Creșterea iepurilor de carne –

o afacere românească de nișă

Modele de afaceri care să facă viabilă
economic creșterea iepurilor
• În articolul ”Creșterea iepurilor de carne – o afacere românească de nișă”, Prof.
univ. dr. Elena Popescu Miclosan, de la USAMV București, explică pentru revista
Agrointeligența (iunie 2015) care sunt modelele viabile economic de creștere a
iepurilor.

• În anii ’80 România ajunsese să crească trei milioane de iepuri și să producă anual
47.000 de tone de carne de iepure, din care 4.000 de tone mergeau la export, în
special în Germania și Elveția. Producția de piei era de circa 40 milioane bucăţi.
• În 2002, la ultimul recensământ, s-au mai identificat 675.000 de iepuri în 155.000 de
exploatații, adică o medie de 3-4 iepuri/exploatație, indicator limpede al faptului că e
vorba de animale pentru autoconsum, din gospodăriile populației.
• România a avut o bază genetică valoroasă la Institutul de Cercetare și Producție
pentru Păsări și Animale Mici de la Balotești, însă aceasta s-a pierdut în tranziția
postdecembristă. Am avut 5 centre de selecție și hibridare la nivel național, cel mai
mare complex de creștere a iepurilor a fost localizat la Sibiu, dar am avut și la Piatra
Neamț, Căteasca (Argeș) și Gearmata (Timiş). Pe lângă întreprinderile avicole de
stat numeroase complexe de creştere a iepurilor au împânzit aproape întreaga ţară.
• În ultimii ani s-a încercat resuscitarea acestei nișe de producție de carne, prin
concentrarea în jurul unui abator din Cluj, a unor mici crescători. Inițiativa a dat chix,
dar tot în zona județului Cluj, la Gilău, inițiativa a fost reluată de un alt abator.
• „Compania noastră dorește de asemenea dezvoltarea creșterii iepurilor de carne
prin mărirea efectivelor matcă de iepuri ale crescătorilor, acordarea regulată a
asistenței veterinare, furnizarea de furaje specifice, schimbul de informații pentru
creșterea eficienței în creșterea iepurilor”, precizează investitorul.
• Oricine ar vrea astăzi să înceapă să crească iepuri, ar avea o mare
problemă cu comercializarea iepurilor, pentru că nu prea are cine să-i
preia.
• Pentru a rezolva această importantă problemă există mai multe modele
de afaceri care să facă viabilă economic creșterea iepurilor.
• Modelele sunt cele integratoare, în care există un centru colector în
jurul căruia gravitează mai mulți producători de mici dimensiuni.
• Dintre vecinii noștri, Ungaria și Polonia de exemplu, și-au păstrat
vechile întreprinderi de reproducție de mari dimensiuni, de 10-15.000
de femele pe fermă și le folosesc ca și sursă de material de reproducție
pentru fermele mici. Ei au contracte cu mici crescători, cărora le dau
între 5 și 20 de femele, ba chiar și o parte din furaje.
• În țări ca Italia, acest business există și în alte două variante, una în
care centrul integrator poate fi o fabrică de nutreț combinat (care
furnizează micilor crescători și furajul la un preț preferențial)) și alta
unde centrul este reprezentat de un abator (care abatorizează carnea
colectată de la rețeaua de mici crescători).
• Un alt model de crescătorie ce ar putea aduce fermierii pe profit este
reprezentat de crescătoria intensivă de mari dimensiuni, dedicată îngrășării.
În condiții de creștere intensivă, iepurii ajung la 2,5 kg în 56 de zile. Nu se
face referință aici la iepurii crescuți de micii fermieri din Ungaria și Polonia,
care nu au condițiile să practice creșterea intensivă, ci la
• marile crescătorii din Italia, Franța, Spania, care au 5.000-10.000 de femele-
matcă.
• La iepuri, străinii folosesc hibrizi tetraliniari. Marile întreprinderi fac prima
hibridare între două dintre linii și părinții care rezultă îi dau micilor crescători
care fac hibridarea finală și obțin iepurași pe care-i cresc până la 70-77 de
zile, iar la sfârșitul perioadei de creștere, iepurii sunt colectați de către marile
întreprinderi, abatorizați și exportați. În prezent se merge pe 10 pui la fătare,
din care ajung să înțarce 8-9 pui per femelă. O femelă e folosită un an în mod
intens la reproducție, având un număr mare de fătări, cel puțin 6-7 fătări/an.
Rata de profitabilitate este între 10 și 20%.
• China este liderul mondial în creșterea iepurilor în ferme mari, axate pe
producția de carne. Producţia sa este în primul rând pentru lână Angora şi
secundar pentru carne. Este destinată în principal exportului. China este el
mai mare producător și exportator din lume.
• Și UE produce carne de iepure, este pe locul al II-lea pe plan mondial, însă
importă cu circa 30 % mai mult decât produce.
• Prețul variază în funcție de an și țara producătoare . În Uniunea Europeană și
nu numai, în general sunt prețuri destul de mari, în jur de 5-6 dolari/kg.
Carnea care provine din China se vinde cu mult mai puțin, sub 4 dolari.
 Unde e România la capitolul iepuri
• În prezent, în România, creșterea iepurilor e “sub radar”, țara noastră
nemaiavând un sector propriu-zis de creșterea iepurilor.
• La noi, încercările au fost de integrare prin abator, însă deocamdată n-au reușit
să funcționeze.
• Ar fi o soluție de integrare prin aceste abatoare, însă problema e că prețul nu
acoperă cheltuielile. La noi FNC-urile nu s-au gândit la rolul lor potențial
integrator și au prețuri mari, care sunt prohibitive pentru micul crescător de
iepuri, care în loc să folosească nutrețuri combinate, folosește furaje locale.
• În plus, la noi există neîncrederea în partenerul de afaceri, care îngreunează
apariția unor astfel de colaborări.
• România are un comportament neînțeles și prin faptul că țară cerealieră fiind,
toate cerealele merg în porturi și în țări străine pe prețuri de nimic, în loc să
creștem animale în țară cu aceste cereale și să avem și locuri de muncă.
• Am pierdut materialul genetic
• România are un mare handicap, atât prin faptul că fostele complexe au
dispărut, dar și că materialul reproductiv nu mai există. La nivel european
concurența este destul de mare, pentru că s-au făcut multe progrese.
Materialul biologic în primul rând este de calitate.
• Asta e una din probleme la noi, faptul că am pierdut materialul biologic pe care
l-am selecționat mulți ani în țară, astfel încât în prezent materialul biologic pe
care-l avem, n-ar reuși să țină pasul cu ce se întâmplă în vestul Europei. Iepurii
românești au doar 60% din randamentul hibrizilor cei mai performanți din
occident.
• Țara noastră are totuși o categorie de nișă de mici crescători de iepuri. S-
a dezvoltat foarte mult creșterea iepurilor pe bază de animale de
expoziție, unde am avut și tradiție.
• În 1907 s-a înființat la Timișoara prima asociație a crescătorilor de iepuri,
apoi au fost înființate peste tot în țară.
• Aceste activități pot fi și ele un posibil integrator după modelul din Cehia
și Germania.
• Producţia apreciabilă a Cehiei (38,5 mii tone), este mai ales pentru
consum naţional. Aici există numeroşi pasionaţi de iepuri de rasă (80-90
de mii), care cresc un număr mic de iepuri per crescător, în pedigree, ca
şi în Germania (35,2 mii tone /2013).
• La ei, creșterea iepurilor de expoziție cu origine cunoscută, e dublată,
pentru a-și susține economic această pasiune, de creșterea iepurilor de
carne.

• Din păcate, realizările din domeniul creşterii intensive a iepurilor în

România au fost pierdute în mare parte după 1990 din cauza pierderii
pieţelor de desfacere, neadaptării la cerinţele economiei de piaţă.
• Având în vedere condiţiile pedo-climatice şi social-economice, de
asigurare a hranei din țara noastră, cerinţele pieţei internaţionale de
carne de iepure şi ale Europei, considerăm că ţara noastră are toate
condiţiile pentru a dezvolta producţia de carne de iepure pentru export şi
pentru piaţa internă.