Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

-Tema și viziunea despre lume-

Camil Petrescu este un mare important poet, prozator, dramaturg și filozof, o

personalitate de seamă, enciclopedică a perioadei interbelice. Acesta își desfășoară activitatea
sub îndrumarea criticului Eugen Lovinescu. Camil Petrescu a debutat în anul 1914 în revista
„Facla” cu articolul „Femeile și fetele de azi” sub pseudonimul Raul D. În anul 1923, acesta
publică volumul de poezii „Versuri. Idee. Ciclul morții”, iar in 1933 publică cel mai valoros roman
al său și unul dintre cele mai importante romane ale Modernismului, „Patul lui Procust” .
Romanul a fost creat pe parcusul a câtorva luni, din martie până în octombrie 1930.
Inițial, Camil Petrescu avea intenția de a realiza un volum de nuvele, dar datorită primei nuvele
care a fost prea lungă, respectiv 150 de pagini, a mai adăugat încă 70 de pagini și astfel a fost
creat romanul lui de analiză psihologică „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Opera este încadrată în Modernism, mișcare definită ca fiind un curent literar artistic
manifestat la începutul secolului al XX-lea ca o reacție la ceea ce ar fi reprezentat clasicul si
tradiționalul. Romanul este unul modern datorita prezenței dramei intelectualului lucid, însetat
de absolutul sentimentului de iubire, dar si prin faptul că trece de la tema rurala abordată de
majoritatea scriitorilor: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu sau Ion Creangă la literatura citadină.
Tot aici, spre deosebire de eroii tradiționali de până atunci, Camil Petrescu creează eroi
intelectuali cărora le realizeaza o cercetare interioara, prin procedeul de analiză psihologică.
Romanul este subiectiv, fiind prezentă tehnica introspecției psihologice, romanul debuteaza
printr-un artificiu compozițional, acțiunea primului capitol „La Piatra Craiului, în munte” este
posterioară întâmplarilor relatate în restul cărții.
Romanul este structurat în două mari părți, prima parte o reprezintă „Cartea Întâia”
care surprinde ipostaza omului aspirat de iubirea absolută, de altfel această primă parte
creeaza tema iubirii dintre Ștefan Gheorghidiu, un student la Filozofie, care trăiește într-o lume
a ideilor, a cărților și Ela, simbolul iubirii desăvârșite după care Ștefan râvnește. Drama iubirii
dintre cei doi este amplificată în timpul excursiei de la Odobești odată cu prezența domnului G,
presupusul amant al Elei. Ștefan își trăiește golul interior, suferind în tăcere, la finalul zilei
confruntând-o pe Ela în privința vinovăției ei, dar ea reușește inițial să-l convingă că totul este in
mintea lui. A doua parte a romanului o constituie tema războiului, fiind prezentată imaginea
apocaliptică a războiului, tema reprezentativă a aceastei părți a romanului este războiul, o
experiență fundamentală de cunoaștere din jurnalul de front al personjului-narator. Războiul ne
este ilustrat în plinul său debut, în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”.
 Perspectiva narativă este de tip subiectivă, acțiunea fiind relatată la persoana I „A doua
zi m-am mutat la hotel pentru săptămâna pe care aveam s-o mai petrec în permisie”, naratorul
este atât intradiegetic, cât si homodiegetic, luând parte afectiv la acțiunile romanului şi
folosindu-se de introspecţie, îşi analizează cu luciditate gândurile şi sentimentele. Prin
focalizarea internă prezentă in operă evenimentele sunt prezentate de către personajul-
narator. Întregul roman se transformă într-un monolog interior, pe parcursul căruia
protagonistul își descrie stările sufletești și problemele sale de conștiință.
Titlul romanului construit pe baza unei duble antiteze, respectiv „ultima-întâia”
„dragoste-război” pune în evidență cele două mari teme care au stat la baza creării romanului.
Întrucât tema iubirii cât si cea a războiului se contopesc creându-se astfel condiția dramatică al
intelectualului lucid. Însetat de iubirea absolută si cuprins de incertitudini oarecum acesta
reușește să își depășească drama iubirii, și suferința interioara printr-o experiență teribilă si
puternică, războiul.
Consider că, Ștefan Gheorghidiu rămâne tipul intelectualului lucid care va fi mereu
inadaptat într-o societate superficială. Cele doua teme bine conturate ale romanului, iubirea și
războiul l-au construit pe protagonist, fiind fundamentale pentru devenirea sa interioară. Dacă
în prima parte predomină pasiunea devotată pentru ceea ce el considera ca fiind perfect, în a
doua parte a romanului, Ștefan este dominat de indiferență.
În concluzie, romanul este unul subiectiv modern interbelic de analiză psihologică,
întrucât îndeplinește toate condițiile acestui tip de roman. „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” rămâne unul dintre cele mai semnificative romane interbelice din literatura
română datorită complexității acțiunii si al personajelor bine conturate.