Marina 5

Exploatarea, întreţinerea şi
repararea pompelor şi
turbinelor
A. Exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor (1)
A.1. Supravegherea în timpul funcţionării
Supravegherea agregatului în perioada de funcţionare are scopul de a asigura

exploatarea normală a acestuia şi de a preveni producerea unor defecţiuni sau
deranjamente datorate datorate unor cauze accidentale.
Pe parcursul funcţionării, se urmăresc următoarele elemente:
1. Funcţionarea liniştită a agregatului, care trebuie să aibă loc fără zgomote
anormale sau vibraţii puternice. Dacă regimul este silenţios, aceasta este o indicaţie
că montajul şi centrajul au fost corect efectuate. Vibraţiile şi trepidaţiile puternice
sunt determinate în majoritatea cazurilor de un centraj defectuos;
2. Temperatura uleiului din lagărul pompei nu trebuie să depăşească cu mai mult de
50ºC, temperatura mediului ambiant. Pentru aceasta, se va urmări ca nivelul de ulei
din lagăr să corespundă cu reperul marcat pe indicatorul de nivel. Dacă uleiul are un
nivel mai redus, faţă de reper, se va completa cu ulei de aceeaşi calitate.
Este contraindicată funcţionarea cu exces de ulei, deoarece aceasta provoacă un

consum suplimentar de energie şi, în acelaşi timp, conduce la o încălzire excesivă a
uleiului, datorită frecării acestuia cu piesele aflate în rotaţie.
Temperatura de funcţionare a rulmenţilor se verifică de obicei atingând cu mâna

porţiunile de lagăr din dreptul acestora. Orientativ se apreciază că dacă mâna poate
suporta câteva secunde contactul cu părţile respective, fără senzaţie de arsură,
încălzirea poate fi considerată normală (40-50ºC). Verificarea se va face după cel
puţin ½ oră de funcţionare, deoarece în această perioadă de timp se poate aprecia că
regimul termic s-a stabilizat. Dacă temperatura continuă să crească şi după acest
interval, atunci se va opri pompa, se va cerceta cauza şi se va remedia. Temperatura
diverselor părţi ale corpului pompei poate fi măsurată cu precizie cu ajutorul
termometrelor de suprafaţă, care ar fi recomandabil să existe în dotarea unei staţii
de pompare;
3. Etanşarea arborelui la ieşirea din carcasă trebuie să asigure o funcţionare fără

pierderi abundente de lichid, la presetupele echipate cu garnituri moi, iar la cele
echipate cu etanşări mecanice, să impiedice complet scăpările.
La etanşările moi, piuliţele presetupelor, se strâng moderat, la început cu mâna

liberă, astfel încât să permită o uşoară scurgere de lichid, sub formă de picături,
necesară răcirii şi ungerii garniturilor. O strângere prea puternică are ca efect
încălzirea excesivă a acestora, încălzire care se manifestă prin apariţia unui fum
negru în zona presetupei, arderea inelelor respective şi deteriorarea etanşării.
La pompele ale căror etanşări sunt prevăzute cu circuit exterior de răcire, spălare
sau etanşare, robinetul care alimentează acest circuit se va regla astfel ca presiunea
lichidului auxiliar să depăşească cu 1-2 bar presiunea lichidului pompat;
4. Aparatele de măsură şi control trebuie observate în permanenţă, iar valorile

parametrilor obţinuţi se notează în registrul de exploatare, la anumite intervale
stabilite în funcţie de caracterul instalaţiei.
Corespunzător stadiului actual de dezvoltare a tehnicii, instalaţiile mai importante

sunt automatizate, astfel încât pompele pot funcţiona şi fără o supraveghere strictă
din partea personalului.
Avantajele principale ale automatizării pot fi rezumate astfel:
1. Eliminarea posibilităţii efectuării de manevre greşite, în timpul funcţionării,

element care devine foarte important în special la agregatele de puteri mari;
2. Protecţia motorului este asigurată în mod automat în timpul cât agregatul se află
în funcţiune;
3. Economie de personal de supraveghere calificat.
În practică, automatizarea instalaţiilor de pompare, precum şi procedeele folosite, se

bazează pe principiul variaţiei parametrilor energetici ai agregatului: depresiunea în
conducta de aspiraţie, presiunea în conducta de refulare, debitul refulat, intensitatea
curentului electric de alimentare, nivelele limită ale lichidului din rezervorul de
aspiraţie sau refulare, temperatura lagărelor etc.
A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere
În perioada exploatării, la agregatele de pompare pot apărea anumite incidente

funcţionale care au ca efect un regim de lucru defectuos al instalaţiei, sau chiar oprirea
ei din funcţiune.
I. Pompa nu se amorsează
Cauze Remedieri
Sorbul cu clapetă Se demontează sorbul şi se verifică starea suprafeţelor de etanşare
nu îndeplineşte ale clapetei şi ale sorbului. Dacă acestea prezintă urme de corodare,
condiţia de zgârieturi sau lovituri, se vor remedia prin prelucrare sau şlefuire cu
etanşeitate, astfel şmirghel fin, în funcţie de mărimea, forma şi adâncimea rizurilor.
că umplerea Se verifică dacă clapeta nu rămâne blocată în poziţia „deschis”,
pompei cu lichid datorită uzurilor articulaţiei clapetei. Dacă se constată uzuri mai
nu mai poate fi pronunţate, se vor înlocui piesele uzate.
asigurată.
Traseul Se verifică etanşeitatea conductei de aspiraţie, cu scopul de a
conductei de preveni pătrunderea aerului în sistemul de aspiraţie prin eventuale
aspiraţie de la fisuri sau pori. Această verificare este de obicei greu de realizat, din
sorb până la gura cauza poziţiei dificile a traseului conductei de aspiraţie (puţuri,
de aspiraţie a rezervoare închise), astfel că în majoritatea cazurilor se poate
pompei nu este verifica doar execuţia îmbinărilor, strângerea şuruburilor flanşelor,
etanş. racordarea robineţilor şi aparatelor de măsură (vacuummetre,
manometre), strângerea presetupei etc.
II. Pompa se dezamorsează
Cauze Remedieri
Debitul pompei este mai mare Se verifică nivelul lichidului în rezervorul de
decât debitul de colectare în aspiraţie şi se iau măsuri ca acesta să nu scadă sub
rezervorul de aspiraţie, astfel că la nivelul minim prevăzut iniţial.
un moment dat sorbul rămâne
descoperit, permiţând pătrunderea
aerului în conducta de aspiraţie.
Pătrunderea aerului în sistemul de Se verifică etanşeitatea îmbinărilor conductei de
aspiraţie, datorită unor cauze aspiraţie şi se strâng şuruburile flanşelor.
accidentale – fisuri, deteriorări ale
garniturilor flanşelor, slăbiri ale
strângerii flanşelor etc. –
provocate de trepidaţiile
agregatului.
III. Pompa nu realizează debitul

Cauze Remedieri
Lipsa lichidului în rezervorul de Se verifică nivelul lichidului în rezervorul de aspiraţie şi se iau măsuri ca sorbul să nu
aspiraţie. rămână descoperit.
Amorsarea pompei nu este realizată. Se verifică dacă pompa este amorsată (vana de refulare fiind închisă, manometrul
trebuie să indice presiunea maximă).
Vana de refulare a fost uitată în poziţia După amorsarea pompei se verifică vana de refulare şi se deschide corespunzător
închis. necesităţilor.
Sita sorbului este înfundată cu suspensii. Se verifică sorbul şi se desfundă ochiurile sitei.
Clapeta sorbului este blocată în poziţia Se verifică funcţionarea clapetei şi se înlocuiesc piesele uzate şi garnitura din cauciuc.
închis, datorită uzurilor articulaţiei sau
lipirii de garnitura de cauciuc.
Sens de rotaţie inversat. Se verifică sensul de rotaţie al maşinii de antrenare şi se iau măsuri ca acesta să
corespundă cu cel indicat de săgeata de sens a pompei.
Se găsesc pungi de aer pe traseul de Se verifică modul de execuţie a traseului de aspiraţie; dacă acesta este astfel construit
aspiraţie. încât crează posibilitatea formării unor pungi de aer, se va modifica instalaţia în
conformitate cu recomandările referitoare la condiţiile conductei de aspiraţie.
Funcţionare în regim intens de cavitaţie. Funcţionarea în regim intens de cavitaţie se manifestă prin zgomote caracteristice,
asemănătoare cu cele provocate de o avalanşă de pietre sau de un fierăstrău circular. În
această situaţie, pompa se va opri imediat, urmând să se procedeze la înlăturarea
cauzelor care generează funcţionarea într-un astfel de regim: înălţime de aspiraţie ce
depăşeşte posibilitatea de aspiraţie a pompei, temperatura prea ridicată a lichidului,
creşterea rezistenţelor hidraulice de pe traseul de aspiraţie etc.
IV. Pompa nu realizează înălţimea de refulare (1)
A. Manometrul nu indică nici un fel de presiune, când vana de refulare este complet
închisă:
Cauze Remedieri
Lipsa lichidului în rezervorul de aspiraţie. Se verifică nivelul lichidului şi se iau
măsuri corespunzătoare.
Amorsarea pompei nu este realizată. Se aplică măsurile deschise la capitolul
privind defecţiunile deamorsare.
Sita sorbului este complet înfundată. Se desfundă sita sorbului.
Clapeta sorbului blocată în poziţia închis. Se verifică clapeta şi se deblochează.
IV. Pompa nu realizează înălţimea de refulare (2)
B. Vana de refulare este complet închisă, iar manometrul indică o presiune

redusă:
A.3. Repararea pompelor centrifuge
La pompele centrifuge, piesele cele mai expuse la uzură, atât abrazivă cât şi
corozivă, sunt: rotorul, labirinţii, arborele, bucşa de protecţie a arborelui
(bucşa de uzură), etanşarea mecanică, garniturile moi şi lagărele.
Carcasele de aspiraţie şi refulare nu constituie de obicei piese de uzură, ele

având pereţii mult mai groşi decât ai rotorului. În cazul vehiculării unor
lichide puternic abrazive, carcasele sunt protejate cu blindaje confecţionate
din materiale cu mare rezistenţă la uzură. Rotorul reprezintă una dintre cele
mai importante piese ale pompei, şi de aceea se recomandă ca, în caz de
constatare a uzurii înaintate, el să se înlocuiască cu altul original, procurat din
timp de la furnizor ca piesă de schimb. Uzura rotorului se manifestă prin
ciupituri, ştirbituri, discontinuităţi ale formei, subţieri de pereţi, ovalizări ale
alezajului butucului, deformări ale canalului de pană etc.
Indiferent de procedeul de confecţionare a unui rotor, fie prin turnare, fie prin
sudare-nituire, materialul din care este alcătuită piesa nu poate fi perfect
omogen, astfel încât în timpul rotirii apar mase neechilibrate, care în
funcţionare dau naştere la forţe şi momente ce provoacă vibraţii ale întregului
ansamblu. Efectele unei astfel de funcşionări se manifestă negativ asupra
pieselor pompei şi conduc în final la uzura prematură a acestora şi la
întreruperea funcţionării. Pentru a evita apariţia acestui fenomen este necesar
ca după prelucrare, fiecare rotor să fie supus unei operaţii de echilibrare şi
anume: statică şi dinamică.
Dacă atelierul nu este dotat cu o maşină de echilibrare dinamică, atunci se

procedează la echilibrarea statică, care poate fi realizată de orice atelier de reparaţii,
deoarece ea nu necesită utilaje complicate. Acest gen de echilibrare se realizează
astfel:
1. se confecţionează un dispozitiv alcătuit din două prisme ce se aşează pe doi
suporţi care permit rotirea rotorului;
2. rotorul se introduce pe un arbore executat special pentru acestă operaţie, iar
ansamblul se aşează cu fusurile arborelui pe cele două prisme;
3. se imprimă rotorului o mişcare de rotaţie şi se localizează zona care revine
în poziţia cea mai de jos. Se marchează cu o cretă locul respectiv, din care urmează să
se îndepărteze apoi o anumită cantitate de material. Această operaţie se realizează prin
frezare, cu ajutorul unei freze deget, după care ansamblul se verifică din nou pe
dispozitivul cu prisme. Operaţia se repetă până ce, învârtind rotorul, acesta îmâne într-
un echilibru indiferent. În scopul determinării precise a cantităţii de material ce trebuie
îndepărtată, pe circumferinţa rotorului se pot agăţa sau lipi diverse mase, până la
obţinerea echilibrului indiferent. Ulterior acestea se cântăresc şi se stabileşte astfel
cantitatea de material ce trebuie îndepărtată. Degajarea materialului prin frezare
provoacă o subţiere a peretelui discului rotorului, care nu trebuiesă depăşească în nici
un caz mai mult de jumătate din grosimea acestui disc.
Pentru obţinerea unei echilibrări cât mai corecte, dispozitivul trebuie să satisfacă
următoarele condiţii:
- prismele trebuie să fie perfect paralele şi orizontale.Suprafaţa lor de lucru trebuie să fie suficient de
lată, pentru a nu lăsa urme pe fusurile arborelui, la rotoarele mai grele. Totodată, în scopul reducerii
coeficientului de frecare, această suprafaţă trebuie finisată prin şlefuire;
- arborele trebuie de asemenea să aibă fusurile bine şlefuite şi executate cu o mare precizie. De
exemplu ovalitatea maximă admisă este de 0,01 mm. În fig. 1 este prezentat un dispozitiv de
echilibrare statică a rotoarelor pompelor centrifuge.
Fig. 1 Dispozitiv de echilibrare statică a rotoarelor pompelor centrifuge

O altă piesă importantă a pompelor centrifuge, care determină durata

dintre două reparaţii, este arborele. Părţile cele mai supuse la uzură ale
acestuia sunt: porţiunea pe care freacă garniturile de etanşare (la arborii
care nu sunt prevăzuţi cu bucşă de protecţie), porţiunile pe care freacă
inelele de etanşare din cauciuc (siemeringurile), precum şi părţile care
vin în contact cu lichidul vehiculat şi care sunt supuse uzurii prin
coroziune. Totodată arborele mai suferă deformaţii de încovoiere şi
torsiune.
Desigur, confecţionarea unui arbore nou este preferabilă, mai ales la

pompele de dimensiuni mici, deoarece acest lucru este uşor de realizat
în cadrul unui atelier de reparaţii, care dispune de câteva maşini unelte
universale – strung, freză. Prelucrarea se va face numai pe baza unui
desen de execuţie, care trebuie procurat de la uzina constructoare, iar
dacă acest lucru nu este posibil, se întocmeşte un desen după model,
măsurându-se cât mai precis porţiunile uzate.
Un arbore poate să se defecteze în timpul funcţionării datorită unor cauze

accidentale – şocuri la pornire, variaţii bruşte ale sarcinii de refulare – şi să capete astfel
deformaţii permanente care influeţează negativ comportarea agregatului (vibraţii,
zgomote). De obicei, aceste deformaţii reprezintă încovoieri ale arborelui, în diverse plane,
iar remediul constă în îndreptarea acestuia cu ajutorul unor prese mecanice cu şurub sau a
unei prese hidraulice. În funcţie de natura şi mărimea deformaţiilor, îndreptarea se poate
face la rece sau la cald, prin încălzirea arborelui. Această încălzire trebuie să se facă local,
în porţiunea în care săgeata este maximă, iar în acest scop se utilizează dispozitive cu
curenţi de inducţie, de genul celui prezentat în figura 2.
Fig. 2 Dispozitiv cu curenţi de inducţie

Pentru ca arborele să devină maleabil la cald, el trebuie încălzit local

până la temperatura de 600...800ºC. După atingerea temperaturii necesare, se
îndepărtează inductorul şi se presează arborele în zona săgeţii maxime.
După presare se execută operaţiile de verificare cu ajutorul unui
comparator, aşezat pe masa presei de îndreptat. Operaţia se continuă până ce
bătaia arborelui se înscrie în limitele toleranţei de 0,01-0,02 mm.
În fig. 3 se prezintă schematic modul de îndreptare a unui arbore.
Fig. 3 Schema modului de îndreptare a unui arbore

Nu este recomandabil ca încălzirea locală să se facă cu flacără

oxiacetilenică, deoarece viteza de încălzire este neuniformă, iar arborele rămâne
cu tensiuni interne periculoase.
Canalele de pană deformate pot fi reparate fie prin practicarea unui alt
canal în partea opusă, fie prin lărgirea canalului uzat, ceea ce impune utilizarea
unei alte pene. De acest lucru trebuie să se ţină seama şi la piesa care se
montează pe arbore: rotor, bucşă, cuplă.
La arborii pompelor centrifuge, zona cea mai afectată de uzură o

reprezintă suprafaţa pe care freacă garniturile de etaşare ale presetupei. De
aceea, la construcţiile moderne, arborele este protejat în acestă zonă cu o bucşă
de uzură care poate fi lesne înlocuită.
O altă piesă a pompei supusă la uzură este inelul labirint. Scopul său
este asemănător cu cel al bucşei de uzură, el protejând pragurile carcasei de
aspiraţie a pompei, precum şi zona de etanşare dintre carcasă şi rotor.
Inelul labirint se uzează datorită acţiunii particulelor abrazive care
circulă prin interstiţiul format de inel şi rotor. Uzura lui conduce la creşterea
debitului parazitar prin interstiţiu şi prin aceasta la înrăutăţirea caracteristicilor
hidraulice ale pompei. El poate fi înlocuit cu uşurinţă.
În figura 4 este prezentată secţiunea printr-un inel labirint, cu
toleranţele şi calităţile suprafeţelor respective.
Fig. 4 Secţiunea printr-un inel labirint

Inelele labirint se confecţionează din bucşe din fontă turnată sau din
bucşe din bronz. Dacaă nu se pot procura ca piese de schimb, inelele
labirint se vor executa pe un strung universal pe care-l posedă orice
atelier de reparaţii.
Un alt organ al pompei centrifuge, care este supus acţiunii uzurii, este
presetupa. Dacă etanşarea se realizează cu garnituri moi, atunci acestea
sunt supuse uzurii datorită frecării ce are loc la contactul cu suprafaţa
bucşei de uzură. Dacă lichidul vehiculat este încărcat cu particule
abrazive, uzura garniturilor progresează rapid şi acestea trebuie
înlocuite foarte des. Avantajul garniturilor moi constă în faptul că ele
pot fi procurate şi înlocuite cu uşurinţă, fără a fi necesară în acest scop
demontarea pompei; confecţionarea inelelor se poate face chiar la locul
de exploatare.
În afară de piesele de mare uzură descrise anterior, la o pompă

centrifugă, uzura se manifestă şi la lagărele de sprijin ale arborelui. În
marea lor majoritate, pompele centrifuge sunt prevăzute cu lagăre cu
rulmenţi, iar uzura specifică a acestora se manifestă asupra bilelor şi a
căilor de rulare. Uzura rulmenţilor se poate datora următoarelor cauze:
sarcini prea mari, turaţii prea ridicate, ungere insuficientă, montaj
necorespunzător (ajustaje prea strânse care conduc la deformarea căilor
de rulare) etc. Trebuie subliniat că şi o ungere excesivă conduce
indirect la uzură, deoarece introducerea unei cantităţi de lubrifiant mai
mari decât cea prescrisă are ca efect supraîncălzirea ansamblului lagăr,
topirea lubrifiantului şi pierderea calităţii sale de ungere. În timpul
funcţionării, uzura rulmenţilor se manifestă printr-un zgomot destul de
puternic, specific, însoţit de trepidaţia agregatului. Starea rulmenţilor se
verifică ori de câte ori se efectuează o reparaţie la pompă.
Verificarea jocului în rulment se face astfel: se decuplează pompa de

motorul de antrenare, se apucă cupla pompei cu ambele mâini, aşezate
opus la 180º şi i se imprimă o mişcare de cuplu în planul axului. Se
roteşte cupla cu un sfert de rotaţie şi se repetă operaţia. Dacă se
constată un joc oricât de neînsemnat, se procedează astfel: se
controlează ajustajul cuplei pe arbore, observând dacă acesta are joc şi
se mişcă. Cupla trebuie să fie fixată pe arbore, deoarece ea se montează
cu un ajustaj intermediar de tipul H7/j6. Dacă ajustajul este corect şi
cupla nu se mişcă, atunci jocul nu se poate datora decât uzurii
rulmenţilor. Se demontează lagărul şi se scoate arborele împreună cu
rulmenţii. Se spală ansamblul în petrol sau tricloretilenă pentru a se
îndepărta unsoarea, se usucă şi apoi se verifică manual. La rotirea căilor
de rulare nu trebuie să se simtă nici un fel de rezistenţă, iar jocul radial
şi axial (la rulmenţii radiali cu bile) trebuie să fie practic imperceptibil.
Căile de rulare şi bilele trebuie să fie în perfectă stare, fără urme de
zgârieturi sau ciupituri. În cazul când un rulment nu satisface aceste
condiţii, el trebuie înlocuit. Personalul calificat care execută reparaţia
unei pompe trebuie să posede experienţa necesară pentru a aprecia
starea de uzură a unui rulment.
Demontarea pompei din fig. 5, în părţile ei componente, se face în

ordinea următoare:
- se demontează semicupla de pe arbore cu ajutorul unei prese cu gheare;

- se desfac piuliţele ce fixează capacul de aspiraţie 1 de carcasa de refulare 2.
Dacă acest capac este prevăzut cu două sau trei şuruburi de depresare, prin
strângerea acestora, capacul se îndepărtează de carcasă şi poate fi extras de pe
porţiunea de centrare. Dacă nu sunt prevăzute şuruburi de depresare, în special
la pompele de dimensiuni reduse, scoaterea capacului se face prin lovituri
uşoare, aplicate prin intermediul unei bucăţi de lemn sau metal moale, pe spatele
flanşei capacului, de jur împrejur, trăgând în acelaşi timp capacul spre exterior;
- se desface piuliţa 3 care fixează rotorul pe arbore;
- se scoate apoi rotorul de pe arbore. De regulă acesta se extrage relativ uşor,
deoarece este montat cu un ajustaj alunecător. Există mai multe soluţii de
extragere a rotorului şi anume:
Fig. 5 Schema constructivă a unei pompe centrifuge

Demontarea pompei din fig. 5, în părţile ei componente, se face în

ordinea următoare:
- se demontează semicupla de pe arbore cu ajutorul unei prese cu gheare;

- se desfac piuliţele ce fixează capacul de aspiraţie 1 de carcasa de refulare 2.
Dacă acest capac este prevăzut cu două sau trei şuruburi de depresare, prin
strângerea acestora, capacul se îndepărtează de carcasă şi poate fi extras de pe
porţiunea de centrare. Dacă nu sunt prevăzute şuruburi de depresare, în special
la pompele de dimensiuni reduse, scoaterea capacului se face prin lovituri
uşoare, aplicate prin intermediul unei bucăţi de lemn sau metal moale, pe spatele
flanşei capacului, de jur împrejur, trăgând în acelaşi timp capacul spre exterior;
- se desface piuliţa 3 care fixează rotorul pe arbore;
- se scoate apoi rotorul de pe arbore. De regulă acesta se extrage relativ uşor,
deoarece este montat cu un ajustaj alunecător. Există mai multe soluţii de
extragere a rotorului şi anume:
Există mai multe soluţii de extragere a rotorului şi anume:

a. Dacă situaţia o permite, se introduc în spatele discului rotor două leviere
subţiri sau două şurubelniţe, diametral opuse, şi se extrage spre exterior, aşa cum
se arată în fig. 6.
Fig. 6 Schema de demontare a unei pompe
În timpul acţionării cu cele două şurubelniţe, o altă persoană, prin

intermediul unei bucăţi de lemn sau de metal moale (bronz, aluminiu), aplică în
capătul arborelui lovituri ferme de ciocan, fără a se exagera.
Există mai multe soluţii de extragere a rotorului şi anume:
b. Dacă construcţia pompei nu permite introducerea şurubelniţelor, se confecţionează două
cârlige care se introduc în găurile de echilibrare ale rotorului; apoi rotorul se extrage spre
exterior, concomitent cu aplicarea loviturilor de ciocan, aşa cum s-a arătat şi în primul caz.
c. Dacă rotorul opune totuşi rezistenţă şi nu poate fi extras prin metodele indicate anterior,
aceasta se datoreşte unui ajustaj iniţial realizat prea strâns sau ruginirii suprafeţelor de centrare;
în acest caz, pentru demontare , se procedează astfel: se desfac piuliţele care fixează carcasa 2 a
pompei de lagărul 4, apoi se deşurubează piuliţele presetupei 6 şi se strâng şuruburile de
depresare ale lagărului. Dacă pompa nu este prevăzută cu astfel de şuruburi, se aplică lovituri de
ciocan, numai prin intermediul unei bucăţi de lemn sau metal moale, în carcasa pompei, pentru a
o scoate de pe pragul de centrare.După anularea interstiţiului dintre discul posterior al rotorului şi
carcasă, rotorul se va spijini direct pe carcasă şi va fi scos concomitent cu aceasta. Lagărul
împreună cu arborele rămân ca un subansamblu separat de pompă, iar demontarea lui se face
astfel: se desfac şuruburile de fixare ale capacelor de lagăr 5 şi se scot capacele respective. Se
aplică apoi lovituri de ciocan într-unul din capetele arborelui, de asemenea numai prin
intermediul unei bucăţi de lemn sau metal moale, până ce rulmenţii sunt scoşi din alezajele de
centrare ale lagărului. În continuare, se scot: presetupa 6, garniturile din azbest grafitat sau
etanşarea mecanică, inelul laternou 7 şi bucşa de uzură. Demontarea inelelor labirint este mai
dificilă, deoarece ele sunt presate în locaş; de aceea, dacă se constată o uzură pronunţată care
impune înlocuirea, ele se pot tăia cu atenţie cu ajutorul unei dălţi.
Demontarea rulmenţilor de pe arbore, dacă situaţia o cere, se face

conform regulilor generale de demontare a rulmenţilor, care se găsesc în
cataloagele de rulmenţi sau în manualele de specialitate şi care în principiu
recomandă respectarea următoarelor condiţii:
- transmiterea efortului, de la scula de demontare la unul din cele două inele, nu

se va face prin intermediul corpurilor de rulare;
- se va acţiona întotdeauna asupra inelului care este montat cu strângere, fie pe
arbore, fie în carcasă;
- este recomandabilă utilizarea preselor cu gheare, ori de câte ori construcţia o
permite.
Trebuie menţionat că în tehnica modernă, montarea şi demontarea

rulmenţilor se face cu ajutorul unor dispozitive hidraulice, denumite şi „piuliţe
hidraulice”.
În fig. 7 şi 8 sunt prezentate soluţiile corecte de demontare a rulmenţilor

de pe arborele unei pompe centrifuge monoetajate.
Fig. 7 Schema rudimentară de demontare a rulmenţilor
Fig. 8 Schema de demontare a rulmenţilor cu dispozitive

După demontarea rulmenţilor, operaţiile de demontare a pompei pot fi

considerate terminate. În continuare, se curăţă şi se spală piesele cu
petrol sau tricloretilenă, apoi se verifică starea fiecăreia. Piesele uzate
se înlocuiesc cu piese de schimb originale, sau se repară aşa cum s-a
arătat anterior.
Montarea pompei se face în ordinea inversă a demontării. Pentru

rulmenţi sunt valabile aceleaşi reguli generale, prevăzute şi la
demontare, dar aici mai pot fi aplicate şi alte procedee, de exemplu
încălzirea în băi de ulei la temperatura de 70-80ºC.
Instalaţia de încălzire este destul de simplă şi poate fi confecţionată în

cadrul oricărui atelier de reparaţii. Ea se compune dintr-o cuvă ce
conţine uleiul fierbinte în care se introduc rulmenţii, aşezaţi pe suporţi
adecvaţi. Încălzirea se realizează electric cu ajutorul unei rezistenţe
montate la partea inferioară a cuvei. Rezistenţa nu trebuie să vină în
contact cu uleiul.
B. Exploatarea, întreţinerea şi repararea turbinelor (1)
B.1. GENERALITĂŢI
În tehnica modernă s-au impus trei tipuri de turbine principale: Kaplan,
Francis şi Pelton. În ultimul timp, din acestea au derivate turbinele Bulb, care
sunt de fapt Kaplan fără cameră în spirală şi turbinele Deriaz-Kviatkovski, care
sunt turbinele Francis cu paletele rotorului reglabile.
Fiecare tip de maşină îşi are un domeniu de utilizare, în care prezintă
indici de funcţionare tehnico-economici ridicaţi (fig. 9).
Fig. 9 Domeniul de utilizare

al turbinelor
B.1.1. TURBINA KAPLAN
Turbinele Kaplan şi cele elicoidale sunt utilizate cu eficienţă maximă în zona

căderilor mici, H = 10 – 50 (75) m şi debitelor foarte mari, ajungând până la debite de Q =
700 - 800 m3/s.
Elementele constructive ale turbinei Kaplan (fig. 10) sunt următoarele: camera
spirală (1), statorul cu palete fixe (2), inelele superioare şi inferioare ale statorului (3),
paletele mobile ale aparatului director (4), pivotul paletei aparatului director (5), inelul
superior al aparatului director (6), butucul rotorului paletei (7), tija servomotorului
rotorului (8), arborele turbinei (9), rotorul alternatorului (10), lagărele de (ghidaj)
conducere (11) şi (12), labirintul rotorului (13), camera de acumulare a debitului pierdut
prin şicană (14), pompa de epuisment (15), inelul superior al rotorului (16), inelul de
reglare (17), servomotorul aparatului director (18), bielele servomotorului (19), biela (20)
şi bieleta (21) paletelor aparatului director, sistemul de blocare a inelului aparatului
director (22), carcasa arborelui motor (23), pompe pentru ambalare cu limitatori de
ambalare (24), inelul de distanţare (25), patinele lagărului axial (26), inelul de bază al
lagărului axial ce susţine patinele lagărului (27), tetrapodul ce susţine lagărul axial (28),
butucul rotorului alternatorului (29), inelul alunecător al lagărului axial pentru preluarea
împingerii axiale şi a greutăţii părţii rotitoare (30), baia de ulei a lagărului axial (31),
sistemul de aducere a aerului, cu o anumită presiune creată de rotorul alternatorului la
baia de ulei (32), bateria de cricuri hidraulice pentru ridicarea, în stare de repaus, a părţilor
rotitoare a turbinei (33), frâne cu aer ce permite oprirea grupului, tubul de aspiraţie (34).
Fig. 10 Turbina Kaplan

Camera în spirală face legătura între canalul de aducţiune şi aparatul

director, asigură o repartiţie uniformă a debitului pe toată periferia aparatului
director sau a statorului şi crează condiţiile necesare intrării în rotor (apariţia
unei circulaţii şi a unor viteze mari). Este, împreună cu statorul, cu paletele
acestuia, un element de rezistenţă, putând prelua anumite forţe pe care le
transmite fundaţiei.
Aparatul director, prin construcţia sa, asigură variaţia debitului ce intră

în rotor, respectiv a cuplului (puterii) turbinei, precum şi circulaţia curentului de
la intrare în rotor necesară funcţionării optime.
Rotorul este format dintr-un butuc şi palete, care prin intermediul unui
servomotor şi al unui mecanism se pot roti chiar în timpul funcţionării, ceea ce
asigură o reglare dublă a turbinei şi funcţionarea acesteia la regimuri optimizate.
Sediul transformării energetice în turbină o constituie rotorul.
B.1.2. TURBINA FRANCIS
Acest tip de turbină se comportă optim în domeniul căderilor mijlocii

H = (50) – 70 – 450 (500) m şi debitelor mijlocii.
Părţile constructive cele mai importante pot fi urmărite în fig. 11 şi 12:

camera spirală (1), rotorul cu paletele (2), sistemul de etanşare dintre arborele şi
partea superioară a turbinei (3), sistem de etanşare auxiliar (49, lagăr de ghidaj
(5), camera pompei de ulei a dinamului tachimetric şi limitatorului de ambalare
(6), sistemul de susţinere al carcasei camerei pompei de ulei (7), inelul de
reglare al aparatului director (89, paletele aparatului director (9), sistemul de
preluare a forţelor axiale ce acţionează asupra paletei directoare (10),
servomotorul aparatului director (11), arborele turbinei (129, tubul de aspiraţie (13).
Fig. 11 Turbina Francis (secţiune)

Fig. 12 Turbina Francis (vedere

axonometrică)
Camera în spirală, statorul, aparatul director şi tubul de aspiraţie

constructiv şi funcţional sunt la fel ca şi la turbinele Kaplan.
B.1.3. TURBINA PELTON
Acest tip de turbină se utilizează de preferinţă în domeniul căderilor mari, H = 2000 – 3000 m şi
debitelor mici, unde a ajuns la randamente de ηmax = 92 – 92,5 % şi la greutăţi specifice de Gsp = 31 N/kW.
Părţile constructive cele mai importante ale unei turbine de tipul Pelton pot fi urmărite în fig. 13.
Rotorul (1) cu paletele în formă de cupe (2) şi arborele (3), injectorul (4), diuza injectorului (5), acul injectorului
(6), sistemul de reglare al acului (7), deflectorul (8), sistemul de reglare al deflectorului (9), carcasa turbinei (10)
şi sistemul de frânare al rotorului (11).
Fig. 13 Turbina Pelton

B.1.3. TURBINA PELTON
Rotorul cu paletele este sediul transformării energiei. Acesta este realizat dintr-
un disc, pe periferia căruia sunt dispuse paletele de forma unor cupe. Paletele
sunt asamblate pe disc prin buloane, iar uneori rotorul este o construcţie
monobloc.
Injectorul format din diuză şi ac, construite din profile conjugate, asigură
variaţia debitului şi aducerea curentului spre rotor sub forma unei vâne
compacte.
Sistemul de reglare, prin deplasarea acului injectorului, realizează variaţia

debitului, creând astfel echilibrul dintre cuplul motor şi cel rezistent, la turaţie
constantă.
Deflectorul permite tăierea şi devierea vânei de curent într-un timp foarte scurt,
asigurând astfel adaptarea rapidă a cuplului turbinei la cuplul rezistent, fără a
crea suprapresiuni nepermise în conducta de aducţiune.
B.1.4. TURBINA BULB
Această turbină este un tip derivat al turbinei Kaplan dispusă orizontal, căreia îi
lipseşte camera în spirală, iar tubul de aspiraţie este drept, ceea ce conduce la
un curent axial în planul meridional. Generatorul a fost dispus la început în
exteriorul turbinei, la periferia rotorului, iar pe urmă în interiorul unei capsule
(unui bulb).
Deşi primele brevete datează din anul 1930-1933, construcţia lor ia un avânt
deosebit abia după anul 1950, când se realizează primele centrale
mareemotrice, în scopul utilizării energiei mareelor. În final s-a ajuns la o
construcţie foarte compactă, denumită Bulb (fig. 14). Prezintă caracteristici
optime de funcţionare în domeniul căderilor joase, H = 0,5 – 15 m şi debite
foarte mari. Curgerea axială comportă numeroase avantaje. Repartiţia mai bună
a vitezelor la alimentarea rotorului permite o creştere a debitului specific,
respectiv a puterii specifice. Rezultă de aici o reducere a diametrului rotorului,
respectiv a dimensiunilor acestei turbine faţă de cea clasică, de tip Kaplan,
cu 2 – 7 %.
B.1.4. TURBINA BULB
Elementele constructive importante ale unei turbine bulb, prezentate în fig. 6, sunt:
butucul rotorului (1), paletele rotorice (2), paletele aparatului director (3), paletele fixe sau
statorice (4), rotorul alternatorului (5), statorul alternatorului (6), arborele turbinei şi al
generatorului (7), capsula sau bulbul (8), lagărul axial (9), tubul de aspiraţie (10).
Fig. 14 Turbina Bulb

B.2. Turbina hidraulică tip KOT 28 – 7,45
Turbina hidraulică de tip KOT 28 – 7,45 este o turbină de tip Kaplan (K),
orizontală (O), tubulară (T), cu o putere la cuplă de 28 MW, la căderea netă de
7,45 m; turbina se cuplează direct cu un generator trifazic capsulat, cu o putere
de 27 MW.
B.2.1. Acţionarea în caz de defecţiuni şi avarii
În caz de defect se va acţiona astfel:
1. apar pierderi de ulei: se identifică partea de instalaţie în care sunt pierderi şi

se anunţă şeful ierarhic operativ şi cel administrativ;
2. termometrele nu mai fucţionează corect (se compară cu indicaţia STH sau cu
alte termometre): se anunţă şeful ierarhic pe cale operativă;
3. temperaturi anormale (crescute) la unul dintre lagăre: dacă este însoţită de
creşterea temperaturii la ieşirea uleiului din lagăr se verifică filtrele dacă sunt înfundate;
dacă nu trebuie verificat lagărul (în ambele cazuri este anunţat şeful ierarhic pe cale
operativă pentru a se trece pe filtrul de rezervă, respectiv pentru a se lua măsurile
necesare pentru oprirea maşinii);
4. bolţ rupt la palele aparatului director: este anunţat şeful ierarhic pe cale
operativă, pentru a se interveni (se opreşte maşina cu vana de închidere rapidă – VIR)
cu o echipă de la reparaţii. Dacă până soseşte echipa de intervenţie apare o altă protecţie
care necesită oprirea sau descărcarea maşinii se va ada comanda de închidere VIR;
B.2.1. Acţionarea în caz de defecţiuni şi avarii
În caz de defect se va acţiona astfel:

5. apă infiltrată în capsulă: se verifică etanşarea de lucru şi întreaga capsulă şi
după identificarea locului prin care se infiltrează apa va fi anunţat şeful ierarhic pe cale
operativă şi administrativă pentru a se lua măsurile necesare remedierii;
6. presiune scăzută în acumulator: se verifică funcţionarea pompelor grupului de
ulei sub presiune – GUP, dacă acestea funcţionează corect se verifică conductele şi
întreg circuitul până la servomotoare să nu existe pierderi de ulei, fiind anunţat şeful
ierarhic pe cale operativă;
7. traductoarele de circulaţie: ulei sau rotor indică o scădere a circulaţiei; se
compară cu circulaţia pe vizor sau cu presiunea indicată la presostat şi se verifică filtrele
de ulei la lagăre;
8. cablu de readucere rupt, la rotor sau la aparatul director: dacă regulatorul este
pe automat, se anunţă şeful ierarhic pe cale operativă, iar pe manual se trece la oprirea
maşinii;
9. temperatura uleiului la ieşirea din lagăre crescută: se verifică circulaţia pe
lagăr (dacă filtrele nu sunt înfundate), respectiv funcţionarea pompei de apă tehnică şi a
răcitorilor;
10. temperatura apei la ieşire distilat crescută: se verifică buna circulaţie în răcitori şi apa
tehnică.
B.2.2 Sistemul de răcire al rotorului hidrogeneratorului

B.2.2.1 Descrierea sistemului
Sistemul de răcire este destinat evacurii căldurii care apare în bobinajul

rotorului generatorului electric, în diferite regimuri de funcţionare. Acest lucru se face
cu ajutorul apei distilate care circulă în sistem, la rândul ei răcită cu apă tehnică în
răcitoare instalate în exteriorul capsulei. Sistemul include următoarele echipamente:
- rezervor de apă de scurgere cu volumul de 6m3;
- două pompe (una de lucru şi una de rezervă), cu debitul de 39m3/h şi
înălţimea de pompare de 70m, electromotorul de antrenare având puterea de 22 KW;
- două schimbătoare de căldură (unul de lucru şi altul de rezervă);
- două filtre de curăţire mecanică (unul de lucru şi altul de rezervă);
- filtru magnetic;
- filtru cu schimbător de ioni.

Apa distilată circulă pe un circuit închis: rezervor de scurgere – pompă –

schimbător de căldură – filtru de curăţire mecanică (FM) – filtru magnetic
(FMg) – înfăşurările rotorului – rezervor de scurgere (fig. 15).
Filtrul cu schimbător de ioni (FI) este conectat în sistem între conducta sub
presiune şi linia de aspiraţie a pompelor, fiind pus în funcţiune periodic,
manual. Debitul de apă distilată din sistem este de 30m3/h.

Fig. 15 Circuitul închis al apei distilate


Sistemul cu armătură complet deschisă asigură, cu o anumită rezervă, debitul

necesar de apă; reglarea acestuia se face cu ajutorul unui ventil 9.1 dispus în amonte de
filtrul magentic. Controlul debitului de apă din sistem se face pe baza pierderilor
măsurate pe diafragmă cu manometrul diferenţial 9.
Umplerea sistemului cu apă distilată se face de la magistrala comună a
centralei, volumul vehiculat în sistem fiind de circa 6,5m3 din care: în rezervorul de
scurgere circa 3,5m3, în fiecare schimbător de căldură circa 0,4m3, în conducte circa
2m3 şi în înfăşurările rotorului circa 0,25m3. Volumul rezervorului de scurgere este
suficient pentru scurgerea apei distilate în cazul opririi de avarie a pompelor.
Golirea sistemului în timpul reparaţiilor se face în drenaj prin ventilele 1, 10, 5
şi 6.
Izolarea celor două schimbătoare de căldură se face prin deschiderea
robinetului 4.1 şi închiderea robinetelor 5.1, 5.2, 6.1 şi 6.2.

B.2.2.2 Indicaţii privind exploatarea (1)
a. Exploatarea echipamentului principal al circuitului pompe, schimbătoare de

căldură, filtre şi aparate automatizate se face în conformitate cu instrucţiunile de
exploatare, anexate la echipament;
b. Planul de exploatare din fig. 15 prezintă instalaţia de răcire a rotorului

hidrogeneratorului în regim normal de funcţionare;
c. În circuit se asigură reglarea debitului de răcire a bobinajului rotorului

hidrogeneratorului, cu ajutorul ventilului 9.1. Reglarea debitului se face în conformitate
cu treptele indicatoarelor de debit. Se interzice reglarea debitului prin robinetul 1.1 de
pe magistrala de evacuare; robineţii 7.1, 7.2, 8.1 şi 8.2 corespund filtrelor mecanice;
robineţii 5.1, 5.2, 6.1, 6.2 corespund schimbătoarelor de căldură; robineţii 2.1, 2.2, 3.1 şi
3.1 sunt plasaţi pe aspiraţia electropompelor;

d. Nu este necesar să se facă reglarea debitelor pompelor instalate în circuit.

Toţi robineţii instalaţi în linia de presiune a circuitului în timpul funcţionării pompelor
trebuie să fie complet deschişi;
e. În timpul exploatării, trebuie să se facă curăţirea periodică a filtrului mecanic

PM1R. Controlul înfundării filtrului se face pe baza indicaţiilor debitmetrelor. Scoaterea
filtrului de lucru pentru curăţire se face fără oprirea agregatului: la început se introduce
în funcţiune filtrul de rezervă, apoi se închid robineţii de pe circuitul filtrului murdar,
acesta se demontează, se curăţă şi se pune la loc;
f. În timpul exploatării, schimbătoarele de căldură se pun în funcţiune pe rând.

La revizia unui schimbător acesta se izolează cu robineţii corespunzători, fiind deschise
ventilele de pe conductele de evacuare a apei termice şi distilate;

g. Temperatura apei distilate la ieşirea din schimbătorul de căldură trebuie să nu fie mai
mică de 15ºC în anotimpul rece; pentru acesta, debitul de apă tehnică trebuie să fie micşorat;
h. Umplerea circuitului cu apă distilată se face de la magistrala comună a centralei prin
deschiderea robinetului 10, până la umplerea rezervorului de scurgere; robinetul 10 se închide, se
face cuplarea manuală a pompei şi se trimite apa distilată în circuit. Controlul nivelului din
rezervorul de scurgere se face cu ajutorul unui indicator de nivel; pompele se trec în regim
automat, fiind interblocate cu o schemă electrică de pornire şi comandă astfel încât, prin
micşorarea presiunii distilatului în sistem la 1 bar faţă de presiunea nominală sau prin deconectarea
motorului electric al pompei în funcţiune de la întrerupătorul principal, se conectează automat
pompa de rezervă;
i. Pentru funcţionarea fără avarii a ansamblului generator trebuie să fie asigurată
funcţionarea neîntreruptă a pompelor de circulaţie a apei distilate în scopul prevenirii oxidării
suprafeţelor interioare ale circuitelor de apă. Înaintea conectării la reţea, generatorul trebuie să
lucreze în gol nu mai puţin de 5 minute pentru evacuarea aerului din circuitul înfăşurării rotorice.
În punctele superioare ale colectorului de alimentare şi de scurgere sunt amplasate purje prin care
se efectuează controlul aerisirii circuitului hidraulic.

B.2.2.3 Defecte posibile şi metode de remediere a acestora
Bibliografie
1. Ioan Anton – Turbine hidraulice, Editura Facla, Timişoara, 1979;
2. Nicolae Ganea – Alegerea, exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor, Editura

Tehnică, Bucureşti, 1981;
3. *** - Instrucţiuni tehnice interne hidrogeneratoare, F.E. Porţile de Fier II.

Marina 5

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Marina 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Exploatarea, întreţinerea şi

A.1. Supravegherea în timpul funcţionării

Supravegherea agregatului în perioada de funcţionare are scopul de a asigura

A.1. Supravegherea în timpul funcţionării

Este contraindicată funcţionarea cu exces de ulei, deoarece aceasta provoacă un

Temperatura de funcţionare a rulmenţilor se verifică de obicei atingând cu mâna

A.1. Supravegherea în timpul funcţionării

3. Etanşarea arborelui la ieşirea din carcasă trebuie să asigure o funcţionare fără

La etanşările moi, piuliţele presetupelor, se strâng moderat, la început cu mâna

A.1. Supravegherea în timpul funcţionării

4. Aparatele de măsură şi control trebuie observate în permanenţă, iar valorile

Corespunzător stadiului actual de dezvoltare a tehnicii, instalaţiile mai importante

A.1. Supravegherea în timpul funcţionării

Avantajele principale ale automatizării pot fi rezumate astfel:

1. Eliminarea posibilităţii efectuării de manevre greşite, în timpul funcţionării,

În practică, automatizarea instalaţiilor de pompare, precum şi procedeele folosite, se

A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere

În perioada exploatării, la agregatele de pompare pot apărea anumite incidente

A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere

II. Pompa se dezamorsează

A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere

III. Pompa nu realizează debitul

A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere

IV. Pompa nu realizează înălţimea de refulare (1)

A.2. Deranjamente funcţionale şi metode de remediere

IV. Pompa nu realizează înălţimea de refulare (2)

B. Vana de refulare este complet închisă, iar manometrul indică o presiune

A.3. Repararea pompelor centrifuge

Carcasele de aspiraţie şi refulare nu constituie de obicei piese de uzură, ele

Dacă atelierul nu este dotat cu o maşină de echilibrare dinamică, atunci se

Fig. 1 Dispozitiv de echilibrare statică a rotoarelor pompelor centrifuge

O altă piesă importantă a pompelor centrifuge, care determină durata

Desigur, confecţionarea unui arbore nou este preferabilă, mai ales la

Un arbore poate să se defecteze în timpul funcţionării datorită unor cauze

Fig. 2 Dispozitiv cu curenţi de inducţie

Pentru ca arborele să devină maleabil la cald, el trebuie încălzit local

Fig. 3 Schema modului de îndreptare a unui arbore

Nu este recomandabil ca încălzirea locală să se facă cu flacără

La arborii pompelor centrifuge, zona cea mai afectată de uzură o

Fig. 4 Secţiunea printr-un inel labirint

În afară de piesele de mare uzură descrise anterior, la o pompă

Verificarea jocului în rulment se face astfel: se decuplează pompa de

Demontarea pompei din fig. 5, în părţile ei componente, se face în

- se demontează semicupla de pe arbore cu ajutorul unei prese cu gheare;

Fig. 5 Schema constructivă a unei pompe centrifuge

Demontarea pompei din fig. 5, în părţile ei componente, se face în

- se demontează semicupla de pe arbore cu ajutorul unei prese cu gheare;

Există mai multe soluţii de extragere a rotorului şi anume:

Fig. 6 Schema de demontare a unei pompe

În timpul acţionării cu cele două şurubelniţe, o altă persoană, prin

Demontarea rulmenţilor de pe arbore, dacă situaţia o cere, se face

- transmiterea efortului, de la scula de demontare la unul din cele două inele, nu

Trebuie menţionat că în tehnica modernă, montarea şi demontarea

A.3. Repararea pompelor centrifuge

În fig. 7 şi 8 sunt prezentate soluţiile corecte de demontare a rulmenţilor

Fig. 7 Schema rudimentară de demontare a rulmenţilor

Fig. 8 Schema de demontare a rulmenţilor cu dispozitive

După demontarea rulmenţilor, operaţiile de demontare a pompei pot fi

Montarea pompei se face în ordinea inversă a demontării. Pentru

Instalaţia de încălzire este destul de simplă şi poate fi confecţionată în

Fig. 9 Domeniul de utilizare

Turbinele Kaplan şi cele elicoidale sunt utilizate cu eficienţă maximă în zona

Fig. 10 Turbina Kaplan

Camera în spirală face legătura între canalul de aducţiune şi aparatul