Sunteți pe pagina 1din 139

1

CUPRINS

Prolog___________________________________________________________________3
(Banii ca pretext şi temelie a existenţei omului)_____________________________________3
Cap. 1 Începuturile “CERAMICII” Iaşi_______________________________________8
(O naştere prematură şi o copilărie lungă)_________________________________________8
Cap. 2 Oameni şi fapte___________________________________________________10
(Cine a făcut “istorie” şi pe cine a reţinut ea)______________________________________10
Cap. 3 Revoluţia în plan local_____________________________________________13
(Nelinişti şi speranţe)__________________________________________________________13
Cap. 4 Cenuşăreasa devine prinţesă_________________________________________15
(Cum se întoarce roata)________________________________________________________15
Cap. 5 Relegitimare, autonomie şi privatizare_________________________________17
(Durerile facerii)______________________________________________________________17
Cap. 6 Dobândire şi păstrare pachet majoritar de acţiuni________________________22
(Război şi pace)_______________________________________________________________22
Cap. 7 Vremuri bune şi bani________________________________________________32
(În cercul nostru strâmt, norocul ne petrece )______________________________________32
Cap. 8 Se adună nori de furtună____________________________________________38
(Toate merg anapoda)_________________________________________________________38
Cap. 9 Panica, mobilizarea şi interesul_______________________________________46
(Trei medicamente diferite care au efect numai luate împreună)______________________46
Cap. 10 Comportamentele umane suferă mutaţii genetice________________________55
(Nimic nu este ceea ce pare)____________________________________________________55
Cap. 11 Cât ne oferă unii şi cât merităm noi__________________________________64
(Să ne vindem cât mai bine)____________________________________________________64
Cap. 12 Războiul de 60 de zile______________________________________________80
(Agonie şi extaz)______________________________________________________________80
Cap. 13 A doua cruciadă_________________________________________________97
(Generali de pluş şi o armată de oţel)_____________________________________________97
Cap. 14 Vin banii şi investitorii____________________________________________111
(De ce nu mai avem putere să ne bucurăm?)______________________________________111
Cap. 15 Predarea puterii_________________________________________________123
(Refulări, lamentări şi regrete)___________________________________________________123

2
Prolog
(Banii ca pretext şi temelie a existenţei omului)

Istoria a 184 miliardari, este adevărat, în lei vechi, la nivelul anului 2007 care provin în acelaşi moment
din cadrul unei singure colectivităţi, respectiv Ceramica Iaşi, poate stârni mirare dar şi curiozitate în România.
Dacă analizăm contextul şi alternanţele prin care se câştiga sau se pierdea totul, nu greşim dacă considerăm
această reuşită un miracol. Iniţial în cursă au intrat 276 persoane şi au ajuns finaliste 240, din care 184 “premiaţi”
cu peste un miliard de lei în cont fiecare, câţiva au văzut cum arată şi peste un milion de euro în contul lor. Dacă
cineva la un moment dat se găseşte în cont cu un miliard de lei sau mai mult, nu este un chilipir, care poate da
peste cineva de prea multe ori în viaţă.
Această posibilitate este limitată şi de faptul că, dacă cineva are bani, i-a transformat de regulă în bunuri
şi îi cheltuieşte cum poate mai bine şi cine nu-i are îşi doreşte bani. Pentru că marea majoritate a muritorilor fac
parte din a doua categorie s-a încetăţenit spusa “că mai bine duci dorul banilor decât să nu poţi dormi de grija
lor”. Nu toţi pot fi bogaţi, dar fiecare are o “bogăţie” care să-i dea un anumit confort, să-i acopere o nevoie şi să-i
diminueze grijile, fie printr-o sumă de bani sau bunuri ce le deţine sau printr-un câştig potenţial din munca sa. Se
înţelege, vorbim aici despre cei care se pot ajuta singuri şi numai despre “bani”, pentru că sunt şi alte “bogăţii”
care rivalizează cu banii şi chiar îi surclasează. Poţi deveni bogat prin naştere din dobândirea unei moşteniri, prin
câştigul unui loz mare la loterie, printr-o afacere de succes şi prin jocul la bursă, care te poate face bogat sau mai
sărac decât ai fost. Cât despre descoperirea unei comori, este o posibilitate oferită numai în filmele de aventuri.
Suntem de multe ori puşi în situaţia de a face delimitarea între omul bogat şi omul îmbogăţit. A fi bogat
presupune dobândirea unei averi în timp, să ai o istorie, să vii de undeva, inspirând statornicie şi echilibru. Ştii să
preţuieşti şi să porţi bogăţia. Ai un comportament firesc, mereu considerându-te dator faţă de alţii şi nu invers.
Îmbogăţitul are evidente modificări de comportament, cu stridenţe şi ieşiri la limita normalului. Face eforturi să
mimeze aristocraţia şi caută mereu să fie în faţă, de ce nu dregător sau om politic, pentru că este un om care “a
reuşit”. Şi cât va fi moda “cumpărării” mandatelor de parlamentar s-ar părea că nu se bate la porţi închise, îşi
poate adjudeca oricând un mandat de deputat sau de senator.
Problema este limita la care devii “îmbogăţit”, care a fost partea ta de investiţie pentru un aşa câştig şi cum te
raportezi la cei din jur, fără a fi prea plin de tine. Există afirmaţia întemeiată că omul, cu cât înaintează în cultură,
se îndepartează de natură. După cum vedem, banul ne poate pune în situaţia să refacem această călătorie în
sens invers de la cultură la natură, în sensul de a deveni mai primitivi, fără a ne opri în nici o staţie şi la nici o
frontieră. Poate unii au fost luaţi de valul îmbogăţirii de pe “drum” şi nici nu au mai ajuns să guste din cultură.
Oricum nu sunt în situaţia de a fi compătimiţi, dar nici să le facem cinstea să-i invidiem. Nici surprinşi nu trebuie
să fim, că nu-i vom găsi angajaţi în proiecte sociale, culturale sau de prosperare şi a altora (fac uneori câte o
“pomană”), orizontul de angrenare în social şi cultural este până la nivelul “pungii”, care de regulă se poartă la
brâu.
În ce ne priveşte, pe noi “ceramiştii”, putem spune fără a greşi să ne încadrăm într-o zonă de mijloc.
Banii noştri, ca sursă de îmbogăţire, au provenit din muncă şi în sume care să acopere un set de nevoi, fără a
prisosi, nepândindu-ne pericolul “îmbogăţirii”. Dar nu putem tăgădui că prin această acţiune s-a schimbat în bine
destinul unor oameni, ceea ce nu e puţin. Unii dintre noi, care au stat la “cotitură”, au luat o felie mai mare din
“tortul” fabricii, urmează să vedem dacă le prieşte “frişca” sau nu. Oricum să nu fim în pielea lor în această
perioadă de criză generalizată, dacă au rămas cu banii în bănci şi nu au făcut investiţii.
Din salariu nu am auzit prea mulţi să se îmbogăţească, dar salariul îţi poate asigura o existenţă decentă.
Salariul este atât de mic încât să nu afecteze limita admisibilă stabilită prin aşa zisul “coş” de către autorităţile
statului şi de regulă atât de mare încât să dai din tine ce ai mai bun şi să spui mereu că poate “mâine” îmi va mai
creşte salariul, sunt şi excepţii la cei care Dumnezeu le-a dat harul de “şef” şi care pot conta pe o sumă de bani
după cât au negociat de bine.
Deoarece omul este într-o continuă dilemă, dacă munceşte mai mulţi ani şi adună bani din salariu pentru
a prospera, când crede că a adunat banii doriţi sau necesari, nu o să poată să se bucure de sănătate şi atunci
rămâne alternativa de a comprima timpul apelând la credite. Englezul chiar spune ”nu-i obligatoriu să ai bani, ci
să ai credit”. Opţiunea majoritară este totuşi pentru apelarea la credite care te fac gospodar, harnic şi econom.
Creditele sunt un fel de undiţă cu care pescuim în apele vieţii, pentru un trai decent. Când ne referim la persoane
fizice, creditele te învaţă să trăieşti în viitor.
Din nefericire, după anul 1989, o pondere mare dintre români, trăiesc numai pentru prezent, fie că au
câştiguri sub sau la limita subzistenţei, unii cedând psihic, caută înecarea amarului vieţii în crâşmele care au
răsărit ca ciupercile după ploaie, aici îşi cheltuiesc bruma de câstig de peste zi, uneori chiar şi alocaţia copiilor.
Este şi aceasta o formă de perversitate indusă de bani prin lipsa lor, în comportamentul uman.

3
Putem astfel concluziona, cu bani puţini se pot cumpăra numai ”iluzii” atât în România, cât şi aiurea.
Omul se mişcă într-un spaţiu tridimensional mărginit de sănătate, noroc şi bani.
Parafrazând proverbul ”ai carte, ai parte”, dacă ai bani, ai totul. Rămâne totuşi munca izvorul oricărei
”bogăţii”, chilipirul unor câştiguri neaşteptate sunt excepţii. Indiferent de forma de “bogăţie” acumulată, chiar dacă
la un moment dat poate fi percepută că ai dat o “lovitură”, obligatoriu are o anumită istorie care a generat,
potenţat şi asigurat acel succes vizibil. Apoi, o îmbogăţire în proporţie de masă este împotriva firii, de aceea
asistăm în mod curent la prezentarea unor liste scurte sau clasamente cu cei care au reuşit, dându-se drept pildă
pentru alţii. Nu se precizează totdeauna dacă aceştia au folosit în reuşita lor metode mai mult sau mai puţin
ortodoxe.
Banii au şi o calitate intrisecă – ne pun la treabă pentru a-i câstiga, a-i păstra şi a-i înmulţi. Este ceea ce
întâlnim în popor cu raportare la omul harnic şi care câstigă bine cum că “îi place să aibă”.
Doamnelor şi domnilor în spatele acestei constatări se află deseori foarte mult efort, nelinişti şi renunţări.
În cele mai multe cazuri eforturile deosebite sunt pentru “alţii”. Dar şi lemnul din pădure arde în sobă pentru a ne
da nouă căldură, el devenind cenuşă şi fum.
De aceea când vorbim despre bani este rezonabil să ne menţinem în banda dintre preţuire şi denigrare
a lor.
Povestea noastră a fost posibilă prin faptul că am beneficiat de ceea ce s-a fărâmiţat în spiritul celor mai
sănătoase principii capitaliste, şi fiecare să dispună de ce este al lui, respectiv acţiunile la o societate. Noi le-am
“cooperativizat”, pentru a mări şansa unei “recolte bogate” în timp, proporţional cu partea fiecăruia de contribuţie.
Poate şi faptul că salariaţii din “Ceramica” Iaşi au avut încredere în viitorul fabricii, depunând cupoanele de
privatizare la “Ceramica” Iaşi. Deci, ”ouăle” noastre au fost într-un singur coş. Lesne de înţeles, că şi riscul a fost
foarte mare, dar poate pentru că am riscat, am câstigat. Nu a fost o mană cerească şi nici o lucrare a conjuncturii.
În reuşita noastră s-a îmbinat munca de ani şi ani a lucrătorilor din fabrică pentru a menţine fabrica în parametrii
funcţionali acceptabili şi a oferi produse vandabile şi de calitate. Putem adăuga fidelitatea faţa de fabrică,
aplecarea spre ”nereuşitele“ altora pentru a trage învăţăminte, puterea de a relua de la început şi credinţa că
numai “împreună” reuşim. Se spune că pentru ca cineva să meargă drept, să fie vertical şi mândru, trebuie ca în
antecedente să fi picat şi să se fi ridicat de multe ori, deci trebuie un exerciţiu. Noi, am avut acest exerciţiu în cei
40 de ani ai existenţei fabricii ”Ceramica” Iaşi.
Parcurgerea paginilor acestei cărţi ne oferă prilejul unui voiaj în viaţa internă a firmei “Ceramica” Iaşi şi a
istoriei acesteia. Cum este în viaţă, avem ocazia ca, pe lângă normalul de fiecare zi, să întâlnim surprize,
suspans şi risc, condimente care fac viaţa frumoasă şi interesantă. Abordată ca un tot, această lucrare poate fi
considerată şi ca un mic tratat de management aplicat in situaţii normale, de criză şi pentru perioade de avânt.
Întâlnim soluţii elaborate şi altele ad-hoc, la probleme rezolvate prin “noi înşine” şi numai în situaţii de excepţie
apelându-se la alţii. Managerii acestei firme, ca şi colectivul de angajaţi, în ansamblu, au folosit împrejurările,
oportunităţile şi au forţat norocul, câstigându-şi astfel dreptul de a trăi un MIRACOL. Lupta pentru existenţă,
independenţă, autonomie şi privatizare a Ceramicii Iasi a însemnat o probă continuă de curaj şi ne-a obligat să
judecăm cu capul nostru, având multe reuşite, dar asumându-ne şi consecinţele unor rateuri. Sigur, reuşitele au
la bază munca şi priceperea noastră, dar nu-i putem omite nici pe cei care ne-au înţeles şi ne-au sprijinit în
momente delicate, care sunt menţionaţi în carte.
Cum se va vedea, am fost de multe ori în situaţii hamletiene, când câştigam totul sau pierdeam totul. Au
fost încercări trăite de manageri şi colectivul firmei la limita posibilului. Dar, ce nu te omoară, te întăreşte. În
parcursul istoriei noastre ne-au ironizat unii, dar azi, mulţi ne admiră. Roata vieţii se învârte, nu poţi fi mereu sub
ea. Dacă ar fi să sintetizăm o serie de motive, care ne-ar ispiti să citim această carte, am putea înşirui:
- Ceramica Iaşi a trăit o experienţă fără precedent în România comparativ cu alte
firme, chiar şi din alte ramuri de activitate. Pe parcursul a 40 de ani de activitate, precum
pasărea Phoenix, a renăscut de două ori din propria cenuşă.
- În condiţiile în care aproape 80% din acţiunile firmei au fost deţinute de salariaţi, s-a
reuşit ca împreună să-şi valorifice acţiunile într-un procent de peste 65%, rezultând 184 de
miliardari în lei vechi, la nivelul anului 2007. S-a adjudecat astfel o şansă, un experiment
unic în România, ca număr de persoane cuprinse, pachet de acţiuni şi obstacole
întâmpinate.
- Atitudinea şi comportamentul noului investitor majoritar faţă de salariaţii firmei cât şi
disponibilitatea acestuia de a investi zeci de milioane de euro în modernizarea şi
dezvoltarea firmei conducând la o nouă renaştere a acesteia.
- Se prezintă situaţia reală din firmă, ca personaje şi acţiuni, oferind o experienţă
inedită, fără cosmetizări sau partizanat.

4
- Descoperim secretul lui “împreună” în ipostazele sale de manifestare la bine şi la
rău.
- Caracteristicile tipurilor de management tradiţional şi modern, operând în aceeaşi
firmă, dar în perioade istorice diferite.
- Manifestările comportamentului uman atunci când câştigă şi când pierde.
- Cum poţi reuşi atunci când ţi se pare că totul este pierdut. În ce a constat
originalitatea acţiunilor noastre.
- Evoluţiile şi involuţiile postrevoluţionare din România, văzute prin prisma vieţii dintr-
o firmă.
- Oferă o lecţie de viaţă trăită la cea mai înaltă tensiune.
În Iaşi a fost construită, în ani, o zona industrială de excepţie. Aproape nu a existat ramură
economică care să nu fie reprezentată. Au fost fabrici care, ca specific de activitate şi dotare tehnică precum şi
nivel de pregătire generală şi profesională a forţei de muncă, nici nu sufereau comparaţie cu situaţia din
Ceramica Iaşi care, ca şi poziţie geografică, era la extremitatea Iaşului. Materia primă diversă, cu care lucrau
aceste fabrici, era superior şi sofisticat prelucrată, noi lucram cu lut. Şi la propriu şi la figurat, eram cel mai
aproape de pământ. Dar, nu aduce anul ce aduce ceasul. Noi nu ne-am simţit complexaţi, pentru că aveam
posibilitatea de a face ceva diferit. Şi, dacă ar fi să facem o similitudine, parafrazăm cu povestea bătrânei din
China, care avea două vase mari, din argilă, cu care aducea apa de la izvor, pe o distanţă mai mare. Unul din
vase fiind crăpat, ajungea acasă cu el pe jumătate gol. Acesta, la un moment dat, ruşinat de imperfecţiunea sa,
că făcea doar jumătate din munca pentru care a fost menit, se adresează femeii spunându-şi oful. Zâmbind,
bătrâna îi răspunde “Ai observat că pe partea ta a drumului cresc flori, iar pe cealaltă nu?”. Bătrâna plantase flori
pe partea potecii pe unde trecea cu vasul defect şi, astfel, le uda în fiecare zi, cu aceste flori decorându-şi casa.
Crăpătura vasului nu însemna sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit. Cu această posibilitate de a
transforma un defect într-o calitate, ca şi produs al împrejurărilor, destinul Ceramicii Iaşi, a fost că, pe partea
noastră a drumului, au crescut flori care ne-au răsplătit pentru ceea ce am invidiat sau ne-a complexat la alţii.
Ştafeta industriei ieşene, ca element de continuitate şi de performanţă, este purtată astăzi de Ceramica Iaşi şi
Antibiotice Iaşi. Dar şi la firma Antibiotice sunt războaie de poziţie, pe care parte a drumului “să fie amplasaţi”.
Sigur, catargul navei noastre, aflată pe marea învolburată a economiei de piaţă, a fost observat şi
admirat de alţii din alte “porturi”. Prin această carte am oferit ocazia să cunoaştem jurnalul de bord al “căpitanului”
şi viaţa de zi cu zi a “echipajului”. Dacă ar fi să ne referim numai la aventura vânzării pachetului majoritar de
acţiuni al fabricii, vom constata că, în călătoria noastră “în largul mării”, ne-am lovit de multe “recife de corali” şi
“banchize de gheaţă”. Încercăm o enumerare sumară a lor:
- Ziua în care s-a declarat că nu mai este altă soluţie decât vânzarea acţiunilor. Atunci
s-a dus încrederea, a fost exacerbată neliniştea. Băieţii “orientaţi” au plecat repede cu acţiunile
pe piaţă la vânzare, majoritatea dovedindu-se, ulterior, perdanţi. Atunci a intervenit falia cu cei
care erau pentru vânzarea acţiunilor şi cei care erau împotrivă.
- Ziua în care ne vizitaseră mulţi, dar nu prea veneau oferte de cumpărare, iar noi
intrasem de luni bune într-un program cu “porţile deschise”.
- Ziua analizei ofertelor, când se oferea un preţ acceptabil, dar nu se dădeau garanţii
(fiind novici şi cu o consiliere prin corespondenţă, aveam emoţii).
- Ziua acceptării de către Depozitarul Central a procurilor speciale individuale şi comisia
formată din cei 9 împuterniciţi de către acţionari, ca partener legal şi valabil de angajare a
acţionarilor în procesul de vânzare a acţiunilor.
- Ziua adunării generale PAS având la ordinea de zi revocarea din funcţie a directorului
general, care a coincis şi cu venirea unor delegaţi de la firma Wienerberger la poarta fabricii cu
scrisori şi bomboane oferite angajaţilor. Faţă de insistenţele acestora se crease în fabrică o
anumită aversiune.
- Zilele după schimbarea directorului general din funcţie, când se contura curentul că nu
se mai vând acţiunile la pachet. Un grup de “băieţi deştepţi” făceau şi variante de refugiu ca, în
caz că se vinde, să câştige numai ei, cât despre ceilalţi, Dumnezeu cu mila.
- Zilele de după adunarea generală a acţionarilor cu revocarea directorului general,
când s-a organizat “vânătoarea de vrăjitoare”, iar oameni “de patrimoniu” ai fabricii au fost
marginalizaţi şi decimaţi psihic. Pe principiul că cine nu a fost cu noi, este împotriva noastră.
- Ziua decalării termenului la acţiunea aflată pe rol la instanţa Judecătoriei Iaşi pentru
consacrarea juridică a desfiinţării PAS-ului, din data de 21 mai 2007 la data de 21 iunie
2007 în timp ce procurile speciale individuale ale acţionarilor din pachetul pentru vânzare aveau
ca termen limită data de 30 mai 2007.

5
- Zilele cu termene peste termene în procesele cu diferiţi acţionari, precum şi trenarea
pronunţării definitive, atrăgeau noi ordonanţe de blocare la tranzacţionare a 20% din acţiunile
fabricii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
- Zilele Due Diligence cu Advent-ul şi alţii – un calvar pentru unii colegi din firmă care îşi
luase rolul în serios şi o mobilizare coordonată pentru destabilizare a altora, de partea acestei
tabere fiind şi unii din comisia celor 9 care lucrau la două capete.
- Zilele când, chiar cu procuri în nume personal, unii pasageri clandestini evadau,
încălcând convenţia iniţială.
- Ziua când am fost în audienţă la reprezentanţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
– Direcţia Juridică, pentru o neînţelegere asupra “dispozitivului” unei hotărâri a Judecătoriei Iaşi,
când, la presiunea noastră, urma ca dosarul să intre în comisie, dacă nu pe motive juridice, pe
motive de “oportunitate”.
- Ziua de 29 mai 2007, când, la orele 10, aflam că nu eram iniţial pe ordinea de zi a
şedinţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, iar noi aveam procurile valabile până la data de
30 mai 2007.
- Ziua când un grup de “colegi” şi-a retras procurile, au ameninţat brokerul, iar acesta a
anulat unilateral contractul de vânzare-cumparare acţiuni încheiat cu el.
- Ziua când ne-am întâlnit cu salariaţii fabricii pentru a-i informa că acţiunea este
ameninţată, compromisă chiar, şi trebuie să o luăm de la capăt.
- Zilele când constatam că preţul din oferta noastră a intrat într-o deshidratare
galopantă faţă de preţul pieţei, fiind nevoiţi să acceptăm oferta secundară, care presupunea
aprobarea prealabilă a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
- Ziua întocmirii celui de al doilea rând de procuri când s-a pus la încercare, circa 6 ore,
răbdarea celor prezenţi pentru semnare, după ce, la nivelul comisiei celor 9, s-au purtat aprinse
discuţii asupra conţinutului noii procuri şi a termenului de valabilitate a acesteia.
- Ziua deplasării în Botoşani după un “intrus” care a deschis astfel drumul retragerilor şi
din al doilea rând de procuri.
- Ziua când ne-am deplasat din Iaşi în Bucureşti, la broker şi aflăm, din oră în oră, că se
mai anunţau şi alţii care plecau din procură. A doua zi trebuia să se dea de către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare aprobare pentru depunerea ofertei secundare, pe o situaţie sigură
şi stabilă.
- Ziua când a analizat şi aprobat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare oferta
secundară şi din motive de organizare a activităţii brokerului, s-a aflat, peste două zile, rezultatul
de către marea masă a acţionarilor din procuri.
- Zilele când, după vânzare, s-a menţinut şi chiar a crescut preţul la bursă. Ca şi în
toată perioada, după 30 mai 2007, forţe externe societăţii au pus presiune pe acţionarii salariaţi.
- Ziua eşuării ofertei Advent de preluare a întregului pachet de acţiuni.
- Zilele când Aurel a dat ultimatum Adventului, refuzându-i accesul în fabrică, jocul
Consiliului de Administraţie de-a demisia până la ţinerea Adunarii Generale a Acţionarilor din 31
august 2007.
- Zilele când zvonurile şi temerile pătrundeau adânc în mintea şi sufletul oamenilor şi
determinau repoziţionări a acestora faţă de vânzarea acţiunilor şi păstrarea locului de muncă cu
discuţii interminabile, griji şi supărări.
Din parcurgerea paginilor cărţii se poate constata că şi alte rute parcurse de nava noastră, chiar dacă nu
mai sunt atât de aventuroase, nu sunt mai puţin interesante şi incitante, care vor fi tratate în volumul doi al cărţii,
incluzând călătoria către ‘’TĂRÂMUL FĂGĂDUINŢEI’’.
Cu permisiunea ta cititorule, am să încerc cu emoţie să-ţi fiu călăuză în călătoria noastră prin istoria
Ceramicii Iaşi. Va fi o călătorie unde vom fi confruntaţi cu modificări frecvente de relief, vom întâlni ”câmpie”,
”deal” şi “munte”. Vom apela la viteze diferite. Aproape toate evenimentele vor fi sub presiunea ”timpului”, fie că e
vorba de ani, luni, zile, ore şi chiar minute.
Pentru a nu diminua farmecul surprizei sau a denatura realitatea, voi prezenta evenimentele aşa cum au
fost. Personal am fost martor la multe dintre ele, la unele mă bazez pe documente, pe mărturiile unor persoane,
iar altele poartă amprenta minţii şi muncii mele. Vor fi aspecte asupra cărora voi insista mai mult, determinate de
implicaţiile în timp, de rolul unor personaje în crearea de evenimente şi de miza momentului respectiv.
Îmi cer de la început scuze, dacă unele perioade sau contribuţii nu vor fi mai pregnant reliefate sau voi
intra în unele amănunte care aparent nu au importanţă.

6
Această abordare urmăreşte ca fir roşu, prezentarea a cine suntem, de unde venim şi cum am ajuns
aici, noi cei de la “Ceramica” Iaşi.
Viaţa este mult mai complexă, decât reuşim noi să o reflectăm într-o formă sau alta, de aceea cer
îngăduinţa dumneavoastră dacă unele “peisaje” nu vor încânta ochiul şi lumina sufletul, la intensitatea
aşteptărilor. Este o experienţă trăită, este sinceră, ”povestea” va avea şi unele stângăcii, dar poate avea în
compensare, o istorie scrisă la prima mână.
Dacă suntem gata, putem începe călătoria de la kilometrul “0” al istoriei “Ceramica” Iaşi, ca localizare în
timp şi spaţiu a acestei firme cu un destin interesant şi cu un colectiv care a avut şansa să trăiască un miracol.

7
Cap. 1 Începuturile “CERAMICII” Iaşi
(O naştere prematură şi o copilărie lungă)

“Ceramica” Iaşi s-a născut în două etape marcate de anii 1967 (investiţie) – 1969 (fabricat primul lot de
cărămizi) şi 1972. Amplasată la extremitatea fostei zone industriale a oraşului Iaşi. Până la începerea construcţiei
fabricii, pe acel loc era o mlaştină cu stuf, papură şi broaşte.
Rod al planului de dezvoltare echilibrată şi proporţională a tuturor judeţelor ţării, cu zone industriale
compacte şi eterogene sub aspectul tipurilor de activitate “Ceramica” Iaşi a avut din plecare toate atributele
“planului de industrializare socialistă”. O fabrică construită în etape, întinsă pe o suprafaţă de 12,7 ha, cu utilităţi
neeconomicoase, departe de rezerva de materie primă, care dădea de lucru la mulţi oameni veniţi prin
depopularea satelor din vecinătate. Această forţă de muncă, cu pondere necalificată şi navetistă, era la fabrică cu
gândul acasă şi acasă cu gândul la fabrică. Pendularea forţei de muncă pe aceste două azimuturi sat-oraş, atât
ca disponibilitate, cât ca şi posibilităţi, avea un mare handicap raportat la complexitatea tehnicii din dotare la acea
dată.
Butoanele de la instalaţii funcţionau după alte reguli decât sapa, coasa şi hârleţul, unelte predilecte în
mediul de unde provenea forţa de muncă. Era păcat, pentru că la timpul respectiv a fost şi preocuparea de a se
dota noile capacităţi cu tehnică importată. La “Ceramica“ Iaşi, utilajele au fost achiziţionate de la firma Keller din
Germania şi la cuptoare s-a lucrat dupa licenţa Gibons din Anglia. În iureşul realizării planului “producţiei globale”
se trăgea de utilaje, românul reinventa, lua de la un utilaj şi punea la altul, făcea baipasuri şi rezolva pe moment
orice defecţiune, pentru că trebuia să iasă planul.
Era un aspect curios în acel timp, în loc ca tehnica să disciplineze omul şi să-l perfecţioneze, pe fondul
că totul era al statului, ceea ce la început a fost o încântare prin aspect şi performanţe, după mai puţin de 10 ani
era de nerecunoscut. Atinsesem performanţa că nu mai lucram după planşele iniţiale, erau de prisos, trebuiau
alte planşe pentru ”îmbunătăţirile noastre”. Beculeţele de la panourile de comandă de diferite culori, arătau după
un timp ca nişte jucării cu ochii scoşi de copii. Erau situaţii când chiar se mai descompletau utilajele, cel
“interesat” folosind piesa sau componenta sustrasă în propria gospodărie. În aceste circumstanţe, chiar şi cu
dotarea iniţială, munca în acest domeniu a fabricării materialelor de construcţii, nu a fost uşoară, efort fizic mare,
noxe, lucru în ture, intemperii şi stres.
După mulţi ani, am căutat un fost muncitor ieşit la pensie din fabrică, deplasându-mă în satul lui natal
pentru o problemă de acţionariat. L-am rugat să-mi refacă traseul lui zilnic până la serviciu. De menţionat că
acest om nu a lipsit niciodată nemotivat. Se scula dimineaţa la ora 3, la ora 6 era la serviciu. Venea pe jos din
satul său până la gara Cucuteni, de acolo cu trenul până la gara Iaşi. Apoi cu un alt mijloc de transport, tramvai
sau autobuz venea la “Ceramica” la capătul zonei industriale a oraşului Iaşi. La terminarea programului făcea
drumul înapoi. Şi acesta este numai un exemplu. Din mâinile acestor ”pioneri” ai industriei noastre au ieşit
cărămizi, ţigle şi alte produse pentru construcţii. Ei sunt “anonimii” din spatele atâtor construcţii de locuit sau
industriale ridicate în Iaşi şi în ţară, iar mai tarziu în Ucraina şi Rusia.
Chiar dacă în perioada de început nu ne-a dat jos “ştiinţa”, experienţa a fost cea care ne-a asigurat
supravieţuirea şi de multe ori performanţa. Pentru început s-au adus un număr de specialişti în industria ceramicii
din alte fabrici din ţară, cum ar fi Sighişoara şi Roman care au iniţiat noii angajaţi în tainele meseriei. La aceştia
s-au asigurat condiţii de locuinţă şi servicii după caz la soţ sau soţie, stabilindu-se definitiv in Iaşi. Odată cu
uzarea tehnicii din dotare s-au pregătit în timp cadre prin şcoli, îmbinând experienţa celor existenţi cu pregătirea
profesională a noilor veniţi, menţinându-se fabrica în funcţiune. Ulterior s-au făcut şi unele investiţii secvenţiale în
fluxul de fabricaţie.
În perioada începuturilor o altă “tară”, alături de navetism, era fluctuaţia. Condiţiile de muncă din fabrică
ca şi nivelul de salarizare scăzut, nu încuraja stabilitatea personalului. Se vânturau prin fabrică foarte multe
persoane într-un an. Numai în anul 1973 s-au angajat circa 1000 de persoane. Fluctuaţia nu ocolea nici directorii
puşi de partid. Se schimbau şi ei des, în 10 ani patru directori.
Au fost mulţi angajaţi care au câştigat pariul cu ei şi cu timpul, trecând în contul lor între 30 şi 39 de ani
vechime în fabrică, care pledează pentru sentimentul de fidelitate care a caracterizat, nucleul de bază al
angajaţilor fabricii de-a lungul anilor. Implicit asigurându-se şi continuitatea activităţii fabricii.

8
În circumstanţele de mai sus Ceramica Iaşi, deşi a trecut prin mai multe schimbări organizatorice, a avut
continuitate în timp şi un trend crescător al calităţii produselor, ceea ce i-a asigurat un bun renume de care se
bucură şi astăzi.

Cap. 2 Oameni şi fapte


9
(Cine a făcut “istorie” şi pe cine a reţinut ea)

Elementele de continuitate ca şi etapele de tranziţie ale Ceramicii Iaşi au fost asigurate de oameni. Mulţi
anonimi, cum am arătat, chiar ca şi conducători, unii cu o prezenţă meteorică, dar alţii au avut şansa să facă
istorie.
Vom schiţa în continuare portretul şi contribuţia unor conducători din “Ceramica” Iaşi care şi-au pus
amprenta pe istoria firmei. Atât prin faptele lor, cât şi prin exemplul personal.
Personal am făcut cunoştinţă cu “Ceramica” Iaşi în anul 1972, imediat după punerea în funcţiune a
secţiei pentru fabricarea ţiglei.
Şef de secţie era Nelu, un om jovial, bun profesionist, cu tact în munca cu oamenii, organizator iscusit şi
calculat în decizii. Imi amintesc cât de încântat era de noua investitie. Arăta frumos secţia, ca orice lucru nou, m-a
impresionat. Acest domn Nelu, o figură luminoasă, cu calităţi reale de conducător nu îl întâlnim numai la
conducerea secţiei de ţiglă, acesta a fost începutul. Peste ani a devenit şef de secţie la “Ceramica” Iaşi, atunci
când “Ceramica” era secţie a Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, până la revoluţie. De fapt era
“director”. Nelu a imprimat secţiei de produse ceramice o dezvoltare şi o consolidare atât sub aspectul nivelului
de producţie cât şi ca piaţă de desfacere, dându-i astfel o identitate proprie recunoscută în Iaşi şi în ţară.
Autonomia largă de care s-a bucurat activitatea acestei secţii era oarecum justificată, Nelu avea pregătire de
specialitate în timp ce conducerea de vârf a Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi era asigurată de ingineri
constructori. Nelu a ajuns până acolo încât a montat pe pavilionul administrativ firma “Fabrica de Produse
Ceramice” care aşa a rămas peste ani, deşi la început conducerea Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi
l-a considerat un act de voluntarism, de independenţă, de orgoliu personal şi fală al acestuia. De fapt era o
reflectare a unei realităţi, că Ceramica avea tot mai puţine în comun cu partea de prefabricate din beton a
Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi. Sigur această rebranduire a secţiei de produse ceramice, o întâlnim
şi în percepţia lucrătorilor, compensându-le o parte din efectele “tratamentului” celor de la prefabricate din beton
sau de la fabricile din vecinătate cum ar fi Tehnotonul, care îi considera pe ceramişti “lutişti”, “chirpicari”.
Multă lume a cumpărat cărămizi “Mioriţa” de la fabrica Ceramica Iaşi, o denumire generică a blocului
ceramic cu dimensiunile 365 mmX180mmX138 mm. Dacă îi întrebi de unde vine denumirea şi ce semnificaţie
are, foarte puţini ştiu. Tot în perioada când Nelu conducea această fabrică, în Tehnoton se fabrica, printre alte
radio-receptoare şi unul care avea numele “Mioriţa” cu dimensiuni similare cu blocul ceramic. Principalul nostru
beneficiar la momentul respectiv era Trustul de Construcţii din Iaşi, care ridica zilnic construcţii din produse
ceramice. În una din zile se prezintă două maşini cu încărcătorii aferenţi(produsele se încărcau manual) care au
solicitat cărămizi “Mioriţa”, identificate în blocul ceramic menţionat, aşa i-a rămas numele păstrat peste timp.
A avut posibilităţile care le oferea acea perioadă, dar cât a condus “Ceramica”, Nelu a intronat o
atmosferă de muncă, seriozitate şi echilibru. Nelu a fost un om care nu a încurajat niciodată excesele. La
revoluţie când s-au găsit unii cu “merite” dobândite peste noapte şi-a ridicat pălăria şi a plecat din fabrică, lăsând
loc de bună ziua. Nu-i vorbă, “aurul din glod se vede”, Nelu a fost apoi director comercial la firma Somaco
Prefabricate Iaşi şi acum conduce o afacere personală tot în domenul materialelor de construcţii.
Tot în aceeaşi perioadă am făcut cunoştinţă şi cu partea de prefabricate a Intreprinderii de Materiale de
Construcţii Iaşi prin persoana lui Adrian care era atunci director comercial pe fabrică.
A fost ocazia că în vederea începerii noului an universitar în Complexul “Tudor Vladimirescu” din Iaşi,
trebuiau pavate cu plăci de beton aleele pietonale. Şi atunci, s-a apelat la conducerea Intreprinderii de Materiale
de Construcţii Iaşi pentru rezolvarea problemei. În vederea rezolvării acestei sarcini de partid, azi i-am spune
“sponsorizare”, s-a prezentat la faţa locului Adrian, un om distins, plin de solicitudine, cu mare respect pentru
cuvântul dat. S-a rezolvat pavarea aleelor într-un timp foarte scurt. Dealtfel, Adrian avea o “presă” foarte bună ca
director de fabrică la nivelul municipiului Iaşi, care şi-a cultivat-o şi menţinut-o până la ieşirea la pensie ín anul
2001.
În anul 1979, am devenit salariat al Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, la biroul resurse
umane. Am optat pentru această alegere, la propunerea directorului general de atunci Emil. Pe Emil l-am
cunoscut în anul 1967 în şantierele Iaşului, eu eram muncitor şi el proaspăt inginer constructor, absolvise recent
facultatea. Un om aureolat de performanţele fotbalistice, dar şi un bun profesionist ca inginer constructor, avea
calităţi deosebite de om, cu înţelegere şi exigenţă faţă de oameni, doar venea din sport.
Ulterior, dupa revoluţie, Emil a fost deputat şi apoi primar al municipiului Iaşi. Am o amintire frumoasă
despre Emil, a fost un om care nu s-a menajat şi a plecat cam devreme dintre noi.
Revenind la vechea noastră cunostinţă Adrian, l-am regăsit tot pe funcţia de director comercial, am
colaborat bine. Eu, lucrând ca sef birou Resurse Umane, a trebuit uneori să uzez de bune oficii pentru a împăca

10
“apa” cu “focul”, cum era el în relaţie cu Emil. Nu am întrevăzut că după revoluţie vom lucra împreună mai mulţi
ani la “Ceramica” Iaşi, el îndeplinind funcţia de director general.
Voi face referire în continuare, cum i-am cunoscut şi pe ceilalţi viitori directori ai “Ceramicii’ şi alte
persoane cu un “rol” în istoria firmei.
Corneliu era şef atelier când am venit eu în Intreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi, în anul 1979,
un om ambiţios, foarte conştiincios, excesiv de politicos, urmărea cu atenţie, uneori cu “frică” încadrarea în
termene şi calitatea lucrărilor. Dupa revoluţie, a revenit în “garnitura” de conducere a “Ceramicii” alături de
Adrian, Amedeo şi Ana. După pensionarea lui Adrian, Corneliu a fost ales de Adunarea Generală a Acţionarilor,
director general în anul 2001. Nu pot spune că în primele întâlniri Corneliu a fost un om prea “vizibil”, părea
retras, timid, un introvertit.
Pe Aurel, devenit şi el pentru câteva luni director general al “Ceramicii” în anul 2007, l-am cunoscut
iniţial în anul 1980, era şef formaţie mecanici la secţia cărămizi 1.
Contextul tangenţei mele directe cu el, a fost analiza unui caz de indisciplină petrecut în formaţie. De la
momentul respectiv am rămas cu două impresii care îl onorează. Prima, am constatat că a gestionat foarte bine
situaţia disciplinară ivită în formaţia condusă de el, cu tact, cu înţelegere dar şi cu exigenţă. A atras tot colectivul
în rezolvarea cazului. A marcat a doua oară, când m-a invitat în biroul lui, unde mi-a prezentat o panoplie de cărţi
de specialitate, prin care arăta că este la curent cu noutăţile în domeniu şi se perfecţionează continuu. Sigur,
această “flacără” nu i s-a stins în timp, după revoluţie din subinginer şi-a completat studiile devenind inginer
mecanic.
Nu putem scoate din ecuaţie un alt personaj principal, care, chiar dacă nu a ajuns director general(deşi
merita cu prisosinţă), dar a fost şi este un “om de patrimoniu” pentru fabrică. Este vorba de Lica, o luptătoare, un
profesionist de excepţie, devotată până la sacrificiu pentru firmă, iubită de muncitori, dar uneori “hulită” de cei
care după ce le făcea lecţiile, pretindeau să le ducă şi geanta. Pe Lica am cunoscut-o la venirea în Intreprinderea
de Materiale de Construcţii Iaşi, o doamnă inteligentă, ambiţioasă, deosebit de corectă şi punctuală. Orice
începea ducea până la bun sfârşit, exemplul personal a fost şi este arma ei imbatabilă. A avut în ruta
profesională suişuri şi coborâşuri. A fost şef laborator, şef secţie, director adjunct şi după toate “cutremurele”
acum este director de producţie. Sigur, sunt şi alte persoane cu roluri episodice sau conjuncturale, cu care ne
vom întâlni la timpul potrivit. După prezentarea acestor persoane care au însemnat şi mai înseamnă ceva pentru
“Ceramica”, vom înţelege mai bine comportamentul lor în diferite situaţii de jucători, arbitri sau simpli spectatori.
Dacă ne referim la istoria Ceramicii Iaşi, după revoluţie, nu putem face abstracţie de sindicat. După 1989
odată cu reformarea şi a altor instituţii, s-au constituit noi centre de putere în societăţi prin crearea de sindicate,
grupate apoi în sindicate de ramură. În Ceramica Iaşi, sindicatul a fost înfiinţat de Ion, muncitor specialist în
automatizări, un autodidact, cu o gândire logică, inteligent, exemplu de corectitudine, cu simţul realităţii şi cu priză
la mase. A fost remarcat de către cei de la “centru” şi a ajuns vicepreşedinte al sindicatului pe ramură, unde a
desfăşurat o activitate apreciată, pe motive de natură personală neactivând mulţi ani. Ion a optat pentru a
imprima o conduită sindicatului în acea perioadă de armonizare cu politica conducerii administrative. Ulterior
sindicatele au devenit tot mai revendicative “se bătea cu pumnul în masă” şi apoi, în ultimii ani, au revenit ca un
factor de echilibru, dar puţin mai gălăgioase.
Poziţia de “demnitar” la nivelul sindicatului de ramură a lui Ion ne-a fost de folos pentru susţinerea de a
ne câştiga autonomia atât faţă de Intreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi, respectiv secţia de prefabricate
şi apoi faţă de Somaco SA Bucureşti.
În acest context menţionăm că un loc important în istoria noastră recentă are şi senatorul Dan, care într-
un mod dezinteresat, cu disponibilitate, înţelegere şi cunoaştere a specificului activităţii noastre ne-a sprijinit
efectiv pentru autonomia faţă de SC Somaco SA Bucureşti. Faptul că era din partea Fondului Proprietăţii de Stat,
membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la firma SC Somaco SA Bucureşti, îl putem considera ca naş al
Ceramicii Iaşi în forma autonomă. În procesul de privatizare al fabricii, ne-a introdus la oficialităţile din instituţiile
nou constituite. Şi pe parcurs, în multe momente grele sau situaţii complicate, a fost totdeauna uşor de găsit şi
ne-a ajutat cu vorbă şi faptă. Toate acţiunile noastre erau la lumina zilei, de aceea intervenţiile noastre erau
legitime, nu pentru interese de grup sau de persoană, ci pentru bunul mers al activităţii fabricii, de aceea domnul
senator nu a ezitat să ne sprijine când eram depăşiţi de evenimente. Deşi a fost şi acţionar la firma Ceramica
Iaşi, prin modul de constituire a PAS-ului fabricii, a avut mereu o atitudine cumpătată, nu s-a amestecat în politica
fabricii, l-a caracterizat tactul şi solicitudinea.
Revenind la Ion, ca şi lider de sindicat la fabrica Ceramica Iaşi, am lucrat cu el la elaborarea primului
contract colectiv de muncă la nivel de fabrică, care în linii mari se păstrează şi astăzi. A avut o contribuţie
importantă în obţinerea unor sporuri pentru condiţii deosebite de muncă la muncitori şi alte categorii de personal
la nivel de ramură sau din fabrică, prin susţineri argumentate la conducerea Ministerului Muncii.

11
S-a implicat în constituirea PAS-ului la nivel de fabrică, ocupându-se ca acesta să dobândească
consacrarea juridică. A susţinut procesul de privatizare al fabricii şi menţinerea unei atmosfere de muncă fără
excese şi fără greve, cum ne puteam inspira de la alţii. În momente critice nu sărea la gâtul administraţiei, ci
căuta să discute direct cu oamenii, evalua starea de spirit şi căuta soluţii împreună cu administraţia, care
totdeauna erau raţionale şi rezonabile. Are meritul că încă de la început acest nou centru de putere, sindicatul, a
fost pus pe baze sănătoase să facă să funcţioneze fabrica şi ca sindicatul să fie un factor de echilibru, nu
destabilizator.
Au fost unii nihilişti care i-au diminuat lui Ion, până la estompare meritele având ca motivaţie “frica”
pentru că, deşi de ani buni nu mai era lider de sindicat oficial, avea încă multă influenţă şi priză la mase. Au fost
multe momente când cei din conducerea administrativă, tânjeau după felul cum se lucra cu Ion.
Dacă ar trebui să identificăm, care a fost cel mai mare defect(scăpare) a directorilor postrevoluţionari ai
“Ceramicii” se poate răspunde că atât Adrian cât şi Corneliu au avut o mentalitate de “ţăran care mănâncă din
traistă”. Ceva de genul, dacă am resursele mele fac investiţii, dacă nu am, nu apelez la împrumuturi. Această
frică de a angaja credite, a făcut să conservăm unele realizări, dar nu ne-a permis să ne dezvoltăm. Nici mediul
legislativ şi economic nu a fost prea favorabil, dobânzile bancare la credite fiind foarte mari, în unele perioade
ajungând la 60%, ca şi facilităţile inexistente acordate de guvernanţi pentru încurajarea industriei naţionale. A fost
o atitudine de “autodispreţ” pentru ce este românesc, care s-a consumat sub ochii noştrii, oferindu-ne imaginea
falimentării succesive a fabricilor existente, cu consecinţe imediate prin plecarea peste graniţă a forţei de muncă
calificată şi cu consecinţe pe termen lung, tinerii mai capabili, încă din şcoală şi facultate îşi propun să plece în
străinătate. Plecarea în străinătate a devenit un proiect naţional.
Acele strigări ale maselor imediat dupa revoluţie, “nu ne vindem ţara” s-au transformat în parcurs prin
ironia sorţii, că am început să o cam dăm degeaba sau pe datorie, mulţi români, părăsind-o fără prea multe
regrete.
Am putea spune că acest context, dă circumstanţe atenuate pentru unele decizii ale conducerii
societăţii din acea perioadă. S-a trecut prea brutal la “modul de viaţă” – descurcă-te singur, într-un mediu
neprietenos. “Ceramica” Iaşi a avut o istorie zbuciumată, alternând perioade de autonomie totală, cu includerea
ca şi secţie sau fabrică în altă entitate Intreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi sau Somaco SA Bucureşti.
În perioada cât s-a aflat în componenţa Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi a fost mai mult pe
post de “Cenuşăreasă”. Ponderea activităţii intreprinderii fiind prefabricate din beton cu angajare de resurse
importante pentru a face faţă cerinţelor mari de blocuri de locuinţe, cu o arhitectură standard care au invadat
toate oraşele ţării. Construcţiile cu panouri prefabricate scurtau timpul de construcţie, se puteau face construcţii
cu multe etaje. Panourile prefabricate din beton se pretau la deplasări pe mari distanţe, fără a se deteriora la
manipulări repetate. Cărămida, deşi asigura mai mult confort şi sănătate, nu întrunea valenţele de mai sus.
Personalul de la cărămizi, era încadrat cu 1-2 clase de salarizare, mai jos ca cei de la betoane sau
secţia mecano-energetică. În condiţiile muncii şi plăţii în acord global, multe luni la rând, ceramiştii nu-şi realizau
salariile. Utilajele obosite nu asigurau “planul”, la care se adăuga procentul ridicat de rebuturi. Nu de puţine ori cei
de la betoane, îi tratau pe ceramişti cu dispreţ numindu-i: “lutişti”, ”chirpicari”, aluzie la faptul că foloseau ca
materie prima pământul(argila). În neştiinţa lor, aceşti judecători din oficiu, nu realizau că procesul tehnologic de
la “Ceramica” este foarte complicat, ca şi la “cozonac”, nu-l face şi nu reuşeşte la oricine.
Aşa cum nu se cunoştea că fabricarea cărămizilor are o istorie milenară. Primele căramizi de lut ars au fost
folosite în jurul anului 2040 î. e n. în oraşul sumerian Ur din Mesopotania. Din lutul ars la 600 grade C se făceau
carămizi, folosite prin lipire cu asfalt, la construcţia palatelor şi templelor. Chiar se glazurau căramizile cu silicaţi
alcalini şi oxid de cupru.
Nici în cele mai optimiste vise, nu a bănuit nimeni, că în timp, tocmai Ceramica va fi cea care va avea
căutare şi va avea viitor. Această renaştere a Ceramicii Iaşi a fost determinată de momentul revoluţiei din
decembrie 1989.
Voi descrie acest moment din perspectiva manifestării şi percepţiei la nivel de fabrică, cât şi al efectelor
imediate.

12
Cap. 3 Revoluţia în plan local
(Nelinişti şi speranţe)

Refăcând întregul, din elemente disparate, îmi amintesc că în zilele de dinainte de revoluţie, am avut o
acţiune de cazare a unor oaspeţi ai fabricii în Hotel Moldova. Am găsit greu locuri, întrucât multe camere erau
ocupate de “sportivi”. E drept, circulau prin hotel mai multe persoane îmbrăcate în traininguri. Ulterior, am aflat că
şi “sportivii” au avut un rol în revoluţie. Când veneam la serviciu, luam de regulă tramvaiul din Piaţa Unirii,
constatând că de câteva zile a fost decalată staţia mai departe de locul iniţial. Scopul fiind de a se evita
aglomeraţii mari de oameni în spaţii deschise.
Plutea ceva în aer, ce se întâmpla în Timişoara, a indus nelinişte în toată ţara. Părea că totul este sub
control, de aceea s-a reacţionat cu surprindere când s-a anunţat la televizor că “a fugit dictatorul”. Încercam trăiri
contradictorii, pe de o parte ne bucuram, pe de altă parte nu ştiam ce urmează. Ceea ce se întâmpla în “stradă”
dirijat sau nedirijat, avea un ecou şi în fabrici. De la oră la oră se regrupau forţele, se poziţionau şi se
repoziţionau, se îndemna la revoluţie şi la înlăturarea “ordinii" existente.
Cei mai curajoşi şi mai temerari, în special tinerii, au ieşit în stradă şi se deplasau în marş forţat către
sediile Comitetului Judeţean şi Municipal de partid, constituindu-se în grupuri ad-hoc care au preluat “puterea”. În
prima etapă, se distrugeau şi se ardeau documente de partid, cărţi, portrete cu Ceauşescu, steaguri. În acea zi
m-am deplasat cu directorul fabricii până în Podu Roş, circulaţia era aproape imposibilă. Toată partea carosabilă
a străzii era ocupată de demonstranţi cu steaguri tricolore. Mi-au atras atenţia demonstranţii de la fabrica
Tehnoton Iaşi în cea mai mare parte femei, care strigau “Libertate, libertate….”, era o mare descătuşare. În timp
Tehnotonul, care fabrica radioreceptoare, instalaţii pentru comunicare pe nave şi altele, a “progresat” către maşini
de spălat, aragaze sau secţii închise. Fiind o revoluţie condusă prin televizor, se primeau minut cu minut, fel de
fel de mesaje şi reportaje cu “terorişti”, sau intoxicări de genul cum că apa este otravită în anumite localităţi şi
despre demonstraţiile de forţă din ţară cu armament de război. Ce era mai rău, că se anunţau şi morţi în numele
acestei cauze.
Uşor s-a trecut la o altă etapă, de la o direcţionare a maselor către fostul “dictator” şi a reprezentanţilor
săi din teritoriu, la răfuieli între oameni şi pe alte nivele sociale, care s-au perpetuat în timp.
Îmi spunea cineva, care cu o lună de zile înainte de revoluţie venise prin transfer la Întreprinderea de
transport în comun(actualul RATC), pe post de inginer că a intrat repede în atenţia colectivului fiind etichetat ca
“securist”. Aceeaşi persoană îşi aminteşte că toată conducerea intreprinderii plecase acasă, în urma declanşării
revoluţiei, responsabilul de la protecţia muncii a intrat în gura femeilor, primind şi el eticheta de securist, printre
altele pentru că nu aprobase cârpele de şters utilajele când i se solicitau. Era momentul când lumea se
descătuşa fiecare căutând să facă cât mai mult loc în jurul său, lovind în stânga şi în dreapta. Deja din prima zi a
revoluţiei s-a câştigat dreptul de a vorbi liber despre orice şi oricine. Perpetuat în timp acest comportament îl
găsim susţinut prin afirmaţia “doar este democraţie”. Încă din prima zi a revoluţiei s-au format ad-hoc grupuri de
“persoane vigilente” în fabrici, care identificau pe moment “teroriştii” şi apoi îi defereau organelor de specialitate.
Am avut şi noi la fabrică câteva cazuri. Chiar dacă la o analiză atentă aveai în faţă nişte persoane speriate, având
vina că nu erau cunoscute de către “revoluţionari”, nu am avut ce face şi am mers cu ei, însoţit de “revoluţionari”,
până la sediul Inspectoratului judeţean de interne. Acolo s-au făcut verificările de rigoare şi fiecare a plecat în
treaba lui. În timp ce se constituiau noile centre de putere la nivel naţional şi local, atmosfera era în fierbere şi în
fabrici. Cum am arătat, era etapa în care îi analizam foarte atent pe cei de lângă noi. Acum se decontau şi poliţe
mai vechi. Televizorul, presa şi zvonurile ocupau timpi importanţi din viaţa noastră.
S-a constituit Frontul Salvării Naţionale la nivel de fabrică, care dispunea de autoritate absolută,
dispunând cine să mai rămână în fabrică şi pe ce funcţie, primii vizaţi fiind directorul general şi şeful de la resurse
umane. Cât despre cei cu funcţie pe linie de partid, au fost declarate persoane nongrata încă din prima zi de
revoluţie. Dacă de la “centru” se constată că se întârzie cu destituirea directorului şi a celui de la resurse umane,
veneau “mesageri” în schimbul II şi III şi incitau oamenii să treacă la “fapte”.
Toate aceste evenimente erau potenţate de discernământul şi raţionalitatea celor din FSN-ul fabricii, în
cazul nostru fiind persoane echilibrate şi responsabile. Pentru a se face “exorcizarea” maselor, atât la noi cât şi la
alţii, sub îndrumarea reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale locali, s-au făcut întâlniri cu salariaţii şi
conducerea fabricii urcată pe “prispă” pentru a-şi arunca fiecare scuipatul, refulările şi nemulţumirile. Cei care au
avut ceva de spus au fost în special cei leneşi, beţivi şi nerealizaţi. Ce mai, era o criză de autoritate generalizată.
A urmat apoi răfuielile între colegii de muncă fie pe criterii politice, administrative sau altele inventate. Îmi
amintesc că la mai multe formaţii de muncă am avut întâlniri cu oamenii. Aceste întâlniri se consumau în trei
timpi. Întâi discutăm cu şeful direct să asigurăm securitatea celui indezirabil pentru a nu fi lovit. Apoi îi ascultam

13
pe toţi şi îi lăsam să vorbească ca la o judecată ţigănească. Aproape în toate cazurile cel “judecat” pleca din
colectiv. Se plăteau astfel poliţe la şefi de secţie, de atelier, de formaţie, erau aduşi în faţă cei mai “valoroşi”. Am
pus în ghilimele pentru că preferinţele maselor se schimbau la perioade scurte, după câteva luni era altcineva
preferat ca lider.
Toate erau în schimbare. În cazul nostru nu putem spune că au fost excese. Evenimentele au avut o
logică, nescăpându-se situaţia de sub control. Directorul general a ajuns deputat în noul parlament al ţării, şeful
de la resurse umane şi-a adjudecat postul prin concurs, secretarul de partid a plecat la lucru în străinătate, alte
schimbări organizatorice la nivel de conducere având loc prin rotiri de funcţii şi posturi. Şi în cazul nostru, ca şi al
ţării, s-a văzut că apele mari ale revoluţiei au adus la suprafaţă buturugi, gunoaie şi nămol.
În timp toate s-au decantat, cei mai înverşunaţi “revoluţionari” realizând că măsura aprecierii este munca
şi disciplina, ori s-au pensionat anticipat ori au plecat să se privatizeze. Dacă la alte fabrici oamenii au lăsat lucrul
şi au ieşit în stradă, la noi şi-au văzut toţi de treabă. Poate şi din cauză că eram amplasaţi la marginea oraşului.
S-a mobilizat şi de la noi garda patriotică care a ieşit echipată corespunzător la patrulare pe străzile Iaşului. De
menţionat că aproape un an a funcţionat relativ bine coabitarea între FSN-ul din fabrica, sindicatul revigorat după
noile reguli şi salariaţi.
Cum fabrica noastră, pe partea de prefabricate nu mai avea comenzi, încasările erau reduse, salariile nu
se mai luau la timp, au apărut presiuni asupra conducerii. Măsura imediată era cea aplicată şi de alţii, să
schimbăm conducerea. S-a schimbat astfel, în câţiva ani, pe sectorul prefabricate din beton, de şase ori
conducerea şi a mers din rău în mai rău, pentru că se umbla la efecte şi nu la cauze. A fost o istorie pe care au
trăit-o toate fabricile din Iaşi şi din ţară. Se consuma din ce se acumulase în anii anteriori, dar dacă nu mai şi pui
din ce iei, ajungi repede la fundul sacului. Se profila un fenomen nou – şomajul. De unde în socialism ţi se oferea
aproape obligatoriu un loc de muncă, acum trebuia să ţi-l cauţi singur sau să lupţi să-l păstrezi. Mulţi erau
entuziasmaţi că vor merge şi se vor privatiza, pornind o afacere pe cont propriu. I-am întâlnit pe unii dezamăgiţi
că nu a mers, motivat fie de capitalul propriu de pornire insuficient sau de prea mare încredere în parteneri care
nu au jucat cinstit. Era tot mai greu pentru fiecare fabrică să-şi regăsească propria identitate şi direcţia de urmat.
În amestecătura de după revoluţie, instituţiile care s-au constituit şi au funcţionat cu toate motoarele au
fost sindicatele, în special cele pe ramură. Ele făceau regulile iniţial în fabrici şi chiar în ţară. S-a trecut astfel la o
perioadă lungă, de “batere cu pumnul în masă” şi la salarii “sociale”. Toate acestea se petreceau pe fondul unui
management defectuos la nivel de fabrici. Erau alte realităţi, la care nu aveai nici un reper, o forţă de muncă
programată mai mult pe drepturi decât pe obligaţii. Din combinarea libertăţii şi a democraţiei rezultase o
legitimare a obrăzniciei şi a lipsei de bun simţ. Se lucra pe principiul “cascadei”, o nemulţumire genera o altă
nemulţumire. Erau soluţii de moment, paleative care mai mult amânau rezolvarea. Se dădeau indexări şi
compensări la salarii care apoi se anulau printr-o rată a inflaţiei necontrolată, cu majorări neraţionale la preţurile
produselor industriale şi de larg consum. Persistenţa în paleative, prevalarea socialului asupra recompensării
performanţei, au încurajat nemunca şi mărirea decalajului dintre ţara noastră şi alte ţări.
De remarcat că Ceramica Iaşi, mai ales după despărţirea în anul 1991 de Intreprinderea de Materiale de
Construcţii Iaşi, a fost o oază de linişte benefică şi pentru salariaţi şi pentru conducători, fiecare văzându-şi de
treabă. A fost o atmosferă neatinsă de greve. De altfel, cu anii am realizat că ieşirile în stradă sau în faţă la
Prefectură puteau da o speranţă doar pentru unităţile economice mari. Dar aceste “câştiguri” erau ca nişte injecţii
administrate unor pacienţi oricum condamnaţi să moară mai devreme sau mai târziu. Zona industrială a Iaşului
este acum un “cimitir” cu mici excepţii. Dar trebuie să fie mai rău ca să fie mai bine. Trebuie să fim cu toţii de
acord că previziunea lui Brucan a fost realistă, când a profeţit , după revoluţie, că ne trebuie peste 20 ani pentru a
deveni “capitalişti” şi ‘’a învăţa democraţia’’ .
După 20 ani de la revoluţie suntem încă martorii unor dezbateri dacă a fost sau nu revoluţie. Alţii susţin
că revoluţia a fost furată. Cum ştim din istorie aproape toate revoluţiile au fost “furate” într-un fel sau altul. Unii
s-au sacrificat făcând revoluţia şi alţii au venit, odihniţi, să profite. Ori revoluţionarii s-au devorat între ei, ori i-au
terminat alţii, şi aşa continua cursul istoriei, deşi rămân unii cu nedumerirea “poate că atunci era mai bine!...”.
Au trecut totuşi 20 de ani din viaţa noastră şi a ţării, când deşi s-au făcut multe de la început, preluate de
la alţii sau creaţii « originale », puţine se aseamănă cu idealurile românilor după anul 1989.

14
Cap. 4 Cenuşăreasa devine prinţesă
(Cum se întoarce roata)

După revoluţia din anul 1989, Ceramica Iaşi a devenit în timp din cenuşăreasă, prinţesă.
Această devenire a fost determinată de mai mulţi factori. După o viaţă trăită de români în cutii de beton
supraetajate de culoare gri, unde locuiau populaţii adunate ad-hoc, ce relaţionau între ei doar la “adunările
locatarilor” pentru asigurare utilităţi şi cheltuiueli de întreţinere echitabile sau la reparaţia liftului, are loc o
“evadare”.
Cei cu anumite posibilităţi şi cu teren la ţară, în special la periferia zonelor urbane, au trecut la a-şi
construi propria locuinţă(casă), care să îmbine mai bine utilul, confortul şi esteticul. Dreptul la proprietate, cu
libertatea de mişcare dădea posibilitatea şi pentru alte opţiuni.
În această schimbare de optică privind locuinţa personală, betonul apărea ca neprietenos şi “rece”,
dându-se întâietate cărămizilor ca şi materiale de construcţii mai “calde”, care acoperea şi satisfacerea unei
dorinţe individualizate: fiecare putea să-şi construiască ceva care să fie pentru el şi familia sa.
A fost de ajuns să înceapă câţiva, că după ei s-au luat şi alţii, şi a început o adevarată întrecere.
Aşa ne-am găsit cu o cerere la produse ceramice(cărămizi) care creştea zi de zi în proporţie geometrică.
Mulţi luau cărămida şi o depozitau într-un loc sigur, pentru a construi mai târziu, când vor avea alte
posibilităţi, alţii o plăteau, lăsând-o în custodie în depozitul fabricii.
Avea şi un preţ cărămida la acea dată, care la un calcul sumar părea că nu-l costa prea mult pe
amatorul de a-şi construi propria casa. Se întocmeau în acea perioadă chiar şi liste de aşteptare. Erau mulţi
amatori de aşi construi o casă pe pământ pentru a evada din blocuri. Ceramica Iaşi avea în zonă o poziţie de
monopol, din care va scoate avantaje mai târziu, dar pe de altă parte făcea faţă cu greu cererii de produse
ceramice.
Schimbarea de macaz a Ceramicii Iaşi s-a făcut într-o logică firească, ea fiind de-a lungul anilor inclusă
de drept în componenţa Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi şi de fapt a avut o autonomie de
funcţionare, ca profil de fabricaţie şi conducere a activităţii curente.
Ceramica SA Iaşi după anul 1989 nu ridica probleme de reorganizare, ci mai mult de continuitate şi de
adaptare la noile realităţi.
Nu-i lipsit de interes şi de amuzament că, în anul 1989, preţul unei cărămizi era egal cu preţul unui ou,
iar între timp la ce s-a ajuns!
În anul 1990 era o reclamă la televizor pentru “tăieţei cu două ouă”. Păstrând proporţiile, şi noi la
Ceramica Iaşi, în timp, am ajuns la cărămizi cu şase ouă şi chiar mai multe. Acum cu preţurile trebuie să te
raportezi la repere cereşti şi nu pământeşti, nu mai au logică şi nici măsură la toate produsele româneşti. După
cum s-a văzut, producerea prefabricatelor din beton a intrat în declin accelerat după anul 1989, unităţile de
producţie s-au reprofilat sau au fost falimentate. Aşa cum a fost şi fosta Intreprindere de Materiale de Construcţii
Iaşi care a devenit după anul 1989 Somaco SA Prefabricate în timp ce cărămida a început să aibă tot mai mare
căutare. Fiecare construia pentru el şi dorea rezistenţă şi confort. Revenind la fabrica Ceramica, este demn de
menţionat că un nucleu semnificativ de personal a rămas ataşat fabricii şi la bine şi la greu, la mulţi dintre ei ruta
profesională confundându-se cu anii de viaţă ai fabricii. O fabrică este un organism viu care se regenerează
mereu prin succesiunea generaţiilor de lucrători. Anii de viaţă ai fabricii au creat condiţii ca alături de părinţi să
lucreze în fabrică şi copiii acestora. Cum am mai spus, în această ramură, condiţiile de muncă sunt aspre, uneori
chiar dure, dar cum se ştie, greutăţile apropie oamenii, pentru că nu pot reuşi decât împreună.
Dacă până în anul 1989 toate se făceau “planificat” şi “ajutat”, în următorii ani, când trebuie să ne
descurcăm tot mai mult prin noi înşine, faptul că am reuşit este o probă a maturităţii şi profesionalismului
colectivului. Fiind cunoscut că tonul face muzica, peste zece ani din viaţa Ceramicii post-revoluţionare poartă
amprenta activităţii lui Adrian ca şi director general. Un om născut să fie director. Ca director, i-a consultat pe toţi,
dar totdeauna a făcut ce a crezut el de cuviinţă. S-a folosit de oameni, după cum o recunoştea şi el. A mers
mereu pe ideea de a lua ceea ce este mai bun de la alţii. Atât în viaţa personală, cât şi în cea instituţională se
învăţa mult din precedente. Cum s-ar spune, nu redescoperă nimeni roata, sau mai nou, cum auzim acum, nu
descoperim apa caldă. În cazul Ceramicii Iaşi, specific pentru perioada cât a fost director general Adrian, au fost
prioritare următoarele direcţii de acţiune:
- să luăm toate măsurile pentru a avea linişte în interiorul fabricii. Cu grija pentru condiţii de
muncă şi promovarea unui sistem de organizare şi salarizare a muncii cu o pronunţată amprentă socială.

15
Rata inflaţiei dictând cu cât trebuiau majorate salariile în fiecare an, neexcluzându-se şi necesitatea de a
creşte productivitatea muncii. A fost o situaţie care a operat în primii zece ani de zile după revoluţie cu
mici diferenţieri în toate societăţile comerciale din România, prin salarii pornind de la nevoile salariaţilor şi
mai puţin ale societăţilor;
- să avem deschidere pentru tot ce este nou la alţii, prin menţinerea relaţiilor cu alţi producători
din ramură, organizarea de schimburi de experienţă şi folosirea expertizei diferiţilor specialişti în domeniu;
- chiar dacă nu aveam posibilităţi financiare, să ne străduim să păstrăm în funcţiune tehnica din
dotare şi chiar să facem unele investiţii cu caracter secvenţial în fluxul tehnologic;
- să avem relaţii foarte bune cu oficialităţile locale, dar să nu angajăm colectivul fabricii cu un
partizanat politic faţă de un partid sau altul.
Remarc faptul că am avut reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor, după anul 1989, sau în
comisia de cenzori, de la diferite partide. De multe ori pentru a opta pentru o persoană sau alta mai trăgeam şi
noi sforile. Dar este de apreciat că nimeni dintre aceştia nu a făcut presiuni politice asupra noastră sau a
directorului general pentru diferite favoruri sau alte activităţi “deplasate”. Exemplul personal era dat chiar de
Adrian, care, ca director general, nu era membru al niciunui partid politic. Deşi nu a fost scutit de presiuni. Îmi
amintesc când a preluat puterea în România, Convenţia Democrată, în mai multe rânduri au venit reprezentanţi
de la tărănişti, întâi cu sugestii apoi cu sfaturi şi în ultimă instanţă cu ameninţări să se lase înscris în partid. Dar
Adrian a rezistat argumentând că nici nu iubeşte, nici nu urăşte pe nimeni. Pe parcurs au mai fost şi alte presiuni
şi încercări de altă natură. După stabilizarea acţionariatului societăţii, când o pondere importantă din acţiuni
revenea salariaţilor, societatea de valori mobiliare Gelsor a insistat prin brokerii săi, până la presiune, asupra lui
Adrian să le vindem acţiunile, dar fără nici un rezultat, acesta nu a cedat. Fiind în preajma lui Adrian, am apreciat
că aceste “războaie” le ducea aproape singur, nu angaja pe cei din jur sau colectivul pentru a nu induce temeri
sau griji suplimentare în colectiv. Adrian ieşea bine din aceste dueluri, având în spate o mare experienţă de viaţă
şi o viaţă de director ca şi o mare fidelitate faţă de fabrică.
În privinţa acţionariatului, nu intreprindeam acţiuni cu efecte imediate. Aveam de plătit rate în urma
contractului cu Fondul Proprietăţii de Stat pentru acţiunile cumpărate, întâi trebuia să deţinem efectiv ceea ce
aveam şi apoi să vedem ce facem. Monitorizam discret ce se petrecea în jurul nostru, mai ales societăţile care
erau privatizate prin metoda MEBO, ca şi noi. Multe din acţiunile şi iniţiativele lui Adrian noi le-am promovat şi
după pensionarea sa. Dealtfel a avut un merit incontestabil că a rezistat la toate ispitele şi a lăsat în anul 2001,
când a ieşit la pensie, toate acţiunile dobândite anterior de salariaţi în posesia acestora şi o fabrică care de ani
buni lucra cu profit. Ceramica Iaşi era o firmă cunoscută şi respectată atât în ţară cât şi în străinatate, unde am
avut diverşi parteneri, mulţi ani, întâietatea la nivel naţional fiind în concurenţă cu Fabrica de Ceramică din
Sighişoara.
Am făcut aceste menţiuni, aşa cum vor mai fi şi altele, că nimic nu este întâmplător, pentru că trecutul,
prezentul şi viitorul călătoresc în aceeaşi caleaşcă, fiecare pe locul lui, şi noi am ştiut să păstrăm bunurile
câştigate. De ani buni eram invitaţi permanenţi la ceremoniile anuale organizate de Camera de Comerţ şi
Industrie Iaşi pentru a ne ridica diplomele de merit şi chiar de excelenţă pentru succese constante şi repetate.
Participam de asemenea şi la ceremoniile organizate la nivel de ţară, unde ne disputam locul întâi pe ramură cu
Soceram Sighişoara. O situaţie onorantă pentru noi, dar care ne şi obliga.
Colectivul de angajaţi se simţea în siguranţă. Se asigura un câştig garantat cu posibilitatea obţinerii şi a
unor venituri suplimentare. Se fabricau produse de calitate care se vindeau ‘’calde’’ din fabrică. Aveam o piaţă
sigură cu clienţi tradiţionali şi buni platnici. Se obţinea şi profit şi ne puteam imagina cele mai optimiste planuri
pentru viitor. Este drept că acest grad mare de libertate care ni-l permiteam era susţinut şi de poziţia noastră de
monopol în zonă, când făceam produse de calitate, dar impuneam şi nivelul de preţ.
Nu am ştiut ce este greva şi nici şomajul. Eram mândri de noi şi de realizările noastre şi percepuţi ca
atare şi de cei din afara fabricii.
Aşa ne-am croit propria noastră cale de dezvoltare şi afirmare bazată pe previziune, încredere în
forţele proprii şi muncă.

16
Cap. 5 Relegitimare, autonomie şi privatizare
(Durerile facerii)

În paginile care vor urma, vom analiza circumstanţele în care au fost posibile demersurile şi acţiunile
intreprinse pentru ca Ceramica Iaşi să beneficieze de o existenţă de sine stătătoare.
După anul 1989 s-a trecut la relegitimarea unităţilor socialiste. Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr.
1176/02.11.1990, pe temeiul Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome
şi societăţi comerciale, încetează activitatea Intreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi şi se înfiinţează SC
Somaco SA Bucureşti, pe scheletul fostei centrale a materialelor de construcţii Bucureşti, iar unitatea din Iaşi
devine sucursală. Hotărârea de guvern prin care se constituiau societăţile comerciale era semnată de Petre
Roman, ca prim ministru, acelaşi care afirma la televizor cu seninătate “industria românească este un morman de
fiare vechi”. Aşa cum ţara intrase pe mâna unora care tatonau şi experimentau, tot aşa industria, în speţă
intreprinderile, apoi societăţile comerciale, în mare parte, au avut aceeaşi soartă cu cei veniţi la conducere după
revoluţie. Nu putem generaliza, mulţi se străduiau să construiască, cum a fost şi cazul nostru, dar unii distrugeau
ce au făcut alţii, din nepricepere sau din rea credinţă.
Îmi amintesc că după anul 1990, într-o deplasare ocazională la Pieta SA Iaşi(societate care valorifica
fierul vechi) erau la fier vechi utilaje aproape noi, strunguri, profile metalice, diferite piese dezmembrate, la multe
dintre ele numai ce se desfăcuse ambalajul iniţial. Parcă anume pentru a susţine afirmaţia premierului Roman.
Mulţi ani după revoluţie ne-am întrebat cât fier vechi este în România. În acea perioadă persoane de condiţie
modestă, pe post de “magneţi”, scormoneau pământul în jurul perimetrului intreprinderilor după fier vechi.
Această îndeletnicire de colectare a fierului vechi, după cum ştim, a evoluat în timp de la scormonit în pământ, la
distrugeri de subansamble de cale ferată până la furturi de cabluri electrice. Cred că şi petrolul sustras de unii din
conductele de transport a fost descoperit tot umblând după fier vechi.
Vorbim aici de o politică “fără politică”, când statul, o bună perioadă, nu a mai fost stat ci “acţionar unic”
în societăţile comerciale, exercitându-şi atribuţiile prin “împuterniciţii săi”. A fost ceva de genul că nu te lasă “nici
să mori nici să trăieşti”. Aşa am înţeles noi să încurajăm naşterea şi dezvoltarea capitalismului autohton, după
cum se va vedea mai departe. Era perioada când au fost frecvente reorganizări şi schimbări de conduceri la
nivelul societăţilor comerciale. Fiecare îşi căuta o anumită identitate şi autonomie. Era şi o luptă pentru
supravieţuire, în bulversala generală s-au reaşezat pieţele, aşa că unii nu aveau de unde se aproviziona cu
materii prime, alţii nu aveau unde desface produsele fabricate. Pentru salvare se apela la legalitate şi
oportunitatea momentului, cum a fost şi cazul Ceramicii, care nu se mai vedea alături de ceea ce reprezenta
prefabricate din beton din fosta Intreprindere de Materiale de Construcţii Iaşi. Aşa că imediat ce a fost posibil, în
anul 1991, Ceramica Iaşi rămâne în continuare sucursala a SC Somaco SA Bucureşti, dar cu autonomie absolută
faţă de sucursala de prefabricate. Această autonomie a dat posibilitatea unei conduceri şi organizări proprii, dar
fără personalitate juridică. Momentul a fost benefic pentru Ceramica, întrucât se acumulau o serie de factori care,
necontrolaţi, puteau face ca Ceramica să se nască moartă. Am în vedere faptul că după revoluţie conducerea era
exercitată de persoane din fosta Intreprindere de Materiale de Construcţii, mai puţin legate profesional şi afectiv
de Ceramica. Prefabricatele din beton intrau de la o zi la alta într-un declin, cu o diminuare drastică a cererii şi o
lipsă acută de numerar. Cărămizile erau solicitate din ce în ce mai mult şi, în inconstienţa ei de atunci,
conducerea supralicita, recurgând la custodii. Se încasau banii azi, iar marfa ajungea uneori peste trei luni la
client. Nu se muta Ceramica din locaţia ei, dar se vedea cu ochiul liber modificarea preţului la utilităţi, iar noi
trebuia să lucrăm în pierdere, la momentul fabricării mărfii banii încasaţi fiind deja cheltuiţi.
Acest proces de fărâmiţare a marilor combinate a cuprins ca o molimă toată ţara. Fiecare avea motivele
lui, pe care le considera “obiective”, în fapt fiecare căuta să supravieţuiască. În forma de organizare a Ceramicii
ca sucursala a SC Somaco SA Bucureşti ca şi unitate cu conducere proprie, dar fără personalitate juridică, era
ceva de genul, conducerea de la Bucureşti şi răspunderea revenea celor din Iaşi, cu obligativitatea virării unui
“tain” anual. Am avut avantajul că în acea perioadă erau persoane agreabile în conducerea Somaco Bucureşti.
Evenimentele se succedeau cu oarecare repeziciune. În anul 1991 apare Legea privatizării societăţilor
comerciale. În baza acestei legi şi a legii nr. 21/1924, pentru persoanele juridice, în septembrie 1993 am constituit
asociaţia fără scop lucrativ, cu denumirea “Ceramica – Programul acţiunilor salariaţilor”. Scopul principal era
protejarea salariaţilor şi a membrilor conducerii în procesul privatizării prin cumpărarea acţiunilor societăţii
comerciale Ceramica Iaşi şi realizarea programului de alocare a acestora. La întocmirea actului constitutiv al
asociaţiei au participat 333 membri fondatori, asociaţia fiind deschisă şi pentru primirea a noi membri. După
avizul Agenţiei Naţionale de Privatizare – Direcţia teritorială Iaşi din luna octombrie 1993, care autorizează
funcţionarea asociaţiei, în aceeaşi lună dobândim şi personalitate juridică, ca asociaţie în vederea privatizării. Tot

17
în luna octombrie 1993 am revenit la Consiliul de Administraţie al SC Somaco SA Bucureşti prin care solicitam
ieşirea din Somaco pentru a deveni autonomi.
Sucursala Ceramica Iaşi neavând personalitate juridică, deşi o dobândisem ca asociaţie, nu putea fi
înregistrată în Registrul special al persoanelor juridice. Soluţia era divizarea Somaco Bucureşti în două. Această
divizare se tot amâna, se mai cerea un studiu de fezabilitate sau alte informaţii suplimentare. Tergiversarea era
motivată de “grija” că Ceramica nu va putea merge pe propriile picioare. De menţionat că în Consiliul de
Administraţie al SC Somaco SA Bucureşti erau reprezentanţii Fondului Proprietăţii de Stat şi ai Fondului
Proprietăţii Private IV Muntenia. În acest context am reiterat faptul că în anii 1991, 1992 şi 1993 Ceramica Iaşi a
înregistrat profit, situaţie cunoscută şi de reprezentanţii celor două fonduri.
Aveam ca piaţă de desfacere zona Moldovei, Muntenia şi Dobrogea. Din anul 1991 livram 20% din
producţie în Ucraina şi Federaţia Rusă chiar până aproape de Moscova, prin ARCOM Bucureşti, în contra partidă
cu gaz metan. Pentru a fi mai convingători, precizăm în corespondenţă că principalul efect strategic al separării
de Somaco Bucureşti este posibilitatea de privatizare a Ceramicii prin metoda MEBO, care va putea conduce la
obţinerea mai uşoară de credite externe pentru modernizarea tehnologiilor de fabricaţie. Odată deveniţi
competitivi, prin privatizare totală, vom putea avea acces şi la credite externe de la Banca Mondială ( eram cam
visători, ca să nu spun naivi, o boală a copilăriei capitalismului ) sau să facem o asociere cu o firmă din vest în
vederea construirii unei secţii de fabricare a faianţei. Făcem trimitere şi la piaţa existentă şi potenţială din
Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Considerăm că după definitivarea procesului de privatizare a societăţii
noastre vom obţine un profit mai mare prin faptul că acţionarii, care sunt şi salariaţi ai societăţii, vor munci mai
bine şi vor fi mai gospodari. Ce frumos gândeam şi ce greu a fost pe parcurs.
Pentru a avea acoperire pentru solicitarea noastră, interesul şi preocuparea era ca fabrica să meargă
bine. În final invitam consiliul de administraţie al Somaco Bucureşti cât şi conducerile celor două fonduri acţionare
pentru a veni în Ceramica şi a se documenta la faţa locului. Bineînţeles că am rămas doar cu invitaţia.
Imediat după constituirea Asociaţiei Programul Acţiunilor Salariaţilor, în termen de aproape două luni de
zile, toţi salariaţii din Ceramica Iaşi au făcut în nume personal cereri pentru a contribui cu bani la constituirea
fondului acţionarilor la nivel de fabrică. Prin aceste cereri fiecare salariat se angaja să contribuie lunar cu 5000 lei
prin reţinere din salariu şi depunere la CEC, pentru dobândire de acţiuni. În luna noiembrie 1993, SC Somaco SA
Bucureşti înregistrează la Registrul Comerţului transmiterea către Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii
Private Muntenia a cotei părţi de 70% şi respectiv 30% din capitalul social al SC Somaco SA Bucureşti. În luna
decembrie 1993 Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti, la intervenţia SC Somaco SA Bucureşti, trimite o listă cu
documentele necesare aprobării divizării societăţilor comerciale şi programul iniţierii acţiunilor de privatizare(de
menţionat că era a patra listă ). Dar “capul din pumni să nu-l vezi şi curajul să nu-l pierzi”. Redăm această listă
care nu are numai o valoare documentară. Să începem cu documentele necesare aprobării divizării societăţilor
comerciale:
1. Studiu de fezabilitate cu privire la:
- efectele divizării – strategice, economice, financiare, manageriale, legate de privatizare;
- previziuni privind evoluţia viitoare a societăţilor rezultate din divizare;
2. Nota de prezentare a societăţii(identificare, capital social, obiect activitate, structura
organizatorică, indicatori economico-financiari pe ultimii 3 ani);
3. Situaţia patrimoniului pe total şi divizat;
4. Punct de vedere asupra divizării a ministrului de resort sau al Consiliului Judeţean după caz al
băncii finanţatoare pentru societăţile comerciale cu credite, al Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală
a Finanţelor Publice;
5. Propuneri privind condiţiile şi modalităţile de divizare;
6. Programul de privatizare pentru fiecare din societăţile rezultate din divizare.
Se poate constata că era o grijă exagerată să nu cadă din “pătuţ” copilul. Ce frumos, ce riguros şi totuşi
cum a fost posibil ca alţii să nu reuşească, ieşindu-le toate pe dos, iar alţii să circule fără a respecta nici o regulă
de circulaţie. Era o perioadă când toţi, instituţii ale statului şi agenţi economici, învăţau din mers adaptarea la
noile realităţi.
Orice reuşită are un preţ şi o conjuctură favorabilă. Ca şi în alte acţiuni în desprinderea de SOMACO
Bucureşti, steagul norocului nostru a fost purtat de senatorul Dan.
Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. SOMACO Bucureşti, prin care s-a luat aşteptata hotărâre
de divizare a acestei societăţi şi devenire a Ceramicii Iaşi ca societate comercială autonomă cu personalitate
juridică, a avut toate preparativele unui joc pe sârmă după cum mi-a relatat Adrian.
La Adunarea Generală a Acţionarilor au participat reprezentanţii celor două fonduri, Fondul Proprietăţii
de Stat şi Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, reprezentantul Ministerului Industriei şi conducerea SOMACO
Bucureşti.

18
În prima rundă de exprimare a opiniilor faţă de această divizare, reprezentanţii ministrului şi a S.C.
SOMACO Bucureşti, s-au declarat împotriva divizării.
Intervine atunci senatorul Dan, care reprezenta şi Fondul Proprietăţii de Stat, ca acţionar majoritar.
“- Înţeleg că se conturează o majoritate din cei prezenţi împotriva divizării. Îmi rezerv dreptul ca în prima
şedinţă a Biroului Executiv al Senatului să informez că reprezentanţii Conducerii Executive a S.C. SOMACO şi a
Ministerului sunt împotriva divizării şi blochează cererea de autonomie a Ceramicii Iaşi în vederea privatizării.”
A urmat apoi o întoarcere ca la Buzău, fiecare din oponenţi realizând că-şi pot pune în joc posturile,
reprezentantul Ministerului a menţionat că nu a fost decât o părere la care s-au aliat şi cei din conducerea
SOMACO, cum că decizia nu s-a luat încă şi nu-şi propune nimeni să fie împotriva cursului istoriei.
Votul fiind cel care a tranşat divizarea şi accesul Ceramicii Iaşi la o existenţă autonomă.
Redau mai jos şi programul de iniţiere a acţiunilor de privatizare a societăţilor comerciale. O fac mai mult
pentru că toate au o logică. Cu referire la parcurgerea etapelor logaritmului de privatizare, sunt etape care
depăşesc posibilităţile societăţilor comerciale. Pentru rezolvare se depindea de prea mulţi factori, necesitând
perioade lungi de aşteptare. Revenind la “program” acesta cuprindea o serie de cerinţe:
1. cererea de înscriere menţiuni la Registrul Comerţului privind majorarea capitalului
social potrivit HG 26/1992;
2. cererea de înscriere menţiuni la Registrul Comerţului pentru înscrierea cotelor de
capital social al Fondului Proprietăţii de Stat şi al Fondului Proprietăţii Private IV Muntenia;
3. obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului (HG nr.
834/1992);
4. solicitarea înscrierii pe lista societăţilor care urmează a fi privatizate;
5. studiul de evaluare comercială a societăţilor mijlocii şi mari;
6. identificarea unor investitori strategici sau parteneri de afaceri;
7. întocmirea ofertei de privatizare şi a memorandumului de prezentare a societăţii;
De precizat că prevederile acestui program trebuiau să conţină şi termene de realizare. La timpul
respectiv nu aveai nici o şansă dacă nu te ataşai la un parlamentar sau un politician. Tu veneai cu lecţia învăţată
şi cel care te însoţea îţi făcea intrarea. Se câştiga astfel bunăvoinţa funcţionarilor publici. Disponibilitatea
politicienilor se explica că erau de prea puţin timp plecaţi “dintre oameni” pentru a uita de unde au plecat. Am
remarcat la timpul respectiv şi un alt aspect referitor la relaţiile dintre politicieni. Un exemplu, când plecau din Iaşi
cu acelaşi avion, parlamentarii de la diferite partide comunicau, se simţeau chiar bine împreună. Bineînţeles
această salvare de aparenţe era până la tribuna parlamentului, când unii căutau să accentueze din ce partid fac
parte şi că muncesc cu sârg. Au fost situaţii când la diferite instituţii, Agenţia Naţională de Privatizare, Fondul
Proprietăţii de Stat sau Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, am întâlnit câte 2-3 parlamentari de la diferite
partide care susţineau cauza uneia sau alteia dintre societăţile comerciale din zona lor, unii făcând-o chiar
“dezinteresat”. Politicienii erau atunci mai accesibili, mai puţin scorţosi şi plini de importanţă. Era la început. Pe
parcurs mulţi s-au zaharisit. În primele cicluri parlamentare aceşti oameni inspirau încredere şi îţi dădeau
speranţe, chiar munceau sincer pentru asta. Era la început şi “raliul averilor” nu absorbise lumea cu totul. Mai
lucra în voie încă ruşinea. In timp parlamentarii au inceput sa lucreze în numele alegătorilor, dar în interesul lor
personal. Cum funcţia crează organul, la o corupţie generalizată se înfiinţează Direcţia Naţională Anticorupţie,
care face multa zarvă, dar nu face lumină. Şi aşa “câinii bat şi caravana trece”. În ce ne priveşte am întâlnit
oameni de calitate care ne-au îndrumat şi sprijinit, dar şi noi dacă eram daţi afară pe uşă intram pe geam.
În aceste circumstanţe, deşi s-a constituit Asociaţia programul acţiunilor salariaţilor din septembrie 1993,
demararea efectivă a privatizării a fost mult întârziată de problemele procedurale ocazionate de desprinderea
Ceramicii Iaşi de Somaco Bucureşti. Deşi aparent nu a fost rezistenţă în autonomizarea unităţii, acţiunea de
divizare a fost supusă tergiversării atât din partea Fondului Proprietăţii de Stat şi Fondului Proprietăţii Private, dar
mai ales a societăţii mamă, care prezenta deseori documentaţii cu întârziere sau incomplete. S-a reuşit astfel
divizarea în fapt în luna iulie 1994. În aceeaşi lună, societatea şi-a reafirmat opţiunea pentru privatizare prin
metoda MEBO. Întocmirea dosarului de privatizare va necesita noi demersuri pentru definitivarea situaţiei
terenului societăţii şi a altor avize legale.
Primele acţiuni după divizare au fost transmiterea la Fondul Propietăţii de Stat şi la Fondul Proprietăţii
Private IV Muntenia a 70% respectiv 30% din acţiunile societăţii. Cei doi acţionari au fost înregistraţi la Registrul
Comerţului. S-a intrat astfel în linie dreaptă pentru prima adunare generală cu participarea celor două fonduri ca
şi acţionari. Nivelul şi dinamica principalilor indicatori economico-financiari înregistraţi la Ceramica Iaşi în cei 5 ani
de la revoluţie o recomandă ca un agent economic viabil, care se acomoda din mers cerinţelor tranziţiei la
economia de piaţă. În Adunarea Generală a Acţionarilor din septembrie 1994, urmare a HG nr. 500/1994 s-a
operat o majorare a capitalului social prin reevaluarea patrimoniului. Valoarea nominală a acţiunii era 25000 lei.
Acţiunile rezultate au fost împărţite între cei doi acţionari, fondurile mai sus menţionate.

19
Eram într-o situaţie paradoxală, noi făceam eforturi pentru ca activitatea societăţii să fie profitabilă, iar
guvernul, prin majorări succesive a capitalului social, făcea tot mai scump pachetul de acţiuni, pe care-l puteam
dobândi prin privatizare şi atunci cu cât munceai mai bine o făceai pentru alţii. Dacă ne referim la anul 1994,
Ceramica Iaşi a obţinut un profit net de 98200 mii lei. După acoperirea altor obligaţii, conform legii, Fondul
Proprietăţii de Stat primeşte 24747 mii lei pentru cele 70% din acţiuni, iar Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia
primeşte 10606 mii lei pentru 30% din acţiuni. În cazul privatizării societăţii noi puteam câştiga de două ori. O
dată prin faptul ca acţiunile erau ale noastre şi acţiunile dobândite se puteau plăti din dividende. Până la sfarşitul
anului 1994 s-au întocmit studiile de evaluare şi restructurare în vederea privatizării societăţii. Reprezentanţii
celor două fonduri în Adunarea Generală a societăţii primeau îndemnizaţii care erau suportate tot din dividendele
societăţii. Pe lângă îndemnizaţie, reprezentantul Fondului Proprietăţii de Stat în Adunarea Generală a Acţionarilor
putea primi o sumă, ca participare la profit, până la nivelul a 2,5 ori salariul managerului. După cum se observă
Fondul Proprietăţii de Stat era darnic cu reprezentanţii săi în Adunarea Generală a Acţionarilor.
Au durat câţiva ani demersurile pentru obţinerea autonomiei de către Ceramica Iaşi, care, după cum se
vede, era “o vacă bună de lapte”. A mai trecut apoi mult timp pentru obţinerea titlului de proprietate pe terenul cu
rezerva de materie primă(argila) a societăţii. Această problemă, din motive obscure, nici până în anul 2007 nu a
fost rezolvată favorabil societăţii. Ulterior, pentru securizarea zăcământului, după preluarea firmei de către un
acţionar majoritar, s-a plătit pe acest teren un preţ reactualizat la zi mult peste valoarea utilă a acestuia. Exista
riscul ca din cauza situaţiei terenului, procesul de privatizare al societătii să fie amânat. Dar ulterior Fondul
Proprietăţii de Stat a intensificat procesul de privatizare, cu menţiunea că se vor include terenurile la momentul
rezolvării situaţiilor neclare. Noi am continuat cu intervenţiile pentru a obţine acte de proprietate pe terenurile
unde ne desfăşuram activitatea. Astfel în anul 1995 revenim cu intervenţie scrisă la conducerea Ministerului
Industriilor, personal domnului ministru Dumitru Popescu, pentru o situaţie tergiversată inexplicabil, pe care o
redăm în continuare:
“SC Ceramica SA Iaşi în efortul său insistent de a se privatiza prin metoda MEBO, a înaintat încă din
luna decembrie 1994 catre Ministerul Industriilor, documentaţia privind eliberarea Certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenului din zona dealul Blanarului a municipiului Iaşi.
Documentaţia are toate avizele favorabile ale organelor locale.
Suplimentar, la dosar a fost depusă şi hotărârea definitivă a Judecătoriei Iaşi nr. 202/02.02.1994 prin
care ni se atribuie suprafaţa de teren menţionată mai sus. Din luna Decembrie 1994 şi până în prezent,
societatea noastră au făcut nenumărate demersuri catre Ministerul Industriilor, de fiecare dată solicitându-ni-se
noi completări, inclusiv din punctul de vedere juridic al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, privind
această suprafaţă de teren.
Toate solicitările ministerului, au fost aduse la îndeplinire.
Având în vedere stadiul avansat în care suntem cu documentaţia de privatizare, cât şi faptul că nici până
în prezent nu s-a rezolvat problema de către persoana ce are această sarcină din DIRECŢIA MANAGEMENT –
LEGISLAŢIE, vă rugăm insistent, DOMNULE MINISTRU, să dispuneţi analizarea documentaţiei noastre de către
altă persoană imparţială, din această Direcţie, şi care să posede cunoştinţe juridice în materie.
Solicităm aceasta deoarece nu putem înţelege de ce se tărăgănează încă din luna decembrie 1994
rezolvarea unei probleme pentru care s-au pronunţat favorabil Judecătoria Iaşi, organele locale abilitate de lege,
precum şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.”
Urmarea acestei intervenţii a noastre a fost fără răspuns. Eram prea mici pentru a fi luaţi în seamă.
Judecând la rece pe baza informaţiilor ulterioare, chiar dacă pe moment ni se dădea câştig de cauză,
ulterior după modificarea repetată a legislaţiei prin care au fost puşi în posesie proprietarii iniţiali pe vechile
amplasamente, eram nevoiţi să o luăm de la început, intrând în negocieri cu aceştia pentru cumpărarea
terenului.
În luna noiembrie a anului 1994 a fost aprobată legea privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor
conducerilor societăţilor comerciale care se privatizează. Deja la începutul lunii martie 1995 noi am pus bazele
Asociaţiei Ceramica Iaşi în sensul dispoziţiilor Legii 77/1994 cu statut şi durată de funcţionare 10 ani şi prelungită
apoi la 15 ani. Asociaţia PAS Ceramica Iaşi cuprindea 329 membri. Dacă avem în vedere că Legea 77/1994
venea şi cu o serie de facilităţi pentru societăţile aflate în procesul de privatizare, cum ar fi: reducerea impozitului
pe profit cu 50% la valoarea acţiunilor cumpărate de la cele două fonduri şi reducerea impozitului pe dividende,
toate acestea se constituie ca motive în plus pentru accelerarea procesului de privatizare a societăţii şi să
manifeşti preocupare ca fabrica să meargă bine. Şi de unde fiecare dintre noi nu punea mare preţ pe cupoane,
ele au ajuns în scurt timp la mare căutare. A început astfel în unitate o cursă contra cronometru pentru a aduna
cupoane. Colectarea cupoanelor la nivel de societate a avut şi inconveniente. S-a pus din start condiţia ca în
funcţie de numărul de cupoane cu privatizare gratuită prin Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia trebuie să vii şi
cu o sumă de bani proporţională cu procentul de acţiuni cumpărate prin Fondul Proprietăţii de Stat cu numerar.

20
Această situaţie i-a făcut curajoşi pe cei cu bani şi mai rezervaţi pe ceilalţi. Întrebarea care trecea de la unul la
altul era: “de unde să aduc bani?”. Timpul fiind scurt, s-a lucrat sub presiune. Unii s-au imprumutat între ei cu
cupoane, alţii le-au cumpărat din oraş, în pieţele ad-hoc deschise în faţa băncilor de către rromii “culegători”.
Când te gândeşti că la începuturi unii şi-au înstrăinat cuponul pe câteva sticle de bere. Aşa se întâmplă în viaţă
când dispui de ceva şi nu ştii ce să faci cu el şi la ce foloseşte.
A fost astfel un decalaj mare între salariaţi sub aspectul cupoanelor depuse, fiecare trăind sub spectrul
fricii că trebuie să vină cu bani de acasă. Unii au rămas cu părerea de rău până la dizolvarea PAS-ului, realizând
în timp că puteau câştiga mai mult. Dar cine este prooroc în satul lui?

21
Cap. 6 Dobândire şi păstrare pachet majoritar de acţiuni
(Război şi pace)

Intrăm uşor în maratonul privatizării. Ne aventuram într-o acţiune inedită pentru noi, ca şi pentru alţii.
Călăream un armăsar nărăvaş care muşca şi dădea şi cu copita, oferindu-ne mai multă grijă decât plăcere.
Începutul a fost cu transferarea către Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia a 1480 certificate din partea
Ceramicii Iaşi, valoarea nominală a acţiunii la momentul respectiv fiind de 25.000 de lei. Când am demarat
acţiunea de încheiere a contractelor de privatizare am făcut o recalculare a valorii reale a unei acţiuni, rezultând o
valoare de 26.125 lei, după ce a fost influenţat cu rata acumulării şi gradul de îndatorare.
În data de 15 iunie 1995 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni pentru 30% din capitalul
social al societăţii. Acest procent de 30% s-a acoperit prin cele 1480 certificate, iar diferenţa de acţiuni s-a achitat
cu numerar. O acţiune cumparată de la Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia ne-a costat 30.000 lei. Ulterior
încheierii contractului, respectiv la 31.08.1995, capitalul social al societăţii se modifică de la 4.797.600.000 lei la
6.916.400.000 lei. În loc ca diferenţa din majorare să revină Ceramicii Iaşi, întrucât Fondul Proprietăţii Private IV
Muntenia ne vânduse întreg pachetul de 30%, acesta pretinde şi obţine pe moment o diferenţă de plată de
347.795.000 lei, bani foarte mulţi la acea perioadă. Era o situaţie care cu timpul se agrava tot mai mult, capitalul
social se majora de la un an la altul prin tot felul de reevaluări, prin hotărâri de guvern. Pentru a cumpăra un
procent semnificativ de acţiuni, masa acţiunilor se mărise şi efortul nostru financiar era pe măsură. Aşa s-a
transformat privatizarea pentru noi şi pentru alţii într-o “fata morgana”. Şi au început aproape doi ani de
corespondenţă şi delegaţii cu Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia. Noi pretindeam că nu le mai datoram nimic.
Ei veneau cu pretenţii la dividende din anii 1995 şi 1996 şi penalităţi la aceste sume. Pe cale de consecinţă, se
considera în continuare acţionar in Ceramica Iaşi. Am fost atentionaţi că trebuie să aibă un reprezentat în
Consiliul de Administraţie al societăţii şi în termen de 10 zile să ne achităm aşa-zisele datorii faţă de ei şi să
convocăm în regim de urgenţă Adunarea Generală a Acţionarilor. Aceste pretenţii au în încheiere formula
„protocolară”: „în caz contrar vom sesiza organele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art. 215 al. 3 Cod Penal şi vom contesta în instanţă orice hotărâre luată în Adunarea Generală a Acţionarilor
societăţii în absenţa noastră”. Bineînţeles că nu ne-au speriat aceste ameninţări, noi fiind convinşi că dreptatea
era de partea noastră. În data de 26.03.1997 m-am deplasat în numele Ceramicii Iaşi şi al Asociaţiei PAS din
societate, la Senatul României, Agenţia Naţională de Privatizare şi Societatea de Investiţii Financiare Muntenia
(fost FPP IV Muntenia). Mandatul delegaţiei era stabilirea modului de rezolvare a pretenţiilor SIF Muntenia ce se
considera proprietar încă a unei cote de 9,19% din capitalul social al SC Ceramica SA Iaşi, care a fost majorat
ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 245/15.06.1995.
Aveam consemn să stau o săptămână sau cât este nevoie in Bucureşti, până rezolvam problema. De
menţionat că la toate instituţiile unde mergeam, noi trimisesem în prealabil documentaţia necesară, enumerăm:
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru privatizare a
Senatului, Agenţia Naţională pentru Privatizare, SIF Muntenia. După cum se vede pornisem artileria grea.
Această documentaţie, ajungând la toate forurile menţionate, cu 15 zile înainte de a ajunge personal la fiecare. În
vederea găsirii unei soluţii, asistam la tot felul de focuri încrucişate care se consumau pe variante de soluţii.
Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, acum societate de investiţii financiare, conform legii, putea deţine un
portofoliu de 9% din acţiunile oricărei societăţi comerciale. Poziţia noastră faţă de această posibilitate era că se
îmbogăţesc fără justă cauză şi pretind ceva ce nu li se cuvine. La rândul nostru solicitam ca pachetul de 9,19%
din acţiunile societăţii să fie transferat către Asociaţia PAS Ceramica Iaşi. Intrând în joc şi Agenţia Naţională
pentru Privatizare, ne spune că noi nu am fi îndreptăţiţi în solicitarea noastră, dar merge pe o soluţie neutră.
Hotărăşte astfel ca acest pachet de acţiuni să fie repartizat persoanelor care au depus cupoane optând pentru
Ceramica Iaşi şi se adaugă celor 19% primite deja prin Fondul Proprietăţii de Stat, devenind astfel 28,19%.
Constatasem că în cadrul subscrierii de cupoane nominative cu opţiunea pentru Ceramica Iaşi, faţă de cota
alocată, subscrierea era de 144 %, deci eram o firma cu faimă, au optat mulţi pentru noi. În consecinţă trebuiau
modificate certificatele de acţionar, eliberate anterior, de la 265 de acţiuni - certificat. Fiecare cuponar primea 390
de acţiuni. Nu era nici aşa rău.
Revenind la deplasarea efectuată in Bucureşti, prima „vizită” a fost la sediul SIF Muntenia, mutaţi acum
într-un sediu nou, construcţie din metal şi sticlă, cu tot confortul. Aici erau dividendele cuponarilor pentru mai
mulţi ani. La ei trebuia să verific dacă s-a emis un contract de vânzare-cumpărare a pachetului de 9,19% din
acţiunile societăţii. Ce să facem, eram dispuşi să şi cumpărăm ce de fapt era al nostru. Anterior am fost informaţi
că se emite un proiect de contract. Constat la faţa locului că acest document nu exista. Erau prudenţi cei din
conducerea SIF Muntenia, nu forţau, nu îşi adjudecau partea pe care o pretindeau, luau ca aliat timpul. Din

22
explicaţiile date de ei rezulta că au mai multe părţi de capital social la agenţi economici, rezultate din diferite
forme de privatizare, dar Consiliul de Administraţie nu s-a întrunit pentru a elabora o strategie de abordare şi
rezolvare. Într-adevăr suficient de prevenitori în a pune problema. Situaţia creată o puneau numai pe seama
Ceramicii Iaşi. În credinţa lor invocau că au mare răspundere şi mizează pe faptul că acum ar fi prea târziu să se
mai intervină pentru privatizare. Din perspectiva faptului că reprezentantul SIF Muntenia în Consiliul de
Administraţie al fabricii Ceramica Iaşi avea ultima delegare în Iaşi, doar pentru actul de cesiune a acţiunilor din
portofoliul societăţii, am putut lesne să trag concluzia că vor să mai câştige timp prin trenare de termene şi
contând pe tăcerea noastră, mizând pe cartea faptului împlinit. De altfel mi-au reproşat că am făcut prea mare
zarvă prin frecvente interventii către Agenţia Naţională pentru Privatizare şi către Senat. În cursul unei singure
zile am fost pus în faţa a trei ipostaze de susţinere a interesului Ceramicii Iaşi: jurist, director general, membru al
Consiliului de Administraţie. Trebuiau ridicate documente şi date explicaţii care nu îngăduiau întârziere şi atunci,
te făceai frate cu dracul până treceai puntea.
La Agenţia Naţională pentru Privatizare constat, atât din reacţiile personalului cât şi din conţinutul
deciziilor luate, că era o instituţie aproape de desfiinţare. Cum se spune: „suflau şi în iaurt”. La plecare nu doreau
să lase „lumina aprinsă”. Nu ne-au dat nouă, PAS-ului Ceramica Iaşi câştig de cauză pentru a nu se interpreta că
ar favoriza doar un grup de persoane determinat. Când doi se ceartă, al treilea câştigă, în cazul nostru cel de al
treilea fiind „cuponarii”. M-am adresat apoi catre Comisia de Privatizare din cadrul Senatului unde am avut
confirmarea că s-a primit documentaţia noastră prin care se solicita soluţie de rezolvare „nu oricum”. De la sediul
Senatului revin iar la sediul Agenţiei Naţionale de Privatizare, care avea atât competenţa cât şi răspunderea
pentru a rezolva problema în cauză. Până a mi se elibera documentul scris, am circulat dintr-un birou într-altul.
Într-un birou cu multe calculatoare apărea ca interfaţă încurajarea „zambeşte, mâine poate fi mai rău!”. Fiind
tranşat pachetul de 9,19% din acţiunile societăţii în defavoarea SIF Muntenia, la revenirea din delegaţie, am
sugerat conducerii societăţii să încercăm să ne achităm toate obligaţiile faţă de acesta pentru a nu avea motive
să ne obstrucţioneze în organizarea adunării generale a acţionarilor prin care se cesionau acţiunile în contul
societăţii ca şi emitent de acţiuni.
În desele mele delegaţii în Bucureşti, în acea perioadă, mi-a atras atenţia aglomeraţia din tren, în special
la întoarcerea din delegaţie. Erau persoane cu multe bagaje care se întorceau din Turcia, cu blugi, bijuterii şi alte
mărunţişuri. Mulţi erau încă angajaţi la diferite fabrici din Iaşi şi la sfârşit de săptămână făceau aceste deplasări în
„interes de serviciu”. Unii aveau deja chioşcuri prin care desfăceau marfa, alţii apelau la cunoscuţi şi la rude
pentru lichidarea stocurilor. O formă incipientă de capitalism, prin care unii chiar au reuşit, alţii şi-au mai
îmbunătăţit traiul pentru un timp. Aşa şi-au lungit agonia unele fabrici, cu conduceri care nu prea erau cu gândul
la fabrică, poate nici nu ştiau ce trebuie să facă şi cu salariaţi care recurgeau la diferite experienţe şi lucru pe
apucate, ei se făceau că muncesc şi fabrica se făcea că-i plăteşte. Nu lucrau pentru viitor, nu credeau în ei şi în
reuşită, nu au receptat necesitatea schimbării şi de aceea nici nu au aderat la ea.
Dacă am face o paralelă cu situaţia de la noi, din Ceramica, nu putem pretinde că eram nişte învăţaţi,
poate mai mult intuitiv, instinctiv, măsuram de mai multe ori până tăiam, nu ne-au ieşit toate din prima, dar am
crezut şi ne-am apărat şansa noastră. Evoluţia evenimentelor, ne-a confirmat opţiunea noastră reuşind acolo
unde foarte mulţi au dat rateuri şi chiar au falimentat.
În data de 30 mai 1995 am încheiat contract de vânzare-cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat
pentru un pachet de 20% din acţiunile societăţii. Pentru încheierea acestui contract s-au întocmit în prealabil
studiu de evaluare şi restructurare a societăţii. În timp ce valoarea nominală a acţiunii era de 25.000 lei,
recalculată de noi era 26.000 lei. Preţul de achiziţie al acţiunilor de la Fondul Proprietăţii de Stat a fost de 34.700
lei, evaluându-ne societatea la 9,6 miliarde lei. Şi când te gândeşti că peste ani a fost consemnul ca să
privatizăm unele societăţi care au datorii pe un dolar... Probabil pentru a-şi plăti cel care cumpăra firma, măcar
„lumânarea”, pentru că plata „colacului”, era doar o promisiune. Şi aşa au venit unii investitori susţinuţi de
legislaţia noastră, pătrunsă până în adânc de interesul naţional, care au cumpărat pe banii noştri şi apoi au
vândut pe bucăţele, banii rezultaţi fiind numai ai lor. Nouă ni se cereau garanţii şi bani numerar pentru avansuri şi
o „cotă” substanţială de dobândă. Cum circula un îndemn în perioada socialismului: „arde-l pe ţăran cu cota, dă-i
pământ şi ia-i recolta”. Erau nişte lucruri pe dos făcute. Cei care nu mergeau bine ca şi societăţi comerciale,
poate nu făceau nici eforturi, prin „competenţa” lor, devalizau zi de zi societăţile pe care le conduceau, erau
ajutaţi şi prin subvenţii de la stat. Cei care funcţionau bine şi fără datorii bugetare erau descurajaţi şi ajutaţi
„invers”. Am beneficiat şi noi, Ceramica Iaşi, de acest tratament al perioadei când politicul a devansat şi chiar a
sufocat economicul. Capitalismul era in durerile facerii, impregnat cu originalităţi româneşti. Prea multe nu s-au
schimbat în timp.
Revenind la contractul cu Fondul Proprietăţii de Stat, prima rată în valoare de 384 milioane lei, care
reprezenta 20% din valoarea contractului, trebuia să o achitam în 60 de zile de la semnarea contractului. Plăţile
erau eşalonate pe nouă ani în optsprezece rate, cu o dobândă de 7%. O situaţie fariseică. Întâi supraevaluezi

23
capitalul social al societăţii, apoi îmi vinzi cu o dobândă de 7%, dar mă trimiţi să contractez credite pentru
achitarea avansului şi ratelor cu o dobândă de 40-60%. Îmi amintesc că în perioada respectivă am făcut multe
variante de calcul. Ne întrebam cum vom face rost de bani. Ce mai, întreaga delegaţie a societăţii avea emoţii la
negocierea şi semnarea contractului. Înainte de semnarea contractului ni s-a înmânat un document de alocare a
acţiunilor cumpărate, respectiv conducerea societăţii să primească 30%, personalul TESA 25% şi ceilalţi 45%,
un document semnat de noi pe loc dar neaplicat niciodată în practică. Era o formă scriptică de concentrare a
capitalului. De fapt, a fost o negociere formală a contractului. Noi, cu dorinţa de a cumpăra un pachet de acţiuni,
fără o consiliere prealabilă, ei cu o comisie formată numai din specialişti. În cadrul clauzelor contractuale
majoritatea prevederilor au fost impuse şi nu agreate reciproc. Era dreptul celui puternic, doar „negociam” cu
statul.
Am venit în fabrică, am adunat oamenii, i-am informat asupra contractului şi a faptului că trebuie să
venim şi cu bani de acasă. Dacă muncim bine, avem profit şi avem de unde plăti şi acţiunile, ne încurajam noi
unii pe alţii. Dar am avertizat din start că fiecare trebuie să-şi facă calcule, că proporţional cu numărul de cupoane
depuse, să vină cu suma în numerar aferentă. Calculasem noi că cine depusese 12 certificate trebuia sa vină
anual cu 2.243.136 lei. Cine era dispus să-şi ipotecheze casa? Şi mulţi nu aveau nici casă. Dar prin faptul că
societatea lucra cu profit, apoi şi facilităţile oferite de Legea 77/1994, cât şi unele premii acordate salariaţilor, au
făcut ca an de an să ne achităm ratele la acţiuni şi salariaţii acţionari să nu aducă bani de acasă. Ulterior
spuneau unii că poate trebuia să fim mai curajoşi, să luăm din plecare un procent mai mare, dar după război mulţi
viteji se arată.
Privind retrospectiv, în circumstanţele respective, atât am putut face. Pe parcurs am speculat dorinţa
Fondului Proprietăţii de Stat de a nu avea probleme şi ca fiecare societate să facă profit. Astfel, am dat în fiecare
an salarii rezonabile pentru angajaţi şi am investit aproape tot profitul. Nu am dat dividende nici către Fondul
Proprietăţii de Stat, nici la acţionarii din marea privatizare, dar am reuşit să ne dezvoltăm fără a apela la credite şi
fără datorii la buget. Ca şi în cazul contractului cu Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, ulterior negocierii
contractului de vânzare-cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat, dar înainte de semnarea acestuia, au
fost emise HG 887/01.11.1995 şi Normele Metodologice privind vânzarea contra numerar a acţiunilor societăţilor
comerciale cu capital de stat care se privatizează conform legii 55/1995. Evaluând situaţia, am tras concluzia ca
am putea avea şi noi un avantaj. Fără a sta prea mult pe gânduri, facem o întâmpinare către Fondul Proprietăţii
de Stat, în atenţia domnului preşedinte Emil Dima. Argumentam în solicitarea noastră necesitatea negocierii
preţului de vânzare-cumpărare de acţiuni, în sensul diminuării acestuia, după cum rezulta din documentul
următor:
„Vă informăm că SC Ceramica SA Iaşi, prin Asociaţia salariaţilor şi membrilor conducerii societăţii,
constituită în conformitate cu prevederile legii 77/1994 a încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti
contractul cu nr. 645/15.11.1995 pentru cumpărarea a 20% din acţiunile societăţii. În conformitate cu cele
convenite iniţial şi actele normative în vigoare la data negocierii contractului, societatea a fost evaluată de Fondul
Proprietăţii de Stat la 9.600 milioane lei, avansul de 20% reprezentând 384 milioane lei.
Deşi în acţiunea de privatizare a fost cuprins circa 95% din personalul societăţii, la acumularea sumei de
384 milioane lei, întâmpinăm mari greutăţi. În condiţiile angajării unui credit cu dobândă de minim 40%, salariile
participanţilor la privatizare ar fi serios diminuate, descurajând participarea la cumpărarea de acţiuni şi punând în
imposibilitate conducerea PAS-ului de a achita suma menţionată la termenul stabilit.
Având în vedere că ulterior negocierii contractului de cumpărare, dar înainte de semnarea acestuia, au
fost emise HG 887/01.11.1995 şi Normele Metodologice privind vânzarea contra numerar a acţiunilor societăţilor
comerciale cu capital de stat care se privatizează potrivit legii nr. 55/1995 (Ceramica Iaşi fiind înscrisă la poziţia
1985 din lista de privatizare), vă rugăm să dispuneţi ca, în conformitate cu ultimele dispoziţii legale, să fie
renegociat preţul de vânzare-cumpărare al acţiunilor în sensul diminuării acestuia motivat de:
1. Încadrarea societăţii în categoria a 3 a de societăţi comerciale, conform normelor
metodologice aferent HG 887/1995;
2. Existenţa raportului de evaluare a SC Ceramica SA Iaşi, întocmit de CMF Consulting SA
Bucureşti, care răspunde cerinţelor impuse de prevederile art. 10, pct. 3 şi anexa nr. 3 la normele
metodologice;
3. Existenţa Studiului de restructurare a SC Ceramica SA Iaşi, elaborat de Interconsul SRL
Iaşi şi înaintat către FPS Bucureşti cu nr. 3235/12.06.1995;
4. Concluziile Raportului de evaluare întocmit de CMF Consulting SA Bucureşti(anexa1), din
care rezulta recomandarea evaluatorului pentru începerea negocierilor de vânzare-cumpărare a SC
Ceramica SA Iaşi de la valoarea de 5,5 miliarde lei, având în vedere:
a. Scăderea vertiginoasă a locuinţelor construite din fondurile publice;

24
b. Dependenţa exportului în Federaţia Rusă şi Ucraina de contractul cu SC ARCOM SA
Bucureşti;
c. Neutilizarea integrală a capacităţii de producţie;
d. Gradul de uzură fizică mediu al mijloacelor fixe în jur de 70%;
e. Teren excedentar impropriu pentru alte activităţi – valoarea de piaţă a terenurilor
consemnată în raportul de evaluare este de 1,4 miliarde lei, iar în capitalul social înregistrat la
Registrul Comerţului este de 2,9 miliarde reprezentând 42 % în structura capitalului social;
f. Dependenţa activităţii societăţii de asigurarea energiei electrice şi a gazului metan
(resursă deficitară);
g. Concluziile Studiului de restructurare a SC CERAMICA SA Iaşi(anexa 2) – programul
de investiţii previzionat necesitând un efort financiar de 2375 milioane lei;
Menţionăm că aplicând metoda evaluării rapide prin valoarea patrimonială netă conform anexei 2 la
normele metodologice, la 30.09.1995 (anexa 3) rezultă un patrimoniu net de 8116 milioane lei care este influenţat
şi de rata inflaţiei.
Toate aceste date, coroborate cu prevederile Normelor Metodologice art. 6, pct.3, art. 10, pct.3, art. 11
şi art. 14 al.2, pot constitui baza legală şi acceptabilă de renegociere a preţului de vânzare-cumpărare al
acţiunilor oferite de FPS.
În speranţa că veţi da curs solicitării noastre, vă asigurăm că aceasta va conduce la îmbunătăţirea şi
stabilizarea activităţii unităţii, favorizând privatizarea acesteia prin cumpărarea unui pachet majoritar de acţiuni.”
Finalul a fost că nu am impresionat pe nimeni şi nu s-a modificat nimic. Modificarea legislativă nu era
pentru noi, era pentru alţii. Ce a mâncat lupul, este bun mâncat.
Cum am mai menţionat, noi nu aveam linişte pentru că un procent de 31% din acţiunile Fondului
Proprietăţii de Stat erau în pachet compact, oricând la dispoziţia unui cumpărător, care ne putea dicta “în casă”.
Noi, românii, am început şi continuat procesul de privatizare mai mult ca să avem ce raporta la alţii. După cum a
rezultat din presa vremii, au reuşit privatizări spectaculoase diferiţi politicieni, care au avut ponturile de la
oficialităţi şi care ulterior tot aşa de spectaculos au falimentat, nu înainte de a-şi recupera investiţia şi a lua partea
leului. Şi când te gandeşti că tot politicienii infierau capitalismul “de cumetrie”. E un fel de “el se jură că nu fură,
dar l-am prins cu raţa în gură”. Şi atunci am început să ne facem calcule, ce putem face prin noi înşine sau cu
“ajutor american”. Aşa ne-am îndreptat atenţia către SC ARCOM SA Bucureşti, o societate cu bani şi lucrări
desfăşurate în Ucraina şi Federaţia Rusă. În acest sens am făcut următoarea ofertă în anul 1996:
“Având în vedere bunele relaţii de colaborare statornicite în ultimii ani, între SC Arcom SA Bucureşti şi
SC Ceramica SA Iasi, volumul desfacerii de produse ceramice în Rusia şi Ucraina prin ARCOM a ajuns în anul
1995 la 25% din cifra anuală de afaceri a Ceramicii Iaşi.
Fiind bine cunoscute buna reputaţie a firmei dvs. ca şi rezultatele bune constant înregistrate de
Ceramica Iaşi în ultimii ani, care s-a remarcat ca un partener de afaceri prompt, serios şi competitiv, vă propunem
spre analiză posibilitatea de asociere sau de a deveni acţionar la societatea noastră prin cumpărarea unui pachet
de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat(în prezent fiind nevândute 31% din acţiunile Fondului Proprietăţii de
Stat).
În cazul disponibilităţii dvs. la una din propunerile noastre se pot deschide următoarele oportunităţi de
afaceri:
a. Amenajarea şi dotarea unei linii tehnologice pentru fabricarea faianţei – în spaţiile de
producţie existente şi cu utilităţile aferente;
b. Realizarea în comun a unor activităţi de producţie, comercializare, transport mărfuri,
prestări servicii conform obiectului de activitate autorizat prin lege al fiecărei societăţi;
c. Orice altă activitate care ar fi rentabilă şi care va fi convenită de părţi prin acte adiţionale.
Deşi societatea noastră este bine cunoscută de dvs. vă prezentăm în anexă fişa cu evoluţia principalilor
indicatori economici în anii 1992-1995.
În speranţa că această ofertă de întărire a colaborării vine în întâmpinarea dorinţei dvs., sperăm într-un
răspuns favorabil.”
Ne-am şi întâlnit cu conducerea ARCOM Bucureşti, dar eram prea mici şi prea departe de Bucureşti şi
aveau alte sfere de interese. Nu a fost să fie, noi măcar am încercat. Pentru a nu se crede că ne văităm ca nişte
babe, am să prezint evoluţia capitalului social al SC Ceramica SA Iaşi. Dacă în anul 1991 era 76.282.000 lei,
până în anul 1996 a ajuns la 6.916.400.000 lei. O creştere în proporţie geometrică. O situaţie descurajantă, dacă
luăm în calcul factorii menţionaţi în scrisoarea către Fondul Proprietăţii de Stat pentru renegocierea contractului.
Cum spune englezul: “să te străduieşti, să cauţi, să nu găseşti, dar să nu te dai bătut”. În spiritul acestei
încurajări, la începutul anului 1998 ne adresăm Fondului Proprietăţii de Stat pentru a cumpăra prin asociaţia PAS

25
Ceramica şi pachetul de 31% din acţiunile societăţii deţinute de fond. În acest sens a fost formulată această
scrisoare de intenţie:
“În vederea cumpărării acţiunilor emise de SC Ceramica SA Iaşi, deţinute de fostul Fondul Proprietăţii
Private IV Muntenia şi Fondul Proprietăţii de Stat, la data de 19.04.1995 a fost înregistrată Asociaţia PAS
Ceramica Iaşi, constituită în baza legii nr. 77/1994, persoană juridică română de drept privat.
Urmare a acesteia, prin contractul nr. 245/15.06.1995, Asociaţia PAS Ceramica Iaşi a cumpărat de la
fostul Fond al Proprietăţii Private IV Muntenia întregul pachet de acţiuni pe care le-a achitat integral în anul 1997
şi prin contractul nr. 642/15.11.1995 un pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social, a fost cumpărat
de la Fondul Proprietăţii de Stat, contract ce este în derulare până în anul 2005, asociaţia plătind la zi toate ratele
şi datoriile către Fondul Proprietăţii de Stat, conform contractului.
Având în vedere că legislaţia privind privatizarea societăţilor comerciale a fost modificată prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin legea nr. 44/1998 şi Normele Metodologice aprobate prin HG
nr. 55/1998, vă rugăm a ne comunica, de urgenţă, în ce condiţii Asociaţia PAS Ceramica Iaşi, constituită în baza
legii nr. 77/1994(în prezent abrogată), poate să cumpere pachetul de acţiuni de 31%, care în prezent este deţinut
de Fondul Proprietăţii de Stat.
În cazul în care consideraţi că Asociaţia PAS Ceramica Iaşi nu poate să cumpere nici la achiziţii externe
acest pachet de acţiuni, vă rugăm să ne comunicaţi şi baza legală a acestei susţineri.”
În urma acestei intervenţii primim din partea Fondului Proprietăţii de Stat îndrumări pentru întocmirea
dosarului de privatizare. Cu voia dumneavoastră, voi prezenta desfăşurătorul cu elementele componente ale
acestui dosar conform HG nr. 457/1997:

DOSAR DE PRIVATIZARE
Pentru
VÂNZAREA ACŢIUNILOR SC “CERAMICA” SA IAŞI
GESTIONATE DE FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT
Conform HG NR. 457/1997, Titlul II, Cap. 1

ELEMENTE COMPONENTE

1. Certificarea datelor din Dosarul de privatizare


1.1 Adresa de înaintare
1.2 Declaraţie pe propria răspundere a conducerii Societăţii Comerciale şi a cenzorilor asupra autenticităţii
datelor furnizate în cuprinsul “Dosarului de Privatizare”
1.3 Numele, prenumele şi specimene de semnături pentru Adunarea Generală a Acţionarilor, din partea
reprezentanţilor Fondului Proprietăţii de Stat, cenzori şi conducerea executivă a Societăţii Comerciale
2. Elemente de identificare a Societăţii Comerciale
2.1 Certificat de Înmatriculare la Registrul Comerţului al Societăţii Comerciale
2.2 Statutul şi Contractul Societăţii Comerciale(dacă există)
2.3 Hotărârea de înfiinţare a Societăţii Comerciale
2.4 Hotărârea judecătorească sau Hotărârea de Guvern pentru societăţile comerciale divizate. Protocolul de
divizare şi acte anexe(proces verbal de predare-primire a activului şi pasivului)
3. Date referitoare la teren
3.1 Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului (pentru societătile comerciale care provin
din divizare şi certificat eliberat de Judecătorie sau extras din Cartea Funciară)
3.2 Fişa de calcul a valorii terenului conform HG nr. 843/1991 vizată de Adunarea Generală a Acţionarilor,
balanţa suprafeţei(suprafaţă construită, suprafaţă aferentă reţelei, suprafaţa căii de transport, suprafaţa liberă,
POT şi CUT – din documentaţia OCOT)
3.3 Declaraţie asupra posibilităţii de obţinere ulterioară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate
asupra altor terenuri decât cele cuprinse în certificat
4. Dovada (copie vizată de banca după dispoziţia de plată) privind virarea în contul Fondului Proprietăţii de
Stat a dividendelor datorate pe anii 1993-1996
5. Bilanţul contabil şi balanţe analitice de verificare, vizate de administraţia financiară pentru anii 1994, 1995,
1996 Activul Net Contabil – vizat de cenzori, precum şi balanţa sintetică a ultimei luni încheiate(pentru încasări şi
plăţi în valută se va prezenta ultimul extras de cont valutar vizat de bancă)
6. Date referitoare la evaluarea mijloacelor fixe

26
6.1 Procesul verbal de control al DGCF şi al Curţii de Conturi privind modul de aplicare al HG 500/1994 şi alte
rapoarte/procese verbale de control ulterior
6.2 Situaţia numerică şi valorică a mijloacelor fixe intrate după aplicarea HG 500/1994
7. Capitalul social şi structura acţionariatului
7.1 Cerere de înscriere de menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului: înscriere iniţială, majorări de capital
conform HG 26/92 si HG 500/94, alte modificări ale capitalului social şi înscrierea noilor acţionari
7.2 Actele de transmitere către Fondul Proprietăţii de Stat a capitalului social iniţial
7.3 Rulajul contului de capital social, de la înfiinţare la zi, însoţit de hotărârile CIMS şi Adunarea Generală a
Acţionarilor şi temeiul legal al respectării hotărârii
8. Mărimea sprijinului financiar primit din partea Fondului Proprietăţii de Stat şi modalitatea de restituire a
acestuia din dividendele suplimentare sau din sursele proprii, sprijinul financiar să fie evidenţiat în ultima balanţă
de verificare contabilă
9. Situaţia drepturilor de proprietate intelectuală(brevet, mărci, licenţe, etc.)
10. Declaraţia conducerii că societatea are/nu are litigii patrimoniale nesoluţionate care să afecteze capitalul
social
11. Declaraţia conducerii societăţii are/nu are bunuri provenite prin naţionalizare, revendicate sau
revendicabile
12. Declaraţia conducerii societăţii că societatea a luat/nu a luat credite pentru restructurare de la Fondul
Proprietăţii de Stat. Valoarea creditului. Număr convenţie. Stadiul restituirii
13. Formulare de la F1 până la F13, BORDEROUL – verificat şi semnat de comisia de cenzori – conform
Anexei nr. 1 la Normele Metodologice aprobate prin HG 457/1997 publicate în Monitorul Oficial nr.
213/28.08.1997
14. Formularele de rezultate financiare(01) şi situaţia patrimoniului(02) pentru ultimul semestru încheiat
15. Structura acţionariatului în conformitate cu Cererea de înscriere menţiuni înregistrată la Registrul
Comerţului în data de 08.05.1997
16. Prezentare generală a SC Ceramica SA Iaşi
17. Obligaţii faţă de Fondul Proprietăţii de Stat – dividende neachitate
18. Prezentarea situaţiei obiectivelor de mediu minim acceptate
19. Documentaţie înfiinţare Asociaţie PAS.
Cu excepţia punctelor 6.1, 8 şi 9, celelalte poziţii trebuiau susţinute cu documente şi explicaţii. Când
citeşti aceste cerinţe, ai nu numai impresia, dar eşti căutat şi în “cusătura pantalonilor”. Şi totuşi în ordinea asta
de ce s-a introdus o asemenea dezordine în ţară? Cu referire la cerinţele de mai sus, este, cum ar spune
Creangă, “se cereau câte în lună şi în stele că-ţi venea să fugi de ele sau să râzi ca un nebun, credeţi-mă ce vă
spun”. Dacă vrei să pleci din ţară ţi se cere paşaportul, un simplu document, dar “averea”, respectiv fabrica,
rămâne în ţară la noi, nu o ia nimeni. Un aspect este clar: “capitaliştii” trebuiau creaţi unul câte unul, nu prea mulţi
deodată, cum era cazul colectivului dintr-o societate comercială. Cred că era o situaţie indusă de prea puţinii ani
care ne despărţeau de celălalt regim. Se mergea pe argumentul că este averea statului, care trebuie gospodărită
şi gestionată corect, imparţial şi legal. Din diverse considerente, “funcţionarii” dădeau dovadă de exces de zel,
acoperindu-se cu “hârtii”. Iar “iniţiaţii”, mulţi politicieni, dădeau iama prin averea ţării. Statul era încă anesteziat
dupa operaţia “revoluţie”, se afla în perfuzie. Unii dintre cei care făceau legile le şi aplicau în interes propriu. Şi
uite aşa, cel care mai ieri când vorbea îşi înghiţea limba, azi este mare orator şi te duce în balonul “democraţiei”
pe culmile unor speranţe care se “reînnoiesc” în fiecare ciclu electoral şi multe se realizează prin “promisiuni”.
Şi noi credem şi sperăm…
Cum se intra înainte în sediul Fondului Proprietăţii de Stat se mai intră astăzi în sediul Comisiei
Naţionale de Valori Mobiliare, adică foarte greu. Când mergeai la Fondul Proprietăţii de Stat aveai impresia că ai
de a face cu o cetate asediată, o fortăreaţă, nu mai spun că îşi schimbau foarte des sediul. Erai chestionat la
intrare. Pe cine cauţi, dacă ai fost chemat, dacă ai delegaţie, etc. Funcţionarii de acolo se mişcau relativ repede,
dar erau conştienţi că lucrează într-o instituţie care îşi sapă singură mormântul. Pe măsură ce distribuie
pachetele de acţiuni, treptat nu mai au obiectul muncii. Lucrau cu frică, se temeau să nu greşească. Îndrumările
erau eliptice, nesigure şi te trimiteau de la unul la altul. Dacă acordai “o mică atenţie” cuiva reacţiona ca speriat
de bombe. Se primea, dar trebuia să fii “de încredere”. De multe ori erau aşa de ferecate intrările încât recurgeai
la şmecherii pentru a intra. Peste ani am aflat că ei primeau “urători” şi în timpul anului. Am în vedere grupurile de
salariaţi din societăţile privatizate sub “atenta” îndrumare a Fondului Proprietăţii de Stat şi care acum erau pe
drumuri. Se agitau săracii cu pancarte prin faţa sediului fondului, dar nu era nimeni acasă. Erau cel mult luaţi în
seamă de presă. Te cam simţeai în mijlocul funcţionarilor de la Fondul Proprietăţii de Stat ca o muscă prinsă în
pânza de păianjen. A se vedea ce cuprindea un dosar de privatizare, câte documente trebuiau reactualizate la
săptămână şi cum te duceai cu părerea ta şi te întorceai cu a lor.

27
Poate aşa trebuia să fie, doar administrau averea statului. Dar au fost prea multe acţiuni cu “cântec”
gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat pentru a ne mai mira. Din anul 1996, prin HG 473, s-a modificat la 1.000
lei valoarea nominală a acţiunilor. La începutul anului 1997, bazându-ne pe activitatea profitabilă a societăţii şi pe
facilităţile acordate prin legea 77/1994 de reducere a impozitului pe profit, am hotărât să înapoiem salariaţilor
banii reţinuţi pentru cumpărare acţiuni în faza iniţială. În cadrul şedinţelor Asociaţiei PAS, care erau destul de
dese în acea perioadă, se mai punea câte o întrebare: “Ce beneficii avem dacă suntem acţionari?” La început
eram cu toţii în aceeaşi barcă, numai că nu prea ştiam direcţia de deplasare şi obstacolele pe care le aveam de
trecut. O situaţie propice pentru a se da frau liber imaginaţiei şi pentru încurajarea suspiciunii.
Pentru a merge înainte, activitatea fabricii nu se putea reduce numai la cumpărarea de acţiuni, acest
demers nu avea un scop în sine. Noi urmăream prin asta să asigurăm liniştea şi stabilitatea fabricii. Prioritate
avea activitatea de zi cu zi în condiţii profitabile pentru a plăti ratele la acţiuni, dar şi pentru modernizare. Suntem
în era când trebuie să te descurci singur şi nu în ultimul rând trebuie să asiguri şi salariile.
Într-un ziar local, “Oferta de afaceri” din 26 august 1997, apare articolul “Ceramica Iaşi conjugă în folosul
ei sintagma descurcă-te singur”. Era un interviu realizat cu directorul general al fabricii, Adrian. Era vorba despre
punerea în funcţiune a instalaţiei de produs ţigle dublu presate, importată din Italia. “La noi în România ţigla dublu
presată s-a realizat numai la fabrica de produse ceramice din Jimbolia, până în anul 1989. După revoluţie
această ţiglă nu se mai fabrică în România. S-a încercat anul trecut, cu o presă modernizată, la fabrica de
produse ceramice din Sighişoara şi urmează ca şi Sighişoara să realizeze o investiţie similară cu a noastră, pe
capacităţi existente de ţiglă dublu presată tip “Marsilia”. Astăzi, în momentul în care realizăm această ţiglă dublu
presată, suntem singuri sub acoperişul casei” spunea Adrian. Se face apoi precizarea că în a doua parte a lunii
iunie a avut loc o reducere de personal de peste 160 de salariaţi, datorită opririi unei secţii din lipsa de desfacere,
care a vizat personalul cu contract pe perioadă determinată şi cel navetist. Adaugă apoi Adrian: “Vreau să spun
ca la noi în fabrică, încă după anul 1993, când am făcut o vizită în Germania, am luat măsura ca să înlocuim
operatorii ceramişti cu lăcătuşi şi electricieni, aşa cum am văzut în Germania. Sigur, la nivel comparativ, ca
număr nu se poate ca la ei. La o fabrică ca a noastră la ei lucrează 50-60 salariaţi în timp ce la noi lucrează acum
380 salariaţi. Iar în Italia am văzut cum la o fabrică ca a noastră lucrau 5-6 salariaţi.
La întrebarea reporterului: “Principalii acţionari ai firmei dumneavoastră înţeleg care este rolul
tehnologizării, al modernizării? Aţi avut discuţii în care s-a pus problema şi aşa: “Mai bine luăm bani mai mulţi azi,
decât să luăm mai puţini, şi să ne dotăm mai bine mâine, când nimeni nu ne poate garanta că vom ajunge”.
Răspunsul a fost: “într-o democraţie trebuie să existe tot felul de discuţii. Important e ca majoritatea să poată să
trăiască cum e mai bine. Sunt unii salariaţi care gândesc sau au gândit că era mai bine să împărţim banii pe care
i-am folosit la investiţii, fiind plătiţi sub formă de salarii. Am fost în stare să arătăm printr-un Buletin informativ,
care circulă prin fabrică periodic, că dacă nu realizăm investiţia, în cel mai bun caz am fi putut beneficia de un
salariu, ceea ce reprezintă un salariu la nivelul anului 1996. Stimulentele care au fost acordate salariaţilor au
reprezentat 44% din fondul de salarii, efectiv patru salarii în plus. Anul trecut am dat salariaţilor 16,4 salarii.
La încheierea interviului a venit întrebarea: “Să înţelegem că FPS-ul mai deţine 31% din acţiunile de la
această firmă? Firma italiană de la care aţi cumpărat aceasta tehnologie nu s-a arătat interesată să achiziţioneze
acest pachet de 31% din acţiuni?” Adrian răspunde: “Suntem în discuţii cu salariaţii din fabrică, respectiv cu
membrii Consiliului de Administraţie, în vederea optării pentru una din cele două variante: să cumpere o parte din
aceste acţiuni(din 31%, pachetul FPS), în aşa fel încât să facem ca pachetul majoritar de 51% să rămână în
asociaţie, care este o asociaţie închisă până în anul 2005, lăsând investitorilor străini şansa de a cumpăra
pachetul de 49%. Şi firma italiană ar fi interesată să cumpere acest pachet de acţiuni. De fapt ea este interesată
să cumpere 51% şi din această cauză preşedintele firmei din Italia va sosi astăzi în Iaşi. Vom avea o discuţie
legată şi de punerea în funcţiune a investiţiei şi de realizarea unor investiţii viitoare, inclusiv de cumpărare a
acestui pachet de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat. Pe noi ne-ar interesa colaborarea viitoare, pentru ca
până în prezent ne-am convins că este o firmă serioasă, mai ales din punctul de vedere al realizării utilajelor de
ultim nivel al tehnicii din domeniu”.
Am insistat asupra acestei poze din activitatea Ceramicii Iaşi, unde apare evident driblingul pe care îl
făceam pentru a împăca calitatea de salariat – care dorea salarii cu cea de acţionar – care dorea dividende
pentru a nu aduce bani de acasă pentru plata acţiunilor cumpărate şi fonduri disponibile pentru modernizare.
Trebuia introduse trei săbii în aceeaşi teacă. Căutăm şi aliaţi, agreaţi de noi, pentru pachetul de acţiuni disponibil
în portofoliul Fondului Proprietăţii de Stat. Ce mai, în Ceramica se muncea cu seriozitate, răspundere şi
profesionalism. S-au creat astfel premisele că numai după doi ani, în martie 1999, un ziar local să mai ia o dată
temperatura SC Ceramica SA Iaşi, sub titlul “Ceramica Iaşi – un nume cu renume”. În acest articol se prezintă
aşteptările conducerii asupra facilităţilor fiscale care nu mai vin, poate anul viitor fiind şi anul alegerilor. Între timp
colectivul societăţii s-a mobilizat, realizând constant o calitate bună a produselor. Se fac investiţii în fluxul de
fabricaţie, nu se neglijează nici problemele sociale ale salariaţilor.

28
Suntem în anul 1999, când se împlinesc 30 de ani de activitate a Ceramicii Iaşi. Cu cărămizile fabricate
de Ceramica în cei 30 de ani de activitate s-ar fi putut construi 75.000 de apartamente cu trei camere. Ţigla
fabricată de Ceramica acoperă 450 de hectare, adică 12% din suprafaţa oraşului Iaşi. Tot în anul 1999 am
cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat 14,3% din acţiunile societăţii, prin licitaţie electronică. Banii pentru
plata acţiunilor s-au asigurat prin credit bancar, care a fost rambursat apoi din dividende.
Putem spune că după anul 1989 Ceramica Iaşi a oferit presei subiecte care reflectau rezultatele şi
succesele activităţii colectivului, ca o recunoaştere a acestora şi ca învăţăminte pentru alţii. În ziarul “Vocea” din
07 septembrie 2000 apare articolul “Ceramica SA – o privatizare de succes” în care se menţionează “Ceramica
SA este una dintre unităţile din zona industrială a Iaşului care, în ultimii zece ani, nu a avut probleme financiare.
Politica dusă de echipa managerială, îndreptată către o concentrare a acţiunilor în mâinile salariaţilor, îşi arată
astfel roadele, căci angajaţii sunt antrenaţi în obţinerea profitului. În plus, deviza conducerii a fost aceea de a nu
contracta credite bancare, fapt ce s-a dovedit a fi, cel puţin până acum, de bun augur”. La această dată structura
acţionariatului era: 85% capital privat(din care 66% revine PAS-ului) şi 15,7% Fondul Proprietăţii de Stat, ceea ce
a pus la adăpost Ceramica de a fi achiziţionată de cine ştie ce persoane sau grup cu interese obscure. Preţul
unei acţiuni pe piaţă a crescut de la 600 lei la 2000 lei. Modernizarea secţiei de ţigle a costat 500.000 dolari (10
miliarde lei) suportaţi din profitul societăţii. Nu mai departe decât în data de 09.12.2000, în ziarul “Monitorul”,
apare articolul “Ceramica şi-a instalat cel mai modern cuptor din ţară”. Investiţia a costat 10 miliarde lei şi a fost
făcută numai din profitul propriu, se menţionează în subtitlul articolului. Pentru anul 2001 sunt propuse investiţii
de 300.000 dolari şi achiziţionarea restului de 15,7% pe care le mai deţine FPS în Ceramica Iaşi. Obiectiv realizat
cu bani din credit şi prin licitaţie electronică. Investiţia pusă în funcţiune are un impact mare asupra reducerii
consumului de gaz metan şi a calităţii produselor.
Dacă, în această perioadă, interfaţa pentru presă era bună şi chiar foarte bună, localizat în timp, în anii
1999-2004 s-au petrecut în fabrică mai multe evenimente care confirmă că mai binele este rădăcina răului. Sunt
aspecte care vizează limita legalului, ca şi implicaţii juridice, nu mai vorbim de limita moralului, pentru că cei
implicaţi erau persoane cu funcţii de conducere, pe diferite nivele organizatorice, în firmă. Nu voi prezenta o
ordine cronologică a evenimentelor petrecute, dar le menţionăm pentru că ele se vor regăsi ulterior în atitudinea
noastră, unii faţă de alţii, într-o anumită stare de suspiciune şi în lăcomia fără margini a altora. Nu a fost ceva
care să iasă din tipicul “găinăriilor” care s-au petrecut şi în alte firme, foste de stat, acum devenite societăţi
comerciale, când, cei care conduceau, considerau că pot dispune de patrimoniu după bunul lor plac.
Am fost scutiţi de a intra într-un anumit derapaj, pentru că totuşi, în Ceramica Iaşi, a fost sindicat, care a
oferit în momente de criză o contrapondere de luat în seamă. Aici am putea remarca rolul Georgetei ca lider de
sindicat, care a luat, în aceste situaţii, o poziţie corectă, combativă, uneori cu arătarea “băţului” pentru cine
întrecea măsura. Corectitudinea, intransigenţa şi înclinaţia Georgetei pentru munca sindicală, a făcut-o valabilă
şi pentru cooptarea în conducerea federaţiei sindicale de ramură. Din modul de privatizare a fabricii, prin metoda
MEBO, aproape toţi salariaţii erau atât acţionari, cât şi membri de sindicat. Sindicatul reprezenta o forţă atât în
activitatea de zi cu zi, cât şi în adunarea generală a acţionarilor societăţii, peste 70% din acţiuni fiind deţinute de
salariaţi, din care peste 40% în PAS. Această poziţie a fost speculată şi valorificată de conducerea sindicatului, în
special de Georgeta. Ea s-a constituit într-un fel de “birou 2”, fiind consultată în toate problemele importante ale
fabricii, chiar dacă nu era 100% luată în seamă. Sindicatul avea astfel un cuvânt greu de spus la succesiunea
directorilor şi chiar la componenta nominală a Consiliului de Administraţie, care era din fabrică. La alegerile din
2001, când a devenit Corneliu director general, au circulat în fabrică, pe la toate locurile de muncă, “fluturaşi”, cu
referire la gestiunea defectuoasă a societăţii de către vechea conducere, pentru a nu opune rezistenţă sau a intra
în concurenţă cu “noul val” propus şi susţinut de sindicat.
Dacă ne referim la conţinutul fluturaşului, pe care îl redăm mai jos:

STIMAŢI COLEGI ACŢIONARI

După 10 ani a sosit în sfârşit momentul ca prin VOTUL NOSTRU să putem alege un consiliu de
administraţie care să ţină cont şi de dorinţele noastre.
Să fim uniţi dacă vrem o SCHIMBARE ÎN BINE, să sprijinim noua echipă care ne va apăra interesele.
Să avem şi noi condiţii de lucru civilizate, aşa cum s-au făcut în pavilion, CTC, marketing, unde s-au
cheltuit peste 1 MILIARD LEI doar pentru 20-25 salariaţi.
Să avem şi noi vestiare curate şi dotate, apă caldă, apă potabilă, grupuri sanitare igienizate,
echipamente de lucru şi protecţie, dotări pentru uşurarea muncii fizice.
Să avem SALARII ECHITABILE după importanţa şi efortul muncii fiecăruia. Nu mai vrem să-i votăm pe
ADRIAN(pensionat la 01.04.2001) şi pe ANA. Avem dreptul, ca acţionari, să îi intrebam de ce au gestionat banii
noştri după bunul plac.

29
SĂ PARTICIPĂM CU TOŢII LA ADUNAREA GENERALĂ ŞI SĂ NE IMPUNEM PUNCTUL DE VEDERE.

...se confirmă spusa că dacă faci bine nu trebuie să te aştepţi să primeşti laude şi “ să te temi şi când
eşti tămâiat “, dacă privim lucrurile prin prisma percepţiei lui Adrian şi a Anei, şi chiar a rezultatelor muncii lor, în
special a lui Adrian. Adrian avea merite incontestabile şi chiar nu merita să fie lucrat pe la spate. Dar Adrian a
înţeles aluzia şi în adunarea generală a acţionarilor, a schimbat macazul, retrăgându-se în plină glorie.
Pe de altă parte, “vin ai noştri, pleacă ai noştri şi au pagubă doar proştii”, cum era un slogan electoral la
alegerile locale. Nimic nou sub soare, această afirmaţie a funcţionat şi în cazul fabricii noastre. Noi eram o
organizaţie închisă şi toate aranjamentele se făceau în interior.
Până la urmă, puterea corupe, prea crezi că ţi se cuvin toate, “meritele” întunecându-ţi uneori raţiunea.
Şi apoi, campania electorală este o modalitate concretă de manifestare a democraţiei, când afirmarea
unora este negarea altora.
Creându-se în fabrică sindicatul, ca şi centru de putere, a putut tempera o perioadă lungă de timp
excesele de ambele părţi, administraţie şi sindicat, menţinându-se un anumit echilibru atât în fabrică, cât şi în
relaţiile cu exteriorul.
Multe din cele petrecute au fost posibile şi prin “înţelegerea” celor din jur, trecerea cu vederea a unor
aspecte “mărunte” şi reţinerea de a lovi în cel de lângă tine. Un fel de complicitate la nivel de conducere, din care
au profitat din plin unii, fiind fruntaşi în clasamentul acţionarilor, făcând reguli pentru alţii şi luându-şi partea leului.
Nu cred că mai erau necesare aceste excese, pentru că, din plecare, privatizarea prin MEBO, atât în repartizarea
iniţială a acţiunilor, cât şi în dobândirea ulterioară a acestora, pe principiul bulgărelui de zăpadă, cine are să mai
aibă, s-a pornit de la salariul de încadrare şi premiile acordate, pentru plata acţiunii, aveau ca bază la toţi salariul
funcţiei. Sigur, în timp, acţiunile mai multe aveau şi dividende pe măsură şi se adjudeca an de an o felie tot mai
mare din pachetul PAS-ului, pentru că fiecare “plătea” în dreptul lui, de fapt, tot din ceea ce munceau toţi din
firmă. Nu era ce face, pentru că unii aveau dreptul “primului născut”, loc în faţă la masă şi mâncarea cea mai
consistentă în farfurie, iar capitalismul trebuia să prindă şi la noi rădăcini.
Au fost aspecte pe care le relatez nu ca reproşuri, ci ca prezentare a unei stări de fapt, pe care am
acceptat-o cu toţii şi poate de aceea meritam un tratament mai atent din partea celor care vremelnic conduceau
şi puteau dispune de soarta altora. Faptele petrecute au avut diferite grade de agravare, prin valoarea păgubită,
perpetuarea lor în timp şi numărul implicaţilor. A fost o situaţie de genul că se spală mâna pe mână şi amândouă
murdăreau faţa. Evenimentele au fost gestionate la limită, dacă transpirau in afara fabricii, puteam avea o
problemă de imagine ca şi firmă.
Voi începe printr-o sesizare către parchet, înaintată de conducerea nouă a societăţii, în anul 2001,
referitor la o speţă care îmbracă mai multe aspecte de delapidare, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, prin care s-
au produs pagube societăţii cu ocazia programului de investiţii şi reparaţii, în cursul anului 2000. Redau mai jos
extras din aceasta sesizare:
“La data de 06 martie 2001, cu ocazia recepţiei finale a obiectivelor de investiţii realizate în cursul anului
2000, comisia de recepţie semnalează conducerii unele nereguli privind costurile acestora, precum şi
neconcordanţe între realizarea obiectivelor şi consumurilor de materiale la beton, mortar, var, gresie, faianţă, etc.
În această conjunctură, şeful Atelierului Preparare aduce la cunoştinţă conducerii că două facturi plătite
de unitate, pentru reparaţii la atelierul pe care-l conduce, nu au fost efectuate.
În urma verificărilor făcute prin compartimentul de control intern de gestiune a rezultat că nu se justifică
plata sumei de aproximativ 138.000.000 lei la SC “Y” SA Iaşi, reprezentând contravaloarea celor două facturi,
marfa nefiind intrată în unitatea noastră.
Cu toate că s-a încercat, atât prin organul de control, cât şi prin comisia de cenzori, clarificarea
prejudiciului şi stabilirea persoanelor vinovate de producerea acestuia, nu s-a reuşit acest lucru întrucât angajaţii
vizaţi în actele de control refuză să dea explicaţiile necesare, pentru lămurirea cazului.
În aceste condiţii a fost necesar discutarea aspectelor în Consiliul de Administraţie, în urma descoperirii
faptului că pentru justificarea plătii celor două facturi, şefa serviciului aprovizionare a prezentat o factură falsă
storno a sumei de 118.122.211 lei, recunoscând că această factură a fost modificată şi precizând că nu ea a
făcut acest lucru, ci o altă persoană, sub presiune, refuzând să numească această persoană.
În concluzie erau suficiente elemente din care se poate trage concluzia că s-au produs infracţiuni cu
ocazia realizării obiectivelor de investiţii mai sus menţionate, rugăm a declanşa cercetări penale pentru stabilirea
persoanelor vinovate.”
Faptul că s-a ajuns până aici, comportă o discuţie cât a fost urmarea unui spirit de dreptate şi cât frica
noii conduceri de aşi face curăţenie în ‘’ casă ‘’ pentru a nu avea repercursiuni în activitatea viitoare. A fost şi o
anumită presiune sindicală, interpretându-se că o pagubă făcută fabricii, este de fapt o pagubă pentru fiecare
salariat care este si acţionar.

30
Deşi s-a făcut suficientă pălălaie în fabrică cu acest caz, când constatăm că nu au intrat in incinta
societăţii anumite bunuri, ulterior înregistram un fenomen invers, de “teleportare” a unor bunuri din fabrică, despre
care nu ştia nimeni. Pe această cale “dispare” din fabrică o presă Ø500 pentru fabricare cărămizi, de mai multe
tone, o presă tip Sani pentru coame, mai multe utilaje rezultate din dezmembrarea liniei de preparare pentru ţigle
şi granulit, un vagon CFR, motoare electrice, butoaie cu motorină şi altele.
După cum se observă, când nu ne fac alţii probleme, ni le facem noi. Nu am fost scutiţi nici noi de bolile
“copilăriei capitalismului”, din care am menţiona două specifice: “cine ajunge primul” şi “cine ia bucata cea mai
mare”. Am avut, totuşi, o imunitate bună, pentru că nu s-a manifestat cea mai complicată formă şi nici nu s-a
cronicizat. În aceste circumstanţe se conturează germenii implicării şi poziţionării celor din conducere, fosta şi
actuala, în acţiuni viitoare, aşa după cum vom constata în capitolele următoare.
La noi nu erau prevăzute anumite facilităţi la Contractul colectiv de muncă, cum era la alte firme, prin
care angajaţii să beneficieze şi de produse din nomenclatorul de fabricaţie, pentru că acestea nu erau de
mâncare ci mai mult de vânzare, comercializare. La Fabrica de Ulei, care era un fel de reper pentru noi în
gestionarea acţiunilor şi a PAS-ului, constatăm că şi acolo erau angajaţi cu mâna lungă. Deşi firma cumpărase
pentru fiecare angajat un bidon de 10 litri, în care să primească raţia lunară de ulei, la care se adăuga margarină
şi halva, unii mai şi furau pe rupte. Cum mi-a povestit cineva, unul îşi instalase un bidon cu robinet la scara
blocului şi vindea ulei. Îmi amintesc că şi la poarta Ceramicii era un „ magazin „ ad-hoc unde se vindea ulei, adus
în sân de angajaţi de la Fabrica de Ulei. Aşa relaţionau două categorii de persoane, unii cu furtul şi alţii cu
pleaşca. Sau la o Adunare a Acţionarilor, directorul general al fabricii, a informat ca s-au furat 45 tone de ulei,
adică două cisterne, invitând angajaţii la măsură şi ponderare. Răspunsul angajaţilor, a fost un ha, ha, ha.
Concluzia se desprinde de la sine, degeaba-i dărnicie, dacă nu-i omenie. Tot în acea perioadă la Metalurgica
Iaşi, angajaţi din fabrică si persoane de la paza militarizată ( de la firmă specializată ) au furat mai multe vagoane
de ţevi. Si putem continua şi cu alte exemple. Era atunci o anumită cultură a ciupelii, care nu a fost eradicată nici
peste ani.
În ziarul “Monitorul” din 24 martie 2001, apare articolul “salariaţii de la Ceramica vor să ia caimacul
privatizării”. O succesiune firească a evenimentelor. Astfel a transpirat în presă intenţia Ceramicii de a cumpăra
de la Fondul Proprietăţii de Stat şi pachetul de 15,7% din acţiunile pe care le mai deţine Fondul Proprietăţii de
Stat în Ceramica Iaşi, preţul fiind destul de piperat – 10.000 lei/acţiune – la o valoare a acţiunii de 1.000 lei. Toate
aceste semnale de presă arătau că Ceramica Iaşi era o prezenţă activă în peisajul economiei ieşene şi al ţării.
Pentru că aproape peste tot mergeau lucrurile din prost în mai prost, noi eram căutaţi de presă, fără a face vreun
efort în acest sens. Trebuiau totuşi şi exemple pozitive. Politica noastră era chiar să fim reţinuţi în declaraţii de
presă care puteau atrage invidii şi chiar răutăţi. Chiar în relaţiile cu furnizorii de materiale şi piese de schimb, la
plată nu se acceptă nici o amânare, asta pentru că “voi aveţi bani”.
Faţă de cele menţionate până aici, precizăm că noi nu am ştiut ce sunt obligaţiile faţă de bugetul
statului, salariaţi sau furnizori, neonorate la termen. Noi am lucrat numai cu obligaţii şi fără datorii. Am reuşit în
anul 2001 să ne adjudecăm şi ultimul pachet de acţiuni deţinut de Fondul Proprietăţii de Stat în Ceramica Iaşi. Se
consolidează astfel poziţia salariaţilor societăţii în structura acţionariatului, prin asociaţia PAS, care deţinea peste
40% din acţiuni. Putem declara acest an ca fiind anul privatizării 100% a Ceramicii Iaşi. A fost posibilă această
realizare prin onorarea la timp a obligaţiilor anterioare faţă de Fondul Proprietăţii de Stat şi prin desfăşurarea unei
activităţi profitabile. Capitalismul cu tentă socială implimentat în Ceramica Iaşi dădea roade. Suntem mai liniştiţi şi
continuăm să construim.

31
Cap. 7 Vremuri bune şi bani
(În cercul nostru strâmt, norocul ne petrece)

Din anul 2001, după privatizarea integrală a societăţii, a urmat o perioadă de 5 ani când am înregistrat o
marjă anuală de profit de până la 29%. S-a creat astfel posibilitatea acordării unor salarii decente la angajaţi, atât
prin negocieri prin Contractul Colectiv de Muncă, cât şi prin adăugarea aproape lunară a unor premii şi alte
stimulente.
Se muncea bine, marfa se vindea direct din fabrică cu decontare pe loc la casierie, deţineam chiar şi
depozite în bănci atât în lei, cât şi în valută. Majoritatea salariaţilor erau şi acţionari care beneficiau de dividende
în sume majorate de la un an la altul. Era în fabrică o atmosferă tonică, ce mai, ne iubea Dumnezeu.
Succesul nostru părea cu atât mai neverosimil cu cât în zona industrială a Iaşului, falimentau fabricile
una după alta, cu probleme mari în păstrarea locurilor de muncă şi asigurarea salariilor. Trebuie să recunoaştem
că rezultatele noastre erau potenţate de poziţia de monopol a societăţii în zonă, fabrica de cărămizi din Piatra
Neamţ fiind deja în lichidare, poziţia noastră în piaţă fiind susţinută şi de cererea mare de produse ceramice.
Cum anticorpii omului se formează în lupta cu viaţa, la societăţile comerciale, anticorpii se formează în
concurenţa pentru dobândire şi menţinere segment de piaţă. O atitudine preventivă de genul “paza bună trece
primejdia rea” este o componentă comportamentală obligatorie. La apariţia unor semne aducătoare de nelinişte,
trebuie o recepţie bună şi o reacţie adecvată. În plan social-economic, fenomenele nu se petrec liniar ca în fizică
sau mecanică cu efecte punctuale şi imediate, aici ele au o inerţie mai mare în timp.
Suntem în anul 2002, când îşi face intrarea triumfală pe piaţa românească de materiale de zidărie firma
austriacă “Wienerberger”. După cum aflăm din revista “Bursa Construcţiilor”, din septembrie 2002, “Wienerberger
nu renunţă la planurile de expansiune în România”. Este anunţată construirea unei capacităţi de fabricare a
cărămizilor tip “porotherm”, cu o valoare a investiţiei de 20 milioane de euro şi o capacitate de 130 millioane
cărămizi(format normal – FN) pe an.
Se menţionează apoi că “pieţele de desfacere tradiţionale ale unor competitori români din domeniul
materialelor de zidărie ar putea fi ameninţate de noua fabrică. Sunt vizaţi, în principal, producătorii de cărămidă
ceramică precum Ceramica SA Iaşi, Soceram Sighişoara şi Urziceni, dar şi marii fabricanţi de BCA – Macon SA
Deva, Elpreco SA Craiova şi alţii.” Fiind vorba de un concern, se mişcă cu supleţe şi eleganţă, atât pe teritoriile
caracteristicilor calitative ale produselor, cât şi a preţului de livrare.
În această perioadă, din anul 2002 până la jumatatea anului 2004, Ceramica Iaşi desfăşoară o activitate
profitabilă, aplică o politică salarială cu majorări de salarii anuale de peste 25%, deci mult peste rata inflaţiei, şi
efectuează modernizări secvenţiale în fluxul tehnologic. La o concurenţă atât anunţată, cât şi resimţită în
realitatea de zi cu zi, “costumaţia” noastră devenea tot mai strâmtă. Este greu să fii şi cu “slănina în pod şi cu
curechiul uns”. Se impuneau modernizări mai ample şi fonduri de investiţii pe măsură. Pentru a face aceste
evaluări şi a lua şi măsuri concrete, presupunea şi o “linişte” în cadrul societăţii, prin asigurarea stabilităţii
acţiunilor în societate şi chiar atragerea în societate a acţiunilor din piaţă de la acţionarii externi societăţii.
Rezultatele economice bune ale societăţii au avut impact pozitiv şi în piaţa acţiunilor. De aceea în anul
2004 constatăm că a crescut în numai câteva luni preţul acţiunii de la 4000 lei/acţiune la 20000 lei/acţiune, ceea
ce ispitea pe acţionarii-salariaţi cu acţiuni pe piaţa Rasdaq să-şi vândă acţiunile. Numai în luna august 2004 s-au
vândut 2,6% din acţiunile societăţii. În acest context am încercat constituirea unui fond pentru cumpărarea de
acţiuni, inclusiv prin apelare la credite. Prin acest fond de rulment(cumpărare acţiuni) apreciam că putem controla
în condiţii optime menţinerea şi concentrarea acţiunilor în interiorul societăţii.
În luna iunie 2004 un număr de 160 de acţionari, salariaţi ai societăţii, consimţesc să încheie un “acord
pentru acţionare concertată”, scopul acestui acord fiind:
- păstrarea principalului obiect de activitate al firmei;
- asigurarea şi menţinerea unei poziţii majoritare a salariaţilor acţionari ai societăţii şi cultivarea
unui climat de siguranţă care să nu afecteze deciziile pe termen lung privind realizarea
investiţiilor de modernizare a societăţii, fără a leza interesele legitime a fiecărui acţionar.
Acţionarii salariaţi care au aderat la acord să acţioneze pentru o politică de interes general al societăţii,
au consimţit următoarele:
- să nu iniţieze sau să răspândească zvonuri sau ştiri false care sunt de natură să influenţeze
cererea şi oferta de acţiuni a societăţii;
- să nu iniţieze sau să efectueze tranzacţii pe piaţa reglementată, de natură să formeze o
imagine înşelătoare privind situaţia reală a acţiunilor pe piaţă;

32
- să nu folosească poziţia de acţionar ori de administrator sau director executiv pentru
săvârşirea de fapte contrare bunei credinţe precum şi intereselor prioritare ale societăţii, având
obligaţia de a păstra echilibrul social necesar desfăşurării normale a activităţii şi de a impune un
climat de încredere între administraţie şi acţionarii-salariaţi;
În luna septembrie 2004 Consiliul de Administraţie PAS şi împuterniciţii acordului pentru acţionare
concertată din Ceramica Iaşi hotărăsc constituirea fondului pentru răscumpărare acţiuni in portofoliul SC
Ceramica Iaşi de la acţionarii din exteriorul fabricii. Sursele de constituire a acestui fond au fost premii individuale
ale salariaţilor, fondul de participare la profit a salariaţilor, cât şi contribuţii personale ale salariaţilor acţionari. Cu
acest fond se puteau cumpăra acţiuni şi din interiorul societăţii cu justificare pentru cazuri deosebite. În cursul
unui an calendaristic un acţionar-salariat, la nevoie, poate vinde, după o analiză prealabilă, în colectivul de
muncă, cu justificări, un număr de până la 2000 de acţiuni.
Eram convinşi că toate aceste tentative ale noastre erau doar paleative care rezolvau unele probleme
doar pe termen scurt. Eram conştienţi de limitele noastre legale, financiare şi chiar de determinare a acţionarilor-
salariaţi pentru a răspunde la provocările viitorului imediat.
Atât realizările, cât şi temerile noastre au fost detaliate în Raportul conducerii societăţii din decembrie
2004, adresat acţionarilor-salariaţi. Este o radiografie a situaţiei prezente şi o conturare a perspectivei imediate,
pe care îl redau mai jos.
“Având în vedere structura acţionariatului la societatea noastră, unde salariaţii acţionari deţin 69,30% din
acţiuni, grupaţi în funcţie de evoluţia istorică a privatizării societăţii în PAS şi concomitent în Acordul liber
consimţit de către 160 de salariaţi acţionari ai societăţii, pentru a acţiona solidar în apărarea interesului general al
societăţii şi a fiecărui salariat-acţionar, am considerat necesar să convocăm această adunare pentru a evalua
situaţia noastră ca salariaţi-acţionari.
După cum cunoaşteţi atât în ţară, cât şi în judeţul Iaşi au fost şi sunt multe societăţi comerciale
privatizate parţial sau integral prin metoda MEBO.
Dat fiind diferite conjuncturi, a dorinţei unor acţionari de a obţine un profit de moment prin vânzarea
acţiunilor, cât şi a atitudinii egoiste a unor conducători din aceste societăţi care în primă instanţă au acumulat
acţiuni ca apoi să le vândă celor interesaţi de preluarea pachetului majoritar de acţiuni din respectiva unitate, una
după alta aceste societăţi au fost preluate de diferiţi patroni care au fixat propriile reguli cu consecinţele care se
cunosc de fiecare dintre dumneavoastră. Putem exemplifica, cu referire la judeţul Iaşi: Fabrica de bere, Fabrica
de ulei, Fabrica Siretul din Paşcani, ş. a .
Trebuie să vă informăm că apreciem în mod deosebit modul de gândire, acţiune şi loialitatea
acţionarilor-salariaţi ai societăţii noastre pentru faptul că mişcarea acţiunilor în societate, cu unele excepţii, s-a
făcut pe baza regulilor stabilite împreună de comun acord. Această atitudine a salariaţilor-acţionari ne
încurajează şi pe noi, conducerea societăţii, să ne gândim şi să luăm decizii pe termen lung şi mediu privind
viitorul societăţii. Avem în vedere angajarea de investiţii pentru modernizare, o politică de salarizare rezonabilă,
păstrarea locurilor de muncă şi acordarea de dividende la acţionari.
În condiţiile în care economia naţională se află încă în perioada de tranziţie, pot exista voci care să fie
neîncrezătoare că am putea împăca optim cerinţele de mai sus. Noi suntem încrezători, dacă avem în vedere
rezultatele de până acum ale societăţii, calitatea colectivului şi prezumările că va exista un număr mare de ani o
cerere crescută de produse ceramice.
În atare situaţie, putem pe mâna noastră să pierdem sau să câştigăm. Punctul de pornire pentru
varianta câştigătoare este încrederea dumneavoastră în conducerea societăţii şi a noastră în dumneavoastră, că
numai împreună putem reuşi.
Dealtfel putem constata că s-au făcut paşi în această direcţie, avem în vedere că tot mai mulţi salariaţi,
pentru rezolvarea unor probleme deosebite de familie apelează la credite bazându-se pe garanţia locului de
muncă şi a câştigului constant. Chiar dacă unele persoane din afara societăţii au ridicat preţul acţiunii societăţii în
scop speculativ uneori până la 50000 lei/acţiune, salariaţii-acţionari nu au răspuns la aceste provocări. Este o
strategie consacrată şi destul de perfidă – cine vrea să intre într-o societate şi dispune de bani, în primă instanţă
până prinde un procent confortabil, oferă preţ mare şi apoi coboară preţul până la valoarea nominală a acţiunii.
Din păcate sunt şi excepţii de salariaţi-acţionari ai societăţii care au nesocotit regulile stabilite şi acceptate de
marea majoritate, având un comportament bazat pe reguli proprii.
Am primit semnale de la dumneavoastră că unii colegi de ai noştri care au formulat cereri pentru a li se
cumpăra acţiuni în cadrul societăţii în limita celor 2000 acţiuni stabilite, au venit cu motivaţii care să ducă în
eroare colegii şi personalul de conducere a salariaţilor acţionari.
Mai mult, tot din partea dumneavoastră, s-au făcut propuneri să luăm măsuri cu acei salariaţi-acţionari
care şi-au înstrăinat acţiunile în afara societăţii. Avem cazuri puţine de înstrăinare şi apreciem că şi

33
dumneavoastră marea majoritate, că nu este corect să tolerăm ca unii să aibă numai drepturi de la societate şi
fără obligaţii.
Dacă 28% din salariaţii-acţionari şi-au adus copiii şi alte rude apropiate să lucreze în societate e semn
clar de încredere în societate şi în viitorul ei.
Faptul că noi, conducerea societăţii, v-am simţit şi vă simţim aproape, am căutat şi căutăm să nu vă
înşelăm încrederea. În acest sens monitorizăm atent situaţia acţiunilor din fabrică, am luat măsura să atragem
alături de noi toţi salariaţii societăţii cu contract pe durată nedeterminată prin sprijin pentru dobândirea de acţiuni.
Prin această decizie am căutat să sensibilizăm sentimentul de apartenenţă la colectiv şi la fabrică a fiecărui
salariat permanent, această măsură fiind foarte bine primită de cei în cauză.
Dat fiind acest cadru trebuie să vă informăm că întâmpinăm şi unele greutăţi în gestionarea activităţii de
acţionariat. Dacă prin măsurile luate am acumulat un fond cu destinaţie “cumpărare acţiuni”, noi am înţeles să
achiziţionăm acţiuni de pe piaţa RASDAQ de la persoane din afara societăţii şi în mod excepţional de la acţionarii
interni în limita a 2000 de acţiuni/an pentru probleme deosebite. Trebuie să fim realişti că la o valoare de peste
45000 lei/acţiune, fondul pentru a putea face faţă posibilelor solicitări, trebuie să fie foarte mare.
Mai mult, cu fondul acumulat, nici nu s-au cumpărat din afara societăţii acţiuni pentru că acţionarii
externi nu vând. Cei care se anunţă la vânzare sunt din interiorul societăţii, surprinzător sunt persoane care
într-un interval scurt de timp solicită mai multe tranşe de vânzare, nu minimalizăm că au probleme, dar de regulă
sunt persoane care în anumite situaţii au fost înţelese şi ajutate de unitate.
Apreciem că sunt şi alţi salariaţi-acţionari cu probleme, dar caută şi alte soluţii de rezolvare, fără a apela
la înstrăinarea acţiunilor. Mai mult, după ce s-a luat măsura ca unele cazuri deosebite să fie discutate în
colectivele de muncă pentru susţinerea motivaţiei vânzării de acţiuni, colegii de muncă au semnat fără abţineri,
cu explicaţia dedusă “dacă mâine am nevoie şi eu”.
În acest context, propunem ridicarea limitei de 2000 de acţiuni pentru vânzare şi crearea posibilităţii de
cumpărare a acţiunilor, numai a salariaţilor ce pleacă din fabrică, dacă doresc să vândă. Noi încă mai credem că
fiecare salariat-acţionar este conştient că această calitate îi dă o putere specială, dar şi o răspundere faţă de el şi
faţă de membrii colectivului. Fabrica nu începe cu X şi nu se termină cu Y, dar în funcţie de cum reuşim cu toţii să
mergem în anumită direcţie, aşa dăm semnalul şi celor din afara societăţii, pentru a fi mai cuminţi sau mai
agresivi.
Avem în vedere că jocul de ridicare a preţului acţiunii s-a făcut pe acţiunile vândute de salariaţii-acţionari
şi nu ale acţionarilor externi. După cum cunoaşteţi, la anul se termină achitarea ratelor prin PAS a acţiunilor
cumpărate prin Fondul Proprietatii de Stat, şi depinde de membrii PAS-ului, respectiv Adunarea Generală-PAS,
dacă menţinem PAS-ul în continuare, prevalându-ne şi de faptul că prin statut poate funcţiona juridic încă 5 ani.
Am dori în acest sens părerea şi opţiunea dumneavoastră, ca salariaţi şi acţionari în fabrică.
De câteva zile, conducerea executivă a societăţii s-a întors dintr-o delegaţie din Italia, unde au văzut trei
fabrici de produse ceramice în funcţiune, oferite pentru vânzare.
Dispunem de oferte pentru achiziţionarea unor linii de fabricaţie noi de la firma Keller din Germania,
firmele Piccinini şi Marcheluzzo Italia.
Aceste investiţii, care sub aspectul necesităţii de a face faţă concurenţei nu comportă discuţii, presupun
fonduri de 3,2-7 milioane de euro, pentru achiziţionare. Cum ne angajăm în aceste investiţii dacă nu ne bazăm
unii pe alţii, şi nu avem stabilitate în societate?
În funcţie de realizările societăţii, ale noastre, ale tuturor, ne propunem să susţinem fondul pentru
cumpărare acţiuni care să asigure stabilitatea societăţii, dar pentru ameninţări din afară, nu dinăuntrul societăţii.
Şi pentru că nu am vrea să se perceapă că la salariaţii în postura şi de acţionari numai li se cere, ne
propunem ca să lucrăm eficient, pentru a acorda şi dividende. Noi discutăm aceste aspecte şi ne facem planuri
acum când apreciem că situaţia este sub control, şi ne facem reguli noi şi nu le fac alţii.
Este lucru ştiut, comportamentul acţionarilor este o variabilă care este mereu luată în considerare atunci
când se pune problema unei achiziţii ostile, respectiv fără dorinţa colectivului societăţii. Aşa cum alţii au căzut
pradă unor preluări ostile, nici noi nu suntem scutiţi de acţiunile unor invadatori, mai mult cu cât suntem fabrica
care merge cel mai bine din ramură şi chiar din Iaşi.
Atât aspectele semnalate în cadrul prezentului raport, cât şi alte aspecte pe care dumneavoastră le
consideraţi ca priorităţi pentru societate, rugăm să fie abordate în intervenţiile dumneavoastră. Iar măsurile
strategice pe care le vom stabili împreună să constituie baza de decizie a conducerii societăţii şi mai multă
securitate pentru colectivul unităţii.”
În anul 2005 deja primim mai multe vizite din partea reprezentanţilor în România a firmei Wienerberger
pentru a ne “cunoaşte” mai bine. Au formulat chiar şi o intenţie de cumpărare a Ceramicii Iaşi. Poziţia strategică a
Ceramicii Iaşi în regiune, o fabrică care funcţionează, cu o identitate distinctă în piaţă, care se pretează la
modernizări, prezinta interes.

34
În liniştea noastră patriarhală aceste vizite şi “avansuri” au cam agitat spiritele în societate, cel puţin la
nivelul conducerii. Aceste animozităţi se vor perpetua în următorii doi ani. Aceşti musafiri au avut o atitudine cam
de sus şi ne subevaluau şi ca preţ. Nici noi nu aveam exerciţiul confruntării directe cu diferiţi “amatori de
colaborare”. Cam aşa încep toţi “am vrea să cooperăm, să câştigăm împreună”. După cum se cunoaşte şi drumul
spre iad este pavat cu bune intenţii.
Într-o abordare cât mai obiectivă, o evaluare a societăţii Ceramica Iaşi, pe care am efectuat-o în anul
2005, ne oferă următorul tablou:

Contextul de desfăşurare a activităţii societăţii

Nivel naţional
- rata inflaţiei scade – limitare preţuri;
- putere de cumpărare scăzută;
- cresc exigenţele clienţilor;
- intrarea în Uniunea Europeană – exigenţe standard de calitate şi protecţia mediului;

Nivel ramură
- concurenţa agresivă, diversitate produse, raport optim calitate-preţ;
- materiale înlocuitoare;
- investiţii mari în tehnică şi tehnologie;
- se acordă facilitate pentru păstrarea cotei de piaţă – înseamnă că se lucrează cu costuri relativ
mici, ori sunt patroni şi nu trebuie să-şi împartă eforturile pe trei direcţii: salarii, modernizare, dividende;

Situaţia noastră actuală

PUNCTE TARI
1. o conjunctură de piaţă favorabilă;
2. marca fabricii recunoscută cu accentul pe calitate;
3.desfacerea produselor din depozit asigură încasarea imediată a contravalorii mărfurilor, scurtând
circuitul M-B-M;
4. o politică de preţuri flexibilă cu trend pozitiv, care asigură o rată ridicată a profitului;
5. o forţă de muncă cu experienţă, conştiincioasă, responsabilă;
6. mânuim fonduri mari la nivel de societate, dar suferim la stabilirea priorităţilor şi viteza de reacţie în
alocarea lor;
7. încă 70% din acţiuni sunt în mâna salariaţilor societăţii;
8. nu avem datorii nici la buget şi nici la furnizori;
9. sindicat puternic în Ceramica;
10. licenţa de exploatare Carieră de argilă până în anul 2018 – rezerve argilă 25 ani;
11. posibilitatea extinderii segmentului de piaţă spre est;
12. noua linie tehnologică de fabricare blocuri ceramice.

PUNCTE SLABE
1. învechirea tehnicii din dotare;
2. îmbătrânirea forţei de muncă;
3. conservatorism care paralizează deciziile cu grad mare de risc;
4. înclinaţie mare pentru consum decurgând din:
- manopera ridicată datorită gradului scăzut de mecanizare şi automatizare;
- consumuri ridicate de energii;
- prevalează dividendele în defavoarea investiţiilor;
5. plătim tributul unui mod de organizare şi desfăşurare a activităţii de tip extensiv cu cheltuieli mari pe
unitatea de timp şi de produs decurgând din:
- ne programăm să lucrăm 5 zile pe săptămână şi lucrăm 7 zile;
- intervenim la utilaje când se defectează şi nu preventiv;
- dispersia mare ca suprafaţă de desfăsurare a societăţii;
- nu poţi programa şi realiza o productivitate la capacitatea unei anumite secţii de producţie, ea fiind
direct influenţată de ce se întâmplă în amonte, fiind un flux tehnologic condiţionat;

35
6. acţiunile societăţii sunt disipate şi sub ispita dorinţei de a fi vândute la un preţ foarte ridicat;
7. contând pe o conjunctură favorabilă de piaţă, practicăm preţuri cu cel puţin 10% mai mari ca alte
societăţi din ramură;
8. dispunem de spaţii (teren) excedentar care angajează costuri şi nu aduc nici un venit;
9. resimţim influenţa ridicată a unei rarităţi de resurse: rumeguş, gaz metan, energie electrică, până la
nivelul de a ne obliga la alternative;
10. lucrăm cu 32% forţă de muncă cu contract pe perioadă determinată şi, în condiţiile menţinerii
prevederilor Codului Muncii, va trebui să-i permanentizăm cu efectele corespunzătoare;
11. nu avem elaborate alternative pentru concurenţa agresivă, manifestate fie prin deschiderea a noi
capacităţi în vecinătatea noastră, sau prin intrarea în segmentul nostru de piaţă;
12. efectuarea în timp scurt a unui volum mare de investiţii în domeniul mediului cu efecte minime în
modernizarea fluxurilor de fabricaţie;
13. existenţa unei anumite crize de încredere la nivelul echipei de conducere, având ca efect deteriorarea
comunicării, şi membrii echipei îşi ascund adevăratele sentimente şi păreri. Perpetuăm un dialog al surzilor şi al
muţilor din care putem pierde toţi;
14. suntem în decalaj pentru obţinerea unor autorizaţii legale impuse de Uniunea Europeană – de mediu,
marca fabricii, certificare produs.

REMEDII
1. să testăm ce doreşte colectivul – orientare spre prezent sau spre viitor;
2. să menţinem şi concentrăm acţiunile în societate;
3. să investim în modernizare;
4. să recâştigăm încrederea la nivelul echipei de conducere;
5. să alocăm mai atent resursele societăţii cu impunerea de condiţii şi criterii de eficienţă;
6. să căutăm împreună alternativa şi soluţii de prevenire a efectelor concurenţei şi adaptare la provocările
viitorului;
7. să calculăm nivelul critic al preţurilor practicate la produsele ceramice, să le aliniem cu preţurile
concurenţei, dar să ne putem plăti ratele la creditul pentru investiţii şi să acordăm şi dividende;
8. să încurajăm desfacerea produselor prin unităţi specializate în distribuţie, dar să nu neglijăm legătura
cu proiectanţii şi constructorii;
9. să întocmim calendarul obţinerii „autorizaţiilor legale” şi să facem demersurile necesare.
Dacă evaluarea societăţii era mai mult o baza de informaţii cu caracter intern şi cu o circulaţie redusă în
societate, raportul anual care a fost prezentat acţionarilor PAS, are mesaje cu un grad de adresabilitate mai
mare.
Deja se făceau referiri la o acţiune de amploare respectiv majorarea capitalului social prin aport de
numerar cu un procent de 20%. Această acţiune având un rol de concentrare a acţiunilor la cei cu bani, cel puţin
din plecare, pentru că după aceea şi cel mai sărac a realizat că intrarea în posesia unor acţiuni cu 0,50 lei/acţiune
când pe piată preţul este 1 euro, nu este o ocazie de pierdut. Al doilea rol, mărirea perioadei de viaţă a PAS-ului
cu încă trei ani până la achitarea ultimei rate de subscriere la majorarea capitalului social. Ulterior, precipitându-
se evenimentele, s-a scurtat sever termenul.
Cum putem constata despre acordul de acţionare concertată nu mai putea fi vorba, întrucât a avut
valabilitate de un an. Nici iniţial, şi cu atât mai puţin după aceea, nu s-a putut prelungi termenul de valabilitate al
acestuia, oamenii fiind prudenţi şi suspicioşi. Dar nici cei din conducere nu cântau aceeaşi melodie.
În februarie 2006 ne adresam Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare Bucureşti prin care formulam
intenţia majorării capitalului social prin aport de numerar şi cu plata în 3 ani.
Motivând că această acţiune oferă stabilitatea societăţii atât sub aspectul obiectului de activitate, cât şi a
susţinerii programului de investiţii la care suntem angajaţi în prezent (este în curs de desfăşurare o investiţie de
6,5 milioane de euro pentru o linie tehnologică de fabricare a blocurilor ceramice pentru a corespunde exigenţelor
Uniunii Europene, care a presupus credite şi gaj pe bunurile societăţii).
În focul etapelor parcurse de salariaţii-acţionari ai societăţii, aceştia s-au maturizat, aderând la formele
de adaptare la o legislaţie în continuă mişcare, aşa cum rezultă şi din raportul Consiliului Director al asociaţiei
„Ceramica” Iaşi pe anul 2006, pe care îl prezentăm mai jos.
„Se împlinesc 11 ani de la începerea procesului de privatizare prin metoda MEBO in cadrul SC
CERAMICA SA Iaşi. Atât în iniţierea, cât şi în parcursul procesului de privatizare din Ceramica Iaşi a fost angajat,
prin opţiune personală, întreg colectivul societăţii, cât şi foştii salariaţi.
De apreciat că pe parcursul a 11 ani Asociaţia PAS Ceramica Iaşi a rămas relativ constantă, prin
numărul de membri, relevând unitatea de voinţă şi acţiune a acesteia şi fidelitatea faţă de prezentul şi viitorul

36
societăţii. În aceste circumstanţe stă şi explicaţia că am reuşit să ne onorăm obligaţiile care au decurs din
prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 642/15.11.1995 încheiat cu Fondul Proprietăţii de
Stat Bucureşti, situaţie confirmată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti prin adresa nr.
VP4/2982/29.05.2006, prin care se înceteaza monitorizarea post-privatizare şi se confirmă îndeplinirea obligaţiilor
asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 642/15.11.1995. Tot ca un argument că asociaţia
noastră a acţionat şi acţionează în interesul bunului mers al SC Ceramica Iaşi, cât şi al membrilor săi, o constituie
opţiunea pentru consacrarea juridică a prelungirii existenţei Asociaţiei până în anul 2010, cât şi adaptarea
statutului Asociaţiei conform prevederilor OG 26/2000. Prin hotărâre judecătorească nr. 54/05.2006, care este
definitivă şi irevocabilă, Asociaţia PAS Ceramica Iaşi funcţionează în baza OG 26/2000 şi a statutului Asociaţiei
modificat în Adunarea Generală PAS din 27 februarie 2006. PAS-ul a constituit de-a lungul anilor un element de
stabilitate pentru societate, într-o lume frământată de concurenţă, dându-ne răgaz pentru a ne ocupa de
problemele curente ale Societăţii şi de investiţii în modernizarea şi dezvoltarea societăţii.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi punerea în aplicare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a
Acţionarilor din 30 martie 2006, privind majorarea capitalului social prin aport de numerar. În urma subscrierii
Asociaţia PAS are 6.774.120 de acţiuni, reprezentând 41,494% din capitalul social al societăţii. Faptul că membrii
PAS-ului au subscris aproape în unanimitate, inclusiv membrii PAS din exteriorul societăţii, printre care unii au
contestat în instanţă aspecte legate de durata de existenţă a PAS-ului, denotă viabilitatea Asociaţiei PAS şi
implicit a Ceramicii Iaşi.
De aceea putem aprecia că prin această acţiune de subscriere la majorarea capitalului social prin aport
de numerar, Asociaţia PAS s-a întărit atât sub aspect juridic, cum am menţionat mai sus, cât şi în regimul
acţiunilor noi dobândite prin PAS. Acest ultim aspect fiind reglementat de prevederile art. 100 alin. 4 din
Regulamentul nr. 1/2006 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, unde se menţionează că acţiunile nou
subscrise sunt restricţionate de la tranzacţionare, în cazul nostru pe durata eşalonării ratelor conform hotărârii
Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 30 martie 2006, adică până în anul 2009. La acest moment
aniversar, considerăm că se cuvine să aducem mulţumiri colegilor noştri care şi-au adus aportul în diferite faze
de privatizare a societăţii, ca simpli acţionari cu sarcini concrete pe această linie sau în organele de conducere
ale Asociaţiei, care prin dăruire şi corectitudine au făcut să parcurgem un drum fără incidente. S-au distribuit
membrilor Asociaţiei PAS fluturaşii cu acţiunile deţinute în Asociaţie. După cum s-a precizat şi în convocarea
Adunării Generale PAS se propun şi unele completări la statutul Asociaţiei.
Majorarea capitalului social al SC CERAMICA SA IAŞI din data de 30 martie 2006 – impune discutarea
unor completări la statutul asociaţiei. Prima se referă la completarea scopului acesteia în sensul: „asociaţia este
mandatarul asociaţilor, acţionând în numele şi pentru aceştia”. În baza unei procuri speciale care se va realiza ori
de câte ori este nevoie numai în adunarea generală a asociaţilor, persoana desemnată să reprezinte interesele
asociaţiei (oricare dintre asociaţi, bineînţeles având votul majoritar al asociaţilor) va duce la îndeplinire mandatul
în limitele impuse de acesta.
Cea de a doua modificare este strâns legată de prima, întărind practic ceea ce s-a propus la primul
punct. Este foarte important atât pentru societate, cât şi pentru asociaţi să fim uniţi şi să procedăm împreună la
luarea unor decizii înţelepte pentru toţi membrii asociaţiei.
Întrucât s-a votat într-o adunare generală participarea Asociaţiei CERAMICA PAS Iaşi la acţiunea de
majorare al capitalului social al SC CERAMICA SA şi într-un procent covârşitor de mare asociaţii au subscris la
aceasta acţiune, practic putem concluziona că asociaţii şi-au manifestat voinţa de a menţine asociaţia şi de a
participa în calitate de asociaţi la toate acţiunile acesteia...”
Menţionăm că dezbateri furtunoase au stârnit completarea scopului asociaţiei PAS prin prevederea ca
„asociaţia este mandatarul asociaţilor, acţionând în numele şi pentru aceştia”. S-a mers cu temerile până acolo că
asociaţia ar putea dispune discreţionar de acţiunile membrilor asociaţiei. Sigur acesta era pretextul, cauzele reale
ale acestui zbucium erau în ferecarea PAS-ului până în anul 2009 şi creşterea continuă a preţului acţiunilor pe
piaţă, ceea ce a făcut pe unii, în special din afara fabricii, care erau membri PAS, să-şi piardă răbdarea. Aceştia,
pentru a avea libertate de mişcare, nu au pregetat să deschidă acţiuni în instanţă.
Asistam treptat la trecerea perioadei faste, când am beneficiat de salarii, premii şi dividende şi am
majorat cu 20% pachetul de acţiuni la preţul valorii nominale. Deja în anul 2006 nu s-a mai negociat nici o
majorare salarială, dat fiind efortul financiar necesitat de noua investiţie pentru fabricarea blocurilor ceramice.
Sunt şi alţi factori specifici acestei perioade pe care îi vom analiza în continuare, care ne propulsează într-o nouă
etapă plină de griji şi nesiguranţă.

37
Cap. 8 Se adună nori de furtună
(Toate merg anapoda)

Zorii unei noi etape, se manifestau printr-o serie de factori care acţionau direct şi indirect asupra
noastră, unii cu influenţă imediată, alţii în timp. După cum vom constata în continuare, aproape toate aceste
provocări ne-au luat prin surprindere, iar reacţiile noastre au fost stângace şi lipsite de consistenţă. Identificând
aceşti factori, voi face o enumerare a lor, aşa cum i-am prezentat într-o scrisoare deschisă către Consiliul de
Administraţie al societăţii, care a fost apreciată de asistenţă ca şi analiză, dar mai puţin acceptată ca şi program
de acţiune:
„Ceramica Iaşi, uzând de poziţia de monopol în zona Moldovei, an de an până în anul 2005, a corelat
preţurile de vânzare a produselor ceramice cu majorările preţurilor la energii. Această stare de fapt ne-a condus
să adoptăm o politică care a dat roade mai mulţi ani, constând în:
- desfăşurarea activităţii curente fără a se apela la credite;
- majorarea an de an a salariilor cu procente peste rata anuală a inflaţiei;
- acordarea de dividende la acţionari, majorate de la an la an;
- repartizarea unei părţi din profit pentru investiţii;
- măsuri interne de monitorizare pentru menţinerea acţiunilor la salariaţii societăţii(PAS ş.a.)
Începand cu anul 2005, deşi s-a luat decizia să investim într-o linie nouă pentru fabricarea blocurilor
ceramice, am început să resimţim influenţele unor factori noi precum:
- o concurenţă dură, prin deschiderea pieţei româneşti la produse din import şi chiar construirea
unor capacităţi noi de către investitorii străini, cu posibilităţi de preţuri de dumping, dar şi cu
productivităţi mari;
- construirea de noi capacităţi de BCA, ca o alternativă la cărămidă;
- producătorii autohtoni de cărămidă vând produsele sub preţurile practicate de noi;
- ameninţări şi chiar demonstraţii de preluare agresivă a unor societăţi comerciale, inclusiv din
domeniul materialelor de construcţii, şi construirea a noi capacităţi în zonă;
- apropierea momentului de integrare a României în Uniunea Europeană – cu exigenţe, restricţii
şi standarde noi de funcţionare a societăţilor comerciale – care necesită investiţii;
- anul 2006 ne surprinde într-o situaţie incomodă, cu stocuri într-o perioadă a anului când de
regulă nu aveam produse pentru vânzare. Adaptarea la situaţie a condus la discounturi de până la
20% acordate distribuitorilor în funcţie de distanţa de transport şi cantitatea ridicată, cât şi mărirea
perioadei de încasare a facturilor;
- îngheţarea preţurilor de listă la produsele ceramice, în timp ce preţul la gazul metan s-a
majorat cu 55,6% în perioada ianuarie 2005 – august 2006 şi la energie electrică cu 12%. În
aceeaşi perioadă preţul de listă la blocurile ceramice s-a majorat doar cu 10%, iar la ţiglă cu 3%;
- diminuarea până la lichidare a necesarului de numerar al societăţii care era asigurat prin
depozite la bănci, situaţie determinată de activitatea curentă cu stocuri în anumite perioade,
activitatea de investiţii, decalarea momentului vânzării produselor de momentul încasării
contravalorii acestora;
- constatăm, cu predilecţie în ultimul an, o anumită radicalizare şi chiar agresivitate a unor
acţionari din afara societăţii; la care se poate adăuga şi înstrăinarea întregului pachet de acţiuni de
către unii acţionari salariaţi; şi toate aceste elemente au condus la rezerve privind evaluarea
perspectivei societăţii – ca primă consecinţă fiind îngheţarea salariilor în anul 2006. Am început să
fim curtaţi de diferiţi investitori, cu oferte de a cumpăra chiar pachetul majoritar de acţiuni al
societăţii.”
Vizita celor de la firma Wienerberger, la care ne-am referit, vizita conducerii de la fabrica Ceramica in
localitatile Oradea si Zalău, unde fiinţează fabrici similare cu a noastră, informaţiile asupra vânzării firmei Roman
Ceram, vizita delegaţiei de la firma Leier, negocierea clauzelor contractuale cu BRD pentru credit de investiţii şi
alte evenimente care îi priveau mai mult pe alţii din ţară, au fost izvor de informaţii care ne-au pus pe gânduri şi
ne obligă să acţionăm.
Pentru a ne raporta la aceste realităţi, am hotărât în Consiliul de Administraţie să trecem la
reorganizarea şi restructurarea societăţii – după lungi analize şi deliberări. Am recurs la această decizie apreciind
că salariile sunt elementul de cost care ar mai putea influenţa scăderea preţului la produsele ceramice în

38
actualele condiţii de activitate din Ceramica. Tergiversarea luării acestei hotărâri, cât şi imposibilitatea aplicării ei,
am găsit-o într-o serie de limitări precum:
- salariaţii cu contract pe perioadă nedeterminată sunt şi acţionari ai societăţii şi pot înstrăina
acţiunile;
- media de vârstă la personalul permanent este de 45 ani;
- o pondere importantă din personalul vizat pentru disponibilizare are probleme de sănătate;
- redistribuirea de personal presupune şi concedieri la personalul TESA;
Discuţiile individuale şi de grup cu personalul societăţii au arătat că nu se primeşte reorganizarea. Dacă
forţăm nota ne lovim de nemulţumiri şi de nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă privind
disponibilizările.
S-au luat măsuri de întărire a PAS-ului, ca şi păstrarea acţiunilor în societate, majorarea cu 20% a
capitalului social, monitorizarea salariaţilor acţionari care au vândut acţiunile (constatând că nu avem ce le face)
– toate acestea sunt totuşi paleative cu rezolvări pe termen scurt.
Noile condiţii în care ne defăşuram activitatea, căutările, întrebările fără răspuns ne-au marcat, am
început să nu mai credem, să nu mai vrem şi să nu mai putem. Am început să ne reproşăm tot mai des că nu ne
implicăm proporţional cu funcţiile şi salariile ce le luam, că nu avem o poziţie faţă de o problemă sau alta, ne
agităm şi avem chiar şi idei în cadre informale, dar în cele formale, în care deţinem chiar şi mandate, suntem
reţinuţi. Dacă facem o observaţie colegială, o facem cu ton şi resentimente. Nu avem răbdare unii cu alţii,
aşteptăm ca altul să facă primul pas, dar orgoliile ne încurcă socotelile. Constatăm tot mai des că sunt decizii
adoptate şi amânate sau neaplicate, confundăm sau suprapunem diferite planuri fie prin omisiune, fie prin
ignorare totală. De jos în sus întâlnim afirmaţii de genul: „ce a depins de mine am făcut”, „nu este atribuţia mea”,
„eu am vrut să fac, dar nu am fost lăsat”, „nu am informaţii, nu am date”... În relaţiile cu subordonaţii confundam
managementul cu relaţiile umane – fiecare vrea să fie „băiat bun”.
O întrebare firească în mai mulţi timpi: unde este funcţia?, unde este răspunderea proprie?, unde este
încrederea?, cum circulă informaţia?, unde este munca în echipă?. Ce se strică în timp, tot în timp se repară. Noi
avem timp? Ne mai putem ascunde mult unii după alţii?
Am fost adeseori în situaţia de paratrăsnet, nu îmi fac un merit din asta şi nici nu mă victimizez, pentru
că mereu am crezut şi am sperat că fiecare vom înţelege ce avem de corectat şi vom conştientiza, că noi oamenii
şi functiile, cu ce „zestre” trebuie să participăm la întreţinerea unor relaţii de familie armonioase (considerând
fabrica o familie). Dar se vede că ne vine tot mai greu să salvăm aparenţele. Suntem într-o situaţie sensibilă când
trebuie să dăm sens afirmaţiei ÎMPREUNĂ şi de a decide varianta cu risc mai mic.
Dacă mergem pe varianta în continuare prin forţe proprii – o cascadă de întrebări: ce facem la iarnă?
Cum ajungem la preţul unitar de 160 RON/m.c. de cărămidă, cum plătim ratele la bancă? Cum obţinem fonduri
pentru alte investiţii? Ce facem când se construieşte o altă fabrică lângă noi? Cum facem faţă exigenţelor Uniunii
Europene? Cum facem reorganizarea, restructurarea? Cum menţinem acţiunile în societate? O variantă de
răspuns este tot o întrebare: cine este MAFALDA? Dacă mergem pe varianta să vindem, alte întrebări: ne dă
cineva un preţ acceptabil? Se va păstra obiectul de activitate şi locurile de muncă? Se vor face investiţii pentru
garantarea locurilor de muncă? Este acum momentul de vânzare? Mâine va fi mai scump sau mai ieftin? Va mai
fi un mâine? Cine îşi asumă răspunderea coordonării acestei acţiuni? Vom fi în stare să conducem acest proiect
fără a ne suspecta reciproc?
Nu ar fi lipsit de importanţă de a surprinde şi un eşantion de păreri după întâlnirea cu salariaţii din 01
septembrie 2006 (a fost prima întâlnire cu salariaţii când Corneliu a lansat propunerea vânzării acţiunilor): dacă
vindem de ce nu s-au mărit salariile? Dacă vindem să dăm profitul pe premii; pentru câţiva să sufere toţi? Unii au
fost schimbaţi la 3-4 locuri de muncă, iar unii sunt bătuţi în cuie, poate nici nu ştiu pe ce iau banii; ce facem, mai
avem atâţia ani de serviciu, avem rate; dacă se vinde suntem luaţi şi noi în calcul? Ce facem, vindem fiecare cum
putem? De ce persoane din conducere au fost în spatele sălii şi la şedinţă nu au avut nimic de spus? Ce
compensaţii se dau la cei care pleacă din fabrică? De ce sindicatul apără locurile de muncă şi nu oamenii? Dacă
s-a ajuns aici înseamnă că nu mai sunt şanse – atunci care este varianta care ni se propune?
Dacă mergem pe varianta să vindem apreciem că este necesar să nu facem gesturi sau să iniţiem
acţiuni care să afecteze imaginea societăţii sau pot influenţa valoarea acţiunii şi poziţia în negociere cu potenţialii
cumpărători.
Am insistat asupra unui minim de condiţii pe care trebuia să ni le însuşim şi răspunderea pe care trebuia
să ne o asumăm. Deşi nu s-a ţinut cont de ele în totalitate, le voi enumera totuşi pentru a avea o bază de
raportare:
- nu trebuie să tergiversăm, că se pot reorganiza alţii şi pierdem oportunităţile;
- să acordăm atenţie activităţii de zi cu zi a societăţii şi să ne unim pentru o vânzare în condiţii
avantajoase ca valoare a acţiunii şi ca viitor pentru societate;

39
- poate în această perioadă calmul, luciditatea, raţiunea şi asumarea unui risc calculat ar trebui
să primeze;
- suntem în situaţia de a hotărî pentru soarta noastră şi a altora şi obligatoriu trebuie să
conlucrăm;
- suntem într-un blocaj determinat atât de conjunctură, cât şi de limitele acţiunilor noastre,
marcate de prea multă suspiciune;
- pentru cei care avem diferite răspunderi în fabrică azi nu este prea târziu;
- ar fi nedrept acum (după ce ne-am acceptat ani de zile) să dăm vina unii pe alţii – prin
dezbinare pierdem toţi;
- este şi un mers al istoriei şi al „dreptului” ce şi-l arogă cel puternic, în speţă mari concerne sau
mari investitori, de a-şi atinge scopul prin orice mijloace. Noi nu putem decât să venim cu reacţie
adecvată şi după puterile noastre;
- apreciez că mersul în varianta actuală, continuată în circumstanţele prezentate mai sus, este
cea care la cei care au de pierdut mult le mai oferă ceva, iar la cei care au de pierdut mai puţin pot
pierde totul;
- varianta vânzării măreşte şansele de câştig şi pentru unii şi pentru alţii, dacă fabrica îşi va
păstra obiectul de activitate şi va funcţiona în continuare;
- această evaluare se bazează pe mersul evenimentelor din ultimul an, pe starea actuală de
spirit din societate (moralul colectivului), pe faptul că încă putem pune condiţii într-o eventuală
negociere;
- acest demers al meu nu se vrea un epitaf, ci mai mult o oglindă în care aş vrea să se uite
fiecare şi să căutăm împreună în mod sincer şi cinstit un răspuns adecvat până nu este prea târziu.”
Aşa am văzut, am simţit şi am acţionat la timpul respectiv. Dar fiecare era prea preocupat de „el”, pentru
a vedea mai departe. Acum vom prezenta cronologia evenimentelor care ne-au condus într-o situaţie hamletiană.
În luna iunie 2006, Corneliu informează în Consiliul de Administraţie că nu departe de localitatea Oradea
un italian Zanrosso a construit în plin câmp o capacitate de producţie care fabrică cărămidă şi că a fost invitat la
inaugurarea acesteia. Noi, care încurajam întotdeauna acţiunile de relaţionare cu exteriorul am încuviinţat
această deplasare. La întoarcerea din deplasare, Corneliu a venit deosebit de încântat de ce a văzut acolo, dar şi
puţin speriat. Fabrica avea o dotare de ultimă oră şi un număr redus de personal – „aproape nu a văzut oameni în
fabrică” (afirmaţia lui). După această delegaţie surprind o discuţie „de taină” între Corneliu şi Aurel în biroul
acestuia. Când am intrat în birou discuţia s-a întrerupt brusc şi Corneliu a plecat repede în biroul său, agitat şi
speriat. Am mers după el şi l-am întrebat dacă se simte bine, dar nu a dat nici o explicaţie. Ulterior aflăm că
inaugurarea fabricii de lângă Oradea avusese loc cu 10 zile înainte de deplasarea lui Corneliu acolo şi că de fapt
s-a discutat disponibilitatea italianului de a cumpăra fabrica Ceramica Iaşi. După un an, Aurel spune că italianul
oferise 18-20 de mii de lei pe acţiune şi că discuţia din birou viza aspectul vânzării acţiunilor acestuia şi alte
argumente ale lui Corneliu că acum este momentul vânzării şi oferta este chiar avantajoasă. De ce ne minţise
Corneliu? De ce trata problema vânzării acţiunilor doar cu Aurel, cu care împreună deţineau 12% din acţiunile
societăţii? Chiar aşa de puţin contau ceilalţi colegi ? Dar toate amabilităţile merg până la bani.
Dacă mă gandesc bine, fostul director general Adrian, a recunoscut public în mai multe ocazii că pentru
a reuşi trebuie să te foloseşti de alţii. Corneliu, un om mai ascuns, excesiv de prudent, pretinzând că promovează
un stil de muncă modern, a adoptat în fapt un comportament laissez-faier şi a cultivat o atitudine individualistă,
păguboasă pentru colectiv. Nu se poate spune că a făcut rău, noi aici analizăm nu atât omul, cât mai ales funcţia
( directorul ). Dar am avut parte de ceea ce a crescut în umbra lui Adrian.
Corneliu a rămas la conducerea fabricii după plecarea la pensie a lui Adrian, ocupând un mandat de 4
ani, iar la alegerile din anul 2005 a fost reales pentru încă un mandat de 4 ani ca director general şi preşedinte al
Consiliului de Administraţie. Dar, cum i-a plăcut să fie prudent şi prevăzător pentru el, în aceeaşi perioadă
înfiinţează şi un SRL : „LUCCERAM”, care nu a fost activat, aceasta informaţie aflând-o mai târziu din presă.
Pozând drept „băiat bun”, a obţinut un nou mandat cu peste 97% din voturile acţionarilor, aceştia fiind în marea
lor majoritate şi salariaţi. Nu a avut concurenţă, pentru că Aurel făcuse o imprudenţă într-un cadru mai larg şi se
exprimase că pentru a pune oamenii la muncă „trebuie înfometaţi”. Şi atunci în ţara orbilor cel cu un ochi este
împărat. Ar trebui să nu ne surprindă comportamentul lui Corneliu pentru că a exersat în timp. El a avut percepţia
că este mai instruit ca alţii în ale capitalismului. Pe aceleaşi coordonate s-a înscris şi vizita făcută de Corneliu, în
perioada 11-13 iunie, cu o delegatie a judeţului Iaşi în oraşul Viena, care va fi detaliată mai jos.
Toate aceste evenimente, precum şi altele la care vom face referire arată că Corneliu era un om foarte
grăbit să-şi vândă acţiunile, nu mai conta preţul, era teama că acumulase foarte multe acţiuni şi un eveniment
neprevăzut îl făcea să piardă totul, cei din jur, pe care-i reprezenta şi pe seama cărora lua un salariu frumos „să
se descurce fiecare cum poate”, aparent nu încurca pe nimeni, dar nici nu ajuta. Am avut un noroc providenţial că

40
nu am clacat cu fabrica în a doua jumătate a anului 2006 şi primele două luni din anul 2007, dacă avem în vedere
blocajul decizional în care eram, suspiciunea la nivel de conducere şi neliniştea din cadrul colectivului de salariaţi,
la care putem adăuga jocul de-a demisia al lui Corneliu.
Orice s-ar spune, un conducător mai mult sau mai puţin capabil, investit cu autoritate şi resurse, este cel
care până la urmă reprezintă şi asigură ordinea în interior şi interfaţa în exterior. Fabrica, dispunând de un
colectiv matur, deosebit de fidel, cu fabricarea de produse care se vindeau „la botul calului” şi cu plata pe loc, a
uşurat mulţi ani sarcina directorului general şi a celorlalţi din conducere. De aceea nu a fost întâmplător că
interesul de a acumula acţiuni şi de conservare a funcţiilor deţinute a fost deseori preponderent faţă de
preocuparea pentru planurile de perspectivă ale fabricii. Aşa că am ajuns până la urmă să constatăm că armata a
fost bună, dar generalii nu au fost pe măsură. Mai mult, în anul 2006, Corneliu primeşte nota 9 pentru că „pune
pe primul plan salariaţii şi colaboratorii săi, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.” Această încununare de
„merite” apare în ziarul Ziua de Iaşi cu referire la managerii anului 2006. Criteriile avute în vedere au fost: cifra de
afaceri, implicarea în scandaluri notorii şi a modului în care au fost dezvoltate unităţile economice pe care le
reprezintă. Cum observăm, aveam ca firmă o presă bună, numai că pe afară vopsit gardul şi înăuntru curtea
nemăturată.
Suntem în luna iulie 2006, când Corneliu transmite adresă către Comitetul sindicatului din fabrică pentru
concedierea a 153 de persoane ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice şi a
reorganizării activităţii. Punctual concedierea este motivată prin:
- scăderea cererii de desfacere a produselor ceramice ce impune o reducere cu peste 20% a
preţului de vânzare, respectiv a costurilor, inclusiv salariile;
- punerea în funcţiune a noii capacităţi de producţie, care impune o restrângere a numărului de
personal;
Concedierile erau propuse pentru perioada 10.08.2006 ÷11.09.2006. Această acţiune făcea parte din
paleativele pe care le căutam la nivel de conducere pentru a mai rezista o zi. Precipitându-se evenimentele,
aceste concedieri nu au mai avut loc.
La sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august Corneliu pleacă în concediu. Înaintea plecării am o discuţie
cu el şi cu Aurel, prilej cu care reiterează intenţia lui de a vinde acţiunile separat sau cu alţii. Am pus aceste
lamentaţii pe seama stresului şi a presiunilor celor care începuseră să ne curteze încă din anul 2005. Am sperat
că după concediu va veni alt om. Faptul că în ultima perioadă Corneliu devenise deosebit de irascibil, l-a
determinat pe Aurel să presteze o conducere „de avarie”, fără decizii importante, cât timp a fost Corneliu în
concediu.
Când apăreau probleme mai complicate în timpul zilei, Aurel mă suna pentru consultaţii (eu fiind
membru în Consiliul de Administraţie). În ceea ce priveşte sectorul de desfacere, nici nu trecea pe acolo, mă ruga
pe mine să gestionez problemele curente. Lui Aurel i se părea că orice intervenţie a sa în sectorul desfacere îl
deranja pe Corneliu, care reacţiona agresiv. Aurel îmi spunea deseori „vezi Constantin, când sunt eu la
conducere nu mă dau jos musafirii, pentru că eu nu le pot oferi jumătăţi de cărămizi cu preţuri reduse”. Nu-i
vorba, cei doi se suspectau reciproc, erau într-o concurenţă continuă pentru acumularea de acţiuni şi îşi suflau în
ceafă unul altuia pentru funcţia de director general.
În perioada concediului de odihnă al lui Corneliu, circulau zvonuri că a fost in orasul Viena şi ar avea o
legătură cu căutarea de clienţi pentru vânzarea acţiunilor. Revenit din concediu, Corneliu era şi mai înverşunat în
demersurile sale pentru vânzarea acţiunilor. Juca rolul neînţelesului, a omului care cu corpul era lângă tine şi cu
gândul era aiurea. Poate ar fi avut mai multă linişte dacă avea acţiunile libere, dar 50% dintre ele erau în PAS şi
acesta era restricţionat până în 2009. Acest inconvenient a stricat la mai mulţi socotelile. După cum se va vedea,
unii care şi-au înstrăinat acţiunile în mod premeditat sau sub presiunea panicii, au fost până la urmă perdanţi, faţă
de cei care au vândut împreună cu grupul.
În perioada anterioară au fost temeri că acţionarii salariaţi să nu îşi înstrăineze acţiunile în afara
societăţii, situaţie care a fost gestionată cu diferite măsuri persuasive, cu vorba bună şi cu avertismente, fiind
chiar o foame de acţiuni în piaţă – încă un motiv de creştere a preţului. Dacă eşuau aceste tentative care au fost
menţionate, exista o contrapondere de peste 33% din acţiuni deţinute de staff-ul fabricii – directori, şefi secţii, şefi
formaţii, cu o poziţie bună în organigramă şi pe statul de salarii care ne putea salva în caz de naufragiu. Atunci
cel puţin interesul ne unea pe cei din conducere.
Acum asistăm la implozia acestei „unităţi” când unii sunt pentru vânzare, iar alţii nu, şi ce este mai rău,
de ceva timp directorul general defilează singur, nu are resurse de antrenare a echipei de conducere şi nici
argumente solide pentru a fi urmat. După cum se va vedea, multe acţiuni vor fi tratate mai mult emoţional decât
raţional, aducând întreg colectivul printr-un stres prelungit, în pragul nebuniei şi aşa cum se procedează în
momente de criză la toate colectivităţile sociale, şi conducătorii fiind în încurcătură, apreciază că trebuie să
meargă la popor, pe care uneori îl linişteşte, dar de cele mai multe ori îl isterizează. Ca şi la nivel de ţară şi într-o

41
firmă încep tiradele ştiute: ce mult ne dor şi ne interesează problemele oamenilor; că am făcut tot ce depinde de
noi; altă soluţie nu mai este etc.
Sigur, în primă instanţă masa este impresionată, plânge chiar, o situaţie indusă de elementul surpriză
(fiecare era în pasul şi în liniştea lui), fiecare se simte ameninţat, fără apărare, a pierdut un scut (cum îi considera
pe conducători) şi speranţa în mai bine. Încet, încet lumea îşi revine, evaluează cât a fost spectacol şi cât lecţie
de viaţă în cele întâmplate şi pune, fiecare după caz, la inimă sau pe raftul uitării. Paradoxal rar lumea se
răzbună, poate şi pentru faptul că cei în cauză, aparent au acţionat în numele ei, şi atunci mulţi spun: „aşa ne
trebuie” sau „ştim că conducătorii, au legea de partea lor”. Concluzionăm că individual reprezentăm un nume, mai
mulţi (împreună) suntem cineva şi reprezentăm ceva, şi au mai puţină importanţă lamentările unor conducători,
după cum vom demonstra în continuare pe parcursul cărţii.
Revenind în Ceramica Iaşi, în luna august 2006, putem spune că zarurile au fost aruncate. Sigur acum
când trebuie să coordonăm şi să finalizăm o acţiune mai mult sau mai puţin pregatită şi, după cum vom vedea, şi
cu multe pericole externe, nu este lipsit de sens că noi mereu în ultimii ani am avut o problemă internă. Această
problemă avea cheia în asigurarea compatibilităţii între interesul individual şi cel colectiv. De regulă interesul
personal se exprimă concret prin satisfacerea unei nevoi. Atât în plan istoric, cât şi al evoluţiei individului, se
poate forţa pentru satisfacerea nevoilor până la limita permisivităţii, „posibilităţilor” identificate ca fiind valabile.
Dar, specific românului este împăcarea rapidă cu situaţia, nefăcând o tragedie din faptul că uneori lucrurile îi ies
pe dos.
Întâlnim în exprimarea populară o expresie plină de năduf „nu mai ieşim din nevoi”. O avem în minte, iar
unii dintre noi o auzeam la părinţi exprimând-o fie când din recolta obţinută peste an trebuia să o împartă cu
statul prin cote, fie când veneau agenţii fiscali, că nu reuşeai să plateşti impozitele, îţi luau din casă lucrurile cu
japca şi le duceau într-un loc de ei ştiut. Tu imprumutai bani, plăteai impozitele şi când să-ţi recuperezi bunurile
sechestrate, observai că lucruri dragi sufletului tău, unele cu valoare sentimentală, de la părinţi, nu le mai găseai
şi nimeni nu te despăgubea. Era un fel de împăcare cu situaţia, nu aveai alternative. Dar ce să faci, „să te omori”
se încuraja românul. Sau ca să se răcorească, trăgea un blestem către cei care-l păgubiseră (furase) „să le
poarte pe piept când o muri”.
Dar, cum vremurile trec şi nu ne pot înconjura, aceste nevoi cresc şi se diversifică, satisfacerea uneia
dintre ele o creează pe alta şi apare şi o altă faţetă a faptului că nu mai ieşi din nevoi.
În Ceramica Iaşi, după ce ne-am autonomizat, prin desprinderea de Somaco Bucureşti, în iulie 1994
când am constituit PAS-ul societăţii şi am încheiat contracte de cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii Private
IV Muntenia şi cu Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti, a fost o perioadă când priorităţile s-au axat pe redresarea
economico-financiară a societăţii, pentru a avea o disponibilitate de profit pentru plata la scadenţă a ratelor pentru
cumpărare de acţiuni, altfel trebuia să venim cu bani de acasă, şi toţi trăiam din salarii. În asemenea condiţii
acţiunile stăteau „cuminţi” şi pe măsură ce le achitam intrau efectiv în contul fiecărei persoane. Această
cuminţenie s-a manifestat până la sfârşitul anului 2003. Până la acea dată nu au fost mişcări de acţiuni în cadrul
asociaţiei PAS, decât până la circa 1% din totalul acţiunilor. Preţul acţiunilor înainte de 2003 s-a menţinut relativ
constant şi datorită faptului că societatea nu avusese vreo zvâcnire de a ieşi din anonimat.
Trecem treptat la o perioadă „de prosperitate” a societăţii, obţinem profit, salariile le actualizăm la nivelul
ratei inflaţiei şi chiar peste, şi mai rămânea un surplus chiar după ce se plăteau ratele către Fondul Proprietăţii de
Stat. Salariile se acordau la timp, mai primeam şi o primă pentru „realizări deosebite”. Toate acestea au dat la
oameni un sentiment de stabilitate şi de încredere în viitor. Şi cum logic este, dacă poţi de ce să nu trăieşti mai
bine?Au început astfel ceramiştii să facă economii şi să-şi mai cumpere una, alta. Au trecut apoi la împrumuturi
bancare pe diferite termene. Apăruseră alte nevoi: de casă, de maşină, copiii crescuseră şi aveau şi ei nevoi... şi
ne-am găsit astfel la schimbarea totală de raport între fosta Casă de Ajutor Reciproc şi bănci, prima acordând
sume mici, faţă de nevoi, şi pe perioade scurte. La un moment dat 70% din personalul fabricii avea credite la
bănci. Au fost şi surprize când unii s-au întins mai mult decât le era plapuma, nu au plătit la timp ratele, de aici
somaţii şi penalizări (acestea fiind excepţii). Unii chiar uitau să-şi plătească ratele. Sigur când intri în datorii
trebuie să ai o bază şi omul nu are măsură. Poate nu întâmplător la bănci, înaintea angajării unui credit, îţi
analizează bugetul familiei, el fiind valabil la data respectivă, apoi apărând alte nevoi şi alte priorităţi.
Şi intrând în „beţia” asta de a avea şi câteodată inconştienţa că dacă împrumuţi trebuie să dai şi înapoi
îşi spuneau unii: „stai că am nişte acţiuni, nu aş putea vinde o parte din ele?” Întâi s-a mers cu „partea” pentru că
mai avea nevoie să-i rămână o parte ca şi colac de salvare care să-i dea sentimentul de apartenenţă la colectiv,
în fapt locul de muncă. De la locul de muncă lua salariul de două ori pe lună, de la acţiuni încasa numai o dată, la
vânzare. Noi am depistat fenomenul, dar stăteam rău cu antidotul. La început au apărut cei cu nevoia, „nevoie” în
situaţii critice şi chiar disperate. Ei au luat-o ierarhic, arătându-şi păsul, să testeze, dacă ar putea beneficia de un
ajutor material de la fabrică. Pentru unii s-a putut, pentru alţii nu s-a mai putut. Întâi au ameninţat că nu au ce
face şi îşi vând din acţiuni.

42
Noi am avut mai multe „secrete” printre care unul a fost legat şi de menţinerea o perioadă lungă a
acţiunilor în cadrul societăţii, aceasta oferindu-ne linişte şi răgaz pentru a ne ocupa de fabrică şi să înregistrăm
performante, cu pondere din munca oamenilor şi mai puţin cu aportul utilajelor, pentru care încă nu aveam bani
să le modernizăm. Această prudenţă a dus în timp la creşterea valorii de piaţă a acţiunilor şi ţinerea la distanţă a
celor preocupaţi de preluări agresive. Sigur, pentru fiecare dintre noi, acest deziderat era până la urmă o
problemă de conştiinţă că un număr important de acţiuni era pe RASDAQ, deci libere la tranzacţionare, nu ca
cele din PAS care erau restricţionate. Şi totuşi oamenii nu şi-au înstrăinat acţiunile. În momentul în care noi nu
am mai putut acoperi „nevoile” prin ajutoare financiare, unii şi-au înstrăinat o parte din acţiuni.
Atunci „roiul” s-a strâns lângă „matcă” (ăştia am fost noi) solicitând ca aceşti „trântori” să fie pedepsiţi.
Cum să-i pedepseşti? Trebuia să aplici lovituri ca la poliţie: „dai să nu se cunoască”. Mai schimbăm un loc de
muncă, mai o admonestare, mai tăiam la un premiu. Dar câinii bat şi caravana trece. Ei şi-au rezolvat „nevoia”.
Pentru că şi alţii aveau „nevoi”, pentru că se simţeau îngrădiţi, măreau presiunea asupra conducerii societăţii
pentru a omorî vecinul, pentru a-i lua capra, până acolo încât întrebau: „ce a păţit cutare pentru că a vândut?”,
„să i se desfacă contractul de muncă”, „nu mai are ce căuta printre noi”. Ne certăm noi cu oamenii, dar nu
doream să ne certăm şi cu legea. Promiteam, mai făceam şi noi presiuni pe şefii direcţi, cum că nu rămâne aşa,
dar nu puteam acţiona. Pentru vinderea de acţiuni îl apăra legea, trebuia să găsim alte motive, dar nimeni nu îşi
asuma riscul. Era situaţia tipică de după revoluţie, toţi şefii doreau să fie „băieţi buni”. Dar mai erau şi alţii care
stăteau la cotitură, oameni orientaţi, profilaţi pe „lovituri”, cu argumente reale sau inventate. Au început şi ei să
vândă o parte din acţiuni. Ei au tăiat felia cu tot cu coajă, înstrăinând tot pachetul propriu de acţiuni de pe
RASDAQ. „Ce o să-mi facă? Ceilalţi au păţit ceva?” în situaţia creată am început să căutăm soluţii, chiar dacă din
start ştiam că sunt paleative. Urmăream două coordonate. Să „blindăm” PAS-ul pentru a opune o interfaţă de
peste 40% din acţiunile societăţii care să ţină la distanţă eventualele tentative de preluare agresivă a societăţii.
Cea de a doua coordonată era să facem un „acord” cu acţionarii salariaţi care deţineau acţiuni pe RASDAQ cu
anumite „supape” (vânzarea unui număr de acţiuni anual controlat şi pentru situaţii deosebite probate) şi alte
condiţii pentru a ţine puii lângă cloşcă.
O preocupare importantă a noastră a constituit-o monitorizarea altor firme care au îmbrăţişat
privatizarea prin MEBO. Ca exemplu pentru noi au fost acţionarii la Fabrica de ulei din Iaşi, Fabrica de bere din
Iaşi şi Fabrica de perdele din Paşcani. Urmăream presa, făceam deplasări la ei sau aveam contacte cu persoane
care erau în temă. Noi ştiam ca şi colegii noştri din fabrică „trăiau în sat cu oamenii” şi aveau soţi, soţii sau rude
care lucrau la aceste fabrici sau altele care acum sunt rase de pe harta Iaşului şi cunoşteau bine realitatea.
Pentru a folosi puterea exemplului, convocam oamenii, vorbeam despre ce se întâmplă la alţii şi eram susţinuţi cu
argumente şi exemple de către cei care aveau legătura cu acele unităţi. Concluzia era clară: să preîntâmpinăm şi
să nu repetăm greşelile lor.
Uneori un dezavantaj poate fi prezentat ca un avantaj pentru alţii. Văzând cum cad fabrici după fabrici
ca şi spicul grâului sub secere, prin preluare de către unii „investitori”, am uzat şi noi de argumentul că fabrica se
pretează la a fi cumparată fie şi numai pentru teren deoarece se întinde pe o suprafaţă mai mare de 12 hectare,
cu cale ferată, acces la şoseaua principală, utilităţi, amplasament la marginea Iaşului. Era evident nu se comenta.
Frica păzeşte bostănăria. La o analiză a noastră a rezultat că începând cu anul 2003 s-a înregistrat o creştere
continuă a preţului acţiunilor de la 4000 de lei/acţiune la 20000 lei/acţiune şi s-au vândut până în luna august
2004 – 184160 de acţiuni, reprezentând 2,6% din acţiunile societăţii. Acest fenomen ne-a condus la ideea să
constituim un fond de rulment la nivelul societăţii, putând astfel, în condiţii optime, să menţinem şi să concentrăm
acţiunile în interiorul societăţii. Sursele de constituire al acestui fond au fost dividendele şi premiile. Am mers
până acolo, chiar dacă nu a fost cea mai inspirată idee, ca să dăm premiile nediferenţiat salariaţi-acţionari şi
neacţionari şi în funcţie de sumele din dreptul fiecăruia să-i alocăm acţiuni cumpărate. La un moment dat toţi
salariaţii erau acţionari. Îi legam cumva de fabrică, dar am mărit şi stolul păsărilor călătoare. Ne-am gândit chiar
să luăm un credit pentru cumpărare acţiuni, dar ni s-a părut că prin dobânzile aferente ajungea prea piperat preţul
acţiunii.
Deşi creştea an de an valoarea acţiunii, marea majoritate a acţionarilor-salariaţi puneau pe primul loc
serviciul. Dacă erau cu gândul la acţiuni, mulţi îşi spuneau că acolo este un ban pentru doctor sau pentru
înmormântare, nici nu visam noi la miliarde. Am aici un exemplu impresionant. Un muncitor, Dorin, care a fost
pensionat de tânăr pentru o boală de plămâni, deşi a suferit ani de zile şi s-a descurcat cum a putut, nu a vândut
acţiunile. A vândut cu noi împreună. Îmi amintesc cum a venit cu soţia la întocmirea documentelor. Era mulţumit
că ne-am gândit şi la el să îl includem în acţiunea noastră. Puţine speranţe mai avea că va mai trăi, acum deja
este decedat. Îşi făcea planuri ce să facă cu banii. „Domnule Constantin, acţiunile astea au fost ultima speranţă
pentru mine. Să aibă soţia cu ce mă înmormânta şi să-i mai rămână şi ei nişte bani, că mult a mai chinuit cu
suferinţa mea.” Poate spusele lui ne face să ne dea o lacrimă, dar să ştiţi că el era senin, împăcat cu el însuşi şi
cu viaţa, nu trezea compasiune, ci mai degrabă admiraţie.

43
Bineînţeles că prin creşterea mediei de vârstă a acţionarilor-salariaţi (mulţi îşi cam puseseră sacii în
căruţă,mai scăpaseră de griji), prin creşterea exponenţială a preţului acţiunii, „hemoragia” tot mai mare prin
plecarea unora să-şi vândă acţiunile, creştea cu fiecare zi. Nu mai luam în seamă şi factorii externi, noi eram o
societate deschisă şi listată pe Bursa Rasdaq. Dar erau totuşi şi nişte „bunuri” câştigate. Poate cel mai important
a fost existenţa unor forme, unele reglementate de lege, altele rodul ingeniozităţii noastre prin care am exersat să
lucrăm împreună, acest laitmotiv fiind cheia reuşitei noastre. Nu a fost numai jocul întâmplării, a fost totul condus,
cu minusuri şi cu plusuri. A funcţionat în situaţii de criză, unitatea celor care au condus fabrica, a fost un
mecanism unde a fost nevoie de fiecare, chiar dacă uneori s-a mers cu frâna trasă sau cu piciorul uitat pe
acceleraţie. Ce mai, am fost „băieţi buni”.
Dar totdeauna mai binele este rădăcina răului. Ne învăţasem toţi cu binele. Fabrica mergea, marfa se
vindea, banii veneau, luam salarii, premii, dividende, mai făceam şi câte o delegaţie în străinătate în grup şi chiar
investiţii în fluxul tehnologic. Şi zise Dumnezeu cum că ăştia nu prea au griji şi li se poate slăbi imunitatea. Ca şi
un tratament homeopatic au început să apară grijile. Produsele nu se mai vindeau direct din depozit, distribuitorul
avea pretenţia să împarţi cu el profitul, uneori întârzia intrarea banilor. Concurenţa te obligă să lucrezi cu preţuri
(costuri) mai mici. Ce s-a întâmplat la alţii se putea întâmpla şi la noi. Aceasta unitate de „interes” se destrăma
uşor, barca se clătina şi trebuiau găsite alternative. Să mergem. Dar cum? Să vindem acţiunile? Când? Cui? Se
pot păstra locurile de muncă? Şi atunci când sunt probleme, pe cale de consecinţă, ele trebuie şi rezolvate. Şi
după cum s-a văzut şi se va vedea, toţi au început să fie „importanţi”, mari şi tari. Cu toate acestea, a fost totuşi
ceva ce poate fiecare să explice pentru el, care nu a condus la „trădări” la nivel de vârf. De aceea dacă din
descrierea faptelor şi a reacţiilor fiecăruia din cei implicaţi, cu răspunderi prin funcţii sau ca simple persoane,
unele nu vor fi conforme, să fim îngăduitori, nici lor nu le-a fost uşor. Nu vi s-a întâmplat să daţi de cineva care
într-o circumstanţă oarecare trebuie musai să rezolve o problemă? Nu-ţi pui întrebarea că el nu ştie de unde să o
apuce. Pentru că în timp, circulând cu „barca împrejurărilor”, trecea drept priceput şi chiar cu merite. Şi atunci, cel
pus în faţa unei asemenea situaţii să se descurce singur, pe loc roşeşte, găseşte motive de fofilare, dă vina pe
alţii, chiar se enervează. În această fază îl asiguri că se poate baza pe tine, dar nu îl mai iei în seamă. Şi dacă din
întâmplare într-o zonă este mai mare densitate de „pricepuţi” care îşi revendică meritele, este bine să-i laşi să se
încaiere, să-şi consume energia, pentru că cineva trebuie să facă şi treabă. Partea proastă este că la masa de
prânz, folosind o tactică de buluceală, ajung tot primii cei care „au obosit” lucrând pe alţii, cei care se iau cu
munca sar uneori peste masa de prânz.
Se spune că Dumnezeu l-a pus pe Sfântul Petru să împartă harurile. Se face rând mare, se împart
harurile, şi la un moment dat acestea se termină, dar rândul era încă mare. „Ce fac Doamne? S-au terminat
harurile” zise Sfântul Petru. „Nu-i nimic Petre, fă-i pe toţi şefi.” Aşa cred că ne-am facut cu mulţi şefi fără
chemare. Şeful la rândul lui nu creşte dintr-o sămânţă anume. De regulă, aproape în toate cazurile, rezultă prin
„altoi”. Treci prin nişte etape până când ajungi şef. În asemenea situaţie ar trebui să ştii mereu unde eşti. Îţi mai
trebuie direcţia, viteza de deplasare şi unde vrei să ajungi. Poate este prea complicat pentru unii, de aceea nici
nu reuşesc toţi.
La ţară, când se înjugă boii şi se bagă seama că un bou o ia înainte şi lasă toata greutatea pe celălalt,
pentru că gospodarul are nevoie de amândoi, dar şi pentru a echilibra povara, leagă jugul „înaintaşului” pentru a
trage amândoi odată. Şi la oameni sunt metode chiar mai rafinate de a lua de la fiecare ce are mai bun, reuşita
fiind asigurată numai împreună. Şi în familie şi în colectiv, trebuie atenţie sporită la problemele interne, are rolul ei
şi acea salvare de aparenţe; poate că între timp părţile revin la sentimente mai bune. Cea mai puternică armă a
omului rămâne mintea sa şi şansa de a făuri Raiul pe pământ, sufletul lui. Am fost noi la înălţimea acestor
consideraţii? Vom vedea în cele ce urmează.
După parcurgerea unor etape, consumate doar la nivelul conducerii societăţii, cu implicarea Consiliului
de Administraţie, acesta fiind folosit mai mult drept paravan, pentru că în fapt cărţile erau făcute de Corneliu,
Aurel şi Georgeta, s-a trecut la implicarea şi a celorlalţi acţionari-salariaţi din societate. Conducerea executivă
prevala asupra conducerii administrative. Consiliul de Administraţie se întrunea o dată pe lună. Conducerea
executivă opera zi de zi. Era apoi Sindicatul, conducerea acestuia, dacă nu era luat în seamă, o reclama vocal,
ameninţător şi insistent. Noi fiind salariaţi şi acţionari, aceasta stare de fapt se propaga şi în activitatea Consiliului
de Administraţie. Chiar dacă erau două forme de conducere, executivă şi administrativă, ele operau pe acelaşi
conţinut; se asigura în fapt doar o anumită reprezentare şi se încasa o îndemnizaţie de şedinţă lunară, o situaţie
care echilibra cumva veniturile celor mai „importanţi” din firmă. A fost interesant cum şi-au împărţit rolurile cei trei.
Corneliu, pe lângă temerea că putea pierde oricând un pachet mare de acţiuni, era convins că acum era
momentul vânzării, după ce se dăduse în funcţiune noua linie tehnologică integral modernizată cu utilaje noi.
Aceasta investiţie a clarificat mai bine nestatornicia şi orientarea către prezent sau viitor a conducerii fabricii.
Cu privire la deschiderea spre viitor şi către alţii este de reţinut disputa dintre Corneliu şi Aurel pe tema
noii investiţii din secţia C1. După ce a fost o unanimitate că secţia C1 trebuie modernizată, începerea propriu-zisă

44
a investiţiei a fost trenată cel puţin un an. Asta s-a datorat faptului că nu toate fluviile se vărsau în mare. Corneliu
era pentru achiziţionarea de utilaje noi cu fiabilitate şi performanţă garantată de la furnizori renumiţi. Aurel era
pentru o dotare cu utilaje la mâna a doua care să nu coste atât de mult. „Şi apoi pentru cine să facem investiţie
nouă? Pentru alţii?”, după cum se exprima el. În aceste dispute au fost antrenaţi şi alţi colegi din conducerea
fabricii care s-au poziţionat de o parte şi de alta, ceea ce ne-a consumat mult timp în şedinţe şi de ce nu, poate
am pierdut unele oportunităţi. Important este că până la urmă s-a ales varianta noului, de care nu ne pare rău nici
astăzi. Pentru că poţi recurge la costum de împrumut doar la ocazii, ceea ce nu te obligă să fii prea atent la
defecte. În timp ce atunci când iei un costum nou, creşte exigenţa atât la vânzător, cât şi la cumpărător.
După cum se observă în continuare nici unul din cei doi, Corneliu şi Aurel, nu au fost credincioşi
poziţiilor iniţiale, respectiv Corneliu „să mergem mai departe” şi Aurel „să mergem cât s-o putea”. Aurel, cu un
simţ de afacerist mai dezvoltat, aprecia că nu acum este momentul vânzării pachetului majoritar. Era conştient de
valoarea reală a fabricii şi că această valoare era în creştere. Modul lui caracteristic de acţiune a fost expectativa.
Georgeta nu avea nici poziţie, nici direcţie şi nici opţiune argumentată, dar era lider de sindicat. Ceea ce o
legitima într-un anumit fel să aibă greutate într-o eventuală decizie finală. Dacă mai adaugăm şi faptul că era o
fire voluntară şi imprevizibilă, o regăsim în decizii pripite, în alianţe conjuncturale, invocând „masa salariaţilor” dar
acţionând de multe ori în paralel cu ei.
În acest scop, în lunile septembrie şi octombrie 2006, au fost organizate mai multe întâlniri cu acţionarii-
salariaţi, unde au fost prezentate temerile în special ale directorului general. Corneliu insista pe afirmaţia că
fabrica nu mai merge, nu vom putea trece de iarnă fără credite, că el nu se angajează şi nu răspunde de
implicaţii, mai mult că în aceste condiţii îşi dă demisia, să vină altcineva să dovedească contrariul. În acea
perioadă Corneliu reacţiona uneori ca un turbat sau ca un drogat, ori promisese ceva şi nu putea rezolva ori se
temea să nu piardă o afacere pe care el o credea avantajoasă. Contabilizam în contul lui Corneliu, în acea
perioadă, gafe după gafe – afirma cu diferite ocazii: „fiecare face ce vrea cu acţiunile sale”, „cine poate să îşi
vândă acţiunile să o facă”. În loc să joace un rol de catalizator, el şi-a ales rolul de detonator.
După cum am arătat, în perioada 11÷13 iunie 2006, Corneliu a plecat la Viena pentru „Zilele oraşului
Iaşi” cu o delegaţie condusă de Lucian Flaiser. La venirea din delegaţie nouă, colaboratorilor, ne-a oferit
informaţii despre frumuseţile Vienei şi protocolul întâlnirii, în timp ce pe site-ul societăţii era ştirea că va veni o
delegaţie din Austria, vizită ce urma să aibă loc în perioada 13-15 septembrie 2006. La insistenţa noastră ne dă
de înţeles că asupra Ceramicii planează interese politice, de perspectiva pentru atragere de capital străin în Iaşi,
dezvoltare a zonei etc. Intră în ecuaţie, în această perioadă, ataşatul economic al ambasadei Austriei din
Bucureşti, Răzvan Ungureanu – ministru de externe, ieşean de origine cât şi prefectul judeţului. Asistam la un
calambur şi la un director general speriat. Şi începe astfel un experiment social fără precedent, care nefiind
pregătit în prealabil, a indus în cadrul colectivului degringoladă, temeri, neîncredere, suspiciune şi disperare.
Stenogramele întâlnirilor cu salariaţii-acţionari reflectă trăirile fiecăruia de la muncitor la director. În ordinea
desfăşurării lor, aceste întâlniri au condus de la o zi la alta la conturarea unei voinţe comune de a vinde împreună
pachetul majoritar de acţiuni şi desemnarea unor împuterniciţi ai acţionarilor pentru negocierea vânzării şi
elaborarea unei proceduri de desfăşurare a procesului de vânzare. După cum vom observa mai departe, una se
stabilea în şedinţe şi alta se aplica în teren.

45
Cap. 9 Panica, mobilizarea şi interesul
(Trei medicamente diferite care au efect numai luate împreună)

Şi a început un lung şir de întâlniri cu salariaţii-acţionari. A fost ceva de genul când cineva a aruncat o
piatră preţioasă în apă şi toţi încercam să o căutăm pentru a o recupera. Pe de o parte era conducerea societăţii
divizată, precipitată şi indecisă, pe de altă parte era colectivul societăţii, o lume speriată, luată prin surprindere,
care nu putea detecta ce se vrea cu adevărat şi ce garanţii li se oferă. Voi prezenta în rezumat stenogramele
acestor întâlniri cu salariaţii societăţii, pentru a se vedea ce se cunoştea, ce se vroia, ce se spunea şi mai ales ce
se simţea.
Prima convocare a salariaţilor-acţionari a avut loc în data de 1 septembrie 2006. Corneliu deschide
şedinţa şi menţionează că are ca scop inţierea unor consultări cu toţi acţionarii. Şi începe cu veşti proaste, cap de
listă fiind declinul vânzărilor la produsele noastre. „Pe piaţă metrul cub de zidărie se vinde cu 210 lei, iar noi
vindem cu 270 lei. În bugetul pe anul 2006 am prevăzut un discount de 10% şi noi deja aplicăm 20%. Piaţa este
inundată de produse din Serbia. În Ardeal se vinde metrul cub de Porotherm cu 160 lei. În ţară, firma
Wienerberger a deschis o unitate in Gura Ocniţei, a cumpărat o capacitate de producţie in Sibiu şi urmează să
construiască o altă fabrică la Câmpia Turzii. Următorul pas al lor va fi în Moldova. Este moral să fim informaţi.
Ceramica Iaşi nu are datorii. Noua fabrică de produse ceramice va intra în funcţiune peste o lună. Nimeni nu
poate vinde Ceramica Iaşi întrucât peste 40% din acţiuni sunt în Asociaţia PAS. Discount-urile la produsele
ceramice sunt de 20%, iar rata profitului este de 19.5%. Riscăm să mergem în pierdere. La noua investiţie
cheltuielile au fost cu peste 300.000 de euro mai mari faţă de programat. Dacă nu vom vinde întreaga cantitate
produsă şi vom merge pe stoc nu vom rezista. Ne-am gândit la o reorganizare a Ceramicii Iaşi. Primii care ar
trebui să plece ar fi salariaţii cu contract pe perioadă determinată, iar cei definitivi să fie redistribuiţi.”
Când am început să punem în practică restructurarea au apărut reacţiile. „De ce eu şi nu colegul?”
Avem diverse firme care sunt interesate în cumpărarea Ceramicii. În momentul în care noi rămânem în această
structură riscăm să ne blocăm. Aceste firme care ne curtează văd în piaţa românească un viitor. În România se
va construi în continuare. În situaţia noastră este bine să mai avem o variantă. Într-un an sau doi Ceramica Iaşi
nu mai rezistă dacă nu facem restructurare şi modernizare. De la 1 octombrie 2006 apare o nouă lege a protecţiei
muncii care este foarte drastică, necesitând investiţii pentru condiţii de muncă „.
Urmează apoi înscrierile la cuvânt:
Aurora de la Atelierul electric: „Acum ceva timp ne-aţi spus că o să avem atelier de reparaţii electric şi
mecanic şi ce faceţi acum? Daţi lumea afară?”
Corneliu: „Ar fi mai comod pentru mine ca director să stau în scaun şi să nu vă avertizez asupra
situaţiilor existente şi mai ales cele percepute pentru viitor. Dacă se poate merge în structura actuală de
acţionariat şi este cineva care poate să conducă, să o facă. Dacă nu se vor lua măsuri de reorganizare, atunci eu
mă pot da deoparte şi să preia cine poate conduce mai departe.”
Ana de la Financiar: „Faptul că ne-aţi informat de pe acum la ce să ne aşteptăm este un lucru bun. Dacă
dumneavoastră spuneţi că vă daţi deoparte, este un lucru grav. Ne vom gândi toţi câteva zile pentru a vedea ce
se poate face. În condiţiile economice date nu cred că putem face faţă coloşilor care vin lângă noi.”
Paula de la Financiar: „Avem două variante: să mergem înainte cu sacrificii, dar să le ştim toţi şi să le
asumăm, dar şi ofertele făcute sunt de luat în calcul. Însă trebuie să ştim toate datele.”
Gheorghe de la Atelierul mecanic: „Să lăsăm fabrica nouă să funcţioneze şi apoi să o vindem”.
Melozina de la Atelierul electric: „De un timp suntem foarte stresaţi”.
Rodica de la Cărămizi 2: „Am cumpărat nişte acţiuni în rate. Ce facem cu ele? Cum le achităm? Mai
stăm doi ani sau nu?”
Eufrosina de la Cărămizi 2: „De atâta timp stăm în stres, nu ne ajung banii. Stăm cu reţetele în geantă
pentru că nu avem bani să cumpărăm medicamente.”
Georgeta de la Sindicat: „Ne interesează soarta noastră. Când se vând acţiunile este clar că ne-am
vândut locurile de muncă. Este o altă etapă a societăţii Ceramica Iaşi. Va funcţiona, dar nu în forma actuală de
acţionariat. Eu nu sunt pentru vânzarea Ceramicii, dar nu se mai poate merge cu toţii la un loc. Nimeni nu
păstrează locurile de muncă, aşa cum se angajează investitorii care cumpără.”

46
Corneliu propune ca toţi acţionarii să se gândească la problemele prezentate şi într-o săptămână să ne
întâlnim din nou să vedem care este părerea generală.
Vasile de la Atelierul mecanic C1: „Reorganizarea nu înseamnă că dacă duci un om de la un loc de
muncă la altul şi nu-i convine, pleacă cu tot cu acţiuni. Pentru cei care pleacă din societate trebuie create facilităţi.
Hotărârile oficiale se pot lua în Adunarea Genarală a Acţionarilor”.
Aurel: „Suntem într-o alternativă: să mergem cu Ceramica împreună sau să meargă Ceramica fără noi.
Noi ştim ce este de făcut, dar putem să o facem noi sau chemăm pe altul să o facă? Şi cei care ar veni ar face ca
şi noi: reorganizare. Noi putem face ceva numai împreună. O vânzare se poate face mai bine dacă o facem
împreună. Se poate astfel negocia şi obtine un preţ bun. Dacă fiecare vinde separat atunci nu câştigăm mai
bine.”
Constantin: „Corneliu a făcut o referire cum că este părerea lui. El nu se poate adresa ca o persoană
particulară, dat fiind funcţia şi răspunderea ce o are în societate. Situaţia este grea şi complexă. Tot ce vom face
în continuare trebuie să facem împreună şi să recâştigăm încrederea majorităţii acţionarilor. Nu este o decizie
uşoară. Discutăm totuşi într-un moment când situaţia este sub control. Unele acţiuni ale noastre ar fi trebuit
făcute cu mai multă pregătire şi precauţie.”
În data de 11 septembrie 2006 avem din nou întâlnire cu salariaţii-acţionari. De această dată s-a
prezentat o analiză a anului 2006 şi prognoza pentru anul 2007. Această analiză confirma unele temeri: că nu
mai poate fi ce a fost, dar nu se prevestea o cădere liberă a societăţii. Încă mai aveam rezerve. Şi după această
analiză efectuată de Aurel, Lica, Constantin şi Rodica au fost păreri diferite. Corneliu a perceput că noi am ajuns
la concluzia că putem funcţiona bine în continuare, ceea ce nu-i convenea. Alţii au dedus că avem puţine şanse.
Intervine în discuţie Adrian, care deţinea un procent semnificativ de acţiuni, condusese mulţi ani fabrica,
acum nu mai era şi salariat: „Ceea ce aţi prezentat este cu întrebări la întrebări. Am să sugerez ce ar trebui făcut.
Ar trebui făcută o ruptură. Primul lucru, să căutăm să menţinem valoarea acţiunii şi în paralel să acordăm şi
dividende. Să gândim ca acţionari şi nu ca salariaţi. Legea nr. 31/1990 spune clar că nu are nici o legătură
calitatea de acţionar cu cea de salariat. Trebuie făcut un program de măsuri pentru reducerea costurilor. Deviza
fabricii trebuie să fie: „putem reduce preţurile la jumătate şi tot rezistăm.” Ca să nu vină ziua în care unul să pună
mâna pe fabrică, trebuie să fie luate măsurile din timp. Desfacerea produselor nu se face din birou ci pe teren.
Investiţia s-a lungit foarte mult. Restrucurarea se poate face după un program bine făcut. Oamenii să nu mai stea
bulversaţi. Din iunie şi până acum s-au tergiversat lucrurile foarte mult. Începeţi din vârf şi până jos cu
restructurarea.”
Iulia de la secţia Cărămizi 2: „De ce nu face conducerea actuală restructurarea şi trebuie să vină
altcineva?”
Ion, secţia Cărămizi 2: „Dacă în 2007 şi 2008 nu se vor da salarii mai mari şi nici dividende, nu pleacă
acţiunile în afară? La vânzarea de acţiuni nu exista nici o metodă de a constrânge pe cineva să nu vândă.
Mesajul înţeles este să se vândă acţiunile. Cine stă să se mai uite la nişte hârtii?”
Constantin: „Cine spune care dintre noi pleacă?”
Aurel: „Plecăm pe rând, nu plecăm toţi odată. Este foarte greu să alegem o variantă. Noi putem lucra la
variante să mai reducem din cheltuieli. Ca acţionar cu un număr mare de acţiuni ar trebui să fiu primul de acord
cu vânzarea.”
Maria: „Ca membru al Consiliului de Administraţie şi acţionar, afirm că Ceramica Iaşi are şanse să
meargă, însă cu măsurile care trebuie luate. Fabrica nu moare astăzi. Ar putea fi o şansă ca BCA-ul să nu mai
reziste pe piaţă. Noi avem certificările făcute, sunt nişte ameninţări din exterior, dar pe acelea le ştim. Trebuie să
fim pregătiţi. Poate că suntem ameninţaţi peste un an sau doi, dar nu acum.”
Constantin de la secţia Preparare: „S-a început restructurarea prost. Trebuia făcută de la personalul
TESA în jos. La vânzări nu se face suficientă publicitate pentru produsele noastre.”
Corneliu: „Toţi distribuitorii se îndreaptă către cei de pe urma cărora câştigă mai mult. Dedeman solicită
un discount de 30%. La noua investiţie, C1 va fi un exemplu cu câţi oameni trebuie să lucreze o secţie
modernizată.”
Lica: „Analiza prezentată este cu titlu informativ. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană noi
vom fi o piaţă de desfacere foarte preţioasă. În sud sunt produse din Croaţia, Cehia, la jumătate din preţul cu care
vindem noi. Ceea ce trebuie să ne sperie pe noi este cum va fi tratată zona Moldovei. Noi, pentru a scădea
preţurile, putem opera numai la capitolul salarii. Trebuie să facem noi investiţii. Într-un an, doi vom rămâne în
fabrică maxim 150 de salariaţi. Trebuie să luăm hotărâri înţelepte, nu trebuie să riscăm să pierdem. Noi nu ştim
nici procedura care trebuie urmată pentru vânzare. Ar trebui să facem un sondaj de opinie.”
Georgeta: „Mesajul Consiliului de Administraţie nu este unitar. Sondaj de opinie nu poate fi făcut cu cei
din sală. Se votează cu număr de acţiuni, deci tot cei din vârf vor influenţa. Restructurarea trebuie făcută de

47
administraţie. Normal ar fi să duceţi fabrica mai departe. Pentru asta aţi fost aleşi în Adunarea Generală a
Acţionarilor. Să ne restructurăm, dar să plece cine trebuie şi să rămână cine trebuie.”
Emil, din Cariera de argilă: „Capra nu merge singură la târg. Restructurarea tot de cei de sus trebuie
condusă.”
Constantin: „Când este vorba de oameni, trebuie ţinut cont că fiecare are o limită. Când pui cap la cap
toate informaţiile, unele contradictorii, este greu de dat un răspuns ferm. Poate directorul general a greşit undeva,
nu a pregătit în prealabil acţiunea, nu a informat la timp asupra tuturor temerilor sale. Nu este bine să vorbim în
nume personal când avem o anumită răspundere în fabrică.”
Adrian: „Consiliul de Administraţie să ia o hotărâre corectă şi să o aplice. Oamenii or să se liniştească,
iar treaba o să meargă în continuare. Ar trebui făcută o evaluare a fabricii de către o firmă de specialitate.
Aceasta este treaba Consiliului de Administraţie.”
Constantin: „Am toată consideraţia pentru acţionarii care nu mai sunt salariaţi, dar tot timpul aceştia vor
cere salarii mai mici şi dividende. Dacă nu ne regăsim, nu ne adunăm, nu mai iese prognoza făcută. Activitatea
de zi cu zi este periclitată. Este foarte greu să iei o decizie când nu ai soluţii. Este greu de împăcat calitatea de
salariat cu cea de acţionar.”
Corneliu: „Ceramica Iaşi are 5 ani de graţie pentru a răspunde la toate cerinţele impuse de Uniunea
Europeană. Materiale de construcţii se vor cere în continuare. Ataşatul economic al Ambasadei Austriei doreşte
să vină în fabrică. Cele mai bune rezultate financiare au fost anul trecut. Rata profitului a fost de peste 28%, o
situaţie pe care nu o vom mai avea. Ne curtează foarte multe firme. Vor un răspuns cert. Nu putem încheia nici o
afacere, dacă nu suntem hotărâţi să vindem.”
Constantin: „Consider că în primul rând este necesar să-şi dea mâna Corneliu şi Aurel şi să găsim cea
mai bună variantă. Trebuie mers pe ambele variante, a restructurării şi a vânzării, combinat. Corneliu are
susţinerea mea, ca împreună cu Consiliul de Administraţie să găsim soluţia optimă.”
Aurel: „Ca să se facă schimbarea ar trebui să vină cineva din exterior, care să nu trateze cu inima. Eu
am să mă supun majorităţii.”
Adrian: „Propun să se facă un test dacă lumea este de acord cu vânzarea şi cu ce preţ pe acţiune.”
Ana: „La nivel de conducere se simte că sunt două direcţii. Dacă vă daţi demisia se poate intra în criză
de autoritate. Dacă colegii din conducere nu prea au încredere în ei înşişi, ar trebui formată o comisie din cei care
au peste 2% din acţiuni, care să negocieze un contract cu foarte multe clauze în favoarea noastră, a tuturor. Ar fi
momentul domnule Corneliu să-i antrenaţi pe toţi cei din conducere pentru a negocia cu ofertanţii.”
La o distanţă de o lună de zile, în data de 11 octombrie 2006, organizam altă întâlnire cu acţionarii cu
funcţii de răspundere în societate. Deja intrasem într-un anumit derapaj – grupuri, grupuri sau individual –
salariaţii-acţionari îşi înstrăinau acţiunile. Pornise o „hemoragie” a acţiunilor greu de stăvilit. Se acţiona sub
presiunea panicii.
Corneliu conducea şedinţa în picioare dintr-o parte a sălii: (parcă evita să dea ochii cu oamenii) „În
ultima perioadă s-au vândut mai multe acţiuni. Ce facem în continuare? Rămânem salariaţi şi acţionari? În aceste
condiţii cine face şi cum face restructurarea? Eu personal nu pot să fac restructurarea. Fiecare este proprietar pe
acţiunile sale şi face ce vrea cu acţiunile lui. Varianta cea mai bună este să fii salariat şi acţionar. Dar rezistăm?”
Corneliu era intr-o pendulare continuă, de nici pace, nici razboi. Ţinea si la funcţia de director general,
dar nu-şi asuma răspunderea pentru situaţia de fapt a firmei si nu avea curajul de a comanda atacul pe o anumită
direcţie.
Rodica de la Contabilitate: „După cum au început să se vândă acţiunile ne putem trezi cu un alt acţionar
majoritar care să ne stabilească destinele. Sunt pentru vânzarea acţiunilor în pachet şi acţiunea să fie condusă.”
Corneliu: „Se face studiu de evaluare a societăţii. Vom vedea atunci care este valoarea acţiunii.”
Viorica de la secţia Cărămizi 1: „Salariaţii ştiau de dimineaţă că se vinde fabrica şi se întrebau dacă
vând individual sau grupat. Şi eu mă întreb dacă să vând sau nu pentru că risc să pierd. Şi atunci rămânem cu
acţiunile sub formă de hărtii. Sunt pentru vânzare organizată şi condusă.”
Elena de la departamentul Vânzări: „În structura în care suntem astăzi nu avem cum să rezistăm. Dacă
facem restructurarea da, dar noi suntem şi salariaţi şi acţionari. Sunt pentru vânzare, dar organizată.”
Costică de la Carieră: „Ceva nu este clar. S-a lansat zvonul că directorul general îşi vinde acţiunile în
nume propriu. Oamenii se grupează şi se duc să îşi vândă acţiunile. Au intrat în panică. În situaţia creată nu ştim
ce să facem. Sunt pentru vânzare, dar în mod grupat.”
Rodica din secţia Alimentare-Preparare: „În situaţia de acum sunt pentru vânzare. Preţul acţiunii este
mai mare dacă pachetul este mai mare.”
Maria din secţia Cărămizi 2: „În situaţia creată sunt pentru a vinde centralizat şi organizat. Mi-aş fi dorit
să putem merge mai departe împreună, dar în situaţia dată asta este...”

48
Dorina din secţia Mentenanţă: „Sunt pentru o vânzare organizată, coordonată după principii echitabile.
Pentru toţi cei care au acţiuni să se facă vânzarea la un preţ corect. Realitatea este cea de care nu putem face
abstracţie.”
Constantin: „Nu a fost uşoară nici privatizarea societăţii. Însă atunci eram mai uniţi. Pe parcurs noi am
fost credincioşi unui principiu: să se concentreze acţiunile în fabrică. Nu am suspectat pe nimeni, deşi au fost
reguli care i-au avantajat numai pe unii. Nu trebuie tratată problema cu superficialitate. Suntem cu toţii dezarmaţi
în faţa situaţiei create. Trebuie să asigurăm toţi acţionarii că vor fi cuprinşi în procesul de vânzare. Un lucru este
sigur câştigăm dacă vom vinde împreună, un preţ bun al acţiunii. Dar dacă putem să luăm în calcul şi locul de
muncă, atunci ar fi foarte bine. Nu vor rămâne 400 de salariaţi, dar poate rămân 250. Deci unii tot mai au o
şansă. Restructurarea este un punct critic. Suntem anchilozaţi în decizii, nimeni nu se expune prea mult. Există o
anumită criză de autoritate. Sunt pentru vânzare centralizată, coordonată, şi să luăm în calcul toţi acţionarii
salariaţi ai fabricii. Sunt elemente de ordin juridic şi economic care trebuie luate în calcul. Nu trebuie să neglijăm
activitatea curentă a fabricii. Trebuie stabiliţi paşii de parcurs, responsabilităţile şi să trecem la treabă.”
Lica: „Privatizarea a făcut să ne dezvoltăm. Am demonstrat că suntem competenţi şi că am luat măsuri
corecte până acum. În decursul anilor s-au făcut stratificări între noi şi acestea au dus la disensiuni. Fabrica
adusă de noi la nivelul actual a făcut-o atractivă pentru mulţi investitori. În momentul de faţă am ajuns într-un
impas. Trebuie transmis mesajul că vor intra toţi acţionarii în cărţi. Sunt pentru vânzare în mod organizat, dacă
din păcate trebuie să vindem.”
Aurel: „Sunt pentru vânzare. Cei care nu au respectat regulile la un moment dat ar trebui să nu-i primim
în grupul majoritar. Vânzarea trebuie organizată şi condusă după criterii stabilite de comun acord.”
Valeriu: „Este ilegal să excludeţi din vânzarea unitară pe cei care au încălcat anumite reguli. Sunt pentru
vânzare organizată.” ( Valeriu îşi vându-se pachetul său de acţiuni de pe piaţa Rasdaq )
Georgeta: „Problema nu mă interesează. Îmi este ruşine de oameni. Conducerea a avut datoria să nu se
ajungă în situaţia de astăzi. Am îndemnat oamenii să nu îşi vândă acţiunile ca să-şi păstreze locurile de muncă,
iar acum discutăm despre vânzarea fabricii. Nu am crezut niciodată că vom ajunge în această situaţie.”
Paula de la Laborator: „Nu credeam că vom ajunge în situaţia de a fi puşi să spunem da sau nu. Am
investit în acest loc de muncă şi acum este foarte greu. Situaţia creată în fabrică nu este normală. Principiul meu
este să mergem înainte, dar dacă toţi sunt pentru vânzare sunt şi eu de acord să vindem organizat şi transparent.
Să învăţăm de la alţii cum şi-au vândut afacerile bine.”
Tinca: „S-au realizat foarte multe lucruri frumoase cu oamenii care suntem aici. Sunt de acord cu
vânzarea organizată.”
De remarcat că multi dintre vorbitori şi-au exprimat punctul de vedere, printre lacrimi. Era ceva ca în
cazul despărţirii de cineva drag, cu durere în suflet şi mari păreri de rău. Parcă se dăduse o sentinţă irevocabilă şi
de ne amânat.
Apoi s-a supus la vot formarea unei comisii pentru vânzarea acţiunilor. Au fost propuşi şi votaţi prin vot
deschis următorii: Corneliu, Aurel, Lica, Maria, Romeo, Constantin, Georgeta, Rodica. Georgeta intervine şi
menţionează că nu vrea să facă parte din comisie.
Aurel: „De aici înainte ar trebui să fim o echipă care să ducă la bun sfârşit acţiunea de vânzare a
societăţii. Mulţi dintre noi vom pleca probabil din Ceramica.”
La cei opt s-a mai adăugat al nouălea, Petrică, propus ca reprezentant al muncitorilor, în şedinţa cu
acţionarii când au fost validaţi cei 9.
Dacă la întâlnirea din data de 11 octombrie 2006 au participat doar acţionarii cu funcţii de conducere la
diferite nivele din societate, în data de 12 octombrie 2006 s-au convocat toţi salariaţii-acţionari din fabrică. S-a
făcut convocarea imediat a doua zi după întâlnirea conducerii pentru a se da o direcţie a ce urma să se întâmple
în fabrică si a nu se scăpa situaţia de sub control.
Corneliu a reluat faptul că un număr mare de muncitori au ieşit cu acţiunile la vânzare pe piaţa Rasdaq.
A mai făcut apoi precizările: „Un grup de aproximativ 35% din acţionari au hotărât să-şi vândă acţiunile în mod
organizat şi condus. Există deschidere pentru a fi cuprinşi toţi salariaţii-acţionari în această acţiune. Una este să
vinzi un pachet de 51% şi alta să se vândă pachete mici. Din conducerea societăţii nimeni nu s-a dus să-şi vândă
acţiunile singur. Comisia de negociere va fi aleasă de toţi acţionarii. Din ea să facă parte membrii Consiliului de
Administraţie, directorii şi reprezentantul sindicatului.”
Felicia de la secţia Mentenanţă: „De ce ne grăbim să vindem? Eu personal nu vând.”
Paul de la Resurse Umane: „Mulţi colegi trăiesc cu frică şi cu suspiciune. Ar trebui făcută o notificare
prin notariat să vedem pe cine contăm.”
Natalia de la Laborator: „De ce nu vindem 40%? De ce să vindem tot? Să avem şi noi un cuvânt de
spus. Este foarte dureros să vindem şi să dăm totul de-a gata.”

49
Melozina de la secţia Mentenanţă: „Ce facem cu acţiunile din PAS? Se vând împreună cu cele de pe
Rasdaq?”
Corneliu: „Noi vrem să vindem tot pachetul salariaţilor.”
Vasile de la Atelierul mecanic C1: „De unde a apărut ideea asta de a vinde acţiunile? La momentul
actual nu sunt produse la vânzare. De ce Consiliul de Administraţie nu are curajul să spună că cei care au vândut
acţiunile să plece?”
Corneliu: „Acum vindem pe o anumită nişă, dar cu discounturi de 18-19%. Pentru a ieşi preţuri
competitive trebuie scăzute costurile, dar cum? Fiecare este stăpân pe acţiunile lui. Nu vreau să vă influenţez,
dar să fim realişti.”
Rodica de la secţia Alimentare-Preparare: „În cât timp ar fi gata evaluarea societăţii?”
Corneliu: „În maxim 2-3 săptămâni.”
Elena de la Contabilitate: „La toţi ne pare rău. Constat că aţi făcut comparaţii cu alţii în privinţa tehnicii.
Decât să tragem de fabrică până nu se mai poate, este înţelept că s-a luat hotărârea de a vinde împreună.
Lumea trebuie să înţeleagă că toţi vom avea de câştigat.”
Ion de la Cărămizi 2: „În iarna trecută era bine dacă se luau măsuri împotriva celor care şi-au înstrăinat
acţiunile. Astăzi ne vine greu să credem că stoparea vânzării acţiunilor se mai poate face. Ceea ce ar trebui făcut
o va face cel care va cumpăra.”
Aurel: „Astăzi ne-am decis în ideea vânzării din cauza amplorii vânzărilor de acţiuni. Vom vinde
împreună, numai astfel vom câştiga cu toţii.”
Lica: „Pe piaţă au ieşit foarte multe acţiuni. Posibil ca preţul să mai crească. Mulţi vor mai fi tentaţi să
vândă. La nivel de conducere s-a luat hotărârea de a porni organizat acţiunea de vânzare a unui pachet
majoritar. Locul de muncă se va pierde şi într-o variantă şi în cealaltă. În formula actuală nu mai putem merge.”
Toader din secţia Alimentare: „Comisia de negociere se va vota în Adunarea Generală a Acţionarilor sau
s-a stabilit deja?”
Emil din Carieră: „Mă tem că după 36 de ani voi vorbi singur. Eu până acum nu am vândut, am fost
cuminte, dar acum mă tem.”
Corneliu: „Dacă există suspiciuni se va merge prin act notarial.”
Constantin: „Problemele nu se rezolvă în şedinţă. Este mult de lucru pentru a realiza o vânzare
convenabilă pentru toţi.”
Aurel: „Ceea ce a spus Emil este foarte corect. Este viaţa noastră în joc, o viaţă petrecută în această
fabrică, şi să rămânem acum fără bruma de avere pe care ar putea să o obţină fiecare, nu se merită.”
S-a supus la vot vânzarea organizată şi unitară a acţiunilor şi s-a aprobat de către acţionarii care
reprezentau 71.69% din acţiunile SC Ceramica Iaşi.
În data de 13.10.2006 are loc o altă întâlnire la nivelul conducerii societăţii. După întâlnirea cu salariaţii-
acţionari urmează o serie de întrebări şi posibile variante de răspuns sau fără răspuns. Încă ne măcina îndoiala şi
nesiguranţa. Este uşor să declari că faci ceva, dar să faci efectiv nu este la îndemâna oricui.
Corneliu: „Orice cesiune sau mişcare în PAS, dacă există, cum o rezolvăm legal?”
Constantin: „Orice mişcare în PAS trebuia făcută cu ştiinţa conducerii asociaţiei. Toată lumea vrea să
fie încredere.”
Aurel: „Dacă cineva din exterior nu vrea să vândă acţiunile, ce se întâmplă cu acţiunile lui?”
Constantin: „Toată lumea ne întreabă care va fi preţul acţiunii. Între 51% şi procentul maxim valoarea
acţiunii scade? Pentru achitarea acţiunilor subscrise se cere un termen rezonabil. Este o perioadă când circulă
foarte multe zvonuri. Trebuie să fim atenţi. Pentru nimeni din teritoriu misiunea nu este uşoară, fie el şef de
formaţie, şef de secţie... Se va merge la notar pentru a vedea când poate să vină în fabrică pentru semnături.
Aurel: „De ce îi luăm în calcul şi pe cei din afara societăţii? Procentul creşte.”
Constantin: „Una din problemele pe care trebuie să o rezolvăm este stingerea litigiilor.”
Georgeta: „Acum îi vom „mângâia” pe cei care ne-au dat în judecată?”
Corneliu: „Cei care ne-au şicanat nu ar trebui luaţi în calcul.”
Maria: „Cine mă obligă să îi iau în calcul?”
Georgeta: „Dacă desfacem PAS-ul înainte de vânzare riscăm ca lumea să se ducă automat la vânzare
pe piaţa liberă. Când se negociază preţul, abia atunci se vor putea face opţiunile exacte pentru vânzare.”
Aurel: „Cei interesaţi să ne preia nu vor da preţ mare pe acţiunile noastre.” Paşii de urmat: 1.
definitivarea listei cu cei care optează pentru vânzarea acţiunilor; 2. notar pentru întocmire şi semnare procură; 3.
evaluarea societăţii; 4. ofertanţii: Wienerberger, Leier, Zanrosso, Fischer, SigmaBleizer; 5. adunarea generală
PAS; 6.adunarea generală extraordinară (rezolvarea acţiunilor subscrise). Trebuie întocmită o scrisoare de
intenţie. Putem face o ofertă de vânzare publică.

50
Constantin: „În discuţiile cu oamenii a rezultat că semnarea listelor pentru vânzare va duce la eliminarea
parţială a stresului.”
Maria: „Neîncrederea vine de la procentul de 51% şi nu de la preţul acţiunii. Atâta timp cât toţi
conducătorii sunt în listă sunt convinsă că vor negocia un preţ bun.”
Constantin: „Se cere anularea acţiunilor ce nu vor fi plătite în PAS şi nu redistriburea lor.”
Romeo: „S-au vândut 3%, vor mai fi 3% la vânzări, care e problema?.”
Corneliu: „Fără restructurare, reorganizare, eficientizare noi nu vom reuşi să rezistăm mai mult de un an,
un an şi jumătate. Oricine poate lua conducerea dintre cei de aici. Eu nu am intenţionat să ajungem aici. Nu am
trimis eu oamenii să-şi vândă acţiunile.” (regrete târzii, dacă sunt şi sincere rămâne de analizat).
Georgeta: „Comitetul de sindicat a fost puţin agresiv cu dumneavoastră şi acolo nu v-aţi exprimat aşa
cum vă exprimaţi acum. Aţi spus aşa: „pe 27 octombrie 2006 dau în folosinţă secţia 1, îmi vând acţiunile şi plec
din fabrică.” Suspiciunea în fabrică există şi va exista. Problema pleacă de la reorganizarea pe care nu o putem
realiza. Nu cred că nu se putea face reorganizarea chiar şi la personalul TESA. Cei care ne vor cumpăra ne vor
cumpăra tot cu banii noştri. Uneori prea multă sinceritate strică. Să comunicăm şi să transmitem la oameni ceea
ce este bine gândit. Am ajuns la o situaţie în care nu mai cred că oamenii sunt sinceri în ceea ce fac.”
Aurel: „La Secţia Mecano-Energetică nu mai sunt oameni disponibili, au trecut în producţie.”
Georgeta: „Nu s-au stabilit criteriile după care să se facă restructurarea, redistribuirea. La comitetul de
sindicat s-a discutat aşa: pentru unii s-a desfiinţat postul, iar pentru alţii s-au înfiinţat posturi noi. Asta nu
înseamnă restructurare sau reorganizare. Oamenii au afirmat că s-a făcut reorganizarea de la mijloc. Sunt
anumite lucruri care nu s-au respectat. S-au creat premisele care au făcut să ajungem în situaţia în care am
hotărât să vindem. Nu este asta varianta cea mai bună pentru noi toţi.”
Corneliu: „Eu personal nu pot face această restructurare. Cine o poate face este liber să o facă.”
Constantin: „Am trecut de etapa în care să ne îndreptăm spre unul sau spre altul dintre conducători. Au
fost etape pe care le-am parcurs şi care nu au fost bine gestionate. A plecat toată conducerea societăţii în
delegaţie, am primit tabelele cu cei care trec la producţie. La discuţia faţă în faţă cu omul, aceştia au menţionat că
nimeni nu a discutat nici cu ei, nici cu şefii de formaţii. Personalul cu contract pe durată determinată a început să
plece, la producţie nu sunt oameni. Nimeni nu este dispus să facă un pas când este vorba să fie restructurat. În
timpul delegaţiei, cât conducerea nu a fost în fabrică, au apărut temeri că nu vor intra toţi la vânzarea actiunilor in
comun. În şedinţă s-a stabilit că vom merge împreună să vindem. După aceea încă s-au mai organizat unii în
grupuri să meargă împreună la vânzarea acţiunilor în exterior. Am întârziat, faţă de ce s-a stabilit în şedinţă, cu
listele pentru vânzarea comună. Lumea cere acţiuni care să ducă la încredere în conducere. Dacă venim acum
cu şovăieli este deja târziu. Am pornit o acţiune, trebuie să o gestionăm până la capăt. Nu putem să ne jucăm cu
sufletul şi cu sănătatea oamenilor şi până la urmă cu viitorul lor.”
Corneliu: „Este cea mai bună soluţie să o reorganizăm şi să rămână Ceramica în continuare cu noi toţi.”
Aurel: „Noi am mers în final după dumneavoastră. De ce nu aţi trecut dumneavoastră în tabăra cealaltă
care susţinea că se poate merge mai departe? Trebuia să mai discutăm aici între noi variantele posibile pentru a
merge mai departe. Acum nu mai putem da înapoi. Am ajuns într-un punct în care nu mai putem da înapoi.”
Corneliu: „La contractul cu notarul trebuie dat un termen. Atenţie intrăm în iarnă, suntem în aceeaşi
structură şi vom apela la credite.”
Aurel: „Atâta timp cât eraţi convins că nu puteţi face restructurarea trebuia să se organizeze alegerea
unui nou colectiv de conducere, se găsea un interimar sau se putea numi un director din exterior.”
Georgeta: „Noi ne-am format aşa: ca cineva să ia decizia şi să vină cu ideea şi ceilalţi să vină cu păreri
la aceasta idee.”
Corneliu: „Se vrea să se facă restructurare dar cu mine sacrificat.”
Georgeta: „Nimeni nu s-a gândit ca dumneavoastră să fiţi sacrificat.”
Aurel: „Noi toţi am trecut de partea dumneavoastră. Problema trebuia declanşată şi condusă în aşa fel
încât să nu ajungem în situaţia creată.”
Lica: „Acum nu mai putem da înapoi. Suntem şi aşa o echipă de conducere nulă. Riscăm să nu mai
putem face acţiunea de vânzare în comun. Trebuie să avem garanţia că avem un minim de 51% pentru a putea
să ne aşezăm la masa negocierilor.”
Romeo: „Am fost primul care a pornit restructurarea. Ce trebuia să fac? Cum să pregătesc lumea?”
Constantin: „Nu am făcut reproşuri la adresa nimănui. Am făcut referire la percepţia oamenilor.”
Romeo: „Nimănui nu-i convine să piardă. Cei care vor cumpăra nu vor da un preţ prea bun pe acţiuni.”
Corneliu: „Este o responsabilitate foarte mare să negociezi în numele oamenilor.”
Aurel: „Trebuie să găsim soluţia comună cea mai convenabilă.”

51
Romeo: „Nu sunt convins că este bine să vindem. Semnez pentru vânzare, dar să încercăm să mergem
şi cu restructurarea în continuare. Să încercăm să vindem cât mai bine posibil. Restructurarea pe care o face cel
care vine o putem face şi noi.”
Maria: Parcă pentru al contrazice pe Romeo spune cu supărare: „Mecanicii daţi la secţie nu fac faţă
ritmului din linia de fabricaţie.”
Numitorul comun al seriei de întâlniri cu acţionarii-salariaţi a fost că neliniştea acumulată la nivelul
conducerii fabricii a fost disipată la tot colectivul. La fiecare întâlnire cu oamenii trăirile au fost intense (nu au
putut fi nici pe departe surprinse în stenograme), de la lamentări la revoltă, de la speranţe risipite la disperare.
Toate s-au constituit ca lovituri date moralului colectivului. Asistam la un director general învins, dar care nu se dă
deoparte. Toţi constatam „decesul pacientului”, dar nimeni nu ieşea în faţă şi nu îşi asuma public continuarea
cursei. Îndoiala ne-a molipsit pe toţi. Că aveam noi o problemă era una creată fie de conjunctură, fie de
conducere, dar în orbirea durerii noastre nu realizam că eram o pradă uşoară pentru cei din afară. Nu realizam că
fabrica, la fel ca fata de măritat, trebuia să fie frumoasă şi cu zestre. Numai aşa avea preţ.
Revenim iar la cetatea inexpugnabilă până în 2009, numită PAS, care îngloba peste 40% din acţiunile
societăţii, unde nu putea nimeni hotărî individual, ci cu toţii împreună. Deşi de-a lungul timpului au fost suficiente
tentative de destrămare a acestuia chiar de la nivel de conducere. Ca apoi să fim atacaţi de cei care au devenit
membri PAS prin forţa împrejurărilor (ca membri ai Adunării Generale a Acţionarilor, Consiliului de Administraţie,
comisie cenzori, puşi de partide sau de Fondul Proprietăţii de Stat care nu au fost salariţi ai fabricii) împroprietăriţi
din munca colectivului societătii, care ne-au atras în procese pentru a ieşi din PAS şi a-şi valorifica mai profitabil
acţiunile. Ieşirea lor însemnând în fapt începutul destrămării PAS-ului. Merită toată consideraţia şi recunoştinţa
colectivului, Alina care a ferecat juridic, după chiar afirmaţia ei, cu şapte lacăte PAS-ul. Situaţie probată atât în
confruntările din adunările generale PAS, cât şi în instanţele de judecată unde Alina a pledat şi a obţinut
totdeauna câştig de cauză.
Interesant şi curios că în toată odiseea noastră de a reuşi în acţiunea de vânzare a pachetului majoritar
de acţiuni ne-au ajutat multe persoane, pe care le voi menţiona pe parcursul cărţii. M-am gândit deseori că
acţiunea noastră a părut la mulţi ca fiind o cruciadă cu puţini sorţi de izbândă, iar din partea fiecăruia care ne-a
ajutat a fost ca un pai întins înecatului. Şi de ce nu, o acţiune demnă de Don Quijote, cum ne-am comparat
deseori în discuţiile avute cu Daniel ( consilier juridic ) în peregrinările noastre pe la diferite instituţii şi instanţe.
Deci putem conveni că PAS-ul era arma noastră secretă, care ne apăra de o preluare agresivă din afară şi îi
făcea pe cei cu acţiuni pe RASDAQ (majoritatea fiind şi membri PAS) să se gândească de două ori înainte de a-
şi înstrăina acţiunile. PAS-ul, prin votul său, tranşa toate hotărârile importante din adunările generale ale
acţionarilor. Tot PAS-ul a fost ancora de care ne-am agăţat într-un moment de neîncredere declarată a unora că
nu vom reuşi să vindem împreună şi când unii au plecat chiar din timpul şedinţelor convocate pentru a discuta
asupra modului cum să vindem mai bine, la primul broker cu acţiunile de pe piaţa RASDAQ pentru a le vinde,
acestea nefiind restricţionate. Pentru a forma totuşi un procent semnificativ, oferit la vânzare, trebuia să ieşim din
situaţia hamletiană, ori desfacem PAS-ul şi se descurcă fiecare cum poate, ori mergem cu PAS-ul ca entitate ca
să putem pune condiţii într-o negociere. A învins în final raţiunea şi bunul simţ şi am mers împreună. Până la
urmă, deşi a fost un foc în preerie, am avut resurse să îl stingem şi să mergem mai departe. Sigur, mărturisesc
că am fost şi eu foarte impresionat de reacţia oamenilor la aceste întâlniri, înduioşat de trăirile lor, ce mai, m-au
marcat aceste momente şi m-au încurajat să acţionez. De-ar şti omul ce-ar păţi dinainte s-ar păzi spune
proverbul. Poate că e bine să nu ştim. Este bine să arzi, pentru că altfel nu mai ai şansa să renaşti din propria
cenuşă. Este bine să trăieşti pentru a nu-ţi părea rău când mori. Este bine să dai dacă vrei sa primeşti. Şi putem
croşeta la infinit pilde, vorbe de duh sau proverbe care pot înnobila sufletul omului şi îl pot face să se bucure de
fiecare răsărit de soare. Şi de ce nu, să înfrunte necunoscutul şi să creadă în reuşită.
Cele de mai sus ţin loc de preambul, pentru a menţiona că acele momente au fost doar începutul unui
lung lanţ de încercări, trăite şi petrecute la intensităţi diferite de fiecare dintre cei implicaţi. S-a probat încă o dată
afirmaţia că între agonie şi extaz este o distanţă foarte mică şi uneori chiar se întrepătrund, după cum vom vedea
pe parcursul cărţii. Dar de fiecare dintre noi depinde să ne construim în suflet o biserică sau o casă de nebuni.
După seria de întâlniri cu salariaţii-acţionari şi membrii PAS din afara societăţii, constatăm cu toţii că
boala lungă este moarte sigură, tot mai mulţi acţionari-salariaţi înstrăinându-şi acţiunile pe piaţa RASDAQ. Pe
practica exersată cu acţionarii în perioada anterioară, când am încheiat un acord concertat şi o procură colectivă,
la care au aderat 160 de acţionari, exprimând un act de voinţă pentru a merge împreună ne-am inspirat pentru a
consacra juridic acţiunea noastră comună în noile condiţii. După cum s-a văzut, pe baza unei hotărâri ad-hoc a
acţionarilor-salariaţi, s-au desemnat 9 persoane care să reprezinte colectivul în actul de vânzare (persoane cu
funcţii de conducere în societate şi un reprezentant al muncitorilor). Înaintea chemării notarului, pentru întocmirea
şi semnarea procurii colective, se fac tabele pe locuri de muncă, pentru opţiunea scrisă a acţionarilor-salariaţi.
Şefii de secţii fac oficiul de a lua semnături de la oameni.

52
După întâlnirile repetate cu acţionarii-salariaţi, într-o sâmbătă mergeam la fabrică şi mă întâlnesc cu
Costică din cariera de exploatare a argilei. Era foarte dezarmat şi pornit pe neputinţa sa şi pe faptul că nu şi-a
înstrăinat mai din timp acţiunile. El a vrut să fie corect cu cei din colectiv, dar se gândeşte că fiind cu activitatea în
vârful dealului nu prea ştie ce se întâmplă în fabrică. Se întreba: „Ce am făcut eu în viaţă? Am copii. Singura mea
avere sunt acţiunile. Pot pierde totul.” Insist pe această discuţie pentru că aveam în faţă un om disperat şi
dezorientat. Am încercat să-l liniştesc. Mi-am dat seama că mă asculta din politeţe. Pe moment am realizat că el
este numai o mostră din ceea ce trăieşte fiecare acţionar-salariat care vrea să nu îşi înstrăineze acţiunile şi să nu
piardă nici locul de muncă. Chiar dacă şi eu aveam o îndoială în suflet că vom reuşi, mă străduiam să nu arăt
asta. Am hotărât, chiar dacă mă expun, să merg printre oameni pentru a-i asculta şi încuraja. Când vorbeam cu
muncitorii îi invitam să observe că din conducere nu a „trădat” nimeni, cum s-a întâmplat la alte fabrici. Pe cei din
conducere îi abordam insistând pe faptul că oamenii au încredere în ei şi nu trebuie să-i dezamăgim.
Merg personal în acea sâmbătă, şi continui şi luni, la fiecare secţie, pentru discuţii cu oamenii, în special
cu cei nehotărâţi, fiind însoţit de şefii de secţii. Oamenii aveau multe temeri şi neîncredere în reuşită. În ziua de
sâmbătă, când discutam cu muncitorii în secţii, Corneliu vizita fabrica cu un delegat de la fabrica din Sighişoara.
Nu avea nici o problemă de discutat cu muncitorii. De fapt nici ulterior nu s-a expus în discuţii cu salariaţii-
acţionari. După ce centralizez tabelele de la secţii, constat că rezultă un procent de peste 60% pentru vânzare.
Analizând această etapă în staful de conducere primesc complimente din partea Georgetei, cum că sunt un naiv,
oamenii una spun şi alta fac.
Corneliu: „Să chemăm notarul. Cine cheamă notarul?”
Constantin: „Eu la domnul notar Zaharia nu mai merg. Sunt şi alţi colegi care îşi pot asuma o sarcină.”
Până la urmă a rămas ca tot eu să caut şi să chem notarul.
Pentru alternanţă şi evitarea unor discuţii, întrucât la acordul concertat fusese angajat dl Zaharia, ne
adresăm la doamna notar M. Iniţial doamna notar acceptă şi ne promite răspunsul definitiv după o zi. Între timp îşi
bagă dracul coada. Cineva şopteşte notarului că este o „problemă” cu PAS-ul, şi atunci doamna notar ne
răspunde politicos că nu se bagă în aşa o problemă. Erau şi între noi băieţi „ buni „. Atunci mergem la notarul
Zaharia, care cunoştea bine fabrica şi colectivul ei şi îi explicăm ce vrem să facem. Acesta solicită un proiect al
documentului de semnat. Analizează baza juridică a acestuia şi ne face observaţii severe asupra faptului că
Ceramica nu este de vândut, el având o mare preţuire şi admiraţie pentru realizările colectivului fabricii.
Convocăm oamenii. Domnul Zaharia se deplasează la fabrică şi citeşte procura în faţa asistenţei. Se dau
explicaţii, notarul fiind şi „director general”. De fapt, în toate etapele de semnare a procurilor cei din conducere au
preferat să nu fie în faţă. Semnează în aceeaşi zi, procura colectivă, 198 de persoane (nesperat de bine). Imediat
după încheierea procurii colective facem demersuri catre Registrul Independent Moldova pentru a opera
restricţionarea vânzării acţiunilor din procură. Se întocmeşte o procedură de operare, dar Depozitarul Central nu
o agreează. În aceste condiţii suntem nevoiţi să întocmim procuri individuale.
Cunoscând doar eu şi Daniel că procura colectivă nu avea încă girul Depozitarului Central (acesta
recunoscând această procură abia în anul 2007) am păstrat discreţia în fabrică. Coroborând situaţia creată cu o
cerinţă a procesului de vânzare, că până la urmă fiecare vinde în nume propriu, am trecut la întocmirea şi
semnarea procurilor individuale. Ca o pată de culoare în demersurile noastre, din această perioadă, au fost
totuşi puţini cei care au solicitat de la Registrul Independent Moldova extras de cont pentru acţiunile lor, cu
intenţia că dacă ar dori să-şi vândă acţiunile să nu mai stea la rând. Prima fiind Georgeta, care a afirmat că îşi
solicită extrasul numai ca să facă în ciudă conducerii (ea fiind lider de sindicat). Nu-i vorbă că şi Corneliu întreba
în dreapta şi în stânga dacă ne-am scos extrasul de cont. Nimeni nu dorea să piardă trenul. Am căutat personal
şi în grupuri cu alţi colegi din conducere să mergem prin secţii pentru a explica necesitatea procurii, prevederile
ei, din care cele mai importante, preţul de vânzare al acţiunii şi termenul limită de valabilitate. Şi în această
acţiune Corneliu şi Aurel au fost puţin vizibili (în orice condiţii ei nu erau perdanţi). S-a convenit un termen limită a
procurilor – 30 mai 2007, şi un preţ minim de 3,70 lei/acţiune (în baza unui studiu de evaluare a societăţii
întocmit de o firmă de specialitate). Era o situaţie când trebuia să lucrăm cu coeficienţi de siguranţă şi astfel am
convenit următoarele:
- fiecare acţionar merge personal la notar, citeşte procura, semnează şi plăteşte serviciul
notarial;
- capacităm şi foştii salariaţi ai societătii pentru a veni alături de noi;
- urmărim zilnic această acţiune, până la finalizare, şi intervenim cu explicaţii la zvonuri,
diversiuni şi îndoieli;
- contam pe buna credinţă a notarului Zaharia (care ne-a ajutat până la capăt cu întelegere şi
competenţă);
- conţinutul procurii să cuprindă elemente asiguratorii şi acceptate de acţionari.

53
A fost o acţiune de durată. S-a desfăşurat pe o perioadă de peste o lună. S-au încheiat 276 de procuri.
Nici în această perioadă noi nu ne-am dezminţit. În mare parte eram aerieni. Credeam că vânzarea acţiunilor se
poate face într-o lună sau chiar în două săptămâni. Era o presiune mare. Ne dădeam seama cu fiecare zi de
complexitatea şi răspunderea acţiunii începute, care impunea să apelăm la un expert sau la o firmă de
consultanţă. Neştiinţa noastră se suprapunea şi pe inconvenientul că mulţi dintre noi (unii cu funcţii de conducere
în fabrică) se declarau pentru vânzarea acţiunilor, dar nu credeau nici în gând că vom reuşi şi acţionau în
consecinţă.
Nu era suficient ca eram prinşi în acţiunea de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, apare şi legea
441/2006, completare la legea nr. 31/1990, cu aplicare de la 1.12.2006. O lege coaptă la minut, pentru că aşa
cerea Uniunea Europeană, prin care se reglementa incompatibilitatea între calitatea de salariat cu cea de
administrator. În Ceramica Iaşi, Consiliul de Administraţie era format din 5 persoane, aceştia fiind şi salariaţi ai
societăţii. Toţi cei cinci făceau parte şi din comisia de negociere a vânzării acţiunilor, având şi alte funcţii
executive la nivel de fabrică. A fost un şoc la nivel de ţară, nu numai pentru noi. Se strica astfel un anumit
echilibru din fabrică, forţându-i pe cei in cauză să se gândească mai mult la ei decât la alţii. Fiind elaborată în
pripă, nu a acordat un termen de graţie sau tranzitoriu, lăsând la latitudinea societăţilor ca fiecare să perceapă
cum vrea. Unii au riscat prelungind aplicarea legii, însă noi nu ne puteam permite să avem şi alte reclamaţii de la
unii acţionari.
A fost o situaţie când se omorau „ câinii „, pentru a fi atacaţi „ stăpânii „. Cum este de înţeles o
conducere fidelizată faţă de firmă, în eventualitatea unei privatizări cu „ cântec „, era mai greu de convins şi chiar
de cumpărat. Vânzarea Ceramicii Iaşi s-a făcut tocmai în momentul de tranziţie, la punerea în aplicare a acestei
hotărâri, prin care au intrat în consiliile de administraţie ale firmelor, diferiţi intruşi, care nu erau legaţi, nici prin
competenţe şi nici prin interese de prezentul şi viitorul firmelor. Cum s-a dovedit în parcurs, mulţi din cei intraţi în
consiliile de administraţie, erau legaţi ombilical de factorul politic sau de guvernarea momentului, reuşind să
devalizeze firmele unde au apărut aceşti „ dăunători „, prin tot felul de inginerii financiare şi imobiliare. Au fost
multe curiozităţi, când unii administratori înainte de a fi numiţi nu erau acţionari la firmele în cauză.
Aceste circumstanţe au accentuat criza de autoritate şi degringolada din societate. Au fost săptămâni de
discuţii fără finalitate. Insist asupra acestor aspecte pentru că incompatibilitatea nu opera şi la funcţia PDG
(preşedinte director general). Colegii din Consiliul de Administraţie, având şi funcţii la nivel de secţii şi mulţi ani de
activitate în faţă, nu prea vedeau un viitor clar cu retragerea din Consiliul de Administraţie şi nici cu Corneliu la
comandă. Mai ales că acesta fiind desemnat pentru a conduce pe cei nouă, nu îşi asuma coordonarea şi
consecinţele acţiunii de vânzare. Pentru a para suspiciunea a propus deseori ca şedinţele comisiei să fie
conduse prin rotaţie, atitudine nerecomandată, pentru că toţi partenerii se adresau conducătorului societăţii care
dispunea de puterea şi de logistica necesară. Aşa s-a conturat în mintea unor colegi de ai noştri „posibilitatea” de
a descăleca de pe cal în mijlocul apei, respectiv forţarea debarcării din funcţia de director a lui Corneliu.
În această atmosferă de „emulaţie” s-a încheiat contractul de consiliere cu o firmă din Bucureşti. S-a
trecut imediat la elaborarea procedurii de vânzare cu scrisori de intenţie, primire şi selecţie oferte de cumpărare
acţiuni şi alte probleme. Concomitent se lucra la pregătirea Adunării Generale a Acţionarilor pentru aplicarea
prevederilor legii 441/2006, care trebuia convocată cu 30 de zile înainte. În acest interval ordinea de zi poate fi
completată sau modificată la solicitarea unui acţionar sau grup de acţionari ce reprezintă 5% din capitalul social.
Georgeta, în înţelegere cu Aurel şi cu alţii, a intrat imediat în acţiune, capacitând mai mulţi colegi cu promisiuni şi
chiar cu ameninţări să semneze pentru modificări la ordinea de zi din Adunarea Generală a Acţionarilor respectiv:
un Consiliu de Administraţie format din 3 persoane, să fie revocat directorul general prin candidatura la această
funcţie a lui Aurel şi alte propuneri de umplutură.
După această acţiune s-a indus o tensiune insuportabilă în societate. Cei care dărâmau, nu realizau în
înverşunarea lor că urma să pregătim Adunarea Generală PAS şi apoi Adunarea Generală a Acţionarilor, la care
participau persoane şi din afara societătii. Acesta era un tratament total inadecvat pentru procesul de vânzare.
Acum totul apărea scăpat de sub control. Corneliu a declarat de mai multe ori că îşi dă demisia, până la urmă
alegând să îl dea alţii afară. Nu mai lua decizii cu impact imediat sau de perspectivă. Toate mergeau în virtutea
inerţiei, inclusiv procesul de vânzare al acţiunilor. La presiunile celor din jur, în special al Georgetei, invoca
mandatul ce-l are de dus la capăt, dar ceda pas cu pas, cum s-a întâmplat şi în data de 31 ianuarie 2007 în
cadrul şedinţei Consiliului Director al Asociaţiei PAS – Ceramica Iaşi, după cum rezultă şi din stenograma acestei
întâlniri.
Se întâmplă ceva curios in viata, dacă ai căzut odată jos de pe cal şi ai nenorocul să te vadă altii, de-ai
merge după aceea în şea în picioare, treci tot drept omul care a căzut din şea. De aceea să numeri de zece ori
când spui ca nu mai vrei sau nu mai poţi, mai ales atunci când conduci oameni. Cum spune un proverb: „ Din
copacul căzut, toţi se grăbesc să facă surcele”.

54
Cap. 10 Comportamentele umane suferă mutaţii genetice
(Nimic nu este ceea ce pare)

Ïn logica desfăşurării evenimentelor constatăm că cei din conducerea societăţii încep să lucreze cu
„agende ascunse”. Neimplicaţii în acest joc vedeau de fapt numai vârful aisbergului, două treimi din el fiind în apă
era cunoscut doar beligeranţilor.
Deja se generalizase neliniştea la nivelul colectivului din fabrică. Era o situaţie de scapă cine poate.
Lupul singuratic era Corneliu care aprinsese fitilul dar nu a prea a avut timp să iasă din zona exploziei. Fiind
perceput de tabăra care se opunea vehement vânzării acţiunilor, ca inamicul public numărul unu, se apela la
toate mijloacele pentru a fi înlăturat din funcţia de director general şi apoi din fabrică. Se căuta apelarea la
mijloace aparent legale, nu era exclusă posibilitatea de a se pune presiune pe Corneliu care să cedeze de bună
voie si din proprie iniţiativă. Să urmărim cursul evenimentelor.
Redăm în continuare stenograma întâlnirii din 31 ianuarie 2007 la nivelul conducerii de vârf al
Ceramicii Iaşi, respectiv Consiliul Director al Asociaţiei PAS. La această şedinţă au participat ca invitaţi sefi de
secţii şi de compartimente.
Corneliu informează că a primit o adresă din partea unor acţionari care reprezintă 17.62% din totalul
acţiunilor aferente Ceramicii Iaşi. Prin această iniţiativă se introducea un nou punct la ordinea de zi a Adunării
Generale anuale a acţionarilor, care urma să aibă loc, prin care se solicită expres, revocarea din funcţia de
director general al lui Corneliu. Corneliu menţionează apoi că are un plan de externalizare a activităţilor din
Ceramica. Corneliu urmărea să câştige timp şi recurgea la paleative, era totuşi destul de confuz. Continuă apoi
că în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, a avut de dus un mandat la bun
sfârşit şi prin care s-a dedus că şi-l menţine. Corneliu anunţă apoi că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al
Consiliului Director al Asociaţiei PAS. Înaintează chiar cererea de demisie. Această mutare neinspirată a lui
Corneliu a fost detonatorul prin care atât cei din Consiliul Director al PAS-ului, cât şi invitaţii s-au constituit într-un
tribunal ad-hoc, care a început să-l judece în regim de urgenţă pe Corneliu.
Georgeta: „Este tardiv planul de externalizare pe care îl propuneţi acum. Ca lider de sindicat tot timpul
am cerut programul de restructurare al societăţii”.
Corneliu: „În funcţia de preşedinte al Comitetului Director am fost ales de membrii comitetului director al
PAS şi tot ei mă pot elibera”.
Maria: „Ar trebui să vă gândiţi ce înseamnă hârtia pe care aţi primit-o. Am majorat capitalul social, am
adus toţi banii din dividende, ca acum să vindem tot. Aţi spus tot timpul că nu avem altă şansă decât dacă
vindem, iar acum spuneţi că mai putem merge în continuare”.
Aurel: „Tot timpul aţi fost în faţă că vindeţi. Aţi forţat nota ca să ajungem să vrem toţi să vindem, iar
acum vă întoarceţi şi spuneţi că putem merge cu externalizare. Cât a fost bine aţi fost în toate funcţiile, iar acum
vreţi să vă daţi demisia?”
Elena de la Desfacere: „Dacă discuţia aceasta ar fi avut loc cu o săptămână înainte, poate nu aţi fi primit
această adresă. Eu ca acţionar cu mai multe acţiuni nu am ştiut niciodată ce plan de perspectivă avem”.
Georgeta: „În luna august 2005 a venit o delegaţie de la firma Wienerberger în fabrică. În Consiliul de
Administraţie aţi informat că au hotărât acţionarii semnificativi să primească vizita, însă toţi au spus că nu au fost
de acord. Dumneavoastră v-aţi izolat şi v-aţi situat undeva sus deasupra noastră. În comisia paritară de după
vizita din Italia, când în şedinţa comitetului de sindicat vi s-a spus că aţi fost să negociaţi preţul şi că lumea merge
să îşi vândă acţiunile, aţi spus că şi dumneavoastră veţi vinde acţiunile şi că fiecare este stăpân pe acţiunile lui.
Dumneavoastră aţi declanşat acţiunea de vânzare a fabricii, iar acum vă deranjează această adresă”.
Aurel: „De ce nu aţi mers dumneavoastră să vă vindeţi acţiunile şi aţi convins o masă de oameni că
trebuie să vândă? De ce nu v-aţi retras dumneavoastră şi să lăsaţi pe ceilalţi să-şi vadă de treaba lor?”
Corneliu: „Dumneavoastră de ce aţi acceptat să vindeţi şi să intraţi în procură?”
Aurel: „Am acceptat să vând ca să nu destabilizez Ceramica.”
Rodica de la Preparare: „Când s-a făcut şedinţa de ce nu a spus nimeni că nu trebuie să vindem?”
Maria: „În adunarea generală de alegeri din 2005 aţi obţinut 97% din voturi ca să ne conduceţi şi să ne
duceţi mai departe. După câteva luni aţi venit cu ideea să îi primim în fabrică pe cei de la firma Wienerberger,
care aveau intenţia de a ne cumpăra.”
Geta: „De pe poziţia de Director General nu trebuia să induceţi ideea de vânzare a acţiunilor.”

55
Corneliu: „Nu vreau ca în perioada aceasta, până la ţinerea Adunării Generale, să nu funcţioneze
societatea cum trebuie.”
Rodica de la Preparare: „De mai mult de jumătate de an nu v-aţi interesat de producţie. V-am ales ca să
hotărâţi pentru noi, dar v-aţi detaşat de noi toţi. Atitudinea dumneavoastră a fost de dispreţ pentru cei cu care aţi
lucrat. V-aţi schimbat atitudinea faţă de noi de anul trecut.”
Georgeta: „Aş vrea să ascult şi părerea celor cu care aţi colaborat. Atitudinea dumneavoastră este de
condamnat. Până la desfăşurarea Adunarii Generale mai este timp. Acolo, în cabina de vot, fiecare este liber să
decidă ce şi cum va face. V-aţi rupt de oameni atât dumneavoastră cât şi Lica şi Rodica.”
Rodica de la Preparare: „Adresa noastră este ca o bilă neagră pentru dumneavoastră. În cabina de vot
fiecare îşi va spune părerea aşa cum gândeşte.”
Georgeta: „Din septembrie v-am tot rugat să vedem ce facem cu salariile angajaţilor. Eu personal nu mai
am încredere în dumneavoastră. Regula la fabrica Ceramica a fost să se meargă cu turma.”
Lica: „Ar trebui ca marea majoritate a acţionarilor să hotărască. Este o regulă a democraţiei. Dacă aveţi
ceva de reproşat pe linie profesională, de implicare, să îmi faceţi observaţii atunci când este cazul nu după un an
sau doi.”
Aurel: „Acţiunea de vânzare aţi declanşat-o dumneavoastră. Dacă aţi fi comunicat cu toţi colegii şi ne-aţi
fi convins că trebuie să vindem ar fi fost mult mai bine. Aţi fi fost în continuare ani buni director general în
Ceramica. Ar fi trebuit să veniţi în faţa noastră cu un punct de vedere şi cu o strategie. Nu puteţi să vă daţi
demisia acum. Cu dumneavoastră trebuie să rezolvăm toate problemele. Nu putem rupe acum firul. Dacă este
vorba de candidatură, depunem candidatura, ne supunem votului democratic şi mergem în continuare cu toate
problemele începute inclusiv vânzarea Ceramicii. Trebuie ca toţi să facem eforturi ca să iasă toată treaba bine.
Adunarea generală a PAS trebuie convocată cu 15 zile înainte.”
Rodica de la Preparare: „Cine trebuie să facă intervenţii către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ca
acţiunile subscrise şi plătite să apară în registrul acţionarilor? Când vor apărea în registru aceste acţiuni?”
Corneliu: „Toate cheltuielile implicate în vânzarea acţiunilor vor fi suportate de cei din procură în funcţie
de acţiunile cu care sunt înscrişi.”
După toate regulile Corneliu ar fi trebuit să conducă această şedinţă, fiind pe funcţie. Dar observăm că
el a fost cel judecat şi transformat într-un „sac de box”. Era clar, o ruptură evidentă şi iremediabilă.
După parcurgerea stenogramei şedinţei Consiliului Director al PAS Ceramica Iaşi din data de 31
ianuarie 2007, m-am întrebat şi atunci, participând la şedinţă, şi mă întreb şi acum dacă am fost o adunătură de
oameni sănătoşi. In loc să strângem rândurile, fiind luaţi la vale de evenimente, ne răfuiam între noi. Să mă
explic.
După întâlnirile cu salariaţii-acţionari din septembrie-octombrie 2006 s-a constituit comitetul celor 9 cu
mandat clar, punctual şi nerevocabil. S-a efectuat printr-o firmă de specialitate un studiu de evaluare a societăţii
care a stabilit valoarea acţiunii la 3.70 lei. S-a încheiat procura colectivă cu 198 de persoane şi apoi procuri
individuale pentru 276 persoane acţionari care la rândul lor împuterniceau pe cei 9 să lucreze şi să răspundă
împreună. Se întocmise scrisoarea de intenţie pentru vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 70% din
acţiunile societăţii. Se stabilise ca termen de selecţie a ofertelor 26 februarie 2007. Toţi acţionarii atraşi în acest
proiect nu şi-au mai exprimat intenţia să-şi vândă acţiunile individual. Ne-au vizitat mai mulţi aşa-zişi amatori de a
cumpăra pachetul oferit. Dar toţi au venit, au văzut, au plecat iar noi eram în aşteptarea ofertelor. Chiar ne
întrebam dacă nu eram duşi cu vorba. Toţi cumpărătorii căutau un pachet mare şi ieftin. Dintre ofertanţi aş reţine
firma Leier din Austria, profilată pe fabricarea materialelor de construcţii. Este o firmă de familie. Contactul cu
această firmă s-a făcut în luna iunie când a fost Corneliu în Austria până la Viena cu delegaţia municipiului Iaşi.
Vizita de răspuns a fost în luna septembrie, când a fost în firmă o delegaţie condusă de însuşi patronul Leier. Ca
să nu ne dezminţim, şi atunci a fost cu cântec. De ce a venit Corneliu duminică cu Leier în fabrică înainte de a se
întâlni pentru prezentare colegilor şi nu a invitat şi pe altcineva din conducere? Ce date şi asigurări i s-au oferit lui
Leier? Erau întrebări formulate de colegii noştri.
Într-o luni se anunţă această delegaţie. Suntem convocaţi cei nouă în sala de consiliu. Leier, un om
rasat, cu experienţă, stăpân pe el, preia conducerea discuţiei din prima. Fără multe ocolişuri, după o evaluare
sumară a societăţii, oferă 0.8 euro pe acţiune. Dă asigurări că pune mare preţ pe latura umană, exemplificând în
acest sens fabrici ale sale din Austria şi Ungaria. Văzând că nu ne prea lăsăm impresionaţi, ne aruncă una să ne
pună pe gânduri: „Dumneavoastră aveti un pachet important de acţiuni în PAS, dar sunteţi siguri că le aveţi?” Era
o trimitere la faptul că aceste PAS-uri, fiind cam anchilozate, unii acţionari, în alte societăţi, şi-au concesionat
acţiunile, mai bine zis le-au vândut pe datorie, pierzându-şi răbdarea. Am avut şi noi suspiciuni asupra unor
membri din PAS, dar nu am avut probe.
Cum la sfârşitul lunii septembrie o delegaţie din fabrică s-a deplasat la o expoziţie în Italia de utilaje
pentru materiale de construcţii (mulţi din delegaţie erau prezenţi la şedinţa din 31 ianuarie 2007) au convenit cu

56
Leier să viziteze două fabrici ale acestuia din Ungaria şi Austria. Acţiune consumată, bună impresie a celor care
au participat. Poate cu excepţia episodului întoarcerii colegilor noştri din delegaţie din Italia, când au oprit şi s-au
cazat în Cluj la hotel. Încă suspiciunea se mişca în voie printre noi. După cazarea la hotel, Corneliu a plecat la un
moment dat din hotel de unul singur. Colegii au intrat imediat la idee cum că Corneliu a plecat să se întâlnească
pentru a discuta probleme referitoare la vânzarea societăţii. Cei mai agitaţi erau Romeo şi Elena de la desfacere.
Pentru a fi siguri că întradevăr Corneliu este plecat, Elena a mers şi a bătut în uşa camerei lui Corneliu de la
hotel. Era o perioadă când nimeni nu dorea să piardă nimic sau cumva să nu fie luat în seamă. Şi apoi unde-i
dragoste puţină, lesne-i a găsi pricină. Ïn luna decembrie 2006 ginerele lui Leier este primit la preşedintele
Consiliului Judeţean Iaşi şi apare ştire de presă cum că intenţionează să cumpere Ceramica Iaşi. Au fost mai
multe vizite. S-a implicat şi ataşatul economic de pe lângă Ambasada Austriei, dar nu a fost să fie. Despre alţi
ofertanţi vom vorbi la selecţia de oferte.
În data de 21 ianuarie 2007 s-a încheiat contract de consultanţă cu firma Tehni-Romexpert Consulting
SRL Bucureşti pentru a ne consilia în procesul de vânzare a acţiunilor. Consilierul, încă de la primele întâlniri, ne-
a dat asigurări că putem obţine între 3.4-3.9 lei/acţiune, şi cu prima de control a societăţii poate depăşi 4 lei pe
acţiune. Ne-a şi „încurajat” consilierul spunându-ne că avem certitudinea acţiunilor la pachet, numai când
acţiunile din procuri sunt în mâinile unui broker. Mare dreptate a avut, după cum vom vedea în continuare. Am
fost nevoiţi să amânăm şi termenul de depunere al ofertelor, fiind în perioada sărbătorilor de iarnă. Am constatat
apoi că am dat un termen prea lung, pierzând din limita de valabilitate a procurilor individuale. Ne întocmisem
deja o bază de date pentru întâmpinarea nediscriminatorie a ofertanţilor ca fiecare să-şi facă o imagine cât mai
fidelă asupra prezentului şi viitorului fabricii.
Trebuie să recunoaştem că ceea ce s-a consumat în data de 31 ianuarie 2007 avea germenii în faptul
că noi eram prea „beţi” când ne-au împuternicit oamenii să-i reprezentăm. Comisia lucra haotic, fără coordonare,
fără ordine de zi, fără obiective precise. Cu referire la cei 9, surprindem următoarea manieră de lucru: Corneliu –
se deroba repede cum că nu el este şeful, aici suntem toţi egali, nici o implicare, nici o asumare; Georgeta – la
întrecere cu Corneliu se supăra din nimicuri si arunca caietul cu procese verbale. Eu îl luam după şedinţă şi
veneam cu el la şedinţa următoare; Aurel – se menţinea neutru, o atitudine aparent noncombat, dar lucra pe la
spate; Maria – mereu agitată, să nu scape ceva, să nu răspundem de ce nu facem, foarte suspicioasă; Romeo –
mai mult asculta, se exprima non verbal şi oscila în hotărâri; Lica şi Rodica – priveau descumpănite, erau
convinse că nu se vrea vânzarea actiunilor; Constantin – încerca să dea o direcţie şi un punct de vedere comun
la ce urma să facem; Petrică – era prea mic pentru un război aşa de mare. Toate acestea au dus la pierdere de
timp preţios şi de sănătate. Pe această stare de confuzie, unii dintre noi au profitat ca să-şi aline angoasele,
refulările şi nerealizările din viaţa personală şi profesională. Se acţiona emoţional, fără raţiune şi fără orizont.
Un lucru este clar. S-a creat un nucleu dur din circa 10 persoane, care aveau şi un număr important de
acţiuni, ce a început să lucreze la două capete. Dacă nu va apărea la orizont un investitor interesant, care să
ofere un preţ bun, ei se vor mobiliza pentru ca societatea să funcţioneze în continuare, stopând procesul de
vânzare al acţiunilor. Mai mult, şi-au proiectat o variantă de refugiu, respectiv oferirea la vânzare a unui pachet de
33% pentru a răsplăti beligeranţii, şi mai târziu chiar cu 51%. Ce mai, planuri, planuri. Pentru realizarea acestor
deziderate, scopul scuză mijloacele. Aşa au început să se contureze două strategii de apărare si de atac, intrând
într-un război de uzură.
Dacă şedinţa Consiliului Director PAS a fost una lărgită, au urmat mai multe şedinţe restrânse în
vederea pregătirii Adunării Generale PAS. Grupul de „pucişti”, având ca promotor pe Georgeta, adunase un
pachet de 17,62% din acţiuni, mulţi colegi aliniindu-se de frică, nu erau siguri cei care doreau să preia puterea la
nivel de fabrică pe voturile fiecărui acţionar din Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru alegeri votul fiind secret.
De aceea Georgeta a început să joace tare, cu îngăduinţa tacită a lui Aurel, având două opţiuni, ori îl determină
pe Corneliu să îşi dea demisia înainte de Adunarea Generală PAS, ori obţine un vot majoritar în adunare pentru
revocarea lui Corneliu. A treia variantă, dacă reuşea Corneliu să obţină reconfirmarea pe funcţie, cei implicaţi
trebuiau să plece din fabrică. Cam complicat. Era o miză de interes general să-l debarce pe Corneliu, dar trebuia
să-şi apere fiecare şi pielea proprie. Cu două zile înainte de adunarea PAS nu am ajuns, după o săptămână de
discuţii, la nici un rezultat. Ce se hotăra în PAS era determinant, de aceea trebuia făcut totul pentru deblocarea
situaţiei.
Discut cu Aurel şi-i propun să intervină pentru îmblânzirea Georgetei, pentru că riscăm să ne facem de
râs în faţa oamenilor. Aurel a intervenit şi, în ultimul moment, după ce descifrăm ce doreau „puciştii”, facem
desfăşurătorul Adunării Generale PAS. Ca de fiecare dată am căutat să apropii extremele şi să diminuez
aspirităţile. Dar fiind perceput de ei ca fiind un susţinător al lui Corneliu, eram sub o strictă observaţie. Georgeta,
în tupeul ei nemăsurat, în dimineaţa zilei Adunării Generale PAS, mă roagă să vin la ea în birou şi mă
atenţionează politicos ca nu cumva să intervin în adunare pentru a-l ajuta pe Corneliu. Dacă citea desfăşurătorul

57
adunării, ar fi constatat că face un gest gratuit, întrucât putea fi un singur final – pierdea Corneliu, ceea ce ştia şi
el. Dar aproape toţi din nucleul dur au acţionat instinctiv, emoţional şi nu raţional.
Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, în dimineaţa zilei adunării generale, un reprezentant de la
firma Wienerberger vine la poarta firmei cu plicuri şi bomboane pe care le împărţea la salariaţi prin care îşi făceau
cunoscute planurile lor de înflorire a Ceramicii în caz că era acceptată oferta lor de cumpărare a pachetului
majoritar de acţiuni. Georgeta, căreia nu-i scăpa nimic, ia un plic şi în plină sală, se adresează lui Corneliu,
imputându-i că i-a chemat pe cei de la firma Wienerberger pentru a influenţa acţionarii-salariaţi să le vândă
acţiunile. Şi aşa atmosfera era tensionată, iar Corneliu, care era flancat în dreapta de mine şi în stânga de
Georgeta, aştepta un sprijin de la mine, dar era mereu bruiat de Georgeta. Deşi a fost o adunare cu multe puncte
pe ordinea de zi şi miză mare, s-a desfăşurat în condiţii civilizate. Cam nedumerită lumea de întorsătura
evenimentelor, votul pentru revocarea şi realegerea directorului general a fost destul de strâns. Fiind cam
întortocheat buletinul de vot, au fost multe persoane care după votare nu erau în clar ce au votat.
Spuneam mai sus că trebuia procedat raţional, pentru că acţionarii-salariaţi fuseseră deja contaminaţi şi
ei dar numai cu perspectiva nevinderii acţiunilor. Fiecare salariat-acţionar avea frământările sale „iau nişte bani
pe acţiuni, dar îmi pot pierde locul de muncă, şi atunci ce fac până la pensie?” De menţionat că la numărătoarea
voturilor nu venise fiecare „feudal” (persoane cu pretenţii la funcţii în noua conducere) cu aportul de voturi din
zona lui de influenţă, proporţional cu pretenţiile formulate după preluarea puterii. Dar aşa este în viaţă, muncesc
unii şi împărţim toţi. Îmi amintesc ce grijă era pentru asigurarea buletinelor de vot. După adunare au fost puse în
seif la casierie, iar persoana care le-a depus a fost însoţită. Era o victorie. Să vedem pentru cât timp.
Deocamdată câştigase la vot Aurel, Corneliu părea împăcat cu noua realitate.
După adunarea generală PAS a urmat pregătirea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a
Acţionarilor. Aceeaşi suspiciune, aceeaşi tensiune. Am discutat cu Aurel, care în urma votului din PAS, era deja
director general, să încercăm ca la lucrările Adunarii Generale a Acţionarilor să nu punem rufele pe gard.
Convenim să-i dăm Georgetei, pentru a avea ocupaţie şi a fi băgată în seamă, însărcinarea de secretar al
adunării, care să constate condiţiile legale de desfăşurare a acesteia. Am lucrat la întocmirea desfăşurătorului
acestor două adunări atât cu Corneliu, cât şi cu Aurel, pentru a elimina suspiciunile sau surprizele la adunarea
generală. Şi aceste adunări s-au desfăşurat într-o notă civilizată. Numai că ce s-a întâmplat după, nu poate fi
încadrat în aceiaşi parametri. Conform legii, la revocarea dintr-o funcţie, şi legal şi moral, se oferă celui în cauză
un alt post, în funcţie de pregătirea profesională. Imediat după Adunarea Generală a Acţionarilor, colegii din
nucleul dur şi-au propus plecarea definitivă a lui Corneliu din fabrică.
Au urmat astfel câteva zile de presiune psihică asupra lui Corneliu, pentru a da repede în primire,
manifestate prin jigniri şi batere din călcâie, precum un batalion în marş forţat. Era destul de mult pentru un om. Îi
atrag atenţia lui Aurel că trebuie respectată legea. Chiar dacă el nu dorea dureri de cap, consiliul ad hoc „de
coroană” nu concepea decât plecarea lui Corneliu din societate. Aurel nu putea face mare lucru pentru că el era
pus şi nu devenit director general. Mai era un mare inconvenient. Corneliu făcea parte din comisia celor 9, iar prin
plecarea din fabrică era greu de găsit pentru întâlnirile operative. Dar ce mai conta. Până la urmă Corneliu,
resemnat, a rezolvat această dilemă, plecând din fabrică fără a emite pretenţiile la care legal avea dreptul, şi
răspunzând până la finalizarea acţiunii de vânzare a acţiunilor la convocările comisiei. Deşi pe parcursul
desfăşurării acţiunii de negociere a vânzării acţiunilor s-au făcut diferite procese de intenţii la adresa lui Corneliu,
cum că ar frâna şi ar influenţa prin intermediul unor politicieni să nu reuşească proiectul nostru, realitatea faptelor
nu a confirmat aceste presupuse „lucrături”. Dar cum se spune, nu poţi opri vântul, apa şi gura oamenilor.
Imediat după plecarea lui Corneliu „puciştii” au tras aer în piept şi au trecut la o acţiune demnă de Ku
Klux Klan. În biroul Georgetei, în timpul programului de muncă, ore întregi, cei 10 sau 9, pentru că Aurel evita
uneori să meargă la aceste întâlniri, puneau ţara la cale. Un episod urât din viaţa acestor personaje, e drept unii
ca actori alţii ca spectatori. În şedinţele lor de „exorcizare” evaluau poliţele de plătit pentru toţi cei care „mişcă” şi
nu sunt cu ei. Să se facă presiuni asupra altor colegi de a-i schimba din funcţii şi chiar să plece din fabrică.
Inovaţii în organigramă pentru creare de funcţii şi salarii la combatanţi. Era o împreunare a extremelor cum rar se
întâlneşte. Cum este cunoscut, deseori în viaţă, când este vorba de a face rău, extremele se atrag, pentru a le
creşte viteza de reacţie şi forţa distructivă. Erau convinşi că ei asigură viitorul fabricii şi nu mai vindem acţiunile.
Suntem la începutul anului 2007. După frământările interne, nu-i lipsit de importanţă ce se întâmplă şi în
imediata noastră vecinătate. O să facem referire la judeţul Iaşi. Învăţămintele din ce se întâmplă la alţii ne pot
scuti de experienţe triste.
În data de 12 februarie 2007 apare în presă că acţionarii de la „Siretul” SA acuză vechea conducere că
în perioada anilor 2003-2006 a făcut investiţii fără acoperire şi neperformante. În doi ani de când a preluat
controlul, SSIF Broker SA Cluj, alături de alţi investitori din zonă, la firma Siretul SA Paşcani a schimbat trei
echipe de conducere. Prezintă interes pentru noi SSIF Broker SA Cluj, că ofertează şi pentru Ceramica Iaşi. Mai

58
ales că urmăream de câţiva ani modul cum s-a preluat Siretul SA Paşcani, reacţia PAS-ului societăţii, procedura
de majorare a capitalului social cât şi istoria actuală cu noi investiţii.
În data de 28 februarie 2007 în ziarul „Jurnalul de afaceri” apar informaţii că foştii salariaţi ai fabricii
Nicolina Iaşi, de două zile protestează în faţa prefecturii, pentru că nu şi-au mai primit salariile de luni de zile. Şi
când ne gândim ce a reprezentat Nicolina pentru Iaşi şi pentru ţară... dar trebuie făcut loc gol, terenurile, mai ales
în oraş, sunt la mare căutare, iei bani pe „investiţia” lui Dumnezeu şi nu a ta.
Perpetuarea stării de fapt menţionate la firma Ceramica Iaşi, cu scheme peste scheme, deranja vizibil
pe ceilalţi colegi şi inducea o stare de nelinişte în fabrică. De aceea am înaintat către Aurel care acuma era
director general „legea discriminării”, invitându-l să se cuminţească şi să treacă la aprobarea organigramei în
Consiliul de Administraţie, deoarece asistăm la un vid de putere. Pentru că nu eram în graţiile noii conduceri, iar
Aurel primise consemn să fiu cât mai puţin în preajma lui, mai multe săptămâni la rând, acesta a discutat cu mine
doar prin telefon. Aurel mă asigura că departamentul meu va rămâne în organigrama tot RUA, numai că A va
avea semnificaţia – acţionariat, şi nu administrativ ca până acum. Administrativul, dintr-un apendice la
compartimentul Resurse Umane, a devenit departament separat, şef fiind Georgeta. În elanul lor revoluţionar mă
rădeau ei şi pe mine, dar „acţionariatul” fiind o problemă delicată, o putea rezolva numai cu mine. Şi apoi aveau
nevoie de un ţap ispăşitor în caz că nu reuşea vânzarea acţiunilor.
În aceste circumstanţe, nu-ţi vine să crezi ce s-a întâmplat după „preluarea puterii”. Acest grup, prin
reprezentanţii săi, a confiscat totul. Făceau noi reguli, şi-au făcut puncte de observare pentru a nu mişca nimeni
în front. Au început cu dărâmarea şi repararea WC-urilor din pavilionul administrativ, cu program în două ture
pentru deruta şi bruierea cumpărătorului care făcea analiza fabricii. Au împărţit fabrica în două. O lovitură de
cadre şi nu de mase, cum a rezultat şi din numărarea voturilor exprimate ca şi din ecourile ulterioare, când a
produs între salariaţi mai mult teamă decât siguranţă şi adeziune. Nu a trecut o lună şi au început certurile între
„pucişti” de la funcţii şi salarii. Ïn scurt timp Aurel realizează că nu e de glumă şi o dă cu toate forţele pe vânzare.
În acel moment, în fabrică se pendula între o atitudine inchizitorială şi o politică de echilibru greu de realizat de
către Aurel. Când au observat că li se împotmoleşte căruţa, au început cu lamentările, cum că nu reuşesc
datorită diferiţilor inamici din afara societăţii. Frumoasă probă „de optimism” şi de degringoladă. Oricât am fi de
îngăduitori, trebuie să observăm că Georgeta a întins cel mai tare coarda. Cu atât mai de neînţeles deoarece era
şi lideră de sindicat, deci aleasă de oameni pentru a le apăra interesele. Ea a fost de departe un om care a
transformat o problemă personală într-o problemă a fabricii.
Într-o întâlnire cu colegii (manageri nivel vârf şi mediu) Georgeta a afirmat că a terminat cu ultimele
rămăşiţe ale comunismului din fabrică. Cine înfierează comunismul? Câtă intoleranţă! ( Când a venit în Iaşi şi în
fabrică, a apelat la intervenţia Comitetului Judeţean de Partid, aşa se proceda atunci dacă „aveai o problemă” şi
„aveai intrare”). Acum avea zilnic o problemă cu hărţuirea unuia sau a altuia, fie că era agentul de pază,
bucătăreasa sau secretara directorului general. A forţat nota, supraevaluându-şi importanţa. A ameninţat de
multe ori, şi de două ori în scris, că se retrage din comisia celor 9 şi nu mai susţine vânzarea. Păcat că nu a ştiut
până unde să meargă şi unde să se oprească. Nu aş spune că a fost rău intenţionată, dar nu i-a funcţionat
cenzura interioară. Nu ştia să se pună în situaţia celui din faţa sa. Ea de multe ori întâi tăia şi apoi măsura. Am
insistat asupra acestui personaj pentru că se dădea şi drept consilier al lui Aurel ca director general, ea
nerealizând că de fapt era un om de care se foloseau alţii. De foarte multe ori ne-a pus în situaţia să ne întrebăm
dacă nu cumva i s-a stricat oglinda sau poartă dioptrii prea mari. Prea de multe ori a făcut acelaşi lucru dorind să
obţină rezultate diferite. Şi ceilalţi din jur aveau rolul lor, că până la urmă Georgeta nu era o rachetă cosmică
trimisă în spaţiu pe care nu o mai puteai recupera. A avut in timp Georgeta şi merite, dacă ne referim la procesul
privatizării şi la menţinerea acţiunilor în fabrică, dar in ultima perioadă acţionând excesiv de emoţional, a mers din
greşeală în greşeală.
Toate aceste derapaje ale Georgetei, a descalificat-o ca şi lider de sindicat. Acum ea a sărit cu tot cu
bagaje în barca administraţiei instalate prin „puci”, pentru merite deosebite, a fost promovată şef de departament
(veriga organizatorică nou înfiinţată) cu un salariu în afara grilei din contractul colectiv de muncă. De fapt nu a
fost numai ea şef de departament, mai erau şi alţii cu „merite în revoluţie”. În aceste circumstanţe sindicaliştii mai
aveau ca legătură cu organizaţia de sindicat doar plata cotizaţiei. Ea nu s-a arătat nici o susţinătoare constantă a
reuşitei procesului de vânzare (chiar după ce acesta a luat o direcţie fără întoarcere) dovadă că s-a cerut de mai
multe ori afară din comisie, fie verbal sau în scris.
A simţit şi ea că a luat distanţă faţă de mase, dar era prea costisitor traseul întoarcerii înapoi. În
contextul preluării fabricii de către Advent, devine ezitantă, pentru că nu mai are susţinere, ci din contră,
reproşuri. Aceste reproşuri au culminat cu „tăcerea” ca şi reacţie de unanimitate de la adunarea generală a
sindicatului de predare a mandatului, cum s-a constatat la momentul respectiv. Până la urmă fiecare pasăre
moare pe limba ei. În lipsa unei autorităţi oficiale recunoscute, fiecare din cei cu funcţii de conducere făcea caz
de propria-i autoritate. Afişau o superioritate din faptul că numai de ei depinde bunul mers al fabricii, că au acţiuni

59
multe şi cuvântul lor trebuie ascultat şi că acum este „timpul nostru”, cum a afirmat plastic Maria. În fiecare
acţionar cu mai multe acţiuni era germenele unui mic patron, cam mulţi „patroni”. Era un fenomen de „vampirism”
(termen folosit de Alain Cardon în cartea „Jocurile manipulării”) interpersonal dus la extrem. Se secătuiau de
energie unii pe alţii şi paralizau activitatea fabricii. Aşa că drept este să nu le deconteze doar Georgeta pe toate,
au fost şi alţi colegi care au intrat in joc pentru a plăti poliţe şi aş gâdili orgoliul. Până la urmă fiecare cu păcatele
lui.
Îmi aminteşte situaţia de mai sus, de părintele care pentru fiecare greşeală a fiului său, bătea câte un cui
în uşă umplând foaia uşii de cuie. Fiul ia seamă la un moment dat şi începe să facă fapte bune, tatăl a început să
scoată cui după cui, dar are grijă să-i atragă atenţia fiului că găurile au rămas.
Era o atmosferă negativă generală. Mai multe luni nu au încăput de „comunişti”, adică în special eu şi
Lica, care nu le lăsam larg, să se manifeste unii prin pornirile lor egoiste şi răutăcioase. Era la modă după
revoluţie cum a rămas şi astăzi după 20 de ani, să se folosească eticheta de comunist, pentru cine ţine la părerea
lui cu o anumită rezistenţă la schimbare şi vrea să facă ceva şi pentru alţii. Uneori se apelează la această
etichetă, când contemporanii noştri, au o senzatie de captivi în mentalităţi şi practici, mai mult ataşabile vechei
oranduiri decât a ceea ce se doreşte sau se speră de la noua orînduire. Cum se exprima un tânăr comunismul
este „ propriu şi nedefinit „ şi asta după 20 de ani de capitalism. Până la urmă de multe ori aceste încadrări se fac
după ureche, de cei care n-au trăit în acele vremuri. Chiar şi cei care au trăit în acele vremuri, o folosesc mai
frecvent ca o „ înjurătură „ pentru că dă bine şi i-ar recomnda cât sunt de neprihăniţi. Exprimată sintetic situaţia
din socialism, avea totusi un specific curios, una se gândea, alta se spunea şi alta se făcea.
Alţi colegi contau mai puţin în ecuaţie pentru că nu erau nici întrebaţi şi nici nu-i încurcau pe cei care se
considerau promotorii „ noului „. Se crease în fabrică o situaţie în afara logicii - „doi de împreună să fie împreună”.
Era un împreună pentru care optasem toţi să vindem pachetul majoritar de acţiuni şi mai era un împreună în sens
restrâns, decurgea din primul dar cu altă agendă de lucru. Până la urmă şi acest împreună din urmă a fost şi el
divizat în mai multe SRL-uri. Nu era suficientă nebunia produsă de calvarul vânzării, s-a mai adăugat şi nebunia
produsă de nebunia altora. Parcă îl aud pe Aurel: „Ce pot face? Ăştia suntem. Nu este clar? Singura soluţie este
vânzarea.” Şi dacă până la urmă şi-au dat toţi seama pe ce pământ se află, de ce nu s-a făcut un mic efort pentru
a lăsa loc de bună ziua? De ce trebuiau puse etichete? De ce aveau numai unii dreptate? Care a fost
legitimitatea acestei uri şi intoleranţe? Cum te simţi când auzi că într-un cerc, Georgeta se exprimă: „Mai era
puţin şi-l dădeam şi pe Constantin afară”. Până la urmă este şi o problemă de educaţie şi de caracter. „Dar de
unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.”
Aşa cum toată viaţa purtăm semnele vaccinului făcut în copilărie tot aşa îşi pun amprenta asupra
noastră experienţele şi încercările prin care trecem în viaţă. Este un fel de stampilă cu un tuş ce nu mai poate fi
şters. Este ceea ce construim fiecare dintre noi, pe fundaţia celor şapte ani de acasă, cu etaj sau mansardă,
după caz, acea carte de vizită a noastră, caracterul. Aceasta noţiune este foarte pretenţioasă. Ea nu se livrează
pe felii. În cazul caracterului, acesta se pretează numai la două constatări: ai caracter sau nu ai caracter. Pentru
că cei de o anumită vârstă venim din socialism, în jurul nostru auzim de multe ori expresii de genul „este un
comunist” cu o conotaţie jignitoare evidentă. Lăsăm la o parte faptul că noi, la revoluţie, eram încă în socialism.
Ca să ieşim din acest cerc vicios, revenim la caracterul omului. Poţi fi o lichea sau o secătură indiferent din ce
„căsuţă” socială vii. Dar din motive didactice sau politice (de moment), se convine ca, deşi individul este ceea ce
lucrează el asupra lui însuşi, are şi trăsături de la ceea ce-i oferă societatea în care trăieşte. Ea te pregăteşte
pentru a juca cât mai bine în orice teatru cu măşti. Este o constatare psihopedagogică, când eşti copil eşti mai
sincer decât politicos, iar cu înaintarea în vârstă devii politicos, dar mai puţin sincer. În caz de excese, este şi o
scuză: „astea au fost circumstanţele”. De regulă aceste încadrări, în societatea noastră după anul 1989, în
categoria „comunist” provine de la fuga unora de propriul lor trecut. Ca şi cum şi-ar renega părinţii. Aşa cum
trebuie să dăm circumstanţe tinerilor nascuţi după anul 1989 sau celor prea tineri atunci, care preiau mecanic
unele stereotipuri sau expresii pentru că sunt la modă. Dar şi moda trece odată cu anotimpurile. De aici o altă
întrebare. Este o expresie jignitoare eticheta de comunist sau un compliment?
Am făcut acest exerciţiu, pentru că în societate, vorbele precedate de gânduri duc la acţiuni cu diferite
impacte după caz. Aria de cuprindere şi de influenţe este dată de poziţionarea individului într-o anumită ierarhie şi
poziţia sa socială. Dar ca să nu-i ţinem de rău nici pe unii nici pe alţii, povestea de succes a Ceramicii Iaşi a
funcţionat pe o anumită mentalitate „comunistă”, având sorgintea mai mult în noţiunea „în comun” decât
decurgând de la hulita orânduire. Poate că am fost atemporali, aşa ne explicăm şi singularitatea acţiunii noastre.
Poate avem dreptate noi, poate au dreptate alţii. Mă străduiesc să surprind cât mai fidel desfăşurarea
evenimentelor pentru a da posibilitatea şi altora să judece, să aprecieze sau să critice. Trenul nostru a fost cu
două locomotive. Una trăgea în faţă, iar alta în spate, concomitent. În terminologia jocului de cărţi unii au avut o
singură carte şi au mizat totul pe ea, iar alţii, o duzină ce le dădea posibilitatea să facă şi combinaţii. Dar asta
este o discuţie post factum şi se impune să facem puţină „istorie” după cum spunea Iorga.

60
Pentru că tratam o acţiune pentru făcut bani în anul 2007, din acţiuni, să vedem dacă este vreo
similitudine între acţiunea noastră şi a altora. Mai bine zis să trecem în revistă posibilităţile de „îmbogătire” oferite
de noua orânduire. Şi să observăm dacă cei care s-au îmbogăţit după revoluţie au fost mai „sănătoşi” ca noi şi
cât este noroc şi minte în aceste reuşite potenţate de realitătile din lume sau din România.
Înainte de 1989 am avut aşa zisele părţi sociale. După revoluţie am primit cupoane şi posibilitatea să fim
intreprinzători. Mulţi au devenit miliardari de carton peste noapte. Cartonul s-a plastifiat şi aşa apar oamenii de
afaceri. Pe aproape toţi, dacă vrei să nu fii nepoliticos, să nu îi întrebi cum au făcut primii bani. În timp ce unii îşi
adjudecau terenuri, păduri şi fabrici, prostimea făcea rânduri la „caritasuri” în speranţa unor câştiguri fabuloase.
Sigur, trebuie să găsim o explicaţie pentru cât de mult se strica şi nu se punea mai nimic la loc, folosind sintagma
„suntem în perioada de tranziţie”. Şi legislaţia elaborată din mers a corespuns unor interese de conjunctură şi
unor persoane „pe fază”. Am folosit şi noi o tactică ca şi regele Ludovic al XVI-lea când a vrut să aducă cartoful
în Franţa. A cultivat la curte cartofi şi a dat dispoziţie să fie bine păzit perimetrul, ceea ce a stârnit curiozitatea
supuşilor şi dorinţa de a vedea ce este cu această plantă aşa bine păzită. S-a contat pe această slăbiciune a
omului şi s-a dat consemn gărzilor că „pot aţipi în post” atât cât să dea posibilitatea ca din recolta de cartofi, o
parte să se împrăştie prin ţară. Numai că „regii” noştri nu au împraştiat cartoful să rodească în fiecare gospodărie,
ci au încurajat o profilare numai a unor „aleşi”. Şi aşa am ajuns că unii cultivă cartofi, iar alţii ciulini. Ca să nu ni se
pară că după 1989 ne-am trezit pe o altă planetă, am început treptat cu renegatele planuri de dezvoltare
sectorială, de alocare a resurselor, de stabilire a unor obiective cu surse proprii sau atrase. Dar nu a fost bine.
Ce să caute Statul în treburile fiecăruia?
Era şi o perioadă când eram luaţi drept „căzuţi din copac”. Veneau fel de fel de indivizi, din proprie
iniţiativă, sau trimişi de străinătatea care dorea „să ne ajute”, după ei, ne alfabetizau, începând de la religie la
tratamente medicale în masă, pe stadioane, la rolul statului în economie, ce şi cum să facem cu banii şi chiar cu
viaţa noastră. Sau cât de cuminţi trebuie să fim şi ce „medii” trebuie să avem pentru a promova clasa în NATO
sau în UE. Chiar dacă multe din lecţiile lor au fost contrazise de viaţă, cum a fost criza economică mondială,
începută în anul 2008, punându-i pe mai marii lumii în situaţia reconsiderării rolului statului în economie şi a se
pleda şi acţiona ca profitul să fie un mijloc şi nu un scop în sine. O situaţie care a panicat o lume, mulţi ameninţaţi
cu pierderea locurilor de muncă, cei cu anumite economii de bani să-şi cumpere seifuri (Franţa) să-şi tezaurizeze
banii în casă, mulţi pun întrebarea dacă le garantează cineva economiile. Unii, disperaţi că au pierdut totul, chiar
s-au sinucis (SUA). O situaţie pe care o întâlnim astăzi la mulţi părinţi, îngrijoraţi că copiii lor sunt dependenţi de
calculatoare, intrând şi trăind într-o lume virtuală, ceea ce le-a atenuat până la dispariţie simţul realităţii. De fapt la
vârsta lor nici nu au trăit realitatea vieţii şi nu pot compara. Din păcate noi, oamenii mari, cultivăm altă „manie”. În
goană după bani uzăm de alte „calculatoare” care sunt bursele. Am intrat în acţiuni speculative cu bani virtuali,
creând senzaţia că toată lumea este a noastră şi mai binele este o chestiune de dorinţă şi nu de putinţă sau de
resurse. Sigur, ca la orice nenorocire, căştigă unii, dar marea majoritate pierd şi atunci se pot întreba cei ce
păstoresc popoarele, oamenii politici, cum se tânguie acum în plină criză, ce să facă şi cum să prevină asemenea
seisme economico-sociale.
Prin fenomenul de globalizare, este puternică lumea dar este şi vulnerabilă, cu sabia lui Damocles
deasupra capului. Surprizele, cum se vede, pot veni din polarizarea bogăţiei, din sărăcie, siluirea mediului sau
calitatea relaţiilor dintre ţări şi oameni. Nu sunt adeptul vulgarităţii în limbaj şi comportament, dar pentru
exprimarea plastică a unei realităţi apelăm la un exemplu. Astăzi dacă se trage o b..... la Washington, în acelaşi
moment se aude şi simte chiar mirosul până la Tokyo. Este ca şi cum întreaga lume ar locui în aceeaşi cameră
sau casă. Arde casa, ardem toţi, dar avem de a face cu oameni şi unii se cred „lumea”. Iar dacă întâmplarea îi
face şi conducători, suntem la mâna lor. Iar dacă conduc o ţară, aceştia se cred statul, mai mult în sensul opresiv,
decât pe componenta sa socială şi democratică.
Dar la timpul respectiv nu se bănuiau aceste „surprize”, şi atunci, noi, ca „elevi” conştiincioşi, care
doream să fim în „clasă” cu alţii, ne făceam sârguincios lecţiile. Şi dă-i pe autonomie. Combinatele s-au desfăcut
în fabrici, fabricile în secţii şi secţiile în SRL-uri. S-a încurajat astfel libera iniţiativă unde pe rând, prin implozie, cu
forţe din interior care s-au lăsat bine plătite, nu pentru a face ci mai mult pentru a nu face, au contribuit la marea
performanţă de a cânta cucuveaua în fostele fabrici socialiste. Dar asta a fost etapa când trebuia să scăpăm de
oameni, nu de altceva, dar atunci când se venea cu buldozerele pentru a rade tot, să nu prindă oamenii sub
dărămături.
Şi intrăm în altă etapă de dezvoltare când valorificarea terenului de sub fabricile din oraşe îmbogăţesc
pe unii fără investiţii. În loc apar „mall-uri dupa mall-uri”. Şi uite aşa, dacă după anul 1989, nu ştiam cine mai face
în ţară caiele pentru potcovit caii, ajungem acum, recent, să luăm notă de la înalta „poartă” ca peste un timp să
ne întrebăm cine face maşini şi avioane. Dar ce spun eu, au fost şi fabrici care au mers. Unele prin diviziune în
forma lor funcţională SRL-ul, iar altele s-au adaptat precum calul cu musca şi fabrica cu „căpuşele”. Fabrica era
pusă la treabă pentru a hrăni căpuşele. Nici Ceramica Iaşi, nu a fost scutită de asemena tentative, dar ne-a ferit

61
Dumnezeu să le punem în practică. Este ştiut că nimic nu se face fără bani. Iar banii se fac greu. Dar omul
sfinţeşte locul. De multe ori m-am întrebat de ce românul este mai gospodar când este la munca în sat decât la el
în curte. Cinste nouă. Am dat „clasă” în sensul bun în atâtea ţări din lume cu specialiştii noştri. Acum, tot mai
frecvent, străinii cu investiţii în România îşi dau afacerile pe mâna românilor. Unde eram noi dacă am fi folosit
mintea noastră şi banii altora?
Un mare număr de români care vor să prospere îi îmbogăţesc pe alţii în multe ţări din Europa. Banul lor
este un ban muncit şi nu câştigat. Uneori este şi „otrăvit” plătind un preţ scump prin familii dezbinate, copii
abandonaţi şi umilinţe personale.
După cum vedeţi nu m-am referit la domeniul agriculturii, pentru că ea apare acum ca şi pâlpâitul unei
lumânări gata să se stingă. Sunt şi aici îmbogăţiţi, dar de generaţia a doua, după ce au cumpărat mai pe nimic
terenul de la proprietarii de drept, care s-au grăbit să scape cât mai repede de pământ că aveau nevoie de bani.
O programare a bugetului familial păguboasă ,’’să trăim azi’’. Nu-i vorba, este şi aici de luptat cu mentalitatea
unora de la ţară „să facă primăria” şi nu face nici şanţul din faţa casei sau podeţul, nu mai spunem de alte
amenajări şi când vine apa mare, mulţi sunt victimele viiturilor. Devin astfel mai săraci decât sunt. O îmbogăţire la
modă în zilele noastre cu rădăcini tot în mediul rural provine din tăierea masivă a pădurilor cu influenţa de lungă
durată asupra vieţii românilor. Deşi aşa cum o iarnă grea în ramura noastră de activitate ne poate încurca rău,
mai ales în perioadele anterioare când nu erau depozite specializate, cu logistica necesară, când nu se puteau
transporta produsele sau nu se putea intra pe terenuri înzăpezite, tot aşa un an agricol bun, cu o recoltă bogată,
măreşte numărul clienţilor la materiale de construcţii. Dar, o agricultură bună poate calma preţurile la alimente şi
de ce nu, poate aduce bunăstarea şi la „talpa ţării”. Când te porneşti undeva îţi pui două întrebări: unde este
adresa respectivă şi cum se ajunge acolo. Din ce văd avem o veste proastă pentru agricultură. Trebuie să facem
mai întâi şoselele principale, pe care le tot începem şi le reîncepem, şi apoi vin la rând drumurile de ţară. De
aceea, cu diferite prilejuri, după 20 de ani de la revoluţie, prosperitatea în agricultură, în general în mediul rural,
este prezentată ca o posibilitate şi nu ca o realitate. După cum observăm în jurul nostru „îmbogăţirea” are diferite
faţete şi comportamentul uman are după caz componente normale, curioase şi uneori bizare. Oricum prea mulţi
dintre noi au comportamentul dezrădăcinatului din normal, fie că stăm pe bogaţie sau pe sărăcie.
Trăim vremuri când oamenii sunt dominaţi de lăcomie, neruşinare şi tupeu. Într-o discuţie televizată din
04 septembrie 2008, Petre Roman, fost prim ministru şi Radu Soviani, analist economic, au exprimat sintetic o
trăsătură dominantă a economiei româneşti post-revoluţionară. „În România s-a privatizat profitul şi s-au
naţionalizat pierderile. Suntem puşi în faţa unui „socialism” pentru a obţine profit”. Se exemplifică că aproape
toate societăţile de asigurări, reclamă că nu obţin profit, realitatea fiind alta. O situaţie care poate fi extrapolată şi
la alţi agenţi economici profilaţi pe producţie sau pe distribuţie. Este vorba de un fel de „înţelegere între cei care
urmăresc să câştige numai ei şi o „somnolenţă” de neînţeles din partea autorităţilor pentru tolerarea alături de o
piaţă transparentă şi a unei „pieţe negre”, cazul pieţei grâului (în acest an fiind o recoltă foarte bună). Concluzia
că aşa înţelegem noi capitalismul. Această stare de fapt o găsim mai puţin reflectată în statisticile oficiale, care
abundă în viziuni şi previziuni optimiste, dar mai binele întârzie să se arate în nivelul de trai al fiecăruia. Faptul că
intrăm într-o perioadă de criză ne putem aştepta şi la mai rău. După această călătorie „în balon” să aterizăm din
nou în Ceramica Iaşi. Nu mai trebuie demonstrat că oamenii sunt sub vremuri, cameleonismul fiind o trăsătură şi
o cerinţă de adaptare la mediul înconjurător. Nu judecăm pe nimeni, dar semnalăm că „ceva” nu este în regulă,
sunt prea puţine spitale pentru câţi pacienţi avem.
Caracteristic pentru perioada anterioară, dar mai ales după anul 1989, la fabrica Ceramica Iaşi, tot
corpul de cadre al societăţii a fost asigurat din interior. Este şi rău este şi bine. Este rău pentru că oricât am critica
sistemul, concurenţa creează şi aliniază valorile, te pune în situaţia să te descoperi mereu şi oriunde mergi te
simţi ca acasă. Şi concurenţa se cultivă prin primenirea mereu a colectivului şi prin raportarea la noi modele şi
situaţii. Este bine pentru că am putut să ne facem regulile noastre proprii, pe care, culmea, le-am şi respectat. Au
fost bine împărţite rolurile şi fiecare şi-a văzut de treabă. A funcţionat o „instanţă” internă care dădea o marjă de
eroare destul de mică. De la organizarea locurilor de muncă până la conceperea şi desfăşurarea procesului de
privatizare, stabilizarea personalului şi apoi procesul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, accentul a fost
pus pe „împreună”. „Împreună” nu s-a realizat prin metode cazone sau manipulare conjuncturală, ci pe faptul că
puteam constata pe viu că de la an la an este mai bine.
Cum am mai arătat, mereu am fost cu un ochi la ce se întâmplă la alţii. Mereu am avut de văzut şi de
învăţat şi de aceea nu am fost obligaţi să arătăm prea des pisica la cei care se „răzvrăteau”. Secretul a fost că
aşa s-au bătut cărţile încât de la director la muncitor depindeam unii de alţii şi au fost suficiente ocazii când s-a
simţit această dependenţă. Până la urmă soldatul luptă în tranşee, iar strategia şi tactica le face statul major.
Pentru că am vorbit despre „şcolirea” în ale capitalismului, şi între noi s-au creat partizanate pe diferite idei şi
acţiuni. Eu, de exemplu, m-am situat pe poziţia să respectăm ierarhia, pe fiecare ca om, să nu aplicăm reguli
discriminatorii, să nu încurajăm darea de lovituri, să fim deschişi spre exterior şi să câştige toţi.

62
Corneliu nu se angaja şi nu oferea garanţii la nimeni. După el, să se descurce fiecare cum poate, fiecare
cu problema lui, adeptul unui stil de muncă permisiv, uneori exagerat de „legist”, apropiat de oameni, dacă este
să se dea la toţi, dar nu din „bucătica” lui. Aurel, ager şi inventiv pentru chivernisirea bunurilor lui: „să ne mişcăm
repede, nu este obligatoriu să-i luăm pe toţi după noi.” În general înţelegător pentru problemele celorlalţi, dar nu
totdeauna acoperea prin fapte. Sigur, în timp, poziţia lui s-a mai radicalizat, reproşând că s-au pierdut
oportunităţi: „conducerea putea să aibă acţiuni mai multe dacă se dădeau premii mai diferenţiate.” La subscrierea
acţiunilor cu numerar mi-a reproşat că nu trebuia să fie menţiunea în adunare ca să vină toţi acţionarii din PAS la
subscriere, pentru că diminua creşterea numărului acţiunilor la cei care erau deja în top.
Sigur, am putea continua şi cu alţi colegi, dar nu au avut un rol covârşitor în politica fabricii. Despre
Adrian, un actor foarte important, am vorbit deja. Şi de aici şi din altele a ajuns la mine, încă înainte de
debarcarea lui Corneliu, afirmaţia lui Aurel: „trebuie să terminăm şi cu comunistul ăsta”. Şi-a făcut o fixaţie din
asta, a discutat-o şi cu „gaşca” lui. Ce spunea „guru”, ceilalţi preluau papagaliceşte. Aşa că nu întâmplător
Georgeta, după instalarea lor, afirma că a terminat cu ultima rămăşiţă a comunismului din fabrică. Aveau totuşi
reţinere în privinţa mea şi pentru a nu intra în raza de acţiune a „laserului” meu sau poate puţină ruşine. Sigur,
după cele relatate mai sus, s-a dovedit totuşi că Aurel a fost cel mai nimerit pentru reuşita procesului de vânzare.
Am căutat ca prin referire la sensurile noţiunii de comunist şi a goanei după îmbogăţire, să fac o frescă a
unor aspecte din ţara noastră şi nu numai, după anul 1989, să conturez mai bine locul şi rolul Ceramicii Iaşi în
contextul noilor rânduieli, şi al meu ca „pion” pe tabla de şah a istoriei fabricii. Poate chiar am părut iritat de
eticheta de comunist, dar pot spune că mă onorează. Dacă nu eram aşa, nu îmi duceam misiunea încredinţata
de colectivul fabricii până la capăt. Până la urmă toti din fabrică la momentul respectiv eram mai mult sau mai
puţin „ comunişti „ , fie prin intoleranţă, fie prin rezistenţă la schimbare, fie printr-o concepţie egalitaristă sau
printr-un mod naiv şi chiar inocent în care priveam şi percepeam capitalismul. M-a onorat această incredere a
oamenilor şi m-am străduit să nu dezamăgesc pe nimeni. Mă bucur totuşi că prin munca şi pe mâna mea au
câştigat mulţi, care mi-au arătat recunoştinţă gândită sau simţită. Mai mulţi din ăştia dacă am fi, ar fi un pic mai
bine şi pentru alţii. Până la urmă contează credinţa fiecăruia că face fapte bune. Oricum toate se tranşează pe
Pământ, pentru că în Rai, spunea cineva mai bine informat, că nu sunt avocaţi în caz că vrei să încerci să ieşi din
Iad. Este o adresare uzuală între oameni: „ Dumnezeu să te ierte, dar păcatele să ţi le tragi! „. Cum se observă ţi
se dau circumstanţe dar nimeni nu se oferă să te ducă în spate. Este alegerea fiecăruia să se armonizeze cu el
însuşi şi cu ceilalţi. Dacă dai primeşti, „ scumpul „ aproape întotdeauna iese în pagubă.
Privind retrospectiv, cu toate eforturile unora dintre colegi de apărea mai înalţi decât sunt, eram
împreună într-o barcă în largul mării şi trebuia să vâslim toţi pentru a ajunge cu bine la mal.

63
Cap. 11 Cât ne oferă unii şi cât merităm noi
(Să ne vindem cât mai bine)

O dată declanşată acţiunea de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni a firmei, navigam pe o mare
răscolită de furtună. Noi aveam atunci conştiinţa valorii noastre. De mai mulţi ani se lucra pe profit, cererea de
materiale de construcţii era în creştere, în zonă deţineam oarecum o poziţie de monopol. Mai pusesem în
funcţiune şi o secţie de fabricare blocuri ceramice cu o dotare de ultimă oră. Dar asupra acestor preliminarii am
insistat în capitolele anterioare.
Într-o logică necesară, am comandat un studiu de evaluare a societăţii, pentru a studia firma şi cu alţi
ochi. În urma acestui studiu, coroborând mai multe metode de evaluare, s-a concluzionat că valoarea reală a
acţiunii la Ceramica Iaşi este de 3.75 lei/acţiune. În acel moment valoarea nominală a acţiunii era 0.5 lei, iar
valoarea în piaţă era circa 4 lei/acţiune. La originea acestei acţiuni nu a fost prea mult entuziasm nici din partea
acţionarilor şi nici din partea comisiei celor 9. Era o trăire de genul că-ţi vinzi casa şi nu ştii ce urmează. Trebuia
cumva să ne obligăm unii faţă de alţii. Aşa s-a născut o procură colectivă. Această procură specială colectivă a
mai fost exersată în anul 2004 când am încheiat între noi un „acord de acţiune concertată” cu rezonanţă şi
utilitate internă. Deşi nu a fost un instrument care să funcţioneze până la capăt a avut un rol tranzitoriu care a
rezolvat o serie de probleme. Această procură specială colectivă a fost semnată de 198 de acţionari. Dar cum
este Românul, cu un ochi la slănină şi cu unul la făină, această procură asigura un cadru, dar nu acorda garanţii.
După întocmirea acesteia şi depunerea ei la Registrul Independent Moldova pentru operare-restricţionare la
vânzare, Depozitarul Central a recunoscut abia în luna aprilie 2007 valabilitatea acestei procuri. Deşi s-a ţinut
confidenţialitatea că procura era doar un act formal, au fost unii care au jucat la două capete procurându-şi totuşi
şi un extras de cont cu acţiunile proprii, pentru orice eventualitate. Atunci am trecut la pasul următor. Era
perioada când ne deplasam pe nisipuri mişcătoare. Unii dintre noi îşi înstrăinaseră o bună parte din acţiuni, în
special cele de pe piaţa Rasdaq.
Iniţiem astfel, începând cu luna decembrie 2006, procura specială individuală cu următoarele elemente
de structură:
- recunoaşterea comisiei celor nouă şi împuternicirea de a lucra în numele fiecărui acţionar;
- să fie cuprins la vânzare pachetul integral de acţiuni al fiecărui acţionar;
- preţul minim de vânzare al acţiunii să nu fie sub 3.70 lei/acţiune;
- reiterarea că participă toţi acţionarii cuprinşi în procura colectivă;
- o măsură punitivă, dacă cineva se retrage din „joc”, plăteşte daune materiale;
- şi nu în ultimul rând, fiecare plătea 40 de lei din buzunar pentru autentificarea procurii
individuale;
Această procură avea următorul conţinut:

PROCURĂ SPECIALĂ

Subsemnatul______ cu domiciliul în mun. _________, jud. _, str. _, nr. _, bl. _, et. _, ap. _, cu CNP _, în
calitate de acţionar al SC Ceramica SA, deţinând un nr. de _ acţiuni, respectiv _ acţiuni obţinute prin Asociaţia
Ceramica PAS şi _ acţiuni libere, împuternicesc prin prezenta pe _ (comisia celor 9) că numai împreună, în
numele meu şi pentru mine, să efectueze cu puteri depline următoarele:

- să negocieze şi să vândă integral pachetul de acţiuni pe care îl deţin la firma SC Ceramica SA Iaşi,
inclusiv acţiunile pe care le voi dobândi până la momentul vânzării, fără a scădea sub preţul de 3.70
lei/acţiune;
- să semneze toate documentele necesare efectuării tranzacţiei, cu condiţia să procedeze la
vânzarea integrală a pachetului meu de acţiuni, împreună cu toate pachetele de acţiuni deţinute la zi de
toţi cei 198 acţionari, semnatari ai procurii speciale autentificată sub nr. 6266/2006 la BNP Zaharia
Gheorghe din Iaşi, jud. Iaşi;
- să semneze orice acte necesare pentru gajarea acţiunilor de mai sus şi să efectueze orice alte
operaţiuni preliminare vânzării acestora, iar la finalizarea tranzacţiei mandatarii mei vor dispune de
modul în care suma ce mi se cuvine, în raport de numărul de acţiuni pe care l-am deţinut, va intra în

64
posesia mea, în termen de 15 zile de la intrarea acţiunilor vândute în proprietatea cumpărătorului.
===============================================================================
Prin prezenta procură, în calitate de mandant, mă oblig să respect toate condiţiile şi obligaţiile asumate
sau impuse de împuterniciţi atât în cadrul etapelor de tranzacţionare, cât şi cele cuprinse în documentele
încheiate.==============================================================================
De asemenea, în cazul revocării prezentei procuri, mă oblig să suport o sumă, cu titlu de daune
interese, în valoare de 25% din preţul minim al pachetului de acţiuni deţinut (3.70 lei x nr. acţiuni), sumă ce va fi
repartizată proporţional acţionarilor semnatari ai procurii autentificată sub nr. 6266/2006 la BNP Zaharia
Gheorghe din Iaşi, jud. Iaşi. ================================================================
Din momentul începerii efective a tranzacţiei, revocarea împuternicirii nu se va putea face decât cu plata
în prealabil a penalizărilor prevăzute în contractele şi în documentele de tranzacţionare încheiate.
======================================================================================
Mandatarii nu pot fi substituiţi în nici un fel şi sunt răspunzători pentru actele şi faptele îndeplinite prin
prezentul mandat conform art. 1539 şi următoarele din Codul Civil.
======================================================================================
Prezenta procură este valabilă pentru iniţierea tranzacţiei, dar nu mai târziu de data de 30 mai 2007.
======================================================================================

MANDANT,

De menţionat că la început a fost o adevărată muncă de lămurire cu oamenii, aceştia solicitând din
plecare trei garanţii:
- că vor intra în negociere cu tot pachetul de acţiuni pe care-l deţin;
- că nu se va vinde sub preţul din procură;
- că se va respecta termenul de finalizare al acţiunii.
Au fost autentificate 276 de procuri individuale, ceea ce reprezenta peste 70% din acţiunile SC
Ceramica SA Iaşi. Până la punctul acesta, să spunem că mai exersasem noi. Dar cum se face o cerere de ofertă,
ce conţine ea? Trebuia să fim consiliaţi. Deja „porumbelul” că vrem să vindem plecase fără bileţel în cioc. Ne
testau unii ca la iarmaroc. Îşi anunţau vizita, tatonau, solicitau informaţii iniţiale apoi complementare. Ne întrebam
dacă facem bine sau rău. De unde începe confidenţialitatea? Cum îi putem depista pe cei cu adevărat interesaţi
de tranzacţie? La început au venit ca vrăbiile pe grâul săracului, ca apoi mulţi „să se lase la fund”. Mai mult, a fost
o perioadă de suspans întrucât nu primeam nici un răspuns la cererile noastre de ofertă. Şi aşa am ajuns la
concluzia că trebuie să încheiem un contract de consiliere. Trebuia să ne sfătuiască cineva care a mai făcut aşa
ceva şi a reuşit. Aşa a devenit domnul Iliescu consilierul nostru pe bază de contract.
Deja se anunţaseră mai multe firme, dintre care enumerăm: Leier, SigmaBlazer, Fischer, Comănescu-
Pieta, SIF Moldova, SIF Broker, Global Finance, Zanrosso, Alfa Finance, Advent International, Wienerberger şi
altele. Unii au dat telefoane, alţii au venit direct la fabrică. Erau destui peţitori, unii cu nume răsunătoare. O
dilemă pe care am avut-o de la început era dacă să mergem pe mâna unui fond de investiţii sau să optăm pentru
un producător din ramură. Dar cum deviza a fost să vindem întreg pachetul şi la preţul cel mai mare, numai un
fond putea fi generos. Am constituit astfel o „cameră de date” pentru a pune la dispoziţia celor interesaţi informaţii
din documente, pentru a sincroniza planurile, cum arătăm şi de fapt cine suntem. Sigur, această disponibilitate a
noastră avea şi un risc prin aducerea în faţă a punctelor slabe. Unii ni s-au părut chiar deosebit de curioşi. Nu
puteam să-i refuzăm, dar îi mai amânam cât puteam. Chiar nu eram dispuşi să intrăm în banca de date a unora.
Dar trebuia o cerere de ofertă scrisă din partea noastră, cu o prezentare pe larg a orizontului nostru de aşteptare
şi documentaţia agreată pentru a se intra oficial în cursa de cumpărare.
În data de 21 ianuarie 2007 s-a încheiat un contract de consultanţă cu firma TEHNO – ROMEXPERT
CONSULTING Bucureşti. Urma ca 50% din valoarea contractului să o achităm la semnare, iar restul de 50% la
încheierea acţiunii şi primirea banilor de către vânzători. Firma de consultanţă urma să ne consilieze în toate
problemele procedurale, mai puţin participarea la eventuala negociere directă. În cadrul întâlnirii pentru contract
au avut loc discuţii aprinse.
Aurel întreabă: „Dacă nu se finalizează acţiunea de vânzare, se mai plăteşte conform contractului?”
Dl. Iliescu: „Sigur se plăteşte.”
Corneliu: „Putem obţine un preţ minim de 3.70 lei/acţiune sau ce preţ putem obţine? Cum credeţi că va
evolua preţul în timp? „

65
Dl. Iliescu: „Puteţi obţine între 3.40 şi 3.90 lei/acţiune, iar cu prima de control a societăţii se poate depăşi
4 lei/acţiune.”
Constantin: „În prezent avem încheiate procurile individuale şi s-a format un procent de circa 70%.
Poate fi acesta un element de certitudine?”
Dl. Iliescu: „Certitudinea o avem când avem toate acţiunile în mâna unui broker. Sunt de parcurs 4-5
paşi până avem certitudinea.”
De comun acord se alege o bancă pentru deschiderea unui cont escrow pentru vărsarea sumei
investitorului şi a primei de control. Se alege apoi o societate de valori mobiliare, agreată de ambele părţi, prin
care se va realiza tranzacţia.
Aurel întreabă: „Ce procent poate fi considerat de control?”
Dl. Iliescu: „În condiţiile Legii 441/2006 pachetul de control poate fi considerat un 15%.”
Aurel: „Dacă Ceramica ar fi avut şanse să reziste ce ar fi făcut d-l Iliescu să-i asigure continuitatea?”
Dl. Iliescu: „Aş fi căutat un partener care să investească în societate pentru că industria materialelor de
construcţii este o afacere profitabilă. Oricum un partener care să nu preia controlul.”
S-a trecut apoi la elaborarea cererei de ofertă, al cărei conţinut îl prezentăm mai jos:

Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii - PAS Ceramica


Din: S.C. CERAMICA S.A.
Iaşi, Calea Chişinăului, nr. 176
RC J22/533/1991
CUI 1989343 cu atribut fiscal R
Tel/Fax 0232232059/0232231538

STIMATE INVESTITOR

Asociaţia salariaţilor şi membrilor conducerii PAS – CERAMICA, în calitate de mandatar al membrilor săi
prin Comisia instituită în acest sens şi titular al Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiat cu FPS (în
prezent AVAS) şi salariaţii acţionari ai societăţii în baza preschimbării certificatelor de proprietate şi a Cupoanelor
Nominative de Privatizare, precum şi în baza unor achiziţii de pe piaţa de capital, reprezentaţi de aceasta, în
calitate de acţionar majoritar al societătii CERAMICA SA Iaşi, intenţionează să vândă pachetul de acţiuni printr-o
tranzacţie specială pe principiul „TOTUL SAU NIMIC” astfel ca să obţină, din preţul de tranzacţionare şi prima de
preluare a pachetului majoritar (preluare control) al societătii, preţul cel mai bun.
În acest sens solicită de la investitorii interesaţi o ofertă scrisă prin care să se definească preţul oferit pe
acţiune, mărimea primei de preluare control şi garanţiile de bună desfăşurare şi finalizare a acestei acţiuni,
respectiv derularea printr-o Societate de Servicii de Investiţii Financiare (SSIF) agreată şi printr-un cont escrow la
o bancă agreată de parteneri. Oferta va fi însoţită de o scurtă prezentare a investitorului şi a intenţiilor acestuia
după preluarea pachetului de control. După compararea şi evaluarea ofertelor primite (concurs de oferte) vom
selecta un număr de 2-4 investitori cu care urmează să se negocieze direct în baza unor oferte îmbunătăţite şi a
unor oferte finale irevocabile.
Vă informăm că în urma agregării pachetului de acţiuni pentru vânzare, acesta reprezintă 70.87% din
capitalul social. Societatea CERAMICA SA are un capital social de 8.162.834,50 lei, divizat în 16.325.669 acţiuni
în valoare de 0,50 lei fiecare, este listată pe piaţa de capital sub simbolul „CERE”, iar ultimele preţuri de
tranzacţionare s-au situat în jurul valorii de 4.30 lei/acţiune.
Ofertele vor fi depuse în plic închis, începând cu data de 12.12.2006, cu număr de înregistrare, la
secretariatul societătii, cu menţiunea „Plic nr. 1 – Oferta de cumpărare acţiuni”, însoţite de un alt plic închis cu
menţiunea „Plic nr. 2 – Documente de participare” în care vor fi introduse documentele de eligibilitate, respectiv:
- Pentru persoane fizice române – Copie legalizată după documentul de identitate (BI, CI,
Paşaport, care să conţină obligatoriu CNP)
- Pentru persoanele fizice străine – Copie legalizată după documentul de identitate şi traducerea
autorizată legalizată
- Pentru persoanele fizice române şi străine cazier judiciar şi cazier fiscal, inclusiv traducerea
autorizată şi legalizată
- Pentru persoanele juridice române – Copie legalizată după CUI şi Certificat constatator de la
Registrul Comerţului care să ateste starea actuală a firmei – în original şi în termen de valabilitate

66
- Pentru persoanele juridice străine – Copie legalizată după documentul de înregistrare al firmei
şi extrasul privind starea firmei de la Registrul Comerţului din ţara de origine, însoţite de traducere
autorizată şi legalizată
- Împuternicire legalizată a persoanei care reprezintă pe ofertant, inclusiv traducerea autorizată
şi legalizată pentru ofertanţi străini
- Adresa poştală şi obligatoriu adresa e-mail şi fax la care poate fi contactat investitorul
- Scrisoare de bonitate în original din partea unei bănci cu care lucrează investitorul. Pentru
ofertanţii străini scrisoarea va fi însoţită de traducerea autorizată şi legalizată
- Garanţia de participare în valoare de 5.000.000 RON, care poate fi constituită şi în Euro sau
USD, la cursul BNR din data constituirii, prezentată sub forma unei scrisori de garanţie bancară în
original, valabilă timp de 60 de zile, emisă de o bancă recunoscută de BNR, însoţită de traducerea
autorizată şi legalizată, sau care poate fi vărsată în contul societăţii
RO03BRDE240SV07908312400 în lei, RO30BRDE240SV11975952400 în Euro sau
RO52BRDE240SV12149142400 în USD deschise la Banca Română de Dezvoltare-Groupe Societe
Generale, sucursala Iaşi
- Scrisoarea de garanţie şi banii depuşi la societate sunt la dispoziţia Comisiei împuternicite,
garanţia este necondiţionată putând fi executată la prima cerere scrisă şi fără obligaţia de a motiva
cererea respectivă, cu condiţia ca, în cerere să specificăm că suma cerută şi datorată, este din
cauza existenţei uneia sau mai multora din situaţiile următoare:
a) ofertantul şi-a retras oferta
b) oferta sa fiind câştigătoare, ofertantul a refuzat să semneze actele necesare perfectării
tranzacţiei.
Plicurile cu documentele de eligibilitate vor fi deschise de Comisia mandatată în acest scop, la sediul
Asociaţiei (acelaşi cu sediul societăţii), în ziua de 26 februarie 2007, orele 10,00. Pot participa toti investitorii
interesaţi, urmând ca după deschiderea Plicului nr. 2 să fie anunţaţi pe loc investitorii care se încadrează în
condiţiile de eligibilitate (respectarea condiţiilor de prezentare a documentelor de participare menţionate mai sus).
Eventualele contestaţii pot fi depuse pe loc şi vor fi soluţionate tot pe loc de către Comisie. Ofertanţii absenţi,
neacceptaţi la documentele de eligibilitate (plic nr. 2), vor fi anunţaţi prin e-mail sau fax şi au drept de contestaţie
timp de 24 de ore de la data anunţării, urmând ca, contestaţia să fie soluţionată într-un termen de maxim 24 ore
de la data şi ora primirii.
Comisia va analiza în termen de 5 zile lucrătoare după data soluţionării tuturor contestaţiilor de
eligibilitate, toate ofertele transmise şi acceptate (concurs de oferte), inclusiv scurta prezentare a investitorului şi
a intenţiilor acestuia, prin deschiderea şi evaluarea prin Proces-Verbal a ofertelor conţinute în Plicul nr. 1 şi va
selecţiona un nr. de 2-4 oferte, urmând ca investitorii respectivi să fie invitaţi în termen de 24 de ore de la data
întocmirii Procesului Verbal al Comisiei, pentru o dată ce se va stabili ulterior pentru începerea negocierilor, dar
care nu poate depăşi 30 de zile. Ceilalţi investitori, ale căror oferte nu au fost selecţionate în urma concursului de
oferte, vor fi anunţaţi în termen de 24 de ore prin e-mail sau fax. Anunţul va conţine şi o scurtă prezentare a
motivelor neacceptării ofertei.
Menţionăm că în analiza şi evaluarea ofertelor, mărimea preţului oferit pe acţiune şi mărimea primei de
preluare control vor avea o pondere determinantă. Vor fi apreciate pozitiv datele care prezintă experienţa în
domeniul materialelor de construcţii şi intenţii de continuare a activităţii în acest domeniu.
Pentru informarea dumneavoastră vă facem o scurtă prezentare a societăţii comerciale CERAMICA SA
Iaşi, respectiv prezentarea patrimoniului societăţii, a rezultatelor pe ultimii patru ani şi a principalilor indicatori
tehnico-economici:

ELEMENTE DE IDENTIFICARE A AGENTULUI ECONOMIC

Denumirea: SC CERAMICA SA

Sediul social: România, Municipiul Iaşi, Calea Chişinăului, nr. 176, IAŞI

Telefon/Fax: 0232/232059; 0232231538

Forma juridică: Societate pe acţiuni, deschisă (cod CERE)

67
Capitalul social: 8.162.834,50 lei divizat în 16.325.669 acţiuni nominative în valoare nominală de 0,50
lei fiecare.

Modul de constituire: În baza Legii 15/1990, prin divizare, prin desprindere din SC SOMACO SA
Bucureşti se înfiinţează SC CERAMICA SA Iaşi prin preluarea patrimoniului fostei Intreprinderi de
Materiale de Construcţii Iaşi.

Durata societăţii: Nelimitată

Obiectul de activitate: CAEN 2640 – Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru
construcţii, din argilă arsă.

Acţionariat:

Nr. Acţionari Capital (lei) Nr. acţiuni Pondere (%)


Crt.
1 Asociaţia PAS 3.387.060 6.774.120 41,4936747768
CERAMICA SA
2 Rest capital la 2.406 4812 0,0294750555
dispoziţia societăţii
3 Alte persoane juridice 594.355 1.188.710 7,2812330008
4 Acţionari PPM salariaţi 3.088.555 6.177.110 37,8367955396
Ceramica
5 Acţionari PPM 1.090.458,50 2.180.917 13,3588216201
nesalariaţi Ceramica
Total 8.162.834,50 16.325.669 100,00000

PREZENTAREA GENERALĂ A SC CERAMICA SA

Istoricul societăţii

Începând cu anul 1967 se înfiinţează ca investiţie nouă Fabrică de Produse Ceramice Iaşi, având ca
obiect de activitate producţia de cărămizi. În luna septembrie 1969 a fost fabricat primul lot de cărămizi.
În anul 1972 are loc punerea în funcţiune a Secţiei de ţiglă, iar în anul 1973, prin unificare cu Fabrica de
Betoane armate se înfiinţează Intreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi, în care Fabrica de Produse
Ceramice era inclusă fără personalitate juridică. În anul 1978 aceasta devine Secţie de Materiale de Construcţii.
După revoluţie, în baza Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale şi a HG nr. 1176/02.11.1990 intreprinderea se transformă începând cu
01.03.1991 în Sucursală a societăţii comerciale pe acţiuni sub denumirea SC SOMACO SA Bucureşti, prin
preluarea integrală a patrimoniului Intreprinderilor de prefabricate din beton din Galaţi, Alexandria şi
Intreprinderile de materiale de construcţii Turnu Severin, Braşov, Buzău, Iaşi, Doaga, Roman, Satu-Mare,
Constanţa şi Miercurea-Ciuc, cu sediul în Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 136, sector 1.
Din 18.07.1994, prin divizare şi desprindere din cadrul SC SOMACO SA Bucureşti, se înfiinţează
societatea comercială pe acţiuni CERAMICA SA Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, Calea Chişinăului, nr. 176.
Societatea a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi, sub nr. J/22/533/1991 din
26.04.1992 şi are Codul unic de înregistrare 1989343, cu atribut fiscal R. SC CERAMICA SA are ca obiect
principal de activitate „Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii” – cod CAEN 2640.
Activităţile se desfăşoară în cadrul amplasamentului de la adresa sediului social, unde societatea deţine
în proprietate exclusivă o suprafaţă de 127.252,23 mp, conform Certificatului de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor seria MO3, nr. 1422 emis de Ministerul Industriilor la 19.10.1994.
În anul 1995 are loc procesul de privatizare prin metoda MEBO, proces definitivat în anul 2001, când
societatea CERAMICA SA Iaşi devine societate comercială cu capital integral privat.
În luna iunie 2006 are loc ultima majorare de capital, prin subscriere în numerar, astfel că în prezent,
conform Certificatului de înregistrare menţiuni nr. 34791 din 21.06.2006, capitalul social este în valoare de

68
8.162.834,50 lei RON, din care 7.319.660,35 lei integral vărsat, divizat în 16.325669 acţiuni nominative
dematerializate, în valoare nominală de 0,50 lei fiecare.

Principalele activităţi ale societăţii comerciale

SC CERAMICA SA poate fi caracterizată prin diversitatea produselor şi tehnologiilor deţinute,


determinată în special de modul de formare a unităţii (dezvoltare etapizată, prin investiţii) şi de programele de
specializare şi modernizare aplicate în perioada economiei centralizate de organele coordonatoare.
În prezent pot fi definite următoarele tipuri de activitate:
- Producerea şi comercializarea de produse ceramice pentru zidarii – portante şi neportante;
- Producerea şi comercializarea de produse ceramice pentru învelitori;
- Producerea şi comercializarea de produse ceramice pentru finisaje interioare şi exterioare.
Evoluţia volumului valoric al activităţilor în perioada 2003-2006 pune în evidenţă o creştere a cifrei de
afaceri în termeni reali şi eforturile echipei manageriale de menţinere a unui ritm de creştere relativ
constant al veniturilor în ultimii ani şi creşterea gradului de capitalizare a firmei.

Amplasament şi organizare

SC CERAMICA SA are sediul social în oraşul Iaşi, în zona periferică industrială a oraşului. La adresa
sediului social, cu o suprafaţă de 126.860,73 mp a terenului de incintă, sunt amplasate clădirile administrative şi
de producţie. Societatea mai deţine un amplasament în suprafaţa de 391,50 mp pe care se află căminul de
nefamilişti amenajat ca hotel.
De asemenea societatea deţine Licenţa de exploatare nr. 979 din 10.11.1999, aprobată prin HG nr.
690/2000, cu o valabilitate de 20 de ani, prin care desfăşoara activitate de exploatare a argilei comune din
perimetrul Dealul Blanarului – Vlădiceni, Jud. Iaşi.
Prin modalitatea de amplasare are acces la drumurile naţionale şi calea ferată. Din această perspectivă
are o situaţie privilegiată pentru activităţile de aprovizionare şi desfacere, precum şi pentru afluirea şi defluirea
personalului prin mijloacele de transport în comun, aflate în apropiere.
Conducerea este echilibrată, cu pregătire tehnică şi economică de specialitate, ceea ce corespunde
specificului activităţii. Nici unul din membrii de conducere nu sunt dependenţi personal şi/sau financiar de alte
societăţi comerciale, care ar putea face concurenţă neloială societăţii CERAMICA SA. Managementul de nivel
mediu este realizat prin şefi secţie, servicii, birouri şi colective. Conducerea se realizează prin obiective, stilurile
preponderente fiind cel autoritar şi cel participativ.

Potenţialul financiar

Dinamica nominală a activelor

Specificaţie 2003/2002 2004/2003 2005/2004


Dinamica imobilizărilor 9,3% 19,9% 45,9%
Dinamica active circulante 49,1% 80,5% 135,5%
Dinamica active totale 19,8% 38,9% 82,7%

Evoluţia reală a activelor circulante

Specificaţie 2002 2003 2004 2005


ACTIVE CIRCULANTE 843.004 1.052.274 1.969.046 5.102.697
Stocuri 466.285 337.872 586.230 917.913
Creanţe 110.422 68.503 134.342 369.892
Investiţii termen Scurt 0 0 0 213.065
Disponibil 266.297 645.899 1.248.474 3.601827

Evoluţia reală a datoriilor

69
Specificaţie 2002 2003 2004 2005
Datorii termen lung 0 0 150.720 2.530.580
Datorii termen scurt 782.416 570.538 598.699 706.224
Total datorii 782.416 570.538 749.420 3.236.804
Curs Euro/ sf. Per. (lei/Eur) 3,44 4,11 3,97 3,61

Dinamica reală a cifrei de afaceri

Indicator 2002 2003 2004 2005


Venituri totale 5.444.651 5.749.110 7.949.704 10.626.927
Cifra de afaceri 5.164.911 5.765.737 7.637.671 10.005.509
Rata de creştere CA x 11,6% 32,5% 31,0%

Evoluţia reală a principalelor rezultate

(valori î n Euro)
INDICATOR 2002 2003 2004 2005
VENITURI TOTALE 5.444.651 5.749.110 7.949.704 10.626.927
CIFRA DE AFACERI 5.164.911 5.765.737 7.637.671 10.005.509
Rezultatul exploatării 872.264 889.809 1.956.729 2.862.054
Marja din exploatare % 16,2% 15,6% 24,9% 27,4%
Rezultatul brut 921.769 908.628 2.020.996 2.857.431
Marja de rezultat brut % 16,9% 15,8% 25,4% 26,9%

Nota: valori considerate pe baza cursului mediu de schimb al perioadei

Principalele marje operaţionale

INDICATOR 2002 2003 2004 2005


Rata valorii adăugate 53,8% 55,0% 59,1% 62,0%
Marja din exploatare 16,2% 15,6% 24,9% 27,4%
Rezultat înainte de amortizare (EBITDA) 18,1% 18,5% 27,3% 30,3%
Rata rezultat brut (PBT) 16,9% 15,8% 25,4% 26,9%

Analiza gestiunii financiare

INDICATOR 2003 2004 2005


Rotaţie stocuri (zile) 24,9 21,6 28,0
Încasare creanţe (zile) 5,5 4,7 9,3
Achitare obligaţii (zile) 41,9 27,4 24,4
Ciclul comercial total (zile) (rd.1 + rd.2) 30,4 26,3 37,2

Analiza lichidităţii

INDICATOR 2002 2003 2004 2005


Lichiditate curentă 1,08 1,84 3,29 7,23
Lichiditate rapidă 0,48 1,25 2,31 5,62

Bilanţul contabil

INDICATOR 2002 2003 2004 2005


I. ACTIVE IMOBILIZATE 8.562.002 9.355.869 11.222.175 16.367.959
Imobilizări necorporale 8.498 482.046 550.903 532.506
Imobilizări corporale 8.544.833 8.759.132 10.521.482 15.654.584

70
Imobilizări financiare 8.671 114.691 149.790 180.869
II. ACTIVE CIRCULANTE 2.901.534 4.326.636 7.809.826 18.395.221
STOCURI 1.604.905 1.389.227 2.325.163 3.309.077
CREANŢE 380.060 281.665 532.839 1.333.459
INV. TERM. SCURT 0 0 0 768.100
DISPONIBILITĂŢI 916.569 2.655.744 4.951.824 12.984.585
III. ALTE ACTIVE 0 54.483 48.625 101.202
Chelt. în avans 0 54.483 48.625 101.202
TOTAL ACTIV 11.463.536 13.736.988 19.080.626 34.864.382
I. CAPITAL PROPRIU 8.472.534 11.069.150 15.821.899 22.950.293
Capital social 695.830 3.479.150 3.479.150 6.958.300
Rezerve din reevaluare 5.041.037 2.257.717 2.257.717 2.945.282
Rezultatul exerciţiului 0 2.441.318 5.686.440 0
Rezerve 2.735.667 2.890.965 4.398.592 4.499.394
Rezultat reportat 8.547.317
II. PROVIZIOANE 1.503 1.334 0 0
III. DATORII - TOTAL 2.692.998 2.345.883 2.972.423 11.668.680
DATORII TERMEN LUNG 0 0 597.802 9.122.742
DATORII TERMEN SCURT 2.692.998 2.345.883 2.374.621 2.545.938
IV. ALTE PASIVE 296.500 320.622 286.304 245.409
TOTAL DATORII SI CAP. PROPRII 11.463.535 13.736.989 19.080.626 34.864.382

Situaţia veniturilor şi cheltuielilor


lei
INDICATOR 2002 2003 2004 2005
VENITURI TOTALE 17.017.257 21.591.358 32.221.742 38.505.606
CIFRA DE AFACERI 16.142.929 21.653.800 30.957.009 36.253.961
Producţia vândută 15.954.537 21.446.990 30.371.189 35.748.465
Vânzări de mărfuri 188.392 206.810 585.820 505.496
Venituri din prod. Stocată 577.805 -357.143 727.059 1.534.255
Alte venituri expl. 56.399 150.571 111.259 112.273
I. venituri din exploatare 16.777.133 21.447.228 31.795.327 37.900.489
II. venituri financiare 123.204 144.130 426.415 605.117
Dobânzi 80.899 101.682 371.344 278.809
Alte venituri financiare 42.305 42.448 55.071 326.308
III. venituri extraordinare 116.920 0 0 0

CHELTUIELI TOTALE 14.136.267 18.178.916 24.030.241 28.151.989


I. cheltuieli de exploatare 14.050.872 18.105.462 23.864.315 27.530.123
Materii prime, materiale 2.715.966 2.915.887 3.836.280 3.994.046
Alte chelt. Materiale 948.034 1.282.473 1.675.461 1.831.982
Utilităţi (energie si apa) 3.228.792 4.205.078 5.945.889 7.031.770
Costul mărfurilor 180.684 191.362 491.103 390.880
Cheltuieli cu personalul 5.628.431 7.328.781 9.545.559 11.166.818
Ajustarea valorii active imob. 351.048 658.701 851.019 1.314.518
Ajustarea val. active circ. 0 3.334 0 0
Prestaţii externe 685.430 1.060.364 1.057.288 1.165411
Impozite şi taxe 312.336 253.264 298.302 436.739
Alte chelt. De expl. 151 206.218 163.414 197.959
REZULTATUL EXPLOATĂRII 2.726.261 3.341.766 7.931.012 10.370.366
II. cheltuieli financiare 10.751 73.454 165.926 621.866
Dobânzi 0 1.810 3.930 5.404
Alte chelt. Financiare 10.751 71.644 161.996 616.462

71
III. chelt. extraordinare 74.644 0 0 0
REZULTATUL BRUT 2.880.990 3.412.442 8.191.501 10.353.617
Impozit pe profit 716.274 815.825 1.917.261 1.505.714
REZULTAT NET 2.164.716 2.596.617 6.2740.240 8.847.903

Această cerere de ofertă a fost transmisă la toţi potenţialii cumpărători. Era, după cum se poate vedea,
o prezentare a noastră în „straie boiereşti”. S-a dat astfel semnalul oficial că suntem dispuşi să primim peţitori.
În data de 24 ianuarie 2007, comisia celor 9 se întâlneşte cu reprezentanţii firmei Global Finance, un
fond de investiţii prezent în România de 10 ani. Au investit în special în firmele greceşti din ţară, iar de un an
investesc în firmele româneşti. Ca şi ceilalţi, la primele întâlniri, fac declaraţii de intenţii că nu vor afecta locurile
de muncă, vor să dezvolte afacerea. În data de 30.01.2007, Corneliu informează pe cei 9 că a venit o delegaţie
de la firma Wienerberger pentru oferta de cumpărare. Întreaga comisie, poate mai puţin Corneliu, avea rezerve
faţă de ei. Asta deoarece, în anul 2005, reprezentanţi ai firmei Wienerberger au vizitat în trei runde Ceramica
pentru a „explora posibilităţile de colaborare”, dupa exprimarea lor. La ultima întâlnire ne evaluaseră deja şi ne
ofereau un preţ de 6-6,5 milioane de euro pe toată fabrica. Noi am devenit reticenţi deoarece ne priveau cam de
sus, ca şi cum ne fac o mare cinste că ne bagă în seamă. În concluzie nu a fost disponibilitate să reluăm
discuţiile. În data de 31.01.2007 circula informaţia în firmă că mai multe persoane din afară acumulează acţiunile
de pe piaţă, chiar şi din cei care au intenţie să ne cumpere.
În data de 02 februarie 2007 are loc o nouă întrunire a celor 9. Se analizează adresa din partea SC
Broker prin care solicită decalarea datei limită pentru depunerea documentaţiei în vederea participării la licitaţie.
Rămâne stabilit: prin poştă - 25 februarie 2007, orele 15h30min şi prin delegat - 26 februarie 2007, ora 10.
Global Finance solicita în scris informaţii suplimentare. Se analizează chestionarul prezentat de firma Fine
Consulting, care solicita informaţii şi documente. Aceştia lucrau pentru firma Leier, ai căror reprezentanţi au fost
de mai multe ori în Ceramica Iaşi. Nu a fost să fie cu ei, chiar dacă aveau câteva puncte tari care convingeau.
Poate ar trebui ca delegaţii de la diferite firme să vină în zile diferite, propune Maria. Pentru economie de timp,
solicităm ca cei interesaţi să anunţe în prealabil care este informaţia de interes, pentru a o pregăti dinainte.
Urmăream de asemenea ca informaţia să o asigurăm unitar, pentru a nu creea discriminări între ofertanţi.
În data de 05 februarie 2007 primim o altă delegaţie de la firma Global Finance, din care făcea parte şi
un reprezentant cu producţia de ţigle şi cărămidă în Grecia. A avut loc o discuţie ca între specialişti, prin întrebări
şi răspunsuri. Ïn 09 februarie 2007, societatea Consad AG solicită cerere de ofertă. S-au primit două plicuri de la
firma Wienerberger, unul pe adresa PAS-ului şi unul pe adresa firmei. Se menţionează interesul de a participa la
licitaţia de cumpărare a pachetului de acţiuni şi informaţii suplimentare pentru a face o ofertă în timp util. Este o
acţiune prin învăluire a reprezentanţilor Wienerberger, cu adrese scrise, cu telefoane alternative adresate lui
Corneliu şi lui Aurel. Apar discuţii între noi. Ne suspectam că unii de fapt îi încurajează şi îi susţin pe cei de la
firma Wienerberger. De aceea, în vederea formulării unui răspuns, părerile sunt împărţite. Încă o dată se confirmă
ce preţ are prima impresie. Analizam de asemenea şi recursul făcut de Vlase, pentru contestarea hotărârii
Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor din 23.11.2006. Consecinţa este că, Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare a emis ordonanţa de blocare de la tranzacţionare a 20 % din acţiunile societăţii dobândite prin aport de
numerar. Deşi acţionarii din pachetul de 70% au procuri individuale, apare totuşi şi ideea că acestea pot fi
revocate unilateral şi atunci soluţia este restricţionarea pachetului de acţiuni prin Depozitarul Central. Pentru
această operaţiune trebuie bani. O situaţie de care ne vom lovi mai târziu. Dacă mergeam să solicităm bani de la
cei din procuri, mulţi se puteau lăsa pagubaşi, mergând pe cont propriu.
În data de 13 februarie 2007, comisia celor 9 s-a întâlnit cu Sebastian, reprezentantul firmei Advent
International, care administrează o sumă de 330 milioane euro pentru investiţii în Europa de Sud-Est. Primele
investiţii au fost în trei fabrici de bere, în telefonie mobilă, Terapia Cluj, Dufa. În domeniul materialelor de
construcţii au investiţii făcute în Bulgaria, Turcia, Franţa. Ei îşi propun să achiziţioneze pachetul majoritar de
acţiuni de la Ceramica Iaşi şi ulterior să preia întreg pachetul de acţiuni. După Leier, patronul fabricii cu acelaşi
nume, acest domn Sebastian a făcut o impresie foarte bună. S-a dat astfel posibilitatea să discutăm pe îndelete
despre problemele fabricii, fiind vădit interesat de ce şi cum se face, posibilităţi de dezvoltare, probleme în curs
de rezolvare. Din desfăşurarea discuţiilor realizai că nu era o vizită formală, ci se ştia de ce şi despre ce
discutăm.
Au început să apară probleme când am ajuns la calendarul ofertei scrise, unde Sebastian menţionează:
„Unde sunt incluse fondurile de investiţii? În cererea de ofertă nu sunt precizate.” Se face menţiunea că se va
crea o firmă care va plăti acţionarii în cazul încheierii cu succes a afacerii. S-a mai făcut observaţia că nu este o
problemă obţinerea împuternicirii legalizate, doar cu scrisoarea de bonitate din partea unei bănci ar fi o problemă
de clarificat. Prin trecerea în revistă a documentelor de ofertare, a plusat pe solicitarea unei exclusivităţi.

72
Corneliu parează: „Noi v-am dat scris totul. Dumneavoastră numai ne-aţi vorbit, şi atunci ne trebuie şi
ceva credibil nu numai vorbe. V-aţi stabilit o valoare la care vreţi să cumpăraţi?”
Sebastian contraatacă: „V-aţi stabilit o valoare la care vreţi să vindeţi? Dacă stabilim aceste elemente, în
două luni de zile s-ar putea realiza vânzarea. Vă gândiţi şi vedeţi cum este mai bine.”
Aurel: „Propunerea dumneavoastră strică regulile jocului şi sunt scoşi din calcule nişte investitori. Atunci
noi nu am fi fair-play faţă de ceilalţi. Comisia se va întruni ulterior şi vă vom da un răspuns. Timpul trece repede şi
pe 26 februarie 2007 putem intra în competiţie.”
Sebastian precizează apoi: „Răspunsul ar trebui să vină repede, în cel mult o săptămână, după
prelucrarea datelor primite. Trebuie cântărite toate riscurile, avantajele şi dezavantajele. Procedura aleasă este
greoaie şi necesită pierdere de timp.”
Corneliu: „Valoarea acţiunilor a fost constantă datorită existenţei PAS. Orice decizie în timp a fost
contrabalansată de existenţa acestuia. Aşa că ne propunem să respectăm programul.”
Sebastian: „Nu contest valoarea acţiunilor pe piaţă, numai că totul trebuie să fie în timp util.” După o
scurtă vizită prin fabrică, Sebastian a plecat la aeroport pentru o altă destinaţie.
În data de 14 februarie 2007 ne întâlnim în comisie şi analizăm provocarea lui Sebastian. S-a pornit de
la preţul acţiunii. Au fost păreri nerealiste, până la a cere 5 euro pe acţiune.
Rodica: „Ce facem cu ceilalţi investitori la care le-am lansat oferta?”
Romeo: „Sunt de acord să dăm un preţ ţinând cont de preţul pieţei şi până luni să primim răspunsul,
continuând mai departe ceea ce ne-am propus.”
Maria: „Am temeri asupra garanţiei care ni se dă. Sunt pentru a continua ceea ce am început.”
Corneliu: „Sebastian se poate răzgândi şi atunci preţul acţiunii poate să scadă. Ca persoană fizică aş
bate palma, dar având în vedere câţi oameni reprezentăm, trebuie să gândim de două ori.”
Aurel: „Sunt sigur că nu ne va da preţul pe care îl vom cere. Ne-a studiat foarte bine şi este un bun
negociator. Această calitate noi nu o avem şi Sebastian a sesizat acest aspect. Să luăm informaţii din ţară, şi să
vedem cum a procedat cu alte intreprinderi preluate.”
Corneliu: „M-am informat de la cineva care a lucrat la firma Terapia Cluj. Investiţii nu au făcut, dar au
cosmetizat totul după care au vândut afacerea.”
La ora 9 a sosit avocatul firmei Leier pentru a solicita date suplimentare despre firmă, pe baza unui
chestionar trimis cu câteva zile înainte. Toate se fac în limitele păstrării unui echilibru cu accesul la informaţii.
Printre altele avocatul a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor până la 10 martie 2007. Atunci s-
a mers cu formula să primim mai mulţi specialişti din partea firmei de avocatură. Am fost rugaţi să înţelegem că
firma are sediul în străinătate şi este mai greu cu documentele şi limba de exprimare. Avocatul a avansat şi un
preţ probabil al acţiunii în jur de 4 lei pe acţiune.
La ora 11.00, firma Broker Cluj propune să acceptăm o vizită în intreprindere pentru 19 februarie 2007.
Ne propune de asemenea ca o bancă a consorţiului cu care lucrează brokerul să dea o garanţie pentru suma de
5.000.000 euro, prin scrisoare în care banii să fie blocaţi în contul lor.
La ora 13.00 ne întâlnim cu reprezentanţii firmei Arabesque. Ei intenţionează să cumpere Ceramica şi
împreună cu un partener străin să dezvolte afacerea. Ei se întreabă de ce suntem 9 persoane în comisie.
Constantin răspunde: „Pachetul de acţiuni reprezentând 70% din acţiunile societăţii este format dintr-un
acţionariat disipat. Tocmai această disipare a îngreunat mult luarea unor decizii, ceea ce ne-a determinat să ne
unim şi să vindem acţiunile. De aceea avem aceasta largă reprezentare.”
Reprezentantul firmei Arabesque: „Oferta dumneavoastră este dură şi eu cred că veţi avea puţini
ofertanţi.” S-au informat apoi asupra rezervei de argilă, capacităţii de producţie, tipuri de produse fabricate.
În data de 16 februarie 2007 primim de la firma Wienerberger o adresă prin care se solicita o ofertă.
Consilierul ne sugerează că dacă nu este o ofertă publică nu avem obligaţia să-i transmitem cerere de ofertă.
Domnul Iliescu, care s-a interesat despre Advent International, la solicitarea noastră, ne informează că referinţele
sunt foarte bune. Au cel mai mare potenţial de pe piaţă în prezent. De la ei se poate obţine un preţ bun.
Aurel: „De la Fondul Advent a venit oferta ca în două zile să le dăm răspuns cu un preţ acceptat de noi.”
Dl. Iliescu: „Vă sfătuiesc să daţi un preţ, chiar în limitele preţului stabilit de firma de evaluare, pentru că
este în parametri europeni.”
Corneliu: „Ce garanţii ne poate da el că oferă preţul?”
Dl. Iliescu: „Prima garanţie este că veţi obţine totuşi oferta. La ceilalţi le daţi răspuns că ofertele sunt în
analiză.”
Maria: „Dacă pe data de 26 februarie 2007 primim ofertele, cât le mai dăm ca perioadă?” Domnul
Iliescu: „30 de zile. Scrie în ofertă. Le propunem să semneze un accept, un acord prin care să agreeze preţul, o
rezervare pentru a permite investigaţii şi depunerea unei garanţii într-un cont escrow, garanţie care va reveni
Ceramicii în cazul că nu se ţin de cuvânt.”

73
Romeo: „Scrisoarea de garanţie a spus că ne-o dă pe o firmă şi afacerea o facem cu altcineva. Va
înfiinţa o firmă numai pentru această tranzacţie.”
Dl. Iliescu: „Nu are importanţă cine va discuta cu dumneavoastră. Garanţia va fi la dispoziţia firmei
dumneavoastră. Mi s-a atras atenţia că este serios, cel mai potent. Cumpără să câştige. Ţine 2-3 ani, creşte
valoarea şi vinde. Va da cel mai mult, mergeţi cu el. Vrea să încheie afacerea.”
Constantin: „A venit cel mai bine informat asupra societăţii noastre. Cunoştea evoluţia acţiunilor pe
piaţă. A intrat cu propunere directă.”
Dl. Iliescu: „Când el spune că acceptă preţul în 2-3 zile, se va trece la întocmirea unui document semnat
de ambele părţi, o înţelegere scrisă cu drepturi şi obligaţii. Vom pune o garanţie de un milion de euro. Din acel
moment se va trece la celelalte etape: transmiterea acţiunilor către Depozitarul Central, se va lua legătura cu
brokerul pentru prelucrarea procurilor – este o operaţiune care durează – ordinul de vânzare va fi în acelaşi timp
şi ordin de cumpărare. Alpha Finance şi-a dat acordul, dacă acceptăm să lucrăm cu ei, propun să-i abordăm, să
vedem ce oferă.”
Maria: „Sebastian ne-a făcut impresia că vrea să ne cumpere. Dacă îl lăsăm să participe la data de
26.02 ce se întâmplă?”
Dl. Iliescu: „El v-a cerut drept de exclusivitate, să nu mai participe cu oferta ca toţi ceilalţi.”
Corneliu: „După dumneavoastră, ţinând cont de regulile existente, care ar fi preţul?”
Dl. Iliescu: „Nu pot să vă răspund. Marea majoritate a fondurilor de investiţii vin în ideea de a specula.
Fie terenul este valoros, fie sparge şi vinde pe bucăţele să câştige imediat. M-am bucurat când am aflat că acest
fond are cel mai mare potenţial, însă atenţie va condiţiona după randament, profesionalism ş.a.
Aveam şi noi temerile noastre. Nu eram sub restricţiile unei oferte publice, dar căutam să fim atenţi cu
toţi, licitaţia desemnând câştigătorul. Oricât de „ferecaţi” ne-am propus să fim tot se mai scurgeau informaţii.
Doream să câştigăm, dar prin practici loiale. La un moment dat domnul Iliescu ne-a spus că în presă apăruseră
toate amănuntele legate de Ceramica Iaşi.
Aurel: „Să dăm o dezminţire, pentru că în presă a apărut numele lui Corneliu. Este o manipulare.”
Dl. Iliescu: „Eu aş proceda la sfătuirea SIF Cluj, că este de dorit să nu mai dea declaraţii în presă, este
incorect.”
Maria: „Au mai apărut şi alte articole, despre Leier, cu ambasadorul Austriei în vizită la Iaşi, care s-a
arătat interesat de Ceramica, ca şi reprezentanţii SIF Cluj, tot cu declaraţie de intenţie.”
Corneliu: „Dacă am lăsa să curgă procesul până la data de 26 februarie 2007, ce s-ar întâmpla?”
Domnul Iliescu: „După părerea mea s-ar putea să nu mai vină. V-a solicitat exclusivitate.” În continuare Corneliu
prezintă posibilii ofertanţi: SIF Broker Cluj, Leier, Advent, Reconstruction Capital, Global Finance, Comănescu,
Arabesque.
Dl. Iliescu: „Trebuie să analizaţi şi în funcţie de potenţialul fiecăruia. Afaceri fără risc nu există.”
Romeo: „Sunt de acord să dăm un răspuns pozitiv reprezentanţilor Fondului Advent.” Aurel aderă şi el la
această părere.
Maria: „Sunt de acord dacă din punct de vedere juridic nu are implicaţii.”
Corneliu: „ Mă supun majorităţii, dar dacă este ceva ilegal, sau chiar din punct de vedere moral, nu
putem accepta dinainte. Dacă este cineva care face o ofertă mai mare? Este bine să respectăm procedura
comunicată la toţi.”
Dl. Iliescu: „Se poate comunica să vină pe 26.02, având în vedere că suntem într-o procedură avansată
şi sunt şi alţi ofertanţi.”
Aurel: „Este posibil să ne facă oferta cea mai bună şi să obţinem preţul cel mai bun prin acea primă de
control.”
Dl. Iliescu: „Faptul că Advent v-a analizat înseamnă că v-a acceptat. Poate Corneliu să le dea un telefon
să vină pe data de 26 cu oferta şi promitem că vom accelera ritmul de finalizare.” În final nu s-au acceptat
excepţii de la regula iniţială.
Suntem în perioada când unii fac „auditarea” firmei pentru fundamentarea ofertei, alţii ne vizitează, alţii
încă îşi mai anunţă vizita. În aceste circumstanţe convenim să stopăm acest du-te-vino pentru că nu mai este
timp pentru depunerea ofertelor. Foarte multe fonduri îşi exprimaseră intenţia de cumpărare, dar veneau şi
plecau. Scopul nostru era să primim cât mai multe oferte. Mai erau 7 zile până la analiza ofertelor şi plicurile
întârziau să apară. S-a asigurat, preventiv, şi sâmbăta pentru primire şi asigurare oferte. Apar totuşi şase oferte
valabile în timpul regulamentar.
În data de 26 februarie 2007 se întruneşte comisia celor 9. Nu lipseşte nimeni. Este un moment solemn
şi o situaţie inedită. După cum s-a văzut noi am căutat „să respectăm regulile de circulaţie” pentru a nu avea
probleme care să ne aducă neplăceri ulterioare. Mulţi au venit, au văzut şi apoi au plecat. De la mulţi nici nu am
înţeles dacă nu eram noi pentru ei sau ei pentru noi. În asemenea situaţii nu strică să câştigi şi experienţă. La un

74
moment dat am avut perioade când nu se întâmpla nimic. Pentru noi erau emoţii, dacă nu reuşim? Am avut
emoţii şi cu sosirea ofertelor. Aproape toţi mai aveau nevoie de timp de gândire, de făcut rost de bani, de a avea
cât mai multe asigurări că intră într-o afacere bună. Aşa ne putem explica de ce ofertele au apărut aproape la
expirarea perioadei de depunere. Toţi ofertanţii merită stima şi consideraţia noastră. Au dovedit seriozitate, chiar
la preţ nu ne-au luat în râs, au făcut o evaluare obiectivă a firmei, au respectat regulile de parcurs ale acestei
acţiuni. Unii dintre ei au angajat cheltuieli până a ajunge în această etapă. De toate acestea noi am fost
conştienţi, de aceea am asigurat transparenţa pentru toţi, nu am făcut înţelegeri sau protocoale separate, nu am
avantajat pe unul sau pe altul. Poate a fost corectitudinea începătorului, dar şi tratamentul aplicat nouă de cei
care au intrat în competiţie. Nobleţea obligă. Emoţiile au atins pragul maxim la deschiderea plicurilor, care au fost
înregistrate în ordinea sosirii. Aşteptăm noi ora 10 pentru deschiderea plicurilor, dar simţeam în aer o anumită
presiune. Era presiunea exercitată telepatic de către reprezentanţii firmelor aflate în competiţie, care aşteptau
rezultatul. Deşi noi făcusem procedura de desfăşurare a licitaţiei, înainte de a începe, am mai făcut o repetiţie,
pentru a nu ne scăpa amănunte sau a sări etape.
Constatam că ne confruntăm cu patru situaţii:
- firme care au depus garanţia, dar nu în contul Ceramica Iaşi – cazul Arabesque;
- firme care au depus garanţia în contul de custodie – cazul Broker SA;
- firme care au apreciat că scrisoarea de bonitate se poate constitui ca şi o garanţie bancară –
Leier şi Wienerberger;
- firme ca şi fonduri de investiţii financiare care în oferta lor afirmă că nu practică asemenea
garanţii la cumpărarea pachetelor de acţiuni;
După cum se vede, fiecare îşi lua propriile sale garanţii şi nu erau dispuşi să blocheze o anumită sumă
de bani. Erau firme credibile, dar dispuse să facă „paşi” după ce erau siguri de reuşită. Facem menţiunea că toţi
ofertanţii au scris în mod lizibil pe plicuri datele de identificare, cu excepţia firmei Wienerberger, care nu şi-a
declarat identitatea, această firmă neprimind cerere de ofertă din partea comisiei. Comisia a hotărât să ia în
analiză toate ofertele prezentate. Se reţine faptul că toţi ofertanţii au în intenţie continuarea activităţii în fabrică cu
menţinerea profilului de producţie, investiţii în producţie şi extinderea pieţelor de desfacere. Se trece la analiza
ofertelor. Firma Wienerberger oferă un preţ de achiziţie care include şi prima de preluare de 4.75 lei/acţiune.
Oferta se poate extinde până la preluarea a 100% din acţiunile Ceramica Iaşi, cu condiţia ca 70,87% să poată fi
achiziţionat. Propune şi un plafon de investiţii de 10 milioane de euro. Firma Arabesque oferă 4.31 lei/acţiune
pentru un pachet de 70,87% din acţiunile societătii. Firma Advent International oferea 6.42 lei/acţiune incluzând şi
prima de preluare. Firma Broker SA oferea 4.50 lei/acţiune. Firma Leier oferea 3.75 lei/acţiune, mărimea primei
de preluare nefiind cuprinsă în preţ. Firma Global Finance oferea 5.50 lei/acţiune plus o primă de control ce
urmează a fi negociată.
Din analiza ofertelor rezulta că Advent International a oferit cel mai bun preţ, această ofertă fiind
condiţionată de următoarele:
- acordarea unei perioade de exclusivitate de 45 de zile;
- efectuarea unei auditări financiare a societăţii conform standardelor naţionale şi internaţionale;
- alocarea unui timp de trei săptămâni pentru negocierea şi semnarea contractului;
Aurel: „Exclusivitatea este pentru o perioadă prea mare. Ce riscuri putem avea?” Corneliu îl contactează
telefonic pe domnul Iliescu, iar acesta precizează ca oferta are valabilitate 15 zile pentru pronunţare.
Romeo: „Atât Advent Internaţional, cât şi Global Finance au solicitat perioada de exclusivitate, rezultă că
se exclud reciproc.”
Lica: „Advent International ar trebui să ofere garanţii, fiind preţul cel mai bun.”
Constantin: „Advent Internaţional şi Global Finance au oferit preţul cel mai bun. Unuia ar trebui să îi
acordăm perioada de exclusivitate.”
Georgeta: „sunt de aceeaşi părere, dar trebuie să avem o formă de contract şi garanţii.” Domnul Iliescu
recomandă că aceste discuţii să le avem direct cu reprezentantul firmei Advent Internaţional, pentru operativitate.
S-a acceptat până la urmă că scrisoarea de garanţie este în uzanţa unor investitori, dar nu şi în practica altora.
Un asemenea acord se poate face, dar care este garanţia noastră faţă de Advent Internaţional?
Corneliu: „Cu ce să garantăm? Cu acţiunile?”
Constantin: „Acţiunile sunt blocate, deci constituie o formă de garanţie.” Corneliu ne propune să
deliberăm.
În urma analizei ofertelor, comisia mandatată de acţionari pentru vânzarea pachetului majoritar de
acţiuni de la SC Ceramica SA Iaşi, pe baza principiului „totul sau nimic”, a rezultat că societatea de investiţii
financiare Advent Internaţional are oferta care întruneşte condiţiile ce răspund scopului acţionarilor. Se supune la
vot şi comisia votează în unanimitate alegerea firmei Advent Internaţional. Georgeta propune ca reprezentantul
firmei Advent Internaţional să fie contactat şi dacă timpul îi permite să se deplaseze la noi, pentru a-i comunica

75
rezultatul şi a analiza şi alte probleme de parcurs. S-a prezentat la firmă Sebastian. Discuţiile purtate au vizat
preţul oferit pe acţiune, perioada de exclusivitate, timpul alocat pentru due diligence, cu insistarea asupra
aspectelor de garanţii. Pentru a nu se înşela aşteptările acţionarilor şi a se efectua de către Advent Internaţional
cheltuieli inutile, s-au convenit următoarele:
- ambele părţi să depună efort pentru scurtarea perioadei de exclusivitate;
- să se dea dovadă de seriozitate de ambele părti;
- să găsim împreună o soluţie pentru garanţii reciproce, pentru a se desfăşura în condiţii
relaxate următoarele etape de negociere.
S-a convenit ca imediat, în zilele următoare, să fie trimişi experţi în societate pentru evaluare, care vor
lucra în baza unui contract de confidenţialitate. Părţile au semnat un protocol prin care s-au stabilit etapele de
parcurs şi direcţiile de acţiune. Trebuie să reamintim că acest domn Sebastian a pendulat inteligent în a răspunde
orizontului nostru de aşteptare şi a–şi lămuri superiorii de a se merge în cursă cu o ofertă suficient de generoasă.
Ştiindu-se că cei cu bani sunt şi zgârciţi. În discuţiile preliminare, ca şi nivel de preţ rezonabil, ne aşteptam cam la
7 lei/acţiune, deşi nu o spuneam cu voce tare. Când am fost puşi faţă în faţă cu realitatea şi cât de diferite sunt
percepţiile ca şi nivel de preţ oferit de alţii, preţul celor de la Fondul Advent ne-a redat răsuflarea. Oferirea acestui
preţ la licitaţia finală arată constanţa Adventului, faptul că trimiseseră la înaintare un om care ştia ce vrea, care a
avut fler, a insistat fără a fi agasant, ne-a studiat bine pe noi, dar i-a mirosit şi pe ceilalţi concurenţi. Şi poate nu
este lipsit de importanţă, a avut libertate de mişcare care nu-l punea în situaţia de a suna din oră în oră pe
superiorii săi. După cum se poate observa nimeni nu se aruncă în apă înainte de a încerca să vadă dacă este
rece sau caldă. Eram în situaţia înregistrării unui succes de etapă.
Comisia a hotărât ca în termen legal să se răspundă în scris ofertanţilor asupra rezultatului selecţiei
ofertelor. În data de 02 martie 2007 au venit la sediul firmei Sebastian însoţit de Emma, coordonatoarea activităţii
Advent Internaţional în România şi nu numai. S-a trecut la organizarea şi desfăşurarea acţiunii de due diligence.
S-a încheiat contract de confidenţialitate. Constantin urma să gestioneze documentele şi s-au stabilit persoane
de contact pentru toate domeniile de activitate din firmă. Să acceptăm, noi cu Sebastian ne cam obişnuisem.
Avea ceva în felul său de a fi care îl făcea simpatic. Emma, o persoană distinsă, fără ostentaţie, aparent
modestă, cu o privire caldă, dar pătrunzătoare. Emana linişte şi încredere în jurul ei. Este poate aureola celor cu
răspundere mare şi conştienţi de valoarea lor. Mi-am zis din prima că se poate conta pe ea şi nu m-am înşelat. A
fost mereu prezentă acolo unde şi când a fost nevoie. Reprezentanţii firmei Advent au venit astăzi să ia şi pulsul
fabricii dupa Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 februarie 2007, când a fost revocat din funcţia de director
general Corneliu. Au venit să cunoască noua formă organizatorică şi de management a firmei, dacă mai păstram
valabile cele stabilite în ziua de 26 februarie 2007. De altfel Corneliu nici nu a fost prezent la întâlnirea de astăzi.
Prezenţa lui la întâlnirile comisiei o vom „negocia” în zilele următoare.
Comisia celor 9, deşi desemnată de masa acţionarilor din firmă, avea legitimitate, dar nu avea coerenţă
şi simţul răspunderii în a-şi îndeplini atribuţiile cel puţin la începutul activităţii sale. În data de 27 februarie 2007 a
avut loc revocarea lui Corneliu din functiile executive, membru al comisiei, perceput ca şi preşedinte al ei în
virtutea funcţiei de director general. Ori fiind cunoscut cu ceva timp înainte acest deznodământ, noi am circulat o
perioadă ca o maşină fără direcţie, deşi Corneliu primea oficial toate adresele, telefoanele, putând angaja şi
întâlniri cu terţi interesaţi în cumpărarea pachetului nostru de acţiuni. De aceea şedinţele comisiei erau
tensionate, fără agenda de probleme şi fără finalitate. Corneliu propunea să conducem şedinţele comisiei prin
rotaţie, noi ne declinam această calitate întrucât toate informaţiile treceau pe la el. Pentru că unii dintre noi se
reprezentau pe ei înşişi şi nu pe acţionari, aveau ieşiri necontrolate şi dese crize de personalitate. Ajunsesem că
nu avea uneori, cine să scrie procesul verbal. Dacă nu dădea Corneliu tonul prin neimplicare, ezitare sau disipare
a răspunderii, era imediat cineva „de serviciu” care tensiona atmosfera, pentru că după unii, noi trebuia să ne
facem că muncim în comisie. Aşa că nu greşim dacă afirmăm că acţiunile noastre au avut două preţuri, unul în
bani şi altul în nervi şi griji, diferenţiat în funcţie de gradul de răspundere şi simţire al fiecăruia. Totuşi comisia şi-a
dus misiunea până la capăt. A mai fost alternanţa unor perioade mai mult bune decât rele şi un amestec de
ruşine cu frica că pot fi consecinţe juridice dacă nu reuşeam. Noi aveam totuşi un mandat. Poate a fost o şansă
dată de viaţă nouă, pentru a arăta că putem face ceva bun şi pentru alţii. Nu am salutat gesturile unora dintre noi
când Corneliu, deşi nu mai era salariat la firmă, venea totuşi la întrunirile comisiei şi era tratat de parcă ar fi
suferit de cine ştie ce boală molipsitoare. Se pare că pe unii dintre noi îi cam strângeau „pantofii” răspunderii şi ai
comportamentului civilizat.
Am insistat pe aceste aspecte pentru a arăta că nu erau destule problemele pe care ni le făceau unii din
afară, ne mai „lucram” şi noi din interior. Dar Dumnezeu nu s-a potrivit la noi păcătoşii. După preluarea conducerii
firmei de către Aurel, s-a schimbat cumva situaţia prin faptul că unii dintre noi îşi atinseseră scopul, iar alţii erau
suficient de înţelepţi pentru a nu folosi cearta ca un fel de „hrană de fiecare zi.” Am reuşit şi pentru că majoritatea
celor 9 au participat la întrunirile de evaluare. Unii numărau numai „morţii” şi „răniţii”, nu au simţit toţi gustul

76
confruntării, al luptei, al câştigului sau al pierderii la limită. Ei primeau doar rapoarte şi semnau împuterniciri. Cei
care se confruntau cu „inamicul” nu aveau voie să se enerveze sau să fabuleze. Concentrarea era cuvântul de
ordine. Pentru asumarea unui asemenea rol trebuie exerciţiu şi nu numai. Această stare de fapt a fost percepută
şi de partenerul nostru Advent, care a avut înţelepciunea să ia lucrurile aşa cum sunt şi să ne sprijine efectiv
atunci când ne împotmoleam.
În data de 27 martie 2007 se întruneşte comisia de negociere. Participă Emma şi Sebastian. Sebastian
este mulţumit cum a decurs până acum cercetarea documentelor. Nu sunt probleme deosebite. Emma s-a
pronunţat că doreşte să micşoreze timpul de exclusivitate la mai puţin de 45 de zile. Această preocupare este
legată şi de ţinerea acţionarilor în grup. Constantin informează că s-a luat legătura cu Depozitarul Central în
vederea gajării pachetului de acţiuni în baza procurilor originale.
Aurel: „Condiţia principală este să putem face restricţionarea acţiunilor ca atât noi, cât şi firma care
cumpără să ştim pe ce contăm.”
Emma: „Vom solicita oferte de la brokeri pentru negocierea avantajoasă a comisionului.”
Aurel, (văzând că toate decurg într-o atmosferă relaxată şi că nu au fost probleme până acum la
capitolul due diligence, s-a gândit să pluseze): „În momentul termenului de 45 de zile vom relua acţiunea de
negociere de la zero, inclusiv preţul.”
Emma contraatacă: „Oferta făcută de noi, trebuie să înţelegeţi că este finală. Şi perspectiva de
dezvoltare a firmei trebuie avută în vedere. Intenţionăm să facem un volum mare de investiţii şi asta se face tot
cu bani.”
Aurel revine: „Piaţa îşi spune şi ea cuvântul.”
Emma: „Oferta a fost fermă şi precisă şi nu s-a luat în calcul nici în sus nici în jos.”
Maria intervine şi ea: „Sunt unele întrebări care vin de la acţionari referitoare la preţ şi ar fi bine să se
lămurească în ce condiţii se poate obţine preţul cel mai bun.”
În intervalul 27 februarie 2007÷04 aprilie 2007 noi am pendulat în două luntri. Pe de o parte toţi, unii de
ochii lumii, eram pentru continuarea procesului de vânzare în condiţiile convenite până atunci. Alţii operau
individual sau în grupuri mici pentru a nu reuşi această acţiune. Ce preţ au plătit unii dintre noi pentru această
reuşită? Program până la nouă seara. Din cei desemnaţi să se ocupe de diferite probleme au rămas doar câţiva,
pentru că o bună parte din „pucişti” aveau alte priorităţi. Se reparau wc-urile din pavilionul administrativ cu un
zgomot infernal de la ora şapte dimineaţa şi până seara târziu în timp ce era nevoie de linişte, se analizau
documente, se dădeau explicaţii. În concluzie o atitudine de genul dacă iese bine, dacă nu tot bine. Pentru că noi
nu mai vrem să vindem. Acesta a fost curentul care a adus în faţă noua conducere. O situaţie care a fost tranşată
până la urmă în favoarea vânzării de către realitatea din teren.
Mai era în aşteptare şi o altă problemă deosebită, de asigurare a pachetului de acţiuni care nu era
restricţionat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ce necesita cheltuieli de blocare şi deblocare conturi ale
actionarilor la Depozitarul Central. Aceşti bani trebuiau încasaţi de la fiecare acţionar. Era vorba de milioane de
lei vechi de persoană. Un motiv serios să dăm acţiunea peste cap. Şi aici Advent a fost alături de noi cu
înţelegere şi sprijin efectiv. Chiar lungirea termenului de finalizare a acţiunii era pe motive „moştenite”, respectiv
procese pe rol cu alţi acţionari, cu consecinţa blocării a 20% din acţiunile societăţii de către Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare. Cauze care puteau fi puse în seama noastră. Dacă evaluam realist situaţia erau suficiente
temeri care să ne facă mai prudenţi şi mai cooperanţi cu cei cu care am bătut palma.
În data de 27 aprilie 2007 are loc analiza proiectului contractului de vânzare acţiuni cu participarea
consilierului Iliescu. Încep să-şi facă apariţia treptat diferite momente ale „adevărului”. Analizând contractul,
consilierul nu are obiecţiuni, doar că exista şi posibilitatea tranzacţiei în etape, pentru că nu este sigur că toate
acţiunile sunt libere de sarcină. Această situaţie se datorează şi faptului că nu i s-au prezentat cumpărătorului
situaţia la zi a proceselor pe rol, precum şi trecerea acţiunilor din PAS către Depozitarul Central, respectiv piaţa
Rasdaq. Pentru această operaţiune trebuia respectată o anume procedură. De aceea ne recomandă folosirea
unui custode (a unei bănci) prin deschiderea unui cont escrow. Se poate ca acest custode să fie chiar brokerul şi
să primească instrucţiuni de la vânzător, dar întâi trebuie să punem o clauză. Să apară ordinul de vânzare şi
suma indiferent de mărimea pachetului, după care să se facă transferul de acţiuni. Brokerul poate să facă
operaţiuni în nume propriu. Consilierul concluzionează că contractul este bun.
Aurel: „Propun să parcurgem contractul de la un capăt la altul. Deschiderea unui cont escrow costă
foarte mult.”
Constantin: „O problemă este cu pachetul de 20% acţiuni subscrise, la care sunt procese pe rol, cu
persoane fizice şi juridice, care deşi au renunţat la litigii, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cere imperativ
hotărâre judecătorească defintivă şi irevocabilă.”
Convenim cu toţii că va fi greu de pătruns şi de găsit înţelegere la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. Iar un proces pornit este greu de oprit. Sugestia consilierului este să vindem doar pachetul liber de

77
sarcini, fără partea de 20% care este restricţionat. Mai putem adăuga nişte clauze cum ar fi: păstrarea obiectului
de activitate, păstrarea conducerii şi a personalului o perioadă de timp, dezvoltarea în continuare a societăţii şi
alte clauze.
Aurel întreabă: „Se mai poate mări preţul oferit de cumpărător?”
„Nu se mai poate mări preţul pe acţiune, o dată palma bătută. Puteţi fi influenţaţi de creşterea preţului pe
piaţă. Este o creştere artificială, nu reflectă realitatea”, precizează domnul Iliescu.
Cu referire la comisionul brokerului (0.25%) se apreciază ca fiind bun, deoarece 0.19% este fix al
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Daniel face observaţii asupra punctului 5.1.14 „impact semnificativ”, să
fie precizat mai clar.
Constantin: „În cazul în care nu avem deschis un cont escrow, nu lucrăm cu un custode, ce riscuri
avem?”
Dl. Iliescu: „Riscul cel mai mare este atunci când tranzacţia se va face pe felii. Dar lucrând pe încredere
de ambele părţi este valabil pentru tot pachetul din contract. Interesul nostru este să le vindem toate o dată.
Termenul este precizat în contract de 14 zile după ce sunt îndeplinite condiţiile de la punctul 2.”
Propunerea noastră este de 3 luni. Consultantul mai propune să discutăm cu cumpărătorul pentru
trecerea în contract a unei sume pentru diverse cheltuieli ocazionale, având în vedere că se încasează cu greu
banii de la acţionarii cu procuri. Daniel este invitat să se ocupe de acţiunile pe rol la Judecătorie pentru ca în jurul
datei de 15 mai 2007 să fie semnat contractul.
În data de 03 mai 2007 se întruneşte comisia celor 9. Participă ca invitaţi Sebastian şi Daniel. Analizăm
forma revizuită a contractului de vânzare-cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni. Sebastian informează că
fondul cumpără acţiunile printr-o companie care se va numi Eurobrik Internaţional BV. Banii pentru acţiuni se
depun la firma de intermediere Intercapital din Bucureşti. Ca valoare, se va transfera un procent de 80%, pentru a
fi rezerva pentru eventualii vânzători de acţiuni Ceramica. Toată tranzacţia se doreşte a fi deosebit de
transparentă. Denumirea actuală a firmei este „UGIROFIN BV” Olanda. Cumpărătorul, respectiv Advent
Internaţional, este pregătit să cumpere pentru început un pachet de 56%, având în vedere acţiunile subscrise
care sunt suspendate de la tranzacţionare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Aurel: „Eu vă solicit prelungirea termenului de finalizare al contractului mai mult de 14 zile specificate la
„data finalizării. Termenul de 90 de zile de la punctul 11.1 al contractului se referă în mod expres la rezolvarea
problemelor din punctul 2.3 de care depinde totul.”
Sebastian: „Interesul Advent-ului este să cumpere tot pachetul de acţiuni pentru a dezvolta în continuare
firma.”
Constantin: „Aduc în atenţie faptul că avem nevoie de o sumă de bani pentru achitarea restricţionării
acţiunilor ce se vor trece în conturile actionarilor de la PAS, apoi extrasul de cont în istoric şi alte cheltuieli.”
Sebastian: „Vom vira noi banii pentru aceste plăţi conform prevederilor contractuale.”
Aurel: „Propun să definim mai bine procedurile arbitrare semnificative.” După câteva discuţii se admite:
individual să nu depăşească 10.000 euro, iar cumulat 100.000 euro, iar impactul semnificativ să fie limitat la
30.000 euro.
Constantin: „Propun să mai completăm contractul cu următoarele: cumpărătorul se obligă să menţină
obiectul de activitate al firmei, cumpărătorul va efectua investiţii în dezvoltarea şi modernizarea societăţii.”
Sebastian: „În pauza de masă voi trimite documentele la Bucureşti la grupul de jurişti pentru
reformulare.”
Aurel: „Faptul că o parte din acţiuni, respectiv 20%, se impozitează cu 16%, propun ca diferenţa de 15%
să fie suportată de către cumpărător.”
Sebastian: „Emma este plecată la Londra tocmai pentru o serie de discuţii în sensul de mai sus.”
Romeo: „Nu am reţineri pentru semnarea contractului.”
Aurel: „Părerea mea, ca şi a consultantului, este că avem un contract bazat pe încredere reciprocă.”
Constantin: „Apreciez că prevederele contractului sunt acoperitoare din toate punctele de vedere, pentru
că se vinde şi se cumpără o societate cu oameni cu tot şi nu-i uşor.”
Lica: „Sunt de acord cu contractul. Propun să-i verificăm împuternicirea lui Sebastian din partea
holdingului de fonduri.”
S-au reluat apoi discuţiile privind măsurile împotriva celor care au vândut acţiunile restricţionate sub
procură. Părerile sunt împărţite. Nu s-a luat nici o hotărâre fermă şi clară. S-a semnat contractul inclusiv anexa.
S-a trecut apoi la întocmirea planului de bătaie pentru abordarea brokerului.
Aurel: „Insist asupra necesităţii de a se mări preţul, pentru a fi impozitul liniar şi la acţiunile subscrise.”
Sebastian: „V-am promis şi am cuvânt.”
Aşa au venit „americanii” în Ceramica Iaşi. Fondul cu care negociam, fiind american, lucra prin el însuşi,
nu cu asociaţi, ceea ce dădea mai multe speranţe de reuşită decât dacă vindeam printr-un sindicat de firme, cum

78
au fost unele oferte. Punctul tare al nostru, pe lângă profitabilitatea firmei şi prestigiul său, a fost oferirea unui
pachet de acţiuni de peste 70% din acţiunile firmei. Dar de aici şi până la tranzacţia finală a fost un drum lung şi
anevoios. Pentru istorie, şi pentru cei care sunt înclinaţi să intre în pielea lui Toma necredinciosul, afirm în
cunoştinţă de cauză că nimeni din comisia celor 9 nu a beneficiat de alte foloase decât banii pe acţiuni ca şi
ceilalţi acţionari. De aceea noi am fost numai sub presiunea timpului şi nu obligaţi sau condiţionaţi, decât de
cuvântul dat. Şansa reuşitei am apărat-o împreună, noi şi Advent-ul care s-a dovedit un partener de încredere pe
întreg parcursul acţiunii şi în toate momentele delicate.
Drumul parcurs de noi si de partenerul nostru Advent, a fost destul de lung şi anevoios, când am putut
să ne cunoaştem, să ne acordăm încredere şi să ne sprijinim la nevoie. Adventul a avut stil, noi am avut
disponibilitate şi fair-playul ne-a animat pe toţi cei implicaţi în această acţiune.

79
Cap. 12 Războiul de 60 de zile
(Agonie şi extaz)

Dacă în capitolul anterior am tratat relaţiile firmei Ceramica Iaşi cu ofertanţii până s-a ajuns la un final
agreat de ambele părţi, în continuare vom analiza lupta dusă pe de o parte pentru a menţine compact pachetul
de acţiuni ofertat şi pe de altă parte să eliberăm de sarcini pachetul de acţiuni pentru vânzare.
În neştiinţa noastră credeam că este simplu. Mergeam până acolo, după declanşarea procesului
vânzării, că nu mai vindem, după unii, sau când nu mai aveam chef să ne luptăm puneam nereuşitele pe seama
unor aşa-zise „influenţe politice”. În condiţiile în care acţionam în baza unor procuri speciale individuale, care
expirau pe 30 mai 2007, noi am bătut câmpii cu graţie vreo 30 de zile, care se vor răzbuna pe parcurs. Dar i-a
trebuit şi lui Aurel un timp, ca director general, pentru a se convinge că singura opţiune realistă este vânzarea
pachetului majoritar de acţiuni. După ce ne-am trezit din „beţie” şi am făcut „ordine” în fabrică, trebuia să ne
mobilizăm şi să acţionăm organizat pentru a recupera timpul pierdut.
Suntem în data de 2 aprilie 2007. Până acum am acţionat, precum spunea generalul Berthelot despre
armata română: „Românii dimineaţa se organizează, peste zi se reorganizează, iar seara se dezorganizează şi a
doua zi o iau de la început”. Această zi m-a găsit pe mine şi pe Daniel la sediul Depozitarului Central SA
Bucureşti, unde între orele 11 şi 13 am avut o întrevedere cu domnii Manole, Licsandru şi doamna Goga, oameni
deosebiţi, buni profesionişti, înţelegători pentru situaţia noastră, dându-ne soluţii care au fost viabile în timp. Pe
tot parcursul derulării acţiunii de vânzare a acţiunilor ne-au dat numai prilejuri să-i vorbim de bine. Asta este o
părere formată în timp, pentru că iniţial ne-am deplasat cu mari emoţii la sediul Depozitarului Central. Aveam mai
multe motive pentru aceste temeri, printre care enumerăm: la sfârşitul anului 2006, la intervenţia Registrului
Independent Moldova (RIM) Iaşi, nu a recunoscut Depozitarul puterea juridică a procurii speciale colective
încheiate la Ceramica Iaşi, pentru a opera imediat restricţionarea la vânzare a acţiunilor din procură.
Corespondenţa anterioară, purtată de noi cu Depozitarul Central, s-a lovit de aceeaşi neînţelegere. Ne-am
convins că nimic nu înlocuieşte discuţia faţă în faţă. La începutul anului 2007 Depozitarul Central preluase
atribuţiile de Registru la nivel naţional şi îşi disipase în ţară puncte de lucru cu atribuţiuni limitate. Registrul
Independent Moldova Iaşi, ca şi alte registre care existaseră până atunci, intrase într-o lungă aşteptare, că poate
se mai întâmplă ceva.
La sediul Depozitarului Central nu mai fusesem niciodată. Ce ne-a surprins, când ne deplasam pe jos de
la Gara de Nord la sediul Depozitarului, au fost reprezentanţele improvizate ale mai multor societăţi de vânzare-
cumpărare acţiuni. Era un fel, dacă vreţi, de Lipscani pentru comercializarea acţiunilor sau ca un fel de ambasade
improvizate pe lângă Înalta Poartă care este desigur Depozitarul Central. La intrarea în Depozitar alt element de
mirare. Aşteptau, înghesuiţi pe mai multe rânduri, la prima oră a dimineţii, sute de cuponari pentru a-şi scoate
extras de cont în vederea vinderii acţiunilor. Erau acolo oameni simpli din toată ţara. Nu ieşea bine omul din
curtea Depozitarului că se înfiinţa în faţa sa o persoană „binevoitoare” care îl îndemna „dezinteresat” către una
din „ambasadele” din jur, dându-i un bileţel pentru a nu greşi adresa. În delegaţiile mele dese pe la Depozitar, am
parcurs pe jos până la Gara de Nord traseul pe care se deplasau mai multe grupuri, în special femei de la ţară,
care nu prea erau încântate cu cât au vândut acţiunile şi se întrebau dacă au făcut bine sau nu. Cum ştim
oamenii de la ţară sunt mai rezervaţi, se despart mai greu de ce este a lor. Sigur, unii erau mai norocoşi, după
ridicarea extrasului de cont aşteptau în stradă, în faţa Depozitarului Central până venea o rudă sau o cunoştinţă
din Bucureşti, care era mai versată cu mersul lucrurilor printre „străini” şi a pieţei acţiunilor.
Ajungem la sediul Depozitarului. Suntem invitaţi într-o sală cu o masă mare şi mai multe scaune, aflata
la parter. Intrăm în sală şi aşteptăm. Nu am menţionat că pentru această întrevedere, în prealabil am transmis
adresă scrisă către Depozitar, convenind ziua, ora, tematica şi persoanele care participă la întrevedere. Am avut
confirmarea şi am venit. Cum am mai spus, reprezentanţii Depozitarului Central fiind persoane deosebit de
agreabile, la întâlnire s-a trecut repede peste introducere. Ne-au ascultat cu atenţie, cam neîncrezători că vom
reuşi ce ne-am propus. Am înţeles din desfăşurarea discuţiilor că acţiunea noastră era fără precedent.
Chiar dacă Daniel nu a aderat din prima, ca în urma delegaţiilor la diferite instituţii, să facem la
întoarcere un raport scris, până la urma s-a conformat. Raţiunea acestor rapoarte era să asigurăm transparenţa
deplasărilor noastre, că am acţionat în baza unui mandat, că sunt încă multe de făcut, la care trebuia să mai
implicăm şi pe alţii, că acţiunea noastră de vânzare a acţiunilor este complexă şi încă cu multe necunoscute.
După fiecare delegaţie, la venirea în fabrică făceam un desfăşurator cu probleme de rezolvat, cu
termene şi responsabilităţi, pe care Aurel le transmitea la cei implicaţi şi susţinea rezolvarea lor. Era un fel de a
căra apa cu ciurul. Azi stabileam 10-20 de probleme de rezolvat, se rezolvau şi apăreau alte 10 de rezolvat. Nu

80
ştiu cum pot convinge cititorul că acţiunea noastră de vânzare a acţiunilor a fost de multe ori sub blestemul
mitului lui Sisif. Dar imitându-l pe Voltaire, „ N-am îndreptat către Dumnezeu decât o singură rugă, una foarte
scurtă: „ O, Doamne, fă-mi duşmanii ridicoli „. Iar Dumnezeu mi-a împlinit ruga „. Cum am constatat pe parcurs,
fiecare om are un călcâi a lui Ahile, care poate face diferenţa prin victorie sau înfrângere. Încurajaţi de rezultatul
misiunii reuşite la conducerea Depozitarului, din data de 02 aprilie 2007, am trecut la deschiderea mai multor
fronturi.
A fost mare miza acestei întâlniri, confirmând oficial valabilitatea procurilor noastre şi implicit operarea
lor în Registrul Acţionarilor. Se apropia luna mai 2007, cu termenul de scadenţă al procurilor. Acţionarii cu procuri
erau tot mai neliniştiţi. Întrebau, somau, se vorbea că până la urmă nu puteai să ţii pe nimeni cu forţa, dar, puşi în
faţa unui fapt împlinit, prin restricţionare, se mai cuminţeau o zi. Acţiunea noastră era la lumina zilei, ne dădeau
cam mulţi târcoale, încercau să construiască capete de pod, în fabrică erau destui lacomi care nu dispreţuiau
rolul de cârtiţă şi atunci căutam o „vestă antiglonţ”. Şi pentru această vestă, eu şi cu Daniel, ne-am deplasat iar la
Depozitar, în ziua de 10 aprilie 2007 pentru a analiza condiţiile concrete de restricţionare a acţiunilor. Adică să le
punem la adăpost de atacul ,, moliilor ,, , cei care încercau să-şi vândă acţiunile deşi semnase procura. În
aceeaşi zi am luat legătura cu firma de consiliere şi firma selectată cu oferta de cumpărare. În data de 17 aprilie
2007 Georgeta înaintează către directorul general cerere pentru a se retrage din comisia de vânzare, motivând
că nu poate răspunde la întrebările acţionarilor. Numai că directorul general nu avea nici un amestec şi nici o
competenţă în schimbarea vreunui membru al comisiei. Şi apoi nu dădea deloc bine, când eram băgaţi până la
gât în probleme, ca unii dintre noi, şi mai ales liderul de sindicat, să defileze solo. Trebuie să ne obişnuim şi cu
asemenea gesturi, pentru că pe parcurs şi alţi membri ai comisiei s-au cerut afară, dar nu în scris.
În „Ziarul de Iaşi” din 19 aprilie 2007 sunt semnalate un şir de tranzacţii cu o parte din acţiunile Siretul
Paşcani, respectiv vânzări, răscumpărări de acţiuni făcute de acelaşi acţionar. Nu-i de mirare, în cadrul
acţionariatului sunt şi societăţi de brokeraj, care stăpânesc bine această materie. Se reconfirmă continuarea
programului de investiţii în această societate. Era una din societăţile monitorizate de noi privind efectele
modificării structurii acţionariatului.
În cursul lunii aprilie 2007 pot spune că mi-am împărţit sarcinile cu Aurel. El trebuia să obţină din partea
lui Vlase, persoană fizică, şi de la firma Vasion, persoană juridică, prin demersuri personale şi oficiale, ca aceştia
să renunţe la cele trei acţiuni în trei dosare diferite aflate pe rol la instanţă. Concomitent, eu şi Daniel eram cu
delegaţiile la mai marii din capitală. SC Vasion SRL Bacău, profilat pe desfacerea materialelor de construcţii, a
fost un client tradiţional al Ceramicii, ulterior devenind şi acţionar.
În perioada cât Corneliu a condus Ceramica, nu a fost în relaţii prea amicale cu Vlase. Se suspectau
reciproc, ţinea fiecare la preţ. Vlase avea impresia că este nedreptăţit faţă de alţi clienţi. Şi atunci, pe stricarea
unei relaţii între persoane, s-au stricat relaţiile şi între societăţile noastre. Pe cale de consecinţă, domnul Vlase,
prevalându-se de calitatea de acţionar al Ceramicii, a recurs la o serie de măsuri „haiduceşti” împotriva Ceramicii
Iaşi. Aceste acţiuni s-au consumat prin prezenţa sa la adunarea generală a acţionarilor unde a folosit elemente
de intimidare prin filmarea şi înregistrarea lucrărilor adunării fără o aprobare prealabilă, fiind invitat afară de către
acţionarii majoritari. Apoi, la alte adunări, căuta mereu „nod în papură”, care s-a concretizat până la recordul de
trei procese pe rol pe teme de acţionariat cu Ceramica Iaşi. Aceste procese, până la un anumit moment, ne-au
convenit, pentru că dadea argumente Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare pentru a restricţiona de la vânzare
un pachet de 20% din acţiunile societăţii.
Când am intrat în procesul de negociere a vânzării pachetului majoritar de acţiuni al societăţii şi când
întreg pachetul de acţiuni oferit la vânzare trebuia să fie eliberat de obligaţii, procesele pe rol ne încurcau. Situaţia
era cu atât mai presantă cu cât noi depindeam de termene strânse care nu se armonizau cu viteza de melc a
consumării termenelor de judecată. La care se poate adăuga şi „valabilitatea” soluţiilor date pentru a fi însuşite de
Comisia Naţională de Valori Mobiliare. Pentru a ieşi din impas, Aurel, după preluarea conducerii, a avut o
întâlnire prealabilă cu Vlase, prin care s-a reiterat intenţia noastră de a avea relaţii construite pe alte baze decât
înainte. Apreciem că Vlase a răspuns pozitiv la demersul nostru. Gesturile sale au fost prietenoase atât prin
acţiunile personale, cât şi prin mobilizarea avocaţilor pentru a stinge procesele pe rol. După cum s-a văzut, este
greu de oprit o piatră care se rostogoleşte din munte. La fel şi cele trei procese pe rol, pentru a fi stinse au
necesitat alte şi alte termene de judecată, cu timp preţios pierdut şi cu mormane de corespondenţă cu Comisia
Naţională de Valori Mobiliare.
În ziarul „Ziua de Iaşi” din 03 mai 2007, referindu-se la date din Raportul Consiliului de Administraţie la
SC Ceramica Iaşi, pentru anul 2006, pune accentul pe profitul realizat de 60,62 miliarde lei şi repartizarea
acestuia cu pondere pentru proiectele de investiţii. Se subliniază de asemenea viziunea optimistă asupra
activitităţii societăţii şi în anul 2007, care vor fi potenţate de performanţele aşteptate de la noua investiţie pusă în
funcţiune în 2005. Erau semnele pe care noi le dădeam în piaţă, preluate apoi de presă, fiind în plin proces de

81
negociere a vânzării pachetului majoritar de acţiuni. Ele încurajau investiţia şi menţineau preţul acţiunilor într-un
trend ascendent.
Business Magazin, în data de 04 mai 2007, prezenta cei mai importanţi manageri de fonduri de investiţii
care investesc în România. Pe noi ne interesa Advent Internaţional, care a reconfirmat că dispune de un fond de
investiţii în valoare de 330 milioane de euro, dedicat Europei Centrale şi de Est. O treime din această sumă ar
putea fi investită în România. Erau prezentate şi alte fonduri care ne-au curtat, dar cu care nu ne-am logodit.
După cum am mai arătat, erau deschise mai multe fronturi. Pe de o parte o corespondenţă frecventă cu
Vlase, Judecătorie şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pe de altă parte ţineam aproape de Depozitarul
Central şi nu în ultimul rând urmăream derularea acţiunii de dizolvare a PAS-ului. Nu ne ocolesc nici alte surprize.
În data de 17 mai 2007 aflam că termenul de judecată pentru dizolvarea PAS-ului s-a amânat din data de 21
mai 2007 în data de 21 iunie 2007. În aceste condiţii s-a dus totul pe apa sâmbetei. Mă sună Aurel, îmi dă vestea
şi îmi spune că a fost ca un trăsnet asupra colegilor din comisie, care participau la un inventar la depozitul de
produse finite. Îl sun pe Daniel care mă asigură că Alina va face o intervenţie către Judecătorie, Alina fiind o
persoană foarte ocupată, cu mai multe servicii. A doua zi, vineri, până la ora 9h30min, nu primim nici un răspuns
de la ea. Toţi colegii din comisia celor 9 şi din compartimentele funcţionale, realizând gravitatea situaţiei, erau
panicaţi. În toate momentele de cumpănă, sursa de încurajare au fost cele 276 de procuri individuale pe care le
purtam cu mine în toate delegaţiile şi în toate confruntările, ele fiind ultimul argument şi cel mai convingător. Pe
loc fac o intervenţie către Judecătorie, puţin supărat că Alina nu dădea nici un semnal.
În timp ce lucram la intervenţia scrisă, alţi colegi căutau vinovaţi pentru cele întâmplate şi se resemnau
unul câte unul. Decalarea acestui termen cu o lună de zile, a avut un efect devastator în societate. Cei 9 şi alţii
aveau cele mai curioase comportamente. Eu căutam să mă menţin calm şi să sper că nu este totul pierdut.
Maria, din comisia celor 9, mă abordează în biroul lui Aurel:
„- Dumneavoastră îi credeţi pe toţi Sfânta Fecioară. Aici este intervenţia lui Corneliu (fostul director
general). El tot timpul a lucrat numai pentru imaginea şi folosul lui.
- Doamna Maria, îl faceţi prea mare...
- Este influenţă politică, domnule Constantin.
- Doamna Maria eu nu văd şerpi şi balauri peste tot.
- Să mă conving că nu este influenţă politică, să ne dea termenul la data de 21 mai 2007.”
În marea ei înverşunare Maria, caută şi alţi adepţi pentru hara-kiri, mai vine şi cu o sponsorizare din anii
anteriori, când am fost amândoi membri ai Consiliului de Administraţie.
„ - Ia uitaţi o sponsorizare de 100 milioane lei. Deşi am fost în Consiliul de Administraţie eu nu ştiu nimic.
Ştie doar Corneliu. Uitaţi, scrisul lui. Poate şi dumneavoastră ştiţi. Au fost ele şi altele...”
Pe moment nu mi-am amintit. Eu eram programat ce şi cum să fac la Judecătorie. Peste zi Maria s-a
convins că suma de 100 milioane lei era destinată pentru o acţiune de reparare şi consolidare a Palatului Culturii
din Iaşi. Sponsorizarea a fost aprobată în Consiliul de Administraţie, unde a fost prezentă şi ea. Eu fiind toată
ziua de vineri la Judecătorie, Maria a reuşit să o neliniştească şi pe Stratonia, fosta secretară a Consiliului de
Administraţie, până s-a clarificat situaţia. Este de rău când norii suspiciunii acoperă soarele raţiunii.
Împreună cu Daniel m-am deplasat la Judecătorie. Imediat a venit şi Alina. Prevăzători, am luat cu noi
procurile originale şi un set în copie. Alina s-a mişcat prin sălile judecătoriei cu mare viteză şi cu folos. A mers la
grefierul şef şi la preşedintele judecătoriei. Efectul a fost pozitiv. În aceeaşi zi s-a întrunit completul de judecată.
În cadrul şedinţei s-a stabilit ca termen de judecată data de 21 mai 2007, această veste bună primind-o la ora 14.
Daniel, încurajat de acest început de victorie, îmi sugerează să apelăm la o firmă de avocatură agreată de
cumpărător pentru o opinie neutră asupra neînţelegerilor cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare asupra
hotărârii judecătoreşti în procesul cu Vlase. Era încă o mutare făcută înainte. În orele cât am fost la judecătorie
eram sunaţi din oră în oră din fabrică. Era o mare nelinişte. Rezolvarea acestei probleme a relansat asaltul pentru
continuarea acţiunii începute.
Pe parcusul acţiunii s-au făcut afirmaţii că sunt intervenţii, în sensul nereuşitei, a unor parlamentari din
Iaşi, pentru care nu au fost dovezi. Eu m-am cantonat în alţi parametri de evaluare. Pe de o parte apreciam că
suntem antrenaţi într-o acţiune lansată inopinat, fără un plan iniţial sau calendar de desfăşurare. Pe de altă parte,
un grup important de cadre cu funcţii din societate a crezut în „nevânzare” şi au si acţionat în acest sens. Ambele
poziţii au fost păguboase. Prima, prin declanşarea unui experiment social, necondus, neasumat în primele luni de
la declanşare, care a generat crize de autoritate, haos, suspiciune şi frică de viitor. A doua, prin menţinerea
suspiciunii şi pierderea unor timpi ca oportunităţi şi posibilităţi de a ne menţine într-un grafic mai relaxat al
acţiunilor, logice în desfăşurare. Pe acest fond, timpii efectivi de desfăşurare au fost scurtaţi. Deci începem să
plătim, lipsa noastră de cunoaştere într-o acţiune fără precedent de mare complexitate şi amploare.
După luna februarie 2007 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a emis, din două în două săptămâni,
ordonanţe de blocare de la tranzacţionare a 20% din acţiunile societăţii, pe considerentul aflării pe rol a unor

82
procese cu Vlase şi Vasion. Deşi pe parcurs Vlase a renunţat la acţiunea în judecată inclusiv la recurs, făcând
chiar cerere în nume personal către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, răspunsul era nu şi nu, până se va
emite o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Pe o asemenea hotărâre, unde nu era clar pentru
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare dispozitivul hotărârii, am apelat şi la consultanţă juridică neutră şi am
revenit de mai multe ori la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Am ajuns în audienţă până la nivel de comisar,
la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cu documentaţii după documentaţii şi de fiecare dată ni s-a părut că se
suflă şi în iaurt. Iar timpul trecea în defavoarea noastră.
În data de 22 mai 2007, împreună cu Aurel, Daniel şi Corneliu F din partea cumpărătorului, suntem
primiţi la doamna Dragoş – director Direcţia Juridică Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Participă şi domnul
Oros, care avea dosarul Ceramica Iaşi ca şi atribuţiune de serviciu. Facem referire la scrisoarea trimisă la direcţia
juridică, cât şi la punctul de vedere al juriştilor neutri, referitor la interpretarea ultimei hotărâri judecătoreşti în
procesul cu Vlase. O informăm pe doamna Dragoş că instanţa de la Iaşi s-a arătat nedumerită că la Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare nu se înţelege sensul hotărârii instanţei. Pe parcursul discuţiei s-au menţinut
obiecţiile şi se contura clar perspectiva să intrăm în amânare, iar pe 30 mai expirau procurile.
Dacă prima întâlnire de la conducerea Depozitarului Central, cum am menţionat, s-a consumat sub
semnul unei mari emoţii şi al îndoielii, această întâlnire de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare era plină de
speranţe. Nici nu concepeam ca după atâtea intervenţii scrise şi documente prezentate, răspunsul poate fi altul
decât deblocarea acţiunilor la tranzacţionare. Ca de fiecare dată, la confruntările importante, aveam procurile
individuale la mine. Duc o luptă cu mine însumi şi mă întreb în sinea mea care ar fi efectul dacă scot procurile.
Aveam reţineri, deşi trecusem cu ele pe la Depozitar, declarându-le valabile, dar până la urmă instanţa legitimă şi
supremă care reglementează piaţa de capital este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Mai mult, cu cât noi
pledam pentru dreptatea noastră, dar nu declarasem iniţial la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care este
scopul grabei noastre. Simţind că putem pierde totul, gradual am trecut la atac. Menţionez că intervenţiile făcute
până acum şi componenţa delegaţiei noastre, care s-a deplasat în Bucureşti, viza buna reuşită a unei acţiuni
unde sunt angrenaţi 276 acţionari-salariaţi ai fabricii. Uşor atmosfera s-a încins. Se ridica tonul de ambele părţi şi
atunci am jucat totul pe o carte. Scot din geantă procurile şi precizez că după data de 30 mai rămân hârtii fără
valoare, iar aceşti 276 de oameni, care o viaţă au muncit în fabrică, în condiţii grele, îşi văd năruite speranţele şi
dorinţa de a-şi adjudeca felia lor din fabrică. Cine va răspunde atunci de aceste tergiversări neîntemeiate, prin
căutarea nodului în papură? Nu a avut timp doamna Dragoş să răspundă că a intervenit şi Aurel:
„ - Doamna directoare, nu ştiu de ce trebuie să avem parte de acest tratament, împotriva evidenţei că
noi avem dreptate. Avem blocate 20% din acţiuni la tranzacţionare, dar pentru ele v-am adus documente de
atestare că s-a renunţat la acţiune, apoi la recurs aţi primit document prin care dovedim că Vlase a plătit şi ultima
rată la acţiunile subscrise de acesta. În acest caz orice obiecţie nu mai are sens şi logică. Aţi primit scrisoare şi
din partea lui Vlase care atestă cele menţionate. Noi am putea spune că suntem pe ultima sută de metri. Am fost
trimişi de la fabrică să rezolvăm problema. Cred că nu ar fi comod pentru nimeni să venim la sediul Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare cu 270 de persoane.
Daniel se uită surprins la noi, parcă încerca să ne oprească, dar „trenul plecase deja din gară”. Corneliu
F, care ne însoţea, a ieşit între timp din birou, undeva pe hol. Dacă se chema agentul de pază, pentru calmarea
spiritelor, el nu era cu noi. Este întrebat domnul Oros, într-un fel cu reproş, că nu ştiu ce nu făcuse (noi eram
convinşi că el făcuse ce depindea de el). Doamna Dragoş se adresează apoi lui Daniel:
„- Domnule avocat cum vedeţi rezolvarea?
- Trebuie să fie o soluţie, de aceea propun să mai analizăm hotărârea judecătorească şi părerea unei
firme neutre de avocatură.”
În final doamna Dragoş îi spune domnului Oros să întocmească pentru şedinţa săptămânală a Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare, referat pe motive de „oportunitate”. Întreb dacă poate intra săptămâna aceasta în
comisie dosarul nostru. Dă un telefon. Primeşte răspuns că unii comisari sunt în străinatate. Concluzionează că
până săptămâna viitoare nu se poate întruni comisia, cel mai devreme fiind marţi. Era ultima speranţă. Ştiam că
am riscat, dar acumulasem şi noi prea multe într-un timp scurt. Căutam apoi să mai dregem busuiocul. Ne
înţelege şi doamna Dragoş, dându-ne de înţeles că şi ea depinde de alţii, şi sunt reguli interne care trebuie
respectate. Întrezărise în ce eram băgaţi şi se uita la noi cu înţelegere şi uimire ca la nişte fosile preistorice. Cum
se spune „ochii sunt oglinda sufletului”, studiind-o pe doamna Dragoş, parcă îmi părea rău că nu am abordat-o
mai înainte de a se complica lucrurile. S-a probat încă o dată că numai speranţa şi aşteptarea nu rezolvă
lucrurile, acţiunea asigură reuşita. Ca o mostră a birocraţiei şi a excesului de prudenţă, dăm ca exemplu un
răspuns al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare la un potop de intervenţii făcute de noi:

83
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
DIRECŢIA JURIDICĂ

DECIZIA NR. 753/22 mai 2007

În temeiul competenţei conferite de art. 2, art. 7 alin. 1 şi alin. 4 şi art. 9 alin. 1 din Statutul Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 modificată si
aprobată prin Legea nr. 514/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu
modificările şi completările ulterioare,
S-a examinat contestaţia formulată de SC CERAMICA SA, prin reprezentantul acesteia, domnul
Tarciniu Aurel – Director General, împotriva Ordonanţei CNVM nr. 325/25 aprilie 2007.

În urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele:

Prin adresa înregistrată la CNVM sub nr. 17148/08 mai 2007, completată prin adresele înregistrate
la CNVM sub nr. 17849/10 mai 2007, nr. 18473/14 mai 2007 şi nr. 18659/15 mai 2007, SC CERAMICA SA,
prin reprezentantul acesteia, domnul Tarciniu Aurel – Director General, a formulat contestaţie în termen
legal împotriva Ordonanţei CNVM nr. 352/25 aprilie 2007, solicitând revocarea acesteia.

În fapt, prin Ordonanţa CNVM nr. 352/25 aprilie 2007, s-a dispus:
- blocarea, ca masură asiguratorie în vederea protecţiei proprietarilor precum şi a potenţialilor
cumpărători de bună credinţă care ar intenţiona să deruleze operaţiuni cu acţiuni care fac obiectul unui litigiu în
cadrul căruia instanţa nu s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil, începând cu data 02 mai 2007, pe o perioadă
de două săptămâni, transferul a 2.409.069 de acţiuni emise de SC CERAMICA SA Iaşi (CUI: 1989343), ca
urmare a Hotărârilor AGEA din data de 30.03.2006 şi Deciziei CA nr. 29/02.06.2006.

Măsura a fost adoptată având în vedere litigiile în instanţă având ca obiect anularea majorării
capitalului social hotărâtă de AGEA din data de 30.03.2006 şi Deciziei CA nr. 29/02.06.2006 de majorare a
capitalului social a SC CERAMICA SA Iaşi.
Măsura a fost adoptată în baza prevederilor art. 137, alin 1 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de
capital cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 17, alin. 1 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 modificată şi completată prin Legea
nr. 297/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea contestaţiei formulate, petenta precizează următoarele:

- datorită celor trei dosare deschise de dl. Vlasie Gică, respectiv dosarele nr. 6618/99/2006, nr.
7279/99/2006 şi nr. 7588/99/2006, CNVM a procedat, până în prezent, la blocarea succesivă a
transferului unui număr de 2.409.069 de acţiuni emise ca urmare a hotărârii AGEA din data de
30.03.2006 de majorare a capitalului social la SC CERAMICA SA Iaşi;
- dl. Vlasie Gică a prezentat instanţei, în cele trei dosare enumerate mai sus, declaraţii
autentificate prin care renunţă, în nume personal, la judecarea căii de atac care se află pe rol,
precum şi cereri făcute în numele societăţii sale – SC Vasion SRL, prin care declara că renunţă la
cererea de chemare în judecată şi prin care roagă instanţa să dispună închiderea dosarului.

În susţinerea celor invocate, petenta a anexat următoarele documente, în xerocopie:


- certificat de grefă emis de Curtea de Apel Iaşi, referitor la decizia civilă nr. 45/23 aprilie 2007
luată în Dosarul nr. 7279/99/2006;
- certificat de grefă emis de Curtea de Apel Iaşi, referitor la decizia civilă nr. 47/23 aprilie 2007
luată în Dosarul nr. 7588/99/2006;

84
- cerere de renunţare la judecată nr. 2671/19 aprilie 2007 dată de SC Vasion SRL în dosarul nr.
6618/99/2006;
- certificat de grefă emis de Curtea de Apel Iaşi, referitor la decizia civilă nr. 50/07 mai 2007
luată în Dosarul nr. 6618/99/2006;
- declaraţiile autentificate cu nr. 811, nr. 812 şi nr. 813/20 aprilie 2007 de renunţare a
apelantului Vlasie Gică la judecarea apelului în dosarul nr. 7588/99/2006, nr. 7279/99/2006 şi nr.
6618/99/2006;
- certificate de grefă prin care se certifică faptul că la data de 14 mai 2007, în evidenţele Curţii
de Apel Iaşi, nu figurează declarat recurs împotriva Deciziilor civile nr. 45/23 aprilie 2007, nr. 47/23
aprilie 2007 şi nr. 50/07 mai 2007;
- declaraţiile autentice nr. 986, 987 şi nr. 988/14 mai 2007 prin care dl. Vlasie Gică, în nume
propriu şi în calitate de reprezentant al SC Vasion SRL, renunţă în mod expres la calea de atac a
recursului împotriva Deciziilor Curţii de Apel Iaşi nr. 47/23.04.207, nr. 45/23 aprilie 2007 şi nr. 50/07
mai 2007.

Observaţii:

Precizăm faptul că, în dosarul certificatului de grefă transmis de către SC CERAMICA SA Iaşi
pentru Dosarul de instanţă nr. 6618/99/2006 se menţionează: „prin Decizia civilă nr. 50/07 mai 2007 s-au
hotărât următoarele: admite apelul formulat de reclamanţii Vlasie Gică şi SC Vasion SRL Bacău,
reprezentată prin Vlasie Gică, împotriva Sentinţei comerciale nr. 30 din 24.11.2006, Camera de consiliu,
pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţa pe care o schimbă în tot.
Subliniem faptul că obiectul acţiunii de fond pentru care s-a pronunţat Sentinţa comercială nr.
30/24.11.2006 constă în cererea de anulare a Hotărârilor Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a
Acţionarilor din data de 30.03.2006 ca fiind nelegale (conform modificării cererii introductive la termenul
din data de 14.06.2006).

Soluţia instanţei de fond a fost de a respinge acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost modificată la
termenul din 14.06.2006 – Sentinţa comercială nr. 30/24.11.2006.
În condiţiile în care prin decizia nr. 50/07 mai 2007, Curtea de Apel Iaşi a hotărât ADMITEREA
apelului formulat de reclamanţi împotriva Sentinţei comerciale nr. 30/24.11.2006, sentinţa pe care O MODIFICĂ
ÎN TOT, apreciem ca neîntemeiată solicitarea petentei SC CERAMICA SA de revocare a Ordonanţei CNVM nr.
352/25 aprilie 2007.

În ceea ce priveşte hotărârea Curţii de Apel Iaşi, de a lua act de renunţarea reclamanţilor la judecarea
acţiunii formulate de către aceştia în contradictoriu cu SC CERAMICA SA, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi
sub nr. 6618/2006, precizăm următoarele:
Curtea de Apel Iaşi a luat act de renunţarea reclamanţilor în baza dispoziţiilor art. 246, alin. 4 din Cod
proc. Civ. potrivit cărora, „când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu
învoirea celeilalte părţi”.
Având în vedere documentele prezentate în vederea soluţionării contestaţiei, apreciem faptul că
renunţarea la judecată, formulată de reclamanţii Vlasie Gică şi SC Vasion SRL Bacău a intervenit după
dezbaterea fondului.
Acest fapt este confirmat şi prin modul de redactare al Deciziei nr. 50/07 mai 2007 prin care Curtea de
Apel Iaşi a admis apelul, a modificat în tot Sentinţa comercială nr. 30/24.11.2006, pentru ca în paragraful doi,
să se consemneze că „ia act de renunţarea reclamanţilor”.
În baza Hotărârilor Parlamentului nr. 19/27.06.2001, nr. 19/18.10.2004, nr. 37/27.06.2005, nr.
15/10.05.2006, nr. 19/19.06.2006, nr. 30/20.09.2006, nr. 42/20.11.2006, în şedinţa din data de 21 mai 2007,
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE a hotărât emiterea următorului act individual

DECIZIE

Art. 1. Se respinge contestaţia formulată de SC CERAMICA SA, prin reprezentantul acesteia, domnul
Tarciniu Aurel – Director General, împotriva Ordonanţei CNVM nr. 352/25 aprilie 2007.
Art. 2. Se menţine măsura asiguratorie până la clarificarea aspectelor privind acţiunile în instanţă.
Art. 3. Directorul General Executiv, Secretarul General şi Direcţia Juridică vor comunica prezenta Decizie
tuturor celor interesaţi.

85
PREŞEDINTE

Până la urmă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare îşi făcea treaba, dar ne mişcam cu viteze diferite
faţă de urgenţa problemei noastre. Această tergiversare şi interpretare a unei hotărâri judecătoreşti, din unghiuri
diferite, micşorau şansele noastre de reuşită şi ne-a indus un stres în plus.
În ziua de 25 mai 2007, în Business Standard, apare articolul „Rasdaq a îmbogăţit salariaţii-acţionari”,
cu mai multe exemplificări de societăţi comerciale cu PAS-uri, care au temporizat vinderea prematură a acţiunilor,
crescând astfel exponenţial valoarea lor. Cu referire la Ceramica Iaşi, s-a înregistrat o creştere cu 347% a valorii
acţiunilor. Deci eram pe val, trendul ascendent al cotaţiei bursiere fiind susţinut şi de desfiinţarea recentă a PAS-
ului societăţii. Suntem în zilele când pregătim ultimul atac, care cere mare concentrare. Trecem de la acţiuni
consumate în zile, la acţiuni şi evenimente care se urmăresc pe ore şi chiar minute. Creşte emoţia, dar şi
tensiunea. Prin ceea ce se va întâmpla, omul cel mai tuciuriu, la părul de pe cap, va deveni grizonat.
Şi acum pe cai... luni, 28 mai 2007, la ora 8h40min, împreună cu Daniel, suntem prezenţi la Depozitarul
Bucureşti. Ne întâlnim cu doamna Goga. Predăm documentaţia pentru extrasele de cont, la acţionarii cu procuri,
în vederea predării şi introducerii acestor acţiuni în secţiunea 2 Broker până la data de 30 mai 2007. Convenim
ca funcţionarii de la Depozitar să continue cu lucrările preliminare constând în radieri gaj, ridicare restricţii la
acţiunile subscrise şi plătite la majorarea capitalului social cu 20%, desfacerea PAS-ului pe conturi individuale,
ridicarea restricţiei Rasdaq şi corelarea acestor operaţiuni cu Registrul consolidat al acţionarilor societăţii la zi.
Antrenarea Departamentului extrase de cont, pentru a scurta perioada între ridicare blocare a 20% din acţiuni de
către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pe care o aşteptam să fie mâine, şi eliberarea extraselor de cont.
Era tot ce se putea face omeneşte, pentru a ne putea mişca între rigorile birocratice şi înţelegerea umană.
Am constatat, atât în cursul zilei de 28 mai 2007, cât şi în 29 mai 2007, că aceste lucrări au înaintat,
solicitându-se date suplimentare de la firma Ceramica Iaşi, care au fost onorate la timp, toţi fiind mobilizaţi pentru
reuşită. La ora 10 ne deplasăm de la Depozitarul Central la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. L-am
contactat pe domnul Oros, care s-a prezentat la „vorbitor”. Ne-a informat că a întocmit referat pentru şedinţa
comisiei de mâine pe motive de oportunitate, uzând de toate documentele înaintate de noi. Noi ne-am facut
intrarea la domnul Oros, transmiţându-i Certificatul de grefă cum că nu a fost făcut recurs la judecata din 07 mai
2007. În această schimbare de atitudine a contribuit şi audienţa la doamna Dragoş şi faptul că acţiunile PAS-ului
nu puteau fi distribuite pe membri, operând Ordonanţa de blocare. Domnul Oros a reiterat faptul că a făcut tot ce
depindea de el. Constată şi el că ne bucurăm „de un tratament preferenţial”. Am insistat ca după întrunirea
comisiei din 29 mai 2007 să revenim la el pentru o adresă de confirmare a ridicării restricţiei. Ne-a informat că
deja a redactat şi adresa de răspuns, numai trebuia semnată.
Văzând că situaţia este în două luntri, am căutat să-l contactez pe senatorul de Iaşi, Dan, care ne-a mai
ajutat şi în alte împrejurări, acesta cunoscând bine fabrica şi oamenii ei, însă a fost de negăsit. Domnul Oros ne-a
argumentat că Depozitarul nu este corect cu noi. În conformitate cu instrucţiunile Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare, în condiţiile în care noi am prezentat hotărâre definitivă şi irevocabilă de dizolvare a PAS-ului de la
Judecătoria Iaşi, Depozitarul este obligat să treacă acţiunile pe membri. În cursul discuţiei Daniel a insistat ca
documentele noastre la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ar trebui să aibă suport juridic, „oportunitatea”
neoferind suficiente garanţii. Aici domnul Oros atacă şi spune că tocmai în partea de motivare a opiniei juridice
neutre, consultantul a făcut două erori materiale, menţionând anul 2009 şi nu 2006, 2007 cum era corect. La ora
11 ne deplasăm de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare la firma de consultanţă juridică Cameron, după ce,
în prealabil, Daniel a vorbit cu ei la telefon.
Până am ajuns la ei au întocmit un exemplar din opinia lor cu corecţiile necesare. Tot în cursul zilei,
acest document a fost transmis catre Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Direcţia Monitorizare şi Direcţia
Juridică. În timpul zilei am încercat de câteva ori să iau legatura telefonică cu doamna Dragoş, de la Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, dar nu a fost posibil. La ora 12h50min ne deplasăm de la firma Cameron la
Intercapital – firma cu care încheiasem contract de brokeraj. Ne întâlnim cu domnul Gusti, jurist, şi domnul
Lupşan de la departamentul financiar. Îi informăm asupra stadiului acţiunii. Domnul Lupşan ne informează că
prospectul de vânzare-cumpărare este întocmit. A apreciat că dacă, joi 31mai 2007, sunt trecute acţiunile în
secţiunea nr. 2 Broker, vineri 01 iunie 2007 poate înainta catre Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
documentaţia pentru avizare. În condiţii normale în 10 zile se poate obţine avizul, cu intervenţii se poate scurta
termenul la 5 zile. Nu există nici un interval între data obţinerii avizului şi trecerea la tranzacţionarea propriu-zisă.
Un termen optimist de finalizare: 15 iunie 2007, pesimist: 21 iunie 2007. Şi-au arătat disponibilitatea de a se
organiza pentru preluarea acţiunilor noastre şi în schimb de noapte, pentru a fi trecute în secţiunea Broker. I-am

86
întrebat dacă, în baza noilor reglementări, nu ar putea să elibereze ei extrasele de cont. Ei au motivat că este mai
bine să fie eliberate de instituţia specializată, în speţă Depozitarul Central. Cu referire la banca prin care lucram,
ne-au sugerat că dacă optăm pentru Banca Română pentru Dezvoltare, nu este o problemă să angajăm discuţii
cu banca pe comisioane şi dobânzi, dar efectiv deschiderea conturilor să o facem după avizul Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare la prospectul de ofertă secundară. Trebuia clarificat de asemenea că în aplicarea ofertei nu
lucrăm cu bănci sau fonduri profilate de „acţiuni”.
La ora 14h30min ne deplasam de la firma Intercapital la firma de consultanţă. Aici ne întâmpină doamna
Panaitescu, amabilă şi volubilă ca întotdeauna, în ciuda vârstei. După introducerea protocolară a trecut la atac:
„Ce aţi făcut cu PAS-ul? S-a făcut lichidarea? Cum, nu s-a apucat lichidatorul de lucru? Reziliaţi contractul,
sunteţi în drept. Aţi văzut că noi am fost serioşi şi prompţi în serviciile oferite dumneavoastră, dar conducerea
dumneavoastră nu ne-a acceptat pentru că suntem scumpi. Semnătura înseamnă răspundere. Noi avem o
experienţă bogată.”
„- Doamna director noi apreciem că nu avem probleme cu PAS-ul.
- Nu spuneţi. Oricând poate apărea o reclamaţie.
- Doamna director trebuie să recunoaşteţi că este greoi modul de conlucrare la distanţă. Uitaţi cum
umblăm de luni de zile pe la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
- De ce nu mi-aţi spus? Interveneam eu prin cineva la ei.”
Am făcut o pauză, nu am reacţionat. Eram într-o fază prea înaintată şi o serie de acţiuni ale noastre erau
sub semnul confidenţialităţii chiar şi faţă de consultant, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare fiind o problemă
sensibilă.
„- Nu aş putea spune că ne plângem de dumneavoastră, dar totuşi am să vă dau un exemplu. Am venit
cu Daniel la dumneavoastră, era de faţă şi domnul Iliescu. Fac referire la Asociatia PAS şi la modul de dizolvare
a ei şi mi se spune că nu sunt probleme. Ca la venirea in Iaşi domnul Iliescu să ne spună că pe cei pe care nu-i
găsim din PAS acţiunile lor le ţinem la dispoziţia societăţii până la clarificare. Şi pentru că această informaţie am
avut-o ca umbrela după ploaie, am fost nevoiţi să umblăm un timp dupa „iepuri”, unii membri PAS decedând şi
fiind fără urmaşi sau fiind plecaţi din ţară, a îngreunat identificarea lor. De fapt misiunea noastră este să
perfectăm contractul în derulare, despre care ştim că aţi discutat în prealabil cu Aurel.
- Atunci spuneţi cum este bine şi îl scriu direct.”
S-a redactat contractul în două exemplare, le-a semnat, s-a arătat înţelegătoare cu plata, acceptând să
fie după 01 iunie 2007. A insistat ca factura să se facă cât mai repede.
„- Noi suntem deschişi, domnule Constantin, pentru orice consultanţă sau sfat, de multe ori o facem şi
fără plată.”
Ne-am despărţit prieteni. Am mulţumit pentru tot. Doamna Panaitescu ne conduce până la uşa
apartamentului, sediul firmei fiind într-un apartament. Ieşim în stradă şi observăm la un colţ de bloc o plăcintărie.
Luăm o brânzoaică caldă, dar cu brânza cam acră. Le mâncăm şi mergem apoi în pas de voie. Un fel de a spune
pas de voie, pentru că mai erau telefoanele mobile, folosite din plin în acea zi. Pe tot parcursul zilei, din oră în
oră, s-a ţinut legătura cu Alina, care era la judecătorie, asupra mersului procesului cu termen 28 mai 2007. Peste
zi s-a conturat posibilitatea că va ieşi hotărârea defintivă la termenul din 07 mai 2007. Până la urmă s-a intrat în
posesia hotărârii defintive şi a certificatului de grefă la termenul din 28 mai 2007. După citirea acestor documente,
ambii jurişti, Daniel şi Alina, erau extaziaţi, întrucât judecătorul a desfăcut firul în patru explicând decizia şi
trăgând de urechi juriştii de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Eu eram mai rezervat. Nu ştiu dacă era
aşa bună această adulmecare a victoriei pentru că, deranjând sensibilităţile unor persoane, puteam avea o
problemă cu ei.
Forţăm şi de la Iaşi şi de la Bucureşti şi până la ora 17 (limita programului) ajung la Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare cu hotărârile instanţei de judecată. Aveau acum şi fundamentul juridic pentru raportul de mâine
la comisie. Prin telefoane încrucişate, ne-am asigurat că hotărârile judecătoreşti au ajuns în integralitatea lor la
Direcţia Monitorizare şi Direcţia Juridică. Mâine, 29 mai 2007, urmează marea bătălie. Ne întrebam: oare mai
lipseşte ceva? Am ajuns la timp pentru a fi luate în calcul hotărârile? Nu i-am supărat cumva pe cei de la Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare şi vor căuta un subterfugiu să ne mai amâne?
Seara, la ora 19h30min, îl sun din nou pe domnul senator Dan, care mi-a răspuns şi m-a asigurat că
dacă sunt probleme va interveni. În timpul zilei au fost mai multe convorbiri telefonice cu Ceramica şi cu
Depozitarul care mai solicita informaţii. Daniel primeşte informaţii în timpul zilei că Vlase se grăbeşte să îşi ridice
gajul de pe acţiuni şi caută intervenţii şi persoane de contact la Depozitar.
În dimineaţa zilei de 29 mai 2007, la ora 8h50min, cu nervii întinşi la maxim, suntem în faţa sediului
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, eu şi Daniel. La ora 9h10min îl sun pe domnul Oros şi îl întreb dacă are
toată documentaţia şi dacă sunt alte probleme. Ne asigură că toate documentele sunt trimise la juridic, însă tonul

87
vocii lui era cam acru. Poate era prea dimineaţă. Îl întreb pe Daniel dacă să sunăm la juridic. Daniel spune că nu
are rost să sun pentru că sunt hotărâri ale Curţii de Apel şi nu ar trebui discutate.
La ora 9h20min o sun pe doamna comisar Agalopol, care primise anterior un dosar cu problema
noastră, însă hotărârile se luau de comisie, aşa că ne putea spune care este stadiul acţiunii noastre. Aceasta
însă nu venise. Nu era prezent nici consilierul său, domnul Bărbulescu. La ora 9h30min sun din nou şi mi se
spune că nici unul din cei căutaţi nu venise. Mă întrebam dacă nu cumva erau în sediu, dar nu voiau să
vorbească cu mine. Creşte tensiunea. Daniel, un monument al calmului, este foarte neliniştit, vorbăreţ, fără stare.
La ora 10 îmi răspunde la telefon domnul Bărbulescu. Îmi confirmă că astăzi este şedinţa de comisie. Mă
informează că a văzut ordinea de zi a şedinţei şi că situaţia cu Ceramica Iaşi nu apare înscrisă pentru analiză.
Am solicitat imediat să mă primească până la el, întrucât sunt în posesia documentelor de judecată prin care
cauza s-a tranşat în favoarea noastră.
„ - Dacă aveti documentele depuneţi-le la juridic, îmi spune el.
- Le-am depus de ieri. În situaţia în care suntem astăzi, când datorită restricţiei nu putem repartiza
acţiunile pe oameni în cadrul PAS-ului, care a fost dizolvat, apreciez că acesta este un caz de abuz, de care ar
trebui să se ocupe alte organe.
- Dacă mă luaţi aşa să ştiţi că nu o să putem rezolva problema.
Îmi zic în gând că e groasă, mi-am tăiat craca de sub picioare şi întorc macazul.
- Domnule consilier, înţelegeţi-mă şi pe mine, pe de o parte un colectiv din fabrică care face producţie,
dar are o problemă cu mica lui avere, pe de altă parte m-a ajuns şi pe mine, zile întregi prin Bucureşti, prin soare
şi sub stres, pentru a da justificări peste justificări. Vă rog să mă scuzaţi, dar ati fi ultimul la care să vă reproşez
ceva.
- Nu la noi este problema. Trimiteţi acţionarii să meargă la acţionarul care a reclamat, să-i ceară
socoteală.
- Domnule consilier, doamna Agalopol este?
- Nu a venit încă. Dar voi merge eu pe traseu să vedem ce s-a întâmplat. Am să întreb şi la juridic.
- Ne puteţi totuşi ajuta să primim o adresă către Depozitar în cursul zilei?
- De ce vă grăbiţi aşa? Lăsaţi lucrurile să meargă firesc. Adresele se trimit oficial. Trebuie să semneze
comisarii.
- Dar totuşi când aş mai putea să vă sun azi, ca să avem un răspuns, pentru că stau cu emoţii.
- La ora 11h30min.”
Acest accept arăta că încă nu am pierdut un prieten şi sper în continuare. Între timp, ca militarul în post,
stau în faţa sediului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aştept, citesc şi studiez împrejurimile. Daniel se
plimba pe stradă şi prin magazinele din jur. Revine la diferite intervale de timp, când îl informez asupra duelurilor
de floretă cu cei din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. La ora 11h30min sun la domnul Bărbulescu şi îmi
răspunde:
„ - Nu s-a terminat şedinţa pentru că a început acum o jumătate de oră.”
Pe loc îmi fac în minte următorul raţionament. Dacă îl întreb să îmi confirme trecerea noastră pe ordinea
de zi, îmi poate răspunde că nu ştie, dacă îl întreb când îl mai pot suna şi îmi fixează altă oră, am răspuns
indirect: optez pentru a doua variantă şi convenim să îl sun la ora 13.00. La ora 13.00 îl sun pe domnul Oros şi
îmi spune că nu s-a terminat şedinţa şi să revin la ora 14.00. La ora 13h30min sun la domnul Bărbulescu şi îmi
spune şi acesta că nu e terminată şedinţa, convenind să îl sun la ora 14h30min. În acest interval nu numai noi
stăteam la „pândă”, erau şi alte grupuleţe de persoane respectabile care aşteptau în faţa sediului Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare, probabil tot hotărârile comisiei. Mă gândeam între timp că citisem pe undeva
despre următoarea întâmplare: Un ţăran se duce până la Madrid pentru a-şi căuta dreptatea. Întrebând din om în
om, unde este locul unde se împarte dreptatea, ajunge în faţa palatului de justiţie. Un cetăţean binevoitor îi
explica: „Vezi, moşule, acolo este dreptatea, statuia cea de sus şi cu balanţa în mâini”. La care moşul: „Apoi,
dacă este aşa de sus şi este şi legată la ochi, cred că nu am nici o şansă. Mai bine ma întorc în sat la mine.” În
ceea ce ne priveşte, noi speram că pentru dreptatea noastră vom beneficia de graţiile Comisiei Naţionale a
Valorilor Mobiliare. Aşa că eram hotărâţi să nu renunţăm.
După ora 13.00 am simţit cea mai mare presiune. La ora 13h40min a sunat Emma şi s-a interesat de
stadiul ostilităţilor. Nu aveam ce-i spune. Eram îngrijorat, dar la telefon nu se vedea. La ora 14 sun la domnul
Oros, care mă informează că el acum o să plece de la serviciu, dar a lăsat totul întocmit, numai trebuie semnat la
domnişoara Vintilă. Am întrebat dacă eu pot ridica documentul original şi mi-a spus că nu este nici o problemă.
Îmi confirmă că şedinţa încă nu s-a terminat, dar pot reveni la ora 15h30min.
„ - Ce pronostic daţi soluţionării problemei noastre? îl întreb.
- Aşa cum arată documentele trimise de dumneavoastră, nu mai este nici un motiv că acţiunile societăţii
să fie restricţionate.”

88
L-am întrebat dacă suntem incluşi pe ordinea de zi şi a răspuns că asta este peste el. Între timp l-am
sunat pe Aurel, i-am spus că la ora 15h30min voi suna la colega lui Oros şi că şedinţa a început târziu. La ora
15h25min mă sună Aurel, care confirma că s-a primit un fax la societate prin care suntem informaţi că s-a
aprobat ridicarea restricţiei. La ora 15h30min trecem strada la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ne
anunţăm la domnişoara Vintilă pentru ridicarea originalului. Coboară în hol şi ne înmânează originalul adresei.
Domnişoara Vintilă ne atenţionează că ridicarea restricţiei este valabilă dupa expirarea Ordonanţei de blocare,
deci peste câteva zile. Dar nici noi, nici Depozitarul nu am interpretat aşa. După intrarea în posesia adresei de
ridicare a restricţiei, l-am sunat iar pe domnul Bărbulescu. Plecase. I-am transmis mulţumiri prin secretară.
Soarta noastră a fost decisă în dimineaţa zilei de 29 mai 2007, la ora 16.00 suntem deja la sediul
Depozitarului, după ce în prealabil am dat un telefon doamnei Goga, care mi-a spus că nu a ajuns adresa de la
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Menţionez în acest context, că atât la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, cât şi la Depozitar, agenţii de pază sunt foarte atenţi şi politicoşi cu noi, suntem persoane cunoscute.
La intrarea în Depozitar, rod al întâmplării, ne ies în cale domnul director Manole, domnul consilier juridic
Licsandru, doamna Goga. Vizibil emoţionat, îi salut, le spun că nu mai avem resurse, oastea noastră este
decimată şi acum contăm pe aliaţi, aşa cum îi consideram pe dumnealor. Toate aceste persoane, sunt nişte
oameni deosebiţi, m-au citit că am dat tot ce puteam, şi de fiecare dată şi-au arătat disponibilitatea să ne ajute şi
chiar au făcut-o.
Am mers în sala de „aşteptare”, am înregistrat la Depozitar adresa adusă de noi şi am reţinut o copie.
După recapitularea stadiului lucrărilor preliminare, am rugat să ne sprijine pentru a ne îndeplini misiunea, astfel
ca în cursul zilei de mâine, 30 mai 2007, să primim toate extrasele de cont. În caz că este o problemă complicată,
am putea ca pe măsura eliberării extraselor să le trimitem etapizat la broker. Ne-am lovit de o problemă. Cine
semnează cotoarele la extrase? O variantă de răspuns era – cei 9. Atunci ce facem? Le trimitem la Iaşi? Dar mai
avem timp? Prezentăm borderoul făcut şi semnat la Iaşi de cei 9. Este bun, dar nu este complet. Nu rezolvă
cotorul. Intervine Daniel:
„- Să considerăm că domnul Constantin este un curier. Le puneţi în plic şi el este delegat să ridice plicul.
- Ştiţi instrucţiunile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare? întreabă doamna Goga.”
Atunci am scos împuternicirea mea în numele celor 9 pentru a ridica documentele de la Depozitar. Se
uitau unii la alţii parcă se întrebau ce facem. Atunci, domnul Manole a luat un exemplar din Borderou şi
împuternicirea mea în original, concluzionând că pot ridica extrasele de cont. Apoi a dat un telefon la
Departamentul Extrase Cont să se asigure că nu se face de râs şi în data de 30 mai 2007, orele 16.00 vom avea
extrasele de cont. Pe loc s-au dispus măsuri ca în după-amiaza zilei de 29 mai 2007 să se lucreze la situaţiile
noastre şi să se suplimenteze efectivul la extrase de cont pentru ziua de 30 mai 2007. La ora 17h30min îl sun pe
Aurel şi îl informez asupra celor rezolvate la Depozitar şi cum facem plata pentru ridicarea restricţiei Rasdaq şi
extrase de cont. La ora 17h50min sun la Intercapital pentru organizarea activităţii în schimb prelungit în ziua de
30 mai 2007 pentru trecerea acţiunilor în secţiunea nr. 2. Spre seară a avut loc o discuţie telefonică între Daniel şi
Alina prin care şi-au împărtăşit trăirile din cursul zilei, recunoscând că au avut amândoi mari emoţii.
În ziua de 30 mai 2007 apar alte semnale pozitive referitoare la Ceramica Iaşi. Astfel, în „Ziarul de Iaşi”,
sub titlul „Societatea Ceramica şi-a dublat profitul” se face referire la profitabilitatea societăţii în trimestrul I din
2007. Se fac de asemenea aprecieri pozitive asupra managementului societăţii. În ziarul „Ziua de Iaşi” se afirma
pe bune că acţiunile Ceramica au prins aripi. În numai două luni, a crescut preţul acţiunii de la 6,9 lei la 11,6 lei. O
percepţie a investitorilor stimulată atât de rezultatele economice, cât şi de dizolvarea recentă a PAS-ului. Ziua de
30 mai 2007 era ultima zi de valabilitate a procurilor. Altă zi cu tensiune, aşteptări şi speranţe. La ora 9h10min
sun la doamna Goga, invoc ca pretext dacă la extrasele de cont se eliberează şi istoricul contului, evaluarea
tarifului de plată pentru ridicare restricţii şi extrase de cont. Mi-a confirmat că se lucrează şi că nu sunt probleme.
Daniel mă suna din oră în oră. De data aceasta se plimba prin parc, în zona unde era cazat. Era neliniştit. La ora
14.00 mă sună doamna Goga. Îmi spune că a mai fost o problemă cu scoaterea de sub restricţie a acţiunilor
Rasdaq. S-a solicitat un nou tabel de la Ceramica. Îmi spune că a vorbit deja cu domnul Manole şi în jurul orei
17.00 vor fi gata extrasele de cont. La ora 15.00 îmi pierd răbdarea şi mă duc la sediul Depozitarului. La ora
15h45min mă întâlnesc cu domnul Manole. Îl cheamă pe domnul Dogaru sef departament extrase de cont, pentru
evaluarea lucrărilor şi acesta ne asigură că suntem în grafic. Se apropie ora 17.00. Aşteptam într-o sală. Nu mai
rezistam, nu aveam aer. Am ieşit afară. Vine şi Daniel la sediul Depozitarului. La ora 17.00 sună directorul de la
Broker şi ne promite că ne aşteaptă. La ora 17h20min vine în sala de aşteptare o doamnă cu două plicuri mari,
cu extrasele de cont. Mi le înmânează şi ne roagă să mai aşteptăm 10 minute pentru a primi facturile. La ora
17h25min sun la doamna Goga şi îi mulţumesc pentru ajutor. Îmi spune că în timpul zilei a primit telefon de la mai
mulţi acţionari din Ceramica care solicitau extrase de cont şi se interesau de restricţie. Era ora 17h35min şi
facturile nu mai veneau. Daniel era în maşină cu extrasele de cont împreună cu brokerul. Prin telefon, îmi cer
scuze de la cei de la Depozitar şi mă anunţ pentru joi dimineaţă să ridic facturile. La ora 18h10min suntem la

89
firma Intercapital. Eu cu Daniel confruntam conturile istorice cu tabelul nostru iniţial. Constatăm o lipsă de acţiuni
şi recalculăm procentul rămas. La ora 19h30min suntem informaţi că toate acţiunile au fost preluate în sistem în
secţiunea 2 Broker. Nu sunt erori. Totul este în regulă. Am sunat apoi pe Aurel şi pe Emma informându-i asupra
faptului că acţiunile au fost asigurate şi cât este suma de plată, orientativă, pentru joi către Depozitar la facturarea
serviciilor prestate.
Mărturisesc că tot travaliul de preluare a acţiunilor din procuri şi introducerea în secţiunea broker, mi-a
dat senzaţia că operam cu un tezaur bancar, care trebuie foarte bine păzit, de aici grija şi răspunderea au fost pe
măsură.
În revista „Capital”, din 31 mai 2007, în articolul „Baloane de săpun născute pe piaţa Rasdaq” se
evidenţiază pertinent că preţul unor companii listate pe piata Rasdaq a înregistrat o creştere exagerată în ultima
perioadă. Se vorbeşte de speranţe imense ca şi justificare. Această stare de fapt arată că sunt lichidităţi
disponibile, că se percepe investiţia în actiuni după cea în terenuri şi case, ca fiind cea care conservă cel mai
bine capitalul. Pornind de la faptul că sunt lichidităţi pe piaţă, sunt investitori care au un hobby, de a cumpăra şi
vinde acţiuni şi atunci îşi pun ouăle în mai multe coşuri. Voalul prinţesei „bogate” şi „frumoase” cade atunci când
se pune problema preluării unei societăţi sau când un acţionar majoritar îşi vinde pachetul de acţiuni. Intri atunci
la o „vizită medicală” nu numai cu stetoscopul şi tensiometrul. Se fac radiografii şi analize peste analize la
aparate computerizate. Este evaluat activul net al societăţii, averea efectivă a acesteia, punctele tari şi slabe,
oportunităţile şi riscurile.
Încă înainte de a bate palma, cine preia o societate sau pachetul majoritar de acţiuni, procedează întâi
la un fel de căsătorie de probă. În această perioadă, cumpărătorul îşi mobilizează o echipă de „medici” de diferite
specialităţi, care îţi fac o vizită medicală amănunţită, încrucişând şi reluând de mai multe ori diferite analize, până
ajung la un rezultat. Atunci când se pronunţă asupra „sănătăţii pacientului”, o fac cu prudenţă. Ceea ce este
excelent devine foarte bine şi ce este foarte bine devine bine. Este faza în care te expui în toată „goliciunea ta”.
Fac această introducere întrucât la o asemenea analiză mai pot fi şi scăpări, dar posibilitatea de a se greşi este
foarte mică. De regulă această fază poate dura între 30 şi 45 de zile.
Şi acum, pentru cine nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie, vorbind serios, ea se numeşte „Due
Diligence”. Pentru a nu se bate câmpii sau a se merge la întâmplare, se întocmeşte un chestionar de circa 30 de
pagini, prin care se solicită informaţii în vederea efectuării expertizei juridice, financiare şi fiscale de către experţi
angajaţi de firma cumpărătoare. Este solicitat răspunsul la întrebările din chestionar, dar şi copii ale unor
documente. În mod politicos eşti rugat ca informaţiile furnizate să le actualizezi în mod regulat până la încheierea
tranzacţiei. După ce ţi se solicită ca o serie de documente să le întocmeşti tu ca şi vânzător, eşti pus în temă că
se vor efectua verificări adiţionale pentru a confirma acurateţea documentului din listă. În rezumat, conţinutul unui
chestionar Due Diligence, are următoarea structură:
I. Chestionar Due Diligence juridic
1. Generalităţi
2. Documente ale societăţii
Acte constitutive/Consilii/Luarea deciziilor
Procese verbale şi rezoluţii din ultimii trei ani
Opinii juridice
3. Acţiuni şi acţionari
Informaţii despre acţionari
4. Informaţii financiare
5. Proprietate
Proprietatea imobiliară deţinută de societate
Proprietatea imobiliară nedeţinută de societate
Proprietatea mobiliară
6. Anti-trust/Concurenţi
7. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
Rapoarte depuse la CNVM pentru ultimii 3 ani
8. Aprobări, Licenţe, Diplome, Scutiri
9. Mediu – protecţia mediului
10. Asigurări
11. Proprietatea intelectuală – IT
12. Angajaţi – pe categorii de personal – condiţii de angajare, pensie, concedieri colective în ultimii trei ani
13. Sindicate
14. Contracte de toate tipurile
15. Litigii şi reclamaţii

90
16. Diverse
Se mai solicită pe lângă cele enunţate:
1. Prezentarea procesului de fabricaţie
2. Costul de producţie
Materii prime
Alte elemente
3. Identificarea pieţelor ţintă
4. Cote de piaţă (volume, valoare) pe produs, competitor, client
Competitori
Produse
Strategii de preţ
Distribuţie şi vânzare
5. Echipa de management
6. Evaluarea riscurilor din punct de vedere
Cerere piaţă
Competiţie
Piaţa în general (financiar, materii prime, personal)

Trecerea prin aşa moară şi cu atâtea site, iese pentru cumpărător „făina cu trei nule”. Tu, vânzător cu
fiecare zi, te convingi tot mai mult cam câte „parale” faci. Se găseşte pânâ la urmă „calea” de a rămâne loc de
bună ziua pentru cei doi parteneri. Dar vedeţi dumneavoastră, şi aici e chiar ca într-o căsătorie. Unul vrea să
adune, să facă avere, celălalt este cu capul în nori. Numai că într-o căsătorie este legătura în faţa lui Dumnezeu
şi a lumii. În „căsătoria” de afaceri nu ţi se dă circumstanţe. Aici dictează profitul. Cine rezistă bine, cine nu tot
bine este.
Cum ne putem da lesne seama, într-o asemenea afacere, unde este vorba de bani mulţi, nu merge
nimeni pe o părere, fiecare vrea să aibă certitudini, măsoară întâi şi apoi taie. De aceea, după asemenea analiză,
este de înţeles că preţul tranzacţiei nu mai este totdeauna egal cu cel efectiv din piaţă. Cel din analiză este mai
bine fundamentat, se referă la un pachet de acţiuni mai mare, angajează de obicei şi obligaţii investiţionale. Se
evită astfel, de către cumpărător, introducerea de „drojdie turcească” în preţul acţiunii, aşa cum vedem câteodată
în piaţă. Nu înseamnă că în condiţiile unei analize temeinice Due Diligence se înlătură toate riscurile. Dar cine nu
riscă, nu câştigă.
Efectul acestor diligenţe este că scade „temperatura” preţului din piaţă, care pornise pe aripile vântului.
Se obţine astfel un preţ calmat, cum a fost şi în cazul nostru. După cum se va vedea, creşterea preţului acţiunilor
a fost exponenţială. Această stare de fapt a fost potenţată, pe lângă aspectele menţionate mai sus, ca făcând
parte din jocul cererii şi al ofertei şi de alţi factori: rezultate economice foarte bune pe anul 2006; iminenţa vânzării
pachetului majoritar de acţiuni, acesta fiind disipat la un număr mare de acţionari, se căuta, prin jocuri de
brokeraj, o rupere a rândurilor; mărirea numărului fondurilor de investiţii din România dispuse să investească într-
o societate cu un profil ca al nostru.
Ceea ce nu s-a reuşit la foc automat, s-a reuşit prin ţintire foc cu foc, întrucât am avut şi noi „pasageri
clandestini” care, iniţial s-au înscris în procură pentru a vinde împreună, alegând calea să profite de zbaterile şi
eforturile noastre pentru a le constitui şi elibera pachetul propriu de acţiuni, ca apoi să apară în presă ce băieţi
deştepţi au fost, că au câştigat mai mult. Mulţi dintre pasagerii clandestini au devenit adevăraţi agenţi de brokeraj,
pentru a racola şi alţi acţionari din societate, mai plastic, un fel de gonaci care mânau vânatul în bătaia puştii
celor veniţi la vânătoare de acţiuni. De fapt era un fel de preluare agresivă a societăţii cu „mănuşi de catifea”. Se
dorea intrarea în Ceramica Iaşi pe uşa din dos. Unitatea colectivului şi fidelitatea lui faţă de societate, ca şi frica
că puteam pierde tot, a dejucat aceste planuri.
Revenim la periplul meu şi al lui Daniel prin Bucureşti. Suntem în data de 31 mai 2007. La orele 9
ajungem la sediul Depozitarului. Facturile erau făcute deja. Aici aflăm că suntem luaţi pe urme, mai multe
persoane interesându-se de extrasele de cont. Se înregistrase chiar şi o reclamaţie a unei persoane cu procură,
o doamnă Dogaru, al cărei soţ lucrase în Ceramica, acum fiind decedat. Domnul Dogaru, de la Depozitar îmi
spune că o doamnă Dogaru, cu care nu are nimic în comun, a făcut o reclamaţie, dar nu îi va da curs. Tot atât de
bine ştia domnul Dogaru că brokerul nu poate întinde coarda. Ce mi s-a părut curios, ştia brokerul angajat de noi.
Măi să fie, unde este confidenţialitatea, mi-am zis eu. Dacă ar fi să-l cităm pe Benjamin Franklin, primul dintre
cele mai dificile trei lucruri în viaţă este a păstra un secret, apoi a ierta şi ultimul a profita de timp. Aşa că, să nu
cerem imposibilul. De multe ori am observat că aşa-zisele clauze de confidenţialitate îţi conferă un anumit confort
ţie dar de fapt nu te protejează efectiv. Tratamentul în scurgerea de informaţii este să nu spui hop până nu ai sărit
şanţul. Nu m-a mirat reclamaţia anunţată. Eram vulnerabili. Procura era valabilă până la 30 mai 2007. Mai

91
încercăm noi o cârpeală ca trecerea acţiunilor la broker, ca şi contractul de vânzare cu acesta care ne menţinea
tot în procură, pentru că acţiunea de vânzare începuse efectiv. La cele de mai sus se adaugă şi opţiunea noastră
către Advent, care ne-a susţinut în trecerea peste toate hopurile. Au fost serioşi, constanţi şi de cuvânt.
Aceste considerente se puteau mula pe o percepţie colectivă de interes general, dar nu funcţionau în
sens individual, când încercările şi obstacolele din ultimele luni le-a măcinat unora răbdarea, încrederea şi
speranţa. Am putea adăuga şi preţul exagerat de mare din piaţă care îi ţintea pe mai mulţi acţionari cu procuri să
se „vândă necuratului”.
La ora 10.00 am ajuns la sediul Adventului. La biroul de primiri de la parter era uşa întredeschisă, şi se
observa masa aranjată permanent pentru musafiri, de unde nu lipseşte ciocolata şi fructele. Sunt invitat la etaj
într-un birou şi servit cu apa minerală şi suc de portocale. După o scurtă analiză a stării frontului, am plecat însoţit
de Mihai din partea Adventului să achit serviciile de acţionariat către Depozitarul Central. În traseu ne oprim la o
bancă. Fac formele la ghişeu. Funcţionara nu îmi primeşte banii. Îmi recomandă plictisită să merg la poştă pentru
plată sau să achit cu ordin de plată. Revin la maşină şi mergem să căutăm o poştă. La poştă altă surpriză.
Funcţionara mă anunţă că nu primesc sume peste 10000 euro într-o tranşă. Dau un telefon la Depozitar pentru
acceptarea segmentării sumei. Tratăm această posibilitate cu fata de la ghişeu. Aceasta nu îşi asumă
răspunderea şi se adresează şefei de tură, care acceptă. În circa trei ore reuşim să plătim obligaţiile faţă de
Depozitar. Noroc că nu depindeam de mersul avioanelor, că în acest interval de timp ele puteau fi deja pe drumul
de întoarcere. Nervoşi, părăsim sediul poştei şi ne îndreptăm către Intercapital.
La ora 13.00 ajung la firma Intercapital unde mă întâlnesc cu Daniel. Am venit neanunţaţi. Ne primeşte
domnul director, cu o politeţe calculată (nu ne serveşte nici măcar cu un pahar cu apă, ca în alte ocazii). După
salutul de rigoare am anunţat scopul vizitei:
„ - Am venit să vedem dacă sunt probleme cu extrasele de cont sau cu procurile.
- Totul este în regulă. Se lucrează. Mâine veţi primi la societate listele privind grila de impozitare pentru
acţionarii din procuri.”
Dacă avem în vedere evenimentele ulterioare, deşi noi am urgentat înaintarea documentaţiei, am
constatat că ei lucrau relaxat pentru înaintarea documentaţiei către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Parcă
au fost mai plini de vigoare şi cu spor la muncă în perioada preliminară, când a trebuit să facem mai multe
drumuri la Bacău pentru a întocmi şi semna documentaţia de perfectare a tranzacţiei. Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare fiind un fel de bau-bau, atât prin precedentele noastre peripeţii, cât şi prin faptul că se înainta o
ofertă secundară de vânzare-cumpărare de acţiuni cu preţ prestabilit şi mai puţin de 100 de cumpărători, care nu
o mai practicase Intercapital. Această ofertă secundară se impunea întrucât, atât la analiza ofertelor de
cumpărare, cât şi la încheierea precontractului de vânzare-cumpărare, am stabilit un nivel de preţ apreciat atunci
ca de bun simţ şi acceptat de cei 9 pentru că se circumscria prevederilor din procura semnată de acţionari.
La ora 14.00 suntem la sediul Depozitarului. Prezentam originalul chitanţelor de plată a obligaţiilor
noastre. Se impunea seriozitate şi punctualitate, aşa cum au procedat şi ei cu noi. La ora 14h30min, eu şi cu
Daniel am ajuns in Gara de Nord. La ora 16.00 urcăm în tren spre Iaşi. Pentru a păcăli timpul, facem revista
presei şi schimbăm impresii asupra stării „ naţiunii „. Eram tot mai încântat de Daniel, ca tânăr jurist, avea
posibilitatea, într-un timp comprimat, să înveţe foarte multe. Nici el nu a observat cât s-a maturizat în ultima
perioadă. Din tren dăm telefon lui Aurel. O sunăm şi pe Emma, care ne felicită pentru reuşită. La rândul meu îi
mulţumesc pentru sprijinul acordat pe toată durata delegaţiei şi în relaţiile cu instituţiile din capitală. Resimt, atât
eu, cât şi Daniel, o oboseală vizibilă, dar şi o mulţumire, că în condiţii imposibile, am reuşit „să dăm oile la
strungă”.
În data de 01 iunie 2007, la ora 7.00 suntem deja la serviciu. Îl informez pe Aurel asupra misiunii
îndeplinite şi convenim că la ora 9h30min să ne întâlnim în şedinţa operativă (participau toţi şefii de secţii, de
compartimente, conducerea executivă ş.a.) pentru o informare mai largă asupra rezultatelor delegaţiei efectuate
la Bucureşti. La ora 9h30min prezint în rezumat rezultatele „cruciadei”. La datele pe care le aveam atunci,
menţionez că, în condiţii normale, în 10-12 zile, vor intra banii în contul acţionarilor. Asistenţa este atentă. Aştepta
cu nerăbdare acest moment. Se resimte însa tensiunea din zilele anterioare şi o anumită temere că procura a
fost cu termen de valabilitate numai până la 30 mai 2007. În timp record aceste informaţii au făcut ocolul fabricii.
Toţi încercau o stare de bine. La ora 12h30min intru în biroul contabilitate şi doamna economist Ana mă întreabă:
„ - Când primesc banii pe acţiuni?”
Din trăsăturile feţei, emana un gând ascuns, cum s-a şi demonstrat de altfel. Curioasă întrebare, pentru
că fusese informată în cursul zilei de către Rodica, şefa de birou asupra stadiului acţiunii noastre. Mai mult, aflu
că în zilele anterioare, a făcut valuri în fabrică, că preţul este mic şi că dacă nu primeşte banii până pe 31 mai
2007, va solicita extrasul de cont. Deci întrebarea Anei era retorică. Ea deja pusese ceva la cale.
La ora 14.00 primesc telefon de la firma Intercapital ca Ana a ameninţat cu poliţia şi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare pe broker, ca acţiunile sale să-i fie transmise către Depozitar. Domnul director al firmei de

92
brokeraj mă roagă să intervenim pentru retragerea reclamaţiei de către Ana şi alte 5 persoane cu procură, care
se constituise într-un grup de comando. Am rămas înmărmurit. Fulgerător, mi-a trecut prin minte că toate
zvonurile care circulau pe seama Anei, cum că ar avea acţiunile din PAS cesionate, pentru că cele de pe Rasdaq
le vânduse deja, erau adevărate. A dat informaţii din societate către acţionarii din PAS, nesalariaţi ai societăţii,
pentru a deschide acţiuni în instanţă. La un moment dat era foarte preocupată pentru a cumpăra acţiuni din PAS
(preţ mai acceptabil). Fiind întrebată de unde are bani, răspunde:
„ - Mi-am vândut apartamentul.”
Apartament pe care l-a mai avut mulţi ani după aceea. Cum spunea o colega a ei: „Ana când spune
adevărul minte şi când minte spune adevărul”. Dar îi acordăm prea mare atenţie. Mă sună Emma şi îmi spune că
cei de la firma Intercapital nu vor putea lucra sub ameninţarea poliţiei. O sun pe Ana. Nu răspunde. O sun pe
Rodica, şefa ei. Aceasta o caută şi îmi spune că o pot suna. O sun pe Ana şi o întreb cum justifică gestul şi dacă
este conştientă de implicaţii. Spune că ea nu poate lucra sub ameninţări şi că i s-a stricat week-end-ul, fără a
încerca nici o părere de rău. Călăul, inchizitorul şi alte personaje rău famate, venite din istorie, nu au rămas o
amintire, ele oricând putând fi reactivate de lăcomie, orgoliu, indiferenţă şi prostie. Pe unii trebuie să-i suportăm,
pe alţii să-i tratăm sau putem să-i ignorăm.
În după-amiaza zilei de vineri şi sâmbătă, toată ziua, telefoane peste telefoane, Bucureşti-Iaşi şi invers.
În acest interval Intercapital ne trimite în scris anularea contractului încheiat cu noi. Continuarea acestei
„hemoragii” de acţionari ieşiţi din front, ca şi expirarea termenului din procură, făcea imposibilă vreo intervenţie
către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Se prăbuşea totul, ca un castel din nisip. În acele zile, cumpărătorul
era descumpănit, iar noi de-a dreptul disperaţi.
Duminica, 03 iunie 2007, ne întâlnim la fabrică eu, Daniel şi cu Aurel. Hotărâm să punem în practică
următoarea strategie:
- analiza prevederilor contractului cu cumpărătorul asupra efectelor juridice în situaţia creată;
- analiza prevederilor contractului cu Intercapital Bucureşti;
- contactarea celor care au „trădat”, poate se pocăiesc şi revin la sentimente mai bune;
- convocarea celor 9 din comisie;
- convocarea colectivului de acţionari;
- inducerea calmului în cadrul colectivului pentru a fi lucizi şi raţionali, să mai reparăm ce mai
putem repara.
Luni, 04 iunie 2007, ora 9.00, are loc şedinţa comisiei cu cei 9. Participă toţi membrii, inclusiv Corneliu.
Cu acesta am avut o discuţie lungă sâmbătă. A intrat direct în subiect:
„ - Este posibil ca, acum când vindem, să inducem semnale în piaţă. Articolele lui Aurel în presă prin
care vrea să dovedească că acum face şi drege, aduce a laudă şi nu se face aşa. Dacă aveam şi eu un exemplar
din contractul cu brokerul, acum analizam, dar s-a spus că este „confidenţial”.”
Aici mi-a dat o minge în teren. Făcea referire la faza când am mers toţi 9 din comisie la notar pentru a
semna declaraţia de preţ la contractul cu Intercapital şi Georgeta a făcut un gest jenant, monitorizând cu o
suspiciune afişată cu cine dintre noi vorbeşte Corneliu şi dacă nu i-a rămas vreun exemplar din contract. Dar,
pentru a reuşi, trebuia să fim 9 şi pentru asta suportam toate răutăţile, mai ales cei care ne dădeam mai sănătoşi.
La telefon Corneliu căuta să mă convingă că în acest moment nu mai avem nici o obligaţie. Îmi zic în
mintea mea că poate Corneliu ca şi alţii au fost contactaţi deja de unii brokeri pentru a vinde mai avantajos. Nu
refuză să vină la convocare. Rămâne însă după el întrebarea „De ce nu se face tranzacţia?”. Nu cumva
cumpărătorul trebuie să umble la preţ?
„ - Domnule Constantin, eu ştiu că dumneavoastră aţi muncit, v-aţi zbătut, este meritul dumneavoastră
că am ajuns până aici. Să-mi daţi telefon când să vin. Nu aş vrea să stau pe acolo.”
Dacă din partea lui Corneliu aveam aceste temeri şi suspiciuni, trebuie să recunosc că nu mai aveam
nici putere şi nici argumente pentru a mă mai lupta cu alţii. Dar Necuratul ne încearcă, iar Dumnezeu ne
încurajează şi ne susţine.
Văzând că ni s-a dat o lovitură atât de năucitoare, am mers din nou la „popor”. Atât duminica, cât şi luni
dimineaţa am contactat mai mulţi salariaţi-acţionari pentru a le arăta gradul de pericol pentru compromiterea
acţiunii de către grupul Anei. I-am asigurat că dacă suntem uniţi nu este totul pierdut, era o percepţie mai mult
senzorială decât raţională. Luni, la ora 8h30min, Georgeta era în biroul lui Aurel. Mă admonestează că nu trebuia
să vorbesc cu oamenii, întrucât s-a impus discreţie.
„- De către cine şi faţă de cine? Şi ce mai contează?”
Începe şedinţa celor 9. Aurel informează asupra ultimelor evenimente din procesul de vânzare a
acţiunilor, cât şi despre rezilierea contractului de către Intercapital. Este condamnată acţiunea Anei şi a celorlalţi
5 acţionari. Este invitată la şedinţă Ana şi Vasile de la atelierul mecanic. Aurel conduce discuţia:

93
„- Cum ne puteţi privi în ochi? Aţi spulberat visele a sute de oameni. Consultând o firmă de avocatură,
ştiţi că puteţi fi daţi în judecată? Prin natura acţiunii noastre aţi intrat în posesia unor informaţii „confidenţiale”.
Dumneavoastră aţi vândut acţiunile şi în perioada anterioară, nu v-aţi gândit de fapt niciodată la alţii.”
Era o abordare, cel puţin la început, în termeni civilizaţi, dar evenimentele s-au precipitat după aceea.
Dacă analizăm conţinutul intervenţiei scrise, către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a Anei, unde a făcut
afirmaţii denigratoare la adresa PAS-ului, a celor 9 din comisie şi a firmei Intercapital, era evident că gestul său a
fost premeditat pentru a arunca totul în aer. În discuţii, Ana, cu naivitate prefăcută, a motivat că nu a crezut că va
intra în posesia banilor. Maria o întreabă de ce a intrat în grupul de acţionari cu procuri, ea răspunzând că nu a
avut încotro. Frumos, a traversat oceanul cu vaporul nostru, când ajungem în port, Ana se aliază cu un grup de
piraţi şi fuge cu tot cu merindele echipajului. Ana nu avea nici o frământare interioară. Avea replică pentru fiecare
întrebare. La un moment dat, Maria, intrigată de această atitudine, afirmă răspicat:
„- Femeia asta ne crede proşti. S-a gândit doar la ea.”
Pe parcursul discuţiei i se aduce la cunoştinţă că va răspunde dacă se compromite acţiunea. I se
propune să meargă la Bucureşti, pentru a repara la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare răul făcut.
„- Eu nu am vrut să fac rău colectivului. De aceea voi merge la notar şi voi da o declaraţie că îmi retrag
cele reclamate la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.”
Nu aveai ce discuta cu Ana. Erau mai multe persoane în aceeaşi persoană. În timpul zilei, înainte de ora
14.00, am elaborat conţinutul declaraţiei de autentificat la notar, împreună cu Daniel şi Ana. Deşi, în şedinţa celor
9, i s-a solicitat imperativ, ca la ora 14.00 să vină la întâlnirea cu acţionarii, am convenit că nu o vom chema. Deşi
se vedea clar că îi este frică să dea ochii cu lumea, afirma în neştire că ea are dreptate şi că nimeni nu mai este
legat de nimic. Aşa am putut cunoaşte un om cu ceva creer, dar fară inimă.
La ora 14.00 începe şedinţa cu acţionarii-salariaţi şi foşti salariaţi. Participă peste 150 de persoane. O
atmosferă unde nu trebuia să aprinzi un chibrit, pentru că lua imediat foc. La început toţi vorbeau şi nimeni nu
asculta. Era un vacarm de nedescris. Aurel informează acţionarii cu situaţia la zi în procesul de vânzare a
acţiunilor. Se foloseşte ocazia şi aruncă masei şi ultimele informaţii confidenţiale. „Personal am avut emoţii că
preţul „contractat” nu va trece comparativ cu preţul pieţei, care era 12,8 lei/acţiune. S-a dovedit că m-am înşelat.”
Oamenii au fost realişti, au simţit că ni se poate întinde o cursă, să câştige câţiva şi să piardă toţi. Mai mult, dacă
iau banii pe acţiuni şi funcţionează şi fabrica în continuare nu e de loc rău. În ce priveşte acţiunea pe cont propriu
a Anei şi a celorlalţi, s-au arătat speriaţi, neliniştiţi, agitaţi şi indignaţi. Se striga insistent să vină Ana să ne
explice. I-am făcut semn lui Aurel să potolim spiritele. După cum stăteau lucrurile, se putea alege cel puţin cu
ruperea hainelor de pe ea. Nu mai aveam nevoie şi de alte evenimente. În furia noastră, făceam un erou din Ana
şi zău că nu merita.
Toţi cei prezenţi au dat fără rezerve un vot de încredere conducerii fabricii şi comisiei formate din cei 9.
S-a dat astfel tonul pentru a se merge mai departe „împreună”. O dată ce s-a stabilit esenţialul, au continuat
discuţiile. După ce s-a informat în adunare că Vasile, de la atelierul mecanic, era de serviciu când a fost trimisă
cererea lui către Intercapital şi celelalte cereri au fost trimise din jumătate în jumătate de oră, concluzia clară a
fost că acţiunea era concertată, premeditată. Dumitru, tot de la secţia mecanică, prezent la adunare şi luat la
întrebări de colegi, promite că renunţă la cererea de retragere şi se alătură celorlalţi. Dar cine a trădat o dată o va
face şi a doua oară, aşa cum s-a întâmplat şi cu Dumitru. În cadrul adunării am informat acţionarii asupra
greutăţilor eliminate până în prezent şi că dacă suntem uniţi putem reuşi. Încercările trebuie să ne adune şi nu să
ne împrăştie. O intervenţie plină de temperament a avut şi Georgeta care a susţinut că împreună putem reuşi,
condamnând pe cei care caută numai să profite. În unanimitate s-a hotărât că a doua zi să ne întâlnim în faţa
notarului pentru a ne reafirma în scris dorinţa de a acţiona împreună.
Trece ziua de luni şi Ana nu ajunge cu declaraţia de retractare. La sfârşitul programului îmi spune că va
rezolva după amiază, după ce se consultă cu sfătuitorii ei. Marţi, 05 iunie 2007, ora 7h10min, Ana vine la serviciu
fără declaraţia promisă. Urmează o discuţie dură că nu şi-a făcut timp, mai mult cu cât o scosesem din „furcile
caudine” ale acţionarilor. Mă asigură, arătând ca un iepure hăituit, că va face cum i s-a spus. Culmea, pierdea
orice ocazie ca să arate că mai are ceva de om, ca să recunoască că trebuie să repare un rău făcut tuturor.
Intervin colegele din birou:
„- Lăsaţi că va merge la notar.” Cea mai insistentă fiind Paula, o prietenă apropiată ei.
La ora 9h30min, Ana, după ce are o întrevedere cu Georgeta, merge la notar şi vine cu declaraţia
autentificată de retractare a celor afirmate în reclamaţie, care se transmite către Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare şi firma de brokeraj Intercapital.
Marţi, la ora 9, Aurel a convocat o şedinţă operativă de producţie (neinspirată idee). Eu şi Daniel nu am
participat în prima parte, pentru că pregăteam procura pentru şedinţa de la ora 14, când ne întâlneam cu notarul
şi cu acţionarii, să încheiem al doilea rând de procuri individuale. În şedinţa operativă Georgeta a făcut încă un
exerciţiu de „autoritate”, căutând ceartă cu Luciana, Rodica şi Maria. Nefiind susţinută de Aurel, în stilul ei de a-şi

94
da importanţă pe de o parte şi de a se victimiza pe de altă parte, iată ce a urmat. La ora 10h30min intru în sala de
şedinţă cu o propunere de „procură”. Toţi cădeau foarte greu de acord asupra termenului de valabilitate. S-a
creat până la urmă o majoritate pentru termen limită 29 iunie 2007. Georgeta, care în prealabil mai depusese o
cerere de ieşire din comisia celor 9, acum pur şi simplu nu mai informează conducerea, afirmând răspicat:
„- Deoarece astăzi s-a ajuns într-un punct, unde problemele ce urmează nu mai depind de mine ca
persoană, nu mai semnez şi nu mai reprezint de astăzi, 05 iunie 2007, nici un acţionar.”
S-a reconfirmat afirmaţia că atunci când vrei să nu rezolvi o problemă faci o comisie. După o oră de
discuţii procura a rămas tot nedefinitivată. La ora 11h30min verific la secţiile de producţie dacă s-a făcut
convocarea pe locuri de muncă pentru orele 13.00-16.00.
Este invitată Ana şi la şedinţa operativă, pentru a da explicaţii colegilor. Intervin aproape în acelaşi timp
Tina şi Ionelia, reproşându-i Anei că a vândut şi în perioadele anterioare acţiuni de miliarde de lei şi că numai ea
vrea să câştige. Ana a reiterat că a dat declaraţia cerută ca ceva obligat şi nu ca o îndreptare a unei greşeli.
Eram într-o situaţie când trebuia bătut fierul cât era cald. Eram în pragul întocmirii unei noi procuri individuale
când, practic o luam de la început. După ce discutasem cu salariaţii-acţionari şi aveam girul lor, comisia celor 9,
deşi împărţită în păreri, a acceptat totuşi tacit să se angajeze în continuarea luptei. Fiind sub o mare presiune a
timpului, trebuiau tranşate din plecare două puncte nevralgice care se refereau la modul de lucru al comisiei celor
9 pentru a fi realizat cvorumul şi prin jumătate plus unu din membri, nu cu unanimitate, când eram la cheremul
unuia sau altuia din comisie, ca la prima procură. Al doilea aspect viza termenul de valabilitate al procurii, unde
părerile erau foarte împărţite.Toată lumea îşi pierduse răbdarea. Erau raţiuni puternice care pledau ca procura să
fie fără termen, bazate pe precedente, că mai pot interveni surprize. Un termen limită poate da apă la moară unor
atitudini neprietenoase care să ne obstrucţioneze. Şi apoi, era cumpărătorul, care nu ne-a dat nici un motiv să ne
îndoim de buna sa credinţă. Şi nu în ultimul rând, în caz de rateu, nu mai puteam, nici cu arcanul, să mai adunăm
acţionarii pentru a treia procură. Până la urmă a învins raţiunea, procura fiind întocmită fără termen limită.
Problema termenului de valabilitate al procurii a stârnit preocupare şi din partea cumpărătorului. Erau în
joc elemente de aplicare al contractului deja încheiat. Se angajase deja un volum mare de cheltuieli de către
cumpărător pentru analiza economico-financiară a societăţii şi pentru diferite taxe şi impozite. Preţul în piaţă al
acţiunii „bătea câmpii”. În concluzie, cât şi până unde merge disponibilitatea şi bunăvoinţa de ambele părţi? Este
relevantă în acest sens corespondenţa dintre Daniel şi Emma din ziua de 05 iunie 2007 (Daniel fiind recunoscut
atât de noi cât şi de cumpărător ca un „specialist” în aceste probleme, le învăţase din mers).
Daniel: „Da, era o idee strâmbă din start, adică să se introducă în procură un termen de valabilitate şi
anume 29 iunie. Le-am spus şi eu că mai pot interveni întârzieri care nu depind de noi şi că data finalizării unei
tranzacţii poate fi întârziată fără nici o vină din partea comisiei. Dacă vor totuşi să pună un termen, să fie de
minim un an, dar cel mai bine ar fi să nu treacă nimic referitor la data procurii. Acum suntem în acea perioadă de
finalizare de 14 zile. Până acum comisia a semnat şi ordine de vânzare şi prospect simplificat, a transferat şi
acţiunile la broker, dar momentan suntem în impas datorită unei reclamaţii a unui acţionar care a promis că se
duce azi la notar să retracteze toate afirmaţiile şi datorită brokerului care nu mai ascultă de argumente, ci vrea
doar să evite orice investigaţie sau deranj. Referitor din nou la procură, dacă într-un termen generos, de, să
zicem un an de zile (sau înregistrează întârzieri nejustificate) nu reuşeşte să facă nimic în legătură cu ducerea la
îndeplinire a contractului încheiat, atunci se poate considera că sunt 2 variante: ori schimbăm comisia, ori fiecare
acţionar ia asupra sa îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordul de vânzare-cumpărare de acţiuni. Referitor la
acordul de vânzare-cumpărare, după expirarea termenului de finalizare fără nici un rezultat, acesta ar trebui
modificat pentru a reflecta fidel poziţia părţilor. Aceasta înseamnă modificarea perioadei de finalizare, precum şi
acceptul cumpărătorului de a cumpăra în prima fază un pachet de minim ??,?% fără a renunţa la cumpărarea
restului de acţiuni din anexă sau la eventualele remedii juridice în caz de nerealizare în totalitate a transferurilor.
Referitor la actele de semnat încă nu avem o formă finală. Aştept încă un răspuns de la broker. Cu stimă, Daniel.”
Emma: „Am înţeles că mai apăruse o idee de ultim moment legată de termenul de execuţie. Mi se pare
absolut nerezonabil, dat fiind că toată întârzierea de până acum nu a fost din cauza noastră şi finalizarea nu este
numai sub controlul nostru. Ambele părţi şi-au asumat anumite obligaţii conform contractului semnat, am mărit
deja preţul ieri, azi ne-a spus domnul Fecioru să mai mărim o dată la 6,58 lei, discutăm deja de mai puţin de 71%,
mi se pare că uşor, uşor ne îndepărtăm prea tare de la ceea ce am agreat şi ne-am angajat cu toţii şi că faptul că
suntem, flexibili nu este apreciat, ci penalizat. Toate costurile suplimentare au fost absorbite de noi (taxa Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare, cost broker, notar, blocare, deblocare, extras de cont, impozitul), şi începe să mi
se pară că noi tragem ponoasele şi până acum nimic din foloase. În nici un caz nu sunt de acord cu termenul
limită, cu atât mai mult cu cât cred că am dovedit din plin până acum cât ne grăbim să finalizăm şi am făcut tot ce
am putut să urgentăm lucrurile, care au tot întârziat din motive independente de noi. Oricum vânzătorii sunt
acoperiţi, dat fiind că în contractul de vânzare se prevede obligaţia de a finaliza într-un anumit număr de zile
DUPĂ ce toate condiţiile sunt întrunite pe partea vânzătorilor, contract care este în vigoare. Sper să nu ne

95
împiedicăm în ultimul moment şi cine a avut ideea de limitare să înţeleagă că acum chiar forţează nota. Mai avem
un hop, îl trecem şi pe acesta. Mult succes azi, „Emma”.
După cum observăm, în urma acestei prime confruntări cu ,, bătălia ,, pierdută, eram cu toţii derutaţi. Pe
de o parte noi suflam şi în iaurt iar cumpărătorul solicita imperativ măsuri asiguratorii.
Sunt de înţeles aceste precauţii, pentru că lucram cu oameni şi unii dintre aceştia s-au dovedit
imprevizibili şi chiar de rea credinţă.
Dar până la urmă consensul, simţul realităţii şi interesul comun, au furnizat o soluţie acceptată şi
susţinută de toate părţile implicate.
Nu înseamnă că se eliminau eventualele surprize ulterioare, dar sigur se preveneau în mare măsură.

96
Cap. 13 A doua cruciadă
(Generali de pluş şi o armată de oţel)

Apreciind că pierderea unei bătălii nu înseamnă şi pierderea războiului, am sunat din nou mobilizarea. În
prealabil, s-a luat legătura cu notarul pentru a se trece la întocmirea documentelor autentificate ale fiecărui
acţionar. Sigur, mai era un hop, dar încurcate mai sunt căile Domnului când ai de a face cu oamenii. Intrăm, după
cum se va vedea, dintr-un război într-altul. Am tras învăţăminte din experienţa trăită, dar au fost şi obstacole pe
care nu le-am putut ocoli. Ca în orice război, unii se aleg cu gloria şi alţii cu ruşinea. Nu totdeauna câştigă cei
puternici, dar mereu câştigă cei perseverenţi. Noi am crezut în cauza noastră şi astfel nu putea fi decât un final:
reuşita. Aliaţii noştri nu au fost de conjunctură, ci de suflet. Acestea au fost auspiciile sub care am luat totul de la
început.
Suntem în data de 05 iunie 2007. La ora 12.00 vine o avocată de la firma de consultanţă juridică şi
începem o altă discuţie cu Aurel, Daniel şi Corneliu F (din parte firmei cumpărătoare). Se reia discuţia ca procura
să fie fără termen, dat fiind neprevăzutul cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare după reclamaţia Anei şi alte
consideraţiuni pomenite deja. Procura, în forma necondiţionării de termen ar acoperi atât o perioadă acceptabilă
pentru demararea acţiunii, cât şi posibilitatea de a opta, eventual, pentru alt broker. O procură fără termen ne
putea pune la adăpost şi pentru temperarea unei preluări agresive, ea ar opera ca şi o formă remanentă a PAS-
ului, care a ţinut pe alţii la distanţă, în aceste circumstanţe aceasta a fost varianta pentru care s-a optat la final.
Tot în jurul orei 12.00 s-a primit un fax de la firma Intercapital prin care eram anunţaţi că alte 5 persoane au
solicitat să le fie transmise acţiunile către Depozitar. Ne sună şi cumpărătorul şi ne invită să acţionăm pentru a
opri această „ hemoragie „. La ora 12h45min se transmite procura la notarul Ioana.
La ora 13.00 încep să vină acţionarii, cu preponderenţă acţionari externi. La acea oră noi nu aveam
formularul procurii pus la punct. Reproşez lui Aurel că nu am reuşit să ne mobilizăm pentru a preveni această
disfuncţie. Solicit lui Daniel telefonul notarei şi el, programat pe altă lungime de undă, mi-l dă pe al Alinei.
Vorbesc la telefon cu notara şi îmi confirmă că va veni la ora 13h40min. Îi cer Georgetei să ne ocupăm de sală şi
îmi răspunde că nu este treaba ei. O supărare de neînţeles, dar trebuia să-şi facă fiecare numărul.
Primim procura de la notar, cu următorul conţinut:
„Subsemnatul.................................... , în calitate de acţionar al SC Ceramica SA Iaşi, împuternicesc pe
următorii............................., pentru a acţiona în numele şi pe seama mea, pentru vânzarea tuturor acţiunilor pe
care le deţin la firma SC Ceramica SA („Acţiunile de Vânzare”) cu un preţ de vânzare de 6,58 RON/acţiune, prin
oferta secundară de vânzare sau prin orice altă metodă prevazută de legislaţia privind piaţa de capital.
În îndeplinirea prezentului mandat, mandatarii sunt împuterniciţi să acţioneze împreună cu majoritate,
fiind suficient ca oricare cinci dintre aceştia să îndeplinească faptele şi actele descrise mai jos.
În acest sens, mandatarii mei, acţionând împreună cu majoritate, sunt împuterniciţi pentru:
a. a negocia, redacta, semna şi modifica în numele meu şi pe seama mea, cu
puteri depline de reprezentare contractul cu orice societate de intermedieri pe care o vor
considera corespunzătoare („Intermediarul”), pentru servicii, operaţiuni şi formalităţi de
intermediere necesare realizării vânzării Acţiunilor de Vânzare în conformitate cu metodele
prevăzute de legislaţia pieţei de capital alese de Intermediar sau cu orice metode de
vânzare-cumpărare corespunzătoare, prevăzute de lege.
b. a redacta, semna, efectua şi realiza toate actele, înscrisurile, depunerile de
documente, înregistrările, publicările şi/sau formalităţile, precum, însă fără a se limita la,
ordinele de piaţă şi prospectele de oferte publice, necesare vânzării Acţiunilor de Vânzare
potrivit metodelor prevăzute de legislaţia pieţei de capital alese de Intermediar sau cu orice
metode de cumpărare corespunzătoare, prevăzute de lege.
c. a mă reprezenta cu puteri depline în faţa autorităţilor române, inclusiv, însă
fără a se limita la, notarii publici, Camera de Comerţ şi Industrie, Monitorul Oficial, Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, Depozitarul Central, operatorii de piaţă, Intermediarul,
instanţe de toate gradele, Registrul Comerţului, autorităţile fiscale, Banca Naţională a
României, Consiliul Concurenţei din România, şi în faţa oricărei persoane fizice sau
juridice, de drept comun sau privat cu privire la încheierea, semnarea, realizarea,
înregistrarea corespunzătoare la orice registru competent a vânzării tuturor Acţiunilor de
Vânzare.
d. a mă reprezenta cu puteri depline în faţa oricărei bănci comerciale din
România şi a depune toate documentele necesare, a îndeplini toate formalităţile necesare

97
pentru deschiderea pe numele meu a unui cont bancar care va fi creditat, în urma
procesului de decontare conform reglementărilor pieţei de capital, cu suma reprezentând
preţul Acţiunilor de Vânzare.
Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului mandat, mandatarii noştri vor semna în numele meu şi
pentru mine, orice cereri, declaraţii şi documente necesare, semnătura lor fiindu-mi opozabilă.
Subsemnatul confirm prin prezenta faptul că tranzacţia al cărei obiect îl constituie vânzarea Acţiunilor de
Vânzare a fost iniţiată anterior datei 30 mai 2007.
Mandatarii mei sunt răspunzători pentru actele şi faptele îndeplinite prin prezentul mandat, conform art.
1539 Cod Civil şi următoarele.
Mandatul este gratuit şi netransmisibil.”

MANDANT

Se dă în lucru la oficiul de calcul procura pentru a se lucra pe mai multe calculatoare. Se încarcă pe un
calculator, nu se poate descărca pe altul. La ora 14h20min notara mai face o corecţie pe text. Se reia încărcarea
de la început. NIMIC NU MERGE. Apar linii în plus pe foi. Nu iese la imprimantă. Sala cantinei era plină cu
acţionari. Mulţi erau şi în curte. Stratonia, de la informatică, era fără culoare şi fără aer, străduindu-se din
răsputeri să pună motoarele în mişcare. Îmi iese în faţă Maria şi îmi spune:
„- Constantin, de ce nu s-a înscris termenul în procură? Eu nu îmi asum nici o răspundere.”
O situaţie paranormală, unii duceau greutăţile şi alţii cădeau sub povara acestora. Pentru a fi susţinută
mai bine intriga acţiunii noastre, în „amestecătura” iscată peste zi şi după venirea acţionarilor, aproape toţi
conducătorii (şefi de secţii şi de compartimente) au dispărut din faţa oamenilor. Unii dintre ei cântau într-un birou
„prohodul acţiunii”, folosind ca incantaţii „nu vom reuşi, nu vin oamenii, Georgeta nu semnează, ea concurează
cu Ana”. Cel care mai da piept cu oamenii este Aurel, care mă suna pe telefonul mobil să îmi spună că pleacă
oamenii din curte. Atunci merg repede jos, cer scuze la oameni şi îi rog să aibă răbdare pentru că ne face feste
tehnica. Oamenii înţeleg. Între timp s-a distribuit apă minerală, fiind o zi foarte călduroasă.
La ora 15.00 apar primele procuri. Începem cu acţionarii externi. Primul din faţă, care a stat mai multe
ore în picioare, Adrian, fost director general al societăţii, acum pensionar. Exemplul său a fost o pildă şi pentru
ceilalţi acţionari. Se intensifică numărul procurilor care vin pentru autentificare. Daniel este pe post de curier. Iau
loc lângă notară şi ajut efectiv la desfăşurarea acţiunii. Mă uit în jur, oamenii aşteaptă în linişte. Nimeni din
conducere sau din comisia celor 9. A apărut după un timp Aurel. În sală nu mai este aer. Ventilaţia nu mai face
faţă. Simt că îmi este rău. Vine lângă mine Romeo şi împreună ordonăm procurile şi îndrumăm acţionarii pentru
semnare. Nici notara Ioana nu mai putea. S-au semnat 222 procuri în prima zi. Ne-a impresionat că a venit şi un
bătrân de 78 de ani, fost salariat al fabricii, care se deplasa foarte greu, în cârje. Convenim cu notara ca acţiunea
de semnare a procurilor să continue şi miercuri, pentru cei ce nu au avut posibilitatea să vină. Evaluăm procentul
realizat prin cei prezenţi. Rezultă 57,4%. Convenim cu Aurel să transmitem oficial că procentul a fost în prima zi
de 60%, pentru un impact psihologic pozitiv asupra celor ce urmau să vină. Era ceva ca şi minciuna doctorului,
pentru că Dumnezeu dădea zile pacientului. Erau totusi 222 de procuri semnate. Convenim ca nimeni dintre noi
să nu o roage sau să o invite pe Georgeta pentru semnarea procurii. Ea, care cu o zi înainte, combătea la „reson”
pe cei care nu sunt cu noi, iar acum nu şi-a făcut timp pentru semnarea procurii, fiind într-un moment când a dat
foc la arătură fără a se gândi la consecinţe.
Miercuri, 06 iunie 2007, la ora 07.00 încep a veni cei care nu au fost în prima zi. La ora 08.00 vine la
mine Georgeta şi mă întreabă dacă mai vine lumea. Îi confirm că vine.
„- Daţi-mi şi mie o procură să o citesc.
- Vă dau procura dumneavoastră.”
Îi dau procura, o citeşte, nu obiectează, decât în surdină, asupra termenului, dar afirmă că este bine.
„- Doamnă, vă informez că în dimineaţa aceasta merg la notar cu procurile celor care nu au putut veni
ieri şi mă întâlnesc cu oamenii acolo.
- Pot să vin şi eu cu dumneavoastră şi să o iau şi pe Cati (fiica ei) de la bancă, pentru a semna, pentru
că pleacă în delegaţie la Bucureşti. Dacă va merge şi ea, vă rog să intre înainte.”
Între timp Aurel mă întreabă dacă vine Corneliu, pentru că are un procent important. Când am ajuns la
notar, Corneliu mă aştepta pentru a semna procura. Ţinând legătura cu el pentru lucrările comisiei, nu a fost
nevoie să revin pentru rezolvarea unei probleme, a dovedit solicitudine şi a fost cooperant. A fost şi interesul lui,
după cum singur a recunoscut. La ora 11h30min mă sună Aurel şi îmi spune că vor ajunge 2 brokeri, în jurul orei
14.00, la fabrică, pentru a semna documentele de schimbare a brokerului. Urma să-l anunţ pe Corneliu. Convin

98
cu Aurel să inducem în societate că respectivii sunt avocaţi de la firma cumpărătoare care analizează contractul.
Se impunea un minim de confidenţialitate. La ora 14h20min, în sala de consiliu, cei 8 semnează ore în şir
documente, ordine de vânzare, ş.a. Corneliu se alătură şi el grupului la ora 16h30min. Acum eram 9. Între timp
am convorbiri cu notara, pentru convocarea unor acţionari, pentru erori în procuri. În cursul nopţii de miercuri
pleacă către Bucureşti primul set de documente la broker. Intervenim la notară ca procurile să fie gata la orele 20.
Îl desemnăm pe Romeo ca, în cursul nopţii, să se ocupe de copierea procurilor, pentru a fi legalizate joi.
Joi, 07 iunie 2007, orele 7h10min, Romeo vine cu cele două exemplare originale şi două exemplare
copii. Se ordonează şi se definitivează documentele solicitate de broker. Peste zi se modifică de câteva ori setul
de documente solicitate. La ora 11h30min cei 9 merg la notar pentru a semna declaraţia de preţ. Se clasifică
documentele, se ambalează în cutii şi se pregătesc pentru a fi trimise la broker. Pentru siguranţa documentelor,
pleacă la Bucureşti Corneliu F cu maşina personală.
La ora 12.00, Ana înaintează la conducerea societăţii cererea pentru concediu de odihnă şi pentru
pensionare anticipată începând cu 01 iulie 2007. Simţea că s-a creat un hău în jurul ei şi a ales calea retragerii.
Cererea pentru concediu de odihnă i se aprobă cu data de 18 iunie 2007, după închiderea lunii. Supărată că nu i
s-a aprobat imediat concediul de odihnă, îi spune şefei de birou că ştie ce are de făcut.
Vineri, 08 iunie 2007, ora 7h10min, Ana vine şi solicită adeverinţă către spital atât pentru ea cât şi pentru
cumnatul ei, care lucrează tot în societate (şi acesta era pe lista „evadaţilor”). În aceeaşi zi se prezintă la mine
Petrică, care făcea parte din comisia celor 9 şi mă întreabă ce înseamnă asta?
„- Cumnatul Anei a transmis mesaj la colegi cum că acţiunea nu va reuşi şi că ei sunt niste proşti.”
Petrică era vizibil încărcat negativ, nemulţumit şi agitat. Ca şi alţi membri din comisia celor 9, fiind tot
timpul între oameni, era sub o presiune continuă. Acţionarii erau ţinta a tot felul de zvonuri, diversiuni, suspiciuni,
numai de lucru nu le ardea. Putea avea loc vreun accident de muncă, dar ne-a ferit Domnul. Grupuri de colegi
discutau despre „mârşăvia” Anei şi a celor care au secondat-o, despre preţul acţiunilor în piaţă, dacă vom reuşi
sau nu, ce măsuri se vor lua cu cei care au trădat. Cei trimişi la înaintare, din comisia celor 9, erau întotdeauna
într-un decalaj asupra informaţiilor ce le deţineam noi şi cele pentru acţionarii cu procuri. Nu că trebuia numai
decât păstrat un secret, ci mai mult că ne confruntam cu o realitate într-o continuă mişcare, care se schimba
deseori de la oră la oră, şi aşa nu făceam decât să „înnebunim” şi mai mult oamenii. Îmi amintesc că veneau
colegii din fabrică în birou la mine şi întrebau de la uşă: „domnul Constantin nu a plecat la Bucureşti?” La agitaţia
ce stăpânea colectivul, părea un factor de echilibru, măcar aparent, când vedeau că cei 9 „se mişcă”.
Plecam uneori la Bucureşti, în delegaţie, pentru a fi plecat, iniţial neavând nici un capăt, dar în tren, şi cu
sprijinul celor de la instituţiile abordate, de fiecare dată mai înaintam cu câte un centimetru. Pentru cei implicaţi
direct, acest centimentru era mare, constituind un nou început sau finalul unei acţiuni. Când veneai în societate,
nu te puteai urca pe o masă, în curtea fabricii, să strigi „cucurigu”, cum mai face uneori cocoşul, care o ia înaintea
cotcodăcitului găinii care a făcut oul. Nu o puteai face pentru că oamenii pe loc măsurau şi cântăreau. Dacă până
acum s-a făcut numai atât, şi nu mai este valabil ce a fost săptămâna trecută, este clar că nu vom reuşi. Nu
puteam pretinde ca toti oamenii să aibă aceeaşi percepţie asupra clipei. Pentru unii clipa este un vehicul iar
pentru alţii este o piatră de moară. Trebuie să ne descurcăm fiecare cum putem. Aşa că înţelegeam perfect
frământările, temerile şi speranţele colegilor din fabrică. Am aici şi răspunsul pentru Aurel, care mă întreba uneori
de ce sunt calm şi nu reacţionez la „răutăţile” unor colegi, care parcă erau programaţi să fie în priză pe invers în
tot parcursul acţiunii. Nu meritau replică şi cu atât mai puţin ripostă, pentru că lor le lipsea „ceva” şi nu mie. Acel
„ceva” este în noi şi trebuie să-l cultivăm ca pe o floare şi să avem grijă să se regenereze mereu. Este de preferat
o floare cu bulbi, pentru că regenerează al doilea an. Era miza prea mare. Mulţi oameni şi-au pus soarta în mâna
noastră şi dacă reuşeam, aşa cum ne-a ajutat Dumnezeu, era totuşi o schimbare de destine. Această incredibilă
reuşită (după cum remarca şi presa), ca să exagerăm puţin, a fost ca şi cum am fi construit marele zid chinezesc
din cutii de chibrituri.
Nouă, celor 9, ne-a oferit viaţa o mare şansă. Să facem ceva şi pentru alţii. Se spune că un arhitect este
împlinit dacă reuşeşte în viaţă să proiecteze o biserică sau un teatru naţional. Trebuie multe biserici şi teatre
pentru a se oferi, fie şi numai ca posibilitate, pentru câţi arhitecţi sunt. Dar, valurile vieţii, în devenirea timpului, îi
pot găsi pe unii pe val şi pe alţii sub el. Acum ne-a găsit pe noi pe creastă, înălţime de pe care putem scruta cu
optimism viitorul. Aşa cum se va vedea şi mai departe, noi nu am fost special pregătiţi pentru o acţiune de o
asemenea anvergură, dar viaţa dictează, judecă şi valorizează, contând pe o singură profesie, cea de OM.
Şi acum să ieşim din „Anotimpurile” lui Vivaldi şi să ne întoarcem la prozaicele noastre preocupări.
Suntem încă în ziua de vineri, la sfârşitul zilei. Ana îi spune şefei ei că nu ştie dacă mai vine luni. Va merge la
doctor şi dacă acesta îi va spune că este bolnavă, nu va mai veni. Tot astăzi s-a purtat corespondenţa cu banca
şi am aşteptat oferta pentru deschidere şi gestionare conturi personale la acţionarii din procură. La ora 16.00
primesc mesaj că a ajuns documentaţia transmisă de către broker la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Sâmbătă, 09 iunie 2007, primesc un telefon de la Aurel:

99
„- Ce mai ştiţi? Cu impozitarea trebuie să implicăm cumpărătorul, pentru a întregi preţul la nivelul
impozitării cu 1% pentru tot pachetul.”
Lili îmi spune că, atunci când lucra la centrala telefonică, Ana vorbea mereu cu Broker Cluj şi cu FPP
Moldova din Bacău. De altfel, Ana a fost mereu un fel de broker neoficial al societăţii înainte şi chiar după ce şi-a
vândut acţiunile pe Rasdaq. A dus mai mulţi colegi să-şi vândă acţiunile, la care se pot adăuga şi manevrele cu
acţiunile de pe PAS, când le cumpăra cu banii din „vânzarea apartamentului”. Ce eforturi! Mă întreb cum de a fost
posibil, cu atâţia şefi în fabrică şi colegii de birou, în plină desfăşurare a unei acţiuni, în care eram implicaţi toţi,
să o lase pe Ana să îşi facă jocul fără a se lua atitudine, când a trecut la racolarea acţionarilor din fabrică,
inducând tot felul de aprecieri şi bruieri cu referire la preţ şi la acţiuni. O atitudine noncombat. Nimeni nu s-a
gândit la consecinţe. Aşa am ajuns la încă un rând de procuri.
Marţi, 12 iunie 2007, iar se mai pune un lemn pe foc. În „Ziarul de Iaşi” apare articolul „Se negociază
vânzarea a 60% din Ceramica Iaşi” prin care se informează cititorul că Ceramica Iaşi este pe cale să dea o
lovitură de 35 milioane de euro. Un pachet de 60% din acţiunile societăţii este subiectul ofertei de preluare de
către Advent Internaţional. Sursa de informare este din piaţă, nefiind confirmată de conducerea societăţii. În
aceeaşi zi, între orele 7-11, întocmim documentaţia pentru Depozitar şi pentru Broker. Apare în presă şi altă ştire
cum că o contabilă de la Ceramica Iaşi a vândut acţiuni de 257 mii de euro.
La ora 14h50min sunt în tren spre Bucureşti. Daniel urma să vină cu trenul de noapte. Prima grijă era să
am telefonul încărcat. La ora 15h30min primesc telefon de la domnul Pasol care mă anunţă că Dumitru, fost
salariat al societăţii, adus la semnarea celei de a doua procuri de o cunoştinţă – Paula, care lucra în firmă, s-a
adresat printr-o firmă de avocatură să i se transmită acţiunile către Depozitar. Acţiunile erau încă la broker, de la
prima procură. Pe moment am rămas năucit. După ce ne-am întâlnit iar cu lumea, am discutat, nu a fost nimeni
obligat, de unde aceşti „pasageri clandestini”?. Au fost sfătuiţi să intre în procuri pentru a ne lovi din interior? Erau
prea săraci şi au mirosit că se pot îmbogăţi peste noapte? Au fost sfătuiţi de cineva? Scutur din cap, începeam să
vorbesc singur. Mă adun şi continui cu telefoanele. Noroc că eram singur în compartiment. O sun pe Paula şi o
rog să-mi dea telefonul lui Dumitru. Îmi dă telefonul soţiei acestuia. O sun pe soţia lui Dumitru şi îi explic situaţia
creată. Pare amabilă şi chiar cooperantă. Îmi spune că Dumitru nu este acasă, este plecat din localitate. Ea o să
facă tot posibilul şi o să discute cu el. Şi eu chiar credeam. Prin telefon nu îţi poti da seama cu cine ai de a face.
Mă sună Sebastian:
„- Ce facem? Pleacă acum şi din a doua procură. Căutaţi-l şi vorbiţi cu el să renunţe.
- Dar eu acum sunt în tren, spre Bucureşti.
- Atunci să vorbească Aurel sau Daniel, să-i arate implicaţiile.”
Între timp mă sună şi domnul Pasol:
„- Şi Elena (casiera la societate) solicită extrasul de cont. Ce facem?”
Când mă gândesc că Elena era în faţa mea la întâlnirea cu oamenii pentru a doua procură şi îi
condamna cu mânie proletară pe cei care au ieşit din prima procură. Dar nu aduce anul ce aduce ceasul. Se
schimbă oamenii. Mă sună Aurel, evident îngrijorat:
„- Ce facem? Sunt nebuni.”
Mă sună Sebastian:
„- Vedeţi că acum sunt doi. Cine discută cu ei asupra implicaţiilor?”
La ora 22h10min am o convorbire cu Aurel şi facem planul pentru a doua zi. El urma să meargă la firma
de brokeraj, care desfăşura o activitate sistematică pentru a determina acţionarii noştri să renunţe la procuri, pe
care o voi denumi firma X, pentru o discuţie şi a se cădea pe cât posibil la pace. Trebuia să discute şi cu Elena,
poate revine la sentimente mai bune. Pe Dumitru urma să-l caut eu la întoarcerea din delegaţie. Îl sun pe Daniel
şi îl rog să pregătească „muniţie juridică” pentru situaţiile ivite. Acesta, la rândul lui, a discutat cu Alina şi cu
Mădălina de la firma de avocatură Cameron. Mă sună Sebastian şi îmi spune că firma X este cunoscută pentru
incisivitate. Trebuie sa strângem probe pentru proces, că acum se lucrează cu persoane „iniţiate”. M-a asigurat
că a doua zi voi avea maşina pentru deplasare.
În data de 13 iunie 2007, la ora 8h30min, mă deplasez la Depozitar. Acolo mă întâlnesc şi cu Daniel.
Agentul de pază ne cunoaşte. Doamna Goga nu venise. Ne invită în sala de aşteptare. În sală, un domn dirija
prin telefon cum să i se vândă acţiunile şi aştepta cu un buchet de flori o doamnă ce trebuia să-i clarifice
problema acţiunilor din secţiunea 2. La ora 9h20min vine doamna Goga însoţită de domnul Licsandru. Explic
scopul deplasării şi predau documentele pentru patru extrase de cont (persoane noi care aderaseră pentru a
doua procură). Sunt întrebat dacă pot aştepta să-mi fie înmânate extrasele de cont. Ïncunviinţez că aştept. La ora
9h40min sună doamna Panaitescu. Mă întreabă: „Ce se întâmplă de vuiesc ziarele? Eu vă recomand să nu ne
implicăm în nici un fel. Răspund cei care difuzează ştirile. Doream să vă rog să verificaţi ce este cu factura de la
Contractul de consiliere”. La ora 10.00 vine o doamnă şi îmi aduce extrasele de cont, pentru care semnez. La ora
10h05min îl sun pe Sebastian şi convenim să ne întâlnim la broker.

100
La ora 11.00 intrăm la broker. Ni se reţin cărţile de identitate la intrare. Primim ecusoane şi mergem la
etajul 4 al clădirii cu un ascensor fixat în exteriorul clădirii. Suntem întâmpinaţi de domnul Câmpeanu. Într-o sală
cu spaţiu deschis, după calculatoare şi teancuri de documente, lucrează personalul băncii. Intrăm apoi într-o sală
mai mică unde vin pe rând şi se prezintă şapte persoane, incluzându-l şi pe domnul Câmpeanu. Fiecare din cei
prezenţi se ocupă de un segment al contractului nostru. Facem schimb de cărţi de vizită şi analizăm stadiul
lucrării. Predau documentele solicitate de broker şi facem mai multe scenarii asupra modului de abordare a
relaţiei cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în problema noastră şi cum se poate scurta termenul.
După experienţa tristă cu Intercapital, am căutat ca în discuţia cu R.B. Invest să am o atitudine mai
tonică, să le insuflu şi lor dorinţa de reuşită şi să nu cedăm la nici o presiune. Discutând despre cerinţele Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare, ei ca şi noi bănuiam că se vor solicita date despre istoria PAS, modul de
dobândire al acţiunilor pe Rasdaq, şi altele. Cum, atunci când există mai multe presupuneri, este şi multă
incertitudine, m-am oferit pe loc să merg cu un reprezentant al lor, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
După câteva telefoane, aflăm că la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se ocupă de problemă domnul director
Copariu. Este delegată, din partea R. B. Invest, domnişoara Irina. Mergem la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. Ne anunţăm la domnul director. În timp ce aşteptam în hol, mă întâlnesc cu domnul Oros, vechea
noastră cunoştinţă din perioada ordonanţelor de blocare a acţiunilor de la tranzacţionare. Era numai zâmbet, cu o
atitudine binevoitoare. Îmi zic în sinea mea că asta este un semn că nu au mai trecut rafale de vânt rece pe la
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care să ajungă la noi. Vine secretara şi ne invită în birou, unde mai era un
tânăr.
Domnul director:
- Ne cunoaştem?
- Da, domnule director. Am fost la dumneavoastră, cu problema PAS-ului, acum câţiva ani. Am dizolvat
PAS-ul şi acum ne-am lovit de o altă problemă.
Se prezintă şi Irina.
- Noi cunoaştem problemele Ceramicii Iaşi.
- Desigur că le ştiţi, cum cunosc şi eu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, unde vin de luni de zile,
cu probleme de restricţionare de la tranzacţionare a acţiunilor pe motive de litigiu în instanţă.
- Domnule director, sunt în delegaţie la Bucureşti, Iaşul este departe şi am venit la dumneavoastră să
vedem ce probleme sau neclarităţi sunt cu referire la prospectul de ofertă.
- Domnule director (m-a luat drept director), la dumneavoastră este o neconcordanţă a ceea ce aţi
transmis la noi cu datele din raportare şi capitalul social vărsat. Aţi făcut de asemena o diminuare de capital
social şi nu aţi prezentat cererea de menţiuni de la Oficiul Registrului Comerţului.
- Să le luam pe rând, cu permisiunea dumneavoastră. Ultima raportare a noastră către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare a fost la trimestrul I, când de fapt reluăm datele de la sfârşitul anului 2006, întrucât,
deşi în Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 februarie 2007, am hotărât să scurtăm termenul de achitare al
acţiunilor subscrise anterior, banii au fost încasaţi în perioada următoare. Noi am prezentat documentele la ORC,
atât cu diminuarea capitalului social cu 4300 acţiuni ale acţionarilor care nu au achitat, cât şi modificarea
capitalului social vărsat prin înscrierea anticipată a valorii acţiunilor subscrise. Aceste modificări s-au publicat în
Monitorul Oficial şi, conform legii, după două luni, judecătorul delegat ia hotărârea eliberării certificatului de
menţiuni.
- Atunci să-mi transmiteţi de urgenţă documentaţia în stadiul în care se află. Să-mi precizaţi dacă
acţionarii ofertanţi au acţiunile grevate de datorii.
- Vă asigur că toţi acţionarii din procură au achitat acţiunile, altfel nu puteam obţine extrasele de cont.
Domnule director, plusez eu, dacă completăm în regim de urgenţă documentele solicitate, am putea avea marţi
aprobarea dumneavoastră? (azi era miercuri)
- Domnule „director”, avem şi noi un termen. Trebuie să înaintăm un raport la comisie.”
O întreabă pe Irina:
„- Când s-a predat documentaţia la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare?
- Vinerea trecută, răspunde Irina.
- Suntem în termen, spune domnul director, dând de înţeles că joia viitoare am putea avea aprobarea,
când de altfel se împlinesc 10 zile lucrătoare.”
Atitudinea jovială şi chiar înţelegătoare a domnului director au spulberat cele 3-4 scenarii pesimiste ale
noastre, cât şi temerile referitoare la reclamaţia Anei sau contractul cu Intercapital. În final domnul director îi
recomandă Irinei ca pe datele noastre să modifice prospectul de ofertă. Ieşim de la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare după aproape 45 de minute de discuţii. Răsuflăm uşuraţi, trecusem examenul. Şi când te gândeşti că,
înaintea întâlnirii, încercam senzaţia deplasării pe un teren de vânătoare, unde s-au pus capcane mascate cu
frunzăriş verde, greu de depistat şi mai greu de ocolit...

101
La ora 13.00 îl sun pe Sebastian, care ne propune să ne deplasăm la Advent, apoi mergem să mâncăm
şi din nou la Raiffeissen Bank Invest. La ora 13h30min, împreuna cu Irina şi cu Sebastian, mergem la masă la un
restaurant aflat în apropiere de Advent. Surpriză, aici aflăm că, astăzi 13 iunie 2007, este ziua de naştere a lui
Sebastian. Îi urăm mulţi ani şi constatăm că sărbătoreşte prin muncă. Emma îi recomandase să îşi ia liber pentru
azi, dar nu a fost posibil întrucât, venind din Anglia, doamnei i s-au rătăcit bagajele. La ora 14h20min mergem la
Raiffeissen Bank Invest. Toţi cei implicaţi în contractul nostru erau curioşi cum a decurs întâlnirea de la Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare.
Problematica discutată, cu clarificările necesare, ne-a uşurat pe toţi. Completăm şi definitivăm apoi
documentele necesare. Între timp am luat legătura cu cei de la Ceramica şi, deja la ora 17, se transmisese
documentaţia solicitată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi la Raiffaeissen Bank Invest, pentru a
verifica dacă este lizibilă. La ora 17h30min mă sună doamna Goga, de la Depozitar, şi mă informează că,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a solicitat o serie de informaţii despre Ceramica Iaşi. Mi-a atras atenţia că
este urgent necesar un Certificat Constatator de la Oficiul Registrului Comerţului cu situaţia la zi al capitalului
social la Ceramica Iaşi. Mecanismul se pusese în mişcare şi direcţia era bună, mai era o problemă viteza.
La ora 18.00 merg cu Sebastian la firma Intercapital. Ne primeşte domnul Pasol, la fel de rezervat ca şi
în ultima perioadă. După ce l-am informat că am fost la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi că nu este nici
o problemă în relaţia noastră cu el şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, parcă s-au mai dezgheţat apele. Mi-
a solicitat ca documentele a 14 persoane care s-au retras din procuri să fie semnate de către comisia celor 9,
pentru a le fi transferate acţiunile către Depozitar. A solicitat şi un exemplar din noile procuri, pentru a justifica
trecerea acţiunilor din secţiunea 2, tot în secţiunea 2, dar la alt broker. Mi-a predat şi solicitările xeroxate pentru
doi acţionari, care au solicitat extrase de cont, că nu mai vor să vândă. Atât din acţiunile anterioare, cât şi din
discuţiile purtate, a rezultat că s-au făcut presiuni asupra sa şi nu a vrut să se complice. Plecăm de la firma
Intercapital şi îl asigurăm pe domnul Pasol că îi vom trimite documentele solicitate.
La ora 19.00 Sebastian primeşte telefon de la domnul Câmpeanu că a fost sunat de reprezentantul
firmei X din Bucureşti, care opera şi în Iaşi, spunându-i cum că ştie ce face şi că trebuie să colaboreze...
(bineînţeles pentru a nu reuşi acţiunea). Având în vedere că şi în a doua etapă de procuri aveam evadaţi, trebuia
urgent întreprins ceva. În timpul zilei aflu că discuţia lui Aurel cu brokerul de la firma X a fost de pe poziţii de forţă,
argumentând că el trebuie să câştige. Nu promite că nu va mai racola oameni, abia a aşteptat să se desfacă
PAS-ul, nu are nici o remuşcare şi părere că ar încălca legea. Oricum, după această discuţie la firma X, Aurel mi
s-a părut destul de descumpănit, a doua zi când am ajuns în fabrică. Convin cu Sebastian că trebuie să urgentăm
redactarea actului adiţional, despre care discutasem anterior, apreciind că îi angaja şi îi resposabiliza pe cei 248
de acţionari din procuri în interesul tuturor, să fie semnat şi de domnul Câmpeanu şi de noi. După consultare cu
Daniel, discutăm cu domnul Câmpeanu, care ne aşteaptă la bancă la ora 20h30min, unde s-a semnat actul
adiţional. Între timp, domnul Câmpeanu citise Regulamentul nr. 1 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care
constituia şi baza de fundamentare al actului adiţional. Cu acest prilej a reafirmat că nu va ceda la cererea sau la
presiunea cuiva. Ne întoarcem la sediul Advent să-mi iau bagajele. Sebastian rămâne la sediu, mai avea ceva de
făcut. Era ora 21 şi în plus era şi ziua lui de naştere. Câte vieţi are omul? Dar întâi datoria.
După orele 18.00 am tot încercat să vorbesc cu Aurel. I se întrerupea telefonul. Acesta acuza din timpul
zilei că se simte rău. Îmi făceam probleme. Discut cu Daniel, care plecase cu trenul de seara la Iaşi, să se
organizeze pentru a avea mâine, joi, de la Oficiul Registrului Comerţului, certificatul constatator asupra capitalului
social din Ceramica şi să-i pregătească pe cei din comisie asupra abordării conţinutului actului adiţional. La ora
21h30min sun pe Corneliu F şi convenim ca joi, 14 iunie 2007 la ora 6.00, când pleacă la Iaşi, să ma ia şi pe
mine. La ora 22.00 sunt acasă la fiica mea, Ana Maria. Stăm de vorbă. I-am spus că astăzi mi-a fost rău, o
senzaţie de vomă, stres, foarte cald. Au fost situaţii când trebuia să mă depăşesc.
„- Măi tată, dacă vezi că eşti singur, mai bine lasă-le în voia lor. Oare merită?”
Joi, 14 iunie 2007, o nouă zi, un nou articol în presă. În „Ziua de Iaşi” apare articolul „contabila de la
Ceramica a dat lovitura”, numai bun pentru moralul celor slabi. Ana, care, cu fiecare zi, devenea o vedetă, a
motivat cu seninătate, în faţa colegilor, că s-a retras din procură pentru că ea nu îşi mai vinde acţiunile. Desigur
că nu a crezut-o nimeni. Aceasta folosea de fapt o altă metodă mai „rafinată”, perfidă chiar, de a ne da peste cap
acţiunea, după cum se va vedea în continuare. Era ceva de genul, după ce omori pe cineva, îi mai aplici şi un
cuţit în inimă, ca să fii sigur că e mort. Şi aici a intrat în ecuaţie firma X. Circulau prin fabrică fel de fel de zvonuri,
cum că este propagandă, că nu a luat banii ăştia, că acţiunile nu ar fi ale ei, ba că dă interviu în presă, ba că a
fost invitată la un post de televiziune. Devenise o persoană importantă. O sfătuiau colegele să îşi angajeze pază
de corp sau să se mute la alta adresă. Sfaturi motivate atât de furia colegilor, cât şi de „necăjiţii” ce ar veni să-i
ceară bani.

102
La ora 13.00, ajungând în fabrică, îl caut pe Aurel. Era în birou cu Maria, neliniştiţi şi preocupaţi. Maria,
ca de fiecare dată, cu întrebări defetiste, la care, culmea, ştia şi răspunsul. Aurel mă informează asupra discuţiei
cu brokerul de la firma X, care îi spusese:
„- Ce, vă treziţi acum 17 ani, cu oamenii încolonaţi? Lăsaţi-i liberi. Abia am aşteptat să se dizolve PAS-
ul. Vreţi să-i ajutaţi? Atunci obţineţi cel mai bun preţ. Dumneavoastră aţi obţinut un profit foarte mare.”
Aurel îmi spune că brokerul ştia totul despre fabrică, apropo de confidenţialitate.
„- Nu este moral ce faceţi, îi spune Aurel.
- Eu trebuie să câştig. Ăsta-i scopul meu. Cu ce vă pot ajuta?
- Nu te mai băga peste noi. Ai 30% din acţiunile societăţii, în afara procurilor.”
Brokerul ignora morala şi era convins că procedează legal.
Aurel îmi spune că a fost un eşec şi discuţia cu Elena, casiera. Aceasta, în cadrul discuţiei, a reproşat,
inventariind toate nemulţumirile ei din parcursul rutei profesionale. Cu 01 iulie 2007 Elena a ieşit la pensie.
„- A avut o atitudine ostilă declarată, fiind hotărâtă să nu mai semneze nici un document nou de
angajare faţă de cumpărător, îmi spune Aurel.
- Da, dar de ce a venit la a doua procură? Ce-i jocul ăsta la două capete?”
Merg la masă şi stabilim o întâlnire cu comisia celor 9 pentru ora 14.00, care s-a amânat pentru ora
15.00. Între timp am sunat la domnul Copariu, director la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care mi-a
confirmat primirea documentaţiei şi mă asigură că ne vom încadra în termen. Colegii din fabrică îmi analizează
mimica feţei, pentru a desluşi dacă acţiunea continuă şi în condiţii corespunzătoare. Bursa bârfelor îşi făcea
datoria. Sunt informat că Rodica, şefa Elenei, i-a spus acesteia:
„ - Uită-te în ochii mei, vrei să destabilizezi?
- Mă uit în ochii tăi.”
Deci Elena, casiera, nu avea nici o mustrare de conştiinţă.
Elena, de la desfacere, cu un pachet important de acţiuni, precum şi alţi acţionari, erau aşteptaţi până
vineri să dea un răspuns brokerului de la firma X, se lucra pe un front desfăşurat. Se intocxicau acţionarii, că cei
din conducere, caută ca un procent de 51% din pachetul de acţiuni să se vândă cu preţul propus în procură şi
restul să se vândă la preţul pieţei. Era o altă presupunere indusă între acţionarii din fabrică. Presa încerca să ia
legătura cu persoane din comisia celor 9. Se fac multe tranzacţii cu pachete mici de acţiuni şi la preţuri de peste
10 lei acţiunea. Era un fel de momeală. Aurel este „îndoit”.
La ora 15.00 ne întâlnim în şedinţă cu comisia, la care participă şi cei doi jurişti. O şedinţă de exorcizare.
Începe Maria cu întrebări prăpăstioase. Continuă Aurel în aceeaşi notă. Le ţine hangul şi Romeo, dar mai tăcut.
Lica este descumpănită. Şi eu, care îmi pusesem atâtea speranţe că Daniel îi va convinge să adoptăm şi să
semnăm actul adiţional, care ne putea pune la adăpost faţă de evadaţi, aveam în faţă nişte oameni speriaţi şi
dezarmaţi. După o zi în capitală, când puteau să afle că m-a luat salvarea, vin mai înarmat pentru luptă, iar ei, şi
mai mulţi, şi la Iaşi, pe teren propriu, îi găsesc în bikini în faţa inamicului. Pe moment intervin în forţă:
„- Ce, sunteţi nebuni?”
Cele mai des invocate întrebări erau: „Dacă ne dau în judecată unii acţionari pentru că nu au primit
preţul de pe piaţă? Dacă vor spune că au fost manipulaţi?” Ce mai, nişte oameni speriaţi. Cei de la firma X îi
radiaseră cu raze „X”. Propun să trecem la ordinea de zi.
1. întocmirea documentaţiei pentru 14 extrase de cont de transmis la firma
Intercapital;
2. transmiterea unui set din noile procuri la firma Intercapital;
3. aprobarea şi semnarea actului adiţional la contractul cu R. B. Invest;
4. întocmire tabel cu acţionarii pentru impozitare acţiuni.
La aprobare, punctul 3 nu a trecut. Se stabileşte ca termen maxim de finalizare a acţiunii 29 iunie 2007.
Dacă nu ne încadrăm îi termen, căutăm altă variantă. S-a început iar cu reproşuri, cum că am fost prost consiliaţi.
Acum, juridic putem fi descoperiţi, nu am avut jurişti pe problemă. Brokerul de la firma X are dreptate. Ce moral?
Nu mai semnăm nimic. Să ne mai lase domnul Corneliu F. Vine, scrie mereu, înregistrează tot, se solicită tot felul
de situaţii, nu ne-au cumpărat încă. La preţ nu au mai dat nici un ban. Nu putem merge un an cu acest preţ.
Oamenii nu mai au răbdare.
Dacă colegii mei sunt purtătorii de cuvânt ai masei şi aceasta este percepţia generală, înseamnă că
avem o problemă, pe care trebuie să o gestionăm cu mare atenţie. Mai ales că mi se părea mai mult o fugă de
răspundere, decât exprimarea voinţei maselor.
Reiau în discuţie actul adiţional, îl supun atenţiei şi juriştilor. Aceştia, până la acest stadiu al discuţiilor,
au fost cam muţi. Răspund invitaţiei atât Daniel, cât şi Alina. Fac o analiză pe text, dar observ că ceilalţi nu
ascultau, pentru ca nu îi interesa. Şi apoi, au spus că nu mai semnează nimic. Eu am rămas descumpănit. Le

103
ştiau ei pe cele din Iaşi, dar şi eu le ştiam pe cele din Bucureşti, toate cu referire la cele de ieri. Era mare
presiunea din toate părţile. Aurel mă întreabă:
„- Domnule Constantin, dacă aţi promis dumneavoastră ceva.
- Eu nu am promis nimic, dar am considerat că acest act adiţional ne apără. Dacă voi percepeţi altfel,
suntem cinci şi putem hotărî.” ( Mai ales că mi se părea un proces de intenţie din partea lui Aurel )
Nu se semnează actul adiţional. Tot astăzi primim două faxuri de la R. B. Invest, cu referire la solicitările
acţionarilor Elena şi Dumitru, cum că nu le poate da curs cererii de a-şi retrage procurile, în baza prevederilor
Regulamentului nr. 1 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. O decizie luată, de cineva cu sânge în vine,
chiar şi fără actul adiţional, atât de discutat. Mai mult, în şedinţă, în mod voalat, parcă mi se reproşa că am fost la
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu brokerul. Aurel, pornit, chiar spune:
„- Nu era treaba noastră să mergem la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Noi am dat documentele
la intermediar, iar acesta să-şi facă treaba.
- Da, şi aşteptăm în voie să se rezolve de la sine?
Romeo intervine şi el:
- Noi nu avem nimic la treaba asta şi o să avem numai reproşuri.
- Aţi văzut nuntă fără lăutari şi înmormântare fără popă?
- Pot fi şi procese, spune Aurel.”
Părea o situaţie incompatibilă între convenţia cu Advent-ul şi oferta specială, dar era rezolvată prin
procura specială individuală, în care era menţionat preţul şi faptul că această tranzacţie a fost iniţiată anterior
datei de 30 mai 2007, situaţie comunicată şi către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Şi apoi, am ajuns până
aici şi cu sprijinul efectiv al Advent-ului. Nu cred că în acele momente ei erau mai liniştiţi ca noi.
După-amiază m-a sunat Corneliu, membru al comisiei, care se interesa dacă sunt probleme. Îi spun că
joia viitoare am putea avea aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Primesc telefon de la Sebastian.
I-am sugerat să preseze în Bucureşti, pe noi să ne lase mai în voie, tensiunea este mare, oamenii îşi pierd
răbdarea şi cumpătul. Eram cam încordat. Aflu vineri, de la Daniel, că l-a sunat şi pe el Sebastian. Mă sună
Corneliu F, amabil şi dispus să mă ajute. Îi explic că mămăliga este prea fierbinte şi că trebuie să stea mai
departe de ea.
Vineri, 15 iunie 2007, ora 7h30min, Elena, de la desfacere, era în biroul lui Aurel. Intervine Elena:
„- Ştiaţi că doamna Elena de la casierie a spus că a auzit că se vinde 51% prin procuri şi diferenţa la
preţ de piaţă, de care vor beneficia numai unii?”
Tocmai se potrivea cu procentul deţinut de Aurel şi Corneliu. Câtă imaginaţie! Eu aşteptam un telefon de
la firma X, spune Elena, dar nu au mai sunat. Se încearcă racolări prin persoane cu multe acţiuni şi cu influenţă.
După ce o informez pe Elena asupra stadiului acţiunii, pleacă să discute cu colegii că acţiunea continuă.
Maria, la rândul ei, se duce şi ea la locul de muncă al Elenei, casierie, şi discută cu ea. Între timp,
Elena, de la casierie, se prezintă la departamentul resurse umane, jucând rolul de agent electoral, să-i convingă
pe toţi că acţiunea continuă. A motivat că ea a sunat la R. B. Invest şi că a vrut numai să impulsioneze acţiunea.
De menţionat că R. B. Invest i-a refuzat cererea. Când vulpea nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Discut cu
ea şi îmi spune că merge alături de toţi. Mă întrebam în sinea mea dacă a avut o rătăcire de sine sau se preface.
Vom avea răspunsul în continuare. Convin cu ea să mergem la Aurel pentru a retracta personal şi să dea
asigurări că renunţă la gândul retragerii.
Discut cu Paula, care mă asigură că a vorbit cu soţia lui Dumitru, căreia i-a recomandat să se
cuminţească. După jumătate de oră mă sună domnul Câmpeanu, cum că l-a sunat de la firma X, soţia lui
Dumitru, să-i dea numărul de document de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi să-i transmită acţiunile
către Depozitar. Domnul Câmpeanu îmi spune că soţiei lui Dumitru îi sufla brokerul de la firma X, ce să spună. O
rechem apoi pe Paula, care îmi spune că, de fapt Dumitru este rudă cu Paul (din birou cu mine) şi să discut cu el.
Discut cu Paul, care îmi spune că Paula l-a adus la încadrare, l-a susţinut pe parcurs şi, de fapt, Paula este în
legătură cu Ana în lucrătura asta. Pe cine să mai înţelegi şi să mai asculţi ? Paula îmi spune:
„ - Ana a devenit o vedetă. Eu i-am spus că va fi rând la ea ca la Becali.”
Cu ocazia ieşirii la pensie, Ana organizează o masă şi o invită şi pe Rodica, şefa ei, care refuză
categoric. Ana atacă:
„ - Hai, că eşti şefă datorită mie. Se stabilise, când a venit noua conducere, să-ţi iau locul. Romeo făcea
atunci, când avea nevoie de voturi, cărare pe aici. Vezi, acuma nu mai vine.”
Mă abordează Tamara:
„- Domnule Constantin, sunt „supărată”. Sora mea se întâlneşte, în localitatea în care trăieşte, cu o
vecină.
- Auzi dragă, la ce fabrică lucrează Tamara? O contabilă de acolo a delapidat peste 300 mii euro.
- Cum se pot răstălmăci lucrurile ! ?

104
Apoi îmi mai spune şoptit:
- Ieri mi-a trecut un document prin mână. Este vorba de o ofertă cu mai puţin de 100 de vânzători?
- Nu dragă, cu mai puţin de 100 de cumpărători, noi fiind în acţiunea angajată, sub preţul pieţei în acest
moment, trebuie să aplicăm această procedură.”
Traversam o perioadă când multe evenimente se întelegeau pe dos.
În cursul zilei perfectăm şi transmitem noi documente la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,
Depozitar, Broker. Venind în firmă pentru semnătură pe documente, Corneliu îmi spune:
„- Vezi domnule Constantin, cei care nu s-au înscris la a doua procură nu au păţit nimic.”
Nu-i vorbă, că nici Corneliu nu a luat măsuri cu alţii în perioadele anterioare, dintr-o reţinere de a face
rău la alţii şi din frică de lege. Dar ca fost director general al firmei, chiar să nu se mai simtă legat de nimic şi
nimeni, pare a fi o performanţă de individualism. Apoi şi oamenii când trebuie să ceră de la alţii sunt mai vocali,
dacât atunci când trebuie să facă ei.
Petrică îmi semnalează şi el că sunt în continuare încercări să ne destabilizeze. Tupeul şi obraznicia
unora, întrecea măsura. Georgeta a fost sunată acasă de presă şi nu a răspuns solicitărilor. La ora 13 vine în
fabrică Adrian, fost director general al fabricii. Am folosit prilejul şi i-am mulţumit pentru atitudinea pilduitoare pe
care a avut-o la semnarea celei de a doua procuri, stând circa 3 ore în picioare.
„- Domnule Constantin, eu nu sunt Ana. Şi la mine a sunat Petrache (şi el plecat din procură) şi mi-a
influenţat soţia pentru a vinde şi eu, dar nu am acceptat. Dealtfel, dacă aş fi în locul vostru, aş convoca o adunare
cu salariaţii, unde să fie invitată şi Ana, să îi spuneţi că i-aţi putea face multe şi în final să lăsaţi să o bată
Dumnezeu.
Luni, 18 iunie 2007. Dacă, cel puţin pentru moment, am recuperat-o pe Elena (casiera), aveam o
problemă cu Dumitru. Trebuia făcut tot posibilul pentru a fi cu el faţă în faţă. Am încercat o legătură telefonică prin
altcineva. Până la urmă, acest om ne-a pus să alergăm după iepuri. Dispunând de o informaţie, cum că Dumitru
s-ar afla la casa părintească din judeţul Botoşani, fiind în criză de timp, hotărâm să mergem după el.
După ora 13.00, eu, Romeo, Daniel şi cumnatul lui Dumitru, ne urcăm în maşină. Conduce Romeo.
Mergem pe un traseu foarte greu, care alterna cu porţiuni de drum bun, chiar cu asfalt, şi drumuri de ţară, de
pământ, pe unele zone pietruit. Pe acest traseu „blestemat” era să avem un accident mortal. Pe o porţiune de
drum, datorită denivelărilor de teren şi a căldurii toride, au apărut o succesiune de cocoaşe. Fiind în viteză, nu am
avut timp să ne adaptăm la teren. Pentru câteva secunde, am fost cuprinşi într-un număr de cascadorie, unde
experienţa de conducător auto şi prezenţa de spirit a lui Romeo ne-a scăpat. Ce mai, am avut zile. După ce ne-
am mai revenit, râdeam pe seama lui Daniel, care era pe scaunul din dreapta. Dumnezeu ne-a scăpat, punând în
cântar tinereţea lui, care a cântărit greu dacă s-a reechilibrat maşina. Am uitat să spun că înainte de a pleca în
lungul vântului, ne-am luat câteva măsuri. Am mers la locul de muncă al soţiei lui Dumitru, care era în concediu
medical, după cum ştiau colegii. Am fost şi la adresa de la bloc, dar nu a răspuns nimeni. Pentru a nu merge
chiar în necunoscut, am apelat la cumnatul lui Dumitru.
Îl sunam la telefon pe Dumitru şi pe soţia acestuia. Nu răspunde nici unul. La ora 19 ajungem la casa
părintească a acestuia. O casă bătrânească care nici geamuri nu mai avea. În locul geamurilor erau bătute
scânduri. Greu de găsit o intrare, de jur împrejur buruienile crescuseră cât casa. Era clar că nu era acolo pentru
că nu avea ce căuta. Peste drum un om dădea mâncare la cal. Îl salutăm şi îl chemăm la poartă. Era fratele lui
Dumitru. Ne confirmă că nu a mai fost de mult timp în sat. Nu ştiu ce i s-a părut fratelui, dar a dat de înţeles că nu
are o părere prea bună despre Dumitru. Aici ne potrivim, nici noi nu îl încadram în categoria oamenilor serioşi.
Ne-a jucat o farsă şi i-a reuşit. Din mers, ne facem alte planuri şi presupuneri. Dacă nu este la Botoşani, poate
este la părinţii soţiei. Deja lucrurile începuseră să se complice. Pe cumnatul său îl sună soţia şi îi reproşează că
s-a băgat să-l caute pe Dumitru. Probabil, soţia lui Dumitru sau chiar el, îl sunase şi ştia că suntem pe urmele lui,
mai bine zis după urmele lui. Ne întoarcem în Iaşi. Cred că şi noi eram putin „ drogaţi „, încercând să schimbăm
cursul Dunării.
La Iaşi, Aurel era în teleconferinţă cu brokerul, asigurându-l că îl căutăm pe Dumitru. Sebastian insista şi
el să refacem şi să menţinem pachetul de acţiuni. Discutând cu Romeo, ajungem la concluzia că în aceste
momente trebuie să fim cât mai aproape de broker, impunându-se o deplasare la Bucureşti. Îl sunăm pe Aurel şi
îi spunem despre propunerea noastră. Acesta are rezerve. După ora 22.00 ajungem la adresa din oraş a lui
Dumitru. La apartamentul său era lumină. Mă anunţ la interfon, răspunde soţia acestuia. Împreună cu Daniel
urcăm la etaj, unde ne aştepta soţia lui Dumitru. Intrăm în apartament unde era şi fiul acestuia. Nu este exclus ca
Dumitru să fi fost acasă, undeva ascuns. Post factum apreciez că am cam riscat mergând în casa lui. Începem
discuţia mai cu frumosul, mai cu accent pe implicaţii inclusiv juridice. O dăm apoi că este interesul a sute de
oameni. Nu trebuia să vină cu noi ca să ne încurce. La observaţia noastră că venim de la Botoşani, dă de înţeles
că Dumitru pleacă cu zilele şi nu ştie nimic de el, şi că mai vorbesc la telefon. Evident că minţea. O femeie
versată. Ne-a ascultat cu atenţie, părea chiar că ne dă dreptate. Ştia un lucru însă foarte bine, că acum poate

105
câştiga nişte bani, să cumpere o casă pentru băiat. Ca familie o duc greu. Ea câştigă puţin, Dumitru este
pensionar cu pensie mică. Aşa că nu ne miră că dădea impresia că ne asculta, dar se gândea în altă parte. În
finalul discuţiei, soţia lui Dumitru s-a arătat cooperantă să-l găsească pe acesta, până mâine la ora 10. Ca să nu
întârzie, i-am spus că mâine la ora 11.00 plecăm cu documentele la Bucureşti. După cum se va vedea, şi a doua
zi ne-a dus cu vorba. Banii le-au înfierbântat mintea. O zi foarte grea. Încă o dată s-a dovedit că graba strică
treaba. Nu aveam ce face, timpul nu era de partea noastră. Poate mâine vom fi mai norocoşi.
Marţi, 19 iunie 2007, ora 9h30min, se convoacă comisia celor 9. Analizăm implicaţiile retragerii din
procură a lui Dumitru. Din oră în oră discutăm cu soţia lui şi apoi cu Dumitru. Este tot mai clar că în toată
perioada căutării lui, acesta a fost în Iaşi. Uneori a sunat chiar de la firma X. Aflu între timp că în data de 14
iunie 2007, Dumitru a fost la notară pentru a se interesa asupra puterii procurii. A primit răspunsul că, dacă vrea,
se poate retrage. La notară era doamna C (soţia unui fost salariat) şi un bărbat. Dumitru, „bătăios”, îi invită pe
ceilalţi să meargă la presă, cum că au fost păcăliţi. Culmea, nu mai era demult salariat al societăţii, nu fabrica i-a
plătit biletul de tramvai să vină la semnarea procurii, nu i-a purtat nimeni mâna pentru semnătură (fusese anunţat
de Paula, care lucra în fabrică, şi era prietenă cu soţia lui, dorind să-i facă un bine). Păcat că notara, care ştia
cum se stă cu procurile şi a încasat un onorariu frumos de la noi, nu a considerat necesar să ne anunţe în
prealabil că sunt persoane care încercau unilateral să retracteze procura. Cineva avizat este de două ori
informat. În cazul nostru puteam evita acest teatru prost.
După ora 11h30min, Dumitru exprimă telefonic ultimul cuvânt, nu. Era de aşteptat. Noi nu ne luptam de
fapt cu Dumitru. El era numai interfaţa pentru firma ’’X’’. Refacem documentaţia pentru broker şi Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, cu 247 de procuri faţă de 248 iniţial. Aveam în vedere atenţionarea expresă a
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, primită în urma intervenţiei scrise a lui Dumitru, pentru a ne asigura că
nu vor mai fi şi alţii care renunţă între timp. În acest sens ni s-a solicitat şi o declaraţie pe proprie răspundere
pentru ceilalţi 247 de acţionari. Ne pregătim pentru delegaţie. Această pregătire a durat cam mult deşi, de ieri,
Romeo şi cu mine am susţinut şi am şi propus această delegaţie. Părerile celor 9 erau împărţite. Aurel:
„- Este problema brokerului. Să-şi facă datoria.”
În timpul întâlnirii celor 9, Aurel era sunat cam des la telefon şi ieşea din sală pentru convorbire. Mi-a
spus ulterior că i se făceau propuneri avantajoase de vânzare a acţiunilor sale. Eu atrag atenţia că după Dumitru,
pot fi şi alţii şi atunci este bine să mergem în delegaţie, chiar într-o formulă mai largă, statutară, pentru a lua
hotărâri în timp real, pe loc. Corneliu:
„- Să meargă Aurel, Constantin şi Daniel, iar dacă este vreo problemă venim şi noi de urgenţă.
- Dacă se insistă pentru delegaţie, atunci să meargă Constantin şi cu Daniel, spune Aurel.
- Eu nu merg la Bucureşti fără Aurel. Este alt nivel de reprezentare. Are şi brokerul nevoie de o
susţinere. Nu vedeţi câte presiuni sunt, replic eu.”
După terminarea şedinţei, mai rămân în sală Aurel şi Romeo. Romeo cerea explicaţii lui Aurel tocmai
când am intrat eu în sală:
„- Domnule, spune-mi dacă este ceva, să nu rămân de fraier.”
Aurel îl asigură că nu sunt probleme. Romeo nu a fost prea convins. În sinea lui era un semn de
întrebare. Până la urmă se hotărăşte componenţa delegaţiei: Aurel, Daniel, Constantin şi şoferul Mihai.
La ora 16h30min plecam în delegaţie. Nu apucăm să ieşim din Iaşi. La o verificare sumară a
documentelor, sesizăm inadvertenţe între numerele de înregistrare ale procurilor şi numerele înscrise în
declaraţia noastră pe propria răspundere. Ne întoarcem în fabrică. Convocăm din drum pe cei din comisie. În
timp record toţi membrii comisiei au răspuns apelului. Ne împărţim în grupe de câte doi şi verificăm toate
documentele. Aceasta operaţiune a durat două ore. La ora 18h30min ne îmbarcăm iar pentru delegaţie şi
plecăm. O fi ea zi de vară, dar până la urmă tot vine noaptea. De aceea ne facem planuri unde să ne cazăm. Pe
drum încercăm, telefonic, cazare in Urziceni, Ploieşti apoi Bucureşti. Zadarnic, nu sunt locuri. Atunci luăm la rând
toate motelele de pe marginea drumului. Acelaşi răspuns. La ora 24h30min ajungem in Otopeni. Aici, două
hoteluri, plasate în „liniştea” avioanelor care decolează şi aterizează. Abia la al doilea am găsit locuri, însă şi
preţul era pe măsură.
Drumul de la Iaşi la Bucureşti nu a fost plictisitor, prin veştile primite la telefon. Astfel, la ora 21h30min,
sună Costică, din carieră şi ne spune că a fost sunat „pe secret” de o doamnă (aflu mai târziu că era Mărioara,
acum pensionară) care nu mai venise la a doua procură, dar acum era broker ambulant. Era sfătuit să-şi vândă
acţiunile, că la firma X era deschis până la ora 23.00. La ora 23.00 ne sună domnul Câmpeanu şi ne spune că a
primit şi alte cereri de retragere ale procurilor. Erau Elena, casiera, şi doamna C pe care am mai întâlnit-o la
notară. Ne suna şi Sebastian, care ne sugerează, noi fiind pe drum, ca Alina, jurista, din Iaşi, să se deplaseze la
ele pentru a le lămuri. Îi explicăm că aceste doamne sunt inabordabile. Discut cu Aurel şi îl întreb dacă să
renunţăm la cele două. Parcă ne părea rău că nu am plecat în formula statutară la Bucureşti ( 5 persoane din

106
comisie). Aurel, pe tot parcursul drumului, a acuzat dureri mari de cap. Ajunşi la hotel, am stabilit ca dimineaţă, la
ora 7h30min, să ne întâlnim la micul dejun.
Aştept, în dimineaţa zilei de 20 iunie 2007, ca Aurel să fie mai motivat, să facem un plan prin care să-i
punem în temă, de la prima oră, pe cei din comisie rămaşi în Iaşi. Trebuia să stabilim pe cine ne bazăm în Iaşi.
Era o zi grea. Azi venea şi Georgeta din concediul de odihnă şi era cunoscută atitudinea ei oscilantă.
La ora 07.00 sun la fabrică şi vorbesc cu Elena, casiera. Îmi confirmă că aseară a fost la broker şi că se
retrage. Nici o remuşcare. Totală nepăsare faţă de ceilalţi.
„- Nici o problemă. Mergeţi fără mine. Eu numai am pierdut până acum. La salarii, la sporuri...”
Poza într-un om „senin”, dar fără scrupule. A acţionat după ce a văzut că plecăm la Bucureşti. Acţiune
premeditată, cu inconştienţă şi un idividualism extrem. Se cunoştea că pe 21 iunie 2007 se analiza la Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare documentaţia brokerului şi trebuia bombardat foc cu foc, după cum se va vedea.
Am încheiat discuţia cu Elena, după ce am realizat că nu are nici o idee despre consecinţe. La discuţia cu Elena
era în cameră şi Mihai, şoferul, care, văzând că „se strică orzul pe gâşte”, s-a enervat şi a ieşit în grabă. L-am
sunat apoi pe Romeo şi l-am informat despre Elena şi doamna C, cât şi asupra faptului că Aurel nu şi-a revenit. A
rămas să mai discutăm peste zi. Îl caut pe Daniel la cameră şi căutăm un calculator în hotel, pentru a transmite
Mariei textul declaraţiei modificate, fără două persoane.
Cobor la recepţie. Aurel şi Mihai serveau micul dejun. Îl informez pe Aurel asupra măsurilor luate şi a
discuţiei cu Elena. Părea că trece încet timpul. Mă simţeam foarte rău. Vorbeşte şi Aurel cu Romeo. S-a mirat de
ce este acesta aşa cooperant.
„ - V-am spus eu că Romeo rezolvă, îmi spune el.”
La ora 9h20min suntem la R. B. Invest. Ne întâlnim cu domnul Câmpeanu şi îl informăm că am luat
măsuri cu cei doi. În cadrul unei convorbiri telefonice, Sebastian a avut ultimul cuvânt, să rezolvăm cu brokerul
aceste plecări. Domnul Câmpeanu ne spune:
„ - Am mai primit un fax azi dimineaţă cu Dumitru (de la secţia mecanică).”
A trădat a doua oară, spunem noi. Ne uităm pe fax. Era menţionată ora 8h20min. Aurel întreabă dacă
acum nu ar trebui să fie la serviciu. Sunăm la fabrică şi ni se spune că lucrează în schimbul III. Contactat acasă,
recunoaşte că a fost la broker. În situaţia creată este rechemat la fabrică Liviu, care era deja în drum spre
Bucureşti, cu maşina, cu documentele modificate de o parte a comisiei din Iaşi. Se modifică iar documentele. De
la 245 de persoane au rămas 244. Alte forme, alte semnături. Şi Liviu îşi reia cursa spre Bucureşti.
Facem o şedinţă ad-hoc la broker. Ne întrebam ce facem dacă vin şi alţii. Cum va primi Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare aceste schimbări de situaţie? Există o formă juridică de blocare? Se readuce în
discuţie actul adiţional la contractul cu brokerul, neaprobat iniţial de cei 9. La momentul respectiv, eu nu am avut
câştig de cauză în faţa comisiei. Cu acel prilej, am subscris pentru un termen limită de finalizare a acţiunii,
respectiv 29 iunie 2007. Au fost consultaţi mai mulţi jurişti. În final reactivăm actul adiţional. Eliminăm din el unele
prevederi incomode pentru comisie şi îl semnăm la Bucureşti şi prin fax şi la Iaşi. Laura, de la R. B. Invest,
ordonează documentele şi pregăteşte adresele către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. După o discuţie a
Laurei cu doamna Stoica de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, are loc o convorbire telefonică între
domnul Câmpeanu şi domnul Copariu, la care participăm şi noi, Daniel, Aurel şi cu mine.
„- Veniţi când sunteţi siguri că totul este în regulă, spune domnul Copariu. Poate ar trebui să-i contactaţi
pe cei din procuri pentru a nu se mai răzgândi. Noi nu vrem să avem probleme după aceea.
- Vă informez că, în afara lui Dumitru, sunt şi alte 3 persoane pe care le radiem de pe listă, spune
domnul Câmpeanu.
- Dacă merge tot aşa, ce faceţi? Ştiţi că răspundeţi?
- Ştim, dar avem declaraţii de la împuterniciţi.
- Poate aduceţi documentele mai după amiază, dacă mai aveţi eventuale modificări.
- Facem tot posibilul. Orice întârziere nu este bună.”
Am tras concluziile necesare: este bunăvoinţă, dosarul este pregătit pentru şedinţa de joi a comisiei,
nimeni nu vrea să aibă probleme. Continuăm pregătirea documentelor, încheiem şi actul adiţional şi îl transmitem
la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare la ora 14h20min. Până la înregistrarea actului adiţional, care opera
irevocabilitatea retragerii din procuri, stăteam în aşteptare, dacă nu mai primim un telefon sau un fax. Nu au mai
fost alte plecări. Se terminase muniţia la atacul foc cu foc cu arma cu lunetă. Erau telefoanele insistente ale celor
care se retraseseră şi solicitau agitaţi acţiunile către Depozitar. Între timp aşteptăm maşina care trebuia să vină
cu documentele originale de la Iaşi. Toată ziua mi-a fost rău, stres, sau mâncarea, sau... ce mai poate urma.
La ora 15h30min luăm masa de prânz cu Emma. Nu mai aveam deloc combustibil în rezervoare, aşa că,
pe timpul servirii mesei, discuta mai mult Emma şi cu Aurel. Daniel era preocupat cu mâncarea. El de regulă nu
face risipă de vorbe. De ambele părţi se încercau temeri şi aşteptări.

107
„- Nu mai spun că reuşim, că mereu intervine ceva, spune Emma. Dintre societăţile preluate de noi, aici
a fost cel mai greu. Leier, care a cunoscut Ceramica, ne-a propus o colaborare, dar nu suntem dispuşi să
răspundem acestei invitaţii.
- Ştiţi că oamenii şi-au pierdut răbdarea? spune Aurel. Vă propun ca vineri să avem o discuţie la fabrică,
pentru o nouă strategie.”
Emma, mizând pe faptul (în caz de rateu joi), că şi marţi este un termen la Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, a fost de acord ca întâlnirea să aibă loc miercuri. Printre altele, Emma a menţionat că cei din
conducerea societăţii să-şi facă treaba şi că rezultatele contează. Clar, transparent şi scurt.
La ora 17h30min revenim la sediul Raifeissen Bank Invest. Vin documentele de la Iaşi, în original. Le
predăm la broker. Luăm şi noi câte un exemplar. A doua zi dimineaţă, ele au fost înaintate către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare. La ora 18h20min plecăm spre Iaşi. Ajungem acasă după ora 24. Nu-mi
revenisem, tot drumul mi-a fost rău. Aurel îşi mai revenise. Liviu a făcut o treabă foarte bună, s-a deplasat cu
viteza maximă. A fost şi varianta avion, dar nu s-au găsit bilete.
Joi, 21 iunie 2007, zvonurile care circulă prin fabrică neliniştesc lumea. Mai multe persoane au fost
sunate, Marius, Adrian, Valeriu, pentru a merge la broker, că se dă preţ ferm pe acţiune 75 mii lei vechi. Mă sună
Aurica, Mihai, Mircea, foşti salariaţi ai firmei, cum că au auzit că nu se mai vând acţiunile la pachet. Costică, din
carieră, îmi confirmă că a fost sunat de la firma X, cum că se prelungeşte programul cu două ore. Ana şi Geta,
gestionare, au fost sunate de Mărioara, pensionară, că vor pierde dacă nu vând acum acţiunile. Ionelia îmi spune
că dacă nu se rezolvă astăzi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se retrage şi ea. „Ana a câştigat peste 7
miliarde de lei. Ea câştigă şi noi pierdem” spune ea. Marea majoritate a colectivului nu era contaminată, oamenii
aşteptau. Dar erau încă mulţi care intoxicau.
Se face ora 10.00.... Nu primesc nici un telefon de la Bucureşti. Concluzia este că treaba este bună. Îl
sun pe domnul Câmpeanu. Nu era în sediu. Mă asigură că nu sunt probleme. Mă deplasez în fabrică şi trec pe la
toate locurile de muncă. Le spun oamenilor că procentul de reuşită este de 99% şi aşteptăm după ora 14h30min
un eventual fax. Era greu de calmat atmosfera din fabrică, pe de o parte pentru că se anunţaseră nişte termene
„precise”, iar pe de altă parte din cauza bombardamentului din toate părţile, deschise de persoane din afara
fabricii. S-a mers până într-acolo, ca în seara zilei de miercuri, când noi eram la Bucureşti, anumite persoane au
sărit gardul societăţii şi au mers în fabrică pentru a lămuri acţionarii să-şi vândă individual acţiunile. Era oricum o
ultimă zvâcnire, dar suficientă să menţină starea de tensiune şi nelinişte. Îmi amintesc că numai la revoluţie
circulau noaptea, de la schimb la schimb, persoane care îndemnau la schimbarea directorului şi a celui de la
resurse umane. Aşa că, probabilitatea ca zvonurile să fie luate drept adevăr, era mare. În această perioadă şi
presa locală era cu ochii pe noi. Deşi noi, în interior, la nivel de conducere, conveneam să veghem la bunul mers
al activităţii societăţii şi să nu ieşim cu informaţii către presă, mai erau „scurgeri” de informaţii neoficiale.
În ziua de 19 iunie 2007 apare o analiză intitulată sugestiv şi incitant „Cărămida de aur”. În acest articol
se precizează că salariaţilor de la fabrica Ceramica le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Analizând evoluţia preţului
acţiunii începând din anul 2001 şi până în anul 2007, autorul constată că acesta a crescut de 73 de ori. În articol
se trece în revistă poziţia în cadrul acţionariatului societăţii a unor persoane actuale şi foste din conducerea
societăţii. Despre Corneliu se scrie că „este acţionar la o firmă înfiinţată în anul 2004, Lucceram SRL, fără
activitate”. Despre Ana scrie că a vândut acţiuni de 380.000 de euro. Se fac referiri şi asupra situaţiei economico-
financiare a societăţii, care înregistrează o evoluţie bună.
Când apar asemenea „bombe cu ceas”, devastează pe cei din interiorul societăţii, de la conducere şi
până la ultimul muncitor, născând o cascadă de întrebări: Cum au dobândit cei din conducere aşa de multe
acţiuni? Dacă suntem aşa de buni, de ce vindem acţiunile? Cei „deştepţi” numai câştigă, dar noi, ceilalţi, la ce ne
putem aştepta? În aceste circumstanţe, agravate şi de alte elemente, ne putem lesne închipui ce era în capul şi
în sufletul fiecărui „anonim”, denumire pe care o întâlnim tot în articolul menţionat, care se referă la „profilul celor
care au dat lovitura”. Această campanie de presă, de altfel bine intenţionată, oferea cititorilor informaţii corecte
despre Ceramica şi, cât ştiute, cât intuite, şi despre procesul de vânzare a pachetului majoritar. Numai că asupra
noastră, salariaţii-acţionari, avea efectul unei scheme de tratament aplicate unui bolnav pentru o altă afecţiune
decât cea de care suferă efectiv.
Dacă ne referim la firma de brokeraj X, care s-a ţinut scai de noi, am putea spune că, deşi ne-au curtat
asiduu, ei doreau o dragoste de o noapte, nu o căsătorie stabilă. Pentru asta le trebuia bani, pe care nu-i aveau
sau nu erau dispuşi să-i plătească. Aşa se explică faptul că nu o găsim printre „peţitorii” veniţi în luna februarie. Şi
atunci, şi-au spus, hai să le stricăm nunta, şi au trecut la un război de gherilă, folosind tactica „ciolanului trecut pe
la botul câinelui”. Un exemplu l-a constituit acţiunile Anei, primul pasager clandestin. Acţiunile acesteia, şi nu
toate, au fost tranzacţionate în 7 pachete, în perioada 07 iunie 2007 până la 19 iunie 2007. Nimic întâmplător.
„Noi” cumpăram acţiuni, sau, după caz, vindem. O facem la un preţ mare. Dăm în piaţă un semnal bun. Ce mai
aşteptaţi „anonimilor”? vindeţi, acum aveţi ocazia. O situaţie care ne duce cu gândul la povestea „Capra cu trei

108
iezi”, când iezii primesc vizita lupului în timp ce capra era plecată după mâncare. Aşa şi în cazul nostru. Şi-a
ascuţit lupul dinţii, poate vor deschide iezii uşa. Aşa că, ne pare rău, dar acest aşa-zis „îndrăgostit” de noi nu este
cavaler şi nici nu are maniere. Am oprit cu greu, în câteva rânduri, grupuri de salariaţi-acţionari care se pregăteau
să meargă să-i dea o „lecţie” acestui „cavaler” care ne cam hărţuia.
Aprecierea noastră, a fost la acel moment, că nu ar fi fost posibilă intrarea pe „fereastră” a acestui
„cavaler”, care, după cum a şi declarat voia să câştige, fără concursul „cozilor de topor” din fabrică. Unindu-şi
forţele, aceşti „întorşi de la sânul mamei” au încercat şi chiar au reuşit în unele momente să ne destabilizeze.
Numai Dumnezeu şi unitatea colectivului, care a presimţit pericolul, ne-a ajutat să reuşim. Privind retrospectiv,
am putea asemui acţiunea noastră cu o coridă ce oferă spectacol nonstop. Pe post de toreadori – cei 9 din
comisie, cât despre „tauri” aceştia fie s-au mai schimbat pe parcurs, fie au fost învinşi, fie au renunţat la luptă. Cu
referire la cei 9, reprizele de confruntare în „arenă” i-au uzat în diferite proporţii. Au însă toţi 9 meritul ca în toate
încercările ivite pe parcurs, uneori cu declaraţii de conjunctură că nu mai pot, căzându-le „capa” roşie şi chiar
„spada”, începând împreună corida, tot împreună au terminat-o. Aici vreau să arăt că toţi 9 au avut merite.
Contează mai puţin dacă unii „spectatori” le recunosc sau nu. Ca cel care am încercat să cânt la mai multe
instrumente, pentru a ieşi melodia orchestrei, menţionez că îi apreciez pe toţi şi le acord circumstanţe pentru
îndoieli, uneori premature a încheieturilor sufletului sau alte simptome de disconfort trăite pe parcurs.
La o pronosticare în proporţie de 99% a reuşitei acţiunii, am prezentat consideraţiile de mai sus, aşa
cum s-a văzut din majoritatea relatărilor, noi am obţinut banii din piatră seacă. Poate uneori am văzut florile
înaintea plantei şi a terenului pe care este cultivată. Dar, ca să ajungi să simţi parfumul florilor, nu poţi face
abstracţie de elementele menţionate, respectiv planta şi terenul. Să-i înţelegi pe toţi şi să-i ajuţi să vadă mai
departe de linia orizontului. Când discuţi cu un ministru sau cu un om de rând să ai înainte de toate în faţă, omul.
Şi foarte important, priveşte omul în faţă, pentru că de multe ori poate găsi în ochii tăi ceea ce căuta demult,
valabilă fiind şi reciproca. Nu îţi face nimeni treaba, dar încurajarea este de multe ori izvorul forţei pentru noi şi noi
începuturi. Nimic nu este ceea ce pare, trebuie să recunosc. După cum aţi constatat şi dumneavoastră, au fost
momente foarte grele şi mi-au fost un sprijin nepreţuit „tăcerile” oamenilor din fabrică, „vorbele sincere” şi
încurajările colegilor pentru care ar trebui să enumăr un întreg catalog: Paul, Rodica, Stratonia, Adrian, Luciana,
Dorina, Mihaela, Lica, Nicoleta, Liliana, Mariana, Tamara şi alţii. Aici stă de fapt şi explicaţia că nici un moment,
pe parcursul acţiunii şi nu numai, nu am avut senzaţia că mă expun sau că nu merită să discut cu oamenii şi să
ne susţinem reciproc.
Când mă refer la susţinere, merită un cuvânt aparte şi cei 9 din comisia de negociere a pachetului
majoritar de acţiuni. Chiar dacă am fost împuterniciţi cu o putere egală de reprezentare şi am alergat uneori pe
piste diferite, au fost mai puternice motivele care ne-au ţinut laolaltă până la capăt chiar dacă aparent erau cele
mai curioase reacţii sub presiunea răspunderii, ne-am putut baza unul pe altul .
Până la urmă şi cei 9 sunt oameni cu calităţi şi defecte cum a rezultat din carte, dar pot încerca toţi fără
excepţie un sentiment de mulţumire şi satisfacţie că într-un moment din viaţa lor i-a ajutat şi pe alţii să câştige.
Pentru toţi angajaţii Ceramicii, fabrica a fost viaţa noastră, ne-am obişnuit împreună şi poate anumite
obligaţii unii faţă de alţii au fost în subconştientul nostru, fiecare însemnăm ceva pentru cei de lângă noi.
De aceea aş vedea potrivit pentru cei 9, următorul mesaj preluat de la o societate neguvernamentală
italiană care prin programul său a declarat un NU categoric ‚’’fericirii iluzorii’’ şi o opţiune susţinută pentru ‚’’a-i
ajuta şi pe alţii să învingă’’.
’’La Olimpiada Handicapaţilor din Seatlle, nouă atleţi, toţi cu disabilităţi mintale sau fizice, erau la linia
de start pentru cursa de 100 m. La semnalul starterului începură cursa, nu toţi alergând la fel, dar cu dorinţa de a
sosi şi a învinge. Alergau, dar între ei, un băieţel căzu pe pistă, se rostogoli de câteva ori şi începu să plângă.
Ceilalţi opt îl auziră plângând. Încetiniră şi priviră înapoi .Se opriră şi se întorseseră …toţi …
O fată cu sindromul Down se aşează lângă el, începu să-l mângâie şi să-l întrebe:
- Acum eşti mai bine?
Atunci toţi nouă se prinseră după umeri şi merseră spre linia de finish (Sosire).
Tot stadionul se ridicase în picioare, iar aplauzele au durat mult timp…
Persoanele care au văzut întâmplarea, o povestesc încă.
De ce? Pentru că înăuntrul nostru ştim că: Lucrul cel mai important în viaţă este mai mult decât a
învinge pentru noi înşine. Lucrul cel mai important în această viaţă este de a ajuta pe ceilalţi să învingă, chiar
dacă asta implică a încetini şi schimba cursa noastră.
Întâmplări din viaţă care pot schimba inima noastră poate şi pe a altora…
”O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumânare”!”
Suntem în data de 21 iunie 2007. Trece ziua fără să avem vreo adresă oficială sau alte semnale de
nereuşită din Bucureşti. Cei care s-au retras din procuri intră în panică. Solicită insistent la broker să le fie date
acţiunile către Depozitar. În intervenţiile lor menţionau că ştiu sigur că CNVM-ul trebuie să dea aprobarea. Deci

109
funcţiona şi sectorul de contrainformaţii. Se gândeau că dacă apucăm să vindem noi pachetul, poate scădea
preţul acţiunii. La ora 17 a fost sunat Aurel, comunicându-i-se că s-a aprobat prospectul la Comisia Naţională
aValorilor Mobiliare, dar este strict confidenţial până îşi face treaba brokerul. Aurel şi cu mine repetăm la toţi că
este în regulă, dar oamenii se îndoiesc. Se dădeau telefoane în stânga şi în dreapta, toţi curioşi dacă a venit
vreun răspuns sau nu. Le explicam că la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se poate hotărî astăzi şi emite
decizia mâine. Pleacă toţi acasă în aşteptare şi tensiune.
Vineri, 22 iunie 2007, ora 7, încep iar telefoanele din toate direcţiile. La prima oră, vine la mine Rodica,
de la preparare, agitată şi fără culoare. Mi se adresează imperativ:
„ - Ce le spun oamenilor? Vin încărcaţi unii de la alţii, chiar şi maiştrii sunt în panică.
Imediat m-am deplasat cu ea în secţia alimentare-preparare şi în celelalte secţii, afirmând că astăzi,
şansa de reuşita este de 150%. Oamenii se uitau la mine întrebători. Cred că ziceau în sinea lor că nu sunt
sănătos. Discut cu Aurel să dăm şi alt mesaj oamenilor, prin a ne deplasa în cursul zilei la bănci, având grijă ca
informaţia să fie disipată în secţiile de producţie. Revenim de la Banca Română de Dezvoltare. Informăm comisia
cu condiţiile propuse: comision 0 pentru deschidere cont, retragere numerar – 0,15%, transfer interbancar –
2,6%. Pentru depozite vor fi instructaje particularizate. Întocmim documentaţia pentru bancă.
La ora 13.00 nu se primise încă nimic scris. La ora 13h30min se dă „verde” să vorbim despre aprobare.
La ora 16 apare tranzacţia încheiată, fără menţionarea cumpărătorului. Aurel este sunat de la SIF Moldova şi
întrebat:
„- Cui vindeţi?
- Confidenţial, răspunde Aurel.
- Mai putem veni şi noi la pachet?
- Dar cu ce preţ vreţi să vindeţi?
- Cu 110 mii acţiunea.
- Atunci să vorbiţi cu cumpărătorul.”
Mă sună Stratonia şi îmi spune că a văzut pe internet că s-a realizat tranzacţia. Era foarte bucuroasă.
Am înţeles-o. Alături de Daniel a muncit foarte mult pentru reuşita acţiunii. Merita mulţumirile tuturor. Ea nu a
putut niciodată să spună că nu vrea sau că nu poate.
S-a convenit, în timpul zilei, ca, sâmbătă la ora 10h30min, şefii de secţii şi de compartimente să fie
convocaţi la Banca Română de Dezvoltare, sucursala Iaşi pentru a fi instruiţi de un delegat din trezoreria centrală
a băncii. Mă sună după-amiază Mihaela, din Constanţa, văzuse şi ea că se efectuase tranzacţia. La rândul meu
sun pe Paul şi pe Rodica (de la financiar). Ce mai, bucurie cu lacrimi. Cum este cunoscut, transmiterea
informaţiei din om în om nu este egalată de nici o tehnologie modernă.
Sâmbătă, 23 iunie 2007 o sun pe Emma. Nu răspunde. Mă sună ea mai târziu. O felicit pentru reuşită.
Printre altele îmi spune: „Greul abia acum începe. Contează rezultatele. Se vor face investiţii. A fost foarte greu,
dar s-a reuşit. Apreciez eforturile colectivului şi ale celor 9 din comisie”.
Câteva consideraţii generale asupra evenimentelor din ultimele zile se impun:
- au scăzut resursele fizice şi psihice şi speranţa abia pâlpâia;
- s-a subţiat „coaja oului”, trebuia foarte puţin ca cel de lângă tine să răbufnească sau să
plângă. Era mare aşteptarea şi presiunea;
- au intrat în panică cei „evadaţi” din procuri;
- se gândeau şi alte alternative, dar nu erau spuse cu voce tare;
- imaginaţia unora producea şerpi, balauri cu mai multe capete;
- fiecare dorea să fie menajat, dar nimeni nu menaja pe nimeni;
Păcat că pe tot parcursul desfăşurării acţiunii noastre au fost prea mulţi cu „agende ascunse”. Legea firii
spune că dacă moare ceva trebuie să se nască altceva. Dacă în data de 21iunie 2007 domina întrebarea „Se mai
vinde?”, acum îi luase locul altă întrebare: „Când ne luăm banii?”. Şi se naşte apoi o altă întrebare: „Ce vom face
cu banii?” „Oare ne putem păstra şi locul de muncă?”
Aşa s-a ajuns la un punct de maxim al tensiunii, urmează să procedăm la scăderea presiunii şi
temperaturii. Totdeauna după erupţia unui vulcan şi împrăştierea lavei, cenuşa persistă încă mult timp în aer.
Cum şi după un cutremur, urmează unele replici. La noi a fost un experiment social, care a angrenat o masă de
oameni. Pentru că am facut trimitere la unele fenomene naturale, sunt similitudini şi în viaţa socială, masele mari
de oameni le pornesti greu, dar şi oprirea lor se face în timp, asistând la diferite fenomene remanente.

110
Cap. 14 Vin banii şi investitorii
(De ce nu mai avem putere să ne bucurăm?)

S-a încheiat până la urmă cu succes acţiunea de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni a societăţii.
Suntem în România, urmează de acum un bun prilej de vorbe şi de ipoteze. Nu suntem surprinşi, că toate
acestea se circumscriu dualităţii lumii înconjurătoare dominate de bine şi rău, adevăr şi fals, frumos şi urât. Este o
percepţie a fiecăruia pentru care nu putem cere explicaţii. Dacă cineva este în eroare, mereu va găsi scuze
indiferent de momentul zilei. Dimineaţa că era de pe somn, peste zi că nu şi-a dat seama, iar seara că era prea
obosit. Deci să dăm circumstanţe altora pentru că acestea sunt reciproce.
Având în vedere că drumul cel mai cunoscut este şi cel mai scurt, comisia celor “9“ s-a simţit obligată să
ducă procesul de vânzare-cumpărare acţiunilor până la capăt, optând pentru Banca Română de Dezvoltare-filiala
Iaşi, pentru gestionarea banilor acţionarilor din procură. O bancă cu care lucram de mulţi ani, atât în rularea
banilor societăţii, angajare de credite pentru investiţii, cât şi în administrarea cardurilor personale de salarii ale
angajaţilor. Solicitând oferte de la mai multe bănci, fiind vorba de o sumă mare raportată individual, pe
persoană, dar şi pe total, oferta de la Banca Română de Dezvoltare a fost cea mai avantajoasă.
În cadrul protocolului încheiat cu banca, am stabilit pentru data de 23 iunie 2007 o instruire la sediul
acesteia, unde au participat persoane cu funcţii de conducere din fabrică, ce au fost informate despre cele mai
avantajoase posibilităţi de depunere şi rulare a banilor prin Banca Română de Dezvoltare. Au participat în special
cei cu bani mulţi, asigurându-se şi prezenţa unui delegat de la Trezoreria băncii centrale din Bucureşti.
În data de 25 iunie 2007, la prima oră, Stratonia mă informează cum a fost la Banca Română de
Dezvoltare, la întâlnirea de sâmbătă. Eu pentru că nu îmi propusesem să încurc prea mult trezoreria băncii,
având de achitat o serie de credite în derulare, nu am fost la această întâlnire.
“- S-a pus accentul pe depozite cu risc şi dobândă mai mare .”
Georgeta i-a spus Stratoniei:
“- Vai, ştii ce greu a fost, ce stres ?”(cu referire la acţiunea de vânzare în ansamblu)
La un moment dat, tot Georgeta se întreba ce căuta Corneliu (din comisie) acolo. Nici acolo nu încăpea
de el.
Încheie Stratonia, spunându-mi:
“- Ştiţi, s-au întrebat ceilalţi unde sunteţi, de ce nu aţi venit şi d-voastră.
Convocăm peste zi în şedinţă “comisia”. Semnăm documentele pentru Banca Română de Dezvoltare ,
tabele pe conturi şi desfăşurătorul pentru cheltuieli pe fiecare persoană. Transmitem documentele către
Raiffeisen Bank Invest. Discut cu d-nul Cîmpeanu şi îl felicit pentru reuşită.
Presa iar ne bagă în seamă. În “Ziarul de Iaşi” din 23 iunie 2007 apare articolul: “S-a vândut 65% din
Ceramica SA cu 22,2 milioane Euro”. În articol se menţionează: ”La începutul acestei luni în presă au apărut
informaţii că fondul de investiţii Advent International ar fi interesat de preluarea unui pachet de control la
Ceramica SA”. Tot în articol se precizează că, sub protecţia anonimatului, brokerii ieşeni au susţinut aceste
informaţii, ba mai mult, afirmând că “negocierile au fost făcute în urmă cu circa jumătate de an”. La acea vreme
preţul acţiunilor era în jurul a 7 lei pe titlu. Atunci s-a bătut palma cu Advent International, însă abia acum s-a
parafat tranzacţia, care a fost una specială, cu acordul Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare.
În “Ziarul Financiar” din 25 iunie 2007, apare articolul “Salariaţii Ceramica Iaşi au vândut compania cu
40% sub preţul de pe piaţă”. În articol se arată că pachetul vândut este de 65% din acţiunile companiei şi
continuă cu “Valoarea tranzacţiei a fost de 22 milioane de Euro şi evaluează compania la 33 milioane de Euro,
adică de aproape 14 ori profitul pe anul trecut. Capitalizarea bursieră a Ceramica, calculată după preţul de piaţă,
este de 54 milioane de Euro-de 23 ori profitul pe anul trecut. Pachetul a fost cumpărat de fondul american de
investiţii Advent International, conform unor surse apropiate tranzacţiei, citate de Mediafax. Contactaţi de “Ziarul
Financiar”, reprezentanţii fondului n-au dorit să facă nici un comentariu asupra tranzacţiei.”
Şi continuă cu: “Producătorii de materiale de construcţii sunt creditaţi cu rate foarte mari de creştere în
anii următori, pe fondul boom-ului din activitatea de construcţii. Tot în acest articol se apreciază că “o contabilă de
la Ceramica a făcut o afacere mai bună, respectiv “o afacere mai bună decât salariaţii care şi-au vândut acţiunile
a făcut însă Ana ..., contabilă la Ceramica Iaşi, ce a vândut acţiuni de peste 300.000 Euro la preţul pieţii.”

111
În ziarul “Ziua de Iaşi” din 26 iunie 2007 apare articolul “Câştigătorii de la Ceramica”: “Cinci milioane de
Euro dezgropate din Ţuţora”. Titlul face referire la câştigul realizat din vânzarea actţiunilor, de persoane din
conducerea societăţii. În conţinutul articolului se reia leitmotivul acestor zile “contabila a speculat momentul unei
vânzări şi a dat lovitura”.
Interesante sunt şi opiniile pe internet ale cititorilor:
 Gică Contra –“Bravo lor. Cred că este prima fabrică ce reuşeşte aşa ceva”.
 Sergiu – “Bravo lor. Ceramica Iaşi este o fabrică puternică. Salariaţii nu au permis diverşilor
“oportunişti” cum ar fi politicienii, să pătrundă în interior şi să le dicteze cui să vândă. Salariaţii Ceramica
sunt de lăudat…Au dat dovadă de faptul că împreună sunt puternici. Cât despre contabila care a vândut
speculând un moment, chiar dacă era o persoană iniţiată, probabil justiţia se va pronunţa. “
Tot în acest articol apare şi o altă precizare: “La începutul anului şi Broker Cluj îşi declara interesul
pentru preluarea pachetului majoritar al Ceramica Iaşi de la asociaţia salariaţilor”. “A luat mult timp până s-a
desfiinţat P.A.S.-ul (programul acţionarilor salariaţi), care deţinea acest pachet de acţiuni. Nu am cumpărat azi la
Ceramica Iaşi şi nu mai avem interese în această privinţă, deoarece la acest preţ pachetele transferate sunt
destul de scumpe” a declarat ieri Petru Prunea, preşedintele Broker Cluj. În încheierea articolului se menţionează
că nu a fost găsit nimeni din conducerea Ceramicii pentru detalii mai multe.
După ce am cunoscut, în cuprinsul cărţii, persoane implicate şi acţiuni consumate în complexul proces
de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, prezentăm în continuare o situaţie sintetică a angajaţilor-acţionari,
sau foşti salariaţi, ai Ceramicii Iaşi, participanţi la această acţiune.

Suma Sex Vârsta (ani) Vechime în muncă (ani) Domiciliu


Număr
încasată Iaşi/altă
acţionari B F <30 30-40 40-50 >50 <10 10-20 >20
(lei vechi) localitate
<1 mld 92 56 36 4 10 28 50 21 23 48 72/20
1-5 mld 156 121 35 8 28 35 85 3 15 138 149/7
5-10 mld 15 6 9 1 4 10 15 15
10-30 mld 10 3 7 3 7 10 10
30-50 mld 1 1 1 1 1

>50 mld 2 2 2 2 2

Această dispersie a acţionarilor, pe diferite criterii, este relevantă, cel puţin din perspectiva câtorva
considerente. Aproape 56% din beneficiarii acţiunii au vârsta peste 50 ani, iar peste 77% au o vechime în muncă
de peste 20 ani, 10% sunt mai proeminenţi, 90% trăiesc la oraş. După cum se observă, majoritatea au în spate o
viaţă de om şi de muncă, câştigul lor nefiind chiar un chilipir venit peste noapte. Este şi mâna destinului, dar şi un
rezultat al muncii fiecăruia, nu întotdeauna în condiţii prielnice. A fost un număr restrâns de persoane care au rupt
rândurile, asupra reuşitei cărora ne vom referi în continuare, pentru a ne explica mai bine topul miliardarilor.
Startul, ca şi finişul, mai bun al unora dintre noi, ca şi acţionari la Ceramica Iaşi, în condiţiile când, din
plecare, ca şi posibilitate, s-a pornit cu şanse relativ egale, a fost determinat de circumstanţe şi nu de veleităţile
de investitor, probate în timp de unii. A fost în mare parte jocul întâmplării. Cei care au urcat pe podium au deţinut
funcţii de conducere, cu salarii corespunzătoare, salariul fiind un criteriu de repartizare a acţiunilor între membrii
PAS şi posibilitate de acumulare acţiuni din premii care se acordau pentru plata acţiunilor şi care erau
proporţionale cu salariul de încadrare. Este drept, la toţi, chitanţele de plată ale acţiunilor erau de culoare roşie,
dar valoarea înscrisă în ele era diferită, de aici şi acţiunile unora aveau “drojdie” mai multă. La salariile încasate,
faţă de cheltuielile curente, erau unele disponibilităţi, tot la cei cu funcţii, care le investeau în acţiuni, multe
cumpărate la preţuri modice de la diferiţi colegi aflaţi la ananghie. Mai târziu, cumpărarea de acţiuni a fost mai
scumpă, dar acţiona mobilul conservării funcţiei sau dobândirea unei funcţii superioare în ierarhie. Şi apoi, dacă
aceste funcţii se adjudecau prin vot, mai multe acţiuni în dreptul său, o şansă în plus pentru a câştiga sau
menţine funcţia.
Au fost şi situaţii când, la disponibilităţile avute, pentru că nu prea s-a angrenat nimeni în investiţii cu
credite, pentru mulţi dintre câştigătorii de astăzi, creditele au fost un fel de “bau, bau”, cel mai la îndemână era

112
cumpărarea de acţiuni. Iluminarea a venit mai târziu, când s-a văzut că este în creştere valoarea acţiunii şi se
stabilizează situaţia economico-financiară a firmei şi s-a constatat că alţii au făcut afaceri bune cu acţiunile. A fost
şi o anumită întrecere între câteva persoane, cine adună mai multe acţiuni. Aici s-au cam călcat în picioare unii
pe alţii, făcând jocuri pe bursă, cu majorări de preţuri la acţiuni, înţelegeri cu brokerul sau lămurirea să-şi vândă
acţiunile cei care aveau nevoie imediată de bani. În lăcomia lor de acumulare, unii cu funcţii importante, nu au
mai realizat că, în timp, criteriul iniţial de repartizare a acţiunilor, salariul, s-a îmbolnăvit, pentru marea majoritate,
de inaniţie, iar la alţii a devenit obez. Astfel, pe criteriul menţionat, câţiva, după plata lunară a ratelor pentru
acţiunile cumpărate, îşi adjudecau în dreptul lor câteva mii de acţiuni, iar alţii, câteva zeci. O situaţie care, în
ultimii ani de plată a ratelor la Fondul Proprietăţii de Stat, nu mai avea acoperire în faptul că nu ar mai fi în dreptul
fiecăruia o sumă din dividende care să acopere chiar repartizarea liniară, pe membri, a acţiunilor revenite PAS-
ului prin achitarea ratei.
Pe atitudinea, aproape unanimă, de a fi linişte şi pace în fabrică, nu s-a grăbit nimeni să-i tragă de
mânecă pe cei care tăiau anual felii cât mai mari din acţiunile fabricii prin forma organizată - PAS. Nici nu aveai
cum, erau pe cele mai înalte funcţii, şi le adjudecau la un preţ mult sub valoarea de piaţă a momentului. Era
preţul pe care ni l-am asumat cu toţii, câştigători şi perdanţi, pentru a concentra acţiunile la cei din fabrică. Nici
vorbă să fi gândit sau exprimat cineva cu glas tare, la timpul respectiv, că unii vor deveni mai miliardari ca alţii.
Această stare de fapt a fost o consecinţă şi a faptului că, încă de la început, nu au fost acţiunile din PAS alocate
pe fiecare membru, era temerea menţionată că fiecare trebuia să vină cu bani de acasă, şi de aici s-a mers iniţial
pe o plată a ratelor pe sistemul Pauşal, la grămadă.
Pe parcurs, cei care astăzi au încasat miliarde mai multe au şi “riscat”. Deseori s-a recurs la un fel de
chetă sau listă de amatori, pentru a cumpăra pachete de acţiuni disponibile la vânzare, în special de la colegii din
fabrică. Ca un argument că, nici în cele mai fericite vise, nu au visat unii să devină milionari în euro, nu pierdeau
ocazia să afirme că au venit cu bani de acasă, numai pentru a nu pleca acţiunile din fabrică, asigurându-se astfel
stabilitatea pentru toţi. Aşa se întâmplă când alţii nu ştiu să taxeze. Şi aici era un calcul fariseic, faţă de acţiunile
care veneau în dreptul fiecăruia, după o formulă matematică dubioasă, pe criteriul salariu, prin multiplicare,
investiţia pentru cumpărarea de alte acţiuni era deja amortizată.
Dar, trebuia indusă o anumită culpabilitate celor din jur, pentru a se putea mişca în voie, cei contaminaţi
cu microbul “capitalist”. Pentru unii colegi, acumularea de acţiuni era un scop în sine şi preocuparea de fiecare zi.
La un moment dat, nu era suficient ce li se dădea prin croiala strâmbă a unui criteriu acceptat de toţi, căutau să
beneficieze preferenţial şi de majorarea capitalului social prin aport de numerar, prin iuţeala de mână şi nebăgare
de seamă. Corneliu, la un moment dat, după ce prinsese rând la broker, pentru a absorbi totul din piaţă, îşi făcea
calcule cât pierde cu, cumpăratul acţiunilor. A fost şi asta un mod de a lucra în pierdere. Aurel, care la început a
fost un adversar declarat al PAS-ului, a adulmecat pe parcurs că este sursă de câştig şi a marşat pe ea. Corneliu
şi Aurel au fost într-o concurenţă benefică pentru amândoi, care-i obliga să-şi numere în fiecare săptămână
acţiunile.
Adrian nu a fost în concurenţă cu nimeni, dar nu s-a îndurat de nevoia unuia sau a altuia, care venea şi
îl ruga dacă nu vrea să-i cumpere acţiunile din PAS. Ana a luat de la început un start bun, tot pe criteriul salariu,
pe parcurs transformându-se într-un fel de broker ambulant, creându-şi oportunităţi şi mergând numai pe câştig.
Elena, fiind debarcată de pe funcţie pe considerente de etică profesională, a găsit un refugiu, o consolare şi un
posibil bilet pentru reîmbarcare în cumpărarea de acţiuni, ca un scop de fiecare zi. Dădea anunţuri în presă, lua
credite din bănci, uita perioade mai lungi să deconteze avansurile pentru delegaţii sau aprovizionare materiale.
Nu bătea la ochi şi nu crea animozităţi, pentru că se încadra în curentul general de concentrare a acţiunilor în
fabrică. Astfel Elena, era o piesă importantă, disputată în special la alegeri. Ea oferea un număr de voturi şi
primea în schimb o promisiune sau chiar o funcţie. Face parte din valul doi al celor interesaţi să cumpere acţiuni.
Vin în ordine alte 15 persoane, constituite în valul doi, pentru vânătoarea de acţiuni. Spunem vânătoare,
întrucât era perioada când acţiunile se mişcau cu ţârâita. Fiecare stătea în aşteptare. Deşi preţul acţiunii era
ridicat în piaţă, salariaţii nu-şi vindeau acţiunile, prevala grija locului de muncă, situaţia din fabrică fiind încă bună.
De aceea se mergea pe negocieri personale directe sau pe liste de aşteptare, întocmite la acţionariatul fabricii,
când apărea ocazia de vânzare acţiuni ştiindu-se deja ordinea. Cum spuneam, foarte puţini dintre miliardari
probaseră că au veleităţi de investitori. S-a mers pe acţiuni “lasă să fie acolo că nu se ştie”. A fost inspiraţie,
noroc? Nimeni nu poate afirma cu certitudine că a premeditat şi anticipat totul.
Am ridicat acest voal pentru a decodifica unele din comportamentele colegilor noştri, la momentul
adevărului – declanşarea acţiunii de vânzare a acţiunilor, respectiv a fabricii. Cheia este în percepţia fiecăruia, ce
are de pierdut şi de câştigat. Circa 20 de persoane, cu peste 100 de mii de acţiuni, chiar până la un milion,
formau un pol, iar ceilalţi, cu cel mult 50 de mii acţiuni de persoană, formau alt pol. Marea masă nu vedea
salvarea în vânzarea acţiunilor, la ei prevalând locul de muncă, siguranţa acestuia. Dar, dacă s-au văzut lăsaţi
din braţe, iniţial, au luat-o ca atare, unii înstrăinându-şi acţiunile pe cont propriu, iar alţii la pachet cu ceilalţi.

113
Cei 20 se împărţeau şi ei. Unii înclinau spre percepţia colectivului în general. Alţii, cu funcţiile cele mai
importante şi cu cele mai multe acţiuni, aveau altă scală de evaluare. Ei doreau vânzarea acţiunilor, unii imediat,
alţii doreau să mai aşteptăm măcar un an, să le crească preţul. Aşa că, după toate frământările, constatam că de
la început eram în două luntri. Exclusă în condiţii normale orice unanimitate, pe o variantă sau alta. Aici a
intervenit o manipulare. S-a abandonat din plecare luarea în calcul, la negocierea vânzării acţiunilor, a păstrării
locurilor de muncă şi s-a marşat pe “să vindem împreună şi cu preţul cel mai mare”. Era clar că, de aici, câştigau
cei cu acţiuni multe, oferindu-se celorlalţi generosul “împreună”. O situaţie perversă, însă această coabitare de
interese ne-a ţinut pe toţi aproape, întrucât un pachet mai mare de acţiuni oferea, ca şi posibilitate, câştig în bani
şi păstrarea locurilor de muncă, în sensul menţinerii obiectului de activitate a fabricii. Până la urmă toată speranţa
a rămas în abilitatea negociatorilor şi în gândul bun al investitorului.
Dar, dacă ne luăm după reacţiile înregistrate de alţi colegi sau pe care le-am perceput eu când am
înaintat documentele pentru plata diferenţei de impozit, cei cu foarte mulţi bani au o problemă. Pare că ce au, nu
le dă deplină siguranţă, li se pare prea mare impozitul pe care trebuie să-l plătească. Cum îşi pot păzi şi
multiplica bogăţia? După un an de la încasarea banilor aş fi dorit să fiu contrazis, dar realizările lor sunt modeste
sau nu le cunoaştem noi. S-a mişcat mai repede marea masă a câştigătorilor modeşti care, la plata diferenţei de
impozit pentru acţiunile vândute nu au făcut observaţii, se cam căutau prin buzunare, unii fiind nevoiţi să
angajeze credite pentru plata impozitului datorat.
Pe parcursul cărţii au fost detaliate atitudinile, reacţiile şi trăirile eroilor principali, în diferite ipostaze. Aici
am căutat să surprind mobilurile şi modalităţile de acumulare primitivă a capitalului la Ceramica Iaşi de către
salariaţii-acţionari, şi cum şi-au dobândit calitatea de “investitori”, în special cei cu funcţii în firmă. Nu sunt
aspecte în afara legalităţii. Ar comporta o discuţie moralitatea, dar cine mai are timp de ea?
S-a încheiat cu bine acţiunea, dar lumea nu se bucură, a fost prea stresată.
Se conturează o acţiune anti-Georgeta. Nu mai depinde nimeni de “toanele ei”. Aurel acuză probleme
de sănătate. Îi atrag atenţia acestuia, că Daniel care s-a implicat în rezolvarea problemelor, nu a fost
recompensat pe măsură (ba mai mult, nu are nici o acţiune). Eu am spus, eu am auzit.
Se reia discuţia asupra acţionării în judecată a Anei şi a celorlalţi evadaţi şi care, ca şi persoane iniţiate,
au vândut înaintea grupului. La nivel de conducere a fost o atitudine anemică, sugerându-se să o facă chiar
cumpărătorul. Până la urmă rămâne pentru toţi judecata lui Dumnezeu.
S-a creat astfel o situaţie, de unde pierde în special Aurel care şi aşa nu prea are priză la mase.
Problema “prizei” l-a preocupat în timp pe Aurel, era conştient că este o cauză căreia nu-i ştia “motivul”. Apare
după vânzare şi prima cerere de demisie, a unui muncitor cu 17 ani vechime în fabrică, acuzând că şefa de
secţie se comportă dictatorial, ridică tonul şi ameninţă. Acelaşi muncitor îmi spune că îşi aminteşte că era în
secţie cu ani în urmă şi Lica era în praf din cap până în picioare, utilajele erau desfăcute pentru reparaţii şi Aurel
(mecanic şef) trecea prin secţie şi întreba:
“- Are cineva acţiuni de vânzare?”
De altfel, nu mă surprinde că după vânzare, a declarat Aurel că pentru asta a muncit ani de zile. A mai
plusat apoi:
“- Cine m-a ascultat pe mine şi a cumpărat, acum a câştigat. Cu mine puteau câştiga şi cei din
conducere mai multe acţiuni.”
Dacă îmi amintesc bine, prima ciocnire între Corneliu şi Aurel a fost tot pe “motiv“ acţiuni. I se reproşa
lui Corneliu că “a blocat“ la broker cumpărarea acţiunilor la vânzare în piaţă în contul său. Atunci Aurel conchide
că nu i-au rămas decât “raziile“ prin fabrică şi statul la “cotitură”.
Cineva a fost la un broker şi i s-a oferit 5,4 lei/acţiune. Acesta s-a mirat, i s-a părut puţin.
“- Cum nu ştiţi că s-a vândut fabrica? Este pe site, precizează brokerul.”
Suntem în data de 26 iunie 2007. Analiza rezultatelor economico-financiare la 5 luni din 2007 arată că
acestea sunt bune. O situaţie de reţinut dacă avem în vedere condiţiile şi contextul în care ne-am desfăşurat
activitatea de la începutul anului până în prezent.
În fabrică încep alte discuţii, unele au legătură cu vânzarea acţiunilor şi altele vizează viitorul imediat.
“- Vin patronii, vor micşora salariile, nu vor mai da sporuri.”
Se fac deja primele variante de organigramă, se trage cu ochiul şi cu urechea. Cei care au vândut
înaintea grupului, la începutul declanşării acţiunii de vânzare ( la jumătate de preţ obţinut), acum fac “valuri”.
Apar şi alte informaţii remanente. Constantin (de la atelierul mecanic):
“ - Ştiţi, s-a venit cu maşina la poarta fabricii pentru a racola oamenii în vederea vânzării şi pentru a
strica pachetul, dar oamenii nu au dat curs invitaţiei. Se oferea 7,5 lei/acţiune.
În data de 28 iunie 2007 vine Adrian (fost director) în fabrică şi mă abordează:

114
“ - Domnule, am devenit chiar aşa o persoană indezirabilă pentru fabrică? Ieri nu mi s-a dat voie în
unitate cu maşina. Mihai mi-a întors maşina şi a fost ameninţat cu penalizare de 5% din salariu de către Georgeta
(era şef departament administrativ).”
Adrian nu ieşise din procuri, dar la prima procură şi-a înstrăinat o parte din acţiunile declarate iniţial,
cum se spune “călcase strâmb”. Indiferent de raţiuni, gestul Georgetei este impardonabil, iar dacă a şi mai fost
încurajată de altcineva, cu atât mai rău. Toţi actualii conducători ai Ceramicii au fost “ucenicii” lui Adrian.
Astăzi suntem răsfăţaţii presei. Într-un articol preluat de Business Standard se arată sub titlul “Ceramica
Iaşi, luată de UGIROFIN” : “Vineri, firma UGIROFIN B.V. a achiziţionat de la salariaţii Ceramica 65,86 % din
acţiunile companiei. Pachetul de acţiuni şi-a schimbat stăpânii în urma unor tranzacţii de 22,2 milioane de Euro.
Preţul tranzacţiilor (6,58 lei/acţiune) a fost cu 35% mai mic decât ultima cotaţie din ziua anterioară.” Tot astăzi, în
ziarul “Evenimentul zilei” apare articolul “Milionari cu Ceramica”.
Suntem în data de 29 iunie 2007. Primim în continuare ecouri din afara societăţii asupra vânzării
acţiunilor. La şedinţa oamenilor de afaceri din Iaşi i s-a spus lui Aurel:
“- La Ceramica Iaşi s-a făcut ceva pentru oameni, o excepţie în peisajul ieşean şi chiar naţional.”
Telefoane de peste tot, dacă intră azi banii. E drept, au intrat etapizat, dar toţi am avut azi banii în cont.
Cum vedem tot astăzi, nu a mai avut loc “explozia stelară“, pentru că “asteroidul” a avut altă traiectorie, (este
vorba de termenul 29 iunie 2007 ca şi dată limită stabilită anterior pentru “a depune armele” şi abandonarea
vânzării “împreună”). Deja fiecare dintre noi, începe să se poziţioneze de pe alte coordonate .
În treacăt fie spus, pe 30 iunie 2007, a fost ziua de naştere a lui Daniel. Nici nu se putea o ocazie mai
bună ca noii miliardari să-şi arate preţuirea şi mulţumirea printr-o “atenţie” faţă de cel care, fără nici o acţiune şi
cu un salariu de funcţionar, de multe ori fiind nevoit să se confrunte cu “specialişti” sau “experţi“ cu mii de
Euro/lună, a tremurat şi apărat interesul nostru pentru reuşită. Ocupându-mă personal de acest “eveniment”, pe
lângă reacţii binevoitoare, am avut şi atitudini de zgârâie brânză şi chiar de refuz. Bineînţeles că eu i-am
capacitat pe cei cu bani mulţi şi asta spune ceva !
Aurel este în aşteptare şi îmi spune:
“- Ce vor ăştia? Vor fi foarte exigenţi, mulţi nu vor rezista.”
Georgeta solicita informaţii asupra fondului de salarii şi cum ar fi mai bine să negocieze Contractul
Colectiv de Muncă la nivel de fabrică, pentru că se solicita prelungirea cu 6 luni. Circulă informaţii că Georgeta
îşi pregăteşte retragerea din activitate. Suntem într-o perioadă când s-a stins “ incendiul “, dar mai ard încă focuri
izolate. Zilnic sunt discuţiii despre instrumentarea procesului pentru Ana şi ceilalţi, presiuni fiind şi din partea
colectivului. Până la urmă lumea stie să ierte dar nu uită.
În data de 02 iulie 2007 Aurel organizează, la sugestie, pentru ora 14, o întâlnire cu salariaţii, foşti
acţionari. Se servesc pişcoturi şi şampanie. Din start nu este un impuls sincer şi nici o deschidere unii spre alţii.
Au participat oameni puţini. Aurel accentuează că a preluat funcţia pentru a reuşi vânzarea acţiunilor în condiţii
bune. Este bine că au câştigat toţi. Totul emana o mare oboseală, ba chiar plictiseală. În jurul lui Aurel erau
Romeo şi Georgeta. Eu şi Daniel stăteam undeva într-o parte. Concluzia este că o maioneză tăiată se repară cu
multă răbdare şi lămâie, dar pentru cine nu ştie reţeta, tăiată rămâne. Încă îmi sună în urechi replica lui Aurel în
şedinţa când l-au “judecat” pe Corneliu în Comitetul director al PAS-ului:
“- D-le Constantin, o să plăteşti.” (percepţia era nu numai a lui, că am susţinut “regimul” lui Corneliu).
Dacă nu reuşea procesul de vânzare a acţiunilor, acum era decontul, “ceilalţi“ fiind candizi şi nevinovaţi. A reuşit
acţiunea şi atunci, este luptă mare pentru a dobândi, “certificat de revoluţionar “.
Poate era momentul pentru un cuvânt de mulţumire la oameni, că au avut încredere, răbdare şi un simţ
al riscului ce ne-a ţinut uniţi pe toţi. Aici nu eram în situaţia că a făcut cineva vreo “favoare”, fiecare şi-a luat banii
pentru ce a avut. În condiţiile noastre şi a felului în care ne-am dat cu stângul în dreptul, puteam pierde toţi.
Trebuia marcată incredibila participare în masă la a doua procură, când practic am luat-o de la capăt. Nu a fost
făcută această referire, poate s-au stricat nişte “socoteli”, nu s-au putut aplica variante de “avarie” respectiv “ne
derobăm” de răspunderile faţă de ai noştri şi faţă de alţii şi vindem unui singur investitor un pachet de 33%?!
Greu de spus, dar banii sunt “ochiul dracului”. Şi apoi dintr-o situaţie de acest fel trebuie să ieşi şi cu “mâinile
curate”.
Aveam motive până acum să-l cred pe Aurel mai diplomat, mai atent la amănunte, dar la acest
eveniment a confundat marfa cu ambalajul şi era prea preocupat cu el însuşi. Asistenţa l-a citit şi a venit o
propunere din mase:
“- Nu putem lua şampania în secţie să o bem?”
Abia atunci a realizat Aurel că el nu era acolo. Trebuie un timp pentru toţi pentru a ne reveni, prea multe
griji şi ispite. Se face apel la normalitate, dar fiecare o percepe din punctul lui de vedere.
După vânzarea acţiunilor fiecare îşi mişcă banii pe case, terenuri, apartamente şi maşini. Se cuvine ca
la încheierea cu succes a acţiunii noastre, să ne îndreptăm cu un cuvânt de mulţumire şi pentru cei care pe

115
parcurs, ne-au întins o mână şi ne-au ajutat să reuşim. O remarcă specială pentru Emma şi Sebastian, atât în
postura de persoane oficiale ca reprezentanţi ai Adventului cât şi ca oameni care ne-au onorat cu încredere,
consideraţie şi sprijin efectiv. Redau mai jos conţinutul unei scrisori care nu a mai fost expediată la cei pe care i-
am simţit aproape, dar o facem acum, pe această cale, astfel sigur nu omitem pe nimeni. Istoria noastră fiind
prezentată în cuprinsul povestirii, trecem la concluzia din scrisoare:
“Avem plăcerea să vă aducem la cunoştinţă că vă număraţi printre cei puţini care ne-au înţeles şi sprijinit
efectiv în reuşita acţiunii noastre. Aşa cum este cunoscut şi din presa zilei, această acţiune este considerată
singulară şi o apreciem ca o reuşită deplină atât pentru oamenii care şi-au valorificat “împreună“ acţiunile, cât şi
pentru viitorul fabricii. Vă mulţumim şi vă felicităm pentru cum aţi ştiut să combinaţi obligaţiile de serviciu cu
punerea în valoare a calităţilor de OM.”
Sunt supăraţi cei care au vândut înainte şi bucuroşi cei care au vândut “împreună”. Percepţia generală
este că a câştigat cealaltă “tabără” şi au pierdut cei care conduc acum, care au acţionat deseori sub deviza “noi
nu vindem” deşi până la urmă aceste tabere s-au contopit.
Cumpărătorul îşi pune problema cointeresării celor cu multe acţiuni vândute de a se mai munci motivat
şi eficient. Se aud tot mai des afirmaţii de genul: “pe toţi ne rade”, “ştacheta este sus”, nu se ţine cont de părerea
noastră, nici nu suntem băgaţi în seamă la formula de salut de către noii proprietari.
Cam des Aurel se explica pentru schimbarea de atitudine din ultima săptămână înainte de vânzare.
Printre altele, fiind obligat să se ocupe şi să răspundă de problemele fabricii, constată:
 Romeo vine la el şi-l întreabă ce să facă.
 Victor nu a găsit o planşă 3 zile.
 Elena (Desfacere), una –două plânge că nu-i ajutată.
 Georgeta a băgat frică şi stres în subordonaţi.
 Rodica (Preparare) îi reproşează că nu a apărat-o în faţa cumpărătorului.
 Elena (secţia Mecanică) stă prea mult în birou cu Georgeta, în timp ce muncitorii din subordine
lucrează la înălţime fără centura de siguranţă.
Doar cu Maria mai găseşti o cale de comunicare acceptabilă.
“- D-le Constantin, eu nu prea mai am cu cine mă sfătui şi cu cine lucra. Consiliul de administraţie este
format din 3 persoane, din care 2 administratori externi care sunt greu de capacitat”, o altă constatare a lui Aurel.
Eu îl cred şi-l înţeleg pe Aurel dar aceasta este “gaşca lui”. Expresia “gaşcă” are o istorie a ei. Cu ceva
timp în urmă, la o zi onomastică, ca o premoniţie, Aurel s-a exprimat plin de el pe melodia “gaşca mea”, arătând
cu mâna spre cei prinşi în ritmul dansului. Având în vedere cele de mai sus şi altele de acelaşi fel, Aurel, a
schimbat macazul, afirmând răspicat:
“- Noi am preluat numai tranzitoriu puterea, până se vinde. Eu nu am promis la nimeni nimic.”
Cam dată dupa cireş, dar un lucru este cert: în procesul vânzării l-am simţit pe Aurel responsabil şi
implicat. De mai bine de o săptămână, realizez că Aurel simte că nu va putea face faţă în noile condiţii. În acest
context îmi spune:
“- D-le Constantin, veţi avea o surpriză săptămâna viitoare.” (astăzi era 20 iulie 2007).
De altfel, el nu face cumpărătorilor o impresie de mare determinare la banii pe care i-a luat şi chiar cum
a ajuns în conducerea societăţii.
Vine ca şi expert în societate Iulian (acum director general), face o deplasare prin toate secţiile însoţit de
Corneliu F. Când ajunge la secţia Preparare, Iulian face observaţii asupra prafului din zonă (se lucrează cu argilă
uscată şi cu utilaje vechi). Constată că Rodica (şef secţie), nu poartă cască.
“- Doamnă, nu purtaţi cască din cauza vârstei?”
De aici s-a declanşat o oală sub presiune. Mă sună Rodica şi mă întreabă precipitat:
“- D-le Constantin, cum se poate pleca prin demisie?
- Pentru cine vă interesaţi? –întreb eu.
- Pentru mine. Am avut astăzi o vizită cu un domn şi cu Corneliu F. Cred că şi-au pus în gând să vadă
ce fac “babetele” astea. Mi s-a spus că nu port cască din cauza vârstei. Am întrebat ce vrea să spună. D-l
Corneliu F. mi-a explicat: “cu vârsta intervine obişnuinţa” - şi cu trimitere la vârsta propriu-zisă. M-a întrebat de
praf, cum să nu fie cu căldura asta, când argila este foarte uscată. Eu m-am hotărât, d-le Constantin, îmi dau
demisia, am vorbit şi cu soţul. Am cu ce trăi, aveam şi înainte, dar acum că am bani, soţul mi-a spus “ce mai
aştept”.”
De altfel, Rodica de mai mult timp nu se regăsea. Maria (şef de secţie) vine şi mă întreabă:
“- D-le Constantin, ştiu că a fost Antohi cu cererea de demisie la dv. Şi a vorbit şi cu dl. Corneliu F., să
mă dea afară.
- D-nă, chiar aşa, cum pleacă un om cu 17 ani vechime în fabrică de la un salariu de 14 milioane de lei,
la unul de 7 milioane lei?

116
- Nu mă întrebaţi pe mine, eu nu am nici o vină.”
E o problemă cu această femeie, ori are mustrări de conştiinţă pentru “lucrăturile” anterioare în care s-a
implicat, ori dilema –ce fac cu banii? -dar cu serviciul ce fac? Acuza frecvente stări de indispoziţie şi dureri de
cap, cum a fost şi în această săptămână, este agitată, nu are stare. Poate pune prea mult la inimă şi trăieşte
intens evenimentele. Este totuşi o persoană care se implică cu toată fiinţa sa.
Romeo (director tehnic) îmi spune:
„- D-le Constantin, ăştia nu ne bagă în seamă, mai mulţi credem că trebuie să plecăm. Ştiţi situaţia cu
Rodica (şef secţie)?
Are în parte dreptate că nici el, nici Aurel, nu au autoritate profesională şi nici autoritatea funcţiei.
D-nul Corneliu F. propune refuzarea la plată a lucrării de turnare a unei platforme betonate în incinta
societăţii, de cca 7 miliarde lei vechi. Romeo este nedumerit, caută şi el argumente pentru constructor. Şi Aurel
recunoaşte că lucrarea nu este de calitate şi că ar trebui reparaţii. Concluzia este că nu au fost urmărite lucrările
pe etape.
Cine trebuia să o facă ?
Astăzi e o zi caniculară. La secretariat s-a terminat la prânz baxul de apă, trebuie reînnoită rezerva.
Secretara se adresează mie:
“- Cine aduce un bax de apă minerală?
- Va aduc eu, doamnă!”
Romeo, fiind de faţă, dă dispoziţie să se aducă baxul. Bucătăreasa telefonează Georgetei –dacă poate
să dea apă minerală. Georgeta răspunde:
“- Am dat un bax pentru astăzi şi este de ajuns.”
Bucătăreasa sună la secretariat şi mă întreabă ce să facă .
“- Doamnă, executaţi dispoziţia lui Romeo pentru că acum îl înlocuieşte pe directorul general.”
Analizez acest episod cu Romeo care îmi spune:
“- Vezi, d-le Constantin, de asta trebuie să plecăm fiindcă ne frecăm între noi.”
Pe fondul acestor “cedări nervoase”, Corneliu F. solicită programarea unei analize pentru plecări în
concediul de odihnă (suntem în luna iulie 2007), bineînţeles eşalonat, pe departamente, cu asigurare de
înlocuitori. Încercările din perioada anterioară îşi spuneau cuvântul. Nu se mai putea discuta cu nimeni.
Apar tot mai des scurt circuite şi motive de frecuş între cerinţele impuse de Corneliu F. reprezentant al
cumpărătorului, ca şi expert, cum ne-a precizat Emma. Se contura o perspectivă care vorbea de la sine.
“- Băieţi, înainte de a fi daţi afară toţi, cu sloganul-să mă însor, să nu mă însor- nu se mai perpetuează
lumea.”
Este o perioadă când se discută, se aşteaptă, se speră. Aurel invoca necesitatea de avea o discuţie cu
cumpărătorul. Apreciază că deja se fac greşeli pe investiţie. Colac peste pupăză, mai rezultă în această lună din
fabricaţie şi un lot de ţiglă albicioasă, cu probleme pentru a fi livrată în piaţă. Unii dintre colegii “mari şi tari” în
perioada anterioară, fac eforturi pentru a se adapta la viaţa normală.
Suntem în data de 20 iulie 2007 la o discuţie între Aurel, Corneliu F. şi cu mine. Aurel afirmă că a avut
în parcurs mai multe iniţiative inclusiv majorarea capitalului social cu 20%, care conducea la conservarea PAS-
ului pentru a câştiga toţi. Omite să-şi aducă aminte că el şi Corneliu au pledat în perioada anterioară pentru
desfiinţarea PAS-ului. Ideea majorării capitalului social cu 20%, viza în fapt departajarea celor cu acţiuni multe.
Când am invitat acţionarii în adunarea generală PAS şi le-am spus să nu piardă ocazia de a participa la
subscriere la valoarea nominală de 0,5 lei/acţiune faţă de 3 lei cât este preţul pieţei, Aurel mi-a atras atenţia că nu
am făcut bine.
Când salariaţii erau la notar pentru completarea primei procuri individuale, Aurel a venit mai la sfârşitul
acţiunii, fiind în concediu. Când ajunge în fabrică, remarcă:
“- De ce se poartă oamenii pe drum, ba mai trebuie să dea şi bani?”
Ca şi cum era acţiunea celor de la firma Coca Cola. E drept Aurel era pe atunci director adjunct şi nu
director general. De altfel, în toate, Aurel nu s-a dezis cu afirmaţia reluată periodic cum că “în viaţă trebuie să ştii
să negociezi şi să te vinzi”, el a ştiut-o.
Eu recunosc că nu am ştiut să negociez, fiind criticat şi de la dreapta şi de la stânga. De la dreapta, că
l-am susţinut pe Corneliu, care a fost “o nulitate” – deşi toţi l-au votat şi revotat în procent de peste 90%. De la
stânga, că am susţinut realegerea Georgetei ca lider de sindicat şi avem de-a face cu un om necontrolat şi
imprevizibil. Culmea este că nu am organizat pentru nici unul campanii electorale. Ca să nu recunoască
manipularea de către conjuncturi, persoane şi interese, acum caută un ţap ispăşitor. Ştiau ei ce ştiau, că din
partea mea, puteau să-şi spargă capetele, dar să nu se atenteze la funcţionarea societăţii, am fost programat ca
în fiecare zi să construim, momentele grele pot fi depăşite şi mâine va fi mai bine pentru realizarea acestor

117
deziderate. Procedam ca la fotbal, mă mutam de pe un post pe altul chiar dacă alţii au luat trofeele şi prima de
joc. Acest antrenament mi-a folosit şi în acţiunea recent încheiată.
După vânzarea acţiunilor, băncile s-au luat la întrecere pentru a determina “miliardarii” să depună banii
la ele. Din 240 acţionari incluşi în ultimul pachet, 184 sunt miliardari în lei vechi. Biletul câştigător la “loto” a fost
tras în anul 2007 de salariaţii Ceramica Iaşi. În oraşul Iaşi este o percepţie bună, admirativă şi laudativă la
adresa colectivului Ceramica. În piaţă preţul acţiunii este peste 10 lei/acţiune.
Corneliu F. a organizat discuţii individuale cu fiecare şef de secţie. Stă încă în expectativă până la
Adunarea Generală a Acţionarilor, deşi controlează tot mai bine frontul. Trebuie căutat director general sau de
văzut în ce măsură Aurel îşi poate depăşi condiţia. Cum am aflat ulterior deja Adventul avea recrutată de circa
două luni noua echipă de conducere, care stătea în aşteptare.
Sebastian vine tot mai des în fabrică şi se implică în bunul mers al activităţii. Se convoacă o şedinţă a
Consiliului de Administraţie şi se convine cu investitorul ca toţi membrii acestuia să-şi dea demisia. Aurel îmi
spune că şi-a dat demisia atât din funcţia de preşedinte, cât şi din cea de director general. O considera o situaţie
logică, aceste funcţii fiind dobândite prin Adunarea Generală a Acţionarilor. Acum câteva zile, Aurel a apelat la
conciliere generală, că prin vânzarea acţiunilor toţi suntem egali şi să nu ne mai tensionăm reciproc. Adică unii cu
avantaje nemeritate şi cu abuzuri evidente să aibă linişte şi pace până vor hotărâ alţii asupra lor. Oricum e greu
de argumentat că “laptele este negru”.
Se fac preparative pentru organizarea unui curs de management la nivelul societăţii. Se hotărăşte
convocarea Adunării Generale a Acţionarilor pentru sfârşitul lunii august 2007. Se lansează şi oferta pentru
cumpărarea întregului pachet de acţiuni al societăţii. Georgeta încearcă să îmbrace piele de oaie, târziu şi
neconvingător. Cei din conducerea fabricii sunt tot mai bănuitori că pe lângă ei se “coace” ceva. În secţiile de
producţie la muncitori, atmosfera se relaxează pe zi ce trece.
Aurel este stresat, neliniştit, nemulţumit, nu se regăseşte, vrea să iasă curat, dar vrea să mai şi rămână.
Revine însă şi afirmă:
“ - Un chirurg nu-şi operează mama şi copiii, trebuie un alt chirurg.
- Cu trimitere expresă că dacă s-ar impune măsuri forte, nu le-ar putea lua.”
Cu tot apelul la conciliere a lui Aurel, laptele dă în continuare în foc. Ionelia, cu referire la Romeo care a
criticat-o într-o şedinţă :
“ - Acest individ deştept ca o cizmă, face aprecieri la adresa mea, dar habar nu are.”
Georgeta adresându-se personalului de la pază pe care îl avea în subordine :
“ - Tot mă întreabă ăştia de la Advent când mă pensionez.”
Elena (Desfacere), nici ea nu-i prea fericită, afirma că:
“- Nu-l înţeleg pe Aurel!”
Lica, la rândul ei, simte în continuare presiunea “puciştilor”:
“- Dacă tot aşa se vor comporta ăştia cu jigniri, să ştiţi că nu mai stau, d-le Constantin!”
Rodica (de la financiar) mirată:
“- Vai, d-le Constantin, cei cu acţiuni multe îşi fac calcule cât au pierdut, nu cât au câştigat.
Emma a fost la Iaşi, apreciază activitatea, dar nu i-a dat nici un cec în alb lui Aurel.
Aurel, la rândul lui se plânge :
"- Spuneţi şi dv. pe cine să mă bazez, nimeni nu se complică şi nu îşi asumă răspunderea (suntem în
data de 8 august 2007).
Georgeta se pregăteşte pentru a pleca în concediul de odihnă. Merge la “mormântul sfânt”… Mulţi se
roagă să-i vină un gând bun pentru a pleca la pensie, nu-i vorba că şi ea face eforturi pentru a fi mai “bună”.
Sunt voci că diferenţa de preţ la acţiuni până la 10 lei a fost împărţită între cei “9”. Pot fi unii încă cu un
ochi la slănină, dar intreaga actiune a fost sub semnul transparentei, a legalitaţii şi a corectitudinii.
Elena (şef de secţie) este şi ea sub tirul observaţiilor colegilor. Se susţine că lucrează prin indicaţii şi
biletele scrise către maiştri. Costică (din Carieră) afirmă că nu a prea văzut-o pe Elena prin Carieră. Mai adaugă
apoi:
“- Elena şi-a atins scopul, are funcţie şi bani şi nu o mai interesează. Am făcut din luna mai un referat
pentru piese la un buldozer şi nu s-a rezolvat nici acum.
După două zile, aceeaşi Rodica (Financiar) afirma:
“- Am vorbit cu Aurel şi mi-a spus că nu am vândut prea rău. S-a întâlnit cu cineva care a fost păcălit de
broker, la care dacă se adaugă şi impozitul de 16 %, a luat pe acţiuni cât şi noi.”
Toader (maistru în Preparare) reclamă că Banca Română de Dezvoltare Iaşi nu a respectat convenţia în
cazul lui, acordându-i o dobândă de 7% faţă de 7,25%. Încă mai apar în presă articole că prin MEBO s-au
câştigat milioane de Euro la diferite societăţi din ţară, cu trimitere în special la directori. Haloul acţiunii Anei nu s-a
terminat. Aurel ne asigură :

118
“- Dacă rămân director, eu o acţionez în judecată.”
În data de 14 august 2007 se face convocarea Adunării Generale a Acţionarilor pentru 31 august 2007
şi nu pentru 17 septembrie 2007. Urmează a se stabili amănuntele. Este o stare de nelinişte. Persistă întrebarea:
“Ce urmează?”. Decizii importante se amână sau sunt într-o pregătire continuă. Sunt încă discuţii că prin
vânzarea pachetului de acţiuni se putea câştiga mai mult şi nu s-a făcut totul pentru un preţ mai bun. De aceeaşi
părere sunt şi eu, cu menţiunea că nu în condiţiile unor valuri agitate şi cu atât de multe impedimente
întâmpinate, cum a fost speţa noastră. Mulţi dintre colegi se consultă între ei şi îşi cumpără case, apartamente,
terenuri, maşini, îşi ajută copiii. Se fac eforturi mari pentru elaborarea caietului de sarcini la noile investiţii. Deja
investitorul este orientat către viitor.
Suntem în data de 15 august 2007. Aurel constată că zi de zi, anumite lucruri nu se mai urmăresc şi mă
întreabă :
“ - Ce să fac, să dau sancţiuni ?
- Două săptămâni până la ţinerea Adunarii Generale a Acţionarilor nu mai este un timp aşa de lung.”
Apare convocarea pentru Adunarea Generală a Acţionarilor transmisă de la Advent. Aurel este surprins
că nu apare nimeni din Ceramica în Consiliul de Administraţie al societăţii. Şi se întreabă :
“- Oare ce se va întâmpla cu noi?”
Mihaela (director economic) şi ea se întreba:
“- Oare voi face faţă?
S-au cheltuit sau se cheltuiesc banii pe acţiuni şi urmează problema locului de muncă. Se afirmă :
“- Ăştia vor selecta la sânge!”
Suntem în data de 16 august 2007, ziua mea de naştere. Mă felicită colegii şi primesc o foarte frumoasă
jerbă de flori – trandafiri, floarea care încântă ochiul - prin culoare, te face atent prin spini şi te “ameţeşte” prin
parfum. Au fost lângă mine tocmai cei pe care-i doream să fie. Am constatat că lumea poate fi sinceră, spontană
şi caldă, nu trebuie niciodată să generalizăm, lumina intră prin toate ”crăpăturile”. În ziua când împlineşti o vârstă
eşti cam năuc, abia a 2-a sau a 3-a zi realizezi că a mai trecut un an. Asta face parte din marile păcăleli ale vieţii
care estompează trecutul şi te ispiteşte să speri şi să crezi în viitor. Sunt mulţumit de mine şi de viaţă, chiar dacă
m-a supus la multe încercări, sunt cel de acum aşa cum am fost forjat în multiplul lui azi.
În data de 17 august 2007, la ora 10, Rodica (financiar) mă invită la biroul financiar. Venise Ana cu o
cutie de bomboane în formă de inimă, ca şi bomboanele de ciocolată de altfel. Servind pe fiecare, m-a servit şi pe
mine.
“- Doamnă, dacă ai pus ceva în ele ?
- Nu, sunt din comerţ, garantate.”
Pretextând o lucrare la dantură, nu am servit. Doamna, toată numai zâmbet, odihnită, mai rotofeie faţă
de cum o ştiam, volubilă chiar. Pentru ea nu se întâmplase nimic. O întreb de unde a ştiut de ziua mea.
“- Paula are un pomelnic acasă, cu toţi.”
Am mulţumit pentru felicitare, deşi nu a fost sinceră. Ea de fapt venise cu Carnetul de Muncă şi fluturaşii
de salarii din diferite perioade, solicitând adeverinţă pentru recalcularea pensiei. Profitând de ocazie am supus-o
unui tir de întrebări asupra celor întâmplate.
“- Dumneavoastră sunteţi conştientă că puteaţi să daţi peste cap toată acţiunea de vânzare?
- Erau atâtea fonduri cu bani care vroiau să cumpere societatea care este “un boţ de aur” (a mai spus
asta) şi se găsea cine să o cumpere. ( Ce departe de realitate era această percepţie, cu ce eforturi s-a finalizat
acţiunea şi cât de prefăcută era Ana! Ea a mers cu trenul nostru făra aşi plăti biletul ).
- Da, doamnă, baieţii şi fetele deştepte cumulau un procent de 33% şi ceilalţi, “marea masă” ce făcea?
Pierdeau tot. Dacă presupunem că unii aveau motivele lor şi îi privea până la un punct personal, de ce nu s-au
limitat la rezolvarea problemelor lor şi s-au pus în slujba altora pentru a face rău celorlalţi, prin racolări şi incitări?
Mai mult, s-a venit la unitate, s-a sărit gardul pentru a determina acţionarii să-şi vândă acţiunile în afara procurii
cu preţuri prestabilite.
- Aţi văzut că eu mi-am retras declaraţia sub înscris notarial.
- Aţi făcut-o după mari presiuni şi noi nu v-am expus la moment maselor. Eşti de acord că nu era bine
pentru nimeni? Lumea era disperată. D-nă Ana, dacă nu reuşea acţiunea, realizezi că nu îţi era uşor şi nu scăpai
ieftin?
- Aveţi dreptate, dar a fost altfel şi s-a făcut vânzarea.
- Chiar crezi că în viaţă numai banii sunt totul?
- Fără bani nu ai ce face şi dv. ştiţi că eu în unitate am fost marginalizată şi am pierdut.”
- Cam mare este uneori preţul plătit orgoliului nostru nemăsurat.
Paula intră şi ea în discuţie.
“- Când Ana va muri şi-i va pune cineva pe piept 1 leu, se va scula şi-i va spune să pună 10 lei.”

119
Apoi Ana aruncă nişte şarje de persiflare la adresa popilor.
“- I-am spus surorii mele care este bolnavă: vezi dragă, şi popii ăştia urmăresc timpul probabil cu câteva
zile înainte şi apoi fac slujba. Şi baba Ioana spune repede că este meritul popii că plouă.”
Sora ei îi dă replica:
“- Vai dragă, eşti păcătoasă, să mergi la biserica să te ierte popa.
- Am mers şi la biserică la spovedanie. Şi îi spun popii: părinte, nici în sânul bisericii nu este linişte,
vedeţi ce discuţii sunt pentru alegerea preafericitului. Până la urmă sunt interese pentru bani.
- Fată dragă, dar tu eşti păcătoasă rău, spune preotul.
- Stai doamnă, doar nu voiai să-ţi dea popa anafură, îi spun eu.
- De ce nu? răspunde senin Ana.
- După cum văd, dumneata negociezi cu popa, cu Dumnezeu, numai să câştigi.
- Cum să nu, nici ei nu se dau înapoi de la bani.
- Vezi poate o să te excomunice din biserică, o atenţionez eu.
- În Iaşi sunt destule biserici, plusează ea.
- Trebuie să trăieşti mult Ana pentru a-ţi ispăşi păcatele, ai prea multe.
- Mă dor genunchii, se umflă, am citit pe internet că ar fi artroză.
- Vezi că această afecţiune este gravă, se poate urca la cap.
- La intrare, nu m-au lăsat să intru cu maşina în fabrică, se plânge Ana.
- Pentru dumneata nu este o problemă grea, puteai discuta cu Georgeta, cu care după câte ştiu eşti în
relaţii bune. Totuşi ce le poţi spune oamenilor (colegilor) despre ce ai făcut, cum te uiţi în ochii lor?
- Am retras declaraţia, nu mai ştiu ce au făcut alţii."
Cum să fie mincinosul?
Minciuna are picioare scurte. În aceeaşi zi m-am întâlnit cu doamna Rodica (fostă salariată a fabricii) şi
îmi spune că Ana l-a sfătuit pe Marius (fiul doamnei Rodica), că dacă tot vrea să plece din fabrică, să-şi vândă
acţiunile individual şi nu prin procură.
Cred că Ana contează şi pe faptul că “puciştii”, au solicitat şi primit ajutorul ei pentru înlăturarea lui
Corneliu şi, după preluarea puterii s-a aşteptat la un ajutor mai consistent din partea lor. Asta este de fapt şi
“asul” ei, fiind sigură că nu va fi chemată în judecată ca şi persoană care deţinea informaţii privilegiate când a
vândut acţiunile.
Este greu când unii joacă la două capete. În cazul Anei, când este vorba de bani, nu are mamă, nu are
tată, sentimente sau principii. Ceva nu este în regulă cu ea, trăieşte într-o lume proprie, bravează pe diferite
scheme care i se par logice, dar e goală pe dinăuntru. După eliberarea din funcţia de director economic, a
urmărit-o tot timpul sentimentul răzbunării ca ceva nediferenţiat - fie persoane sau societatea în ansamblu –
profitând şi de înţelegerea şi toleranţa din jurul ei. Ea mereu trata prezentul prin amintiri, dar în acest fel este greu
să fii la zi, sincronizat cu realitatea imediată. Este un “copil” care nu trebuie lăsat să se joace cu chibriturile.
Revenim în fabrică. Aurel se plânge:
“- Toate aspectele fabricii le-a discutat Sebastian cu Corneliu F., e clar, ei conduc.
- Vezi că multe ţi se trag de la Georgeta, ea deranjează în continuare prin comportament, aşa se plâng
colegii, îi spun eu.
- D-le Constantin, nu mai este mult, două săptămâni."
Aurel apare tot mai împăcat cu situaţia.
“- Domnule Constantin, Sebastian mi-a spus, că îl interesează doar vânzările.
- Curios, Sebastian mi-a spus că se răspunde de tot şi de toate, vânzările fiind o consecinţă.”
De altfel, la orice gest, Sebastian gândeşte pe logica - “ce avantaj am din asta?”
Suntem în data de 20 august 2007. Aurel îşi planifică concediul de odihnă pentru data de 3 septembrie,
dar mai vede, dacă i-o cere cumpărătorul.
“- Să ştiţi, cu ăştia vom lucra 12 ore pe zi. În plus cer cunoaşterea limbii engleze. Noi nu putem să facem
cursuri în unitate?
- Nu-i vorba că le puteam face şi înainte, dar noi aveam alte preocupări. Nu prea a fost orientată lumea
cu faţa spre viitor.
- Vedeţi că se aproprie Adunarea Generală a Acţionarilor şi nu a fost proiectată nici o organigramă,
spune Aurel.”
Am aflat mai târziu că ţinerea Adunării Generale a Acţionarilor era imperativ necesară să aibă loc pe 31
august 2007. Pe lângă costurile (cheltuielile) angajate de cumpărător, era deja recrutată şi noua echipă de
conducere care acum era liberă şi în aşteptare cu emoţie.
Maria a revenit din concediul de odihnă. Găsesc prilejul să o întreb:

120
“- Doamna Maria, ce v-a făcut să fiţi aşa de înverşunată în perioada anterioară, atât faţă de alţii, cât şi
faţă de mine?
- M-am supărat foarte tare pe dv. când la apariţia Legii 441/2006 aţi propus ca eu să fiu administrator
neexecutiv. Cum era să renunţ la serviciu?
- Doamnă Maria, aţi înţeles greşit, era vorba despre o formulă cu care să rezistăm până la Adunarea
Generală a Acţionarilor de sfârşit de an. Şi poate mai mult o forţare a lui Corneliu ca să-şi asume riscul
(răspunderea) de a nu schimba componenţa Consiliului de Administraţie. Trebuia să înţelegeţi că nu vedeam o
soluţie de durată, fiind conştient că mai aveţi mulţi ani de serviciu la care nu puteaţi să renunţaţi. De altfel şi eu
am optat tot pentru profesia de bază.”
Georgeta face o intervenţie către Sebastian pentru premierea salariaţilor.
“- Doamnă, faceţi propuneri. Cât? 6-7 persoane? Să vedem care sunt meritele deosebite şi premiem. Eu
am riscat investind, salariaţii au loc de muncă şi primesc salariu pentru munca prestată.”
Maria îmi spune:
“- Mi-a zis Georgeta că se linişteşte, nu se mai bagă în toate, este cuminte.”
Aurel se simte tot mai ocolit şi nebăgat în seamă. Aflând despre intenţia mea, de a scrie această carte,
Aurel mă întreabă:
“- Dacă scoateţi o carte, cine o plăteşte?
- Voi găsi eu nişte sponsori. Este păcat ca experienţa noastră să se împrăştie precum fulgii dintr-o pernă
desfăcută. Dumneata îmi poţi oferi o serie de informaţii care ar putea fi consemnate în carte.
- Vă spun, cred că Corneliu a intrat în zodia vânzării din luna iunie 2006, după vizita în fabrica din
Oradea deţinută de Zanrosso, venind cu propunerea să vindem cu 1,8-2 lei/acţiune. Când a venit Leier, părea că
îi strică socotelile. Va amintiţi, spunea că Leier este un dictator şi până la urmă pe Leier l-a tras pe sfoară. Acesta
oferise 0,8€ /acţiune. O atitudine agresivă a avut şi cei de la firma Wienerberger, chiar şi pe mine m-a invitat în
Bucureşti un domn Iuga. Corneliu ne-a îmbrobodit pe toţi cu influenţa politică. Am fost la sfârşitul lui septembrie
2006 în vizită la firma Leier, apoi a urmat analiza economico-financiară due diligence. Dar Leier căutând să intre
în prea multe amănunte, cunoscând preţul de pornire, nu a tras cu ochiul în piaţă şi a fost dus în eroare de preţ.
Este bine să scrieţi dv., aţi fost implicat în evenimente şi aţi fost şi neutru.”
Am o discuţie cu Georgeta, parcă se sfătuise cu Aurel, tot cu referire la implicarea lui Corneliu s-a dus
firul discuţiei.
“- Corneliu a fost deştept numai pentru el, cât sunteţi dv. domnule Constantin, v-a tras pe sfoară şi pe
dumneavoastră. Când l-am auzit pe Corneliu că trebuie să introducem pe cineva în P.A.S. ca să-l desfacem mai
repede şi că nu mai este nici o problemă apoi, mi s-a ridicat tensiunea.
- Îmi amintesc când a venit Corneliu de la avocata A. şi a spus că suntem în ilegalitate cu P.A.S.-ul, deşi
Alina susţinea invers (a avut dreptate), dovadă că s-a desfăcut foarte greu asociaţia. S-a demonstrat astfel că nu
era aşa de simplu.
- D-le Constantin, în ultimele 3 zile cu vânzarea, am zis că îmi crapă inima de tensiunea care a fost.”
Este totusi Georgeta un om plin de contradicţii, a ce trec toate prin inima şi sufletul ei, ca în momentul următor
să arunce totul în aer.
Corneliu F. vrea să se informeze mai atent asupra carierei de argilă. O recomand, potrivită pentru
consultare, pe Lica. Romeo vine din concediul de odihnă. Cască destul de des. Venise de la drum lung, fusese la
Paris. Îmi spune:
“- Constat, venind din concediul de odihnă, că ăştia, prin noi, au o jucărie şi nu ştiu ce să facă cu ea,
eventual o pot strica. Ştiţi, eu nu mă refer la mine, mă refer la ceilalţi.” Peste zi constată că “participă”, dar nu este
întrebat şi nu este implicat.
Mâine este şedinţa Consiliului de Administraţie şi după 15 ani, sindicatul nu va mai fi invitat, decât dacă
sunt probleme specifice.
În data de 22 august 2007 se înaintează “Raport curent” către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
cum că Administratorii de la Ceramica Iaşi au înaintat la societate scrisori de renunţare la contractele de
administrare. Aceste renunţări vor intra în vigoare începând cu 31 august 2007.
În ziarul “Jurnalul de afaceri” din 22 august 2007 apare articolul “Olandezii nu au reuşit să ia toate
acţiunile de la Ceramica Iaşi”. Încă din subtitlu aflăm: “Nici unul dintre micii acţionari de la Ceramica nu a fost
dispus să-şi înstrăineze titlurile pentru 6,58 lei/acţiune, cât a oferit compania Ugirofin BV prin oferta publică de pe
piaţa Rasdaq. Astfel în 20 de zile, cât a fost valabilă oferta publică, olandezii nu au reuşit să achiziţioneze nici
măcar o acţiune de la Ceramica Iaşi. Pe piaţa Rasdaq, titlurile companiei ieşene s-au tranzacţionat în ultima lună
la un preţ cuprins între 10,5 lei şi 13,5 lei/acţiune”. Aşteaptă lumea chilipirul, care va întârzia să apară.
Suntem în data de 23 august 2007. Aurel, supărat, îmi spune:

121
“- Nu avem nimic clar, oricum deciziile se iau peste noi. Să ştiţi că pot fi probleme în actuala conjunctură,
cu lucrurile neclare. Ieri a fost o analiză cu şefii de secţie. Viorica şi Maria au ieşit bine. Elena s-a prezentat slab,
fără aport şi nu ştie. Ce ştiţi de aseară? Ce a răspuns domnul Sebastian?
- A răspuns că se achită creditul în Euro şi că va face infuzie de capital în luna octombrie 2007.”
Discut cu Daniel dacă se va ţine Adunarea Generală a Acţionarilor pe 31 august 2007.
„- Nu sunt sigur pentru că nu s-a dat liber de la Consiliul Concurenţei care monitorizează concentrările
economice.”
Mihaela, nedormită, obosită, preocupată că sunt multe şi greu de cuprins şi nu prea are cu cine. O ajut
pentru definitivarea raportului Consiliului de Administraţie pentru Adunarea Generală a Acţionarilor.
Tamara îmi spune:
“- Sunt unii nemulţumiţi cu banii încasaţi, fie că fac parte din conducere, fie că nu.”
Rodica (Financiar) mirată:
“- Mi-a spus cineva care a discutat cu Aurel că acesta s-a exprimat: “Ce, 2 milioane de Euro este mult?
Oare cât doreau ca să fie mulţumiţi?”
Este viaţa omului o horă cu strigături, fie de bucurie sau de tristeţe.
Cum scrie si in Biblie “nemulţumitului i se ia darul”. Constatăm că acum, după o lungă aşteptare, unii au
bani, dar nu au linişte. Dacă aceşti oameni se manifestă aşa atunci când câştigă, ce reacţie pot avea atunci când
pierd?
Până la urmă fiecare are o singura viaţă şi este tranşat faptul ca viaţa cu bani nu se cumpără. Cum spune o
cugetare grecească: “ Adesea ce ni se pare păgubitor e de folos, iar ce ni se pare de folos e păgubitor “.
Leacul de a ieşi dintr-o anumită amorţeală sau lamentare este venirea unui moment al adevărului.

122
Cap. 15 Predarea puterii
(Refulări, lamentări şi regrete)

Predarea puterii în orice sistem instituţionalizat creează pe moment probleme atât instituţiei, cât şi
persoanelor implicate. Puterea corupe la orice nivel, fie şi în sensul “ţinerii cu mâna de scaun”. Cu certitudine, o
poziţie de lider oferă nu numai avantaje materiale, ci şi un anumit statut social de genul “eşti cineva în satul tău”.
Ca şi conducător al unei colectivităţi ai privilegiul să-i pui pe toţi la treabă, dar şi şansa de a-ţi atribui merite
derivate din munca celor din subordine. Există şi cutuma de a se asocia realizările unei firme – valabil şi în cazul
nostru - cu numele conducătorului. Şi uite aşa, acesta chiar crede că este foarte bun şi fără el nu se poate .
Conducătorul unei firme îşi poate tranşa funcţia politic, adică prin vot care îi oferă un anumit mandat, de
regulă scurtat numai pe motive de incompatibilitate juridică. Sau invocându-se motive economice, schimbarea
ponderii acţionariatului, cel cu “banii” dictează. Ar mai putea fi şi o gestiune defectuoasă a patrimoniului.
Conducător poţi fi şi desemnat, numit in baza unui interviu, examen sau concurs, când ai viaţă in funcţie cât
foloseşti şi cât trebuieşti.
În cazul nostru, când cunoşteam oficial că după data de 22 iunie 2007, rolul celor rămaşi la conducere
în fabrică putea fi cel mult consultativ şi nu deliberativ, investitorul, acţionarul majoritar având un cuvânt greu, ne
obligă la un comportament adecvat.
Cum a reuşit la noi această tranziţie, vom vedea în continuare.
În data de 24 august 2007, dimineaţă merg în biroul lui Aurel şi îi prezint problemele prioritare ale
departamentului Resurse Umane: încadrare inginer automatist, programare concedii de odihnă la secţia C2
pentru luna decembrie 2007.
“- D-le Constantin, eu nu mă mai gândesc la ce va fi peste câteva luni. După cum aţi văzut şi în presa de
azi, Consiliul de Administraţie şi-a dat demisia, inclusiv eu, şi din funcţia de director general. Primesc deja
telefoane, sunt întrebat: “V-aţi dat demisia?”. Au dreptate, fabrica merge, aţi văzut ce profit avem la 7 luni? Eu
mă pregătesc serios să-mi fac lichidarea în 5 zile. Nu se poate ca într-o lună de la demisie să nu mi se spună
nimic. Am fost tratat ca un fraier, pe toţi ne-au luat de fraieri. Cu ce au contribuit dumnealor la profitul realizat
până în prezent, cu decizia de a majora cu 7% preţul produselor finite? Noi puteam să o facem cu 10%. Eu am
avut toată disponibilitatea, am discutat cu Emma şi cu Sebastian, dar nu s-au mişcat cu nimic lucrurile. Sunt un
om care nu are nimic de pierdut şi este greu de negociat cu cineva care nu are nimic de pierdut. Mergi cu maşina
până la Bucureşti şi tot îţi faci un traseu. Dar după meritele mele, implicarea mea, să fiu tratat aşa parcă nu este
corect. Ar fi trebuit să mi se propună ceva şi vedeam dacă accept sau nu. Apoi nu trebuia să facă o întâlnire cu
noi, să se spună că se contează pe următorii oameni?
- Da, Aurel, am discutat cu Corneliu F ca înainte de Adunarea Generală a Acţionarilor, ar trebui o
organigramă.
- Să ştiţi, Corneliu F nu are competenţe în acest sens şi nu se bagă (de altfel a confirmat chiar azi că el
ca şi noi este în raport contractual cu Adventul). D-le Constantin, sunt niste băieţi tineri care nu s-au mai lovit.
Problema nu este numai a mea, ci a fabricii, trebuie să ştim ce urmează, eu mi-am făcut treaba şi mi-o fac în
continuare. Uitaţi, azi mă întâlnesc cu d-nul Roşca, pentru ridicare topo, cu delegaţii veniţi de la firma Procema
conform agendei.
- Bine, dacă nu e necesar, nu începem treaba azi până nu discutăm cu Corneliu F.
- Aţi văzut, d-le Constantin, noi le-am pus în mână acţiunile la preţul care a fost ca nişte fraieri şi acum
prin oferta publică nu au luat nici o acţiune, asta spune ceva .
- Stai domnule, noi ştim care a fost contextul, cum am câstigat, puteam si pierde totul.
- Dar oamenii, problemele morale…ce rol are Corneliu F. în fabrică? Aşa poate să-şi trimită un delegat şi
SIF Moldova şi Vlase. Care-i problema?
-Ţine cont că Adventul este acţionar majoritar.
- Nu sunt corecţi cu noi. Vedeţi, multe probleme se discută cu Daniel şi apoi aflăm noi.”
Aştept până vine Corneliu F în societate. Când l-am căutat era deja în biroul lui Aurel.
“- D-le Corneliu F, nu ar trebui luată ca o reclamaţie, dar pe fondul înaintării demisiilor membrilor
Consiliului de Administraţie, Aurel m-a chemat azi să-mi spună că îşi face lichidarea şi pentru că nu ştie viitorul,
este cam în ceaţă.
- Nu este posibil ca eu care am preluat funcţia de director tocmai pentru vânzarea pachetului de acţiuni
şi mi-am adus tot aportul, am avut întreaga disponibilitate, acum să fiu tratat cu indiferenţă. Sunt tratat ca o piesă
de şah, să mi se spună că sunt o piesă de şah şi poate fi mutată de colo-colo şi atunci ştiu ce am de făcut. De pe

123
1 august de când mi-am dat demisia, nu mai ştiu nimic. Acum am să văd, oricum sunt hotărât să îmi fac
lichidarea. Dar îmi pare rău, fără mine nu se făcea vânzarea. Problema cu Vlase, în totalitate a fost rezolvată de
mine, inclusiv convocarea oamenilor ca şi rezultatele obţinute.”
Simţea ceva Aurel şi nu prea era în eroare. A ce îşi lua singur partea leului, ca apoi să cadă într-o mare
moleşeală.
“- D-le Corneliu F, continuă Aurel, să ştiţi că este o fabrică grea, v-aţi dat seama şi d-voastră.
- Vă înţeleg, dar la nedumeririle dumneavoastră nu vă pot răspunde eu. Mă depăşeşte decizia în acest
sens.
- Vă înţelegem că sunteţi încurcat, îl asigură Aurel.
Intervin eu:
- D-le Corneliu F, să spunem că Aurel este un om responsabil şi de la început a spus că nu ţine la
funcţia de director general, dar îşi pune problema dacă îşi poate duce mandatul până la capăt. Neliniştiţi sunt şi
ceilallti colaboratori a lui Aurel.
- Eu cred că în actualul stadiu al evenimentelor, cel mai indicat ar fi ca d-nul Constantin să discute cu
Adventul pentru că este posibil să se pună întrebări şi la mine nu au ajuns discuţiile de la toţi.
Aceasta a fost propunerea lui Corneliu F şi iese astfel elegant din situaţie. Era Corneliu F. un fel de
comisar “ sovietic “ în firmă, la nivelul anului 2007, reprezenta o firmă care ţine mult la imagine şi nu risca să
greşească.
- Bine, vorbesc eu, dar este o dilemă. În documente, Sebastian apare împuternicit pentru toate
problemele din firmă. Dacă discut cu Sebastian, poate spune că este o decizie a Emmei, iar ea la rândul ei poate
face observaţia că trebuia să fie sunată prima. Dacă discut cu Emma, îl poate întreba pe Sebastian, că a fost de
2-3 ori în Ceramica şi ce a rezolvat. În final, hotărâm să sun eu. După cum se va vedea, ştiam numai partea
vizibilă a aisbergului.
Aurel precizează:
- Eu îmi fac în continuare treaba, dar mă întreb de ce am fost lăsat să mai lucrez două luni, numai ca să
mai iau două salarii? Nu aveam nevoie. Oricum nimeni nu îşi poate face planuri de pe o zi pe alta. Fără mine nu
se vindea (a reluat), puteam vinde la alţii sau fiecare singur, dvs. ştiţi situaţia din ultimile zile, spune Aurel,
adresându-se direct lui Corneliu F. Ce mă deranjează este tratamentul. Dar acum gata cu comentariile, să trecem
la treabă.
- Acum, d-le Corneliu, chiar dacă vă băgaţi sau nu, noi ne adresăm dv. pentru că sunteţi de mult timp în
fabrică.Toată lumea v-a perceput ca pe viitorul director general, oamenii cooperează deja cu d-vs, oricum nu
aveţi nici o contestaţie, îl asigur eu.
Pentru a calma spiritele, s-a stabilit ca eu să dau telefon la conducerea Adventului. Era nu numai o
problemă de protocol, ci de a menţine un climat de muncă în firmă. Aşa că sun la Emma, care îmi răspunde
prompt ca de fiecare dată.
Ea: “-Totul e ok?
Eu: - Nu.
Ea: - Noi acum ne pregătim cu Sebastian să plecăm la Timişoara.”
Îi prezint situaţia frontului. Emma mă asigură că s-au făcut toate diligenţele ca Adunarea Generală a
Acţionarilor să se ţină la primul termen şi pe 30 august va veni la Iaşi cu noul director general.
“- Aurel nu ne-a spus că vrea să rămână, dimpotrivă, a dat de înţeles că pleacă şi noi nu-l reţinem. Şi-a
dat demisia singur, nu l-a obligat nimeni. Nu trebuia să fie nici o problemă.
- Problema lui este şi a altora de aceea am vrut să vă pun în temă.
- Când ajungem la Timişoara, vă sunăm. Oricum vă rugăm să aveţi grijă d-vs.
- Atmosfera putem spune că este bună, dar prin evaluarea şefilor de secţii ca şi manageri pe activităţi,
unii au relaţionat bine, alţii mai puţin şi avem percepţii diferite. De aceea nu trebuie pierdut din vedere nici un
aspect.
- Vă mulţumim pentru telefon, urmează să vă sunăm noi.
- Vă asigur că şi Corneliu F. stăpâneşte bine frontul, toţi cooperează cu el. “
Mai târziu Aurel mă întreabă:
"- Dacă nu aţi sunat la Bucureşti, nu sunaţi încă, să mai vedem, este treaba lor."
După ora 12 îi comunic lui Aurel că în urma discuţiei cu Emma a rezultat că:
 mai mult ca sigur se va ţine Adunarea Generală a Acţionarilor în ziua de 31 august 2007;
 va veni cu Sebastian înainte de Adunarea Generală a Acţionarilor şi vor face clarificări;
 s-a reţinut că demisiile membrilor Consiliului de Administraţie sunt efective ;
Nu i-am spus că vor veni şi cu un nou director general - mă gândeam că dezorganizăm totul .

124
Am o discuţie cu Corneliu F asupra faptului că s-a perceput prost în fabrică rezultatul final al ofertei
publice de preluare a întregului pachet de acţiuni al Ceramicii, prin care nu s-a achiziţionat nici o acţiune de către
Advent. Sunt chiar voci care spun că noi am vândut prost. Este o perioadă când multe pot fi speculate, sunt unii
lideri de opinie care fac valuri, alţii susţin că fără ei nu se poate.
Apreciem cu Corneliu F. că Aurel nu poate face dintr-o problemă a lui, ca fiind o cauză a tuturor. Peste
zi, vorbesc cu Sebastian, care reia faptul că Aurel nu s-a pronunţat ce vrea.
“- Să nu creadă lumea că venim tot cu Aurel, director. După Adunarea Generală a Acţionarilor, aşa cum
este logic, directorul general îşi va face echipa. Este o chestiune de opţiune şi compatibilitate. Va fi timp după
Adunarea Generală a Acţionarilor să se facă organigrama. Trebuie, chiar demişi fiind, să-şi facă datoria până la
Adunarea Generală a Acţionarilor, au mandate, demisiile se aprobă în AGA. Nici noi nu ştim unele lucruri, când le
vom şti, le vom spune. Tot ce-am promis, noi facem. Am discutat înainte de şedinţa Consiliului de Administraţie
cu Aurel şi a spus că nu este nici o problemă. Se fac toate diligenţele ca Adunarea Generală a Acţionarilor să se
ţină pe 31august 2007. Deja mai este o propunere pentru Consiliul de Administraţie, dar nu se menţionează dacă
este prin vot cumulativ, precizează Sebastian.
- Atunci voi face desfăşurătorul Adunării Generale a Acţionarilor cu Aurel, întrucât el conduce lucrările .
- Aurel ne-a spus că pleacă în concediu de odihnă, indiferent dacă se ţine sau nu Adunarea Generală a
Acţionarilor.
- Este o răspundere, chiar faţă de ceilalţi acţionari care trebuie dusă până la capăt.
- Aurel poate fi pe locul 2 sau 3…mai spune Sebastian.”
I-am spus lui Sebastian că s-a perceput negativ în firmă, că prin oferta publică nu s-a cumpărat nici o
acţiune. Chiar dacă avem în contrapondere recente informaţii apărute în presa ieşeană că societăţi precum
Nicolina, Terom, Metalurgica şi Fortus, se zbat în datorii faţă de bugetul statului. Deci sunt elemente de
comparaţie de ce se întâmplă la alţii, adică din rău în mai rău. Sunt opinii, e drept individuale, că noi puteam
vinde mai bine, dar în fabrică situaţia e sub control.
“- Noi nu venim să dăm oamenii afară, să facem nu ştiu ce revoluţie. Vom discuta cu oamenii din
conducere şi vom stabili ce este mai bine de făcut. Dar toate în logica desfăşurării evenimentelor, după Adunarea
Generală a Acţionarilor.”
Reiau discuţia cu Aurel, îi prezint cele discutate cu Sebastian.
" - Eu le-am dat tema de pe 15 iulie şi nu au rezolvat nimic, spune Aurel.
- Aurel, nici tu nu ai cerut, nici ei nu au oferit.
- Eu am fost fair-play, mă tot caută presa şi nu vreau să vorbesc cu ei, aşa i-am promis lui Sebastian."
Până la Adunarea Generală a Acţionarilor trebuie să ştiu un rezultat şi dacă nu negociem acum, voi
vedea în Adunarea Generală a Acţionarilor dacă aleg să plec sau să-mi retrag demisia. Să vă spun ce fac ei - eu
ridic capul, dar îi priveşte şi pe alţii - pe rând scapă de toţi. Se introduce câte un om în fiecare compartiment,
solicită limba engleză sau corespondenţă în engleză şi pleci singur cu mulţumiri. Cu mine vor pleca încă cel puţin
6 persoane şi să vedem cu cine o să lucreze. Dl. Corneliu F. este foarte bine pregătit, dar cu partea practică, de
specific al societăţii mai are nevoie de timp."
Mă întâlnesc cu Maria, am dedus din discuţie că se pusese de acord cu Aurel, respectiv că documentele
Adunării Generale a Acţionarilor să fie la mine, adică la acţionariat (de ce nu la secretarul Consiliului de
Administraţie care primeşte şi îndemnizaţia?). Dar m-am obişnuit, când se dă de greu sau când se cer explicaţii,
hai la Constantin. Tot azi, Mihaela îmi spune:
" - D-le Constantin, dumneavoastră produceţi dependenţă, fiecare depinde într-un fel de dumneavoastră.
I-am spus lui Aurel că vom face desfăşuratorul Adunării Generale a Acţionarilor împreună.
- Eu nu accept să fiu tratat aşa îmi spune Aurel. Ce fac după 31 august, toţi sunt asiguraţi cu contract
de muncă, dar eu ? Să nu credeţi că am intrat în panică, dar nu am pregătit nimic."
Tamara, azi :
"- Stăm dezastruos cu relaţiile în exteriorul societăţii, nici o intrare nicăieri. Au sesizat asta şi
reprezentanţii acţionariatului majoritar."
Ne împotmolisem în solicitarea unor avize de la Primăria Municipiului Iaşi. Revenim la Aurel, îl pun în
gardă că s-ar putea să fie altcineva director general şi atunci el va primi altă poziţie.
"- Să văd, să negociez dacă accept ( este plin de contradicţii Aurel, conştient că nu poate pretinde
funcţia de director general, pentru altă poziţie negociază)."
Se dă mai important decât îşi poate permite în actualele circumstanţe. Regretă că a fost folosit şi
nerecompensat, dar a încasat salariu pentru funcţia de director general.
"- Pentru a plăti creditele anticipat trebuie să semnez eu. Pe de altă parte nu mi se dă nici o garanţie,
dar mă tot pun să semnez inclusiv pentru documentele Adunării Generale a Acţionarilor."
Aceasta era percepţia lui Aurel în relaţiile cu acţionarul majoritar.

125
"- Eu, d-le Constantin, întotdeauna caut să merg dincolo de aparenţe."
Aşa este, Aurel dacă detectează pericole, nu le atacă frontal, ci se fereşte de “soba supraîncălzită”.
Acum a căzut în cursă. Mă întreb dacă este Aurel cel care a spus că preia conducerea fabricii până la vanzare.
"- D-le Constantin, dacă pe 31 august este Adunarea Generală a Acţionarilor, de pe ce funcţie plec în
concediu de odihnă? Cum mă plăteşte pe mine în următoarele zile?
- Aurel, dumneata nu ai semnat la plecarea din fabrică a lui Corneliu pentru 14-15 zile ca să se facă o
predare civilizată. A fost un fel de “punere pe fugă”.
- Da, dar eram noi.
- Aşa va fi şi cu dumneata.
- Ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie vor negocia demisia, eu nu am pus condiţii şi acum?
- Oricum ai tot interesul să iasă bine Adunarea Generală a Acţionarilor din 31.08.2008 pentru a ieşi curat
de pe funcţie. Ştii că se pot găsi pete şi în soare."
Prin ziarul “Ziua de Iaşi” din 24 august 2007 se informează cititorii că “întreaga conducere de la
Ceramica SA a demisionat. Aceste demisii vor intra în vigoare odată cu aducerea acestora la cunoştinţa Adunării
Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 31.08 /17.09 2007.”
Dar eram departe de a se linişti şi detensiona atmosfera. În următoarele zile se vor precipita
evenimentele. Suntem în ziua de 25 august 2007, într-o sâmbătă, orele 14, primesc telefon de la Emma:
"- D-le Constantin, cine îl consiliază pe Aurel că nu o face deloc bine?
- Cine decât “colegii” apropiaţi care se întâlnesc azi în fabrică. Ce s-a întâmplat, întreb eu?
- Aurel l-a sunat pe Sebastian, un telefon foarte urât , cu jigniri de neînchipuit.
- În ce sens?
- De luni, d-l Corneliu F., ca reprezentant al nostru, nu va mai avea acces în fabrică. A afirmat că îşi va
retrage demisia şi ne va încurca în acţiunile noastre.
- D-na Emma, mă surprinde, eu am discutat ieri cu Aurel. I-am explicat că Adunarea Generală a
Acţionarilor se ţine pe 31august 2007 şi lucrurile se vor desfăşura în logica desfăşurării evenimentelor. Relaţiile
cu d-l Corneliu F au decurs până acum fără asperităţi.
- Se ţine cu dinţii de scaun. Până acum nu s-a exprimat în nici un sens. Cu această atitudine pare că are
ceva de ascuns. Noi vom veni cu director general de la o firmă multinaţională care a lucrat în domeniul
materialelor de construcţii, cu experienţă, care va colabora bine cu personalul societăţii. S-au cheltuit atâţia bani
pentru cumpărarea acţiunilor, dar şi cu experţii şi acum reprezentanţii noştrii să stea la poartă? Am înţeles că nu
va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu aport de numerar pentru
realizarea investiţiilor. Noi şi în analiza investiţiei cu Capaccioli avem obiecţii, deşi se susţine că s-a lucrat bine
cu ei. Avem rezerve, nu s-a atins capacitatea contractată, trebuie să facem optimizări pentru atingerea capacităţii.
Dacă ne referim la plata în avans a ratelor la bancă, nu este economic să stăm cu o gramadă de bani în numerar
şi să plătim dobânzi la bancă – am considerat că este o decizie bună. Noi ne-am comportat corect până acum şi
nu acceptăm să fim trataţi aşa. Dacă Aurel vorbea cu mine astfel, în două minute îi închideam telefonul. Domnul
Aurel trebuie să ştie că trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile pentru care ia nişte bani până la capăt. Este de
neînţeles această atitudine. O să vă rog ca săptămâna viitoare, dacă este vreo problemă, să ne sunaţi.
- D-na Emma, eu ştiu că Aurel este un om responsabil şi dacă a fost prost sfătuit îşi va reveni. Eu nu
cred că este vreo problemă, în mai multe rânduri, Aurel mi-a spus că vrea să iasă curat.
- Dar nici noi nu am forţat, a se vedea platforma betonată neexecutată conform cerinţelor de calitate şi
lotul de ţiglă albă. Dumnealui îşi îngreunează propria situaţie. Noi, de la început, dar şi în continuare, am avut un
comportament care nu ni se poate reproşa. Pe d-l Corneliu F nu l-am trimis să ia locul lui Aurel, noi îl pregătim
pentru director de operaţiuni. Vedeţi dumneavoastră, în loc să ne ocupăm de lucruri serioase, trebuie să creem
diferende în care se consuma energii şi se iroseşte timp.
- D-na Emma, voi discuta luni cu Aurel şi dacă sunt probleme, vă sun."
În fabrică este o stare de spirit bună. Această forţare nu are o bază de masă. Fiecare trebuie să ştie
până unde să meargă şi unde să se oprească.
"- Se fac toate eforturile ca pe 31august 2007 să fie Adunarea Generală a Acţionarilor pentru că sunt
multe de rezolvat, vrem să majorăm capitalul social cu 10 milioane de euro.
- Vă asigur că nu vor fi probleme."
La ora 15.00 mă sună Aurel şi îmi spune că l-a sunat pe Sebastian căruia i-a spus:
"- De luni, Corneliu F. nu mai are acces în fabrică până după Adunarea Generală a Acţionarilor. Voi
discuta şi cu ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie şi vom retrage demisiile pentru a fi revocaţi în
Adunarea Generală a Acţionarilor. Veţi avea probleme, le-am spus, nu v-am încurcat până acum, dar vă pot
încurca. Sunt nevoit să iau aceste măsuri pentru că nu este posibil ca dumnealor să nu-şi facă timp până acum
să discute cu 10-15 persoane din conducerea societăţii pentru a stabili ce şi cum se face."

126
Continuă apoi Aurel:
"- De aceea este necesar un tratament egal pentru fiecare acţionar, fie că deţine 100 acţiuni sau mai
multe. Eu îi reprezint şi pe dumnealor, dar şi pe ceilalţi acţionari. Am atras atenţia să nu ne confunde cu o turmă
de oi pe care o mulge şi o tunde. Am avut toată disponibilitatea, este ştiut cât de greu a fost procesul vânzării.
Puteam avea oferte mai bănoase. După ce am stat cu atâţia, cum a fost vineri, cu specialistul în ridicare topo în
carieră, ca dumnealor să facă unele lucruri înainte şi eu trebuie să semnez. Nu, mai bine să le rezolve dumnealor
după Adunarea Generală a Acţionarilor de preluare a conducerii societăţii. L-am întrebat pe Sebastian dacă ne
consideră niste piese de şah şi ne mută cum doreşte. Dv. nu aveţi vârstă câtă vechime au unii dintre noi în
fabrică, mai aveţi de învăţat. Eu nu spun asta pentru mine, ci pentru colaboratorii cu care am condus societatea
până în prezent. D-le Constantin, ştiţi că Viorica de la secţia C1 vrea să plece? Observaţi că nu v-am sunat pe
dv. înainte de a-l suna pe Sebastian, m-am gândit ca aş putea fi influenţat, v-am sunat după ce am vorbit cu el."
Îmi zic în sinea mea că Aurel a făcut o mare gafă, şi-a tăiat orice punte de comunicare amiabilă cu
Adventul, respectiv cu Sebastian. Putea opta pentru un loc 2 sau 3, dar a preferat să se deplaseze în două luntre.
Aştepta ca mireasa să fie “peţită”. Avea un comportament derutant, ori vroia să plece din fabrică, ori vroia să
obţină ceva în forţă.
Îmi explică apoi:
"- Ştiţi, ieri după ce dv. aţi vorbit cu Sebastian…
- Da, şi te-am informat cum stau lucrurile .
- M-aţi informat dumneavoastră, dar de ce nu m-a sunat Sebastian? Eu am aşteptat ieri, azi până la ora
12 şi la ora 12 l-am sunat.
- D-le Aurel, ştii că dumneata organizezi şi conduci lucrările Adunării Generale a Acţionarilor?
- Da, Sebastian m-a întrebat pe mine dacă se ţine Adunarea Generală a Acţionarilor pe 31august
2007. Eu trebuie să ştiu dacă se ţine?
- Bineînţeles că dumneata şi vezi că în cazul revocării se poate ieşi cu “coadă”.
- Eu mă simt curat şi am lucrat cinstit, de aceea am avut şi curajul să discut. Ştiţi ce cred eu? Că vor
începe cu cei care au o anumită poziţie, întâi cu mine şi apoi cu ceilalţi. Ce credeţi, cu dv. va fi altfel? Veţi vedea,
după 2-3 luni vă va mulţumi pentru servicii. Ştiţi că în acţiunea de vânzare ne-am implicat cel mai mult noi doi şi
dacă nu reuşea cine răspundea? De aceea, vă rog dacă ei vin în zilele următoare, să interveniţi şi
dumneavoastră că este necesar să cunoaştem ce se vrea şi cu cine.
- Ai discutat cu Sebastian pe acelaşi ton cum vorbeşti cu mine sau ai ridicat tonul? Este bine să fim
civilizaţi până la capăt.
- Am spus că am dat temă de mult timp şi mereu s-a spus că nu se ştie. Domnule Constantin, să ştiţi că
nu voi semna pentru plata în avans a creditului la bancă.
- Din câte ştiu ai aprobat această operaţiune în Consiliul de Administraţie.
- Am aprobat, dar nu am stabilit termenul.
- Vezi că lucrurile se leagă. În octombrie se intenţionează o infuzie de capital prin majorarea capitalului
social cu aport de numerar.
- Şi aici este o problemă, nu s-a discutat cu mine, primesc prin Daniel că trebuie să convoc o a doua
Adunare Generală a Acţionarilor pentru majorarea capitalului social.
- Dar cine să o facă?
- Să o facă ei după Adunarea Generală a Acţionarilor de preluare a conducerii Ceramicii.
- Aurel, poate în negocierile cu investitorii ai semnat vreun precontract sau alte documente de angajare
financiară a societăţii şi atunci pot fi repercursiuni dacă se obstrucţionează cursul evenimentelor.
- Nu am semnat nimic decât pentru platforma betonată. Cum apreciaţi dv. că eu primesc tot felul de
sarcini, documente pentru a le semna prin Daniel? El ştie totul înainte.
- Chiar dacă Adventul are experţi, discută cu Daniel tocmai pentru a se asigura de legalitatea acţiunilor
întreprinse.
- Domnule Constantin, veţi vedea că printre primii, va fi disponibilizat Daniel. Dumnealor vor lucra cu o
firmă juridică. Oricum plec din fabrică. Dar vreau să se ştie că sunt vertical, spun ce am de spus, nu pentru mine
ci pentru colaboratori. Că dacă vor pleca şefii de secţii, cu cine vor lucra la producţie? Nu trebuie să se discute cu
oamenii aceştia? Eu v-am sunat să vă pun în temă.
- Ai făcut bine că m-ai sunat, poate trebuia mai multă răbdare. Voi analiza cu atenţie şi discutăm luni la
prima oră.
- Eu, luni dimineaţă, chem membrii Consiliului de Administraţie şi renunţăm la demisii.
- Vezi că sunt înregistrate la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi la Bursă.
- Vom vedea dacă aceste retrageri le înregistrăm. Ştiţi, domnule Constantin, ce ne-au determinat ăştia
să scriem în cererea de demisie, că nu avem nici o pretenţie prezentă sau viitoare (îmi citeşte din cererea de

127
demisie), cum s-a forţat nota cu semnăturile, trebuia să le dăm atunci noaptea? Azi Sebastian m-a întrebat ce
doresc de fapt ? Eu i-am spus că nu doresc nimic pentru mine, ci pentru ceilalţi, este vorba de un colectiv. Fără
mine nu se făcea vânzarea, apoi rezultatele obţinute până în prezent ca şi accesul dat dumnealor cu patru luni în
urmă, şi azi în fabrică doar ca totul să fie bine şi uitaţi cum suntem trataţi.
M-a întrebat de asemeni, de ce am înregistrat cererile de demisie? Eu cred că toate se trag de la
Corneliu F. El (i-am spus şi lui Sebastian) este specialist în resurse umane, putea preîntâmpina situaţia actuală.
Domnule Constantin, asta s-a vrut, să plecăm câte unul, dacă plec eu, pe urmă este mai uşor « .
"- Nu ai văzut ieri, Corneliu F nu are putere de decizie.
- Nu este adevărat, a monitorizat tot şi a transmis date mai departe. Chiar la şedinţa Consiliului de
Administraţie când l-am invitat, dumnealui a scris mereu la calculator procesul verbal. Vineri când a plecat, mi-a
urat weekend fără griji, ştia ce ştia. M-a sunat apoi pe la ora 16.30 cum că voi primi altă listă de investiţii
transmisă de Sebastian pe care să o semnez eu, pentru Adunarea Generală a Acţionarilor. Domnul Corneliu F
va avea surpriza că nu va fi primit luni în fabrică.
- Aurel, vezi că ei au peste 51% din acţiunile societăţii.
- Da, după Adunarea Generală a Acţionarilor. Până atunci şi ceilalţi acţionari au aceleaşi drepturi. Poate
nu fac bine, dar ştiţi aia cu peştele când scade apa, mai ridică unul gura căscată din apă, ăsta sunt eu.”
După lungimea convorbirii, ton şi reluarea unor probleme, Aurel a aruncat o grenadă fără a se asigura.
- Mai putem vorbi?
- Da, nici o problemă, te ascult.
- Am vorbit azi cu Romeo, Maria şi Viorica, sunt toţi preocupaţi, deci nu este numai problema mea.
Dumneavoastră veţi analiza şi vom discuta luni. Dar să ştiţi că toţi suntem în vizorul lor, cum se întâmplă şi la alţii,
ei doresc numai executanţi docili şi vor reuşi, că după ei nu mai există sindicatul. Vă întreb, aş vrea să dau un
premiu de 10% pentru luna august, pot?
- Bineînţeles că poţi, pe rezultate, ţii cont şi de discuţia iniţială cu Sebastian când s-a prezentat orizontul
de aşteptare a acţionarului principal.
- Păi asta vreau, să fim lăsaţi în pace, să hotărâm noi până la ţinerea Adunarii Generale a Acţionarilor. În
data de 31 august 2007 este Adunarea Generală a Acţionarilor, eu ce fac după aceea? Măcar să am drepturile
după contractul de muncă, dar am demisionat aşa încât o retrag.
- D-le Aurel, am citit articolul din “Ziarul de Iaşi”. Fii atent la nuanţe, sunt şi alţii care îşi caută dreptatea.
De aceea nu este bine să mărim numărul duşmanilor.
- Tocmai, de asta mi-am propus să vă sun şi pe dumneavoastră, această ordine am stabilit-o eu, poate
pînă luni… "
Îmi zic în sinea mea că atunci când se aruncă o piatră, nu se ştie unde cade şi pe cine loveşte. Aurel a
acţionat ca un om care nu mai are nimic de pierdut. Adventul a lucrat până acum ca la carte. Cum spunea zilele
trecute cineva, noi avem reacţia celor care nu ne adaptăm la nou. Nu se poate obţine nimic trainic în forţă, mai
ales dacă rămâi tu ca persoană fizică să te opui unei instituţii (persoană juridică). Acum îl pot “consilia” mulţi să
acţioneze altfel decât îi este conduita şi care a ţinut “în echilibru” societatea atâtea luni, ca acum să dea totul pe
una. Dar după cum se ştie, sfătuitorii nu plătesc oalele sparte.
Totuşi până acum reprezentanţii Adventului s-au comportat ireproşabil, de ce nu a contat pe buna lor
credinţă până la capăt? O pun pe seama oboselii din ultima perioadă, un program foarte încărcat, zilnic între
orele 07.00-20.00, cu delegaţii peste delegaţii pentru analize, oferte investiţii, plus problemele curente,
majoritatea colaboratorilor fiind în concediu de odihnă în această perioadă. Păcat, îmi pare sincer rău.
Nu cumva a intrat într-o cursă întinsă de colegi şi s-a expus? Poate cei din jur, apropiaţi, au considerat
că Aurel şi-a aranjat “ploile” şi l-au deturnat. Ce decont au solicitat “colegii” azi?
În ziarul “Ziua de Iaşi” apare o referire de genul “înţelegerea Consiliului de Administraţie cu Adventul”.
Oricum nu ăsta este Aurel. Mai poate repara rămânând în stadiul discuţiilor (afirmaţiilor) şi în fapt să rămână
lucid şi raţional. Este omeneşte să greşeşti, dar să nu persişti în greşeală că este o prostie. Sâmbăta se spune că
sunt trei ceasuri rele şi el nu le-a putut ocoli.
Aceste frământări au o “istorie” a lor pe care o regăsim în precedentele din Iaşi şi din ţară, cei care au
preluat pachetul majoritar de acţiuni au ras vechea conducere, venind cu oameni noi. În cazul nostru, dat fiind şi
obligativitatea consumării ofertei publice de preluare, s-a decalat termenul de intrare cu putere decizională în
fabrică a acţionarului majoritar. Şi de aici fel de fel de supoziţii şi ipoteze, nesperându-se nici un moment că la noi
nu va fi la fel ca la alţii. Întrucât raporturile noastre cu Adventul s-au bazat pe încredere nedezminţită, de-a lungul
procesului de vânzare-cumpărare, fiecare parte a avut “stângăciile” sale de comportament.
Cu referire la firma Advent, aceasta prin delegaţi şi experţi a cam tratat problemele pe “englezeşte”. A
intrat în intimitatea deciziilor societăţii înaintea Adunării Generale a Acţionarilor de preluare a puterii decizionale,
a tratat cu diferite persoane din societate pe diferite probleme peste capul directorului general(pus de multe ori în

128
faţa faptului împlinit, să execute nu să decidă), s-a implicat în încadrări de personal, a făcut agenda zilnică de
lucru a directorului general, a hotărât când şi cum să fie premiat personalul societăţii după ce s-a obţinut o
prelungire a contractului colectiv de muncă, s-a apreciat că sindicatul poate avea un rol diminuat faţă de perioada
anterioară.
De aici unele persoane cu funcţii s-au simţit marginalizate, sub o anumită presiune psihologică, apreciind
că fac parte dintr-un plan ca fiecare să plece de bunăvoie. Nici Ceramica nu a rămas mai prejos. Directorul
general nu s-a exprimat tranşant de la început dacă vrea sau nu să rămână în societate şi ce asigurări are de la
firma Advent, nu să aştepte doar propuneri pe probleme ale societăţii, cu multe necunoscute, finalizarea
procesului de vânzare–cumpărare s-a întârziat cu cel puţin două luni, chiar dacă au fost cauze obiective dar au
fost în curtea noastră. Am receptat pe tot parcursul o consiliere ad-hoc din partea Adventului prin faptul că ne
mişcam într-o materie necunoscută de noi. Pe de o parte ei aveau controlul şi noi ne simţeam confortabil că
greşeam mai puţin. Am fost atât ca şi conducere, cât şi cei 9 din comisie, mereu sub presiunea neîncrederii sau a
suspiciunii, prezentându-ne în faţa partenerilor, fie Advent sau alţii, nu ca un “tot”, ci mai mult ca persoane care
se implicau sau îşi asumau mai mult sau mai puţin anumite decizii. De aici, acţiunile noastre au fost puse sub
semnul unei prudenţe excesive, pe parcurs ne-am confruntat cu schimbări organizatorice, cu diversiuni din
interiorul şi exteriorul societăţii, ceea ce ne-a determinat şi pe noi şi pe Advent să cerem cât mai multe garanţii
reciproce.
Aşa încât aşa zisele greşeli nu sunt altceva decât o adaptare şi readaptare la realităţile momentului. S-ar
putea ca Adventul să nu fi cultivat mai mult amorul propriu al nostru, dar şi noi să fim prea puţin pregătiţi pentru
schimbare. Important este să nu facem greşeli care nu mai pot fi reparate.
De ce să nu fim corecţi în aprecieri, mai ales postfactum, că intensitatea trăirilor noastre de agonie şi
extaz - când câştigam, când pierdem totul - să nu le fi trăit şi reprezentanţii Adventului care şi-au respectat
cuvântul. Au cheltuit nişte bani, şi-au pus în joc reputaţia şi posturile pentru a reuşi într-o afacere unde
administrau bani care nu erau ai lor, ci ai altora. De aceea era bună “puţintică răbdare”.
Aurel mereu mă atenţionează că eu nu cunosc toate problemele, el ştie mai multe. Apreciam că este
normal, el fiind director general, dar procesând acele “date” în plus ale lui, a ieşit ce a ieşit.
În data de 26 august 2007, la ora 14.00, îl sun pe Daniel. Era la mare.
“- Bună ziua, putem vorbi, Daniel?
- Da.
- Te-a sunat Aurel?
- Da.
- Când?
- Aseară pe la ora 10.00 p.m.
- Te-a sunat şi Emma?
- Da. Le-am spus la amândoi să găsească o soluţie pentru rezolvare pe cale amiabilă. Problema ivită nu
dă bine în presă şi iese dincolo de poarta unităţii. Ce a făcut Aurel, sau nu mai vrea să stea în fabrică sau face
parte dintr-o formă de negociere mai dură, dar îşi poate face rău lui şi la alţii.
- Ţi-a spus că intenţionează să-şi retragă demisia?
- Da. Dumnealor şi-au aruncat mandatul şi tot ei vor, dacă pot, să-l ia înapoi. Îl poate da Adunarea
Generală a Acţionarilor, dar presupune un nou contract.
- Acţionarul principal poate uza de revocare?
- După lege, “justa cauză” la revocare este că acţionarul principal, nu-i mai vrea pentru că nu prezintă
încredere. Dacă se ajunge aici, Aurel pierde, ne putem întâlni cu el în Tribunal.
- Dar câştigă sau pierde?
- Bineînţeles că pierde. I-am spus că zarurile sunt aruncate şi nu are ce face. De altfel cartea lui de
muncă nu este închisă, este suspendat şi i se poate oferi un post de inginer.
- Vezi că se repetă istoria cu Corneliu căruia i s-a oferit post de inginer, dar putea da şi în judecată.
- Putea dar nu a făcut-o, s-a gândit la miliardele pe care le putea lua prin vânzare şi nu a forţat.
- De altfel, am vorbit cu Aurel şi Emma (care mi se pare mai rezonabilă) să se găsească o soluţie, ori
pentru oferirea altui post, ori pe o compensaţie bănească, cum se face de obicei. El acum trebuie să înţeleagă că
acţionarul, care l-a ales ca director general, este mort, îngropat şi cel care deţine majoritatea hotărăşte. De aceea
o scuză este necesară şi binevenită. El nu poate decât să întârzie nişte evenimente, dar nu le poate opri.
- Chiar dacă se ajunge la o înţelegere cât va dura, apropo de încredere?
- Aurel trebuie să spună clar ce vrea pentru a conveni în limitele admisibilităţii, uzând de aportul şi
vechimea în societate.
- I-am scris vineri o scrisoare lui Sebastian, că este necesar pentru convocarea din octombrie 2007, să
discute cu Aurel.

129
- Prea multe în timp au trecut pe lângă Aurel, el numai le semna, s-a lucrat pe micromanagement, a fost
părăsit, asta a nemulţumit.
- Trăim vremuri interesante. Eu dacă trebuie să îndeplinesc misiunea de a întocmi acte pentru alţii, o voi
face bine. Pentru mine trebuie să le facă firma de consultanţă “Cameron” după care pot câştiga nişte bani. (De
aici am dedus că şi lui Daniel i-a spus Aurel că poate fi disponibilizat).”
Dacă Aurel l-a sunat la 10.00 seara pe Daniel înseamnă că îl frământă gestul făcut - nu a avut consilieri
buni - ori s-a hotărât să plece din unitate şi aşa răzbună toate nemulţumirile pe care le-a trăit până acum. Poate fi
şi părerea de rău că nu a obţinut un preţ mai mare pe acţiune ori poate prin gestul său oferea un preţ pentru
colaboratorii apropiaţi, având obligaţii ca director pus şi nedevenit.
El trebuie să cântărească cât este în joc tichia lui de director general, cât interesul fabricii şi al
colectivului în ansamblu, în special cei cu funcţii de conducere, pentru că poate induce un cântar strâmb pentru
toţi. Cum spune Daniel, “americanii” nu vor avea prea multe menajamente.
Din punctul de vedere al Adventului, ar putea fi întârziat cu unele decizii. Din punctul de vedere al
Ceramicii Iaşi, Aurel nu are nici o şansă dacă va continua aşa. Se ajunge la tribunal cu “codiţă”, pot pierde şi
ceilalţi prin decizii mai ferme şi unilaterale ale Adventului. Şi totuşi la banii câştigaţi de Aurel, cu şi prin colectivul
fabricii, nu are nici o legitimitate să tulbure apele, dacă este raţional. În cursul zilei de azi îl voi suna pe Aurel, să
nu ia mâine nici o decizie până nu ne întâlnim în prealabil.
Am văzut azi la televizor cum ploile torenţiale, gheaţa şi trăsnetele au făcut ravagii în judeţele Braşov,
Harghita, Mureş, mulţi oameni au pierdut toată agoniseala de-o viaţă. Ce ţi-e omul, acum Aurel, cu peste 60
miliarde lei se gândeşte cum poate obţine mai mult. Nu este agreat acest teatru, cu mască şi fără mască.
Aurel ca reprezentant al colectivului, cu referire la Ana care printr-un gest fără nici o scuză, ne-a
ameninţat cu darea peste cap a acţiunii de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni nu a mişcat nici un deget,
deşi cunoştea că a fost un orizont de aşteptare atât pentru oamenii din fabrică, cât şi pentru Advent. Pe de altă
parte, cred că avea dreptate Adrian, rămâne judecata lui Dumnezeu. Poate a realizat şi Ana în timp, că în viaţă
nu contează numai banii. Acum Aurel, în numele “oamenilor” se ia cu Adventul, cine îl crede că nu este numai
interesul lui?
Dacă îi deschidea acţiune Anei, îi creştea cota de credibilitate în toate sensurile, încerca şi un act de
dreptate, ieşea şi de sub spectrul bănuielii că prin spate a luat-o ca şi aliat la ascensiunea lui. O forţare acum
poate avea şi o conotaţie de incitare şi dă argumente pentru Advent că nu este credibil şi se cere singur afară. A
intrat şi în gura târgului că nu-i mai ajunge ce are dând astfel liber la alţii pe scenă unde a muncit corect, cu tact şi
răbdare până acum, dar chiar acum dovedeşte că este slab, a devenit o verigă slabă. Nu se gândeşte că poate şi
alţii au aceeaşi mentalitate ca el, dar nu au poziţia lui, el ar putea câştiga ceva din asta, dar alţii au numai de
pierdut.
După acest episod, câtă încredere va investi Adventul în Aurel, atât va investi şi în ceilalţi şi nu toţi au
câştigat la fel pentru a plăti acelaşi preţ. O atitudine de bunăvoinţă va atrage reciproca, o declaraţie de război
urmată şi de acţiune, ca în orice război, va face şi victime şi în cazul nostru ştim şi câştigătorul. Concluzia este să
cădem la pace şi să construim.
La orele 18.00, duminica, 26 august 2007, mai am o convorbire telefonică de peste o oră cu Aurel. Îl
întreb ce face.
“- Am discutat cu Corneliu F că mâine să nu mai vină în fabrică nici cel trimis pentru probleme de mediu.
- Eu îţi propun Aurel să nu luăm decizii definitive până nu discutăm mâine dimineaţă.
- Eu sunt hotărât, voi pleca din fabrică, dar nu vreau să se creadă că au de-a face cu o turmă de oi, că
aşa ne-a tratat Sebastian.
- Cu cine ai vorbit ieri, cine te-a influenţat?
- Cu nimeni, este acţiunea mea şi mi-o asum. Le-am dat temă de o lună jumătate şi să-mi spună
Sebastian că, în ce mă priveşte vorbim după Adunarea Generală a Acţionarilor… Dumneavoastră ştiţi că am fost
pus să dau semnătură pe cererea de demisie, la ora 10 seara, ca să meargă Sebastian cu ea la Bucureşti. Şi
apoi prin conţinutul demisiei, că eu nu mai am nici o pretenţie şi nici un drept, nu-mi convine.
- Voi vedea şi eu cererea de demisie. Trebuie văzute implicaţiile juridice.
- Mâine vine Alina şi vom discuta cum facem. Am discutat şi cu alţi jurişti.
- Dumneata ai contractul de muncă suspendat şi conform legislaţiei în vigoare, ţi se va face o ofertă.
- Dacă se discută cu mine, rezolvăm şi cu ceilalţi administratori, aşa că mâine ne retragem cererile de
demisie. Dumnealor lucrează după o procedură standard de a rade tot. Lângă mine a fost pus Corneliu F, la
dumneavoastră s-a băgat un om, vor găsi om şi în locul Mihaelei, o voi avertiza şi pe ea, este păcat, a muncit în
aceste luni. După un timp, după ce noii veniţi sunt puşi în temă, vor mulţumi pentru servicii la titulari şi uite aşa ne
împuţinăm unul câte unul. Eu am mai avut discuţii cu Sebastian şi Corneliu F, totul se face pe reguli. Eu mâine
mă întâlnesc cu colegii, să nu mai plece nici o informaţie din societate fără ştirea sau semnătura mea. Dacă îmi

130
dau demisia, veţi vedea că mai pleacă 10 persoane cu funcţie de conducere, aşa se pune Ceramica pe chituci.
Aşa vor pune om alături de Viorica, Maria, Rodica, la secţii, nu vreau să aibă în societate lideri de opinie care să
poată grupa pe unii sau pe alţii. Vor veni după Adunarea Generală a Acţionarilor cu organigrama făcută, noi nu
mai avem nici un cuvânt. Dacă era altfel, din cele trei variante de organigramă pe care le-am dat, venea cu una
pentru a le discuta şi cu mine, ori totul este peste noi (mă mai pune şi să semnez că nu am nici o pretenţie).
- Poate în toate discuţiile avute nu ai fost destul de tranşant, adică ce vrei mai clar şi ei nu ştiu pe ce să
conteze.
- Eu am stat cu Sebastian până la ora 11.00 noaptea, m-am întâlnit şi cu Emma şi trebuia să aflu ce se
întâmplă cu noi după Adunarea Generală a Acţionarilor. Eu le-am spus, au avut om care a stat patru luni aici şi
cunoaşte problemele şi oamenii, de ce se spune mereu că nu ştiu încă. De altfel, am observat că nici situaţia lui
Corneliu F nu este aşa de clară, în prezenţa lui Sebastian a mai încercat uneori să spună ceva şi rămânea pe a
lui Sebastian, deci nu a fost luat în seamă totdeauna.
- Nu se poate ca la activitatea şi disponibilitatea dumitale să nu ai un loc în fabrică şi o poziţie 2 sau 3,
nu ţi-a spus-o nimeni?
- Nu mi-a spus nici Sebastian, nici Corneliu F.
- Totuşi Sebastian a spus că nu intenţionează să facă schimbări majore, nici că trebuie să pleci din
fabrică.
- Lucrurile decurg astfel că fiecare pleacă de bună voie. Am discutat cu Corneliu F că mâine nu va veni.
El mi-a spus să nu fiu supărat pe el. Am fost nedumerit că nu a fost propus pentru Consiliul de Administraţie, de
altfel se folosesc şi de el ca şi de noi.
- Dar dacă el nu a fost adus pentru a te înlocui ? (Emma îmi spusese că îl pregătesc pentru director de
operaţiuni.)
- Voi căuta să pregătesc corespunzător Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a nu fi probleme. La
cât s-a muncit în august vom da şi un premiu la oameni pentru că este aportul lor la rezultatele obţinute. După
cum ştiţi, deşi nu aveau putere de decizie, au intrat în toate hotărârile noastre, în toate s-a cerut şi avizul lor şi
dumnealor ne-au tratat cum ne-au tratat. Nu vreau ca acum să nu mai am nici un drept şi culmea pe semnătura
mea.
- Vezi că dacă nu se ţine Adunarea Generală a Acţionarilor, se pot amâna unele decizii cu investiţiile, cu
implicaţii şi poţi rămâne un lup singuratic în relaţiile cu ei. Iar consecinţele nu sunt previzibile.
- Eu caut ca totul să fie conform legii, chiar dacă se amână 2-3 luni, dumnealor trebuie să ştie că o serie
de lucruri se previn, au avut om permanent aici.
- Oricum suntem în divergenţă pe problema că pe parcurs nu ai fost suficient de tranşant dacă rămâi în
Ceramica sau pe ce post, ai aşteptat numai propunerea care nu a venit. Nimic nu vine de la sine.
- Lucrurile erau într-o logică după câte am făcut pentru ei, puteam vinde la alţii, le-am dat acces de luni
de zile în Ceramica, au participat la toate deciziile importante, au ţinut totul sub control şi acum să ne arunce aşa,
nu este corect.
- Eu ziceam să rămână declaraţiile, dar să nu se treacă la război.
- Este târziu, eu am luat decizia, mi-o asum şi merg pe calea legală.
Pare că şi modul când şi cum a procedat i se pare corect dar are îndoieli de reuşită.
- Ştiu că ai discutat cu Daniel.
- Se folosesc şi de Daniel şi la urmă vor rămâne cu firma de consultanţă. Foarte multe informaţii vin prin
Daniel. Calculatorul lui este plin. Cu el a lucrat Sebastian. Nu era corect să mi se spună şi mie?
- Eu am intervenit deseori să respectăm ierarhia în fabrică şi informaţiile să treacă pe la directorul
general, aşa evitam anarhia.
- Da, şi pleacă informaţii de la marketing-vânzări şi financiar-contabilitate, zilnic, fără ştirea mea.
- Ştiu, o situaţie conflictuală poate ieşi în presă şi nu dă bine.
- Eu nu vreau să iasă în afară. Aşa şi anunţul demisiilor, cum a apărut în presă?
- Simplu, de la raportarea la Bursă şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
- Eu sunt calm, să ştiţi, dar hotărât, nu mai revin.
- Bine, mai discutăm şi mâine dimineaţă.”
Suntem în data de 27 august 2007. La ora 6:50 merg în biroul lui Aurel pentru a reitera că greşeşte prin
atitudinea lui.
- Bună dimineaţa, ce faci, persişti în greşeală?”
Mi-a întins cererea de demisie pentru a constata din conţinutul acesteia cum că nu mai are nici o
pretenţie.
"- Ai contractul de muncă suspendat, nu cred că va opera în acest sens. Indiferent ce intenţionezi în ce
te priveşte, te rog să nu induci dezorganizare în fabrică.

131
- Eu nu mai am de gând să rămân în Ceramica, dar vreau ca totul să fie în regulă. Nu am încă lista de
investiţii pentru Adunarea Generală a Acţionarilor. Pe care o luăm?
- Lista Adventului.
- Dar pot conta eu pe o listă dată pe e-mail, unde este cea oficială?
- Aurel, nu este bine să-ţi tai toate posibilităţile de comunicare. Te întreb iar, pe ce ton ai discutat cu
Sebastian? Sincer nu vreau să ieşi rău. Am multe nemulţumiri şi eu în ceea ce te priveşte, dar dacă nu lucram
împreună, erai la mâna Georgetei.
- Nu numai a ei, poate şi a altora.
- Şi de aceea nu vreau să greşeşti pe ultima sută de metri.
- În fabrică este linişte, fiecare îşi vede de treaba lui."
Aurel arăta ca un om care nu dormise noaptea, fapt recunoscut chiar de el. În aceste zile, el vrea să fie
director general.
Vine Lica la mine.
"- Ce se întâmpla Constantin? Eu nu vreau să intru în ceva.
- Ce s-a întâmplat doamnă?
- M-a chemat Aurel şi mi-a spus să nu mai dau nici o informaţie din fabrică fără ştirea lui până după
Adunarea Generală a Acţionarilor. Astăzi trebuia să vină cineva pentru managementul integrat. Aţi preluat
documentele?
- Am preluat documentaţia, dar astăzi nu vine nici Corneliu F., nici delegatul pentru management.
- Ştiţi, am primit un e-mail măgulitor din partea lui Corneliu F. Ce să cred?
- Este de bine!
- Eu am amânat o ofertă în altă parte de două ori până acum.
- Gândiţi-vă că veţi lucra în Ceramica. Aurel afirmă că vor mai pleca 10 colegi cu el. Este o problemă?
- Nu este nici o problemă. Eu am învăţat atâţia până în prezent, o luăm de la capăt. Nu vreau să am
probleme cu nimeni.
- Doamna Lica, nu puteţi avea probleme. În fond executaţi o dispoziţie. Aurel, ca director general,
răspunde.
- Azi vin de la managementul energetic, cine-i primeşte?
- Voi discuta cu Aurel să nu perturbăm activitatea fabricii şi întâlnirile programate."
Peste zi primesc telefoane din oraş: “Cum, toată conducerea şi-a dat demisia?”
Am explicat că este în logica desfăşurării evenimentelor şi a voinţei acţionarului majoritar. Au loc runde
de consultaţii a lui Aurel şi a Consiliului de Administraţie cu juriştii. Toate în fabrică sunt cam amestecate. Deja
acţionarii solicită documentele de la Adunarea Generală a Acţionarilor, nimeni nu prea ştie de unde să le ia. Îl sun
pe Aurel, îl întreb de materiale şi îmi răspunde că nu mai poate. Invită să ne sprijinim acum unii pe alţii. A umblat
la “cutia Pandorei”. Din proprie iniţiativă mă interpun între Aurel şi Advent, trebuie pregătită şi ţinută Adunarea
Generală a Acţionarilor. Pentru a clarifica lista de investiţii, sun pe Sebastian care trimite imediat fax cu investiţii
de 10 milioane de euro. Afirmă apoi că nu mai are ce discuta cu Aurel, doar prin avocaţi. După deliberările de azi
privind revenirea la demisia Consiliului de Administraţie, nu s-a luat totuşi o hotărâre definitivă.
Îl sun pe Daniel, îi prezint situaţia iar el, sigur pe ce spune, zice:“- Nu-i nimic, vor fi două consilii de
administraţie.”
Sunt tari “americanii”, dar nici Aurel, care este terminat, nu se lasă. I se pare că a fost pe o listă neagră,
nu că este ceva cu el şi aşa este procedura. Spune că şi-a retractat demisia, dar eu nu am văzut hârtiile. Reiau
discuţia cu Aurel, că nu se merită ce face şi nu este bine.
Analizez cu Daniel cum va fi rezolvată revocarea.
"- Doar prin altă Adunare Generală a Acţionarilor. Dacă nu se convoacă, este abuz din partea
preşedintelui Consiliului de Administraţie şi se poate formula plângere penală.
- Oricum se întârzie evenimentele. Sebastian a dat de înţeles că vor intra pe fir avocaţii."
După ora 16.00 am aflat că membrii Consiliul de Administraţie au renunţat la cererile de demisie. Deci
război deschis. Preiau documentele de la Adunarea Generală a Acţionarilor. Aurel, cam descumpănit, îi
abordează şi pe ceilalţi din conducere, avertizându-i că toţi vor fi raşi. Nu se regăseşte, a tăiat maioneza. Dacă ar
fi să ne luăm după Sun Tzu, care afirma în “Arta războiului” că “nu câştigă cei care atacă, ci cei care se apără”.
Aurel era clar într-o postură puţin spus incomodă. Unii dintre colegi se desolidarizează de acţiunea lui Aurel.
Maria a fost tensionată.
"- Este problema lui Aurel ce face şi nu a noastră."
Mă sună Sebastian, surprins de gestul celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie .
"- Doar am discutat cu ei, cu fiecare în parte şi acum şi-au retras demisiile. Cu Aurel mai era o şansă să
mai primească alt post dar acum, şi-a redus posibilităţile. "

132
Daniel enunţă o ipoteză posibilă: "- Întâi îi va revoca şi apoi vor căuta ei justa cauză."
Discutând cu Maria, îmi spune:
"- D-le Constantin, eu voi vedea dacă rămân până la sfârşitul anului. Îţi este şi frică în noile condiţii, la
cerinţele de protecţia muncii, protecţia mediului, ferească Dumnezeu să se întâmple ceva, plăteşti. Noi între noi
ne mai susţineam."
S-a transmis către societate de la firma Advent, adresa pentru ordinea de zi şi convocarea Adunării
Generale a Acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu aport de numerar, în luna octombrie 2007. Pare mai
supărată Emma pe Aurel decât Sebastian. La discuţia cu Sebastian am menţionat că îi pare rău lui Aurel pentru
ce a făcut, dar este prea târziu.
"- Aurel s-a pus în situaţia de a discuta cu el prin avocaţi. Dacă a spus una şi face alta, cum poate
prezenta încredere? Eu reprezint un fond, spune Sebastian, nu sunt banii mei, sunt nişte reguli, trebuie să le
respect. Noi nu vizăm schimbare de dragul schimbării, unele persoane din fabrică poate vor să plece, noi nu îi
încurcăm. "
Este păcat că nu s-a avut răbdare. Daniel remarcă plin de ironie şi cu umor pentru a ieşi de sub
presiunea momentului:
"- Trăim vremuri căcăcioase. Trebuie să umblăm în costume maro. "
Până la sfârşitul zilei de 27 august 2007 se transmite Raportul curent către Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare şi la Bursă, prin care membrii Consiliului de Administraţie renunţă la demisie şi începe astfel “jocul de-a
demisia”.
În data de 28 august 2007, de dimineaţă, mă sună Aurel şi mă invită la el. Era la fel de nedormit ca şi în
ziua precedentă. Spune că este liniştit, dar nu este de fapt. Invocă de asemenea, legitimitatea gestului său şi că
aşa se va întâmpla şi cu alţii. Reiterează faptul că este pe lista neagră. E atent să nu greşească în aceste zile.
Îmi prezintă ordinea de zi pentru Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 septembrie 2007. Având intenţia de a
se întâlni în şedinţa operativă cu şefii de secţie, îi atrag atenţia că nu trebuie să disipăm în teritoriu o atitudine
defetistă şi demobilizatoare. De această necesitate era conştient şi Aurel şi nu a forţat nota.
Este o linişte aparentă. De fapt este o repoziţionare a raportului de forţe, pe de o parte Adventul arată că
este stăpân şi puternic, dar totuşi îngăduitor şi înţelegător în a lua decizii ferme. Pe de altă parte, salariaţii, care
prin vânzarea acţiunilor au devenit egali în drepturi, se protejează individual. Fiecare îşi evaluează şansele, cu
un ochi la ce vor face cu banii şi cu altul la câţi ani de activitate mai au şi dacă pot face faţă noilor cerinţe. De
aceea acţiunea lui Aurel apare cam individualistă şi egoistă, nu cu mulţi susţinători. A creat chiar o nelinişte. Aurel
pleacă, ce va fi cu noi, nu se va înăspri atitudinea? se întrebau colaboratorii.
Aurel şi-a făcut un calcul când a atacat, dar şi-a lăsat garda jos când a constatat zi după zi că nu mai
convinge pe nimeni. Merita totuşi să-l ajutăm să depăşeasca momentul. După cum se vede, istoria se repetă.
Mâine vom face desfăşurătorul pentru Adunarea Generală a Acţionarilor aşa cum l-am făcut şi cu Corneliu, cu
acelaşi epilog. Îmi voi deschide până la urmă o firmă de pompe funebre. Aşa cum, de când ne naştem, murim
câte puţin, când eşti într-o funcţie de conducere, decazi zilnic câte puţin sau poţi avea o cădere liberă. Şefia nu
este o meserie, ci o perioadă când eşti în “graţiile” conjucturii şi a superiorilor ierarhici sau a colectivităţilor în
unele cazuri.
La ora 19.30 mă sună Sebastian.
"- Bună seara, v-am trimis prin poştă rapidă procurile pentru Adunarea Generală a Acţionarilor. Dacă
mai sunt probleme, vorbim mâine.
- Deocamdată totul este în ordine. Îl informez că Aurel are păreri de rău, a luat măsuri ca totul să
funcţioneze normal, inclusiv prin preluarea unor probleme antamate de Corneliu F.
- Tardive păreri de rău. Cine l-a pus? Acum el ca el, dar ceilalţi din Consiliul de Administraţie, doar am
vorbit cu ei.
- Sunt două ipoteze, din solidaritate cu Aurel care i-a luat alături sau pentru a primi o sinecură la plecare.
- Când am discutat, nu a cerut nimeni nimic şi apoi care a fost rolul lor în prosperitatea fabricii? Puteam
eu să le spun, poftim domnilor 2-3 salarii pe jumătate de an? Aurel a răsturnat oala cu lapte, acum la listă am mai
adăugat o liniuţă, este o persoană schimbătoare, instabilă, cu toate părerile lui de rău. Vedeţi că s-a schimbat
denumirea firmei de preluare, din UGIROFIN în EUROBRIK.
- Am văzut în faxul de ieri, cu majorarea capitalului social. De altfel azi m-a întrebat cineva şi am avut
procesul verbal de la negocieri, unde aţi informat despre acest aspect.
- Vom trimite şi documentele oficiale de înfiinţare.
- Am discutat cu presa, mâine apare în ziar şi convocarea Adunării Generale a Acţionarilor de majorare
a capitalului social.
- Dacă mai este vreo problemă, vorbim mâine, încheie discuţia Sebastian."

133
Sunt câteva zile de când suntem tot în tranşee, mai aruncă o bombă câte unul, se mai aude câte un foc
de armă. Ce păcat, Aurel putea ieşi cu capul sus! Astăzi în şedinţa operativă, s-a făcut trimitere la o premiere a
salariaţilor, dar Aurel nu auzea deşi zilele trecute avea iniţiative în acest sens. Acum nu mai avea curaj. Face
menţiunea în operativă:
- Vă prezentăm indicatorii economico-financiari ai societăţii şi profitul, poate fi ultima dată când îl ştiţi.
- Nu era prea departe de adevăr.”
Suntem în data de 29 august 2007. Ne apropiem cu încă o zi de Adunarea Generală a Acţionarilor. Unul
dintre colegi îmi spune că Ionelia nu-şi află locul.
- Ce vor ăştia? După ce că au cumpărat fabrica la preţul ştiut, vin acum şi cu fel de fel de cerinţe.
Aceeaşi persoană răutăcioasă spune despre Ionelia că arată ca “o pătlăgică udată în timp de arşiţă”.
Discut cu Aurel asupra pregătirii Adunării Generale a Acţionarilor şi despre organizarea cursului de
Management al proiectelor.
„- D-le Constantin, eu m-am simţit total neprotejat, neapărat de Advent, dacă la o adică reclamau ceilalţi
acţionari.
- Aşa se întâmplă când se lucrează pe încredere, dar când lipseşte comunicarea este ca şi când n-ar fi
prima.”
Lucrez cu Maria la materialele pentru Adunarea Generală a Acţionarilor. Aurel nu are stare, vine de mai
multe ori să se intereseze de materiale. Discutând cu Sebastian, am folosit un pretext să il dau pe Aurel la
telefon, dialogul a fost cam forţat, s-a rupt ceva. Sunt o serie de inadvertenţe în convocator, le discut cu Alina şi
Daniel, încercăm să găsim variante. Erau unele situaţii de calambur. Se înlocuieşte statutul şi contractul de
societate cu “act constitutiv”, fără a fi anulate primele. Apoi se alege Consiliul de Administraţie fără a se elibera
Consiliul de Administraţie în funcţie. Unele aspecte au intervenit după retragerea demisiilor administratorilor.
Aurel înţelege că mă implic în analitic, că prea îmi pasă de Ceramica (care după el nu mai există) sau de Advent
pe care acum îl percepe ca pe “un duşman” şi dacă este al lui, ar trebui să fie şi al meu. Când am adus în
discuţie că procurile de la acţionarul Vlase nu sunt în regulă, chiar ridică tonul ca şi cum Vlase prin poziţia sa şi
mai ales dacă ar veni la lucrările Adunarii Generale a Acţionarilor l-ar putea ajuta cu ceva. Sunt nevoit să ripostez
şi să-i atrag atenţia că îi dau circumstanţe şi că trebuie să înţeleagă că noi organizăm Adunarea Generală a
Acţionarilor şi el o conduce, deci totul trebuie să fie în regulă. Pare cam speriat, încărcat, se abţine greu, cedează
uşor, cam multe într-un timp scurt. Propune să merg şi eu în sală. Încearcă o plăcere ascunsă de a pune
Adventul în dificultate, este arţăgos, crede că numai el contează şi că alţii nu mai există. Recent afirmase că i-a
spus lui Sebastian să acorde atenţie oamenilor, dar ăştia nu au suflet, au numai reguli, susţine Aurel. Maria intră
şi ea în rezonanţă.
“- Dacă nu se acordă atenţie oamenilor, acum că am luat banii, nu-mi mai fac probleme, până la sfârşitul
anului plec, pleacă şi Rodica şi alţii.”
Daniel îmi spune că este abordat frecvent în ultimul timp asupra prevederilor legii pensionării de către
Georgeta, Rodica, Ionelia, Tinca, Viorica, şi alţii. Alina mă asigură.
“- Să ştiţi că nu pleacă nimeni, unde să plece? Aşa este când vine patronul.”
Aurel mă “încurajează”:
„- Ce, credeţi că pe dumneavoastră vă mai ţine, tot aşa vor proceda dar vor avea probleme. „
Mihaela este neliniştită că nu poate aplica hotărârea anticipată de achitare a creditelor bancare, că nu i-
a dat verde Aurel (el se fereşte să semneze acte importante sau să-şi ia angajamente). Continuăm discuţiile în
biroul lui Aurel, toţi îşi dădeau cu părerea, iar când lucrurile păreau fără ieşire, o luam de la început. Aurel, prin
indecizie şi o aşteptare a nu ştiu ce, este pe cale de a crea o indispoziţie generalizată. Colegele întreabă:
„- Ce se întâmplă, Constantin?
- Trebuie să refacem întregul din bucăţele.”
Cu cât se apropia Adunarea Generală a Acţionarilor, cu atât creştea tensiunea. S-a ajuns la un moment
dat la o situaţie hilară. Dacă la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor se aprobă Actul constitutiv cu 5
membri în Consiliul de Administraţie, faptul că nu este clarificată eliberarea Consiliului de Administraţie actual din
funcţie face necesară o nouă Adunare Generală a Acţionarilor. Deci se pot alege încă doi membri în Consiliul de
Administraţie. Şi, cum actul constitutiv spune că preşedintele Consiliului de Administraţie se alege de către
Consiliul de Administraţie, majoritatea nu este desemnată de Advent şi atunci acţionarul majoritar nu are controlul
prin preşedintele Consiliului de Administraţie. Daniel este învinuit că dacă nu pleca în această perioadă în
concediu de odihnă se putea evita această situaţie. Totdeauna cineva este de vină. Erau şi alte aspecte de
clarificat în preajma Adunării Generale a Acţionarilor dar, cum Aurel declarase “război”, urma să fie clarificate în
Adunarea Generală a Acţionarilor.
În „Jurnalul de Est” din 29 august 2007 se menţionează că acţionarul majoritar al firmei Ceramica Iaşi,
Ugirofin BV intenţionează să majoreze capitalul social al Ceramicii prin aport de numerar, după eşuarea ofertei

134
publice de preluare obligatorie a companiei. În aceeaşi zi, în ziarul „Flacăra Iaşului” se anunţă că prin Casa de
Insolvenţă Moldova, în calitate de lichidator al SC Terom Iaşi, se organizează vânzare de active în data de 5
septembrie 2007. După cum se observă, o firmă cu blazon înainte de 1989, trage să moară, iar Ceramica Iaşi
renaşte şi se dezvoltă, fiecare cu destinul ei.
În data de 30 august 2007 apar în presă articole cu renunţarea la demisii a membrilor Consiliului de
Administraţie. Un fel de alba-neagra. Aflu că de fapt Sebastian a intrat într-o capcană. Consiliul de Administraţie
dându-şi iniţial demisia, nu a inclus la ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor revocarea. A mers până
acolo încât să nu fie înregistrate demisiile, considerându-se că prin conţinutul lor, s-a făcut şi descărcarea de
gestiune a Consiliului de Administraţie. Intenţia a fost nobilă, dar feed-backul a fost negativ. Dar cum Aurel şi
ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie s-au răzgândit, apare la orizont o Adunare Generală a Acţionarilor
sub semnul întrebării. Mă consult cu Daniel şi se propune o soluţie de mijloc în următoarea formulare: “Ca urmare
a primului anunţ pe bursă, am luat act de renunţare la mandat de către Consiliul de Administraţie. Referitor la
solicitarea de a nu se lua act de această cerere de renunţare, nu avem mandat pentru a discuta, şi pe cale de
consecinţă, nu avem Consiliu de Administraţie deci trebuie, aşa cum prevede şi ordinea de zi, să facem alegerea
Consiliului de Administraţie. De altfel, noi, ca acţionar majoritar, am rămas pe poziţia materializării intenţiilor de
investiţii în Ceramica Iaşi cu un fond de plecare de 10 milioane de euro, cu asigurarea resurselor din majorarea
capitalului social cu 15 milioane de euro aşa cum s-a luat la cunoştinţă din convocarea Adunării Generale a
Acţionarilor pentru 10 octombrie 2007.” Era o poziţionare a acţionarului majoritar din perspectiva intereselor
firmei şi a viitorului ei, facându-se oarecum abstractie de orgoliile sau frustrările, vremelnicilor membri ai
Consiliului de Administraţie.
Reacţia lui Sebastian:
“- Luăm în calcul să nu participăm la Adunarea Generală a Acţionarilor de mâine. Ce facem dacă nu se
face revocarea? Noi putem veni cu două propuneri la Consiliul de Administraţie şi suntem în minoritate. De aceea
nu venim mâine, venim pe 17 septembrie cu o procură de anulare a Actului constitutiv. Facem convocarea
Adunării Generale a Acţionarilor pentru revocare. Ne decalăm cu încă o lună urmând să ne îndreptăm împotriva
lui Aurel pe perioada mandatului şi înainte. Vom întârzia astfel şi cu investiţiile.”
S-a creat un blocaj. Îmi spuneam că poate nu se întâmplă cum a afirmat Sebastian, puteau avea
probleme şi alţii, iar Aurel nu câştiga nimic. O altă consecinţă, apăream “cântaţi” în presă, situaţie neplăcută şi
pentru noi şi pentru Advent (în presa de azi deja se persiflau demisiile). Perspectiva de a nu se ţine Adunarea
Generală a Acţionarilor este sumbră şi nu dă bine. Discut cu Aurel şi prezint perspectivele de mâine. Caută să fie
calm, dar este evident neliniştit, nu mai are muniţie. Adventul, un fond cu o foarte bună reputaţie, ţine mult la
imaginea sa, de aceea analizează lucrurile pe toate feţele. Se pun în mişcare juriştii şi avocaţii. În jurul lui Aurel
este linişte, fiecare colaborator caută să-şi apere propria-i piele. Discut cu Sebastian că suntem într-un punct
mort care trebuie deblocat.
“- Cum?
- Prin comunicare.
- Ce încredere pot avea în Aurel care mereu se răzgândeşte?”
Îi atrag atenţia lui Aurel că m-am implicat în relaţia cu Adventul până la Adunarea Generală a
Acţionarilor. Dacă se lungeşte perioada de ruptură, nu mă mai implic pentru că nu pot şti ce se spune şi ce se
face şi apoi trebuie luate decizii şi eu nu sunt centrală telefonică şi nici suveică. Nu pot fi cunoscute nici
repercursiunile asupra colegilor atât în perioada de provizorat, cât şi după. Aurel îmi repetă mereu că înţelege să-
şi facă datoria ireproşabil, dar fiind sigur că pleacă, nu prea mai vede în jur. Nu vrea să “moară” singur.
“- Dumneavoastră nu ştiţi tot. A venit Sebastian, apoi Emma şi iar Sebastian, am vorbit cu Corneliu F, el
putea mai mult dar nu m-a ajutat. Eu nu am cerut nimic, dar nu mi s-a propus nici măcar post de şef de secţie. Nu
s-a vrut să mai fiu în fabrică, eram un tip incomod. La firma Roman Ceram li s-a propus de către polonezi posturi
de consilieri şi altele, la noi nimic. Am primit telefoane de la angajaţii din firmă că acum s-au lămurit ei că eu nu
am luat comision de la firma Advent, îmi spune Aurel. “
Asta îl mai însenina.
“- Cum ai să ţii legătura cu Adventul? îl întreb eu.
- Ţin legătura, chiar azi am vorbit cu Corneliu F.
- Vezi că Sebastian a apelat la avocaţi, se pare că aceştia vor alege varianta că nu sunt condiţii de ţinere
a Adunării Generale a Acţionarilor. Toate acestea costă, este vorba de bani, avocaţii pot apoi avea de lucru în
instanţă.”
Se confirmă din plin că incertitudinea este mai grea decât eşecul, aceasta uzează. Am în vedere reacţia
lui Aurel la consecinţele nedesfăşurării Adunării Generale a Acţionarilor în data de 31 august 2007. În disperare
de cauză îi treceau şi alte “ avioane “ prin cap.

135
- Merg la Spitalul de Psihiatrie sau la Prefectură, mă agăţ de un stâlp cu o pancartă “am fost director la
Ceramica Iaşi “.
- Stai domnule, este numai un scenariu.
- Dar este adevărat, aceleaşi lucruri mi le-a spus şi Daniel.
- Bine, atunci fă altceva. Luni, te urci în maşină şi mergi la Bucureşti să discuţi cu Emma. Explici ce simţi,
ce vrei şi ce speri.
- Nu pot, sunt obosit.
- Atunci mergi miercuri.
- Dar chiar aceste aspecte le-am discutat cu Sebastian.
- Da, dar erau prin telefon.
Intervine în discuţie şi Maria.
- Aurel, de fapt ce-ţi lipseşte, ai nevastă, ai copil, 2 milioane de euro pe care poţi să-i cheltuieşti, ce mai
vrei?
- Dupa 3 septembrie 2007 vreau să plec în concediu de odihnă sau la spital, nu mă simt bine.
- În actualele condiţii este problematic. Cine îţi ţine locul în Consiliul de Administraţie?
- Amediu.
- Ai vorbit cu el? Trebuie aprobarea Consiliului de Administraţie. Ca director general cine te înlocuieşte?
- Va fi Romeo.
- Crezi că aceştia vor comunica mai bine cu Adventul ca dumneata?”
De fapt, cu mai mulţi dintre noi se întâmpla ceva. Azi trebuie să merg la dentist, altă amânare. La
plecarea de la serviciu încui uşa de la birou şi las cheile în uşă. Îmi dau seama când ajung în curte şi mă întorc.
Mă linişteşte Mihaela.
“- Nici o problemă. Eu cobor într-o zi cu bagajul la maşină, urc din nou, cobor iar, mai caut şi găsesc
cheia în bordul maşinii.
- Cu atâtea probleme vom începe să circulăm pe verticală.
Maria mă întreabă cine pierde cel mai mult din aceste neînţelegeri.
-Noi, firma. Dar trebuie să observăm că asistăm la o schimbare de comportament la multe persoane.
Sunt mai liniştite, mai politicoase, mai atente. Implicit se recunoaşte că volanul este la firma Advent şi Aurel este
pasagerul din dreapta.”
Mă sună Daniel şi îmi spune că la ora 17.30 când pleaca acasă şi a ajuns în curte, s-a auzit strigat de
Aurel, care stătea la geam. Dovadă că nu avea linişte, dacă la întrebat pe Daniel:
“- Daniel, au mai sunat cei din Bucureşti?”
La 15.45 Aurel îmi spusese că azi pleacă mai devreme şi nu a mai plecat - duce o povară grea. Tot el
mă informează că preţul acţiunii la Ceramica Iaşi a ajuns azi la 18 lei/acţiune. Facem pronosticuri dacă se ţine
mâine Adunarea Generală a Acţionarilor. Mai sigur nu. Un semn este că nu am mai primit telefon de la
Sebastian.
În timp ce unii când nu au probleme şi le fac singuri, cum este cazul nostru, alţii chiar au probleme
existenţiale serioase. Azi a apărut în ziarul “Ziua de Iaşi”, posibilitatea de închidere a activităţii la firma Siretul SA
Paşcani, fără a se oferi salarii compensatorii. Tot în cursul acestei luni aflam din presă că majoritatea celor care
au lucrat la firmele Nicolina SA şi Terom SA au fost nevoiţi să-şi schimbe specializarea şi să devină constructori
sau cosmeticieni. Se menţionează că din cele două fabrici au mai rămas doar terenurile vândute la preţuri destul
de ridicate, fapt ce a demonstrat că aşa zisele “căutări” de redresare a celor două societăţi din ultimii ani au avut
ca miză reală latura imobiliară, iar problemele sociale au rămas pe plan secund, creând adevărate drame pentru
cei disponibilizaţi. Nici de la fosta Tepro SA nu vin veşti mai bune. Numai în primele 6 luni ale anului,
înregistrează datorii de 43 milioane euro, este drept că nu sunt datorii fiscale, ci la furnizori. La firma Fortus Iaşi
se scot la vânzare active pentru a se diminua din datorii. Flacăra fostei industrii a Iaşului abia mai pâlpâie,
începem să vorbim la trecut despre ea. În peisajul ieşean, din unităţile cu tradiţie mai puteam consemna doar
viabilitatea Ceramicii şi a Societăţii Antibiotice.
A venit şi ziua de 31 august 2007, când trebuie să aibă loc Adunarea Generală a Acţionarilor.
Pronosticul este rezervat, cu înclinare mai mult că nu se ţine. Sebastian s-a simţit jignit, a mers pe încredere şi de
data asta nu cred că mai riscă. Nu se va expune a doua oară, mai ales că membrii Consiliului de Administraţie au
dat renunţări la demisii în formă scrisă. O variantă ar fi ca Aurel să renunţe. Atunci Adventul ar avea 3 membri în
Consiliul de Administraţie, dar Aurel nu o va face. El s-a interesat şi dimineaţă la Daniel dacă mai ştie ceva. Este
linişte, telefoanele nu mai sună. Noi nu putem avea iniţiative. Aurel se pregăteşte fie de concediu de odihnă, fie
pentru încetarea contractului de muncă cu 3 septembrie 2007(mi-a arătat că a început să-şi facă nota de
lichidare). Se străduieşte să pară liniştit. Ce o fi în sufletul lui? Procura pentru Adunarea Generală a Acţionarilor
de la firma Vasion nu a venit nici azi. Sigur vine Vlase în persoană, răspunzând SOS-ului lui Aurel. Discutam şi

136
astăzi despre un subiect epuizat. Situaţia creată este considerată de unii colegi ca o problemă a lui Aurel care ne
poate face un deserviciu la toţi. Se pare că această defectare a lui Aurel convine Adventului. Este lupta muştei cu
elefantul.
Privind retrospectiv, AGA pentru preluarea societăţii a avut o miză mult mai mare decât presupune
organizarea şi desfăşurarea unui astfel de eveniment.
Pe fondul trenării procesului de vânzare-cumpărare din considerente obiective, în timp se iniţiase şi erau
în curs de desfăşurare un număr mare de acţiuni care vizau viitorul firmei.
Analizând desfăşurarea acestor adunări generale ca fapt istoric reţinem la vedere interesele mai largi
sau mai restrânse ale Consiliului de Administraţie sau ale lui Aurel, care-i priveau mai mult personal, în timp ce
funcţionarea în continuare a firmei în noile condiţii impunea o altfel de abordare.
Dacă ar fi să enumerăm numai câteva acţiuni cu bătaie lungă şi cu implicaţii asupra vieţii colectivului din
firmă şi a valorificării drepturilor juridice ale investitorului, avem imaginea complexităţii situaţiei. Exemplificăm în
acest sens: reconfigurarea Actului Constitutiv al societăţii, recrutarea echipei managementului de top, pregătirea
ofertei publice de preluare, întocmirea şi lansarea caietelor de sarcini pentru noile investiţii, iniţierea majorării
capitalului social în vederea creării resurselor pentru investiţii. Acestea sunt câteva din acţiunile de mare
anvergură care excedau reacţiile de moment ale unora sau ale altora, care nu înţelegeau semnificaţia unor
evenimente, nu acceptau schimbarea şi nu erau conştienţi de implicaţii.
Pe acest front desfăşurat de forţe s-a impus ca şi în alte momente rolul de catalizator şi clarificator al
factorului juridic, ca un fel de băţ arătat la unul şi la altul, în vederea aplicării unor prevederi legale care puteau
scuti pe cei implicaţi de urmări prezente/viitoare.
Ca şi în alte dăţi, a fost la datorie Daniel, care între timp, cum am mai menţionat, a devenit specialist în
problematica finalizării cu succes a acţiunii de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu toţii ne mişcăm pe un
teren necunoscut, plin de imprevizibil. Cum constatam, avem de-a face cu oameni care au percepţii şi atitudini
diferite ceea ce presupune ceva efort pentru a se armoniza interesul personal cu cel general.
În Aurel erau mai multe persoane, care se luptau între ele. Această stare îi cam secătuise forţele şi
acuza frecvent probleme de sănătate.
"- Domnule Constantin, trebuie să merg la medic, simt că-mi zumzăie prin cap, sunt obosit. Aşa că ce voi
face de pe 3 septembrie, vedem azi. "
Dacă ne transpunem într-o perioadă nu prea îndepărtată, Aurel pleda ca Adunarea Generală a
Acţionarilor să se ţină sigur pe 31 august 2007. Rezerve avea Adventul care era încurcat cu avizul Consiliului
Concurenţei, prin solicitări de informaţii repetate şi amânări de termene. Până la urmă s-a obţinut avizul în timp
util. Mă sună la telefon Daniel care întreabă:
"- În caz că vine Adventul, poate intra cu avocatul Mădălina? (deci Daniel ştia ceva, nu avea presimţiri).
- Poate, dar sigur vin?"
Era trecut de ora 12.00. Ne-au cam fiert cum am putut constata cu Maria peste zi. La orele 13.00,
întâmplător sau nu, s-a convocat şedinţa comitetului de sindicat unde a fost invitat şi Aurel pentru a fi încurajat.
După apariţia în presă a informaţiei referitoare la majorarea capitalului social la Ceramica Iaşi, sună acţionarii şi
solicită lămuriri. Pluteşte în aer o anumită nelinişte şi tensiune. Se fac ultimile pregătiri pentru Adunarea Generală
Extraordinară a Acţionarilor de la ora 15.00. În ultimul moment vin Emma, Sebastian, Iulian şi Mădălina, care,
după o discuţie prealabilă cu Daniel, au mers în sala de şedinţe. Daniel era la acel moment singura persoană
credibilă din firmă în raport cu Adventul atât prin funcţia sa de jurist implicat, cât şi prin faptul că nu a fost anterior
acţionar al firmei. El nu avea de apărat decât “sărăcia” (nu era acţionar) şi neamul (era un jurist în plină formare).
Deşi tânăr, în toată complexitatea acestei acţiuni s-a păstrat echidistant, un merit care ar trebui recunoscut de
toate părtile implicate.
La prezidiu au luat loc Aurel şi Amediu. Al treilea membru al Consiliului de Administraţie era în concediu
de odihnă. A fost la începutul adunării o problemă cu acceptarea invitaţilor care s-a soluţionat prin aprobarea
participării în calitate de candidaţi pentru Consiliul de Administraţie sau ca avocat al acţionarului majoritar. Cu cei
8 acţionari prezenţi, reprezentând 70% din acţiunile din firmă, adunarea a fost considerată statutară. Discuţiile din
Adunarea Generală a Acţionarilor au fost mai animate cu privire la stabilirea remuneraţiei Consiliului de
Administraţie şi a directorilor. Pentru Consiliul de Administraţie nu se acordă îndemnizaţie, dar membrii Consiliului
de Administraţie cu funcţii specifice şi directorii pot primi până la 3% din cifra de afaceri. Au fost obiecţii cum că
este prea mult şi de ce nu se dă procent din profit. S-a răspuns că directorii executivi pot influenţa artificial
profitul. S-a făcut şi un proces de intenţie. Nu cumva cu membrii Consiliului de Administraţie cu funcţii specifice
este un tertip de a atrage banii spre aceştia?
S-a convenit ca la altă adunare generala a acţionarilor să se aprobe ca administratorii cu funcţii specifice
să primească şi ei o îndemnizaţie.

137
Din modul de desfăşurare a lucrărilor, a problemelor ivite şi a soluţiilor date, era clar că Adunarea
Generală a Acţionarilor nu era condusă de la prezidiu ci din sală, de către acţionarul majoritar, respectiv
Adventul, inclusiv procesul verbal era scris de reprezentantul acestuia. Se ajunge şi la punctul: alegerea noului
Consiliu de Administraţie. După enunţarea acestui punct, Aurel dă cuvântul Emmei care explică:
“- Am luat act de cererile de demisie ale membrilor Consiliului de Administraţie, date şi înregistrate la
data de 01august 2007, chiar revenind la ele, sunt irevocabile de aceea propunem alegerea unui nou Consiliu de
Administraţie.
Încearcă Aurel să explice:
- Să ştiţi că s-a forţat nota cu demisiile şi nu a fost niciodată voinţa membrilor Consiliului de
Administraţie.
Amediu, de asemenea pledează că a dat cererea de demisie sub presiune. Membrii Consiliului de
Administraţie prin acuza lor, de fapt se scuzau că au acţionat împotriva logicii evenimentelor. Acţionarii din sală
au pus întrebări suplimentare şi majoritatea au înclinat spre interpretarea Adventului. Se supune la vot şi se
hotărăşte că se ia act de demisia Consiliului de Administraţie şi alegerea unui Consiliu de Administraţie format din
5 membri. Intervine Aurel către avocatul Adventului :
- Nu este posibil ca după atâta muncă să fii aruncat aşa.”
Era cântecul lebedei la Aurel, a simţit că este într-o situatie de şah mat. A intrat în acest impas, lăsându-
se pradă mândriei şi orgoliului personal, a ajuns la ultima rotire a secundarului ceasului său de director.
Un număr de trei acţionari au căutat să impună vot cumulativ pentru un loc în Consiliul de Administraţie.
Nu a trecut la vot, pentru că nu s-a anunţat această intenţie, cu 10 zile înainte de Adunarea Generală a
Acţionarilor. Imediat după adunare, Emma a organizat întâlniri cu ceilalţi acţionari, fiecare dorea câte ceva şi toţi
sperau că va creşte valoarea acţiunii. Emma, Sebastian şi Iulian s-au întâlnit apoi cu personalul cu functii de
conducere la nivel de firmă. Între timp Alina a primit din partea lui Sebastian sarcina de a-l asista pe Aurel pentru
a preda documentele funcţiei. Emma ne-a prezentat noul director general în persoana lui Iulian care vine dintr-o
firmă multinaţională. Mesajul Adventului a fost să fim liniştiţi şi să ne vedem de treabă, să avem încredere în
Advent şi în directorul general. După aceste întâlniri s-a mers în pavilion. Îl găsesc pe Aurel în biroul său de până
atunci, agitat şi panicat, acuzând că nu găsea un document sau altul din procesul verbal de predare. Nu le vedea,
deşi le avea în faţă. Când eşti în panică găseşti greu “uşa“. Intervin şi îi informez pe Emma şi pe Sebastian că nu
vor fi probleme dacă se face predarea luni, acum fiind mult stres şi confuzie. S-a acceptat pentru că aşa cum se
convenise din timpul adunării, Emma şi Sebastian urmau să aibă o întâlnire numai cu Aurel. După lupta la
“baionetă” din adunarea generală şi emoţiile predării, Aurel avea nevoie de o relaxare. Mai ales că Emma şi
Sebastian aveau acum totul şi puteau fi generoşi.
O zi grea, cu suspans, cu multe interpelări la adresa lui Daniel care a vorbit puţin pentru a nu da probe la
cei interesaţi. Adventul a mers pe varianta lui Daniel până la capăt şi s-a dovedit a fi câştigătoare, inclusiv
acordarea unei compensaţii băneşti lui Aurel şi celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie. Deşi unii s-au
codit până au primit banii pentru că nu ştiau ce ar putea urma, dacă li se vor pune pe parcurs unele nerealizări în
cârcă. Vor fi sectoare de întărit în unitate, unde se vor face schimbări.
A fost o preluare de putere cu relativă întârziere. Dar putea fi şi mai rău dacă nu se făcea azi. Au fost
multe delaţiuni: vă rade pe toţi, se vor diminua sever salariile, nu contăm deloc, te va determina să pleci singur,
există o listă neagră, vom fi ca negrii de pe plantaţie, peste tot vor fi oameni noi. S-a cultivat o mică iritare a
acţionarilor minoritari. Un impact psihologic mare a avut şi suspansul creat de ţinerea sau nu a Adunării Generale
a Acţionarilor.
La instalarea directorului general sunt câteva aspecte de avut în vedere. Le voi enunţa cum le-am
perceput la cald pentru a vedea dacă şi-au găsit soluţii de rezolvare în parcurs. Este necesară o evaluare a
atitudinii lui Aurel pentru a nu se afecta şi induce o percepţie negativă în rândul celor cu funcţii de răspundere în
firmă. Pentru modificări organizatorice să se discute cu fiecare persoană în parte. Se cuvin pentru unii mulţumiri
şi chiar felicitări, aici putem include majoritatea colectivului, care îşi vede de muncă şi face eforturi să accepte şi
să se acomodeze la noua situaţie. O perioadă de tranziţie este benefică şi pentru cei noi şi pentru cei vechi. Este
bine că s-a hotărât şi o rezolvare cu Adunarea Generală a Acţionarilor din prima. O prelungire avea efecte
negative şi punea o presiune pe Aurel care nu mai putea suporta.
În ultima perioadă lucra febril imaginaţia oamenilor pe diversiunile şi bruiajul întreţinut de unele
persoane. S-a deteriorat vizibil climatul din firmă. Deja îşi anunţau plecarea persoane care nu era de dorit să
plece. A fost şi o “cultivare” a acţionarilor minoritari cum că Adventul are o politică de “fond de investiţii”, axat pe
speculaţii financiare, nu de aplecare spre producţie şi oameni. Multe decurg din faptul că acesta lucrează cu un
singur om care mai poate şi greşi. De aceea s-a văzut şi în Adunarea Generală a Acţionarilor, la intervenţii,
fiecare căuta aliaţi. Dar au cam înţeles toţi că preluarea s-a făcut de o mână de fier în mănuşi de catifea. Nu era
bună amânarea adunării generale pentru că se amânau planuri şi acţiuni de investiţii demarate, cu pierdere de

138
timp şi bani. Anunţarea cumpărătorului care era Advent, dar de fapt Eurobrik, ca şi schimbarea sediului societăţii,
puse în convocare, ca un transfer de atribuţii din partea Adunarii Generale a Acţionarilor catre Consiliul de
Administraţie, a fost percepută de cei din firmă, că “ne-a vândut sau ne vinde la altul şi nici nu ştim cui”.
Sunt în situaţia plăcută de a gratula cu mulţumiri şi felicitări atât colectivul firmei (cei implicaţi), cât şi
conducerea Adventului respectiv Emma şi Sebastian, pentru a doua oară în 3 luni, când a fost nevoie de
răbdare, simţ al realităţii şi conlucrare să depăşim un moment critic. Atunci când dintre părţile implicate, nu se dă
nimeni mai mare şi mai tare, pacea vine de la sine şi în condiţii de pace se poate construi. Cred că unii au avut
mai mare inerţie pentru a înţelege momentul şi a se raporta adecvat la el. Pe unii se pare că acţiunile îi făcea mai
“deştepţi”, mai “competenţi”, mai siguri pe ei. Deodată sunt pe un teren “nesigur“, simt că s-au rătăcit, caută
puncte de sprijin şi elemente compensatorii. A fost un experiment social care i-a marcat profund pe toţi cei
implicaţi, dar şi o experienţă de viaţă interesantă. Sunt multe nelinişti, dar şi motive de mulţumire. S-a apărat şi s-
a valorificat o şansă. Aşa am stârnit invidia şi admiraţia multora şi am fost răsplătiţi de locul “sfinţit“ de noi de-a
lungul a zeci de ani de muncă. Rămâne să vedem ce ne va aduce ziua de mâine. Dar trebuie să ne pregătim
pentru schimbare şi să o acceptăm. Trăim într-o lume în care se comprimă timpul şi toate se mişcă cu mare
viteză. Dacă vrei să nu pierzi oportunitătile vieţii, trebuie să te adaptezi din mers. Nu mai poate fi ce a fost şi nu
trebuie sa trăim în trecut. Cum spunea Heraclit, “ într-o apă curgătoare, nu te poţi scălda de două ori “. Acum este
un moment al întrebărilor de genul: Mă vrea? Îmi voi păstra postul? Ce fac cu banii? Pot face şi altceva? Este ca
şi cum unui pacient i s-a luat cam mult sânge la analize şi îi trebuie un regim de refacere.
Dar cum este cunoscut, o nelinişte se anulează cu alte nelinişti şi cu noi sau fără noi, viaţa merge
înainte.

xxx

139

S-ar putea să vă placă și