Sunteți pe pagina 1din 2

ilustreaza o posibila fericire a omului in spatiul rustic, natura fiind o permanenta sursa de incantare si bucurie interioara.

Titlul este unul deosebit de sugestiv si sugereaza numele anotimpului prezent in poezie, exprimat printr-o metafora,
termenul de "amurg" numind un fenomen cosmic, apusul unui astru si nu sfarsitul unui anotimp. "Amurg de toamna" transfera
descrierea concreta a unui tablou din natura in sfera spirituala, referindu-se la starea interioara a poetului metamorfozata prin
acest titlu.
Prima parte a poeziei prezinta cadrul cosmic in care sufletul poetului vibreaza din cauza sentimentelor profunde de
dragoste si melancolie, sentimente provocate de caldura deosebita a amurgului, soarele aruncandu-si ultimele raze de lumina
inainte de asfintit. Lumina amurgului sugereaza apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, ,,din varf de munti”
si acum nu mai exista decat cenusa sub care arde mocnit ,,jeraticul” pasiunilor trecute.
A doua strofa a poeziei sugereaza povara din sufletul poetului, care este accentuata de asfintitul soarelui, care reprezenta
o alinare pentru acesta. ,,Frunza” este metafora care sugereaza eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare
greutatea pasiunii, redata prin metafora personificata a razei: ,,O raza/ […]se lasa tremurand/ pe-o frunza”. In finalul acestei
strofe poetul este invins de catre aceasta nemiloasa povara, care ii curma toate sperantele: ,,dar prea e grea povara -/si frunza
cade.”
Ultima secventa dezvaluie profunda sensibilitate a sufletului poetului, care se afla in pericol, precum si incercarile
zadarnice ale acestuia de a-l apara, de a-l ascunde:,,Sa mi-l ascund mai bine-n piept/ si mai adanc,/ sa nu-l ajunga nici o raza de
lumina”.
A cunoaste in poezia blagiana este sinonim cu a vedea, a contempla, verbe total diferite ca sens de a privi. Universul
poetic stă sub influenta stăpânitoare a misterului, manifestat ca o vrajă a tuturor fortelor universuluii, a luminii, a iubirii, a
pământului si a cerului.
Intreaga creatie a lui Blaga demonstreaza optiunea poetului pentru cunoasterea luciferica, pentru adancirea in mister si
sporirea lui.
astelul este specia lirica, in care poetul descrie un tablou din natura, apeland la imagini vizuale si auditive, precum si la figuri de
stil specifice.Pastelul ,,Amurg de toamna” Lucian Blaga Ilustreaza o posibila fericire a omului in spatial rustic, natura fiind o
permanenta sursa de incantare si bucurie interioara.

Titlul semnifica anotimpul prezent in aceasta poezie, exprimat printr-o metafora, termenul de ,,amurg” numeste un fenomen
cosmic, apusul unui astru si nu sfarsitul unui anotimp. ,,Amurg de toamna” trasfera descrierea concreta a unui tablou din natura in
sfera spirituala, referindu-se la starea psihologica a poetului metamorfizata prin acest titlu.

Structura, semnificatii, limbaj artistic


Poezia ,,Amurg de toamna” de Lucian Blaga este structurata in stilul artistic specific poetului fiind alcatuita din trei strofe
inegale si un vers liber, in final. Compozitional, poezia are doua secvente lirice-o realitate exterioara, in ultima strofa si o
concluzie exprimata prin versul liber.

In prima secventa, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice - ,,amurgul”, ,,nori”, ,,o raza” – teluricul fiind
definit printr-un simbol fragil - ,,o frunza” – si altul abstractizat - ,,varf de munti”. Lumina amurgului sugereaza apusul din
sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, ,,din varf de munti” si acum nu mai exista decat cenusa sub care arde mocnit
,,jeraticul” pasiunilor trecute. Imaginea vizuala a naturii este inedita si realizata prin personificarea amurgului care ,,sufla/
cu buze rosii” si ,,atata” pasiunea din inima poetului, pe care el incearca s-o stinga, s-o estompeze cu iluzia exprimata
prin metafora ,,valul subtire de cenusa”. Din stralucirea sufleteasca a mai ramas doar ,,O raza”, care sugereaza starea emotionala
a poetului prin personificarea ,,vine goana din apus/ si aduna aripile si se lasa tremurand”. ,,Frunza” este metafora care sugereaza
eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare greutatea pasiunii, redata prin metafora personificata a razei: ,,O
raza/ […]se lasa tremurand/ pe-o frunza”. Ultimele doua versuri ale acestei strofe - ,,dar prea e grea povara – si frunza cade” –
exprima esecul interior al poetului, o cadere psihica in urma unei puternice pasiuni. Culoarea dominanta in prima
strofa este rosul, care poate semnifica pasiunea arzatoare a unei iubiri apuse, din care a ramas numai jaraticul ascuns cu grija sub
valul de cenusa. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul ,,buze rosii” ori sugerate de ,,spuza” si
,jaraticul”, substantive sugestive pentru aceasta culoare.Ultima strofa dezvaluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-
o interjectie si o exclamatie - ,,O, suflet!” – ce se constituie intr-o confesiune. Poetul doreste sa-si protejeze sufletul de pasiuni
profunde, care sunt sugerate de metafora ,,raza de lumina” - ,,Sa mi-l ascund mai bine-n piept/ si mai adanc,/ sa nu-l ajunga nici o
raza de lumina”. Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o alta presiune, emotie interioara si ,,s-ar
prabusi”. Confesiunea lirica din aceasta secventa este ilustrata prin verbul la persoana I singular – ,,mi-l ascund” si prin marturia
dramatica din ultimul vers al secventei privind pericolul in care se afla sufletul sau ce ,,s-ar prabusi” daca o alta emotie profunda
l-ar cuprinde.

Ultimul vers al poeziei formeaza singur o strofa, este un vers liber si exprima concluzia ,,E toamna”, lasand deschisa meditatia
asupra ideii de toamna ca anotimp sau ca stare sufleteasca de deprimare de oboseala psihica.