Sunteți pe pagina 1din 7

I.

Generalități
Fundamentele constituţionale actuale sunt reprezentate de Secţiunea I a
Capitolului V din Titlul III al Legii fundamentale, secţiune intitulată Administraţia
publică centrală de specialitate. În afara acestor prevederi exprese, dispoziții în
materie mai regăsim și în alte părți ale Constituției, de exemplu secțiunea a II-a din
același capitol, care, în art.123 alin. (2), prevede rolul prefectului, de conducător al
serviciilor publce deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale de
specialitate din unitățile administrativ-teritoriale sau dispozițiile privitoare la
membrii Guvernului, respectiv miniștri, deci conducătorii diferitelor autorități
centrale de specialitate cu statut de ministere.
Administraţia publică este formată din două categorii de organe din punctul
de vedere al competenţei materiale(rationae materiae) :

- organe având competenţă materială generală- Preşedintele şi Guvernul


la nivel central, consiliile locale, judeţene, primari, la nivel local;

- organe având competenţă materială de specialitate- ministerele, alte


organe centrale de specialitate, organele centrale autonome, la nivel central,
serviciile publice deconcentrate, la nivel local.

Denumirea de administraţie centrală de specialitate, nu trebuie să se


confunde cu cea de administraţie ministerială, între ele fiind o corelaţie de la întreg
la parte. În administraţia ministerială se cuprind autorităţile centrale de specialitate
care sunt subordonate Guvernului, însă în afara acestora mai există şi autorităţi
centrale nesubordonate, cu caracter autonom, care constituie categorii
acelor agenţii independente.

II. Categorii de autorități centrale de specialitate


Administraţia publică de stat centrală de specialitate se compune
din administraţia ministerială şi administraţia extraministerială, care la rândul ei
este formată din alte autorităţi centrale de specialitate subordonate
Guvernului sau ministerelor şi autorităţi centrale autonome.
Mai sintetic, putem identifica următoarele categorii de organe centrale de
specialitate :
a) ministerele, care se organizează numai în subordinea Guvernului
b) alte organe de specialitate care se pot organiza :
- în subordinea Guvernului
- în subordinea ministerelor
- ca autorităţi centrale autonome
Din punctul de vedere al statutului lor şi al raporturilor cu alte autorităţi
administrative, administraţia centrală de specialitate cuprinde două categorii de
organe :
1) organe subordonate (subordonare faţă de Guvern sau ministere)
2) organe autonome centrale (care nu se află în subordinea nici unei alte
autorităţi administrative)
Potrivit art.117 din Constituţie, organele centrale de specialitate se pot
înfiinţa prin :
a) legi ale ministerelor
b) prin lege organică
c) prin acte ale Guvernului şi ministerelor

Noţiunea de administraţie centrală de specialitate poate fi definită atât în


sens organic, cât şi în sens material- funcţional.
Din punct de vedere organic reprezintă acel tip de administraţie care se
organizează şi funcţionează la nivel central, prin care se duce la îndeplinire legea
sau, în limitele legii, se prestează anumite servicii publice, într-un domeniu de
activitate şi în condiţiile determinate de lege.
În sens material- funcţional, administraţia centrală de specialitate
semnifică, ansamblul autorităţilor publice care au o competenţă teritorială la nivel
naţional şi care se pot constitui ca autorităţi subordonate sau ca autorităţi
autonome pentru a realiza atribuţii într-o ramură determinată de activitate
administrativă.

Înființarea, organizarea și funcționarea ministerelor


Important este de reţinut faptul că, administraţia publică centrală se
realizează numai ca administraţie statală. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
ministerelor este prevăzută în alineatul 1 al articolului 117 din Constituţie, dar care
face trimitere şi la o lege pentru înfiinţarea , organizarea şi funcţionarea
ministerelor, ce cade în competenţa exclusivă a Parlamentului a reglementa acest
lucru.
Pe de o parte, s-a considerat necesar ca numărul și rolul ministerelor să
corespundă programului de guvernare pe care și-l asumă fiecare guvern, iar pe de
altă parte, administrația ministerială trebuie să fie flexibilă, să se poată adapta la
misiunile care îi revin și care sunt în continuă transformare.
Faptul că textul constituțional nu precizează numărul de ministere este astfel
determinat de împrejurarea că cerințele de dezvoltare economică, socială, pot
atrage la un moment dat fie contopirea unor ministere, fie separarea lor în cadrul
unor ministere distincte sau a unor secretariate de stat având atribuții distincte.
Acestea sunt rațiunile pentru care nici Constituția României, ca majoritatea
constituțiilor lumii, nu stabilește numărul de ministere sau organizarea și
funcționarea fiecărui minister în parte.
În ceea ce privește înființarea ministerelor, aceasta se reglementează prin
lege.
Din analiza actelor normative care reglementează organizarea și
funcționarea acestora, desprindem concluia că fiecare minister în parte are
misiunea de a aplica strategia de dezvoltare și politica Guvernului în domeniul în
care a fost creat. Ministerele nu apar astfel ca fiind autorități administrative
îființate și organizate în subordinea Guvernului, cu scopul de a transpune în practică
programul acestuia într-un domeniu determinat al serviciilor publice.
Ele sunt structurate în departamente, direcții generale, direcții, ervicii,
birouri. Aceste compartimente nu sunt subiecte de drept public și nu pot emite acte
juridice, neavând personalitate juridică.

Înființarea, organizarea și funcționarea celorlalte organe centrale de


specialitate subordonate

În afara ministerelor, pot exista şi alte organe centrale de


specialitate care se potorganiza şi funcţiona fie, în subordinea Guvernului, fie în
subordinea ministerelor. Aceste organe de specialitate pot avea un caracter
permanent sau temporar, pot fi înzestrate cu atribuţii de decizie sau cu caracter
consultativ, ori pot avea caracter interministerial. Aceste alte organe de
specialitate în afara ministerelor, au misiunea de a realiza conducerea la nivel
central a unor ramuri sau domenii de activitate care nu necesită înfiinţarea unui
minister, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, şi care pot
funcţiona ca agenţii , secretariate, autorităţi naţionale, institute, oficii.
Atât Guvernul, cât și ministerele pot înființa în subordinea lor autorități
centrale de specialitate, dacă sunt îndeplinite două condiții. Prima condiție este ca
legea să le recunoască o asemenea competență. Analizând prevederile Legii nr.
90/2001, vom constata că printre atribuțiile Guvernului prevăzute de articolul 11
litera o) se regăsește și aceea că înființează, cu avizul Curții de Conturi, organe de
specialitate în subordinea sa. Constatăm astfel că legea recunoaște Guvernului
competența de a înființa organe de specialitate în subordinea sa. O asemenea
competență este recunoscută și pentru ministere în articolul 42 care prevede că
ministerele pot înființa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curții de
Conturi. Cea de-a doua condiție a fost deja anticipată prin cele enunțate anterior,
și anume avizul Curții de Conturi.
La fel de important este de reţinut faptul că, prin actele normative care
reglementează organizarea şi funcţionarea ministerelor , sunt deja prevăzute în
corpul lor, sau în anexă, organele centrale de specialitate care funcţionează în
subordinea lor.Astfel, în subordinea Ministerului Mediului funcţionează Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării şi Garda Naţională de Mediu; în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse funcţionează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu
Handicap, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Agenţia
Naţională pentru Protecţia Familiei, etc.

Înființarea, organizarea și funcționarea organelor centrale de


specialitate autonome

Aşa cum am mai arătat, la nivel central, pe lângă autorităţile centrale care
se află în raporturi de subordonare faţă de Guvern sau faţă de ministere, există
şi autorităţicentrale autonome. Aceste autorităţi sunt organizate şi îşi desfăşoară
activitatea ca şi celelalte organe ale administraţiei publice locale, cu deosebirea că
ele funcţionează autonom(independent) şi nu au organe ierarhic superioare.
Conducerea acestor autorităţi centrale autonome , o parte din cei care le compun
sau toţi cei care le compun, după caz, sunt desemnaţi de Parlament. De regulă,
aceste autorităţi depun anual sau la solicitarea Parlamentului rapoarte cu privire la
activitatea pe care o desfăşoară.
Dependența acestor autorități față de Parlament are un caracter direct, spre
deosebire de ministere, care răspund în fața Parlamentului prin intermediul
Guvernului.
Conducerea acestor autorităţi administrativ autonome este colegială (ex. în
cazul Societăţilor Naţionale de Radiodifuziune şi Televiziune) sau unipersonală (ex.
în cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului, Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii). Autorităţile centrale autonome sunt organe de domeniu care
pot fi clasificate în mai multe categorii în funcţie de obiectul lor de activitate şi
finalitatea acestei activităţi, astfel :
-organe de sinteză, cum ar fi de exemplu Autoritatea Naţională de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, etc
-organe de coordonare, cum este Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, etc
-organe de control, cum este spre exemplu, Curtea de Conturi, Agenţia
Naţională de Integritate, etc

Autoritățile administrative autonome au un statut specific, care le


deosebește de ministere și de celelalte organe centrale de specialitate subordonate
Guvernului sau ministerelor.
Spre deosebire de înființarea ministerelor, despre care Constituția prevede
că se face potrivit legii, autoritățile centrale autonome se înființează prin lege
organică, formulare care determină interpretarea că nu se pune problema unei legi
organice generale pentru toate autoritățile, ci a câte unei legi pentru fiecare
autoritate administrativă autonomă.

Actele autorităților centrale de specialitate

Costituția nu face nicun fel de precizări cu privire la actele administrației


centrale de specialitate. Există însă unele dispoziții, din a căror interpretare
deducem că prin Constituție se recunoaște implicit competența miniștrilor de a
emite acte juridice.
Cum membrii Guvernului exercită unele atribuții, rezultă implicit că ei
îndeplinesc și acte și fapte juridice prin intermediul cărora duc la îndeplinire
atribuțiile respective.
Constatăm astfel că în exercitarea atribuțiilor de specialitate care le revin,
autoritățile centrale de specialitate adoptă sau emit diferite acte administrative,
care pot avea diferite denumiri, cum ar fi ordine, instrucțiuni, norme, circulare, și
care pot avea atât caracter normativ, cât și caracter individual.
Difenerța dintre diferite categorii de acte nu este pur terminologică, ea
prezintă elemente de fond. Astfel, prin intermediul instrucțiunilor se stabilesc
reguli generale în ramura care intră în competența organului central de specialitate
pentru structurile subordonate acestuia.
Ordinele sunt acte administrative prin intermediul cărora conducătorii
organelor centrale de specialitate rezolvă probleme curente și concrete, care pot
avea caracter normativ sau individual.
Hotărârile sunt o categorie de acte administrative care emană de la
autoritățile administrației centrale de specialitate, de aemenea, pot avea caracter
normativ sau individual.
Cricularele sunt acte cu caracter exemplificativ, deinformare între
autoritățile centrale de specialitate și structurile suboronate lor.
Deciziile sunt acte administrative care pot avea atât caracter normativ, cât și
caracter individual și care emană de la autoritățile centrale de specialitate cu
caracter subordonat sau autonom.
Ca natură juridică, actele emise sau adoptate de autoritățile centrale de
specialitate sunt acte administrative astfel că ele sunt supuse constolului de
legalitate exercitat de instanțele judecătorești de contencios administrativ în baza
art. 52 și 126 alin. (6) din Constituție și Legii nr.554/2004 a contenciosului
administrativ.
BIBLIOGRAFIE

Drept administrativ, Ediția a IX-a revăzută și actualizată, editura


Universul Juridic, Prof. univ. dr. Verginia VEDINAȘ