Sunteți pe pagina 1din 4

Katia, ursoaica închisă pe viață într-o

pușcărie din Kazahstan


Ideea de a-ți petrece restul vieții într-o închisoare din Kazahstan este sinistră, mai ales când
este vorba de un penitenciar cu regim strict. Însă pentru deținuții de aici, o ursoaică numită
Ekaterina (alintată Katia) face viața suportabilă.

În colonia penitenciară din Kostanay se află 730 de infractori și un urs brun, botezat
Ekaterina, care este întemnițată pe viață pentru două „fapte comise” în 2004.

Ceilalți deținuți sunt foarte încântați de Ekaterina și îi aduc în mod regulat gustări. Foto:
East2WestNews

Animalul a fost găsit vinovat pentru că a atacat doi oameni într-o tabără în urmă cu 15 ani și
de atunci este ținut aici. Katia este singurul deținut „de sex feminin” din colonia penitenciară
și singurul prizonier închis pe viață.

Unicul confort de care se poate bucura Ekaterina este un bazin cu apă instalat în celula ei.
Potrivit Dunya News, în 2004, ursoaica era ținută într-o cușcă, drept punct de atracție, după ce
fusese abandonată de un circ.

Aici, ursul a apucat de picior un băiat de 11 ani, care se apropiase prea mult de cușca sa.
Băiatul a suferit „răni grave” și „șoc traumatic”.
„Totul s-a întâmplat foarte repede… I-am aruncat mâncare și m-a apucat de picior printre
gratiile cuștii. Nu mai îmi aduc aminte nimic altceva legat de acele clipe”, a declarat băiatul
pentru presa kazahă la acea vreme.

Se pare că, în același an, Ekaterina a lovit și un bărbat în vârstă de 28 de ani, care era atât de
beat, încât a încercat să bată palma cu ursul. În ciuda semnelor de avertizare, a faptului că
ursul era într-o cușcă și a faptului că, totuși, era vorba de un animal prădător, vina pentru toate
aceste incidente a fost aruncată tot asupra ursului.

Ekaterina este întemnițată de 15 ani, după ce autoritățile au hotărât că era prea periculoasă
pentru a fi mai lăsată în libertate. Foto: East2WestNews

Bărbatul a supraviețuit atacului, alegându-se cu răni grave. Autoritățile doreau să găsească un


adăpost sau o grădină zoologică pentru animalul pe care îl considerau agresiv, însă nu au
reușit. Astfel, ursoaica a fost întemnițată în colonia penitenciară UK-161/2.

Colonia penitenciară se află la 700 de kilometri nord-vest de capitala Kazahstanului, Nur-


Sultan, denumită anterior Astana. Se pare că ultimii 15 ani petrecuți după gratii au transformat
animalul într-o creatură foarte docilă.

Deținuții își petrec adeseori timpul în apropierea cuștii animalului.


„Este prietenoasă și nu este deloc agresivă, iar prizonierii o vizitează. Acum o lună s-a trezit
din starea de hibernare. Acum se simte bine, aleargă și sare”, spune Aslan Medibaev.

Ekaterina a devenit un simbol al închisorii, iar lângă complexul penitenciar a fost ridicată o
statuie a anumalului. Conducerea închisorii i-ar permite să primească „vizite conjugale”,
precum celorlalți deținuți, însă acest lucru a fost interzis.

Ursoaica este în pușcărie deja de 15 ani și trăiește alături de 730 de deținuți ale căror pedepse
sunt de cel mult 25 de ani. Foto: East2WestNews

„Din păcate, nu putem să-i aducem un urs mascul Ar fi bine dacă ni s-ar permite măcar să o
inseminăm artificial”, a spus șeful activităților educaționale din închisoare, Azmat Gapbasov.

Pentru „deținuții bipezi” din UK 161/2, Ekaterina este un tovarăș care le aduce bucurie.
Deținuții îi aduc prăjituri, mere și tot felul de dulciuri atunci când pot și sunt recunoscători că
își pot petrece timpul cu un astfel de animal.

Prezența ursoaicei în închisoare nu costă mult, fiindcă trebuie hrănită numai șapte luni pe an
și consumă în principal resturile rămase de la deținuți. Datorită costurilor reduse și statutului
de simbol, ursul a rămas aici de atâta vreme.

„Nu avem planuri să o relocăm pe Katia. A devenit deja un simbol al coloniei noastre, ne-am
obișnuit cu ea și nu vrem să o cedăm nimănui”, spune Gabpasov.
Ekaterina a devenit un simbol al închisorii și i s-a ridicat o statuie. Foto: East2WestNews

Într-adevăr, deținuții sunt încântați de patrupedul cu blană brună. Igor Tarakanov, un deținut
în vârstă de 43 de ani, nu este singurul care are de câștigat de pe urma prezenței acestui
tovarăș neobișnuit. Tarakanov este unul dintre cei mai mari fani ai ursului.

„Este calmă și nu e deloc agresivă. Îi plac biscuiții și merele primite de la deținuți.


Comunicarea cu acest animal îmi înseninează zilele petrecute aici și le face mai puțin
dureroase”, spune bărbatul.

S-ar părea că Ekaterina este adăpostită în condiții similare celor de la grădina zoologică și nu
în condiții de pușcărie, însă animalul nu își dă seama de diferență.

Faptul că ursoaica a devenit mai docilă se datorează incapacității de a-și exercita instinctele în
acest mediu ciudat și nenatural pe care este obligată să-l îndure.

S-ar putea să vă placă și