Sunteți pe pagina 1din 1

Acordarea primului ajutor

Ce poţi face în caz de...


ÎNEC: După ce este scoasă din apă, victima trebuie aşezată cu faţa în jos, pentru evacuarea
apei din plămâni. Dacă respiră, va fi culcată la sol, cu capul pe o parte. Dacă nu respiră, trebuie
aşezată cu faţa în sus şi se începe resuscitarea cardiorespiratorie.

OTRĂVIRE: În cazul înghiţirii de substanţe toxice, de alcool sau de medicamente în exces,


se va suna de urgenţă la 112, furnizând informaţii despre chimicalele respective. Singurele măsuri
care se pot pune în practică sunt cele oferite prin telefon de medicul de la Salvare.

INTOXICAŢIE CU CIUPERCI: Până a ajunge la Urgenţă, se poate recurge la producerea


vărsăturilor înghiţind apă caldă şi sărată sau iritând faringele cu vârful degetelor.

FRACTURI, ENTORSE, LUXAŢII: Nu se va încerca reaşezarea oaselor, această manevră


fiind de competenţa ortopedului. Ca primă metodă de ajutor, se poate pune o atelă improvizată care
să cuprindă articulaţiile de deasupra şi de dedesubtul leziunii.

PLĂGI: Rana trebuie dezinfectată cu apă oxigenată sau cu rivanol şi apoi se va aplica un
pansament steril. Nu se va folosi niciun unguent.

LEŞIN: Dacă nu este vorba despre un stop cardiorespirator, se pot ridica pentru o perioadă
scurtă picioarele victimei, lucru care asigură irigarea organismului cu sânge.

SUBSTANŢE CHIMICE ÎN OCHI: Se spală ochii cu apă rece de la robinet timp de un


sfert de oră.

Cel mai important lucru este să se apeleze 112 şi să se răspundă la


întrebările puse de operatorul Sistemului Apelului Naţional Unic de Urgenţă. În
cazul unui accident rutier, victima nu se mobilizează şi se încearcă menţinerea
capului în axul corpului, pentru a evita lezarea coloanei vertebrale cervicale.
Obligatoriu, se aşteaptă sosirea echipajelor de intervenţie.

În caz de hemoragie, aceasta poate fi limitată prin instituirea unui pansament compresiv (mai multe
comprese, după care se foloseşte o faşă pentru a le comprima cât mai puternic). Folosirea garoului
este actualmente prohibită.

Excepţie: ampuţatiile posttraumatice sau dacă persoana a fost instruită să recunoască natura
sângerării: arterială sau venoasă. În cazul electrocutărilor, primul ajutor este limitat la oprirea sursei
de curent, pentru scoaterea victimei de sub influenţa acestui agentul vulnerant, după care se apelează
112.

Dacă salvatorul nu are noţiuni de acordare a primului ajutor, el poate face victimei
mai mult rău.