Învăţarea prin cooperare

Învăţarea cooperativă este o metodă didactică bazată pe organizarea în funcţie de obiective

operaţionale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe complementaritate, orientată spre
aspectului social al învăţării şi care vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpernală,
a interacţiunilor, competenţelor şi comportamentelor sociale ale copiilor. (Ionescu M., Bocoş M.,
2001)
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor
mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului
să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi
membrii ai grupului. ( Johnson R., Johnson D., Holubec E., 1994)
Teoria învăţării prin cooperare se inspiră din teoria privind interdependenţa socială, care
apare atunci când oamenii au obiective comune şi când rezultatele fiecărui individ influenţează
acţiunile celorlalţi. Interacţiunea dintre oameni este, practic, esenţială pentru supravieţuire.
Învăţarea prin cooperare implică ipoteza că modul în care sunt planificate activităţile determină
calitatea interacţiunii dintre elevi, rezultatele activităţilor fiind consecinţe ale interacţiunii dintre
elevi. Astfel, unul dintre elementele principale care trebuie creat în clasă este interdependenţa
Pozitivă sau cooperarea.
Cei care au formulat şi susţinut această teorie şi practicile de învăţare echivalente sunt Kurt
Lewin (1890-1947),
Morton Deutsch şi fraţii David şi Roger Johnson. Morton Deutsch este cel care a definit şi
încadrat într-o teorie învăţarea prin cooperare. El a conceptualizat trei tipuri de interdependenţă
socială– pozitivă, negativă şi inexistentă. Prima încurajeaz interacţiunea dintre persoanele care
lucrează împreună, fiind denumită „interacţiune bazată pe cooperare şi stimulare”; a doua se
caracterizează prin obstrucţionarea reciprocă a membrilor unui grup de a atinge un ţel, fiind
denumită „interacţiune bazată pe opoziţie şi competiţie”; interacţiunea este inexistentă atunci când
membrii unui grup lucrează independent.

1
Elementele învăţării prin cooperare

Printre elementele de bază ale învăţării prin cooperare amintim:

1. Interdependenţa pozitivă
Elevii realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit sarcina grupului (“ori
ne scufundăm, ori înotăm împreună”). Profesorii pot structura această interdependenţă pozitivă
stabilind scopuri comune (“învaţă şi vezi să înveţe toţi cei din grup”), recompense comune (“dacă
toţi membrii grupului realizează un anumit lucru, fiecare va primi o bonificaţie); resurse comune
(o coală de hârtie pentru întregul grup sau fiecare membru deţine o parte din informaţii); roluri
distribuite (cel care rezumă, cel care îi încurajează pe ceilalţi, cei care formulează răspunsul etc.).

2. Interacţiunea directă
Elevii se ajută unii pe alţii să înveţe, încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile. Ei explică
ceea ce ştiu celorlalţi, discută, se învaţă unii pe alţii. Profesorul aranjează grupurile în aşa fel încât
elevii să stea unii lângă alţii şi să discute fiecare aspect al temei pe care o au de rezolvat.

3. Răspunderea individuală
Se evaluează frecvent performanţa fiecărui elev şi rezultatul i se comunică atât lui, cât şi
grupului. Profesorul poate scoate în evidenţă răspunderea individuală, alegând, pentru test, elevii
din doi în doi sau alegând, la întâmplare, un membru al grupului pentru a da un răspuns.

4. Deprinderi interpersonale şi de grup

Grupurile nu pot exista şi nici nu pot funcţiona dacă elevii nu au şi nu folosesc anumite
deprinderi sociale absolut necesare. Elevii trebuie învăţaţi aceste deprinderi la fel cum sunt învăţaţi
orice altceva. Ele includ conducerea, luarea deciziilor, clădirea încrederii, comunicarea.
managementul conflictelor.

5. Procesare în grup
Grupurile au nevoie de anumite momente pentru a discuta cât de bine şi-au atins scopurile
şi pentru a menţine relaţii eficiente de muncă între membrii lor. Profesorii creează condiţiile
necesare acestei procesări prin sarcini ca:

2
 a). Enumeraţi cel puţin trei acţiuni ale membrilor care au condus la succesul grupului;
b). Enumeraţi cel puţin o acţiune care ar putea spori succesul grupului mâine.
Profesorul monitorizează, în permanenţă, învăţarea grupurilor şi le dă feedback, lor şi
întregii clase, despre cum lucrează.

6. Principii călăuzitoare
Copiii vor ajunge să gândească mai bine numai dacă li se oferă ocazii numeroase de a
exersa metodele de gândire care le sunt prezentate.
Trebuie să ne concentrăm pe câteva strategii de gândire care sunt foarte utile şi uşor de
transferat de la un domeniu la altul, astfel încât elevii să le poată folosi în mod regulat.

7. Rolurile elevilor
În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre sarcina de
lucru sau spre menţinerea grupului sau spre ambele.Pentru că elevii trebuie să se deprindă cu
ambele categorii, uneori profesorul poate distribui roluri specifice

Dacă, până nu de mult, şcoala românească promova competiţia şi individualismul,

încurajând reuşita personală, acum, în contextul unui învăţământ orientat spre „modernitate”, ea
şi-a schimbat strategia şi abordează ideea cooperării prin:
 Simularea interacţiunii dintre copii;
 Depunerea unui efort sporit de către copii în procesul de învăţare;
 Generarea sentimentelor de acceptare şi simpatie;
 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
 Încurajarea comportamentelor de facilitare a succesului celorlalţi;
 Dezvoltarea gândirii critice.
Beneficiile invatarii prin cooperare sunt multiple. Investigatii stiintifice asupra invatarii prin
cooperare au condus la idea ca aceasta poate asigura un cadru social in care elevii au sentimentul
sigurantei si in care pana si elevii mai putini activi sunt capabili sa- si aduca propria contributie.
Invatarea prin cooperare ii incurajeaza pe elevi: sa colaboreze la analizarea unei probleme sau
a unei tematici, sa clarifice si sa dezvolte afirmatiile lor pentru a raspunde intrebarilor si criticilor

3
colegilor, sa-si dezvolte capacitatea de exprimare pentru a realize o comunicare eficienta a ideilor,
sa combata constructiv ideilor colegilor.
Invatara prin cooperare amelioreaza considerabil motivatia invatarii, stimuland elevilor
interesul pentru succesul grupului din care fac parte, favorizeaza relatii interpersonal positive,
permite diminuarea anxietatii si cresterea increderii in fortelor propii.
Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci un
loc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat principala
sursă de informaţii pentru o anumită disciplină. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe,
acest rol al profesorului se reduce dramatic, el de venind un organizator, o călăuză a învăţării,
oferind elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri de cunoştinţe”, veritabile “experienţe de
învăţare”. Acest lucru se poate realiza însă, doar într-o şcoală incluzivă, cea care poate răspunde
unei mari diversităţi de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca fiind la fel de
importanţi.
Ce fac copiii?
 se ajută unii pe alţii să înveţe, împărtăşindu-şi ideile;
 stau unii lângă alţii, explică ceea ce ştiu celorlalţi, discută fiecare aspect al temei pe
care o au de rezolvat împreună, se învaţă unii pe alţii;
 copiii trebuie săfie capabili:
-să asigure conducerea grupului;
-să coordoneze comunicarea;
-să stabileascăun climat bazat pe încredere;
-să poată lua decizii;
-să medieze conflicte;
-să fie motivaţi şi să acţioneze conform cerinţelor cadrului didactic.

Ce rol are educatoarea?

 Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător.
 Ideală este formarea unor grupuri de câte patru copii, aranjaţi de o parte şi de altaa
unei măsuţe;

4
  Stabileşte criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităţilor într-un anumit
domeniu, prin numărători, diferite jocuri etc.) şi dimensiunea grupului (între 2 şi 6
copii);
 Stabileşte regulile de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana ci opinia sa,
se consult între ei, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se
lucrează cu culori diferite etc.);
 Explică foarte clar obiectivele activităţii, specific timpul pe care îl au copiii la
dispoziţie.

Elementele învăţării prin cooperare:

Interdependenţa pozitivă– eforturile fiecărui membru al grupului sunt necesare şi
indispensabile grupului pentru a reuşi. Membrii grupului trebuie să se bazeze pe ceilaţi pentru a-
şi îndeplini scopurile, fiecare având două responsabilităţi: să aducă o contribuţie unică la eforturile
comune datorită resurselor sau responsabilităţilor derivate din sarcină şi să se asigure că fiecare
copil din grup va beneficia de această contribuţie.
Interacţiunea faţă în faţă – fiecare membru al grupului prin interacţiune directă,
promovează succesul celorlalţi în completarea sarcinilor prin cooperare. O mare parte din
informaţii ar trebui să fie discutate interactiv. Aceste shimburi interpersonale directe sunt vitale
pentru a ajuta pe copii să se sprijine, să încurajeze, să laude, şi să se stimuleze unii pe alţii.
Responsabilitatea individuală- fiecare membru al grupului este responsabil pentru munca
lui şi pentru îndeplinirea sarcinilor aferente poziţiei deţinute. Copiii trebuie să ştie că învăţarea
prin cooperare cu strategiile ei nu este o modalitate prin care numai unii fac toată munca. Copiii
care nu contribuie nu primesc credite. În mod individual copiii pot fi responsabilizaţi prin mai
multe metode cum ar fi examinarea orală la întâmplare a copiilor, observarea fiecărui grup şi
înregistrarea contribuţiei individuale etc.
Abilităţi interpersonale şi de grup mic– predarea direct a abilităţilor interpersonale şi de
grup mic este necesară pentru participarea efectivă în grupuri de învăţare prin cooperare. Printre
abilităţile de care copiii au nevoie pentru a lucra cu succes în grupuri mici se numără: încrederea,
capacitatea de a conduce, luarea de decizii, comunicarea şi abilităţi de management al situaţiilor
de conflict.

5
 Procesarea în grup- este esenţial ca membrii grupului să discute cât de bine funcţionează
grupul, astfel încât să poată face shimbări şi îmbunătăţiri. Grupul evaluează cât de bine şi-a
îndeplinit sarcinile şi cît de eficienţi au fost membrii când au lucrat în grup.

Rolurile elevilor
În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre sarcina de
lucru sau spre menţinerea grupului sau spre ambele. Pentru că elevii trebuie să se deprindă cu
ambele categorii, uneori putem distribui roluri specifice. Elevii trebuie să schimbe rolurile la
fiecare activitate pentru că scopul este să le poată îndeplini pe toate simultan. Aceste roluri pot fi:
verificatorul, cititorul, cronometrul, încurajatoru-l, responsabilul cu materialele.
Metodele de învăţare prin cooperare oferă pot consolida atitudinile pozitive faţă de
învăţare, pot îmbunătăţi performanţele, rezultatele şcolare şi stima de sine ale elevilor, putând
promova interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între elevi.
Cele mai des întâlnite strategii ale învăţării prin cooperare în activitatea didactică din
grădiniţă sunt: „Turul galeriei”, „Mozaicul”, „Cercul lui Robin”, „Caruselul”, „Cerc interior – cerc
exterior”, „Amestecă, îngheaţă, formează perechi”,”Co-op, co-op”, „Chip-urile vorbitoare” etc.

 Învăţarea prin cooperare implică următoarele avantaje:

Se impune depăşirea restricţiei autoimpuse de a interacţiona cu copii cu fond cultural
asemănător;
Apar idei mai multe şi mai bune;
Copiii învaţă unul de la altul, nu doar de la educatoare;
Încurajează contribuţia personală;
Aprecierea diversităţii;
Copilul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea obligându-l să ţina seama de
ele;
Se valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii;
Ajută copilul să accepte schimbarea şi cooperarea pentru identificarea unor soluţii la
problemele cu care se confrunta el sau echipa sa;
Dezvoltarea socială, dobândirea competenţelor sociale: respectul de sine, simţul identităţii
şi capacitatea de a rezista în condiţii de stres şi în situaţii de adversitate;

6
 Dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, solidaritate, grijă şi
devotament, sprijin personal;
Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o functie corectivă, ameliorativă.
Evaluarea se realizează prin raportarea la progresul individual, dar are în vedere atât
participarea fiecarui copil la procesul elaborării în comun cât şi rezultatul echipei.

 Dezavantajele învăţării prin cooperare:

Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi întotdeauna să integreze copiii timizi şi cu
deficienţe majore de comunicare;
Productivitatea unor copii poate scădea uneori, atunci când sunt obligaţi să colaboreze cu
alţi copii;
Educatoarea se confruntă cu necesitatea realizării unui compromis între eficienţă şi
performanţă;
Unii copii pot domina grupul;
Se poate pierde din vedere obiectivul final, de învăţare, acordând foarte mare atenţie
relaţiilor intragrup.

Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă)

Activitatea elevilor v-a consta în: asamblarea elementelor pentru realizarea machetei,
modelarea din plastilină de ciupercuţe şi bostani, lipirea de frunze pe crenguţe, înfigerea de
crenguţe în polistiren, lipirea de frunze pe crenguţe, presărarea de frunze uscate

Se va folosi strategia „Mozaicul”

1. Sunt formate grupuri de câte 4 sau 6 copii.
2. Fiecare membru al grupului descoperă materialul atribuit, după care, membrii
din diferite grupuri, care trebuie să studieze acelea şi sarcini se întâlnesc în
grupurile de experţi pentru a discuta materialul lor.
3. Aceste grupuri de experţi decid ce este important şi cum să înveţe.
4. După aplicare, membrii grupului de experţi se întorc în grupurile lor şi fiecare
învaţă grupul ceea ce a învăţat el în grupul său de experţi.
5. Toţi copiii sunt evaluaţi din toate aspectele subiectului (din conţinutul întregului

7
 material).
Prin toate acestea se culeg diferite informaţii, se învaţă un material nou, se dezvoltă
responsabilităţile individuale, interdependenţa, ascultarea activă, echilibrarea situaţiei.

Bibliografie:
1. Bocoş, M., Catalano, H., (2008), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar,
Cercetări, acţiune, Vol. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

2. Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2007), Metode interactive de grup, Ghid
metodic, Editura Arves, Craiova.

3. Cerghit, I., (1980), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

4. Chiş, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj Napoca.