1/28/2020
• 3.3. Tabelul periodic al elementelor
➢ Tabelul periodic cuprinde elementele chimice ordonate
Chimia Mediului
➢ Savantul rus D.I.Mendeleev (1869) ţinând seama de legătura
•Curs 5
➢ Mai târziu, Bohr şi Moseley, pe baza cercetărilor privind
88
1 2
Sistemul periodic modern – consecință a
structurii electronice a atomilor
• cea mai cuprinzătoare relație dintre elemente,
structura electronică şi proprietățile atomilor.
• actualul tabel periodic conține 118 elemente (IUPAC 2016),
• aranjate în ordinea crescătoare a numerelor atomice Z,
distribuite în şiruri orizontale completate de la stânga la
dreapta, numite perioade (1-7) şi şiruri verticale, numite
grupe (numerotate 1-18, conform IUPAC).
• ordonarea susține denumirea similară de sistem periodic
al elementelor, fiind o reflectare obiectivă a structurii
electronice a elementelor
90
3 4
• Sistemul periodic al elementelor și proprietatile fizice și
chimice ale elementelor
crescător, după numărul lor atomic. Elementele cu aceleaşi
proprietăţi sunt grupate împreună.
dintre proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor chimice şi
maselor lor atomice, a reuşit să enunţe legea periodicităţii
astfel: „proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor, cum şi ale
compuşilor acestora se găsesc într-o dependenta periodica de
masele lor atomice”.
structura atomului au formulat legea periodicităţii astfel:
„proprietăţile fizice şi chimice ale elementelor şi ale
combinaţiilor formate de ele sunt funcţii periodice de sarcinile
nucleelor atomice ale elementelor”.
89
• 8 grupe principale (I A-VIII A)
• 8 grupe secundare (I B-VIII B), încadrate de grupele II A
şi III A.
• perioada 1 începe cu un metal alcalin (gr.1), cu
configurația stratului exterior, ns1; excepție, prima
perioadă, care începe cu hidrogenul, H.
• perioada 2 -metalele alcalino-pamantoase (gr 2),
configurația stratului de valență, ns2 ; perioadele se
termină cu un gaz nobil (gr. 18) având configurație de
octet (ns2np6) excepție He, cu dublet (1s2).
• Între grupele 2 şi 13 se intercalează metalele
tranziționale şi cele de tranziție internă (n ≥ 4).
• În sistemul periodic, nemetalele se află în grupele
14 - 18 deasupra unei diagonale imaginare
formată de elemente cu caracter de semimetale
care traversează blocul elementelor p. Metalele
sunt situate în stânga sistemului periodic, sub
această diagonală.
91
1
 1/28/2020

Tabelul periodic şi blocurile de elemente s, p, d şi f

92 93

5 6

Încadrarea elementelor sistemului periodic în

blocuri şi categorii de elemente
Blocul Categorii de Configurația electronică Poziția în sistemul
Elementel Elemente a stratului exterior periodic
or
elemente tipice grupele
s metale ns2 principale
(IA, IIA) 1,2
elemente tipice ns2np1→6 (n=1-7) (IIIA-VIIIA)
p nemetale, 13-18
metale
metale (n-1)d1→10 ns1→2 (n ≥4) grupele secundare
d Tranziționale (IIIB-VIIIB, IB,
IIB) 3- 10

f metale de Lantanide
tranziție (n-2)f2→14(n-1)d0-1ns2 ** (lantanoide Ln)
internă (n ≥ 6) Z=58-71
* *configurații electronice relativ neregulate Actinide (actinoide
An)
Chimie anorganica, cap.1 , Anca Z=90-103
Razvan, 2012
7

94 95

7 8

2
 1/28/2020

• Poziţia elementelor în sistemul periodic–corelată cu

Electronul distinctiv prezintă importanță în: structura învelişului electronic.

• clasificarea elementelor. • Numărul perioadei (1-7) este determinat de numărul

nivelelor electronice ocupate sau aflate în curs de ocupare.
• Numărul grupei (1-18) variază în funcţie de blocul de
• după tipul orbitalului pe care îl ocupă electronul distinctiv, elemente în care este încadrat; depinde de numărul de
elementele sistemului periodic se grupează în următoarele electroni exteriori .
categorii formând blocurile de elemente.
• gr.1 – metale alcaline;
• diagonala imaginară (trasată simetric în blocul p) • gr.2 - metale alcalino-pământoase;
evidențiază trecerea graduală de la metale la nemetale,
prin elemente cu caracter de semimetale (proprietăți fizice • gr. 16 sau VI A - calcogeni;
asemănătoare metalelor şi proprietăți chimice • gr. 17 sau VII A- halogeni;
asemănătoare nemetalelor).
• gr. 18 sau VIII A - gaze nobile;
• Sc, Y, La, Ln - pământuri rare
• Z 104-112 transactinide (supergrele)
96 97

9 10

Variația proprietăților elementelor în sistemul periodic Proprietăți periodice și neperiodice ale atomilor
elementelor

• Corelația structura învelişului electronic – proprietăți fizice şi Periodicitatea proprietăților fizice şi chimice ale elementelor este guvernată
chimice de structura electronică a straturilor exterioare.
Principiul de organizare a elementelor în tabelul periodic: Proprietăți Fizice Chimice
construcția învelişului electronic, pe măsura completării succesive
cu electroni. Neperiodice - număr atomic Z (1≤112)
- masă atomică
- spectre de raze X -
• Studiul proprietăților fizice şi chimice ale elementelor în relație
cu structura electronică a stratului exterior a condus la concluzia
că unele proprietăți evoluează periodic, iar altele sunt Periodice - raza atomica ra - Caracter
neperiodice. - raza ionica ri 11
electrochimic
- densitate - Valență şi stare
• Proprietățile neperiodice depind de nucleu, de oxidare
- energie de ionizare
• Proprietățile periodice sunt determinate de învelişul - afinitate pentru electroni
electronic al atomilor. - puncte de topire /fierbere
- spectre optice
98 99

11 12

3
 1/28/2020

Proprietăți fizice periodice Proprietăți fizice periodice

• Dimensiunea atomilor - volumul efectiv al electronilor exteriori. Datorită naturii
ondulatorii a electronilor nu se poate afirma că atomii au dimensiuni riguroase,
constante, astfel încât este imposibil să se determine valori absolute. Valorile determinate
practic iau în calcul natura legăturilor interatomice.
• Raza atomică (ra ) - distanța de la nucleu la zona de probabilitate maximă a
celor mai depărtați electroni. Raza atomică a elementelor variază în funcție
de numărul atomic Z şi este dependentă de natura legăturii interatomice.

– Raza covalentă – spațiul ocupat de un atom într-un compus

• raza metalică – jumătatea distanței dintre centrele atomilor adiacenți dintr-
covalent, pe direcția legăturii covalente; reprezintă jumătatea un solid metalic; reprezintă spațiul ocupat în orice direcție de un atom, într-o
distanței internucleare corespunzătoare celor doi atomi adiacenți rețea metalică

într-o rețea covalentă

• raze van der Waals – spațiul ocupat de un atom într-un compus solid, în
orice direcție spre un atom de care este legat doar prin interacții van der
– Raza ionică – determinată de spațiul ocupat de un ion în orice Waals (nu este legat chimic);
recție a unei rețele ionice solide; reprezintă distanța dintre centrele
doi contraioni, • Metale alcaline -cele mai mari valori ale razelor atomice;
raza covalentă în compuşi de tip • Metalele alcalino-pământoase.
ri = ranion+ rcation A-A, B-B şi A-B
- Raza ionică (ri). Razele ionilor pozitivi sunt mai mici decât cele ale atomilor • Metalele tranziționale au raze atomice mici, datorită
corespunzători, pentru că aceştia au pierdut electroni . Prin opoziție, razele ionilor
negativi sunt mai mari decât ale atomilor, Datorită acceptării de electroni care se completării substraturilor interioare d, în paralel cu
adaugă pe nivelele exterioare creşte volumul ionului (numărul protonilor din
nucleu rămâne constant). Valori mari ale razelor ionice au anionii monovalenți din creşterea sarcinii nucleare Z.
grupa 17 (Cl-, Br-, I-) şi anionii divalenți ai elementelor din grupa 16 (O2-, S2-, Te2-).
• Lantanidele şi actinidele - raze atomice mici, datorită
fenomenului specific de contracție a învelişului electronic.
Chimie anorganica, cap.1 , Anca Razvan, 2012 100 101

13 14

• Stabilitatea structurii electronice, unii atomi au tendință de Potențialul de ionizare

ionizare, iar alții pun în comun electronii de valență, până la • valoarea obținută prin raportarea energiei de ionizare, la sarcina e-
dobândirea unor structuri electronice stabile, (octet sau • atomii şi ionii pierd gradual electroni; corespunzător, energia de ionizare este
dublet de electroni). desemnată primară (Ei1) secundară (Ei2), terțiară .
• → structuri cu toți electronii cuplați, analog gazului nobil cu cel • energia de ionizare secundară este mai mare decăt cea primară, pentru acelaşi
mai apropiat număr atomic Z (structuri izoelectronice). atom: efortul de extragere a unei sarcini negative este mai mare în cazul
unui cation față de un atom: Ei1 < Ei2 < Ei3 .... < Ein.
• Ionizarea - procesul de transformare a unui atom în ion pozitiv • energia de ionizare primară este funcție periodică de numărul atomic Z.
(cation) prin cedare de electroni, respectiv în ion negativ • Gazele nobile au energii de ionizare mari, ceea ce explică inerția chimică
(anioni), prin acceptare de electroni. specifică acestora; prin opoziție, metalele alcaline necesită cele mai mici
energii de ionizare
• Primul electron cedat de un atom se numeşte electron de • Metalele tranziționale au energii de ionizare cu valori cuprinse între cele
ionizare primară. ale gazelor nobile şi cele ale metalelor alcaline.
• r atom < r anion Energia de ionizare
• r atom > r cation Energia de ionizare (Ei) -
• CREȘTE de la stânga la dreapta în perioade (creşterea sarcinii
nucleare, respectiv a forței de atracție dintre nucleu şi electronul
energia necesară extragerii
considerat).
unui electron dintr-un atom
neutru sau dintr-o moleculă, în • SCADE de sus în jos grupele principale, energia necesară îndepărtării
stare gazoasă . unui electron periferic din atom este cu atât mai mică cu cât distanța față
Se măsoară în kJ.mol-1 sau eV. de nucleu este mai mare (scade intensitatea interacției nucleu-electron).
Ionizarea atomului de
hidrogen • Energia de ionizare este minimă pentru atomul de cesiu şi maximă
Chimie anorganica, cap.1 , Anca Razvan, 2012 102 pentru cel de heliu.
Chimie anorganica, cap.1 , Anca Razvan, 2012 103

15 16

4
 1/28/2020

• Cationii se formează prin îndepărtarea electronilor în ordinea

descrescătoare a valorii n. Electronegativitatea
• Electronii cu acelaşi n se îndepărtează în ordinea crescătoare a valorilor = capacitatea unui atom care face parte dintr-un compus chimic, de a atrage norul
l. de electroni implicat în legătura chimică.

• Electronul de ionizare primară este cel mai slab legat de nucleu (cel mai
îndepărtat de acesta) este primul electron cedat; fiind implicat în
transformările chimice se numeşte şi electron de valență.
• Un atom poate să aibă unul sau mai mulți electroni de valență:
–pentru elementele din blocurile s şi p, în orbitalii ns şi np (electronul de
ionizare primară corespunde cu electronul distinctiv);
–pentru elementele din blocul d, în orbitalii ns şi respectiv în orbitalii (n-1)d .
Afinitatea pentru electroni (Ae sau Eea)
• energia necesară îndepărtării unui electron dintr-un anion monovalent aflat
în stare gazoasă şi captării în stratul de valență al unui atom sau molecule
neutre.
• Cea mai mare afinitate pentru electron o manifestă nemetalele; prin opoziție,
metalele au cele mai mici valori ale afinităților pentru electron.
Chimie anorganica, cap.1 , Anca Razvan, 2012
➢ reprezintă o mărime complexă, care nu poate fi determinată în valoare absolută,
prin măsurători directe. Aceasta depinde de o serie de factori ca:
–natura atomului adiacent,
–starea de oxidare (creşte cu numărul de oxidare).
➢ o caracteristică a elementelor în procesul de formare a legăturilor chimice.
• Atomii care au tendință pronunțată de a accepta electroni au un caracter
electronegativ puternic.
• Prin opoziție, elementele care au tendința de a ceda electroni au caracter
electropozitiv.
• se exprimă printr-o mărime adimensională (notație c) în diferite scale, care poartă
numele autorilor respectivei ierarhizări.
• Se admit mai multe sisteme de interpretare a acesteia, care au condus la realizarea
104 unor ierarhii a coeficiențior de electronegativitate. 105

17 18

Electronegativitatea
= capacitatea unui atom care face parte dintr-un compus chimic, de a atrage norul de
electroni implicat în legătura chimică.
Pentru elementele grupelor principale
electronegativitatea variază :
➢ reprezintă o mărime complexă, care nu poate fi determinată în valoare absolută, prin
măsurători directe. Aceasta depinde de o serie de factori ca: ➢ în perioadă creşte cu creşterea sarcinii nucleare (de la grupa 1 la 17);
– natura atomului adiacent, ➢ În grupe are tendința generală de scădere, de la perioada 2, la 7.
– starea de oxidare (creşte cu numărul de oxidare). ➢ În grupele secundare :
➢ o caracteristică a elementelor în procesul de formare a legăturilor chimice. ✓în grupe se observă o creştere, cu creşterea sarcinii nucleare, de la
➢Atomii care au tendință pronunțată de a accepta electroni au un caracter electronegativ grupa 3 la grupa 12;
puternic. ✓în perioade creşte de la perioada 4 la perioada 7, datorită creşterii
➢Prin opoziție, elementele care au tendința de a ceda electroni au caracter electropozitiv. sarcinii nucleare .
➢se exprimă printr-o mărime adimensională (notație c) în diferite scale, care poartă numele • se poate remarca o corelație între variația electronegativității şi cea a
autorilor respectivei ierarhizări. energiei de ionizare, respectiv a afinității pentru electron:
➢Se admit mai multe sisteme de interpretare a acesteia, care au condus la realizarea unor -cel mai electronegativ atom este F (c =3,98,)
P

ierarhii a coeficiențior de electronegativitate. - cel mai puțin electronegativ este Cs (c = 0,79), pe scala cu Li c =1;
P P

-electronegativitatea H este c = 2,2 (la limita de demarcație între metale şi

P

nemetale);
✓L. Pauling consideră că electronegativitatea (cP) reprezintă capacitatea unui
-nemetalele au în general electronegativități mai mari decât 2,0 ;
atom de a atrage electronii de legătură, în cadrul unei combinaţii făcând
-metalele tranziționale au valori de aproximativ 1,6;
distincţie faţă de tendinţa de captare a unui electron de către atomul izolat,
-valorile coeficienților de electronegativitate variază funcție de categoria de
descrisă de afinitatea pentru electron.
element: metal, semimetal, nemetal.
106 107

19 20

5
 1/28/2020

Electronegativitatea atomilor variază cu starea de oxidare şi determină :

-distanțele interatomice; Variația caracterului electrochimic
-energia de legătură;
-proprietățile chimice; în sistemul periodic.
-caracterul legăturii chimice (ionică, covalentă, polară, metalică) • Caracterul electropozitiv CREŞTE în grupă, pe măsură ce creşte raza
atomică (numărul de straturi electronice) în paralel cu scăderea energiei de
Proprietăți chimice periodice ionizare, şi scade în perioadă cu creşterea numărului atomic Z.
•
• Caracterul electrochimic se referă la tendința atomilor unui element de a ceda • Caracterul electronegativ SE ACCENTUEAZĂ în perioadă de la stânga
sau de a accepta electroni pentru a-şi stabiliza structura electronică a stratului la dreapta, pe măsura intensificării interacției nucleu-electroni periferici (cu
de valență. creşterea numărului atomic Z).
• Tendința de cedare de electroni şi transformare în cation este corelată cu un • Pe parcursul unei grupe, tendința de acceptare de electroni creşte de jos în
caracter electropozitiv; prin opoziție, tendința de acceptare de electroni şi sus, în paralel cu creşterea afinității pentru electron. Elementele au un
transformare în anion reflectă un caracter electronegativ. caracter electronegativ cu atât mai accentuat cu cât acceptă un număr mai
• X → X n+ + ne- X + qe- → X q-- mic de electroni şi pe un strat mai apropiat de nucleu, datorită interacției
În sens general - electronegativitatea unui element: dacă elementul este nucleu-electron mai accentuate.
puternic electropozitiv, atunci caracterul acestuia este considerat slab
electronegativ. • Aceste variații pot fi ilustrate, prin reactivitatea unor elemente față de
• Metalele manifestă caracter electropozitiv, cel mai accentuat, în cazul oxigen, apă sau prin tendința de substituire a unor elemente cu caracter
metalelor din grupele 1 şi 2 (metalele tipice, ns ).
1-2
mai slab, din compuşii acestora.
• Nemetalele sunt elementele care manifestă caracter electronegativ.
109
108

21 22

Variaţia caracterului metalic în grupe şi în perioade

Variația caracterului nemetalic
•în perioade, CREŞTE cu creşterea sarcinii nucleare;
•în grupe, SCADE de sus în jos în paralel cu creşterea numărului atomic
2 Na + O2 → Na2O2 Sodiul se păstrează sub petrol (în
peroxid de sodiu prezența aerului se oxidează la Z şi cu creşterea numărului de straturi electronice populate cu electroni.
Na2O2 + 2 Na → 2 Na2O temperatura camerei) Variația electronegativității elementelor în grupa halogenilor poate fi ilustrată prin
următoarele reacții de substituție:
Mg + ½ O2 → MgO Magneziul (sub formă de panglică)
reacția în aer: reacționează cu oxigenul la 5 Mg + F2 + 2 KCl → 2 KF + Cl2
O2 + N2 → 2 MgO +Mg3N2 temperatură ridicată F2 + 2 KBr → 2 KF + Br2
F2 + 2 KI → 2 KF + I2
Aluminiul (pulbere) reacționează cu
Cl2 + 2 KBr → 2 KCl + Br2
2 Al + 3/2 O2 → Al2O3 oxigenul la temperatură ridicată (la
Cl2 + 2 KI → 2 KCl + I2
temperatura ambiantă formează pe
suprafață o peliculă de oxid protector) Br2 + 2 KI → 2 KBr + I2
Li + H2O → LiOH + ½ H2↑ Reacție puternică; degajare de bule de gaz •elementele mai electronegative deplasează elementele mai puțin electronegative din
Na + H2O → NaOH + ½ H2↑ Reacție violentă combinațiile acestora. F poate substitui toți halogenii din halogenuri; Br nu poate
K + H2O → KOH + ½ H2 ↑ Reacție explozivă substitui decât I din ioduri.
Al + 3 H2O(vap) → Al(OH)3 + 3/2 H2 ↑ Reacția necesită temperatură cF > cCl > cBr > cI
ridicată şi catalizatori •În unele grupe, variația caracterului electrochimic este foarte pronunțată. (în grupa
14 (IV A) C manifestă caracter nemetalic, și este un semimetal, iar Sn şi Pb sunt
metale
110 111

23 24

6
 1/28/2020

Caracterul acid este asociat elementelor nemetalice şi Caracterul acido-bazic al oxizilor şi

prezintă variaţii similare caracterului nemetalic oxo-hidroxo-combinaţiilor
Caracterul acid al unei specii se poate manifesta astfel, în funcţie • formate de elementele din sistemul periodic variază în acelaşi sens cu caracterul
de solubilitatea în apă: electrochimic.
• În general, metalele formează oxizi cu caracter bazic sau amfoter, iar
a) în soluţii apoase generează ioni hidroniu (H3O+); • nemetalele formează oxizi cu caracter acid.
b) reacţionează cu substanţe puternic alcaline, în soluţie/topituri • În grupele principale bazicitatea creşte de sus în jos, în paralel cu creşterea
(oxizi insolubili în apă) caracterului metalic al elementului.
Grupa 1 (IA)
C + O2 → CO2 • Caracterul bazic variază conform seriei:

CO2 + H2O ↔ H2CO3 a) SO3 + 3 H2O ↔ SO4 2- + 2 H3O+ • Li2O < Na2O < K2O < Rb2O < Cs2O
• LiOH < NaOH < KOH < RbOH < CsOH
S + O2 → SO2 b) SiO2 + 4 NaOH → Na4SiO4 + 2 H2O
Grupa 2 (IIA)
SO2 + ½ O2 → SO3 • Caracterul acido-bazic variază de la amfoter (BeO şi Be(OH)2 ) la puternic bazic
SO3 + H2O ↔ H2SO4 (BaO) în seria :
BeO MgO CaO SrO BaO
P4 + 5 O2 → (P2O5 )2 Be(OH)2 Mg(OH)2 Ca(OH)2 Sr(OH)2 Ba(OH)2
Caracter amfoter Caracter slab bazic Bazicitate Caracter Caracter puternic
P2O5 +3 H2O ↔ 2 H3PO4 medie bazic bazic

112 113

25 26

Grupa 5 (VA)
Caracterul acido-bazic variază de la acid (N2O3 ) la bazic (Bi2O3): În perioade, bazicitatea scade de la stânga la dreapta,
pe măsura creşterii caracterului acid .

N2O3 (P2O3)2 (As2O3)2 Sb2O3 Bi2O3

NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3 H4SiO4 H3PO4 H2SO4 HClO4
Caracter acid Caracter acid Caracter Caracter Caracter bazic Bază Bază tare Caracter Acid slab Acid Acid tare Acid
(anhidrida (anhidrida amfoter-acid amfoter- bazic (solubil numai tare amfoter Ka1≈10-10 de tărie tare
acidului acidului (ahidrida în acizi) (Ka < Kb) medie Ka≈1010
azotos) fosforos) acidului Ka1≈10-2
arsenios) Caracterul acido-bazic al oxizilor unui element este determinat de starea
de oxidare a elementului.
HNO2 H3PO3 As2O3 . nH2O Sb2O3. nH2O Bi(OH)3 În seria oxizilor clorului, aciditatea variază de la slab acid
(Cl2O – anhidrida acidului hipocloros HClO)
la puternic acid (Cl2O7 – anhidrida acidului percloric HClO4 ) conform
Acid slab Acid slab Caracter Caracter Bază tare
seriei:
amfoter-acid amfoter- bazic
HClO < HClO2 < HClO3 < HClO4

Se observă că pentru acelaşi element, caracterul acid al oxoacizilor creşte

cu creşterea numărului de oxidare al elementului:

114 115

27 28

7

Metalele tranziţionale manifestă caracter metalic / nemetalic
şi oxido-reducător, în funcţie de starea de oxidare.
În stări inferioare de oxidare prezintă caracter metalic:
• formează oxizi bazici (VO, CrO, MnO), săruri ionice (MXn), şi hidroxizi
M(OH)n;
• sunt agenţi reducători (Cr(OH)2, MnO).
În stări superioare de oxidare au caracter nemetalic:
• formează oxizi acizi (V2O5, CrO3, Mn2O7), acizi (H3VO4, H2CrO4,
HMnO4) şi oxosăruri (K2Cr2O7, KMnO4);
• sunt agenţi oxidanţi (MnO4-, Cr2O72-, Mn2O7).
În stări intermediare de oxidare formează compuşi cu
caracter amfoter:
• VO2, Cr2O3, MnO2
116
29
Valenţa şi starea de oxidare
• Valenţa - capacitatea de combinare a unui atom cu un
alt atom, interpretată printr-o abordare clasică a chimiei.
• Electrovalenţa –
– valenţa elementelor care îşi completează stratul de valenţă prin
cedare /acceptare de electroni;
– se exprimă printr-o sarcină electrică, numeric egală cu numărul
de electroni cedaţi/acceptaţi.
Ex. electrovalenţă pozitivă: Na-monovalent; Ca-divalent şi
respectiv de electrovalenţă negativă: Cl-monovalent; O-
divalent.
118
31
1/28/2020
Metalele pot fi organizate în sensul descrescător
al caracterului electropozitiv, în cadrul seriei de
activitate a metalelor (seria Beketov), prin
comparaţie cu tendinţa atomului de hidrogen de
a ceda electronul.
Li Rb K Ba Ca Sr Na Mg Al Zn Cr Fe Cd Co Ni Sn Pb H Cu Hg Ag Au Pd
Li Rb K Ba Ca Sr Na Mg Al Zn Cr Fe Cd Co Ni Sn Pb HH Cu Hg Ag Au Pd
117
30
• Covalenţa –
– valenţa elementelor exprimată prin numărul de electroni pe care un
atom îi pune în comun cu un alt atom, până la realizarea unei structuri
electronice stabile.
–
– este egală cu numărul legăturilor covalente (covalenţe) formate:
– A + B → A—B.
Exemple: covalenţa O – divalent ( — O—),
C-tetracovalent (=C=).
• Proprietăţile chimice ale elementelor se repetă periodic, pe măsura
parcurgerii sistemului, în sensul creşterii sarcinii nucleare Z.
•
• Atomii elementelor din grupele principale au acelaşi număr de
electroni de valenţă deci şi proprietăţi chimice asemănătoare.
119
32
8
 1/28/2020

Starea de oxidare
• o alternativă modernă, mai cuprinzătoare a noţiunii de
valenţă, care reprezintă o măsură a gradului de
oxidare a unui atom într-un compus chimic.

• o sarcină formală pe care ar dobândi-o un atom în cazul

ipotetic în care toate legăturile ar fi ionice. Astfel rezultă un
număr întreg (pozitiv, negativ şi zero) sau fracţionar, care
reflectă capacitatea de atragere a e- de legătură de către
un atom. Aceste valori se stabilesc pe baza coeficienţilor
de electronegativitate, ţinând cont de un set de reguli, care
consideră că fluorul are întotdeauna în compuşi starea de
oxidare -1.

119

33