Sunteți pe pagina 1din 1

Arterele coronariene epicardice reprezintă o localizare majoră a aterosclerozei.

Se consideră
ca factorii de risc majori ai aterosclerozei (LDL plasmatic crescut, HDL plasmatic scăzut, fumatul,
diabetul zaharat şi hipertensiunea) perturba funcţiile normale ale endoteliului vascular. Disfuncţia
endoteliului vascular şi o interacţiune anormală cu monocitele şi plachetele sanguine determina
acumularea subintimala de lipide anormale, celule şi resturi celulare (adică placi ateromatoase)
care se dezvolta cu viteze diferite în diferitele segmente ale arborelui coronarian epicardic şi
eventual conduc la reduceri segmentare ale calibrului vascular. Relaţia dintre fluxul pulsatil şi
stenoza lumenului este complexă, dar experimentele au arătat că atunci când o stenoza reduce aria
vasculară de secţiune cu aproximativ 75% necesarul miocardic crescut nu mai poate fi satisfăcut
nici prin dublarea fluxului la nivelul coronarian respectiv. Atunci când aria lumenului vascular este
redusă cu mai mult de aproximativ 80%, fluxul sanguin în repaus poate fi scăzut, iar diminuări
minore suplimentare ale orificiului stenotic pot reduce dramatic fluxul coronarian şi pot determina
ischemie miocardică.
Stenozarea aterosclerotica segmentara a arterelor coronare epicardice este produsă cel mai
obişnuit de formarea unei plăci aterosclerotice, care este expusă la fisurare, hemoragie şi tromboza.
Oricare din aceste evenimente poate agrava temporar obstrucţia, reducând fluxul sanguin
coronarian şi determinând manifestări clinice de ischemie miocardică, aşa cum sunt descrise în
continuare. Localizarea obstrucţiei va influenţa mărimea zonei de miocard care devine ischemic,
determinând astfel severitatea manifestărilor clinice. Stenoza coronariană severă şi ischemia
miocardică sunt frecvent însoţite de dezvoltarea vaselor colaterale, în special atunci când stenoza
se dezvolta progresiv. Aceste vase pot furniza flux sanguin suficient pentru a menţine viabilitatea
miocardului în repaus, atunci când sunt bine dezvoltate, dar nu şi în situaţiile care necesită flux
crescut.
Dacă stenoza severă a unei artere epicardice proximale a redus aria de secţiune cu mai mult
de 70%, vasele de rezistenţă distale (atunci când ele funcţionează normal) se dilată pentru a reduce
rezistenta vasculară şi a menţine fluxul sanguin coronarian Se dezvolta astfel un gradient de
presiune la nivelul stenozei proximale, iar presiunea sanguină distal de stenoza scade. Atunci când
vasele de rezistenţă sunt dilatate maximal, fluxul sanguin miocardic devine dependent de presiunea
din artera coronară aflată distal de obstrucţie, în aceste circumstanţe, ischemia în regiunea
perfuzata de artera stenozata poate fi precipitată de creşterea necesarului de oxigen cauzat de
activitatea fizică, de stresul emoţional şi/sau de tahicardie. Modificările calibrului arterei coronare
stenozate datorate vasomotricităţii fiziologice, spasmului patologic sau dopurilor plachetare mici
pot modifica echilibrul critic dintre aportul şi necesarul de oxigen, precipitând astfel ischemia
miocardică.