Mulți dintre credincioși zic, că postul slăbește trupul, dar acest lucru este un mare

neadevăr deoarece Sfânta Scriptură ne învață: „Chiar dacă omul nostru se trece, cel dinăuntru
însă se înnoiește din zi în zi”(II Cor.4,16). Postul fiind foarte folositor sănătății, pe când din
îmbuibare și din viața cea desfrânată provin mii de boli ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur iar
aceste speculații referitoare la post sunt niște lucruri otrăvite, care ies dintr-un izvor otrăvit, și
vatămă atât sănătatea trupului cât și a sufletului. Acesta ne eliberează de multe răutăți, iar
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Când cineva pentru stricarea de stomac, trebuie să ia
doctorie, dar mai întâi își încearcă stomacul cu mâncăruri nesănătoase, atunci deci el simte
amărăciunea doctoriei, nu are de la ea nici un folos. Tocmai așa se întâmplă și cu tine, când
înainte de a începe postul, mai întâi te umpli cu mâncare și cu băutură, ca apoi a doua zi să
primești doctoria postului. Tu simți atunci numai neplăcere, dar n-ai nici un folos de la dânsa,
fiind luată toată puterea doctoriei, prin necumpătarea cea săvârșită de tine. Când tu însă vei lua
doctoria postului cu cumpătare trupească și cu trezvire sufletească, ea va putea curăți multe din
păcatele tale cele vechi”1.

Înfrânându-ne de toate pornirile diavolești, ținând sufletul nostru treaz și gândindu-ne

în permanență la Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe cei care dormitează: „Lupta
noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor și a domniilor și a
stăpânirilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhului răutății”( Efes. 6, 12), iar în
continuarea acestor afirmații Sfântul Petru ne zice: „Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul
vostru diavol, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită; căruia stați-i împotrivă,
întăriți fiind în credință” ( Petru 5, 8).

După cum ne mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur diavolul ne folosește când noi nu ne
temem de turbarea lui, de gândirile lui cele de-a pururea și de răutățile lui2.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață despre post și rugăciune dar și împotriva celor ce
trăiesc în desfătări: „Cel ce roagă și postește are două aripi și este mai ușor decât vântul.
Când se roagă nu cască nu se întinde, nu amorțește cum pățesc cei mai mulți, ci este mai iute
decât focul și mai presus de pământ. De aceea mai cu seamă unul ca acesta este dușman și
vrăjmaș demonilor. Nimic nu este mai presus decât un om care se roagă așa cum trebuie”3.

Există și un post netrupesc și o înfrânare nematerialnică, și aceasta constă în depărtarea

sufletească de la cele rele, căci numai în vederea acesteia ni s-a rânduit și înfrânarea de la

1
Ioan Gură de Aur, Sfântul, Omilii la Postul Mare, p. 18
2
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, p. 21.
3
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, Ed. institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1994, p. 667.
mâncăruri. Prin aceasta noi ne înfrânăm de la a mai pofti la lucruri străine. Postul
în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur trebuie să înceapă cu suflet curat și cu fapta cea bună 4,
căci dacă nu vom folosi pe lângă acestea rugăciunea unită cu postul și cu milostenia, neadunând
comoară în acest fel vom cădea în cea mai mare sărăcie a sufletului și ne vom arunca în osânda
focului celui veșnic5.

Pentru a cinsti postul într-un chip deosebit acesta nu se rezumă la înfrânarea de la anumite
mâncăruri și băuturi, ci prin milostenia făcută aproapelui nostru iar Sfântul Ioan Gură de Aur
ne spune: „când vezi un sărac, fie-ți milă de dânsul. De vezi pe aproape tău norocit, nu-l
pizmui”6.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca în timpul postului să alungăm toată defăimarea
din gura noastră, fiind convinși că de am mânca numai cenușă, această viață aspră nu va putea
folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihănire și de defăimare. Așadar în această perioadă
este absolut necesar să ne înfrânăm nu numai de la mâncare, ci și de la păcate7.

Căci nu, singur postul bucatelor în sine, ci numai postul cel adevărat poate mântui omul.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile sale la Postul cel Mare ne îndeamnă ca atunci când
postim să arătăm asta și în faptele noastre, când însă vedem un sărac să ne fie milă de el, când
vezi un vrăjmaș să ne împăcăm cu el. De vezi pe aproapele tău nenorocit, nu-l pizmui. Nu
numai gura ta să postească și încă și ochii și urechile, picioarele și mâinile și toate membrele
trupului tău. Mâinile tale să postească rămânând curate de averea cea nedreaptă și de lăcomia
câștigului. Picioarele tale trebuie să postească nemergând la desfătările cele necuviincioase.
Ochii tăi trebuie să postească neuitându-se cu poftă și cu aprindere. Privirea este mâncarea
ochilor. Dacă privirea este neiertătoare, păcătoasă, vatămă postul, ducând tot sufletul la
pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii mâncarea cea învoită, iară ochiului
dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă. Însă când postim să nu ne lăsăm ochii a căuta
pofta cărnii, dar însă și urechile să postească. Postul urechii constă în a nu asculta clevetirile și
vorbele cele rele asupra cuiva. Căci se zice în Sfânta Scriptură: „Să nu asculți vorbele cele
mincinoase” ( Ieș., 23, 1), dar și gura trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele cele de
rușine și de înjurături, căci ce ar folosi, dacă noi nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar ca niște
fiare sălbatice sfâșiem numele cel bun al fraților noștri?8 .

4
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Postul Mare, p. 18.
5
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Postul Mare, p. 27.
6
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omili la Postul Mare, p, 37.
7
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Postul Mare, p. 40.
8
Sf. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Postul Mare, versiune românească și îmbunătățită pornind de la ediția tradusă
și îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec ( 1893), Ed. Anastasia, 1997, p. 37.