Sunteți pe pagina 1din 15

Complexul lui Oedip

2015
CUPRINS

1. Introducere .............................................................................................................................. 3

2. Prezentare teoretică ................................................................................................................ 3

2.1. Mitul regelui Oedip .......................................................................................................... 3

2.2. Structura personalității .................................................................................................... 5

2.3. Stadiile dezvoltării personalității ...................................................................................... 7

2.4. Stadiul falic ....................................................................................................................... 8

2.5. O sexualitate infantilă? .................................................................................................... 9

2.6. Complexul de castrare.................................................................................................... 10

2.7. Reactivarea oedipului la adolescență ............................................................................ 10

3. Studiu de caz .......................................................................................................................... 11

3.1. Micul Hans ...................................................................................................................... 11

3.2. Complexul Electra........................................................................................................... 13

4. Concluzii ................................................................................................................................. 14

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................ 15

2
1. Introducere

Sigmund Freud a pus la punct prima teorie a personalităţii (şi prima metodă
psihoterapeutică), psihanaliza. Majoritatea personalităţii este inconştientă: ascundem de noi
înşine multe adevăruri neplăcute despre propria persoană folosind mecanisme de apărare şi
suntem conduşi de dorinţe, credinţe, temeri, conflicte şi amintiri de care suntem complet
inconştienţi. Natura umană este una extrem de crudă; singurele noastre instincte sunt cel
sexual şi cel agresiv, iar aceste pulsiuni înnăscute cuprind dorinţe puternice faţă de părintele de
sex opus şi gelozie intensă faţă de părintele de acelaşi sex, constituind ceea ce este cunoscut
sub denumirea de complex Oedipian.1 „Băiatul devine iubitul mamei. El doreşte să o posede
fizic în moduri pe care le-a elaborat pornind de la observaţiile şi intuitile sale despre viaţa
sexuală, şi tocmai de aceea, va încerca să o seducă. Prin aceasta conştientizare timpurie a
masculinităţii, băiatul cauta să ia locul tatălui. Tatăl sau devine acum un rival ce stă în drumul
său şi pe care el ar vrea să-l elimine.” 2

2. Prezentare teoretică

2.1. Mitul regelui Oedip

Oedip (Limba greacă veche Οἰδίπους, Oidípous, neogreacă Οιδίποδας, Idípodas), este o
figura în mitologia greacă. Este fiul lui Laios, regele cetății Theba, și al Iocastei.

Un oracol i-a prezis lui Laios că va fi ucis de propriul său fiu, care se va căsători apoi cu
Iocasta, astfel încât, la nașterea lui Oedip, Laios i l-a încredințat unui slujitor poruncindu-i să-l
abandoneze undeva cât mai departe. Oedip este găsit de niște păstori corintieni care îl duc la
curtea regelui Polybus. Polybus îi devine tată până când Oedip atinge vârsta bărbăției.

Atunci el pleacă la Delphi să consulte oracolul. Pe drum într-un loc strâmt niște călători ce
veneau din partea opusă îi poruncesc să se dea la o parte să-i lase pe ei să treacă. Oedip refuză

1
Ewen, R.(2012), Introducere in teoriile personalitatii, Editura Trei, Bucuresti, p. 21

2
Moraru, A.(2011), Psihologia personalitatii, Editura Universitatii “Dimitrie Cantemir”, Tirgu Mures, pp. 33

3
și are loc o luptă în cursul căreia el omoară doi oameni. Unul dintre aceștia era Laios, propriul
său tată pe care însă Oedip nu-l cunoaștea. Astfel se împlinește profeția.

După moartea lui Laios, rege al cetății Theba devine Creon. La Theba, Oedip accepta
provocarea Sfinxului. Acesta punea câte o întrebare tebanilor și cum nu puteau răspunde îi
ucidea. Atunci regele Creon făgăduiește mâna Iocastei - și coroana regală - aceluia care îi va
scăpa de Sfinx. Oedip a avut de răspuns la următoarea enigmă: "Cine merge dimineața în patru
picioare, la amiază în două și seara în trei?". Oedip a ghicit că era vorba de om (care în copilărie
merge de-a bușilea, folosindu-se de mâini și de picioare, la amiază adică la maturitate merge în
două picioare, iar seara - la bătrânețe - se sprijină și într-un baston). Astfel Oedip obține
răsplata făgăduită: tronul cetății Theba și mâna reginei Iocasta, despre care nu știe că e propria
sa mamă. Din căsătoria lor se nasc patru copii: Eteocle, Polynice, Antigona și Ismene.

Dar cetatea Theba e bântuită de o molimă cumplită căreia nimeni nu îi găsește leacul.
Supușii mor unul după altul și Oedip îl trimite pe Creon să întrebe oracolul care e motivul
mâniei zeilor. Oracolul îi răspunde că trebuie răzbunată moartea regelui Laios și Oedip pornește
cercetările pentru a găsi vinovatul. Se dovedește a fi el însuși ucigașul și îngrozit de propria-i
faptă precum și de căsătoria incestuoasă cu Iocasta se pedepsește: își scoate singur ochii și
pornește în straie de cerșetor într-o pribegie călăuzit de fiica sa Antigona. Este primit cu
ospitalitate în Attica și moare la Colonus.3

„În voia ei – a Soartei – să te lași! Nu-i alt

Nimic mai înțelept. La gândul că-ai putea

Nunți cu maică-ta, nu te-nfrica! În vis,

Mulți s-au văzut cu a lor mamă-n așternut

Când temeri de-astea n-ai, răbzi viața mai ușor.”

(Oedip – Rege, versurile 979-983)

3
***www.wikipedia.ro

4
Astfel, cu douăzeci și cinci de secole înaintea lui Freud, Sofocle a descris splendid
efectele refulării și rezistențele care se pot opune actualuizării unei drame inconștiente. Însuși
Freud subliniază (în Interpretarea viselor, 1990): „piesa nu este altceva decăt relevarea
progresivă și extrem de îndemânatic măsurată – comparabilă cu o psihanaliză – a faptului că
însuși oedip este ucigașul lui Laios, dar și fiul victimei și al Iocastei”. De ce, se întreabă el,
această dramă ne răscolește de fiecare dată la fel de mult? „Trebuie să existe în noi o voce care
ne face să recunoaștem vocea constrângătoare a destinului lui Oedip; destinul său ne răscolește
pentru că am simțit cu toții față de mama noastră primul impuls sexual, față de tatăl nostru
prima noastră ură; visele noastre stau mărturie. Oedip, care îsi ucide tatăl și se căsătorește cu
mama sa, nu face decât să îndeplinească una dintre dorințele copilăriei noastre (...) poetul,
dezvăluind greșeala lui Oedip, ne obligă să privim în noi înșine”.4

2.2. Structura personalității

Freud a definit iniţial structura personalităţii în termeni de inconştient, preconştient şi


conştient (modelul topic). Acesta afirmă că acţiunea de a trimite material către inconştient
(refulare) îşi are originea în preconştient sau în conştient şi, prin urmare, ar trebui să fie
accesibilă conştiinţei. Cu toate acestea, a descoperit că pacienţii săi recurgeau adesea la
refulare, fără ca ei să fie conştienţi de acest lucru. A fost nevoit, prin urmare să conchidă că,
„deşi este adevărat că tot ceea ce este refulat este inconştient, nu orice element inconştient
este refulat.”

Pentru a depăşi aceste dificultăţi, Freud a elabrat o teorie revizuită(modelul structural),


care descrie personalitatea în termenii a trei instante: sinele, eul şi supraeul. Aceste instanţe nu
sunt compartimente distincte în cadrul minţii, ci se întrepătrund precum culorile într-un tablou.
Pentru a le putea examina, însă, este necesar să tratăm separat aceste instanţe
interrelaţionate.

4
Perron, R., Perron-Borelli, M.(2005), Complexul Oedip, Editura Fundației Generația, București, pp. 7-10

5
SE EU SUPRAEU

Prezent la naştere Se dezvoltă din SE în jurul Se dezvoltă din Eu în jurul


vârstei de 6-8 luni. Rezultă vârstei de 3-5 ani. Rezultă
din experienţa propriului din introiecţiile regulilor
corp cu lumea exterioară. parentale şi din rezolvarea
complexului Oedip.

Complet inconştient Parţial conştient, parţial Parţial conştient, parţial


preconştient, parţial inconştient.
inconştient.

Funcţionează conform Funcţionază conform Funcţioneaza prin


procesului primar, este procesului secundar: este introiectarea imperativelor
haotic, iraţional, amoral, nu logic, orientat spre morale. Poate sau nu poate
are simţul timpului sau al autoconservare şi fi realist şi orientat spre
logicii, este capabil numai rezolvarea de probleme. autoconservare.
de a produce imagini de
realizare a dorinţei.

Motivat în întregime de Motivat de principiul Motivat de energia blocată


principiul plăcerii. realităţii. Amână în formarea sa. Îşi impune
Transformă nevoi biologice descărcarea tensiunii până regulile provocând
în tensiuni psihice. la găsirea obiectului sentimentele de vină sau
adecvat, pentru a evita mândrie ale Eului.
erorile, pericolele,
pedeapsă.

Conţine toate impulsurile Sediul tututoro emoţiilor, Cuprinde eul ideal(criterii a


înnăscute, a căror forţă inclusiv al angoasei. ceea ce este bine) şi
diferă de la o persoană la Utilizează mecanisme de conştiinţa morală(criterii a
alta. apărare. ceea ce este rău).

Poate fi prea puternic şi Cu cât este mai puternic Poate fi prea puternic şi
crud(sau prea slab), Eul, cu atât este mai crud(sau prea slab),
provocând tulburări sănătoasă personalitatea. provocând tulburări
psihice. psihice.

Într-un sens, componenta Într-un sens, Într-un sens, componenta


biologică a personalităţii. administratorul psihologic socială a personalităţii.5
al personalităţii.

5
Ewen, R.(2012), Introducere in teoriile personalitatii, Editura Trei, Bucuresti, p. 48

6
2.3. Stadiile dezvoltării personalității

Conform concepţiei lui Freud, dezvoltarea personalităţii constă dintr-o serie de stadii
psihosexuale. Dintre acestea vom reţine:

1. stadiul prenatal şi naşterea

2. stadiul oral, care acoperă primul an al copilăriei,

3. stadiul anal, care se întinde pe timpul perioadei de la un an la 3 ani,

4. stadiul falic, care merge de la trei pana la cinci ani, sau chiar pana la 6 ani;

5. perioada de latenţă, care, dupa vârsta de 6 ani, acoperă copilaria mare aproape pâna la
pubertate; apoi prepubertatea, pubertatea;

6. stadiul genital (denumit – stângaci – şi stadiul adult).

STADIUL ZONA DURATA SURSA DE CARACTERISTICI DE


EROGENA CONFLICT PERSONALITATE

Oral Gura, buzele, 0-18 luni Hrănirea Comportament oral, cum


limba ar fi fumatul şi
alimentaţia excesivă;
dependenţa de ceilalţi

Anal Anus 1-3 ani Mersul la Disciplinat, ordonat,


toaletă zgârcit, încăpăţânat

Uretral Uretra Nu este distinct Micţiuni în pat Ambiţios


de stadiul anal

Falic Penis şi clitoris 2-5 ani Complexul lui Vanitos, nesăbuit


Oedip

Genital Penis şi vagin Adult Dificultăţile Interes sincer pentru


inevitabile ale ceilalţi, sublimare
vieţii efectivă6

6
Opre, A.(2006), Introducere in teoriile personalitatii, Editura ASCR, Cluj-Napoca, p. 48

7
2.4. Stadiul falic

Dintre aceste stadii, ne vom opri la stadiul falic, în cadrul căruia se observă apariția
complexului Oedipian. În jurul vârstei de 2-3 ani, băiatul sau fata învata să îşi producă senzaţii
de plăcere prin stimularea manuală a organelor sexuale. Plăcerile fizice şi fanteziste pe care le
experimentează prin masturbare sunt aspecte importante ale acestei etape evolutie.

În acest stadiu, copiii se întreabă „De ce fetele nu au penis?” În accepţiunea freudiană,


răspunsul la această întrebare este acompaniat de emoţii negative, de frică la băieţi şi de
gelozie la fete. În ambele situaţii, emoţiile dezvoltate conduc la schimbări calitative,
semnificative ale relațiilor pe care aceştia le au cu părinţii lor. Băieţii dezvoltă sentimente de
dragoste posesivă faţă de mama lor. Sentimentele oedipiene sunt foarte puternice. Ele includ
toate aspectele unei relaţii de dragoste adevărată: ura din pasiune, gelozia şi dorul disperat.
Complexul oedipian constituie sursa unor severe conflicte. Băiatul se teme că dorinţele sale
interzise îl vor costa dragostea şi protecţia tatălui, privindu-l în acest fel de satisfacerea unei
nevoi esenţiale. În acceasi perioadă, băiatul descoperă diferenţele dintre sexe şi ajunge la o
concluzie uimitoare: fetele, iniţial, au posedat penis, dar acesta le-a fost luat ca pedeapsă, şi
aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe el, dacă persistă în dorinţele sale oedipiene – anxietatea
castrării. Pentru a-şi reduce şi, în final, a elimina intensă anxietate a castrării, băiatul
abandonează aceste dorinţe şi le înlocuieşte cu un set de atitudini mult mai complicate. El
intensifica identificarea cu tatăl sau, dorind acum să fie mai degrabă ca acesta decât să-l
înlocuiască. În acelaşi timp, băiatul recunoaşte că el nu poate beneficia de tot ceea ce i se vă
cuvine tatălui său. Spre exemplu, conştientizează că nu se va putea bucura de anumite privilegii
în relaţia cu mama sa, şi ca atare, învaţa treptat să cedeze în fata autorităţii. Aceste identificări
şi interdicţii vor fi încorporate în sistemul axiologic al individului, contribuind la formarea şi
consolidarea supraego-ului şi prevenind în acest fel sexualitatea oedipiana, iar ostilitatea devine
funcţia să primară.7

7
Moraru, A.(2011), Psihologia personalitatii, Editura Universitatii “Dimitrie Cantemir”, Tirgu Mures, pp. 33-34

8
2.5. O sexualitate infantilă?

Observația cea mai banală arată cât de curioși sunt copiii față de lucrurile legate de
sexualitate, și în special de tot ceea ce adulții cred că este necesar să le ascundă. Curiozitatea
sexuală a copilului, la începutul secolului, era cel mai adesea reprimată, întrebările lui riscau
mult să se lovească de o tăcere dojenitoare, ori de primirea unor răspunsuri puțin credibile:
bebelușii sunt cumpărați de la piață sau aduși de barză, de doctor sau găsiți în varză. Deși
practicele educaționale și ideologia s-au schimbat mult astăzi în această privință, nu trebuie să
ignorăm faptul că sexualitatea părinților rămâne în mod fundamental, chiar pentru copilul cel
mai bine informat, o zonă rezervată, în legătură cu care copilul nu poate fi în niciun caz „inițiat”
fără prejudicii grave.

În anul 1905, Freud publică lucrarea intitutlată Trei eseuri asupra teoriei sexualității.
Conform acestui text, sexualitatea infantilă culminează înspre cel de-al treilea sau cel de-al
patrulea an de viață, vârstă la care „ea se manifestă deja sub o formă accesibilă observației”, și
în același timp „apare ca sigur faptul că la nașterea sa copilul vine purtând germenii miscărilor
sexuale”. Aceste emoții sexuale sunt apoi așsezate „în latență” până la reactivarea lor
pubertară, care instaurează sexualitatea adultă pe bazele biologice ale maturității genitale. În
perioada de latență „se constituie forțele psihice care se vor instaura ca obstacole în calea
pulsiunilor sexuale și astfel de diguri le vor limita și le vor îngusta cursul”.

Este frapant să constatăm că nu este amintit Oedipul în prima ediție a lucrării


menționate. Este destul de evident totuși că perioada dintre 3 și 4 ani, marcată de frecvența
masturbărilor și insistența întrebărilor care stau mărturie a unei curiozități sexuale, corespunde
unui apogeu al conflictului oedipian, ceea ce Freud nu uită să sublinieze mai târziu. Cât despre
perioada de latență care îi urmează, ea va fi marcată de „amnezia infantilă” și de o refulare a
fantasmaticului și a dorințelor oedipiene din copilărie.

Este adevărat că aceste considerații fundamentale legate de sexualitatea infantilă


constituie un fundament major al dezvoltării ulterioare a teoriei oedipiene: într-adevăr, doar
sexualitatea infantilă, astfel înțeleasă, ne poate permite să ne dăm seama de acuitatea
conflictelor oedipiene.

9
Dacă aceste conflicte pot deveni atât de ascuțite, este pentru că credința oedipiană se
lovește la copil de un dublu obstacol. Primul obstacol, și cel mai evident, constă în interdicția și
amenințarea cu pedeapsa impuse de către părinți (Freud va spune: în mod fundamental tatăl,
căruia mama îi este purtător de cuvânt). Dar obstacolul în calea realizării dorinței incestuoase
constă de asemenea în stadiul de dependență și relativă neputință ce caracterizează copilăria.
Freud a subliniat de foarte timpuriu importanța în dezvoltarea psihică a acestei „neputințe
originare a ființei umane”. Astfel, dublu barat, conflictul animă o întreagă viață fantasmatică,
ce, sub efectul refulării, este aruncată în inconștient, dar care nu își exercită astfel mai puțin
efectele. 8

2.6. Complexul de castrare

Conform lui Freud, băiețelul ajunge să se teamă că dorințele sale oedipiene, lovite de
interdicție, îl fac să riște a-și pierde penisul. Această teamă se reîntărește odată cu descoperirea
diferențelor anatomice dintre sexe: dacă fetițele nu au penis, este fără îndoială pentru că,
gândește băiatul, acest organ prețios le-a fost luat, și asta i se poate întâmpla și lui... urmând
aceeași ipoteză, „toți oamenii au un penis”, fetița, descoperind la rândul ei diferența anatomică,
nu poate decât să gândească, și ea, că acest organ i-a fost luat... De unde provine dorința sa,
presupusă a fi de neînduplecat, de a repara această pierdere, de a poseda sau de a stăpâni
penisul de care a fost privată (dorință denumită „invidia de penis”). Pentru băiat se păstrează
teama de castrare, dar ea poate fi evitată cu prețul unei renunțări la dorințele sale oedipiene.9

2.7. Reactivarea oedipului la adolescență

Urmând perioadei de latență, pubertatea marchează trecerea de la sexualitatea infantilă


la o sexualitate adultă fondată pe maturitatea funcțiilor sexuale, în sensul biologic al
termenului. Corpul se transformă astfel în mod evident, și se declanșează nevoi sexuale
deosebit de intense, ale căror repercursiuni psihologice sunt importante. Ajungând astfel la
posibilitățile biologice de reproducere, adolescentul se eliberează în această privință de starea

8
Perron, R., Perron-Borelli, M.(2005), Complexul Oedip, Editura Fundației Generația, București, pp. 39-44
9
Perron, R., Perron-Borelli, M.(2005), Complexul Oedip, Editura Fundației Generația, București, pp. 66-67

10
sa anterioară de neputință infantilă. El (ea) poate de acum înainte să fie cu adevărat tată sau
mamă, și acum va trebui să se rejoace și să se integreze cu totul altfel diferența dintre generații.

Necesitatea acestor remanieri și puseul pulsional extrem de viu care le este sursă,
produc o revitalizare, uneori spectaculoasă, a conflictului oedipian. Totuși, din cauza refulărilor
secundare din perioada post oedipiană a copilăriei, și mai ales a „amneziei infantile” pe care o
produc, mizele acestui conflict devin cu totul inconștiente. Ele se exprimă așadar în principal în
medierea defenselor puse în lucru activ pentru a menține refularea. Defensa cea mai frecventă
față de reactivarea oedipiană îi face pe adolescenți să accentueze distanța față de părinții săi;
asta cu atât mai mult cu cât această îndepărtare îi apare ca necesară pentru a dezinvesti
legăturile infantile și a se elibera de dependența pe care acestea o stabilesc. Putem astfel
înțelege un lucru ce poate fi observat în mod curent: „criza adolescenței” este marcată în mod
obișnui de conduite de opoziție și de provocare față de părinți.

Reacțiile părinților în fața acestor dificultăți, calitățile lor relaționale joacă un rol esențial
în această perioadă. Este bine cunoscut că anumiți părinți trăiesc cu dificultate adolescența
copiilor lor și că acceptă cu greu autonomizarea copilului care devine adult.

Oricum ar fi, remanierile adolescenței vor permite subiectului (dacă el nu se împiedică


prea mult de aceste dificultăți) să acceadă la organizarea genitală adultă, etapă finală a
dezvoltării psihosexuale.10

3. Studiu de caz

3.1. Micul Hans

Pentru a elucida însă istoria complexului Oedip, va trebui să revenim la cazuistica


psihanalitică primară. Celebrul studiu de caz "Micuţul Hans" a constituit piatra de temelie
pentru ideile freudiene privind acest complex. Hans era un băiat în vârstă de cinci ani care se
temea să iasă afară din casă din cauza unei fobii: o teamă exagerată că un cal se află afară şi îl
va lovi, dacă va ieşi. Hans a dezvoltat această frică în urma unei experienţe neplăcute din
copilărie. Într-o zi oarecare, un cal foarte mare căzuse în faa casei lor şi, în ciuda tuturor

10
Perron, R., Perron-Borelli, M.(2005), Complexul Oedip, Editura Fundației Generația, București, pp. 108-110

11
eforturilor animalului de a se ridica, acesta nu a reuşit. Hans a asistat neputincios şi înfricoşat la
acest eveniment care i s-a întipărit viu în memorie şi care, în cele din urmă, a condus la
dezvoltarea acestei fobii. În accepţiune freudiană, originea tuturor fobiilor o reprezintă o
anxietate inconştientă a cărei ţintă este diferită de cea a anxietăţii conştiente. Ca atare, şi în
acest caz, el a considerat că, prin intermediul mecanismului defensiv al substituţiei, anxietatea
lui Hans a fost redirecţionată de la sursa ei originală spre acel cal. Astfel, Freud a lansat ipoteza
conform căreia Hans se temea, realitate, că i se vor descoperi sentimentele sexuale centrate pe
mama sa şi pornirile agresive către tatăl său. Pe baza unor date ce le-a obţinut din scrisorile pe
care tatăl lui Hans i le-a trimis şi în care acesta îi descria biografia şi simptomele copilului, Freud
a extras, concis, câteva observaţii:

 Hans intenţionase să o cucerească pe mama sa, să-i poarte de grijă, asemeni tatălui său.
 El a dezvoltat o anxietate de castrare, deoarece părinţii lui îl ameninţaseră că, dacă se mai
joacă cu " cerceluşul", o să i-l taie. Hans a văzut apoi sora lui nu are cerceluş de unde a tras
concluzia că părinţii i l-au tăiat pedepsind-o.
 Hans o dorise pe mama sa doar pentru sine şi devenise gelos pe tatăl său, deoarece era
convins că mama îl va prefera pe tatăl, căci este mai mare, asemeni unui cal.
 Într-o zi, din greşeală, Hans a lovit o statuetă ce reprezenta un cal şi a spart-o. Mai târziu, a
văzut acel cal mare căzând în stradă şi a făcut de îndată legătura cu spargerea statuetei,
considerând că acel eveniment releva tocmai dorinţa lui ca tatăl sau să cadă în stradă şi să
moară, ca atare, calul nu era decât un substitut al tatălui său, iar Hans, pentru Freud,
reprezenta un micuţ Oedip care dorise să-şi înlăture tatăl pentru a o putea obţine pentru el
pe mama sa.

Trebuie, desigur, menţionat aici faptul că, cele mai multe date care au fundamentat
teoria lui Freud privind complexul Oedip, le-a obţinut în mod indirect de la tatăl lui Hans. Acesta
din urmă agrease idea lui Freud şi, ca atare, îşi formulase tendenţios întrebările adresate
copilului, motiv pentru care există serioase critici la adresa validităţii interpretative a cazului şi,
implicit, a conceptului de complex Oedip ce a emers din această analiză.

12
3.2. Complexul Electra

Teza anxietăţii de castrare se invalidează în cazul fetelor, astfel că Freud a explicat


complexul lor oedipian în termeni diferiţi. Anna Freud, care a continuat munca tatălui său, a
folosit pentru paternurile comportamentale ale fetiţelor aflate în stadiul falic o altă sintagmă –
Complexul Electra. Similar băieţilor, fetiţa formează mai inati un puternic ataşament faţă de
mama, ca răspuns la purtarea ei plină de grijă. Fata este şi ea bisexuala, având atitutini
ambivalente, dragoste şi gelozie pentru ambii părinţi. Descoperind că nu are penis, fetiţa va
dezvolta intense sentimente de inferioritate şi gelozie faţă de băieţi, pentru că aceştia îl au –
invidia penisului. Ea îşi intensifică ataşamentul pentru tatăl său, îşi priveşte mama ca pe o rivala
şi dezvolta o dorinţă ionconstienta de a compensa presupusa să deficienta fizică, aşteptând în
dar un băiat de la tatăl său, care „va aduce cu sine şi penisul dorit”. Deoarece fata nu trăieşte,
asemeni băiatului, ameninţarea vitală şi imediată a castrării, supraego-ul sau este mai slab, ea
are mai mari dificultăţi în sublimare şi, ca atare, are şanse mai mari să devină nevrotică. Freud a
recunoscut dificultatea de a înţelege psihicul feminin şi, cu tristeţe, şi-a acceptat neputinţa de a
răspunde la o întrebare esenţială: Ce îşi doreşte, de fapt, femeia?

El nu a avut însă îndoieli în ceea ce priveşte importanta teoriei sale oedipiene.


„Îndrăznesc să spun că, dacă psihanaliza nu s-ar putea mândri cu nici o altă achiziţie decât cu
descoperirea complexului reprimat al lui Oedip, atunci fie şi această singură o îndreptăţeşte să
fie inclusă printre cele mai noi şi pretenţioase achiziţii ale omenirii”(Freud)11

11
Opre, A.(2006), Introducere in teoriile personalitatii, Editura ASCR, Cluj-Napoca, pp.43-45

13
4. Concluzii

Calea sexualității umane, delimitându-se astfel după regula unei „psiho-sexualități” de


ancorările sale pur biologice, este lungă și presărată cu capcane: sexualitatea umană constituie
un sistem dinamic de o extremă complexitate, și fragil, ceea ce orcine poate observa ca fiind
evident. Este mai ușor de înțeles în lumina acestei descoperiri freudiene fundamentale, cea a
bifazării sexualității umane, adică dezvoltarea sa în doi timpi, unul care culminează cu Oedipul
infantil și celălalt, fundamentat la pubertate pe maturitatea sexuală.

Punct de întâlnire a sexualității infantile, și bază a psiho-sexualității adulte, complexul


Oedip nu va mai înceta să își joace rolul de organizator central al tuturor modificărilor ce
caracterizează evoluția psihismului uman.

Regele Oedip este condus afară din cetate de către fiica sa, Antigona

14
BIBLIOGRAFIE

 Ewen, R.(2012), Introducere în teoriile personalității, Editura Trei, București


 Moraru, A.(2011), Psihologia personalitatii, Editura Universitatii “Dimitrie Cantemir”, Târgu
Mureș
 Opre, A.(2006), Introducere în teoriile personalității, Editura ASCR, Cluj-Napoca
 Perron, R., Perron-Borelli, M.(2005), Complexul Oedip, Editura Fundației Generația,
București
 ***www.wikipedia.ro

15