Codependenţa în adicţii

Articole dependențe

Dependentul – sclavul obiceiului, codependentul – sclavul

dependentului
Dependenţa sau adicţia conduce la pierderea totală a libertăţii deoarece
persoana va fi „controlată” sau cu alte cuvinte, va deveni sclavul obiectului
dependenţei, indiferent că vorbim despre consum de substanţe, joc de
noroc patologic sau altele (OMS, APA). Această boală interferă cu
realizarea responsabilităţilor zilnice, personale sau profesionale, ducând la
probleme cauzate atât persoanei în cauză, cât şi celor din jur. Ea se
caracterizează, pe lângă consumul de substanţe sau jocul de noroc
patologic, prin prezenţa mai multor elemente care generează un pattern de
comportament şi de reactivitate. Acest pattern se menţine chiar şi când
pacientul dobândeşte abstinenţa (nu mai consumă substanţa sau nu mai
joacă):

 este în continuă căutare de a genera conflicte care să submineze

„autoritatea” şi controlul, din partea familiei cel mai frecvent;
 schimbarea „obiectului” dependenţei (nu mai consumă heroină, dar ia
mai multă metadonă decât îi este prescris de medic, bea mai mult sau
joacă jocuri de noroc, etc.);
 incapacitatea de a se organiza: amână efectuarea activitaţilor (“Nu am
timp azi să fac… pentru că….O să fac maine.” Dar mâine, evident,
apare un alt motiv de amânare…), nu poate menţine un program
regulat, are probleme cu punctualitatea;
 persistenţa unor simptome ca minciuna sau manipularea (“Nu i-am mai
spus că m-am întâlnit cu un fost cunoscut de când făceam prostii, ca să
nu se îngrijoreze”, “Nu pot să îi spun că joc iar, pentru că iar va începe
să mă controleze tot timpul”), ş.a.

Ca o reacţie la acest tip de comportament, se întâmplă frecvent ca

membrii familiei unui astfel de pacient să dezvolte un comportament
adaptativ la boala prezentă în sistemul familial:
 dependentul nu se poate trezi dimineaţa – părintele/partenerul de viaţă
organizează trezitul zilnic;

1
 dependentul „uită” că are programată o întâlnire importantă –
părintele/partenerul de viaţă ţin minte şi îi reamintesc de întâlnire;
 dependentul intră în sevraj la heroina, dar nu se poate interna în spital
pentru că “îşi pierde serviciul”, „nu sunt condiţii bune”, „nu se uită
nimeni la tine”, „nu îţi dau tratament nu ştiu câte zile”, „va cunoaşte alţi
„drogaţi””) etc. – părintele/partenerul de viaţă acceptă să îi dea bani să
cumpere droguri sau merg chiar ei să cumpere metadonă de la diverse
persoane „de pe piaţa neagră”, punându-şi la risc propria libertate.

După o perioadă de exersare a acestui tip de comportament compensator,

pacientul dependent şi familia sa ajung să accepte că „aşa este el/ea, nu e
în stare să…” astfel încât pacientul nu mai face eforturi să îşi schimbe
comportamentul şi se complace în a-i lăsa pe alţii să îi organizeze viaţa, iar
familia persistă în comportamentul compensator, se dezvoltă, spun
specialiştii, o relaţie de codependenţă.

Un codependent este o persoană preocupată excesiv de nevoile celuilalt şi

mai puţin de propriile nevoi. În timp, codependentul poate ajunge să
considere că este mai capabil decât ceilalţi, ba, mai mult, TREBUIE să
acţioneze în numele şi spre binele dependentului. Un codependent este,
de fapt, dependent de a ajuta pe altcineva.

În anumite cazuri, codependenţa poate deveni atât de severă, încât

codependentul poate determina persoana dependentă să rămână
neajutorată; încearcă să facă tot posibilul să rezolve lucrurile care nu
funcţionează în locul pacientului, împiedicându-i astfel, să îşi recapete
controlul asupra propriei vieţi. Şi persoana codependentă dezvoltă un
pattern de comportament de tip adictiv – pur şi simplu nu se poate opri din
“a face” în locul dependentului.

Chiar dacă persoana cu dependenţă ajunge să facă schimbări în

comportament, semnele şi simptomele codependentului îl pot
împiedica să îşi valorizeze reuşitele:

2
 perfecţionismul: “nu e bine cum ai făcut, dacă nu faci cum am eu
nevoie, mai bine nu mă mai încurca”;

 dependenţa de muncă: „nu am timp de distracţii ca tine, cineva în casa

asta trebuie să muncească să îţi plătească tratamentul/datoriile”;

 probleme de comunicare: nu are răbdare să asculte („lasă-mă cu

sensibilitatea ta, eu muncesc toată ziua şi nu mă mai plâng atâta”), vine
imediat cu o directivă (“trebuie să ai şi tu un pic de voinţă”) sau cu o
problemă mai mare (“termină cu prostiile astea cu şeful tău, trebuie să
te duci la serviciu”); evită sau nu ştie să vorbescă despre propriile
probleme dar pune asta pe seama incapacităţii dependentului (“ce să îţi
mai spun şi ţie, că tu nu eşti în stare să ai grijă de tine”);

 dorinţa de control compulsiv: “i-am dat ieri 400 sms-uri că nu răspundea

şi m-am temut că…”;

 incapacitate de a pune limite: stabilesc limite fără a încerca să afle cum

este pentru celălalt sau care este sensul, pun fie limite prea rigide, fie
nu pun limite deloc;

 obsesie: codependenţii pot deveni obsedaţi să nu greşească faţă de

ceilalţi (secundar dependenţei lor, anxietăţii şi perfecţionismului);

 relaţii dependente: „nu o să îi iert niciodată ce ne-a făcut, dar rămân cu

el/ea pentru copil”;

 somatizări (emoţiile reprimate ce duc la afecţiuni fizice): dureri de cap

persistente, tulburări ale tractului gastro-intestinal (senzaţie de greaţă,
balonare, dureri sau disconfort abdominal), hipertensiune arterială,
insomnie şi alte afecţiuni corelate cu stresul.

Modalitatea de abordare a acestei problematici este foarte asemănătoare

cu cea de la dependenţe. Primul pas în rezolvarea codependenţei este
conştientizarea faptului că există o problemă. Este bine de avut în vedere
că acest tip de comportament este unul învăţat, aşa că identificarea
semnelor şi simptomelor indică şi paşii care se pot face pentru soluţionarea
codependenţei.