Sunteți pe pagina 1din 14

PRINCIPIILE

PROCESULUI
DE
INVATAMANT
 DEFINIREA PRINCIPIILOR:
- termenul provine din latinescul principium = inceput ==> punct de plecare in intreprinderea
oricarei actiuni instructiv-educative de tip scolar;
- trebuiesc cunoscute si respectate cu srictete;
„Legile vorbesc totdeauna catre toti cu una si aceeasi voce”. (CICERO)
- introduse pentru prima data de J.A. Comenius (in jur de50 de principii), numite de el
„sentinte scurte si bine chibzuite”;
- idei de baza pe care se intemeiaza structurarea procesului de invatamant;
- teze teoretico-practice care jaloneaza cursul activitatii comune a invatatorului si elevilor;
- legile in functiune;
- linii generale de orientare a demersului didactic;
 CARACTERISTICI ALE PRICIPIILOR:
- au valoare procedurala;
- au caracter obiectiv, istoric (dinamic), normativ, general, sistematic;
- din caracterul normativ se deduce ca pricipiile presupun NORME – prescriptii, instructiuni
precise impuse actului de predare-invatare – ;
- REGULILE – componente ale principiilor, specifice pentru anumite discipline;
- principiile + normele = NORMATIVITATE – are functie imperativa: pozitiva (trebuie) si
negativa (nu trebuie)

 SUPORTUL STIINTIFIC:
- nu sunt elaborate arbitrar, dupa dorintele cadrului didactic;
- sunt elaborate pe baza cunoasterii legilor specifice procesului de invatamant;
- principiile sunt deduse din logica interioara a stiintei si din logica didactica (logica
organizarii optime a invatarii);
- principiile + normele ==> sa actioneze detasat d.p.d.v. emotional in interactiune cu
inteligenta (arta si stiinta de a preda);
- pricipiile sunt subordonate legilor invatarii, comunicarii, cunoasterii, comportamentelor
invatarii si ale elevilor;
 SISTEMUL PRICIPIILOR DIDACTICE:
1. Pr. participarii constiente si active a elevului/prescolarului in procesul
de invatamant.
2. Pr. caracterului intuiv al invatamantului.
3. Pr. legarii teoriei de practica.
4. Pr. invatamantului sistematica si continuu.
5. Pr. insusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor.
6. Pr. accesibilitatii si individualizarii invatamantului.
7. Pr. asigurarii conexiunii inverse.
8. Pr. liberei optiuni.
PRINCIPIUL ACCESIBILITATII SI INDIVIDUALIZARII
INVATAMANTULUI

- Organizarea si desfasurarea procesului de invatamant trebuie sa se realizeze pe


masura posibilitatilor reale ale elevilor.
- Se va tine seama de particularitatile de varsta, sex, nivelul pregatirii anterioare,
precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui elev in
parte.
- Aceste cerinte se refera la: obiectivele, continutul si volumul celor studiate in scoala,
precum si la modalitatile de predare-invatare.
- Aplicarea principiului = premisa unei atitudini active a elevilor in cursul invatarii.
„Fiecare om seamana cu unii si nu seamana cu nimeni” (Vasile Pavelcu)

 ACCESIBILITATEA:
- depinde de posibilitatile reale ale celui care invata si de dificultatile
obiective intampinate;
- masura optima a accesibilitatii = concordanta intre posibilitati si
dificultati;
- determinarea si respectarea acestei masuri = o problema importanta a
invatamantului;
- procesul de invatamant trebuie organizat la un nivel de dificultate
care sa se situeze in zona proximei dezvoltari a posibilitatilor de
invatare ale elevilor;
- p.d.i. trebuie organizat la nivelul de dificultate maximum accesibila
pentru acel elev;

 INDIVIDUALIZAREA INSTRUIRII:
- reflectarea realitatii in constiinta elevilor are un caracter subiectiv:
- elevii percep diferit obiectele si fenomenele;
- nu retin aceleasi aspecte;
- nu sunt atrasi de aceleasi aspecte;
- cunostintele nu trezesc aceleasi sentimente, impresii, etc;
- elevii nu gandesc in acelasi ritm;
- nu au aceeasi imaginatie;
- tratarea individuala este necesara pentru:
- a favoriza dezv. optima a aptitudinilor si capacitatilor fiecarui
elev;
- a interveni in imprejurari nefavorabile;
- folosirea de procedee pentru ajutorare si prevenire a
eventualelor esecuri sau ramaneri in urma la invatare;
- presupune diferentierea sarcinilor didactice potrivit particularitatilor
elevilor;
- Impune necesitatea ca procesul de invatamant sa se desfasoare pe baza respectarii
unor reguli didactice:  trecerea de la cunoscut la necunoscut;
 ... de la apropiat la departat;
 ... de la usor la greu;
 ... de la simplu la complex;
 ... de la concret la abstract;
 ... de la particular la general (si invers).

PRINCIPIUL ASIGURARII CONEXIUNII


INVERSE

- Reintoarcerea si imbunatatirea din mers a rezultatelor si proceselor, in functie


de informatia inversa primita despre rezultate anterioare si calitatea proceselor de
predare-invatare.

predare invatare
- influentare reciproca;
- interconditionare continua si dinamica,
mereu perfectionabila;

- Cu ajutorul unor variate procedee de constatare (interogatii, probe scurte) se pot


obtine informati despre efectele proceselor de predare si invatare;
- Aceste informatii sunt reintroduse in procesul de predare –invatare si utilizate in
doua scopuri: a) refacerea actiunilor initiale;
b) imbunatatirea rezultatelor anterioare;
CONTINUTUL
INVATAMANTULUI

PRESCOLAR SI

PRIMAR
1. NOTIUNEA DE CONTINUT AL INVATAMANTULUI;

 Continutul invatamantului cuprinde: - ansamblu de cunostinte, abilitati intelectuale,


profesionale si artistice;
- modele atitudinale si de comportare;
 organizate sistematic si etapizate pe cicluri scolare, in vederea
formarii unei personalitati armonioase in corcondanta cu cerintele actuale si viitoare ale
dezvoltarii societatii.

 Conform acestei definitii rezulta ca:

a) Continutul cuprinde: - date, informatii, teorii;


- capacitati mentale, pentru asimilarea, analizarea si interpretarea celor
amintite mai sus;
- deprinderi de munca, de practicare a unei profesii;
- reguli, norme sau modele de comportare si relationare sociala;
- cunostinte si atitudini ideologice si politice;
- conceptii despre om, natura, societate – bine, adevar, frumos;

b) Organizarea componentelor continutului este: - globala (la nivelul sistemului


de invatamant);
- diferentiata (pe cicluri si
tipuri de scolarizare);
corespondenta
c) continutul proc de inv nivelul de cunoastere umana

 CURRICULUM:
- termenul „curriculum” = scurta alegere (lat.)
- consemnat pentru prima data in doc. universitatilor din Leiden (1582)
si Glasgow (1633);
- pana la mijlocul sec. 19 reprezenta: curs oficial organizat intr-o scoala,
colegiu, universitate al carui parcurgere si absolvire asigura cursantului
un grad superior de scolarizare;
- astazi are accpetiunile:  disciplinele, obiectele discutate in scoala;
 experienta de invatare a copilului, organizata
de scoala;
 gama de experiente directe si indirecte,
adica desfasurarea abilitatilor individului;
 intreaga problematica a didacticii;
- la seminarul UNESCO s-a dat definitia: Curriculum contine orice
activitate educativa, elaborata de scoala si dirijata spre un scop care
are loc in institutia insasi sau in afara ei.
- in sens larg, se refera la: interdependentele intre obiective, continuturi
si strategii de predare si evaluare;
- in sens restrans, se refera la: organizarea si planifiacrea pedagogica a
continuturilor invatarii in vederea realizarii unor performante scolare;
 OBIECTUL INVATAMANTULUI:
 Organizarea pedagogica a continutului:
- este planificare, programare, elaborare de manuale scolare si a altor
activitati didactice;
 Planificarea:
- identificarea tuturor obiectivelor etapizate pe cicluri de invatamant in
conformitate cu particularitatile de varsta (pe clase), norme
pedagogice;
- obiecte de invatamant, plan de invatamant si orar scolar;
 Obiectul de invatamant:
- Unitate didactica stiintifica de prezentare coerenta si compacta a unui
anumit ansamblu de cunostinte stiintifice si exercitii corespunzatoare
cu valente informative si formative.
 Criterii de clasificare a cunostintelor:
- diviziunea academica a cunosterii pe discipline;
. - organizarea mediului natural sau/si social;
- nevoile practice si contextele sociale de actiune umana.

- literatura, fizica, istoria, chimia, geografia;


- toate stiintele investigheaza mediul natural: natura, aerul, apa, astrele,
omul, mediul social (economia, sociologia, istoria, geografia economica,
psihologia sociala;
- practica, instrumentul;

 INTERDISCIPLINARITATE:
 este un nou cadru de cunoastere si un factor metodologic normativ al
demersului practic;
 inseamna un anumit grad de integrare intre diferite domenii de cunoastere:
- transferul intre doua sau mai multe domenii de cunoastere;
- transferul intre probleme sau teme de studii;
- transferul de metode sau strategii de investigatie stintifica;
- transferul de concepte, de notiuni.

 MULTIDISCIPLINARITATE:
 mai putin dezvoltata;
 se realizeaza prin juxtapunerea anumitor elemente din diverse domenii, in
scopul reliefarii aspectelor comune;
 realizarea ei = supraincarcare (efect negativ)

 PLURIDISCIPLINARITATE:
 propune o perspectiva tematica: o tema, o situatie, o problema este abordata
de mai multe discipline cu metodologii specifice;
 exemplu: comportamentul uman (biologie, economie, sociologie);

 TRANSDISCIPLINARITATEA:
 definita in doua sensuri: a) intrepatrunderea mai multor discipline si
coordonarea cercetarii astfel incat pot conduce la constituirea unei noi discipline sau a unui
nou document de cunoastere.
 o noua elaborare a domeniilor de cunoastere din invatamant centrata nu pe
materii, discipline, subiecte, ci „dincolo” de acestea pe demersurile intelectuale, afective si
psihomotorii ale elevului.

PRINCIPIUL PARTICIPARII CONSTIENTE SI ACTIVE A


ELEVULUI IN PROCESUL DE INVATAMANT

 2 cerinte fundamentale: a) participare constienta;


b) participare activa;

 Participare constienta (invatare constienta):

 INTELEGEREA materialului de invatat:


 este o cerinta fundamntala (a sti cu adevarat = a intelege);
 previne formarea invatarii formale, mecanice;
 componenta fundamentala a gandirii  participa in orice activitate a acesteia:
percepere, analiza, comparare, sinteza, abstractizare,
generalizare;
 a intelege = a invata logic;
= la Bloom: a traduce, atransforma, a exprima prin cuvinte proprii,
a schimba;
= a intemeia idei noi pe baza celor vechi;
= a realiza inter si intradisciplinaritate;
= a aplica in practica;
= a accesibiliza si logiciza cunostintele;
= explicarea cu ajutorul materialelor didactice;
 este legata de dezvoltarea gandirii si limbajului elevilor;
 este discursiva sau spontana.

 Participare activa (invatare activa):

 sustinuta de didactica moderna;


 a opera cu noile cunostinte;
 a participa activ la activitatea de invatare (discutii, dezbateri);
 numai cunostintele dobandite prin efort personal, care trec prin experienta proprie de
elaborare, ii apartin definitiv elevului, devenind un bun personal;
 reprezinta interactiunea maxima intre material si subiect (materialul de invatat si
subiect);

PRINCIPIUL INTUITIEI
 teoretizat de Comenius in Didactica Magna (regula de aur a invatarii);
 cerinta: Asigurarea unui substrat material concret, a unei baze perceptive, concret
senzoriale invatarii.
 face legatura dintre senzorial si logic;
 Comenius considera ca este necesara aplicarea acestui principiu numai la inceputul
invatarii;
 Ganer, Piaget, Bruner considera ca aplicarea principiului trebuie sa se realizeze pe tot
parcursul invatarii; - vezi caracterul istoric al invatamantului -
 determina necesitatea existentei unui material didactic in cadrul institutiilor, material care
sa aiba urmatoarele caracteristici:
a) sa nu fie nici prea mult, nici prea putin;
b) sa serveasca invatarii;
c) sa aiba calitati pedagogice: fidel realitatii, valente formativ
informative, estetic, igienic;
d) sa fie folosit in diverse momente ale lectiei, fie cu functie
motivationala (captarea atentiei), fie cu functie cognitiva (consolidarea cunostintelor);
 asigurarea materialului didactic = suport al invatarii = valorificarea tuturor simturilor;
 Comenius: „Cuvintele sunt invelisul lucrurilor esentiale”
 Relatia dintre cuvant si material:
a) cuvantul invatatorului conduce observatia dirijata, perceptia
polimodala a obiectelor si fenomenelor;
b) mijloc de comunicare a informatiilor;
c) ilustreaza continutul explicatiei verbale (materialul confirma);
d) conduce gandirea elevilor catre intelegere, generalizare, formlarea
legaturilor dintre obiecte si fenomene;
 intuitia – sta la baza insusirii reale a cunostintelor;
– previne verbalismul, formalismul, invatarea mecanica;

PRINCIPIUL LEGARII TEORIEI DE PRACTICA


~ cerinta: Lectiile sa ofere suficiente ocazii de valorificare, in practica, a cunostintelor
teoretice si a capacitatilor invatate.
~ previne dezvoltarea unei invatari mecanice, formale si a unei memorii de scurta durata;
~ se afla in relatie cu principiul insusirii temeinice;
~ principiul legarii teoriei de practica este o conditie a indeplinirii principiului invatarii
temeinice;
~ practica = element necesar in insusirea cunostintelro teoretice;
~ teoria = ansamblu de cunostinte teoretice, legile stiintifice ce urmeaza sa fie transmise
elevilor si insusite de catre acestia;
~ conexiuni intre simplu si complex, abstract si concret;
~ ajuta la intelegerea experientei de viata;
~ dezvolta capacitati instrumentale, spiritul de disciplina, respect pentru munca si
produsele muncii;
~ dezvolta o atitudine pozitiva fata de munca independenta;
~ asigura transferul invatarii in circumstante noi;
~ activitati desfasurate in baza acestui principiu:
- rezolvari de exercitii si probleme;
- confectionari de obiecte;
- efectuarea de experiente;
- lucrari de atelier, activitati productive, etc.

PRINCIPIUL INVATAMANTULUI
SISTEMATIC SI CONTINUU
 cerinta: Toate cunostintele, priceperile si deprinderile sa fie invatate intr-o anumita
ordine logica, dupa un anumit sistem care sa asigure o inaintare progresiva.
 intre cunostinte si capacitati exista relatii de supraordonare si subordonare;
 fiecare element al materialului de studiat trebuie sa fie logic legat de alte elemente (cele
ulterioare se bazeaza pe cele anterioare;
 respectat in toate documentele scolare: - planul de invatamant ordoneaza disciplinele de
la simplu la complex;
- programa scolara pentru fiecare disciplina in
parte ordoneaza informatia tinand cont de logica stiintei
respective;
 unele discipline sunt ordonate circular (se amplifica volumul cunostintelor: istorie,
geografie, gramatica, fizica, etc.), iar altele linear (stiintele pedagogice);
 vizeaza 2 aspecte:

a) Organizarea activitatii invatatorului/educatorului:


~ sa explice, sa fixeze in memorie si sa controleze sistematic insusirea celor
predate;
~ sa stabileasca legaturi reciproce intre cunostintele vechi si cele noi;
~ sa faciliteze interdisciplinaritatea.

b) Organizarea , invatarea sistematica a elevilor:


~ sa munceasca cu regularitate si perseverenta;
~ sa stabileasca legaturi interne intre cunostinte;
~ sa-si reimprospateze si sa-si consolideze sistematic cele invatate.
PRINCIPIUL INSUSIRII TEMEINICE A
CUNOSTINTELOR SI DEPRINDERILOR

 cerinta: Fixarea profunda si de durata a cunostintelor si deprinderilor de baza, astfel incat


elevii sa fie intotdeauna capabili sa le reproduca si sa le utilizeze in activitatea scolara
si in cea practica.
 conditii pentru indeplinirea cerintei principiului:
- sa se limiteze cantitatea cunostintelor  fixarea solida a
cunostintelor esentiale;
- sa se apeleze la verificari imediate (vezi principiul conexiunii
inverse);
- sa se acorde un timp necesar pentru stabilizarea cunostintelor,
evitandu-se uitarea;
- munca intelectuala a elevilor trebuie sa se bazeze pe structurarea
activa a cunostintelor si pe o motivatie puternica;
- organizarea invatarii dupa legile memoriei (ale fixarii);
- educarea memoriei, dezvoltarea capacitatii de memorare;
- repetarea (repetitia este mama studiului) – repetarea curenta, de
sistematizare, de sinteza, etc);
- exersarea – efectuarea de exercitii;
- procedee practice – de aplicare a celor invatate;
 nu se uita niciodata lucrurile invatate prin descoperire;
METODE
ŞI
MIJLOACE
DE
INVĂŢĂMÂNT
STRATEGIILE DIDACTICE

 Criterii de selectare:

a) conceptia pedagogica;
b) obiectivele instructiv-educative;
c) natura continutului;
d) tipul de experienta de invatare propusa elevilor;
e) principiile/normele, regulile didactice;
f) dotarea didactico-materiala a scolii;
g) timpul scolar disponibil.

 Clasificare:
A) Dupa particularitatile evolutive ale gandirii elevilor:

a) strategii inductive;
b) strategii deductive;
c) strategii analogice;
d) strategii mixte.

B) Dupa particularitatile psihice ale varstei scolarului mic//


Dupa gradul de dirijare/nondirijare a invatarii:

a) strategii algoritmice;
b) strategii semialgoritmice;
c) strategii nonalgoritmice;
d) strategii euristice.