ZVONUL

Ce este ? Cum apare ? Cum circulă ?

Popa E. Emanuela

Sociologie, an II
 Motto:

” Fericit cel ce crede fara sa vadă …”

vonul, conform lui Robert H. Knapp este un fenomen

psihosocial complex, definit ca „o declaraţie destinată a fi crezută, ce se raportează
la actualitate, fiind răspândită ȋn lipsa unei verificări oficiale. 1” Autorul delimitează trei
trăsături importante ale zvonului:
- modul special de trasnmitere – adesea „din gură ȋn gură”
- conţnut informaţional - este despre persoane, ȋntâmplări, situaţii
- satisfac nevoia comunităţii de a visa
Studiile şi cercetările ȋn domeniul psihologiei zvonului ȋntreprinse de
psihosiciologii americani W. Allport şi Leo J. Postman s –au materializat ȋn lucrarea
The Psyhology of Rumour ( 1947). Ei definiesc zvonului ca fiind „un enunt legat de
evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om in om, de obicei din gura in
gura, ȋn lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui.”
Ȋn 1951, este publicată lucrarea Rumour and Public Opinion, unde potrivit
autorilor W. Peterson şi Noel Gist zvonul este „o relatare sau o explicaţie
neverificată, care circulă din om ȋn om şi este legată de un obiect, un eveniment sau
o problemă de interes public” .
Jean-Nöel Kapferer observă că după exemplele prezentate de autorii
americani sunt din categoria zvonurilor false, ”tedenţioase” deşi existau exemple si
de zvonuri care s-au adeverit. Acest lucru, subliniază autorul, se ȋntâmplă pentru că
se dorea ȋmpiedicarea acestui mod de exprimare.
Zvonul nu este neapărat fals, în schimb este mereu neoficial. Paralel sau
uneori în opoziţie cu informaţia oficială, zvonul o contestă, propunând alte realităţi.
Aşa se explică faptul că mediile de informare ( mass media) nu l-au desfiinţat.2
T. Shibutani, defineşte zvonul cu ajutorul a doua concepte „importanţă” şi
„ambiguitate”. Astfel dacă importanţa afirmaţiei lansată este nulă sau dacă informaţia
este deja verificată oficial nu mai putem vorbi despre zvon.
Z = importanţă*ambiguitate

1
R. Knapp, A Psyhology of Rumour, 1944
2
Jean – Noel Kapferer, Zvonurile, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993

2
 Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir ȋn Dictionarul de Sociologie definesc zvonul
ca fiind o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se
verifice corectitudinea.
Urmărind şi analizând definiţiile pe care le-a primit termenul de „zvon” de-a
lungul timpului, se pot extrage trei caracteristici importante:
- informaţia circulă prin viu grai
- informaţia transmisă afectează ȋn mod direct viaţa celui care o transmite
- informaţia circulă pentru că există şansa săie veridică

Jean – Nöel Kapferer, ȋn lucrearea sa, Zvonurile, afirmă că „ceea ce creează un

zvon, nu este sursa, cu grupul”. Ideea autorului este că, ȋn formarea şi circulaţia unui zvon,
sursa, persoana care generează zvonul nu este importantă. Zvonul „creşte, mocneşte,
circulă” prin intermediul celorlaţi membri ai grupului, cei care preiau mesajul şi ȋl transmit.

Unele zvonuri apar ȋn jurul unor evenimente ce marchează opinia publică. De

exemplu, zvonurile despre viaţa personală a candidaţilor la alegerile locale, municipale,
legislative. Acestea apar, de obicei, ȋn jurul datei ȋn care au loc alegerile.

La apariţia unui zvon poate sta şi o neȋnţelegere, o diferentă de codare/decodare a

mesajului ȋntre emiţător şi receptor. Un exemplu, ȋn acest sens, ȋl gasim ȋn Zvonurile, lui
Kapferer: o persoană ȋntrebată de dispariţia fratelui sau, care avea un comportament dificil -
a raspuns „á Londres”. Cel care a primit răspunsul a ȋnţeles „á l’ombre”( la ȋnchisoare).

3
Astfel a luat naştere zvonul cum că fratele ar fi puşcariaş, zvon creat şi pe fondul
comportamentului său.

Unele zvonuri se creează pe fondul unor evenimente ce inspiră teamă, panică, frică.
Sociologul român Septimiu Chelcea le denumeşte „zvonuri negre”. Un binecunoscut
exemplu este cel din jurul Revoluţiei Române din 1989. Pe fondul mişcărilor sociale din acea
perioada au apărut felurite zvonuri : apa este otrăvită, oraşele tării sunt asediate de terorişti
s.a.m.d.

Există şi legendele urbane, zvonuri care apar şi dispar, ȋn cadrul unor comunităţi, la
anumite intervale de timp. Zvonuri de tipul rapirilor de copii, zvonuri despre animate de casa,
de cele mai multe ori reptile, gasite prin canalizari. Deşi, se demonstrează că nu au temei,
acestea circula. Apar şi se sting singure.

„Ȋţi spun ceva dar sa nu mai spui la nimeni! ”- o mărturisire. Acesta poate fi punctul de
plecare al unui zvon. Poate fi un secret, o picanterie despre viaţa unui cunoscut. Oricum
ceea ce la ȋnceput ar fi trebuit sa fie ceve de pastrat numai pentru tine se finalizează prin
ceva stiut de toată lumea.

Din acest cadru al faptelor ce dau naştere la zvonuri este şi manipularea. Prin
cunoaşterea şi gestionarea unui fenomen sau prin orientarea proceselor de comunicare ȋn
sensul dorit, se produce transmiterea zvonurilor pentru influenţare socială.

Lucrarile lui Allport si Postman au pus în evidenta trei legi de transmisie a zvonurilor:

-         legea saraciei (a nivelarii) – pe masura ce zvonul circula, el tinde sa fie tot mai
scurt, mai usor de înteles si de relatat.

-         legea accentuarii – anumite detalii se vor întari, dobândind loc central în
semnificatia acestuia

-         legea asimilarii – informatia se conserva si se reorganizeaza în jurul unor

motive centrale. Asimilarea se poate face la tema centrala, prin condensare, anticipare sau
prin stereotipuri verbale.

Zvonul se răspândeşte pentru că altfel ar exista pericolul, fizic sau simbolic, de a nu

cunoaste stirea, fie adevarată, fie falsă. Emiţătorul transmite zvonul nu pentru că ȋl ar
considera informaţia neapărat utilă sau adevarată ci pentru că este amuzantă, curioasă sau
surprinzatoare.

4
 Un alt factor care influenţează răspândirea unui zvon e reprezentat de faptul că
zvonul este un mijloc eficace de coeziune. Participând la transmiterea unei informaţii,
participi şi la grup, socializezi, te integrezi, cauţi recunoaştere. Dezvaluind continutul
zvonului, cel ce furnizeaza informatia, le dovedeste celor din jur ca aparţine unui elite şi că
frecventează surse bine informate şi va fi răsplatit cu placerea de a fi plăcut.

Zvonul, de cele mai multe ori, circula prin viu grai – principiul „telefonul fără fir”.
Individul preia informaţia de la o sursă şi ȋmpins de diferite motive o transmite mai departe.

Ȋn unele cazuri, zvonurile sunt transmise şi de mijloace electronice de informare sau

presă scrisă – sursele la care acestea apelează pentru a obţine informaţile sut neverificate
sau unii jurnalişti creează articole de dragul senzaţionalului.

Informaţii fondate sau mai puţin fondate circula şi prin e-mail sau prin servicii de
comunicare instant. De cele mai multe ori, ȋn aceste cazuri, sursa se ȋndepărteaza foarte
mult de receptorii mesajului. Când vorbim de transmiterea prin viu grai, cei care primesc
informaţia se află ȋn grupurile relativ apropiate sursei. Ȋnsă, dacă ne raportăm la transmiterea
prin poşta electronică lucrurile se dilată.

O altă modalitate de transmitere a unor zvonuri sunt foile volante, care ne parvin ȋn
diferite ȋmprejurări.

O lecţie evidentă, cu accent de banc, ȋn transmiterea „zvonurilor” o putem trage din

ȋnvăţărurile marilor filosofi greci:
„În Grecia Antică Socrate era foarte mult laudat pentru ȋnţelepciunea lui. Într-o zi,
marele filozof s-a ȋntâlnit ȋntamplator cu o cunoştiinţă care alerga spre el agitat şi care i-a
spus:
- Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
- Stai o clipa, ȋi replicăSocrate. Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se
numeste Testul celor Trei.
Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este
adevarăt?
- Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
- E-n regula, zise Socrate. Aşadar, ȋn realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să
ȋncercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este
ceva de bine?
- Nu, dimpotrivă...
- Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că
este adevărat?

5
Omul a dat din umeri, putin stânjenit.
Socrate a continuat.
- Totuşi mai poţi trece testul, pentru că există a treia probă - filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei
să-mi spui despre studentul meu ȋmi este de folos?
- Nu, nu chiar...
- Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine,
nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?”
În viaţa de zi cu zi suntem asaltaţi de felurite informaţii, detalii, picanterii. Unele trec
pe lângă noi, nu le acordăm importanţă. Altele ne atrag, decidem să le transmitem mai
departe, ȋnsă, fără a le trecem prin „Testul celor trei”, astefel suntem angrenaţi şi noi, ca
indivizi ȋn tranmiterea zvonurilor, conştient sau nu.

6
Bibliografie:

1. Jean-Nöel Kapferer, Zvonurile, ed. Humanitas, 2006

2. R. Knapp, A Psyhology of Rumour, 1944

3. W. Peterson & N. Gist, Rumour and Public Opinion, 1951
4. L. Vlăsceanu, Cătălin Zamfir, Dicţionar de Sociologie
5. Allport & Postman, An Analysis of Rumour, 1946 – 1947

Resuese web:
http://www.scribd.com/doc/2296981/Tehnicile-de-Manipulare-si-Mass-Media
http://venus.org.ro/Povestiri-cu-talc/

7
8