Sunteți pe pagina 1din 19

Conspect Introducere in neurostiinte

(Carneci D., Introducere in neurostiinte, Editura Fundatiei de maine, Bucuresti, 2014)

Capitolul 1: Ce sunt neurostiintele?


Neurostiintele reprezinta grupul de stiinte responsabile cu studiul creierului, şi a bazelor biologice ale
performantelor umane si a comportamentului.
Curentul traditional de opinie in neurostiinte este acela ca creierul este modular:
 amigdala – este pentru emotii;
 hipocampul – este pentru memorie;
 cortexul vizual – pentru perceptie
Teoria traditionala se bazeaza pe asumptia implicita a existentei mintii sau a sufletului, distincte de creier, care
pot “vedea” reprezentarile lumii exterioare formate in cortexul vizual
Investigatiile electrofiziologice si imagistice ale anilor ’90 au demonstrat ca activitatea din zonele “senzoriale”
este modulata de catre procesele “atentionale” chiar inainte de apartitia stimulului. Deci, zonele senzoriale
sunt activate de starile de anticipare si este posibil ca anticiparea unui eveniment sa fie echivalenta neuronal
cu imaginarea lui.
Neurostiintele studiaza creierul, modul in care acesta proceseaza informatia si modul in care procesarea
informatiei de catre creier genereaza comportamentul.
Fondatorul stiintelor moderne este considerat Michael Posner, psiholog american
Diviziile neurostiintelor
 neurostiintele cognitive - studiaza substratul biologic al cognitiei, adica a proceselor care ne permit
cunoasterea;
 neurostiintele comportamentale - studiaza comportamentul în termeni ai activității creierului;

 Neurostiintele sistemice - studiaza procesele senzoriale, neuronii si mecanismele moleculare si


genetice din interiorul celulei nervoase.
 neurostiintele afective - studiaza mecanismele neuronale ale emotiilor, precum si partea patologica a
acestora;
 neurostiintele dezvoltarii - se ocupa de modul in care se dezvolta creierul si functiile sale, dar si de
patologia dezvoltarii.

Capitolul 2: Metode de explorare a sistemului nervos


Metode electrofiziologice: ERPs
ERPs – permite inregistrarea potentialelor electrice relationate cu o sarcina sau cu un stimul. Componentele
ERPs pot fi definite in termeni de varfuri si intervale de latenta.
Componentele ERPs:
1. Potentialele ce preced stimulul:
 potentialele relationate cu miscarea;
 variatia negativa a contingentelor (CNV).
Componentele senzoriale:
1. Negativitatile timpurii:
 potentialele N100;
 potentialele N200.
2. Componentele cognitive tarzii:
 Componenta P300;
 Componenta P400
Imagistica functionala
Imagistica functionala – permite identificarea regiunilor cerebrale si relatiile acestora cu performanta in sarcini
cognitive.
 Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) – se bazeaza pe faptul ca orice modificare in activitatea
celulara a neuronilor este acompaniata de modificari in fluxul sangvin local.
 Rezonanta magnetica nucleara (RMN) – se bazeaza pe principiul fiziologic referitor la comportamentul
in camp magnetic al atomilor de hidrogen sau al protonilor – semnalul RMN a devenit cunoscut sub
numele BOLD.

Capitolul 3: Dezvoltarea creierului – intre programare genetica si dependenta de mediu


Perioade critice si perioade sensibile
Un mare numar de studii au demonstrat existenta unor ferestre temporale in viata postnatala, numite
perioade critice, in timpul carora circuitele neuronale prezinta o sensibilitate crescuta in a achizitiona semnale
informative si adaptative din mediul inconjurator.
Perioada critica – defineste fereastra de timp, cand stimuli din mediu sunt necesari pentru dezvoltarea
normala a unui circuit anume din creier (de ex: dezvoltarea vazului sau a limbajului).
Perioada sensibila – defineste fereastra de timp, cand experientele au cel mai mare impact asupra unui circuit
din creier (de ex: invatarea limbilor straine).
Odata cu inchiderea unei perioade critice, se reduce sensibilitatea la experiente senzoriale. Declansarea si
durata unei perioade critice depind nu doar de varsta, ci si de experiente. O perioada critica poate fi indusa la
om de varsta adulta prin tehnici non-invazive precum trainingul incremental, mediul imbogatit si jocurile video
educationale.
Interactiunea gene-mediu. Procesele epigenetice
In centrul proceselor de epigeneza sta ideea ca genele au o “memorie”. Viata bunicilor nostri – ce au respirat,
chiar lucrurile pe care le-au vazut – ne pot influenta dupa decenii, desi noi nu am experimentat acele lucruri.
Deci, memoria unui eveniment poate fi pasata din generatie in generatie. Un stimul simplu din mediul in care
traim poate porni sau opri anumite gene, iar aceasta modificare poate fi transmisa urmasilor afectand genele
speciei. Exista un tip al formarii memoriilor, iar tipuri specifice de memorii sunt asociate cu patternuri specifice
ale modificarilor unor componente ale nucleului celuleor numite histone.
La baza formarii memoriilor sta plasticitatea sinaptica (modificarile dependente de activitate in taria
sinapselor). Mecanismele epigenetice sunt folosite pentru formarea si stocarea informatiei celulare ca raspuns
la semnalele din mediu, iar aceasta stocare a informatiilor este analoga stocarii memoriilor in sistemul nervos.
Factorii epigenetici includ un nivel de control al informatiei genetice incorporat in cromatina – proteinele care
inconjoara cromozomul.
Mecanism epigenetic – modelarea cromatinei.
Cromatina exista intr-o stare:
 inactivata (sau condensata) – numita heterocromatina - nu permite transcriptia genelor;
 activata (sau deschisa) – numita eurocromatina – permite transcriptia genelor.
Exista doua tipuri de modificari ale cromatinei care regleaza transcriptia genelor care produc proteine:
a. unele sunt activatoare si duc la pornirea unor gene;
b. altele sunt represoare si conduc la reprimarea (oprirea) unor gene.
Sinapsogeneza
Unul din procesele fundamentale la formarea creierului este sinapsogeneza – producerea de sinapse.
Sinapsogeneza se desfasoara de-a lungul a 5 faze, aparitia si durata fiecarei faze fiind controlate de diferite
familii de gene. Fazele initiale sunt exclusiv controlate de gene, in timp ce in fazele tarzii controlul trece treptat
spre factori epigenetici.
Fazele sinapsogenezii:
 faza 1 – incepe la aproximativ 40-60 de zile dupa conceptie si conduce la o densitate redusa a
sinapeselor;
 faza 2 – incepe intre 70 – 100 de zile dupa conceptie si confuce tot la o densitate redusa a sinapselor;
 faza 3 – incepe cu 2 luni inainte de nastere si este o faza de acumulare rapida a sinapselor; cea mai
rapida parte a fazei a 3-a este in jurul nasterii;
 faza 4 – incepe in copilarie si dureaza pana la pubertate (3 – 16 ani);
 faza 5 – incepe dupa pubertate si se desfasoara in perioada adulta – este dominata de dependente de
experiente.
Neurogeneza adulta
Neurogeneza este generarea de noi neuroni.
Cercetarile facute la finele anilor ’90 au demonstrat ca, pe langa neuronii cu care ne nastem, exista un tip
anume de neuroni – numiti de tip adult – care se secreta pe tot parcursul vietii. Dovezile din ultimii 15 ani au
demonstrat clar ca neurogeneza poate sa apara in creier si dupa perioada de dezvoltare si chiar la varste
inaintate.
Ratele ridicate ale neurogenezei sunt totusi limitate la la doua regiuni din creierul adult: hipocampul si bulbul
olfactiv.
Sunt cunoscute la ora actuala originea si felul cum are loc nasterea noilor neuroni. Noii neuroni sunt integrati
in vechile retele, dar joaca roluri diferite de vechii neuroni. Ei sunt calitativ diferiti, au un prag mai scazut de
plasticitate sinaptica, avand praguri mai scazute de inducere a excitabilitatii si inhibitiei. Noii neuroni sunt
foarte sensibili la modificarile din mediu si la diversele experiente de viata.
Neurogeneza adulta furnizeaza un flux continuu de neuroni, furnizand retelelor neuronale abilitatea de a se
adapta in mod flexibil la viitoarele schimbari sau la un volum mai mare de informatii. Neurogeneza este o
forma de plasticitate neuronala care contribuie la abilitatea creierului de a procesa, raspunde si adapta la
stimuli, inclusiv invatarea si memoria.

Factori cu actiune negativa asupra neurogenezei Factori cu actiune pozitiva asupra neurogenzei

Schimbarea conditiilor de mediu. Mediu nou, complex, imbogatit.


Expunere prelungita la stres, alcool sau morfina. Interactiunea sociala (statut social).
Stresul in perioada de crestere poate altera Invatarea.
producerea de noi neuroni in per. adulta. Activitatea fizica (mai ales mersul pe jos).

Contrar cu ceea ce se credea in urma cu cateva decenii, creierul nu este un organ a carui dezvoltare se incheie
in adolescenta. El isi modifica circuitele pe tot parcursul vietii, prin adaugarea de noi neuroni si modificari la
nivelul sinapselor.

Capitolul 4: Creierul ca si sistem de invatare


Invatarea prin recompensare sau conditionarea apetitiva
Comportamentul este motivat de sursele de recompensa, precum si de evitarea lucrurilor neplacute. Creierul
face in permanenta calcule probabilistice, privind deciziile de actiune in functie de balanta de mai sus.
In perceptia recompenselor sunt implicate urmatoarele structure:
 aria ventral tegmentala (VTA) – perceptia oricarui stimul placut;
 amigdala – raspunde la orice stimul–recompensa;
 hipotalamusul – raspunde la orice stimul care produce senzatia de placere (mai abstracte);
 corpii striati ventrali – raspund la aparitia oricarui tip de recompensa;
 pallidimul ventral – perceptia gustului dulce si a stimulilor sexuali;
 corpii striati dorsali - se activeaza la primirea de bani, dar si la dulciuri;
 cortexul cingulat anterior – se activeaza:bani, tigari, stimuli sexuali, masini sport;
 cortexul insular median – gustul placut sau atingeri placute;
 cortexul ventromedian prefrontal si lateral stang – invatarea expectantei unei recompense anuntate
de un stimul.
Capacitatea de a discrimina intre diferite recompense este importanta in selectarea celei mai valoroase in
procesul de decizie. Discriminarea recompenselor este limitata de doua procese – generalizarea stimulului,
datorata similaritatii fizice intre stimuli, si pseudoconditionarea, care apare prin conditionare contextuala cu
ajutorul intaririlor primare. Raspunsul dopaminei la stimuli are doua componente: cea initiala este mai expusa
la generalizare si astfel nu discrimineaza bine, a doua distinge mai bine intre stimuli.
Precum se vede, nu exista un asa-numit “centru al recompensei” sau “al placerii”, aceste procesari si emotiile
subiective asociate lor avand loc pe suprafete mari din creier.
Invatarea prin pedeapsa sau conditionarea aversiva
In conditii de incontrolabilitate a mediului si pericol, se declanseaza in creier stari subiective de frica, dar si
mecanismele conditionarii aversive. Aceasta va salva datele privind situatia respectiva (stimul conditionat),
cupland-o cu o stare neplacuta (stimul neconditionat), fapt ce va declansa in viitor comportamente de evitare a
ei si a tot ce este similar cu ea.
Pentru a aparea conditionarea, caile ce transmit informatii despre stimulul conditionat si cel neconditionat
trebuie sa convearga in creier. Locul unde are loc convergenta acestor cai este amigdala.
Structurile creierului implicate in conditionarea aversiva sunt: amigdala, hipocampul, cortexul cingulat anterior,
cortexul insular anterior, nucleul acumbens si corpii striati, cortexul orbitrofrontali.
Alaturi de raspunsul la stimulul conditionat (de ex. sunet), organismele prezinta raspunsuri si fata de locul in
care au fost asociate sunetul si stimulul neplacut (de ex. durerea). Acest fenomen se numeste conditionare
aversiva contextuala.
Impactul drogurilor asupra mecanismelor de invatare ale creierului
In viziunea lui Bechara (2005), “vointa” ar emerge din interactiunea a doua sisteme neurale separate, dar
interdependente:
 sistemul “impulsiv” – declanseaza semnale afective privind consecintele imediate ale
comportamentului (amigdala si nucleul accumbens);
 sistemul “refletiv” – declanseaza semnale afective privind consecintele pe termen lung (cortexul
ventromedian prefrontal).
Indivizii devin vulnerabili la comportamente compulsive, deoarece sunt disfunctionale procesele care le-ar
permite inhibarea actiunilor declansate de sistemul impulsiv, din motive induse genetic sau ca urmare a
consumului de droguri.
Extinctia si invatarea reversal
Pentru a se adapta la o lume in permanenta schimbare, organismele trebuie sa isi modifice comportamentele
in functie de aceste schimbari. Comportamentele sunt declansate de sursele de recompensa si de evitarea
pierderii acestora. In mod treditional, in psihologie, aceste lucruri sunt legate de emotii.
Mecanismele de modificare a emotiilor:
Schimbarea afectiva (affective shifting) reprezinta abilitatea de adaptare prin invatare asociativa in situatii de
extinctie sau invatare reversal.
Invatarea reversal – abilitatea de adaptare prin invatare asociativa in situatia in care valoarea de recompensa a
unui stimul se transforma in pedeapsa si invers.
Unul din cele mai bune exemple in care ar trebui sa se manifeste invatarea reversal in constituie cazurile in care
o persoana apropiata – fie parinte, fie partener – ajunge sa isi abuzeze copilul sau partenera. In aceste cazuri,
daca invatarea reversal nu decurge bine, cel abuzat nu se poate desprinde din relatia cu caracter ambivalent
(sau ceea ce unii numesc atasament patologic).
Extinctie – abilitatea de adaptare prin invatare asociativa in situatia in care un stimul initial recompensator nu
mai are valoare de recompensa.
Extinctia este studiata mai mult decat invatarea reversal. In procesul de xtinctie e important de mentionat
faptul ca formarea noii asocieri nu sterge vechea asociere, ci doar o onhiba, extinctia fiind de fapt o forma de
invatare noua. Similar cu alte forme de invatare, extinctia are 3 faze: achizitie, consolidare si reamintire.
Extinctia este un proces activ de re-invatare si nu unul de stergere a vechii memorii.
Tulburarile anxioase, dar si consumul de droguri sunt cauzate de un esec in reamintirea memoriei unei exinctii.
Formatinuile din creier implicate in extinctie:
 cortexul ventromedian prefrontal/cingulat subgenual;
 hipocampul;
 cele doua controleaza inhibator amigdala.

Capitolul 5: Organizarea senzorio-motorie a circuitelor creierului


Tipuri de invatare a actiunilor (invatare actionala)
Exista doua procese de invatare distincte:
Invatare raspuns-rezultat (sau stimul-raspuns- Invatare stimul-raspuns
rezultat)

 presupune invatarea unei asocieri intre un  presupune invatarea asocierilor dintre stimuli
raspuns si valoarea afectiva a rezultatului (sau contexte) si raspunsuri (invatare stimul-
scontat; raspuns);
 sistem ce controleaza comportamentul  sistem al deprinderilor/obiceiurilor;
orientat spre scop;
 localizat in partea frontala;  localizat in corpii striati;
 stocheaza asocieri de tipul actiune-rezultat si  stocheaza asocieri de tipul stimul-rezultat.
rezultat-valoare.

Avem doua procese de invatare afectiva (realizata spre a aborda sau obtine o recompensa sau spre a evita sau
scapa de o pedeapsa):
 invatare prin conditionare clasica - asocierea unui stimul cu o recompensa sau pedeapsa
 invatare prin conditionare instrumentala – asocierea unei actiuni cu o recompensa sau pedeapsa
Intarire pozitiva sau recompensa – creste probabilitatea emiterii unui raspuns cu care este asociata ea; o
recompensa este orice lucru pe care un organism va incerca sa-l obtina
Intarire negativa sau pedeapsa – scade probabilitatea emiterii unui raspuns; o pedeapsa este orice lucru pe
care un organism va incerca sa-l evite.
Invatarea instrumentala
Experimentele anilor 2000 sugereaza ca invatarea nu apare numai ca urmare a unui stimul asociat cu o
recompensa sau pedeapsa, ci ca invatarea apare in special atunci, cand este prezenta o eroare de predictie
(prediction error).
Neuronii dopaminergici din mezencefal encodeaza eroarea in predictie, reprezentandu-si in fiecare moment
diferenta dintre valoarea recompensei primite si valaoarea asteptata. O recompensa care are exact aceeasi
valoare ca si cea asteptata nu produce niciun raspuns din partea acestor neuroni. Insa, atunci cand valoarea ei
este mai mica decat cea asteptata, acesti neuroni sunt inhibati sau activati, prin comparatie cu starea lor de
dinaintea recompensei si cu raspunsul lor la marimea recompensei, care era valabila pentru majoritatea
cazurilor.
Eroarea in predictie apare atunci cand ne asteptam la o anumita secventa de tip “actiune-timp-
recompensa/pedeapsa” sau “stimul-timp-recompensa/pedeapsa” si apare o incalcare a ei, adica nu se
intampla ce ne asteptam sa se intample, conform regulii anterioare.
Eroarea in predictie poate fi de doua feluri:
1. eroare in predictie negativa
 se omite recompensa la finalul unei secvente;
 recompensa este diminuata.
2. eroare in predictie pozitiva
 se omite pedeapsa la finalul unei secvente;
 pedeapsa este inlocuita cu recompensa;
 in cazul unei secvente cu recompensa la final, ea este mai mare decat fusese anterior.
Circuitul invatarii instrumentale realizeaza cuplari informationale de tip actiune–timp–recompensa/pedeapsa
si stimul–timp–recompensa/pedeapsa, adica ceea ce se numeste “invatare probabilistica”.
Circuitul invatarii instrumentale invata:
 care este posibilitatea ca o actiune proprie/sau una observata sa fie recompensata sau penalizata;
 dupa cat timp de la actiune apare recompensa/pedeapsa;
 cat de mare este recompensa/pedeapsa;
 care este probabilitatea ca un stimul (vizual, auditiv etc.) sa fie urmat de o recompensa/pedeapsa;
 dupa cat tim urmeaza recompensa/pedeapsa;
 cat de mare este recompensa/pedeapsa.
Eroarea in predictie (atat cea negativa, cat si cea pozitiva) este realizata de componenta fazica dopaminergica.
Functiile creierului senzorio-motor: atentie, planificare si luarea deciziilor
Date din neurostiinte sugereaza ca intregul cortex poate fi vazut ca avand atat functii senzoriale, cat si motorii,
doar ca ariile traditionale “motorii” joaca un rol specific in realizarea miscarilor. Unii autori considera ca exista
suficiente dovezi ca procesul numit “perceptie” reprezinta, de fapt, o activitate a programelor motorii.
Perceptia a ceva este insotita de sentimentul a ceea ce putem face cu acel ceva, sau in relatie cu acel ceva.
Creierul isi foloseste informatiile cu scopul de a se adapta la mediu, iar modul fundamental prin care se
realizeaza aceasta adaptare este ghicirea viitorului. Creierul este o masina de creare a unor stari viitoare
virtuale, iar functia sa de generare de expectante privind aparitia unor stimuli senzoriali sau rezultate a unor
actiuni declansate anterior, noi o numim in mod traditional “atentie”. Prin atentie, creierul genereaza predictii
si isi sincronizeaza actiunile cu modificarile din mediu, ceea ce conduce la cresterea performantei si succesul
comportamentelor orientate spre un scop.
Atentia depinde de incertitudinea unei intariri, iar invaterea depinde de atentie. De regula, exista 4 functii
cognitive care sunt manipulate intr-o sarcina de incertitudine:
 “atentia” este divizata pe mai multe aspecte ale situatiei sau stimulului;
 aceste aspecte, precum si strategiile de raspuns sunt mentinute on-line in “memoria de lucru”;
 este anticipata aparitia unui stimul sau semnal;
 raspunsul adecvat este selectat in functie de acest stimul sau semnal.
Daca aceasta activitate este eficienta, avem “atentie focusata”, iar daca nu este eficienta, apare fenomenul
numit “distractibilitate”, de multe ori pe fond de supraincarcare sau oboseala. Atentia focusata este relationata
cu o performanta mai buna si constanta, distractibilitatea – cu o performanta fluctuanta, timp de reactie mai
lungi si asa-numitele lapses of attention.
In mod traditional luarea deciziilor este considerata un proces separat de planificare a actiunilor. Totusi, studii
neurofiziologice recente sugereaza ca planuri potentiale de actiune in vederea atingerii unor tinte multiple
sunt reprezentate in mod simultan intr-o serie de zone motorii ale cortexului, iar alegerea tintei – sau “decizia”
– implica acelasi mecanism cerebral cu pregatirea actiunilor. Creierul uman contine cateva circuite motorii care
contribuie la declansarea actiunilor, iar aceste circuite converg in cortexul motor primar M1 (aria 4 a lui
Broadman), care reprezinta “calea finala comuna” a actiunii voluntare. Actiunile voluntare sunt o forma de
luare a deciziilor.
In starea de incertitudine sunt implicate urmatoarele functii ale creierului senzorio-motor:
 “atentia” este divizata pe mai multe aspecte ale situatiei sau stimulului;
 aceste aspecte, precum si strategiile de raspuns sunt mentinute on-line in “memoria de lucru”;
 este anticipata dimensiunea stimulului;
 raspunsul adecvat este selectat in functie de acest stimul sau semnal.

Capitolul 6: Creierul social


Neuronii oglinda
Studiile de la inceputul anilor 2000 au confirmat existenta unui “sistem de neuroni oglinda” (SNO), localizat in
doua regiuni:
 partea caudala a girusului frontal inferior si zona prmotoare adiacenta (ariile 44 si 6);
 partea rostrala a lobului parietal inferior (aria 40);
studii mai recente au relevat si alte zone din creierul uman care prezinta neuroni-oglinda:
 cortexul cingulat anterior;
 aria motorie suplimentara (aria 6);
 hipocampul;
 amigdala.
Zona sulcusului temporal superior (STS) (aria 39) nu contine propriu-zis neuroni oglinda, dar ea furnizeaza o
descriere vizuala a actiunii fiind critica in procesul de imitare. STS este o zona implicata in procesarea miscarii
biologice, precum si in stocarea informatiei despre miscare.
Functiile sistemului neuronilor-oglinda sunt:
 invatarea prin imitare;
 intelegerea comportamentului altei persoane;
 predictia comportamentului altei persoane;
 empatizarea cu alta persoana;
 atasarea de o alta persoana;
 evaluarea intentionalitatii unui comportament.
Neuronii-oglinda si invatarea prin imitare a comportamentelor
SNO este un sistem implicat in invatarea instrumentala motorie prin observatie si exista date care arata ca SNO
suporta modificari plastice odata cu experienta, deci reprezinta un suport pentru invatarea observationala.
SNO se activeaza atunci cand subiectii observa oameni implicati in activitati cotidiene, precum si in invatarea
manierei in care se poate atinge un scop, in variante diferite; SNO se activeaza si atunci cand subiectii observa
interactiuni sociale de orice fel.
Exista doua niveluri de congruenta intre actiunea observata si cea executata de catre neuronii-oglinda:
 exista neuroni-oglinda “strict congruenti”, care se descarca in cazul unor actiuni executate identice cu
cele observate;
 exista neuroni-oglinda “larg congruenti”, ce se descarca in cazul observarii unei actiuni care nu este
identica cu actiunea executata, dar are acelasi scop.
Neuronii-oglinda si intelegerea celorlalti oameni
Oamenii intrepreteaza comportamentul altora nu doar in termeni de miscare fizica, ci si in termeni de scopuri
sau intentii ce dau nastere acestor miscari. Studiile au evidentiat faptul ca noi nu ne putem abtine de la a lua in
considerare starile mentale si cunostintele celor langa care lucram sau jucam un joc, iar reprezentarea felului in
care celalalt performeaza, interfereaza cu performanta noastra.
Acelasi gen de aliniere automata a actiunilor intre oameni apare si in cazul interactiunii verbale, lucru necesar
pentru realizarea intelegerii mesajului. Capacitatea de a intelege intentiile altora faciliteaza invatarea sociala si
se presupune ca a condus la raspandirea noilor tehnologii, deoarece o inventie tehnica este inteleasa doar
daca intentia inventatorului este inteleasa de catre cel care observa noua metoda.
Neuronii-oglinda, neuronii Von Economo si empatia
SNO este implicat nu doar in reprezentarile actiunilor altora, ci si in reprezentarea emotiilor, proces care ne
permite sa ne simtim “conectati” cu ceilalti. Emotia, comunicata in special de catre fata, voce si corp, este un
proces motor. Emotia si actiunea sunt intercorelate la cateva niveluri, iar aceasta cuplare afectiv-motorie
furnizeaza baza neuronala a empatiei. Atat in cazul intelegerii comportamentului altei persoane, cat si in
empatizarea cu aceasta, creirul recurge la o simulare interna, inconstienta, automata si rapida, care nu este
declansata de intentia intelegerii altei persoane, ci reflecta un mecanism de baza a creierului.
Efectul “cameleon”, prin care oamenii imita in mod inconstient postura, manierele si expresiile faciale ale
altora, furnizeaza dovezi puternice in sprijinul acestei teorii. Se stie ca efectul cameleon biaseaza oamenii spre
a fi mai prosociali. Daca miscarile ne sunt imitate inconstient de altii, simtim nevoia de a fi mai prietenosi cu
acele persoane si mai tentati in a-i ajuta, dar aceste biasari se manifesta doar daca nu suntem constienti ca
suntem imitati. Daca devenim constienti, ni se pare ciudat si manipulativ.
Totusi, aceste operatii nu sunt realizate doar de Sno, ci si de o retea intreaga conectata cu SNO. In stratul V al
cortexului insular se gasesc neuronii de proiectie Von Economo. Ei sunt implicati in procesarea intuitiva a
situatiilor sociale complexe, in vederea ajustarii rapide a comportamentului.
Neuronii-oglinda si predictia comportamentului altei persoane
Oamenii explica in mod curent comportamentul altora apeland la starile lor mentale – ganduri, sentimente,
scopuri, intentii, precum si trasaturi de personalitate. Atunci cand incercam sa-i intelegem pe altii, in mod
automat recurgem la introspectia propriilor stari si o facem apeland la aceeasi zona din creier, pe care o
folosim atunci cand ne gandim la propriile stari. In schimb, atunci cand incercam sa-i intelegem pe cei pe care
nu-i percepem ca fiind similari noua, apelam la o alta zona, diferita de cea pe care o folosim pentru
introspectie.
Putem intelege ceea ce putem prezice. Dat fiind substratul comun la nivel de SNO intre cee ace
planificam/executam si cee ace observam la altii, aceeasi retea este folosita pentru a prezice consecintele
actiunii altei personae.
Cooperarea si judecarea intentionalitatii
Succesul colaborarii intre doua sau mai multe persoane necesita o gama de procesari din partea creierelor
acestora:
 abilitatea de a procesa adecvat gesturile celorlalti;
 abilitatea de a valoriza corespunzator aceste gesturi sau oferte;
 abilitatea de a raspunde adecvat la aceste gesturi sau oferte;
 abilitatea de a repara relatia de colaborare facand gesturi generoase.
Studiile au relevat faptul ca invatarea din schimburile sociale – asa cum este acceptarea din partea celor din jur
– este similara cu invatarea instrumentala pe baza de intariri.
Creierul social si judecatile morale
Judecatile morale reprezinta produsul a doua procese distincte:
 produsul responsabil de reprezentarea rezultatelor daunatoare ale actiunilor;
 produsul responsabil de reprezentarea intentiilor si convingerilor altor persoane.
Creierul social proceseaza perceptia persoanelor, a expresiilor emotionale, rationamentele morale si incalcarea
unor norme morale.
Functiile creierului social sunt:
 recunoasterea fetelor si gesturilor sau miscarilor corporale;
 citirea gandurilor si emotiilor altor persoane;
 predictia comportamentului altor persoane;
 comunicarea si schimburile sociale cu alte persoane.
Se pare ca moralitatea nu se bazeaza pe tabu-uri sociale sau culturale, raspunsul emotional fata de alta
persoana nefiind ceva care trebuie invatat – printr-o experienta culturala sau religioasa – el depinde de
functionarea unor parti din creier care ii sunt dedicate. Diferentele mari care exista intre diverse culturi sunt
posibile datorita acestui mecanism biologic. Motivul pentru care ne simtim amenintati de obiceiurile unor
oameni straini este faptul ca SNO-ul nostru nu este capabil sa inteleaga aceste obiceiuri.
Capitolul 7: Neurobiologia atasamentului
Sistemele opoide endogene si atasamentul
Conditionarea apetitiva reprezinta substratul biologic al fixarii in creier a surselor de placere, indiferent ca este
vorba despre mancare, droguri, sex, masini sau muzica, umor sau convingeri. La ele se mai adauga si
atasamentul. Diverse date experimentale sugereaza o conexiune neuronala puternica intre dragostea
romantica si starile euforice declansate de droguri, formulandu-se o stransa conexiune intre atasament si
adictie.
Neuropeptidele opiacee endogene (endorfinele), dar si vasopresina si oxitocina sunt implicate in formarea si
mentinerea atasamentului intre indivizi, ele regleaza si contactul intim dintre mama si copil. Sistemele opoide
endogene joaca un rol specific si in organizarea comportamentului social.
Separarea de obiectul dragostei este analoga cu renuntarea la morfina, durerea fizica din perioada de suferinta
fiind cauzata de o hipersensibilitate a sistemelor durerii indusa de scaderea nivelului de opoide. Importanta
sistemelor opoide endogene in atasament este reflectata si de indiferenta fata de relatiile sociale sau sexuale a
persoanelor dependente de opiu sau heroina. Avand satisfacuta dorinta de catre aceste chimicale, ele nu simt
nevoia de a fi cu altii, le lipsesc emotiile sociale care se bazeaza biologic pe atasament.
Hormonii oxitocina si comportamentul social
Oxitocina si vasopresina moduleaza caile recompensei si cele implicate in procesarea informatiei sociale,
precum si cele ale perceptiei limbajului, mai exact a intonatiei vocii. Oxitocina este asociata cu
comportamentul socio-sexual, actul sexual, graviditatea, lactatia, atasamentul matern si formarea cuplurilor
prin formarea preferintei fata de partener. Ea mai este implicata in memoria fetelor, inferarea de stari mentale
ale altora, generozitate, monitorizarea pericolului social, altruism, empatie, exprimarea fricii si anxietatii.
Hormonii vasopresina si comportamentul social
Vasopresina (hormonul antidiuretic) este o neuropeptida, care influenteaza comportamentul socio-sexual la
masculi – inclusiv comportamentele agresive, erectia, ejacularea, teritorialitatea, apararea partenerului si
atasamentul in cuplu.
Vasopresina este asociata cu nivelul de testosteron si de estrogeni.
Interactiunea neurohormonilor cu mecanismele dopaminergice si efectele asupra atasamentului
Rolul dopaminei in metinerea unei relatii:
 receptorul D1 pastreaza relatia curenta;
 receptorul D2 favorizeaza formarea unei noi relatii.
Mecanismele neuronale ale excluderii sociale
Zona prefrontala ventrala dreapta, conectata cu cingulatul anterior rostral si subgenual, se activeaza in situatia
in care suntem exclusi dintr-o activitate sau grup social, ca urmare a unei greseli proprii. Zona rostrala si
ventrala a cingulatului anterior (ariile 32 si 24) este sensibila la tipul de feeback primit in situatii sociale
(acceptare/respingere).
Modificari in volumul cingulatului subgenual sunt asociate cu sentimentul acut de respingere sociala si
depresie. Pacientii depresivi care experientiaza sentimente acute de vine si regret, au un volum mai redus al
cortexului ventromedian prefronta/cingulat subgenual, la fel ca si cei anxiosi.

Capitolul 8: Cele trei retele majore ale creierului


Reteaua atentionala dorsala
Reteaua atentionala ventrala
Reteaua Default

Studiile imagistice din ultimii 13 ani au evidentiat ca, atunci cand stam relaxati fara sa facem nimic, creierul are
fluctuatii intre o stare introspectiva si una extrospectiva (opusa celei introspective). Alte studii care au analizat
conectivitatea interneuronala in stare de repaus, eu identificat cel putin trei mari retele:
Atentionala dorsala Atentionala ventrala Default

 central – executiva;  de procesare a stimulilor


semnificativi;
 formata din dorsolateralul  formata din zona  formata din zona
prefrontal + parietalul ventrolaterala prefrontala ventromediana
posterior; + lobul parietal inferior + prefrontala + cingulatul
cortexul insular anterior + posterior;
cingulatul posterior
 extrospectiva.  extrospectiva;  introspectiva;
 reteaua de aparare a  reteaua Sinelui.
Sinelui.
Functii: Functii: Functii:
 cautare vizuala;  orientarea atentiei la  “simulator” care foloseste
 urmarire cu privire; aparitia neasteptata a experientele trecute
 memorie de lucru; unui stimul intr-o locatie pentru a explora si
 asteptarea unui stimul; neasteptata, sau a unui anticipa scenarii si
 monitorizarea stimul care are proprietati evenimente cu relevanta
mediului/comportamentului; neasteptate; sociala sau personala;
 verificarea similaritatii cu  reamintirea spontana a  sta la baza unor emotii:
scopul/tinta; unui evneiment sau mandrie, rusine si vina;
 reamintirea intentionata a detaliu, datorat unui  procesari referentiale,
unei informatii in functie de stimul din mediu; atitudinale, preferentiale
scopul actiunii.  depistarea erorilor. si sociale;
 proceseaza valoarea
asignata Sinelui.

Capitolul 9: Unde este Sinele in creier?


Protejarea Sinelui si anxietatea
Reteaua Default este reteau Sinelui – cine credem ca suntem. Reteaua atentionala ventrala este reteaua de
aparare a Sinelui – confruntarea cu realitatea, se activeaza cand este amenintat Sinele. Odata activata, ea
mentine o stare de anticipare/vigilenta, creierul simuland variante de viitor posibile ca fiind frica sau anxietate.
Frica se refera la un stimul sau eveniment mai concret si mai apropiat temporal, in timp ce anxietatea, la
evenimente mai distale sau la mediul din jur, in general, perceput ca incontrolabil. O activitate prea puternica
in reteaua ventrala poate fi interpretata ca o reactie exagerata de aparare a Sinelui.
Anxietatea, reteaua durerii si sistemul nervos vegetativ
Se stie ca oamenii sunt de doua ori mai sensibili la posibilitatea pierderii unor bunuri decat la cea a castigarii
unora. Zonele implicate in procesarea castigului isi scad activitatea ca cat creste marimea posibilei pierderi.
Zona ventromediana prefrontala face parte din reteaua Default si este implicata in anticipari
negative/anxietate. O zona din partea anterioara a cortexului cingulat anterior, este implicata in anxietate si
depresie. Stimularea acestei zone favprizeaza deciziile negative, aceasta tendinta fiind blocata cu medicatie
anxiolitica. Aceasta zona s-ar putea sa fie critica pentru reglarea emotiilor negative si a anxietatii.
Zona ventromediana prefrontala/cingulat anterior rostral si subgenual se activeaza in conditiile perceptiei unei
posibile amenintari, distale in timp sau spatiu, iar disfunctii ale acestei zone sunt asociate cu anxietatea. In
aceasta zona se gasesc neuronii de proicetie Von Economo, care se descarca in conditiile amenintarii cu o
pedeapsa in conditii de incertitudine, iar activarea receptorilor 5-HT2B poate fi relationata cu capacitatea
activitatii stomacului si intestinelor de a semnala un pericol iminent.
Controlabilitatea mediului si stresul
Cortexul cingulat ventral este responsabil de reducerea fricii in situatia in care percepem stresorul ca fiind
controlabil prin proiectiile pe care le are la nivelul amigdalei bazolaterale.
Cand o sitiatie incerta se prelungeste si o percepem ca fiind incontrolabila, intram intr-o stare hipervigilenta in
care cautam noi strategii de raspuns sau incercam in mod repetat, inflexibil, vechile strategii. Starea subiectiva
este una de anxietate. Aceasta faza este reprezentata biochimic de o activare masiva a sistemului simpatic de
catre adrenalina si noradrenalina si de o crestere moderata a cortizolului. Un stresor activeaza amigdala, care,
la randul ei, activeaza sistemul nervos simpatic, care excita glandele adrenale, iar aceste produc adrenalina.
Normonii numiti “de stres” – adrenalina si cortizolul – mobilizeaza energia necesara muschilor, cresc
activitatea cardiovasculara si opresc alte activitati neesentiale in acel moment, cum ar fi cresterea.
Studiile imagistice au aratat o supraactivare a amigdalei la pacientii anxiosi, cu atacuri de panica, cu stress
postraumatic, cu tulburare de personalitate borderline si depresivi, precum si un volum diminuat al amigdalei
stangi la pacientii depresivi.
Stresul cronic, depresia si afectarea circuitelor creierului
Daca stresorul este in continuare prezent si realizam ca strategiile incercate sunt ineficiente, raspunsul
biochimic devine unul dominat de cortizol. Cortizolul inhiba locus coeruleus, noradrenalina si dopamina scad
dramatic, organismul inceteaza sa incerce adaptarea, omul devine mai putin vigilent, nu se mai poate controla,
nu se mai misca, tonusul muscular scade, scade apetitul alimentar si sexual, apar tulburari de somn. Cortizolul
este in concentratii mari la oamenii anxiosi si depresivi si este implicat in simptomele de “burnout”.
Raspunsul la stres este de regula trecator, pentru ca efectele sale (imunosupresoare, inhibarea cresterii si
cresterea catabolismului) sunt daunatoare pe termen lung. Totusi, atunci cand stresul devine cronic, el este
insotit de probleme digestive si cardiovasculare, conducand de asemenea, la afectarea ADN-ului. Trebuie
facuta diferenta intre stresul acut si starea de anxietate, pe de o parte, si tresul cronic, de durata, pe de alta.
Daca anxietatea este declansata in reteaua ventrala si induce modificari la nivelul acesteia, stresul cronic
afecteaza zone largi din creier, cuprinzand retelele dorsala si Default. Stresul are un efect negativ asupra
mecanismelor de invatare non-emotionale, care sunt raspunzatoare de explorare si invatarea lucrurilor noi,
complexe, diferite de cele deja cunoscute. Am putea spune ca depresia cronica este o boala degenerativa care
afecteaza capacitatea de adaptare la nou.

Capitolul 10: Relatia creierului cu organismul


Notiuni generael de interes in relatia creierului cu organismul
Sistemul Nervos Uman este centru de comanda si control si are trei sarcini:
 monitorizeaza in permanenta starile organismului, interne si externe;
 integreaza si evalueaza rapid fluxul aferent neintrerupt de informatii;
 emite comenzi cu privire la reglarea organelor, tesuturilor sau celulelor.

Rolul Sistemului Nervos Central (SNC) este sa primeasca si sa evalueze informatii aferente organelor de simt si
receptorilor, pentru ca apoi, sa initieze actiuni;
Rolul Sistemului Nervos Periferic (SNP) este sa transmita semnale spre si dinspre SNC, fiind o retea ampla de
nervi care deserveste organismul.
Sistemului Nervos Central (SNC) Sistemului Nervos Periferic (SNP)

1. Creier 1. Nervi senzitivi


2. Maduva spinarii 2. Nervi motori:
 somatic;
 autonom (somptic si para simpatic)

Pentru functionalitatea sistemului nervos, transferul impulsului de la un neuron la altul se realizeaza prin
intermediul unor jonctiuni intercelulare numite sinapse interneuronale. Se apreciaza ca numarul sinapselor in
sistemul nervos central este de ordinul de 1014.
Functional exista doua tipuri de sinapse, electrice si chimice. Sinapsele chimice reprezinta marea majoritate a
sinapselor existente in organismul uman. La nivelul lor transmiterea se realizeaza prin intermediul unor
substante chimice numite neurotransmitatori.
Neurotransmitatorii includ zeci de substante, aproape toate produse de neuroni, aflate in stoc, in butonii
terminali ai axonilor pana cand un impuls nervos declanseaza eliberarea lor. Dezechilibrul
neurotransmitătorilor la nivel cerebral poate determina anumite afectiuni pentru că este blocată transmiterea
mesajelor de la un neuron la altul. Persoana afectată începe să aibă simptome ale unei afectiuni cerebrale sau
psihice.
Gaba - cel mai important neurotransmitător inhibitor al SNC. Are rolul de a contracara neurotransmitătorii
excitanti care produc anxietate. Niveluri ridicate de GABA indică prezena tulburărilor de conduită sau a unor
boli ca autismul si ADHD.
Glutamatul - are efect excitant si are rol important pentru memorie. In exces, devine toxic si produce moartea
neuronilor.
Endofrinele - asemanatoare opioidelor. Au ca efect reducerea durerii si producerea placerii.
Acetilcolina este primul neurotransmitator, identificat in 1921 de Otto Loewi, biolog german, laureat cu Premiul
Nobel. Este implicată în activitatea muschilor,intervine în transmiterea influxului nervos în cadrul sistemului
vegetativ si în mecanismele somnului. Scăderea acetilcolinei la nivel cerebral este implicată în boala Alzheimer
si scăderea functiilor cognitive.

Serotonina (5-hidroxi-triptamina) reprezintă un neurotransmitător inhibitor cu impact major asupra com-


portamentului si stării emotionale. Nivelul scăzut al acesteia se asociază cu depresia, tendintele suicidale,
comportamentul obsesiv-compulsiv, dar si cu apetitul alimentar crescut si aparitta tulburărilor de somn.
Dereglările mai grave sunt corelate cu autismul, epilepsia si ADHD.

Dopamina este un neurotransmitător inhibitor. La nivel cerebral, este asociat cu plăcerea, trăirile pozitive,
recompensele si dependentele. Nivelul dopaminei poate creste sub influenta unor substante precum: cocaina,
opiumul, heroina, alcoolul sau nicotina. Schizofrenia este corelată cu nivelul crescut al dopaminei la nivelul
lobului frontal. In cealaltă extrema, un deficit de dopamină in ariile motorii ale creierului, este res ponsabil de
aparitia Parkinsonului si a dependentelor.

Noradrenalina (norepinerfina) este neurotransmitătorul care declansează starea de alertă. Predomină în


sistemul nervos vegetativ simpatic, are drept efecte cresterea frecventei cardiace si respiratorii, a presiunii
sangvine. Glandele suprarenale eliberează noradrenalina în circuitul sangvin, alături de epinefrină (adrenalina).
Situatiile stresante tind să epuizeze noradrenalina si determină hipoactivitate, în timp ce activitatea fizică
creste nivelul acesteia. Norepinefrina este asociată cu tulburări afective si cu sensibilitatea organismului fată de
factorii de mediu.

Adrenalina (epinerfina) este un neurotransmitător cu rol excitator, care induce starea de stres în organism,
declansând mecanismele de tip „luptă sau fugi” (cresterea frecventei cardiace, a presiunii sangvine, dilatarea
bronhiilor si pregătirea organismului pentru arderea lipidelor si sinteza de glucoza). Cercetătorii consideră ca
adrenalina are efect pozitiv în consolidarea memoriei umane.
Creierul si bolile cardiovasculare
Cand vorbim de boli cardiovasculare vorbim de patologia cardiaca si a sistemului circulator in general..
Rolul fundamental al inimii este cel de a pompa sangele in cele doua circuite distincte mica si marea circulatie.
In 24 de ore, inima bate de cca. 100000 de ori pe zi iar pe durata unei vieti medii, se inregistreaza 2, 6 miliarde
de batai sau chiar mai mult.
Desii oamenii sunt diferiti, s-a stabilit ca valoarea pulsului la adult, in conditii normale, este cuprinsa intre 60-
80 batai pe minut, fiind coordonata de nodul sinusal.
In cazul unor situatii speciale, determinate de factori nefamiliari organismului, ce implica amenintare sau risc,
cortexul proceseaza rapid informatia prin receptorii de serotonina (5-HT2A), care au functia de a modula
“anxietatea de conflict”.
Acesti receptori sunt exprimati in cortex, respectiv cortexul cingulat subgenual, (aria 25), in corpi striati, in
hipocamp si in amigdala.
Amigdala este ultima “statie” si influenteaza fluxul informational astfel incat controleaza raspunsurile
vegetative, endocrine si comportamentale.
Partea dreapta a cortexului cingulat subgenual mediaza activitatea simpaticului si a axei hipotalamo-
pituitaro-suprarenala(HPA), in timp ce partea stanga controleaza inhibitor partea dreapta, prin activitatea
parasimpaticului a nervului vag.
Altfel spus, in situatii amenintatoare, cortexul proceseaza informatia prin receptorii de serotonina, si ajuta
organismul actionand asupra cordului, prin intermediu simpaticului (“lupta sau fugi”), crescand forta de
contractie a inimii, volumul de sange pompat, cantitatea de adrenalina produsa si frecventa cardiaca care de
la 80 de batai se poate dubla sau chiar tripla la persoanele tinere.
Reintegrand si reanalizand informatia, cortexul ventral si insular stang, intervine din nou asupra cordului,
inhiband sistemul nervos vegetativ simpatic prin actiunea parasimpaticului. Controlul nervos al
parasimpaticului asupra nodului sinusal se face prin intermediul nervului vag care scade rata frecventei
cardiace.
Orice disfunctionalitate in relatia simpatic-parasimpatic si in mod special la nivelul nodului sinusal, se
manifesta prin variabilitati ale ritmului-bataie traduse prin tulburari de ritm cardiac.
Slaba activitate inhibitorie a parasimpaticului, prin nervul vag, duce la tahiaritmii, fibrilatii, respectiv tulburari
de ritm cu cresterea frecventei cardiace in timp ce excitarea crescuta a vagului duce la bradicardie severa pana
la oprirea cordului.
O persoana cu transplant de cord nu va putea sa duca o viata absolut normala datorita imposibilitatii de a
reface chirurgical in intregime schema sistemului nervos vegetativ, adica a nervului vag in special.
Tendintele noi in cercetare sunt legate de variabilitatea frecventei cardiace (HVR), un indicator care evalueaza
diferentele dintre ciclurile cardiace succesive si se masoara cu ajutorul aparatului holter ECG, care inregistreaza
electrocardiograma timp de minimum 24 ore. Se poate spune ca HVR (Heart rate variability) masoara
capacitatea de auto-reglare a sistemului nervos vegetativ, devenind astfel un indicator pentru flexibilitatea
noastra emotionala. In prezent sunt in derulare studii privind HVR ca marker al bunastarii fizice si emotionale.
Relatia creierului cu sistemul digestiv
Ce au in comun depresia, anxietatea, ADHD, autismul, crizele epileptice, stresul cronic in copilarie si multe alte
tulburari psihice si de comportament? - Un sistem digestiv disfunctional!
Asa cum am prezentat mai devreme, in conditiile perceptiei unei “posibile amenintari”, cortexul cingulat
proceseaza informatia prin receptorii de serotonina 5-HT2B ai neuronilor Von Economo. Acestia sunt rari in
restul creierului dar numerosi in stomac si intestin.
Capacitatea stomacului sau intestinelor de a semnaliza un pericol iminent este demonstrata de neuronii Von
Economo, care descarca in conditiile amenintarii cu o pedeapsa sau in conditii de nesiguranta.
Sistemul nervos enteric este considerat al treilea sistem nervos (dupa cel central si cel vegetativ). SNE contine
peste 100 de milioane de neuroni, de cel putin 14 tipuri. Ultimele cercetări în domeniu au condus la concluzia,
că aproximativ 90% dintre aceste fibre nervoase viscerale transportă informaţii de la intestin la creier, şi nu
invers si folosesc toti neurotransmitatorii si neuromodulatorii din creier inclusiv catecolamine, acetilcolina,
GABA, dopamina si serotonina.
SNE acopera mucoasa multor organe: esofag, stomac, intestin subtire, intestin gros, pancreas si bila. EL este
implicat in reglarea catorva functii digestive esentiale: secretia enzimelor digestive, motilitatea intestinala si a
bilei, reglarea sfincterului gastric si esofagian.
Cercetătorii au încercat să identifice, în ultimii ani, mecanismele prin care mediatorii neurohormonali ai
stresului afectează sănătatea intestinului. Spre exemplu, ei au arătat că noradrenalina, secretată ca urmare
a stresului, influentează mucusul si bacteriile care populează intestinul, contribuind la cresterea exagerată a
florei nocive.
Un alt neurotransmitător, regasit tot in intestin si secretat în momente de stres, este acidul gama amino-
butiric (GABA). Un studiu realizat pe rozătoare a arătat că bacteriile din intestin influentează sistemul GABA-
ergic prezent în creier. Intestinul comunică cu creierul prin intermediul nervului vag. Când nervul vag a fost
îndepărtat la o parte dintre rozătoare, efectul anxiolitic si antidepresiv al bacteriilor din intestin a fost
eliminat. Aceste rezultate ne sugerează faptul că există un rol benefic al bacteriilor prezente în sistemul
gastrointestinal, care influentează sistemul GABA-ergic din creier si comportamentul.
Senzatiile de “fluturasi in stomac” sau “strangere in gat” sunt cauzate de hormonii stresului care
suprastimuleaza ramurile nervului vag de la nivelul stomacului sau esofagului.
S-a descoperit ca 95% din serotonina, neurotransmitatorul senzatiei de buna dispozitie, este gazduita in
intestine. Dezechibrele in nivelul serotoninei stau la baza depresiilor, afectiunilor bi-polare, anxietatii,
migrenelor si insomniilor.
Serotonina este implicata si in Sindromul Intestinului Iritabil, pacientii cu aceasta afectiune avand un deficit al
proteinei transportatoare a serototoninei.
Sindromul Intestinului Suprapermeabil are un efect direct asupra comportamentului; exista o legatura directa
intre permeabilitatea intestinala ridicata, infectiile cu patogeni si tulburarile psihice.
Dovezile clinice care atesta legatura directa si esentiala intre sanatatea sistemului digestiv si cea a creierului
sunt evidente. Acesta este motivul pentru care iritabilitatea, insomnia, depresia sau migrena au o cauza majora
ce trebuie cautata in alta zona a organismului decat cea a ….capului!
Relatia sistem nervos-sistem imunitar
Sistemul imunitar este considerat o replica, mai putin sofisticata a sistemului nervos. El este format din doua
subsisteme : sistemul nervos innascut si sistemul nervos adaptativ.
Imunitatea innascuta (cea cu care ne nastem), reprezinta un mecanism nespecific de aparare prin care se
urmareste impiedicarea patrunderii germenilor patogeni in organism.
Imunitatea adaptativa este declansata atunci cand un patogen trece de sistemul imunitar innascut. Ea este
cea pe care o dobandim dupa fiecare contact infectant cu un virus, bacterie, etc. Celule acestui sistem cuprind
limfocitele T si limfocitele B, care prin receptorii lor recunosm fiecare micro-organism strain. Limfocitele T
distrug direct fiecare celula infectata de virus si faciliteaza actiunea limfocitelor B in elaborarea anticorpilor.
Sistemul imunitar adaptativ (AIS) memoreaza si recunoaste patogenii intalniti, lansand atacuri de fiecare data
cand va reintalnii micro-organismul respectiv.
Intestinele sunt acoperite de aproximativ 100 de trilioane de micro-organisme (majoritatea bacterii), aproape
de zece ori cantitatea de celule care formeaza corpul uman.
Flora intestinala reprezinta aproximativ 80% din sistemul imunitar al organismului. Imediat dupa nastere, prin
actul alaptatului copiii ingereaza bacteriile de pe pielea si laptele mamei. Parcurgand traseul gura, esofag,
stomac, bacteriile se localizeaza in intestine, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem imunitar sanatos.
Sistemul imunitar impreuna cu sistemul nervos enteric si sistemul nervos vegetativ interactioneaza dinamic
formand un trio. 90% din din fibrele nervului vag (componenta a sistemului nervos vegetativ) poarta informatii
de la intestine la creier.
Comunicarea dintre flora microbiana si creier, axa intestine-creier, este un sistem esential pentru intelegerea
starii generale de sanatate.
 Au fost studiate diverse specii de bacterii intestinale pentru rolul lor de modificare si afectare a
comportamentului: Probioticul Bifido Infantis a fost studiat pentru rolul pe care il poate avea in
reducerea depresiei .
 Lactobacillus Reuteri a fost studiat pentru efectele sale impotriva anxietatii.
 Lactobacillus-helveticus si Bifido-longum au fost studiate pentru reducerea efectiva a stresului,
anxietatii si a depresiei.
 Infectiile cu micro-organismul saprofit Candida albicans afecteaza creierul si dispozitia prin producerea
de pana la 79 de toxine eliberate in organism. Acesta poate fi motivul pentru care persoanele care
sufera de infectii cu Candida sufera de concentrare slaba, depresie, anxietate, oboseala.
 Infectia cu Clostridium Difficile produce toxine ce deregleaza metabolismul dopaminei, cauzand
schimbari de dispozitie, anxietate, agresiune.

In secolul XX, tendinta a fost sa distrugem bacteriile din organism cu antibiotice pentru atrata si preveni bolile
infectioase. Cu toate acestea microbii care ne colonizeaza, au pe langa rolul imunitar un rol deosebit in
modularea functiei neuronale si a comportamentului.
In secolul XXI, bacteriile sunt privite din perspective diferite; astazi putem nu doar sa le distrugem pe cele rele,
dar putem sa le controlom pe cele bune, generand noi tinte de tratare a bolilor mintale.
Descoperirile de ultima ora se indreapta acum inspre investigarea modului in care SNE mediaza raspunsul
imunitar al organismului. Oamenii de stiinta studiaza modul in care trilioanele de bacterii din intestin
“comunica “ cu celulele sistemului nervos enteric. Munca acestora conduce si la ipoteza ca psihiatrii vor trebui
sa se indrepte in viitor spre tratarea bolilor SNE pentru a fi convinsi ca vor obtine rezultate in eradicarea bolibor
mentale ale omenirii.
Imunitatea si relatiile sociale
Desi in mod traditional sistemul imunitar si sistemul nervos periferic au functii diferite, studiile recente au
demonstrat ca d.p.d.v. al inflamatiei neurogenice demarcatia dintre ele devine tot mai greu de delimitat.
Nociceptorii, receptorii de durere ai neuronilor, detin multe din moleculele de recunoastere a pericolului
specifica limfocitelor. Aceasta inseamna, ca in momentul detectarii unui agent patogen atat celula nervoasa
cat si cea imunitara reactioneaza folosind aceeasi mediatori chimici: noradrenalina, dopamina, serotonina,
acetilcolina si glutamatul.
Avand acelasi substrat biochimic, in conditiile de stres, prin eliberarea mediatorilor chimici
mai sus mentionati, buna functionare a limfocitelor si monocitelor este afectata, conducand la deprimarea
sistemul imunitar.
Sistemul nervos central (SNC) regleaza sistemul imunitar prin urmatorul mecanism: activeaza axa HPA
(hipotalamo-pituitaro adrenergica) suprimand genele care declanseaza inflamatia (IL-6, IL-1beta, TNFalfa) si
prin actiunea simpaticului, elibereaza noradrenalina in organele limfoide, vase si tesuturi vasculare,
producand o reactie inflamatorie. Cu alte cuvinte, prin corticalizarea informatiei la nivelul hipotalamusului,
creierul ajuta sistemul imunitar sa localizeze agentul patogen, producand o reactie locala si nu una generala la
nivelul intregului organism.
Studiile au demonstrat ca exista o stransa legatura intre imunitate si relatiile sociale.
Ariile sensibile la pierderea sociale sunt: amigdala, cortexul cingulat anterior dorsal si insula anterioara in
timp ce conexiunea sociala implica cortexul ventromedian prefrontal, corpii striati si hipotalamusul.
Astfel oamenii care in mod constant prezinta un nivel ridicat in sange al merker-ului viral IL-6 sunt sensibili la
critica si respingerea sociala. La aceste persoane nivelul crescut de IL-6 se coreleaza cu activari ridicate in
zonele de creier ce proceseaza respingerea sociala, amintite mai sus.
Studiile care folosesc scalele Positive Relations With Others, au demonstra ca persoanele cu o buna integrare
sociala au un nivel bazal scazut al IL-6.
Interferonul Gamma, considerat pricipala citokina responsabila de imunitatea mediata celular, produs de
limfocite, la contactul cu un agent patogen este esential pentru o interactiune sociala normala. Pentru a-si
testa ipoteza, cercetatorii au distrus moleculele gamma din soareci, pesti-zebra si sobolani. Acestia si-au
schimbat comportamentul fata de celelalte animale devenind “antisociale”. Acest fapt sugereaza ca sistemul
imunitar ar putea fi un factor favorizant al bolilor mintale, cum ar fi autismul sau schizofrenia.
In cadrul primului Congres European de Medicina Personalizata de la Belfast, prof. John Cryan, de la University
CorK College, a evidentiat modificari ale dezvoltarii neuronale la nivelul hipocampului si amigdalei la
persoanele cu un nivel scazut al microbionului.
Sistemul imunitar si invatarea
Studiile releva faptul ca ceea ce ne amintim poate fi influentat de activitatea sistemului imunitar.
Protein-Kinaza R(PKR) este un marker al infectiei virale, a carui detectare se face prin analize de sange. Recent,
s-a descoperit ca prezenta PKR-ului influenteaza in mod negativ procesul invatarii si al memorarii, moduland
activitatea retelelor neuronale implicate in stocarea episoadelor de memorie. Persoanele deprimate imunitar,
cum sunt bolnavii de HIV/SIDA prezinta probleme legate de invatarea ce implica procesele din hipocampsi lobul
frontal.
Prezenta moleculei Interleukina-6, corelata atat cu stresul cronic cat si cu infectia virala scade neurogeneza
adulta. Acest lucru a fost demonstrat prin corelarea cu studiile care folosesc cele doua scale, respectiv, Purpose
in life si Environmental Mastery. Conform acestora, persoanele care exercitau cu succes controlul asupra vietii
personale aveau un nivel scazut de IL-6.
In schimb, moleculele imunitare din girusul dentat al hipocampului, precum Interferonul Gamma si IL-4
stimulata de limfocitele T, conduc la neurogeneza adulta.
Un studiu derulat la Universitatea din North Carolina si publicat in revista Biological Psychiatry a aratat, in
premiera, ca anumite colonii microbiene din intestin determina o mai buna dezvoltare neurocognitiva. Astfel,
prezenta anumitor specii din familia Bacterioides a determinat in randul persoanelor testate rezultate mult
mai bune la testele neurocognitive.