Membrele sau extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate

diferitelor mişcări.
Ele sunt impartite:
- membre superioare
- membre inferioare
Membrele (extremitatile) prezinta o portiune care le leaga de trunchi, numita centura
membrului (centura scapulara - pentru membrele superioare, celtura pelviana - pentru membrele
inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul liber (superior sau inferior).

I. Scheletul membrului superior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrului superior sunt descrise ca oase ale centurii
scapulare şi oasele extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară este alcătuită din
claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului superior se subîmparte, la rândul lui, în
scheletul braţului, reprezentat de humerus, scheletul antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau cubitus,
şi scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene şi falange.

a. Centura
membrului superior
sau centura
scapulară formează
scheletul umărului și
asigură legătura
dintre oasele
membrului liber și
toracele osos.

• Oasele
centurii
scapulare se
compune din
două oase;
clavicula şi
scapula sau
omoplatul.

1. CLAVICULA este un
os lung şi pereche, situat la limita dintre
torace şi gât; este orientată transversal,
fiind cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Dintre
aceste două curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi alta laterală, cu concavitatea
anterioară. Forma osului poate fi observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare
aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru delimitarea unor regiuni
ale corpului şi pentru localizarea eventualelor afecţiuni.
Clavicula este formată din corp şi două extremităţi.
Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea turtită, anterior - marginea concavă a acestei
extremităţi, iar în jos - faţa osului, prevăzută cu un şanţ.

2. SCAPULA sau OMOPLATUL este un os lat, de formă

triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu intercostalşi coasta a VII-a. Osul este aplicat
pe torace, pe care-1 depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la delimitarea
axilei.
Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu o puternică spină; în sus marginea cea mai
mică şi subţire; lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate articulară).
1. Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în porţiunea ei laterali cu o
prelungire liberă, neaderentă de faţa posterioară ; numită acromion. Spina scapulei are o formă
triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are trei margini, dintre care una
anterioară, prin care spina aderă de faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi concavă; a treia
dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin buza superioară muşchiului trapez,
iar prin cea inferioară muşchiului deltoid.
2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub piele. Prezintă faţa articulară
a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se articulează. La unirea acromionului
cu buza inferioară a spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina scapulei şi acromionul se
pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la unirea celor două formaţiuni, are deosebită
importanţă practică; pornind de la el, se pot face măsurătorile pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale
centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi: infraspinos, rotund mare, rotund
mic.

b. Scheletul membrului superior liber este

format din scheletul bratului (humerus), scheletul
antebrațului (radius, ulna) și scheletul mâinii (oase carpiene,
metacarpiene ți falange).
1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează scheletul braţului. El este
alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei prisme
triunghiulare cu marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa osoasă numită
tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat. Extremitatea superioară prezintă: capul humeral,
tuberculul mare, tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral este o formaţiune osoasă a
cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă. El intră în cavitatea glenoidă a scapulei.
Extremitatea inferioară a humerusului este turtită antero-posterior şi prezintă condilul humeral,
trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi olecraniană.
Orientare. Se aşază: în sus extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei
articulară, anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului şi cel al condilului numeral
nu se află în acelaşi plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis lateral, are 14-20° şi
denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul are aproximativ 60°.
2. ULNA este un os lung şi pereche, situat în partea medială a antebraţului, în prelungirea
degetului mic. Ulna sau cubitus este un os lung, pereche, care împreună cu radiusul formează scheletul
antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul de forma unei prisme
triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini. Marginea dinspre radius (laterală) este ascuţită şi poartă
numele de creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară prezintă incizura trohleară, olecranul,
apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura radială. Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită
dintr-o parte sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o proeminenţă osoasă ascuţită, numită apofiza stiloidă
a ulnei .
Pe scheletul articulat el este puţin oblic de sus în jos şi medio-lateral, formând cu
humerusul un unghi, cu deschiderea laterală.
Orientare. Se pune în sus extremitatea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei
extremităţi, iar lateral marginea cea mai ascuţită a osului.
3. RADIUSUL este un os lung şi
pereche, situat la partea laterală a
antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este
un os lung, pereche, care împreună cu ulna
formează scheletul antebraţului. El este aşezat
lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un
corp şi două extremităţi. Corpul este de formă
rotundă în partea superioară şi de prismă
triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta
interosoasă şi tuberozitatea radială. Extremitatea
superioară a radiusului are formă cilindrică şi
poartă denumirea de cap radial. Acesta prezintă
o suprafaţă articulară scobită, aşezată pe faţa
superioară, numită foseta capului radial.
Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă care pleacă de pe faţa laterală şi se
prelungeşte în jos, numită apofiza stiloidă a radiusului, se articulează cu capul cubitusului scafoid
semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior faţa ei prevăzută cu şanţuri,
lateral procesul descendent al acestei extremităţi.
4. OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.
 Faţa anterioară, concavă, a mâinii se numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară, convexă,
dosul mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se numeşte marginea radială, iar cea
corespunzătoare degetului mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor mâinii.
Oasele carpiene sunt în număr de opt și formează masivul carpian, corpul sau segmentul
proximal al scheletului mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi altul inferior. Oasele
carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar pe de lata, cu oasele antebraţului şi cu cele
metacarpiene. Rândul superior este alcătuit, din afară înăuntru, din următoarele patru oase: scafoid,
semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu
cârlig. Aceste se articulează cu cinci oase metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la interior,
aceste la rândul lor se articulează cu primul rând de falange. Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu
excepţia policelui care are două falange.

II. Scheletul membrului inferior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în - 30 - oasele centurii pelviene şi
oasele extremităţilor libere a membrului inferior.

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care împreună cu osul sacral şi cu
coccisul formează bazinul.
 1. COXALUL este un os pereche, de
formă neregulată care provine din sudarea a trei oase
primitive: ilion, ischion şi pubis, care se
sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani
la băieţi. La adult coxalul are două feţe (medială şi
laterală), patru margini (anterioară,
posterioară, superioară şi inferioară) şi patru
unghiuri. Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă,
linia arcuată, faţeta auriculară a coxalului, fundul
cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie. Faţa laterală
prezintă: fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura
obturatoare. Marginea anterioară prezintă trei
proeminenţe osoase, numite spina iliacă antero-
superioară, spina iliacă anteroinferioară, eminenţa iliopectinee, spina pubisului. Marginea posterioară
prezintă două proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-superioară şi spina iliacă
posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica incizură sciatică situată sub spina
sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în partea inferioară a acestei margini. Marginea superioară
poartă numele de creasta iliacă. Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată, numită faţeta
pubiană sau faţa articulată simfizară care serveşte la articularea celor două oase coxale.

b. Oasele extremităţii libere a membrului

inferior sunt: femurul, care formează scheletul coapsei; tibia şi fibula,
care alcătuiesc scheletul gambei; oasele tarsiene, metatarsiene şi
falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în alcătuirea
scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula
sau patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural.
1. FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul coapsei. El se compune
dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize. Corpul are o formă asemănătoare cu o prismă
triunghiulară cu feţele convexe şi netede. Pe muchia posterioară a corpului se găseşte o creastă osoasă -
linia aspră a femurului. Extremitatea superioară prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul
mare, trohanterul mic şi creasta intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă de formă
aproape sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau colul femurului are o formă aproape
cilindrică şi măsoară aproximativ 5 cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două proeminenţe
osoase situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea inferioară, uşor turtită
anteroposterior, este alcătuită din condiţii femurali (medial şi lateral), epicondilii femurali (medial şi
lateral), trohleea femurală şi groapa sau incizură intercondiliană. Condilii femurali sunt două mase
osoase voluminoase, ovoide, aşezate unul medial şi altul lateral. - 31 - Epicondilii femurali sunt două
proeminenţe oase situate de o parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial şi epicondilul
lateral). Trohleea femurală este o suprafaţă articulară asemănătoare cu un scripete sau mosor, situată pe
faţa anterioară a epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu rotula.

2. TIBIA este un os lung, pereche, care împreună cu fibula

formează scheletul gambei. Pentru descrierea anatomică prezintă: un
corp, două epifize. Corpul are forma unei prisme triunghiulare,
prezentând trei fețe, trei margini. Epifiza proximală mai este denumită
și platou tibial, datorită aspectului plat pe care îl prezintă. Prin
intermediul acesteia se realizează articularea cu epifiza inferioară a
femurului. Epifiza inferioară prezintă o apofiză internă – maleola
internă.

3. FIBULA sau PERONEUL este un os

lung, pereche, care împreună cu tibia formează scheletul gambei. Tibia
este așezată medial, iar fibula lateral. Fibula se compune dintr-un corp
și două extremități. Corpul fibulei reprezintă o creastă interosoasă pe
care se inseră membrana interosoasă a gambei. Extremitatea superioară
sau capul peroneului prezintă o suprafață articulară pentru condilul
lateral al tibiei și o proeminență osoasă: vârful capului sau apofiza
stiloidă a peroneului. Extremitatea inferioară prezintă o formațiune
osoasă care coboară sub nivelul extremității inferioare a tibiei,
denumită maleola lateral sau externă, care se articulează cu astragalul și
o suprafață articulară pentru tibie.

4. ROTULA sau PATELA este un os

scurt, turtit antero-posterior, de formă triunghiulară, situat în
masa tendonului cvadriceps femural. Pe fața posterioară a
rotulei se găsesc două fețe articulare pentru articularea cu
condilii femurali.
5. OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul
sau segmentul posterior al scheletul piciorului. Ele sunt
așezate pe două rânduri, unul posterior și altul anterior.
Rândul posterior este alcătuit din talus (astragal) și
calcaneu, iar rândul anterior, din osul scafoid, cuboid și
cele trei oase cuneiforme. Oasele mefatarsiene, în număr de
cinci, alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului
piciorului. Ele sunt numerotate de la l la V, începând din
dreptul degetului mare al piciorului. Falangele alcătuiesc
scheletul degetelor sau scheletul segmentului anterior al
piciorului. Ele sunt în număr de 14. Fiecare deget, cu
excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange;
proximală, mijlocie şi distală,