruri, despre care cred că sînt problemele lor, impresionaţi de darurile Părintelui, lucru ce influenţează, în oarecare
tară să ştie care este marea lor problemă. Eu le vorbesc despre măsură, libertatea voinţei. Părintele urma exemplul lui Hristos, Care
aceasta, dar ei nu înţeleg şi nu dau importanţă celor spuse de mine, nu i-a fericit pe cei ce-au văzut şi au crezut, ci pe cei ce „nevăzînd,
fiindcă mintea lor e prinsă acolo de problemele lor, de lucrurile pe au crezut". Fiindcă nu înseamnă că cei ce nu văd cu simţurile sînt
care le doresc. Atunci, ca să nu plece de la mine fară nici un folos, nevăzători, ci că sînt văzători în duh.
uneori sînt nevoit ca, folosind darul pe care mi 1-a dat Dumnezeu, să O atitudine asemănătoare cu cea a Părintelui, în această
le dezvălui unele secrete despre ei, despre rudele lor. despre satul lor. problemă, avea şi duhovnicul meu, care într-o zi a fost vizitat de un
şi alte lucruri de felul acesta, ca să se minuneze şi astfel să le cîştig necunoscut ciudat, colecţionar de povestiri despre minuni. Dialogul
încrederea, încît să dea atenţie spuselor mele, spre propriul lor folos". lor a fost acesta: Vizitatorul: „Părinte, am auzit multe despre darurile
Unii erau cu foarte mare băgare de seamă la cuvintele Sfinţiei voastre. Spuneţi-mi, aţi văzut minuni?". Duhovnicul:
Părintelui, alţii puţin şi alţii deloc, fiecare după cît de pregătit era din „Minuni? Multe". Vizitatorul (entuziasmat): „Vreau să-mi spuneţi
punct de vedere duhovnicesc. Cîţi pricepeau la timp ce le era de folos, cea mai însemnată minune pe care aţi văzut-o". Duhovnicul: „Cea
ciuleau urechea şi-şi închideau gura, erau atenţi foarte la cuvintele mai însemnată minune pe care am văzut-o este că eu sînt cel mai
Părintelui şi plecau din chilia sa entuziasmaţi, mulţumindu-i mare păcătos din lume şi că Hristos este Mîntuitorul meu".
Părintelui şi slăvindu-L pe Dumnezeu, fiindcă se duseseră să ceară Vizitatorul (dezamăgit): „Atît aveţi a-mi spune?". Duhovnicul: „Dar
zece daruri şi se întorceau primind o mie. Părintele, cu simplitatea există oare în lume o mai însemnată minune decît aceasta?".
ce-1 caracteriza şi cu vorba sa directă, obişnuia să dea sfaturi Vizitatorul necunoscut a plecat în cele din urmă amărît.
vizitatorilor săi, spunîndu-le: „Nu te necăji de problemele pe care mi Părintele Porfirie, deşi se întrista, nu se mînia, cînd vedea că-1
le-ai spus, nu te închide în ele, nu Le da roată fară oprire. vizitau suflete leneşe, trîndave, egoiste şi nepregătite. Era pe deplin
Eliberează-te de ele şi mergi înainte, fiind atent şi străduindu-te să îngăduitor şi cu mare înţelegere pentru păcatele noastre. Şi se purta
devii vrednic de iubirea lui Hristos, cunoscînd şi urmînd poruncile astfel, nu ca să le justifice, ci pentru a ne stimula vitejia să le
Sale. Lucrînd poruncile lui Hristos, vei vedea că toate problemele ţi combatem. Ca să ne ajute în acest război, recurgea adesea la
folosirea darurilor sale, ce umpleau sufletele vizitatorilor săi de Altă dată cînd l-am vizitat, l-am găsit pe Părintele uluit. îmi
uimire şi teamă. Uneori, împlinea prin minuni cererile pelerinilor, zise: „Măi, ce-am păţit! Ne-a păcălit satana!". L-am întrebat
însă avînd mereu un ţel duhovnicesc profund. Nu urmărea să se facă neliniştit: „Ce s-a întîmplat, Preacuvioase?". Iar el mi-a explicat:
plăcut pentru un scurt timp, ci voia să le fie altora util în permanenţă. „Ţi-1 aminteşti pe omul acela pe care l-am trimis să vorbească unui
Şi, într-adevăr, i-ar fi nedreptăţit pe pelerini, dacă s-ar fi limitat doar cunoscut de-al său ca să-1 convingă să vină la mine, ca să-1 scot din
să le rezolve problemele trecătoare, ţinîndu-le închisă poarta Raiului, încurcătura lui diavolească, aşa cum m-au rugat mulţi să fac? Ei,
unde nu mai există probleme, fnsă cînd vedea că nu mai era nici o acel om a făcut tocmai pe dos. S-a dus şi 1-a găsit pe cunoscutul său
posibilitate de raportare la mîntuirea sufletului, din pricina unei şi m-a acuzat că sînt şarlatan şi-mi bat joc de lume. Auzi? Cum să
îndîrjiri egoiste, nu-şi folosea darurile, pentru a nu îngreuna şi mai mai vină ăla la mine acum? Dacă ştiam c-o să mă ponegrească, nu
mult situaţia vizitatorilor săi cu darurile ce li s-au oferit şi pe care nu l-aş fi trimis. Acum am priceput că şi pe el îl apasă satana şi că are
le-au valorificat. Aştepta să scadă îndîrjirea. Atunci tăcea, însă nu era probleme psihologice. Acum însă e prea tîrziu, paguba s-a făcut.
indiferent faţă de ei. Ii ajuta cu rugăciunea sa care era mai eficientă Măi, cum m-a mai păcălit satana! Rar mi se întîmplă una ca asta". Ce
decît propriile cuvinte. Nu lăsa pe nimeni fără ajutor, chiar dacă mulţi s-a întîmplat însă în cele din urmă? Bucuria satanei fu scurtă, fiindcă
îi luau tăcerea în nume de rău. Uneori tăcerea îi era provocată de a căzut chiar el în laţul ce-1 întinsese Părintelui. Am aflat că tocmai
crizele multelor sale boli, alteori era provocată de faptul că nu ştia nici această mică pagubă duhovnicească s-a transformat, cu ajutorul
el cu exactitate ce era de făcut, iar alteori de cauze care erau ştiute tainic al lui Dumnezeu, într-un mare cîştig duhovnicesc, pentru
doar de Dumnezeu şi de el însuşi. mulţi oameni. Strategia înţelepciunii dumnezeieşti a distrus tactica
vicleniei diavoleşti. La sfîrşit Părintele s-a bucurat de izbînda trimisă
din cer, iar diavolul s-a jelit, fiindcă fusese prins în propria capcană.
Părerea omenescă şi părerea luminată a lui Dumnezeu a îngăduit ca, în mod cu totul neobişnuit, Părintele să fi
Dumnezeu fost înşelat de diavol, ca mulţi oameni să înţeleagă faptul că, lîngă
Hristos, în cele din urmă creştinul învinge, chiar şi cînd pare învins
Intr-o după-amiază l-am vizitat la mănăstire şi i-am cerut vremelnic de diavol, şi că diavolul este învins în cele din urmă, chiar
părerea într-o chestiune urgentă. Atunci Părintele mi-a spus: „Sînt cînd izbîndeşte vremelnic împotriva creştinului.
foarte bolnav şi nu mă pot concentra. Vrei să-ţi răspund acum, cu
mintea mea, existînd prin urmare riscul să greşesc, sau vrei să vii
mîine dimineaţă, cînd sper să fiu bine, putînd să mă concentrez?". Să- ! păcălim şi noi !
I-am răspuns: „Nu-mi răspundeţi acum, Preacuvioase, voi veni mîine
dimineaţă". A doua zi dimineaţă mi-a dat răspunsul aşteptat. După această întîmplare, adesea îl auzeam pe Părintele
zicîndu-mi surîzător: „Fii atent. Fă ce-ţi spun, însă în tăcere. înainte,
să-1 păcălim pe satana".
Ne-a păcălit satana!
Părintele, cu harul lui Hristos, cunoştea „lucrăturile Intervenţie imedi ată
diavolului", îi ştia „gîndurile", îi vedea tertipurile înşelătoare şi
Uneori însă deţinea „informaţii" că neputinţa avea nevoie de
strategia vicleană, îi înţelegea ţelurile ucigătoare de oameni şi-i bara
o intervenţie imediată şi hotărîtă. Atunci nu şovăia, chiar de la prima
eficient calea, provocînd ura neîmpăcată a aceluia. Ba încerca să ne
întîlnire, să folosească bisturiul, pentru a-1 uşura pe bolnav de abces.
iniţieze şi pe noi, în măsura posibilului, în această cunoaştere. într-o
Astfel, cînd o doamnă, cultivată şi bine educată, 1-a vizitat ca să-şi
zi mi-a spus: „Cînd te rogi pentru un om pe care-1 munceşte diavolul
spună chinurile îndurate din pricina copilului ei neurastenic, Părin-
cu patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica
tele a certat-o aspru, spunîndu-i că fiul ei se îmbolnăvise din pricina
îndîrjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi
ei şi că se va vindeca, dacă ea însăşi se va smeri şi se va sfinţi.
pentru acel om, însă în taină, şi atunci rugăciunea ta îl va ajuta".
Doamna a ieşit din chilia Părintelui smerită şi plîngînd în hohote. La
Altă dată mi-a spus: „Să fii foarte atent la demonul acediei. Să
întîlnirile ce-au urmat însă, Părintele a consolat-o şi a încurajat-o,
nu-1 subapreciezi. Cînd îţi supune sufletul, îl adoarme şi îl
dîndu-i mari
paralizează. Este un demon mare care, cînd intră în om, nu intră
singur, ci este urmat de o mulţime de alţi demoni, aşa cum se întîmpla
în vechime cu marii ar-honţi, care mergeau cu alai mare, şezînd pe un
tron purtat pe umeri de mulţime de servitori".

Intervenţie treptată
De fiecare dată cînd veneau la Părintele suflete rănite de
„săgeţile încinse ale vicleanului, cele cu viclenie aruncate
împotrivă-ne", încerca să tămăduiască rănile, răcind, pe cît posibil,
operaţii cît mai nedureroase. Odată, o doamnă de lume, foarte
cultivată, foarte sensibilă, foarte dezamăgită şi împovărată de
apăsătoare păcate (aproape necunoscute sieşi) 1-a vizitat pe Părintele,
ca să-şi spună păsul. Părintele a consolat-o şi a îndrumat-o,
spunîndu-i cum să se elibereze de nesiguranţă. Cît despre păcatele
sale, i-a dat impresia (aşa cum spunea,chiar ea) unei maici bune,
care-şi dojeneşte copila care. jucîndu-se, şi-a stricat păpuşile. La
următoarele întîlniri, tămăduirea rănilor ei duhovniceşti a mers treptat
în profunzimi mai mari şi mai dureroase.
300 Κ ο η s ι α η ι i η ο s Yannitsiolis Lingă Părintele Ρor fir ie 301

speranţe că i se va vindeca fiul şi chiar că ea însăşi va progresa doar că „a văzut" că scrisoarea fusese primită, dar a şi simţit uluirea
duhovniceşte. destinatarului, pe care a exprimat-o cu un cuvînt potrivit, al cărui
In alte cazuri intervenţia vindecătoare a Părintelui se limita la sens îi era iniţial necunoscut.
sfatul: „Fă ce te-o lumina Dumnezeu", iar alteori dădea doar
binecuvîntare în tăcere. Toate intervenţiile sale dădeau rod, în
funcţie de nevoile şi posibilităţile fiecăruia. Ce înseamnă cuvînt ul „ira"? 1 3

Altă dată, cînd m-a întrebat ce rugăciuni spun, i-am spus


Ce înseamnă „surprins"? Psalmul 142 al lui David. Cînd am ajuns la locul unde spune
„Arată-mi, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat
De cele mai multe ori, sfaturile şi dezvăluirile Părintelui erau sufletul meu", Părintele m-a oprit, întrebîndu-mă: „Ia spune-mi, ce
originale, neprevăzute, surprinzătoare, ajungînd pînă la limita înseamnă cuvîntul «ira»?". I-am răspuns: „înseamnă «am ridicat,
incredibilului. Odată vorbeam cu el despre un om căruia un prieten am înălţat». Şi-apoi l-am întrebat: „Nu ştiţi ce înseamnă «ira»?". Iar
de-al său îi trimisese o scrisoare foarte gravă, în legătură cu o Părintele mi-a răspuns foarte simplu: „Nu ştiu ce înseamnă, dar ştii
problemă de-a lor. Ştiam despre ce era vorba, dar nu ştiam dacă cum simt eu acest cuvînt?". Şi-ncepu a face o analiză du-
scrisoarea ajunsese la destinaţie. Părintele tăcea, stînd cu capul hovnicească a conceptului înălţării sufleteşti către Dumnezeu.
plecat. La un moment dat l-am auzit şoptind: „Da, văd că a primit Părintele, fiindcă era puţin ştiutor de carte, nu ştia sensul cuvîntului
scrisoarea". Şi întorcîndu-se spre mine, m-a întrebat: „Ia spune-mi, „ira", însă-i cunoştea foarte bine sensul profund, duhovnicesc.
ce înseamnă «surprins»?". M-am mirat de această întrebare ce-mi Atunci mi-am zis: „Mare eşti, Doamne!". Am continuat să-i spun
părea tară legătură cu ceea ce discutam, însă i-am răspuns: „Din Psalmul şi, fiindcă mă liniştea sufleteşte (după ce am fost judecat pe
cîte-mi amintesc, Preacuvioase, înseamnă uimit, uluit, mut de nedrept de cineva), am accentuat cuvintele: „întru dreptatea Ta
mirare". Iar Părintele a continuat: „Da, asta înseamnă - uimit, mirat, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stîrpeşte pe vrăjmaşii
uluit". Şi imediat mai zise: „Da, aşa a rămas, surprins, îndată ce a mei şi-i pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sînt robul
citit scrisoarea". I-am răspuns uimit: „Preacuvioase, aţi spus Tău". îndată Părintele, „cercetînd inima şi rărunchii" a intervenit,
cuvîntul «surprins» fară să fi ştiut ce înseamnă?". Iar Părintele mi-a spunîndu-mi: „Ia stai. Cînd zici
răspuns: „Da, nu ştiam ce înseamnă cuvîntul «surprins», dar l-am
zis fiindcă mi-a venit în gură". Cînd am ajuns în Atena, am vorbit la
telefon cu expeditorul care mi-a spus că destinatarul primise deja Nota trad. în original ,,προς Σε ηρα την ψνχη μον". „Fă să aud dimineaţa
lj

mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine
scrisoarea şi că rămăsese uluit de conţinutul ei. însă dintre toţi cel
am ridicat sufletul meu" (Psalmul 142, 8).
mai uluit am fost eu, de incredibila cunoaştere a Părintelui, care, nu
300 Κ ο η s ι α η ι i η ο s Yannitsiolis Lingă Părintele Ρor fir ie 301
„stîrpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe cei ce necăjesc sufletul
meu", să nu te gîndeşti la oameni, ci la demoni. Fiecare caz să-1
Intervenţia lui Dumnezeu este tainică
întîmpini cu iubirea Noului Testament". Ortodoxa sensibilitate
duhovnicească a Părintelui mi-a priceput imediat cele mai subtile La următoarea noastră întîlnire am revenit la acelaşi subiect
gînduri şi, cînd acestea se abăteau de la drumul drept, intervenea şi i-am spus un fragment din cuvîntul Sfîntului Ioan Gură de Aur,
pentru a corecta situaţia. Desigur, în acel moment nu mă gîndisem, care zice că Dumnezeu voieşte educarea aspră a omului păcătos,
nici la „stîrpirea", nici- la „pierzania" celor ce mă judecaseră pe spre îndreptarea şi mintuirea sa. însă, din pricină că are multă iubire
nedrept, ci doar la înfăptuirea dreptăţii lui Dumnezeu, spre şi suferă mai mult decît cel ce trebuie îndreptat, încurajează
îndreptarea nedreptăţii lor. El însă, nu accepta nici măcar această mijlocirea Sfinţilor, a ce for vii şi a celor adormiţi, care are drept
abatere. Ba chiar mi-a amintit că, aşa cum mă învăţase odată, rezultat îndulcirea asprimii pedepsei. Părintele asculta mulţumit.
oamenii aceia erau fraţii mei ce căzuseră victimă demonilor Atunci l-am întrebat: „Preacuvioase, Dumnezeu intervine în viaţa
prădalnici şi că împotriva acestora, care erau adevăraţii mei noastră?". Iar el mi-a răspuns: „Nu. nu intervine, ci ne respectă
duşmani, trebuia să-mi îndrept lupta, iubindu-i întotdeauna pe libertatea". Şi, cu glas jos, a mai adăugat: „Intervenţia lui
semenii mei, aşa cum ne descoperă Iisus Hristos în Noul Testament. Dumnezeu este tainică". Am simţit cum cuvîntul său se îndrepta
spre tainele lui Dumnezeu. Ple-cînd din chilia sa mă gîndeam:
Intervenţia lui Dumnezeu este tainică, prin urmare ne este
Dumnezeu nu pedepseşte necunoscută. De aceea este foarte periculos să legăm anumite
Părintele trăia iubirea Noului Testament şi toate lucrurile le păcate ale oamenilor de anumite evenimente concrete neplăcute,
aprecia pe baza criteriului acestei iubiri. Odată îi vorbeam despre printr-o relaţie de cauzalitate şi efect, şi să caracterizăm acele efecte
criza morală a vremii noastre, care datorită extraordinarelor ca fiind intervenţia văzută şi pedeapsa lui Dumnezeu, ca fiind
mijloace audio-vizuale de telecomunicaţii luase forma unei judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu. „Neştiută e voia lui
epidemii mondiale de apostazie diavolească, fară precedent în Dumnezeu". Şi „cine cunoaşte gîndul Domnului", decît numai
Domnul însuşi şi sfinţii Săi, în măsura în care El le-o descoperă?
istorie, luînd în consideraţie dimensiunile şi profunzimea sa.
Ceea ce ni s-a făcut cunoscut nouă este că „Dumnezeu este
Părintele încuviinţă întristat, dar nu spuse nimic. Insă îndată ce i-am
iubire" şi, prin urmare, intervenţiile Sale tainice, se faptuiesc din
spus că mă temeam ca nu cumva Dumnezeu să îngăduie pedepse
iubire. Iar iubirea Sa ne respectă libertatea.
mai aspre, ca să ne îndreptăm, s-a împotrivit, spunîndu-mi: „Nu,
Dumnezeu nu pedepseşte. Omul se pedepseşte pe sine,
îndepărtîndu-se de Dumnezeu. Să zicem că aici e apă, iar acolo, foc.
Sînt liber să aleg. Pun mîna în apă, şi mă răcoresc. O pun în foc, şi
mă ard".
304 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 305

trezvitor: „Şi acum Sfîntul Duh vrea să intre în sufletele noastre ca


Dumnezeu respectă chiar şi libertatea
atunci, însă ne respectă libertatea şi nu vrea să o încalce. Aşteaptă
diavolului să-i deschidem noi singuri uşa. Atunci va intra în sufletul nostru şi
Cînd, după cîteva zile, l-am vizitat din nou, Părintele a îl va transfigura". Cuvintele sale mi-au amintit Apocalipsa: „lată.
avansat mai în profunzime, spunîndu-mi: „Diavolul este o persoană stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa,
şi de aceea Dumnezeu îi respectă libertatea". Nu mi-aş fi închipuit voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Nota trad. Apocalipsa
acest lucru. Că Dumnezeu respectă libertatea îngerilor care nu 3, 20). Dumnezeu cel Atotputernic bate uşor la uşa sufletului
păcătuiesc, că respectă libertatea oamenilor care păcătuiesc şi se omului neputincios şi aşteaptă răbdător să I se deschidă, pentru a-1
pocăiesc, puteam înţelege. Dar că respectă libertatea demonilor face cu adevărat fericit. Iar acela, de cele mai multe ori, folosindu-şi
necuraţi, care păcătuiesc, dar nu se pocăiesc, asta nu puteam înţele- rău libertatea pe care Acela i-a dăruit-o, nu-I deschide, rămînînd
ge. Pînă unde iubirea lui Dumnezeu respectă libertatea rapturilor închis în nefericirea sa. Oare cîţi dintre noi avem înţelepciunea de a
Sale raţionale? Nu cumva, nu există limită? însă atunci, cum are loc pune în practică rugăciunea „Mîngîietorule, Duhul adevărului, vino
intervenţia Sa tainică, aşa cum mă încredinţa Părintele? Aceasta şi Te sălăşluieşte întru noi"? Cîţi dintre noi, spunînd această
este un lucru ascuns, de vreme ce e tainic. Şi de vreme ce e ascuns, rugăciune, nu ne zăvorim în siguranţa nesiguranţei noastre? Iar
e preferabil să accept pur şi simplu ceea ce se întîmplă, decît să mă Dumnezeu ne respectă lipsa de înţelepciune, fiindcă şi aceasta
ostenesc zadarnic, cercetînd curios să aflu, cum se întîmplă. îmi constituie o expresie a libertăţii noastre. într-o zi Părintele mi-a
ajunge să ştiu faptul că tot ce se întîmplă, se întîmplă din iubire. spus: „Dumnezeu ne respectă vrerea". Iar altă dată mi-a zis:
„Orice-ai face, să faci fiindcă vrei, liber, responsabil şi mulţumit".
Am încercat să aprofundez aceste sfaturi lapidare, dar foarte
Dumnezeu ne respectă vrerea însemnate, pe care mi le-a dat.
Este mişcătoare discreţia iubirii lui Dumnezeu, aşa cum ne-a
dezvăluit-o Părintele. Odată mă aflam împreună cu un grup de Ascultare din egoism
prieteni în Kallisia, lîngă stîncile mănăstirii, avîndu-1 între noi pe
Părintele. Era noapte, în ajunul sărbătorii Pogorîrii Sfîntului Duh. într-o zi discutam cu el un subiect anume. Era vorba despre
Părintele ne-a făcut o descriere smerită, exterioară şi interioară, a un duhovnic «aspru», care n-a vrut să împlinească dorinţa unui fiu
Privegherilor aghi-oritice de la Kafsokalivia, în momentul cînd - duhovnicesc de-al său, de a-1 vizita pe Părintele Porfirie, ca să-i
după cum spunea - „Duhul Sfînt venea şi umplea sufletele monahi- vorbească despre o gravă problemă personală. întîmplarea aceasta
lor cu cerească bucurie". Şi spunînd aceasta ne-a lăsat un mesaj mi-a făcut o impresie jalnică şi i-am spus-o şi Părintelui. El a dat
304 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele P or fir ie 305
trist din cap şi a şoptit: „Ce să spui? Vezi bine că e duhovnic". indirectă din partea acelora). Părintele nu voia să-şi facă adepţi, ci
întotdeauna Părintele era foarte atent şi îngăduitor cînd îşi spunea doar îi ajuta pur şi simplu pe cei ce se duceau la chilia lui. Poate
părerea despre alţii, mai ales cînd era vorba despre preoţi care mi-a vorbit astfel, fiindcă voia să-mi dezvăluie un alt vicleşug al
tăceau greşeli. în loc să-1 osîndească, a preferat să-mi vorbească în diavolului în rîndul creştinilor. Şi mă gîn-deam: „Prin urmare,
parabole: „Ştii, cînd un misionar papal primeşte ordin să se ducă pricina ascultării acelui om, era mulţumirea egoismului său".
într-o misiune, se suie-n avion la Roma şi, cînd ajunge pe
aeroportul unui stat african, deschide un plic închis şi citeşte care
Netulburat de ispitele vrăjmaşului
este lucrarea pe care este obligat să o împlinească, chiar dacă nu
este de acord. Noi, ortodocşii, nu procedăm aşa". Am înţeles în Eu remarcam tot felul de lucruri neplăcute şi, văzind starea de
mare ce voia să spună. De altminteri nu era prima dată cînd con- pace duhovnicească a Părintelui, eram puţin invidios. Rămînea
statam că există în spaţiul ortodox îndrumători duhovniceşti, din netulburat, chiar dacă anumite întîmplări nu mă priveau pe mine
fericire puţini la număr, care sînt hrăniţi efectiv de un duh papal, personal, ci pe el însuşi, de vreme ce pe el îl răstălmăciseră.
îndrumători care cer să li se îndeplinească poruncile, iară să ţină Niciodată Părintele nu transforma o judecată nedreaptă împotriva
seama de împotrivirea interioară, a fiilor lor duhovniceşti. Aceştia sa, într-o discuţie contradictorie cu osînditorii săi. Spunea adevărul,
cultivă o mentalitate totalitară. Din pricină că se tem de libertate, nu cu „teamă şi patimă", ci cu curaj şi sfîntă nepătimire, fiindcă ştia
impun constrîn-geri şi ignoră faptul că ascultarea ortodoxă este că lupta duhovnicească nu se duce între oameni, ci între iubire şi
rodul libertăţii. Nu trecu mult timp şi constrîngerea şi-a adus roa- ură, între sfinţenia creştină şi „duhurile cele viclene de pe pămînt".
dele: acelaşi fiu duhovnicesc al părintelui „aspru", le-a spus în fiecare situaţie rămînea acelaşi părinte paşnic, blînd, tolerant şi
prietenilor săi care-1 îndemnau să se ducă să-1 vadă pe Părintele îngăduitor cu căderile oamenilor, fiindcă stăpînea tainele luptei
duhovniceşti. Nu se lăsa prins în capcana vicleşugurilor înşelătoare
Porfirie, că nu mai doreşte să-1 viziteze. Odată, cînd m-am întîlnit
ale diavolului care, ca un cunoscător, aplica, cu variante mult
cu Părintele, i-am spus: „Cred că nu vine la Sfinţia voastră, nu
modernizate, metoda lui „desparte şi împărăteşte". Părintele nu era
fiindcă nu vrea să vină, ci fiindcă face ascultare duhovnicului său".
părtinitor şi nu se socotea pe sine în afara celor păcătoşi, ci se
Părintele m-a surprins, zicîndu-mi: „Face ascultare, fiindcă sfaturile
simţea organic legat de toţi creştinii, în ca-
duhovnicului său îi satisfac egoismul". Era prima oară că îl auzeam
pe Părinte vorbind aşa deschis despre greşeli duhovniceşti. Ştiam
că nu o făcea din susceptibilitate personală. Părintele nu chema
oameni în vizită la el (A făcut o singură excepţie, şi aceasta după
îndelungi rugăminţi ale prietenilor unui om cu prejudecăţi, care era
muncit foarte, într-adevăr, atunci a fost vorba de o invitaţie
Lingă Părintele Porfirie 109

308 Konstant inos


Yannilsiolis
drul trupului unitar al Bisericii. Trăia cuvîntul apostolic care zice: Evanghelist Ioan. Era limpede că zadarnic mă osteneam, din pricină
„Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu nu ard?" că încercam să pricep prin intelect adevăruri ce pot fi înţelese doar
{Nota trad. II Corinteni 11, 29). trăindu-le. Sfîntul Evanghelist Ioan şi Părintele Porfirie, datorită
Pe cît respingea păcatul, pe atît îi iubea, fară deosebire, pe toţi experienţei lor sfinte şi duhovniceşti, vorbeau aceeaşi limbă.
păcătoşii. De multe ori ei îl combăteau, îndemnaţi fiind de diavol,
însă Părintele încerca să li se alăture în lupta comună a creştinilor
Sfînta Schimbare la Faţă
împotriva celui viclean. Urma sfatul Sfîntului Ioan Gură de Aur:
„Nu vă alăturaţi aceluia (diavolului) împotriva celorlalţi, ci Altă dată Părintele, cedînd slăbiciunii mele, a vrut să mă ajute
alăturaţi-vă celorlalţi, împotriva lui". desluşindu-mi nelămurirea. Aşadar, mi-a spus: „Pricepem imediat
cînd se pogoară asupră-ne Sfîntul Duh. Nu avem nici o îndoială.
însă nu este o emoţie din cele cu care sîntem obişnuiţi. Este ceva ce
Cînd vine Hristos, pleacă păcatul
vine de sus şi ne transfigurează pe toţi, faeîndu-ne să fim cu totul alţi
Intr-o zi, îmi spunea: „Cînd vine Hristos să se sălăş-luiască în oameni. De aceea am numit această mănăstire, Mănăstirea Schim-
tot sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate rătăcirile, bării la Faţă a Mîntuitorului. Cînd Hristos vine şi Se sălăşluieşte în
toate supărările. Atunci pleacă şi păcatul". L-am întrebat cu uimire: noi, trăim doar binele, doar iubire pentru întreaga lume. Răul,
„Cum pleacă păcatul, Preacuvioase, de vreme ce Sfînta Scriptură păcatul, ura, dispar singure şi nu mai pot rămîne, fiindcă nu mai e
spune că, o singură zi de-am trăi pe pămînt, şi tot vom păcătui?". loc pentru ele". Simţeam că Părintele îmi vorbea nu de un efort de-al
Părintele m-a privit trist şi mi-a zis: „Ce să-ţi spun, dacă n-ai nostru, bun, dar fragmentar, ci de o trecere hotărîtă, definitivă, de la
priceput?". Am încercat să-1 înţeleg. Cînd am ajuns acasă, am viaţa veche a păcatului la viaţa nouă a sfinţeniei, după care noi trăim
studiat acest subiect în Sfînta Scriptură. Am găsit că întrebarea mea în Hristos şi Hristos în noi. Iar pentru această trecere trebuia să ne
era îndreptăţită în Vechiul Testament, în cuvintele lui Iov: „Căci dăm toată osteneala. Odată m-a întrebat: „Ia, spune-mi, de cîţi ani de
cine este curat de murdărie? Ci nimeni, chiar dacă o zi ar fi viaţa lui studiu are nevoie cineva, ca să se facă avocat?". I-am răspuns. Apoi
pe pămînt". Insă am găsit că şi răspunsul Părintelui era întemeiat, în m-a întrebat din nou: „Dar ca să se facă inginer, chimist sau medic,
Prima Epistolă a Sfîntului Apostol Ioan pe care îl îndrăgea foarte de cîţi ani are nevoie?". I-am răspuns, mirîndu-mă de aceste în-
mult: „Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat în El trebări. După aceea Părintele a conchis: „Noi, cît din timpul nostru
nu este. Oricine rămîne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte îl dedicăm studierii, aflării şi aplicării voinţei drul trupului unitar al
nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut" {Nota trad. I Ioan 3, 5-6). Bisericii. Trăia cuvîntul apostolic care zice: „Cine este slab şi eu să
Astfel, n-am mai pus întrebarea Părintelui Porfirie, ci Sfîntului
Lingă Părintele Porfirie 109
nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu nu ard?" {Nota trad. II Corinteni Sfînta Schimbare la Faţă
11, 29). Altă dată Părintele, cedînd slăbiciunii mele, a vrut să mă ajute
Pe cît respingea păcatul, pe atît îi iubea, fară deosebire, pe toţi
desluşindu-mi nelămurirea. Aşadar, mi-a spus: „Pricepem imediat
păcătoşii. De multe ori ei îl combăteau, îndemnaţi fiind de diavol,
cînd se pogoară asupră-ne Sfîntul Duh. Nu avem nici o îndoială.
însă Părintele încerca să li se alăture în lupta comună a creştinilor
însă nu este o emoţie din cele cu care sîntem obişnuiţi. Este ceva ce
împotriva celui viclean. Urma sfatul Sfîntului Ioan Gură de Aur:
vine de sus şi ne transfigurează pe toţi, facîndu-ne să fim cu totul alţi
„Nu vă alăturaţi aceluia (diavolului) împotriva celorlalţi, ci
oameni. De aceea am numit această mănăstire, Mănăstirea Schim-
alăturaţi-vă celorlalţi, împotriva lui".
bării la Faţă a Mîntuitorului. Cînd Hristos vine şi Se sălăşluieşte în
noi, trăim doar binele, doar iubire pentru întreaga lume. Răul,
Cînd vine Hristos, pleacă păcatul păcatul, ura, dispar singure şi nu mai pot rămîne, fiindcă nu mai e
Intr-o zi, îmi spunea: „Cînd vine Hristos să se sălăş-luiască în loc pentru ele". Simţeam că Părintele îmi vorbea nu de un efort de-al
tot sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate rătăcirile, nostru, bun, dar fragmentar, ci de o trecere hotărîtă, definitivă, de la
toate supărările. Atunci pleacă şi păcatul". L-am întrebat cu uimire: viaţa veche a păcatului la viaţa nouă a sfinţeniei, după care noi trăim
„Cum pleacă păcatul, Preacuvioase, de vreme ce Sfînta Scriptură în Hristos şi Hristos în noi. Iar pentru această trecere trebuia să ne
dăm toată osteneala. Odată m-a întrebat: „Ia, spune-mi, de cîţi ani de
spune că, o singură zi de-am trăi pe pămînt, şi tot vom păcătui?".
Părintele m-a privit trist şi mi-a zis: „Ce să-ţi spun, dacă n-ai studiu are nevoie cineva, ca să se facă avocat?". I-am răspuns. Apoi
priceput?". Am încercat să-1 înţeleg. Cînd am ajuns acasă, am m-a întrebat din nou: „Dar ca să se facă inginer, chimist sau medic,
studiat acest subiect în Sfînta Scriptură. Am găsit că întrebarea mea de cîţi ani are nevoie?". I-am răspuns, mirîndu-mă de aceste în-
era îndreptăţită în Vechiul Testament, în cuvintele lui Iov: „Căci trebări. După aceea Părintele a conchis: „Noi, cît din timpul nostru
cine este curat de murdărie? Ci nimeni, chiar dacă o zi ar fi viaţa lui îl dedicăm studierii, aflării şi aplicării voinţei
pe pămînt". Insă am găsit că şi răspunsul Părintelui era întemeiat, în
Prima Epistolă a Sfîntului Apostol Ioan pe care îl îndrăgea foarte
mult: „Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat în El
nu este. Oricine rămîne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte
nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut" (Nota trad. I Ioan 3, 5-6).
Astfel, n-am mai pus întrebarea Părintelui Porfirie, ci Sfîntului
Evanghelist Ioan. Era limpede că zadarnic mă osteneam, din pricină
că încercam să pricep prin intelect adevăruri ce pot fi înţelese doar
trăindu-le. Sfîntul Evanghelist Ioan şi Părintele Porfirie, datorită
experienţei lor sfinte şi duhovniceşti, vorbeau aceeaşi limbă.
Lingă Părintele Porfir ie 311

310 ¡Constantinos
Yannitsiotis
lui Dumnezeu?". Am înţeles ce voia să spună şi mi-a fost ruşine să-i Ştia că e o mare greşeală ca atunci cînd ne vorbeşte Hristos, noi să
răspund la această întrebare. Ce să-i spun? Că cei mai mulţi dintre ne ocupăm de griji materiale. Căci există un timp potrivit şi pentru
noi credincioşii sîntem nişte trîndavi „creştini amatori"? O ştia prea aceste treburi. însă prima treabă în acel ceas era ascultarea
bine. Aşa că mi-a spus: „Nimeni nu poate deveni creştin, leneş fiind. cuvintelor Domnului, care confereau valoare şi îngrijirii de cele
E nevoie de strădanie, multă strădanie". El însuşi era un exemplu, materiale, ce urmau după acee a . La întoarcere, cugetam la aceste
însă tară a se mîndri. îşi dedicase, cu osîrdie, toţi anii lungii sale cuvinte ale Părintelui, ce-mi dezvăluiau realităţi nevăzute la prima
vieţi, încercînd să-L privească şi să-L trăiască pe Hristos. Era foarte vedere. Şi nu numai oamenii de lume întorceau spatele lui Hristos,
harnic trupeşte şi sufleteşte şi voia sâ-şi transmită osîrdia şi ca să reuşească „să-şi cumpere ogor", ci şi cei religioşi care se
celorlalţi. Credea că trîndăvia duce la acedie, iar aceasta la multe grăbeau să-L întîlnească, dar nu-L ascultau, pentru a-L putea îngriji.
boli sufleteşti şi trupeşti. Le recomanda tuturor terapia prin muncă, Destui creştini bine intenţionaţi au fost prinşi în plasa unei activităţi
mai ales celor răvăşiţi şi deznădăjduiţi. Părintele considera că exagerate pentru cele exterioare. Cu mulţumirea de sine a celor ce
niciodată nu e prea tîrziu pentru un nou început. Ba chiar credea că se cred îndreptăţiţi prin faptele lor, nu-L aud şi nu-L înţeleg pe
zădărnicirea speranţelor noastre lumeşti şi alungarea egoismului Hristos şi protestează împotriva celor ce acordă mai mult timp
constituie cea mai bună premisă pentru acest început. rugăciunii. Cum pot fi convinşi aceştia că sînt în primejdie să se
asemene fariseului, care-I enumera lui Dumnezeu faptele sale bune,
Hărnicia ierarhizat ă a Măriei necunoseîndu-şi trufia? Că faptele bune, singure, fară duhul
smeritei ucenicii, se transformă într-un argument puternic, care le
Părintele aprecia munca, cunoscînd totodată cum trebuia ea dezvăluie duhul propriei trufii. Că mulţi dintre preaînţelepţii iubitori
ierarhizată valoric. într-o după-amiază eram un grup de vreo zece de singurătate, fac fapte bune în taină, socotindu-se pe sine „robi
închinători şi stăteam de vorbă cu Părintele în aer liber. Ne vorbea netrebnici", şi care nu constituie pur şi simplu un mijloc, ci scopul
despre muncă. La un moment ne-a întrebat: „Ia spuneţi-mi, de ce în vieţii noastre, „partea cea bună", adică dobîndirea Sfîntului Duh.
Evanghelie Hristos o laudă pe Măria şi nu pe Marta? Oare fiindcă
Măria ar fi fost leneşă?". întrebarea ne-a surprins şi nimeni dintre
noi nu i-a răspuns. Părintele a continuat: „Nu, Măria nu era leneşă. Iubirea Părintelui
Măria era la fel de harnică precum era Marta, însă avea ceva în plus Părintele, mai harnic decît Marta, semăna foarte mult Măriei,
faţă de ea, mult mai de preţ: ştia să-şi pună treburile într-o ordine fiindcă, şezînd „la picioarele lui Iisus, asculta cuvîntul Său" {Nota
dreaptă, aşezîn-du-le pe cele duhovniceşti mai presus de cele trad. Luca 12, 39), vorbind necon-
materiale.
312 Konstantino Yannitsioti Lingă Părintele Porfirie 313
s s

tenit cu El. De aceea s-a şi făcut sălaş al Sfîntului Duh, care era vădit ciuda tuturor tulburărilor exterioare ce-1 înconjurau, domnea ne-
prin roadele sale cele bogate. Primul dintre acestea era iubirea sa. O tulburată în el, răspîndindu-se în mii de suflete, ce veneau să se
iubire adevărată, neprefacută, necondiţionată, tandră, mai puternică liniştească lîngă el. Răbdarea sa care, asemeni pelicanului rănit, îi
decît moartea, mai adîncă şi mai întinsă decît oceanul, ce îmbrăţişa acoperea cu drag pe fiii săi duhovniceşti, chiar şi cînd aceştia îl
fară părtinire pe toţi oamenii, lumea întreagă. Era iubirea lui Hristos, deranjau cu pretenţiile lor. Dispoziţia sa, mereu binevoitoare, care-i
aşa cum o descrie Sfîntul Apostol Pavel, în lauda iubirii {Nota trad. dezarma chiar şi pe cei mai neîncrezători. Bunătatea sa, care
vezi I Corinteni, cap.3). După harul lui Hristos, Părintele vorbea în împărţea tuturor, cu dărnicie, bogate daruri duhovniceşti şi
taină „limbile oamenilor şi ale îngerilor", avea darul profeţiei şi materiale. Neclintita sa credinţă în Hristos, respectul său desăvîrşit
aproape cunoştea „toate cele ascunse"; avea „toată ştiinţa şi credinţă şi consecvenţa în toate cuvintele şi faptele. Blîndeţea sa, chiar şi
deplină, de putea muta munţii"; îşi împărţea „toate bunurile sale" şi cînd era deranjat de cele mai enervante insistenţe. Abstinenţa sa
„trupul şi-1 dădea spre a fi lămurit" în focul feluritelor încercări ascetică, chiar şi în cele mai nevinovate cerinţe al sufletului şi ale
ce-au durat întreaga sa viaţă, iar toate acestea le făcea „avînd trupului.
dragoste". Dragostea sa era generoasă, binefăcătoare; nu era geloasă, Prezenţa Sfîntului Duh în viaţa sa era vădită, um-plîndu-ne în
nu se înspăimînta, nu se mîndrea, nu era necuviincioasă; era continuu de admiraţie, de vreme ce o vedeam curgînd în pace „în
dezinteresată, nemînioasă şi nu ţinea minte răul; se întrista în necaz mult, dar cu bucuria Sfîntului Duh". Vorbind despre viaţa sa,
nedreptăţi şi se bucura vă-zînd că domneşte adevărul. Toate le ar fi putut spune precum Apostolul: „De aceea mă bucur în
acoperea, era de bună credinţă în toate; spera binele în toate, îndura slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări pentru
totul. Nici-cînd dragostea lui nu a decăzut, ci s-a păstrat mereu Hristos" (Nota trad. II Corinteni 12, 10).
dreaptă, spre a se înălţa la sfîrşit, de la pămînt la ceruri, unde a putut Sfinţenia Părintelui nu plutea în norii unor vise frumoase, ci
vedea Iubirea cea veşnică „faţă către faţă". păşea pe pămîntul aspru al încercărilor şi al necazurilor şi de aceea
era reală şi convingătoare. îi convingea pe cei ce se îndoiau, îi
Celelalte roade ale Duhului smerea pe cei nepocăiţi, îi învăţa pe cei bine intenţionaţi şi pe toţi îi
umplea de binefaceri. Părintele îi iubea foarte mult pe sfinţi, fiindcă
în afara iubirii sale, erau vădite şi alte roade ale Sfîntului Duh,
se înrudea duhovniceşte cu ei, era asemenea lor, era prietenul lor, îi
ce „se sălăşluise în el". Bucuria sa pascală ce înflorea ca o floare de înţelegea şi îl înţelegeau, îl inspirau şi îl odihneau.
colţ, chiar şi în mijlocul celor mai sălbatice furtuni ale vieţii sale şi
care se transmitea tuturor vizitatorilor săi întristaţi. Pacea sa care, în
Nu invidia cele bune pe care le vedea la alţii. Dimpotrivă, se
bucura, ca şi cum ar fi fost ale sale. Căci sfinţii nu invidiază, ci se
bucură de cele bune, pe care le socotesc
Lingă Părintele
¡Constantinos Porfirie
Yannitsiotis

„un bun comun", un dar făcut de Dumnezeu, trupului unic al


Bisericii. Deşi încărcat de roade duhovniceşti, Părintele avea grijă să le
ascundă, şi nu să le arate lumii. Cuvintele sale erau puţine, smerite,
Părintele, el însuşi înaintat în vîrstă, nu ezita să se încline în
astfel că de multe ori oamenii le sub-apreciau şi nu le dădeau prea
faţa unui tînăr ajuns la sfinţenie, de vreme ce sfinţenia nu are vîrstă,
multă atenţie. Păstra părintescul „ascunde-ţi virtutea" şi astfel, dacă
ci este veşnică, avînd vîrsta lui Dumnezeu.
nu aveai destulă smerenie, riscai să nu pricepi ce valoare mare
Părintele era foarte inteligent şi cu totul lipsit de vicleşug. Nu
ascundea şi să pierzi ocazii duhovniceşti irepetabile de a te folosi de
avea „isteţimea" oamenilor de lume, ce este una cu şiretenia şi
el. Din păcate, cel mai adesea, ne duceam să-1 întîlnim nepregătiţi,
viclenia. Avea cumpătarea sfinţilor, ce este una cu „înţelepciunea
după Dumnezeu", care ştie să prefere mărgăritarele grăunţelor. adică mîndri, chiar dacă era vorba de o mîndrie „evlavioasă", fină,
Diavolul este viclean, dar nu deştept. Este prost, ca toţi cei care îi rafinată, ascunsă sub vorbe şi gesturi smerite. .
urmează voia, prin opţiunile lor prosteşti.
Părintele era mereu raţional, adesea era supraraţio-nal, însă înfăţişare săracă - bogăţie ascunsă
niciodată nu era absurd. Adesea transcendea raţiunea, însă niciodată
nu cobora sub ea. Raţiunea Părintelui era o oază de respect de sine înfăţişarea văzută a Părintelui era cu totul opusă aceleia
omenesc. Unii raţionalişti, aflînd din cele povestite de alţii, opiniile nevăzute. în exterior vedeai un bătrînel obişnuit, neputincios, puţin
Părintelui, spuneau: „Dar toate astea le poate spune orice om ştiutor de carte şi neînsemnat. Dacă a-veai puţină pricepere,
raţional". Bineînţeles că poate, cu singura diferenţă că, opiniile unui înţelegeai că te afli în faţa unui om al lui Dumnezeu cu totul
om raţional pot fi infirmate de unele evenimente ulterioare neobişnuit, puternic, înţelept şi însemnat, care îşi ascundea
supraraţionale, pe cînd opiniile Părintelui erau confirmate de sistematic personalitatea luminoasă, ca să nu o întunece diavolul cu
acestea. gînduri de mîndrie. Părintele nu vorbea despre sine, nu se lăuda
Părintele avea întotdeauna simţul măsurii. De asemenea, triumfător cu viaţa sa, chiar dacă aceasta era un triumf al eroicei sale
urma o cale atentă, ortodoxă, echilibrată, ce nu înclina nici spre lepădări de sine. Chiar şi cînd a ieşit din îndelungatul anonimat în
ispitele de-a stînga, nici spre cele de-a dreapta, ale diavolului. Din care trăise pînă cînd sute de oameni l-au descoperit şi care mai apoi
viaţa sa puteai înţelege ce vrea să spună cuvîntul „a trăi în chip îl vizitau ca să-i ceară sfatul, el continua să rămînă în ascunzătoarea
ortodox înseamnă a merge pe sîrmă". duhovnicească a smereniei sale.

îşi ascundea virtut ea Dacă ar fi fost om de lume. s-ar fi simţit foarte singur, căci ar
fi rămas neînsoţit în căderile sale duhovniceşti. Insă fiindcă era un
sfînt creştin, nu se simţea singur, de vreme ce putea fi împreună cu
Iubitul său Hristos, laolaltă cu toţi sfinţii. Avea atîta smerenie că
toate darurile sale le punea cu totul pe seama lui Dumnezeu. Avea şi li primea pe toţi
multă iubire, astfel că se apleca să-i îmbrăţişeze pe toţi păcătoşii
îl vizitau pe Părinte oameni de diverse religii şi cu diverse
căzuţi.
tendinţe ideologice: de alte culte - catolici şi protestanţi, de alte
credinţe - islamişti, budişti şi idolatri, atei, materialişti, umanişti,
Discernămînt înţelept
raţionalişti, sceptici, nietzscheeni, marxişti, freudieni, nihilişti,
Avea un discernămînt foarte fin, astfel încît ştia bine cînd şi anarhişti, masoni, hiliaşti şi mulţi alţii. Pe toţi îi emoţiona sufleteşte
cît să tacă sau să vorbească, ce să spună şi ce să facă în orice situaţie. şi tuturor le spunea un cuvînt ziditor. Găsea mereu cîte o metodă ca
Putea să discearnă limpede şi să despartă lucrările lui Dumnezeu de să-i facă pe toţi să-şi pună diverse probleme şi să-i trezească: mai
cele ale diavolului, astfel încît risipea confuzia pe care o împrăştiau ales pe ereticii altor culte şi pe cei rătăciţi, pe cei de-o credinţă cu
demonii sistematic, ca să prindă sufletele nebănuitoare în capcana noi care, trăind într-o atmosferă ortodoxă, se abăteau de la calea
rătăcirii şi a eresurilor. Ortodoxiei, pe cărările unor tendinţe extreme. Alături de Părintele,
fiecare vizitator simţea căldura unei bucurii smerite, ce izvora
curată din firea sa duhovnicească şi măsurată, întemeiată pe iubirea
învăţat de Dumnezeu
smerită în Hristos şi pe libertatea sa responsabilă.
Nu studiase „înţelepciunea lumii", ca să se bazeze pe ea. Nu îi respecta pe toţi
terminase nici măcar şcoala primară. Nu concepuse teorii despre
Părintele respecta particularităţile personalităţii celuilalt,
viaţă şi lume. Cînd îl întrebau oamenii despre problemele lor, el la
fiindcă acela era „icoana slavei negrăite a lui Dumnezeu, chiar de
rîndul său cerea ajutorul lui Dumnezeu cu smerenie, prin rugăciune.
purta stigmatele păcatelor sale". îl primea aşa cum era, chiar dacă
îşi deschidea sufletul înaintea Sa, ca pe o hîrtie curată şi nescrisă,
era sluţit de păcat. Nu încerca să-1 schimbe cu de-a sila, ci se ruga
pentru ca El să-Şi scrie acolo mesajul, iar apoi Părintele îl spunea cu
în taină să vo-iască el să se schimbe, iubindu-L pe Hristos. Deşi se
smerenie. Avea dreptate cînd spunea că nu ştie să vorbească şi că nu afla atît de sus, văzindu-ne că ne tîrîm atît de jos, nu încerca să
ştie nimic. Nu se lumina singur pe sine şi nu era autodidact. Era un niveleze caracterele, nu voia să fim toţi la fel, ca să ne transforme în
om ce-şi primea lumina şi ştiinţa din altă parte, depinzînd cu totul de copii ale sale. Ne respecta libertatea, chiar şi cînd alegeam greşit,
Dumnezeu. Se dăruia pe sine lui Dumnezeu, cu iubire nereţinută, rugîndu-se ca acestea (opţiunile) să fie mai bune, însă prin noi
fară şovăieli, fară reticenţă egoistă, iar Dumnezeu răspunzînd înşine. Putea cu uşurinţă să ne prevadă viitorul, să ne uimească prin
acestei dăruiri de sine, 1-a acoperit în întregime cu iubirea Sa şi 1-a darurile sale, să ne influenţeze profund şi să ne ducă uşor pe drumul
tăcut vas ales al Său, astfel că, toţi cei care am avut ocazia să-1 pe care l-ar fi voit, însă nu o făcea, preferind să ne alegem singuri
cunoaştem, putem spune mereu: „Minunat este Domnul întru sfinţii drumul, în chip liber şi responsabil. Voia să ne ridicăm sus, să ne
Săi". în viaţa Părintelui omul a fost îngrădit pentru a se putea apropiem de el, pentru a putea să ne împărtăşească darurile bogate
sălăşlui mai bine Dumnezeu, astfel încît, precum Sfintul Ioan pe care i le oferea Harul dumnezeiesc. Vedea că şi noi voiam să ne
Botezătorul, ar fi putut spune: „Acela trebuie să crească, iar eu să aflăm acolo sus lîngă el, însă tară a ne osteni, ci uşor, ca prin
mă micşorez" {Nota trad. Ioan 3, 30). minune. Şi se-ntrista din această pricină, deşi nu ne-o spunea
deschis, şi ne lăsa acolo unde ne aflam, pînă ce înţelegeam, pînă ce (Nota trad. Matei 28, 19). Tot aşa orice lucrător social creştin,
prindeam curaj şi începeam să suim pe propria cărare. Acest adevăr corect şi nepărtinitor, nu exclude calea de pornire ascetică şi
ni-1 dezvăluia în mod indirect. trezvitoare, de vreme ce a răsărit şi a rodit în cadrul istoriei Bisericii
Ortodoxe.
îi respecta pe toţi
Nu sînt nici mag şi nici profet
Părintele respecta particularităţile personalităţii celuilalt,
Odată mi-a zis: „Eu nu sînt nici mag şi nici profet. Nu spun că
fiindcă acela era „icoana slavei negrăite a lui Dumnezeu, chiar de
am văzut-o pe Maica Domnului sau că va fi război. Eu sînt un mare purta stigmatele păcatelor sale". îl primea aşa cum era, chiar dacă
păcătos şi mă rog smerit lui era sluţit de păcat. Nu încerca să-1 schimbe cu de-a sila. ci se ruga în
Hristos să se milostivească de mine". Această din urmă frază taină să vo-iască el să se schimbe, iubindu-L pe Hristos. Deşi se afla
constituia cea mai mare minune a vieţii sale, însă noi nu o vedeam. atît de sus, văzîndu-ne că ne tîrîm atît de jos, nu încerca să niveleze
Cu această minune, a suit în linişte şi i n taină, toate treptele caracterele, nu voia să fim toţi la fel, ca să ne transforme în copii ale
sfinţeniei. S-a învrednicit să aiul. i cuvîntul lui Hristos: „Voi sînteţi sale. Ne respecta libertatea, chiar şi cînd alegeam greşit, rugîndu-se
prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai ca acestea (opţiunile) să fie mai bune, însă prin noi înşine. Putea cu
zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi uşurinţă să ne prevadă viitorul, să ne uimească prin darurile sale, să
prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut ne influenţeze profund şi să ne ducă uşor pe drumul pe care l-ar fi
cunoscute" {Nota trad loan 15. 14-15). Rezultatele desătîrşirii voit, însă nu o făcea, preferind să ne alegem singuri drumul, în chip
iubirii sale se făceau cunoscute tot mai multor oameni care se liber şi responsabil. Voia să ne ridicăm sus, să ne apropiem de el,
duceau la mănăstirea sa. pentru a putea să ne împărtăşească darurile bogate pe care i le oferea
Harul dumnezeiesc. Vedea că şi noi voiam să ne aflăm acolo sus
Misionar de la schit lîngă el, însă fără a ne osteni, ci uşor, ca prin minune. Şi se-ntrista
din această pricină, deşi nu ne-o spunea deschis, şi ne lăsa acolo
Astfel s-a înfăptuit şi cu Părintele, minunatul fenomen al
unde ne aflam, pînă ce înţelegeam, pînă ce prindeam curaj şi
„misionarismului invers" al sfinţilor ortodocşi. S-a scris: „Ascetul
începeam să suim pe propria cărare. Acest adevăr ni-1 dezvăluia în
ortodox nu iese ca să mîntuiască lumea, ci îl roagă în taină pe
mod indirect.
Dumnezeu, să mîntuiască El lumea". Părintele nu a ieşit în lume să
predice; s-a ascuns de lume ca să se poată afierosi, fară oprelişti, cu
totul, iubirii lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu 1-a făcut sălaş al Nu sînt nici mag şi nici profet
darurilor Sale, astfel că era de ajuns să fie cunoscute de puţini
oameni, care vorbeau despre ele multora, în ciuda faptului că Pă- Odată mi-a zis: „Eu nu sînt nici mag şi nici profet. Nu spun că
rintele le interzisese. am văzut-o pe Maica Domnului sau că va fi război. Eu sînt un mare
Părintele nu excludea predica şi activitatea socială creştină, ci păcătos şi mă rog smerit lui
Hristos să se milostivească de mine". Această din unn. i frază
dimpotrivă, le recomanda călduros, de vreme ce Hristos le-a spus
constituia cea mai mare minune a vieţii sale, însă noi nu o vedeam.
ucenicilor Săi: „Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile"
Cu această minune, a suit în linişte şi în taină, toate treptele
sfinţeniei. S-a învrednicit să audă cuvîntul lui Hristos: „Voi sînteţi
prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai
zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi
prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut
cunoscute" (Nota trad. loan 15, 14-15). Rezultatele desătîrşirii
iubirii sale se tăceau cunoscute tot mai multor oameni care se
duceau la mănăstirea sa.

Misionar de la schit
Astfel s-a înfăptuit şi cu Părintele, minunatul fenomen al
„misionarismului invers" al sfinţilor ortodocşi. S-a scris: „Ascetul
ortodox nu iese ca să mîntuiască lumea, ci îl roagă în taină pe
Dumnezeu, să mîntuiască El lumea". Părintele nu a ieşit în lume să
predice; s-a ascuns de lume ca să se poată afierosi, fără oprelişti, cu
totul, iubirii lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu 1-a făcut sălaş al
darurilor Sale, astfel că era de ajuns să fie cunoscute de puţini
oameni, care vorbeau despre ele multora, în ciuda faptului că Pă-
rintele le interzisese.
Părintele nu excludea predica şi activitatea socială creştină, ci
dimpotrivă, le recomanda călduros, de vreme ce Hristos le-a spus
ucenicilor Săi: „Drept aceea, mergînd, învăţaţi toate neamurile"
(Nota trad. Matei 28, 19). Tot aşa orice lucrător social creştin,
corect şi nepărtinitor, nu exclude calea de pornire ascetică şi
trezvitoare, de vreme ce a răsărit şi a rodit în cadrul istoriei Bisericii
Ortodoxe.
320 Ko n s i an l i n o s Lingă Părintele Porfir 321
Yannitsiotis ie

Părintele nu excludea nici una dintre multele căi de sfinţire şi ruga pentru cei prinşi în capcana acestora. Era ortodox în adevăratul
mîntuire şi îi ajuta eficient pe fiecare să aleagă calea ce i se potrivea sens - sensul nealterat - al cuvîntului.
cel mai bine. Un adevărat ajutor

Era un sprijinitor mîngîietor al fiecărui suflet distrus de păcat,


Deplinăt ate, grijă şi dreaptă măsură suflet ce ajungea la limanul chiliei sale. Era întotdeauna gata, nu
doar să mîngîie sufleteşte, ci chiar să se sacrifice pentru orice om ce
Cu ajutorul harului lui Hristos devenise un îndrumător suferea sau care era întristat. Ajutorul său nu era de circumstanţă şi
duhovnicesc deplin. Mulţi duhovnici, după firea şi tendinţele superficial, ci profund şi substanţial. Ştia că necazurile nu sînt
proprii, se adresau mai mult minţii fiilor lor duhovniceşti; alţii se rezultatul unor accidente sau al persecuţiei unui „ghinion", de vreme
adresau sentimentelor, iar alţii voinţei fiilor lor. Părintele li se ce nimic din viaţa noastră nu este întîmplător. Prin învăţătura sa vie,
adresa, încercînd să acopere „deplin" toate aceste trei elemente ale ne făcea să înţelegem că „supărările noastre se datorează absenţei lui
vieţii psihice omeneşti, ba chiar acoperea ceva mai presus de Hristos din adîncul sufletului nostru, lucrărilor diavoleşti, păcatelor
acestea, mai profund, ceva existenţial şi de negrăit, care nu este „din noastre", „egoismului nostru rănit" de faptele noastre cele rele, care
lumea aceasta". nu sînt rezultate exterioare mecanice, momentane, ale unor condiţii
Tot ceea ce tăcea, răcea bine. fiindcă ştia că „binele nu este nefavorabile sau rezultate ale întîlnirii noastre cu „ghinionul", ci sînt
bine, dacă nu se raptuieşte în chip bun". Era plin de grijă în toate ale rodul unui mod de viaţă şi al încuviinţării interioare îndelungate şi
sale, un adevărat lucrător al iubirii, tară să devină niciodată un tipicar de bună voie a dorinţelor celor rele. Acolo, în adîncul nevăzut al
pedant. Cînd slujea, cînd statuia, cînd asculta, cînd bea apă, cînd îşi sufletului nostru, devin faptele noastre urît mirositoare; chiar dacă
mînca mîncarea săracă, cînd îşi aprindea căminul improvizat, cînd sînt împiedicate să se exteriorizeze, ele se faptuiesc interior. Hristos,
meşterea, cînd se plimba printre pomi, cînd făcea orice, chiar cel mai în predica Sa de pe munte, dezvăluie rădăcina interioară a păcatelor
neînsemnat lucru, res'pira mireasma umilinţei domneşti, a armoniei, noastre exterioare care, dacă nu sînt atacate în acel punct, ne vor
a măsurii, a bucuriei profunde şi dumnezeieşti, a smereniei şi a întina cu totul.
sfinţeniei.
Urma dreapta cale de mijloc a Sfinţilor Părinţi, departe de
extremele contrariilor. Nu era nici rîvnitor pripit, nici inovator dedat Cu adevărat smerit şi pregătit
lumii. Respingea la fel de puternic extremele opuse Ortodoxiei şi se
Părintele era cu totul pregătit „pentru momentul ieşirii sale", Netemător
fiindcă, fiecărei ocazii de iubire pe care i-o dădea Domnul, la cei 86
Deşi Părintele era suferind, totuşi era netemător. Fiindcă îl
de ani ai săi, răspundea mereu cu „da". Astfel, la sfîrşitul drumului
iubea mult pe Hristos nu ştia ce era teama pentru sine, de vreme ce
său pămîntesc, aceste
„nu este frică în iubire, ci iubirea de-săvîrşită alungă frica; că frica
„da"-uri „s-au înmulţit precum nisipul mării". Sacrificiul de sine al
are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvîrşit in iubire"
iubirii sale, îţi dădea o vagă măsură de comparaţie cu nemăsurata
(Nota trad. I Ioan 4, 18). Putea spune împreună cu asceţii de demult
iubire a lui Hristos pentru fiecare dintre noi şi-ţi trezea un sentiment
ai pustiei, „nu mă tem de Dumnezeu, fiindcă îl iubesc pe Acela".
de. recunoştinţă către Acela. Prin această iubirea a sa, s-a apropiat
Niciodată nu era înspăimîntat, nici de cea mai mare răutate a
mult de Hristos şi de aceea îşi cunoştea păcătoşenia, fiindcă o
oamenilor, nici de sălbăticia fiarelor, nici de durerile neputinţelor,
compara cu lipsa totală a păcatului. Din cunoaşterea acestui lucru îi
nici de necazurile bătrîneţii, nici de ameninţarea morţii, nici de orice
izvorau profunda cunoaştere de sine şi smerenia nefăţarnică.
alt lucru înspăimîntător, fiindcă se încredinţase pe sine cu totul grijii
iubirii Atotputernicului Dumnezeu şi fiindcă el însuşi îi iubea pe toţi
şi toate. Mergea în siguranţă, „ca oaia în mijlocul lupilor", fiindcă,
Serios şi vesel
în Hristos, era capabil să iubească şi lupii. Iubirea sa dezarma orice
Părintele era serios şi vesel în acelaşi timp. Era capabil să duşman, care simţea cum duşmănia i se domoleşte în faţa puterii
îmbine şi să armonizeze elementele de caracter pe care lumea le paşnice a înfrăţirii în Hristos.
consideră de obicei ca fiind opuse. Fiind serios, nu avea totuşi nimic
rece, posomorit sau trist în purtare. Şi, deşi era vesel, nu avea nimic
superficial, uşuratic sau necugetat. Lîngă el te făcea să simţi respect Cu deplină cunoaşt ere a trupului şi a
şi totodată bucurie sufletească, bucurie mîntuitoare şi totodată sufletului
tristeţea pocăinţei: o adevărată fericită întristare.
Odată îmi spunea: „Tendinţele neonicolaiţilor, ce se
manifestă în epoca noastră, izvorăsc din erezia gnosticismului".
Părintele nu învăţase în şcoli, însă cunoştea în profunzime istoria
Plin de omenie
Bisericii. In învăţătura şi viaţa sa se vedea că se aflau în deplină
Fiindcă ÎI iubea mult pe Hristos, îi iubea mult şi pe oameni şi armonie elementul trupesc şi cel sufletesc, cel material şi cel
de aceea, fiecare cuvînt şi fiecare faptă a sa, erau pline de omenie, duhovnicesc, toate sfinţite prin harul Sfîntului Duh. Părintele îi
dar nu în sensul umanist al francezilor, ci în acela al tradiţiei iubea pe toţi oamenii, ca pe o unitate indivizibilă pe care, astfel
greco-ortodoxe. Părintele era capabil să trăiască la un nivel foarte văzîndu-i, îi
înalt de sfinţenie, într-o atmosferă omenească liberă şi nesilită, plină
de prietenie şi generozitate.
Lingă Părintele Porfirie 325
324 Konstant inos
Yannitsiotis
ajuta să se sfinţească. Cunoştea interdependenţa directă dintre suflet nişte „balauri din adîncuri" şi ca nişte „sălbatici din subterane"
şi trup; cunoştea „obişnuita" neputinţă sufletească şi trupească a tulburau într-una suprafaţa liniştită şi „nivelul superior îmbrăcat în
omului; îi cunoştea cauzele, care erau mai ales patimile sale strai civilizat de sărbătoare". Vizitatorul suferea de aceste tulburări,
păcătoase, şi se lupta să-1 tămădu-iască, prin sfinţire, ca un tară să ştie cu ce era vinovat, iar Părintele îi dezvăluia motivele şi-i
psihiatru priceput, desigur nu în sensul ştiinţific, convenţional al indica tratamentul.
cuvîntului, ci în acela propriu, de doctor al sufletelor. Astfel Sfînta Scriptură, cu secole înaintea firavelor descoperiri
Părintele era un adevărat psihiatru, psiholog, psihanalist şi contemporane în domeniul psihologiei adîncurilor, spune: „Ca să
psihoterapeut inegalabil. Eu însumi pot depune mărturie pentru pătrundă înlăuntrul omului şi în adîncimea inimii lui" (Nota trad.
aceasta. Odată vorbeam despre complicatele probleme psihologice Psalmul 63, 7); şi: „Cine o va cunoaşte?" (Nota trad. Ieremia 17, 9).
care i se înfăţişau şi am fost surprins cînd l-am auzit spunîn-du-mi „Inima adîncă", profunzimea sufletului, nu are limite, iar acest
cu toată smerenia sa de netăgăduit: „Ştii, cînd oamenii se duc la psihism abisal constituie ipostaza esenţială a omului. Cine poate
diverşi doctori şi nu se pot vindeca, la sfîr-şit îşi zic: Acum să cunoaşte aceste adîncuri abisale, decît doar Creatorul lor, Dum-
mergem şi la profesor". Şi Părintele era într-adevăr un profesor în nezeu, şi sfinţii Săi, cărora El le-a dăruit puterea de a cunoaşte
ce priveşte cunoaşterea şi tămăduirea sufletelor. Nu lucra sufletele? Părintele Porfirie era unul din aceşti sfinţi.
superficial, ci în profunzime. Psihologia adîncului, care pentru cei
din lume constituie un hăţiş inaccesibil, pentru Părintele era o
realitate inteligibilă şi accesibilă. Poate lucrul cel mai important pe Observarea unei contradicţii între cuvi ntele de
care-1 oferea vizitatorilor săi, era conştientizarea patimilor lor simpatie şi sentimentele adevărat e
păcătoase inconştiente, lucru care-i conducea la o profundă într-o după-amiază l-am vizitat împreună cu un cunoscut
pocăinţă. de-al meu. Ne-a primit în chilia sa pe amîndoi deodată, în discuţia ce
Este ştiut faptul că Biserica se roagă pentru iertarea a urmat, cunoscutul meu i-a vorbit printre altele şi despre marea
„păcatelor de voie şi fără de voie, a celor cu ştiinţă şi a celor din apreciere pe care o avea faţă de mine. Părintele 1-a privit, a plecat
neştiinţă". Este însă foarte puţin ştiut cît de mult se influenţează capul şi nu a spus nimic. După puţin timp am plecat. Cînd l-am
reciproc aceste păcate. Cît de mult, indiferenţa noastră de a ne vizitat data viitoare, eram singur. Părintele mi-a spus: „Mă gîndesc
confrunta cu păcatele noastre cele cu ştiinţă, le creşte şi le întăreşte, la
aproape în mod obligatoriu, pe cele fără de voie şi din neştiinţă, care
acţionează din adîncul întunecat al subconştientului, în siguranţă,
în-trucît sînt nevăzute. Cu cît sînt mai primejdioase aceste păcate,
decît cele amintite mai întîi? Părintele, cunoscîn-du-se pe sine, dar
şi pe ceilalţi, putea să aducă în spaţiul conştiinţei, experienţe
traumatizante refulate de patimi sufleteşti necunoscute, care, ca
326 Konstantinos ian
Lingă Părintele Porfir 327
nitsiolis
ie

cunoscutul tău pe care l-ai adus cu tine şi care mi-a spus cu bucurie, aceasta psihastenie, dar în realitate este o lucrare diavolească, ce se
cit de mult te apreciază. Insă în momentul în care spunea acestea, datorează păcatelor". Am preferat să nu-i spun nimic despre cele
ştii ce-am văzut în adîncul sufletului său? Că te dezaprobă şi te dezvăluite de Părintele, fiindcă mă temeam ca nu cumva, în loc să-1
respinge". Am rămas uluit de cele dezvăluite de el, căci erau lucruri ajut, să-i fac rău. De altminteri, ce aş fi putut să-i spun? Rădăcinile
pe care nu mi le-aş fi imaginat. Părintele a continuat: „Fii atent însă erau atît de adînci, încît cuvintele mele nu puteau ajunge pînă acolo.
că, ceea ce am văzut se află în subconştientul său. Ai înţeles? Ce M-am mulţumit doar să mă rog în taină pentru el. Doar Părintele,
este subconştientul?". I-am spus ce ştiam. Iar el a adăugat: „El nu e cînd va fi considerat că a venit momentul, va putea să-i vorbească şi
conştient de acest lucru, tocmai fiindcă se află în subconştient. Să fii să-1 trezească, astfel încît să-şi conştientizeze subconştientul. M-am
foarte atent la ce-ţi spun acum". Cînd m-am întors acasă, eram gîndit că nu trebuia să localizez problema doar la acel om, fiindcă
foarte trist şi enervat de comportamentul făţarnic al acelui om. Dacă noi toţi, cu excepţia sfinţilor, avem probleme de acest fel, fără să ni
mă respingea în profunzime, cine îl obliga să vină la mine şi apoi să le cunoaştem. Necunoscîn-du-ne mulţimea păcatelor de voie şi cu
spună, de faţă cu Părintele, că mă apreciază? Nu era mai firesc să se ştiinţă, adunăm în „depozitul închis" al subconştientului nostru o
îndepărteze de mine? Ca să fie cel puţin în armonie cu sentimentele mulţime la fel de mare de păcate tară de voie făcute din neştiinţă,
sale profunde? Am petrecut cîteva ore în această stare şi doar la un care acţionează de acolo asupra noastră apăsîndu-ne. Şi nimeni nu
moment dat am început să înţeleg sensul vorbelor Părintelui: „Fii ştie, pînă în ce punct omul, păcătuind fără să se pocăiască, joacă
atent, căci acestea se află în subconştientul său şi, de aceea, nu le teatru în adîncul conştiinţei sale, şi din ce punct, conştiinţa,
cunoaşte'*, într-adevăr, acest om, conştient, mă aprecia mult, îmi întemniţată în subconştientul pătimaş, joacă teatru în dauna omului.
arăta acest lucru şi considera că e corect faţă de mine. Problema Cuvîntul lui Hristos Răstignit: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce
respingerii era ascunsă în subconştient şi de aceea o ignora. fac" (Nota trad. Luca 23, 24), poate ne sugerează şi acest adevăr.
Constatînd acest lucru, ce îndreptăţea avertismentul Părintelui, Autorii fizici şi morali ai răstignirii nu ştiau ce făceau, aşa cum un
m-am mai liniştit. L-am luat aşa cum era şi nu mi-am schimbat om beat, cît timp e beat, nu ştie ce face. El ştie însă, în timp ce e treaz
atitudinea binevoitoare faţă de el, ca înainte. Mai apoi, cînd l-am că, dacă cedează cu ştiinţă şi de bunăvoie ispitei băturii, va fi tîrît,
revăzut pe Părinte mi-a spus despre acest subiect: „Ceea ce am văzut fără ştiinţă şi tară voie, în păcate mult mai grele. Şi va fi responsabil
în subconştientul său este ceva mai vechi, este o traumă, este ceva de aceste cedări ale sale. Căci aceste cedări, dacă nu li se pune capăt,
demonic". Iar cînd l-am întrebat dacă, printr-un efort de sfinţire, s-ar pot duce mult mai departe, de la beţia alcoolului, la beţia păcatului şi
fi putut schimba, Părintele mi-a răspuns: „Prin sfinţenie omul se de acolo la intoxicarea pătimaşă a subconştientului, astfel încît
schimbă şi traumele psihice se tămăduiese. Astăzi psihiatrii numesc conştiinţa nu mai discerne răul pe care îl faptu-ieşte. Fariseii
răstignitori, stăteau sub cruce „inconştienţi, liniştiţi şi mulţumiţi" de oamenii ce aveau smerenia de a primi cu recunoştinţă totul de
fapta lor. De altminteri, cu cîteva ore mai înainte, se îngrijiseră să se la.Dumnezeu, prin intermediul Părintelui, chiar şi lucrurile
păstreze „curaţi" şi de aceea „n-au intrat în pretoriu, ca să nu se neplăcute, fără să se întristeze, fără să se întrebe de ce, fără să vrea
spurce, ci să mă-nînce pastile" {Nota traci, loan 18, 28). îi deranjau să-şi satisfacă curiozitatea.
miasmele pretoriului păgîn, însă nu-i deranja miasma răstignirii
ucigătoare de Dumnezeu. Simţeau prima miasmă, însă nu şi pe cea
de-a doua. Şi nu numai că nu o simţeau, ci mai şi credeau că, Explicaţii amănunţi te
răstignindu-L pe Hristos, „aduseseră laudă lui Dumnezeu". Uneori, dimpotrivă. Părintele era foarte vorbăreţ şi chiar le
dezvăluia vizitatorilor tot felul de lucruri. Este o taină necercetată
felul în care, cu harul lui Dumnezeu, distingea şi analiza ungherele
Cuvint e în parabole cele mai adînci, mai ascunse şi mai tainice ale sufletului fiecărui om,
Unele din spusele Părintelui erau tainice, mai ales fiindcă unghere ce-i erau necunoscute aceluia, şi felul în care-i deschidea
adesea prefera să vorbească „în parabole", din motive de într-o oarecare măsură uşa dezvăluirilor dumnezeieşti şi a ridicării
discernămînt pastoral, pe care doar el le cunoştea. Şi, deşi cuvintele spre cele înalte. Odată, cînd în mod excepţional, vorbea deschis
sale erau confirmate de evenimentele ce urmau, după ani de zile, tot despre darul pe care i 1-a dat Dumnezeu de „a vedea" lucruri
tainice au rămas. Poate s-au adeverit deja, fără să ne fi dat seama, nevăzute cu ochii fireşti, l-am întrebat cum funcţionează acest
poate se vor adeveri în cealaltă viaţă, cînd nu vom mai vedea „ca fenomen uimitor. Iar Părintele mi-a răspuns: „Nu pot să-ţi spun cum
prin oglindă. în ghicitură", ci „faţă către faţă" (Nota trad.: 1 Cor se întîmplă".
interii 13, 12 - Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar Simpatie şi ajutor
atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi
Părintele nu se limita doar să dea poveţe „de sus", ci chiar era
cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu).
preocupat de problemele oamenilor şi cobora împreună cu ei în iadul
Binecuvîntare tăcut ă
patimilor lor păcătoase, ca să-i elibereze de ele şi să le predice cu
Nu de puţine ori Părintele primea închinători, cărora le dădea smerenie învierea propriilor lor suflete. Fără a se identifica cu ei.
binecuvîntarea fără să le spună nici un cuvînt. Unii se întristau din pătimea împreună cu ei. Adesea, această compătimire părintească
cale afară din această cauză, şi se simţeau aproape jigniţi, deşi era ajungea pînă la sacrificiu de sine. De multe ori Părintele se angaja să
ştiut faptul că Părintele avea atîta delicateţe că nu jignea pe nimeni, rezolve probleme de viaţă personale, obositoare, ale unor oameni
nici măcar un copil. întotdeauna exista un moment al tăcerii sale fără apărare care se aflau în suferinţă. Găsea timpul necesar să facă
cunoscut doar de el şi necunoscut vizitatorilor. Cîţi dintre ei credeau toate acestea, în ciuda mulţimii vizitatorilor, a telefoanelor, a
acest lucru, plecau în pace, încredinţaţi că au primit o binecuvîntare lucrărilor de la mănăstire şi a neputinţelor sale, care îl strîngeau
tăcută. Aceasta era o binecuvîntare specială pe care o primsau într-un cerc înăbuşitor. Aceste nenumărate manifestări ale
sacrificiului de sine şi ale iubirii personale a Părintelui îi mişcau
pînă şi pe cei mai nesimţitori şi egoişti oameni.
Nepărtinire

Era nepărtinitor, urmîndu-i astfel lui Dumnezeu. In ciuda


faptului că erau unii vizitatori care îl oboseau şi îl necăjeau, pe cînd
alţii îl odihneau şi îl bucurau, nu făcea nici o deosebire între ei şi nu
îi neglija pe unii ca să îi favorizeze pe alţii. Era drept faţă de toţi şi
îi iubea pe toţi cu egală iubire, poate puţin mai mult pe cei care îl
oboseau, fiindcă ei aveau mare nevoie de iubire. Uneori, din cauza
oboselii şi a neputinţelor sale, era nevoit să-şi întrerupă discuţiile,
însă cînd „vedea" cu privirea sa pătrunzătoare, că un suflet avea
nevoie grabnică să fie sprijinit, îl primea făcînd o excepţie, chiar şi
în dauna sănătăţii sale. In aceste cazuri, unii vizitatori ocazionali
care priveau lucrurile superficial şi cu suspiciune, protestau de
obicei. Părintele înţelegea şi se întrista, însă prefera să fie ţinta unor
acuze nedrepte, decît să lase neajutat un seamăn rănit. Se purta
mereu ca „bunul Samaritean" şi niciodată ca un „levit" fară inimă.
330 ¡Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 331
Prudenţă şi cumpăt are Era simplu şi profund, spre deosebire de mulţi alţii, chiar
dintre cei-care îi învăţau pe alţii şi care sînt dificili şi superficiali.
A fost întotdeauna cumpătat. Tot timpul cît l-am cunoscut nu Iţi dezvăluia adevăruri profunde despre om şi despre lume, într-un
l-am auzit niciodată spunînd ceva superficial şi nici nu l-am văzut fel atît de simplu şi de firesc, că de multe ori nu-i dădeai prea mare
să facă vreo faptă necugetată. Toate ale sale erau măsurate, importanţă şi îţi scăpau printre degete ocazii rare de a te apropia de
cîntărite, echilibrate şi, lucrul cel mai important, toate acţiunile sale aceste adevăruri. Noi eram hrăniţi de duhul intelectualilor din
erau fireşti şi nesilite, fară urmă de făţărnicie. Cumpătarea sa lume, care de obicei ne ofereau cu o morgă gravă cugetările proprii,
curgea liniştit, ca apa cristalină a unui izvor de munte, datorită considerate înţelepte. Lingă Părintele, care era modest, umil şi
darului discernă-mîntului pe care-1 ascundea în sufletul său. mereu laconic, vizitatorul risca în fiece clipă să se prindă singur în
capcana propriei mîndrii, care îl împiedica să treacă la un mod de
viaţă sfinţit.
Pedagog

Arta sa pedagogică era unică. Nu era severă şi autoritară,


Un dejun simplu
încît alţii să devină dependenţi de persoana sa, să se alipească de el
şi să-1 idolatrizeze, căci astfel de manifestări în general Chiar şi cele mai „materiale" fapte ale Părintelui, emanau o
degenerează în răzvrătiri. Arta sa pedagogică nu era însă nici mireasmă duhovnicească. într-o zi, intrînd în chilia sa, l-am găsit
timidă şi umilită, încît să provoace nesiguranţă, temeri şi nelinişte. mîncîndu-şi prînzul, aşezat pe pat. M-a binecuvîntat şi mi-a spus să
Nu era antropocentrică, cu variatele sale particularităţi, abuzuri şi stau jos, fară a-şi întrerupe prînzul. Familiaritatea lui m-a bucurat.
slăbiciuni. Părintele nu accepta cultul personalităţii, în forma M-am aşezat pe un scaun în faţa sa şi l-am privit în tăcere. Era o
„cultului bătrî nilor", nu urmărea să îi lege pe nenumăraţii săi privelişte încîntătoare. Cu mîna stingă ţinea deasupra genunchilor
vizitatori de persoana sa, nu voia să facă „fratrii duhovniceşti" şi nu o farfurie adîncă, cu supă de legume şi mînca aplecat, tăcut, cu
voia să dobîndească „adepţi". Dimpotrivă el însuşi „în Hristos", atenţie, cu smerenie şi mulţumire, ca şi cînd ar fi participat la o
încerca, cu discretă osîrdie, să stabilească o legătură deplină între slujbă. în acea clipă am simţit dorinţa să fi avut o cameră de filmat,
sufletele oamenilor şi Hristos, pentru a putea deveni însoţitor al ca să filmez scena şi să le-o arăt apoi prietenilor mei, ca pe o
acelora către Mirele ceresc; el însă rămînea la margine, în umbră, privelişte duhovnicească deosebită, tară cuvinte, cu titlul - Un sfînt
fiindcă ştia că doar astfel se dobîndeşte mîntuirea. care-şi mănîncă prînzul simplu. Văzîndu-1 ne-am fi umplut de
bucurie şi am fi spus şi noi cuvintele acelui monah, care, mergînd
la un mare puătnic, i-a zis: „îmi e de ajuns că te văd, Preacuvioase".
Simplu şi profund Am simţit în chip tainic îndemnul Sfîntului A-postol Pavel: „De
330 ¡Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 331
aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre
slava lui Dumnezeu să le faceţi" (Nota trad. I Corinteni 10, 31). Şi
am fi comparat spontan această imagine ascetică, cu imaginea
mesei noastre plină de mîncăruri bune.
De foarte multe ori Părintele tăcea sugestii şi chiar dădea
îndrumări şi chiar şi reţete de mîncăruri foarte gustoase şi de
prăjituri şi arăta limpede că nu voia să fim nefericiţi şi indiferenţi
faţă de toate lucrurile minunate pe care ni le dăruieşte iubirea lui
Dumnezeu.

Luare amint e, trezvie şi rugăciune


Părintele trăia în necurmată trezvie şi rugăciune.
Ru-gîndu-se, era cu luare aminte la sine, la interlocutorul său şi la
toate, în general. Uneori, cînd îi vorbeam şi îl vedeam bolnav, cu
ochii închişi, mişcîndu-şi capul puţin (cu un tremur uşor), aplecat
pe pat şi cufundat în rugăciune, mă întrebam: Oare Părintele
urmăreşte ce îi spun sau pur
334 Konst ani i nos Lingă Părintele Porfir 335
Yunnilsiolis ie

şi simplu tace şi îmi dă impresia că e de acord cu mine? Mă fară să-mi dau seama". Eu însă am rămas cu impresia că Părintele
surprindea însă, fiindcă, de îndată ce tăceam o greşeală în gîndurile adormea şi se trezea după voie.
mele sau îi spuneam un lucru inexact, mă corecta imediat, ca un
computer duhovnicesc foarte sensibil care îşi aprinde luminiţele Omisiunea şi uitarea
roşii, la cea mai mică abordare greşită.
Altădată am fost uimit constatînd că uneori Părintele mai uita
unele lucruri. îi aminteam lucruri pe care chiar el mi le spusese, cu
Somn după voie cîteva zile mai înainte şi îmi răspundea dezarmant de direct: „Şi zici
Priveghea adesea, rugîndu-se. Priveghea şi din pricina că eu ţi-am spus lucrurile astea? Nu-mi amintesc". Şi spunea
durerilor bolilor sale, pe care, prin rugăciune, le transforma din boli adevărul. Părintele nu se prefăcea niciodată şi nu urma metoda
fără voie. în boli primite de bunăvoie. De aceea, trupul său ce îndura conform căreia „scopul scuză mijloacele". Uneori socotea că nu
dureri foarte mari, avea nevoie de puţin somn, în diferite momente trebuie să-ţi spună un anumit lucru, din motive duhovniceşti, şi
ale zilei. în mai multe rînduri, intrînd în chilia sa, l-am găsit atunci nu îţi dezvăluia tot adevărul, însă atît cît îţi spunea, era
dormind. Atunci mă aşezam fără zgomot lîngă patul său şi priveam adevărat. într-adevăr, uita uneori tocmai el care, în alte situaţii, îşi
acest tablou plin de smerenie. Mă gîndeam: iată un sfînt trezvitor amintea amănunţit lucruri pe care ţi le spusese cu ani în urmă.
înţelegeam că Părintele ca om era neputincios, însă ca unealtă a lui
viu, care, deşi doarme din pricina neputinţei trupului, „inima îi
Dumnezeu, era uluitor. Faptul că, deşi era aproape cu totul neştiutor
veghează" în rugăciune. îl priveam aşa pentru puţin şi, uneori se
de carte, avea o opinie îndreptăţită aproape în orice problemă
trezea şi stăteam de vorbă, dar alteori nu se trezea, aşa că plecam,
obişnuită sau ştiinţifică, vădeşte lămurit că s-a învrednicit să lucreze
călcînd în vîrful picioarelor şi primeam în taină binecuvîntarea sa.
ca vas ales al lui Dumnezeu, Care toate le cunoaşte. Viaţa lui
Nu ştiam însă cum să reacţionez atunci cînd îl vizitam şi-1 găseam
amintea apostolescul:. „Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca
treaz, stăteam de vorbă ca de obicei, iar cînd discuţia ajungea în
să se învedereze că puterea co-vîrşitoare este a lui Dumnezeu şi nu
punctul cel mai interesant, îl vedeam cu uimire că-şi închidea ochii
de la noi" {Nota trad II Corinteni 4, 7). îmi amintea şi de profeţii
şi dormea astfel vreme îndelungată. Mă bucuram că se odihnea
care, cînd le vorbea Dumnezeu, grăiau lucruri minunate, însă cînd
dormind, însă nu ştiam ce să fac: să rămîn sau să plec? De obicei
nu le vorbea, nu puteau să spună nimic. De aceea, cînd îngăduia
mai rămîneam puţin, iar apoi mă ridicam cu grijă, îndreptîndu-mâ Dumnezeu, Părintele mai uita şi făcea chiar şi greşeli. Acest lucru li
spre ieşire. Uneori însă îl auzeam spunîndu-mi: „Hei, unde te duci? se poate părea unora ca fiind smintitor. deşi nu este. Dimpotrivă,
Nu pleca. Hai mai bine să ne continuăm discuţia. Măi, m-a luat confirmă duhul Ortodoxiei. în
somnul.
Ortodoxie nu există nici papă fară greşeală şi nici supraom. Există manifestare psihică, numită au tomatism?". Prietenul a încuviinţat.
doar domnia lui Hristos Cel fară de greşeală şi a Trupului Său, care Părintele a continuat: „Aşa cum în psihiatrie vorbiţi despre unii
este Biserica Sa nezidită. Cînd Dumnezeu, chiar foarte rar şi în mod oameni care acţionează dintr-un automatism, tot astfel se întîmplă şi
excepţional, îngăduia ca Părintele să greşească, o făcea din motive cu adevăraţii creştini, în al căror suflet S-a sălăşluit Hristos şi care
duhovniceşti mai înalte, care le erau de folos şi Părintelui şi nu mai pot face nimic altceva decît să îi iubească pe toţi oamenii,
vizitatorilor săi. De regulă însă, Părintele nu făcea greşeli, pentru chiar şi pe vrăjmaşii lor, aşa cum Intîiul Mucenic Ştefan, în timp ce
simplul motiv că nu vorbea din imaginaţia lui omenească, ci din călăii săi îl ucideau cu pietre, el îi iubea şi II ruga pe Dumnezeu să
experienţa duhovnicească în cele sfinte. Acest lucru îl ştia şi nu-i pedepsească.
Părintele. Odată, şovăind, i-am spus că nişte oameni criticau una din Era vădit că Părintele vorbea din proprie experienţă şi că,
părerile sale, într-o anumită problemă. Părintele a părut foarte chiar de-ar fi vrut, tot nu putea uri pe cineva, după cum nu putea să
interesat şi, cu multă smerenie, m-a încurajat să îi vorbesc liber, nu iubească, fiindcă îşi dăduse de bunăvoie propria voinţă lui
spunîndu-mi: „Spune-mi care e părerea lor, ca să văd, de nu cumva Dumnezeu, Care este Dumnezeu al iubirii. Ajunsese atît de sus,
eu sînt cel ce a greşit". Apoi, după o scurtă tăcere, a şoptit: „Insă nu suind treptele iubirii, şi se apropiase într-atît de Intîiul Mucenic
prea cred". Ştefan, încît se transformase în „înger pămîntesc şi om ceresc" şi-ar
fi putut să ne spună ca Sfîntul Apostol Pavel: „M-am răstignit
împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în
Deplina iubire liberă
mine" (Nota irad. Gaîateni 2, 20).
Părintele se sfinţea iubindu-i pe ceilalţi. Odată mi-a spus: învăţătura şi viaţa sa aminteau de acel monah care, cunoscînd
„Cînd II iubim pe Hristos, patimile noastre păcătoase se retrag de la că Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să se mîn-tuiască şi să vină la
sine şi îşi pierd puterea, în faţa puterii iubirii. Cînd se luminează de cunoaşterea adevărului" şi folosin-du-şi bine libertatea de alegere
ziuă şi soarele vă umple odaia, întunericul se risipeşte şi nu mai între pierzanie şi mîntuirc. s-a predat cu totul voii Domnului, „în
poate sta". Mai apoi m-a lămurit şi mai mult. Odată l-am vizitat chip liber, responsabil şi plin de mulţumire", spunînd în rugăciune:
împreună cu un prieten psihiatru în Kallisia, însă nu l-am găsit, fi- „Doamne, fie că vreau, fie că nu vreau, mîntuieşte-mă!". Părintele
indcă plecase şi se ascundea în pădure. cunoştea din experienţă că mai presus de falsele libertăţi există
Ne-am întors fară să ne fi atins ţinta şi am luat-o prin pădure. adevărata libertate care, în forma sa absoluiă.
La un moment dat, prin iconomia dumnezeiască, îl vedem constă în deplina ascultare a voii lui Dumnezeu, după cum ne
ieşindu-ne în cale împreună cu un prieten avocat, pe cînd suiau în încredinţează Fiul Său: „Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi
direcţia opusă. Atunci am strigat: fi într-adevăr" {Nota trad. loan s, 36).

„Binecuvîntaţi, Părinte!". El s-a oprit şi ne-am apropiat I-am sărutat


mîna şi i l-am prezentat pe prietenul meu S i bucurat de cunoştinţă şi Bucurie Pascală
1-a întrebat: „Ia, spune-mi, M M psihiatrii învăţaţi despre o
într-o zi Părintele îmi vorbea în chilia Sa despre marea lumii în Biserică. Iar această luptă de introducere a duhului lumii în
însemnătate ce o are pentru noi oamenii învierea Domnului. La un Biserică, o duce ascunzîndu-se cu o asemenea grijă, încît ajunge să-i
moment dat i-am văzut chipul luminîn-du-se de bucurie în timp ce convingă pe unii că nu există".
îmi spunea troparul învierii: „O, Pastile cele mari şi preasfinte,
Hristoase!". Am început să i-1 spun mai departe, însă la sfîrşit
m-arh încurcat. Atunci m-a mustrat cu mustrarea sa ce semăna mai Unitate ecl eziastică
degra bă cu o mîngîiere: „Ei, bată-te să te bată, măi! t\ spui greşit.
Părintele se împotrivea cu tărie oricărei tendinţe fracţionare şi
Astea trebuia să le ştii pe de rost". Şi mi-a f^cut o asemenea analiză
schismatice în cadrul Bisericii, pe care o vedea ca pe o amputare şi
a troparului, că am simţit, pentru 0 clipă, că mă aflam cuprins de
divizare a Trupului unitar al lui Hristos. Voia ca progresul vieţii
fericire alături de Hristos Cel înviat. Ce păcat că nu mă lăsa să îl
sociale creştine să provină din sfinţirea persoanelor încorporate în
înregistrez şi nici să. iau notiţe după cele spuse de el, iar acum mă
străduiesc săi scot ceva din notele mele luate „pe furiş" şi din Biserică şi nu separate de aceasta, în chip vădit sau nu. Ne spunea că
memoria mea oste-nită. îmi amintesc că a insistat asupra interpretării Hristos în rugăciunea Sa domnească, cu puţin înainte de a fi
stihului: „dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai c*j adevărat în răstignit, S-a rugat fierbinte Tatălui Său ceresc pentru unitatea
ziua cea neînserată a împărăţiei Tale", după care mi-a mai spus: „Să creştinilor, prin legătura iubirii Sale în sînul Bisc ricii Sale
nu te necăjeşti, măi, niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă nedespărţite.
iubire şi bucurie, încă de pe acum. Aşadar, de acum să începem, să
participăm tot rriai intens, la ziua luminată a împărăţiei iubirii lui
Hristos, umde nu se înserează nicicînd".
Imnologia Bisericii

Părintele iubea mult imnele Bisericii, fiindcă fuseseră scrise


de sfinţi şi fiindcă erau teologie pură ce exprima viaţa lui Hristos, a
sfinţilor şi a Sa. Era cu totul devotat Bisericii Ortodoxe, pe care nu
o concepea formal, ca pe un mecanism administrativ impersonal, ci
o înţelegea în esenţa sa. ca pe Trupul tainic, viu şi activ al lui
Hristos, ale Cărui mădulare sînt toţi creştinii ortodocşi botezaţi,
Trup al cărui cap este El însuşi. Nu încuviinţa nici o formă de
laicizare a Bisericii Ortodoxe prin compromis, nici cu ispitele
diavoleşti cele de-a stînga, nici cu cele de-a dreapta. Ştia că, aşa
cum e scris, „diavolul, după ce secole de-a rîndul s-a luptat să scoată
Biserica din lume, fară să reuşească, acum se luptă să bage duhul
340 ¡Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie Ml

Era după-amiază, în Joia Mare a anului 1979. Rămăsesem Aceasta nu exclude însă faptul că sîntem departe unul de celălalt ca
singur, ca să mă gîndesc mai bine la semnificaţia acestei zile mari. cerul şi pămîntul, în ce priveşte felul în care ne valorificăm
La un moment dat mi-am amintit de Părintele Porfirie. Privirea mi-a trăsăturile înnăscute. Părintele ajunsese la maturitatea sfinţeniei, pe
căzut pe telefon şi mi-am dorit foarte tare să-1 sun şi să vorbesc cu cînd eu, pe lîngă el, păream un „prunc bătrîn", responsabil de
el. M-am gîndit: într-o astfel de zi, unde să îl găsesc? Insă nu cumva imaturitatea lui duhovnicească. De aceea, această constatare nu m-a
chiar el mi-a venit în minte, ca o chemare tainică? Aflasem care era bucurat foarte mult, ci m-a neliniştit. Părintele era „cel care a primit
numărul de telefon al apartamentului unde, ascuns de cei mulţi, îşi cei cinci talanţi şi care a lucrat cu ei şi a cîştigat alţi cinci ta-lanţi",
petrecea zilele de convalescenţă, după o a-gravare a stării sănătăţii pe cînd eu eram „cel care a luat un talant şi care s-a dus, a săpat o
sale. Mi-am făcut cruce şi am format numărul. Imediat, la celălalt groapă în pămînt şi a ascuns argintul stăpî-nului său" (Nota trad.
capăt al firului, s-a auzit limpede şi blîndă, vocea Părintelui. Aşa Matei 25, 16 şi 18).
voise Dumnezeu să vorbim. Şi atunci a început o slujbă smerită ce Mi-a mai spus multe Părintele în acea convorbire telefonică
a durat o oră şi mai bine. Ii sorbeam cuvintele ca pămîntul însetat de neuitat. îmi amintesc mai ales aceste cuvinte ale sale pe care le-a
ploaia. încercam să îl înţeleg, cît puteam mai bine, îi mai spuneam spus cu o uşoară îndurerare şi cu fierbinte dragoste pentru Hristos:
şi gîndurile mele, îi aminteam fraze pe care le spusese în trecut şi pe „Sînt bolnav la pat. Aş vrea foarte mult ca în această zi mare să
care le legam de cele pe care le auzeam, avînd astfel un dialog viu merg la biserică, să ascult slujba Patimilor Domnului. Şi, mai ales,
care mă odihnea foarte mult şi care, după cum s-a văzut, îl odihnea să ascult Sfinta Evanghelie cea după Ioan, unde Hristos se roagă
şi pe Părintele. La un moment dat îl aud că-mi zice: „Ei, bată-te să Tatălui Său, pentru toţi credincioşii Săi, „Ca toţi să fie una, după
te bată! Multe îţi mai aminteşti, măi, dar să nu le scrii şi să nu le cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine" (Nota trad. Ioan 17,
spui. Nu ştiu ce păţesc cînd sînt cu tine, că mă apucă vorbăria şi 21). De am trăi cu toţii această unitate a lui Hristos cu Tatăl Său, nu
nu-mi mai vine să mă opresc. Şi tu mă atragi, şi eu pe tine. Noi doi ar exista astăzi atîtea dispute şi certuri în Biserică, ci am fi toţi unul,
semănăm". fraţi în Hristos.
Aceste cuvinte m-au mişcat şi, mai ales, ultima frază, care
m-a uimit. La ce semănăm eu cu Părintele? m-am întrebat. Cum
Iubire neţărmurită pentru Hristos şi
poate noaptea să fie asemenea zilei, sau o apă călduţă, ce stă să se
răcească, apei calde, ce fierbe? Părintele însă nu spunea amabilităţi pentru fiecare în parte
mondene şi cele spuse erau adevărate. Mai tîrziu, am găsit un Părintele nutrea un respect deosebit şi o iubire foarte mare
răspuns raţional întrebărilor mele şi m-am gîndit că poate voia să pentru Sfintul Evanghelist Ioan, fiindcă, se pare că semănau atît
spună că ne asemănăm în ce priveşte caracterul nostru înnăscut. prin fire, cît şi prin sfinţenia pe care o cuitiva. Cîndva poate
340 ¡Constantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfirie Ml

Părintele Porfirie va fi declarat sfînt al Bisericii noastre şi poate Hristos şi de aceea a oferit un Hristos adevărat: Hristos al iubirii,
atunci va fi cunoscut ca „sfînt al iubirii". Dacă aş fi întrebat ce m-a afectuos şi blînd, „îndurător şi milosîrdnic, răbdător şi milostiv",
impresionat mai puternic la Părintele Porfirie, în toţi acei ani în care înţelept şi puternic, însă şi „blînd şi smerit cu inima", îngăduitor şi
ne-am în-tîlnit. aş răspunde tară şovăială: iubirea sa. neţărmurita sa paşnic, aşa cum ni-L înfăţişează Dumnezeu-Tatăl, prin profetul
iubire faţă de Persoana lui Hristos şi faţă de persoana fiecărui om în Isaia: „Iată Sluga mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care
parte: acea iubire a sa, curată şi nefăţarnică, ce te emoţiona, te binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va
convingea, te dezarma şi te cucerea paşnic, iubire ce se apropia de propovădui popoarelor legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare,
iubirea lui Hristos, despre care El însuşi spunea: „Aceasta este şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frîntă nu o va zdrobi şi
porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit şi Eu. feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu
Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o cre-dincioşie, căci învăţătura Lui toate neamurile o aşteaptă" (Nota
trad. Isaia 42, 1-4). Părintele semăna în multe privinţe cu Hristos,
pună pentru prietenii săi" (Nota trad. Ioan 15, 12-13).
fiindcă s-a dat cu totul lui Hristos, iar Acela 1-a făcut după
într-adevăr Părintele se sacrifica pentru toţi oamenii, fiindcă
asemănarea Sa.
îi considera prieteni pe toţi. pentru numele lui Hristos. într-o zi îi
Iubirea Părintelui în Hristos îl făcea să înţeleagă lucrurile la
spuneam unuia dintre ucenicii săi, care-i cunoştea foarte bine
adevărata lor dimensiune şi complexitate, lucru care ne uimea ca un
iubirea, că am convingerea că Părintele mă iubea în mod deosebit.
diamant strălucitor cu multe feţe. Cîmpul său vizual duhovnicesc se
Iar el, surîzînd, mi-a spus: „Mulţi au această convingere, fiindcă
întindea binefăcător pînă în zonele sufleteşti cele mai întunecate şi
Părintele avea darul deosebit de a se dărui in întregime fiecărui om,
mai ascunse. Părintele nu se împiedica în impasuri formale, temă-
astfel încît fiecare care îl cunoştea credea că el era „ucenicul cel
toare sau meschine, care pe unii dintre vizitatorii săi îi încremeneau
iubit". Astfel, alături de Părintele înţelegeai întrucîtva legătura
într-o atitudine pasivă lipsită de voinţă şi într-o autocompătimire
duhovnicească dintre Sfîntul Evanghelist Ioan şi Hristos. Părintele,
păguboasă. Trăind el însuşi în imensul său spaţiu duhovnicesc,
prin iubirea sa, se transforma într-o punte care ne ajuta să trecem de
putea să se extindă şi asupra feluritelor probleme omeneşti şi să dea
la iubirea pentru el la iubirea pentru Hristos, fiindcă ne-a convins că
nenumărate soluţii plăcute lui Dumnezeu.
dacă era ce era, o datora întru totul lui Hristos.
Hristos, răspunzînd întrebării ucenicului Său Toma, a spus:
„nimeni nu poate ajunge la Tatăl, decît numai prin Mine". Poate nu
am exagerat spunînd că tot astfel „Nimeni nu poate ajunge la
Hristos, decît numai prin Sfinţii
Părinţi, vii sau adormiţi". Fiindcă sfinţii constituie continuarea
vieţii lui Hristos pe pămînt. Dacă nu te asemeni lui Hristos, vei oferi
un Hristos după chipul tău. Părintele s-a făcut după chipul lui
344 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 345

Sub duhovniceasca sa umbrelă protectoare, simţeai cum devine un mod de a se tortura pe sine, aspru, silit şi „de ochii lumii",
devine realitate şi în tine. cuvîntul lui Dumnezeu: „în casa Tatălui urmîndu-i pe fariseii ce nu erau slăvitorii lui Hristos, ci răstignitorii
Meu multe locaşuri sînt" (Nota trad. loan 14, 2 ) . Alături de el, Săi.
fiecare impas îşi găsea nu una, ci mai multe dezlegări mîntuitoare.
Prin îndrumarea sa, fiecare păcat, fiecare greşeală, fiecare pagubă,
se transformau în pocăinţă, iertare, cîştig şi astfel, în cele din urmă, Sfinţit în Omonia
diavolul era cel care se întrista, văzîndu-şi urzelile cum se Unul dintre lucrurile minunate şi totodată ciudate din viaţa
prăbuşesc precum un castel de nisip, iar omul păcătos se veselea, Părintelui, este faptul că, deşi a pornit să trăiască într-un schit cu
simţind că sufletul îi învie din morţi. Complexa activitate puţini vieţuitori de la Muntele Ahos, după iconomia lui Dumnezeu,
binefăcătoare a Părintelui, amintea de spusa Evanghelistului loan: mai mult de treizeci de ani a fost ieromonah paroh al Policlinicii
„Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile Sfmtului Gherasim din Omonia, în centrul aglomerat al capitalei,
diavolului" (Nota trad. I loan 3 , 8 ) . aducînd cu adevărat sfinţita comuniune a pustiei în pustiul demonic
al oraşului. Cu harul lui Hristos, Părintele a reuşit, trăind ca un ascet
Respect pentru Tipi c, dar nu exagerat în lume şi depăşind ispitele şi risipirea marelui oraş, să rămînă -
datorită rugăciunii necurmate şi mai ales, datorită ascezei sale - unit
Părintele nu absolutiza tipicul exterior. îl respecta, însă prin cu Hristos, sfinţit fiind el însuşi şi totodată, sfinţindu-i şi pe cei din
intermediul acestuia, ţintea întotdeauna sacrificiul. Urma cuvîntul jurul său. Mai întîi a trăit ceea ce mai tîrziu îi învăţa şi pe alţii să
Domnului, potrivit căruia „Sîmbăta a fost făcută pentru om, iar nu facă, spunîndu-le: „Dacă vrei, te poţi sfinţi chiar şi în Omonia".
omul pentru sîmbătă" (Nota trad. Marcu 2, 27). Pentru creştini,
Tipicul, care constituie un mijloc, trebuie să slujească scopului
esenţial al iubirii în Hristos. Iar cînd se separă de scopul său şi Mi-am găsit beleaua cu tine!
devine scop în sine, se transformă dintr-un element pozitiv într-unui
negativ. S-a scris că „atunci cînd omul îşi pierde esenţa, atunci se Am fost binecuvîntat să pot fi învinuit împreună cu Părintele
ataşează deznădăjduit de Tipic". Devine un adorator fanatic şi din acelaşi motiv: fiindcă ne acceptam unul pe celălalt. Am fost
scrupulos al tipicului, amăgindu-se - cu mîndrie omenească plină de blamat ca „eretic" de unele „cercuri duhovniceşti", fiindcă vizitam
mulţumire de sine - că prin această activitate a sa, lipsită de „cu neştiutoare bună-credin-ţă" un călugăr „de valoare îndoielnică,
substanţă, îi slujeşte lui Dumnezeu. Ataşamentul său pentru tipicuri, care tăcea pe profetul în mod abuziv", fiindcă îi deschideam inima
ca substitut al ritualului substanţial, devine îndreptăţire făţarnică, mea, în-
care îi ascunde propriul gol sufletesc. Astfel, cu timpul, acesta
344 Konstantinos Yannitsiotis Lingă Părintele Porfir ie 345
Jrăznind chiar să vorbesc altora despre el. A fost judecat şi o neagă, atribuind-o în mod agresiv altora. Părintele, p u n viaţa sa,
Părintele, de cercuri asemănătoare, fiindcă mă apăra în privinţa ne învăţa că adevăratul creştin este dator să facă opusul. Fără a
unora dintre opiniile mele. îmi spunea surîzînd cu bunătate: „Măi, provoca criticile împotriva sa, să le accepte în pace, să nu
mi-am găsit beleaua cu tine!... De-ai şti ce îmi e dat să aud, din învinovăţească personal pe nimeni şi, cu rugăciunea „dăruieşte-mi
pricina ta... Au venit nişte oameni şi m-au certat că te primesc şi că mie, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele
te îndreptăţesc în ideile tale". Eram enervat de mentalitatea acelor meu", să se pocăiască şi să se elibereze de orice vină, iertîndu-i cu
oameni. Mă deranja foarte mult faptul că îl necăjeau pe Părintele sinceritate pe osînditorii săi.
din pricina mea. Dimpotrivă, Părintele era senin şi surîdea auzind
cele de care eram învinuit. Pe mine mă interesa părerea celorlalţi,
fiindcă aparţineam celor „ce-şi iau slava de la alţii'', în vreme ce In primul rînd voia l ui Dumnezeu
Părintele rămînea indiferent, fiindcă era dintre cei ce „căutau slava Părintele îl lăsa pe Dumnezeu să fie Cel dinţii în toate
doar de la Dumnezeu". Bineînţeles că eram foarte diferit de problemele vieţii sale, limitîndu-se el însuşi la rolul unui smerit şi
Părintele Porfirie. Aceasta era diferenţa specifică între omul neînsemnat împlinitor al voii Sale, în ce-1 privea pe el însuşi, dar şi
mulţumit de sine şi cel smerit, între cel pătimaş şi cel nepătimaş. pe ceilalţi. Adevărul „nimic fară Dumnezeu", avea valoare absolută
Din păcate, nu era singura dată cînd Părintele era judecat de alţii. în viaţa sa, în care nimic nu se petrecea la întîmplare, ci toate se
De multe ori, a îndurat cu îngerească smerenie şi cu iubire, multe făceau după voia lui Dumnezeu. Purtarea sa duhovnicească amintea
atacuri nedrepte şi prigoane. Ba chiar, uneori le îndura din partea cuvîntul lui Hristos: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum
unor oameni ce, în mod firesc, ar fi trebuit să îl înţeleagă şi să îi fie aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia
alături. în roţi aceşti ani, cît ne-am cunoscut, mi-a spus foarte puţine Mea, ci voia Celui care M-a trimis" (Nota trad. Io an 5, 30).
din toate acestea, trecîndu-le sub tăcere pe cele mai multe. M-a impresionat în mod deosebit o întîmplare petrecută la
Iertîndu-i pe toţi pentru toate, prefera ca în locul său, să vorbească prima mea vizită la Kallisia. Cînd am ajuns acolo împreună cu un
iubirea lui Dumnezeu. prieten, locul era pustiu, aşa că am bătut la uşa unei mici chilii. A
Era adevărat că fiecare creştin, prin iubirea sa, pe care adesea ieşit o maică (despre care mai lîrziu am aflat că era sora Părintelui)
o simte ca pe o slăbiciune, devine ţinta unor învinuiri, din partea şi am întrebat-o cum am putea să-1 vedem pe Părintele Porfirie. Ea
unor oameni ce sînt gata să-şi plece capul în faţa celcr puternici din ne-a răspuns că Părintele lipseşte (Am băgat de seamă că purtarea îi
lume şi să-1 înalţe în faţa celor pe care lumea îi consideră era
neputincioşi. Fariseul contemporan, moralist sau nu, se desfată
căutînd în juru-i vinovaţi, fiindcă consideră că astfel slujeşte
adevărului I I însuşi vinovat şi plin de trufie, nu-şi acceptă vina, ci
Lingă Părintele Porfir ie 349
348 Konstantinos Yannitsiot is
vedea, iar de nu va voi Dumnezeu, nu îl voi vedea. Aşa le spun
măsurată,
tuturor. Ştiu că unii nu înţeleg asta şi mi-o iau în nume de rău,
tăioasă şi nefaţarnică, rară amabilităţi lumeşti sau exagerate gesturi
crezînd că vreau să îi evit, dar ce să fac?".
de smerenie). Am întrebat-o dacă putem să îl vedem a doua zi. Ea
ne-a răspuns scurt: „Dacă va vrea Dumnezeu". Astfel s-a sfîrşit
discuţia noastră, mai înainte chiar de a începe. Plecînd, mă gîndeam Iniţiere în Biserica pămîntească nezidi tă
nemulţumit: „Dacă va vrea Dumnezeu... Frumos a mai scăpat de Ceea ce trebuia să facă, Părintele tăcea cu prisosinţă. Cu spirit
noi! în loc să ne spună în ce zi va fi acolo ca să-1 putem întîlni, tară de sacrificiu, din zori pînă în noapte, primea mulţi oameni şi îi uşura
să ne spună cînd se va întoarce, a lăsat totul în seama lui de neliniştile lor pămînteşti, în-cercînd să le dea aripi să zboare, fie
Dumnezeu". şi puţin, spre înal-turile cereşti pe care le cunoştea. Uneori se
Mai tîrziu am constatat că gîndisem greşit şi că stareţa vorbea entuziasma şi îi transmitea entuziasmul şi interlocutorului său, mai
în adevăratul sens al cuvîntului. Părintele nu-şi tăcea program, ci ales cînd acela - în rarele situaţii cînd se întîmpla aceasta - îi
lăsase în seama lui Dumnezeu problema deplasărilor şi a întîlnirilor înţelegea, fie şi puţin, dezvăluirile dumnezeieşti. Aceste clipe de
cu vizitatorii, aşa cum tăcea de altfel cu toate problemele sale. îl neuitat erau pline de bucurie. Ţi se părea că ţi s-a deschis poarta
lăsase pe Dumnezeu să îi stabilească El programul vieţii. Cînd, după Raiului, unde te aştepta Hristos, ca să te învăluie cu blîndeţea
mulţi ani. diverse persoane interesate (care nu îl cunoşteau pe nesfîrşitei Sale iubiri. Şi, în timp ce, în celelalte clipe ale vieţii tale,
Părintele şi care aflaseră că îl cunosc) îmi cereau, în mod firesc, să în cele obişnuite, în cele învăluite în colbul cotidianului, păstrai în
le stabilesc o întîlnire cu el, surîdeam, însă le şi dădeam dreptate, tine o imagine convenţională a lui Hristos, formală şi oarecum
amintindu-mi păţania mea. îndepărtată, deodată simţeai că se apropie de tine, într-o lumină
Atitudinea Părintelui se întemeia nu doar pe credinţă, ci şi pe minunată, un Hristos adevărat, pentru întîia dată cunoscut, a Cărui
raţiune. într-o zi, la începutul cunoştinţei noastre, îi vorbeam despre frumuseţe duhovnicească, nu găseai cuvinte omeneşti şi comparaţii
dorinţa unui prieten foarte ocupat, din provincie, de a veni să-1 pămînteşti, să o descrii astfel că, dacă încercai să scrii ceva despre
întîlnească într-o anume zi, stabilită dinainte, ca să nu facă drumul Acela, ai fi ajuns să scrii mai degrabă ce nu este, decît ceea ce este.
degeaba. Părintele mi-a spus cu tristeţe: „Nu pot să-i spun cînd să Această apropiere de Dumnezeu, te făcea să simţi, fie şi foarte
vină. Să-i spun să vină într-o zi anume? însă eu nu ştiu, ci numai puţin,"ce înseamnă ceea ce Părintele sublinia cu pasiune
Dumnezeu ştie unde şi cum voi fi atunci. Vezi tu, am atîtea boli că, dumnezeiască, spunînd că „Hristos este totul", şi ceea ce Domnul
acum sînt bine, iar peste puţin timp nu mai sînt. Să-i spun să vină spunea despre Sine însuşi: „Iată, împărăţia lui Dumnezeu este în
atunci şi să-1 amăgesc? Nu e drept. De aceea, spune-i că atunci cînd voi". în astfel de momente fericite, de sărbătoare duhovnicească,
va avea ocazia, să vină şi să se roage. Dacă Dumnezeu va voi, îl voi Părintele se purta „precum copiii" pe care i-a primit Domnul. Mai
Lingă Părintele Porfir ie 349
348 Konstantinos Yannitsiot is
ales cînd
„vedea" că te apropii, fie şi prin grai, de înţelesul înaltelor sale trăiri, Stai, nu pleca!
se apleca de bucurie, sărind din pat, deşi bolnav, şi striga surîzînd
triumfător: „Asta e, măi, ai priceput! Ei, bată-te să te bată! Vino Cu toate acestea, iubirea sa era atît de puternică, încît depăşea
toată lenea şi toate slăbiciunile noastre, dă-ruindu-ni-se cu
lingă mine să te bat uşor pe obraz. Na, o dată, şi încă o dată!". Iar
generozitate. Odată stăteam de vorbă, iar Părintele îmi vorbea
apoi, exprimîndu-şi mai vesel entuziasmul, începea să-ţi ciufulească
inspirat. La un moment dat intră o maică şi îi spune că am stat destul
părul, spunîndu-ţi vesel cu glas scăzut: „Taci, nu vorbi, nu spune
şi că trebuie să plec. M-am ridicat să plec, însă Părintele m-a apucat
nimic din cele ce ţi-am spus, fiindcă e vai de noi". Şi te simţeai
de haină, spunîndu-mi: „Stai, nu pleca!", după care i-a spus maicii:
atunci ca iniţiat într-o înălţare tainică a iubirii dumnezeieşti, care
„Tu du-te şi lasă-1". Ne-am văzut mai departe de discuţia noastră,
avea drept scop să ucidă în tine orice lucru întunecat, murdar şi
dar la un moment dat a intrat un tehnician şi a început să îi
păcătos, pentru a te învia schimbat la faţă, în lumina cea neînserată
vorbească despre problemele Bisericii. Atunci m-am ridicat şi am
a „Bisericii pămînteşti nezidite a lui Hristos", după cum spunea.
ieşit de bunăvoie din chilie, înţelegînd că trebuia să îi las singuri.
Maica, îndată ce m-a văzut pe culoar, m-a sfătuit să nu-1 mai
Ai înţel es? obosesc. După ce mi-a dat această povaţă, am plecat. Data viitoare
cînd l-am vizitat, maica mi-a spus că, îndată ce a plecat tehnicianul,
Dimpotrivă, cînd vedea că nu îl înţelegeai, întreba întristat:
Părintele mă căutase şi, aflînd că am plecat îndemnat de ea, a
„Ai înţeles ce ţi-am spus?". Cînd îi răspundeai că nu ai înţeles, îţi
certat-o şi i-a spus că n-a făcut bine. Acest gest al lui m-a emoţionat
spunea din nou, în alt fel sau, dacă ştia- că se osteneşte degeaba, îţi
mult mai mult, decît dacă aş fi rămas încă puţin în chilia sa.
spunea: „Ce să-ţi fac? Vino altă dată!". Insă cînd, deşi credeai că ai
înţeles, nu pricepuseşi nimic, dar răspundeai că ai înţeles, Părintele
Vrăjmaşi şi contest atari
reacţiona cu o sinceritate încîntătoare: „Ce-mi tot spui, măi, că ai
priceput, cînd n-ai priceput?". Şi-ţi dădeai seama că Părintele, ca un Datorită iubirii şi darurilor sale, Părintele era pentru cei mai
cunoscător al inimilor noastre, avea dreptate. Dorinţa sa cea mai mulţi ca un magnet puternic. Nu pentru toţi, fiindcă existau şi unii
mare era să te ridice la cele mai înalte trepte ale practicii şi oameni care îl ignorau în mod voit, deşi
contemplaţiei. Dar dacă vedea că eşti leneş din punct de vedere
duhovnicesc, îi părea rău, însă îţi respecta personalitatea şi, fară a te
jigni, te iăsa discret acolo unde te aflai, rugîndu-se în taină pentru
ridicarea ta. Părintele voia să ne transforme în vulturi, însă noi
rămî-neam pe mai departe vrăbii.
352 Lîngă Părintele 353
Ko ns t an l in Yannitsioli
Porfirie
os s

auziseră despre el. Erau însetaţi, treceau pe lîngă izvorul de cleştar, erau omeneşti, cu toate slăbiciunile raţiunii umane subiective, în
însă nu se aplecau să bea şi plecau la fel de însetaţi. De ce? Nu vreme ce superioritatea mărturiei Părintelui, împotriva „adevărului"
aveau oare văz duhovnicesc pentru a vedea frumuseţea izvorului? lor, s-ar fi întemeiat pe sfinţenia sa în harul lui Hristos, care îmi
Nu aveau oare auz duhovnicesc, pentru a-i auzi susurul? Dumnezeu convinge mintea, inima şi voinţa mult mai adînc, care mă exprimă
ştie. însă nimeni nu ar putea spune că acum e prea tîrziu pentru toţi şi mă depăşeşte. Erau însă la fel de mulţi oameni ce ar fi putut
aceştia, fiindcă izvorul, chiar dacă s-a strămutat, nu a secat. Acum răspunde celor care îl contestau pe Părinte: „Ce am văzut şi am
curge în ceruri, încă mai curat şi se dăruieşte tuturor, mai bogat prin auzit, aceea vă vestim şi vouă. ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi"
harul lui Dumnezeu. în orice caz, regiunea Atticii şi mai ales (Nota tr. I Ioan 1, 3).
capitala nu au a se plînge. Deşi se află în centrul unei profunde şi
extinse crize a tuturor valorilor morale, criză ce se înrăutăţeşte
Refugi ul
treptat, prin înteţirea des-frîului, a violenţei, a lăcomiei, a
egoismului şi a tuturor păcatelor, s-a învrednicit totuşi să aibă în Părintele, prin sfinţenia sa vădită, nu era doar o valoare
sînul său un mare sfînt tăcut şi neobosit, care mai bine de cincizeci duhovnicească incontestabilă, ci devenea, fară a urmări acest lucru,
de ani a stropit, cu apa răcoroasă a darurilor sale, mii de suflete. Şi şi o măsură în aprecierea valorii duhovniceşti a celorlalţi. Unui
aici s-a adeverit cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel: „iar unde s-a prieten de-al meu i se întîm-plaseră acestea: nu era de acord cu un
înmulţit păcatul, a prisosit harul" (Nota traci. Romani 5, 20). cunoscut de-al său într-o anumită problemă serioasă şi, încercînd să
Dostotevski scri