Sunteți pe pagina 1din 155

 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

PÃSÃRIN BENONE

TEHNOLOGIA CREŞTERII
SUINELOR 

EDIŢIA A II-A
REVIZUITĂ ŞI ADĂUGATĂ

- Iaşi 2007 -

1
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 1/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

CUPRINS

ARGUMENTUM
PARTEA I – BAZELE BIOLOGICE ŞI PRODUCTIVE ALE SUINELOR .............. 6
CAPITOLUL 1 -   IMPORTANŢA, SITUAŢIA ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN 
CREŞTEREA SUINELOR.................................................................................................10
1.1. Importanţa creşterii suinelor.............................................................................10
1.2. Avantajele creşterii suinelor.............................................................................12
1.3. Situaţia creşterii suinelor pe plan mondial........................................................14
1.4. Situaţia creşterii suinelor în ţara noastră...........................................................17
1.5. Tendinţe în creşterea suinelor...........................................................................19
CAPITOLUL 2 - FILOGENIA
2.1. Originea ŞIzoologică
şi clasificarea EVOLUŢIA SUINELOR..........................................22
a suinelor....................................................21
2.2. Caracterizarea speciilor sălbatice.....................................................................23
2.3. Modificări survenite în urma domesticirii şi perfecţionării..............................25
2.4. Formarea şi specializarea raselor de suine........................................................26
2.4.1. Factori care au contribuit la formarea raselor de suine......................26
2.4.2. Caracterizarea suinelor primitive.......................................................27
2.4.3. Rasele de suine de formaţie veche.....................................................30
2.4.4. Rasele de suine de formaţie nouă......................................................31
2.4.5. Rasele de suine perfecţionate (amelioratoare)...................................32
CAPITOLUL 3 - ÎNSUŞIRILE MORFOLOGICE ŞI FIZIOLOGICE 
 ALE SUINELOR ................................................................................................................34
3.1. Insuşirile morfologice generale........................................................................34
3.1.1. Dezvoltarea corporală........................................................................34
3.1.2. Conformaţia corporală.......................................................................35
3.1.3. Constituţia suinelor............................................................................38
3.1.4. Tipurile morfo-productive la suine....................................................40
3.1.5. Particularităţi de culoare....................................................................41
3.2. Însuşirile fiziologice şi productive...................................................................42
3.2.1. Temperamentul suinelor....................................................................44
3.2.2. Comportamentul suinelor..................................................................45
3.2.3. Ierarhia de grup..................................................................................48
3.2.4. Stresul la suine...................................................................................50
CAPITOLUL 4 - PRODUCŢIILE SUINELOR ŞI EVALUAREA LOR ........................ 53
4.1. Factori care influenţează producţiile suinelor...................................................53
4.1.1. Factorii endogeni (interni).................................................................54
4.1.2. Factorii exogeni (externi)..................................................................57

4.2. Aprecierea producţiei de carne.........................................................................59


4.2.1. Aprecierea producţiei de carne pe animalul viu................................59
2
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 2/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


4.2.2. Aprecierea producţiei de carne după sacrificare................................61
4.2.3. Calităţile cărnii la suine.....................................................................66
4.2.4. Calităţile grăsimii de porc..................................................................71
4.2.5. Subprodusele obţinute de la suine.....................................................72
CAPITOLUL 5 - RASELE DE SUINE............................................................................ 74
5.1. Rasele de suine importate.................................................................................75
5.1.1. Rasa Marele alb (Large White)..........................................................75
5.1.2. Rasa Landrace....................................................................................76
5.1.3. Rasa Duroc........................................................................................78
5.1.4. Rasa Hampshire.................................................................................81
5.1.5. Rasa Yorkshire..................................................................................80
5.1.6. Rasa Pietrain......................................................................................81
5.1.7. Rasa Landrace belgian.......................................................................82
5.1.8. Rasa Edelschwein..............................................................................83
5.1.9. Rasa Wessex......................................................................................84
5.1.10. Rasa Chester-White.........................................................................85
5.1.11. Alte rase de suine importate în ţara noastră.....................................86
5.2. Rasele şi populaţiile de suine indigene.............................................................88
5.2.1. Rasele indigene..................................................................................88
5.2.2. Populaţii de suine crescute în ţara noastră.........................................91
5.3. Rase de suine crescute în alte ţări.....................................................................94
5.3.1. Rasele de suine din Anglia................................................................94
5.3.2. Rase de suine din S.U.A....................................................................94
5.3.3. Rasele de suine din C.S.I...................................................................96
5.3.4. Rasele de suine din Europa centrală şi din Balcani...........................96
CAPITOLUL 6 - AMELIORAREA - FACTOR PRIORITAR
 ÎN SPORIREA PRODUCŢIILOR LA SUINE ..................................................................97
6.1. Ameliorarea prin selecţie..................................................................................97
6.1.1. Progresul genetic şi factorii care îl influenţează................................98
6.1.2. Ameliorarea prin selecţie a unor însuşiri la suine..............................101
6.1.2.1. Conformaţia corporală........................................................102
6.1.2.2. Producţia de purcei.............................................................104
6.1.2.3. Precocitatea.........................................................................105
6.1.2.4. Calitatea carcasei................................................................105
6.1.3. Formele, procedeele şi metodele de selecţie la suine........................107
6.1.3.1. Formele de selecţie.............................................................107
6.1.3.2. Procedee de selecţie............................................................108
6.1.3.3. Metodele selecţiei...............................................................109
6.1.4. Organizarea şi tehnica selecţiei la suine............................................111
6.1.4.1. Selecţia suinelor pe bază de testări.....................................112
6.1.5. Selecţia suinelor prin clasare (bonitare)............................................121
6.1.6. Creşterea suinelor în rasă curată........................................................123
6.2. Ameliorarea prin încrucişare............................................................................125
6.2.1. Încrucişări în scopul ameliorarii raselor de suine..............................126
3
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 3/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


6.2.2. Încrucişările de producţie
(în scopuri economice imediate)..................................................................127
6.2.3. Hibridarea la suine.............................................................................134
6.2.3.1. Formarea liniilor consangvine............................................136
6.2.3.2. Realizări în domeniul hibridării..........................................138
6.3. Principiile şi parametrii programului de ameliorare a suinelor........................141
6.3.1. Principiile programului de ameliorare...............................................141
6.3.2. Parametrii programului de ameliorare...............................................144
CAPITOLUL 7 - ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA REPRODUCŢIEI 
LA SUINE ..........................................................................................................................145
7.1. Momentul introducerii la reproducţie a tineretului suin...................................145
7.2. Activitatea sexuală la scroafă...........................................................................147
7.3. Sisteme de reproducţie la suine........................................................................149
7.3.1. Sistemele de montă şi tehnica efectuării montelor............................149
7.3.2. Însămânţările artificiale.....................................................................151
7.3.3. Diagnosticul gestaţiei ......................................................................153
7.3.4. Intensivizarea reproducţiei la suine...................................................155
CAPITOLUL 8 - SISTEME DE EXPLOATAŢII A SUINELOR...................................159
8.1. Sistemul de exploataţie extensiv.......................................................................160
8.2. Sistemul de exploataţie semiintensiv................................................................160
8.3. Sistemul de exploataţie intensiv-industrial.......................................................162
8.3.1. Principiile organizatorice ale sistemului
intensiv-industrial........................................................................................162
8.3.2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie
în exploataţiile intensiv-industriale.............................................................165
8.3.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţii productive
în exploataţiile semintensive.......................................................................168
8.3.3.1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii
 productive în exploataţiile gospodăreşti
sezoniere cu 20 de scroafe-matcă....................................................169
8.3.3.2. Activitatea de producţie pentru exploataţiile
gospodăreşti cu flux continuu şi un efectiv
de 50 de scroafe-matcă....................................................................171
CAPITOLUL 9 - FURAJELE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA PRODUCŢIILOR LA
 SUINE................................................................................................................................. 175
9.1. Furajele utilizate în hrana suinelor şi influenţa lor 
asupra producţiilor...................................................................................................175
9.1.1.Furajele concentrate............................................................................176
9.1.2.Furaje proteice de origine vegetală .....................................................178
9.1.3.Furaje de origine animală ..................................................................180
9.1.4.Furajele proteice de origine mixtă .....................................................181
9.1.5. Nutreţurile combinate........................................................................185
9.2. Factorii care influenţează valorificarea hranei la suine....................................189
9.2.1. Factorii dependenţi de animal............................................................189
4
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 4/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


9.2.2. Factorii dependenţi de mediu............................................................191
9.2.2.1. Alimentaţia.........................................................................192
9.2.2.2. Implicaţiile utilizării furajelor mucegăite în hrana
suinelor............................................................................................197
9.2.2.3. Condiţiile de întreţinere......................................................198

PARTEA A II-A TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI DE EXPLOATARE


A SUINELOR ...................................................................................................................200
CAPITOLUL 10 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL
 DE MONTĂ-GESTAŢIE ...................................................................................................200
10.1. Tehnologia creşterii vieruşilor şi exploatării vierilor.....................................200
10.1.1. Alimentaţia vierilor şi vieruşilor de reproducţie..............................201
10.1.2. Întreţinerea vierilor de reproducţie..................................................204
10.1.3. Exploatarea vierilor de reproducţie.................................................205
10.2. Tehnologii în exploatarea scrofiţelor şi scroafelor.........................................207
10.2.1. Tehnologia instituită în perioada de pregătire pentru
montă...........................................................................................................208
10.2.2. Organizarea reproducţiei în unităţile cu flux continuu....................212
10.2.3. Tehnologii în exploatarea femelelor gestante..................................214
CAPITOLUL 11 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE MATERNITATE................224
11.1. Sistemele de întreţinere din sectorul de maternitate.......................................224
11.2. Pregătirea şi desfăşurarea activităţilor în maternitate.....................................234
11.2.1. Pregătirea compartimentului (sau a boxelor de fătare)....................234
11.2.2. Pregătirea scroafelor........................................................................236
11.2.3. Microclimatul din maternitate.........................................................236
11.2.4. Desfăşurarea fătărilor......................................................................238
11.3. Producţia de lapte şi factorii care o influenţează............................................240
11.3.1. Colostrul şi laptele de scroafă..........................................................240
11.3.2. Factorii care influenţează producţia de lapte la scroafă...................243
11.4. Alimentaţia scroafelor cu purcei.....................................................................246
11.4.1. Nivelul şi tehnica de hrănire a scroafelor lactante...........................248
11.5. Aspecte tehnice în creşterea purceilor sugari.................................................252
11.5.1. Pierderile de purcei sugari şi evitarea lor........................................253
11.5.2. Alimentaţia suplimentară a purceilor sugari....................................256
11.5.3. Înţărcarea purceilor..........................................................................263
CAPITOLUL 12 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE CREŞĂ................................ 267
12.1. Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat.................................................267
12.1.1. Întreţinerea tineretului în boxe speciale...........................................268
12.1.2. Întreţinerea tineretului în continuare în boxele
de fătare-creştere..........................................................................................272
12.2. Microclimatul din creşă..................................................................................273
12.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în creşă...........................................274
12.4. Alimentaţia tineretului înţărcat.......................................................................275
12.4.1. Cerinţele de energie şi substanţe nutritive.......................................275
5
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 5/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


12.4.2. Tehnica hrănirii tineretului înţărcat.................................................278
12.5. Tehnica recuperării tineretului insuficient dezvoltat corporal........................282
CAPITOLUL 13 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE ÎNGRĂŞĂTORIE ...............286
13.1. Alimentaţia suinelor la îngrăşat......................................................................286
13.1.1. Necesarul de energie şi de substanţe nutritive.................................286
13.2. Metodele de îngrăşare-finisare a suinelor.......................................................289
13.2.1. Îngrăşarea suinelor pentru carne......................................................289
13.2.2. Îngrăşarea pentru bacon...................................................................295
13.2.3. Îngrăşarea mixtă a suinelor..............................................................299
13.2.4. Îngrăşarea suinelor pentru grăsime..................................................303
13.3. Întreţinerea porcinelor la îngrăşat şi microclimatul
din adăposturi..........................................................................................................304
13.4. Tehnologia de creştere a tineretului suin de reproducţie................................306
13.4.1. Creşterea tineretului de reproducţie în rasă curată..........................307
13.4.2. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele
de înmulţire..................................................................................................309
13.4.3. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele
de hibridare..................................................................................................309
13.4.4. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele
de producţie.................................................................................................310
CAPITOLUL 14 - COLECTAREA, TRATAREA ŞI VALORIFICAREA
 DEJECŢIILOR...................................................................................................................312
14.1. Caracteristicile dejecţiilor provenite de la suine.............................................313
14.1.1. Caracteristicile cantitative...............................................................313
14.1.2. Caracteristicile calitative.................................................................313
14.2. Colectarea şi evacurea dejecţiilor de suine.....................................................315
14.3. Metode de epurare a dejecţiilor de suine........................................................317
14.4. Valorificarea dejecţiilor de suine....................................................................319
14.4.1. Utilizarea dejecţiilor ca îngrăşământ...............................................320
14.4.2. Utilizarea dejecţiilor ca medii de cultură.........................................320
14.4.3. Autocoprofagia la suine...................................................................321
CAPITOLUL 15 - TRANSPORTUL SUINELOR...........................................................322
15.1. Reguli generale de transport...........................................................................322
15.2. Pregătirea şi efectuarea transportului de suine...............................................323
15.3. Consecinţele transportului..............................................................................325
CAPITOLUL 16 TEHNOPROFILAXIA SUINELOR....................................................329
16.1. Măsuri generale privind sănătatea suinelor....................................................329
16.2. Dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea adăposturilor......................................330
BIBLIOGRAFIA .........................................................................................................332

6
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 6/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

 ARGUMENTUM 

Moto:
Crudul mistreţ, cu-ai lui colţi întorşi, stârnit către luptă, vrând 
vânătorii să sfâşie, colţii cei albi îşi găteşte, fruntea îşi pleacă-n
 pământ şi spumă îi curge din gură, gata să rupă - iar ochii-i parcă 
 sunt gemeni cu focul…”

 HESIOD - Scutul lui Hercule

 Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor, în ţara noastră, a constituit o
 preocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural. Pentru
început, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la
bază rasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.
 Activitatea de creştere a suinelor, pe principii moderne, a condus la elaborarea unor 
tehnologii adecvate de producţie, din ce în ce mai performante, care să ţină seama atât de
cerinţele de ordin general ale speciei în cauză cât şi ale categoriilor de vârstă, de stările
 fiziologice, scopurile de producţie etc., luându-se în considerare şi cererea pieţii pentru
diferitele
Şi sortimente de produse
în ţara noastră, obţinute
creşterea în urma
suinelor sacrificării.
este o ramură economică foarte importantă,
aceasta caracterizându-se prin intensivizarea producţiei, începând cu producerea de purcei
 şi terminându-se cu livrarea continuă, ritmică şi constantă, a indivizilor îngrăşaţi pentru
 sacrificare. Practicarea exploatării intensive a porcinelor impune, în primul rând, ridicarea
continuă a performanţelor de producţie, având la bază nivelul şi gradul de ameliorare a
 populaţiilor de animale, alături de asigurarea la nivel optim a condiţiilor de mediu.
  În etapa actuală, se mai pune problema organizării activităţii de producţie şi în
exploataţiile cu efective mai reduse, ca un răspuns la specificul perioadei post tranziţie, când 
  privatizarea trebuie să constituie un factor precursor pentru dezvoltarea intreprinderilor 
mijlocii, în măsură să regleze, mai eficient, economia de piaţă pentru produsele rezultate de
la suine.
 Pentru aceasta, se impune o cunoaştere profundă a condiţiilor concrete din teren,
care trebuie să includă posibilităţile de cultivare rentabilă a cerealelor (porumb, orz, ovăz
etc.) şi a unor leguminoase (soia, mazăre etc.), secondate de alegerea mărimii şi specializării
  fermei şi apoi coroborarea cu calitatea materialului biologic (rase, metişi etc.), cu
alimentaţia adecvată, cu sistemul de întreţinere considerat oportun şi cu alte considerente
economice.
 În aceste condiţii, proprietarul sau fermierul speciaslizat în creşterea porcinelor,
trebuie să fie un cunoscător perfect al tuturor proceselor tehnice şi economice din fermă, să 
 participe în mod activ şi competent la proiectarea, amplasarea şi finisarea adăposturilor, la
montarea instalaţiilor şi alegerea utilajelor necesare, să conducă direct procesele
tehnologice şi să exploateze eficient reproducătorii, îmbinând cu abilitate şi pricepere
 factorii tehnici cu cei biologici şi economici.

7
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 7/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


 Prin lucrarea de faţă, autorul îşi propune să contribuie la cunoaşterea aspectelor 
legate de creşterea suinelor, indiferent de tipul de exploataţie, aşa încât activitatea de
 producţie să poată fi implementată în programele zootehnice (pe diferite termene), inclusiv
cu participarea unităţilor intensiv-industriale, însă organizate şi retehnologizate pe principii
noi, care să răspundă într-o mai mare măsură cerinţelor economiei concurenţiale.
  Pentru elucidarea noţiunilor pregătitoare, în capitolele 1-10, se tratează aspectele
 tehnologii
fundamentale specifice suinelor,
de producţie, pe tipuriiar în capitolelepe11-16
de exploatare, se prezintă
sectoare cele (cu
de activitate maiindicarea
moderne
condiţiilor reale din teren sau zonă), aşa încât reluarea şi demararea activităţii să fie
 posibilă în cel mai scurt timp şi cu investiţii reduse.
Manualul se adresează studenţilor de la facultatea de Zootehnie, specialiştilor în
creşterea animalelor, proprietarilor care deţin porcine şi altor persoane dornice să 
investească în ferme zootehnice de profil, precum şi experţilor diferitelor bănci, care doresc
 să sprijine, prin credite, producătorul agricol.

 Autorul 

8
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 8/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

PARTEA I
BAZELE BIOLOGICE ŞI
PRODUCTIVE
ALE SUINELOR

CAPITOLUL 1
IMPORTANTA, SITUATIA ŞI TENDINTE
ÎN CRESTEREA SUINELOR

1.1. Rolul şi importanţa creşterii suinelor


Societatea umană, şi în perioada actuală parcurge o etapă deosebit de complexă,
caracterizată printr-o “explozie” demografică şi prin ridicarea continuă a nivelului de trai. În
acest context, alimentaţa umană capătă noi valenţe, impunându-se de urgenţă:
- sporirea cantitativă şi calitativă a produselor alimentare;
- repartizarea lor echitabilă, atât pe plan general cât şi zonal;
- utilizarea tuturor resurselor de hrană;
- găsirea de noi sortimente cu conţinuturi sporite în substanţe nutritive, îndeosebi
 proteice.
Din estimările efectuate de către oamenii de ştiinţă şi de instituţiile specializate se
apreciază că, atât în anul 2005 cât şi în perspectiva anilor 2050, produsele animaliere (carne,
lapte, ouă etc.) vor continua să deţină ponderea în alimentaţia umană.
Împortanţa pentru consum a cestor produse rezidă în aprecierea nivelului de trai şi de
dezvoltare a unei ţări, sau popor, avându-se în vedere un complex de indicatori, între care sunt
inclusi şi nivelurile producţiilor animaliere, raportate pe locuitor. Produsele animaliere,
conţinând şi cele mai mari proporţii de substanţe proteice, unele cu mare valoare biologică,
sunt asimilate unei alimentaţii raţionale şi ştiinţifice.
Carnea rezultată din creşterea suinelor a contribuit şi va continua să aducă un aport
substanţial în acoperirea necesarului de substanţe proteice – indicator de bază în aprecierea
nivelului de civilizaţie - şi, prioritar, în asigurarea sănătăţii umane.

cca.În70prezent
g, din se
careapreciază
cel puţincă40necesarul
g trebuie mediu zilnicdindeprodusele
să provină substanţeanimaliere.
proteice pentru omrezultată
Carnea este de

9
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 9/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


de la suine trebuie să acopere, zilnic, în medie, 20 g de substanţe proteice, cu unele variaţii
impuse de perceptele religioase şi de posibilităţile de creştere a acestei specii.
Tabelul 1
Cererea internă de produse animaliere, pe structura socială
a ţărilor, între anii 1980-2005
Din care în ţările:
Specificare U.M. Total
mondial dezvoltate  în curs de  în curs de
dezvoltare gr.I dezvoltare gr.II
Consumul de proteine g 66 96 63 58
(g/zi/loc) în anul 1980
Cererea de proteine
(g/zi/loc) în anii 2020- g 100-105 - - -
2030
Ritmuri medii anuale
 prognozate în perioada % - 2,26 5,73 4,93
1980-1990
Ritmuri medii anuale
 prognozate în perioada % - 1,34 5,55 4,82
1990-2000
Cererea internă de
 produse animale pentru mil.to - 208,4 35,5 162,7
anul 1990
Cererea internă de
 produse animale pentru mil.to - 238,3 68,4 263,5
anul 2000
Cererea internă de
 produse animale pentru mil.to - 239,0 70,2 266,8
anul 2005 *Conform analizelor FAO, 2006

După recomandările F.A.O., O.M.S. ca şi ale unor specialişti români, o persoană


“standard” trebuie să primească zilnic între 2800-3000 kcal. şi circa 1 g proteină pentru
fiecare kg greutate, pentru care sunt necesare anual circa 73 kg carne (în carcasă), din care:
13,3 kg de bovină. 5,1 kg de ovină, 27,9 kg de porcine, 15,9 kg de pasăre şi 10,5 kg din alte
resurse (în principal din carne de peşte), alături de circa 240 kg lapte şi produse din lapte şi
280 ouă.
Carnea suinelor se caracterizează printr-o valoare energetică superioară faţă de cele
obţinute de la celelalte animale de fermă; aceasta furnizează, în medie, 2700 kcal/kg, în timp
ce carnea de bovine oferă doar 1600 kcal/kg, iar cea de ovine 1400 kcal/kg.
În viitorul apropiat, acoperirea necesarului de proteină se va face, în principal, prin
sporirea cantităţilor de carne provenită de la bovine şi ovine, secondate de cea rezultată de la
 porcine şi păsări, aspecte impuse de posibilităţile limitate de cultivare a “cerealelor furajere”
necesare ultimelor două specii.
În alimentaţia umană, raţiile de hrană se întocmesc având la bază atât valoarea
energetică (exprimată prin conţinutul în kcal), cât şi conţinutul în substanţe proteice. Din acest
 punct de vedere, carnea de porc (fără slănină şi osânză) este mai echilibrată faţă de celelalte
 produse similare, dacă luăm în considerare raportul energo-proteic.

10
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 10/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Trebuie consemnat faptul că, în cercetările mai recente, se recomandă utilizarea în
hrana umană, într-o proporţie mai mare, a alimentelor de origine vegetală; aceasta ca urmare a
faptului că, la animale, se înregistrează un coeficient de transformare foarte redus al
  proteinelor vegetale în cele animale, între 14-29%. De menţionat, pe această linie, că
 porcinele posedă un coeficient de transformare cuprins între 8-24%; la carnea de porc acesta

fiind de 12,5%.
economică Deci sunt
determinată suficiente motive
de particularităţile să încurajăm
biologice acceptate creşterea suinelor,
de organimul uman.ca variantă
Impedimentul principal îl constituie, pentru unele sortimente de carne de porc,
conţinutul prea mare în lipide. Pe această linie, s-au făcut unele interpretări greşite asupra
relaţiei cauză-efect, care ar putea exista în unele afecţiuni cardiace şi formarea în organismul
uman al colesterolului, ca urmare a consumului cărnii de porc. Investigaţiile moderne au
demonstrat că, 25% din cauzele de infarct miocardic au o etiologie genetică, iar 75% implică
un complex de factori insuficient studiaţi.

1.2. Avantajele creşterii suinelor


 Necesarul de carne pentru consum este în continuă creştere, atât pe plan mondial cât
şi în ţara noastră, iar suinele participă, în mare măsură, la satisfacerea acestui necesar. Aceasta
se datoreşte unor însuşiri biologice şi productive deosebit de favorabile, pe care le posedă
această specie, în comparaţie cu celelealte animale de fermă, dintre care amintim: fecunditatea
suficient de ridicată, prolificitate mare, energia sporită de creştere, valorificarea bună a
diverselor furaje, randamentul sporit la sacrificare şi posibilităţile variate de prelucrare a
cărnii, întrevăzându-se îmbunătăţirea multor însuşiri productive şi calitative. Foarte important
este faptul că, la suine, însuşi corpul animalelor reprezintă producţia principală, particularitate
ce înlesneşte practica de creştere şi uşurează aprecierea zootehnică a animalelor.
În urma sacrificării suinelor rezultă, faţă de celelalate animale de fermă, proporţii
relativ mari de ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari de carne, suculentă şi cu
valoare energetică ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţate
în diverse industrii alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice.
Prezentăm, pe scurt, producţiile obţinute în urma sacrificării porcinelor şi
 principalele domenii de utilizare.
Carnea de porc este producţia principală şi se caracterizează prin valoarea
energetică mare, în comparaţie cu cea rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţei

substanţelor grase.
Carnea de Conţinutul în substanţe
porc reprezintă cca. 54%grase îi conferă animalului
din greutatea frăgezime şiviu,
savoare.
sacrificat la 100 kg,
cu variaţii între 50-60%. Aceasta poate fi consumată o perioadă relativ îndelungată de timp,
deoarece are un conţinut redus de apă şi se poate prelucra sub formă de semipreparate,
mezeluri, afumături, conserve etc. De menţionat că în multe reţete, carnea de porc se
introduce în componenţa diverselor tipuri de salamuri, pentru îmbunătăţirea valorii energetice
şi a calităţii gustative. În tehnologia curentă, prin “carne de porc” se înţelege ţesutul muscular 
cu bazele anatomice osoase respective.
Grăsimea este producţia secundară şi se compune, în principal, din slănină şi osânză.
Ambele sortimente sunt utilizate sub formă de preparate în alimentaţia umană, iar topite se
utilizează atât în hrana animalelor cât şi pentru diverse industrii. Grăsimea constituie o

11
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 11/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


componentă importantă în echilibrarea energetică a alimentaţiei animale, deoarece posedă
 peste 8000 kcal/kg.
Slănina reprezintă cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza între 2-3%.
Slănina de porc, ca atare, are o importanţă mai redusă pentru alimentaţia umană,
deoarece posedă o valoare biologică redusă, însă osânza este preferată în preparate culinare
(cofetării). În alimentaţia
raţiilor de hrană, mai ales laanimalelor,
categoriilegrăsimea
tinere de se utilizează
porcine pentru echilibrarea energetică a
şi păsări.
Subprodusele rezultate în urma sacrificării suinelor sunt utilizate în alimentaţia
umană, în industria alimentară şi în cea farmaceutică. Acestea reprezintă cca. 20% din
greutatea animalului viu, din care, cca. 11%, sunt comestibile, iar cca. 9% necomestibile.
Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia umană, enumerăm: ficatul,
creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii, picioarele şi chiar pulmonii.
PRODUSE
PRINCIPALE
74,000 kg

CARNE
SL|NIN| 54,000 kg
20,000 kg
OSÂNZ|
3 000 k

DE{EURI
3,240 kg

PRODUSE
SECUNDARE {I
ORGANE – SUBPRODUSE
19,760 kg PIELE - 4,500
3,370 GRASIME.TEHN. – 2,400
LIMB| - 0,450 MA}E - 1,000
FICAT - P|R - 0,150
1,400 COMESTIBIL NECOMESTIBIL
10,670 kg 9,090 kg UNGHII - 0,300
INIM| - 0,400 FIERE - 0,040
RINICHI -
0,250 STOMAC - 0,600
ALTE SUBRPODUSE GLANDE - 0,100
SPLIN| - 0,120 CAP – 3,000
EXTREM.- 1.000
SÂNGE – 3,300

Fig. 1 Componentele corporale ale unui porc sacrificat la greutatea de 100 kg

Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg), intestinele, vezica
urinară, sângele (3,3 kg), părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pielii
şi din curăţarea intestinelor şi chiar conţinutul aparatului digestiv.

12
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 12/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În urma sacrificării unui porc, în greutate vie de 100 kg, mai rezultă şi cca. 3,0 kg
deşeuri.
Subprodusele utilizate în industria farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsina
stomacală şi, uneori, glandele sexuale.
Pe lângă aceasta, din sau prin creşterea suinelor, rezultă şi alte avantaje, deosebit de
importante pentru zootehnie, pe care le prezentăm în continuare:
suinele, fiind animale omnivore, consumă, pe lângă furajele concentrate, pe care le

valoriciă foarte bine, şi alte resurse furajere (caracterizate prin conţinuturi reduse
de celuloză), cum ar fi: cartofii declasaţi de la consumul uman, dovleceii, sfecla,
masa verde etc., toate reducând cheltuielile cu furajarea;
 gunoiul de grajd  poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase, mai

ales când este preparat în amestec cu cel rezultat de la alte animale de fermă
(rumegătoare);
creşterea suinelor în unităţile mari, asigură o pemanentizare a utilizării forţei de

muncă, iar în gospodăriile personale a constituit o activitate anexă , cu implicaţii


majore în asigurarea cărnii pentru un consum sigur şi îndelungat al populaţiilor 
umane, mai ales în sezoanele răcoroase şi din emisfera nordică a globului;
 creşterea suinelor asigură o rentabilizare a unităţilor zootehnice, atât în cele cu
exploatare industrială, cât şi în gospodăriile populaţiei, precum şi în diverse
sectoare anexe;
 specia suine se pretează la exploatarea în unităţile industriale cu flux continuu,
deoarece aceasta se poate reproduce în toate sezoanele anului, iar procesele de
 producţie se pot mecaniza şi chiar automatiza.
La specia suine sunt largi posibilităţile de îmbunătăţire a potenţialului de producţie,
deoarece limitele biologice oferă o gamă largă de acţiuni zootehnice.
  Limitele biologice (după CARMAN, N., 1969, citat de STAN, TR., 2001) sunt
încurajatoare: numărul de produşi obţinuţi la o fătare poate fi de 30 purcei, din care înţărcaţi
20, iar sporul mediu zilnic, în perioada îngrăşării, poate ajunge la 1362 g, cu un consum
specific de cca. 2 kg concentrate. Proporţia de carne în carcasă atinge 70% (fără oase).

1.3. Situaţia creşterii suinelor pe plan mondial

Efectivele
crescânde de carnede
de suine au fost
porc, fiind însăşicondiţionate
sunt în continuă creştere, ca
de posibilităţile deurmare
furajareaşicererii mereu
de specificul
consumului acestui produs alimentar de către om.
Trebuie menţionat că, pentru creşterea suinelor, condiţiile climatice au o importanţă
secundară, porcul adaptându-se uşor la cele mai diverse condiţii de mediu.
Pentru unele ţări, nici asigurarea proprie cu furaje (concentrate cultivate) nu are
importanţă, acestea importând unele cereale şi alte componente ale nutreţurilor combinate;
deci rentabilitatea şi experienţa îşi spun cuvântul cel mai adesea.
Trebuie consemnat că, unele ţări crescătoare de suine, exportă acest produs pentru
echilibrarea balanţei de plăţi, mai ales sub formă de semipreparate (bacon). Alte ţări îşi
reglează însă consumul de carne pe seama celor obţinute de la bovine, ovine şi mai puţin de la
 păsări şi suine.

13
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 13/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În anul 1968,  pe glob, numărul de suine era de 605 milioane animale, în anul 1978 de
786 milioane, în anul 1998 de cca. 937 milioane, în anul 2004 de cca. 948 milioane, iar pentru
anul 2006 se prevăd 1650 milioane.

120000

100000

80000

60000

40000

20000

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Productie c arne(x1000 tone) 69873 71915 74075 76473 79193 80091 79322 83102 88433 89280 90094 92081 95248 98472 100427 103697

Fig. 2. Producţia mondială de carne de porc (x 1000 tone),


intervalul temporal de analiză 1999-2006

Dintre continente , Asia ocupa, în anul 1995, primul loc, cu cca. 450 milioane animale,
urmată de Europa, cu cca. 180 milioane, America, cu cca. 142 milioane (din care America de
 Nord cu cca. 92 milioane) şi efective mai reduse în Africa (11 milioane) şi în Oceania (4,8
milioane). Fostele ţări care aparţineau de URSS, deţineau cca. 78 milioane porcine. În
 perioada 2000-2005, efectivele au crescut considerabil în unele ţări din Asia şi mai puţin în
Europa şi America.Anul 2005, conform statisticilor, a fost un an record cu privire la producţia
de carne de porc la nivel internaţional, realizându-se 103,7 milioane tone de carne, ceea ce
reprezintă o creştere cu 3,25% faţă de anul 2004.În plus, datele FAO publică diferenţe de 15
% faţă de anul 2000 şi de 48% faţă de anul 1990.

Tabelul 2

Distribuţia producţiei de carne de porc la nivel internaţional (%), 2000-2005


Anii
Specificare
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Asia - Pacific 54 55 55,3 55,9 56,9 57
Europa + Rusia 27 26 25,7 25,3 24,3 24,2
America Centrală şi de Nord 12,7 12,6 12,6 12,4 12,4 12,4
America Latină 5,6 5,6 5,6 5,6 5,6 5,6
Africa 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8
*Conform analizelor FAO, 2006

14
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 14/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Dintre ţări, cele mai mari efective se creşteau în China, 424 milioane animale, urmată
de ţările desprinse din fosta URSS, cca. 78 milioane (la un loc), SUA cu 59 milioane, Brazilia
cu 35 milioane, Germania cu 26 milioane etc.
Raportând aceste efective la populaţia umană, rezultă că, în anul 1995, pe plan
mondial, reveneau 0,19 porcine/locuitor, iar pentru anul 2010 se prevăd cca. 0,24 animale.
Cele mai multe porcine, raportate pe cap de locuitor, se înregistrau în Europa, 0,36 animale,
urmată de America de Nord cu 0,22 animale, America de Sud cu 0,21 animale, Oceania cu
0,20 animale, Asia cu 0,13 animale, şi Africa cu 0, 02 animale.

Tabelul 3
Trendul producţiei anuale în mii tone pentru primele 20 ţări
producătoare de carne de porc

Specificare Anii
2000 2001 2002 2003 2004 2005
China
StateleUnite 41.406
8.597 42.982
8.691 44.358
8.929 45.189
9.056 47.016
9.312 49.685
9.390
Germania 3.981 4.074 4.111 4.239 4.308 4.498
Spania 2.912 2.993 3.070 3.190 3.191 3.156
Brazilia 2.556 2.730 2.872 2.791 2.661 2.760
Franţa 1.900 2.315 2.350 2.333 2.311 2.275
Vietnam 1.409 1.515 4.654 1.795 2.012 2.200
Polonia 1.923 1.849 2.018 2.094 1.924 1.936
Canada 1.640 1.731 1.854 1.882 1.936 1.915
Danemarca 1.624 1.714 1.759 1.762 1.810 1.793
Rusia 1.569 1.498 1.583 1.706 1.644 1.610
Filipine
Olanda 1.008
1.415 1.064
1.433 1.332
1.377 1.346
1.253 1.376
1.287 1.320
1.268
Japonia 1.256 1.232 1.246 1.260 1.272 1.250
Mexic 1.030 1.058 1.070 1.053 1.150 1.195
Belgia 1.061 1.072 1.044 1.029 1.054 1.304
Corea 1.004 1.077 1.153 1.149 1.105 1.036
Taiwan 825 900 903 911 917 925
UK 808 781 795 715 720 703
Thainalda 575 623 645 661 677 683
*Conform analizelor FAO, 2006

În România se înregistrau, în anul 2002, cca. 0,50 animale/locuitor, fiind depăşită de


către Belgia (0,53 animale/locuitor), Germania (0,56 animale/locuitor), Olanda (0,71
animale/locuitor), Ungaria (0,78 animale/locuitor), Danemarca (1,93 animale/locuitor) etc.
În general, efective mari de suine se cresc în ţările din emisfera nordică (cu posibilităţi în
asigurarea furajelor şi cu tradiţii în consumul acestui produs), iar cele mai reduse în zonele
subtropicale şi ecuatoriale. La populaţiile de religie mulsulmană, efectivele sunt aproape
inexistente, deoarece preceptele religioase nu permit consumarea cărnii de porc. Aceasta se
 justifică prin conţinutul ridicat în substanţe energetice al cărnii de porc.

Cu anului
nivelul privire1995,
la consumul cu cca.rezultată
de carne
primul loc, din sacrificarea
70 kg/loc/an, urmată deporcinelor,
Germania, Ungaria
Cehia şi ocupa, la
Slovacia
alături de Austria, fiecare cu valori de 50-60 kg/loc/an, în timp ce, în Danemarca, Olanda,

15
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 15/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


SUA, Canada, Italia, Franţa şi alte ţări din centrul Europei, se înregistrau consumuri între 30-
40 kg/loc/an. În ţara noastră se înregistrau, în anul 2004, cca. 30 kg/loc/an.
Un alt indicator care ne demonstrează nivelul creşterii suinelor într-o anumită ţară sau
zonă geografică este densitatea porcinelor la 100 ha teren arabil . Cea mai mare încărcătură,
la nivelul anului 2005, se înregistra în Olanda, cca. 1236 suine la 100 ha teren arabil,

Tabelul 4
Topul primelor 10 ţări în funcţie de numărul de scroafe/scrofiţe (x1000 capete)

Specificare Anii
2000 2004 2005
China 36.500 42.200 43.800
StateleUnite 6.270 5.969 6.011
Rusia 3.070 3.510 3.670
Vietnam 2.650 2.665 2.732
Spania
Brazilia 2.441
2.873 2.606
2.581 2.593
2.588
Germania 2.527 2.467 2.504
Filipine 1.920 2.110 2.042
Polonia 1.650 1.648 1.808
Canada 1.361 1.613 1.610
*Conform analizelor FAO, 2006

Danemarca, cu 378 cap, Germania cu peste 300 cap, Ungaria cu peste 165 cap., Austria, cu
cca. 260 cap, deşi aceste ţări nu sunt mari producătoare de “cereale furajere”. În România se
înregistrau, în 2004, cca. 117 animale la 100 ha teren arabil, adică locul 14 ca ierarhizare după
încărcătura la 100 ha teren arabil şi locul 5 după numărul de locuitori.
Tabelul 5
Trendul efectivelor de suine în ultimii 5 ani în primele 10 ţări
producătoare de carne de porc (x milioane capete )
Anii
Specificare
2000 2001 2002 2003 2004 2005
China 446,8 454,4 462,9 466,0 472,9 481,9
USA 59,1 59,7 59,6 60,4 61,0 61,2
Brazilia
Vietnam 31,6
21,8 32,6
23,2 32,0
24,9 32,1
24,7 32,3
26,1 32,9
27,1
Germania 25,8 26,0 26,2 26,5 26,3 27,0
Spania 24,5 26,6 23,1 24,1 24,9 24,9
Polonia 17,1 17,1 18,7 18,4 17,4 18,7
Rusia 15,8 16,6 17,0 17,2 16,5 16,7
Franţa 14,9 15,3 15,3 15,3 15,2 15,1
Danemarca 11,9 12,6 12,9 13,0 13,4 12,6
*Conform analizelor FAO, 2006

1.4. Situaţia creşterii suinelor în ţara noastră

16
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 16/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor, în ţara noastră, a constituit o
  preocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural. Pentru
început, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la bază
rasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au fost importate unele
rase mai perfecţionate, în special din Anglia, atât pentru creşterea în sine, cât şi pentru
ameliorarea populaţiilor existente. Caracteristica generală în creşterea suinelor a fost sporirea
efectivelor de animale şi a producţiilor obţinute de la acestea, urmând ca, în ultimii 20-25 de
ani, efectivele să crească, iar apoi să se stabilizeze (după 1989) la un plafon de cca. 10
milioane animale; factorul limitativ constituindu-l posibilitatea de asigurare rentabilă cu
furaje, îndeosebi cu cereale.
 Evoluţia efectivelor  şi a producţiilor a fost, pe scurt, următoarea: în 1938, în ţara
noastră au existat cca. 2,7 mil.suine, din care cca. 0,60 milioane scroafe de reproducţie; în
anul 1960 s-au înregistrat 4,3 milioane animale cu 0,54 milioane scroafe; în anul 1970 cca.
6,36 milioane, cu 0,68 milioane scroafe, iar în anul 1988 s-au recenzat cca. 14,3 milioane cu
1,1 milioane scroafe.În anul 1991, efectivul total de suine era de 12,00 milioane, în 1997
scade la 8,25 milioane, pentru ca în anul 2005 efectivele să fie de cca. 5,14 mil.
Începând cu anul 1991, numărul scroafelor de prăsilă s-a redus de la 951 000 cap
(1991) la 584 000 cap (2005). Pentru anul 2006, s-au prognozat efective uşor crescute,
scontându-se, în prezent, pe cca. 7,1 milioane suine, din care 4,7 milioane în sectorul privat.
Creşterea efectivelor, în ultimii 20-25 ani, s-a bazat mai mult pe concentrarea suinelor în
unităţile industriale, organizate în prezent ca societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.
Analizând ponderea efectivelor de suine pe forme de proprietate, în anul 2003,

constatăm că cca. tehnologii


acestea posedând 35% din efectivele de suine
de exploatare de tipaparţineau
industrial,unităţilor privatizate,
însă majoritatea unele dintre
efectivelor fiind
crescute în sistem semiintensiv şi în gospodăriile populaţiei.
 Producţiile de carne de porc, apreciate prin greutatea vie a animalelor sacrificate, au
crescut de la 214 mii tone în 1950, la 957 mii tone în 1975, la cca. 1,14 mil.tone în 1991 şi
880 mii tone în 1997.
De remarcat faptul că, în 1997, producţia totală de carne (de la toate speciile) a fost
de 1,70 mil.tone, din care, de la porcine, a fost de 0,88 mil.tone, deci cca. 50%, ceea ce
confirmă importanţa acestui sector pentru economia naţională a ţării noastre. Sectorul privat
 participă cu cca. 566 mii tone, deci cca. 65% din producţia totală de carne de porcine.
Cu privire la creşterea suinelor în diferite zone ale ţării noastre, se constată că,
densitatea cea mai mare se regăseşte în zonele bune producătoare de cereale, cu unele
excepţii. Cele mai mari efective se cresc, în prezent, în regiunea Muntenia Est, judeţele Brăila,
Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, cu un efectiv total de cca. 370 00 cap, Dobrogea, cu un efectiv de
cca. 95 000 cap, Ardeal Centru, cu un efectiv de cca. 89 000 cap, Muntenia-Vest, cu un
efectiv total de cca. 87 000 cap, Ardeal Nord-Vest, cu un efectiv total de cca. 35 00 cap,
Moldova Centru-Sud, cu un efectiv total de cca. 85 000 cap etc.Banatul, datorită importurilor 
masive de carne din Ungaria, a fost surclasat ; se întrevăd însă dezvoltări ale efectivelor de
suine, în special în judeţul Timiş, datorită firmei Smithfield care operează în regiune.
Judeţul Iaşi poseda, în anul 2000, cca. 85 000 suine, din care cca. 12 mii în sectorul
 privat (unităţi comerciale privatizate şi gospodăriile populaţiei), efectivele actuale fiind în
uşoară creştere.
17
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 17/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În ultima perioadă se constată o creştere a efectivelor în sectorul privat din mai multe
  judeţe, în defavoarea sectorului gospodăresc, elementele limitative constituindu-le: însă
asigurarea rentabilă cu furaje concentrate, transportul furajelor şi chiar reducerea puterii de
cumpărare a consumatorilor, alături de pierderea unor pieţe externe.
De remarcat că, în general, în unităţile cu efective mari, producţiile nu sunt corelate
cu efectivele
urmare crescute,
a sporurilor demai ales în
creştere ultimiiinfluenţate,
reduse, 15-20 de ani, sacrificându-se
în cea mai puţine
mai mare măsură, animale, ca
de cantităţile şi
calitatea furajelor administrate şi mai puţin de tehnologiile de exploatare existente.

1.5. Tendinţe în creşterea suinelor


Tendinţa generală în creşterea suinelor este sporirea efectivelor şi a producţiilor de
carne rezultate la această specie, pentru acoperirea necesarului de carne totală, avânduse în
vedere unele însuşiri, cum ar fi:
 prolificitatea ridicată;

intervalul scurt între fătări;


valorificarea bună a hranei;
 posibilitatea creşterii suinelor, atât în unităţile mari industriale, cât şi în gospodăriile

 populaţiei, în condiţiile de rentabilitate crescută.


Tendinţele de limitare şi chiar de stagnare, se prevăd , în zonele Globului cu
 posibilităţi reduse de cultivare a cerealelor şi, uneori, în ţările care trec la economia de piaţă,
unde perioada de tranziţie influenţează negativ aprovizionarea cu concentrate şi chiar puterea
de cumpărare a consumatorilor.

În ţărilepeste
ţări producând cu climat carnea, constituind
temperat
necesar, consumul cărnii de porc produs
un important va creşte în viitorii
pentru exportani; unele
(Olanda,
Danemarca, Ungaria şi chiar Germania).
În unele ţări dezvoltate din punct de vedere economic, carnea de porc se consumă într-
o proporţie mai redusă, prioritate având cea de bovine şi ovine, denumite şi “carnea roşie”.
Pe plan mondial sunt cercetări pentru asimilarea în creştere a unor specii de suine,
care să utilizeze şi alte categorii de furaje, decât cerealele. În acest sens, se fac cercetări pentru
“domesticirea” unor specii din familia Suidae, subfamilia  Babirusinae , respectiv specia Sus
babirussa (porcul cerb), la care, aparatul digestiv este mai adaptat pentru utilizarea furajelor 

fibroaseOşi aaltă
maseitendinţă,
verzi. în scopul obţinerii de cât mai multă carne de la un
reproducător, şi care constituie obiectul cercetă-rilor, este creşterea în sine sau realizarea de
metişi, în cadrul rasei de suine
TAIHU (originară din sudul
Chinei şi Taiwan) şi în special a
varietăţii MEISHAN.
Scroafa MEISHAN se
 poate utiliza la reproducţie încă

de la vârsta
greutatea de 7-8deluni
corporală şi 75
numai la
kg. Numărul de purcei obţinuţi,

18
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 18/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


la prima fătare, este de 14 cap,
iar la următoarele de 18 cap, aşa
încât, anual, se pot obţine cca.
33 de purcei (cu greutatea medie Fig. 3 Rasa Taihu
la naştere destul de redusă, de 890 g). Porcii ating , la vârsta de 8 luni, greutatea corporală de
cca. 85 kg.
Avându-se în vedere că, de la o scroafă se pot îngrăşa, anual, peste 30 de porci, se
 poate sconta pe cca. 2550 kg şi la o vârstă de reproducere destul de redusă (cca. 7-8 luni),
acţiunea prezentând foarte mare interes pentru amelioratori. De menţionat că, de la rasele
noastre, specializate, se pot îngrăşa anual cca. 18 porci, deţinînd cca. 1980 kg greutate (18 x
110 = 1980), deci o diferenţă, în minus, de 570 kg. Proporţia relativ redusă de carne în
carcasă, la porcinele Meishan (cca. 45%), se poate corecta prin încrucişări cu vieri terminali;
însuşirea având un coeficient mare de heritabilitate.
În ţara noastră, tendinţa generală este ridicarea productivităţii şi mai puţin sporirea
efectivelor,
consecinţă, factorul
se pune limitativ
problemafiind asigurarea
exploatării de furaje
eficiente concentrate,biologic
a materialului îndeosebiexistent
cereale.şi Îna
spaţiilor construite, din unităţile industriale. Capacitatea anuală de îngrăşare, în unităţile
industriale, aparţinînd fie statului, fie altor forme de organizare, este de cca. 8,5 mil. capete
(150-de complexe industriale).
Pentru sfârşitul anului 2010, efectivele de porcine sunt estimate la 10,0 mil.animale,
din care, în unităţile intensiv-industriale cca 790 mii, revenind cca. 33 kg carne pe locuitor,
într-un an.
O altă tendinţă în creşterea suinelor este producerea de porci hibrizi, având la bază
unele linii consangvine, din cadrul aceleiaşi rase sau din diferite rase. Această acţiune este
coordonată de firme specializate, scopul principal fiind rentabilizarea, rezultată atât din
 procesul de creştere cât şi din livrarea de carcase cu proporţii mari de carne. Numărul de
metişi, sau hibrizi, reprezintă, în prezent, cca. 90%, iar 10% din animale sunt de rasă curată.
În viitorul apropit, se prevede extinderea creşterii şi îngrăşării porcinelor, în ferme
mai mici ale unor investitori particulari (5000- 9000 cap/an), variantă în care se poate utiliza
mai raţional forţa de muncă a unei regiuni din mediul rural, se induce managementul nepoluat
al dejecţiilor şi chiar folosirea diverselor resurse furajere, alături de sporirea valorii nutritive a
acestora, prin diferite tratamente şi prelucrări simple. Creşterea în efective mai reduse, scade
din importanţa efectului bolilor contagioase, deoarece animalele sunt izolate în gospodării ale
 populaţiei, diminuându-se şi din efectele negative ale poluării mediului înconjurător.
Problemele principale, pentru viitor, le vor constitui: producerea de purcei înţărcaţi, de
grăsuni şi chiar material de prăsilă. Pentru aceasta, se preconizează înfiinţarea sau organizarea
de unităţi specializate în producerea purceilor, iar altele în producerea atât a metişilor trirasiali
sau tetrarasiali pentru îngrăşare, cât şi de scrofiţe F1, pentru reproducţie (acestea din urmă
aparţinând statului).
Dat fiind specificul exploatării în gospodăriile cu efective reduse, se preferă animalele
uşor colorate, pentru a rezista la edemul solar (metişi cu Duroc, Hampshire, chair Marele
negru etc.). Linia generală este ca fiecare familie sau asociaţie de familii, să crească porcine
 pentru cerinţele personale şi să livreze la abatoare surplusul de animale îngrăşate, având la
 bază resursele proprii de furaj pentru îngrăşare, urmând ca reţetele pentru categoriile tinere
(sugari, înţărcaţi etc.) să fie produse în unităţile speciale.
În concluzie, România are condiţii naturale, tehnice şi economice, precum şi resurse
umane favorabile unei dezvoltări raţionale a producţiei animale, în cadrul unui circuit normal
19
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 19/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


sol-plantă-animal-sol, cu efecte benefice majore asupra economicităţii şi stabilităţii
ecosistemelor.Este însă necesară plasarea armonioasă a acestui domeniu de producţie, în
cadrul general al strategiei producţiei agricole şi al economiei naţionale, iar pe termen scurt şi
mediu o susţinere substanţială, prin facilităţi financiare reale.

CAPITOLUL 2

ORIGINEA ŞI EVOLUTIA SUINELOR

2.1. Originea şi clasificarea zoologică a suinelor


Primele animale asemănătoare suinelor au apărut în era terţiară, identificându-se prin
forma Coryphodon (după Duerst), care-l fixează în eocen, sau formele  Paleochoerus şi
 Hyotherium (după Stehlin), care-l fixează în oligocen.
Specia actuală, Sus domesticus, îşi are originea din două specii de porci sălbatici: Sus
 scrofa ferus (mistreţul european) şi Sus vittatus (mistreţul asiatic), deci o origine difiletică.
După alţi autori (Ulmanski şi colab.) se apreciază că ar fi existat şi a treia specie, Sus
mediterraneus , din care au provenit unele rase de suine din sudul Europei, printre care şi
Mangaliţa. Originea trifiletică este încă mult discutată.
Procesul de domesticire s-a efectuat cu cca. 4000 ani î.e.n., în Asia, şi cu cca. 3000
ani î.e.n. în Europa. Multe scrieri chinezeşti atestă existenţa porcilor, deja domesticiţi, cu
 peste 3000 ani î.e.n., alături de unele figurine cioplite din piatră foarte asemănătoare cu porcii.
Motivul principal al domesticirii la constituit necesitatea omului de a poseda şi de a-
şi crea o rezervă permanentă de carne şi chiar de grăsime. În urma domesticirii, din mistreţul
asiatic au rezultat porcii primitivi asiatici, iar din mistreţul european, porcii primitivi
europeni. Domesticirea a fost rezultatul activităţii populaţiilor umane stabile şi nu migratoare,
deoarece suinele nu suportă deplasările pe distanţe mari.
De menţionat că, domesticirea suinelor s-a efectuat într-un timp îndelungat,
 parcurgându-se următoarele etape: captivitatea, îmblânzirea şi domesticirea propiu-zisă. Din
speciile sălbatice au rezultat iniţial populaţii primitive de suine.
Printre primele porcine primitive din Asia au fost porcul Chinezesc cu mască (cu o
vechime de cca. 5000 ani), alături de porcul Siamez, iar în Europa porcul Celtic, porcul
Palatin şi chiar porcul Stocli.
De menţionat că, centrul european de domesticire a posedat două subcentre: unul
situat în zona Mării Baltice şi altul în zona sau jurul Mării Mediterane.
Din punctul de vedere al clasificării zoologice, specia actuală de suine face parte din:
 încrengătura Vertebrata;
 clasa Mammalia;

20
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 20/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


ordinul Ungulata;
subordinul Paricopitate;
familia Suidae;
subfamilia Suinae;
genul Sus, cu specia Sus domesticus (pentru rasele actuale).
Pentru clarificarea unor elemente ale evoluţiei la specia suine prezentăm, pe scurt,
unele genuri şi specii din familia Suidae.
Familia Suidae – Această familie cuprinde suine, atât în stare sălbatică, cât şi
domesticite, grupate în trei subfamilii: Taiasuinae, Babirusinae şi Suinae.
Subfamilia Taiasuinae este reprezentată de “porcul Pecari” (Dicotyles torguatus),
care se găseşte şi în zilele noastre, sub formă sălbatică, în America de sud.
Este unul din cei mai mici reprezentanţi ai familiei Suidae, cu talia (înălţimea la grebăn) între
30-40 cm şi lungimea corpului între 80-90.
Corpul este de culoare brună, cu un guler 
alb în jurul gâtului şi cu zone albe în
 jurul ochilor. Părul este aspru. Stomacul
este tricompartimentat, posedă 38 de
dinţi, cu prolificitate redusă (între 2-3
 purcei).
Suinele din această subfamilie nu au fost
domesticite datorită însuşirilor biologice
şi productive scăzute.
Subfamilia Babirusinae – cuprinde
genuri existente numai în stare sălbatică,
având ca reprezentant “porcul cerb” (Sus
babirussa), care trăieşte în Sud-estul
Fig. 4 Dicotyles torguatus
Asiei,arhipelagul Malaez. Această specie este cea mai masivă din familia Suidae, având
greutatea corporală, în starea de adult, de peste 250 kg.
Denumirea de “porc cerb” este
atribuită deoarece caninii de pe
maxilarul superior sunt foarte

dezvoltaţi
feţei. şi răsuciţi spre regiunea
Corpul este cilindric, linia
spinării convexă, pielea groasă şi cu
falduri, fără păr. Aparatul digestiv este
  bine adaptat pentru prelucrarea
furajelor fibroase şi masă verde, în
 proporţii mari.
Posedă numai 32 dinţi,

 fătare),
prolificitate redusă
iar carnea (1-2 purcei la
este comestibilă. Fig.5 Sus babirussa

21
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 21/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Subfamilia Suinae – cuprinde cinci genuri:   Phacochoerus, Patamochoerus,
 Hylochoerus, Porcula şi Sus. Aceste genuri au dat naştere porcilor domestici, fiind denumiţi
şi “porci adevăraţi”.
1. Genul Phacochoerus cuprinde animale de talie mare, cu înălţimea de cca. 75 cm şi
lungimea corpului de peste 140 cm. Ca reprezentant este Porcul african cu negi, asemănător 
oarecum cu hipopotamul, prin conformaţia părţii anterioare a corpului.

Deasupra nărilor şi în dreptul ochilor are

 
excrescenţe (negi), iar în regiunea
genunchilor prezintă calozităţi, datorate
  poziţiei tipice la râmat pentru procurarea
hranei. Are o culoare brună sau galben
murdară. Posedă 32 de dinţi, iar caninii
sunt dezvoltaţi lateral. Părul este bogat.
2. Genul Patamochoerus este
reprezentat de 2 specii, mai importante
fiind  Patamochoerus penicillatus, răspândit
în ţinuturile de coastă din Africa, de talie
mijlocie, cu membre puternice, agili în Fig.6 Phacochoerus sp.
mers şi rezistent la deplasări pe distanţe
relativ mari, aducând pagube culturilor de
manioc.
Părul are culoarea galben-roşcată şi
formează smocuri de fire lungi în vârful
urechilor.
Se mai numeşte şi “porcul de râu”.
Are prolificitatea redusă, însă carnea este
de foarte bună calitate, fiind un vânat
apreciat.
Fig.7 Patamochoerus penicillatus
3. Genul Hylochoerus face trecerea de la genul  Phacochoerus la genul Sus, având
caractere intermediare. Ca reprezentant este “porcul de junglă” identificat relativ recent în
 pădurile virgine din Africa.
4. Genul Porcula (porcii pitici) cuprinde specii de talie joasă, fără importanţă
economică. Din aceştia au provenit “porcii chinezeşti pitici”, utilizaţi mai mult în cercetare.
5. Genul Sus cuprinde mai multe specii, fiind importante două dintre ele:
Sus scrofa ferus (mistreţul european).
Sus svittatus (mistreţul asiatic).
Ambele specii se menţin şi în prezent în stare sălbatică. După unele păreri, cele două
specii ar fi descins dintr-un strămoş comun, iar deosebirile morfologice şi fiziologice s-ar 
datora condiţiilor naturale cu totul deosebite în care au evoluat de-a lungul mileniilor.
Afirmaţia este oarecum uşurată de faptul că metişii dintre aceste specii sunt fecunzi.

22
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 22/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


2.2. Caracterizarea speciilor sălbatice
Teoria originii difiletice este cea mai acceptată în prezent, având drept rezultat specia
actuală, Sus domesticus, care stă la baza suinelor primitive, a raselor de formaţiune veche, de
formaţiune nouă şi a celor perfecţionate sau moderne.

Sus scrofa ferus (mistreţul european)


Mistreţul european este foarte răspândit în Europa, atât în zonele de deal cât şi în cele
de stepă. Este un animal omnivor, care se hrăneşte cu fructe de pădure (ghindă, jir etc.)
completate ocazional cu unele culturi agricole (cartofi, porumb etc.) producând pagube. Mai
recent, a fost identificat şi în nordul Africii.
Carnea este de foarte bună calitate, ceea ce a făcut ca, în trecut, şi chiar în prezent, să
constituie un vânat mult căutat. Este un animal robust, de talie mare care, în stare de adult,
atinge o greutate de 200-250 kg şi o longevitate de 25-35 ani. Conformaţia corporală se
caracterizează prin forme înguste.
Capul este mare, turtit lateral, cu
râtul lung şi profilul drept, iar urechile
sunt mici, mobile şi purtate în sus.
Linia superioară a trunchiului este
descendentă, deoarece trenul anterior este
foarte dezvoltat, mai ales la masculii
adulţi.
De remarcat că numărul vertebrelor 
şi forma osului lacrimal au rămas
neschimbate până la rasele actuale
 perfecţionate (cu excepţia rasei Landrace).
Membrele sunt lungi şi puternice.
Corpul este acoperit cu păr des,
lung, aspru şi îndesit pe timp de iarnă cu Fig.8 Sus scrofa-ferus
subpăr, de culoare brună cu nuanţe diferite, iar în regiunea grebănului şi a părţii superioare a
gâtului la adulţi se formează o coamă.
Femelele devin apte pentru reproducţie la vârsta de 13-18 luni, căldurile apărând în
 perioada noiembrie-decembrie, iar gestaţia durează între 120-140 zile (deci parturiţia are loc
 primăvara). Prolificitatea este de 6-8 purcei (uneori 4), alăptarea durează 3-4 luni, timp în care
 purceii îşi schimbă culoarea corpului (dungile longitudinale de culoare albă-murdară, cu care
se nasc, dispar la 3-4 săptămâni).
Mistreţul este un animal de turmă, care trăieşte în grupe de 30-40 indivizi de vârste diferite,
cu excepţia masculilor adulţi, care duc o viaţă solitară. Turma sau grupa este condusă de o
femelă adultă. Adulţii sunt destul de temuţi pentru multe animale sălbatice.

Sus vittatus (mistreţul asiatic)


Mistreţul asiatic a stat la baza formării porcinelor primitive din Asia şi se
caracterizează prin talie şi masă corporală mai reduse decât cel european. Corpul are o formă
mai mult cilindrică, iar cele două trenuri (anterior şi posterior) nu sunt aşa de diferenţiate între
ele. Capul este mai scurt şi cu profilul concav, iar oasele feţii şi frunţii sunt mai largi.
23
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 23/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Osul lacrimal este mai scurt şi mai lat decât la mistreţul europan. Părul este mai scurt,
mai rar şi de culoare brună închis. În ansamblu, mistreţul asiatic este mai puţin agil decât cel
european şi cu o vigoare ceva mai scăzută.
Prolificitatea este mai mică, de 3-4 purcei la fătare, însă se îngraşă mai uşor,
valorificând bine o gamă largă de furaje, inclusiv cele verzi.
Carnea
gust şi miros şi grăsimeaDin
caracteristic. posedă un
această
specie a descins direct porcul
chinezesc cu mască, care se creşte şi
astăzi ca rasă primitivă.

Fig.9 Sus vittatus

2.3. Modificări survenite în urma domesticirii şi perfecţionării


În urma procesului de domesticire şi apoi de perfecţionare, la suine s-au înregistrat
unele diferenţieri nete între formele sălbatice şi actualele rase, atât în ceea ce priveşte
însuşirile morfologice cât şi cele fiziologice. Majoritatea diferenţierilor au fost şi sunt în

favoarea
la boli. omului, mai puţin în privinţa rezistenţei animalului la condiţiile vitrege de mediu şi
Modificări morfologice
Masa corporală a suferit unele modificări fluctuante, în sensul că, la speciile sălbatice
a fost mai mare, la porcinele primitive a fost ceva mai redusă, înregistrându-se apoi, din nou,
creşteri atât ale taliei cât şi ale greutăţii corporale (datorită selecţiei şi a altor procedee).
Capul a devenit mai uşor, mai surt şi mai larg, cu profilul variabil (de la drept la
ultraconcav), iar urechile sunt de forme şi dimensiuni diferite.
Forma generală a trunchiului s-a apropiat de cea cilindrică, fiind mai larg, mai lung şi cu
osatura mai fină, iar pielea este mai subţire. Culoarea părului s-a modificat, devenind din cea
 brună (tipică formelor sălbatice) în culori foarte variabile: albă, neagră, roşcată, bălţată etc.
Aparatul digestiv a suferit modificări , în sensul că intestinele s-au alungit mult, pentru
mărirea capacităţii de digestie şi sporirea eficacităţii absorbţiei substanţelor nutritive, iar dinţi
şi-au achimbat structura şi forma.
Ţesutul conjunctiv subcutanat s-a redus simţitor, crescând proporţia de ţesut adipos.
Glandele mamare s-au mărit ca număr, de la 6-8 la formele sălbatice, la 12-16 la rasele
 perfecţionate.
Modificări fiziologice
Activitatea sexuală s-a modificat foarte mult, încât, din animale monoestrice, au devenit
 poliestrice, cu posibilitatea de a se obţine până la 2,4 fătări pe an.

24
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 24/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Prolificitatea a crescut, de la 4-6 purcei la 10-12 purcei la o fătare, scontându-se pe
cca. 25 produşi obţinuţi pe an. Durata gestaţiei s-a redus de la 120-140 zile la 114-115 zile.
Precocitatea a suferit modificări în sens pozitiv; suinele sălbatice ajung la maturitatea
corporală la vârsta de 5-6 ani, pe când rasele actuale la 1,5-2,0 ani, când ating greutatea de
200-250 kg. Maturitatea sexuală este atinsă la o vârstă mult mai timpurie: la rasele
 perfecţionate, la cca. 8-9 luni, pe când la formele sălbatice aceasta este la vârsta de 16-18 luni.
Valorificarea hranei s-a îmbunătăţit foarte mult; de la 6-7 UN utilizate pentru
realizarea a 1 kg spor de creştere în greutate vie, la suinele puţin ameliorate, la 3,5-4,0 UN, la
unele rase, şi chiar mai puţin la hibrizii perfecţionaţi (cca. 2,5 UN).
Capacitatea de alăptare la scroafe a crescut; de la 20-22 kg la rasele primitive la 55-60
kg la cele “materne” specializate.
Carnea şi grăsimea s-au îmbunătăţit, atât calitativ cât şi calitativ, reducându-se
  proporţia de grăsime şi crescând cea de ţesut muscular, iar prin însuşirile organoleptice
superioare se dă posibilitatea obţinerii unor preparate variate, mult apreciate de consumatori.
În urma procesului de domesticire şi apoi de perfecţionare a raselor de suine s-au
înregistrat şi unele modificări nefavorabile speciei şi omului, cum ar fi: scăderea longevităţii,
de la 30-35 ani la 10-15 ani şi chiar mai puţin; reducerea rezistenţei organismului faţă de
condiţiile vitrege de mediu şi la boli, alături de diminuarea instinctului de conservare şi a
capacităţii de aclimatizare.
În activitatea de ameliorare, omul trebuie să pună în balanţă atât modificările pozitive
(în avantajul omului) cât şi cele negtive (mai ales în dezavantajul animalului), care au survenit
în procesele de domesticire şi de specializare, pentru a lua măsuri eficiente în direcţia
 perfecţionării raselor de suine.

2.4. Formarea şi specializarea raselor de suine


 Sus scrofa ferus şi  Sus vittatus au dat naştere, în urma domesticirii, la noi forme de
suine, din care au rezultat populaţii primitive, apoi rase de formaţie nouă şi ulterior rasele
ameliorate şi perfecţionate

2.4.1. Factorii care au contribuit la formarea raselor de suine


Rasele de suine s-au format şi apoi s-au specializat sub influenţa a trei grupe de
factorii: naturali, artificiali şi social-economici.
Factorii naturali
Condiţiile naturale de mediu au acţionat în permanenţă asupra organismului speciei de
suine, soldându-se cu diferenţieri importante, privind însuşirile morfologice şi productive.
Deplasarea naturală a formelor sălbatice după hrană, a determinat ca porcinele
 primitive să se localizeze în zonele noi, cu condiţii de mediu mult diferite faţă de cele iniţiale,
soldându-se cu diferenţieri cu privire la însuşirile morfologice şi biologice.
Iniţial, aceste diferenţieri, între formele sălbatice şi suinele domestice, nu erau
semnificative, deoarece
de om. Variabilitatea şi exista
care condiţiile
întredediversele
mediu nuforme
se deosebeau prea
de suine se mult,îninclusiv
datora, celeoriginii
principal, oferite
diferite; fiecare strămoş imprimându-şi însuşirile morfologice respective.

25
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 25/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Condiţiile diferite au determinat apariţia de noi populaţii distincte şi care, în urma unui
 proces îndelungat, s-au transformat în suine cu însuşiri morfologice şi productive diferite, deci
în precursorii raselor noi.

Factorii artificiali
Migraţia popoarelor a atras după sine şi transferarea de porcine primitive, ce-i drept,
 pe distanţe mai reduse, dar suficiente pentru realizarea de încrucişări între suinele locale şi
cele aduse, rezultând metişii, apoi populaţii şi, în final, noi rase.La acestea s-a adăugat şi
transportul animalelor cu vapoarele, în special din colonii îndepărtate (exemplu China).
Selecţia artificială sau dirijată a avut un aport deosebit în ridicarea performanţelor populaţiilor 
de suine, mai ales în secolele XVII şi XIX.
Omul a reţinut numai indivizii cu însuşirile utile lui, pentru care s-au asigurat şi
condiţii ceva mai bune. Hrana, ceva mai îmbunătăţită, precum şi condiţiile de întreţinere mai
 bune, au fost factorii artificiali externi cu influenţă foarte mare şi care, alături de selecţia
indivizilor şi potrivirea perechilor, au dus, în final, la formarea şi definitivarea unor noi rase
de suine. Pe lângă aceasta, ulterior, s-a apelat la creşterea dirijată pe bază de linii şi familii,
 precum şi formarea (mai recentă) de linii consangvinizate, toate încadrate la factori artificiali,
care au definitivat obţinerea de suine specializate în anumite direcţii, deci rase perfecţionate.

Factorii sociali-economici
Fiecare orânduire socială a acţionat în mod constant şi sistematic asupra procesului de
formare a raselor de suine, motivul principal constituindu-l asigurarea cu carne a populaţiei
umane, mai ales în zonele cu climat temperat, unde se impunea şi o conservabilitate de durată.
În general, cererile de carne au fost din ce în ce mai mari, mai ales la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, impunând intensificarea activităţii de
formare de noi rase de suine.
Aspectul cantitativ, oarecum satisfăcător, a determinat ulterior şi îmbunătăţirea
calităţii carcasei, prin reducerea proporţiei de grăsime, deci formarea de rase perfecţionate
 pentru producţia de carne şi, mai târziu, pentru bacon.
Problema rentabilităţii , ca important indicator economic, s-a pus şi se va pune în
continuare în creşterea suinelor, elementul principal constituindu-l valorificarea mai bună a
hranei, deoarece cheltuielile cu furajarea reprezintă peste 75% din totalul cheltuielilor 
materiale. Pe această linie se înscriu şi cercetările mai recente cu privire la obţinerea de porci
hibrizi de mare productivitate.

2.4.2. Caracterizarea suinelor primitive


Suinele primitive se pot grupa, după provenienţa lor, în suine originare din Asia şi din
Europa, tratarea făcându-se în ordinea vechimii lor.
Suinele primitive din Asia
Condiţiile de mediu foarte diferite din continentul Asia, au determinat o mare
variabilitate a formelor domestice. Suinele primitive asiatice se pot grupa după foarte multe

26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 26/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


criterii; în cele ce urmează s-a luat în considerare lungimea şi portul urechilor, consemnându-
se astfel:
 grupa suinelor primitive cu urechi lungi;
 grupa suinelor primitive cu urechi scurte.
Aceste forme primitive se pot întâlni şi în prezent în partea de Sud şi Sud-Est a
continentului asiatic, ele asemănându-se mult cu mistreţul asiatic (Sus vittatus).
În prezent, numai în China se pot identifica peste 100 de varietăţi şi rase de suine.
În general, suinele primitive asiatice sunt cu talia mică spre mijlocie, cu capul mic,
 profilul capului uşor concav, forme corporale largi, membre scurte, iar părul este scurt şi de
culoare neagră sau bălţată.
Prolificitatea este, în general, redusă, precocitate bună, iar carnea şi grăsimea sunt de
calitate mai slabă (consistenţa grăsimii redusă şi mirosul caracteristic). De menţionat că sunt
şi suine primitive asiatice cu prolificitate bună şi chiar foarte bună.
La sfârşitul secolului XVIII, suinele primitive asiatice au fost aduse în Europa, în special în
Anglia, unde au fost încrucişate cu suinele primitive europene, contribuind într-o primă etapă
la obţinerea suinelor de formaţie veche.
Porcul chinezesc cu mască este
un reprezentat tipic, caracterizându-se
 prin urechi mari, dezvoltare corporală
 bună şi prolificitate foarte bună (18-20
  purcei la fătare). Exemplarele adulte
  prezintă, pe regiunile feţei şi frunţii
 pliuri ale pielii orânduite sub formă de
mască.
Carnea şi grăsimea sunt de calitate
slabă, cu gust şi miros caracterisitc,
capacitate mică de conservare, iar 
grăsimea de consistenţă moale. Această
formă a contribuit la formarea raselor  Fig.10 Porcul chinezesc cu mască
europene, aducându-şi aportul la îmbunătăţirea prolificităţii şi precocităţii.
Porcul siamez este unul dintre reprezentaţii suinelor asiatice primitive cu urechi
scurte. Acesta este răspândit în zonele din Sud ale Asiei. Se caracterizează prin talie mai mică.
Prolificitatea este mai scăzută, însă are o precocitate bună.
S-a utilizat într-o mai mică măsură la formarea de rease noi, deoarece este mult
apropiat de forma sălbatică, mai ales în direcţia conformaţiei corporale.

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 27/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

Fig. 11 Porcul siamez


Suinele primitive din Europa
Suinele primitive din Europa au fost mai omogene decât cele asiatice datorită atât
condiţiilor de mediu mai uniforme, cât şi a stabilităţii formei sălbatice din care au rezultat.

Aceastea se pot grupa


- suine primitive de în:
talie mare (şi cu urechi lungi);
- suine primitive de talie mică (şi cu urechi scurte).
a) Suinele primitive europene de talie mare
Iniţial, aceste suine au fost răspândite în nordul şi, parţial, în centrul Europei (Anglia,
Scandinavia, nordul Germaniei şi al Rusiei, parţial în Franţa etc.), însă în decursul timpului s-
au extins şi în alte zone, în jurul Mării Mediterane şi inclusiv în Balcani.
Animalele se caracterizează printr-o talie relativ mare şi variabilă, în funcţie de
condiţiile de viaţă, având greutatea corporală între 160-180 kg. Capul este lung, îngust şi cu

râtul ascuţit, iar profilul


Trunchiul este şi
este lung drept.
turitUrechile sunt lungieste
lateral, grebănul şi, uneori,
ascuţit,acoperă parţial
spinarea ochii.şi crupa
convexă
teşită.
Membrele sunt înalte, puternice, cu unghiile deosebit de rezistente. Pielea este groasă
şi acoperită cu păr lung, aspru şi des care, în regiunea grebănului, formează o coamă.
Culoarea este variabilă, de la galben închis la albă murdar.
Maturitatea sexuală este atinsă la 1,5-2 ani, prolificitatea este de 6-9 purcei la fătare.
La vârsta de 2,5 ani unele animale îngrăşate pot atinge greutatea de 250 kg. Valorificarea
hranei este slabă, consumând peste 8-9 UN/kg spor.
Carnea
concentrate, şi grăsimea
utilizează bine sunt gustoase,
păşunea şi alte cu conservabilitate
categorii mare. Aceste
de furaje ieftine suine, pe destul
şi cu conţinuturi lângă
de ridicate în celuloză.
Ca reprezentant al acestei
grupe este porcul primitiv din
Germania, denumit şi “Porcul de
Marsh“ (german), care a participat la
formarea resei Edelschwein (porcul
nobil german). Acesta se caracteri-
zează prin talie înaltă, urechi mari şi
aplecate, culoare neagră, prolificitatea
între 6-8 purcei, cu carne şi grăsime
28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 28/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


de calitate bună. Mai menţionăm şi
porcul Palatin, care s-a crescut şi în
România, până în preajma Primului
Război Mondial. Fig.12 Porcul de marş
b) Suinele primitive europene de talie mică
Aceste suine au fost răspândite în Polonia, Ucraina, Bavaria etc., fiind mai uniforme
ca format corporal şi oarecum asemănătoare cu mistreţul european.
În comparaţie cu cele din grupa anterioară, acestea sunt de talie mică, greutate mai
redusă, trunchiul turtit lateral, iar picioarele sunt înalte şi puternice.
Părul este abundent, gros şi de culoare variabilă: albă, neagră, roşie, bălţată etc.
Prolificitatea este între 6-8 purcei la fătare, iar scroafele sunt bune mame. Ca reprezentant al
acestei grupe menţionăm: Porcul primitiv de Hanovra, Porcul de Polonia, cel de Ucraina,
 precum şi porcul Stocli (cu cele 2 varietăţi: Băltăreţul şi Stocli propriu-zis). Cel mai important
reprezentant, pentru Europa, a fost Porcul primitiv de Hanovra (sau de Bavaria), care
  poseda talia mică, urechi scurte,
culoare brună-roşcată, forme
corporale înguste, prolificitatea între
7-8 purcei, rezistenţa organică bună
şi carnea de foarte bună calitate. Era
considerat un consumator bun de
  păşune şi alte categorii de furaje
suculente (cartofi, sfeclă, dovleci
etc.), însuşiri care se regăsesc parţial
şi la rasa Edelschwein.
Fig. 13 Porcul primitiv de Hanovra

2.4.3. Rasele de suine de formaţiune veche


Se consideră că rasele de formaţiune veche s-au format în Europa, în urma
încrucişărilor suinelor primitive europene cu cele asiatice, alături de unele acţiuni de selecţie
(uneori nedirijate), precum şi o hrănire ceva mai abundentă, cu furaje concentrate.
Zonele de formare corespund ţărilor mediteraniene, aparţinătoare, la timpul respectiv,
Imperiului Roman, rasele respective fiind cunoscute şi sub numele de “rase romane”.
Perioada de formare a fost cuprinsă din antichitate şi până în secolul al XVII-lea.
 FRANÇOIS CHAMOUX   (1985), consemnează în “Civilizaţia elenistică” faptul că, în
Grecia antică, în secolele III şi II î.Hr., pentru conferirea calităţii de cetăţean al Atenei, se
apela la unele formule nu prea juridice, printre care şi “oferirea unui purcel sau a unei cantităţi
de cărbune” în schimbul unui asemenea certificat sau diplomă, ceea ce dovedeşte că porcinele
constituiau un important produs pentru necesităţile zilnice de hrană.
Din această grupă mai importante sunt:
- rasa Napolitană;
- rasa Portugheză
Ambele rase se întâlnesc şi

29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 29/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


astăzi în zonele respective, dar în
efective foarte reduse. Ele au mare
importanţă, deoarece au participat
direct, la vremea respectivă, la
formarea unor rase noi în Anglia.
Suinele din această grupă se
caracterizează printr-o talie şi greutate
corporală intermediare, faţă de
  porcinele primitive, cu trunchiul Fig.14 Rasa Napolitană
cilindric, cu păr scurt şi de culoare
diferită (în general închise).
Prolificitatea a fost între 8-9 purcei, constituţia a variat spre fină şi cu rezistenţă
organică mare.
De menţionat că rasele de formaţiune veche din Balcani au fost direcţionate mai mult
 pentru producţia de grăsime (aşa cum este rasa Mangaliţa), însă au avut o prolificitatea mai
redusă (5-6 purcei). Animalele din această rasă valorificau bine păşunea.
Au fost animale rustice, foarte rezistente la condiţiile vitrege de mediu şi puţin
  pretenţioase la hrană. Alături de Mangaliţa, au mai făcut parte rasele Sumadia (din
Iugoslavia), Bacony şi Şişka (din Ungaria), porcul Albanez etc.
Aria de răspândire a raselor de formaţiune veche s-a restrâns foarte mult, deoarece au
fost animale slab productive; ele fiind utilizate astăzi doar ca “bănci de gene” pentru sporirea
rezistenţei organice, excepţie făcând rasa Mangaliţa căreia i se acordă în ultimul timp atenţie
 productivă datorită calităţii dietetice a grăsimii sale.

2.4.4. Rasele de suine de formaţie nouă


Crearea raselor de suine de formaţie nouă a constituit un proces relativ rapid, începând
cu secolul al XVIII-lea, având menirea îmbunătăţirii însuşirilor productive şi economice.
Accentul s-a pus pe următoarele însuşiri:
- valorificarea mai bună a hranei;
- ridicarea prolificităţii;
- îmbunătăţirea calităţii cărnii (inclusiv sporirea randamentului la sacrificare).
De o deosebită
şi dinamizatoare importanţă au fost factorii social-economici, elementele mobilizatoare
constituindu-le:
- cerinţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru carnea slabă;
- reducerea preţului de cost;
- uniformizarea obţinerii producţiei de carne pe tot parcursul anului etc.
Una din ţările iniţiatoare a fost Anglia, care dispunea, la momentul respectiv, de multe
colonii şi de o experienţă avansată în creşterea animalelor, în general, şi în creşterea suinelor,
în special.
În această etapă nouă în dezvoltarea creşterii suinelor, crescătorii au căutat să
introducă metode noi de lucru în procesul de ameliorare. S-a pus un accent deosebit pe
selecţie, pe folosirea împrecherilor dirijate, pe îmbunătăţirea factorului hrană şi, în final, chiar 
 pe creşterea pe bază de linii şi familii zootehnice.
30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 30/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Toate aceste tehnici de lucru au fost aplicate în mod ştiinţific, având drept consecinţă
modificările substanţiale ale însuşirilor morfologice şi productive la rasele nou create.
Rasele de suine de formaţie nouă s-au extins rapid în numeroare ţări din Europa şi
chiar pe alte continente. Pasiunea crescătorilor englezi şi baza materială foarte bună au
contribuit în mare măsură la obţinerea raselor de suine de formaţie nouă. Ca metodă de
obţinere, suinele de formaţie nouă, s-au format, în principal, prin încrucişarea suinelor 
 primitive din Europa cu cele din Asia, alături de unele încrucişări ale acestora cu rase de
formaţiune veche, toate fiind secondate de o selecţie şi o hrănire adecvate.
În prima etapă, crescătorii englezi au importat suine din grupa romanică (Napolitană,
Portugheză etc.) apoi suine primitive din Asia (Porcul chinezesc cu mască), pe care le-au
încrucişat cu porcinele locale, obţinânduse noi rase, ca: Leicester, Essex şi Micul alb.
Desigur că, alături de încrucişări, s-a apelat şi la selecţia severă a indivizilor cu însuşiri
dorite. Se presupune că s-a utilizat într-o oarecare măsură şi consangvinizarea, pentru
consolidarea caracterelor dorite sau utile omului.
Aceste rase se diferenţiază mult faţă de cele care au participat la formarea lor, în
sensul că, precocitatea şi prolificitatea s-au îmbunătăţit simţitor. Conformaţia s-a modificat în
direcţia producţiei de carne, crescând randamentul la sacrificare şi chiar s-au pus bazele
 producerii unui porc cu “carne slabă” (extremităţile s-au redus mult).
În unele ţări s-au pus la punct şi variantele mixte, de carne-grăsime, deci în funcţie de
 preferinţele consumatorilor.

2.4.5. Rasele de suine perfecţionate (ameliorate)


În categoria raselor de suine perfecţionate, sau ameliorate, sunt incluse şi unele rase
actuale, ele având la bază rasele de formaţiune nouă, la care s-a continuat munca de
ameliorare, în strictă concordanţă cu cerinţele consumatorilot pentru “carnea slabă”.
Etapizat, s-au format două grupe de rase perfecţionate, şi anume:
- rase de suine de formaţie nouă, devenite amelioratoare;
- rase de suine moderne, sau perfecţionate.
În prima categorie se include majoritatea raselor englezeşti, care s-au format de la
începutul secolului al XIX-lea.
În procesul de formare s-a apelat la practicarea încrucişărilor pentru crearea de rase
noi, a creşterii în rasă curată, a consangvinizării şi creşterii pe bază de linii şi familii
zootehnice, toate aceste acţiuni fiind completate cu o selecţie riguroasă şi o alimentaţie
raţională.
Aceste rase s-au extins (la timpul respectiv) pe teritorii foarte mari, unele menţinându-
se şi în prezent; crescătorii preferându-le chiar faţă de cele moderne.
Mai importante din această grupă sunt rasele: Marele negru, Marele alb, Mijlociul alb,
Berskhire, Wessex etc.
De menţionat că, rasa Marele alb, a fost şi este foarte mult răspândită, pe întreg globul,
datorită însuşirilor biologice şi productive bine consolidate, pentru toate categoriile de unităţi.

Este rasa
Încu
ceafondul
de-a genetic cel mai bine
doua categorie consolidat.
se includ rasele formate la începutul secolului al XX-lea,
cu precădere între cele două războaie mondiale şi chiar în prezent.

31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 31/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În procesul de formare s-a apelat la rasele de formaţiune nouă, devenite amelioratoare,
utilizându-se cele mai moderne tehnici de lucru şi progresele obţinute în biologie. În cadrul
acţiunii de ameliorare şi apoi de perfecţionare a raselor, s-au utilizat cu succes liniile
consangvinizate.
În prezent, se poate vorbi de un anumit grad de specializare a raselor pentru “carnea
slabă”, sau pentru producţia de bacon.
În Europa s-au format următoarele rase: în Germania, rasa Edelschwein, în
Danemarca, rasa Landrace, în Belgia, rasele Piétrain şi Landrace belgian, în România, Porcul
alb de Ruşeţu, precum şi o serie de rase în ţările C.S.I.
În America s-au format rasele: Hampshire, Chester-White, Duroc, Minnesota,
Montana etc.
Rasele moderne se caracterizează, în ansamblu, printr-o bună dezvoltare corporală, în
sensul că realizează dimensiuni de lungime apreciabile. Se mai remarcă alungirea trenului
mijlociu, sub formă de cilindru lung, iar trenul posterior este foarte dezvoltat, toate tinzând la
forma de pară a corpului. La animale se înregistrează greutăţi corporale mari mari, în perioade
scurte de timp, valorificarea hranei este superioară; iar unele rase de culoare închisă se
  pretează şi la creşterea pe păşuni, altele în complexe intensiv-industriale – variante de
exploatare care ridică rentabilitatea unităţilor crescătoare.
Toate rasele moderne sunt utilizate pentru obţinerea de “porci hibrizi”, prin scheme de
încrucişare între linii consangvine, bine puse la punct de către firme specializate.

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 32/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

CAPITOLUL 3

ÎNSUŞIRILE MORFOLOGICE ŞI FIZIOLOGICE


ALE SUINELOR

3.1. Insuşirile morfologice generale


Însuşirile morfologice ale suinelor prezintă o serie de particularităţi faţă de celelalte
animale de fermă. Principalele însuşiri morfologice sunt: dezvoltarea corporală, conformaţia
corporală şi culoare (părului şi a pielii). Pe baza acestor însuşiri se apreciază constituţia şi
tipurile morfo-productive.

3.1.1. Dezvoltarea corporală


În aprecierea dezvoltării corporale se ţine seama de două grupe de însuşiri:
- masa corporală (sau greutatea);
- dimensiunile corporale.
a) Masa corporală reprezintă elementul principal în aprecierea dezvoltării corporale,
fiind cunoscută şi sub denumirea de greutate corporală , exprimată în kg şi grame.
Aceasta se determină prin cântăriri individuale la anumite vârste, fiind o lucrare de
 bază a selecţiei şi edificatoare în procesele de creştere şi îngrăşare.
Valorile recoltate ne furnizează date privind evoluţia ameliorării suinelor prin
 performanţele de producţie, acestea trebuind analizate în funcţie de rasă, sex, vârstă, scopul
 producţiei şi condiţiile concrete din unitate.
Porcinele se cântăresc la naştere, la vârsta de 21 de zile, la înţărcare, la intrarea şi
ieşirea din testare, lunar la tineretului de reproducţie şi anual la reproducătorii adulţi.

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 33/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- Cântăririle la naştere se efectuează în primele 24 de ore de la fătare. Concomitent
cu această acţiune se evidenţiază şi numărul purceilor fătaţi pentru aprecierea prolificităţii
scroafei. Greutatea medie a purceilor la fătare este de 1,2 kg; indivizii sub 800 g la scroafe şi
sub 700 g la scrofiţe se consideră neviabili (se păstrează numai în unităţi cu efective reduse şi
cu posibilităţi de hrănire individuală). Pe baza greutăţilor individuale se apreciază
uniformitatea lotului de purcei la naştere, însuşire morfofiziologică foarte importantă pentru
specia suine. Intre greutatea corporală a purceilor la naştere şi evoluţia ulterioară a greutăţii
corporale la diferite vârste este o corelaţie strâns pozitivă, coeficientul de corelaţie (r) fiind de
+0,83 (de la naştere la vârsta la 21 zile).
- Cântărirea la vârsta de 21 zile se efectuează individual la întreg lotul de purcei
aparţinător aceleaşi scroafe. Pe baza greutăţii totale a lotului se apreciază capacitatea de
alăptare a scroafelor, însuşire foarte importantă pentru aprecierea animalelor de reproducţie.
Greutatea indivizilor la această vârstă este, în medie, de 4,5 kg, însă mai mare la
metişii şi hibrizii de mare productivitate. Cu această ocazie se determină şi numărul de purcei.
Uniformitatea greutăţii corporale individuale la această vârstă ne confirmă o bună capacitate
de alăptare a mamei.
- Cântărirea la înţărcare se efectuează, de asemenea, individual şi constituie un
indicator de bază în estimarea evoluţiei ulterioare a dezvoltării corporale. Vârsta la care se
face înţărcarea diferă de la unitate la unitate, cea mai des întâlnită fiind la 35 zile pentru
unităţile de producţie şi la 42 zile la unităţile producătoare de material de prăsilă. În sistem
semiintensiv înţărcarea se mai face şi la 56 de zile, iar în cele în care secexploatează hibrizi de
mare productivitate, vârsta se poate reduce la 28 şi chiar 21 zile. Se determină şi numărul de
 purcei înţărcaţi, care este un element de bază în aprecierea fertilităţii femelelor de reproducţie.
- Cântărirea la intrarea în testare se face individual la vârsta de 91±3 zile, greutatea
variind între 20-25 kg, în funcţie de rasă, sex şi condiţii de furajare. De menţionat că,
greutăţile corporale de peste 22 kg corelate cu dimensiunile mari de lungime (a corpului şi a
trunchiului) influenţează pozitiv calitatea carcasei la animalele îngrăşate şi sacrificate,
 predominând carnea în detrimentul slăninei.
- Cântărirea la ieşirea din testare se face individual la vârsta de 182±3 zile, când
animalul posedă cca. 90 kg. Pe baza diferenţei dintre greutatea la ieşirea din testare şi cea de
intrare la testare se determină   sporul de creştere în greutate vie, sporul mediu zilnic şi
consumul de furaje/kg spor .
În prezent, se determină numai greutatea individuală la ieşirea din testare, deci la
vârsta de 182±3 zile (lucrare care se efectuează săptămânal).
Tineretul de reproducţie se cântăreşte în continuare lunar, până la intrarea în efectivul
matcă, iar reproducătorii adulţi anual. Porcinele supuse îngrăşării se cântăresc lunar, în grupe
de 10-15 animale, pentru determinarea sporului de creştere şi justificarea consumului de
furaje.
b) Dimensiunile corporale se determină numai la viitorii reproducători prin
măsurători la diferite vârste, fiind obligatorii cele recoltate la ieşirea din testare şi anual la
reproducători (în lucrările de selecţie).
Principalele dimensiuni corporale sunt: lungimea corpului, lungimea trunchiului,
înălţimile la grebăn şi la crupă, perimetrele fluierului şi ale toracelui, precum şi adâncimea
toracelui. Pe baza lor se calculează şi se interpretează diferiţi indicii corporali.
34
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 34/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Toate datele cu privire la masa corporală şi dimensiunile corpului se înregistrează în
registre şi evidenţe zootehnice (tehnica de lucru este prezentată în cadrul îndrumătorului de
lucrări practice).

3.1.2. Conformaţia corporală


Conformaţia corporală constituie o altă însuşire morfologică importantă şi rezultă din
analiza regiunilor corporale, atât separată, cât şi a grupelor de regiuni legate între ele morfo-
fiziologic, iar în final se apreciază armonia de ansamblu. Analiza se face prin aprecierea
exteriorului, având la bază legătura dialectică între formă şi conţinut. Această însuşire este în
strânsă legătură cu constituţia şi rezistenţa organică a suinelor. La suine, însuşi corpul
animalului reprezintă producţia principală, ceea ce simplifică mult aprecierea zootehnică.
Conformaţia corporală condiţionează tipul morfo-productiv al unei rase, iar în cadrul
acesteia se diferenţiază populaţii sau linii specializate la care se pot evidenţia anumite forme
de producţie.
Aprecierea exteriorului se face, de regulă, la animalele în stare de întreţinere de
reproducător, deci la cele cu dezvoltarea bună a scheletului şi a musculaturii, precum şi la cele
sănătoase.
În acţiunea de ameliorare trebuie să se ţină cont de însuşirile de exterior, deoarece în
unele cazuri se pot semnala slăbirea constituţiei. Cel mai tipic exemplu îl oferă rasa Yorcul
mic, rasă foarte precoce, dar la care insistându-se unilateral pe ridicarea precocităţii s-a
neglijat exteriorul, ducând în final la unele defecte de conformaţie (profilul capului
ultraconcav, osatura prea fină şi rezistenţă organică scăzută). Slăbirea constituţiei, ca urmare a
unei selecţii unilaterale, a fost sesizată şi în cazul varietăţii bl onde din cadrul rasei Mangaliţa.
Acţionându-se prea insistent asupra îmbunătăţirii precocităţii animalelor şi neluându-se în
considerare consecinţele asupra conformaţiei corporale, s-a ajuns la slăbirea considerabilă a
constituţiei, materializându-se prin apariţia unor defecte de aplomb şi chiar cu scăderea
rezistenţei organice.
Studiul analitic al regiunilor corporale se face în cadrul lucrărilor practice; în cele ce
urmează se vor face unele aprecieri generale ale conformaţiei, pe părţi corporale.
Conformaţia părţii anterioare are importanţă mai redusă, deoarece în urma sacrificării
din aceasta rezultă carne de calitate inferioară (la cap) şi medie (de la gât). Carne de calitate
superioară ne este oferită doar de şunca anterioară, deci de regiunile spetei şi braţului, precum
şi de cea de la grebăn.
Studiul conformaţiei corporale a acestei părţi (în special a capului) ne oferă date
importante cu privire la rasă, dimorfismul sexual, precocitate, constituţie şi chiar asupra stării
de sănătate, indicându-ne uneori şi condiţiile beneficiate anterior pentru creştere.
În general, la porcinele ameliorate şi perfecţionate capul este mai redus ca mărime, cu
regiunile frunţii şi feţei mai largi şi cu profilul uşor concav (mai rar drept).
Profilul ultraconcav nu este de dorit deoarece incomodează animalul la prehensiunea
hranei, în respiraţie şi la păşunat.
Indivizii cu formele înguste şi ascuţite ale oaselor capului nu sunt acceptaţi în lucrările
de selecţie. De asemenea, profilul drept nu este de dorit, aceasta indicând primitivitate şi
neameliorare, cu excepţia raselor Landrace şi Hampshire.

35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 35/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Urechile, prin portul şi mărimea lor, constituie repere pentru încadrarea în rase sau
grupe de metişi, nepreferându-se cele prea mari şi aplecate, deoarece incomodează animalul la
vedere.
Gâtul trebuie să fie cât mai bine îmbrăcat în muşchi, nici prea lung, dar nici scurt, iar 
în secţiune transversală să fie cât mai apropiat de forma cilindrică, sau uşor eliptică (rasa
Landrace posedă gâtul relativ lung şi uşor eliptic). Acesta trebuie să fie prins corect de cap şi
trunchi, fără zone evidente de demarcaţie (acestea indică greşeli în hrănirea animalului şi
slăbirea constituţiei).
Aşa după cum s-a menţionat, capul şi gâtul trebuie să aibe dimensiuni cât mai reduse,
însă se va avea grijă ca prin selecţie să nu se depăşească limitele fiziologice normale.
Regiunile spetei şi braţului, care formează şunca anterioară, trebuie să fie cu bazele
anatomice normal dezvoltate, bine îmbrăcate în muşchi, iar direcţiile membrelor anterioare să
se încadreze în liniile de aplomb normale.
Starea de sănătate ne este indicată şi prin analiza discului râtului, alături de
temperatura pavilioanelor urechilor: discul râtului este uscat şi cald la animalele bolnave, iar 
urechile sunt de asemenea calde (la palpare).În cazul în care capul animalului este
disproporţionat (mai mare) faţă de corpul acestuia (în ansamblu), ne poate duce la concluzia
că în perioada de creştere condiţiile au fost precare, în special cele de natură alimentară.
Trenul anterior s-a redus considerabil, ca urmare a proceselor de selecţie, aşa încât în
 prezent acestea reprezintă cca. 30% din greutatea corporală, faţă de 70% cât se înregistra la
formele sălbatice şi la unele porcine primitive (fig.13).
La  trenul mijlociu se va avea în vedere ca toate regiunile să fie mai lungi şi largi,
concurând la forma de cilindru lung. Regiunile de pe linia dorsală, să fie cât mai bine
îmbrăcate în muşchi, în special regiunile spinării şi şalelor, deoarece oferă carne de calitate
superioară (cotlet şi antricot).
Profilul corpului, apreciat prin
configuraţia liniei superioare (sau
dorsală), cuprinzând regiunile
grebănului, spinării şi şalelor, trebuie
să fie drept şi uşor ascendent, cu
excepţia unor rase americane (Duroc,
Hampshire şi Chester-White) la care
este convex. Arcuirea liniei spinării,
după selecţionerii americani, este o
modalitate de alungire a trunchiului.
Regiunile de pe linia
abdominală de asemenea, trebuie să
fie cât mai lungi şi largi, pentru a oferi
o bază suficientă de prindere a
ugerului.
La regiunea ugerului se vor 
analiza: numărul de mameloane,
distanţarea acestora atât între rânduri
cât şi între perechi, simetria şi Fig.15 Evoluţia conformaţiei corporale la suine
36
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 36/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


conformaţia (aprecierea făcându-se
în perioada de alăptare). Forma dorită a mameloanelor este de pâlnie bietajată, iar la pipăit să
se simtă aspectul buretos, care indică predominarea ţesutului glandular.
La  trenul posterior  se analizează cu atenţie crupa şi şunca posterioară, de la care se
obţin cele mai mari proporţii de carne de calitate superioară. În general, crupa trebuie să fie

dreaptă,
regiunilorlargă şi posterioare.
şuncii lungă, conformaţie care oferă
De menţionat o bază
că şunca mare de este
posterioară prindere pentru
formată, musculatura
în principal, din
muşchii fesei, coapsei şi gambei, care trebuie să fie largă, convexă şi descinsă.
La membrele posterioare se va aprecia şi încadrarea lor în linia de aplomb normală,
 precum şi înclinarea optimă a regiunii chişiţei, care sunt foarte importante la reproducătorii
masculi.

*
* *

Studiul regiunilor corporale ne oferă date certe cu privire la conformaţia corporală, din
care cauză analiza trebuie să se facă cu mare atenţie, ţinându-se cont de rasa aparţinătoare, de
sex, de scopul producţiei (rase materne şi rase paterne) etc.
În munca de selecţie trebuie să se sesizeze din timp defectele de conformaţie care ar 
 putea genera slăbirea constituţiei animalului. Pentru reproducătorii masculi se va pune un
mare accent pe regiunea testiculară, a furoului şi a penisului, iar la femele pe integritatea
ugerului şi a vulvei.

3.1.3. Constituţia suinelor


Constituţia suinelor este determinată de o serie de particularităţi morfo-fiziologice,
fiind oglindită şi de dezvoltarea corporală, alături de conformaţie, ambele cu influenţă asupra
 potenţialului productiv şi a rezistenţei organismului.
La suine întâlnim patru tipuri constituţionale: fină şi robustă, ca tipuri dorite şi debilă
şi grosolană, ca tipuri nedorite. Desigur că, uneori încadrarea nu este strictă, indivizii având şi
variante intermediare.
În general, se preferă ca scroafele să aparţină la tipul constituţional fin sau varianta
fină spre robustă, iar vierii la constituţie robustă.
Constituţia fină
Cuprinde suinele de reproducţie din rasele specializate pentru carne şi bacon.
Animalele se caracterizează prin cap mic, schelet fin, dar rezistent, corp lung şi zvelt, iar 
musculatura este bine evidenţiată.
Pielea este fină, elastică, bine vascularizată, iar părul este subţire, lucios şi uniform
repartizat. Scroafele au prolificitatea şi capacitatea de alăptare foarte bune, cu instinctul
matern pronunţat.
Vierii au un temperament vioi şi execută uşor monta.
Suinele cu constituţie fină se pretează la îngrăşarea pentru carne şi mai ales pentru
  bacon. În această categorie se încadrează majoritatea exemplarelor din rasele Landrace,
Piétrain şi Landrace belgian.

37
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 37/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Constituţia robustă
Cuprinde suinele de reproducţie ce se caracterizează prin corpul lung, larg şi adânc,
 bine îmbrăcat în musculatură, exprimând dezvoltare corporală bună şi vigoare.
Scheletul este puternic şi foarte rezistent. Părul este fin, lucios, dar mai des decât la
constituţia fină şi uniform repartizat. Pielea este destul de fină, densă şi elastică.
Animalele au un temperament vioi, realizează sporuri mari de creştere în greutate vie
şi valorifică bine hrana. Scroafele sunt bune mame, cu prolificitatea, capacitatea de alăptare
 bune şi rezistente la exploatarea intensivă.
Constituţia robustă este dorită la suinele de reproducţie, în special la vieri. În această
categorie se încadrează majoritatea indivizilor din rasele Marele alb, Edelschwein, Yorkshire,
Marele negru şi chiar Bazna.
Constituţia debilă
Suinele cu constituţie debilă au dezvoltarea corporală insuficientă în raport cu vârsta.
Debilitatea este o consecinţă a condiţiilor nefavorabile de mediu ce au acţionat de-a lungul

mai multor
indivizi generaţii,
cu grade alături
ridicate de o selecţie greşită şi uneori de menţinerea la reproducţie a unor 
de consangvinizare.
Este o exagerare a constituţiei fine şi se caracterizează prin conformaţie lipsită de
armonie; trunchiul, deşi lung, este îngust şi lipsit de adâncime.
Scheletul este slab dezvoltat şi lipsit de rezistenţă, iar membrele sunt disproporţionat
de lungi şi cu defecte de aplomb.
Capul este lung şi uscăţiv, cu prindere defectuoasă de gât. Pielea este prea subţire şi
lipsită de elasticitate, iar părul este rar, fără luciu şi neuniform repartizat pe suprafaţa
corpului. Scroafele au prolificitatea redusă, capacitatea de alăptare mică şi cu instinctul
matern slab evidenţiat. Exemplarele se exclud de la reproducţie, deoarece sunt lipsite de
rezistenţa organică, iar produşii realizează sporuri mici şi valorifică slab hrana.
Constituţia grosolană
Animalele din această categorie au o dezvoltare corporală aparent bună în raport cu
vârsta, însă la un examen mai atent se constată că posedă corpul “împăstat”, scheletul
grosolan şi lipsit de rezistenţă. În general oasele sunt voluminoase, însă fără rezistenţă pe
măsura volumului lor.
Capul este mare (voluminos) şi nu exprimă fidel rasa şi sexul, iar pielea este mai
groasă şi cu ţesut conjunctiv abundent, părul este lung, gros, fără luciu şi neuniform repartizat
 pe corp.
Temperamentul este limfatic: vierii execută greu monta şi dau spermă de calitate
slabă, iar scroafele au prolificitate scăzută şi nu sunt bune mame (adesea strivesc purceii).
Grăsunii supuşi îngrăşării dau rezultate slabe: valorifică slab hrana, iar carcasele sunt
necorespunzătoare. Animalele se exclud de la reproducţie, deoarece toate aceste particularităţi
nu sunt favorabile însuşirilor productive. Din această categorie fac parte unii indivizi din
rasele tardive, uneori şi cele din cele ameliorate, evidenţiind faptul că tineretul nu a beneficiat
de condiţii normale de creştere (în special de alimentaţie) pe parcursul mai multor generaţii.

*
* *

38
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 38/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Aprecierea tipului constituţional este o lucrare tehnică pretenţioasă, care trebuie
efectuată de cadre cu multă experienţă. În aprecierea încadrării animalelor se va ţine cont de
rasă, sex, vârstă, starea de întreţinere şi de informaţii asupra tehnologiei de creştere aplicate
(în special alimentaţia şi întreţinerea).
De menţionat că, tipul constituţional se poate înrăutăţi, în condiţiile în care factorii de
mediu sunt sistematic
modificându-şi nefavorabili.
intensitatea, ritmul şiÎnamplitudinea
această situaţie, organismul
funcţiilor vitale.vaLaîncerca
acesteasăsesemai
adapteze,
poate
adăuga şi selecţia inadecvată, de obicei unilaterală şi uneori chiar gradul de consangvinizare
 prea ridicat, toate aplicate în acţiunile de ameliorare.
Pentru înlăturarea acestor neajunsuri se impune reajustarea sistemului de exploatare a
reproducătorilor, reexaminarea schemelor de împerechere şi de îmbunătăţire a alimentaţiei,
 precum şi analizarea periodică a unor constante sanguine (evidenţierea cariotipului la nivel de
individ).

3.1.4. Tipurile morfo-productive la suine


Tipurile morfoproductive la suine sunt o consecinţă directă a selecţiei, în urma căreia
s-au diferenţiat rase, populaţii şi linii specializate pentru producţia de carne, şi mai puţine
 pentru producţia de grăsime şi mixte (de carne-grăsime). Fiecărei forme de producţie îi
corespunde o anumită conformaţie corporală.
La suine se disting  patru tipuri morfo-productive: de carne, pentru bacon, mixte şi de
grăsime.
Tipul morfo-productiv de carne
În acest tip se încadrează un număr mai mare de rase specializate pentru producţia de

carne, caracterizându-se
Lungimea corpuluiprintr-o dezvoltare
depăşeşte corporală
cu 15-20 bună, corptoracic.
cm perimetrul lung şi Trunchiul
cilindric. este larg şi
 puţin adânc. Şuncile anterioare sunt largi, fără a fi prea proeminente, iar cele posterioare sunt
 bine dezvoltate şi descinse. În urma sacrificării rezultă carcase de bună calitate, cu raportul
carne-grăsime net în favoarea cărnii, iar randamentul este mare.
Animalele aparţin tipului constituţional robust sau fin şi temperamentului vioi.
Scroafele sunt bune mame, posedă prolificitate şi capacitate de alăptare bune.
În ansamblu, suinele aparţinătoare acestui tip apar zvelte, viguroase şi cu un format
corporal dreptunghiular. Ca reprezentanţi se pot include, cu precădere rasa Marele alb,
 precum şi rasele Marele negru, Duroc, Hampshire, Edelschwein etc.
Tipul morfo-productiv pentru bacon
Acest tip este o variantă îmbunătăţită a celui de carne şi apărută în urma selecţiei,
caracterizându-se prin alungirea trenului mijlociu şi dezvoltarea exagerată a părţii posterioare,
aşa încât animalele au o formă de “pară”.
Corpul are forma de trapez, deoarece linia superioară este dreaptă şi ascendentă.
Lungimea corpului este mai mare cu 20-25 cm faţă de perimetrul toracic.
Capul este mic, membrele scurte, scheletul fin şi rezistent, ceea ce asigură un
randament foarte bun la sacrificare. Corpul foarte lung şi bine îmbrăcat în muşchi, precum şi
dezvoltarea exagerată a şuncilor posterioare asigură o proporţie mare de carne în carcasă şi o
grăsime redusă şi uniformă a stratului de slănină.

39
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 39/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


La toate animalele constituţia este fină sau o variantă între fină şi robustă. În această
categorie pot intra Landrace, rasa Piétrain, precum şi metişii dintre rasele Marele alb şi
Landrace.
Tipul morfo-productiv mixt (de carne-grăsime)
Suinele aparţinătoare acestui tip se caracterizează, în general, printr-un format bine
 proporţionat, apropiat de tipul de carne. Trunchiul este mai scurt, mai larg şi mai adânc
comparativ cu cel de carne, aşa încât lungimea corpului este aproximativ egală cu perimetrul
toracic.
Şuncile posterioare sunt mai puţin dezvoltate decât la tipul de carne. Constituţia este
robustă, temperamentul vioi, rezistenţa organică mare şi o bună capacitate de aclimatizare.
În această categorie intră rasele: Berk, Albul mijlociu, Bazna etc.
Tipul morfo-productiv pentru grăsime
Se caracterizează printr-un format corporal scurt, adânc şi larg. Perimetrul toracic este
mai mare cu 5-10 cm faţă de lungimea corpului.
Linia superioară este convexă, iar cea inferioară lăsată aşa încât trenul mijlociu apare
 bine dezvoltat, concurând la forma de butoi a trunchiului. Coastele sunt scurte şi mult arcuite.
Sunt animale cu gâtul scurt şi gros, crupa teşită, şuncile posterioare puţin dezvoltate,
uneori osatură puţin rezistentă.
Prolificitatea este redusă, precocitate moderată, temperament vioi şi o mare rezistenţă
organică. În această categorie intră rasa Mangaliţa şi parţial Micul alb.

*
* *

În prezent se promovează la reproducţie indivizii cu tipul morfo-productiv de carne şi


 pentru bacon, deoarece cererea de grăsime este din ce în ce mai redusă. Tehnica încadrării
animalelor după tipurile morfo-productive se va face în cadrul lucrărilor practice.

3.1.5. Particularităţi de culoare


Culoarea la suine este o însuşire morfologică ce constituie caracter de rasă, cu
implicaţii majore în alegerea sistemului de exploatare, înlesnind aprecierea gradului de
ameliorare şi cu influenţă în tehnologia preparării carcaselor.
În general, rasele cu culoare închisă conferă o rezistenţă mai mare la eritemul solar,
însă unele dau un aspect neplăcut al carcaselor prelucrate termic (aspectul cenuşiu al
şoricului).
Culoarea albă (“albinism”) este întâlnită la majoritatea raselor actuale şi constituie
un caracter dominant faţă de celelalte culori. Este preferată pentru producţia de bacon, însă
favorizează insolaţia, iar animalele posedă, în general, o rezistenţă organică mai redusă.
Această culoare este întâlnită la rasele: Marele alb, Landrace, Edelschwein, Yorkshire etc.
Culoarea blondă (“ilucism”) este determinată de prezenţa atât în piele cât şi în păr a
unor pigmenţi care protejează oarecum animalele faţă de razele solare. Nu este dominantă faţă
de alte culori. Se întâlneşte la Mangaliţa blondă, la rasa Lincoln etc.

40
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 40/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Culoarea neagră (“melanism”) este determinată de predominarea pigmenţilor 
melanici atât în piele cât şi în păr. Animalele sunt rezistente la razele solare, la condiţiile
vitrege de mediu şi chiar la boli, putându-se exploata economic pe păşuni. Este dominantă
faţă de culoarea blondă la unele rase. Carcasele tratate termic au un aspect mai puţin plăcut,
mai ales pentru producţia de bacon. Se întâlneşte la rasele Cornwall, Mangaliăa neagră, Berk 
(parţial) etc.
Culoarea roşie  prezintă avantajele culorii negre, cu privire la insolaţie, însă nu
depreciază aspectul carcaselor, deoarece pigmentul este termolabil. Este recesivă faţă de
culorile albă şi neagră. Se întâlneşte la rasele Duroc, Tamworth, Mangaliţa roşie etc.
Culorile bălţate (compuse ) sunt tipice la rasele de culoare neagră şi cu brâu alb,
 precum şi la cele cu pete negre pe un fond alb. Se întâlneşte la rasele: Hampshire, Wessex,
Bazna (negru cu brâu alb), Piétrain şi la multe rase moderne americane. Sunt rezistente la
eritemul solar, deci exploatabile în unităţile gospodăreşti.
Culorile bălţate apar şi la metişii ce se obţin prin încrucişarea suinelor de diferite
culori, fără însă a afecta aspectul carcaselor.

*
* *

O altă însuşire morfologică importantă este şi dentiţia la suine care ajută la aprecierea
vârstei prin numărul, forma, apariţia şi aspectul dinţilor.
De asemenea, glanda mamară, prezintă particularităţi importante, precum şi aparatul
genital, tubul digestiv, unghiile etc.

3.2. Însuşirile fiziologice şi productive


Însuşirile fiziologice ale suinelor prezintă o serie de particularităţi faţă de celelalte
animale de fermă. Suinele se încadrează în categoria animalelor  omnivore, cu capacitate mare
de înmulţire, cu o viaţă de grup, aclimatizabile în zone diferite, rezistente la intervenţii
chirurgicale şi sensibile la boli infecto-contagioase.
Suinele actuale se pot creşte în toate sezoanele anului (cu condiţia ca purceilor sugari
şi celor înţărcaţi să li se asigure condiţii termice optime), putându-se adapta la exploatare
intensivă, specifică unităţilor industriale, dar şi în cele cu efective reduse.
Principalele particularităţi fiziologice şi productive se vor analiza, pe scurt, în cele ce
urmează.
- Capacitatea de înmulţire
În urma procesului de domesticire a dispărut aproape complet activitatea sezonieră de
reproducţie. La actualele rase de suine căldurile apar în toate sezoanele, cu aproximativ
aceeaşi intensitate, însă  fecunditatea scroafelor este foarte bună în perioadele răcoroase, între
80-90 %, dar se poate reduce în sezoanele călduroase şi în condiţii de exploatare intensivă,
 până la 75% (şi chiar mai puţin).
Perioada de gestaţie este de 114-115 zile, fiind considerată relativ scurtă şi constantă,
însă perioadele de alăptare şi de refacere se pot reduce considerabil, obţinându-se uşor între 2-

41
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 41/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


2,4 fătări pe an. La o fătare se pot obţine 10-12 purcei, ceea ce face ca anual o scroafă să fete
22-25 produşi.
Aceşti indicatori se pot îmbunătăţi foarte mult în cazul în care scroafele şi vierii sunt
exploataţi raţional, alături de practicarea însămânţărilor artificiale şi utilizarea de aparatură
modernă pentru stabilirea momentului optim de însămânţare şi de diagnosticare timpurie a
gestaţiei, precum şi de întreţinerea individuală a femelelor după însămânţare (pentru o bună
nidaţie). Din acest punct de vedere, efectivele de suine se pot reface într-un interval de timp
foarte scurt, comparativ cu celelalte animale de fermă.

- Precocitatea
La suine, precocitatea se apreciază în funcţie de 2 elemente: energia de creştere şi
valorificarea hranei.
  Energia de creştere la suine se manifestă cu mare intensitate; purceii îşi dublează
greutatea la vârsta de 1,5- 2 săptămâni, iar până la cea de 7-8 luni îşi sporesc masa corporală
de cca. 100 ori.
- Energia de creştere
Se apreciază prin sporul mediu zilnic, care până la vârsta de 30-35 zile, este de cca.
175 g, pe perioada de creştere de cca. 300 g, iar la îngrăşare între 650-750 g, valori depăşite
substanţial de metişi şi hibrizi de mare productivitate.
De menţionat că, evoluţia greutăţii corporale pe perioada naştere - vârsta de 45 de zile
ce condiţionează energia de creştere, este influenţată de o multitudine de factori, de mare
importanţă fiind rasa, grupa de metişi sau hibridul crescut, alături de sistemul de exploatare
adoptat. Aşa de exemplu, la purceii înţărcaţi la vârsta de 45 zile, aparţinători raselor materne
exploatate în condiţii gospodăreşti, se înregistrează greutăţi corporale superioare faţă de
exploatarea industrială (tab. 3).

Tabelul 3
Evoluţia greutăţii corporale a purceiilor în funcţie de rasă
Marele alb
Vârsta Landrace Yorkshire Creştere Creştere
industrială gospodărescă
 Naştere
5 zile 1,280
2,100 1,140
2,010 1,110
1,900 1,320
2,430
10 zile 3,200 3,120 2,800 3,500
21 zile 4,800 4,600 4,200 5,050
35 zile 6,900 6,750 6,500 7,060
45 zile 8,200 8,030 7,950 9,620
S.m.z. (g) 156 156 155 190

Aceste date pledează pentru creşterea gospodărească sau în ferme mici a viitorilor 
reproducători, cu condiţia ca alimentaţia şi microclimatul să fie asigurate la nivel optim,

aspecteExemplarele
impuse şi de îngrăşate
normele actuale ale Uniunii
se pot sacrifica Europene.
la greutatea de 90-100 kg, greutate care se poate
atinge la 6-7 luni, rezultând carcase de foarte bună calitate.

42
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 42/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


La vârsta de 7-8 luni suinele se pot utiliza la reproducţie, în funcţie de rasă şi sex;
scrofiţele se introduc la însămânţare când greutatea corporală depăşeşte 110 kg la rasele şi
metişii perfecţionaţi pentru producţia de carne, şi la peste 90 kg la cele mai puţin ameliorate,
iar masculii la 115-125 kg, indiferent de gradul de ameliorare.
Valorificarea hranei la suine este bună, realizându-se 1 kg spor de creştere în greutate
vie, pe perioada
utilizării îngrăşării,
de furaje combinatecu 3,5-4,5 kg metişi
şi a unor furaj, iar
sauînhibrizi,
cea de consumul
creştere cuspecific
2,1-2,8 pe
kg.perioada
În cazul
îngrăşării, se poate reduce până la 2,5-3,0 kg furaj.
Suinele valorifică foarte bine cerealele, unele reziduuri de la industria alimentară, pe
lângă masa verde, suculentele şi chiar reziduurile culinare.
Valorifi hranei este în strânsă legătură cu gradul de ameliorare fiind mai bună la rasele
specializate faţă de cele mai puţin ameliorate, precum şi la metişii şi hibrizii de mare
 productivitate, comparativ cu rasele sau liniile intrate în schemele de încrucişare.
Din punctul de vedere al precocităţii, suinele se împart în 2 tipuri: tipul precoce (cu
trei subtipuri - foarte precoce, precoce şi semiprecoce) şi tipul tardiv.
Tipul precoce se caracterizează prin animale care realizează sporuri de creştere în
greutate vie mari într-o perioadă scurtă de timp şi cu consumuri specifice reduse de furaje.
În tipul foarte precoce intră rasele Landrace, Duroc şi Hampshire, iar rasa Bazna în
tipul semiprecoce.
De menţionat că, unele rase înregistrează sporuri mari de creştere între anumite vârste
după care acestea scad sau stagnează.
În consecinţă la unele rase, greutatea de sacrificare economică este mai redusă, uneori
la 80-90 kg (la cele precoce şi foarte precoce).
Tipul tardiv este caracteristic raselor puţin ameliorate şi a suinelor de formaţie veche
(uneori şi primitive). Sunt animale cu trenul anterior dezvoltat, cu corpul aplatizat lateral şi
linia spinării convexă.
Sporurile de creştere sunt reduse, iar valorificarea hranei slabă. La acest tip se includ
rasele Stocli, Hanovra etc.

3.2.1. Temperamentul suinelor


Prin temperament se înţelege modul cum organismul reacţionează la excitaţiile
externe, contribuind la integrarea animalului în mediu, fiind condiţionat de intensitatea

reacţiilor
sunt nervoase corelate,
mai armonios şi endocrine dinproducţiile
cu atât organism.obţinute
Cu cât ansamblul acestor reacţii şi răspunsuri
vor fi mai ridicate.
Temperamentul este un atribut al individualităţii, fiind influenţat de de vârstă, de sex,
de sănătate, precum şi de gradul de ameliorare. Atitudinea omului faţă de animal
condiţionează stabilitatea temperamentului. Temperamentul se completează cu
comportamentul şi cu tipul constituţional.
La suine deosebim 3 tipuri de temperament: vioi, care este de dorit, iar cele limfatic şi
nervos sunt de nedorit.
Temperamentul vioi - în această categorie intră animalele cu un sistem nervos
echilibrat, care realizează conexiuni nervoase stabile într-un timp scurt şi cu puţine repetiţii.
Stabilitatea reflexelor condiţionate favorizează aplicarea unor tehnologii moderne de
întreţinere; la animale se realizează o ierarhie de grup eficientă fără a se relua stările
conflictuale.
43
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 43/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Acest tip de temperament este caracteristic animalelor precoce şi cu constituţie fină şi
robustă. Vierii sunt activi, fără dificultăţi de comportament, execută uşor saltul montei şi se
 pretează la recoltarea materialului seminal dacă şi animalele sunt manipulate corect.
Scroafele sunt bune mame, cu fecunditate şi prolificitate bune, cu capacitate de
alăptare mare şi se lasă dirijate sau acceptă uşor diferite sisteme de întreţinere (în boxe
comuneSuinele
şi individuale).
supuse îngrăşării valorifică bine hrana, depun sporuri de creştere mari,
asigurând rentabilitatea sporită.
Temperamentul limfatic - animalele de reproducţie din această categorie nu sunt de
dorit, deoarece nu realizează conexiuni nervoase stabile, cu toată strădania depusă de
specialişti. Este caracteristic animalelor cu constituţie grosolană.
Vierii depistează greu scroafele în călduri, execută cu dificultate saltul şi actul montei
şi oferă producţii reduse şi de calitate slabă de spermă.
Scroafele nu sunt bune mame, adesea strivesc purceii, cu dificultăţi de sincronizare a
 parturiţiei şi secreţia laptelui şi cu capacitatea de alăptare redusă. Descendenţii au viabilitate
scăzută, valorifică slab hrana şi adesea nu menţin curată pardoseala (spaţiul de odihnă),
creând greutăţi specifice în exploatare, mai ales pentru asigurarea igienizării - toate cu
influenţă negativă asupra rentabilităţii.
Temperamentul nervos - (sau dezechilibrat) - animalele din această categorie se
exclud categoric de la reproducţie, deoarece pe fondul lor pot apărea dificultăţi de
comportament, care în final se materializează prin vicii ascunse, uneori instalându-se starea de
retivitate.
Sunt animale susceptibile la orice zgomot, contractând adesea stări de stres. Vierii sunt
greu de dirijat, atât la montă cât şi pentru recoltarea materialului seminal.
Scroafele sunt fricoase, neliniştite, strivesc purceii în primele zile de la naştere şi au o
capacitate de alăptare fluctuantă.
Animalele se obişnuiesc greu cu personalul de îngrijire, iar prin comportarea lor 
contribuie la generalizarea stării de nelinişte şi la restul animalelor din boxă. Supuse
îngrăşării, valorifică slab hrana, depun sporuri mici în greutate. Sunt mereu în căutarea hranei,
 pe care o risipesc fără motiv, indiferent de calitate.
Exploatarea acestor animale este cu totul nerentabilă. La primipare se poate instala şi
consumarea, după fătare, a propriilor purcei (la acest sindrom mai contribuie şi alţi factori).

*
* *

Stabilirea temperamentului la suine este o acţiune dificilă, pretenţioasă şi greu de


realizat, pentru care ne sunt necesare informaţii, precum şi o interpretare corectă.

3.2.2. Comportamentul suinelor


Comportamentul reprezintă o manifestare specifică fiecărui animal, ca răspuns la
anumite evenimente ce au loc în organism sau în imediata lui apropiere. În mod practic,
comportamentul se apreciază prin nivelul răspunsului individului la satisfacerea sau

44
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 44/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


nesatisfacerea cerinţelor specifice ale organismului, fiind în strânsă legătură şi cu
temperamentul animalului.
Cunoaşterea în detaliu a manifestărilor specifice suinelor are menirea dirijării
  benefice ale proceselor de creştere ş de exploatare, aşa încât cea mai mare parte din
substanţele nutritive ingerate să fie utilizate în scop productiv. Dacă în creşterea
gospodărească sau în unităţi cu efective reduse, aceste manifestări se pot cunoaşte şi stăpâni
de către crescător la nivel de individ, în complexele mari se pune problema doar a satisfacerii
cerinţelor specifice la nivelul mediei pretenţiilor seriei sau lotului, aspecte favorizate de faptul
că suinele sunt animale de turmă.
În creşterea suinelor, comportamentul are o importanţă foarte mare, comparativ cu
celelalte animale de fermă, mai ales în unităţile care practică exploatarea intensivă şi unde
tehnologiile de întreţinere prevăd efective mari în boxă sau în grupă, condiţionând în mare
 parte nivelul indicatorilor de producţie şi în consecinţă, pe cei economici.
Pe zootehnişti îi interesează mai mult implicaţiile sale asupra producţiilor, şi în funcţie
de aceasta, de găsirea unor posibilităţi de dirijare în exploatarea reproducătorilor, în creşterea
tineretului şi îngrăşarea porcilor, ţinând cont de avantajele potenţiale ale tipurilor de
comportament.
Practica a demonstrat că orice îmbunătăţire a tehnologiilor de producţie este
"însuşită", sau acceptată uşor de către suine, dacă se ţine cont şi de cerinţele minime ale
organismului. În acest sens, exploatarea în unităţile industriale a suinelor, unde condiţiile de
viaţă sunt sever artificializate, a impus cunoaşterea în amănunt a comportamentului; studiile
sistematice ne pot fi deosebit de utile în adoptarea soluţiilor tehnologice moderne.
Elementele care trebuie să fie luate în consideraţie, cu implicaţii asupra
comportamentului sunt: aglomerările mari de animale, intensitatea mare a zgomotelor, spaţii
foarte reduse (care uneori limitează mişcarea), microclimatul dirijat, tratamente periodice,
contactul relativ redus între om şi animale, etc.
În creşterea gospodărească (în efective reduse) se elimină o parte din aceste
neajunsuri, deoarece omul deţine foarte multe informaţii asupra comportamentului fiecărui
animal, având posibilitatea satisfacerii lor.
Variabilitatea indivizilor asigură condiţii pentru o selecţie a suinelor şi în funcţie de
comportament.
Tipurile de comportament la suine
Tipurile de comportament sunt diferenţiate, în general, după finalitatea lor . Scott
(1962) şi Ervin (2000) disting la suine 9 tipuri de comportament, şi anume: alimentar, de
eliminare, sexual, maternal, de solicitare, conflictual (agonistic), de imitare, de integrare în
mediu şi de investigare, la care Drăgănescu (1974, 1998) adaugă şi al 10-lea tip,
comportamentul anormal.
Comportamentul alimentar (sau de ingestie) se identifică prin manifestările
caracteristice legate de prehensiunea hranei, de consumarea apei (adăparea), iar în cadrul lor 
de: durată, ordinea şi preferinţele animalelor pentru unele componente din nutreţuri.
Comportamentul alimentar este precedat de comportamentul de investigaţie, specia bazându-
se pe un puternic simţ olfactiv.
Suinele sunt, în general, animale lacome, care consumă hrana în cel mult 20 minute pe
tain, desfăşurând o activitate dinamică şi efectuând în mod pasiv o omogenizare a
45
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 45/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


componentelor. Se sesizează o aglomerare de indivizi la jgheab, chiar dacă este suficient front
de furajare, mobilizând animalele din boxă, pentru care se indică despărţirea pe zone a
acestuia. În mod normal, porcii consumă mai întâi furajele şi apoi beau apa. Gustul dulce al
furajului stimulează consumul, îndeosebi la purcei.
Cu ocazia furajării şi adăpării se stabileşte şi ierarhia de grup, având la bază
interrelaţia de dominanţă-subordonare. Comportamentul alimentar poate fi alterat de greşeli în
întocmirea raţiilor de hrană şi de întârzierea administrării tainurilor, determinând agresivitate
şi chiar caudofagie, cu consecinţe grave în păstrarea integrităţii corporale ale animalelor.
Comportamentul de eliminare este legat de manifestările specifice ale defecării şi
micţiunii. În general, suinele sunt cele mai curate şi ordonate mamifere, cu condiţia să existe
tehnologii adecvate de întreţinere şi o preocupare minimă din partea personalului de îngrijire.
Pentru defecare şi urinare animalele preferă locuri mai retrase, mai întunecoase şi
umezite din cadrul boxei. Eliminarea se face, în general, dimineaţa imediat după scularea
animalelor din boxă. Spaţiul de odihnă se poate păstra curat dacă este în permanenţă uscat,
dacă condiţiile de microclimat sunt corespunzătoare, dacă îngrijitorul a dirijat iniţial animalele
în zona umezită a grătarului şi dacă organizarea interioară a boxelor este corespunzătoare şi
constantă la categoriile anterioare (suzeta deasupra grătarului şi hrănitorul în zona uscată şi
compactă.
Comportamentul sexual se identifică cu manifestările legate de apariţia căldurilor, de
reflexul de îmbrăţişare, de împerechere etc. În general, masculii caută femelele în călduri, iar 
acestea se lasă căutate şi acceptă monta numai în partea a doua a perioadei de călduri.
Introducerea unui mascul, chiar cu dezvoltarea corporală mai redusă, în boxa
femelelor, nu conduce la apariţia conflictelor. Introducerea unei scroafe în călduri în boxa

vierilor (aspectcatehnologic
între masculi, rar întâlnit)pentru
urmare a interesului nu provoacă
femelă. conflicte, însă conflictele se pot produce
Femelele în călduri sunt mult agitate, capricioase, sar unele pe altele, iar dacă vierii
sunt în apropiere se aglomerează pe latura boxei dinspre aceştia. La rasele perfecţionate aceste
manifestări sunt mult diminuate, fapt ce impune multă atenţie din partea personalului şi
folosirea aparaturii moderne pentru depistarea fazei de estru.
Comportamentul maternal se referă la manifestările legate de alimentaţia sugarilor,
de protejarea acestora faţă de duşmani şi faţă de condiţiile nefavorabile de mediu etc.
Scroafele cu temperament vioi sunt atente cu purceii pentru a nu-i strivi, adunându-i la nivelul
ugerului sau a capului când este frig. În caz de pericol mama se interpune între purcei şi
duşman.
Ordinea de supt se stabileşte în primele 2-3 zile, numărul zilnic de supturi este de cca.
28 ori în prima săptămână şi se reduce la 15 în a cincea săptămână. Prin urmare, regruparea
 purceilor pe scroafe se pot face cel târziu a doua zi de după fătare, iar numărul zilnic mare de
supturi impune cazarea purceilor cu mamele lor pe toată durata lactaţiei.
Guiţatul insistent al purceilor face ca scroafa să se culce în decubit lateral, după
îndepărtarea uşoară ale acestora pentru a nu-i strivi. Durata totală a suptului este de cca. 40
secunde, fiind anticipată de un masaj activ al purceilor asupra mameloanelor.
Temperamantele limfatic şi dezechilibrat ale scroafelor determină striviri de purcei, iar la
unele primipare duce uneori până la consumarea lor (nu s-a stabilit o legătură între
consumarea placentei şi a purceilor proprii).

46
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 46/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Comportamentul de solicitare se bazează pe emiterea de semnale sonore pentru
acordarea de ajutor şi se sesizează cu precădere la purceii sugari în primele zile de la naştere,
cu ocazia stabilirii şi înlăturărilor de la sfârc. Cei înlăturaţi de la supt au un guiţat specific.
Apropierea orei de supt, sau de administrare a tainului preferat, intensifică semnalele sonore.
Pierderea sau separarea indivizilor de grup determină, de asemenea, intensificarea semnalelor 
sonore, Comportamentul
mai ales în primeleagonistic
săptămânieste
de viaţă.
legat de acţiunile ocazionale de atac, fugă şi chiar de
imobilizare a adversarului. Conflictele sunt generate, în principal de împărţirea hranei,
respectiv a frontului de furajare şi a zonei de odihnă, precum şi a apariţiei unui individ străin
în grup.
În cadrul aceloraşi grupe de indivizi nu se apelează la conflicte, decât foarte rar; ele
sunt de regulă individuale, dar se pot şi generaliza. Lotizările pe categorii de vârstă, greutate
corporală, sex şi chiar tip comportamental elimină majoritatea conflictelor, sau le diminuează
din importanţă. Conflictele au ca rezultat final stabilirea ierarhiei de grup, ceea ce constituie

un mai
se element
luptăpozitiv, deoarece
şi deci nu nu se mai
se mai cheltuie reiau în
energia luptele;
plus. indivizii recunoscându-şi superiorii nu
Agresivitatea instinctivă la suine este o reminiscenţă ancestrală, putând fi atenuată prin
selecţie şi prin asigurarea de condiţii optime de viaţă. Din punct de vedere comportamental,
tipul agonistic nu are menirea cimentării acţiunilor de turmă  sau de grup, deşi prin
activitatea celui mai puternic turma se mobilizează mai eficient la caz de nevoie (contra
intrusului sau a duşmanului).
Comportamentul de imitare este în parte folositor, dar dăunător. Acest tip de
comportament se bazează mai mult pe simţul văzului şi auzului - ambele contribuind la
stimularea reciprocă. Activitatea intensă de hrănire a indivizilor din boxă, stimulează
consumarea furajului, chiar dacă acesta nu este de calitate foarte bună. Micţiunea şi defecarea
indivizilor în zona grătarului este preluată uşor de majoritatea animalelor din grup.
Introducerea în lot a unui individ care este obişnuit cu utilizarea unei suzete contribuie la
“învăţarea” uşoară a celorlalte animale. Ca manifestare nefolositoare este sesizată coudofagia,
care se poate extinde la toate animalele din boxă, prin imitarea indivizilor care muşcă,
corelată cu perceperea gustului plăcut al sângelui (consumat iniţial involuntar).
Comportamentul de integrare este legat de căutarea sau depistarea unui nou mediu
de viaţă  mai propice şi care are ca scop evitarea suferinţelor, sau reducerea pierderilor.
Scroafele în ultima parte a gestaţiei îşi caută locuri potrivite pentru desfăşurarea normală a
actului parturiţiei. Animalele bolnave, de asemenea, caută locuri mai ferite de duşmani şi de
acţiunea intemperiilor.
Comportamentul de investigaţie este legat de explorarea unui component plăcut sau
  preferat din furaje, care de regulă este şi deficitar. Animalele se orienteză cu ajutorul
mirosului, auzului, auzului etc.  Râmatul  este o manifestare specifică, fiind utilizat de către
 porcine cu foarte mare intensitate.
Comportamentul anormal se datoreşte alterării stimulilor normali, având ca rezultat
unele manifestări ciudate, cum ar fi: masturbaţia, “homosexualitatea” etc. Întreţinerea în grup
a vierilor, precum şi unele greşeli organizatorice în dirijarea vierilor la recoltarea spermei, pot
determina apariţia acestui tip de comportament.

47
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 47/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Toate tipurile de comportament au ca rezultat final tendinţa de a aduna animalele în
grup (mai puţin cel agonistic), fiind reunite în comportamentul de grup, care contribuie la
consolidarea vieţii de turmă.

3.2.3. Ierarhia de grup


Ierarhia de grup este consecinţa directă a agresiunii şi constituie o reminiscenţă
ancestrală preluată de la formele sălbatice, transmisă la porcinele primitive şi de dorit la
rasele actuale favorizând viaţa de turmă.
Moştenirea stării de agresivitate, la suine este destul de evidenţiată, comparativ cu
celelalte specii de animale de fermă; din acest punct de vedere porcinele sunt întrecute doar de
câini.
Comportamentul agonistic are o mare contribuţie în stabilirea ierarhiei de grup, la
indivizi sesizându-se unele conflicte şi chiar lupte, cu origini instinctuale, dar şi formate
ulterior. La purceii sugari se observă că, imediat după fătare, aceştia se luptă pentru sfârcurile
cele mai bune (productive), deşi sunt suficiente încă neocupate.
Viaţa porcului crescut în unităţile de tip intensiv-industrial, unde spaţiul de odihnă şi
frontul de furajare sunt restricţionate, iar numărul de indivizi din lot sau boxă, este mare, a
accentuat importanţa stărilor conflictuale, finalizându-se cu ierarhizarea animalelor din boxă.
Studiile efectuate asupra organizării grupelor de porcine la îngrăşat au arătat existenţa
unor “ierarhizări” de diferite suite sau tipuri. Cea mai des întâlnită este ierarhizarea lineară, în
care se disting animale dominante şi animale dominate.
La suine ierarhia se stabileşte relativ uşor observându-se cu ocazia procurării şi
consumării hranei, alături de împărţirea spaţiului sau a zonei de odihnă.
Furajarea restricţionată (pe bază de tainuri) grăbeşte stabilirea ierarhiei de grup,
comparativ cu hrănirea la discreţie. Animalele dominante ocupă, de regulă, poziţiile cele mai
avantajoase în timpul hrănirii faţă de cele dominate. În general, animalele cu dezvoltare
corporală mai bună ocupă unul din locurile din vârful schemei ierarhice, însă poate interveni
şi agilitatea în luptă.
În plan secundar, ierarhia de grup se stabileşte şi cu ocazia impărţirii spaţiului de
odihnă; animalele cele mai puternice ocupând zonele cele mai prielnice şi invers.
Mirosul şi apoi vederea
au mare importanţă în A A A
recunoaşterea indivizilor din
grup. La suine s-a stabilit că B B
B
numărul de animale pe care îl
  poate reţine eficient un porc C C D C D
adult este de cel mult 20. Pentru
atenuarea stărilor conflictu-ale,
D E E
atât ca număr cât şi ca
importanţă, se indică lotizarea F
animalelor pe categorii de vârstă E F

(greutate corporală), sex,


G
comporta-ment şi chiar  F G

A 48
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 48/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


 provenienţă (pe cât posibil de la
aceaşi mamă).  
În practica zootehnică
se recomandă lotizarea I II III
animalelor  odată cu trecerea   Fig. 16 Exemple de suite ale ierarhiei de grup
acestora la un nou sector de (la porci graşi)
  producţie, evitându-se reloti-
zarea,mai ales după vârsta de 3 luni. În caz de forţă majoră, când se impune relotizarea
 porcilor graşi, animalele vor fi dirijate în boxe special pregătite şi în proporţii aproximativ
egale (dacă provin din 2 boxe).
I Suit\ liniar\
Introducerea unor indivizi străini, chiar cu dezvoltare corporală mai bună nuliniar\
II. Suit\ este
indicată, deoarece afectează ierarhia de grup. dar cu 2 porci
(C [i B)
Izolarea temporară a unui individ (porc la îngrăşat) de grup poate fi de ocupând
25 zile pozi]ii
când
ierarhice
acesta este conducător şi de doar 3 zile când este situat la baza schemei ierarhice. similare
III. Suit\ liniar\
Stările
asemenea, conflictuale
acestea sunt mai sunt multîntre
violente atenuate
vieri, lafaţă
rasele perfecţionate faţă de
de scroafe. celedartardive. ` De
cu rela]ii

Scroafele şi scrofiţele nu atacă un vier, chiar dacă acesta are o dezvoltare corporală
mai redusă. Prin urmare, vierul încercător se recomandă să fie de aceeaşi dezvoltare
corporală, însă poate fi şi ceva mai tânăr. După efectuarea montei sau recoltarea materialului
seminal, luptele scad ca importanţă, fapt pentru care se indică ca toată grupa de vieri dintr-o
boxă să fie dirijată în acelaşi timp la montă , sau recoltare.
Densitatea normală a animalelor în boxă favorizează stabilirea şi consolidarea ierarhiei
de grup. Liniştea în cadrul grupei, sau a boxei, reprezintă o garanţie a succesului pentru
crescătorii de porcine.
Din punct de vedere zootehnic stabilirea ierarhiei de grup este de dorit, deoarece se
evită reluarea luptelor, care se soldează cu consumuri ridicate de energie, deci de furaje în
  plus. În unele situaţii, stările conflictuale pot degenera în agresivitate anormală  şi pot
finalizate cu muşcarea cozii (caudofagie), sau a urechilor. În acest “sindrom” sunt implicaţi
mai mulţi factori, prioritate având nesatisfacerea în substanţe proteice şi minerale din raţie,
însă este favorizat şi de densitatea prea mare în boxă, ştrangulări în administrarea furajelor şi
a apei de băut, microclimat deficitar, lipsa aşternutului şi chiar plictiseala animalelor. În
unităţile intensiv-industriale o măsură cu caracter paleativ este amputarea cozilor  imediat
după naştere, acţiune contraindicată în unităţile productive de material de prăsilă.
De bază rămâne analizarea în detaliu a cauzelor şi luarea de măsuri de remediere în cel
mai scurt timp.

3.2.4. Stresul la suine


Stresul este un complex de modificări reactive nespecifice din organismul animalului,
de natură neuro-endocrino-metabolică. Aceste măsuri sunt provocate de solicitări ale mediului
extern sau intern la care organismul mai întâi reacţionează, încearcând să reziste şi să se
adapteze la noile condiţii.
Termenul este echivalent cu tensiune, încordare, efort de adaptare etc. De menţionat
că, stresul este adesea confundat cu cauzele provocatoare. Spunem că unui animal îi este frig
în loc de “animalul este stresat din cauza frigului”, sau “suferă din cauza acestuia”.
49
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 49/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


După H.Selye, stresul este “un proces de adaptare al organismului la antagonismul
dintre impulsurile provenite din mediul extern sau intern şi reacţiile de apărare ale acestuia”.
După acest autor, stresul se poate asimila cu “ sindromul general de adaptare” (S.G.A.).
Datorită acţiunii sale nespecifice, precum şi a modului de finalizare, interpretarea
stresului variază în funcţie de cel care îl apreciază. Astfel, pentru un fiziolog stresul înseamnă
un
un complex
etolog se de modificări
traduce ce apar
mai mult în sânge,
printr-o limfă de
schimbare etc,comportament,
în urma unor agresiuni
ca urmarenedorite. Pentru
a modificărilor 
mediului de viaţă. Pentru un specialist în zootehnie, stresul determină scăderea aparent
nejustificată a unor indici de reproducţie şi producţie, precum şi înrăutăţirea stării de sănătate,
iar  crescătorii de animale îl impută reacţiei animalelor la schimbarea alimentaţiei, a
condiţiilor improprii de cazare, la transportul inadecvat, toate cu repercursiuni asupra
 producţiilor preconizate a se obţine.
Cauzele provocatoare de stres sunt urmarea unor factori de diferite origini şi intensităţi
în măsură să declanşeze reacţia organismului animal, prin perturbarea echilibrului funcţional.
Factorii stresanţi care contribuie la perturbarea temporară sau definitivă a
echilibrului funcţional se pot clasifica în ecologici, etologici şi tehnologici.
- Factorii ecologici induc starea de stres prin  strămutarea animalelor dintr-o zonă
naturală în alta, unde temperatura este prea ridicată sau prea scăzută faţă de cea iniţială alături
de iluminarea şi umiditatea atmosferică şi chiar a specificului alimentaţiei naturale.
- Factorii etologici sunt cei care determină modificări de comportament , imprimând la
animale stări de nelinişte, frică, furie, etc. ca urmare a unor intervenţii mai brutale, sau a unor 
situaţii neprevăzute, alături de nerecunoaşterea specificului rasei, a categoriei de vârstă, a
stării fiziologice, a temperamentului etc.
- Factorii tehnologici sunt implicate în adoptarea pripită  a unor soluţii constructive
neadecvate, de greşeli în nutriţie, de nerespectarea tehnologiei în întreţinerea şi în exploatarea
animalelor. Sunt implicate următoarele: restricţionarea prea severă a spaţiilor de odihnă,
schimbarea bruscă a reţetelor de furaje, bruscarea animalelor la lotizări sau alte intervenţii
(transport, castrări, individualizări etc.), densităţi prea mari în boxe, toate constituindu-se în
factori de stres ce se soldează cu însemnate reduceri ale indicatorilor de producţie şi cheltuieli
în plus.
Asupra manifestărilor şi dinamica stresului nu revenim, noţiunile intime s-au studiat
la Fiziologia animalelor. Reamintim doar că, după H. Selye, declanşarea reacţiilor de adaptare
la stres se desfăşoară şi exteriorizează în trei faze (parcurse la disciplina de Fiziologie
animală)- faza
şi anume:
de alarmă, cu etapele de şoc şi contraşoc;
- faza de rezistenţă, cu specificarea că animalele pot deveni debilitate sau sensibile la
infecţii şi avitaminoze, dacă această fază nu este depăşită corespunzător;
- faza de epuizare  poate fi o trecere directă din faza de alarmă, când se înregistrează
o prăbuşire totală a organismului, sau prin faza de rezistenţă, când animalele rămân în viaţă,
dar tarate, uneori sterile, iar urmaşii degeneraţi.
Măsurile de prevenire a stresului
Măsurile de prevenire sunt multiple, însă au prioritate: cunoaşterea fiziologiei
suinelor, respectarea tehnologiilor de producţie în funcţie de sistemul de exploatare adoptat şi
deţinerea unor date cu privire la temperament, comportamant şi ale manifestărilor individului
în cauză.
50
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 50/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Speciile cele mai sensibile la factorii de stres sunt, în ordine descrescândă: păsările,
 porcii, ovinele şi apoi celelalte specii de animale de fermă, iar în cadrul raselor de porcine
sunt sensibile cele perfecţionate pentru producţia de carne “slabă” cum ar fi Piétrain,
Landrace belgian etc (rasa Marele alb este destul de rezistentă) şi mai rezistente cele pentru
 producţiile mixtă şi de grăsime.
La porcine poate apărea sindromul P.S.E (palle soft and exudative), mai ales la rasele
specializate pentru producţia de carne (Piétrain, Landrace belgian etc.) cu precădere şi la
grupele sanguine H şi E.
Această maladie este cunoscută şi sub denumirea de miopatie exudativă şi
depigmentară  (P.S.E.) sau distrofie musculară, fiind descrisă pentru prima dată în anul 1954,
în Olanda. Carnea P.S.E. poate apărea la carcasele porcinelor care au suferit un stres
însemnat. Porcinele sunt excluse de la reproducţie deoarece se trensmite genetic, determinând
la descendenţii îngrăşaţi carcase cu carne moale, exudativă şi cu pH redus.
Depistarea se face la vârsta de cca. 62 zile utilizându-se testul halotan (inhalarea timp
de 3 minute a unui amestec format din oxigen şi anestezicul halotan). În cazul lui H-pozitiv se
instalează o stare de stres, materializându-se prin rigiditatea membrelor, creşterea temperaturii
corporale, apariţia la suprafaţa pielii a petelor roşii etc.

a b

Fig. 17 Aspecte ale unui muşchi normal (a), P.S.E. (b) şi D.F.D. (c)

51
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 51/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

CAPITOLUL 4

PRODUCTIILE SUINELOR SI EVALUAREA LOR

Ponderea cărnii obţinute din sacrificarea suinelor trebuie să fie, în condiţiile ţării
noastre, între 40-45% din totalul producţiei de carne. La carcasele de suine provenite din
animale corect îngrăşate se are în vedere atingerea şi chiar depăşirea proporţiei de 70% carne,
din care macră peste 50%.
Aşa cum s-a mai arătat, în creşterea suinelor producţia principală o constituie carnea
care este mult apreciată de către consumatori, deoarece are o valoare energetică ridicată, este
suculentă, fragedă şi cu gust foarte plăcut.
În prezent, grăsimea de porc este încadrată la producţia secundară, deoarece este
consumată de către om într-o proporţie mai redusă şi numai în urma unor prelucrări speciale.
Cu toate acestea, slănina provenită de la suine este consumată cu plăcere sub formă
 prelucrată, mai ales cea provenită de pe regiunile dorsale şi din cea a pieptului.
Organele interne comestibile sunt încadrate la subproduse, alături de alte părţi şi
organe necomestibile.
În cele ce urmează se vor trata, pe scurt, principalii factori care influenţează
nivelurile şi calităţile  producţiilor obţinute de la suine, deoarece aceştia sunt implicaţi în
alegerea sistemului de exploatare şi în stabilirea tehnologiilor de producţie, condiţionând
rentabilitatea unităţii.
În continuare, se vor prezenta principalele aspecte legate de necesitatea aprecierii
calităţii cărnii şi grăsimii, specificându-se metodele de determinare utilizate pe animalele vii
şi sacrificate, precum şi împlicaţiile tehnologiilor de creştere asupra calităţii producţiilor 
rezultate de la suine.
Eforturile cercetătorilor şi ale tehnologiilor adaptate sunt canalizate în direcţia sporirii
 producţiei de carne în carcasă (carne macră + oase) şi reducerii grăsimii (slăninei+osânză),
 precum şi a părţilor cu carne de calitate medie, sau cu proporţii reduse de carne.
Din punct de vedere al calităţii cărnii de suine, se preferă carnea “slabă”, cu fibre
musculare fine, uşor sau mediu marmorată cu grăsime şi să provină de la animalele tinere.

52
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 52/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


4.1. Factorii care influenţează producţiile suinelor
Producţiile suinelor sunt influenţate de factorii de natură endogenă şi exogenă (sau
interni şi externi).

4.1.1. Factorii endogeni (sau interni)


În această categorie intră: rasa, vârsta, sexul, individualitatea, starea de sănătate şi mai
nou, gradul de consangvinizare.
Rasa are influenţa cea mai mare asupra producţiilor obţinute de la suine, în special
asupra celei de carne. Rasele de suine care în urma sacrificării oferă cantităţile cele mai mari
şi de calitate superioară de carne sunt: Landrace, Duroc, Marele alb, Hampshire, Yorkshire şi
Piétrain.
În mod curent, spunem despre o carcasă că este de calitate superioară când posedă
 proporţii ridicate de specialităţi şi de calitatea I (muşchiuleţi, cotlete, jamboane şi spete) şi
reduse de slănină şi oase.
În contextul celor menţionate mai sus, cu privire la calitatea cărnii din carcasă,
Nedelciuc, V. şi colab. (1982) arată că dintre principalele rase care se cresc la noi în ţară se
remarcă rasa Hampshire, alături de rasele Landrace şi Duroc, atât în ceea ce priveşte
 proporţiile de carne cât şi calităţile acestora (tab.7).
Tabelul 7 
Calitatea carcasei la unele rase de suine
(după Nedelciuc, V. şi colab.-1982)

Specificare Landrace Yorkshire Marele alb Duroc Hampshire


Proporţia de carne (%) 74,61 71,28 67,58 72,26 73,22
Grosimea medie a slăninii
21,50 24,20 25,93 24,20 20,93
dorsale (mm)
Proporţia jamboanelor (%) 9,39 9,37 8,88 9,35 10,29
Proporţia cotletului (%) 6,90 7,05 7,08 6,92 7,56
Proporţia şuncilor 
5,23 5,30 5,50 5,17 5,50
anterioare (%)

Proporţii ridicate de carne în carcasă se obţin şi de la metişii trirasiali rezultaţi din


încrucişărea scroafelor F1 (Landrace x Marele alb) cu vieri din rasele Duroc sau Hampshire.
Rezultate foarte bune se înregistrează şi de la metişii tetrarasiali obţinuţi în unităţile
industriale, în care matca de reproducţie este formată din scroafe metise F 1 (Landrace x
Marele alb) şi vieri metişi F1 (Hampshire x Piétrain sau Duroc).
În cadrul unor experienţe efectuate de către Halmăgean, P. şi colab. (1978) se
confirmă superioritatea cantitativă şi calitativă a carcaselor obţinute de la metişii tetrarasiali,
comparativ cu rasele parentale. De menţionat că, pentru aspectul cantitativ general un rol
hotărâtor l-a avut prolificitatea mare a scroafelor metise, numărul şi greutatea purceilor la
înţărcare, precum şi capacitatea de alăptare a mamelor, care au pus la dispoziţia creşterii şi
îngrăşării un număr sporit de animale cu dezvoltare corporală bună (ca urmare a efectului de
heterozis) (tab. 8)
La ridicarea producţiei de carne au contribuit vierii metişi F1 dintre rasele Hampshire
şi Duroc, prin sporuri ridicate de creştere şi prin reducerea grosimii stratului de slănină.
53
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 53/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În prezent se pune un mare accent pe liniile paterne de vieri sau pe liniile sintetice,
care contribuie la formarea unor hibrizi de mare productivitate, alături de liniile materne,
ambele pe gene marker pentru a avea garanţia combinaţiei respective.
 Nivelul producţiilor individuale obţinute de la suine sunt influenţate şi de randamentul
la sacrificare, care variază între 70-85% (la rece); acesta fiind mai mare la rasele Piétrain,
Landrace etc. şi mai redus la rasele mixte.
Tabelul 8
Rezultatele înregistrate la metişii tetrarasiali, comparativ cu rasele parentale
(după Hălmăgean, P. şi colab. - 1978)

Specificare Metişi Landrace Marele Duroc Hampshire


(LxMa)x(HxD) alb
Prolificitate (cap) 10,22 9,40 9,61 7,10 6,66
Capacitate alăptare (kg) 41,66 39,84 38,53 30,70 30,57
Purcei înţărcaţi/ scroafă 8,92 7,96 6,97 5,90 5,43
(cap)

Sporul mediu
Grosimea zilnic
medie a (g) 798 762 735 807 692
slăninei dorsale (mm) 22,58 21,80 23,91 23,58 18,86
Carne rezultată la 499 423 346 322 270
sacrificarea lotului (kg)
Carne de calitate 319 267 217 199 178
superioară (kg)

Sexul are influenţă asupra producţiilor obţinute de la suine, atât prin sporurile
diferenţiate de creştere în greutate vie, cât şi prin calitatea carcasei. Se constată, în general, că
 până la vârsta de 6 luni, sporurile cele mai mari de creştere se înregistrează la vieruşi, urmaţi
de masculii castraţi şi apoi de scrofiţe (tab. 9). Până la vârsta specificată mai sus, calitatea
carcasei este, de asemenea, mai bună la vieruşi; la această categorie înregistrându-se şi cele
mai reduse grosimi medii ale stratului de slănină dorsală. Peste această vârstă proporţiile de
carne de calitate superioară sunt mai bune la scrofiţe.
Tabelul 9
Influenţa sexului asupra producţiilor la suine până la vârsta de 6-7 luni
Masculi
Specificare Sursa bibliografică Vieruşi Scrofiţe
castraţi
M. DINU (1973); 655 605 605
Sporul mediu zilnic (g) I. DINU şi colab.(1981) 800 751 733
Grosimea medie a
M. DINU (1973) 38,9 43,2 42,0
slăninei dorsale mm
I. DINU (1981) 18,7 21,6 20,1
(limite)

Vârsta influenţează producţiile obţinute de la suine, în sensul că la animalele tinere (şi


cu greutate corporală mai mică) acestea sunt mai reduse faţă de cele adulte. Producţiile de
carne şi grăsime, în valori absolute, cresc odată cu vârsta, însă proporţia de oase scade

(tab.10). Ţesutul muscular are o creştere relativ constantă până la greutatea de 60-70 kg, însă
de la greutatea de peste 90 kg se înregistrează depuneri mai mari de ţesut adipos.

54
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 54/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Evoluţia dimensiunilor corporale sunt în strictă concordanţă cu vârsta animalului; la
suine identificându-se, în principal, 2 zone de creştere ale bazelor anatomice, una pe direcţia
 părţii anterioare a bazinului, iar alta între regiunile spetelor (fig. 18).

Tabelul 10
Evoluţiile producţiilor de carne, grăsime şi oase
(după Ostage, 1965)
Proporţiile (%) de:
Greutate corporală (kg) carne + grăsime oase
25 67,61 10,08
60 74,12 7,65
90 77,22 6,99
110 78,86 6,42

De menţionat că, odată cu înaintarea


în vârstă şi creşterea greutăţii corporale se
înregistrează şi o scădere constantă a
 proporţiei de apă (tab. 11).
Cu toate acestea, în condiţiile ţării
noastre, greutatea eficientă de sacrificare
variază între 101-120 kg, în funcţie de rasă
şi tehnologia de îngrăşare, când se
înregistrează şi cele mai convenabile
randamente la tăiere. După fiziologul
englez Hammond, substanţele nutritive Fig. 18 Zonele şi direcţiile de
sunt utilizate etapizat în cursul ontogenezei creştere la suine
de către organismul suinelor; mai întâi pentru dezvoltarea ţesutului nervos şi osos, apoi pentru
cel muscular şi în final pentru cel adipos.
Autorul arată că, o proteină de aceeaşi calitate este utilizată mai întâi pentru elaborarea
oseinei la purcei, apoi a musculaturii la animalele în creştere şi pentru depunerea de grăsimi
(dacă lipsesc hidraţii de carbon) la cele în îngrăşare, precum şi la cele adulte.
Tabelul 11
Compoziţia chimică a corpului în funcţie de vârstă
(după Lagagheur, 1965 şi I.Dinu şi colab. 1981)
Perioada Vârsta (zile) Apă (%) Proteine (%) Grăsimi (%)
fetuşi la 30 zile 94,7 3,6 1,3
Prenatală
fetuşi la 100 zile 85,3 9,1 1,3
naştere 80,0 14,0 2,0
Postnatală înţărcare 65,0 13,0 18,0
110 kg greut.vie 51,5 11,5 35,0

Individualitatea
  productive -În cadrul
superioare altora, deşiaceloraşi rase sau de
s-a beneficiat populaţii se constată
aceleaşi condiţii indivizi cu însuşiri
de hrănire şi de
întreţinere.

55
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 55/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Această variabilitate a însuşirilor individuale se datoreşte bazei genetice diferite şi
constituie baza selecţiei.
Starea de sănătate - Acest factor influenţează în mod direct producţiile obţinute de la
suine, în sensul că la animalele sănătoase se înregistrează sporuri normale de creştere, iar la
cele bolnave scăderi în greutate. Ca urmare, şi producţiile la sacrificare vor fi mai mari la
animalele sănătoase, faţă de cele bolnave. La carcasele rezultate de la animalele bolnave se
înregistrează uneori proporţii ridicate de grăsime, iar carnea este fără suculenţă şi savoare, cu
toate măsurile ulterioare de finisare. Aceste animale, sub nici o formă, nu vor fi reţinute la
reproducţie, sau destinate pentru producţia de bacon.

4.1.2. Factorii exogeni (sau externi)


În această categorie intră alimentaţia, tehnologiile de întreţinere, sistemul de
exploatare, tehnologia de prelucrare a carcaselor şi transportul suinelor.
Alimentaţia - Alimentaţia este principalul factor exogen care influenţează nivelul şi
calitatea producţiilor obţinute de la suine. Acest factor are implicaţii majore, atât asupra
sporurilor de creştere în greutate vie planificate, cât şi asupra proporţiei de carne din carcasă,
ambele influenţând pozitiv rentabilitatea unităţii. După unele cercetări se consideră că atât
nivelul producţiilor căt şi calitatea acestora se poate regla genetic, însă alimentaţia este
susţinătorul sau precursorul reglării acestor însuşiri, alături de sistemul de întreţinere, deci
este vorba de un complex de factori.
În primul rând raţiile de hrană  trebuie să fie întocmite corect, în concordanţă cu
cerinţele specifice ale categoriei de vârstă sau greutate corporală, precum şi cu scopul
 producţiei, sau destinaţia animalelor. Satisfacerea necesarului de substanţe nutritive în cele
mai mici amănunte contribuie la exteriorizarea la maximum a potenţialului genetic, inclusiv a
vigorii hibride.
În acest sens, se are în vedere aplicarea unei alimentaţii raţionale care a oferit pentru
rasa, metisul, zona de creştere şi sistemul de exploatare adoptat, cele mai bune rezultate de
 producţie şi economice.
Administrarea unor raţii deficitare în substanţe proteice determină obţinerea de sporuri
de creştere reduse mai ales la metişi şi la hibrizii de mare productivitate, iar la porcii graşi de
carcase cu proporţii ridicate de grăsime, deci de calitate slabă.
Pe această linie, la nutreţurile combinate destinate purceilor sugari şi celor înţărcaţi;
conţinuturile în substanţe proteice sunt majorate cu 2-3% faţă de cele prevăzute în actualele
norme.
Specialistul trebuie să pună în balanţă avantajele şi dezavantajele metodelor de
 furajare , alături de tehnologiile de preparare, de administrare şi de distribuire a furajelor  în
funcţie de rasă, vârstă, scop de producţie etc.
Aşa de exemplu, prin furajarea la discreţie se asigură, la porcii graşi, cele mai ridicate
sporuri de creştere, dar nu şi obţinerea de carcase de calitate. Această variantă este indicată
 pentru categoriile de tineret sugar şi înţărcat, dar nu şi pentru porcinele destinate producţiei de
 bacon, la care trebuie să se utilizeze hrănirea pe bază de tainuri.

56
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 56/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Forma de prezentare cea mai adecvată este de făină cu granulaţie medie, iar forma de
administrate diferită de la o categorie la alta: uscată la tineret, umectată la porcii graşi şi
umedă la scroafe.
Utilizarea în hrană a furajelor combinate, sub formă de granule, este mai avantajoasă
decât sub formă de uruială sau făină, mai ales la categoriile tinere. Reducerea conţinutului în
celuloză brută a unor componente prin prăjirea cerealelor, sau aplicarea altor tratamente
termice (fierbere, opărire) stimulează la purcei palatabilitatea, alături de creşterea conţinutului
în vitaminele din complexul B.
Toate aceste măsuri au ca rezultat creşterea sporului în greutate vie şi implicit
ridicarea producţiei de carne. Se va evita, pe cât posibil, utilizarea în reţete a componentelor 
mucegăite, care depreciază calitatea carcaselor şi afectează starea de sănătate.
În creşterea gospodărească, opărirea şi chiar fierberea furajelor pentru porcine se poate
aplica mai uşor, fiind o acţiune compensatoare a activităţii casnice, determinând sporirea
valorii nutritive a amestecurilor. Producţiile de carne se pot spori şi prin utilizarea, în proporţii
mai reduse, a unor furaje neclasice, mai ieftine şi uşor de procurat, ca: masa verde, cartofi,
sfeclă şi dovlecei - larg utilizaţi în sistemul gospodăresc, influenţând pozitiv eficenţa
economică a creşterii reproducătorilor şi în prima fază a îngrăşării.
Tehnologia de întreţinere - Întreţienerea suinelor are influenţă asupra producţiilor 
  prin alegerea soluţiilor adecvate cu privire la: numărul de animale din boxă, a densităţii
acestora, organizarea interioară a boxelor, perioadele de staţionare etc. De pe fiecare m2 spaţiu
 productiv construit trebuie să se obţină anual cel puţin 180 kg carne suine (exprimată în
greutate vie a animalelor sacrificate).
Adăposturile, prin soluţiile constructive, trebuie să asigure cele mai bune condiţii de
microclimat. Cu cât aceste condiţii de microclimat vor fi cuprinse între parametri optimi, cu
atât producţiile de carne vor fi mai mari. Din acest punct de vedere, temperatura la categoriile
tinere are rol hotărâtor, alături de umiditate şi de concentraţia în noxe. Neasigurarea
temperaturii de 30-32°C la nivelul cuibului de purcei, în primele ore de la naştere, tarează
  purceii pe toată perioada de creştere şi îngrăşare, deci reduce producţiile de carne şi
favorizează sporirea proporţiei de grăsime în carcasă.
Exploatarea raţională - a reproducătorilor are influenţă hotărâtoare asupra
 producţiilor suinelor. Exploatarea intensivă, bazată pe utilizarea raţională a scroafelor şi a
vierilor de reproducţie sporeşte producţia de carne. De menţionat că, de la fiecare scroafă
trebuie să se realizeze anual cel puţin 1800 kg carne prin produşii sacrificaţi (deci peste 20
 purcei obţinuţi şi peste 18 purcei înţărcaţi).
Menţinerea stării de întreţinere bună a scroafelor pe perioada alăptării duce la ridicarea
indicelui de utilizare, prin intrarea imediată în călduri (în 6-10 zile de la înţărcare) şi dirijarea
în scurt timp la montă.
Suprasolicitarea vierilor determină scăderea capacităţii spermei şi în final a
fecundităţii şi prolificităţii.
Tehnologiile de prelucrare a carcaselor - influenţează producţiile la suine prin
randamentul la sacrificare, sau la tăiere. În cazul în care suinele, după sacrificare, sunt opărite,
randamentul este mai mare cu 4%, faţă de prelucrare prin jupuire, deoarece pilea lipseşte din
carcasă.

57
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 57/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Suinele care după înjunghiere sunt opărite, apărţinătoare tipului morfoproductiv de
grăsime, au un randament de cca. 81%, pe când cele de carne de cca. 77%.
Prin aplicarea, tehnologiei de jupuire randamentul este de cca. 77% la cele de grăsime
şi de cca. 73% la cele de carne.
Sistemul de exploatare adoptat - are influenţă asupra producţiei de carne obţinută în
condiţii avantajoase în sensul că, animalele pigmentate se pot întreţine la păşunat, iar cele de
culoare albă în spaţii protejate. Păşunatul raţional, mai ales pe lucerniere în anul al III-lea ,
  poate suplini cu până la 20% din necesarul de concentrate pentru îngrăşarea animalului,
asigurându-se şi o dezvoltare armonioasă, deci carcase de calitate bună (cu predominarea
ţesutului muscular).
Transportul - influenţează producţiile suinelor, atât prin randamentul la sacrificare
cât şi prin scăderea greutăţii corporale ca urmare a agitaţiei şi oboselii animalelor.
Transportul de lungă durată, pe distanţe mari şi în mijloace neadecvate determină
scăderea greutăţii corporale. Scăderea greutăţii corporale pe timpul transportului se
denumeşte “calou”. Caloul admis trebuie să se încadreze între anumite valori calculate în
funcţie de perioada de timp parcursă de la preluarea animalelor şi până la unitatea beneficiară
(abator). Înainte de sacrificare animalele se ţin la dietă timp de 10-12 ore, (administrându-se
numai apă) pentru instalarea stării normale şi golirea aparatului digestiv.

4.2. Aprecierea producţiei de carne


Aprecierea producţiei de carne la suine, se face atât pe animalele vii, cât şi pe
carcasele rezultate în urma sacrificării indivizilor aleşi special; prin carne înţelegându-se, în
general, carnea şi grăsimea, alături de baza osoasă.
Aprecierea producţiei de carne pe animalele vii are importanţă pentru viitorii
reproducători, pentru suinele destinate sacrificării se pune problema dirijării procesului de
îngrăşare, respectiv a calităţii carcasei.
Pe crescători îi interesează cantitatea şi calitatea cărnii, care se poate întrevedea încă
din perioada de tineret, datele fiindu-ne necesare pentru a se dirija tehnologia de creştere şi de
îngrăşare în cele mai bune condiţii, conform scopului urmărit.

4.2.1. Aprecierea producţiei de carne pe animalul viu


Aprecierea calităţii carcasei pe animalul viu se face destul de greu, deoarece corpul
animalului este acoperit cu un strat de slănină, neuniform ca grosime, iar examinarea
maniamentelor este destul de aproximativă, faţă de celelalte animale de fermă.
Pentru aprecierea producţiei de carne şi a calităţii acesteia sunt în uz metode
subiective şi obiective.
a) Metodele subiective se bazează pe aprecierea conformaţiei corporale, adică a
exteriorului. Pentru aceasta se procedează la analiza celor trei părţi corporale, iar în cadrul lor 
se apreciază regiunile corporale care furnizează la sacrificare carne de calitate superioară şi în
cantităţi mari.
Pentru aceasta se examinează cu atenţie şuncile posterioare, precum şi regiunile
şalelor, spinării şi crupei, iar în final şi şunca anterioară. La aprecierea şuncilor posterioare se

58
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 58/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


va ţine seama de convexitatea posterioară, de descindere şi de lărgimea acestora (convexitatea
 bilaterală).
Spinarea şi şalele trebuie să fie lungi, largi şi bine îmbrăcate în ţesut muscular, pentru
a se obţine, după sacrificare, cotlete şi antricoate bine dezvoltate. Examinarea va fi însoţită şi
de aproximarea greutăţii corporale, care se va corela cu dimensiunile de lungime, mai ales ale

trunchiului.
Porcinele îngrăşate pentru producţia de carne trebuie să posede corpul şi implicit
trunchiul mai lungi, cu musculatura bine evidenţiată şi cu stratul de slănină mai subţire şi mai
consistent. Spata trebuie să se simtă la palpare şi să se observe mişcarea ei în timpul deplasării
animalelor. Coastele sunt mult alungite, puţin arcuite şi orientate posterior, concurând la
forma de cilindru lung.
Porcinele pentru grăsime au corpul mai scurt, cu trunchiul adânc şi acoperit cu un
strat gros de slănină. Se sesizează depuneri de grăsime în regiunea jgheabului şi a ganaşelor,
iar coada este înfundată între fese. Animalele se mişcă mai greu, iar spetele nu au oscilaţii în
timpul mersului.
b. Metodele obiective înlătură în mare parte subiectivismul şi se bazează pe recoltarea
directă şi interpretarea unor valori cu privire la masa (greutatea) corporală  şi indirect după
 grosimea stratului superior de slănină.
Masa corporală se determină prin cântărirea animalului, iar interpretarea asupra
cantităţii cărnii se face în funcţie de starea de întreţinere sau de gradul de finisare a îngrăşării,
acestea bazându-se pe unele corelaţii stabilite experimental, în funcţie de rasă, sex, starea de
finisare şi specificul alimentaţiei. Greutatea finală a porcinelor îngrăşate pentru carne trebuie
să fie cuprinsă între 101-120 kg; peste aceste limite rezultă proporţii prea mari de grăsime şi
reduse de ţesut muscular. Sunt unele rase şi hibrizi care trebuiesc sacrificaţi la greutăţi mai
reduse (de cca. 90 kg), pentru a rezulta carne de calitate superioară. La noi în ţară nu este
 permisă sacrificarea porcinelor sub 70 kg.
Desigur, informaţiile asupra calităţii cărnii sunt încă destul de subiective.
Grosimea stratului de slănină. Între grosimea slăninei de pe linia superioară a
corpului şi procentul de grăsime din carcasă există o corelaţie strâns pozitivă. Determinarea
grosimii stratului de slănină dorsală se efectuează, pentru lucrările de selecţie, la ieşirea din
testare (la vârsta de 182±3 zile), dar şi pentru aprecierea evoluţiei stadiului de îngrăşare pe
animale vii destinate sacrificării.
Aceasta se efectuează, individual, pe linia superioară a corpului, în mai multe puncte
deplasate cu 4-6 cm faţă de linia mediană (la grebăn, la spinare şi la crupă, sau numai la
spinare şi la crupă, conform tehnologiei actuale).
Sunt în uz mai multe metode şi anume: metoda riglei gradate (a stiletului), metoda
electrică sau a leanmetrului, metoda ultrasunetelor şi, mai nou, metoda radiografică.
Cea mai des utilizată este metoda care utilizează aparatele cu ultrasunete, deoarece
sunt uşor de aplicat, expeditive, nu depreciază pielea, iar animalele nu suferă. Această metodă
este obligatorie pentru toate unităţile producătoare de material de prăsilă, constituind baza
aprecierii calităţii carcasei la viitorii reproducători, respectiv a proporţiei de carne din carcasă
şi contribuie la calcularea preţului de vânzare-cumpărare.
O altă metodă este răspândirea în serul sanguin a unor substanţe chimice inofensive
asupra fiziologiei animalului. Metoda este laborioasă, dar suficient de exactă în privinţa
 proporţiei de carne din corpul animalului viu.
59
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 59/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Tehnicile de determinare se vor prezenta în detaliu la lucrările practice.

4.2.2. Aprecierea producţiei de carne după sacrificare


Datorită faptului că după sacrificarea suinelor, carcasele se pot supune unor operaţiuni

multiple,
aproape înpentru măsurarea
totalitate. greutăţii
Se menţine totuşişi termenul
a dimensiunilor acestora,
de apreciere şi nusubiectivismul este
de determinare, exclus
deoarece
cu toate măsurile luate, nu se poate separa cu exactitate carnea de grăsime sau de oase.
Conform metodologiei actuale, aprecierea producţiei de carne la viitorii reproducători
se face prin sacrificarea unui singur individ (mascul castrat sau scrofiţă) din lotul de fraţi buni,
iar rezultatele se atribuie ca performanţă a întregului lot.
Pentru porcinele destinate îngrăşării, de asemenea se sacrifică un număr redus de
indivizi din seria de îngrăşare, în funcţie de clauzele contractuale (sau pe partizi de livrare
 pentru export).

 preziceriPentru ca datele
cu privire recoltate
la tehnica în urma
obţinerii sacrificării
carcaselor de lasăporcine
poată fişiprelucrate corect se fac unele
pregătirii acestora.
Obţinerea carcaselor
Prin carcasă se înţelege corpul animalului sacrificat, fără organe interne şi fără
extremităţile membrelor.
Sacrificarea cuprinde mai multe operaţii, care se fac după o anumită schemă
tehnologică.
Ordinea operaţiilor pentru obţinerea carcaselor este stabilită printr-o tehnologie
specială, care diferă în funcţie de scopul urmărit şi se desfăşoară în spaţii adecvate.

aplicat -înapoia
Suprimarea vieţii,
urechilor timpcare
de este
2-3 precedată
secunde), de asomare
urmată (cu ajutorul unui
de înjunghiere. electroasomator 
Înjunghierea se face
imediat, introducând cuţitul în cord sau secţiomând vena jugulară. După această operaţie se
acordă un timp pentru scurgerea sângelui (colectarea lui), cu respectarea unor condiţii de
igienă stricte, mai ales când este utilizat în diverse preparate.
- Depilarea şi jupuirea -  poate fi precedată de recoltarea părului, mai ales la rasele
tardive. Depilarea se face prin opărire în apă încălzită la 60-65°C, sau prin flambare, în
cuptoare speciale, ori cu ajutorul unei flăcări active. Jupuirea se face mecanic, după care
 pielea detaşată se finisează, îndepărtând grăsimea aderentă prin răzuire.
- Eviscerarea -  presupune mai întâi atârnarea corpului cu capul în jos, fixându-se de
membrele posterioare cu ajutorul a 2 cârlige îmbinate la o piesă în formă de T răsturnat. După
secţionarea abdomenului pe linia mediană, se scoate întreaga masă gastrointestinală, împreună
cu ficatul şi splina. După despicarea toracelui pe linia sternului se scot şi celelalte organe
interne.Toate organele se separă, iar de la ficat se îndepărtează vezica biliară. Despicarea
carcasei se face pe direcţia coloanei vertebrale, cu ajutorul unui elctrofierăstrău, începînd de la
 baza cozii spre cap. În unele situaţii capul se detaşează de corp.
- Toaleta carcasei - se face prin fasonarea celor două jumătăţi, detaşându-se bucăţile
care atârnă, îndepărtarea cheagurilor de sânge, iar în final se finisează depilarea capului, prin
flambare etc.
- Examenul sanitar-veterinar - se face prin examinarea vizuală a carcasei şi
organelor interne şi prin recoltarea de probe pentru laborator.
60
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 60/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- Cântărirea - celor două jumătăţi de carcasă se face cu ajutorul unor cântare speciale,
interpuse pe linia tehnologică. Datele obţinute pot fi utilizate pentru calcularea randamentelor 
la tăiere care pot fi la cald, normal şi la rece, după formula:
Gcx 100
R(%) = , în care
Gv

- Gv
Gc -- greutatea
greutatea vie
carcasei după 2, înainte
a animalului 6 sau 24deore de la sacrificare
sacrificare, dar după(kg);
dietă (kg);

Metodele de apreciere a carcaselor


Pentru aprecierea carcaselor sunt utilizate mai multe metode, care se pot grupa în
metode directe şi metode indirecte.
a. Metodele directe - se bazează pe tranşarea şi degresarea totală a carcasei, urmată
de separarea acesteia în carne (carne + oase) şi în grăsime (slănină + osânză).
După cântărirea separată a cărnii şi apoi a grăsimii se calculează raportul sau proporţia

de carne/grăsime.
separă Metoda
şi porţiunile este precisă,
cu carne dar solicită
de calitate un volum
superioară mareantricot,
(cotlet, de muncă. Concomitent
muşchiuleţ, se
şuncă
 posterioară sau jambon, şuncă anterioară sau spată, etc.), calculându-se diferite rapoarte sau
 procente. În continuare, oasele se separă de carne şi se calculează raportul carne/oase, care
constă din însumarea cărnii, slăninii şi osânzii împărţită la oase.
b. Metodele indirecte - se bazează pe existenţa unor  corelaţii pozitive sau negative
între anumite dimensiuni ale carcasei şi proporţiile de carne, sau de grăsime ale acesteia.
Efectuarea măsutătorilor pe carcase, ca de altfel şi tranşarea acestora, se fac după 24
ore de la sacrificare, timp în care sunt zvântate şi depozitate la temperatura de 4°C.
Pentru aprecierea carcaselor se utilizează 3 seturi de determinări: dimensionale,
gravimetrice şi planimetrice.
Dintre determinările dimensionale prezintă importanţă lungimea mare a carcasei.
Cu cât aceasta va fi mai mare cu atît vom beneficia de cotlete şi antricoate mai lungi.
Diferenţele reduse dintre lungimea mare şi lungimea mică ale carcaselor ne dă garanţia că în
aceasta există mai multă carne de calitate superioară şi mai puţină de calitate medie (din
regiunea gâtului).
De asemenea, se preferă diferenţe reduse între lărgimea externă şi cea internă a
carcasei. Diferenţele mari sunt mai mult pe seama stratului de slănină, deci în carcasă sunt
 proporţii reduse de carne.
De mare importanţă este determinarea şi apoi calcularea grosimii medii a stratului de
slănină dorsală; cu cât valoarea medie va fi mai redusă cu atât carcasa se va încadra la calitate
superioară, deci are mai multă carne.
Şunca posterioară se apreciază prin lungimea şi prin perimetrul jambonului, iar în
unele situaţii şi suprafaţa nucleului cărnos din jambon.
Determinările planimetrice sunt utilizate pentru calcularea suprafeţei cotletului şi
separat a suprafeţei ochiului muşchiului Longissimus dorsi.
O carcasă de calitate superioară are şi partea cărnoasă din cotlet mare şi grăsimea
redusă, existând o corelaţie strâns pozitivă între suprafaţa ochiului muşchiului şi proporţia de
carne din carcasă.

61
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 61/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Pe baza datelor obţinute se poate calcula şi raportul carne/grăsime din cotlet, raport
care este corelat cu raportul carne/grăsime din întreaga carcasă.
Datorită importanţei determinării suprafeţei ochiului muşchiului  Longissimus dorsi, s-
au preluat şi alte metode, numite liniare, când se iau în calcul dimensiunile desenului
ochiului, precum şi metoda grilei cu puncte. Cea mai precisă metodă este cea care utilizează
planimetrul polar.
Tehnicile de lucru se vor parcurge la lucrările practice, inclusiv calcularea şi
interpretarea datelor.
Influenţa rasei sau grupelor de metişi, a sexului, a greutăţii corporale la sacrificare,
 precum şi a stării de întreţinere (sau de îngrăşare) asupra calităţii carcasei se vor prezenta
odată cu descrierea raselor.
Determinările gravimetrice se referă la cântărirea carcaselor şi calcularea
randamentelor. Randamentul la sacrificare poate fi la cald, "normal", la rece şi comercial.
Randamentul la rece este cel mai mic (cu cca.2,5%), iar cel comercial cel mai mare, deoarece
în el sunt incluse şi organele comestibile.
De menţionat că, randamentul la rece la suine, este mai mare faţă de alte specii, acesta
fiind cuprins între 70-85%, De menţionat că între rase cele mai mari valori se înregistrează la
rasa Piétrain (cca.82%), iar la metişi şi hibrizi, valorile se apropie de 85%.
Raportul carne/grăsime (c/g) se stabileşte calculând câtă carne revine la 1 kg de
grăsime. La rasele sau metişii de carne raportul c/g poate fi de 3,5/1, pe când la cele de
grăsime este de 1/1 şi chiar mai redus.
Raportul carne/oase se determină în scopuri ştiinţifice, când după dezosarea carcasei
se face cântărirea oaselor şi separat a cărnii şi a grăsimii. Valorile calculate ne arată câtă carne
+ grăsime revine la 1 kg oase. Aceste valori diferă în funcţie de rasă, finisarea îngrăşării
(vârsta şi greutatea la sacrificare), precum şi cu alţi factori.
Redăm în tabelul 12, influenţa greutăţii la sacrificare asupra proporţiilor părţilor 
componenete ale carcasei, la rasa Marele alb, din care rezultă că greutatea optimă de
sacrificare este în jur de 100 kg.
Tabelul 12
Principalele părţi componente ale carcaselorla rasa Marele alb
Greutatea Proporţii (%) de:
(kg) Carne +grăsime Oase Organe* Sânge Păr
25 67,61 10,08 8,83 4,56 0,37
40 69,55 9,17 8,64 4,80 0,45
60 74,12 7,65 7,38 4,30 0,47
90 77,22 6,99 6,61 4,01 0,34
110 78,86 6,42 6,28 3,74 0,43
 Notă* nu sunt incluse urechile şi organele genitale

Sistemul EUROP de încadrare în clase a carcaselor provenite de la porcine se face


după o grilă de clasare, care are în vedere proporţia de ţesut muscular (carne). Pentru aceasta
se folosesc 6 clase de calitate, diferienţiate între ele prin câte 5 procente de ţesut muscular,
între limitele de 60% şi 40% (tab. 13).

62
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 62/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Tabelul 13
Grila de clasare a carcaselor de porc în ţările Uniunii europene (U.E.)
Clasa Proporţia (%) de carne în
Clasa nouă (după anul 1987) anterioară carcasă (ţesut muscular)
EE EE peste 60
E E 55-60
U I 50-55
R II 45-50
O III 40-45
P IV sub 40

Proporţia de carne se determină prin detaşarea tesuţurilor musculare din carcasă, însă
se poate aprecia şi cu ajutorul formulei:
Y = 57,399 - 0,33 x - 0,44 y + 0,193 z, în care
Y = proporţia de carne (%);
x = grosimea slăninei la mijlocul şalelor (8 cm faţă de linia mediană);
y = grosimea slăninei între a 12-a şi a 13-a vertebră toracală (6 cm faţă de
linia mediană);
z = diametrul muşchiului Longissimus dorsi între a 12-a şi a 13-a vertebră
toracală.

Tranşarea carcaselor
Tranşarea carcaselor constituie o acţiune importantă pentru aprecierea acestora şi se
face după răcirea celor două jumătăţi, separându-se porţiunile pe categorii de calitate, formate
din regiuni sau grupe de regiuni corporale. Slănina de pe partea dorsală şi de pe abdomen se
detaşează separat, iar osânza se recoltează cu mare atenţie.
În categoria specialităţi intră muşchiuleţii (psoaşii) şi cotletul, ambele reprezentând 8-
10% din greutatea totală a carcasei (tab. 14).
În categoria carne de calitate superioară intră: antricotul, jambonul, spata şi ceafa,
toate însumând cca. 55%, iar în calitatea I intră: fleica, pieptul şi rasoalele, reprezentând
cumulat cca. 24%.
Capul şi picioarele intră la calitatea a II-a, sau în categoria "al cincilea sfert", alături
de unele organe interne comestibile şi alte subproduse de abator.
Bazele osoase şi limitele anatomice se vor aprofunda la lucrările practice.
Proporţia de carne (plus oase) din carcasă la rasele specializate pentru carne este cea mai
ridicată (cca. 70%), faţă de cea la rasele mixte (cca. 58%) şi pentru producţia de grăsime (cca.
52%).
La porcinele specializate pentru producţia de carne, proporţiile de cotlet, de jambon şi
de spată (deci fără ceafă), trebuie să depăşească 42% din greutatea carcasei. Dintre rasele
specializate pentru calitatea superioară a carcasei se detaşază rasa Hampshire, urmată de
Landrace (tabelul 15), în condiţiile sacrificării la vârsta de 182 zile, la care se constată şi cele
mai mari proporţii de jamboane, cotlete şi de spete şi reduse de grăsime.

63
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 63/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Tabelul 14
Tranşarea porţiunilor din carcasă şi încadrarea lor în categorii de calitate
(după Normele M.C.I. citate de Sîrbulescu şi colab.-1977)
Categoria Denumirea
de calitate porţiunii Limitele anatomice Baza osoasă
tranşate
Muşchiuleţ Muşchii: psoas major, psoas minor şi iliacus Vertebrele lombare
Anterior: secţiunea se face între ultima vertebră
Specialităţi dorsală şi prima vertebră lombară; posterior,
Cotlet secţiunea trece printre ultima vertebră sacrală. La
separare o porţiune de fleică de maximum 2 cm
 poate rămâne aderentă la cotlet.
Anterior: secţiunea se face la articulaţia occipitalo-
Vertebrele cervicale, primele
atloidiană; posterior, între a 5-a şi a 6-a vertebră
5 vertebre dorsale; treimea
Ceafa dorsală; inferior, secţiunea trece la nivelul treimii
superi-oară a coastelor de la
superioare a coastelor (porţiunea posterioară a
acest nivel
cefii).
Vertebrele dorsale de la a 6-
Calitate Anterior: secţiunea se face între a 5-a şi a 6-a
a până la ultima; treimea
superioară Antricot vertebră dorsală. posterior, la nivelul ultimei coaste;
superioară a coastelor la
inferior, la nivelul treimii superioare a coastelor.
acest nivel.
Sacrum, oasele bazinului,
Anterior, linia ce-l delimitează de cotlet şi fleică;
Jambon inferior, articulaţia grasetului  primele vertebre coccigiene,
femurul şi rotula
Spată Se detaşează de la torace, spată şi braţ Spata şi humerusul.
Anterior, secţiunea trece la nivelul ultimei coaste;
  posterior, la linia fixării peretelui abdominal de
Fleica
  bazin şi femur; superior, limita inferioară a
cotletului.
Anterior, extremitatea anterioară a sternului;
Sternul, trimea mijlocie şi
Pieptul  posterior, secţiunea trece la nivelul ultimei coaste; inferioară a coastelor 
Calitate I superior, limita inferioră a antricotului
Rasolul din faţă: superior se delimitează la
Rasolul din faţă: radius,
articulaţia cotului, iar inferior la articulaţia
cubitus şi primul rând de
Rasoalele carpiană;
Rasolul din spate: superior se delimitează la oase carpiene.
Rasolul din spate: tibia şi
articulaţa grasetului, iar inferior la articulaţia
 primul rând de oase tarsiene.
tarsiană.

Tabelul
15
Unele elemente ale calităţii carcasei la principalele rase de carne
Grosimea Greutatea: Proporţia de:
medie a
Rasa slăninei
dorsale  jambonului cotletului spetei carne + oase grăsime
(mm) (%) (%) (%) (%) (%)
Landrace 21,50 9,39 6,90 5,23 74,61 14,62
Yorkshire 24,20 9,37 7,05 5,30 71,28 16,76
Marele alb 25,93 8,88 7,08 5,50 67,58 20,06
Duroc 24,20 9,35 6,92 5,70 72,26 15,67
Hampshire 20,93 10,29 7,56 5,50 73,20 14,91

De menţionat că, aceste valori au fost înregistrate la vârsta animalelor de 182 zile, la
Staţiunea de cercetare din localitatea Gorneşti, atât pe rase materne cât şi paterne, beneficiind
de aceleaşi condiţii de hrănire şi întreţinere.

64
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 64/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

4.2.3. Calităţile cărnii la suine


Calităţile cărnii la suine se apreciază prin determinări multiple ale însuşirilor chimice,
fizice şi organoleptice. Carnea la suine este un termen general, care cuprinde ţesuturile
muscular şi adipos alături de alte ţesuturi (oase, piele, organe interne etc).
În cele ce urmează se vor analiza însuşirile chimice şi fizice, atât ale cărnii cât ale
grăsimii la porcinele sacrificate la greutatea de cca 100 kg, cu unele interpretări ce se impun
în funcţie de factorii care influenţează aceste producţii.
Cu privire la regiunea anatomică de provenienţă, prezentăm compoziţia chimică a
 principalelor ţesuturi, cu valorea energitică respectivă şi proporţiile medii din carcasă (tab.
16).
Tabelul 16 
Caracteristicile ţesuturilor din carcasa suinelor (la 100 kg greutate vie)

Ţesutul Proporţia din Compoziţia chimică (%) Valoarea


energetică
carcasă (%) Apă Grăsimi Proteine Cenuşă Kcal/kg
Muşchi 53,0 72,7 5,8 20,6 1,1 1694
Slănină 22,5 16,4 78,7 4,9 0,1 7693
Grăsime
7,5 38,2 51,1 10,9 0,5 5425
internă
Oase 9,0 43,0 12,9 19,3 24,8 2290
Piele 4,0 43,4 16,9 39,0 0,7 3764
TOTAL 96,0 52,8 27,6 16,8 3,0 3534
ŞI MEDII

Datele prezentate în tabelul de mai sus sunt valori medii specifice carcaselor provenite
de la porcii îngrăşaţi pentru carne, scoţându-se în evidenţă faptul că ţesutul osos şi chiar pielea
au valori energetice superioare cărnii, iar grăsimea internă este mai bogată în apă, de peste 2
ori, faţă de slănină (deci pentru conservare trebuie topită).
a. Însuşirile chimice ale cărnii
Valoarea nutritivă a cărnii este influenţată în mare măsură de compoziţia sa chimică.
Principalele componente chimice, sau substanţe nutritive, din carne sunt: apa,
 proteinele, grăsimile, glucidele, substanţele minerale şi vitaminele.
Compoziţia chimică a cărnii suinelor variază în funcţie de o serie de factori, cum sunt:
rasa, vârsta, sexul, starea de îngrăşare (scopul producţiei), hrana, regiunea anatomică etc.
Apa - reprezintă o componentă principală a cărnii. Proporţia acesteia variază în
funcţie de vârsta şi de starea de îngrăşare.
La porcinele tinere, carnea conţine proporţional mai multă apă decât la cele adulte, sau
la cele într-o stare mai avansată de îngrăşare. În carnea rezultată de la suinele îngrăşate pentru
 producţia de carne apa se găseşte în proporţie de cca. 73%, la cele îngrăşate mixt de cca. 65%,
iar la cele pentru grăsime de cca. 50% (după Sîrbulescu, V. şi colab. 1982). După alţi autori,
 proporţia medie de apă din carne la vârsta de 6 luni, este de cca. 75%, (Nedelciuc, V. şi
colab.1982) la rasele şi metişii specializaţi pentru producţia de carne. Reducerea procentului
de apă în finisarea îngrăşării suinelor conferă cărnii o mai mare conservabilitate. Tipul de

65
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 65/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


alimentaţie practicat are influenţă asupra conţinutului în apă ale cărnii; o alimentaţie de tip
suculent sporeşte procentul de apă cu 2-3%, faţă de cel concentrat.
Proteinele din carne influenţează în mare măsură valoarea nutritivă. Conţinutul
substanţelor proteice este direct proporţional cu procentul de apă şi invers cu starea de
îngrăşare. La suinele "grase" proporţia de proteine din carne este de cca. 15%, iar la cele
"slabe" de cca.20%. La vârste mai precoce (la cca. 6 luni) proporţia de proteine, este de cca.
23%, valoare înregistrată şi la suinele îngrăşate pentru carne.
Compoziţia chimică a cărnii de suine variază în funcţie de mulţi factori. În tabelul 14,
se prezintă compoziţia chimică în funcţie de finisarea îngrăşării porcinelor, cu menţiunea că
substanţa uscată din ţesutul muscular variază între 25-40%, fiind formată în mare parte din
 proteinele de structură cu greutate moleculară mare (actina şi miosina), de albuminele din
grupa miogenului (mioglobina) şi pigmentul roşu, ce dă culoare cărnii (chromoproteina) şi
asigură o rezervă de oxigen preluată de hematii, glicoproteine şi lipoproteine.
Tabelul 17 
Compoziţia chimică brută a cărnii de suine în funcţie de starea de îngrăşare
Valoarea
Starea Proporţiile (%) de: energetică
de îngrăşare
apă proteine grăsimi substanţe minerale Kcal/kg carne
"Slabă" 72,5 20,0 6,6 1,1 1.439
Pentru carne 68,0 19,0 12,5 0,5 1.941
Semigrasă 61,1 17,0 21,5 0,4 2.691
Grasă 47,9 14,5 37,0 0,6 4,035

În ţesutul muscular se găsesc şi alte substanţe azotate neproteice, ca: creatină,


creatinină, carnozină etc. De menţionat că, valoarea biologică  a proteinei din carnea suinelor 
este determinată de conţinutul ridicat în aminoacizii esenţiali de creştere, precum şi de
 proporţiile lor. Proteina din carnea de suine, se remarcă prin conţinuturi ridicate în valină,
arginină, izoleucină, metionină, lizină  etc, niveluri mai ridicate faţă de cele din carnea de la
alte specii de animale domestice.
Grăsimile (lipidele) din carnea de porc se găsesc într-o proporţie mai mare faţă de
carnea provenită de la alte animale de fermă, dar mai redusă faţă de alte alimente de origine
animală (unt, brânză topită, etc.). Raportată la substanţa uscată, proporţia de grăsime din carne
este de 15-20%, iar raportată ca atare, între 1,8-3,5%. Cele mai importante componente sunt
gliceridele. Colesterolul este de cca 3 ori mai redus în grăsimea de porc decât în unt
(Popescu-Baran, şi colab. 1977).
Glucidele sunt în cantităţi mai reduse în carnea de porcine, glicogenul fiind forma
 principală. Carnea proaspătă de porc conţine, în medie, 450 mg glicogen/100 g, sau 4,5 g/kg
carne.
Animalele tinere au un conţinut mai ridicat în glicogen faţă de cele bătrâne. Timpul
scurs de la sacrificarea animalului diminuează conţinutul în glicogen; pe baza acestuia
formându-se acidul lactic, care influenţează pH-ul cărnii.
Sărurile minerale sunt prezente în carnea de porc în proporţie de cca.1%, având
importanţă sărurile de potasiu, de magneziu şi de sodiu şi proporţii mai reduse de alte
elemente, dar satisfăcătoare ca cele de fier, calciu, cupru, zinc etc.

66
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 66/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Vitaminele se găsesc în proporţii suficient de mari, mai ales cele aparţinătoare
complexului B:B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (acidul pantotenic), B6 (piridoxina), PP
(nicotinamida), acidul folic etc. Se găsesc şi cantităţi mari din vitaminele A, D şi C.
*
* *
Aşa cum s-a arătat, compoziţia chimică variază în funcţie de o serie de factori, în care
 primează vârsta, starea de îngrăşare, hrana etc. precum şi rasa, sexul, tehnologia de creştere şi
regiunea anatomică.
În concluzie, la suinele tinere carnea are un conţinut ridicat în apă, este bogată în
substanţe proteice, dar săracă în grăsimi. Pe măsura înaintării în vârstă scade proporţia de apă
şi de proteine, dar creşte cea de grăsime, conferindu-i cărnii frăgezime, suculenţă şi valoare
energetică ridicată.
Cu privire la influenţa rasei şi hranei asupra compoziţiei chimice a cărnii, Raicu, E. şi
colab. (1969), arată că la rasa Marele alb proporţia de proteine din muşchiul  Longissimus
dorsi este mai ridicată faţă de rasa Mangaliţa, iar conţinutul în grăsimi este invers (tabelul 18).
Aceiaşi autori, mai arată că, hrana influenţează compoziţia chimică  a cărnii; proporţiile
ridicate de porumb din raţie determină procente mai reduse de proteine şi ridicate în grăsime
(din carne), cea ce ne face să recomandăm procente reduse în reţetele destinate finisării
îngrăşării suinelor, în special la cele specializate pentru carne şi bacon. 
Nedelciuc, V. şi colab. (1982) analizând calitatea cărnii din  Longissimus dorsi, la mai
multe rase de suine sacrificate la vârsta de 6 luni (182 de zile), găsesc însuşiri chimice
diferite, cele mai bune fiind la rasele Duroc şi Landrace (tab.19) în privinţa conţinutului în
 proteine a acestui muşchi.
Tabelul 18
Influenţa rasei şi hranei asupra compoziţiei chimice a cărnii
Proporţia de Conţinutul la 100 g substanţă uscată
Substanţă
Rasa porumb din uscată
Proteine Grăsimi
raţie Săruri
(%) (%) (%) (%) minerale (%)
45 89,33 24,55 6,19 4,48
Marele alb 60 87,11 25,52 8,70 4,19
75 85,78 25,87 8,97 4,25
45 79,83 24,87 17,01 4,06
Mangaliţa 60 73,70 26,78 22,10 4,20
75 70,87 27,88 25,43 3,77
Tabelul 19
Calitatea cărnii la unele rase de suine sacrificate la vârsta de 182 zile
(după Nedelciuc, V. şi colab. 1982)
Proporţiile de substanţe nutritive (%) din carne
Rasa (Longissimus dorsi): pH-ul cărnii
Apă Proteine Grăsimi
Landrace 75,42 22,78 1,85 5,42
Yorkshire 75,50 22,60 1,89 5,47
Marele alb 75,13 22,62 2,26 5,47
Duroc 74,02 23,20 2,84 5,50
67
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 67/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Hampshire 75,95 22,07 2,00 5,40

- pH-ul cărnii depinde de cantitatea de glicogen transformată în acid lactic din


momentul sacrificării. Carnea proaspătă dar maturată şi provenită de la animalele tinere are o
valoare pH între 5,5-6,0, iar cea alterată în jur de 6,6.
b. Însuşirile fizice şi tehnologice ale cărnii
- Capacitatea de reţinere a apei reprezintă forţa cu care proteinele din carne
 păstrează (sub acţiunea unor agenţi externi) pe lângă apa proprie şi o parte din apa adăugată.
La suine, capacitatea de reţinere a apei este ceva mai mare decât carnea de bovine, ovine şi
 păsări. De asemenea, este mai mare la animalele tinere şi la cele îngrăşate pentru producţia de
carne, faţă de cele adulte şi nerecondiţionate.
- Capacitatea de hidratare constituie însuşirea cărnii de a absorbi apa atunci când
este introdusă într-un lichid, dar nu şi de a o reţine. Ca urmare are loc o creştere în volum şi în
greutate, îmbunătăţindu-se frăgezimea, datorită slăbirii coeziunii fibrelor musculare. Prin
 procesarea cărnii nu trebuie să ne folosim (în exces) de această proprietate, iar în lichid nu
vom introduce substanţe conservate.
- Culoarea  poate varia de la roz-pal până la roşie-închisă. Aspectul de culoare roz-
trandafirie este cel mai preferat, deoarece indică prospeţimea şi provenienţa de la animale
tinere şi sănătoase. Carnea provenită de la animalele bătrâne are o culoare mai închisă, de
roşie-roz.
 Nuanţa culorii variază şi în funcţie de muşchi:  Longissimus dorsi are nuanţa cea mai
deschisă, iar muşchiuleţii sunt de nuanţă închisă. Intensitatea culorii este dată de conţinutul în
mioglobină şi hemoglobină, care sunt determinate, la rândul lor, de rasă, vârstă, sex,
alimentaţie şi sănătate.
- Consistenţa cărnii.
Carnea proaspătă şi "maturată" are o consistenţă elastică, adică în urma apăsării cu
degetul urmele dispar repede. Carnea provenită de la animalele adulte este mai consistentă
decât la cele tinere, iar cea "grasă" are o consistenţă mai redusă. Consistenţa cărnii este
influenţată de perselarea şi marmorarea acesteia. Se preferă carnea care posedă muşchiul
 Longissimus dorsi slab marmorat, acceptându-se aspectul uşor şi moderat marmorat.

*
* *

c. Însuşirile organoleptice
Principalele însuşiri organoleptice ale cărnii sunt: mirosul, gustul, frăgezimea,
suculenţa şi aspectul.
- Mirosul şi gustul sunt influenţate în mare măsură de calitatea furajelor sau a
componentelor din raţie, de specie, precum şi de sex. Aceste două însuşiri mai sunt influenţate
de specie, prin forma primitivă sau strămoş.
Mirosul trebuie să fie plăcut, atrăgător, iar gustul dulce şi uşor amărui. Pentru
 prevenirea mirosului neplăcut a cărnii provenite de la vieri se recomandă castrarea acestora
înainte cu 4-6 săptămâni faţă de sacrificare. În toate cazurile se evită întocmirea de reţete cu

68
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 68/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


 proporţii ridicate de făină de peşte, în perioada de recondiţionare sau în finisarea îngrăşării. La
speciile cu miros caracteristic se recomandă încrucişări terminale adecvate.
- Frăgezimea cărnii este determinată de conţinutul acesteia în ţesut conjunctiv, de
mărimea şi fineţea fibrelor şi fasciculelor musculare, precum şi de conţinutul în grăsimi.
Carnea fragedă se mastică şi se digeră mai uşor, mai ales când provine de la animalele tinere
şi corect îngrăşate. Muşchii psoaşi au o proporţie de ţesut conjunctiv mai redus şi nu prezintă
fascicule terţiare, motiv pentru care frăgezimea şi suculenţa sunt deosebite.
- Suculenţa este determinată de abundenţa sucurilor pe care le cedează carnea în
timpul masticaţiei, având la bază conţinuturile mari în apă şi în grăsimi.
Carnea de suine este mai suculentă decât cea de ovine sau bovine.

*
* *

- Miopatia exudativă şi depigmentară, cunoscută şi sub denumirea de P.S.E. (Pale


soft and exudative) este întâlnită la unele rase de suine specializate pentru producţia de carne
şi reprezintă un sindrom sau o stare patologică, determinată genetic şi favorizată de unii
factori de stres. Carnea rezultată se caracterizează prin pH-ul redus, între 4,9-5,4, conţinuturi
scăzute în grăsimi şi apă, iar culoarea este roz-pală şi uneori spre alb. Carnea are o capacitate
redusă de reţinere a apei.
Pe lângă alţi factori, la animalele cu carne moale şi exudativă, se mai incriminează şi
alţi factori secundari ca: şocul de transport, oboseala, căldura exterioară prea mare etc.
Depistarea indivizilor cu carne P.S.E. se efectuează prin inhalarea unui amestec de

oxigen şi anestezicul
După Sellier,halotan.
P. (1980) sensibilitatea faţă de anestezicul halotan este guvernată de o
singură genă, a cărei locus a fost denumit "Hal" şi poate fi ocupat de gena "Hal -" sau de alela
"Hal +". De menţionat că, "Hal-" este alela sălbatică, iar “Hal+” constituie mutanta acesteia.
Deoarece un individ este purtător a două locusuri "Hal" sunt posibile trei genotipuri:
- Hal+/Hal+, deci testul H-pozitiv;
- Hal-/Hal-, deci testul H-negativ;
- Hal+/Hal- sau Hal-/Hal+ , deci testul H-negativ.
De menţionat că un individ cu Hal +/Hal- se poate recombina cu altul cu Hal +/Hal-, din
care ar putea rezulta Hal+/Hal+, deci cu H-pozitiv.

4.2.4. Calităţile grăsimii de porc


În terminologia actuală grăsimea este considerată un produs secundar.
Grăsimea de suine este utilizată în alimentaţia omului, fie sub formă de slănină
 preparată, fie sub formă topită deci, de untură. Osânza este utilizată numai sub formă topită,
cu preponderenţă în produse de patiserie.
Slănina este utilizată foarte mult şi în prepararea mezelurilor, în proporţii variabile,
după sortimentul acestora (denumită şi slănină de "lucru") alături de carnea de vită, de porc, şi
mai rar de oaie.

69
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 69/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În industrie, grăsimea se poate utiliza la fabricarea săpunurilor şi intră în componenţa
furajelor combinate pentru echilibrarea energetică a raţiilor de hrană, mai ales pentru tineretul
de păsări şi de porcine.
Compoziţia chimică a grăsimii
Din punct de vedere chimic, grăsimile reprezintă un amestec de esteri ai glicerinei cu
acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi ca:, oleic, stearic, linoleic, palmitic arahidonic etc. (tab.20).
În grăsimea de porc mai participă, în proporţii reduse şi alte substanţe de structură ca:
fosfatide, lecitină, vitaminele A,D,E, substanţe proteice, glucide, substanţe minerale, pigmenţi
etc.
În organism grăsimele se formează pe seama lipidelor, glucidelor şi uneori a
 proteinelor din hrană, în urma unor procese biofizice şi biochimice ce se desfăşoară la nivelul
intestinului.
Tabelul 20
Compoziţia chimică a grăsimii la suine
Acizi graşi (principali) Procente medii (%) Limite(%)
Acidul oleic 48,50 47,4-49,8
Acidul stearic 12,31 11,7-13,8
Acidul linoleic 6,75 6,3-7,7
Acidul palmitic 2,56 2,1-2,9
Acidul linolenic 1,00 0,5-1,8
Acidul miristic 0,70 0,5-0,9

Proporţiile de acizi graşi nesaturaţi din grăsimea de porc sunt mai reduse, în
comparaţie cu alte specii de animale de fermă.
Însuşirile fizice
Grăsimea de porc este de culoare albă, iar după sacrificare şi răcire are o consistenţă
tare, dacă provine de la animale corect îngrăşate.
Alimentaţia influenţează în mare măsură consistenţa grăsimii: porumbul determină o
consistenţă moale, iar masa verde, secara, orzul şi unele suculente, determină, în general, o
consistenţă mai tare.
Greutatea specifică variază între 0,915 şi 0,964, cu menţiunea că proporţia mai ridicată
de acizi graşi nesaturaţi măresc greutatea specifică.
Temperatura de topire (lichefiere) variază între 28 ºC şi 48ºC, iar de solidificare între
22ºC şi 32ºC; componentul principal care influenţează aceste valori reprezentându-l
 proporţia de glicerină din grăsime.
Grăsimea de porc este relativ rezistentă la râncezire, dacă este păstrată în vase închise,
la temperaturi joase, ferite de lumină şi fără un contact direct cu unele metale.

4.2.5. Subprodusele obţinute de la suine


Pielea rezultată la sacrificarea suinelor prezintă importanţă pentru industria uşoară, şi
se încadrează între 3-5% din greutatea corporală, în funcţie de vârstă (greutate corporală),
rasă, sex şi starea de îngrăşare.

70
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 70/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Din punct de vedere histologic, pielea este compusă din trei straturi: epidermă, dermă
şi hipodermă. La suine pielea este mai poroasă şi cu mai multă grăsime în derm, faţă de cele
de bovine şi ovine. Datorită porozităţii este utilizată mai puţin în industria de încălţăminte.
Calitatea pielii depinde de condiţiile de hrănire, de îngrijirea animalului, de tehnica de
 jupuire, de starea de sănătate, precum şi de integritatea acesteia.
Pielea vierilor este mai densă decât cea a scroafelor, iar cea rezultată de la animale
tinere este mai puţin densă decât la adulte. Pielea provenită de la animale hrănite raţional este
mai elastică şi mai rezistentă, faţă de cele care nu au beneficiat de condiţii normale de
alimentaţie.
După sacrificare şi jupuire pielea se rade de grăsimea aderentă şi se conservă, prin
sărare pe ambele feţe, depozitându-se în spaţii aerisite.
Părul de porc se recoltează de pe regiunile grebănului şi spinării prin smulgere,
utilizându-se pentru confecţionarea de pensoane, perii şi pentru alte scopuri (umplerea de
saltele). Este foarte apreciat părul cu lungime de peste 10 cm, provenit de la rasele tardive
(Stocli) şi cu grosimea între 250-350 microni.
După recoltare şi porţionare în mănunchiuri, acesta se usucă timp de 12 ore la
temperatura de 70ºC, după care se sortează pe calităţi.
Organele interne comestibile sunt încadrate, după unii autori, la produse secundare
alături de grăsime, iar după alţi autori la subproduse. În această categorie intră, în ordinea
  preferinţei pentru consumatori: creierul, ficatul, inima, limba, rinichii, splina şi uneori
 pulmonii. De la un porc de 100 kg greutate vie rezultă cca. 3,3 kg organe interne comestibile,
din care ficatul are cca. 1,4 kg, inima cca. 0,3 kg, creierul cca. 0,25 kg etc (tab.21).

Tabelul
21
Valorile ponderale (%) ale organelor interne la suinele
cu diferite greutăţi corporale
Greutatea la sacrificare (kg):
Organul 40 50 60 120
Inima 0.145 0.175 0.215 0.35
Ficatul 0.520 0.695 0.870 1.50
Rinichi 0.185 0.200 0.250 0.33

Plămâni(golit)
Stomac 0.475
0.350 0.630
0.470 0.715
0.440 0.88
-
Intestine (spălate) 1.140 1.400 1.450 -
Splină 0.450 0.550 0.850 -
Aceste organe sunt dirijate în alimentaţia umană şi se consumă, în special, în stare
 proaspătă.
Sângele rezultat de la sacrificarea suinelor este foarte bogat în proteine şi reprezintă
cca. 3,5% din greutatea vie a animalului.
Sângele se recoltează imediat după înjunghiere şi se utilizează în scop alimentar (la
  prepararea unor mezeluri), în scop farmaceutic (la prepararea de seruri şi extracte
antianemice) şi în alte scopuri. Cea mai largă utilizare este în producerea făinii de sânge, care
este deosebit de necesară în echilibrarea proteică şi minerală a nutreţurilor combinate
destinate tineretului aviar şi chiar suin.
71
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 71/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Stomacul se foloseşte ca membrană naturală pentru prepararea tobei, iar din mucoasă
se extrage pepsina.
Intestinele sunt utilizate ca membrane naturale pentru mezeluri. După sacrificare se
golesc de conţinut şi se spală foarte bine, inclusiv detaşarea grăsimii aderente.
Se conservă prin sărare şi frig. Lungimea intestinelor este între 20-23 m la greutatea
vie de 101-115 kg.
Glandele cu secreţie internă sunt utilizate în industria farmaceutică (tiroida,
  paratiroida, glandele suprarenale, hipofiza). Pe lângă acestea se mai utilizează în scop
farmaceutic ochii, ficatul, măduva şi creierul, plămânii, bila şi chiar placenta.

CAPITOLUL 5

RASELE DE SUINE

72
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 72/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

Formarea raselor de suine poate fi caracterizată ca un proces complex, cu perioade mai


mari de timp de trecere de la porcinele primitive la rasele de formaţie veche, cu perioade
relativ scurte de timp la trecerea acestora la rasele de formaţie nouă şi cu perioade scurte de
timp de trecere la rasele perfecţionate actuale.
 Numărul raselor şi populaţiilor de suine este în prezent destul de mare, însă importante
sunt cca. 120, cu o răspândire foarte variată în diferite zone ale Globului, predominând în
ţările din emisfera nordică.
Dintre ţări, un aport deosebit la formarea raselor l-a avut Anglia, pentru Europa,
China, pentru Asia şi Statele Unite ale Americii pentru continentul american.
În Europa, pe lângă Anglia, contribuţii importante le-au adus ţările: Danemarca,
Germania, Franţa, Belgia şi altele.
În procesul de formare a raselor s-a apelat, într-o primă perioadă, la încrucişarea
suinelor primitive din diferite zone, apoi la încrucişarea raselor de formaţie veche cu
 populaţiile locale de suine, iar în ultima perioadă s-a recurs la încrucişarea dintre diferite rase,
alături de selecţia indivizilor cu însuşiri dorite şi practicarea unei alimentaţii adecvate.
Denumirea şi clasificarea raselor de suine au apărut ca o necesitate obiectivă,
deoarece acestea trebuiau reperate uşor, iar însuşirile morfologice şi productive diferă foarte
mult, secondate şi de unele particularităţi biologice greu de decelat.
Denumirea unor rase s-a făcut după ţara care le-a creat (Chinezesc cu mască,
Portugheză, Românesc de carne), altele după regiunea administrativă care şi-a adus
contribuţia la formarea rasei (Hanovra, Albul de Banat etc), iar altele după denumirea
localităţilor unde s-au format şi le-au crescut (Napolitană, York, Bazna, Strei etc.).
În unele situaţii denumirea implică pe lângă locul de formare şi principala însuşire (în
special morfologică), cum ar fi: Yorkul mare, Albul de Chester, Landrace belgian etc).
Clasificarea raselor de suine s-a făcut după mai multe criterii, ţinându-se cont de
originea acestora, de unele caractere de exterior, de gradul de ameliorare, de provenienţă
(pentru ţara respectivă), de scopul preconizat în schemele de încrucişare etc.
Clasificarea după origine are în vedere strămoşul rasei sau al populaţiei (din mistreţul
european sau asiatic); cea după unele caractere de exterior a avut în vedere culoarea, talia,
lungimea corpului etc; cea după gradul de ameliorare se raportează la însuşirile productive
 prin care excelează (tardive sau precoce); cea după provenienţă distinge suinele în autohtone
şi importate; cea după scopul preconizat în cadrul schemelor de încrucişare, în rase "materne"
şi rase "paterne"; iar cea după tipul morfo-productiv, în rase pentru carne, pentru producţia de
 bacon, mixte şi pentru grăsime.
În majoritatea tărilor, suinele se clasifică după provenienţă şi după importanţa lor 
 pentru creştere, alături de unele însuşiri de exterior (în special după culoare şi chiar după
forma şi portul urechilor).

5.1. Rasele de suine importate

Pondereaîncepând
fiind procurate din efectivul total desecolului
cu mijlocul suine dinalţara noastrăînîl scopul
XIX-lea, deţin rasele importate,
îmbunătăţirii acestea
însuşirilor 
 productive ale raselor şi populaţiilor indigene. În ultimul timp, aceste rase sunt utilizate cu

73
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 73/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


succes la obţinerea de metişi industriali şi porci hibrizi pentru unităţile cu exploatare
intensivă.

5.1.1. Rasa Marele alb (Large White)


Rasa Marele alb s-a format în Anglia, prin încrucişări complexe, în diferite etape, între
suinele locale englezeşti şi rasele Micul alb, Essex, Chinezesc cu mască şi Napolitană.
Primele exemplare au fost prezentate în expoziţia din Windsor, în anul 1851, de către
I.Tuley, sub denumirea de Yorkul mare.
Denumirea de Marele alb s-a atribuit în anul 1868, după stabilirea standardului rasei,
fiind considerată şi în prezent ca rasa cea mai bine consolidată genetic. Pe lângă încrucişare,
la formarea acestor rase s-au utilizat selecţia şi chiar consangvinizarea.
Datorită însuşirilor sale, rasa s-a răspândit foarte repede în multe ţări, având o
capacitate mare de aclimatizare. A contribuit la formarea multor rase, din diverse ţări, cum ar 
fi: Landrace în Danemarca, Edelschwein în Germania, Chester-White în America, Alb
ucrainian în Ucraina etc, şi stă la baza diverselor scheme de încrucişare pentru producerea de
metişi industriali sau de hibrizi.
În ţara noastră a fost importată în mai multe etape; primele exemplare fiind văzute la o
expoziţie agricolă din Iaşi, în anul 1865, sub denumirea de Yorkul mare. În prezent, la noi în
ţară, are ponderea cea mai mare, de cca. 44% din totalul raselor pure de suine.
Rasa Marele alb este de talie mare, cu masa corporală de asemenea mare, robustă, de
culoare albă şi cu conformaţie corporală armonioasă. Înălţimea la grebăn, la animalele adulte,
variază între 85-90 cm, iar greutatea corporală între 200-240 kg.
Capul este potrivit de mare, cu
  profil uşor concav, iar urechile sunt de
mărime mijlocie, purtate înainte şi uşor 
lateral. Trunchiul este lung, larg şi adânc,
iar spinarea, şalele şi crupa sunt lungi,
largi şi bine îmbrăcate în musculatură.
Linia superioară este dreaptă, sau uşor 
lăsată la femele după multe
gestaţii.Şuncile posterioare sunt bine
dezvoltate, iar membrele sunt puternice şi
Fig. 19 Rasa Marele Alb fără defecte de aplomb.
Tipul morfoproductiv este de carne.Prolificitatea este foarte bună, fiind de 11 purcei
cu greutatea medie la naştere de 1,250 kg. La noi în ţară prolificitatea medie la mai multe
ferme de selecţie din cadrul a 12 ISCIP-uri a fost de 10,65 purcei, din care 9,57 viabili.
Se înregistrează şi cazuri cu 15-20 purcei la fătare, dar mai rare. Fecunditatea este bună,
între 85-90%, iar capacitatea de alăptare
foarte bună, între 40-50 kg, cu o medie de 42,5 kg în unităţile cuprinse în controlul oficial de
 producţie. Scroafele sunt bune mame, ducând până la înţărcare 9,3 purcei, cu o greutate medie
de 4,56 kg (vârsta de 35 zile). Precocitatea este de asemenea foarte bună; tineretul de prăsilă
atinge greutatea corporală corespunzătoare pentru reproducţie (110-120 kg) la vârsta de 8-9

74
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 74/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


luni. La aceiaşi vârstă, sau mai devreme, animalele se pot valorifica pentru sacrificare (la 105-
111 kg)
În perioada de testare (91-182 zile), tineretul realizează un spor mediu zilnic cuprins
între 620-660 g, cu un consum specific de concentrate situat între 2,9-3,2 kg. Proporţia de
carne în carcasă, la indivizii sacrificaţi la vârsta de 182 zile, este de 70% (inclusiv oasele), iar 
2
suprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi este între 30-32 cm .
Rasa Marele alb se creşte cu rezultate foarte bune atât în sistemul intensiv-industrial
cât şi în cel gospodăresc, valorificând bine aproape toate categoriile de furaje, inclusiv masa
verde. În exploatarea pe păşuni trebuie avută în vedere sensibilitatea scăzută a animalelor la
razele solare şi la frig pentru tineret.
Începând cu anul 1958, în ţara noatră, rasa a fost supusă unor încrucişări cu rasa
Landrace în scopul îmbunătăţirii precocităţii, ducând în final la impurificarea rasei, ceea ce a
necesitat noi importuri de reproducători din Anglia, în anul 1963.
Rasa Marele alb a fost utilizată la ameliorarea efectivelor locale de suine, iar în
ultimul timp este introdusă în toate schemele de încrucişare în vederea obţinerii metişilor 
destinaţi îngrăşării. Este încadrată în categoria raselor "materne” care prin încrucişarea cu rasa
Landrace (de regulă masculi), duce la obţinerea de scrofiţe metise F 1. Aceiaşi categorie de
metişi se pretează la obţinerea baconului.

5.1.2. Rasa Landrace


Rasa Landrace s-a format în Danemarca prin încrucişarea suinelor locale daneze cu
mai multe rase albe, cu predominarea rasei Marele alb. Perioada de formare a fost între anii
1850-1907. La formarea acestei rase, pe lângă încrucişare şi o selecţia riguroasă a
exemplarelor, în direcţia producţiilor de carne, s-a adăugat şi o creştere dirijată a
reproducătorilor, utilizându-se o alimentaţie bazată pe lapte ecremat şi furaje concentrate, în
care a predominat orzul.
În procesul de selecţie s-a pus accent pe îmbunătăţirea precocităţii şi a calităţii
carcaselor, urmărindu-se alungirea corpului, dezvoltarea şuncilor posterioare şi ridicarea
 proporţiei de carne de calitate superioară, alături de sporirea prolificităţii. În această acţiune
un rol însemnat l-a avut controlul după descendenţi privind precocitatea şi calitatea carcasei,
Danemarca înfiinţând încă din anul 1899 primele staţiuni de control pentru suine. Suinele din
rasa Landrace sunt de talie mijlocie spre mare, însă cu lungimea corpului foarte mare, între
160-180 cm. Corpul este zvelt, sub formă de pară şi cu constituţie fină. Animalele sunt de
culoare albă, cu îmbrăcămintea piloasă nu prea abundentă şi pielea subţire.

Capul este relativ mic, cu


  profil drept, cu urechile mari şi
aplecate (blegi). Gâtul este lung şi
uşor turtit lateral. Trunchiul este
foarte lung, ca urmare a prezenţei a 1-
2 vertebre şi deci perechi de coaste în
 plus. Adâncimea toracelui este relativ
redusă. Crupa este lungă, largă şi bine
75
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 75/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


îmbrăcate în musculatură, iar şuncile
Fig. 20 Rasa Landrace   posterioare sunt convexe, largi şi
descinse.
De menţionat că, înălţimea la nivelul crupei, este mai mare cu 3-4 cm faţă de cea de la
grebăn.

 purcei, Membrele
din care seau osatura
înţarcă 8-9,fină,
iar dar suficientdedealăptare
capacitatea rezistente. Prolificitatea
a scroafelor este bună,
este foarte bună,deîntre
10
42-45 kg. În unităţile controlate oficial din ţara noastră, prolificitatea medie a fost de 9,7
 purcei, iar capacitatea de alăptare de 42,5 kg.
Precocitatea este foarte bună; tineretul de prăsilă atinge la vârsta de 8 luni între 115-
130 kg, putând fi dirijat la reproducţie. Sporul mediu zilnic, în perioada de testare, variază
între 635-670 g, cu un consum specific între 2,8-3,1 U.N.
Calitatea carcasei este foarte bună; la vârsta de 182 de zile, grosimea medie a slăninei
dorsale este de cca. 25 mm, iar proporţia de carne (macră) de cca. 70%, cu un raport
carne/grăsime de 2,3:1.că la nivelul anului 1978, la rasa Landrace de origine olandeză,
De menţionat
grosimea stratului de slănină dorsală varia între 19,1 mm la scrofiţe şi 22,6 mm la masculi, iar 
  proporţia de carne macră în carcasă de 71,0%. PEDERSEN, O.K. (1979), analizând
rezultatele din staţiunile de testare din Danemarca, arată că, la masculi, sporul de creştere era
de cca. 885 g, iar suprafaţa ochiului de muşchi de 37,2 cm 2, valori care demonstrează nivelul
superior de ameliorare atins de această rasă.
Rasa Landrace este specializată pentru producţia de carne şi pretabilă pentru producţia
de bacon, însă pretenţioasă în privinţa hranei, mai ales la tineret şi chiar la condiţiile de
întreţinere. În general, nivelul proteic al raţiilor de hrană trebuie să fie cu 2-3% mai ridicat
faţă de alte rase, iar în componenţa acestora să participe furaje proteice de origine animală şi
  proporţii mai reduse de porumb. Animalele sunt sensibile la razele solare, la frig şi la
schimbările brusce de temperatură.
Rasa Landrace se bucură de o atenţie deosebită în ţara noastră, necesitând să fie
crescută în proporţie de 21% din efectivul total de rase şi utilizată în producerea de scrofiţe
metise F1, care constituie efectivul - matcă, din cadrul unităţilor de creştere şi îngrăşare a
suinelor.
De asemenea, este utilizată la încrucişări de infuzie în scopul ameliorării precocităţii şi
a calităţii carcaselor la alte rase albe de carne.
Liniile specializate pentru producţia de carne din cadrul rasei Landrace sunt utilizate
în aproape toate schemele de încrucişare pentru obţinerea de "porci hibrizi", aducându-se
contribuţia la sporirea proporţiei de carne de calitate superioară şi la reducerea consumului
specific de concentrate, ambele îmbunătăţind rentabilitatea crescătoriei.

5.1.3. Rasa Duroc


Rasa Duroc a fost formată în partea de Nord-Est a Statelor Unite ale Americii, având
la origine suinele locale de culoare roşie (de talie mare) din statul New Jersey şi cele de talie
mică (de aceiaşi culoare) din statul New York. Aceste suine locale au fost încrucişate între

76
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 76/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


ele, apoi produşii au fost infuzaţi cu rasele Tamworth şi Berkshire. Denumirea rasei s-a
atribuit după numele unui armăsar care aparţinea aceluiaşi crescător.
În prezent este o rasă specializată în direcţia producţiei de carne, excelând prin
 precocitatea ridicată şi calitatea excelentă a carcasei. La noi în ţară a fost importată începând
cu anul 1968, din Statele Unite ale Americii, mai întâi la Staţiunea de cercetări Gorneşti-
Mureş.
Suinele din această rasă sunt de talie mijlocie spre mare, cu o conformaţie corporală
 proporţionată şi cu o dezvoltare foarte bună a trenului posterior. Sunt de culoare roşcată cu
diferite nuanţe, de la roşu arămiu şi chiar auriu la roşu cărămiziu.
Capul este potrivit de mare,
cu profilul uşor concav, iar 
urechile sunt de mărime
mijlocie şi purtate
caracteristic. Gâtul este scurt,
gros şi musculos.
Trunchiul este cilindric, lung,
larg şi cu linia superioară
convexă. La vieri, precum şi
la masculuii adulţi castraţi,
dimensiunile de lărgime şi
Fig. 21 Rasa Duroc adâncime sunt mai mari faţă
de femele şi animalele tinere.
Regiunile de pe linia superioară sunt largi, lungi şi bine îmbră cate în musculatură.
Convexitatea liniei dorsale a determinat şi înclinarea crupei, fără a constitui un defect
 pentru această rasă.
Şuncile posterioare sunt foarte bine dezvoltate, convexe, largi şi descinse până la jaret.
Membrele sunt puternice, cu chişiţa relativ scurtă şi ceva mai verticală, ca urmare a
deschiderii mari a unghiului jaretului, fapt pentru care animalul calcă în pensă. Pardoselile
dure (de beton) accentuează defectul de aplomb numit "picioare de elefant".
Abdomenul este supt, fără a constitui un defect. Constituţia este robustă. Prolificitatea
rasei, în ţara de origine, este mediocră, între 8-9 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare
este bună, între 43-47 kg.
La noi în ţară prolificitatea a fost de 9,1 purcei, iar capacitatea de alăptare de numai
39,22 kg (media la mai multe staţiuni de selecţie).
Precocitatea este foarte bună, tineretul realizând sporuri mari de creştere cu consumuri
reduse de furaje. Sporul mediu zilnic, pe perioada testării (91-182 zile) la mai multe unităţi de
selecţie din ţara noastră, a fost de 707 g, iar consumul specific de 2,9 UN.
Calitatea carcasei, de asemenea, este foarte bună; grosimea medie a slăninei dorsale, la
vârsta de 182 zile, este de 22,2 mm, iar proporţia de carne în carcasă de 74,3% (inclusiv
oasele).
În ţara noastră rasa Duroc are o mare importanţă, făcând parte din grupa raselor 
"paterne" şi utilizată cel mai adesea în schemele de încrucişări industriale pentru obţinerea
metişilor trirasiali şi uneori tetrarasiali. În programele de ameliorare, rasa Duroc se prevede a
fi crescută în proporţie de 4% din efectivul de rase curate. Este o rasă cu largi posibilităţi de
77
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 77/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


creştere în gospodăriile populaţiei, datorită rezistenţei la razele solare, a calităţii superioare a
carcasei şi nu în ultimul rând, a performanţelor de producţie superioare (în special consumul
specific de concentrate redus), toate ridicând rentabilitatea crescătoriei.

5.1.4. Rasa Hampshire


Rasa Hampshire a fost finalizată în Statele Unite ale Americii, având la origine rasa
Hampshire din Anglia obţinută la rândul său din rasele Essex şi Wessex.
Prin urmare, această rasă a fost realizată în Anglia şi perfecţionată în S.U.A., fiind
iniţial o rasă de talie mare (cu înălţimea la grebăn de 80 cm), iar în prezent tinde spre talie
mijlocie.
Conformaţia corporală se caracterizează printr-o dezvoltare proporţională a regiunilor 
corporale cu excepţia capului şi printr-o bună dezvoltare a ţesutului muscular pe tot corpul,
mai ales în partea posterioară. În prezent se încadrează în tipul morfoproductiv de carne.
Rasa are o culoare neagră, cu un brâu
alb ce cuprinde regiunile grebănului şi ale
membrelor anterioare. Este o rasă specializată
în direcţia producţiei de carne, excelând prin
calitatea superioară a carcasei şi prin
 precocitate ridicată. Constituţia este robustă.
Capul este relativ mare, cu profil
drept, iar urechile sunt mici şi purtate în sus.
Gâtul este scurt, gros şi    bine îmbrăcat în
musculatură. Trunchiul este lung, cu
Fig. 22 Rasa Hampshire dimensiunile de adâncime şi lărgime
  potrivite, concurând la forma de cilindru
lung şi cu linia spinării convexă.Regiunile de pe linia dorsală sunt lungi şi cu musculatură
 bine evidenţiată. Crupa este oblică, dar largă şi lungă, oferind o bază mare de prindere pentru
şuncile posterioare, care sunt foarte bine dezvoltate.
Membrele posedă osatura bine dezvoltată şi sunt rezistente. Membrele posterioare
 posedă unghiurile jaretelor deschise, făcând ca animalul să calce în pensă, defect de aplomb
cu implicaţii în întreţinerea pe pardoseli dure.
Standardul rasei, în ţara de origine, prevede: cel puţin 8 purcei la înţărcare, capacitatea
de alăptare a scroafelor între 43-47 kg, greutatea de cel puţin 90,6 kg la vârsta de 175 zile,
lungimea carcasei de 73,6 cm, cu suprafaţa ochiului de muşchi de cel puţin 35,8 cm2.
La noi în ţară această rasă a fost importată din S.U.A., în anul 1968, mai întâi la
Staţiunea de selecţie Gorneşti-Mureş. În prezent, prolificitatea medie, în mai multe unităţi de
testare, este de 8,2 purcei la o fătare, din care se înţarcă 6,8 şi o capacitate de alăptare de
numai 33,5 kg. Se remarcă pierderi mari de purcei pe perioada alăptării.
Precocitatea este foarte bună. Purceii la vârsta de 35 de zile cântăresc în medie 6,5 kg,
iar la tineret pe perioada testării (91-182 zile) sporul mediu zilnic este de 666 g, cu un consum
specific de numai 2,8 UN.

78
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 78/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Calitatea carcasei este foarte bună: randamentul la sacrificare (la 182 zile) este de
76,2%, grosimea stratului de slănină dorsală de numai 19,7 mm, iar suprafaţa ochiului
muşchiului de 38,9 cm2.
În concluzie, calitatea carcasei este superioară rasei Duroc, dar nu şi prolificitatea.
Rasa Hampshire este utilizată în majoritatea schemelor de încrucişare ca rasă "paternă" pentru
obţinerea de metişi tri- sau tetrarasiali. Metişii se pot îngrăşa cu succes în unităţile
gospodăreşti fiind rezistenţi la eritemul solar şi valorificând foarte bine concentratele, alături
de alte furaje suculente. Indivizii sunt suficienţi de rezistenţi la boli şi la condiţiile vitrege de
mediu.
Rasa se utilizează şi pentru producerea de masculi metişi F 1, pentru obţinerea de metişi
tetrarasiali în unităţile industriale, de la care rezultă carcase de foarte bună calitate, fără a
imprima culoare închisă carcaselor.
Se creşte în unităţile de selecţie într-o proporţie de 4% din efectivul total de suine de
rasă curată, fiind încadrată în grupa raselor "paterne".

5.1.5. Rasa Yorkshire


Rasa Yorkshire are la origine rasa Large White din Anglia, dar a fost perfecţionată în
Statele Unite ale Americii, atât prin încrucişări de infuzie cu rasa Leicester, cât şi prin selecţie
riguroasă în direcţiile sporirii prolificităţii, a precocităţii şi a calităţii carcasei.
În America este apreciată ca cea mai "economică rasă", îmbinând însuşirile de rasă
"maternă" cu cele de rasă "paternă".
Animalele sunt de culoare albă cu conformaţia corporală specifică raselor specializate
 pentru producţia de carne (după anul 1930).
Animalele se caracterizează prin talie mijlocie spre mare, cu corpul lung, de formă
cilindrică şi cu linia spinării uşor convexă. Capul este scurt, dar larg şi cu profilul concav.
Urechile sunt mici şi purtate în sus. Gâtul este scurt, de grosime medie şi bine îmbrăcat în
musculatură. Membrele sunt potrivit de lungi, solide şi fără defecte de aplomb. Constituţia
este fină spre robustă.
În ţara noastră, rasa Yorkshire a fost importată în anul 1968 din Statele Unite ale
Americii şi crescută mai întâi la Staţiunea de selecţie Gorneşti-Mureş, apoi difuzată în
majoritatea staţiunilor de selecţie.
Prolificitatea este relativ bună, de 9,0 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare a
scroafelor este satisfăcătoare, de 39 kg, înţărcând în medie 8,3 purcei la vârsta de 35 zile.

Precocitatea este foarte bună, sporul


mediu zilnic în perioada de testare (91-182
zile) fiind de 662 g, iar consumul specific de
numai 2,76 UN.
Calitatea carcasei, de asemenea, este
  bună; randamentul la sacrificare este de
76,8%,grosimea medie a slăninei dorsale de
25,8 mm, suprafaţa ochiului muşchiului de
34,2 cm2, iar proporţia de carne + oase în

79
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 79/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Fig. 23 Rasa Yorkshire carcasă de 72,1% (la vârsta de 182 zile).
Rasa este utilizată, în special, ca rasă "maternă", dar posedă şi însuşirile raselor 
"paterne", înregistrându-se rezultate bune şi la încrucişarea industrială simplă cu rasele Duroc
sau Hampshire.
În programul de ameliorare s-a prevăzut creşterea rasei Yorkshire în proporţie de

23,2% din totalul efectivului de rase curate.


5.1.6. Rasa Piétrain
Rasa Piétrain a fost formată în perioada 1920-1950 şi a luat naştere prin încrucişări,
mai întâi nedirijate între suinele locale din Belgia cu rasele Bayeux din Franţa şi apoi dirijate
cu Berkshire din Anglia şi Yorkshire din S.U.A. Este considerată totuşi ca rezultatul unei
mutaţii genetice pozitive, apărută în cadrul populaţiei de suine (din Belgia) fiind izolată cu
mare atenţie şi competenţă.
Rasa Piétrain excelează prin randamente foarte mari la sacrificare şi prin calităţile
superioare ale carcasei, remarcându-se proporţiile ridicate de carne de calitate superioară.
La unii indivizi se sesizează o sensibilitate crescută la factorii de stres, îndeosebi
cauzaţi de transport şi efort prelungit. Aceasta se datoreşte faptului că dezvoltarea inimii şi a
 plămânilor este uşor disproporţionată faţă de dezvoltarea corporală generală. Se încadrează
 prin excelenţă la constituţia fină.
Animalele sunt de talie mijlocie şi au o lungime medie a corpului.
Rasa are o culoare bălţată: pe
un fond alb sunt dispuse, neregulat,
  pete de culoare neagră sau negru-
roşcate.
Se remarcă în special
dezvoltarea foarte bună a trenului
  posterior şi chiar a regiunilor 
spetelor de la trenul anterior. Capul
este mic, cu profil uşor concav, iar 
urechile sunt mici şi purtate înainte.
Trunchiul este portivit de
Fig.24 Rasa Piétrain lung, dar larg şi adânc (cu linia

superioară
dezvoltate dreaptă). Crupa este lungă, largă şi dreaptă, iar şuncile posterioare sunt foarte
Membrele sunt scurte, fine, dar rezistente şi fără defecte de aplomb.
În ţara de origine prolificitatea este mediocră, de 8-9 purcei/fătare, capacitatea de
alăptare a scroafelor este bună, de 40 kg, iar consumul specific (pe perioada îngrăşării) este de
3,9 UN.
La noi în ţară prolificitatea a fost, în medie, de 8,2 purcei/fătare, capacitatea de
alăptare de 35,3 kg, iar numărul de purcei înţărcaţi de 7,5 capete.
Precocitatea este bună; în perioada de testare, sporul mediu zilnic a variat între 500-
550 g cu un consum specific de cca. 3,5 UN. Greutatea de 90-100 kg este atinsă la vârsta de
cca. 7 luni.

80
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 80/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Randamentul la sacrificare este foarte mare, de 78,4%, iar raportul carne/grăsime de
2,8-3,0:1.
Calitatea carcasei este foarte bună: proporţia de carne este de peste 70%, cu
 predominarea celei de calitate superioară (şunca, cotletul şi antricotul), care reprezintă 45%
din carcasă. Suprafaţa ochiului muşchiului  Longissimus dorsi este foarte mare, de 40-42 cm2,
iar proporţia de oase este
De remarcat că, foarte redusă.de 7 luni, ritmul de creştere scade concomitent cu
după vârsta
capacitatea de valorificare a hranei, impunându-se sacrificarea animalelor îngrăşate la greutăţi
mai reduse, între 85-90 kg.
Rasa este încadrată în categoria raselor "paterne", însă datorită sensibilităţii şi a
 pretenţiilor ridicate la condiţile de întreţinere, efectivele s-au redus treptat.
În unităţile gospodăreşti i se prevede o mare extindere. Motivele principale sunt:
rezistenţă sporită la eritemul solar, randamente mari la sacrificare, proporţii ridicate de carne
în jamboane, cotlete, antricoate şi chiar spete, valorificarea tuturor resurselor de furaje
concentrate şi suculente şi relativă rezistentă la boli. Rasa mai este utilizată pentru obţinerea
de masculi metişi F1, participând în multe scheme de încrucişare pentru producerea de porci
hibrizi.

5.1.7. Rasa Landrace belgian


Rasa Landrace belgian a fost formată în Belgia, prin încrucişarea rasei Piétrain cu rasa
Landrace importată din Germania, produşii obţinuţi fiind selecţionaţi în direcţia îmbunătăţirii
calităţii carcasei (a alungirii corpului şi dezvoltarea trenului posterior). Acţiunea a fost
demarată în anul 1930 şi finalizată în 1954, când s-a considerat că masivitatea corpului este
suficientă, iar carcasa de calitate excelentă.
Animalele sunt de talie mijlocie spre mare, cu corpul zvelt, bine îmbrăcat în
musculatură şi cu trenul posterior foarte bine dezvoltat, conferindu-i o formă de pară. Sunt
animale de culoare albă, cu o conformaţie corporlă asemănătoare rasei Landrace, însă se
remarcă dimensiunile de lărgime mai pronunţate, mai ales ale regiunilor de pe linia superioară
şi în special a crupei şi a şalelor (uneori se sesizează un silon median).
În ţara noastră a fost importată din anul 1972, la Staţiunile de selecţie Periş-Ilfov şi la
Focşani-Vrancea. În aceste unităţi, prolificitatea medie a fost de 9 purcei la o fătare, iar 
capacitatea de alăptare a scroafelor de numai 35 kg.

81
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 81/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Fig. 25 Rasa Landrace belgian

În perioada de testare (91-182 zile) sporul mediu zilnic a fost de 625 g, cu un consum
specific de 3,0 UN, iar la sacrificare (182 zile) greutatea medie a stratului de slănină dorsală a
fost de 24,5 mm şi o proporţie mare de carne în carcasă, de 75%.
În factorii
procesuldedestres
aclimatizare,
şi faţă de la
condiţiileproteic
din ţara noastră, s-a constatat o sensibilitate
mărită la conţinutul redus al furajelor. De asemenea, s-au
constatat pierderi relativ mari de purcei pe parcursul alăptării (uneori până la 30%). Aceste
considerente au făcut ca multe unităţi să nu prefere această rasă, deoarece întâmpină greutăţi
majore în aprovizionarea cu ingrediente furajere bogate în proteină, îndeosebi de origine
animală.
Rasa se încadrează în grupa raselor "paterne", fiind utilizată atât în încrucişări
industriale cât şi în crearea de linii sintetice de vieri, alături de rasele Duroc şi Hampshire.
În prezent sunt efective reduse din această rasă în ţara noastră, însă se preconizează

utilizarea ei în producerea de porci hibrizi, în combinaţie cu rasele Landrace şi Marele alb.


5.1.8. Rasa Edelschwein
Rasa Edelschwein a fost formată în Germania prin încrucişarea suinelor locale de
"March" cu rasele Marele alb şi Mijlociul alb, acţiunea fiind atât începută din anul 1880 şi
finalizată în jurul anului 1900.
În procesul de formare s-a urmărit obţinerea unor animale rezistente la condiţiile de
mediu specifice Germaniei şi care să valorifice bine atât furajele concentrate cât şi masa
verde, precum şi unele furaje suculente (cartofi, sfeclă etc). S-a mai urmărit, de asemenea şi
dezvoltarea mai accentuată a şuncilor anterioare. Este de culoare albă. În ansamblu, animalele
au o dezvoltare corporală mijlocie spre mare şi o constituţie robustă. Faţă de rasa Marele alb
are talia ceva mai joasă şi corpul puţin mai scurt.
Capul este potrivit de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt mijlocii ca
mărime, purtate puţin lateral şi în sus. Gâtul este lung, bine îmbrăcat în ţesut muscular şi
corect legat de trunchi.
Trunchiul este lung, uşor turtit lateral. Membrele sunt puternice, lungi şi fără defecte
de aplomb. De remarcat că îmbrăcămintea piloasă este relativ abundentă, tinzând să formeze
chiar o coamă (la indivizii bătrâni) pe regiunea grebănului.
Prolificitatea este bună,
de 10 purcei/fătare, iar 
capacitatea de alăptare poate
atinge 41 kg.
În perioada de
îngrăşare, grăsunii reali- zează
sporuri medii zilnice relativ
reduse, între 500-520 g, cu un
consum specific de 3,5-4,0
UN, însă cu partici- parea unor 
furaje ieftine şi uşor de
 procurat, mai ales în unităţile
82
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 82/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Fig.26 Rasa Edelschwein cu efective reduse.
Se pretează pentru creşterea în gospodăriile populaţiei. Principalele motive care o
indică pentru a se creşte în gospodăriile populaţiei sunt: solicită pentru hrănire furaje diverse
şi chiar ieftine, este rezistentă la boli şi condiţiile vitrege de mediu, scroafele sunt foarte bune
mame, nu este pretenţioasă la întreţinere şi oferă, la sacrificare, slănină cu straturi intercalate

de carne.
5.1.9. Rasa Wessex
Rasa Wessex a fost formată în Anglia prin încrucişarea rasei Leicester cu rasele
 Napolitană şi Chinezesc cu mască, fiind una din cele mai vechi rase, specializată iniţial pentru
 producţia mixtă (carne/grăsime), iar ulterior pentru producţia de carne.
Animalele sunt de culoare neagră cu un brâu alb în jurul grebănului şi a membrelor 
anterioare.
Rasa Wessex se caracterizează prin prolificitate bună, capacitate de alăptare ridicată şi
rezistenţa organică mare. Se pretează pentru îngrăşarea timpurie pentru carne.
La noi în ţară a fost utilizată la ameliorarea rasei Bazna, prin încrucişări de infuzie.
Animalele sunt de talie mare, cu corpul lung şi osatură rezistentă. Capul este potrivit
de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt mari şi blegi.
Trunchiul este lung, adânc şi potrivit de larg (uşor aplatizat lateral). Spinarea este
dreaptă. Crupa este bine îmbrăcată în muşchi, însă şuncile posterioare sunt mai puţin
dezvoltate. Se remarcă însă şuncile anterioare, care au o dezvoltare mai accentuată, faţă de
alte rase specializate pentru producţia de carne.
Membrele posterioare posedă articulaţii elastice, asigurând animalului o deplasare
uşoară şi fără defecte de aplomb. Prolificitatea este bună, de 10 purcei la fătare, iar capacitatea
de alăptare foarte mare, de 47 kg. Scroafele sunt bune mame, înţărcând uşor cca. 9 purcei.
Precocitatea este bună; sporul mediu zilnic, în perioada de testare, este între 650-680
g, cu un consum specific de 3,0-3,6 UN.
Calitatea carcasei este bună, însă inferioară raselor Landrace şi Marele alb, datorită
 proporţiilor ceva mai scăzute a cărnii în carcasă.
În urma unor experienţe efectuate timp de 15 ani, BICHARD, M. (1980) ajunge la
concluzia că rasa Wessex încrucişată cu Landrace oferă cele mai bune rezultate în exploatarea
extensivă
(la păşune);fecunditatea şi capacitatea de
Fig. 27 Rasa Wessex alăptare sunt mai mari cu 15-18%, faţă de
rasele pure.
Se încadrează în grupa raselor 
materne, find utilizată pentru produce rea
scrofiţelor metise F1, pretabile în viitor 
  pentru creşterea în unităţi gospodăreşti,
deoarece rezistă la insolaţii şi permite raţii
furaje clasice, fără consecinţe asupra calităţii
carcasei.
În prezent efectivele sunt relativ

83
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 83/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


scăzute.

5.1.10. Rasa Chester-White


Rasa Chester-White a fost formată în S.U.A., în statul Pennsylvania, prin încrucişarea
complexă a rasei englezeşti Marele alb cu rasele Lincolnshire, Chestshire şi în final cu
Bradfordshire.
Este o rasă care excelează prin precocitate ridicată şi prin calitatea bună a carcasei,
ambele însuşiri situându-se la nivelul raselor paterne prezentate anterior.
Iniţial, tipul morfoproductiv a fost mixt (carne-grăsime), însă în prezent rasa este
specializată pentru producţia de carne. Carcasa este mult apreciată în industria mezelurilor,
deoarece slănina posedă straturi alterntânde de carne şi cu conservabilitate mare.
Sunt animale de talie mijlocie spre mare, cu corpul potrivit de lung, dar adânc şi larg.
Indivizii sunt de culoare alb murdar, conferindu-le o rezistenţă bună la insolaţie.
Capul este mic spre mijlociu ca mărime, cu profil uşor concav (uneori drept) şi cu
urechile asemănătoare, ca formă, cu cele din rasa Duroc.
Trunchiul este bine dezvoltat, cu linia superioară convexă. Regiunile de pe partea
dorsală a corpului sunt lungi şi bine îmbrăcate în musculatură. Crupa, deşi este teşită, este
largă şi lungă, asigurând o bază mare de prindere a şuncilor posterioare, care sunt convexe,
largi şi descinse. Abdomenul este uneori supt, fără a constitui un defect.
Membrele  sunt scurte, iar cele posterioare cu unghiurile jaretelor deschise, favorizând
defectul de aplomb "picioare de elefant", mai ales la întreţinerea animalelor pe pardoseli dure.
Osatura este fină, dar puternică, favorizând un randament mare la sacrificare.
La noi în ţară a fost importată în anul 1968, din S.U.A., crescându-se la Staţiunile de
selecţie Gorneşti-Mureş şi Avrig-Sibiu. Prolificitatea este mediocră, de 9,4 purcei la o fătare,
din care viabili 8,4.
Capacitatea de alăptare a scroafelor este mediocră, de 32,5 kg. Scroafele înţarcă în medie 7,1
 purcei la vârsta de 35 zile.

Precocitatea este bună: sporul mediu


zilnic în perioada de testare este de 547 g, cu
un consum specific redus, de 3,1 UN.
După unii autori, pielea este uşor 
  pigmentată, ceea ce o recomandă pentru
creşterea în unităţile gospodăreşti. Nu este
  pretenţioasă la calitatea furajului administrat
şi suficient de rezistentă la condiţiile
nefavorabile de mediu, cu excepţia pardoselei
dure.
Este încadrată în categoria raselor 
Fig. 28 Rasa Chester-White   paterne, asigurând la metişi carcase de
calitate şi sporuri de creştere acceptabile.

5.1.11. Alte rase de suine importate în ţara noastră


84
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 84/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În această categorie intră rase de suine care s-au crescut şi se mai cresc în ţara noastră,
contribuind la ameliorarea raselor sau populaţiilor autohtone. În

 prezent, efectivele din această categorie sunt mai reduse, însă se prevede sporirea lor pentru
creşterea în unităţile gospodăreşti.

- Rasa Marele negru (Cornwall sau Large-Black)


Rasa Marele negru  a fost formată în Anglia, prin încrucişarea suinelor primitive
englezeşti cu rasele Essex şi Chinezesc cu mască, fiind definitivată în anul 1899.
Iniţial tipul morfoproductiv a fost mixt (carne-grăsime), însă în
prezent rasa este specializată pentru producţia de carne. Excelează prin
rezistenţă organică mare şi prolificitate ridicată. Animalele sunt de talie
mare, cu corpul lung şi osatură masivă. Sunt de culoare neagră, iar
exemplarele adulte posedă în regiunea feţei şi a frunţii nişte pliuri ale pielii
organizate sub formă de mască.
Capul este mijlociu ca mărime, cu
 profil uşor concav şi cu urechi mari şi blegi.
Trunchiul este lung, larg şi uşor 
aplatizat lateral, iar linia spinării este
dreaptă sau uşor convexă. Crupa este uşor 
oblică cu şuncile posterioare bine
dezvoltate. Membrele sunt înalte, puternice
şi fără defecte de aplomb.
Părul este destul de abundent,
tinzând să formeze, la animalele adulte, o
Fig. 29 Rasa Marele negru coamă pe regiunea grebănului.
Prolificitatea este bună, de 10,5 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare a scroafelor 
mediocră, variind între 35-40 kg.
Precocitatea se apropie de cea înregistrată la rasa Marele alb, iar la sacrificarea
indivizilor de peste 115 kg producţia este mixtă.
La noi în ţară a participat la formarea porcului Negru de Strei şi a Pigmentatului negru
de Dobrogea. Deoarece valorifică bine păşunea şi furajele suculente se pretează la creşterea
în unităţile gospodăreşti.

- Rasa Berkshire (Middle-Black)


Rasa Berkshire a fost formată în Anglia, prin încrucişări complexe între suinele locale
englezeşti cu rasele Chinezesc cu mască şi Napolitană, iar metişii rezultaţi cu rasele Sufolk şi
Essex.
Animalele au culoare neagră, cu excepţia extremităţilor (râtul, picioarele şi coada) care
sunt albe. Excelează prin rezistenţa organică mare şi chiar prin precocitate, însă până la

greutatea corporală
Iniţial de 90 kg.
tipul morfoproductiv a fost mixt, însă în prezent sunt linii specializate pentru
 producţia de carne. Prolificitatea este mediocră, între 8-9 purcei la fătare şi cu capcacitatea de
85
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 85/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


alăptare a scroafelor redusă, între 30-35 kg. Animalele sunt de talie mijlocie şi cu corpul
 potrivit de lung. Capul este mic, cu profil uşor concav şi cu urechile mici, drepte şi purtate
înainte.
Trunchiul este potrivit de lung, dar adânc şi chiar larg. Linia spinării este dreaptă, iar 
crupa este uşor oblică şi proporţionată.

Şuncile posterioare sunt destul de


 bine dezvoltate.
Membrele sunt scurte, subţiri, dar 
rezistente şi fără defecte.
La noi în ţară, rasa a fost importată
în anul 1872, contribuind la formarea rasei
Bazna şi a porcului Negru de Strei.

Fig.30 Rasa Berkshire

- Rasa Mijlociul alb (Middle-White)


Rasa Mijlociul alb a fost formată în Anglia, de către I.TULEY, prin încrucişarea
raselor Yorkul mare cu Micul alb în jurul anului 1850. Primele exemplare aveau o precocitate
foarte bună şi r andamentul mare la sacrificare – însuşirile moştenite de la rasa Micul alb,
alături de dezvoltarea corporală sporită, prolificitate bună şi carcase de calitate - însuşiri

moştenite
La de
noilaînYorkul
ţară a mare.
fost importată în jurul anului 1900 şi a contribuit la formarea Albului
de Banat.
Tipul morfoproductiv a fost mixt, când sacrificarea se făcea la peste 100 kg greutate
vie.
Animalele sunt de culoare albă, cu talie
mijlocie şi corpul potrivit de lung, dar 
adânc. Capul este mic, cu profilul concav, cu
 prognatism inferior evident şi urechile mici,
drepte şi purtate în sus. Membrele
contractează adesea defecte de aplomb.
Prolificitatea este mediocră, între 8-9 purcei
la fătare.
În prezent, efectivele curate din
  Fig.31 Rasa Mijlociul alb această rasă sunt foarte reduse.

*
* *
Din prezentarea raselor de suine importate în ţara noastră se desprinde concluzia că în
structura de rasă ponderea mare o au rasele: Marele alb, Landrace şi Yorkshire, ca rase

86
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 86/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


materne şi rasele Duroc şi Hampshire ca rase paterne - toate specializate pentru producţia de
carne şi de bacon.
Metişii obţinuţi de la aceste rase sunt utilizaţi pentru exploatarea şi creşterea în unităţi
de tip industrial, precum şi pentru unităţile gospodăreşti.

5.2. Rasele şi populaţiile de suine indigene


5.2.1. Rasele indigene
Rasele de suine formate pe teritoriul ţării noastre provin, fie direct din formele
  primitive europene, fie că au fost formate în decursul tipului; cele din grupa a doua
 prezentând un grad de ameliorare mai avansat faţă de primele.
Din această categorie fac parte rasele: Palatină, Stocli, Mangaliţa şi Bazna.

Rasa Palatină
Rasa Palatină se încadrează în grupa raselor primitive de suine europene cu talie mare,
fiind considerată ca una dintre cele mai vechi şi care a dispărut în jurul anilor 1914.
Se caracterizau ca animale rustice, cu producţii acceptate pentru secolul XIX şi pentru
 prima parte a secolului XX, însă foarte rezistente la boli şi condiţii vitrege de mediu. Au fost
animale de talie mare, de culoare blondă, cu prolificitate redusă (între 7-8 purcei la fătare),
însă scroafele au avut un instinct matern foarte dezvoltat.
În timp, această rasă a fost absorbită de rasa Mangaliţa, varietatea blondă, iar mai
târziu şi de alte rase importate. A fost descrisă de N. FILIP şi Gh. MANOLIU.

Rasa Stocli
Rasa Stocli face parte din grupa raselor europene de talie mică şi cu urechi scurte,
fiind crescută în sud-estul Europei. Este una dintre cele mai vechi rase crescute în ţara
noastră, fiind răspândită şi astăzi în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei, dar în efective
reduse.
În cadrul rasei se disting două varietăţi: Stocli propiru-zis, cu dezvoltarea corporală
redusă, răspândită în regiunile submontane şi Băltăreţul, cu dezvoltare corporală ceva mai
mare, răspândită în bălţile şi în Delta Dunării.
Este o rasă primitivă, cu însuşiri productive slabe, dar foarte rezistentă la boli şi
condiţii vitrige de mediu.
Corpul are o culoare gri-roşcată,
de diferite nuanţe, în funcţie de sezon, cu
trenul anterior foarte dezvoltat (mai ales
la masculi) şi trunchiul aplatizat lateral.
Capul este mare, cu profil drept şi
cu urechi mici, drepte, purtate în sus şi
mobile. Râtul este foarte puternic şi
strâmt.
Spinarea este convexă, suncile
sunt slab dezvoltate şi crupa teşită.
 Fig. 32 Rasa Stocli
87
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 87/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Membrele sunt foarte puternice şi înalte.
Pe lângă o îmbrăcăminte piloasă
abundentă, formată din păr şi subpăr (jar)
la animalele adulte este prezentă coama. Purceii prezintă, până la 3-4 săptămâni, tigruri
longitudinale.

tineretulProlificitatea estedefoarte
atinge greutatea 90 kgredusă,
la vârstaîntre 5-6 1purcei
de cca. an. la o fătare, iar precocitatea slabă:
Rasa este crescută de diferiţi gospodari şi unele unităţi de stat din bălţile Dunării, unde
 pe lângă hrana naturală i se administrează cantităţi reduse de porumb sau alte concentrate. A
 participat la formarea populaţiei de suine Alb de Ruşeţu.

Rasa Mangaliţa
Rasa Mangaliţa provine din suinele primitive europene de talie mare, cu părul lung şi
creţ (din Balcani), infuzată cu unele rase de origine asiatică aduse de către romani în Europa.
Este o rasă specializată pentru producţia de grăsime şi are cinci varietăţi: blondă, roşie,
neagră, cu abdomen de rândunică şi bariş. În ţara noastră se creşte de peste 160 de ani, iar 
după alţi autori de cca. 200 de ani (din anul 1803).
Se creşte în efective reduse, în gospodăriile populaţiei, dar şi în unităţi de stat, din
vestul şi centrul ţării şi mai rar în sud (Tulcea).
Sunt animale de talie mare, cu corpul relativ scurt, dar adânc. Corpul este acoperit cu
 păr ondulat sau creţ (prevăzut şi cu subpăr). Capul este relativ mic, cu urechi potrivit de mari
şi semiblegi. Gâtul este scurt, gros şi musculos.
Trunchiul este masiv, cu aspect de butoi (linia spinării uşor convexă, iar cea a
abdomenului lăsată). Şuncile posterioare sunt slab dezvoltate.
Prolificitatea este redusă, între 5-6 purcei la fătare, iar scroafele pe lângă capacitatea
de alăptare slabă, prezintă un instinct matern slab conturat.

Este o rasă semiprecoce, însă


carcasele sunt cele mai corespunzătoare
 pentru prepararea salamului de Sibiu.
  Nu este pretenţioasă la hrană,
mulţumindu-se cu păşunea, unele fructe
de pădure dar reacţionând pozitiv la
suplimentarea hranei cu concentrate.
Varietatea blondă posedă un grad ceva
mai ridicat de ameliorare, faţă de
celelalte varietăţi. A fost mult apreciată
de localnici pentru calitatea cărnii şi în
Fig. 33 Rasa Mangaliţa special a slăninei.

Rasa Bazna

88
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 88/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Rasa Bazna s-a format în România, prin încrucişări nedirijate şi etapizate între rasa
Mangaliţa, varietatea blondă şi rasa Berkshire. În prima etapă, în anul 1872, în localitatea
Bazna din judeţul Sibiu, s-au efectuat încrucişări între rasele Mangaliţa şi Berkshire, rezultând
o populaţie destul de heterogenă, care a fost din nou încrucişată (în anul 1885) cu vieri din
rasa Berkshire.
Rasa a fost finalizată în jurul anului 1900, în urma altor încrucişări cu vieri din rasa
Berkshire; un rol deosebit avându-l Şcoala de Agricultură din Mediaş. În ultima periaodă, rasa
a fost mult ameliorată şi prin încrucişări de infuzie cu rasele Sattelschwein (din Germania) şi
Wessex (din Anglia).
Conformaţia corproală este de tip mezomorf şi tipul morfoproductiv mixt (carne-
grăsime). Este o rasă mult preferată pentru creşterea în gospodăriile populaţiei din vestul ţării.
Culoarea animalelor este neagră cu un
 brâu alb ce cuprinde regiunile grebănului şi
membrele anterioare.

lungimeaSunt animalemedie
corpului de talie
şi o mijlocie, cu
conformaţie
deosebit de armonioasă.
Capul este mic, cu profilul
uşor concav, cu urechile mijlocii ca mărime şi
  purtate înainte. Trunchiul este de lungime
medie, larg şi bine îmbrăcat în musculatură,
  Fig. 34 Rasa Bazna
dar şi în slănină. Prolificitatea este relativ
 bună, de cca. 9 purcei la fătare, iar 
capacitatea de alăptare mediocră, între 33-35 kg.
Rasa Bazna face parte din categoria raselor semiprecoce; sporul mediu zilnic, pe
 perioada de îngrăşare, variază între 500-550 g, cu un consum specific mare, de cca 5,0 UN,
însă valorifică eficient furaje ieftine. Vârsta de reproducere este atinsă abia la 10 luni.
Raportul carne/grăsime este de 1,4:1.
Este o rasă bine adaptată la condiţiile de mediu din ţara noastră, valorificând eficient
 păşunea, cartofii, sfecla, alături de porumb şi chiar reziduurile culinare. Este indicată a se
creşte în gospodăriile populaţiei, dar nu şi în cele de tip industrial. Un nucleu există la
Staţiunea experimentală Turda.

5.2.2. Populaţii de suine crescute în ţara noastră


Populaţiile de suine din ţara noastră s-au format, într-o primă etapă, prin încrucişarea
nedirijată a porcinelor locale cu rasele importate, având o răspândire zonală restrânsă, iar în
etapele următoare prin încrucişări dirijate şi organizate în cadrul unor unităţi specializate,
având o răspândire ceva mai extinsă.

Negru de Strei
Porcul Negru de Strei s-a format în depresiunea Haţegului, în localităţile de pe
malurile râului Strei, prin încrucişări nesistematice ale rasei locale Stocli cu rasele Cornwall,
Mangaliţa neagră şi Berkshire. A fost şi încă mai este crescut în gospodăriile individuale,

89
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 89/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


fiind apreciat pentru rezistenţa organică mare, calitatea slăninei şi că este puţin pretenţios la
hrană. Animalele sunt de culoare neagră.
 Nu este pretenţioasă la hrană, mulţumindu-se cu păşunea, unele fructe de pădure dar 
reacţionând pozitiv la suplimentarea hranei cu concentrate. Varietatea blondă posedă un grad
ceva mai ridicat de ameliorare, faţă de celelalte varietăţi. A fost mult apreciată de localnici
 pentru calitatea cărnii şi în special a slăninei.
Talia este mijlocie, trunchiul destul de adânc, dar lipsit de lărgime, deci aplatizat
lateral.
Capul este strâmt, cu râtul lung, iar urechile sunt mari şi blegi. Prolificitatea este medi-
ocră, între 8-9 purcei la fătare, dar scroafele sunt bune mame. Purceii la 60 zile cântăresc 13-
14 kg.
Precocitatea este mediocră spre
slabă, tineretul atingând 110 kg la vârsta
de 1 an. Tipul morfoproductiv este mixt
(grăsime-carne).
Porcinele Negru de Strei utilizează
foarte bine păşunea şi oferă rezultate
destul de bune, când sunt hrănite cu furaje
în care predomină uruieli de porumb şi
reziduuri culinare.
În perspectivă se prevede
ameliorarea în continuare cu rasa Marele
Fig. 35 Porcul Negru de Strei
negru, de care se apropie foarte mult prin
unele însuşiri morfologice.

Alb de Banat
Porcul Alb de Banat s-a format în partea de vest a ţării noastre, între cele două
războaie mondiale, prin încrucişări multiple între porcinele locale (cu mult sânge de
Mangaliţa blondă) şi rasele Berkshire, Micul alb, Mijlociul alb şi în final cu Edelschwein

(ultima
supuse rasă
unorpentru corectarea
încrucişări constituţiei).
nesistematice DupăMarele
cu rasa anul 1949
alb, porcinele AlbLandrace,
iar apoi cu de Banat au fost
pentru
îmbunătăţirea calităţii carcasei, neoferind rezultate scontate.
  Animalele sunt de culoare albă, de talie
Fig. 36 Porcul Alb de Banat mijlocie spre mare şi tip morfoproductiv
mixt.
Capul este mic, cu profil concav, rât
scurt şi un uşor prognatism inferior.
Trunchiul este potrivit de lung, larg şi adânc,
iar
ţesutşuncile
sunt bine dezvoltate şi bogate în
muscular.  
Prolificitatea este mediocră, între 8-9
90
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 90/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


 purcei la o fătare, iar capacitatea de alăptare
 bună, de cca. 40 kg.

Precocitatea este mediocră: sporul mediu zilnic este de 500-550 g, pe perioada


îngrăşării, cu un consum specific destul de mare de 4,2-4,5 UN.
Porcul Alb de Banat valorifică foarte bine porumbul. Se creşte în gospodăriile
 populaţiei, unde îngrăşarea până la 140-150 kg durează până la vârsta de 12 luni.

Porcul Alb de Ruşeţu (Românesc de carne)


Porcul Alb de Ruşeţu s-a format în perioada 1950-1960, la Staţiunea zootehnică cu
acelaşi nume, prin încrucişări dirijare ale raselor Stocli (scroafe-varietatea Băltăreţ) şi Marele
alb ucrainian (masculi). Produşii obţinuţi au fost sever selecţionaţi în direcţia tipului de carne
şi din nou încrucişaţi cu rasa Marele alb, pentru consolidarea caracterelor. În final, s-au
 practicat şi încrucişări de infuzie cu rasele Landrace şi Yorkshire, ridicându-se precocitatea şi
calitatea carcasei.
Animalele sunt oarecum asemănătoare cu rasa Marele alb, însă culoarea este albă-
cenuşie şi îmbrăcămintea piloasă ceva mai abundentă. Pielea este uşor pigmentată, ceea ce
determină rezistenţă la insolaţie.
Suntînălţime
82 cm animale şide180-200
talie relativ
kg mare, de 80-
la vârsta de
adult. Prolificitatea este bună, de cca. 10
 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare a
scroafelor de asemenea bună, de cca. 40 kg.
Precocitatea este bună: sporul  mediu
zilnic în perioada de testare este cuprinsă
între 550-600 g, însă un consum specific
destul de ridicat, de 4,2 UN. Este o populaţie
Fig. 37 Porcul Alb de Ruşeţu foarte rezistentă la verile calde şi iernile
friguroase din Bărăgan
Pigmentat de Dobrogea
Porcul Pigmentat de Dobrogea s-a format la Staţiunea zootehnică Palas, prin
încrucişarea rasei Marele alb ucrainian (femele) cu rasa Marele negru (masculi), după aceiaşi
metodă de lucru ca la Alb de Ruşeţu.
Scopul final a fost crearea unui tip de suine pigmentat, rezistent la condiţiile climatice
din Dobrogea şi cu însuşirile superioare privind prolificitatea, precocitatea şi calitatea
carcasei.
Pe parcursul formării s-au desprins două varietăţi: una neagră în proporţie de 85-90%
şi alta bălţată, în proporţie de 10-15%. Varietatea neagră a fost infuzată în final cu rasa
Piétrain, pentru îmbunătăţirea calităţii carcasei.

91
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 91/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Sunt animale de culoare neagră (rar şi bălţată), de talie mijlocie spre mare (cu 75-80
cm la grebăn) şi cu masa corporală la starea de adult, de 170-190 kg.
Prolificitatea este bună, de cca. 10 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare a
scroafelor de asemenea bună, de cca. 38-40 kg.
Suinele din această populaţie au o perspectivă limitată. Efectivele sunt foarte reduse în
 prezent.
Linia Sintetică 345 Periş
Linia Sintetică 345 Periş este o populaţie de suine creată la Institutul de cercetare şi
 producţie pentru creşterea porcilor Periş-Ilfov, prin încrucişarea complexă a raselor Landrace
 belgian, Duroc şi Hampshire, urmată de creşterea "în sine" şi consolidarea însuşirilor prin
selecţie şi izolare reproductivă pe parcursul a 5 generaţii.
Modul de lucru a constat din încrucişări reciproce între cele trei rase (LBxD şi LBxH),
urmate de împerecheri între produşii F1 selecţioanţi scopului propus, concomitent cu
încrucişări de întoarcere spre rasele iniţiale pentru consolidarea însuşirilor urmărite. Din
generaţia a 3-a s-a trecut la împerecheri "în sine". S-a urmărit reţinerea celor mai reuşiţi
indivizi de culoare albă. Cotele de participare ale raselor parentale au fost: 56% Landrace
 belgian; 36,5% Duroc şi 7,5% Hampshire.

Fig. 38 Schema de formare


a liniei sintetice 345 Peri[

Prolificitatea scroafelor este de 10 purcei la fătare, din care se înţarcă 8,5 (deci pierderi
destul de mari). Scopul final a fost crearea unui vier cu următoarele însuşiri: spor de creştere
ridicat, carcasă de calitate şi consum specific redus de furaje.
La vârsta de 182 zile se atinge greutatea corporală de 100 kg, cu un consum specific
de 3,18 kg concentrate. Proporţia de carne + oase în carcasă este de 73,5%, iar grosimea
medie a slăninii dorsale (la spinare şi crupă) este de 15,2 mm.
Suinele din această linie au culoarea albă, talie mijlocie spre mare şi cu însuşiri
specifice raselor paterne. Se utilizează în încrucişările trirasiale, ca vieri terminali, în schema:
F1(MAxL)x L.S. 345 Periş.

5.3. Rase de suine crescute în alte ţări


92
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 92/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În cele ce urmează vor fi prezentate unele rase de suine din ţări cu tradiţii în creşterea
acestora, întrucât aceste rase se pot importa şi în ţara noastră, atât pentru ameliorarea
efectivelor actuale, cât şi pentru producerea de porci hibrizi

5.3.1. Rasele de suine din Anglia


Pe lângă rasele care s-au prezentat în titlurile anterioare, se vor descrie şi alte rase,
foarte pe scurt.
Rasa Essex este formată în perioada 1750-1800, prin încrucişarea rasei Leicester cu
rasele Napolitană şi Chinezesc cu mască. Este de talie mijlocie, neagră cu brâu alb şi cu
 prolificitate mediocră (8,5 purcei la o fătare). A contribuit la formarea raselor Berkshire şi
Cornwall.
Rasa Tamworth este o rasă locală veche, ameliorată numai prin selecţie, de culoare
roşie-cărămizie, de talie mare spre mijlocie, rustică, rezistentă şi de producţie mixtă. A fost
importată în S.U.A. şi a contribuit la formarea multor rase de suine.
Rasa Lincoln este asemănătoare la culoare cu rasa Mangaliţa blondă din România,
dar mai prolifică, precoce şi cu carcase de calitate bună. Este o rasă veche, ameliorată prin
selecţie, dar şi prin încrucişări de infuzie cu rasa Marele alb. A fost importată de multe ţări
 pentru crearea de rase noi.

5.3.2. Rase de suine din S.U.A.


În Statele Unite ale Americii s-au importat foarte multe rase din Europa în special din
Anglia, care au stat la baza formării unor noi rase de suine, apelându-se la cele mai moderne

tehnici de
 prezent, formare.îndreptându-se
cercetările La început, orientarea a fost
spre tipurile spre rasele mixte,
morfoproductive însăşimai
de carne târziu, ca şi în
bacon.
Rasa Poland-China este originală din Statul Ohio, având la origine foarte multe rase,
 printre care şi unele din China.
Unele animale sunt de culoare neagră, însă predomină exemplarele cu pete albe
răspândite neuniform pe extremităţi. Iniţial a fost specializată pentru producţia mixtă, de
carne-grăsime, însă în prezent este specializată pentru producţia de carne. Este foarte bine
consolidată genetic şi stă la baza formării multor rase de suine, mai mult sau mai puţin
 pigmentate sau pătate, deci exploatabile şi pe păşune. A fost recunoscută ca rasă în anul 1872.

Rasa
(importată 1881). Esteeste
dinTamworth originară
de culoare dinşiAnglia,
roşie crescându-se
a contribuit în S.U.A.
la formarea de peste
rasei Duroc. Este110 ani
o rasă
robustă, exploatabilă pe păşuni.
Rasa Spot (pătată) are la origine rasa Poland China, încrucişată cu rasa Glochester ald
Spot (din Anglia). Animalele au, pe un fond alb, pete negre.
Rasa Hereford a fost formată prin încrucişarea raselor Chester-White, Poland-China
şi Duroc, fiind recunoscută în anul 1902. Culoarea de bază este roşie, cu zone albe pe cap,
abdomen, picioare şi coadă.
Rasa Landrace american are la origine Landrace danez importat în anul 1934, iar din
anul 1954 a fost infuzat cu Landrace norvegian. Animalele au culoarea albă, sunt precoce şi
cu carcase de calitate foarte bune, excelente pentru producţia de bacon. De remarcat că

93
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 93/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


animalele la îngrăşat suportă proporţii relativ ridicate de porumb în raţie, până la 60% din
concentrate, fără a afecta calitatea carcasei.

Rasele sintetice din S.U.A.


Rasele sintetice posedă însuşirile cele mai valoroase ale raselor paterne, fiind create în
ultimii 40-50 de ani, după cele mai moderne tehnologii, inclusiv utilizarea încrucişărilor 
liniilor consangvine din cadrul diferitelor rase.
În general, aceste rase, au spinarea convexă sau uşor covexă, osatura fină, corpul lung
şi şuncile posterioare foarte dezvoltate. Culorile sunt diferite, mai rar simple.
Minnesota -1 a fost obţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselor 
Landrace şi Tomworth, la colegiul agricol din statul Minnesota. Minnesota -2 a fost
obţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselor Poland-China şi Yorkshire.
Are culoare bălţată alb cu negru şi este specializată pentru carne. A fost recunoscută în anul
1948.
Minnesota -3 provine din încrucişarea mai multor rase şi linii sintetice (opt) având ca
rezultat final o linie sintetică.
Maryland - 1 este rezultatul încrucişării între rasele Landrace şi Berkshire, la
staţiunea Blakford. Animalele au culoarea neagră cu pete albe, sunt specializate pentru
 producţia de carne. Acţiunea a fost încheiată în 1951.
Montana -1 a fost realizată prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselor 
Landrace şi Hampshire. Animalele sunt de culoare neagră şi specializate pentru producţia de
carne.
Beltswille -1 este un produs consangvin dintre rasele Landrace şi Poland China.
Animalele au culoarea neagră cu zone albe pe cap, extremităţile membrelor şi chiar pe
trunchi. Corpul este mult alungit, cu spinarea convexă şi torace adânc. A fost creată în anul
1951.
Beltswille -2 a fost creat prin încrucişarea complexă dintre Yorkshire, Landrace,
Duroc şi Hampshire, fiind recunoscută în anul 1952. Animalele au culoare roşie, cu unele
zone albe, cu corpul alungit, dar mai masiv ca la Landrace.
San Piére a fost creată prin încrucişarea raselor Berkshire şi Chester-White, pentru a
fi exploatată extensiv (pe păşune). A fost confirmată în anul 1953.
a fost obţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselor 
Landrace Polouse
şi Chester-White. Animalele sunt de culoare albă şi apropiate de conformaţia rasei
Landrace.

5.3.3. Rasele de suine din C.S.I.


Rasa Albă ucrainiană a fost obţinută prin încrucişarea populaţiei locale de suine din
Ucraina cu rasa Marele alb, importată din Anglia. Se caracterizează prin robusteţe, rezistenţă
la condiţiile de mediu vitrege şi prin conformaţie corporală ceva mai alungită. Părul este mai
abundent decât la rasa Marele alb. Este aclimatizată pentru condiţiile de stepă.
Rasa Mirgorod a fost realizată între anii 1930-1940, prin încrucişarea suinelor locale
ucrainiene cu rasele Berkshire şi Mijlociul alb, iar finalizarea s-a făcut prin încrucişarea cu
Tomworth şi Marele alb.
94
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 94/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Animalele sunt bălţate-trinare (alb, roşu şi negru). Sunt specializate pentru producţia
mixtă (carne-grăsime).

5.3.4. Rasele de suine din Europa centrală şi din Balcani


În ţările din centrul Europei şi din Balcani se cresc rase de suine importate din Anglia
şi S.U.A., alături de rasele locale formate, în general, pe baza acestor rase, precum şi unele
rase de formaţie veche şi populaţii.
În general, efectivele cele mai mari sunt constituite din rase specializate pentru
 producţia de carne, mai puţin mixte şi foarte reduse de grăsime.
Germania. În această ţară se cresc rasele Edelschwein, Landschwein, Sattelschwein,
împreună cu cele importate: Marele alb, Berkshire, Landrace, Cornwall etc. Prin folosirea
raselor specializate în direţia producţiei de carne, rasele şi populaţiile locale de suine sunt
supuse unui proces continuu de ameliorare.
Polonia. În această ţară se cresc aceleaşi rase importate ca şi în Germania, dar şi unele
formate pe fondul populaţiilor locale, cum ar fi rasa Polavska, care este pigmentată (are la
 bază rasa Berkshire).
Cehoslovacia. Se cresc aceleaşi rase ca în Germania şi este în curs de formare Albul
ceh de carne.
Ungaria. Pe lângă rasele importate, amintite mai sus, s-au format noi tipuri de suine,
cum ar fi: Albul de carne unguresc, o varietate de Hampshire alb, precum şi porcul hibrid Ka-
Hyb (recunoscut în 1972).
Bulgaria. În ultimul timp s-a format Albul bulgăresc de carne, prin încrucişarea
raselor locale cu Marele alb şi Edelschwein. Are o bună colaborare cu Anglia şi Ungaria în
  producerea unor hibrizi de mare eficienţă economică. Rasa Mangaliţa este în continuă
descreştere.
Iugoslavia. În această ţară se mai menţin efective reduse din rasele Mangaliţa şi Şişka.
Ponderea din rasele în exploatare o deţin rasele Marele alb, Landrace, Berkshire etc. Se
utilizează cu succes încrucişări trirasiale pentru producerea metişilor pentru tăiere. S-a creat
rasa Negru sloven, prin încrucişările dintre suinele locale şi rasele Berkshire, infuzată cu
Poland-China.

CAPITOLUL 6

AMELIORAREA - FACTOR PRIORITAR


ÎN SPORIREA PRODUCŢIILOR LA SUINE
În creşterea suinelor, lucrările de ameliorare sunt de mare importanţă, deoarece ele
vizează sporirea continuă a producţiilor. Aceste lucrări presupun preocupări atât pentru

95
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 95/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


valorificarea maximă a potenţialului genetic al populaţiilor de suine cât şi pentru creşterea
continuă a acestui potenţial în succesiunea generaţiilor.
Procesul de ridicare a potenţialului genetic în succesiunea generaţiilor se realizează
 prin "modificarea dirijată a structurii genetice" a populaţiilor în sensul dorit de om, apelându-
se la un complex de acţiuni. Acest complex de acţiuni a fost definit de către I.L. LUSH (1968)
drept conţinutul noţiunii de ameliorare. Autorul a elaborat principiile de bază ale celor mai
importante momente şi acţiuni privind ameliorarea animalelor, cum ar fi:
- modul de transmitere la descendenţă a caracterelor cantitative şi calitative;
- aprecierea valorii de ameliorare;
- estimarea efectului selecţiei sau a progresului genetic la populaţii etc.
În general, prin ameliorarea suinelor se urmăreşte îmbunătăţirea însuşirilor productive
în succesiunea generaţiilor care se pot realiza prin selecţie şi prin încrucişare (şi
consangvinizare).

6.1. Ameliorarea prin selecţie


Noţiuni teoretice
Selecţia la suine, ca noţiune generală, poate fi naturală şi artificială. Selecţia naturală
constituie fondul luptei pentru existenţă şi a supravieţuirii celui mai apt, manifestându-se la
formele sălbatice şi parţial la populaţiile primitive (în cazul condiţiilor de mediu vitrege).
Selecţia artificială constituie acţiunea de bază în ameliorarea suinelor, practicându-se
în fermele de elită şi în unităţile de selecţie şi de testare, unde sunt crescute numai rasele pure,
 precum şi în alte unităţi intrate în controlul oficial de producţie.
Ameliorarea suinelor prin selecţie are la bază faptul că însuşirile morfoproductive sunt
condiţionate de fondul genetic (ce se manifestă diferit în funcţie de rasă, linie, sex, vârstă,
individ etc.), în strânsă corelaţie cu condiţiile de mediu. Prin urmare, indicii biologici, tehnici
şi economici pot fi îmbunătăţiţi prin selecţie, ţinându-se seama atât de baza ereditară cât şi de
condiţiile de mediu.
De menţionat că, prin selecţie nu se creiază gene noi, ci se modifică structura genetică
a populaţiilor printr-o "discriminare reproductivă" neîntâmplătoare. O însuşire se manifestă cu
atât mai pregnant, cu cât la formarea genotipurilor se cumulează un număr mai mare de gene
favorabile. Eliminarea de la reproducţie a indivizilor cu însuşiri nedorite schimbă frecvenţa de
gene şi care practicată de la o generaţie la alta, determină îmbunătăţirea valorii medii la
însuşirea luată în obiectiv.

6.1.1. Progresul genetic şi factorii care îl influenţează


În selecţia suinelor, ca principală acţiunea de ameliorare, cea mai mare importanţă o
are estimarea progresului genetic, sau a efectului selecţiei, sau a câştigului genetic.
- Progresul genetic mai este denumit şi "efectul selecţiei" sau "câştigul genetic",
concretizându-se prin îmbunătăţirea mediei unei însuşiri (sau a unui caracter) în succesiunea
generaţiilor. Progresul genetic se notează cu  ∆ g şi

96
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 96/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


rezultă din produsul dintre diferenţa de selecţie (S) şi coeficientul de heritabilitate (h 2), după
formula:
2
∆ g=Sxh

Progresul genetic se poate calcula anual, pe generaţie, sau pe perioade mai îndelungate
de timp, în funcţie de prevederile programului de ameliorare stabilit pentru rasa în cauză.
- Diferenţa de selecţie (S) reprezintă superioritatea performanţei nucleului de selecţie
faţă de media efectivului matcă dintr-o populaţie (  P  ), sau faţă de seria de testare pentru
însuşirea dată.
Diferenţa de selecţie rezultă din diferenţa dintre media performanţelor 
reproducătorilor selecţionaţi şi media efectivului (total) matcă pentru însuşirea urmărită (în
seria de testare), fiind dată de formula:
  Pt+ Pm
S= -  P  , în care:
2
Pt - valoarea performanţei însuşirilor tatălui (din testul performanţelor proprii);
Pm - valoarea performanţei însuşirilor mamei (din testul performanţelor proprii);
 P  - valoarea însuşirilor la seria de testare sau la efectivul total matcă.

De exemplu, valoarea lui S pentru sporul mediu zilnic, în cazul în care  P  = 600 g,

Pt= 670 g, iar Pm= 630 g este:


670 + 630
S= − 600 = 50 g 
2
- Coeficientul de heritabilitate (h 2) este dat de raportul dintre varianţa genetică
aditivă (VG) şi varianţa totală fenotipică (VP), sau:
VG
h2= .
VP 
Deci, coeficientul de heritabilitate reprezintă cota parte a abaterii performanţelor 
însuşirii unui individ faţă de media populaţiei, abatere care se datoreşte cauzelor genetice.
Coeficientul de heritabilitate se exprimă, de regulă, în fracţii zecimale, având valori
cuprinse între 0 şi 1. În cazul în care h 2=0, atunci însuşirea respectivă nu este determinată de
gene, ci numai de factorii de mediu. Dacă h 2=1, atunci însuşirea este determinată exclusiv de
factori genetici. Aceste cazuri extreme se întâlnesc foarte rar.
Prin urmare, fenotipul sau nivelul performanţei unei însuşiri este (aproape întotdeauna)
rezultatul interacţiunii dintre genotip şi condiţiile de mediu.
2
La peste
medie, iar suine,0,5
valorile lui Valoarea
ridicată. h de pânăcoeficienţilor
la 0,2 indicăho2 prezintă
heritabilitate scăzută,
diferenţe maricele
de laîntre 0,2-0,5
o grupă de
însuşiri la alta. În general, însuşirile de reproducţie au coeficienţi de heritabilitate scăzuţi, cele
de creştere şi îngrăşare mediocri, pe când cele legate de calitatea carcasei sunt ridicaţi (tabelul
22)
Tabelul 22
Coeficienţii de heritabilitate pentru principalele însuşiri ale porcinelor
Însuşiri h2
Conformaţia corporală
- lungimea corpului 0,59
- lungimea membrelor  0,65
- numărul de vertebre 0,74
97
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 97/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- tipul de conformaţie corporală 0,29
Prolificitatea şi creşterea purceilor
- numărul de purcei la fătare 0,15
- numărul de purcei la înţărcare 0,12
- greutatea lotului de purcei la înţărcare 0,17
Sporul de greutate
- greutatea şi valorificarea
vie la vârsta de 5-6 luni furajelor 0,30
- sporul de greutate de la înţărcare până la greutatea 0,29
de cca. 80-90 kg
- valorificarea hranei 0,31
Calitatea carcasei
- lungimea carcasei 0,59
- suprafaţa ochiului muşchiului lungul dorsal 0,48
- grosimea slăninei pe spinare 0,49

-- proporţia
proporţia de
şuncilor
carne din
din carcasă
carcasă 0,58
0,31
- proporţia de grăsime din carcasă 0,63
- culoare, consistenţă şi marmorarea cărnii 0,46

Prin urmare, reluând calculul cu privire la progresul genetic (∆ g), în cazul în care S=
50 g şi h2= 0,35 va rezulta:
∆ g= 50 x 0,35 = 17,5 g
Progresul genetic este influenţat de o serie de factori, pe care îi vom trata, pe scurt, în
continuare.
- Efectivele de suine prezintă cea mai mare importanţă, în sensul că,   cu cât numărul
de animale va fi mai mare cu atât creşte posibilitatea depistării de indivizi cu însuşiri dorite.
- Variabilitatea crescută în sânul unei populaţii de suine constituie un element
 pozitiv. Variabilitatea poate fi ridicată prin mai multe mijloace, printre care şi practicarea de
însămânţări naturale.
- Intervalul dintre generaţii
Cu cât generaţiile se succed la intervale mai scurte de timp cu atât efectul selecţiei sau
 progresul genetic se manifestă mai de timpuriu.

La suine, intervalul
- Intensitatea dintre generaţii
de selecţie (I) este este,
datăîndemedie, de 2,5deani
procentul (uneoridesubanimale
reţinere 2 ani). pentru
reproducţie, din fiecare generaţie (în scopul sporirii producţiei), în condiţiile menţinerii
efectivului matcă.
Cu cât numărul reproducătorilor reţinuţi este mai mic, dar dintre cei mai valoroşi, cu
atât intensitatea de selecţie va fi mai mare.
Intensitatea de selecţie se calculează după formula:
 E 
I(%) = , în care:
 F 
E - procentul de înlocuire a efectivului matcă (%);
F - numărul de produşi femeli sau masculi, obţinuţi de la o scroafă aptă
de prăsilă.

98
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 98/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Procentul de înlocuire (E) se calculează după relaţia:
100
E= , în care:
V 2 − V 1
V1 - vârsta la prima fătare (ani);
V2 - vârsta la reformă (ani).

Dacă de exemplu: V100


1
= 1 an, V2 = 3 ani, atunci procentul de înlocuire (E) va fi:
E= = 50%.
3 −1
La suine, intensitatea de selecţie (I) variază între 15-20% pentru scrofiţe şi între 1-2%
 pentru vieruşi. Prin urmare, în condiţiile date, din 100 de scrofiţe se pot alege între 15-20
capete pentru a completa efectivul matcă şi numai 1-2 vieruşi din cei 100 puşi la dispoziţie
selecţionerului, deci numai plus-variantele pentru însuşirea urmărită dintr-o serie de testare
(sau generaţie).
- Corelaţia caracterelor luate în obiectivul selecţiei (r)

negativăCuîntre
cât ele,
se urmăreşte ameliorarea
cu atât efectul selecţieiprin selecţie
scade pentruaun
maicaracter.
multor La
caractere cu corelaţie
caracterele corelate
 pozitiv, efectul selecţiei creşte.
Astfel, prolificitatea este în corelaţie pozitivă cu masa corporală a lotului de purcei la
naştere, la 21 de zile, cu numărul şi masa corporală a purceilor la înţărcare, dar în corelaţie
negativă cu masa corporală individuală la naştere. Conţinutul în grăsime al muşchiului
lungului dorsal se corelează pozitiv cu proporţia de grăsime din carcasă şi negativ cu
 proporţia de carne din carcasă.

6.1.2. Ameliorarea prin selecţie a unor însuşiri la suine


6.1.2.1. Conformaţia corporală
Ameliorarea conformaţiei corporale are mare importanţă în cazul suinelor, deoarece
acesta este în strânsă legătură cu producţia principală, care este carnea. Însuşirile care concură
la conformaţia corporală posedă coeficienţi de heritabilitate relativ ridicaţi, între 0,29
 pentru tipul de conformaţie şi 0,74 pentru numărul vertebrelor. Alungirea corpului prin
selecţia indivizilor cu numărul sporit de vertebre este strâns corelată cu alungirea trunchiului
deci, cu lungimea carcasei, care condiţionează calitatea superioară a acesteia (alungirea
muşchiului   Lungul dorsal ). Pe această linie, sunt edificatoare cercetările efectuate în
Danemarca, pe rasa Landrace, care s-au finalizat pe crearea unui tip de carne ce posedă 2
vertebre în plus, deci cu trunchiul foarte lung, satisfăcându-se atât calitatea carcasei cât şi
sporirea numărului de sfârcuri (până la 16).
La unele linii specializate pentru producţia de carne alungirea corpului s-a realizat şi
 prin convexarea liniei superioare a corpului, care se întâlneşte la rasele Duroc, Hampshire,
Chester-White şi parţial la Yorkshire.
Tot prin selecţie s-a ajuns la dezvoltarea exagerată a trenului posterior, în special a
regiunilor şuncilor posterioare, însuşire caracteristică la toate rasele specializate pentru

99
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 99/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


 producţia de carne şi pentru bacon. De la aceste regiuni rezultă, după sacrificare, proporţii
însemnate de carne de calitate superioară (jamboane).
În unele acţiuni de selecţie se pune un accent din ce în ce mai susţinut pe alegerea
indivizilor şi cu şuncile anterioare dezvoltate, deoarece regiunile spetelor şi ale braţelor oferă,
în urma sacrificării, carne de calitate superioară, acţiune reuşită la rasele Piétrain,
Edelschwein, Hampshire etc.
Legat de conformaţia corporală, la suine trebuie să se evite prezenţa anomaliilor 
congenitale. Prezenţa anomaliilor congenitale, are mare importanţă deoarece se transmit la
descendenţi, sau duc la creşterea frecvenţei lor în populaţie (lista acestora se prezintă la
lucrările practice).
Transmiterea culorii la urmaşi are importanţă în alegerea sistemului de exploatare şi
în prelucrarea carcaselor pentru producţia de bacon (legat de aspectul neplăcut al şoricului),
deci constituie o direcţie de selecţie importantă la suine.
Aprecierea conformaţiei corporale, la noi în ţară, se face după metoda punctelor,
diferenţiat pe grupe de rase, promovându-se la reproducţie numai indivizii cu punctajele cele
mai mari.

6.1.2.2. Producţia de purcei


Însuşirile care condiţionează producţia de purcei sunt: prolificitatea, numărul de purcei
viabili, greutatea purceilor la naştere, capacitatea de alăptare a scroafelor, numărul şi greutatea
 purceilor înţărcaţi. Toate aceste însuşiri posedă coeficienţi de heritabilitate scăzuţi, deci baza
trebuie pusă pe asigurarea condiţiilor de mediu la nivel optim.
- Prolificitatea apreciată prin numărul de purcei obţinuţi la o fătare, este condiţionată
de rata ovulaţiei, de fecunditate, de nidarea zigoţilor, precum şi de mortalitatea embrionară şi
a fetuşilor etc.
Coeficientul de heritabilitate a acestei însuşiri variază între 0,10 şi 0,15, deci genetic
se poate ameliora într-o proporţie mai redusă.
Sporirea producţiei de purcei are la bază mai mult asigurarea unor condiţii optime,
cum ar fi: pregătirea corespunzătoare a reproducătorilor, efectuarea însămânţărilor la
momentul optim, stabilirea unor planuri de împerechere bine judecate (utilizând diferite
familii şi linii din cadrul raselor, precum şi evitarea consangvinizării.
Pentru eficientizarea acestora, rasele de suine s-au împărţit în 2 grupe de rase: materne
şi paterne .
În tabelul 23 sunt prezentate unele performanţe de reproducţie înregistrate la rasele de
suine care se cresc şi se exploatează în ţara noastră, date provenite de la Institutul de cercetare
şi producţie pentru creşterea porcilor Periş (ICPCP) din judeţul Ilfov.
În producţie este întâlnită uneori şi noţiunea de "prolificitate economică", reprezentată
 prin numărul de purcei crescuţi, indicator hotărâtor în rentabilitatea unităţii.
De menţionat că, cele mai bune rezultate s-au obţinut la fătările a 3-a, a 4-a şi a 5-a,
indiferent de rasă, deci între vârstele de 1,5 ani şi 3 ani, însă fără ca greutatea corporală a
animalelor să depăşească 160 kg.

Tabelul 23

100
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 100/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Performanţele de reproducţie la rasele din S.C.P.C.P. (1991)
Specificare Avrig Fierbinţi Focşani Gorneşti Oarja Periş
Marele alb
Vârsta la prima fătare (zile) 377 368 364 348 370 369.6
Prolificitate (cap) 9.9 10.0 11.0 12.9 11.3 10.7
Purcei vii (cap) 9.7 9.2 9.8 10.3 9.9 10.1
Purcei crescuţi (cap) 9.0 8.7 9.4 9.9 9.3 8.9
Capacitatea de alăptare (kg) 42.2 43.9 46.7 53.9 48.3 45.9
Interval între fătări (zile) 173 172 167 167 166 166.7
Landrace
Vârsta la prima fătare (zile) 356 358 360 393 342 368
Prolificitate (cap) 10.4 10.1 11.4 11.8 10.3 10.0
Purcei vii (cap) 9.8 9.2 10.0 9.1 10.1 9.5
Purcei crescuţi (cap) 9.0 8.6 9.6 9.0 9.3 8.9
Capacitatea de alăptare (kg) 41.9 43.7 50.0 51.3 48.6 46.2
Interval între fătări (zile) 163 179 169 183 164 164.5

Vârsta la prima fătare (zile) -Yorshire - 363 Hampshire-Gorneşti


387 403 -
Prolificitate (cap) - - 10.9 9.8 8.8 -
Purcei vii (cap) - - 9.2 9.4 7.3 -
Purcei crescuţi (cap) - - 8.9 8.3 6.6 -
Capacitatea de alăptare (kg) - - 41.1 40.4 32.9 -
Interval între fătări (zile) - - 166 167 176 -
Duroc
Vârsta la prima fătare (zile) 359 389 - 377 369 365
Prolificitate (cap) 9.6 8.9 - 9.7 9.2 10.1
Purcei vii (cap) 9.3 8.4 - 8.6 8.6 9.7
Purcei crescuţi (cap) 7.9 7.6 - 8.2 8.2 8.4
Capacitatea de alăptare (kg) 36.4 36.6 - 36.7 37.7 42.3
Interval între fătări (zile) 165 180 - 163 154 167.7

- Capacitatea de alăptare a scroafelor, apreciată prin geutatea lotului de purcei la


vârsta de 21de zile, este o însuşire importantă, deoarece pe seama producţiei de lapte ale
scroafei se asigură în mare măsură, creşterea şi dezvoltarea normală a purceilor până la
înţărcare.
Ameliorarea acestei însuşiri se face prin alegerea şi dirijarea la reproducţie a

scrofiţelor
unor condiţiicu număr sporitoptim
de confort de sfârcuri normal
pe timpul dezvoltate
alăptării, şi   simetrice,
hrănirea alături dea asigurarea
corespunzătoare mamelor,
 prevenirea şi combaterea unor afecţiuni specifice la purcei.
  Numărul de sfârcuri trebuie urmărit şi la vieri, deoarece însuşirea se transmite la
viitoarele fiice.
Pe lângă numărul sporit de sfârcuri, indiferent de sex, se urmăreşte şi distanţarea între
rânduri şi perechi, simetria şi integritatea acestora, la prima bonitare (după ieşirea din testare).
Capacitatea de alăptare se determină la prima fătare, după cele 21 de zile de alăptare. Este o
corelaţie strâns pozitivă între capacitatea de alăptare la prima fătare şi următoarele, până la

vârsta de 3-3,5 ani. şi greutatea purceilor la înţărcare influenţează toate verigile fluxului
- Numărul
tehnologic din unităţile industriale şi sporeşte rentabilitatea crescătoriei.

101
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 101/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Coeficientul de heritabilitate pentru numărul purceilor înţărcaţi este redus, de 0,12, iar 
cel pentru greutatea acestora de 0,17, ceea ce înseamnă că principalele mijloace de ameliorare
sunt: îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi în special alimentaţia (obişnuirea purceilor să
consume furaje încă de la vârsta de 9 zile), exploatarea numai a scroafelor bune mame,
asigurarea confortului termic, igienizarea boxelor şi încrucişarea între liniile specializate
 pentru însuşirile materne.
- Indicele de folosire a scroafelor (I.f.s.) reprezintă numărul mediu de fătări realizat
la o scroafă în decursul unui an. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât producţia de purcei
este mai ridicată.
Elementele care concură la ridicarea indicelui sunt: durata perioadei de alăptare şi
starea de întreţinere a scroafelor în timpul alăptării. Durata perioadei de alăptare se poate
reduce până la 21 de zile, cu condiţia ca purceilor să li se pună la dispoziţie înlocuitori de
lapte şi să fie obişnuiţi cu consumarea furajelor suplimentare încă de la vârsta de 8-9 zile. Cu
cât durata de alăptare este mai redusă cu atât creşte indicele de folosire a scroafelor (I.f.s.).
Scroafele cu stare de întreţinere bună intră la montă în decurs de 6-9 zile după
înţărcare, în proporţie de 70-80%, contribuind la creşterea indicelui de folosire.
- Fertilitatea scroafelor (F)
Indicatorul sintetic care evidenţiază producţia de purcei este fertilitatea anuală a
scroafelor (F) şi care cuprinde indicele de folosire a scroafei, prolificitatea şi pierderile de
 purcei de la fătare la înţărcare (care este în strânsă
legătură cu capacitatea de alăptare şi cu instinctul de bună mamă).
F = I.f.s. x P x m; în care:
I.f.s. - indicele de folosire a scroafelor;
P - prolificitate (purcei viabili la o fătare);
m - pierderi de la fătare la înţărcare, care este dat de formula:
100 − p'
m= , în care:
100
 p' - procentul de pirderi de la fătare la înţărcare (%).

6.1.2.3. Precocitatea
Precocitatea suinelor se apreciază prin sporul de creştere în greutate vie şi prin
valorificarea hranei, ambele însuşiri posedând coeficienţi de heritabilitate mijlocii, de cca. 0,3
(uneori mai mari).
În cazul hrănirii individuale, valoarea lui h2 pentru sporul de creştere, pe perioada
îngrăşării, este de 0,35, iar în cazul hrănirii în grup, de numai 0,21 (intervine competiţia
 pentru hrană).
Coeficentul de heritabilitate pentru valorificarea hranei este în medie de 0,31, cu
diferenţe între 0,30-0,50 la hrănirea individuală şi între 0,18-0,30 la cea în grup.
Datorită valorii relativ ridicate ale lui h 2, ameliorarea pentru precocitate se poate
face cu rezultate bune prin selecţie , alături de încrucişare între familii şi linii, beneficiindu-
se de efectul heterozisului.

102
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 102/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

6.1.2.4. Calitatea carcasei


Principalele însuşiri care influenţează calitatea carcasei la suine sunt: lungimea
carcasei, grosimea stratului de slănină dorsală şi proporţia de carne (din care de calitate
superioară, care este legată de suprafaţă ochiului muşchiului  Longissimus dorsi), alături de
însuşirile organoleptice, cum ar fi: frăgezimea, culoarea cărnii, consistenţa, marmorarea etc.
Toate aceste însuşiri au coeficienţi de heritabilitate ridicaţi, ceea ce indică faptul că
îmbunătăţirea acestora se poate face cu bune rezultate prin selecţie. Aceasta demonstrează că
sunt însuşiri a căror varianţă în populaţie este determinată, în mare măsură, de gene cu
interacţiune aditivă.
Selecţia practicată în Danemarca, la rasa Landrace, în direcţia îmbunătăţirii calităţii
carcasei bazată pe testarea după descendenţi, a dus la alungirea carcasei cu cca. 10 cm şi la
reducerea grosimii stratului de slănină dorsală de la 4,05 cm la 2,40 cm.
Cercetările relativ recente indică (la nivelul anului 1998) la rasa Landrace, grosimea
medie a slăninei dorsale de 2,26 cm la masculi şi de 1,91 cm la femele, iar suprafaţa ochiului
muşchiului de 34,7 cm2 la masculi şi de 37,0 cm2 la femele (PEDERSEN, O.K. 1998).
Dintre determinările efectuate pe animalele vii, cea mai mare importanţă o au
grosimea medie a stratului de slănină dorsală, care corelează strâns negativ cu proporţia de
carne în carcasă. Prin urmare, se vor promova la reproducţie indivizi cu grosimea stratului de
slănină dorsală cât mai redusă, deoarece această însuşire se corelează strâns negativ cu
 proporţia de carne în carcasă, acţiune care se intreprinde imediat după terminarea perioadei de
testare (după 182 zile).
La animalele sacrificate prezintă importanţă proporţia de carne în carcasă care este o
însuşire cu h2 ridicat (0,6-0,7) folosindu-se curent în selecţie; sursa de informaţii pentru
viitorii reproducători fiind asigurată prin rudele colaterale (scrofiţa sau masculul castrat)
sacrificate.
Determinările se efectuează după vârsta de 182±3 zile şi la peste 70 kg greutate vie,
rezultatele corectându-se pentru greutatea de 90 kg.
Toate determinările, la care se mai adaugă şi alte măsurători (cum ar fi grosimea
slăninei dorsale - S.O.L., suprafaţa ochiului muşchiului - S.O.M.) se efectuează pe carcasa
unui individ sacrificat (mascul sau femelă, în funcţie de grupa de rase), iar rezultatele se
atribuie ca performanţă proprie la toţi indivizii din lot.
Grosimea medie a slăninei dorasale pe animalul sacrificat, este strâns corelată cu cea
de pe animalul viu (r = +0,8) şi permite estimarea proporţiei de carne în carcasă.
Stabilirea exactă a proporţiei de carne din carcasă este foarte dificilă, fapt pentru care,
în Danemarca, se propune calcularea unui indice, pe baza unor corelaţii strânse între diferite
măsurători (ce se pot executa cu mijloace simple).
S-a ajuns la următoarea formulă:
Y = 6,8770 - 0,05958 x1 - 0,0833 x2 - 0,04110 x3 + 0,15758 x4 +
+ 0,50316 x5 + 0,01308 x6, în care:

Y - % de carne din jumătate de carcasă;


x1 - grosimea medie a slăninei dorsale (mm);
x2 - grosimea medie a slăninei laterale (mm);
x3 - grosimea medie a slăninei abdominale (mm);
103
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 103/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


x4 - proporţia de carne+oase din cotlet (%);
x5 - proporţia de carne+oase din jambon (%);
x6 - greutatea cărnii+oaselor din jambon (în zeci de grame).

* *
În concluzie se poate aprecia că posibilitatea de ameliorare a unei însuşiri, prin selecţie
sau prin încrucişare, este condiţionată de modul de interacţiune a genelor care determină
însuşirea respectivă.

6.1.3. Specificul seleţiei la suine


În selecţia suinelor se detaşează mai multe forme, procedee şi metode, care se
utilizează separat sau combinat, în funcţie de complexitatea acestei acţiuni.
6.1.3.1. Formele de selecţie
Formele de selecţie aplicate în ameliorara suinelor se diferenţiază în funcţie de sensul
în care dorim să modificăm media însuşirii luate în studiu.
- Selecţia direcţională progresivă constă în alegerea pentru reproducţie numai a plus
variantelor, adică a indivizilor cu valorile cele mai mari. Prin urmare, din sânul unei populaţii
se reţin şi se promovează la reproducţie numai indivizi situaţi deasupra mediei pentru
însuşirea respectivă. Aceasta, în ideea că în generaţiile următoare, media se va deplasa spre
valori din ce în ce mai mari, pentru însuşirea urmărită. Se aplică pentru sporul mediu zilnic,
 proporţia de carne în carcasă, prolificitate, capacitate de alăptare etc.
- Selecţia direcţională regresivă se aplică pentru acele însuşiri la care, prin selecţie,
se urmăreşte reducerea valorilor lor. În această categorie de însuşiri intră: consumul specific
de hrană (concentratele), proporţia de grăsime din carcasă, grosimea slăninei (dorsale,
abdominale şi laterale), etc.
Prin urmare, se vor reţine şi promova la reproducţie numai indivizii cu valorile situate
sub media populaţiei (a seriei de testare etc).
- Selecţia stabilizatoare se utilizează în cazul în care, într-o populaţie, însuşirile
urmărite au atins valori satisfăcătoare şi se pune problema consolidării lor, deci reducerea
variabilităţii. Pentru aceasta, se procedează în două moduri: fie la promovarea pentru
reproducţie a indivizilor situaţi în jurul mediei pentru însuşirea respectivă, fie prin
împerecherea continuă a plus (+) variantelor cu a minus (-) variantelor.

6.1.3.2. Procedee de selecţie


În acţiunea de selecţie a suinelor se pot utiliza 3 procedee: succesivă (sau în tandem),
concomitentă şi independentă.
- Selecţia succesivă (sau în tandem) se aplică atunci când urmărim să ameliorăm
însuşirile pe rând. Se ameliorează mai întâi o însuşire până la nivel satisfăcător, apoi se preia
alta ş.a.m.d. Acest procedeu necesită o perioadă lungă de timp, însă pentru reducerea acesteia

104
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 104/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


se pot prelua însuşiri care se corelează, sau se condiţionează reciproc, aşa cum ar fi între
sporul de creştere în greutate vie şi consumul specific de hrană (r= -0,6....-0,8).
Corelaţiile dintre anumite însuşiri se stabilesc pe cale experimentală în funcţie de rasă,
sex, categorie de vârstă şi greutate corporală, alături de unele condiţii de mediu (alimentaţie,
sistem de întreţinere, microclimat etc). Cu toate acestea, consumul specific de hrană trebuie să
se determine la reproducătorii masculi de mare valoare zootehnică şi cel puţin la 10% din cei
din seria de testare.
- Selecţia concomitentă (sau pe bază de indici) urmăreşte îmbunătăţirea în acelaşi
timp a mai multor însuşiri. Procedeul este eficace atunci când selecţia animalelor se face pe
 bază de indici.
Selecţia pe bază de indici este mai complexă, deoarece se iau în considerare proporţia
de participare şi valoarea relativă a fiecărei însuşiri (în funcţie de importanţa acesteia din
valoarea totală), coroborate cu heritabilitatea acesteia şi cu corelaţiile genetice şi fenotipice
dintre însuşirile urmărite.
Aşa de exemplu, indicele de selecţie (I) pentru aprecierea suinelor de reproducţie după
 producţia de purcei şi după ritmul de creştere este dat de formula:
I= - 0,5 x1 + 7 x2 - 0,02 x3 + 0,5 x4 , în care:
x1 - numărul de purcei la fătare;
x2 - numărul de purcei în lotul de fătare la vârsta de 154 zile;
x3 - greutatea lotului de purcei la vârsta de 154 zile (kg);
x4 - greutatea individului selecţionat la vârsta de 154 zile (kg);
La noi în ţară se apelează curent la selecţia concomitentă, când se calculează
indicele la testarea după descendenţi la scroafe şi la vieri, care presupune mai întâi
testarea performanţelor proprii pentru 4 însuşiri, toate cuprinse în indicele de testare
(sporul mediu zilnic, consumul de hrană, grosimea medie a slăninei dorsale şi proporţia de
carne în carcasă).
Cu privire la ierarhizarea vierilor în urma testării după descendenţi se calculează un
indice sintetic (I), în care se iau în calcul atât performanţele proprii ale fiilor cât şi ale fiicelor 
scroafelor partenere, după formula:
I= B - 100 D - 20 C, în care:
I- indicele de ierarhizare a vierului din seria de testare;
B- sporul mediu zilnic (g) pe perioada de creştere şi testare (de la naştere la 182 zile);
D- grosimea medie a stratului de slănină dorsală corectată (mm);
C- consumul specific de hrană (kg).
Se impune ca şi la scrofiţe să se determine consumul specific de hrană, în caz contrar 
se vor lua numai valorile masculilor. Tehnica de lucru se va prezenta la lucrările practice.
- Selecţia independentă (sau pe bază de baremuri) presupune stabilirea unor cerinţe
minime pentru fiecare însuşire, urmând ca indivizii care nu le îndeplinesc să fie eliminaţi de la
reproducţie, chiar dacă celelalte însuşiri sunt corespunzătoare.
Este cazul utilizării criteriilor de calificare sau preselecţie pentru admiterea
animalelor în controlul oficial de producţie (vârsta maximă la monta fecundă a scrofiţelor,
numărul minim de purcei fătaţi şi de cei întraţi la testare etc.), deci pentru introducerea
vieruşilor şi scrofiţelor la testare după performanţele proprii şi apoi după descendenţi.

105
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 105/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


6.1.3.3. Metodele selecţiei
În ameliorarea suinelor, ca şi la alte specii de animale domestic, se aplică două
metode: individuală şi masală (sau familiară, sau fenotipică).
- Selecţia individuală constă în alegerea reproducătorilor atât după criterii fenotipice
cât şi după cele genotipice. În categoria criteriilor fenotipice intră performanţele proprii, iar în
categoria criteriilor genotipice intră performanţele ascendenţilor, ale rudelor colaterale şi ale
descendenţilor. Pentru reuşita acţiunii sunt necesare evidenţele zootehnice, în care se regăsesc
datele înregistrate atât la individul în cauză cât şi ale ascendenţilor şi descendenţilor, pe
 parcursul a 3 generaţii pentru principalele însuşiri, alături de clasele generale.
În fişele genealogice sau de reproducţie-selecţie (R.S), sunt consemnate performanţele
  proprii privind însuşirile de exterior, ritmul de dezvoltare şi calitatea cărnii, completate
cu date asupra ascendenţilor pe parcursul a 2-3 generaţii, alături de performanţele rudelor 
colaterale şi cu rezultatul testului după descendenţi.
Selecţia individuală este mult mai sigură, datorită asigurării transmiterii cu certitudine
la descendenţi a însuşirilor urmărite.
Această metodă se execută în fermele de elită şi în unităţile de selecţie, putându-se
depista reproducătorii cu cel mai bun fond genetic, care după verificare pot deveni fondatori
de linii şi de familii zootehnice.
- Selecţia masală (fenotipică) constă în alegerea reproducătorilor după însuşirile lor 
de exterior, constituţie şi producţie, fără a lua în considerare baza lor ereditară. Ea se
utilizează de obicei la alegerea scrofiţelor de prăsilă în unităţile fără evidenţe zootehnice, când
se impune completarea de urgenţă a efectivului de prăsilă.
Această metodă dă rezultate mai bune când se urmăresc însuşirile cu coeficient de
heritabilitate mai mare, cum ar fi sporul de creştere, calitatea carcasei etc. Selecţia masală se
 practică şi în fermele de hibridare şi uneori în cele de înmulţire unde scrofiţele sunt cazate şi
urmărite în grupe de câte 10 animale, aşa încât valoarea zootehnică este apreciată pentru
însuşirile urmărite, după valoarile medii ale lotului.
De menţionat că selecţia masală dă rezultate ceva mai bune dacă condiţiile de mediu
sunt necorespunzătoare, deoarece indivizii cu producţii ridicate sunt mai pretenţioşi
neputându-se exterioriza calităţile.
Efectuând o selecţie fenotipică, are loc şi una genotipică, Halmăgen, P. (1984)
imaginând un calcul pentru a demonstra corelaţia celor două criterii în determinarea câştigului
genetic la descendenţi pentru sporul mediu zilnic.
Tabelul 24
Model de descompunere a variaţiei fenotipice
Grad de
Suma pătratelor abaterilor libertate Media pătratelor
Sursa de variaţie (SPA) abaterilor (MPA)
(GL)
−∑
Între taţi (între  xi2  X  2 SPA  A
SPA A =∑ nT - 1
factorul A) i  N i  N  nT  −1
2

Între
acelaşimame de la
tată (între SPA BinA = ∑ xi  J  − ∑ xi, 2
nM – nT SPA BinA
i ,  j ni , J  i  N i n M  − nT 
nivelele B, între

106
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 106/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


nivelele A)
2
Între descendenţi  x i , J  SPArest 
SPArest  =∑ 2
 x i , J  , k  −∑ nD - nM
(rest) i , J  , k  i , J  ni , J  n D −n M  

−∑
2
 x SPA TOTAL
Total SPA TOTAL = ∑ x 2, i  J  , k   N - 1
i , J  , k   N   N  −1

 680 + 630  
Prin urmare, dacă sporul mediu zilnic al populaţiei a fost de 655 g    , prin
 
2
utilizarea vierului cu 860 g şi a scroafei cu 720 g, superioritatea fenotipică a fost în medie de
 180 + 90    20 ,25 x100  
135g    
 , din care descendenţa câştigă genetic 20,25 g sau 15%    .
 
2 135

Tabelul 25
Exemple practice de calcul
 Nr.crt. Specificare Vieri Scroafe Calculaţii
1. Sporul mediu zilnic al părinţilor  860 720 -
selecţionaţi
2. Sporul mediu zilnic al populaţiei 680 630 -
3. Superioritatea fenotipică a 180 90 860-680=180
 părinţilor  720-630=90
4. Heritabilitatea pentru sporul 0.30 0.30 -
mediu zilnic
5. Superioritatea genetică a 54 27 180 x 0.30=54
 părinţilor  90 x 0.30=27
6. Superioritatea transmisă la 27 13,5 fiecare părinte cu
descendenţi (genetică) 50%
7. Ameliorarea (genetică) aşteptată 20,25 20,25   27 ,0 + 13 ,5
la descendeţi   = 20 ,2
2

6.1.4. Organizarea şi tehnica selecţiei la suine


În majoritatea ţărilor se practică selecţia concomitentă sau pe bază de indici la suine
care este procedeul cel mai des utilizat, ce urmăreşte îmbunătăţirea, în acelaşi timp, a mai
multor însuşiri. În perioada de testare şi după aceasta, se recoltează date, ca atare sau
corectate, pentru 4 însuşiri, iar în final se calculează un indice sintetic, ce dă posibilitatea
ierarhizării viitorilor reproducători în funcţie de valoarea lor zootehnică. Pentru activitatea de
reproducţie se practică selecţia independentă sau pe bază de baremuri, evaluându-se
rezultatele la prima fătare a scrofiţelor şi ale vieruşilor la începutul activităţii.
Controlul organizat al producţiei la suine a fost introdus pentru prima dată în
Danemarca, în anul 1890, la rasa Landrace, acţiune care s-a extins apoi în Finlanda, Olanda,
Suedia, Norvegia, Anglia, S.U.A., Germania, Cehoslovacia etc., iar în ultimul timp în
majoritatea ţărilor bune crescătoare de suine.
107
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 107/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Tehnica de selectare şi capacitatea “Staţiunilor de testare” au evoluat în funcţie de
cerinţele unităţilor de producţie doritoare de reproducători cu valoare de ameliorare ridicată.
Staţiunile de testare au fost şi sunt organizate după criterii unitare, îndeosebi în
  privinţa hrănirii şi a întreţinerii. Tehnica de testare, de asemenea trebuie să fie unitară
  pentru ca şi rezultatele să fie comparabile (criteriile care se urmăresc, condiţiile de
admitere, modul de recoltare şi prelucrare a datelor etc.).
După anul 1960, în Anglia, se iniţiază testarea după performanţele proprii, metoda
fiind mai rapidă, dar cu un grad de certitudine ceva mai redus.
În ţara noastră, controlul producţiei la suine a fost introdus în anul 1958, mai întâi la
Staţiunea experimentală zootehnică (S.E.Z.) Dulbanu-Creţu, însă primele Staţiuni de control
zotehnic s-au organizat la Săftica, în anul 1964.
Într-un timp relativ scurt a intrat în funcţie şi Staţiunea de controlul producţiei la suine
din cadrul unităţii Ruşeţu.
Organizarea creşterii şi îngrăşării suinelor în unităţi mari, de tip industrial, impulsionat
şi înfiinţarea de Staţiuni de selecţie, care au avut denumirea iniţială de Complexe de selecţie şi
testare a porcinelor, apoi de Staţiuni de cercetare şi producţie pentru creşterea porcilor, iar în
 prezent funcţionează ca firme specializate în testarea suinelor.
În trecut au funcţionat 5 staţiuni răspândite zonal, în funcţie de necesităţile de
reproducători ale unităţilor industriale, cu perspective de extindere în asemenea staţiuni.
Localităţile în care au funcţionat aceste staţiuni de selecţie şi testare, sunt: Gorneşti-
Mureş (înfiinţată în 1968), Pădureni-Timiş, Avrig-Sibiu, Focşani-Vrancea şi Oarja-Argeş.
Staţiunile sunt specializate pentru anumite rase, în ferme separate cu capacităţi de 400-
500 scroafe, fiecare staţiune având 3-4 ferme.
De menţionat că, în controlul oficial al producţiei la suine mai sunt intrate şi alte
unităţi, precum sunt cele de hibridare şi chiar ferme de producţie, cu condiţii bune de hrănire
şi întreţinere.
În acţiunea de testare a suinelor intră obligatoriu şi fermele de elită cu creştere în
efective reduse (sistem gospodăresc), care primesc reproducători din import, după care îi
difuzează în unităţile de selecţie şi de testare.
Operaţiile de controlul producţiei la suine sunt certificate de către Oficiile judeţene de
reproducţie şi selecţie, prin controlorii oficiali de stat. Metodele de determinare a valorii de
ameliorare au evolat treptat, căutându-se ca prin procedee simple, să se poată ierarhiza un
număr cât mai mare de animale.

6.1.4.1. Selecţia suinelor pe bază de testări


Aprecierea valorii zootehnice a suinelor are o deosebită importanţă în stabilirea
destinaţiei animalelor de reproducţie.
Scopul selecţiei suinelor îl constituie difuzarea spre treptele inferioare a progresului
genetic realizat, care în final se materializează prin sporirea cantitativă şi calitativă de carne,
în condiţii economice avantajoase. În jurul acestor deziderate trebuie să se desfăşoare munca

de ameliorare şi activităţile
Selecţia, ca principalătehnologice.
metodă a ameliorării, trebuie să se bazeze pe principii şi acţiuni
unitare, în urma cărora reproducătorii să fie ierarhizaţi în funcţie de valoarea de ameliorare.

108
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 108/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Aceste acţiuni au la bază principiile teoretice, alături de verificarea practică, concretizată prin
testarea performanţelor de reproducţie şi de producţie la masculi şi femele.
Toate măsurile luate în cadrul muncii de selecţie vor fi subordonate îmbunătăţirii
însuşirilor legate de:
- activitatea de reproducţie, concretizată prin reducerea vârstei pentru maturitatea
sexuală şi sporirea la femele a numărului şi a greutăţii purceilor la naştere, la vârsta de 21 zile
şi la înţărcare), având la bază selecţia independentă (sau pe bază de baremuri);
- rezultatele de producţie (apreciate după sporul mediu zilnic şi consumul specific de
furaje), având la bază procedeul selecţiei concomitente;
- calitatea carcasei (apreciată după producţia de carne şi după calităţile organoleptice),
având la bază, de asemenea, selecţia concomitentă.
În funcţie de specificul unităţii de selecţie, de categoriile de vârstă şi de folosinţă a
suinelor, testarea performanţelor de producţie se desfăşoară după o tehnologie diferenţiată,
deosebindu-se:
- testarea după performanţele proprii;
- testarea după descendenţi;
- testarea combinată.
Testarea după performanţele proprii (performance testing)
Testarea după performanţele proprii a fost introdusă în lucrările de ameliorare pentru
 prima dată în Anglia, în anul 1960 şi s-a extins destul de repede în majoritatea ţărilor bune
crescătoare de suine.
Această acţiune permite aprecierea mai de timpuriu a valorii de ameliorare a suinelor,
eliminându-se cele necorespunzătoare înainte de a da produşi.
Reproducătorii testaţi după performanţele proprii pot fi utilizaţi la montă, cu o anumită
garanţie de ameliorare, cu 9-10 luni mai devreme, faţă de cei testaţi după descendenţi. Prin
urmare, valoarea de ameliorare se apreciază după performanţele proprii, deci prin fenotipul
individului, şi nu prin fondul genetic al produşilor, respectiv prin calitatea descendenţei.
Inconvenientul principal îl contituie faptul că vieruşii şi chiar scrofiţele întreţinuţi în
 boxele de control o perioadă relativ mare (de 91 de zile) fără mişcare, practicându-se hrănirea
la discreţie, afectează condiţia de reproducător, necesitând o perioadă de redresare în boxe şi
 padocuri mai mari, cu acces la aer şi soare, alături de o hrănire restrictivă.
În ţara noastră, testarea după performanţele proprii se execută în fermele de elită, în
unităţile specializate de tipul complexelor de selecţie şi parţial în fermele de înmulţire şi de
hibridare (la scrofiţele F1) de pe lângă marile unităţi de creştere şi îngrăşare a suinelor.
Testarea se aplică la efectivul de tineret preselecţionat după baremurile de calificare,
conform Decretului nr.43, din 1976. Se menţionează că, vieruşii şi scrofiţele se introduc la
testare numai dacă provin din unităţile cuprinse în controlul oficial de producţie, dacă nu
prezintă anomalii congenitale, dacă pierderile din lotul mamei nu depăşesc 50% până la
introducerea la testare, dacă îndeplinesc anumite baremuri minime (atât ei cât şi părinţii), şi
dacă posedă o conformaţie corporală şi constituţie corespunzătoare animalelor de
reproducţie (după tipul de rasă şi mai rar de metişi).
Tehnica de lucru se va prezenta pe larg la lucrările practice. De asemenea, se mai
indică eliminarea inidivizilor predispuşi la sindromul de stres P.S.E. prin administrarea, la

109
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 109/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


vârsta de 64 zile, a anestezicului "halotan" (animalele cu H-pozitiv se exclud, atât cele în
cauză cât şi fraţii din lot).
Perioada de testare după performanţele proprii durează 91 zile (între vârstele de 91±3
zile şi 182±3 zile) şi se execută la toţi purceii, sau la cel puţin 4-5 indivizi din lot (în funcţie
de grupa de rase).
Însuşirile care se urmăresc pe parcursul testării şi la care se fac calculele pentru
determinarea indicelui de testare sunt: sporul mediu zilnic, consumul specific de hrană - ca
 însuşiri de producţie şi grosimea medie a slăninei dorsale şi proporţia de carne în carcasă -
ca  însuşiri de calitate a carcasei, la care se mai adaugă şi tipicitatea rasei (apreciată prin
conformaţie corporală şi constituţie).
- Sporul mediu zilnic de creştere în geutate vie se exprimă în grame şi se calculază
 pentru fiecare individ în parte. Se înregistrează greutatea la încheierea testării (182±3 zile),
 precum şi cea de la începutul perioadei de testare (de 91 zile). În prezent, în ţara noastră se
 practică o tehnologie aparte pentru calcularea sporului mediu zilnic: prin împărţirea greutăţii
finale la numărul de zile (în limitele de 182±3 zile).
- Consumul specific de hrană se calculează pe baza raportului dintre cosumul total
de hrană înregistrată în perioada de control (91 zile) şi sporul total în masă corporală al
individului, sau a indivizilor dintr-o boxă. Valoarea obţinută se exprimă în kg cu două
zecimale.
Pe parcursul perioadei de control animalele vor fi întreţinute în boxe speciale:
individuale, câte 3 la un loc, sau de maximum 10 animale (testarea scrofiţelor în grup).
În boxele individuale furajarea se face separat, aşa încât consumul specific se
determină cu exactitate. În boxele cu 3 animale se apreciază consumul prin împărţirea
cantităţii totale de hrană consumată la cele 3 animale, iar apoi la sporul de greutate al
fiecăreia. Valoarea obţinută se transformă şi se înscrie ca performanţă proprie fiecărui individ.
Există şi variante când aprecierea acestei însuşiri se face prin cazarea individuală a
animalelor numai în ultimele 28 de zile din perioada de testare (între vârstele de 154 şi 182
zile). În acest caz se aplică o corecţie a valorilor, pentru a fi asimilate la întreaga perioadă de
testare (amănunte la lucrările practice).
Determinarea consumului specific de furaje este obligatorie la ambele sexe, pentru
fermele de elită, iar în cele de selecţie cel puţin la vieruşi.
Reţetele standard de furaje se elaborează de către I.B.N.A. Baloteşti şi se comunică
 periodic unităţilor producătoare de nutreţuri combinate speciale, prin grija Agenţiei Naţionale
de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.
Pe baza sporului mediu zilnic se poate aprecia şi consumul specific de concentrate,
avându-se în vedere coeficientul de corecţie (r) strâns negativ, între aceste însuşiri, de -0,70.
Paraschivescu, Galieta (1977) menţionează că numărul de indivizi (fraţi) din lotul de
testare influenţează coeficientul de corelaţie, acesta fiind la masculii din rasa Landrace, în
cazul cazării individuale, între - 0,51.......-0,64 şi între -0,31....-0,38 la cei din rasa Marele alb,
şi între -0,50....-0,70 la cazarea în grup (între 2-4 fraţi).
Prin urmare, întreţinerea în grupe mici (cel mult 3 animale) asigură o corelaţie strâns
negativă între spor şi consum, cu condiţia respectării frontului de furajare.

110
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 110/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- Grosimea medie a stratului de slănină dorsală se determină pe animalul viu în cel
mult o săptămână după vârsta de 182±3 zile, utilizându-se curent aparatele ultrasonice şi mai
rar metodele penetrometrului, leanmetrului etc.
Punctele de exploatare sunt situate la 4-6 cm distanţă de linia mediană dorsală şi
anume:
- la spinare - în dreptul ultimei coaste;
- la crupă - perpendiculara dusă de la "ie" delimitează jambonul, apoi o orizontală şi o
verticală împarte în patru părţi aproximativ egale jambonul, din centrul căruia se ridică o
 perpendiculară.
În tehnologia clasică se determină şi grosimea slăninei la nivelul grebănului.
Valorile obţinute se adună şi se împart la 2 sau la 3, rezultând valoarea medie
determinată.
Valoarea medie determinată se transformă şi se corectează în funcţie de masa
corporală vie, folosindu-se tabele speciale sau cu ajutorul unei formule.
Masa corporală de referinţă este de 90 kg.
Formula este următoarea:
Gc= Gd-ş( Grt - 90)0,2ţ, în care :
Gc - grosimea stratului de slănină dorsală(mm);
Gd - grosimea stratului de slănină determinată (mm);
Grt - greutatea animalului la ieşirea din testare (kg)
- Proporţia de carne din carcasă se determină în urma sacrificării unui individ din
lotul de fătare; datele rezultate consituind performanţele tuturor fraţilor. Prin urmare, în cazul
sacrificării, se apelează la rudele colaterale, respectiv la fraţii buni sau semifraţi - indicele
 ponderal fiind acelaşi, indiferent
de formulă (Le Roy sau Robertson).
nxh 2
K FB = 2 [ 1+ (n −1) x(0,5h 2
)]
, în care:
K FB - coeficientul de fraţi buni;
n - numărul de fraţi buni luaţi în calcul pentru un caracter;
h2 - coeficientul de heritabilitate
Dacă se consideră un lot de 4 fraţi buni, pentru un caracter cu h2 = 0,5, va rezulta:
4x0,5
0,571
K  = FB 2 [ 1+ (4 − 1) x(0,5 x0,5) ] = după formula lui Le
Roy, iar după formula lui Roberson:
2
n x 0,5 x h 4 x 0,25
K FB = = = 0,571
1+ (n − 1) x 0,5 x h
2
1+ (3x 0,25)
Prin urmare indicele ponderal are aceleaşi valori.
Individul care se sacrifică la ieşirea din testare trebuie să posede greutatea corporală
apropiată de media fraţilor din lot şi să fie un mascul pentru grupa I de rase (materne) şi o
scrofiţă pentru grupa a II-a de rase (paterne).
Proporţia de carne se exprimă în procente cu o zecimală şi se corectează în funcţie de
masa corporală de referinţă (de 90 kg),utilizându-se fie tabelele anexă din “Instrucţiunile
 privind aprecierea animalelor de reproducţie”, fie următoarea formulă:

111
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 111/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


CCc=CCd+ş(Grt-90)0,2ţ, în care:
CCc - procentul de carne în carcasă corectat (%);
CCd - procentul de carne în carcasă determinat (%);
Grt - greutatea animalului la ieşirea din testare (kg).
Pe carcasa animalului sacrificat se pot efectua şi alte determinări, cum sunt:
dimensiunile carcasei, suprafaţa cotletului şi a ochiului muşchiului Lungul dorsal, S.O.L.,
 proporţia diferitelor calităţi de carne (tranşare), respectând o metodologie unitară de lucru în
toate unităţile de testare.
Aprecierea proporţiei de carne pe animalul viu se face prin diferite metode. Aşa de
exemplu, se utilizează metoda injectării cu antipirină, care este un lichid ce nu influenţează
caracteristicile fiziologice ale organismului.
Metoda are la bază raportul invers proporţional între conţinutul în apă al organismului
şi cel în substanţe grase. Metoda este laborioasă, dar foarte exactă şi se va prezenta în cadrul
lucrărilor practice.
Alte metode se bazează pe stabilirea concentraţiei ţesuturilor în izotop 40K, avându-
se în vedere că în ţesuturile slabe (muşchi) K se găseşte în procentul cel mai mare (99%) faţă
de cele adipoase (1%). Ca urmare, înregistrarea de raze gamma ale izotopului 40K permite
estimarea cantităţii totale de K din organism, respectiv a cantităţii de carne slabă.
Alte metode se bazează pe evaluarea numărului de fibre musculare (cel mai uşor la
muşchiul   Felxor digiti V Brevis), avându-se în vedere că volumul mare al muşchilor se
datoreşte creşterii în mărime a fibrelor şi nu a sporirii numărului acestora. Numărul de fibre
din muşchi este determinat genetic, deci se poate selecţiona animalul după această însuşire.
În ultimul timp se pot determina suprafeţele muşchilor prin metoda fotografierii.
- Tipicitatea rasei se apreciază după metoda punctelor de la aprecierea exteriorului
animalelor, cu condiţia ca masculii să realizeze cel puţin 65 puncte, iar femelele cel puţin 55
de puncte, ţinându-se seama de notele minime pentru regiunea ugerului, care sunt
eliminatorii.
- Calcularea indicelui de testare după performanţelor proprii
Determinarea şi aprecierile enumerate mai sus pot servi la calcularea unui indice
sintetic de testare după performanţele proprii, a cărui valoare rezultă din însumarea punctelor 
acordate pentru fiecare însuşire urmărită, după ce se aplică diferiţi coeficienţi de transformare
a valorii absolute, ţinându-se cont de regula semnelor.
Pentru însuşirile la care valorile negative dorim să le transformăm în punctaj pozitiv
(consumul specific de hrană şi grosimea medie corectată a stratului de slănină dorsală) se
apelează la un artificiu de calcul. Transformarea se face scăzând valorile înregistrate dintr-o
valoare maximă constantă.
S-au utilizat diferite metode, în funcţie de metodologia folosită pentru testarea
 performanţelor proprii.
Pentru metodologia clasică s-a utilizat modelul din tabelul 26.
Tabelul 26 
Calculul indicelui de testare după performanţele proprii
Specificare Ponderea UM Valoarea Transformări Coeficient Punctaj
(%)  înregistată de rezultat
112
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 112/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


sau  înmulţire
corectată
Sporul mediu
33 g 630 - 0,5 315
zilnic
Consum
specific de 20 kg 2,80 (5,00-2,80)=2,20 100 220
hrană
Grosimea medie
a slăninei 15 mm 22,5* (50,0-22,5)=27,5 10 275
dorsale
Procentul de
carne în carcasă 14 % 71,0* - 2,0 142
(cu os)
Tipicitatea rasei 18 punct 85 - 2,0 170
TOTAL 100 x x x 1.122
puncte
 Notă: * valoriîncorectare
In prezent, unităţile care efectuează testarea după performanţele proprii indicele se
calculează după o metodologie oarecum diferenţiată, care ţine seama, pentru fiecare însuşire
de calităţile prin care excelează grupa de rase şi chiar fiecare rasă (tabelul 27).
Tabelul 27 
Calcularea punctajului în testul după performanţele proprii la suine
(varianta actuală)
Specificare UM Valoarea Valoarea Transfor Coeficient Punctaj
 înregistată corectată mări de calcul rezultat
Sporul mediu 1,5×s.m.z. la rasele
materne şi rasa
zilnic (0-182 g 550 - - 825
Duroc; 2,0×s.m.z. la
zile)
celelalte rase paterne
Consum
specific de 200 la rasele materne;
(5,00-3,25)=
furaje (numai 300 la rasa
kg 3,25 - 1,75, care se 350
la vieriuşi în Hampshire; 250 la
înmulţeşte cu:
 perioada 91- celelalte rase paterne;
182±3 zile
Grosimea (50,0-27,1)=
slăninei mm 26,7 27,1 22,9, care se 10 la toate rasele 229
dorsale înmulţeşte cu:
Procentul de
carne în
% 66,8 64,8 - 2 la toate rasele 129
carcasă (cu
os)
TOTAL puncte x x x 1.533

Rezultatele testării după performanţele proprii constituie baza de calcul a testării după
descendenţi; datele înregistrate, corectate şi transformate se vor grupa pe reproducători
(scroafe şi vieri). De asemenea, datele se valorifică pentru încadrarea în clasele parţiale şi apoi
la stabilirea
livrare clasei generale în bonitarea suinelor, precum şi pentru calcularea preţului de
a reproducătorilor.

113
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 113/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Estimarea valorii de amelioarare (A) şi ierarhizarea indivizilor pentru fiecare însuşire
se face în funcţie de performanţele proprii (P) exprimate ca abatere de la media
contemporanilor (Pc), după formula:

A = h2 x (P-Pc)

De exemplu, dacă performanţa medie a seriei de testare pentru sporul mediu zilnic este
de 500 g, iar a individului de 585 g şi valoarea lui h2 de 0,3, atunci:
A = 0,3(585-500)= 25,5 g, adică din superioritatea de 85 g a individului se estimează
că 25,5 se transmite în generaţii succesive la descendenţi. Deci, pe generaţie, ne aşteptăm la
un spor mediu zilnic de 525,5 g.
Cu privire la prioada de testare, unii autori indică reducerea acesteia până la 61 de zile,
atât în scopul luării unei decizii mai de timpuriu cât şi a măririi numărului de indivizi testaţi
 pe acelaşi spaţiu. Din punct de vedere fiziologic, această reducere de timp vine în favoara
instalarii stării de reproducător a indivizilor.
Testarea după descendenţi (progeny testing)
Testarea după descendenţi a fost introdusă pentru prima dată în Danemarca. În jurul
anului 1890 s-au elaborat, în această ţară, primele instrucţiuni pentru controlul descendenţei la
suinele din rasa Landrace, iar în anul 1898 s-a dat în exploatare prima staţie de testare,
urmând ca în anul 1908 să funcţioneze trei asemenea staţii. Este metoda cea mai precisă
 pentru aprecierea valorii de ameliorare a scroafelor şi vierilor, fiind obligatorie pentru fermele
de elită în efective reduse (sistem gospodăresc), precum şi pentru complexele de selecţie, deci
 pentru toate unităţile din vârful piramidei de ameliorare (sau din treapta I).
Sistemul practicat în Danemarca, potrivit căruia, pentru fiecare vier în testare se
utilizează datele furnizate de către 16 descendenţi proveniţi de la 4 scroafe neînrudite, a mărit
considerabil efectul metodei.
În general, controlul producţiei se efectua între greutăţile vii de 30-90 kg; perioada
corespunzătoare producerii de carcase pentru producţia de bacon. La aceasta au mai contribuit
şi alte elemente, cum ar fi: concentrarea efortului pe o singură rasă (Landrace), numărul
limitat de ferme de selecţie (cca. 260), testarea intensivă în aceste unităţi, însuşirea clară a
direcţiilor selecţiei, severitatea controlului, existenţa în reţea a unui personal competent şi
 perseverent, precum şi asigurarea cu reproducători buni în condiţii economice avantajoase.
  În ţara noastră, testarea suinelor a demarat în anul 1958 la Staţiunea zoothnică
experimentală Dulbanu-Creţu.
Iniţial lotul de descendenţă prin care se controla un reproducător era constituit din doi
produşi ai unei fătări (o femelă şi un mascul castrat) ce se trimiteau de către fermele de
selecţie la staţiunea de testare şi care se controlau în grup. Aprecierea se făcea pe baza mediei
rezultatelor acestora privind consumul de furaje pentru realizarea a 1 kg spor de creştere în
greutate vie şi sporul mediu zilnic.
Ulterior, s-au luat în control 4 indivizi dintr-un lot de fătare (2 femele şi 2 masculi
castraţi), care se urmăreau individual în boxe separate, fiecare constituind o repetiţie pentru
ceilalţi.

114
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 114/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În prezent, testarea după descendenţi se execută la toţi indivizii aparţinători scroafei
sau vierului intraţi în controlul oficial de producţie, după o tehnică apropiată de majoritatea
ţărilor bune crescătoare de suine.
Pentru testarea după descendenţi a scroafelor şi a vierilor se folosesc datele înregistate
la testarea după performanţele proprii a produşilor din lotul de fătare ale acestora. Prin
urmare, datele descendenţilor vor fi grupate pe scroafe sau pe vieri, după cum se preconizează
testarea.
Testarea după descendenţi la scroafe
Rezultatul testării după descendenţi la scroafe se exprimă prin indicele de testare, care
rezultă din diferenţele de selecţie înregistrate între performanţa medie a seriei (lunare) de
testare şi scroafa în studiu, pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor 
 proprii.
Performanţa medie a lotului scroafei se determină calculându-se media aritmetică

 pentru fiecare
a statului însuşire
de slănină urmărită
dorsală (sporşimediu
corectat zilnic,
proporţia de consum
carne înspecific
carcasă de furaje, grosimea medie
corectat).
Performanţa mediei seriei (lunare) se stabileşte prin calcularea mediei -mediilor 
tuturor loturilor care au încheiat controlul performanţelor proprii în luna respectivă, pentru
fiecare însuşire urmărită. Prin urmare, se aplică o comparare a contemporanilor, diminuându-
se astfel influenţa sezonului asupra rezultatelor testării.
Calculându-se media performanţelor seriei lunare şi media performanţelor lotului
scroafei ce urmează a fi testată, se stabilesc diferenţele în plus sau în minus pentru fiecare
însuşire urmărită, care apoi se înmulţesc cu un coeficient (în funcţie de importanţa însuşirii),

ţinându-se seama de regula semnelor (tabelul 28). Tabelul 28


Calcularea indicelui de testare după descendenţi la scroafe
Valoare medie înregistrată la: Diferenţa faţă
lotul de descen- de
Însuşirile denţi al scroafei seria de testare media Coeficient Punctaj
considerate seriei de calcul realizat
deter- corec- deter- corec- lunare
minată tată minată tată
(S)
Spor mediu
zilnic (g) 479 - 470 - +9 +20 +180
Consum
3,14 - 2,84 - +0,3 -1000 -300
specific (kg)
Grosimea
slăninei 21,6 22,2 20,4 21,2 +1,0 -100 -100
(mm)
Proporţia de
74 73,6 69,7 69,2 +4,4 +100 +440
carne (%)
Punctaj x x x x x x +220
realizat

115
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 115/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Se consideră scroafe testate după descendenţi acelea care realizează un indice de
testare pozitiv, adică se situează deasupra mediei lunare de testare. Din exemplu de mai sus
rezultă că, scroafa a fost declarată reuşită după descendenţi, înregistrând un indice de testare
 pozitiv, de +220 puncte. Tehnica de lucru se va prezenta la lucrările practice.
Testarea după descendenţi la vieri
Stabilirea valorii de ameliorare după testul descendenţilor la vieri are un grad de
 precizie ridicat, însă datele ne parvin relativ târziu. Testarea se bazează pe calcularea indicelui
de testare, care se stabileşte pe baza performanţelor produşilor proveniţi de la loturile
scroafelor partenere. Scroafele partenere sunt considerate cele care au fost însămânţate în
 primele 8 săptămâni de folosire la montă a vierilor în cauză. Numărul minim este de 4
scroafe, care trebuie să fie neînrudite între ele (când sunt 2 scroafe surori se prelucrează datele
celei mai bune).
Pentru calcularea indicelui de testare la vieri se utilizează 2 valori medii şi anume:

-- media
media loturilor
seriilor lunare;
scroafelor partenere, pentru fiecare însuşire.

Media seriilor lunare


Deoarece datele provenite de la scroafele partenere se desfăşoară pe parcursul a 2-3
luni, corespunzătorare a 2-3 serii lunare, trebuie să se calculeze media acestora pentru fiecare
însuşire urmărită. Aceasta se obţine prin împărţirea sumei valorilor medii pentru cele 2-3 serii
lunare de testare la un număr total de loturi participante (din care au făcut parte şi scroafele
 partenere). Aşa de exemplu, pentru sporul mediu zilnic, se prezintă în tabelul 23 un model de

calculare. Tabelul 29
Calcularea mediei seriei lunare pentru sporul mediu zilnic
Numărul de loturi
Luna calendaristică Sporul mediu zilnic şi calculaţiile
participante
Iunie 28 519(28x519=14,532)
Iulie 26 534(26x534=13,884)
August 37 512(37x521=19,277)
Media seriei lunare 91 524(47,693:91=524)

În mod identic se procedează şi pentru celelalte însuşiri urmărite (consumul specific


de hrană, grosimea medie a stratului de slănină dorsală şi proporţia de carne în carcasă) cu
specificarea că la ultimele două însuşiri se iau în calcul valorile corectate, faţă de greutatea de
referinţă, de 90 kg. Prin urmare se calculează media mediilor seriilor lunare pentru fiecare
însuşire.
Media loturilor scroafelor partenere
Aceasta se calculează făcându-se media aritmetică la fiecare însuşire în parte pentru
scroafele partenere ale vierului.

116
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 116/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Se calculează apoi diferenţa de selecţie (diferenţa dintre media seriilor lunare şi media
loturilor scroafelor partenere), iar pentru fiecare însuşire, prin înmulţirea cu coeficienţi
dinainte stabiliţi, ţinându-se seama de regula semnelor.
Punctajul total rezultă din însumarea punctajelor pentru fiecare însuşire, ţinându-se
seama, de asemenea, de regula semnelor.
Indicele de testare după descendenţi la vieri se calculează prin înmulţirea punctajului
total cu valoarea numărului efectiv de loturi-produşi (W) ai scroa-
felor partenere, după formula:
lx p
W= l +p
, în care:
l - numărul de loturi ale scroafelor partenere;
  p - numărul mediu de produşi care au încheiat testul

 performanţelor proprii
Cu cât un vier este apreciat după mai multe scroafe partenere şi cu cât în aceste loturi
au fost mai mulţi indivizi (care au încheiat testul performanţelor proprii) cu atât creşte gradul
de certitudine a valorii de ameliorare.
Valoarea indicelui de testare exprimă valoarea de ameliorare şi ajută la ierarhizarea
vieruşilor testaţi.
Se numesc vieri testaţi cei care înregistrează un indice de testare pozitiv (cu semnul +)
ceea ce dă dreptul la înscrierea în registrele genealogice (teritoriale sau republicane).
În anexa 1 se prezintă un model de "Fişă de testare pentru vieri". Scrofiţele
acceptate la reproducţie se apreciază în continuare după performanţele de reproducţie la prima
fătare (criterii de clasificare), iar vieruşii reţinuţi se apreciază după capacitatea de reproducţie
din primele 8-12 săptămâni de activitate.
6.1.5. Selecţia suinelor prin clasare (bonitare)
Aprecierea prin clasare a tineretului, sau a reproducătorilor în activitate, se bazează pe
rezultatele testărilor şi analizarea ascendenţilor, având ca scop ierarhizarea lor după valoarea
de ameliorare (datele fiind utilizate ulterior şi pentru stabilirea preţurilor de vânzare-
cumpărare). Acţiunea se face numai la animalele intrate în controlul oficial de producţie, prin
grija Oficiilor judeţene de reproducţie şi selecţie a animalelor. Unităţile cuprinse în controlul
oficial sunt obligate să respecte măsurile impuse pentru specificul acestei acţiuni şi care se
 prezintă pe larg la lucrările practice.
Aprecierea se desfăşoară în două etape; în prima etapă se ţine seama de criteriile de
calificare sau preselecţie, iar în a doua de cele de clasificare.
- Criteriile de calificare
Încadrarea în cele trei categorii de calificare se referă atât la performanţele indivizilor 
cât şi ale părinţilor, animalele fiind admise sau eliminate atât din programul de control oficial
al producţiei cât şi din lucrările de selecţie şi testare.
În primul rând se depistează indivizii cu anomalii congenitale (12 anomalii mai
importante), care constituie motiv de eliminare, atât pentru părinţi cât şi pentru întregul lot de
fătare.

117
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 117/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În al doilea rând se studiază încadrarea scrofiţelor în cerinţele minime de admitere, în
funcţie de grupa de rase, cu privire la vârsta primei monte fecunde, iar la prima fătare se
analizează prolificitatea şi capacitatea de alăptare.
În al treilea rând se analizează performanţele minime ale indivizilor şi ale lotului destinat
testării, prin încadrarea greutăţii individuale la vârsta de 91 zile, precum şi prin numărul de
animale din lot la intrarea şi ieşirea din testare.
La vârsta de 64 zile se poate aplica şi testul halotan. Neîncadrarea în aceste baremuri
sau cerinţe minime, constituie motiv de eliminare din acţiunea de control oficial de producţie
şi deci din bonitare.
- Criterii de clasificare
Servesc la încadrarea suinelor în clase parţiale şi pe baza acestora în clase generale,
care sunt: Record, Elită, Clasa I şi Clasa a II-a (numai pentru scrofiţe). Vierii şi scroafele
declarate reuşite în acţiunea de testare după descendenţi sunt încadrate la clasa "Testaţi", fără

a se mai lua în considerare clasele parţiale.

118
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 118/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

UNITATEA ____________________ Nr.matricol 103-034


FERMA _______________________ Rasa Landrace
FIŞA DE TESTARE VIERI
1 LOT 09.VI.1989
Data încheierii testării ultimului lot = 11.VIII.1989
Consum furaje Grosimea medie a Proporţia de carne  Număr produşi
Luna de Nr.loturi Nr.matr. Spor mediu (g)  pentru 1kg spor (kg) slăninei dorsale (mm) în carcasă (%) testaţi
testare scroafă X  
∑ X  
∑ X  
∑ X  
∑ Perform. Sacri-
corectată corectată  proprii ficaţi
VI 28 519 14532 3.05 85.40 23.8 666.40 66.2 1787.4 27
VII 26 534 13884 2.96 76.96 22.3 579.80 70.3 1616.9 23
VIII 37 521 19277 2.98 110.26 21.3 788.10 70.3 2530.8 36
TOTAL
ŞI MEDII 91 524 47693 2.99 272.62 22.3 2034.30 69.0 5935.1 86
VI 101-015 525 2.96 24.1 78.4 7
VI 106-100 485 2.98 20.0 72.3 7
VI 032-080 582 2.91 20.21 68.5 9
VII 106-098 586 2.82 21.7 70.7 8
VII 005-041 522 2.97 22.1 67.6 7
VII 009-025 460 3.41 22.5 71.1 8
VIII 026-011 554 2.80 21.8 75.1 8
VIII 011-538 538 2.92 20.7 71.6 7
61 : 8 = 7.6
Total şi medii 530 4252 2,97 23,77 21,6 173,1 72,0 576,3 p =7,6

Diferenţa de selecţie +6 -0,02 -0,7 +3,0


Punctaj P +120 +20 + 70 +300 P = 510
Indicele de testare (I) lx p 8 x 7 ,6
I = P x W = +510 x 3,89 = + 1983 W  l +
=
p 8 + 7 ,6
= 3,89

119

http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 119/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Clasele parţiale sunt după: origine, ritmul de dezvoltare , calitatea cărnii şi după
conformaţia corporală şi constituţie. De menţionat că, la ritmul de dezvoltare se include sporul
mediu zilnic (de la naştere şi până la vârsta de 182 zile) şi consumul specific de furaje pe
 perioada testării, iar la calitatea cărnii intră grosimea medie a slăninei dorsale şi proporţia de
carne în carcasă, care se determină la ieşirea din testare.
Baremurile pentru încadrarea în clase a sporului mediu zilnic şi pentru grosimea medie
corectată a slăninei dorsale sunt comunicate de către Agenţia Naţională de Ameliorare şi
Reproducţie în Zootehnie sau prin calcularea abaterilor deviaţiei standard (s) faţă de medie.
Tehnicile de încadrare şi de calculare se vor prezenta în detaliu la lucrările practice
Tabelul 30
Limitele în intervale ale deviaţiei standard (s) pentru încadrarea în clase
Sexul Record Elită Clasa I Clasa aII-a
între între
mai mare de
Masculi  X   +0,70 s şi  X   +0,15 s şi
 X  
+1,30 s  X   +1,29 s  X   +0,69 s

între între între


mai mare de
Femele  X   +0,65 s şi  X   +0,10 s şi  X   +0,50 s şi
 X   +1,20 s
 X   +1,19 s  X   +0,64 s  X   +0,09 s

Clasa generală în care se încadrează animalul se stabileşte în funcţie de 3 sau 4 clase


 parţiale, ajutând la ierarhizarea reproducătorilor în funcţie de valoarea zootehnică şi dând dreptul
la înscrierea în registrele genealogice în funcţie de anumite limite. De asemenea ajută la
calcularea preţurilor de vânzare-cumpărare.
În fermele de hibridare de pe lângă unităţile industriale se practică o selecţie masală sau
de grup. Scopul funcţionării fermelor de hibridare este producerea de scrofiţe metise F 1, de
obicei între rasele Landrace (tata) şi Marele alb (mama).
Avându-se în vedere că în aceste ferme se execută testarea în grup după performanţele
 proprii, clasele parţiale se stabilesc după o tehnologie aparte. Astfel, clasa parţială pentru origine
se stabileşte interpolând clasele generale cele mai reduse ale părinţilor.
Clasele parţiale pentru sporul mediu zilnic şi conformaţia corporală-constituţie se
stabilesc luând în calcul mediile celor două însuşiri. Clasa generală se stabileşte prin interpolarea
celor trei clase parţiale. Deci valoarea zootehnică este clasa generală a grupului de scrofiţe
metise şi constituie baza pentru calcularea preţului de decontare între ferme, scrofiţele livrându-
se în grup.

6.1.6. Creşterea suinelor în rasă curată


Rolul creşterii suinelor în rasă curată, sau pură, este obţinerea unui număr sporit de
reproducători din aceeaşi rasă, alături de depistarea şi selecţia celor cu mare valoare de
ameliorare.
Această acţiune se desfăşoară în fermele de elită şi în unităţile de selecţie, care constituie
 baze solide pentru difuzarea progresului genetic în treptele inferioare ale piramidei ameliorării,
cu finalizare în unităţile de producţie.

120
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 120/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În fermele de elită şi de selecţie se asigură condiţii de mediu optime punerii în evidenţă a
 potenţialului genetic obţinut prin acţiunile anterioare de ameliorare.
Rezultatele ameliorării prin creşterea în rasă curată sunt mai puţin rapide, decât cele
obţinute prin încrucişare, mai ales pentru însuşirile cu h2 reduse.
În cadrul creşterii în rasă curată deosebim:
- creşterea neînrudită;
- creşterea înrudită;
- creşterea pe bază de linii.
- Creşterea neînrudită are ca scop menţinerea însuşirilor valoroase, mai ales când se
  practică împerecherile omogene. Împerecherile mai pot fi şi heterogene, însă reproducătorii
trebuie să se încadreze în caracterele şi parametrii rasei respective. Ca urmare, gradul de
heterozigoţie înregistrează o oarecare creştere, având ca rezultat ridicarea vigurozităţii
descendenţei, cu influenţă pozitivă asupra indicatorilor de producţie, deci şi asupra rentabilităţii
creşterii în rasă pură.
Metoda se utilizează în fermele de elită şi în uniţile de selecţie.
Pentru menţinerea stării de heterozigoţie, periodic se introduc în crescătorie reproducători
 proveniţi din alte unităţi (situate în vârful piramidei ameliorării), sau din import.
- Creşterea înrudită se practică în unităţile speciale, situate în vârful piramidei
ameliorării, în scopul consolidării unor însuşiri dorite, prin menţinerea înrudirii spre un
reproducător excepţional, care a produs o descendenţă suficient de numeroasă şi confirmată ca
valoroasă, denumit fondator de linie. Tehnica constă din împerecheri între descendenţii acestui
reproducător, metoda folosindu-se şi pentru producerea de indivizi consangvini.
Efectul împerecherilor consangvine este, în general, foarte pregnantă, atât în sens pozitiv,
cât şi în sens negativ. Efectele negative se datoresc depresiunii consangvine, afectând o serie de
însuşiri la suine, cum ar fi: fecunditatea, prolificitatea, vitalitatea produşilor.
Manifestarea efectelor negative este în strânsă legătură cu gradul de consangvinizare, cu
durata şi momentul de aplicare, precum şi cu prezenţa genelor letale. Se apreciază că, frecvenţa
genelor letale la suine consangvinizate este dublă faţă de cele neconsangvinizate (de 9,4% faţă de
4,4% - DONALD, citat de N. FARCAŞ -1974). Pentru o creştere de 10% a coeficientului de
consangvinizare prolificitatea scade cu cca. 0,4 purcei/fătare.
Alţi autori sesizează la indivizii consangvini existenţa organelor genitale mai puţin
dezvoltate faţă de rasa curată, dar şi o structură proteică în sânge mai bună.
Împerecherile înrudite se practică în multe ţări, dar conform unor programe speciale,
constiutind puncte de plecare pentru formarea liniilor consangvinizate, baza producerii de porci
hibrizi. Folosirea eficientă a liniilor consangvine pentru obţinerea porcilor hibrizi necesită studii
şi teste de combinabilitate, aşa încât rezultatele de producţie să asigure o rentabilitate sporită.
- Creşterea pe bază de linii constituie singura metodă care permite un ritm ceva mai
rapid de ameliorare pentru creşterea în rasă curată. Prin această metodă, rasa capătat o structură
mai heterogenă, populaţia fiind diferenţiată în linii distincte, evitându-se în felul acesta
 plafonarea îmbunătăţirii însuşirilor, diminuându-se şi din efectele negative ale consangvinizării.
- Linia zootehnică se realizează prin aplicarea împerecherilor între animale înrudite
 printr-un strămoş comun, ce aparţine aceleaşi rase şi care este de obicei un mascul foarte valoros
din punct de vedere zootehnic.
În formarea liniei şi desfăşurarea acţiunii se disting trei etape:
121
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 121/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- în prima etapă se alege fondatorul de linie pe baza performanţelor superioare
înregistrate şi pe capacitatea de a le transmite la urmaşi (deci verificat prin testări fenotipice şi
genotipice);
- în etapa a doua are loc, la descendenţi, consolidarea însuşirilor prin aplicarea de
împerecheri înrudite (cu grade moderate sau reduse de înrudire), alături de asigurarea de condiţii
ideale de alimentaţie şi întreţinere;
- în a treia etapă se aplică o selecţie riguroasă, eliminându-se produşii care nu corespund,
concomitent cu nominalizarea unui nou continuator al liniei.
Dacă în 3-6 generaţii nu se depistează un continuator valoros, linia se stinge.
În funcţie de ponderea sau de coeficientul de consangvinizare, liniile zootehnice pot fi:
neconsangvinizate, moderat consangvinizate şi stabile genetic.
- Liniile neconsangvinizate evoluează numai pe baza selecţiei şi a împerecherilor 
dirijate pentru a se evita consangvinizarea. Sunt deci populaţii, din cadrul unor rase, care se cresc
izolat reproductiv, după un program bine stabilit.
Pentru aceasta se prevede împărţirea efectivului matcă în cinci grupe de scroafe şi cinci
grupe de vieri, ce sunt dirijate la montă succesiv (în funcţie de generaţie). Metoda se practică în
unităţile de elită din vârful piramidei ameliorării.
- Liniile moderat consangvinizate au ca scop menţinerea asemănării genetice a unei
 populaţii de suine cu un reproducător valoros, utilizându-se un coeficient de consangvinizare de
 până la 3%, concomitent cu selecţia severă a indivizilor din fiecare generaţie.
- Liniile consangvinizate sunt populaţii de suine, reduse ca număr, la care coeficientul
de consangvinizare depăşeşte 6% pe generaţie. Se apelează mai des la împerecherea între
semifraţi şi semisurori (4-5 generaţii) şi mai rar între fraţi (2-3 generaţii). Importanţa liniilor 
consangvinizate constă nu în producţiile ca atare, ci în producţiile ce se vor realiza prin
combinarea ulterioră a acestor linii.
- Liniile stabile genetic sunt populaţii de suine nesupuse selecţiei şi consangvinizării,
constituind populaţii de control necesare pentru compararea progresului genetic. Acestea
constituie “rezerva de gene” provenind din populaţii sau rase cu mare rezistenţă la condiţiile de
mediu şi la boli. Efectivele sunt reduse, uneori pe cale de dispariţie, cum ar fi rasa Stocli, porcul
de Bazna, rasa Mangaliţa etc., recunoscute prin rezistenţa lor la boli şi condiţiile vitrege de
mediu.

6.2. Ameliorarea prin încrucişare


Ameliorarea prin încrucişare constituie mijlocul cel mai rapid şi eficient de îmbunătăţire
a însuşirilor dorite la populaţiile de suine, în urma căreia, la metişi sau la hibrizi, se manifestă
intens fenomenul de heterozis, sau de vigoare hibridă.
În cadrul ameliorării suinelor prin încrucişare, deosebim:
- încrucişări în scopul ameliorării raselor;
- încrucişări de producţie (sau în scopuri economice).
6.2.1. Încrucişări în scopul ameliorarii raselor de suine
În această categorie intră încrucişările de infuzie, de absorbţie şi pentru formarea de rase
noi.
122
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 122/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- Încrucişarea de infuzie
Prin acest tip de încrucişare se urmăreşte îmbunătăţirea mai rapidă a unor însuşiri dorite,
sau corectarea unor defecte şi nu transformarea radicală a rasei de ameliorat. Constă în
împerecherea femelelor dintr-o rasă de ameliorat (R 1), cu masculi dintr-o rasă amelioratoare (R 2),
efectuată o singură dată, după care produşii metişi F1 (de regulă femelele) sunt dirijate la
reproducţie în cadrul rasei de ameliorat.
În fiecare generaţie trebuie să se aplice o selecţie severă în direcţia scopului urmărit, fel
în care se îmbogăţeşte genofondul rasei. La noi în ţară s-a practicat la ameliorarea rasei Bazna cu
masculi din rasele Wessex şi Sattelschwein, iar la suinele Alb de Ruşeţu cu masculi din rasele
Landrace şi Yorkshire.

Fig. 41 Schema `ncruci[\rii de Fig. 42. Schema `ncruci[\rii de

- Încrucişarea de absorbţie (sau de transformare) se foloseşte pentru transformarea


radicală a unei rase mai puţin valoroasă, sau primitivă. Metoda constă din împerecherea
scroafelor din rasa puţin valoroasă (R 1) cu vieri din rasa aleasă pentru ameliorare (R 2). În
generaţiile următoare scrofiţele metise F1 sunt împerecheate din nou cu vieri din rasa
amelioratoare (timp de 4-5 generaţii), după care metişii se împerechează între ei. În final se
ajunge la absorbţia rasei de ameliorat de către rasa amelioratoare, la manifestarea pregnantă a
însuşirilor rasei amelioratoare.
- Încrucişarea pentru formarea de rase noi se aplică numai în unităţile speciale, de
obicei din vârful piramidei ameliorării, când rasele existente nu mai satisfac exigenţele de
 producţie şi economice şi când după aplicarea încrucişărilor descrise anterior nu s-au obţinut
rezultatele scontate.
Schemele de încrucişare se studiază din toate punctele de vedere, punându-se bază pe
caracteristicile fenotipice şi genotipice ale raselor parentale, corelându-se cu scopul urmărit şi cu
realităţile din teren.
Încrucişarea pentru formarea de rase noi, se face în prezent pe baza unor studii
citogenetice amănunţite, a cunoaşterii filogeniei raselor etc, luându-se în consideraţie însuşirile
123
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 123/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


  prin care rasele parentale excelează, precum şi în ce condiţii de mediu se presupune a fi
exploatată rasa nouă. . În acest sens, se pot utiliza 2 sau 3 rase, eşalonate pe etape, cu indicarea
strictă a sexului introdus în schema de încrucişare şi uneori a liniei specializate din cadrul rasei.
Durata creării unui nou tip de suine este relativ scurtă, de 8-10 ani, timp în care, pe lângă
încrucişările stabilite, se face o severă selecţie în direcţia dorită, alături de creşterea dirijată a
tineretului (folosirea unei alimentaţii stimulatoare şi utilizarea de sisteme de întreţinere ideale).
La formarea unei rase noi se stabileşte un program general, dar şi unul de detaliu,
 precizându-se cel puţin 5 unităţi de pornire, din diferite regiuni sau zone, care să utilizeze
aceleaşi scheme de încrucişare ale reproducătorilor, apoi alegerea şi nominalizarea acestora, pe
sexe, ce trebuiesc apoi utilizaţi la împerecherile următoare, deci pentru a se preveni
consangvinizarea descendenţei în primele secvenţe ale acţiunii.
În unele situaţii se foloseşte şi consangvinizarea pentru consolidarea însuşirilor obţinute,
dar cu foarte mare atenţie şi în condiţii sever controlate
Din încrucişările simple, urmate de selecţie şi susţinute de creşterea dirijată (condiţii
speciale de alimentaţie), s-au format rasele Landrace în Danemarca şi Edellschwein în Germania,
ambele având la bază rasa Marele alb din Anglia.
Sunt şi cazuri când se utilizează mai multe rase, uneori chiar 5-8 rase, şi chiar unele linii
consangvine din cadrul acestora.

6.2.2. Încrucişările de producţie (în scopuri economice imediate)


Prin aceste încrucişări se urmăreşte satisfacerea imediată a unor cerinţe economice,
 produşii obţinuţi fiind valorificaţi, în final, prin sacrificare.
Însuşirile productive se îmbunătăţesc imediat datorită manifestărilor fenomenului de
heterozis, mai cu seamă la însuşirile de creştere şi de îngrăşare (cu h2 ridicat).
Cele mai utilizate încrucişări în scopuri economice imediate sunt:
- încrucişarea industrială (simplă);
- încrucişarea de întoarcere;
- încrucişarea alternativă;
- încrucişarea de rotaţie;
- încrucişarea statică, între 3 sau 4 rase.
În cele ce urmează se vor trata numai   încrucişarea industrială (simplă) şi cea statică
 între 3 sau 4 rase, care se practică cel mai adesea în unităţile din ţara noastră.
- Încrucişarea industrială simplă
Acest tip de încrucişare se mai numeşte şi de "primă generaţie" şi constă din
împerecherea unui mascul dintr-o rasă pură cu o femelă dintr-o altă rasă, iar descendenţii F 1 sunt
dirijaţi în totalitate la tăiere pentru carne.
Pentru obţinerea unor rezultate bune, în urma acestei încrucişări, se indică împerecherea
scroafelor cu însuşiri materne foarte bune cu vieri care posedă însuşiri paterne, de asemenea
foarte bune (în privinţa precocităţii şi a calităţii carcasei). De exemplu, pentru ţara noastră este
indicată încrucişarea scroafelor din rasa Marele alb cu vieri din rasa Landrace, sau Duroc. În
urma aplicării acestei încrucişări, fenomenul de heterozis se manifestă la maximum, dar numai
 pentru însuşirile legate de dezvoltarea purceilor metişi din prima generaţie, de valorificarea
hranei şi de reducerea pierderilor.

124
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 124/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Prolificitatea scroafelor nu este influenţată de heterozis, deoarece acestea sunt în
 permanenţă în "rasă pură".
În cazul încrucişării raselor Marele alb cu Landrace, la metişi s-a înregistrat, la înţărcare,
faţă de rasa Marele alb, o greutate mai mare de cca. 20%, iar pe perioada îngrăşării sporul mediu
zilnic a fost mai ridicat cu 8-10%, în condiţiile în care şi consumul specific de hrană s-a redus cu
10-15%În(ARIŞANU,I.
experienţele 1980)
efectuate în Republica Moldova, JUSKO, V.G. (1968) arată că greutatea
 purceilor la înţărcare a fost mai mare la metişii Marele alb x Landrace, faţă de rasele parentale,
cu 13,4-21,9%. La sacrificarea porcilor randamentul a fost mai ridicat cu 2,44-2,86%, lungimea
mare a carcasei cu 2,6-2,8%, iar suprafaţa ochiului muşchiului cu 5,3-11,0%. Proporţia de carne
în carcasă a fost mai mare cu 5-7%, dar numai faţă de Marele alb.
KROES, V. (1969), practicând împerecheri între scroafele din rasa Landrace cu vieri
Marele alb, demonstrează superioritatea rezultatelor la metişii de primă generaţie (simpli) faţă de
rasa pură (Landrace), dar numai cu privire la numărul şi greutatea purceilor la diferite vârste
(tabelul 31), deoarece aceste însuşiri posedă h 2 medii şi mari.
Tabelul 31
Rezultatele înregistrate la încrucişarea scroafelor Landrace cu vieri Marele alb
(după Kroes, V. 1969)
Specificare Landrace Metişi F1 (Landrace x Marele alb)
Greutatea lotului la fătare (kg) 14,20 15,95
Nr.purcei
  la 42 zile 8,59 9,71
Greutatea medie la 56 zile (kg) 14,22 14,88
Greutatea lotului la înţărcare (56 zile,kg) 122,15 144,50

În ceea ce priveşte influenţa sexului unei rase asupra rezultatelor înregistrate la metişi, se
demonstrează că vierul influenţează mai mult calitatatea carcasei (GRUDOV, D. 1967).
ALEXANDROV, B.V. (1966) mai adaugă la influenţa sexului şi pe cea a greutăţii
corporale (deci şi a vârstei) la care se face sacrificarea metişilor. Acesta găseşte că, până la 80
kg, calitatea carasei este mai bună la metişii obţinuţi din tată Landrace cu mamă Marele alb
(tabelul 32), atât faţă de rasele paternale, cât şi faţă de cei dintre tată Marele alb şi mamă
Landrace.
Încrucişarea industrială simplă nu foloseşte decât parţial posibilităţile create, deoarece
manifestarea heterozisului la nivelul însuşirilor de reproducţie nu sunt exploatate, toţi producţii
fiind sacrificaţi pentru carne.

Tabelul 32
Rezultatele înregistrate la încrucişarea industrială simplă
(ALEXANDROV, B.V. 1966)

Specificare Marele alb MA x L L x MA Landrace


(MA) (L)
1. Valori înregistrate la 80 kg

-- Proporţia
Proporţia de
de grăsime(%)
carne (%) 60,3
25,3 63,6
21,3 69,1
16,5 66,0
18,5
- Proporţia de oase (%) 14,4 15,1 14,4 15,6

125
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 125/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


2. Valori înregistrate la 100 kg
- Proporţia de carne (%) 58,1 59,5 63,2 64,2
- Proporţia de grăsime (%) 29,5 28,1 24,5 23,1
- Proporţia de oase (%) 12,4 12,4 12,3 12,7

- Încrucişarea statică între trei sau patru rase


Acest tip de încrucişare mai este denumi şi industrială complexă (între 3 sau 4 rase),
 prezentând un mare interes pentru fermele de producţie din cadrul unităţilor industriale şi chiar 
 pentru gospodăriile populaţiei. Rezultatele finale depind de schema de încrucişare aplicată, care
trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile concrete din unitate şi de nivelul atins în ameliorarea
însuşirilor la rasele utilizate.
Combinarea optimă a însuşirilor de reproducţie cu cele de producţie constituie garanţia
succesului şi se realizează cu precădere prin încrucişarea raselor din grupa "maternă" cu cele din
grupa "paternă".
Pentru eficientizarea acestei acţiuni de ameliorare se apelează la   încrucişări în două
etape, sau generaţii.
- În prima generaţie trebuie să se încrucişeze două rase materne, care excelează prin
 prolificitate şi capacitatea de alăptare, în scopul obţinerii de scrofiţe metise F 1. Cele mai bune
rezultate au fost şi sunt oferite de combinaţia Marele alb (scroafe) cu Landrace (vieri), sau
Marele alb (scroafe) cu Yorkshire (vieri). Utilizarea scroafelor din rasa Marele alb ca mame, se
 justifică prin rezistenţa organică mai mare a acestei rase, inclusiv prin specificul alimentaţiei.
Încrucişările se execută în fermele de hibridare de pe lângă marile complexe industriale,
sau în unităţile zonale, în funcţie de necesităţi. De menţionat că, pentru etapa următoare se vor 
reţine pentru reproducţie numai femelele metise; masculii castraţi şi femelele declasate vor fi
îngrăşate şi dirijate la tăiere.
Pe această linie, STEOPAN, E. (1982) a efectuat o experienţă în care demonstrează că
 prolificitatea şi greutatea metişilor la diferite vârste sunt influenţate mai mult de tipul metisării
decât de condiţiile de mediu, care constituie un argument în plus pentru încrucişarea dintre rasele
Marele alb şi Landrace pentru obţinerea de scrofiţe metise F1 (tabelul 33).
Din cercetările mai recente efectuate în ţara noastră, pe populaţii din rasele Marele alb şi
Landrace, în care s-au analizat şi efectele încrucişării în funcţie de sexul mamei, s-a constatat că
unele performanţe (prolificitate şi greutatea lotului la naştere) sunt superioare când mamele
aparţin rasei Landrace şi tatăl rasei Marele alb (s-a utilizat modelul de calcul precizat de
WILLHALM, 1963).

Tabelul 33
Rezultatele înregistrate la scroafele metise faţă de rasele paternale
Greutatea medie corporală (kg) la:
Rasa sau metisul Prolificitate
naştere 21 zile 30 zile 60 zile
Marele alb (MA) 10,73 1,361 4,403 6,148 11,980
Landrace (L) 10,37 1,060 4,400 5,950 11,350
F1 (MA x L) 10,83 1,380 4,574 6,488 12,987

126
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 126/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În scopul creşterii numărului de produşi pe scroafă au fost iniţiate experimentări de
valorificare a potenţialului superior sub aspectul performanţelor de reproducţie a unor rase
originare din China (BOLEL şI LEGAUTL, 1982), printre care şi varietatea Meishan. Scroafele
din această varietate se caracterizează prin prolificitatea foarte mare (cca. 18 purcei/fătare) şi
maturitate sexuală precoce. Prin încrucişările efectuate între scroafe Meishan
şi vierii din rasele Marele alb sau Landrace s-au obţinut rezultate favorabile (tabelul 34), cu
menţiunea că acestea au fost mai bune când s-a utilizat rasa Marele alb.

Tabelul 34
Rezultatele activităţii de reproducţie (după Legault, 1982)
Rasa şi metisul femelei Produşi total Purcei viabili Înţărcaţi
Marele alb 11,1 10,2 9,2
Landrace 9,4 8,8 8,6
Meishan x Marele alb 13,8 13,2 11,4
Meishan x Landrace 13,5 12,1 11,0
Din analiza datelor din tabelul de mai sus se observă o creştere a prolificităţii la femele F 1
cu 2,5-3,0 purcei, faţă de Marele alb şi Landrace. În viitor, se preconizează utilizarea acestora în
încrucişări sistematice şi pentru realizarea de linii sintetice (este cazul liniei sintetice
SEGHERS).
ARIŞANU, I. (1980) sintetizând rezultatele mai multor experienţe ajunge la concluzia că
încrucişarea industrială simplă, între rasele Marele alb şi Landrace, sporeşte prolificitatea cu 0,5-
1,0 purcei pe fătare, măreşte capacitatea de alăptare a scroafelor metise cu 10-15%, iar greutatea

 purceilor
castraţi şilafemelele
înţărcaredeclasate),
depăşeşte rasele
sporul parentale cu până
mediu zilnic la 20%.
a fost La metişii
mai mare îngrăşaţi,
cu 8-10%, (masculii
iar consumul
specific de hrană mai redus cu 10-15%.
JUSKA, V.G. (1968) încrucişând rasele Marele alb cu Landrace constată, faţă de rasa
Marele alb, creşterea prolificităţii cu 4,3-6,5%, a greutăţii purceilor la naştere cu 9,1-14,4%, a
capacităţii de alăptare la scroafele metise cu 13,4-21,9%, etc, rezultate care confirmă cele
susţinute anterior şi în condiţiile altor ţări.
PULKRABEK, M. şi colab. (1978), efectuând încrucişări între principalele rase care se
cresc în Republicile Cehă şi Slovacă, ajung la concluzia că fiecare rasă îşi imprimă la metişi
însuşirile prin care excelează, deci sexul ar avea o influenţă mai redusă. Autorul demonstrează că
rasa Landrace imprimă prolificitate mare, capacitate de alăptare sporită şi calitate a caracasei,
faţă de rasele care nu excelează prin aceste însuşiri.

RASA LANDRACE RASA MARELE

127
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 127/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

SCROFI}E METISE VIERI DUROC

Fig. 43 Încrucişarea statică între trei rase

- În generaţia a doua , scrofiţele metise F1 se vor împerechea cu vieri din grupa raselor 
"paterne", respectiv cu Duroc sau cu Hampshire, proveniţi numai din unităţile de selecţie, care
excelează prin viteză mare de creştere, consum specific de hrană redus şi carcase de calitate
superioară.
Încrucişarea se efectuează direct în fermele de producţie din cadrul unităţilor industriale,
sau în punctele zonale de producere a purceilor pentru gospodăriile populaţiei.
Metişii trirasiali obţinuţi sunt destinaţi în totalitate sacrificării.
În viitor se vor lua în studiu şi rasele care valorifică bine şi furajele suculente pretabile
creşterii în exploataţii cu efective reduse sau gospodăreşti, cum ar fi Edelschwein, Wessex etc.
Rezultatele înregistrate la metişii trirasiali sunt superioare metişilor obţinuţi dintre două
rase, ca urmare a cumulării efectului heterozis. Pe această linie, Harington, G. prezintă abaterile
 procentuale a performanţelor medii ale metişilor bi şi trirasiali, faţă de cele ale rasei curate
considerată cu valoarea de 100% (tabelul 35). La metişii trirasiali performanţele sunt aproape
dublate faţă de cei birasiali, justificând în felul acesta eforturile pentru încrucişarea statică între 3
rase de suine.
Tabelul 35
Superioritatea performanţelor metişilor, în comparaţie cu rasa curată (100%)
Procentul faţă de rasa curată
Specificare
două rase trei rase
Purcei fătaţi 4,04 8,62
Purcei viabili 11,22 20,19
Purcei înţărcaţi 5,87 36,22
Greutatea lotului la naştere 13,39 26,65
Greutatea lotului la înţărcare 24,84 60,76
Economia de furaje/kg spor 2,99 3,85
Reducerea duratei de îngrăşare (până la 100 kg)
greutate vie 8,67 8,63

128
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 128/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Într-o amplă lucrare de sinteză SELLER, P. (1970) scoate în evidenţă superioritatea
rezultatelor înregistrate la metişii dintre trei rase, precum şi la cei dintre două rase, comparativ
cu rasele parentale. Se pare că cel mai concludent indicator a fost greutatea lotului la vârsta de 6
luni, când metişii dintre 2 rase au fost mai grei cu 15-18%, pe când cei dintre 3 rase cu 25-28%,
faţă de rasele parentale.
 NIKITCENKO, I.N. (1984) apreciază că cele mai bune rezultate în creşterea suinelor 
 pentru carne se obţin prin încrucişarea liniilor specializate din cadrul unor rase diferite. Astfel,
în cazul încrucişărilor dintre liniile specializate aparţinătoare la 3 rase, faţă de încrucişarea dintre
3 rase ca atare, prolificitatea a fost mai mare cu 2,0%, capacitatea de alăptare cu 5,7%, numărul
de purcei înţărcaţi cu 6,6%, iar greutatea acestora la înţărcare cu 7,8%.
În condiţiile creşterii cererii pentru carnea de porc cu puţină grăsime, MARIA STOICEA
şi colab. (1975) recomandă folosirea ca vier terminal a unui metis (F 1), obţinut dintre rasele
Hampshire şi Piétrain împerecheat cu scroafele Landrace, deci trei rase care excelează prin
calitatea carcasei (tabelul 36)
Tabelul 36 
Rezultatele obţinute la metişii trirasiali specializaţi pentru calitatea carcasei
(MARIA STOICEA şi colab. 1975)
Specificare Landrace Metişii L x (HxP)
Randamentul la sacrificare (la 100 kg-%) 77,70 79,60
Procentul de carne în carcasă (%) 63,70 67,20
Grosimea medie a slăninei dorsale (mm) 35,2 32,2
Raportul carne/grăsime 1,78 2,14
Suprafaţa ochiului muşchiului (cm2) 26,06 28,80
Lungimea carcasei (cm) 98,40 96,40

În ultimul timp, schemele de încrucişare pentru obţinerea metişilor industriali prevăd şi


utilizarea de vieruşi metişi F 1 obţinuţi între două rase paterne. Prin urmare, în fermele de
 producţie se efectuează încrucişarea între scroafele metise F1 (Landrace x Marele alb) cu vieri
metişi F1 (Hampshire X Duroc), iar produşii tetrarasiali fiind destinaţi în totalitate la tăiere.

X X

Hampshire Duroc Marele alb

Vieru[i F1 (HxD) Scrofi]e

129
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 129/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

Meti[i tetrarasiali
Fig. 44 Încrucişarea statică între patru rase

După HALMĂGEANU, P. şi colab. (1978) prolificitatea , în cazul acestei scheme, este


de 10,22 purcei la o fătare, capacitatea de alăptare de 41,66 kg, iar numărul de purcei înţărcaţi de
8,92 pe scroafă. Sporul mediu zilnic, în perioada 91-182 de zile, a fost de 789 g, iar consumul
specific de concentrate de numai 2,70 kg. La vârsta de 182 zile greutatea indivizilor din lotul
unei scroafe a fost de 854 kg, din care au rezultat 499 kg carne, ce a conţinut 319 kg carne de
calitate superioară. Randamentul la tăiere a fost de 78,74%, valoarea find depăşită de rasa
Hampshire (79,15%). Proporţia de carne în carcasă a fost de 74,36%, fiind depăşită de aceeaşi
rasă. Lungimea mare a carcasei a fost de 91,95 cm, fiind depăşită de rasa Landrace (97,10 cm).
În ansamblu, utilizarea acestei scheme de încrucişare se justifică din plin, mai ales din punt de
vedere economic.
*
* *

Utilizarea încrucişărilor industriale simple sau complexe pentru obţinerea metişilor 


destinaţi tăierii sau pentru reproducţie, constituie o pârghie importantă în rentabilizarea unităţilor 
de creştere şi exploatare a suinelor.
ARIEŞANU, I. (1980) sistematizează rezultatele înregistrate de mai mulţi autori, pe
 perioade relativ mari de timp, pe care le prezentăm în tabelul 37, ce justifică eforturile depuse în
direcţia producerii de metişi la suine.
De menţionat că, în aproape toate cazurile masculul a aparţinut primei rase din schemă,
cu excepţia situaţiei F1 (MA x L) care se referă la femele.

Tabelul 37 
Performanţele înregistrate în unele scheme de încrucişare
(după Arieşanu şi colab. 1980)
Îcrucişarea Rasele
practicată participante Performanţele medii faţă de rasele parentale
0,5-1,0 mai mulţi purcei pe scroafă/an:
Între două
MA x L sau 10-15% mai mare capacitate de alăptare;
rase
L x MA 15-20% mai mare greutatea lotului de purcei la
materne
înţărcare
Între două 8-10 % mai mare sporul mediu zilnic;
rase paterne  H x D sau H x L 10-15% mai redus consumul specific de hrană;
F1 (MA x L x H,
Între trei
sau cu metişi 10-15% mai mare sporul mediu zilnic;
sau
rasepatru
F1 (HxD), sau cu 10-15% mai redus consumul specific de hrană;
metişi F1 (HxL.B.) 10-15% mai multă carne în carcasă

130
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 130/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

6.2.3. Hibridarea la suine


Hibridarea la suine a fost încurajată mai mult din considerente economice, deoarece
acţiunea constituie un important mijloc de sporire a producţiei de carne, în condiţii economice

deosebitPrin
de avantajoase.
noţiunea de "hibrizi" se înţeleg produşii rezultaţi în urma încrucişării unor linii
zootehnice (de obicei cansangvinizate) aparţinătoare unei rase sau la rase diferite.
Acţiunea a fost încurajată iniţial de rezultatele obţinute în producerea de hibrizi la
 porumb şi apoi în creşterea păsărilor pentru carne.
Argumentele aduse în sprijinul hibridării sunt:
- sporirea eficienţei selecţiei (a progresului genetic);
- obţinerea de rezultate bune şi la însuşirile cu h 2 redus;
- asigurarea unei variaţii genetice reduse la liniile zootehnice, care apoi testate după

capacitatea
Prin combinativă duc la obţinerea
urmare, producerea de porci unei vigori
hibrizi este hibride maxime.
precedată de formarea liniilor, pentru care
se practică diferite tipuri de împerecheri, de la consangvinizare strânsă până la evitarea oricărei
înrudiri.
Liniile consangvine reprezintă grupe de animale relativ homozigote obţinute prin
dezmembrarea unei populaţii heterozigote, urmate obligatoriu de aplicarea consangvinizării.
Utilizarea liniilor, în acţiunea de hibridare, este precedată obligatoriu de testarea capacităţii
combinative, aşa încât efectul heterozis să se manifeste cu maximum de intensitate pentru
însuşirea urmărită.

Din faţă
 producţie, acestdepunct de vedere,
rezultatele ce sehibrizii obţinuţi însunt
pot înregistra net superiori,
creşterea în rasă prin performanţele
curată de
şi faţă de cele
înregistate la încrucişarea industrială simplă, sau complexă.
Deşi metodele de formare a hibrizilor sunt uneori foarte complicate, implicând măsuri
zootehnice şi organizatorice foarte stricte, se constată că un număr din ce în ce mai mare de
firme din ţările bune crescătoare de suine, au trecut la această metodă de ameliorare.

6.2.3.1. Formarea liniilor consangvine


Liniile consangvine au fost formate iniţial în S.U.A., încă din anul 1920 şi au avut ca
scop consolidarea unor însuşiri valoroase la urmaşi, prin ridicarea gradului de homozigoţie.
Pentru început, planurile de împerechere au fost foarte rigide, ceea ce a determinat
sterilitate, scăderea prolificităţii şi diminuarea considerabilă a vitalităţii produşilor. Cauza
 principală a fost efectul negativ al depresiunii consangvine, ce se manifestă la împerecherile
înrudite.
În urma cercetărilor efectuate de către KING (citat de M. DINU, 1993) s-a ajuns la
concluzia că efectele depresiunii consangvine la suine, ca urmare a împerecherilor înrudite, sunt
cele mai pregnante dintre toate animalele de fermă. Pentru o creştere cu 10% a procentului de
consangvinizare (Fx) se reduce numărul de purcei fătaţi cu 1,5-2 animale, diminuându-se în
continuare şi numărul purceilor la vârsta de 21 zile, precum şi la înţărcare, când pierderile
cumulate pot depăşi 31%.

131
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 131/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Pentru atenuarea acestor efecte negative s-a trecut la un sistem mai flexibil de
împerechere, unde gradul de consangvinitate a fost ajustat în funcţie de reacţia animalelor.
Printre măsurile luate a fost şi împerecherea , într-o anumită etapă, a unui reproducător neînrudit,
alături de o selecţie riguroasă în direcţia conformaţiei corporale şi a constituţiei descendenţilor.
Folosirea consangvinizării la suine a dus la formarea, în S.U.A., a unor linii consangvine
de mare importanţă, cum ar fi liniile consangvină "M" şi "Viola" din cadrul rasei Poland-China.
Tehnica de formare constă, în primul rând, din alegerea unor reproducători valoroşi din cadrul
 populaţiei pentru însuşirea sau însuşirile urmărite, după care se trece la împerecherea înrudită a
acestora, în vederea consolidării rezultatelor obţinute la un moment dat.
Trebuie menţionat că, la crearea liniilor consangvine coeficientul admis este de 0,3-0,4
sau mai puţin (de 0,15-0,25), deci împerecheri de cel puţin între semifraţi şi semisurori.
Liniile consangvine au fost utilizate cu succes la formarea de rase noi, aşa cum a fost
linia "Minnesota I", care a stat la baza formării rasei Minnesota I (caz în care reproducătorul
neîrudit a fost Tamworth 74-K).
În general, performanţele liniilor consangvine sunt inferioare rasei curate
neconsangvizate, însă prin încrucişarea lor, după testarea capacităţii combinative, rezultatele sunt
excelente, în special pentru însuşirile cu h 2 mare.
În acest context, LASLEY (1972) arată că la hibrizii obţinuţi în urma încrucişării dintre
trei linii consangvine s-au înregistrat performanţe superioare mediei liniilor consangvine (tabelul
38).
Prin urmare, o linie nu se selecţionează pentru performanţele sale, ci în scopul de a face
să intre eficient în schema de încrucişare, la un anumit moment şi la un nivel optim,
specificându-se şi sexul introdus (masculi sau femele).
Prin urmare, o linie nu se selecţionează pentru performanţele sale, ci în scopul de a face
să intre eficient în schema de încrucişare, la un anumit moment şi la un nivel optim,
specificându-se şi sexul introdus (masculi sau femele).

Tabelul 38
Efectul hibridării între trei linii consangvine  
Liniile consangvine din rasele: Media Rezultatele
Specificare Poland- liniilor
Duroc Landrace la hibrizi
Prolificitate 7,59 China
7,61 8,67 consangvine
7,87 9,94
Nr.purcei
  la 56 zile 5,26 4,57 6,15 5,31 8,39
Nr.purcei
  la 154 zile 4,77 4,16 5,45 4,79 8,06
Greutata medie la (kg):
- naştere 1,42 1,58 1,39 1,45 1,47
- 56 zile 14,73 16,68 16,54 15,67 17,63
- 154 zile 72,77 75,73 72,43 73,42 86,93

132
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 132/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

 
Fig. 45 Schemele de formare a liniilor consangvine "M" (a) şi "Viola" (b)
la rasa Poland-China

Fig. 46 Schema de formare a liniei Minnesota I

133
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 133/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


După formarea liniilor cosangvine se impune, în etapa a doua, selecţia intraliniară şi apoi
selecţia interliniară, iar în ultima etapă se trece la combinarea acestora.
- Selecţia intraliniară se referă la aplicarea unor măsuri de selecţie a materialului iniţial
destinat formării unei linii, precum şi pe parcursul derulării acestei acţiuni, pe măsura creşterii
coeficientului de consangvinizare.
Se vor înlătura reproducătorii care posedă o conformaţie corporală necorespunzătoare, cei
cu constituţie slăbită, cu rezultate slabe ale activităţii de reproducţie, precum şi indivizii cu
anomalii congenitale.
Pentru diminuarea efectului depresiunii consangvine se mai practică şi izolarea
ecologică a indivizilor înrudiţi care sunt nominalizaţi pentru a intra în schema de împerechere.
- Selecţia interliniară se referă la promovarea la reproducţie numai a indivizilor din
cadrul mai multor linii consangvine, care excelează la însuşirile sau la însuşirea urmărită.
Alegerea acestor linii se va face cu mută atenţie, punându-se accent pe indicatorii de reproucţie,
 pe cei de producţie, alături de condiţiile concrete din teren, în special, pe specificul alimentaţiei
şi cererea ce carne cu puţină grăsime.
- Combinarea liniilor consangvine este ultima etapă şi constă în încrucişarea celor mai
valoroase linii apreciate prin selecţiile intra şi interliniare, care dau garanţia manifestării
heterozisului cu maximum de intensitate la hibrizii obţinuţi.
În acest scop se experimentează toate combinaţiile posibile între linii, folosind ca formă
 paternă o linie, iar ca formă maternă celelalte linii, sau practicând împerecheri reciproce.

6.2.3.2. Realizări în domeniul hibridării


În prezent, foarte multe firme din ţări cu tradiţie în creşterea suinelor îşi dispută
întâietatea în producerea de porci hibrizi. Aceste firme se ocupă atât de producerea hibrizilor, cât
şi de aplicarea în teren a programelor, asumându-şi răspunderea rentabilităţii unităţilor de
 producţie.
În general, în producerea porcilor hibrizi se porneşte de la mai multe rase, precum şi de la
mai multe linii consangvine, ce aparţin la diferite rase, în scopul producerii de scroafe hibride,
care apoi se împerechează cu vieri dintr-o altă rasă, de obicei o "linie sintetică" (ce concentrează
"gene pool"). De menţionat că, linia sintetică concentrează, în general, însuşirile paterne: ritm de
dezvoltare accelerat, consum specific de hrană redus şi calitatea superioară a carcasei.
Schema clasică poate fi considerată cea mai indicată de către C. GEHAN (1970) în care,
 pentru formarea scroafei hibride, se porneşte de la două linii consangvine, aparţinătoare la două
rase şi care, în etapa a doua, se va împerechea cu vieri dintr-o linie sintetică.

Rasa sau Linia A Rasa sau Linia B Rasa sau Linia C


(Landrace) (Marele alb) (sintetic\) ob]inut\
plecând de la rasele

Mascul A x Femelă B

134
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 134/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


(bunic) (bunică)

Scroaf\ hibrid\
AB (mam\)

Porc hibrid
(destinat
`ngr\[\rii)

Fig. 47 Schema clasică de producere a porcilor hibrizi

Prezentăm, în cele ce urmează, principalii hibrizi realizaţi la suine, mai întâi pe cei cu
importanţă istorică, iar apoi pe cei obţinuţi prin diverse scheme de încrucişări, pornindu-se de la
rase ca atare, apoi de la linii specializate în direcţia producţiei de carne şi chiar între linii
consangvinizate din cadrul diferitelor rase.
- Hibridul "HYPOR" a fost format de către firma "Euribrid" din Olanda, cu începere
din anul 1958, fiind considerat cel mai vechi din Europa şi poate din lume.
Hibridul a rezultat din încrucişarea a câte 4 linii consangvine specializate pentru
 producerea de scroafe şi vieri, obţinute la rândul lor în urma lucrărilor de ameliorare la cel puţin
20 de rase selecţionate din toată Europa.
Modul de formare a liniilor şi gradele de consangvinizare constituie secretul firmei. Se
cunoaşte că, în ultima etapă, pentru obţinerea mamelor (P) s-au folosit liniile consangvine A,B,C
şi D, iar pentru producerea taţilor (S), s-au utilizat liniile consangvine E,F,G şi H, conform
schemei din fig.48.
Hibrizii se caracterizau în anul 1960, prin sporul mediu zilnic ridicat, între 630-640 g
(între greutăţile de 20-100 kg), consumul specific de hrană redus, între 2,9-3,3 kg şi carcase de
calitate superioară. La greutatea de 100 kg, grosimea medie a stratului de slănină dorsală se situa
între 28-31 mm, iar suprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi cca. 28 cm2.

LINIA MATERNĂ LINIA PATERNĂ

 p4entru
linii consangvine (A, B, C,(P)
producerea mamelor D) 4 linii consangvine
pentru (E, F,(S)
producerea taţilor G, H)
Caracterele pentru A, B, C şi D Caractere pentru E, F, G şi H
- Fertilitate ridicată - Precocitate ridicată
- Capacitate de alăptare mare - Consum de hrană redus
- Temperament liniştit - Carcasă de calitate

STRĂBUNICI A B C D E F G H

BUNICI I K L M
(se reţin numai Ε   Γ    Ε    Γ 
 
Ε  şi Γ 

135
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 135/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

P S
Ε Γ 

HIBRID

Fig. 48 Schema de producere a hibridului "Hypor"

Societatea "Euribrid" din Olanda arată că în ultimii ani, scroafele posedă o prolificitate de
20,69 purcei anual (media la 7 fătări considerate economice), iar sporul mediu zilnic la porcii
graşi este de 718 g (între greutăţile corporale 23-105 kg).
- Hibridul "CAMBOROUGH" a fost produs în Anglia şi provineau din încrucişarea
raselor Marele alb cu Landrace (la care s-a utilizat şi o infuzie cu rasa Welsh). Rezultatele
activităţii de reproducţie au fost: 10,5 purcei la o fătare, 9,5 purcei înţărcaţi şi 2,2 fătări pe an.
Hibrizii obţinuţi, din aceste scroafe, au fost împerecheate cu o linie sintetică de vieri, ce
se remarcau prin spor mediu zilnic foarte bun. În prezent, această acţiune este dirijată de către
firma P.I.C., care utilizează la formarea liniilor materne şi scroafa Meishan pentru sporirea
 prolificităţii, obţinându-se un plus de 2-3 purcei la fătare. Scroafele metise sunt încrucişate, apoi
cu linii sintetice de vieri, iar hibridul realizat este denumit PIC.
La vârsta de numai 155 zile hibrizii ating greutatea de 90 kg, iar la 180 zile de 120 kg, cu
un consum specific de concentrate de 2,9 kg şi, respectiv, 3,5 kg. La aceleaşi greutăţi, grosimea
medie a stratului de slănină dorsală a fost de 20 mm şi, respectiv, de 30 mm.
- Hibridul "COTSWOLD" a rezultat din încrucişarea a două linii consangvine (B şi C)
din cadrul rasei Marele alb cu o linie sintetică (A). La formarea liniei sintetice A, au contribuit
rasele: Marele alb (55%), Welsh ameliorat (25%), Wessex (10%), plus o infuzie cu rasa
Lecombe.
Femelele metise au prolificitatea de 10,5 purcei la o fătare, iar hibrizii ating, la vârsta de
180 zile, greutatea de 90 kg, cu un consum specific de numai 2,62 kg concentrate.

136
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 136/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

Fig.49 Schema de formare a hibridului "COTSWOLD"

- Hibridul "SYKES" este produs de o firmă specializată în creşterea păsărilor din


Anglia şi constă din încrucişarea masculilor din rasa Landrace cu femelele din rasa Wessex (a),
iar scrofiţele F1 sunt împerecheate cu masculi din rasa Marele alb. În alte scheme mai noi (b),
rasa Wessex a fost înlocuită cu rasa Hampshire.

Fig.50 Schema de formare a hibridului "Sykes"

Hibrizii ating, la vârsta de 190 zile, greutatea de 118 kg, cu un consum specific de
concentrate de 3,7 kg. Procentul de carne ”slabă” din carcasă este de 43%.
- Hibridul "SEGHERS U.K." este produs de către firma engleză Seghers hybrid U.K.
L.T.D. şi care de fapt este o “linie sintetică” de vieri ce sunt utilizaţi pentru recoltarea
materialului bilogic, cu care apoi se însămânţează artificial scroafele metise F1 (de regulă dintre
rasele Landrace şi Marele alb), sau rasa Marele alb.
Hibrizii obţinuţi în final posedă carcase de foarte bună calitate, aşa încât la ora actuală
aceşti vieri sunt folosiţi în majoritatea ţărilor crescătoare de porci (Anglia, Belgia, Olanda,

137
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 137/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Spania, Franţa, Germania, Ungaria şi mai recent în România ,la S.C. "Agricola Interantional"
S.A. Bacău).
La noi în ţară cele mai bune rezultate s-au obţinut din încrucişările vierilor Seghers
U.K.cu scroafe din rasa Marele alb, când numărul de purcei înţărcaţi a fost de 9,6 capete (la
fătarea a III-a), capacitatea de alăptare de 44,6 kg, consumul specific de concentrate de 3,04 kg
(pe perioada de 42 zile - finele îngrăşării), randamentul la sacrificare de 78,4%, iar proporţia de
carne macră a fost de 58,1%, valori superioare faţă de toate combinaţiile (SxL sau SxD etc).
Sporul mediu zilnic la porcii hibrizi obţinuţi din tată Seghers şi mamă Marele alb a fost
de 475 g în perioada de 42-75 zile, de 682 g în perioada 75-182 zile şi de 883 g de la 6 luni până
la greutatea de 100 kg (sacrificare).
Se mai consemnează că rata rentabilităţii a fost cea mai mare (cu 19,7%) la această
schemă de încrucişare (vieri Seghers şi scroafe Marele alb) faţă de toate celelalte.
- Hibridul "PERHIB" a fost realizat la Institutul de cercetare şi producţie pentru
creşterea porcinelor Periş, în perioada 1985-1987, rezultând din încrucişarea vierilor din Linia
sintetică 345 Periş, cu scroafele metise F1 (Marele alb x Landrace). Hibrizii ating la vârsta de 205
zile greutatea de 102 kg, având carcase de calitate excelente.
- Hibridul KA-HYB (hibridul de KAPOŞVAR) s-a format în Ungaria, din 5 grupe de
rase sau linii câte 5 linii, a fiecare (total 25 de linii), după cum urmează: linia A din rasa Marele
alb; linia B din rasa Landrace, tipul pentru bacon; linia C din rasa Landrace, tipul de şuncă; linia
D din rasa Landrace, tipul general, cu însuşirile multilaterale şi linia E din rasa Hampshire,
 pentru robusteţe.
Hibrizii au următoarele performanţe: 9,3 purcei la înţărcare, 780 g spor mediu zilnic în
 perioada de testare (30-100 kg), 3,0 kg concentrate/kg spor şi 47% proporţia de carne de calitate
superioară în carcasă.

6.3. Principiile şi parametrii programului de ameliorare


a suinelor
6.3.1. Principiile programului de ameliorare
Activitatea de ameliorare a suinelor din ţara noastră intră în atribuţia Ministerului
Agriculturii şi Alimentaţiei, prin Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie şi
este efectuată de către unităţile de selecţie şi producţie cuprinse într-o structură organizatorică
raţională. În principal, se urmăreşte depistarea celor mai valoroase genotipuri şi concentrarea lor 
în nuclee de selecţie, unde sunt înmulţite şi apoi difuzate unităţilor de producţie.

Principiile organizatorice ale programului de ameliorare sunt:


- structurarea efectivului matcă din cadrul unităţilor componente "piramidei ameliorării";
- creşterea în rasă curată (inclusiv pe bază de linii);
- utilizarea încrucişărilor în scopul valorificării fenomenului de heterozis şi de
complementaritate între rase.
Structurarea efectivului matcă în unităţile din cadrul piramidei ameliorării

138
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 138/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Unul din principiile organizatorice de bază ale programului de ameliorare este asigurarea
unui circuit raţional şi eficient, concretizat prin ierarhizarea funcţională a unităţilor, imaginat
 prin "piramida ameliorării".
În funcţie de valoarea biologică a animalelor, de metoda şi de tehnica de ameliorare,
unităţile sunt grupate şi ierarhizate în 4 şi mai recent în 3 trepte.
În general, efectivul matcă este format dintr-un număr redus de rase.
Categoriile de unităţi din cadrul piramidei sunt:
1. Fermele de elită şi de testare;
2. Fermele de hibridare;
3. Unitatea de producţie.
Stratificarea funcţională pe verticală a unităţilor de creştere a suinelor se materializează
  prin producerea în vârful piramidei a unui material biologic de mare valoare zootehnică şi
difuzarea calităţii acestuia în unităţile din treptele inferioare.
Treapta I - vârful piramidei, cuprinde fermele de elită şi complexele de selecţie şi
testare, concentrând cele mai valoroase populaţii din rasele materne şi
  paterne. Rolul lor este de a asigura
reproducători testaţi pentru treptele
inferioare.
Progresul genetic realizat se difuzează
către unităţile de producţie direct, prin vierii
livraţi din rasele parentale şi indirect prin
intermediul fermelor de hibridare simplă, care
au primit scrofiţe din rasele materne.
Efectivele de scroafe sunt între 200-
500 capete, în cazul fermelor de elită (cu
creştere în sistem gospodăresc), şi între 1500-
1600 capete în cazul complexelor de selecţie
şi testare (organizate pe rase şi ferme, fiecare
cu 400-500 scroafe). În aceste unităţi se
Fig. 51 Structura efectivului de   practică creşterea în rasă curată, se aplică
matc\ pe principiu piramidei monta şi se execută cercetări pentru
depistarea şi izolarea celor mai buni genitori,
apelându-se la formarea de linii zootehnice.
Aceste unităţi aparţin statului, iar efectivul matcă reprezintă 5% din matca totală a
crescătoriilor de suine în rasă pură.
Treapta a II-a cuprinde fermele de hibridare simplă şi face legătura între vârful şi baza
 piramidei ameliorării.
Rolul este producerea de scrofiţe metise F 1 între rasele materne, în general, după schema:
Marele alb x Landrace (şi mai rar Marele alb x Yorkshire), pentru a fi livrate unităţilor din
treapta a III-a.
Mai recent, unele ferme produc şi livrează vieruşi metişi F 1 între rasele paterne, după
diverse scheme (Duroc x Hampshire sau Piétrain x Hampshire etc). În aceste unităţi este
obligatorie testarea după performanţele proprii în grup a metişilor.

139
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 139/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Fermele aparţin marilor unităţi industriale, însă se preconizează şi funcţionarea lor zonală
  pentru a satisface cu reproducători punctele de producere a purceilor înţărcaţi, necesari
gospodăriilor populaţiei pentru îngrăşare.
Efectivul de scroafe din fermele de hibridare simplă, reprezintă cca. 15% din efectivul
total din crescătorii. Înlocuirea mătcii se face cu reproducători din fermele de elită, sau din
complexele de selecţie şi testare.
Treapta a III-a cuprinde unităţile de producţie, care au ca sarcină producerea "porcului
comercial", sau pentru tăiere.
Unităţile de producţie aparţin statului, asociaţiilor de producţie şi gospodăriilor 
individuale.
Efectivul matcă reprezintă cca. 80% din efectivul total al crescătoriilor de porcine. Matca
este constituită din scroafe metise F1, iar vierii numai din rasă curată din grupa celor paterne
(Duroc sau Hampshire).
Proporţia de înlocuire anuală a femelelor este de 40%, iar a masculilor de cca. 50%. În
unele ferme şi vierii aparţin metişilor F 1, sau chiar liniilor sintetice. În aceste unităţi nu se fac
testări

*
* *

Hampspire
În concluzie, aplicarea
4% Duroc
4% Alte rase pentru  programului de ameliorare trebuie
metisari
4,6 % să asigure o structură a efectivelor,
Yorksire
23,2 % constând
rase şi 8%dinrase
92% metişi
pure. de diferite
Dintre rasele
 pure, se prevede o creştere a celor 
de culoare albă în proporţie de
Landrace Marele alb 87,4%, iar a celor pigmentate
21,1 % 43,1 %
12,6%. Dintre rasele de culoare
albă, Marele alb va avea o pondere
de 43,1%, urmată de Yorkshire cu
23,1% şi apoi de Landrace cu

21,1%. Dintre
rasa Duroc rasele pigmentate,
şi Hampshire va deţine
Fig. 52 Structura efectivului de ras\
fiecare câte 4,0%, iar celelalte rase
diferenţa de până la 4,6%.

6.3.2. Parametrii programului de ameliorare


Parametrii programului de ameliorare sunt diferiţi de la o treaptă la alta şi de la o
 perioadă la alta, punându-se un accent deosebit pe intensitatea de selecţie.
În cazul fermelor de elită şi în unităţile de selecţie intensitatea de selecţie va fi de 0,66%
 pentru vieruşi şi de 25% pentru femele. În fermele de hibridare intensitatea de selecţie la scrofiţe
va fi de 70%.
140
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 140/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


În general, parametrii programului de ameliorare vizează obiectivele urmărite în creşterea
şi exploatarea suinelor din ţara noastră, şi anume:
- scurtarea perioadei de la naştere la livrare la 180-210 zile;
- mărirea cantităţii de carne livrată anual pe scroafă la 1550 kg;
- mărirea proporţiei de carne (cu os) în carcasă la 68-70%;
- îmbunătăţirea calităţii cărnii (frăgezime, capacitatea de reţinere a apei etc);
- scăderea consumului specific de concentrate la 3,6-3,8 kg.

- Spor mediu zilnic 600


g
- 16 purcei `n]\rca]i pe

Scurtatea M\rirea cantit\]ii


perioadei de la de carne livrat\
anual pe scroaf\

Calitatea c\rnii M\rirea propor]iei


(fr\gezimea, de carne `n
perselare, carcas\ la 68-

Sc\derea consumului
de furgie pe kg spor

Fig. 53 Indicatorii tehnico-economici ai Programului de ameliorare la suine

Obiectivele menţionate mai sus se vor îmbunătăţi în perioadele următoare, în funcţie de


nivelul de ameliorare atins şi de condiţiile concrete din teren, mai ales cu privire la
aprovizionarea cu furaje combinate produse de unităţi specializate sau obţinute cu ajutorul unor 
concentrate P.M.V., specifice  fiecărei categorii de vârstă şi stare fiziologică. Cât priveşte
construcţiile specifice creşterii suinelor, ţara noastră posedă o bază materială puternică, alături de
specialişti competenţi.

CAPITOLUL 7

ORGANIZAREA ŞI DESFAŞURAREA
141
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 141/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

REPRODUCTIEI LA SUINE

Obţinerea
stăpânirea de rezultate
procesului superioare
de reproducţie, în creşterea
precum suinelorcorectă
şi de aplicarea este condiţionată de cunoaşterea
a tehnologiilor de producţie şi
în creşterea şi îngrăşarea tineretului.
Reproducţia reprezintă punctul de plecare a întregului flux tehnologic de producţie, care
contribuie la corelarea efectivelor de suine (pe categorii de vârstă, greutate corporală, stări
fiziologice etc.), cu spaţiile de cazare din fiecare sector, concretînzându-se printr-o activitatea
continuă, ritmică şi uniformă.
Într-un studiu mai amplu efectuat de către WEBB, J. (1985) se precizează că cercetările
actuale sunt dirijate în crearea porcului "ideal", care să răspundă, prin calităţile sale, la cererile de
carne ale consumatorului corelate cu avantajele crescătorului.
Avantajele crescătorului depind în mare măsură de activitatea de reproducţie care trebuie
canalizată în următoarele direcţii:
- maturitatea sexuală a femelelor să fie atinsă la vârste cât mai timpurii;
- la maturitatea sexuală, reproducătorii (în special femelele) să posede o dezvoltare
corporală relativ redusă:
- prolificitatea să fie cât mai mare;
- perioada de exploatare economică a reproducătorilor să fie cât mai extinsă.
Procesul de reproducţie este influenţat de creşterea corespunzătoare a tineretului destinat
acestui scop, de momentul introducerii la reproducţie, de întreţinerea şi exploatarea
reproducătorilor, de tehnica de efectuare a însămânţărilor şi de înlăturarea cauzelor care
afectează reproducţia.
Creşterea corespunzătoare a tineretului de reproducţie se va trata la capitolul ce vizează
tehnologia de creştere a suinelor, pe sectoarele de producţie.

7.1. Momentul introducerii la reproducţie a tineretului suin


La suine, ca de altfel la toate animalele de fermă, apare mai întâi starea fiziologică de

 pubertate, apoi maturitatea


Pubertatea sexuală
fiziologică şi în final
la scrofiţe maturitatea
apare la vârsta corporală saucusomatică.
de 5-6 luni, unele variaţii influenţate
de gradul de ameliorare, de manifestarea heterozisului, de alimentaţie etc.
Pubertatea fiziologică la vieruşi apare destul de timpuriu, la vârsta de 3,5-4 luni, când
sperma este deja prezentă în testicule. După vârsta de 4 luni saltul poate fi însoţit de erecţie, însă
 primele ejaculări apar între vârstele de 5-8 luni.
- Maturitatea sexuală, sau instinctul genezic, se manifestă odată cu intrarea în funcţie a
gonadelor, deci când organismul este capabil să producă celule sexuale mature.
În general, maturitatea sexuală, la actualele rase şi metişi de suine din ţara noastră, se

instalează la vârsta
În mod de 6-7
practic, luni, maişi de
scrofiţele timpuriu
vieruşii la scrofiţe
se vor şi ceva
introduce mai târziu la
la reproducţie vieruşi.
ceva mai târziu faţă
de momentul apariţiei maturităţii sexuale.

142
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 142/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Practica recomandă ca scrofiţele să fie dirijate la montă în al 2-lea sau al 3-lea ciclu de
călduri, după instalarea maturităţii sexuale.
Momentul normal de folosire la reproducţie poate fi asimilat şi cu momentul când
animalele au atins 70-75% din dezvoltarea corporală a stadiului de adult.
Vieruşii folosiţi prea de timpuriu la montă se epuizează repede, au o perioadă de
exploatare scurtă şi dau spermă de calitate slabă. Scrofiţele fecundate prea devreme rămân
nedezvoltate, produc purcei slab dezvoltaţi şi se reduce perioada de exploatare economică.
Din punctul de vedere al vârstei şi al masei corporale se recomandă ca vieruşii din rasele
actuale să se introducă la reproducţie la vârsta de 8-9 luni şi la greutatea de 120-130 kg.
Scrofiţele din rasele actuale, se pot dirija la însămânţare la vârsta de 8 luni şi greutatea de 110-
120 kg. Vieruşii şi scrofiţele din rasele mai puţin precoce se introduc la reproducţie cu 1-3 luni
mai târziu şi cu 10-15 kg mai puţin.
Depăşirea vârstei şi greutăţii coporale optime pentru introducerea la reproducţie nu se
  justifică economic, alături de manifestarea în continuare a căldurilor şterse, reducerea
fecundităţii şi chiar a prolificităţii.
În cazul în care scrofiţele se utilizează pentru o singură fătare, introducerea la montă se
face mai devreme cu cca. 1 lună, acestea fiind dirijate apoi la recondiţionare şi în final la
sacrificare (aspect tehnologic rar întâlnit).
Factorii care influenţează momentul introducerii la montă sunt factori interni şi externi.
Factorii interni sunt reflectaţi de apartenenţa la diferite rase, linii şi gradul de înrudire,
care influenţează mai întâi pubertatea şi apoi maturitatea sexuală. Aşa de exemplu, scrofiţele din
rasa Landrace pot atinge maturitatea sexuală la cca. 175 zile, cele din rasa Marele alb la cca. 210
zile, pe când cele din rasa Duroc la cca. 225 zile. Hibrizii ating maturitatea sexuală mai devreme
decât rasele sau liniile parentale, iar reproducătorii din liniile consangvine mai târziu.
Dintre factorii externi amintim: alimentaţia, microclimatul, sistemul de întreţinere,
 prezenţa sexului opus etc.
Alimentaţia tineretului destinat reproducţiei are foarte mare importanţă prin nivelele
optime de substanţe nutritive, precum şi prin tehnica furajării; rezultatele cele mai bune
înregistrându-se la hrănirea restricţionată, dar stimulativă în perioada de pregătire pentru montă.
Dintre factorii de microclimat cel mai important este temperatura din adăpost, care în
general nu trebuie să depăşească anumite valori, cel puţin în perioada de pregătire pentru montă.
Mişcarea animalelor în padocuri exterioare şi prezenţa sexului opus în boxele alăturate
stimulează apariţia ciclurilor estrale ovulatorii la scrofiţe.

7.2. Activitatea sexuală la scroafă


Activitatea sexuală la scroafe este coordonată de sistemul neurohormonal şi se
caracterizează printr-o succesiune ciclică a proceselor ce au loc la nivelul organului genital.
Ciclurile sexuale se repetă tot timpul anului, cu o durată medie de 21 zile şi variaţii între
16-25 zile. Variaţia duratei ciclului sexual este influenţată de rasă, temperatura mediului,
alimentaţia practicată, sistemul de întreţinere, individualitatea şi starea de sănătate, iar 
intensitatea manifestărilor specifice este legată mai mult de stadiul de ameliorare şi de sezon.
La scroafă se disting 4 faze ale ciclului sexual:

143
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 143/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- Faza de proestru , în care au loc proliferarea şi dezvoltarea foliculilor ovarieni, alături
de involuţia corpilor galbeni. Faza durează 2-3 zile, neobservându-se la animale manifestări
specifice.
- Faza de estru (sau de călduri), în care se maturizează 16-18 foliculi DE GRAAF, cu
variaţii între 3 şi 30. În această fază, spre final, are loc şi ovulaţia, care este determinată de o
serie de mecanisme enzimatice, dependente de hormonii gonadotropi.
În această fază oviductul este hiperemiat şi prezintă contracţii antiperistaltice. Coarnele
uterine devin rigide, iar mucoasa devine congestionată, acoperindu-se cu un mucus transparent.
La exterior se observă vulva congestionată şi tumefiată, iar uneori la nivelul comisurii
inferioare se observă un mucus transparent şi filant. Faza durează 2-2,5 zile şi corespunde cu:
manifestărea intensă a căldurilor, apariţia după un timp a reflexului de imobilitate şi apoi a
dorinţei de împerechere cu vierul.
Comportamentul scroafelor este caracteristic: emit grohăituri specifice, refuză hrana sau
sunt capricioase, se agită mereu, sar pe alte scroafe sau se lasă călărite. Dorinţa de împerechere
se instalează în a doua parte a căldurilor.
Cercetările au arătat importanţa deosebită pe care o prezintă mirosul de vier pentru
stimularea precopulatorie cu scroafa. Se arată că testiculele, glandele prepuţiale şi carpale ale
vierului secretă unele substanţe specifice, numite "feromoni", care sunt recepţionate de către
indivizi ai sexului opus. Acestea determină reacţii caracteristice, care au loc cu contribuţia
sistemului nervos central şi a glandelor cu secreţie internă.
Feromonii sunt compuşi chimici din seria androsteronilor, produşi de organismul genital
animal şi eliminaţi la exterior de indivizi ale aceleiaşi specii, în cantităţi foarte reduse,
condiţionând desfăşurarea normală a proceselor de reproducere şi de comportament. Feromonii
sunt sesizaţi de sexul opus, cu ajutorul simţului olfactiv, care este dezvoltat la suine şi secundar 
de gust. În timpul căldurilor iau naştere un şir de reacţii legate de actul de copulaţie.
Feromonii secretaţi şi eliminaţi de scroafe sunt sesizaţi de către vieri, oferind informaţii
asupra stadiului, sau stării, ciclului sexual al femelei şi atestând stadiul de estru.
Recent, pentru diagnosticarea căldurilor la scroafe, se folosesc şi hormoni sintetici, cu
 proprietăţi şi structură chimică asemănătoare celor naturali.
Având în vedere aceste elemente, se recomandă ca scroafele depistate cu reflexul de
imobilitate instalat dimineaţă să fie dirijate la însămânţare în după amiaza aceleiaşi zile (deci
după cca. 11 ore de la depistare), iar cele depistate după masă să se însămânţeze a doua zi
dimineaţă.
Cu cât depistarea reflexului de imobilitate pentru vier se face mai repede, (deci contoale
la intervale mai scurte) cu atât este mai bine.
Repetarea montei se va face după cca. 12 ore de la prima montă. Aceasta este motivată de
faptul că ovulaţia are loc la cca. 34 ore (30-40 ore) de la apariţia reflexului de imobilitate pentru
vier şi durează între 1-6 ore. Capacitatea ovulelor de a fi fecundate este de 6-8 ore, timp în care
acestea coboară până în treimea superioară a oviductului, unde are loc fecundaţia.
Capacitatea fecundantă a spermatozoizilor se păstrează în organul genital al scroafei cca.
24 ore, timp în care aceştia trebuie să întâlnească ovulele şi să le fecundeze.

144
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 144/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Timpul necesar pentru ca spermatozoizii să ajungă în treimea superioară a oviductelor 
este de cca. 6 ore. Toate aceste elemente sugerează ca însămânţarea să fie efectuată în două
tranşe, distanţate între ele de o perioadă de 10-12 ore.

Fig.54 Reprezentarea grafică a momentului de executare a montei


la scroafe

De menţionat că, în cazul montei simple însămânţarea este indicată la 24-36 ore după
apariţia reflexului de imobilitate pentru vier. Unii autori indică însămânţarea scroafelor imediat
după apariţia reflexului de imobilitate şi repetarea acesteia după 12 şi 24 de ore, deci 3
însămânţări.
- Faza de metestru durează circa 7 zile, în care are loc diminuarea proceselor şi

manifestărilor din faza de estru.Scroafa


violacee apoi galben-albăstrui. Pe ovarnuapar
maicorpii galbeni,
acceptă montacare suntliniştită.
şi este mai întâi de culoare
Dacă roşie-
nu s-a produs
fecundaţia, în ultimile 3-4 zile evoluează noi foliculi ovarieni.
- Faza de diestru durează cca. 9 zile în care are loc involuţia corpilor galbeni şi evoluţia
de noi foliculi ovarieni. Animalele sunt liniştite.
După fătare, căldurile la scroafe apar în primele zile după înţărcarea purceilor. În mod
normal, căldurile nu apar mai repede de 20-21 de zile de la data fătării. Apariţia căldurilor după
înţărcare este influenţată de starea de întreţinere a scroafelor şi de durata alăptării.
La înţărcarea scroafelor, după 5-8 săptămâni, căldurile apar în mod normal în primele 10
zile, la cca.
furajate 80-85% din
şi întreţinute, animale.
căldurile aparÎnînunităţile
cca. 15 intensiv-industriale, unde scroafele
zile, iar când aceste condiţii au fostchiar 
sunt mediocre bine
după 24 de zile.
145
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 145/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Zilnic se poate sconta pe un procent mediu de intrare în călduri de cca. 5% din lotul de
aşteptare pentru montă (100:21≅ 5).

7.3. Sisteme de reproducţie la suine

Reproducţia la suine se poate realiza prin practicarea montei şi prin însămânţări


artificiale.

7.3.1. Sistemele de montă şi tehnica efectuării acestora


În creşterea suinelor se practică pe scară largă monta naturală datorită faptului că
aplicarea însămânţărilor artificiale prezintă unele dificultăţi legate în special de păstrarea
materialului seminal.
Sistemele de montă
În practica curentă sunt aplicate trei sisteme de montă, în funcţie de controlul şi
exigenţele sub care se efectuează, respectiv: monta liberă, în harem şi dirijată.
- Monta liberă se întâlneşte mai rar, în unele gospodării ale populaţiei în cazul în care
scroafele sunt întreţinute la păşune.
În turma de animale se află şi un vier care montează scroafele pe măsură ce apar în
călduri. Are foarte multe dezavantaje, dar cele mai importante sunt: necunoaşterea datei fătării
(nu se pot lua măsuri din timp pentru asigurarea fătării) şi epuizarea timpurie a vierilor.
- Monta în harem, constă în formarea de loturi din 12-15 scroafe şi 1 vier, care stau
împreună 3-4 săptămâni, timp în care scroafele intrate în călduri sunt montate. Dezavantajul

 principal îl constituie
vier nu este faptulfecunditatea
suficient, deci că în aceeaşi zi, pot intra însunt
şi prolificitatea călduri
slabe.mai multe scroafe, iar un singur 
- Monta dirijată mai este denumită şi supravegheată, constituind singurul sistem
acceptat de specialişti. Împerecherea animalelor se face după depistarea scroafelor în călduri (la
cca. 10 ore de la reflexele de imobilitate) în boxe special amenajate şi conform unui plan de
împerechere bine întocmit. Actul montei este supravegheat de către un tehnician sau muncitor cu
înaltă calificare.
În cadrul montei dirijate se disting trei variante: monta simplă, monta repetată şi monta
dublă.

- Monta
momentului optimsimplă dă rezultate
de însămânţare numai
şi când atunci
vierii suntcând se posedă
controlaţi aparatură
periodic. pentru stabilirea
Ea se execută după 24-
30 ore de la apariţia căldurilor.
- Monta repetată constă din efectuarea a 2 sau 3 monte într-o perioadă de călduri,
fiecare la intervale de cca. 12 ore. Fecunditatea şi prolificitatea sunt superioare montei simple.
De menţionat că, în unităţile de selecţie, repetarea se face cu acelaşi vier, iar în cele de producţie
cu vieri diferiţi (heterospermică).
- Monta dublă constă în repetarea montei cu un alt vier, imediat sau după 5-10 minute
faţă de primul vier. Cel de-al doilea vier poate fi din aceeaşi rasă cu primul, sau din altă rasă.

Monta dublă se repetă


Tehnica monteidupă cca. 12 ore.

146
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 146/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Pentru reuşita montei dirijate se impune stabilirea şi respectarea unei tehnologii, începând
cu depistarea scroafelor în călduri şi terminând cu dirijarea acestora în sectorul de gestaţie
Depistarea scroafelor în călduri
Această operaţiune este foarte importantă, necesitând un control permanent asupra
scroafelor şi scrofiţelor susceptibile de a fi montate.
Succesul operaţiunii este condiţionat de cunoaşterea în detaliu a manifestărilor ciclului
sexual, în special cele legate de starea de călduri. Manifestarea căldurilor diferă ca intensitate în
funcţie de rasă, vârstă, stare de întreţinere şi de sănătate, sisteme de creştere şi exploatare,
anotimp, particularităţi individuale etc. În general, la scroafele aparţinătoare raselor tardive,
căldurile se manifestă mai intens decât la cele din rasele perfecţionate; la scroafele adulte se
manifestă mai intens decât la cele primipare, sau bătrâne; scroafele prea grase sau prea slabe au
călduri şterse; în sezoanele călduroase căldurile se manifestă mai slab, faţă de cele răcoroase;
lipsa de mişcare şi accesul limitat la aer duce la diminuarea manifestărilor căldurilor; exploatarea
 prea intensă reduce din intensitatea manifestărilor căldurilor etc.
Tehnica depistării scroafelor în călduri presupune mai întâi pregătirea unui "vier 
încercător", ales dintre cei cu instinct genezic pronunţat, fără vicii, în vârstă de peste 1 an şi cu
stare de întreţinere bună. Pentru depistare, vierii se pregătesc special de către o singură persoană,
cu mare atenţie şi calm.
Dirijarea acestuia spre hale, adăposturi sau boxe, se face cu răbdare, pe un traseu uniform
(ca direcţie), în mai multe reprize etc.
În general, vierii încercători se introduc în boxele scroafelor pregătite pentru montă, şi nu
invers. Scroafele care sunt în călduri manifestă interes pentru vier: se apropie de acesta, îl
miroasă, îl urmăresc etc. Imediat acestea sunt însemnate de către operator. Scroafele la care s-a
instalat reflexul de imobilitate  pentru vier, adoptă o poziţie caracteristică, sprijinindu-se pe
toate membrele şi stând perioade scurte de timp nemişcate. Operatorul confirmă acest reflex prin
apăsarea, cu mâinile, a scroafelor pe regiunea lombară. În cazul în care acestea stau nemişcate,
reflexul este deja instalat.
Depistarea în călduri se mai face şi prin plimbarea vierului încercător pe aleea dintre
 boxe; scroafele în călduri se apropie de portiţa boxei şi caută vierul. În mod identic, se extrag şi
scroafele infecunde din boxele cu animale gestante (începând din ziua a 16-a sau a 36-a zi de la
montă).
Animalele depistate în călduri şi cu reflexul de imobilitate instalat, sunt izolate în boxele
destinate scroafelor în aşteptarea montei, unde se formează grupele de montă.
Efectuarea montei
Monta se efectuează în boxe special amenajate şi sub stricta supraveghere a unui
muncitor calificat pentru această operaţiune.
Boxele trebuie să fie suficient de mari, curate, cu pardoseala dreaptă şi prevăzută cu
aşternut pentru a evita alunecarea animalelor. Pereţii laterali sunt compacţi pentru ca animalele
să nu fie sustrase de activitatea din boxele alăturate. În boxă se introduce o singură scroafă, după
care se aduce vierul, iar îngrijitorul intervine doar dacă este nevoie şi numai pentru facilitarea
intromisiunii, fără a deranja animalele.
Actul sexual durează între 10-15 minute şi cuprinde reflexele: de apropiere, de explorare,
de salt şi de "îmbrăţişare", de intromisiune şi de ejaculare. Ejacularea dureză 4-8 minute, timp în

147
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 147/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


care se elimină 200-250 ml spermă (cu variaţii între 100-500 ml), cu densitate normală (100 mil.
spermatozoizi/ml).
Primele fracţiuni de ejaculat sunt dirijate, în mod natural, înafară (şi care posedă densitate
redusă de spermatozoizi), iar ultima este bogată în secreţii ale glandelor bulbouretrale, având
rolul de a bloca lumenul cervixului şi de a evita refularea acesteia spre vagin. După 10-12 ore
monta se repetă cu acelaşi vier sau cu altul.
În cazul în care sunt suficiente boxe de montă, scroafa poate rămâne pe loc până la monta
următoare; în caz contrar se scoate şi se dirijează în boxa "scroafelor în montă", după care se
readuc (de preferat în aceaşi boxă de montă).
După efectuarea montelor, scroafa este trimisă la sectorul de gestaţie, urmând ca după 16
zile să se depisteze zilnic animalele infecunde (până în ziua a 25-a), cu ajutorul vierului
încercător, acţiune care se repetă din nou, începând cu ziua a 36-a până la a 42-a zi.
În sectorul de gestaţie se completeză tăbliţele sau fişele de montă, pe boxe şi se
înregistrează datele în evidenţele zootehnice, la nivel de individ sau pe grupe de scroafe.

7.3.2. Însămânţările artificiale


Însămânţările artificiale la suine au fost iniţiate în perioada anilor 1930, mai întâi în
S.U.A. şi în Japonia, iar apoi şi în alte ţări bune crescătoare de porcine. În Europa au fost
introduse din anul 1950, dar pe efective relativ reduse.
Factorul limitativ l-a constituit, şi încă îl constituie, perioada relativ scurtă de conservare
a materialului biologic, ca urmare a conţinutului mare în apă.
În perioada actuală, aplicarea însămânţărilor artificiale constituie o metodă de
intensivizare a reproducţiei pentru unităţile industriale, fiind o acţiune care condiţionează în mare
măsură rentabilitatea creşterii suinelor.
La noi în ţară, metoda se practică din anul 1970 cu rezultate bune şi foarte bune, în marile
unităţi de tip industrial. Extinderea metodei a fost şi este condiţionată de dotarea laboratoarelor 
  pentru analiza şi prepararea materialului biologic, alături de specializarea personalului care
deserveşte punctele de însămânţări artificiale şi organizarea pregătirii scroafelor.
Dacă pentru unităţile de producţie metoda este o condiţie esenţială pentru creşterea
rentabilităţii, pentru unităţile de selecţie problema se pune oarecum diferit: aici trebuie favorizată
variabilitatea indivizilor care se realizează prin montă, utilizându-se doar în situaţia în care dorim
să obţinem un număr sporit de descendenţi de la un vier de mare valoare zootehnică.
Avantajele însămânţărilor artificiale sunt următoarele:
- se reduce numărul de vieri între 5-10 ori, creindu-se posibilitatea utilizării celor mai
 buni reproducători (deci creşterea presiunii de selecţie);
- se reduc cheltuielile materiale ocazionate de furajarea, de întreţinerea şi chiar pentru
 procurarea vierilor;
- materialul seminal se poate controla cantitativ şi calitativ, luându-se măsuri din timp
 pentru eliminarea vierilor cu rezultate necorespunzătoare;
- efectivului redus de vieri i se poate acorda o îngrijire corespunzătoare, o exploatare
eficientă şi o alimentaţie preferenţială;
- materialul seminal se poate recolta şi de la vierii mai în vârstă şi de mare valoare
zootehnică, dar care nu pot efectua saltul montei;

148
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 148/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


- se poate preveni răspândirea unor boli transmisibile prin actul montei (leptospiroza,
 bruceloza, trichomonoza etc.).
Dezavantajele însămânţărilor artificiale sunt următoarele:
- materialul seminal nu se poate conserva perioade îndelugate de timp, ci doar 48 de ore
(în unele situaţii 72 ore), iar tehnologia de congelare necesită echipamente speciale;
- numărul dozelor, preparate dintr-un ejaculat, este relativ redus (4-5 doze pentru scroafe,
sau 6-9 doze pentru scrofiţe), faţă de sperma proaspătă;
- necesită un personal foarte bine instruit şi o organizare perfectă a depistării scroafelor în
călduri, a activităţii în laborator şi de inoculare a materialului biologic la scroafe.
Efectuarea însămânţărilor artificiale
Efectuarea însămânţărilor artificiale este condiţionată de desfăşurarea a trei acţiuni:
recoltarea materialului seminal, controlul şi diluarea materialului seminal şi însămânţarea
scroafelor.
Recoltarea materialului seminal se face cu ajutorul "vaginului artificial", sau manual
(metoda cea mai des utilizată în prezent). Acţiunea este precedată de obişnuirea vierului cu
manechinul, care poate fi o scroafă în călduri (pentru început) sau un manechin artificial
confecţionat special, imitând formatul corporal al scroafei.
Sperma se colectează într-un pahar colector izoterm, prevăzut cu filtru din tifon pentru
separarea în final a fracţiunii gelatinoase.
Controlul spermei se face prin examinarea macro şi microscopică, avându-se în vedere:
volumul, culoarea şi mirosul, desimea spermei, mobilitatea, viabilitatea şi rezistenţa
spermatozoizilor, pH-ul spermei etc.
În funcţie de datele obţinute se trece apoi la prepararea spermei care constă din diluarea
acesteia. Controlul şi apoi diluarea materialului seminal se face într-un laborator care este
amplasat în incinta “Punctului de însămânţări artificiale pentru scroafe”, datele consemnându-se
în registrele zootehnice. Când este cazul se procedează la reformarea vierilor, însă după repetarea
controlului.
Diluarea spermei se face cu scopul de a asigura viabilitatea spermatozoizilor până în
momentul însămânţării scroafelor şi pentru a spori numărul de animale însămânţate, prin
fracţionarea ejaculatului în doze.
Pentru diluarea spermei se folosesc diferite reţete, din care una o prezentăm în continuare
(toate componentele fiind p.a.):
- 13 g glucoză;
- 14 g citrat de sodiu;
- 0,29 g clorură de potasiu;
- 1,5 g bicarbinat de sodiu;
- 3,0 g strptomicină;
- 3,0 g penicilină;
- 100 ml apă distilată sau bidisitilată.
Dozele se vor stabili în funcţie de volumul şi calităţile spermei, asigurându-se 4-5
miliarde de spermatozoizi pentru scroafe şi 3-4 miliarde pentru scrofiţe în cca. 100 ml material
seminal. Conservarea se face în termostate, la temperaturi de 18-19°C, timp de cel mult 48 ore.
Însămânţarea scroafelor este precedată de stabilirea momentului optim de
 însămânţare, depinzând în mare măsură de modul de inoculare a materialului seminal.
149
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 149/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Dozele sunt pregătite în timp util în recipiente speciale, care înainte de însămânţare se
aduc la temperatura de 36-37°C. Recipientele sunt confecţionate din material plastic, sub formă
de pară, cu un volum între 100-150 ml şi care sunt prevăzute cu seminete lungi de 30 cm, cu
lumenul de 2 mm şi diametrul exterior de 5 mm, având la capăt o olivă pentru a bloca refularea
spermei.
Inocularea se face cu ajutorul seminetelor sau a cateterelor din cauciuc spiralate, după o
anumită tehnică, aşa încât materialul seminal să fie depus intrauterin. Operaţiunea se repetă după
10-12 ore faţă de prima însămânţare şi mai rar după alte 10-12 ore. Alte detalii se vor prezenta în
cadrul lucrărilor practice.

7.3.3. Diagnosticarea gestaţiei


Diagnosticarea gestaţiei are drept scop stabilirea stării fiziologice a scroafei după
însămânţarea naturală sau artificială, pentru luarea de decizii în timp util asupra destinaţiei
animalului. Cu cât această decizie se poate lua mai de timpuriu şi mai exact cu atât eficienţa
exploatării scroafelor este mai mare.
De menţionat că, produsul de concepţie trece succesiv prin 3 stadii ontogenetice distincte,
de la fecundare până la fătare. Dacă după cca.48 ore de la începerea estrului ovula este fecundată
(în 1/3 superioară a oviductului) produsul de concepţie trece în stadiul de zigot sau de ou.
De la fecundare şi până la fătare se înregistrează pierderi însemnate de ovule fecundate,
care în medie sunt de 18% în primele 25 de zile de gestaţie şi de încă 10% până la fătare, deci în
total 28%.
Practic, din cele cca.18 ovule eliberate, cca. 17 sunt fecundate, din care se mai pierd pe
 perioada gestaţiei încă 6 (în stadiile de embrioni şi de fetus), deci se scontează pe o medie de 11
 produşi.

150
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 150/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Întreţinerea şi alimentaţia
necorespunzătoare a scroafelor sporeşte
mortalitatea embrionară şi fetală, aceasta
 putând ajunge până la 40%.
Diagnosticarea gestaţiei se poate
efectua prin trei metode: cu vier încercător,
cu ajutorul aparatelor ultrasonice şi prin
inspecţie.
Metoda cu vierul încercător constă
în deplasarea unui vier, pregătit în acest scop,
în boxa scroafelor, începând din ziua a 16-a
de la însămânţarea scroafelor, zilnic, până în
ziua a 25-a. Scroafele infecunde, dar care
sunt în călduri, manifestă interes pentru vier,
fiind imediat însemnate şi apoi supravegheate
de personalul de îngrijire (prin prisma
evoluţiei stărilor de călduri).
Extragerea animalelor din boxe sau loturi se
face atunci când la acestea se constată
reflexul de imobilitate pentru vier şi acceptă
monta, iar la controlul cu ajutorul aparatelor 
ultrasonice (peste alte 10-15 zile) scroafele
sunt confirmate ca negestante.

Fig.55 Introducerea cataterului în uterul Metoda aparatelor cu ultrasunete,


scroafei: A şi B - corect; C - incorect
uşoară şi exactă, se mai numeşte şi
diagnosticarea timpurie a gestaţiei.
Principiul metodei se bazează pe "efectul Doppler" şi constă în modificarea frecvenţei
undelor ultrasonice care întâlnesc pe traseu un corp în mişcare. În acest scop se utilizează diferite
aparate cu soluţii construcitve variate, în funcţie de firma producătoare. Bune rezultate s-au
obţinut prin utilizarea aparatului ILIS PREG-CHEK, care are dublă avertizare (sonoră şi
luminoasă) asupra stării de gestaţie, oferind rezultatev certe între 25-35 de zile după însămânţare
(deci o perioadă acceptabilă pentru a lua o decizie eficientă). Tehnica de utilizare se va prezenta
la lucrările practice.
Metoda inspecţiei constă în observarea şi palparea abdomenului scroafelor, după luna a
3-a de gestaţie, iar când operatorul deţine o oarecare experienţă chiar de la a 70-a zi de după
însămânţare.
Scroafele gestante au abdomenul mărit, descins, se mişcă mai greu şi sunt liniştite. La
 palparea peretelui abdominal drept, deasupra ultimelor mameloane, se simt fetuşii.
În ultima lună, glandele mamare încep să se contureze, iar în ultima perioadă sfârcurile
devin turgescente şi alungite. În ultimile 12 ore sfârcurile se alungesc, iar prin presare uşoară se
obţine o cantitate redusă de lapte.

7.3.4. Intensivizarea reproducţiei la suine


151
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 151/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Intensivizarea reproducţiei la suine are ca scop sporirea producţiei de purcei înţărcaţi pe
scroafă mediu furajată, acţiune care presupune optimizarea unor indicatori, cum ar fi:
fecunditatea, prolificitatea şi numărul de purcei înţărcaţi.
Finalizarea se concretizează prin numărul ridicat de purcei înţărcaţi pe scroafă, secondată
de uniformitatea dezvoltării corporale ale acestora, starea de sănătate bună, care sunt
condiţionate şi de obişnuirea consumării timpurie a furajelor suplimentare.
Elementele sau acţiunile care concură la intensivizarea reproducţiei sunt:
- creşterea adecvată a tineretului pentru reproducţie;
- stabilirea vârstei optime pentru intrarea la reproducţie;
- depistarea corectă a scroafelor şi scrofiţelor în călduri;
- reformarea animalelor care nu au rămas gestante după 3 cicluri sexuale;
- furajarea stimulativă pentru îmbunătăţirea ratei ovulaţiei;
- asigurarea de condiţii adecvate pentru parcurgerea nidaţiei;
- diagnosticarea timpurie a stării de gestaţie.
Însămânţările artificiale contribuie în mare măsură la intensivizarea reproducţiei, prin
stăpânirea şi urmărirea momentului de aplicare, precum şi prin evitarea sau înlăturarea factorilor 
nedoriţi.
În ultimul timp, în unităţile speciale de selecţie, accelerarea procesului de ameliorare se
realizează şi prin transferul de embrioni, care constituie şi o cale de intensivizare a reproducţiei.
Această acţiune se impune mai ales când există scroafe de mare valoare zootehnică (donatoare)
şi de la care dorim să obţinem un număr sporit de produşi cu mare valoare de ameliorare şi într-
un timp mai redus. La scroafele receptoare se impun: capacitatea mare de alăptare şi un
temperament liniştit (bune mame).
Toate aceste elemente sau acţiuni influenţează pozitiv fertilitatea suinelor, indicator de
 bază cu repercusiuni asupra exploatării eficiente a reproducătorilor, în general, şi a femelelor, în
special.
Fertilitatea la suine
Capacitatea de reproducţie la suine se apreciază prin fertilitate, care presupune aplicarea
şi respectarea unui complex de activităţi şi de măsuri, unele dependente de animal, iar altele care
ţin de asigurarea condiţiilor de mediu, finalizându-se cu numărul şi calitatea purceilor înţărcaţi în
decursul unui an de producţie. Cu cât numărul de purcei înţărcaţi este mai mare şi de calitate
 bună cu atât fertilitatea este mai bună. Unii autori consideră ca punct final vârsta purceilor de 21
de zile.
Prin urmare, nu este suficient ca scroafa să posede fecunditatea şi prolificitatea ridicate,
dacă nu sunt însoţite şi de o capacitate mare de alăptare , de grija mamei faţă de purcei şi de
înlăturarea de către om a evenimentelor care să cauzeze mortalitatea produşilor în perioadele pre
şi postnatale până la înţărcare.
Aprecierea fertilităţii se face pe baza unui indice sintetic în care sunt implicate: indicele
de utilizare sau de folosire a scroafelor, prolificitatea şi mortalitatea de la naştere şi până la
înţărcare (sau de 21 de zile).
Aprecierea se poate face după formula:
F = Ius x P x ( 100 − m ), în care:
100
F - indicele sintetic de fertilitate;
152
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 152/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


Ius - indicele de utilizare a scroafei;
P - prolificitatea la o fătare;
m - proporţia pierderilor de purcei de la naştere la înţărcare (pe fătare).
De menţionat că, indicele de utilizare, sau de folosire a scroafelor este dat de formula:
365
Ius = . + . + .
, în care:
 p g p a p r 
365 - numărul de zile dintr-un an calendaristic;
 p.g. - perioada de gestaţie (zile);
 p.a. - perioada de alăptare (zile);
 p.r. - perioada de refacere pentru montă (zile).
Dintre toate aceste perioade numai perioada de gestaţie nu se poate reduce, în rest toate
celelalte se pot reduce prin asigurarea unor condiţii optime (în special de furajare a scroafelor) şi
 prin prepararea unor reţete adecvate de furaje combinate suplimentare pentru purcei.
Indicele de folosire a scroafelor variază între 2,0-2,4, cu unele variaţii legate nai mult de
starea de întreţinere a scroafelor după perioada de lactaţie.
În unităţile de selecţie, unde înţărcarea purceilor se face la vârste mai înaintate (42 de zile
şi chiar 56 de zile), indicele este ceva mai redus, de sub 2,0.
Factorii care influenţează fertilitatea
Factorii care influenţează fertilitatea la scroafe sunt de natură internă (factori ereditari şi
imunologici, rasa, individualitatea, vârsta etc) şi de natură externă (pregătirea animalelor pentru
reproducţie, modul de însămânţare, alimentaţia, microclimatul, stresul, sănătatea etc.).
- Dintre factorii de natură internă cu cea mai mare influenţă asupra prolificităţii
amintim pe cei ereditari şi imunologici.
Factorii ereditari se pot evita sau înlătura prin profilaxie genetică. În primul rând nu
sunt promovaţi la reproducţie indivizii cu anomalii congenitale, precum şi vierii cu spermă de
calitate slabă în care sunt prezenţi spermatozoizi anormali. De asemenea, se evită împerecherile
înrudite prea strâns, deoarece duc la obţinerea de produşi sterili şi fără viabilitate. În cazul în care
împerecherile sunt necesare, acestea se fac sub supraveghere strictă, alături de o selecţie
riguroasă şi o alimentaţie raţională.
Factorii imunologici  pot condiţiona fertilitatea prin existenţa de aglutinine în secreţiile
vaginale şi cele cervicale, deci se crează posibilitatea aglutinării spermatozoizilor, producând
infecunditate, mortalitate embrionară şi avorturi, toate cu substrat imunologic.
Rasa (grupa de metişi), influenţează fertilitatea prin baza genetică a însuşirilor de
reproducţie şi prin fenomenul de heterozis. Sunt rase cu indicatori de reproducţie buni,
menţionate ca rase materne şi altele cu indicatori mai puţin buni, categorisite ca rase paterne.
Rasele puţin ameliorate au aceşti indicatori scăzuţi. Indicatorii de reproducţie sunt mai buni la
metişi, decât la rasele curate.
Vârsta şi individualitatea animalelor pot afecta fertilitatea în sensul că scroafele peste
3,5 ani sau 4,0 ani au indicatori de reproducţie în declin, iar cele prea tinere nu sunt pe deplin
 pregătite din punct de vedere fiziologic.
Starea de sănătate este una din cauzele principale a infertilităţii. Agenţii patogeni pot
acţiona direct asupra aparatului genital, sau indirect asupra stării de ansamblu a sănătăţii
reproducătorilor. Bolile care afectează direct fertilitatea sunt: bruceloza, leptospiroza

153
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 153/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


trichomonază etc. la care se mai adaugă, la purceii sugari, salmoneloza (urmare a lipsei de igienă
în boxele de fătare-alăptare).
În afară de bolile infecţioase generalizate pot apărea şi unele infecţii localizate la nivelul
aparatului genital cum ar fi: vaginite, metrite, cervicite etc. Acestea pot afecta supravieţuirea
spermatozoizilor sau provoacă moartea embrionilor, din care cauză animalele se dirijează la
montă după vindecarea lor.
- Tratăm în continuare principalii factori externi care influenţează fertilitatea.
Alimentaţia influenţează fertilitatea prin cantităţile şi calităţile furajelor administate, atât
în perioada de creştere a reproducătorilor, cât şi în perioada de exploatare, când trebuie să se
asigure satisfacerea optimă a organismului în toate substanţele nutritive.
Se va evita cu desăvârşire utilizarea la scroafe a furajelor alterate, deoarece toxinele
acestora au influenţă pregnantă asupra bunei funcţionări a aparatului genital.
Se evită slăbirea scroafelor în timpul alăptării, precum şi îngrăşarea în perioada de
gestaţie.
Înainte de montă şi după aceasta se practică o alimentaţie stimulativă, urmată în perioada
de gestaţie de o alimentaţie restictivă, şi chiar individuală, unde sunt posibilităţi, pentru cel puţin
21 de zile după însămânţare (în perioada de nidaţie).
Durata alăptării sau vârsta la care se efectuează înţărcarea purceilor, influenţează
 prolificitatea la fătarea următoare a scroafei, deci fertilitatea, care se apreciază anual. Pe această
linie, COLE, D.J.A. şi colab. (1975) arată că în cazul înţărcării purceilor sub 21 de zile,
 prolificitatea la fătarea următoare scade cu cca. 3 purcei (de la 12,7 la 9,6 purcei, fig.54).

Fig.56 Variaţia prolificităţii în funcţie de durata alăptării precedente

De asemenea, se mai arată că la înţărcarea purceilor la vârsta de 7 zile sau sub aceasta,
 prolificitatea se reduce cu cel puţin 2 indivizi pe lot la fătarea următoare a scroafei.
Vârsta de înţărcare a purceilor este condiţionată de mulţi factori, însă predomină calitatea
furajului preştarter, capacitatea de alăptare a mamelor, posibilităţile de creştere a tineretului
înţărcat etc.
Stăpânirea factorilor care influenţează fertilitatea la scroafe are repercusiuni directe
asupra intensivizării reproducţiei la suine.
Microclimatul adecvat, atât pentru purcei cât şi pentru scroafele-mame influenţează
fertilitatea în sens pozitiv. Datorită faptului că aceeiaşi boxă, redusă ca dimensiune, trebuie să

154
http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 154/155
 

5/9/2018 Curs Suine Pe ntr u Stude nti - slide pdf.c om

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR


asigure condiţii foarte diferite, mai ales în ceea ce priveşte temperatura, soluţiile constructive
sunt de mare importanţă.
În primele 2-3 zile de la fătare temperatura optimă pentru mame trebuie să oscileze între
17-20°C, iar pentru purcei între 30-32°C, deci diferenţe foarte mari; categoriile neacceptând
media lor, ci numai valorile separate.
Ceilalţi factori se vor trata la tehnologiile de creştere şi de exploatare pe categorii de
animale şi sectoare de producţie.
Trebuie consemnat că, stresul de orice natură provoacă în organismul scroafei secreţia
unor cantitatăţi mai reduse de hormoni gonadotropi, cu repercusiuni negative asupra funcţiei
aparatului genital, finalizate prin: infecunditate, mortalitate embrionară, avort etc.
Avortul, ca finalitate a unei stări de stres, este cel mai grav, deoarece este greu suportat
de către animal şi implică multe cheltuieli, cu atât mai mari cu cât se produce mai târziu, spre
actul parturiţiei.
Principalele cauze ale avortului la scroafe sunt: administarea de hrană alterată,
insuficienţa energiei din raţiile de hrană, temperaturile prea scăzute (sub -10°C) sau prea ridicate
din adăpost, dezechilibrarea hormonală datorită prezenţei excesive a vierilor, iluminatul
insuficient pe perioadele de toamnă şi iarnă, densităţi prea mari în boxe şi, nu în ultimul rând,
infecţiile bacteriene şi fungice ale căilor genitale, precum şi cele virale (boala Aujesky).
Utilizarea furajelor mucegăite precum şi a celor îngheţate deţin ponderea în provocarea
de avorturi în foarte scurt timp.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/c urs-suine -pe ntr u-stude nti 155/155