Rolul profesorului în dezvoltarea morală a adolescentului

Din ce în ce mai des, în atenţia publicului larg sunt trimise ştiri despre comportamente mai
puţin morale ale unor profesori faţă de elevi, ale unor elevi care folosesc şcoala ca loc al
satisfacerii curiozităţilor sexuale, ale unor educatoare care îşi postează pe profilul oficial de
Facebook fotografii în posturi senzuale şi aşa mai departe. Astfel de ştiri umplu pagini de ziare
sau minute bune în emisiunile audiovizuale. Excepţii senzaţionale sau stare de fapt, ele nu pot să
nu ridice un semn de întrebare cu privire la universul moral al tinerei generaţii.
Profesori tineri şi capabili ajung la catedră cu dorinţa nu doar de a avea un raport
unidirecţional cu elevii, sub aspectul comunicării didactice. Profesorii nu doresc doar să
transmită anumite informaţii, ei nu se preocupă doar de receptarea de către elevi a informaţiilor
transmise, ci şi de dimensiunea afectivă şi spirituală a vieţii elevilor, de dezvoltarea psiho-
emoţională a copilului. Alături de familie, şcoala este principalul izvor de cultură şi factor de
civilizaţie în care se desăvârşeşte formarea omului ca persoană capabilă de relaţii şi
responsabilităţi sociale. Prin pregătirea sa teoretică asociată cu calităţile personale, profesorul
realizează un contact pozitiv cu elevii în vederea realizării procesului instructiv-educativ. Paralel
sau în strânsă legătură cu relaţia formală profesor-elev, pot apărea relaţii spontane informale care
pot favoriza demersurile educaţionale sau, dimpotrivă, pot degenera în relaţii sau simpatii
amoroase, străine de un climat propice dezvoltării morale a persoanei. Constantin Popa (26 ani),
profesor la Liceul Teoretic "Spiru Haret" din Moineşti, este de părere că "atât timp cât fiecare îşi
cunoaşte obligaţiile şi le îndeplineşte cu seriozitate şi dăruire, nu ar trebui să existe probleme de
acest gen. În momentul în care acestea apar, profesorul trebuie să găsească metoda cea mai
eficientă de a remedia această stare, dar fără a face compromisuri, uitând de statutul pe care îl
are. În timpul orelor de curs, atât profesorul, cât şi elevul trebuie să păstreze o atitudine conformă
cu acest statut. Lucrul acesta se aplică mai ales dacă sunt apropiaţi ca vârstă, pentru a se evita
situaţiile apărute în ultima perioadă în mass-media".
Cu privire la acelaşi aspect al relaţiei dintre profesor şi elev, psihologul Angela-Maria Arseni
ne-a declarat: "Elevii se formează şi se dezvoltă în cadrul unor instituţii de învăţământ, care au
menirea de a le oferi mediul cel mai potrivit pentru ca viitorii adulţi să fie nişte personalităţi
capabile din punct de vedere intelectual, emoţional şi moral. Însă, tot mai des, asistăm la situaţia
în care relaţia profesor-elev devine cu totul disfuncţională. Astfel, profesorul care ar fi trebuit să-
şi motiveze elevii, menţinând o ambianţă plăcută la ore şi o relaţie de cooperare cu aceştia, trece
de barierele legale, morale şi ale bunului-simţ şi profită de naivitatea şi de autoritatea pe care o
exercită asupra tinerilor elevi, recurge la manipulare afectivă şi la seducţie şi se angajează în
relaţii intime cu elevi ajunşi la vârsta adolescenţei. Acest aspect nu face decât să răstoarne
întregul sistem de valori, aflat în formare, al adolescenţilor şi să îngreuneze o etapă importantă
din dezvoltarea viitorului adult, etapă care este oricum solicitantă datorită schimbărilor profunde
atât la nivel fizic, cât şi psiho-emoţional."
Profesorul este un mentor
Perioada adolescenţei este una dintre cele mai dificile în viaţa unui om. Părintele Simeon
Kraiopoulos spune, în cartea sa despre adolescenţă, tineri şi căsătorie, că "perioada adolescenţei
este starea cea mai critică din viaţa omului". Dezvoltarea accentuată pe care o cunoaşte
organismul alături de nevoia de emancipare de sub tutela oricărei autorităţi, fie ea parentală sau
instituţională, este una din caracteristicile acestei perioade. Adolescentul se trezeşte manifestând
atitudini contradictorii, putând fi uşor influenţabil de persoanele cu care intră în contact în mod
repetat.
Deşi poate avea un bun început în dezvoltarea lui intelectuală, adolescentul prezintă de
multe ori dezechilibre emoţionale care îşi caută rezolvarea. În căutarea sensului şi din nevoia
acută de iubire şi afecţiune, de acceptare şi recunoaştere, adolescentul poate manifesta
comportamente nocive care, deşi promit împlinirea acestor nevoi, nu conduc decât la
dezechilibre din ce în ce mai mari. În aceste condiţii, un comportament inadecvat promovat de
un educator poate influenţa în mod negativ şi destul de uşor viaţa acestor, încă, "copii". "Acest
gen de relaţie între profesor şi elev reprezintă o formă de abuz din partea profesorului asupra
psihicului elevului adolescent, abuz care afectează comportamentul său intim, social şi şcolar. De
asemenea, percepţia adolescentului angajat într-o astfel de relaţie va fi deformată, ajungând să
aibă probleme de relaţionare, pierzându-şi încrederea în cei din jur şi având o stimă de sine
scăzută. Adolescentul devine confuz în relaţiile cu familia şi cu prietenii, manifestând o
incapacitate de adaptare la situaţiile problematice cu care se confruntă. Astfel, odată cu trecerea
timpului, abuzul emoţional şi sexual la care a fost supus va duce la o stagnare din punct de
vedere emoţional a viitorului adult, dezvoltând sentimente de dependenţă şi imaturitate afectivă
în relaţiile cu ceilalţi", a mai declarat psihologul.
În aceste condiţii, responsabilitatea morală a profesorului este una incalculabilă. Mai mult,
efectele pozitive sau negative ale comportamentului moral al profesorului acţionează mult timp
după ce influenţa propriu-zisă şi-a încetat acţiunea. Astfel, dascălul ar trebui să fie deschis în
comportament, echilibrat în atitudinea lui morală, evitând extremele unui rigorism impersonal
sau ale unei laxităţi morale compromiţătoare. "Prietenia dintre profesor şi elev poate avea atât
consecinţe pozitive, cât şi negative. O apropiere a profesorului spre elevi duce de obicei la o mai
bună comunicare care este benefică în desfăşurarea procesului de învăţământ. Elevii întotdeauna
vor aprecia profesorul care se aproprie de ei, care ştie să îi motiveze prin încurajări, care
apreciază şi răsplăteşte pe fiecare pentru munca sa şi care mereu întreabă care sunt problemele cu
care se confruntă ei, încercând să găsească o soluţie pentru a elimina orice obstacol din calea
lor", ne-a mai precizat tânărul profesor de liceu
Profesorul este un actor desăvârșit, care își are scena în sala de clasă. Este cel care hrănește
fantezia, explică trecutul și imaginează viitorul. Însă în spatele acestor cuvinte se află atâtea
lucruri pe care cei care nu sunt în sistemul de învățământ nu le știu sau, dacă le știu, le
interpretează greșit. Profesorul este cel care își sacrifică de multe ori timpul liber pentru a-și
putea îndeplini sarcinile de serviciu, puse în cârcă de un sistem bolnav, bazat pe un fundament
care se clatină din cauza faptului că mereu se schimbă câte ceva, „pe ici, pe colo, prin părțile
esențiale”. Cadrul didactic este cel care este redus la tăcere de societate atunci când își cere
drepturile: „Ce le mai trebuie și la ăia? După ce că stau 4-5 ore la școală și au atâtea vacanțe, nu
le ajunge salariul? Iar fac grevă?” Dincolo de această atitudine răutăcioasă există adevăr, dar și
neadevăr. Pe lângă cele 4-5 ore efective la catedră, mai sunt alte ore petrecute la navetă (în cazul
cadrelor didactice care ocupă un post „la țară”) și alte 2-3 ore pe care le consumă acasă pentru
pregătirea lecțiilor din ziua următoare. Un profesor bun, care dorește să își facă meseria
conștiin­cios se documentează, citește, alcătuiește teste, corectează, notează etc. Fișe de evaluare
ale elevului, teste, rapoarte, portofolii personale, plani­ficări anuale și semestriale, planuri de
lecții, schițe pentru fiecare oră în parte, caietul dirigintelui, fișe psihopedagogice ale tuturor
elevilor din clasă, lectorate cu părinții, n procese-verbale, la care, dacă profesorul are „fericirea”
de a fi membru în una din nenumăratele comisii care există în orice unitate școlară, se adaugă
altele – toate acestea reprezintă doar câteva dintre documentele pe care orice profesor trebuie să
le întocmească și să le prezinte supe­riorilor, obligatoriu. Profesorul este îngro­pat mereu în
hârtii, sistemul de învățământ contemporan este unul bazat pe situații, rapoarte, tabele, proiecte,
situații statistice, documente ce trebuie completate. Un profesor bine cotat este cel care are
kilograme de hârtie în portofoliu. Să nu uităm că profesorul este ca o lumânare care îi luminează
pe alții, consumându-se pe sine.

Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și

pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de
învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și cetățenească.

Profesiunea didactică este asociată cu câteva categorii fundamentale de roluri, acceptate de

majoritatea sistemelor de formare a profesorilor: proiectare, mangementul și organizarea
activităților de învățare, consiliere psiho-educațională, managementul clasei de elevi, comunicare
cu elevii, părinții și colegii, dezvoltare profesională de-a lungul vieții, participare la
perfecționarea procesului educațional și a inovațiilor din școală, oferirea de servicii educaționale
pentru comunitate etc.

Personalitatea profesorului în condițiile învățământului actual presupune și o serie întreagă

de calități, determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară. Profesorul își
asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui. În
școală, profesorul este conducătorul activității didactice care se desfășoară în vederea realizării
obiectivelor prevăzute în documentele școlare. Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate
exercita profesorul, Anita E. menționează următoarele:

-Profesorul, ca expert al actului de predare-învățare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea
ce se întâmplă în procesul de învățământ.
-Profesorul, ca agent motivator, declanșează și întreține interesul, curiozitatea și dorința lor
pentru activitatea de învățare.

-Profesorul, ca lider, conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor

fenomene ce se produc aici. Este un prieten și confident al elevilor, un substitut al părinților,
obiect de afecțiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate.

-Profesorul, în ipostază de consilier, este un observator sensibil al comportamentului elevilor,

un îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.
 -Profesorul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acțiunile, comportamentul său este un
exemplu pozitiv pentru elevi.

Profesorul, ca profesionist reflexiv, se străduiește tot timpul să înțeleagă și să reflecteze asupra

întâmplărilor inedite din clasă, să studieze și să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se
confruntă.

Profesorul, ca manager, supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalți
profesori, cu părinții și cu ceilalți factori.

Profesorul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de
personalitatea lui.

Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfășoară și o activitate extrașcolară sau cultural-
educativă. Corolarul conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la
evenimentele și frământările social-culturale ale timpului în care trăiește și ale poporului din care
face parte. În această ipostază, profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija pentru
ridicarea gradului de cultură și al națiunii sale.

Desfășurându-și activitatea profesională în cadrul școlii, dascălul nu încetează de a fi un educator

și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la mijloace și forme adecvate.
Numai în măsura în care profesorul își continuă misiunea și în afara cadrului profesional pe care
îl oferă școala poate fi considerat un educator al poporului său. Cele două laturi ale activității
sale, școlară și extrașcolară, nu numai că se presupun, dar se și întregesc și se completează
reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al patriei noastre.

Profesorul este cel care orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan al
elevilor pentru descoperire, cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare și integrare
a datelor culese, a cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea problemelor
date, lăsându-le: libertatea de examinare a faptului real ori de analiză critică a conținutului unui
text; independență în activitate; operativitate și rapiditate în reacții (cognitive, afective, motrice);
deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semiautonomie a învățării, el poate interveni

din când în când, canalizând energiile partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă explicații, dă
lămuriri, răspunde la întrebări, îi ajută să utilizeze corect anumite materiale, instrumente sau
utilaje, caută să-i ajute să evite devierile inutile, încercările fără obiect, eventualele erori și
pierderi de timp.

Profesorul este cel care, ținând seama de logica învățării, orientează ceea ce elevii au de făcut,
devine ghid al demersului lor euristic, canalizându-i în direcția obținerii rezultatelor așteptate, în
loc de a le impune într-o manieră directă, dinainte stabilită cu mai multă sau mai puțină
rigurozitate.

În literatura de specialitate se apreciază că profesiunea didactică nu se poate restrânge doar la cea

de simplă sursă de cunoștințe. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică rămâne
însă una dintre coordonatele de bază ale misiunii sale. Wolfolk menționează următoarele funcții
ale profesiunii didactice: luarea deciziilor privitoare la ceea ce se întâmplă în procesul de
învățământ; declanșarea și întreținerea interesului elevilor, curiozității și dorinței lor pentru
activitatea de învățare; conducerea grupului de elevi; îndrumă persuasiv elevii, îi sfătuiește și
observă comportamentul acestora; reprezintă un model pozitiv de personalitate și comportament
pentru elevii săi; înțelege, reflectează asupra întâmplărilor din clasă, studiază fenomenele
psihopedagogice cu care se confruntă.

Asumându-și o multitudine de roluri, profesorul trebuie să conștientizeze că exercitarea lor

depinde de personalitatea pe care și-o modelează. În acest sens, un rol deosebit în exercitarea
acestei profesiuni îl au anumite componente ale personalității: cultura profesională, calitățile
atitudinale și cele aptitudinale. De fapt, pentru ca anumite cunoștințe să fie transmise de la o
persoană la alta și acceptate, trebuie întotdeauna ca între ele să existe un schimb afectiv format
din încredere și dispoziție receptivă dintr-o parte și din alta.

Rolul profesorului poate să fie analizat și din perspectiva relației profesor-elev. Având în vedere
valorile societății contemporane (libertate, responsabilitate, toleranță, cooperare), se impune o
nouă abordare a relației profesor-elev: asumarea de către profesor și elevi a unei responsabilități
morale comune în cadrul relației educaționale, conducând la angajarea afectivă și efectivă în
procesul educațional; recunoașterea reciprocă a „dreptului de a fi altfel” și valorizarea fiecărei
ființe umane în parte, indiferent de cât și de cum este diferită; încrederea în posibilitățile fiecărei
ființe umane de a progresa; recunoașterea faptului că toți elevii și profesorii sunt parteneri sociali
cu funcții complementare, dar cu responsabilitate comună; considerarea școlii ca mediu de
construcție culturală; renunțarea la principiul „căii optime unice” și conștientizarea faptului că
majoritatea problemelor sociale și umane au mai multe soluții echi-finale și echivalente;
promovarea autenticității și sincerității – a fi tu însuți este mai important decât a avea dreptate.

Educația se sprijină pe patru piloni importanți: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești
împreună cu alții și a învăța să fii. În funcție de această optică, dar și de implicațiile globalizării
asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din învățământ urmează să
îndeplinească roluri noi.

Așa de exemplu, prin metodologia de aplicare a noului curriculum național, li se cere

educatorilor din învățământ să creeze activități (situații) de învățare adecvate obiectivelor
proiectate, ținând seama, desigur, de natura subiectului lecției și de particularitățile clasei sau ale
grupei de elevi. Ideea nu este nouă în pedagogie, însă rolul profesorului este mai recent, el fiind
astăzi formulat explicit și specificat în documentele de proiectare didactică. Evident, cu cât
situațiile de învățare vor fi mai bine alese sau imaginate de profesor, cu atât mai interesantă și
mai eficace în planul învățării va fi activitatea de instruire.

Un alt rol nou ar putea fi acela de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere, alături de
rolul tradițional de transmițător de informații, la care nu se renunță, dar a cărui pondere este,
vizibil, în scădere în cadrul învățământului modern, centrat pe competențe. De asemenea,
profesorul este astăzi un veritabil agent al schimbării, pregătindu-și elevii în această perspectivă,
care se constituie tot mai mult într-o dimensiune a omului contemporan.

Nu în ultimul rând, profesorul este chemat să se implice în luarea deciziilor de politică

educațională la diferite niveluri, precum și în procesul complex, dificil de inserție profesională și
socială corespunzătoare noilor condiții. O seamă de roluri noi derivă și din implicațiile educației
permanente asupra programelor școlare. Acestea tind să se integreze atât în plan orizontal, cât și
pe verticală, să fie centrate pe valori, atitudini și motivație, să cultive independența, propria
responsabilitate, flexibilitatea, facilitând dezvoltarea oamenilor.

Prof. drd. Cristina STAN, Școala Gimnazială C. Giurescu, Chiojdu, Buzău

O echipă de psihologi şi traineri braşoveni au desfăşurat anul trecut un proiect pilot în mai multe
şcoli din Braşov avînd ca scop schimbarea mediului rigid şi autoritar din sălile de clasă. Peste 40
de dascăli braşoveni au trecut prin cursuri de dezvoltare personală şi comunicare de tip PCM
(process communication model), au fost ajutaţi să înţeleagă mai bine diversitatea claselor unde
predau şi li s-au dat instrumentele necesare de a lucra individual cu elevii. Rezultatele la clasă s-
au văzut imediat. Copiii sînt mai veseli, mai motivaţi, învaţă mai bine şi vin cu plăcere la şcoală,
chiar şi în zone defavorizate, aşa cum este şcoala din Gîrcini. La Gîrcini, unul dintre efectele
proiectului a fost scăderea abandonului şcolar şi creşterea promovabilităţii în rîndul elevilor de
clasa a VIII-a. În total, 5.000 de copii au fost beneficiarii acestui program care s-a desfăşurat pe o
perioadă de 9 luni în şcolile braşovene şi s-a încheiat în luna decembrie.
Daniela Ciobotar, trainer şi iniţiator al „Teachers Up“, a spus că principala piedică în calea
performanţei şcolare este lipsa de conectare şi comunicare reală între profesor şi elev. „Există
prejudecata că atunci cînd te adresezi unei clase vorbeşti colectiv, nediferenţiat. Marea ruptură în
comunicare nu apare cînd se livrează noţiuni obiective, ci la adresarea şi evaluările individuale,
cînd feedbackul trece de cele mai multe ori pe lîngă elev sau are darul de a-l frustra pentru că nu
este comunicat aşa cum trebuie. Noi îi învăţăm pe profesori cum să comunice diferenţiat cu
elevii, pe limbajul lor, cum să rezolve conflictele la clasă şi mai ales cum să abordeze elevii
consideraţi «problemă», care există în fiecare colectiv, în aşa fel încît să îi motiveze să înveţe şi
să coopereze la clasă, iar rezultatele se văd imediat”, a spus iniţiatoarea proiectului.
De asemenmea, un alt trainer, Andrada Muscalu, a precizat că la acest program au participat în
princpal profesori tineri interesaţi de dezvoltare personală şi de a lucra mai bine cu elevii. „Dar
am avut surpriza să vedem interes şi din partea celor mai experimentaţi, chiar profesori care ar fi
trebuit să iasă la pensie”, a spus Muscalu.
Daniel Petrule, director la Şcoala Gimnazială nr 2 din Sînpetru a spus că după acest curs, i-a fost
mult mai simplu să îşi înţeleagă propriul comportament, pe cel al elevilor şi să comunice mai
eficient cu ei.
„M-a ajutat să înţeleg dinamica personalităţilor elevilor mai dificili, să rezonez mai bine cu ei, să
îi înţeleg mai bine şi să creez o atmosferă de studiu mai bună la clasă”, a spus Ladislau Nedeczy,
profesor la aceeaşi şcoală din Sînpetru.
Echipa de psihologi şi traineri îşi propune ca acest program să devină naţional şi să fie
implementat în şcoli din alte patru oraşe din România. Programul îşi propune să cuprindă 500 de
profesori din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi, avînd ca beneficiari o medie de 20.000 de elevi.
Programul „Teachers Up“ a presupus mai mulţi paşi. Pentru profesorii identificaţi au fost
organizate cursuri de dezvoltare personală şi comunicare PCM, le-au fost furnizate materiale pe
întreaga durata programului cu modele şi situaţii aplicate şi au fost ghidaţi, pas cu pas, cu
ajutorul orelor de coaching în implementarea modelului de comunicare în predarea şi relaţia cu
elevii la clasă. Între rezultatele imediate ale programului se numără: o mai bună cunoaştere
personală şi înţelegerea nevoilor personale a fiecărui cadru didactic în parte, dezvoltare personală
care i-a ajutat şi în viaţa particulară, o mai bună conştientizare din partea profesorilor a
diversităţii claselor cu care lucrează, nevoilor,
motivaţiilor şi modurilor diferite de a învăţa şi comunica a elevilor, îmbunătăţirea relaţiei
profesor-elev dar şi profesor-profesor în cancelarie, toleranţă şi empatie ridicate faţă de elevi,
părinţi şi restul cadrelor didactice.
PCM este un instrument inovator care te ajută să înţelegi, să motivezi şi să comunici mai eficient
cu cei din jur. PCM este un test de personalitate gîndit şi dezvoltat de Dr. Taibi Kahler în anii
'70, folosit de NASA pentru recrutarea de astronauţi şi de Bill Clinton în redactarea discursurilor
sale, iar astăzi de zeci de mii de oameni, de la astronauţi, antreprenori şi preşedinţi de stat pînă la
oameni simpli, care vor, pur şi simplu, să se cunoască şi să comunice mai bine

Ce trebuie să facă profesorii ca să câștige respectul elevilor

Sfaturile astea chiar ar putea să-i ajute pe profesori să aibă altă relație cu
elevii lor.

Fotografie de Fabrice Florin via Flickr

Cine a zis că la ore nu poate fi și așa?

 O să încep cu un clișeu. Știu că ați mai auzit asta de o grămadă de ori: sunteți formatori,
creatori, modelatori. V-ați săturat, poate, să vi se atribuie titlul ăsta și să vi se paseze
responsabilitatea pentru toate generațiile dubioase care ies de pe băncile liceului sau poate e chiar
invers și vă place să auziți asta. Oricum, aveți un rol important în viața noastră. Aproape cel mai
important, după ăia șapte ani d-acasă. Toată lumea crede că, atunci când vine vorba despre un
profesor, în discuție intră doar materia pe care o predă proful respectiv, dar e vorba de mult mai
mult decât atât. Petrecem patru ani cu voi și fie că ne dorim sau nu, deveniți exemple pentru noi.
Din toate punctele de vedere.
Cu siguranță că noi, elevii, nu suntem perfecți. Nici măcar pe departe. Dar sunt și unii dintre
noi care vă respectă și, cel puțin pentru ei, ar merita să continuați lupta cu absolut totul și să
purtați cu mândrie titlul de exemple, în primul rând, și apoi de profesori. Din partea mea, un
simplu elev, aveți aici o scurtă listă cu acele lucruri mici pe care le-ați putea face ca să fiți ceea
ce îmi doresc și eu să fiți: acești oameni pe care îi respectăm și care care ne ajută să evoluăm.

Nu mai încercați să fiți altceva decât oameni în relația cu elevii.

Fotografie via Pixabay

De foarte multe ori am văzut profesori care încearcă să pară altcineva. Încercați să vă
construiți o imagine de atotștiutori și să vă așezați pe un tron, undeva cu mult deasupra bieților
muritori și din cauza asta sunteți prea rigizi. Reveniți-vă! Sunteți oameni la fel ca noi și știm asta.
Nu vrem să învățăm de la filosofi greci, vrem să învățăm de la niște oameni de treabă. Vorbiți
sincer și direct cu noi!Nu zic că ar trebui să fiți tovarăși cu noi și că ar trebui să spargem semințe
împreună. Normal că trebuie să existe respect din ambele părți și o anumită limită care nu trebuie
depășită. Dar cred, doar cred, că dacă ați putea să vă arătați adevărata față atunci ne-ar fi cu mult
mai ușor să vă înțelegem și să vă acordăm mai mult interes.

Deși sunt la profil uman, aveam un profesor care preda o materie de real și învățam la ora lui
mai mult decât la altele, doar pentru că era un om mișto. Am rămas cu o grămadă de chestii
legate de materia lui, plus multe altele din bagajul lui de cunoștințe generale.
Încercați să nu vă mai prefaceți că știți totul. Promit că nu ne supărăm

Vreau să pot să pun întrebări fără să mi se dea în cap.

Și eu și colegii mei înțelegem că e imposibil ca un om să cunoască absolut totul, să dețină

adevărul suprem. Chiar dacă este profesor. Tocmai d-aia nu ne va deranja dacă sunt întrebări la
care nu puteți răspunde. Dar, decât să ocoliți răspunsul sau să ne faceți să ne simțim prost că am
pus o întrebare, nu mai bine încercăm să-l căutăm împreună? Eu cred că a învăța împreună cu
cineva e mult mai plăcut și mai interesant decât să înveți de la cineva.
Credeți-mă, sunt o grămadă de lucruri legate de o lecție predată care nu intră în programă, dar de
care suntem curioși și vrem să le aflăm împreună. Nu e mai uman și mai sincer ca un profesor să
spună: „Nu știu răspunsul acum, dar vă promit că până la ora viitoare aflăm"?

Țineți pasul cu tehnologia și renunțați la hărțile cu URSS.

Fotografie via Wikimedia Commons
Știu că erau chestii faine și în comunism, dar trăim într-o realitate digitalizată.

Trăim în secolul vitezei, știți și voi, dar sunt încă mulți profesori care refuză vehement să
încerce o apropiere de elevii lor prin intermediul tehnologiei. Și nu mă refer acum să stăm
împreună pe Facebook (deși nu ar fi chiar cea mai proastă idee), însă puțin mai mult interes
pentru latura asta nu ar strica. Din contră! Un elev o să fie mult mai interesant să învețe dacă
profesorul se folosește de imagini proiectate, de animații, eventual de niște video-uri explicative,
documentare sau ceva joculețe interactive care ne vor capta pe loc atenția. Asta nu înseamnă că
fugim de carte, înseamnă să nu mai negați prezentul în care trăim. Cât de atrăgătoare credeți că
ni se par orele alea în care proful stă și dictează, iar noi scriem ca roboțeii fără să ne rămână
nimic în minte? Știți că sunt clase la care încă se învață după hărți rupte sau vechi, din perioada
comunistă, hărți pe care încă mai apar fosta Iugoslavie sau URSS? Și nu, nu sunt la orele de
istorie.
Un mic sfat de la un om încă mic: dacă decideți să o luați pe calea tehnologiei, depășiți faza
powerpoint și încercați ceva mai ușor și mai interesant. Recomand prezi.com. Ar fi genial să văd
un profesor care să facă acest pas.Și mai mult: dacă aveți nevoie de ajutor pe partea de
tehnologie, de ce nu ne întrebați pe noi? E și asta o formă de a arăta că ne apreciați pentru ceva
ce noi putem da la schimb.

Nu trebuie să folosiți violența ca să ne băgați în cap materia

Ilustrație de Cei Willis, via Shed a Tear for Britain's Messed Up Boarding School Kids
Se perpetuează, în continuare, gândirea comunistă că profesorul știe mereu mai bine. Doar că
sunt multe cazuri în care profesorul habar n-are să se impună. Nu prin vorbă bună și înțelegere.
Știu că nu vă place să recunoașteți, dar există printre voi destui care cred că o palmă, un tras de
urechi sau o agresiune verbală vor face ca informația să intre mai rapid în mintea elevului. Nu
știu dacă ați avut exemple pozitive unde asta a funcționat, dar astăzi, în 2016, nu are decât un
efect ultranegativ. Tot ce faceți e să sădiți în noi ură și o scârbă profundă pentru materia voastră
și apoi vă întrebați de ce nu vă învățăm lecțiile sau de ce ni se pare mai interesant să stăm în beci
cu mecanicul școlii decât să venim la oră... Poate pentru că mecanicul nu ne lovește?
Sunt de acord că e nevoie de disciplină, dar niciodată nu am considerat palma ca fiind soluția.
Cum nici arătătorul învățătoarei nu a fost niciodată o soluție, deși mulți au considerat că
„doamna" făcea legea cu el. Fiți modelul nostru, nu gardienii pușcăriei!

Nu suntem doar niște nume-n catalog, avem și noi idei și pasiuni. Încercați să
ne cunoașteți!

Fotografie via Pixabay.

Ar fi tare ca, uneori, să ne încurajeze profii să ne urmăm visurile

În momentul ăsta, cred că interesul pentru o materie e generat (aproape exclusiv) de profesor. De
modul în care predă, de cât de interesant sau plictisitor e el sau ea și, în special, de relația pe care
o are cu elevii.
Suntem în jur de 25 de elevi într-o clasă: în unele clase sunt 20, în altele, cum e a mea, suntem
34. Și toți suntem diferiți. E posibil să avem anumite interese comune, dar per total suntem
diferiți. Și modul perfect de a-ți construi o relație bună cu elevul e să faci eforturi să îl cunoști.
Mă refer aici la mai mult decât clasicul „ce vrei să faci după liceu?". Încercați să aflați care sunt
pasiunile noastre, să ne ascultați puțin ideile.
Și, dacă nu e timp ca fiecare profesor să-și cunoască în detaliu fiecare elev din cei 34, poate o
idee bună este ca, din când în când, să încercați să aveți dezbateri la ore. Să-i încurajați pe elevi
să vorbească despre o temă propusă, să-și susțină ideile cu argumente și opinii critice.
E nevoie doar de puțin interes din partea voastră să ne stârniți interesul nostru. Ca un cerc vicios,
doar că de bine.
Eu, de exemplu, sunt interesat de politică. Îmi place să o urmăresc și să discut despre când am
ocazia. Mă simt foarte bine să știu că unii profesori cunosc asta despre și, din când în când, mă
mai întreabă: „Adi, ai auzit de X?" sau „Ce părere ai de Y?" sau când îmi zic „Citește cartea Z
când ai timp că mi se pare că ți-ar plăcea".
 Ar fi genial dacă ne-ați încuraja „să colorăm" și în afara pătratului

Ce vreau să zic este că avem nevoie să fim încurajați de profii noștri și în zona de informal.
Să ne mai împingă profesorii și către lucruri care ne-ajută să gândim în afara pătratului sau
cercului de la școală.
Am făcut parte și am coordonat un club de dezbateri academice și îți zic că un profesor care
să ne susțină era mană cerească. Ajută foarte mult să știi că sunt profesori cărora le pasă și îi
încurajează pe copii să se dezvolte și în alte moduri decât cel formal, prin intermediul școlii.
Sprijiniți-ne inițiativele și încurajați-ne să devenim oameni mai buni.
Știu că am scris aici o scurtă listă destinată profesorilor și mulți vor spune că cei care ar
trebui să se schimbe, de fapt, sunt elevii. Că elevii nu mai învață, că suntem obraznici și
dezinteresați. Unii sigur sunt, la fel cum sunt profesori buni și răi.Dar ca mai mereu în viață,
adevărul stă undeva la mijloc: și profesorii, și elevii ar trebui să facă pași către un sistem
educațional mai bun. Pentru ambele părți. Educația și viitorul n-ar exista nici fără elevi, nici fără
voi, profesorii. Și poate că lista asta este un început pentru o mică schimbare.
În ceea ce privește lista de lucruri pe care ar trebui să le facă un elev, ea este, de fapt, mult
mai lungă și prea dificil de conceput. Deocamdată.

Cum il influenteaza pe copil profesorii:

Profesorii influenteaza imaginea de sine si stima de sine a copilului. Prima data,

invatatorul, apoi profesorii au un rol important in formarea imaginii de sine si a stimei de sine a
copilului; mai exact, pot incuraja copilul si ii pot crea o imagine de sine pozitiva si o stima de
sine puternica sau pot critica des copilul, formandu-i o imagine de sine negativa si afectandu-i
serios stima de sine. In special copilul sensibil sau care porneste cu o imagine de sine negativa
este influentat major de opiniile si atitudinea profesorilor fata de el. Din pacate, este comun ca
un invatator sau profesor sa isi formeze o anumita imagine despre elevii sai, etichetandu-i
(uneori, injust, pe baza unor note sau a unor comportamente singulare) ca fiind elevi buni, elevi
prosti, elevi mediocri, elevi obraznici, elevi cuminti etc.. Apoi, profesorii se vor purta conform
acelei etichete cu elevii lor, incurajandu-i si stimulandu-i pe cei considerati buni,
ignorandu-i des pe cei medicori, care nu ies in evidenta si criticandu-i si pedepsindu-i mai
des pe cei considerati rai sau prosti! Iar modul in care se comporta si vorbeste un profesor cu
el afecteaza mult imaginea si stima de sine a copilului. Mai departe, o stima de sine scazuta
cauzeaza reale probleme copilului, atat in activitatea scolara (el nu se crede suficient de bun,
pentru ca ceilalti nu il cred suficient de bun), cat si in viitor. Un individ cu o stima de sine
scazuta nu are o viata satisfacatoare.

Performantele scolare
Performantele scolare ale copilului
Profesorii influenteaza performantele scolare ale copilului nu numai prin modul de predare,
explicare si evaluare (care si el conteaza foarte mult, un stil de predare rigid si inchis putand duce
la lipsa de interes si la dificultati de invatare). Insa ceea ce este extrem de interesant este o
descoperire a psihologilor care ne arata ca asteptarile profesorilor de la elevii lor influenteaza
direct performantele scolare ale acestora. Mai clar, daca un profesor isi face asteptari pozitive
de la un elev pe care el il considera bun si cu potential, acel elev este incurajat sa incerce, sa isi
dea straduinta, sa se ridice la nivelul asteptarilor profesorului; si mai important, cand profesorul
considera ca un elev este bun si are potential, se va purta mai atent cu acel elev, dandu-i mai
multe explicatii, punandu-i mai multe intrebari, incurajandu-l si oferindu-i sfaturi, iertandu-i
micile scapari (si fiind mai deschis – fata de elevii considerati buni, profesorii se comporta mai
amical, aproband, facand contact ochi-in-ochi, zambind). Invers, atunci cand un profesor are
asteptari negative de la un elev pe care l-a etichetat ca fiind „prost”, „obraznic” , „cu probleme”,
„dificil”, acel elev nu va fi in nici un fel stimulat sa aiba performante scolare, va fi chiar blocat
de critici si de lipsa de incredere in sine.

Profesorii sunt modele de comportament pentru copil. Nu rar se intampla ca un copil, in

special la varste mai mici, sa imite figurile de autoritate – profesorii fiind printre primele. Copilul
poate adopta mimici, gesturi, expresii si chiar modul general de a comunica al unui profesor,
admirand aceasta persoana si dorindu-si sa fie asemeni ei. Stilul unui profesor constituie un
model – fie ca este vorba de un stil autoritar, unul empatic, unul agresiv.

Relatia profesor-copil influenteaza modul de integrare a acestuia in mediul scolar. Copilul

care se adapteaza la scoala, care se descurca cu sarcinile scolare, care este motivat sa participe la
activitatile scolare, care se simte integrat in mediul scolar este copilul care se bucura de o relatie
buna cu profesorii. O relatie buna cu profesorii asigura implicarea copilului in educatia sa,
respectarea regulilor scolare, satisfactia si motivatia copilului de a avea rezultate bune (invers,
relatii deficiente il lipsesc de orice satisfactie si motivatie si il fac sa nu aiba respect mare pentru
mediul scolar); nu mai trebuie adaugat faptul ca satisfactia si motivatia sunt esentiale pentru
performantele scolare. Nu numai etichetele puse de catre profesori elevilor lor (buni, rai,
mediocri etc.) pot face relatia buna sau rea, ci si implicarea parintilor, statutul social al familiei
copilului, etnia, chiar si sexul copilului (profesorii sunt simpli oameni si pot avea propriile
prejudecati, care ii pot determina sa favorizeze sau defavorizeze copii de un anumit sex, o
anumita rasa, dintr-o familie cu probleme). Copilul care are o relatie buna cu profesorii va fi
motivat sa invete, va accepta sfaturile, insa si criticile profesorului mai usor, va respecta regulile
si va simti satisfactie in urma rezultatelor scolare bune.

Profesorii pot naste interesul pentru invatare la copil – sau dimpotriva, pot face educatia sa i
se para o obligatie dificila si plictisitoare. Toul depinde de felul in care profesorul interactioneaza
cu elevii sai si de cum le prezinta informatia. Profesorii care pot explica pe intelesul copilului,
care pot prezenta informatia intr-un stil mai putin rigid, care nu evalueaza bazandu-se doar pe
memorare pot face un copil sa fie mai stimulat sa invete, chiar sa aiba interesul de a invata (si nu
sa urasca invatarea). Si aspiratiile copilului in legatura cu performantele sale scolare sunt
influentate in principal de catre profesor (stie acesta sa incurajeze, sa aprecieze rezultatele si sa
critice elevii intr-un mod constructiv, fara a le afecta increderea?).

Profesorii pot forma aspiratiile profesionale ale copilului. Exista profesori ce inteleg copilul
si care sunt iubiti si admirati de catre acesta; acesti profesori pot avea o majora influenta in
alegerile si aspiratiile profesionale de viitor ale copilului, in domeniul de activitate preferat (cati
nu am ales un domeniu care era cel al unui profesor iubit sau urmand sfatul acestuia?).

Profesorii sunt uneori un sprijin pentru copil. Influenta profesorilor asupra copilului nu se
limiteaza la educatie si performante scolare. Ei sunt uneori un ghid si sprijin pentru copil, care le
poate cere sfaturi acestora. Copilul poate alege sa mearga mai degraba la un profesor cu care are
o relatie buna decat la parintii sai (ii este uneori jena de parinti sau se poate gandi ca acestia nu l-
ar putea ajuta). Des, un copil va apela la sfaturile si ajutorul profesorului cand are probleme cu
alti elevi in scoala (profesorii cunosc deseori multe despre relatiile intre elevi), dar si cand are
probleme acasa.