TERORISMUL DIN PERSPECTIVĂ CRIMINOLOGICĂ

1. Introducere

În actualul context internațional, majoritatea statelor lumii manifestă

preocupare pentru redefinirea strategiei lor de securitate în condițiile în care
amenințările cărora trebuie să le facă față sunt tot mai frecvente, mai periculoase,
cu rădăcini și motivații surprinzătoare, ancorate în capabilități materiale.
Terorismul este conceput ca o acțiune deliberată, menită pentru o audiență
largă, pentru a scoate un mesaj, avînd un impact sinistru asupra populației unei
națiuni sau la nivel regional și global.
În dependență de unghiul din care este urmărit, acest fenomen abominabil,
poate fi interpretat și ca o datorie sfîntă, ca o strategie, drept o reacție așteptată și
normală sau ca o greșeală; cert este faptul că prezintă un pericol eminent public,
reprezentînd teroarea, spaima, violența, lupta etc.
Prima definiţie a terorismului în cadrul dreptului penal internaţional a fost formulată
în Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului, deschisă spre semnare în
1937. Conform acesteia, erau considerate acte de terorism „toate actele criminale
îndreptate împotriva unui stat şi destinate sau calculate să creeze o stare de teroare
în mintea persoanelor particulare, sau unui grup de persoane, sau marelui public.”
În anul 1945 s-a încercat din nou să se definească terorismul, când Comisia de
Drept Internaţional a Naţiunilor Unite a schiţat Codul Infracţiunilor împotriva Păcii şi
Securităţii Omenirii. Acest Cod limita terorismul la „iniţierea sau încurajarea de către
autorităţile unui stat a activităţilor teroriste în alt stat sau tolerarea de către
autorităţile unui stat a activităţilor organizate, planificate pentru a îndeplini acte
teroriste în alte state.” Eşuarea definirii agresiunii a stopat totuşi progresele
Comisiei.
Conform Rezoluţiei 51/210 a Adunării Generale ONU din 17 decembrie 1996,
atentatele teroriste sunt: „Actele criminale înfăptuite în scopuri politice, cu intenţia
de a provoca populaţiei sau unui grup de persoane o stare de teroare şi care nu pot
fi justificate în nici o circumstanţă, indiferent de motivaţiile politice, filozofice,
ideologice, rasiale, etnice, religioase sau de orice altă natură care le-ar putea
justifica.”
Rezoluţia 54/164, intitulată „Drepturile Omului şi terorismul”, adoptată de
Adunarea Generală a ONU pe 17 decembrie 1999, defineşte actele teroriste ca fiind
„activităţi urmărind distrugerea drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi
democraţiei, ameninţând integritatea teritorială şi securitatea statelor,
destabilizând guvernele constituite legitim, subminând societatea civilă pluralistă şi
având consecinţe adverse pentru dezvoltarea economică şi socială a statelor.”
Recomandarea 1426 a Adunării Parlamentare Europene consideră act terorist
„orice infracţiune comisă de indivizi sau grupuri recurgând la violenţă sau la
ameninţarea cu folosirea violenţei împotriva unei ţări, instituţiilor ei, populaţiei în
general sau în particular împotriva unor indivizi, fiind motivată de aspiraţii
separatiste, concepţii ideologice extremiste, fanatism sau factori subiectivi sau
iraţionali, şi care intenţionează să creeze un climat de teroare printre autorităţile
oficiale, anumite persoane sau grupuri din societate, sau marele public.”
Decizia Cadru asupra Combaterii Terorismului, adoptată de Consiliul Europei la
13 iunie 2002, stipulează la art. 1 că actele teroriste pot fi definite ca „infracţiuni
comise cu intenţie de un individ sau un grup împotriva uneia sau mai multor ţări,
instituţiilor sau populaţiei, cu scopul intimidării lor şi alterării serioase sau distrugerii
structurilor sociale, economice sau politice ale unei ţări.” Acelaşi articol enumeră
acţiuni care pot fi considerate infracţiuni teroriste: crimă, vătămarea corporală;
răpirea; luarea de ostateci; ameninţările; şantajul; furtul; jaful; fabricarea, posesia,
achiziţionarea, transportul sau furnizarea de explozivi, arme sau arme nucleare,
chimice sau biologice; capturarea de aeronave, nave sau alte mijloace de transport
bunuri sau persoane; eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de
incendii, inundaţii sau explozii al căror efect este punerea în pericol a vieţii;
perturbarea sau întreruperea alimentării cu apă, energie sau alte resurse naturale al
căror efect este punerea în pericol a vieţii umane; ameninţarea cu comiterea oricărui
act enumerat mai sus.
Statele Unite definesc, începând din anul 1983, „terorismul”, „terorismul
internaţional” şi „gruparea teroristă” (Titlu 22 al Codului SUA, art.2656f(d)) astfel :
termenul „terorism” înseamnă violenţă premeditată, motivată politic, îndreptată
împotriva unor ţinte necombatante, făptuită de grupuri aparţinând unor naţiuni sau
de agenţi clandestini, de regulă menită să influenţeze un public; termenul „terorism
internaţional” înseamnă terorism ce implică cetăţeni sau teritorii ce aparţin mai
multor state; termenul „gruparea teroristă” înseamnă orice grup ce practică, sau
care cuprinde subgrupuri semnificative ce practică terorismul internaţional. În
sensul acestei definiţii termenul „necombatant” cuprinde, pe lîngă civili, personal
militar care în momentul producerii incidentului este neînarmat şi/sau nu este de
serviciu. Sunt considerate drept acte teroriste atacurile asupra instalaţiilor militare
sau personalului militar înarmat atunci când nu există o stare de ostilităţi militare la
locul respectiv.

2. Cauzele și sursele de generare a fenomenului terorist

Fie ele moșteniri ale trecutului, fie poziții ireconciliabile ale unor state sau
comunități în domeniul etnicității, al autonomiei pe criterii etnice și al intoleranței
religioase, toate acestea și încă multe altele reprezintă surse de generare ale acestui
fenomen monstruos.Tot mai des observăm o tendință de coordonare a grupurilor,
de utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acțiunilor și pentru manipularea
maselor, pentru acumularea finanțelor și altor resurse materiale, implicarea crimei
organizate, absolut necesare suportului logistic al acțiunilor teroriste.
Deși, majoritatea dintre noi am spune că trăim într-o societate dezvoltată,
avansată, aflată într-un progres continuu, ce se prezintă a fi incompatibil cu
terorismul, această evoluție are și o altă parte, mai sumbră a monedei.Cu cît evoluția
este mai spectaculoasă, pe atît este și mai periculoasă, întrucît se adîncesc faliile
dintre eșalonul tehnologic și informațional și alte părți ale lumii, mai puțin
dezvoltate, generînd terorismul.

Printre cele mai importante surse ale terorismului contemporan se prezintă:

 Conflictele dintre tendințele de globalizare si regionalizare, contradicțiile dintre
societăți progresiste și comunități stagnate sau conduse de regimuri dictatoriale;
 Distrugerea bipolarității și haosul creat de noile principii echilibrate, nefocusate
pe forțele armate;
 Influența civilizației occidentale asupra întregii lumi, generate, în mare parte,
de progresul tehnologic enorm realizat de spațiul euro-atlantic;
 Rigiditatea și severitatea culturii musulmane versus eficiența noii culturi
tehnologice, mentalitatea și atitudinea socio-economică a lumii occidentale,
conștientizată de un numar mare de tineri musulmani;
 Foamea, mizeria, malnutriția și alte exprimări ale înapoierii prezentă in multe
regiuni ale lumii;
 Spiritul identitar extremist, agresiv, dur și sever, în special printre rîndurile
fundamentaliștilor islamiști din țările occidentale;

3. Economia subterană-sursă de existență a terorismului

a. Premise și condiții
Economia subterană este o realitate a vieţii în întreaga lume şi există semnale
certe că ea se extinde din ce în ce mai mult atingând dimensiuni remarcabile iar în
ultimele decenii, oferind motive de îngrijorare.
Economia subterană este definita ca fiind ansamblul activitatilor economice
desfăşurate organizat cu încălcarea normelor sociale si ale legislatiei economice,
având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. 4
Globalizarea şi regionalizarea facilitează de asemenea, economia mondială
subterană. În acest sens, o problemă importantă a comunităţii internaţionale a fost
determinată de faptul că grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării
prin organizarea de reţele internaţionale în scopul conducerii propriei activităţi cu o
mai mare eficienţă, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate datorită
exploatării graniţelor libere.
 Noile sisteme de comunicaţii şi tehnologia avansată au micşorat distanţele între
state, au deschis graniţele şi au creat oportunităţi inimaginabile pentru interacţiuni
pe plan politic sau social, dar şi pentru extindere.
Activitățile cuprinse în sfera economiei subterane se grupează pe trei mari module:
-activități nedeclarate (producția întreprinderilor clandestine, raportări reduse ale
intreprinderilor, salariile, plățile nedeclarate sau diminuate); - activități delictuale
(proxenetism si prostituție, jocuri de noroc, corupție care implică dare si luare de
mită, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de arme, falsificarea de însemne
monetare); - activități frauduloase (munca la negru, evaziunea fiscală, trafic de forţă
de muncă).5
Uniunea Europeana clasifică aceleaşi activităţi intr-o altă structură: - activităţi
productive licite nedeclarate, ativităţi nerecenzate la nivelul statului prin
contabilitatea naaţională (activitaţi casnice,munca la domiciliu, munca benevolă în
favoarea unor fundaţii sau ONG-uri chipurile in scop umanitar, activităţi comunitare)
si cele nedeclarate organelor fiscale (frauda si evaziunea fiscală, munca la negru,
bacşişurile); - activităţi productive ilicite de bunuri si servicii (producţie si comerţ cu
mărfuri contrafacute, droguri, trafic de arme, prostitutie etc.6
Creşterea economiei subterane este cauzată de diferiţi factori, printre care
mentionăm: creşterea poverii taxelor şi a contribuţiilor la asigurările sociale,
restricţionarea din ce în ce mai severă a economiei oficiale, în special a pieţei forţei
de muncă, reducerea forţată a timpului de lucru săptămânal, pensionarea timpurie,
şomajul, declinul comportamentului civic şi a loialităţii faţă de instituţiile publice.
Economia subterană, prin capacitatea de adaptare şi forţa de regenerare ce o
definesc, este un concurent serios pentru economia reală, care poate fi caracterizată
de imobilism şi inerţie, reprezintând sursa principală de finanţare a terorismului
internaţional din zilele noastre.

b. Efectele economiei subterane

Specialistii în domeniu au făcut o sistematizare a efectelor pe care activităţile

subterane le au asupra vieţii economico-sociale si le-au clasificat după cum urmează:
1. efectul pe pieţe, unde economia subterană influenţează pieţele prin următoarele
canale de transmitere: dezechilibrarea cererii şi ofertei pe pieţele oficiale, prin
cumpărări de bunuri şi servicii care nu reapar în ofertă sau prin livrări de bunuri şi
servicii care nu au corespondent în cerere; dezechilibrarea pieţei muncii prin
folosirea informală a forţei de muncă; crearea de pieţe paralele pentru unele bunuri
şi servicii, ceea ce conduce la formarea unor preţuri paralele pentru acelaşi bun sau
serviciu, situaţie de natură să conducă la realocări nejustificate de resurse.
2. efectul asupra comportamentelor economice, prin schimbarea naturii funcţiei de
economisire şi in vestitiţii din sectorul public şi privat;
3. efectul asupra echilibrului monetar care este influenţat de economia subterană
pe următoarele canale de transmitere: preţurile paralele, atât pentru bunuri şi
servicii, cât şi pentru forţa de muncă, pentru moneda naţională; deturnarea unei
importante mase monetare şi, astfel, perturbarea raportului numerar/monedă
scripturală; crearea de efecte de aşteptare în raport cu principalele variabile
macroeconomice: rata dobânzii, rata inflaţiei şi cursul de schimb; amplificarea
tranzacţiilor speculative;
4. efectul asupra balanţei de plăţi externe;
5. efectul asupra bugetului general consolidat.

Unul din cele mai grave efecte induse de economia subterană este acela al
măririi distanţelor dintre diverse grupuri sociale. Diferenţele de natură economică
devin semnificative prin faptul că unele grupuri sociale participante la activităţi
economice subterane pot obţine beneficii uriaşe, în timp ce societatea cunoaşte o
înrăutăţire a nivelului de trai.
Stabilitatea şi eficienţa actului de guvernare depind, în mare măsură, de calitatea
informaţiei care stă la baza elaborării programelor a obiectivelor politice, sociale şi
economice. În acest context, economia subterană este percepută ca având efecte
negative, din cauza faptului că emite semnale eronate factorilor de decizie şi induce
astfel la nivel guvernamental strategii macroeconomice neadecvate. Prin urmare,
orice politică macroeconomică privind sistemul de taxe, şomajul, inflaţia,
economisirea, asistenţa socială, productivitatea sau competitivitatea este, din start
ireală si deficitară. Totuşi, unii specialisti susţin că economia subterană este într-un
fel benefică, deoarece constituie expresia fundamentală a pieţei libere, activitatea
economică având un câmp mai mare de manifestare, în absenţa risipei şi ineficienţei
rezultate dintr-o reglementare guvernamentală restrictivă din strategiile economice
oficiale.
Funcţionând ca o piaţă liberă, economia subterană are după unii autori si
implicaţii benefice deoarece poate spori eficienţa întregii economii, fiind, prin
urmare, într-un anumit fel un factor pozitiv.
Individualismul, absenţa intervenţionismului de stat, completa libertate de
contractare din această economie ascunsă subterană reprezintă alte argumente în
favoarea acestui tip de analiză.
Un alt argument al celor care susţin că economia subterană are efecte pozitive îl
constituie limitarea intervenţiei statului, deoarece se consideră că satisfacerea
nevoilor celor marginalizaţi din punct de vedere economic (prin oferire de locuri de
muncă, bunuri mai ieftine, sprijinul comunităţilor locale etc.) se realizează fără
aportul statului.

4. Impactul criminalității organizate și spălării banilor în contextul globalizării

Între criminalitatea organizată şi terorismul internaţional există o legătură foarte

apropiată, deoarece sunt zone de interferenţă pe care fiecare caută să le exploateze
cât mai mult în folosul propriu. Noţiunea de crimă organizată, conform „Declaraţiei
Naţiunilor Unite privind Criminalitatea şi Siguranţa Publică” din anul 1996,
presupune: activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane
între care există raporturi ierarhice sau personale care permit să se îmbogăţească
sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei,
corupţiei, şantajului,evaziunii fiscale urmărind fie să desfăşoare o activitate
infracţională, fie să se infiltreze în economia legală, folosind, în special, următoarele
mijloace: falsul de monedă; traficul de carne vie; traficul de stupefiante şi
psihotrope; traficul de obiecte din patrimoniul naţional; furtul de materiale
radioactive; actele teroriste; traficul de arme; muniţii şi materiale explozibile; traficul
de autoturisme furate; coruperea funcţionarilor etc.
În literatura juridică de specialitate se precizează că cei care organizează crima
de anvergură nu urmăresc obţinerea imediată de bunuri şi valori ci o oarecare putere
şi poziţie în comunitate, pentru ca apoi să obtină profitul - profit, care se realizează
prejudiciind statul, erodând necontenit structurile sale fundamentale.
Cele mai vizate forme de manifestare a criminalităţii organizate, cu legături
tradiţionale, sunt: migraţia ilegală; traficul de droguri; traficul de autoturisme de lux
furate; operaţiuni de mare contrabandă cu ţigări, cafea, alcool, produse
agroalimentare, electronice, materii prime etc.
În domeniul financiar bancar, crima organizată acţionează prin creditări ilegale,
deturnări de fonduri, reciclare a banilor de provenienţă ilicită prin implicarea unor
bănci în efectuarea de transferuri valutare în străinătate, inclusiv pe piaţa de capital,
evaziune fiscală sistematică şi de amploare realizată cu concursul interesat al unor
reprezentanţi ai instituţiilor de stat, care oferă grupurilor implicate protecţia
necesară.
Principalele forme de manifestare ale terorismului, sunt: 1. terorismul
economic care este exercitat şi de unele corporaţii transnaţionale şi de acţiunile
derulate de diferiţi actori economici în zona economiei subterane. Consecinţele
acestui tip de terorism sunt dintre cele mai negative, cele mai importante fiind
următoarele: distrugerea unor obiective economice de referinţă; scăderea
dramatică a PIB-lui în statele afectate; înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei;
pro liferarea şi creşterea intensităţii formelor de protest social din partea unor
categorii de populaţii.
2. O altă forma a terorismului este terorismul financiar , considerat ca fiind cel mai
cumplit terorism al planetei, fiind unul globalizat. Acesta este exercitat de unele
organisme financiare internaţionale, de unele guverne, de lumea interlopă şi
organizaţiile teroriste cu care conlucrează aceste organizaţii din zonele tenebroase
ale societăţii.
Formele cele mai grave ale terorismului financiar sunt următoarele: cămătăria;
dobânzile exorbitante la credite; impozite mari; condiţionări şi impuneri de tot felul,
etc. Organizaţiile tero-riste utilizează, în domeniul terorismului financiar, forme cum
ar fi: primirea sau recuperarea de fon-duri prin luări de ostatici, ameninţări,
şantaj,spargeri de bănci, atacarea mijloacelor care trans-portă bani sau alte valori
etc. sau prin alte surse de procurat bani pentru terrorism cum ar fi: oameni foarte
bogaţi, dar cu interese obscure, grupuri de interese, interne şi internaţionale
economice, ale lumii interlope, organizaţii non-profit ce au alte scopuri decât cele
declarate oficial, state cu regimuri despotice, dictatoriale anacronice etc.
În general, dupa cum s-a mentionat mai sus, finantarea terorismului are douã
surse principale. Prima sursã este sprijinul financiar acordat de cãtre state sau
organizatii cu o infrastructurã suficient de mare sã colecteze si sã facã disponibile
fondurile cãtre organizatia teroristã. O persoanã fizicã cu suficiente resurse
financiare poate de asemenea furniza fonduri substantiale grupãrilor teroriste. Cum
s-a exemplificat deja, Osama bin Laden se crede cã ar fi contribuit cu sume
semnificative din averea sa la înfiintarea retelei teroriste Al-Qaeda.
A doua sursã majorã de fonduri pentru organizatiile teroriste este reprezentatã
de câstigul indirect din activitãti care genereazã venituri. Ca si în cazul organizatiilor
criminale, venitul unei grupãri teroriste poate fi obtinut din infrastructuri sau alte
activitãti ilegale.7
O altă sursă ar menționa faptul că principala sursă de finanţare a organizaţiilor
teroriste o reprezintă activităţile specifice crimei organizate, convergenţa dintre
terorism şi crima organizată realizeazându-se pe două căi:
a. angrenarea reţelelor teroriste în acţiuni conexe crimei organizate cum ar fi: trafic
de droguri, contrabandă cu arme, muniţii, explozivi, substanţe chimice, radioactive,
migraţie ilegală, alte forme ale economiei subterane.
b. acţiuni complexe comune dictate de interese conjuncturale de moment sau de
perspectivă, menite să faciliteze atingerea scopurilor propuse. 8
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra principalelor surse de finanțare și
asupra mijloacelor utilizate în circulația capitalurilor pe care organizațiile teroriste le
utilizeazã în spijinirea rețelelor sale, putem sublinia faptul cã persoanele investigate
pentru comiterea unor activitãti teroriste au efectuat operatiuni de transmitere a
banilor prin sisteme alternative rãspândite în toatã lumea. Adesea fondurile au fost
transferate în strãinãtate prin intermediul acelor rețele alternative de transfer al
banilor (SAT), fiind colectate de cãtre cetãțenii strãini de naționalitãți diverse,
rezidenți în câteva țãri implicate în lupta împotriva terorismului. În alte cazuri,
persoanele fizice au efectuat plãți în numerar în diferite țãri, implicând sume mari
de bani și care au fost direcționate spre acelasi cont. Fondurile colectate erau apoi
transferate în Asia sau în SUA.
Cel mai comun instrument, folosit în special de organizația Al-Qaeda, în vederea
sprijinirii celulelor teroriste, este reprezentat de “sistemul informațional de
circulație a banilor”, asa numitul sistem “Hawala”9.
Hawala este o metodă tradiţională de transfer folosită în sudul Asiei de câteva
sute de ani, utilizat acum aproape în tot Orientul Mijlociu. Sistemul se bazează pe
încredere şi pe asigurarea anonimatului, deoarece toate operaţiunile de transfer nu
se realizează pe hârtie sau cu instrumente financiare. Utilizatorii unui astfel de
sistem transmit banii în străinătate, peste graniţe, fără a-i transfera în mod fizic,
principala caracteristică a sistemului fiind compensarea, persoanele implicate fiind
asigurate şi convinse că în contul lor sau într-un anumit cont precizat de ei se vor
depune bani sau bunuri de valoare, ce pot fi apoi returnaţi printr-o tranzacţie
reversibilă viitoare. Persoana care primeşte în final banii foloseşte o parolă pentru a
demonstra că este cel îndreptăţit să-i primească, astfel că nu există nicio înregistrare
scrisă privind această operaţiune.

Globalizarea este procesul ireversibil prin care lumea devine treptat un sistem
statal planetar, suveranitatea naţională nemaifiind legată strict de configuraţia
geografică a frontierelor, datorită modului de manifestare şi acţiune a migraţiei
populaţiilor, pieţei libere de capital, investiţiilor străine, terorismului, crimei
organizate transnaţionale şi fluxului rapid şi bogat de date, ştiri, informaţii, idei,
valori culturale, tranzacţii financiare, etc.
Globalizarea a pus tehnologia aproape la îndemâna tuturor cetăţenilor planetei.
Tehnologia a fost dintotdeauna instrumentul economic preferat al statelor
puternice, dar situatia s-a generalizat. Datoritã procesului globalizãrii, a fost
promovatã proliferarea acestora si transferarea lor la o scarã globalã. Prin lumea
www se pot obţine legal sau ilegal tot felul de arme si tehnologii din ce în ce mai
sofisticate, iar grupurile infracţionale si teroriste nu pot sã nu speculeze acest
fenomen 10.
Un fenomen care faciliteazã accesul la tehnologii ce pot fi utilizate în acte
teroriste sau alte activitãţi infracţionale, este generat de apropierea tehnologiilor
civile de cele militare, tehnologii care dau nastere la produse, servicii si aparatură
cu dublă utilizare11. Are loc astfel o adevãratã proliferare a armelor ce înglobeazã
tehnologie de ultimă generaţie. Utilizarea sistemelor GPS, a telefoniei prin satelit si
a comunicaţiilor securizate prin Internet oferã reţelelor criminale, dar si grupurilor
teroriste, accesul la acelaşi nivel de informaţii, care odatã era disponibil doar celor
mai dezvoltate naţiuni.
Convergența organizațiilor criminale cu cele teroriste reprezintã cea mai importantã
amenințare asupra democrației și drepturilor fundamentale ale omului. Legãtura
dintre terorism și criminalitate a cãpãtat o nouã dimensiune datoritã reducerii12 în
ultimii zece ani a finanțãrii de cãtre unele state a grupãrilor teroriste și a declanșãrii,
la inițiativa SUA, a rãzboiului global împotriva terorismului internaţional. Una din
consecințe este cã organizațiile teroriste sunt nevoite sã-și extindã zonele de
acțiune, atât pentru a ataca, cât și pentru a se ascunde, dar mai ales pentru a-și
asigura singure fonduri si materiale logistice specifice, prin activitãți criminale.
Principala diferentã dintre grupãrile teroriste si retelele crimei organizate constã,
după cum s-a subliniat deja, în faptul cã în timp ce grupãrile teroriste sunt implicate
în acte violente motivate în special politic şi religios, cele mai multe rețele ale crimei
organizate sunt interesate în relația cu puterea politicã doar de obținerea, prin acte
de corupție, a protecției necesare pentru activitatea propriei organizaţii, motivatã în
primul rând de obtinerea de profit. Totusi, în evaluarea amenintãrilor contemporane
la adresa ordinii de drept, a devenit tot mai dificilã posibilitatea de a face distinctie
între motivatiile politice si cele criminale. Este foarte probabil ca în viitorul apropiat,
etapa convergentei dintre crima organizatã și terorism să fie înlocuitã definitiv de un
nou stadiu și mai periculos, acela de conlucrare dintre aceste grupuri. Crima
organizatã si terorismul, deși se aflã pe poziții separate, distincte, având scopuri
diferite, pot coexista în acelasi plan infracţional si converge cãtre un punct central,
unde o singurã entitate manifestã simultan trãsãturi ale terorismului şi crimei
organizate.

Legãturile dintre retelele crimei organizate si grupãrile teroriste, în contextul

globalizãrii, pot fi definite prin mai multe forme de manifestare:
 Alianţele, care pot include acorduri pe termen lung sau scurt și sunt de obicei
utilizate pentru a cîștiga experiențã sau sprijin operațional (acces la rutele care
faciliteazã activitatea de contrabandã). Sunt asemãnãtoare celor din economia realã,
fiind definite prin scop, perioade si mod de finanțare. Cele mai uzuale aliante se
realizeazã în operațiunile de contrabandã, cum ar fi schimbul “droguri pentru arme”
sau de trafic ilegal de persoane. Principalele neajunsuri în construcţia unor
asemenea proiecte sunt legate de: suspiciunile legate de securitate fiecãrei entitãți;
posibile divergențe privind prioritãțile și strategiile; pericolul apariției de rivalitãți.
 Extinderea tacticilor operaţionale, care a dus la acțiuni cu scop politic desfãșurate
de rețelele crimei organizate si respectiv la acțiuni infracționale specifice crimei
organizate, dar desfãșurate de grupãrile teroriste. Aceste preluãri reciproce de
metode au totuși utilizãri de o altã naturã si motivație. Astfel, rețelele crimei
organizate apeleazã la tactici teroriste, dar nu pentru a schimba statutul unei țãri din
punct de vedere politic, ci doar pentru a-și asigura si proteja mediul sãu operational-
infractional. Este totusi o abordare atipicã si extremã și pentru cã duce la încãlcarea
uneia din regulile de bazã ale crimei organizate și anume păstrarea anonimatului. În
acest context, multe grupãri teroriste s-au implicat în desfãșurarea de operațiuni
infracționale specifice crimei organizate, pentru a-și asigura autofinanțarea.
 Convergența motivaţionalã, care se referã la acele entitãți care, prin acțiunile
desfãșurate, trec de la postura inițialã specificã, la capãtul celãlalt al binomului crimã
organizatã-terorism. Astfel, grupãrile criminale actioneazã din ce în ce mai mult în
virtutea unor motivații politice, care ajung pânã la dorința de a-și exercita influențe
directe asupra mediului politic, economic și social de pe raza unui anumit teritoriu,
oraș sau stat, situație specificã organizațiilor de tip mafiot. În al doilea rând, grupãrile
teroriste încep în cele din urmã sã-și utilizeze retorica politicã drept paravan doar
pentru desfãșurarea de activitãți infracționale pentru profit, baza lor ideologicã fiind
compromisã.
 Gaura Neagrã14, când convergența dintre motivația criminalã și cea politicã din
cadrul unei singure grupãri îi permite sã câștige controlul economic și politic asupra
unui stat, care devine astfel prizonier al infractorilor. Gaura neagrã poate contribui
la aparitia unui stat care nu are autoritate si manifestã caracteristicile specifice
anarhismului, sau poate da naștere unui stat criminal. Practic, acesta este un stat
captiv. Utilizând tactici teroriste de a-și menține puterea si controlul asupra acestor
state (sau regiuni), elitele se folosesc de pozițiile lor oficiale pentru a se implica în
activitãți ilicite profitabile în propriul beneficiu sau de pozițiile oficiale pentru a crea
regiuni sigure pentru alte organizații criminale sau teroriste.

5. Concluzii

Riscurile legate de fenomenul terorist sunt multiple şi în mozaic. Apar din toate
părţile şi angajează toată lumea. Unele se asumă, altele se impun. Însă cel mai mare
risc este acela de a ignora terorismul, de a diminua măsurile de protecţie împotriva
lui şi, în consecinţă, a-l accepta sau a-l tolera. Atitudinea de indiferenţă sau de
favorizare (prin neimplicare) a fenomenului terorist reprezintă unul dintre cele mai
mari riscuri ale acestui început de secol. Nimeni nu poate rămîne indiferent la
fenomenul terorist, pe motiv că pe el nu-l afectează sau în speranţa că va fi cruţat
de atacuri teroriste. În faţa terorismului, omenirea trebuie să fie solidară, deşi însăşi
solidaritatea este un risc. Este însă un risc necesar, deopotrivă, asumat şi impus.
Principalele politici generale de combatere a economiei subterane pe plan
mondial, ce sunt recomandate de ajustat și în legislația națională, sunt:
1. Reducerea presiunii fiscale şi a intensităţii reglementărilor acestora de către
statele şi guvernele naţionale .
2. Reconsiderarea şi structurarea legislaţiei fiscale şi a celei economice, în general,
pe principii unitare urmărindu-se:stabilirea de impozite adecvate pentru populatie;
eliminarea posibilităţilor de interpretare abuzivă a dispoziţiilor, atât în favoa-rea, cât
şi în defavoarea contribuabilului; reducerea costurilor de administrare a sistemului,
atât la nivel de contribuabil, cât şi la nivelul statului; armonizarea prevederilor
legislative, a nor-melor şi procedurilor de lucru, cu cele din statele învecinate sau cu
care există interese economice comune.
În vederea implementării unor măsuri mai bune de combatere a economiei
neoficiale, se urmăreşte o colaborare între ţări pentru aplicarea de măsuri ample,
intersectoriale, cu participarea directă sau indirectă a unor grupuri de state,
concretizată în elaborarea şi semnarea unor convenţii, tratate şi acorduri
internaţionale. Pe fondul integrării europene accentuate, în anul 1999, a fost
înfiinţat Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudelor (OLAF), ca instituţie
comunitară competentă să dezvolte controale pe teritoriul statelor membre, dar şi
al ţărilor candidate la Uniunea Europeană, care nu a obţinut încă rezultate
spectaculoase.
Instituţiile Uniunii Europene şi statele membre ale acesteia acordă o mare
importanţă protectiei intereselor financiare şi economice ale comunităţii şi luptei
împotriva criminalităţii organizate transnaţionale si altor activităţi ilegale care
prejudiciază bugetul comunitar, dar rezultatele combaterii evaziunii fiscale şi a
fraudei sunt insignifiante.