1/28/2020

Capitolul 3: Structura atomului

Atomos (greacă) înseamnă „ce nu poate fi divizat“ =
“indivizibil”;
3.1. Introducere
Leucip şi Democrit (sec. VI şi V î.e.n.) materia este discontinuă
Chimia Mediului și formată din particule mici, indivizibile = atomi.

➢Conform teoriei atomice moderne atomul e alcătuit din

nucleu, format din protoni şi neutroni, în jurul căruia se mişcă

•Curs 3 pe orbite electronii.

➢Neutronii şi protonii sunt de peste 1800 de ori mai grei decât
electronii.
➢Protonii au sarcină pozitivă (+);
➢Electronii au sarcină negativă (-);
➢Neutronii nu au sarcină electrică (0).
49 50

1 2

• 3.2. Structura atomul

1. J. Dalton 1805-teoria atomică:
• elementele -formate din atomi indestructibili, omogeni, de formă
şi mărime invariabilă, diferiți de la element la element prin
mărimea şi greutatea lor.
• nu se pot transmuta, dar se pot uni (unii) cu alții pentru a
forma substanțe compuse.
➢ În cartea sa, Noul sistem al filosofiei chimice (1808), a inserat două
postulate, conform cărora :
– atomii aceluiaşi element sunt identici, dar diferiţi între
1. elemente;
- Nucleul conține: protoni şi neutroni. – atomii diferitelor elemente se pot combina între ei, formând
- În nucleu se află cea mai mare parte a masei unui atom. substanţe complexe
- Electronii se mişcă pe orbite fixe în jurul nucleului, datorită atracţiei
➢ Observarea unor fenomene fizico-chimice ulterioare descoperirii
electrice dintre sarcina negativă a electronului şi cea pozitivă a protonilor
electronului şi stabilirii sarcinii lui electrice, a razelor pozitive, a
din nucleu. arătat că atomii au o structură complexă, având pe lângă electroni şi
- Neutronii ajută la păstrarea stabilităţii nucleului. alte particule, iar locul în care acestea sunt localizate este nucleul.
Fără ei, sarcinile pozitive ale protonilor s-ar respinge între ele.
51 52

3 4

45 1
 1/28/2020

➢ Izotopii (isoS=același, thopos = loc) = speciile chimice care au acelaşi număr

atomic Z, dar mase atomice diferite.
➢ Se simbolizează astfel :
• Y - simbolul chimic al elementului
• A - numărul de masă al elementului
• Z - numărul atomic al elementului
➢ Cei mai importanţi izotopi stabili sunt cei ai atomului de hidrogen (Figura 3.1):
➢ Hidrogenul uşor (protiu), cu răspândirea cea mai largă dintre izotopi (99,84%) ; este
hidrogenul care apare în combinaţiile chimice obişnuite (apă, hidrocarburi, hidruri, etc.);
1e-, 1p+, 0n0
➢ Hidrogenul greu (deuteriu), răspândit în proporţie de 0,016%; apa care conţine acest atom
de hidrogen (D2O - apa grea, nu este favorabilă vieţii) ; izotopul se foloseşte în procesele de
fusiune nucleară sau în tehnica rezonanţei magnetice nucleare;
1e-, 1p+, 1n0
➢ Hidrogenul supragreu (tritiu), este radioactiv; el nu apare în natură şi are timpul de
înjumătăţire de 12,3 ani; datorită proprietăţii de radioactivitate pe care o posedă, izotopul se
foloseşte în analizele de structură a diferitelor substanţe;
1e-, 1p+, 2n0
➢ Au fost puşi în evidenţă şi alţi izotopii, dar sunt instabili, timpul lor de viaţă fiind foarte redus.
Aceşti sunt : Fig. 3.1.: Izotopii atomului de hidrogen

53 54

5 6

➢ Izobarii (isos baros = aceeaşi masă) = Atomii care au masele
atomice identice, dar aparţin unor elemente diferite
➢ Exemple :
➢ Modul în care atomii sunt alcătuiţi, determină comportamentul lor
electrochimic în reacţiile la care participă.
➢ În reacţiile chimice obişnuite, nucleul şi electronii amplasaţi în
straturile interioare nu suferă modificări, în aceste procese fiind
implicaţi doar electronii stratului exterior (stratul de valenţă).
➢ În consecinţă, modificările care se produc în structura învelişului
electronic al atomului determină proprietăţile noilor compuşi care
se formează din reacţiile chimice.
➢ Cunoaşterea structurii învelişului electronic al unii atom joacă un rol
deosebit în înţelegerea fenomenelor chimice.
• 3.3. Modele atomice
• 3.3.1. Modelul lui J.J. Thompson
➢ Propune în anul 1904, primul model al atomului pornind de la descoperirea
razelor catodice (electronii) şi stabilirea faptului că aceştia sunt încărcaţi cu
sarcină electrică negativă.
➢ Problema de care s-a lovit a fost legată de faptul că menţinerea în acelaşi atom
a electronilor implică neutralizarea lor, respective existenţa unei sarcini
pozitive. În acest scop, a propus următoarea soluţie: a considerat atomul ca
fiind o structură sferică cu o sarcină electrică pozitivă distribuită uniform, prin
care se mişcă electronii (Figura 3.2.).
➢ Acest model este denumit Cozonacul cu stafide, aluatul fiind asociat cu sfera
încărcată cu sarcină electrică pozitivă distribuită uniform, iar stafidele
reprezentă electronii încărcaţi cu sarcină electrică negativă.
➢ Acest model atomic a avut o viaţă foarte scurtă, fiind infirmat de descoperirile
ulterioare.
• Deşi acest model nu a putut da loc la interpretări
teoretice, el a reprezentat prima încercare de formulare
schematică, sintetică a atomului, bazată pe faptele
experimentale observate până la acea dată.

55 56

7 8

45 2
 1/28/2020

• 3.3.2. Modelul lui Rutherford

➢ Ernest Rutherford a propus un model al atomului (Figura

3.3.) astfel:
– sarcina electrică pozitivă este amplasată în centrul
atomului – nucleul;
– sarcina electrică negativă este amplasată în jurul nucleului;
– electronii se rotesc în jurul nucleului pe traiectorii
circulare, denumite orbite, fiind menţinuţi pe traiectorie
de acţiunea a două forţe care se compensează reciproc:
• forţa centrifugă, apărută ca urmare a mişcării electronului pe
o traiectorie circulară;
• forţa de atracţie coulombiană între sarcina electrică pozitivă
a nucleului şi sarcina electrică negativă a electronilor.
Fig. 3.2.: Modelul atomic al lui J.J. Thompson

57 58

9 10

E.Rutherford 1911-modelul planetar al atomului

zonă centrală -nucleu → întreaga
masă a atomului se concentrează
-toate sarcinile pozitive intim legate de
masă, într-un spațiu foarte restrâns,
echiv. cu o sferă cu raza de 10-15-10-14 m

zonă periferică -electroni care

gravitează în jurul nucleului într-un spațiu
echivalent cu o sferă cu raza de 10-10 m
(deci de 10.000- 100.000 ori mai mare
decât nucleul) în care densitatea
particulelor este foarte mică (sistemul
este foarte afânat, cea mai mare parte
Fig. 3.3.: Modelul planetar al atomului propus de Rutherford fiind spațiu gol).

59 60

11 12

45 3
 1/28/2020

• 3.3.3. Modelul lui Bohr

➢ A propus în anul 1913 un model al atomului, ca extindere a
modelului lui Rutherford, în care se păstrează egalitatea celor două
forţe care asigură electronul în mişcarea circulară pe orbită. În plus,
Bohr a introdus două postulate, conform cărora:
1. Electronul se poate roti în jurul nucleului numai pe anumite orbite
(circulare numite orbite permise, orbite staţionare, orbitali sau învelişuri
(Figurile 3.4, 3.5.). În mişcarea sa pe orbitele permise, electronul nu emite
şi nu absoarbe energie.
2. În cazul atomilor excitaţi în urma absorbţiei de energie, electronii pot
trece de pe orbita permisă, caracterizată de o energie scăzută, pe o altă
orbită permisă, caracterizată de o energie mai mare. Deoarece această
structură este instabilă, electronii pot reveni pe orbita iniţială sau pe
orbită intermediară prin emiterea unei cuante luminoase, a cărei energie
este egală cu diferenţa energiilor orbitelor între care s-a deplasat
electronul (Figura 3.6.).
➢ Fizicianul danez Niels Bohr a observat că o descărcare electrică într-
un tub de sticlă care conţine o cantitate redusă de gaz conduce la
emiterea unei radiaţii de către atomii gazului. Această radiaţie are o Fig. 3.3.: Atom în stare fundamentală Fig. 3.5.: Învelişurile nucleului
lungime de undă specifică şi elemente chimice diferite generează
radiaţii cu lungimi de undă diferite.

61 62

13 14

• 3.3.3. Modelul lui Schroedinger • 3.3.3. Modelul lui Schroedinger

➢ În anul 1925, fizicianul austriac Erwin Schroedinger a propus o • propune o ecuaţie de undă pentru determinarea
relaţie de calcul a undei asociate unui electron în mişcare,
pornind de la similitudinea acesteia cu undele macroscopice • funcţiei de undă Ψ a oricărui sistem,
(undele produse la suprafaţa unui lac). • leagă coordonatele spaţiale ale e- de energia acestuia.
• noţiunea de orbital atomic • funcţia de undă Ψ descrie comportarea e- în prezenţa şi
• determină forma şi energia orbitalilor. în absenţa unor câmpuri perturbatoare
• atomul analog unui sistem de unde staţionare care se • Expresia ecuaţiei:
propagă în spaţiul tridimensional din jurul nucleului şi
dezvoltă teoria numită mecanică ondulatorie.
• formulează o ecuaţie generală, ecuaţia undei
tridimensionale asociate electronului care descrie • Ψ - funcţia de undă asociată;
fenomenele subatomice, sub aspect ondulatoriu.
• m - masa electronului;
• amplitudinea undei electronului se numeşte funcţie de • E - energia totală a electronului;
undă (Ψ) care este o funcţie de coordonate spaţiale şi de • V - energia potenţială;
timp Ψ(x,y,z,t). • diferenţa (E–V) = energia cinetică,

67 68

15 16

45 4
 1/28/2020

• 3.3.3. Modelul lui Schroedinger

• Schroedinger adoptă prevederi de probabilitate (densităţi de
probabilitate- e- poate fi localizat cu o anumită certitudine într-o
zonă din jurul nucleului.
–e- -ca o particulă aflată în mişcare foarte rapidă, care generează
imaginea unui nor de densitate variabilă în raport cu un sistem
de axe, Oxyz.
–Sens fizic are doar pătratul funcţiei de undă ( Ψ 2), care indică
densitatea norului electronic în spaţiul din jurul nucleului, iar
mărimea Ψ 2 V indică probabilitatea de existenţă a e- într-un
anumit element de volum V, în spaţiul din jurul nucleului.
• Solutiile ec. Schroedinger =functie de unda Ψ . Aceste funcţii de
undă definesc stările staţionare ale e- în atom şi sunt numite
funcţii de undă orbitale sau orbitali.

69

17

45 5