IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL

Izvoarele de drept pot fi clasificate în mai multe categorii:

A. În funcție de conținutul izvorului de drept vom deosebi:
a) Izvoare materiale de drept sunt acei factori cu caracter social, economic, politic etc. existența cărora
au dus la apariția reglementărilor concrete. B)Izvoare formale de drept sunt forma pe care o îmbracă
norma juridică, adică actele care conțin norme juridice. De exemplu, Constituția Republicii MOldova,
Codul de procedură civilă, Legea privind organizarea judecătorească nr. 514 din 06.07.1995etc.
B. În funcție de sfera de aplicare a izvorului de drept, vom deosebi:
a) Izvoare internaționale de drept – izvoarele care cuprind reglementări comune, aplicabile la nivel
internațional, adoptate de state în calitatea lor de subiecți de drept public internațional. În categoria
izvoarelor internaționale se includ actele internaționale multilaterale şi bilaterale adoptate la nivel
interstatal, aşa cum sunt convențiile, tratatele, acordurile, pactele, declarațiile etc. Aplicabilitatea
izvoarelor de drept internațional este una majoră, în special în ceea ce priveşte capacitatea acestora
de a substitui reglementările naționale în măsura în care ultimele contravin prevederilor
internaționale, general acceptate. O categorie specială a izvoarelor de drept internațional o constituie
practica sau precedentul instanțelor de judecată internaționale. Relevante pentru Moldova sunt
hotărârile Curții Europene pentru Drepturile Omului (în continuare CtEDO). De exemplu, Convenția
pentru protecția drepturilor omului şi a libertăților fundamentale din 04.11.1950, Hotărârea CtEDO
Airey contra Irlandei, Hotărârea CtEDO Roşca contra Moldovei din 22.03.2005 etc.
b) Izvoare naționale de drept – izvoarele care cuprind reglementări sau reguli aplicabile la nivel național.
Sunt recunoscute izvoare de drept intern atât izvoarele formale ce constituie creația propriu-zisă a
puterii statale, exprimate prin exponenții săi – Parlament, Preşedinţie, Guvern, administrația publică
centrală, administrația publică locală – cât şi actele interne specifice. De exemplu, Codul de procedură
civilă al RM, Hotărârea Curții Constituționale nr.16 din 28.05.98 cu privire la interpretarea art.20 din
Constituţia Republicii Moldova, Legea taxei de stat. nr.1216 din 03.12.1992 etc.

C. În funcție de forța juridică a actului normativ. izvoarele de drept formal pot fi clasificate în:
a) Izvoare de drept ce se regăsesc în legi – acestea cuprind totalitatea legilor constituționale, organice şi
ordinare;
b) Izvoare de drept ce se regăsesc în actele normative subordonate legii – acestea cuprind totalitatea
actelor adoptate în legătură cu executarea legilor, precum hotărârile, ordonanțele Guvernului,
decretele Preşedintelui, hotărârile Parlamentului, actele administrației publice centrale, actele
administrației publice locale etc.
Deşi reglementările art.2 CPC sunt destul de restrictive în privința categoriilor de izvoare aplicabile procedurii civile,
totuşi, reieşind din prevederile art. 12 CPC, instanţa judecătorească soluţionează pricinile civile în temeiul Constituţiei
Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale,
organice şi ordinare, al hotărîrilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al
ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative
centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele dacă
nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri.
Vom recunoaşte în calitate de izvoare ale dreptului procesual civil, care reglementează procedura civilă, doar:
1. Convențiile, tratatele şi alte acorduri internaționale la care Moldova este parte.
2. Hotărârile CtEDO.
3. Legile constituționale.
4. Hotărârile Curții Constituționale.
5. Legile organice.
Procedura civilă propriu-zisă poate fi reglementată doar de normele naționale ale instanței de judecată, adică nu se
admite aplicarea legilor constituționale sau organice ale altor state în vederea reglementării procedurii de judecată.
Regula respectivă este confirmată inclusiv de prevederile art. 458 alin. (1) CPC, în conformitate cu care: în procesele
civile cu element de extraneitate, instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova aplică legislaţia procedurală a ţării,
dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.
Totodată, reieşind din prevederile art. 13 CPC, la soluționarea cauzelor civile, instanţele judecătoreşti pot aplica
legislaţia unui alt stat (legislația materială), în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Aplicarea legislației procedurale în caz de coliziune a normelor legale:
A. Existența unei coliziuni dintre normele procedurale interne şi cele internaționale.
În cazul coliziunii dintre normele procedurale prevăzute în acte normative interne (legi constituționale sau organice)
şi normele procedurale prevăzute în tratatele internaționale la care Moldova este parte se vor aplica prevederile
tratatului internațional. Regula respectivă rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) CPC. În acelaşi timp, ținem să
menționăm că regula dată se va aplica doar în cazul în care tratatul internațional este de aplicare directă. În cazul în
care tratatul internațional presupune adoptarea unei legi interne, instanța de judecată nu va putea aplica regula
respectivă.
B. Existența unei coliziuni dintre normele constituționale şi normele prevăzute în legile organice.
În cazul depistării unei coliziuni dintre Constituție şi Codul de procedură civilă sau alte legi organice, prioritate vor
avea normele constituționale. Regula respectivă rezultă din prevederile art. 2 alin. (2) CPC, în conformitate cu care,
în caz de coliziune dintre normele prezentului cod şi prevederile Constituției, se aplică prevederile Constituției.
C. Existența unei coliziuni dintre normele juridice prevăzute în două legi organice.
În caz de coliziune dintre normele Codului de procedură civilă şi normele prevăzute în alte legi organice sau între
normele prevăzute în oricare alte legi organice se vor aplica prevederile legii mai noi. Regula dată rezultă din
prevederile art. 2 alin. (2) CPC, în conformitate cu care, în caz de coliziune dintre normele prezentului cod şi cele ale
unei alte legi organice, se vor aplica reglementările legii adoptate ulterior.
În aceeaşi ordine de idei, atragem atenția asupra faptului că, în caz de coliziune dintre o lege organică generală şi o
lege organică specială, urmează a fi aplicate prevederile legii speciale. Regula respectivă este instituită de art. 6 alin.
(3) al Legii privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, în conformitate cu care „în caz de divergenţă între o
normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma
actului legislativ special”.
În vederea eradicării lacunelor de drept, legiuitorul recunoaşte instanței de judecată dreptul de a aplica analogia
legii (ceea ce presupune aplicarea unei norme juridice asemănătoare) sau analogia dreptului (ceea ce presupune
aplicarea principiilor dreptului). Reieşind din prevederile art. 12 alin. (3) CPC, în cazul inexistenţei normei de drept
care să reglementeze raportul litigios, instanţa judecătorească aplică norma de drept care reglementează raporturi
similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul legislaţiei în
vigoare (analogia dreptului). Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile
generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare. Prin urmare, Codul de procedură civilă recunoaşte
analogia legii şi dreptului material în cadrul soluționării cauzelor civile. Dar, având în vedere că art. 12 CPC se referă
la normele de drept materiale, apare întrebarea, dacă se admite analogia legii sau dreptului în ceea ce priveşte
normele de drept procedurale. Ținem să menționăm că, datorită caracterului formalist al procesului civil, ceea ce
presupune imposibilitatea săvârşirii unei acțiuni procesuale în lipsa unei reglementări exprese în acest sens, nu
putem admite aplicarea analogiei legii şi analogiei dreptului în ceea ce priveşte reglementarea raporturilor de
procedură civilă.
>Exceptii>Un alt exemplu relevant de aplicare a analogiei legii procesuale este restituirea cererii de recurs împotriva
încheierii, acțiune care nu este momentan prevăzută în Codul de procedură civilă. Astfel, în cazul în care persoana
adresează o cerere de recurs în conformitate cu art. 423 CPC, împotriva unei încheieri care nu poate fi atacată cu
recurs (de exemplu, încheierea de primire a cererii de chemare în judecată art. 168 CPC), instanța ierarhic superioară
nu ar trebui să primească o asemenea cerere, deoarece, în caz de o primeşte, aceasta urmează să se pronunțe
asupra fondului cauzei, ceea ce este exclus. Astfel, având în vedere că legea procesuală nu reglementează o acțiune
care ar permite instanței de judecată să nu primească cererea de recurs contra încheierii, aceasta aplicând prin
analogie instituția restituirii cererii de apel (art. 369 alin. (1) lit. f) CPC), restituie cererea de recurs. O soluție similară
este recomandată şi de Curtea Supremă în Justiție, care în Avizul consultativ al Plenului Curții Supreme de Justiție cu
privire la modul de aplicare a art. 171, art. 423 şi art. 428 al CPC din 04 martie 2013, a indicat că în asemenea cazuri
se va restitui cererea de recurs împotriva încheierii nesusceptibile de recurs.
În acelaşi timp, menționăm că analogia legii sau analogia dreptului este exclusă categoric în cazul normelor care
conțin noțiuni sau sancțiuni.
§ 2. Felurile izvoarelor dreptului procesual civil
Tratatele internaţionale
În art. 8 al Constituţiei se declară că Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile sale cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale
dreptului internaţional. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional, conţinând dispoziţii contrare Constituţiei, va
trebui precedată de o revizuire a acesteia. Potrivit art. 2 alin. (3) CPC, dacă prin tratatul internaţional la care
Republica Moldova este parte sunt stabilite alte norme decât cele prevăzute de legislaţia procedurală civilă a
Republicii Moldova, se aplică normele tratatului internaţional, dacă din aceasta nu rezultă că, pentru aplicarea lor,
este necesară adoptarea unei legi naţionale. Republica Moldova este parte a mai multor convenţii multilaterale
internaţionale în problemele ce țin de dreptul procesual civil. Dintre cele mai importante sunt:
a) Convenţia privind procedura civilă, 1 martie 1954;
b) Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, 4 noiembrie 1950;
c) Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, 10 iunie 1958;
d) Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional, 21 aprilie 1961;
e) Aranjamentul relativ la aplicarea Convenţiei europene de arbitraj comercial internaţional, 17 decembrie
1962;
f) Convenţia cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală,
încheiată între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente, 22 ianuarie 1993;
Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului
Protecția internațională a drepturilor şi libertăților fundamentale poate fi asigurată numai în condițiile asigurării
caracterului obligatoriu al hotărârilor CtEDO. În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 46 al CEDO, Înaltele
Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.
Astfel, în lipsa oricăror dubii, putem afirma că hotărârile CtEDO adoptate pe marginea cauzelor examinate de aceasta
sunt obligatorii pentru părți. Actele jurisdicționale ale CtEDO sunt, pe lângă acte de constatare şi sancționare a
încălcării, şi acte prin care CtEDO îşi realizează funcțiile sale de bază, inclusiv interpretarea şi aplicarea corectă a
prevederilor CEDO. Reieşind din prevederile art. 32 al CEDO, competența Curți acoperă toate probleme privind
interpretarea şi aplicarea Convenției şi protocoalelor sale, ceea ce presupune că unica autoritate competentă de a
interpretat anumite prevederi ale Convenției şi protocoalelor adiționale sau de a indica modul de aplicare a
Convenției şi protocoalelor sale este CtEDO. În rezultat, orice hotărâre CtEDO reprezintă un izvor inedit
jurisprudențial în ceea ce priveşte modul de aplicare a convenției, interpretarea noțiunilor utilizate, calificarea
situațiilor de încălcare a drepturilor fundamentale etc. Concluzionăm că hotărârile CtEDO sunt, în primul rând,
obligatorii pentru aplicare, iar în al doilea rând – urmează a fi aplicate de instanțele de judecată în calitate de izvor de
drept, deoarece, prin conținutul acestora, ele depăşesc cadrul individual al unei probleme ridicate în fața curții. În
acelaşi timp, rămâne deschisă întrebarea dacă aceste hotărâri constituie izvor al dreptului procesual civil şi pot fi
aplicate de rând cu alte izvoare în vederea aplicării normelor procedurale.
Constituţia Republicii Moldova – izvor al dreptului procesual civil. Constituţia proclamă principiile fundamentale ale
dreptului procesual civil, instituie sistemul judiciar în Republica Moldova, stabileşte competenţa instanţelor
judecătoreşti, utilizarea căilor de atac, declară caracterul public al dezbaterilor judiciare, obligativitatea hotărârilor
judecătoreşti, accesul liber la justiţie, neretroactivitatea legii şi altor acte normative, obligativitatea hotărârilor
judecătoreşti, limba de procedură şi dreptul la interpret.
Reieşind din pct. 2 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei, instanţa, judecând cauza, aplică în direct Constituţia în cazurile în
care:
a) prevederile Constituţiei, ce urmează să fie aplicate, nu conţin indicaţii referitor la adoptarea unei legi speciale care
ar reglementa aplicarea acestor prevederi ale Constituţiei;
b) instanţa judecătorească stabileşte dacă legea care a fost adoptată până la intrarea în vigoare a Constituţiei - 27
august 1994 – contravine prevederilor ei.
Hotărârile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Principalele atribuţii ale Curţii Constituţionale care au
incidență, inclusiv asupra activității instanţelor judecătoreşti constă în:
a) exercitarea la sesizarea controlului constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor
Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte;b) interpretarea Constituţiei Republicii Moldova; c) pronunţarea asupra
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova.
Legile organice: 1. Codul de Procedură civilă nr. 225 din 30.05.2003; 2. Codul de executare nr. 443 din 24.12.2004;
3. Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000; 4. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012;
5. Legea cu privire la organizarea judecătorească nr. 514 din 06.07.1995;
6. Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nr. 789 din 26.03.1996;
7. Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 06.07.1995;
8. Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947 din 19.07.1996;
§ 3. Precedentul judiciar şi practica judiciară
1. Practicii judiciare. Aceasta reprezintă reguli comune, recunoscute la nivelul unui sistem judecătoresc național,
adoptate cu scopul uniformizării aplicării de către instanțele de judecată a normelor de drept în examinarea şi
soluționarea cauzelor judiciare. În Republica Moldova practica judiciară este reprezentată prin Hotărârile explicative
adoptate de Plenul Curții Supreme de Justiție, care de jure nu constituie izvor de drept, deoarece nu au caracter
obligatoriu (art.17 CPC).
2. Precedentului judiciar. Acesta se materializează în hotărârea judecătorească adoptată la soluționarea unui caz
concret, care poate fi pusă la baza soluționării unui caz similar.
§ 4. Noțiunea şi clasificarea normelor procesual civile
Normă juridică de procedură civilă este măsura de reglementare a conduitei instanţei de judecată şi a celorlalți
subiecți implicați în proces în legătură cu examinarea şi soluţionarea pricinilor civile, precum şi executarea
hotărîrilor judecătoreşti.
Tradițional, în raport cu obiectul de reglementare a normelor de procedură civilă acestea se divizează în:
a) norme de organizare judecătorească – reglementează organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti,
numirea şi desemnarea judecătorilor;
b) norme de competenţă – reglementează competenţa generală şi cea jurisdicţională în materia examinării şi
soluționării pricinilor civile;
c) norme de procedură propriu-zisă – reglementează desfăşurarea procesului civil, precum şi punerea în executare
silită a hotărârilor judecătoreşti.
Suplimentar, din punct de vedere al rolului pe care îl au normele juridice, doctrina dreptului procesual civil clasifică
normele de drept procesual civil în:
a) norme cu generalizatoare – norme cu caracter general ce declară principii sau stabilesc noțiuni;
b) norme de reglementare a raporturilor procedurale civile – norme care investesc instanţa de judecată,
participanţii la proces şi alţi subiecţi procesuali cu drepturi şi obligaţiuni procedurale;
c) norme de protecţie a drepturilor procedurale – norme care asigură realizarea drepturilor şi obligațiilor
procesuale de către subiecții procesuali, de exemplu – normele ce stabilesc sancțiuni.
Normele generalizatoare, la rândul lor pot fi clasificate în trei categorii distincte:
– norme generale, de exemplu – sarcinile procedurii civile (art. 4 CPC);
– norme declarative, de exemplu – principiile fundamentale ale dreptului procedural civil al Republicii Moldova (art.
19-27 CPC);
– norme definitorii, de exemplu – definiţia probei judiciare (art. 117 CPC).
§ 5. Acțiunea legii procesuale în timp, spațiu şi asupra persoanei.
Legea procedurală civilă nu are putere retroactivă. Acest principiu este consfinţit în art. 3 CPC. Conform acestui
articol, instanţele judecătoreşti aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării
actelor de procedură sau executării actelor instanţei judecătoreşti, precum şi a actelor unor altor autorităţi în
cazurile prevăzute de lege. Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat
al aplicării legii abrogate şi nu le desfiinţează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi
încetează, dacă noua lege nu prevede altfel. Acţiunea legilor (normelor) de drept procesual civil în spaţiu este
guvernată de principiul teritorialităţii, în sensul că legile Republicii Moldova se aplică pe întregul teritoriu al ţării,
ceea ce decurge din conceptul universal al suveranităţii şi independenţei statelor. Potrivit art. 454 CPC cetăţenii
străini şi apatrizii, organizaţiile străine şi organizaţiile internaţionale sunt în drept să se adreseze în instanţele
judecătoreşti ale Republicii Moldova pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime,beneficiin în faţa
instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii procedurale ca şi
cetăţenii şi organizaţiile Republicii Moldova, în condiţiile legii. Reclamantul străin nu poate fi obligat să depună
cauţiune sau o altă garanţie din motivul că este persoană străină sau că nu are domiciliul ori sediul în Republica
Moldova.