Acest proiect este finanțat din Programul Daphne

al Uniunii Europene

INTRODUCEREA METODEI PARTICIPATIVE, ORIENTATĂ PE COPIL, PENTRU IDENTIFICAREA TIMPURIE ȘI

PREVENIREA BULLYINGULUI ÎN MEDIUL ȘCOLAR ÎN 7 ȚĂRI EUROPENE, JUST/2013/DAP/AG/5372

Bullying-ul în
școală
Ce spun copiii și adulții despre el?
Rezumatul Studiului privind perspectiva copiilor și adulților cu privire la bullying
în șapte state membre UE

Scris de Iordan Iossifov,Rutger van Oudenhoven

și Mathijs Euwema

International Child Development Initiatives (ICDI),

Olanda

Noiembrie 2016
 Contextul

Acest raport prezintă constatările și recomandările activităților de cercetare întreprinse în șapte state
membre ale Uniunii Europene. Raportul este parte integrantă a proiectului Daphne „Introducerea
metodei participative, orientată pe copil, pentru identificarea timpurie și prevenirea bullyingului în
mediul școlar în 7 țări europene”, JUST/2013/DAP/AG/5372, un studiu-acțiune privind perspectiva
copilului asupra bullying-ului în școală și prevenirea acestuia.

Prima parte a cercetării a avut ca țintă perspectiva copiilor cu privire la bullying, iar a doua parte a
surprins perspectiva adultului (părinți, profesori, profesioniști și experți) cu privire la participarea
copiilor la pregătirea și implementarea măsurilor anti-bullying.

În acest proiect au fost adunate practicile, politicile, intervențiile și lecțiile învățate din șapte țări
europene: Bulgaria, Olanda, România, Marea Britanie (UK), Slovacia, Germania și Suedia.

Întrebările studiului
Întrebările studiului care au fost adresate, au fost următoarele:

• Cum experimentează copiii bullying-ul? Care sunt percepțiile lor ca victime, ca agresori sau ca
martori? Cum acționează în fiecare dintre aceste roluri? Ce recunosc ei ca strategii anti-bullying
prietenoase pentru copii și ce recomandă cu privire la abordările intervențiilor?

• Cum experimentează și percep adulții bullying-ul? Care sunt percepțiile lor ca părinți, tutori sau
profesori? Cum acționează în fiecare dintre aceste roluri? Ce recunosc ei ca strategii anti-bullying
prietenoase pentru copii și ce pot face și ce ne recomandă cu privire la abordările intervențiilor?

Metodologie, obiect și limitări

Partenerii proiectului au desfășurat activități în toate cele șapte țări care au participat la proiect:
Animus în Bulgaria, Barnardo’s în UK, Orașul Goteborg în Suedia, International Child Development
Initiatives în Olanda, LDI în Slovacia, Salvați Copiii în România și SPI Forschung în Germania.

În prima parte i-am ascultat pe copii, iar în a doua am aflat în special despre experiența
profesioniștilor, profesorilor și părinților legat de măsurile anti-bullying, inclusiv următoarele:

• Feedback de la părinții care au lucrat cu profesioniștii din Bulgaria și România.

• Feedback de la profesioniștii care au lucrat la cazurile de bullying – date culese din Bulgaria și
România.
• 12 studii de caz și obervații privind munca instituțiilor responsabile și școlilor din 5 țări.
• În același timp, i-am ascultat și pe profesori. În cadrul a 20 de seminarii și ateliere de consolidare a
capacității cu peste 400 de profesori în cinci din țările partenere ale proiectului am aflat multe lucruri
despre preocupările, problemele și provocările lor cu privire la bullying.
• Peste 100 de copii, cu vârsta între 8 și 16 ani, și-au exprimat punctele de vedere și părerile în cadrul
interviurilor și discuțiilor din cadrul grupurilor focus.

2
 Percepțiile copiilor
În primul raport ‘Bullying-ul în școală; Ce spun copiii despre el?’, s-au prezentat multe informații
despre bullying în întreaga Europă. Există diferențe locale, dar în general, nu există o lipsă a
intervențiilor și documentelor de politici la nivel european.

În același timp, partenerii proiectului nu au identificat în țările lor cazuri convingătoare în mod
categoric care să includă perspectivele copiilor cu privire la bullying în numeroasele intervenții,
programe și strategii care sunt disponibile. În multe dintre ele, copiii au jucat un rol important în
modul de abordare a problemei, dar de facto nu am putut descoperi o intervenție care este în
întregime bazată pe modul în care copiii fac față bullying-ului sau pe modul în care ei consideră că
bullying-ul ar trebui abordat.

Iossifov (20161) prezintă faptul că intervenții diferite vor incorpora într-o măsură diferită perspectiva
copiilor asupra bullying-ului (Iossifov, 20162) și faptul că acești copii încă nu simt că vocile lor sunt
luate în serios de către dulți, și recomandă ca adulții să facă aceasta într-un mod mai efectiv.

Un alt lucru care a devedin clar în urma studiului este faptul că bullying-ul în școală nu poate fi
rezolvat cu un singur remediu sau pachet de intervenție. Lucrând cu copiii în diferite proiecte, au
obținut feedbackul lor cu privire la politicile școlare și au identificat faptul că nicio situația nu
seamănă cu alta și că fiecare școală ar trebui să aibă propria politică sau propriul plan anti-bullying.

De asemenea, este important să se ia în considerare munca lui Iossifov; care recunoaște că nu este o
sarcină ușoară (practica anti-bullying) din moment ce copiii afectați, fie ei victime, agresori sau
martori, se simt mai confortabil să-și împărtășească experiențele cu semenii, decât cu profesorii lor.

Aceasta înseamnă că discuția legată de ‘luarea copiilor în serios’ trebuie să fie revizuită tot mereu și
că fiecare context specific poate apărea cu abordări distincte, și că adulții ar trebui să perfecționeze
implicarea copiilor în dezvoltarea și realizarea strategiilor.

Cu toate acestea, ce mai reiese din literatura și experența internațională, și care este întărit de
rezultatele proiectului, este convingerea că Convenția ONU privind drepturile copilului este cadrul
comun în care orice inițiativă anti-bullying ar trebui să aibă loc și să fie notificată de și ar trebui să fie
pe scena principală în orice loc în care copiii trăiesc, învață, se joacă, socializează și se dezvoltă.

Această declarație obligatorie ar trebui înțeleasă, îmbrățișată și aplicată de către toți factorii de
interes: copii, părinți, profesori, îngrijitori, dezvoltatori de politici și profesioniști media.

Adulții
În ceea ce privește studiile de caz folosite pentru această lucrare, prima impresie este că niciun caz
nu este similar, toate sunt diferite și pot fi înțelese și abordate doar prin cunoașterea în detaliu a
contextului și accesul la oamenii cheie.

1Iordan Iossifov, 2016, ‘Bullying-ul în școală: Ce spun copiii despre el? International Child Development Initiatives
(ICDI): Leiden.
2Iordan Iossifov, 2016, ‘Bullying-ul în școală: Ce spun copiii despre el? International Child Development Initiatives
(ICDI): Leiden.

3
Copiii transmit semnale diferite, chiar și atunci când nu caută sau cer ajutor. Este un limbaj, adesea
vorbit doar de o persoană. Lucrurile se complică și mai mult atunci când vin din familii care se află
într-o stare de stres mare (cum ar fi șomaj, alcoolism, părinte absent; frate/soră problemă) și devine
dificil de deosebit ce este ce.

Totuși, analiza mai arată că până și cei mai experimentați, atenți și motivați profesori pot fi păcăliți
sau eșuează în eforturile lor de a relaționa cu copilul pentru că lipsește sprijinul și colaborarea cu
ceilalți.

Când lucrurile scapă de sub control, profesorii sunt confruntați cu o gamă de provocări, proleme,
soluții și oameni cu care trebuie să se descurce, adesea cu toate în același timp. După cum s-a
menționat, nu este ușor pentru profesori să abordeze subiectul bullying-ului cu copiii. Nu le este
ușor profesorilor să obțină informații cu privire la structurile sociale și relațiile din clasă. Adesea nu
este clar cine este răspunzător de ce tip de comportament. Agresorii pot manifesta un
comportament neadecvat, dar, în același timp, și unul bun.

Cât despre victime, profesorii trebuie să se descurce cu copiii care nu vor să vorbească, le este rușine
sau se confruntă cu probleme de sănătate mintală sau au probleme acasă. Cu cât bullying-ul ajunge
mai departe, cu atât le este mai greu profesorilor să aibă un efect pozitiv. Adesea, aceasta înseamnă
implicarea consilierului școlar și contactarea părinților.

Cu un succes care variază, profesorii și consilierii lucrează cu părinții și copiii, iar în anumite cazuri
trebuie să recurgă la servicii mai specializate. Aceste tipuri de servicii pot funcționa cu toți cei
implicați și oferă sesiuni de psihoterapie și sapă mai adâng în problemele cu care se confruntă copiii.

Cu intervenția prelungită și regulată a acestor servicii, copiii pot găsi un echilibru și bullying-ul poate
scădea. Acești specialiști au o mai mare autoritate și par să pătrundă mai mult în familii decât
profesorii. Cu toate că aceste intervenții sunt considerate necesare, ele nu sunt preventive prin
natura lor și sunt adesea folosite ca măsuri reactive.

Bine-nțeles, părinții joacă un rol crucial în toate abordările și, după cum arată studiile de caz, părinții
au multe responsabilități; în primul rând, părinții trebuie să-și încurajeze copiii să vorbească despre
școală, evenimente sociale și prietenii lor, despre drumul către și de la școală. Trebuie să fie atenți la
conversațiile copiilor lor cu alți copii. Părinții trebuie să fie deschiși la ceea ce gândesc copiii că ar fi
cea mai bună soluție în cazul bullying-ului. Copiii se pot teme că, dacă raportează bullying-ul, acesta
se va înrăutăți. Ei trebuie să-i asculte, să-i liniștească pe copii și să le explice că împreună pot rezolva
anumite situații dificile. Când sunt victime, plângerile copiilor cu privire la faptul că sunt agresați ar
trebui întotdeauna luate în serios. Adesea se presupune în mod greșit că ei pot gestiona singuri
situația. Întelegerea și sprijinul, în special din partea familiei, sunt esențiale.

Diferitele forme de dezacord sau deconectare între școală, familie și serviciile sociale pot produce
diferite interpretări ale semnalelor și, drept consecință, nu sunt bune pentru copiii în cauză. O
înțelegere comună și un obiectiv comun sunt esențiale.

4
Un aspect important al prevenirii bullying-ului este, astfel, stabilirea unor contacte bune între școală,
profesioniști și părinți. Victimele bullying-ului adesea nu vor să vorbească despre agresiune, iar
adesea părinții nu știu că propriul lor copil este agresat sau este un agresor. Uneori, părinții
suspectează bullying-ul pe care profesorii nu îl văd. Profesorii și părinții se pot informa unii pe alții și
în mod ideal se sprijină unii pe alții și în final copiii. După cum vedem din diferitele studii de caz,
părinții pot juca o varietate de roluri, uneori utile și alteori păgubitoare situației de bullying.

Concluzie
Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în acest proiect este că vorbitul cu copiii, în special în
grupuri neamenințătoare, încă este opțiunea preferată de adulți. Accentul cade pe termenii
‘neamenințătoare’ sau ‘prietenoase cu copiii’: în discuțiile cu copiii, adulții ar trebui să accepte copiii
mai degrabă ca ‘experți’, decât ca egali, neimpunându-și propriile păreri și rămânând deschiși la
părerile care le pot contrazice pe ale lor. Așa cum a arătat și proiectul, copiii, la rândul lor, au multe
alte moduri de a-și exprima emoțiile, ideile și dorințele. Proiectul a generat o adevărată comoară de
astfel de talent vizibil reprezentat de desene, povestiri și postere. Observațiile, carnetele de note,
autoînregistrările, inclusiv fotografierea și înregistrarea video, sunt, de asemenea, tehnici obișnuite.
Bine-nțeles că interacțiunile dintre copii și adulți în rolurile lor de părinți, frați sau surori mai mari,
profesori, alți profesioniști și literatura acumulată, sunt indispensabile.

Cea mai benefică sarcină pentru toți este să se ia în serios unii pe alții, să aibă încredere și să fie
deschiși și pregătiți să îmvețe unii de la alții. Părinții, profesorii și serviciile de asistență socială sunt,
desigur, în mijlocul tuturor acestora; astfel, aceștia ar trebui să fie și vor fi mai sensibili la nevoile
copiilor lor și vor învăța să răspundă corespunzător semnalelor lor într-o fază incipientă. Dar alți
‘adulți’, cum sunt cei care dezvoltă politici, profesioniștii din media, liderii comunităților, cercetătorii,
formatorii și mulți alții, ar trebui să devină conștienți și să contribuie la dezbaterea și practica
interzicerii bullying-ului în viețile copiilor lor. Următoarele aspecte nu pot fi niciodată subliniate prea
mult:

• Ascultați-i pe copii.
• Fiți deschiși la emoțiile și argumentele lor.
• Luați-i în serios.
• Recunoașteți faptul că ei, copiii, au un potențial mare ca ganditori, ajutoare, rezolvatori de
probleme și îndrumători.

Concluzia anticipată este clară și fără vreun dubiu: bullying-ul este dăunător tuturor; nu există
câștigători, doar pierzători. Principala constatare/concluzie/recomandare care s-a evidențiat este
aceea că riscurile ca bullying-ul să își arate capul hidos este prezent pretutindeni și vigilența și grija
sunt necesare în orice moment. Ca orice altceva în acestă continuă schimbare din ce în ce mai
accelerată, politicile, abordările, intervențiile și chiar și înțelegerea ar trebui revizuite și actualizate în
mod continuu. Singura constantă, poate, în toate acestea este Convenția pentru Drepturile Copilului,
care ar trebui să continue să ne inspire și să ne informeze pe toți. Dar CDC nu ar trebui tratată ca un
document static, altfel își va pierde sensul; ar trebui să continue să pătrundă în toate stratele
societății și să fie actualizată în mod continuu. Toată lumea va beneficia. Adulții, în calitatea lor de
îngrijitori, generatori devenit, votanți și purtători ai experienței și cunoştinţelor, sunt cei care ar
trebui să preia conducerea în acest sens, dar ei nu pot face asta singuri și acest lucru reiese clar din
cercetare și din studiile de caz.

5
Recomandări din partea copiilor
Vorbiți despre bullying
• În general
• Discuții semi-structurate cu semenii
• Cu o persoană din exterior

Luați experiențele copiilor, feedback-ul și contribuțiile în serios și urmăriți-le

Asigurați medierea între semeni și impliarea acestora
• A avea un grup mare de partea victimei
• A vorbi unul cu altul, a se juca unul cu altul
• A acorda responsabilite copiilor

Faceți planuri sau politici anti-bullying solide

• Mai mult de unul
• Individualiste
• Abordare proactivă
• În discuția cu copiii și profesorii

Creați o atmosferă bună și manifestați o atitudine adecvată

Recomandări pentru adulți

Rescrirea strategiilor avându-i pe copii și tineri ca autori;

Dezvoltarea și promovarea unor programe parentare efective;

Sporirea rolului terapiei (sănătate emoțională și bunăstare);

Intervenția timpurie = prevenire;

Dezvoltarea unei politici pentru sporirea conlucrării și luării deciziilor împreună;

6
 Dimensiunile măsurilor anti-bullying

Strong
Messaging
Know the Effective
complexities Parenting

Peer support Start Joined up

Working

from the
Child
Early
Understand
Intervention

Stop the
Act
cycle

This publication has been produced within the project “Introducing Participatory and
Child-Centered Approach for Early Identification and Prevention of Bullying in School
Setting in 7 EU Countries”, JUST/2013/DAP/AG/5372, financed by DAPHNE ІІІ Programme
of the European Union. The content of this publication is the sole responsibility of project
partners and can in no way be taken to reflect the views of the European Commission