Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Românești, (1448; 1456-1462; 1476)

Faima europeană de care s-a bucurat Vlad Țepeș are ca punct de plecare puternica
personalitate a domnului Țării Românești, voievod autoritar, necruțător cu dușmanii, dar și
luptător neînfricat împotriva otomanilor. Izvoarele narative, au răspândit în Europa imaginea
unui domn crud, neîndurător, pentru a justifica atitudinea lui Matei Corvin, care nu a dus la bun
sfârșit campania de sprijinire a domnului în lupta antiotomană din 1462. Dimpotrivă, alte
izvoare, documentele istorice propriu-zise, ne oferă o imagine în concordanță cu adevărul istoric.
Un Vlad Țepeș, domn autoritar în politica internă, neînduplecat cu boierii și un luptător pentru
apărarea independenței Țării Românești. În aceeași vreme, și-a recrutat dregători dintre oamenii
devotați lui, căutând, astfel, să ia puterea din mâinile vechii boierimi. S-a preocupat și de
organizarea armatei. A răsplătit ostașii cu averile confiscate de la cei care nesocoteau vrerile
domnești.
Continuând politica lui Iancu de Hunedoara, îl ajută pe Ștefan cel Mare să ocupe tronul
Moldovei.
Vlad Țepeș se angajează în lupta antiotomană, refuzând plata tributului și rupând relațiile
cu otomanii. Se aliază cu Matei Corvin, iar această alianță determină încercările otomanilor de a-
l prinde și înlătura prin vicleșug; ei trimit pe Hamza beg să-l aducă la o întrevedere. Simțind
cursa în care era să fie atras, Vlad Țepeș s-a prezentat la Giurgiu însoțit de o gardă puternică și,
luptându-se vitejește, i-a înfrânt pe otomani. Prizonierii luați au fost trași în țeapă, în frunte cu
Hamza beg, așezat în țeapa cea mai înaltă.
În primăvara anului 1462, Mahomed al II-lea, în fruntea unei mari armate, a trecut
Dunărea pentru a-l pedepsi pe Țepeș după ce acesta a pustiit teritoriile de la gurile fluviului. Vlad
Țepeș, cu o armată de aproximativ 22000 de oameni, recrutată dintre țărani, orășeni și boieri
mici, după mai multe lupte de harțuială, la 16/17 iunie 1462, în apropiere de Târgoviște,
întreprinde un atac de noapte, rămas celebru în memoria contemporanilor și reprezentat în
pictura românească de către Theodor Aman.
El a pătruns, cu vreo 7000 de călăreți, în tabăra otomană, urmărind atacarea cortului
sultanului și uciderea acestuia. Provocând o mare panică, otomanii au ajuns să se măcelărească
între ei, lupta încheindu-se cu un dezastru pentru sultan.
 Această victorie nu a putut fi exploatată pe deplin deoarece o parte dintre boieri,
nemulțumiți de măsurile aspre luate de domn împotriva lor, l-au părăsit, trecând de partea lui
Radu cel Frumos. În această situație, Vlad Țepeș, s-a retras peste munți și a așteptat ajutorul lui
Matei Corvin. O intrigă pusă la cale a spulberat speranța lui Vlad Țepeș. Acum se plăsmuiesc
scrisori compromițătoare; într-una, adresată sultanului, domnul făgăduia ajutor împotriva
Ungariei. În consecință, regele Matei Corvin l-a închis pe Vlad Țepeș timp de peste un deceniu,
la Buda.
În toamna anului 1476, la îndemnul lui Ștefan cel Mare, convingându-se că Țepeș este
personalitatea cea mai indicată pentru relansarea luptei antiotomane, Matei Corvin l-a eliberat
pentru a-și relua tronul. A domnit doar pentru două luni, fiind ucis de boieri.