Mark Zimmerman, M.D.

Manual Chestionarului de Screening şi

Diagnostic Psihiatric
Varianta adaptată şi operaţionalizata
PDSQ

2
 Introducere

Chestionarul de screening şi diagnostic psihiatric (PDSQ) este un instrument de

autoevaluare conceput pentru a detecta cele mai frecvent întâlnite tulburări de pe axa I a
DSM-IV (Manual de Diagnostic şi Statistics a Tulburărilor Mentale, Ediţia a patra, Asociaţia
Americană de Psihiatrie, 1994) în unităţile medicale şi ambulatorii destinate problemelor de
sănătate mentală. Pe parcursul unei perioade de 10 ani şi după mai mult de 3000 de
administrări, instrumentul s-a dovedit a fi convenabil, cu o fidelitate crescută şi a fost validat,
utilizând criteriile de diagnostic şi diagnosticele derivate pe baza interviurilor standard. Pentru
că este scurtă, dar abordează sindroame multiple, scala PDSQ le permite practicienilor să
îmbunătăţească eficienţa clinică, prin luarea în considerare în mod curent a comorbidităţii
diagnostice cu adăugarea unei cantităţi minime de timp alocat sarcinilor administrative. Acest
instrument are dimensiuni suficient de reduse pentru a putea fi completat de pacienţi înainte
de evaluarea iniţială şi pentru a putea fi cotat şi verificat de clinician sau de personalul
auxiliar, dar în acelaşi timp este comprehensiv şi suficient de cuprinzător pentru a fi adecvat
din punct de vedere psihometric.
PDSQ este primul chestionar de autoevaluare creat în mod explicit pentru a evalua
simptomele specifice mai multor tulburări de pe Axa I conform DSM-IV, la pacienţii cu
probleme psihiatrice. Alte chestionare multidimensionale, precum Inventarul Multifazic de
Personalitate Minnesota-2 (Minnesota Multiphasic Personality Inventory-2, Butcher, Graham,
Williams şi Ben-Porah, 1990) şi Inventarul Clinic Multiaxial Millon-III (Millon Clinical
Multiaxial Inventory-III,MCMI–III, Millon, 1994) au fost folosite ca instrumente care ajută
la diagnosticare. Cu toate acestea, scalele nu au fost concepute astfel încât să fie congruente
cu nomenclatorul diagnostic actual. Mai mult decât atât, aceste chestionare sunt prea lungi, iar
cotarea lor consuma prea mult limp pentru a putea fi completate şi cotate în sala de aşteptare
înaintea evaluării iniţiate. Un instrument de autoevaluare creat ulterior scalei PDSQ (Spitzer,
Kroenke şi Williams, 1999) a fost conceput pentru a fi utilizat doar în mediile în care se
acordă îngrijire primară.

Descriere generală

Scala PDSQ a fast gândită pentru a fi PDSQ administrate şi cotata în birou, înaintea
primului interviu cu scop diagnostic. Scala cuprinde 125 de întrebări cu răspunsuri Da/Nu
(111 itemi numerotaţi, dintre care doi sunt formaţi din mai multe părţi), iar durata necesară
completării chestionarului este de 15-20 minute. Pacienţii pot completa chestionarul în sala
de aşteptare, înaintea întâlnirii, sau pot completa scala acasă, aducând-o la următoarea
întâlnire.
Modul în care scala este organizată uşurează cotarea manuală rapidă, ceea ce conferă
fezabilitate utilizării scalei în practică clinica de rutină. Răspunsurile la itemii PDSQ pot fi
cotate astfel încât să se obţină scoruri la 13 subscale din domeniile enumerate:1.tulburarea
depresivă majoră,2.tulburarea de stres posttraumatic,3.bulimia/alimentaţia compulsivă,
4.tulburarea obsesiv-compulsivă,5. tulburarea de panică, 6.tulburării psihotice,7. agorafobia,
8.fobia socială,9.abuzul/dependenta de alcool, 10.abuzul/ dependenta de medicamente,
11.tulburarea de anxietate generalizată, 12.tulburarea de somatizare și 13.ipohondria. Scorul
total la PDSQ (suma scorurilor la toate subscalele) poate fi folosit ca o măsură globală a
psihopatologiei. Şase dintre itemii corespunzători tulburării depresive majore evaluează
ideaţia suicidară.

3
 Nr. Subscalele PDSQ Nr. De itemi
1 Tulburarea depresivă majoră 21
2 Tulburare de stres posttraumatic 15
3 Bulimie/Alimentaţie compulsivă 10
4 Tulburare obsesiv-compulsivă 7
5 Tulburare de panică 8
6 Tulburări psihotice 6
7 Agorafobie 11
8 Fobie socială 15
9 Abuz/dependenţă de alcool 6
10 Abuz/dependenţă de medicamente 6
11 Tulburare de anxietate generalizată 10
12 Tulburare de somatizare 5
13 Ipohondrie 5
14 Total PDSQ* 125
* Include părţile enumerate de la litera a la h din cadrul itemilor 69 şi 77 corespunzători
subscalelor Agorafobie respectiv, Fobie socială.

Modalităţi de utilizare şi limite

Scala PDSQ a fost create pentru a putea fi folosită în orice context clinic sau de
cercetare în care screening-ul tulburărilor psihiatrice este un domeniu de interes. Aceste
ghiduri includ atât mediile în care sunt furnizate servicii de sănătate mentală sau de îngrijire
medicală de bază, cât şi cele în care se desfăşoară studii clinice asupra unui medicament sau
evaluări ale unor programe clinice. Instrumentul poate fi administrat şi cotat de către orice
tehnician cu pregătire şi supervizare adecvată, dar interpretarea clinică a rezultatelor trebuie
realizată doar de Către un profesionist cu suficientă pregătire clinică şi în domeniul
psihometriei, pentru a putea înţelege şi utiliza în mod eficient resursele oferite de acest
manual. Un asemenea profesionist va putea înţelege caracteristicile punctelor de secţiune,
utilizarea acestora şi modalităţile adecvate de a încorpora conţinuturile importante ale itemilor
în interpretarea scorurilor la scale. Persoana respective trebuie să aibă suficientă experienţă în
a prezenta rezultatele unor teste, pentru a putea răspunde în mod corespunzător oricăror
întrebări, pe care respondenţii le pot avea despre PDSQ sau despre interpretarea rezultatelor.
La fel ca în cazul oricărui instrument clinic, rezultatele la PDSQ trebuie confruntate, on de aţe
on este posibil, cu toate informaţiile disponibile, inclusiv cu rezultatele interviurilor cu
pacientul, istoricul clinic, consultaţiile profesionale, dosarele cu evidentă serviciilor şi cu
rezultatele la alte teste psihologice.

Administrare şi cotare

Administrarea scalei
Pentru a administra scala PDSQ trebuie furnizat pacientului un Caiet al testului şi un
instrument de scris.

4
 Cotarea scalei
Atunci când cotaţi scală, mai întâi, verificaţi informaţiile de identificare şi asiguraţi-vă
că se potrivesc cu informaţiile de pe formularul chestionarului. Aplicaţi Grila de scorare,
număraţi răspunsurile afirmative („Da") pentru fiecare subscală şi introduceţi numărul în
căsuţele Scor sbscală (Sc) de pe Formularul de răspunsuri.
După ce toate scorurile la subscale au fost consemnate, indicaţi printr-un văzut în
dreptul căsuţei ÎS (Însemnătatea scalei), sub fiecare scală pentru care aţi obţinut scoruri
egale sau care depăşesc valoarea punctelor de secţiune (cut off), intitulată pe grila Punct
de secţiune (PS – sub fiecare scală şi în aceeaşi culoare). La final pentru fiecare scală
încercuiţi itemii critici la care s-a răspuns afirmativ, indicaţi cu roşu pe grila de scorare.
Pentru scalele pentru care aţi indicat pe Formularul de răspuns în dreptul ÎS un văzut,
se recomandă investigaţii ulterioare (interviu suplimentar). Valoarea recomandată a punctelor
de secţiune reprezintă un nivel de 90% al sensibilităţii screening-ului (adică, 90% dintre
cazurile reale vor fi identificate), ceea ce este adecvat pentru majoritatea contextelor de
screening clinic.
Apoi, faceţi suma scorurilor totale la subscale pentru a obţine Scorul total al scalei
PDSQ, pe care o raportaţi la etalonul de mai jos:

Scor Brut Scor – T Scor Brut Scor – T

102 >80 50-51 56
101-102 80 48-49 55
99-100 79 46-47 54
97-98 78 44-45 53
95-96 77 41-43 52
92-94 76 39-40 51
90-91 75 37-38 50
88-89 74 35-36 49
86-87 73 33-34 48
84-85 72 31-32 47
82-83 71 28-30 46
80-81 70 26-27 45
78-79 69 24-25 44
75-77 68 22-23 43
73-74 67 20-21 42
71-72 66 18-19 41
69-70 65 16-17 40
67-68 64 14-15 39
65-66 63 11-13 38
63-64 62 9-10 37
61-62 61 7-8 36
58-60 60 5-6 35
56-57 59 3-4 34
54-55 58 1-2 33
52-53 57

Interpretarea rezultatelor
Acest capitol cuprinde indicaţii referitoare la interpretarea rezultatelor la scala PDSQ
şi la realizarea evaluărilor diagnostice suplimentare În mediile clinice în care se realizează
screening. În primul rând, este adusă în discuţie eternă problemă a distorsiunilor

5
răspunsurilor. În cele ce urmează, este descrisă utilizarea adecvată a scorului total la scala
PDSQ ca măsură" rezumativa a nivelului de psihopatologie. Apoi, este discutată interpretarea
scorurilor la subscale, inclusiv utilizarea punctelor de secţiune, relaţia dintre itemii subscalelor
criteriile diagnostice conform DSM-IV pentru sindroamele clinice corespunzătoare,
sensibilitatea de screening a fiecărei subscale şi itemii cu conţinut foarte relevant din punct de
vedere clinic. În cele din urmă, sunt oferite câteva studii de caz, pentru a ilustra aspectele de
bază ale interpretării rezultatelor la scala PDSQ.
După cum s-a menţionat anterior, cu toate că scala PDSQ poate fi administrată şi
cotată de care orice persoană cu formare şi supervizare adecvată, responsabilitatea finală
pentru interpretarea clinică a rezultatelor la test trebuie să aparţină doar unui profesionist cu
suficientă pregătire clinică în domeniul psihometriei, pentru a înţelege şi a utiliza în mod
eficient resursele oferite de acest manual. Aceasta include înţelegerea caracteristicilor
punctelor de secţiune, utilizarea acestora şi modalităţile adecvate de a încorpora conţinuturile
importante ale itemilor în interpretarea scorurilor la scale. Ca în cazul oricărui instrument
clinic, rezultatele scalei PDSQ trebuie confruntate, on de câte on este posibil, cu toate
informaţiile disponibile, inclusiv cu rezultatele interviurilor cu pacientul, istoricul clinic,
consultaţiile profesionale, dosarele cu evidentă serviciilor şi cu rezultatele la alte teste
psihologice.

Răspunsurile distorsionate
Scala PDSQ nu conţine nicio întrebare specifică sau scale concepute special pentru a
identifica răspunsurile distorsionate, precurm răspunsurile date la întâmplare, negarea sau
exagerarea simptomelor, deli scorul total la PDSQ poate fi util în acest sens (vezi secţiunea
următoare). Cu toate acestea, trebuie să" ţineţi cont de precauţiile obişnuite, atunci când
administraţi, cotaţi sau interpretaţi rezultatele acestui instrument.
La fel ca în cazul oricărui instrument de autoevaluare, înainte de a fi cotate, trebuie
verificat dacă formularele conţin pattern-uri neobişnuite de răspunsuri, incluzând: (a)
declararea prezenţei tuturor simptomelor; (b) pattern-uri de răspuns repetitive pe parcursul
testului, de exemplu prezenţa unor răspunsuri alternative da şi nu; (c) răspunsuri
contradictorii, cum an fi un răspuns - afirmativ pentru Itemul 2 („În ultimele două săptămâni,
v-aţi simţit trist sau deprimat în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi?") un răspuns
negativ la Itemul 1 („în ultimele două săptămâni v-aţi simţit trist sau deprimat?"); sau (d) alte
combinaţii bizare de răspunsuri.
Uneori se poate întâmpla ca un pacient să ofere un răspuns negativ chiar şi atunci când
pacientul însuşi sau alte surse aduc dovezi evidente că simptomul este prezent. Când sunt
observate asemenea indica ale unor răspunsuri distorsionate, este indicată consultarea
clientului cu privire la raţiunea din spatele răspunsurilor În cauză Şi corectarea eventualelor
informaţii eronate. S-ar putea să fie necesar ca pacientului să-i fie citită fiecare întrebare,
pentru a obţine răspunsuri acurate.

Scorul total la scala PDSQ

Scorul total la scala PDSQ se bazează pe numărul total de simptome psihiatrice
descrise de pacienţi. Este singurul scor al acestui instrument care se raportează la etaloane. În
cazul acestei scale, acest lucru înseamnă că interpretarea scorului se realizează prin
compararea simptomelor descrise de pacient cu cele ale unui pacient tipic, care se prezintă
într-o clinică psihiatrică ambulatorie. Aşadar, scorul total la scala PDSQ furnizează o măsură
estimativa a nivelului total al psihopatologiei şi al disfuncţionalităţii asociate, pe care
pacientul le raportează.
Scorul total Ia scala PDSQ este exprimat sub forma unei cote standard T. Cotele T au
media 50 şi abaterea standard 10.
Aşadar, scorurile totale cuprinse între 40T şi 60T se află în cadrul intervalului mediu.
Pacienţii care au obţinut scoruri cu valori cuprinse în acest interval au raportat experienţierea

6
unui număr mediu de simptome psihiatrice, în comparaţie cu alte persoane care au fost
evaluate în cadrul procedurii de primire în clinicile psihiatrice ambulatorii.
Scorurile totale de 60T indică un nivel neobişnuit de ridicat al simptomelor faţă de alţi
pacienţi trataţi în clinicile ambulatorii. Multe dintre aceste persoane prezintă diagnostice
psihiatrice multiple şi vor necesita, de regulă, un tratament cu o durată mai lungă, mai intensiv
şi multinivelar decât alţi pacienţi. Consultaţiile interdisciplinare, furnizarea integrată a
serviciilor medicale şi psihosociale par a fi componente importante ale tratamentului acestei
categorii de pacienţi.
Scorurile totale de 70T şi cele poste această valoare sunt extrem de crescute; În
absenţa altor indicii ale unei disfuncţionalităţi crescute, aceste scoruri semnalează posibilitatea
ca pacientul să îşi exagereze simptomele. Acest lucru se poate întâmpla în scopul influenţării
unor proceduri legale, pentru asigurarea unor servicii, pentru obţinerea unor compensaţii sau
pentru alt motiv, care poate reieşi din discuţiile cu pacientul său din alte surse de informaţie
disponibile.
Scorurile totale la PDSQ sub 40T indică faptul că pacientul a raportat un număr relativ
redus dintre simptomele prezentate în mod tipic de cei care accesează serviciile psihiatrice
ambulatorii. Acest lucru sugerează că pacientul ar beneficia mai degrabă de pe urma unui plan
de tratament de scurtă durată, ţintit şi focalizat pe simptom. Este foarte neobişnuit ca o
persoană din mediul clinic să obţină un scor de 30T sau mai mic. Asemenea pacienţi se pot
afla în faza de negare a simptomelor, fie s-au prezentat la clinică pentru condiţii rare, care nu
sunt acoperite de PDSQ; pun urmare, este deosebit de important că aceşti pacienţi se
beneficieze de un interviu suplimentar pentru a identifica motivul pentru care s-au prezentat la
evaluarea clinică.

Valorile punctelor de secţiune recomandate pentru a fi utilizate

în practică clinică şi caracteristicile asociate
Subscala PDSQ Valoarea Valoarea Frecvenţa Frecvenţa
predictivă predictivă estimată a estimată a
Punctul de
Sensibilitate negativă pozitivă apariţiei la apariţiei în
secţiune
(%) (%) (%) pacienţii populaţia
recomandat
psihiatrici generală
(%) (%)
Tulburare depresivă
9 90 86 74 55 5
majoră
Tulburare de stres
5 92 99 22 10 8
posttraumatic
Bulimie/Alimentaţie
7 88 99 25 2 2
compulsive
Tulburare obsesiv-
1 89 98 22 6 2
compulsivă
Tulburare de panică 4 91 97 38 16 2
Tulburări psihotice 1 75 98 14 6 <1
Agorafobie 4 88 98 36 13 1
Fobie socială 4 91 95 48 17 2
Abuz/dependentă de
1 85 98 27 4 6
alcool
Abuz/dependentă de
1 85 99 18 4 2
medicamente
Tulburare de anxietate
7 90 96 27 10 4
generalizată
Tulburare de somatizare 2 86 99 6 2 1

7
Ipohondrie 1 91 100 4 1 4

Aceste scoruri brute cu valoare de puncte de secţiune sunt recomandate pentru a fi

utilizate în medii ambulatorii. Procentul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburarea respectivă,
care ne aşteptam să obţină scoruri mai mari sau egale cu valoarea punctului de secţiune,
beneficiind astfel de evaluări ulterioare pentru a stabili diagnosticul. Procentul pacienţilor
fară diagnosticul respectiv, care ne aşteptam să obţină scoruri sub valoarea punctului de
secţiune şi care nu necesită, în consecinţă, investigaţii suplimentare. Procentul pacienţilor
care beneficiază de evaluări ulterioare, care ne aşteptam să îndeplinească toate criteriile
necesare diagnosticării. Cei care nu se încadrează pe deplin în criteriile diagnostice, vor
primi un diagnostic provizoriu, „fără altă specificaţie" sau un alt diagnostic. Rezultate
obţinute pe baza estimărilor raportate la DSM-IV. Toate estimările se referă la prevalenta la
un moment dat, în afară tulburării de stres posttraumatic, care este o estimare a prevalentei
de-a lungul vieţii. Estimările prevalentei de-a lungul vieţii tind să aibă o valoare dublă faţă
de prevalenta Ia ţin moment dat.

Este important să ţinem cont de faptul că, deli numărul de simptome raportate cu
ajutorul scalei PDSQ reflectă, de obicei, în mod acurat nivelul psihopatologiei sau al
disfuncţionalităţii curente, aceasta măsurătoare nu este foarte puternic relaţionata cu nivelul
distresului pe care it resimte un pacient. Aşadar, nu ne putem baza doar pe scorul total la scala
PDSQ, ca un_indictor al distresului la nivel subiectiv. Unii pacienţi care prezenţa simptome
multiple pot să nu le evalueze că fiind foarte deranjante, în timp ce, pentru alţi pacienţi,
acestea pot fi asociate cu un distres puternic. Pe de altă parte, cei care raportează un număr
relativ redus de simptome, pot resimţi, cu toate acestea, un nivel crescut al distresului tocmai
din cauza acestor simptome. Scorul total la scala PDSQ nu poate fi considerat un indicator
acurat al severităţii sau al priorităţii în privinţa necesitaţii furnizării de servicii în mod curent.
De exemplu, o problemă legate de o dependenţă sau abuz de droguri fără complicaţii sau un
sindrom depresiv izolat poate furniza ţin scor total relativ scăzut la scala PDSQ dar, totuşi,
aceste probleme indica prezenţa unor circumstanţe cu risc crescut care necesită o intervenţie
intensive imediata la momentul evaluării pacientului.

Subscalele PDSQ
Scorurile la subscalele PDSQ reprezintă numărul de simptome pe care pacientul le-a
raportat pentru fiecare dintre cele 13 tulburări psihologice incluse în PDSQ. Spre deosebire de
scorul total la scala PDSQ, scorurile la toate subscalele PDSQ sunt raportate la criteriile
diagnostice. Acest lucru înseamnă cĂ interpretarea scorului este direcţionată înspre a stabili
dace este sau nu probabil că pacientul să se încadreze într-un anumit diagnostic pe baza
criteriilor specifice conform DSM-IV pentru diagnosticul respectiv, iar nu pe baza
diferenţelor semnificative ale răspunsurilor în comparaţie cu alţi respondenţi.
Teoretic, atunci când scorurile sunt raportate la criterii, oricine se poate încadra într-un
anumit diagnostic, pe când acest lucru ar fi imposibil atunci când scorurile sunt raportate la
etaloane. Aşadar, scorurile la subscalele PDSQ sunt interpretate prin compararea valorii
scorurilor brute ale fiecărui pacient cu punctele selectate pentru fiecare subscală. Pacienţii
care obţin scoruri mai mari sau egale cu valoarea punctului de secţiune prezintă o
probabilitate mai mare de a se încadra în diagnosticul respectiv cleat cei care an obţinut
scoruri sub valoarea punctului de secţiune. De regulă, prima categorie de pacienţi sunt
acceptaţi pentru evaluări ulterioare mai comprehensive, iar cei din urmă sunt implicaţi în alte
activităţi ulterioare, precum tratament de scurtă durată focalizat pe simptom, trimiteri spre alte
servicii specializate, relevante pentru simptomele lot, evaluări şi tratamente pentru sindroame
care nu sunt incluse în PDSQ sau reevaluări după un interval de timp corespunzător.
Punctele de secţiune ale subscalelor PDSQ recomandate pentru screening-ul clinic în
mediu ambulatoriu sunt prezentate în tabelul de mai sus, iar consideraţiile specifice legate de

8
utilizarea scorului recomandat pentru fiecare subscală sunt descrise în continuarea acestei
secţiuni.

Selectarea punctelor de secţiune pentru screening-ul în scop diagnostic

Cele mai multe instrumente de screening sunt folosite pe scară largă, pentru că reuşesc
să ajute clinicienii în deciziile pe care le iau cu privire la modalitatea de abordare a procesului
de evaluare şi tratament. Desigur, aproape orice instrument de screening se asociază cu un
anumit nivel de eroare. Selectarea unui punct de secţiune reprezintă o modalitate de a controla
tipurile de erori, care apar cu cea mai mare probabilitate atunci când utilizăm un instrument de
screening, deoarece minimizează consecinţele unor rezultate greşite. În general, atunci când
avem de-a face cu un screening în scop diagnostic, micşorarea valorii punctului de secţiune va
reduce numărul pacienţilor excluşi în mod greşit de la evaluări suplimentare, dar va creşte
numărul pacienţilor acceptaţi în mod greşit pentru evaluări suplimentare. Invers, creşterea
valorii punctului de secţiune va reduce numărul pacienţilor acceptaţi În mod eronat pentru
evaluări suplimentare, dar va creşte numărul pacienţilor excluşi în mod greşit de la evaluări
suplimentare.
În cazul scalei PDSQ, la fel ca în cazul altor instrumente similare, atunci când este
selectată cea mai potrivită valoare a punctului de secţiune pentru contextul în care este folosit
instrumentul, trebuie luate în considerare posibilele consecinţe ale unor rezultate eronate. De
exemplu, dacă sănătatea unui pacient sau a altei persoane este pusă În pericol, că urmare a
unei decizii greşite legate de absenţa necesităţii unei evaluări suplimentare, trebuie selectat un
punct de secţiune cu o valoare scăzută sau sensibilă, chiar dacă acest lucru implică realizarea
unor evaluări costisitoare pentru un număr mare de pacienţi, care nu prezintă afecţiunea
respectivă. De obicei, în această categorie se înscriu screening-urile clinice legate de suicid
sau de abuz fizic. Exemple evidente pentru această categorie sunt screening-urile medicale
pentru boli extrem de contagioase sau pentru boli letale. Pe de altă parte, în cazul în care
consecinţele unei decizii greşite cu privire la necesitatea unei evaluări suplimentare nu inplică
disconfort sau costuri semnificative pentru pacient sau alte persoane, puteţi alege un punct de
secţiune cu o valoare mai mare, mai specifică. În acest caz, scopul este de a obţine cel mai
redus număr posibil - de evaluări suplimentare inutile, mai ales dacă aceste evaluări sunt
foarte costisitoare sau dacă prezintă un grad crescut de disconfort sau inconveniente
semnificative pentru pacient. Dusă la extrem, această situaţie nu apare în contextul evaluărilor
psihiatrice clinice, ci se aplică mai frecvent evaluărilor medicale, cum ar fi chirurgia
exploratorie sau puncţia lombară, care necesită proceduri costisitoare, invazive, de durată sau
dureroase, care pot reprezenta În sine un pericol pentru starea de sănătate a pacientului.
Punctele de secţiune din tabelul 2 au fost selectate astfel încât puţini pacienţi să fie în
mod greşit excluşi de la evaluări suplimentare, iar aceia care sunt excluşi prezintă o
probabilitate foarte scăzută de a avea Într-adevăr tulburarea respective. Astfel, punctele de
secţiune recomandate sunt mai degrabă sensibile decât specifice. Acest lucru înseamnă că vor
fi supuşi unor evaluări suplimentare un număr relativ mai mare de pacienţi care nu prezintă
tulburarea respectivă, decât dacă ar fi fost ales un punct de secţiune cu o valoare mai mare.
Această abordare a fost aleasă, deoarece se porneşte de la premisa că, în majoritatea mediilor
clinice în care se realizează screening psihiatric, consecinţele efectuării unor evaluări
suplimentare care nu ar fi necesare sunt mai pupil costisitoare - atât pentru pacienţi, cât şi
pentru clinicieni - decât consecinţele omiterii realizării unor evaluări comprehensive ale unor
pacienţi, care suferă în mod real de sindroame psihiatrice semnificative din punct de vedere
clinic. De asemenea, experienţă a arătat că, în multe cazuri din prima categoric, evaluările
suplimentare identifica prezenţa unor forme subclinice sau atipice ale sindroamelor psihiatrice
sau a unor sindroame relaţionate din punct de vedere taxonomic, care sunt semnificative clinic
şi care pot fi tratate.

9
 Utilizarea flexibilă a punctelor de secţiune
Atunci când scala PDSQ este folosită în cadrul screening-ului pentru diagnostice
clinice, punctele de secţiune nu sunt folosite pentru a stabili ţin diagnostic sau o modalitate de
tratament, ci pentru a furniza informaţii relevante pentru decizia de a realiza o evaluare clinică
mai comprehensiva, necesară identificării diagnosticului unui anumit pacient. În plus fâţe de
selectarea unei valori adecvate a punctului de secţiune, putem minimiza efectele erorilor în
acest proces, prin interpretarea punctului de secţiune maniera flexibilă. Astfel, atunci când
decidem dacă o evaluare comprehensivă este necesară pentru un pacient care obţine un scâr
cu o valoare apropiată de cea a punctului de secţiune, putem pune un accent mai puternic cleat
de obicei asupra răspunsurilor pacientului la itemii critici (vezi lista din Anexa A). De
asemenea, se poate acorda o mai mare importanţă surselor adiţionale de informaţii, cum ar fi
prevalenta, circumstanţele de viaţă sau caracteristicile demografice, care au fost observate a fi
asociate cu a probabilitate mai mare sau mai mică de a prezenta condiţia în cauză.

Tulburarea depresiv majoră

Cei 21 de itemi ai subscalei Tulburare depresiv majoră (TDM) acoperă criteriile DSM-
IV referitoare la simptomele necesare pentru acest diagnostic. Este cea mai lungă dintre
subscalele PDSQ, deoarece evaluează fiecare dintre cele nouă simptome specifice Criteriului
A pentru un Episod depresiv major, conform DSM-IV, o întrebare separate fiind concepută
pentru fiecare element care compune criteriile pentru depresie. (De exemplu, criteriul referitor
la problemele legate de somn include întrebări legate atât de hipersomnie, cât de hiposomnie.)
Motivul pentru includerea unui asemenea nivel de detaliere constă în posibilele implicaţii
pentru tratament ale prezenţei unor simptome vegetative observate în mod tipic, spre
deosebire de simptomele vegetative atipice ale depresiei. (De exemplu, tratamentul
medicamentos al pacienţilor care manifestă simptome atipice nu ar trebui s i include
antidepresive triciclice.)
În studiul nostru de validitate asupra pacienţilor trataţi ambulatoriu, aproape 90%
dintre pacienţii cu un diagnostic de depresie unipolară sau bipolara au răspuns afirmativ la 9
sau mai mulţi dintre cei 21 de itemi, iar 86% dintre cei cu scoruri scăzute nu manifestau
niciuna dintre cele două tulburări. Folosind acest punct de secţiune, aproximativ 75% dintre
cei care au obţinut scoruri superioare punctului de secţiune s-au dovedit a avea acest
diagnostic.
Evaluarea suplimentară pentru acei indivizi care au obţinut scoruri peste valoarea
punctului de secţiune la subscala Tulburare depresivă majoră trebuie să include investigarea
istoricului medical şi a celui legat de consumul de substanţe, precum şi un screening pentru
simptome psihotice. Trebuie verificată prezenta în istoric a mâniei sau hipomaniei, pentru a
putea stabili dacă diagnosticul adecvat este depresia unipolară sau bipolara. Alte tulburări
psihiatrice, care se asociază În mod frecvent cu depresia, sunt consumul de substanţe,
tulburarea de panică, tulburarea obsesiv compulsive, tulburarea de stres posttraumatic,
anorexia i bulimia nervoasă.

Suicidul
Itemii 16-21 ai subscalei Tulburare depresivă majoră se adresează suicidului,
acoperind o game large a severităţii simptomelor, de la gânduri pasive legate de moarte la
metode specifice de sinucidere. Deoarece riscul de suicid este prezent într-o game large de
tulburări, aceti itemi ar trebui evaluaţi indiferent de diagnosticul principal. Se recomandă o
evaluare suplimentară, atunci când există un răspuns afirmativ la oricare dintre aceti,case
itemi critici.

10
 Tulburarea de stres posttraumatic
Cei 15 itemi ai subscalei TSPT evaluează Criteriul A, conform DSM-IV pentru aceasta
tulburare (prezenţa unui eveniment traumatic) 12 dintre cele 17 simptome descrise de
Criteriile B, C 0 D. Subscala TSPT debutează cu două întrebări despre experienţierea sau
asistarea la un eveniment traumatic. Ceilalţi 13 itemi evaluează prezenta simptomelor
tulburării de stres posttraumatic în ultimele două săptămâni. Fiecare dintre cele cinci elemente
ale Criteriului B (aspectele legate de retrăirea evenimentului traumatic) este evaluat. Dintre
cele 12 criterii rămase, 3 reprezintă simptome specifice Şi tulburării depresive majore
(insomnie, dificultăţi de concentrare Şi pierderea interesului pentru activităţile obişnuite) şi nu
au fost incluse În subscala TSPT, deoarece aceste întrebări apar deja în subscala Tulburarea
depresivă majoră.
În studiul nostru de validitate, la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 92%
dintre pacienţii cu tulburare de stres posttraumatic au răspuns afirmativ la 5 sau mai mulţi
dintre cei 15 itemi şi 99% din tre cei cu scoruri sazute nu prezentau acest diagnostic.
Aproximativ 10% din eşantionul inclus ul studiu au fost diagnosticaţi cu tulburare de stres
posttraumatic. Folosind un punct de secţiune cu o valoare de 5,22% dintre cei care au obţinut
scoruri peste această valoare s-au dovedit a întruni toate, criteriile pentru această tulburare.
Frecvenţa tulburii de stres posttraumatic în remisie parţială şi a tulburării de anxietate fără altă
specificaţie relaţionară cu tulburarea de stres posttraumatic a reprezentat 21% dintre cei care
au fost identificaţi de testul de screening, o frecvenţă aproape la fel de mare ca cea a tulburării
de stres posttraumatic în sine. Aşadar,, 43% dintre pacienţii care au fost identificaţi de
instrumentul de screening au prezentat simptome de stres posttraumatic semnificative din
punct de vedere clinic, dar nu au întrunit toate criteriile diagnostice la momentul evaluării.
Criteriile A-D, necesare pentru un diagnostic de stres posttraumatic, conform DSM-IV, sunt
acoperite de întrebările cuprinse în această subscala. Trebuie formulate întrebări suplimentare
pentru a stabili durata simptomelor tulburării de stres posttraumatic, deteriorarea funcţionarii
şi distresul asociat acestora. De asemenea, evaluarea suplimentară ar trebui să conţină
întrebări despre prezenţa unor condiţii care se asociază în mod frecvent cu tulburarea de stres
posttraumatic, cum sunt tulburăriile afective, tulburiile în legătură cu o substanţă, tulburiile
comportamentului alimentar, tulburările de personalitate şi alte tulburării de anxietate.

Bulimia/Alimentaţia compulsivă
Cei 10 itemi ai subscalei Bulimie/Alimentaţie compulsive se referă la trei aspecte
importante ale acestor tulburări ale comportamentului alimentar - alimenta ţie compulsive
(itemii 37-43), comportamentele compensatorii neadecvate pentru a preveni îngrĂşarea
(itemii 44 şi 45) şi autoevaluarea (itemul 46). Majoritatea criteriilor DSM-IV pentru
diagnosticul de bulimie nervoase sunt acoperite de itemii acestei subscale.
Subscala Bulimie/Alimentaţie compulsivă reuşeşte să identifice în mod eficient
indivizii care suferă de aceste tulburări. În mediul clinic ambulatoriu în care a fost construită
scala PDSQ, aproape 90% dintre pacienţii cu un diagnostic de bulimie nervoasă sau
alimentaţie compulsivă au răspuns afirmativ la 7 sau mai mulţi dintre cei 10 itemi, iar 99%
dintre cei cu scoruri scăzute riti au prezentat aceastA tulburare. Utilizând acest punct de
secţiune într-un eşantion, în care prevalenta bulimiei nervoase şi a alimentaţiei compulsive a
fost de 3,8%, prevalenta celor care au fost identificaţi de instrumentul de screening a crescut
la 25%.
Întrebările suplimentare ar trebui puse pentru a obţine informaţii cu privire la durata
tuturor simptomelor şi, totodată, pentru a exclude prezenta anorexiei nervoase, care exclude
an diagnostic de bulimie sau alimentaţie compulsivă. Evaluarea suplimentară ar trebui, de
asemenea, să investigheze prezenţa unor condiţii care se asociază, de obicei, acestor
tulburării, cum ar fi tulburarea depresivă majoră, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de
anxietate Şi consumul de substanţe.

11
 Itemul 37. al subscalei Bulimie/Alimentaţie compulsiva (În ultimele două săptămâni,
s-a întâmplat adesea să mâncaţi compulsiv (să mâncaţi foarte repede o cantitate foarte mare de
alimente, într-un timp foarte scurt)?) este un item critic; un răspuns „Da" la acest item trebuie
să genereze un interviu suplimentar pentru a afla modul în care respondentul defineşte un
episod de alimentaţie compulsivă. Este important să facem distincţia între un episod de
alimentaţie compulsivă şi o supraalimentaţie asociază unei tulburări emoţionale. Itemul 45
(Aţi luat laxative, diuretice salt v-aţi provocat mâna pentru a nit lira în greutate, ca urmare a
alimentaţiei compulsive?) şi itemul 46 (Greutatea sau forma corpului dumneavoastră au fost
unele dintre cele mai importante lucruri care au influenţat felul în care gândiţi despre
dumneavoastră) reprezintă, de asemenea, itemi critici. Trebuie identificată natură, frecvenţă şi
amploarea comportamentelor compensatorii care urmează episoadelor de alimentaţie
compulsivă.

Tulburarea obsesiv-compulsivă
Subscala TOC conţine 7 itemi, care acoperă aspectele esenţiale ale criteriilor DSM-IV
pentru această
tulburare, şi anume gânduri obsesive şi comportamente compulsive. Întrebările se refer la
cele mai comune domenii specifice tulburării obsesiv compulsive: contaminare, verificare,
curăţare şi numărare.
În studiul nostru de validitate, în care au fost implicaţi pacienţi trataţi ambulatoriu,
92% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv compulsive au răspuns afirmativ la unul sau mai
mulţi dintre itemii subscalei, iar 99% dintre pacienţii care au obţin.ut scorul 0 nu prezentat
tulburare obsesiv compulsive. În total, 8,4% dintre aceşti pacienţi au fost diagnosticaţi cu
tulburare obsesiv compulsive, conform DSM-IV. Prevalenta acestei tulburări în grupul
pacienţilor care au răspuns afirmativ la unul sau mai mulţi dintre itemii subscalei a fost de
18%.
La fel că vi alţi pacienţi diagnosticaţi cu tulburare de stres posttraumatic, mulţi pacienţi
diagnosticaţi cu tulburare obsesiv compulsive resimt ruşine faţă de simptomele pe care le
prezintă şi nu le declară decât în cazul În care clinicianul întreabă în mod explicit despre ele.
Toţi itemii subscalei Tulburare obsesiv-compulsivă sunt consideraţi itemi critici şi, prin
urmare, orice răspuns pozitiv trebuie investigat suplimentar. Pacienţii care prezintă_ tulburare
obsesiv-compulsivă pot fi, de asemenea, diagnosticaţi cu tulburare depresivă-majoră, alte
tulburări de anxietate (de exemplu, tulburare de panică şi fobii), tulburări ale
comportamentului alimentar, sindromul Tourette sau alte tulburări ale ticurilor.

Tulburarea de panică
Subscala Tulburare de panică conţine 8 itemi, dintre care 5 evaluează trăsăturile de
bază prezente în diagnosticul DSM-IV referitoare la această afecţiune prezenţa atacurilor de
panică neaşteptate, prezenta atacurilor de panică asociate cu simptome fizice caracteristice
panicii reacţia persoanei faţă de atacurile de panică. Ceilalţi 3 itemi evaluează sensibilitatea la
anxietate, de exemplu, teamă faţă de simptomele anxietăţii, deoarece s-a constatat că această
componentă este specifică tulburĂrii de pallid.
În studiul de validitate efectuat, 91% dintre pacienţii cu tulburare de panică au răspuns
afirmativ la 4 sau mai mulţi itemi ai subscalei Tulburare de panicii §i 97% dintre pacienţi care
aţi obţinut un scâr mai mic de 4 nu sufereau de această afecţiune. Per total, 17% dintre
pacienţi au fost diagnosticaţi cu tulburare de panică, conform DSM-IV. Prevalenta bolii în
cazul pacienţilor care au răspuns afirmativ la mai mult de 4 itemi a fost de 43%.
Pentru pacienţii al căror rezultat a fost pozitiv la screening-ul pentru tulburarea de
panică, evaluarea suplimentarĂ ar trebui să includă istoricul medical şi antecedentele de
consumul de substanţe, astfel încât alte sindroame să poată fi excluse că posibile cauze. O
analiză amĂnunţită a antecedentelor de consum de substanţe este extrem de importantă,
întrucât mulţi pacienţi care suferă de tulburarea de panică tind să se trateze consunând alcool.

12
 Alte tulburări de anxietate, precum fobia socială, fobia specifică şi tulburarea de
anxietate generalizată apar în mod frecvent în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu tulburare de
panică. Cu toate acestea, pacientul nu este diagnosticat cu tulburare de panică în cazul în care
atacurile de panică sunt explicate mai bine de o altă tulburare (de exemplu, atacurile de panică
ce survin doar în contextul expunerii la situaţia fobie, în cadrul fobiei sociale sau al fobiei
specifice sau la stimuli care reamintesc un eveniment traumatic în tulburarea de stres
posttraumatic). Evaluarea suplimentară ar trebui să cuprindă şi o analiză privitoare la
agorafobie şi depresie, tulburări care sunt prezente la aproximativ jumătate dintre pacienţii cu
tulburare de panică.
Itemul 57 (În ultimele două săptămâni, aţi avut stări de teamă intensă sau de disconfort
puternic (atacuri de panică), care au apărut pe neaşteptate, fare nici un motiv?") inclus în
subscala Tulburare de panică este un item critic, astfel încât un răspuns pozitiv acordat trebuie
să fad obiectul unei investigaţii suplimentare pentru a determina modul În care pacientul
defineşte un atac de panică. Itemul 61 (În ultimele două săptămâni aţi avut atacuri de panică,
din cauza cărora aţi evitat anumite situaţii sau v-aţi modificat comportamentul său activităţile
zilnice?") reprezintă, de asemenea, un item critic trebuie determinat tipul şi gradul de
schimbare al comportamentului cauzat de manifestarea atacurilor de panică.

Tulburările psihotice
Cei şase itemi ai subscalei Tulburări psihotice evaluează delirul de persecuţie, delirul
de grandoare, delirul legat de control, halucinaţiile auditive şi vizuale. Aceasta este singura
subscală PDSQ care evaluează o arie simptomatică, fără a fi legate de un diagnostic specific,
conform DSM-IV. În schimb, aceasta face referire la aspecte critice ale diverselor tulburări
psihotice.
În studiul nostru de validitate, în care au fost implicaţi pacienţi trataţi ambulatoriu,
75% dintre pacienţii diagnosticaţi cu o tulburare psihotică au răspuns afirmativ la unul sau
mai mulţi itemi de pe scala corespunzătoare, iar 98% dintre pacienţii care au obţinut scorul 0
nu sufereau de această afecţiune. În total, 8,4% dintre pacienţi au fost diagnosticaţi cu o
tulburare psihotică, conform DSM-1V (schizofrenie, tulburare schizo-afectivă, tulburare
delirantă, tulburare psihotică fără altă specificaţie şi tulburare depresivă majoră). Prevalenţa
tulburării psihotice la pacienţii care au punctat unul sau mai mulţi itemi pe scala
corespunzătoare tulburărilor psihotice a fost de 14%.
Pentru a diferenţia între schizofrenie, tulburarea schizo-afectivă, tulburarea delirantă,
tulburarea psihotică fără altă specificăţie şi tulburarea depresivă majoră, evaluarea pacienţilor
care prezentau simptome psihotice trebuie să determine cronicitatea halucinaţillor şi/sau a
delirului. Dace există simptome specifice tulburărilor afective, evaluarea trebuie să abordeze
relaţia temporală dintre acestea şi simptomele psihotice. De asemenea, trebuie obţinut un
istoric amănunţit legat de consumul de substanţe. Toţi itemii acestei subscale reprezintă itemi
critici şi trebuie evaluaţi suplimentar.

Agorafobia
Cei 11 itemi ai subscalei Agorafobie măsoară anxietatea situaţionala cauzată de teamă
de a avea un atac de panică. Itemii 69a — 69h ai subscalei examinează anxietatea în situaţii
tipice agorafobiei; itemii 68 şi 70 determină caracterul regulat al anxietăţii în situaţiile fobice;
itemul 71 evaluează tendinţa subiectului de a evita anumite situaţii din cauza anxietăţii.
Subscala Agorafobie nu evaluează capacitatea pacientului de a depăşi o situaţie în cicada
anxietĂţii sau în cazul În care acesta are ţin însoţitor.
În studiul nostru de validitate, în care au fost implicaţi pacienţi trataţi ambulatoriu,
88% dintre pacienţii suferind de agorafobie au răspuns afirmativ la patru sau mai mulţi itemi
din subscala de eva lua re a agorafobiei, în timp ce 98% dintre cei care au obţinut un scor mai
mic de patru nu prezentau acest sindrom. În total, 13,7% din aceşti pacienţi au fost
diagnosticaţi cu tulburare de panică cu agorafobie, conform DSM-IV. Prevalenta acestei

13
tulbur5ri la pacienţii care au punctat patru sau mai mulţi itemi pe această subseară a fost de
36%.
Evaluarea suplimentară trebuie să stabilească dacă evitarea asociată anxietăţii sau
fobiei se datorează fricii de a avea un atac de panică şi potenţialelor dificultăţi de a ieşi din
situaţia respective sau dacă aceasta poate fi explicată mai bine de a o altă tulburare psihică (de
exemplu, evitarea asociată fobiei sociale datorată fricii de situaţii jenante, evitarea murdăriei
asociată tulburării obsesiv-compulsivă pot fi, de asemenea, diagnosticaţi cu tulburare
depresivă-majoră, alte tulburări de anxietate datorată fricii de contaminare sau evitarea
zborului cu avionul asociată fobiei specifice datorată fricii de prăbuşire).
Ca şi în cazul subscalei Tulburare de panică, evaluarea suplimentară trebuie să investigheze
prezenţa tulburărilor afective, a altor tulburări de anxietate şi a celei legate de consumul de
substanţe. Agorafobia se diferenţiazĂ de alte fobii prin cauza fricii — situaţiile în care se
poate declanşa ţin atac de panică. Spre deosebire de aceasta, fobia socială este cauzată de
teamă de a fi umilit sat înjosit, iar fobia specific 5 este cauzată de teamă de un anumit obiect
sau situaţie.
Itemul 68 („în ultimele Base luni, aţi evitat în mod regulat anumite situaţii, deoarece
v-a fost teamă cir acestea vir vor provoca un atac de panică?") al subscalei Agorafobie este un
item critic; un răspuns afirmativ la acest item trebuie să fie urmat întotdeauna de investigaţii
suplimentare, pentru a stabili care sunt situaţiile În care pacientul prezinţi comportamente de
evitare datorită fricii sale de a avea un atac de panică. Evaluarea suplimentar trebuie să
măsoare şi nivelul restricţiilor din viaţa persoanei datorate evitării agorafobice.

Fobia socială
Itemii subscalei Fobie socială corespund criteriilor A, B şi D specificate un DSM-IV
pentru acest sindrom. Primii patru itemi (itemii 72-75) ai subscalei Fobie evaluează
constructele de bază care definesc sindromul - teama de situaţii jenante sau umilitoare, care
pot apărea un contexte sociale. Cele opt întrebări pe care le conţine
itemul 77 al subscalei evaluează anxietatea din situaţii sociale tipice. Restul itemilor stabilesc
regularitatea cu care anxietatea este resimţită atunci când persoana se confruntă cu situaţia
fobică şi măsura în care persoană evitd anumite situaţii din cauza
În studiul nostru care examinează validitatea scalei şi la care au participat pacienţi trataţi
ambulatoriu, 91% dintre pacienţii cu fobie socială au răspuns afirmativ la patru sau mai mulţi
dintre itemii subscalei Fobie social/ÎI, iar cei 95%, care au obţinut scoruri sub patru, nu
prezentau aceasta tulburare. Per total, 26,5% dintre aceti pacienţi au fast diagnosticaţi cu fobie
socială, conform DSM-IV. Prevalenta acestei tulburării la pacienţii care au răspuns afirmativ
la patru sau mai mulţi itemi ai acestei subscale a fast de 48%.
Evaluarea pacienţilor cu fobie socială trebuie să includă evaluarea tulburării de panică,
agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsive, tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică
şi tulburarea dismorfică corporală. În plus, pacienţii cu fobie socială se tratează singuri cu
alcool, aşadar, trebuie obţinută o evaluare detaliată a istoricului de consumului de substanţe.
Itemul 76 (În ultimele şase luni, aţi evitat cu regularitate anumite situaţii, deoarece v-a
fost teamă că aţi putea face sau spune ceva prin care să vă faceţi de ras) al subscalei Fobie
sociale este un item critic; un răspuns afirmativ la acest item trebuie să genereze întotdeauna o
evaluarea suplimentară pentru a stabili care sunt situaţiile pe care pacientul le evită din cauza
fricii sale de situaţiile jenante, precum şi nivelul restricţiilor pe care această evitare le
cauzează în viaţa persoanei.

Abuzul/Dependenţa de alcool
Subscala Abuzl/Dependenţa de alcool este compusă din şase itemi care evaluează atât
problemele legate de consumul de alcool, gândurile legate de reducerea cantităţii de alcool
costumate sau de limitarea consumului şi problemele psihosociale care rezultĂ în urma
consumului de alcool, aşa cum sunt ele percepute de paţient, cât şi percepţiile altora asupra

14
problemei consumului de alcool a persoanei respective. Subscala Abuzul/Dependenţa de
alcool nu corespunde criteriilor DSM-IV atât de direct ca şi celelalte subscale. Mai degrabă
această subscală este gândită ca un screening global pentru problemele legate de consumul
de alcool.
În studiul nostru de validitate, la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 85%
dintre pacienţii cu abuz sau dependenţă de alcool au răspuns afirmativ la unul sau mai mulţi
dintre itemii subscalei şi 98% dintre pacienţii care au obţinut scoruri de 0 nu au prezentat
aceasta tulburare. În total, 8,3% dintre aceşti pacienţi au fast diagnosticaţi cu dependenţă sau
abuz de o substanţă după criteriile DSM-IV. Prevalenta acestor tulburări la pacienţii care au
răspuns afirmativ la unul sau mai mulţi itemi ai acestei subscale a fast de 27%.
Pentru pacienţii care au fost identificaţi de testul de screening că având aceasta
tulburare, evaluarea suplimentară trebuie să stabilească cantitatea şI frecvenţa consumului de
alcool, precum şi afectarea funcţionarii, toleranţă la alcool, simptomele de sevraj şi pierderea
controlului asupra consumului de alcool. Toţi itemii subscalei Abuzul/Dependenţa de alcool
sunt consideraţi itemi critici, astfel că un răspuns pozitiv la oricare dintre această trebuie
investigat suplimentar.
Tulburările legate de consumul de alcool produc adesea simptome care imită
simptomele altar tulburări psihiatrice. Dacă evaluaţi aceste simptome ca fiind pe deplin
datorate consumului de alcool, atunci trebuie pus diagnosticul Tulburarea uzului de a
substanţă, Tulburările legate de consumul de alcool se asociază cu tulburări afective, anxietate
şi tulburări psihotice, astfel că, evaluarea clinică suplimentară trebuie să investigheze şi aceste
arii ale psihopatologiei.

Abuzul/Dependenaţa de medicamente
Subscala Abuzul/Dependenţa de medicamente este compusă din şase itemi care
evaluează problemele percepute de respondenţi legate de consumul de medicamente,
gândurile privitoare la reducerea cantităţii de medicamente consumate sau la limitarea
consumului şi problemele psihosociale care rezultă în urma consumului de medicamente,
precum şi percepţia celorlalţi asupra problemelor respondenţilor în legătură cu
medicamentele. La fel ea în cazul subscalei Abuzul/Dependenţa de alcool, subscala
Abuzul/Dependenţa de medicamente nu corespunde În mod direct criteriilor diagnostice
conform DSM-IV, ci reprezintă mai degrabă un screening general asupra consumului de
substanţe.
În studiul nostru de validitate la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 85%
dintre pacienţii cu o problemă legată de consumul de medicamente au răspuns afirmativ Ia
unul sau mai mulţi itemi ai scalei Abuzul/Dependenţa de medicamente, iar 99% dintre
pacienţii care au obţinut scorul 0 nu au prezentat o problemă legată de consumul de
medicamente la momentul evaluării. Per total, 4,4% dintre toţi pacienţii au fost diagnosticaţi
cu dependenţă sau abuz de medicamente, conform DSM-IV. Prevalenta dependenţei sau
abuzului de medicamente la pacienţii care au răspuns afirmativ la unul sau mai mulţi itemi ai
acestei subscale a fost de 18%.
Pentru pacienţii care au obţinut rezultate pozitive la testul de screening, evaluarea
suplimentară trebuie să identifice tipul medicamentului consumat, cantitatea şi frecvenţa
consumului, deteriorările specifice datorate consumului de medicamente, toleranţă la
substanţă, simptomele de sevraj şi pierderea controlului asupra consumului medicamentelor.
Toţi itemii subscalei Abuzul/Dependenţa de medicamente sunt consideraţi itemi critici, iar un
răspuns pozitiv la oricare dintre aceştia trebuie investigat suplimentar.
La fel ca în cazul tulburărilor legate de consumul de alcool, prezenţa unei tulburări
legate de consumul de medicamente contribuie adesea la manifestarea unor simptome
specifice altor condiţii psihiatrice, dar atunci când aceste simptome sunt evaluate ca fiind
datorate exclusiv consumului de substanţe, trebuie pus un diagnostic de dependenţă sau abuz

15
de medicamente. Persoanele cu acest diagnostic trebuie evaluate şi în scopul verificării
prezenţei tulburărilor afective, de anxietate şi a tulburărilor psihotice.

Tulburarea de anxietate generalizată

Cei 10 itemi ai subscalei Tulburare de anxietate generalizaţii evaluează criteriile A,13
şi C, conform definiţiei DSM-IV. Criteriul A se referă la prezenţa îngrijorării excesive şi a
anxietăţii pe o perioadă de cel puţin case luni, iar criteriul B se referă la dificultăţile de a
controla îngrijorările. Criteriul C enumeră vase simptome care sunt asociate cu anxietatea,
dintre care cel puţin trei trebuie să fie prezente pentru a putea diagnostica aceasta tulburare.
în studiul nostru de validitate la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 90% dintre
pacienţii cu tulburare de anxietate generalizată au răspuns afirmativ la şapte sau mai mulţi
itemi ai subscalei Tulburare de anxietate generalizată, iar 96% dintre pacienţii care au obţinut
scoruri sub şapte nu au prezentat aceast5 tulburare. Per total, 17,5% dintre aceşti pacienţi au
fost diagnosticaţi cu tulburare de anxietate generalizată conform DSM-IV. Prevalenta acestei
tulburări la pacienţii care au răspuns afirmativ la şapte sau mai mulţi itemi ai acestei subscale
a fost de 27%.
Criteriul C pentru tulburarea de anxietate generalizată se suprapune cu simptomele
tulburărilor depresive - pacienţii cu tulburare de anxietate generalizată manifestă adesea
depresie comorbidă. Pentru a evalua dacă un pacient cu tulburare de anxietate generalizată
prezintă o tulburare depresivă, clinicianul trebuie să stabilească dace simptomele specifice
tulburării de anxietate generalizată sunt prezente şi în absenţa unei tulburări afective. Dacă
sirnptomele tulbufarii de anxietate generalizată sunt limitate la perioadele de depresie, atunci,
potrivit DSM-IV, un diagnostic de tulburare de anxietate generalizată nu este necesar.
Evaluarea pacienţilor cu tulburare de anxietate generalizată trebuie să includă, de
asemenea, evaluări ale sindroamelor care prezintă o comorbiditate crescută cu aceast5
tulburare, inclusiv alte tulburări de anxietate, precum şi tulburări în legătură cu o substanţe. în
cadrul evaluării suplimentare, trebuie stabilit dacă anxietatea se limitează la aspecte legate de
o altă tulburare psihiatrică (de exemplu, îngrijorarea legată de producerea unui nou atac de
panică [tulburare de panicĂ]; îngrijorarea legate de posibilitatea implicării în situaţii jenante
sau umilitoare [fobie socială]; îngrijorarea legată de contaminare sau de a lăsa lucrurile
nesupravegheate [tulburare obsesiv-compulsive] sau îngrijorarea legată de a călători cu
avionul sau de a folosi liftul [fobie specifică]).
Itemul 92 ("În ultimele şase luni, aţi fost o persoană agitată în majoritatea zilelor?") şi
itemul 101 („În ultimele şase luni, v-a fost greu să vă controlaţi grijile sau să nu vă mai
îngrijoraţi deloc, în majoritatea zilelor?") ai scalei Tulburare de anxietate generalizată
reprezintă itemi critici. Un răspuns afirmativ la oricare dintre aceşti itemi trebuie să genereze
întotdeauna investigaţii suplimentare pentru a stabili durata anxietăţii, conţinuturile
îngrijoraţilor, caracteristicile asociate anxietăţii şi impactul pe care anxietatea it are asupra
funcţionării persoanei şi asupra acesteia.

Tulburarea de somatizare
Subscala Tulburare de somatizare conţine cinci itemi, care se centrează asupra stării de
boala cronică şi asupra simptomelor fizice care nu sunt explicate de rezultatele evaluărilor
medicale. Două întrebări se referă la prezenţa unor probleme persistente la nivelul stomacului
său intestinelor şi la prezenţa durerii în mai multe zone ale corpului. Aşadar, subscala
detectează tulburarea de somatizare, fară a epuiza lista lungă a simptomelor care pot fi
resimţite de persoanele diagnosticate cu această tulburare.
În studiul nostru de validitate la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 86% dintre
pacienţii cu tulburare de somatizare sau cu tulburare somatoformă nediferenţiată au răspuns
afirmativ la unul sau mai mulţi itemi ai subscalei Tulburare de somatizare, iar 99% dintre
pacienţii care au obţinut scoruri sub doi nu au prezentat niciuna dintre aceste tulburări. Per
total, 3,5% dintre aceşti pacienţi au fost diagnosticaţi cu tulburare de somatizare, conform

16
DSM-IV. Prevalenta acestei tulburări la pacienţii care au răspuns afirmativ la doi sau mai
mulţi itemi ai acestei subscale a fost de 6%.
Evaluarea suplimentare trebuie să includă întrebări privitoare la simptomele fizice
resimţite de-a lungul timpului şi care nu au avut o explicaţie medicală. Tulburarea depresivă
majoră, tulburarea de panică şi tulburările în legătura cu o substanţă Însoţesc adesea
tulburarea de somatizare, astfel că eva luarea suplimentară ar trebui să verifice posibilă
prezenţă a acestor tulburări. Pacienţii depresivi şi cei cu tulburări de anxietate acuză în mod
frecvent simptome somatice; prin urmare, este important de stabilit dacă aceste simptome
fizice pot fi explicate mai bine de prezenţa acestor tulburări psihiatrice.
Itemul 105 („Aţi avut o situaţie fizică precară aproape toată viaţa?") şi itemul 106 („De obicei,
medicii nu reuşesc să identifice o cauză fizică pentru simptomele dumneavoastră?") ai
subscalei.
Tulburare de somatizare reprezintă itemi critici. Un răspuns afirmativ la oricare dintre
aceştia trebuie să genereze întotdeauna evaluări suplimentare pentru a clarifica istoricul
medical al pacientului. O analiză amănunţită a antecedentelor medicale ale pacientului este
importantă pentru a distinge Între tulburarea de somatizare şi bolile fizice autentice. Adesea,
pentru a clarifica aceste aspecte, este necesară consultarea medicului de familie al pacientului.

Ipohondria
Subscala Ipohondrie este compusă din cinci itemi care evaluează criteriile A, B şi D
ale definiţiei date de DSM-IV. Criteriul A se referă la Îngrijorarea legată de a avea o boală
medicaid gravă, iar criteriul B se refer la persistenta acestei îngrijorări după realizarea
investigaţiilor medicale. Criteriul D se refer la deteriorarea funcţionarii datorată Îngrijorării
legate de prezenţa unor boli fizice.
În studiul nostru de validitate la care au participat pacienţi trataţi ambulatoriu, 91% dintre
pacienţii cu ipohondrie au. răspuns afirmativ la unul sau mai mulţi itemi ai subscalei
iar 100% dintre pacienţii care au obţinut scorul zero nu au prezentat acest sindrom. Per total,
1,7% dintre aceşti pacienţi au fost diagnosticaţi cu ipohondrie, conform DSM-IV. Prevalenta
acestui sindrom la pacienţii care au răspuns afirmativ la unul sări mai mulţi itemi ai acestei
subscale a fast de 4%.
Conform criteriul D al DSM-IV, evaluarea suplimentare trebuie să diferenţieze Între
preocuparea ipohondriacă, convingerea delirantă (specifică tulburării delirante de tip somatic)
şi preocuparea legată de Înfăţişare (specifică tulburării dismorfice corporale). De asemenea,
evaluarea suplimentară trebuie să stabilească dacă preocuparea legată de prezenţa unei bolă
fizice este mai bine explicate de o altă condiţie psihiatrică (tulburarea depresivi majoră,
tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă sau tulburarea de panică)
şi trebuie să investigheze posibilă prezenţă a depresiei sau a tulburărilor de anxietate,
deoarece acestea apar, de obicei, asociate ipohondriei.
Itemul 107 (în ultimele şase luni v-aţi făcut adesea griji că s-ar putea să suferiţi de o
boală fizică gravă?") al subscalei Ipohondrie este un item critic. Un răspuns afirmativ la acest
item trebuie să genereze evaluări suplimentare, pentru a clarifica conţinutul îngrijorării şi,
totodată, pentru a evalua tipul de îngrijire medicală sau sfaturile pe care pacientul le-a primit
deja.

17